1.

Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la sistemul circulator sunt adevărate:

1. -în organismul uman există 2 circuite vasculare conectate în paralel la nivelul cordului: mica și marea
circulație
2. -circulația pulmonară are rolul de a prelua oxigenul de la nivelul sângelui din atriul drept
3. -organismul uman este caracterizat de existența a 2 circuite vasculare conectate în serie la nivel
cardiac: mica circulație și circulația sistemică
4. -circulația pulmonară și circulația sistemică sunt conectate în serie la nivelul ventriculului stâng
5. - circulația sângelui în corpul uman se realizează exclusiv prin sistemul venos
6. -produșii finali de catabolism de la nivel tisular sunt îndepărtați din organism cu ajutorul aparatului
cardiovascular
7. -la nivel pulmonar, sângele preia oxigen din aer
8. - aparatul cardiovascular reprezintă un sistem funcțional specializat pentru a realiza circulația
sângelui
9. -scopul aparatului cardiovascular este de a îndepărta oxigenul și nutrimentele necesare organismului
uman
10. -aparatul cardiovascular asigură prin funcționalitatea acestuia un aport adecvat de oxigen și
nutrimente pentru toate celulele organismului

2. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la sistemul circulator sunt adevărate:

1. -inima pompează aritmic sânge în sistemul limfatic
2. -potențialul de acțiune fiziologic este generat în nodul sinoatrial
3. -revoluția cardiacă este definită de sistolă, diastolă și pauza compensatorie post-extrasistolică
4. -sistola și diastola definesc revoluția cardiacă
5. -potențialul de acțiune de la nivelul nodului sinusal este condus rapid în sincițiul atrial stâng, apoi în
ventriculul stâng pe calea fibrelor Purkinje
6. -inima pompează ritmic sânge în artere în cadrul ciclului cardiac
7. -ciclul funcțional de contracție și relaxare este denumit revoluția cardiacă
8. -metabolismul celulelor miocardice susțin activitatea ritmică permanentă a inimii
9. -stimulul fiziologic pentru activitatea inimii este potențialul de acțiune generat în sincițiul miocardic
atrial
10. -metabolismul celulelor miocardice nu este necesar unui ciclu cardiac

3. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la sistemul circulator sunt false:

1. -metabolismul celulelor miocardice prezintă numeroase aspecte particulare
2. -activitatea ritmică a inimii are la bază generarea potențialelor de acțiune la nivelul nodului sino-atrial
3. -curgerea sângelui în cadrul sistemului circulator este guvernată de legile hidrodinamicii
4. -scopul funcțional al aparatului cardiovascular este de a asigura un aport adecvat de dioxid de carbon
pentru toate celulele organismului
5. -curgerea sângelui în cadrul sistemului circulator are loc conform legilor termodinamicii
6. -din ventriculul drept, sângele este pompat în vena pulmonară stângă
7. -circulația pulmonară mai este cunoscută ca mica circulație
8. -la nivel pulmonar, sângele preia dioxid de carbon și elimină oxigenul
9. -diastola reprezintă faza de contracție a atriul drept
10. -marea și mica circulație sunt conectate în seria la nivelul cordului

4. În ceea ce privește sistemul circulator, următoarea/ următoarele afirmații sunt false:

1. -din atriul stâng sângele curge în ventriculul stâng prin valva mitrală
2. -parametrii principali ai hemodinamicii arteriale sunt supuși permanent acțiunii reglatoare exercitate
de multiple mecanisme de control
3. -hemodinamica sistemului circulator are loc conform legilor hidrodinamicii
4. -debitul cardiac este un parametru principal al aparatului pulmonar
5. -parametrii principali ai hemodinamicii arteriale sunt in interdependență strictă
6. -parametrii principali ai hemodinamicii arteriale sunt reprezentați de presiunea arterială, debitul
cardiac și rezistența la curgere
7. -sincițiul miocardic este reprezentat doar de cel atrial

Page 1 of 136
 8. -debitul cardiac, presiunea arterială și rezistența la curgere sunt parametri care nu influențează
sistemul circulator
9. -conectarea în paralel a micii și marii circulații se realizează la nivelul cordului
10. -legile chimice referitoare la mișcarea fluidelor (hidrodinamica) guvernează curgerea sângelui

5. Vă rugăm să precizați afirmația/ afirmațiile false:

1. -arterele mici și arteriolele asigură și reglează distribuția tisulară a fluxului sanguin
2. -valva tricuspidă separă atriul drept de ventriculul drept
3. -sângele ne-oxigenat ajunge la nivelul atriului stâng prin intermediul celor 4 vene pulmonare
4. -circulația limfatică reprezintă o cale de revenire a fluidului interstițial în circuitul sanguin
5. -în cadrul sistemului circulator, arterele mici și cele de calibru mare reglează distribuția tisulară a
fluxului sanguin
6. -circulația capilară nu este adaptată pentru schimbul de substanțe între sânge și țesuturi
7. -rezistența la curgere este singurul parametru al sistemului circulator
8. -mica și marea circulație se închide prin retur venos
9. -potențialul de acțiune fiziologic generat ritmic la nivelul nodului atrioventricular este de tip bifazic
10. -sângele din cele 2 vene cave ajunge la nivelul atriului drept

6. Vă rugăm să identificați afirmația/ afirmațiile adevărate:

1. -din atriul stâng, curgerea sângelui este bidirecțională în ventriculul stâng
2. -inima pompează sânge în artere în cadrul unui ciclu funcțional de contracție și relaxare numit ciclu
cardiac
3. -circulația în sistemul venos cav superior și inferior este adaptată pentru schimbul de gaze respiratorii
4. -curgerea sângelui în cadrul sistemului circulator are loc conform legilor fizicii referitoare la mișcarea
lichidelor
5. -fiecare din cele 2 circuite vasculare (mica și marea circulație) se închide prin retur venos
6. -arterele de calibru mare nu reglează distribuția tisulară a fluxului sanguin
7. -valva bicuspidă se află între atriul drept și ventriculul drept
8. -circulația limfatică nu este o cale de revenire a fluidului interstițial în circuitul sanguin
9. -potențialul de acțiune fiziologic, generat aritmic la nivelul nodului sinoatrial este condus în sincițiul
miocardic
10. -din atriul stâng, sângele curge unidirecțional în ventriculul stâng

7. Vă rugăm să identificați afirmația/ afirmațiile falsă/ false:

1. -atriul drept reprezintă camera de admisie pentru ventriculul drept
2. -aparatul cardiovascular nu realizează circulația sângelui pentru a asigura aportul de oxigen și
nutrimente la nivel tisular
3. -ventriculul stâng nu poate pompa sânge cu o suficientă presiune pentru a învinge rezistența la
curgere
4. -sistemul circulator este alcătuit din inimă și vase de sânge
5. -ventriculul stâng pompează sânge cu o suficientă presiune pentru a învinge rezistența la curgere
6. -sistemul cardiovascular este un sistem închis în care sângele circulă unidirecțional
7. -circulația capilară este adaptată pentru schimbul de substanțe între sânge și țesuturi
8. -aparatul cardiovascular nu realizează circulația sângelui pentru a transporta molecule cu rol în
semnalizare de la locul de producere la celulele țintă
9. -debitul cardiac nu reprezintă un parametru al hemodinamicii
10. -circulația sângelui în organism este bidirecțională datorită celor 4 valve ale inimii

8. Vă rugăm să precizați care afirmații sunt adevărate:

1. -ventriculul drept pompează sânge la o presiune suficientă pentru a învinge rezistența la curgere din
circulația sistemică
2. -circulația limfatică nu reprezintă o cale de revenire a fluidului interstițial în circuitul sanguin
3. -presiunea arterială reprezintă un parametru al hemodinamicii arteriale

Page 2 of 136
 4. -valva tricuspidă asigură curgerea bidirecțională între atriul drept și ventriculul drept
5. -capilarele sistemice fac parte din circulația pulmonară și asigură schimbul sanguino-tisular
6. -capilarele pulmonare asigură schimbul sanguino-alveolar
7. -arterele mici și arteriolele asigură și reglează distribuția tisulară a fluxului sanguin
8. -potențialul de acțiune la nivelul nodului sinusal este generat la nivelul celulelor pacemaker
9. -ventriculul stâng reprezintă pompa circulației sistemice
10. -circulația capilară este adaptată pentru schimbul de substanțe între sânge și limfă

9. Vă rugăm să precizați varianta/variantele falsă/ false:

1. venulele au un diametru mai mare decât venele cave
2. -metabolismul celulelor miocardice nu necesită un aport permanent de oxigen
3. -diametrul aortei este mai mare decât al venelor mici
4. -sistemul cardiovascular este un sistem închis în care sângele circulă unidirecțional
5. -datorită celor 4 valve ventriculo-arteriale, sângele are o curgere unidirecțională
6. -necesitatea unui flux de lichid cu debit adecvat în imediata apropiere a celulelor este justificată
pentru a susține activitatea intensă metabolică a celulelor umane
7. -vasele de sânge din organismul uman nu pot asigura curgerea sanguină adecvată
8. -circulația pulmonară și sistemică au o pompă ventriculară unică
9. -valva aortică asigură curgerea unidirecțională de la ventriculul stâng către circulația siste
10. -atriul stâng reprezintă camera de admisie pentru ventriculul stângl

10. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate:

1. -în aortă și arterele mari sângele curge rapid, sub presiune mare și oscilantă
2. -în capilare, viteza de curgere a sângelui este lentă, sub presiune joasă și ne-oscilantă
3. -în vene, presiunea continuă să crească, iar viteza de curgere scade pe măsura creșterii secțiunii
vasculare totale
4. -în aortă și arterele mari sângele curge lent, sub presiune mare și oscilantă
5. -în aortă și arterele mari sângele curge rapid, sub presiune mare și ne-oscilantă
6. -în capilare, sângele curge lent, sub presiune mare și ne-oscilantă
7. -în circulația pulmonară, presiunile sângelui sunt mai mici comparativ cu presiunile din circulația
sistemică
8. -rezistența totală la curgere este mai mică în circulația pulmonară față de circulația sistemică
9. -mușchiul neted vascular permite modificarea de diametru a vasului de sânge dar nu permite
distribuția debitului sanguin
10. -în vene, viteza de curgere a sângelui crește pe măsura scăderii secțiunii vasculare totale

11. Vă rugăm să precizați afirmația/ afirmațiile false:

1. -viteza de curgere în capilare este mare, sub presiune joasă și ne-oscilantă
2. -atât circulația sistemică cât și cea pulmonară au o pompă proprie reprezentată de camera ventriculară
3. -la nivelul valvelor ventriculo-arteriale, circulația sistemică este conectată în paralel cu circulația
pulmonară
4. -în vene, viteza de curgere crește pe măsura scăderii secțiunii vasculare totale
5. -circulația pulmonară (ventricul drept-plămân-atriul stâng) este conectată în seria cu circulația
sistemică (ventricul stângțesuturi-ventricul drept)
6. -în circulația pulmonară, nu este necesară o presiune de intrare crescută pentru o perfuzie adecvată
datorită unei rezistențe totale mici la curgere
7. -cavitățile atriale reprezintă camere de admisie ce se contractă pentru a adăuga un volum suplimentar
de sânge la umplerea ventriculară activă
8. -în aortă și arterele mari sângele curge rapid, sub presiune mare și oscilantă, iar în capilare curge lent,
sub presiune joasă și ne-oscilantă
9. -mușchiul neted arterial permite modificarea diametrului vaselor de sânge, reglând astfel distribuția
debitului sanguin și presiunea arterială
10. -la nivelul valvelor ventriculo-arteriale, circulația sistemică este conectată în serie cu circulația
pulmonară

Page 3 of 136
12. Următoarea afirmația/ afirmații sunt adevărate cu privire la parametrii și legile de bază din hemodinamică:
1. -viteza de curgere este definită de produsul dintre debitul volumic și aria secțiunii transversale
2. -unitatea de rezistență periferică (URP) corespunde unui debit de 1mL/s cu o cădere de presiune de 1
mmHg
3. -factorul major care determina vâscozitatea sângelui este reprezentat de hematocrit, însă influența sa
este redusă în vasele mici datorită prezenței unui strat plasmatic extern fără celule
4. -factorul major care determină vâscozitatea sângelui este reprezentat de fibrinogen
5. -pentru un adult normal, rezistența periferică totală este de aproximativ 1 URP
6. -rezistența la curgere este invers proporțională cu puterea a patra a razei tubului
7. -debitul reprezintă volumul de lichid care curge prin secțiunea oblică a vasului în unitatea de timp
8. -rezistența la curgere este invers proporțională cu lungimea tubului
9. -rezistența la curgere este proporțională cu lungimea tubului
10. -rezistența la curgere este direct proporțională cu puterea a patra a razei tubului

13. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false cu privire la parametrii și legile de bază din hemodinamică:
1. -rezistența la curgere este direct proporțională cu lungimea tubului și invers proporțională cu puterea
a patra a razei tubului
2. -energia potențială datorată diferenței de presiune nu se transformă în energie kinetică ( debit)
3. -legea lui Ohm nu se aplică în hemodinamică
4. -legea lui Bernoulli afirmă că presiunea totală a fluidului în curgere reprezintă suma presiunilor
hidrostatică, dinamică și kinetică
5. -diferența de presiune la cele 2 capete ale unui vas nu determină curgerea sângelui prin acel vas
6. -profilul de viteză al curgerii sângelui prin tub lung cu pereți netezi este parabolic
7. -curgerea cu debit constant printr-un tub lung cu pereți netezi este laminară
8. -legea lui Ohm nu definește debitul în hemodinamică
9. -pentru adultul normal, rezistența pulmonară este de aproximativ 0.14 URP (unitate de rezistență
periferică)
10. -viteza de curgere a sângelui nu reprezintă un parametru al hemodinamicii

14. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate cu privire la parametrii și legile de bază din
hemodinamică:
1. -legea lui Laplace definește tensiunea parietală ca fiind direct proporțională cu presiunea luminală și
cu inversul razei
2. -complianța întârziată nu permite modificări mai mari de volum cu modificări mici de presiune
3. -arterele sunt de aproximativ 24 de ori mai compliante decât venele
4. -distensibilitatea este definită de complianță raportată la volumul de referință
5. -complianța unui tub distensibil este definită de raportul dintre creșterea de volum și creșterea de
presiune care a produs-o
6. -distensibilitatea este definită presiunea raportată la volumul de referință
7. -venele sunt de aproximativ 24 de ori mai puțin distensibile decât arterele
8. -legea lui Laplace definește tensiunea parietală ca fiind invers proporțională cu presiunea luminală și
cu pătratul razei
9. -venele sunt de 6-10 ori mai distensibile decât arterele
10. -o incintă cu peretele elastic necesită creșteri presionale mari pentru mici modificări de volum

15. În ceea ce privește histologia funcțională a inimii, următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate:
1. -substratul sincialității funcționale este reprezentat de atașarea reciprocă sub forma discurilor
intercalare a extremităților cardiomiocitelor contractile
2. -gap junctions nu permit trecerea de ioni și molecule mici de la o celulă la alta
3. -la nivelul cardiomiocitelor, mitocondriile sunt mai puțin numeroase comparativ cu mușchiul
scheletic

Page 4 of 136
 4. -reticulul sarcoplasmatic al cardiomiocitelor este mult mai bine reprezentat comparativ cu mușchiul
scheletic
5. -cardiomiocitele contractile au un diametru de 1015 micrometri și o lungime de aproximativ 50
micrometri (10-15 MICROMETRI)
6. -sincițiile atriale și ventriculare sunt conectate electric la nivelul nodului sino-atrial
7. -gap junctions reprezintă conectarea electrică a cardiomiocitelor
8. -epicardul este constituit din celule epiteliale ce constituie foița viscerală a epicardului
(PERICARDULUI LA ULTIMUL CUVANT)
9. -desmozomii reprezintă structuri de non-aderență intercelulară
10. -cavitățile sunt căptușite de un epiteliu pavimentos unistratificat

16. În ceea ce privește metabolismul miocardului, următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate:
1. -beta-oxidarea acizilor grași liberi din plasmă reprezintă principala sursă de energie
2. -consumul și necesarul de oxigen la nivelul cardiomiocitului este ridicat
3. -acizii grași ne-esterificați de la nivelul serului reprezintă principala sursă de energie
4. -izoenzima cardiacă a LDH favorizează conversia de piruvat în lactat
5. -producerea de ATP are loc predominant pe calea fosforilării oxidative la nivel mitocondrial
6. -rezervele de glicogen la nivelul cardiomiocitului sunt mari și nu pot fi mobilizate sub acțiunea
catecolaminelor
7. -enzimele glicolitice au activitate crescută datorită faptului că metabolismul glucidic reprezintă
principala cale de obținere a energiei
8. -glucoza este preluată activ, într-o manieră dependentă de insulină
9. -rezervele de glicogen sunt mici și pot fi mobilizate sub acțiunea catecolaminelor
10. -enzimele glicolitice au activitate crescută, iar conținutul de mioglobină este mare

17. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate:

1. -rata cea mai mare de descărcare a potențialelor de acțiune o are nodulul sino-atrial
2. -rata cea mai vgt mare de descărcare a potențialelor de acțiune o are nodulul sino-atrial localizat în
unghiul dintre vena pulmonară superioară dreaptă și planșeul atriului drept
3. -potențialul de acțiune se generează ritmic în celulele specializate din nodul sino-atrial
4. -potențialul de acțiune de la nivelul cardiomiocitului reprezintă o depolarizare tranzitorie ce se
propagă non-decremențial
5. -sistemul excito-conductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His
cu ramurile sale și rețeaua Purkinje
6. -ecuația Nernst stabilește cu precizie modul în care potențialul transmembranar, într-o arie
membranară și la un moment dat, este strict determinat de valorile în acel moment pentru
concentrațiile ionice locale intra și extracelular și pentru permeabilitatea zonei membranare
respective pentru fiecare din ioni.
7. -potențialul de acțiune se generează aritmic în celulele specializate din nodul sino-atrial
8. -ecuația Goldman stabilește cu precizie modul în care potențialul transmembranar, într-o arie
membranară și la un moment dat, este strict determinat de valorile în acel moment pentru
concentrațiile ionice locale intra și extracelular și pentru permeabilitatea zonei membranare
respective pentru fiecare din ioni.
9. - potențialul de acțiune de la nivelul cardiomiocitului reprezintă o depolarizare tranzitorie ce se
propagă decremențial
10. - sistemul excito-conductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His
cu ramul stâng și rețeaua Purkinje

18. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate cu privire la automatismul cordului:

1. - durata potențialului de acțiune în celulele P este de aproximativ 20 msec
2. - automatismul nu are la bază generarea spontană și ritmică de potențiale de acțiune în celulele
pacemaker din nodul sinoatrial
3. -celulele sino-atriale P nu pot menține un potențial de repaus, depolarizându-se spontan cu frecvența
cea mai mare

Page 5 of 136
 4. - pragul pentru potențialul de acțiune în celulele P este la aproximativ - 95 mV
5. -celulele sino-atriale P mențin un potențial de repaus, depolarizându-se spontan cu frecvența cea mai
mică
6. -automatismul are la bază generarea spontană și ritmică de potențiale de acțiune în celulele
pacemaker din nodul sinoatrial
7. -potențialul de acțiune în celulele P are o fază de depolarizare și una de repolarizare
8. -durata potențialului de acțiune în celulele P este de aproximativ 200 msec
9. -pragul pentru potențialul de acțiune în celulele P este la aproximativ - 55 mV
10. - potențialul de acțiune în celulele P are o fază de depolarizare, o fază de platou și una de repolarizare

19. În ceea ce privește contractilitatea miocardului, următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate:
1. -în fiecare cardiomiocit, contracția debutează imediat după apariția potențialului de acțiune și durează
până la aproximativ 50 msec după repolarizarea completă
2. -inhibarea pompei de Na de către agenți cardiotonici din clasa digitalicelor duce la creșterea
nivelurilor de calciu activator, cu efect cronotrop pozitiv
3. -contracția are la bază legarea reversibilă a capetelor miozinei de situsuri active succesive pe
filamentul de actină
4. -scurtarea fibrelor miocardice este rezultatul scurtării sarcomerelor cu menținerea constantă a
lungimii benzilor A
5. -unul din mecanismele de creștere a concentrației intracelulare de calciu este reprezentat de influxul
din exterior prin canale de tip T
6. -în relaxare, calciu intracitoplasmatic este expulzat în afara celulei prin antiportul Na/Ca/K
7. -sursa de calciu este mediul extracelular (30%) și rezervele intracelulare (70%)
8. -relaxarea cardiomiocitului are loc ca urmare a creșterii concentrației de calciu intracitoplasmatic
a. relaţia dintre calciul citosolic şi forţa de contracţie arată creşterea forţei de la zero la maxim pentru
creşterea calciului de la
9. 10-7 M la 10-5 M, cu o dependență abruptă în zona 10-6 M, unde forţa este ~150%
10. -unul din mecanismele de creștere a calciului intracelular este reprezentat de caclium-induced
calcium release

20. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate:

1. -debitul cardiac are valoarea de aproximativ 5.5l/ min, în condiții de repaus
2. -volumul sistolic se află sub influența reglării homometrice și heterometrice (prin modificări de
contractilitate sub control nervos și umoral)
3. -debitul cardiac nu poate fi evaluat ca raport între consumul de oxigen al organismului și diferența
arterio-venoasă a concentrației de oxigen
4. -frecvența cardiacă este unul din factorii care influențează debitul cardiac
5. -debitul cardiac este produsul dintre volumul bătaie și frecvența cardiacă
6. -volumul bătaie în condiții de repaus este 70-90 mL
7. -index-ul cardiac reprezintă debitul cardiac raportat la suprafața corporală
8. -mecanismul central al controlului debitului cardiac în efort este reprezentat de creșterea activității
nervoase parasimpatice
9. -lucrul mecanic extern al cordului poate fi cuantificat ca produs presiune-debit-ore
10. -debitul cardiac poate crește cu până la 30% în condiții de efort fizic intens și susținut

21. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la reflexul baroreceptor sunt adevărate:

1. -efectorii reflexului baroreceptor sunt reprezentați de cord și vase
2. -baroreceptorii reprezintă terminații nervoase în buchet prezente la nivelul sinusului carotidian
3. -stimularea baroreceptorilor inhibă activitatea centrului cardiomoderator
4. -reflexul baro-reflereceptor funcționează preferențial pentru a contracara creșterile de presiune
5. -baroreceptorii sunt un exemplu tipic de receptori cu adaptare lentă și completă
6. -calea aferentă urmează traiectul nervilor Hering și glosofaringian și ajunge în nucleul tractului solitar
7. -frecvența de descărcare a baroreceptorilor este 0 dacă presiunea arterială < 60 mmHg
8. -frecvența de descărcare a baroreceptorilor este maximă la aproximativ 180 mmHg

Page 6 of 136
 9. -mecanismul de control reprezentat de reflexul baroreceptor nu poate fi utilizat în reglarea pe termen
scurt a presiunii arteriale
10. -stimularea baroreceptorilor are și un efect puternic de inhibare a respirație

22. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la electrocardiogramă sunt adevărate:

1. -distribuția sarcinilor electrice pe fața externă a sarcolemei se modifică permanent în cursul activității
ciclice a miocardului
2. -electrocardiograful conține doar electrozii și circuitele de amplificare
3. -culegerea poate fi uni, bi și tripolară
4. -electrozii exploratori sunt de obicei conectați între diverse borne ale electrocardiografului
5. -dreapta ce trece prin punctele de aplicare a electrozilor este numită axa cordului
6. -vectorul electric global al cordului mai este cunoscut sub denumirea de dipol cardiac (reprezentarea
câmpului electric cardiac global cu centre de sarcină și linii de câmp)
7. -distribuția neuniformă a sarcinilor electrice într-un spațiu produce un câmp electric
8. -principiul metodei ECG constă în evaluarea caracterelor spațiale ale vectorului global cardiac
9. -metoda electrocardiografică reprezintă înregistrarea în timp a modificărilor dipolului cardiac
10. -mărimea vectorială a câmpului electric este denumită intensitatea câmpului electric

23. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la electrocardiogramă sunt adevărate:

1. - derivaţiile uzuale sunt următoarele: derivaţii bipolare standard (DI, DII, DIII), derivaţii unipolare
amplificate ale membrelor (aVR, aVL, aVF) şi derivaţii unipolare toracice (V1-V6)
2. -derivațiile în plan orizontal sunt derivațiile bipolare și derivațiile unipolare amplificate ale
membrelor
3. -codul culorilor pentru derivațiile bipolare standard este următorul: dreapta = galben, stânga = roșu,
picior = verde, împământare = negru.
4. -codul culorilor pentru derivațiile bipolare standard este următorul: dreapta = galben, stânga = roșu,
picior = negru, împământare = verde.
5. -derivațiile în plan frontal sunt derivațiile bipolare și derivațiile unipolare amplificate ale membrelor
6. -rezistența electrică minimă între electrozi și tegument reprezintă o condiție tehnică obligatorie
7. -codul culorilor pentru derivațiile bipolare standard este următorul: dreapta = roşu, stânga = galben,
picior = verde, împământare = negru.
8. -contactul ferm al electrozilor cu hainele pacientului reprezintă o condiție tehnică obligatorie
9. -derivațiile în plan orizontal sunt derivațiile unipolare toracice
10. - derivațiile în plan frontal sunt derivațiile unipolare toracice

24. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la electrocardiogramă sunt adevărate:

1. -ritmul normal al cordului este ritmul atrial
2. -unda T reprezintă depolarizarea ventriculară
3. -unda P corespunde depolarizării atriale, iar complexul QRS corespunde depolarizării ventriculare
4. -intervalul este porțiunea din ECG ce cuprinde cel puțin o undă și un segment
5. - o porţiune din traseul ECG care nu prezintă deflexiuni (linie izoelectrică) se numeşte segment
6. -analiza ECG cuprinde următoarele elemente: ritm, frecvență, axă, morfologie și cronologie
7. -complexul QRS care nu este precedat de o undă P nu trebuie interpretat
8. - unda P corespunde depolarizării ventriculare, iar complexul QRS corespunde repolarizării
ventriculare
9. -înaintea efectuării ECG, pacientul trebuie să fie în repaus fizic și psihic
10. -pe ECG, toate complexele QRS trebuie să fie precedate de o undă P înaltă, ascuțită și negativă în DII

25. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la electrocardiogramă sunt adevărate:

1. - deviații fiziologice ale axei electrice a inimii spre stânga poate să apară la indivizii longilini
2. - axa electrică a inimii este axa vectorului electric global în timpul depolarizării atriale
3. - principalele situaţii patologice însoţite de modificări de axă electrică sunt hipertrofiile atriale

Page 7 of 136
 4. -descărcarea dintr-un focar ectopic poate fi suprimată prin aplicarea pentru o perioadă scurtă de timp
a unui stimul electric exogen cu frecvență mai mare = overdrive suppresion
5. -alungirea intervalului PR reprezintă o întârziere în conducerea atrio-ventriculară
6. -axa electrică a inimii este axa vectorului electric global în timpul depolarizării ventriculare
7. -deviații fiziologice ale axei electrice a inimii spre dreapta poate să apară la indivizii obezi
8. -analiza morfologică a traseului ECG presupune identificarea corectă a componentelor sale (unde şi
segmente), determinarea duratelor şi compararea lor cu valorile patologice
9. -un singur complex QRS care nu este precedat de unda P unică reprezintă o extrasistolă
10. -tahicardia reprezintă frecvențe cardiace > 100/ min

26. Vă rugăm să precizați afirmațiile adevărate cu privire la specializarea funcțională a circuitului

cardiovascular:
1. -capilarele sistemice asigură schimbul sanguino-capilar
2. -atriul stâng reprezintă camera de admisie pentru ventriculul stâng
3. -ventriculul stâng reprezintă pompa circulației pulmonare
4. -venele pulmonare nu reprezintă vase de retur
5. -capilare sistemice sunt implicate în schimbul sanguino-tisular
6. -capilarele sistemice asigură schimbul sanguino-alveolar
7. -atriul drept reprezintă cameră de admisie pentru artera pulmonară
8. -ventriculul stâng reprezintă pompa circulației sistemice
9. -capilarele pulmonare asigură sanguino-tisular
10. -capilarele pulmonare sunt implicate în schimbul sanguino-alveolar

27. În
ceea ce privește parametrii și legile de bază în hemodinamică, următoarea/ următoarele afirmații sunt
adevărate:
1. -legea lui Laplace definește că tensiunea parietală (în cazul incintelor sferice și tubulare) este direct
proporțională cu presiunea luminală și cu inversul razei
2. - curgerea devine turbulentă chiar și în tuburi drepte cu perete neted dacă numărul lui Reynolds >200
3. -curgerea devine turbulentă chiar și în tuburi drepte cu perete neted dacă numărul lui Reynolds >2000
4. -în general, venele sunt de 24 de ori mai distensibile decât arterele
5. - la viteze mari de curgere, neregularitățile tubului determină curgerea laminară iar rezistența la
curgere este mare
6. -la viteze mari de curgere, neregularitățile tubului determină curgerea turbulentă
7. -curgerea sângelui cu debit constant printr-un tub cu pereți netezi este laminară și are un profil de
viteză parabolic
8. - o incintă cu perete elastic are complianță mare, modificările mari de volum fiind realizate prin
creșteri presionale mari
9. -o incintă cu perete elastic are complianță mică, modificările mici de volum fiind realizate prin
creșteri presionale mari
10. - legea lui Laplace definește că tensiunea parietală (în cazul incintelor sferice și tubulare) este invers
proporțională cu presiunea luminală și cu inversul razei

28. Vă rugăm să identificați afirmația/ afirmațiile false:

1. -pletismografia indirectă înregistrează variații temporale ale unei caracteristici fizice (rezistență
electrică, transmisie de ultrasunete, radiații electromagnetice) pentru structurile plasate între
generatorul de semnal și detectorul corespunzător
2. -pletismografia reprezintă o metoda ieftină de măsurare in vivo a variațiilor locale de debit sanguin
3. -metodele ultrasonice Doppler pot fi utilizate pentru măsurarea debitului sanguin ex vivo
4. - în cazul debitmetrelor electromagnetice este generată o tensiune electrică proporțională cu viteza de
curgere a sângelui prin vasul plasat în câmp magnetic puternic
5. -pentru determinarea debitului sanguin la om pot fi utilizate debitmetre electrice cum ar fi senzorul
oscilometric
6. -metodele uzuale directe pentru măsurarea presiunii arteriale sunt reprezentate de cea tensiometrică și
cea oscilometrică

Page 8 of 136
 7. -în cazul debitmetrelor oscilometrice este generată o tensiune electrică proporțională cu viteza de
curgere a sângelui prin vasul plasat în câmp magnetic puternic
8. -principiul metodei Doppler are la bază faptul că ultrasunetele trimise în aval sunt reflectate de
hematii cu o modificare a lungimii de undă în fucnție de viteza lor de deplasare
9. -în cazul debitmetrelor electromagnetice, axa derivației de culegere este perpendiculară pe vas și pe
planul principal al câmpului magnetic
10. -pentru determinarea presiunii arteriale se pot folosi atât metode directe (sângerânde debitmetrice),
cât și metode indirecte

29. Vă rugăm să precizați afirmația/ afirmațiile adevărate:

1. -metodele uzuale de măsurare a presiunii arteriale sunt cele directe: tensiometrică și oscilometrică
2. - în cazul debitmetrelor electromagnetice este generată o tensiune electrică invers proporţională cu
viteza de curgere a sângelui prin vasul plasat în câmp magnetic puternic
3. -pletismografia poate fi utilizată pentru determinarea in vivo a debitului sanguin la om
4. -parametrii de tip pletismografic prezintă variații corespunzătoare cu fluctuațiile cantității de sânge
prezente în structura explorată
5. -prin pletismografie se pot înregistra modificările sistolo-diastolice al debitului sanguin
6. - pletismografia poate fi utilizată pentru determinarea in vitro a volumului sanguin la om
7. -pletismografia directă este înregistrarea variațiilor în timp ale volumului unui segment corporal
8. -prin pletismografie se pot înregistra variațiile de debit determinate de modificările presiunii arteriale
sau ale rezistenței la curgere în teritoriul respectiv
9. -prin pletismografie nu se pot înregistra modificările sistolo-diastolice al debitului sanguin
10. -parametrii de tip pletismografic nu prezintă variații corespunzătoare cu fluctuațiile cantității de sânge
prezente în structura explorată

30. Următoarea afirmație/ afirmații sunt adevărate cu privire la histologia funcțională a inimii:
1. -cardiomiocitele contractile au un diametru de aproximativ 50 micrometri și o lungime de aproximativ
10-15 micrometri
2. -cordul prezintă un schelet fibros format din porțiunea conjunctivă a peretelui AV cu extensiile sale la
nivelul valvelor AV
3. -cordul prezintă schelet fibro-muscular format din porțiunea conjunctivă a peretelui AV cu extensiile
sale la nivelul valvelor AV
4. -endocardul este separat de epicard printr-o lamă fină de lichid pericardic
5. -cardiomiocitele sunt conectate electric prin joncțiuni comunicante și mecanic prin structuri de
aderență intercelulare
6. -foița viscerală a pericardului este separată de foița parietală printr-o cantitate mică de lichid pericardic
7. -cardiomiocitele sunt conectate mecanic prin joncțiuni comunicante de tip gap junctions, nexus
8. -cordul prezintă în ansamblul său 2 sinciții funcționale independent: sincițiul atrial și ventricular
conectate mecanic la nivelul nodului atrio-ventricular
9. -foița viscerală a pericardului este constituită dintr-un strat de celule epiteliale ce acoperă aderent
suprafața externă a cordului
10. -cavitățile cordului sunt căptușite de un epiteliu pavimentos unistratificat ce reprezintă endocardul

31. Care din următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate:

1. -tubii în T corespund membranelor Z din structura miofibrilelor
2. -reticulul sarcoplasmatic este mai slab reprezentat în cardiomiocite comparativ cu fibrele musculare
scheletice
3. -de obicei, în cardiomiocit, un tub T este însoțit de 2 cisterne terminale
4. -cardiomiocitele au aspect striat datorită organizării sarcomerice a miofibrilelor (aprox 50% din
volumul celular)
5. -mitocondriile din cardiomiocit sunt cu 30-40% mai bine reprezentate față de ribozomi
6. -tubii în T corespund zonei H din structura miofibrilelor
7. - reticulul sarcoplasmatic este foarte bine reprezentat în cardiomiocite comparativ cu fibrele
musculare scheletice

Page 9 of 136
 8. -de obicei, în cardiomiocit, o singură cisternă terminală însoțește un tub in T (diadă)
9. - nucleul cardiomiocitului este rotund, situat periferic, iar mitocondriile reprezintă 30-40% din
volumul celular
10. -nucleul cardiomiocitului este ovalar, situat central, iar mitocondriile reprezintă 30-40% din volumul
celular

32. Vărugăm să precizați afirmația/ afirmațiile adevărate cu privire la particularitățile metabolice ale
miocardului:
1 -glucoza este preluată activ, insulino-independent
2 -glucoza este preluată activ, insulino-dependent
3 -efectele hormonale asupra metabolismului miocardic includ stimularea glicogenolizei și glicolizei de
către tiroxină
4. -rezervele de glicogen sunt mici și pot fi mobilizate sub acțiunea catecolaminelor
5. -producerea de ATP are loc predominant pe cale aerobă prin procese de fosforilare oxidativă la nivel
mitocondrial
6. - izoenzima cardiacă a LDH favorizează reducerea piruvatului în lactat
7. -beta-oxidarea acizilor grași din plasmă reprezintă mecanismul principal de obținere de ATP la
nivelul cardiomiocitului.
8. -izoenzima cardiacă a LDH favorizează conversia lactatului în piruvat
9. -enzimele glicolitice au activitate mare, iar conținutul de mioglobină este mare
10. - rezervele de glicogen sunt mici și nu pot fi mobilizate sub acțiunea catecolaminelor

33. Vărugăm să precizați afirmația/ afirmațiile adevărate cu privire la particularitățile metabolice ale
miocardului:
1. -90% din ATP este utilizat în mecanismul contractil
2. -creșterea ARN ribozomal în decurs de ore reprezintă evenimentul inițial în cadrul hipertrofiei
3. -folosirea consumului de oxigen ca indicator adecvat pentru evaluarea lucrului mecanic cardiac nu
este posibilă deoarece consumul de oxigen nu este proporțional cu produsul forță-timp
4. -10% din ATP este utilizat pentru buna funcționare a proceselor de transport activ membranar
5. -metabolismul fiziologic energetic nu necesită o corelație între aportul sanguin și necesarul de oxigen
pentru că extracția tisulară a oxigenului arterial este redusă în condiții bazale
6. -creșterea ARN ribozomal în decurs de săptămâni reprezintă evenimentul inițial în cadrul hipertrofiei
7. -stimularea sintezei proteice este realizată din punct de vedere hormonal de către adrenalină
8. -în cadrul hipertrofiei are loc o creștere a preluării de aminoacizi (în decurs de zile), iar sinteza de
proteine mitocondriale este deosebit de intensă
9. -hipertrofia miocardului are la bază creșterea sintezei proteice, ca rezultat al acțiunii poliaminelor
produse de ornitindecarboxilază când aceasta este dezinhibată prin scăderea ATP
10. -energia pentru contracție, sub formă de ATP este furnizată în procent de 50-60% pe cale aerobă în
condiții bazale

Page 10 of 136
34. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la modificările metabolismului cardiac în hipoxie sunt false:
1. -scăderea ATP și creșterea ADP în hipoxie determină activarea fosfofructokinazei
2. -fosfofructokinaza este reglată alosteric de ATP și ADP
3. -în hipoxie are loc o inhibare retrogradă a lanțului respirator ce crește gradientul protonic prezent
între spațiul inter-membranar și matricea mitocondrială
4. -adenozina produsă de ATP în cardiomiocite și eliberată în interstițiu este responsabilă de reducerea
debitului arterial coronarian prin vasodilatația și implicit scăderea presiunii de perfuzie coronariană
5. -inhibarea lanțului respirator determină și scăderea capacității de folosire a echivalenților respiratori
în formă redusă și inhibarea retrogradă a ciclului Krebs, mai ales a beta-oxidării
6. -status-ul hipoxic al miocardului se referă la presiunea parțială scăzută a oxigenului la acest nivel
raportat la cerințe
7. -inhibarea retrogradă a lanțului respirator va conduce la reducerea activității ATP-sintazei din
membrana mitocondrială internă
8. -scăderea nivelului de creatin-fosfat reprezintă unul din primele semne de hipoxie
9. -în hipoxie poate fi produs un maximum de 30% din necesarul de ATP
10. -aportul crescut de oxigen poate fi asigurat prin creșterea debitului venos coronarian prin
vasodilatație la acest nivel

35. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false cu privire la generarea ritmului sinusal și conducerea
impulsurilor:
1. -nodul sino-atrial deține controlul deoarece are cea mai mare rată de descărcare
2. -toate celulele cordului sunt capabile de descărcare spontană de potențiale de acțiune
3. -existența diferitelor canale ionice voltaj dependente în sarcolemă permite producerea de potențiale
de acțiune
4. -datorită prezenței joncțiunilor comunicante, potențialele de acțiune sunt conduse de la o celulă la alta
5. -comunicarea dintre atrii și ventriculi poate avea loc doar la nivelul nodului atrio-ventricular datorită
constituției conjunctive a peretelui atrio-ventricular.
6. -în diverse condiții patologice, datorită unei leziuni miocardice, poate crește probabilitatea de
descărcare de potențiale de acțiune cu o frecvență mai mare decât cea a nodului sino-atrial
7. -sistemul excito-contractil cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His
cu ramurile sale și rețeaua Purkinje
8. -contracția ritmică a miocardului este rezultatul generării ritmice de potențiale de repaus în celulele
specializate di nodulul sinoatrial
9. -potențialul de acțiune reprezintă o depolarizare permanentă ce se propagă decremențial
10. -cardiomiocitele prezintă un potențial electric de acțiune, cu polaritate electrică negativă intracelulară

36. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate în ceea ce privește automatismul cordului:
1. -depolarizarea lentă diastolică în celulele P are o durată de aproximativ 600 msec
2. -potențialul de acțiune din celulele nodului sino-atrial nu prezintă overshoot, însă repolarizarea rapidă
parțială este bine evidențiată
3. -celulele pacemaker nu pot menține un potențial membranar de repaus constant
4. -în faza de depolarizare lentă diastolică, permeabilitatea bazală pentru sodiu este redusă și
cvasiconstantă
5. -nodul sinusal este constituit dintr-un grup elipsoidal de celule localizate în peretele atrial, inferior și
extern față de deschiderea venei cave superioare
6. -potențialul de acțiune în celulele P durează aproximativ 200 ms
7. -potențialul de acțiune specific celulelor P are o durată de aproximativ 600 msec, cu depolarizare
lentă diastolică de aproximativ 200 msec
8. -depolarizarea lentă diastolică are la bază activarea lentă a canalelor de potasiu
9. -faza de depolarizare a potențialului de acțiune a celulelor P este mai rapidă decât cea caracteristică
potențialului de acțiune din fibrele ventriculare contractile
10. -celulele pacemaker de la nivel sino-atrial se depolarizează spontan cel mai rapid, iar potențialele de
acțiune generate la acest nivel au frecvența de descărcare cea mai mare

Page 11 of 136
37. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false în ceea ce privește automatismul cordului:
1. -celulele pacemaker de la nivelul nodului sino-atrial nu au canale rapide de Na
2. -bradicardia poate fi determinată de o pantă mai mică a depolarizării diastolice
3. -bradicardia poate fi determinată de un prag crescut pentru declanșarea potențialului de acțiune
4. -în faza de depolarizare lentă diastolică, mecanismul principal este inactivarea rapidă a unor canale de
calciu.
5. -potențialul de acțiune apare la un prag de potențial ce corespunde cu pragul de închidere a canalelor
de calciu de tip L de aproximativ – 55 mV
6. -în faza de depolarizare a potențialului de acțiune din celulele P, canalele de Na rapide nu au niciun
rol
7. -potențialul de acțiune în celulele P durează aproximativ 300 msec
8. -potențialul prag este atins prin intermediul unei depolarizări rapide pornind de la un minimum de
polarizare membranară
9. -bradicardia poate fi determinată de un potențail maxim diastolic mai negativ
10. -celulele sino-atriale P se depolarizează indus cel mai rapid, astfel că sunt responsabile pentru
generarea potențialelor de acțiune cu amplitudinea cea mai mare

38. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la potențialele de acțiune în diversele tipuri de cardiomiocite
sunt adevărate:
1. -durata potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil este de
aproximativ 150 msec
2 -potențialul de repaus de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil este de -60mV
3 -potențialul de repaus de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil este de -80mV
4 - durata potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil crește cu
creșterea frecvenței de descărcare
5. -durata potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil este de
aproximativ 300 msec
6. - durata potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil scade cu
creșterea frecvenței de descărcare
7. -pragul de declanșare al potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil
este de -90 mV
8. -amplitudinea potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil este de
90-105 mV
9. -pragul de declanșare al potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil
este între -70 și – 60 mV
10. - amplitudinea potențialului de acțiune de la nivelul fibrei miocardului ventricular contractil este de
105-125 mV

39. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false cu privire la potențialul de acțiune în miocardul ventricular
contractil:
1. -faza 2 corespunde unui platou determinat de accelerarea repolarizării
2. -potenţialul de acţiune are un platou mai lung în miocardul ventricular profund faţă de cel sub-
epicardic pentru că astfel este împiedicată conducerea retrogradă a excitaţiei în regiunile depolarizate
anterior
3. -perioada refractară absolută este cuprinsă între declanșarea potențialului de acțiune și până la
începutul fazei 3
4. -în faza 2, inactivarea canalelor de Na voltaj dependente permite o repolarizare rapidă pe baza
deschiderii tranzitorii a unor canale de potasiu
5. -în miocitele atriale contractile, potențialul de acțiune seamănă cu cel din ventricul, dar are un platou
scurt și cu aspect descendent
6. -în faza 4 are loc o restabilire a potențialului de repaus, prin acțiunea intensă a pompei Na/K
7. -în faza 0, deschiderea canalelor de Na voltaj-dependente determină depolarizarea lentă diastolică
8. -în faza 3, deschiderea canalelor de potasiu determină repolarizarea rapidă și completă

Page 12 of 136
 9. -deschiderea canalelor de Na voltaj-dependente din faza 0 determină faza de platou, ce depășește
valoarea 0
10. -în timpul fazei 1, deschiderea canalelor de Na voltaj-dependente determină depolarizarea rapidă sub
forma unui potențial-vârf (spike potential) ce depășește valoarea de zero (overshoot)

40. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false cu privire la conductibilitate:

1. -joncțiunile comunicante permit difuzia anionilor și astfel este declanșat un potențial de
acțiune(corect: ionilor)
2. -viteza de conducere în fibrele Purkinje are un maximum de 5m/ sec
3. -potențialul de acțiune se propagă în sincițiul miocardic datorită prezenței joncțiunilor comunicante
deoarece acestea nu permit trecerea ionului de potasiu de la o celulă la alta
4. -viteza de conducere a potențialului de acțiune nu depinde de amplitudinea și panta depolarizării
5. -în ventricul, potențialul de acțiune se propagă dinspre endocard spre epicard
6. -la nivelul miocardului atrial sunt descrise căi preferențiale de conducere a potențialului de acțiune:
calea internodală anterioară, mijlocie și posterioară
7. -întârzierea atrio-ventriculară este de 250 msec (corect: 100 ms)
8. -viteza de conducere este de 0.01 m/sec în fibrele joncționale
9. -viteza de conducere este în medie 0.8-1 m/sec la nivelul atriilor, cu o întârziere inter-atrială de
aproximativ 80 msec (corect: 10-20 ms)
10. -conducerea în nodul atrio-ventricular are o întârziere de 0.09 sec în nodul propriu zis la care se
adaugă 0.04 sec în porțiunea penetrantă

41. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false cu privire la condițiile tehnice obligatorii pentru înregistrarea
electrocardiogramei:
1. -inerția este nulă în cazul electrocardiografelor computerizate
2. -activitatea bioelectrică a musculaturii scheletice în zonele de amplasare a electrozilor poate influența
traseul electrocardiografic
3 -împământarea adecvată necesită de rutină plasarea electrocardiografului într-o cușcă Faraday
4 -repausul psihic nu este o condiție obligatorie, doar repausul fizic este obligatoriu pentru a nu
înregistra activitatea bioelectrică a musculaturii scheletice
5. -inerția maxim posibilă a sistemului de înregistrare este de obicei asigurată din construcție
6. -pasta adezivă și conductivă este utilizată de rutină pentru a asigura o rezistență electrică minimă între
tegument și electrozi
7. -inerția minimă a sistemului de înregistrare reprezintă o condiție tehnică obligatorie
8. -rezistență electrică maximă între electrozi și tegument
9. -contactul ferm al electrozilor cu pielea se obține prin tifonul impregnat în soluție salină
10. -pacientul, cu întregul sistem de explorare, poate fi plasat în cușcă Faraday pentru ecranarea
perturbațiilor din mediu

42. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false:

1. -deflexiunile sunt denumite tradițional intervale
2. -porțiunea de ECG ce cuprinde o undă și un interval se numește segment
3. -o porțiune din traseul ECG ce cuprinde cel puțin o undă și un segment se numește interval
4. -o porțiune din traseul ECG care nu prezintă deflexiuni se numește interval
5. -deflexiunile sunt numite tradiționale unde: P, Q, R, S, T, U)
6. -unda P corespunde depolarizării atriale, iar complexul QRS reprezintă repolarizarea ventriculară
7. -unda P reprezintă depolarizarea atrială, iar complexul QRS reprezintă depolarizarea ventriculară
8. -repolarizarea fibrelor Purkinje poate fi înregistrată inconstant pe ECG sub forma undei U
9. -unda U este prezentă constant și corespunde repolarizării fibrelor Purkinje
10. -unda U este prezentă inconstant

43. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la analiza electrocardiografică sunt false:

1. -axa electrică a inimii poate fi determinată prin reconstituirea vectorului electric global pe baza
proiecțiilor sale în oricare 2 derivații în plan orizontal

Page 13 of 136
 -frecvența momentană nu este inversul perioadei
2.
-frecvența cardiacă se determină ca raport între numărul de evenimente diferite și timpul în care
3.
acestea se produc
4. -deviații fiziologice ale axei electrice a inimii spre dreapta pot surveni în cazul în cazul persoanelor
înalte și suple
5. -axa electrică a inimii este axa vectorului electric global în timpul repolarizării ventriculare
6. -axa electrică a inimii se exprimă în grade trigonometrice sau simplificat prin expresia axa electrică
deviantă
7. -studiul detaliat al complexului QRS se poate face prin analiză vectorială
8. -în obezitate, modificarea de poziție a cordului se manifestă prin axă electrică deviată la stânga
9. -principalele situații patologice însoțite de modificări de axă electrică sunt hipertrofiile ventriculare și
blocurile de ram
10. -intervalul de normalitate pentru axa electriză a inimii este de 45-60 grade sau extins 0-90 grade
44. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate:
1. -în perioada de ejecție lentă, aproximativ 70% din volumul de sânge este expulzat
2. -când presiunea ventriculară o depășește pe cea atrială, valvele atrioventriculare se închid
3. -volumul sistolic reprezintă volumul de sânge expulzat de un ventricul în cursul unei sistole și este
raportat la perioada de timp de aproximativ 1 sec
4. -ciclul cardiac (800 msec la 75 bătăi/ min) constă din sistolă (contracție, 500 msec) și diastolă
(relaxare, 300 msec), cu modificări corelate de presiune și volum pentru fiecare dintre camere
5 -pe parcursul ejecției, presiunea ventriculară dreaptă se menține crescută ( în jur de 30-40 mmHg)
6 -pe parcursul ejecției, presiunea ventriculară stângă se menține la valori crescute ( în jur de 90-100
mmHg)
7 -în perioada de ejecție rapidă (250 msec), aproximativ 70% din volumul de sânge este expulzat
8. -contracția celulelor miocardice duce la creșterea tensiunii parietale, cu creșterea presiunii
intracavitare conform legii Laplace
9. -fracția de ejecție reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) și cel telesistolic (remanent)
10. -lucrul sistolic din cursul ejecției este egal cu raportul dintre volumul sistolic și presiunea medie de
ejecție

45. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false:

1. -în mezodiastolă, umplerea ventriculară este rapidă până la apariția diastazis-ului
2. -refluarea sângelui în vene în timpul sistolei atriale este prevenită de inerție și ca urmare a îngustării
ostiilor arteriale prin compresiune
3. -sistola atrială (250 msec) va adăuga 25% volumului ventricular telediastolic
4. -asincronismul contracției ventriculare (stânga-dreapta) este decelabil la copil și adolescent și poate fi
perceput clinic prin dedublarea zgomotului II
5. -ventriculul drept se contractă mai târziu decât cel stâng, însă ejecția acestuia începe mai devreme
datorită post-sarcinii mai mici
6. -în debutul protodiastolei are loc o scădere lentă a presiunii ventriculare, ceea ce duce la închiderea
valvelor semilunare
7. -deschiderea valvelor atrioventriculare necesită o scădere a presiunii atriale față de cea ventriculară
8. -valva tricuspidă se închide mai târziu decât cea mitrală, iar valva pulmonară se deschide mai devreme
decât cea aortică
9. -mușchii papilari se contractă simultan cu miocardul ventricular parietal și astfel tensionează
suplimentar cordajele tendinoase.
10. -în mezodiastolă, umplerea ventriculară este lentă datorită egalării treptate a presiunii sângelui din
atriu cu cea din ventricul

46. Vă rugăm să precizați afirmația/ afirmațiile adevărate:

1. -umplerea ventriculară este de 250 msec la frecvență de 60 b/ min
2. -la frecvență de 200 b/ min, sistola reprezintă 65% din revoluția cardiacă
3. -faza de ejecție este de 400 msec la frecvență de 60 b/ min
4. -scurtarea excesivă a diastolei la frecvențe foarte mari poate altera umplerea ventriculară adecvată
5. -faza de ejecție este de 200 msec la frecvență de 200 b/ min

Page 14 of 136
 6. -la frecvențe mari, scurtarea perioadei de umplere poate compromite umplerea atrială
7. -ventriculii pot răspunde cu contracții sinergice la stimuli cu frecvențe de până la 500/ min
8. -nodul atrioventriculari poate asigura conducerea adecvată a potențialelor de acțiune cu o frecvență
de până la 230/ min
9. -pe seama diastazis-ului, diastola se scurtează mai mult la frecvențe cardiace crescute
10. -contracția izovolumetrică a ventriculului drept este mai scurtă decât a celui stâng, iar perioada de
ejecție este mai lungă

47. Vă rugăm să precizați afirmația/ afirmațiile false cu privire la zgomotele cardiace:

1. -după structura unde apare vibrația, zgomotele cardiace sunt sanguine și parietale
2. -zgomotul I se aude mai bine în spațiul VI intercostal stâng, pe linia medioclaviculară pentru valva
mitrală
3. -ascultarea zgomotelor cardiace se poate face indirect, fie prin plasarea unui stetoscop pe toracele
pacientului, fie prin plasarea urechii in ariile de ascultație
4. -zgomotul II este mai slab, mai ascuțit (20-50Hz) și mai scurt față de zgomotul I (corect:100-150)
5. -zgomotul I este mai puternic, mai grav (35-50Hz) și prelung (corect: 35-100)
6. -zgomotul III este produs de deschiderea valvelor atrioventriculare și curgerea turbulentă a sângelui în
faza inițială de umplere ventriculară rapidă
7. -analiza precisă și standardizată a zgomotelor cardiace în domenii de frecvență presupune analize
acestora în plaje joase (15-150 Hz), medie (25-500 Hz) și înalte (300-600 Hz)
8 -îngustarea patologică a orificiilor valvulare duce la creșterea vitezei de curgere, cu apariția unor
zgomote patologice suplimentare denumite sufluri
9. -după mecanismul de producere, zgomotele cardiace sunt determinate de: contracție, turbulență,
mișcare, impact și frecare
10. -percepția stetacustică a zgomotelor III și IV creează aspectul sonor de galop

48. Vă rugăm să precizați afirmația/ afirmațiile false:

1. -suflurile diastolice apar frecvent în insuficiența mitrală și stenoza aortică
2. -leziunile valvulare au efecte negative asupra perfuziei coronariene
3. -zgomotul II este produs de închiderea valvelor semilunare și turbulență, iar zgomotul III este produs
de deschiderea valvelor atrioventriculare și curgerea turbulentă a sângelui în faza de umplere
ventriculară rapidă
4. -insuficiența aortică permite refluarea sângelui din aortă în ventricul în cursul diastolei
5. -suflurile sistolice apar frecvent în stenoza mitrală și cea aortică
6. -zgomotul IV este produs de contracția atrială și de turbulența ce însoțește modificările bruște de
presiune
7. -scăderea vâscozității sângelui favorizează turbulența și diminuarea suflurilor
8. -stenoza mitrală reduce umplerea ventriculară
9. -ruperea cordajelor tendinoase sau paralizia mușchilor papilari determină insuficiență valvulară, însă
hemodinamica este păstrată pe termen scurt, mediu și lung
10. -îngustarea orificiilor valvulare duce la creșterea vitezei de curgere (v= Q x S)

49. Vă rugăm să identificați afirmația/ afirmațiile adevărate:

1. -legea fundamentală a inimii stabilește că ventriculul este capabil în condiții patologice să pompeze
50% din volumul de sânge pe care îl primește
2. -presarcina determină lungimea efectivă a fibrelor musculare și deci forța activă ce poate fi dezvoltată
3. -presiunea telediastolică este dată de volumul telediastolic și complianța ventriculului relaxat
4. -intervalul optim de lungime pentru dezvoltarea forței maxime este explicabil prin gradul optim de
suprapunere a filamentelor de actină și miozină
5. -presiunea telediastolică poate să scadă sub acțiunea unor factori ce determină scăderea complianței
ventriculare
6. -la sfârșitul diastolei, în ventricul se regăsește un volum minim de sânge de 50 mL
7. -volumul telesistolic este de 50-60 mL și poate să scadă până la 10-20 mL în caz de contracție foarte
puternică

Page 15 of 136
 8. -volumul telesistolic este în condiții fiziologice de aproximativ 120-150 mL
9. -dependența forței de contracție a miocardului de gradul de întindere poartă denumirea de reglarea
homometrică
10. -volumul telediastolic este de 120-130 mL și poate să crească până la 200-250 mL

50. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false:

1. -debitul cardiac poate crește până la un maximum de 100% în cursul efortului fizic
2. -în condiții de stimulare simpatică, debitul cardiac înregistrează un maximum la frecvențe de 120-170
b/ min
3. -lucrul mecanic extern al cordului poate fi cuantificat ca produs integrat presiune-volum
4. -index-ul cardiac reprezintă produsul dintre debitul cardiac și suprafața corporală
5. -debitul cardiac poate fi evaluat ca produsul între consumul de oxigen al organismului și diferența
arterio-venoasă a concentrației de oxigen
6. -în condiții de pacemaker artificial, debitul cardiac are valori maxime pentru frecvențe cuprinse între
100 – 150 b/ min
7. -volumul sistolic reprezintă 45% din volumul telediastolic
8. -debitul cardiac are valori maxime pentru frecvențe cuprinse între 150-170 b/ min
9. -în condiții normale, lucrul mecanic efectuat pentru a produce energie cinetică este neglijabil, dar poate
crește chiar până la 50% în stenoza aortică
10. -mecanismul central al controlului debitului cardiac în cursul efortului este reprezentat de creșterea
activității simpatice

51. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la controlul nervos al activității miocardului sunt false:
1. -întreruperea influenței vagale asupra cordului conduce la creșterea frecvenței cardiace la 130/ min
2. -nodulul sinoatrial este inervat de vagul stâng, iar nodul atrioventricular de vagul drept
3. -stimularea simpatică are efect cronotrop pozitiv și inotrop negativ
4. -tahicardia inspiratorie se produce prin inhibarea ariei cardioinhibitorii de către aferențe de la nivel
pulmonar și prin iradierea impulsurilor de la nivelul centrilor respiratori
5. -stimularea simpatică produce și creșterea excitabilității și vitezei de conducere în miocard
6. -hormonii tiroidieni potențează efectele cardiace ale catecolaminelor
7. -creșterea excitabilității miocardului (efectul inotrop pozitiv) de către catecolamine este mediată de
adrenoreceptorii postsinaptici beta-1
8. -creșterea adrenergică a frecvenței de descărcare a impulsurilor la nivelul nodului sinoatrial implică o
creștere a permeabilității pentru K în timpul fazei de depolarizare diastolică spontană
9. -acetilcolina eliberată din terminațiile nervoase vagale scade frecvența de descărcare la nivel sinoatrial
10. -stimularea muscarinică determină și scăderea excitabilității fibrelor joncționale din nodul
atrioventricular

52. Stimulul natural, fiziologic, pentru activitatea inimii este:

1. generat ritmic în nodulul sinoatrial şi condus în întreg sinciţiul miocardic
2. generat iniţial de celule specializate din fasciculul His şi condus doar în sinciţiul ventricular
3. generat de celule specializate şi condus în întreg sinciţiul miocardic
4. potenţialul de acţiune din nodulul sinoatrial
5. potenţialul de acţiune generat ritmic iniţial în nodul atrio-ventricular
6. generat ritmic în nodulul sinoatrial şi condus de aici doar în sinciţiul atrial
7. generat de celule specializate din fasciculul His şi condus apoi în întreg sinciţiul miocardic
8. potenţialul de acţiune generat în nodulul sinoatrial şi condus în sinciţiul miocardic
9. generat iniţial în reţeaua Pukinje şi condus de aici în tot sinciţiul miocardic
10. potenţialul de acţiune generat ritmic de celule specializate din nodulul sinoatrial

53. Sistemul circulator este alcătuit din mai multe componente, care includ:
1. venele, adică vasele care asigură legătura dintre arteriole şi venule
2. venele, adică vasele care asigură schimburile sanguino-tisulare
3. inima şi vasele sanguine
4. venele, adică vasele care aduc sângele la atrii

Page 16 of 136
 5. capilarele, adică vasele care asigură schimburile sanguino-tisulare
6. arterele, adică vasele care primesc sângele pompat de ventricule
7. capilarele, adică vasele care primesc sângele pompat de atrii şi îl aduc la ventricule
8. venele, adică vasele care primesc sângele pompat de ventricule
9. capilarele, adică vasele care asigură legătura dintre arteriole şi venule
10. arterele, adică vasele care aduc sângele la atrii

54. Sângele curge:

1. în aortă şi arterele mari lent
2. în aortă şi arterele mari mai lent
3. în aortă şi arterele mari mai rapid
4. în capilare mai rapid
5. în aortă şi arterele mari sub presiune mai joasă şi oscilantă
6. în aortă şi arterele mari sub presiune mai joasă oscilantă
7. în aortă şi arterele mari mai rapid
8. în capilare mai lent
9. în aortă şi arterele mari sub presiune mai mare şi oscilantă
10. în aortă şi arterele mari sub presiune mai mare şi oscilantă

55. Debitul sanguin volumic este:

1. egal cu raportul dintre diferenţa de presiune ce determină curgerea şi rezistenţa la acea curgere
2. egal cu raportul dintre rezistenţa la curgere şi diferenţa de presiune ce determină acea curgere
3. invers proporţional cu viteza de curgere şi cu aria secţiunii transversale a vasului
4. invers proporţional cu diferenţa de presiune ce determină curgerea
5. volumul de sânge care curge prin secţiunea transversală a vasului în unitatea de timp
6. invers proporţional cu rezistenţa la curgere
7. direct proporţional cu viteza de curgere şi cu aria secţiunii transversale a vasului
8. direct proporţional cu diferenţa de presiune ce determină curgerea
9. direct proporţional cu rezistenţa la curgere
10. volumul de sânge care curge prin secţiunea longitudinală a vasului în unitatea de timp

56. Rezistenţa la curgerea sângelui este:

1. raportul dintre diferenţa de debit şi presiune
2. raportul dintre diferenţa de presiune şi debit
3. direct proporţională cu lungimea tubului
4. invers proporţională cu puterea a patra a razei tubului
5. direct proporţională cu puterea a patra a razei tubului
6. invers proporţională cu coeficientul de vâscozitate
7. direct proporţională cu coeficientul de vâscozitate al sângelui
8. este exprimată prin "unitatea de rezistenţă periferică" (URP; debit de 1 ml/s cu cădere de presiune de 1
mm Hg)
9. este exprimată prin "unitatea de rezistenţă periferică" (URP; debit de 1 dl/s cu cădere de presiune de 1
mm Hg)
10. invers proporţională cu lungimea tubului

57. Complianţa:
1. este mică dacă distesia e uşoară şi se acumulează volume mari cu modificări mici de tensiune
parietală
2. este complianţa unitară sau specifică (distensibilitatea) raportată la volumul de referinţă
3. este mare dacă sunt necesare creşteri presionale mari pentru mici modificări de volum.
4. este mică dacă distesia e uşoară şi se acumulează volume mari cu modificări mici de presiune internă
5. este mare dacă distesia e uşoară şi se acumulează volume mari cu modificări mici de tensiune
parietală
6. este raportul dintre creşterea de volum şi creşterea de presiune care a produs-o
7. este raportul dintre creşterea de presiune şi creşterea de volum care a produs-o

Page 17 of 136
 8. unitară sau specifică (distensibilitatea) este complianţa raportată la volumul de referinţă
9. este mare dacă distesia e uşoară şi se acumulează volume mari cu modificări mici de presiune internă
10. este mică dacă sunt necesare creşteri presionale mari pentru mici modificări de volum.

58. Potenţialul de acţiune în miocard este:

1. condus de la o celulă la alta datorită prezenţei joncţiunilor comunicante
2. generat ritmic în celulele specializate din nodulul sino-atrial
3. condus prin sitemului excitoconductor şi prin miocardul contractil
4. condus prin sitemului excitoconductor dar nu şi prin miocardul contractil
5. o depolarizare tranzitorie ce se propagă decremenţial
6. generat ritmic în celulele specializate din septul inter-atrial
7. condus de la o celulă la alta datorită prezenţei joncţiunilor aderente
8. cauza pentru contracţia ritmică a miocardului
9. o depolarizare tranzitorie ce se propagă non-decremenţial
10. efectul pentru contracţia ritmică a miocardului

59. Potenţialul de acţiune propriu-zis din celulele generatoare de ritm sino-atriale:

1. are o a doua fază, cea de depolarizare
2. apare la un prag de potenţial de cca. -55 mV
3. are o primă fază, cea de depolarizare
4. durează ~200 ms
5. apare la un prag de potenţial de cca. -75 mV
6. apare la un prag de potenţial care este atins printr-o hiperpolarizare spontană treptată
7. are o a doua fază, cea de repolarizare
8. apare la un prag de potenţial care este atins printr-o depolarizare spontană treptată
9. durează ~100 ms
10. are o primă fază, cea de hiperpolarizare

60. Potenţialul de acţiune propriu-zis din celulele pacemaker sino-atriale:

1. apare prin atingerea pragului prin depolarizarea diastolică lentă, ce porneşte de la "potenţialul maxim
diastolic"
2. apare prin atingerea pragului, prin depolarizarea diastolică lentă ce durează ~60 ms
3. apare prin atingerea pragului, prin depolarizarea diastolică lentă ce durează ~600 ms
4. apare prin atingerea pragului prin depolarizarea diastolică lentă, ce porneşte de la un maxim de
polarizare de cca. +65 mV
5. depolarizare mai lentă decât în fibrele ventriculare contractile, fără platou distinct
6. depolarizare mai lentă decât în fibrele ventriculare contractile, fără repolarizare rapidă parţială
7. depolarizare mai rapidă decât în fibrele ventriculare contractile, fără repolarizare rapidă parţială
8. apare prin atingerea pragului prin depolarizarea diastolică lentă, ce porneşte de la "potenţialul minim
sistolic"
9. depolarizare mai rapidă decât în fibrele ventriculare contractile, fără platou distinct
10. apare prin atingerea pragului prin depolarizarea diastolică lentă, ce porneşte de la un maxim de
polarizare de cca. -65 mV

61. Frecvenţa potenţialelor de acţiune declanşate de celulele generatoare de ritm sino-atriale:

1. creşterea frecvenţei poate fi determinată de un potenţial maxim diastolic mai negativ
2. scăderea frecvenţei poate fi determinată de un prag crescut pentru declanşarea potenţialului de acţiune
3. scăderea frecvenţei poate fi determinată de un potenţial maxim diastolic mai puţin negativ
4. scăderea frecvenţei poate fi determinată de o depolarizare diastolică mai lentă
5. creşterea frecvenţei poate fi determinată de o depolarizare diastolică mai lentă
6. scăderea frecvenţei poate fi determinată de un prag scăzut pentru declanşarea potenţialului de acţiune
7. scăderea frecvenţei poate fi determinată de o depolarizare diastolică mai rapidă
8. creşterea frecvenţei poate fi determinată de un potenţial maxim diastolic mai puţin negativ
9. scăderea frecvenţei poate fi determinată de un potenţial maxim diastolic mai negativ
10. creşterea frecvenţei poate fi determinată de o depolarizare diastolică mai rapidă

Page 18 of 136
62. Caracterele potenţialului de acţiune din fibrele miocardului ventricular contractil:
1. durată de ~150 ms la 200 bătăi pe minut
2. durată de ~300 ms la 70 bătăi pe minut
3. durată de ~150 ms la 70 bătăi pe minut
4. potenţial de repaus de aproximativ -80 mV
5. durată de ~300 ms la 200 bătăi pe minut
6. potenţial de repaus între -70 şi -50 mV
7. amplitudine de 90-105 mV
8. prag de declanşare la aproximativ -90 mV
9. prag de declanşare între -70 şi -60 mV
10. amplitudine de 20-35 mV

63. Mecanismele potenţialului de acţiune din fibrele miocardului ventricular contractil:

1. în faza 1 inactivarea canalelor de sodiu voltaj-dependent rapide permite o repolarizare foarte lentă, pe
baza deschiderii tranzitorii a unor canale de potasiu
2. în faza 2 repolarizarea se întrerupe şi apare un platou, datorită activităţii canalelor de calciu de tip L
3. în faza 4 se re-instalează potenţialul de repaus şi se restabileşte şi asimetria ionică în regiunea
sarcolemală respectivă, datorită acţiunii intense a pompei Na/K.
4. în faza 3 deschiderea mai multor tipuri de canale de potasiu determină repolarizare completă şi relativ
rapidă, pe măsură ce canalele de calciu de tip L se închid
5. în faza 0 deschiderea canalelor de sodiu voltaj-dependent rapide determină depolarizare rapidă, sub
forma unui potenţial-vârf ce depăşeşte valoarea de zero
6. în faza 1 inactivarea canalelor de sodiu voltaj-dependent rapide permite o repolarizare rapidă, pe baza
deschiderii tranzitorii a unor canale de potasiu
7. în faza 3 închiderea mai multor tipuri de canale de potasiu determină repolarizare completă şi relativ
rapidă, pe măsură ce canalele de calciu de tip L se deschid
8. în faza 4 se re-instalează potenţialul de repaus, dar nu se restabileşte şi asimetria ionică în regiunea
sarcolemală respectivă, datorită acţiunii reduse a pompei Na/K.
9. în faza 2 depolarizarea se întrerupe şi apare un platou, datorită inactivării complete a canalelor de
calciu de tip L
10. în faza 0 deschiderea canalelor de sodiu voltaj-dependent lente determină depolarizare rapidă sub
forma unui potenţial-vârf ce nu depăşeşte valoarea de zero

64. Excitabilitatea fibrelor din miocardul ventricular contractil se modifică pe parcursul potenţialului de acţiune
astfel:
1. faza de depolarizare se însoţeşte de incapacitatea de a răspunde la stimuli, deoarece toate canalele de
sodiu rapide sunt în starea închis
2. de la declanşarea potenţialului de acţiune şi până la începutul fazei 3 se întinde perioada refractară
relativă, caracterizată prin excitabilitate redusă
3. de la declanşarea potenţialului de acţiune şi până la începutul fazei 3 se întinde perioada refractară
absolută, caracterizată prin inexcitabilitate
4. faza de depolarizare se însoţeşte de incapacitatea de a răspunde la stimuli, deoarece toate canalele de
sodiu rapide sunt în starea deschis
5. în fazele 1 şi 2 canalele rapide de sodiu sunt activate, iar cele de calciu de tip L sunt închise, astfel că
se menţine incapacitatea de a răspunde la stimuli
6. inexcitabilitatea este relativă după începutul fazei 2 şi până în faza 4 inclusiv, deoarece atunci stimuli
puternici pot să inducă potenţiale de acţiune bazate pe activarea canalelor rapide de potasiu
7. spre sfârşitul fazei 3 repolarizarea este aproape completă şi canalele rapide trec din starea inactivat în
starea închis, aşa că membrana iese din starea refractară relativă şi se restabileşte excitabilitatea
normală
8. inexcitabilitatea este relativă după începutul fazei 3 şi până spre sfârşitul potenţialului de acţiune,
deoarece stimuli puternici pot să inducă potenţiale de acţiune bazate pe activarea canalelor de calciu
de tip L

Page 19 of 136
 9. spre sfârşitul fazei 4 depolarizarea este aproape completă şi canalele rapide trec din starea închis în
starea inactivat, aşa că membrana iese din starea refractară relativă şi se restabileşte excitabilitatea
normală
10. în fazele 1 şi 2 canalele rapide de sodiu sunt inactivate, iar cele de calciu de tip L sunt deschise, astfel
că se menţine incapacitatea de a răspunde la stimuli

65. Viteza de conducere a potenţialului de acţiune este:

1. 0,5 m/s în fibrele Purkinje
2. 0,1 m/s în fibrele joncţionale din nodul atrio-ventricular
3. 0,8-1 m/s la nivelul atriilor
4. 1,5-4 m/s în fibrele Purkinje
5. 0,5 m/s în miocardul ventricular contractil
6. 0,01-1 m/s la nivelul atriilor
7. 0,01 m/s în fibrele joncţionale din nodul atrio-ventricular
8. 1,5-4 m/s în miocardul ventricular contractil
9. 0,01-1 m/s în nodul atrio-ventricular
10. 0,8-1 m/s în nodul atrio-ventricular

66. Conducerea potenţialului de acţiune în miocard:

1. are viteza de maxim 5 m/s în fibrele Purkinje
2. are viteza de 0,1 m/s în fibrele nodale din nodul atrio-ventricular
3. se produce cu 10-20 ms întârziere interatrială
4. se produce cu 200 ms întârziere în fibrele Purkinje
5. se produce cu 200 ms întârziere interatrială
6. se produce cu 30 ms întârziere în fibrele Purkinje
7. se produce cu 100 ms întârziere atrio-ventriculară
8. are viteza de minim 5 m/s în fibrele Purkinje
9. are viteza de 0,01 m/s în fibrele nodale din nodul atrio-ventricular
10. se produce cu 10 ms întârziere atrio-ventriculară

67. O derivaţie electrocardiografică este un ansamblu:

1. ce cuprinde electrozii de culegere
2. ce cuprinde dispozitivul de măsurare, afişare, înregistrare
3. ce cuprinde electrozii de stimulare
4. ce cuprinde firele de legătură
5. ce nu cuprinde firele de legătură
6. de culegere şi înregistrare a diferenţei de potenţial electric dintre mediul intracelular şi cel
extracelular
7. ce nu cuprinde volumul conductor explorat
8. de culegere şi înregistrare a diferenţei de potenţial electric
9. ce cuprinde volumul conductor explorat
10. ce cuprinde dispozitivul de măsurare, fără amplificatoare şi filtre

68. Electrocardiografic:
1. porţiunea de traseu ce cuprinde cel puţin o undă şi un interval se numeşte segment
2. unda U corespunde repolarizării fibrelor Purkinje
3. unda P corespunde depolarizării atriale
4. unda U este prezentă constant
5. complexul QRS corespunde repolarizării ventriculare
6. unda U este prezentă inconstant
7. complexul QRS corespunde depolarizării ventriculare
8. porţiunea de traseu ce cuprinde cel puţin o undă şi un segment se numeşte interval
9. unda U corespunde depolarizării fibrelor Purkinje
10. unda P corespunde repolarizării atriale

Page 20 of 136
69. Frecvenţa cardiacă:
1. normală în repaus este ~70/min
2. sub 100/min reprezintă bradicardie
3. dacă ritmul nu este sinusal, poate fi o tahi- sau bradi-aritmie
4. de 80-100/min se poate numi “frecvenţă (moderat) crescută”
5. de 80-100/min se poate numi “frecvenţă (moderat) scăzută”
6. sub 60/min reprezintă bradicardie
7. peste 100/min înseamnă tahicardie
8. peste 60/min înseamnă tahicardie
9. dacă ritmul este sinusal, poate fi o tahi- sau bradi-aritmie
10. normală în repaus este ~100/min

70. Contracţia fibrei musculare cardiace:

1. se produce prin legarea ireversibilă a capetelor actinei de situsuri inactive de pe filamentul de miozină
2. se produce cu menţinerea constantă a lungimii benzilor A
3. este rezultatul ataşării ireversibile a punţilor longitudinale (dintre actină şi tropomiozină)
4. se produce prin alunecarea reciprocă a filamentelor de actină şi miozină
5. este rezultatul scurtării sarcomerelor
6. se produce prin legarea reversibilă a capetelor miozinei de situsuri active de pe filamentul de actină
7. este rezultatul ataşării şi detaşării ciclice a punţilor transversale (dintre actină şi miozină)
8. nu poate fi rezultatul scurtării sarcomerelor
9. se produce prin alunecarea reciprocă a filamentelor de miozină şi tropomiozină
10. se produce numai prin scurtarea benzilor A

71. Potenţialul de acţiune foloseşte calciul pentru a activa contracţia miocardului:

1. g. calciul intrat din mediul extracelular (70%)
2. j. prin eliberare de calciu din reticulul sarcoplasmic, prin pompa de calciu
3. f. prin creşterea calciului citosolic de la valorile din repaus la ~10-3 M
4. c. calciul eliberat din rezervele intra-celulare (70%)
5. d. prin influx de calciu din exterior, prin canale de tip L
6. i. prin influx de calciu din exterior, prin pompa de calciu
7. e. prin eliberare de calciu din reticulul sarcoplasmic, indusă chiar de calciul extravezicular crescut
8. b. calciul intrat din mediul extracelular (30%)
9. a. prin creşterea calciului citosolic de la valorile sub-micromolare din repaus la ~10-5 M
10. h. calciul eliberat din rezervele intra-celulare (30%)

72. Pe parcursul ejecţiei ventriculare:

1. volumul de sânge expulzat de un ventricul este de 65% din volumul ventricular telediastolic şi poate fi
numit volum-bătaie sau debit-bătaie
2. volumul de sânge expulzat de un ventricul este de 70-90 ml de sânge şi poate fi numit debit sistolic sau
debit cardiac
3. presiunea ventriculară se menţine la valori crescute, de 15-20 mm Hg în ventriculul drept
4. volumul de sânge expulzat de un ventricul este de 35% din volumul ventricular telediastolic şi poate fi
numit volum-bătaie sau debit-bătaie
5. presiunea ventriculară se menţine la valori crescute, de 120-140 mm Hg în ventriculul stâng
6. volumul de sânge expulzat de un ventricul este de 70-90 ml de sânge şi poate fi numit volum sistolic
sau debit sistolic
7. volumul de sânge expulzat de un ventricul este de 70-90 ml de sânge şi poate fi numit volum
ventricular telediastolic sau debit-bătaie
8. presiunea ventriculară se menţine la valori crescute, de 15-20 mm Hg în ventriculul stâng
9. volumul de sânge expulzat de un ventricul este de 70-90 ml de sânge şi poate fi numit volum-bătaie
sau debit-bătaie
10. presiunea ventriculară se menţine la valori crescute, de 120-140 mm Hg în ventriculul drept

Page 21 of 136
73. Debitul cardiac:
1. poate fi evaluat prin metoda diluţiei indicatorului
2. este de ~5,5 l/min (în condiţii bazale)
3. este volumul sistolic înmulţit cu frecvenţa cardiacă
4. raportat la suprafaţa corporală se numeşte index cardiac
5. raportat la suprafaţa corporală se numeşte debit sistolic
6. este de ~0,5 l/min (în condiţii bazale)
7. înmulţit cu masa corporală se numeşte index cardiac
8. este de ~50 l/min (în condiţii bazale)
9. este debitul sistolic raportat la frecvenţa cardiacă
10. raportat la masa corporală se numeşte index cardiac

74. Debitul cardiac este determinat de:

1. raportul dintre influenţa simpatică şi parasimpatică asupra inimii
2. factorii care influenţează frecvenţa cardiacă
3. reglarea homometrică a volumului sistolic, de către post-sarcină şi prin modificări de contractilitate
4. factorii care influenţează volumul sistolic
5. reglarea homometrică a volumului sistolic, de către pre-sarcină şi post-sarcină
6. reglarea heterometrică a volumului sistolic, prin modificări de contractilitate sub control nervos şi
umoral
7. reglarea homometrică a volumului sistolic, de către pre-sarcină şi prin modificări de contractilitate
8. reglarea heterometrică a volumului sistolic, de către pre-sarcină şi post-sarcină
9. reglarea homometrică a volumului sistolic, prin modificări de contractilitate sub control nervos şi
umoral
10. reglarea heterometrică a volumului sistolic, de către pre-sarcină şi prin modificări de contractilitate

75. Frecvenţa cardiacă influenţează volumul sistolic:

1. la stimulare simpatică debitul cardiac este maxim la frecvenţe ceva mai mari decât în stimularea
artificială datorită efectului simpatic inotrop pozitiv
2. la stimulare simpatică debitul cardiac este maxim la frecvenţe ceva mai mari decât în stimularea
artificială pentru că diastola se scurtează mai puţin prin efect simpatic, în condiţiile în care şi sistola
se scurtează
3. cu pacemaker artificial debitul cardiac are valori maxime la frecvenţe între 50 şi 70 pe minut
4. la stimulare simpatică debitul cardiac este maxim la frecvenţe ceva mai mici decât în stimularea
artificială pentru că diastola se scurtează mai puţin prin efect simpatic, în condiţiile în care şi sistola
se scurtează
5. debitul cardiac scade la frecvenţe foarte mari, deoarece scurtarea diastolei ajunge să crească umplerea
ventriculară, cu scăderea consecutivă a debitului sistolic
6. la stimulare simpatică debitul cardiac este maxim la frecvenţe ceva mai mici decât în stimularea
artificială datorită efectului simpatic inotrop pozitiv
7. la stimulare simpatică maximul de debit cardiac apare la frecvenţe între 120 şi 170 pe minut
8. cu pacemaker artificial debitul cardiac are valori maxime la frecvenţe între 100 şi 150 pe minut
9. debitul cardiac scade la frecvenţe foarte mari, deoarece scurtarea diastolei ajunge să reducă umplerea
ventriculară, cu scăderea consecutivă a debitului sistolic
10. la stimulare simpatică maximul de debit cardiac apare la frecvenţe între 70 şi 80 pe minut

76. La persoane cu antrenament fizic, efectul efortului fizic asupra debitului cardiac:
1. se suprapune pe valori bazale crescute pentru frecvenţa cardiacă
2. se suprapune pe valori bazale crescute pentru volumul telediastolic
3. se suprapune pe valori bazale scăzute volumul telediastolic
4. valorile bazale crescute pentru frecvenţa cardiacă asigură o creştere mai eficientă a debitului cardiac
la aceeaşi modificare relativă a frecvenţei
5. valorile bazale crescute pentru volumul sistolic asigură o creştere mai eficientă a debitului cardiac la
aceeaşi modificare relativă a frecvenţei

Page 22 of 136
 6. se suprapune pe valori bazale scăzute pentru frecvenţa cardiacă
7. valorile bazale scăzute pentru frecvenţa cardiacă asigură o creştere mai eficientă a debitului cardiac la
aceeaşi modificare relativă a frecvenţei
8. se suprapune pe valori bazale crescute pentru volumul sistolic
9. valorile bazale scăzute pentru volumul sistolic asigură o creştere mai eficientă a debitului cardiac la
aceeaşi modificare relativă a frecvenţei
10. se suprapune pe valori bazale scăzute crescute pentru volumul sistolic

77. Controlul debitului cardiac în efort:

1. la pacienţi cu transplant cardiac, creşterea debitului cardiac este mai rapidă şi mai amplă
2. se bazează pe creşterea activităţii parasimpatice
3. la subiecţii obişnuiţi (fără antrenament fizic) se face cu o creştere relativ mică a debitului sistolic
4. contribuie şi legea fundamentală a inimii
5. la subiecţii obişnuiţi (fără antrenament fizic) efectul pozitiv cronotrop apare ca dominant
6. la pacienţi cu transplant cardiac, creşterea debitului cardiac este mai lentă şi mai puţin amplă
7. la subiecţii obişnuiţi (fără antrenament fizic) se face cu o creştere minnoră a frecvenţei cardiace
8. nu implică legea fundamentală a inimii
9. se bazează pe creşterea activităţii simpatice
10. la subiecţii obişnuiţi (fără antrenament fizic) efectul pozitiv inotrop apare ca dominant
78. Stimularea simpatică a inimii:
1. are efect pozitiv cronotrop
2. are efect negativ inotrop
3. are efect pozitiv inotrop
4. asigură un debit cardiac scăzut
5. intensifică metabolismul miocardic
6. reduce intensitatea metabolismului miocardic
7. scade consumul miocardic de oxigen
8. asigură un debit cardiac crescut
9. are efect negativ cronotrop
10. creşte consumul miocardic de oxigen

79. Efectele cardiace ale stimulării simpatice:

1. sistola se prelungeşte prin scăderea captării calciului de către reticulul sarcoplasmic
2. creşterea contractilităţii miocardului de către catecolamine este mediată de α1 adrenoceptori post-
sinaptici
3. β1 adrenoceptorii post-sinaptici cresc influxul de calciu în timpul potenţialului de acţiune
4. β2 adrenoceptorii post-sinaptici scad cAMP
5. β1 adrenoceptorii post-sinaptici cresc cAMP
6. sunt mediate de noradrenalină
7. sunt mediate de acetilcolină
8. β1 adrenoceptorii post-sinaptici scad influxul de calciu în timpul potenţialului de acţiune
9. sistola se scurtează prin creşterea captării calciului de către reticulul sarcoplasmic
10. creşterea contractilităţii miocardului de către catecolamine este mediată de β1 adrenoceptori post-
sinaptici

80. Acetilcolina eliberată din terminaţiile nervoase vagale din cord:

1. creşte excitabilitatea fibrel or joncţionale din nodul AV, crescând şi mai mult întârzierea la acest nivel
2. are efect cronotrop negativ, prin scăderea permeabilităţii pentru potasiu a sarcolemei
3. are efect cronotrop pozitiv, mediat de activarea receptorilor nicotinici
4. creşte frecvenţa de descărcare a potenţialelor de acţiune în nodulul sinoatrial
5. scade frecvenţa de descărcare a potenţialelor de acţiune în nodulul sinoatrial
6. produce şi creşterea permeabilităţii pentru calciu a sarcolemei

Page 23 of 136
 7. scade excitabilitatea fibrelor joncţionale din nodul AV, crescând şi mai mult întârzierea la acest nivel
8. produce şi scăderea permeabilităţii pentru calciu a sarcolemei
9. are efect cronotrop negativ, prin creşterea permeabilităţii pentru potasiu a sarcolemei
10. are efect cronotrop negativ, mediat de activarea receptorilor muscarinici

81. Stimularea simpatică în cord:

1. are efect cronotrop negativ, ce implică o şi mai rapidă scădere a permeabilităţii pentru K+ în
depolarizarea diastolică spontană
2. produce creşterea excitabilităţii şi vitezei de conducere
3. are efect pozitiv batmotrop şi dromotrop
4. produce scăderea excitabilităţii şi vitezei de conducere
5. are efect cronotrop pozitiv, ce implică o şi mai rapidă scădere a permeabilităţii pentru K+ în
depolarizarea diastolică spontană
6. are efect cronotrop negativ, mediat de β2 adrenoceptori
7. are efect negativ batmotrop şi dromotrop
8. are efect cronotrop pozitiv, mediat de β1 adrenoceptori
9. scade frecvenţa de descărcare a impulsurilor în nodulul sinoatrial
10. creşte frecvenţa de descărcare a impulsurilor în nodulul sinoatrial.”

82. In sistola ventriculară:

1. prin valvele semilunare deschise se produce ejecţia sângelui din ventricul în atriu
2. ejecţia sângelui din ventricul se produce la o presiune intraventriculară menţinută la valorile mari
caracteristice sistolei
3. presiunea ventriculară o depăşeşte imediat pe cea atrială şi se închide valva AV
4. în sistola izovolumică presiunea intraventriculară o depăşeşte rapid pe cea din artera respectivă, astfel
că se deschid valvele semilunare
5. ejecţia sângelui din ventricul se produce la o presiune intraventriculară menţinută la valorile mici
caracteristice diastolei
6. se trece imediat în faza de sistolă izovolumică (30-50 ms), în care valvele atrioventriculare şi
semilunare sunt închise
7. presiunea ventriculară o depăşeşte imediat pe cea arterială şi se închid valvele semilunare
8. prin valvele semilunare deschise se produce ejecţia sângelui din ventricul
9. se trece imediat în faza de sistolă izovolumică (300-500 ms), în care valvele atrioventriculare şi
semilunare sunt deschise
10. . în sistola izovolumică presiunea intraventriculară o depăşeşte rapid pe cea din atriul respectiv, astfel
că se deschid valvele AV

83. Despre legile fizice care guvernează curgerea sângelui se poate afirma:
1. În capilare curge lent, sub presiune joasă şi ne-oscilantă.
2. În capilare curge rapid, sub presiune înaltă şi ne-oscilantă.
3. În aortă şi arterele mari sângele curge rapid, sub presiune mare şi oscilantă.
4. Toate acestea sunt în mare măsură similare în circuitul pulmonar, dar acolo presiunile sunt mult mai
mici; datorită rezistenţei totale mici faţă de curgere, în comparaţie cu circulaţia sistemică, nu este
necesară o presiune de intrare atât de mare pentru a se asigura o perfuzie adecvată.
5. In circuitul pulmonar, presiunile sunt mult mai mari; datorită rezistenţei totale crescute faţă de curgere,
în comparaţie cu circulaţia sistemică
6. Stratul de muşchi neted din peretele arterial nu permite efectuarea modificărilor de diametru ce
reglează distribuţia debitului sanguin şi presiunea arterială
7. În vene presiunea continuă să scadă, dar viteza de curgere creşte (faţă de capilare) pe măsura scăderii
secţiunii vasculare totale
8. Stratul de muşchi neted din peretele arterial permite efectuarea modificărilor de diametru ce reglează
distribuţia debitului sanguin şi presiunea arterială.
9. În aortă şi arterele mari sângele curge lent, sub presiune joasă şi oscilantă
10. In vene presiunea continuă să crească, dar viteza de curgere scade (faţă de capilare) pe măsura scăderii
secţiunii vasculare totale

Page 24 of 136
84. Următoarele afirmații sunt adevărate:
1. Stratul de muşchi neted din peretele arterial nu permite efectuarea modificărilor de diametru ce
reglează distribuţia debitului sanguin şi presiunea arterială
2. Atriile sunt camere de admisie ce se contractă pentru a adăuga un volum minim de sânge la umplerea
ventriculară pasivă.
3. In vene presiunea continuă să crească, dar viteza de curgere scade (faţă de capilare) pe măsura scăderii
secţiunii vasculare totale
4. In circuitul pulmonar, presiunile sunt mult mai mari; datorită rezistenţei totale crescute faţă de curgere,
în comparaţie cu circulaţia sistemică
5. Circulaţia sângelui este supusă permanent reglării pentru ajustarea aportului de oxigen şi nutrimente la
necesarul particular şi variabil al fiecărei celule, dar într-un mod integrat, bazat pe priorităţi.
6. Circulaţia sângelui este esenţială pentru schimbul de substanţe cu mediul extern, la nivelul structurilor
specializate funcţional în acest sens (intestin, rinichi, plămân) şi pentru menţinerea unor parametri
biologici în cadrul unui domeniu restrâns de variaţie, aspect denumit generic homeostazie.
7. Atriile sunt camere de admisie ce se contractă pentru a adăuga un volum suplimentar de sânge la
umplerea ventriculară pasivă.
8. Sângele circulant permite transmiterea unor mesaje chimice către ţesuturi prin diverse categorii de
substanţe (mai ales prin hormoni).
9. În aortă şi arterele mari sângele curge lent, sub presiune joasă şi oscilantă
10. În aortă şi arterele mari sângele curge rapid, sub presiune mare şi oscilantă

85. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Factorul major care determină vâscozitatea sângelui este hematocritul
2. Curgerea se însoţeşte de scăderea presiunii: ΔP = QR și energia potenţială (diferenţă de presiune) se
transformă în energie kinetică (debit).
3. Presiunile fluidului în curgere sunt: totală = hidrostatică + dinamică + kinetică (legea lui Bernoulli).
4. Rezistenţa la curgere este proporţională cu lungimea tubului (l) şi invers proporţională cu puterea a
patra a razei tubului (r); R = 8ηl/πr 4
5. Diferenţa de presiune determină curgerea; Q = ΔP/R (legea lui Ohm), unde R este rezistenţa la
curgere, iar ΔP este diferenţa (căderea de presiune).
6. Factorul major care determină vâscozitatea sângelui este hematocritul, dar influenţa sa este redusă în
vasele mici datorită prezenţei unui strat plasmatic extern fără celule, fapt ce duce şi la o aparentă
creștere a hematocritului la periferie
7. Viteza de curgere este debitul volumic (Q) raportat la aria secţiunii longitudinale (S), v = d/Δt =
ΔV/SΔt = Q/S (d este o lungimea de tub ce conţine volumul ΔV; d = ΔV/S).
8. Rezistenţa la curgere este invers proporţională cu lungimea tubului (l) şi direct proporţională cu
puterea a patra a razei tubului (r); R = 8ηl/πr 4
9. Factorul major care determină vâscozitatea sângelui este VSH-ul
10. Debitul este volumul de lichid care curge prin secţiunea longitudinală a vasului în unitatea de timp; Q
= ΔV/Δt.

86. Urmatoarele afirmații sunt adevărate:

1. Presiunea sanguină se exprimă uzual în mm Hg (1 mm Hg = 1,36 cm apă; 1 atm = 760 mm Hg)
2. Venele sunt în ansamblu de 2 ori mai distensibile decât arterele şi de ~2 ori mai compliante.
3. Factorul major care determină vâscozitatea sângelui este hematocritul, dar influenţa sa este redusă în
vasele mici datorită prezenţei unui strat plasmatic extern fără celule, fapt ce duce şi la o aparentă
creștere a hematocritului la periferie
4. Rezistenţa la curgere este proporţională cu lungimea tubului (l) şi invers proporţională cu puterea a
patra a razei tubului, R = 8ηl/πr 4 , unde η este coeficientul de vâscozitate (legea lui Poisseuille).
5. Curgerea cu debit constant printr-un tub lung cu pereţi netezi este laminară şi are un profil de viteză
parabolic, datorită diferenţelor dintre forţele de adeziune şi cele de coeziune.
6. Factorul major care determină vâscozitatea sângelui este hematocritul, dar influenţa sa este redusă în
vasele mici datorită prezenţei unui strat plasmatic extern fără celule, fapt ce duce şi la aparentă
scădere a hematocritului la periferie.

Page 25 of 136
 7. Curgerea cu debit constant printr-un tub lung cu pereţi netezi este laminară şi are un profil de viteză
parabolic, datorită diferenţelor dintre forţele de adeziune (ale lichidului la peretele vasului) şi cele de
coeziune (din exteriorul lichidului).
8. Debitul este volumul de lichid care curge prin secţiunea longitudinală a vasului în unitatea de timp; Q
= ΔV/Δt.
9. Viteza de curgere este debitul volumic (Q) raportat la aria secţiunii longitudinale (S), v = d/Δt =
ΔV/SΔt = Q/S (d este o lungimea de tub ce conţine volumul ΔV; d = ΔV/S).
10. Venele sunt în ansamblu de 6- 10 ori mai distensibile decât arterele şi de ~24 ori mai compliante

87. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Pentru determinarea in vivo a debitului sanguin la om sunt utilizabile debitmetre electromagnetice şi
ultrasonice Doppler, precum şi metode pletismografice.
2. Toţi parametrii de tip pletismografic prezintă variaţii corespunzătoare cu fluctuaţiile cantităţii de
sânge prezente în structura explorată, deci urmăresc variaţiile debitului sanguin sistemic.
3. Presiunea sanguină se exprimă uzual în mmHg
4. Metoda Doppler se bazează pe faptul că ultrasunetele cu frecvenţe în domeniul MHz trimise în aval
sunt reflectate de hemoglobină cu o modificare a lungimii de undă în funcţie de viteza lor de
deplasare.
5. Prin pletismografia directă se înregistrează variaţii temporale ale unei caracteristici fizice (rezistenţă
electrică, transmisie de ultrasunete sau de radiaţii electromagnetice) pentru structurile plasate între
generatorul de semnal şi detectorul corespunzator (reo-, ultrasono-, fotopletismografie).
6. Complianţa întârziată (stres-relaxarea muşchiului neted vascular) permite modificări şi mai mici de
volum cu modificări mici de presiune.
7. Pentru evaluarea presiunii sanguine pot fi folosite metode directe: sângerânde manometrice sau ne-
sângerânde mecanoelectrice (traductori capacitivi, inductivi, rezistivi).
8. Pletismografia directă este înregistrarea variaţiilor în timp ale volumului unui segment corporal.
9. Metodele uzuale pentru determinarea presiunii sanguine sunt indirecte: tensiometrică (palpatorie şi
ascultatorie) şi oscilometrică.
10. Metodele pletismografice sunt metode complexe şi costisitoare care permit urmărirea in vivo a
variaţiilor locale de debit sanguin.

88. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Metoda Doppler se bazează pe faptul că ultrasunetele cu frecvenţe în domeniul MHz trimise în aval
sunt reflectate de hemoglobină cu o modificare a lungimii de undă în funcţie de viteza lor de deplasare
2. Pletismografia directă este înregistrarea variaţiilor în timp ale volumului unui segment corporal
3. Prin pletismografie se pot înregistra modificările sistolo-diastolice ale debitului sanguin
4. Pletismografia indirectă este înregistrarea variaţiilor în timp ale volumului unui segment corporal.
5. Pentru evaluarea presiunii sanguine pot fi folosite metode indirecte: sângerânde manometrice sau ne-
sângerânde mecanoelectrice (traductori capacitivi, inductivi, rezistivi).
6. Metoda Doppler se bazează pe faptul că ultrasunetele cu frecvenţe în domeniul MHz trimise în aval
sunt reflectate de hematii cu o modificare a lungimii de undă în funcţie de viteza lor de deplasare
7. Prin pletismografie NU se pot înregistra modificările sistolo-diastolice ale debitului sanguin.
8. Metodele pletismografice sunt metode complexe şi costisitoare care permit urmărirea in vivo a
variaţiilor locale de debit sanguin
9. Prin pletismografia indirectă se înregistrează variaţii temporale ale unei caracteristici fizice (rezistenţă
electrică, transmisie de ultrasunete sau de radiaţii electromagnetice) pentru structurile plasate între
generatorul de semnal şi detectorul corespunzator
10. Metodele pletismografice sunt metode simple şi ieftine care permit urmărirea in vivo a variaţiilor
locale de debit sanguin
89. Despre funcția de pompă a inimii se poate afirma:
1. Cardiomiocitele au aspect neted
2. Factorii care cresc frecvenţa cardiacă au efect cronotrop negativ, iar cei care scad forţa contracţiei
sunt inotrop pozitivi.
3. Fiecare din atrii funcţionează ca o cameră de admisie pentru ventriculul corespunzător, iar
unidirecţionalitatea curgerii este asigurată de sistemul valvular.

Page 26 of 136
 4. Nucleul cardiomiocitului este rotund, situat central, iar mitocondriele sunt puține
5. Sistola atrială o precede pe cea ventriculară, fiind astfel realizată o mai bună umplere cu sânge a
ventriculelor.
6. Fiecare din cele două circuite, sistemic şi pulmonar, este deservit de propria pompă, adică ventriculul
stâng, respectiv ventriculul drept.
7. Factorii care scad frecvenţa cardiacă au efect cronotrop negativ, iar cei care cresc forţa contracţiei
sunt inotrop pozitivi.
8. Cordul uman are aproape exclusiv rolul de a pompa ritmic sânge în cadrul aparatului circulator.
9. Comparativ cu fibrele musculare scheletice reticulul sarcoplasmic este mai mult reprezentat
10. Cardiomiocitele contractile au un diametru de 20 μm, o lungime de ~20 μm şi multe din ele sunt
ramificate

90. Despre histologia funcţională a inimii se poate afirma:

1. Cordul uman este tetracavitar, format din două atrii şi două ventricule, cu comunicare numai la
nivelul orificiilor atrioventriculare (AV), prevăzute cu valve.
2. Cordul prezintă un schelet fibros, format din porţiunea conjunctivă a peretelui AV, cu extensiile sale
de la nivelul valvelor.
3. Cavităţile sunt căptuşite de endocard (epiteliu pavimentos unistratificat)
4. Cardiomiocitele contractile au un diametru de 20 μm, o lungime de ~20 μm şi multe din ele sunt
ramificate.
5. Miocardul este organizat în structuri specializate pentru contracţie, miocardul contractil atrial şi
ventricular, respectiv pentru generarea şi conducerea excitaţiei electrice, sistemul excito-conductor.
6. Comparativ cu fibrele musculare scheletice reticulul sarcoplasmic este mai bine reprezentat (10% din
volumul celular)
7. Nucleul cardiomiocitului este rotund, situat central, iar mitocondriele sunt numeroase.
8. Cardiomiocitele sunt conectate mecanic prin joncţiuni comunicante (gap junctions, nexus), ce permit
trecerea de ioni şi molecule mici de la o celulă la alta şi electric prin structuri de aderenţă
intercelulare
9. Epicardul este stratul de celule epiteliale ce acoperă aderent suprafaţa externă a cordului,
reprezentând de fapt foiţa viscerală a pericardului, separată de foiţa parietală printr-o cantitate mică
de lichid pericardic.
10. Cardiomiocitele au aspect neted, datorită organizării sarcomerice a miofibrilelor

91. Despre particularităţile metabolice ale miocardului se poate afirma :

1. Hipertrofia miocardului se bazează pe scăderea sintezei proteice.
2. Acizii graşi liberi din plasma sanguină reprezintă principala sursă de energie, prin β-oxidare.
3. Glucoza este preluată activ, insulino-dependent.
4. Enzimele glicolitice au activitate redusă, iar conţinutul de mioglobină este mare.
5. ~10% din consumul de ATP susţine activitatea contractilă, iar restul de ~90% este necesar pentru
diversele procese de transport activ membranar.
6. In hipoxie poate fi produs maximum 50% din necesarul de ATP
7. Efectele hormonale asupra metabolismului miocardic includ stimularea captării de glucoză de către
insulină, stimularea glicogenolizei şi glicolizei de către adrenalină, stimularea sintezei proteice de
către tiroxină.
8. Energia pentru contracţie, sub formă de ATP, este furnizată 99% pe cale anaerobă
9. Evenimentul iniţial în cadrul hipertrofiei este scăderea ARN ribozoma apoi creşte preluarea de
aminoacizi
10. In cardiomiocite producerea ATP are loc predominant pe cale aerobă, de aici şi numărul mare de
mitocondrii precum şi consumul şi necesarul mare de oxigen.

Page 27 of 136
92. Despre particularităţile metabolice ale miocardului putem afirma :
1. Energia pentru contracţie, sub formă de ATP, este furnizată 20% pe cale aerobă
2. Statusul hipoxic al miocardului nu se referă la presiunea parţială scăzută a oxigenului, ci la un aport
de O2 insuficient faţă de necesar.
3. Evenimentul iniţial în cadrul hipertrofiei este scăderea ARN ribozomal (ore), apoi creşte preluarea de
aminoacizi.
4. Acizii graşi liberi din plasma sanguină NU reprezintă principala sursă de energie
5. Acizii graşi liberi din plasma sanguină reprezintă principala sursă de energie, prin β-oxidare.
6. In cardiomiocite producerea ATP are loc predominant pe cale aerobă de aici şi numărul mare de
mitocondrii.
7. Enzimele glicolitice au activitate crescută, iar conţinutul de mioglobină este mare
8. Hipertrofia miocardului se bazează pe scăderea sintezei proteice, probabil ca rezultat al acţiunii
poliaminelor produse de ornitin-decarboxilază când aceasta este dezinhibată prin scăderea ATP.
9. Un aport crescut de oxigen, cerut de activitatea intensificată a miocardului, poate fi asigurat doar prin
creşterea debitului arterial coronarian, prin vasodilataţie la acest nivel.
10. In hipoxie poate fi produs maximum 10% din necesarul de ATP

93. Despre particularităţile metabolice ale miocardului putem afirma :

1. Energia pentru contracţie, sub formă de ATP, este furnizată 99% pe cale aerobă.
2. Pe lângă consumul relativ mic de ATP pentru sinteza proteică, ~10% din consumul de ATP susţine
activitatea contractilă, iar restul de ~90% este necesar pentru diversele procese de transport activ
membranar.
3. Alterarea contractilităţii în hipoxie este iniţial de insuficienţa ATP pentru mecanismul contractil, nu
de modificări la nivel membranar.
4. Energia metabolică fiind acumulată sub formă de creatin-fosfat, creșterea nivelului acestuia
reprezintă unul din primele semne de hipoxie.
5. Creșterea nivelului de ATP în urma inhibării fosforilării oxidative mai determină acumularea de ADP
şi adenozină precum şi acidifiere intracelulară prin NADH+, acizi graşi liberi şi lactat, care duce şi la
creșterea pH-ului extracelular.
6. In hipoxie poate fi produs maximum 10% din necesarul de ATP.
7. Tensiunea parietală, contractilitatea şi frecvenţa cardiacă determină consumul de oxigen al
miocardului.
8. Acidifierea intracelulară şi acţiunea detergentă a acizilor graşi liberi sunt două din procesele ce duc la
leziuni plasmalemale.
9. Alterarea contractilităţii în hipoxie este iniţial de insuficienţa ATP pentru mecanismul contractil, nu
de modificări la nivel membranar.
10. Statusul hipoxic al miocardului nu se referă la presiunea parţială scăzută a oxigenului, ci la un aport
de O2 insuficient faţă de necesar.

94. Urmatoarele afirmații despre generarea ritmului sinusal şi conducerea impulsurilor sunt adevărate:
1. Contracţia ritmică a miocardului este rezultatul generării ritmice de potenţiale de acţiune în celulele
specializate din nodulul sino-atrial.
2. Cardiomiocitele prezintă un potenţial electric de acțiune, cu polaritate electrică pozitivă în
compartimentul intracelular faţă de cel extracelular şi cu o încărcare electrică corespunzătoare a feţelor
membranei celulare.
3. Existenţa diverselor canale ionice voltaj-dependente în sarcolemă permite producerea de potenţiale de
acţiune, cu caracteristici variate în diferitele tipuri de cardiomiocite.
4. Potenţialul de acţiune este prin definiţie o depolarizare tranzitorie ce se propagă non-decremenţial.
5. Nodulul sino-atrial are cea mai mare rată de descărcare
6. Sistemul excitoconductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His cu
ramurile sale şi reţeaua Purkinje
7. Comunicarea electrică dintre atrii şi ventricule are loc numai prin nodul atrio-ventricular, unde
propagarea rapidă asigură o întârziere a sistolei ventriculare, care este necesară pentru ca sistola atrială
să ajute la umplerea ventriculară.
8. Nodul atrioventricular are cea mai mare rată de descărcare

Page 28 of 136
 9. Existenţa diverselor canale ionice voltaj-dependente în sarcolemă NU permite producerea de
potenţiale de acţiune.
10. Potenţialul de acţiune este prin definiţie o repolarizare tranzitorie ce se propagă decremenţial

95. Urmatoarele afirmații despre automatismul cardiac sunt adevărate:

1. Celulele sistemului excito-conductor pot menţine un potenţial membranar de repaus constant
2. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~200 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de
repolarizare
3. In cadrul potenţialului de acţiune propriu-zis depolarizarea este mai rapidă decât în fibrele
ventriculare contractile, cu sau fără depăşirea valorii zero (overshoot),
4. In faza de depolarizare lentă diastolică mecanismul principal este activarea lentă a unor canale de
sodiu.
5. In cadrul potenţialului de acţiune propriu-zis depolarizarea (d) este mai lentă decât în fibrele
ventriculare contractile, cu sau fără depăşirea valorii zero (overshoot), dar fără repolarizare rapidă
parţială
6. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~300 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de
repolarizare
7. Faza de repolarizare apare la un prag de potenţial cca. -75 mV
8. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului sino-atrial.
9. Automatismul este capacitatea inimii de a se autoexcita.
10. Celulele sino-atriale P (pacemaker = generator de ritm) se depolarizează spontan cel mai rapid, astfel
că generează potenţiale de acţiune cu cea mai mare frecvenţă

96. Despre automatismul cardiac se poate afirma:

1. Celulele sistemului excito-conductor nu pot menţine un potenţial membranar de repaus constant
2. In cadrul potenţialului de acţiune propriu-zis depolarizarea (d) este mai lentă decât în fibrele
ventriculare contractile, cu sau fără depăşirea valorii zero (overshoot), dar fără repolarizare rapidă
parţială (spike = vârf) şi fără platou distinct
3. In faza de depolarizare lentă diastolică mecanismul principal este activarea lentă a unor canale de
sodiu.
4. In faza de depolarizare lentă diastolică mecanismul principal este inactivarea lentă a unor canale de
potasiu
5. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~200 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de
repolarizare
6. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului atrio-ventricular.
7. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~300 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de
repolarizare.
8. Bradicardia poate fi determinată de un potenţial maxim diastolic mai negativ, o pantă mai mică a
depolarizării diastolice, un prag crescut pentru declanşarea potenţialului de acţiune
9. Celulele sistemului excito-conductor pot menţine un potenţial membranar de repaus constant.
10. În depolarizarea din cadrul potenţialului de acţiune declanşat de aceste celule pacemaker canalele de
sodiu au un rol deosebit de important.

97. Potenţialul de acţiune de la nivelul fibrelor miocardului ventricular contractil are următoarele caractere:
1. Amplitudine 90-105 mV
2. Amplitudine 100-115 mV
3. Potenţial de repaus aproximativ -65 mV
4. Prag de declanşare între -55 şi -80 mV
5. Durată de ~100ms
6. Prag de declanşare între -70 şi -80 mV
7. Durată de ~300ms
8. Potenţial de repaus aproximativ -80 mV
9. Prag de declanşare între -70 şi -60 mV
10. Durata scade cu creşterea frecvenţei de descărcare; ~150 ms la 200 bătăi pe minut.

Page 29 of 136
 98. Urmatoarele afirmații despre potenţialul de acţiune în miocardul ventricular contractil sunt adevărate:
1. În faza 3 se reinstalează potenţialul de repaus şi se restabileşte şi asimetria ionică în regiunea
sarcolemală respectivă, prin acţiunea intensă a pompei Na/K.
2. In faza 3 deschiderea altor tipuri de canale de potasiu2 (IK1, IKr, IKo) determină repolarizare
completă şi relativ rapidă.
3. In faza 1 deschiderea canalelor de sodiu voltaj-dependent rapide determină depolarizare rapidă sub
forma unui potenţial-vârf (spike potential) ce depăşeşte valoarea de zero (overshoot).
4. In faza 0 inactivarea acestor canale permite o repolarizare rapidă pe baza deschiderii tranzitorii a unor
canale de potasiu
5. In faza 0 deschiderea canalelor de sodiu voltaj-dependent rapide determină depolarizare rapidă sub
forma unui potenţial-vârf (spike potential) ce depăşeşte valoarea de zero (overshoot).
6. În faza 4 se reinstalează potenţialul de repaus şi se restabileşte şi asimetria ionică în regiunea
sarcolemală respectivă, prin acţiunea intensă a pompei Na/K.
7. In faza 1 inactivarea acestor canale permite o repolarizare rapidă pe baza deschiderii tranzitorii a unor
canale de potasiu
8. In faza 4 repolarizarea se întrerupe şi apare un platou, datorită activităţii canalelor de tip L (prag de
deschidere între -30 şi -40 mV).
9. In faza 2 deschiderea altor tipuri de canale de potasiu2 (IK1, IKr, IKo) determină repolarizare
completă şi relativ rapidă.
10. In faza 2 repolarizarea se întrerupe şi apare un platou, datorită activităţii canalelor de tip L (prag de
deschidere între -30 şi -40 mV).

99. Urmatoarele afirmații despre potenţialul de acţiune în miocardul ventricular contractil sunt adevărate:
1. Similar cu fibra musculară scheletică, depolarizarea se însoţeşte de incapacitatea de a răspunde la
stimuli, deoarece toate canalele de sodiu rapide sunt deschise
2. La nivel de sinciţiu miocardic se defineşte perioada refractară funcţională, care este de 0,5 s pentru
atrii şi de 1 - 1,30 s pentru ventricule.
3. Spre sfârşitul fazei 3 repolarizarea este aproape completă, astfel că se produce trecerea canalelor
rapide din starea inactivat în starea închis, din care pot fi deschise de către stimuli depolarizanţi.
4. De la declanşarea PA şi până la începutul fazei 3 se întinde perioada refractară absolută, caracterizată
prin inexcitabilitate
5. Forţa extrasistolei este de obicei mai mare, dar poate fi identică sau chiar mai mare decât cea din
cursul sistolei regulate.
6. În fazele 1 şi 2, când canalele rapide de sodiu sunt inactivate, iar cele de calciu de tip L sunt deschise.
7. Perioada refractară absolută, împreună cu cea relativă, formează perioada refractară totală.
8. Repercusiunile extrasistolei sunt variabile și nu sunt influențate de momentul apariţiei în cadrul
ciclului cardiac normal.
9. Existenţa unei perioade refractare scurte, de ordinul zecimii de secundă, duce la imposibilitatea
tetanizării miocardului.
10. La nivel de sinciţiu miocardic se defineşte perioada refractară funcţională, care este de 1 s pentru atrii
şi de 0,5 - 0,80 s pentru ventricule.

100. Urmatoarele afirmații despre potenţialul de acţiune în miocardul ventricular contractil sunt adevărate:
1. Perioada refractară totală este egală cu perioada refractară relativă.
2. Repercusiunile extrasistolei sunt variabile în funcţie de momentul de apariţie în cadrul ciclului cardiac
normal.
3. Repercusiunile extrasistolei sunt variabile și nu sunt influențate de momentul apariţiei în cadrul
ciclului cardiac normal.
4. La nivel de sinciţiu miocardic se defineşte perioada refractară funcţională, care este de 0,5 s pentru
atrii şi de 1 - 1,30 s pentru ventricule
5. Forţa extrasistolei este de obicei mai mare, dar poate fi identică sau chiar mai mică decât cea din
cursul sistolei regulate.
6. Modificările de excitabilitate sunt importante pentru posibilitatea de apariţie a extrasistolelor; numai
înafara perioadei refractare absolute.

Page 30 of 136
 7. Existenţa unei perioade refractare scurte, de ordinul zecimii de secundă, duce la imposibilitatea
tetanizării miocardului.
8. Perioada refractară absolută, împreună cu cea relativă, formează perioada refractară totală.
9. Existenţa unei perioade refractare lungi, de ordinul zecimii de secundă, duce la imposibilitatea
tetanizării miocardului.
10. Forţa extrasistolei este de obicei mai mică, dar poate fi identică sau chiar mai mare decât cea din
cursul sistolei regulate.

101. Următoarele afirmații despre propagarea potențialelor de acțiune în sincițiul miocardic sunt adevărate:
1. Viteza de propagare mai crescută în diversele porţiuni ale nodului atrioventricular se explică prin
rezistenţă crescută (mai puţine joncţiuni comunicante) şi potenţial generator redus.
2. Viteza de propagare mai crescută în diversele porţiuni ale nodului atrioventricular se explică prin
rezistenţă scazută (mai puţine joncţiuni comunicante) şi potenţial generator redus.
3. Conducerea între nodul sino-atrial şi cel atrio-ventricular se realizează doar prin căi preferenţiale.
4. Viteza de propagare mai scăzută în diversele porţiuni ale nodului atrioventricular se explică prin
rezistenţă crescută (mai puţine joncţiuni comunicante) şi potenţial generator redus.
5. Conducerea între nodul sino-atrial şi cel atrio-ventricular se realizează prin masa miocardului atrial,
dar sunt descrise şi căi preferenţiale.
6. Potenţialul de acţiune se propagă în sinciţiul miocardic datorită joncţiunilor comunicante, deoarece
acestea permit trecerea ionilor de la o celulă la alta.
7. Excitaţia se propagă în ventricule dinspre endocard spre epicard, în ordinea generală sept, vârf, bază.
8. Viteza de conducere depinde de caracteristicile potenţialului de acţiune şi de densitatea căilor
transmembranare cu rezistenţă electrică crescută.
9. Viteza de conducere depinde de caracteristicile potenţialului de acţiune şi de densitatea căilor
transmembranare cu rezistenţă electrică scăzută.
10. Excitaţia se propagă în ventricule dinspre epicard spre endocard în ordinea generală sept, vârf, bază.

102. Următoarele afirmații despre electrocardiogramă sunt adevărate:

1. Electrocardiograma (ECG) reprezintă înregistrarea grafică pe proiecțiile axelor de derivație a proiecției
vectorilor activității electrice a inimii.
2. În sistemele biologice fluxul de curent are loc prin conductori care sunt constituiți din soluții
electrolitice cu conductibilitate diferită în funcție de tesut.
3. Derivaţii unipolare ale membrelor sunt DI, DII, DIII
4. Derivaţii unipolare toracice sunt V1-V6.
5. Derivaţii unipolare ale membrelor sunt aVR, aVL, aVF
6. Derivaţii bipolare standard sunt DI, DII, DIII
7. Depolarizarea si repolarizarea se propaga sub forma unor intervale prin muschiul cardiac.
8. Potentialele electrice sunt produse în inima ca suma a potențialelor generate de cardiomiocite în timpul
depolarizarii și repolarizării.
9. Deoarece corpul NU este un bun conducător de electricitate, câmpurile electrice se propagă până la
suprafața pielii.
10. Derivaţii bipolare standard sunt aVR, aVL, aVF

103. Celulele P se caracterizează prin:

1. Scade lent curentul rectificator “intarziat” IK.
2. Numărul redus de canale de Na+ rapide face ca depolarizarea să se producă mai ales prin activarea
canalelor lente de Ca++ ceea ce determină atenuarea semnificativă a pantei ascendente și absența fazei
de overshoot.
3. Permeabilitate crescută de Na+
4. Crește lent curentul rectificator “intarziat” IK.
5. Numărul redus de canale de Na+ rapide determină atenuarea semnificativă a pantei ascendente și
absența fazei de overshoot
6. Permeab ilitate scăzută de Na+
7. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~200 ms.

Page 31 of 136
 8. Permeabilitate crescută de K+.
9. Numărul crescut de canale de Na+ rapide face ca depolarizarea să se producă mai ales prin activarea
canalelor lente de Ca++ ceea ce determină atenuarea semnificativă a pantei ascendente și absența fazei
de overshoot
10. Permeabilitate crescută de Cl.

104. Extrasistola poate aparea în următoarele condiții:

1. Anxietate
2. Relaxare
3. Diferite droguri
4. Consum moderat de glucide
5. Consum moderat de cafea
6. Exces de alcool
7. În timpul somnului
8. Emoții
9. Oboseala excesiva
10. Consum moderat de alcool

105. Condiţiile tehnice obligatorii pentru înregistrarea electrocardiogramei sunt:

1. Temperatura optimă 40 Grade C.
2. In timpul efortului fizic
3. Temperatura optimă 15 Grade C.
4. În absența personalului autorizat
5. Inerţie minimă a sistemului de înregistrare
6. Împământare adecvată
7. Rezistenţă electrică minimă între tegument şi electrozi
8. Contact ferm al electrozilor cu pielea
9. Rezistenţă electrică maximă între tegument şi electrozi
10. Repaus fizic şi psihic

106. Următoarele afirmații despre traseul ECG sunt adevărate:

1. Unda T reprezintă repolarizarea ventriculară.
2. Porţiunea de traseu ECG ce cuprinde cel puţin o undă şi un segment se numeşte interval
3. Unda P corespunde depolarizării atriale
4. Complexul QRS corespunde depolarizării ventriculare
5. Complexul QRS corespunde depolarizării atriale
6. O porţiune din traseul ECG care nu prezintă deflexiuni se numeşte segment
7. P "pulmonar", ascuțit apare în condiții fiziologice .
8. Unda P este prezentă inconstant şi corespunde repolarizării fibrelor Purkinje
9. Deflexiunile sunt numite tradiţional unde
10. Prelungirea segmentului ST indică o întârziere în conducerea atrio-ventriculară.

107. Următoarele afirmații despre traseul EKG sunt adevărate:

1. Deviaţii fiziologice ale axei electrice a inimii spre dreapta (cord verticalizat) pot să apară la persoanele
scunde şi la gravide.
2. Analiză competentă a traseului ECG NU necesită cunoştinţe de teorie vectorială, respectiv a operaţiei
de proiecţie şi reconstituire a vectorilor.
3. Deviaţii fiziologice ale axei electrice a inimii spre dreapta (cord verticalizat) pot să apară la persoanele
înalte şi suple.
4. Dacă ritmul nu este sinusal, în contextul tahi- sau bradi-aritmiilor respective nu se analizează EKG-ul
5. Analiza ECG cuprinde următoarele elemente: ritm, frecvenţă, axă electrică, aspect (morfologie).
6. Un singur complex QRS care nu este precedat de unda P unică obişnuită reprezintă o extrasistolă.
7. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~70/min;
8. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~50/min;
9. Axa electrică a inimii este axa vectorului electric global în timpul depolarizării ventriculare.

Page 32 of 136
 10. Ritmulnormal al cordului este ritmul sinusal, adică generat de descărcarea spontană şi ritmică de
potenţiale de acţiune în nodulul sino-atrial.

108. Următoarele afirmații despre traseul ECG sunt adevărate:

1. Studiul detaliat al complexului QRS se poate face prin analiză vectorială.
2. Obezitatea presupune o modificare de poziţie a cordului care se manifestă prin axă electrică deviată
spre stânga.
3. Prelungirea segmentului ST indică o întârziere în conducerea atrio-ventriculară.
4. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~50/min;
5. Pentru segmente este identificată orice deflexiune suplimentară (suprapusă), pozitivă sau negativă.
6. Complexul QRS corespunde depolarizării atriale
7. Principalele situaţii patologice însoţite de modificări de axă electrică sunt hipertrofiile ventriculare şi
blocurile de ram.
8. Unda T reprezintă repolarizarea ventriculară
9. Deviaţii fiziologice ale axei electrice a inimii spre dreapta (cord verticalizat) pot să apară la
persoanele scunde şi la gravide.
10. Analiza morfologică a traseului ECG presupune identificarea corectă a componentelor sale
determinarea duratelor şi compararea lor cu valorile normale.

109. Urmatoarele afirmații DESPRE TEORIA VECTORIALĂ sunt adevărate:

1. Mărimea proiecției depinde de unghiul pe care-l face vectorul cu axa de referință
2. Are la bază principiul de reprezentare grafică a dipolilor sub forma unor vectori.
3. Axa electrică a inimii poate fi determinată prin reconstituirea acestui vector, pe baza proiecţiilor sale
în oricare două derivaţii din planul sagital
4. Deviaţii fiziologice ale axei electrice a inimii spre dreapta (cord verticalizat) pot să apară la
persoanele înalte şi suple.
5. În mod fiziologic nu sunt prezente deviaţii fiziologice ale axei electrice a inimii.
6. Inţelegerea metodei pentru o analiză competentă a traseului ECG necesită cunoştinţe de teorie
vectorială, respectiv a operaţiei de proiecţie şi reconstituire a vectorilor
7. Vectorul este caracterizat prin: punct de origine, sens, direcție, mărime
8. Vectorii pot fi instantanei (dipol instantaneu) și rezultanți.
9. Axa electrică a inimii este axa vectorului electric global în timpul depolarizării atriale.
10. Deviaţii fiziologice ale axei electrice a inimii spre dreapta (cord verticalizat) pot să apară la
persoanele scunde şi la gravide.

110. Următoarele afirmații despre utilitatea EKG în practica zilnică sunt adevărate:
1. Nu oferă informații despre prezența tulburărilor de conducere
2. Determinarea leziunilor peretelui cardiac;
3. Determinarea aritmiilor cardiace;
4. Determinarea RS și a FC
5. Determinarea axei electrice a inimii;
6. Evaluarea functiei de conducere cardiaca;
7. Este o metodă invazivă, costisitoare, greu de efectuat
8. Nu aduce informații despre evaluarea funcției de conducere cardiacă
9. Nu este recomandată în cazul pacienților cu stimulator cardiac
10. Aduce informaţii asupra funcției de pomă a inimii.

111. Următoarele afirmații despre derivațiile bipolare și unipolare ale membrelor sunt adevărate:
1. aVL-electrodul explorator este plasat pe brațul drept.
2. aVR-electrodul explorator este plasat pe brațul drept.
3. DI -brațul drept (R +) și bratul stâng (L +).
4. aVL-electrodul explorator este plasat pe brațul stâng.
5. DIII- brațul stâng (L -) și piciorul stâng (F+).
6. aVR-electrodul explorator este plasat pe bratul stâng

Page 33 of 136
 7. DII- brațul drept (R -) si piciorul stâng (F +).
8. DI -brațul drept (R -) și bratul drept (L +).
9. DI -brațul drept (R -) și brațul stâng (L +).
10. DIII- brațul stâng (L -) și piciorul stâng (F+).

112. Traseul ECG este influențat de:

1. Distanța de la electrod la dipol
2. Vârsta și sexul pacientului
3. Prezența aritmiilor cardiace
4. Statusul nutrițional al pacientului
5. Amplitudinea și durata undelor
6. Intensitatea câmpului electric
7. Frecvența cardiacă
8. Axa electrică
9. Viteza de derulare a hartiei
10. Polaritatea dipolului

113. Următoarele afirmații despre cuplarea excitaţie-contracţie şi interacţiunea actină-miozină în cardiomiocite

sunt adevărate:
1. Potenţialul de acţiune este condus de-a lungul membranei sinciţiului miocardic până la fiecare
cardiomiocit contractil, inclusiv la nivelul membranei tubilor în T.
2. Scurtarea fibrelor miocardice este rezultatul scurtării sarcomerelor (~100 μm), cu menţinerea constantă
a lungimii benzilor A.
3. Scurtarea fibrelor miocardice este rezultatul scurtării sarcomerelor (~1 μm), cu menţinerea constantă a
lungimii benzilor A.
4. Potenţialul de acţiune induce creşterea calciului citosolic de la valorile sub-micromolare din repaus la
~10-5 M
5. Relaţia dintre calciul citosolic şi forţa de contracţie arată scăderea forţei de la zero la maxim pentru
creşterea calciului de la10-7 M la 10-5 M,
6. Sursele de calciu activator pentru contracţia miocardului sunt mediul extracelular (30%) şi rezervele
intracelulare (70%)
7. Sursele de calciu activator pentru contracţia miocardului sunt mediul extracelular (70%) şi rezervele
intracelulare (30%)
8. Contracţia se produce prin alunecarea reciprocă a filamentelor de actină şi miozină (ca în muşchiul
scheletic), ca rezultat al ataşării şi detaşării ciclice a punţilor transversale
9. Contracţia se produce prin alunecarea reciprocă a filamentelor de actină şi miozină (ca în muşchiul
scheletic), ca rezultat al ataşării şi detaşării ciclice a punţilor longitudinale
10. Potenţialul de acţiune induce scăderea calciului citosolic de la valorile sub-micromolare din repaus la
~10-10 M

114. Următoarele afirmații despre pompa ventriculară sunt adevărate:

1. Presiunea ventriculară o depăşeşte imediat pe cea atrială şi se închide valva AV, trecându-se în faza
de sistolă izovolumică(30-50 ms), în care valvele atrioventriculare şi semilunare sunt închise.
2. Diastola continuă cu faza izovolumică, până când presiunea intraventriculară devine crescută încât
este depăşită de cea atrială şi se deschid valvele atrioventriculare.
3. Aproximativ 70% din volumul respectiv de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei
de ejecţie (perioada de ejecţie rapidă, 250 ms), iar restul de 30 % în timpul dublu rămas (perioada de
ejecţie lentă).
4. Ciclul cardiac (0,8 s la 75 bătăi/min) constă din sistolă (contracţie, 0,5 s) şi diastole.
5. Debutul relaxării duce la o creștere rapidă a presiunii ventriculare (protodiastolă), sub nivelul celei
arteriale, deci la închiderea valvelor semilunare.

Page 34 of 136
 6. Fracţia de ejecţie este ~2/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic
(remanent).
7. Pe parcursul ejecţiei presiunea ventriculară se menţine la valori scăzute (120-140 mm Hg în
ventriculul stâng şi 15-20 mm Hg în cel drept).
8. Aproximativ 30% din volumul respectiv de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei
de ejecţie (perioada de ejecţie rapidă, 250 ms), iar restul de 70 % în timpul dublu rămas (perioada de
ejecţie lentă).
9. Pe parcursul ejecţiei presiunea ventriculară se menţine la valori crescute (120-140 mm Hg în
ventriculul stâng şi 15-20 mm Hg în cel drept).
10. Fracţia de ejecţie este ~1/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic
(remanent).

115. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Frecvenţa crescută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai mult
diastola, pe seama diastazisului.
2. Durata componentelor ciclului cardiac nu se modifică în funcție de frecvenţa cardiacă
3. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 400 /min dar
nodul atrioventricular poate conduce numai stimuli cu frecvenţă sub 230 /min.
4. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială (0,1s), care adaugă 55% din ceea ce va deveni astfel
volumul ventricular telediastolic
5. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 300 /min dar
nodul atrioventricular poate conduce numai stimuli cu frecvenţă sub 100 /min.
6. Sistola reprezintă 60% din revoluţia cardiacă în condiţiile unei frecvenţe cardiace de 80/min
7. La frecvenţă crescută (200/min) sistola reprezintă 85% din revoluţia cardiacă.
8. Durata componentelor ciclului cardiac se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă
9. La frecvenţă crescută (200/min) sistola reprezintă 65% din revoluţia cardiacă.
10. Sistola reprezintă 40% din revoluţia cardiacă în condiţiile unei frecvenţe cardiace de 70/min

116. Următoarele afirmații despre zgomotele cardiace sunt adevărate:

1. Ascultatoriu se disting două zgomote de origine cardiacă.
2. Zgomotul II este produs de contracţia ventriculară, închiderea valvelor atrioventriculare, impactul
sângelui asupra peretelui ventricular, turbulenţă
3. Zgomotul III este produs de închiderea valvelor semilunare şi turbulenţă.
4. Zgomotul I are timbru înfundat, faţă de zgomotul II, care este clar, lovit.
5. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte marea tăcere
6. Zgomotul II se aude mai bine parasternal în spaţiul V intercostal, la stânga pentru artera pulmonară şi
la dreapta pentru aortă.
7. Zomotul I se aude mai bine în spaţiul III intercostal stâng pe linia medioclaviculară pentru valva
mitrală şi respectiv la baza apendicelui xifoid pentru tricuspidă
8. Ascultarea zgomotelor cardiace se poate face direct, plasând urechea pe toracele pacientului în ariile
de ascultaţie, sau indirect, folosind un stetoscop.
9. Zgomotul I, sitolic- este mai puternic, mai grav şi prelung
10. Zgomotul II, diastolic- este mai slab, mai acuţit şi mai scurt

117. Următoarele afirmații despre zgomotele cardiace sunt adevărate:

1. Zgomotul III este dat de contracţia atrială şi de turbulenţa ce însoţeşte modificările bruşte de presiune
2. Zgomotul II este produs de închiderea valvelor semilunare şi turbulenţă.
3. Zgomotul I se aude mai bine parasternal în spaţiul II intercostal, la stânga pentru artera pulmonară şi la
dreapta pentru aortă
4. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte mica tăcere
5. Zgomotul II (protodiastolic) este produs de deschiderea valvelor atrioventriculare şi curgerea
turbulentă a sângelui în faza iniţială de umplere ventriculară rapidă
6. Zgomotul III (protodiastolic) este produs de deschiderea valvelor atrioventriculare şi curgerea
turbulentă a sângelui în faza iniţială de umplere ventriculară rapidă.

Page 35 of 136
 7. Zgomotul I este produs de contracţia ventriculară, închiderea valvelor atrioventriculare, impactul
sângelui asupra peretelui ventricular, turbulenţă.
8. Zgomotul IV este dat de contracţia atrială şi de turbulenţa ce însoţeşte modificările bruşte de presiune
9. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte marea tăcere
10. Zgomotul I este produs de contracţia ventriculară, închiderea valvelor atrioventriculare, impactul
sângelui asupra peretelui ventricular, turbulenţă.

118. Următoarele afirmații despre zgomotele cardiace sunt adevărate:

1. Îngustarea patologică a orificiilor valvulare duce la creşterea vitezei de curgere, cu acentuarea
turbulenţei şi apariţia unor zgomote patologice suplimentare numite sufluri.
2. Leziunile valvulare nu au efecte asupra perfuziei coronariene.
3. Ruperea cordajelor tendinoase sau paralizia muşchilor papilari determină insuficienţă valvulară şi
modificări de hemodinamică.
4. În anemie scăderea vâscozităţii favorizează turbulenţa şi apariţia suflurilor
5. Însuficienţa aortică permite refluarea sângelui în ventricul în diastolă.
6. Ingustarea patologică a orificiilor valvulare duce la scăderea vitezei de curgere, cu acentuarea
turbulenţei şi apariţia unor zgomote patologice suplimentare numite sufluri
7. Ruperea cordajelor tendinoase sau paralizia muşchilor papilari determină stenoză valvulară şi
modificări de hemodinamică.
8. Fonocardiografic se disting încă patru zgomote
9. Stenoza mitrală reduce umplerea ventriculară, insuficienţa mitrală şi stenoza aortică afectează direct
ejecţia.
10. În anemie creșterea vâscozităţii favorizează turbulenţa şi apariţia suflurilor

119. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Fracţia de ejecţie este ~2/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic.
2. Ciclul cardiac constă din sistolă şi diastole cu modificări corelate de presiune şi volum pentru fiecare
din camera.
3. In cadrul sinciţiului miocardic celulele "se inseră" una pe alta.
4. În faza de sistolă izovolumică (30-50 ms), valvele atrioventriculare şi semilunare sunt deschise.
5. Fracţia de ejecţie este ~1/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic.
6. Volumul de sânge expulzat de un ventricul în cursul unei sistole nu poate fi numit volum sistolic sau
debit sistolic (volum-bătaie sau debit-bătaie).
7. Aproximativ 50% din volumul respectiv de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de
ejecţie (perioada de ejecţie rapidă, 250 ms), iar restul de 50 % în timpul dublu rămas (perioada de
ejecţie lentă)
8. Pe parcursul ejecţiei presiunea ventriculară se menţine la valori scăzute (100-110 mm Hg în
ventriculul stâng şi 15-20 mm Hg în cel drept)
9. Aproximativ 70% din volumul respectiv de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de
ejecţie (perioada de ejecţie rapidă, 250 ms), iar restul de 30 % în timpul dublu rămas (perioada de
ejecţie lentă)
10. În faza de sistolă izovolumică (30-50 ms), valvele atrioventriculare şi semilunare sunt închise.

120. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. În faza izovolumică din timpul diastolei, presiunea intraventriculară devine atât de joasă încât este
depăşită de cea atrială şi se deschid valvele atrioventriculare.
2. Axa electrică a inimii este axa vectorului electric global în timpul depolarizării ventriculare.
3. Fracţia de ejecţie este ~1/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic
(remanent).
4. În faza izovolumică din timpul diastolei, presiunea intraventriculară devine crescută încât este
depăşită de cea atrială şi se deschid valvele atrioventriculare.
5. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială, care adaugă 50% din ceea ce va deveni astfel
volumul ventricular telediastolic.

Page 36 of 136
 6. Aproximativ 70% din volumul respectiv de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei
de ejecţie (perioada de ejecţie rapidă, 250 ms), iar restul de 30 % în timpul dublu rămas (perioada de
ejecţie lentă)
7. Volumul de sânge expulzat de un ventricul în cursul unei sistole poate fi numit volum sistolic sau
debit sistolic (volum-bătaie sau debit-bătaie)
8. In mezodiastolă umplerea este rapidă
9. Debutul relaxării duce la o scădere rapidă a presiunii ventriculare (protodiastolă), sub nivelul celei
arteriale, deci la închiderea valvelor semilunare
10. Aproximativ 30% din volumul respectiv de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei
de ejecţie (perioada de ejecţie rapidă, 250 ms), iar restul de 70 % în timpul dublu rămas (perioada de
ejecţie lentă)

121. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială, care adaugă 50% din ceea ce va deveni astfel
volumul ventricular telediastolic
2. Refluarea sângelui în vene în timpul sistolei atriale este prevenită de inerţie şi de îngustarea ostiilor
venoase din peretele atrial prin simpla compresiune a acestora în cursul contracţiei atriale
3. Valvele atrioventriculare se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece sunt
ancorate de muşchii papilari, prin cordaje tendinoase
4. Toate cele patru valve ale cordului sunt constituite din valvule (cuspi) inserate pe inele fibroase ce nu
sunt parte componentă a scheletului fibros al cordului
5. In mezodiastolă umplerea este lentă
6. Toate cele patru valve ale cordului sunt constituite din valvule (cuspi) inserate pe inele fibroase ce sunt
parte componentă a scheletului fibros al cordului
7. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială, care adaugă 25% din ceea ce va deveni astfel
volumul ventricular telediastolic
8. Valvele atrioventriculare nu se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece sunt
ancorate de muşchii papilari, prin cordaje tendinoase
9. Derularea sistolei şi diastolei atriale NU poate fi observată pe graficul presiunii atriale sau al presiunii
venoase
10. In mezodiastolă umplerea este rapidă

122. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Durata componentelor ciclului cardiac NU se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
2. Valvele atrioventriculare NU se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece
sunt ancorate de muşchii papilari, prin cordaje tendinoase.
3. Muşchii papilari NU se contractă simultan cu miocardul ventricular parietal şi astfel tensionează
suplimentar cordajele tendinoase.
4. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 200 /min
5. Muşchii papilari se contractă simultan cu miocardul ventricular parietal şi astfel tensionează
suplimentar cordajele tendinoase.
6. Valvele atrioventriculare se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece sunt
ancorate de muşchii papilari, prin cordaje tendinoase.
7. Nodul atrioventricular poate conduce numai stimuli cu frecvenţă sub 100 /min.
8. Asincronismul contracţiei ventriculare (stânga-dreapta) este decelabil la copil şi adolescent
(dedublarea zgomotului II).
9. Derularea sistolei şi diastolei atriale poate fi observată pe graficul presiunii atriale sau al presiunii
venoase
10. Atriul drept se contractă primul, iar ventriculul drept se contractă mai târziu decât cel stâng, dar
ejecţia începe mai devreme datorită post-sarcinii mai mici şi durează mai mult în inspir.

123. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Nodul atrioventricular poate conduce numai stimuli cu frecvenţă sub 230 /min.
2. Atriul drept se contractă primul, iar ventriculul drept se contractă mai târziu decât cel stâng, dar
ejecţia începe mai devreme datorită post-sarcinii mai mici şi durează mai mult în inspir.

Page 37 of 136
 3. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 400 /min
4. Sistola reprezintă 40% din revoluţia cardiacă în condiţii de frecvenţă de 70/min.
5. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 100 /min
6. Asincronismul contracţiei ventriculare (stânga-dreapta) este decelabil la copil şi adolescent
(dedublarea zgomotului II).
7. Nodul atrioventricular poate conduce numai stimuli cu frecvenţă sub 130 /min.
8. Frecvenţa scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai mult
diastola, pe seama diastazisului.
9. Valva tricuspidă se deschide mai târziu decât mitrala, valva pulmonară se închide mai devreme decât
a aortei.
10. Se constată că la frecvenţe mici scurtarea perioadei de umplere poate compromite umplerea
ventriculară (şi perfuzia coronară) şi astfel este limitată creşterea suplimentară a debitului cardiac
datorată creşterii frecvenţei.

124. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Sistemul excito-conductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His
cu ramurile sale şi reţeaua Purkinje.
2. Fibre cu răspuns lent sunt celule pacemaker (NSA şi NAV)
3. Sistemul excito-conductor cardiac cuprinde DOAR nodulul sino-atrial și nodul atrioventricular.
4. Fibre cu răspuns rapid sunt celule pacemaker (NSA şi NAV)
5. Fibre cu răspuns rapid sunt fibre contractile (atriale şi ventriculare) și reţeaua Purkinje.
6. Fibrele cu răspuns lent au caractere diferite în ceea ce priveşte potenţialul de repaus (Pr) şi potenţialul
de acţiune (PA)
7. Fibrele cu răspuns rapid au caractere diferite în ceea ce priveşte potenţialul de repaus (Pr) şi
potenţialul de acţiune (PA)
8. Sistemul excito-conductor cardiac cuprinde DOAR fasciculul His cu ramurile sale şi reţeaua Purkinje.
9. Miocardul are capacitatea de a-si genera potentiale de acțiune când este stimulat adecvat.
10. Fibre cu răspuns lent sunt fibre contractile (atriale şi ventriculare) și reţeaua Purkinje

125. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Sistemul excito-conductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His
cu ramurile sale şi reţeauaPurkinje.
2. Fibre cu răspuns rapid sunt celule pacemaker (NSA şi NAV) .
3. Fibre cu răspuns lent sunt celule pacemaker (NSA şi NAV) .
4. Fibrele cu răspuns lent NU au caractere diferite în ceea ce priveşte potenţialul de repaus (Pr) şi
potenţialul de acţiune (PA)
5. Acestea sunt conduse prin restul sistemului excitoconductor şi prin miocardul contractil, trecând de la
o celulă la alta datorită prezenţei joncţiunilor comunicante.
6. Contracţia ritmică a miocardului este rezultatul generării ritmice de potenţiale de acţiune în celulele
specializate din nodulul sinoatrial.
7. Miocardul are capacitatea de a-si genera potențiale de acțiune când este stimulat adecvat.
8. Potenţialul de acţiune este o depolarizare tranzitorie ce se propagă non-decremenţial.
9. Existenţa canalelor ionice voltaj-dependente în sarcolema cardiomiocitelor NU permite producerea
de potenţiale de acţiune, cu caracteristici variate în diferitele tipuri de celule miocardice.
10. Fibre cu răspuns lent sunt fibre contractile (atriale şi ventriculare) și reţeaua Purkinje

126. Următoarele afirmații despre perioada răspunsului local gradat sunt adevărate:
1. Urmează perioadei refractare relative.
2. Datorită inexcitabilității periodice a mușchiului cardiac acesta răspunde la numeroși stimuli de
origine extranodală.
3. Membrana iese din starea refractară relativă și se pot declanşa potenţiale de aspect similar cu cel
obişnuit, apărut prin propagarea potenţialului de la nivelul nodului sino-atrial.
4. Împreună cu perioada refractară absolută formează perioada refractară efectivă.
5. Perioada supranormală: în această perioadă, fibra răspunde la stimuli cu intensitate mare prin
potențiale de acțiune cu ascensiune și amplitudine submaximale.

Page 38 of 136
 6. Perioada refractară absolută + relativă = perioada refractară totală.
7. Perioada supranormală: începe imediat după ce depolarizarea a depașit valoarea pragului de repaus.
8. Existenţa unei perioade refractare lungi, de ordinul zecimii de secundă, duce la posibilitatea
tetanizării miocardului.
9. Spre sfârşitul fazei 3 repolarizarea este aproape completă.
10. Excitantii aplicați în aceasta perioada pot determina răspunsuri locale gradate, dar nu declanșeaza
potențiale de acțiune propagate, indiferent de intensitatea lor.

127. Următoarele afirmații despre deviația EKG sunt adevărate:

1. Sensul derivației face parte din componentele derivației.
2. Axul derivației reprezintă linia imaginară care unește cei patru electrozi.
3. Sensul derivației nu face parte din componentele derivației.
4. Distanța de la electrod la dipol reprezintă o componentă a derivației.
5. Derivația ECG reprezintă raportul spațial între doua puncte în care se plasează electrozii, în câmpul
electric al inimii.
6. Axul derivației (linia imaginară care unește cei doi electrozi) face parte din componentele derivației.
7. Componentele derivației reprezintă 2 puncte de plasare a electrozilor (plasate pe corpul uman;
înregistrează diferența de potențial).
8. Axul derivației reprezintă linia imaginară care unește cei doi electrozi.
9. Componentele derivației nu înregistrează diferența de potențial.
10. Componentele derivației reprezintă 4 puncte de plasare a electrozilor (plasate pe corpul uman;
înregistrează diferența de potențial).

128. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Prin pozitiile electrozilor fiecare derivatie EkG “vede” semnalul ECG din unghiuri diferite
2. Derivațiile membrelor culeg activitatea electrică în planul orizontal.
3. Derivațiile precordiale culeg activitatea electrica în planul transversal/orizontal.
4. Cu cât intensitatea curentului este mai mică și deflexiunea EKG va fi mai mare.
5. Derivațiile unipolare ale membrelor exploreaza inima în plan frontal.
6. Derivațiile membrelor culeg activitatea electrică în planul transversal.
7. Derivațiile precordiale explorează inima in plan frontal.
8. Cu cât intensitatea curentului este mai mică și deflexiunea EkG va fi mai mică.
9. Cu cât intensitatea curentului este mai mare și deflexiunea EkG va fi mai mare.
10. Derivațiile membrelor culeg activitatea electrică în planul frontal.

129. Urmatoarele afirmații sunt adevărate despre interpretarea ECG:

1. Se poate realiza analiza morfologică și cronologică a traseului ECG
2. Se calculează axa electrică a inimii
3. Se poate calcula fracția de ejecție.
4. NU se pot identifica tulburări de conducere pe traseul examinat.
5. Aduce informaţii asupra funcției de pompa a inimii.
6. NU se pot identifica leziuni ale peretelui cardiac pe traseul examinat.
7. Daca sunt identificate extrasistole, nu se poate analiza traseul electrocardiografic.
8. Se poate determina ritmul cardiac
9. Se poate determina FC
10. Se pot identifica tulbulari de ritm și de conducere

130. Următoarele afirmații despre vectogramă sunt adevarate:

1. Reprezintă desfășurarea unui număr infinit de dipoli – vectori momentani generați în cursul
depolarizării ventriculare.
2. Reprezintă un diagnostic de certitudine a infarctului miocardic.
3. Reprezintă desfășurarea unui număr finit de dipoli – vectori momentani generați în cursul depolarizării
ventriculare.

Page 39 of 136
 4. Linia care unește vârful acestor vectori delimitează o buclă care se numește bucla vectocardiografică
QRS
5. Este o metoda invazivă
6. Construcția buclei vectocardiografice poate fi realizată și în plan orizontal, prin reperarea unui număr
de puncte sincrone în derivațiile V1 și V6.
7. Se înregistreaza direct cu ajutorul unui osciloscop cu raze catodice.
8. Se înregistreaza indirect cu ajutorul unui osciloscop cu raze catodice.
9. Variațiile câmpului electric cardiac transmise la aparat imprimă deplasări corespunzătoare ale
fasciculului de electroni, încat punctul luminos înscrie pe ecranul fluorescent o succesiune de puncte
care reprezintă proiecțiile vectorilor momentani succesivi.
10. Este o metoda simplă, costisitoare

131. Despre ECG se poate afirma:

1. Pentru derivaţiile cu axa în plan frontal există un cod al culorilor (pentru suportul electrodului):
dreapta = galben, stânga = roșu, picior = negru, împământare = verde..
2. Pentru derivaţiile cu axa în plan frontal există un cod al culorilor (pentru suportul electrodului):
dreapta = galben, stânga = roșu, picior = verde, împământare = negru.
3. Derivaţiile uzuale sunt următoarele: derivaţii unipolare standard (DI, DII, DIII), derivaţii bipolare
amplificate ale membrelor (aVR, aVL, aVF) şi derivaţii unipolare toracice (V1-V6).
4. Derivaţiile uzuale sunt următoarele: derivaţii bipolare standard (DI, DII, DIII), derivaţii unipolare
amplificate ale membrelor (aVR, aVL, aVF) şi derivaţii unipolare toracice (V1-V6).
5. Aspectul înregistrării este diferit în diferite derivaţii, tocmai datorită faptului că valoarea diferenţei de
potenţial înregistrate în fiecare moment reflectă poziţionarea aceluiaşi vector electric global faţă de
diferite axe de proiecţie.
6. Inregistrările ECG uzuale prezintă înregistrarea simultană a şase derivaţii cu axele în plan vertical şi
alte şase cu axele în plan orizontal.
7. Pentru derivaţiile cu axa în plan frontal există un cod al culorilor (pentru suportul electrodului):
dreapta = roşu, stânga = galben, picior = verde, împământare = negru.
8. Principiul metodei ECG constă în evaluarea caracterelor spaţio-temporale ale vectorului global
cardiac (câmp electric), folosind diverse derivaţii de culegere.
9. Inregistrările ECG uzuale prezintă înregistrarea simultană a trei derivaţii cu axele în plan vertical şi
alte trei cu axele în plan orizontal.
10. Aspectul înregistrării NU este diferit în diferite derivaţii, tocmai datorită faptului că valoarea
diferenţei de potenţial înregistrate în fiecare moment reflectă poziţionarea aceluiaşi vector electric
global faţă de diferite axe de proiecţie.

132. Condiţiile tehnice obligatorii pentru înregistrarea electrocardiogramei sunt următoarele:

1. Impământare nu reprezintă un criteriu obligatoriu pentru efectuarea ECG-ului.
2. Inerţie maximă a sistemului de înregistrare
3. În condiții de agitație psiho-motorie.
4. Repaus fizic şi psihic.
5. Contact ferm al electrozilor cu pielea.
6. Rezistenţă electrică minimă între tegument şi electrozi.
7. ECG-ul se poate realiza și în absența unui contact ferm al electrozilor cu pielea.
8. Impământare adecvată.
9. Inerţie minimă a sistemului de înregistrare.
10. Rezistenţă electrică maximă între tegument şi electrozi.

133. Despre EKG se poate afirma:

1. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~90/min
2. Unda U este prezentă constant şi corespunde repolarizării fibrelor Purkinje.
3. Unda P corespunde depolarizării atriale.
4. Unda P reprezintă depolarizarea ventriculară.

Page 40 of 136
 5. Unda T reprezintă depolarizarea ventriculară.
6. Deflexiunile sunt numite tradiţional unde (în ordine P, Q, R, S, T, U)
7. Complexul QRS corespunde depolarizării atriale.
8. Unda P unică şi de aspect normal poate fi ascuțită- P "pulmonar" sau plat-prelungit – P "mitral"
9. O porţiune din traseul ECG care nu prezintă deflexiuni (linie izoelectrică) se numeşte segment.
10. Porţiunea de traseu ECG ce cuprinde cel puţin o undă şi un segment se numeşte interval.

134. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Dacă ritmul nu este sinusal, vorbim de tahi- sau bradi-aritmiile respective.
2. Prelungirea segmentului PQ nu reprezintă o semnificație pe ECG.
3. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~70/min
4. Frecvența cardiacă peste 50/min înseamnă tahicardie
5. Inţelegerea metodei pentru o analiză competentă a traseului ECG nu necesită cunoştinţe de teorie
vectorială.
6. Obezitatea nu presupune o modificare de poziţie a cordului sau o semnificație asupra axei electrice.
7. Viteza de derulare a hârtiei (respectiv viteza spotului pe ecranul osciloscopului), de obicei este 55 sau
60 mm/s
8. Frecvenţa cardiacă se determină ca raport între numărul de evenimente identice (de exemplu unde R)
şi timpul în care acestea se produc.
9. Frecvența cardiacă peste 100/min înseamnă tahicardie.
10. Frecvența cardiac pentru intervalul 80-100/min se poate folosi expresia “frecvenţă (moderat)
crescută”)

Page 41 of 136
135. Următoarele afirmații sunt adevărate:
1. Potenţialul de acţiune induce creşterea calciului citosolic de la valorile sub-micromolare din repaus la
~10-7 M
2. Sursele de calciu activator pentru contracţia miocardului sunt mediul extracelular (70%) şi rezervele
intracelulare (30%)
3. Contracţia se produce prin alunecarea reciprocă a filamentelor de actină şi miozină (invers ca în
muşchiul scheletic), ca rezultat al ataşării şi detaşării ciclice a punţilor transversale, prin legarea
ireversibilă a capetelor miozinei de situsuri active successive pe filamentul de actină.
4. Din punct de vedere strict fiziologic generarea potenţialului de acţiune la nivel sinoatrial reprezintă
debutul fiecărui ciclu cardiac (revoluţie cardiacă).
5. Ciclul cardiac poate fi descris sub aspect global, sau separat pentru cele două sinciţii conexe, atrial şi
ventricular.
6. In fiecare celulă contracţia debutează imediat după apariţia potenţialului de acţiune şi durează până la
cca. 50 ms după repolarizarea completă.
7. Scurtarea fibrelor miocardice (deci a muşchiului striat cardiac) este rezultatul scurtării sarcomerelor
(~10 μm), cu menţinerea constantă a lungimii benzilor A.
8. Atriile funcţionează ca şi camere de admisie pentru fiecare pompă ventriculară şi contribuie activ la
umplerea ventriculară prin sistola atrială.
9. Inima ca organ este specializată exclusiv pentru punerea în mişcare a sângelui (funcţie de pompă).
10. Sursele de calciu activator pentru contracţia miocardului sunt mediul extracelular (75%) şi rezervele
intracelulare (25%)

136. Referitor la contractilitate se poate afirma:

1. Repolarizarea sarcolemei crește influxul de calciu şi astfel CICR se crește treptat, pe măsură ce calciul
suplimentar este expulzat din citosol, prin activitatea pompelor de calciu. (pag 81, jos)
2. Inhibarea pompei de sodiu de către agenţi cardiotonici din clasa digitalice duce la scăderea nivelelelor
de calciu activator, cu efect inotrop negativ. (pag 82. sus)
3. Inhibarea pompei de sodiu de către agenţi cardiotonici din clasa digitalice duce la creşterea nivelelelor
de calciu activator, cu efect inotrop pozitiv. (pag 82 sus)
4. Inhibarea pompei de sodiu de către agenți cardiotonici din clasa digitalice duce la creşterea nivelelelor
de calciu activator, cu efect inotrop negativ.
5. Calciul citosolic crescut îndepărtează efectul inhibitor exercitat de complexul troponină-tropomiozină
asupra interacţiunii actină-miozină.(pag 81)
6. Relaxarea are loc datorită revenirii calciului citosolic la valorile de repaus. (pag 81)
7. La nivelul diadei are loc un fenomen esenţial de activare a CICR, cu participarea subunităţii α1 a
canalului de tip L din membrana tubului în T şi a canalelor de calciu din membrana cisternei
terminale. (81)
8. Repolarizarea sarcolemei întrerupe influxul de calciu şi astfel CICR se stinge treptat, pe măsură ce
calciul suplimentar este expulzat din citosol, prin inactivitatea pompelor de calciu. (81-82)
9. Relaţia dintre calciul citosolic şi forţa de contracţie arată creşterea forţei de la zero la maxim pentru
creşterea calciului de la 10-7 M la 10-5 M.(81)
10. Relaţia dintre calciul citosolic şi forţa de contracţie arată scăderea forţei de la zero la maxim pentru
creşterea calciului de la 10-5 M la 10-7 M.

137. Următoarele afirmații sunt adevărate:(pag 82)

1. Fracţia de ejecţie este ~2/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic
(remanent)
2. In cadrul sinciţiului miocardic celulele "se inseră" una pe alta, astfel, contracţia lor duce la cresterea
tensiunii parietale, cu creşterea presiunii intracavitare (conform legii Laplace).
3. In cadrul sinciţiului miocardic celulele "se inseră" una pe alta, astfel, contracţia lor duce la cresterea
tensiunii parietale, cu scăderea presiunii intracavitare (conform legii Laplace).
4. Presiunea ventriculară o depăşeşte imediat pe cea atrială şi se închide valva AV, trecându-se în faza de
sistolă izovolumică (30-50 ms), în care valvele atrioventriculare şi semilunare sunt închise.
5. Fracţia de ejecţie este ~1/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic
(remanent)

Page 42 of 136
 6. Ciclul cardiac (0,3 s la 75 bătăi/min) constă din sistolă (contracţie, 0,1 s) şi diastolă (relaxare, 0,8 s),
cu modificări corelate de presiune şi volum pentru fiecare din camere
7. În faza de sistolă izovolumică (30-50 ms), valvele atrioventriculare şi semilunare sunt deschise.
8. Ciclul cardiac (0,8 s la 75 bătăi/min) constă din sistolă (contracţie, 0,5 s) şi diastolă (relaxare, 0,3 s),
cu modificări corelate de presiune şi volum pentru fiecare din camere
9. În faza de sistolă izovolumică (30-50 ms), valvele atrioventriculare şi semilunare sunt închise.
10. Presiunea ventriculară o depăşeşte imediat pe cea atrială şi se deschide valva AV, trecându-se în faza
de sistolă izovolumică (30-50 ms), în care valvele atrioventriculare şi semilunare sunt deschise.

138. Următoarele afirmații sunt adevărate: (82)

1. Volumul de sânge expulzat de un ventricul în cursul unei sistole poate fi numit volum sistolic sau
debit sistolic (volum-bătaie sau debit-bătaie).
2. Aproximativ 70% din volumul de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de ejecţie
(perioada de ejecţie rapidă, 250 ms), iar restul de 30 % în timpul dublu rămas (perioada de ejecţie
lentă)
3. Pe parcursul ejecţiei presiunea ventriculară se menţine la valori scăzute (120-140 mm Hg în
ventriculul stâng şi 15-20 mm Hg în cel drept)
4. Pe parcursul ejecţiei presiunea ventriculară se menţine la valori crescute (120-140 mm Hg în
ventriculul stâng şi 15-20 mm Hg în cel drept)
5. Debutul relaxării duce la o scădere rapidă a presiunii ventriculare (protodiastolă), sub nivelul celei
arteriale, deci la deschidere valvelor semilunare.
6. Debutul relaxării duce la o scădere rapidă a presiunii ventriculare (protodiastolă), sub nivelul celei
arteriale, deci la închiderea valvelor semilunare.
7. Aproximativ 50% din volumul de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de ejecţie
(perioada de ejecţie rapidă, 250 ms), iar restul de 70 % în timpul dublu rămas (perioada de ejecţie
lentă).
8. În faza izovolumică, presiunea intraventriculară devine atât de joasă încât este depăşită de cea atrială
şi se închid valvele atrioventriculare.
9. Pe parcursul ejecţiei presiunea ventriculară se menţine la valori scăzute (15-20 mm Hg în ventriculul
stâng şi 120-140 mm Hg în cel drept)
10. In cursul ejecţiei se efectuează un lucru mecanic, lucrul sistolic, egal cu produsul dintre volumul
sistolic şi presiunea medie de ejecţie.

139. Următoarele afirmații sunt adevărate: (82-83)

1. În faza izovolumică, presiunea intraventriculară devine atât de joasă încât este depăşită de cea atrială şi
se închid valvele atrioventriculare.
2. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială (0,1s), care adaugă 25% din ceea ce va deveni astfel
volumul ventricular telediastolic.
3. Refluarea sângelui în vene în timpul sistolei atriale este prevenită de inerţie şi de îngustarea ostiilor
venoase din peretele atrial prin simpla compresiune a acestora în cursul contracţiei atriale.
4. Aproximativ 70% din volumul de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de ejecţie
(perioada de ejecţie rapidă, 250 ms), iar restul de 30 % în timpul dublu rămas (perioada de ejecţie
lentă).
5. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială (0,1s), care adaugă 25% din ceea ce va deveni astfel
volumul ventricular telediastolic.
6. Debutul relaxării duce la o scădere rapidă a presiunii ventriculare (protodiastolă), sub nivelul celei
arteriale, deci la deschiderea valvelor semilunare, după o perioadă de ejecţie pur inerţială, în care
presiunea din ventricul este cvasi-egală cu cea din arteră sau chiar ceva mai mare.
7. In mezodiastolă umplerea este rapidă (datorită egalării treptate a presiunii sângelui din atriu cu cea din
ventricul, până când curgerea este practic oprită; perioadă de diastazis).
8. In cursul ejecţiei se efectuează un lucru mecanic, lucrul sistolic, egal cu produsul dintre volumul
sistolic şi presiunea medie de ejecţie.
9. In mezodiastolă umplerea este lentă (datorită egalării treptate a presiunii sângelui din atriu cu cea din
ventricul, până când curgerea este practic oprită; perioadă de diastazis).

Page 43 of 136
 10. Volumul de sânge expulzat de un ventricul în cursul unei sistole NU poate fi numit volum sistolic sau
debit sistolic (volum-bătaie sau debit-bătaie).

140. Următoarele afirmații sunt adevărate : (84)

1. Valvele atrioventriculare se răsfrâng spre atrii.
2. Durata componentelor ciclului cardiac NU se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
3. Asincronismul contracţiei ventriculare (stânga-dreapta) este decelabil la vârstnici(dedublarea
zgomotului II).
4. Valva tricuspidă se deschide mai târziu decât mitrala, valva pulmonară se închide mai devreme decât
a aortei, contracţia izovolumetrică a ventriculului drept este mai lungă decât a celui stâng, iar
perioada de ejecţie este mai scurtă.
5. Există unele întârzieri între evenimente similare pentru inima dreapta şi cea stângă, în acord cu
secvenţa depolarizării: atriul drept se contractă primul, iar ventriculul drept se contractă mai târziu
decât cel stâng, dar ejecţia începe mai devreme datorită post-sarcinii mai mici şi durează mai mult în
inspir.
6. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 200 /min
( corect: de pana la 400/min)
7. Muşchii papilari se contractă simultan cu miocardul ventricular parietal şi astfel tensionează
suplimentar cordajele tendinoase.
8. Asincronismul contracţiei ventriculare (stânga-dreapta) este decelabil la copil şi adolescent
(dedublarea zgomotului II).
9. Valvele atrioventriculare nu se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece
sunt ancorate de muşchii papilari, prin cordaje tendinoase.
10. Toate cele patru valve ale cordului sunt constituite din valvule (cuspi) inserate pe inele fibroase ce
sunt parte componentă a scheletului fibros al cordului.

141. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Nodul atrioventricular poate conduce numai stimuli cu frecvenţă sub 100 /min. (corect: 230/min)
2. Frecvenţa cardiacă scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace.
3. La frecvenţe mici scurtarea perioadei de umplere poate compromite umplerea ventriculară (şi
perfuzia coronară) şi astfel este limitată creşterea suplimentară a debitului cardiac datorată scăderii
frecvenţei.
4. Nodul atrioventricular poate conduce numai stimuli cu frecvenţă sub 230 /min.
5. Sistola reprezintă 40% din revoluţia cardiacă în condiţii de frecvenţă de 70/min.
6. Durata componentelor ciclului cardiac se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
7. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 400 /min.
8. Frecvenţa crescută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai mult
diastola, pe seama diastazisului.
9. Sistola reprezintă 50% din revoluţia cardiacă în condiţii de frecvenţă de 60/min. (n-am gasit)
10. La frecvenţă crescută (100/min) sistola reprezintă 50% din revoluţia cardiacă. (n-am gasit)

142. Despre ciclul cardiac se poate afirma:

1. Durata componentelor ciclului cardiac se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
2. Durata componentelor ciclului cardiac NU se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
3. Nodul atrioventricular poate conduce numai stimuli cu frecvenţă sub 100 /min.
4. Sistola reprezintă 50% din revoluţia cardiacă în condiţii de frecvenţă de 60/min.
5. Scurtarea excesivă a diastolei la frecvenţe foarte mici poate influența umplerea ventriculară adecvată.
6. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 400 /min.
7. Duratele standard cu utilitate clinică includ: sistola electromecanică totală de la debutul complexului
QRS până la închiderea valvei aortice, timpul de ejecţie al ventriculului stâng (LVET) de la debutul
creşterii presiunii arteriale până la unda dicrotă şi perioada de preejecţie (PEP).
8. Frecvenţa cardiacă scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace.
9. Faza de ejecţie este de 0,35 s la frecvenţă de 60/min şi de 0,1 s la frecvenţă de 200/min, iar umplerea
ventriculară durează 0,6 s la frecvenţă de 60/min şi 0,1 s la frecvenţă de 200/min.
10. Frecvenţa cardiacă crescută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace.

Page 44 of 136
143. Despre zgomotele cardiace se poate afirma:
1. Zgomotul I-sitolic este mai puternic, mai grav (35-100 Hz) şi prelung (0,08-0,15 s).
2. Zgomotul II- diastolic este mai puternic, mai grav (35-100 Hz) şi prelung (0,08-0,15 s).
3. Ascultatoriu se disting două zgomote de origine cardiacă.
4. Zomotul I se aude mai bine parasternal în spaţiul II intercostal, la stânga pentru artera pulmonară şi la
dreapta pentru aortă.
5. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte marea tăcere (0,25 s), iar până la următorul zgomot I se
întinde mica tăcere (0,5 s).
6. Ascultatoriu se disting patru zgomote de origine cardiacă.
7. Zgomotul II- diastolic este comparativ mai slab, mai acuţit, (100-150 Hz) şi mai scurt (0,07-0,10 s).
8. Zgomotul I-sitolic este mai slab, mai acuţit, (100-150 Hz) şi mai scurt (0,07-0,10 s).
9. Ariile de ascultaţie sunt porţiuni din suprafaţa toracică unde aceste sunete sunt cel mai bine percepute
(amplitudine maximă).
10. Ascultarea lor se poate face direct, plasând urechea pe toracele pacientului în ariile de ascultaţie.

144. Despre zgomotele cardiace se poate afirma:

1. Zgomotul II este produs de contracţia ventriculară, închiderea valvelor atrioventriculare, impactul
sângelui asupra peretelui ventricular, turbulenţă.
2. Percepţia stetacustică a zgomotelor I şi/sau II (torace subţire sau insuficienţă cardiacă) crează aspectul
sonor de galop.
3. Zgomotul I este produs de închiderea valvelor semilunare şi turbulenţă.
4. Zgomotele cardiace sunt unde mecanice produse de-a lungul ciclului cardiac, ce provin din multiple
surse de vibraţie.
5. În anemie scăderea vâscozităţii NU favorizează turbulenţa şi apariţia suflurilor.
6. gomotul II se aude mai bine parasternal în spaţiul II intercostal, la stânga pentru artera pulmonară şi
la dreapta pentru aortă.
7. Zomotul I se aude mai bine în spaţiul V5 intercostal stâng pe linia medioclaviculară pentru valva
mitrală şi respectiv la baza apendicelui xifoid pentru tricuspidă.
8. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte mica tăcere (0,25 s), iar până la următorul zgomot I se
întinde marea tăcere (0,5 s).
9. Leziunile valvulare NU au efecte negative asupra perfuziei coronariene.
10. Fonocardiografic se disting încă două zgomote (III şi IV).

145. Despre zgomotele cardiace se poate afirma:

1. Zgomotul protodiastolic este produs de închiderea valvelor atrioventriculare şi curgerea turbulentă a
sângelui în faza iniţială de umplere ventriculară rapidă.
2. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte mica tăcere (0,25 s), iar până la următorul zgomot I se
întinde marea tăcere (0,5 s).
3. Zgomotele cardiace sunt unde mecanice produse de-a lungul ciclului cardiac, ce provin din multiple
surse de vibraţie.
4. Zgomotul II este produs de închiderea valvelor semilunare şi turbulenţă.
5. Mica tăcere are durată de 0,5 s.
6. Acestea sunt, după structura cardiacă unde apare vibraţia, sanguine şi parietale (miocardice, valvulare,
vasculare), iar după mecanism sunt determinate de: contracţie (cele miocardice), turbulenţă (cele
sanguine), mişcare (cele valvulare), impact şi frecare.
7. Marea tăcere are durată de 0,25 s.
8. Ariile de ascultaţie sunt porţiuni din suprafaţa toracică unde aceste sunete sunt cu amplitudine minimă.
9. Ascultaţia zgomotelor cardiace este deosebit de importantă pentru identificarea şi diagnosticul clinic al
posibilelor leziuni valvulare.
10. Zgomotul I este dat de contracţia atrială şi de turbulenţa ce însoţeşte modificările bruşte de presiune

Page 45 of 136
146. Despre zgomotele cardiace se poate afirma:
1. Zgomotul III este produs de închiderea valvelor semilunare şi turbulenţă.
2. Suflurile sistolice în insuficienţa mitrală şi stenoza aortică, cu focarele şi caracteristicile ascultatorii
corespunzătoare.
3. Suflurile sistolice apar în stenoza mitrală şi insuficienţa aortică.
4. Leziunile valvulare au efecte negative asupra perfuziei coronariene.
5. Stenoza mitrală reduce umplerea ventriculară, insuficienţa mitrală şi stenoza aortică afectează direct
ejecţia.
6. În anemie creșterea vâscozităţii favorizează turbulenţa şi apariţia suflurilor.
7. Stenoza mitrală reduce umplerea ventriculară, insuficienţa mitrală şi stenoza aortică afectează direct
ejecţia.
8. Pentru inima stângă suflurile diastolice apar în insuficienţa mitrală şi stenoza aortică.
9. Insuficienţa aortică permite refluarea sângelui în ventricul în diastolă
10. Zgomotul IV este produs de contracţia ventriculară, închiderea valvelor atrioventriculare.

147. Despre legea inimii se poate afirma:

1. La sfârşitul diastolei în ventricul se află un volum maxim de sânge (volum telediastolic, de 200 ml,
care poate să crească până la 300 ml).
2. La sfârşitul diastolei în ventricul se află un volum maxim de sânge (volum telediastolic, de 120-130
ml, care poate să crească până la 200-250 ml).
3. Presiunea telediastolică poate creşte sub acţiunea unor factori ce determină scăderea complianţei
ventriculare, ca în distensia ventriculară excesivă, hipertrofie sau pericardită.
4. Gradul de umplere ventriculară (volum telediastolic, presarcină) determină lungimea efectivă a
fibrelor musculare şi deci forţa activă ce poate fi dezvoltată, în conformitate cu relaţia lungime-forţă.
5. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 100 ml, care poate să scadă la 10-
20 ml în caz de contracţie foarte puternică).
6. Presiunea telediastolică este dată de volumul telediastolic şi de complianţa ventriculului relaxat.
7. Legea fundamentală a inimii (Frank-Starling) stabileşte că ventriculul este capabil, în limite
fiziologice, să pompeze jumătate din tot sângele pe care îl primeşte.
8. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 50-60 ml, care poate să scadă la
10-20 ml în caz de contracţie foarte puternică).
9. Gradul de umplere ventriculară (volum telediastolic, presarcină) determină lungimea efectivă a
fibrelor musculare şi deci forţa pasivă ce poate fi dezvoltată, în conformitate cu relaţia lungime-forţă.
10. Presiunea telediastolică poate scădea sub acţiunea unor factori ce determină creșterea complianţei
ventriculare, ca în distensia ventriculară excesivă, hipertrofie sau pericardită.

148. Următoarele afirmații despre legea inimii sunt adevărate:

1. Curba sistolică este expresia relaţiei maximale forţă-lungime, fiind obţinută prin măsurarea vârfului
de presiune sistolică obţinut la încărcările de volum şi fără ejecţie.
2. Ciclul funcţional ventricular se descrie între două verticale (sistolă şi diastolă izovolumică), legate
printr-o fază de umplere (diastolică) şi o fază de ejecţie, care uneşte punctul de deschidere a
sigmoidelor. (imaginea de la 87 cu textul de la 88)
3. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 100 ml, care poate să scadă la 10-
20 ml în caz de contracţie foarte puternică).
4. Reglare heterometrică (intrinsecă) reprezinta o dependenţă a forţei de contracţie a miocardului de
gradul de întindere, în opoziţie cu reglarea homometrică (extrinsecă) de către numeroşi factori neuro-
umorali.
5. Curba diastolică este obţinută măsurând presiunea telediastolică la diverse încărcări de volum.
6. Determinarea presiunii telediastolice la om poate fi utilă în cadrul explorării infarctului miocardic. (in
carte scrie: insuficientei cardiace)
7. Legea fundamentală a inimii (Frank-Starling) stabileşte că ventriculul este capabil, în limite
fiziologice, să pompeze tot sângele pe care îl primeşte.
8. Presiunea telediastolică poate scădea sub acţiunea unor factori ce determină creșterea complianţei
ventriculare, ca in distensia ventriculară excesivă, hipertrofie sau pericardită.
9. Curba sistolică este obţinută măsurând presiunea telediastolică la diverse încărcări de volum.

Page 46 of 136
 10. Curba diastolică este expresia relaţiei maximale forţă-lungime.

149. Despre pompa ventriculară stângă se poate afirma:

1. Debitul cardiac este determinat de factorii care influenţează frecvenţa cardiacă (mai ales raportul
dintre influenţa simpatică şi parasimpatică) şi volumul diastolic.
2. Indexul cardiac reprezintă raportul dintre debitul cardiac şi suprafaţa corporală.
3. În condiţii de stimulare simpatică maximul de debit se înregistrează la frecvenţe de 150- 200/min.
4. Debitul cardiac este determinat de factorii care influenţează frecvenţa cardiacă (mai ales raportul
dintre influenţa simpatică şi parasimpatică) şi volumul sistolic.
5. Debitul cardiac NU este determinat de factorii care influenţează frecvenţa cardiacă şi volumul
sistolic.
6. Ventriculul stâng expulzează în aortă 100 ml de sânge cu fiecare sistolă
7. Ventriculul stâng expulzează în aortă 70-90 ml de sânge cu fiecare sistolă.
8. Condiţiile fiziologice pot determina mari creşteri ale debitului cardiac: postprandial (30%), emoţii
(50-100%), efort (până la 700%), temperatură crescută a mediului, sarcină.
9. Pornind de la principiul lui Fick debitul cardiac poate fi evaluat ca raportul între consumul de oxigen
al organismului şi diferenţa arterio-venoasă a concentraţiei de oxigen.
10. Condiţiile fiziologice pot determina scăderi ale debitului cardiac: postprandial (50%), emoţii (50%),
efort (până la 10%), temperatură crescută a mediului, sarcină.

150. Despre pompa ventriculară stângă se poate afirma:

1. Mecanismul central implicat în controlul debitului cardiac în efort este scădereaactivităţii simpatice,
iar la subiecţii obişnuiţi efectul negativ cronotrop apare ca dominant.
2. Mecanismul central implicat în controlul debitului cardiac în efort este creşterea activităţii simpatice,
iar la subiecţii obişnuiţi efectul pozitiv cronotrop apare ca dominant.
3. Lucrul mecanic extern al cordului poate fi cuantificat ca produs integrat presiune-volum, care
reprezintă de fapt aria ciclului cardiac pe diagrama presiune-volum
4. În condiţii de stimulare simpatică maximul de debit se înregistrează la frecvenţe de 200/min.
5. La persoane cu antrenament fizic efectul se suprapune pe valori bazale scăzute pentru volumul
sistolic şi telediastolic şi crescute pentru frecvenţa cardiacă, fapt ce asigură o scădere mai eficientă a
debitului cardiac la aceeaşi modificare relativă a frecvenţei.
6. În condiţii de stimulare simpatică maximul de debit se înregistrează la frecvenţe de 120- 170/min.
7. La persoane cu antrenament fizic efectul se suprapune pe valori bazale crescute pentru volumul
sistolic şi telediastolic şi scăzute pentru frecvenţa cardiacă, fapt ce asigură o creştere mai eficientă a
debitului cardiac la aceeaşi modificare relativă a frecvenţei.
8. Lucrul mecanic intern al cordului poate fi cuantificat ca produs integrat presiune-volum, care
reprezintă de fapt aria ciclului cardiac pe diagrama presiune-volum.
9. In condiţii de pacemaker artificial debitul cardiac are valori maxime pentru frecvenţe între 100 şi 150
bătăi pe minut.
10. In condiţii de pacemaker artificial debitul cardiac are valori maxime pentru frecvenţe între 60 şi 120
bătăi pe minut.

151.Următoarele afirmații despre controlul nervos al activităţii miocardului sunt adevărate:(pagina 90- controlul
nervos al activitatii miorcardului)
1. Efectele simpatice sunt mediate de noradrenalină.
2. Întreruperea influenţei vagale duce la scăderea frecvenţei cardiace la 100 bătăi pe minut.
3. Nodulul sinoatrial este inervat de vagul stâng.
4. Nodul atrioventricular este inervat de vagul drept.
5. Acetilcolina eliberată din terminaţiile nervoase vagale crește frecvenţa de descărcare la nivel
sinoatrial prin creşterea permeabilităţii pentru potasiu a sarcolemei, mediată de activarea receptorilor
muscarinici, care determină şi o creștere a permeabilităţii pentru calciu
6. Întreruperea influenţei vagale duce la creşterea frecvenţei cardiace la 150 bătăi pe minut.

Page 47 of 136
 7. Stimularea simpatică are efect negativ cronotrop şi inotrop, cu intensificarea metabolismului
miocardic şi a consumului de oxygen.
8. Inervaţia simpatică provine din ganglionii cervicali, prin nervii cardiac.
9. Nodulul sinoatrial este inervat de vagul drept, iar nodul atrioventricular de vagul stâng.
10. Stimularea simpatică are efect pozitiv cronotrop şi inotrop, cu intensificarea metabolismului
miocardic şi a consumului de oxygen.

152. Următoarele afirmații despre controlul nervos al activităţii miocardului sunt adevărate:
1. Acetilcolina eliberată din terminaţiile nervoase vagale crește frecvenţa de descărcare la nivel
sinoatrial prin creşterea permeabilităţii pentru potasiu a sarcolemei, mediată de activarea receptorilor
muscarinici, care determină şi o creștere a permeabilităţii pentru calciu.
2. Creşterea contractilităţii miocardului (efect inotrop pozitiv) de către catecolamine este mediată de β1
adrenoceptori postsinaptici, care cresc cAMP, cu creşterea influxului de calciu în timpul potenţialului
de acţiune.
3. Centrii nervoşi şi reflexele implicate în reglarea activităţii cardiace sunt parte integrată din
mecanismele nervoase de control a presiunii arteriale.
4. Hormonii tiroidieni potenţează efectele cardiace ale catecolaminelor.
5. Bradicardia se bazează pe inhibiţia vagală a nodului sinoatrial. (trebuia specificat bradicardia
atletilor)
6. Creşterea adrenergică a frecvenţei de descărcare a impulsurilor la nivelul nodului sinoatrial (efect
cronotrop pozitiv) este mediată de către β1 adrenoceptori şi implică o mai rapidă scădere a
permeabilităţii pentru K în cursul fazei de depolarizare diastolică spontană.
7. Hormonii tiroidieni NU influențează efectele cardiace ale catecolaminelor.
8. Efectele simpatice sunt mediate de noradrenalină.
9. Stimularea simpatică produce şi scăderea excitabilităţii şi vitezei de conducere în miocard
(batmotrop/dromotrop pozitiv).
10. Stimularea muscarinică determină şi creșterea excitabilităţii fibrelor joncţionale din nodul AV,
crescând şi mai mult întârzierea la acest nivel.(determina si scaderea excitabilitatii fibrelor
jonctionale)

153. Următoarele afirmații despre controlul nervos al activităţii miocardului sunt adevărate:
1. Creşterea contractilităţii miocardului (efect inotrop pozitiv) de către catecolamine este mediată de β1
adrenoceptori postsinaptici, care cresc cAMP, cu creşterea influxului de calciu în timpul potenţialului
de acţiune.
2. Scăderea efluxului de potasiu duce la hiperpolarizare, cu amplificarea polarizării maxime diastolice şi
scăderea pantei depolarizării spontane diastolice, ambele conducând la o întârziere în atingerea
pragului de declanşare a potenţialului de acţiune.(cresterea efluxului de potasiu)
3. Stimularea simpatică produce şi creşterea excitabilităţii şi vitezei de conducere în miocard
(batmotrop/dromotrop pozitiv).
4. Tahicardia inspiratorie se produce prin inhibarea ariei cardioinhibitorii de către aferenţe de la nivel
cardiovascular şi prin iradierea impulsurilor de la nivelul centrilor respiratori, cu inactivarea
descărcărilor simpatice.
5. Creşterea efluxului de potasiu duce la hiperpolarizare, cu amplificarea polarizării maxime diastolice
şi scăderea pantei depolarizării spontane diastolice, ambele conducând la o întârziere în atingerea
pragului de declanşare a potenţialului de acţiune.
6. Hormonii tiroidieni NU potenţează efectele cardiace ale catecolaminelor.
7. Stimularea muscarinică determină şi scăderea excitabilităţii fibrelor joncţionale din nodul AV.
8. Stimularea muscarinică determină şi creșterea excitabilităţii fibrelor joncţionale din nodul AV,
crescând şi mai mult întârzierea la acest nivel
9. Glicozidele digitalice cardiotonice scad contractilitatea miocardului prin inhibarea pompei de sodiu.
(cresc)
10. Creşterea adrenergică a frecvenţei de descărcare a impulsurilor la nivelul nodului sinoatrial este
mediată de către β1 adrenoceptori şi implică o mai rapidă scădere a permeabilităţii pentru K în cursul
fazei de depolarizare diastolică spontană

Page 48 of 136
154. Următoarele afirmații despre factorii determinanţi ai presiunii arteriale sunt adevărate:
1. Arterele mari (aorta şi ramurile sale) şi arterele cu diametru mai mic de câţiva mm sunt numit artere
de conducere, ca semnificaţie hemodinamică opusă faţă de arterele mici (de rezistenţă) şi arteriole, ce
contribuie mai puțin la rezistenţa periferică totală.
2. Conform legii lui Ohm pomparea ritmică de sânge de către ventriculul stâng în aortă determină
anumite valori pentru debitul sanguin şi presiunea arterială.
3. Pomparea ritmică determină variaţii ale presiunii arteriale conform cu fazele ciclului cardiac, astfel că
apare un puls presional determinat de expulzia sângelui în aortă în timpul sistolei.
4. In cazul metodei ascultatorii presiunea arterială maximă (sistolică) corespunde scăderii bruşte a
amplitudinii acestora.
5. Presiunea arterială poate fi măsurată indirect (metode sângerânde) prin conectarea unui manometru
cu lumenul vascular.(metode directe)
6. Diferenţa dintre valoarea maximă (sistolică, Ps) de ~120 mm Hg şi valoarea minimă (diastolică, Pd)
de ~80 mm Hg este presiunea pulsului (diferenţială), de ~40 mm Hg.
7. Pomparea ritmică de sânge de către ventriculul stâng în aortă determină anumite valoari pentru
debitul sanguin şi presiunea arterială.
8. Atenuarea pulsului de la aortă spre periferie se datorează creșterii de presiune precum şi complianţei
vasculare.
9. Presiunea arterială medie este mai apropiată de valorile diastolice ~(2Pd + Ps)/3~100 mm Hg,
deoarece pe parcursul ciclului cardiac valoarea presiunii este mai mult timp la nivelul diastolic sau
apropiată de acesta.
10. Complianţa arterelor de conducere este optimă pentru funcţia acestora de a acumula tensiune
mecanică în timpul diastolei şi de a o elibera asupra conţinutului sanguin în sistolă(windkessel).
(acumuleaza tensiune in sistola si o elibereaza in diastola)

155. Următoarele afirmații despre factorii determinanţi ai presiunii arteriale sunt adevărate:
1. Pulsul arterial este de fapt pulsul presiunii arteriale, poate fi detectat prin palpare şi permite
determinarea non-instrumentală a frecvenţei cardiace.
2. Presiunea arterială prezintă variaţii în timp corespunzătoare ciclului cardiac (cca 70/min), dar şi alte
variaţii periodice.
3. Fibrele postganglionare fac sinapsă în lanţul ganglionar paravertebral.
4. Prin mecanisme nervoase reflexe NU este asigurată ajustarea factorilor ce influenţează presiunea
arterială, adică debitul cardiac, determinat de frecvenţa şi forţa contracţiilor şi respectiv rezistenţa
periferică.
5. Fibrele preganglionare simpatice (T1-L2) formează nervi simpatici pentru viscere (inclusiv cordul)
sau se alătură nervilor somatici pentru a inerva vasele sanguine din piele, musculatura scheletică.
(fibre postganglionare simpatice)
6. Metoda oscilometrică (Pachon) foloseşte un dispozitiv manometric special, care permite măsurarea
directă a oscilaţiilor presionale.
7. Pulsul arterial prezintă diverse aspecte în funcţie de artera explorată şi este modificat caracteristic în
anumite situaţii patologice.
8. Debitul cardiac NU este condiţionat de frecvenţa cardiacă şi debitul sistolic, implicit de de
contractilitatea miocardică, presarcină (volum telediastolic) şi postsarcină (rezistenţa periferică).
9. Prin metoda palpatorie se determină în mod similar presiunea maximă, corespunzătoare reapariţiei
pulsului arterial (distal faţă de compresie) în cursul decompresiei lente.
10. Simpatectomia determină o presiune arterială crescută, mai ales datorită vasodilataţiei periferice.
(presiunea arterială scăzută)

156. Alegeți varianta adevarată:

1. Pompa circulației sistemice este ventriculul stâng.
2. În vene presiunea este mai scazută decât în capilare.
3. Funcția inotropa a cordului se refera la contractilitate.
4. Stimulul fiziologic pentru activitatea inimii este potențialul de acțiune generat continuu din nodulul
sinoatrial.(generat ritmic)
5. Marea circulație este conectată în paralel cu mica circulație.(in serie)

Page 49 of 136
 6. Atriile sunt camere de admisie.
7. Rezistența la curgere a sângelui este direct proporțională cu lungimea tubului.
8. Debitul cardiac și rezistența la curgere sunt independente.
9. Sistemul cardio-vascular este un sistem deschis datorită celor patru valve ale inimii.
10. Venele pulmonare sunt vase de retur.

157. Alegeți varianta adevarată:

1. Funcția inotropă a cordului se referă la contractilitate.
2. Substratul sincialității funcționale a miocardului este reprezentat de discurile intercalare.
3. Cardiomiocitele au un reticul sarcoplasmatic slab reprezentat.
4. Consumul de oxigen al miocardului este determinat de tensiunea parietală.
5. Desmozomii permit trecerea de ioni de la o celula la alta.
6. Rezistența la curgere a sângelui este direct proporțională cu puterea a treia a razei tubului.u
7. Atriile sunt pompe ale circulației sistemice
8. Izoenzima cardiacă LDH favorizează conversia lactatului în piruvat.
9. Nucleul ovalar al cardiomiocitului este situat periferic.(central)
10. Funcția inotropă a cordului se referă la excitabilitate.

158. Alegeți varianta adevarată:

1. În celula P permeabilitatea bazală pentru sodiu este mică (permeabilitatea este mare)
2. În faza de depolarizare lentă diastolică se inactivează lent canale de potasiu.
3. Potențialul de acțiune al celulelor P nu prezintă repolarizare rapidă parțială
4. Potențialul de acțiune este o depolarizare tranzitorie ce se propagă decremențial.
5. Celula P nu exprimă canale rapide de sodiu.
6. Imposibilitatea tetanizarii miocardului apare atunci când perioada refractară este de ordinul miimii de
secundă.(zecimii de secunda)
7. Membrana cardiomiocitului se comportă ca un conductor electric
8. Potentialul de actiune al celulelor P dureaza 200ms.
9. Leziunea miocardică crește probabilitatea de descărcare spontană de potențiale de acțiune.
10. Potențialul prag al celulelor P are o valoare de – 65 mV.

159. Alegeți varianta adevarată:

1. Perioada refractară de 0.28s pentru ventricule este considerată normală. - intervalul este [0.25;0.30]
2. Potențialul prag al celulelor P are o valoare de – 55 mV.
3. Funcția inotropă a cordului se referă la tonicitate.
4. În celula P permeabilitatea bazală pentru sodiu este mică.
5. Perioada refractară funcțională pentru atrii este de 0.15s.
6. Imposibilitatea tetanizarii miocardului apare atunci când perioada refractară este de ordinul miimii de
secundă.
7. Potențialul prag al celulelor P are o valoare de – 40 mV.
8. Viteza de conducere a potențialului de acțiune depinde de panta depolarizării.
9. Rezistența la curgere a sângelui este direct proporțională cu puterea a treia a razei tubului.
10. Viteza de conducere a potențialului de acțiune la nivelul atriilor este în medie de 0.8-1m\s.

160. Alegeți varianta adevarată:

1. In faza de depolarizare toate canalele lente de sodiu sunt deschise.
2. Unda U corespunde repolarizării fibrelor Purkinje.
3. Canalele de tip L au un prag de deschidere între -30 si -40 mV.
4. Repolarizarea rapidă se realizează pe baza deschiderii permanente a unor canale de potasiu.
5. Contracția miocardică menține constantă lungimea benzilor A.(pg81)
6. Overdrive suppression reprezintă aplicarea pentru scurt timp a unui stimul electric exogen cu
frecvență mare.
7. Unda U corespunde depolarizării fibrelor Purkinje.

Page 50 of 136
 8. Extrasistola nodală prezintă un singur complex QRS care nu este precedat de unda P unică.
9. Contracția miocardică se produce prin legarea reversibilă a capetelor actinei de situsuri active
succesive de pe filamentul de miozină.(pg81)
10. In miocardul ventricular profund platoul este mai scurt față de cel sub-epicardic.(pg 73)
161. Alegeți varianta adevarată:
1. Când frecvența cardiacă este 75 bătăi/minut, relaxarea durează 0.8 secunde.
2. Pe parcursul ejecției presiunea în pompa circulației pulmonare este de 15-20 mmHg.
3. Creșterea nivelelor de calciu activator are efect inotrop pozitiv.
4. Sistola izovolumică durează 60 ms.
5. Lucrul sistolic este egal cu produsul dintre volumul sistolic și presiunea medie de ejecție.
6. Perioada de ejecție rapidă are o durată de 250 ms.
7. In mezodiastolă umplerea este rapidă.
8. Fracția de ejectie reprezintă raportul dintre volumul sistolic și cel remanent.
9. In sistola izovolumica ventriculară valvele atrioventriculare sunt închise și semilunarele sunt închise.
10. In protodiastolă apare o scădere lentă a presiunii ventriculare.

162. Alegeți varianta adevarată:

1. Stimularea muscarinica determină creșterea excitabilității fibrelor joncționale din nodul AV.
2. Acetilcolina are efect cronotrop pozitiv.
3. Nodulul atrioventricular este inervat de vagul stâng.
4. Nodulul atrio-ventricular poate conduce stimuli cu o frecvență sub 230/min.
5. Glicozidele digitalice cardiotonice cresc contractilitatea miocardului.
6. Reglarea intrinseca a inimii se mai numește reglare homometrică. (este reglare extrinseca
homometrica)
7. Glicozidele digitalice cardiotonice scad contractilitatea miocardului.
8. Volumul telediastolic poate să scadă la 200-250 ml.
9. Debitul cardiac poate crește în efort până la 700%. (pg 89)
10. Acetilcolina are efect cronotrop negativ.

163. Alegeți varianta adevarată:

1. Creșterea nivelelor de calciu activator are efect inotrop pozitiv.
2. Fracția de ejecție reprezintă raportul dintre volumul remanent și cel expulzat.
3. Nodulul atrio-ventricular poate conduce stimuli cu o frecvență sub 230/min.
4. In sistola izovolumica ventriculară valvele atrioventriculare sunt închise și semilunarele sunt parțial
închise.
5. In protodiastola apare o scădere rapidă a presiunii ventriculare.
6. Contracția miocardică necesita eflux de calciu prin canale de tip L. (influx de Ca)
7. Pe parcursul ejecției presiunea în pompa circulației pulmonare este 120-140 mmHg.
8. Sistola izovolumică durează 30-50 ms.
9. Volumul telesistolic să scadă la 10-20 ml când contracța este foarte puternică.
10. Lucrul sistolic este egal cu raportul dintre volumul telesistolic și presiunea maximă de ejecție.

164. Urmatoarele afirmații despre CANALE sunt adevărate:

1. Realizează adevărate “porti”.
2. Pot fi închise / deschise în funcție de conformația moleculară.
3. Formațiuni care permit / facilitează mișcarile ionice prin bariera hidrofoba.
4. Ionii se mișca în funcție de gradientul electrochimic.
5. NU conțin apă.
6. Exista 2 tipuri de canale principale pentru curenții spre exterior cu acțiune depolarizantă: Canale
rapide de Na și Canale lente de Ca .
7. Depolarizarea închide porțile A și deschide porțile I.(deschide)
8. Ionii NU se mișcă în funcție de gradientul electrochimic.
9. Repolarizarea deschide portile A și redeschide porțile I.
10. Sunt constituite din spațiile realizate de configurația moleculară a unor proteine.

Page 51 of 136
165. Alegeți varianta adevarată:
1. Celulele P se caracterizează prin permeabilitate crescută de K+(curs)
2. Potenţialul de acţiune este o depolarizare tranzitorie ce se propagă non-decremenţial.
3. Contracţia ritmică a miocardului este rezultatul generării ritmice de potenţiale de acţiune în celulele
specializate din nodulul sino-atrial.
4. Potenţialul de acţiune în fibrele miocardului ventricular are o durată de 200ms.
5. Datoritaă inexcitabilității periodice a muschiului cardiac acesta răspunde la numeroși stimuli de
origine extranodală.
6. Existenţa canalelor ionice voltaj-dependente în sarcolema cardiomiocitelor NU permite producerea
de potenţiale de acţiune, cu caracteristici variate în diferitele tipuri de celule miocardice.
7. Creșterea nivelelor de calciu activator are efect inotrop pozitiv.
8. Ionii se mișca în funcție de gradientul electrochimic.(curs)
9. Sistemul excito-conductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His
cu ramurile sale şi reţeaua Purkinje.
10. Perioada supranormală: începe imediat după ce depolarizarea a depașit valoarea pragului de repaus.
(curs excitabilitate)

166. Alegeți varianta adevarată:

1. Celule miocardice sunt longitudinale.
2. Traseul ECG aduce informații despre funcția de pompă a inimii.
3. Axa electrică se notează ÂQRS; vectorul este orientat la dreapta, în sus și puțin anterior.
4. In sistemele biologice fluxul de curent are loc prin conductori care sunt constituiți din soluții
electrolitice cu conductibilitate diferită în funcție de țesut.
5. Electrocardiograma (ECG) reprezintă înregistrarea grafică pe proiecțiile axelor de derivație a
proiecției vectorilor activității electrice a inimii.
6. Derivațiile bipolare ale membrelor explorează inima în plan frontal.
7. Vectorul este caracterizat prin: punct de origine, sens, direcție, mărime.
8. Depolarizarea și repolarizarea se propagă sub forma unor intervale prin mușchiul cardiac.
9. Deoarece corpul este un bun conducator de electricitate, câmpurile electrice se propagă pâna la
suprafața pielii.
10. Traseul ECG este influențat de polaritatea dipolului.

167. Alegeți varianta adevarată:

1. Circulaţia sângelui este esenţială pentru schimbul de substanţe cu mediul extern, la nivelul
structurilor specializate funcţional în acest sens (intestin, rinichi, plămân) şi pentru menţinerea unor
parametri biologici în cadrul unui domeniu restrâns de variaţie, aspect denumit generic homeostazie.
2. Metodele pletismografice sunt metode complexe şi costisitoare care permit urmărirea în vivo a
variaţiilor locale de debit sanguin.
3. Venele sunt în ansamblu de 2 ori mai distensibile decât arterele şi de ~2 ori mai compliante.
4. Pletismografia directă este înregistrarea variaţiilor în timp ale volumului unui segment corporal.
5. Prin pletismografie se pot înregistra modificările sistolo-diastolice ale debitului sanguin, precum şi
variaţii de debit determinate de modificările presiunii arteriale sau ale rezistenţei la curgere în
teritoriul respectiv.
6. Factorul major care determină vâscozitatea sângelui este hematocritul, dar influenţa sa este redusă în
vasele mici datorită prezenţei unui strat plasmatic extern fără celule, fapt ce duce şi la o aparentă
scădere a hematocritului la periferie.
7. Atriile sunt camere de admisie ce se contractă pentru a adăuga un volum suplimentar de sânge la
umplerea ventriculară pasivă.
8. Prin pletismografia directă se înregistrează variaţii temporale ale unei caracteristici fizice (rezistenţă
electrică, transmisie de ultrasunete sau de radiaţii electromagnetice) pentru structurile plasate între
generatorul de semnal şi detectorul corespunzator (reo-, ultrasono-, fotopletismografie).
9. Metoda Doppler se bazează pe faptul că ultrasunetele cu frecvenţe în domeniul MHz trimise în aval
sunt reflectate de hemoglobină cu o modificare a lungimii de undă în funcţie de viteza lor de
deplasare.

Page 52 of 136
 10. Complianţa întârziată (stres-relaxarea muşchiului neted vascular) permite modificări şi mai mici de
volum cu modificări mici de presiune.

168. Alegeți varianta adevarată:

1. Glicozidele digitalice cardiotonice scad contractilitatea miocardului.
2. Presiunile fluidului în curgere sunt: totală = hidrostatică + dinamică + kinetică (legea lui Bernoulli).
3. Circulaţia sângelui este supusă permanent reglării pentru ajustarea aportului de oxigen şi nutrimente
la necesarul particular şi variabil al fiecărei celule, dar într-un mod integrat, bazat pe priorităţi.
4. Pentru determinarea in vivo a debitului sanguin la om sunt utilizabile debitmetre electromagnetice şi
ultrasonice Doppler, precum şi metode pletismografice.
5. Metodele uzuale pentru determinarea presiunii sanguine sunt indirecte: tensiometrică (palpatorie şi
ascultatorie) şi oscilometrică.
6. Atriile sunt camere de admisie ce se contractă pentru a adăuga un volum suplimentar de sânge la
umplerea ventriculară pasivă.
7. Curgerea cu debit constant printr-un tub lung cu pereţi netezi este laminară şi are un profil de viteză
parabolic, datorită diferenţelor dintre forţele de adeziune şi cele de coeziune.
8. Nodul atrioventricular poate conduce numai stimuli cu frecvenţă sub 100 /min.
9. Pentru evaluarea presiunii sanguine pot fi folosite metode directe: sângerânde manometrice sau ne-
sângerânde mecanoelectrice (traductori capacitivi, inductivi, rezistivi).
10. Sângele circulant permite transmiterea unor mesaje chimice către ţesuturi prin diverse categorii de
substanţe (mai ales prin hormoni).

169. Alegeți varianta adevarată:

1. Manevra Valsalva se realizează astfel: scurt expir forţat cu glota deschisă.
2. Pentru o modificare presională similară descărcarea baroreceptorilor se poate tripla în cazul creşterii
presiunii, dar se reduce de 2 ori dacă presiunea scade.
3. Stimularea baroceptorilor NU are effect asupra respiraţiei.
4. Creşterea presiunii arteriale stimulează baroreceptorii, alcătuiţi din terminaţii nervoase în buchet
prezente în peretele arterelor mari, în special la nivelul sinusului carotidian.
5. Hipotalamusul posterolateral are efect excitator asupra ariei C1, iar cel anterior inhibă C1 şi
stimulează neuroni vasodilatatori.
6. Corpusculii Pacini mezenterici NU pot funcţiona ca baroreceptori pentru controlul reflex local al
debitului sanguine.
7. Stimularea baroceptorilor reduce descărcarea tonică de la nivelul ariei C1 şi deci al nervilor
vasoconstrictori şi inhibă activitatea centrului cardiomoderator.
8. Centrii nervoşi esenţiali pentru controlul presiunii arteriale sunt bulbopontini.
9. Frecvenţa de descărcare a impulsurilor din baroreceptori este zero dacă presiunea este < 60 mm Hg şi
maximă la ~180 mmHg.
10. Frecvenţa de descărcare a impulsurilor din terminaţiile nervoase baroreceptoare sinocarotidiene se
modifică în raport cu dinamica sistolo-diastolică a presiunii arteriale.

170. Alegeți varianta adevarată:

1. Un mecanism uzual de control nervos al arteriolelor este reflexul de axon de la nivel cutanat.
2. Reflexul voloreceptor se bazează pe receptori de presiune joasă (de întindere), care sunt localizaţi în
atrii şi arterele pulmonare şi detectează nivelul tensiunii parietale pentru a regla presiunea venoasă şi
returul venos.
3. Receptorii atriali sunt de tip A, ce descarcă mai ales în sistola atrială, şi de tip B, ce descarcă mai ales
în telediastolă, la umplerea atrială maximă.
4. Reflexul chemoreceptor are rol în controlul funcţiei cardiovasculare, activarea acestui reflex
determină vasoconstricţie şi bradicardie.

Page 53 of 136
 5. Undele vasomotorii (max. 90 mm Hg; 0,05-0,1 Hz) derivă din oscilaţii ale reflexelor baro-receptor şi
chemo-receptor.
6. Efectele activării voloreceptorilor sunt vasodilataţia şi tahicardia uşoară, cu scăderea presiunii
arteriale.
7. Efectele activării voloreceptorilor determină inhibarea secreţiei de ACTH şi ADH.
8. In cursul răspunsului ischemic central, reflexul baroreceptor activat determină tahicardie.
9. Controlul atrial al frecventei cardiace (Bainbridge) include o componentă directă locală, reprezentată
de întinderea nodulului sinusal şi o componentă reflexă (ce poate creşte frecvenţa cu încă 70%), mai
slabă la frecvenţă cardiacă mică.
10. Un reflex vagal ce produce bradicardie, hipotensiune şi apnee poate fi activat în condiţii fiziologice
prin stimularea chimică a ventriculului stâng sau a receptorilor coronarieni.

171. Alegeți varianta corectă:

1. Pentru controlul pe termen lung al presiunii arteriale mecanismul principal este reglarea excreţiei
renale de apă, prin fenomenul de diureză presională.
2. Pe termen mediu şi mai ales lung presiunea arterială este reglată prin controlul lichidelor corpului,
mecanismele efectoare principale fiind ingestia de apă şi sare şi excreţia lor renală.
3. Angiotensina II crește eliminarea urinară de apă şi sodiu.
4. Aldosteronul acţionează la nivelul tubilor uriniferi, unde inhibă reabsorbţia sodiului la schimb cu
potasiul.
5. Angiotensina II stimulează centrul setei, ingestia scăzută de apă fiind încă un mecanism ce
favorizează creşterea presiunii arteriale.
6. Controlul rapid al presiunii arteriale se realizează în special prin reflex baroreceptor, care este mai
sensibil faţă de modificări decât faţă de valoarea propriu zisă a presiunii arteriale şi se resetează rapid.
7. Ingestia salină crescută și retenţia hidrică poate duce în timp la hipotensiune arterial.
8. Emisia zilnică de urină (diureza) depinde de rata de filtrare glomerulară şi de cea de reabsorbţie
tubulară a apei, ambele fiind influenţate de presiunea arterială. (pag. 100)
9. Funcția renală nu influențează reglarea presiunii arteriale.
10. Supraîncarcarea hidrică a organismului creşte volumul extracelular, inclusiv volemia, fapt ce duce la
retur venos crescut, cu creşterea debitului cardiac şi deci a presiunii arteriale.

172. Alegeți varianta corectă:

1. Modificările rezistenţei periferice nu afectează presiunea arterială pe termen lung, decât dacă sunt
afectate funcţia renală sau ingestia de apă.
2. In mezodiastolă umplerea este rapidă
3. Efectele activării voloreceptorilor sunt vasodilataţia şi tahicardia uşoară, cu scăderea presiunii
arteriale.
4. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială, care adaugă 50% din ceea ce va deveni astfel
volumul ventricular telediastolic
5. Scăderea masei renale funcţionale cu 70% duce la o creştere mică de presiune arterială, de 6 mm Hg.
6. Valvele atrioventriculare se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece sunt
ancorate de muşchii papilari, prin cordaje tendinoase
7. Factorul atrial natriuretic, eliberat la nivelului endocardului atrial ca răspuns la creşterea cronică a
presiunii atriale, este un vasodilatator şi un diuretic endogen important, care poate media natriureza
aldosteronindependentă de compensare a hipervolemiei.
8. Factorul atrial natriuretic, eliberat la nivelului endocardului atrial ca răspuns la creşterea cronică a
presiunii atriale, este un vasoconstrictor şi un diuretic endogen important, care poate media natriureza
aldosteron-independentă de compensare a hipervolemiei.
9. Toate cele patru valve ale cordului sunt constituite din valvule (cuspi) inserate pe inele fibroase ce nu
sunt parte componentă a scheletului fibros al cordului

Page 54 of 136
 10. Arteriolele şi arterele mici (diametru sub 0,1 mm) reprezintă componenta majoră a rezistenţei
periferice.

173. Alegeți varianta corectă:

1. Energia pentru contracţie, sub formă de ATP, este furnizată 99% pe cale aerobă
2. Contracţia ritmică a atriilor şi ventriculelor este iniţiată de prezenţa potenţialelor de acţiune în
plasmalema fibrelor miocardice contractile.
3. Repolarizarea rapidă se realizează pe baza deschiderii permanente a unor canale de potasiu.
4. Valvele atrioventriculare NU se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece
sunt ancorate de muşchii papilari, prin cordaje tendinoase.
5. Tensiunea parietală, contractilitatea şi frecvenţa cardiacă determină consumul de oxigen al
miocardului.
6. In miocardul ventricular profund platoul este mai scurt față de cel sub-epicardic.
7. In hipoxie poate fi produs maximum 50% din necesarul de ATP.
8. Unda U corespunde depolarizării fibrelor Purkinje.
9. Statusul hipoxic al miocardului se referă la presiunea parţială scăzută a oxigenului.
10. Atriul drept se contractă primul, iar ventriculul drept se contractă mai târziu decât cel stâng, dar
ejecţia începe mai devreme datorită post-sarcinii mai mici şi durează mai mult în inspir.

174. Alegeți varianta corectă:

1. Zgomotul II, diastolic- este mai slab, mai acuţit şi mai scurt
2. Frecvenţa scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai mult
diastola, pe seama diastazisului.
3. In hipoxie poate fi produs maximum 50% din necesarul de ATP.
4. Fracţia de ejecţie este ~2/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic
(remanent).
5. Statusul hipoxic al miocardului se referă la presiunea parţială scăzută a oxigenului.
6. Nodul atrioventricular poate conduce numai stimuli cu frecvenţă sub 130 /min.
7. Zgomotul I, sitolic- este mai puternic, mai grav şi prelung.
8. Tensiunea parietală, contractilitatea şi frecvenţa cardiacă determină consumul de oxigen al
miocardului.
9. Durata componentelor ciclului cardiac NU se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
10. Zgomotul I are timbru înfundat, faţă de zgomotul II, care este clar, lovit.

175. Alegeți varianta corectă:

1. Presiunea telediastolică poate scădea sub acţiunea unor factori ce determină creșterea complianţei
ventriculare, ca în distensia ventriculară excesivă, hipertrofie sau pericardită.
2. Potenţialul de acţiune este o depolarizare tranzitorie ce se propagă non-decremenţial.
3. Zgomotul I are timbru înfundat, faţă de zgomotul II, care este clar, lovit.
4. Contracţia ritmică a miocardului este rezultatul generării ritmice de potenţiale de acţiune în celulele
specializate din nodulul sinoatrial.
5. Frecvenţa cardiacă scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai
mult diastola, pe seama diastazisului.
6. În faza izovolumică, presiunea intraventriculară devine atât de joasă încât este depăşită de cea atrială şi
se închid valvele atrioventriculare.
7. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 100 ml, care poate să scadă la 10-
20 ml în caz de contracţie foarte puternică).
8. Durata componentelor ciclului cardiac NU se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
9. Tensiunea parietală, contractilitatea şi frecvenţa cardiacă determină consumul de oxigen al
miocardului.
10. Zgomotul I, sitolic- este mai puternic, mai grav şi prelung.Fracţia de ejecţie este ~2/3 şi reprezintă
raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic (remanent).

Page 55 of 136
176. Alegeți varianta corectă:
1. In cursul ejecţiei se efectuează un lucru mecanic, lucrul sistolic, egal cu produsul dintre volumul
sistolic şi presiunea medie de ejecţie.
2. In mezodiastolă umplerea este lentă (datorită egalării treptate a presiunii sângelui din atriu cu cea din
ventricul, până când curgerea este practic oprită; perioadă de diastazis).
3. În faza de sistolă izovolumică (30-50 ms), valvele atrioventriculare şi semilunare sunt deschise.
4. In mezodiastolă umplerea este rapidă (datorită egalării treptate a presiunii sângelui din atriu cu cea
din ventricul, până când curgerea este practic oprită; perioadă de diastazis).
5. Frecvenţa cardiacă scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează
mai mult diastola, pe seama diastazisului.
6. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 100 ml, care poate să scadă la 10-
20 ml în caz de contracţie foarte puternică).
7. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială (0,1s), care adaugă 25% din ceea ce va deveni astfel
volumul ventricular telediastolic.
8. În faza izovolumică, presiunea intraventriculară devine atât de joasă încât este depăşită de cea atrială
şi se închid valvele atrioventriculare.
9. Presiunea telediastolică poate scădea sub acţiunea unor factori ce determină creșterea complianţei
ventriculare, ca în distensia ventriculară excesivă, hipertrofie sau pericardită.
10. Aproximativ 70% din volumul de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de ejecţie
(perioada de ejecţie rapidă, 250 ms), iar restul de 30 % în timpul dublu rămas (perioada de ejecţie
lentă).

177. Alegeți varianta corectă:

1. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 100 ml, care poate să scadă la 10-
20 ml în caz de contracţie foarte puternică).
2. Contracţia ritmică a miocardului este rezultatul generării ritmice de potenţiale de acţiune în celulele
specializate din nodulul sinoatrial.
3. Potenţialul de acţiune este o depolarizare tranzitorie ce se propagă non-decremenţial.
4. Tensiunea parietală, contractilitatea şi frecvenţa cardiacă determină consumul de oxigen al
miocardului.
5. În faza izovolumică, presiunea intraventriculară devine atât de joasă încât este depăşită de cea atrială şi
se închid valvele atrioventriculare.
6. Presiunea telediastolică poate scădea sub acţiunea unor factori ce determină creșterea complianţei
ventriculare, ca în distensia ventriculară excesivă, hipertrofie sau pericardită.
7. Durata componentelor ciclului cardiac NU se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
8. Frecvenţa cardiacă scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai
mult diastola, pe seama diastazisului.
9. Zgomotul I, sitolic- este mai puternic, mai grav şi prelung.Fracţia de ejecţie este ~2/3 şi reprezintă
raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic (remanent).
10. Zgomotul I are timbru înfundat, faţă de zgomotul II, care este clar, lovit.

178. Alegeți varianta corectă:

1. In mezodiastolă umplerea este rapidă (datorită egalării treptate a presiunii sângelui din atriu cu cea
din ventricul, până când curgerea este practic oprită; perioadă de diastazis).
2. La frecvenţă crescută (200/min) sistola reprezintă 65% din revoluţia cardiacă.
3. Nodul atrioventricular este inervat de vagul drept.
4. Nodulul sinoatrial este inervat de vagul stâng.
5. Aproximativ 70% din volumul de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei de ejecţie
(perioada de ejecţie rapidă, 250 ms), iar restul de 30 % în timpul dublu rămas (perioada de ejecţie
lentă).
6. Stimularea simpatică are efect negativ cronotrop şi inotrop, cu intensificarea metabolismului
miocardic şi a consumului de oxygen.
7. Sistola reprezintă 40% din revoluţia cardiacă în condiţiile unei frecvenţe cardiace de 70/min
8. În faza de sistolă izovolumică (30-50 ms), valvele atrioventriculare şi semilunare sunt deschise.

Page 56 of 136
 9. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială (0,1s), care adaugă 25% din ceea ce va deveni astfel
volumul ventricular telediastolic.
10. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 100 ml, care poate să scadă la 10-
20 ml în caz de contracţie foarte puternică).

179. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Pentru inima stângă suflurile diastolice apar în insuficienţa mitrală şi stenoza aortică.
2. Conducerea între nodul sino-atrial şi cel atrio-ventricular se realizează doar prin căi preferenţiale.
3. Conducerea între nodul sino-atrial şi cel atrio-ventricular se realizează prin masa miocardului atrial,
dar sunt descrise şi căi preferenţiale.
4. Excitaţia se propagă în ventricule dinspre epicard spre endocard în ordinea generală sept, vârf, bază.
5. Excitaţia se propagă în ventricule dinspre endocard spre epicard, în ordinea generală sept, vârf, bază.
6. Atriile funcţionează ca şi camere de admisie pentru fiecare pompă ventriculară şi contribuie activ la
umplerea ventriculară prin sistola atrială.
7. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte marea tăcere.
8. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte mica tăcere.
9. Suflurile sistolice apar în stenoza mitrală şi insuficienţa aortică.
10. Potenţialul de acţiune se propagă în sinciţiul miocardic datorită joncţiunilor comunicante, deoarece
acestea permit trecerea ionilor de la o celulă la alta.

180. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Cardiomiocitele au aspect neted, datorită organizării sarcomerice a miofibrilelor
2. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte mica tăcere.
3. Excitaţia se propagă în ventricule dinspre epicard spre endocard în ordinea generală sept, vârf, bază.
4. Nucleul cardiomiocitului este rotund, situat central, iar mitocondriele sunt numeroase
5. Conducerea între nodul sino-atrial şi cel atrio-ventricular se realizează prin masa miocardului atrial,
dar sunt descrise şi căi preferenţiale.
6. Ruperea cordajelor tendinoase sau paralizia muşchilor papilari determină insuficienţă valvulară şi
modificări de hemodinamică.
7. Comparativ cu fibrele musculare scheletice reticulul sarcoplasmic este mai bine reprezentat (10% din
volumul celular)
8. Analiză competentă a traseului ECG NU necesită cunoştinţe de teorie vectorială, respectiv a operaţiei
de proiecţie şi reconstituire a vectorilor.
9. Îngustarea patologică a orificiilor valvulare duce la creşterea vitezei de curgere, cu acentuarea
turbulenţei şi apariţia unor zgomote patologice suplimentare numite sufluri.
10. Excitaţia se propagă în ventricule dinspre endocard spre epicard, în ordinea generală sept, vârf, bază.

181. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Complexul QRS corespunde depolarizării atriale.
2. P "pulmonar", ascuțit apare în condiții fiziologice .
3. Unda T reprezintă repolarizarea ventriculară.
4. Ruperea cordajelor tendinoase sau paralizia muşchilor papilari determină insuficienţă valvulară şi
modificări de hemodinamică.
5. Prelungirea segmentului ST indică o întârziere în conducerea atrio-ventriculară.
6. Ascultarea zgomotelor cardiace se poate face direct, plasând urechea pe toracele pacientului în ariile
de ascultaţie, sau indirect, folosind un stetoscop.
7. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte mica tăcere.
8. Volumul de sânge expulzat de un ventricul în cursul unei sistole poate fi numit volum sistolic sau
debit sistolic (volum-bătaie sau debit-bătaie).
9. Conducerea între nodul sino-atrial şi cel atrio-ventricular se realizează prin masa miocardului atrial,
dar sunt descrise şi căi preferenţiale.
10. Unda P este prezentă inconstant şi corespunde repolarizării fibrelor Purkinje

Page 57 of 136
182. Următoarele afirmații sunt adevărate:
1. Vectorul este caracterizat prin: punct de origine, sens, direcție, mărime
2. Sistemul excito-conductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His
cu ramurile sale şi reţeaua Purkinje.
3. Existenţa unei perioade refractare scurte, de ordinul zecimii de secundă, duce la imposibilitatea
tetanizării miocardului.
4. Tensiunea parietală, contractilitatea şi frecvenţa cardiacă determină consumul de oxigen al
miocardului.
5. Alterarea contractilităţii în hipoxie este iniţial de insuficienţa ATP pentru mecanismul contractil, nu
de modificări la nivel membranar.
6. Fibre cu răspuns lent sunt celule pacemaker (NSA şi NAV).
7. Unda P este prezentă inconstant şi corespunde repolarizării fibrelor Purkinje
8. Creșterea nivelului de ATP în urma inhibării fosforilării oxidative mai determină acumularea de ADP
şi adenozină precum şi acidifiere intracelulară prin NADH+, acizi graşi liberi şi lactat, care duce şi la
creșterea pH-ului extracelular.
9. Sistola atrială NU o precede întotdeauna pe cea ventriculară, fiind astfel realizată o mai bună umplere
cu sânge a ventriculelor.
10. Efectele hormonale asupra metabolismului miocardic includ stimularea captării de glucoză de către
insulină, stimularea glicogenolizei şi glicolizei de către adrenalină, stimularea sintezei proteice de
către tiroxină.

183. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 100 /min
2. Nodul atrioventricular poate conduce numai stimuli cu frecvenţă sub 130 /min.
3. Efectele hormonale asupra metabolismului miocardic includ stimularea captării de glucoză de către
insulină, stimularea glicogenolizei şi glicolizei de către adrenalină, stimularea sintezei proteice de
către tiroxină.
4. Valva tricuspidă se deschide mai târziu decât mitrala, valva pulmonară se închide mai devreme decât
a aortei.
5. Fibre cu răspuns lent sunt celule pacemaker (NSA şi NAV).
6. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~200 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de
repolarizare.
7. Sistemul excito-conductor cardiac cuprinde nodulul sino-atrial, nodul atrioventricular, fasciculul His
cu ramurile sale şi reţeaua Purkinje.
8. Stratul de muşchi neted din peretele arterial permite efectuarea modificărilor de diametru ce reglează
distribuţia debitului sanguin şi presiunea arterială.
9. Frecvenţa scăzută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai mult
diastola, pe seama diastazisului.
10. Fracţia de ejecţie este ~1/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic
(remanent).

184. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. In vene presiunea continuă să crească, dar viteza de curgere scade (faţă de capilare) pe măsura scăderii
secţiunii vasculare totale
2. La frecvenţă crescută (200/min) sistola reprezintă 35% din revoluţia cardiacă.
3. Un aport crescut de oxigen, cerut de activitatea intensificată a miocardului, poate fi asigurat doar prin
creşterea debitului arterial coronarian, prin vasodilataţie la acest nivel.
4. In hipoxie poate fi produs maximum 10% din necesarul de ATP
5. In circuitul pulmonar, presiunile sunt mult mai mari; datorită rezistenţei totale crescute faţă de curgere,
în comparaţie cu circulaţia sistemică
6. Principiul metodei ECG constă în evaluarea caracterelor spaţio-temporale ale vectorului global cardiac
(câmp electric), folosind diverse derivaţii de culegere.
7. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~200 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de
repolarizare.

Page 58 of 136
 8. Fracţia de ejecţie este ~1/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic
(remanent).
9. Sistola reprezintă 40% din revoluţia cardiacă în condiţiile unei frecvenţe cardiace de 70/min
10. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~50/min;

185. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Factorii care cresc frecvenţa cardiacă au efect cronotrop negativ, iar cei care scad forţa contracţiei
sunt inotrop pozitivi.
2. Un aport crescut de oxigen, cerut de activitatea intensificată a miocardului, poate fi asigurat doar prin
creşterea debitului arterial coronarian, prin vasodilataţie la acest nivel.
3. Inţelegerea metodei pentru o analiză competentă a traseului ECG nu necesită cunoştinţe de teorie
vectorială.
4. Potenţialul de acţiune este condus de-a lungul membranei sinciţiului miocardic până la fiecare
cardiomiocit contractil, inclusiv la nivelul membranei tubilor în T.
5. Obezitatea nu presupune o modificare de poziţie a cordului sau o semnificație asupra axei electrice.
6. Prelungirea segmentului PQ nu reprezintă o semnificație pe ECG.
7. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~200 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de
repolarizare.
8. În aortă şi arterele mari sângele curge rapid, sub presiune mare şi oscilantă.
9. În faza izovolumică, presiunea intraventriculară devine atât de joasă încât este depăşită de cea atrială
şi se închid valvele atrioventriculare.
10. Frecvenţa crescută determină scurtarea tuturor fazelor revoluţiei cardiace, dar se scurtează mai mult
diastola, pe seama diastazisului.

186. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Gradul de umplere ventriculară (volum telediastolic, presarcină) determină lungimea efectivă a
fibrelor musculare şi deci forţa pasivă ce poate fi dezvoltată, în conformitate cu relaţia lungime-forţă.
2. În faza de sistolă izovolumică (30-50 ms), valvele atrioventriculare şi semilunare sunt închise.
3. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 100 ml, care poate să scadă la 10-
20 ml în caz de contracţie foarte puternică).
4. Atriul drept se contractă primul, iar ventriculul drept se contractă mai târziu decât cel stâng, dar
ejecţia începe mai devreme datorită post-sarcinii mai mici şi durează mai mult în inspir.
5. La sfârşitul diastolei în ventricul se află un volum maxim de sânge (volum telediastolic, de 200 ml,
care poate să crească până la 300 ml).
6. Inţelegerea metodei pentru o analiză competentă a traseului ECG nu necesită cunoştinţe de teorie
vectorială.
7. In cadrul sinciţiului miocardic celulele "se inseră" una pe alta.
8. Forţa extrasistolei este de obicei mai mare, dar poate fi identică sau chiar mai mică decât cea din
cursul sistolei regulate.
9. În aortă şi arterele mari sângele curge rapid, sub presiune mare şi oscilantă.
10. Valvele atrioventriculare NU se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece
sunt ancorate de muşchii papilari, prin cordaje tendinoase.

187. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Comparativ cu fibrele musculare scheletice reticulul sarcoplasmic este mai bine reprezentat (10% din
volumul celular)
2. Nucleul cardiomiocitului este rotund, situat central, iar mitocondriele sunt numeroase.
3. Frecvența cardiacă peste 100/min înseamnă tahicardie.
4. Atriul drept se contractă primul, iar ventriculul drept se contractă mai târziu decât cel stâng, dar
ejecţia începe mai devreme datorită post-sarcinii mai mici şi durează mai mult în inspir.
5. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~70/min
6. In cadrul sinciţiului miocardic celulele "se inseră" una pe alta.
7. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~200 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de
repolarizare.

Page 59 of 136
 8. Evenimentul iniţial în cadrul hipertrofiei este scăderea ARN ribozomal (ore), apoi creşte preluarea de
aminoacizi.
9. Hipertrofia miocardului se bazează pe scăderea sintezei proteice, probabil ca rezultat al acţiunii
poliaminelor produse de ornitin-decarboxilază când aceasta este dezinhibată prin scăderea ATP.
10. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 100 ml, care poate să scadă la 10-
20 ml în caz de contracţie foarte puternică).

188. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Frecvența cardiacă peste 100/min înseamnă tahicardie.
2. Ritmul normal al cordului este ritmul sinusal, adică generat de descărcarea spontană şi ritmică de
potenţiale de acţiune în nodulul sino-atrial.
3. Hipertrofia miocardului se bazează pe scăderea sintezei proteice, probabil ca rezultat al acţiunii
poliaminelor produse de ornitin-decarboxilază când aceasta este dezinhibată prin scăderea ATP.
4. In faza de depolarizare lentă diastolică mecanismul principal este activarea lentă a unor canale de
sodiu.
5. Evenimentul iniţial în cadrul hipertrofiei este scăderea ARN ribozomal (ore), apoi creşte preluarea de
aminoacizi.
6. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului atrio-ventricular.
7. Stimularea muscarinică determină şi scăderea excitabilităţii fibrelor joncţionale din nodul AV.
8. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~300 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de
repolarizare.
9. Un singur complex QRS care nu este precedat de unda P unică obişnuită reprezintă o extrasistolă
10. Analiza ECG cuprinde următoarele elemente: ritm, frecvenţă, axă electrică, aspect (morfologie).

189. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Un singur complex QRS care nu este precedat de unda P unică obişnuită reprezintă o extrasistolă
2. În faza de sistolă izovolumică (30-50 ms), valvele atrioventriculare şi semilunare sunt deschise.
3. Durata componentelor ciclului cardiac se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
4. Stimularea muscarinică determină şi scăderea excitabilităţii fibrelor joncţionale din nodul AV.
5. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 100 ml, care poate să scadă la 10-
20 ml în caz de contracţie foarte puternică).
6. Hormonii tiroidieni NU potenţează efectele cardiace ale catecolaminelor.
7. Ventriculele pot răspunde prin contracţii sinergice la stimuli cu frecvenţe de până la 400 /min.
8. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~300 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de
repolarizare.
9. Stimularea simpatică produce şi creşterea excitabilităţii şi vitezei de conducere în miocard
(batmotrop/dromotrop pozitiv).
10. Evenimentul iniţial în cadrul hipertrofiei este scăderea ARN ribozomal (ore), apoi creşte preluarea de
aminoacizi.

190. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Pe lângă consumul relativ mic de ATP pentru sinteza proteică, ~10% din consumul de ATP susţine
activitatea contractilă, iar restul de ~90% este necesar pentru diversele procese de transport activ
membranar.
2. Alterarea contractilităţii în hipoxie este iniţial determinată de insuficienţa ATP pentru mecanismul
contractil, nu de modificări la nivel membranar.
3. Hormonii tiroidieni NU potenţează efectele cardiace ale catecolaminelor.
4. Creșterea nivelului de ATP în urma inhibării fosforilării oxidative determină acumularea de ADP şi
adenozină precum şi acidifiere intracelulară prin NADH+, acizi graşi liberi şi lactat, care duce şi la
creșterea pH-ului extracelular.
5. Stenoza mitrală reduce umplerea ventriculară, insuficienţa mitrală şi stenoza aortică afectează direct
ejecţia.
6. Pentru evaluarea presiunii sanguine pot fi folosite metode directe: sângerânde manometrice sau ne-
sângerânde mecanoelectrice (traductori capacitivi, inductivi, rezistivi).
7. Durata componentelor ciclului cardiac se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.

Page 60 of 136
 8. La sfâşitul sistolei se află un volum minim (volumul telesistolic, de 100 ml, care poate să scadă la 10-
20 ml în caz de contracţie foarte puternică).
9. Atriile sunt camere de admisie ce se contractă pentru a adăuga un volum suplimentar de sânge la
umplerea ventriculară pasivă.
10. Metodele uzuale pentru determinarea presiunii sanguine sunt indirecte: tensiometrică (palpatorie şi
ascultatorie) şi oscilometrică.

191. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. In miocardul ventricular profund platoul este mai scurt față de cel sub-epicardic.
2. In mezodiastolă umplerea este rapidă (datorită egalării treptate a presiunii sângelui din atriu cu cea din
ventricul, până când curgerea este practic oprită; perioadă de diastazis).
3. Repolarizarea rapidă se realizează pe baza deschiderii permanente a unor canale de potasiu.
4. In faza de depolarizare toate canalele lente de sodiu sunt deschise.
5. Debitul cardiac este determinat de factorii care influenţează frecvenţa cardiacă (mai ales raportul
dintre influenţa simpatică şi parasimpatică) şi volumul sistolic.
6. In faza de depolarizare lentă diastolică mecanismul principal este activarea lentă a unor canale de
sodiu.
7. Unda U corespunde depolarizării fibrelor Purkinje. (post-depolarizare)
8. Indexul cardiac reprezintă raportul dintre debitul cardiac şi suprafaţa corporală.
9. Durata componentelor ciclului cardiac se modifică diferit cu frecvenţa cardiacă.
10. In telediastola ventriculară are loc sistola atrială (0,1s), care adaugă 25% din ceea ce va deveni astfel
volumul ventricular telediastolic.

192. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Unda P corespunde depolarizării atriale.
2. Componentele derivației nu înregistrează diferența de potențial.
3. Unda T reprezintă depolarizarea ventriculară.
4. Sensul derivației nu face parte din componentele derivației.
5. Porţiunea de traseu ECG ce cuprinde cel puţin o undă şi un segment se numeşte interval.
6. Celulele sino-atriale P (pacemaker = generator de ritm) se depolarizează spontan cel mai rapid, astfel
că generează potenţiale de acţiune cu cea mai mare frecvenţă.
7. Componentele derivației reprezintă 4 puncte de plasare a electrozilor (plasate pe corpul uman;
înregistrează diferența de potențial).
8. Deflexiunile sunt numite tradiţional unde (în ordine P, Q, R, S, T, U)
9. Conducerea între nodul sino-atrial şi cel atrio-ventricular se realizează doar prin căi preferenţiale.
10. Axul derivației reprezintă linia imaginară care unește cei patru electrozi.

193. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Derivațiile precordiale explorează inima in plan frontal.
2. Derivațiile membrelor culeg activitatea electrică în planul transversal.
3. Comunicarea electrică dintre atrii şi ventricule are loc numai prin nodul atrio-ventricular, unde
propagarea rapidă asigură o întârziere a sistolei ventriculare, care este necesară pentru ca sistola
atrială să ajute la umplerea ventriculară.
4. Inregistrările ECG uzuale prezintă înregistrarea simultană a şase derivaţii cu axele în plan vertical şi
alte şase cu axele în plan orizontal.
5. Derivațiile membrelor culeg activitatea electrică în planul orizontal.
6. Pentru derivaţiile cu axa în plan frontal există un cod al culorilor (pentru suportul electrodului):
dreapta = roşu, stânga = galben, picior = verde, împământare = negru.
7. Cardiomiocitele prezintă un potenţial electric de acțiune, cu polaritate electrică pozitivă în
compartimentul intracelular faţă de cel extracelular şi cu o încărcare electrică corespunzătoare a
feţelor membranei celulare.
8. Fonocardiografic se disting încă două zgomote (III şi IV).
9. Ciclul cardiac poate fi descris sub aspect global, sau separat pentru cele două sinciţii conexe, atrial şi
ventricular.

Page 61 of 136
 10. Zgomotul II se aude mai bine parasternal în spaţiul II intercostal, la stânga pentru artera pulmonară şi
la dreapta pentru aortă.

194. Alegeți varianta adevărată:

1. Bradicardia poate fi determinată de un potenţial maxim diastolic mai negativ, o pantă mai mică a
depolarizării diastolice, un prag crescut pentru declanşarea potenţialului de acţiune
2. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului atrio-ventricular.
3. Automatismul este capacitatea inimii de a se autoexcita.
4. Faza de repolarizare apare la un prag de potenţial cca. -75 mV
5. Celulele sistemului excito-conductor nu pot menţine un potenţial membranar de repaus constant
(pg70-71)
6. In cadrul potenţialului de acţiune propriu-zis depolarizarea este mai rapidă decât în fibrele
ventriculare contractile, cu sau fără depăşirea valorii zero (overshoot),
7. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~200 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de
repolarizare
8. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului sino-atrial.
9. Canalelor de sodiu rapide în depolarizarea din cadrul potenţialului de acţiune declanşat de aceste
celule pacemaker au un rol deosebit de important
10. In faza de depolarizare lentă diastolică mecanismul principal este activarea lentă a unor canale de
sodiu

195. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Potenţialul de acţiune este prin definiţie o repolarizare tranzitorie ce se propagă decremenţial.
2. Nodul atrioventricular are cea mai mare rată de descărcare
3. Unda T reprezintă depolarizarea ventriculară.
4. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului sino-atrial.
5. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului atrio-ventricular.
6. Canalelor de sodiu rapide în depolarizarea din cadrul potenţialului de acţiune declanşat de aceste
celule pacemaker au un rol deosebit de important
7. Unda P corespunde depolarizării atriale.
8. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului sino-atrial.
9. Cardiomiocitele prezintă un potenţial electric de acțiune, cu polaritate electrică pozitivă în
compartimentul intracelular faţă de cel extracelular şi cu o încărcare electrică corespunzătoare a feţelor
membranei celulare. pg 70
10. Celulele sistemului excito-conductor nu pot menţine un potenţial membranar de repaus constant

196. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Canalelor de sodiu rapide în depolarizarea din cadrul potenţialului de acţiune declanşat de aceste
celule pacemaker au un rol deosebit de important
2. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului sino-atrial.
3. Cardiomiocitele prezintă un potenţial electric de acțiune, cu polaritate electrică pozitivă în
compartimentul intracelular faţă de cel extracelular şi cu o încărcare electrică corespunzătoare a
feţelor membranei celulare.
4. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului sino-atrial.
5. Nodul atrioventricular are cea mai mare rată de descărcare
6. Potenţialul de acţiune este prin definiţie o repolarizare tranzitorie ce se propagă decremenţial
7. Miocardul are capacitatea de a-si genera potențiale de acțiune când este stimulat adecvat.
(NESIGUR!!!)
8. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului atrio-ventricular.
9. In cardiomiocite producerea ATP are loc predominant pe cale aerobă de aici şi numărul mare de
mitocondrii.
10. Fibre cu răspuns rapid sunt fibre contractile (atriale şi ventriculare) și reţeaua Purkinje.

197. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Frecvenţa cardiacă normală în repaus este ~70/min;

Page 62 of 136
 2. Axa electrică a inimii este axa vectorului electric global în timpul depolarizării ventriculare.
3. Pe parcursul ejecţiei presiunea ventriculară se menţine la valori scăzute (100-110 mm Hg în
ventriculul stâng şi 15-20 mm Hg în cel drept)
4. Potenţialul de acţiune în celulele P durează ~300 ms, prezintă o fază de depolarizare şi una de
repolarizare.
5. Fracţia de ejecţie este ~1/3 şi reprezintă raportul dintre volumul sistolic (expulzat) şi cel telesistolic.
6. Contracţia ritmică a miocardului este determinată de activitatea electrică a nodulului atrio-ventricular.
7. Enzimele glicolitice au activitate redusă, iar conţinutul de mioglobină este mare.
8. Aproximativ 70% din volumul respectiv de sânge este expulzat din ventricul în prima treime a fazei
de ejecţie (perioada de ejecţie rapidă, 250 ms), iar restul de 30 % în timpul dublu rămas (perioada de
ejecţie lentă)
9. Acizii graşi liberi din plasma sanguină reprezintă principala sursă de energie, prin β-oxidare.
10. Zgomotul I este produs de contracţia ventriculară, închiderea valvelor atrioventriculare, impactul
sângelui asupra peretelui ventricular, turbulenţă.

198. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Vectograma este o metoda invazivă
2. Durata componentelor ciclului cardiac NU se modifică frecvenţa cardiacă.
3. Existenţa unei perioade refractare lungi, de ordinul zecimii de secundă, duce la posibilitatea tetanizării
miocardului.
4. Principalele situaţii patologice însoţite de modificări de axă electrică sunt hipertrofiile ventriculare şi
blocurile de ram.
5. Sistola reprezintă 50% din revoluţia cardiacă în condiţii de frecvenţă de 60/min.
6. Derivaţii bipolare standard sunt DI, DII, DIII
7. Derivaţii unipolare ale membrelor sunt aVR, aVL, aVF.
8. Debitul este volumul de lichid care curge prin secţiunea longitudinală a vasului în unitatea de timp; Q
= ΔV/Δt.
9. Axa electrică a inimii este axa vectorului electric global în timpul depolarizării ventriculare.
10. Derivaţii unipolare toracice sunt V1-V6.

199. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Fibrele cu răspuns rapid au caractere diferite în ceea ce priveşte potenţialul de repaus (Pr) şi
potenţialul de acţiune (PA).
2. Perioada refractară absolută, împreună cu cea relativă, formează perioada refractară totală.
3. Zgomotul III (protodiastolic) este produs de deschiderea valvelor atrioventriculare şi curgerea
turbulentă a sângelui în faza iniţială de umplere ventriculară rapidă.
4. Energia metabolică fiind acumulată sub formă de creatin-fosfat, creșterea nivelului acestuia
reprezintă unul din primele semne de hipoxie.
5. La nivel de sinciţiu miocardic se defineşte perioada refractară funcţională, care este de 0,5 s pentru
atrii şi de 1 - 1,30 s pentru ventricule.
6. Sistola atrială o precede pe cea ventriculară, fiind astfel realizată o mai bună umplere cu sânge a
ventriculelor.
7. Forţa extrasistolei este de obicei mai mare, dar poate fi identică sau chiar mai mare decât cea din
cursul sistolei regulate.
8. Forţa extrasistolei este de obicei mai mică, dar poate fi identică sau chiar mai mare decât cea din
cursul sistolei regulate.
9. Fiecare din atrii funcţionează ca o cameră de admisie pentru ventriculul corespunzător, iar
unidirecţionalitatea curgerii este asigurată de sistemul valvular.
10. Alterarea contractilităţii în hipoxie este iniţial de insuficienţa ATP pentru mecanismul contractil, nu
de modificări la nivel membranar.

Page 63 of 136
200. Următoarele afirmații sunt adevărate:
1. Zgomotul IV este dat de contracţia atrială şi de turbulenţa ce însoţeşte modificările bruşte de presiune
2. Debutul relaxării duce la o creștere rapidă a presiunii ventriculare (protodiastolă), sub nivelul celei
arteriale, deci la închiderea valvelor semilunare.
3. În faza izovolumică, presiunea intraventriculară devine atât de joasă încât este depăşită de cea atrială şi
se închid valvele atrioventriculare.
4. Pe parcursul ejecţiei presiunea ventriculară se menţine la valori scăzute (120-140 mm Hg în
ventriculul stâng şi 15-20 mm Hg în cel drept).
5. Factorii care scad frecvenţa cardiacă au efect cronotrop negativ, iar cei care cresc forţa contracţiei sunt
inotrop pozitivi.
6. Traseul ECG aduce informaţii asupra funcției de pompa a inimii.
7. Factorii care cresc frecvenţa cardiacă au efect cronotrop negativ, iar cei care scad forţa contracţiei sunt
inotrop pozitivi.
8. Zgomotul III (protodiastolic) este produs de deschiderea valvelor atrioventriculare şi curgerea
turbulentă a sângelui în faza iniţială de umplere ventriculară rapidă
9. Repercusiunile extrasistolei sunt variabile în funcţie de momentul de apariţie în cadrul ciclului cardiac
normal.
10. Intervalul dintre zgomotele I şi II se numeşte mica tăcere

201. Referitor la funcția de pompă a inimii putem afirma:

1. Unidirecționalitatea curgerii este asigurată de sistemul valvular
2. Ventriculul stâng pompează sânge în circuitul pulmonar
3. Inima are aproape exclusiv rolul de a pompa ritmic sânge în cadrul aparatului circulator
4. Sistemul valvular are ca singur scop realizarea presiunii necesare pompării sângelui în arborele
arterial
5. Ventriculul stâng pompează sânge în circuitul sistemic
6. Circuitele sistemic și cel pulmonar sunt deservite de aceeași pompă
7. Ventriculul drept pompează sânge în circuitul sistemic
8. Ventriculul drept pompează sânge în circuitul pulmonar
9. Ventriculele funcționează ca o cameră de admisie pentru atrii
10. Fiecare din cele două circuite, sistemic și pulmonar, este deservit de propria pompă

202. Funcțiile miocardului sunt:

1. Funcția inotropă sau contractilitatea
2. Funcția tonotropă sau tonicitatea
3. Funcția batmotropă sau ritmicitatea
4. Funcția batmotropă sau excitabilitatea
5. Funcția dromotropă sau conductibilitatea
6. Funcția cronotropă sau ritmicitatea
7. Funcția dromotropă sau contractilitatea
8. Funcția tonotropă sau conductibilitatea
9. Funcția cronotropă sau excitabilitatea
10. Funcția inotropă sau tonicitatea

203. Privitor la histologia funcțională a inimii sunt adevărate următoarele:

1. Cavitățile sunt căptușite cu endocard (epiteliu pavimentos unistratificat)
2. Foița viscerală a pericardului este separată de foița parietală printr-o cantitate mică de lichid
3. Epicardul este un strat de celule epiteliale ce acoperă suprafața externă a cordului
4. Cavitățile sunt căptușite cu epicard (epiteliu pavimentos pluristratificat)
5. Ventriculele comunică între ele la nivelul peretelui inter-ventricular
6. Endocardul este un strat de celule epiteliale ce acoperă suprafața externă a cordului
7. Cordul uman este format din două atrii și două ventricule
8. Cordul uman este format din două atrii și un ventricul
9. Atriile comunică între ele la nivelul peretelui inter-atrial
10. Atriile și ventriculele comunică numai la nivelul orificiilor atrio-ventriculare prevăzute cu valve

Page 64 of 136
204. Sistemul excito- conductor este format din:
1. Miocardul contractil ventricular stâng
2. Ramul drept al fasciculului His
3. Rețeaua Purkinje
4. Ramul stâng al fasciculului His
5. Miocardul contractil atrial stâng
6. Nodul sino-atrial
7. Valvele atrioventriculare
8. Miocardul contractil ventricular drept
9. Miocardul contractil atrial drept
10. Nodul atrio-ventricular

205. Cardiomiocitele:
1. Sunt conectate electric prin joncțiuni comunicante
2. Reticulul sarcoplasmic este mai slab reprezentat comparativ cu fibrele musculare scheletice
3. Reticulul sarcoplasmic este mai bine reprezentat comparativ cu fibrele musculare scheletice
4. Realizează două sinciții funcționale, atrial și ventricular
5. Au aspect striat
6. Există întotdeauna două cisterne ale reticulului sarcoplasmic ce însoțesc un tub în T
7. Realizează două sinciții funcționale, atrio-ventricular stâng și atrio-ventricular drept
8. De obicei o singură cisternă terminală a reticulului sarcoplasmic însoțește un tub în T (diadă)
9. Sunt conectate electric prin plăci neuro-musculare
10. Au aspectul mușchiului neted unitar

206. Referitor la automatismul cardiac următoarele sunt corecte:

1. Celulele sistemului excito-conductor nu pot menține un potențial membranar de repaus constant
2. Celulele din nodul sino-atrial generează potențiale de acțiune cu cea mai mare frecvență
3. Celulele din nodulul sino-atrial se depolarizează spontan cel mai lent
4. Celulele din nodul sino-atrial generează potențiale de acțiune cu cea mai mică frecvență
5. Celulele sistemului excito-conductor își mențin potențialul membranar de repaus constant
6. Reprezintă generarea spontană și ritmică de potențiale de acțiune în celulele musculare din
ventriculul stân’g
7. Celulele din nodulul sino-atrial se depolarizează spontan cel mai rapid
8. Este capacitatea inimii de a se autoexcita
9. Este capacitatea inimii de a se contracta
10. Reprezintă generarea spontană și ritmică de potențiale de acțiune în celulele pacemaker din nodulul
sino-atrial

207. Despre potențialul de acțiune în celulele P (din nodulul sino-atrial) se pot spune următoarele:
1. În faza de depolarizare din cadrul potențialul de acțiune sunt implicate canale de Na rapide, voltaj-
dependente
2. Orice alt sediu pentru generarea impulsului se numește pacemaker fiziologic
3. Celulele P prezintă potențial de repaus membranar menținut prin activitatea canalelor de Na voltaj
dependente
4. Orice alt sediu pentru generarea impulsului se numește pacemaker ectopic
5. Nu sunt implicate în depolarizarea din cadrul potențialul de acțiune canale de Na rapide
6. Faza de depolarizare depășește întotdeauna valoarea 0 prezentând un overshoot ce ajunge la +30 mV
7. Prezintă o fază de depolarizare ce este mai rapidă decât în fibrele ventriculare contractile
8. Faza de depolarizare poate sau nu să depășească valoarea 0
9. Prezintă o fază de depolarizare lentă diastolică
10. Prezintă o fază de depolarizare ce este mai lentă decât în fibrele ventriculare contractile

208. Alegeți afirmațiile corecte referitoare la potențialul de acțiune din miocardul contractil:
1. Perioada refractară absolută începe de la declanșarea potențialului de acțiune și durează până la
începutul fazei de repolarizare

Page 65 of 136
 2. Stimulul fiziologic este potențialul de acțiune generat ritmic de celulele P
3. Nu prezintă perioadă refractară absolută ci doar perioadă refractară relativă
4. Perioada refractară absolută este caracterizată prin inexcitabilitate
5. Canalele de sodiu voltaj dependente nu sunt exprimate la nivelul acestor celule musculare
6. Prezintă o perioadă refractară absolută și o perioadă refractară relativă
7. Stimulul fiziologic este potențialul de acțiune generat ritmic de celulele nodulului atrio-ventricular
8. De la începutul repolarizării până spre sfârșitul potențialului de acțiune inexcitabilitatea este relativă
9. Prezintă fază de depolarizare lentă diastolică
10. Faza de depolarizare nu depășește potențialul 0

209. Referitor la electrocardiogramă sunt adevărate: (curs 5-ekg)

1. Derivațiile standard sunt derivații unipolare
2. Electrozii pentru derivațiile standard se amplasează pe membre
3. Derivațiile unipolare amplificate ale membrelor sunt aVR, aVL și aVF
4. Derivațiile standard sunt derivații bipolare
5. Derivațiile toracice (V1-V6) sunt derivații unipolare
6. Derivațiile toracice (V1-V6) sunt derivații bipolare
7. Electrozii pentru derivațiile standard se amplasează pe torace
8. Pentru derivațiile V1-V6 electrozii se amplasează pe torace
9. Pentru derivațiile V1-V6 electrozii se amplasează pe membre
10. Derivațiile bipolare ale membrelor sunt aVR, aVL și aVF

210. Referitor la un traseu ECG următoarele sunt adevărate: (curs 5-ekg)

1. Putem identifica ritmul cordului ce trebuie să fie în mod normal nodal
2. Putem evalua frecvența cardiacă după formula: FC = 60/(RRx0,04) pentru o viteză de derulare a
hârtiei de 50 mm/s
3. Segmentele sunt porțiuni ce conțin cel puțin o undă și un interval
4. Putem evalua frecvența cardiacă după formula: FC = 60/(RRx0,04) pentru o viteză de derulare a hârtiei de
25 mm/s
5. Intervalele sunt porțiuni de traseu izoelectrice cuprinse între două unde succesive
6. Undele sunt deflexiuni pozitive sau negative
7. Putem identifica ritmul cordului ce trebuie să fie în mod normal sinusal
8. Segmentele sunt porțiuni izoelectrice cuprinse între două unde succesive
9. Undele identificate pe ECG sunt întotdeauna pozitive
10. Intervalele sunt porțiuni de traseu ce cuprind cel puțin o undă și un segment

211. Referitor la un traseu ECG următoarele sunt adevărate: (curs 5 + pg 189-190 din ghidul de LP)
1. Etalonarea clasică pentru determinarea amplitudinii undelor este de 10 mm/mV
2. Complexul QRS corespunde depolarizării atriale
3. Etalonarea clasică pentru determinarea duratei undelor este de 10 mm/s
4. Unda P corespunde depolarizării ventriculare
5. Complexul QRS corespunde depolarizării ventriculare
6. Unda T corespunde repolarizării atriale
7. Unda T corespunde repolarizării ventriculare
8. Etalonarea clasică pentru determinarea amplitudinii undelor este de 25 mm/mV
9. Unda P corespunde depolarizării atriale
10. Etalonarea clasică pentru determinarea duratei undelor este de 25 mm/s (mai rar se utilizează și 50
mm/s)

212. Amplasarea electrozilor în cazul derivațiilor precordiale este: (curs 5)

1. V2 – spațiul intercostal IV, parasternal drept
2. V4 – spațiul intercostal V, stâng, la intersecția cu linia axilară anterioară
3. V6 - spațiul intercostal V, stâng, la intersecția cu linia axilară mijlocie
4. V5 – spațiul intercostal V, stâng, la intersecția cu linia axilară mijlocie
5. V6 - spațiul intercostal V, stâng, la intersecția cu linia medio-claviculară

Page 66 of 136
 6. V5 – spațiul intercostal V, stâng, la intersecția cu linia axilară anterioară
7. V1 – spațiul intercostal IV, parasternal, stâng
8. V2 – spațiul intercostal IV, stâng, parasternal
9. V4 – spațiul intercostal V, stâng, la intersecția cu linia medio-claviculară
10. V1 – spațiul intercostal IV, drept, parasternal

213. Referitor la zgomotele cardiace sunt adevărate: (curs 3)

1. Zgomotul I este mai slab, mai ascuțit și mai scurt
2. Ascultatoriu se disting două zgomote cardiace: zgomotul I (diastolic) și zgomotul II (sistolic)
3. Zgomotul II are timbru înfundat
4. Zgomotul II este mai puternic, mai grav și prelung
5. Zgomotul I este mai puternic, mai grav și prelung
6. Ascultatoriu se disting două zgomote cardiace: zgomotul I (sistolic) și zgomotul II (diastolic)
7. Zgomotul I are timbru înfundat
8. Zgomotul II este mai slab, mai ascuțit și mai scurt
9. Zgomotul II este clar, lovit
10. Zgomotul I este clar, lovit

214. Referitor la zgomotele cardiace sunt adevărate: (curs 3)

1. Pentru valva mitrală, zgomotul I se aude mai bine la baza apendicelui xifoid
2. Pentru valva tricuspidă, zgomotul I se aude mai bine în spațiul V intercostal stâng pe linia medio-
claviculară
3. Ariile de ascultație sunt porțiuni din suprafața abdominală unde aceste sunete sunt cel mai bine
percepute
4. Pentru valva mitrală, zgomotul I se aude mai bine în spațiul V intercostal stâng pe linia medio
claviculară
5. Pentru aortă, zgomotul II se aude mai bine parasternal în spațiul II intercostal drept
6. Pentru valva tricuspidă, zgomotul I se aude mai bine la baza apendicelui xifoid
7. Pentru aortă, zgomotul II se aude mai bine parasternal în spațiul II intercostal stâng
8. Ariile de ascultație sunt porțiuni din suprafața toracică unde aceste sunete sunt cel mai bine percepute
9. Pentru artera pulmonară, zgomotul II se aude mai bine parasternal în spațiul II intercostal drept
10. Pentru artera pulmonară, zgomotul II se aude mai bine parasternal în spațiul II intercostal stâng

215. Referitor la zgomotul I cardiac sunt adevărate: (curs 3)

1. Este determinat de închiderea valvelor sigmoide aortice/pulmonare
2. Este produs de contracția ventriculară
3. Are timbru înfundat
4. Este produs de contracția atrială
5. Este produs de impactul sângelui asupra peretelui ventricular
6. Este un zgomot sistolic
7. Este un zgomot diastolic
8. Este determinat de închiderea valvelor atrioventriculare
9. Este produs de impactul sângelui asupra peretelui atrial
10. Este clar, lovit

216. Sunt valori normale pentru frecvența cardiacă următoarele: (curs 5, val normale 60-80bpm)
1. 95/minut
2. 30/minut
3. 70/minut
4. 40/minut
5. 60/minut
6. 75/minut
7. 80/minut
8. 100/minut
9. 65/minut

Page 67 of 136
 10. 45/minut

217.Referitor la controlul nervos al activității miocardului sunt adevărate următoarele: (pg 90 din functiile
vegetative)
1. Stimularea simpatică are efect cronotrop pozitiv
2. Stimularea simpatică produce creșterea vitezei de conducere în miocard
3. Stimularea simpatică produce intensificarea metabolismului miocardic și creșterea consumului de
oxigen
4. Stimularea simpatică produce scăderea vitezei de conducere în miocard
5. Stimularea simpatică are efect inotrop negativ
6. Stimularea simpatică are efect inotrop pozitiv
7. Stimularea simpatică are efect cronotrop negativ
8. Stimularea simpatică produce scăderea metabolismului miocardic și a consumului de oxigen
9. Stimularea simpatică produce creșterea excitabilității miocardului
10. Stimularea simpatică produce scăderea excitabilității miocardului

218. Referitor la valva bicuspidă sunt adevărate următoarele:

1. Se mai numește mitrală
2. Previne întoarcerea sângelui din ventriculul drept în atriul drept
3. Se află la baza aortei
4. Zgomotul produs de închiderea ei se ascultă la baza apendicelui xifoid
5. Previne întoarcerea sângelui din ventriculul stâng în atriul stâng
6. Zgomotul produs de închiderea ei se ascultă în spațiul intercostal 5, stâng la intersecția cu linia
medio-claviculară
7. Închiderea ei produce zgomotul II cardiac
8. Separă atriul stâng de ventriculul stâng
9. Închiderea ei produce zgomotul I cardiac
10. Separă atriul drept de ventriculul drept

219.Se consideră valori normale pentru presiunea arterială sistolică următoarele: (pg 94 valori normale
considerate 90-120 mmHg)
1. 60 mmHg
2. 80 mmHg
3. 115 mmHg
4. 120 mmHg
5. 100 mmHg
6. 70 mmHg
7. 110 mmHg
8. 75 mmHg
9. 65 mmHg
10. 105 mmHg

220. Se consideră valori normale pentru presiunea arterială diastolică următoarele:

1. 110 mmHg
2. 105 mmHg
3. 60 mmHg
4. 75 mmHg
5. 70 mmHg
6. 100 mmHg
7. 120 mmHg
8. 65 mmHg
9. 115 mmHg
10. 80 mmHg

221. Factori determinanți ai presiunii arteriale sunt: (pg 94)

Page 68 of 136
 1. Elasticitatea sistemului arterial
2. Întoarcerea venoasă
3. Frecvența cardiacă
4. Zgomotele Korotkov
5. Volumul sanguin
6. Temperatura mediului ambiant
7. Debitul sistolic
8. Elasticitatea sistemului venos
9. Contracția mușchilor scheletici de la nivelul membrelor inferioare
10. Rezistența periferică

222.Următoarele etape în determinarea presiunii arteriale prin metoda palpatorie sunt corecte: (pg 205-207 din
ghidul de LP)
1. Se aplică manșonul tensiometrului pe braț, deasupra plicii cotului
2. Prima pulsație simțită indică presiunea sistolică
3. Se decomprimă manșonul până la dispariția pulsului
4. Se decomprimă manșonul până la apariția pulsului
5. Prima pulsație simțită indică presiunea diastolică
6. Se comprimă aer în manșon până la apariția pulsului
7. Se determină pulsul la artera carotidă
8. Se comprimă aer în manșon până la dispariția pulsului
9. Se aplică manșonul tensiometrului pe antebraț, sub plica cotului
10. Se determină pulsul la artera radială

223. Următoarele etape în determinarea presiunii arteriale prin metoda ascultatorie sunt corecte:
1. Se decomprimă manșonul până la apariția primului zgomot de curgere turbulentă (Korotkov) –
tensiunea arterială diastolică
2. Ultimul zgomot Korotkov ne indică tensiunea arterială diastolică
3. Se comprimă aer în manșon până la o presiune inferioară cu 10-20 mmHg celei sistolice
4. Se decomprimă manșonul până la apariția primului zgomot de curgere turbulentă (Korotkov) –
tensiunea arterială sistolică
5. Ultimul zgomot Korotkov ne indică tensiunea arterială sistolică
6. Se plasează capsula aneroidă a stetoscopului mai jos de manșonul tensiometrului
7. Se aplică manșonul tensiometrului pe antebraț, sub plica cotului
8. Se aplică manșonul tensiometrului pe braț, deasupra plicii cotului
9. Se plasează capsula aneroidă a stetoscopului deasupra manșonului tensiometrului
10. Se comprimă aer în manșon până la o presiune superioară celei sistolice

224. Alegeți afirmațiile corecte referitoare la pulsul arterial:

1. Reprezintă distensia ritmică a pereților arteriali produsă de expulzia sângelui din atriul stâng în aortă
în timpul sistolei atriale
2. Creșterea frecvenței se numește bradicardie
3. Reprezintă distensia ritmică a pereților arteriali produsă de expulzia sângelui din ventriculul stâng în
aortă în timpul sistolei ventriculare
4. Are o frecvență de 70-80 b/min
5. Scăderea frecvenței se numește tahicardie
6. Poate fi detectat palpator prin compresia venei pe planul dur subiacent
7. Creșterea frecvenței se numește tahicardie
8. Scăderea frecvenței se numește bradicardie
9. Poate fi detectat palpator prin compresia arterei pe planul dur subiacent
10. Are o frecvență de 100-140 b/min

Page 69 of 136
225. Fiziologic, volumul de sânge expulzat de ventriculul stâng în aortă la fiecare sistolă este:
1. 40 ml
2. 90 ml
3. 50 ml
4. 120 ml
5. 70 ml
6. 30 ml
7. 85 ml
8. 80 ml
9. 75 ml
10. 20 ml

226. Fiziologic, volumul telediastolic al ventriculului stâng poate fi:

1. 56 ml
2. 122 ml
3. 60 ml
4. 52 ml
5. 124 ml
6. 130 ml
7. 126 ml
8. 50 ml
9. 120 ml
10. 54 ml

227. Fiziologic, volumul telesistolic al ventriculului stâng poate fi:

1. 50 ml
2. 56 ml
3. 52 ml
4. 130 ml
5. 124 ml
6. 122 ml
7. 126 ml
8. 54 ml
9. 60 ml
10. 120 ml

228. Extrasistola:
1. Este urmată de repaus postextrasistolic
2. Este generată de un stimul provenit dintr-un focar ectopic
3. Poate fi ventriculară
4. Nu determină depolarizări ale mușchiului cardiac
5. Este generată întotdeauna de stimuli proveniți din nodulul sino-atrial
6. Apare în perioada refractară absolută a potențialului de acțiune al fibrei miocardice
7. Poate apărea doar în perioada refractară relativă a potențialului de acțiune al fibrei miocardice
8. Este generată întotdeauna de stimuli proveniți din nodulul atrio-ventricular
9. Nu generează tulburări de ritm cardiac
10. Poate fi atrială

229. Derivațiile cu axele în plan vertical sunt:

1. DIII
2. V2
3. DI
4. DII
5. V4
6. aVL

Page 70 of 136
 7. V3
8. V1
9. aVR
10. V5

230. Derivațiile cu axele în plan orizontal sunt:

1. DIII
2. V1
3. V4
4. V3
5. DI
6. aVL
7. aVR
8. V5
9. V2
10. DII

231. Codul culorilor pentru derivațiile unipolare toracice este:

1. Electrodul pentru V2 – verde
2. Electrodul pentru antebrațul stâng – galben
3. Electrodul pentru V2 – galben
4. Electrodul pentru V3 – verde
5. Electrodul pentru V1 – roșu
6. Electrodul pentru piciorul drept – negru
7. Electrodul pentru V4 – maro
8. Electrodul pentru piciorul stâng – verde
9. Electrodul pentru V5 – negru
10. Electrodul pentru antebrațul drept – roșu

232. Pentru derivația toracică V1 electrodul:

1. Este indiferent
2. Are culoarea roșie
3. Culege informații în plan orizontal
4. Se amplasează în spațiul IV intercostal stâng
5. Culege informații în plan vertical
6. Se amplasează în spațiul IV intercostal drept
7. Se amplasează parasternal drept
8. Are culoarea verde
9. Se amplasează parasternal stâng
10. Este pozitiv

233. Pentru derivația toracică V2 electrodul:

1. Are culoarea galbenă
2. Este indiferent
3. Se amplasează în spațiul IV intercostal drept
4. Se amplasează parasternal stâng
5. Se amplasează în spațiul IV intercostal stâng
6. Culege informații în plan vertical
7. Este pozitiv
8. Se amplasează parasternal drept
9. Culege informații în plan orizontal
10. Are culoarea roșie

234. Pentru derivația toracică V4 electrodul:

1. Este indiferent

Page 71 of 136
 2. Se amplasează pe linia medio-claviculară stângă
3. Este pozitiv
4. Culege informații în plan orizontal
5. Are culoarea maro
6. Se amplasează pe linia medio-claviculară dreaptă
7. Are culoarea roșie
8. Se amplasează în spațiul V intercostal drept
9. Culege informații în plan vertical
10. Se amplasează în spațiul V intercostal stâng

235. Pentru derivația toracică V5 electrodul:

1. Se amplasează în spațiul V intercostal drept
2. Este pozitiv
3. Este indiferent
4. Culege informații în plan vertical
5. Se amplasează pe linia axilară anterioară stângă
6. Are culoarea neagră
7. Se amplasează în spațiul V intercostal stâng
8. Are culoarea violet
9. Se amplasează pe linia axilară anterioară dreaptă
10. Culege informații în plan orizontal

236. Pentru derivația toracică V6 electrodul:

1. Este pozitiv
2. Culege informații în plan vertical
3. Se amplasează pe linia axilară mijlocie stângă
4. Este indiferent
5. Se amplasează pe linia axilară mijlocie dreaptă
6. Se amplasează în spațiul V intercostal drept
7. Culege informații în plan orizontal
8. Are culoarea violet
9. Se amplasează în spațiul V intercostal stâng
10. Are culoarea neagră

237. Derivația DI:

1. Este bipolară
2. Are electrodul roșu plasat pe antebrațul stâng
3. Are electrodul negativ pe antebrațul stâng
4. Are electrodul pozitiv pe antebrațul stâng
5. Are electrodul pozitiv pe antebrațul drept
6. Are electrodul negativ pe antebrațul drept
7. Culege informații în plan orizontal
8. Electrodul roșu se plasează pe antebrațul drept
9. Este unipolară
10. Culege informații în plan vertical

238. Derivația DII:

1. Are electrodul roșu plasat pe gamba stângă
2. Culege informații în plan orizontal
3. Este bipolară
4. Are electrodul pozitiv pe gamba stângă
5. Are electrodul negativ pe antebrațul drept
6. Este unipolară
7. Are electrodul verde plasat pe gamba stângă
8. Are electrodul pozitiv pe antebrațul drept

Page 72 of 136
 9. Are electrodul negativ pe gamba stângă
10. Culege informații în plan vertical

239. Derivația DIII:

1. Are electrodul negativ pe gamba stângă
2. Are electrodul galben plasat pe gamba stângă
3. Are electrodul pozitiv pe gamba stângă
4. Culege informații în plan orizontal
5. Are electrodul galben plasat pe antebrațul stâng
6. Este unipolară
7. Este bipolară
8. Are electrodul negativ pe antebrațul stâng
9. Are electrodul pozitiv pe antebrațul stâng
10. Culege informații în plan vertical

240. Condițiile tehnice obligatorii pentru înregistrarea ECG sunt:

1. Folosirea obligatorie a electrozilor de unică folosință
2. Contact ferm al electrozilor cu pielea
3. Rezistență electrică maximă între tegument și electrozi
4. Stare de alertă fizică și psihică
5. Rezistență electrică minimă între tegument și electrozi
6. Nu este necesară ecranarea perturbațiilor din mediu
7. Împământare adecvată
8. Inerție minimă a sistemului de înregistrare
9. Inerție maximă a sistemului de înregistrare
10. Repaus fizic și psihic

241. Despre endoteliul vascular sunt adevărate următoarele:

1. Celulele endoteliale secretă factori de creștere
2. Este un strat de celule plate dispuse pe suprafața internă a vaselor sanguine
3. Influențează tonusul vascular direct prin preluarea și metabolismul substanțelor vasoactive
4. Influențează tonusul vascular direct prin factorii vasoactivi secretați
5. Celulele endoteliale nu sunt implicate în metabolismul lipoproteinelor circulante
6. Este un strat de celule plate dispuse pe suprafața externă a vaselor sanguine
7. Oferă vaselor sanguine o suprafață externă netedă
8. Influențează tonusul vascular indirect prin factorii vasoactivi secretați
9. Oferă vaselor sanguine o suprafață internă netedă
10. Este esențial în schimburile de substanțe dintre sânge și țesuturi

242. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la excreție sunt adevărate:

1. - toxicitatea amoniacului derivă din efectele generale asupra metabolismului glucidic, inducând
hipoglicemii severe
2. -toxicitatea amoniacului derivă din efectele generale asupra pH-ului
3. - ureea este liposolubilă fiind astfel neurotoxică
4. -excreția la nivel cutanat are loc pentru apă, săruri, substanțe toxice, la nivel respirator pentru dioxidul
de carbon și apa obținute din reacțiile metabolice, iar la nivel renal pentru apă, acizi, xenobiotice
hidrosolubile și produși ai metabolismului bazal - in carte scrie azotat
5. -amoniacul este un compus toxic, omul decedând într-o atmosferă de 500 amoniac în 60 de minute
6. -ureea este hidrosolubilă
7. -detoxifierea amoniacului produce creatinină, principalul metabolit al acidului uric
8. -detoxifierea amoniacului produce uree, principalul metabolit al azotului
9. - amoniacul este un compus toxic, omul decedând într-o atmosferă de 500 amoniac în 30 de minute
10. -excreția la nivel cutanat are loc pentru apă, săruri, substanțe toxice, la nivel respirator pentru dioxidul
de carbon, apa, xenovbiotice obținute din reacțiile metabolice, iar la nivel renal pentru apă, acizi,
xenobiotice hidrosolubile și produși ai metabolismului bazal

Page 73 of 136
 243. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la funcțiile rinichiului sunt adevărate:
1. - sinteza de amoniac din glucide
2. -secreția de xenobiotice
3. -excreția de xenobiotice
4. - reglează într-o mică măsură echilibrul hidro-electrolitic și acido-bazic
5. -sinteza de amoniac
6. - excreţia produşilor metabolismului azotat precum ureea (principalulcatabolit azotat al
metabolismului lipidelor la om), acidul uric (catabolitul principal al metabolismului bazelor purinice)
şi creatinina (produsul final al metabolismului muscular)
7. - excreţia produşilor metabolismului azotat precum ureea (principalulcatabolit azotat al
metabolismului proteinelor la om), acidul uric (catabolitul principal al metabolismului bazelor
purinice) şi creatinina (produsul final al metabolismului muscular)
8. -contribuie la reglarea pe termen scurt a presiunii arteriale
9. -contribuie la menținerea presiunii arteriale
10. -reglează echilibrul hidro-electrolitic și acido-bazic

244. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la rinichi sunt adevărate:

1. -în secțiune transversală se poate observa zona externă și zona medulară
2. - zona internă are aspect striat datorat anselor Henle perpendiculare, ducturilor colectoare și vaselor
medulare
3. - zona medulară are aspect granulat și conține glomerulii renali, tubii contorți și ducturile colectoare
corticale
4. -rinichiul uman este organizat în lobi ( 12-14 lobi)
5. -zona internă are aspect striat datorat anselor Henle paralele, ducturilor colectoare și vaselor medulare
6. -sunt organe situate retroperitoneal, în greutate de aproximativ 150 grame
7. -zona medulară poate fi împărțită la rândul ei în 2 porțiuni
8. -zona corticală are aspect granulat și conține glomerulii renali, tubii contorți și ducturile colectoare
corticale
9. -sunt organe situate intraperitoneal, în greutate de aproximativ 150 grame
10. -în secțiune transversală se poate observa zona externă și zona corticală

245. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la rinichi sunt adevărate:

1. -lobul renal este alcătuit dintr-o piramidă de țesut medular și din corticala de la bază
2. - lobul renal este alcătuit dintr-o piramidă de țesut cortical și din medulara de la bază
3. -artera renală se divide în arterele interlobare ce traversează zona medulară către cortex
4. - arterele arcuate au o traiectorie perpendiculară pe limita dintre zona medulară și zona corticală
5. -coloanele renale se descriu între piramidele renale
6. -arterele arcuate au o traiectorie curbă la limita dintre zona medulară și zona corticală
7. -artera renală se divide în arterele interlobulare ce traversează zona medulară către cortex
8. -vârful unei piramide formează o papilă renală ce drenează urina într-un calice mic
9. - vârful unei piramide formează o papilă renală ce drenează urina într-un calice mare
10. -perpendicular pe arterele arcuate ies arterele interlobulare ce intră în zona medularei până la nivelul
corticalei

246. Vă rugăm să precizați varianta/ variantele false:

1. zona internă a rinichilor are aspect striat datorat anselor Henle paralele, ducturilor colectoare și
vaselor medulare
2. rinichii reglează echilibrul hidro-electrolitic și acido-bazic
3. zona medulară are aspect granulat și conține glomerulii renali, tubii contorți și ducturile colectoare
corticale

Page 74 of 136
 4. toxicitatea amoniacului derivă din efectele generale asupra metabolismului glucidic, inducând
hipoglicemii severe
5. rinichii intervin în excreţia produşilor metabolismului azotat precum ureea (principalul catabolit
azotat al metabolismului lipidelor la om), acidul uric (catabolitul principal al metabolismului bazelor
purinice) şi creatinina (produsul final al metabolismului muscular)
6. excreția la nivel cutanat are loc pentru apă, săruri, substanțe toxice, la nivel respirator pentru dioxidul
de carbon, apa, xenobiotice obținute din reacțiile metabolice, iar la nivel renal pentru apă, acizi,
xenobiotice hidrosolubile și produși ai metabolismului bazal
7. arterele arcuate au o traiectorie perpendiculară pe limita dintre zona medulară și zona corticală
8. lobul renal este alcătuit dintr-o piramidă de țesut medular și din corticala de la bază
9. amoniacul este un compus toxic, omul decedând într-o atmosferă de 500 amoniac în 60 de minute
10. toxicitatea amoniacului derivă din efectele generale asupra pH-ului

247. Vă rugăm să precizați varianta/ variantele adevărate:

1. -vasa recta iau naștere din vasele arterele interlobare, iar prin agregarea în paralel a fluxului arterial și
venos se creează sistemul de schimb în contracurent astfel încât fluxul sanguin să nu afecteze
gradientul osmotic al zonei corticale
2. -glomerulul primește sânge de la arteriola aferentă ce își are originea în arterele interlobulare
3. -capilarele peritubulare iau naștere din arteriola eferentă
4. -aparatul juxtaglomerular este format din celulele musculare netede specializate din peretele arteriolei
aferente și macula densa tubului contort distal
5. -aparatul juxtaglomerular este format din celulele musculare netede specializate din peretele arteriolei
aferente și macula densa tubului contort proximal
6. -capilarele peritubulare înconjoară toți tubii contorți corticali și recuperează toate substanțele
reabsorbite la nivel tubular pe care le întorc în circulația generală prin intermediul venelor
interlobulare
7. -capilarele peritubulare înconjoară toți tubii contorți corticali și recuperează toate substanțele
reabsorbite la nivel tubular pe care le întorc în circulația generală prin intermediul venelor interlobare
8. -capilarele peritubulare iau naștere din arteriola aferentă
9. -glomerulul primește sânge de la arteriola aferentă ce își are originea în arterele interlobare
10. -vasa recta iau naștere din vasele arcuate, iar prin agregarea în paralel a fluxului arterial și venos se
creează sistemul de schimb în contracurent astfel încât fluxul sanguin să nu afecteze gradientul
osmotic al zonei medulare

248. Vă rugăm să precizați varianta/ variantele adevărate:

1. -peretele extern al capsulei Bowman este alcătuit din celule înalt specializate denumite podocite care
intră în constituția capsulei Bowman
2. -capsula Bowman se continuă cu tubul renal
3. -peretele extern al capsulei Bowman este format din epiteliu simplu pavimentos
4. - corpusculul renal are un diametru de aproximativ 400 µm și se formează prin colonizarea unei
invaginări a capătului în deget de mănușă a tubului renal de către un ghem de capilare ce provin din
arteriola aferentă
5. -corpusculul renal are un diametru de aproximativ 200 µm și se formează prin colonizarea unei
invaginări a capătului în deget de mănușă a tubului renal de către un ghem de capilare ce provin din
arteriola aferentă
6. -peretele extern al capsulei Bowman este format din epiteliu pavimentos pluristratificat
7. -fiecare tub renal și glomerulul său reprezintă o unitate funcțională denumită nefron
8. - fiecare tub renal și glomerulul său reprezintă o unitate funcțională denumită nefronă
9. -corpusculul renal are un diametru de aproximativ 200 µm și se formează prin colonizarea unei
invaginări a capătului în deget de mănușă a tubului renal de către un ghem de capilare ce provin din
arteriola eferentă
10. -capsula Bowman prezintă 2 pereți între care se formeză o cavitate plină cu lichid de filtrare

Page 75 of 136
249. Vă rugăm să precizați varianta/ variantele adevărate:
1. -capilarele glomerulare sunt foarte permeabile și permit astfel ca un procent mare din plasmă să fie
filtrată către spațiul capsular
2. -membrana bazală este formată dintr-o rețea de colagen și fibrile proteoglicanice
3. -capilarele glomerulare derivate din arteriola aferentă sunt alcătuite din celule endoteliale cu
perforații denumite fenestrații, care au capacitatea de a reține celulele sanguine și permit filtrarea
plasmei

4 -membrana bazală acoperă la exterior endoteliul capilar

5 -în microscopia electronică, membrana bazală are un aspect trilaminar, cu o zonă centrală numită
lamina densa și zone adiacente membranelor celulare ce sunt formează lamina rara
6 - capilarele glomerulare sunt foarte permeabile și nu permit ca un procent mare din plasmă să fie
filtrată dinspre spațiul capsular
7. -lamina rara din membrana bazală conține colagen, iar lamina densa conține proteoglicani
8. - în microscopia electronică, membrana bazală are un aspect bilaminar, cu o zonă centrală numită
lamina densa și zone adiacente membranelor celulare ce sunt formează lamina rara
9. - capilarele glomerulare derivate din arteriola aferentă sunt alcătuite din celule endoteliale cu
perforații denumite fenestrații, care au capacitatea de a reține celulele sanguine și nu permit
filtrarea plasmei
10. -membrana bazală are o slabă încărcare electronegativă având astfel un rol în respingerea
proteinelor plasmatice
250. Vă rugăm să precizați varianta/ variantele false:
1. - zona internă are aspect striat datorat anselor Henle perpendiculare, ducturilor colectoare și vaselor
medulare
2. -rinichii intervin în excreţia produşilor metabolismului azotat precum ureea (principalul catabolit
azotat al metabolismului lipidelor la om), acidul uric (catabolitul principal al metabolismului bazelor
purinice) şi creatinina (produsul final al metabolismului muscular)
3. - aparatul juxtaglomerular este format din celulele musculare netede specializate din peretele arteriolei
aferente și macula densa tubului contort proximal
4. - zona corticală are aspect granulat și conține glomerulii renali, tubii contorți și ducturile colectoare
corticale
5. - vasa recta iau naștere din vasele arterele interlobare, iar prin agregarea în paralel a fluxului arterial și
venos se creează sistemul de schimb în contracurent astfel încât fluxul sanguin să nu afecteze
gradientul osmotic al zonei corticale
6. - excreţia produşilor metabolismului azotat precum ureea (principalul catabolit azotat al
metabolismului proteinelor la om), acidul uric (catabolitul principal al metabolismului bazelor
purinice) şi creatinina (produsul final al metabolismului muscular)
7. - vasa recta iau naștere din vasele arcuate, iar prin agregarea în paralel a fluxului arterial și venos se
creează sistemul de schimb în contracurent astfel încât fluxul sanguin să nu afecteze gradientul
osmotic al zonei medulare
8. - aparatul juxtaglomerular este format din celulele musculare netede specializate din peretele arteriolei
aferente și macula densa tubului contort distal
9. -excreția la nivel cutanat are loc pentru apă, săruri, substanțe toxice, la nivel respirator pentru dioxidul
de carbon și apa obținute din reacțiile metabolice, iar la nivel renal pentru apă, acizi, xenobiotice
hidrosolubile și produși ai metabolismului bazal
10. - arterele arcuate au o traiectorie perpendiculară pe limita dintre zona medulară și zona corticală

Page 76 of 136
251. Vă rugăm să precizați varianta/ variantele false:
1. -capilarele glomerulare derivate din arteriola aferentă sunt alcătuite din celule endoteliale cu perforații
denumite fenestrații, care au capacitatea de a reține celulele sanguine și nu permit filtrarea plasmei (F
– permit – pg 192)
2. - aparatul juxtaglomerular este format din celulele musculare netede specializate din peretele arteriolei
aferente și macula densa tubului contort distal (A - pg 193)
3. - capsula Bowman prezintă 2 pereți între care se formeză o cavitate plină cu lichid de filtrare (A - pg
192)
4. - în microscopia electronică, membrana bazală are un aspect bilaminar, cu o zonă centrală numită
lamina densa și zone adiacente membranelor celulare ce sunt formează lamina rara (F - trilaminar - pg
193)
5. -corpusculul renal are un diametru de aproximativ 200 µm și se formează prin colonizarea unei
invaginări a capătului în deget de mănușă a tubului renal de către un ghem de capilare ce provin din
arteriola eferentă (F – aferenta – pg 192)
6. - lamina rara din membrana bazală conține colagen, iar lamina densa conține proteoglicani (F –
proteoglicani/ colagen – pg 193)
7. - peretele extern al capsulei Bowman este format din epiteliu simplu pavimentos (A - pg 192)
8. -capilarele peritubulare iau naștere din arteriola eferentă (A - pg 191)
9. - zona medulară are aspect granulat și conține glomerulii renali, tubii contorți și ducturile colectoare
corticale (F – zona corticala - pg 189)
10. - arterele arcuate au o traiectorie curbă la limita dintre zona medulară și zona corticală (A - pg 190)

252. Vă rugăm să precizați varianta/ variantele adevărate:

1. -stratul compact format de pedicele prezintă o serie de fisuri longitudinale denumite fante de filtrare ce
au aproximativ 20 nm și sunt acoperite de o diafragmă alcătuită din nefronă (A - pg 193)
2. -porii membranei glomerulare depășesc 80 angstromi (A - pg 193)’
3. -podocitul este alcătuit dintr-un corp celular și prelungiri denumite nefrone ce se sprijină pe
membrana bazală (F - pedicele – pg 193)
4. -podocitul este alcătuit dintr-un corp celular și prelungiri denumite pedicele ce se sprijină pe
membrana bazală (A - pg 193)
5. - deși diametrul molecular al albuminei este mai mic decât diametrul porilor membranei bazale
glomerulare, aceasta nu se filtrează datorită încărcării sale negative și a atracției electrostatice
exercitate de proteoglicanii membranei bazale (F - respingerii – pg 193)
6. - podocitele sau celulele cu piciorușe alcătuiesc componenta endotelială a membranei filtrante (F –
capsulara – pg 193)
7. -deși diametrul molecular al albuminei este mai mic decât diametrul porilor membranei bazale
glomerulare, aceasta nu se filtrează datorită încărcării sale negative și a respingerii electrostatice
exercitate de proteoglicanii membranei bazale (A - pg 193)
8. -porii membranei glomerulare < 8 nm (F – depasesc 8 nm – pg 193)
9. - stratul compact format de pedicele prezintă o serie de fisuri longitudinale denumite fante de filtrare
ce au aproximativ 30 nm și sunt acoperite de o diafragmă alcătuită din nefronă (F – 20 nm – pg 193
10. -podocitele sau celulele cu piciorușe alcătuiesc componenta capsulară a membranei filtrante (A - pg
193)

253. Vă rugăm să precizați varianta/ variantele adevărate:

1. -aria totală a membranei filtrante glomerulare este de aprox 8 m2 (F – 0.8 m2 – pg 194)
2. -fantele de filtrare permit trecerea unor molecule cu greutate moleculară < 40kDa (A – pg 194)
3. -în cursul dezvoltării embrionare, podocitele evoluează din stratul extern al capsulei Bowman (A – pg
194)
4. -mezangiul reprezintă țesutul de sprijin și nutriție și este alcătuite din celulele stelate (A – pg 194)
5. -aria totală a membranei filtrante glomerulare este de aprox 0.8 m2 (A – pg 194)
6. - fantele de filtrare permit trecerea unor molecule cu greutate moleculară < 60kDa (F – mai mic de 40
kDa – pg 194)
7. - mezangiul reprezintă țesutul de sprijin și nutriție și este alcătuite din celulele imune, preponderent
leucocite (F – celule stelate – pg 194)

Page 77 of 136
 8. -celulele mezangiale secretă prostaglandine, fagocitează complexele imune și sunt o țintă frecventă a
proceselor patologice la nivel glomerular (A – pg 194)
9. -celulele mezangiale secretă prostaglandine, fagocitează complexele imune și nu dețin rol nutritiv (F
– au rol de nutritie – pg 194)
10. - în cursul dezvoltării embrionare, podocitele evoluează din 1. stratul intern al capsulei Bowman (F
– stratul extern – pg 194)

254. Vă rugăm să precizați varianta/ variantele false:

1. -deși diametrul molecular al albuminei este mai mic decât diametrul porilor membranei bazale
glomerulare, aceasta nu se filtrează datorită încărcării sale negative și a atracției electrostatice
exercitate de proteoglicanii membranei bazale (F – respingerii – pg 193)
2. -stratul compact format de pedicele prezintă o serie de fisuri longitudinale denumite fante de filtrare
ce au aproximativ 30 nm și sunt acoperite de o diafragmă alcătuită din nefronă (F – 20 nm – pg 193)
3. - zona medulară are aspect striat datorat anselor Henle perpendiculare, ducturilor colectoare și
vaselor medulare (F – paralele – pg 189)
4. -podocitul este alcătuit dintr-un corp celular și prelungiri denumite pedicele ce se sprijină pe
membrana bazală (A – pg 193)
5. -podocitele sau celulele cu piciorușe alcătuiesc componenta capsulară a membranei filtrante (A – pg
193)
6. -corpusculul renal are un diametru de aproximativ 200 µm și se formează prin colonizarea unei
invaginări a capătului în deget de mănușă a tubului renal de către un ghem de capilare ce provin din
arteriola eferentă (F – aferenta – pg 192)
7. - aparatul juxtaglomerular este format din celulele musculare netede specializate din peretele
arteriolei aferente și macula densa tubului contort distal (A??? – macula densa, celulele mezangiale
extraglomerulare si celulele granulare – pg 194)
8. -celulele mezangiale secretă prostaglandine, fagocitează complexele imune și sunt o țintă frecventă a
proceselor patologice la nivel glomerular (A – pg 194)
9. - fantele de filtrare permit trecerea unor molecule cu greutate moleculară < 60kDa (F – mai mic de 40
kDa – pg 194)
10. -capilarele glomerulare derivate din arteriola aferentă sunt alcătuite din celule endoteliale cu
perforații denumite fenestrații, care au capacitatea de a reține celulele sanguine și permit filtrarea
plasmei (A – pg 197)

255. Vă rugăm să precizați varianta/ variantele adevărate:

1. -celulele Goormaghtigh funcționează ca senzor de osmolaritate și de concentrație ionică (F – macula
densa – pg 194 si 195)
2. -macula densa este alcătuită din celule epiteliale tubulare aglomerate pe partea dinspre glomerul,
adiacentă arteriolei aferente (A – pg 194)
3. -macula densa este alcătuită din celule epiteliale tubulare aglomerate pe partea dinspre glomerul,
adiacentă arteriolei eferente (F – aferente – pg 194)
4. -celulele granulare sunt celule epiteliale localizate mai ales în arteriolele aferente (F – celule
musculare netede cu aspect epiteloid – pg 195)
5. -celulele Goormaghtigh sunt parte componentă a lacisului (A – pg 194)
6. -celulele Goormaghtigh sunt parte componentă a membranei bazale, conferindu-i acesteia încărcarea
electonegativă (F – proteoglicanii – pg 193)
7. -mezangiul extraglomerular ocupă spațiul dintre glomerul și macula densa tubului distal (A – pg 194)
8. -macula densa funcționează ca senzor de osmolaritate și de concentrație ionică (A – pg 194 si 195)
9. -mezangiul intraglomerular ocupă spațiul dintre glomerul și macula densa tubului distal (F –
extraglomerular – pg 194)
10. -celulele granulare sunt celule musculare netede vasculare cu aspect epitelioid, localizate mai ales în
arteriolele aferente (A – pg 195)

Page 78 of 136
256. Vă rugăm să precizați varianta/ variantele adevărate:
1. -tubul contort proximal este căptușit cu un epiteliu cilindric unistratificat, cu polul apical prezentând
o margine în perie cu microvili (A – pg 195)
2. -celulele tubului contort proximal conțin un număr redus de mitocondrii datorită activității biologice
reduse (F - numar mare – pg 195)
3. -tubul contort proximal reabsoarbe cea mai mare parte a elementelor minerale și a altor nutrienți (A –
pg 195)
4. -rolul tubului renal este de a primi ultrafiltratul glomerular și de procesare până la stadiul de urina finală (A
– pg 195)
5. -tubii renali sunt în contact direct cu capilarele peritubulare derivate din arteriola aferentă (F – eferenta –
pg 195)
6. -tubul contort proximal reabsoarbe o mică parte a elementelor minerale și a altor nutrienți (F – cea
mai mare parte – pg 195)
7. -tubii renali sunt în contact direct cu capilarele peritubulare derivate din arteriola eferentă (A – pg
195)
8. -celulele tubului contort proximal conțin un număr mare de mitocondrii datorită activității biologice
intense (A – pg 195)
9. -rolul tubului renal este de a primi ultrafiltratul glomerular și de eliminare în calicele mici (F – tubul
central/ ductul Bellini/ ductul papilar – pg 236)
10. -tubul contort proximal este căptușit cu un epiteliu cilindric unistratificat, cu polul apical prezentând
o margine în perie cu microvili ce scade suprafața de contact (F – creste – pg 195)

257. Vă rugăm să precizați varianta/ variantele false:

1. -tubul contort proximal este căptușit cu un epiteliu cilindric unistratificat, cu polul apical prezentând
o margine în perie cu microvili (A – pg 195)
2. -tubul contort proximal reabsoarbe o mică parte a elementelor minerale și a altor nutrienți (F – cea
mai mare parte – pg 195)
3. -rolul tubului renal este de a primi ultrafiltratul glomerular și de procesare până la stadiul de urina
finală (A – pg 195)
4. -macula densa este alcătuită din celule epiteliale tubulare aglomerate pe partea dinspre glomerul,
adiacentă arteriolei eferente (F – aferente – pg 194)
5. -podocitul este alcătuit dintr-un corp celular și prelungiri denumite pedicele ce se sprijină pe
membrana bazală (A – pg 193)
6. -celulele Goormaghtigh sunt parte componentă a membranei bazale, conferindu-i acesteia încărcarea
electonegativă (F – proteoglicanii – pg 193)
7. -deși diametrul molecular al albuminei este mai mic decât diametrul porilor membranei bazale
glomerulare, aceasta nu se filtrează datorită încărcării sale negative și a atracției electrostatice
exercitate de proteoglicanii membranei bazale (F – respingerii – pg 193)
8. -celulele mezangiale secretă prostaglandine, fagocitează complexele imune și sunt o țintă frecventă a
proceselor patologice la nivel glomerular (A – pg 194)
9. -aria totală a membranei filtrante glomerulare este de aprox 8 m2 (F – 0.8 m2 – pg 194)
10. -macula densa funcționează ca senzor de osmolaritate și de concentrație ionică (A – pg 194 si 195)

258. Vă rugăm să precizați varianta/ variantele adevărate:

1. -ansa Henle este alcătuită dintr-un braț descendent ce prezintă un segment inițial subțire și lung,
urmat de un segment scurt și gros, și un braț ascendent alcătuit dintr-un segment subțire și unul
gros (F – segment initial scurt si gros, urmat de un segment lung si subtire – pg 196)
2. -segmentul descendent gros al ansei Henle este alcătuit dintr-un epiteliu cilindric pluristratificat
similar structural cu cel de la nivelul tubului contort proximal (F – epiteliu cilindric unistratificat – pg
207)
3. -la nivelul maculei densa sunt agregați nucleii celulelor epiteliale în peretele tubului distal (A – pg
196)
4. -pereții tubului contort distal sunt alcătuiți dintr-un epiteliu cilindric unistratificat, iar membrana
polului apical nu prezintă margine în perie (A – pg 196)

Page 79 of 136
 5. -la nivelul maculei densa sunt răsfirați nucleii celulelor musculare din peretele tubului distal (F –
epiteliale – pg 196)
6. -ansa Henle este alcătuită dintr-un braț descendent ce prezintă un segment inițial scurt și gros, urmat
de un segment lung și subțire, și un braț ascendent alcătuit dintr-un segment subțire și unul gros (A –
pg 196)
7. -segmentul subțire descendent și ascendent al ansei Henle este alcătuit dintr-un epiteliu pavimentos
unistratificat, iar partea groasă a brațului ascendent este alcătuită dintr-un epiteliu cilindric
unistratificat (A – pg 196)
8. -segmentul subțire descendent și ascendent al ansei Henle este alcătuit dintr-un epiteliu cilindric
unistratificat, iar partea groasă a brațului ascendent este alcătuită dintr-un epiteliu pavimentos
unistratificat (F – pavimentos/ cilindric – pg 196)
9. -segmentul descendent gros al ansei Henle este alcătuit dintr-un epiteliu cilindric unistratificat similar
structural cu cel de la nivelul tubului contort proximal (A – pg 196)
10. -pereții tubului contort distal sunt alcătuiți dintr-un epiteliu pavimentos pluristratificat, iar
membrana polului apical nu prezintă margine în perie (F – epiteliu cilindric unistratificat – pg 196)

259. Vă rugăm să precizați varianta/ variantele adevărate:

1. -urina se formează prin 3 procese fundamentale: ultrafiltrarea glomerulară, reabsorbția și secreția
tubulară (A – pg 197)
2. -membranele celulelor din tubul contort distal nu prezintă un grad de interdigitare extinsă (F –
prezinta – pg 196)
3. -tubii colectori sunt alcătuiți dintr-un epiteliu cilindric unistratificat (A – pg 196)
4. -epiteliul tubilor colectori au o permeabilitate variabilă pentru apă sub controlul hormonului din
hipofiza anterioară - ADH
5. -membranele celulelor din tubul contort distal prezintă un grad de interdigitare extinsă (A – pg 196)
6. -epiteliul tubilor colectori au o permeabilitate variabilă pentru apă sub controlul hormonului
retrohipofizar ADH (A – pg 197)
7. -urina se formează prin 3 procese fundamentale: ultrafiltrarea glomerulară, reabsorbția și excreția
tubulară (F - secretia tubulara – pg 197)
8. -ansa Henle are un rol minor în conservarea apei (F – rol major – pg 195)
9. - tubii colectori sunt alcătuiți dintr-un epiteliu cilindric pluristratificat (F – unistratificat – pg 196)
10. -canalele lui Bellini sunt formate prin unirea tubilor colectori (A – pg 197)

260. Vă rugăm să precizați varianta/ variantele false:

1. -rolul tubului renal este de a primi ultrafiltratul glomerular și de procesare până la stadiul de urina
finală (A – pg 195)
2. -tubul contort proximal este căptușit cu un epiteliu cilindric unistratificat, cu polul apical prezentând
o margine în perie cu microvili ce scade suprafața de contact (F – creste – pg 195)
3. -membranele celulelor din tubul contort distal prezintă un grad de interdigitare extinsă (A – pg 196)
4. -epiteliul tubilor colectori au o permeabilitate variabilă pentru apă sub controlul hormonului din
hipofiza anterioară - ADH
5. -ansa Henle este alcătuită dintr-un braț descendent ce prezintă un segment inițial subțire și lung,
urmat de un segment scurt și gros, și un braț ascendent alcătuit dintr-un segment subțire și unul
gros (F – segment initial scurt si gros, urmat de un segment lung si subtire – pg 196)
6. -segmentul descendent gros al ansei Henle este alcătuit dintr-un epiteliu cilindric pluristratificat
similar structural cu cel de la nivelul tubului contort proximal (F – unistratificat – pg 196)
7. -macula densa este alcătuită din celule epiteliale tubulare aglomerate pe partea dinspre glomerul,
adiacentă arteriolei eferente (F – aferente – pg 194)

Page 80 of 136
 8. -segmentul subțire descendent și ascendent al ansei Henle este alcătuit dintr-un epiteliu pavimentos
unistratificat, iar partea groasă a brațului ascendent este alcătuită dintr-un epiteliu cilindric
unistratificat (A – pg 206 si 207)
9. -celulele tubului contort proximal conțin un număr mare de mitocondrii datorită activității biologice
intense (A – pg 195)
10. -pereții tubului contort distal sunt alcătuiți dintr-un epiteliu cilindric unistratificat, iar membrana
polului apical nu prezintă margine în perie (A – pg 196)

261. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la filtrarea glomerulară sunt adevărate:

1. -eficiența membranei filtrante este aceea a unui filtru cu pori cilindrici de 7-9 nm în diametru (F – 4.5
-7 nm – pg 197)
2. caracteristicile membranei filtrante fac ca moleculele cu o greutate moleculară > 10.000 daltoni să fie
filtrate liber (F – sub 10000 daltoni – pg 197)
3. - membrana filtrantă prezintă 4 componente: peretele endoteliului capilar, membrana bazală
glomerulară, fantele de filtrare dintre pedicelele podocitelor și membrana externă (F – 3
componente: peretele endoteliului capilar, membrana bazală glomerulară și fantele de filtrare dintre
pedicelele podocitelor – pg 197)
4. -eficiența membranei filtrante este aceea a unui filtru cu pori cilindrici de 4.5-7 nm în diametru (A –
pg 197)
5. -stratul cel mai important pentru selectivitatea membranei este membrana bazală urmată de diafragma
fantelor de filtrare (A – pg 197)
6. -caracteristicile membranei filtrante fac ca moleculele cu o greutate moleculară mai mică de 10.000
daltoni să fie filtrate liber (A – pg 197)
7. -termenul de ultrafiltrare reflectă faptul că membrana filtrantă nu este un filtru molecular extrem de
fin ce permite trecerea apei și a moleculelor mici, dar reduce trecerea macromoleculelor (F – este – pg
197)
8. -termenul de ultrafiltrare reflectă faptul că membrana filtrantă este un filtru molecular extrem de fin ce
permite trecerea apei și a moleculelor mici, dar reduce trecerea macromoleculelor (A – pg 197)
9. -stratul cel mai important pentru permeabilitatea membranei filtrante este reprezentat de epiteliul
cilindric pluristratificat (F - membrana bazală urmată de diafragma fantelor de filtrare – pg 197)
10. -membrana filtrantă prezintă 3 componente: peretele endoteliului capilar, membrana bazală
glomerulară și fantele de filtrare dintre pedicelele podocitelor

262. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la filtrarea glomerulară sunt adevărate:

1. -presiunea din capilarele glomerulare este mai mare decât cea din alte paturi capilare pentru că
arteriolele aferente sunt scurte și drepte, iar cele eferente prezintă o rezistență relativ mare (A – pg
197 si 198)
2. -presiunea intracapilară este în strânsă legătură cu presiunea sistemică venoasă (F – presiunea
arteriala sistemica – pg 198)
3. -filtrarea glomerulară depinde de presiunile ce acționează pe membrana filtrantă, presiuni denumite
generic forțele Starling și reprezentate depresiunile osmotice (F - presiunile hidrostatice si osmotice
– pg 197)
4. -presiunea din capilarele glomerulare este mai mică decât cea din alte paturi capilare pentru că
arteriolele aferente sunt lungi și tortuoase, iar cele eferente prezintă o rezistență relativ mare (F – mai
mare – pg 197 si 198)
5. -presiunea hidrostatică medie dintr-un capilar glomerular este de aprox 55 mmHg (A – pg 198)
6. -presiunea hidrostatică scade semnificativ de-a lungul capilarului pentru că există mai multe anse
capilare în paralel ceea ce face ca rezistența la curgere să fie mare. (F – putin/ extrem de redusa – pg
198)
7. -filtrarea glomerulară depinde de presiunile ce acționează pe membrana filtrantă, presiuni denumite
generic forțele Starling (A – pg 197)

Page 81 of 136
 8. -presiunea hidrostatică medie dintr-un capilar glomerular este de aprox 15 mmHg (F – 55 mmHg –
pg 198)
9. -presiunea intracapilară este în strânsă legătură cu presiunea arterială sistemică (A – pg 198)
10. -presiunea hidrostatică scade puțin de-a lungul capilarului pentru că există mai multe anse capilare în
paralel ceea ce face ca rezistența la curgere să fie extrem de redusă. (A – pg 198)

263. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la filtrarea glomerulară sunt false:

1. -presiunea din capilarele glomerulare este mai mică decât cea din alte paturi capilare pentru că
arteriolele aferente sunt lungi și tortuoase, iar cele eferente prezintă o rezistență relativ mare (F – mai
mare – pg 197 si 198)
2. -filtrarea glomerulară depinde de presiunile ce acționează pe membrana filtrantă, presiuni denumite
generic forțele Starling (A – pg 197)
3. -presiunea hidrostatică medie dintr-un capilar glomerular este de aprox 55 mmHg (A – pg 198)
4. - membrana filtrantă prezintă 4 componente: peretele endoteliului capilar, membrana bazală
glomerulară, fantele de filtrare dintre pedicelele podocitelor și membrana externă (F – 3
componente: peretele endoteliului capilar, membrana bazală glomerulară și fantele de filtrare dintre
pedicelele podocitelor – pg 197)
5. -stratul cel mai important pentru selectivitatea membranei este membrana bazală urmată de diafragma
fantelor de filtrare (A – pg 197)
6. -filtrarea glomerulară depinde de presiunile ce acționează pe membrana filtrantă, presiuni denumite
generic forțele Starling și reprezentate de presiunile osmotice (F - presiunile hidrostatice si osmotice
– pg 197)
7. -termenul de ultrafiltrare reflectă faptul că membrana filtrantă este un filtru molecular extrem de fin
ce permite trecerea apei și a moleculelor mici, dar reduce trecerea macromoleculelor (A – pg 197)
8. -caracteristicile membranei filtrante fac ca moleculele cu o greutate moleculară mai mică de 10.000
daltoni să fie filtrate liber (A – pg 197)
9. -termenul de ultrafiltrare reflectă faptul că membrana filtrantă nu este un filtru molecular extrem de
fin ce permite trecerea apei și a moleculelor mici, dar reduce trecerea macromoleculelor (F – este –
pg 197)
10. -stratul cel mai important pentru permeabilitatea membranei filtrante este reprezentat de epiteliul
cilindric pluristratificat (F - membrana bazală urmată de diafragma fantelor de filtrare – pg 197)

264. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la filtrarea glomerulară sunt adevărate:

1. -presiunea hidrostatică din capsula Bowman depinde de intrarea filtratului glomerular și de rata de
îndepărtare a acestui fluid de către arteriola eferentă (F – tub – pg 198)
2. -presiunea hidrostatică în capilarul glomerular este principala forță a filtrării dar nu depinde de
presiunea arterială. (A – depinde – pg 198)
3. -presiunea hidrostatică din capsula Bowman nu se opune presiunii hidrostatice de la nivelul
capilarelor (F – se opune – pg 198)
4. -presiunea hidrostatică în capilarul glomerular este principala forță a filtrării și depinde de presiunea
arterială. (A – pg 198)
5. -dacă presiunea arterială scade sub 50 mmHg, filtrarea continuă însă la o rată ușor scăzută ceea ce
va determina reducerea diurezei (F – filtrarea se opreste – pg 199)
6. -presiunea hidrostatică din capsula Bowman depinde de intrarea filtratului glomerular și de rata de
îndepărtare a acestui fluid de către tub (A – pg 198)
7. -dacă presiunea arterială scade sub 50 mmHg, filtrarea se oprește (A – pg 198)
8. -presiunea hidrostatică din capsula Bowman se opune presiunii hidrostatice de la nivelul
capilarelor(A – pg 198)
9. -obstrucția tractului urinar va determina creșterea filtrării datorită creșterii presiunii hidrostatice
în capsula Bowman (F – datorită transmiterii retrograde a presiunii crescute – pg 198)
10. -obstrucția tractului urinar va determina oprirea filtrării datorită transmiterii retrograde a presiunii
crescute (A – pg 198)

Page 82 of 136
265. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la filtrarea glomerulară sunt adevărate:
1. -vasoconstricția arteriolei eferente va reduce fluxul glomerular, ceea ce va scădea rata de filtrare
glomerulară (F – creste/ creste – pg 199)
2. -vasodilatația arteriolei aferente va reduce presiunea intraglomerulară ceea ce va determina
reducerea ratei de filtrare glomerulară (F – creste/ cresterea – pg 199)
3. -vasodilatația arteriolei eferente crește fluxul sanguin la nivelul glomerulului, ceea ce va determina
creșterea ratei de filtrare glomerulară (F – reduce/ reducerea – pg 199)
4. -vasodilatația arteriolei aferente crește fluxul sanguin la nivelul glomerulului, ceea ce va determina
creșterea ratei de filtrare glomerulară (A – pg 199)
5. -vasoconstricția arteriolei aferente va crește presiunea intraglomerulară și va crește rata de filtrare
glomerulară (F – reduce/ reduce – pg 199)
6. -vasoconstricția arteriolei aferente va reduce fluxul glomerular, ceea ce va scădea rata de filtrare
glomerulară (A – pg 199)
7. -vasoconstricția arteriolei eferente va crește presiunea intraglomerulară și va crește rata de filtrare
glomerulară (A – pg 199)
8. -vasodilatația arteriolei eferente va reduce presiunea intraglomerulară ceea ce va determina reducerea
ratei de filtrare glomerulară (A – pg 199)
9. -modificările de diametru a arteriolei aferente pot surveni atât datorită mecanismelor extrinseci de
reglare cât și datorită mecanismelor intrinseci (A – pg 199)
10. -modificările de diametru a arteriolei aferente pot surveni exclusiv datorită mecanismelor
extrinseci de reglare (F – atât datorită mecanismelor extrinseci de reglare cât și celor intrinseci – pg
199)

*dilatatie arteriola A: +flux/ +presiune intraglomerulara/+flitrare (constrictie arteriola A: -flux/ -

presiune intraglomerulara/-flitrare)
*dilatatie arteriola E: -flux/ - presiune intraglomerulara/-filtrare (constrictie arteriola E: +flux/
+presiune intraglomerulara/+filtrare)
266. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la filtrarea glomerulară sunt false:
1. -filtrarea glomerulară depinde de presiunile ce acționează pe membrana filtrantă, presiuni denumite
generic forțele Starling (A – pg 197)
2. -dacă presiunea arterială scade sub 50 mmHg, filtrarea continuă însă la o rată ușor scăzută ceea ce
va determina reducerea diurezei (F – filtrarea se opreste - pg 198)
3. -vasodilatația arteriolei eferente va reduce presiunea intraglomerulară ceea ce va determina reducerea
ratei de filtrare glomerulară (A – pg 199)
4. presiunea hidrostatică din capsula Bowman nu se opune presiunii hidrostatice de la nivelul capilarelor
(F – se opune – pg 198)
5. vasoconstricția arteriolei aferente va crește presiunea intraglomerulară și va crește rata de filtrare
glomerulară (F – reduce/ reduce – pg 199)
6. -vasodilatația arteriolei eferente crește fluxul sanguin la nivelul glomerulului, ceea ce va determina
creșterea ratei de filtrare glomerulară (F – reduce/ reducerea – pg 199)
7. -presiunea hidrostatică din capsula Bowman depinde de intrarea filtratului glomerular și de rata de
îndepărtare a acestui fluid de către tub (A – pg 198)
8. -obstrucția tractului urinar va determina oprirea filtrării datorită transmiterii retrograde a presiunii
crescute (A – pg 198)
9. presiunea din capilarele glomerulare este mai mică decât cea din alte paturi capilare pentru că
arteriolele aferente sunt lungi și tortuoase, iar cele eferente prezintă o rezistență relativ mare (F - mai
mare/ scurte si drepte – pg 197 si 198)
10. -vasoconstricția arteriolei eferente va crește presiunea intraglomerulară și va crește rata de filtrare
glomerulară (A – pg 199)

Page 83 of 136
267. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la filtrarea glomerulară sunt adevărate:
1. -noradrenalina are efecte vasoconstrictoare puternice, atât pe arterele interlobulare cât și pe cele
eferente (F – arteriole aferente – pg 199 si 200)
2. -noradrenalina acționează prin stimularea receptorilor alpha adrenergici vasculari și prin stimularea
receptorilor beta2 adrenergici de la nivelul celulelor sistemului juxtaglomerular (F – beta1 – pg 200)
3. -noradrenalina acționează prin stimularea receptorilor alpha adrenergici vasculari și prin stimularea
receptorilor beta1 adrenergici de la nivelul celulelor sistemului juxtaglomerular (A – pg 200)
4. -tubii proximali, distali și ramul ascendent gros al ansei Henle prezintă o bogată inervație simpatică
(A – pg 199)
5. -endotelinul eliberat de endoteliul vascular are efect vasoconstrictor, reducând rata de filtrare
glomerulară în condiții traumatice și patologice (A – pg 200)
6. -noradrenalina are efecte vasoconstrictoare puternice, atât pe arterele interlobulare cât și pe cele
aferente (A – pg 199 si 200)
7. -noradrenalina crește reabsorbția de Na prin efect direct asupra celulelor tubulare (A – pg 200)
8. -tubii proximali, distali și ramul ascendent gros al ansei Henle prezintă o bogată inervație
parasimpatică (F – simpatica – pg 199)
9. -endotelinul eliberat de endoteliul vascular are efect vasoconstrictor, crescând rata de filtrare
glomerulară în condiții traumatice și patologice (F – reducand – pg 200)
10. -noradrenalina scade reabsorbția de Na prin efect direct asupra celulelor tubulare (F – creste – pg
200)

268. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate:

1. -autoreglarea renală se produce prin reacții miogene ale musculaturii netede arteriale de la nivelul
arteriolelor aferente (A – pg 200)
2. -autoreglarea renală se produce prin reacții neurogene ale musculaturii netede arteriale de la nivelul
arteriolelor aferente (F – miogene – pg 200)
3. -dacă presiunea arterială medie scade către 70 mmHg, arteriola aferentă se dilată (A – pg 200)
4. -autoreglarea renală reprezintă capacitatea rinichilor de a păstra o rată de filtrare glomerulară relativ
constantă în fața presiunii sanguine fluctuante (A – pg 200)
5. -dacă fluxul de filtrat este prea redus, macula densa inițiază un semnal care va induce 2 efecte:
vasodilatația arteriolei eferente și eliberarea de renină de la nivelul celulelor granulare (F – aferente –
pg 200 si 201)
6. -dacă fluxul de filtrat este prea redus, macula densa inițiază un semnal care va induce 2 efecte:
vasodilatația arteriolei aferente și eliberarea de renină de la nivelul celulelor granulare (A – pg 200 si
201)
7. -autoreglarea renală se realizează exclusiv prin fenomenul de feedback tubuloglomerular (F – si
prin mecanism miogen – pg 200)
8. -autoreglarea renală se realizează și prin fenomenul de feedback tubuloglomerular (A – pg 200)
9. -autoreglarea renală reprezintă capacitatea rinichilor de a păstra o rată de filtrare glomerulară crescută
în fața presiunii sanguine constante (F – fluctuante – pg 200)
10. -dacă presiunea arterială medie scade către 70 mmHg, arteriola aferentă se contractă (F – dilata – pg
200)

269. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false:

1. -endotelinul eliberat de endoteliul vascular are efect vasoconstrictor, reducând rata de filtrare
glomerulară în condiții traumatice și patologice (A – pg 200)
2. -dacă presiunea arterială medie scade către 70 mmHg, arteriola aferentă se dilată (A – pg 200)
3. -presiunea hidrostatică în capilarul glomerular este principala forță a filtrării și depinde de presiunea
arterială. (A – pg 198)
4. -autoreglarea renală se produce prin reacții neurogene ale musculaturii netede arteriale de la nivelul
arteriolelor aferente (F – miogene – pg 200)
5. vasoconstricția arteriolei aferente va crește presiunea intraglomerulară și va crește rata de filtrare
glomerulară (F – reduce/ reduce – pg 199)

Page 84 of 136
 6. autoreglarea renală reprezintă capacitatea rinichilor de a păstra o rată de filtrare glomerulară crescută
în fața presiunii sanguine constante (F – fluctuante – pg 199)
7. tubii proximali, distali și ramul ascendent gros al ansei Henle prezintă o bogată inervație
parasimpatică (F – simpatica – pg 199)
8. vasodilatația arteriolei eferente crește fluxul sanguin la nivelul glomerulului, ceea ce va determina
creșterea ratei de filtrare glomerulară (F – reduce/ reducerea – pg 199)
9. -obstrucția tractului urinar va determina oprirea filtrării datorită transmiterii retrograde a presiunii
crescute (A – pg 198)
10. -noradrenalina are efecte vasoconstrictoare puternice, atât pe arterele interlobulare cât și pe cele
aferente (A – pg 199 si 200)

270. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate:

1. -deși cantitatea de ultrafiltrat glomerular este de 10 litri/ zi, cantitatea de urină eliminată nu depășește
1-2 l în condiții normale (A – pg 201)
2. -procesul de ultrafiltrare are o selectivitate redusă deoarece prin acesta se rețin doar elementele
figurate și proteinele (A – pg 202)
3. -în cursul reabsorbției, toate substanțele sunt transportate printr-un mecanism comun întregului tub
renal (F – propriu – pg 202)
4. -în cursul reabsorbției, fiecare substanță este transportată printr-un mecanism propriu (A – pg 202)
5. -tubul contort proximal este responsabil pentru reabsorbţia întregii cantităţi de glucoză şi aminoacizi,
a celei mai mari părţi din Na+, K+, Ca2+, Cl-, HCO3- şi apei şi pentru secreţia de diverşi anioni şi
cationi organici. (A – pg 202)
6. -ultrafiltrarea este un fenomen foarte selectiv, spre deosebire de reabsorbție (F – reabsorbtia/
ultrafiltrarea – pg 202)
7. -tubul contort proximal este responsabil pentru reabsorbţia unei cantităţi limitate de glucoză şi
aminoacizi, a celei mai mari părţi din Na+, K+, Ca2+, Cl-, HCO3- şi apei şi pentru secreţia de
diverşi anioni şi cationi organici. (F – intregii cantitati de glucoza si aminoacizi – pg 202)
8. -reabsorbția este un fenomen foarte selectiv, spre deosebire de ultrafiltrare (A – pg 202)
9. -în condiții de deshidratare severă, fluxul urinar scade până la 1.5 ml/min (F - 0.3 ml/min – pg 201)
10. -procesul de ultrafiltrare are o selectivitate înaltă deoarece prin acesta se rețin doar elementele
figurate și proteinele (F – redusa – pg 202)

271. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false:

1. -tubul contort proximal este căptușit cu un epiteliu cilindric unistratificat, cu polul apical prezentând
o margine în perie cu microvili ce scade suprafața de contact (F – creste – pg 195)
2. -vasodilatația arteriolei aferente crește fluxul sanguin la nivelul glomerulului, ceea ce va determina
creșterea ratei de filtrare glomerulară (A – pg 199)
3. -urina se formează prin 3 procese fundamentale: ultrafiltrarea glomerulară, reabsorbția și secreția
tubulară (A – pg 197)
4. - tubii colectori sunt alcătuiți dintr-un epiteliu cilindric pluristratificat (F – cilindric unistratificat –
pg 196)
5. -ansa Henle este alcătuită dintr-un braț descendent ce prezintă un segment inițial subțire și lung,
urmat de un segment scurt și gros, și un braț ascendent alcătuit dintr-un segment subțire și unul
gros (F – un segment initial scurt si gros, urmat de un segment lung si subtire – pg 196)
6. -presiunea din capilarele glomerulare este mai mare decât cea din alte paturi capilare pentru că
arteriolele aferente sunt scurte și drepte, iar cele eferente prezintă o rezistență relativ mare (A – pg
197 si 198)
7. -dacă presiunea arterială scade sub 50 mmHg, filtrarea continuă însă la o rată ușor scăzută ceea ce
va determina reducerea diurezei (F – filtrarea se opreste – pg 198)
8. -celulele mezangiale secretă prostaglandine, fagocitează complexele imune și nu dețin rol nutritiv
(F – rol in nutritie – pg 194)
9. -dacă fluxul de filtrat este prea redus, macula densa inițiază un semnal care va induce 2 efecte:
vasodilatația arteriolei aferente și eliberarea de renină de la nivelul celulelor granulare (A – pg 200 si
201)

Page 85 of 136
 10. -modificările de diametru a arteriolei aferente pot surveni atât datorită mecanismelor extrinseci de
reglare cât și datorită mecanismelor intrinseci (A – pg 199)

272. La nivel renal, fiziologic se excretă:

1. dioxid de carbon (F – eliminat la nivel respirator – pg 188)
2. compuși nedigerabili (F – eliminati la nivel digestiv – pg 188)
3. uree (A – pg 188)
4. acid uric (A – pg 188)
5. apă (A – pg 188)
6. xenobiotice hidrosolubile (A – pg 188)
7. creatinină (A – pg 188)
8. hemoglobină (F - hemoglobinuria este patologica)
9. deșeuri solide (F - eliminate la nivel digestiv – pg 188)
10. xenobiotice liposolubile (F - eliminate la nivel digestiv – pg 188)

273. Funcțiile reglatoare ale rinichiului sunt:

1. păstrează volumul lichidului extracelular (A – pg 189)
2. sintetizează amoniac (F – functie excretorie – pg 188)
3. reglează osmolaritatea (A – pg 189)
4. degradează hemoglobina (F – nu apare in enumeratia de la pg 189)
5. excretă xenobiotice (F – functie excretorie – pg 188)
6. participă la echilibrul acido-bazic (A – pg 189)
7. reglează echilibrul electrolitic (A – pg 189)
8. excretă creatinină (F – functie excretorie – pg 188)
9. contribuie la menținerea presiunii parțiale a oxigenului (F – presiunii arteriale – pg 189)
10. contribuie la menținerea presiunii arteriale (A – pg 189)

274. Rinichiul secretă următoarele substanțe cu rol hormonal:

1. parathormon (F – nu apare in enumeratia de la pg 189)
2. colesterol (F – nu apare in enumeratia de la pg 189)
3. renină (A – pg 189)
4. glucagon (F – nu apare in enumeratia de la pg 189)
5. prostaglandine (A – pg 189)
6. ACTH (F – nu apare in enumeratia de la pg 189)
7. insulină (F – nu apare in enumeratia de la pg 189)
8. 1,25-dihidroxi vitamina D3 (A – pg 189)
9. eritropoietină (A – pg 189)
10. bradikinină (A – pg 189)

275. Referitor la rinichi se poate afirma:

1. fiecare rinichi are o greutate de aproximativ 1500g (F – 150g – pg 189)
2. între piramidele renale se descriu calicele mari (F – coloanele renale – pg 189)
3. calicele mici se unesc pentru a forma bazinetul (F – calicele mari – pg 190)
4. calicele mici se unesc pentru a forma calice mari (A – pg 190)
5. zona corticală are aspect striat (F - zona medulara – pg 189)
6. vârful unei piramide renale formează o papilă renală (A – pg 189 si 190)
7. fiecare papilă drenează urina într-un calice mic (A – pg 190)
8. fiecare rinichi are 8-10 lobi (A – pg 189)
9. sunt situați retroperitoneal (A – pg 189)
10. zona medulară are culoare roșcată și aspect granulat (F - zona corticala - pg 189)

276. Referitor la membrana filtrantă glomerulară se poate afirma:

1. podocitele alcătuiesc componenta capsulară (A – pg 193)
2. permite filtrarea proteinelor plasmatice (F – realizeaza respingerea – pg 193)
3. capilarele sunt formate din celule endoteliale cu fenestrații (A – pg 192)

Page 86 of 136
 4. capilarele glomerulare nu permit filtrarea plasmei către spațiul capsular (F – permit – pg 192)
5. membrana bazală respinge proteinele plasmatice (A – pg 193)
6. capilarele glomerulare sunt foarte permeabile (A – pg 192)
7. fenestrațiile nu pot reține elementele figurate ale sângelui (F – pot retine – pg 192)
8. podocitul este format dintr-un corp celular și pedicele (A – pg 193)
9. membrana bazală are rol activ în respingerea glucidelor (F – proteinelor plasmatice – pg 193)
10. pedicelele prezintă fenestrații (F – celulele endoteliale – pg 192)

277. Referitor la filtrarea glomerulară se poate afirma:

1. presiunea efectivă de filtrare este 10-15 mmHg (A – pg 198)
2. nu permite filtrarea moleculelor mici (F – permite – pg 197)
3. moleculele foarte mari nu se filtrează (A – pg 197)
4. nu permite filtrarea apei (F – permite – pg 197)
5. presiunea hidrostatică în capilarul glomerular este principala forță a filtrării (A – pg 198)
6. presiunea coloid-osmotică din capilar se opune filtrării (A – pg 198)
7. presiunea coloid-osmotică depinde de presiunea arterială (F – presiunea hidrostatica din capilarul
glomerular – pg 198)
8. depinde de echilibrul dintre presiunile hidrostatice și osmotice ce acționează pe membrana filtrantă (A –
pg 197)
9. presiunea coloid-osmotică nu depinde de concentrația proteinelor plasmatice (F – depinde – pg 198)
10. presiunea coloid-osmotică din capilar favorizează filtrarea (F – se opune filtrarii – pg 198)

278. Referitor la reabsorbția tubulară se poate afirma:

1. se produce doar în tubul colector (F – in tubii contorti proximali si distali si ansa Henle si tubii
colectori – pg 202 si 206 si 208 si 210)
2. reprezintă trecerea plasmei prin membrana filtrantă (F - aceasta este definitia ultrafiltrarii
glomerulare)
3. recuperează glucoza din plasma filtrată (A – pg 202 si 204)
4. reprezintă trecerea substanțelor din sânge în lichidul tubular (F – din lichidul tubular in sange)
5. se produce doar în ansa Henle (F - in tubii contorti proximali si distali si ansa Henle si tubii
colectori – pg 202 si 206 si 208 si 210)
6. 99% din filtrat trebuie readus în circulație (A – pg 201)
7. recuperează apa din plasma filtrată (A – pg 201 si 202 si 204)
8. realizează reabsorbția proteinelor (F – aminoacizilor – pg 205)
9. este un fenomen foarte selectiv (A – pg 202)
10. fiecare substanță este transportată printr-un mecanism propriu (A – pg 202)

279. În tubul contort proximal se reabsoarbe prin transport activ secundar:

1. eritropoietină
2. oxalat de calciu
3. lactat
4. aminoacizi
5. glucoză
6. globuline
7. albumină
8. acid ascorbic
9. apă
10. piruvat

280. În tubul contort proximal se reabsoarbe:

1. urobilinogen
2. Pb
3. Hg
4. Ca+2
5. iod

Page 87 of 136
 6. K+
7. Cl
8. HCO3-
9. Na+
10. HCl

281. În tubul contort proximal se secretă:

1. medicamente
2. aminoacizi
3. apă
4. glucoză
5. compuși endogeni
6. cationi organici
7. albumină
8. globuline
9. toxine
10. anioni organici

282. Densitatea normală a urinei finale poate fi: (interval de referință: 1015-1035)
1. 1000
2. 1050
3. 1028
4. 1025
5. 1015
6. 1030
7. 1060
8. 1045
9. 900
10. 1020

283. Diureza crește în următoarele situații:

1. expunere la temperaturi crescute
2. expunere la frig
3. tratament cu diuretice
4. în deshidratare
5. după vărsături
6. după hemoragii
7. consum mare de lichide
8. emoții
9. diabet zaharat netratat
10. după febră

284. Diureza scade în următoarele situații:

1. hiperhidratare
2. în boli care rețin apa în organism
3. expunere la frig
4. după transpirații intense
5. în sezonul cald
6. tratament cu diuretice
7. consum exagerat de lichide
8. deshidratare
9. consum redus de lichide
10. emoții

Page 88 of 136
285. Valoarea normală a diurezei poate fi: (1000ml - 1500 ml)
1. 0,15 l
2. 3000 ml
3. 4 l
4. 1,4 l
5. 1 l
6. 3,5 l
7. 0,5 l
8. 1,5 l
9. 1500 ml
10. 1000 ml

286. Următoarele medicamente și alimente pot modifica culoarea urinei:

1. antinevralgice
2. calciu lactic
3. albastru de metilen
4. tetraciclina
5. sfecla roșie
6. laptele
7. brânza degresată
8. varza roșie
9. probioticele
10. varza albă

287. Referitor la diureză se poate afirma:

1. nu este influențată de gradul de hidratare
2. reprezintă aciditatea urinei
3. are o valoare normală de 1000-1500 l
4. reprezintă cantitatea de urină primară care se formează în 24h
5. reprezintă cantitatea de urină eliminată în 24h
6. o valoare peste 2 l se numește poliurie
7. are o valoare normală de 1-1,5 l
8. o valoare sub 150 ml se numește anurie
9. o valoare sub 500 ml se numește oligurie
10. nu este influențată de temperatura mediului

288. Mirosul urinei se modifică în următoarele situații:

1. în tratamentul cu diuretice
2. infecții urinare
3. insuficiența cardiacă
4. diabet
5. consum de usturoi
6. după hemoragii
7. consum de alcool
8. consum de varză roșie
9. consum de hrean
10. consum de coloranți alimentari

289. Referitor la reabsorbția în tubul contort distal se poare afirma:

1. se realizează reabsorbția glucozei
2. reabsorbția apei este reglată de ADH
3. adaptează eliminările de apă și sodiu în funcție de necesitățile organismului
4. reabsorbția de apă nu este reglată hormonal
5. se reabsorb cantități mici de Na+
6. reabsorbția de apă se face prin transport activ secundar

Page 89 of 136
 7. este un mecanism prin care se formează urina primară
8. la acest nivel se reabsoarbe o cantitate mică de apă
9. se realizează reabsorbția proteinelor
10. are loc disocierea reabsorbției se sodiu și cea de apă

290. Referitor la reabsorbția glucozei se poate afirma:

1. este un mecanism pasiv
2. se realizează prin difuziune
3. are loc în ansa Henle
4. are loc numai la nivelul tubului contort proximal
5. este un mecanism cu transport maximal
6. se realizează printr-un mecanism de transport activ secundar
7. are loc și în tubul distal
8. nu se produce atunci când glicemia scade sub valorile normale
9. se realizează cu ajutorul unor transportori de glucoză
10. transportul maximal al glucozei este de aproximativ 375 mg/min

291. Referitor la filtrarea glomerulară se poate afirma:

1. se poate măsura folosind o substanță marker endogenă precum creatinina
2. depinde de presiunea coloid-osmotică din capilare
3. determinarea sa nu are importanță în practica medicală
4. este de aproximativ 125 ml/min
5. valoarea sa se corelează cu vârsta
6. are o valoare mai mică la femei decât la barbați
7. se poate măsura folosind substanțe care se metabolizează
8. valoarea sa se corelează cu suprafața corporală
9. are o valoare de aproximativ 1-1,5 l/24h
10. variază în funcție de valoarea glicemiei

292. Referitor la proprietățile fizice ale urinei se poate afirma:

1. culoarea nu este influențată de alimente
2. urina bolnavilor cu diabet nu are miros
3. după câteva ore de la micțiune aspectul urinei nu se modifică
4. urina proaspăt emisă este transparentă
5. urina devine alcalină după un regim vegetarian
6. volumul de urină eliminat în 24h se numește diureză
7. densitatea urinei este mai mare decât a apei
8. culoarea este mai închisă când este foarte concentrată
9. pH-ul normal este 9-12
10. diureza are o valoare de 1000-1500 l/24h

293. pH-ul normal al urinei finale poate fi:

1. 1
2. 6,5
3. 7
4. 15
5. 6
6. 2
7. 5
8. 5,5
9. 20
10. 2,5

Page 90 of 136
294. Referitor la densitatea urinei finale se poate afirma:
1. scade după o alimentație bogată în proteine
2. izostenuria reprezintă creșterea densității peste 1030
3. este mai mică decât cea a apei
4. în deshidratare poate crește peste valoarea de 1030
5. hiperstenuria reprezintă scăderea densității sub 1001
6. în deshidratare scade sub valoarea densității plasmatice
7. are o valoare normală de 1015-1030
8. în hiperhidratare poate ajunge la valoarea de 1001
9. se determină cu urodensimetrul
10. scăderea densității se numește hipostenurie

295. Referitor la căile urinare se poate afirma:

1. ureterele sunt conducte musculo-membranoase
2. căile intrarenale conduc urina finală către bazinet
3. presiunea intravezicală se numește plasticitate
4. fiecare calice mare este alcătuit din 2-3 calice mici
5. mușchiul ureterelor se numește detrusor
6. continența reprezintă declanșarea reflexului de micțiune
7. sfincterul extern al colului vezical este alcătuit din mușchi striat
8. ductele papilare sunt căi intrarenale
9. colul vezical prezintă trei sfinctere
10. micțiunea se produce prin contracția sfincterului vezical extern

296. Căile urinare intrarenale sunt:

1. ductele papilare
2. bazinetul
3. uretra
4. calicele mici
5. pelvisul renal
6. glomerulii renali
7. calicele mari
8. detrusorul
9. vezica urinară
10. ureterele

297. Lichidele transcelulare includ:

1. limfa
2. umoarea apoasă a ochiului
3. lichidul cefalorahidian
4. lichidul intracelular
5. sucul pancreatic
6. sucul gastric
7. lichidul sinovial
8. lichidul interstițial
9. plasma
10. serul

298. Referitor la compartimentele hidrice ale organismului se poate afirma:

1. compartimentul intracelular are același volum cu cel extracelular
2. plasma este un lichid intracelular
3. prin intermediul lichidului interstițial se realizează schimburile între celule și sânge
4. lichidul transcelular reprezintă 1-3% din greutatea corporală
5. cantitatea de lichid intracelular este de aproximativ 10 litri
6. cantitatea de apă este în medie 60% din greutatea corporală la bărbații adulți

Page 91 of 136
 7. lichidele transcelulare conțin proteine
8. lichidul extracelular reprezintă 1/3 din greutatea corporală
9. plasma reprezintă 1/4 din lichidele extracelulare
10. lichidul interstițial și plasma au compoziție identică

299. Valoarea normală a lichidului transcelular ca procent din greutatea corporală poate fi:
1. 0.6
2. 1,5%
3. 0.25
4. 0.2
5. 0.1
6. 0.02
7. 0.01
8. 2,5%
9. 0.5
10. 0.03

300. Referitor la tubul colector medular se poate afirma:

1. este permeabil pentru uree
2. conține un lichid tubular izoosmotic cu plasma
3. este implicat în reglarea metabolismului acido-bazic
4. are rol important în determinarea cantității finale de urină
5. prezintă celule care secretă hormonul antidiuretic
6. la acest nivel se reabsoarbe 80% din cantitatea de apă filtrată
7. realizează reabsorbția glucozei
8. prezintă celule epiteliale sensibile la ADH
9. celulele sale prezintă receptori pentru renină
10. celulele sale sunt capabile să secrete ioni de hidrogen

301. Referitor la membrana glomerulară se poate afirma:

1. membrana bazală reține particule mai mari de 6-8 nm
2. între pedicele se formează fante de filtrare
3. realizează reabsorbția glucozei din urina primară
4. peretele endoteliului capilar reține elementele figurate
5. are rol în reabsorbția apei
6. pedicelele prezintă prelungiri ramificate numite podocite
7. filtrează în mod normal albumina
8. peretele endoteliului capilar permite trecerea plasmei
9. fantele de filtrare sunt acoperite de o diafragmă alcătuită din nefronă
10. la microscop are aspect bilaminar cu două zone dense

302. Locul reabsorbţiei și secreţiei de potasiu la nivel renal este:

1. B → 65%
2. C → 8%
3. D → 4%
4. A → 65%
5. E → 12%
6. B → 8%
7. D → 27%
8. A → 12%
9. E → 4%
10. C → 27%

Aici cred ca o sa primim o imagine cu un nefron. Valorile

nu se gasesc in carte, eu le-am luat exact asa din Guyton.

Page 92 of 136
 Secretie Reabsorbtie
Tub Contort 65%
Proximal
Ansa Henle 27%
Tub Contort Distal 8%
Colector 12% 4%

303. Vasoconstricţia arteriolei:

1. aferente poate apărea ca urmare a mecanismelor intrinseci de reglare (fenomenul de autoreglare)
2. eferente creşte presiunea glomerulară şi scade filtrarea
3. aferente poate apărea ca urmare a mecanismelor extrinseci de reglare (inervaţie simpatică)
4. aferente reduce fluxul glomerular, ceea ce reduce filtrarea
5. aferente are efecte de mică amploare privind filtrarea glomerulară
6. eferente creşte presiunea glomerulară şi creşte filtrarea
7. eferente are efecte de mică amploare privind filtrarea glomerulară
8. aferente reduce fluxul glomerular, ceea ce creşte filtrarea
9. eferente poate apărea ca urmare a mecanismelor extrinseci de reglare (fenomenul de autoreglare)
10. aferente poate apărea ca urmare a mecanismelor intrinseci de reglare (inervaţie parasimpatică)

304. Reabsorbţia glucozei reprezintă exemplul clasic de sistem cu transport maximal:

1. cu maxim mai mic decât sarcina de reabsorbţie bazală normală, cea de 120 mg/min
2. cu maxim de circa 75 mg/min
3. care împiedică glucozuria la glicemie de 100 mg/dL şi filtrare glomerulară de 120 ml/min
4. care explică pragul de apariţie a glucozei în urină la o glicemie de 150 mg/dL
5. care explică glucozuria când toţi nefronii sunt saturaţi, la glicemia de 120 mg/dl
6. care explică glucozuria când toţi nefronii sunt saturaţi, la o glicemie de 180-200 mg/dl
7. care explică pragul de apariţie a glucozei în urină la glicemia de 250 mg/dL; diabet zaharat
decompensat
8. Cu maxim mai mare decât decât sarcina de reabsorbție bazala normala, cea de 120 mg/min
9. care determină glucozuria la glicemie de 100 mg/dL şi filtrare glomerulară de 120 ml/min
10. cu maxim de circa 375 mg/min

305. Glucoza se absoarbe prin membrana apicală a celulelor epiteliale din tubul contort proximal prin transport:
1. de tip SGLT1, care conferă o capacitate nelimitată de reabsorbţie
2. prin pompa ATP-ază sodiu/glucoză
3. activ secundar, de tip GLUT
4. activ primar, a cărui sursă de energie este gradientul de clor
5. activ secundar, în mod similar cu aminoacizii
6. realizat mai ales în prima porţiune din tubul contort proximal
7. pasiv, prin difuziune simplă de tip SGLT1
8. activ secundar, a cărui sursă de energie este gradientul de sodiu
9. de tip SGLT1, care conferă o capacitate limitată de reabsorbţie
10. activ secundar, de tip SGLT1

306. Glucoza se absoarbe prin membrana apicală a celulelor epiteliale din tubul contort proximal prin transport:
1. activ secundar, în mod similar cu aminoacizii
2. activ secundar, de tip SGLT1
3. pasiv, prin difuziune simplă de tip SGLT1
4. de tip SGLT1, care conferă o capacitate limitată de reabsorbţie
5. activ secundar, a cărui sursă de energie este gradientul de sodiu

Page 93 of 136
 6. realizat mai ales în prima porţiune din tubul contort proximal
7. prin pompa ATP-ază sodiu/glucoză
8. de tip SGLT1, care conferă o capacitate nelimitată de reabsorbţie
9. activ secundar, de tip GLUT
10. activ primar, a cărui sursă de energie este gradientul de clor

307. Partea inferioară a ramului ascendent al ansei Henle are permeabilitate:

1. mare pentru Na şi mică pentru Cl
2. practic nulă pentru Na şi apă
3. mare pentru Na şi practic nulă pentru apă
4. moderată pentru uree şi foarte mică pentru Na
5. mare pentru Na şi moderată pentru uree
6. moderată pentru Na şi apă
7. practic nulă pentru Na şi uree
8. practic nulă pentru apă
9. mare pentru Na şi Cl
10. moderată pentru uree

308. Dacă osmolaritatea plasmatică este crescută:

1. se elimină în circulaţie o cantitate scăzută de ADH de către hipofiza posterioară
2. ADH plasmatic crescut activează transcripţia genică a aquaporinelor
3. în celulele tubilor colectori are loc exocitarea veziculelor ce conţin canale de apă (aquaporin-2) la
nivelul membranei luminale
4. în celulele tubilor colectori are loc scăderea permeabilităţii membranei bazo-laterale pentru apă
5. ADH plasmatic crescut inhibă transcripţia genică a aquaporinelor
6. în celulele tubilor colectori are loc exocitarea veziculelor ce conţin canale de apă (aquaporin-2) la
nivelul membranei bazolaterale
7. ADH plasmatic crescut se cuplează cu receptorul membranar V2 de pe celulele tubilor colectori, unde
creşte GMP ciclic
8. în celulele tubilor colectori are loc creşterea permeabilităţii membranei luminale pentru apă
9. ADH plasmatic crescut se cuplează cu receptorul membranar V2 de pe celulele tubilor colectori, unde
creşte AMP ciclic
10. se elimină în circulaţie o cantitate crescută de ADH de către hipofiza posterioară

309. In mecanismul de creştere a secreţiei de renină din rinichi la scăderea presiunii arteriale:
1. se modifică caracteristicile osmotice şi saline ale fluidului tubular la intrarea în tubul proximal,
percepute de celulele granulare, celule musculare netede modificate pentru secreţia de renină
2. presiunea glomerulară redusă creşte filtrarea glomerulară
3. se modifică caracteristicile osmotice şi saline ale fluidului tubular la intrarea în tubul distal, percepute
de celulele granulare, celule endoteliale modificate pentru secreţia de renină
4. se poate modifica secreţia de renină prin inervaţia simpatică directă a celulelor juxtaglomerulare
5. se modifică caracteristicile osmotice şi saline ale fluidului tubular la intrarea în tubul proximal,
percepute de celulele din macula densa, care percep variaţiile concentraţiei de sodiu şi clor
6. se modifică caracteristicile osmotice şi saline ale fluidului tubular la intrarea în tubul proximal,
percepute de celulele receptoare din capilarele glomerulare
7. presiunea glomerulară redusă reduce filtrarea glomerulară
8. se modifică caracteristicile osmotice şi saline ale fluidului tubular la intrarea în tubul distal, percepute
de celulele receptoare din capilarele peritubulare
9. se poate modifica secreţia de renină prin inervaţia parasimpatică directă a celulelor juxtaglomerulare
din tubul distal
10. se modifică caracteristicile osmotice şi saline ale fluidului tubular la intrarea în tubul distal, percepute
de celulele din macula densa, care percep variaţiile concentraţiei de potasiu şi bicarbonat

310. Factorul (peptidul) natriuretic atrial (ANF, ANP):

1. este înrudit îndeaproape cu CNP (peptidul natriuretic de tip C)

Page 94 of 136
 2. este înrudit îndeaproape cu BNP (peptidul natriuretic de tip C)
3. este înrudit îndeaproape cu BNP (peptidul natriuretic cerebral)
4. este înrudit îndeaproape cu CNP (peptidul natriuretic cerebral)
5. este un peptid de 28 de aminoacizi, cu un inel de 17 aminoacizi în mijlocul moleculei
6. este un hormon peptidic este sintetizat şi secretat de celulele nodulului sinoatrial
7. acţionează asupra tubilor renali pentru inhibiţia reabsorbţiei de sodiu
8. acţionează asupra tubilor renali pentru simularea reabsorbţiei de sodiu
9. este un peptid de 18 de aminoacizi, cu un inel de 7 aminoacizi
10. este un hormon peptidic sintetizat şi secretat de celulele miocardului atrial

311. Alegeţi variantele corecte:

1. rinichiul secretă bradikinina
2. la formarea aparatului juxtaglomerular renal participă celule musculare netede ale arteriolei eferente
3. rinichiul secretă kalikreina
4. rinichiul secretă angiotensină
5. la formarea aparatului juxtaglomerular renal participă macula densa ce aparţine tubului distal
6. la formarea aparatului juxtaglomerular renal participă macula densa ce aparţine tubului proximal
7. rinichiul secretă eritropoietina
8. la formarea aparatului juxtaglomerular renal participă celule musculare striate ale arteriolei aferente
9. la formarea aparatului juxtaglomerular renal participă celule musculare striate ale arteriolei eferente
10. rinichiul secretă prostaglandine

312. Alegeţi variantele corecte:

1. in insuficienţa renală acută, filtrarea se opreşte deoarece presiunea arterială scade sub 50 mmHg
2. scăderea volumului lichidului extracelular are ca efect scăderea ratei filtrării glomerulare
3. presiunea efectivă de filtrare are o valoare de 25-30 mmHg
4. presiunea hidrostatică din capilarul glomerular nu depinde de presiunea arterială sistemică
5. presiunea hidrostatică din capilarul glomerular acţionează în sens opus presiunii hidrostatice din
capsula Bowman
6. presiunea hidrostatică din capilarul glomerular scade numai dacă presiunea arterială sistemică este
sub 50 mmHg
7. factorul esenţial care controlează eliberarea de ADH este osmolaritatea plasmei
8. presiunea hidrostatică din capilarul glomerular este principala forţă a filtrarii tubulare
9. presiunea efectivă de filtrare are o valoare de 10-15 mmHg
10. presiunea hidrostatică din capilarul glomerular are o valoare de 25 mmHg

313. Alegeţi variantele corecte:

1. aldosteronul induce reabsorbţia de sodiu
2. presiunea efectivă de filtrare are o valoare de 1-5 mmHg
3. in insuficienţa renală acută, filtrarea se opreşte deoarece scade presiunea coloid-osmotică
4. hipovolemia scade diureza
5. in insuficienţa renală acută, filtrarea se opreşte deoarece presiunea hidrostatică a capilarului
glomerular creşte
6. hipovolemia creşte reabsorbţia de sodiu
7. presiunea efectivă de filtrare are o valoare de 55 mmHg
8. hipovolemia reduce fluxul tubular
9. presiunea efectivă de filtrare are o valoare de 28 mmHg
10. hipovolemia scade natriureza

314. Alegeţi variantele corecte:

1 angiotensina II are efecte constrictoare mai ales asupra arteriolelor eferente
2 scăderea volumului lichidului extracelular are ca efect creşterea presiunii hidrostatice glomerulare
3 HCO3- se reabsoarbe preferenţial în tubul proximal
4 concentraţia de Na+ din ultrafiltrat este de 140mEq/l
5 aldosteronul inhibă sinteza de pompe la nivel tubular

Page 95 of 136
 6 transportul Na+ prin membrana apicală este un transport activ secundar
7 scăderea volumului lichidului extracelular are ca efect creşterea presiunii arteriale
8 mecanismul principal al reabsorbţiei tubulare este transportul activ secundar
9 scăderea volumului lichidului extracelular are ca efect creşterea eliminărilor de sodiu scăderea
eliminărilor de potasiu
10 scăderea volumului lichidului extracelular are ca efect

315. Alegeţi variantele corecte:

1. aldosteronul acţionează asupra receptorilor citoplasmatici
2. în mod normal, clearance-ul pentru glucoza este 0
3. aldosteronul inhibă sinteza de pompe la nivel tubular
4. relaxarea adaptativă a vezicii urinare reprezintă capacitatea de a-şi mări volumul fără o creştere a
presiunii interioare
5. bicarbonatul se filtrează liber la nivelul corpusculilor renali
6. aldosteronul nu are acţiune genomică
7. se elimină prin urină toată cantitatea filtrată de creatinină
8. aldosteronul induce reabsorbţia de potasiu
9. aldosteronul creşte fluxul sanguin renal¡
10. tubul distal furnizează celulele-senzor ale maculei densa

316. Alegeţi variantele corecte:

1. segmentul descendent al ansei Henle este foarte permeabil pentru apă
2. când volumul urinar este de 400 ml presiunea intravezicală este 10 mm H2O
3. când volumul urinar este de 400 ml presiunea intravezicală este 10 cm H2O
4. când volumul urinar este de 400 ml presiunea intravezicală este 15 cm H2O
5. când volumul urinar este de 400 ml presiunea intravezicală este 5 mmHg
6. când volumul urinar este de 400 ml presiunea intravezicală este 5 cm H2O
7. în celula tubulară, transportorii pentru glucoză sunt SGLT1
8. reabsorbţia glucozei la nivel renal se realizează prin transport activ maximal
9. eritropoietina este produsă de fibroblastele peritubulare
10. transportul maximal al glucozei este de 375 mg/min

317. Alegeţi variantele corecte:

1. când o substanţă se secretă activ în urină, clearance-ul său plasmatic este mai mare decât rata filtrării
glomerulare
2. segmentul descendent al ansei Henle este impermeabil pentru pentru solviţi
3. creatinina se secretă la nivel tubular
4. clearence-ul de creatinină este 125 ml/min
5. cea mai mare parte a medicamentelor se elimină prin secreţie tubulară
6. segmentul descendent al ansei Henle este foarte permeabil pentru solviţi
7. secreţia tubulară reprezintă transferul de material din capilarele peritubulare către lumenul tubular
renal
8. segmentul descendent al ansei Henle este foarte permeabil pentru H+
9. segmentul descendent al ansei Henle este impermeabil pentru apă
10. tubul distal este permeabil pentru uree

318. Alegeţi variantele corecte:

1. bicarbonatul se filtrează liber la nivelul corpusculilor renali
2. reabsorbţia Na+ în tubul proximal se realizează in procent de 65%, prin “solvent drag”
3. la nivelul marginii în perie a celulei tubulare există un număr limitat de transportori de glucoză de tip
SGLT1
4. bicarbonatul iese prin membrana bazolaterală a celulei împotriva gradientului de concentraţie
5. pragul de apariţie al glucozei în urină apare la o glicemie de 150 mg%

Page 96 of 136
 6. protonii sunt eliminaţi în lumenul tubular cu ajutorul simportului Na+/H+
7. relaxarea adaptativă a vezicii urinare reprezintă capacitatea de a-şi mări volumul cu o creştere
semnificativă a presiunii interioare
8. la nivelul tubului proximal apa se reabsoarbe în procent de 20%
9. 90% din reabsorbţia glucozei are loc în prima porţiune a tubului contort proximal
10. reabsorbţia ureei se realizeaza active în tubul contort proximal

319. Fluxul sanguin renal:

1. 50% din debitul cardiac
2. se distribuie la rinichi prin artera renală
3. reprezintă 10% din debitul cardiac
4. reprezintă 25% din debitul cardiac
5. este autonom
6. este important pentru irigarea rinichiului
7. nu se schimbă
8. variază în funcţie de valorile presiunii arteriale
9. este vital pentru filtrarea glomerulară
10. 60-140 mmHg

320. Menţinerea echilibrului acido-bazic este realizat de următoarele procese:

1. eliminarea de corpi cetonici
2. sistemele tampon plasmatice;
3. eliminarea CO2 de către plămâni
4. eliminarea de acid uric
5. reabsorţia de creatinină
6. eliminarea fierului acid pe cale gastrică
7. secreţia de amoniac de către rinichi
8. secreţia tubulară de ioni de hidrogen
9. eliminarea de amoniac de către plămâni
10. eliminarea de acid lactic prin urină

321. Noţiunea de „clearance”:

1 reprezintă cantitatea de plasmă depurată de o anumită substanţă în 24 de ore
2 reprezintă cantitatea de plasmă depurată de o anumită substanţă în 60 minute
3 reprezintă cantitatea de plasmă depurată de o anumită substanţă într-o secundă
4 este o metodă indirectă de determinare a volumului filtrării glomerulare
5 este o investigaţie care se poate efectua pentru substanţele endogene
6 reprezintă cantitatea de urină cu o anumită substanţă eliminată
7 reprezintă cantitatea de urină produsă de rinichi pe minut
8 reprezintă cantitatea de plasmă depurată de o anumită substanţă în unitatea de timp
9 este o investigaţie care se poate efectua pentru substanţele exogene
10 reprezintă cantitatea de plasmă depurată de o anumită substanţă într-un minut

322. Renina:
1. secretia nu este influentata de fluxul sanguin renal
2. este sintetizata in celulele granulare din peretele arteriolei aferente
3. scindeaza angiotensinogenul in angiotensina I
4. secretia nu este influentata de volemie
5. este o enzima proteolitica
6. scindeaza angiotensina I in angiotensina II
7. etimulează formarea enzimei de conversie a angiotensinei
8. este o enzimă glicolitică
9. este secretata la nivelul aparatului juxtaglomerular
10. are ca substrat o alfa 2 globulina plasmatica

Page 97 of 136
323. Angiotensina II, prin receptorii sai specifici de tip AT1, are urmatoarele efecte:
1. hipotrofie cardiacă
2. eliberare de ADH
3. dipsogeneza (senzatia de sete)
4. reglarea echilibului simpatic/parasimpatic
5. cresterea fluxului sanguin renal
6. activare parasimpatică
7. creșterea diurezei
8. oligurie
9. scăderea fluxului sanguin renal
10. activare simpatica

324. Alegeţi variantele corecte:

1. reabsorbtia activa a ionului de sodiu se realizează în functie de prezenta insulinei
2. filtrarea glomerulara poate sa se modifice prin scoaterea din functie a 95% dintre glomeruli, sub
influenta noradrenalinei;
3. valori ale presiunii arteriale cuprinse intre 70-200 mm Hg intervine procesul de autoreglare renală
4. reabsorbtia activa a ionului de sodiu se realizează in functie de nivelul ADH-ului plasmatic
5. reabsorbtia activa a ionului de sodiu se realizează in functie de prezenta / absenta noradrenalinei
6. reabsorbtia activa a ionului de sodiu se realizează in functie de absenta insulinei
7. stimularea simpatică puternică determină constricţia arteriolei aferente mai importantă decât cea a
arteriolei eferente
8. reabsorbtia activa a ionului de sodiu se realizează si la nivelul tubului proximal
9. constricţia arteriolei eferente determină creșterea presiunii intraglomerulare
10. reabsorbtia activa a ionului de sodiu se realizează in functie de catabolismul proteinelor in celulele
tubulare

325. Alegeţi variantele corecte:

1. rinichiul secretă la nivelul aparatului juxtaglomerular renină
2. creşterea concentraţiei de aldosteron în plasmă are ca efect creşterea ratei filtrării glomerulare
3. aldosteronul îşi exercită efectul său major asupra tubului distal şi colector
4. creşterea concentraţiei de aldosteron în plasmă are ca efect creşterea cantităţii de K+ reabsorbite din
lichidul tubular
5. aldosteronul îşi exercită efectul său major asupra porţiunii subţiri si groase a ansei Henle
6. aldosteronul îşi exercită efectul său major asupra glomerulului si tubului proximal;
7. creşterea concentraţiei de aldosteron în plasmă are ca efect creşterea cantităţii de K+ eliminate în
lichidul tubular
8. aldosteronul îşi exercită efectul său major asupra tubului colector
9. creşterea concentraţiei de aldosteron în plasmă are ca efect creşterea diurezei
10. domeniul de variaţie al densităţii urinare este 1000-1050 g/l;

326. Senzaţia necesităţii de micţiune apare:

1. când sfincterul intern se relaxează
2. când volumul conţinutului vezical depăşeşte 250-300 ml
3. când creşte progresiv şi rapid presiunea detrusorului
4. când reflexul de micţiune se autogenerează
5. când presiunea intravezicală depășește 20 cm H2O

Page 98 of 136
 6. când sfincterul extern se relaxează
7. când presiunea intravezicală este de 10 cm H2O
8. cand urina din vezica ajunge la nivelul ostiilor ureterale
9. când se contractă musculatura netedă a vezicii urinare
10. când sunt stimulaţi nervii rușinoși

327. Alegeţi variantele corecte:

1. in situatia in care osmolaritatea plasmei este de 320 mosm/leste stimulata eliberarea de hormon
antidiuretic de la nivelul hipofizei posterioare
2. prostaglandinele renale au distributie in special in zona corticala a rinichiului
3. cantitatea de glucoza din tubul proximal influenteaza secretia de amoniac la nivelul nefronului
4. segmentul ascendant al ansei Henle este permeabil pentru apa si de aceea osmolaritatea scade
progresiv in acest segment, devenind mai mica comparativ cu osmolaritatea de la nivelul varfului ansei
Henle;
5. la nivelul segmentului descendent al ansei Henle, ionii de clor si sodiu trec din lumenul tubular spre
interstitiu
6. in segmentul ascendent al ansei Henle are loc difuzia ureei din tubul urinifer spre interstitiu
7. prostaglandinele renale au distributie in special in zona medulara a rinichiului
8. in urina finala, se gaseste aceeasi concentratie de glucoza ca in tubul contort distal
9. explorarea fluxului plasmatic renal este o metoda directa de explorare a functiei renale
10. secretia redusa a ionului de potasiu influenteaza secretia de amoniac la nivelul nefronului

328. Alegeţi variantele corecte:

1. parasimpaticul are efect stimulator asupra undelor peristaltice ale ureterului
2. in segmentul subtire al ansei Henle, reabsorbtia sodiului se realizeaza pasiv (prin gradient electric)
3. presiunea coloid osmotica din arteriola aferenta nu are aceeasi valoare cu cea inregistrata in urina
primara
4. in ramul descendent al ansei Henle, osmolaritatea creste progresiv incepand cu portiunea initiala a
ansei, spre varful ansei Henle, deoarece acest segment al nefronului este impermeabil pentru apa
5. in situatia in care osmolaritatea plasmei este de 320 mosm/l in segmentul proximal al tubului urinifer,
urina primara va avea osmolaritatea de 300 mosm/l;
6. in segmentul distal al tubului urinifer are loc reabsorbtia in totalitate (100%) a ionului de K+
7. de-a lungul tubului urinifer apa se reabsoarbe cu intensitati diferite
8. filtrarea glomerulara nu este oprita la o valoare a presiunii hidrostatice din arteriola aferenta, de peste
70 mmHg
9. in situatia in care osmolaritatea plasmei este de 320 mosm/l nu se secreta ADH
10. eliminarea urinara a potasiului nu este influentata de cantitatea de sodiu care trebuie reabsorbita

329. Alegeţi variantele corecte:

1. administrarea intravenoase a unei cantitati de 500 ml sef fiziologic, la un adult sanatos, cresterea
fluxului sanguin renal
2. in cazul denervarii rinichiului, functia renala este abolita
3. cafeina determina cresterea ratei de filtrare glomerulara deoarece creste numarul glomerulilor
activi
4. cresterea presiunii coloid osmotice a plasmei determina cresterea ratei de filtrare glomerulara
5. administrarea intravenoase a unei cantitati de 500 ml sef fiziologic, la un adult sanatos, conduce
la cresterea eliberarii de ANF
6. obstructia tubilor renali, a ureterelor sau a uretrei determina cresterea ratei de filtrare
glomerulara
7. clearance-ul filtrarii glomerulare reprezinta cantitatea de urina finala elaborata in unitatea de
timp
8. zona medulara a rinichiului beneficiaza de un procent mai mare din fluxul sanguin renal,
comparativ cu zona corticala;
9. reabsorbţia glucozei are loc în tubul proximal

Page 99 of 136
 10. administrarea intravenoase a unei cantitati de 500 ml sef fiziologic, la un adult sanatos, cresterea
presiunii efective de filtrare

330. Următoarele afirmații cu privire la excreție sunt adevărate:

1. excreția la nivel cutanat are loc pentru apă, săruri, substanțe toxice
2. excreția la nivel cutanat are loc pentru xenobioticele externe hidrosolubile
3. amoniacul este un compus neurotoxic de aceea trebuie eliminat din organism
4. amoniacul este un compus toxic, omul decedând într-o atmosferă de 500 amoniac în 30 de minute
5. detoxifierea amoniacului produce uree, principalul metabolit al azotului
6. toxicitatea amoniacului derivă din efectele generale asupra pH-ului
7. ureea este liposolubilă fiind astfel neurotoxică
8. detoxifierea amoniacului produce creatinină, principalul metabolit al acidului uric
9. toxicitatea amoniacului derivă din efectele generale asupra metabolismului proteic, inducând
hipoglicemii severe
10. ureea este hidrosolubilă și are rol important în mecanismul de concentrare în contracurent

331. Alegeţi variantele corecte:

1. albumina nu se filtrează prin membrana filtrantă datorită respingerii electrostatice exercitate de
proteoglicanii membranei bazale
2. endotelinul reduce rata de filtrare glomerulară în condiții traumatice
3. în condiții de deshidratare severă, fluxul urinar scade până la 1.5 ml/min
4. stratul cel mai important pentru permeabilitatea membranei filtrante este reprezentat de epiteliul
cilindric pluristratificat
5. tubul contort proximal este responsabil pentru reabsorbţia unei cantităţi limitate de glucoză şi
aminoacizi
6. tubul contort proximal este responsabil pentru reabsorbţia a celei mai mari părţi din Na+, K+, Ca2+,
Cl-, HCO3- şi apei
7. presiunea din capilarele glomerulare este mai mică decât cea din alte paturi capilare pentru că
arteriolele aferente sunt lungi și tortuoase
8. presiunea hidrostatică în capilarul glomerular depinde de presiunea arterială.
9. presiunea din capilarele glomerulare este mai mică decât cea din alte paturi capilare pentru că
arteriolele eferente prezintă o rezistență relativ mare
10. albumina nu se filtrează prin membrana filtrantă datorită încărcării sale negative și a respingerii
electrostatice exercitate de proteoglicanii membranei bazale

332. Alegeţi variantele corecte:

1. dacă fluxul de filtrat este prea redus, macula densa inițiază un semnal care va induce eliberarea de
renină de la nivelul celulelor granulare
2. autoreglarea renală se produce prin reacții neurogene ale musculaturii netede arteriale de la nivelul
arteriolelor aferente
3. dacă fluxul de filtrat este prea redus, macula densa inițiază un semnal care va induce vasodilatația
arteriolei aferente
4. dacă presiunea arterială medie scade către 70 mmHg, arteriola aferentă se contractă
5. dacă fluxul de filtrat este prea redus, macula densa eliberează angiotensină II
6. autoreglarea renală se realizează exclusiv prin fenomenul de feedback tubuloglomerular
7. autoreglarea renală reprezintă capacitatea rinichilor de a păstra o rată de filtrare glomerulară relativ
constantă în fața presiunii sanguine fluctuante
8. autoreglarea renală reprezintă capacitatea rinichilor de a păstra o rată de filtrare glomerulară crescută
în fața presiunii sanguine constante
9. autoreglarea renală se produce prin reacții miogene ale musculaturii netede arteriale de la nivelul
arteriolelor aferente

Page 100 of 136

 10. autoreglarea renală se realizează și prin fenomenul de feedback tubuloglomerular

333. Vă rugăm să precizați varianta/ variantele adevărate:

1. ansa Henle este alcătuită dintr-un braț descendent ce prezintă un segment inițial subțire și lung, urmat
de un segment scurt și gros
2. segmentul descendent gros al ansei Henle este alcătuit dintr-un epiteliu similar structural cu cel de la
nivelul tubului contort proximal
3. segmentul subțire descendent și ascendent al ansei Henle este alcătuit dintr-un epiteliu pavimentos
unistratificat
4. ansa Henle este alcătuită dintr-un braț descendent ce prezintă un segment inițial scurt și gros
5. segmentul descendent gros al ansei Henle este alcătuit dintr-un epiteliu cilindric pluristratificat
similar structural cu cel de la nivelul tubului contort proximal
6. segmentul subțire descendent și ascendent al ansei Henle este alcătuit dintr-un epiteliu cilindric
unistratificat, iar partea groasă a brațului ascendent este alcătuită dintr-un epiteliu pavimentos
unistratificat
7. la nivelul maculei densa sunt răsfirați nucleii celulelor musculare din peretele tubului distal
8. pereții tubului contort distal sunt alcătuiți dintr-un epiteliu cilindric unistratificat, iar membrana
polului apical nu prezintă margine în perie
9. pereții tubului contort distal sunt alcătuiți dintr-un epiteliu pavimentos pluristratificat, iar membrana
polului apical nu prezintă margine în perie
10. la nivelul maculei densa sunt agregați nucleii celulelor epiteliale în peretele tubului distal

334. Alegeţi variantele corecte privind alcaloza respiratorie:

1 are loc creșterea excreţia de amoniac
2 apare ca urmare a consumului de compuși care stimulează centrii respiratori
3 are loc creșterea excreţiei de acizi
4 reprezintă creşterea PCO2 şi scăderea pH-ului plasmatic
5 apare ca urmare a creşterii ratei schimburilor respiratorii
6 reprezintă reducerea PCO2 si creşterea plasmatică a pH
7 tamponarea are loc intracelular
8 tamponarea are loc extracelular
9 are loc inhibarea reabsorbţiei de HCO3- de la nivel renal
10 este un răspuns compensator care durează câteva zile

335. Alegeţi variantele corecte privind acidoza respiratorie:

1. nu este un răspuns compensator rapid
2. apare ca urmare a ventilaţiei inadecvate
3. compensarea renală constă în inhibarea secreţiei de amoniac la nivel renal
4. tamponarea are loc aproape în totalitate în compartimentul intracelular
5. răspunsul compensator durează minute sau ore
6. apare ca urmare a edemului pulmonar
7. apare ca urmare a depresiei centrilor respiratori
8. tamponarea are loc aproape în totalitate în compartimentul extracelular
9. compensarea renală constă în inhibarea reabsorbţiei de HCO3- la nivel renal
10. apare ca urmare a difuziei inadecvate a gazelor respiratorii

336. Alegeţi variantele corecte privind acidoza metabolică:

1. nu este caracteristică ceto-acidozei diabetice
2. apare când creşte concentraţia acizilor nevolatili în plasmă
3. compensarea renală se realizează prin scăderea excreţiei de acizi
4. apare când se pierd baze nevolatile prin diaree
5. reprezintă scăderea HCO3- plasmatic şi a pH-ului
6. H+ va fi tamponat atât în lichidul extracelular cât şi în cel intracelular

Page 101 of 136

 7. compensarea respiratorie se realizează prin scăderea frecvenţei respiratorii
8. H+ va fi tamponat numai în lichidul extracelular
9. reprezintă sccreșterea HCO3- plasmatic şi a pH-ului
10. apare când rinichiul este incapabil de a excreta suficienţi acizi

337. Alegeţi variantele corecte privind alcaloza metabolică:

1. apare când creşte concentraţia bazelor nevolatile din organism
2. apare după administrarea de antiacide
3. compensarea respiratorie realizează cresterea pH-ului
4. răspunsul compensator renal constă în scăderea excreţiei de HCO3-
5. apare în urma pierderii de HCl prin vărsături
6. tamponarea are loc atât în compartimentul intracelular cât şi în cel extracelular
7. compensarea respiratorie realizează scaderea frecvenţei respiratorie
8. compensarea respiratorie realizează inhibarea centrilor respiratori
9. reprezintă creşterea concentraţiei plasmatice de HCO3- şi a pH
10. tamponarea are loc numai în compartimentul extracelular

338. Alegeţi variantele corecte:

1. tulburarea metabolismului acido-bazic datorita modificarilor concentratiei HCO3- este respiratorie
2. plămânii compensează tulburările metabolice
3. rinichii compensează tulburările respiratorii
4. alcaloza reprezintă pH > 7,40
5. secreţia renală de amoniac realizeaza acidifierea minoră a urinei
6. secreţia tubulară a H+ se face în competiţie cu Na +
7. tulburarea metabolismului acido-bazic datorita modificarilor pCO2 este metabolică
8. în alcaloză scade excreţia renală a sărurilor de amoniu
9. fosfatul monosodic cel mai puţin răspândit sistem tampon urinar
10. în acidoză creşte excreţia renală de Cl-

339. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate:

1. -arterele de conducere au un perete de tip elastic cu țesut conjunctiv bine reprezentat
2. -arterele mici și arteriolele sunt numite artere de conducere din punct de vedere al semnificației
hemodinamice
3. -arterele de conducere au un perete de tip elastic cu perete muscular bine reprezentat față de arterele
de rezistență
4. -în cazul vaselor elastice, lucrul mecanic se aproprie de valoarea minimă necesară ce corespunde unui
regim de pompare în flux continuu și cu debit constant
5. -fenomenul de acumulare a tensiunii mecanice în timpul sistolei și eliberarea acesteia asupra
conținutului în timpul diastolei poartă denumirea de fenomen windkessel
6. -țesutul conjunctiv este bine reprezentat la nivelul arterelor de rezistență
7. -pentru un debit sanguin mediu, lucrul de pompă necesar este dublu în cazul unui circuit format din
vase rigide față de cazul vaselor elastice
8. -complianța arterelor de conducere se opune fenomenului windkessel
9. -țesutul muscular neted este mai bine reprezentat în peretele arterelor mici
10. -arterele de conducere nu contribuie la amortizarea fluctuațiilor sistolo-diastolice de presiune și
volum

340. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false cu privire la inervația vaselor sanguine:
1. -simpatectomia determină scăderea presiunii arteriale pe seama vasodilatației periferice
2. -fibrele simpatice postganglionare eliberează noradrenalina ce determină contracția mușchiului neted
vascular prin stimularea alfa adrenoreceptorilor
3. - fibrele simpatice postganglionare eliberează ATP și neuropeptidul Y
4. -în condiții bazale există un tonus simpatic vasoconstrictor

Page 102 of 136

 5. -fibrele preganglionare simpatice (T1-L2) fac sinapsă în lanțul ganglionar paravertebral
6. -în condiții bazale există un tonus parasimpatic vasoconstrictor
7. -fibrele simpatice postganglionare eliberează acetilcolina
8. -fibrele postganglionare simpatice (L2-L4) fac sinapsă în lanțul ganglionar paravertebral
9. -fibrele postganglionare simpatice (T1-L2) fac sinapsă în lanțul ganglionar paravertebral
10. -fibrele preganglionare formează nervii simpatici ce se alătură nervilor somatici pentru a inerva
vasele sanguine din piele, musculatura scheletică și creier

341. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false cu privire la inervația vaselor sanguine:
1. -stimularea corticosuprarenalei simultan cu stimularea simpatică a vaselor conduce la eliberarea de
adrenalină și noradrenalină
2. -fibrele simpatice vasodilatatoare sunt implicate mecanismele ce contribuie la apariția sincopei
3. -fibrele simpatice vasodilatatoare sunt implicate în vasodilatația de la sfârșitul efortului
4. -impulsurile simpatice către vase sunt însoțite de stimularea corticosuprarenalei
5. -constricția arteriolară prin stimularea simpatică este însoțită de constricție venoasă ce crește
capacitanța venelor
6. -creșterea complianței venelor duce la mobilizarea sângelui din rezervorul venos
7. -impulsurile simpatice către vase sunt însoțite în mod obișnuit și de stimularea medulosuprarenalei
8. -fibrele simpatice vasodilatatoare constituie sectorul periferic al unui sistem integrat de origine
corticală, cu releu hipotalamic și mezencefalic
9. -în efort, debitul sanguin crescut la nivelul mușchilor scheletici este asigurat de vasodilatația locală și
de creșterea presiunii arteriale
10. -constricția arteriolară prin stimularea simpatică este însoțită de constricție venoasă

342. Următoarea/ următoarele afirmații sunt false cu privire la inervația vaselor sanguine:
1. -vasodilatația neurogenă este mediată și de oxidul nitric
2. -peptidul intestinal vasoactiv este implicat în vasoconstricția dependentă de flux
3. -cu excepția vaselor din creier, tub digestiv, glande salivare și organe genitale, vasele sanguine umane
sunt lipsite de inervație parasimpatică
4. -în efort, o creștere presională de numai 30-40% asigură o dublare a debitului în sectorul muscular
5. -vasodilatația neurogenă este mediată de acetilcolină
6. -terminațiile parasimpatice folosesc ca mediator principal acetilcolina cu efect vasodilatator
independent de endoteliu
7. -vasele sanguine umane sunt lipsite de inervația parasimpatică
8. -terminațiile simpatice folosesc la mediator principal acetilcolina, cu efect vasodilatator dependent de
endoteliu
9. -constricția arteriolară prin stimulare simpatică este însoțită de constricție venoasă ce scade
complianța venelor și duce la mobilizarea sângelui din rezervorul venos
10. -nervii perivasculari conțin și neuroni nitrergici și peptidergici

343. Următoarea/ următoarele afirmații sunt adevărate cu privire la distribuția tisulară a fluxului sangvin:
1. - distribuția debitului sanguin la nivelul creierului este de 50 mL/ min/100 g
2. - distribuția debitului sanguin la nivelul suprarenalei este de 300 mL/ min/100 g
3. -distribuția debitului sanguin la nivelul musculaturii este de 750 mL/ min/100 g
4. -distribuția debitului sanguin la nivelul suprarenalei este de 100 mL/ min/100 g
5. - distribuția debitului sanguin la nivelul cordului este de 170 mL/ min/100 g
6. -distribuția debitului sanguin la nivelul cordului este de 70 mL/ min/100 g
7. -în condiții fiziologice există o distribuție cantitativă de fond, în repaus, a debitului cardiac spre organe
și segmentele acestora
8. -distribuția debitului sanguin la nivelul tiroidei este de 60 mL/ min/100 g
9. - distribuția debitului sanguin la nivelul creierului este de 350 mL/ min/100 g
10. - distribuția debitului sanguin la nivelul tiroidei este de 160 mL/ min/100 g

344. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la distribuția tisulară a fluxului sanguin sunt false:

Page 103 of 136

 1. -rețeaua vasculară este foarte ramificată pentru a asigura creșterea distanței de difuzie între o celulă
oarecare și cel mai apropiat capilar
2. -componenta majoră a rezistenței periferice este reprezentată de arteriole cu diametru < 0.01 mm
3. -datorită vasomoției, circulația prin fiecare capilar este intermitentă
4. -suprafața totală a pereților capilari este de aproximativ 500 m2
5. -distribuția debitului cardiac spre organe și segmentele acestora poate fi modificată puternic în funcție
de necesitățile funcționale variabile, prin modificări de secțiune longitudinală a arterelor
6. -grosimea peretelui capilar este de 0.5 µm
7. -în organism este o rețea capilară sistemică de 10010 capilare
8. -capilarele prezintă fante parietale largi de 7 nm
9. -distanța de difuzie între o celulă oarecare și cel mai apropiat capilar este de min 25 µm
10. -diametrul capilar este cuprins între 4-9 µm

345. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la distribuția tisulară a fluxului sanguin sunt adevărate:
1. -distribuția debitului sanguin la nivelul musculaturii este de 750 mL/ min/100 g
2. -capilarele prezintă fante parietale largi de 17 nm
3. -grosimea peretelui capilar este de 0.5 µm
4. -suprafața totală a pereților capilari este de aproximativ 400 m2
5. - suprafața totală a pereților capilari este de aproximativ 500 m2
6. -componenta majoră a rezistenței periferice este reprezentată de arteriole și arterele mici cu diametru <
0.01 mm
7. - distribuția debitului sanguin la nivelul cordului este de 70 mL/ min/100 g
8. - distribuția debitului sanguin la nivelul suprarenalei este de 300 mL/ min/100 g
9. -distribuția debitului sanguin la nivelul tiroidei este de 60 mL/ min/100 g
10. -distanța de difuzie între o celulă oarecare și cel mai apropiat capilar este de max 25 µm

346. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la modularea funcțională a mușchiului neted de către endoteliu
sunt adevărate:
1. -celulele endoteliale secretă factori de creștere și macromolecule ale matricei extracelulare
2. -endoteliul influențează indirect tonusul vascular prin factori vasoactivi secretați la acest nivel
3. -endoteliul vascular prezintă o suprafață internă netedă necesară pentru prevenirea trombozelor
4. -celulele endoteliale secretă factori de creștere și macromolecule ale matricei extracelulare și sunt
implicate în metabolismul glucidelor circulante
5. -endoteliul vascular este reprezentat de un strat de celule cilindrice dispuse pe suprafața internă a
vaselor și este esențial în schimburile de substanțe dintre sânge și țesuturi
6. -endoteliul influențează direct tonusul vascular prin preluarea și metabolismul substanțelor vasoactive
7. -endoteliul vascular nu prezintă o suprafață internă netedă necesară pentru prevenirea trombozelor
8. -endoteliul influențează indirect tonusul vascular prin preluarea și metabolismul substanțelor
vasoactive
9. -endoteliul vascular este reprezentat de un strat de celule plate dispuse pe suprafața internă a vaselor
și este esențial în schimburile de substanțe dintre sânge și țesuturi
10. -endoteliul influențează direct tonusul vascular prin factori vasoactivi secretați la acest nivel

347. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la modularea funcțională a mușchiului neted de către endoteliu
sunt adevărate:
1. -printre factorii relaxanți derivați din endoteliu se numără oxidul nitric, prostaciclina și factorul
hiperpolarizant derivat din endoteliu.
2. -celulele endoteliale sunt capabile să secrete factori relaxanți și contractanți ca răspuns la diverși
stimuli, fiind un exemplu de secreție autocrină specializată
3. -unitatea morfo-funcțională pe care endoteliul o realizează cu mușchiul neted vascular împreună cu
elementele de inervație prezente la nivel parietal reprezintă mecanismele prin care endoteliul este
implicat în controlul calibrului vascular
4. - peptidul endotelin este reprezentantul factorilor vasorelaxanți de origine endotelială
5. -endoteliul influențează indirect tonusul vascular prin factori vasoactivi secretați la acest nivel

Page 104 of 136

 6. -în inflamație, endoteliul reprezintă și o sursă de factor de activare plachetară
7. -factorul hiperpolarizant derivat din endoteliu este reprezentantul factorilor vasoconstrictori de
origine endotelială
8. -celulele endoteliale sunt capabile să secrete factori relaxanți și contractanți ca răspuns la diverși
stimuli, fiind un exemplu de secreție paracrină specializată
9. -printre factorii vasoconstrictori derivați din endoteliu se numără și factorul hiperpolarizant derivat
din endoteliu.
10. -peptidul endotelin este reprezentantul factorilor vasoconstrictori de origine endotelială

348. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la modularea funcțională a mușchiului neted de către endoteliu
sunt adevărate:
1. -în sectorul de rezistență proximal, semnalele pentru dilatație metabolică acționează direct, iar
corelația funcțională cu vasele din amonte este asigurată prin relaxare dependentă de debit și prin
conducere în amonte a perturbărilor de potențial membranar prin joncțiuni comunicante
2. -celulele endoteliale nu sunt cuplate prin joncțiuni comunicante precum sau cu miocitele netede
3. -celulele endoteliale sunt cuplate prin joncțiuni comunicante precum și hetero-celular cu miocitele
netede
4. -potențialul celulelor netede este direct corelat cu modificările de potențial de la nivel endotelial
5. -în sectorul de rezistență proximal, semnalele pentru dilatație metabolică nu acționează direct, iar
corelația funcțională cu vasele din aval este asigurată prin relaxare dependentă de debit și prin
conducere în amonte a perturbărilor de potențial membranar prin joncțiuni comunicante
6. -cu excepția arterelor de calibru mare, potențialul membranar al celulelor endoteliale este puternic
influențat de potențialul miocitelor netede
7. -cu excepția arteriolelor mici, potențialul membranar al celulelor endoteliale este puternic influențat
de potențialul miocitelor netede
8. -transmiterea mesajelor prin joncțiuni comunicante se poate realiza prin 4 moduri: difuziunea activă
de mesageri secunzi, unda de calciu regenerativă, conducerea electro-tonică a unor modificări de
potențial membranar și potențialul de acțiune regenerativ
9. -transmiterea mesajelor prin joncțiuni comunicante se poate realiza prin 4 moduri: difuziunea pasivă
de mesageri secunzi, unda de calciu regenerativă, conducerea electro-tonică a unor modificări de
potențial membranar și potențialul de acțiune regenerativ
10. -potențialul celulelor netede este relativ insensibil față de modificările de potențial de la nivel
endotelial

349. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la modularea funcțională a mușchiului neted de către endoteliu
sunt adevărate:
1. -joncțiunile comunicante intercelulare stau la baza comunicării dintre endoteliu și mușchiul neted
2. -în timpul hipoxiei, capacitatea țesuturilor de a extrage oxigen și de a minimiza aria de șunt nu poate fi
considerată un test integrativ al funcției endoteliale și a coordonării microcirculației
3. - reglarea metabolică extrinsecă are la bază competiția dintre vasodilatația în țesuturile cu o rată
metabolică relativ mare și tonusul simpatic vasoconstrictor
4. -celulele endoteliale în contact indirect cu sângele au anumite proprietăți care le conferă posibilitatea
de a acționa ca un veritabil senzor de oxigen
5. -conceptul reglării metabolice extrinseci stă la baza ajustării balanței între cererea și aportul de oxigen
la nivel celular
6. -celulele endoteliale în contact direct cu sângele au anumite proprietăți care le conferă posibilitatea de
a acționa ca un veritabil senzor de oxigen
7. -reglarea metabolică intrinsecă are la bază competiția dintre vasodilatația în țesuturile cu o rată
metabolică relativ mare și tonusul simpatic vasoconstrictor
8. -detecția nivelului de oxigen de la nivelul celulelor endoteliale nu implică depolarizarea și
hiperpolarizarea celulelor endoteliale
9. -detecția nivelului de oxigen de la nivelul celulelor endoteliale implică depolarizarea și
hiperpolarizarea celulelor endoteliale
10. -conceptul reglării metabolice intrinseci stă la baza ajustării balanței între cererea și aportul de oxigen
la nivel celular

Page 105 of 136

350. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la oxidul nitric sunt adevărate:
1. -oxidul nitric este produs continuu prin activarea oxid nitric sintazei constitutive
2. -oxidul nitric este produs continuu prin activarea oxid nitric sintazei inductibile
3. -forma inductibilă a oxid nitric sintazei este activată de contracția celulelor musculare netede
4. -forma inductibilă a oxid nitric sintazei nu este calciu dependentă
5. -oxidul nitric este o moleculă semnal fiind produs, alături de citrulină, din L-arginină sub acțiunea
catalitică exercitată de nitricoxid sintază
6. -nivelul de producție a oxidului nitric prin oxid nitric sintaza inductibilă poate fi de câteva mii de ori
mai scăzut decât la stimularea oxid nitric sintazei constitutive
7. - forma inductibilă a oxid nitric sintazei este activată de citokine și de endotoxine bacteriene
lipopolizaharidice
8. -forma inductibilă a oxid nitric sintazei este calciu dependentă
9. -oxid nitric sintaza este prezentă în interstițiu și poate fi constitutivă și inductibilă
10. -oxid nitric sintaza este prezentă în endoteliul vascular și poate fi constitutivă și inductibilă

351. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la oxidul nitric sunt adevărate:

1. - în condiții fiziologice, oxid nitric sintaza inductibilă din celulele endoteliale este reprezentată
predominant de forma caracteristică, endotelială de tip III
2. -pentru o acțiunea optimă, oxid nitric sintaza necesită cel puțin 5 co-factori: NADPH,
tetrahidrobiopterina, FAD, FMN și protoprofirina X
3. -cuplarea calciului de calmodulină va conduce la activarea oxid nitric sintazei
4. -stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin influx și captare
reticulară
5. -activitatea oxid nitric sintazei inductibile este stimulată de diverse substanțe cum ar fi acetilcolina,
adrenalina și noradrenalina
6. -în condiții fiziologice, oxid nitric sintaza constitutivă din celulele endoteliale este reprezentată
predominant de forma caracteristică, endotelială de tip I
7. -în condiții fiziologice, oxid nitric sintaza constitutivă din celulele endoteliale este reprezentată
predominant de forma caracteristică, endotelială de tip III
8. -activitatea oxid nitric sintazei constitutive este stimulată de diverse substanțe cum ar fi acetilcolina,
adrenalina și noradrenalina
9. -stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin influx și
eliberare reticulară
10. -pentru o acțiunea optimă, oxid nitric sintaza necesită cel puțin 5 co-factori: NADPH,
tetrahidrobiopterina, FAD, FMN și protoprofirina IX

352. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la oxidul nitric sunt false:

1. - activitatea oxid nitric sintazei inductibile este stimulată de diverse substanțe cum ar fi acetilcolina,
adrenalina și noradrenalina
2. - stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin influx și
eliberare reticulară
3. - forma inductibilă a oxid nitric sintazei este activată de citokine și de endotoxine bacteriene
lipopolizaharidice
4. -oxid nitric sintaza este prezentă în interstițiu și poate fi constitutivă și inductibilă
5. - oxidul nitric este o moleculă semnal fiind produs, alături de citrulină, din L-arginină sub acțiunea
catalitică exercitată de nitricoxid sintază
6. -în condiții fiziologice, oxid nitric sintaza inductibilă din celulele endoteliale este reprezentată
predominant de forma caracteristică, endotelială de tip III
7. - pentru o acțiunea optimă, oxid nitric sintaza necesită cel puțin 5 co-factori: NADPH,
tetrahidrobiopterina, FAD, FMN și protoprofirina IX
8. -forma inductibilă a oxid nitric sintazei este calciu dependentă
9. - stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin influx și
captare reticulară

Page 106 of 136

 10. -cuplarea calciului de calmodulină va conduce la activarea oxid nitric sintazei

353. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la oxidul nitric sunt adevărate:

1. -interacțiunea oxidului nitric cu endoteliul vascular determină creșterea permeabilității capilare
2. -diminuarea eliberării endoteliale de oxid nitric este corelată cu vârsta înaintată, dislipidemiile,
ateroscleroza, diabetul zaharat și obezitatea
3. - în condiții fiziologice, oxid nitric sintaza constitutivă din celulele endoteliale este reprezentată
predominant de forma caracteristică, endotelială de tip II
4. -unul din mecanismele patogene din spasmul coronarian, hipertensiunea arterială, tromboze și
inflamații este reprezentat de reducerea producției de oxid nitric din cadrul disfuncției endoteliale
5. - stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin eflux și
eliberare reticulară
6. -vasodilatația dependentă de debit are la bază creșterea stresului tangențial producând astfel
vasodilatație oxid nitric dependentă
7. -funcțiile oxidului nitric la nivel cardiovascular includ: vasodilatația dependentă de debit,
vasodilatația indusă de diverse molecule semnal, rolul antitrombotic prin inhibarea aderării plachetare
și anti-inflamator prin inhibarea aderării leucocitare și efect antiproliferativ
8. - vasodilatația independentă de debit are la bază creșterea stresului tangențial producând astfel
vasodilatație oxid nitric dependentă
9. -funcțiile oxidului nitric la nivel cardiovascular includ: vasodilatația dependentă de debit,
vasodilatația indusă de diverse molecule semnal, rolul protrombotic prin inhibarea aderării plachetare
și anti-inflamator prin inhibarea aderării leucocitare și efect antiproliferativ
10. - interacțiunea oxidului nitric cu endoteliul vascular determină scăderea permeabilității capilare

354. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la oxidul nitric sunt adevărate:

1. activitatea oxid nitric sintazei inductibile este stimulată de diverse substanțe cum ar fi acetilcolina,
adrenalina și noradrenalina
2. forma inductibilă a oxid nitric sintazei este calciu dependentă
3. pentru o acțiunea optimă, oxid nitric sintaza necesită cel puțin 5 co-factori: NADPH,
tetrahidrobiopterina, FAD, FMN și protoprofirina X
4. forma inductibilă a oxid nitric sintazei este activată de contracția celulelor musculare netede
5. în condiții fiziologice, oxid nitric sintaza constitutivă din celulele endoteliale este reprezentată
predominant de forma caracteristică, endotelială de tip III
6. oxid nitric sintaza este prezentă în endoteliul vascular și poate fi constitutivă și inductibilă
7. forma inductibilă a oxid nitric sintazei nu este calciu dependentă
8. pentru o acțiunea optimă, oxid nitric sintaza necesită cel puțin 5 co-factori: NADPH,
tetrahidrobiopterina, FAD, FMN și protoprofirina IX
9. funcțiile oxidului nitric la nivel cardiovascular includ: vasodilatația dependentă de debit, vasodilatația
indusă de diverse molecule semnal, rolul antitrombotic prin inhibarea aderării plachetare și anti-
inflamator prin inhibarea aderării leucocitare și efect antiproliferativ
10. stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin eflux și
eliberare reticulară

355. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la oxidul nitric sunt false:

1. - activitatea oxid nitric sintazei constitutive este stimulată de diverse substanțe cum ar fi acetilcolina,
adrenalina și noradrenalina
2. -forma inductibilă a oxid nitric sintazei nu este calciu dependentă
3. -activitatea oxid nitric sintazei inductibile este stimulată de diverse substanțe cum ar fi acetilcolina,
adrenalina și noradrenalina

Page 107 of 136

 4. - stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin influx și
captare reticulară
5. -funcțiile oxidului nitric la nivel cardiovascular includ: vasodilatația dependentă de debit, vasodilatația
indusă de diverse molecule semnal, rolul antitrombotic prin inhibarea aderării plachetare și anti-
inflamator prin inhibarea aderării leucocitare și efect antiproliferativ
6. -funcțiile oxidului nitric la nivel cardiovascular includ: vasodilatația dependentă de debit, vasodilatația
indusă de diverse molecule semnal, rolul protrombotic prin inhibarea aderării plachetare și anti-
inflamator prin inhibarea aderării leucocitare și efect antiproliferativ
7. -în condiții fiziologice, oxid nitric sintaza inductibilă din celulele endoteliale este reprezentată
predominant de forma caracteristică, endotelială de tip III
8. -nivelul de producție a oxidului nitric prin oxid nitric sintaza inductibilă poate fi de câteva mii de ori
mai scăzut decât la stimularea oxid nitric sintazei constitutive
9. -vasodilatația independentă de debit are la bază creșterea stresului tangențial producând astfel
vasodilatație oxid nitric dependentă
10. - pentru o acțiunea optimă, oxid nitric sintaza necesită cel puțin 5 co-factori: NADPH,
tetrahidrobiopterina, FAD, FMN și protoprofirina IX

356. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la oxidul nitric sunt adevărate:

1. -un mecanism ce mediază acțiunile oxidului nitric este reprezentat de creșterea nivelului de cGMP în
celulele țintă, prin activarea directă a guanilat ciclazei solubile
2. -mecanismele dependente de cGMP cuprind și hiperpolarizarea prin activarea canalelor de potasiu
3. - mecanismele dependente de cGMP cuprind și depolarizarea prin activarea canalelor de potasiu
4. - oxidul nitric determină scăderea de cGMP atât în miocitele netede cât și în celulele endoteliale
5. -acumularea cGMP indusă de oxidul nitric în miocitele netede determină defosforilarea lanțului ușor
la miozinei, ceea ce va avea ca efect relaxarea vasculară
6. - acumularea cGMP indusă de oxidul nitric în miocitele netede determină defosforilarea lanțului greu
la miozinei, ceea ce va avea ca efect relaxarea vasculară
7. - un mecanism ce mediază acțiunile oxidului nitric este reprezentat de creșterea nivelului de cGMP în
celulele țintă, prin activarea indirectă a guanilat ciclazei solubile
8. -oxidul nitric induce acumularea de cGMP atât în miocitele netede cât și în celulele endoteliale
9. -acumularea cGMP indusă de oxidul nitric în miocitele netede determină fosforilarea lanțului ușor la
miozinei, ceea ce va avea ca efect relaxarea vasculară
10. -oxidul nitric are și efect direct de activarea a canalelor de potasiu dependente de calciu

357. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la relaxarea mușchiului neted sunt adevărate:
1. - creșterea calciului citosolic indusă de activarea PKG are loc prin diminuarea influxului și stimularea
extruziei
2. -relaxarea mediată de cGMP se reflectă în final în scăderea fosforilării lanțului ușor al miozinei
datorită scăderii activității kinazei specifice dar și prin activarea fosfatazei corespunzătoare ( MLCP)
3. - compușii vasodilatatori din clasa nitraților acționează printr-un mecanism de inhibare a guanilat
ciclazei cu formare de cGMP
4. -scăderea calciului citosolic indusă de activarea PKG are loc prin diminuarea influxului și stimularea
extruziei
5. - relaxarea mediată de cGMP se reflectă în final în scăderea fosforilării lanțului ușor al miozinei
datorită creșterii activității kinazei specifice dar și prin activarea fosfatazei corespunzătoare ( MLCP)
6. - activarea PKG indusă de cGMP conduce la creșterea sensibilității la calciu a aparatului contractil
7. - cGMP determină activarea PKG ce induce defosforilări ce rezultă în scăderea calciului citosolic
8. -compușii vasodilatatori din clasa nitraților acționează printr-un mecanism de activare a guanilat
ciclazei cu formare de cGMP
9. -cGMP determină activarea PKG ce induce fosforilări ce rezultă în scăderea calciului citosolic.
10. -activarea PKG indusă de cGMP conduce la scăderea sensibilității la calciu a aparatului contractil

358. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la prostaciclină sunt adevărate:

Page 108 of 136

 1. -prostaciclina este capabilă să inactiveze canalele de K cu rectificare întârziată din miocitele netede
vasculare
2. -prostaciclina este cel mai puternic inhibitor al agregării plachetare
3. -în numeroase teritorii vasculare, o parte din relaxarea și hiperpolarizarea dependentă de endoteliu a
mușchiului neted vascular este mediată de prostaciclina de origine endotelială
4. -prostaciclina determină și inactivarea canalelor de potasiu dependente de ATP
5. -capacitatea peretelui vaselor mari de a sintetiza prostaciclină este mai mare la nivelul intimei și
scade progresiv către adventice
6. - capacitatea peretelui vaselor mari de a sintetiza prostaciclină este mai mică la nivelul intimei și
crește progresiv către adventice
7. -prostaciclina este cel mai puternic stimulator al agregării plachetare
8. -prostaciclina determină și activarea canalelor de potasiu dependente de ATP
9. -prostaciclina este generată de către microzomii vaselor sanguine
10. - în numeroase teritorii vasculare, o parte din relaxarea și depolarizarea dependentă de endoteliu a
mușchiului neted vascular este mediată de prostaciclina de origine endotelială

359.Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la factorii hiperpolarizanți derivați din endoteliu sunt
adevărate:
1. - creșterea concentrației K extracelular are efect depolarizant prin activarea pompei Na/K, rezultând
în vasorelaxare
2. - apa oxigenată poate fi produsă la nivel interstițial sub acțiunea oxidului nitric
3. -factorii hiperpolarizanți derivați din endoteliu nu pot determina scăderea influxului de calciu voltaj
dependent
4. - există diferenţe considerabile între diferite teritorii privind contribuţia relativă a factorilor relaxanţi
de origine endotelială la fenomenul de vasodilatație dependentă de endoteliu
5. -creșterea concentrației K extracelular are efect hiperpolarizant prin activarea pompei Na/K
6. -factorul difuzibil hiperpolarizant (EDHF) acționează predominant prin activarea canalelor de potasiu
dependente de calciu, iar hiperpolarizarea rezultată determină relaxarea miocitelor netede vasculare
datorită efectului de scădere a influxului de calciu voltaj-dependent
7. -apa oxigenată poate fi produsă la nivel endotelial sub acțiunea oxid nitric sintazei
8. -nu există diferenţe între diferite teritorii privind contribuţia relativă a factorilor relaxanţi de origine
endotelială la fenomenul de vasodilatație dependentă de endoteliu
9. -printre reprezentanții factorilor hiperpolarizanți derivați din endoteliu regăsim acizi epoxi-eicosa-
trienoici, anadamida, apa oxigenată peptidul atrial natriuretic de tip C
10. -factorul difuzibil hiperpolarizant (EDHF) acționează predominant prin inactivarea canalelor de
potasiu dependente de calciu, iar hiperpolarizarea rezultată determină relaxarea miocitelor netede
vasculare datorită efectului de scădere a influxului de calciu voltaj-dependent

360. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la modularea funcțională a mușchiului neted de către endoteliu
sunt adevărate:
1. - stimularea oxid nitric sintazei constitutive conduce la creșterea calciului citosolic prin influx și
eliberare reticulară
2. - relaxarea mediată de cGMP se reflectă în final în scăderea fosforilării lanțului ușor al miozinei
datorită scăderii activității kinazei specifice dar și prin activarea fosfatazei corespunzătoare ( MLCP)

Page 109 of 136

 3. - pentru o acțiunea optimă, oxid nitric sintaza necesită cel puțin 5 co-factori: NADPH,
tetrahidrobiopterina, FAD, FMN și protoprofirina X
4. -activitatea oxid nitric sintazei inductibile este stimulată de diverse substanțe cum ar fi acetilcolina,
adrenalina și noradrenalina
5. - forma inductibilă a oxid nitric sintazei este activată de citokine și de endotoxine bacteriene
lipopolizaharidice
6. - în numeroase teritorii vasculare, o parte din relaxarea și depolarizarea dependentă de endoteliu a
mușchiului neted vascular este mediată de prostaciclina de origine endotelială
7. -funcțiile oxidului nitric la nivel cardiovascular includ: vasodilatația dependentă de debit, vasodilata
ția indusă de diverse molecule semnal, rolul antitrombotic prin inhibarea aderării plachetare și anti-
inflamator prin inhibarea aderării leucocitare și efect antiproliferativ
8. -factorul difuzibil hiperpolarizant (EDHF) acționează predominant prin inactivarea canalelor de
potasiu dependente de calciu, iar hiperpolarizarea rezultată determină relaxarea miocitelor netede
vasculare datorită efectului de scădere a influxului de calciu voltaj-dependent
9. -activarea PKG indusă de cGMP conduce la creșterea sensibilității la calciu a aparatului contractil
10. - celulele endoteliale în contact direct cu sângele au anumite proprietăți care le conferă posibilitatea
de a acționa ca un veritabil senzor de oxigen

361. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la modularea funcțională a mușchiului neted de către endoteliu
sunt false:
1. prostaciclina determină și activarea canalelor de potasiu dependente de ATP
2. creșterea concentrației K extracelular are efect depolarizant prin activarea pompei Na/K, rezultând în
vasorelaxare
3. compușii vasodilatatori din clasa nitraților acționează printr-un mecanism de inhibare a guanilat
ciclazei cu formare de cGMP
4. apa oxigenată poate fi produsă la nivel endotelial sub acțiunea oxid nitric sintazei
5. creșterea calciului citosolic indusă de activarea PKG are loc prin diminuarea influxului și stimularea
extruziei
6. relaxarea mediată de cGMP se reflectă în final în scăderea fosforilării lanțului ușor al miozinei
datorită scăderii activității kinazei specifice dar și prin activarea fosfatazei corespunzătoare ( MLCP)
7. un mecanism ce mediază acțiunile oxidului nitric este reprezentat de creșterea nivelului de cGMP în
celulele țintă, prin activarea directă a guanilat ciclazei solubile
8. prostaciclina este capabilă să inactiveze canalele de K cu rectificare întârziată din miocitele netede
vasculare
9. factorul difuzibil hiperpolarizant (EDHF) acționează predominant prin inactivarea canalelor de
potasiu dependente de calciu, iar hiperpolarizarea rezultată determină relaxarea miocitelor netede
vasculare datorită efectului de scădere a influxului de calciu voltaj-dependent
10. funcțiile oxidului nitric la nivel cardiovascular includ: vasodilatația dependentă de debit, vasodilatația
indusă de diverse molecule semnal, rolul antitrombotic prin inhibarea aderării plachetare și anti-
inflamator prin inhibarea aderării leucocitare și efect antiproliferativ

362. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la endotelin sunt adevărate:

1. - producția de endotelin-1 este reglată de numeroși factori printre care forțele tangențiale datorate
fluxului sanguin și întinderea peretelui vascular prin volumul sanguin.
2. - endotelinul are efect bronhodilatator

Page 110 of 136

 3. -endotelinele sunt peptide vasoconstrictoare de origine endotelială, iar celulele endoteliale produc
numai endotelin 1
4. -endotelinul poate induce și efect inotrop negativ
5. -producția de endotelin-1 este reglată de numeroși factori printre care forțele tangențiale datorate
fluxului sanguin și întinderea peretelui vascular prin presiunea sanguină.
6. -producția de endoteline este stimulată de diverși mediatori: adrenalină, angiotensină II, vasopresină,
trombină, interleukina 1
7. -endotelinul are efect inotrop și cronotrop pozitiv
8. -endotelinul produce vasoconstricție prin acțiune directă asupra mușchiului neted dar și vasodilatație
dependentă de endoteliu
9. - endotelinul produce vasoconstricție prin acțiune directă asupra mușchiului neted dar și vasodilatație
independentă de endoteliu
10. - producția de endoteline este stimulată de diverși mediatori: adrenalină, angiotensină II, vasopresină,
trombină, interleukina 6

363. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la endotelin sunt adevărate:

1. -endotelinul 1 este compus din 21 de aminoacizi și este sintetizat inițial ca un precursor peptidic lung:
pre-pro-endotelin
2. -endotelinul participă la reglarea presiunii arteriale pe cale dublă: vasculară și volemică
3. - endotelinul 1 final se formează din precursorul polipeptidic (20 aa) pe o cale proteolitică specifică
pentru ET1 și izopeptidaze
4. -efectele vasoconstrictoare ale endotelinului sunt dublate de natriureză ca rezultat al inhibiției
transportului activ de sodiu la nivelul tubilor uriniferi
5. -endotelinul este un puternic constrictor al mușchiului neted, inducând și proliferarea acestui tip de
celule
6. - efectele vasoconstrictoare ale endotelinului sunt dublate de natriureză ca rezultat al inhibiției
transportului pasiv de sodiu la nivelul tubilor uriniferi
7. -endotelinul 1 este compus din 21 de aminoacizi și este sintetizat inițial ca un precursor glucidic lung:
pre-pro-endotelin
8. -endotelinul 1 final se formează din precursorul polipeptidic (203 aa) pe o cale proteolitică specifică
pentru ET1 și izopeptidaze
9. -endotelinul participă la reglarea presiunii arteriale doar pe cale vasculară
10. - endotelinul este un puternic constrictor al mușchiului neted, dar nu poate induce proliferarea acestui
tip de celule

364. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la endotelin sunt adevărate:

1. -receptorul ETB are aceeași afinitate pentru diferitele ET
2. -subtipul ETB1 mediază eliberarea de factori relaxanți, iar subtipul ETB2 mediază contracția
3. - receptorii pentru endotelin fac parte din familia receptorilor cuplați cu proteinele C
4. - în patul vascular, ETA de la nivelul celulelor musculare netede mediază relaxarea, pe când ETB
mediază eliberarea de factori constrictori
5. -în patul vascular, ETA de la nivelul celulelor musculare netede mediază contracția, pe când ETB
mediază eliberarea de factori relaxanți cum ar fi oxid nitric și prostaciclina
6. -receptorul ETA are o afinitatea mai mare pentru ET1 și ET2
7. - receptorul ETB are afinitate variată pentru diferitele ET
8. -receptorul ETC are afinitate redusă pentru ET3
9. -receptorii pentru endotelin fac parte din familia receptorilor cuplați cu proteinele G
10. - subtipul ETB1 mediază eliberarea de factori constrictori, iar subtipul ETB2 mediază relaxarea

365. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la endotelin sunt false:

1. - endotelinul produce vasoconstricție prin acțiune directă asupra mușchiului neted dar și vasodilatație
independentă de endoteliu

Page 111 of 136

 2. - endotelinul 1 final se forjnmează din precursorul polipeptidic (203 aa) pe o cale proteolitică
specifică pentru ET1 și izopeptidaze
3. - receptorul ETA are o afinitatea mai mare pentru ET1 și ET2
4. - efectele vasoconstrictoare ale endotelinului sunt dublate de natriureză ca rezultat al inhibiției
transportului pasiv de sodiu la nivelul tubilor uriniferi
5. - endotelinul este un puternic constrictor al mușchiului neted, dar nu poate induce proliferarea acestui
tip de celule
6. - endotelinul 1 este compus din 21 de aminoacizi și este sintetizat inițial ca un precursor peptidic
lung: pre-pro-endotelin
7. -producția de endotelin-1 este reglată de numeroși factori printre care forțele tangențiale datorate
fluxului sanguin și întinderea peretelui vascular prin volumul sanguin.
8. - endotelinul produce vasoconstricție prin acțiune directă asupra mușchiului neted dar și vasodilatație
dependentă de endoteliu
9. - producția de endoteline este stimulată de diverși mediatori: adrenalină, angiotensină II, vasopresină,
trombină, interleukina 1
10. - în patul vascular, ETA de la nivelul celulelor musculare netede mediază relaxarea, pe când ETB
mediază eliberarea de factori constrictori

366. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la controlul microcirculației de către sistemul nervos vegetativ
sunt adevărate:
1. -în unele teritorii vasculare, fibrele motorii parasimpatice determină vasodilatație
2. - arterele prezintă la nivelul adeventicei un plex intravascular format din fibre subțiri ne-mielinizate,
cu numeroase varicozități de la nivelul cărora se eliberează neuro-transmițători
3. -printre alte fibre motorii, le regăsim pe cele vasodilatatoare simpatice și pe cele adrenergice non-
colinergice
4. -vasele sanguine au și inervație senzitivă
5. -arterele prezintă la nivelul adeventicei un plex perivascular format din fibre subțiri ne-mielinizate, cu
numeroase varicozități de la nivelul cărora se eliberează neuro-transmițători
6. -vasele sanguine sunt lipsite de inervație senzitivă
7. - în unele teritorii vasculare, fibrele motorii simpatice determină vasodilatație
8. - fibrele din plexul perivascular sunt formate din axonii neuronilor simpatici ce au corpul celular plasat
la nivel perivascular, în proximitatea vasului
9. -printre alte fibre motorii, le regăsim pe cele vasodilatatoare simpatice și pe cele non-adrenergice
noncolinergice
10. - fibrele din plexul perivascular sunt formate din axonii neuronilor simpatici ce au corpul celular plasat
la nivelul ganglionilor paravertebrali

367. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la controlul microcirculației de către sistemul nervos vegetativ
sunt adevărate:
1. contracția neurogenă a mușchiului neted vascular este determinată de influxul de calciu prin ROC
controlate direct de receptorii P2x și de activarea eliberării de calciu IP3-indedependentă de către
alpha1-adrenorectori, cu o contribuție majoră a canalelor de tip L, ca rezultat al depolarizării
2. noradrenalina și cotransmițătorii (ATP și neuropeptidul Y) acționează sinergic la nivelul joncțiunii
neuro-efectoare simpatice utilizând receptorii corespunzători
3. vasodilatația neurogenă poate fi indusă prin inhibiție pre-sinaptică
4. vasoconstricția simpatică este mediată de adrenoreceptori pre-sinaptici alpha 1( uneori și alpha 2) și
de purinoreceptori P2x în oarecare măsură
5. componenta simpatică este mult mai bine reprezentată și mai activă față de componenta
parasimpatică la nivel vascular
6. vasodilatația neurogenă poate fi indusă prin inhibiție post-sinaptică
7. contracția neurogenă a mușchiului neted vascular este determinată de influxul de calciu prin ROC
controlate direct de receptorii P2x și de activarea eliberării de calciu IP3-dependentă de către alpha1-
adrenorectori, cu o contribuție majoră a canalelor de tip L, ca rezultat al depolarizării
8. componenta simpatică și cea parasimpatică au contribuție egală în ceea ce privește modularea
vasoconstricției

Page 112 of 136

 9. noradrenalina și cotransmițătorii (ATP și neuropeptidul Y) acționează competitiv la nivelul joncțiunii
neuro-efectoare parasimpatice utilizând receptorii corespunzători
10. -vasoconstricția simpatică este mediată de adrenoreceptori post-sinaptici alpha 1( uneori și alpha 2) și
de purinoreceptori P2x în oarecare măsură

368. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la controlul microcirculației de către sistemul nervos vegetativ
sunt adevărate:
1. -printre factorii care determină inhibarea eliberării mediatorilor din terminațiile simpatice se
regăsesc: noradrenalina (prin acțiune pe adrenoreceptorii alpha 2 presinaptici), oxidul nitric de origine
endotelială și neuronală și acetilcolina
2. -acetilcolina acționează direct asupra receptorilor presinaptici muscarinici sau prin stimularea
eliberării endoteliale de oxid nitric, inhibând astfel eliberarea mediatorilor din terminațiile simpatice
3. -controlul nervos al microcirculației este important pentru reglarea presiunii arteriale, distribuția
debitului sanguin, cât și pentru ajustarea presiunii capilare de către balanța dintre contracția
sfincterelor pre- si post-capilare
4. -noradrenalina inhibă eliberarea mediatorilor din terminațiile simpatice prin acțiune pe
adrenoreceptorii alpha2 presinaptici
5. - noradrenalina crește eliberarea mediatorilor din terminațiile simpatice prin acțiune pe
adrenoreceptorii alpha2 presinaptici
6. -controlul nervos al microcirculației este important pentru reglarea presiunii arteriale, distribuția
debitului sanguin, cât și pentru ajustarea presiunii extracapilare de către balanța dintre contracția
sfincterelor pre- si post-capilare
7. - eliberarea mediatorilor din terminațiile simpatice poate fi inhibată de noradrenalină (prin acțiune pe
adrenoreceptorii beta presinaptici) și angiotensina II
8. - acetilcolina acționează direct asupra receptorilor post-sinaptici muscarinici sau prin inhibarea
eliberării endoteliale de oxid nitric, inhibând astfel eliberarea mediatorilor din terminațiile simpatice
9. -eliberarea mediatorilor din terminațiile simpatice poate fi crescută de noradrenalină (prin acțiune pe
adrenoreceptorii beta presinaptici) și angiotensina II
10. -printre factorii care determină inhibarea eliberării mediatorilor din terminațiile simpatice se regăsesc:
noradrenalina (prin acțiune pe adrenoreceptorii beta presinaptici), oxidul nitric de origine endotelială
și neuronală și acetilcolina

369. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la controlul microcirculației de către sistemul nervos vegetativ
sunt adevărate:
1. noradrenalina și cotransmițătorii (ATP și neuropeptidul Y) acționează competitiv la nivelul joncțiunii
neuro-efectoare parasimpatice utilizând receptorii corespunzători
2. contracția neurogenă a mușchiului neted vascular este determinată de influxul de calciu prin ROC
controlate direct de receptorii P2x și de activarea eliberării de calciu IP3-dependentă de către alpha1-
adrenorectori, cu o contribuție majoră a canalelor de tip L, ca rezultat al depolarizării
3. noradrenalina și cotransmițătorii (ATP și neuropeptidul Y) acționează sinergic la nivelul joncțiunii
neuro-efectoare simpatice utilizând receptorii corespunzători
4. în unele teritorii vasculare, fibrele motorii simpatice determină vasodilatație
5. arterele prezintă la nivelul adeventicei un plex perivascular format din fibre subțiri ne-mielinizate, cu
numeroase varicozități de la nivelul cărora se eliberează neuro-transmițători
6. printre alte fibre motorii, le regăsim pe cele vasodilatatoare simpatice și pe cele adrenergice non-
colinergice
7. în unele teritorii vasculare, fibrele motorii parasimpatice determină vasodilatație
8. printre factorii care determină inhibarea eliberării mediatorilor din terminațiile simpatice se regăsesc:
noradrenalina (prin acțiune pe adrenoreceptorii alpha 2 presinaptici), oxidul nitric de origine
endotelială și neuronală și acetilcolina
9. printre factorii care determină inhibarea eliberării mediatorilor din terminațiile simpatice se regăsesc:
noradrenalina (prin acțiune pe adrenoreceptorii beta presinaptici), oxidul nitric de origine endotelială
și neuronală și acetilcolina

Page 113 of 136

 10. componenta simpatică și cea parasimpatică au contribuție egală în ceea ce privește modularea
vasoconstricției

370. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la controlul microcirculației de către sistemul nervos vegetativ
sunt false:
1. - contracția neurogenă a mușchiului neted vascular este determinată de influxul de calciu prin ROC
controlate direct de receptorii P2x și de activarea eliberării de calciu IP3-dependentă de către alpha1-
adrenorectori, cu o contribuție majoră a canalelor de tip L, ca rezultat al depolarizării
2. - eliberarea mediatorilor din terminațiile simpatice poate fi crescută de noradrenalină (prin acțiune pe
adrenoreceptorii beta presinaptici) și angiotensina II
3. -controlul nervos al microcirculației este important pentru reglarea presiunii arteriale, distribuția
debitului sanguin, cât și pentru ajustarea presiunii capilare de către balanța dintre contracția
sfincterelor pre- si post-capilare
4. - noradrenalina și cotransmițătorii (ATP și neuropeptidul Y) acționează competitiv la nivelul
joncțiunii neuro-efectoare parasimpatice utilizând receptorii corespunzători
5. - noradrenalina și cotransmițătorii (ATP și neuropeptidul Y) acționează competitiv la nivelul
joncțiunii neuro-efectoare parasimpatice utilizând receptorii corespunzători
6. - vasoconstricția simpatică este mediată de adrenoreceptori post-sinaptici alpha 1( uneori și alpha 2)
și de purinoreceptori P2x în oarecare măsură
7. -acetilcolina acționează direct asupra receptorilor post-sinaptici muscarinici sau prin inhibarea
eliberării endoteliale de oxid nitric, inhibând astfel eliberarea mediatorilor din terminațiile simpatice
8. - printre alte fibre motorii, le regăsim pe cele vasodilatatoare simpatice și pe cele adrenergice non-
colinergice
9. -printre factorii care determină inhibarea eliberării mediatorilor din terminațiile simpatice se regăsesc:
noradrenalina (prin acțiune pe adrenoreceptorii alpha 2 presinaptici), oxidul nitric de origine
endotelială și neuronală și acetilcolina
10. - arterele prezintă la nivelul adeventicei un plex intravascular format din fibre subțiri ne-mielinizate,
cu numeroase varicozități de la nivelul cărora se eliberează neuro-transmițători

371. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la controlul umoral al microcirculației sunt adevărate:
1. - intervalul de autoreglare este cuprins între 75-175 mmHg și nu variază de la un țesut la altul
2. -hiperemia reactivă reprezintă vasodilatația post-ischemică tranzitorie compensatorie
3. - hiperemia funcțională reprezintă vasodilatația post-ischemică tranzitorie compensatorie
4. -autoreglarea constă în menținerea debitului sanguin bazal în condițiile unor modificări de presiune
prin intermediul unor mecanisme metabolice și miogene
5. - hiperemia activă reprezintă vasodilatația post-ischemică tranzitorie compensatorie
6. -hiperemia activă (funcțională) reprezintă vasodilatația ce se produce concomitent cu o creștere a
activității tisulare
7. - substanțele vasodilatatoare de origine locală implicate în controlul metabolic al debitului sanguin
includ: adenozina, ATP, CO2, acidul lactic, ionii de calciu
8. -substanțele vasodilatatoare de origine locală implicate în controlul metabolic al debitului sanguin
includ: adenozina, ATP, CO2, acidul lactic, ionii de potasiu
9. -autoreglarea constă în menținerea debitului sanguin bazal în condițiile unei presiuni constante prin
intermediul unor mecanisme metabolice și miogene
10. -deși variază considerabil de la un țesut la altul, intervalul de autoreglare este cuprins între 75-175
mmHg

372. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la controlul umoral al microcirculației sunt adevărate:
1. -angiogeneza reprezintă un răspuns la ischemie, activitate crescută, creștere, evenimente ce se
însoțesc de un deficit relativ al aportului de oxigen
2. -angiogeneza este stimulată de heparină și inhibată de protamină
3. -deschiderea vaselor colaterale are loc în interval de câteva săptămâni

Page 114 of 136

 4. - angiogeneza reprezintă un răspuns la ischemie, activitate crescută, creștere, evenimente ce se
însoțesc de un aport crescut de oxigen
5. - hormonii steroidieni au acțiune sinergică factorilor de creștere
6. -hormonii steroidieni se opun acțiunii factorilor de creștere
7. -controlul pe termen lung nu implică modificări de morfologie vasculară
8. -printre factorii de creștere se numără: GF= growth factor, ECGF = endothelial cell growth factor,
FGF = fibroblast growth factor, EGF = epidermal growth factor, TGF = transforming growth factor
9. -controlul pe termen lung implică modificări de morfologie vasculară
10. - angiogeneza este stimulată de protamină și inhibată de heparină

373. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la controlul umoral al microcirculației sunt false:
1. - hormonii steroidieni se opun acțiunii factorilor de creștere
2. - angiogeneza este stimulată de heparină și inhibată de protamină
3. - autoreglarea constă în menținerea debitului sanguin bazal în condițiile unor modificări de presiune
prin intermediul unor mecanisme metabolice și miogene
4. - angiogeneza reprezintă un răspuns la ischemie, activitate crescută, creștere, evenimente ce se
însoțesc de un aport crescut de oxigen
5. - angiogeneza reprezintă un răspuns la ischemie, activitate crescută, creștere, evenimente ce se
însoțesc de un deficit relativ al aportului de oxigen
6. - hiperemia activă reprezintă vasodilatația post-ischemică tranzitorie compensatorie
7. - hiperemia funcțională reprezintă vasodilatația post-ischemică tranzitorie compensatorie
8. - angiogeneza este stimulată de protamină și inhibată de heparină
9. - substanțele vasodilatatoare de origine locală implicate în controlul metabolic al debitului sanguin
includ: adenozina, ATP, CO2, acidul lactic, ionii de calciu
10. - deși variază considerabil de la un țesut la altul, intervalul de autoreglare este cuprins între 75-175
mmHg

374. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la factorii umorali vasoactivi sunt adevărate:
1. -în afara efectului arteriolodilatator puternic, bradikinina determină creșterea permeabilității capilare,
atracția leucocitelor și contracția mușchiului neted visceral
2. - în afara efectului arteriolodilatator puternic, bradikinina determină creșterea permeabilității capilare,
atracția leucocitelor și relaxarea mușchiului neted visceral
3. -în domeniul normal de concentrație plasmatică, vasopresina secretată de neuronii hipotalamici în
sângele de la nivelul hipofizei posterioare nu are efecte vasculare
4. -noradrenalina este și transmițător principal în joncțiunea neuro-efectoare simpatică din mușchiul
neted vascular
5. - angiotensina determină o arterio-constricție puternică, mai ales prin inhibarea eliberării de
noradrenalină, cu creșterea rezistenței vasculare periferice
6. - adrenalina și noradrenalina sunt eliberate din corticosuprarenale și au efecte de tip hormonal
mediate de alpha și beta adrenoreceptori
7. -angiotensina determină o arterio-constricție puternică, mai ales prin creșterea eliberării de
noradrenalină, cu creșterea rezistenței vasculare periferice
8. - în domeniul normal de concentrație plasmatică, vasopresina secretată de neuronii hipotalamici în
sângele de la nivelul hipofizei anterioare nu are efecte vasculare
9. -adrenalina și noradrenalina sunt eliberate din medulosuprarenale și au efecte de tip hormonal
mediate de alpha și beta adrenoreceptori
10. - adrenalina este și transmițător principal în joncțiunea neuro-efectoare simpatică din mușchiul neted
vascular

375. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la factorii umorali vasoactivi sunt adevărate:
1. -producerea kininelor este inhibată de glucocorticoizi
2. - producerea kininelor este stimulată de glucocorticoizi
3. -prekalikreina este activată de factorul XII al coagulării activat și de kalikreină

Page 115 of 136

 4. - kininele sunt implicate în inflamație, în hiperemia reactivă de la nivelul glandelor endocrine și în
controlul debitului sanguin cutanat
5. -kininele sunt implicate în inflamație, în hiperemia activă de la nivelul glandelor exocrine și în
controlul debitului sanguin cutanat
6. -kininele sunt activate de kinazele I și II
7. -kininele plasmatice sunt formate sub acțiunea kalikreinei plasmatice și tisulare din kininogen cu
masă moleculară mare sau mică
8. - prekalikreina este activată de factorul XI al coagulării inactivat și de kalikreină
9. -kininele plasmatice sunt reprezentate de bradikinina și lizin-bradikinina
10. - kininele plasmatice sunt formate doar sub acțiunea kalikreinei plasmatice și din kininogen cu masă
moleculară foarte mare

376. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la factorii umorali vasoactivi sunt false:
1. - kininele sunt implicate în inflamație, în hiperemia reactivă de la nivelul glandelor endocrine și în
controlul debitului sanguin cutanat
2. -serotonina eliberată de celulele enterocromafine și de leucocite induce vasodilatație sau
vasoconstricție, în funcție de receptorii ce predomină în membrana miocitelor netede vasculare din
teritoriul respectiv
3. - kininele sunt inactivate de carboxipeptidază și enzima de conversie a angiotensinei
4. - angiotensina determină o arterio-constricție puternică, mai ales prin inhibarea eliberării de
noradrenalină, cu creșterea rezistenței vasculare periferice
5. - adrenalina și noradrenalina sunt eliberate din medulosuprarenale și au efecte de tip hormonal
mediate de alpha și beta adrenoreceptori
6. - în domeniul normal de concentrație plasmatică, vasopresina secretată de neuronii hipotalamici în
sângele de la nivelul hipofizei posterioare nu are efecte vasculare
7. - kininele sunt inactivate de kinazele I și II
8. - în afara efectului arteriolodilatator puternic, bradikinina determină creșterea permeabilității capilare,
atracția leucocitelor și relaxarea mușchiului neted visceral
9. - kininele plasmatice sunt formate sub acțiunea kalikreinei plasmatice și tisulare din kininogen cu
masă moleculară mare sau mică
10. -histamina este eliberată de bazofile, mastocite și trombocite și produce dilatație arteriolară și
permeabilizarea peretelui capilar

377. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la organizarea funcțională a capilarelor sunt adevărate:
1. - lungimea individuală este de aproximativ 0.6 cm, diametru de 5-20 µm, suprafața totală de secțiune
la nivel capilar este de aproximativ 4000 cm2 , iar suprafața totală a peretelui capilar este de
aproximativ 6300 m2
2. -lungimea individuală este de aproximativ 0.6 mm, diametru de 5-20 µm, suprafața totală de secțiune
la nivel capilar este de aproximativ 4000 cm2 , iar suprafața totală a peretelui capilar este de
aproximativ 6300 m2
3. -densitatea capilarelor este variabilă în funcție de țesut, iar distanța maximă dintre o celulă oarecare și
cel mai apropiat capilar este de 60-80 µm
4. -particularitățile morfo-funcționale ale circulației capilare sunt subordonate funcției de transfer de
substanțe
5. -densitatea capilarelor în plămân este de 6000/ mm3 , în miocard de 5000 mm3, iar în mușchi
scheletic și piele de 400-3000/mm3
6. - densitatea capilarelor este variabilă în funcție de țesut, iar distanța maximă dintre o celulă oarecare
și cel mai apropiat capilar este de 90-180 µm
7. -peretele muscular al metaarteriolei este continuu, iar la emergența unui capilar poate exista un inel
muscular ce se comportă ca un sfincter precapilar
8. - densitatea capilarelor în plămân este de 6000/ mm3 , în miocard de 5000 mm3, iar în mușchi
scheletic și piele de 4000-30000/ mm3
9. - mai multe capilare rezultă dintr-o metaarteriolă și sunt colectate de către mai multe venule
10. -mai multe capilare rezultă dintr-o metaarteriolă și sunt colectate într-o venulă

Page 116 of 136

378. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la organizarea funcțională a capilarelor sunt adevărate:
1. -anastomozele arterio-venoase mai poartă denumirea de șunturi și au perete muscular
2. -venulele sunt vase mai largi decât arteriolele, cu perete muscular continuu
3. -circulația prin anastomozele arterio-venoase este subordonată necesităților metabolice tisulare, fiind
denumită și circulație nutritivă
4. - peretele muscular al metaarteriolei este continuu, iar la emergența unui capilar poate exista un inel
muscular ce se comportă ca un sfincter pre-capilar
5. - anastomozele arterio-venoase sunt prezente în pielea extremităților, tubul digestiv, plămân și rinichi
și au efect de scurtcircuitare a patului capilar
6. -în cadrul rețelei capilare, există capilare adevărate, care prezintă sfincter precapilar și canale
preferențiale ce sunt lipsite de acest sfincter
7. -anastomozele arterio-venoase sunt prezente în pielea extremităților, tubul digestiv și plămân și au
efect de scurtcircuitare a patului capilar
8. - anastomozele arterio-venoase mai poartă denumirea de șunturi și au atât perete muscular cât și
sfinctere
9. - în cadrul rețelei capilare, există capilare adevărate, care prezintă sfincter precapilar și canale
preferențiale ce prezintă atât sfincter cât și perete muscular discontinuu
10. -peretele muscular al metaarteriolei este discontinuu, iar la emergența unui capilar poate exista un
inel muscular ce se comportă ca un sfincter pre-capilar

379. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la organizarea funcțională a capilarelor sunt false:
1. - în cadrul rețelei capilare, există capilare adevărate, care prezintă sfincter precapilar și canale
preferențiale ce sunt lipsite de acest sfincter
2. - densitatea capilarelor în plămân este de 6000/ mm3 , în miocard de 5000 mm3, iar în mușchi
scheletic și piele de 4000-30000/ mm3
3. -lungimea individuală este de aproximativ 0.6 cm, diametru de 5-20 µm, suprafața totală de secțiune
la nivel capilar este de aproximativ 4000 cm2 , iar suprafața totală a peretelui capilar este de
aproximativ 6300 m2
4. - densitatea capilarelor este variabilă în funcție de țesut, iar distanța maximă dintre o celulă oarecare
și cel mai apropiat capilar este de 60-80 µm
5. - densitatea capilarelor este variabilă în funcție de țesut, iar distanța maximă dintre o celulă oarecare
și cel mai apropiat capilar este de 90-180 µm
6. - anastomozele arterio-venoase sunt prezente în pielea extremităților, tubul digestiv și plămân și au
efect de scurtcircuitare a patului capilar
7. - în cadrul rețelei capilare, există capilare adevărate, care prezintă sfincter precapilar și canale
preferențiale ce prezintă atât sfincter cât și perete muscular discontinuu
8. -peretele muscular al metaarteriolei este discontinuu, iar la emergența unui capilar poate exista un
inel muscular ce se comportă ca un sfincter pre-capilar
9. - particularitățile morfo-funcționale ale circulației capilare sunt subordonate funcției de transfer de
substanțe
10. - peretele muscular al metaarteriolei este continuu, iar la emergența unui capilar poate exista un inel
muscular ce se comportă ca un sfincter pre-capilar

380. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la curgerea sângelui în capilare sunt adevărate:
1. - datorită proceselor de vasomoție, numărul de capilare deschise nu depinde de activitatea țesutului
perfuzat, cu o repartiție diferențiată în același organ
2. -curgerea în capilare este lentă, nu prezintă fluctuații sistolo-diastolice de presiune și debit și este
separată într-un șir central de hematii și un strat circular periferic de plasmă
3. -curgerea sângelui în capilar este determinată de presiunea arterială, debitul local și de sfincterul
precapilar
4. - curgerea sângelui în capilar este determinată de presiunea arterială diastolică, debitul cardiac și de
sfincterul precapilar

Page 117 of 136

 5. -în mușchiul scheletic în repaus, densitatea capilarelor deschise este de 200-300/ mm3 , iar în activitate
poate deveni de 10 ori mai mare
6. - vasomoția metaarteriolară este suficient de intensă încât să oprească complet curgerea sângelui în
porțiunea respectivă de țesut
7. - curgerea în capilare este lentă, prezintă fluctuații sistolo-diastolice de presiune și debit și este
separată într-un șir central de hematii și un strat circular periferic de plasmă
8. - în mușchiul scheletic în repaus, densitatea capilarelor deschise este de 2000-5000/ mm3 , iar în
activitate poate deveni de 10 ori mai mare
9. -datorită proceselor de vasomoție, numărul de capilare deschise depinde de activitatea țesutului
perfuzat, cu o repartiție diferențiată în același organ
10. -vasomoția metaarteriolară nu este niciodată suficient de intensă încât să oprească complet curgerea
sângelui în porțiunea respectivă de țesut în comparație cu sfincterul precapilar

381. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la curgerea sângelui în capilare sunt adevărate:
1. - în sectorul capilar, viteza de circulație este redusă (5-8 mm/s), datorită suprafeței de secțiune foarte
mari
2. - în capilarul propriu-zis și în segmentul venos, curgerea sângelui este pulsatilă, în acord cu variațiile
de presiune de la acest nivel
3. - presiunea intracapilară în segmentul arterial este de 15-16 mmHg, în segmentul intermediar 15
mmHg, iar în cel venos este de 10-12 mmHg
4. -în capilarul propriu-zis și în segmentul venos, curgerea sângelui este continuă
5. - rezistența mică la curgere în sectorul capilar, alături de o viteză de curgere redusă determină o
cădere de presiune la acest nivel
6. -presiunea intracapilară în segmentul arterial este de 35-36 mmHg, în segmentul intermediar 25
mmHg, iar în cel venos este de 10-12 mmHg
7. -în sectorul capilar, viteza de circulație este redusă (0.5-0.8 mm/s), datorită suprafeței de secțiune
foarte mari
8. -rezistența mare la curgere în sectorul capilar determină o cădere de presiune la acest nivel
9. -viteza de circulație mare în sectorul capilar facilitează schimburile transcapilare
10. -viteza de circulație redusă facilitează schimburile transcapilare

382. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la curgerea sângelui în capilare sunt false:
1. - curgerea sângelui în capilar este determinată de presiunea arterială, debitul local și de sfincterul
precapilar
2. - viteza de circulație redusă facilitează schimburile transcapilare
3. - în mușchiul scheletic în repaus, densitatea capilarelor deschise este de 2000-5000/ mm3 , iar în
activitate poate deveni de 10 ori mai mare
4. - în sectorul capilar, viteza de circulație este redusă (0.5-0.8 mm/s), datorită suprafeței de secțiune
foarte mari
5. - în sectorul capilar, viteza de circulație este redusă (5-8 mm/s), datorită suprafeței de secțiune foarte
mari
6. -tonusul capilar reprezintă starea de semidistensie permanentă a capilarului
7. - presiunea intracapilară în segmentul arterial este de 15-16 mmHg, în segmentul intermediar 15
mmHg, iar în cel venos este de 10-12 mmHg
8. - curgerea în capilare este lentă, prezintă fluctuații sistolo-diastolice de presiune și debit și este
separată într-un șir central de hematii și un strat circular periferic de plasmă
9. -în condiții bazale, capilarele se închid și se deschid ritmic, cu o frecvență de 6-12/ min
10. - vasomoția metaarteriolară este suficient de intensă încât să oprească complet curgerea sângelui în
porțiunea respectivă de țesut

383.Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la transferul de substanță prin peretele capilarelor sunt
adevărate:

Page 118 of 136

 1. principalele modalități prin care se pot efectua schimburile transcapilare de substanțe sunt:
difuziunea, filtrarea și reabsorbția, transcitoza
2. în mod normal, mișcarea apei și a substanțelor dizolvate se realizează în cea mai mare parte prin
difuziune (aprox 30 mL/100g/ min)
3. principalele modalități prin care se pot efectua schimburile transcapilare de substanțe sunt:
difuziunea, filtrarea și transcitoza
4. prin diapedeză, elementele figurate pot trece din lumenul capilar în interstițiu
5. în cazul apei și a substanțelor hidrofile, difuziunea se realizează prin pori
6. în cazul apei și a substanțelor hidrofile, difuziunea se realizează transmembranar
7. în mod normal, mișcarea apei și a substanțelor dizolvate se realizează în cea mai mare parte prin
difuziune (aprox 300 mL/100g/ min)
8. diapedeză nu poate explica trecerea elementelor figurate din lumenul capilar în interstițiu
9. în cazul substanțelor lipofile, difuziunea se realizează transmembranar
10. în cazul substanțelor hidrofile, difuziunea se realizează transmembranar

384.Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la transferul de substanță prin peretele capilarelor sunt
adevărate:
1. -contracția fibrele contractile intracelulare determină modificarea formei și volumului celulelor
endoteliale modificând astfel permeabilitatea peretelui capilar
2. - calciul, bradikinina, histamina nu au efecte asupra dinamicii porilor transcapilari
3. - în capilarele fenestrate, porii transcelulari sunt largi (2-10 nm) și sunt acoperiți de o membrană
mucoproteică
4. - în ficat, măduva hematogenă și splină capilarele prezintă pori de dimensiuni mici
5. -durata mare de contact a sângelui cu celulele endoteliale (aprox 3 sec) facilitează schimburile
transcapilare
6. -calciul, bradikinina, histamina au efecte asupra dinamicii porilor transcapilari
7. -în ficat, măduva hematogenă și splină capilarele au aspect sinusoid
8. - durata mare de contact a sângelui cu celulele endoteliale (aprox 0.3 sec) facilitează schimburile
transcapilare
9. -în capilarele fenestrate, porii transcelulari sunt largi (20-100 nm) și sunt acoperiți de o membrană
mucoproteică
10. - contracția fibrele contractile intracelulare determină modificarea formei și volumului celulelor
endoteliale modificând astfel permeabilitatea arterelor medii

385.Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la transferul de substanță prin peretele capilarelor sunt
adevărate:
1. - rata transferului prin transcitoză este de 80 de ori mai mare decât debitul plasmatic
2. -factorii majori de care depinde difuzibilitatea sunt reprezentați de conformația chimică a moleculei și
hidrosolubilitatea sa
3. -veziculele de pinocitoză sunt implicate în schimbul de substanțe lipofobe cu moleculă mare (> 30
nm)
4. -ecuația lui Fick nu se poate aplica difuziunii prin peretele capilar
5. -rata transferului prin difuziune este de 80 de ori mai mare decât debitul plasmatic
6. - veziculele de pinocitoză sunt formate pe versantul bazal și deversează conținutul pe versantul
luminal
7. -rata de schimb depinde de coeficientul de permeabilitate
8. - veziculele de pinocitoză sunt implicate în schimbul de substanțe lipofobe cu moleculă mare (<30
nm)
9. -veziculele de pinocitoză sunt formate pe versantul luminal și deversează conținutul pe versantul
bazal
10. -factorii determinanți ai ratei de difuziune sunt: suprafața de schimb, grosimea peretelui, diferența de
concentrație, coeficientul de permeabilitate al substanței precum și dinamica unor procese metabolice

386.Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la transferul de substanță prin peretele capilarelor sunt
adevărate: oi

Page 119 of 136

 1. în cazul în care sfincterul precapilar se închide, presiunea intracapilară este dictată de cea limfatică
2. cu excepția presiunii hidrostatice intraluminale, toate presiunile participante rămân relativ constante
de-a lungul capilarului
3. cu excepția presiunii hidrostatice intraluminale, toate presiunile participante se modifică de-a lungul
capilarului
4. la nivelul peretelui capilar, rata totală de transport net a apei prin filtrare este de 16 mL/min, cu un
coeficient mediu de filtrare de 6.67 mL/min/mmHg
5. valoarea medie a filtrării reprezintă 5.5% din volumul plasmei
6. echilibrul Starling descrie presiunile hidrostatice și coloidosmotice care se sumează algebric și
determină presiunea efectivă de filtrare
7. valoarea medie a filtrării reprezintă 0.5% din volumul plasmei
8. presiunea hidrostatică la nivelul capilarului nu este influențată de rezistențele pre și post capilare
9. în cazul în care sfincterul precapilar se închide, presiunea intracapilară este dictată de cea venoasă
10. la nivelul peretelui capilar, rata totală de transport net a apei prin filtrare este de 6 mL/min, cu un
coeficient mediu de filtrare de 16.67 mL/min/mmHg

387. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la transferul de substanță prin peretele capilarelor sunt false:
1. - în capilarele fenestrate, porii transcelulari sunt largi (20-100 nm) și sunt acoperiți de o membrană
mucoproteică
2. - durata mare de contact a sângelui cu celulele endoteliale (aprox 0.3 sec) facilitează schimburile
transcapilare
3. -factorii determinanți ai ratei de difuziune sunt: suprafața de schimb, grosimea peretelui, diferența de
concentrație, coeficientul de permeabilitate al substanței precum și dinamica unor procese metabolice
4. - echilibrul Starling descrie presiunile hidrostatice și coloidosmotice care se sumează algebric și
determină presiunea efectivă de filtrare
5. -presiunea intracapilară în segmentul arterial este de 15-16 mmHg, în segmentul intermediar 15
mmHg, iar în cel venos este de 10-12 mmHg
6. - în capilarele fenestrate, porii transcelulari sunt largi (2-10 nm) și sunt acoperiți de o membrană
mucoproteică
7. - veziculele de pinocitoză sunt implicate în schimbul de substanțe lipofobe cu moleculă mare (> 30
nm)
8. -principalele modalități prin care se pot efectua schimburile transcapilare de substanțe sunt:
difuziunea, filtrarea și transcitoza
9. - prin diapedeză, elementele figurate pot trece din lumenul capilar în interstițiu
10. -în mod normal, mișcarea apei și a substanțelor dizolvate se realizează în cea mai mare parte prin
difuziune (aprox 30 mL/100g/ min)

388. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la sistemul venos sunt adevărate:

1. -venele intracraniene prezintă fluctuații de presiune dar acestea nu sunt corelate cu presiunea
lichidului cefalorahidian
2. - circulația venoasă reprezintă un rezervor sanguin, ce conține 40-45% din masa sanguină
3. -curgerea sângelui în sistemul venos este guvernată de legea lui Ohm
4. - marile sectoare ale circulației venoase includ: sectorul supradiafragmatic, abdominal și cel al
membrelor superioare
5. -returul venos este egal cu debitul cardiac dacă se neglijează fluctuațiile de volum ale rezervorului
venos
6. -circulația venoasă reprezintă un rezervor sanguin, ce conține 60-70% din masa sanguină
7. - curgerea sângelui în sistemul venos nu este guvernată de legea lui Ohm, așa cum se aplică în
sectorul arterial
8. -splina, ficatul, plexurile subpapilare conțin un volum mare de sânge și posibilitate de mobilizare a
acestuia prin venoconstricție
9. - splina, ficatul, plexurile subpapilare conțin un volum mare de sânge însă o posibilitate redusă de
mobilizare a acestuia prin venoconstricție
10. -marile sectoare ale circulației venoase includ: sectorul supradiafragmatic, abdominal și cel al
membrelor inferioare

Page 120 of 136

389. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la sistemul venos sunt adevărate:
1. -complianța sectorului venos este de 24 de ori mai mare decât cea a sectorului arterial
2. - distensibilitatea sectorului venos este de 24 de ori mai mare decât cea a sectorului arterial
3. - inervația venelor este reprezentată de fibre simpatice vasoconstrictoare, iar mediatorul este
reprezentat de acetilcolina
4. - datorită complianței, venele nu permit variații mari de calibru în funcție de presiun
5. -venele membrelor prezintă valvule cu rol în direcționarea coloanei de sânge
6. -volumul total al venelor este de 5 ori mai mare decât al arterelor, iar complianța este de 24 de ori mai
mare
7. -inervația venelor este reprezentată de fibre simpatice vasoconstrictoare, iar mediatorul este
reprezentat de noradrenalina
8. -presiunea transmurală determină volumul venos, astfel încât variații mici ale presiunii determină
variații mari de volum
9. -datorită complianței, venele permit variații mari de calibru în funcție de presiune
10. - presiunea transmurală determină volumul venos, astfel încât variații mari ale presiunii determină
variații mari de volum

390. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la sistemul venos sunt adevărate:

1. - relaxarea venelor este asigurată prin prezența de mușchi neted și inervație simpatică
2. -fenomenul de recuperare apare în cazul unei creșteri rapide de volum cu o creștere inițială a presiunii
ce este urmată de o scădere, însă fără modificarea volumului
3. -fenomenul de fluaj apare în cazul distensiei venoase la presiune constantă conducând la creșterea
volumului
4. - constricția venelor destinse are un efect evident mai important privind variația de volum, adică
mobilizarea sângelui (în limitele de funcționare a mușchiului striat)
5. - fenomenul de recuperare apare în cazul distensiei venoase la presiune constantă conducând la
creșterea volumului
6. - fenomenul de fluaj apare în cazul unei creșteri rapide de volum cu o creștere inițială a presiunii ce
este urmată de o scădere, însă fără modificarea volumului
7. -relația dintre volumul venos și presiunea venoasă evidențiază deplasarea curbei presiune volum spre
stânga pentru domeniul de presiune redusă
8. - relația dintre volumul venos și presiunea venoasă evidențiază deplasarea curbei presiune volum spre
dreapta pentru domeniul de presiune redusă
9. -constricția venelor destinse are un efect evident mai important privind variația de volum, adică
mobilizarea sângelui (în limitele de funcționare a mușchiului neted)
10. -contractilitatea venelor este asigurată prin prezența de mușchi neted și inervație simpatică

391. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la sistemul venos sunt false:

1. -inervația venelor este reprezentată de fibre simpatice vasoconstrictoare, iar mediatorul este
reprezentat de acetilcolina
2. - fenomenul de recuperare apare în cazul distensiei venoase la presiune constantă conducând la
creșterea volumului
3. - marile sectoare ale circulației venoase includ: sectorul supradiafragmatic, abdominal și cel al
membrelor inferioare
4. - fenomenul de fluaj apare în cazul distensiei venoase la presiune constantă conducând la creșterea
volumului
5. -circulația venoasă reprezintă un rezervor sanguin, ce conține 40-45% din masa sanguină
6. - datorită complianței, venele nu permit variații mari de calibru în funcție de presiune
7. - complianța sectorului venos este de 24 de ori mai mare decât cea a sectorului arterial
8. - constricția venelor destinse are un efect evident mai important privind variația de volum, adică
mobilizarea sângelui (în limitele de funcționare a mușchiului neted)
9. -splina, ficatul, plexurile subpapilare conțin un volum mare de sânge însă o posibilitate redusă de
mobilizare a acestuia prin venoconstricție
10. - presiunea transmurală determină volumul venos, astfel încât variații mici ale presiunii determină
variații mari de volum

Page 121 of 136

392. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la sistemul venos sunt adevărate:
1. -în mica circulație, presiunea scade de la 6-8 mmHg în capilarele pulmonare până la 4-5 mmHg în
atriul stâng
2. -în venele mari, presiunea venoasă poate coborî în cursul inspirului forțat până la -4 mmHg
3. -în ortostatism, presiunea venoasă la nivelul membrelor inferioare este de 90 mmHg, în timp ce la
jugulară este de 0 mmHg
4. -presiunea venoasă la nivelul venelor superficiale este de 4-12 cm H2O
5. -presiunea venoasă la nivelul venelor profunde este de 0-2 cm H2O
6. -în cursul ciclului cardiac, pe jugulogramă apar 3 deflexiuni negative și 2 deflexiuni pozitive,
deflexiuni ce corespund modificărilor de presiune la nivelul atriului drept
7. - în marea circulație, presiunea scade de la 6-8 mmHg în capilarele pulmonare până la 4-5 mmHg în
atriul stâng
8. -jugulograma se poate înregistra prin plasarea unui traductor piezoelectric pe tegumentul supraiacent
unei vene suficient superficiale
9. - în venele mici, presiunea venoasă poate coborî în cursul inspirului forțat până la -4 mmHg
10. - în clinostatism, presiunea venoasă la nivelul membrelor inferioare este de 90 mmHg, în timp ce la
jugulară este de 0 mmHg

393. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la sistemul venos sunt adevărate:

1. -în fibrilația atrială, unda a de pe jugulogramă dispare
2. -deflexiunea a de pe jugulogramă corespunde sistolei atriale
3. - în stenoza tricuspidiană, unda a de pe jugulogramă dispare, iar depresiunea y devine mai evidentă
4. -în stenoza tricuspidiană, unda a de pe jugulogramă este mai amplă, iar depresiunea y diminuă până
la dispariție
5. - în fibrilația atrială, unda a de pe jugulogramă devine mai proeminentă
6. - deflexiunea c de pe jugulogramă este pozitivă și corespunde bombării planșeului atrioventricular
spre atriul stâng în sistola ventriculară izovolumică
7. - deflexiunea v de pe jugulogramă corespunde restabilirii poziției inițiale a planșeului în sistola
ventriculară izovolumică
8. - deflexiunea a de pe jugulogramă corespunde sistolei ventriculare
9. -deflexiunea v de pe jugulogramă corespunde restabilirii poziției inițiale a planșeului în diastola
ventriculară izovolumică
10. -deflexiunea c de pe jugulogramă este pozitivă și corespunde bombării planșeului atrioventricular
spre atriul drept în sistola ventriculară izovolumică

394. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la sistemul venos sunt false:

1. - relația dintre volumul venos și presiunea venoasă evidențiază deplasarea curbei presiune volum spre
dreapta pentru domeniul de presiune redusă
2. - deflexiunea a de pe jugulogramă corespunde sistolei atriale
3. - circulația venoasă reprezintă un rezervor sanguin, ce conține 40-45% din masa sanguină
4. - deflexiunea c de pe jugulogramă este pozitivă și corespunde bombării planșeului atrioventricular
spre atriul stâng în sistola ventriculară izovolumică
5. -inervația venelor este reprezentată de fibre simpatice vasoconstrictoare, iar mediatorul este
reprezentat de noradrenalina
6. - fenomenul de fluaj apare în cazul unei creșteri rapide de volum cu o creștere inițială a presiunii ce
este urmată de o scădere, însă fără modificarea volumului
7. - jugulograma se poate înregistra prin plasarea unui traductor piezoelectric pe tegumentul supraiacent
unei vene suficient superficiale
8. -distensibilitatea sectorului venos este de 24 de ori mai mare decât cea a sectorului arterial
9. -în venele mici, presiunea venoasă poate coborî în cursul inspirului forțat până la -4 mmHg
10. - fenomenul de recuperare apare în cazul unei creșteri rapide de volum cu o creștere inițială a
presiunii ce este urmată de o scădere, însă fără modificarea volumului

395. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la circulația limfatică sunt adevărate:

1. - limfa este drenată în venele subclaviculare prin canalul limfatic drept

Page 122 of 136

 2. -limfa este drenată în venele subclaviculare prin canalul limfatic drept și prin canalul toracic
3. - sistemul limfatic nu reprezintă o cale derivativă de drenaj a lichidului interstițial
4. -canalul limfatic drept transportă limfa din membrul superior drept și jumătatea dreaptă a capului,
gâtului și toracelui (parțial)
5. -capilarele limfatice au aspect incipient în fund de sac și un diametru de 60-80 µm
6. -canalul toracic transportă limfa din membrul superior drept și jumătatea dreaptă a capului, gâtului și
toracelui (parțial)
7. -sunt lipsite de circulație limfatică țesutul epitelial, osos, cartilaginos și sistemul nervos central
8. -elementele componente ale circulației limfatice sunt vasele limfatice (capilare, vene, colectoare
limfatice) și ganglionii limfatici
9. -elementele componente ale circulației limfatice sunt vasele limfatice (capilare și colectoare limfatice)
și ganglionii limfatici
10. -sistemul limfatic reprezintă o cale derivativă de drenaj a lichidului interstițial

396. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la circulația limfatică sunt adevărate:

1. -mușchiul neted din peretele vaselor limfatice asigură prin contractilitate modificări de calibru și de
presiune luminală
2. -mușchiul neted din peretele vaselor limfatice nu poate asigura prin contractilitate modificări de
calibru și de presiune luminală
3. -celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic nu prezintă joncțiuni strânse și sunt
dispuse parțial suprapuse realizând structuri de tip valvular
4. -celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic prezintă filamente citoplasmatice
contractile
5. - celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic sunt conectate prin joncțiuni
intercelulare strânse
6. - celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic nu prezintă filamente citoplasmatice
contractile
7. - celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic prezintă joncțiuni strânse și sunt
dispuse parțial suprapuse realizând structuri de tip valvular
8. -celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic sunt conectate prin rare joncțiuni
intercelulare
9. - dispozitivul valvular al capilarelor limfatice permite deschiderea acestuia când țesutul este
comprimat prin acumularea de lichid
10. -dispozitivul valvular al capilarelor limfatice permite deschiderea acestuia când țesutul este destins
prin acumularea de lichid

397. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la circulația limfatică sunt adevărate:

1. -debitul limfatic de repaus este de 200 ml/h la nivelul canalului toracic
2. -concentrația de lipide este de 10-20% la nivel de canal toracic
3. -compoziția limfei prezintă variații regionale în ceea ce privește concentrația proteică, aceasta fiind
în medie de 20 g/ l
4. -concentrația de lipide este de 1-2% la nivel de canal toracic
5. - rata de formare a limfei într-un țesut nu poate suferi modificări
6. -rata de formare a limfei într-un țesut poate crește de 10-15 ori
7. -celulele endoteliale limfatice nu sunt atașate de țesutul înconjurător și sunt solidare între ele
8. -debitul limfatic de repaus este de 100ml/h la nivelul canalului toracic
9. -presiunea hidrostatică interstițială, creșterea presiunii sângelui capilar, scăderea presiunii oncotice a
plasmei, creșterea presiunii oncotice interstițiale și creșterea permeabilității capilare sunt factori care
determină variabilitatea debitului limfatic
10. - compoziția limfei prezintă variații regionale în ceea ce privește concentrația proteică, aceasta fiind
în medie de 40 g/ l

398. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la circulația limfatică sunt false:

1. -dispozitivul valvular al capilarelor limfatice permite deschiderea acestuia când țesutul este destins
prin acumularea de lichid

Page 123 of 136

 2. - capilarele limfatice au aspect incipient în fund de sac și un diametru de 60-80 µm
3. -presiunea hidrostatică interstițială, creșterea presiunii sângelui capilar, scăderea presiunii oncotice a
plasmei, creșterea presiunii oncotice interstițiale și creșterea permeabilității capilare sunt factori care
determină variabilitatea debitului limfatic
4. - celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic sunt conectate prin rare joncțiuni
intercelulare
5. -celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic nu prezintă filamente citoplasmatice
contractile
6. - celulele endoteliale care formează peretele capilarului limfatic sunt conectate prin joncțiuni
intercelulare strânse
7. - compoziția limfei prezintă variații regionale în ceea ce privește concentrația proteică, aceasta fiind în
medie de 40 g/ l
8. -sistemul limfatic nu reprezintă o cale derivativă de drenaj a lichidului interstițial
9. - canalul toracic transportă limfa din membrul superior drept și jumătatea dreaptă a capului, gâtului și
toracelui (parțial)
10. -concentrația de lipide este de 1-2% la nivel de canal toracic

399. Următoarea/ următoarele afirmații cu privire la circulația limfatică sunt adevărate:

1. - circulația limfatică asigură recuperarea de lipide, cu menținerea unei concentrații proteice scăzute în
interstițiu
2. -rolul de drenaj al lichidului interstițial și cel de recuperare a proteinelor din interstițiu sunt
dependente
3. --insuficiența funcțională a circulației limfatice se traduce prin edem (alb, moale, dureros,
generalizat)
4. -în intestin, capilarele limfatice participă la absorbția nutrimentelor, mai ales a lipidelor
5. -funcția principală a circulației limfatice este de a readuce în circulație excesul de lichid interstițial și
de transport a particulelor voluminoase
6. -circulația limfatică asigură recuperarea de proteine, cu menținerea unei concentrații proteice scăzute
în interstițiu
7. -funcția principală a circulației limfatice este de a readuce în circulație excesul de lichid capilar și de
transport a particulelor voluminoase
8. -în intestin, capilarele limfatice participă la absorbția nutrimentelor, mai ales a glucidelor
9. -rolul de drenaj al lichidului interstițial și cel de recuperare a proteinelor din interstițiu sunt
interdependente
10. -insuficiența funcțională a circulației limfatice se traduce prin edem (alb, moale, nedureros,
generalizat)

400. Se consideră valori normale pentru presiunea arterială sistolică următoarele:

1. 65 mmHg
2. 120 mmHg
3. 115 mmHg
4. 70 mmHg
5. 100 mmHg
6. 105 mmHg
7. 60 mmHg
8. 110 mmHg
9. 75 mmHg
10. 80 mmHg

401. Se consideră valori normale pentru presiunea arterială diastolică următoarele:

1. 70 mmHg
2. 80 mmHg
3. 110 mmHg
4. 65 mmHg
5. 60 mmHg

Page 124 of 136

 6. 120 mmHg
7. 75 mmHg
8. 115 mmHg
9. 105 mmHg
10. 100 mmHg

402. Factori determinanți ai presiunii arteriale sunt:

1. Contracția mușchilor scheletici de la nivelul membrelor inferioare
2. Zgomotele Korotkov
3. Temperatura mediului ambiant
4. Elasticitatea sistemului arterial
5. Întoarcerea venoasă
6. Elasticitatea sistemului venos
7. Frecvența cardiacă
8. Rezistența periferică
9. Volumul sanguin
10. Debitul sistolic

403. Următoarele etape în determinarea presiunii arteriale prin metoda palpatorie sunt corecte:
1. Prima pulsație simțită indică presiunea diastolică
2. Se determină pulsul la artera carotidă
3. Se decomprimă manșonul până la apariția pulsului
4. Prima pulsație simțită indică presiunea sistolică
5. Se decomprimă manșonul până la dispariția pulsului
6. Se comprimă aer în manșon până la dispariția pulsului
7. Se determină pulsul la artera radială
8. Se aplică manșonul tensiometrului pe antebraț, sub plica cotului
9. Se aplică manșonul tensiometrului pe braț, deasupra plicii cotului
10. Se comprimă aer în manșon până la apariția pulsului

404. Următoarele etape în determinarea presiunii arteriale prin metoda ascultatorie sunt corecte:
1. Se decomprimă manșonul până la apariția primului zgomot de curgere turbulentă (Korotkov) –
tensiunea arterială sistolică
2. Se comprimă aer în manșon până la o presiune superioară celei sistolice
3. Se comprimă aer în manșon până la o presiune inferioară cu 10-20 mmHg celei sistolice
4. Se plasează capsula aneroidă a stetoscopului mai jos de manșonul tensiometrului
5. Se decomprimă manșonul până la apariția primului zgomot de curgere turbulentă (Korotkov) –
tensiunea arterială diastolică
6. Se aplică manșonul tensiometrului pe braț, deasupra plicii cotului
7. Se plasează capsula aneroidă a stetoscopului deasupra manșonului tensiometrului
8. Ultimul zgomot Korotkov ne indică tensiunea arterială sistolică
9. Se aplică manșonul tensiometrului pe antebraț, sub plica cotului
10. Ultimul zgomot Korotkov ne indică tensiunea arterială diastolică

405. Alegeți afirmațiile corecte referitoare la pulsul arterial:

1. Reprezintă distensia ritmică a pereților arteriali produsă de expulzia sângelui din atriul stâng în aortă
în timpul sistolei atriale
2. Are o frecvență de 100-140 b/min
3. Poate fi detectat palpator prin compresia arterei pe planul dur subiacent
4. Reprezintă distensia ritmică a pereților arteriali produsă de expulzia sângelui din ventriculul stâng în
aortă în timpul sistolei ventriculare
5. Creșterea frecvenței se numește tahicardie
6. Creșterea frecvenței se numește bradicardie

Page 125 of 136

 7. Are o frecvență de 70-80 b/min
8. Poate fi detectat palpator prin compresia venei pe planul dur subiacent
9. Scăderea frecvenței se numește tahicardie
10. Scăderea frecvenței se numește bradicardie

406. Creșterea debitului cardiac apare în următoarele situații:

1. În somn
2. Sarcină
3. În hipertensiunea arterială
4. În insuficiența cardiacă
5. Înaintea ingestiei de alimente
6. Înaintarea în vârstă
7. Temperatură crescută
8. Efort
9. Postprandial
10. Emoții

407. Referitor la caracterele circulației venoase sunt adevărate:

1. Venele au o complianță mică
2. Presarcina (volumul telediastolic) nu depinde de întoarcerea venoasă
3. Returul venos nu influențează debitul cardiac
4. Presarcina (volumul telediastolic) depinde de întoarcerea venoasă
5. Returul venos influențează debitul cardiac
6. Face parte din sistemul de înaltă presiune
7. Venele realizează o stocare și furnizare de sânge constantă
8. Venele realizează o stocare și furnizare de sânge variabilă
9. Venele au o complianță mare
10. Face parte din sistemul de joasă presiune

408. Referitor la caracterele circulației venoase sunt adevărate:

1. Viteza de curgere a sângelui prin vene este mai mare decât prin artere
2. Rezistența la curgere este mică
3. Viteza de curgere a sângelui prin vene este mai mică decât prin artere
4. Viteza de circulație în vene crește progresiv spre cord
5. Viteza de circulație în vene scade progresiv spre cord
6. Calibrul vascular scade progresiv dinspre periferie spre cord
7. Rezistența la curgere este mare
8. Suprafața totală de secțiune scade progresiv dinspre periferie spre cord
9. Suprafața totală de secțiune crește progresiv dinspre periferie spre cord
10. Calibrul vascular crește progresiv dinspre periferie spre cord

409. Factorii ce determină și influențează circulația venoasă sunt:

1 Pulsațiile arterelor învecinate
2 Efectul de aspirație al ventriculului drept
3 Pulsațiile venelor învecinate
4 Refluxul sângelui spre venele cave este prevenit de prezența valvelor
5 Sistola ventriculului stâng nu influențează circulația venoasă
6 Mișcările respiratorii
7 Aspirația toracică determinată de presiunea pozitivă crescută intratoracică în inspir
8 Complianța și statusul contractil venos
9 Contracțiile mușchilor membrelor inferioare influențează circulația sângelui în vena jugulară
10 Contracția mușchilor membrelor

410. Referitor la capilare sunt adevărate:

Page 126 of 136

 1. Nu sunt implicate în homeostazia hidro-electrolitică
2. Permit schimbul permanent de apă și ioni între spațiul intravascular și cel interstițial
3. Reprezintă un sistem de legătură între venule și vene
4. Reprezintă un sistem de legătură între circulația arterială și cea venoasă
5. Asigură schimburile nutritive
6. Nu sunt implicate în termoreglare
7. Fac parte din sistemul vascular de joasă presiune
8. Sunt implicate în termoreglare
9. Fac parte din sistemul vascular de înaltă presiune
10. Reprezintă un sistem de legătură între artere și arteriole

411. Despre endoteliul vascular sunt adevărate următoarele:

1. Este un strat de celule plate dispuse pe suprafața internă a vaselor sanguine
2. Influențează tonusul vascular direct prin preluarea și metabolismul substanțelor vasoactive
3. Este esențial în schimburile de substanțe dintre sânge și țesuturi
4. Este un strat de celule plate dispuse pe suprafața externă a vaselor sanguine
5. Celulele endoteliale nu sunt implicate în metabolismul lipoproteinelor circulante
6. Celulele endoteliale secretă factori de creștere
7. Oferă vaselor sanguine o suprafață internă netedă
8. Oferă vaselor sanguine o suprafață externă netedă
9. Influențează tonusul vascular indirect prin factorii vasoactivi secretați
10. Influențează tonusul vascular direct prin factorii vasoactivi secretați

412. Referitor la organizarea funcțională a capilarelor sunt adevărate:

1. Sângele poate curge permanent din arteriolă spre venulă în perioadele de activitate metabolică intensă
2. Venulele au perete muscular continuu
3. Capilarele sunt colectate de o arteriolă
4. Mai multe capilare rezultă dintr-o metarteriolă
5. Capilarele sunt colectate de o venulă
6. Peretele muscular al metarteriolei este continuu
7. Venulele au perete muscular discontinuu
8. În cadrul rețelei capilare există capilare adevărate ce nu prezintă sfincter precapilar și canale
preferențiale ce posedă sfincter precapilar
9. Peretele muscular al metarteriolei este discontinuu
10. La emergența unui capilar poate exista un inel muscular ce se comportă ca un sfincter precapilar

413. În sectorul capilar:

1. În segmentul arterial curgerea sângelui este slab pulsatilă
2. Viteza de circulație este de aproximativ 5-8 mm/s
3. Presiunea intracapilară în segmentul venos este 10-12 mm Hg
4. Presiunea intracapilară în segmentul arterial este 25-26 mm Hg
5. Viteza de circulație este redusă (0,5-0,8 mm/s)
6. Rezistența la curgere este mare
7. Presiunea intracapilară în segmentul venos este 18-20 mm Hg
8. Rezistența la curgere este mică
9. Presiunea intracapilară în segmentul arterial este 35-36 mm Hg
10. În capilarul propriu-zis curgerea sângelui este slab pulsatilă

414. Despre circulația arterială sunt adevărate:

1. Arterele transportă sânge oxigenat în circulația sistemică
2. Aorta și ramurile sale sunt artere tipice de conducere
3. Arterele transportă sânge cu o concentrație mai mare în dioxid de carbon în circulația pulmonară
4. Arterele transportă sânge cu o concentrație mai mare în dioxid de carbon în circulația sistemică
5. Aorta și ramurile sale sunt artere tipice de rezistență
6. Arterele mici și arteriolele sunt vase de conducere

Page 127 of 136

 7. Arterele mici și arteriolele sunt vase de rezistență
8. Arterele transportă sânge oxigenat în circulația pulmonară
9. Aorta și ramurile sale opun o rezistență mare față de curgerea sângelui
10. Aorta și ramurile sale nu opun o rezistență mare față de curgerea sângelui

415. Despre circulația venoasă sunt adevărate:

1. Curgerea sângelui prin vene este influențată de presiunea la nivel capilar
2. Venele transportă sânge oxigenat în circulația sistemică
3. Venele transportă sânge oxigenat în circulația pulmonară
4. Circulația venoasă conține 10 % din volemie
5. Venele transportă sânge cu o concentrație mai mare în dioxid de carbon în circulația sistemică
6. Venele transportă sânge cu o concentrație mai mare în dioxid de carbon în circulația pulmonară
7. Curgerea sângelui prin vene este influențată de rezistența la curgere
8. În mod normal debitul cardiac diferă de întoarcerea venoasă
9. Curgerea sângelui prin vene nu este influențată de gradientul presional dintre capilarul venos și atriul
drept
10. Circulația venoasă conține 60-70 % din volemie

416. Despre vene sunt adevărate:

1. Defectele valvulelor în cuib de rândunică duc la stază venoasă și varice
2. Venele nu permit variații mari de calibru datorită multitudinii de fibre elastice prezente în pereții lor
3. Valvulele în cuib de rândunică favorizează refluarea sângelui spre periferie
4. Valvulele în cuib de rândunică se găsesc la nivelul venelor membrelor inferioare
5. Valvulele în cuib de rândunică împiedică refluarea sângelui spre periferie
6. Inervația venelor este realizată de fibre simpatice vasoconstrictoare
7. Inervația venelor este realizată de fibre parasimpatice vasoconstrictoare
8. Din punct de vedere histologic venele sunt alcătuite din 3 straturi: intimă, medie și adventice
9. Valvulele în cuib de rândunică se găsesc la nivelul venelor craniene
10. Valvulele în cuib de rândunică împiedică întoarcerea venoasă

417. Despre sistemul limfatic se pot spune următoarele:

1. Țesutul cartilaginos drenează în canalul limfatic stâng
2. Limfa se formează la nivelul capilarelor limfatice din lichidul interstițial
3. Vasele limfatice sunt reprezentate de artere, capilare, vene și colectoare limfatice
4. Sunt lipsite de circulație limfatică țesuturile epitelial, osos și cartilaginos
5. Țesutul osos drenează în canalul limfatic drept
6. 10 % din debitul de formare a limfei revine în circulația sanguină la nivelul ganglionilor
7. Este alcătuit din vase limfatice și ganglioni limfatici
8. Reprezintă o cale derivată de drenaj a lichidului interstițial
9. Limfa ajunge la nivelul cordului prin venele subclaviculare
10. Sistemul nervos central drenează în canalul limfatic drept

418. În comparație cu circulația arterială sistemică circulația venoasă sistemică are următoarele caracteristici:
1. Este non-pulsatilă
2. Este pulsatilă
3. Este non-turbulentă
4. Viteză de curgere mai mică
5. Presiunea venoasă scăzută
6. Rezistență la curgere mică
7. Viteză de curgere mai mare
8. Presiunea venoasă crescută
9. Este turbulentă
10. Rezistență la curgere mare

419. Circulația limfatică este favorizată de următorii factori:

Page 128 of 136

 1. Ciclul respirator
2. Contracția musculaturii scheletice
3. Pulsațiile arterelor vecine
4. Diastola atrială stângă
5. Diastazis cardiac
6. Contracția venelor vecine
7. Contracțiile tubului digestiv
8. Compresii locale
9. Mișcările corpului
10. Sistola ventriculară dreaptă

420. Sunt factori sanguini determinanți ai presiunii arteriale următorii:

1. Debitul cardiac
2. Numărul elementelor figurate
3. Vâscozitatea sângelui
4. Elasticitatea pereților arteriali
5. Concentrația colesterolului
6. Concentrația proteinelor totale
7. Frecvența cardiacă
8. Concentrația lipidelor
9. Calibrul vascular
10. Forța de contracție a ventriculului stâng

421. Sunt factori cardiaci determinanți ai presiunii arteriale următorii:

1. Concentrația proteinelor totale
2. Postsarcina
3. Frecvența cardiacă
4. Numărul elementelor figurate
5. Debitul cardiac
6. Presarcina
7. Vâscozitatea sângelui
8. Concentrația lipidelor
9. Concentrația colesterolului
10. Forța de contracție ventriculară

422. Următorii factori nu influențează întoarcerea venoasă:

1. Sistola ventriculară
2. Pulsațiile arterelor învecinate
3. Contracția mușchilor membrelor
4. Contracțiile mușchilor membrelor inferioare ce influențează circulația sângelui în vena jugulară
5. Pulsațiile venelor învecinate
6. Aspirația toracică determinată de presiunea pozitivă crescută intratoracică în inspir
7. Gravitația
8. Gravitația ce favorizează întoarcerea venoasă în vasele de sub cord
9. Prezența valvulelor în cuib de rândunică ce previn refluxul sângelui spre venele cave
10. Aspirația toracică

423. Următoarele referitoare la presiunea venoasă sunt adevărate:

1. Creșteri patologice apar în șoc, varice
2. Scăderi patologice apar în insuficiența cardiacă dreaptă
3. Scăderi patologice apar în colaps, șoc, varice
4. Variații fiziologice apar în efort fizic, stări emoționale, modificări posturale
5. Este mai scăzută în inspir și crește în efort
6. Creșteri patologice apar în insuficiența cardiacă dreaptă
7. Este mai crescută în inspir și scade în efort
8. Nu suferă variații cu modificarea posturii

Page 129 of 136

 9. În ortostatism la nivelul membrelor inferioare este de 20 mm Hg
10. În ortostatism la nivelul membrelor inferioare este de 90 mm Hg

424. Sunt adevărate despre presiunea arterială următoarele:

1. Scade în condiții de stres
2. Scade in hiperaldosteronism
3. Crește în condiții de stres
4. Crește în condițiile temperaturilor scăzute
5. Crește la trecerea de la clino la ortostatism
6. Scade în condițiile temperaturilor scăzute
7. Crește în hiperaldosteronism
8. Scade la trecerea de la clino la ortostatism
9. Scade în hipersecreția de hormon antidiuretic
10. Crește în hipersecreția de hormon antidiuretic

425. Sunt factori determinanți ai presiunii arteriale următorii:

1. cardiaci (volemie, vâscozitate)
2. cardiaci (rezistența periferică)
3. vasculari (elasticitate, rezistența periferică)
4. cardiaci (debit cardiac)
5. sanguini (frecvența cardiacă)
6. vasculari (forța de contracție)
7. cardiaci (forța de contracție)
8. cardiaci (elasticitate)
9. sanguini (volemie, vâscozitate)
10. cardiaci (frecvența cardiacă)

426. Zgomotul II cardiac:

1. Este produs de închiderea sigmoidei pulmonare în diastola ventriculară
2. Este mai slab, mai ascuțit și mai scurt
3. Se ascultă parasternal drept în spațiul intercostal II pentru valva sigmoidă aortică
4. Este clar, lovit
5. Este produs de închiderea sigmoidei aortice în diastola ventriculară
6. Este produs de închiderea sigmoidei pulmonare în sistola ventriculară
7. Are timbru înfundat
8. Este produs de închiderea sigmoidei aortice în sistola ventriculară
9. Este grav, prelung
10. Se ascultă parasternal stâng în spațiul intercostal II pentru valva sigmoidă aortică

427. Zgomotul I cardiac:

1. Se ascultă la baza apendicelui xifoid pentru valva tricuspidă
2. Se ascultă în spațiul V intercostal stâng la intersecția cu linia medio-claviculară pentru valva
tricuspidă
3. Este produs de închiderea mitralei în sistola ventriculară
4. Se ascultă la baza apendicelui xifoid pentru valva mitrală
5. Este produs de închiderea mitralei în diastola ventriculară
6. Este mai puternic, mai grav și prelung
7. Este produs de închiderea tricuspidei în sistola ventriculară
8. Este mai slab, mai ascuțit și mai scurt
9. Se ascultă în spațiul V intercostal stâng la intersecția cu linia medio-claviculară pentru valva mitrală
10. Este produs de închiderea tricuspidei în diastola ventriculară

428. Următoarele referitoare la presiunea venoasă nu sunt adevărate:

1. Scăderi patologice apar în colaps, șoc, varice
2. Variații fiziologice apar în efort fizic, stări emoționale, modificări posturale

Page 130 of 136

 3. Creșteri patologice apar în șoc, varice
4. Este mai scăzută în inspir și crește în efort
5. Nu suferă variații cu modificarea posturii
6. În ortostatism la nivelul membrelor inferioare este de 20 mm Hg
7. În ortostatism la nivelul membrelor inferioare este de 90 mm Hg
8. Scăderi patologice apar în insuficiența cardiacă dreaptă
9. Este mai crescută în inspir și scade în efort
10. Creșteri patologice apar în insuficiența cardiacă dreaptă

429. Sunt false referitoare la presiunea arterială următoarele:

1. Scade în condiții de stres
2. Scade în condițiile temperaturilor scăzute
3. Crește în condițiile temperaturilor scăzute
4. Crește în hipersecreția de hormon antidiuretic
5. Scade în hiperalderosteronism
6. Crește în hiperaldorosterism

7 Crește în condiții de stres

8 Scade la trecerea de la clino la ortostatism
9 Crește la trecerea de la clino la ortostatism
10 Scade în hipersecreția de hormon antidiuretic

430. Despre circulația arterială sunt false următoarele:

1. Arterele mici și arteriolele sunt vase de rezistență
2. Aorta și ramurile sale sunt artere tipice de conducere
3. Arterele transportă sânge oxigenat în circulația sistemică
4. Arterele mici și arteriolele sunt vase de conducere
5. Aorta și ramurile sale sunt artere tipice de rezistență
6. Arterele transportă sânge cu o concentrație mai mare în dioxid de carbon în circulația pulmonară
7. Arterele transportă sânge oxigenat în circulația pulmonară
8. Arterele transportă sânge cu o concentrație mai mare în dioxid de carbon în circulația sistemică
9. Aorta și ramurile sale nu opun o rezistență mare față de curgerea sângelui
10. Aorta și ramurile sale opun o rezistență mare față de curgerea sângelui

431. Care din următoarele substanţe au efect vasodilatator:

1. Angiotensina
2. H+
3. Endotelinul
4. Norepinefrina
5. Histamina
6. Vasopresina
7. Bioxidul de carbon
8. K+
9. Aldosteronul
10. Adenozina

432. La nivelul arteriolelor, comparativ cu arterele mari:

1. presiunea intraluminala este mai mică
2. rezistenta la curgere este mai mare
3. curgerea este turbulentă
4. fibre musculare netede bine reprezentate
5. suprafaţa de secţiune este mai mare
6. permeabilitatea parietala este foarte scazuta

Page 131 of 136

 7. fluctuatiile presionale sistolo-diastolice sunt foarte accentuate
8. curgerea respecta legea Laplace
9. suprafata totala de sectiune este mai mica
10. fibrele elastice sunt mai dense

433. Presiunea arterială:

1. crește in hiperaldosteronism
2. crește la vârste înaintate
3. scade in cursul stresului
4. poate fi divergentă sau convergentă
5. creste la trecerea de la clino la ortostatism
6. medie are o valoare de ~ 100 mm Hg
7. centrală se măsoară prin cateterism arterial
8. scade în hipertiroidism
9. medie este media aritmetică intre valoarea presiunii arteriale maxime și minime
10. scade in conditiile temperaturilor scazute

434. Alegeţi variantele corecte:

1. presiunea arterială minimă reprezintă o sarcină constantă pentru pereţii arteriali
2. sfigmograma reprezintă înregistrarea pulsului arterial
3. curgerea laminară nu este însoţită de pierderea energiei înmagazinate
4. curgerea laminară este o curgere cu viteza variabilă datorită ejecţiei sanguine
5. curgerea laminară favorizează schimburile transparietale datorită deplasării particulelor paralel cu
axul vasului
6. flebograma se inregistreaza cu ajutorul sfigmografului la nivelul venei jugulare
7. curgerea laminară este turbulentă
8. jugulograma reprezinta graficul obtinut prin presarea arterei pe un plan osos
9. curgerea laminară nu se întâlneşte în porţiunea iniţială a aortei şi arterei pulmonare
10. presiunea arteriala maximă are o valoare de 120-140 mm Hg

435. Alegeţi variantele corecte:

1. conductanţa vasculară crește proporțional cu diametrul vasului multiplicat de 4 ori
2. adrenalina scade debitul coronarian
3. presiunea maximă reprezintă o sarcină constantă pentru pereţii arteriali
4. presiunea maximă reprezintă energia înmagazinată în pereţii atriilor
5. presiunea maximă este mai mică în ventricul decât în artere
6. factorii determinanţi ai presiunii arteriale sunt cardiaci (debit cardiac, forţa de contracţie, frecvenţa
cardiacă); vasculari (elasticitate, rezistenţa periferică), sanguini (volemie, văscozitate)
7. distensibilitatea vasculară se mai numește si complianță relativă
8. presiunea maximă reprezintă rezistenţa pentru contracţia ventriculară
9. adrenalina crește presiunea arterială sistolică
10. distensibilitatea arterelor este mai mică decât a venelor

436. Alegeţi variantele corecte:

1. factorii determinanţi ai presiunii arteriale sunt cardiaci (frecvenţa cardiacă), vasculari (elasticitate
arterială, rezistenţa periferică), sanguini (vâscozitate);
2. elasticitatea vasculară creşte randamentul inimii
3. elasticitatea vasculară reprezintă reducerea la starea iniţială a peretelui vascular deformat
4. factorii determinanţi ai presiunii arteriale sunt cardiaci (debit cardiac, frecvenţa cardiacă), vasculari
(elasticitate vasculară), sanguini (volemie, vâscozitate).
5. elasticitatea vasculară se datorează prezenţei fibrelor elastice în structura peretelui vaselor mari
6. adrenalina determină vasodilataţie arteriolară
7. elasticitatea vasculară amortizează şocul de expulzie a sângelui în timpul sistolei
8. factorii determinanţi ai presiunii arteriale sunt vasculari (elasticitate şi vâscozitate), cardiaci (volemie,
frecvenţa cardiacă), sanguini (întoarcere venoasă)

Page 132 of 136

 9. factorii determinanţi ai presiunii arteriale sunt cardiaci (forţa de contracţie, volemie), vasculari
(rezistenţa periferică, elasticitate), sanguini (volemie, vâscozitate)
10. elasticitatea vasculară transformă ejecţia ritmică în curgere continuă

437. Pulsul arterial:

1. se propagă cu viteză egală cu viteza de curgere a sângelui
2. se determină numai prin pletismografie
3. are amplitudine invers proporţională cu diametrul vasului
4. este bine batut la vârstnici
5. se determină cu ajutorul jugulogramei
6. poate fi inregistrat prin sfigmografie
7. se propagă cu viteza de 5 m/sec
8. are frecvenţă scăzută la vagotonici
9. aduce informaţii asupra frecvenţei cardiace
10. reprezintă o undă care se propagă de-a lungul venelor

438. Substanţele vasodilatatoare cu rol în reglarea presiunii arteriale sunt:

1. endotelinele
2. plasmakininele
3. histamina
4. peptidul natriuretic
5. serotonina
6. acetilcolina
7. NO
8. adrenalina
9. angiotensina II
10. autacoizii

439. Noradrenalina are următoarele efecte cardio-vasculare:

1. constricţie pe vasele cerebrale
2. coronaroconstricție
3. crește rezistenţa periferică
4. creşte presiunea sistolică și o scade pe cea a presiunii medii
5. creste valorile presiunii arteriale
6. scade celeritatea pulsului
7. tahicardie
8. scade presiunea diastolică
9. vasodilataţe generalizată
10. constricţie in sectorul capilar

440. Alegeţi variantele corecte:

1. o conditie pentru curgerea laminara in vasele sanguine este traversarea unei regiuni cu lumen
micsorat
2. cantitatea de sange continuta de artere este mai mica decat cea continuta de vene
3. baroreceptorii actioneaza in sens inhibitor asupra centrilor vasomotori din bulb
4. catecolaminele au actiuni vasoconstrictoare
5. la nivelul capatului arterial al capilarelor au loc procese de filtrare a lichidului din capilar spre
interstitiu
6. o conditie pentru curgerea laminara in vasele sanguine este traversarea unor regiuni rugoase
7. presiunea sangelui in capatul arterial al capilarului este superioara presiunii din capatul venos
8. complianta venelor este mai mica decat cea a arterelor
9. elasticitatea vasculara transforma curgerea turbulenta in curgere laminară
10. o conditie pentru curgerea laminara in vasele sanguine este schimbarea brusca a directiei de curgere

441. Alegeţi variantele corecte:

Page 133 of 136

 1. valoarea presiunii arteriale medii este egala cu diferenta dintre valorile presionale sistolice si diastolice
2. concentratia proteica mare a plasmei in comparatie cu interstitiul are un efect de retentie a apei in
lumenul capilar
3. interventia rinichiului in mentinerea homeostaziei volemice este un mecanism cu interventie rapida si
eficacitate limitata
4. intoarcerea venoasa influenţează semnificativ presiunea arterială
5. sectionarea nervului Ludwig-Cyon este urmata de hipotensiune de defrenare
6. prin definiţie, pentru fiecare ciclu cardiac întoarcerea venoasă reprezintă cantitatea de sânge care
ajunge prin venele cave în atriul drept
7. la nou nascut valorile presiunii arteriale sunt mai mari comparative cu cele ale copilului in varsta de un
an
8. prin definiţie, pentru fiecare ciclu cardiac întoarcerea venoasă reprezintă cantitatea de sânge care se
găseşte în vene
9. presiunea oncotica este aceeasi in plasma sanguina din capatul arterial si in cea din capatul venos al
capilarului
10. cresterea presiunii arteriale are efecte antidiuretice

442. Alegeţi variantele corecte:

1. incizura dicrotă pe curba presională aortică reprezintă închiderea valvei tricuspide
2. noradrenalina intervine în reglarea presiunii arteriale prin formare de adenilat ciclaza
3. presiunea arterială medie transformă ejecţia ritmică a sângelui în torent sanguin continuu în artere
4. noradrenalina intervine în reglarea presiunii arteriale prin formare de PKA
5. presiunea diferenţială se mai numeşte şi presiunea pulsului
6. presiunea arterială medie asigură amortizarea şocului de expulzie a sângelui în timpul sistolei
7. factorii intoarcerii venoase sunt tonusul capilar; sistemul valvular; gravitatia; aspiratia toracica
8. dicrotă pe incizura pe curba presională aortică reprezintă închiderea valvei aortice
9. noradrenalina intervine în reglarea presiunii arteriale prin formare de IP3, calciu şi PKC
10. 70-75% din volemie se află în venele marii circulații

443. In cazul scăderii presiunii arteriale au loc reflex unul din următoarele evenimente:
1. tahicardie
2. scăderea forţei de contracţie
3. inhibarea centrului vasoconstrictor medular
4. hipersudoraţie
5. stimularea nucleului vagului;
6. creșterea forţei de contracţie
7. scăderea frecventei cardiace
8. vasodilataţie
9. vasoconstricţie
10. activarea reflexului baroreceptor

444. Alegeţi variantele corecte:

1. prezenta fibrelor elastice din peretele arterelor mari contribuie la întoarcerea venoasă
2. metoda oscilometrica de determinare a presiunii arteriale permite masurarea presiunii arteriale medii
3. prezenta fibrelor elastice din peretele arterelor mari constituie rezervor amortizor de contractie
cardiaca
4. forta care realizeaza miscarea lichidului interstitial spre capilar are o valoare de 28 mm Hg
5. forta care realizeaza miscarea lichidului interstitial spre capilar are o valoare de 80 mm Hg
6. capilarele au rol in homeostazia hidro-electrolitica
7. distensibilitatea mai mică a venelor decât a arterelor se datorează lipsei stratului elastic din structura
peretelui lor
8. distensibilitatea venelor variabilă în timp datorită curgerii pulsatile a sângelui
9. presiunea venoasă este scăzută datorită fenomenului de histerezis
10. complianţa venelor este mai mare decât a arterelor datorită presiunii scăzute din interiorul lor

Page 134 of 136

445. Alegeţi variantele corecte:
1. complianta vasculara este modificarea relativa de volum raportata la variatia presiunii
2. complianta vasculara este aceeasi pentru artere si vene
3. complianta vasculara este capacitatea de a-si creste calibrul fara modificari presionale semnificative
4. complianta vasculara este inversul distensibilitatii
5. viteza de circulatie a sangelui in aorta in sistola este de 5 m/s
6. presiunea intracapilara are valorea de 25 mmHg in segmentul intermediar
7. presiunea sistolica in arteriole este de 40 mm Hg
8. presiunea intracapilara are valorea de 35 mmHg in segmentul arterial
9. complianta vasculara este crescuta in curgerea laminara fata de cea turbulenta
10. presiunea intracapilara are valorea de 10 - 12 mmHg in segmentul venos

446. Alegeţi variantele corecte:

1. unda catacrota a sfigmogramei corespunde scaderii presiunii in artere in timpul diastole ventriculare
2. inervatia simpatică vasomotorie influenteaza atat presiunea arteriala cat si distributia debitului aortic
spre diverse organe
3. unda dicrota a sfigmogramei marcheaza tendinta de refluare a sangelui in ventriculul intrat in diastola
4. circulatia venoasa sistemica fata de cea arteriala are rezistenta mare la curgere
5. volumul sanguin pulmonary este inegal repartizat, cu tendinta de a se acumula in regiunile declive
6. inervatia simpatică vasomotorie actioneaza independent de cea cardiaca
7. inervatia simpatică vasomotorie este distribuita spre organele interne prin ramurile motorii ale nervilor
rahidieni.
8. unda catacrota a sfigmogramei corespunde inchiderii valvulelor atrioventriculare
9. inervatia simpatică vasomotorie are efecte mai puternice la nivelul musculaturii scheletice fata de alte
teritorii
10. inervatia simpatică vasomotorie are predominant efecte de presoare

447. Alegeţi variantele corecte:

1. acidul lactic este un metabolit implicat în vasomoţia capilară
2. distensibilitatea vasculară absolută panta tangentei la graficul V/t
3. distensibilitatea vasculară absolută reprezintă creşterea presiunii în funcţie de volumul de ejecţie
4. reflexul Bainbridge implică descărcarea voloreceptorilor din vena cavă
5. distensibilitatea vasculară absolută este egală cu distensibiltatea globală
6. debitul limfatic este variabil deoarece creşte presiunea oncotică interstiţială
7. distensibilitatea vasculară absolută reprezintă modificarea volumului produs de modificarea presiunii
8. distensibilitatea vasculară absolută exprimă modificările de volum în funcţie de volumul iniţial
9. reflexul Bainbridge implică scăderea presiunii venoase
10. 10. presiunea arteriala diastolică normală este de 70-90 mmHg

448. Alegeţi variantele corecte:

1. reflexul Bainbridge implică osmoreceptori ce vor determina creşterea secreţiei de ADH şi diureză
salină.
2. rezistenţa periferică sistemică creşte în efortul fizic
3. baroreceptorii implicati in controlul reflex al presiunii arteriale trimit semnale aferente prin nervii vag
si glosofaringian catre portiunea ponto- mezencefalica a tractului solitar
4. reflexul Bainbridge implică sesizarea variaţiilor presionale de către chemoreceptori
5. rezistenţa periferică sistemică creşte în hemoragie
6. rezistenţa periferică sistemică creşte în creşterea presiunii pulmonare
7. rezistenţa periferică sistemică creşte în trecerea din clinostatism în ortostatism
8. debitul limfatic este variabil deoarece debitul de filtrare la nivelul capilarului arterial este mic
9. metaboliţii implicaţi în vasomoţia capilară sunt serotonina; catecolaminele
10. metaboliţii implicaţi în vasomoţia capilară sunt bradikinina; histamina, adenozina

Page 135 of 136

449. Alegeţi variantele corecte:
1. contractia musculaturii scheletice este un factor care influenteaza intoarcerea venoasa
2. baroreceptorii implicati in controlul reflex al presiunii arteriale inhiba centrul bulbar vasoconstrictor
si stimuleaza nucleul dorsal al vagului
3. presiunea intratoracica este un factor care influenteaza intoarcerea venoasa
4. baroreceptorii implicati in controlul reflex al presiunii arteriale nu genereaza impulsuri nervoase
pentru valori ale presiunii intravasculare sub 100 mmHg
5. mecanismul baroceptor de reglare a presiunii arteriale limiteaza domeniul său de variatie fiziologica
6. functionarea normala a sistemului valvular venos este un factor care influenteaza intoarcerea venoasa
7. complianta venelor este un factor care influenteaza intoarcerea venoasa
8. baroreceptorii implicati in controlul reflex al presiunii arteriale descarca impulsuri aferente cu o
frecventa care scade liniar cu cresterea presiunii arteriale
9. baroreceptorii implicati in controlul reflex al presiunii arteriale sunt terminatii nervoase in buchet
prezente in sinusul carotidian si sinusul coronar
10. sistemul valvular este un factor care influenteaza intoarcerea venoasa

450. Alegeţi variantele corecte:

1 mecanismul baroceptor de reglare a presiunii arteriale reduce variatiile sistolo diastolice ale acesteia
2 regimul presional in vene este diferit de cel din arterele satelite
3 mecanismul baroceptor de reglare a presiunii arteriale potenteaza tonusul simpatic vasoconstrictor
4 presiunea oncotica are aceeasi valoare in plasma sanguina din capatul arterial si cel venos al
capilarului
5 mecanismul baroceptor de reglare a presiunii arteriale se realizeaza exclusiv prin efecte vasculare
6 la om circulatia generala este separata de cea pulmonara iar comunicarea dintre cele doua sectoare
circulatorii se realizeaza periferic numai in conditii patologice
7 rata schimburilor transparietale la nivel capilar ste un factor care influenteaza intoarcerea venoasa
8 nu intreaga cantitate de lichid care se filtreaza in capatul arterial al capilarului reintra in capatul venos
9 jugulograma este inregistrarea activitatii a venei jugulare
10 viteza de circulatie a sangelui prin vene scade progresiv de la periferie spre atriu drept

451. Presiunea hidrostatică într-un capilar glomerular:

1. scade 1-2 mm Hg de-a lungul capilarului
2. este mai mare în medie decât într-un capilar din alte organe (35 vs. 25 mm Hg)
3. scade puţin de-a lungul capilarului, deoarece rezistenţa la curgere este redusă
4. scade mult de-a lungul capilarului, deoarece rezistenţa la curgere este mare
5. este mai mare în medie decât într-un capilar din alte organe (55 vs. 25 mm Hg)
6. se opune presiunii hidrostatice din capsula Bowman
7. este mai mică în medie decât într-un capilar din muşchiul scheletic
8. scade 10-12 mm Hg de-a lungul capilarului
9. este mai mare în medie decât într-un capilar din alte organe (55 vs. 15 mm Hg)
10. este mai mare în medie decât într-un capilar din muşchiul scheletic

Page 136 of 136