Sunteți pe pagina 1din 3

VERBUL (recapitulare)

 parte de vorbire flexibilă care arată acţiunea, starea sau existenţa;


 verbele predicative au înţeles de sine stătător, pot realiza singure funcţia sintactică;
 verbele nepredicative nu au înţeles de sine stătător, nu pot realiza singure funcţia sintactică;
 verbele nepredicative pot fi: auxiliare şi copulative;
 verbele auxiliare ajută la formarea unor moduri şi timpuri verbale:
- verbul a avea ajută la formarea timpului perfect compus de la modul indicativ’
- verbul a vrea ajută la formarea viitorului standard şi a viitorului anterior de la modul indicativ;
- verbul a fi ajută la formarea viitorului anterior de la modul indicativ.
 verbele copulative realizează funcţia de predicat nominal împreună cu numele predicativ:
- Elevul este silitor. (P.N.= vb. copulativ a fi + numele predicativ silitor exprimat prin adjectiv
propriu-zis)
- Ion este un elev silitor. (P.N. = vb. copulativ a fi + numele predicativ un elev exprimat prin
substantiv comun)
- Andrei a devenit medic. (P.N. = vb. copulativ a deveni + numele predicativ medic exprimat prin
substantiv comun)
 modul este o categorie gramaticală specifică verbului; este forma pe care o ia verbul pentru a
arăta felul în care vorbitorul consideră acţiunea.
 la modul indicativ, vorbitorul consideră acţiunea sigură, reală.
a) prezentul arată acţiuni desfăşurate în momentul vorbirii (cânt, văd, merg, fug, cobor);
b) imperfectul arată o acţiune trecută, care se desfăşoară în acelaşi timp cu o altă acţiune trecută
(cântam, vedeam, mergeam, fugeam, coboram);
c) perfectul compus arată o acţiune trecută şi terminată în momentul vorbirii (am cântat, am văzut,
am mers, am fugit, am coborât);
d) perfectul simplu arată o acţiune trecută şi încheiată de curând (cântai, văzui, mersei, fugii,
coborâi);
e) mai-mult-ca-perfectul arată o acţiune trecută şi terminată înaintea altei acţiuni trecute
(cântasem, văzusem, mersesem, fugisem, coborâsem);
f) viitorul standard arată o acţiune care se va desfăşura după momentul vorbirii (voi cânta, voi
merge);
g) viitorul anterior arată o acţiune viitoare terminată înaintea altei acţiuni viitoare (voi fi cântat,
voi fi văzut, voi fi mers)
 la modul imperativ, verbul indică o poruncă, un îndemn şi are formă numai pentru persoana a
doua, singula, plural, formă afirmativă şi negativă (Cântă! / Nu cânta! / Cântaţi! / Nu cântaţi!)
Atenţie! Forma negativă a verbului la imperativ singular se formează astfel: negaţia nu + infinitivul
verbului de conjugat.
Nu cânta! Nu vedea! Nu merge! Nu face! Nu coborî!
 modurile verbale pot fi:
- personale şi predicative (îşi schimbă forma în funcţie de persoană şi număr; îndeplinesc funcţia
sintactică de predicat): indicativ, imperativ, conjunctiv, condiţional-optativ;
- nepersonale şi nepredicative (nu îşi schimbă forma în funcţie de persoană şi număr; nu
îndeplinesc funcţia sintactică de predicat): infinitiv (a cânta, a vedea, a merge, a fugi, a coborî),
gerunziu (cântând, văzând, mergând, fugind, coborând), participiu (cântat, văzut, mers, fugit,
coborât), supin (de cântat / pentru cântat, de văzut...)
Aplicaţii
1. Se dau textele:
,,Mergeam pe stradă cu tata şi cu un prieten de-al lui – nu îi mai ştiu numele. Vorbeau. Tata a şoptit
cuvântul autentic. În primul moment nu i-am înţeles sensul. Apoi, brusc, a venit revelaţia. Am
asociat cuvântul cu un butoi cilindric de metal, cu striuri circulare, ca un fel de conservă uriaşă pe
care o remarcasem pe stradă. Voiam o confirmare de la tata, dar le-am suportat conversaţia şi n-am
mai întrebat nimic.’’ (Vlad Zografi, Explorator în lumea cuvintelor paralele)

,,Printr-a VI-a, citisem pentru a doua oară Cireșarii și visam numai la expediții și la exploratori.
Tare aș fi vrut să plec, să explorez și să fac descoperiri, dar nu știam unde și cum. De fapt, nu
puteam pleca niciunde, că trebuia să merg la școală, iar drumurile mele erau scurte și mereu
aceleași: traversam Calea Moșilor pe la intersecția mare de la Eminescu, mai mergeam vreo două
sute de metri pe trotuarul de vizavi de blocul meu, pe lângă Librărie și Pâine, și făceam dreapta pe
strada școlii. Alte drumuri – ocazionale – mă purtau pe străduțele din spate sau pe la intersecția cu
Republicii, la cinema Miorița. (...)
─ Nu vreți să facem o echipă? le-am întrebat în șoaptă pe Vulpe Nicoleta, Crăciun Anamaria, Duță
Corina și Căpățână Liliana, adică fetele în care aveam cea mai mare încredere. Le convocasem la
sfârșitul orelor în laboratorul de chimie de lângă clasa noastră, care era mereu gol și părea locul
potrivit pentru întruniri secrete. (...)
─ O să explorăm chiar școala noastră, care e veche de cel puțin o sută de ani. Dacă nu mă credeți,
citiți pe placa de marmură de la intrarea profilor. Și a mai fost și o școală de popi înainte, aparține
de biserică. (...) Eu sunt convinsă că școala asta are ceva de ascuns.” (Adina Popescu, Exploratorii
de pe Calea Moșilor)

a) Subliniază verbele predicative, precizând modul, timpul, persoana şi numărul acestora.


b) Precizează funcţia sintactică a verbelor predicative.
c) Menţionează valoarea morfologică a verbului a avea.

2. Subliniază verbele auxiliare din enunţurile date, precizând modurile şi timpurile pe care le
formează.
Am ieşit la tablă pentru a rezolva problema.
Voi merge la munte.
Când tu vei ajunge, eu voi fi plecat.

3. Precizează valoarea morfologică a verbului a fi din enunţurile:


Andreea este acasă, cu părinţii........................................................................................................

Întâlnirea lor a fost ieri....................................................................................................................

Cartea este 30 de lei.........................................................................................................................

Povestea despre care îţi spun a fost acum 30 de ani........................................................................

Spectacolul este o reuşită.................................................................................................................

Îi voi cere socoteală pentru fapta sa.................................................................................................

Înainte, el era cuminte şi silitor, dar acum este neascultător şi neatent la


lecţii..............................................................................................................................................................
4. Alcătuieşte 4 enunţuri în care să utilizezi verbul copulativ a fi la cele patru moduri
predicative.

a).............................................................................................................................................................

b)............................................................................................................................................................

c).............................................................................................................................................................

d)............................................................................................................................................................

5. Completează spaţiile goale din fragmentul următor cu verbe la indicativ, respectând indicaţiile
din paranteze.

,,Domnişoara Smith ne-...........................................(a duce, timp care indică o acţiune trecută,

terminată în momentul vorbirii) într-o cameră albă, cu o cadă mare, şi a dat drumul la apă fierbinte

de la robinet (...). Ne........................................(a da, timp care indică o acţiune trecută, terminată

înaintea altei acţiuni trecute) săpun şi prosoape groase. (...) Era minunată baia! Jamie, curat,

..................................(a zâmbi, timp ce exprimă o acţiune trecută, desfăşurată în paralel cu o altă

acţiune trecută).
− Mâine mergem la doctor.

− N-..................................(a (o) primi, timp care indică o acţiune ce se va desfăşura după

momentul vorbirii, formă de limbă vorbită, persoana a III-a, singular), ................................(a zice,

timp care indică o acţiune trecută, terminată de curând, persoana a III-a).

6. Transcrie propoziţiile de mai jos, trecând verbele la imperativ, forma negativă:

Fă o prăjitură!.........................................................................................................................................

Şezi pe scaun!.........................................................................................................................................

Zi adevărul!............................................................................................................................................

Vino la noi!............................................................................................................................................

Taci şi ascultă!.......................................................................................................................................

Adu albumul!.........................................................................................................................................

S-ar putea să vă placă și