Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi

Facultatea de Educatie Fizica si Sport

Specializarea Kinetoterapia in Traumatologia Sportiva

Particularitati privind formarea profesionala a

kinetoterapeutului

Student:

Galanton Robert
 Cuprins

1. Argument
2. Kinetoterapia
a. Scurt istoric
b. Cadru legislativ
3. Formarea profesionala
4. Perfectionarea profesionala
5. Stagiul de practica Erasmus+
6. Experienta mea Erasmus+
7. Analia SWOT
8. Concluzie
9. Bibliografie
 Argument

Am ales aceasta tema deoarece imi doresc sa prezint cateva idei concrete cand vine vorba
de formarea profesionala si perfectionarea profesionala a kinetoterapeutului, acestea venind in
ajutorul categoriei de studenti ce vor sa profeseze in cadrul acestei meserii.

Un alt motiv pentru care am ales aceasta tema este pentru a face legatura dintre formarea
profesionala cu programul stagiu de practica Erasmus +, prezentand cate putin din experientea
mea si intamplarile din acest program.
 Kinetoterapia

Scurt istoric

Kinetoterapia a aparut odată cu începutul primului război mondial. Atunci, în condiţiile

existenţei unui număr tot mai mare de răniţi, a apărut necesitatea stringentă de a oferi un anumit
gen de îngrijire medicală: recuperarea motrică şi funcţională. Atât în timpul conflictului armat
cât şi după terminarea acestuia, anumiţi voluntari, proveniţi mai ales din domeniul educaţiei
fizice şi a sportului, s-au ocupat, sub direcţia medicilor, de reabilitarea funcţională şi motrică a
răniţilor, prevenind sau ameliorand dizabilităţi, reintegrând pacienţii în viaţa socială şi
profesională.1

Aceste cadre deţineau un fond vast de cunoştinţe din domeniul educaţiei fizice. În
condiţiile date, au asimilat cunoştinţe medicale şi s-au constituit în veriga lipsă care uneşte două
nevoi fundamentale umane: starea de sănatate şi mişcarea.

În acest context, terapia prin exercitiu fizic a luat nastere. În 1921 apărea American
Women`s Physical Therapeutic Association. Această organizaţie avea să îşi schimbe, în 1922
denumirea în American Physiotherapy Association. Organizaţia postula o serie de standarde
profesionale şi etice care urmăreau deja o delimitare clară a domeniului. Iniţial, kinetoterapeuţii
au lucrat în strânsă legătura cu personalul medical, tocmai pentru a sublinia specificul meseriei şi
pentru a formula cu mai mare exactitate fondul cunoştinţelor de bază pe care un specialist trebuia
să le stăpânească. De altfel, pasul a fost făcut din direcţia educaţiei fizice înspre medicină:
practicienii au dorit să dobândească acele cunoştinţe care să permită şi să faciliteze aplicarea
principiilor exerciţiului fizic la pacienţi aflaţi în stare de impotenţă motrică sau/şi funcţională,
conform anatomiei, fiziologiei, biomecanicii şi anatomiei patologice specifice corpului
omenesc.2

Kinetoterapia este un domeniu ce se bazează în egală măsură pe cele mai noi cunoştinţe
din medicină şi din educaţie fizică şi sport. Fiind o ştiinţă eclectică, este o ştiinţă extrem de
adaptabilă, bazată pe rigurozitate, adaptabilitate, orientare spre rezultate, etică profesională şi
responsabilitate.
1
Gymnasium Nr. 13, Anul IX, 2008 Antoaneta CREŢU Dragoş GHIŢIU ANEFS, Bucureşti
2
Idem 1
 Kinetoterapia reprezintă un domeniu interdisciplinar. Cuprinde cunoştinţe din:

 medicină
 educaţie fizică şi sport
 didactică şi pedagogie
 psihologie, psihoterapie şi psiho-diagnostic
 terapii complementare, etc

Cadru legislativ

Pe teritoriul României profesia de fizioterapeut se dezvoltă la finalul secolului XIX -

începutul secolului XX, odată cu electroterapia, alături de gimnastica medicală și balneoterapia
Primele atribuiri terapeutice ale exercițiului fizic sunt menționate de dr. A. Fătu, la finele anilor
1870. Dezvoltarea majoră a fizioterapiei pe teritoriul României este întâlnită între anii 1930-
1960, când sunt înființate centre academice pentru balneofizioterapie, Institutul Național d
Educație Fizică și Institutul de Balneologie și Fizioterapie din București, culminând cu cercetări
realizate în mediul medical și academic, cu precădere pe partea de balneo și electroterapie.
Postolache, N. Istoria Universală a Kinetoterapiei. Bucureti: Ed. Fundației România de Mâine,
20073

În anul 1922- apare profesia de fizioterapeut, o dată cu înființarea Institutului Național de

Educație Fizică-(fisioterapeut)- cu mențiunea că până la acea dată, medicii erau cei care aplicau
majoritate procedurilor de fizioterapie.4

Pe teritoriul României, abia în 2016 profesia de fizioterapeut este oarecum reglementată, prin
apariția Legii 229/2016, defectuos realizată, fără a ține cont de dubla specializare existentă pe
teritoriul țării noastre. Anume, de absolvenți cu studii universitare de profil sportiv (programul
de Kinetoterapie și Motricitate Specială din cadrul facultăților de Educație Fizică și Sport) și
absolvenții de studii universitare cu profil medical (Balneofiziokinetoterapie sau
Fiziokinetoterapie, din cadrul facultăților de medicină). Organizarea administrativă a unei

3
Fătu, A. Manualu de Medicină Practica popularia. Editor D. Gheorg. Iași, 1871
4
Idem 3
organizații profesionale fiind încă în curs de implementare, datorită disensiunilor legislative și
educaționale.5

Formarea profesionala

În 2002, conceptul de formare profesională a fost pentru prima oară reglementat de legislația
muncii de la noi prin lege organică. Formarea profesională face obiectul de reglementare al
titlului VI din codul al muncii.
Formarea profesională este un proces complex care caracterizează mai curând relațiile
sociale reglementate de normele legislației învățământului. Având în vedere însă că dobândirea
unei profesii sau meserii este condiție pentru încheierea contractului individual de muncă,
formarea profesională face și obiectul de studiu al legislației muncii.
Conceptul de „formare profesională” are cel puțin două accepțiuni. În sens restrâns, prin
formare profesională se înțelege dobândirea cunoștințelor și calificărilor necesare pentru
ocuparea unui post. În sens mai larg însă, formarea profesională cuprinde două etape: formare
inițială și formare continuă.
Formarea inițială semnifică dobândirea cunoștințelor cerute de lege pentru ocuparea unui
anumit post iar formarea continuă semnifică perfecționarea aptitudinilor de a profesa pe funcția
respectivă și actualizarea cunoștințelor în acord cu noutățile momentului. Formarea profesională
inițială mai este cunoscută și sub denumirea de pregătire profesională, în timp ce formarea
profesională continuă se numește și perfecționare profesională
Așa cum am arătat mai sus, pregătirea profesională sau formarea profesională inițială
reprezintă procesul prin care o persoană dobândește cunoștințele și calificările necesare pentru
ocuparea unui post în câmpul muncii. Pregătirea profesională este un proces de învățare, bazat pe
garanțiile constituționale ale dreptului la învățătură.6
Reglementarea procesului de învățământ face obiectul legii nr. 1/2011 care prevede că
sistemul de invatamant se imparte în: preuniversitar și superior. Conform art 23 din aceeași lege,
sistemul național de învățământ preuniversitar cuprinde următoarele niveluri:

5
Legea nr. 229/2016 privind organizarea și exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum și pentru înființarea,
organizarea și funcționarea Colegiului Fizioterapeuților din România.” 2016
6
Filip, Liviu – “Curs de Dreptul muncii”, Casa de editură Venus, Iaşi, 2003
  educația timpurie (0-6 ani), formată din nivelul antepreșcolar (0-3 ani) și învățământul
preșcolar (3-6 ani), care cuprinde grupa mică, grupa mijlocie și grupa mare;
 învățământul primar, care cuprinde clasa pregătitoare și clasele I-IV;
 învățământul secundar, care cuprinde:
o învățământul secundar inferior sau gimnazial, care cuprinde clasele V-IX;
o învățământul secundar superior sau liceal, care cuprinde clasele de liceu X-XII/XIII,
cu următoarele filiere: teoretică, vocațională și tehnologică;
 învățământul profesional, cu durată între 6 luni și 2 ani;
 învățământul terțiar non-universitar, care cuprinde învățământul postliceal.7

Programele de studii universitare sunt grupate pe domenii de studii și organizate pe 3

cicluri de studiu: licență, master, doctorat. Formele de organizare a programelor de studii sunt:
 cu frecvență, caracterizate prin activități de învățământ și/sau de cercetare programate pe
durata întregii zile, specifice fiecărui ciclu de studii universitare, aproximativ uniform
distribuite săptămânal/zilnic pe parcursul semestrului și presupunând întâlnirea
nemijlocită, în spațiul universitar, a studenților cu cadrele didactice și de cercetare;
 cu frecvență redusă, caracterizată prin activități dedicate mai ales unor cursuri de sinteză
și pregătirii aplicative, programate în mod compact și periodic, presupunând întâlnirea
nemijlocită, în spațiul universitar, a studenților cu cadrele didactice de predare,
completate de alte mijloace de pregătire specifice învățământului la distanță;
 la distanță, caracterizată prin utilizarea unor resurse electronice, informatice și de
comunicații specifice, activități de autoînvățare și autoevaluare completate de activități
specifice de tutorat.8

Spectrul legităţilor consemnate de formarea profesională

 respectarea
 cunoasterea
 actualizarea
 formarea
7
Idem 6
8
Idem 7
  esalonarea
 ealborarea
 stabilirea
 optimizarea
 evidentierea
 dezvoltarea

Perfectionarea profesionala

Perfecționarea profesională este atât un drept cât și o obligație a fiecărui salariat în parte.
Modificările, progresele și tehnicile noi apărute în orice domeniu de activitate obligă ocupantul
unui post să fie la curent și să poată face aplicarea noilor idei și metodologii. De exemplu, un
economist absolvent al secției de contabilitate, angajat de o firmă în anul 1990 nu poate ține
contabilitatea firmei după regulile deprinse în anii universitari, ci trebuie să respecte noile
reglementări în domeniu și să se perfecționeze continuu. De asemenea, un medic nu va putea
prescrie pacienților săi doar medicamentele despre care a aflat la școală, ignorând complet
progresul din industria farmaceutică, iar exemple pot continua pentru fiecare profesie și meserie
în parte.9
Înainte de 2002 (adoptarea primului cod al muncii post-decembrist), perfecționarea
profesională era mai curând o obligație decât un drept. Salariații erau datori să țină pasul cu
schimbările, dar angajatorii nu aveau nici o obligație prevăzută expresis verbis în actele
normative. În codul muncii din 2002 a fost inclus titlul VI, „Formarea profesională”, care
reglementează dispoziții generale în această privință, contractele speciale de formare
profesională, contractul de ucenicie la locul de muncă. 10
Apreciem că titulatura titlului VI din codul muncii este defectuoasă, deoarece formarea
profesională, așa cum am arătat mai sus, se referă strict la dobândirea cunoștințelor necesare
pentru a putea ocupa o anumită funcție sau meserie, iar reglementarea inserată în cod se referă la
perfecționarea profesională a persoanelor care cau deja statutul de salariați. De altfel, art. 192
prevede expres că formarea profesională a salariaților are următoarele obiective:
 adaptarea salariatului la cerințele postului sau ale locului de muncă;
 obținerea unei calificări profesionale;

9
Ghimpu, Sanda; Alexandru Ţiclea, Alexandru – “Dreptul muncii”, Editura Allbeck, Bucureşti, 2001
10
Idem 9
 actualizarea cunoștiințelor și deprinderilor specifice postului și locului de muncă și
perfecționarea pregătirii profesionale pentru ocupația de bază;
 reconversia profesională determinată de restructurări socio-economice;
 dobândirea unor cunoștiințe avansate, a unor metode și procedee moderne, necesare
pentru realizarea activităților profesionale;
 prevenirea riscului șomajului;
 promovarea în muncă și dezvoltarea carierei profesionale.

Formarea profesională a salariaților se poate realiza prin următoarele forme:

 participarea la cursuri organizate de către angajator sau de către furnizorii de servicii de

formare profesională din țară sau din străinătate;
 stagii de adaptare profesională la cerințele postului și ale locului de muncă;
 stagii de practică și specializare în țară și în străinătate;
 ucenicie organizată la locul de muncă;
 formarea individualizată;
 alte forme de pregătire convenite între angajator și salariat.

Particularitati privind formarea si pregatirea profesionala:

 formarea şi perfecţionarea salariaţilor a devenit o cerinţă a perioadei în care trăim

 dacă în trecut tinerii care dobândeau o profesie reuşeau, pe baza cunoştinţelor obţinute în
timpul scolii, să o exercite pe toată durata vieţii, astăzi cunoştinţele se perimează foarte
rapid
 în perioada actuală de schimbări rapide prin care trece România formarea şi
perfecţionarea ar trebui să devină un proces continu şi organizat care să ţină seama atât de
schimbările care au loc în trecerea spre economia de piaţă, cât şi de cele care pot fi
anticipate
 în condiţiile în care inovaţiile schimbă tehnologia şi managementul de la o zi la alta,
companiile şi societăţile comerciale sunt obligate să-şi reconsidere permanent politica de
 resurse umane şi valoarea muncii nici o firmă nu poate da rezultate comparabile cu ceea
ce există pe plan mondial dacă nu-şi va instrui permanent angajaţii, asigurând în acelaşi
timp întărirea relaţiilor dintre angajaţi, comunicarea internă, lucrul în echipă, antrenarea
angajaţilor în dezvoltarea instituţiei la care lucrează11

Stagiu de practica Erasmus+

Programul Erasmus+ este un program al Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret
și sport, recunoscut pe plan mondial ca fiind cel mai amplu şi accesibil program de schimb
universitar. Acesta permite studenților să beneficieze de sprijin financiar pentru efectuarea unor
mobilități de studii sau de practică.

Programul Erasmus+ are o arie de acoperire și mai largă, propunând noi oportunități pentru
studenți, personal, stagiari, profesori, voluntari și nu numai.

Efectuând un stagiu în străinătate cu ajutorul Erasmus+, puteți dobândi noi competențe

comunicaționale, lingvistice, interculturale, non-tehnice și antreprenoriale care vă vor aduce
avantaje nete în viața profesională.

Studiile în străinătate reprezintă una dintre principalele componente ale programului

Erasmus+. S-a dovedit deja că astfel de experiențe le permit participanților să-și îmbunătățească
perspectivele profesionale și cunoștințele lingvistice, să capete mai multă independență și
încredere în sine și să descopere alte culturi.

Erasmus+ oferă în același timp posibilitatea de a combina studiile în străinătate cu un stagiu.

Stagiile de practică Erasmus vor fi finanțate pentru o perioada de minim 2 luni (60 de zile
calendaristice) si maxim 3 luni

Durata minimă a unui stagiu de practică Erasmus+ este de 2 luni (60 de zile), perioadă
calculată conform regulilor Programului ERASMUS+ stabilite de Comisia Europeană, care
precizează că o lună de stagiu ERASMUS+ are 30 zile, indiferent de numărul de zile
calendaristice (28, 29, 30 sau 31 zile) ale lunii respective.12
11
https://www.elipetromed.ro/formarea-si-pregatirea-profesionala.html

12
https://www.uaic.ro/international/programul-erasmus/studenti/mobilitati-de-practica-erasmus/
 Experienta mea Erasmus +

Am luat parte la acest program din mai multe motive, acestea le voi prezenta pe scurt in
paragrafele urmatoare. Perioada in care am participat la acest program a fost in anul II de
facultate, ciclul de licenta, mai exact in anul 2018.

Am decis sa iau parte la acest program si sa vad situatia ca pe o oportunitate unica si

realizabila doar cu ajutorul universitatii la care invat. Unul dintre motivele pentru care am luat
aceasta decizie a fost pregatirea mea pentru o viitoare introducere in campul muncii, mai exact
formarea si perfectionarea profesionala, rezumandu-ma la aptitudinile ce le-as fi capatat dupa
revenirea din acest stagiu de practica.

Un alt motiv pentru care am ales sa particip la acest program a fost si dorinta de a calatori,
dupa cum bine stiti acest stagiu permite studentilor sa mearga in alta tara pentru un stagiu de
practica intr-un cabinet particular, spa, echipa sportiva pentru a invata, dobandi si perfectiona
aptitudini folositoare sau chiar necesare in cariera acestuia.

Acestea sunt cateva dintre sarcinile pe care le-am primit in timpul stagiului de practica:

 Terapeut spa
 Serviciu clienti
 Vanzator de produse cosmetice
 Controlul stocurilor
 Serviciu clienti in incaperea spa-ului.

Analiza SWOT a programului Erasmus+

Strenght (Punctele tari)

 Dobandirea de noi competențe comunicaționale, lingvistice, interculturale

 Dezvoltarea pe plan profesional
  Formarea si perfectionarea profesionala
 Cunoasterea unor noi persoane, legarea de prietenii
 experienta total inedita si de neuitat

Weaknesses (Puncte slabe)

 Putinele persoane ce aplica la acest program

 reclama si promovare foarte slaba a programului

Treats (Amenintari)

 Stresul
 Oboseala
 Resurse materiale insuficiente
 Intamplari neasteptate si neprevazute ce pot schimba experienta intr-una departe de
excelenta

Oportunities (Oportunitati)

 Oportunitatea de a reveni in acelasi loc pentru aplicarea unui job

 Calatoritul si vizitarea de noi tari si culturi.
 Concluzie

In concluzie programul stagiu de practica Erasmus+ este una din cele mai bune metode
pentru a acumula un bagaj mare de informatii folositoare in viitoarea cariera. Acesta ajuta
participantii sa se dezvolte rapid atat pe plan personal cat si pe plan profesional fiind doua dintre
cele mai interesate subiecte in opinia unui student aflat in primii ani de facultate.

In primul rand textul pe care l am prezentat intitulat particularitati privind

formarea profesionala a kinetoterapeutului a avut un procent de 70% parte teoretica
preluata din surse bibliografice, aici referindu ma la prima parte a documentului,
mai exact informatii cu privire la cadrul legislativ, informatii despre formarea si
perfectionearea profesionala, si bineinteles cateva informatii utile despre proiectul
Erasmus +. Iar cea de a doua parte de 30% a fost reprezentata de experienta
personala in acest program Erasmus, unde am dezvaluit partile bune, si cele mai
putin bune, sau ascunse in urma acestei colaborarii cu centrul respectiv.
 Bibliografie

1. Gymnasium Nr. 13, Anul IX, 2008 Antoaneta CREŢU Dragoş GHIŢIU ANEFS,
Bucureşti
2. Fătu, A. Manualu de Medicină Practica popularia. Editor D. Gheorg. Iași, 1871).
3. „Legea nr. 229/2016 privind organizarea și exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum
și pentru înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Fizioterapeuților din
România.”
4. Filip, Liviu – “Curs de Dreptul muncii”, Casa de editură Venus, Iaşi, 2003
5. (Ghimpu, Sanda; Alexandru Ţiclea, Alexandru – “Dreptul muncii”, Editura Allbeck,
Bucureşti, 2001)
6. https://www.elipetromed.ro/formarea-si-pregatirea-profesionala.html
7. https://www.uaic.ro/international/programul-erasmus/studenti/mobilitati-de-practica-
erasmus/