József Attila:

De arde Luna…
(Ha a Hold alatt)

De arde Luna, mută, lumină de țintirim

sălile se deschid în vis.
Copilul taie pâine cu vai și chin,
molfăie alarmat, pe furiș.

Numai curentul umblă, casa doarme.

Pândește, tremură speriat.
Între grăsimi și oale scotocește
ca șoarecele-n-fricoșat.

De-I trosnește dulapul monstruos

degetul se lipește de buze,
ar implora iertare-de prisos-
cornul liniștei suflă-duce.

Acest zgomot, chin, trosnit de lume

n-are capăt, mânțos crește,
Copilul palid, scapă cuțitul, iute
se culcă pe furiș, firește...

Mă trezesc, e Soare, gheța creapă

spriție schijele mute,
ca vitrina când pumnul flămând o sparge
pentru fructe exotice aduse.
 Zeul gerului cade, cer senin,
Diavolul s-a plictisit de iad,
o toarne peste noi caldul venin,
tufișurile cu flacără verde acd.

Traducere: László György