Vesa - Institutul Teologic de La Arad

1 Învăţământul Teologic de la Arad (1822-1948)
Preot dr. Pavel Vesa
ÎNVĂŢĂMÂNTUL TEOLOGIC
DE LA ARAD (1822-1948)
Editura Episcopiei Devei şi a Hunedoarei

2013
Învăţământul Teologic de la Arad (1822-1948) 2

---------------------------------------------------------------------------------------
Învăţământul Teologic de la Arad (1822-1948)
BIBLIOTECA
Historia Eclesiastica Aradiensis
1.
Volum apărut cu sprijinul financiar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.
Referenţi ştiinţifici:
- Acad. preot prof. univ. dr. Mircea PĂCURARIU
- Prof. univ. dr. Nicolae BOCŞAN
Tehnoredactare: Claudia Raţiu
Tipografia:
ÎNVĂŢĂMÂNTUL TEOLOGIC
DE LA ARAD (1822-1948)
Carte tipărită cu binecuvântarea

Preasfinţitului Părinte
Gurie Georgiu
Episcopul Devei şi al Hunedoarei
Editura Episcopiei Devei şi a Hunedoarei

2013
Închin această carte meoriei părinţilor

PAVEL şi IOSANA
care m-au învăţat să-mi iubesc Biserica şi Neamul
Cuprins
CUVÂNT ÎNAINTE de Preasfinţitul Părinte Gurie Georgiu, episcopul

Devei şi al Hunedoarei
INTRODUCERE
CAPITOLUL I: REPERE ISTORIOGRAFICE
CAPITOLUL II: MODALITĂŢI DE PREGĂTIRE INTELECTUALĂ A
CLERULUI ORTODOX PÂNĂ ÎN 1822
II. 1. Câteva consideraţii
II. 2. Şcolile de pe lângă mănăstiri
II. 3. Şcoli „particulare” de pe lângă protopopi, preoţi, învăţători
II. 4. Şcoala clericală „Acoperământul Maicii Domnului” de la
Carloviţ
II. 5. Şcoala clericală de la Gai
II. 6. Propuneri pentru înfiinţarea unui seminar teologic la Timişoara
(1790)
II. 7. Şcoala de „normă” de la Oradea
II. 8. Şcoala clericală de la Vârşeţ
II. 9. Preparandia de la Arad (1812)
CAPITOLUL III: INSTITUTUL TEOLOGIC (1822-1876)

III. 1. Începuturile şi organizarea
III. 2. Cadrele didactice
III. 3. Programa de învăţământ
III. 4. Manuale didactice
III. 5. Examenele
III. 6. Disciplina
CAPITOLUL IV: INSTITUTUL PEDAGOGIC-TEOLOGIC (1876-1927)

IV. 1. Unificarea Preparandiei cu Institutul Teologic (1876)
IV. 1. 1. Organizarea
IV. 1. 2. Conducerea
IV. 2. Secţia Teologică
IV. 2. 1. Cadrele didactice
IV. 2. 2. Programa de învăţământ

IV. 2. 3. Manuale şcolare
IV. 2. 4. Examenele
IV. 3. Secţia Pedagogică
IV. 3. 4. Şcoala de aplicaţie
IV. 4. Disciplina
IV. 5. Serbarea centenarului secţiei pedagogice (Preparandiei)
CAPITOLUL V: ACADEMIA TEOLOGICĂ (1927-1948)
V. 1. Ridicarea Institutului Teologic la treapta de Academie Teologică
(1927)
V. 2. Cadrele didactice şi materiile de învăţământ
V. 3. Planul de învăţământ
V. 4. Revista „Catehetul” (1940-1942)
V. 5. Activităţii culturale şi pastoral-misionare
V. 6. Alte proiecte de lege pentru organizarea învăţământului teologic
(1929-1943)
V. 7. Proiect de fuzionare a Academiilor Teologice din vestul ţării (1943)
V. 8. Demersuri pentru transformarea Academiei în Facultate de
Teologie (1945)
V. 9. Propuneri de înfiinţare a unui Institut Teologic Universitar pentru
Mitropolia Banatului (1948)
V. 10. Desfiinţarea Academiei Teologice (1948)
V. 11. Centrul de Îndrumare preoţească a Clerului (1948-1952)
CAPITOLUL VI: ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ, LITERARĂ ŞI

CULTURALĂ A CADRELOR DIDACTICE (1822-1948)
CAPITOLUL VII: DUHOVNICI

CAPITOLUL VIII: ABSOLVENŢII (1822-1948)
VIII. 1. Populaţia şcolară, dinamica şi aria de provenienţă
VIII. 2. Originea socială a absolvenţilor
VIII. 2. 1. Absolvenţi proveniţi din familii clericale
VIII. 2. 2. Absolvenţi proveniţi din familii de nobili
VIII. 3. Absolvenţi de seamă
VIII. 3. 1. Absolvenţi – bursieri ai Consistoriului eparhial
VIII. 3. 2. Absolvenţi care au ajuns în învăţământul teologic
VIII. 3. 3. Absolvenţi care au ajuns în ierarhia bisericească
superioară (mitropoliţi, episcopi)

VIII. 3. 4. Absolvenţi care au ajuns în administraţia bisericească
(asesori consistoriali, consilieri eparhiali, protopopi)
VIII. 3. 5. Activitatea ştiinţifică şi literară a unor absolvenţi
CAPITOLUL IX: PROFESORI ÎN MIŞCAREA NAŢIONALĂ
CAPITOLUL X: PROFESORI, PREOŢI ŞI STUDENŢI TEOLOGI ÎN

ÎNCHISORILE COMUNISTE
CAPITOLUL XI: BIBLIOTECA

CAPITOLUL XII: SOCIETATEA DE LECTURĂ
XII. 1. Începuturile şi evoluţia Societăţii de lectură
XII. 2. Presa bisericească şi literară a membrilor
XI. 2. 1. Încercări de a edita o revistă
XI. 2. 2. Revista „Speranţa” (1869, 1871-1872)
XII. 3. Biblioteca Societăţii
CAPITOLUL XIII: EDIFICIUL ŞCOLAR

XIII. 1. Cursurile în spaţii închiriate (1822-1876)
XIII. 2. Demersuri pentru edificarea unei clădiri proprii (1871)
XIII. 3. Clădirea Institutului pedagogic-teologic de lângă biserica
episcopală (1876)
XIII. 4. Clădirea Palatului seminarial (1885)
XIII. 5. Capela „Sfântul Ierarh Nicolae” (1936)
CAPITOLUL XIV: BIO-BIBLIOGRAFIA PROFESORILOR

BIBLIOGRAFIE
ANEXE
I. Lista cadrelor didactice (1822-1948)
II. Lista absolvenţilor (1822-1948)
Abrevieri
Arhive
A. A. Aradului Arhiva Arhiepiscopiei Aradului
A. N. D. J. Arad Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Arad
A. P. O. R. Arad Arhiva Protopopiatului ortodox român Arad
A. P. O. R. Arad-Centru Arhiva Parohiei ortodoxe române Arad-Centru
A. P. O. R. Arad-Micălaca Veche Arhiva Parohiei Ortodoxe Române
Arad-Micălaca Veche
A. P. O. R. Arad Arhiva Protopopiatului Ortodox Român Arad
C. N. S. A. S. Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii, Bucureşti
Biblioteci
B. M. Sibiu Biblioteca Mitropoliei Sibiu
Periodice
A. M. N. Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca
Bis. şi Şc. Biserica şi Şcoala, Arad
L. R. Legea Românească, Oradea
M. B. Mitropolia Banatului, Timişoara
R. T. Revista Teologică, Sibiu
T. R. Telegraful Român, Sibiu
Cuvânt înainte
Odată cu începutul secolului al XIX-lea, în timpul ultimului episcop

sârb al Aradului, Pavel Avacumovici (1786-1815), în Episcopia Aradului
se declanşează o amplă mişcare pentru emancipare naţională şi eclezistică
a românilor din aceste ţinuturi. Mentorul mişcării este preotul Dimitrie
Ţichindeal (1775-1818), în jurul căruia s-a grupat elita intelectuală din
cuprinsul întinsei eparhii arădene, ei contribuind esenţial la realizarea
aspiraţiilor românilor din acea perioadă istorică. Unul dintre aliaţii lui
Dimitrie Ţichindeal, apoi continuatorul şi liderul mişcării, militantul
naţional Moise Nicoară (1784-1861), a pledat, mai ales, pentru
românizarea scaunului eparhial al Aradului.
Până la românizarea scaunului eparhial, prin alegerea primului
episcop de neam român în persoana făgărăşanului Nestor Ioanovici (1829-
1830), s-au înregistrat două mari evenimente importante pentru istoria
românilor din Episcopia Aradului şi a celor din jur. În toamna anul 1812,
la Arad se deschide prima şcoală pentru pregătirea învăţătorilor români,
cunoscuta Preparandie, a cărui prim director a fost preotul Dimitrie
Ţichindeal, iar profesori au fost numit Constantin Diaconovici-Loga
(1770-1850), Iosif Iorgovici (1792-1820) şi Ioan Mihuţ (1755-1830).
După numai două decenii de la înfiinţarea primei şcoli pentru
învăţăori, în toamna anului 1822 este înfiinţat Institutul Teologic de la
Arad, cu predarea în limba română, şcoală atât de necesară pentru
pregătirea aspiranţilor la preoţie din părţile locuite de românii ortodocşi.
Deschiderea cursurilor, din motive pecuniare, a fost întârziată până în
luna februarie 1823, deci acum 190 de ani.
Primii profesori, preotul Gavriil Raţ, viitorul episcop Gherasim al
Aradului (1835-1850) şi preotul Gavriil Giulani, paroh în Curtici, mai apoi
protopop al Butenilor, erau consideraţi vârfurile elitei intelectuale a
clerului ortodox din eparhia Aradului, amândoi cu o bună pregătire

teologică şi culturală.
În îndelungata existenţă, învăţământul teologic de la Arad a beneficiat
de o pleiadă de profesori, şi ei, cu o bună pregptire intelectuală, care nu s-
au mărginit numai la activitatea de la catedră, ci au căutat să îmbogăţească
literatura teologică, istorică şi culturală a Bisericii Ortodoxe. Dintre ei
amintim doar câţiva: Augustin Hamsea, Vasile Mangra, Roman Ciorogariu,
Teodor Botiş, Ilarion V. Felea, Petru Deheleanu.
Institutul Teologic de la Arad a format o serie de absolvenţi care au
devenit clerici, conştienţi de misiunea preoţească şi răspunderea pe care o
avea în parohii, mulţi dintre ei, după absolvire, având modelele din şcoală,
au fost preocupaţi de îmbogăţirea literaturii teologice şi culturale. Mulţi
dintre ei, la rândul lor, devenind modele pentru credincioşii din parohie.
Toate cele menţionate reies din noua lucrare a preotului dr. Pavel
Vesa, Învăţământul teologic de la Arad (1822-1948), ce vine să întregească
pe cele a preotului profesor dr. Teodor Botiş (din 1922) şi a preotului
profesor dr. Mihai Săsăujan (din 2004).
Cu toate că Pavel Vesa, în parte ţine cont de metoda de abordare a
istoriei învăţământului teologic de la Arad a celor doi istorici amintiţi, în
special de cea datorată lui Teodor Botiş. Modul de abordare al autorului
fiind unul exemplar prin rigoarea ştiinţifică, formularea elegantă şi
accesibilă tuturor.
Avem convingerear că această nouă carte a preotului dr. Pavel Vesa
va face un bun serviciu celor care doresc să aprofundeze lectura în domeniul
istoriei şcolii clericale arădene din perioada cuprinsă între 1822 şi 1948.
Pentru aceasta o recomandăm cu multă căldură tuturor cercetătorilor
istoriei bisericeşti şi nu numai, îndrăznind chiar, să o recomandăm model
pentru alte monografii istorice privitoare la învăţământul teologic.
Introducere
În primele decenii ale secolului al XIX-lea, în Banat, Arad şi Bihor se

înregistrează semnificative mutaţii în plan economic, cu ecouri şi în sfera
culturală a românilor, la aceasta contribuind şi măsurile luate de cercurile
guvernamentale din acea vreme, în spiritul epocii Luminilor, pentru educarea
supuşilor. Chiar dacă iniţial se urmărea formarea unei mase de supuşi care să
posede un minim de instrucţie şi să răspundă cerinţelor impuse de economia
mercantilistă a vremii, ulterior, “primele instituţii naţionale legal recunoscute
românilor - Şcoala şi Biserica - se transformă în forţe de disoluţie, constituind
cei mai importanţi factori de educaţie naţională”1.
Instituţiile care au promovat conştiinţa naţională şi au contribuit la
educaţia şi întărirea elementului românesc din părţile bănăţene, arădene şi
bihorene la începutul veacului al XIX-lea, au fost Preparandia şi Institutul
Teologic de la Arad. Ele au devenit instituţii de propagare a culturii şi cultivare
a dragostei faţă de Biserică şi Istoria Românilor. Profesorii, mai apoi, mulţi
dintre absolveţi, au devenit militanţi pentru emanciparea naţională şi
bisericească a românilor din aceste părţi.
Institutul Teologic arădean a fost înfiinţat în 1822, într-o perioadă în care
funcţiona doar o singură şcoală de acest fel pentru românii din Transilvania,
cea de la Sibiu2. Apariţia unui învăţământ teologic ortodox încă de la începutul
secolului al XIX-lea, s-a datorat nu numai cerinţelor interne ale Bisericii
ortodoxe, ci şi unei concurenţe pe care o făceau, în această direcţie, catolicii şi
protestanţii din Transilvania. Conştiinţa calităţii şi competiţia dintre Biserici pe
linia pregătirii teologice a aspiranţilor la preoţie, a făcut ca nivelul
învăţământului teologic de la Arad să se ridice la un nivel superior. În timpul
1
Nicolae Bocşan, Contribuţii la istoria iluminismului românesc, Timişoara, 1986, p. 122.
2
Institutul Teologic de la Sibiu este mai vechi cu 11 ani şi la început, cursurile au durat
şase luni, apoi un an. Abia sub arhipăstorirea lui Andrei Şaguna, în 1852 cursurile s-au ridicat la
doi ani, iar la trei ani abia în 1861-1862. Pentru amănunte vezi: Mircea Păcurariu, Două sute de
ani de învăţământ teologic la Sibiu. 1786-1986, Sibiu. 1987, 420 p.
anilor de studii se dobândea o educaţie teologică şi culturală remarcabilă,

formându-se personalităţi remarcabile care au adus o contribuţie însemnată la
statornicia în credinţa creştin otodoxă şi la promovarea unei moralităţi
compatibilă cu învăţătura creştină.
Înfiinţarea Institutului Teologic şi menţinerea unor relaţii strânse cu
Preparandia a determinat creşterea prestigiului celor două focare de credinţă,
educaţie şi cultură românească. Interesele comune determină, în 1876, unirea
lor, sub titulatura de Institutul pedagogic-teologic, aducându-şi o contribuţie
însemnată pe altarul slujirii Bisericii şi, implicit, a oamenilor, în câteva direcţii
importante. Aici s-au format viitorii clerici şi învăţători, care au primit o
pregătire intelectuală, duhovnicească, culturală şi naţională, contribuind într-un
mod exemplar la pregătirea şi realizarea marilor momente ale istoriei naţionale
din secolele XIX şi XX.
S-au împlinit, în toamna anului 2012, 200 de ani de la deschiderea
primelor cursuri ale Preparandiei de la Arad, sub conducerea preotului
Dimitrie Ţichindeal (1775-1818), destinată pregătirii de învăţători pentru
şcolile poporale româneşti. În lipsa unui învăţământ teologic organizat, unii
dintre absolvenţii Preparandiei au urmat calea preoţiei. Abia în 1822 - acum
190 de ani - începe o primă etapă în istoria învăţământului teologic de la Arad,
când, a fost înfiinţat Institutul Teologic, la început cu doi ani de studii, şi o
activitate neîntreruptă până în anul 1948. Prin dimensiunile activităţii, de-a
lungul timpului, alături de Preparandia arădeană, Institutului Teologic a
concentrat interesul comunităţii ortodoxe româneşti spre a deveni un centru de
răspândire a ideilor pentru promovarea mişcării de emancipare naţională,
bisericească şi culturală a românilor din cuprinsul întinsei Episcopii a Aradului
din secolele trecute.
Odată cu urcarea în tronul arhieresc a episcopul Ioan Meţianu (1874-
1898), pentru şcoala teologică arădeană începe o nouă etapă. Aşa după cum
am amintit, din anul şcolar 1876-1877, cele două şcoli centrale diecezane,
Preparandia şi Institutul Teologic, se unesc într-un Institut pedagogic-teologic
funcţionând sub aceeaşi conducere până în 14 aprilie 1927. Începând cu
această perioadă sunt numiţi numai profesori cu o bună pregătire, unii
beneficiind de burse la renumite Universităţi europene, s-a îmbunătăţit
programa şcolară iar manualele didactice tipărite au înlocuit, treptat, cursurile
manuscrise.
O altă etapă din istoria învăţământului teologic de la Arad o constituie
perioada imediat următoare realizării României Mari. În anul 1919, secţia
pedagogică a Institutului se transformă în Şcoală normală greco-ortodoxă
română3, având un caracter confesional, iar timpul de şcolarizare de 8 ani. În

1927, Ministerul Instrucţiunii a semnat un acord cu Episcopia Aradului prin
care s-a decis fuzionarea Şcolii Normale greco ortodox-română cu Şcoala
Normală de stat, pentru a forma o singură instituţie de învăţământ: Şcoala
Normală ortodoxă română de stat „Dimitrie Ţichindeal”. Secţia teologică,
revenind la denumirea de Institutul Teologic, pe mai departe funcţionează
separat, cu aceiaşi profesori şi programă de învăţământ, până în anul şcolar
1927, când, este ridicată la rangul de Academie Teologică, cu patru ani de
studii. Sub această denumire funcţionând până la desfinţarea ei în mod abuziv
de către autorităţile comuniste, în 1948. În acest mod s-a dat o lovitură
puternică Ortodoxiei româneşti din părţile vestice ale ţării, când, se încheie o
altă etapă din istoria învăţământului teologic de la Arad.
O nouă etapă a pregătirii viitorilor preoţi o constituie perioada
comunistă, când, aspiranţii la treapta clericală din Episcopia Aradului, aveau la
dispoziţie, pentru o pregătire medie, Seminarul Teologic de la Caransebeş, iar
pentru o una superioară, Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu sau
cel dela Bucureşti4.
Ultima etapă începe, după mai bine de patru decenii de „tăcere”, în
1991, într-un nou context politic, reluând vechile tradiţii ale şcolii clericale, a
fost reînfiinţat învăţământul teologic de la Arad prin apariţia în spaţiul
academic arădean a Facultăţii de Teologie „Ilarion V. Felea” din cadrul
Universităţii „Aurel Vlaicu”, de la a cărei înfiinţare s-au împlinit, în 2011,
două decenii5. Teologia arădeană a ultimilor două decenii (1991-2011) doreşte
să fie continuatoarea vechii instituţii de învăţământ teologic, care să sprijine
lucrarea pastorală în Biserică, prin viitorii slujitori ai altarelor. Reînfiinţarea
înaltei şcoli teologice în oraşul de pe Mureş, nu fără mari eforturi, se datorează
unui grup de intelectuali arădeni, care au reuşit să readucă la existenţă tradiţia
teologică din partea vestică a ţării.
Am considerat că o monografie a Facultăţii de Teologie „Ilarion-Virgil
Felea” din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” necesită o tratare într-un volum
separat, cu o descriere exhaustivă a desfăşurării şi evoluţiei învăţământului
3
Începând cu anul şcolar 1919-1920 Preparandia a fost organizată în conformitate cu
Decretul nr. 12 903 din 1919, emis de Consiliul Dirigent, în Şcoală Normală greco-ortodoxă
română, cf. T. Botiş, op. cit., p. 146.
4
Au existat şi unii tineri din Episcopia Aradului, puţini la număr, care au frecventat
cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti.
5
În luna octombrie 2011, Facultatea de Teologie “Ilarion V. Felea” a sărbătorit împlinirea
celor două decenii într-un cadrul festiv prin organizarea unei sesiuni de comunicări.
superior teologic arădean în cele două decenii de existenţă (1991-2011), cu

bogata activitate a cadrelor didactice în cele peste două decenii de activitate a
facultăţii.
Acestea sunt numai câteva considerente să reluăm, într-o altă viziune, şi
să evidenţiem începuturile, organizarea şi funcţionarea învăţământului teologic
desfăşurat la Arad, început acum aproape două veacuri, rolul profesorilor în
exercitarea unui mediu intelectual în oraşul unde s-a pregătit realizarea Marii
Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Perspectiva din care privim astăzi o monografie a învăţământului
teologic arădean, este cu totul alta decât a fost cuprinsă în monografiile
anterioare, cu toate că în mare menţinem metoda de lucru a profesorului dr.
Teodor Botiş.
Demersul nostru se desfăşoară pe parcursul a mai multor capitole. După
o Introducere, în care am prezentat sumar importanţa înfiinţării unei şcoli
clericale în Episcopia Aradului acum 190 de ani şi etapele evoluţiei în timp, în
primul capitol (Repere istoriografice), ne oprim asupra a tot ceea ce s-a
publicat despre istoria învăţământului teologic arădean de-a lungul timpului,
încercând să aducem la zi întreaga istoriografie a problemei.
Capitolul al II-lea al demersului cuprinde referiri la Modalităţi de
pregătire intelectuală a clerului ortodox până în 1822, în care prezentăm
posibilităţile de pregătire intelectuală a aspiranţilor la preoţie din Episcopia
Aradului, şi a celor din jur, până la înfiinţarea Institutului Teologic arădean. Un
subcapitol cuprinde date despre începuturile Preparandiei, prima şcoală pentru
pregătirea viitorilor învăţători, unii dintre ei îmbrăţişând cariera clericală.
Următoarele capitole, cele mai consistente, sunt dedicate învăţământului
teologic. Capitolul al III-lea (Institutul Teologic 1822-1876), cuprinde date
despre începuturile şi organizarea, cadrele didactice, programa de învăţământ,
desfăşurarea examenelor, disciplina în şcoală, edificul şcolar. În capitolul al
IV-lea (Institutul pedagogic-teologic. 1876-1927) ne oprim asupra
împrejurărilor unificării celor două şcoli centrale ale diecezei arădene,
analizându-le pe fiecare în parte cu problematicile lor. În capitolul al V-lea
(Academia Teologică. 1927-1948), ne-am oprit asupra încercărilor din
perioada interbelică de a reforma învăţământul teologic din România, în mod
expres cu referire la cel de la Arad, dar şi date despre organizarea Academiei,
materiile de învăţământ, cadrele didactice, formarea intelectuală a viitorilor
slujitori ai Sfintelor Altare.
În capitolul al VI-lea (Activitatea ştiinţifică, literară şi culturală a
cedrelor didactice) ne vom opri la contribuţia adusă de cadrele didactice la
îmbogăţirea literaturii teologice şi culturale din cadrul Bisericii Ortodoxe.

Despre îndrumătorii spirituali ai Institutului facem câteva referiri în capitolul
al VII-lea (Duhovnici). Următorul capitol, al VIII-lea (Absolvenţii), cuprinde
date despre absolvenţii şcolii clericale arădene din perioada cuprinsă între
1822-1948, cu dinamica şi aria de provenienţă a absolvenţilor, originea socială
şi un subcapitol cu absolvenţi de seamă, care de-a lungul timpului, au ajuns în
diferite funcţii administratice ecleziastice (mitropoliţi, episcopi, asesori
consistoriali, consilieri eparhiali, protopopi).
În capitolul al IX-lea (Profesori şi absolvenţi în mişcarea naţională) am
încercat o radiografiere pe scurt a contribuţiei cadrelor didactice şi a unor
absolvenţi la mişcarea pentru emancipare naţională şi ecleziastică a românilor
în secolele XIX-XX. Capitolul al X-lea (Profesori, absolvenţi şi studenţi
teologi în închisorile comuniste) cuprinde o situaţie alfabetică a celor care au
avut de suferit închisoare din cauza credinţei sau opţiunilor politice.
În capitolul al XI-lea (Biblioteca) menţionăm fondurile de carte şi
manuscrisele existente odinioară în biblioteca Institutului/Academiei
Teologice, iar în capitolul al XII-lea prezentăm câteva date despre Societatea
de lectură a studenţilor de la Institutul Teologic şi frământările din sânul ei în
perioada directoratului arhimandritului Augustin Hamsea. Facem ample
referiri la presa bisericească editată de teologi în perioada 1869-1872, dar
despre biblioteca Societăţii. Capitolul al XIII-lea (Edificiul şcolare), cuprinde
date despre clădirile destinate procesului de învăţământ şi pregătirii spirituale a
teologilor. Următorul capitol, al XIV-lea se cuprinde Bio-bibliografia cadrelor
didactice care au funcţionat în învăţământul teologic arădean. Urmează
Bibliografia surselor inedite sau edite folosite la redactarea lucrării şi Anexele
ce cuprind Lista cadrelor didactice şi Lista absolvenţilor dintre 1822-1948.
Deşi nu este o abordare exhaustivă a învăţământului teologic arădean de-
a lungul timpului, totuşi, credem că am reuşit, măcar în parte, să aducem o
contribuţie importantă la istoria învăţământului românesc în general, a celui
teologic în special, de la începutul secolului al XIX-lea până astăzi, la
împlinirea a 190 de ani de învăţământ teologic în Arad.
Realizarea unei lucrări monografice a învăţământului teologic de la Arad
am avut-o în vedere încă din anii ’80. Atunci, pentru a putea efectua cercetări
în arhiva Episcopiei arădene, după uzanţa vremii, am cerut aprobarea
Departamentului Cultelor de la Bucureşti pentru aprobare. În aşteptarea
răspunsului am început cercetări în fondurile Arhivei Judeţene Arad,
beneficiind din plin de sprijinul şi sfatul directorului de atunci, Andrei Caciora,
între timp, trecut la cele veşnice. După primirea aprobării de la Bucureşti, fiind
descurajat de anumite împrejurări pe care nu le mai menţionez, nu am început

cercetările în arhiva eparhiei. În anul 1986, când mi-am desfăşurat activitatea
ca arhivar al Centrului eparhial, mi-am canalizat cercetările spre alte paliere
ale istoriei ecleziastice arădene. După mai bine de două decenii şi jumătate de
atunci, în urmă cu puţină vreme am reluat cercetările în domeniul istoriei
învăţământului teologic arădean, astfel, rodul muncii noastre vede acum
lumina tiparului.
Cartea se adresează preoţilor de azi şi de mâine, studenţilor teologi de
azi şi de mâine, pentru ca inspirându-se din figurile luminoase ale dascălilor de
altădată, mulţi dintre ei modele demne de urmat, pentru ca inspirându-se din
faptele mari ale înaintaşilor să-şi slujească cu vrednicie Biserica şi Neamul.
Nu putem încheia aceste consideraţii fără a ne exprima întreaga
recunoştinţă mentorilor, preot prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, membru al
Academiei Române, care mi-a deschis orizonturile spre cunoaşterea istoriei
bisericeşti încă din perioada studenţiei şi prof. univ. dr. Nicolae Bocşan de la
Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, de a cărui competenţă şi
îndrumare am beneficiat pe tot parcursul cercetărilor noastre, convins fiind că
fără sprijinul şi sugestiile Domniei sale, această lucrare nu ar fi fost posibilă.
Aflându-ne la sfârşitul demersului nostru istoriografic, gândul nostru de
recunoştinţă se îndreaptă, nu în ultimul rând spre Preasfinţitul Părinte Gurie
Georgiu, Episcopul Devei şi al Hunedoarei, care, cu multă generozitate şi-a
exprimat dorinţa de a finanţa tipărirea prezentei cărţi.
Un cuvânt de mulţumire se cuvine familiei mele, pentru înţelegerea cu
care m-a ajutat pe tot parcursul acestei întreprinderi îndelungate.
Capitolul I
Repere istoriografice
Despre învăţământul teologic de la Arad s-a scris destul de puţin, şi

aceasta s-a întâmplat, mai ales cu prilejul aniversării împlinirii unui secol de la
înfiinţare (1822-1922), însă propuneri au fost numeroase. Consistoriul eparhial
arădean a fost mereu procupat de scrierea unei monografii a şcolilor centrale
diecezane, două focare de cultură, Preparandia şi Institutul Teologic.
În 1877, Vasile Mangra publică două studii despre organizarea şcolilor
teologice. Este vorba de Organisarea înveţiamentului în institutule teologice
din Romania6, şi Reflexiuni principali asupra organisarei înveţiamentului
teologicu în Romania7, publicate în revista „Biserica şi Şcoala” de la Arad.
Este perioada imediat următoare comasării celor două secţii, Teologia şi
Pedagogia, într-o singură instituţie, formând Institutul pedagogic-teologic, cu o
singură conducere, şcoală ce a funcţionat între 1876-1918.
Cu cinci ani înaintea centenarului Preparandiei (1812-1912), în şedinţa
colegiului profesoral din 26 martie/8 aprilie 1907, directorul Institutului
pedagogic-teologic, profesorul Roman Ciorogariu (1852-1936) propunea ca
din „aniversarea de 100 de ani a Institutului pedagogic, e de dorit [...] să se
scrie şi publice istoria institutului şi anume îmbinat cu Institutul teologic”.
Luând în considerare propunerea directorului, colegiul profesoral a cerut
Consistoriului eparhial să onoreze autorul posibilei istorii cu 60 de coroane
pentru fiecare coală tipărită şi să admită constituirea unui comitet pentru
adunarea materialului istoric8. În acelaşi an, tot Roman Ciorogariu, în calitatea
sa de director, intenţiona să tipărească un „anuar” al celor două şcoli arădene.
6
“Bis. şi Şc.”, anul I, nr. 40, 1877, pp. 318-322.
7
“Bis. şi Şc.”, anul I, nr. 43, 1877, pp. 341-342.
8
A. N. D. J. Arad, Fond Episcopia ortodoxă română Arad, Acte şcolare, grupa IV, dosar
50/1907, f. 1, 3; vezi şi Roman R. Ciorogariu, Zile trăite, Oradea, 1926, p. 486.
Aflând de această iniţiativă, Vasile Mangra, pe atunci vicar consistorial la

Oradea, în 30 iunie 1907, îi propunea ca anuarul să cuprindă şi istoria şcolilor,
motivând „că lumea aşteaptă ca sub direcţiunea ta să vadă lucruri de valoare,
lucrări desăvârşite, nu incomplete şi de şablon numai”. Vasile Mangra, pe
atunci preşedinte al Consistoriului ortodox de la Oradea, îşi exprima rezerva
faţă de oportunitatea publicării în acel an a anuarului, considerând că mai
nimerit ar fi publicarea în „anul jubiliar [...] până atunci să lucraţi adunând şi
întocmind materialul istoric, ca să vă prezentaţi cu o lucrare demnă de tine şi
de trecutul şcoalelor noastre din Arad”9. Propunerile exprimate de Vasile
Mangra nu au fost luate în considerare de directorul Roman Ciorogariu şi, în
1907, sub redacţia sa, apare primul număr din „Anuarul Institutului pedagogic-
teologic ortodox român din Arad”.
Tot Vasile Mangra a reluat firul discuţiilor în jurul centenarului
Preparandiei. Propunerea este făcută în şedinţa Sinodului eparhial din 22
aprilie/5 mai 1908, cerând Consistoriului să se ocupe de „dispoziţiile şi
îngrijirile trebuincioase” pentru scrierea monografiei Preparandiei şi a
Institutului Teologic10. În viziunea lui Mangra, monografia celor două şcoli o
vedea pusă în legătură cu activitatea lui Moise Nicoară. S-a mers mai departe
cu propunerea, extinzându-se monografia şi asupra şcolilor confesionale
elementare, pentru a avea „o completă icoană [a] culturii noastre de 100 de
ani”. Deoarece Sinodul eparhial considera că propunerea lui Roman
Ciorogariu nu se putea duce la îndeplinire, în rândul membrilor Reuniunii
învăţătorilor din Arad s-a născut ideea ca fiecare învăţător să scrie istoria de o
sută de ani a şcolii confesionale la care îşi desfăşura activitatea. Roman
Ciorogariu, mai propunea ca istoria şcolii să fie precedată de o scurtă istorie a
comunei respective, întocmită tot de învăţătorul local. „Ţinem ca aceasta să se
preceadă critic la cenzurarea materialului, ca astfel opul să aibă valoare
istorică”11.
În şedinţa din 23 aprilie/6 mai 1908 a Sinodului eparhial, se propune
instituirea unei comisii care să se ocupe cu adunarea materialului şi redactarea
lucrării ce trebuia să vadă lumina tiparului până în 1912, anul centenarului. Tot
9
A. N. D. J. Arad, Fond Roman Ciorogariu, dosar 17, f. 186. Scrisoarea din 30 iunie
1907. Fondul a fost consultat de noi înainte de a fi microfilmat.
10
A. A. Arad, grupa IV, dosar 4/1929, doc. 5660, f. 414-415; Protocol despre şedinţele
Sinodului eparhial din dieceza română greco-orientală a Aradului Aradului ţinute în şedinţa
ordinară din anul 1908, Arad, 1908, p. 29.
11
[Roman Ciorogariu], Istoria şcoalelor noastre, în “Bis. şi Şc.”, anul XXXII, nr. 21, 25
mai/7 iunie 1908, p. 1.
în această şedinţă se propunea ca banii adunaţi din vânzarea cărţii să acopere

suma de 1 000 coroane, anticipată din Fondul seminarial, „onorariul” de
redactare ce urma să fie stabilit de Consistoriul arădean şi cheltuielile efective
destinate tipografiei12.
Numai profesorul Nicolae Mihulin (1878-1941) şi-a exprimat dorinţa de
a face parte din comisie, dar şi acesta profesor de naturale şi geografie, nu de
istorie. În această situaţie, Consistoriul este nevoit să modifice concluzul 46 al
Sinodului eparhial din 1908. În anul următor a deschis un concurs pentru
scrierea monografiei fixând ca termen final 30 iunie 191113. Lucrarea urma să
cuprindă istoricul diecezei arădene, cu accent asupra Institutului pedagogic-
teologic, activitatea lui Moise Nicoară şi istoria vieţii bisericeşti şi culturale a
românilor din aceste părţi14. La concurs au reflectat numai preotul Sever
Secula (1869-1912), pe atunci paroh în Odvoş, şi Ioan Slavici (1848-1925).
Primul, în perioada cât a funcţionat în cadrul Bibliotecii Academiei Române, a
adunat un bogat material despre Moise Nicoară. Cel de-al doilea, I. Slavici
intenţiona să se ocupe şi el de un studiu amplu referitor la viaţa şi activitatea
lui Moise Nicoară pe baza documentelor ce se aflau la Academia Română şi
„după informaţiunile ce mi se vor pune la dispoziţiune”15.
După ce în 1912 Sever Secula trece la cele veşnice, în timpul scurt pe
care îl mai aveau la dispoziţie până la aniversarea centenarului Preparandiei,
Teodor Botiş (1873-1940) şi Avram Sădean (1880-1914), încep cercetări în
arhivele arădene. Perioada pe care o aveau la dispoziţie nu le-a permis să facă
cercetări exhaustive în arhivele Institutului teologic-pedagogic, a
Consistoriului eparhial, oraşului şi comitatului Arad.
Cu toate încercările, de-a lungul timpului, de a scrie o monografie a
Preparandiei şi Institutului Teologic, în cele din urmă, această sarcină a revenit
tot profesorilor de la cele două şcoli, care, în studiile pe care le publică,
subliniază rolul fundamental al învăţământului pedagogic şi teologic de la
Arad, desfăşurat încă de la începutul secolului al XIX-lea, în formarea
viitorilor învăţători şi preoţi, în modelarea acestor elite intelectuale româneşti.
12
Protocol despre şedinţele Sinodului eparhial...1908, p. 38.
13
Protocol despre şedinţele Sinodului eparhial din dieceza română greco-orientală a
Aradului Aradului ţinute în şedinţa ordinară din anul, 1909, Arad, 1909, pp. 47-49; „Bis. şi Şc.”,
anul XXXIII, nr. 47, 22 noiembrie/5 decembrie 1909, p. 5.
14
„Bis. şi Şc.”, anul XXXIII, nr. 48, 29 noiembrie/12 decembrie 1909, pp. 5-6.
15
Nicolae Bocşan, Petru Maior şi Moise Nicoară, în vol. “Slujitor al Bisericii şi al
neamului. Părintele prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, membru corespondent al Academiei
Române la împlinirea vârstei de 70 ani”, Cluj-Napoca, 2002, p. 454, nota 2.
La 7/20 mai 1912, Teodor Botiş (1873-1940) şi Avram Sădean (1880-

1914) aveau gata pentru tipar „o schiţă istorică din trecutul institutului nostru
pedagogic scrisă în urma însărcinării conferinţei profesorale din 3/16 martie
1912”, intitulată, Institutul pedagogic gr. or. rom. din Arad. Cei dintâi ani din
trecutul şi viaţa Preparandiei (Şcolii normale) gr. or. române din Arad (Arad,
1912, 192 p.), în care, prin grija lui Roman Ciorogariu, este publicată şi
Arătare despre starea acestor noao introduse sholasticeşti instituturi ale naţiei
româneşti, sârbeşti şi greceşti a lui Dimitrie Ţichindeal apărută pentru prima
dată la Buda în 1813. Retipărirea lucrării lui Dimitrie Ţichindeal a fost
considerată ca o „reînviere a spiritului marelui dascăl al neamului românesc”.
Lucrarea este incompletă pentru că celor doi autori le-au lipsit
„mijloacele şi timpul de a descifra, traduce şi a consulta temeinic o mulţime de
hrisoave însemnate latineşti din arhivele în care se găsesc îngropate multe
momente din trecutul nostru sbuciumat. Timpul scurt, ce ne-a stat la dispoziţie,
şi ocupaţiunile noastre zilnice ne-au permis numai scrutarea actelor, ce se află
în arhiva Seminariului nostru, precum şi în arhivele oraşului şi comitatului
Arad”16. Timpul scurt prea care l-au avut la dispoziţie, nu le-a permis să facă
cercetări amănunţite în arhivele Institutului, Episcopiei, a oraşului şi
comitatului Arad. Cu toate acestea, este un studiu temeinic în care este
prezentat procesul de emancipare naţională iniţiat de Dimitrie Ţichindeal şi
Moise Nicoară la Arad, care a ilustrat dorinţa românilor pentru dobândirea
unor şcoli superioare româneşti şi numirea unui episcop român la Arad.
Cu prilejul aniversării centenare, într-un cadru oficial, Avram Sădean a
prezentat conferinţa intitulată, Apostolatul primilor profesori ai Preparandiei
noastre (Arad, 1912, 32 p.), în care, autorul face dovada că fără arhivele de la
Viena, Budapesta şi Carloviţ, istoria Preparandiei ar fi mai săracă17.
În anul 1913, între Consistoriul eparhial arădean, profesorii Teodor Botiş
şi Avram Sădean, se încheie o înţelegere în vederea scrierii unei ample
monografii a Preparandiei şi Institutului Teologic. Teodor Botiş face cercetări
în arhivele arădene, iar Avram Sădean continuă cercetările începute în arhivele
din Viena şi Budapesta. Din păcate, declanşarea primului război mondial, fiind
concentrat în armată, în 18 octombrie 1914, Avram Sădean este împuşcat pe
frontul din Galiţia. În această situaţie, o parte din documentele rămase de la
16
Teodor Botiş, Avram Sădean, Institutul pedagogic gr. or. rom. Arad. Cei dintâi ani din
trecutul şi viaţa Preparandiei (Şcolii normale) gr. or. române din Arad, Arad, 1912, p. 3, nota 1.
17
Din păcate, avem prea puţine amănunte despre cercetările istorice efectuate de Avram
Sădean în arhivele vieneze.
Avram Sădean, culese din „Haus-Hofund Statsarchive” pe care le avea

pregătite pentru tipar, au fost publicate de profesorii Lazăr Iacob18 şi Teodor
Botiş19.
În situaţia nou creată, Teodor Botiş continuă cercetările de unul singur,
în redactarea materialului pregătit pentru tipar, folosindu-se şi de copiile de
documente adunate de Avram Sădean din arhivele de la Viena şi Budapesta. În
anul 1917, Teodor Botiş avea gata pentru tipar monografia închinată celor
două şcoli arădene. Condiţiile impuse de cenzură, mai apoi, împrejurările
istorice de la sfârşitul anului 1918 şi greutăţile financiare i-au întârziat apariţia.
În aceste condiţii, publică fragmente în revista „Biserica şi Şcoala” din 1920 şi
1921, referitoare la o serie de aspecte legate de înfiinţarea, organizarea şi
activitatea desfăşurată în Institutul Teologic20. Abia în 1922, anul centenarului
Institutului Teologic, Teodor Botiş publică Istoria Şcoalei Normale
(Preparandiei) şi a Institutului teologic ortodox-român din Arad (Arad, 1922,
741 pp.). Lucrarea a fost bine primită de istorici, bucurându-se chiar de un
premiu al Academiei Române21. Scrisă în spirit pozitivist, lucrarea are la bază
o bogată informaţie arhivistică inedită, cuprinzând următoarele probleme:
întemeierea, organizarea şi viaţa internă, învăţământul, disciplinele,
examenele, edificiul şcolar, biblioteca, fonduri şi fundaţiuni, biografiile
profesorilor şi listele absolvenţilor celor două şcoli. Autorul prezintă evoluţia
18
Documente privitoare la istoria Diecezei Aradului (1815-1816), în „Anuarul Institutului
pedagogic-teologic greco-ortodox român din Arad din 1916/1917”.
19
Pagini din istoria desrobirii, în volumul „Triumful Ortodoxiei la Arad”, Arad, 1929,
pp. 161-190; Istoria Şcoalei Normale (Preparandiei) şi a Institutului teologic ortodox-român din
Arad, Arad, 1922. În anul 1916, Roman Ciorogariu, prin intermediul presei, face un apel la
familiile foştilor absolvenţi ai Institutului pedagogic-teologic din Arad, “care au intrat sub arme în
războiul actual” să-i comunice numele lor, anul absolvirii, data chemării sub arme, regimentul,
eventuale distincţii, iar celor care au căzut pe câmpul de luptă, locul şi data morţii. (Roman
Ciorogariu, O rugăminte, în “Bis. şi Şc.”, anul XL, nr. 17-18, 1/14 mai 1916, p. 132).
20
Sistemul de examene în preparandia (şcoala normală) română din Arad, în „Bis. şi
Şc.”, anul XLIII, nr. 14, 31 martie/13 aprilie 1919, pp. 1-2; nr. 15, 7/20 aprilie 1919, pp. 1-2; nr.
24, 7/20 aprilie 1919, pp. 1-2; nr. 37, 15/28 iunie 1919, pp. 1-2; nr. 40, 6/19 octombrie 1919, pp.
1-2; nr. 41, 13/26 octombrie 1919, p. 2; nr. 45, 10/23 noiembrie 1919, pp. 2-3; Înfiinţarea
Institutului teologic din Arad, în „Bis. şi Şc.”, anul XLIV, nr. 39, 27 septembrie/10 octombrie
1920, pp. 1-2; nr. 40, 4/17 octombrie 1920, p. 2; nr. 41, 11/24 octombrie 1920, p. 2; nr. 42, 18/31
octombrie 1920, pp. 1-2; nr. 43-44, 1/14 noiembrie 1920, p. 1; nr. 46, 15/28 noiembrie 1920, p. 1;
nr. 47, 22 noiembrie/5 decembrie 1920, p. 1; Viaţa internă şi organizaţia Institutului teologic din
Arad, în „Bis. şi Şc.”, anul XLIV, nr. 51, 20 decembrie 1920/2 ianuarie 1921, pp. 2-3; nr. 52, 27
decembrie 1920/9 ianuarie 1921, pp. 2-3.
21
„Bis. şi Şc.”, anul XLVIII, nr. 24, 9/22 iunie 1924, p. 7.
istorică a celor două şcoli centrale eparhiale arădene, scoţând în edivenţă

aspecte polivalente legate de conturarea identităţii acestora. Din păcate,
lucrarea nu este echilibrată, în sensul că autorul insistă mai mult asupra istoriei
Preparandiei, mai puţin asupra Institutului Teologic.
Pentru că o parte din arhiva celor două şcoli eparhiale22 a fost distrusă,
în clădirea şcolii fiind instalat un spital de campanie pentru armata sovietică,
documentele de arhivă ajungând în mâna comercianţilor ca hârtie de
împachetat23, În această situaţie, Teodor Botiş a dispus de un material
arhivistic limitat. Pe lângă puţinele documente, unele puse la dispoziţie de
preotul dr. Virgil Ciobanu24, puţine din arhiva Consistoriului eparhial arădean,
a mai avut la dispoziţie şi Protocole ale şedinţelor literare, Protocoale
consistoriale şi Protocoalele Sinoadelor eparhiale. În această situaţie a fost
nevoit să apeleze la studii publicate datorate istoricilor Nicolae Tincu Velea,
Iuliu Vuia, Demetriu Popa, Ioan Lupaş25.
În mai multe numere din revista „Biserica şi Şcoala”, profesorul de
Drept bisericesc de la Institutul pedagogic-teologic arădean, dr. Lazăr Iacob,
publică studiul intitulat: Reorganizarea învăţământului teologic şi a educaţiei
seminariale26, în care, după ce trece în revistă părţile slabe ale învăţământului
teologic, atinge diferitele probleme care se impuneau în acele vremuri,
22
În timpul revoluţiei de la 1848-1849, profesorul Alexandru Gavra a ascuns arhiva
Preparandiei în pivniţa locuinţei sale, de unde, în vara anului 1849, “după ce le svântă la soare” le-a
depozitat în biserica catedrală de pe malul drept a Mureşului, din apropierea reşedinţei episcopale.
Mai târziu, în biserică “închiseră nişte honvezi şi aşa multe acte s-au resfirat şi sfârtecat”, cf. T. Botiş,
Istoria Şcoalei Normale (Preparandiei) şi a Institutului teologic ortodox-român din Arad, p. 164.
23
Vasile Popeangă, Eparhia Aradului în perioada instituţionalizării culturii naţionale
1897-1948, Arad, 2006, p. 234.
24
Dr. Virgil Ciobanu (1954-1955), absolvent al Facultăţii de Medicină, apoi al Facultăţii
de Teologie, în timpul primului război mondial a fost preot militar. El a organizat în acel timp
capela română din Viena, de unde a copiat preţioase documente privind istoria Transilvaniei. În
anul 1953 a intrat în monahism, după un an a fost numit stareţ la mănăstirea Hodoş-Bodrog. În
această demnitate a funcţionat doar un an de zile, până în 1955.
25
Dintre cei care s-au mai ocupat de trecutul Preparandiei arădene, amintim pe Iuliu Vuia,
Fragmente din istoricul pedagogicului confesional greco-ortodox român din Arad. Studiu istoric
pedagogic, Panciova, 1887; Vasile Popeangă, Eduard I. Găvănescu, Victor Ţârcovnicu,
Preparandia din Arad, Arad, 1964; V. Popeangă, Studii despre Preparandia din Arad, Arad, 2011,
384 p. Doru Bogdan, Preparandia din Arad în conştiinţa cultural-istorică a epocii sale (1812-2012),
Arad, 2012, 440 p.; Anton Ilica, Istoricul Preparandiei din Arad, Cluj-Napoca, 2012, 212 p.
26
“Bis. şi Şc.”, anul XLII, nr. 1, 1/14 ianuarie 1918, pp. 5-6; nr. 2, 7/20 ianuarie 1918, p.
1; nr. 4, 21 ianuarie/3 februarie 1918, p. 2; nr. 5, 28 ianuarie/10 februarie 1918, p. 3; nr. 6, 4/17
februarie 1918, pp. 3-4.
învăţământul de acest gen nu mai putea să funcţioneze în cadrul unor şabloane

învechite. Propunerile pentru reformarea învăţământului teologic şi a vieţii
interne a Institutelor de profil, era ca viitorii slujitori ai altarelor să primească o
educaţie bisericească adecvată misiunii clericale27.
Date preţioase despre trecutul Institutului se cuprind în toate Anuarele
Institutului Teologic, mai târziu în Anuarele Academiei Teologice din Arad,
editate de profesorii prestigioasei şcoli clericale arădene, iniţiativa a aparţinut
directorului Roman Ciorogariu. Anuarele sunt extrem de valoroase, cu un
conţinut dens privind organizarea şi funcţionarea şcolii. Ele prezintă
evenimente şi date importante din viaţa Institutului, oprindu-se asupra
programei de învăţământ, a educaţiei moral-religioase, a schimbărilor
survenite în componenţa corpului didactic. Ele fac referiri la activitatea
bibliotecii şi muzeelor şcolare, a societăţilor de lectură, la inspecţiile şi vizitele
didactice, la serbări şi excursii, la administrarea veniturilor, acordarea de burse,
activitatea internatului. Oferă date pentru ambele despărţăminte ale
Institutului, despre profesori şi elevi.
De la monumentala lucrare a lui Teodor Botiş, apărută în 1922, multă
vreme nu s-a mai scris nimic despre istoria Institutului. Abia în anul 1974,
Gheorghe Liţiu publică studiul intitulat: Cultura clerului român din Banat şi
Crişana în veacul al XIX-lea28, în care face şi o periodizare a şcolii teologice
de la Arad. În viziunea autorului, o primă etapă este cea a începuturilor, între
anii 1822-1849, revoluţia de la 1848-1849 determinând întreruperea, pentru
câţiva ani, funcţionarea şcolii. Perioada a doua, cuprinsă între între 1852-1870
o consideră ca fiind una de colsolidare a şcolii. Următoarea perioadă ar fi de la
1870, anul intrării în vigoare a Statutului şagunian şi până la 1918, fiind una a
apogeului. O ultimă perioadă o consideră pe cea dintre 1919 şi 1948, „în cursul
căruia vechea şcoală clericală devine una din Academiile Teologice din
Transilvania, cu pstru ani de studii”. Autorul, în studiul său, se opreşte doar la
primele trei perioade, până la sfârşitul secolului al XIX-lea. Din păcate,
autorul, în periodizarea pe care o face, nu ţine cont de fuzionarea celor două
şcoli centrale ale eparhiei, Institutul Teologic şi Preparandia, formând
Institutul pedagogic-teologic.
În anul 1989, apare studiul intitulat Învăţământul teologic la Arad, datorat
lui Mircea Păcurariu, publicat în volumul „Episcopia Aradului. Istorie. Viaţă
27
Presupunem că proiectul este comun, al tuturor profesorilor Institutului, asumat de
Iacob Lazăr doar ca semnătură.
28
„M. B.”, anul XXIV, nr. 1-3, 1974, pp. 100-109.
culturală. Monumente de artă” (Arad, 1989, pp. 151-172). Este o sinteză

remarcabilă, binevenită în câmpul istoriografiei ecleziastice, pe care autorul o
face Institutului Teologic arădean, cu scurtă referire introductivă despre
modalităţile de instruire a aspiranţilor la treapta clericală înainte de anul 182229.
O altă încercare de sinteză, de o mai mică anvergură, este cea datorată
lui Ioan Tulcan, Învăţământul teologic superior la Arad în trecut şi astăzi,
publicat în „Anuar I, 1994-1995” (Arad, 1995, pp. 7-22). Ineditul studiului
constă în faptul că autorul abordează şi chestiunea reînfiinţării Facultăţii de
Teologie de la Arad (pp. 18-22). Cu prilejul împlinirii a 175 de ani de la
reînfiinţarea învăţământului teologic arădean, studiul amintit este republicat,
cu unele completări şi modificări, sub titlul Învăţământul teologic arădean.
Privire istorică. Perspective, în volumul aniversar „175 de ani de la înfiinţarea
învăţământului superior teologic arădean (1822-1997)”, apărut la Arad în anul
1997 (pp. 12-26)30. În acelaşi volum aniversar (pp. 141-149), Alexandru Roz
publică şi el un Scurt istoric al Institutului Teologic Ortodox Român (1822-
1997), din păcate, fără o viziune clară asupra trecutului şcolii clericale arădene.
Despre pregătirea intelectuală a aspiranţilor la preoţie, cu accent pe
trecutul Preparandiei şi a Institutului Teologic din Arad, până la 1918, se
menţionează şi lucrarea noastră, Episcopia Aradului. Istorie. Cultură.
Mentalităţi (1706-1818), apărută la Cluj-Napoca în 2006 (pp. 234-245).
Activitatea de după 1876 a Societăţii de lectură a studenţilor de la
Institutul pedagogic-teologic, mai ales aspecte ale manifestărilor cultural
artistice, despre „serate declaratorico-muzicale”, „sărbători comemorative”,
„sărbători folclorice”, sunt prezentate de Lizica Mihuţ în studiul intitulat
Activitatea culturală a Societăţii de lectură a studenţilor teologi în paginile
revistei „Biserica şi Şcoala”, publicat în volumul „175 de ani de la înfiinţarea
învăţământului superior teologic arădean (1822-1997)”, apărut la Arad în anul
1997 (pp. 156-160).
În acelaşi volum aniversar, Mircea Timbus a publicat studiul Câteva surse
documentare despre activitatea Institutului Pedagogic-Teologic din Arad (pp.
169-175), în care prezintă un raport al Senatului şcolar al Consistoriului arădean
către Sinodul eparhial cu privire la starea învăţământului confesional şcolar
1899-1900. Raportul, datat 5/18 aprilie 1900, este redactat de profesorul Roman
Ciorogariu, pe atunci şi referent şcolar al Consistoriului eparhial arădean. Din
29
Vezi şi M. Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. III, ediţia a 3-a, Iaşi,
2008, pp. 236-238, 402.
30
Studiul a apărut şi în “Teologia”, anul I, nr. 2, aprilie-iunie 1997, pp. 12-20.
cele 41 de file ale raportului, 6 se referă la Institutul pedagogic-teologic, mai ales

cu privire la organizarea şi funcţionarea acestuia.
Despre Biblioteca Preparandiei şi a Institutului Teologic din Arad s-a
scris destul de puţin. Primele date le avem din cunoscuta monografie a şcolilor
arădene datorată lui Teodor Botiş (Istoria Şcoalei normale (Preparandiei) şi a
Institutului teologic ortodox-român din Arad, pp. 371-373, 641-643). Vasile
Popeangă, Eduard I. Găvănescu şi Victor Ţârcovnicu în Preparandia din
Arad, nu fac nici o referire la biblioteca Institutului Teologic ci la “biblioteca
şcolii”, fără altă menţiune. Readucerea în discuţie a unui număr de 19
manuscrise din fosta bibliotecă a Institutului Teologic o face Rodica
Rădulescu (Manuscrise latine din judeţul Arad, în “Ziridava”, XII, 1980,
pp.759-786) După un deceniu şi jumătate, Dan Lăzărescu şi Dan Demşea
(Documente despre biblioteca Preparandiei arădene, în “Aradul cultural”, an
II, nr. 1/1995, pp. 41-49) pun în discuţie două inventare ale Institutului
Teologic (Inventariul bibliotecii Episcopescului Institut Clerical Rumânesc din
Aradu vechi, început la 28 februarie 1840 şi Catalogus Librorum Bibliothecae
Instituti Clericalis rumanii aradiensis ...1853), aducând informaţii noi despre
cărţile intrate în fondul bibliotecii, donatorii şi mediul social din care
proveneau. În anul 1997 apare studiul, Biblioteca Institutului Teologic din
Arad. Încercare de reconstituire (în vol. „175 de ani de la înfiinţarea
învăţământului superior teologic arădean. 1822-1997”, Arad, 1997, pp. 184-
208), în care, Elena Rodica Colta, identifica un număr de 48 cărţi vechi care au
existat în biblioteca Institutului.
Un studiu bine elaborat despre locul de origine al absolvenţilor teologi
publică profesorul arădean Mircea Popa în Aria de provenienţă a absolvenţilor
Institutului Teologic din Arad în perioada 1822-1922 în acelaşi volum aniversar
din 1997 (pp. 209-222), în care analizează listele cu absolvenţi publicată de
Teodor Botiş la sfârşitul monumentalei sale monografii. Autorul avertizează că
cifra totală a absolvenţlor trebuie acceptată cu oarecare rezerve, existând
diferenţe între cifrele oferite de T. Botiş şi numărul real al absolvenţilor generate
de dificultăţile de documentaţie pe o perioadă atât de îndelungată.
Pentru perioada de după 1922, până în 1948, an care coincide cu
desfiinţarea şcolii teologice, menţionăm mai multe studii şi articole publicate
în revista „Biserica şi Şcoala”. În anul 1927, ca urmare a prestigiului pe care l-
a dobândit în rândul celorlalte şcoli de profil teologic din cuprinsul Bisericii
Ortodoxe Române, Institutul Teologic este ridicat la demnitatea de Academie
Teologică, titulatură sub care va funcţiona până la desfiinţare în anul 1948. La
scurtă vreme de la ridicarea ei la demnitatea de Academie, şcoala teologică
arădeană este nevoită să se confrunte cu greutăţile create îndeosebi de noul

proiect de reorganizare a învăţământului teologic românesc, care, „trăgea cu
buretele” peste toată tradiţia istorică, importanţa şi rolul îndeplinit până atunci
de şcoala teologică arădeană. Potrivit proiectului, Academia Teologică de la
Arad şi cea de la Caransebeş, urmau să fie reduse la nivelul unui „seminar de
vocaţiune”, făcându-se, mai ales Aradului, o mare nedreptate. Acesta este
motivul pentru care o atenţie deosebită va fi acordată în paginile revistei
eparhiale arădene acestui proiect de reorganizare a învăţământului teologic
românesc care va da naştere unor discuţii aprinse şi unor atitudini ferme în
apărarea prestigioasei instituţii de învăţământ arădean, venite, mai ales, din
prtea profesorilor Academiei Teologice.
Un prim articol este cel al profesorului Vintilă Popescu, care, în mai
multe foiletoate din „Biserica şi Şcoala” a publicat În jurul proectului de
reorganizare a învăţământului teologic. Apărarea şcoalei noastre teologice
(„Biserica şi Şcoala”, anul LI, nr. 7, 13 februarie 1927, pp. 1-2; nr. 8, 20
februarie 1927, pp. 1-2; nr. 9, 27 februarie 1927, pp. 1-2). Autorul face o
analiză a proiectului amintit, ajungând la concluzia că un seminar organizat
după acest proiect ce încalcă toate principiile pedagogice şi nu era
corespunzător nevoilor bisericeşti, astfel că „nu va fi în stare să dea satelor un
cler devotat misiunii altarului”.
O examinare a proiectului de lege aflat în dezbatere publică face şi
profesorul dr. Nicolae Popovici în studiul intitulat În jurul proiectului de
reorganizare a învăţământului teologic. Apărarea şcoalei noastre teologice
(„Biserica şi Şcoala”, anul LI, nr. 10, 6 martie 1927, pp. 2-3; nr. 11, 13 martie
1927, pp. 1-2). Specialist în Dreptul bisericesc, el ajunge la concluzia că noul
proiect de lege aduce atingere autonomiei „asigurat eparhiilor prin canoane şi
prin normele legale din vigoare”, împotrivindu-se acestui proiect de lege.
Profesorul Teodor Botiş, pe atunci rector al Academiei Teologice, în
urma înfiinţării, în luna martie 1929, a unei comisii, alcătuită din membrii ai
Sf. Sinod şi reprezentanţi ai Ministerului Cultelor, care să elaboreze un proiect
de organizare unitară a învăţământului teologic din România, a luat atitudine
împotriva hotărârii de a fi desfiinţate şcolile teologice cu vechi tradiţii de la
Arad şi Caransebeş. Astfel, în articolul intitulat Apărarea Academiei teologice
din Arad („Biserica şi Şcoala”, anul LIII, nr. 17, 21 aprilie 1929, pp. 2-3), T.
Botiş prezintă situaţia instituţiei şcolare arădene, pe care o conducea, care
devine incerctă. În continuare nedumerit fiind de situaţia critică în care se afla
Academia Teologică, tot Teodor Botiş, în articolul Observări la proiectul de
lege pentru reorganizarea învăţământului teologic („Biserica şi Şcoala”, anul
LIII, nr. 18, 28 aprilie 1929, pp. 2-5), revine asupra acestei probleme,
considerând că „proiectul în complexul lui e isbitoare lipsa de claritate şi
precizie, cerinţi esenţiale pentru o lege organică şi fundamentală”.
În Problema Academiilor Teologice („Biserica şi Şcoala”, anul LXIV,
nr. 27, 1940, pp. 202-203), aparţinând preotului prof. dr. Ilarion V. Felea, se
face menţiune despre Legea din 1938, redactată de episcopul Nicolae Colan -
pe atunci ministru al Educaţiei naţionale - sancţionată de regele Carol al II-lea,
care se părea că a dat problemei o dezlegare acceptabilă, urmată apoi de Legea
de naţionalizare a învăţământului superior din 4 noiembrie 1938, care nu
numai că anula legea anterioară, ci crea Academiilor Teologice o situaţie
umilitoare pe care n-au mai avut-o niciodată.
Discuţii aprinse şi contradictorii a stârnit în paginile revistei „Biserica şi
Şcoala” şi Decretul-Lege nr. 660 din 31 decembrie 1944, prin care s-a hotărât
înfiinţarea Universităţii de Vest cu sediul la Timişoara, cu următoarele secţii:
teologie, drept, ştiinţe, litere şi filosofie. Prin acelaşi Decret-Lege, Academia
Teologică din Oradea, refugiată la Timişoara, a fost ridicată la rangul de
Facultate de Teologie pentru Banat şi Ardeal. Prin urmare, consiliul profesorilor
de la Academia Teologică din Arad, în şedinţa din 11 ianuarie 1945, deşi a
primit cu bucurie vestea înfiinţării Universităţii de Vest din Timişoara, totuşi s-a
arătat profund nemulţumit de lipsa de obiectivitate şi perspectivă istorică în care
a fost redactat art. 2 din acest Decret-Lege, în sensul că nu s-a ţinut seama de cea
mai veche Instituţie culturală de pe teritoriul Banatului şi Ardealului, care este
Academia Teologică din Arad, cea mai îndreptăţită din această regiune să fie
ridicată la rangul de Facultate de Teologie, propunând astfel modificarea art. 2
din Decretul-Lege nr. 660/31 decembrie 1944 şi protestând împotriva noii
Facultăţi de Teologie pentru Banat şi Crişana31.
Deşi problema locului Academiilor Teologice - deci, şi al celui din Arad
- în cadrul învăţământului superior a fost o chestiune care s-a dezbătut ani la
rând de către factorii competenţi, rezolvarea ei definitivă a întârziat să apară,
pentru ca în anul 1948 ,această problemă, să dispară total, o dată cu
desfiinţarea de către regimul comunist a tuturor Academiilor Teologice
existente în cuprinsul Patriarhiei Române.
Spaţii deosebit de ample erau rezervate, cu multă generozitate, în paginile
revistei „Biserica şi Şcoala”, şi altor momente de mare însemnătate din viaţa şi
activitatea Academiei Teologice arădene, cum ar fi, inaugurarea şi încheierea
fiecărui an şcolar, care se săvârşeau în prezenţa ierarhului locului sau a
31
Memoriu, în „Bis. şi Şc.”, anul LXIX, nr. 2-3, 7-14 ianuarie 1945, p. 20.
delegaţilor eparhiali, a reprezentanţilor autorităţilor politice de stat şi locale, a

membrilor clerului arădean, a profesorilor şi studenţilor Academiei Teologice, a
unor numeroşi invitaţi, într-o atmosferă academică şi solemnă. Despre
activitatea Academiei Teologice în perioada interbelică trebuie să amintim
studiul lui Flavius Ardelean, pe atunci student teolog, Aspecte ale activităţii
Academiei Teologice din Arad în paginile revistei „Biserica şi Şcoala” (1925-
1948), publicat în revista „Teologia” (anul I, nr. 3-4, 1997, pp. 69-78), în care
evidenţiază evenimentele mai importante din activitatea didactică şi misionară a
profesorilor şi studenţilor teologi arădeni, oglindite în revista eparhială.
Mihai Săsăujan a publicat studiul Academia Teologică din Arad în anul
şcolar 1944-1945 (“Teologia”, anul VI, nr. 2, 2000, pp. 89-107) în care
prezintă componentele esenţiale cre au conturat profilul învăţământului
teologic arădean în acest an şcolar, insistând asupra activităţii didactice,
repartizarea materiilor de învăţământ şi numele profesorilor care au predat. Pe
lângă date despre clădirea şcolii, inventarul şi biblioteca Academiei Teologice,
aminteşte şi despre lupta cadrelor didactice pentru supremaţia şi prestigiul
şcolii clericale arădene.
În anii din urmă, a apărut şi monografia mult aşteptată a perioadei
cuprinsă între anii 1922-1948, pe care o datorăm lui Mihai Săsăujan,
Academia de Teologie Ortodoxă din Arad în perioada interbelică. Contribuţii
la istoria învăţământului teologic românesc (Arad, 2004, 382 p. + 12
fotografii). Lucrarea, după spusele autorului, „dorindu-se o continuare, în chip
smerit, a strădaniilor marelui cărturar Teodor Botiş, care s-a oprit, în lucrarea
sa, la anul şcolar 1921/1922” (p. 5). Lucrarea se bazează pe documente inedite
aflate în arhiva Arhiepiscopiei Aradului, pe documente edite publicate şi pe
unele tipărituri ecleziastice („Actele şi dezbaterile Adunării eparhiale”) şi
şcolare arădene ale vremii („Anuarul Institutului Teologic şi a Şcoalei
Normale”, „Anuarul Academiei Teologice”), pe numeroase studii publicate în
periodicile vremii („Biserica şi Şcoala”, „Legea Românească”, „Telegraful
Român”, „Biserica Ortodoxă Română”) sau volume separate care se ocupă de
istoria ecleziastică şi culturală a Arhiepiscopiei Aradului.
Despre ultimii ani ai Academiei Teologice, Lizica Mihuţ şi Ioan
Popovici publică Un memoriu din anul 1945 al dascălilor de la Institutul
Teologic, păstrat în fondurile Arhivelor Naţionale, Direcţia Judeţeană Arad.
Semnatarii memoriului îşi exprimau nemulţumirea faţă de „lipsa de
obiectivitate şi perspectivă istorică” manifestată prin Decretul-Lege nr. 660 din
1944 al Ministerului Educaţiei Naţionale prin care se înfiinţa Universitatea de
Vest cu sediul în Timişoara, care urma să cuprindă şi o Facultate de Teologie
pentru Banat şi Arad32. Despre dorinţa episcopului Andrei Magier şi a

profesorilor de la Academia Teologică ca la Arad să fie înfiinţată o
Universitate care să cuprindă şi o Facultate de Teologie, găsim şi în studiul
intitulat: Episcopul Andrei Magier, continuator al proiectului de înfiinţare a
unei Universităţi în Arad, datorat lui Cornel Clepea, publicat în „Ziridava”
(XXIII, 2002, pp. 321-327).
Dispunând de un material istoriografic destul de bogat, mai ales pentru
ultima perioadă a învăţământului teologic arădean (1922-1947) coroborat cu
datele inedite aflate în arhivele arădene pe care le-am cercetat în ultimii ani,
credem că am reuşit să aducem o contribuţie importantă la istoria
învăţământului teologic (Institutul Teologic, Institutul pedagogic-teologic,
Academia Teologică) din Episcopia Aradului de-a lungul timpului.
32
Publicat în volumul “175 de ani de la înfiinţarea învăţământului superior teologic
arădean (1822-1997)” (Coordonatori: Ioan Tulcan, Lizica Mihuţ), Arad, 1997, pp. 150-155.
Capitolul II
Pregătirea aspiranţilor la preoţie

până în 1822
II. 1. CÂTEVA CONSIDERAŢII
Instituită de Domnul Iisus Hristos, preoţia are ca misiune esenţială o

întreită putere, de a sfinţi, a învăţa şi a conduce parohia încredinţată. Hirotonia,
una dintre cele şapte Taine Sfinte ale Bisericii, dă acesteia structura ierarhică,
puterile spirituale venind de sus, transmise de Domnul Iisus Hristos şi nu de
reprezentanţii comunităţilor. În consecinţă, preotul este chemat să-şi
rânduiască viaţa şi întreaga conduită, felul de a fi, mersul, cuvintele lui şi în
toate celelalte lucruri să nu transpară decât seriozitatea, cumpătarea şi
religiozitatea. Să evite chiar şi greşelile uşoare ce ar părea însemnate la ei, aşa
încât faptele lor să trezească respectul tuturor membrilor comunităţii. Preotul
trebuia să menţină liniştea satelor, să-i instruiască pe enoriaşi în legătură cu tot
ce le este folositor în „veac şi pentru veşnicie”33. Pentru ca toate acestea să fie
realizate, una din sarcinile majore ce intra în preocupările ierarhiei ecleziastice
superioare, era de a asigura o educaţie bună aspiranţilor la preoţie prin
instituirea unor şcoli clericale.
Formarea intelectuală a clerului de mir este semnificativă pentru evoluţia
Bisericii. Preotul era considerat cel mai învăţat reprezentant din cadrul
comunităţii, chemat să-i înveţe pe credincioşi, însă, el era departe de idealul
imaginat, de orice schimbare teologică novatoare, de deschiderile intelectuale
contemporane.
Odată cu migraţia din 1690, în Imperiul habsburgic se face simţită
necesitatea întemeierii şcolilor, problemă permanent ridicată începând de la
33
Michel Vovelle, Omul Luminilor (Traducere de Ingrid Ilinca, Postfaţă de Radu Toma),
Iaşi, 2000, p. 260.
mitropolitul Arsenie al III-lea Cernoievici până la episcopul Isaia Diacovici al

Aradului (1706-1708). Cel din urmă, până la numirea de mitropolit, cerea
înfiinţarea unui gimnaziu şi „a altor instituţii folositoare”. Deşi cererea nu a
fost satisfăcută, şcolile mici se vor înmulţi treptat, în jurul bisericilor şi
mănăstirilor, dar mai ales în centre mai dezvoltate din punct de vedere
economic. Ele având, fără îndoială, un caracter religios, urmărind pregătirea
viitorilor preoţi, prin citire, scriere şi cântare bisericească, punând bazele
folosirii cărţilor de cult şi transcrierii lor ulterioare. Până atunci, candidaţii la
treapta preoţiei se pregăteau fie în familii preoţeşti sau la vreun schit, fie la
centrele eparhiale din Transilvania şi Banat sau chiar dincolo de Carpaţi.
Cunoaştem foarte puţine amănunte despre şcolile pentru pregătirea
clerului în secolul al XVIII-lea. Chiar dacă existau şcoli în care cei dornici de a
intra în cler mergeau pentru a deprinde cele necesare în vederea săvârşirii
slujbelor bisericeşti, şcoli teologice în înţelesul strict al cuvântului, instituţii în
care pe lângă ucenicie să se predea un învăţământ teologic sistematic după o
programă precisă într-un număr oarecare de ani, întâlnim destul de târziu şi în
număr mic în întreg sistemul mitropolitan al Carloviţului în care era inclusă şi
Episcopia Aradului. În perioada mitropolitului Moise Petrovici (1726-1730) s-
au înmulţit eforturile pentru organizarea unor şcoli superioare, pentru
îmbogăţirea conţinutului învăţământului cu elemente noi şi pentru extinderea
educaţiei religios-morale în rândul credincioşilor. Sinodul din 1726 de la
Carloviţ stabilea ca „fiecare episcop să ridice şcoli în eparhia sa, acolo unde
era posibil”34.
Mitropolitul Vichentie Ioanovici (1731-1737), încă în anul 1731, a
înfiinţat o şcoală clericală la Carloviţ, dar lipsită de continuitate şi de cea mai
simplă metodă35. În anul 1735, mitropolitul insista din nou asupra necesităţii
şcolilor pentru formarea şi învăţătura preoţilor, reluînd mai vechea dispoziţie
ca „fiecare episcop al nostru este dator să înfiinţeze şcoli pe lângă reşedinţă şi
să obţină cărţile şcolare necesare iar pentru cheltuielile respective să se
înţeleagă cu poporul eparhiei” 36.
Necesitatea unei şcoli clericale a fost pusă din nou în discuţie în anul
1739 de episcopul Isaia Antonovici al Aradului (1731-1748), care, alături de
34
Silviu Anuichi, Relaţii bisericeşti româno-sârbe din secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea,
în “B. O. R.”, anul XCVIII, 1979, nr. 7-8, p. 998.
35
Teodor Bodogae, Activitatea culturală şi politică a mitropolitului sârb Ştefan
Stratimirovici (1790-1836), în “M. A.”, anul IV, 1959, nr. 5-6, p. 387.
36
S. Anuichi, op. cit., p. 999.
episcopul Nicolae Dimitrievici al Timişoarei (1728-1744), solicitau Curţii

vieneze aprobarea pentru înfiinţarea unui fond necesar construcţiei unui
Seminar pentru pregătirea preoţilor din Banat şi Crişana37. Cu toate că aceste
încercări modeste nu au dus întotdeauna la rezultatele dorite, începuturile
învăţământului teologic în părţile bănăţene şi crişene sunt legate, ca şi în alte
părţi, de acele cursuri de pregătire de pe lângă centrele eparhiale, din mănăstiri
sau chiar din casele unor preoţi mai învăţaţi în care uceniceau de obicei fii de
preoţi, preoţia moştenindu-se adesea din tată în fiu.
Este perioada când aspiranţii la treapta preoţiei îşi desăvârşeau
pregătirea intelectuală la acele cursuri de pregătire de pe lângă centrele
eparhiale, din mănăstiri sau chiar din casele unor preoţi în care uceniceau fiii
de preoţi38. Istoricul bănăţean Nicolae Tincu Velia aminteşe de şcolile
mănăstireşti în care „învăţători veniţi de peste munţi învăţau mai vârtos pe
tinerii care se pregăteau pentru chemarea învăţătorească şi cea preoţească”39.
Pentru părţile arădene şi bihorene astfel de centre de cultură au fost mănăstirile
de la Hodoş-Bodrog şi de la Şiria40.
Oricât de slabă era lumina cunoştinţei ce-o puteau răspândi, sub raportul
dezvoltării culturii româneşti şi ortodoxe, acestor şcoli trebuie să li se acorde
importanţa cuvenită. Existenţa acestor focare de cultură, şcoli pentru formarea şi
educarea clerului, este atestată de numeroasele manuscrise şi tipărituri existente
în parohiile din cuprinsul Episcopiei Aradului. Ele erau scrise sau cumpărate de
preoţi, învăţători sau cântăreţi bisericeşti, ridicaţi prin ştiinţa de carte din
rândurile ţărănimii, ca preotul Mihai Românul, preotul Gheorghe de la Gurba,
diecii Flore de la Groşeni, Gheorghe de la Cuied, Ioan de la Hălmagiu şi încă
mulţi alţii. Alături de aceştia au existat şi preoţi copişti itineranţi, ca ieromonahul
Agathon, Vasile Sturze Moldoveanul, Ioan Popovici Muncăcianul, Luca
Popovici Muncăcianul, pentru a numi numai pe câţiva dintre ei41.
37
Gheorghe Cotoşman, Isaia Antonovici (1731-1748), episcopul Aradului şi
Caransebeşului, în “M. B.”, anul VII, 1957, nr. 1-3, p. 88.
38
Amănunte la: M. Păcurariu, Două sute de ani de învăţământ teologic la Sibiu, pp. 11-12.
39
Nicolae Tincu Velia, Istorioară bisericească politico-naţionale a românilor, Sibiu,
1865, pp. 198-199.
40
Amănunte la: Pavel Vesa, Episcopia Aradului. Istorie. Cultură. Mentalităţi (1706-
1918), Cluj-Napoca, 2006, p. 235
41
Pentru amănunte vezi: Florian Dudaş, Manuscrise româneşti din bisericile Bihorului, vol.
I-II, Oradea, 1985-1986; Idem, Cărturari şi artişti din Muntenia şi Moldova peregrini în Crişana,
Timişoara, 2003; Idem, Vechile manuscrise româneşti din Ţara Bihorului, vol. I-II, Oradea, 2007.
II. 2. ŞCOLILE DE PE LÂNGĂ MĂNĂSTIRI
Din unele conscripţii ale clerului aflăm că un anumit număr de preoţi şi-
au făcut ucenicia şi instrucţia teologică la mănăstirea Hodoş-Bodrog. Astfel,
preotul Mihail Petrovici din Chichindia, hirotonit de episcopul Ioanichie
Martinovici al Aradului (1710-1721) în anul 1714, a învăţat la ieromonahul
Timotei, iar un altul, hirotonit în 1716, a învăţat tot la această mănăstire. Ceva
mai târziu, alţi preoţi, care au învăţat la Hodoş-Bodrog, foşti ucenici ai
arhimandriţilor Gheorghe şi Vicenţiu Vichentie, au fost hirotoniţi de episcopul
Gheorghe Popovici al Timişoarei (1745-1757)42.
Într-un document din 28 iunie 1777, prin care se confirmă nobilitatea
familiei Popa din Galşa, se menţionează că un Popa Vasile din această familie,
venit din Teiuş, ar fi învăţat carte în mănăstirea de la Şiria, apoi a ajuns preot în
Galşa43. După unele afirmaţii, la cumpăna veacurilor al XIV-lea şi al XV-lea, în
ţinutul Zarandului, la mănăstirea de la Şiria, este semnalată prezenţa călugărului
Nicodim44, ctitorul mănăstirilor Vodiţa, Tismana, Prislop, dar poate şi a altor
aşezăminte monahale. Tradiţia cărturărească la mănăstirea de la Şiria s-a
menţinut până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
II. 3. ŞCOLI PE LÂNGĂ PREOŢI SAU PROTOPOPI
După afirmaţiile preotul şi istoricul bănăţean Nicolae Tincu-Velia, “şcolile

de pre lângă mănăstiri erau publice dar şi că mai erau încă şi şcoli private,
casnice pre la protopopi, preoţi şi alţi cărturari pentru a învăţa religiunea,
citirea, scrierea şi socoata”45. Aceste cursuri aveau, fără îndoială, un caracter
42
Nikola Gavrilovici, Planul cu privire la organizarea interioară a Seminarului ortodox
din Timişoara în secolul al XVIII-lea, în “M. B.”, anul XXIV, 1974, nr. 7-9, p. 439; D. Ruvaraţ,
Temişvarska Eparhijia od neina postanka do 1758 god, Sremski Karlovci, 1914, pp. 3, 9, 49, 53.
43
Traian Terebenţiu, Gheorghe Popa de Teiuş, Arad, 1927, p. 8.
44
Florian Dudaş, Cărturari şi artişti din Muntenia şi Moldova peregrini în Crişana,
Timişoara, 2003, pp. 11-15. Despre călugărul Nicodim vezi şi: Emil Lăzărescu, Nicodim de la
Tismana şi rolul său în cultura veche românească, în „Romanoslavica”, Bucureşti, XI, 1964,
Istorie, pp. 137-286; Scarlat Porcescu, Cuviosul Nicodim de la Tismana, în „M. M. S.”, Iaşi, 1952,
nr. 5-7, p. 961 şi u.; Ion Radu Mircea, Cel mai vechi manuscris miniat din Ţara Românească:
Tetraevanghelul popii Nicodim (1404-1405), în „Romanoslavica”, XIII, 1966, pp. 203-221;
Nestor Vornicescu, Cuviosul Nicodim de la Tismana, ctitor de locaşuri sfinte, în „M. O.”, anul
XXVIII, nr. 11-12, 1976, pp. 923-931; Marius Telea, Mişcarea isihastă şi legăturile cu românii,
în „R. T.”, Seria nouă, X, 2000, nr. 2, pp. 74-110.
45
N. Tincu-Velia, op. cit., pp. 201-202.
religios, urmărind pregătirea viitorilor preoţi, prin citire, scriere, tipic şi cântarea
bisericească, punând bazele folosirii cărţilor bisericeşti şi transcrierii lor
ulterioare. Lipsa unui învăţământ teologic organizat, este suplinită printr-o
pregătire ce trebuia îndeplinită pe lângă preotul din sat ori pe lângă un alt cleric
sau dascăl dintr-o parohie învecinată, abilitat a elibera un atestat de învăţătură,
unde îşi însuşeau cunoştinţe elementare pentru a putea intra în cler.
În 1752, episcopul Sinesie Jivanovici al Aradului (1751-1768), promitea
lui Petru Goja din Ocna Clujului că îl hirotoneşte cu condiţia ca mai înainte să
meargă la preotul Petru din Curtici, de la care să înveţe tipic şi să-şi însuşească
cunoştinţe elementare de teologice46. Conscripţia Episcopiei Timişoarei din
1758 în multe parohii evidenţiază existenţa unor asemenea preoţi şi dascăli
care se ocupau cu pregătirea tinerilor din localitate, împrejurimi sau chiar din
Ardeal, dornici să urmeze cariera clericală. În primele decenii ale secolului al
XVIII-lea, în Lipova, îşi desfăşura activitatea dascălul Racu la care s-au
pregătit mulţi dintre viitorii preoţi. Atestate de învăţătură eliberează şi
protopopul Rista din Lipova. În aceeaşi perioadă, în Arad, îl întâlnim pe
dascălul Ioan şi pe protopopul Peia, la Pecica pe preotul Sava, iar la Nădlac pe
protopopul Petru şi pe “magistrul” Filip, la care s-au pregătit mulţi dintre
aspiranţii la preoţie. Alţii s-au pregătit la preotul Ioan din Mehala sau la
diaconul Nicola din Timişoara. Putem afirma cu toată convingerea, că aceste
cazuri nu erau izolate, clerici, învăţători sau dascăli care să elibereze atestate
de învăţătură existau şi în alte părţi ale eparhiei arădene. Pe lângă tinerii din
localităţile arădene şi bănăţene, pentru a-şi însuşi cunoştinţele necesare intrării
în cler, erau şi unii veniţi din Ardeal, mai târziu hirotoniţi pentru parohii din
eparhiile Timişoarei sau Aradului47.
Elementele care se asimilau în această modalitate erau scrisul, cititul,
Tatăl nostru, tipicul şi cântarea bisericească. Avem de-a face cu un mod de
instruire care asigura un nivel minim de cunoştinţe teologice. Existau şi preoţi
care cunoşteau “prost Sf. Liturghie a lui Ioan şi Vasile iar slujba mai înainte
sfinţitelor” nu o săvârşeau pentru că nu o ştiau, cum este cazul preotului Dimitrie
din Ususău. Despre alţi preoţi se menţionează că ştiau bine să săvârşească
slujbele dumnezeeşti şi aveau în proprietate cărţi. În mod sigur, cei mai buni
46
Şt. Lupşa, Istoria Eparhiei Aradului, vol. II, fasc. 2, Arad, 1958, nota 1, f. 412.
47
D. Ruvarac, op. cit., pp. 3, 28, 30, 34, 44, 53, 49, 51-52, 34, 30, 49, 53, 3l; V. Popeangă,
Un secol de activitate şcolară românească în părţile Aradului. 1721-1821, Arad, 1974, p. 74; Ion
B. Mureşianu, Un document din 1767 privind aspecte ale vieţii bisericeşti din Banat, în „M. B.”,
anul XXVI, 1976, nr. 5-8, p. 529; I. D. Suciu, R. Constantinescu, Documente privitoare la istoria
Mitropoliei Banatului, vol. I, Timişoara, 1980, doc. 120, pp. 239-284.
dintre ei erau pregătiţi de timpuriu pe lângă antecesori, de obicei părinţii sau

bunicii lor, şi-n strana bisericii, spre deosebire de cei ce proveneau din mijlocul
mirenilor de rând.
II. 4. ŞCOALA CLERICALĂ „ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI”

DE LA CARLOVIŢ
După trecerea în scaunul mitropolitan, Pavel Nenadovici (1749-1768)

caută să se facă ecoul doaleanţelor exprimate în soboarele din 1748 şi 1749, în
legătură cu înfiinţarea unui seminar pentru pregătirea preoţilor din arhidieceză.
Cu ajutorul episcopului Dionisie Novacovici şi a arhimandritului Sinesie
Jivanovici, viitor episcop al Aradului, mitropolitul înfiinţează la Carloviţ şcoala
clericală „Acoperământul Născătoarei de Dumnezeu” ce îşi începe activitatea în
4 octombrie 1749, la reşedinţa mitropolitană, pentru ca în anul următor să-şi
fixeze sediul într-o clădire nouă din apropiere. La absolvirea şcolii, în funcţie de
prezenţa la cursuri şi însuşirea materiilor, absolvenţii promovau examenul scris
şi oral, în faţa unei comisii alcătuite din profesori, mitropolit sau episcop şi un
membru al consistoriului. Mitropolitul Pavel Nenadovici a dorit mult să impună
obligativitatea însuşirii unei pregătiri superioare pentru preoţii arhidiecezei. În
11 octombrie 1751 scria protopopilor din cuprinsul mitropoliei că „fiecare preot
parohial din fiecare localitate, sat sau oraş, unde se găsesc mai mulţi decât unul
singur, pe rând, câte unul (dintre ei) să vie la Carloviţ la examen, la şcoala
clericală”. Solicita şi rapoarte asupra şcolilor şi dascălilor, oferind îndrumări
practice. Deşi chemările de această natură au fost adeseori repetate, ecoul lor nu
a fost cel aşteptat, încât, în 1753 mitropolitul scria dezamăgit: „Nu voi mai
suporta să rămână în asemenea neştiinţă”48.
Şcoala mitropoplitului Pavel Nenadovici a fost frecventată cu siguranţă
şi de români ardeleni, arădeni, bănăţeni, bihoreni şi poate chiar de la Râmnic.
Singheliile acordate de mitropolit preoţilor ardeleni hirotoniţi la Carloviţ lasă
deschisă posibilitatea efectuării studiilor măcar pentru scurtă vreme la şcoala
de la Carloviţ. După mărturia cronicarului Nicolae Stoica de Haţeg, protopopul
Mehadiei, încă în anul 1746, mulţi dintre aspiranţii la preoţie urmaseră şcoala
lui Nenadovici, unde “arhidiaconul Moise Putnic şi protodiaconul Vichentie
Ioan Vidac lătineăşte şi nemţeăşte învaţă”49.
48
S. Anuichi, Relaţii bisericeşti româno-sârbe, pp. 1001-1002.
49
Nicolae Stoica de Haţeg, Cronica Banatului, (Ediţie critică de Damaschin Mioc),
Timişoara, 1981, p. 188.
În anul 1768, Casa imperială dispunea ca hirotoniile şi acordarea

parohiilor să se facă numai în funcţie de trecerea examenului susţinut în faţa
Consistoriului eparhial propunându-se totodată ca în fiecare dieceză să se
înfiinţeze câte o şcoală clericală iar episcopii să fie implicaţi direct în susţinerea
acestora50. Nestor Ioanovici, viitorul episcop al Aradului, în 1791, îl ruga pe
mitropolitul Ştefan Stratimirovici al Carloviţului să-l primească în seminar „dacă
acesta se va deschide”. Pe atunci Ioanovici era la gimnaziul evanghelic din
Pojon (Bratislava). La Carloviţ ajunge abia în 1799, de astă dată nu mai era în
şcoală, ci diacon, intrat în administraţia unor mănăstiri sârbeşti51.
Prin grija mitropolitului Stefan Stratimirovici (1790-1836), în anul 1794,
au fost redeschise cursurile şcolii teologice de la Carloviţ. Mitropolitul
considera că un candidat la preoţie trebuia să cunoască scrisul, cititul,
Catehismul, Tâlcuirea Vechiului şi Noului Testament, Pravilele soboarelor,
Istoria sârbească şi Istoria Bisericii. Mai târziu, se adauga si Dogmatica,
Morala si Apologetica, Pastorala, Omiletica, Datoriile preotilor de mir iar la
Drept se comentau legiuirile bisericesti în vigoare la sârbi (Rescriptul
declaratoriu şi Sistema consistorială). În acelaşi timp se învăţa Tipicul şi
Cântarea bisericească, Tâlcuirea Evangheliilor şi Apostolelor, dar mai ales
Metodica şi Didactica, pentru că mulţi dintre absolvenţi, înainte de a primi
Taina Sfintei Preoţii, funcţionau ca învăţători. Necesitatea absolvirii unor astfel
de cursuri era susţinută şi de episcopul Pavel Avacumovici al Aradului (1786-
1816). Într-un raport din 31 decembrie 1807, arătându-se foarte nemulţumit de
lipsa unor şcoli clericale, imediat după venirea sa ca episcop la Arad a căutat
să înfiinţeze o şcoala clericală. “Nici în Oradea nu este, nici la noi. Unde se
mai află şcoli triviale, mai învaţă unii, dar unde nu sunt, nici măcar scrisul şi
cititul nu prea merge, iar slujbele merg greu de tot. Am hotărât [...] să
controlez pe toţi candidaţii de hirotonie dacă ştiu ori nu carte, pe cei neştiutori
nu-i voi hirotoni”52.
Tineri români au frecventat cursurile teologice de la Carloviţ şi în
secolul al XIX-lea. În anul şcolar 1854-1855, erau înscrişi doi români, iar în
1860 întâlnim 9 români, acelaşi număr şi în anul următor, iar în 1862 doar 6
români, dintre care unul era Miron Dionisie din Ţela (judeţul Arad)53. Este cea
50
S. Anuichi, Relaţii bisericeşti româno-sârbe, p. 1004.
51
T. Bodogae, Documente inedite privitoare la istoria învăţământului teologic din
Transilvania, în “B. O. R.”, anul XC, 1972, nr. 11-12, p. 1218
52
Idem, Activitatea culturală şi politică a mitropolitului Ştefan Stratimirovici, p. 388, 390.
53
Idem, Documente indeite privitoare la istoria învăţământului teologic din Transilvania,
p. 1219.
dintâi şcoală clericală organizată, dar, puţini români se vor fi putut împărtăşi
din învăţăturile predate aici54.
II. 5. ŞCOALA CLERICALĂ DE LA ARAD-GAI
În afara şcolii centrale de la sediul Mitropoliei din Carloviţ, la mijlocul

secolului al XVIII-lea, au mai funcţionat şcoli clericale şi în alte localităţi. În
anul 1760, episcopul Sinesie Jivanovici al Aradului, a deschis o şcoală
clericală la reşedinţa de la Gai, frecventată de aspiranţi la preoţie nu numai
din părţile Aradului ci şi din Ardeal şi Maramureş, ambele zone fiind
confruntate cu virulenţa propagării uniatismului. Din păcate, şcoala clericală
de la Gai a avut un caracter trecător55.
În 13 iunie 1762, episcopul Sinesie Jivanovici se adresa împărătesei
Maria Tereza pentru a-i acorda „un ajutor printr-o binevoitoare fundaţiune ca,
prin ridicarea unui Seminar, foarte necesar, în Velenţa” pentru a veni în ajutor
viitorilor candidaţi la preoţie56. Din păcate, dorinţa episcopului arădean nu a
putut fi dusă la îndeplinire.
II. 6. PROPUNERI PENTRU ÎNFIINŢAREA UNUI SEMINAR TEOLOGIC LA

TIMIŞOARA (1790)
In pofida unor sensibile progrese realizate în epoca Luminilor, ridicarea

nivelului de cultură al clerului ortodox, continuă să rămână un deziderat. Cu
toate acestea, nu se poate spune că Biserica românească a investit prea mult
timp în formarea aspiranţilor la preoţie. Nivelul redus al instruirii clerului,
investit cu o funcţie elitară, cu responsabilitatea dirijării reformiste în rândul
enoriaşilor, a generat o acţiune convergentă a autorităţilor politice şi a celor
ecleziastice în vederea constituirii unui sistem solid de formare şi pregătire a
viitorilor preoţi. În 1747 a fost pusă pentru prima dată în discuţie problema
înfiinţării unui seminar ortodox diecezan la Timişoara.
54
Despre felul cu erau trataţi românii în şcoala clericală, avem mărturia preotului
Gheorghe Popovici din Comlăuş. Acesta, în scrisoarea din 15 noiembrie 1815 adresată lui Ioan
Mihuţ, arăta că tinerii români erau batjocoriţi şi ţinuţi în condiţii de mizerie. Cf. Cornelia Bodea,
Moise Nicoară (1784-1861) şi rolul său în lupta pentru emanciparea naţional religioasă a
românilor, Arad, 1943, doc. XXXVIII, p. 181.
55
S. Anuichi, op. cit., p. 1002.
56
Florian Dudaş, Odoarele vechii catedrale ortodoxe a Bihorului. Cea mai veche
bibliotecă românească din Oradea, Oradea, 2005, p. 19
După mai bine de un deceniu, episcopul Vichentie Ioanovici Vidac al

Timişoarei (1759-1774), în anul când a ajuns în scaunul de episcop, a cerut
înfiinţarea unui seminar unic pentru toată „naţiunea illiră” din Imperiul
austriac. A adunat mijloacele financiare suplimentare din contribuţiile
parohiilor şi a obţinut aprobarea administraţiei camerale a Banatului ca în
Timişoara să se construiască un seminar teologic care pe lângă pregătirea
viitorilor preoţi, să instruiască şi pe viitorii funcţionari ai administraţiei
bănăţene. Deşi planul a fost pus în aplicare prin începerea construcţiei, în
1769, împărăteasa Maria Tereza a sistat colecta banilor necesari iar cei adunaţi
au fost depuşi într-o bancă vieneză urmând să primească alte destinaţii57.
În anul 1779, datorită insistenţelor protopopului Constantin Şuboni
(1734-1812), s-au deschis primele cursuri de învăţământ pedagogic în limba
română pentru pregătirea dascălilor pe seama şcolilor naţionale58. Conducerea
cursurilor a fost încredinţată preotului Mihai Roşu-Martinovici (1750-1822) şi
se ţineau în lunile de vară. Prin aceste cursuri s-a creat un centru de viaţă
naţională unde s-au format învăţători pentru şcolile naţionale59. Cursurile erau
frecventate de tineri cu studii gimnaziale din Vârşeţ, Timişoara, Carloviţ,
Seghedin. Aici se preda Dogmatica, Istoria bisericească, Dreptul bisericesc,
Exegeza şi Pastorala60. Putem presupune că unii dintre absolvenţii acestor
cursuri au intrat în rândul clerului.
Înfiinţarea unei şcoli clericale se impunea tot mai mult. Abia în vara
anului 1785, Moise Putnic, între timp ajuns mitropolitul al Carloviţului, a fost
înştiinţat că împăratul Iosif al II-lea a aprobat înfiinţarea în Timişoara, pe
cheltuiala statului, a unui seminar teologic ortodox. În planul cu privire la
organizarea interioară a şcolii, din dieceza Aradului, un număr de 14 tineri
urmau să fie întreţinuţi în şcoală din fondurile ce urmau a se institui în acest
scop. Aceştia urmau să fie aleşi din familiile căsătorite legitim, să aibă vârsta
de 15 ani împliniţi, să fie absolvenţi a şcolii normale şi să stăpânească bine
limba maternă şi măcar limba germană. Pe lângă aceste condiţii li se cereau ca
la înscriere să prezinte certificatul eliberat de învăţătorul sau directorul şcolii în
privinţa învăţăturii şi purtării, un certificat al parohului că nu sunt impedimente
57
I. D. Suciu, Monografia Mitropoliei Banatului, p. 118.
58
Iuliu Vuia susţine că aceste cursuri s-au început încă în anul 1777, cf. Şcoalele
româneşti bănăţene în secolul al XVIII-lea, Orăştie, 1896, p. 82.
59
Aurel Cosma, Cursuri române de teologie în Timişoara la 1790, în “M. B.”, anul XXV,
1975, nr. 7-9, p. 406.
60
Iulian Suciu, Istoria bisericei gr. or. române din Transilvania şi Ungaria de la 1810-
1846, în „Bis. şi Şc.”, anul XXI, nr. 1, 5/17 ianuarie 1897, pp. 6-7.
canonice în privinţa hirotonirii candidatului după absolvirea şcolii. După ce

acest plan nu a fost însuşit, mitropolitul şi sinodul optează pentru aşezarea
seminarului la Carloviţ, sediul mitropoliei61. Problema s-a pus şi în timpul
Congresului naţional bisericesc de la Timişoara din 1790, exprimându-se
dorinţa de a se aduce la îndeplinire hotărârea soborului din 1774, de a se
înfiinţa în fiecare episcopie ortodoxă câte o şcoală clericală62.
Încă în anul 1785, împăratul Iosif al II-lea, a încuviinţat „ca pe spesele
preaînalte să se înfiinţeze un seminar central în Timişoara pentru instruirea
preoţimii neunite”63. Petru Petrovici pe când era episcop al Aradului (1784-
1786) emite o circulară pentru trimiterea tinerilor la aceste cursuri în care se
predau: Teologia dogmatică, Istoria bisericească, Canoanele, Datorinţele
preoţilor, Tâlcuirea Vechiului şi Noului Testament. Profesori erau Pavel
Kengeleţ, „doctor de sf. teologie şi arhimandrit al mănăstirii Sângeorz” şi
Mihail Roşu-Martinovici, numit de Dimitrie Ţichindeal „mult făcătorul de
bine” şi „tâlcuitorul teologiei în reşedinţa episcopească a Timişoarei”64.
Că acest seminar nu şi-a deschis cursurile până la sfârşitul anului 1790, o
dovedeşte circulara din 20 decembrie 1790 a episcopului Petru Petrovici al
Timişoarei (1786-1800) trimisă tuturor protopopiatelor prin care făcea
cunoscut „cumcă acei tineri, cari poftesc întru cinul preoţesc a păşi învăţăturile
credinţei, ceremoniile bisericeşti şi slujba bisericească anume se învaţă bine.
Cucerniciei tale poruncim, după primirea acestui internat în protopopiatul
vostru să vestiţi, că aceia ce se află ceteţi la preoţi, diaci, care slujba
dăscălească nu plinesc la anul viitor 1791, ianuarie 20, la Timişoara să vie, - şi
aşa pre sine găti să aibă – precum aicea până la sfârşitul lunei aprilie să poată
rămânea fără primejdie potrivnică, - seau a prea cucernicii tale, sau a
creştinilor de obşte, - că poruncim, că aceia care aicea la învăţătură n-au fost,
darul preoţiei nu vor dobândi prin punerea mânilor archiereşti”65.
Cursurile, frecventate de vreo 50 de candidaţi, au început în 18 aprilie
1790 şi ele aveau o durată, fără întrerupere până la 4 iulie, când se încheiau cu
un examen public şi festiv, prezidat de episcopul Timişoarei. Conducerea lor a
61
N. Gavrilovici, op. cit, p. 443, 444, 445.
62
T. Bodogae, op. cit., p. 387.
63
Eusebie R. Roşca, Monografia Institutului teologic-pedagogic “Andreian” al
Arhidiecezei gr. or. române din Transilvania, Sibiu, 1911, p. 3.
64
T. Botiş, op. cit., pp. 505-506; vezi şi Ion B. Mureşianu, Slujitori ai Bisericii ortodoxe
bănăţene în mişcarea de emancipare din secolul XVIII, în “M. B.”, anul XXXIV, 1984, nr. 11-12,
p. 732.
65
T. Botiş, A. Sădean, op. cit., pp. 19-20.
fost încredinţată preotului Mihail Roşu-Martinovici iar cursurile se ţineau în

lunile de vară. Pe lângă Mihail Roşu Martinovici, a mai funcţionat şi
profesorul Pavel Kengelaţ, „doctor de sf. teologie şi arhimandrit al mănăstirii
Sângiorz”66. Cursurile au fost urmate, în 1801, şi de Dimitrie Ţichindeal, fostul
învăţător de la şcoala din Beregsău, devenit mai târziu paroh al comunei
Becicherecul-Mic şi profesor, în 1812, al Preparandiei din Arad67.
II. 7. ŞCOALA DE NORMĂ DE LA ORADEA
În 29 noiembrie 1787 episcopul Pavel Avacumovici aducea la

cunoştinţa protopopilor că „toţi cei ce vor să păşească în cinul preoţiei sau care
voiesc să fie dascăli sau învăţători, la şcoala care în Oradea Mare va fi, aşa
întocmindu-se să meargă”. Cursurile urmau să fie deschise la 1 ianuarie 1788
iar protopopii fiind îndrumaţi să sfătuiască pe cei doritori a le urma. Ele ţineau
trei sau patru luni „după olaltă”, iar cei care în urma acestor cursuri nu învăţau
a scrie, a citi bine şi a cânta, „şi adeca lucrurile bisericeşti nu va şti unele” să
nu fie hirotoniţi nici măcar diaconi, de preot nici nu mai putea fi vorba. Prin
circulara din 12 iulie 1793, episcopul Pavel Avacumovici al Aradului, aducea
la cunoştinţa protopopilor că începând cu data de l august 1793 se redeschid la
Oradea, cursurile de „învăţătură catihicească, adecă îndreptarea pentru
învăţătura creştinească şi altele de folos” atât pentru preoţi cât şi pentru
diaconii şi diecii doritori să intre în cinul preoţesc. Circulara menţiona că în
cazul în care existau preoţi ce doreau să urmeze cursurile de la Oradea, erau
obligaţi să se îngrijească de suplinirea parohiei printr-un preot dintr-o parohie
vecină, ca enoriaşii să nu fie lipsiţi de asistenţă religioasă pe perioada celor
cinci săptămâni de şcolarizare. La absolvirea cursurilor obţineau un atestat fără
de care nu puteau fi hirotoniţi68.
În programul de pregătire al şcolii se predau metodica, învăţarea literelor
române şi germane, citirea germană, tabelele de recunoaştere a literelor,
slavonirea, scrierea ortografică şi dictando, predarea practică a religiei,
gramatica germană, socotitul şi măsura tonului. Dintre absolvenţii şcolii de la
Oradea, în mai multe localităţi din părţile Aradului (Nădab, Agriş, Şiria,
Cigherel, Ineu, Turnu, Sâmbăteni, Curtici, Macea, Şeitin, Moroda, Gurba,
66
T. Botiş, Istoria Şcoalei Normale (Preparandiei) şi a Institutului Teologic, p. 506.
67
A. Cosma, op. cit., p. 407.
68
A. N. D. J. Arad, Protocolul de circulare Pâncota 1782-1807, f. 42-43. Circulara din 29
noiembrie 1787 a episcopului Pavel Avacumovici; Idem, Protocol de circulare Şiria 1783-1815,
f. 86. Circulara din 12 iulie 1793 a episcopului Pavel Avacumovici.
Chişineu-Criş), funcţionau învăţători pregătiţi la cursurile de normă de la

Oradea69.
După o activitate scurtă sau mai îndelungată în învăţământ, în funcţie de
necesităţile unor comunităţi ecleziastice, mulţi dintre absolvenţii acestor
cursuri de normă, cereau hirotonirea întru diacon sau preot. Dintr-o evidenţă
incompletă, 28 % din absolvenţii arădeni ai cursurilor de la Oradea, după o
perioadă de activitate în învăţământ, au fost hirotoniţi pentru parohiile natale
sau cele din jur. Cunoaştem cazul lui Teodor Vesa din Sebiş care, între 1793-
1811, a funcţionat ca învăţător, hirotonit preot în anul 1811 pentru biserica din
localitate unde funcţionează până în 183470. La fel învăţătorul George
Popovici din Şeitin, absolvent din 1794 al cursurilor de normă de la Oradea, în
1802 este hirotonit preot pentru biserica din sat71.
Grigorie Popovici din Moroda, absolvent a cursurilor de la Oradea între
1780-1821 a funcţionat preot în satul natal. A absolvit cursurile în 1795 după ce
a fost hirotonit preot. Mai amintim pe Nicolae Popovici din Chighirel (1793),
George Popovici din Curtici (1793), care a funcţionat preot între 1807-1827,
Ioan Popovici din Chişineu-Criş (1795), hirotonit în 1815, Vasile Talpoş din
Socodor72. În conscripţiile preoţilor din prima jumătate a secolului al XIX-lea,
se menţionează că mulţi au absolvit cursurile de drept, care puteau fi cele ale
Academiei de drept din Oradea, înfiinţată cu puţin înainte de anul 1794. Din
1792, în acelaşi oraş, funcţionează Seminarul greco-catolic, unde, treptat au fost
acceptaţi la cursuri şi tineri ortodocşi, cu obligativitatea plăţii cursurilor73.
Pe absolvenţii cursurilor de normă, hirotoniţi preoţi, în vara anului 1802,
episcopul Pavel Avacumovici, prin protopopi, îi înştiinţa că erau aşteptaţi la
Arad, în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, iar cei care nu puteau atunci,
erau aşteptaţi în lunile ianuarie, februarie şi martie, pentru “învăţătură
catihicească să vor îndrepta ca apoi după aceea să poată pre norodul [...]
69
V. Popeangă, Un secol de activitate şcolară românească în părţile Aradului. 1721-1821,
p. 206; Idem, Preparandiile româneşti din Transilvania, în “Ziridava”, XII, 1980, p. 530; Idem,
Mărturii transilvănene despre actele creatoare de pedagogie românească, Arad, 2007, p. 74.
70
Idem, Un secol de activitate şcolară românească în părţile Aradului. 1721-1821, pp.
206-207; A. A. Aradului, grupa III, dosar 385/1930, doc. 3130, f. 389.
71
V. Popeangă, Un secol de activitate şcolară românească în părţile Aradului. 1721-
1821, pp. 206-207; Ştefan Costea, Dumitru D. Costea, Şeitin. O aşezare milenară românească de
pe Mureşul Inferior, Arad, 1998, p. 129.
72
V. Popeangă, op. cit., pp. 206-207.
73
R. Câmpeanu, Contribuţii la istoria intelectualităţii române din Transilvania în secolul
al XVIII-lea, p. 55.
rugăciunile cele mai de lipsă, Tatăl nostru, Născătoarea de Dumnezeu, Credeul

şi cele porunci a lui Dumnezeu să ţină preoţii ai învăţa”74. Nu era altceva decât o
completare a pregătirii primite în şcoala de normă pe care au absolvit-o.
II. 8. ŞCOALA CLERICALĂ DE LA VÂRŞEŢ
Înfiinţarea acestor „norme” pentru învăţători, determină şi înfiinţarea

unor cursuri pentru a da o mai bună pregătire aspiranţilor la preoţie. Un
asemenea curs s-a înfiinţat la Episcopia de la Vârşeţ, pe care apoi, zelosul
episcop Iosif Ioanovici Şacabent (1786-1805), îl ridică la nivel de şcoală
clericală. „Astăzi – zice în circulara sa din 20 septembrie 1800 – afară de
şcoala cea clericească şi trei binerânduite normaliceşti şi două latineşti şcoale
avem, întru care iubita tinerime a noastră se învaţă în limba sârbă, română şi
nemţească, dară pe lângă aceste limbi şi alte multe de folos şi de lipsă
învăţături, cari veselesc sufletul şi mintea luminează”. Pentru cei care doreau
să înveţe în această şcoală clericală, episcopul Iosif Ioanovici Şacabent, în 1
noiembrie 1799, deschide şi un internat în care erau cazaţi „24 de prunci
săraci”, cu rezultate bune la învăţătură, câte doi din fiecare protopopiat puteau
beneficia pe lângă cazare, de hrană şi hârtie gratuit75.
II. 9. PREPARANDIA DE LA ARAD (1812)
Ca prim rod al mişcării pentru emanciparea naţională şi ecleziastică a

românilor din părţile vestice de la începutul secolului al XIX-lea, înfiinţează
Şcoala regească preparandială greco neunită a naţiei române, prima şcoală
pentru pregătirea învăţătorilor pentru şcolile româneşti. Consiliul de
locotenenţă din Buda, cu data de 20 octombrie 1812 aduce la cunoştinţa
episcopului Pavel Avacumovici al Aradului că s-a dispus „ca şcolile
peparandiale naţionale cu începutul lunii viitoare, noiembrie după stilul
gregorian în 15, iar după stilul iulian în 3 aceeaşi lună fără amânare să se
deschidă”76.
74
A. P. O. R. Arad-Micălaca Veche, Protocolul circularelor, registru nr. 2 (1802-1812), f.
1-1v.
75
I. Vuia, Şcoalele româneşti bănăţene în secolul al XVIII-lea, pp. 87, 89; I. D. Suciu,
Monografia Mitropoliei Banatului, p. 119.
76
Iosif Vulcan, Dimitrie Cichindeal. Date noue despre viaţa şi activitatea lui. Discurs de
recepţiune ţinut în Academia Română, în „Analele Academiei Române”, Seria II.. Tomul XIV,.
1891-1892. Memoriile Secţiunei Literare, Bucureşti, 1893, doc. II, p.328.
Episcopul Pavel Avacumovici, prin circulara din 27 octombrie 1812,

aducea la cunoştinţa preoţilor şi credincioşilor din cuprinsul eparhiei arădene
că „şcolele preparanzilor” în Arad se vor deschide la 3/15 noiembrie 1812,
poruncind ca pentru serbarea acestei zile în toate bisericile să se săvârşească
Sf. Liturghie cu obişnuita cântare „Pre Tine Te lăudăm !”. În circulara trimisă
parohiilor, episcopul îndruma credincioşii să contribuie pentru susţinerea
şcolii, iar cei care doreau să ca de acum înainte să intre în cler, erau îndrumaţi
a urma cursurile acestei şcoli pentru că nu vor mai putea fi primiţi „nici
diaconi şi preoţi a fi nu vor pute” decât numai absolvenţii Preparandiei77.
După deschiderea oficială şi oficierea serviciului divin, a fost săvârşită
sfinţirea apei în „casa care se chiamă Rehkopf”, propietatea lui Sava Arsici, pe
atunci căpitan al oraşului şi „localnic director pentru trebile din afară ale
Schoalelor Preparande româneşti”. Casa era situată în strada Căprioarei
(Özutca), mai apoi strada Cernovici Péter (nr. 17)78, situată în cartierul sârbesc
(Rácváros) al Aradului79.
Organizată conform proiectelor prezentate Curţii de la Viena în 1811 de
Uroş Nestorovici, în calitatea sa de inspector suprem al şcolilor ortodoxe,
Preparandia din Arad, devine principala instituţie de pregătire a dascălilor şi
viitorilor preoţi din Arad, Banat şi Bihor. Înfiinţarea Preparandiei deschide o
etapă nouă şi în mişcarea naţională românească din părţile vestice, devenind
cel mai important centru al mişcării culturale şi politice a românilor, având în
fruntea ei principalii exponenţi a acestei lupte. Prin contactul cu alte medii de
viaţă şi cultură are loc un reviriment în mişcarea de emancipare bisericească de
sub ierarhia sârbă de la Carloviţ, ideea pătrunzând în rândurile clerului de mir,
a învăţăturilor şi a celorlalte categorii sociale. Pe lângă rolul pe care şi-l asumă,
Preparandia trimite în parohiile din mediul rural nu numai o remarcabilă
pleiadă de dascăli, mulţi fiind hirotoniţi preoţi, chemaţi să lumineze enoriaşii,
77
I. Vulcan, op. cit., doc. III, p. 331.
78
Astăzi strada Preparandiei, nr. 15. Din păcate, Primăria Arad (primar Gheorghe Falcă,
viceprimar Levente Bognar), nu a ţinut cont de adevărul istoric, cumpărând (86 000 euro) în anul
2006 şi renovând, pe bani europeni, casa din vecinătatea primei clădiri a Preparandiei arădene.
Clădirea cumpărată şi renovată a fost construită spre mijlocul secolului al XIX-lea (până la 1848),
când a fost înfiinţată Preparandia (1812) clădirea nu exista. Cine răspunde pentru cheltuirea unor
bani pe o altă clădire decât pentru cea în care în urmă cu 200 de ani s-au deschis cursurile primei
şcoli de învăţători ? Vezi şi Doru Bogdan, Preparandia din Arad în conştiinţa cultural-istorică a
epocii sale (1812-2012), Arad, 2012, p. 245, nota 520.
79
Teodor Botiş, Avram Sădean, Institutul pedagogic gr. or. rom. Arad. Cei dintâi ani din
trecutul şi viaţa Preparandiei (Şcolii normale) gr. or. române din Arad, p. 43.
realizându-se o suprafaţă mai mare de contact cu masa românilor, o grupare cu

rosturi importante în mişcarea naţională, care va sprijini dezideratele
românilor80.
Cei dintâi profesori, încep cariera didactică de la Preparandie înfruntând
greutăţile şi lipsa de sprijin a ierarhiei bisericeşti de la Carloviţ care îşi exprima
dezacordul înfiinţării şcolii. „Cu groază văd sârbii apostolia naţională a
acestora”81. D. Ţichindeal, pleda pentru o înnoire în Biserică, punând accent
pe slujitori culţi, activi şi jertfelnici pentru enoriaşii lor dar şi răspunzători în
faţa lui Dumnezeu. Cerea ca preoţii să nu se limiteze numai la studiul
Catehismului ci să cunoască Dogmatica, Teologia pastorală, Istoria
bisericească, Tâlcul Faptelor apostolilor, Filozofia, Istoria „firească”,
Omiletica şi Canoanele soboarelor “a toată lumea care trebuiau tipărite spre
folosul lor”. Era împotriva celor care puteau gândi că aşa “cum au putut preoţii
a fi fără cărţi până acum, pot şi de acum şi e destul dacă ştiu citi şi scrie”. În
viziunea lui Dimitrie Ţichindeal, preotul, pentru a fi un factor social, trebuie
să-şi dovedească superioritatea prin învăţătură şi prin viaţa de fiecare zi. El nu
era suficient a se “arăta lumii numai cu veşmintele şi cu numele că suntem
preoţi, nu e mai mult decât oamenii proşti”82.
La deschiderea cursurilor Preparandiei, a cărui durată de studii se
întindea pe un interval de 15 luni, au fost numiţi ca profesori, după cum am
mai amintit, intelectuali de seamă ai vremii: preotul Dimitrie Ţichindeal
(1775-1818), însărcinat să predea „învăţătura legii sau catechetica, carile
cuvântul lui Dumnezeu, precum în şchoală, aşa şi de faţă, în besearică,
propovăduieşte” şi Limba germană, Ioan Mihuţ (1775-1830) din Şiclău,
absolvent al cursurilor de Filozofie, Drept şi Teologie, profesor de Pedagogie,
Istorie şi Metodică, doctorul în Filozofie Iosif Iorgovici (1792-1820), pentru
80
Nicolae Bocşan, Ladislau Gyémánt, Aspecte ale luptei culturale şi politice a românilor
bănăţeni în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în “Banatica”, II, 1973, pp. 345-361; L.
Gyemant, N. Bocşan, Viorel Faur, Contribuţia Preparandiei din Arad la mişcarea naţională din
părţile vestice în anii 1815-1817, în vol. “Satu-Mare. Studii şi comunicări”, IV, 1980, pp. 184-
185.
81
Roman R. Ciorogariu, Zile trăite, p. 487.
82
Cf. Dimitrie Ţichindeal, Epitomul sau scurte arătări pentru Sfânta Biserică, pentru
veşmintele ei şi pentru Dumnezeiasca Liturghie, care se săvârşeşte într-însa. Aşişderea şi pentru
preotul şi slujitorul lui Dumnezeu. Prin scurte întrebări şi răspunsuri. De folos şi de trebuinţă
slujitorilor de cele sfinte, preoţilor şi diaconilor, şi tuturor celor ce gândesc aceaste deregătorii
pe sine a lua. Prin părintele Dimitrie Ţichindeal, parohul Becicherecul Mic traduse. În Buda. La
Crăiasca Tipografie a Universităţii ungureşti. 1808, la Ion B. Mureşianu, Dimitrie Ţichindeal
(1775-1818), în “M. B.”, anul XXV, 1975, nr. 10-12, pp. 640, 641.
Matematică şi Geografie, Constantin Diaconovici-Loga (1770-1850) preda

Gramatica limbii române şi „conţeptul românesc”83. Profesoratul de aici al
acestor personalităţi reprezentative ale mişcării de emancipare naţională şi
ecleziastică, determină transformarea Preparandiei într-un centru de cultură de
mare importanţă pentru formarea intelectualităţii româneşti din aceste părţi, în
spiritul ideologiei naţionale şi pentru angrenarea ei în mişcarea politică de
emancipare84. În 1812, inspectorul Uroş Nestorovici propunea ca nici un
aspirant la treapta clericală să nu mai fie hirotonit diacon sau preot dacă nu a
absolvit cursurile preparandiale85.
Până la înfiinţarea cursurilor clericale de la Arad (1822), mulţi dintre
absolvenţii cursurilor Preparandiei, au intrat în cler. Cu toate acestea, multe
parohii erau vacante, iar candidaţii la preoţie nu avea pregătirea necesară de a
intra în cler. Acest fapt determină Consistoriul eparhial ca în şedinţa din 18
octombrie 1816, să ia hotărârea ca toţi cei care doresc a intra în cler “să
meargă la protopopulu tractualu ori în altu locu unde ar fi şcole şi să înveţe
acolo celea ce sunt de lipsă pentru un preotu”86. Disciplinele predatete erau:
Catehetica, Metodica, Epistolografia, Geografia, Istoria, Limba germană,
Limba ilirică, Cântarea şi Tipicul. Notele acordate pentru clasificarea elevilor
erau: eminent, clasa I, a II-a şi a III-a, ceea ce dovedeşte o activitate
pedagogică de foarte bună factură la nivelul profesorilor şi o pregătire atentă a
examenelor din partea elevilor. Din totalul elevilor anului I, aproximativ 80 %
din ei au obţinut calificative bune şi foarte bune. La cei din cursul al II-lea, se
remarcă din nou un procentaj ridicat la calificativele bune şi foarte bune,
aproximativ 94,45 %87.
În cursul I al anul şcolar 1815-1816, din cei 48 de elevi, 75 % erau
bănăţeni (comitatele Timiş, Torontal, Cenad şi Caraş), 16, 6 % din Bihor şi 8,3
% din comitatul Arad. În acelaşi an şcolar, elevi din cursul al II-lea, din Banat
proveneau 65,1 %, din Bihor 18,6 % iar din comitatul Arad numai 16,2 %. În
anul şcolar 1816-1817, din totalul general de 90 elevi ai Preparandiei, 65
83
Nicolae Iorga, Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea (1688-1821), vol. I
(Ediţie îngrijită de Barbu Theodorescu), Bucureşti, 1969, p. 344; T. Botiş, op. cit., p. 32.
84
Ladislau Gyémánt, Mişcarea naţională a românilor din Transilvania între anii 1790 şi
1848, Bucureşti, 1986, pp. 344-345.
85
T. Botiş, op. cit., p. 515.
86
D[emetriu] Popa, Momente interesante din istoria Episcopiei Aradului, în „Bis. şi Şc.”,
anul VII, nr. 48, 27 noiembrie/9 decembrie 1883, p. 419.
87
Virgil Grădinaru, Aspecte inedite din activitatea Preparandiei arădene, în “M. B.”, anul
XXXVIII, 1988, nr. 1, p. 93.
proveneau din Banat, adică un procent de aproximativ 71 %, ceilalţi erau din

comitatele Arad şi Bihor.
Între 1812 şi 1922, din cele 92 de localităţi ale protopopiatelor Ineu şi
Sebiş de astăzi, 366 de tineri au urmat cursurile Preparandiei arădene. Cei mai
mulţi proveneau din Hălmagiu (22), Buteni (19), Almaş (10), Crocna (9),
Târnova (9), Apateu, Bodeşti, Bârsa, Chisindia, Şicula, Govojdia, Şomoşcheş şi
Pleşcuţa (câte 8), din Dezna, Ineu, Iosăşel, Drauţ, Şilindia şi Agrişul Mare (câte
6), iar din Rănuşa, Gura Văii, Buhani, Pescari, Cermei, Tălagiu, Lazuri, Lunca
Teuzului, Cuied (câte 3); din 18 parohii câte 2, iar din 23 numai câte unul singur.
Problema educaţiei clerului, făcea parte din măsurile luate de Curtea din
Viena pentru a-şi apropia masele. În egală măsură era interesată în educaţia
clerului şi Mitropolia de la Carloviţ, pentru motive diferite. Intenţiile lui Iosif al
II-lea cu privire la educaţia clerului sunt zădărnicite de împrejurările externe cu
care era confruntată monarhia, de rezistenţa nobililor, ba chiar şi vederile
deosebite, în această privinţă a mitropoliei din Carloviţ. În timp ce Curtea din
Viena milita pentru un „seminar general” pentru ortodocşii din întreg Imperiul,
mitropolitul dorea înfiinţarea de şcoli clericale în toate diecezele, după modelul
celei din Carloviţ. În cele din urmă, a biruit ideea mitropolitului. În 1820,
mitropolitul propune reorganizarea a 5 şcoli clericale după un plan al său, în
două etape, cu durată de 3 ani, având la bază şcoli pregătitoare. Cea de la
Carloviţ va deservi Episcopiile Srem, Bacika şi Buda, cea de la Pacraţ pentru
Episcopiile de Pacraţ şi Carlstadt din Croaţia şi Slovenia, celelalte trei vor fi
eparhiile Vârşeţ, Timişoara şi Arad, unde se afla cea mai numeroasă populaţie
ortodoxă. Din planul mitropolitului numai la Timişoara nu s-a putut înfiinţa. În
schimb, la Arad se va înfiinţa numai cu limba de predare română, iar la Vârşeţ
cu două secţii: sârbă şi română (1822), ceea ce nu a fost pe placul ierarhiei sârbe.
***
Cu toate lipsurile remarcate pe parcursul secolului al XVIII-lea şi a celui
următor, în ce priveşte pregătirea aspiranţilor la preoţie, în secolul al XIX-lea,
după înfiinţarea Preparandiei (1812) mai apoi a Institutului Teologic (1822), se
încheie o etapă importantă în formarea elitei clericale din cuprinsul Episcopiei
Aradului, formându-se o nouă pătură de intelectuali a căror gândire social-
liberală urma să influenţeze profund toate aspectele vieţii româneşti.
Capitolul III
Institutul Teologic din Arad

în perioada 1822-1876
III. 1. ÎNCEPUTURILE ŞI ORGANIZAREA
Pe lângă posibilităţile de pregătire teologică a aspiranţilor la preoţie pe

care le-am amintit deja, după unele mărturii istoriografice, cunoaştem că în
Episcopia Aradului, în 1802, „se sistemisase un curs preparatoric în teologice”,
la care, fiecare preot era obligat să participe câte trei luni, în toamnă şi iarnă, în
intervalul octombrie-martie. În 1816, Consistoriul eparhial se vedea nevoit să
îndemne preoţii „aflaţi şi până atunci de prea neapţi, să înveţe şi la protopopul
tractual măcar Tatăl nostru, Credeul, Născătoarea şi poruncile lui
Dumnezeu”88.
Problema educaţiei clerului făcea parte din măsurile luate de Curtea din
Viena pentru a-şi apropia masele. În egală măsură era interesată şi de educaţia
clerului şi cuprinsul Mitropoliei de la Carloviţ, însă pentru motive diferite.
Intenţiile împăratului Iosif al II-lea cu privire la educaţia clerului sunt
zădărnicite de împrejurările externe cu care era confruntată monarhia, de
rezistenţa nobililor, ba chiar şi vederile deosebite, în această privinţă a
Mitropoliei de la Carloviţ. În această situaţie, cu atât mai mult se simţea nevoia
înfiinţării unei şcoli clericale pentru românii ortodocşi.
Într-un memoriu din 12 februarie 1820, clerului „şi poporul naţiei
româneşti a dieţezei Aradului”, cereau împăratului ca „aceia preoţi carii acum
de curând s-au aşezat, sau carii încă nu sunt aşezaţi în parohii, apoi sunt
neştiutori de a ceti şi a scrie, chiar Majestatea Ta să te milostiveşti a porunci ca
88
Iulian Suciu, Istoria bisericei greco ortodoxe române din Transilvania şi Ungaria dela
1810-1846, în “Bis. şi Şc.”, anul XXI, nr. 1, 5/17 ianuarie 1897, pp. 6-7.
barem cursul înveţăturilor în şcoalele preparande să-l săvârşească până a să va

redica seminarium după preaînalte porunce”89.
În timp ce Curtea din Viena milita pentru un „seminar general” pentru
ortodocşii din întreg Imperiul, mitropolitul Ştefan Stratimirovici (1790-1837)
dorea înfiinţarea de şcoli clericale în toate diecezele, după modelul celei de la
Carloviţ. În cele din urmă, a biruit ideea mitropolitului. În 1820, acesta
propune reorganizarea a 5 şcoli clericale după un plan al său, în două etape, cu
durată de 3 ani, având la bază şcoli pregătitoare. Cea de la Carloviţ va deservi
Episcopiile Srem, Bacika şi Buda, cea de la Pacraţ pentru Episcopiile de Pacraţ
şi Carlstadt din Croaţia şi Slovenia, celelalte trei vor fi eparhiile Vârşeţ,
Timişoara şi Arad, unde se află cea mai numeroasă populaţie ortodoxă. Din
planul mitropolitului numai la Timişoara nu s-a putut înfiinţa. La 30 ianuarie
1822 s-a dat un decret imperial potrivit căruia, la 1 noiembrie 1822, urma să se
deschidă „şcoli clericale” în eparhiile Arad, Timişoara şi Vârşeţ, toate cu
majoritate românească dar conduse de ierarhi sârbi. În schimb, la Arad se va
înfiinţa numai cu limba de predare română, iar la Vârşeţ cu două secţii: sârbă
şi română90.
Episcopul Iosif Putnic, pe atunci administrator al Episcopiei vacante a
Aradului, prin circulara din 20 octombrie 1822, aducea la cunoştinţa clerului
din cuprinsul eparhiei, că odată „cu începutul lunei lui Noemvrie anului
acestuia curgătoriu 1822 se va deschide în Arad şcoala clericească – poftit-am
cu toată inima ca începutul [...] să fie după cum planul sună, la întâia zi
Noemvrie, ci fiind multe pricini pentru cari încă nu s-au putut să se înceapă,
cari mai vârtos au fost că nu s-au aflat profesori, însă aflându-se acu la
Decemvrie întâi zi nesmintit se vor începe”91.
Pentru ca şcoala să poată fi deschisă la 1 decembrie 1822, episcopul
Iosif Putnic solicita sprijin material clerului şi credincioşilor din eparhie pentru
noua şcoală, aflată sub conducerea directă a episcopului. Se cerea ca tasul al II-
lea din biserici, odată cu începutul lunii noiembrie 1822 „să se poarte pe seama
funduşului clericalnic”, protopopii fiind obligaţi ca odată la trei luni să predea
banii la „curtea episcopească”. Apelul episcopului era mult mai larg, se adresa
şi la alţii „de bun neam născuţi şi vrednici de laudă bărbaţi, domni de pământ,
89
I. D. Suciu, R. Constantinescu, op. cit., vol. I, doc. 278, pp. 568-571.
90
Pentru istoricul Institutului Teologic de la Arad ne orientăm, în mare, după lucrarea lui
T. Botiş, op. cit., pp. 295, 296, 523, 525-526, 527, 530, 571-574, 589-590, 591, 632, 642, 645,
663-666, 682-694.
91
Circulara episcopului Iosif Putnic publicată de T. Botiş, op. cit., pp. 518-522.
neguţători, meşteri, cari din mila lui Dumnezeu sunt dăruiţi cu averi, prin
aceasta chemându-se – să binevoiască cu ce se va îndura de bună voie sau
măcar cât de puţin din afacerile şi câştigul său a jertfi pe sama şcoalelor
acestora, ca întru acest chip adăpându-se cu învăţăturile cele sfinte
Dumnezeeşti, să izvorască întru toţi creştinii apa vieţii după cuvântul sfintei
Evanghelii”.
În mod sigur, motivele pecuniare au fost acelea care au întârziat
deschiderea cursurilor în timpul programat. Cu toate că a fost proiectată să se
deschidă la 1 noiembrie 1822 a şcolii clericale de la Arad, mai apoi la 1
decembrie, şcoala şi-a început cursurile abia în luna februarie 1823, cu 68
de elevi92, dintre care 50 absolvenţi ai şcolilor „triviale” (primare rurale), 2 de
şcoli primare urbane, 1 absolvent de cursul 1 preparandial, 11 de Preparandie,
3 de clase gramaticale şi 1 de sintaxă. Dintre elevii înscrişi, părăsiră Institutul,
în cursul anului, 38 de elevi (3 „s-au întors la şcoalele latineşti”, 6 eliminaţi
pentru „năravuri rele”, iar 29 părăsesc de bună voie institutul). Până la sfârşitul
lunii ianuarie 1823 au mai fost primiţi şi alţi aspiranţi la treapta preoţiei, astfel
că se ajunge la numărul de 103 elevi93.
În anul şcolar 1823-1824 s-au înscris în cursul I un număr de 49 elevi94,
iar în al II-lea 31. Între cei 80 de elevi eru şi 3 diaconi (Constantin Popovici
din Ictar – Timiş; Zenobie Popovici din Juliţa – Arad)95. La început, cu doi ani
de studii, în anul următor (1823-1824) au absolvit 42 de tineri, marea lor
majoritate din judeţul Timiş (64, 28 %), ceilalţi din Caraş-Severin (16,66 %),
Arad (9,52 %), Torontal (7,14 %) şi Bihor (2,38 %)96.
În anii următori, datorită introducerii şi a cursului al III-lea, numărul
elevilor scade. Selecţia admiterii devine şi mult mai riguroasă, iar în parohiile
vacante să ajungă numai clerici cu o bună pregătire intelectuală. În tabelul
celor hirotoniţi se cerea să se menţioneze şi nota obţinută de cel hirotonit la
examenul de capacitate preoţească susţinut la sediul Consistoriului eparhial în
faţa unei comisii stabilite de episcop. Intimatul Consiliului Locumtenenţial din
26 martie 1823 prevedea că doar cei ce au dovedit cunoştinţe suficiente să fie
promovaţi în treptele ierarhice (diacon, preot)97. Examenul consta din citire,
92
Un număr de 29 erau căsătoriţi, 39 necăsătoriţi.
93
T. Botiş, op. cit., pp. 523-524.
94
În tabelul publicat de T. Botiş sunt menţionaţi numai 42 de elevi în cursul I. (Ibidem, p.
678).
95
Ibidem, p. 523.
96
Ibidem, pp. 677-678.
97
A. A. Aradului, Protocolul şedinţelor consistoriale, nr. 100, 196, 245/1822.
scriere, Catehism, Drept matrimonial, Cântare bisericească (cele 8 glasuri,

irmoasele, podobiile) şi Tipic bisericesc98.
Începând cu anul 1826-1827 cursurile se ridică la trei ani, schimbându-
se şi condiţiile de primire în Institut. În anul I au fost primiţi numai un număr
de 13 elevi, absolvenţi de gimnaziu cu rezultate bune, doi din anul prim de
Filozofie, şi numai în mod excepţional, pentru parohiile sărace, tineri cu
pregătire inferioară. În anii următori se menţine în continuare rigurozitatea la
admiterea în Institut. Fără clase de liceu ori cel puţin cele preparandiale, au
fost acceptaţi numai în mod excepţional, pentru a satisface trebuinţele
sufleteşti pentru parohiile mai sărace. În baza unui ordin primit de la Consiliul
locumtenenţial în 8 octombrie 1833 şi din 11 noiembrie 1834, Consistoriul
eparhial dispune ca pe viitor să nu se primească în Institut tineri fără o
pregătire gimnazială. Din păcate, lipsa unor tineri cu pregătire gimnazială
completă, care să îmbrăţişeze cariera preoţească, dotaţia slabă a parohiilor din
ţinuturile muntoase, constituie obstacole în calea formăriii unor clerici cu o
bună pregătire intelectuală99.
În timpul revoluţiei de la 1848-1849 cursurile au stagnat. În condiţii
grele avea să-şi reia activitatea. După ce lucrurile s-au liniştit, atât autorităţile
locale cât şi patriarhul de la Carloviţ, nu au arătat nici un interes pentru
redeschiderea şcolii, dorind ca ea să-şi închidă definitiv porţile. Pentru
autorităţi, dispariţia şcolii însemna o instituţie românească mai puţin, iar pentru
patriarhul Iosif Raiacici, un motiv mai mult, ca viitorii preoţi ortodocşi români
să-şi desăvârşească studiile în seminariile teologice sârbeşti. Într-o asemenea
vreme în care tulburările revoluţionare erau în plină desfăşurare, reprezentanţii
diecezei întruniţi în Sinodul eparhial de la Chişineu-Criş, au elaborat proiectul
constituirii unui Fond naţional bisericesc şi şcolar, din resurse proprii şi cu
drept exclusiv de manipulare a lui. „Românii, în frunte cu administratorul
eparhiei Patrichie Popescu, convinşi de marea importanţă a unui focular de
cultură românească în dieceză, mişcară însă toate pietrele pentru reînvierea
lui”. S-a făcut apel la toate parohiile româneşti din cuprinsul eparhiei pentru a
cere menţinerea Institutului Teologic, se redactează proteste şi memorii, s-au
trimis noi delegaţi la Viena. În paralel cu aceste intervenţii, se cere patriarhului
aprobarea să deschidă cursurile clericale însă acesta refuză. Doar la intervenţia
lui Patrichie Popescu la Ministerul de Culte şi Instrucţiunii Publice din Viena,
98
P. Vesa, Episcopia Aradului. Istorie. Cultură. Mentalităţi, p. 249.
99
prin ordinul nr. 894/48 din 17 iunie 1852, se decretează redeschiderea

cursurilor odată cu începutul anului şcolar 1852-1853100.
În 3 august 1852, comisariatul districtual cesaro-regesc din Oradea, scria
lui Patrichie Popescu că „Guvernul nu află întemeiate temerile episcopului
Raţ, că fondul şcoalelor clericale ce se administra în Carloviţ şi se alimenta din
veniturile tasului al doilea nu suportă spesele împreunate cu susţinerea lui.
Patriarhul nu are dreptul de a sista în mod arbitrar un institut, înfiinţat pe
temeiul hotărârilor împărăteşti. Numărul prea mare al preoţilor care nu
corespund diregătoriei lor nu poate face superfluă existenţa Institutului. Chiar
şi acei preoţi care au fost hirotonisiţi şi au ajuns la parohii fără a avea
pregătirea teologică necesară sunt obligaţia a frecventa ulterior cursurile
teologice. Având în vedere că în dieceza Aradului s-au sfinţit atâţia preoţi şi
diaconi, încât numai după un timp îndelungat vor putea fi toţi plasaţi în parohii
şi fiind intenţia guvernului şi interesul bisericii ca clerul g. n. u. să stea pe o
treaptă mai înaltă a culturii în Institut se vor primi în viitor numai tineri care au
absolvit cu bun succes 8 clase gimnaziale”101.
Administratorul eparhial Patrichie Popescu, la 30 iulie 1852, aduce la
cunoştinţa patriarhului Iosif Raiacici ordinul primit de la minister şi cere
indicaţii în privinţa executării lui102. Răspunsul acestuia vine numai în 8
octombrie 1852, prin care arăta că motivele pentru care şcoala clericală şi-a
închis cursurile s-au micşorat odată cu începutul anului şcolar 1852-1853, şi se
poate relua procesul de învăţământ. Recomanda arhimandritului să ţină cont de
ocuparea celor două catedre, închirierea unui local potrivit pentru şcoală, cu
două încăperi şi să se prevadă cu cele necesare. Nu în ultimul rând, cerea ca
preoţii şi diaconii care au fost hirotoniţi în timpul revoluţiei de către episcopul
Gherasim Raţ, fără să fi absolvit cursurile clericale, aceştia urmând să şi le
săvârşească. Totodată, se impunea ca în Institut să fie primiţi numai tineri care
au absolvit cursurile „gimnaziului mare”103.
Existau destul de mulţi preoţi care, încă înainte de revoluţia din 1848-
1849, au fost hirotoniţi fără să fi absolvit în prealabil absolvite cursurile
clericale. Pentru ca ei să intre în legalitate, prin circulara din 14 octombrie
1852, arhimandritul Patrichie Popescu, pe de o parte, aduce la cunoştinţa
100
Ibidem, p. 530.
101
Ibidem.
102
A. A. Aradului, doc. 990/1852, la Ibidem; Gheorghe Liţiu, Eparhia Aradului şi a
Bihorului. 1848-1860, Oradea, 2002, p. 99.
103
tuturor, că în şcoala clericală din Arad se vor primi numai tineri, care „clasele
cele 8 ale gimnaziului, după noua sistemă şcolară întocmite, le-au săvârşit cu
sprijin recomandabil; din contră acei diaconi şi preoţi care dela anul 1847
încoace”, iar pe de altă parte, se adresa celor care nu au „săvârşit după
rânduială cele 3 cursuri clericale, s-au promovat la diaconie ori preoţie, măcar
de ar fi şi depus privat examen, sunt îndatoraţi a veni la şcoala clericală şi aci
neascultatele învăţături după rândul său a le învăţa”104.
Cursurile au fost redeschise numai în 17/30 noiembrie 1852 dar, cu
îndatorirea de a primi doar absolvenţi de 8 clase de gimnaziu, meritul
revenindu-i arhimandritului Patrichie Popescu, pe atunci administrator al
Episcopiei arădene (1850-1853) după moartea episcopului Gherasim Raţ.
Odată cu redeschiderea cursurilor, începe o nouă etapă în istoria Institutului
Teologic de la Arad105.
Datorită dispoziţiilor în vigoare referitor la condiţiile admiterii tinerilor
în Institutul Teologic, după redeschiderea cursurilor, puţini s-au înscris. În ce
priveşte preoţii care nu au „gustat ceva din ştiinţele teologice”, mulţi dintre ei,
în loc să urmeze cursurile clericale, au înaintat cereri pentru a fi dispensaţi, pe
motiv că aveau o sitiaţie materială precară, erau îngreunaţi de familie, ori
împiedicaţi din anumite motive locale. Unele parohii au protestat pe motiv că
preotul lor absenta o perioadă mai îndelungată din mijlocul lor. În primul an
şcolar, după redeschiderea cursurilor clericale (1852-1853), acestea au fost
urmate doar de 4 tineri (3 din judeţul Arad şi unul din judeţul Bichiş), iar în cel
următor (1853-1854) de 5 tineri (2 din judeţul Arad, câte unul din Bihor,
Cenad şi Torontal). Doi preoţi erau la zi iar trei erau înscrişi ca particulari, doi
dintre cei din urmă erau preoţi106.
Documente de la mijlocul secolului al XIX-lea, menţionează că unii
preoţi aveau absolvite cursurile “filosoficeşti” (Teodor Popovici protopopul
Şiriei, Alexandru Baltec din Şilindia), alţii „filosofia şi teologia” (Arsenie
Popovici din Covăsânţ, Moise Bocşan din Curtici, Petru Chirilescu din
Chitighaz şi protopop al Chişineului-Criş) sau cele juridice şi teologice
(Gheorghe Vasilievici din Giula)107.
104
[Roman Ciorogariu], Din corespondenţa lui Şaguna cu Patrichie Popescu, în “Bis. şi
Şc.”, anul XLI, nr. 37, 10/23 septembrie 1917, p. 297.
105
Pentru perioada care a urmat vezi şi M. Păcurariu, Învăţământul teologic la Arad, în
vol. “Episcopia Aradului. Istorie. Viaţă culturală. Monumente de artă”, Arad, 1989, pp. 156-172.
106
T. Botiş, op. cit., pp. 532, 694.
107
A. N. D. J. Arad, Fond Episcopia ortodoxă română Arad, Acte şcolare, grupa IV,
dosar 36/1854, f. 1-5; dosar 38/1854, f. 1-7; dosar 11 1/2 din 1854, f. 17.
Realităţile din parohii erau însă mai puternice decât „ordinaţiunile”

împărăteşti. Episcopul Procopie Ivaşcovici începe a primi în Institut, pentru
parohiile din zona Hălmagiului şi Bihorului, aflate mereu în lipsă de preoţi,
tineri fără gimnaziul complet dar care vor fi hirotoniţi „pentru o parohie
anume”, făcându-se astfel o diferenţiere între elevii Institutului: tineri cu opt
clase gimnaziale şi tineri fără opt clase. Pentru primirea acestora trebuia
solicitată aprobarea Ministerului, de la caz la caz. Cunoaştem şi cazul când
unii candidaţi erau recrutaţi dintre absolvenţii cursurilor preparandiale,
cerându-le ca ulterior să le urmeze şi pe cele teologice. Este cazul unui număr
de 17 preoţi din cadrul protopopiatului Hălmagiu cu multe parohii modeste ca
stare materială, ei fiind îndrumaţi ca mai târziu să-şi continue “studiile încă
nesfârşite”. Dintre ei, mumai doi preoţi s-au prezentat la examene şi au
absolvit cursurile la sfârşitul anului şcolar 1853-1854108.
La înscrierile în anul şcolar 1854-1855, pe lângă numărul mic al
absolvenţilor de gimnaziu, cer primirea în Institutul Teologic şi tineri, mai ales
din Bihor şi ţinutul Hălmagiului, fără pregătirea necesară. Episcopul Procopie
Ivaşcovici îi admite pentru ca după absolvire să-i trimită în parohiile mai
sărace. La fel se procedează şi în anii şcolari 1855-1856 şi 1856-1857, în
această modalitate numărul elevilor fiind tot mai mare. Tendinţa guvernului
era însă, ca numărul elevilor să scadă, aducând cu sine neputinţa de a prevedea
cu preoţii parohiile mai sărace. Absolvenţii Institutului Teologic cu 8 clase de
gimnaziu aspirau la parohiile mai bune, alţii intrau în servicii la stat şi nu se
mai întorceau la cariera clericală. După cum am văzut, episcopul era de altă
concepţie. Cu toate acestea, însă, pentru a împlini într-un fel „înalta rânduială”
a Ministerului de Culte şi Instrucţiune publică, cere profesorilor ca la
examenele primului semestru, să fie foarte riguroşi iar „unii ca aceia, care nu
arată trebuinciosul sporiu, sau examenul nu-l depun la vremea sa, din acea
şcoală să se lipsească”109.
Începând cu anul şcolar 1859-1860, episcopul Procopie Ivaşcovici, prin
circulara nr. 1001 din 31 martie 1859110 caută să reglementeze condiţiile de
admitere a tinerilor în Institutul Teologic. Se stabileşte că sunt admişi tineri cu
8 clase gimnaziale care erau obligaţi să prezinte la înscriere certificatul de
botez, atestatele şcolare pe cele două semestre ale ultimului an de studii
108
109
110
Circulara episcopului Procopie Ivaşcovici din 31 martie 1859 publicată de T. Botiş, op.
cit., pp. 534-535.
gimnaziale şi o adeverinţă despre comportamentul tânărului. Cu aprbarea

episcopului puteau fi admişi şi tineri fără a fi absolvit 8 clase gimnaziale, însă
aceştia, pe lângă adeverinţa de botez şi atestatele de pe cele două semestre ale
ultimei clase absolvite şi o adeverinţă „despre slujba sau despre deprinderea ce
o au avut-o până acum, fie în învăţământ sau în slujbă pe lângă preotul paroh
sau protopop cu care a deprins rânduiala slujbelor bisericeşti. De la preotul
paroh, prin protopop, trebuia să prezinte un atestat despre purtarea morală pe
care a avut-o până atunci111.
În vara anului 1869 intră în vigoare Statutul organic şi Biserica ortodoxă
română din Transilvania se organizează conform dispoziţiilor acestei legi,
începând cu părţile constitutive inferioare şi continuând treptat la constituirea
părţilor organice superioare. Era constituţională bisericească află Institutul
Teologic în starea şi cu organizaţia din primii ani ai existenţei sale, cu trei ani
de studiu şi cu 2 profesori, care aveau şi funcţii consistoriale, un cantor, uneori
unul dintre elevii mai versaţi în tipic şi cântarea bisericească. În această stare
nu mai putea să-şi ducă existenţa prea mult, astfel simţindu-se necesitatea
reformării Institutului.
Cu prilejul Sinodului eparhial din Duminica Tomii a anului 1870, se fac
mai multe propuneri. Comisia organizatoare era de părere că ambele institute
(Teologia şi Preparandia) să rămână statu quo până la sinodul din anul
următor, ocazie cu care Consistoriul eparhial era obligat să prezinte un proiect
de organizare. Deputatul Vincenţiu Babeş pleda pentru organizarea uniformă a
şcolilor clericale, punându-se în atenţia Congresului Naţional Bisericesc.
Emeric B. Stănescu, datorită unui excedent de preoţi, propunea chiar
închiderea Institutului Teologic pe o perioadă de zece ani. După mai multe
discuţii pe această temă, Sinodul eparhial acceptă propunerea deputatului
Partenie Cosma ca în Institut să fie primiţi numai tineri care au absolvit 8 clase
gimnaziale „cu succes bun”. Cu începutul anului şcolar 1870-1871 intră în
vigoare propunerea deputatului. În această situaţie, scade numărul elevilor care
doresc să urmeze cursurile clericale, astfel că în anul şcolar 1870-1871 au fost
primiţi 5 tineri, iar în anul şcolar următor, 1871-1872, un număr de 6 tineri. În
această situaţie exista pericolul ca Episcopia arădeană să se confrunte cu o
acută lipsă de preoţi, mai ales în parohiile mici şi sărace. În cele aproximativ
700 de parohii ce aparţineau de eparhia arădeană, în fiecare an, peste 2 %
deveneau vacante, la care se mai adaogă faptul că, în fiecare an, unii teologi
111
Vezi: A. P. O. R. Bata, Protocolul circularelor. 1860-1877, f. 30-31v.
absoluţi, îmbrăţişau diferite îndeletincii laice. La acestea se mai adăuga faptul

că peste 60 % din parohii erau sărace şi „rău dotate”112.
Decizia Sinodului eparhial, considerată necorespunzătoare, a provocat
destule nemulţumiri, urmate de polemici în presă. Exista opinia că aceasta nu
putea fi pusă în practică atâta timp cât numărul preoţilor este într-o continuă
scădere113. În toamna anului 1872 se pune din nou în discuţie chestiunea
admiterii în Institutul Teologic. Erau voci care pledau pentru primirea doar a
tinerilor cu 8 clase gimnaziale, aceasta pentru o mai bună pregătire a viitorilor
candidaţi la treapta preoţiei114.
Cu toate acestea, odată cu începutul anului şcolar 1872-1873, încep să
fie primiţi şi tineri fără 8 clase gimnaziale. Consistoriul eparhial în raportul său
către Sinodul eparhial din anul 1873, îşi exprima dorinţa ca până la „regularea”
parohiilor şi a dotaţiunii preoţeşti, să poată fi primiţi în continuare şi tineri fără
8 clase gimnaziale. Propunerea duce la iscarea unui conflict între Consistoriu
şi Sinodul eparhial (1873) care se termină prin hotărârea de a se susţine decizia
din anul 1870. Consistoriul eparhial şi în anul şcolar 1873-1874 admite în
Institut elevi fără 8 clase gimnaziale115.
Sinodul eparhial din 1874, ţinând cont de faptul că această problemă
revine an de an în discuţie fără a se putea finaliza din cauza pretinsei necesităţi
de preoţi pentru parohiile mai sărace, acceptă propunerea deputatului
Vincenţiu Babeş. Acesta susţinea că şi „dispoziţiunea &-ului 174 (punctul 5)
din Statutul organic116 şi interesul cel mare de uniformitate cere o regulare
comună a cvalificaţiunii clerului din întreaga provincie mitropolitană:
chestiunea să se aştearnă celui mai de aproape Congres Naţional, cu rugarea de
112
[Redacţia], Institutul teologicu gr. or. românu din Aradu, în “Lumina”, anul I, nr. 2,
17/29 august 1872, pp. 6-7.
113
George Morariu, La cestiunea calificaţiunei clerului, în “Lumina” anul I, nr. 7, 28
august/10 septembrie 1872, pp. 30-31; vezi şi Gregoriu, Resunetu la articlii apăruţi în nrii 1 şi 2
ai “Luminei” în meritul Institutului pedagogic şi celui teologic din Arad, în “Lumina”, anul I, nr.
6, 29 august/10 septembrie 1872, pp. 23-24.
114
Mihai Sturza, Institutul teologic gr. or. român din Arad, în “Lumina”, anul I, nr. 8, 24
septembrie/6 octombrie 1872, pp. 33-34.
115
116
Articolul III, &-ul 174, punctul 5: “A se consulta asupra cualificaţiunei ce se cere de la
cei ce se pregătesc spre treapta preoţească şi despre aceasta a refera şi congresului naţional-
bisericesc, ca cele de lipsă în linia aceasta să se facă cu aprobarea armonică a ierarhiei şi a
poporului credincios” cf. Statutul organic al Bisericii greco-orientale române din Ungaria şi
Transilvania cu un supliment, Sibiu, 1881, p. 56.
a o decide în conţelegere cu sinodul episcopesc; suspendându-se până atunci

absoluta restrângere a concluzelor precedinte”117.
Cu toate că Sinodul eparhial a stabilit ca în Institutul Teologic să fie
admişi numai elevi cu 8 clase, au fost admişi şi fără a avea terminate aceste
clase, adică, cu studii gimnaziale incomplete. În această situaţie, Ioan Arcoşi,
un reprezentant de seamă al comunităţii românilor arădeni, într-un articol
publicat în revista „Lumina”, deşi menţiona decizia Sinodului eparhial, pleda
şi el pentru admiterea în Institut a elevilor fără 8 clase gimnaziale, pentru că
altfel, „întru aşa împrejurări dară pre lângă statutul Sinodului, care trece peste
dispoziţiunea Statutului organic ar trebui parohiele cele slabe lăsate fără preot,
pentru urmări, membrii sinodului ar trebui să fie răspundietori”. Erau motive
bine întemeiate pe care le invoca Ioan Arcoşi în pledoaria sa118.
Odată cu reactivarea Mitropoliei ardelene şi intrarea în vigoare a
Statutului organic, învăţământul teologic din întreaga provincie mitropolitană
se organizează uniform, după principii noi, îmbinând de obicei şcoala clericală
cu cea pedagogică, sub o singură conducere. La 15 aprilie 1871, asesorul
consistorial Ioan Popovici-Desseanu a elaborat chiar un plan pentru înfiinţarea
unei Universităţi la Arad, care avea să cuprindă un gimnaziu, Preparandia,
Institutul Teologic, o Facultate de Drept şi una de Filozofie119. Din păcate,
propunerea lui Ioan Popovici-Desseanu nu s-a putut pune în practică.
În cuvântarea prin care episcopul Ioan Meţianu, nu de mult ales şi
instalat în scaunul eparhial arădean, o ţine cu prilejul deschiderii Sinodului
eparhial din 1875, atrage atenţia deputaţilor asupra mai multor propuneri
prezentate de Consistoriile de la Arad şi Oradea, mai ales asupra celor
referitoare la reorganizarea Institutului Teologic şi a celui Pedagogic. La
şedinţele sinodului, deputatul dr. Gheorghe Popa propune să se organizeze un
Institut teologic-pedagogic cu şase cursuri care urma să cuprindă o
Preparandie cu trei cursuri şi un Institut Teologic cu trei cursuri pentru
parohiile de clasa a III-a, numită teologia primară, şi o teologie cu 3 cursuri
pentru parohiile de clasa I şi a II-a, numită teologie secundară. Întreg Institutul
117
Concluzul Sinodului eparhial nr. 63 din 1874, la T. Botiş, op. cit., pp. 538-539.
118
[Ioan] Arcoşi, Învinuire asupra Institutului clerical, în “Lumina”, anul III, nr. 5, 24
ianuarie/5 februarie 1874, pp. 25-26.
119
„Federaţiunea”, anul IV, nr. 48, 30 aprilie/12 mai 1871, p. 3. Vezi şi Isaia Tolan,
Pregătire pentru înfiinţarea unei Universităţi româneşti la Arad acum 60 de ani, în „Aradul”,
anul I, nr. 1, 10 noiembrie 1930, p.4; Lucia Rotaru, Ioan Popovici-Desseanu luptător pentru
organizarea politică şi promovarea culturală a românilor din părţile Aradului, în „M. B.”, anul
XXIX, 1979, nr. 7-9, pp. 480-482.
urma să aibă 9 cursuri, dar faptic numai 6 deoarece cursul I al teologiei

primare ar fi comun cu cursul al III-lea preparandial, iar cursul al II-lea şi al
III-lea cu cursurile I şi II din teologia secundară. În teologia secundară urmau
să fi primiţi doar candidaţi cu 8 clase gimnaziale şi cu examen de maturitate, în
cea primari tineri care aveau la bază cel puţin pregătirea elevilor care au
absolvit două cursuri preparandiale. În teologia primară nu puteau fi admişi un
număr mai mare de teologi decât este cel al parohiilor de clasa a III-a120.
Ducerea la îndeplinire a acestei propuneri de organizare, în situaţia de atunci,
era imposibilă. Pentru aceasta era necesară construirea unei clădiri proprii
destinate procesului de învăţământ şi sitematizarea de catedre noi şi numirea
unor cadre didactice pregătite în acest scop.
La concluzia că învăţământul teologic dar şi cel preparandial trebuie
reformat ajunge, în anul 1876, şi episcopul Ioan Meţianu. Acesta, în urma unei
vizitaţii canonice în parohii din protopopiatele Timişoara, Belinţ, Lipova şi
Arad, efectuată la scurtă vreme de la instalarea sa în scaunul eparhial, constată
pregătirea preoţilor şi învăţătorilor, care era destul de precară. El ajunge la
concluzia că pentru „ridicarea învăţământului, - singura garantă e existenţei
noastre - mai înainte de toate avem trebuinţă de organe luminate, de preoţi şi
învăţători luminaţi, de adevăraţi apostoli ai credincioşilor noştri, iar pentru
creşterea acestora avem neapărată trebuinţă de un institut bun de creştere şi
pregătire, înţeleg de un institut pedagogic-teologic, după cerinţele timpului şi
după trebuinţele noastre, aşadară aici trebue să începem”121.
III. 2. CADRELE DIDACTICE
Încă de la deschiderea cursurilor clericale, în 1822, primii profesori au fost

preotul GAVRIIL RAŢ (1793-1850), pe atunci protopop al Peşteşului (judeţul
Bihor)122, apoi episcopul Gherasim al Aradului (1835-1850), cu studii teologice
la Viena, şi preotul GAVRIIL GIULANI (c. 1790-1852), capelan în Curtici,
consideraţi a fi „cei mai învăţaţi membrii ai clerului diecezan”. Au avut şi ei o
contribuţie deosebită la deschiderea Institutului. Încă de la început (februarie
1823), Gavriil Raţ a predat Teologie dogmatică, Tâlcuirea Sfintei Scripturi,
120
121
A. A. Aradului, Protocol sinodal din anul 1876, pp. 5-6, la Ibidem, p. 537.
122
După plecarea sa la şcoala clericală de la Arad, administrarea protopopiatului este
încredinţată preotului paroh Iosif Popovici de la Oradea, fiindcă acolo erau “multe afaceri
nerezolvate şi restanţe sidoxale”. Cf. Ştefan Lupşa, Istoria bisericească a românilor bihoreni, vol.
I (până la 1829), Oradea, 1935, p. 94.
Retorică bisericească, Teologie morală, Metodul catehizaţiei. În perioada când

a funcţionat la catedră, el a deţinut şi conducerea şcolii până la sfârşitul primului
semestru al anului şcolar 1834-1835. Nu s-a despărţit de Institut nici după ce
ajunge în scaunul de episcop, străduindu-se să-l doteze cu un corp didactic cât
mai bine ales şi pregătit, punându-l în slujba marilor interese ale Neamului şi
Bisericii româneşti, pentru a pregăti generaţia înfăptuirilor de mai târziu. Cel de-
al doilea profesor, Gavriil Giulani, a predat: Istoria bisericeacă, Gramatica
română, Teologie pastorală şi Geografia politică.
Până la numirea şi altor cadre didactice, episcopul Iosif Putnic
încredinţează învăţătorului şi diaconului SOFRONIE SIMEON orele de Cântare
şi Tipic bisericesc. Dorinţa acestuia de a sistematiza catedra prin o dotaţie
corespunzătoare, se loveşte de opoziţia mitropolitului Ştefan Stratimirovici
(1790-1837), care, în 3 februarie 1831, respinge cererea lui Sofronie Simeon, pe
motiv că fondul clerical, din care se susţineau institutele teologice, nu dispune de
banii necesari, iar şcolile clericale nu au cantor salarizat.
Profesorul Gavriil Raţ stă în fruntea Institutului până la sfârşitul
semestrului I al anului şcolar 1834-1835, când, a fost ales episcop al Aradului.
După plecarea sa, locul rămas vacant este ocupat de DIMITRIE IACOBESCU
cancelist consistorial la Arad, care a predat: Teologie dogmatică şi Tâlcuirea
Sfintei Scripturi. În 1836, pleacă de la catedră şi profesorul Gavriil Giulani,
fiind instituit în postul de protopop al Butenilor, în locul său fiind numit
protosinghelul GRIGORIE CHIRILOVICI (1780-1849), administratorul
mănăstirii Hodoş-Bodrog, fost protopop al Şiriei şi paroh în Galşa. A
funcţionat ca profesor titular al catedrei de Teologie pastorală până la sfârşitul
anului şcolar 1837-1838, când este hirotesit arhimandrit şi părăseşte Institutul,
fiind numit stareţul mănăstirii de la Hodoş-Bodrog123. Pentru celelalte
discipline au fost instituiţi ca profesori preoţii PETRU VARGA (1810-1858) din
Nădlac şi PETRU POPOVICI din Almaş, care au funcţionat până în 1839 când
au trecut din nou la parohie.
După plecarea arhimandritului Grigorie Chirilovici, Institutul rămâne din
nou numai cu două cadre didactice. În situaţia creată, conducerea se
încredinţează preotului Petru Varga, fiind cel mai în vârstă dintre cei doi. Avea
obligaţia de a se îngriji de toate actele şcolii pe care trebuia să le ţină în ordine,
tabelele cu elevii pentru rânduiala Ceasurilor, evidenţa umblării la biserică peste
săptămână şi rânduiala cântărilor, pentru aceasta având sprijinul colegului său,
preotul Petru Popovici. Aveau obligaţia a pregăti şi un Catalog al celor înscrişi
123
P. Vesa, Clerici cărturari arădeni de altădată, Arad, 2008, p. 68.
iar în ziua înscrierilor, împreună cu Ioan Oprea, notarul consistorial, ca delegat

al episcopului Gherasim Raţ, aveau obligaţia să analizeze actele depuse. Pe de
altă parte, erau îndatoraţi ai verifica din punct de vedere canonic şi cunoştinţele
acestora din citire, scriere şi cântare bisericească124.
Petru Varga şi Petru Popovici funcţionează până la sfârşitul anului şcolar
1839-1840, când, educaţia tinerimii este încredinţată lui PATRICHIE POPESCU
(1809-1862) ierodiaconul mănăstirii Hodoşului, în calitate de profesor primar al
şcolii, cealaltă catedră fiind încredinţată lui GHENADIE POPESCU (1808-
1876), „ierodiacon al Hodoşului absolvent al ştiinţelor în Universitatea Pestană,
fost în reşedinţa mea doi ani cancelist şi vicenotar. Abilitatea ambilor în
creşetrea şi conducerilor tinerilor o am probat-o în anul şcolar precum şi purtarea
şi curăţenia moravurilor”, scria în 24 august 1840 episcopul Gherasim Raţ
mitropolitului Iosif Raiacici, cerându-i acestuia consimţământul pentru numirea
lor. La 2 septembrie 1840, în scrisoarea de răspuns, mitropolitul îl certa pe
episcopul arădean pentru numirea celor doi. „După ce prin scrisoarea din 28
martie/6 aprilie 1839 nr. 183 ţi-am propus de profesor primar pe preotul şi
notarul consistorial Ioan Oprea şi pe ierodiaconul Patrichie Popescu şi
înţelegând că primul a murit, ceea ce Prea Sfinţia Ta nici atunci nici în anul
acesta nu mi-ai relatat oficios m-am şi îndoit de adevărul lucrului. De atunci ar fi
trebuit numit alt profesor. Din scrisoarea Prea Sfinţiei Tale am înţeles că ai
aplicat la catedra II-a din propria-ţi autoritate pe un oarecare Ghenadie Popescu
iar pe Patrichie Popescu ca profesor primar. Cu toate că aprob cu plăcere toate
laudele relatate în scrisoarea Prea Sfinţiei Tale neplăcerea mea că pe profesorul
secundar l-ai numit în chip arbitrar, fără nici o propunere făcută aici. În astfel de
stare a lucrului nu recunosc meritul profesoratului său şi chitanţa trimisă pentru
plata salarului său puteam s-o înapoiez dar pe nevinovat pentru vină nu am vrut
să-l pedepsesc. Nu ştiu dacă aceasta n-ai făcut-o cumva în dispreţul autorităţii
mele. Cât despre profesoratul legal şi ordinar al numitului Ghenadie Popescu nu
am nimic altceva decât ca Prea Sfinţia Ta să fi făcut propunerea în chipul
cuvenit împreună cu trimiterea actelor despre cvalificaţiunea lui intelectuală şi
morală”. În încheierea epistolei, mitropolitul îi cere episcopului arădean să-i
trimită date despre studiile ierodiaconului Ghenadie Popescu125.
Este limpede că mitropoliutul sârb de la Carloviţ nu-l dorea pe Ghenadie
Popescu, însă episcopul îşi pusese mari speranţe în el. Se vede că el stăpân pe
124
125
P. Vesa, Episcopia Aradului. Istorie. Cultură. Mentalităţi, pp. 376-380; Idem, Clerici
cărturari arădeni, pp. 81-82.
situaţie şi conducea Episcopia Aradului după cum îi dicta conştiinţa sa de bun

român, fără a accepta amestecul ierarhiei sârbe de la Carloviţ. Din acest motiv,
şi din altele, nici el nu era pe placul mitropolitului care şi după ce va încuviinţa
pe cei doi, v-a căuta mereu să-i îndepărteze de Arad.
Abia în 1841 episcopul Gherasim trimite datele cerute de mitropolit,
arătând că ierodiaconul Patrichie Popescu este cunoscut ca profesor primar al
şcolii clericale. Cât despre ierodiaconul Ghenadie Popescu, trimite atestatele
şcolare şi arată că de aproape doi ani, îndeplineşte funcţia de cancelist şi
interpret consistorial. „N-a petrecut deloc în noviţiat aceea e cauza că
apropiindu-se anul şcolar a trebuit să prevăd catedra profesorului al II-lea; având
în vedere calificaţiile lui precum şi meritele care pe lângă Consistoriul meu şi le-
a câştigat vreme de doi ani, precum şi împrejurarea că nu cunosc un alt individ
mai capabil pe lângă mine şi pentru oboselile depuse răsplătindu-l, nu văd nici o
împiedecare ca Excelenţa Voastră să nu consimtă la confirmarea lui, cu atât mai
mult cât, în anul trecut în calitate de profesor secundar a prestat toate acelea ce
de la el pe dreptate se puteau pretinde. La care motive adaug şi acela: Excelenţa
Voastră încă doreşte ca şcoalele noastre clericale să fie provăzute cu bărbaţi culţi
şi apţi, iar numitul bărbat, mie destul de cunoscut că e unul din aceştia”126.
Cei doi profesori numiţi de episcop, erau tineri înzestraţi cu frumoase
calităţi intelectuale. Patrichie Popescu primeşte şi conducerea şcolii. În această
calitate, alături de Ghenadie Popescu, să înlăture multe scăderi existente în
Institutul Teologic. În 26 februarie 1840, cei doi, pun bazele bibiliotecii
Institutului Teologic. În anul 1844, pentru „augumentarea bibliotecii”, a înfiinţat
Fundaţiunea Patrichie Popescu.
În anul şcolar 1843-1844, episcopul îl numeşte ca profesor de „gramatică
valahă” pe preotul IOAN RAŢ (1818-1878), pe atunci paroh în Sâmbăteni. După
numai un an, urma decesului protopopului Gheorghe Petrovici al Aradului, în 22
iunie 1844 este hirotesit protopop de către episcopul Gherasim Raţ, părăsind
catedra de la Institutul Teologic127.
Patrichie Popescu stă la conducerea Institutului Teologic până în 8
octombrie 1844, când, mitropolitul Iosif Raiacici, sub pretext că are nevoie de
el, l-a transferat la Carloviţ în calitate de profesor de limba română la teologia
126
P. Vesa, Eparhia Aradului în perioada episcopului Gherasim Raţ (1835-1850), Arad,
2008, pp. 95-96.
127
A. P. O. R. Arad-Micălaca Veche, Protocolul circularelor, reg. 5 (1832-1852), f. 63-
63v.; A. P. O. R. Arad-Centru, Protocolul şiedinţelor comunităţiei bisericei greco-ortodoxe
române din Arad. 1869-1880, reg. 92, nen.; P. Vesa, Clerici cărturari arădeni, pp. 129-130.
sârbească de acolo, l-a ridicat la rangul de protosinghel, asesor consistorial,

mai apoi, prepozit al mănăstirii Iazac.
Plecarea lui Patrichie Popescu din Arad a fost una din cele mai mari
lovituri pe care mitropolitul de la Carloviţ a dat-o intereselor superioare
româneşti şi una din pierderile de neînlocuit. Mitropolitul, prin scrisoarea
expediată din Pojon la 4 octombrie 1844, căuta să se justifice pentru transferul
lui Patrichie Popescu. El menţiona că „utilitatea ierarhiei noastre cere ca pe
lângă Institutul Teologic din Carloviţ să se instituie o catedră de limba română.
Pentru aceasta am hotărât a chema şi a numi pe Patrichie Popescu, cunoscător
al limbilor slavice şi latine de profesor şi interpret al acestei limbi”. În
răspunsul său la scrisoarea mitropolitului, episcopul arădean arăta că
„chemarea acestuia la Carloviţ l-a pus în mare perplexitate. Luând în socoteală
că acelaşi om îndeplineşte funcţia de profesor, de notar şi de catihet în şcoalele
gimnaziale de cinci ani spre mulţumirea mea şi a Consistoriuluii meu,
considerând şi aceea că eu nu aflu pe nimeni care pe numitul Patrichie
Popescu în toate amintitele funcţii îndeplinite de el să-l poată suplini, m-am
gândit să nu-l trimit de aici până ce nu voi comunica hotărârea lui, Excelenţei
Voastre. Acum arătând că vrea să se supună hotărârii Excelenţei Voastre, îl
trimit de bună seamă cu grea vătămare amintitelor slujbe […] căci eu văd a fi
mai mare lipsă de dânsul aici decât la nou înfiinţata catedră de limba română
unde s-ar putea aplica şi alţi indivizi care nu au asemenea funcţii”128. După
plecarea lui, conducerea şcolii este încredinţată lui Ghenadie Popescu.
După plecarea lui Patrichie Popescu, ca profesor secundar este numit
preotul ARSENIE POPOVICI, paroh în Pâncota, iar cu începutul anului şcolar
1845-1846, este numit notarul consistorial DIMITRIE ANTONOVICI ce a
funcţionat neîntrerupt până la sfârşitul anului şcolar 1847-1848, care, din cauza
mişcărilor revoluţionare n-a putut fi terminat. Anul şcolar următor, 1848-1849
nu a putut avea loc, astfel că între 1848 şi 1852 cursurile au stagnat.
Cu ocazia redeshiderii cursurilor din toamna anului 1852, pentru noul an
şcolar 1852-1853, au fost instituiţi profesorii PETRU RAŢIU şi IOAN MEZEI,
cel de-al doilea luând şi sarcina cantoratului. Profesorul primar Petru Raţiu a
condus afacerile Institutului Teologic până la sfârşitul anului şcolar 1856-
1857. Pe lângă el au mai funcţionat, aşa cum am menţionat deja, Ioan Mezei,
numai în semestrul I al anului şcolar 1852-1853, ŞTEFAN PURIS în semestrul
al II-lea al anului şcolar 1852-1853, şi semestrul I al anului şcolar 1853-1854,
TEODOR POPOVICI, parohul din Semlac, din semestrul al II-lea al anului
128
. P. Vesa, op. cit., pp. 97-98.
şcolar 1853-1854, până la sfârşitul anului şcolar 1855-1856. Odată cu

începutul noului an şcolar, 1856-1857, profesor al doilea este numit IOSIF
IEROTEI BELEŞ (1822-1900), care, după trecerea profesorului Petru Raţ din
nou la confesiunea greco-catolică, ajunge, cu începutul anului şcolar 1857-
1858, profesor primar, iar ca profesor al doilea este instituit notarul consistorial
MIRON ROMANUL (1828-1898)129.
Profesorul primar Iosif I. Beleş, stă în fruntea Institutului numai până în
primăvara anului 1861, când, este numit în postul de protopop al Vărădiei de
Mureş, în locul socrului săi, preotul Ioan Cefan, post în care a fost ales de către
Consistoriul eparhial încă de la începutul anului 1860. În locul lui este numit
profesor primar Miron Romanul. De profesor secundar este numit
ieromonahul ANDREI ALEXANDRU PAPP (1825-1878), pe atunci notar
consistorial, mai târziu vicar al diecezei arădene, absolvent al Academiei de
Drept din Oradea şi al Institutului Teologic din Arad (1857-1858), numit la
începutul anului şcolar 1861-1862, din 1869 fiind numit ca profesor primar în
locul lui Miron Romanul. La catedră a funcţionat, până în anul şcolar 1874-
1875, când a fost ales preşedinte al Consistoriului ortodox din Oradea130.
După plecarea lui Miron Romanul ca deputat dietal, mai apoi inspector
regesc de şcoale în comitatul Caraş, profesor suplinitor este numit IOSIF
GOLDIŞ (1836-11902), care, la sfatul lui Andrei Şaguna, schimbă cariera
lumească cu cea bisericească. Este introdus în postul de profesor în 24 mai 1869
de către episcopul Procopie Ivaşcovici (1853-1873). Pe lângă profesorii Andrei
Al. Papp şi Iosif Goldiş, în anii şcolari 1869-1870 şi 1870-1871, în calitate de
profesor provizoriu, a mai funcţionat şi CONSTANTIN GURBAN (1845-1906),
absolvent al Institutului Teologic arădean, apoi protopop la Buteni şi Ineu131.
Pe lângă profesorii menţionaţi, în tot timpul a funcţionat şi câte un
cântăreţ bisericesc, de regulă un preot sau învăţător din Arad, uneori un teolog,
care preda Cântarea bisericească şi Tipicul. Sinodul eparhial din 1871
decretează sistematizarea „unui post definitiv de cantor bisericesc la Institutul
clerical”, care însă „deocamdată să fie numai provizor salarizat”. Cu începerea
anului şcolar 1871-1872, în acest post este instituit învăţătorul PETRU
POPOVICI din Arad132.
129
130
P. Vesa, Clerici cărturari arădeni, p. 143.
131
T. Botiş, op. cit., p. 535; Pentru amănunte vezi: P. Vesa, op. cit., pp. 173-179.
132
T. Botiş, op. cit., p. 547; M. Păcurariu, Învăţământul teologic la Arad, în vol.
“Episcopia Aradului. Istorie. Viaţă culurală. Monumente de artă”, pp. 156, 158.
În sesiunea din anul 1872 a Sinodului eparhial, deputatul Partenie

Cosma ca nici un profesor să nu mai fie numit de către Consistoriul eparhial în
posturi consistoriale „ci profesorii să se doteze cuviincios şi să rămână devotaţi
numai chemării lor de profesori”. Faptul că profesorul Iosif Goldiş a fost numit
la începutul anului şcolar 1873-1874 de titular al catedrei de Limba şi
literatura română de la Liceul de Stat din Arad, determină pe deputatul
Vincenţiu Babeş să considere că numirea acestuia la o şcoală neconfesională,
nu reprezintă interesele Bisericii ortodoxe, susţinând că „se află în poziţiune de
evident conflict între ambele posturi ce ocupă”. Sinodul eparhial considerând
cele două posturi incompatibile, îl determină pe Iosif Goldiş ca la sfârşitul
anului şcolar 1873-1874, să renunţe la catedra de la Institutul Teologic,
considerând că este mai de folos la catedra de la Liceul de Stat. Astfel, în anul
şcolar 1874-1875 la catedra rămasă vacantă este numit preotul VICHENTIE
SCHELEGIA, parohul din Alioş133.
Datorită fapului că profesorul primar Andrei Al. Papp, în şedinţa din 23
aprilie/5 mai 1875 este ales vicar episcopesc şi preşedinte al Consistoriului
ortodoxe de la Oradea, la sfârşitul anului şcolar 1874-1875, părăseşte catedra
Institutului. La catedra rămasă vacantă prin plecarea profesorului Iosif Goldiş,
la 15/27 mai 1875 este numit AUGUSTIN HAMSEA (1875-1901), absolvent de
Teologie şi Drept, fiind tuns în monahism la mănăstirea Hodoş-Bodrog. A
predat mai multe discipline: Ştiinţele pedagogice, Teologie dogmatică,
Teologie morală, Drept bisericesc, Constituţia, Istorie bisericească. Cealaltă
catedră, a profesorului Andrei Al. Papp, este ocupată prin numirea de profesor
suplinitor a lui VASILE MANGRA (1875-1893), absolvent al Institutului
133
T. Botiş, op. cit., pp. 547, 548. Preotul Vichentie Schelegia, după plecarea de la Institut se
transferă la parohia Giula II (Cristinavaros) unde a a funcţionat între 1876-1879. De aici se transferă
în parohia Timişoara-Fabric, în 1893 înregistrându-se renunţarea acestuia din postul de asesor onorar
al Consistoriului eparhial din Arad (Protocol despre şedinţele Sinodului eparhial din diecesa
română greco-orientală a Aradului ţinute în anul 1893, Arad, 1893, Concluzul 80, p. 49). În anul
1895, din cauza “boalei mentale” de care suferea, a fost îndepărtat dintre membrii Comitetului
parohial. În 13/26 ianuarie 1902 a trecut la cele veşnice (Informaţie primită de la preotul dr. Cosmin
Panţuru din parohia Timişoara II Fabric). V. Schelegia a fost un pasionat apicultor publicând mai
multe articole în acest domeniu: Despre stupărit, în “Lumina”, anul I, nr. 18, 24 octombrie/17
noiembrie 1872, pp. 74-76; Felurite rase ale albinelor, în “Lumina”, anul I, nr. 23, 21 noiembrie/3
decembrie 1872, pp. 93-94; Apel cătră toţi stuparii din patrie şi străinătate şi către toţi amicii
stupăritului, în “Lumina”, anul II, nr. 40, 2/14 iulie 1873, pp. 191-192. După mai multe călătorii pe
la stupari din Germania pentru a studia apicultura raţională, în 10 septembrie 1872 a participat ca
invitat la un Congres al stuparilor germani prilej cu care a conferenţiat “despre oprirea stupului de la
roire”. Pentru amănunte vezi: “Lumina”, anul III, nr. 7, 20 ianuarie/11 februarie 1874, p. 40.
Teologic din Arad (1871-1872), numit titular numai din 11/23 iulie 1878, în
baza celor trei ani de suplinire. În adresa episcopului Ioan Meţianu către Vasile
Mangra, din 26 septembrie 1878, îi atrăgea atenţia despre încrederea
Consistoriului pe care i-a acordat-o în activitatea pe care avea să o defăşoare la
catedră pentru ca tinerimea „să devină adevăraţi luminători ai poporului
nostru”134. A predat şi el mai multe discipline: Limba şi literatura română,
Exerciţii gramaticale, Retorica, Istorie bisericească, Cronologia.
Odată cu începutul anului şcolar 1875-1876, este prevăzută şi o a treia
catedră, care în acest an şcolar este ocupată de secretarul consistorial IOAN
IGNATIE PAPP (1848-1925), episcopul de mai târziu, care a predat
Ermineutica şi Teologie pastorală135.
III. 3. PROGRAMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT
Din multitudinea aspectelor pe care le presupun structurile

organizatorice ale şcolii clericale de la Arad în plină epocă a renaşterii
naţionale vom aborda, doar conţinutul învăţământului136. În concordanţă cu
structura învăţământului de la Arad, simpla enumerare a disciplinelor de studii
pe care era axat programul zilnic şi semestrial de la şcoala clericală, sugerează
o cultură teologică de factură europeană.
În cei patru ani ai existenţei sale cu numai două cursuri, în primul an
şcolar 1822-1823 funcţionând numai cursul I, în anul şcolar următor, 1823-
1824, urmând să funcţioneze şi cursul al II-lea. În cele două cursuri,
disciplinele predate au fost următoarele:
Cursul I (1822-1823) Cursul al II-lea (1823-1824)
Teologia dogmatică (Gavriil Raţ) Tâlcuirea Sfintei Scripturi137 (Gavriil Raţ)
Istoria bisericească (Gavriil Giulani) Teologia morală (Gavriil Raţ)
Gramatica română (Gavriil Giulani) Metodul catehizaţiei (Gavriil Raţ)
Teologia pastorală (Gavriil Giulani)
Istoria bisericească (GavriilGiulani)
În cursul I, din primul an şcolar, pe lângă disciplinele menţionate, se mai

preda Cântarea bisericeasacă şi Tipicul. La disciplinele menţionate pentru
134
Marius Eppel, Un mitropolit şi epoca sa. Vasile Mangra (1850-1918), Cluj-Napoca,
2006, p. 57.
135
136
Pentru această parte ne vom folosi de T. Botiş, op. cit., pp. 571-587.
137
Înlocuită în 1867 cu Ermineutica biblică.
cursul al II-lea, începând cu anul şcolar 1824-1825 se mai adaugă Retorica

bisericească pe care o preda Gavriil Raţ, şi Geografia politică pe care o preda
Gavriil Giulani.
Cei doi profesori ai Institutului Teologic, Gavriil Raţ şi Gavriil Giulani,
erau convinşi că numai în doi ani de studii era imposibil a le săvârşi „cu bun
sporiu şi cu ceva rod”: Acesta este motivul pentru care, în 20 iulie 1825, cei
doi profesori înaintează un memoriu către episcopul Iosif Putnic, pe atunci
administrator al Episcopiei Aradului (1818-1828 şi 1830) ca să se
„milostivească părinteşte a slobozi ştiinţele teologiceşti în institutul acesta în
curgere de trei ani să se propună”. Dacă se ridică perioada studiilor la 3 ani, „s-
ar îmbina la unele materii de învăţământ cu cursul al II-lea, iar acesta cu cursul
I”. Propunerea celor doi, prin care se căuta ridicarea nivelul de pregătire
intelectuală a candidaţilor la preoţie, este apreciată atât de episcopul Iosif
Putnic cât şi de mitropolitul Ştefan Stratimirovici de la Carloviţ. În cele din
urmă, începând cu anul şcolar 1826-1827, se aprobă ridicarea de la doi la trei
ani de studii.
Profesorii Gavriil Raţ şi Gavriil Giulani, la memoriul trimis autorităţilor
ecleziastice superioare, au anexat şi un plan de studiu (Planul, carele arată în
ce chip toate premisele ştiinţe teologiceşti prin doi numai profesori să se
propună în institutul clericesc al Aradului la trei cursuri aşa cât fiecare curs
să aibă pe toată ziua prelecţie întregi 4 ceasuri) pentru care solicitau
aprobarea mitropolitului Ştefan Stratimirovici de la Carloviţ.
Începând cu anul 1826-1827 cursurile se ridică de la doi la trei ani,
primind tineri absolvenţi de gimnaziu, numai în mod excepţional, doar pentru
parohiile sărace, tineri cu o pregătire inferioară. Conform planului de
învăţământ, în cei trei ani de studii teologice se predau: 1. Istoria Noului
Testament (anul I); 2. Istoria Vechiului Testament (anul II); 3. Măiestria
Tâlcuielii Sfintei Scripturi (anul III); 4. Istoria bisericească (I şi II); 5.
Teologia dogmatică cu Polemica (I şi II); 6. Teologia morală (I şi II); 7.
Teologie pastorală (III); 8. Retorica bisericească (II şi III); 9. Pedagogia şi
Metodica (I şi II); 10. Gramatica română (I); 11. Epistolografia (III). Această
împărţire a materiilor a rămas în vigoare, cu mici schimbări, până în 1876.
Disciplinele erau împărţite între cei doi profesori. Profesorul Gavriil Raţ
preda: Teologia dogmatică, Teologia morală, Măiestria tâlcuielii Sfintei
Scripturi, Metodul catehizaţiei şi Retorica bisericească. Cel de-al doilea
profesor, Gavriil Giulani preda: Istoria Vechiului şi Noului Testament, Istoria
bisericească şi în legătură cu aceasta Geografia matematică, politică şi fizică,
Teologia pastorală, Gramatica română şi Epistolografia. În ce priveşte catedra
de Cântare bisericească şi Tipic, mitropolitul Ştefan Stratimirovici respinge

cererea diaconului Simeon Sofronie, pe motiv că fondul clerical din care se
susţineau şcolile teologice, nu poate suporta cheltuielile şi că aceste şcoli nu
aveau cântăreţ salarizat. Astfel, Cântarea bisericească şi Tipicul erau predate de
un cantor, de regulă unul dintre preoţi ori învăţători, uneori unul dintre elevii
teologi138.
Cu toate că mereu se cerea aprobarea celui de-al treilea post de cadru
didactic, aceasta nu se obţine. În această situaţie, cei doi profesori au fost
nevoiţi să facă o nouă împărţire a disciplinelor de învăţământ. Geografia,
Aritmetica şi Epistolografia se elimină din învăţământul teologic, iar dintre
cele teologice nu mai figurează ca discipline independente Istoria Vechiului şi
Noului Testament şi Tâlcuirea Evangheliilor. Totodată, se elimină şi sistemul
cursurilor combinate139. Conform unei noi programe de învăţământ, începând
cu anul şcolar 1834-1835, se propun următoarele discipline teologice:
Semestrul I Semestrul II
Cursul I 1. Pedagogia cu Catehetica 1. Teologie dogmatică (partea I)
2. Gramatica limbii române 2. Metodul catehizaţiei
Cursul al II- 1. Teologia dogmatică (partea II) 1. Teologia dogmatică (partea III)
lea 2. Istoria bisericească 2. Istoria bisericească
3. Retorica bisericească (partea 3. Retorica bisericească (partea II).
I)
Cursul al III- 1. Teologia pastorală 1. Teologia pastorală
lea 2. Teologia morală 2. Teologia morală
3. Retorica (partea III) 3. Stilul oratorial (omiletica practică)
Această programă se va menţine până după contopirea Institutului

Teologic cu Preparandia, înfiinţându-se Institutul pedagogic-teologic (1876-
1877). Cu timpul au urmat şi alte modificări în structura procesului de
învăţământ. Teologia dogmatică devine disciplină de studiu numai pentru anul
al II-lea, iar din 1852 se reintroduce Tâlcuirea Evangheliilor. Dacă la început a
fost supusă tuturor celor trei ani de studii, din anul şcolar 1858-1859 se preda
numai în semestrul de vară al anului al III-lea. Odată cu începutul anului şcolar
1867-1868 este înlocuită cu Ermineutica biblică. În anul şcolar 1856-1857,
episcopul Procoipe Ivaşcovici introduce, după sistemul învăţământului teologic
de la Carloviţ, disciplina Cronologia, care se preda la anul I. După publicarea de
către mitropolitul Andrei Şaguna a Compendiului de Drept canonic, începând cu
138
139
anul şcolar 1869-1870, se introduce Studiul Dreptului bisericesc care ocupă în

loc însemnat între disciplinele anului al III-lea140. La întocmirea orarului s-a avut
în vedere ca orele să fie repartizate, două-trei dimineaţa, iar după amiază două
ore. În anul şcolar 1875-1876 orele erau repartizate astfel:
Cursul 8-9 9-10 10-11 15-16 16-17
I Gramatica Exerciţii Pedagogia Ermineutica Cântare şi
română gramaticale Tipic
II Teologia Retorică - Istoria Cântare şi
dogmatică bisericească Tipic
III Teologia Dreptul - Teologia Cântare şi
pastorală canonic morală Tipic
Profesorul Augustin Hamsea, în 1876, preda, în cursul I: Ştiinţele

pedagogice; în cursul al II-lea: Teologia dogmatică, iar în cursul al III-lea:
Teologia morală şi Dreptul canonic. Vasile Mangra preda în cursul I: Limba şi
literatura română şi Exerciţii gramaticale; în cursul al II-lea: Retorica şi
Istoria bisericească. Ioan Ignatie Papp preda în cursul I: Ermineutica şi în
cursul al III-lea: Teologia pastorală. Disciplinele Tipicul şi Cântarea
bisericească erau predate de învăţătorul Petru Popovici141.
Cu timpul, înmulţindu-se numărul cadrelor didactice şi al disciplinelor
teologice predate, planul de învăţământ reflectă o pregătire completă, care se
dădea în veacul al XIX-lea tinerilor teologic, aspiranţi la treapta clericală.
Materiile de învăţământ care se predau pe atunci se împărţeau între puterile
didactice existente.
III. 4. MANUALE DIDACTICE
Activitatea profesorilor la catedră şi a elevilor la clasă, era îngreunată, mai

ales din lipsa manualelor şcolare. Se învăţa numai după notele luate la curs,
probabil dictate de profesori sau date de profesori elevilor pentru a fi copiate. De
la profesorul Gavriil Raţ, din perioada cât a funcţionat ca profesor la Institutul
Teologic, ne-au rămas mai multe manuale în manuscris. Este vorba de un curs
de Teologie, unul intitulat Prolegomena methodului catihizării, iar cel de-al
treilea, Prolegomena retoricii bisericeşti, copiate de teologul Ioan Berar şi o
mică parte de Nicolae-Nifon Bălăşescu. Cel de-al patrulea manuscris este un
curs de Teologie dogmatică, la care s-a început copierea în 1827 de Ioan Berariu
140
Ibidem, p. 577.
141
Ibidem, p. 549.
şi continuat apoi de alţi doi teologi, ca în sfârşit să apară şi scrisul lui Nicolae-
Nifon Bălăşescu. Tot din aceiaşi perioadă se păstrează cursurile Începutul
pastoralului şi Intrarea către datorinţele preoţeşti, scrise tot de Ioan Berar pe
baza prelegerilor preotului profesor Gavriil Giulani. Tot acestui profesor i se
atribuie şi manualul de Istoria Bisericii a Testamentului Vechi, din păcate, rămas
şi acesta în manuscris. Toate aceste cursuri în manuscris, au ajuns în Biblioteca
Academiei Române prin intermediul lui Nicolae-Nifon Bălăşescu „auzitoriu de
theologie în Arad”142.
La începutul anului 1831, cei doi profesori, Gavriil Raţ şi Gavriil
Giulani se adresează mitropolitului Ştefan Stratimirovici rugându-l să intervină
la profesorii secţiei româneşti de la Institutului Teologic de la Vârşeţ, ca să
binevoiască să le trimită manualele şcolare pe care le foloseau. La 13 februarie
1831, mitropolitul răspunde arhimandritului Moise Manuilovici, pe atunci
administrator al eparhiei arădene (1830-1835), că profesorii de la Vârşeţ nu se
pot lipsi de manualele ce le aveau, iar tineri care să le copieze nu aveau. Dar,
mitropolitul le trimite copii după manualele „propuse” la Carloviţ pe care le
considera mai bune decât cele de la Vârşeţ. Era încredinţat că profesorii de la
Institutul Teologic de la Arad le vor traduce din slavoneşte în româneşte, iar
începând cu anul şcolar 1831-1832 vor putea fi folosite la curs143.
Prin traducerea şi folosirea acestor manuale, munca grea a profesorilor
putea devini mai uşoară, învăţământul putând cunoaşte un adevărat progres. În
programa lecţiilor („împărţirea orelor”) existau anumite ore în care studenţii
îşi puteau scrie lecţiile. Din păcate, nu cunoaştem ce manuale au fost primite
de la Carloviţ şi au fost traduse de profesorii arădeni. Ei nu s-au bazat numai
pe acestea, câţiva ani înainte de a le primi, profesorii de la Arad aveau deja
manualele lor în manuscris după care îşi ţineau prelegerile.
Un alt manual, păstrat în manuscris, îl datorăm profesorului Miron
Romanul din perioada în care funcţiona la Institutul Teologic. Este vorba de un
curs de Teologie Pastorală, ce cuprinde materialul prevăzut în programa
analitică a anului III de studii. Cursul era împărţit în mai multe „părţi”, care la
rândul lor în mai multe „capuri”, iar acestea în mai multe „păşiri” (Păşirea
preotului cu cei întristaţi; Păşirea preotului cu cei bolnavi; Păşirea preotului
cu căsătoriţii cei învrăjbiţi). Manuscrisul cuprinde îndrumări pentru rezolvarea
142
Biblioteca Academiei Române Bucureşti, Cabinetul manuscrise, Mss rom. nr. 681,
682, 683, 684, la Eugen Greucean, Contribuţii cu privire la legăturile lui Nicolae-Nifon
Bălăşescu (1806-1880) cu Episcopia Aradului, în „M. B.”, anul XXXIV, 1984, nr. 11-12, p. 761.
143
probleme de ordin practic, cu care viitorii preoţi puteau să se confrunte în

parohii. Interesante sunt îndrumările privitoare la „cei de alte religii care vin în
sânul bisericii dreptcredincioase”, cărora preotul trebuia să le explice
adevărurile de credinţă ale Bisericii ortodoxe. Prin bibliografia folosită144,
cursul lui Miron Romanul prezintă o importanţă deosebită pentru istoricul
disciplinei Teologiei pastorale, mai ales că la acea dată acest gen de manuale
erau într-o fază incipientă145.
Profesorii îşi desfăşurau activitatea în condiţii neprielnice chemării lor
de cadre didactice şi preoţi. Veniturile reduse, însă îndatoririle destul de multe,
ceea ce crea un disconfort în activitate, datorită şi numărul ridicat de ore, iar
lipsa manualelor trebuia suplinită de fiecare profesor în parte. Manualele pe
care şi le întocmeau, copiate apoi de elevi, satisfăceau numai în parte
necesităţile desfăşurării procesului de învăţământ în condiţii satisfăcătoare.
Introdusă încă din anul 1823 cu denumirea de Tâlcuirea Sfintei
Scripturi, mai apoi sub numele de Tâlcuirea Eavangheliilor, întrebuinţându-se
lucrarea datorată profesorului de la Preparandia arădeană, Constantin
Diaconovici-Loga, Tâlcuirea Evangheliilor în Duminecile Învierii şi ale
sărbătorilor (Buda, 1835). Mai târziu putea fi folosită cartea intitulată
Tâlcuiala Evangheliilor în Duminicile Învierii şi ale sărbătorilor (Sibiu,
1857)146. Din anul şcolar 1867-1868 este înlocuită cu Ermineutica biblică.
Pentru Exegeza Sfintei Scripturi s-au putut întrebuinţa ediţiile Bibliei
tipărite începând cu prima jumătate a secolului al XIX-lea. După numărul de
exemplare cerute de Episcopia Aradului imediat după tipărire, putem
presupune că a fost întrebuinţată Biblia editată în anii 1856-1858 de Andrei
Şaguna la Sibiu, sau ediţii apărute mai târziu147.
În probleme de Omiletică şi Pastorală putea să fie recomandată cartea
intitulată Despre datorinţele presviterilor parohialnici, tipărită la Buda în 1817
144
Capete de poruncă (Târgovişte, 1714); Îndreptarea păcătosului cu duhul blândeţii
(Timişoara, 1765); Nicodim Aghioritul, Carte folositoare de suflet (Bucureşti, 1799); Ioan
Zlataust, Tratat despre preoţie, Despre fugă, traduse şi tipărite în 1820, 1821 de către episcopul
Iosif al Argeşului.
145
Marin Mălinaş, Manuscrisul de Teologie Pastorală a lui Miron Romanul, aflător în
arhiva Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, în „M. A.”, anul XXIII, 1978, nr. 7-9, pp. 609-611.
146
Ediţia a II-a în 1860.
147
Andrei Şaguna a început prenumerarea pentru tipărirea Bibliei încă din 1856, care va
apare în 1858. Cf. Andrei Şaguna, Corespondenţa, vol. I/1 Ediţie, Studiu introductiv şi note de:
Nicolae Bocşan, Ioan-Vsile Leb, Gabriel Gârdan, Pavel Vesa, Bogdan Ivanov, Cluj-Napoca,
2005, doc. 26, p. 126.
(4 f.+194 p.)148, un exemplar păstrându-se şi în biblioteca Institutului Teologic

de la Arad. Scrisă de ierarhii ruşi Gheorghe Koninski şi Partenie Sopcovski şi
tipărită la Petersburg în 1776. Din ruseşte s-a tradus şi tipărit în „sloveno-
sârbească” (Buda 1798), iar în româneşte a fost tipărită tot la Buda, în 1817. În
primele pagini tratează pe scurt despre peoţie, apoi sunt prezentate pe larg patru
îndatoriri de căpetenie ale preotului: propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu,
predica preotului prin exemplul vieţii sale, despre săvârşirea Sfintelor Taine şi
despre rugăciune149. Cartea va fi reeditată de Andrei Şaguna în 1857, la Sibiu,
sub titlul Teologia pastorală pentru preoţii de legea ortodoxă răsăriteană.
Pentru disciplina Pedagogie, putea fi întrebuinţată cartea Pedagogia şi
Metodica, de Villaume, tradusă şi tipărită în limba română (Buda, 1818) de
Naum Petrovici pentru nevoile învăţământului naţional. Lansându-se liste
pentru prenumeranţi, la Arad, directorul Preparandiei româneşti, Sava Arsici,
se subscrie cu 5 exemplare, iar alţi patru profesori cu câte un exemplar.
Presupunem că între clericii care s-au prenumerat, foarte mulţi la număr, au
fost şi viitori profesori la Institutul Teologic, înfiinţat după patru ani de la
apariţia cărţii150.
Pentru disciplina Dogmatică, putea fi folosită Teologia Dogmatică
scoasă din manuscrisul Cuviosului Arhimandrit Ioan Raici şi pre scurt
întocmită spre întrebuinţarea în şcolile clericale de legea greco-răsăriteană,
prelucrată de Andrei Şaguna, tipărită la Sibiu în 1854 (222 p.). Este un manual
prelucrat din limba sârbă după arhimandritul Iovan Raici (+1801), cu studii la
Kiev, distins istoric şi teolog. Trata materia Dogmaticii explicând cele 12
articole ale Simbolului de credinţă151.
În 1855, din iniţiativa lui Andrei Şaguna, a fost retipărită Învăţătura
theologhicească despre năravurile şi datoriile oamenilor creştini (Sibiu,
1820), dar, sub titlul de Manual de Teologie Morală creştinească pentru
întrebuinţarea preoţimei şi a clericilor greco-răsăriteni (Sibiu, 1855). După ce
mitropolitul Andrei Şaguna îşi publică Elementele dreptului canonic al
Bisericii dreptcredincioase răsăritene, spre întrebuinţarea preoţimei, a
148
Cartea a mai cunoscut câteva ediţii româneşti: Chişinău 1823, Iaşi 1838, Bucureşti
1852, Râmnicu Vâlcea 1861. Cartea va fi reeditată şi de Andrei Şaguna sub titlul: Teologia
pastorală (Sibiu, 1857).
149
M. Păcurariu, Două sute de ani de învăţământ teologic la Sibiu, p. 53.
150
Fl. Dudaş, O scriere pedagogică cu largă circulaţie în rândul slujitorilor Bisericii şi
şcolii româneşti din vestul Transilvaniei, în “A. B.”, Serie nouă, anul III (XLIII), iulie-septembrie
1992, pp. 88-97.
151
M. Păcurariu, op. cit., p. 51, nota 54, p. 75.
clerului tânăr şi a creştinilor...(Sibiu, 1854, ed. II, 1855) şi Compendiu de

Dreptul canonic al unei, sfintei, soborniceşti şi apostoleşti Biserici (Sibiu,
1868 reeditat în 1885 şi 1913)152, se introduce, începând cu anul şcolar 1869-
1870, studiul Dreptului bisericesc ce ocupă un loc însemnat între materiile de
învăţământ ale anului al III-lea de studii. Compendiul de Drept canonic al lui
Andrei Şaguna, întocmit pentru nevoile didactice, dar şi cu un bogat material
ştiinţific, a fost considerat cea mai valoroasă operă a mitropolitului. El însuşi
declară în prefaţă că a recurs la „izvoare”: Sfânta Scriptură, canoanele
Sinoadelor ecumenice şi locale, precum şi comentariile lui Teodor Balsamon,
Ioan Zonara, Sintagma alfabetică a lui Matei Vlastares, un Pidalion de la
Atena. Pentru problemele de istorie veche a folosit lucrările lui Iosif Bingham
şi a canonistului german Michael Haineccius153.
Pentru învăţarea cântărilor bisericeşti s-au întrebuinţat „cărţi de
rugăciuni şi de cântare”, adică: Octoihul Mic, Acatistul, Ceaslovul, Psaltirea,
Liturghierul, Euhologhionul sau Molitvelnicul, ediţii tipărite în Transilvania
(Sibiu, Blaj, Braşov) ori peste munţi, în Ţara Românească (Bucureşti, Buzău,
Râmnic) sau în Moldova (Iaşi, Chişinău).
III. 5. EXAMENELE
Examenele154 se ţineau semestrial. La examenele semestrului al doilea

din primul an, 1823, au trecut cu succes un număr de 42 elevi, iar 23 erau în
situaţia de a repeta anul155. Din anul şcolar 1832-1833, când începutul anului
şcolar era la 1 octombrie, termenul examenelor semestriale era sfârşitul lunii
februarie şi sfârşitul lui iulie. Ele se ţineau de regulă într-o zi, sub conducerea
episcopului, ori al unui comisar consistorial. După terminarea examenelor,
candidaţii se clasificau din obiectele de învăţământ, iar rezultatele erau
înaintate Consistoriului eparhial din Arad, Mitropoliei de la Carloviţ şi
Consiliului Locumtenenţial regesc, mai târziu şi Episcopiei de la Timişoara,
care neavând şcoală teologică, îşi trimitea aspiranţii la preoţie la Institutele
Teologice din Arad, Vârşeţ sau Carloviţ. În anul 1842 se introduc şi examenele
particulare (private) sau cum s-au numit mai târziu, cursuri la fără frecvenţă.
152
Mitropolitul Andrei Şaguna, dispune ca studenţilor de la Institutul Teologic din Arad,
Compendiul de Drept canonic şi Manualul de studiu pastoral, să le fie vândut cu preţ redus. Cf.
“Lumina”, 1873, nr. 30.
153
Amănunte la M. Păcurariu, op. cit., p. 75.
154
În continuare ne folosim de T. Botiş, op. cit., pp. 605-608.
155
Ibidem, p. 523.
Au existat şi obiecţii la acest gen de examene, motivându-se că nu se pot

dobândi cunoştinţele necesare pentru un candidat de preot. Numărul lor, la
începutul secolului următor, cresc considerabil.
Până în 1860, clasificările se făceau în limba latină, apoi, începând cu
anul şcolar 1860-1861, numai în limba română. Notele de clasificare erau de la
început şi până la sfârşitul anului şcolar 1868-1869 următoarele: din obiectele
de învăţământ: eminens, classis primae, classis secundae, classis tertiae; din
dexterităţi (scriere, cântare şi tipic): bonus, mediocris, debilis, negligens,
malus; din voce şi pronunţare: clara, sonora, placida, virilis, puerillis, acuta,
alta, subtilis, dura, crassa, intollerabilis, inculta; din purtarea morală:
probus, bonus. Din scriere, voce şi pronunţare, elevi sunt examinaţi numai
până în anul 1865.
Începând cu anul şcolar 1869-1870 se introduc alte calificative. Din
obiectele de învăţământ: eminent, laudabil, bun, deajuns, nedeajuns. Cele două
note din urmă, începând cu anul şcolar 1875-1876, vor fi înlocuite cu: suficient
şi insuficient, mai apoi nesuficient. Din purtarea morală: exemplară, bună, iar
odată cu anul şcolar 1875-1876: exemplară, lăudabilă, bună. Din sârguinţă:
foarte diligent, diligent, deajuns, puţină, nedeajuns. Din umblarea la biserică:
regulat, neregulat. Din anul şcolar 1871-1872 nu se mai dau calificative din
umblarea la biserică, ci se introduc, în clasificări, absenţele de la cântare, tipic,
biserică şi prelegeri. Cei care din unul sau mai multe obiecte de învăţământ „nu
prestau cu succes examenele semestriale”, şi obţineau numai note de clasa a
doua sau a treia, unii dintre ei erau îndrumaţi la repetarea anului şcolar.
După susţinerea examenelor, elevii primeau un certificat de absolvire,
care, la început se elibera numai celor care-l solicitau. Clasificările, care se
înaintau Consistoriului eparhial, erau neceare, în caz de lipsă a certificatelor de
absolvire, cu prilejul hirotonirii sau în cazul promovărilor.
Pentru că, după absolvirea studiilor teologice, unii tineri, urmau alte
cariere decât cea clericală, a nemulţumit pe reprezentanţii conducerii
superioare a diecezei arădene. De aceea, prin circulara din 20 octombrie 1875
v., asesorul consistorial Georgiu Popa, nemulţumit de această stare de lucruri,
aducea la cunoştinţa protopopiatelor că teologii absoluţi care funcţionau în
învăţământul confesional, avea prioritate la hirotonie faţă de cei care
desfăşurau o activitate într-un alt domeniu decât cel bisericesc sau şcolar156.
156
A. P. O. R. Bata, Protocol de circulare. 1860-1877, f. 140. Circulara din 20 octombrie
1875.
III. 6. DISCIPLINA
Aflându-se la începutul funcţionării sale, Institutul Teologic nu dispunea

de condiţii adecvate pentru întreţinerea elevilor într-un spaţiu anume destinat
cazării lor. Din acest motiv, ei erau nevoiţi să se cazeze în oraş, în locuri nu
tocmai potrivite, adeseori periculoase sănătăţii dar şi moralităţii lor.
Elevii, în fiecare dimineaţă, în zilele de peste săptămână, trebuiau să ia
parte la rugăciunea de dimineaţă, însă, prezenţa lor lăsa mult de dorit, fiind
prezenţi un număr foarte redus. Erau obligaţi să ia parte activ la cântarea de la
strană, în timp, ei erau obligaţi a se obişnui şi cu tipicul bisericesc. Începând
din anul şcolar 1826-1827, după ridicarea cursurilor la trei ani şi în Institut au
fost primiţi tineri cu o pregătire mai bună, se îmbunătăţeşte şi disciplina
şcolară, eliminările fiind tot mai rare.
Pentru a putea supraveghea frecventarea bisericii şi a orelor de Cântare
bisericească şi Tipic de către elevi, profesorii introduc o evidenţă clară pe care
o înregistrau într-un Catalog întru carele se însemnează clericii Institutului
clericalnic, cei ce nu vin în vremea hotărâtă la Sf. Biserică şi la Cântare.
Disciplina se îmbunătăţeşte mult începând cu anul şcolar 1839-1840,
când, la conducerea Institutului ajung profesorii Patrichie Popescu şi Ghenadie
Popescu, care, îndreaptă multe deficienţe din şcoală. Pentru o mai bună
disciplină în Institutul Teologic, cei doi au redactat Rânduiala după care va
avea fieştecare cleric a se purta şi a-şi întocmi îmbrăcămintele sale, care
cuprindea următoarele dispoziţii:
„Purtarea unui fieştecăruia cleric să pofteşte să fie după cum urmează bine
întocmită. Părul capului să şi-l tungă fieşte carele după cuviinţă, mustăţile să le radă de tot,
sau să le scurte, barba să nu fie nici la unu mare. Păr lung de înainte ori de înapoi, frunte
acoperită, julufi sloboziţi şi musteţe sucite nu se vor suferi. Îmbrăcămintele trupului aşa şi le
va întocmi tot însul, cât din creştet până în tîlpi necuviincios statului său nimic să nu arate pe
sine. Capul se va îngriji fieşte carele a şi-l acoperi cu colop, ori căciulă de postav după
cuviinţă, din care pricina colop de tot mare ori ruginit, sau rupt; şi iarăşi căciulă albă ori
neagră de oaie, sau de postav cu ciucuri ori alte ţifrăşaguri nici unul nu va îndrăsni a purta.
Grumazul şi-l va învălui tot însul cu maramă; pieptarul îl va încopcia; şi haina deasupra va
căuta să fie cuviincioasă precum şi nădragii, despre carii să însemnează încă să nu fie
pistriţi; iară cismele să fie mici, după picioare întocmite, şi întru toate aceste cea mai mare
curăţenie. Cătră aceste să aşteaptă de la tot însul, ca întru toate curăţenia strâns să o
păzească, degetile cu inele sau altceva de păr făcut să nu şi le lege şi urechile cu cercei să nu
şi le împodobească”.
Tot datorită lui Patrichie Popescu se introduce Rânduiala după carea

tinerimea clericală fără strămutare precum la ceasul cântării aşa în s[fânta]
Biserică a sta a avea. Locul unde aveau să stea teologii în biserică era în
partea dreaptă din naia bisericii catedrale, iar în aripa stângă stăteau
preparanzii. „O hartă arăta locul permanent al fiecărui elev, din care se puteau
uşor controla cei ce absentau, ori nu observau cuvenita evlavie şi atenţie”.
După cum putem constata, cei doi, Patrichie şi Ghenadie Popescu, au
reuşit, prin măsurile luate, să îmbunătăţească şi disciplina din
InstitutulTeologic, cu toate acestea, lipsa unui cămin pentru cazarea teologilor
rămâne pe mai departe o cerinţă majoră.
IV.
Institutul pedagogic-teologic
(1876-1927)
IV. 1. UNIFICAREA PREPARANDIEI CU INSTITUTUL TEOLOGIC (1876)
IV 1. 1. Organizarea
Episcopul Ioan Meţianu al Aradului (1874-1898), mitropolitul de mai
târziu al Ardealului, era conştient că numai o instituţie bine organizată poate
forma preoţi şi învăţători vrednici de misiunea lor apostolică, a militat pentru
unificarea Preparandiei cu Institutul Teologic. Era o mai veche propunere a
deputatului sinodal dr. Georgiu Popa făcută Sinodului eparhial din 1875.
Episcopul Ioan Meţianu şi profesorii s-au străduit să remedieze măcar în parte
neajunsurile semnalate de-a lungul anilor157.
Unificându-se cele două instituţii şcolare centrale ale Episcopiei Aradului,
sub o singură direcţiune şi având un corp didactic comun, se putea realiza o
dezvoltare uniformă a viitorilor preoţi şi învăţători români. „Studenţii” celor
două şcoli, venind în contact direct unii cu alţii, aveau posibilitatea să se
cunoască şi a se obişnui încă din perioada studiilor la o conlucrare armonioasă.
Consistoriul arădean, pentru Sinodul eparhial din 1877, la propunerea
deputatului dr. Nicolae Oncu, a pregătit un regulament de organizare internă a
Institutului pedagogic-teologic. După prezentarea lui, Sinodul, pe motiv că
„acest proiect de regulament tinde a introduce mai multe inovaţiuni şi reforme
în institutul nostru, care reclamă un studiu mai aprofundat”, trimite proiect de
regulament, „partea relativă la Teologie la Senatul strânsu bisericesc, iar partea
relativă la Preparandie, la Senatul de şcoale” pentru a fi analizat158.
157
A. N. D. J. Arad, Fond Episcopia ortdoxă română Arad, Acte şcolare, grupa IV, dosar
72/1876, doc. Extras din Protocolul şedinţei a VI-a a Consistoriului plenar ţinut în Arad, la 3/15
septembrie 1876, f. 45.
158
Potocolul despre şedinţele Sinodului eparhial din diecesa română greco-orientală a
Aradului, ţinute în anul 1877, Arad, 1877, pp. 49-50.
În Sinodul eparhial din 1883 este prezentat un regulament provizoriu

pentru Institutul pedagogic-teologic, alcătuit de consistorialii arădeni în urma
hotărârii Sinodului din 1882 (Concluzul nr. 154). Fiind prea „voluminos”,
regulamentul nu este supus pentru dezbatere, „tipărindu-se se va împărţi pre
lângă protocolul sinodal tuturor deputaţilor spre studiere” până la şedinţa
sesiunii sinodale din anul următor pentru a fi dezbătut159. Din păcate, nici în
Sinodul eparhial din anul următor regulamentul nu a fost dezbătută hotărârea
din anul 1883160.
Cu toate că nu a fost dezbătut, încă de la începutul anului şcolar 1882-
1883 este pus în aplicare regulamentul întocmit de consistorialii arădeni. Este
vorba de Regulament provizor pentru Institutul pedagogic-teologic român
ortodox din Arad, care, în cele 33 &, prezintă scopul înfiinţării institutului,
desfăşurarea şi durata învăţământului, limba de predare, examenele, îndatoririle
şi drepturile „funcţionarilor” Institutului, iar la sfârşit, în 20 de paragrafe prezintă
legile şcolare. La sinoadele eparhiale din anii următori, 1883 şi 1884, noul
regulament nu este pus în discuţie pentru aprobare. Cu toate acestea,
regulamentul rămâne în vigoare în forma stabilită şi aprobată de Consistoriul
eparhial, până la necesitatea unor modificări sau completări a lui161.
După mutarea, la începutul anului şcolar 1885-1886, a Institutului
pedagogic-teologic în noua clădire, era necesar un nou regulament de
funcţionare, Regulamentul provizoriu din 1882 nu mai corespundea noii situaţii.
Nemulţumirile veneau, în primul rând, din partea corpului didactic a celor două
secţii. În acest sens, conferinţa profesorală din 4/16 noiembrie 1886, ţinută în
prezenţa episcopului Ioan Meţianu, este instituită o comisie însărcinată cu
redactarea unui nou regulament care să fie prezentat Consistoriului eparhial spre
aprobare. Acesta, intitulat, Regulament pentru Institutul pedagogic-teologic
român ortodox din Arad, rămâne în vigoare până în anul 1894, când, este
întocmit altul numai pentru secţia teologică. Este vorba de Regulament pentru
despărţământul teologic de la seminarul român ortodox din Arad şi „legile
şcolastice pentru elevii despărţământului teologic de la seminariul gr. ortodox
român din Arad”, aprobate de Consistoriul eparhial162. Pentru secţia pedagogică
159
Aradului, ţinute în anul 1883, Arad, 1883, Concluzul 77, pp. 19-20.
160
Aradului, ţinute în anul 1884, Arad, 1884, Concluzul 70, p. 23.
161
162
A. N. D. J. Arad, Fond Roman Ciorogariu, dosar 4, f. 85-86 (fondul a fost consultat de
noi înainte de microfilmare). Despre un “regulament special şi un plan de învăţământ, care să
române în continuare în vigoare regulamentul din 1886 până la începutul

anului şcolar 1901-1902, când, regulamentul secţiei teologice se extinde şi
asupra celei pedagogice. Regulamentul secţiei teologice era mult mai potrivit
cerinţelor de ordine şi disciplină decât cel al Preparandiei163.
Mereu a existat preocuparea pentru organizarea uniformă a celor trei
Institute pedagogico-teologice din cadrul Mitropoliei ardelene (Sibiu, Arad,
Caransebeş). În acest sens a fost instituită o comisie pentru elaborarea unui
regulament de funcţionare pentru ambele despărţăminte ale institutelor.
Directorul Roman Ciorogariu, în 18 iunie/1 iulie 1911 îşi exprima ca
„planurile de învăţământ să fie uniforme pentru întreaga mitropolie, anume
atât pentru institutele pedagogice, cât şi pentru cele teologice şi aceasta este
chestiunea mai ardentă”. Propunea elaborarea unui nou plan de învăţământ ca
în următoarea sesiune a Congresului Naţional Bisericesc să fie aprobat. Mai
propunea şi „sporirea cursurilor teologice la 4 cursuri căci în trei ani nu se
poate prelucra întreg materialul teologic şi să se facă şi praxă. Aşa se întâmplă
că elevii nu pot ajunge la o cultură generală teologică şi devin preoţi cu vederi
înguste cari nu pot rezista culturii generale streine ce dominează astăzi
societatea”. Pleda pentru organizarea unitară a celor trei Institute teologice164.
Despre un „plan de organizare a seminariilor noastre [...] pentru o
organizare unitară a educaţiei clerului din mitropolie”, conceput de profesorii
de la Institutul pedagogic-teologic din Arad, secţia teologică, aflăm dintr-o
scrisoare, datată 1/14 iunie 1917, pe care directorul Roman Ciorogariu o
trimitea lui Ioan Lupaş la Sibiu, care pe atunci era protopop al Săliştei165.
Proiectul aflat în dezbatere, este definitivat de profesorul dr. Lazăr
Iacob166. Măsurile pe care le sugera priveau toate cele trei Institute (Arad,
statorească cât mai detaliat materia de propunere în toate obiectele de învăţământ prescrise pentru
institutele teologice şi pedagogice” din cadrul Mitropoliei transilvane s-au purtat discuţii în şedinţa
Congresului Naţional Bisericesc de la Sibiu în şedinţa din 19 iunie/1 iulie 1886. Acesta odată
alcătuit, urma să fie prezentat Congresului Naţional Bisericesc din anul următor pentru aprobare. Cf.
Protocolul Congresului naţional bisericesc ordinar al metropoliei românilor greco-orientali din
Ungaria şi Transilvania întrunit în Sibiu, la 8/20 iunie 1886, Sibiu, 1886, Concluzul 141, p. 69.
163
T. Botiş, op. cit., pp. 119, 555.
164
A. N. D. J. Arad, fond citat, dosar 22, f. 307-308.
165
Radu Ardelean, Lucian Giura, Corespondenţa lui Roman Ciorogariu cu Ioan Lupaş, în
“Ziridava”, XXIV, 2005, Anexa 2, p. 221; Ioan Lupaş, Corespondenţă. Scrisori primite (selecţie)
A-C. Selecţie, introducere şi note alcătuite de Radu Ardelean şi Lucian Giura, Sibiu, 2003, pp.
149-150.
166
Lazăr Iacob, Reorganizarea învăţământului teologic şi a educaţiei seminariale, în
“Telegraful Român” din 1917, apoi în broşură (Sibiu, 1917, 100 p.). A fost publicat şi în “Anuarul
Caransebeş, Sibiu), în vederea organizării lor unitare, pentru ca „să înceteze

separatismul diecezelor în privinţa aceasta”. Între deficienţile pe care le
constata la cele trei şcoli teologice, se numărau: lipsa unui plan de învăţământ,
încărcarea profesorilor cu prea multe ore, salariile lor nesatisfăcătoare, lipsa
unor biblioteci bine înzestrate cu cărţi şi reviste de specialitate, înscrierea unor
elevi cu o pregătire medie incompletă, lipsa unui spiritual cu pregătire
teologică superioară, care să se ocupe cu formarea morală-duhovnicească a
viitorilor preoţi. Mai presus de toate constată lipsa unei autonomii a celor trei
Institute, deoarece toate problemele ce le priveau direct erau rezolvate prin
Consistoriile eparhiale (înscrieri, fixarea şi încasarea taxelor, conducerea
examenelor, acordarea de concedii). În privinţa disciplinelor de învăţământ,
cerea introducerea unora noi: Filozofie, Statistica bisericească (în cadrul
Istoriei bisericeşti), Sociologie. Preconiza cinci catedre pentru studiile
teologice (biblică, istorică, sistematică, practică şi Cântări bisericeşti). Pentru
disciplinele pedagogice, Limba şi literatura română, Economie, Igienă,
propunea angajarea unor profesori de specialitate, pentru a nu fi puşi profesorii
de teologie în situaţia de a preda şi asemenea materii. Propunea ca fiecare
profesor să aibă, în medie, 10-12 ore săptămânal, pentru a le rămâne timpul
necesar pentru studii şi informare. Prezenta un plan de studii pentru 3 ani, altul
pentru 4 ani. În privinţa examenelor, cerea colocvii după semestrul I şi
examene riguroase la sfârşitul anului şcolar; sugera apoi ca „studenţii” să fie
împărţiţi în trei categorii: ordinari (cu 8 clase gimnaziale sau reale şi cu 8 clase
fără maturitate sau absolvenţi ai cursurilor pedagogice) şi extraordinari (cu
pregătire mai puţină), fiecare putând să opteze, în ordine, pentru parohii de
clasele I-III. Nu era de acord cu hotărârea din 1913 ca teologii să fie obligaţi să
se prezinte la „examene de calificaţie învăţătorească”, ceea ce era în
detrimentul lor în pregătirea pentru preoţie. O importanţă deosebită acorda
vocaţiei preoţeşti, cerând să se înfiinţeze capele (paraclise); se ocupa pe larg de
rugăciune, lecturi religioase, împărtăşire, cultură, distracţii, pregătirea pentru
hirotonire a viitorilor preoţi167.
Odată cu începutul anului şcolar 1918-1919 se introduce în secţia
pedagogică un nou regulament întocmit de profesorul Sabin Evuţian, alcătuit
în conformitate cu normativele şcolilor normale din statul ungar. Cu începutul
anului şcolar 1919-1920, secţia pedagogică se organizează separat de cea
Institutului Pedagogic-Teologic din Arad (Anul întemeierii 1812), Anul şcolar 1916-1917”, red.
Roman Ciorogariu, Arad, 1917, pp. 46-49.
167
M. Păcurariu, Două sute de ani de învăţământ teologic la Sibiu, pp. 121-122.
teologică, în conformitate cu decretul nr. 12903/1919 dat de Consiliul Dirigent

Român, Resortul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice, în Şcoala normală greco-
ortodoxă română din Arad, având caracter confesional, iar timpul de
şcolarizare fiind de 8 ani168.
În ceea ce priveşte secţia teologică a Institutului pedagogic-teologic,
aceasta funcţionează în continuare de sine stătătoare. În urma hotărârii
Consiliului eparhial în şedinţa din 17 mai 1927, se decreta că odată cu
începutul anului şcolar 1927-1928, Institutul Teologic este ridicat la rangul de
Academie Teologică cu patru ani de studii.
IV. 1. 2. Conducerea
IOAN RUSU (1876-1881). La începutul anului şcolar 1876-1877, cele
două secţii, pedagogică şi teologică, se vor uni într-un Institut pedagogic -
teologic, având o singură conducere şi funcţionând în aceeaşi clădire construită
în 1876, situată lângă biserica episcopală iar condecerea este încredinţată
preotului Ioan Rusu (1816-1891), pe atunci şi catihet al şcolii, iar din 1860
preot paroh în Arad. A condus Institutul până la pensionare, în 1881.
VASILE MANGRA (1881-1882). După pensionarea preotului Ioan Rusu,
conducerea Institutului este încredinţată profesorului Vasile Mangra, doar
pentru anii 1881-1883. În această calitate, impune în şcoală o disciplină severă,
aplicând cele mai aspre pedepse celor indisciplinaţi. În cursul anului şcolar
1882-1883 propune spre eliminare 15 elevi. Consistoriul eparhial considerând
măsurile lui ca neavenite, putând contribui la îndepărtarea de Institut a celor
care doreau să-i urmeze cursurile. Prin aceste măsuri severe, Vasile Mangra
dorea îndepărtarea din şcoală a tuturor elevilor lipsiţi de vocaţie preoţească. La
3/15 septembrie 1883 este îndepărtat de la conducerea Institutului Teologic,
fiind înlocuit de protopopul Constantin Gurban al Butenilor, Vasile Mangra
rămânând pe mai departe numai profesor, predând Dreptul bisericesc şi Istoria
bisericească.
CONSTANTIN GURBAN (1883-1884). Din cauza exigenţei de care a dat
dovadă la examene şi în disciplina de internat, este înlocuit cu protopopul
Constantin Gurban, dar, numai pentru anul şcolar 1883-1884. În vara anului
1884, fiind ales ca deputat cu program liberal-guvernamental în cercul
electoral al Iosăşelului, este nevoit ca la 4/16 septembrie să părăsească catedra
şi directoratul.
168
T. Botiş, op. cit.; pp. 146, 555; V. Popeangă, Ed. I. Găvănescu, V. Ţârcovnicu,
Preparandia din Arad, pp. 227-228.
PAUL TEMPEA (1884-1885). După plecarea lui Constantin Gurban,

conducerea este preluată de episcopul Ioan Meţianu, iar pentru catedra vacantă
este numit asesorul consistorial şi parohul Paul Tempea din Toracul Mare, care
conducea, în absenţa episcopului, şi afacerile directorale. La sfârşitul anului
şcolar 1884-1885, renunţă atât la catedră cât şi la conducerea Institutului169.
IOSIF GOLDIŞ (1885-1886). Desele schimbări la conducerea institutului
impunea numirea unei persoane cu experienţă în domeniul învăţământului.
Episcopul Ioan Meţianu şi Consistoriul eparhial consideră că persoana cea mai
potrivită este protosinghelului Iosif Ioan Goldiş, pe atunci profesor de Limba şi
literatura română la Liceul de Stat din Arad. Preia conducerea Institutului
începând cu anul şcolar 1885-1886, dar numai în probleme administrative.
Preluând noua funcţie, Iosif Goldiş aduce un nou climat în viaţa Institutului.
Introduce conferinţele didactice şi o mai bună administraţie după modelul
şcolilor străine. Schimbările cereau directorului nu numai calităţi deosebite dar
şi sprijin din partea autorităţilor bisericeşti şi a corpului profesoral. În lipsa
sprijinului, Iosif Goldiş a fost nevoit să se retragă. În scurta activitate în postul
de director, întâmpină greutăţi şi din partea corpului profesoral, mai ales din
cauza regulamentului „de casă” al Institutului, iar conflicetele şi dezordinile
din şcoală au făcut imposibilă situaţia directorului. Rămas izolat în scena
acestor lupte interne şi lovit din plin de curentul pornit împotriva sa, în ajunul
Naşterii Domnului a anului 1886 demisionează, conducerea fiind preluată din
nou de către episcopul Ioan Meţianu170.
AUGUSTIN HAMSEA (1887-1901). La începutul anului şcolar 1887-
1888 a fost numit ca director provizoriu asesorul consistorial Augustin
Hamsea. În Sinodul eparhial din 1890, este instituit definitiv, pentru ambele
secţii, punându-se astfel capăt deselor schimbări în conducerea Institutului171.
După alegerea lui Iosif Goldiş în scaunul de episcop al Aradului (1899), au loc
unele schimbări în viaţa Institutului pedagogic-teologic. În Sinodul eparhial
din 21 aprilie/4 mai 1900, cunoscutul om politic şi de cultură Ioan Rusu
Şirianu, pe atunci redactor al ziarului „Tribuna Poporului” din Arad, face o
interpelare referitoare la cumulul de funcţii al arhimandritului Augustin
Hamsea, director şi egumen al mănăstirii de la Hodoş Bodrog:
169
T. Botiş, op. cit., p. 92; vezi şi Virgil Molin, Preoţii Tempea din Banat, în “M. B.”,
anul XVII, 1967, pp. 93-95.
170
P. Vesa, Episcopii Aradului. 1706-2006, Arad, 2007, pp. 169-170.
171
„Aveţi P. S. Voastră cunoştinţă că P. C. Sa Arhimandritul Augustin Hamsea, director

al Institutului teologico-pedagogic din Arad este în acelaşi timp şi egumen al Sf. Mănăstiri
Hodoş-Bodrog. Dacă aveţi, ştiindu-se că după toate legile şi uzurile bisericeşti, egumenul unei
mănăstiri este obligat a şedea în mănăstire având el nu numai misiunea să controleze din când
în când chiverniseala celor materiale, dar în acelaş timp şi mai presus de toate să fie viu
exemplu al vieţii monahale,grijind însuş în persoană asupra rânduielii interne din mănăstire şi
asupra întregii vieţi de acolo – ceea ce nu se poate de la distanţă [...] nu crede Înaltul Prezidiu
că P. C. Arhimandritul cumulează cele două posturi incompatibile ? Ce măsuri crede de
necesare a se lua, pentru ca P. C. Sa Arhimandritul Augustin Hamsea să se conformeze atât a
172
ordinii din mănăstiri, cât şi sfintelor canoane şi legi autonome ale Bisericii noastre ?”
Sinodul încredinţează rezolvarea problemei episcopului diecezan, care

urma să ţină cont de dispoziţiile canonice173. El era obligat a „face la sesiunea
proximă raport despre aranjamentul făcut”. Acelaşi Ioan Rusu Şirianu, la
Sinodul din 1901, nu a aşteptat raportul episcopului, ci l-a interpelat din nou în
legătură cu rezolvarea cazului. Iosif Goldiş a răspunsă că „P. C. Sa Domnul
Arhimandrit Augustin Hamsea a fost provocat să se declare şi a optat pentru
postul de egumen al Sf. Mănăstiri Hodoş-Bodrog, punând la dispoziţia P. S.
Sale postul de profesor-director al Seminarului teologic-pedagogic, după ce i
se va regula chestiunea de pensiune”174.
Sinodul eparhial încredinţează rezolvarea problemei, în conformitate cu
dispoziţiile canonice, episcopului diecezan şi Consistoriului eparhial.
Episcopul Iosif Goldiş îl somează pe arhimandrit, ca în termen de 8 zile să se
decidă pentru care post optează. În cele din urmă, acesta preferă retragerea la
mănăstire, renunţând la postul de director. Prin Consistoriul mitropolitan se
rezolvă şi chestiunea pensionării, arhimandritului, la 1 august 1901, predă
oficiul de director lui Roman Ciorogariu.
ROMAN CIOROGARIU (1901-1917). După pensionarea arhimandritului
Augustin Hamsea şi retragerea sa definitiv la mănăstire, în 21 iunie/4 iulie
1901, director interimar, este numit profesorului Roman Ciorogariu175. Dorind
îmbunătăţirea stărilor Institutului, sub raportul disciplinei, „a instrucţiunei şi a
172
Protocolul despre şedinţele Sinodului eparhila din diecesa română greco-orientală a
Aradului, ţinute în anul 1900, Arad, 1900, Concluzul 67, p. 56; vezi şi Concluzul 81, pp. 61-62;
“Bis. şi Şc.”, anul XXIV, nr. 21, 22 mai/3 iunie 1900, pp. 162-163.
173
Ibidem, Concluzul 81, p. 61.
174
Protocolul despre şedinţele Sinodului eparhial din diecesa română greco-orientală a
175
A. N. D. J. Arad, Fond Roman Ciorogariu, dosar 5, f. 29.
creşterei religioase-morale”, în şedinţa a III-a a Consistoriului plenar, ţinută în

5/18 mai 1903, episcopul Ioan Papp îl numeşte ca director definitiv176.
În paralel cu deţinerea demnităţii de director, este şi redactor al revistei
„Biserica şi Şcoala” şi un publicist de marcă al gazetei „Tribuna”. La preluarea
conducerii, în Institut se menţinea o stare agitată determinată de inconsecvenţa
în ce priveşte actul conducerii. Ca director, reuşeşte să readucă o atmosferă de
echilibru şi încredere, ce facilitează elaborarea unor proiecte în interesul
desfăşurării în bune condiţii a procesului pedagogic. Este stimulată activitatea
Societăţii de lectură a teologilor, dar este editat şi primul anuar şcolar. Este
vorba de Anuarul pe anul şcolar 1906-1907, apărut la Arad în Editura
Diecezană. Începând cu numărul următor, din iniţiativa lui Roman Ciorogariu,
în fiecare anuar este publicat câte un studiu ştiinţific177.
Roman Ciorogariu, sprijinit pe un factor fundamental al rezistenţei
noastre istorice, ajutorul poporului, reuşeşte să asigure baza materială a
funcţionării Institutului pedagogic-teologic în timp de război prin cele două
fonduri înfiinţate încă din primii ani de activitate în conducerea şcolii. În anul
şcolar 1902-1903 pune capăt practicii din trecut, ca elevii să plătească ulterior
preţul medicamentelor, ce le-au folosit în cazuri de boală. Directorul încasa de
la fiecare elev 3 coroane. Din economiile acestei taxe s-a creat Fondul sanitar.
Consistoriul apreciind iniţiativa, credea că din acest fond se poate zidi chiar şi
o infirmerie proprie a Institutului. În acest sens, autorizează ca direcţiunea să
încaseze de la fiecare elev câte 5 coroane pentru acest fond178.
Pentru a se termina cu provizoratul în conducerea Institutului pedagogic-
teologic, episcopul Ioan Papp îl propune pe ieromonahul Roman Ciorogariu ca
director definitiv, aprobat şi de Consistoriul plenar în şedinţa sa din 5/18 mai
1903179. În calitate sa de director definitiv, s-a adresat Sinodului eparhial să
aducă hotărârea de a declara obligatoriu şi pentru tinerii absolvenţi de teologie
„examenul pedagogic” pentru a împlini, la caz de nevoie, şi slujba de
învăţător. Măsura s-a dovedit a fi bună, mai ales în timpul războiului când
176
Ibidem, dosar 9, f. 45.
177
Sever S. Secula, Curentul poporan în cultura românească, în “Anuarul Institutului
pedagogic-teologic pe anul şcolar 1907-1908”, Arad, 1908; Victor Stanciu, Ştiinţele naturale şi
dragostea pentru natuiră, în “Anuarul Institutului pedagogic-teologic pe anul şcolar 1908-1909”,
Arad, 1909; Petru Pipoş, Amintiri de la cursurile din Jena, în “Anuarul Institutului pedagogic-
teologic pe anul şcolar 1910-1911”, Arad, 1911.
178
179
Aradului, ţinute în şedinţa ordinară a anului 1904, Arad, 1904, p. 62.
locul învăţătorului mobilizat pentru front, l-a luat preotul rămas acasă iar
şcoala a avut mai puţin de suferit180. În 5/18 mai 1916, cerea Consistoriului
eparhial ca „să fie clericii, care obţin diplomă de învăţători, să fie absolviţi de
taxa de 20 coroane pentru diplomă, din motiv că ei fac examen în interesul
bisericii, ca şcoalele să nu rămână fără învăţători”181.
Cu prilejul sesiunii Congresului Naţional Bisericesc al Mitropoliei
ortodoxe a Transilvaniei, întrunit la Sibiu în octombrie 1909, s-a votat un nou
Regulament pentru organizarea învăţământului în şcoalele poporale, întocmit
de o comisie instituită de Consistoriul mitropolitan în frunte cu Roman
Ciorogariu. Noul Regulament ţinea seama de toate despoziţiile legii
apponyiene, din care erau reproduse chiar anumite prevederi.
A găsit metodele potrivite pentru a îmbunătăţii condiţiile de viaţă ale
elevilor, organizând o gospodărie proprie Institutului. Se remarcă nu numai ca
un bun director şi pedagog ci şi un bun organizator, elaborând normative
pentru reţeaua şcolară a Episcopiei arădene. În anul 1916 elaborează Normativ
pentru organizarea învăţământului practic în şcoala normală (Institutul
pedagogic) greco ortodox român din Arad (Arad, 1916).
Îndeplineşte funcţia de director până la sfârşitul anului şcolar 1916-
1917, când, după o activitate de 37 de ani, Roman Ciorogariu este ales
preşedinte-vicar al Consistoriului ortodox român de la Oradea182. Pleca din
fruntea Institutului într-o vreme în care Preparandiile din Transilvania se
confruntau cu situaţia continuă de supraveghere creată prin numirea
comisarilor guvernamentali183. În fruntea Institutului pedagogic-teologic a
reuşit să dirijeze destinele acestuia în condiţiile cele mai precare (1901-1917),
fiind pusă în discuţie însăşi existenţa şcolii de unele măsuri guvernamentale.
Roman Ciorogariu vedea o strânsă legătură între şcoală şi aspiraţiile naţionale
ale românilor. A sesizat rolul instituţiilor educative în această mişcare motiv
pentru care fruntaşii politici români au făcut din înfiinţarea unor şcoli în satele
româneşti un obiectiv de luptă naţională. Era conştient la ce primejdie culturală
şi naţională ar fi supuşi românii dacă şcolile lor ar fi transformate în instituţii
educative de stat, propunând ca în jurul lor să activeze un cerc social de
180
Roman R. Ciorogariu, Zile trăite, Oradea, 1926, p. 339.
181
dosar 5/1916, f. 1.
182
Roman R. Ciorogariu, op. cit., pp. 118-119, 125; M. Păcurariu, Învăţământul teologic
la Arad, în vol. “Episcopia Aradului. Istorie. Viaţă culturală.Monumente de artă”, pp. 160, 161.
183
Vasile Popeangă, Eparhia Aradului în perioada instituţionalizării culturii naţionale.
1807-1948, Arad, 2006, p. 243.
apărare, de care autorităţile şcolare româneşti aveau nevoie pentru menţinerea

în continuare a caracterului naţional al şcolii confesionale.
DR. IULIU IOSIF OLARIU (1917-1918). În aceste condiţii grele pentru
Institutul pedagogic-teologic, în şedinţa plenară a Consistoriului eparhial din
16/29 august 1917, postul de director şi catedra vacantă sunt îndeplinite prin
alegerea protosinghelului dr. Iuliu Iosif Olariu (1859-1920), director al
Institutului pedagogic-teologic de la Caransebeş. A funcţionat la Arad numai
în anul şcolar 1917-1918, după care şi-a reluat postul de director şi profesor la
Caransebeş, care i-a facilitat consacrarea profesională. În singurul an şcolar în
care a condus şcoala, nu a putut să se afirme prin ceva deosebit în favoarea
Institutului.
DR. TEODOR BOTIŞ (1918-1927). Începând din anul şcolar 1918-1919,
cu conducerea Institutului, este împuternicit profesorul dr. Teodor Botiş, care
cu începutul anului şcolar următor, la 1 septembrie 1919, este instituit de
director definitiv, responsabilităţile sale crescând în mod simţitor. Conduce
Institutul în anii grei ai zbuciumaţi de etatizarea învăţământului transilvănean
şi de creştere a eforturilor constructive de modrnizare a procesului educativ. A
continuat eforturile predecesorului său Roman Ciorogariu, de editare a
anuarelor Institutului, făcând din ele o oglindă a învăţământului teologic şi
preparandial arădean în toată complexitatea lui. Teodor Botiş s-a manifestat în
procesul conducerii Institutului cu mult spirit obiectiv, echilibrat în decizii,
constructiv, evaluator obiectiv al oamenilor şi situaţiilor, un director cu tact în
luarea deciziilor. Şi-a început activitatea în condiţii grele determinate de
îndelungatul război care părea că nu se mai sfârşeşte. Era nemulţumit de toate
neajunsurile acelor ani, „imposibilitatea îndeplinirii definitive a catedrelor de
Limba şi literatura română şi ştiinţele matematice; sistarea îndelungată a
prelegerilor şi nesiguranţa chinuitoare în care au trăit de la măreaţa Adunare de
la Alba Iulia şi sosirea trupelor române. Evenimentele au creat pentru Arad o
situaţie excepţională. Eram copiii numănui”. Stăpânii erau „banditismul şi
asociaţiile gardelor secuieşti şi bolşevice asupra populaţiei române în teritoriul
neocupat. În acest timp de nesiguranţă şi teroare, profesorii şi elevii au trăit în
o agitaţie şi spaimă continuă”184.
În timpurile grele din anii 1917-1921, Teodor Botiş a găsit în sine tăria
de a asigura şi redactarea revistei „Biserica şi Şcoala” şi de a fi în lumea
culturală arădeană model de personalitate creatoare care a asigurat apariţia
impunătoarei monografii a Preparandiei şi a Institutului Teologic de la Arad,
184
“Anuarul Institutului Pedagogic-Teologic Ortodox Român din Arad”, Arad, 1919, p. 3.
rămasă o sursă documentară unică până în prezent. A fost un spirit deschis la

toate solicitările culturale venite din mediul social arădean.
După ridicarea Institutului Teologic la rangul de Academiei Teologică,
Teodor Botiş a rămas în continuare în demnitatea de rector, până în anul 1938,
când, la 1 octombrie s-a pensional la limită de vârstă.
IV. 2. SECŢIA TEOLOGICĂ

Au fost introduse materii teologice noi, absolut necesare pentru formarea
completă a unui viitor slujitor al Bisericii. Altele au fost separate una de
cealaltă. Pentru o mai bună organizare a procesului educativ, mereu s-au făcut
modificări în planul de învăţământ, pentru o grupare corespunzătoare a
materiilor pe ani şi ore.
După contopirea Institutului Teologic cu Preparandia, conducerea şcolii
a fost încredinţată preotului profesor IOAN RUSU (1816-1891), pe atunci
catihetul şcolii pedagogice, unde funcţiona din anul 1850, iar din anul şcolar
1876-1877, fiind instituit şi profesor la secţia teologică. Conduce afacerile
Institutului până la începutul anului şcolar 1881-1882, când trece în pensie.
Părăseşte Institutul definitiv abia în primăvara anului 1882. Pe lângă atribuţiile
de conducere, a predat Ermineutica şi Teologia pastorală.
Trebuinţele învăţământului la secţia teologică, reclamau noi cadre
didactice. În vederea completării acestori lipsuri, Consistoriul eparhial arădean
a suplinit lipsa cadrelor didactice cu profesori de la secţia pedagogică. Astfel,
din anul şcolar 1876-1877 îşi începe activitatea şi IOAN GHIBU (1846-1915),
pe atunci profesor la secţia pedagogică. La secţia teologică a predat
disciplinele pedagogice.
La sfârşitul anului şcolar 1880-1881, fiind numit asesor referent
bisericesc, profesorul Augustin Hamsea este nevoit să părăsească Institutul. În
aceste condiţii, profesorului VASILE MANGRA i se încredinţează conducerea
Institutului. Stă în fruntea şcolii până la începutul anului şcolar 1883-1884,
când este schimbat, aducându-i-se mai multe acuze. Exigenţa de care a dat
dovadă la examene, şi disciplina pe care a instaurat-o în Institut185. În 1883,
direcţiunea Institutului este încredinţată protopopului CONSTANTIN
GURBAN, care stă numai în anul şcolar 1883-1884, când, este nevoit să
185
Pentru amănunte vezi: T. Botiş, op. cit., pp. 556-557.
renunţe, fiind ales deputat dietal. I-a urmat preotului PAUL TEMPEA din
Toracul Mare, doar în anul şcolar 1884-1885, după care se retrage în parohia
natală186. Acestuia îi urmează protosinghelul IOSIF GOLDIŞ, pentru anul
şcolar 1885-1886, dar numai în problemele administrative. După renunţarea la
conducerea Institutului de către protosinghelul Iosif Goldiş, cu începutul
anului şcolar 1887-1888, conducerea este încredinţată provizoriu fostului
profesor AUGUSTIN HAMSEA, referent în senatul bisericesc. În Sinodul
eparhial din 1890, se hotărăşte ca postul de director „să-se îndeplinească
definitiv”187. Prin numirea definitivă a lui Augustin Hamsea, postul de referent
bisericsc al Consistoriului eparhial devine vacant188.
La catedra rămasă vacantă în urma plecării lui Paul Tempea, este
instituit IOAN TRĂILESCU (1862-1909), bursier al Episcopiei Aradului la
Facultatea de Teologie din Cernăuţi, primul doctor în Teologie din eparhia
arădeană. La catedra rămasă vacantă în urma plecării lui Augustin Hamsea,
este numit ATANASIE TUDUCESCU. Din păcate funcţionează puţin, numai
până în 1885 când trece la cele veşnice.
Preocupat de situaţia pregătirii cadrelor didactice, episcopul Ioan
Meţianu şi-a îndreptat atenţia spre formarea unor cadre didactice
corespunzătoare pentru cele două secţii (teologică şi pedagogică) ale
Institutului. În acest scop au fost trimişi tineri teologi la studii în Germania sau
la Cernăuţi. ROMAN CIOROGARIU (1852-1936), absolvent al Institutului
Teologic din Arad (1877), apoi trimis la studii de Teologie şi Filozofie la
Leipzig şi Bonn (1877-1879), începând cu semestrul al doilea al anului şcolar
1880-1881 este numit, în şedinţa consistorială din 29 decembrie 1880, profesor
suplinitor, „cu preferinţă la teologie, pentru propunerea acelor studii cari nu cer
misiune eclesiastică, cu o renumeraţie lunară de 20 (douăzeci) fl(orini)”189. Îşi
începe activitatea didactică abia în 3/15 februarie 1881, în paralel îndeplinind
şi funcţia de arhivar al Consistoriului eparhial190. Dorea să urmeze şi cursurile
de doctorat de la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. În acest scop poartă o
scurtă corespondenţă cu profesorul Eusebiu Popovici care îl pune la curent cu
condiţiile şi examenele pe care trebuia să le susţină în eventualitatea înscrierii
186
V. Molin, op. cit., pp. 93-95.
187
Aradului, ţinute în anul 1890, Concluzul 46, p. 17.
188
189
190
Elisaveta Roşu, Roman R. Ciorogariu (1852-1936). Repere istorice, Oradea, 2007, p. 19.
la doctorat191. Nu cunoşatem ca Roman Ciorogariu să fi şi întreprins ceva în

această direcţie, pentru că solicitarea sa este respinsă de Consistoriul eparhial.
La catedră a funcţionat până în 1889 când a fost nevoit să se retragă. Abia în
1892 a fost rechemat la Institut, cu salariu de 900 florini pe an „şi cu dreptul la
quinquienale, recunoscut [...] ca şi celorlalţi profesori” şi numit profesor
titular192. În această calitate funcţionând până în anul 1917.
După desele schimbări în conducerea Institutului pedagogic-teologic se
deschide o perioadă de stabilitate şi consolidare, iar odată cu inaugurarea şi
ţinerea cursurilor într-o clădire special destinată în acest scop, pentru instituţia
şcolară centrală a diecezei arădene începe o etapă nouă. Cadrele didactice erau
tinere cu o pregătire teologică şi pedagogică superioară. În secţia teologică
funcţionau 3 profesori: Vasile Mangra, Roman Ciorogariu şi dr. Ioan
Trăilescu, în cea pedagogică 4: Teodor Ceontea, dr. Petru Pipoş, dr. Dimitrie
Horvath şi Lazăr Tescula. Dintre cei trei profesori de la secţia teologică numai
Vasile Mangra era definitiv, ceilalţi doi erau profesori provizori. Pentru a pune
capăt acestui provizorat, Sinodul eparhial din anul 1889, îndrumă Consistoriul
eparhial să organizeze concurs pentru ca să „deplinească definitiv catedrele
provedinte până acuma numai cu profesori substituţi”193.
Condiţiile pentru concurs erau stabilite prin concluzul nr. 69 a Sinodului
eparhial din anul 1884 prin care se cerea candidaţilor să fie doctori în
teologie194. Clauzele stabilite de Sinodul eparhial în privinţa calificării
profesorilor de la secţia teologică a Institutului pedagogic-teologic, o
îndeplineau numai dr. Ioan Trăilescu şi dr. TRAIAN PUTICIU (1865-1912).
Cel dintâi funcţiona deja ca profesor provizoriu de la începutul anului şcolar
1885-1886, iar al doilea de la 3 decembrie 1887, pentru disciplinele Caligrafie
şi Desen în secţia pedagogică. După ce începând cu 19 aprilie/1 mai 1888
Vasile Mangra este suspendat preventiv de la catedră, situaţie în care,
Consistoriul l-a însărcinat pe dr. Traian Puticiu să predea materiile acestuia195.
Pofesorul dr. Traian Puticiu, în vara anului 1892 este numit protopop al
191
192
Ibidem, dosar 9, f. 28.
193
194
Protocoul despre şedinţele Sinodului eparhial estraordinar din diecesa română greco-
orientală a Aradului ţinute în anul 1884, Arad, 1885, Concluzul 69, pp. 34-35.
195
Pentru amănunte vezi: A. N. D. J. Arad, Fond Episcopia ortodoxă română Arad, Acte
şcolare, grupa IV, dosar 62/1888, doc. Nota episcopului Ioan Meţianu către Senatul şcolar, Arad,
27 aprilie 1888, f. 1.
Timişoarei, iar catedra vacantă este ocupată prin rechemarea protosinghelului

ROMAN CIOROGARIU.
Revenit în cursul anului 1889, Vasile Mangra a reocupat catedra, însă la
sfârşitul anului şcolar 1892-1893, datorită activităţii sale politice, căzut în
dizgraţia guvernului ungar, este nevoit să părăsească catedra. Din aceste
motive Consistoriul eparhial este nevoit să deschidă o anchetă contra lui. În
timpul anchetei, el nu recunoaşte că prin activitatea sa publică ar fi încălcat
legile bisericeşti şi cele ale statului, refuzând să semneze actul final al anchetei.
La 1 septembrie 1893 el este absolvit de la postul de profesor196.
La începutul anului şcolar 1894-1895, profesorul dr. Ioan Trăilescu
părăseşte Institutul pentru postul de protopop la Chişineu-Criş197, în locul lui,
catedra vacantă este suplinită de dr. GHEORGHE PROCA (1870-1943) care
după ce obţine doctoratul în Teologie, la începutul anului şcolar 1896-1897,
este instituit definitiv. În anul 1901 trece în slujba Arhiepiscopiei Sibiului.
Cealaltă catedră rămâne vacantă fiind ocupată numai cu suplinitori. În anul
şcolar 1893-1894 este suplinită de preotul ROMUL NESTOR, absolvent al
Institutului Teologic arădean apoi al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, încă
de la începutul anului şcolar 1892-1893 era profesor provizor la secţia
pedagogică. Datorită unui concediu îndelungat, revine la catedră numai la
începutul anului şcolar 1895-1896, însă numai până la sfârşitul anului, când,
trece ca paroh în Cenadul Unguresc. A predat Liturgică, Teologie pastorală,
Omiletică, Constituţia. În anii şcolari următori, catedra este suplinită de ceilalţi
profesori. În anii şcolari 1897-1898, 1898-1899 şi 1899-1900, catedra este
suplinită de prefectul seminarial dr. GHEORGHE DRAGOMIR (1870-1918).
Odată cu începutul anului şcolar 1900-1901, trece ca profesor definitiv la
Institutul Teologic din Caransebeş198.
În anul 1897 a fost numit la catedra de Cântări bisericeşti şi Tipic, în
ambele secţiuni, profesorul TRIFON LUGOJAN (1874-1948) care va preda la
Teologie până după anul 1918, cu excepţia anilor 1900-1902, când Episcopia
l-a trimis pentru specializare la Conservatorul din Leipzig. Din 1900 până în
1922 a predat Economie agricolă, în ambele secţiuni, TEODOR PAP (1841-
1922), absolvent al Institutului Teologic de la Arad, fost notar timp de 36 de
196
Pentru împrejurările destituirii din Institutul pedagogic-teologic vezi: M.. Eppel, Un
mitropolit şi epoca sa. Vasile Mangra (1850-1918), pp. 77-81.
197
Aradului, ţinute în anul 1895, Arad, 1895, Concluzul 16, p. II, p. 25.
198
ani199. A făcut un „rai de grădină cu elevii şcoalelor gemine, teologia şi

preparandia. Era un pasionat grădinar şi aducea în grădinile seminariale toată
planta nobilă, cunoscută de el”200.
În anul şcolar 1900-1901, corpul profesoral era alcătuit dintr-un director,
4 profesori ordinari, câte un profesor la materiile Religie, Igienă, Cântare şi
Tipic bisericesc, un „propunător” de Caligrafie, Desen şi Gimnastică, precum
şi un învăţător pentru Practica pedagogică la şcoala elementară. În acelaşi an
şcolar se întăreşte numărul cadrelor didactice prin numirea de profesor
suplinitor şi prefect seminarial a ieromonahului dr. IUSTIN SUCIU (1873-
1953), pentru disciplinele biblice.
În 1901, odată cu directorul Augustin Hamsea, renunţă la catedră şi
profesorul dr. Gheorghe Proca, transferându-se la Seminarul „Andreian” din
Sibiu. Catedra vacantă este preluată de dr. TEODOR BOTIŞ (1873-1940), care,
cu începutul anului şcolar 1901-1902 este absolvit de oficiul de prefect la
alumneul vechi şi instituit de profesor suplinitor al Institutului, pentru
disciplinele sistematice201. Consistoriul eparhial în şedinţa sa plenară din 13/25
august 1908, a ales ca profesori titulari pe dr. Teodor Botiş şi dr. Iustin Suciu202.
În urma acestor schimbări cu începutul anului şcolar 1901-1902
funcţionau la secţia teologică a Institutului 3 puteri didactice: 1 director
interimar şi 2 profesori suplinitori. Prin ei era prevăzut nu numai învăţământul
teologic ci şi studiul religiei la secţia pedagogică. Catedra a III-a ce devine
vacantă odată cu numirea lui Roman Ciorogariu ca director. Cunoscând
situaţia din Institut, Sinodul eparhial din 1902, îndrumă Consistoriul eparhial
„că după ce Dumnezău va ajuta să avem pe noul Arhiereu să se îngrijească, ca
la începutul anului şcolar viitor, institutul teologic să fie provăzut cu puterile
didactice în numărul recerut”203.
Postul de director, aşa după cum am văzut, este îndeplinit definitiv în
anul 1903, odată cu începutul arhipăstoririi noului episcop Ioan Papp (1903-
1925), cei doi profesori însă (Teodor Botiş şi Iustin Suciu) au rămas pe mai
departe în calitatea de suplinitori, până la sfârşitul anului şcolar 1907-1908. În
199
M. Păcurariu, op. cit., p. 161.
200
Roman R. Ciorogariu, Zile trăite, p. 503.
201
202
Aradului, ţinute în şedinţa ordinară din anul 1909, Arad, 1909, p. 81.
203
Aradului, ţinute în şedinţa ordinară din anul 1903, Arad, 1903, Concluzul 93.
vara anului 1908, Consistoriul eparhial publică concurs pentru numirea

definitivă a profesorilor suplinitori de la ambele secţii ale Institutului204.
În şedinţa din 13/25 august 1908 a Consistoriului eparhial, cei doi
profesori sunt instituiţi definitiv pentru secţia teologică, fiind şi singurii
candidaţi. Dr. Teodor Botiş obţine confirmarea arhierească în 1908, pe când
dr. Iustin Suciu abia în anul 1912. Postul al III-lea rămâne în continuare
vacant, el fiind asigurat de celelalte cadre didactice sau prin profesori
„ajutători”205.
Odată cu începutul anului şcolar 1902-1903, la propunerea directorului
Roman Ciorogariu, la disciplinele Istoria bisericească şi Catehetică este numit
GHEORGHE CIUHANDU (1875-1947), care, la începutul anului şcolar
următor renunţă. După obţinerea titlului de doctor în Teologie, este numit
asesor referent în senatul şcolar al Consistoriului arădean, nu la catedra
Institutului aşa cum şi-ar fi dorit.
Între anii 1903-1908 preotul TRAIAN VĂŢIAN (1864-1940) şi
protopopul de mai târziu al Aradului, a predat disciplina Liturgică. La
începutul anului şcolar 1908-1909, a fost numit la catedră, ca profesor
„ajutător” şi prefect de studii, dr. LAZĂR IACOB (1884-1951), suplinitor în
1909, titular în 1910, cu doctoratul în Teologie la Cernăuţi, care va prelua
disciplinele Teologiei practice (Liturgică, Drept bisericesc) El va funcţiona
până în toamna anului 1922, când este ales profesor la Academia de Drept de
la Oradea, ulterior profesor de Drept bisericesc la Facultatea de Drept de la
Cluj, apoi la Facultatea de Teologie din Bucureşti206.
După plecarea lui Roman Ciorogariu la Oradea, postul de director şi
catedra vacantă sunt îndeplinite prin alegerea protosinghelului dr. IULIU
IOSIF OLARIU (1859-1920), director al Institutului pedagogic-teologic de la
Caransebeş. A funcţionat la Arad numai în anul şcolar 1917-1918, după care
şi-a reluat postul de director şi profesor la Caransebeş. La Institutul pedagogic-
teologic de la Arad a predat disciplinele biblice. Cu conducerea Institutului,
începând din anul şcolar 1918-1919, este împuternicit profesorul dr. Teodor
Botiş, care cu începutul anului şcolar următor este instituit de director
definitiv. Tot cu începutul anului şcolar 1917-1918, e încredinţat cu predarea
Administraţiei bisericeşti, asesorul referent consistorial, preotul MIHAI
204
Aradului, ţinute în şedinţa ordinară din anul 1908, Arad, 1908, Concluzul 40.
205
206
Pentru amănunte vezi: P. Vesa, Clerici cărturari arădeni, pp. 359-363.
PĂCĂŢIAN (1865-1944) Acesta va funcţiona la catedra secţiei teologice până

în anul 1930207.
După 1918 au rămas ca profesori titulari numai directorul dr. Teodor
Botiş, dr. Iustin I. Suciu şi dr. Lazăr Iacob. Nu peste mult timp s-au produs
schimbări însemnate în componenţa corpului profesoral. Astfel, în 1920, la
catedra de Teologie practică (Liturgică, Pastorală, Omiletică şi Catihetică), a
fost numit ca profesor titular preotul ROMUL NESTOR, care, în acest fel revine
în corpul profesoral al Institutului. El a mai funcţionat ca profesor suplinitor
între anii 1893-1896. De această dată, funcţionează până în anul 1925 când,
trece la cele veşnice. În anul şcolar 1921-1922, catedra de Cântări bisericeşti
şi Tipic a fost suplinită de preotul NICOLAE BÂRU, profesor la Şcoala medie
din Arad208.
În anul 1922, după plecarea profesorului dr. Lazăr Iacob la Academia de
Drept din Oradea, în locul său a fost numit preotul dr. NICOLAE POPOVICI
(1883-1956), cu doctoratul în Teologie la Cernăuţi, fost preot în Bocşa
Română şi Gătaia, iar după 1920 director în Ministerul Cultelor din Bucureşti.
A funcţionat la catedra de Istorie bisericească şi Drept bisericesc de la
Institutul/Academia Teologică din Arad până la pensionare, în 1945. Între anii
1938-1945 a fost rectorul Academiei Teologice209.
Odată cu începutul anului şcolar 1922-1923 s-a creat o nouă catedră, de
Ştiinţe pedagogice şi Literatura română, la care a fost numit profesorul de la
Liceul „Moise Nicoară”, preotul CAIUS TURICU (1895-1968), absolvent al
Institutului Teologic arădean (1918) şi al Facultăţii de Litere din Budapesta. A
funcţionat până în anul 1926, când a fost numit preot la catedrala din Arad210.
La catedra de Cântări bisericeşti şi Tipic a fost numit, tot în 1922,
ATANASIE LIPOVAN (1874-1947)211, deoarece Trifon Lugojan a rămas ca
profesor de Muzică vocală şi instrumentală numai la Şcoala Normală. La 1
octombrie 1925, după moartea profesorului Romul Nestor, catedra de
Liturgică, Pastorală, Omiletică, la care se va adăuga şi Sectologia, a fost
ocupată de preotul dr. SIMION ŞICLOVAN (1898-1988), absolvent al
Institutului, dar cu doctoratul la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. A
207
T. Botiş, op. cit., p. 568; M. Păcurariu, op. cit., pp. 162, 166.
208
M. Păcurariu, op. cit., pp. 166, 167.
209
“Bis. şi Şc.”, anul XLVI, nr. 35, 28 august/10 septembrie 1922, p. 7; Amănunte la P.
Vesa, op. cit., pp. 354-358.
210
“Bis. şi Şc.”, anul XLVI, nr. 35, 28 august/10 septembrie 1922, p. 7; Amănunte la: P.
Vesa, op. cit., pp. 404-408..
211
“Bis. şi Şc.”, anul XLVI, nr. 35, 28 august/10 septembrie 1922, p. 7.
funcţionat până în anul 1934. Ulterior, conferenţiar la Institutul Teologic din

Sibiu, apoi preot în Aradul Nou şi la catedrala episcopală din Arad212.
La 1 noiembrie 1926 a fost numit un nou profesor, VINTILĂ POPESCU
(1895-1971), originar din judeţul Mehedinţi, licenţiat al Facultăţii de Teologie
din Bucureşti, cu studii de Filosfie şi Teologie la Viena, Graz, München şi
Oxford. A predat Pedagogia, Apologetica, Catehetica, Istoria religiilor şi
Literatura română213.
După ridicarea Institutului Teologic la rangul de Academie, profesorii
care funcţionau în anul şcolar 1926-1927, şi-au continuat activitatea la catedra
de la şcoala clericală sub noua denumire.
Planul de învăţământ reflectă pregătirea completă care se dădea în cea de-
a doua jumătate a secolului al XIX-lea tinerilor aspiranţi la preoţie. Oglindeşte
cultura clerului într-o epocă în care învăţământul teologic era, în general, la
începuturile sale. După contopirea Institutului Teologic cu Preparandia (1876),
formând Institutul pedagogic-teologic, se introduc şi alte discipline necesare
pentru formarea clerului, Isagogia sau Introducerea în cărţile Sfintei Scripturi,
Exegeza biblică, Teologia fundamentală, Catehetica, Cronologia, Dreptul
canonic, Patrologia şi Enciclopedia ştiinţelor teologice214.
Împărţirea disciplinelor de studiu, pentru anul şcolar 1876-1877, se face
ţinând cont de alte modalităţi. Directorul Ioan Rusu a predat la cursul I
Ermineutica şi la cursul al III-lea Teologia pastorală. Augustin Hamsea preda
la cursul I Pedagogia, la cursul al II-lea Teologia dogmatică, iar la cursul al
III-lea Teologia morală, Dreptul canonic şi Constituţia. Vasile Mangra la
cursul I a predat Limba şi literatura română şi Cronologia, la cursul al II-lea
Istoria şi Retorica bisericească iar la cursul al III-lea numai Retorica
bisericească. Profesorul Ioan Ghibu de la secţia pedagogică a predat la cursul
al II-lea Ştiinţele pedagogice.
Începând cu anul şcolar 1877-1878, Liturgica se preda ca disciplină
separată şi se introduce studiul Constituţiei patriei şi a Igienei, care se predau
la anul al III-lea, iar Economia ocupă un loc important la anii I şi II. Din anul
şcolar următor, 1878-1879, studiul biblic, care se preda sub numirea de
Ermineutică, este înlocuită cu noi discipline: Isagogia sau Introducerea în
212
213
Ibidem.
214
T. Botiş, op. cit., pp. 573-573, 574, 578, 579.
cărţile Sfintei Scripturi, mai pe urmă în Exegeză. Teologia sistematică

teoretică se întregeşte prin disciplina Teologie fundamentală, care, mai târziu,
se transformă în Apologetică. Catihetica, mai târziu se preda cu Pedagogia,
devine o disciplină separată şi se preda la anul III. Cronologia s-a predat până
la sfârşitul anului şcolar 1878-1879. Reapare în anul şcolar 1903-1904, fără a
avea continuitate. Nici Istoria religiilor, care în anii şcolari 1878-1879 şi 1884-
1885 se preda la anul I, nu a avut continuitate. Aceeaşi soartă a avut
Patrologia care se introduce în anul şcolar 1880-1881 şi Enciclopedia şi
metodologia ştiinţelor teologice, care în anii şcolari 1902-1903 şi 1903-1904,
se preda la anul I215.
La începutul anului 1878, dr. Gheorghe Vuia, ţinând cont de faptul că
„la alte naţiuni se propune teologilor Medicina poporală, un studiu, din care
viitorul preot învaţă a cunoaşte în liniamintele principale şi trebuinţele trupeşti
ale omului după ce a ştiut cele sufleteşti ale omului”, propune introducerea
catedrei de „Higienă împreunată cu aceea a Chemiei”216.
Pentru o mai bună însuşire a cântărilor bisericeşti de către elevii celor
două secţii, teologică şi pedagogică, conferinţa profesorală din 30 decembrie
1881 stabileşte ca orele să se facă în comun. Astfel, în anul I să se înveţe
cântarea celor 8 glasuri în cântările de la Vecernia şi Utrenia duminicii şi ale
Sfintei Liturghii. În anul al II-lea, pe lângă repetarea glasurilor, elevii trebuiau
să-şi însuşească irmoasele, heruvicul, pricesne şi cântările sărbătorilor. În anul
al III-lea, pe lângă continua exercitare a cântărilor însuşite până atunci, se
învăţa cântările pe podobii217. În Sinodul eparhial din 1884, prin concluzul nr.
76, la secţia pedagogică se propune şi introducerea unor dicipline noi: cântare,
gimnastică şi desen218. Cu toate că disciplina cântare era introdusă, ţinându-se
în comun, posibil, sinodul avea în vedere ca această disciplină să aibă loc
separat pentru fiecare secţie.
Introducându-se tot mai multe discipline teologice se simte nevoia unei
noi împărţiri pe anii de studii. Astfel, în anul I se predau disciplinele exegetice-
istorice, în anul al II-lea teologia sistmatică-teoretică, iar în anul al III-lea
teologia practică. În conferinţa profesorală, ţinută la începutul anului şcolar
1884-1885 sub conducerea episcopului Ioan Meţianu, se stabileşte ca anii I şi
215
216
Georghe Vuia, Studiul Higienei la Institutul rom. pedagogic-teologicu din Aradu, în
“Bis. şi Şc.”, anul II, nr. 8, 10 februarie/3 martie 1878, pp. 57-59.
217
218
Aradului, ţinute în anul 1884, Arad, 1884, p. 24.
II să aibă un număr de 21 ore, iar anul III un număr de 26 ore pe săptămână. În

anul şcolar următor, 1886-1887, în baza raportului comisarilor eparhiali,
protopopul Constantin Gurban şi preotul Ioan Damşa, paroh în Seceani,
Consistoriul eparhial dispune întocmirea unui nou plan de învăţământ pentru
secţia teologică a Institutului. Până la întocmirea planului recomandat, fiecare
an de studii avea, în afară de Cântarea bisericească şi Tipic, un număr de 26
ore pe săptămână219.
Anul de învăţământ Disciplinele de învăţământ Număr ore
Anul I Limba română 3
Istoria bisericească 6
Teologia fundamentală 3
Exegeza 6
Pedagogia 4
Cronologia 2
Economia 2
Anul II Limba română 3
Teologia dogmatică 6
Istoria bisericească 3
Exegeza 4
Patrologia 2
Retorica 4
Pedagogia 3
Economia 2
Anul III Teologia pastorală 4
Dreptul canonic 5
Teologia morală 6
Liturgica 4
Catihetica 2
Constituţia patriei 2
Igiena 2
Retorica 1
În paralel cu măsurile luate în vederea îmbunătăţirii structurii

învăţământului teologic se înregistrează şi unele propuneri în vederea
reorganizării radicale a învăţământului teologic ortodox din cadrul Mitropoliei
Transilvaniei, pentru a-l ridica la nivelul celorlalte şcoli teologice ortodoxe din
cadrul fostei monarhii habsburgice. În şedinţa Congresului Naţional Bisericesc
al Mitropoliei ortodoxe a Transilvaniei, din 12/24 octombrie 1878, deputatul
Vasile Mangra, pe atunci profesor la Institutul pedagogic-teologic din Arad, a
219
propus să se înfiinţeze o Academie pentru pregătirea clerului din întreaga

Mitropolie. Congresul Naţional Bisericesc a reţinut propunerea şi a invitat
Consistoriul mitropolitan să o studieze până la viitoarea întâlnire care urma să
aibă loc peste trei ani220. În sesiunea Congresului Naţional Bisericesc din
1881, Consistoriul mitropolitan raportează că a întâmpinat greutăţi în studierea
propunerii. Cu toate acestea, Congresul insistă ca propunerea lui Vasile
Mangra să fie pusă în aplicare221, însă nu se ţine cont de stăruinţele acestuia.
La 28 iunie 1885, mitropolitul Miron Romanul cere şi el lui Vasile
Mangra să întocmească un proiect pentru o viitoare Academie. După numai un
an, la 30 mai 1886, acesta prezintă un proiect prin care propunea ca Institutul
Teologic de la Sibiu să fie transformat în Academie cu 8 profesori, toţi cu
doctoratul în Teologie sau pregătire similară, cu acelaşi program de studiu ca
şi la Facultăţi, plus, Limbile Română, Greacă, Latină şi Slavonă, apoi
Filozofie, Drept şi Economie. În proiectata Academie urmau să fie primiţi
numai absolvenţi de gimnaziu cu maturitate, care, la terminarea celor patru ani
de studii, să prezinte şi să susţină o teză tipărită, pe baza căreia vor obţine
licenţa în Teologie. Tinerii fără maturitate puteau urma cursurile Institutelor
Teologice din Arad şi Caransebeş, cu 3 ani de studii. Congresul convocat în
1886 însărcinează Consistoriul mitropolitan să comunice acest proiect
Sinoadelor eparhiale din Sibiu, Arad şi Caransebeş, pentru a se pronunţa
asupra lui până la următorul Congres222. Proiectul lui Vasile Mangra n-a fost
acceptat de Sinodul Arhidiecezei Sibiului, motivând că prin înfiinţarea unei
Academii, Arhidieceza ar fi pusă în situaţia de a-şi trimite candidaţii cu
pregătire mai slabă la Arad223.
220
Protocolul Congresului ordinar naţional-bisericesc ordinariu al Mitropoliei românilor
greco-orientali din Ungaria şi Transilvania convocat la Sibiu pe 1/13 octombrie 1878, Sibiu,
1879, pp. 74, 92-93; M. Păcurariu, Două sute de ani de învăţământ teologic la Sibiu, p. 85.
221
Protocolul Congresului ordinar naţional-bisericesc al Mitropoliei românilor greco-
orientali din Ungaria şi Transilvania întrunit în Sibiu, la 8/20 iunie 1881, Sibiu, 1882, p. 133; M.
Păcurariu, op. cit., p. 85.
222
orientali din Ungaria şi Transilvania întrunit în Sibiu la 8/20 iunie 1886, Sibiu, 1886, Concluzul
210, p. 144; M. Păcurariu, op. cit., pp. 85-86.
223
M. Păcurariu, op. cit., p. 86. În anul 1900, proiectul lui Vasile Mangra este pusă din
nou în discuţie. El considera problema ca fiind actuală,. Mai cu seamă pentru faptul că statul nu
acorda “congrua”, adică întregirea de salar de 800 florini anual, decât preoţilor care aveau – pe
lângă studiile teologice – 8 clase de gimnaziu cu maturitate. Pentru amănunte vezi: Vasile
Mangra, Academie teologică pentru Mitropolia ortodoxă română din Transilvania, în „Bis. şi
Şc.”, anul XXIV, nr. 31, 12 august 1900, p. 271.
În urma cererii formulate în Congresul Naţional Bisericesc din 1888 care

avea în vedere întocmirea unui regulament pentru întregul învăţământ,
Consistoriul mitropolitan era îndrumat să consulte „eventualele normative” ale
eparhiilor din cadrul Mitropoliei224.
Consistoriul eparhial arădean, pentru a satisface cererea Consistoriului
mitropolitan, apelează la profesorii secţiei teologice a Institutului pedagogic-
teologic. Aceştia înaintează un proiect de plan întocmit în cadrul conferinţei
profesorale din 13 martie 1888, pe care Consistoriul eparhial îl aprobă în
şedinţa din 11/23 septembrie 1891225. Noul plan de învăţământ a fost elaborat
de Augustin Hamsea şi prevedea ca studiile teologice să fie împărţite după cele
patru secţiuni sau ramuri ale Teologiei: biblice, istorice, sistematice şi practice,
la care se mai adaugă încă o categorie, numită „a ştiinţelor auxiliare”, formată
din Limba şi literatura română, Psihologia generală, Pedagogia, Igiena şi
Constituţia patriei. Planul mai conţinea şi explicaţii pentru fiecare materie în
parte, a felului cum trebuia predată226.
Problema planurilor de învăţământ pentru Institututele Teologice este
discutată şi la Congresele Naţional Bisericeşti din anii 1897 şi 1900227. Cu
toate că şi în anii următori au fost încercări de a întocmi un nou plan de
învăţământ, acesta nu s-a putut realiza. În această situaţie, în Institutul
Teologic de la Arad, rămâne pe mai departe planul provizoriu din 1888 care
stabilea disciplinele de învăţământ şi orele săptămânale228.
Anul de Disciplinele de învăţământ Număr
învăţământ ore
Anul I Studiul biblic: 1. Arheologia, 2. Isagogia, 3. Critica biblică 6
Istoria Bisericii universale 6
Enciclopedia şi Metodologia 3
Limba şi literatura română 4
Ştiinţele pedagogice 3
224
orientali din Ungaria şi Transilvania...1886, Concluzul nr. 141, pp. 68-69; Protocolul
Congresului ordinar naţional-bisericesc al Mitropoliei românilor greco-orientali din Ungaria şi
Transilvania întrunit la Sibiu, la...1888, Sibiu, 1888, Concluzul nr. 164; T. Botiş, op. cit., p. 580.
225
226
M. Eppel, op. cit., p. 73, nota 162.
227
orientali din Ungaria şi Transilvania...1897, Sibiu, 1897, Concluzul nr. 111; Protocolul
Congresului ordinar naţional-bisericesc al Mitropoliei românilor greco-orientali din Ungaria şi
Transilvania...1900, Sibiu, 1900, Concluzul nr. 51. T. Botiş, op. cit., p. 581.
228
Economia 3
Cântarea bisericească 3
Tipicul 1
Anul II Studiul biblic: Exegeza 6
Istoria Bisericii Române 4
Cronologia 1
Teologia dogmatică 6
Teologia morală 6
Ştiinţele pedagogice 3
Tipicul 1
Anul III Studiul biblic: Exegeza 2
Pastorala 5
Dreptul canonic 6
Liturgica 3
Omiletica 4
Catihetica (teoretică şi practică) 3
Constituţia patriei 2
Higiena 2
Tipicul 3
Regulamentul din 1894 al secţiei teologice a Institutului arădean,

impunea profesorilor „a propune cel puţin 20 ore pe săptămână din studiile
care i-s’au asemnat şi în orele statorite în conferinţă”. Directorului i s-au impus
un număr de 10 ore pe săptămână. În 6/18 martie 1895, profesorul Roman
Ciorogariu, printr-un Memorand/memoriu229, îşi exprimă nemulţumirea faţă
de numărul mare de ore pe care le aveau profesorii secţiei teologice. El
susţinea că „oarele multe lâncezesc puterile, fac din şcoală o mortifieră
instituţional îngustorică”. Numărul ridicat de ore pe săptămână îi împiedicau
pe profesori să-şi îndeplinească „misiunea, activitatea productivă spirituală,
interesele mai înalte culturale”. Deoarece, aproape niciodată corpul didactic nu
a fost complet, aceasta presupunând mai mult de 20 de ore pe săptămână, chiar
până la 24. „Câte nobile planuri de lucrare, câte producte literare au îngropat
aceste oare de prelegeri ? Biserica în trecut, a economisit în puteri didactice şi
a pierdut din productivitatea sa. Acum vine noul regulament de mai strânge
cătuşele, sapă groapa progresului mai adânc” era de părere R. Ciorogariu.
Consideraţiile sale porneau de la afirmaţia că un învăţământ intensiv se
229
A. N. D. J. Arad, Fond Roman Ciorogariu, dosar 4, f. 85-89.
realizează prin cooperarea profesorului cu elevul. Pleda pentru o şcoală

„productivă” în plan intelectual şi cultural, menit să genereze discuţii culturale,
ştiinţifice şi să întemeieze „o literatură în pustiul milenar”. Despre calităţile
sale pedagogice, fostul său student, Zaharia Moga, afirma că acesta „în
prelegerile sale nu umplea capetele studenţilor săi cu teorii, ci căuta să formeze
caractere de români adevăraţi şi ortodocşi convinşi”230.
Regulamentul în discuţie mărea riscul de a încuraja însuşirea mecanică a
cunoştinţelor modelării personalităţii tinerilor. Prevederile prin care se
îngrădea autonomia şcolii limitându-se creativitatea profesorilor în exercitarea
procesului instructiv-educativ, punea pe gânduri cadrele didactice. Organizarea
activităţii, pe norme administrative care să le înlocuiască pe cele pedagogice,
era considerată de Roman Ciorogariu ca fiind o „greşală fundamentală a
sistemului de disciplină” prevăzută de noile regulamente. Ele prevedeau doar
îngrădiri, fără a stimula în vreun fel meritele cadrelor didactice.
În 1896, Roman Ciorogariu, consecvent ideii de modernizare a
învăţământului, a adresat Consistoriului eparhial un nou Memorand/memoriu,
prin care propunea un nivel de pregătire corespunzător pentru cei care doreau
să urmeze cursurile Institutului pedagogic-teologic. Iniţiativa sa a fost
considerată ca un amestec în atribuţiile autorităţilor şcolare.
În perioada de care ne ocupă, mereu s-au făcut propuneri în vederea
îmbunătăţirii planului de învăţământ. În anul şcolar 1906-1907, planul celor
trei ani de studii se prezenta aşa după cum reiese din situaţia de mai jos231.
Anul de învăţământ Disciplinele de învăţământ Număr ore
Anul I Isagogie 5
Arheologia biblică 1
Ermineutica biblică 1
Istoria bisericească universală 5
Teologie fundamentală 2
Psihologia 1
230
E. Roşu, op. cit., p. 23.
231
M. Păcurariu, Învăţământul teologic la Arad, în vol. “Episcopia Aradului. Istorie. Viaţă
culturală. Monumente de artă”, pp. 162-163. Profesorul Sever S. Secula, în articolul Programa
seminariilor, publicat în “Biserica şi Şcoala” (anul XXXII, nr. 1, 6/19 ianuarie 1908, pp. 4-5),
face o paralelă între învăţământul teologic din seminariile de dincoace de Carpaţi cu cel de
dincolo de munţi. El accentua faptul că în programa de învăţământ de la Institutul Teologic
arădean se punea accent nu numai pe disciplinele teologice ci şi pe cele netologice, faţă de
programa seminariilor teologice de dincolo de Carpaţi.
Economia 2
Cântările bisericeşti 2
Tipicul 1
Anul II Exegeza biblică 6
Istoria Bisericii Române 2
Teologia Dogmatică 4
Teologia Morală 4
Omiletica 3
Pedagogia 2
Economia 1
Tipicul 1
Anul III Exegeza biblică 4
Pastorala 3
Dreptul canonic (teoretică şi 3
practică)
Economia 1
Constituţia 1
Igiena 1
Tipicul 1
Liturgica 3
Fiecare profesor avea câte 20 de ore, directorul câte 10. Atât profesorii
cât şi elevii aveau un număr exagerat de ore. În această situaţie s-a acordat o
atenţie deosebită tuturor materiilor.Ore speciale de Gramatica limbii române
s-au făcut încă de la începutul şcolii, înlocuită mai târziu cu Limba şi literatura
română, mai ales pentru elevii care urmaseră şcolile maghiare. S-au prevăzut
ore speciale de Economie agricolă, pentru ca viitorii preoţi să fie buni
îndrumători ai enoriaşilor în asemenea probleme. Disciplinele pedagogice erau
necesare pentru ca teologii să poată da examene de „calificare pedagogică” şi
să funcţioneze şi ca învăţători232.
Conferinţa profesorală de la sfârşitul anului şcolar 1915-1916 cerea
profesorului dr. Lazăr Iacob să elaboreze un nou plan de funcţionare al secţiei
teologice, mai ales că reorganizarea uniformă a învăţământului teologic din
Mitropolie întârzia. În acest sens, el redactează un memoriu în care expune
toate problemele ce trebuiau rezolvate pentru o mai bună reorganizare şi
îmbunătăţire a desfăşurării procesului de învăţământ. În 28 mai/10 iunie 1916,
232
prezenta conferinţei profesorilor două memorii. În primul, insista pentru

înlăturarea cauzelor principale a stagnării şi stării înapoiate a învăţământului
din Institutul arădean. În cel de-al doilea memoriu, cerea ca elevii cu 8 clase
secundare de a-şi obţine în timpul studiilor teologice şi diploma de învăţător.
Memoriul prevedea şi libertatea profesorilor de a împărţi disciplinele după
semestre prin restrângerea planului de organizare prezentat de profesorul dr.
Lazăr Iacob. Planul a mai fost dezbătut şi în conferinţa profesorilor din 4/17
iunie 1917, sub conducerea episcopului Ioan I. Papp, care, atât el cât şi
Consistoriul eparhial l-au aprobat. Memoriul său este dezbătut în conferinţa
profesorală din 7/20 iunie – 8/21 iunie 1917 şi înaintat Consistoriului
eparhial233.
În spiritul proiectului aprobat, cursurile I şi II se îmbinau la disciplinele:
1. Istoria Bisericii universale şi Istoria Bisericii Româneşti (într-un an se
studia Istoria Bisericii universale, în altul, Istoria Bisericii Româneşti).
2. Teologia dogmatică generală (Teologia fundamentală, Apologetica)
şi Teologia dogmatică specială.
3. Limba şi literatura română. Cursurile I şi II se vor combina la orele de
Exegeză şi Constituţia patriei, care se predau tot în al doilea an. Prin îmbinarea
acestor cursuri, orele profesorilor se reduc la 12-14, iar ale directorului la 7 ore
pe săptămână. Pentru anul şcolar următor, 1917-1918, conferinţa profesorală din
28 mai/8 iunie 1917, era preocupată şi de sitematizarea catedrelor. Astfel, se
hotărăşte sistematizarea catedrelor după cum urmează:
Catedra I: Teologia exegetică
Catedra a II-a: Istorie universală şi naţională şi Dreptul bisericesc
Catedra a III-a: Teologia sistematică
Catedra a IV-a: Teologia pastorală sau practică
Catedra a V-a: Cântarea bisericească şi Tipic
Disciplinele auxiliare sau neteologice: Limba şi literatura română,
Ştiinţele pedagogice şi Constituţia patriei, urmau să fie predate de profesori de
specialitate, la fel ca Economia şi Igiena. Sinodul eparhial din anul 1920
dispune sistematizarea pentru Ştiinţele pedagogice şi Limba şi literatura
română o catedră independentă.
În ce priveşte formarea profesională a viitorilor absolvenţilor de teologie,
aspiranţi la treapta preoţească, exista preocuparea ca ei să-şi însuşească, în cursul
233
“Anuarul Institutului Pedagogic-Teologic ortodox român din Arad (anul întemeierii
1812). Anul şcolar 1916-1917, red. R. Ciorogariu, Arad, 1917, pp. 46-49; T. Botiş, op. cit., pp.
583-584.
celor trei ani de studii şi practica necesară pentru administrarea conducerii

pastorale. Sinodul eparhial din 1879 a luat hotărârea ca toţi elevii din anul al III-
lea să fie obligaţi, în duminici şi sărbători, după săvârşirea Vecerniei să predice
în biserică234.
Consistoriul eparhial îndruma corpul profesoral ca elevii din anul III „să
lucreze cât mai multe predici pentru duminicile şi sărbătorile de peste an şi
apoi ca să se poată deprinde şi în predare, în fiecare joi să predice, câte unul
dintre dânşii după finirea serviciului divin, la care ocaziune vor asista
totdeauna şi unii dintre profesorii Institutului”. Omiletică se preda în anul II,
iar în anul III se făceau exerciţii practice.
În 18 iunie/1 iulie 1902, episcopul Ioan Papp propune ca studiul
disciplinei Liturgică să nu se limiteze numai la partea teoretică ci şi la cea
practică, fiecare candidat de preot să aibă cunoştinţe suficiente din domeniul
litrugicii practice foarte necesare la săvârşirea serviciilor de cult235.
Formarea elevilor de cateheţi se făcea în cadrul studiului disciplinei
Catehetică şi prin practica la şcoala de aplicaţie. După terminarea părţii
teoretice, în semestrul al II-lea al anului şcolar elevii ascultau lecţii model,
pregătite cu profesorul de specialitate. Odată cu începutul anului şcolar 1905-
1906 unii dintre elevi îşi desfăşurau practica şi în calitate de catiheţi la şcolile
primare din Arad236.
Cunoştinţele necesare de administraţie bisericească, directorul Augustin
Hamsea le împărtăşea teologilor în cadrul disciplinei de Teologie pastorală.
Conducerea Episcopiei Aradului era preocupată ca absolvenţii să iasă din
Institut cu temeinice cunoştinţe de administraţie bisericească necesară unui
preot paroh. Odată cu începutul anului şcolar 1917-1918, predarea disciplinei
Administraţie bisericească îi revine preotului, asesor referent consistorial în
senatul bisericesc, Mihai Păcăţianu237.
În anii şcolari 1922-1923, 1923-1924, 1924-1925, 1925-1926 şi 1926-
1927, Institutul Teologic a funcţionat în continuare cu trei ani de studii având
următorul plan de învăţământ:
Anul I Anul II Anul III
Teologie dogmatică Teologie dogmatică Omiletică
Studiul biblic Teologie morală Catehetică
234
Concluzul nr. 83 a Sinodului eparhial din 1879, la T. Botiş, op. cit., p. 585.
235
Ibidem, p. 586.
236
Ibidem, p. 585.
237
Ibidem, p. 587.
Istoria bisericească universală Omiletică Liturgică şi Pastorală

Limba Română Exegeză Exegeză
Ştiinţele pedagogice Istoria bisericească Drept bisericesc
universală
Introducere în Filosofie Limba Română Drept constituţional
Cântare bisericească Ştiinţele pedagogice Administraţie bisericească
Tipic Cântare bisericească Muzică vocală (cor)
Muzică vocală (cor) Tipic
Muzică vocală (cor)
Începând cu anul şcolar 1927-1928, Institutul Teologic este ridicat la

rangul de Academiei Teologică, cursurile ridicându-se la patru ani de studii,
iar planul de învăţământ primind o nouă structură.
Avem certitudinea că pe lângă cursurile în manuscris au fost
întrebuinţate ca manuale şcolare în Institutul Teologic arădean şi lucrări
tipărite la începutul secolului al XIX-lea, reeditate în anii următori.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, datorită profesorilor nou numiţi cu
studii la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, recomandă cursurile, din
domeniul Teologiei biblice, ale marilor profesori bucovineni de la care au
învăţat ei înşişi. Este vorba de lucrările profesorului Isidor Onciul, Manual de
Arheologie biblică (Cernăuţi, 1884) şi Manual de Introducere în sfintele cărţi
ale Testamentului Vechi (Cernăuţi, 1889).
Au mai putut fi întrebuinţate manualele profesorului Constantin
Chiricescu, Introducerea în sfintele cărţi ale Testamentului Vechi (Bucureşti,
1903) şi Ermineutica biblică (Bucureşti, 1895), de la Facultatea de Teologie
din Bucureşti238, sau ale profesorului dr. Iuliu Iosif Olariu de la Institutul
teologic-pedagogic din Caransebeş. Este vorba de Introducerea în Sfintele
cărţi ale Vechiului şi Noului Testament (Caransebeş 1891)239, Manual exegetic
la Sfânta Scriptură a Testamentului Nou. I. Evangheliile după Matei, Marcu şi
Luca comentate (Caransebeş, 1894), II. Evanghelia după Ioan – introducere şi
comentariu (Caransebeş, 1897), III. Epistolele Sf. Apostol Pavel către Romani,
I-II Corinteni, Galateni şi Efeseni comentate (Caransebeş, 1910), IV.
Epistolele Sf. Apostol Pavel către Filipeni, Coloseni, I-II Tesaloniceni, I-II
Timotei, Tit, Filimon şi Evrei (Caransebeş, 1913). Manualele lui Iuliu Iosif
238
A funcţionat şi el ca profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1884-1888).
239
Ediţia a II-a 1903, ediţia a III-a 1912.
Olariu au fost folosite şi la şcolile teologice de la Sibiu şi, bineînţeles

Caransebeş.
Au mai fost întrebuinţate şi manualele datorate profesorului Ioan
Cornoiu (Introducerea în cărţile Noului Testament, Bucureşti 1903) de la
Facultatea de Teologie din Bucureşti, şi ale arhimandritului Iuliu Scriban
(Manual de Ermineutică biblică, Bucureşti 1911), de la aceeaşi facultate. Din
domeniul secţiunii biblice, în primii ani ai secolului al XX-lea, mai dispuneau
de lucrarea datorată arhimandritului dr. Ilarion Puşcariu, Isagogia adică
introducerea în cunoştinţele cărţilor Sfintei Scripturi (Sibiu, 1904).
De la sfârşitul secolului al XIX-lea, profesorii şi elevii, pentru
disciplinele din domeniul Teologiei istorice dispuneau de Manualul de istorie
bisericească al arhimandritului dr. Ilarion Puşcariu, tipărită la Sibiu în anul
1893240. Prelegerile sale de istorie bisericească universală, arhimandritul
Augustin Hamsea, le-a publicat în revista „Biserica şi Şcoala” pe care o şi
redacta. Erau lecţiile predate la Facultatea de Teologie din Cernăuţi de
profesorul dr. Eusebiu Popovici. Au mai fost întrebuinţate şi manualele lui
Nicolae Dobrescu (Istoria Bisericii Româneşti, Vălenii de Munte, 1912) şi
Ioan Lupaş (Istoria bisericească a românilor ardeleni, Sibiu, 1918). Pentru
studiu sfinţilor părinţi a fost întrebuinţată Patristica sau studiul istoric asupra
Părinţilor bisericeşti datorată episcopului Ghenadie Enăceanu, tipărită la
Bucureşti în anul 1878.
Nu cunoaştem ce manuale au fost întrebuinţate până la apariţia lucrărilor
datorate lui Andrei Şaguna, probabil au fost folosite manualele în manuscris
ale profesorilor. Istoria Bisericii Ortodoxe răsăritene universale de la origini
până în zilele noastre a lui Andrei Şaguna, a apărut în două volume la Sibiu în
1860. Volumul I prezintă istoria întregii Biserici ortodoxe până în secolul al
XIV-lea, fiind preluat după manualele germane şi după Istoria popoarelor
slave de Iovan Raici (Viena, 1794). Volumul al II-lea cuprinde Istoria Bisericii
româneşti, îndeosebi a celei din Transilvania, începând cu secolul al XV-lea
până în timpul său. A folosit Istoria Bisericii românilor a lui Petru Maior
(Buda, 1813), Istoria bisericească a lui Al. Geanoglu-Lesviodax (Bucureşti,
1845), Acte şi fragmente a lui Timotei Cipariu (Blaj, 1855)241.
Din domeniul Teologiei sistematice, între manualele folosite au fost cel
al profesorului, la Arad, apoi la Caransebeş, dr. Gheorghe Dragomir, Manual
240
Alte ediţii au apărut în 1901, 1907, 1919 şi 1920.
241
Pentru amănunte vezi: M. Păcurariu, O viaţă închinată Bisericii şi Neamului. Sfântul
Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, Sibiu, 2012, pp. 231-233.
de Teologie Morală, Caransebeş, 1909, întrebuinţat ani de-a rândul în

Institutul Teologic arădean. Tot de la începutul secolului trecut, era şi
manualul profesorului dr. Iuliu Iosif Olariu, tipăreşte Manual de Teologie
Dogmatică ortodoxă (Caransebeş, 1907), folosit nu numai la la Caransebeş,
unde era profesor, dar şi la Institutul teologic-pedagogic din Sibiu.
În cursul anilor au mai fost întrebuinţate mai multe manuale din
domeniul Teologiei pastorale. Amintim amintim pe cele datorate lui
Melchisedec Ştefănescu (Teologia Pastorală, Bucureşti, 1862), Andrei Şaguna
(Manual de studiul pastoral, Sibiu, 1872)242 şi Ioan Gotcu (Curs de Pastorală,
Bucureşti, 1903). Arhimandritul Augustin Hamsea şi-a publicat prelegerile din
domeniul Teologiei Pastorale243, pe care le ţinea în faţa studenţilor, în
„Revista Teologică” de la Sibiu.
Pentru pedarea Cateheticii au fost întrebuinţate manualul profesorului
Iuvenal Ioan Ştefanelli (Manual de Catehetică, Sibiu, 1879) de la Facultatea
de Teologie din Cernăuţi, şi cel datorat profesorului dr. Petru Barbu (Elemente
de Catehetică sau Metodica religiunii, Caransebeş, 1905244) de la Institutul
pedagogic-teologic din Caransebeş245. Amintim şi Omiletica a lui David
Voniga (Orăştie, 1906).
Pentru predarea disciplinelor din domeniul Teologiei practice amintim
manualul de Liturgica Bisericii Ortodoxe datorat profesorului Vasile
Mitrofanovici, reeditată de Teodor Tarnavschi (Cernăuţi, 1909), întrebuinţat de
profesorii de la Arad.
Nu cunoaştem ce fel de manuale au fost folosite pe lângă cărţile de cult
(Octoih, Ceaslov) pentru Cântarea bisericească şi Tipic. Pentru anul şcolar
1881-1882, se cerea Consistoriului eparhial să „procure vr’o 40 octoice, ca
elevii să le folosească de manuale la orele de cântare”246. Profesorul Trifon
Lugojan a compus şi tipărit cântări necesare slujbelor bisericeşti pe care le-a
putut întrebuinţa la catedră: Liturghia pentru cor mixt, Arad, 1901247; Calea
mândriei şi dorul, coruri bisericeşti pe motive poporale, Arad, 1904; Învierea,
242
Ediţia a II-a în 1878. Pentru amănunte vezi: M. Păcurariu, op. cit., p. 237.
243
Din greutăţile vieţii pastorale, în „R. T.”, anul I, 1907, nr. 1, pp. 12-15; Preoţii din
bătrâni şi preoţii de astăzi, nr. 3, pp. 85-89; Momente hotărâtoare în viaţa preotului, nr. 4, pp.
129-133; Cultura materială şi cultura formală a preotului, nr. 9-10, pp. 328-336.
244
Ediţia a II-a, Arad, 1917; ediţia a III-a, Caransebeş 1933.
245
Pentru alte manuale publicate vezi: Sorin Cosma, Dr. Petru Barbu şi activitatea sa
cetehetică, în “A. B.”, Serie nouă, anul III (XLII), ianuarie-martie 1992, p. 83.
246
247
Ediţia a II-a, Arad 1928.
cor bărbătesc pe versuri de M. Eminescu, Arad, 1904; Strana (cele opt glasuri
- heruvice, irmoase, pricesne), Arad, 1905248; Cântări bisericeşti pentru slujbe
ocazionale din Molitvelnic, Arad, 1907249; Cele opt glasuri după dântarea
fostului episcopul Ioan Papp, aranjate pe note, Arad, 1912250; Cântări
bisericeşti, partea a II-a: tropare, condace, marimuri, svetilne, fericiri,
heruvice şi pricesne, precum şi alte cântări bisericeşti ce se cântă la
sărbătorile de peste an, aranjate pe note, Arad, 1913.
Abia spre sfârşitul perioadei de care ne ocupăm a apărut Tipicul Bisericii
Ortodoxe întocmit pentru trebuinţele preoţilor români şi ale elevilor
seminariali de Aurel Popoviciu (Sibiu, 1917), întrebuinţat în Institutul
Teologic arădean.
Pentru disciplinele pedagogice puteau fi folosite manualele profesorului
dr. Petru Pipoş de la secţia pedagogică a Institutului arădean. Este vorba de
Didactica (Arad, 1887), Metodica şcoalei poporale (Orăştie 1889), Istoria
pedagogiei (Arad, 1892), Psihologia (Arad, 1896) şi Pedagogia pentru
preparandii (Arad, 1900).
Mai era folosit Manualul de stlistică (apărut în patru ediţii între 1895-
1906) a lui Ion Fekete Negruţiu, „la care se foloseşte ca studiu auxiliar”
Elemente de poetică română (Deva 1882, reeditat în 1884) a lui Ioan Lazariciu
„combinaţie care se face în lipsa unui propriu manual de poetică”251.
Aceste manuale au fost folosite şi de profesorii Institutelor Teologice de
la Sibiu şi Caransebeş. În mod sigur puteau fi folosite şi alte manuale şcolare
tipărite începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, folosite şi
la celelalte şcoli teologice din Transilvania şi Banat.
Alte discipline au fost predate în continuare după manualele manuscrise
pe care profesorii arădeni le redactau252. Datorită faptului că ei aveau un
248
249
250
251
dosar 38/1906, f. 39-41.
252
O parte din aceste manuscrise, care reprezentau o serie de cursuri de Teologie
Dogmatică, Omiletică, Pastorală, Apologetică, Liturgică şi Istorică, au fost depuse de Roman
Ciorogariu, în 1917, în Arhiva Vicariatului ortodox al Oradiei, formând fondul: Cursuri de
teologie în manuscrise din secolul al XIX-lea şi al XX-lea. Cf. + Vasile, episcopul Oradiei,
Episcopul Roman Ciorogariu luptător pentru libertatea şi dreptatea poporului român din
Transilvania, în “M. A.”, anul XXI, 1976, nr. 7-9, p. 629, nota 6; Marin Mălinaş, Manuscrisul de
Teologie Pastorală a lui Miron Romanul, aflător în Arhiva Episcopiei ortodoxe române a
Oradiei, în “M. A.”, anul XXIII, 1978, nr. 7-9, p. 609.
număr exagerat de ore dar şi din motive pecuniare, ei nu şi-au putut tipări
cursurile după care predau elevilor Institutului Teologic.
IV. 2. 4. Examene şi calificative
Unificarea Institutului Teologic cu Preparandia, la începutul anului
şcolar 1876-1877, aduce cu sine sistemul de examene de la Preparandie şi în
secţia teologică. Se introduce sistemul de examene numai la sfârşitul anului
şcolar, abandonându-se sistemul semestrial. Examenele aveau loc în prezenţa
episcopului sau a unui delegat al său, acesta, în calitate de comisar consistorial.
La examenele „supletoare”, de corigenţă şi private, comisar consistorial era, de
regulă, asesorul referent al Senatului bisericesc. Din anul 1895 era Ioan Papp,
începând cu anul şcolar 1903-1904 Gheorghe Popovici, iar din anul şcolar
1917-1918, Mihai Păcăţianu253.
În calitate sa de director interimar, Vasile Mangra a întocmit o programă
a examenelor publice de la Institutul pedagogic-teologic pentru sfârşitul anului
şcolar 1881-1882. Examenele erau programate să se desfăşoare între 17-28
iunie 1882. Primii care urmau să fie examinaţi erau teologii din anul al III-lea,
apoi venea rândul celor de la secţia pedagogică, iar alternanţa se menţine pe
parcursul întregii perioade de examinare. Examenele începeau dimineaţa cu un
an de studiu, iar după amiază se continua cu un alt an de studiu. În prima zi, 17
iunie, teologii din ultimul an urmau să susţină examenul la Teologie pastorală,
Teologie morală şi Drept canonic. În după amiaza aceleaşi zile, preparanzii
din anul I urmau să fie examinaţi la Religie, Limba română, Geografie şi
Limba germană. În 18 iunie dimineaţa, anii I, II şi III ai secţiei pedagogice
urmau să susţină examenele la Limba maghiară, iar după amiaza, anul III de la
secţia teologică la Catehetică, Liturgică şi Constituţie. În 19 iunie dimineaţa
intrau la examenul de Pedagogie, Matematică, Istorie naturală, Economie,
anul I de la secţia pedagogică, iar după amiază anul II de la secţia teologică, la
Teologia dogmatică, Istoria bisericească şi Retorica bisericească. După pauză
de o zi, cei dintâi examinaţi urmau să fie teologii din anul II la Exegeză, Limba
română, Pedagogie, Patrologie şi Economie, după care au urmat colegii lor de
la secţia pedagogică la Religie, Istoria patriei, Limba germană şi Geografie. A
cincea zi de examene începe cu elevii preparanzi din anul II la Pedagogie,
Matematică, Limba română, Istorie naturală şi Economie, după care urmau
teologii anului I la Introducerea în teologie, Istoria bisericească şi
253
Ermeneutică. În 23 iunie dimineaţa, teologii urmau să fie examinaţi la Limba

română, Isagogie, Pedagogie şi Economie, iar după amiază toţi anii de la
secţia pedagogică la Muzică şi Tipic bisericesc. În ziua următoare, acelaşi
examen aveau să-l susţină şi elevii de la secţia teologică, după care, cei de la
secţia pedagogică aveau de dat examene la Religie, Matematică, Limba
română, Limba germană şi Geografie. În ziua următoare tot ei încheiau runda
examinărilor în ziua de 26 iunie prin examenele susţinute la Pedagogie, Istorie
universală, Economie şi Fizică. În zilele de 27 şi 28 iunie, elevii de la cele
două secţii asistau la un Te Deum, după care aflau clasificarea lor în funcţie de
medie, apoi li se înmâna Testimoniul sau diploma de absolvire254.
Din anul şcolar 1901-1902, din dorinţa Consistoriului eparhial de a numi
preoţi în parohioile vacante din cuprinsul Episcopiei, numărul elevilor privaţi se
înmulţeşte considerabil. Între 1901-1917, au fost şcolarizaţi ca privatişti, un
număr de 76 elevi, cei mai mulţi în anul şcolar 1904-1905 (16 elevi), urmat de
anul şcolar 1905-1906 (9). Majoritatea proveneau din Bihor, mai puţini din
părţile Aradului.
În ce priveşte calificativele de la examenele susţinute de elevi, ele erau,
în general, cele din perioada de dinainte de 1876, cu unele modificări. La
purtarea morală, calificativele exemplară, lăudabilă şi bună, introduse în anul
şcolar 1875-1876, începând cu anul şcolar 1880-1881 se introduce
calificativele: deplin corespunzătoare, corespunzătoare şi legală. În acelaşi an
şcolar se clasifică din nou „cercetarea bisericii şi a prelegerilor”, scoase din
anul şcolar 1871-1872, introducându-se: foarte diligent, diligent, iar din anul
şcolar 1881-1882 înlocuite cu calificativele: foarte regulat, regulat, mediocru.
Începând cu anul şcolar 1882-1883, elevii erau apreciaţi cu următoarele
calificative: lăudabil, bun, suficient, nesuficient. Acestea au fost folosite până
în anul şcolar 1901-1902 când au fost înlocuite prin calificativele: distins, bun,
suficient, nesuficient care au răms în vigoare multă vreme255.
IV. 3. SECŢIA PEDAGOGICĂ

Prin venirea lui Ioan Meţianu în scaunul de episcop al Aradului (1875),
problema organizării celor două şcoli centrale ale diecezei, pentru a înlătura
254
dosar 94/1882, f. 5-7.
255
unele neajunsuri, încă de la început intră în sfera de competenţă a acestuia. În

primul rând, era necesară sistematizarea şi numirea unor cadre didactice cu
pregătirea necesară pentru disciplinele pe care le predau.
Aşa după cum am mai menţionat, începând cu anul şcolar 1876-1877,
cele două şcoli centrale diecezane se unesc, formând Institutul pedagogic-
teologic, conducerea fiind încredinţată preotului IOAN RUSU (1816-1891),
care, din 1850, funcţiona ca şi catehet la Preparandie. Odată cu unificarea clor
două secţii, cursurile se ridică la 3 ani de studiu. După numai trei ani, se
înmulţeşte numărul personalului didactic al secţiei pedagogice, prin numirea
unor profesori cu o pregătire intelectuală de specialitate, urmând sitematizarea
catedrelor şi gruparea materiilor de învăţământ după specialităţi256.
În această perioadă, cel mai vechi profesor de la Preparandie era
ALEXANDRU GAVRA (1797-1884), care funcţiona din 1821 iar de-a lungul
anilor a predat Aritmetica, Geografia, Limba română, Limba maghiară,
Mătăsăria, Economia, Pedagogia şi Istoria. Din 1850, pentru o scurtă perioadă,
preia conducerea Preparandiei după renunţarea lui Constantin Ioanovici (1813-
1865), apoi, până în 1865, conducerea este asigurată de avocatul IOAN
POPOVICI (1819-1864). Din 1864 conducerea este preluată din nou de
profesorul Al. Gavra, până în 6/18 septembrie 1876, când, se pensionează.
La comasarea celor două şcoli, profesorul dr. ATANASIE ŞANDOR
(1809-1892) avea o vechime îndelungată în învăţământul preparandial, unde a
funcţionat între 1843 şi 1879, când s-a pensionat. A predat: Pedagogia, Limba
română, Limba maghiară, Limba germană, Istoria Ungariei, Geografia,
Geometria, Desenul, Metodica, Istoria naturală. Catedra rămasă vacantă este
suplinită de alţi profesori ai Institutului.
În primul an şcolar 1876-1877, la secţia pedagogică funcţiona profesorul
AUGUSTIN HAMSEA, care preda şi la Institutul Teologic, din 1875-1876,
înlocuindu-l pe profesorul Alexandru Gavra, care, între timp se pensionează.
A. Hamsea a predat: Metodica, Pedagogia, Economia şi Gimnastica. Din anul
şcolar 1875-1876 şi VASILE MANGRA funcţionează la secţia pedagogică
predând Geografia.
Tot în această perioadă îşi încep activitatea profesorii TEODOR
CEONTEA (1847-1906), pentru Matematică, Fizică, Istoria universală şi
Geografie, IOAN GHIBU (1846-1915) absolvent de Filosofie, pentru predarea
disciplinelor pedagogice, iar pentru ştiinţele economice este numit inginerul
agronom LAZĂR TESCULA (?-1895), absolvent al Academiei agronomice din
256
Pentru întocmirea acestei părţi ne vom orienta după Ibidem, pp. 85-147.
Mágyar-Óvár. Dacă până atunci Tipicul şi Cântarea bisericească erau predate

de „cantori”, după comasarea celor două şcoli, acestea sunt încredinţate
învăţătorului PETRU POPOVICI (1833-1890), care preda şi la secţia teologică.
Era un cântăreţ vestit şi organizator de coruri, de concerte cu cântece şi dansuri
româneşti, cursuri şi conferinţe pentru tinerii de la Institutul pedagogic-teologic.
În cursul anului şcolar 1877-1878 este numit medicul dr. GHEORGHE
VUIA (1850-1900) ca profesor pentru disciplinele Chimie şi Igienă. Din
păcate, la începutul anului şcolar 1884-1885 renunţă la catedră. Tot în anul
şcolar 1877-1878, cu predarea Muzicii vocale şi instrumentale este numit
diaconul SOLOMON LUMINOSU (1853-1880), care, în anul 1878 primeşte din
partea episcopului Ioan Meţianu o bursă de perfecţionare în arta muzicală la
Conservatorul de Muzică din Arad, pentru a putea fi definitivat la catedra de
Muzica vocală şi instrumentală. În anul şcolar 1879-1880 deja era membru al
colegiului profesoral de la Institutul arădean, predând Desen, Caligrafie şi
„cântul armonic”. Din păcate, în primăvara anului 1880 trece la cele veşnice,
iar Consistoriul eparhial încredinţează catedra profesorului IOAN HANDL, pe
atunci director al Conservatorului de Muzică din Arad. La Institut a funcţionat
până la începutul anului şcolar 1882-1883. În vara anului 1878, la catedra de
Pedagogie este ales profesorul dr. LAZĂR PETROVICI (1856-1881), mort
prea tânăr (la vârsta de 25 de ani), fără să poată desfăşura din plin erudiţia pe
care o manifestase atât de promiţător. Catedra rămasă vacantă prin plecarea în
decembrie 1879 a profesorului dr. Atansie Şandor, este suplinită de LAZĂR
TESCULA şi alţi profesori. Această situaţie reclama angajarea unor noi cadre
didactice. În cursul anului şcolar 1880-1881 este rechemat profesorul IOAN
GHIBU, pentru catedra de Pedagogie, care, pe atunci funcţiona ca preot paroh
la parohia Arad-Centru, catedră devenită vacantă în urma trecerii la cele
veşnice a protopopului Ioan Raţ (1878). I. Ghibu funcţionează numai până la
începutul anului şcolar următor, 1881-1882. Un al doilea profesor era ROMAN
CIOROGARIU care funcţiona şi la secţia teologică a Institutului. Din păcate, în
9/21 iunie 1881, profesorul dr. Lazăr Petrovici trece la cele veşnice, iar preotul
profesor Ioan Rusu, la 1 octombrie 1881 se pensionează, situaţie în care secţia
pedagogică se confrunta cu lipsa cadrelor didactice.
Odată cu venirea în scaunul de episcop a lui Ioan Meţianu (1874-1899),
acesta se arăta îngrijorat de desele schimbări de profesori la cele două secţii ale
Institutului pedagogic-teologic. Încă din 1876 acordă stipendii de câte 400
florini pentru tineri care doreau să se pregătească pentru o carieră didactică la
universităţile din ţară şi străinătate. În 1880 se adresează mitropolitului
Silvestru Morariu Andreievici al Bucovinei (1880-1895, apoi Ministerelor de
Culte din Viena şi Budapesta şi înaltului tron pentru primirea a doi teologi din
dieceza Aradului la Facultatea de Teologie a Universităţii din Cernăuţi şi
formarea lor intelectuală cu prijinul Fondului religionar al Bisericii ortodoxe
din Bucovina. În 23 noiembrie 1883 este aprobată primirea tinerilor Nicolae
Pop şi Traian Puticiu în Facultatea de Teologie de la Cernăuţi.
Calificarea profesorilor de la Preparandie nu era reglementată prin legea
statului. În legea bisericească e normată prin &-ul 122 din Statutul organic al
Bisericii ortodoxe române din Mitropolia Transilvaniei. În acest paragraf se
dispune ca „de profesori în institutul clerical să se aşeze astfel de indivizi care
au depus examen din şciinţele teologice, pedagogice, din dreptul canonic, din
tipic şi cântările bisericeşti; iară de profesori la Institutul pedagogic astfel de
indivizi, care au depus examen din şciinţele pedagogice, tipicul şi cântările
bisericeşti”257. Pentru examinarea candidaţilor de profesori, senatul şcolar al
Consistoriului eparhial instituia o comisie din trei membri258. Conform acestor
dispoziţii, Sinodul eparhial din 1870 (concluzul 107), obliga profesorii la un
examen prevăzut în Statutul organic, susţinut „înaintea unei comisiuni
examinatoare, examenele având a fi publice”259.
Episcopul Ioan Meţianu şi membrii Consistoriului eparhial, mereu au
avut în vedere ca profesorii să fie cu o bună pregătire intelectuală, cu o cultură
şi conduită corespunzătoare profilului şcolii. Membrii corpului didactic de la
secţia pedagogică, mereu s-au situat pe o treaptă superioară celorlalte şcoli de
acelaşi profil din Ungaria. Pentru profesorii de la despărţământul teologic „se
adoptă principiul de a fi doctori în teologie”260.
După pensionarea directorului Ioan Rusu, începând cu 1 martie 1882,
Consistoriul eparhial, a încredinţat conducerea Institutului profesorului Vasile
Mangra de la secţia teologică. Pentru a îndeplini golul creat în corpul
profesoral în urma pensionării lui Ioan Rusu şi trecerea la cele veşnice a lui
Lazăr Tescula, Consistoriul, începând cu anul şcolar 1881-1882, îl numeşte
pentru catedra de Pedagogie pe profesorul dr. PETRU PIPOŞ (1859-1913)261.
257
Statutul organic al Bisericii greco-orientale române din Ungaria şi Transilvania cu un
Supliment, Sibiu, 1881, & 122, punctul 10, pp. 43-44.
258
Ibidem, & 122, punctul 8, p. 43.
259
260
Aradului, ţinute în anul 1885, Arad, 1885, concluzul 69, pp. 34-35.
261
Aradului, ţinute în anul 1882, Arad, 1882, concluzul 184.
În cursul anului şcolar 1883-1884, la 1 februarie 1884, intră în serviciul

Institutului, ca profesor de muzică, învăţătorul IOAN VIDU (1863-?) din
Seleuş-Cighirel care stă până la sfârşitul anului şcolar 1887-1888. Începând cu
anul şcolar următor, 1888-1889, catedra acestuia este preluată de absolventul
de teologie, NICOLAE CHICIN (1866-1940), care a funcţionat până la sfârşitul
anului şcolar 1891-1892, când, fiind hirotonit preot pentru parohia natală din
Nădlac, renunţă la catedră.
Cu începutul anului şcolar 1883-1884 se „deschide şi cursul al 4-lea”
urmând Consistoriul eparhial a se îngriji de întocmirea programei de
învăţământ şi numirea unor profesori cu o pregătire corespunzătoare262.
După plecarea preotului profesor Constantin Gurban, începând cu anul
şcolar 1884-1885, catedra sa este luată de preotul PAUL TEMPEA (1884-1905)
din Toracul Mare. Tot în cursul anului şcolar 1884-1885, este numit şi
profesorul dr. DIMITRIE HORVAT (1863-1920) pentru disciplinele Desen şi
Caligrafie, iar cu începutul anului şcolar următor, este numit la catedra de
Limba şi literatura română, disciplină comună la ambele secţii ale Institutului
pedagogic-teologic, devenită vacantă prin trecerea la cele veşnice, în
primăvara anului 1885, a profesorului de teologie Atanasie Tuducescu.
Profesorul D. Horvat, începând cu anul şcolar 1889-1890, părăseşte Institutul,
transferându-se la Gimnaziul din Brad, iar catedra de Limba şi literatura
română este suplinită de teologul TEODOR PINTER263, mai apoi, din ianuarie
1890 de ceilalţi profesori, iar din anul şcolar 1890-1891 este numit ca profesor
suplinitor dr. IOAN PETRANU (1864-1904), pe atunci preot paroh în Şiria,
care funcţionează şi în anul şcolar următor, 1891-1892. În anul şcolar 1892-
1893, catedra este suplinită de ROMUL NESTOR (1894-1925), proaspăt
absolvent al Facultăţii de Teologie de la Cernăuţi.
În Sinodul eparhial din anul 1889 se pune din nou în discuţie problema
cadrelor didactice de la secţia pedagogică a Institutului. Consistoriul eparhial
este îndrumat ca până la Sinodul eparhial următor „să deplinească în mod
definitiv catedrele profesorale prevăzute cu profesori substituiţi”264. Sinodul era
262
Aradului, ţinute în anul 1883, Arad, 1883, concluzul 81, p. 21; Protocolul despre şedinţele Sinodului
eparhial din diecesa română greco-orientală a Aradului ţinute în anul 1884, Arad, 1884, concluzul
67, p. 22.
263
Originar din Chişineu-Criş, a absolvit cursurile secţiei teologice a Institutului
pedagogic-teologic la sfârşitul anului şcolar 1889-1890.
264
preocupat de îmbunătăţirea procesului de învăţământ prin numirea unor

profesori de specialitate şi definitivaţi la catedră. Se dorea o mai mare stabilitate
în ce priveşte desele schimbări de profesori. Pentru aceasta, Consistoriul eparhial
scoate la concurs catedrele de Limba şi literatura română, Istorie, Geografie,
Economie, Ştiinţele naturale şi Limba germană. La concurs însă nu s-a prezentat
nici un candidat. Din acest motiv, în anul 1890, Sinodul eparhial din nou cere
Consistoriului eparhial să se îngrijească de „deplinirea definitivă a catedrelor
provăzute cu profesori instituiţi în mod provizori”265. Din păcate numai postul
de medic şi profesor de Igienă la ambele secţii este ocupat prin numirea
medicului dr. AUREL DEMIAN (1860-1931), care primea o remuneraţie anuală
de 400 florini. Era obligat „a controla şi alimentara de la seminariu şi alumneu
precum şi aranjarea institutului din punct de vedere sanitar, având totodată a
provede ca medic şi pre elevii morboşi ai acestui institut”. Ca medic, urma să-şi
desfăşoare activitatea într-o încăpere special amenajată în acest scop266.
La începutul anului şcolar 1890-1891, îmbolnăvindu-se profesorul de
Cântare bisericească şi Tipic, Petru Popovici, Consistoriul eparhial îi
încredinţează profesorului dr. TRAIAN PUTICIU (1865-1912) să suplinească,
iar în toamna anului 1892267 este numit absolventul teolog VALERIU MAGDU
(1864-1935), care, la sfârşitul anului şcolar 1896-1897 renunţă, locul său fiind
luat de absolventul teolog TRIFON LUGOJAN (1874-1948). Trimis la
Conservatorul de Muzică din Lipsca, până la reîntorcerea lui, catedra de
Cântare bisericească şi Tipic, este suplinită, în anul şcolar 1900-1901 de
învăţătorul pensionar IOAN SIMU (1844-1923)268, la începutul anul şcolar
următor de învăţătorul IOAN VANCU din Şega, de la 1 decembrie 1901 de
preotul IOAN NICORESCU din Jabăr.
Tot în anul şcolar 1896-1897, Consistoriul eparhial numeşte în postul de
catehet pe diaconul IOAN GEORGIA (1871-1938), pe atunci practicant în
cancelaria consistorială, care funcţionează şi în anul şcolar următor 1897-1898.
265
Aradului ţinute în anul 1890, Arad, 1890, Concluzul 133, p. 63.
266
Ibidem, Concluzul 30, p. 13. Consistoriul eparhial era îndrumat “a deschide şi a aranja
la institut o locaţie separată aşia numit Infirmatoriu pentru morboşi, unde să fie prevăzuţi morboşii
institutului nostru pedagogico-teologic”.
267
Părăseşte Aradul în urma numirii sale ca protopop al Timişoarei. Cf. Protocolul despre
şedinţele Sinodului eparhial din diecesa română greco-orientală a Aradului ţinute în anul 1893,
Arad, 1893, Concluzul 70, p. 45.
268
Ion Simu aeditat revistele: “Ludimagister” (Reşiţa), “Pedagogul român” (Reşiţa) în anii
1886-1890 şi “Revista şcolară” (1897) la Arad.
În anul şcolar 1892-1893, profesorul Lazăr Tescula se îmbolnăveşte şi

părăseşte catedra. Pentru studiul pomologiei şi a legumiculturii este numit
grădinarul oraşului, IOAN IANOŞI, îngrijirea stupilor şi studiul albinăritului se
încredinţează lui VALERIU MAGDU, iar a viei din grădina Institutului
preotului IOAN CIMPONERIU din Miniş269.
Boala profesorului Lazăr Tescula şi vacanţa de la catedra de Limba şi
literatura română, determină Consistoriul eparhial ca începând cu anul şcolar
1893-1894 să-l numească din nou pe preotul paroh IOAN PETRANU din Şiria,
care, începând cu anul şcolar 1896-1897, este definitivat pe post. Prin această
numire şi a treia catedră principală îşi dobândeşte un cadru didactic cu o bună
pregătire de specialitate.
Dorinţa de a promova Institutul la nivelul celor similare din ţară şi într-o
stare corespunzătoare cerinţelor legii, se depun eforturi atât din partea
consistorialilor cât şi a cadrelor didactice. Materiile de învăţământ prescrise
pentru preparandii devin tot mai multe, ele fiind predate numai în trei ani de
studiu. În acest condiţii, elevii erau împovăraţi cu prea multe materii şi ore de
curs. Pentru înlăturarea acestor neajunsuri, Sinodul eparhial din 1894 îndrumă
Consistoriul ca la sesiunea următoare să înainteze un plan de organizare a
secţiei pedagogice cu patru ani de studiu270.
Membrii Consistoriul eparhial, împreună cu profesorii de la secţia
pedagogică, întocmesc un plan de învăţământ, cu modificările în privinţa
orelor de ţinere a prelegerilor. Deschiderea cursului al patrulea şi punerea în
aplicare a acestui plan reclama următoarele puteri didactice: 1. patru profesori
pentru secţia pedagogică; 2. un învăţător la şcoala de aplicaţie, care să
funcţioneze şi prefect seminarial; 3. un învăţător pentru cursul pregătitor, care
să fie şi prefect seminarial; 4. un profesor pentru cântarea bisericească, muzică
şi tipic; 5. un profesor de desen, caligrafie, gimnastică şi industria de casă.
Consistoriul eparhial a aprobat proiectul de organizare al secţiei
pedagogice cu 4 ani de studiu şi, odată cu începutul anului şcolar 1894-1895,
s-a inaugurat cursul al IV-lea preparandial. Acum este instituită a patra catedră
pentru Istorie, Constituţie şi Limba germană, pentru care a fost numit ca
269
Ioan Cimponeriu, născut la 1858 în parohia Roşia Nouă din judeţul Arad, a absolvit
Preparandia (1876) şi cursurile secţiei teologice a Institutului pedagogic-teologic din Arad (1878),
apoi preot în parohia Miniş (judeţul Arad), în perioada 1883-1896. T. Botiş, op. cit., pp. 99, 466,
707; Virgil Valea, Miniş. Istorie şi cultură, Arad, 2006, pp. 98-99.
270
Aradului ţinute în anul 1894, Arad, 1894, concluzul 96, p. 50.
profesor, absolventul de Filozofie, IOAN PETROVICI (1868-?)271, care, în anul

1901 se transferă la catedra de Limba şi literatura română a Liceului „Andrei
Şaguna” de la Braşov, în locul profesorului Vasile Goldiş, numit între timp
secretar al Consistoriului eparhial de la Arad.
Dacă la început materiile de învăţământ în cursul pregătitor erau predate
de profesorii Institutului, cu timpul, apare necesitatea ca acest curs să fie
încredinţat spre conducere unui învăţător, de regulă un absolvent de teologie, ori
un profesor începător. În anul şcolar 1894-1895 funcţionau ca învăţători la
cursul pregătitor: IULIU ŢIOLDAN, în 1895-1896 IOAN PLAVOŞIU, în 1896-
1897 IOAN PAPP. În anii şcolari 1897-1898 şi 1898-1899 funcţionează dr.
GHEORGHE DRAGOMIR, învăţătorul de la şcoala de aplicaţie IOSIF TISU şi
institutorul de Caligrafie şi Desen, ipodiaconul EUGEN ZASLO din Arad. Unele
discipline fiind suplinite chiar prin studenţi teologi. În 1901, acesta „îşi termină
rolul ingrat, ce-l avu în turburarea păcii interne a şcolii de fete diecezane şi în
criza de la institutul nostru. Îşi află diferite ocupaţiuni în Budapesta”272.
Prevăzând că prin cursul pregătitor nu se putea da o pregătire care să
corespundă scopului propus, problema susţinerii lui devine obiect de discuţii
între membrii Consistoriului eparhial şi cadrele didactice. În conferinţa
profesorală membrii se declară pentru susţinerea cursului pe motiv că acesta dă
cel mai mare număr de elevi pentru Preparandie, iar lipsa de învăţători nu se
putea suplini cu puţinii elevi ce veneau la Preparandie cu 4 clase secundare.
Cursul pregătitor ca să-şi atingă scopul propus, era necesar ca profesorii să
predea la acest curs şi să-şi pregătească elevii pentru înţelegerea materiilor de
învăţământ din cursurile preparandiale. Se impunea înmulţirea numărului
profesorilor prin sistematizarea unor noi cadre didactice pentru predarea
ştiinţelor naturale şi economie şi prin îndeplinirea catedrei vacante de la teologie.
Pentru îmbunătăţirea acestei situaţii, în 11/24 august 1900, profesorul dr.
Ioan Petranu face unele propuneri referentului şcolar Roman Ciorogariu.
Astfel, pentru catedra de Ştiinţele naturale şi economie, în lipsa unor persoane
calificate, propunea numirea profesorului Alexandru Mihuţa (1865-1936), cu
studii de Teologie la Arad (1888) şi Filozofie la Universitatea din
Budapesta273, iar pentru studentul în Filozofie Nicolae Mihulin propune ca
271
Între anii 1897-1900 a îndeplinit şi atribuţiile de referent şcolar al Consistoriului
eparhial arădean.
272
273
A fost numit profesor de Religie la Timişoara, iar din 1919 funcţionează ca profesor de
Ştiinţe naturale la Şcoala Normală din Arad. Vezi: Ibidem, pp. 147, 401.
după absolvire să fie trimis în Germania pentru „a se califica în ale economiei.

Când va deveni el profesor de economie, Mihuţa va propune geografia, istoria,
naturale, maghiara ori româna”. În cazul că Al. Mihuţa va accepta un post de
catihet la Timişoara, în locul lui este propus „arhivarul Mihulin”, fratele lui
Nicolae Mihulin, Constantin, iar Eugen Zaslo „să propună mai departe desenul
şi să i se mai dea religia ori maghiara”274.
Propunerile profesorului Ioan Petranu, au fost luate în considerare şi
astfel, în anul şcolar 1900-1901 la cursul pregătitor funcţionau TEODOR
BOTIŞ şi EUGEN ZASLO, iar din anul şcolar 1901-1902 îşi începe activitatea
şi CONSTANTIN MIHULIN (1880-1935)275. Din motive pecuniare însă, nu se
mai putea remunera o „putere didactică şi a o întrebuinţa spre întărirea
corpului didactic” de la secţia pedagogică, Sinodul eparhial, în 1902, odată cu
începutul anului şcolar 1902-1903, la propunerea Consistoriului eparhial,
sistează cursul de pregătire, acesta încetând a mai funcţiona276.
În urma unor schimbări survenite, în anul 1901, la secţia pedagogică mai
rămân doar trei profesori titulari: TEODOR CEONTEA, dr. PETRU PIPOŞ şi
dr. IOAN PETRANU. În această situaţie, orele de Pedagogie, Limba şi
literatura română de la secţia pedagogică se îmbină cu cele de la secţia
teologică. În schimb, pentru predarea acestor ore combinate prin profesorii P.
Pipoş şi I. Petranu, profesorul Teodor Botiş trece la secţia teologică supilinind
catedra de Istorie, Constituţie şi Limba germană. Studiul Religiei îl preda
profesorul dr. IUSTIN SUCIU şi prefectul seminarial CONSTANTIN
MIHULIN, iar Ştiinţele naturale au rămas în continuare la TEODOR POP
(1841-1922) „care face bune servicii institutului, mai ale în instruirea
grădinăritului”. Pentru Caligrafie şi Desen au fost numiţi teologii IOSIF
TĂRĂU277 şi IOAN POPESCU278.
Cu anul şcolar 1902-1903 se fac demersurile necesare pentru ocuparea
catedrelor vacante. Profesorul TRIFON LUGOJAN, absolvind cursurile
274
275
Constantin Mihulin, născut în Govoşdia (azi Livada din judeţul Arad), a absolvit secţia
teologică a Institutului pedagogic-teologic la sfârşitul anului şcolar 1900-1901. Preot în Cicir apoi
protopop în Beliu.
276
Aradului ţinute în sesiunea ordinară din anul 1902, Arad, 1902, concluzul 113 a.
277
Iosif Tărău, născut la Săcădat (judeţul Bihor) a absolvit secţia teologică a Institutului
pedagogic-teologic la sfârşitul anului 1903-1904.
278
Ioan Popescu, născut în Covăsânţ (judeţul Arad), a absolvit secţia teologică a
Institutului pedagogic-teologic la sfârşitul anului şcolar 1902-1903.
Conservatorului din Lipsca, este reinstalat la catedră. În anii şcolari 1902-1903

şi 1903-1904 predă Muzica vocală şi instrumentală de la ambele secţii ale
Institutului. Cântarea bisericească şi Tipicul, pe mai departe, rămân în sarcina
preotului IOAN NICORESCU, care, în 1902-1903 renunţă la administrarea
Tipografiei Diecezane, şi este numit catehet al secţiei pedagogice. În acest post
mai funcţionează numai în anul şcolar 1903-1904, când, este numit preot
paroh la Curtici, locul său fiind luat de profesorul Trifon Lugojan.
În 1902 se fac noi numiri de profesori. Pentru catedra de Limba maghiară,
Limba germană şi Istorie este numit, doar ca suplinitor, IOAN COSTA, fost
profesor la Gimnaziul de Stat. În mod provizoriu a fost făcută numirea lui
NICOLAE MIHULIN (1878-1941) la catedra de Ştiinţele naturale, şi la
Economie în locul Teodor Pap279. Catedra de Economie este suplinită de
Nicolae Mihulin în anii şcolari 1902-1903 şi 1903-1904. Pentru titularizarea pe
post, acestuia i se punea în vedere să-şi „facă examenul pedagogic”, să-şi obţine
diploma de profesor pentru disciplina Ştiinţele naturale, să-şi susţină examenul
de „cvalificaţiune prescrisă în &-ul 122, p. 10 din Statutul Organic”280.
Odată cu începutul anului şcolar 1904-1905, catedra de Economie este
separată de cea de Ştiinţele naturale, revenind TEODOR PAP. Dintr-o adresă a
directorului Roman Ciorogariu către Consistoriul eparhial, aflăm că în 1902, a
„exarendat o grădină pentru grădinăritul practic şi estimp, încă una [...] în care
elevii ambelor despărţăminte fac praxă întinsă în ale grădinăritului”, pentru ca
viitorii preoţi şi învăţători, odată ajunşi în sate, să poată „să dea impuls şi
pricepere celor indolenţi şi nepricepuţi”281.
Acum se înregistrează două pierderi din rândul cadrelor didactice.
Profesorul Teodor Ceontea, îmbolnăvindu-se, în primăvara anului 1903 este
nevoit să-şi întrerupă activitatea, luându-şi concediu pentru un an, apoi se
pensionează. Disciplinele predate de acesta au fost atribuite altor profesori282.
279
Numirea lui Nicolae Mihulin era susţinută şi de unii oameni politici. Astfel, printr-o
epistolaă din 24 august 1902, Mihai Veliciu, propunea lui Roman Ciorogariu numirea lui N.
Mihulin şi nu cea a lui Alexandru Mihuţa de la Timişoara, un favorit al arhimandritului Augustin
Hamsea. Cf. Lucian Petraş, Mihai Veliciu (1846-1921). Studiu şi documente, Arad, 2011, doc. 23,
pp. 126-127.
280
Aradului, ţinute în şedinţa ordinară din anul 1909, Arad, 1909, p. 81.
281
A. N. D. J. Arad, Fond Episcopia ortodoxă română Arad, Acte şcolare grupa IV, dosar
265/1904, f. 1.
282
Aradului, ţinute în sesiunea ordinară a anului 1909, p. 112.
O altă pierdere este cea aprofesorului dr. Ioan Petranu, care, în 4/17 ianuarie
1904, a trecut la cele veşnice283.
În locul profesorului Teodor Ceontea, în urma concursului publicat de
Consistoriul eparhial în şedinţa din 23 noiembrie/6 decembrie 1906284, la
catedra de Ştiinţele matematice şi fizice, odată cu începutul anului şcolar 1906-
1907, este numit, ca profesor suplinitor, AUREL BRATU (1818-1911), până
atunci profesor la Liceul „Avram Iancu” din Brad. Noul numit profesor, introdus
la catedră în 28 august/10 septembrie 1906, funcţionează doar câteva săptămâni,
în 10/23 noiembrie 1906, din cauza unei boli este silit să-şi întrerupă activitatea.
Postul rămâne în supravegherea profesorului dr. Petru Pipoş, substituit printr-un
student de la secţia teologică, PETRU FLEŞERIU, iar din 21 februarie/6 martie
1907 prin candidatul de profesor SAMSON CRIŞCIU (1880-?). Desenul şi
Caligrafia n-a avut profesor titular, ci au fost încadrate la catedra de Matematică
şi Fizică. Directorul R. Ciorogariu propunea Consistoriului eparhial să aleagă un
profesor capabil pentru cele două discipline. În astfel de împrejurări, Institutul a
avut de suferit mult impunându-se datoria a numi profesori calificaţi „ca să
suplinească locurile trecutului şi să pună baza viitorului”. Nici pentru
Gimnastică nu era profesor calificat285. În cele din urmă, începând cu anul şcolar
1907-1908, în locul profesorului S. Crişciu, pentru catedra de Matematică şi
Fizică este numit profesorul VASILE MICULA (1881-1915)286. Pentru
definitivarea pe post, Consistoriul eparhial îi cerea să-şi „facă examenul
pedagogic”, şi să obţină diploma de profesor, precum prevedea „&-ul 122 p. 10
din Statutul Organic”287.
Catedra de Limba şi literatura română, este suplinită de referentul
Senatului şcolar de la Consistoriul diecezan arădean288, SEVER SECULA (1869-
1912). Ocupă catedra la 3/16 februarie 1904. Din anul şcolar 1904-1905 este
absolvit de serviciul de la Consistor, considerându-se că astfel, se poate ocupa
mai mult de catedra de la Institut. Din păcate, aici a funcţionat numai până la
283
P. Vesa, Clerici cărturari arădeni, p.238.
284
“Bis. şi Şc.”, anul XXX, nr. 48, 26 noiembrie/9 decembrie 1906, p. 1.
285
A. N. D. J. Arad, fond citat, Acte şcolare, grupa IV, dosar 91/1907, f. 1-5.
286
[Redacţia], Prof. Vasile Micula, în “Bis. şi Şc.”, anul XXXIX, nr. 34, 23 august/5
septembrie 1915, pp. 248-249; [Idem], Cronica, în “Bis. şi Şc.”, anul XXXIX, nr. 35, 30
august/12 septembrie 1915, pp. 260-261.
287
Aradului, ţinute în şedinţa ordinară din anul 1909, pp. 81-82.
288
În postul de la Consistoriul eparhial a fost numit la 1 februarie st. n. 1902. Cf. “Bis. şi
Şc.”, anul XXVI, nr. 2, 13/26 ianuarie 1902, p. 23.
sfârşitul anului şcolar 1907-1908, când, anumite împrejurări nefericite pentru el,
îl obligă să plece de la catedră şi să ocupe alte funcţii289. În 13/25 august 1908,
în locul său este numit profesorul AVRAM SĂDEAN (1880-1914), cu condiţia că
va fi declarat titular, pentru Limba română şi germană, „dacă face examenul
pedagogic”, obţinând diploma de profersor, susţinându-şi şi examenul de
„calificaţiune prescrisă în &-ul 122 p. 10 din Statutul Organic”, iar Consistoriul
eparhial „după un an de probă nu va avea nici o obiecţiune în contra lui”290.
Tot în 13/25 august 1908 a fost numit, pentru catedra de Limba şi
literatura maghiară, Istorie şi Constituţie, pe profesorul CONSTANTIN
SULICĂ, însă acesta nu-şi ocupă postul, iar Consistoriul îl numeşte pe
profesorul CORNEL SÂNJOAN. Nici acesta nu stă mult, pentru că se transferă
la Preparandia din Caransebeş, locul său fiind ocupat de studentul în Filozofie
SILVIU BEŞAN (1885-1911), care, după absolvirea studiilor şi obţinerea
diplomei de profesor este numit definitiv.
În vara anul 1911, profesorul Vasile Micula părăseşte Institutul şi se
transferă la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov, locul său este luat de
GHEORGHE BORANCIU, care, după numai câteva săptămâni, este numit la o
catedră de la şcoala secundară maghiară. Revine ca profesor suplinitor SAMSON
CRIŞCIU care funcţionează în această calitate până la sfârşitul anului şcolar
1912-1913, iar din anul şcolar 1913-1914, în urma unui concurs este numit
MIHAI NOVAc, originar de la Şona (Făgăraş), „de religiune greco catolică, dar
îmi scrie că ar trece cu plăcere la noi, numai să ajungă la români”, menţiona lui
Roman Ciorogariu, în 9 iulie 1913 profesorul Silviu Beşan din Brad291.
La sfârşitul anului şcolar 1912-1913 profesorul dr. Petru Pipoş, din
cauza unei boli, este nevoit să se retragă de la catedra Institutului, iar odată cu
începutul anului şcolar 1913-1914, catedra este preluată de profesorul SABIN
EVUŢIAN (1889-1977) de la Institutul teologic-pedagogic din Caransebeş.
Izbucnind primul război mondial în 1914, Institutul a avut de suferit
multe lipsuri şi neajunsuri. Profesorul Avram Sădean este concentrat şi trimis
pe front, unde, în 18 octombrie 1914, este împuşcat pe câmpul de luptă. Au
mai fost şi alte cadre didactice concentrate pe front, însă, datorită intervenţiei
episcopului Ioan Papp, aceştia au rămas în continuare la catedrele Institutului.
Din anul şcolar 1915-1916, rămâne vacantă şi catedra de Matematică şi Fizică,
289
P. Vesa, op. cit., p. 267.
290
Aradului, ţinute în şedinţa ordinară din anul 1909, p. 82.
291
A. N. D. J. Arad, Fond Roman Ciorogariu, dosar 2, f. 144-145.
profesorul Mihai Novac, după ce a petrecut vacanţa în comuna natală, se

refugieză în România unde a militat pentru înfăptuirea unităţii naţionale.
După 14/27 august 1916 când România a declarat război Austro-Ungariei,
deoarece trupele româneşti au intrat în Transilvania şi au ocupat părţile sale
sudice, la ordinul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice din Budapesta,
profesorii Victor Păcală, Silviu Dragomir, Ascaniu Crişan şi elevii de la secţia
pedagogică a Institutului teologic-pedagogic din Sibiu au fost mutaţi la Arad,
urmând să funcţioneze în cadrul Institutului pedagogic-teologic de aici292.
La catedra de Matematică şi fizică rămasă vacantă prin plecarea lui M.
Novac, până în 14/27 martie 1917 a funcţionat profesorul ASCANIU CRIŞAN,
care pleacă din Arad, locul său fiind luat de profesorul VICTOR STANCIU, pe
atunci director al Şcolii civile de Fete. Tot în acest an şcolar, 1917-1918, se
ocupă şi catedra de Limba şi literatura română prin numirea studentului în
Filozofie DAMASCHIN IOANOVICI, iar din anul şcolar următor, 1918-1919,
profesorul NICOLAE IRIMIE este numit la catedra de Desen, Caligrafie şi
Lucru manual. Profesor de Igienă şi medic al Institutului, prin renunţarea
medicului dr. Aurel Demian, este numit dr. ADAM IANCU. La catedra de
Matematică şi fizică este ales candidatul de profesor TEODOR NEŞ, care însă
nu-şi ocupă postul, catedra fiind suplinită de studentul în filozofie ATANASIE
POPA. Profesorul Damaschin Ioanovici, la sfârşitul trimestrului I al anului
şcolar 1918-1919 îşi încetează activitatea, locul său fiind luat de revizorul
şcolar eparhial ROMUL FRATEŞ.
După separarea secţiei pedagogice de cea teologică şi înfiinţarea Şcolii
normale greco-ortodoxă română, în rândul personalul lui didactic se întâmplă
mai multe schimbări. Unii profesori pleacă în învăţământul de stat, alţii sunt
numiţi în locul lor. Chiar dacă s-a produs separarea celor două secţii, profesorul
dr. Teodor Botiş, rămâne pe mai departe şi director al şcolii nou înfiinţate.
În cele peste patru decenii, catedrele secţiei pedagogice au fost
provăzute mereu cu profesori fără o pregătire de specialitate, care se schimbau
foarte des, aproape an de an, situaţie care nu întotdeauna a adus şi rezultate
notabile în procesul educativ. Au fost însă şi profesori, cei mai mulţi, cu o
bună pregătire de specialitate reuşind să ridice la înalt nivel gradul de pregătire
educativă şi de specialitate a elevilor preparanzi.
292
M. Păcurariu,, Două sute de ani de învăţământ teologic la Sibiu, p. 115; Vezi şi:
“Anuarul Institutului Pedagogic-Teologic ortodox român din Arad (anul întemeierii 1812). Anul
şcolar 1916-1917, red. R. Ciorogariu, Arad, 1917, pp. 43-44; M. Păcurariu, Cărturari sibieni de
altădată, Cluj-Napoca, 2002, p. 422.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe lângă disciplinele
principale de studiu se pune accent tot mai mult pe direcţia practică a
procesului educativ. Din punct de vedere pedagogic se urmărea formarea
abilităţilor practice necesare activităţii educative desfăşurate de învăţători în
şcoala poporală. Elevii Preparandiei asistau la lecţiile învăţătorului de la şcoala
din cartierul Pârneava, unde erau familiarizaţi cu tehnica predării.
Atunci când cele două şcoli, teologică şi pedagogică, au fuzionat, la
Preparandie era în vigoare un plan de învăţământ încă de la începutul anului
şcolar 1857-1858, având următoarea structură293:
Obiectul de Ore săptămânal Ore săptămânal Predă
învăţământ Anul I Anul II
1. Istoria biblică 3 3 Ioan Rusu
2. Cântare şi tipic 6 6 Ioan Rusu
3. Pedagogia 2 - Alexandru Gavra
4. Aritmetica 3 3 Alexandru Gavra
5. Limba maghiară 1 1 Alexandru Gavra
6. Economia 1 1 Alexandru Gavra
7. Limba română 4 3 Atanasie Şandor
8. Limba germană 2 2 Atanasie Şandor
9. Caligrafia 1 1 Atanasie Şandor
10. Desenul şi 1 1 Atanasie Şandor
geometria
11. Limba sârbă - 1 Ioan Rusu
12. Metodica - 2 Alexandru Gavra
13. Istoria Imperiului - 1 Alexandru Gavra
austriac
Total 24 25
Analizând planul de învăţământ din 1857-1858, se poate vedea că

obiectele de învăţământ religios aveau un rol preponderent în comparaţie cu
celelalte obiecte. În cei doi ani de învăţământ, pentru studiul Religiei şi al
Tipicului bisericesc erau destinate 18 din cele 49 ore săptămânale, adică 36,73
%. Pentru studiul Matematicii şi al Economiei, în ambii ani de învăţământ se
prevăzuse un număr redus de ore: 10 (20,40 %). Pentru studiul Limbii române
erau destinate 4 ore în anul I şi 3 ore în anul al II-lea.
293
V. Popeangă, Ed. I. Găvănescu, V. Ţârcovnicu, Preparandia din Arad, pp. 118-119.
Potrivit noii organizări a învăţământului prin legea din 1868 şi prin

Regulamentul pentru organizarea provizorie a învăţământului din Mitropolia
ortodoxă-română din Ungaria şi Transilvania (Sibiu, 1870), planurile de
învăţământ, atât ale şcolilor poporale cât şi ale preparandiei, capătă o structură
nouă prin introducerea unor obiecte noi. Astfel, în planul de învăţământ al
Preparandiei se introduc obiecte noi ca: 1. Geografia ţării şi cea generală; 2.
Fizica; 3. Istoria ţării şi cea universală; 4. Ştiinţele naturii; 5. Constituţia ţării
şi organizarea Bisericii; 6. Gimnastica. Perioada de şcolarizare rămâne tot la 2
ani, iar numărul cadrelor didactice tot la 3294.
Odată cu începutul anul şcolar 1876-1877 cursurile secţiei pedagogice se
înmulţesc la 3 ani de studii, făcând posibilă introducerea unor obiecte noi în
planul de învăţământ. Se introduc cursuri de horticultură, legumicultură,
viticultură şi îngrijirii animalelor. Se orgnizează şi o grădină cu caracter
experimental şi se introduce iniţierea elevilor şi în domeniul stupăritului.
Pregătirea viitorilor elevi în domeniul ştiinţelor naturii a fost completată prin
introducerea în planul de învăţământ a studiului Igienei şi Chimiei, iar în 1877
este introdus un obiect nou, Industria casnică, în cadrul căreia se urmărea
formarea deprinderilor practice ale elevilor, la legătorie de cărţi, executarea
împletiturilor din paie şi nuiele şi confecţionarea unor obiecte de uz casnic.
Şcoala a dispus şi de un atelier de lucru295.
În 1882, durata cursurilor a fost mărită de la 3 la 4 ani. Şcoala a fost
reorganizată în conformitate cu cerinţele pedagogice numai în 1894, după ce, în
1892, sub îndrumarea profesorului dr. Petru Pipoş, se pun bazele şcolii de
aplicaţie. Dorinţa de a dezvolta secţia pedagogică la nivelul celor similare din
ţară, determină autoritatea diecezană să ia măsurile necesare. Disciplinele de
învăţământ se înmulţesc, astfel că în cei trei ani de studii elevi sunt tot mai
împovăraţi cu multe ore de studii. Pentru înlăturarea acestor neajunsuri, Sinodul
eparhial din 1894, cerea Consistoriului eparhial ca la sinodul următor să prezinte
un plan de organizare al Preparandiei cu patru ani de studii296.
Deschiderea cursului al IV-lea şi punerea în aplicare a unui nou plan de
învăţământ, necesita mai multe cadre didactice: patru profesori preparandiali,
un învăţător la şcoala de aplicaţie, un învăţător la cursul pregătitor, un profesor
294
T. Botiş, op. cit., p. 182; V. Popeangă, Ed. I. Găvănescu, V. Ţârcovnicu, op. cit., p. 123.
295
T. Botiş, op. cit., pp. 186-190; V. Popeangă, Ed. I. Găvănescu, V. Ţârcovnicu, op. cit.,
p. 126.
296
Aradului ţinute în sesiunea ordinară din anul 1894, Arad, 1894, concluzul 96, p. 50.
pentru Cântarea bisericească, Muzică şi Tipic, un profesor pentru Desen,

Caligrafie, Gimnastică şi Industria casnică. Aprobându-se de către
Consistoriul eparhial proiectul de organizare al Preparandiei cu patru ani de
studii, începând cu anul şcolar 1894-1895, se pune în aplicare, inaugurându-se
anul IV preparandial. În acest an au intrat elevii care au absolvit în anul şcolar
1893-1894 cursul al II-lea în anul al III-lea, cei care au absolvit cu succes
cursul I, în anul al II-lea, cei slabi din cursul I al anului trecut şi dintre noii
veniţi cu 3-4 clase secundare, iar în cursul I absolvenţii cursului pregătitor şi
dintre elevii noi, cei cu 1-2 clase ale şcolilor secundare. Odată cu introducerea
anului IV, este instituită o nouă catedră, a patra, pentru Istorie, Constituţie şi
Limba germană. La aceste discipline se prevede, doar pentru o scurtă perioadă
şi Ştiinţele naturale.
Era necesară şi o împărţire a materialului de studiu pentru cei patru ani şi
să se întocmească un nou plan de învăţământ, întregit cu studiul unei noi
discipline, Limba română. Nou plan de învăţământ primeşte o formă definitivă
în şedinţa din 8/21 octombrie 1903 a Congresului Naţional Bisericesc şi
cuprindea următoarele discipline297:
Nr. Obiectul de învăţământ I II III IV Suma orelor de
crt. peste săptămână
1. Religia 2 2 2 2 8
2. Ştiinţe pedagogice 2 3 4 4 13
3. Practica pedagogică - - 2 6 8
4. Limba şi literatura română 2 3 2 2 9
5. Limba şi literaturtă maghiară 3 3 3 3 12
6. Limba germană 1 1 1 1 4
7. Aritmetica, Algebra, Geometria 3 3 3 1 10
8. Geografia 2 2 2 - 6
9. Istoria patriei şi universală 3 3 2 - 8
10. Constituţia patriei, a bisericii gr. or.- - - - 2 2
române şi contabilitatea bisericii
11. Ştiinţele naturale şi chimia 2 2 2 - 6
12. Fizica - - 2 2 4
13. Economia 1 1 1 1 4
14. Igiena 1 2 - - 3
15. Tipic şi cântare bisericească 3 3 3 3 12
16. Muzică vocală şi instrumentală 4 3 3 3 13
17. Caligrafia 1 1 - - 2
297
T. Botiş, op. cit., pp. 198-199; V. Popeangă, Ed. I. Găvănescu, V. Ţârcovnicu, op. cit.,
pp. 126-127.
18. Desenul 2 2 2 - 6
19. Gimnastica 2 2 2 2 8
TOTAL ore 34 36 36 32 138
Din analiza datelor cuprinse în planul de învăţământ, reiese că, în cei 4

ani de studii, disciplinele umaniste au o pondere 62 ore pe săptămână, adică
44,92 %, pe când cele religioase doar 20 de ore pe săptămână, adică 14,49 %.
În anul şcolar 1915-1916, pe lângă cele deja existente, se introduc
discipline noi, iar planul de învăţământ avea următoarea structură298:
Nr. Obiectul de învăţământ I II III IV Suma orelor de peste
crt. săptămână
1. Religia 2 2 2 2 8
2. Somatologia 2 - - - 2
3. Psiholohia şi pedagogia - 3 - - 3
4. Didactica şi metodica - - 3 - 3
5. Practica pedagogică - - 2 4 6
6. Istoria pedagogiei - - - 2 2
7. Limba română 3 3 3 3 12
8. Limba maghiară 4 4 3 3 14
9. Limba germană 2 2 2 2 8
10. Istoria universală 3 3 - - 6
11. Istoria Ungariei - - 2 - 2
12. Constituţia - - - 2 2
13. Geografia 2 2 2 - 6
14. Matematica 3 3 2 3 11
15. Biologia 3 3 - - 6
16. Fizica - - 2 3 5
17. Mineralogia şi chimia - - 4 - 4
18. Igiena - - - 2 2
19. Desen 2 2 1 1 6
20. Caligrafie 1 1 - - 2
21. Cântare bisericească 2 2 2 2 8
22. Tipic 1 1 1 1 4
23. Muzica instrumentală 1 1 1 1 4
24. Lucrul manual 2 2 2 2 8
25. Gimnastica 2 2 2 2 8
26. Economia 1 1 1 1 4
27. Muzica vocală 1 1 1 1 4
TOTAL ore 37 38 38 37 150
298
V. Popeangă, Ed. I. Găvănescu, V. Ţârcovnicu, op. cit., pp 131-132.
Comparând ponderea acordată obiectelor de specialitate în planurile de

învăţământ din 1903 şi 1915 se constată o descreştere a numărului de ore
destinat studiului Pedagogiei şi Psihologiei. În schimb, creşte numărul de ore
prevăzut în plan pentru studiul ştiinţelor exacte. Pentru studiul disciplinelor
umaniste se acordă un număr sporit de ore, 86 din 150 de ore prevăzute în
1915 în plan în cei 4 ani de învăţământ, adică 57,33 %. În planul de
învăţământ din 1915, pentru studiul religiei se repartizează 13,33 % din
numărul total de ore, în timp ce pentru studiul Pedagogiei şi al Metodicii
numai 10,67 %. Din analiza celor două planuri de învăţământ, se poate
observa importanţa mare acordată studiuluii disciplinelor umaniste.
Condiţiile socio-politice în care Institutul pedagogic-teologic şi-a
desfăşurat activitatea în primele două decenii ale secolului al XX-lea au
determinat consiliul profesoral să acţioneze statornic pentru perfecţionarea
actului predării limbii române şi pentru formarea deprinderilor didactice ale
elevilor. În lecţiile de Limba şi literatura română se studia gramatica, stilistica,
poetica şi istoria literaturii române. În special lecţiile de istoria literaturii române
facilitau formarea unei viziuni unitare asupra culturii române. La pedagogice,
profesorul dr. Petru Pipoş a considerat că şcoala de aplicaţie e chemată să fie o
şcoală model pentru viitorii învăţători. Consiliul profesoral al secţiei pedagogice
a definitivat în toamna anului 1915 documentul intitulat: Normativ pentru
organizarea învăţământului practic în Şcoala normală (Institutul pedagogic) gr.
or. român din Arad299, care a oglindit experimentările şi generalizările făcute în
şcoala de aplicaţie. În timpul războiului mondial profesorii şcolii au făcut
eforturi deosebite pentru a asigura buna pregătire a elevilor în condiţiile vitrege
create de conflict şi de contopirea vremelnică a şcolii cu Institutul pedagogic din
Sibiu, nevoit de faptul că acest oraş a intrat în zona operaţiunilor militare să-şi
desfăşoare activitatea la Arad300.
Imediat după fuziunea celor două şcoli, profesorii au desfăşurat o
activitate bogată şi pe tărâmul literaturii didactice. Cărţile de şcoală ce le-au
scris şi publicat profesorii dr. Lazăr Petrovici, Teodor Ceontea, dr. Petru Pipoş,
dr. Ioan Petranu, umpleau un gol adânc, nu numai în şcoala pedagogică
arădeană, ci în întregul învăţământ românesc.
299
Publicat în “Anuarul Institutului pedagogic-teologic ortodox român din Arad, anul
şcolar 1915-1916”, Arad, 1916.
300
V. Popeangă, Studii despre Preparandia din Arad, Arad, 2011, p. 78
După mărirea numărului de ani, de la 3 la 4, pregătirea pedagogică a

viitorilor învăţători se intensifică. Se renunţă la vechile manuscrise de
pedagogie, în locul lor profesorii secţiei pedagogice elaborează noi manuale
şcolare. Profesorul Lazăr Petrovici publică Compendiu de pedagogie (Arad,
1880), ce se distinge prin accentele moderne şi umaniste ale conţinutului301.
Pentru pregătirea viitorilor învăţători, profesorul dr. Petru Pipoş a alcătuit
mai multe manuale şcolare: Didactica (Arad, 1867, ediţia a V-a, Arad, 1909),
Metodica şcoalei poporale (Orăştie, 1889, ediţia a II-a, Arad, 1895)302, Istoria
pedagogiei (Arad, 1892), Psihologia (1896) şi Pedagogia pentru preparandii
(1900), apărute în mai multe ediţii. Ele au fost cunoscute şi peste Carpaţi, de
unde i-a venit autorului solicitarea pentru ocuparea unei catedre universitare303.
Contribuţia profesorilor şcolii la îmbogăţirea literaturii didactice
româneşti din Transilvania devine mai însemnată prin apariţia manualelor
elaborate de Teodor Ceontea: Compendiu de geografie universală (Arad, 1880)
şi Aritmetica generală şi specială (Arad, 1884); Gheorghe Vuia, profesorul de
igienă publică Higiena poporală cu privire la săteanul român (Arad, 1884) prin
care a atras atenţia asupra necesităţii pregătirii poporului pentru menţinerea
sănătăţii prin cumpătare, îngrijire, muncă raţională şi economie chibzuită.
Profesorul Ioan Petranu a impulsionat studiul limbii române în anii
1893-1904. Manualele sale: Gramatica română pentru învăţământul
secundar, partea I, Etimologia (1896), Gramatica română, partea a II-a,
Sintaxa (1897), Gramatica română pentru şcolile primare, partea I pentru
clasa a III-a (1901), Gramatica română pentru şcolile primare, partea a II-a,
pentru clasa a IV-a (1900), constituie un curs complet de gramatică, care avea
ca obiectiv de a învăţa pe elevi să vorbească şi să scrie corect româneşte. Ioan
Petranu prin manualele sale de gramatică a îmbogăţit literatura didactică, în ele
analizând, din punct de vedere gramatical numeroase ziceri şi proverbe,
punând în lumină şi valoarea lor educativă304. Cu timpul, şi la celelalte catedre
se renunţă la manualele manuscrise, fiind înlocuite, succsiv, de cele tipărite305.
301
Idem, Eparhia Aradului în perioada instituţionalizării culturii naţionale 1807-1948,
Arad, 2006, pp. 54-55.
302
În Sinodul eparhial din 1890, Consistoriul eparhial propune premierea lucrărilor
Didactica şi Metodica profesorului dr. Petru Pipoş. Cf. Protocolul despre şedinţele Sinodului
eparhial din diecesa română greco-orientală a Aradului ţinute în sesiunea ordinară din anul
1890, Arad, 1890, Concluzul 23, p. 10.
303
V. Popeangă, Ed. I. Găvănescu, V. Ţârcovnicu, op. cit., pp 177-178.
304
P. Vesa, op. cit., pp. 234-235.
305
1. La studiul Religiei erau folosite manualele: Dr. Petru Barbu, Istoria

sfântă a Vechiului Testament (Caransebeş, 1898), Istoria Sfântă a Noului
Testament (Caransebeş, 1898), Istoria bisericească (ediţia a II-a, Caransebeş,
1900) şi Elemente de Catehetică sau Metodica religiunii (Caransebeş, 1907);
Dr. Ilarion Puşcariu, Istoria bisericească (Sibiu, 1893); Simeon Popescu,
Catehism.
2. La studiul Limbii şi literaturii române, pe lângă manualele lui Ioan
Petranu au mai fost folosite: Nicolae Bogdan, Gramatica limbii române; Virgil
Oniţiu, Carte de citire; Ioan Lazariciu, Istoria literaturii române; Ioan Fekete
Negruţiu, Stilistică; Enea Hodoş, Manual de istoria literaturii române
(Caransebeş, 1893, ed. a II-a, Caransebeş, 1896) şi Elemente de stilistică şi
poetică (Caransebeş, 1901).
3. Pentru studiul Limbii maghiare amintim câteva dintre manualele
folosite: Iosif Goldiş, Gramatica limbii maghiare; Dr. Ioan Crişan, Carte de
citire maghiară. Gönczi János, Abecedarul; Gáspár János, Cartea de citire.
4. Pentru Limba germană amintim: S. Nestor, N. Popescu, Manual de
gramatica germană; Dr. Constantin Lacea, Limba germană (a apărut în 1904
şi 1906).
5. Pentru studiul Istoriei amintim: Dr. Gheorghe Popa, Istoria
universală; Vasile Goldiş, Istoria universală; Mangold – Goldiş, Istoria
Ungariei.
6. Pentru studiul Matematicii: Beke M. – A. Ciortea, Aritmetica pentru
şcolile medii; Petru Cupcea, Geometrie; V. Gr. Borgovan, Elemente de
geometrie.
7. Pentru studiul disciplinei Istoria naturală: Dr. Pavel Vasici, Istoria
naturală; Ioan Nădejde, Elemente de botanică; dr. Ambrozie Chieţianu,
Botanica.
8. Pentru studiul disciplinei Fizică: Petru Poni, Elemente de Fizică; T.
Liviu Blaga, Fizica, Petru Tămăian, Manual de Fizică.
9. Pentru studiul disciplinei Economie: P. S. Aurelian, Manual de
agricultură; Nicolae Avram, Despre legume; Ştefan Pop, Manual de Economie
rurală sau agricultură (Blaj, 1881).
10. Pentru studiul Constituţiei patriei era folosit manualul lui Ioan
Fekete Negruţiu, Constituţia patriei.
11. Pentru Tipic era folosit Manual de tipicul Bisericii Ortodoxe
Orientale datorat lui Iuliu Iosif Olariu (Caransebeş, 1897)306.
306
Au mai apărut încă două ediţii.
Tipărite cu mari greutăţi financiare, cu timpul, manualele se învecheau,

iar prelucrarea lor, conform planurilor noi de învăţământ şi tipărirea în noi
ediţii, întâmpina greutăţi. În această situaţie se cere, prin comisarul Iosif
Siegescu, ajutor de la stat pentru tipărirea sau retipărirea unor manuale noi. Cu
ajutor de la stat traduce şi tipăreşte o serie de manuale profesorul Nicolae
Mihulin: Geografia fizică şi Matematică, Geografia Ungariei şi Geografia
universală, traduceri după dr. Némethy Kéroly, „mai nou, Constituţia patriei,
după dr. Csiki Kálmán”, toate „traduceri într-o limbă mult criticată”307.
Directorul Roman Ciorogariu, într-o adresă din 1/14 noiembrie 1913 către
Consistoriul eparhial arădean, se arăta preocupat de manualele şcolare. Conform
& 22 din Regulamentul Institutului pedagogic-teologic, fiecare cadru didactic
avea obligaţia de a folosi manuale aprobate de autoritatea bisericească „şi a
anunţa pe calea direcţiunei la venerabilul consistor manualul ales pentru
prelegeri, în caz dacă e manuscris, a-l aşterne venerabilului consistor”. Problema
manualelor devenise foarte acută, aşa încât şecţia şcolară a Asociaţiunii din
Sibiu, în 1/14 iulie 1913 a luat unele hotărâri în această privinţă. În primul rând,
se propunea ca profesorii să „lucreze în comun manualele”, apoi să fie trimise
secţiei şcolare a Asociaţiunii, „care le va cenzura printr-un profesor de
specialitate”, după care, „să fie cărţile suşternute forurilor spre aprobare”. În al
doilea rând, se propunea să nu mai fie admise traduceri de manuale din limbi
străine „ci să se lucreze manualele şcolare originale, ori în cazul cel mai rău, să
se prelucre manualele străine, în conformitate cu trebuinţele noastre speciale”.
Se căuta să se evite introducerea în preparandii a manualelor tendenţioase şi „în
traducerea rea românească”. În opinia lui R. Ciorogariu, o parte din vina pentru
situaţia manualelor şcolare o aveau autorităţile ecleziastice care nu s-au îngrijit
de finanţarea editării manualelor, „ca să dea profesorilor posibilitatea de a-şi
edita manualele originale, conformate trebuinţelor noastre”. Propunea o mai
mare implicare a autorităţilor ecleziastice în privinţa susţinerii financiare a
editării manualelor şcolare308.
IV. 3. 4. Şcoala de aplicaţie
În anul 1892 Sinodul eparhial arădan decretează înfiinţarea unei şcoli de
aplicaţie pe lângă Institutul pedagogic-teologic şi deschiderea cursurilor
307
dosar 38/1906, f. 5-6.
308
Ibidem.
începând cu anul şcolar 1892-1893309. Cursurile au fost inaugurate în 28

septembrie/10 octombrie 1892310 şi s-au ţinut în edificiul Institutului
pedagogic-teologic, de unde, odată cu începutul anului şcolar 1904-1905,
cursurile se mută în alumneul nou. La început cu 3 clase, şcoala era condusă
de profesorul dr. Petru Pipoş, iar din 8 ianuarie 1893 este numit învăţătorul
ROMUL VĂŢIAN, absolvent al secţiei pedagogice (1886), apoi a secţiei
teologice (1892) de la Institutul pedagogic-teologic din Arad.
Cu timpul, şcoala de aplicaţie se transformă într-o şcoală primară cu 6
clase. La 1 aprilie 1894, Romul Văţian renunţă la catedră fiind înlocuit de
învăţătorul GHEORGHE STAN care a funcţionat până la sfârşitul anului şcolar
1896-1897.
În anii 1897-1901, funcţionează învăţătorul IOSIF TISU311, care, în vara
anului 1899 este instituit în mod definitiv. În anii şcolari 1901-1902 şi 1902-
1903, îl întâlnim pe învăţătorul TRAIAN GIVULESCU312, urmat în anii şcolari
1903-1904 şi 1904-1905 de învăţătorul IOAN MARTA, proaspăt absolvent al
secţiei padagogice a Institutului arădean313. Au urmat învăţătorii IOAN
ARDELEAN (1905-1910)314 şi PETRU HEREŢ (1910-1911)315.
Desele schimbări de învăţători, duce la o scădere considerabilă a
numărului de elevi. În anul şcolar 1911-1912, şcoala avea doar 14 elevi în 6
clase, din 50-60 câţi a avut înainte. În această situaţie, se impunea numirea
unui învăţător stabil cu un salar corespunzător pentru a nu mai fi silit să
presteze şi alte servicii în afară de şcoală. Din anul şcolar 1911-1912 este
numit definitiv învăţătorul IOAN ARDELEAN, care, pe timpul cât a fost
concentrat şi trimis pe front, a fost suplinit, în semestrul I al anului şcolar
309
Aradului ţinute în sesiunea ordinară din anul 1892, Arad, 1892, concluzul 127, p. 63.
310
Amănunte la: T. Botiş, op. cit., pp. 93-96; V. Popeangă, Ed. I. Găvănescu, V.
Ţârcovnicu, op. cit., pp. 150-154.
311
Iosif Tisu, născut în Ţebea (judeţul Hunedoara), a absolvit secţia pedagogică a
Institutului pedagogic-teologic în anul şcolar 1895-1896.
312
Traian Givulescu, născut în Toc (judeţul Arad), a absolvit secţia pedagogică a
Institutului pedagogic-teologic în anul şcolar 1895-1896.
313
Ioan Marta, născut în Şepreuş (judeţul Arad), a absolvit secţia pedagogică a Institutului
pedagogic-teologic în anul şcolar 1902-1903.
314
Ioan Ardelean, originar din Pecica, a absolvit cursurile Preparandiei din Arad, învăţător
în satul natal, elev fiindu-i şi Roman Ciorogariu. Cf. Anton Ilica, Istoricul Preparandiei din Arad,
Cluj-Napoca, 2012, p. 306.
315
Petru Hereţ, născut în Şiria (judeţul Arad), a absolvit secţia pedagogică a Institutului
1914-1915, prin absolventul de Teologie şi fost prefect seminarial IOAN

NEACŞA, în semestrul al II-lea, prin elevul de clasa a IV-a, TRAIAN VESA316,
iar în anul şcolar 1915-1916 prin absolventul de Teologie şi Preparandie
CORNEL GIVULESCU317.
Învăţătorul IOAN ARDELEAN reîntors de pe front şi eliberat din
serviciul militar, începând cu anul şcolar 1916-1917 îşi reia postul de învăţător
la şcoala de aplicaţie. A funcţionat până în 29 ianuarie/11 februarie 1918,
când, renunţând părăseşte Institutul, locul său fiind luat, până la sfârşitul anului
şcolar 1917-1918, de către învăţătorul IOAN SIMU. În anul şcolar următor,
1918-1918, din lipsă de spaţiu, şcoala nu funcţionează, instrucţia practică a
elevilor a avut loc în şcoala primară centrală condusă de învăţătorul-director
IOSIF MOLDOVAN (1863-1940)318.
Nici în anul şcolar 1919-1920, şcoala de aplicaţie nu a funcţionat. În
această situaţie, conducerea Institutului pedagogic-teologic a cerut ca elevii de
la secţia pedagogică să poată efectua practica pedagogică în şcoala primară de
stat din Mureşel (Zsigmondház), condusă de învăţătorul SIMEON ALBU.
Odată cu începutul anului şcolar 1920-921, Consistoriul eparhial
arădean numeşte pe învăţătoarea ANA LIVIA CORNEA, definitivată pe post în
15/28 septembrie 1921. În urma acestei numiri, şcoala de aplicaţie a început să
funcţioneze din nou cu 4 clase, în edificiul Institutului pedagogic-teologic.
IV. 4. DISCIPLINA
După reînfiinţarea vechii Mitropolii ortodoxe a Transilvaniei (1864),

educaţia tinerilor teologi şi preparanzi se impunea să se facă dintr-o altă
perspectivă, care să dea şi mai bune rezultate pentru tinerii aspiranţi la treapta
clericală sau la cea de învăţător. Episcopul Ioan Meţianu, încă de la începutul
arhipăstoririi sale se arată nemulţumit de anumite scăderi „şi chiar regres pe
calea dezvoltării la poporul şi preoţimea noastră [...]. Nu pot şi nu se cuvine să
ascund de fel că cauza unor asemenea rele par a fi şi unii dintre preoţii noştri,
cari în loc să stârpească, înaintează răul, precum de altă parte alţii prin aceea
strică turmei lui Hristos, că nu au zel religios, nu cercetează biserica regulat şi
nu împlinesc serviciul divin cuviincios, nici din gura lor nu se prea aude
316
Vesa Traian, născut în Pecica (judeţul Arad), a absolvit secţia pedagogică a Institutului
317
318
Despre el vezi: Virgiliu Bradin, Iosif Moldovan (1863-1940), santinela învăţământului
românesc din ţinutul Aradului (Contribuţie monografică), Arad, 2009.
cuvântul lui Dumnezeu, iar la împlinirea funcţiunilor religioase înfăţişează mai

mult un mechanism sec, fără simţ de pietate, decât pe adevăratul preot al lui
Dumnezeu, cucernic şi pătruns de sfinţenia chemării sale !” Episcopul era
conştient că numai prin imprimarea unei educaţii şi disciplină însuşită în
Institut, preoţii şi învăţătorii se putea izola de influenţele mediului social străin
„şi ţinuţi sub control şi disciplină, li se putea mai cu succes forma caracterul şi
vocaţiunea preoţească”. Pentru dobândirea acestui calităţilor de viitor slujitor
al Sfântului Altar, episcopul îndruma profesorii să ia măsurile cele mai
serioase pentru educaţia morală a elevilor319.
După fuziunea Preparandiei cu Institutul Teologic, odată cu începutul
anului şcolar 1876-1877, şi înfiinţarea internatelor diecezane pentru elevii
celor două secţii, disciplina şcolară s-a uniformizat pentru ambele secţii.
Educaţia religios-morală a elevilor urma acelaşi curs pentru perfecţionarea
vieţii de internat. În anul şcolar 1877-1878 se introduc noi regulamente pentru
disciplina din Institut. Profesorul Vasile Mangra, pe când funcţiona ca director,
în anii şcolari 1881-1882 şi 1882-1883 impunea cu rigurozitate disciplina în
Institut, aplicând cele mai aspre măsuri elevilor indisciplinaţi, care nu se
puteau acomoda cu regulamentele şcolare impuse de conducere sau
Consistoriul eparhial. Măsurile luate pentru indisciplina unor teologi, veneau
ca urmare a unei hotărâri a episcopului Ioan Meţianu care se arăta îngrijorat de
faptul că unii elevi începeau să se înstrăineze de mediul ecleziastic.
La sfârşitul anului 1882, se înregistrează mai multe acte de indisciplină a
elevilor Institutului, încălcând regulamentele de disciplină impuse de
autoritatea superioară ecleziastică şi de conducerea Institutului. Se
înregistrează sustragerea de la ore a unor elevi, acumulând multe absenţe
nemotivate, luarea unor împrumuturi de la diferite persoane din oraş,
consumul de alcool în diferite ospătării din oraş. Directorul de atunci, Vasile
Mangra, nu putea tolera actele de indisciplină, el pledând mereu pentru
menţinerea disciplinei în conformitate cu regulamentele Institutului pedagogic-
teologic. Pedepsele mergeau de la pierderea locului în căminul Institutului,
până la eliminarea de la cursuri, suspendarea pe timpul unui an şcolar sau chiar
exmatricularea din Institut320. Consiliul profesoral, pentru unii dintre elevii
indisciplinaţi cerea „să se pedepsească prin închisoare”. Sentinţa se executa în
319
Ibidem, p. 595.
320
dosar 124/1883, doc. Extras din protocolul conferinţei extraordinare ţinută în 25 noiembrie s. n.
1882 la 5 ore după amiază.
clădirea Institutului şi însemna o privare a celui în cauză de la viaţa şcolară şi

personală. După gravitatea infracţiunii, „închisoarea în şcoală”, putea fi între
12-24 ore, 48-62 ore, opt zile sau două săptămâni, putea fi împreunat, conform
unei decizii consistoriale din 1846, cu pedeapsă corporală şi oprirea de a
merge acasă la sărbătorile Naşterii sau Învierii Domnului321.
În anul şcolar 1882-1883 se propune pentru eliminate din Institut un
număr de 15 elevi. Consistoriul eparhial, îngijorat că o asemenea măsură poate
afecta pe cei doritori să urmeze cursurile Institutului, îl destituie pe Vasile
Mangra din postul de director322.
Măsurile luate de conducerea Institutului faţă de elevii indisciplinaţi au
îngrijorat pe părinţii acestora. Pedepsele au fost criticate şi de membrii
Consistoriului eparhial care propunea profesorilor „cercetarea elevilor cu duhul
blândeţii”. Cu toate critiile aduse de Consistoriu, directorul şi profesorii îşi
menţin hotărârile în ce priveşte pedepsele aplicate elevilor indisciplinaţi323. În
timpul anilor, regulamentele şcolare au fost revizuite şi completate, iar în 1894 a
fost introdus unul nou, în vigoare până la separarea celor două secţii.
Cu toată ameliorarea mijloacelor de educaţie, se observă şi anumite
scăderi şi neajunsuri. Profesorii erau învinuiţi că se ocupau prea mult cu
studiul, neglijând „buna creştere a elevilor”. Unii dintre absolvenţi intrau în
viaţă stăpâniţi de un duh al nesupunerii ajungând în conflict cu autorităţile
bisericeşti. Unii învăţători mai tineri nu voiau să recunoască starea lor de
subordonare, nu salutau pe preoţi, nu frecventau biserica, ba mai mult, existau
şi cazuri când provocau o stare de conflict între preoţi şi enoriaşi. Aceste
comportamente nu puteau fi puse întotdeauna pe lipsa educaţiei religioase din
timpul şcolarizării, ci sunt mai mult ca urmare a lipsurilor şi neajunsurilor ce
caracteriza întreaga viaţă publică şi socială a românilor, şi a stării în care
ajunsese şcoala şi întregul învăţământ românesc de la vremea aceea.
După darea în folosinţă a noii clădiri a Institutului pedagogic-teologic,
este îmbunătăţită şi disciplina şi buna rânduială în internatul Institutului şi în
321
A. N. D. J. Arad, fond citat, grupa IV, dosar 124/1883, doc. Extras din protocolul
despre congerinţa corpului profesoral de la Institutul pedagogic-teologic greco-oriental ţinută în
Arad la 30 martie 1883.
322
Între directorul Vasile Mangra şi Ioan Meţianu se naşte un conflict, care, în cele din
urmă duce la destituirea celui dintâi. Pentru amănunte vezi M. Eppel, Un mitropolit şi epoca sa.
Vasile Mangra (1850-1918), pp. 63-74.
323
A. N. D. J. Arad, fond citat, grupa IV, dosar 124/1883, doc. Extras din protocolul
despre conferinţa corpului profesoral dela Institutul pedagogic-teologic românesc greco-oriental
ţinută în Arad la 31 ianuarie vechi 1883.
alumneu, care erau asigurate de câte un „prefect de studii”. În această funcţie

erau numiţi profesori începători, de regulă absolvenţi de Teologie, iar în
alumneu profesori mai tineri, în lipsa lor puteau fi numiţi şi învăţători de la
şcoala de aplicaţie.
La alumneul vechi, în perioada cuprinsă între 1885-1922, au funcţionat
un număr de 19 „prefecţii de studii”. Au funcţionat: GHEORGHE PAPP (1885-
1888)324; profesorul de muzică NICOLAE CHICIN (1888-1892); teologul
ALEXANDRU MUCIU (1890-1892); învăţătorul DIMITRIE ROMAN (1892-
1893); IOAN PAPP (1893-1894); IULIU ŢIOLDAN (1894-1895); învăţătorul
GHEORGHE STAN (1895-1897; învăţătorul IOSIF TISU (1897-1900);
profesorul dr. TEODOR BOTIŞ (1900-1901); teologii VASILE NICORUŢĂ,
TEODOR LEUCUŢA şi SAMUIL IACOB în anul şcolar 1901-1902; învăţătorul
TRAIAN GIVULESCU (1902-1903); învăţătorul IOAN MARTA (1903-1905);
învăţătorul IOAN ARDELEAN (1905-1908); profesorul SILVIU BEŞAN (1908-
1910); teologul, mai târziu învăţător la şcoala de aplicaţie, PETRU HEREŢ
(1910-1912); teologul CORNEL MAGIER (1912-1913); profesorul MIHAI
NOVAC (1913-1914) şi OCTAVIAN DOBOŞ (1921-1922)325.
La alumneul nou, au funcţionat teologul MAXIMILIAN MICLEAN
(1896-1897); absolventul de teologie şi cancelist consistorial LUCIAN
SĂCOŞAN (1896-1897); teologul MIHAIL STOIA (1896-1898); teologul
ANTONIU PERVA (1898-1899); profesorul suplinitor de Desen şi Caligrafie;
EUGEN ZASLO (1899-1901); învăţătorul TRAIAN GIVULESCU (1901-1902);
profesorul de Muzică de la secţia pedagogică, TRIFON LUGOJAN (1902-
1903); teologul PETRU E. PAPP (1903-1905). În anii următori, până la
declanşarea primului război mondial funcţia a fost ocupată de studenţi de la
secţia teologică a Institutului326.
La internatul seminarului, ca „prefecţi de studii”, pe unii dintre ei îi
întâlnim şi la alumneul vechi, între 1885-1922, au funcţionat un număr de 21.
Aceştia au fost: dr. DIMITRIE HORVAT (1885-1888); dr. IOAN TRĂILESCU
(1885-1890); dr. TRAIAN PUTICI (1888-1889); profesorul ROMUL NESTOR
(1889-1893); absolventul teolog IOAN PAPP (1893-1894, 1896-1897);
absolventul teolog IULIU ŢIOLDAN (1894-1895); absolventul teolog IOAN
PLAŞOVIN (1895-1896); profesorul dr. GHEORGHE DRAGOMIR (1897-
324
Gheorghe Papp, originar din Pociovelişte (judeţul Bihor), absolvent al secţiei teologice
(1884), cf. T. Botiş, op. cit., pp. 367, 710.
325
326
Ibidem, p. 368.
1900); profesorul dr. IUSTIN I. SUCIU (1900-1901); absolventul teolog

CONSTANTIN MIHULIN (1901-1902); profesorul suplinitor GHEORGHE
CIUHANDU (1902-1903); profesorul IOAN COSTA (1903-1904); absolventul
teolog IOSIF TĂRĂU (1904-1905); candidatul de profesor LIVIU ALBU
(1904-1905)327; preotul duhovnic ALEXIU VESALON (1905-1911); profesorul
suplinitor dr. LAZĂR IACOB (1908-1909); studentul teolog IOAN NECŞA
(1910-1911, 1912-1914)328; profesorul suplinitor dr. ŞTEFAN MUNTEANU
(1914-1915)329; profesor EMILIAN VLAD (1919-1921); absolventul teolog
VASILE GIVU (1921-1922); profesorul de Educaţie fizică de la Liceul „Moise
Nicoară” IOACHIM DABICI (1922-1937)330. Acestuia i-au urmat licenţiaţii în
Teologie: DEMIAN TUDOR (1937-1938) şi TRAIAN BARZU (1938-1939)331.
IV. 5. SERBAREA CENTENARULUI PREPARANDIEI

ŞI A INSTITUTULUI TEOLOGIC
IV. 5. 1. Centenarul Preparandiei (1912)

În toamna anului 1912 se împlineau 100 de ani de la deschiderea
cursurilor Preparandiei din Arad. În cursul anului, unii dintre absolvenţi, ajunşi
învăţători sau preoţi în parohiile din cuprinsul Episcopiei Aradului, se arătau
interesaţi de manifestările prilejuite de aniversarea centenarului. Astfel, preotul
Virgil Popovici, absolvent al Institutului pedagogic-teologic, ajuns paroh în
parohia Ghiroda, în scrisoarea sa din 1 octombrie 1912, publicată în oficiosul
eparhial „Biserica şi Şcoala”, considera că se cuvine „ca pe o părticică cât de
327
Liviu Albu (1882-1960), născut în Cermei (judeţul Arad), cursurile la Beiuş şi Arad,
Facultatea de Litere şi Filozofie de la Budapesta (1900-1904). Profesor la Liceul “Moise Nicoară”
din Arad (1919-1942).
328
Ioan Necşa, născut în Streza Cârţişoara (Făgăraş), a absolvit secţia teologică la sfârşitul
anului şcolar 1910-1911, cf. T. Botiş, op. cit., p. 723.
329
Ştefan Munteanu (1890-1958), doctor în Teologie de la Universitatea din Cernăuţi, în
1914-1916 a fost prefect de studii şi profesor suplinitor la Institutul pedagogic-teologic din Arad.
Din 1922 a îndeplinit diferite atribuţii administrative în cadrul Consistoriului ortodox din Oradea,
iar din 1923 a fost profesor la Academia Teologică din acelaşi oraş.
330
T. Botiş, op. cit., p. 369. Profesorul Ioachim Dabici a funcţionat la Liceul “Moise
Nicoară” din Arad în periopada 1929-1952, remarcându-se în organizarea serbărilor şcolare de la
finele de an şcolar, pe terenul de sport “Gloria” şi prin faptul că era şi gazetar şi o prezenţă activă
în viaţa culturală a oraşului. Cf. Alexandru Roz, Monografia Colegiului Naţional “Moise
Nicoară” din Arad, Arad, 2008, p. 217.
331
Cf. M. Păcurariu, Învăţământul teologic la Arad, în vol. “Episcopia Aradului. Istorie.
Viaţă culturală. Monumente de artă”, p. 170.
mică din ceea ce acest Institutu ne-a dat la mână, să rupem şi să o punem pe
altarul lui ca jertfă. O sumă d[e] e[xemplu] 20 cor. Nu-i va fi greu nici unuia
dintre noi a o depune în acea zi pentru „Fondul...” în semnul recunoştinţei ce o
păstrăm faţă de institutul care ne-a educat”332.
Aniversarea centenarului Preparandiei arădene era considerată de
Gheorghe Ciuhandu ca o „serbare a neamului românesc, cel puţin de până la
acele hotară, până unde a străbătut vestea numelui apostolilor acestui institut şi
vestirea evangheliei culturale vestite de ei”333.
În urma demersurilor unora dintre absolvenţi, conducerea Institutului
pedagogic-teologic hotărât, de comun acord cu Consistoriul eparhial arădean,
ca în toamna anului 1912 să se sărbătorească centenarul Preparandiei.
Manifestaţiile au avut loc în ziua de 3/16 noiembrie 1912334 şi au fost deschise
la ora 8 diminieaţa, în catedrală, unde episcopul Ioan Papp a oficiat un parastas
pentru profesorii decedaţi, iar la ora 11, în sala de festivităţi a Institutului, a
avut loc comemorarea centenarului. La ora 1 la amiază a avut loc o masă
comună cu toţi invitaţii la restaurantul „Crucea albă”. La „orele 8 seara”, în
sala mare a restaurantului, era „aranjat de tinerimea seminarială” sub
conducerea profesorului Trifon Lugojan, „concentul tinerimei studioase”335.
În circulara trimisă parohiilor se cerea ca în ziua de 8/21 noiembrie, ziua
Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, în fiecare biserică parohială, după
oficierea Sfintei Liturghii să fie oficiat un parastas pentru profesorii decedaţi,
„comemorând în predici ocazionale întemeierea Institutului ped. iar după
amiază învăţătorii vor organiza festivităţi şcolare cu discurs, cântări şi
declamaţii potrivite zilei, unde sunt coruri la această festivitate”336.
Deschiderea festivităţilor a aparţinut rectorului Roman Ciorogariu337,
apoi vorbit episcopul Ioan Papp338, apoi invitaţii, dintre care s-a remarcat
332
[Redacţia], Cum să sărbăm ? La centenarul Institutului pedagogic-teologic din Arad,
în “Bis. şi Şc.”, anul XXXVI, nr. 40, 30 septembrie/13 octombrie 1912, pp. 1-4.
333
Gheorghe Ciuhandu, În prag de sărbătoare. La jubileul preparandiei din Arad, în
“Bis. şi Şc.”, anul XXXVI, nr. 44, 28 octombrie/10 noiembrie 1912, p. 4.
334
Vezi Circulara nr. 6 600 din 20 octombrie v. 1912 a episcopului Ioan Papp.
335
Arhiva Parohiei Ortodoxe Române Păuliş, Dosar nr. 48/1912, f. 87-88. Informaţie
pusă la dispoziţie de învăţătoarea Tatiana Tudur din Păuliş căreia îi mulţumim şi pe această cale.
336
[Redacţia], Aniversarea Institutului pedagogic din Arad, în “Bis. şi Şc.”, anul XXXVI,
nr. 42, 14/27 octombrie 1912, p. 3; Vezi şi “Anuarul Institutului pedagogic-teologic ortodox
român din Arad, anul şcolar 1912-1913”, Arad, 1913, p. 8.
337
Discursul P. C. Sale păr. Prot. Roman Ciorogariu, în “Bis. şi Şc.”, anul XXXVI, nr.
45, 4/17 noiembrie 1912, pp. 2-7.
discursul învăţătorul Iuliu Vuia339. Toţi au scos în evidenţă faptul că datorită

lui Dimitrie Ţichindeal şi a mişcării desfăşurată de Moise Nicoară şi profesorii
şcolii s-a dezvoltat „curentul de redeşteptare” naţională, iar Preparandia, prima
şcoală pentru pregătirea viitorilor învăţători, a împlinit, pe lângă chemarea sa
de a prevedea şcolile poporane cu învăţători, şi o mare apostolie culturală
românească.
Cu prilejul aniversării, profesorul Avram Sădean a prezentat
comunicarea despre Apostolatul primilor profesori ai Preparandiei noastre340,
în care, în urma cercetărilor în arhivele de la Viena, Budapesta şi Carloviţ,
scoate în evidenţă activitatea profesorilor primei şcoli de învăţători din
Episcopia Aradului. Cu prilejul acestor manifestaţii, corul şcolii a intonat
melodii naţionale şi compoziţii de Ciprian Porumbescu, iar Vasile Goldiş, în
cuvântul său, a ilustrat biruinţa principiului naţional şi cultural în slujba căruia
au activat cu statornicie şi fervoare elevii şi profesorii săi.
Absolvenţii Preparandiei din anul centenar au avut fericita ideie să
contribuie la amintirea acestei aniversări prin înfiinţarea unui fond, la care s-au
obligat să plătească în fiecare an, şi ca învăţători, un anumit procent din
salariul lor. Astfel s-a înfiinţat Fondul centenar al absolvenţilor de la
Preparandia arădeană, cu menirea de a asigura stipendii fiilor de învăţători care
se pregăteau pentru frumoasa chemare de dascăl. Sufletul iniţiativei a fost
profesorul Avram Sădean, care, pentru a da un bun exemplu, venitul din
vânzarea lucrării Date nouă despre Gheorghe Lazăr (Arad, 1913), l-a donat
Fondului centenar341.
Festivităţile de la Arad, dar mai ales discursul directorului Roman
Ciorogariu nu a rămas fără ecou. În 6 noiembrie 1912, episcopul dr. Miron
Cristea al Caransebeşului scria lui Roman Cirogariu o scrisoare de apreciere a
discursului pe care l-a ţinut cu prilejul deschiderii serbării centenarului342.
„Preacuvioase Domnule Director ! Am cetit cu deosebită plăcere frumosul
discurs de la festivităţile din Arad. Puternicul lui fond, prezintă acel institut ca fiind la
338
Discursul P. S. Sale Dlui Episcop Ioan I. Papp, în în “Bis. şi Şc.”, anul XXXVI, nr. 45,
4/17 noiembrie 1912, pp. 7-8.
339
Vorbirea dlui Iuliu Vuia rostită cu ocasiunea centenarului institutului nostru
pedagogic, în în “Bis. şi Şc.”, anul XXXVI, nr. 48, 25 noiembrie/8 decembrie 1912, p. 6.
340
Comunicrea a fost publicată şi în broşură sub titlul: Apostolatul primilor profesori ai
Preparandiei noastre, Arad, 1912, 32 p.
341
[Redacţia], Fondul centenar, în “Bis. şi Şc.”, anul XXXVIII, nr. 47, 23 noiembrie/6
decembrie 1914, pp. 367-368.
342
cf. A. N. D. J. Arad, Fond Roman Ciorogariu, dosar 3, f. 1912.
înălţimea chiemării, iară pe directorul lui ca fiind înzestrat cu armele ştiinţei

moderne. După atâtea discursuri, ce le auzi la noi, cu fraze goale, îţi cade aşa bine să
mai auzi, sau ceteşti, ceva ce are miez, fie istoric, fie ştiinţific. Să trăieşti, ca să mai
poţi da bisericii şi neamului, generaţii de însufleţiţi apostoli. Cu arhierească
binecuvântare. Caransebeş, 6 noiembrie 1912. Dr. Miron Cristea episcop”.
La finalul manifestaţiilor din aula Institutului, după cuvântul de mulţumire

adresat participanţilor de către directorul Roman Ciorogariu, cu toţii au coborât
în curte pentru a depune o corană de flori la bustul profesorului Teodor
Ceontea343.
IV. 5. 2. Centenarul Institutului Teologic (1922)
Din iniţiativa conducerii Institutului Teologic, în ziua de duminică 11/24
iunie 1923344, este sărbătorită împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea
Institutului Teologic345. Din cauza „scumpetei şi a lipsei e bani, centenarul
teologiei noastre s-a serbat în cadrele modeste şi în cerc restrâns”346.
După Sfânta Liturghie săvârşită în catedrală de către profesorii
Institutului, a fost oficiat un parastas pentru profesorii trecuţi la cele veşnice,
după care, profesorii şi invitaţii oficiali se reunesc în sala festivă a Institutului.
La prezidiu au luat loc: dr. Teodor Botiş – rectorul; Mihai Păcăţianu – ca
reprezentant al episcopului Ioan Pap347 şi al Consistoriului eparhial; dr. Moise
Ienciu – reprezentant al Ministerului de Culte; Iosif Popovici – reprezentant al
Ministerului Instrucţiunii Publice.
Pentru început, rectorul Teodor Botiş prezintă mesajul episcopului, care
îşi exprima „speranţa şi convingerea că acest institut şi în viitor va urma
343
Din păcate, astăzi, bustul lui Teodor Ceontea nu se mai află pe soclul din curtea
Facultăţii de Teologie, după ce a fost aruncat de pe soclu, mulţi ani a stat în subsolul clădirii,
astăzi, prin grija profesorului Horia Truţă, bustul a fost restaurat şi amplasat pe un soclu la Turnul
de apă din Arad. Cu toate acestea, convingerea noastră că acesta trebuia să fie restaurat de
conducerea Facultăţii de Teologie şi amplasat pe soclul iniţial din curtea şcolii unde îi este locul.
344
În ziua manifestaţiilor, în oficiosul Episcopiei arădene a apărut: Nicolae Popovici,
Centenarul Institutului teologic ort. român din Arad, în “Bis. şi Şc.”, anul XLVII, nr. 24, 11/24
iunie 1923, pp. 1-4.
345
Clădirea Institutului pedagogic-teologic necesita mari reparaţii care, din motive pecuniare
nu au putut fi efectuate numai în primăvara anului următor, acesta este, presupunem, motivul pentru
care serbarea centenarului a avut loc doar în luna iunie 1923.
346
[Redacţia], Centenarul Institutului teologic din Arad. Serbarea din 11/24 iunie, în “Bis.
şi Şc.”, anul XLVII, nr. 25, 18 iunie/1 iulie 1923, pp. 1-6.
347
Episcopul era bolnav de inimă de mai multe luni.
misiunea lui sfântă de a da bisericii şi neamului românesc conducători

destoinici pentru chemarea lor sfântă”. Rectorul, în cuvântul său, arată că prin
Preparandie şi Teologie, „Aradul devine în primele decenii ale veacului trecut
un centru cultural românesc şi-n urma puternicei conştiinţe naţionale”, apoi
„centru politic al luptelor pentru libertate şi unitate naţională”348.
Au mai luat cuvântul preotul dr. Moise Ienciu, preotul dr. Ioan Felea, cel
din urmă din partea Asociaţiei clerului ortodox „Andrei Şaguna”, consilierul
orăşenesc Popa, Iosif Popovici, învăţătorul Cristea din partea Asociaţiei
învăţătorilor din judeţul Arad, Dimitrie Popovici în numele învăţătorilor din
oraşul Arad şi deputatul sinodal dr. Dan.
Seara, a urmat un concert dat de corul teologilor sub conducerea
profesorului Atanasie Lipovan, după care, a urmat piesa Năpasta de Ion Luca
Caragiale, pusă în scenă de membrii Societăţii de lectură a teologilor. În acest
fel s-au încheiat manifestaţiile dedicate centenarului Institutului Teologic.
348
[Redacţia], Centenarul Institutului teologic din Arad. Serbarea din 11/24 iunie, pp. 1-
6.
Capitolul V
Academia Teologică
(1927-1948)
V. 1. RIDICAREA INSTITUTULUI TEOLOGIC

LA TREAPTA DE ACADEMIE (1927)
După realizarea Unirii Transilvaniei cu România şi unificarea

administrativă a Bisericii Ortodoxe Române în graniţele noului stat român, o
problemă majoră ce se impunea rezolvată era reorganizarea învăţământului
teologic. Pentru soluţionarea acestei probleme importante, episcopiile erau
solicitate să-şi exprime punctele de vedere349. În perioada care a urmat au fost
redactate mai multe proiecte pentru reorganizarea învăţământului teologic. În
sesiunea sinodală din primăvara anului 1926, s-a ales o comisie350 care urma
să redacteze un proiect de lege pentru reorganizarea învăţământului teologic.
Sfântul Sinod a decis ca proiectul să fie trimis tuturor eparhiilor şi şcolilor
teologice, pentru a face observaţii asupra lui351.
Proiectul de lege alcătuit de comisia sinodală (13 octombrie 1926)352
prevedea transformarea Institutului Teologic de la Arad într-un „seminar de
vocaţiune”. Nemulţumiţi de prevederile din proiect, în 18 decembrie 1926,
349
A. A. Aradului, grupa III, dosar 97/1917, doc. S. E/1922, la Mihai Săsăujan,
Academia de Teologie Ortodoxă din Arad în perioada interbelică. Contribuţii la istoria
învăţământului teologic românesc, Arad, 2004, pp. 10-11.
350
Comisia era alcătuită din: mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei – preşedinte,
arhiepiscopul Gurie Grosu al Chişinăului, episcopii Vartolomeu Stănescu al Râmnicului şi Ioan
Stroia al Armatei, arhiereul Andrei Magieru de la Oradea, profesorii Ioan Mihălcescu, Valeriu
Iordăchescu, Romulus Cândea, Nae Ionescu şi diaconul C. V. Dănău, ca membrii.
351
M. Păcurariu, Două sute de ani de învăţământ teologic la Sibiu. 1786-1986, p. 150.
352
Proiectul de lege pentru reorganizarea învăţământului teologic, este publicat de M.
Săsăujan, op. cit., Anexe, pp. 315-322.
profesorii de la Institutul Teologic arădean redactează un protest faţă de

proiectul amintit. Ei crea transformarea Institutului arădean la treapta de
Academie Teologică cu durata cursurilor de 4 ani, Nemulţumirile profesorilor
teologi arădeni şi propunerile lor au fost înaintate Sfântului Sinod de către
episcopul Grigorie Comşa353.
Împotriva acestui proiect de lege profesorii arădeni iau atitudine şi în
presă. Astfel, profesorii Vintilă Popescu354 şi Nicolae Popovici355 îşi exprimau
dezacordul cu transformarea Institutului Teologic într-un seminar de vocaţie.
Cei doi, apelând la trecutul bogat şi la vechimea şcolii teologice arădene, care
funcţiona de peste un veac, militau pentru un Institut Teologic de nivel
superior. Profesorul Nicolae Popovici punea în discuţie şi raportul Stat-
Biserică cerând comisiei de redactare să revină asupra acestei chestiuni.
În urma amendamentelor aduse proiectului de lege de către profesorii
Academiilor Teologice din ţară, o nouă comisie, formată numai din membrii ai
Sfântului Sinod, sub conducerea mitropolitului Nicolae Bălan al Transilvaniei,
la întrunirea ţinută în 11 mai 1927, a hotărât să reducă textul proiectului la
normele generale. Noul proiect de lege356, care avea acum numai 36 de
articole, în loc de 62, câte a avut proiectul iniţial. După ce erau expuse
avantajele învăţământului teologic de atunci357, proiectul preconiza ca pe viitor
să funcţioneze trei tipuri de şcoli teologice: Facultăţi, Academii şi Seminarii de
vocaţie, cele din urmă numai pentru o perioadă de tranziţie. Se prevedea ca
seminariile existente atunci să se transforme în seminarii de vocaţie, urmând
ca ele să pregătească preoţi pentru parohiile rurale. Ele puteau primi absolvenţi
de 4 clase secundare. Cursurile urmau să dureze 6 ani, din care 4 de teorie şi 2
de practică. Absolvenţii de patru clase, aveau dreptul să se înscrie în Academii
sau Facultăţi. În privinţa Academiilor, se preciza că ele sunt „şcoli teologice
superioare, ce funcţionează în cadrele organizaţiei bisericeşti şi stau sub
353
A. A. Aradului, grupa III, dosar 97/1917, doc. 413/1927; M. Săsăujan, op. cit., pp. 19,
22.
354
În jurul proectului de reorganizare a învăţământului teologic. Apărarea şcoalei
noastre teologice, în „Bis. şi Şc.”, anul LI, nr. 7, 13 februarie 1927, pp. 1-2; nr. 8, 20 februarie
1927, pp. 1-2; nr. 9, 27 februarie 1927, pp. 1-2.
355
În jurul proiectului de reorganizare a învăţământului teologic. Apărarea şcoalei
noastre teologice, în „Bis. şi Şc.”, anul LI, nr. 10, 6 martie 1927, pp. 2-3; nr. 11, 13 martie 1927,
pp. 1-2.
356
Proiectul de lege pentru organizarea învăţământului teologic (iunie 1927) este
publicat de M. Săsăujan, op. cit., Anexe, pp. 323-326.
357
cf. Articolului 35 din Statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române, în
“Legea şi Statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române”, Cernica, 1925, p. 58.
autoritatea chiriarhului local”. Erau admişi doar absolvenţi de liceu cu

bacalaureat sau absolvenţi ai seminariilor de vocaţie. Cursurile aveau o durată
de 4 ani, iar absolvenţii primeau titlul de licenţiat, cu dreptul de a se înscrie
pentru doctorat la Facultăţile de Teologie. Academiile urmau să pregătească
profesori pentru disciplinele teologice în seminariile de vocaţie, profesori de
religie pentru şcoli secundare sau preoţi parohi. Sfântul Sinod, în sesiunea din
iunie 1927, a primit în unanimitate acest proiect de lege privind reorganizarea
învăţământului teologic din cuprinsul Patriarhiei Române358.
După mai multe frământări legate de reorganizarea învăţământului
teologic, Consiliului eparhial, în şedinţa din 17 mai 1927, a hotărât că odată cu
începutul anului şcolar 1927-1928, Institutul Teologic este ridicat la rangul
de Academie Teologică cu patru ani de studii, urmând să fie admişi numai
absolvenţi de liceu cu bacalaureat „ori de altă şcoală echivalentă cu un curs de
8 ani şi cu examen de capacitate”359. Anii de studii se ridicau de la 3 la 4 ani.
Propunerea Consiliului eparhial arădean este supusă spre aprobare şi Adunării
eparhiale în şedinţa din 24 mai 1927, iar pentru organizarea unitară a
învăţământului teologic pentru întreaga Patriarhie, urma să se ia de bază
Regulamentul de organizare şi planul de studiu al Academiei „Andreiene” din
Sibiu, „adaptându-l cerinţelor şi împrejurărilor proprii”360.
Deschierea cursurilor şcolii clericale sub noua formă de Academie
Teologică a avut loc în ziua de 22 septembrie 1927, cu mare solemnitate, în
prezenţa episcopului dr. Grigorie Comşa, dr. Teodor Botiş, rectorul şcolii,
profesori, studenţi şi corul condus de profesorul şi compozitorul Atanasie
Lipovan. În cuvântul său, episcopul a insistat asupra însemnătăţii ridicării
Institutului Teologic la rangul de Academie, „ca o emanaţie firească a voinţei
bune a tuturor”361.
Cu prilejul deschiderii Adunării eparhiale din anul 1928, episcopul
Grigorie Comşa, în discursul său, îşi exprima importanţa funcţionării unui
învăţământ teologic de nivel superior şi bine organizat pentru pregătirea
aspiranţilor la preoţie:
358
359
Anunţ şcolar, în „Bis. şi Şc.”, anul LI, nr. 30, 24 iulie 1927, p. 5.
360
A. A. Aradului, grupa a III-a, dosar 200/1925; Adunarea eparhială, Şedinţa a V-a
ţinută la 24 mai 1927, în „Bis. şi Şc.”, anul LI, nr. 27-28, 10 iulie 1927, p. 6; “Anuarul Academiei
teologice ortodoxe române din Arad pe anul şcolar 1926-1927”, Arad, 1927, p. 7.
361
[Redacţia], Inaugurarea Academiei teologice, în „Bis. şi Şc.”, anul LI, nr. 40, 2
octombrie 1927, p. 2.
„Ni-am dat seama că cea mai importantă condiţie a progresului în biserică

este pregătirea unui cler cu adevărată râvnă pentru mântuirea sufletelor. Astfel am
ridicat institutul nostru teologic la rangul de academie, satisfăcând şi unor necesităţi
adânc apreciate de legea învăţământului teologic. [...] Sperăm adecă că clerul nostru
se va înarma tot mai mult prin studiu, meditaţie şi exerciţii spirituale pentru a fi
adevărata elită conducătoare a sufletelor spre Domnul”362.
Adunarea eparhială a respectat tradiţia Institutului Teologic de la Arad,
cu o vechime de peste un secol, ilustrat prin atâtea generaţii de preoţi care au
întărit sufletul neamului românesc din această parte de ţară, prin toate vitregiile
vremii363.
V. 2. CADRELE DIDACTICE ŞI DISCIPLINELE DE ÎNVĂŢĂMÂNT
Institutul Teologic, ridicat în anul 1927 la rangul de Academiei

Teologică cu patru ani de studii, necesita, faţă de perioada anterioară când
funcţiona cu doar trei ani de studii, un număr mai mare de cadre didactice.
Marea majoritate a profesorilor au continuat să funcţioneze la catedrele noii
instituţii de învăţământ teologic. Astfel, amintim pe dr. Teodor Botiş, dr. Iustin
I. Suciu, dr. Nicolae Popovici, dr. Gheorghe Popovici, dr. Simion Şiclovan,
Atanasie Lipovan, Vintilă Popescu. În perioada cuprinsă între 1927-1948, au
funcţionat şi alţi profesori, dintre ei amintim: dr. Ilarion V. Felea, dr. Petru
Deheleanu, dr. Ioan Petreuţă, Tudor Demian, Ioan Ageu, Petru Bancea, dr.
Atanasie Brădean, Aurel Pârva, Adrian Popescu, dr. Gheorghe Liţiu, Nicolae
Ţăndrău.
Unii dintre ei cu specilizare şi doctoratul la Facultatea de Teologie a
Universităţii din Cernăuţi (Teodor Botiş, Iustin Suciu, Nicolae Popovici,
Gheorghe Popovici, Simeon Şiclovan, Petru Deheleanu), la Universităţile din
Viena - 1921-1922, Graz - 1922-1923, München şi Oxford - 1923-1925
(Vintilă Popescu), la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti
(Ilarion V. Felea), sau specializări la Facultatea de Teologie Ortodoxă din
Atena - 1928-1929 şi la Facultatea de Teologie catolică a Universităţii din
Vierna - 1929-1930 (Ioan Petreuţă), la Facultatea de Teologie catolică şi
protestantă a Universităţii din Strasbourg (Petru Deheleanu).
362
Actele şi desbaterile Adunării eparhiale din eparhia ortodoxă română a Aradului,
sesiunea ordinară din anul 1928, Arad, 1928, p. 39.
363
[Simion Stana], Academia teologică arădeană, în „Bis. şi Şc.”, anul LI, nr. 41, 9
octombrie 1927, pp. 1-2.
În urma ridicării Institutului Teologic la rang de Academie, s-a creat o

nouă catedră, cea de Vechiul Testament şi Limba ebraică. La noua catedră, la 1
octombrie 1927, a fost numit dr. GHEORGHE POPOVICI (1889-1950), până
atunci profesor la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov. A mai predat:
Arheologia biblică, Isagogia Vechiului Testament, Exegeza Vechiului
Testament, Seminar biblic, Istoria bisericească universală de la 1054. La
Arad, în paralel, a slujit ca preot şi la biserica „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul”
de la parohia Arad-Centru (catedrala veche).
Dintre vechii profesori, amintim pe rectorul dr. TEODOR BOTIŞ care a
predat în continuare: Apologetică, Teologie morală, Patrologie, pe dr. IUSTIN
I. SUCIU care a predat: Limba greacă, Exegeza Noului Testament,
Ermeneutică biblică, Isagogia Noului Testament şi ATANASIE LIPOVAN care
a predat: Cântare bisericească, Tipic, Ansamblu coral, Muzică vocală Citirea
cărţilor rituale cu litere cirilice. În anul 1938, după o activitate de 38 de ani,
cei trei profesori amintiţi s-au pensionat.
După trecerea la cele veşnice a preotului profesor Romul Nestor,
începând cu 1 octombrie 1925, în locul său îşi începe activitatea preotul dr.
SIMION ŞICLOVAN (1898-1988) cu doctoratul la Facultatea de Teologie din
Cernăuţi, definitivat pe post în 1928. A predat: Omiletică teoretică, Liturgică,
Pastorală, Sectologie, Isagogia Noului Testament, Seminar omiletic, Practică
liturgică, Ermeneutică biblică, Patrologie şi Aghiologie.
Profesor, de la 1 noiembrie 1926, este numit VINTILĂ POPESCU (1895-
1971), este primul cadru didactic de peste Carpaţi care a funcţionat în
învăţământul teologic arădean. A predat Introducere în filozofie, Filozofie
creştină, Istoria filozofiei române, Psihologie şi logică, Istoria pedagogiei,
Pedagogie generală, Literatura română, Catehetică teoretică, Catehetică
practică, Omiletică practică, Teologie morală, Sociologie creştină, Istoria
religiilor, Cântare bisericească, Istoria bisericească universală de la 1054.
În 1930 a fost numit duhovnic preotul dr. IOAN PETREUŢĂ (1904-
1983), cu doctoratul la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. A predat Limba
greacă, Patrologie şi patristică, Exortări, Lectură biblică. În anul 1934 este
numit profesor la Academia Teologică din Oradea.
Având în vedere faptuil că mai multe catedre au rămas vacante prin
pensionarea sau plecarea unor profesori, în şedinţa Consiliului eparhial din 27
septembrie 1938364, s-a stabilit ca în locul profesorul Teodor Botiş, la catedra
364
Pentru amănunte vezi: [Redacţia], O importantă şedinţă de Consiliu eparhial plenar,
în “Bis. şi Şc.”, anul LXII, nr. 40, 2 octombrie 1938, pp. 339-340.
de Teologie sistematică, să fie numit ca „titular provizor”, cu începere de la 1

octombrie, preotul ILARION V. FELEA (1903-1961), pe atunci preot în Arad-
Şega (din 1930), absolvent al Academiei Teologice din Sibiu, mai târziu
doctor al Facultăţii de Teologie din Bucureşti. A predat: Teologie dogmatică,
Teologie morală, Ascetică şi mistică, Omiletică practică, Apologetică.
La catedra vacantă de Noul Testament şi Sectologie a fost numit preotul
dr. PETRU DEHELEAN (1909-1979), cu doctoratul la Facultatea de Teologie de
la Cernăuţi şi cu studii de specializare la Strasbourg, în perioada profesoratului
său a predat: Sociologie creştină, Lectura biblică, Patrologie-Patristică,
Ermeneutica biblică, Gramatica limbii greceşti a Noului Testament, Limba
greacă, Isagogia Testamentului Nou, Exegeza Testamentului Nou, Introducere
în cărţile Noului Tesatament, Comentar la Testamentul Nou, Sectologie şi
îndrumări misionare.
La catedra de Cântare şi Tipic bisericesc a fost numit (din 1 octombrie
1938) preotul PETRU BANCEA (1891-1964), profesor de Muzică la Institutul
Teologic de la Caransebeş, licenţiat al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi şi
diplomat al Conservatorului de Muzică din Praga. A predat şi Muzică vocală.
Rectorul dr. NICOLAE POPOVICI a predat: Drept constituţional, Drept
bisericesc, Administraţie bisericească, Istorie bisericească universală până la
1054, Istoria Bisericii Române şi a artei creştine ortodoxe, Seminar de drept,
Lectura canoanelor, Practică liturgică, Ermeneutică biblică Patrologie-
Patristică. În 1945 s-a pensionat iar locul său la conducerea Institutului a fost
luat de Simion Şiclovan, care a funcţionat până în iulie 1947365, când a
demisionat, locul său fiind luat de Ilarion V. Felea.
Administraţia bisericească, până în 1929, a fost predată de MIHAI
PĂCĂŢIAN (1865-1944), protopop în Comloşul Bănăţean, din 1917 asesor la
Consistoriul eparhial arădean. După retragerea acestuia de la catedră,
Administraţia bisericească a fost predată de dr. Nicolae Popovici. Din 1942,
această disciplină a fost predată de IOAN AGEU (1917-2011) care a mai
predat: Ermeneutică biblică, Istoria bisericească universală de la 1054, Drept
bisericesc.
Medicul dr. ATANASIE BRĂDEAN, între 1927-1948, a predat în
continuare Igienă pstorală. Din 1938, DEMIAN TUDOR (1912-2001) a predat
Patrologie şi Patristică. La începutul anului şcolar 1947-1948, la catedra de
365
În primăvara anului 1941 a mai suplinit funcţia de rector în locul lui Nicolae Popovici
detaşat director general în Ministerul Cultelor. Informaţiuni, în “Bis. şi Şc.”, anul LXV, nr. 9, 2
martie 1941, p. 70.
Istorie bisericească a fost numit dr. GHEORGHE LIŢIU (1919-2005), pe

atunci preot la parohia Arad-Şega.
Pe lângă activitatea de la catedră, ei au desfăşurat şi o bogată activitate
în domeniul culturii teologice, publicând în volum sau în revistele „Biserica şi
Şcoala” (Arad), „Calea Mântuirii” (Arad), „Catehetul” (Arad), „Duh şi
Adevăr” (Timişoara), „Biserica Bănăţeană” (Timişoara), „Telegraful Român”
(Sibiu), „Revista Teologică” (Sibiu), studii, articole, predici, recenzii,
folositoare elevilor şi absolvenţilor teologi dar şi preoţilor în parohii. Aceştia
aveau nevoie de lucrări care să le facă cunoscute metodele noi de pastoraţie şi
să le ofere mijloacel de adâncire a adevărurilor credinţei ortodoxe. Sunt
binecunoscute colecţiile de lucrări apărute în Episcopia Aradului: „Biblioteca
creştinului ortodox”, „La vatra sufletească a neamului”, „Biblioteca Preotului
ortodox”, „Îndemnuri duhovniceşti”, în care au apărut lucrări valoroase, unele
semnate de profesori ai Academiei Teologice, Aradului devenind un centru
important de cultură teologică.
***
În urma dictatului de la Viena (30 august 1940), Academia Teologică de
la Oradea a fost nevoită să se refugieze din calea autorităţile hortyste. Academia
a funcţionat, în anul şcolar 1940-1941, a funcţionat divizată, 4 profesori (dr.
Ştefan Lupşa pe atunci rector, dr. Ştefan Munteanu, dr. Ioan Petreuţă, Cornel
Givulescu) şi toţi studenţii (afară de unul), la Academia Teologică din Arad, iar
ceilalţi 4 profesori şi un student, la Academia Teologică din Caransebeş. La
Arad au stat până la sfârşitul anului şcolar 1940-1941, când, toţi profesorii şi
studenţii Academiei Teologice de la Oradea se vor reuni la Timişoara, pentru
anul şcolar 1941-1942, instituţia luându-şi numele de Academia Teologică
Ortodoxă Română din Oradea la Timişoara, funcţionând într-un edificiu
corespunzător366. Aici va funcţiona până în 1948 când, fără să se poată
reîntoarce la Oradea, a fost desfiinţată deodată cu numeroase alte şcoli teologice.
V. 3. PLANUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT
În perioada 1927-1938, funcţionând cu patru ani de studii, planul de

învăţământ al Academiei Teologice avea următoarea structură367:
366
Teodor Savu, Academia Teologică în refugiu la Timişoara. Desfiinţarea ei, în vol.
“Academia Teologică Ortodoxă Română Oradea. 70 de ani de la înfiinţare”, Oradea, 1995, pp.
127-129.
367
M. Săsăujan, op. cit., p. 112-113.
Anul I: Arheologie biblică, Isagogia Vechiului Testament, Exegeza

Vechiului Testament, Ermeneutica biblică, Limba ebraică, Limba greacă,
Istoria bisericească, Introducere în Filozofie, Psihologie şi Logică, Lectură
biblică, Cântare bisericească, Tipic, Muzică vocală.
Anul II: Exegeza Vechiului Testament, Isagogia Noului Testament,
Exegeza Noului Testament, Limba ebraică, Istorie bisericească, Patrologie şi
Patristică, Introducere în Filozofie, Pedagogie, Cântare bisericească, Tipic,
Muzică vocală.
Anul III: Exegeza Noului Testament, Teologie dogmatică, Teologie
morală, Apologetică, Istoria Religiilor, Sectologie, Omiletică teoretică,
Catehetica teoretică, Lectura canoanelor, Cântare bisericească, Tipic, Muzică
vocală.
Anul IV: Exegeza Noului Testament, Pastorală, Liturgică, Drept
bisericesc, Administraţie bisericească, Liturgica practică, Omiletica practică,
Catehetică practică, Sociologie creştină, Cântare bisericească, Tipic, Muzică
vocală.
Tot cu prilejul şedinţei din 27 septembrie 1938, în Consiliul eparhial s-a
mai pus şi problema numărului catedrelor teologice, făcându-se menţiunea
specială privind despărţirea în două a catedrei de Drept canonic şi de Istorie
bisericească, avându-se în vedere ca viitorul profesor de la această catedră să
se formeze în privinţa efecturării de cercetări istorice „ale ţinutului cu arhive
necercetate până acum”368.
Pentru începutul anului şcolar 1938-1939 este elaborat şi intră în vigoare
un nou plan de învăţământ, care se menţine până în 1948, la desfiinţarea
Academiei Teologice369.
Anul I: Gramatica limbii ebraice, Isagogia Vechiului Testament,
Arheologie biblică, Ermeneutică biblică, Gramatica limbii greceşti a Noului
Testament, Istoria bisericească universală până la 1054, Introducere în
Filozofie, Psihologie şi Logică, Cântare bisericească, Tipic, Muzică vocală.
368
[Redacţia], O importantă şedinţă de Consiliu eparhial plenar, în “Bis. şi Şc.”, anul
LXII, nr. 40, 2 octombrie 1938, pp. 339-340. Pentru prima dată această problemă a fost pusă de
Gheorghe Ciuhandu cu prilejul Congresului cultural de la Arad. “Se vor cere conducerii Eparhiei
Aradului demersuri de sistematizarea catedrei de Istorie bisericească la Academia Teologică din
loc, în aşa fel, ca titularul ei în viitor să poată urma studii şi cercetări locale de istorie
românească”, cf. Gh. Ciuhandu, Arhivele arădene. Din prilejul Congresului Cultural, în “Bis. şi
Şc.”, anul LXII, nr. 5, 30 ianuarie 1938, p. 40.
369
M. Săsăujan, op. cit., p. 113.
Anul II: Limba ebraică, Isagogia Noului Testament, Exegeza Noului

Testament, Comentar din textul original al Noului Testament, Istoria
bisericească universală de la 1054, Istoria Bisericii Române, Patrologie şi
Patristică, Introducere în Filozofie, Pedagogie, Cântare bisericească, Tipic,
Muzică vocală.
Anul III: Teologie dogmatică, Teologie morală, Sociologie creştină,
Apologetică, Omiletică teoretică, Catehetică teoretică, Cântare bisericească,
Tipic, Muzică vocală.
Anul IV: Drept bisericesc, Liturgică, Sectologie, Ascetica şi Mistica,
Teologie pastorală, Administraţie bisericească, Omiletică practică, Catehetică
practică, Cântare bisericească, Tipic, Muzică vocală.
Până în anului şcolar 1937-1938, planul de învăţământ cuprindea
catedrele: Vechiul Testament, Noul Testament, Apologetică, Filozofie creştină
şi Catehetică, Teologie practică, Dogmatică şi Morală, Istorie bisericească,
Drept bisericesc; asistenţa: Cântare bisericească şi Tipic, cursuri
suplimentare: Igiena pastorală, Administraţie bisericească. Începând cu anul
şcolar 1938-1938 s-au fixat următoarele catedre: Vechiul Testament, Noul
Testament, Apologetică şi Dogmatică, Teologia practică (Pastorala,
Catehetica, Liturgică şi Omiletică), Filozofia morală şi Sociologia, Istoria
bisericească; asistenţele: Cântare bisericească şi Tipic, Drept şi Administraţie
bisericească370.
În anul şcolar 1935-1936 a fost introdusă, pentru anul IV de studii, o
nouă disciplină de învăţământ, Ştiinţele şi practica agricolă, predate de
conferenţiari ai Camerei de Agricultură a judeţului Arad. Începând cu anul
şcolar 1938-1939, această disciplină nu mai fugura în planul de învăţământ. În
primăvara anului 1945, rectorul dr. Nicolae Popovici dorea reintroducerea
acestei discipline, pentru aceasta adresându-se din nou Camerei de Agricultură
ca aceasta să desemneze un conferenţiar pentru a preda. Nu s-a reuşit
introducerea cursului, el nemaifiind menţionat în planul de învăţământ al
anilor şcolari următori371.
V. 4. REVISTA „CATEHETUL” (1940-1942)
Primul număr a apărut în decembrie 1940, însoţit de o Prefaţă a

episcopului dr. Andrei Magieru în care se opreşte asupra importanţei catehizaţiei
370
371
Ibidem, p. 114.
în rândul tineretului, insistând ca studenţii de la Academia Teologică arădeană

să fie pregătiţi cât mai bine pentru momentul în care vor păşi în parohie ca preoţi
şi între atribuţii revenindu-le şi catehizaţia credincioşilor de orice vârstă372.
Încă de la primul număr, conducerea revistei este încredinţată lui Vintilă
Popescu, profesor de Pedagogie şi Filosofie la Academia Teologică, „cu
frumoase pregătiri în specialitatea sa”, după cum îl caracteriza episcopul care
şi-a pus mari speranţe în el „ca îndrumător a celor ce se vor publica aci”373.
După apariţia primului număr, mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului
îşi exprima bucuria pentru „strădania tineretului întru cercetarea atentă a atâtor
probleme de ordin religios, cultural şi naţional”, trimiţând redacţiei suma de 1
000 lei ca sprijin pentru apariţia în continuare a revistei374.
Cuvinte de apreciere la adresa revistei are şi preotul Mihail Bulacu,
conferenţiar la Facultatea de Teologie din Bucureşti, care, îşi exprima bucuria
pentru noua apariţie editorială de la Academia Teologică din Arad, unde,
menţiona, că exista o veche tradiţie a catehizaţiei, începând cu preotul profesor
Dimitrie Ţichindeal de la Preparandia arădeană, făcând aluzie la Epitomul său
„cu scurte întrebări şi răspunsuri tradus din sârbeşte şi tipărit în 1808 la Buda,
este o dovadă concretă de serioasele sale preocupări catehetice”. Preotul
Mihail Bulacu, considera că „pentru studenţimea teologică locală este un mare
privilegiu de a-şi face ucenicia într-o ambianţă aşa de fericită, iar pentru
conducători un mare merit de a continua şi duce la progres o tradiţie istorică a
catehizării ortodoxe”375.
În paginile revistei, pe lângă profesorul Vintilă Popescu au publicat
preoţii: Caius Turicu, Remus Oancea (Macea), Victor Giurgiu, Petru Bogdan,
Gheorghe Liţiu, Marin Sfetcu, Demian Tudor, Andrei Chirilă, Terente Mihiţ şi
studenţii: A. Moţiu, V. Mihăilă, Ioan Triponescu, Vasile Guzu, Gheorghe I.
Creţu, Aurel Leucean, Ioan Coste, Ion Constantin, Ion Zotta, Ion Crişan,
Hortensia Pernevan, Alexandru Bălaşiu, Aurel Moise, Aurel Olariu, Nicolae
N. Nedelcu, Ion Ghencea, Gheorghe Zorleanţu, Lucia Lipovan, Teodor
Floruţiu, Ecaterina Codău, Gheorghe Şerb, Costică Vlădoianu, Constantin
Stoicescu, Iliodor Astaloş, Sinesie Ioja, Gheorghe Lipovan, Avram Petric.
Erau studenţi din anii II, III şi IV.
372
+ Andrei, Episcopul Aradului, Prefaţă, în “Catehetul”, anul I, decembrie 1940, nr. 1,
pp. 3-4.
373
Ibidem, p. 4.
374
“Catehetul”, anul I, ianuarie 1941, nr. 2, p. 34.
375
Mihail Bulacu, Omagii Catehetului, în “Catehetul”, anul I, ianuarie 1941, nr. 2, pp. 35-
36.
Au fost publicate articole despre personalitatea catehetului, dezvoltarea

interesului faţă de cultul divin, despre preoţie, intuiţie, planuri de lecţii.
Începând cu numărul 2 al revistei, pe ultima filă sunt menţionate rvistele
primite la redacţie, iar în numărul următor încep să fie publicate recenzii,
semnate de studenţi, la cărţi apărute în librării. Începând cu numărul dublu 4-5
din 1942, apare o rubrică nouă, Cronica Măruntă, în care sunt prezentate
evenimente la care luau parte studenţii Academiei Teologice, pelerinaje,
Şcoala de Duminecă, catehizaţii, manifestări studenţeşti.
După declanşarea celui de-al doilea război mondial şi eliberarea
ţinuturilor româneşti de dincolo de Prut, în numărul dublu 8-9 din 1941,
redacţia face un călduros apel la cititorii revistei, în special la preoţi, pentru a
face câte un abonament la „Catehetul” „pentru un frate din Basarabia,
Bucovina şi Transnistria”, cerând să se indice parohia sau preotul căruia
doreau să se expedieze revista376. Odată cu numărul 6-7 (mai-iunie) din 1942,
din motive pecuniare, revista „Catehetul” îşi încetează apariţia. Locul ei nu a
fost luat de o altă revistă a studenţilor teologi de la Arad.
V. 5. ACTIVITĂŢII CULTURALE ŞI PASTORAL-MISIONARE
Academia Teologică de la Arad, sub îndrumarea episcopilor Grigorie

Comşa (1925-1935) şi a lui Andrei Magieru (1936-1960), în existenţa ei de
douăzeci şi unu de ani, împreună cu un distins corp profesoral, a desfăşurat în
toţi aceşti ani o frumoasă activitate, nu numai didactică, ci şi pastoral-
misionară. Profesorii împreună cu elevii, pe lângă activităţile de la curs,
folositoare în formarea lor spirituală, au organizat şi sprijinit activităţile
asociaţiilor culturale, religioase şi filantropice din cuprinsul Episcopiei
arădene. Toate aceste activităţi întregeau pregătirea şi formarea lor teologică şi
culturală, totodată îmbogăţindu-le experienţa misionară pentru perioada când
vor păşi ca preoţi în parohii.
La Arad, studenţii teologi organizau concerte religioase în parohiile din
cuprinsul eparhiei, ţineau predici în bisericile oraş şi în cele din jur. Mergeau la
căminul de ucenici, unde sâmbăta seara citeau pericopa evanghelică din
duminica următoare, apoi o explicau, uneori tălmăcirea transformându-se în
predică. Studenţii au catehizat la şcolile primare din oraş, făcând practică
pedagogică pentru pregătirea lor pastorală, au predicat la Sf. Liturghii pentru
elevi. Cuprinşi de un puternic sentiment al datoriei, cântau în corul tinerilor
376
Apel, în “Catehetul”, anul I, septembrie-octomvrie 1941, nr. 8-9, p. 195.
teologi, luând parte la toate manifestările culturale, naţionale şi bisericeşti

desfăşurat în Arad şi judeţ377. La acestea se adaogă participarea la viaţa
bisericească a credincioşilor din unele parohii din cuprinsul eparhiei, excursii
de studii în diferite zone ale ţării.
În activitatea filantropică a studenţilor erau cuprinse azilele de bătrâni,
casele de copii, spitalele din oraş, îndeosebi iarna şi în Duminica bolnavilor, a
doua duminică din Postul Paştilor.
Unii studenţi au colaborat cu articole la revista „Biserica şi Şcoala”,
„Catehetul” şi ziarele locale aducându-şi partea lor de contribuţie la
îmbogăţirea tematică a periodicilor amintite. Au publicat cronici ale activităţii
studenţilor teologi, cateheze, predici, poezii.
V. 6. ALTE PROIECTE DE LEGE PRIVIND REORGANIZAREA

ÎNVĂŢĂMÂNTULUI TEOLOGIC (1929-1943)
După o perioadă foarte scurtă de stabilitate, în martie 1929, o comisie

formată din profesorii Ioan Mihălcescu, Ioan Gh. Savin şi Vasile Ionescu din
Ministerul Cultelor, a întocmit un proiect, care menţinea cele trei tipuri de
şcoli teologice existente atunci. Articolele 8-12 se ocupau de Academii,
precizând că ele sunt şcoli teologice superioare, cu 4 ani de studii, sub
autoritatea şi controlul Sf. Sinod, conduse de chiriarhii locului, care primesc
absolvenţii de seminarii sau de liceu cu bacalaureat şi conferă titlul de licenţiat.
Catedrele vor fi aceleaşi ca şi la Facultăţi, cu excepţia cursurilor de doctorat.
Academiile din Arad şi Caransebeş urmau să fie transformate în seminarii.
Proiectul, cu 64 articole, la 10 aprilie 1929, a fost semnat de trei reprezentanţi
ai Sfântului Sinod şi alţi trei ai Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii378.
Acest lucru a nemulţumit pe profesorii şcolilor teologice, proiect ce duce
la discuţii aprinse şi atitudini ferme în apărarea prestigioasei instituţii clericale
arădene, venite nu numai din partea profesorilor şcolii, ci şi din partea altor
personalităţi pe deplin conştiente de marea nedreptate ce se face şcolii
teologice arădene în raport cu alte instituţii similare din cuprinsul Patriarhiei
Române.
Nemulţumiţi de proiectul menţionat, în şedinţa secţiei bisericeşti a
Consiliului eparhial arădean din 4 aprilie 1929, episcopul Grigorie Comşa,
377
+ Grigorie, Tinerii academiei noastre teologice, în “Bis. şi Şc.”, anul LVII, nr. 50, 10
decembrie 1933, pp. 5-6.
378
“Bis. şi Şc.”, anul LIII, nr. 17, 21 aprilie 1929, p. 2; M. Păcurariu, op. cit., p. 151.
consilierii Policarp Moruşca, Mihai Păcăţianu, Fabriţiu Manuilă, dr. Teodor

Botiş – rectorul Academiei, Traian Văţianu – protopop şi Procopie Givulescu
– protopop, adresează câte un Memoriu Sfântului Sinod şi Ministerului
Cultelor prin care protestează împotriva proiectului prin care Academia de la
Arad urma să fie transformată într-un seminar teologic379.
Rectorul dr. Teodor Botiş, într-un articol publicat în oficiosul Sf.
Episcopii380, îşi prezintă şi el nemulţumirea în situaţia în care se punea în
aplicare proiectul amintit. El făcea o pledoarie pentru trecutul Preparandiei şi a
Institutului Teologic şi a rolului pe care le-au jucat cele două şcoli arădene în
istoria culturală a românilor. Exprima relaţia dintre Arad şi Blaj din
perspectiva continuităţii de suflet şi ideal naţional prin şcolile lor renumite.
„Sărmane Arad ortodox şi sărmană Episcopie seculară ! Tu, care după Blajul
uniţilor ai întemeiat şi susţinut cele mai vechi şi mai bine organizate aşezăminte de
cultură românească şi ortodoxă. Tu, care de la începutul scolului al XVIII-lea
adăposteşti între zidurile Tale o Episcopie martirizată în necontenitele războaie pentru
menţinerea şi apărarea sufletului nostru de români şi ortodocşi la frontiera de vest a
teritoriului nostru etnic, în care la începutul secolului al XIX-lea ai animat luptele
pentru emanciparea Bisericii Române din Crişana şi Banat de sub jugul ierarhiei
sârbeşti, în patria mucenicilor Moise Nicoară şi Dimitrie Ţichindeal, în care în anii
Domnului 1912 şi 122 cu mândria şi satisfacţia datoriei împlinite ai prăznuit centenarul
glorioaselor ate instituţii de cultură care au luminat minţile şi au încălzit inimile
româneşti[...]un proiect de lege fundamentală nu se pregăteşte numai prin munca
intelectuală a unei comisii ad-hoc, fără a dispune şi stăpâni în prealabil materialul
informativ şi datele statistice necesare şi fără a cere avizul corpurilor didactice, a
chiriarhilor, a organelor eparhiale şi centrele bisericeşti, precum şi opinia oamenilor cu
experienţă pe terenul învăţământului teologic din toate provinciile”.
Rectorul Teodor Botiş cerea o revizuire temeinică a proiectului, o

apropiere a lui de necesităţile şi realităţile date, ca în forma lui definitivă să
aibă acordul „tuturor factorilor abilitaţi”. Proiectul de lege a creat nemulţumiri
şi în rândul clerului şi credincioşilor din cuprinsul eparhiei arădene. Rectorul
considera că ei au dreptul „de a se opune cu toate mijloacele legale contra
intenţiei de desfiinţare a Academiei Teologice, care azi se găseşte într-o fază
de progres ca niciodată”. Însăşi episcopul Grigorie Comşa, îngrijorat de
379
Memoriu adresat Sf. Sinod şi Onoratului Minister al Cultelor, în “Bis. şi Şc.”, anul
LIII, nr. 16, 14 aprilie 1929, pp. 2-4.
380
T. Botiş, Apărarea Academiei teologice din Arad, în „Bis. şi Şc.”, anul LIII, nr. 17, 21
aprilie 1929, pp. 2-3.
situaţia creată prin proiectul de lege la de începutul anului 1929, în şedinţa

Consiliului eparhial din 4 aprilie 1929, prezintă un memoriu către Sfântul
Sinod şi Ministerul Cultelor, în care, cu „argumente istorice, geografice şi
culturale”, justifică necesitatea existenţei în continuare a Academiei Teologice
de la Arad381.
Din fericire pentru arădeni, proiectul n-a întrunit adeziunea tuturor
membrilor Sfântului Sinod, căci la 24 mai 1929 a fost instituită o nouă comisie
sinodală pentru redactarea unui alt proiect, prezidată de mitropolitul Nicolae
Bălan, cu alţi patru membrii. În şedinţa Sfântului Sinod din 5 iunie 1930,
mitropolitul Nicolae a prezentat şi un proiect de lege cu două regulamente care
priveau organizarea Academiilor şi a internatelor teologice de pe lângă
Academii şi Facultăţi. Un grup de profesori de la Facultatea de Teologie din
Bucureşti, câţiva profesori din capitală, precum şi Congresul Asociaţiei
Generale a Clerului din România din 21-22 octombrie 1930 au luat atitudine
împotriva acestui proiect de lege. În felul acesta învăţământul teologic a rămas
şi pe mai departe în grija statului, tocmai din cauza celor chemaţi să ajute la
trecerea lui sub oblăduirea Bisericii, aşa cum era în Transilvania382.
La Congresul Asosiaţiei „Andrei Şaguna” a clerului Mitropoliei
Ortodoxe Române din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş, ţinut la Braşov în
zilele de 11-12 noiembrie 1930, Nicolae Colan, pe atunci rector al Academiei
„Andreiene” de la Sibiu, a prezentat un referat privitor la Reorganizarea
învăţământului teologic, prin care cerea ca să fie luată din nou în discuţie
reforma învţământului teologic, iar Seminariile (ca şcoli pregătitoare) şi
Academiile să fie puse sub conducerea directă a Bisericii. Cu acest prilej,
rectorii şi profesorii celor cinci Academii Teologice din Ardeal383 au alcătuit
un memoriu, care a fost tipărit la Sibiu, sub titlul Reorganizarea
învăţământului teologic. Academiile de teologice din Ardeal (Sibiu, 1930, 18
p.), care avea rostul de a înlătura obiecţiunile ridicate împotriva Academiilor şi
de a cere drepturile care li se cuveneau. Meţiunea adoptată de Congres ca şi
memoriul profesorilor de la cele cinci Academii, n-au avut nici un rezultat384.
381
T. Botiş, Observări la proiectul de lege pentru reorganizarea învăţământului teologic
în „Bis. şi Şc.”, anul LIII, nr. 18, 28 aprilie 1929, pp. 2-5.
382
Nicolae Colan, Reorgnizarea învăţământului teologic, în “R. T.”, anul XX, nr. 11-12,
1930, p. 440, la M. Păcurariu, Două sute de ani de învăţământ teologic la Sibiu, p. 151.
383
De la Academia Teologică arădeană au semnat moţiunea profesorii: dr. Teodor Botiş, dr.
Vintilă Popescu, dr. Gheorghe Popovici, dr. Nicolae Popovici, dr. Simion Şiclovan, dr. Iustin Suciu.
384
M. Păcurariu, op. cit., pp. 151-152.
În luna martie 1931, profesorul Petru Deheleanu de la Academia

Teologică din Arad, lua atitudine faţă de un articol apărut în „Graiul vremii”,
intitulat ironic, Fă-mă Doamne absolvent de Academie. Era foarte revoltat pe
semnatarul articolului şi pe „fraţii din v[echiul] regat” care susţineau ideea
înlocuirii Academiilor Teologice din Ardeal, prin seminariile existente în
vechiul regat, ei considerând că numai în acest mod poate avea loc unificarea
învăţământului teologic. Semnatarul „miop” de la „Graiul vremii”, arăta un
categoric dispreţ şi ironie la adresa Academiilor, fără însă a şi putea justifica
părerile lor385.
În perioada următoare, încercările de reorganizare a învăţământului
teologic au continuat. O nouă comisie prezidată tot de mitropolitul Nicolae
Bălan, în ultima şedinţă a Sf. Sinod din anul 1931, prezintă un alt proiect,
însoţit de patru regulamente care priveau în amănunt organizarea
învăţământului teologic şi educarea viitorilor preoţi. În privinţa Academiilor,
proiectul cuprindea prevederi asemănătoare celor anterioare: 4 ani de studii;
studenţii se recrutează dintre absolvenţii cu bacalaureat ai seminariilor sau ai
liceelor; disciplinele teologice şi examenele fiind aceleaşi ca şi la cursurile de
licenţă ale Facultăţilor de Teologie; Academiile teologice conferă titlul de
licenţiat; asimilarea profesorilor cu agregaţii universitari; punerea lor sub
îndrumarea directă a Bisericii386.
În anul următor, 1932, au mai fost prezentate şi alte proiecte. Un proiect
a fost prezentat de Ministerul Instrucţiunii şi al Cultelor, care prevedea dreptul,
pentru fiecare Mitropolie, de a avea câte o singură Academie Teologică şi
înfiinţarea unei Facultăţi de Teologie în cadrul Universităţii din Cluj. Un nou
proiect, cu prevederi asemănătoare celui prezentat de mitropolitul Nicolae
Bălan, a fost întocmit de patriarhul Miron Cristea387. În paralel cu prezentarea
acestor noi proiecte de lege, devin tot mai vehemente atacurile unor profesori
de la Facultăţile de Teologie, înseosebi ale preotului profesor Ioan Popescu-
Mălăieşti de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, căruia îi răspunde preotul
profesor Dumitru Stăniloae de la Sibiu388.
385
P[etru] Deheleanu, Învăţământul teologic, în „Bis. şi Şc.”, anul LV, nr. 12, 22 martie
1931, p. 3.
386
Proiect de Lege pentru învăţământul teologic, în “Bis. şi Şc.”, anul LVI, nr. 4, 24
ianuarie 1932, p. 7.
387
388
Pentru amănunte vezi: Dumitru Stăniloae, Problema învăţământului teologic, în “T.
R.”, anul LXXXIII, nr. 10, 3 martie 1935, p. 2.
La Arad, în „Biserica şi Şcoala”, este publicat punctul de vedere al

profesorului Vintilă Popescu care nu putea fi de acord cu părerile preotului I.
Popescu-Mălăieşti în ce priveşte Academiile de dincoace de Carpaţi389.
O mare realizare pentru învăţământul teologic superior ortodox a fost
hotărârea ministrului secretar de stat Dimitrie Gusti de la Departamentul
Instrucţiunii Cultelor şi Artelor, prin care s-a dispus ca Academiile Teologice
din Transilvania, între care şi Academia Teologică din Arad, începând cu 1
aprilie 1933, trece de la Direcţia Cultelor la Direcţia Învăţământului Superior
din Ministerul Educaţiei. Prin această decizie, profesorii Academiilor
Teologice erau asimilaţi cu profesorii agregaţi universitari, salarizarea se
primea de la stat, dar ele rămâneau pe mai departe sub oblăduirea Bisericii. Era
un mare succes pentru Biserică şi Academiile ei teologice. Era o recunoaştere
a valorii lor universitare390.
O altă problemă care trebuia rezolvată de reprezentanţii Academiilor
Teologice era dreptul acestora de a elibera diplome de licenţă. Pentru aceasta,
din iniţiativa mitropolitului Nicolae Bălan, în zilele de 19 şi 20 aprilie 1935, la
Sibiu, a avut loc primul Congres la profesorilor391 de la Academiile Teologice
din Ardeal şi Banat392. Au mai luat parte profesorii Nicolae Cotos de la
Cernăuţi şi Haralambie Rovenţa de la Bucureşti, precum şi inspectorul T. P.
Păcescu din Ministerul Cultelor. Congresul de la Sibiu formează o etapă
importantă în seria străbaniilor Bisericii pentru reorganizarea învăţământului
teologic. Mitropolitul Nicolae Bălan, în cuvântul de deschidere, a făcut o
sinteză admirabilă a idealului de preot, iar în dezbaterile care au urmat, s-a
lămurit deplin şi s-a stabilit precis direcţia spre care vor tinde Academiile
Teologice: „pregătirea de personalităţi preoţeşti însufleţite de convingere
religioasă şi pătrunse de entiziasmul misionar. În serviciul realizării acestui
scop se vor pune toţi factorii şi toate mijloacele, de care dispun Academiile
Teologice”. Pe baza referatelor prezentate, s-au făcut propuneri pentru o mai
temeinică organizare a cursurilor şi pentru adâncirea pregătirii duhovniceşti a
studenţilor din Academiile Teologice. În moţiunea adoptată atunci, profesorii
cer din nou ca Academiilor să li se recunoască dreptul de a elibera diplome de
389
Vintilă Popescu, Academiile Teologice, în „Bis. şi Şc.”, anul LIX, nr. 11, 17 martie
1935, pp. 1-2.
390
Alexandru Moraru, Învăţământul teologic universitare ortodox din Cluj (1924-1952),
Cluj-Napoca, 1996, pp. 74-76.
391
De la Arad au participat profesorii: dr. Teodor Botiş – rector, dr. Nicolae Popovici, dr.
Simion Şiclovan.
392
Arad, Caransebeş, Oradea, Cluj, Sibiu.
licenţă. Din partea Facultăţilor de Teologie de pe lângă Universităţi, exista

teama ridicăriiAcademiilor Teologice la statutul de învăţământ superior.
Profesorul dr. Nicolae Popovici de la Arad mereu insista asupra faptului că
„Academiile Teologice nu înlocuiesc şi nu au pretenţia de a înlocui Facultăţile
de Teologie de pe lângă Universităţi”, ceea ce reprezentanţii celor de peste
Carpaţi nu doreau să înţeleagă393. Această chestiune a fost discutată şi cu
prilejul Congreselor Asociaţiei clerului „Andrei Şaguna”, care s-au ţinut la
Caransebeş în 6-7 octombrie 1935, la Turda, în 3 noiembrie 1936 şi Târgu
Mureş, în 2 noiembrie 1937394.
După îndelungate discuţii, pe la jumătatea lunii martie 1937, Sfântul
Sinod al BOR, a votat în unanimitate un proiect de organizare a
învăţământului teologic din cuprinsul Patriarhiei Române. Cu acest prilej s-a
luat hotărârea ca întreg învăţământul teologic – cu excepţia Facultăţilor de
Teologie care rămân încadrate la Universităţile în cadrul căreia funcţionează,
„având legătură şi cu episcopatul” – să stea sub conducerea şi supravegherea
Bisericii, aşa după cum era şi firesc. Se precedea ca Academiile Teologice din
Ardeal să se menţină în continuare şi oblăduirea episcopiilor sub jurisdicţia
cărora funcţionează395.
Decretul-lege publicat în „Monitorul Oficial” nr. 113 din 19 mai 1938
(art. 9) şi Decizia nr. 216 729/1938 a Ministerului Educaţiei Naţionale
prevedea dreptul Academiilor Teologice din Transilvania de a acorda
absolvenţilor titlurile de licenţă şi magistru în Teologie. În acest fel,
Academiile erau reintegrate în învăţământul superior românesc396.
Pe baza Legii din 19 mai 1938, Sfântul Sinod al BOR, în şedinţa din 2
noiembrie 1938, vota un nou Regulament, în 96 de articole, pentru Academiile
Teologice, prin care se prevedea dreptul acestora de acordare a licenţei în
393
S[imion Stana], Prima conferinţă a profesorilor dela Academiile teologice ort. rom.
din Mitropolia Ardealului, în „Bis. şi Şc.”, anul LIX, nr. 17, 28 aprilie 1935, pp. 3-5; Nicolae
Popovici, După Congresul profesorilor dela Academiile Teologice, în „Bis. şi Şc.”, anul LIX, nr.
18, 5 mai 1935, p. 2.
394
“Actele Congreselor Asociaţiei clerului “Andrei Şaguna” ţinute în anii 1933-1938 la
Cluj, Sibiu, Caransebeş, Turda...”, Sibiu, 1940, pp. 112, 222-223.
395
[Redacţia], Cronici, în “Bis. şi Şcoala, anul LXII, nr. 17, 24 aprilie 1938, p. 151. Cu
acest prilej se propunea înfiinţarea unor Academii Teologice şi în mitropoliile: Ungro-Vlahiei,
Moldovei, Bucovinei şi Basarabiei, “după posibilităţile bugetare”, cf. [Redacţia], Reorganizarea
învăţământului teologic şi seminarial al Bisericii ortodoxe române, în “Bis. şi Şc.”, anul LXII, nr.
22, 29 mai 1938, p. 189.
396
[Redacţia], Reorganizarea învăţământului teologic şi seminarial al Bisericii ortodoxe
române, în “Bis. şi Şc.”, anul LXII, nr. 22, 29 mai 1938, p. 189.
Teologie. Redactată de episcopul Nicolae Colan al Clujului, pe atunci ministru

al Educaţiei Naţionale, sancţionată de regele Carol al II-lea, Lege care se părea
că a dat problemei o dezlegare acceptabilă.
Drepturile dobândite de Academiile teologice au fost însă de scurtă
durată. Legea de raţionalizare a învăţământului superior, validat în 4
noiembrie 1938, care nu numai că anula legea anterioară, aducând
Academiilor Teologice o situaţie umilitoare pe care n-au mai avut-o niciodată.
Astfel, s-au desfiinţat, în chip arbitrar, catedre, profesorii au fost degradaţi din
rândul agregaţilor în rândul conferenţiarilor, iar studenţilor, deşi făceau 4 ani
de studii, după aceeaşi programă pe care o aveau Facultăţile de Teologie, li se
refuza dreptul de a susţine licenţa, fiind puşi într-o situaţie inferioară colegilor
de la Facultăţile de Teologie. Această situaţie a generat numeroase
nemulţumiri, atât în rândul profesorilor, cât şi al studenţilor teologi din
Transilvania şi Banat, mulţi dintre aceştia din urmă ajungând să studieze la
Facultăţile de Teologie doar de dragul licenţei, depopulând astfel Academiile
Teologice şi înfruntând greutăţi materiale mult mai mari decât dacă ar fi rămas
la Academiile eparhiale397.
Consecinţele acestei legi erau cât se poate de nefericite pentru
absolvenţii Academiilor Teologice. Diploma pe care o conferea o Academie
Teologică nu mai putea fi echivalentă cu diploma de licenţă a unei Facultăţi,
absolvenţii Academiilor neputând ocupa în aceste condiţii, posturile de
profesori de religie în şcolile secundare. De asemenea, după patru ani de studii,
absolvenţii Academiilor teologice trebuiau să se înscrie la Facultăţi, pentru a
putea obţine o diplomă de licenţă.
În speranţa că ierarhii ortodocşi din Transilvania şi Banat vor face tot
posibilul ca doleanţele lor să fie ascultate, fiecare Academie trece la alcătuirea
unor noi regulamente de funcţionare, ce stabileau şi condiţiile obţinerii
diplomelor de licenţă în Teologie. În 3 februarie 1939, rectorul Nicolae
Popovici de la Academia Teologică din Arad, solicita Consiliului eparhial să-şi
dea acordul pentruredactarea unui proiect pentru obţinerea dreptului pentru
conferirea diplomei de licenţă. Aducea în discuţie şi ideea unei proceduri
unitare, care să fie aplicată în toate Academiile teologice. Orientându-se după
Regulamentul Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi după Regulamentul
întocmit şi aprobat de Sfântul Sinod, în 2 noiembrie 1938, Nicolae Popovici a
întocmit un Proiect de regulament pentru conferirea titlului de licenţă la
397
Ilarion V. Felea, Problema Academiilor Teologice, „Bis. şi Şc.”, anul LXIV, nr. 27,
1940, pp. 202-203.
Academia teologică din Arad, primit în şedinţa Consiliului profesoral, ţinută în

25 februariue 1939 şi aprobată de Consiliul eparhial cu nr. 1911/1939 în
şedinţa din 2 martie 1939398.
În proiect se cerea revenirea la art. 9 din Legea pentru organizarea
învăţământului teologic şi seminarial publicat în „Monitorul Oficial” (nr. 113)
din 19 mai 1939. Încă de la început se prevedea că studenţii Academiei care
aveau la baza studiilor liceul cu bacalaureat sau un seminar teologic şi au
frecventat timp de patru ani cursurile Academiei Teologice, se pot înscrie la
examenul de licenţă. Acesta consta din două probe, scris şi oral. Examenul
scris consta din elaborarea unei teze, cu un subiect ales de candidat la una din
cele patru secţiuni ale Teologiei (biblică, istorică, sistematică, practică),
aprobat de profesorul de specialitate. Teza trebuia să se extindă pe cel puţin 80
pagini de manuscris, iar la sfârşit candidatul era obligat să indice bibliografia
utilizată şi „va subscrie o declaraţie” din care să reiasă că în afară de
bibliografia menţionată nu a folosit şi altele, „lucrarea nu este plagiată, ci îmi
aparţine în întregime”. Examenul oral consta din susţinerea tezei şi din
„răspunsul la patru poziţii alese de candidat şi aprobate de profesorii de
specialitate, câte una din fiecare ram al Teologiei”.
În continuare însă, lucrurile nu evoluau în direcţia aşteptată de profesorii
Academiilor teologice din Transilvania şi Banat. Fiind alături de ei,
mitropolitul Nicolae Bălan făcea în continuare demersuri pentru obţinerea
dreptului câştigat prin Decretul-lege din 19 mai 1938, pierdut după numai
câteva luni, în noiembrie 1938.
Pe lângă nemulţumirile manifestate în presă faţă de Legea de
raţionalizare, se înregistrează apelul mitropolitului Nicolae Bălan din 10
octombrie 1939, adresat tuturor ierarhilor din Transilvania şi Banat, cărora le
trimite un proiect de lege, conceput personal, şi un memoriu explicativ399.
Proiectul de lege şi memoriul a fost şi Ministerului Educaţiei Naţionale, unde,
a fost prezentat în 23 octombrie 1939 de către mitropolitul Nicolae, episcopii
Andrei Magieru al Aradului, Nicolae Colan al Clujului, Nicolae Popovici al
Oradiei şi Vasile Lăzărescu al Caransebeşului400. Între altele, în Memoriu se
cerea repunerea în drepturi a profesorilor Academiilor Teologice cu cei de la
Academiile de Comerţ şi Agricultură; să li se recunoască dreptul de a acorda
398
Nicolae Popovici, Regulament pentru conferirea titlului de licenţă la Academia
Teologică ort. rom.. din Arad, în “Bis. şi Şc.”, anul LXIII, nr. 16, 9 aprilie 1939, pp. 138-139.
399
Memoriul este publicat de M. Săsăujan, op. cit., pp. 57-62.
400
Ibidem, p. 63.
titlul de licenţiat în Teologie echivalentă cu cea de la Facultăţile de Teologie; a

lăsa pe mai departe catedrele „în forma şi numărul în care se aflau înainte de
noiembrie 1938; conducerea să revină în exclusivitate Bisericii.
În primăvara anului 1940, la cererea Sfântului Sinod al BOR, episcopul
Andrei Magieru trimitea un articol pentru un volum festiv închinat regelui
Carol al II-lea, în care îşi exprima, din nou, poziţia sa în vederea obţinerii
dreptului Academiilor teologice de a acorda diploma de licenţă în Teologie şi
repunerea profesorilor de teologie în statutul lor firesc, cerând revenirea la
dispoziţiile Decretului-lege din 19 mai 1938401.
În iunie 1940, mitropolitul Nicolae Bălan aducea la cunoştinţa
episcopului Andrei Magieru că în sesiunea Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei
Sibiului, s-a luat din nou în dezbatere problema Academiilor teologice din
Ardeal. La 28 mai 1940, Arhiepiscopia s-a adresat din nou ministrului Petre
Andrei al Educaţiei Naţionale, aducându-i la cunoştinţă hotărârile Adunării
eparhiale şi repetând doleanţele formulate în memoriile anterioare. Tot atunci
s-au trimis memorii asemănătoare lui Gheorghe Tărărăscu, preşedinte al
Consiliului de Miniştri şi lui Ştefan Ciobanu, pe atunci ministru al Cultelor şi
Artelor. Mitropolitul cerea o procedură asemănătoare şi din partea celorlalţi
ierarhi ardeleni pentru apărarea Academiilor Teologice din cuprinsul
Mitropoliei Ardealului402.
În continuare, Academiile teologice erau ţinute în inferioritate faţă de
Academiile de Comerţ, Industrie şi Agricultură, care erau considerate de nivel
superior. Deşi profesorii tuturor Academiilor se recrutau după aceleaşi criterii
şi li se impuneau aceleaşi condiţii de activitate didactică şi ştiinţifică.
Profesorii şi studenţii Academiilor de Teologie care, cu toţii sunt „menţinuţi
într-o situaţie nemeritată. Profesorilor li se cer titluri, studii, lucrări şi examene,
ca şi celor universitari”, adică aveau datorii egale dar drepturile lor sunt
„coborâte exact cu trei trepte mai jos”. La fel erau nedreptăţiţi şi studenţii
teologi cărora li se cereau diplome de bacalaureat, patru ani de frecvenţă şi
examene, iar la urmă un examen de capacitate sau „cvalificaţie preoţească”,
ce-i face inferiori faţă de studenţii de la Universităţi şi Academii403.
Pentru îndreptarea acestor stări de lucruri, Academiile de Teologie
supuneau atenţiei „Înaltelor feţe bisericeşti, cât şi On. Minister al Educaţiei
401
Ibidem, pp. 64-66.
402
M. Păcurariu, op. cit., p. 155; M. Săsăujan, op. cit., p. 43.
403
[Ilarion V. Felea], Doleanţele Academiilor de Teologie, în „Bis. şi Şc.”, anul LXV, nr.
2, 12 ianuarie 1941, p. 9.
Naţionale” mai multe propuneri. În primul rând, se propunea din nou ca

Academiie de Teologie să fie echivalate cu toate celelalte Academii (Comerţ,
Agricultură); profesorii să fie asimilaţi în drepturi ca şi în îndatoriri cu
profesorii celorlalte Academii; catedrele desfiinţate de la Academiile de
Teologie „să fie recunoscute, aşa cum au fost”, iar dreptul de a elibera diplome
de licenţă să se acorde tuturor Academiilor de Teologie404.
În februarie 1941, Ministerul Cultelor şi Artelor405 a întocmit un Proiect
de lege pentru funcţionarea Academiilor şi Seminariilor teologice ortodoxe, în 9
articole. Prin cest proiect de lege, Ministerul îşi rezerva dreptul de a confirma
numirea profesorilor (art. 3); durata studiilor se menţine la patru ani, ele având
dreptul de a conferi titlul de licenţiat în Teologie (art. 23); erau prevăzute nouă
catedre pentru Academia din Sibiu, câte opt pentru celelalte. În amendamentele
pe care le aduce acestui proiect de lege, în 13 martie 1941, mitropolitul Nicolae
Bălan, între altele, menţiona că numai Biserica are dreptul „să reglementeze
modul de funcţionare al şcolilor pentru slijitorii altarelor”. Se cerea să se revină
la modul de organizare şi funcţionare al Academiilor Teologice anterior anului
1938, stăruind să se dea o lege într-un singur articol, cu următorul cuprins: „Prin
derogare de la dispoziţiile Legii de raţionalizare a învăţământului superior, din 4
noiembrie 1938, Academiile Teologice ortodoxe revin la modul de organizare şi
funcţionare a lor dinainte de acea Lege, mod fixat de autoritatea bisericească, cu
toate drepturile, echivalente cu ale agregaţilor universitari, ce le aveau profesorii,
cu catedrele lor, iar titlul absolvenţilor fiind echivalent cu al licenţiaţilor de la
Facultăţi”406.
La 2 aprilie 1941, mitropolitul Nicolae Bălan aducea la cunoştinţa
episcopului Andrei Magieru conţinutul propunerii făcută Ministerului,
rugândul pe episcopul arădean să-şi însuşească „acelaşi punct de vedere în
chestiune”407. Episcopul de la Arad, încă în 1 aprilie trimisese deja ministrului
Radu Rosseti al Cultelor, o poziţie aproape identică cu cea a mitropolitului
Nicolae. Episcopul Andrei îşi exprima nemulţumirea faţă de încercările de
scoatere a şcoililor teologice de sub protecţia Bisericii şi de a trece sub
controlul statului. La 12 aprilie 1941, ministul Radu Rosseti răspunde
mitropolitului Nicolae că „Ministerul aprobă, în principiu revenirea
404
Ibidem.
405
În acea perioadă, în Ministerul Cultelor, ca director, funcţiona preotul profesor dr.
Nicolae Popovici, rectorul Academiei Teologice de la Arad.
406
407
A. A. Aradului, grupa a III-a, dosar 70/1931, doc. 62/1931; doc. 4529/1941, la M.
Săsăujan, op. cit., pp. 43-45.
Academiilor teologice la starea anterioară Legii de raţionalizare din 4

noiembrie 1938”. În urma unui nou memoriu al mitropolitului către generalul
Ion Antonescu, trimis de acesta Ministerului Educaţiei, Cultelor şi Artelor, în
1941 s-a instituit o comisie, care a redactat un Ante-proiect de decret-lege
pentru organizarea şi funcţionarea învăţământului teologic, în 59 de articole.
Articolele 16-25 se ocupau cu Academiile teologice, care „aveau dreptul de a
conferi titlul de licenţiat în Teologie, cu respectarea normelor în vigoare la
Facultăţile de Teologie” (art. 19). Între articolele 19 şi 20, era intercalat şi
articolul unic propus de mitropolitul Nicolae408.
În mai 1941 este înregistrat un memoriu al studenţilor Academiei
Teologice de la Arad, adresat generalului Ion Antonescu, conducătorul
statului, generalului Radu Rossetti, ministrul Instrucţiei, Educaţiei, Cultelor şi
Artelor, prin care se solicita ca şi în noua lege a învăţământului superior, aflată
în curs de redactare, să se menţină drepturi egale cu ale şcolilor similare409.
Profesorii arădeni de la Academia Teologică au luat şi ei atitudine în paginile
revistei „Biserica şi Şcoala”, exprimându-şi speranţa legiferării şi reglementării
raportului dintre Academiile şi Facultăţile de Teologie din ţară, aşa după cum
cereau toţi ierarhii Mitropoliei Ardealului410.
Cu toate acestea, în 1941, exista un nou proiect de lege pentru organizarea
învăţământului teologic, conform căruia, Academiile Teologice erau tot mai
nedreptăţite. Profesorii puteau fi recrutaţi dintre doctorii sau licenţiaţii în
Teologie, iar studenţii care doresc să-şi ia licenţa în Teologie, puteau primi la
Facultăţile de Teologie recunoaşterea unei frecvenţe de doi ani. Disciplinele au
fost comasate unele cu altele, altele complet înlăturate (Dreptul bisericesc,
Sectologia, Ascetica şi Mistica), iar altele introduse (Istoria Artelor)411.
În 27 septembrie 1942, profesorul Vintilă Popescu propunea fuzionarea
Academiilor de la Caransebeş şi Oradea-Timişoara cu cele de la Sibiu şi Arad.
Unul din argumente era cel istoric, în sensul că Academiile de la Sibiu şi Arad,
erau cele mai vechi şcoli teologice din Transilvania. Din alt punct de vedere,
cele două dispuneau de clădiri proprii şi de biblioteci înzestrate cu cărţi de
specialitate412.
408
409
Informaţiuni, în “Bis. şi Şc.”, anul LXV, nr. 22, 1 iunie 1941, p. 183.
410
[Ilarion V. Felea], Problema Academiilor de teologie, în „Bis. şi Şc.”, anul LXIV, nr.
24, 9 iunie 1940, pp. 202-203.
411
“Bis. şi Şc.”, anul LXV, nr. 41, 12 octombrie 1941, p. 338.
412
Vintilă Popescu, Academiile teologice în învăţământul superior, în „Bis. şi Şc.”, anul
LXVI, nr. 29, 1942, pp. 319-320.
Nu au întârziat să apară şi reacţiile de protest la această propunere.

Rectorul Academiei Teologice Oradea-Timişoara, preotul profesor dr. Sofron
Vlad, în 29 septembrie 1942, a intervenit subliniind faptul că niciodată cadrele
didactice de la această instituţie de învăţământ nu au dezbătut problema
desfiinţării Academiei în sensul propus de profesorul Vintilă Popescu de la
Arad413.
V. 7. PROIECT DE FUZIONARE A ACADEMIILOR TEOLOGICE

DIN VESTUL ŢĂRII (1943)
În vara anului 1943, profesorii de la Academiile Teologice din Arad,

Caransebeş şi Oradea-Timişoara, au înaintat Ministerului Culturii Naţionale şi
al Cultelor, un proiect de Decret-lege cu privire la fuzionarea celor trei şcoli
teologice într-o singură Academie Teologică ortodoxă română „Banat-
Crişana”, cu toate drepturile unei instituţii de grad universitar superior. Noua
instituţie universitară urma să se afle sub jurisdiciţia episcopiilor de la Arad,
Caransebeş, Oradea şi Timişoara. Academia urma să elibereze diplome de
licenţă în Teologie, care conferea aceleaşi drepturi ca şi diplomele de licenţă
ale Facultăţilor de Teologie din România414.
Durata studiilor era de patru ani şi erau împărţite în patru secţiuni:
Teologia exegetică (anii I şi II), Istorică (anii I şi II), Sistematică (anii III şi
IV) şi Practică (anii III şi IV). Catedrele şi conferinţele urmau să fie
următoarele: Catedre: Studiul Testamentului Vechi, Studiul Testamentului Nou,
Istoria Bisericii universale, a Artei creştine şi Literaturii creştine vechi, Istoria
Bisericii româneşti, a Artei şi Literaturii bisericeşti române, Teologia
Fundamentală, Teologia Dogmatică şi Mistică, Teologia Morală şi
Sociologia, Liturgica şi Teologia practică, Dreptul bisericesc, Filosofia şi
Pedagogia, Omiletica şi Catehetica, Sectologie şi Misionarism; conferinţe:
Cântarea bisericească şi Muzica, Ritualistică şi Tipic, Simbolica şi Istoria
dogmelor, Ermeneutică, Filologie şi Istoria biblică.
Proiectul prevedea egalitatea profesorilor de la Academia Teologică
ortodoxă română „Banat-Crişana”, cu profesorii de la Facultăţile de
Teologie, în ce priveşte drepturile şi salarizarea lor. În ce priveşte oraşul de
413
M. Săsăujan, op. cit., pp. 75-76. Profesorul Vintilă Popescu, în 22 noiembrie 1944, în
şedinţa Consiliului profesoral, propunea iniţierea unor demersuri pentru ca Facultatea de Teologie
de la Cernăuţi, aflată în refugiu, să fie mutată la Arad, în situaţia în care urma a se muta definitiv
în alt oraş.
414
M. Săsăujan, op. cit., pp. 76-78.
reşedinţă, rectorul Nicolae Popovici, în 26 august 1943, aducea la cunoştinţa

Consiliului eparhial că profesorii celor trei şcoli teologice optau pentru oraşul
Arad. În primul rând se argumenta că Academia Teologică de la Arad era cea
mai vechi, dispunea de o clădire corespunzătoare. De asemenea, se face aluzie
şi la Academia teologică sibiană, căreia, prin Decretul Lege pentru
organizarea şi funcţionarea Academiei teologice „Andreiene”, i se recunoştea
calitatea de „şcoală superioară de grad universitar”415.
Cu toate demersurile întreprinse de-a lungul anilor, Academiile
teologice de la Arad, Caransebeş şi Oradea-Timişoara, au rămas pe mai
departe în situaţia din trecut, neprimind dreptul de a conferi statutul de licenţiat
în Teologie. Absolvenţii acestor trei Academii, pentru a intra în posesia unei
diplome de licenţiat, erau nevoiţi să susţină un examen la Academia teologică
„Andreiană” sau la Facultăţile de Teologie existente atunci în cuprinsul
Patriarhiei Române.
V. 8. DEMERSURI PENTRU TRANSFORMAREA ACADEMIEI

TEOLOGICE ÎN FACULTATE DE TEOLOGIE (1945)
La începutul anului 1945 a fost pusă în discuţie problema înfiinţării unei

Universităţi în oraşul de pe malurile Mureşului. Din iniţiativa episcopului
Andrei Magieru, un grup de intelectuali arădeni, în ianuarie 1945, au acţionat
în acest sens pe mai multe căi, inclusiv în contextul în care prin Decretul-Lege
nr. 660 din 31 decembrie 1944 se prevedea înfiinţarea Universităţii de Vest
pentru „regiunea Banatului şi Aradului”416.
Prin articolul 25 se prevedea că „Eforia Universităţii417, cu aprobarea
ministerului Educaţiei Naţionale, va putea hotărî instalarea unora din Facultăţile
Universităţii la Arad. Eforia Universităţii de Vest are dreptul de a propune
localitatea şi îndatorirea de a alege şi înzestra localurile destinate instituţiilor
415
“Monitorul Oficial” nr. 35 din 11 februarie 1943, la M. Păcurariu, op. cit., p. 157.
416
“Monitorul Oficial”, Partea I, anul CXVII, nr. 302 din 31 decembrie 1944, pp. 8462-
8463. Aurel Ardelean, Alexandru Roz, Istoria învăţământului superior şi a Universităţii de Vest
“Vasile Goldiş” din Arad, Arad, 2000, pp. 49-50.
417
Eforia Universităţii de Vest a fost constituită în conformitate cu Decretul regal nr. 9, cu
sediul în Timişoara, sub preşedinţia lui Sever Bocu. “Membrii ei sunt numiţi dintre fruntaşii vieţii
bisericeşti, administrative, culturale şi industriale ai Banatului şi Aradului: PP. SS. Episcopi, Miniştri
bănăţeni, prefecţi, primarii municipiilor”. De la Arad amintim poe episcopul Andrei Magieru,
primarul municipiului, prefectul judeţului, dr. Iustin Marşieu, dr. Cornel Radu, dr. Gheorghe
Ciuhandu şi Gheorghe Voştinariu. Cf. “Bis. şi Şc.”, anul LXIX, nr. 4, 21 ianuarie 1945, p. 27.
universitare”. Mai mult, raportul ministrului Educaţiei Naţionale care susţine

legea, menţionează că „populaţia din regiunea Banatului şi Aradului” este cea
care a cerut Universitate pentru această parte de ţară, în consecinţă „în acelaşi
spirit se va face şi colaborarea cu instituţiile de cultură din municipiulArad, care
va putea adăposti una sau mai multe facultăţi după posibilităţile locale”.
Este evident faptul că Universitatea de Vest trebuia să aibă facultăţi şi la
Arad, „după posibilităţile locale”. Nu întâmplător românii arădeni au redactat
memorii peste memorii, foarte bine documentate, prin care susţineau înfiinţarea
unor instituţii de învăţământ superior şi la Arad. Un prim Memoriu418 este cel al
Consiliului profesoral de la Academia Teologică din Arad, datat 11 ianuarie
1945, semnat de nouă profesori419. Prin Memoriu, în 6 puncte, profesorii îşi
exprimau nemulţumirea faţă de „lipsa de obiectivitate şi perspectivă istorică”
manifestată prin redactarea articolul 2 al Decretului-lege nr. 660, publicat în
„Monitorul oficial” (nr. 302 din 31 decembrie 1944), prin care se prevedea
ridicarea Academiei de Teologie din Oradea-Timişoara, la rangul de Facultate
de Teologie pentru Banat şi Arad în cadrul nou înfiinţatei Universităţi de Vest.
Profesorii arădeni aveau motive să fie nemulţumiţi pentru faptul că a fost
ignorată cea mai veche instituţie de învăţământ teologic din părţile vestice ale
ţării, cea de la Arad. Ei considerau ca o nedreptate ca după numai 22 de ani de
activitate, Academia Teologică de la Oradea, să fie este ridicată la rangul de
Facultate. Se propunea modificarea art. 2 din Decretul-lege nr. 660 în sensul că
cea mai veche şi mai îndreptăţită Academie de Teologie din regiunea Banatului
şi Crişanei să fie transformată în Facultate de Teologie, era cea de la Arad, iar
profesorii ei să fie recrutaţi după normele învăţământului universitar.
Al doilea Memoriu420 îl datorăm unor membrii arădeni reprezentativi ai
Eforiei421. Este datat 20 ianuarie 1945 şi adresat „către Eforia Universităţii”,
418
Memoriul a fost tipărit la Tipografia Diecezana din Arad, apoi difuzat în rândul
intelectualilor arădeni. Memoriul a fost publicat în “Bis. şi Şc.”, anul LXIX, nr. 4, ianuarie 1945,
p. 21-22; A. Ardelean, Al. Roz, op. cit., Anexa a VI-a, pp. 87-90; vezi şi M. Săsăujan, op. cit., p.
46; Lizica Mihuţ, Ioan Popovici, Un Memoriu din anul 1945 al dascălilor de la Institutul
Teologic, în vol. “175 de ani de la înfiinţarea învăţământului superior teologic arădean (1822-
1997)” (coordonatori, Ioan Tulcan, Lizica Mihuţ), Arad, 1997, pp. 150-155.
419
Dr. Nicolae Popovici – rector, arhimandritul Benedict Ghiuş – duhovnic, dr. Gheorghe
Popovici, dr. Simion Şiclovan,. Vintilă Popescu, dr. Ilarion V. Felea, dr. Petru Deheleanu, Ioan
Ageu şi Petru Bancea.
420
A. Ardelean, Al. Roz, op. cit., Anexa a VII-a, pp. 91-94; *** Episcopia Aradului în
vremuri de răscruce istorică 1918-1948. Colecţie de documente (Prefaţă de P. S. S. Episcop dr.
Timotei Seviciu, Studii introductive, Vasile Popengă şi pr. Vasile Pop, Note şi comentarii Vasile
Popeangă), Arad, 2006, doc. 164, pp. 701-704.
solicitându-se ca din cele 7 facultăţi, câte prevedea Legea de înfiinţare a

Universităţii de Vest, 4 să fie la Timişoara (Medicina umană, Medicina
veterinară, Farmacia şi Facultatea de Ştiinţe, pe lângă Politehnica deja
existentă), iar 3 la Arad (Drept, Litere şi Filozofie, Teologia), pentru ca
Universitatea de Vest să se sprijine „pe amândoi pilonii ce constituie frontiera
de vest: Timişoara şi Aradul”.
Din păcate, cu toate că memoriul a fost foarte bine documentat iar
argumentele nu lăsau loc de discuţii, guvernul şi Eforia Universităţii de Vest,
întrunită în prima şedinţă la 21 ianuarie 1945422, nu au luat în seamă doleanţele
arădenilor. Revendicările arădenilor au fost cuprinse într-un memoriu
prezentat de episcopul Andrei Magieru şi semmnat de Stârcea Mocioni, dr.
Gheorghe Ciuhandu423, dr. Iustin Marşieu, Ion Pălincaş primarul municipiului
Arad şi Petru Şimăndan prefectul judeţului Arad, în calitatea lor de efori424.
Acesta este motivul pentru care un grup de 21 intelectuali arădeni425, în 30
ianuarie 1945 s-au întrunit în cabinetul primarului dr. Ion Pălincaş, au formulat
421
Dr. Andrei Magieru, episcopul Aradului, Ion Stârcea Mocsonyi, secretar particular al
Regelui, dr. Gheorghe Ciuhandu, consilier referent eparhial, dr. Iustin Marşieu, avocat, dr. Petru
Şimăndan, prefectul judeţului Arad, dr. Ion Pălincaş, primarul municipiului Arad. Cf. “Bis. şi
Şc.”, anul LXIX, nr. 5, 28 ianuarie 1945, p. 35.
422
Prima şedinţă a fost condusă de Sever Bocu.
423
Preotul dr. Gheorghe Ciuhandu a fost numit ca delegat al “Eforiei Univesrităţii de
Vest” în comisia de organizare a Facultăţii de Teologie. Din partea celorlalte Facultăţi de
Teologie au fost numiţi Grigorie Pişculescu (Gala Galaction) şi dr. Lazăr Iacob de la Bucureşti,
dr. Vasile Loichiţă şi dr. Nicolae Popescu-Prahova de la Cernăuţi-Iaşi, dr. Nicolae Neaga şi dr.
Nicolae Terchilă de la Sibiu. În comisia centrală de coordonare din partea Facultăţilor de Teologie
a fost numit preotul prof. Grigorie Pişculescu. Cf. “Bis. şi Şc.”, anul LXIX, nr. 5, 21 ianuarioe
1945, pp. 35-36.
424
“Bis. şi Şc.”, anul LXIX, nr. 5, 28 ianuarie 1945, p. 35.
425
Dr. Andrei Magieru, episcopul Aradului, dr. Gheorghe Ciuhandu, consilier referent
episcopal, dr. Iustin Marşieu, preşedintele “Astrei”, dr. Nicolae Popovici, rectorul Academiei
Teologice, dr. Alexandru Vaşvari, preşedintele Curţii de Apel, dr. Ilarion Felea, preşedintele
„Asociaţiei ziariştilor şi publiciştilor” din Arad, Eduard I. Găvănescu, inspector şcolar secundar,
Viorel Mihuţiu, preşedintele Asociaţiei clerului “Andrei Şaguna”, Ascaniu Crişan, directorul
Liceului “Moise Nicoară”, Elena Damian, directoarea Liceului “Elena Ghiba Birta”, dr. Caius
Lepa, directorul Şcolii Normale “Dimitrie Ţichindeal”, V. Suciu, directorul Liceului Comercial de
băieţi, Maria Platoş, directoarea Liceului Comercial de fete, Romul Cărpinişan, directorul
Liceului Industrial “Aurel Vlaicu”, Eugenia Constantinescu, directoarea Liceului Industrial de
fete, C. Dogaru, inspector şcolar judeţean, Nestor Covaciu, director-delegat al Palatului Cultural,
Lazăr Vasile, secretarul general al Primăriei, P. Covaciu, secretarul Camerei de Comerţ şi
Industrie, I. F. Panait, administrator financiar, Mihai Tripa, directorul Intreprinderii Comunale.
un nou Memoriu426 în care se constata faptul „că numărul eforilor din Arad
este disproporţionat de mic faţă de cel al eforilor din Timişoara; văzând în
fine cu durere că Aradul este cu totul desconsiderat, umilit, nedreptăţit când e
vorba să i se judece trecutul şi să i se croiască viitorul; cu unanimitate
apelează la M. S. Regele, la D-l Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi la D-l
Ministru al Educaţiei Naţionale să binevoiască: 1. A repartiza - prin lege -
Facultăţile de Teologie, Drept, Litere şi Filozofie; 2. prin modificarea art. 2 şi
32 din Lege, a ridica Academia Teologică din Arad la rangul de Facultate de
Teologie, în conformitate cu desideratul cuprins în memoriul alcătuit în acest
sens de cître profesorii acelei Academii, precum şi în memoriul eforilor
arădeni către Eforia Universităţii de Vest. 3. A desemna dintre reprezentanţii
vieţii culturale şi economice ai Aradului un număr mai mare de efori cu
consultarea opiniei publice arădene, proporţional cu numărul eforilor
timişoreni şi cu numărul Facultăţilor cerute la Arad”.
În susţinerea cererii lor, autorii memoriului aduc argumente serioase
concentrate în opt motivări şi mai clar sistematizate decât în memoriile
anterioare din care include tot ce este mai important, pe lângă multe aspecte
noi, făcându-se o sinteză a rolului istoric şi mai ales cultural al Aradului ca
principal centru al Crişanei şi Banatului, oferind soluţii practice pentru buna
funcţionare a facultăţilor. Cu toat puterea argumentelor prezentate, demersurile
grupului de intelectuali arădeni au rămas din nou fără efectul aşteptat. Preotul
dr. Gheorghe Ciuhandu a fost numit ca delegat al Eforiei Universităţii de Vest
în comisia de organizare a Facultăţii de Teologie. Din partea celorlalte
Facultăţi de Teologie au fost numiţi prof. dr. Grigorie Pişculescu (Gala
Galation) şi dr. Lazăr Iacob de la Bucureşti, dr. Vasile Loichiţă şi dr. Nicolae
Popescu-Prahova de la Cernăuţi-Iaşi, dr. Nicolae Neaga şi dr. Nicolae Terchilă
de la Sibiu. În comisia centrală de coordonare, din partea Facultăţilor de
Teologie a fost numit prof. dr. Grigorie Pişculescu427.
Aflând despre înfiinţarea Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii
de Vest de la Timişoara, în 21 februarie 1945, mitropolitul Nicolae Bălan a
trimis o scrisoare profesorilor de la Academia Teologică din Arad, cerându-le
să rămână „neclintit pe lângă principiile şaguniene ale autonomiei bisericeşti şi
426
[Redacţia], De ce la Arad..., în “Bis. şi Şc.”, anul LXIX, nr. 6-7, 11 februarie 1945, pp.
37-40; A. Ardelean, Al. Roz, op. cit., Anexa a VIII-a, pp. 95-100; M. Săsăujan, op. cit., pp. 82-87;
*** Episcopia Aradului în vremuri de răscruce istorică 1918-1948. Colecţie de documente, doc.
165, pp. 706-711.
427
“Bis. şi Şc.”, anul LXIX, nr. 5, 21 ianuarie 1945, pp. 35-36.
de astădată, nesacrificându-le pentru speranţa de a vedea eventual acea

Academie transformată în o Facultate de Teologie asupra căruia Biserica să nu
aibă exclusiva jurisdicţie care i se cuvine, fapt care ar duce cu sine
încalculabile urmări pentru viaţa noastră bisericească, ce se dezvolta până
acum în alvia celor mai scumpe şi mai sănătoase tradiţii”. Scrisorii,
mitropoliatul Nicolae i-a anexat o copie a memoriului trimis ministrului
Educaţiei Naţionale, pe atunci Ştefan Voitec, în legătură cu înfiinţarea
Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii de Vest. Din păcate, mitropolitul
nu mai era în concordanţă cu aspiraţiile profesorilor teologi arădeni, încercând
chiar să-i convingă să renunţe la dorinţa lor de a transforma Academia în
Facultate de Teologie428.
După doar câteva luni, în 31 iulie 1945, în şedinţa Sfântului Sinod s-a luat
din nou în discuţie un proiect de reorganizare a învăţământului teologic. Cu
această ocazie se propunea ca în ţară să rămână numai o singură Facultate de
Teologie şi câte o Academie Teologică în fiecare Mitropolie. În situaţia nou
creată, episcopul Andrei Magieru, în 6 august 1945, se adresa episcopilor
Nicolae Popovici al Oradiei şi Veniamin Nistor al Caransebeşului, pentru a se
pune de acord în legătură cu viitorul Academiilor pe care le patronau, „spre a nu
fi ameninţată vreuna prin suprimare”429. Episcopul Andrei a redactat chiar un
proiect pe care îl trimite celor doi episcopi pentru a-l accepta şi semna. Proiectul
prevedea contopirea, odată cu începutul anului şcolar 1945-1946, a celor trei
Academii Teologice, de la Arad, Caransebeş şi Oradea-Timişoara, într-una
singură cu sediul la Arad. Mai propunea ca Academia Teologică de la Arad,
care rezulta în urma unificării clor trei, să fie ridicată la nivelul Academiei
Teologice „Andreiene” de la Sibiu. Profesorii urmau să fie încadraţi toţi la noua
Academie „unificată” de la Arad, iar ierarhii aveau dreptul de a inspect felul
cum sunt pregătiţi aspiranţii la preoţie în noua instituţie de învăţământ teologic.
În 13 august 1945, episcopul Veniamin Nistor al Caransebeşului aducea
la cunoştinţa episcopului Andrei că „în ce priveşte comprimarea Academiilor
teologice” încă în data de 9 iulie 1945, a înaintat un memoriu la Ministerul
Cultelor, rezervându-şi dreptul de a se pronunţa asupra acordului, doar după ce
va primi răspuns la acel memoriu. După doar câteva zile, în 23 august 1945,
episcopul Andrei cerea episcopului Veniamin „cea mai devotată supunere”430.
428
429
A. A. Aradului, grupa a III-a, dosar 169/1945, doc. 2760/1945, la Ibidem, p. 88.
430
A. A. Aradului, grupa a III-a, dosar 169/1945, doc. 4131/1945, doc. 2760/1945, la
Ibidem, pp. 89.
În „Tribuna Transilvaniei” din 2 iunie 1946, profesorul Isidor Todoran,

pe atunci cadru didactic la Academia Teologică din Cluj, pune din nou în
discuţie problema învăţământului teologic din Ardeal. Considerând că în
această provincie românească erau prea multe 5 Academii teologice (Arad,
Caransebeş, Cluj, Oradea, Sibiu), se impunea concentrarea lor într-o singură
şcoală teologică (Facultate sau Academie de teologie), ceea ce „ar fi în
interesul general al Bisericii. Cu toată această concentrare, conducerile
eparhiilor şi-ar putea păstra toate privilegiile. Ministerul ar putea înfiinţa câte
un liceu confesional sau seminar în oraşele de reşedinţă episcopală, prin care s-
ar menţine şi câte un mănunchi de intelectuali pe lângă centrele eparhiale şi s-
ar rezolva şi problema prestigiului”. Profesorul clujean prezenta şi necesitatea
existenţei unei Facultăţi de Teologice pentru aspiranţii la preoţie din Ardeal.
Împotriva opiniilor lui Isidor Todoran i-a atitudine Andrei Cuzneţov în revista
„Biserica şi Şcoala”, susţinând că acesta „reeditează argumentele
arhicunoscute pentru desfiinţarea academiilor teologice din Ardeal şi
înlocuirea lor cu seminarii”. În toate proiectele de lege pentru organizarea
învăţământului teologic, deosebirea dintre Facultate şi Academia de Teologie
este aceea că cea dintâi cultiva ştiinţa teologică pentru „cercetări necontenite”,
iar cea de-a doua o popularizează între candidaţii la preoţie. Facultatea tinde să
dea ierarhi, profesori de teologie, pe când Academia dă preoţi pentru parohii,
înzestraţi cu solide cunoştinţe teologice431.
Din păcate, proiectele de lege pe seama Academiilor Teologice şi
transformarea lor în instituţii de învăţământ superior, au deschis şi unele
conflicte de interese şi orgolii. Proiectele nu întotdeauna au fost realiste şi bune
de pus în practică. Dacă după 1 Decembrie 1918, doar Academia Teologică
„Andreiană” de la Sibiu, şi aceasta numai din 1943 a reuşi să aibă dreptul de a
acorda diplome de licenţă în Teologie, după instaurarea comuniştilor la putere,
nu a mai fost posibil.
V. 9. PROPUNEREA ÎNFIINŢĂRII UNUI INSTITUT

TEOLOGIC UNIVERSITAR PENTRU MITROPOLIA BANATULUI (1948)
Decretul nr. 177 (4 august 1948) pentru regimul general al cultelor

religioase din România, prin articolul 44, cultele erau libere să-şi organizeze
învăţământul pentru pregătirea personalului cultului sub controlul statului,
431
A[ndrei] C[uzneţov], Iarăş problema Academiilor Teologice, în “Bis. şi Şc.”, anul
LXX, nr. 24, 9 iunie 1946, pp. 181-182.
menţionând la articolul 48 că aici intră şcolile de cântăreţi, seminariile

teologice, institutele teologice şi institutele teologice de grad universitar,
articolul 49 anula prevederea de mai sus. În articol se menţiona: „Cultul
ortodox va putea avea, pentru pregătirea clerului două institute teologice de
grad universitar”, în plus prevîzându-se un institut pentru cultul catolic şi un
altul pentru cultele protestante432.
Publicarea Decretul nr. 177, determină ierarhii433 din Mitropolia
Banatului ca în ziua de 12 august să se întrunească şi să ia hotărârea ca pe baza
articolelor 44 şi 48 din noua Lege a cultelor, era ignorat articolul 49, de comun
acord, să menţină, pentru creşterea personalului bisericesc din cuprinsul
Mitropoliei, Institutul Teologic din Arad434.
Decizia luată, semnată numai de episcopul Andrei Magieru, în 19 august
1947, a fost înaintată ministrului Radu Roşculeţ al Cultelor. Episcopul încă de
la început menţiona că „din zvon public am înţeles că la Onor. Minister al
Cultelor s-ar lucra la comprimarea Academiilor Teologice Române din Ardeal
şi în special la contopirea unor la Timişoara”435, catalogând-o drept o eroare şi
„cu insistenţă Vă rugăm şi Vă conjurăm să nu Vă atingeţi de Academia
Teologică din Arad”. În susţinerea sa, episcopul invoca cinci argumente între
care, vechimea şi tradiţia învăţământului teologic de la Arad şi baza materială
de care dispunea Aradul. În final se precizează că dacă totuşi s-ar hotărî
mutarea Academiei Teologice de la Arad, „Noi vom continua a susţine această
şcoală superioară aici, făcând toate eforturile materiale ce numai se pot
imagina pentru a plăti corpul didactic din ofrandele credincioşilor”436.
Doleanţele ierarhilor din Mitropolia Banatului erau respectate de
Patriarhia Română. Anteproiectul de Regulament pentru organizarea
instituţiilor de învăţământ pentru pregătirea clerului Bisericii Ortodoxe
Române, trimis tuturor eparhiilor, pentru îmbunătăţirea lui. În articol 5 se
prevedea existenţa unui Institut Teologic pentru eparhiile din Mitropolia
Banatului. În 27 septembrie 1948, prin adresa Patriarhiei Române nr. 3225,
432
“Monitorul Oficial”, Partea I-a. Legi, regulamente şi dispoziţii cu caracter normativ,
anul CXVI, nr. 178, 4 august 1948, pp. 6394-6395.
433
Mitropolitul Vasile Lăzărescu al Banatului, episcopul Andrei Magieru al Aradului şi
episcopul Veniamin Nistor al Caransebeşului.
434
435
În Adunarea Eparhială din 1946 a Episcopiei Timişoarei, s-a insistat ca în cadrul
Universităţii de Vest să ia fiinţă o Facultate de Teologie pentru pregătirea clerului din eparhie. Cf.
“Bis. şi Şc.”, anul LXX, nr. 24, 9 iunie 1946, p. 187.
436
A. A. Aradului, grupa a III-a, dosar 169/1945, f. 10.
Academia Teologică din Arad eşa înştiinţată că în Arad va funcţiona cu

începerea anului şcolar 1948-1949, un Institut Teologic pentru Mitropolia
Banatului. În sesiunea din octombrie 1948, Sfântul Sinod hotăra înfiinţarea a 4
Instutute Teologice. Aceste institute de grad universitar urmau să funcţionează
la Bucureşti - pentru Arhiepiscopia Bucureştilor, Arhiepiscopia Craiovei,
Episcopia Argeşului, Episcopia Buzăului şi Episcopia Constanţei; la Iaşi -
pentru Arhiepiscopia Iaşilor, Arhiepiscopia Maramureşului şi Sucevei,
Episcopia Romanului, Episcopia Huşilor, Episcopia Galaţilor; la Sibiu - pentru
Arhiepiscopia Sibiului, Episcopia Clujului, Episcopia Oradiei; la Arad - pentru
Arhiepiscopia Timişoarei, Episcopia Aradului şi Episcopia Caransebeşului437.
Din păcate, autorităţile de stat au hotărât o altă organizare a
învăţământului teologic ortodox. În 15 noiembrie 1948, este publicată Decizia
nr. 4284 a Ministerului Cultelor438 cu privire la şcolile pentru pregătirea
personalului bisericesc. Articolul 10 prevedea existenţa numai a trei Institute
Teologice de Grad Universitar, care fiecare urmau să funcţioneze cu o
Facultate de Teologie. La Bucureşti o Facultate de Teologie cu două centre de
îndrumare a clerului la Bucureşti şi Iaşi; la Sibiu cu o Facultate de Teologie cu
două centre de pregătire a clerului la Sibiu şi Arad; al treilea la Cluj cu o
Facultate de Teologie şi două centre de îndrumare a clerului la Cluj şi
Oradea439.
Au mai existat încercări din partea episcopului Andrei Magieru pentru a
salva învăţământul teologic de la Arad, însă fără rezultatul aşteptat de
arădeni440. În această situaţie, studenţii de la Academia Teologică din Arad
aveau posibilitatea să-şi continue studiile la Cluj (până în 1952) ori Sibiu.
În ce priveşte clădirea Academiei, în urma adresei Episcopiei Aradului
din 17 noiembrie 1948, Ministerul Învăţământului Public, în 23 noiembrie
1948, aproba ca „localul fostei Academii Teologice din Arad să fie dat în
folosinţă Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului”441.
Desfiinţarea Academiei Teologice a fost un act nedrept şi reprobabil în
totală contradicţie cu interesele naţionale. Actul era expresia măsurilor de
natură stalinistă, tot mai numeroase atunci în România şi a vizat estomparea
până la desfiinţarea activităţii din domeniile în care ea se evidenţiase, lovirea
437
A. A. Aradului, grupa a III-a, dosar 45/1948, doc. 3228; doc. 4145/1948.
438
“Monitorul Oficial”, nr. 266 din 15 noiembrie 1948.
439
440
Pentru amănunte vezi: Ibidem, pp. 275-278.
441
Ibidem, p. 279.
directă a Bisericii Ortodoxe Române de către noul regim politic instaurat la

putere în România.
V. 10. DESFIINŢAREA ACADEMIEI TEOLOGICE (1948)
În anul şcolar 1948-1949 au avut loc schimbări majore în vioaţa

Bisericii Ortodoxe Române, precum şi în cea a învăţământului teologic.
Amintim votarea în şedinţele Sfântului Sinod al BOR din zilele de 22 şi 23
octombrie 1948 a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Institutelor
Teologice din Patriarhia Română442. Regulamentul prevede existenţa numai a
trei Institute Teologice (Bucureşti, Cluj, Sibiu), celelalte Institute şi Academii
din ţară fiind desfiinţate. În această situaţie este desfiinţată şi Academia
Teologică de la Arad, iar studenţii promovaţi în anul II, III şi IV puteau fi
primiţi la unul din cele trei Institute Teologice de Grad Universitar, în acelaş
an de studii, în urma unui examen de diferenţă pentru obiectele de studiu
învăţate în Academia Teologică. „De asemenea, absolvenţii acestor instituţii
îşi vor trece examenul pentru susţinerea tezei de licenţă la institutele teologice
universitare în condiţiunile prevăzute la art. 245-257 din prezentul regulament,
dacă au aprobarea Chiriarhului” (art. 302).
Referitor la cadrele didactice de la Institutele/Academiile desfiinţate,
regulamentul prevedea ca aceşti „vor fi încadraţi de Ministerul cultelor, în
conformitate cu art. 52 din decretul nr. 177/948, pentru regimul general al
cultelor religioase, la catedrele fixate în acest regulament în urma recomandării
scrise a Patriarhului, de comun acord cu mitropoliţii locului şi episcopii
sufragani, din circumscripţia fiecărui Institut, ţinându-se seama de pregătirea
teologică a fiecăruia, cât şi de lucrările ştiinţifice de până acum” (art. 308).
De la Academia Teologică arădeană, doar doi profesori au fost
transferaţi la alte Institute Teologice Universitare. Primul, preotul dr. Petru
Deheleanu este transferat într-un post de conferenţiar la Institutul Teologic
Universitar din Cluj (1948-1952), iar cel de-al doilea este preotul dr. Simion
Şiclovan, tot într-un post de conferenţiar pentru disciplinele Pastorală,
Liturgică şi Omiletică la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (ianuarie
1949 – septembrie 1952)443.
442
Regulamentului de organizare a instituţiilor de învăţământ pentru pregătirea
personalului cultului Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1948, 38 p.
443
M. Păcurariu, Două sute de ani de învăţământ teologic la Sibiu, p. 356; Al. Moraru,
Învăţământul Teologic Universitar Ortodox din Cluj (1924-1952), p. 204.
Cu câteva luni înainte de desfiinţarea Academiei Teologice de la Arad,

dintr-o mărturie epistolară, aflăm că după plecarea preotului profesor dr.
Dumitru Stăniloaie de la Institutul Teologic Universitar din Sibiu la cel din
Bucureşti, catedra rămasă vacantă i-a fost oferită preotului dr. Ilarion V. Felea.
În aprilie 1948, episcopul vicar Teodor Scorobeţ scria din Sibiu profesorului
Ilarion V. Felea la Arad, propunându-i ocuparea catedrei vacante de
Dogmatică444. Preotul Ilarion V. Felea, în 14 aprilie 1948445, răspunde că este
onorat de propunerea care i se face însă în motivează problemele pecuniare
care îl împidică să se mute. Probabil că după atâţia ani petrecuţi la Arad se
simţea mai legat de arădeni decât de sibieni.
După refuzul unui transfer la Institutul Teologic de la Sibiu şi
desfiinţarea şcolii clericale de la Arad, preotul Ilarion V. Felea şi preotul
Gheorghe Popovici au rămas pe mai departe la parohia Arad-Centru,
profesorul Petru Bancea a fost numit la parohia Apateu iar profesorul
suplinitor Gheorghe Liţiu a rămas la parohia Arad-Şega, la puţină vreme numit
şi vicar administrativ al Episcopiei Aradului.
În ce priveşte patrimoniul, mobil şi imobil (clădiri, fonduri, inventare,
muzee, biblioteci) al Academiei Teologice, regulamentul prevedea că ele
„rămân şi trec în proprietatea eparhiei [...] în cuprinsul cărora au funcţionat
aceste şcoli” (art. 306), în cel al Episcopiei Aradului.
***
444
“Dr. Il. Felea profesor Academia Teologică Arad. Prea Cucernice Părinte, Conferinţa
profesorală de la Academia teologică “Andreiană” din Sibiu a cerut Consiliului Arhiepiscopesc să
facă pregătirile pentru întregirea catedrei vacante de Dogmatică. Cunoscând activitatea P. C. Tale,
ne-am cugetat să-ţi facem propunerea să treci la Academia noastră, ca profesor de Dogmatică.
Dorim să avem cuvântul P. C. Tale înainte de a iniţia procedura pentru întregirea acestei catedre
importante. Ţi-ai făcut studiile de bază în Academia noastră şi ai acum prilejul a Te stabili aici
unde eşti cunoscut şi apreciat. În aşteptarea răspunsului P. C. Tale, Te salut cu veche consideraţie
T. Scorobeţ”. Cf. M. Săsăujan, Părintele Dumitru Stăniloaie – fragmente biografice, în
“Teologia”, anul VIII, nr. 4, 2004, p. 160.
445
“Prea Sfinţite Părinte, Scrisoarea trimisă mă onorează în chip deosebit. Mă leagă de
Sibiu amin tirea celor mai liniştiţi şi frumoşi ani de studiu, şi mai presus de toate harul preoţiei,
motive suficient de puternice ca să fiu atras spre el încă de când l-am părăsit. Aş dori să răspund la
invitaţie fără de nici o amânare, fără de nici o rezervă şi fără de nici o condiţie. Totuşi, date fiind
împrejurările generale, condiţiile grele de transport /mutarea/ şi alte nenumărate dificultăţi mari
pentru o pungă goală, - mă văd nevoit să Vă solicit un timp de gândire până la toamnă. Dacă
termenul se pare prea îndepărtat, Vă rog să binevoiţi a mă înştiinţa şi voiu face tot posibilul ca
îndată după Sfintele Paşti, încă în săptămâna luminată, să fac un drum până la Sibiu şi astfel să
lămurim problema “faţă către faţă”. Al I. P. S. S. Părintelui Mitropolit Nicolae şi al P. S. Voastre,
cu respectuoasă iubire, Arad, 14 aprilie 1948, fiu sufletesc Ilarion V. Felea”. Cf. Ibidem.
După desfiinţarea Academiei Teologice, pentru Episcopia Aradului,

pregătirea personalului bisericesc cu studii medii s-a făcut la Şcoala de
Cântăreţi Bisericeşti şi Seminarul Teologic din Caransebeş, cu o durată de
şcolarizare de cinci ani446. Biserica Ortodoxă Română a fost obligată ca pentru
Seminariile teologice să-şi alcătuiască programa analitică într-o direcţie mai
mult teologică. Această situaţie a îngrădit dreptul absolvenţilor de seminar de a
urma o altă facultate decât cea de Teologie. Prin urmare, absolvenţii acestor
şcoli erau predestinaţi numai pentru misiunea clericală, ori, în lipsa vocaţiei
preoţeşti, tinerii erau oblogaţi să urmeze alte şcoli laice de nivel mediu, pentru
a-şi putea face şi ei un rost în viaţă.
Cei care doreau să urmeze studii superioare, aspiranţii la preoţie, puteau
urma cursurile Institutelor Teologice Universitare de la Sibiu şi Cluj, iar după
1952, numai la Sibiu, sau la cel din Bucureşti însă, într-un număr mai redus.
Toţi ierarhii care au păstorit în această perioadă au fost preocupaţi de
promovarea învăţământului teologic. Au efectuat vizite la Seminarul Teologic
din Caransebeş şi la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, unde prezidau
examene de admitere, de absolvire sau de licenţă. În această prioadă, pentru
completarea cu personal clerical a parohiilor mai sărace, unii aspiranmţi la
preoţie au urmat cursurile Seminarului Teologic de la Curtea de Argeş cu o
durată de şcolarizare de trei ani.
V. 11. CENTRUL DE ÎNDRUMARE AL CLERULUI (1948-1952)
După desfiinţarea Academiei Teologice şi dorinţa autorităţilor

comuniste de „înnoire” a învăţământului teologic, la sugestia conducerii „de
partid şi de stat”, se înfijinţează Centrele de Îndrumare a Clerului, Biserica
fiind nevoită să se conformeze. Centrele au fost organizate pe întreaga
Patriarhie Română, de către Institutele Teologice de Grad Universitar din
Bucureşti, Cluj şi Sibiu.
Institutul Teologic de Grad Universitar din Cluj a organizat cursuri de
îndrumare preoţească şi la Centrul de Îndrumare a Clerului din Arad, director
al centrului fiind numit preot conf. univ. dr. Petru Deheleanu, care, după
desfiinţarea Institutului Teologic de la Arad, a fost transferat la Institutul
Teologic din Cluj (1948-1952). Cursurile erau ţinute de către profesorii de la
446
Pentru învăţământul teologic de la Caransebeş vezi: Ionel Popescu, Şcoala teologică din
Caransebeş, Reşiţa-Caransebeş, 1998, 32 p. (în colaborare); Vasile Petrica, Institutul teologic
diecezan ortodox român Caransebeş (1865-1927). Contribuţii monografice, Caransebeş, 2006, 356.
Institutul Teologic din Cluj. La centrul de la Arad au fost arondaţi preoţii din
Arhiepiscopia Timişoarei şi cei din Episcopia Aradului. Cursurile era ţinute de
cadre didactice universitare, în serii ce cuprindeau toate lunile unui an
calendaristic. În fiecare serie erau înscrişi câte 70-100 de preoţi din cele două
eparhii447.
Centrul de Îndrumare a Clerului de la Arad îşi începe cursurile în anul
1949 cu 3 serii de preoţi pe an din cadrul Mitropoliei Banatului. Din cuprinsul
Episcopiei Aradului au participat un număr de 150 preoţi: 59 preoţi în prima
serie, 54 în seria a doua, 37 în seria a treia. Numărul total al participanţilor din
Mitropolia Banatului depăşea, în fiecare serie cifra 100: 120 preoţi în seria a
doua, 140 preoţi în seria a patra. La examenul de încheiere a seriei a patra,
desfăşurat în 18 februarie 1950, a luat parte, pe lângă reprezentanţi ai
autorităţii locale, şi patriarhul Justinian Marina, înspţit de un număr de 11
consilieri448.
Cursurile se desfăşurau, pentru fiecare serie de preoţi, pe parcursul unei
luni de zile iar prezenţa era obligatorie. Neprezentarea la cursuri nici după a
treia convocare, avea ca urmare pierderea de către preot a salariului de la stat.
Orele de curs se desfăşurau după o programă analitică stabilită şi aprobată de
Sfântul Sinod al B. O. R., în înţelegere cu Ministerul Cultelor. Programa
cuprindea conferinţe, seminarii pe marginea temelor tratate, precum şi o serie
de lecţii practice: seminar biblic şi sectologic, liturgic, omiletic, catehetic,
cântare bisericească; probleme de Teologie istorică, sistematică, dar mai ales
teme sociale de actualitate.
Între temele teologice susţinute la cursuri amintim: Principiile
fundamentale ale cateheticii şi personalitatea catehetului. Factorul psihologic
în pastoraţie (Nicolae Balcă); Funcţiunea catehetică a Liturghiei (Nicolae
Balcă); Sfintele Taine. Temeiuri biblice şi patristice (Petru Deheleanu);
Uniformitatea în ritualul şi cântarea bisericească în Biserica Ortodoxă
Română (Ioan Zăgreanu); Sfintele Taine. Temeiuri biblice şi patristice
(Dimitrie Bodea); Principiile fundamentale ale omileticii şi personalitatea
predicatorului (Dimitrie Bodea); Doctrina Sfinţilor Părinţi despre problemele
sociale şi economice (Dimitrie Bodea). Temele din domeniul teologic erau
foarte puţine, cele mai multe erau din domeniul social-politic, preoţii fiind
447
Pentru amănunte vezi: Deschiderea cursurilor la Institutele teologice ortodoxe, în “B. O.
R.”, anul LXVII, 1949, nr. 5-6, pp. 90-92; D. V. Sădeanu, Deschiderea cursurilor de îndrumare la
Arad, pentru a IV-a serie de preoţi, în “B. O. R.”, anul LXVII, 1949, nr. 11-12, pp. 50-57.
448
obligaţi să se familiarizeze cu politica de stat comunistă de influenţă sovietică

de la acea vreme449.
Din domeniul social-politic amintim conferinţele: Despre cooperaţie
(Ioan Zăgreanu); Planul de Stat pe 1949. Datoria pentru realizarea şi
depăşirea lui (Nicolae Balcă); Ce este Statul. Statul de democraţie populară
(Nicolae Balcă); Lupta pentru dezvoltarea culturii în Republica Populară
Română în spiritul patriotismului şi internaţionalismului proletar (Alexandru
Filipaşcu); Organele principale ale Statului de democraţie populară –
sfaturile, miliţia, justiţia, armata (Mihail Dan); Caracterul social economic al
Republicii Populare Române. Alianţa dintre clasa muncitoare şi ţărănimea
muncitoare, baza regimului de democraţie populară (Mihail Dan); Căile de
dezvoltare ale agriculturii în Republica Populară Română. Rolul GAS – sului
şi SMT – ului în cadrul planului de stat (Mihail Dan); Agricultura socialistă şi
viaţa ţăranului cel harnic (Mihail Dan); Democraţia sovietică, democraţia cea
mai avansată din lume. Constituţia stalinistă (Izidor Todoran); Constituţia
Stalinistă (Izidor Todoran); Despre Lenin (Izidor Todoran); Pedagogia în
URSS (Nicolae Balcă); Planurile cincinale staliniste (Dan Mihail); Învăţătura
marxist-leninistă despre clase şi lupta de clasă (Titus Tifu); Biserica Ortodoxă
în URSS (Liviu Galaction Munteanu); Rolul istoric şi decisiv al URSS în
zdrobirea fascismului şi eliberarea popoarelor de sub jugul fascist (Gheorghe
Barna). Sunt doar câteva din temele prezentate la aceste cursuri extrase din
programele analitice predate în perioada 23 noiembrie – 3 decembrie 1949 ale
celei de-a treia serie şi cele din perioada 26 februarie – 28 martie 1950 ale celei
de a cinci serii450. Modul cum se desfăşurau aceste cursuri erau raportate în
mod amănunţit Ministerului Cultelor şi Patriarhiei Române. Orice abatere de
la programul stabilit atrăgea după sine pedepsirea aspră a celor care nu se
conformau451. La încheierea cursurilor participanţii susţineau un examene
(scris şi oral), în faţa unei comisii, din care făcea parte episcopul, cadre
didactice universitare şi un reprezentant al Ministerului Cultelor. Examenul
consta dintr-o temă teologică şi una socială. Rezultatele obţinute în urma
acestor examene ofereau preotului cursant posibilitatea de a fi promovat într-
un post sau într-o parohie de grad superior.
După desfiinţarea Institutului Teologic de Grad Universitar din Cluj,
cursurile de îndrumare erau organizate, în Transilvania, numai la Institutul
449
Pentru mai multe amănunte vezi: Ibidem, pp. 282-286.
450
Ibidem.
451
Al. Moraru, op. cit., p. 152.
Teologic de Grad Universitar din Sibiu, singurul scăpat de urgia comunistă de

dincoace de Carpaţi.
Capitolul VI
Activitatea ştiinţifică, literară

şi culturală a cadrelor didactice
(1822-1948)
Majoritatea profesorilor de la Institutul Teologic au fost mereu preocupaţi

de a ridica nivelul de cunoştinţe teologice, istorice şi culturale a studenţilor prin
prestaţia depusă la orele de curs. Dovadă în acest sens sunt cursurile rămase de
la unii dintre profesori, după care au predat disciplinele încredinţate. Ei au mai
fost preocupaţi şi de ridicarea nivelului cultural al preoţimii şi a poporului
dreptcredincios, prin articolele, studiile sau volumele publicate de-a lungul
timpului, desfăşurând o bogată activitate ştiinţifică, literară şi culturală,
contribuind la îmbogăţirea zestrei spirituale a românilor ortodocşi.
Profesorul GAVRIIL RAŢ (1793-1850), viitorul episcop Gherasim al
Aradului, cu studii de Teologie la Universitatea din Viena. Din perioada în care
a funcţionat la Institutul Teologic din Arad (1822-1835), unde a predat Teologia
dogmatică, Polemica, Teologia morală, Exegeză, Metodul catehizaţiei, Retorica
bisericească452, ne-a lăsat trei cursuri în manuscris: Prolegomena methodului
Catihizării, Prolegomena retoricii bisericeşti şi un unul de Morală453.
Manuscrisele au ajuns în Biblioteca Academiei Române (BAR), presupunem
prin intermediul lui Nicolae-Nifon Bălăşescu, absolvent al Institutului Teologic
de la Arad (1833-1834)454.
452
M. Păcurariu, op. cit., p. 154; Idem, Dicţionarul teologilor români, Ed. a II-a, pp. 409-
410.
453
Manuscris nr. 689, păstrat în BAR, cf. Emanuel Tăvală, Nicolae-Nifon Bălăşescu –
între „călugărul chirovag” şi „luceafărul rătăcitor”, Sibiu, 2012, p. 56.
454
E. Greucean, Contribuţii cu privire la legăturile lui Nicolae-Nifon Bălăşescu (1806-
1880) cu Episcopia Aradului, în „M. B.”, anul, XXXIV, 1984, nr. 11-12, p. 761; pentru amănunte
vezi: E. Tăvală, op. cit., 294 p.
De la preotul profesor GAVRIIL GIULANI (1790-1852), care a predat la

Institutul Teologic (1822-1835) Istoria Vechiului şi Noului Testament, Istoria
bisericească, Geografia, Teologia pastorală, Gramatica română şi
Epistolografia455, au rămas în manuscris, unele din cursurile pe care le-a predat.
Este vorba de Începuturile pastoralului, Intrarea către datorinţele preoţeşti şi
Istoria Bisericii a Testamentului Vechi, singurele exemplare păstrate la Biblioteca
Academiei Române unde au ajuns, la fel ca şi în cazul lui Gherasim Raţ, prin
intermediul lui Nicolae-Nifon Bălăşescu, „auzitoriu de theologie în Arad”456.
Nu putem să nu amintim pe arhimandritul GHENADIE POPESCU
(1808-1876), de la care ne-a rămas un curs de Teologie dogmatică, redactat la
Arad în 1830457. Din această perioadă datează activitatea omiletică a preotului
PETRU VARGA (1810-1858), care, în anul 1854 termina de scris „o predică
generalnică a îngropăciunilor”, în versuri, de 33 pagini, în folio458. Autorul
dovedeşte vaste cunoştinţe biblice, teologice, de istorie a antichităţii, dar
oglindeşte şi realităţi ale vieţii sociale şi bisericeşti din vremea sa. Importanţa
manuscrisului constă în faptul că reflectă cunoştinţele teologice şi de cultură
ale clerului de mir din prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Preotul profesor IOAN RUSU (1816-1891), o „figură distinsă, un tip
venerabil al preotului român şi ortodox”459, în 1883, publica studiul,
Cuvântare la naşterea Sfântului Ioan Botezătoriul, patronul bisericei
catedrale din Arad460, în care atinge şi momente din istoria vieţii bisericeşti
arădene. Este primul la care găsim menţiuni despre o veche biserică în Arad,
edificată, potrivit tradiţiei, încă din timpul regelui Matia Corvin461, pe locul
unde la începutul secolului al XVIII-lea a fost edificat un alt locaş de cult,
devenit, biserică episcopală. Tot lui îi datorăm traducerea făcută din Istoria
sârbă a arhimandritului Jovan Rajič462, care se foloseşte, în mare parte, de
455
M. Păcurariu, Învăţământul teologic la Arad, în vol. „Episcopia Aradului. Istorie. Viaţă
culturală. Monumente de artă”, p. 154.
456
E. Greucean, op. cit., p. 761.
457
Manuscris păstrat în B. A. R. (mss. 2477), cf. Toma G. Bulat, Profesori bănăţeni în
serviciul şcolilor clericale din Principatele Române în secolul al XIX-lea, în “M. B.”, anul XVI,
1966, nr. 10-12, pp. 635-639.
458
Gh. Liţiu, Un manuscris inedit cu predică funebră în versuri din 1854, pp. 106-112.
459
T. Botiş, op. cit., p. 551-555.
460
„Bis. şi Şc.”, anul VII, nr. 28, 10/22 iulie 1883, p. 243-245.
461
Gh. Ciuhandu susţine că „afirmaţia aceasta nu pare a fi dovedită”, cf. Din viaţa lui
Nestor Ioanovici episcopul Aradului. 1767-1830, p. 49.
462
Istorija raznych slovenskych narodov, najpace Bolgar, Horvatov i Serbov, Viena,
1794-1795, 4 volum şi 3 adaosuri.
Cronica sârbă a lui Gheorghe Brancovici463. În 1885 face un bun serviciu

istoriografiei literare prin traducerea şi publicarea Fabulelor lui Demetriu
Cichindeal în traducere nouă din originalul sârbesc al lui Dositeiu
Obradovici.
MIRON ROMANUL (1828-1898), episcop al Aradului (1873-1874) apoi
mitropolit al Ardealului (1874-1898), ca profesor de teologie (1860-1869)
dezvoltă o activitate însemnată organizând Institutul Teologic şi redactând mai
multe cursuri, rămase în manuscris, folosite timp îndelungat de studenţii
teologi. Primul este cel de Teologie Pastorală, ce cuprinde materialul prevăzut
în programa analitică a anului III de studii. Este împărţit în mai multe „părţi”,
care la rândul lor în mai multe „capuri”, iar acestea în mai multe „păşiri”
(Păşirea preotului cu cei întristaţi; Păşirea preotului cu cei bolnavi; Păşirea
preotului cu căsătoriţii cei învrăjbiţi). Prin bibliografia folosită464, cursul
prezintă o importanţă deosebită pentru istoricul teologiei pastorale, mai ales că
la acea dată acest gen de manuale erau într-o fază incipientă465. Celelalte două
sunt manuscrise rezumative ale cursurilor de Pedagogie şi Metodică predate la
Arad466 în care autorul reia complet conceptele de creştere şi învăţătură, făcând
distincţie între „învăţătura mecanică şi tâlcuitoare”, atribuind ultimei nu numai
explicarea şi asimilarea, ci şi înţelegerea467.
463
Biografia mitropolitului Sava şi istoricii sârbi, în „Speranţa”, anul I, nr. 17, 1/13
octombrie 1869, p. 149-152; nr. 18, 15/27 octombrie 1869, p.157-160; nr. 19, 1/13 noiembrie
1869, p. 165-167. Din aceeaşi istorie sârbă, traducătorul alege şi prezintă paginile cu Viaţa
mitropolitului Maxim Brancovici (1505-1508) al Ţării Româneşti, criticând aceleaşi erori ale
istoricului sârb (Biografia lui Massimu, mitropolitul României sub principii Radu-Mihnea şi
Neagoe, în „Speranţa”, anul II, nr. 18, 15 septembrie 1871, p. 144-146; Istorisirea lui Raicici
despre faptele mitropolitului Maxim, în „Speranţa”, anul II, nr. 19, 1 octombrie 1871, p. 155-156;
nr. 20, 15 octombrie 1871, p. 160-161). Continuând traducerile din Istoria lui J. Rajič, publicate în
revista „Speranţa”, Ioan Rusu publică Biografia lui George Brancovici („Lumina”, anul II, 1873,
nr. 25, apărută iniţial în „T. R.” nr. 54 din 1865, p. 224); Schiţe din biografia fericitului fundatoriu
Manuili Gozsdu, în „Lumina”, anul II, nr. 3, 21 ianuarie/2 februarie 1873, pp. 17-19.
464
Capete de poruncă (Târgovişte, 1714); Îndreptarea păcătosului cu duhul blândeţii
(Timişoara, 1765); Nicodim Aghioritul, Carte folositoare de suflet (Bucureşti, 1799); Ioan
Zlataust, Tratat despre preoţie, Despre fugă, traduse şi tipărite în 1820, 1821 de către episcopul
Iosif al Argeşului.
465
M. Mălinaş, Manuscrisul de Teologie Pastorală a lui Miron Romanul, aflător în arhiva
Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, pp. 609-611.
466
Cele două manuscrise se păstrează în Fondul de manuscrise al Bibliotecii Facultăţii de
Teologie “Andrei Şaguna” din Sibiu.
467
V. Popeangă, Eparhia Aradului în perioada instiutuţionalizării culturii naţionale.
1807-1948, p. 54.
Unul dintre clericii şi profesorii care s-au impus în mod deosebit în

cultura arădeană de la sfârşitul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea,
este IOSIF GOLDIŞ (1836-1902). A publicat un ciclu de articole în ziarul de
limba maghiară “Alföld” (nr. 280-282, 285-286 din 1880) din Arad în apărarea
latinităţii limbii române, editate în broşura A roman nylev latinsaga
(Latinitatea limbii române), în care combate cu succes teoria istoricului
german Robert Roesler (1840-1881) prin care susţine teza ne ştiinţifică a
formării poporului român la sudul Dunării şi apoi a emigrării, în secolul al IX-
lea la nordul fluviului, şi a exponentului ei, istoricul maghiar Rethy Laszlo.
Lucrarea lui Iosif Goldiş, bine documentată, apreciată şi de Academia
Română, determină înaltul for ştiinţific român să-l aleagă, în 1882, între
membrii corespondenţi ai secţiei istorice468. În foiletoanele ziarului de limbă
germană “Neue Arader Zeitung” (1882-1883), a publicat lucrarea istorică
Schiţă istorică despre participarea României la războiul ruso-turc din anii
1877-1878, o traducere în limba maghiară a piesei lui George Sion, La Plevna.
Luarea Griviţei, având un larg ecou în presa arădeană, nu atât pentru valoarea
ei literară, cât mai ales pentru faptul că trata un eveniment important din istoria
românilor.
La cumpăna veacurilor al XIX-lea şi al XX-lea şi-a desfăşurat activitatea
protopopul CONSTANTIN GURBAN (1845-1906), o distinsă figură a preoţimii
arădene din această perioadă. Profesor la Institutul teologic din Arad (1869-
1871), apoi protopop la Buteni şi Ineu, director al Institutului pedagogic-
teologic (1883-1884) şi deputat în Parlamentul ungar (1875-1878, 1884-1887).
A fost un colaborator permanent al revistei „Biserica şi Şcoala” în care a scris
o serie de articole de interes, cultural, bisericesc şi şcolar, în formă de poveţe,
sub titlul, Epistolele parohului bătrân.
Profesorul TEODOR CEONTEA (1847-1906), de la secţia pedagogică a
Institutului pedagogic-teologic, pe lângă bogata activitate desfăşurată la
catedră, s-a remarcat şi printr-o susţinută preocupare extraşcolară, defăşurată în
spaţiul cultural al Episcopiei arădene. Mai mulţi ani la rând a readactat
Calenadrul diecezan. A publicat: Creaţiunea şi desvoltarea spirituală
primitivă a omenimei, Arad, 1877; Pluritatea lumilor locuite, Arad, 1877;
Compendiu de Geografie universală, Arad, 1880 (ediţia a II-a 1884, ediţia a
III-a 1895, ediţia a IV-a 1899); Aritmetica generală şi specială, Arad, 1884
(ediţia a II-a 1899). A fost colaborator la „Federaţiunea”, „Telegraful Român”,
468
“An. Acad. Române”, Seria II, Tom IV, Secţiunea I, Partea administrativă şi
desbaterile, p. 153.
„Familia”, Şcoala Română”, „Biserica şi Şcoala”, publicând poezii, articole de

actualitate din domeniul educaţiei şi al ştiinţelor naturale.
Arhimandritul AUGUSTIN HAMSEA (1849-1916), fost profesor de
Istorie bisericească, Liturgică, Pastorală şi Administraţie parohială (1875-
1901), şi un permanent colaborator „Biserica şi Şcoala” de la Arad, „Revista
Teologică” şi „Telegraful Român” din Sibiu, publicând articole şi studii, dintre
care se remarcă cele din domeniul vieţii pastorale, al istoriei bisericeşti,
abordând diferite teme: răspândirea creştinismului, Biserica creştină în timpul
persecuţiilor, ereziile şi schismele ivite în sânul Bisericii creştine, Biserica
creştină în epoca lui Constantin cel Mare, epoca sinoadelor ecumenice, despre
catolicism, protestantism, încercările de unire a bisericilor, despre monahism.
A fost preocupat şi de biografia unor personalităţi ale Bisericii ortodoxe
române, publicând: Schiţe din viaţa mitropolitului Morariu Andreeviciu469,
Biografia Mitropolitului Miron Romanul470 şi Episcopul Iosif Ioan Goldiş
(1899-1902) al Aradului: Activitatea pe tărâm cultural şi şcolar471.
Preotul şi profesorul VASILE MANGRA (1850-1918) a avut un rol
important în viaţa bisericeasca şi culturală a Aradului, ca director al Institutului
Teologic (1882-1893) şi editor al mai multor publicaţii arădene („Speranţa”,
„Lumina”, „Biserica şi Şcoala”). A desfăşurat şi o bogată activitate ştiinţifică,
mai ales în domeniul istoriografiei bisericeşti şi teologiei. A adunat documente
istorice, pe unele le-a publicat, pe altele le-a dat altor istorici pentru a le
valorifica, iar o parte, încă nepublicate, sunt păstrate în fondul ce-i poartă
numele aflat în Biblioteca Mitropoliei din Sibiu. Pe lângă studiile de istorie ale
vieţii bisericeşti din părţile arădene şi bihorene, a fost preocupat şi de alte
probleme de istorie bisericească publicând mai multe articole şi studii în
revistele „Speranţa” (Arad), „Lumina” (Arad), „Biserica şi Şcoala” (Arad),
„Familia” (Oradea), abordând o paletă largă: problema apariţiei creştinismului
în ţinuturile locuite de români; situaţia monahismului românesc; a
învăţământului teologic; istoria Bisericii ortodoxe din evul mediu până la
începutul perioadei moderne sau unele probleme care au fost dezbătute în
epocă, aşa cum a fost şi controversa de după 1870 dintre românii şi sârbii
ortodocşi pe seama dreptului de proprietate asupra mănăstirilor; studii din
domeniul dreptului canonic, unele constituind răspunsuri la probleme cu care
se confrunta eparhia arădeană în acea perioadă. Dintre lucrările importante
469
„Bis. şi Şc.”, anul IV (1880), nr. 3, pp. 99-100.
470
„Bis. şi Şc.”, anul XXIII (1898), nr. 41, pp. 430-431.
471
„Bis. şi Şc.”, anul XXXI, (1907), nr. 4, p. 3.
amintim Mitropolitul Sava II Brancovici 1656-1680 (Arad, 1906), prima

monografie închinată acestui ierarh. Pentru întreaga sa activitate desfăşurată în
domeniul bisericesc şi cultural, dar şi pentru îmbogăţirea fondului de
manuscrise şi tipărituri vechi româneşti al Bibliotecii Academiei Române, în
27 mai 1909, a fost ales membru în Secţiunea istorică a înaltului for ştiinţific
român.
În aceeaşi perioadă a activat la Arad profesorul şi episcopul de mai
târziu, ROMAN CIOROGARIU (1852-1936), a fost un remarcabil colaborator
la presa vremii. Îşi începe activitatea publicistică la „Tribuna” de la Sibiu, o
continuă la „Tribuna Poporului” (Arad), apoi „Tribuna” (1897-1912) din Arad.
În paginile lor apăreau frumoase articole semnate „Unchiaşul” şi „Preotul
bătrân”. Din 1 ianuarie 1900 până în 1 octombrie 1917, redactează revista
„Biserica şi Şcoala”, organul oficial al diecezei arădene. A mai colaborat la
„Tribuna Bihorului”, „Cele Trei Crişuri”, „Legea Românească” toate de la
Oradea, „Revista Teologică” (Sibiu) şi a redactat „Anuarele Institutului
teologic-pedagogic din Arad” în perioada 1907-1917. A publicat şi câteva
broşuri cu caracter politic-naţional, iar spre sfârşitul vieţii a mai publicat: Zile
trăite, Oradea, 1926, 519 p.; Tribuna şi Tribuniştii, Arad, 1934; Din trecutul
revistelor şi ziarelor de la noi. „Speranţa” (1869), „Lumina” (1872),
„Biserica şi Şcoala” (1877), „Tribuna” (1884-1912), apărută la Cluj în 1934.
Profesorul PETRU PIPOŞ (1859-1913), de la secţia pedagogică a
Institutului pedagogic-teologic, a publicat mai multe cărţi şi manuale şcolare,
dintre care amintim: Apollonius kérdése (Teza de doctorat), Budapesta, 1882;
Organizarea învăţământului poporal din Ungaria, pentru clasa a IV-a a
Preparandiilor (Institutelor pedagogice) de dr. Balo Jozsef, Traducere din
limba maghiară în româneşte de dr. Petru Pipoş, Arad, 1911; manuale
şcolare472, studii şi articole cu tematică pedagogică şi de educaţie a şcolarilor, a
susţinut conferinţe473 cu aceeaşi tematică. A fost colaborator la „Educatorul”
(Bucureşti) şi „Biserica şi Şcoala” (Arad).
Un alt cadru didactic şi cleric arădean care s-a remarcat prin activitatea
sa în cadrul secţiei pedagogice a Institutului arădean (1890-1904), este dr.
472
Metodica şcoalei poporale, I, Arad, 1889; Didactica, Arad, 1887 (a apărut în mai
multe ediţii: 1890, 1895, 1905, 1909); Istoria pedagogiei pentru preparandii, Arad, 1892 (a
apărut în mai multe ediţii: 1902, 1907, 1912); Psihologia precedată de somatologie şi urmată de
logica elementară pentru preparandii, Bucureşti, 1896; Pedagogia pentru preparandii,
Bucureşti, 1924.
473
Femeia (1884); Cugetări pentru educaţiune (1886); Dr. W. Rein şi activitatea sa
pedagogică (1911); J. J. Rousseau, ideile sale pedagogice şi critica acestora (1912).
IOAN PETRANU (1864-1904)474, profesor de Limba şi literatura română475.

Pe lângă activitatea sacerdotală şi cea de la catedră se face remarcat, în primul
rând, ca autor de manuale şcolare, preocupare care se înscrie pe linia
eforturilor profesorilor de la Institut de a înlocui din circulaţia şcolară
„manuscriptele” şi a introduce succesiv manuale tipărite. În acest sens tipăreşte
patru manuale de gramatică476 pentru şcolile primare şi învăţământul secundar,
toate bucurându-se de o caldă primire în presa arădeană.
În domeniul literaturii, Ioan Petranu, în 1903, a început să elaboreze
Istoria limbii şi literaturii române, din care ni s-a păstrat partea introductivă
sub formă de manuscris, totalizând 72 de file. Compoziţional, manuscrisul are
o introducere şi două părţi. În partea Introductivă se ocupă de Noţiunea istoriei
literaturii, Importanţa istoriei literaturii române, Formarea limbii şi
naţionalităţii române, Cele mai vechi urme de limbă, Numele şi numărul
românilor, Dialectele limbii române şi Istoria scrierii la români. Partea întâia,
intitulată Literatura populară este împărţită în două capitole: I. Literatura
populară nescrisă şi II. Literatura populară scrisă. În partea a doua se ocupă
de literatura cultă urmărind evoluţia ei pe secole: A. Literatura secolului al
XVI-lea, cu două subcapitole, Manuscriptele cele mai vechi şi cărţile tipărite
în acest veac şi Limba secolului al XVI-lea; B. Literatura secolului al XVII-
lea, cu trei subcapitole: I. Literatura bisericească în Transilvania, Muntenia,
Moldova; II. Literatura juridică; III. Cronografia, Poezia; Epoca fanariotă
(1711-1821) cu subcapitolele: a. Literatura bisericească şi b. Literatura
cronicarilor şi istoricilor. Este cunoscut şi prin colecţiile de poezii populare
publicate în “Tribuna Poporului” din Arad şi a unei Colecţii de poezii
naţionale, de tipul unei antologii de poezii patriotice, la care face referire în
unul din manualele sale. Cercetător pasionat al trecutul nostru cultural,
semnalează existenţa cărţilor româneşti vechi în zona Aradului.
Protopopul TRAIAN VĂŢIAN (1864-1940), ca profesor de Liturgică la
secţia teologică a Institutului arădean, a publicat Liturgica Bisericii Ortodoxe
474
Este tatăl cunoscutului istoric de artă Coriolan Petranu.
475
Vezi: Melente Nica, Dr. Ioan Petranu (1864-1904), în „Anuarul Liceului Pedagogic
pe anul şcolar 1972-1973”, Arad, 1973, pp. 207-224; V. Popeangă, Şcoala românească din
Transilvania în perioada 1867-1918 şi lupta sa pentru unire, Bucureşti, 1974, pp. 62-63.
476
Gramatica română pentru învăţământul secundar, Partea I, Etimologia, Arad, 1896
(ed. II, Arad, 1899); Gramatica română pentru învăţământul secundar, Partea a II-a, Sintaxa,
Arad, 1897 (ed. II, Arad, 1902); Gramatica română pentru şcolile primare, Partea I-a, pentru
clasa a III-a, Arad, 1898; Gramatica română pentru şcolile primare, Partea a II-a, pentru clasa a
IV-a, Arad, 1900.
Române, în mai multe ediţii (Ediţia a III-a, Arad, 1919) dar pe nici una nu a
fost menţionat numele autorului. A mai tipărit o Carte de Religie „cu lecţii de
limba română pentru elevii care n-au învăţat carte românească”477.
Protopopul mai apoi asesorul consistorial preotul MIHAI PĂCĂŢIANU
(1865-1944), cu începutul anului şcolar 1917-1918 funcţionează şi în calitate
de profesor auxiliar pentru „administraţia bisericească” secţia teologică şi
comisar consistorial în cadrul Institutului pedagogic-teologic. A publicat un
volum de predici, în colaborare cu mai mulţu preoţi din protopopiatul Comloş
(judeţul Timiş), cu titlul Conlucrarea omului cu Dumnezeu (Arad, 1916, 112
p.). A fost colaborator la „Biserica şi Şcoala” (Arad), „Familia” (Oradea),
„Luminătorul” (Timişoara), „Tribuna” (Sibiu).
Preotul IOAN NICORESCU (1868-?) din Curtici, profesor de Liturgică şi
Cântare bisericească la Institutul teologic arădean (1901-1904) şi director al
Tipografiei Diecezane, a desfăşurat şi el o bogată activitate, mai ales în
domeniul omileticii, publicând predici pentru duminicile şi sărbătorile anului
bisericesc în revista „Biserica şi Şcoala” din anii 1901-1902. În general,
predicile sale au ca principal izvor texte scripturistice, iar conţinutul lor este
completat cu întâmplări istorice şi imagini plastice captivând mai uşor cititorul.
Predicile publicate în periodicul arădean, în 1903 le-a adunat şi publicat în
volumul, Amvonul Bisericii greco ortodoxe române. Predici pentru toate
duminecile de preste an (Arad, 1903, 476 p.). Preocupările sale în domeniu au
continuat şi după publicarea volumului amintit, astfel că numai după câţiva ani
editează Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morţi, de preotul Samuil
Micu de Sad izvodite (Arad 1907, 159 p.). Predicile preotului greco-catolic
nefiind stăpânite de vreo tendinţă confesională, multă vreme preoţii ortodocşi
le-au utilizat în activitatea lor pastorală.
Urmaşul lui Ioan Petranu la catedra de la Preparandie, a fost preotul
SEVER SECULA (1869-1912), cu studii secundare la Arad, Sibiu şi Blaj,
universitare la Bucureşti, unde în 1895 obţine licenţa în filosofie şi istorie, mai
apoi studii teologice la Arad. După 1895, un timp, a funcţionat în cadrul
Bibliotecii Academiei Române, apoi la Arhivele Statului din Bucureşti. În 1904
i se încredinţează catedra de Limba şi literatura română de la secţia pedagogică
a Institutului arădean. Intră în cler şi se retrage preot la Odvoş. În 1897 îşi
publică teza de licenţă despre revoluţia lui Doja, sub titlul, Românii în
revoluţiunea lui Gheorghe Doja 1514 (Studiu de istoria românilor de peste
477
M. Păcurariu, Cultura bisericească în eparhia Aradului în trecut şi astăzi, în vol.
“Episcopia Aradului. Istorie. Viaţă culurală. Monumente de artă”, p. 139.
munţi)478, în care, bazat pe o documentare exhaustivă, trece în revistă şi poziţiile

istoriografiei româneşti (Gheorghe Şincai, Al. Papiu-Ilarian, V. A. Urechea, A.
D. Xenopol, Al. Treboniu-Laurian) în această problemă. El realizează una din
primele analize criticist-istoric din istoriografia română. În domeniul istoriei a
mai scris o monografie despre biserica din Leheceni-Cărpinet din părţile
bihorene (Biserica din Leheceni-Cărpinet. Schiţă istorică, Arad, 1904) şi un
bogat material istoric despre Moise Nicoară (Un memoriu al lui Moise Nicoară.
Monografie istorică, în „Bis. şi Şc.” şi în extras, Arad, 1904), adunat în perioada
când îşi desfăşura activitatea în Bucureşti. Pe lângă preocupările de cercetare
istorică, a mai publicat: Realităţi şi visări. Novele şi schiţe (Orăştie 1897),
Povestiri şi schiţe (Arad 1907) şi mai multe traduceri din Petöfi, Björnson şi
Chteaubriand, publicate în diferite reviste din Bucureşti, Arad479, Oradea şi
Budapesta. Numai trecerea prematură la cele veşnice, avea numai 42 de ani, a
curmat preocupările istoriografice şi beletristice ale lui Sever Secula.
Preotul dr. TEODOR BOTIŞ (1873-1940), absolvent al secţiei teologice
a Institutului pedagogic-teologic din Arad (1894-1897), doctoratul la
Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1900), profesor la Institutul pedagogic-
teologic din Arad, apoi rector (1918-1938), se remarcă prin studiile din
domeniul istoriei bisericeşti480. Personalitatea sa de istoric începe să se
contureze din 1912, când, în colaborare cu profesorul Avram Sădean, publică
Cei dintâi ani din trecutul şi viaţa Preparandiei (Şcolii normale) gr. or.
române din Arad (Arad, 1912). Locul lui în istoria culturii româneşti fiind
marcat însă de publicarea lucrării, Istoria Şcoalei normale (Preparandiei) şi a
Institutului teologic ortodox-român din Arad (Arad, 1922), premiată de
Academia Română cu premiul „Năsturel”. Rod al unei serioase documentări
de arhivă, întreprinsă cu profesorul Avram Sădean, încadrată într-o viziune
largă de istoric şi pedagog, cuprinzând perioada de mai bine de un secol
(1812-1922), oferind date asupra celor două şcoli arădene. A mai scris
Monografia familiei Mocioni (Bucureşti, 1939), lucrare documentată în care
dă date valoroase în legătură cu mişcările politice şi culturale ale românilor
bănăţeni. Paralel cu activitatea de la catedră, se manifestă activ în viaţa
culturală. Între 1917-1921 este redator responsabil al revistei „Biserica şi
478
„Arhiva”, Iaşi, 8, 1897, pp. 125-148.
479
A mai tradus: Descrierea Banatului după Griselini, în „Bis. şi Şc.”, anul XXXIII, nr.
46, 15/28 noiembrie 1909, p. 2.
480
Vezi: P. Vesa, Incursiuni în istoriografia ecleziastică arădeană, Arad, 2004, pp. 58-60,
176-177.
Şcoala” şi al „Calendarului Diecezan” (1905-1919 şi 1921-1923), din 1918

membru al grupului redacţional al ziarului „Românul” din Arad, fondator şi
colaborator al „Revistei Institutului Social Banat-Crişana” (1932) şi
colaborator la revista „Societatea de mâine” din Cluj.
De la arhimandritul dr. IUSTIN SUCIU (1873-1953), profesor de studiul
biblic la Institutul pedagogic-teologic din Arad (1900-1938), autorul unui
admirabil manual de ermineutică (Ermineutica biblică sau ştiinţa interpretării
Sfintei Sfintei Scripturi, Arad, 1932), a lăsat studii, articole, predici, recenzii,
publicate în diferite reviste teologice („Biserica şi Şcoala” - Arad, „Revista
Teologică” - Sibiu). O lucrare, mult apreciată la vremea aceea, este Patimile şi
moartea Domnului. Armonizarea celor patru Evanghelii cu păstrarea textului
evanghelic şi scurte lămuriri (Arad, 1917, ed. a II-a, Arad, 1925). A publicat şi
studii din afara domeniului secţiunii biblice. În acest sens amintim studiul
intitulat, Istoria Bisericei greco ortodoxe române din Transilvania şi Ungaria
de la 1810 la 1846481. Era textul unei lucrări de seminar prezentată la catedra
de Istorie universală de la Universitatea din Cernăuţi, fiind premiată de
Facultatea de Teologie482.
În aceeaşi perioadă, în viaţa bisericească şi culturală arădeană începe să-
şi facă simţită prezenţa şi preotul dr. GHEORGHE CIUHANDU (1875-1947),
pentru o scurtă perioadă şi profesor suplinitor la secţia teologică a Institutului
pedagogic-teologic. S-a remarcat încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea prin
articolele publicate în „Tribuna Poporului” din Arad483, iar în istoriografia
bisericească, numele său s-a făcut mai cunoscut prin contribuţiile sale aduse în
domeniul cercetării istoriei ecleziastice şi culturale româneşti, fiind un
continuator al cercetărilor începute de Vasile Mangra al cărui discipol a fost.
Opera sa teologică, istoriografică şi culturală, cuprinsă în cele peste 60 de cărţi
481
„Bis. şi Şc.”, anul XX (1896), 34, pp. 269-271; nr. 35, pp. 277-279; nr. 36, pp. 285-
288; nr. 37, pp. 293-297; nr. 38, pp. 302-304; nr. 39, pp. 309-312; nr. 40, pp. 317-319; nr. 41, pp.
325-327; nr. 42, pp. 334-336; nr, 43, pp. 341-343, nr. 44, pp. 349-451; nr. 45, pp. 359-360; nr. 46,
pp.368-369; nr. 47, pp. 374-376; nr. 48, pp. 381-385; nr. 49, pp. 390-393; nr.50, pp. 398-400; nr.
51, pp. 408-409; nr. 52, pp. 415-416 ; anul XXI (1897), nr. 1, pp. 4-6; nr. 2, pp. 12-15; nr. 3, pp.
20-22; nr. 4, pp. 29-30.
482
Pentru alte studii publicate vezi: M. Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, pp. 466-
467.
483
Pentru Veneratul Consistor arădan (anul I, nr. 97, 17/29 mai 1897, p. 449); Odă la
suirea în tronul episcopesc al Ilustrităţii sale prea sfinţitului domn Iosif Goldiş (anul III, nr. 137
din 1899, p. 4)
şi alte sute de studii şi articole publicate în diferite periodice ale vremii484, s-a
impus prin diversitatea problemelor abordate şi prin bogăţia informaţiilor pe
care o cuprinde.
În paralel cu strădaniile desfăşurate la catedra secţiei pedagogice a
Institutului pedagogic-teologic o bogată activitate în domeniul literaturii
didactice a desfăşurat şi preotul profesor NICOLAE MIHULIN (1878-1941). A
tradus din limba maghiară şi germană. În 12 decembrie 1906 informa
Consiliul profesoral al şcolii, că a tradus partea I din manualul de geografie al
lui dr. Karoly Nemethy. În 1910 a tradus şi tipărit partea a III-a intitulată
Geografia Ungariei. Prelucrată după noul plan ministerial. În cazul
prepaprandiilor, institutelor de învăţământ şi pentru privaţi, apărută la Braşov.
În anul 1911 a tipărit şi partea a II-a a manualului datorat tot lui K. Nemethy,
Geografie. Elemente de geografie universală, întocmită după planul
ministerial pentru şcolile preparandiale (normale) şi pentru alte institute de
învăţământ, tipărită în Editura Diecezana din Arad. A mai tradus, în 1913-
1914, şi partea I-a a manualului lui K. Nemethy, intitulată: Elemente de
geografie astronomică şi fizicală, rămas în manuscris, întrebuinţat în actul
predării geografiei în Preparandia arădeană. Tot lui Nicolae Mihulin îi datorăm
traducerea şi publicarea tratatelor Mineralogia şi chimia de Koch Kovacs şi
Elemente de Constituţia patriei de dr. Csiky Kalman. A mai publicat: Apa şi
circulaţia ei, în “Anuarul Institutului teologic-pedagogic din Arad pe anul
1909-1910”; Regiunile polare şi descoperirile mai noue, în “Bis. şi Şc.”, anul
XXXIV, nr. 2, 10/23 ianuarie 1910, pp. 3-6; Mişcarea antialcoolică. Apel, în
“Bis. şi Şc.”, anul XXXIV, nr. 3, 17/30 ianuarie 1910, pp. 2-3; Alcoolismul, în
“Bis. şi Şc.”, anul XXXIV, nr. 17, 25 aprilie/8 mai 1910, pp. 5-6.
Coleg cu Nicolae Mihulin la secţia pedagogică a Institutului arădean a
fost profesorul AVRAM SĂDEAN (1880-1914), care, deşi a trăit doar 34 de ani,
din care doar şase a funcţionat ca profesor, are merite incontestabile în
istoriografia ecleziastică în general, şi cea arădeană în special. A efectuat
intense cercetări în arhivele din Viena pentru a scrie o monografie a
Preparandiei şi a Institutului Teologic din Arad. Din vastul material arhivistic
adunat, a publicat puţin: Apostolatul primilor profesori ai Preparandiei
noastre, Arad, 1912; Date nouă despre Gheorghe Lazăr, Arad, 1913; (în
484
„Biserica şi Şcoala”, „Tribuna”, „Tribuna poporului”, „Românul”, „Salonul literar”,
„Hotarul”, „Ştirea”, apărute la Arad; „Telegraful Român” şi „Revista Teologică” de la Sibiu;
„Candela” de la Cernăuţi; „Biserica Ortodoxă Română” de la Bucureşti; „Legea Românească” şi
„Cele Trei Crişuri” de la Oradea.
colaborare cu Teodor Botiş), Institutul pedagogic gr. or. rom. din Arad. Cei
dintâi ani din trecutul şi viaţa Preparandiei (Şcolii normale) gr. or. române
din Arad, Arad, 1912. Documentele sale fiindu-i utile lui Teodor Botiş pentru
redactarea istoriei celor două şcoli centrale ale Episcopiei Aradului.
Cărturar de mare valoare, preotul profesor dr. POPOVICI NICOLAE
(1883-1956). a publicat mai multe cărţi din domeniul dreptului bisericesc,
dintre care consemnăm: Primul sinod ecumenic de la Niceea, Arad, 1925, 36
p.; Legea ortodoxă în trecutul nostru, Arad, 1925 (Nr. 3 din „Biblioteca
Creştinului Ortodox”); Manualul de drept bisericesc ortodox oriental, cu
privire specială la Dreptul particular al Bisericii Ortodoxe Române, vol. I,
partea I şi a II-a, Arad, 1925, 320 p. Chemat să-şi exprime părerea în
problemele de organizare bisericească, a publicat broşura Opinii asupra
proiectului de modificare a legii şi a Statutului pentru organizarea Bisericii
Ortodoxe Române, Sibiu, 1936, 69 p.
În colaborare cu preotul ortodox sârb Uroş Kovincici a tradus lucrarea
marelui canonist sârb Nicodim Milaş, pe care le-a publicat în patru volume:
Canoanele Bisericii Ortodoxe însoţite de comentarii (Traducere după Nicodim
Milaş, în colaborare cu protopopul sârb Uroş Kovincici, vol. I, partea I, Arad,
1930, 316 p.; partea a II-a, Arad, 1931, 574 p; vol. II, partea I, Arad, 1934, 337
p.; partea a II-a, Arad, 1936, 300 p.
Un alt cadru didactic de la şcoala clericală arădeană este preotul dr.
IACOB LAZĂR (1884-1951). A publicat câteva lucrări de specialitate dintre
care consemnăm: Căsătoria a doua a preoţilor. Chestiune de Drept canonic,
Arad, 1911, 48 p; Reorganizarea învăţământului teologic şi a educaţiunii
seminariale, Sibiu, 1917, 99 p; Drept bisericesc ortodox. Curs litografiat,
Arad, 1918, 400 p; Regimul cultelor în România întregită, Craiova, 1931, 42
p; Biserica dominantă şi egala îndreptăţire a cultelor, Arad, 1936, 50 p.;
Natura juridică a Patronatului Suprem şi drepturile suverane ale Statului
român, Cluj, 1938, 96 p; Dreptul bisericesc în Facultăţile de Drept, Bucureşti,
1939, 27 p; Personalitatea juridică a Bisericii, Bucureşti, 1940, 40 p; Statul şi
Biserica, Bucureşti, 1942, 29 p; Conştiinţa ortodoxă în Ardeal, Bucureşti,
1943, 31 p.; Împăratul Justinian ca legislator bisericesc, Bucureşti, 1948, 50
p.; Cultul catolic în România. Concordatul cu Vaticanul, Oradea, 1933;
Politica statului papal. Capitol introductiv la istoria concordatelor postbelice,
Cluj, 1936, 27 p; Ordurile şi congregaţiile religioase în Concordatele noi,
Bucureşti, 1943; Confesiunile din Transilvania (în limbile engleză şi franceză),
Paris, 1946. A colaborat la „Biserica şi Şcoala”, „Tribuna”, „Tribuna
Poporului”, „Românul”, toate din Arad, „Telegraful Român” (Sibiu), „Cele
Trei Crişuri” şi „Legea Românească” din Oradea, „Biserica Ortodoxă

Română” (Bucureşti). Notabilă rămâne colaborarea sa la ziarul „Românul” din
Arad, mai ales cea din toamna anului 1918, când în numeroase articole,
semnate doar cu iniţialele numelui său (li), pleda pentru intensificarea
acţiunilor pentru Unire.
Un profesor care a ştiut să îmbine activitatea didactică cu cea
publicistică a fost diaconul SABIN EVUŢIAN (1889-1977). A fost un
permanent colaborator la „Românul” din Arad şi a alcătuit manuale şcolare. În
anul şcolar 1915-1916, a elaborat, pentru secţia pedagogică, în conformitate cu
normativele şcolilor normale ale statului ungar, regulamentul intitulat:
Normativ pentru organizarea învăţământului practic în şcoala normală
(institutul pedagogic) gr. or. român din Arad, în care au fost fixate funcţiile
şcolii de aplicaţie şi formele de pregătire practică a viitorilor învăţători.
Regulamentul, acceptat de consiliul profesoral şi aprobat de Consistoriul
eparhial arădean, a intrat în vigoare începând cu anul şcolar 1915-1916 şi
conţine îndrumări pedagogice pentru învăţători. Spre sfârşitul vieţii a redactat
lucrarea Clipe trăite, rămas în manuscris, în care prezintă aproape un secol din
viaţa culturală şi şcolară, cu informaţii preţioase şi inedite.
Profesorul DAMASCHIN IOANOVICI (1890-1962), a publicat
numeroase studii despre trecutul Episcopiei Aradului, dintre care care
amintim: Câteva momente din lupta pentru episcop român la Arad („R. T.”,
1916, nr. 9-20); Zile triste din viaţa lui Moise Nicoară („Bis. şi Şc.”, anul
XLII, nr. 1-17, 1918); Lupta episcopilor rivali: Sinesie Jivanovici şi Pavel
Forgach pentru păstorirea românilor din Biharia („L. R.”, anul III, nr. 46,
1923; anul IV, nr. 33-34, 1924); Sinesie Jivanovici în Oradea (1753) („L. R.”,
anul V, nr. 3, 1925). Sunt contribuţii importante, în baza cercetărilor efectuate
în arhive, despre trecutul eparhiei arădene în secolele XVIII şi XIX.
O bogată activitate în domeniul culturii bisericeşti a desfăşurat şi preotul
CAIUS TURICU (1895-1968) care a publicat mai multe volume de predici cu
caracter pastoral-misionar utile preoţilor: Predică-Cateheză. Cu schiţe şi
cuvântări, Arad, 1925, 92 p; Primiţi Sfânta Taină a Cuminecăturii, Arad,
1926; Apostolii satelor, piesă de actualitate în viaţa satelor noastre, Arad,
1928; Casa fără Dumnezeu, Arad, 1931; Răspuns la un atac păcătos, Arad,
1934. A redactat foaia „Glasul Domnului” de la parohia Arad-Centru, apoi, ca
o continuare a acesteia a făcut să reapară în redacţia sa şi cu colaborarea
tineretului de la Şcoala Normală, foaia săptămânală „Lumina Tineretului”.
Între 6 decembrie 1942 şi 29 august 1943, a redactat şi revista „Calea
Mântuirii”. A scris şi publicat articole de apărare a dreptei credinţe, predici şi
diferite articole în presa vremii, mai ales în „Biserica şi Şcoala”, „Tribuna

Nouă”, „Ştirea”, „Timpul Transilvaniei”, toate din Arad.
Profesorul VINTILĂ POPESCU (1895-1971) a fost unul dintre clericii
ortodocşi care a contribuit la strângerea legăturilor cu Biserica anglicană în
perioada interbelică. În 1937 a participat la Congresul mondial religios de la
Oxford, publicând, într-o broşură, raportul întâlnirii. Pe lângă o serie de
articole, recenzii, predici, dări de seamă şi broşuri sau traduceri din limba
engleză, publicate în periodice bisericeşti, a redactat, o perioadă scurtă de timp,
ziarul local „Aradul”, organ al Asociaţiei „Înfrăţirea” (1930-1932), apoi
revista studenţilor teologi arădeni, „Catehetul” (1940-1942).
Preotul profesor SIMION ŞICLOVAN (1898-1988) a publicat predici,
studii şi articole în „Biserica şi Şcoala” şi în alte periodice. Dintre cărţile
publicate amintim: Despre Biserică, Arad, 1927, 29 p; Sfânta Tradiţie şi
baptiştii, Arad, 1927, 27 p.; La luptă pentru legea străbună, Arad, 1940, 72 p.
Unul dintre marii teologi ortodocşi români care a funcţionat la Academie
Teologică din Arad a fost preotul profesor dr. ILARION-VIRGIL FELEA
(1903-1961) care a lăsat o operă valoroasă, parte tipărită, parte rămasă în
manuscris. A fost şi redactor la revistele „Biserica şi Şcoala” (1939-1945) şi
„Calea Mântuirii” (1943-1945, 1946) în care a publicat sute de articole, studii
şi predici. A mai colaborat la „Revista Teologică” şi „Telegraful Român” din
Sibiu, „Renaşterea” şi „Viaţa ilustrată” din Cluj, „Zărandul” (Brad), „Lumina
satelor” şi „Oastea Domnului” din Sibiu, „Duh şi Adevăr” (Timişoara). Din
lucrările publicate amintim: Beţia din punct de vedere religios, ştiinţific şi
social, Arad, 1931; Convertirea creştină, Sibiu, 1935, VIII+104 p; Icoane
alese din viaţa ortodoxiei, Arad, 1935, 114 p; Critica ereziei baptiste, Sibiu,
1937, 94 p; Dumnezeu şi sufletul în poezia română contemporană, Cluj, 1937,
111 p; Pocăinţa, studiu de documentare teologică şi psihologică, Sibiu, 1938;
Teologie şi preoţie, Arad, 1939, 50 p.; Paisie şi paisianismul, Cluj, 1940, 51 p;
Catehism creştin ortodox (4 ediţii), Arad, 1940, 111 p. (alte ediţii 1946, 1957,
1958); Duhul adevărului. Predici, Arad, 1942, XVI+528 p., ediţia a II-a 1943,
XVI+565 p.485; Religia iubirii, Arad, 1946, 367 p; Sfintele Taine, Sibiu, 1946,
189 p; Antologhion, Arad, 1946; Biserica – împărăţia lui Dumnezeu, Sibiu,
1947. În conştiinţa românilor ortodocşi a rămas prin opera sa ce vădeşte un
teolog bine pregătit şi profund. De la el ne-au rămas lucrări importante pentru
teologia şi cultura românească. Pe lângă studiile publicate au rămas mai multe
485
Lucrare premiată cu premiul „Eufimia şi Ioan Andrei” de Academia Română în
sesiunea din mai 1943.
manuscrise din care amintim: Duhul adevărului, Pildele Mântuitorului,

Despre eretici şi eresuri, Religia culturii. Sub titlul Spre Tabor, preconiza
publicarea unui ciclu de patru volume: Pregătirea, Curăţirea, Luminarea şi
Desăvârşirea486.
Cu toate că nu a funcţionat mult la şcoala clericală de la Arad, preotul
profesor dr. IOAN PETREUŢĂ (1904-1983), încă din acea perioadă a lăsat
lucrările importante pentru literatura teologică românească. A publicat studii şi
articole din domeniul Dogmaticii, Liturgicii şi Dreptului bisericesc, predici,
recenzii, în revistele „Biserica şi Şcoala” de la Arad, „Legea Românească” de
la Oradea, „Duh şi Adevăr”, „Biserica Bănăţeană” şi „Mitropolia Banatului”
de la Timişoara, „Telegraful Român” de la Sibiu. Dintre cele mai importante
lucrări amintim: Judecata particulară, Oradea, 1935, 23 p; Rugăciunile pentru
cei morţi, Oradea, 1937, 22 p; Viaţa viitoare în colindele româneşti, Oradea,
1939, 38 p; Anatema, Arad, 1941, 64 p; Rudenia spitituală, Arad, 1941, 40 p;
Spiritismul, Timişoara, 1945, 157 p; Teologia Dogmatică şi Simbolică,
Manual pentru Institutele teologice, vol. I-II, Bucureşti, 1958, 1008 p. (în
colaborare Isidor Todoran); Botezul eterodocşilor, Timişoara, 1963. De la
preotul profesor dr. Ioan Petreuţă ne-a rămas lucrarea dactilografiată
Monografia Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului, în 4 volume
(Timişoara, 1979) şi un Curs de patrologie, litografiat, redactat în colaborare
cu Ştefan Lupşa (Oradea, 1932, Arad, 1954).
De la preotul profesor dr. PETRU DEHELEANU (1909-1979) ne-au
rămas câteva articole, studii, predici, note, comentarii, publicate în revistele:
„Biserica şi Şcoala” şi „Calea Mântuirii” din Arad, „Duh şi Adevăr” şi
„Mitropolia Banatului” din Timişoara, „Renaşterea” din Cluj. În urma sa a
rămas în manuscris Sinopsa celor patru Evanghelii (234 f). Dintre lucrările
mai importante publicate amintim: Dogma haritologică a Bisericii Ortodoxe
orientale, Arad, 1938, 208 p (Teza de doctorat); Războiul, o problemă de
morală şi sociologie creştină, Arad, 1939, 107 p; Frumuseţi literare în Sfânta
Scriptură, Arad, 1946, 80 p; Manual de Sectologie, Arad, 1948, 574 p;
Glosolalia sau “vorbirea în limbi”, dar harismatic, Arad, f. a. 75 p.
Au mai desfăşurat o bogată activitate literară sau publicistică şi alţi
preoţi profesori ai Institutului arădean. Amintim pe TRAIAN PUTICIU (1865-
486
Preot Ilarion V. Felea, Spre Tabor, vol. I., Pregătirea, Piatra Neamţ, 2007, 497 p.; vol.
II, Curăţirea, Piatra Neamţ, 2007, 456 p. Cel care a mijlocit obţinerea manuscrisului de la fiul
autorului a fost preotul Crăciun Oprea din Cinciş (jud. Hunedoara), care i-a fost ucenic ilustrului
dascăl, având şi el parte de “un sejur” în temniţa Aiudului.
1912), un valoros colaborator la revista „Biserica şi Şcoala”, TUDOR DEMIAN

(1912-2001, AGEU IOAN (1917-2010), LIŢIU GHEORGHE (1919-2005),
ultimul cu valoroase lucrări din domeniul Teologiei, Pedagogiei, Dreptului
canonic şi Istoriei bisericeşti, publicate în volume sau în periodicele vremii487.
Profesorii de teologie de la Arad au constribuit din plin la îmbogăţirea
patrimoniului culturii naţionale, desfăşurând o bogată activitate didactică la
pregătirea şi formarea unei elite morale şi intelectuale a tinerilor studenţi
teologi, ca viitori slujitori ai Sfintelor Altare din cuprinsul Episcopiei Aradului
şi a celor din jur.
Ei s-au numărat printre „luminătorii” poporului, în calitatea lor pe care o
aveau, ca dascăli ai viitorilor preoţi, ci şi prin numeroase activităţi culturale în
afara catedrei. Majoritatea profesorilor au activat, încă de la început în cadrul
Asociaţiei naţionale arădane pentru cultura poporului român, constituită în 30
aprilie 1863,
Mai amintim şi faptul că aproape toţi profesorii şi-au adus o contribuţie
importantă la îmbogăţirea ştiinţelor teologice, a istoriografiei şi culturii
româneşti, prin studiile publicate în volume sau în presa bisericească a vremii
din Arad sau din alte oraşe reprezentative ale ţării. O parte dintre profesorii
Institutului au fost redactori a revistelor bisericeşti arădene, „Speranţa” (1869,
1871-1872), „Lumina” (1872-1875), „Biserica şi Şcoala” (1877-1948).
Munca profesorilor Institutului Teologic din Arad a fost apreciată nu
numai de intelectualii de dincoace de Carpaţi, ci şi de cei de dincolo de munţi.
Aşa se face că unii dintre ei au fost aleşi membrii ai Academiei Române, în
perioada cât au funcţionat la Arad sau mai târziu. Amintim pe Iosif Goldiş
(membru corespondent, 22 martie 1882), Vasile Mangra (membru al
Academiei din 26 mai 1909), Roman Ciorogariu (membru corespondent, 12
iunie 1921), Gheorghe Ciuhandu (membru de onoare din 30 mai 1946).
487
Pentru amănunte vezi: Bio-bibliografia profesorilor din prezenta lucrare.
Capitolul VII
Duhovnici
Educaţia în secţia teologică reclama şi un regim spiritual, cu un

duhovnic, care, stând în contact permanent cu studenţii să formeze viaţa lor
sufletească potrivit chemării preoţeşti. Fără un duhovnic care să supravegheze
permanent comportamentul elevilor şi să-i îndrume pe calea unor viitori
slujitori ai altarelor, viaţa teologilor se mărgineşte numai la împlinirea rolului
de îngrijitor ale celor trupeşti şi vremelnice. Sarcina aceasta cădea, în general,
asupra prefectului seminarial, care, de regulă, era un tânăr absolvent al
Institutului, fără o experienţă duhovnicească în măsură să coordoneze
activitatea spirituală a tinerilor teologi aspiranţi la treapta preoţiei.
Postul de duhovnic sau spiritual într-un aşezământ de orice nivel, pentru
creşterea viitorilor slujitori ai Sfintelor Altare este, tot atât de important şi
necesar ca şi cel de profesor, dacă nu, poate, chiar mai însemnat. Duhovnicul
este un factor determinant în îndrumarea paşilor pentru activitatea pastorală
eficientă a viitorilor preoţi pentru parohie şi de aceea i se şi cere duhovnicului
calităţi deosebite în plus faţă de cadrele didactice ale instituţiei de învăţământ
teologic.
Pe lângă calităţile ce nu pot lipsi unui autentic şi bun duhovnic, la loc de
frunte, pe lângă unele însuşiri native, trebuie să stea şi o oarecare experienţă de
duhovnic sau măcar cu aplecare înnăscută spre a deveni, în scurt timp, un
duhovnic care, chiar mai tânăr fiind, să intre în sufletele viitorilor aspiranţi la
treapta preoţiei încât să se apropie de el ca faţă de un adevărat părinte
sufletesc.
Problema unui duhvnic cu experienţă era mereu în atenţia conducerii
Institutului Teologic, însă nu se putea rezolva, poate şi din lipsa unor preoţi
care să accepte acest post însemnat pentru viitorii clerici. Despre aceste
neajunsuri era convinsă şi conducerea Consistoriului eparhial arădean. Până la
sfârşitul anului şcolar 1904-1905, postul de duhovnic era suplinit de unii dintre
cadrele didactice. Odată cu începutul anului şcolar 1905-1906 este numit

prefect seminarial şi duhovnic preotul ALEXIU VESALON, mai înainte paroh
în Ilteu (1874-1905) de pe valea Mureşului488. Din păcate, în anul 1911,
preotul Vesalon, a trecut la cele veşnice, iar prin lipsa de preoţi dispuşi să
accepte postul, revenindu-se la stările de dinainte489.
Din păcate, o lungă perioadă de timp, postul de duhovnic a fost suplinită
de unii preoţi din Arad fără să fie legaţi definitiv de această slujire spirituală.
Dintre ei menţionăm pe preotul AUREL PÂRVU490 care a activat între 1925-
1928, ocupându-se şi de Practica liturgică (1926-1928) a studenţilor din anul
III491.
Între 1928-1930, postul de duhovnic a fost ocupat de preotul NICOLAE
ŢĂNDRĂU (1890-1960), pe atunci profesor de Religie la Liceul de Fete „Elena
Ghiba Birta”. În calitatea sa de duhovnic s-a ocupat şi de Lectura biblică şi
Practica liturgică a studenţilor.
După renunţarea preotului Nicolae Ţăndrău, postul de duhovnic, între
1930-1934, este ocupat de dr. IOAN PETREUŢĂ492, numit mai apoi la catedra
Academiei Teologice de la Arad, după care se transferă ca profesor la
Academia Teologică de la Oradea. În anii 1934-1936 a funcţionat preotul
ADRIAN POPESCU din Ineu493, care s-a ocupat şi de disciplinele Exortări
(anii III şi IV) şi Lectura biblică (anul I)494, apoi, între 1936-1938, preotul
PETRU DEHELEANU, ieromonahul IULIAN NICOARĂ (MICLOŞ), între anii
488
Alexiu Vesalon este născut în Ususău (judeţul Arad) şi a absolvit cursurile Institutului
Teologic din Arad (1865). În 17 martie 1874, a fost hirotesit “întru presbiteru” de episcopul Miron
Romanul. În 10/23 ianuarie 1911 a trecut la cele veşnice fiind înmormântat la Arad. “Lumina”,
anul III, nr. 24, 3/17 mai 1874, p. 136; [Redacţia] A murit un om de bine, în “Bis. şi Şc.”, anul
XXXV, nr. 3, 16/29 ianuarie 1911, p. 3; T. Botiş, op. cit., p. 460.
489
T. Botiş, op. cit., pp. 369, 603.
490
Aurel Pârvu s-a născut în Vânători din judeţul Arad, a absolvit cursurile secţiei
teologice a Institutului pedagogic-teologic din Arad la sfârşitul anului şcolar 1906-1907, apoi a
fost hirotonit preot.
491
M. Păcurariu, Învăţământul teologic la Arad, în vol. “Episcopia Aradului. Istorie. Viaţă
culturală. Monumente de artă”, p. 170; M. Săsăujan, op. cit., pp. 110, 119, 121.
492
A fost hirotonit preot în 12 noiembrie 1930 de episcopul Grigorie Comşa. Cf. “Bis. şi
Şc.”, anul LIV, nr. 46, 16 noiembrie 1930, p. 7.
493
Adrian Popescu, născut în Măderat (judeţul Arad), la sfârşitul anului şcolar 1909-1910
a absolvit cursurile secţiei teologice a Institutului pedagogic-teologic din Arad, apoi preot în Ineu
(judeţul Arad). După ce renunţă la activitatea din cadrul Institutului, îşi reocuipă postul de preot
din parohia Ineu.
494
M. Săsăujan, op. cit., pp. 131-132, 134.
1941-1944, numit apoi stareţ la mănăstirea Hodoş-Bodrog495. Pentru că

ieromonahul Iulian Nicoară nu îşi exprimă dorinţa să se permanentizeze în
acest post, în şedinţa Consiliului eparhial din 15 ianuarie 1942 se ia hotărârea
publicării unui concurs pentru îndeplinirea postului de duhovnic. Pentru
concurs puteau opta preoţi hirotoniţi, celibi sau monahi, doctor sau licenţiat în
Teologie, sau cel puţin un absolvent al unei Academii Teologice cu patru ani
de studii şi să aibă cel puţin 3 ani de preoţie. Postul era bugetar de stat, iar
întreţinerea gratuită în Internatul Academiei Teologice (locuinţă, iluminat,
încălzit, hrană). Duhovnicul, pe lângă atribuţiile fixate în Regulamentul şcolii,
avea obligaţia să îndeplinească şi atribuţiile de secretar al rectorului496.
Probabil atribuţiile numeroase nu a determinat nici un preot să se înscrie
la concurs. În această situaţie, ieromonahul Iulian Nicoară a fost nevoit să mai
funcţioneze ca duhovnic încă doi ani. Pentru o scurtă perioadă, în anul şcolar
1944-1945, a funcţionat şi arhimandritul BENEDICT GHIUŞ497, urmându-i
ieromonahul ŞTEFAN LUCACIU (1908-?), absolvent al Academiei Teologice
de la Arad (1934)498.
Sub îndrumarea duhovnicului, studenţii, participau la slujbele religioase
în biserica „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” în duminici şi sărbători. Practica
liturgică se făcea într-o sală de curs. Din 1936, după amenajarea capelei cu
hramul „Sf. Ierarh Nicolae” în incinta clădiri Academiei Teologice, aici aveau
loc slujbele religioase (Vecernia, Utrenia, Sf. Liturghie), în cele două mari
posturi (Crăciunul şi Paştile) se spovedeau şi împărtăşeau studenţii teologi. În
perioada celor două posturi, în fiecare seară se ţineau rugăciuni cu scurte
meditaţii susţinute de duhovnic sau unul dintre profesorii Academiei. Studenţii
anului IV, sub îndrumarea duhovnicului, făceau practica liturgică.
Pentru o mai bună pregătire în vederea chemării lor, studenţii teologi, pe
lângă obligativitatea de a lua parte la sfintele slujbe religioase, erau îndrumaţi
să înceapă încă din şcoală, să predice în faţa credincioşilor din parohie, nu
numai în faţa colegilor, duhovnicului şi a unor profesori. Ei ţineau predici şi în
495
[Redacţia], Informaţiuni, în “Bis. şi Şc.”, anul LXV, nr. 18, 4 mai 1941, p. 151; A fost
numit stareţ la 1 aprilie 1943 în locul ieromonahului Ieronim Balintoni, retras la altă mănăstire.
Cf. [Redacţia], Misiuni şi informaţiuni, în “Bis. şi Şc.”, anul LXVII, nr. 15, 11 aprilie 1943, p.
117.
496
[Redacţia], Concurse, în “Bis. şi Şc.”, anul LXVI, nr. 5, 1 februarie 1942, p. 39.
497
Pentru viaţa şi activitatea sa vezi: M. Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ed. II,
p. 202.
498
Idem, Învăţământul teologic la Arad, în vol. “Episcopia Aradului. Istorie. Viaţă
culturală. Monumente de artă”, p. 170.
bisericile de pe raza oraşului sau în cele din vecinătatea lui499. Toate acestea
contribuiau la formarea profilului religios-moral al viitorilor preoţi.
***
Institutul n-a avut în schemă un post de secretar, motiv pentru care,
rectorul era ajutat, în problemele de cancelarie, aşa după cum prevedea
regulamentul şcolii, de către duhovnic sau câte un student cu rezultate mai
bune la învăţătură. Abia după ce Institutul Teologic a fost ridicat la rang de
Academie, a fost înfiinţat un post de secretar, ocupat de regulă de un absolvent
aflat sub îndrumarea directă a rectorului.
Dintre cei care au îndeplinit funcţia de secretar amintim pe GHEORGHE
GROZA500, TEODOR ŞICLOVAN501, DEMIAN TUDOR, VICTOR
BILIBOACĂ502. Demian Tudor a îndeplinit şi unele îndatoriri didactice la
Academia Teologică iar Victor Biliboacă, preot în Arad, a avut şi anumite
atribuţii în cadrul Consiliului eparhial arădean503.
499
500
Gheorghe Groza, născut în Valea Neagră (judeţul Bihor), a absolvit cursurile
Academiei Teologice în anul şcolar 1931-1932.
501
Teodor Şiclovan, născut în Pecica (judeţul Arad), a absolvit cursurile Academiei
Teologice în anul şcolar 1932-1933.
502
A fost numit de către Consiliul eparhial în 22 iulie 1942. [Redacţia], Informaţiuni, în
“Bis. şi Şc.”, anul LXVI, nr. 31, 2 august 1942, p. 258.
503
Capitolul VIII
Absolvenţii (1822-1948)
VIII. 1. POPULAŢIA ŞCOLARĂ, DINAMICA ŞI ARIA DE PROVENIENŢĂ
Candidaţii cursurilor clericale şi viitorii candidaţi la treapta clericală, erau

reperaţi de parohii din mediul rural sau urban, în calitatea lor de cateheţi, mai
târziu şi de directori şcolari sau protopopi, cele mai strălucitoare inteligenţe
locale fiind îndreptate apoi spre şcolile clericale care le primesc după strictă
evaluare a aptitudinilor. Erau încurajate vocaţiile provenite din pături sociale
modeste pentru a ocupa posturile clericale din mediul rural. Era un mijloc de a
asigura mediului rural preoţi “rânduiţi” în orice post erau repartizaţi.
La început, cu doi ani de studii, în anul următor, 1823-1824, au absolvit
42 de tineri, marea lor majoritate din judeţul Timiş (64, 28 %), Caraş-Severin
(16,66 %), Arad (9,52 %), Torontal (7,14 %) şi Bihor (2,38 %). În al doilea an
şcolar, 1823-1824, erau înscrişi în anul I un număr de 49 elevi iar în cel de-al
dolea numai 31. În total 80, dintre care erau şi doi diaconi. În anii următori
numărul elevilor scade, în primul, rând datorită introducerii cursului al III-lea,
apoi din cauză că erau înscrişi tineri cu pregătire mai bună, dar mai ales că încă
puteau fi hirotoniţi preoţi fără a absolvi şcoala clericală, numai în temeiul unei
recomandări primite din partea protopopului504.
Arad Bihor Caraş-Severin Cenad Timiş Torontal Total
1823-1824 4 1 6 26 5 42
1824-1825 4 4 3 18 2 31
1826-1827 2 3 1 6 1 13
1827-1828 4 1 7 3 15
1828-1829 2 2 3 7
1829-1830 3 3 1 7
Total 19 5 24 1 57 8 115
504
În primele 6 promoţii505 de absolvenţi a cursurilor Institutului Teologic,

cei mai mulţi proveneau din judeţul Timiş (49,56 %), urmat de Caraş-Severin
(20,86 %) şi Arad (16,52 %). Cei mai puţin absolvenţi proveneau din Torontal
(6,95 %), Bihor (4,34 %) şi Cenad (0,86 %).
În cei treisprezece ani cât au funcţionat cursurile teologice în perioada
episcopului Gherasim Raţ (1835-1850), s-au înregistrat un număr de 478
absolvenţi, cei mai mulţi în anul şcolar 1837-1838 (69), iar cei mai puţini în
anul şcolar 1835-1836 (23). Absolvenţii proveneau din nouă judeţe, cei mai
mulţi erau din Bihor (30,07 %), Arad (28,45 %), Timiş (16,73 %), iar cei mai
puţini din judeţele Caraş-Severin (8,36 %), Torontal (2,92 %), Bichiş (1,88 %),
Cenad (0,62 %), Zărand (0,20 %) şi Sibiu (0,20 %)506. Dintre absolvenţii din
această perioadă amintim pe: Isaia Secula (1835)507, Simion Giulani (1836)508,
Porfirie (Patrichie) Popescu (1837)509, Ioan Rusu (1838)510, George Dan
(1838)511, Gavril Neteu (1839)512, Ioan Gurban (1839)513, George Bila
(1840)514, Sinesie Grozav (1840)515, Iosif Beleş (1844)516, Iosif Ghergar
(1845)517, Ambrozie Jurma (1846)518, Isaia Goldiş (1847)519, Terenţie Raţ
(1847)520, Moise Bocşan (1848)521.
În legătură cu pregătirea intelectuală a celor ce urmau cursurile secţiei
teologice a Institutului pedagogic-teologic în anul şcolar 1876-1877, erau
505
În anul şcolar 1825-1826 nu au existat absolvenţi, pe motiv că ridicându-se cursurile la
trei ani, cei din cursul al II-lea sunt promovaţi în cursul al III-lea.
506
La unii absolvenţi nu se menţionează localitatea natală.
507
Viitor preot în Şiria, a avut de suferit din partea ungurilor în revoluţia din 1848-1849.
508
Este fiul preotului profesor Gavriil Giulani.
509
Este cunoscutul arhimandrit Patrichie Popescu, unul dintre principalii colaboratori ai
episcopului Gherasim Raţ şi adminsitratorul diecezei Aradului după moartea acestuia (1850-
1853).
510
Viitor profesor la Preparandia arădeană şi paroh la Arad-Centru.
511
Este fiul protopopului George Dan al Chişineului-Criş (1829-1862).
512
Viitor protopop al Luncii din Bihor.
513
Tatăl protopopului Constantin Gurban.
514
Cunoscut pictor de icoane şi preot în Pecica.
515
Preot în Aciuţa, a fost omorât de răsculaţii unguri în revoluţia din 1848-1849.
516
Profesor la Institutul Teologic din Arad, apoi vicar consistorial la Oradea.
517
Este fiul lui Moise Ghergar, paroh al Nădălbeştilor şi namestnic protopopesc al Ineului.
518
Paroh în Bata şi posesorul unei bogate biblioteci.
519
Este tatăl lui Vasile Goldiş.
520
Este fiul episcopului Gherasim Raţ (1835-1850).
521
Ajunge protopop al Aradului (1880-1903).
acceptaţi şi tineri cu studii medii incomplete, aşa după cum reiese din situaţia
de mai jos522.
- Cursul I: erau 29 elevi înscrişi dintre care trei cu 8 clase gimnaziale şi
maturitate, unul cu 8 clase gimnaziale, unul cu 7 clase gimnaziale, unul cu 6
clase, patru cu 6 clase gimnaziale, trei cu 5 clase gimnaziale, trei cu 4 clase
gimnaziale, unul cu 4 clase reale şi Preparandia, doi cu 3 clase gimnaziale, doi
cu 3 clase reale, trei cu 2 clase gimnaziale şi Preparandia, doi cu o clasă
gimnazială şi Preparandia şi trei cu Preparandia.
- Cursul II: erau 26 elevi, unul jurist absolut, doi cu 8 clase gimnaziale şi
maturitate, unul cu 8 clase gimnaziale, trei cu 7 clase gimnaziale, patru cu 6
clase gimnaziale, patru cu 5 clase gimnaziale, trei cu 4 clase gimnaziale, cinci
cu 2 clase gimnaziale, doi cu Preparandia şi unul cu 4 clase gimnaziale.
- Cursul III: erau 81 elevi, dintre care un jurist absolut, şase cu 8 clase
gimnaziale şi maturitate, unul cu 7 clase gimnaziale, trei cu 6 clase gimnaziale,
şase cu 5 clase gimnaziale, cinci cu 4 clase gimnaziale, unul cu 3 clase
gimnaziale şi unul cu Preparandia, iar doi cu 8 clase gimnaziale fără
maturitate.
Numărul absolvenţilor, în perioada cuprinsă între 1822-1918523, se ridică
la cifra de 2 128. Cei mai mulţi absolvenţi au fost în anul şcolar 1837-1838
(69), iar cei mai puţini în anul şcolar 1852-1853 (4). Absolvenţii provin dintr-o
arie geografică ce cuprinde îndeosebi zona de vest a spaţiului românesc. În
calculele noastre am luat în considerare cifra de 2 076 absolvenţi la care se
menţionează localitatea de origine. Cei mai mulţi provin din judeţele Bihor -
745 (35,88 %), Arad - 632 (30,44%), Timiş - 305 (14,69) şi Caraş-Severin -
141 (6,79 %). Un număr redus de absolvenţi - 59 (2,11 %), se înregistrează din
unele judeţe ardelene: Făgăraş (10), Sibiu (8), Târnava Mare (8), Braşov (7),
Alba de Jos (6), Solnoc-Dăbâca (4), Târnava Mică (4), Bistriţa-Năsăud (3),
Sălaj (3), Cojocna (2), Cluj (2) şi Turda-Arieş (2). Un absolvent din anul şcolar
1916-1917 era originar din Viena.
Cei mai mulţi absolvenţi proveneau din mediul rural (95,32 %), restul
din mediul urban (4,68 %). Din mediul urban cei mai mulţi erau din Arad (25),
Beiuş (23), Lipova (19) şi Oradea (15), iar cei mai puţini din Timişoara (7),
Ineu (5) şi Lugoj (3). Numai din cuprinsul protopopiatelor Ineu şi Sebiş de
astăzi, între 1822 şi 1918, au absolvit cursurile Institutului Teologic un număr
522
523
de 303 tineri. Dintre aceştia, 64 (21,12 %) au absolvit în prealabil şi cursurile

preparandiale. Cei mai mulţi au provenit din parohiile Hălmagiu (23,43 %),
Buteni (15,62 %), Şicula (15,62 %), Bârsa (15,62 %), Crocna (12,62 %),
Hăşmaş (12,5 %), Târnova (10,93 %), Şiad (9,34 %) şi Prăjeşti (9,34 %). De
remarcat faptul că cei mai mulţi absolvenţi, atât ai Preparandiei cât şi ai
Institutului Teologic, provin din vechiul protopopiat al Hălmagiului, din
perioada protopopilor Petru Moldovan (1843-1866) şi Ioan Groza (1868-
1901). Cei din Buteni, provin din perioada protopopilor Gavriil Giulani (1835-
1852) şi Constantin Gurban (1875-1898).
În cei cinci ani şcolari cuprinşi între 1922 şi 1927, când Institutul
Teologic este ridicat la rangul de Academiei Teologică, au absolvit cursurile
un număr de 133 studenţi524. Majoritatea erau originari din judeţele Arad şi
Bihor, urmat de Hunedoara şi Timiş-Torontal. Au urmat cursurile şi tineri din
judeţe din Ardeal şi de peste Carpaţi, din Oltenia, Muntenia şi chiar din
Moldova. În cei cinci ani şcolari au urmat cursurile şi trei tineri din Ungaria (2
din Gyula, 1 din Cenadul Unguresc).
Judeţul 1922-1923 1923-1924 1924-1925 1925-1926 1926-1927 Total
Alba - - 1 - - 1
Arad 7 8 3 10 4 32
Argeş - - 1 - - 1
Bihor 7 9 3 2 1 22
Botoşani - - - - 1 1
Buzău - - - - 1 1
Cojocna - 1 - - - 1
Dolj - - 1 1 - 2
Făgăraş - - - 1 - 1
Gorj - - 3 3 - 6
Hunedoar 2 1 2 6 3 18
a
Mehedinţ 1 - 1 1 3 6
Neamţ - - - - 1 1
Olt - - - - 1 1
Râmnicul - - - 1 2 3
Sărat
Roman - - 1 - - 1
Romanaţi - 1 1 1 2 5
Severin - - 1 1 - 2
524
Datele au fost prelucrate de noi după M. Săsăujan, Academia de teologie ortodoxă din
Arad în perioada interbelică, pp. 181-186.
Sibiu - - 1 . - 1
Solnoc- 2 - - - - 2
Dăbâca
Târnava - 1 - - - 1
Mare
Timiş- 2 3 4 6 3 18
Torontal
Ungaria - 1 1 1 3 6
Vâlcea - - 4 - - 4
Total 21 25 28 34 25 133
Din cei 2 261 de absolvenţi din perioada cuprinsă între 1822-1927, un

procent de 5,74 % dintre „studenţi” au absolvit cursurile în „particular” sau
cum le numim astăzi, cursuri la fără frecvenţă. În anul şcolar 1842-1843
întâlnim primul absolvent din această categorie. Erau preoţi şi diaconi care
doreau să-şi completeze studiile teologice, sau învăţători care probabil
intenţionau să intre în rândul clerului. La un număr mare de absolvenţi nu se
menţiona profesia, mulţi dintre ei absolvenţi ai Preparandiei arădene.
Au absolvit secţia teologică, în „particular”, o serie de personalităţi al
Bisericii şi culturii româneşti. Amintim pe TEODOR BOTIŞ, viitor profesor şi
director al Institutului pedagogic-teologic din Arad, care a absolvit cursurile la
sfârşitul anului şcolar 1896-1897, în paralel fiind şi instructor/educator în
familia Mocioneştilor. După absolvire a plecat la Facultatea de Teologie a
Universităţii din Cernăuţi, unde, în 1900 obţine doctoratul în Teologie. O altă
personalitate a vieţii ecleziastice şi culturale din părţile Aradului, SEVER
SECULA (1869-1912), care, după ce a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie
a Universităţii din Bucureşti (licenţa în 1895), în primul an al secolului trecut
ajunge profesor la Şcoala Civilă de Fete a Episcopiei Aradului. În această
perioadă urmează şi cursurile teologice la Arad, pe care ela- terminat la
sfârşitul anului şcolar 1902-1903. Preotul şi istoricul dr. IOAN SÂRBU (1865-
1922) din Rudăria (azi Eftimie Murgu) din Caraş Severin, cu studii superioare
la Universităţile din Jena şi Viena (1886-1890), doctoratul la Viena (1899),
studii de Teologie la Facultăţile din Jena, Viena şi Cernăuţi. Pentru că nu avea
studiile teologice complete, la Institutul Teologic din Arad, a susţinut
examenele de diferenţă (1908-1909). Imediat după susţinerea diferenţelor, este
hirotonit preot pentru parohia natală. Mai amintim pe ROMUL FRATEŞ (1876-
1945), absolvent a Universităţii germane din Praga (1899), iar din 1912
inspector al şcolilor confesionale din Episcopia Aradului. Nu la multă vreme
de la numirea în postul de inspector, a urmat cursurile în „particular” ale

Institutului Teologic pe care le-a absolvit în anul şcolar 1914-1915.
A frecventat cursurile Institutului pedagogic-teologic din Arad şi marele
lingvist român EMIL PETROVICI (1889-1968). Originar din Toracul-Mic,
studii liceale la Braşov şi Oradea, după care, a urmat cursurile Institutului
pedagogic-teologic din Arad, secţia teologică (1916-1918)525, în cadrul căruia
s-a remarcat prin activitatea desfăşurată ca secretar al Societăţii de lectură.
După absolvire a urmat studii la Universitatea din Cluj, apoi la Paris. Reîntors
la Cluj, în 1926, a urcat toate treptele universitare ajungând şef de catedră şi
rector al Universităţii. A fost un lingvist specializat în domeniul foneticii,
fonologiei, onomasticii şi dialectologiei române şi al relaţiilor lingvistice
româno-slave. În 1948 a fost ales membru al Academiei Române.
O estimre a absolvenţilor în „particular” de la Institutul Teologic sau
secţia teologică a Institutului pedagogic-teologic, avem în tabelul următor.
Anul şcolar Absolvenţi în „particular”
1842-1843 1
1853-1854 3
1854-1855 2
1864-1865 1
1896-1897 1
1898-1899 3
1901-1902 3
1902-1903 2
1903-1904 1
1904-1905 16
1905-1906 9
1906-1907 2
1907-1908 5
1908-1909 6
1909-1910 2
1910-1911 3
1911-1912 6
1912-1913 7
1913-1914 5
1914-1915 5
1915-1916 3
1916-1917 1
525
La Arad, ca mulţi alţi tineri, s-a înscris la Teologie pentru a nu fi recrutat şi trimis pe
front.
1920-1921 1
1921-1922 2
1922-1923 12
1923-1924 9
1924-1925 9
1925-1926 15
1926-1927 4
Total 139
Aşa după cum reiese din situaţia de mai sus, cei mai mulţi absolvenţi în
„particular” s-au înregistrat în anii şcolari 1904-1905 (16), 1925-1926 (15) şi
1922-1923 (12). Aria geografică de provenienţă a acestora este destul de
întinsă526. Cei mai mulţi proveneau din judeţele Bihor (37,69 %), Arad (31,65
%), Torontal (10,79 %), Hunedoara (5,75 %), Timiş (4,31 %). Din celelalte
judeţe proveneau între 1 şi 3 absolvenţi. În perioada 1927-1948, la Academia
Teologică s-au înregistrat un număr de 412 absolvenţi din care numai 18 au
absolvit cursurile în „particular”, 6 în anul şcolar 1927-1928 şi 12 în anul
şcolar următor.
La secţia pedagogică, începând cu anul şcolar 1877-1878 au fost admise
la cursurile la fără frecvenţă sau în „particular” cum erau numite la vremea
aceea, şi eleve. În perioada cuprinsă între 1877-1920 au absolvit cursurile un
număr de 174 (58,98 %) eleve. Începând cu anul şcolar 1893-1894 au fost
admişi şi elevi, însă nu în fiecare an şcolar, numărul lor fiind mult mai mic
decât al elevelor. În perioada cuprinsă între 1893 şi 1920 au absolvit cursurile
la fără frecvenţă un număr de 121 (41,01 %) elevi.
Anul şcolar Elevi Eleve
1877-1878 - 2
1878-1879 - 1
1879-1880 - 5
1880-1881 - 9
1881-1882 - 6
1882-1883 - 4
1883-1884 - 6
1884-1885 - 4
1887-1888 - 3
1888-1889 - 1
1889-1890 - 3
526
Alba, Arad, Bihor, Braşov, Caraş-Severin, Cenad, Cluj, Cojocna, Gorj, Hunedoara,
Mehedinţi, Roman, Sălaj, Timiş, Torontal, Ungaria.
1891-1892 - 2
1892-1893 - 4
1893-1894 4 2
1894-1895 8 6
1895-1896 20 6527
1896-1897 - 2
1897-1898 - 10
1898-1899 3 6
1899-1900 - 15
1900-1901 1 15
1901-1902 4 8
1902-1903 5 14
1903-1904 2 17
1904-1905 6 15
1905-1906 - 1
1906-1907 5 -
1913-1914 10 -
1914-1915 10 -
1915-1916 20 -
1916-1917 10 -
1918-1919 4 -
1919-1920 14 3
TOTAL 115 170
Cei mai mulţi elevi au absolvit cursurile câte 20 în anii şcolari 1895-
1896 şi 1915-1916, 14 în anul şcolar 1919-1920 şi câte 10 în anii şcolari 1913-
1914, 1914-1915 şi 1916-1917. Cele mai multe eleve au absolvit cursurile în
anii şcolari 1915-1916 (20), 1903-1904 (17) şi câte 15 în anii şcolari 1899-
1900, 1900-1901, 1904-1905.
Datorită lipsei de învăţători, la începutul războiului mulţi fiind mobilizaţi
şi trimişi pe front, dar şi în urma propunerii lui Roman Ciorogariu ca toţi
absolvenţii secţiei teologice care doresc să intre în cler trebuiau să-şi
dobândească şi diploma de învăţător pentru a putea suplini lipsa acestuia în
parohie528. Astfel, încă din anul şcolar 1913-1914, au fost admişi la secţia
pedagogică la cursurile fără frecvenţă, şi clerici aflaţi deja în parohii.
527
În acest an şcolar au absolvit, în “particular” şi elevele: Hermina Ciorogariu (Pecica),
Octavia Popovici Desseanu (Arad), Livia Popovici Desseanu (Arad).
528
dosar 5/1916, f. 1.
Cei mai mulţi cursanţi în “particular” de la secţia pedagogică proveneau

din judeţele Arad (44,06 %) Bihor (2,37 %) şi Timiş (15,93 %), aşa după cum
reiese din următorul tabel.
Judeţul Cursanţi Cursante Total %
Arad 57 73 130 44,06
Bihor 58 8 66 22,37
Timiş 9 38 47 15,93
Torontal 10 9 19 6,44
Caraş Severin 1 15 16 5,42
Hunedoara 7 - 7 2,70
Cenad 3 1 4 1,54
Alba Inferioară 2 1 3 1,15
Alba de Jos - 1 1 0,38
Bichiş - 1 1 0,38
147 147 294
Dacă până în anul 1923, din părţile bihorene s-au înregistrat cei mai
mulţi absolvenţi ai Institutului Teologic, începând cu anul şcolar 1923-1924,
numărul lor se reduce simţitor, datorită înfiinţării, în 1923, prin eforturile
episcopului Roman Ciorogariu, a Academiei Teologice de la Oradea529.
În general erau admişi numai absolvenţi a 8 clase gimnaziale, mai târziu,
după 1920, sunt primiţi şi absolvenţi a numai 6 clase gimnaziale. Acest
compromis a fost acceptat ca o soluţie pentru a completa parohiile vacante din
zonele mai sărace ale Episcopiei. Astfel, se ajunge de la 20 de înscrişi la cele trei
cursuri teologice în 1920, la un număr de 48 în anul 1923 şi la 90 în 1927, anul
înfiinţării Academiei Teologice. După anul trasformării Institutului în
Academiei, numărul cursanţilor în cei patru ani de studii s-a menţinut constant în
jurul cifrei de 100, atingând efectivul maxim de 106 studenţi în anul şcolar
1930-1931. Din anul 1934, efectivul a scăzut, de la 76 înscrişi la 45 în 1938.
Numărul efectivului a scăzut mai ales din cauza faptului că atât Episcopia cât şi
Statul, în contextul unei crize financiare prelungite, nu au mai putut suporta plata
burselor studenţeşti. Scăderea elementului ţărănesc din şcolile secundare şi
obligativitatea examenului de bacalaureat pentru candidaţii de preoţie, începând
cu 1934, au constituit alte cauze ale reducerii efectivului de studenţi teologi530.
529
Pentru amănunte vezi volumul “Academia Teologică Ortodoxă Română Oradea. 70 de
ani de la înfiinţare”, Oradea, 1995, 156 p.
530
Virgil Valea, Cultură şi spiritualitate românească în Arad în perioada interbelică
(1919-1940), Arad, 2005, pp. 193-194.
Cei mai mulţi absolvenţi s-au înregistrat în anii şcolari 1947-1948 (51),
1928-1929 (46) şi 1927-1928 (41). Cei mai puţini s-au înregistrat în anii
şcolari 1944-1945 (6) şi 1938-1939 (7). În anul şcolar 1929-1930 nu s-a
înregistrat nici un absolvent, deoarece, în anul şcolar 1927-1928, cursurile
Academiei Teologice au fost ridicate la patru ani de studii.
Absolvenţii cursurilor clericale din perioada analizată de noi, proveneau
din toate ţinuturile româneşti, Muntenia, Oltenia, Moldova, Transilvania şi
Banat. Cei mai mulţi proveneau din judeţele Arad (42,71 %), Timiş-Torontal
(10,67 %), Hunedoara (10,19 %) şi Bihor (7,52 %), Severin (3,64 %), Ungaria
(3,39 %), Serbia (1,94 %), Mehedinţi (1,94 %), Târnava Mare (1,69 %), Sibiu
(1,21 %), Făgăraş (1,21 %), Teleorman (0,97 %), Olt (0,97 %), Râmnicu Sărat
(0,97 %). Din celelalte judeţe proveneau între 1 şi 3 absolvenţi531.
Ei proveneau din rândul ţăranilor, al preoţilor şi învăţătorilor.
Majoritatea absolvenţilor au intrat în rândul clerului, îndrumând viaţa
duhovnicească din parohiile pentru care au fost hirotoniţi. În Sinodul eparhial
din 1891 s-a propus ca toţi “clericii absoluţi, cari în decurs de un an de la
absolvire nu se apleacă spre cariera preoţească, învăţătorească sau la alte
servicii bisericeşti, şi la propunerea Consistoriului nu-şi ocupă locul destinat,
aceia să se şteargă din lista candidaţilor de preoţie”. La propunerea
arhimandritului Augustin Hamsea, în calitatea sa de deputat, ambele
Consistorii fiind obligate a ţine evidenţa clericilor “absoluţi”, cerând de la
protopopi periodic situaţia “despre ocupaţiunea şi conduita lor”532.
Menţionăm că episcopul Andrei Magieru mereu a fost alături de
studenţii teologi, fie ca îndrumător spiritual, ori de câte ori a avut ocazia sau
prin actele de generozitate pe care le săvârşea faţă de cei aflaţi în situaţii
financiare precare. Amintim doar că în primăvara anului 1936 a donat suma de
25 000 lei pentru studenţii teologi săraci „şi merituoşi să aibe reverenzi de Sf.
Sărbători”533.
În prioada de după realizarea Marii Unirii, la Institutul/Academia
Teologică de la Arad au fost înscrişi şi studenţi ortodocşi de peste hotare: 2 din
531
Alba (2), Bacău (1), Botoşani (2), Braşov (3), Buzău (3), Caraş (3), Cernăuţi (1), Cluj
(2), Cuţova (2), Dolj (3), Gorj (3), Ialomiţa (1), Ilfov (1), Mureş (2), Muscel (1), Orhei (1), Putna
(3), Rădăuţi (1), Roman (1), Romanaţi (2), Satu-Mare (1), Someş (1), Târnava Mică (3), Tecuci
(2), Tighina (1), Turda (1), Vaslui (1).
532
533
P[etru] B[ogdan], O donaţie binecuvântată, în “Bis. şi Şc.”, anul LX, nr. 10, 8 martie
1936, p. 3.
Statele Unite ale Americii, din localităţile Saint Louis (Ioan Farca) şi Buffalo
(Ioan Bugariu), 14 din Ungaria, 8 din Serbia534 şi unul din Albania (Mihail
Economi)535, care urmau să păstorească comunităţile românilor ortodocşi din
ţările lor de origine.
În contextul schimburilor culturale după vizita în Anglia a episcopului
Andrei Magieru, în anul 1938, cursurile Academiei Teologice au fost
frecventate şi de doi studenţi anglicani: Edwin George Wince şi Wesley
Gordon, absolvneţi ai Facultăţii de Litere de la Universitatea din Leeds şi
Colegiul Teologic din Mirfield536.
Între absolvenţi au fost şi elemente de mare valoare care au ajuns
monahi, preoţi de mir, profesori de religie, de teologie, protopopi, asesori
consistoriali (consilieri eparhiali), vicari eparhiali, episcopi, mitropoliţi. Alţii s-
au remarcat prin activitatea din domeniul cercetării ştiinţifice (teologie,
istoriografie) sau al promovării culturii bisericeşti şi naţionale.
Mulţi dintre preoţii care au studiat la Arad s-au numărat printre cei care
au militat pentru realizarea statului naţional român unitar. Între 1916-1918 unii
dintre ei au fost închişi sau deportaţi în judeţul Şopron, în Ungaria apuseană.
La 1 Decembrie 1918, între delegaţii oficiali la Adunarea Naţională de la Alba
Iulia s-au numărat toţi vicarii, aesorii şi protopopii, din care unii erau
absolvenţi ai Institutului. Episcopul Ioan Papp, absolvent al Institutului, era
copreşedinte al Marii Adunări. Din partea Institutului pedagogic-teologic au
fost delegaţi directorul dr. Teodor Botiş cu profesorii dr. Iacob Lazăr şi Sabin
Evuţian, precum şi tinerii teologi Ştefan Miu şi Emil Petrovici.
Unii dintre absolvenţi au rămas aceiaşi militanţi pentru drepturile
naţiunii române şi promovarea învăţăturii Domnului Iisus Hristos, chiar şi
după cel de-a doilea război mondial când în ţara noastră a fost instaurată
puterea comunistă ateie. Unii dintre ei au suferite arestări, anchete şi aruncaţi
în temniţele comuniste, având de suferit atât ei cât şi familiile lor.
VIII. 2. ORIGINEA SOCIALĂ A ABSOLVENŢILOR
Indiferent de epoca în care au activat, marea majoritate a clerului rămâne

cu originea socială puţin cunoscută, eventual presupusă. Este evidentă totuşi,
534
M. Săsăujan, Academia de teologie ortodoxă din Arad în perioada interbelică, pp.
181-201.
535
“Bis. şi Şc.”, anul LXI, nr. 49, 5 decembrie 1937, p. 419.
536
“Bis. şi Şc.”, anul LXII, nr. 40, 2 octombrie 1938, p. 342.
ascendenţa către treapta clericală a unor pături sociale cu venituri modeste.

Aici trebuie incluse mai ales familiile de ţărani şi preoţi, a căror condiţie
socială/materială era foarte apropiată, de multe ori chiar identică. Între
absolvenţii învăţământului teologic de la Arad, am identificat mai multe arii de
provenienţă socială a clerului. În primul rând ne oprim asupra preoţilor
proveniţi din familii clericale şi a celor proveniţi din rândul unor familii
înnobilate, pe care le-am putut identifica mai uşor.
VIII. 2. 1. Absolvenţi proveniţi din familii clericale
În secolele XVIII-XX, în foarte multe parohii, preoţia „se moştenea” din
tată în fiu, încât întâlnim adevărate „dinastii” de preoţi, familii în care preoţia
se păstrează de-a lungul anilor, ba chiar pe parcursul unui întreg secol şi chiar
mai mult. Ei formau “un soi de castă închisă în care funcţiile se transmiteau
din tată în fiu sau la nepot”537. Adoptând cariera clericală, toţi fiii de preoţi
aspirau la conservarea şi întărirea privilegiilor de imunitate fiscală de care
beneficiază ascendenţii lor. În caz contrar, ar fi însemnat să se piardă în masa
rurală, să se declaseze sau să se descalifice social. Mulţi tineri provenind din
familii clericale, erau îndrumaţi a urma cursurile şcolii teologice pentru a le
urma la Sfântul Altar538. De aceea, de multe ori, la ţară, preoţia nu era o
vocaţie religioasă pornită dintr-un sentiment religios deosebit, ci o ambiţie
socială, o modalitate de a scăpa de presiunea ruinătoare a administraţiei
financiare539.
Din familia ŢIUCRA de la Bârsa, o veche familie clericală originară din
Ţara Românească a secolului al XVIII-lea, mai mulţi descendenţi au absolvit
ai absolvit cursurile Preparandiei şi a Institutului Teologic de la Arad. Primul
şi-a făcut studiile la Arad este Ioan Ţiucra (1831-?) care a absolvit cursurile
teologice în anul şcolar 1846-1847540 şi a ajuns preot la biserica din parohia
natală începând cu anul 1850. Din aceeaşi familie este şi Amfilohie Ţiucra
absolvent al cursurilor teologice în anul şcolar 1860-1861, a ajuns şi el preot în
Bârsa. Un alt membru al familiei, Ioan Ţiucra, a absolvit cursurile clericale în
anul şcolar 1871-1872. Avesalon Ţiucra (1867-1923), fiul preotului Petru
537
Mario Ruffini, Istoria românilor din Transilvania, Bucureşti, 1993, p. 106.
538
În evidenţa noastră avem în vedere doar familii cu cel puţin trei membrii absolvenţi a
cursurilor teologice de la Arad.
539
Daniel Barbu, Etica ortodoxă şi „spiritul” românesc, în vol. „Firea românilor” (volum
coordonat de Daniel Barbu), Bucureşti, 2000, pp. 75-76.
540
Un Iosif Ţiucra a absolvit cursurile Preparandiei arădene în anul şcolar 1839-1840.
(1814-1888)541 în anul şcolar 1884-1885 a absolvit cursurile preparandiale,

apoi pe cele teologice (1887-1888). Preot în Bârsa, Bârzava şi Alioş, a fost o
figură marcantă a mişcării naţionale de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi
începutul celui următor542. Avesalor a avut un fiu, pe Marius Ţiucra, absolvent
al Academiei Teologice de la Arad la sfârşitul anului şcolar 1928-1929.
Preoţii din familia BELEŞ din Şimand, se trag şi ei dintr-o „veche familie
preoţească de origine din Moldova”543, dar nu cunoaştem când s-a stabilit în
părţile arădene. Cel mai vechi preot pe care-l cunoaştem este Dimitrie Beleş,
absolvent numai al Preparandiei în anul 1814, preot în Şimand între 1821-
1849544. În anul şcolar 1836-1837 absolvea cursurile teologice Ştefan Beleş,
poate fi fiul unuia dintre cei deja menţionaţi, din 1838 preot în Mâsca. În anul
şcolar 1842-1843 absolvea cursurile teologice diaconul Iosif Beleş din Şimand,
numit paroh după decesul preotului Petru Beleş (1825-1849) absolvent şi el al
cursurilor teologice (1845-1846). Petru Beleş a mai avut un frate, pe Iosif
(Ierotei) Beleş (1822-1900), amândoi fiind fiii preotului Dimitrie Beleş. Iosif
(Ierotei) Beleş a absolvit teologice (1843-1844), apoi paroh al Vărădiei de
Mureş (1848-1856), profesor la Institutul Teologic din Arad (1856-1860),
protopop în Vărădia (1860-1880), vicar consistorial la Oradea (1880-1894)545.
În anul şcolar 1858-1859, un alt membru al acestei numeroase familii,
Ioan Beleş, a absolvit cursurile teologice în anul şcolar 1858-1859. Diaconul şi
preotul de mai târziu Iosif Beleş, a avut un fiu, pe Augustin Beleş (?-1915),
absolvent al cursurilor teologice în anul şcolar 1866-1867546, apoi preot în
Şimand pe lângă tatăl său, iar după trecerea la cele veşnice a acestuia, devine
paroh, pâ nă în 1915 când moare547.
Familia GIVULESCU, originară de la Ilteu, cu ramificaţii în Toc şi
Săvârşin a avut mai mulţi absolvenţi ai cursurilor teologice şi preparandiale de la
541
Nu cunoaştem unde a făcut studiile clericale.
542
Pentru amănunte vezi: Iancu Ţiucra, Gheorghe Ţârcuş, Preotul memorandist Avesalon
Ţiucra, în „A. B.”, Serie nouă, an III (XLII), nr. 10-12, 1992, p. 121-124.
543
544
Dimitrie Beleş a fost frate cu Ştefan Beleş, absolvit al Preparandia tot în anul 1814,
apoi învăţător la şcoala din Şimand. Tatăl celor doi poate fi preotul Iosif Beleş trecut la cele
veşnice în anul 1831.
545
Amănunte la P. Vesa, Clerici cărturari arădeni, pp. 133-136.
546
În anul şcolar 1862-1863 a absolvit Preparandia de la Arad.
547
Mai cunoaştem încă trei absolvenţi a cursurile teologice cu acest nume: Vasile Beleş
din Radna, absolvent în anul şcolar 1868-1869; Vasile Beleş din Odvoş absolvent al cursurilor
teologice în anul şcolar 1883-1884; Liviu Beleş, absolvent al cursurilor clericale în anul şcolar
1891-1892. Nu cunoaştem dacă exista vreun grad de rudenie între ei.
Arad. Primul cunoscut din această familie este Partenie Givulescu, absolvent al
cursurilor teologice în anul şcolar 1836-1837. Era fiul preotului George (1821-
1844) şi nepotul preotului Vasile (ante 1815-1821), amândoi preoţi în Ilteu.
Despre Partenie nu cunoaştem unde a ajuns preot. În anul 1844 absolvea
cursurile teologice Zinovie Givulescu (?-1860) care a slujit la altarul bisericii din
Ilteu între 1850-1860. Un alt absolvent al cursurilor teologice (1891) din această
familie este Aurel Givulescu despre care nu cunoaştem unde a ajuns preot.
O parte a acestei familii, începând cu Vasile Givulescu548, absolvent al
Preparandiei (1855), se stabileşte în Toc, unde funcţionează ca învăţător. A
avut doi fii, pe Procopie şi Protasie. Procopie Givulescu (1873-1946) a
absolvit cursurile teologice (1897), apoi a fost preot în Curtici (1898-1903),
protopop în Radna (1903-1945), consilier bisericesc la Episcopia Aradului
(1938-1939). Protasie Givulescu, a absolvit secţia pedagogică a Institutului
pedagogic-teologic (1879 a ajuns învăţător în Săvârşin. A avut doi fii, pe
Traian şi Cornel. Traian Givulescu a absolvit cursurile Institutului pedagogic-
teologic, secţia pedagogică (1895-1896) şi pe cea teologică (1917). Cornel
Givulescu (893-1969) a absolvit cursurile clericale în 1915, apoi învăţător la
şcoala de aplicaţie a Institutului pedagogic-teologic, după care îşi continuă
studiile la Academia de Muzică a Universităţii din Budapesta (1916-1919), la
Universitatea din Viena (1920-1924). Diacon (1924-1942), preot (din 1942) şi
profesor de Muzică la Oradea, Timişoara apoi la Conservatorul din Cluj549.
Din familia BODEA de la Crocna, mai mulţi membrii au absolvit cursurile
Institutului Teologic. Primul este Meletie (Miloton) Bodea, absolvent al
Preparandiei (1841) apoi a şcolii clericale (1844), ajuns preot în parohia natală.
Un fiu al său, Teodor Bodea (1841-1922), absolvent al Preparandiei (1859) apoi
a şcolii clericale 81865), între 1871-1922 este preot în Crocna. Un frate al său,
George Bodea, a absolvit şcoala clericală în anul şcolar 1870-1871, despre care
însă nu cunoaştem unde a ajuns preot, presupunem numai că poate fi cel care a
slujit la altarul bisericii din parohia Roşia (de Sebiş) între anii 1878-1913550.
Tot din Crocna provine şi familia de preoţi HĂLMĂGEAN cu studii la
Institutul Teologic din Arad. Ioan Hălmăgean (1824-1878), fiul lui Militon
Hălmăgean, preot între 1820-1830, a absolvit şcoala clericală (1843) apoi a
ajuns preot în parohia natală unde a funcţionat între 1843-1878. Ioan a avut şi
548
Vasile Givulescu a fost frate cu Ioan Givulescu, absolvent al Preparandiei (1857-1858).
549
550
Nu cunoaştem dacă există vreun grad de rudenie între familiile de preoţi Bodea din
Crocna cu cei din Laz, Dieci şi Pleşcuţa.
el doi fii, pe Petru şi Ioan. Petru Hălmăgean a absolvit cursurile Preparandiei

(1862) apoi pe cele ale Institutului Teologic (1865), ajungând preot în Crocna
(1865-1873). Fratele său Ioan Hălmăgean (1858-1940), a absolvit cursurile
Institutului pedagogic-teologic (1881), funcţionând ca preot în Feniş (1883-
1888), Cil (1888-1889) şi Igriş din Banat (1889-1935). A avut şi el un fiu, pe
Constantin Iuliu Hălmăgean, absolvent al Institutului pedagogic-teologic
(1910) apoi profesor de Religie la Şcoala Normală din Arad.
Primul din familia de preoţi BOZGAN din Mândruloc care a absolvit
cursurile teologice este Ioan Bozgan absolvent în anul şcolar 1832-1833, apoi a
ajuns preot în Mândruloc. Un alt membru al familiei este Demetriu Bozgan,
aboslvent al şcolii teologice (1843-1844), după care ajunge preot în parohia
Cicir. Acesta poate să fie fiul preotului Ioan Bozgan. Un alt Demetriu Bozgan, în
anul şcolar 1845-1846 absolvea cursurile teologice de la Arad. În anul 1856
absolvea George Bozgan iar în 1857 Sigismund Bozgan, acesta ajungând preot
în satul natal (1864-1900). Sigismund a avut doi fii, pe Alexandru şi Ioan.
Alexandru Bozgan a absolvit şcoala teologică în anul şcolar 1879-1880, iar Ioan
Bozgan în 1888-1889. Nu cunoaştem unde au funcţionat ca preoţi cei doi.
Primul absolvent al Institutului Teologic din familia DEHELEAN din
Zăbalţ-Ususău este Moise Dehelean, absolvent din anul şcolar 1836-1837, apoi
preot pentru parohia Zăbalţ. Un urmaş al familiei, Vasile Dehelean (1864-1935),
absolvent al şcolii teologice în 1885, apoi ajunge preot în Ususău (1888-1935).
Fiul său, Liviu Dehelean (1888-?), a absolvit cursurile teologice în 1911, apoi
preot, pe lângă tatăl său în Ususău (1917-1954). Din 1956 preot în Roşia (Sebiş).
Din familia VĂŢIAN provin trei preoţi. Andrei Văţian (1842-1914),
originar din Obârşia, a absolvit cursurile Preparandiei (1862), pe cele ale
Institutului Teologic (1868), apoi învăţător Hălăliş (1862-1865) şi preot în
Baia (1868-1914). A avut doi fii, pe Traian şi Romul. Traian Văţian (1864-
1940) a absolvit cursurile teologice la Arad (1887), preot şi protopop în Arad
(1895-1940), o perioadă şi profesor la Institutul pedagogic-teologic din Arad
81903-1908). Romul Văţan a absolvit cursurile secţiei pedagogice (1886) şi pe
cele ale secţiei teologice (1892) a Institutului pedagogic-teologic de la Arad. A
ajuns preot în Ghioroc (1906-1928).
În Budeşti, Pescari, Rostoci şi Tălagiu, timp de 214 ani (1730-1944), au
păstorit numai preoţi din familia HĂRDUŢ. Primul din această familie care a
absolvit studiile la Arad este Nicolae Hărduţ (1850-1936), născut în Tălagiu,
absolvent al Preparandiei (1869) apoi a Institutului Teologic (1872), ajuns
preot în Aciuţa (1872-1932), în paralel administrând şi parohiile Tălagiu
(1896-1898), Budeşti (1896-1900) şi Rostoci (1918-1933). Preotul Nicolae a
avut trei fii, pe Romul, Pavel şi Ioan. Romul Hărduţ, la început a absolvit
cursurile secţiei pedagogice (1894) apoi şi cele ale secţiei teologice (1897) ale
Institutului arădean. A ajuns preot în Tălagiu (1897-1902), Holtmizeş (1902-
1920). Pavel Hărduţ a absolvit secţia pedagogică (1899) apoi şi pe cea
teologică a Institutului, a ajuns preot la Tălagiu (1906-1943), în paralel
administrând şi parohia Budeşti (1906-1926). Cel mai mic dintre fraţi, Ioan
Hărduţ, a absolvit numai cursurile teologice în anul şcolar 1912-1913 şi a
ajuns preot în parohia Rostoci.
În parohia Ţela, timp de peste două secole (1745-1956), au funcţionat
numai preoţi din familia PETROVICI. Între absolvenţii Institutului Teologic
din anul şcolar 1845-1846 se numără şi Iosif Petrovici (1820-1904) originar
din Herneacova (Timiş), ajuns apoi preot în Ţela. Fiul său, Terente Petrovici
(1853-1931), a absolvit cursurile teologice în anul şcolar 1877-1878, din 1881
preot în Ţela (1878-1931) pe lângă tatăl său. Traian T. Petrovici (?-1956), fiul
lui Terente, a absolvit cursurile teologice în anul şcolar 1920-1921, după care a
ajuns preot în Ţela (1925-1956).
Familia MIHULIN, originară din satul Govojdia (azi Berindia, judeţul
Arad), a avut mai mulţi membrii care au absolvit cursurile teologice la Arad.
Primul despre care avem ştire este Teodor Mihulin care a absolvit Preparandia
(1826), însă, din lipsa învăţătorilor, încă din anul şcolar 1822-1823 îl întâlnim
ca învăţător la şcoala din Secaş. Deşi nu a absolvit cursurile teologice, în 1849
este hirotonit preot, slujind în Joia Mare şi Govoşdia. Unul dintre fiii săi,
Augustin (1849-1931), a absolvit Preparandia (1869) şi Institutul Teologic
(1872) din Arad, preot în Prăjeşti, Govojdia şi Sebiş. A avut mai mulţi fii:
Nicolae, Virgil şi Constantin. Nicolae Mihulin (1878-1941), a absolvit
Facultatea de Filozofie a Universităţii din Budapesta (1893-1897), mai apoi la
Cluj (1897-1902), unde, în 1909 obţine licenţa în “istoria naturală” şi
Geografie, apoi profesor la Preparandia arădeană (1902-1919). În această
perioadă a absolvit şi cursurile secţiei teologice a Institutului pedagogic-
teologic (1905), în 1906 fiind hirotonit diacon, apoi preot pentru Vinga. Virgil
Mihulin a absolvit cursurile secţiei teologice a Institutului pedagogic-teologic
(1898), apoi preot în Comlăuş (1903-1919), iar Constantin Mihulin a absolvit
cursurile la sfârşitul anului şcolar 1900-1901, preot în Cicir (1903-1930), apoi
protopop în Beliu (1930-1935)551.
551
A. N. D. J. Arad, Fondul Protopopiatului ortodox român Ineu, dosar 3, f. 1-3; T. Botiş,
op. cit., pp. 462, 705; + Augustin Mihulin, în „Bis. şi Şc.”, anul LV, nr. 29, 19 iulie 1931, p. 6; +
Constantin Mihulin protopop în Beliu, în “Bis. şi Şc.”, anul LIX, nr. 6, 10 februarie 1935, p. 4).
Din familia MONŢIA de la Şicula, un număr de opt membrii au absolvit

cursurile teologice la Arad. Primul este Isaia Monţia absolvent din 1830,
urmat de fiul său Ambrozie Monţia, absolvent din 1842. Ioan Monţia, fiul celui
din urmă, a absolvit cursurile teologice în 1858, după ce în prealabil a absolvit
Preparandia (1854). Acesta la rândul lui l-a avut pe Florin Monţia absolvent
din 1870 şi pe George Monţia, absolvent din 1878 a cursurilor teologice. Nu
cunoaştem a cui fii erau Corneliu Monţia, absolvent din 1895, Iustin Monţia,
absolvent din 1905 şi Coriolan Monţia, absolvent din 1908. Toţi au ajuns
preoţi în parohia natală Şicula552.
Familia NEICULESC din Toc a avut şi ea mai mulţi membrii ai familiei
care au absolvit cursurile Institutului Teologic. Manasie Neiculesc a absolvit
cursurile teologice în 1843 şi este fiul preotului Zaharia Neiculesc, preot în
Toc între 1809-1857. Un fiu al lui Manasie, Zenovie Neiculesc, a absolvit
Preparandia (1863), apoi cursurile teologice (1867). Din această familie mai
amintim pe Vasile Neiculesc, absolvent al Preperandiei (1875) după care
cursurile teologice (1879). Toţi au funcţionat ca preoţi în Toc, unii dintre ei,
pentru perioade scurte, au administrat şi parohia vecină Ilteu553.
Mai amintim familii ca SĂRAC din Crocna, Pap din Bocsig şi Tăgădău,
SIRCA din Tălagiu, VESA din Roşia-Nouă, VUŞDEA din Avram Iancu, toate
din judeţul Arad, care au avut în familiile lor mai mulţi absolvenţi ai
Preparandiei şi ai Institutului Teologic din Arad, însă nu le putem stabili şi
gradul de rudenie. Toţi au ajuns preoţi la bisericile din parohiile natale. În mod
sigur au mai existat şi alte familii din această categorie, atât şi părţile arădene
cât şi din cele bihorene, însă nu le-am putut identifica.
VIII. 2. 2. Absolvenţi proveniţi din familii de nobili
Cea de-a doua categorie de absolvenţi a şcolii clericale arădene analizată
în demersul nostru, sunt cei proveniţi din rândul unor familii de români
înnobilaţi în secolul al XVII-lea sau începutul celui următor.
Din familia nobililor BALINT „de Ciuci” (Vârfurile)554, descendenţii s-
au mutat la Covăsânţ, unde, unul dintre urmaşi, Maximilian Balint a ajuns
preot după ce în 1857 a absolvit cursurile Institutului Teologic555.
552
Pentru amănunte vezi: P. Vesa, Episcopia Aradului. Istorie. Cultură. Mentalităţi, pp.
669, 689.
553
Pentru amănunte vezi: Ibidem, pp. 276, 621, 674.
554
Ioan Cav. de Puşcariu, Date istorice privitoare la familiile nobile române, vol. I, Sibiu
1892, p. 42; Gheorghe Ţârcuş, Rodica Rădulescu, Consideraţii privind eliberarea din iobăgie şi
O altă familie înnobilată este IUGA „de Măgulicea”556, din care provine
preotul Laurenţiu Iuga din Măgulicea (1876-1920), absolvent al Institutului
Teologic în 1866. A avut un fiu, tot Laurenţiu, absolvent al secţiei teologice a
Institutului pedagogic-teologic (1907), apoi preot în Măgulicea557. Din familia
MOŢICA „de Leştioara” provine Ilie Moţica din Hălmagiu, absolvent al
Institutului Teologic din Arad (1844), apoi preot în Tisa (judeţul Arad)558.
Din familia SIRCA „de Tălagiu” provin mai mulţi absolvenţi a şcolii
clericale arădene. Este vorba de Ioan Sirca, absolvent în 1848, şi Eremia
Sirca, absolvent în 1872, amândoi orioginari din Tălagiu. Credem că din
aceeaşi familie proveneau şi Nicolae Sirca, absolvent din 1842, Petru Sirca,
absolvent din 1868 şi un alt Nicolae Sirca, absolvent din anul 1908. Nu ne
putem însă pronunţa asupra gradului de rudenie dintre ei.
Familia ŞERB, cu “armale” reînnoită de Carol IV în 1722559, încă din
prima jumătate a secolului a avut membrii care au îmbrăţişat cariera clericală.
Din această familie cunoaştem pe Petru Şerb, absolvent al Institutului Teologic
(1859)560, apoi preot în Hold-Mezeş561.
O altă familie înnobilată este IOJA „de Ravna” (Rănuşa)562, din care
provin un număr de cinci preoţi încă din secolul al XVIII-lea. Din această
familie cunoaştem un număr de cinci preoţi. Primul dintre ei despre care
cunoaştem că a absolvit secţia teologică a Institutului pedagogic-teologic din
Arad (1912) este Romul Ioja (1891-1943), mai târziu preot în Neagra, apoi în
Rănuşa. A mai avut doi fraţi, pe Lazăr şi Valeriu563. Lazăr Ioja (1899-1973), a
absolvit cursurile Şcoalii Normale în Arad (1920), apoi pe cele ale Institutului
Teologic (1923), dupăă care funcţionează ca preot Sălăjeni, mai târziu la
înnobilarea unor familii de ţărani români din ţinutul Hălmagiului în sec. XVII şi XVIII, în
„Ziridava”, XI, 1979, p. 1030.
555
T. Botiş, op. cit., p. 695; Traian Mager, Ţinutul Hălmagiului. Monografie. Cadrul
istoric, Partea I, Arad, 1938, p. 113; P. Vesa, op. cit., p. 278.
556
I. Cav. de Puşcariu, op. cit., I, p. 40; Gh. Ţârcuş, R. Rădulescu, op. cit., p. 1034.
557
T. Botiş, op. cit., p. 721; P. Vesa, op. cit., p. 278.
558
T. Botiş, op. cit., p. 689; P. Vesa, op. cit., p. 674..
559
I. Cav. Puşcariu, op. cit., vol. I, p. 42; vol. II, p. 344.
560
Din Holdmizeş au mai absolvit Preparandia din Arad, Ivantie Şerb „nobil” (1842) şi
Antonie Şerb „nobil” (1845), presupunem că erau erau fraţi, cf. T. Botiş, op. cit., pp. 436, 438.
561
Este vorba de localitatea Mizeş, care la începutul secolului al XIX-lea s-a unit cu
localitatea vecină Hold formând Holdmizeş (astăzi Pescari din protopopiatul Sebiş).
562
I. Cav. de Puşcariu, op. cit., vol. II, p. 166.
563
A absolvit şi cursurile teologice apoi a fost hirotonit preot.
Moneasa564. A avut şi un fiu, pe Sinesie Ioja (1916-1958), absolvent al

Academiei Teologice (1943), apoi preot în Valea Mare (de Criş) din judeţul
Arad565.
Familia COCIUBA „de Tovis”, cu circa 72 de familii în Arad, Arăneag,
Drauţ, Chier, Moroda, Pâncota, Şoimoş, Târnova, cu diplomă de la Mihai Apafi
din 30 iulie 1665566, a avut şi ea urmaşi preoţi. Cunoaştem pe preotul Ioan
Cociuba, preot în Şoimoş între 1841-1872. În tabelele publicate de T. Botiş, se
menţionează cu titlul de “nobil” Ioan Cociuba, absolvent al Preparandiei (1835)
şi Sinesie Cociuba, absolvent tot al Preparandiei (1856), amândoi originari din
Moroda567.
Preoţii Caracioni (Crăciun) din Pecica, provin din familia KARACSONYI
„de Szasz-Lona”, originară din judeţul Cojocna568. Din această familie provin
mai mulţi din Pecica. Dintre aceştia menţionăm pe Vasile Caracioni, absolvent
al Institutului Teologic Arad (1855), apoi preot în Pecica569.
Din familia FEJER „de BoroşJeno”, înnobilat la 6 august 1649 de
Gheorghe Rakoczy570. Din această familie, mai mulţi membrii au ajuns preoţi
şi învăţători în parohiile de pe valea Crişului Alb: Basarabasa, Ciungani-
Căzăneşti, Târnava, Ineu, Vaţa, Oci, Vârfurile, Şteia, Pleşcuţa, Prăvăleni,
Cristur, Brad, Pâncota, Almaş şi Bârsa571. Lipsa documentelor ne pune în
imposibilitatea unei reconstituiri fidele a genealogiei acestei familii. Teodor
Botiş, în tabelul publicat al absolvenţilor Preparandiei şi ai Institutului
Teologic, la unii dintre ei menţionează şi calitatea de “nobil”: Mihail Feier din
Boroşineu (Preparandia în 1846), George Feier din Vârfurile (Teologia 1843)
şi Eutimie Feier din Târnova (Teologia 1845), probabil provenind din aceeaşi
familie. Au mai existat şi alţi absolvenţi a şcolii teologice în perioada cuprinsă
între 1839 şi 1913 originari din Bârsa, Căzăneşti şi Târnava care au absolvit
cursurile Institutului Teologic însă nu putem preciza gradul de rudenie dintre
ei.
564
“Bis. şi Şc.”, anul LXVII, nr. 14, 4 aprilie 1943, p. 111; “M. B.”, anul XXIII, 1973, nr.
7-9, p. 564
565
Deţinut politic, a murit în Penitenciarul Văcăreşti.
566
I. Cav. de Puşcariu, op. cit., vol. I, pp. 41, 42, 43; vol. II, p. 60.
567
T. Botiş, op. cit., pp. 431, 447. Sinesie Cociuba a absolvit şi cursurile Institutului
Teologic din Arad (1866), cf. Ibidem, p. 700.
568
I. Cav. de Puşcariu, op. cit., vol. I, p. 42; vol. II, p. 174.
569
P. Vesa, op. cit., pp. 279-280.
570
I. Cav. de Puşcariu, op. cit., vol. I, p. 41; vol. II, p. 103.
571
P. Vesa, op. cit., pp. 280-281.
Toate aceste familii de nobili români, care de-a lungul timpului au dat o
mulţime de preoţi şi învăţători, fac parte din acea pătură subţire care a reuşit să
se impună în fruntea comunităţii, situându-se mereu în elita românească a
secolelor trecute.
VIII. 3. ABSOLVENŢI DE SEAMĂ
VIII. 3. 1. Absolvenţi – bursieri ai Episcopiei Aradului

Cei mai buni dintre absolvenţi au fost trimişi, mai ales începând cu
perioada episcopului Ioan Meţianu (1874-1898), cu bursă, spre a studia la
renumite Universităţi europene. La deschiderea Sinodului eparhial din anul
1884, episcopul pleda pentru ca profesorii Institutului pedagogic-teologic să
aibă cadre bine pregătite, cu studii „la o facultate teologică completă”. În urma
discuţiilor purtate cu mitropolitul Silvestru Morariu-Andrievici al Bucovinei
(1880-1895), acesta este de acord însă episcopul Meţianu întâmpină greutăţi
din partea Ministeriului de culte din Viena. Pentru acceptarea a doi tineri
pentru a urma cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, episcopul Meţianu
intervine la împărat de la Viena. Cu ocazia prezenţei împăratului, în 1883, la
Seghedin, „unde am mers şi eu pentru a descoperi sentimentele de omagiu şi
loialitate ale clerului şi poporului nostru, am aflat de bine, după aceea, a me
presenta şi în audienţă privată înaintea Maiestăţii Sale şi a mă ruga pentru
delăturarea piedicilor puse de Ministeriul vienesu la admiterea a 2 tineri din
diecesa noastră în Seminariul clericale din Cernăuţi, pe spesele fondului
religionariu al fraţilor noştri de acolo”. Cererea episcopului al fost aprobată
prin rezoluţia din 23 noiembrie 1883 şi astfel, doi tineri din Episcopia Aradului
au fost admişi la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unul dintre ei
beneficiind de un stipendiu din partea Mitropiliei Bucovinei572.
Primii absolvenţi ai Institutului pedagogic-teologic din Arad cărora
episcopul Ioan Meţianu le-a îndreptat paşii spre Facultatea de Teologie a
Universităţii din Cernăuţi au fost IOAN TRĂILESCU573 şi TRAIAN PUTICI.
După absolvirea studiilor şi dobândirea titlului de doctor în Teologie, la
început au funcţionat ca profesori la Institutul Teologic, apoi au fost numiţi
protopopi la Chişineu-Criş, primul şi la Timişoara al doilea.
572
Aradului ţinute în anul 1884, Concluzul 75, pp. 7-8, 24.
573
Primul doctor în teologie din Episcopia Aradului.
Mai amintim pe DIMITRIE BARBU, TEODOR BOTIŞ, GHEORGHE

CIUHANDU, AUREL CRĂCIUNESCU, IACOB LAZĂR, ŞTEFAN
MUNTEANU, GHEORGHE PROCA, IUSTIN SUCIU, VASILE LĂZĂRESCU,
toţi doctori în Teologie de la Facultatea de Teologie a Universităţii din
Cernăuţi; IOAN PETRANU la Universitatea din Budapesta; ROMAN
CIOROGARIU, bursier al diecezei, cu specializare în Pedagogie şi Psihologie
la Universitatea din Leipzig, apoi în Teologie şi Filozofie la Universitatea din
Bonn574. Bursier al Episcopiei Aradului a fost şi NICOLAE MIHULIN pentru
studiile de la Universitatea din Budapesta, apoi la cea din Cluj, reîntors
profesor la secţia pedagogică a Institutului pedagogic-teologic din Arad575.
***
S-a dovedit că a fost o alegere fericită a episcopului Ioan Meţianu,
ţinând cont de rolul bisericesc, cultural şi naţional pe care l-au avut mai târziu,
în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, cei trimişi la studii. Unii s-au reîntors ca
profesori la Preparandie576, alţii, la Institutul Teologic, desfăşurând o bogată
activitate didactică şi publicistică.
VIII. 3. 2. Absolvenţi care au ajuns în ierarhia superioară
bisericească (mitropoliţi, episcopi)
Dintre absolvenţii Institutului Teologic, în perioada cuprinsă între 1870-
1915, un număr de 7 au ajuns în ierarhia superioară bisericească, 3 mitropoliţi
(Miron Romanul, Vasile Mangra, Vasile Lăzărescu) şi 4 episcopi (Iosif
Goldiş, Ioan Ignatie Papp, Roman Ciorogariu, Andrei Moldovan). Cu excepţia
lui Andrei Moldovan, ceilalţi au ajuns şi profesori de Teologie la Arad, doar
Vasile Lăzărescu la Sibiu, apoi la Oradea.
MIRON ROMANUL (1828-1898). A absolvit cursurile Institutului
Teologic din Arad (1849), apoi a funcţionat ca secretar, consilier eparhial
(1863) la Arad, intrat în monahism la mănăstirea Hodoş-Bodrog (1857) cu
numele Miron. Între 1857-1869 a fost profesor la Institutul Teologic, apoi
inspector şcolar al judeţului Caraş-Severin (869-1870), vicar al Consistoriului
574
Pentru amănunte vezi: A. N. D. J. Arad, Fond Episcopia ortodoxă română Arad, Acte
şcolare, grupa IV, dosar 105/1877, f. 7-8. Scrisoarea expediată din Bonn la 18 noiembrie st. v.
1878 de Roman Ciorogariu episcopului Ioan Meţianu.
575
P. Vesa, Clerici cărturari arădeni, pp. 348-349.
576
Vincenţiu Babeş (1846-1848), Nicolae Chicin (1888-1892), Trifon Lugojan (1897-
1948), Solomon Luminosu (1878-1880), Valeriu Magdu (1892-1897), Nicolae Mihulin (1902-
1918), Teodor Papp (1900-1922), Ioan Petranu (1889-1904), Ioan Rusu (1850-1882), Sever
Secula (1901-1908).
ortodox de la Oradea (1870-1873), episcop al Aradului (1873-1874),

arhiepiscop şi mitropolit al Ardealului (1874-1898)577.
IOSIF GOLDIŞ (1836-1902). A absolvit cursurile Institutului Teologic
din Arad la sfârşitul anului şcolar 1860-1861, apoi a urmat Academia de Drept
din Debreţin, Facultatea de Filozofie a Universităţii din Pesta. Funcţionar în
administraţia de stat (1864-1869), călugărit la mănăstirea Hodoş-Bodrog
(1869) sub numele de Iosif, profesor la Institutul Teologic (1869-1873),
profesor de Limba şi literatura română la Liceul de Stat din Arad (1873-
1892), administrator protopopesc în Arad (1878-1880), director al Institutului
pedagogic-teologic (1885-1886), vicar al Consistoriului ortodox român din
Oradea (1892-1899), episcop al Aradului (1899-1902)578.
IOAN IGNATIE PAPP (1848-1925). A absolvit cursurile Institutului
Teologic din Arad (1871) după care a activat ca funcţionar (1871-1876),
secretar (1876-1891), apoi consilier (1891-1903) la Episcopia Aradului. În
1900 a fost tuns în monahism la mănăstirea Hodoş-Bodrog, cu numele Ioan.
La 30 ianuatie/12 februarie 1903 a fost ales episcop al Arad, funcţionând până
în 21 ianuarie 1925 când a trecut la cele veşnice579.
VASILE MANGRA (1850-1918). A absolvit cursurile Institutului Teologic
din Arad (1872), după care s-a înscris la Academia de Drept din Oradea, unde
însă, nu a finalizat studiile. Profesor la Institutul Teologic (din 1875), destituit, la
insistenţele guvernului ungar în 2 septembrie 1893. La puţină vreme, Sinodul
eparhial arădean l-a ales vicar consistorial la Oradea (1900-1916). În anul 1902 a
fost ales episcop al Aradului dar, Guvernul ungar nu a confirmat alegerea. În
1916 a fost ales mitropolit al Transilvaniei, exercitând această demnitate
ecleziastică până în 1/14 octombrie 1918 când a trecut la cele veşnice580.
ROMAN CIOROGARIU (1852-1936), a absolvit cursurile Institutului
Teologic din Arad (1877), apoi a făcut specializare în Pedagogie şi Psihologie la
Universitatea din Leipzig, apoi în Teologie şi Filozofie a Universitatea din Bonn.
Funcţionar la Episcopia arădeană (1879-1881), profesor la Institutul pedagogic-
teologic din Arad (1881-1889 şi 1892-1917), director al Institutului (1901-1917).
Tuns în monahism la mănăstirea Hodoş-Bodrog (1900), vicar al Consistoriului
ortodox de la Oradea (1917-1920), episcop la Oradea (1920-1936)581.
577
Pentru amănunte vezi: P. Vesa, Episcopii Aradului. 1706-2006, pp. 146-152.
578
579
580
Pentru amănunte vezi: Idem, Clerici cărturari arădeni, pp. 196-212.
581
ANDREI MOLDOVAN (1885-1963). Născut în 3 iulie 1885 în Trapold

(azi Apold, judeţul Mureş), după terminarea Gimnaziului inferior, a urmat
cursurile secţiei pedagogice a Institutului teologic-pedagogic din Sibiu (1903-
1906), apoi ale Institutului pedagogic-teologic, secţia teologică, de la Arad
(1907-1910). După absolvire, în 1911, a ajuns preot în Hendorf (azi Brădeni,
judeţul Sibiu), preot militar în primul război mondial (1916-1918), apoi preot
misionar în mai multe parohii din Statele Unite (1923-1950), secretar al
Episcopiei ortodoxe române din America. La 17 mai 1950 este ales episcop
pentru parohiile româneşti din America unde a păstorit până la trecerea la cele
veşnice (în 14 martie 1963) la Detroit în Statele Unite582.
VASILE LĂZĂRESCU (1894-1969). Născut în 1 ianuarie 1894 la Corneşti
(fost Jadani) în judeţul Timiş, a urmat Liceul de Stat în Timişoara, apoi
Facultatea de Teologie din Cernăuţi, însă, în 1914, absolvent al anului II, susţine
examen de diferenţă la Institutul pedagogic-teologic din Arad, înscriindu-se în
anul al III-lea. În 1915 obţine şi absolutoriul teologic. După absolvire, pentru o
scurtă perioadfă ocupă postul de cancelist al Consistoriului eparhial de la Arad.
În 1916 părăseşte oraşul de pe Mureş înscriindu-se la Facultatea de Litere şi
Filozofie din Budapesta, iar după numai un an trece la Universitatea din Viena,
apoi la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Cernăuţi, unde, în
1920 este promovat doctor în Teologie. Profesor de Dogmatică, Apologetică şi
Morală la Institutul Teologic din Sibiu (1920-1924), apoi profesor de
Dogmatică şi Apologetică la Academia Teologică de la Oradea (1924-1933). În
1928 intră în monahism la mănăstirea de la Hodoş-Bodrog, în 1933 este ales
episcop al Caransebeşului, din 1940 episcop al Timişoarei, iar din 1947
arhiepiscop şi mitropolit al Banatului. În 1961 este obligat de autorităţile
comuniste să se retragă din scaun, stabilindu-se cu domiciliu forţat la mănăstirea
Cernica, unde, în 21 februarie 1969 trece la cele veşnice.
A scris numeroase studii publicate în reviste ale vremii. În volum a
publicat: Creştinismul şi ştiinţele oculte, în „Anuarul V al Seminariului
Andreian” (Sibiu, 1924, pp. 3-36); Cultul inimii lui Iisus la romano-catolici
(Sibiu, 1933, IX+95 p.); Pârga darului. Cuvântări (Caransebeş, 1936, 111 p.);
Praznic luminat. Gânduri de sărbători (Caransebeş, 1940, 280 p.); În ce ne
deosebim...? (Timişoara, 1958, 430 p.)583.
582
M. Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ed. II, p. 307
583
Ibidem, p. 245; Petrică Zamela, Mitropolitul Vasile Lăzărescu al Banatului (1894-
1969). Monografie istorică, Oradea, 2011, 410 p.
VIII. 3. 3. Absolvenţi care au ajuns profesori în învăţământul teologic

Nivelul pregătirii teologice în şcoala clericală de la Arad se reflectă mai
târziu, atunci când unii dintre absolvenţi vor deveni ei însăşi profesori, în Arad
(GHENADIE POPESCU, PATRICHIE POPESCU, CONSTANTIN GURBAN,
VASILE MANGRA, ROMAN CIOROGARIU), Oradea (ZAHARIA MOGA,
CORNEL GIVULESCU) sau în învăţământul teologic de peste Carpaţi, ca
NICOLAE-NIFON BĂLĂŞESCU, profesor şi director al Seminarului din
Bucureşti584, sau GHENADIE POPESCU, spre sfârşitul carierei sale didactice,
profesor la Seminariile de la Mănăstirea Neamţ (1856-1858), Roman (1858-
1864) şi Bucureşti (1864-1876)585.
Dintre profesorii prestigioşi care au predat la noul Institut pedagogic-
teologic, unii absolvenţi ai Institutului, amintim pe primul director al acestuia,
preotul IOAN RUSU (1851-1882), pe profesorii IEROTEI IOSIF BELEŞ
(1856-1861), ROMAN CIOROGARIU (1880-1917), ATANASIE TUDUCESCU
(1881-1885), PAUL TEMPEA (1884-1885), dr. IOAN TRĂILESCU (1885-
1894), dr. GHEORGHE PROCA (1894-1901), dr. GHEORGHE DRAGOMIR
(1897-1900). La începutul secolului al XX-lea, în fruntea Institutului a fost
numit Roman Ciorogariu (1901), care îl va conduce până în anul 1917, când
este numit vicar episcopesc al Consistoriului de la Oradea. În această perioadă
au mai funcţionat profesorii: TEODOR PAP (1900-1922), dr. TEODOR BOTIŞ
(1900-1940), TRIFON LUGOJAN (1902-1948), dr. GHEORGHE CIUHANDU
(1902-1903), dr. LAZĂR IACOB (1908-1922), toţi absolvenţi ai şcolii clericale
arădene.
VIII. 3. 3. Absolvenţi care au ajuns în administraţia bisericească

Majoritatea absolvenţilor Institutului Teologic au intrat în cler,
întorcându-se, de cele mai multe ori, în satele de unde au plecat, îndrumând
viaţa duhovnicească a credincioşilor, răspândind lumina cărţii în parohiile
arădene, bihorene şi bănăţene. Unii dintre absolvenţi au ajuns asesori
consistoriali sau protopopi. Unii dintre protopopi au fost promovaţi în ierarhia
bisericească, fiind numiţi asesori consistoriali, consilieri eparhiali sau vicari
admnistrativi.
584
E. Greucean, Contribuţii cu privire la legăturile lui Nicolae-Nifon Bălăşescu, p. 761.
585
Toma G. Bulat, Profesori bănăţeni în serviciul şcolilor clericale din Principatele
Române în secolul al XIX-lea, pp. 635-639; P. Vesa, Clerici cărturari arădeni, pp. 87-89.
VIII. 3. 3. 1. Asesori consistoriali sau consilieri eparhiali

IEROTEI IOSIF BELEŞ (1822-1900). În 1880 este numit vicar al
Consistoriului ortodox român din Oradea (1880-1892). După o activitate de 12
ani desfăşurată în scaunul de vicar episcopesc, se pensionează, stabilindu-se la
Vărădia de Mureş (judeţul Arad), unde, la 28 iulie/10 august 1900, trece la
cele veşnice.
IOAN GROZA (1830-1905). Născut în anul 1830 în satul Crişcior
(judeţul Hunedoara), este absolvent al Institutului Teologic din Arad (1855),
iar din 10 mai 1868 a fost numit protopop al Hălmagiului. S-a remarcat printr-
o susţinută activitate în domeniul ecleziastic, cultural şi şcolar, desfăşurată pe
parcursul a 52 de ani de activitate neîntreruptă. Datorită acestor merite, în
1901, este promovat asesor referent consistorial la Consistoriul ortodox din
Oradea. S-a stins din viaţă la 12 noiembrie 1905, în vârsta de 75 de ani, fiind
înmormântat la Hălmagiu.
PETRU SUCIU (1835-1895). Născut în 1835 la Şepreuş (judeţul Arad) şi
a absolvit cursurile Institutului teologic din Arad (1857). A avut un rol
însemnat în viaţa ecleziastică, mai ales în calitatea sa de asesor referent şcolar
al Conistoriului eparhial de la Oradea. În 1870 a fost „spiritualul captivilor
comitatensi”. Ca deputat a intervenit în mai multe rânduri pentru îmbunătăţirea
situaţiei materiale a preoţilor. A fost ales şi în Congresul naţional bisericesc de
la Sibiu. În 1885 a candidat pentru postul de protopop al Beliului. După
alegerea ca protopop, s-a mutat preot în Ucuriş unde a stat până în 1896 când
s-a pensionat, după care s-a mutat în Oradea, unde, la 1 ianuarie 1903, în
vârstă de numai 68 de ani, a trecut la cele veşnice586.
VASILE BELEŞ (?-1917). Născut în familia preotului Ierotei Beleş, după
absolvirea Institutului Teologic din Arad (1869) urmează cursurile de Drept la
Debreţin şi Pojon. A funcţionat preot în Juliţa (din 1869), a fost asesor referent
în senatul bisericesc al Consistoriului eparhial arădean, protopop al Radnei
(1890-1902), apoi protopop al Aradului (1902-1917). În 2/15 martie 1917
trece la cele veşnice587.
GHEORGHE POPOVICI (1851-1922). Născut în 1851 la Miniş (judeţul
Arad), a absolvit Institutul Teologic din Arad (1874-1875), preot în parohia
natală (1876-1904), protopop al Şiriei (1883-1904), apoi asesor consistorial al
586
T. Neş, op. cit., pp. 261-262; T. Botiş, op. cit., p. 695.
587
Protocol despre şedinţele Sinodului eparhial...din anul 1917, Arad, 1917, p. 65;
Instalarea protopopului Aradului, în „Trib. Pop.”, anul VI, nr. 2, 3/16 ianuarie 1902, p. 3; +
Vasile Beleş, “Bis. şi Şc.”, anul XLI, nr. 10, 5/18 martie 1917, pp. 86-87; T. Botiş, op. cit., p. 702.
senatului bisericesc de la Consistoriul eparhial din Arad (1904-1917). În 1917

s-a pensionat, iar la 9/22 februarie 1922 a trecut la cele veşnice588.
DIMITRIE MUSCAN (1864-1945). Născut la 1864 în comuna Socodor
(judeţul Arad), a absolvit cursurile Institutului Teologic din Arad (1889), apoi
hirotonit pentru parohia Nădab (1889-1912). Pentru o scurtă perioadă de timp,
a administrat şi protopopiatul vacant al Chişineului-Criş, din cauza
îmbolnăvirii protopopului dr. Ioan Trăilescu. Începând cu toamna anului 1912,
Consistoriul eparhial îl promovează la centrul eparhial, la început în postul de
casier, iar din 1921 în cel de asesor referent consistorial pentru serviciul
economic-financiar. În acest din urmă post a funcţionat până 1 aprilie 1938
când, în vârstă de 74 de ani se retrage la pensie. În ziua de 16 ianuarie 1945, la
vârsta de 81 de ani, după 56 de ani de activitate clericală, protopopul Dimitrie
Muscan a trecut la cele veşnice589.
MIHAI PĂCĂŢIANU (1865-1944). Născut în 25 noiembrie/7 decembrie
1865 la Comloşul Mare (judeţul Timiş), a absolvit secţia teologică a Institutul
pedagogic-teologic (1889), apoi hirotonit preot pentru parohia natală (1890-
1917), protopop în Comloşul-Bănăţean (1911-1917), apoi asesor referent în
senatul bisericesc al Consistoriului eparhial din Arad (1917-1938). În paralel a
funcţionat şi profesor la Institutul Teologic din Arad. În anul 1944 a trecut la
cele veşnice.
AUREL CRĂCIUNESCU (1877-1943). Născut în Satchinez (judeţul
Timiş) a absolvit Institutul Teologic din Arad (1899), apoi a urmat facultatea
de Teologie din Cernăuţi, unde obţine doctoratul (1902). A deţinut diferite
funcţii administraţia bisericească la Arad (1901-1903), profesor la Institutul
Teologic din Sibiu (1903-1929), preot, protopop, consilier patriarhal (1929-
1943), secretar general în Ministerul Cultelor (1931). A publicat articole, studii
şi predici în diferite reviste bisericeşti. La 20 martie 1943 a trecut la cele
veşnice590.
ZAHARIA MOGA (1881-1915). Născut în Rohani (judeţul Bihor), a
absolvit cursurile teologice în anul şcolar 1902-1903, învăţător confesional,
preot, iar din 1921 consilier bisericesc al Episcopiei din Oradea. Între 1923-
588
Protocol despre şedinţele sinodului eparhial...1883, p. 70; “Bis. şi Şc.”, an XXVIII, nr.
52, 26 decembrie 1904/8 ianuarie 1905 p. 424; Ales(andru) Munteanu a lui Vasile, Gheorghe
Popovici, în “Bis. şi Şc.”, an XLI, nr. 28, 9/22 iunie 1917, pp. 224-225; + Gheorghe Popoviciu, în
“Bis. şi Şc.”, an XLVI, nr. 7, 13/26 februarie 1922, pp. 1-2; Roman R. Ciorogariu, Zile trăite,
Oradea, 1926, p. 502.
589
Pentru amănunte vezi: Ibidem, 253-256.
590
Pentru amănunte vezi: M. Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ed. II, p. 139.
1926 a funcţionat şi duhovnic la Academia Teologică de la Oradea unde a

predat Tipicul bisericesc (1923-1924) şi Administraţia bisericească (1930-
1935). A publicat în revistele „Biserica şi Şcoala”, „Legea Românească”,
„Tribuna Poporului”, „Tribuna”, „Românul”, a întemeiasr şi a redactat colecţia
„Biblioteca Amvonului” (Oradea, 1935)591.
CORNEL MAGIERU (1893-1947). Născut în 1893 în Satu Rău (azi
Brazii, judeţul Arad) şi este frate al episcopului Andrei Magieru al Aradului
(1936-1960). După absolvirea secţiei teologice a Institutului pedagogic-
teologic din Arad (1914), a funcţionat preot în Cermei (1917-1927), apoi preot
misionar al Episcopiei nou înfiinţate de la Oradea. A fost cel dintâi director,
organizator şi conducător al Şcolii de cântăreţi bisericeşti de la Oradea. Între
1936-1938 a funcţionat şi în demnitatea de vicar al Episcopiei de Oradea. În
anul 1938, a părăsit Oradea şi s-a transferat în Episcopia Aradului în postul de
revizor eparhial. După instaurarea comunismului la putere, datorită vederilor
sale politice, a avut de suferit arestări. În 20 ianuarie 1947, la vârsta de numai
54, a trecut la cele veşnice592.
CAIUS TURICU (1895-1968). Născut la 31 martie 1895 în comuna
Târnova (judeţul Arad), a absolvit cursurile secţiei teologice a Institutului
pedagogic-teologic din Arad (1916), apoi urmează cursurile Facultăţii de Litere
şi Filozofie a Universităţii din Budapesta (1916-1918), luîndu-şi licenţa în
Filozofia modernă (1918). Profesor suplinitor şi administrator parohial la
Bichişciaba, apoi profesor de Limba şi literatura română şi germană la Liceul
„Moise Nicoară” din Arad (din 1920), în paralel şi cadru didactiv la Institutul
Teologic (din 1922) şi preot la Arad-Micălaca Nouă (1925-1927), Arad-Centru
(din 1927), iar din 3 septembrie 1939, consilier cultural al Episcopiei Aradului.
După instaurarea puterii comuniste, din cauza vederilor sale democratice, a fost
mutat dintr-o parohie în alta: Arad-Şega II (1949-1952), Şepreuş (1952-1957),
Milova (1957-1963). În 25 mai 1968 a trecut la cele veşnice593.
GHEORGHE LIŢIU (1919-2005). Născut la 16 februarie 1919 în Roit
(judeţul Bihor), a urmat cursurile Academiei Teologice din Oradea (1937-
1940) pe care le-a absolvit la Academia Teologică din Arad (1941). Preot în
parohiile Arad-Şega (1941-1949), Arad-Aradul Nou (1959-1960), Semlac
591
a. v., Înmormântarea preotului pensionat Zaharie Moga, în “Bis. şi Şc.”, anul XXXIX,
nr. 33, 16/29 august 1915, pp. 242-243; Teodor Savu, Duhovnici ai Academiei Teologice
orădene, în vol. “Academia Teologică Ortodoxă Română Oradea. 70 de ani de la înfiinţare”, pp.
101-102.
592
593
(1966-1973) şi iarăşi în Arad-Aradul Nou (1973-1979). Între 1949 şi 1958 a

fost vicar administrativ la Episcopia Aradului. În 1979 se transferă în
Episcopia Oradiei, unde, este numit preot paroh la biserica „Sfântul Gheorghe”
din Oradea-Olosig. La această biserică a funcţionat până la pensionare. În anul
2005, la vârsta de 86 de ani, după o activitate clericală şi de cercetător istoric
de peste şase decenii a trecut la cele veşnice.
GHEORGHE CĂVĂŞDAN (1920-1991). Născut în 19 aprilie 1920 la
Gepiu (judeţul Bihor), a absolvit cursurile Academiei Teologice din Arad
(1944), apoi preot în parohiile Arad-Ceala (1944), Arad-Micălaca Veche
(1945-1947), Mişca (1947-1949), din nou la Arad-Micălaca Veche (1949-
1974). În această perioadă a îndeplinit şi diferite funcţii administrative în
cadrul Centrului eparhial: inspector bisericesc (1 iulie 1965-30 iunie 1967) şi
vicar administrativ (1967-1974). Începând cu 1 iulie 1974 este transferat la
parohia Arad-Centru. După o activitate clericală de 46 de ani, la vârsta de 70
de ani, începând cu de 1 septembrie 1990, s-a pensionat. În 5 ianuarie 1991 a
trecut la cele veşnice, fiind înmormântat în cimitirul “Pomenirea” din Arad594.
VIII. 3. 3. 2. Protopopi
IOAN ŢĂRANU (1808-1886). Născut în anul 1808 în parohia Ghiroda
(judeţul Timiş)595. Clasele primare şi gimnaziale le-a făcut la Timişoara şi
Seghedin iar studiile clericale le-a urmat la Institutul Teologic din Arad
(1832). Preot capelan pe lângă tatăl său care, între timp, se transferă de la
Bucovăţ la Ghiroda (1832-1834). Din 1834 preot la parohia Murani, după care
revine la Ghiroda. În 1849 ajunge protopop al Lipovei, deţinând şi funcţia de
inspector şcolar. A fost unul dintre cei care a militat mereu pentru reînfiinţarea
Episcopiei ortodoxe a Timişoarei. După o activitate de 54 ani de preoţie, din
care 37 în funcţia de protopop al Lipovei, în ziua de 5/17 octombrie 1886,
trece la cele veşnice, fiind înmormântat în cripta familiei din Lipova596.
PETRU CHIRILESCU (1814-1898). Născut la 18 iulie1814597, a absolvit
Institutul Teologic din Arad (1836-1837), a fost hirotonit preot pentru parohia
Chitighaz (1838-1898), apoi hirotesit protopop pentru Chişineu-Criş (1863-
594
595
T. Botiş menţionează că era originar din Bucovăţ (cf. Istoria Şcoalei normale
(Preparandiei) şi a Institutului teologic, p. 680), unde tatăl său, Cristofor Ţăranu era preot.
596
Pentru amănunte vezi: P. Vesa, op. cit., pp. 90-91.
597
Este fiul preotului Ioan Chirilescu din Talpoş (Bihor), fost vicar episcopesc în timpul
episcopului Gherasim Raţ (1835-1850).
1894). A fost distins cu titlul de Cavaler al ordinului Francisc Iosif I. La 26

aprilie 1898, în vârstă de 84 de ani, a trecut la cele veşnice şi a fost
înmormântat în Chitighaz (Ungaria)598.
SIMION BICA (?-1850). Născut în Oradea, a absolvit Institutul Teologic
din Arad (1834-1835), între 1840-1847 preot în Giula II (Krisztinaváros)599,
apoi protopop în Beliu (1835-1850), iar în 1850 a fost transferat, în aceeaşi
demnitate, la Oradea, îndeplinind şi funcţia de preşedinte al Consistoriului
ortodox.
GAVRIL NETEU (?-1886), născut în Vecherd (judeţul Bihor), a absolvit
Institutul Teologic din Arad (1838-1839), în 1848 deja funcţiona ca protopop
al Luncii (judeţul Bihor), calitate în care în primăvara anului 1849 participă la
Sinodul eparhial de la Chişineu-Criş, iar în anul următor la cele ale Sinodului
eparhial din iulie-august 1850. Mai apoi a funcţionat ca preot în Velenţa,
deputat sinodal iar în 1886, doar trei luni, protopop al protopopiatului Tinca600.
IOAN RAŢ (1818-1878), născut în 1818 la Oradea, după absolvirea
Institutului Teologic din Arad (1842), preot în Sâmbăteni, profesor la Institutul
Teologic (din 1843), din 22 iunie 1844 protopop al Aradului, calitate în care ia
parte la Sinodul eparhial din martie 1849 de la Chişineu-Criş şi la cel din 23 iulie
1850 de la Arad, având un rol important în desfăşurarea şedinţelor celor două
sinoade eparhiale. Ca protopop s-a remarcat în mişcarea naţională şi culturală. În
21 septembrie 1878, la vârsta de 60 de ani, a trecut la cele veşnice601.
GHEORGHE VASILIEVICI (1823-1881). Originar din Micălaca (Arad),
unde s-a născut în 1823, a absolvit cursurile Institutului Teologic din Arad
(1846), apoi preot în Giula, protopop la Beiuş (din 1866), iar din 1877 a fost
transferat la Şiria unde a funcţionat până în 1881, când a trecut la cele
veşnice602.
TERENTIE RAŢ (1824-1866). Născut la Arad în 1824, este fiul
episcopului Gherasim Raţ al Aradului (1835-1850). A absolvit cursurile
598
+ Petru Chirilescu protopresviter emerit al Chişineului, în “Bis. şi Şc.”, anul XXII, nr.
18, 3/15 mai 1898, pp. 239-240; “Trib. Pop.”, anul II, nr. 82, 2/14 mai 1898, p. 403; T. Botiş, op.
cit., p. 683; P. Vesa, Episcopia Aradului. Istorie. Cultură. Mentalităţi, p. 550.
599
Astăzi în Ungaria.
600
P. Vesa, Eparhia Aradului în perioada episcopului Gherasim Raţ (1835-1850), p. 62;
Protocolul despre şedinţele Sinodului eparhial din diecesa română greco-orientală a Aradului
ţinute în anul 1886, Arad, 1886, p. 13. În scaunul de protopop i-a urmat Ioan Vesa, născut în
Bucuroaia (Bihor), absolvent al Institutului Teologic din Arad (1840), (T. Botiş, op. cit., p. 686).
601
602
Protocol despre şedinţele sinodului eparhial...1883, p. 70; T. Botiş, op. cit., p. 692.
Institutului Teologic din Arad (1847), apoi, în 25 decembrie 1847, a fost

hirotonit preot. Om de o înaltă cultură teologică şi filosofică, cunoştea, pe
lângă limba română, maghiara, latina, germana şi sârba603. În 1848, pentru o
scurtă perioadă a funcţionat ca protopop al Meziadului, după care a fost mutat
la Beiuş, în locul lui Teodor Balint, trecut la cele veşnice604. După numai doi
ani se transferă în postul de protopop al Ineului (1850-1861), apoi revine la
Beiuş tot în post de protopop (1861-1866). În 4 ianuarie 1866, pe când se afla
la Pesta, a trecut la cele veşnice605.
MOISE BOCŞAN (?-1903), născut în Cefa (judeţul Bihor), a absolvit
cursurile Institutului Teologic din Arad (1848), apoi preot în Curtici (1849-
1880). Începând din 1866 se intitula „paroh şi asesor consistorial”, iar din 2
octombrie 1880 devine protopop al Aradului. Cercetat disciplinar, în 1901,
Consistoriul eparhial l-a pensionat, înainte de aceasta însă şi-a dat demisia din
postul de protopop. La 21 aprilie/4 mai 1903 a trecut la cele veşnice606.
IOSIF VESA (?-1894), născut în Surduc (judeţul Bihor), a absolvit
Institutului Teologic din Arad (1868), protopop de Tinca, în 1894 lasă
comunităţii bisericii “cu Lună” din Oradea, o fundaţie de 400 fl. Cu condiţia ca
din dobânzi să se oficieze anual parastas pentru el şi soţia sa Iulia (n.
Diamandi), precum şi pentru părinţii săi607.
CONSTANTIN GURBAN (1845-1906), născut la 20 mai 1845 în Buteni
(judeţul Arad), a absolvit cursurile Institutului Teologic din Arad (1869), preot
(din 1871), protopop al Ineului (1871-1875), apoi protopop al Butenilor (1875-
1889), din nou protopop al Ineului (1889-1906). Ca protopop a desfăşurat o
603
A. N. D. J. Arad, Fond Episcopia ortodoxă română Arad, Actele revoluţiei de la 1848-
1849, dosar 44/1854, f. 7; T. Botiş, op. cit., p. 693; Gh. Liţiu, Românii arădani în frământările
anilor 1849-1850, p. 52.
604
A. N. D. J. Arad, fond citat, dosar Şedinţele consistoriale 1849, f. 96; dosar 91/1849, f.
1; dosar 400/1848, f. 3, 4, 5, 6.
605
Senin, op. cit., în „Bis. şi Şc.”, anul XXXVIII, nr. 37, 14/27 septembrie 1914, p. 313;
nr. 42, 19 octombrie/1 noiembrie 1914 1914, p. 342. Dintr-o însemnare făcută pe filele unui
Straşnic (Blaj, 1804), păstrat în biserica din Leheceni (Bihor), reiese că ar fi murit cu un an
înainte: „La 1865 a murit (la) Pesta Terentie Racz protopop Beiuşului”, cf. Titus L. Roşu,
Însemnări şi inscripţii bihorene, vol. I, Beiuş, 1941, p. 35.
606
Vezi: Infamiile lui Moise Bocşan, în „Trib. Pop.”, anul V, nr. 37, 8/21 septembrie
1901, p. 2; Protocol despre şedinţele Sinodului eparhial din dieceza română greco-orientală a
Aradului ţinute în sesiunea ordinară din anul 1904, Arad, 1904, p. 65.
607
Gh. Liţiu, De la începuturi până la reînfiinţarea episcopiei ortodoxe române a
Oradiei, în vol. “Din activitatea bisericească a Episcopiei ortodoxe a Oradiei în ultimii două sute
de ani”, Oradea, 1984, p. 133.
bogată activitate pe tărâm bisericesc, şcolar, cultural şi naţional, fiind şi

deputat în parlamentul de la Budapesta. După o bogată activitate, în 7/20
ianuarie 1906, la vârsta de numai 61 de ani, trece la cele veşnice608.
VASILE PAPP (?-1913), bihorean de origine, a absolvit Institutul
Teologic din Arad (1875), apoi preot şi protopop al Beiuşului (până la 1
ianuarie 1910). A fost implicat în mişcarea naţională desfăşurată de alte
personalităţi din zona Beiuşului.
TOMA PĂCALĂ (1850-1912), născut în Căuaşd (judeţul Bihor), a
absolvit cursurile secţiei teologice de la Institutului pedagogic-teologic (1876-
1877), preot în Jaca (1879-1886)609, Oradea (1886-1912), apoi protopop la
Oradea, remarcându-se, în primul rând, prin activitatea desfăşurată în privinţa
îmbunătăţirii disciplinei în administraţia bisericească şi în domeniul şcolar. A
fost unul dintre cei mai cei mai vrednici şi mai respectaţi membrii ai clerului
ortodox din Bihor de la sfârşitul seolului al XIX-lea şi începutul celui
următor610.
NICOLAE ROXIN (?-1922), născut la Micherechi (astăzi în Ungaria), a
absolvit cursurile secţiei teologice a Institutului pedagogic-teologic (1878-
1879), preot în satul natal (1879-1922), apoi protopop al protopopiatului
Tinca, menţinându-şi pe mai departe şi parohia611.
VOICU HAMSEA (1855-1924)612, născut la Râşnov (judeţul Braşov), a
absolvit secţia teologică a Institutului pedagogic-teologic (1878), învăţător
confesional în Pesac, apoi la Fiscut. Din anul 1886 funcţionează ca protopop al
Lipovei. În 2 februarie 1924 a trecut la cele veşnice fiind înmormântat în
cimitirul din Lipova613.
IOAN GROZA - junior (1858-1904). Născut la Hălmagiu în anul 1858, la
sfârşitul anului şcolar 1879-1880 a absolvit secţia teologică a Institutului
arădean, după care a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi unde
şi-a luat doctoratul în Teologie. Revenit la Arad a fost hirotonit preot pentru
parohia Almaş (1887-1888), apoi se transferă în parohia Hălmagiu. După
608
609
Astăzi în Ungaria.
610
Nicolae Firu, Monografia Bisericii Sfintei Adormiri (Biserica cu Lună) din Oradea,
scrisă cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la întemeierea ei 1784-1934, Oradea, 1934, pp. 126-
127; Teodor Neş, Oameni din Bihor, Oradea, 1937, p. 127.
611
Teodor Misaroş, Din istoria comunităţilor bisericeşti ortodoxe româner din R.
Ungară, Budapesta, 1990, p. 163.
612
Este fratele mai mare al arhimandritului Augustin Hamsea.
613
“Bis. şi Şc.”, anul XLVIII, nr. 6, 4/17 ianuarie 1924, p. 7.
transferul lui Ioan Groza, tatăl său, la Consistoriul din Oradea, îi urmează în
postul de protopop (1901-1904)614, dar, numai pentru scurtă perioadă,
deoarece, la vârsta de numai 46 de ani, după o activitate de 12 ani ca preot şi 3
ani ca protopop, la 24 iulie/6 august 1904, după o grea suferinţă a trecut la cele
veşnice fiind înmormântat în cimitirul din Hălmagiu615.
PETRU ŞERB (1860-1930). S-a născut în anul 1860 la Giriş (judeţul
Bihor), şi a absolvit secţia teologică a Institutul arădean (1884). În calitate de
protopop al Beliului a luat parte la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia
din 1 decembrie 1918. În 1930 a trecut la cele veşnice.
IOAN TRĂILESCU (1862-1909). Născut la 12 ianuarie 1862 în Sarcea-
Română (judeţul Torontal). Cursurile clericale la Institutul pedagogic-teologic
de la Arad (1883), apoi, ca bursier al diecezei arădene urmează la Facultatea
de Teologie Universităţii din Cernăuţi. Aici, în toamna anului 1886, şi-a luat
doctoratul în Teologie. A fost primul student arădean al Universităţii din
Cernăuţi şi primul doctor în teologie din Episcopia Aradului de la această
renumită universitate. După reîntoarcerea de la Cernăuţi a fost profesor la
Institutul Teologic din Arad (1885-1894), apoi protopop la Chişineu Criş
(1894-1909). În 2 august 1909, pe când avea vârsta de numai 47 de ani, a
trecut la cele veşnice616.
DIMITRIE BARBU (1862-1946), născut la Pecica (judeţul Arad) în
1862, a absolvit cursurile Institutului Teologic din Arad (1885), apoi a urmat
cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, unde şi-a luat doctoratul în
Teologie (1891). Preot în Pecica (1891-1912), apoi protopop în Chişineu-Criş
(1912-1930). Pe lângă activitatea clericală şi administrativă s-a remarcat şi ca
un înflăcărat militant naţionalist. După pensionare s-a retras la Arad, unde, în
urma unei îndelungate boli, la 1 aprilie 1946, a trecut la cele veşnice, fiind
înmormântat în cimitirul din Pecica617.
CORNEL LAZĂR (1863-1931), născut la 10 martie 1863 în Beliu (judeţul
Arad), a absolvit cursurile Institutului Teologic din Arad (1886). Preot în Almaş
(1888-1905), protopop al Hălmagiului (1905-1931). În cursul activităţii s-a
remarcat prin dârzenia cu care a apărat şcoala confesională românească în faţa
politicii, tot mai agresive a autorităţilor guvernamentale. În 1892 este ales,
614
Instalarea protopopului din Hălmagiu, în „Trib. Pop.”, anul V, nr. 38, 15/28
septembrie 1901, p. 5.
615
“Bis. şi Şc.”, anul XXVIII, nr. 31, 1/14 august 1904, p. 113.
616
617
“Bis. şi Şc.”, anul LXX, nr. 16, 14 aprilie 1946, p. 120.
alături de Ştefan Cicio-Pop, reprezentant al cercului Ineu la Conferinţa naţională

de la Sibiu din 21-22 ianuarie 1892 unde s-a decis ca Memorandul să fie înaintat
Curţii de la Viena, fără nici o amânare. Preotul Cornel Lazăr a fost ales membru
al delegaţiei ce urma să prezinte Memorandul la Viena. A fost reprezentantul de
drept al protopopiatului Hălmagiu la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia
de la 1 decembrie 1918. După o activitate bogată în domeniul bisericesc,
naţional şi cultural, în şedinţa Consiliului eparhial din 10 septembrie 1931, a fost
pensionat, iar la 18 noiembrie 1931, după 44 ani de activitate clericală, la vârsta
de 68 de ani a trecut la cele veşnice618.
FABRIŢIU MANUILĂ (1864-1935), născut la Sâmbăteni (judeţul Arad), a
absolvit cursurile secţiei teologice a Institutului pedagogic-teologic din Arad
(1890), apoi învăţător confesional (1890-1892), preot în satul natal (1892-1911),
protopop al Lipovei (1911-1935). A fost membru în toate corporaţiunile
bisericeşti: asesor consistorial, deputat sinodal, deputat în Congresul Naţional
Bisericesc de la Sibiu, mai apoi de la Bucureşti, senator în Parlamentul
României. În anii premergători primului război mondial s-a remarcat prin
atitudinea sa românească în lupta pentru apărarea şcolilor româneşti din
cuprinsul protopopiatului Lipova. A reprezentat protopopiatul la Marea Adunare
Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. La vârsta de 71 de ani, în 11
noiembrie 1935, a trecut la cele veşnice619.
TRAIAN VĂŢIANU (1864-1940), a absolvit secţia teologică a Institutului
pedagogic-teologic din Arad (1887), arhivar şi cancelist la Consistoriul
eparhial arădean (1888-1894), preot la parohia Arad-Centru (din 1895), în
paralel şi profesor de Liturgică la Institutul Teologic din Arad (1903-1908). În
19 decembrie 1917 hirotesit protopop al Aradului funcţionând peste două
decenii (1917-1938). În 20 aprilie 1938 se pensionează. În zorii zilei de 11 mai
1940, la vârsta de 76 de ani, trece la cele veşnice620.
TRAIAN IULIUS MAGIER (1865-1909). Născut în localitatea Vidra
(judeţul Arad) la 18 decembrie 1865, într-o familie de preoţi621. A absolvit
cursurile secţiei teologice a Institutul pedagogic-teologic (1886), apoi preot în
Vidra (1887-1890), Satu-Rău – astăzi Brazii (1890-1907), protopop al
Butenilor (1907-1909). A mai publicat articole şi studii în „Tribuna Poporului”
şi „Biserica şi Şcoala” din Arad. La vârsta de numai 44 de ani, o boală
618
619
620
Pentru amănunte sa vezi: Ibidem, pp. 249-252.
621
Este tatăl episcopului Andrei Magieru al Aradului (1936-1960).
incurabilă a curmat prodigioasa activitate pe care ar fi putut să o desfăşoare

protopopul Traian I. Mager al Butenilor. Pe când se afla într-un sanatoriu din
Budapesta, a trecut la cele veşnice, fiind înmormântat în 6 iulie 1909 în
cimitirul parohial din Buteni, de unde, mai târziu, a fost deshumat şi reînhumat
în cimitirul „Pomenirea” din Arad622.
ANDREI HORVAT (1870-1929), născut în 1870 la Oradea, a absolvit
secţia teologică a Institutului pedagogic-teologic (1893), preot în Velenţa
(1894-1924), la biserica „cu Lună” (1924-1929), fiind numit şi protopop al
Oradiei (din 1914). Este autorul unei cronici-pomelnic al ctitorilor şi
întâmplărilor trăite de el, între anii 1880-1926, păstrată la biserica din
Velenţa623. A publicat articole şi unele traduceri în revista „Biserica şi Şcoala”.
MIHAI LEUCUŢIA (1873-1931), născut în 1873 la Nădlac, a absolvit
Institutul Teologic din Arad (1893), apoi învăţător confesional în satul
Petroman din eparhia Caransebeşului (1894-1895), după care a fost numit
cancelist la Consistoriul eparhial arădean. Hirotonit diacon (1895), apoi preot
în parohiile Arad-Gai (1895-1902) şi Senteş (1902-1905), protopop al Şiriei
(1905-1931). În 9 decembrie 1942 a trecut la cele veşnice624.
PROCOPIE GIVULESCU (1873-1946), născut la 1873 în localitatea Toc
(judeţul Arad), a absolvit Institutul Teologic de la Arad (1897). În paralel cu
studiile clericale, urmează Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din
Budapesta (1893-1897), iar în semestrul întâi al anului universitar 1899-1890,
a audiat şi cursurile Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Politice din cadrul
universităţii budapestane. Preot în Curtici (1898-1903), apoi protopop al
Radnei (1903-1945), consilier referent bisericesc al Episcopiei Aradului
(1938-1939), membru în consiliul eparhial, în adunarea eparhială şi în
congresul naţional bisericesc. La 1 iulie 1943 se retrage la pensie, dar continuă
să administreze protopopiatul până la alegerea unui alt protopop. La vârsta de
73 de ani, după o activitate de aproape cinci decenii de activitate clericală, în 7
aprilie 1946, a trecut la cele veşnice625.
FLORIAN ROXIN (1874-1930). Născut la 25 noiembrie 1874 în comuna
Ciumeghiu din Bihor. Cursurile Institutului Teologic din Arad le-a absolvit la
622
623
Andrei Lupşa, Slujitori, ctitori şi binefăcători ai Bisericii cu Lună între anii 1920-
1940, în vol. “Din activitatea bisericească a Episcopiei ortodoxe a Oradiei în ultimii două sute de
ani”, pp. 215-216.
624
„Bis. şi Şc.”, anul XXIX, nr. 17, 24 aprilie/7 mai 1905, p. 138; an LV, nr. 37, 13
septembrie 1931, p. 6; an LXVI, nr. 50, 13 decembrie 1942, p. 412.
625
Mai multe amănunte la P. Vesa, op. cit., pp. 283-286.
sfârşitul anului şcolar 1897-1898, după care, un timp a funcţionat în

învăţământul confesional. Preot în parohia Lipova (1899-1913), apoi protopop
al Butenilor (1913-1930). A fost un înflăcărat naţionalist. Datorită meritelor
sale, comunitatea Butenilor, la ales conducătorul delegaţiei care a reprezentat
comuna la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia. Din nefericire, după două luni de
la târnosirea bisericii, la vârsta de numai 56 de ani, după o activitate de 32 de
ani în slujba Bisericii, în 7 martie 1930 a trecut la cele veşnice.
CONSTANTIN MIHULIN (1880-1935), născut în anul 1880 la Sebiş
(judeţul Arad) într-o familie cu vechi tradiţii clericale. A absolvit cursurile
Institutului Teologic din Arad (1902), apoi, preot la Cicir (1902-1927),
protopop în Beliu (1927-1935). Ca protopop a desfăşurat o activitate bogată,
lăsând aproape terminată construcţia bisericii din Beliu. Din păcate, la vârsta
de numai 55 de ani, în 3 februarie 1935, a trecut la cele veşnice626.
PETRU E. PAPP (1881-1945). Născut în Lupoaia (judeţul Bihor), a
absolvit secţia teologică a Institutului pedagogic-teologic din Arad (1905),
preot în Pocola (1907-1918), preot şi protopop în Beiuş (1918-1945). După o
bogată activitate desfăşurată în toate domeniile vieţii publice, în 16 august
1945 a trecut la cele veşnice fiind înmormântat în Beiuş627.
MIHAIL COSMA (1884-1940). Născut în 15 noiembrie 1884 la Beiuş,
după absolvirea Institutului Teologic din Arad (1905), a fost pedagog de studii
la Internatul ortodox din Beiuş (1905-1908), preot în Răpsig (1908-1930),
protopop al Ineului (1928-1940). La 1 decembrie 1918 a fost investit cu
mandat de participare la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, ca
reprezentant al cercului electoral al Ineului. După mai bine de trei decenii de
activitate clericală, la 6 noiembrie 1940 a trecut la cele veşnice, fiind
înmnormântat la Beiuş628.
PATRICIU ŢIUCRA (1884-1962). Născut la 31 martie 1884 în Vaşcău
(judeţul Bihor), a absolvit secţia teologică a Institutul arădean (1908), iar în
4/17 noiembrie 1917 a fost promovat doctor în Ştiinţe juridice la Universitatea
din Cluj. Preot în Semlac, protopop în Vinga (1919-1924) apoi protopop al
Timişoarei (din 1924). A urcat toate treptele ierarhice pe care le poate deţine
un preot de mir. Meritoasa sa activitate a culminat prin strădaniile depuse
pentru ridicarea frumoasei biserici din Vinga şi a măreţei Catedrale
626
“Bis. şi Şc.”, anul LIX, nr. 3, 10 februarie 1935, p. 4.
627
Mai multe amănunte la M. Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ed. II, p. 350.
628
V. Aga, op. cit., p. 244; “Bis. şi Şc.”, anul LII, nr. 10, 4 martie 1928, p. 7; anul LXIV,
nr. 46, 10 noiembrie 1940, p. 382.
mitropolitane din Timişoara înscriindu-şi numele printre ctitorii acestui falnic

şi minunat monument de artă bisericească. În 1962 a trecut la cele veşnice629.
SAVA TRAIAN SECULIN (1889-1965). Născut la Fiscut (judeţul Arad),
a absolvit secţia teologică a Institutului pedagogic-teologic (1911), preot la
Sânicolaul Mic (1912-1926), apoi protopop la Vinga (1924-1936)630.
IOAN COCIUBAN (1889-1948). Născut la 13 martie 1889 în Chişineu-
Criş, a absolvit secţia teologică a Institutul pedagogic-teologic (1913). În 1915
a fost hirotonit preot pentru parohia Ineu unde funcţionează până în 1929 când
pleacă preot în Cluj, unde, studiază Dreptul luându-şi doctoratul. Revenit la
Ineu, în 1940 este numit protopop, post în care funcţionează până în anul 1948.
La 4 decembrie 1974 trece la cele veşnice, fiind înmormântat în cimitirul
oraşului Ineu631.
GHERASIM ANDRU (1890-1957). Născut în 1890 în localitatea Chişcou
(judeţul Bihor), a absolvit secţia teologică a Institutului pedagogic-teologic din
Arad (1911), iar în anul 1914 a fost hirotonit preot pentru parohia Sarcia
Română din Voivodina de unde a condus cele 5 parohii ortodoxe româneşti
existente în această provincie sârbă. În condiţiile instalării regimului comunist
în Jugoslavia a fost arestat şi întemniţat632.
ŞTEFAN BOGDAN (1901-1962). Născut în anul 1901 la Zărand (judeţul
Arad), în 1921 a absolvit cursurile Institutului Teologic din Arad, apoi hirotonit
preot, funcţionat pe rând, în parohiile Sâmbăteni, Firiteaz şi Cermei, apoi
protopop al Hălmagiului (1932-1950)633. După desfiinţarea protopopiatului, în
1950, se transferă la parohia Arad-Centru unde a slujit până la 30 iunie 1962
când, la câteva minute după ce a ieşit din biserică unde a slujit Sf. Liturghie, a
trecut la cele veşnice.
FLOREA CODREANU (1897-1961). Născut la 4/16 decembrie 1897 în
localitatea Şiclău (judeţul Arad). A absolvit cursurile Institutului Teologic din
Arad (1922), după care a funcţionat preot la parohia Arad-Centru (din 1923),
ani la rând fiind şi conducătorul oficiului parohial, preşedinte al Asociaţiei
629
Cf. „Bis. şi Şc.”, anul XLI, nr. 46, 12/25 noiembrie 1917, p. 373; Protocol despre
şedinţele Sinodului eparhial...din anii 1918-1919, Arad, 1920, p. 123; Sărbătorirea protopopului
dr. P. Ţiucra, în „Bis. şi Şc.”, anul LVIII, nr. 15-16, 8-15 aprilie 1934, p. 9; “M. B.”, anul XII,
1962, nr. 11-12, pp. 752-753.
630
“Bis. şi Şc.”, anul LX, nr. 46, 15 noiembrie 1936, p. 7.
631
“M. B.”, anul XXV, 1975, nr. 1-3, p. 119.
632
Episcopia Aradului în vremuri de răscruce istorică 1918-1948. Colecţie de documente,
p. 38.
633
Victor Aga, op. cit., pp. 31-32; “Bis. şi Şc.”, anul LVI, nr. 33, 14 august 1932, p. 4.
clerului “Andrei Şaguna”, secţia Arad şi membru al Societăţii dr. Petru Pipoş
pentru studiul copilului român. La început secretar al protopopiatului Arad, iar
la 12 noiembrie 1938, protopop. În 1948, la 3 mai 1961, în vârstă de numai 64
de ani, în urma unei grele suferinţe, a trecut la cele veşnice634.
TOMA UNGUREANU (?-1959), născut în Otlaca (azi Grăniceri) din
judeţul Arad, în anul şcolar 1919-1920 a absolvit cursurile Institutului
Teologic din Arad. Preot al comunităţii ortodoxe române din Budapesta (1934-
1957), protopop al românilor ortodocşi din Ungaria şi administrator al
Fundaţiei „Emanoil Gojdu”.
DIMITRIE SABĂU, născut în Giula (astăzi în Ungaria), absolvent al
Institutului Teologic din Arad (1927), din 1927 preot în parohia natală iar din
1934 protopop al românilor ortodocşi din Ungaria.
GHEORGHE CRIŞOVAN (1907-1975). Născut la 30 mai 1907 în
parohia Şoimoş (judeţul Arad). Şcoala primară în satul natal, apoi urmează
cursurile Şcolii Comerciale din Lipova. La sfârşitul anului şcolar 1928-1929 a
absolvit Academia Teologică din Arad, iar în 1932 este hirotonit preot pentru
parohia Radna. Aici a desfăşurat o bogată activitate pastoral-misionară şi
social-culturală. După peste patru decenii de activitate clericală, pe când avea
vârsta de numai 67 de ani, în ziua de 30 ianuarie 1975 a trecut la cele veşnice.
EMIL BORZA (1919-1975). Născut în anul 1919 în comuna Hălmagiu.
După terminarea cursurilor Liceului “Avram Iancu” din Brad şi a Academiei
Teologice din Arad (1933), în anul 1935 a fost hirotonit preot, activând în mai
multe parohii. În anul 1949 a fost numit protopop la Ineu, funcţie pe care a
deţinut-o până în anul 1974 când s-a pensionat. După pensionare s-a stabilit la
Bucureşti, unde, în anul 1975 a trecut la cele veşnice635.
IOAN MAGDU (1911-?), născut în Giula (astăzi în Ungaria), a absolvit
cursurile Academiei Teologice din Arad (1934), preot în parohia natală, mai
târziu consilier administratiov-bisericesc al vicariatului ortodox din Giula636.
VIII. 3. 4. Activitatea ştiinţifică şi literară a unor absolvenţi
Învăţământul teologic arădean, între 1822 şi 1948, a avut zeci de
generaţii de absolvenţi, un număr mare de preoţi identificându-se în cel mai
înalt grad cu misiunea preoţească, unii dintre ei afirmându-se şi în alte domenii
ale vieţii sociale şi culturale româneşti.
634
635
“M. B.”, anul XXV, 1975, nr. 10-12, p. 721.
636
T. Misaroş, op. cit., p. 47.
VIII. 3. 4. 1. Institutul Teologic (1822-1876)

Din prima promoţie de absolvenţi (1823-1824), amintim pe PAUL
LĂZĂRESCU, originar din Jadani (judeţul Timiş), ajuns preot la Lipova, paroh
între 1830-1849, a fost posesorul unei bogate biblioteci pentru vremea aceea. În
1831 publică Florariu pentru folosul iubitorilor de învăţătură, tipărit la Buda.
După trei ani, la sfârşitul anului şcolar 1827-1828, între absolvenţi îl
întâlnim pe SEBASTIAN TABACOVICI (1807-1872) de la Munar (judeţul
Arad), intrat în monahism în anul 1832 la mănăstirea Hodoş-Bodrog. El este
traducătorul unui Tipic bisericesc „bogat din slavonie pre limba românească”.
În activitatea sa de cărturar primează însă Jertfa lui Avram „prefăcută” după
poemul dramatic al unui anonim cretan, folosind o traducere sârbească637.
Preotul PARTENIE GRUESCU (1813-1872), născut în Coşava (judeţul
Timiş), a absolvit cursurile teologice în anul şcolar 1830-1831, apoi ajuns preot
în Sinteşti (1834-1861) şi Căpălnaş (1861-1872). A lăsat informaţii valoroase de
ordin istoric, social şi cultural, din păcate, majoritatea au rămas în manuscris. În
1855 îi trimitea lui George Bariţ o voluminoasă lucrare în manuscris (200 file),
intitutală: Timpul său, zis despre unele aşezăminte naţionale de cultivarea
poporului român din monarhia austriacă. Un alt manuscris este despre
Evenimentele anului 1848 şi 1849 prin ţinutul Făgetului, o preţioasă sursă de
date despre ce s-a petrecut în timpul revoluţiei. În 1859 scrie monografia
intitulată Descrierea ethnografică şi topografică a comunităţii şi circumstărilor
ei din Sinteşti, din păcate, şi aceasta rămasă în manuscris.
Între absolvenţii Institutului Teologic (1934) se numără şi NIFON
NICOLAE BĂLĂŞESCU (1806-1880). Născut în Haşag (judeţul Sibiu), după
absolvirea cursurilor teologice la Arad, a funcţionat „Cancelarist” la Episcopia
Aradului (1834), profesor la „şcoala de ţârcovnici” din Bucureşti (1835-1836),
apoi la noul Seminar din Bucureşti (1836-1848), profesor la Seminarul din
Huşi (1852-1856), profesor de Religie la Gimnaziile „Lazăr” (1860-1862) şi
„Matei Basarab” (1862-1865) din Bucureşti. A făcut cercetări asupra
aromânilor din Peninsula Balcanică. A publicat: Gramatica română pentru
seminarii şi clase mai înalte, Sibiu, 1848, XXX+320 p. (ediţia a II-a Bucureşti,
1850, X+197p.); Elemente de gramatică românească pentru şcolarii
începători, Bucureşti, 1850, Bucureşti, 1850, 104 p.; Dicţionarium latino-
romanicum, Tom I, fasc. 1, Cibinii, 1848, 368 coloane; Catehism mic pentru
637
P. Vesa, op. cit., pp. 77-80.
şcolarii începători, Iaşi, 1853, 24 p.; Isagogia sau introducerea în cărţile

Sfintei Scripturi a Vechiului şi Noului Testament, Iaşi 1854, IV+156 p. A mai
publicat şi alte manuale didactice şi dicţionare, altele au rămas însă au rămas în
manuscris638.
Absolvent al Preparandiei (1843), apoi al Institutului Teologic (1846),
AMBROZIE JURMA (1823-1892), ajuns preot în satul natal Bata (judeţul
Arad), a fost un cunoscut bibliofil din cea de-a doua jumătate a secolului al
XIX-lea. Primele cărţi le-a procurat încă din perioada studiilor de la Arad, apoi
mereu şi-a cumpărat cărţi valoroase, unele reprezentative ale iluminismului.
Este autorul Cântării lui Murgu în 1848 şi a cules mai multe variante din
Mioriţa, Iovan Iorgovan, ca şi Lumile şi lucrările, Cântecul pălincuţei, toate
considerate de Aron Densuşianu ca unicat pin tematică şi fiind autentic
populare639.
În anul şcolar 1861-1862 absolvea cursurile Preparandiei, apoi pe cele
teologice (1864-1865), NICOLAE BUTARIU (1843-1890), ajuns preot în satul
natal Bodeşti din protopopiatul Hălmagiu de atunci. La fel ca şi Ambrozie
Jurma, încă din timpul studiilor de la Arad a reuşită să-şi constituie o
bibliotecă împresionantă pentru acea vreme, constând din 840 de tomuri, de
tematici diferite (biblic, teologic, istoric, drept, filozofie, ştiinţe naturale,
dicţionare, manuale şcolare, beletristică, calendare, almanahuri, ziare şi
reviste). Cărţile erau în limba română (82 %), maghiară (13 %), slave – sârbă
şi rusă (3,5 %) şi franceză (0,10 %). A fost colaborator la revistele „Speranţa”,
„Lumina” şi „Biserica şi Şcoala”, toate de la Arad640.
Unul dintre absolvenţii implicaţi mult în activitatea literară şi culturală a
epocii a fost MIHAIL STURZA (1852-1891) din Şepreuş (judeţul Arad),
absolvent al Institutului Teologic la sfârşitul anului şcolar 1870-1871, apoi
preot în parohia natală. A fost unul din iniţiatorii înfiinţării revistei „Speranţa”
(1869) a teologilor din Arad. A funcţionat ca preot paroh în Şepreuş între anii
1870-1891, fiind unul dintre cei mai zeloşi slujitori ai altarului din părţile
arădene. Nemiloasa moarte, care, pe când avea vârsta de numai 39 de ani, i-a
tăiat drumul spre ascensiunea în funcţii bisericeşti. A a publicat predici şi
articole în revistele „Speranţa” şi „Lumina” de la Arad. Dintre articole
638
M. Păcurariu, op. cit., ed. II, pp. 41-42 (cu bibliografia); E. Tăvală, op. cit., pp. 49-54,
61-69.
639
Radu Ardelean, Lucian Giura, Pavel Vesa, Emilian Micu, pelerinul cultural bănăţan,
Sibiu, 2000, pp. 76, 77; P. Vesa, op. cit., pp. 137-141.
640
Pentru amănunte vezi: P. Vesa, Un bibliofil din Ţara Zarandului: preotul Nicolae
Butariu (1843-1890), Arad, 1010, 109 p.
amintim: Institutul teologic gr. or. român din Arad641; doar Alegerea de
mitropolit642; Ce avem de făcut ?643
GEORGE MORARIU (1848-1874), originar din Arad, a absolvent al
Institutul Teologic în 1871, mai apoi preot în Jadani (a preoţit 1 an şi 3 luni). A
jucat un rol însemnat în activitatea culturală şi literară desfăşurată la Arad. A
fost un permanent colaborator la revistele „Speranţa” şi „Lumina” de la Arad,
publicând articole şi predici. Dintre articolele publicate amintim: Despre
alegerea episcopilor şi a presviterilor în timpurile antice („Lumina”, anul I,
nr. 13, 12/24 octombrie 1872, p. 54); Un bărbat veteran de mari merite pentru
biserică şi naţiune. Mihai Roşiu. 1750-1823 („Lumina”, anul II, nr. 36, 28
iunie/10 iulie 1873, pp. 173-175); Predică pentru o duminecă a primăverii
(„Lumina”, anul II, nr. 17, 22 martie/3 aprilie 1873, p. 82).
IOSIF IOAN ARDELEAN, originar din Chitighaz (astăzi în Ungaria), a
absolvit cursurile Institutului Teologic în anul 1873, apoi preot în parohia
natală (1875-1920). A publicat mai multe articole, încă din perioada studiilor
teologice. Amintim: Teologi cu clase sau fără ? („Lumina”, anul I, nr. 11, 17
septembrie/5 octombrie 1872, pp. 45-46. Este şi autorul lucrării Monografia
comunei Chitighaz (Arad, 1893), care s-a bucurat de bune aprecieri la vremea
respectivă.
VIII. 3. 4. 2. Institutul pedagogic-teologic (1877-1918)
Învăţătorul NICOLAE ŞTEFU (1855-1914), născut în Cladova, a
absolvit cursurile Preparandiei arădene (1876), cunoscut om de cultură,
redactor al revistei satirice „Cucul”, având o poziţie militantă românească. S-a
făcut cunoscut prin poeziile şi povestirile sale cu conţinut religios, naţional şi
moralizator pe care le-a publicat în diferite reviste, ziare şi broşuri sub
pseudonimul „Nicu Străjerel”. A înfiinţat, instruit şi condus vreme îndelungată
un cor. Are multe compoziţii între care şi răspunsurile la Sfânta Liturghie. A
întreţinut o bogată corespondenţă cu Ciprian Porumbescu. Avea un orizont
intelectual larg, un suflet de artist.
VASILE SALA (1862-1942), s-a născut în 1 ianuarie 1862 la Drăgăneşti
(judeţul Bihor), a absolvit secţia pedagogică a Institutului arădean, apoi
învăţător în localităţile bihorene Vaşcău-Băreşti, Hinchiriş, Şuştini. A fost un
neobosit culegător de folclor din jurul Beiuşului şi Vaşcăului. A publicat:
641
“Lumina”, anul I, nr. 8, 24 septembrie/6 octombrie 1872, pp. 33-34.
642
„Lumina”, anul II, nr. 47, 9/21 august 1873, pp. 221-222.
643
“Lumina”, anul III, nr. 16, 17/29 martie 1874, pp. 81-82.
Datinile poporului românesc la nuntă, în plăşile Beiuşului şi Vaşcăului (Beiuş,

1936); Dorea, isteţul Drăgăneştilor, Nuvelă din popor (Bucureşti, 1937); O
sută de fraţi şi o sută e surori. Poveşti (Bucureşti, 1938). A colaborat la
“Banatul literar”, “Biserica şi Şcoala”, “Calendarul diecezan”, “Foaia literară”,
“Tribuna Poporului”644.
IULIU VUIA (1865-1933), născut la Felnac (judeţul Arad), a absolvit
secţia pedagogică a Institutului arădean (1881), apoi învăţător în Timişoara
(1881-1882), Remetea (1882-1883), Belinţ (1883-1884), Chesinţ (1885-1886)
şi Comloşul Mare (1886-1910). A publicat manuale de citire, aritmetică,
geografie, istorie naturală, fizică, istorie, constituţie, pentru toate clasele şcolii
elementare, răspândite în şcolile bănăţene între anii 1900-1918. A mai publicat
şi lucrări despre istoria învăţământului, dintre care amintim: Fragmente din
istoricul pedagogicului confesional gr. or. român din Arad (Panciova, 1886,
67 p.), Şcoalele româneşti bănăţene în secolul al XVIII-lea (Orăştie, 1896, 146
p.), Contribuţiuni la istoria şcolilor bănăţene (Caransebeş, 1923), Contribuţii
la istoricul şcoalelor bănăţene: activitatea culturală a protopresbiterului Ioan
Tomici, (Caransebeş, 1923).
A fost colaborator la „Biserica şi Şcoala” (Arad), cu studii din domeniul
istoriei pedagogiei (Rousseau şi principiile lui pedagogice – 1886; Principiile
lui Pestalozzi – 1896; Curs complet de istorie universală a pedagogiei – 1892)
şi la revista „Familia” (Oradea). Lui îi datorăm biografia lui Moise Bota
publicată în Enciclopedia română (tom I, 1898, p. 551). De la el a rămas în
manuscris, neterminat, Istoria culturii naţionale bănăţene645.
IOAN VIDU (1863-1937), a absolvit cursurile secţiei padagogice a
Institutului arădean (1881)646, apoi învăţător în Seleuş-Cigherel, iar din 1884
profesor la secţia pedagogică a Institutului pedagogic-teologic din Arad, până
în 1885, când, se mută la Lugoj. Multe din compoziţiile sale au intrat definitiv
în patrimoniul naţional.
Între absolvenţii secţiei teologice a Institutului pedagogic-teologic de la
Arad (1881) se numără şi EMILIAN MICU (1860-1909), preot în mai multe
sate bănăţene de la sudul Mureşului (Chişoda, Ohaba Lungă, Checea, Belinţ),
un pasionat bibliofil, a adunat numeroase cărţi vechi de istorie, filologie,
644
Iordan Datcu, S. C. Stroiescu, Dicţionarul folcloriştilor. Folclor literar românesc,
Bucureşti, 1979, pp. 384-386.
645
[Redacţia], Cronică, în “Bis. şi Şc.”, anul LXII, nr. 23, 5 iunie 1938, p. 201.
646
Pentru amănunte vezi capitolul: Bio-bibliografia cadrelor didactice din prezenta
lucrare.
oferind peste 60 de cărţi şi manuscrise româneşti Academiei Române. A scris

şi publicat unele lucrări cu caracter istoric: O privire fugitivă în Istoria
bisericească a Românilor, în „Bis. şi Şc.”, anul XII, nr. 30 din 24 iulie/5
august 1888, pp. 240-241; nr. 31 din 31 iulie/12 august 1888, pp. 247-248; nr.
32 din 7/19 august 1888, pp.255-257. „Candela” anul VII, nr. 11 din 1
noiembrie 1888, pp. 638-648; Material de documente istorice privitoare la
Istoria Episcopiei Ienopolitane, în „Tribuna”, anul XIII, nr. 28 din 7/20
februarie 1909, p. 1; Dimitrie Ţichindeal (Reflexiuni la colecţiunea fabulelor
edate de dl Ioan Russu în Arad), în „Luminătoriul”, anul VII, nr. 78 din 4/16
octombrie 1886, p. 3; O singhelie românească din anul 1787 a unui episcop
sârbesc dată unui preot românesc în limba românească, în „F. D.”, anul XIX,
nr. 13 din 28 martie/10 aprilie 1904, pp. 4-5; Regulamentul sau Resciptul
declaratoriu iliric al bisericei orient.-ort. din imp. austro-ungar (1771-1779).
Comunicat istoric, în „Drapelul”, anul VII, nr. 51 din 5/18 mai, p. 2; nr. 52 din
8/21 mai 1907, pp. 2-3; Acte şi fragmente ca material pentru o istorie
culturală a Românilor din dieceza Aradului, în „Plugarul Român”, anul V, nr.
11 din 18/21 iunie 1908647.
Învăţătorul IULIU GROFŞOREANU (1861-1947), născut în Comloşul
Mare (judeţul Timiş), a absolvit cursurile secţiei pedagogice a Institutului
pedagogic-teologic (1882), învăţător în Cuvin, apoi, din 1883 la Galşa. La
solicitarea Consistoriului eparhial arădean, elaborează Planul de învăţământ
pentru şcolile greco-ortodoxe române din dieceză. În colaborare cu învăţătorii
Petru Vancu şi Nicolae Ştefu, a elaborat manuale de citire pentru elevii şcolilor
poporale. A publicate multe culegeri de folclor, fiind şi colaborator al
publicaţiilor: “Biserica şi Şcoala”, “Tribuna” şi “Românul”, toate din Arad.
Preotul NICOLAE CRIŞMARIU, originar din Moşniţa (judeţul Timiş),
absolvent al secţiei pedagogice (1881) apoi a celei teologice (1884) a
Institutului pedagogic-teologic din Arad, preot în Bărăteaz, apoi preot şi
catehet în Timişoara, este autor de manuale de religie pentru şcolile primare şi
mai multe predici şi articole în revista „Biserica şi Şcoala”, în cele din urmă
insistând mai mult asupra importanţei educaţiei religioase în şcoli648.
647
Amănunte la R. Ardelean, L. Giura, P. Vesa, Emilian Micu, pelerinul cultural bănăţan,
254 p.
648
Cântarea noastră bisericească, în “Bis. şi Şc.”, anul LXII, nr. 8, 20 februarie 1938, pp.
65-66; Spre o nouă programă analitică a învăţământului religiunii în şcoala primară, în “Bis. şi
Şc.”, anul LXII, nr. 11, 13 martie 1938, pp. 91-92; Defectul educaţiunii religios-morale din şcoala
primară (Dovezi şi răspunderi), în “Bis. şi Şc.”, anul LXII, nr. 12, 20 martie 1938, pp. 97-98.
Învăţătorul PETRU VANCU (1865-1925), născut la Cuvin (judeţul Arad)

a absolvit secţia pedagogică a Institutului pedagogic-teologic (1884), apoi
învăţător în Măderat (1884-1925). A fost un permanent colaborator al ziarelor
arădene. A fost preocupat de istoria locală publicând: Istoria Şcoalei din
Măderat („Tribuna”, anul XII, Sibiu, 23 august 1895); Românii din Ungaria şi
ţinutul lor („Buletinul Societăţii geografice române”, Bucureşti, 1896);
Monografia comunei Măderat (Arad, 1905).
Preotul profesor MOISE POPOVICI (1865-1948), născut în Seghişte
(judeţul Bihor), în anul şcolar 1884-1885 a absolvit cursurile teologice de la
Arad, apoi a urmat cursurile de Pedagogie şi Filozofie la Universitatea din
Cluj. Preot în Seghişte (1885-1912), protopop la Vaşcău (1906-1909), la Beiuş
(1915-1918) şi la Rieni (1923-1926). Catehet la Liceul „Samuil Vulcan” din
Beiuş (1912-1931), director al Internatului ortodox din Beiuş (1919-1931). A
publicat: Monografia parohiei Seghişte, Sibiu, 1911; Contribuţiuni la
monografia comunei Leheceni, Sibiu, 1912; Monografia Internatului ortodox
român de băieţi din Beiuş, Oradea, 1932; Un vechi monument istoric
dispărut: biserica din Seghişte, Beiuş, 1934. A fost un permanent la „Tribuna
Poporului şi „Biserica şi Şcoala” din Arad; „Familia” şi „Legea Românească”
din Oradea publicând predici şi articole. 649
Preotul IANCU ŞTEFĂNUŢ (1864-1924) din Mândruloc (judeţul Arad)
a absolvit cursurile teologice la sfârşitul anului şcolar 1885-1886. Militant
naţionalist, a fost delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din ziua
de 1 Decembrie 1918. A publicat mai multe articole, predici şi cronici în
revista „Biserica şi Şcoala”. Preocupat de trecutul comunei şi al parohiei
natale, în 1921-1922 a publicat Monografia comunei Mândruloc. Istoricul
comunei în mai multe foiletoane din „Biserica şi Şcoala” (anul XLV, 1921, nr.
47-49; anul XLVI, 1922, nr. 1, 5, 7).
Existau şi preoţi cu porniri spre culturalizarea maselor prin înfiinţarea
unor societăţi, care însă, de cele mai multe ori erau interzise prin
nerecunoaşterea de către autorităţile civile a statutelor de funcţionare, aşa cum a
fost iniţiativa din Gurahonţ a preotului TRAIAN IULIUS MAGER (1885-1907),
absolvent a cursurilor teologice în anul şcolar 1885-1886. A fost paroh în
Iacobini mai apoi protopop al Butenilor (1907-1909). Este tatăl episcopului
Andrei Magieru al Aradului. A publicat fabule, anecdote, teatru, predici şi
649
Amănunte la M. Păcurariu, op. cit., ed. II, pp. 393-394; vezi şi Gavril Hădăreanu, Torţe
arzând în Ţara Beiuşului, Beiuş, 1995, pp. 420-426; P. Vesa, Incursiuni în istoriografia
ecleziastică arădeană, pp. 97-99.
meditaţii religioase, publicate în „Biserica şi Şcoala”, „Tribuna”, „Tribuna

Poporului” din Arad, „Călindariul poporului” (Sibiu) şi „Calendarul diecezan”
(Arad). Fabulele sunt prelucrări după autori clasici, originalitatea lor constând în
forma şi adaptarea învăţăturii morale la actualitatea românească. A mai publicat
piese de teatru, comedii în trei acte, pline de umorul sănătos al locuitorilor din
satele de pe Crişul Alb. A avut şi preocupări de folclor, fiind şi un serios
colecţionar al productelor literare poporane. Printre manuscrisele sale se afla şi o
colecţie de proverbe, 1 136 la număr, parte adunate din popor, parte conţinând
reflexii proprii, şi mai multe balade. Participant activ la toate manifestaţiile
politice ale vremii, protopopul Traian I. Mager avea simţul istoriei, ţinând un
jurnal în care a notat toate evenimentele mai de seamă la care a participat.
Făcând parte din delegaţia care în luna mai 1892 avea să prezinte împăratului în
Viena Memorandul, a lăsat în jurnalul său o amănunţită relatare despre acest
eveniment.
TEODOR DAUL, născut în Pădureni (judeţul Arad), a absolvit secţia
pedagogică a Institutului arădean în anul şcolar 1886-1887, apoi învăţător în
Şomoşcheş (judeţul Arad). A publicat mai multe culegeri de folclor dintre care
consemnăm: Colinde şi cântce poporali (Arad, 1890, 80 p.), ce conţine 39 de
colinde şi cântece poporale româneşti culese din zona Şomoşcheşului şi
împrejurimi. A publicat povestiri folclorice în: „Luminătorul” (Timişoara),
„Gazeta poporului” (Timişoara), „Foaia ilustrată” (Sibiu) şi altele650.
Nu putem să nu amintim pe preotul DAVID VONIGA (1867-1933),
originar din Giula, absolvent al cursurilor teologice în anul şcolar 1889-1890,
fost preot în Giroc (1890-1933), a publicat o serie de lucrări cu caracter
pastoral-misionar şi de alt gen: Expunerea spiritismului (Arad, 1898, 175 p.),
Cuvântări bisericeşti (Timişoara, 1903, 196 p.), Etica creştinească sau
referinţele morale ale omului (Timişoara, 1905, 178 p.), Omiletica sau studiul
oratoriei bisericeşti (Orăştie, 1906, 236 p.), Cuvântări ocazionale şi funebrale,
I (Orăştie, 1908, 248 p.), Istorioare biblice (Arad, 1908, 143 p.; ed. II, 1910,
125 p.), Activitatea pastorală a preotului în parohie (Arad, 1926, 116 p.), la
care se adaugă mai multe broşuri, conferinţe, articole în periodicele vremii651.
După unele mărturii istoriografice este autorul unei vaste lucrări, intitulată
Enciclopedie bisericească, pregătită a apărea în mai multe volume, ce
650
Ovidiu Bârlea, Istoria folcloristicii româneşti, Bucreşti, 1974, pp. 298-299.
651
M. Păcurariu, Cultura bisericească în eparhia Aradului în trecut şi astăzi, în vol.
“Episcopia Aradului. Istorie. Viaţă culturală. Monumente de artă”, p. 138; Idem, Dicţionarul
teologilor români, ed. II, p. 522.
„cuprind circa 15-16 mii de articole sumare scrise în concept de mâna

autorului”652. Din păcate lucrarea a rămas în manuscris. A fost editor al
„Revistei Preoţilor” de la Giroc653.
Învăţătorul şi preotul DAMASCHIN MEDREA (1879-1945), originar din
Baia (judeţul Arad), a absolvit cursurile Institutului pedagogic-teologic, secţia
pedagogică în 1889-1890, iar în 1900-1901 şi cea teologică. A funcţionat
învăţător în Slatina de Mureş, iar din 10/23 noiembrie 1901 şi preot în Baia.
Este autorul unui manual de Geografia comitatului Arad pentru clasa III a a
şcoalelor poporale (Arad, 1900), aprobată de Consistoriul eparhial arădean,
manual bine primit la vremea aceea.
MICU DIMITRIE (1875-1950). Născut la Şeitin (judeţul Arad), între
1890 şi 1893 a urmat secţia pedagogică a Institutului pedagogic-teologic din
Arad, apoi a funcţionat ca învăţător la şcoala confesională din satul natal. Aici
a contribuit la ridicarea nivelului învăţământului primar şi al acţiunilor
culturale, devenind un adevărat model pentru învăţătorii din jur. În 1898
înfiinţează un cor, iar din veniturile realizate în urma spectacolelor, în 1906 a
înfiinţat o bibliotecă sătească cu peste 300 de volume semnate de scriitori
români şi străini. A luat parte activă la toate adunările genrale ale Reuniunii
învăţătorilor români din dieceza Aradului, iar la şedinţele cercuale a susţinut
diferite conferinţe. A fost colaborator la „Tribuna” (Arad) şi „Lupta” (Lugoj).
În ziua de 6 martie 1950 a trecut la cele veşnice654.
Consilierul eparhial de la Oradea, ANDREI HORVAT (1870-1929)655, a
absolvit cursurile teologice în anul şcolar 1892-1893, ajuns preot la biserica
din Oradea-Velenţa (1894-1924), apoi preot la biserica „cu Lună” şi protopop
de Oradea (1924-1929). A fost una dintre figurile interesante ale clerului
bihorean din primele decenii ale secolului trecut. A publicat un studiu Despre
652
Victor Aga, Melente Şora, Comunicare făcută în Conferinţa preoţilor rom. ort. din
Protopresviteratul Timişoarei, ţinută în Timişoara, la 14 martie 1929, în “Bis. şi Şc.”, anul LIII,
nr. 35, 25 august 1929, pp. 7-8.
653
Dorel Drăguescu, Zece ani de la moartea Pr. David Voniga, în “Dacia”, anul V, nr.
128 din 9 iulie 1943, p. 3, la Radu Ardelean, Elemente de istorie a jurnalisticii în ziarul “Dacia”
(Timişoara, 1939-1944), în “Anale. Seria Jurnalistică”, volumul XII, Timişoara, 2007, p. 110.
654
Ion I. Pogana, Chipul luminos al dascălului Dimitrie Micu (1875-1950), în
“Îndrumător bisericesc”, I, Timişoara, 1980, pp. 241-248.
655
Tatăl său, Gheorghe Horvat (născut în Hidişel – Bihor), a absolvit Preparandia de la
Arad (1854), apoi învăţător şi cantor în Oradea, mai târziu preot capelan pe lângă protopopul
Simion Bica. Cf. Gheorghe Liţiu, De la începuturi până la reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe
Române a Oradiei, în vol. în vol. “Din activitatea bisericească a Episcopiei Ortodoxe a Oradiei în
ultimii două sute de ani”, Oradea, 1984, p. 142; vezi şi pp. 215-216..
bisericile ortodoxe din Oradea Mare, în „Calendar pe anul de la Hristos

1902”, anul XXIII, Arad, 1902 (pp. 111-118). Este este autorul unei
interesante cronici-pomelnic al ctitorilor şi întâmplărilor trăite de el, între anii
1880-1926, păstrată la biserica din Velenţa.
NICOLAE FIRU (1873-1965), născut la Chişoda (Timiş), a absolvit secţia
pedagogică a Institutului pedagogic-teologic (1892-1893), apoi învăţător în
Utvin (judeţul Timiş) şi Şiria (judeţul Arad). Din 1899 învăţător la şcoala
confesională din Oradea. A publicat mai multe studii de istorie bisericească:
Date şi documente cu privire la istoricul bisericii ortodoxe din Oradea (Arad,
1909); Biserica ortodoxă română din Bihor în luptă cu unirea. 1700-1750
(Caransebeş, 1913, 74 p.); Urme vechi de cultură românească în Bihor.
Cercetări istorice, (Oradea, 1922, 61 p.); Monografia bisericii sfintei Adormiri
(Biserica cu Lună) din Oradea (Oradea, 1934); Date noi referitoare la revoluţia
lui Horia, 1784-1785 (Oradea, 1937)656.
Un vrednic colaborator la revista „Biserica şi Şcoala” a fost TRAIAN
TEREBENŢ (1868-1932), s-a născut în 1868 în Cociuba (judeţul Bihor),
absolvent al secţiei teologice a Institutului pedagogic-teologică (1894), apoi
preot în Săldăbagiu (1893-1896) şi Galşa (1896-1932), iar o perioadă de doi
ani administrator protopopesc al Şiriei. Este autorul a numeroase articole cu
caracter apologetic publicate în revista „Biserica şi Şcoala”, dar şi a lucrării
biografice Gheorghe Popa din Teiuş (Arad, f. a.). A trecut la cele veşnice în 12
noiembrie 1932, fiind înmormântat în cimitirul din Galşa657.
Profesorul de teologie AUREL CRĂCIUNESCU (1877-1943), a absolvit
cursurile teologice la Arad, în anul şcolar 1898-1899, apoi pe cele de la
Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde obţine şi doctoratul (1902). A
publicat Religiunea, originea şi necesitatea creşterii religioase, în „Anuarul
XXI al Institutului teologic-pedagogic, 1904/1905” (pp. 1-47); Critica biblică
mai înaltă, în „Revista Teologică”, anul I, 1907, nr. 9-10 (pp. 364-372);
Mitropolitul Andrei Şaguna şi Sfânta Scriptură, în „Revista Teologică”, anul
III, nr. 9-10, 1909 (pp. 440-457) şi alte studii, predici, recenzii şi articole în
reviste bisericeşti658.
Preotul VICTOR AGA (1879-1970), originar din Budinţ (judeţul Timiş),
absolvent al cursurilor teologice în anul şcolar 1901-1902, apoi preot în
656
Amănunte la Marin Mălinaş, Nicolae Firu, în “M. B.”, anul XXV, 1975, nr. 10-12, pp.
655-665.
657
+ Traian Terebenţ, în “Bis. şi Şc.”, anul LVI, nr. 47, 20 noiembrie 1932, pp. 9-10.
658
M. Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ed. II, p. 139.
Chişoda, este autorul lucrării Simbolica biblică şi creştină. Dicţionar

enciclopedic (Timişoara, 1935)659, o încercare reuşită de a cuprinde în doar
368 de pagini, istorii, tradiţii, legende şi folclor, privind simbolismul actelor de
cult şi al ceremoniilor religioase. O lucrare folositoare, rod al ostenelilor
acestui preot de mir, care umple un gol simţit în literatura noastră teologică. A
mai colaborat la „Biserica şi Şcoala”, „Tribuna Poporului”, „Plugarul român”,
„Nădejdea”, „Luminătorul”, „Poporul Român”, membru al Asociaţiei
Scriitorilor Români din Banat şi Crişana660.
Cunoscutul folclorist PETRU UGLIŞ (1885-1977)661, născut în Pecica, a
absolvit secţia pedagogică a Institutului pedagogic-teologic (1904), învăţător
în Bodrog (1904-1911), Bara (1911-1916), Gurahonţ (1918-1961). După 1918
a fost senator în Parlamentul României. A publicat multe culegeri de folclor
din Banat şi Crişana: Din literatura poporană. Poezii poporane (vol. I, Lugoj,
1909), Din literatura poporană. Poezii din popor (vol. II, Lugoj, 1909), Din
literatura poporană. Glume din popor (vol. III, Lugoj, 1910); Poezii şi basme
din Crişana şi Banat (Bucureşti, 1965). A fost un permanent colaborator la
publicaţiile: „Zorile” (Timişoara), „Plugarul Român” (Timişoara), „Drapelul”
(Lugoj), „Românul” (Arad), „Zarandul” (Brad), „Ţara Noastră” (Sibiu),
„Poporul Român” (Budapesta), „Cucu” (Budapesta), „Foaia ilustrată”
(Budapesta)662.
Datorită iniţiativei preotului CORNEL LAZĂR (1879-1930), născut în
Socodor (judeţul Arad), absolvent al secţiei teologice a Institutului pedagogic-
teologic în anul şcolar 1904-1905, director al Tipografiei şi Librăriei
Diecezane din Arad, în 1916 a fost înfiinţată „Biblioteca Semănătorul”.
Programul cultural, apelul şi coordonarea activităţii editoriale revenindu-i
profesorului Victor Stanciu (1884-1953) pe atunci profesor şi director al Şcolii
civile de fete din Arad.
TEODOR MARIŞ (1885-1935), născut în Cherechi (Caporal Alexa din
judeţul Arad), a absolvit secţia pedagogică a Institutului pedagogic-teologic
(1905), învăţător în Ecica-Română, Târnova, Pădureni, Giula, apoi profesor de
pedagogice la Şcoala Normală din Arad (1921-1935). Între 1930-1935 a
condus revista pedagogică „Şcoala vremii” din Arad, în care a publicate studii
şi articole din domeniul didacticii şi pedagogiei.
659
Ediţia a II-a în 2005.
660
“M. B.”, anul XX, 1970, nr. 1-3, p. 205.
661
A semnat şi Petru Ugliş Delapecica.
662
Ioja Gabriela, Învăţătorul Petre Ugliş Delapecica. Folclorist, Arad, 1969, 53 f.
În acelaşi an şcolar, 1904-1905 a absolvit cursurile teologice şi PETRU

E. PAPP (1881-1945) din Lupoaia (judeţul Bihor), ajuns preot în Pocola
(1907-1918), preot şi protopop în Beiuş (1918-1945), în cea din urmă calitate a
reuşit să imprime credincioşilor dragostea faţă de Biserică şi Neam. A publicat
studii şi articole cu caracter istoric, social-economic şi politic; a condus foaia
locală „Beiuşul” (1921-1930 şi 1942-1945) şi a publicat lucrările: Carte de
rugăciuni şi cântări, Arad, 1915; Din trecutul Beiuşului. Pagini de glorie şi de
jertfe, Beiuş, 1927, Legături sufleteşti dintre Bihor şi Sibiu, Beiuş, 1937663.
Preotul PETRU POPA, născut în Felcheriu (judeţul Bihor), a absolvit
cursurile teologice în anul şcolar 1904-1905, preot în Oşorhei (Bihor), a pledat
ca fiecare preot să ţină o cronică a parohiei în care să menţioneze orice
eveniment din cele mai de seamă şi mai variate din viaţa socială, economică,
pastorală, culturală, naţională şi bisericească din parohie. A fost un permanent
colaborator la revistele „Biserica şi Şcoala” (Arad) şi „Legea Românească”
(Oradea)664. În anul 1908 a publicat şi o carte de Istorioare biblice pentru
clasele a III-a şi a IV-a elementare.
Preotul profesor NICOLAE MIHULIN (1878-1941), a absolvit cursurile
secţiei teologice a Institutului arădean (1905), în timp ce funcţiona şi profesor
la secţia pedagogică a Institutului. A desfăşurat o bogată activitate în domeniul
literaturii didactice, traducând din limba maghiară şi germană. A tradus şi
tipărit partea I şi partea a II-a a manualului datorat tot lui Karoly. Nemethy,
Geografie. Elemente de geografie universală, întocmită după planul
ministerial pentru şcolile preparandiale (normale) şi pentru alte institute de
învăţământ, tipărită în Editura Diecezana din Arad; partea a III-a intitulată
Geografia Ungariei. Prelucrată după noul plan ministerial. În cazul
prepaprandiilor, institutelor de învăţământ şi pentru privaţi, apărută la Braşov.
Tot lui îi datorăm traducerea şi publicarea tratatelor Mineralogia şi chimia de
Koch Kovacs şi Elemente de Constituţia patriei de dr. Csiky Kalman. În
“Anuarul Institutului teologic-pedagogic din Arad pe anul 1909-1910” a
publicat disertaţia intitulată Apa şi circulaţia ei. Alte studii şi articole le-a
publicat în revista “Biserica şi Şcoala”.
Profesorul de mai târziu, TRAIAN MAGIER (1887-1950), născut în satul
Lazuri (judeţul Arad), absolvent al secţiei pedagogice a Institutului pedagogic-
teologic (1907), apoi învăţător în Dobroţ (judeţul Hunedoara) şi Lazuri
(judeţul Arad). Din 1919 profesor de Limba română la Şcoala Normală din
663
Mai multe amănunte la M. Păcurariu, op. cit., ed. II, p. 350.
664
P. Vesa, Incursiuni în istoriografia ecleziastică arădeană, pp. 98-99.
Arad. A fost îndrăgostit de Ţinutul Hălmagiului la a cărei cunoaştere a

contribuit, publicând Aspecte din Munţii Apuseni. Ţinutul Hălmagiului.
Monografie, vol. I-IV, Arad, 1937-1939 şi alte multe articole şi studii în
periodicele vremii.
NESTOR BLAGA (1885-?), născut în satul Sititelec (judeţul Bihor), a
absolvit secţia teologică a Institutului pedagogic-teologic (1907), apoi preot în
Nădab (1907-1919). După Marea Unire a urmat cursurile organizate de
Consiliul Dirigent la Cluj (1919-1922), ulterior absolvind şi Facultatea de
Ştiinţe naturale, fiind numit apoi profesor la Liceul „Moise Nicoară” din Arad
(1919-1941). A fost colaborator la ziarul „Românul” publicând „scurte schiţe
atrăgătoare despre tainele naturii pentru popularizarea unor asemenea
cunoştinţe”665.
Preotul SIMION STANA, născut în Şepreuş (judeţul Arad) absolvent al
cursurilor secţiei teologice a Institutului pedagogic-teologic (1908-1909), a
condus revista „Biserica şi Şcoala” cea mai îndelungată perioadă (1922-1936).
A publicat numeroase articole, predici şi cronici în paginile revistei666. În 10
iunie 1931 a fost ridicat la demnitatea de protopop onorific, era răsplata unei
munci exemplare în domeniul ecleziastic şi cultural la împlinirea a două
decenii de activitate.
Preotul şi publicistul MELENTE ŞORA (1889-1956), originar din
Feneriş (Bihor), a urmat cursurile teologice la Arad (1909-1912), apoi pe cele
de la Facultatea de Filozofie a Universităţii din Budapesta (1912-1913) şi la
Universitatea din Cluj (1919-1921). Preot în părţile timişene, la Ianova (1914-
1918), Izvin (1918-1926) şi Timişoara (1926-1956). Dintre cărţile publicate
amintim: Carnetul unui preot de la sate, Arad, 1925, 63 p.; Biserica, familia şi
natalitatea, Timişoara, 1934, 34 p.; Momente din viaţa protopopului dr.
Traian Putici. Contribuţii la istoriul parohiei Timişoara II, Timişoara, 1937,
48 p. A publicat numeroase predici, articole şi recenzii în „Biserica şi Şcoala”,
665
Eduard I. Găvănescu, În cancelaria profesorală de altă dată, în vol. “Evocări. Din
trecutul Liceului “Ioan Slavici” (fost “Moise Nicoară”) din Arad”, Arad, 1971, pp. 97-98.
666
+Protopopul Dimitrie Muscan. Amintiri şi aprecieri, în “Bis. şi Şc.”, anul LXIX, nr. 5,
28 ianuarie 1945, pp. 30-31; Două decenii de la moartea episcopului Ioan I. Papp, în “Bis. şi şc.”,
anul LXIX, nr. 8, 18 februarie 1945, pp. 49-50; Pacea după care oftăm, în “Bis. şi şc.”, anul
ŞXIX, nr. 13, 25 martie 1945, pp. 89-91; Îngrijirea cimitirelor, în “Bis. şi Şc.”, anul LXIX, nr. 14,
1 aprilie 1945, pp. 98-99; Viaţă nouă, în “Bis. şi Şc.”, anul LXIX, nr. 16, 15 aprilie 1945, pp. 113-
114; Sfintele Paşti, în “Bis. şi Şc.”, anul LXIX, nr. 19, 6 mai 1945, pp. 140-141; Zece ani de la
moartea episcopului dr. Grigorie Gh. Comşa, în “Bis. şi Şc.”, anul LXIX, nr. 22, 27 mai 1945,
pp. 165-166; A sosit Hristos, în “Bis. şi Şc.”, anul LXIX, nr, 29, 23 decembrie 1945, pp. 208-209.
„Calea Mântuirii” din Arad, „Biserica Bănăţeană”, „Mitopolia Banatului”,

„Vestul”, „Fruncea”, „Luceafărul”, toate din Timişoara667.
La sfârşitul anului şcolar 1913-1914 absolvea cursurile teologice
EMILIAN CĂPITAN (1891-1976), preot în Galşa, director al Tipografiei şi
Librăriei diecezane, secretar protopopesc la Şiria, consilier referent la secţia
economică a Consiliului eparhial arădean. A publicat: Oglinda pocăiţilor
(Arad, 1926), Căinţa unui pocăit (Arad, 1926, Cinstirea Prea Curatei fecioare
Maria (Arad, 1927) şi multe predici, articole şi comentarii în „Biserica şi
Şcoala” (Arad).
Preotul CORNEL MAGIERU (1893-1894), fratele episcopului Andrei al
Aradului (1936-1960) a absolvit cursurile teologice în anul şcolar 1913-1914.
A fost preot în Cermei, apoi misionar al nou înfiinţatei Episcopii de la Oradea.
Mai târziu a revenit în Episcopia Aradului. S-a emarcat în domeniul scrisului
cu lucrarea De ce cinstim noi icoanele (Arad, 1926) şi prin numeroasele
broşuri şi articole publifcate în revistele bisericeşti, mai ales pentru trebuinţele
sufleteşti ale credincioşilor organizaţi în Asociaţia religioasă „Oastea
Domnului” a cărui preşedinte a fost. O perioadă a redactat şi Calendarul
eparhial arădean.
Absolvent al cursurilor teologice în anul şcolar 1912-1913 a fost şi
preotul CORNEL GIVULESCU (1893-1969), ajuns profesor de Cântare
bisericescă şi Tipic la Academia Teologică de la Oradea, apoi se transferă la
catedra de Teorie şi Solfegii de la Conservatorul de muzică „Gheorghe Dima”
din Cluj. A scris numeroase studii de muzicologie şi au rămas de la el mai
multe compoziţii în manuscris. A publicat: Trei Liturghii pentru cor bărbătesc
şi un studiu despre specificul românesc în cântarea bisericească (Oradea,
1934); 30 de Colinde pentru cor bărbătesc (Oradea, 1935); Cele opt glasuri la
Vecernie şi Utrenie (Oradea, 1929, ediţia a II-a, Oradea, 1937).
Preotul profesor ATANASIE POPA (1896-1982), născut în Câmpanii de
Jos (judeţul Bihor), a absolvit studiile teologice în anul şcolar1913-1914, apoi
a urmat Matematica la Universităţile din Budapesta (1917-1918) şi Cluj
(1918-1920). Profesor la Şcolile Normale din Cluj (1920-1940 şi 1945-1957)
şi Timişoara (1940-1945), apoi cercetător la Institutul de Istorie şi Arheologie
din Cluj (1958-1960). După pensionare preot în Agârbiciu (judeţul Cluj). A
publicat numeroase studii despre bisericile de lemn din Transilvania,
activitatea unor copişti, circulaţia manuscriselor. Dintre studiile publicate
667
Mai multe amănunte la M. Păcurariu, op. cit., ed. II, p. 480.
amintim: Biserici vechi din lemn româneşti din Ardeal, în “A. C. M. I. T.”668;
Biserici de lemn din Ardeal, Cluj, 1938; Biserici de lemn din Transilvania,
Timişoara, 1942, Mănăstirea Săraca, Timişoara, 1943669.
O figură însemnată a ziaristicii transilvănene, colaborator la “Românul”
(Arad), director la “Patria” (Cluj), “Societatea de Mâine” (Cluj), IOAN
CLOPOŢEL (1892-1986), în anul 1916 a absolvit cursurile secţiei teologice a
Institutului pedagogic-teologic din Arad. Născut în 22 noiembrie 1892 în
Poiana Mărului (judeţul Braşov), după absolvirea cursurilor teologice a urmat
Facultatea de Litere şi Filozofie din Budapesta şi Viena (1918). A funcţionat în
învăţământ dar şi ca ziarist şi publicist, fiind integrat în viaţa politică,
îndeosebi în perioada desăvârşirii unităţii naţionale a României. A efectuat
cercetări privind istoria modernă şi contemporană a românilor, publicând:
Antologia scriitorilor români (vol. I-IV, Arad, 1917-1924); Revoluţia din 1918
şi Unirea Ardealului cu România (Cluj, 1925, 173 p.); Alexandru Papiu
Ilarian în faţa problemelor româneşti contemporane (Alba Iulia, 1939, 126
p.); Satele răzleţe al României. Habotatul resfirat din munţii transilvăneni şi
bănăţeni (Alba Iulia, 1939, 112 p.+pl.)670.
VIII. 3. 4. 3. Institutul Teologic (1919-1926)
La sfârşitul anului şcolar 1921-1922 a absolvit cursurile teologice
FLOREA CODREANU (1897-1961), care a publicat numeroase articole,
predici, cuvântări în revistele ”Biserica şi Şcoala” (Arad), „Şcoala Vremii”
(Arad), „Foaia Diecezană” (Caransebeş), „Fântâna Darurilor” (Bucureşti),
„Revista Teologică” (Sibiu). În volum a publicat: Cuvântări ocazionale, Arad,
1928, 32 p.; Haina de nuntă. Predici, Arad, 1929, 32 p.; Sămânţa de lângă
cale, Arad, 1929; Despre căsătorie, Arad, 1929; Fă şi tu asemenea, Arad,
1941, 300 p.
Coleg cu Florea Codreanu, absolvind în acelaşi an cursurile Institutului
Teologic (1922), a fost VIOREL MIHUŢIU (1901-1973) originar din
localitatea Lăsău (Hunedoara). Preot în Călacea, Arad-Centru (1930-1961),
apoi protopop al Aradului (1949-1952 şi 1959-1961). A publicat multe studii,
668
“Anuarul Comisiei Monumentelor Istorice din Transilvania”, III, 1930-1931, Cluj,
1931, pp. 161-314.
669
Mai multe amănunte la M. Păcurariu, op. cit., ed. II, pp. 372.
670
Enciclopedia istoriografiei româneşti (Coordonator ştiinţific: Ştefan Ştefănescu),
Bucureşti, 1978, pp. 99-100; Iulian Negrilă, Vasile Man, Bianca Negrilă, Dicţionarul scriitorilor
arădeni. Sec. XIX-XX, Arad, 2009, pp. 60-61.
articole, predici, recenzii, cronici în “Biserica şi Şcoala” şi “Mitropolia

Banatului”.
Preotul dr. ROMAN POPA (1902-1984), originar din Ribicioara (judeţul
Hunedoara), a absolvit cursurile Institutului Teologic în anul şcolar 1924-
1925, apoi preot în Bonţeşti (1925-1945), Socodor (1945-1983). Din 1934
doctor în Drept a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Cluj. A
publicat multe studii şi articole din domeniul dreptului bisericesc şi a teologiei
sistematice: Noul Cod penal şi Cultele, în „Bis. şi Şc.”, anul LXI, nr. 5, 31
ianuarie 1937, pp. 42-43; Situaţia juridică actuală a Cultelor din România, în
„Bis. şi Şc.”, anul LXII, nr. 1, 2 ianuarie 1938, pp. 3-4; Noua Constituţie în
Biserică, în „Bis. şi Şc.”, nr. 15, 10 aprilie 1938, pp. 121-122; Proiectul Legii
administrative şi preoţimea, în „Bis. şi Şc.”, nr. 23, 5 iunie 1938, p. 195;
Judecătorii comunale şi preoţimea, în „Bis. şi şc.”, nr. 39, 25 septembrie 1938,
p. 329; Modificările aduse Legii pensiilor şi noua procedură de înscriere la
pensie, în „Bis. şi Şc.”, anul LXIII, nr. 41, 8 octombrie 1939, pp. 342-343;
Codul funcţionarilor publici şi preoţimea, în „Bis. şi Şc.”, anul LXIV, nr. 26,
23 iunie 1940, pp. 220-222; Salarizarea preoţimii, în „Bis. şi Şc.”, anul LXV,
nr. 2, 12 ianuarie 1941, p. 13.
TIBERIU SUCIU (1902-1975), originar din Labaşinţ, unde tatăl său era
preot. Studiile liceale la Orăştie, bacalaureatul în 1921 iar cele teologice la
Arad (1926). Pentru perfecţionarea studiilor teologice a făcut studii particulare
la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1926-1928). În 1928 este hirotonit
pentru Labaşinţ, din 1931 transferat la Şiştarovăţ. A fost colaborator la
“Viitorul” (Bucureşti) şi “Renaşterea” (Timişoara)671.
VIII. 3. 4. 4. Academia Teologică (1927-1948)
În anul şcolar 1926-1927, absolvea cursurile Academiei Teologice
GHEORGHE COTOŞMAN (1904-1977), originar din Sânicolaul Mare, doctor
în Teologie (1941) cu un subiect de istorie bisericească. Profesor la Academia
Teologică de la Caransebeş (1937-1948), consilier cultural al Arhiepiscopiei
Timişoarei , apoi vicar. Are mai multe lucrări despre trecutul ecleziastic din
Banat. Amintim dintre cele mai importante: Din trecutul Banatului. Studiu
introductiv de istorie naţional-bisericească, Timişoara, 1934, 132 p.;
Restaurarea Episcopiei Timişorii – Testamentul lui Şaguna-visul bănăţenilor,
Timişoara, 1935, 96 p.; Bănăţenii şi Episcopia Timişorii, Caransebeş, 1938,
671
V. Aga, op. cit., p. 204.
338 + 40 p.; Episcopia Caransebeşului până în pragul secolului al XIX-lea,

Caransebeş, 1941, VIII + 202 p.672
TEOFAN HERBEI, originar din localitatea Ineu, a absolvit cursurile
pimei promoţii a Academiei Teologice în anul şcolar 1927-1928, apoi preot în
parohia Ineu-Traian (1929-1946), apoi la parohia Arad-Centru. A fost un
permanent colaborator la “Biserica şi Şcoala” şi a publicat în traducere
lucrarea lui Lacordaire: Cine este Iisus Hristos (Arad, 1940).
Tot din Ineu era şi GHEORGHE PERVA, absolvent al Academiei
Teologice în anul şcolar 1928-1929, preot în Arad-Şega II. A publicat
nenumărate studii şi articole: Manuscrise din Biblioteca Episcopiei Aradului,
în “M. B.”, anul XII, 1962, nr. 7-8, pp. 392-395; Cărţi şi publicaţii vechi.
Primele exemplare din “Lumina”, în “M. B.”, anul XII, 1962, nr. 9-10, pp.
554-557; Schiţa mănăstirilor monumente de cultură din eparhia Aradului, în
“M. B.”, anul XIII, 1963, nr. 5-8, pp. 305-308 şi volumele: Cercetaţi
Scripturile. Însemnări şi meditaţii (Arad, 1936), şi Cazanii pentru azi.
Meditaţii (Arad, 1941).
Între absolvenţii promoţiei 1930-1931 a Academiei Teologice se numără
şi GHEORGHE MOŢIU (1908-2001), care a funcţionat ca profesor de Limba şi
literatura română la şcolile din Curtici şi Măderat. Începând cu 1931 este
nelipsit din paginile revistelor de cultură de la Arad, „Hotarul”, „Aradul”,
„Înnoirea”, „Şcoala Vremii”, „Biserica şi Şcoala”. A publicat aforisme în
Stropi din cascada vieţii, vol. I, Arad, 1938; vol. II, Arad 1940; vol. III, 1997,
Târgovişte.
PETRU BOGDAN (1912-1971), originar din comuna Pesac (jud. Timiş),
a absolvit cursurile Academiei Teologice în anul şcolar 1931-1932, apoi preot
în Grăniceri (1937-1938), Aradul-Nou (1938-1940), Arad-Centru (1940-1952)
şi Timişoara IV (1952-1971). A avut înclinaţii spre literatură, scriind poezii,
publicate în „Luceafărul” (Timişoara) şi „Hotarul” (Arad). A mai publicat,
predici şi recenzii, iar în 1943 volumul Viaţa în Hristos. Predice morale
pentru toate duminecile şi sărbătorile anului (Arad). A mai publicat: Carte de
religie pentru clasa a VII-a primară, Arad, 1946.
Originar din Zărand (Arad), PETRU SELEGEAN (1911-1981), a absolvit
cursurile Academiei Teologice în anul şcolar 1932-1933, apoi a fost preot în
Mădrigeşti, Bocsig, Comlăuş şi Sebiş (toate în judeţul Arad) unde a fost şi
protopop, iar în 1961 este numit consilier bisericesc eparhial. A publicat articole,
predici şi versuri în revistele „Biserica şi Şcoala” şi „Mitropolia Banatului”.
672
Pentru amănunte vezi: M. Păcurariu, op. cit., ed. II, p. 136.
Între cei care au dus o contribuţie la teologia românească se numără şi

TEODOR ŞERB (1911-1980), originar din localitatea Pescari (judeţul Arad),
absolvent al cursurilor Academiei Teologice (1933), diacon (1936), preot în
Sârbi din protopopiatul Hălmagiu (1936-1943), apoi în Nădlac (1943-1978). A
întocmit o Călăuză biblică publicată în 1977 în Editura Mitropoliei Banatului
din Timişoara.
La sfârşitul anului şcolar 1944-1945 între absolvenţii cursurilor
Academiei Teologice se număra şi LUCIAN EMANDI (1920-1998), originar
din Pecica. Nu a intrat în cler însă a desfăşurat o bogată activitate intelectuală.
Membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1945, a publicat poezie în revistele
„Hotarul”, „Gândirea”, „Universul literar”, „Familia”, „Orizont”, „Relief” şi
„Arad”673. Alături de Eugen Arădeanul (n. n. Eugen Glück) şi părintele Teodor
Bodogaie, este coautor la lucrarea Mănăstirea Hodoş-Bodrog (Arad, 1980).
PETRU PECICAN (1921-2008) a absolvit cursurile Academiei
Teologice în anul şcolar 1945-1946, apoi a urmat Facultatea de Litere şi
Filozofie a Universităţii din Bucureşti, iar după absolvire a funcţionat ca
profesor de Limba şi literatura română în Arad. În 1953 este arestat pentru
„uneltire împotriva orânduirii comuniste”, condamnat la 11 ani de închisoare.
În închisoare trece la Biserica catolică, iar în 1977 este ordonat preot catolic de
rit bizantin. A desfăşurat o bogată activitate publicistică. A tradus din limba
franceză: Fracisc de Assisi – un început şi ce rămâne din el, scrisă de A.
Rotzetter, W. Van Dijk, T. Matura (Arad, 1994). A mai publicat: Homo
Homini Christus – Memorii, mărturii, confesiuni (Arad, 1996); Lourdes – oază
a păcii lăuntrice (Arad, 2000); O laudă de seară (Arad, 2004).
***
Pe lângă cei amintiţi, au existat şi alţi absolvenţi ai Institutului pedagogic-
teologic arădean care şi-au adus o deosebită contribuţie la îmbogăţirea culturii
româneşti. Amintim contribuţiile lui Alexandru Petrovici, care, în 1874 publica
versuri în revista “Lumina” de la Arad, sau pe cele ale lui Zaharia Moga, Teodor
Draia, Petru Marşieu de la secţia teologică, Ioan Cădariu şi Simeon Albu de la
secţia pedagogică.
Activitatea ştiinţifică, literară şi culturală desfăşurată de unii absolvenţi,
dovedeşte faptul că învăţământul teologic de la Arad a avut un corp profesoral
cu o bună pregătire, istorică şi culturală, de o mare valoare intelectuală, mulţi
dintre ei, cu o bogată activitate ştiinţifică, unii devenind modele pentru
absolvenţi.
673
Pentru amănunte vezi: I. Negrilă, V. Man, B. Negrilă, op. cit., pp. 87-88.
Capitolul IX
Profesorii în mişcarea naţională
Profesori şi absolvenţi ai Institutului Teologic, ajunşi preoţi în parohii,

şi-au adus o contribuţie însemnată la mişcarea naţională împărtăşind aspiraţiile
tuturor românilor. După zilele aprinse ale anilor 1848-1849 a urmat deceniul
absolutismului austriac în cursul căruia iniţiativele de luptă naţională, culturală
sau socială erau aspru reprimate. După 1860 se reiau acţiunile în această
direcţie concretizate în înfiinţarea Asociaţiei naţionale arădene pentru cultura
poporului român (1863), mişcare cu caracter cultural naţional puternic
sprijinită de clerul ortodox. În funcţia de preşedinţi au fost aleşi de-a lungul
anilor episcopii ortodocşi ai Aradului: Procopie Ivaşcovici, Miron Romanul,
Ioan Meţianu, Iosif Goldiş, Ioan Papp. În funcţia de vicepreşedinţi a fost
investit, între alţii, Vasile Mangra, iar în cea de directori principali Iosif
Goldiş, Iosif Ierotei Beleş. Atanasie Şandor, Ioan Arcoşi, Dimitrie Bonciu,
George Vuia, Roman Ciorogariu, s-au numărat, alături de alţi fruntaşi arădeni,
între directorii secunzi. Apreciabilă este prezenţa preoţilor în rândul membrilor
asociaţiei. Numărul clerului din rândul membrilor asociaţiei a evoluat de la 41
în 1894 la 329 în anul 1896, aproximativ 64 % din numărul total al membrilor
din acea vreme674.
Încheierea pactului dualist a stârnit o serie de proteste ale românilor.
Mişcarea românilor din spaţiul monarhiei austro-ungare a avut un firesc
caracter naţional, românii fiind dintotdeauna populaţia majoritară, dar, aproape
complet lipsită de drepturi, aşa după cum reiese din izvoarele arhivistice şi
istoriografice.
Deoarece, pentru rezolvarea problemei naţionalităţilor din impreiu se
oferea falsa soluţie a maghiarizării, românii translvăneni vor milita pentru
674
Ioan Bolovan, Asociaţia naţională Arădeană pentru cultura poporului român 1863-
1918. Contribuţii monografice (Ediţia a II-a revăzută şi adăugităp), Cluj-Napoca, 2011, pp. 54-55,
94-95.
păstrarea fiinţei naţionale şi apărarea autonomiei Transilvaniei, după

compromisul din 1867, mişcare care a cunoscut un moment de vârf în ultimul
deceniu al secolului al XIX-lea, când are loc mişcarea memorandistă (1892-
1894)675. Era cea mai importantă manifestare social-politică din istoria
românilor de dincoace de Carpaţi în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Documentele dezvăluie activitatea şi atitudinea unor profesori de la Institutul
pedagogic-teologic, preoţi şi învăţători, absolvenţi ai acestei ilustre şcoli
arădene, atât în timpul procesului de la Cluj, cât şi înainte şi după aceea,
desfăşurând o prolifică activitate de sprijinire a memorandiştilor.
Ajungând la convingerea că orice încercare de conlucrare cu guvernul şi
parlamentul de la Budapesta, pe baza egalităţii naţionale, devenise imposibilă,
românii au decis ca această constatare, redactată sub forma unui amplu protest,
să fie adusă la cunoştinţa lui Francisc Iosif I, dar nu în calitate de rege al
Ungariei – ceea ce echivala cu o recunoaştere a dualismului – ci în aceea de
împărat al Austriei şi mare principe al Transilvaniei676. Textul protestului –
respectiv al Memorandului – a fost definitivat în timpul şedinţei Comitetului
Central al Partidului Naţional Român, desfăşurată la Sibiu în 25-26 martie
1892, unde s-a decis ca actul să fie prezentat la Viena în cursul lunii mai 1892,
iar „deputăţia” să fie compusă „din toţi românii care vor să participe”677.
Delegaţia impunătoare, era alcătuită din aproximativ 300 de persoane
reprezentând toate păturile societăţii româneşti intracarpatice. În 19 aprilie
1892, biroul Comitetului Central al Partidului Naţional Român a adresat
fruntaşilor partidului o circulară cu privire la alcătuirea delegaţiei
reprezentative ce urma să ducă Memorandul la Viena.
Printre cei care au primit circulara se aflau o serie de clerici, profesori de
la Institutul pedagogic-teologic de la Arad, absolvenţi, preoţi de mir,
învăţători. Amintim pe profesorul Vasile Mangra, preoţii Constantin Popovici
din Comlăuş, Cornel Lazăr din Almaş, Traian Iuliu Magier din Brazii şi
Nicolae Vuculescu din Şoimoş. În circulară se cerea „a face prin oameni de
încredere propagandă prin comunele ţinutului cu scopul de a câştiga pentru
675
Cornelia Bodea, Iosif Kovacs, Românii din monarhia habsburgilor şi compromisul din
1867, în vol. „Românii din Transilvania împotriva dualismului austro-ungar”, Cluj-Napoca, 1978, p.
30 şi urm.; Nicolae Cordoş, Memorandul din 1892 şi semnificaţia lui publică, în vol. citat, pp. 223 şi
urm.
676
N. Cordoş, op. cit., pp. 224-225.
677
Şerban Polverejan, Din istoricul Memorandului. Şedinţa Comitetului Naţional Român
din 25-26 martie 1892, în “A. M. N.”, VI, 1969, pp. 343-344.
participare cât mai mulţi, dar la tot cazul măcar vreo 2-3 ţărani din acel ţinut,
respective din întreg comitatul Dumneavoastră”678.
Din delegaţie au făcut parte şi un număr de 40 de români din părţile
arădene. Dintre preoţi amintim pe Dimitrie Ciontea din Dumbrăviţa, Filip
Leuca din Pâncota, Mihai Moldovan din Agrişul Mare, Traian Iuliu Magier
din Zeldiş (Iacobini), Petru Mladin din Curtici, protopopul George Popovici al
Şiriei, Ioan Micloşi din Covăsânţ şi Constantin Popovici din Comlăuş679.
În timp ce delegaţia se afla la Viena, unii preoţi provoacvă o serie de
„agitaţii ale maselor” în favoarea mişcării memorandiste. Menţionăm cazul de
„agitaţie” înregistrat la Bârsa unde preotul Avesalon Ţiucra680 a convocat pentru
26 mai 1892 o adunare, ţinută la în biserica parohială unde a „zugrăvit în cuvinte
agitatoare asuprirea cruntă a poporului român”681. A făcut apel la enoriaşii săi să
sprijine mişcarea petiţionară a românilor, după care a strâns prin colectă suma de
12,50 fl., iar cu încă alţi 50 fl. luaţi din casa bisericii, în 27 mai, a plecat la Arad
şi de aici la Viena pentru predarea Memorandului. Pentru acţiunile preotului
Avesalon Ţiucra, prim-pretorul comitatului Arad îi deschide un proces
disciplinar682. Asemenea acţiuni au avut loc şi în alte localităţi ale comitatului
Arad, ele fiind opera preoţilor şi învăţătorilor locali. Ele nu au trecut neobservate
de autorităţile locale. Adresându-se episcopului Ioan Meţianu al Aradului,
vicecomitele arădean scria în 10 iulie 1892: „Mi-a venit la cunoştinţă că preoţii
şi învăţătorii şi în alte locuri invită populaţia la şcoală, sub pretextul unei adunări
bisericeşti sau şcolare şi acolo ţin prelegeri din Tribuna sau alte ziare în aceste
adunări, cu caracter politic, de fapt pregătesc populaţia în vederea mişcărilor
naţionale extremiste”. Vicecomitele solicita episcopului să interzică preoţilor şi
învăţătorilor să mai ţină în şcoli astfel de adunări cu caracter politic683.
În 21 iunie 1892, mai mulţi fruntaşi arădeni au trimis o scrisoare de
solidarizare cu preşedintele Partidului Naţional Român, printre semnatari
678
Serban Polverejan, Nicolae Cordoş, Mişcarea memorandistă în documente (1885-
1897), Cluj, 1973, pp. 193-194; Eugen Gluck, Nicolae Roşuţ, Aradului şi mişcarea
memorandistă, vol. II, Arad, 1976, doc. 69, pp. 92-94.
679
“Tribuna”, anul IX, 1892, nr. 118, pp. 2-3.
680
În 1884-1885 a absolvit secţia pedagogică, iar în 1887-1888 secţia teologică a
Institutului pedagogic-teologic din Arad. Cf. T. Botiş, op. cit., pp. 474, 712.
681
E. Gluck, N. Roşuţ, op. cit., vol. II, doc. 77, pp. 102-103.
682
Iancu Ţiucra, Gheorghe Ţârcuş, Preotul memorandist Avesalon Ţiucra (1867-1923), în
“A. B.”, Serie nouă, anul III (XLIII), octombrie-decembrie 1992, p. 122.
683
Ioan Mircea Bogdan, Clerul arădean în lupta naţională românească de la sfârşitul
secolului XIX, în “M. B.”, anul XXXVI, 1986, nr. 5, p. 81.
numărându-se profesorii Roman Ciorogariu şi Vasile Mangra, preoţii parohi

Traian Iuliu Magier, Ilie Dogariu, Gavriil Bodea, Iancu Ştefănuţ, Gavril
Lazăr684.
Preotul Gheorghe Petrovici din Pil s-a solidarizat cu memorandiştii
judecaţi la Cluj, organizând colecte pentru românii arădeni care trebuiau să se
deplaseze cu trenul de la Arad spre Cluj, care „a adus mai mult de 200 ţărani
fruntaşi, preoţi, învăţători şi alţi inteligenţi fruntaşi”685. Alţi preoţi, între care
Ioan Trăilescu, Dimitrie Popovici, Constantin Popovici, Vasile Olaru,
Augustin Beleş, s-au numărat printre semnatarii unei scrisori de mulţumire
trimisă deputatului italian R. Fildani, deoarece a susţinut în parlamentul italian
cauza românilor din Ungaria dualistă686.
Vasile Mangra, împreună cu protopopul George Popovici al Şiriei au
fost aleşi între membrii Comitetului provizoriu al Partidului Naţional Român
care avea mandat de a convoca conferinţa partidului şi să decidă asupra
activităţii ulterioare a partidului687. Cuvântul de deschidere, din partea
românilor l-a avut profesorul Vasile Mangra. Alături de ei au mai luat parte şi
Roman Ciorogariu, protopopul Moise Bocşan şi un număr de preoţi din mediul
rural688.
Începând cu primul deceniu al secolului al XX-lea, oraşul Arad a fost
centrul mişcării naţionale a românilor din Ardeal, locul unde dincoace de
munţi s-a dus lupta pentru realizarea unităţii politice a poporului român, în
paralel cu propaganda puternică din vechea Românie. Profesorii teologi şi
preoţii, absolvenţi ai Institutului Teologic de la Arad, au contribuit prin
activitatea lor desfăşurată în jurul ziarului „Românul”, contribuind la realizarea
unităţii naţionale a românilor.
La începutul secolului al XX-lea, unii dintre ei au luat atitudine prin
mişcări de protest împotriva legilor prin care se căuta introducerea limbii
maghiare în şcolile româneşti. Amintim luările de poziţie ale profesorilor
Roman Ciorogariu şi Sever Secula, a episcopului Ioan Papp, a referentului
consistorial dr. George Popa. În multe parohii s-au desfăşurat acţiuni de protest
susţinute de preoţi şi învăţători prin care se cerea înlăturarea legilor care
684
E. Gluck, N. Roşuţ, op. cit., vol. IV, Arad, 1978, doc. 72, pp. 103-107.
685
“Tribuna”, anul XI, 1894, nr. 84, p. 1; nr. 87, p. 3.
686
“Dreptatea”, anul I, 1894, nr. 31, p. 3.
687
“Dreptatea”, anul I, 1894, nr. 34, p. 2.
688
A. B. M. Sibiu, Fond Vasile Mangra, dosar 83, la Ioan Mircea Bogdan, Clerul
arădean în lupta naţională românească de la sfârşitul secolului XIX, în “M. B.”, anul XXXVI,
1986, nr. 5, pp. 81-86.
afectau folosirea limbii române în şcoli. Amintim puternica mişcare de protest

ce s-a desfăşurat la Lipova din iniţiativa preotului Ioan Cimponeriu. La Buteni,
la propunerea preotului Iuliu Bodea, avocatul Aurel Grozda a citit o
emoţionantă moţiune de protest, în care arăta că românii nu pot primi altă
limbă, altă naţionalitate decât cea română pe care sunt hotărâţi să le apere chiar
cu preţul vieţii. O ripostă viguroasă împotriva acestui proiect au dat românii
din Şimand în frunte cu preotul Augustin Beleş, cerând Dietei să apere până la
sfârşit drepturile şcolii şi limbii române. Asemenea acţiuni de protest au avut
loc şi la Arad, Iosăşel, Ineu, Pecica, Radna, Şiria, toate din iniţiativa preoţilor
şi învăţătorilor locali689.
Ziarul „Tribuna” publica materiale importante care au stimulat
iniţiativele locale. În paginile ziarului este publicată poezia În ceasul greu,
semnată de Alexandru Munteanu a lui Vasile, protopop al Peşteşului, cu un
profund caracter politic, reflectând realităţile zilei. A avut un larg ecou în
rândul cititorilor. Astfel, majoritatea conitetelor parohiale din Bihor au ţinut
adunări de protest contra proiectului de lege contestat. Amintim adunările de
protest din Oradea (7 martie), Săcădat (24 martie), Feneriş (27 martie 1907),
Drăgoteni (28 martie), Pocola (29 martie), Beiuş (6 aprilie), Forău (7 aprilie),
Luncşoara (7 aprilie), Sânmartinul de Beiuş (9 aprilie), Oşorhei (14 aprilie).
Asemenea adunări de protest au avut loc şi în alte parohii, toate fiind
convocate din iniţiativa preoţilor690.
Nu putem trece cu vederea nici faptele petrecute cu puţin timp înaintea
declanşării primului război mondial, când, unii profesori de la Institutul
pedagogic-teologic, mulţi preoţi şi învăţători, au fost persecutaţi şi condamnaţi
la amenzi în bani sau închisoare pentru atitudinea lor românească, dând
dovadă că sunt „nepatrioţi”. În 1910 şi 1911, absolventul de teologie Vasile
Groza din Dorgoş, protopopiatul Lipova, este dat în judecată pentru „agitaţie”
împotriva statului ungar. A avut parte de două procese, unul la Timişoara, fiind
amendat cu 500 coroane, cel de-al doilea la Arad la-a condamnat la trei zile de
închisoare şi o amendă de 100 coroane. În 1913, fiind preot în Arăneag,
protopopiatul Ineu, este învinuit că a dat un concert cu corul parohiei având în
program şi câteva cântece “nepatriotice” ca: Deşteptă-te române, Pe-al nostru
689
Amănunte la: Lucia Rotaru, Lupta pentru limba română în părţile Aradului la
începutul secolului al XX-lea, în “M. B.”, anul XXX, 1980, nr. 10-12, pp. 674-682.
690
Viorel Faur, Mărturii documentare despre acţiunile de protest ale instituţiilor
ecleziastice bihorene împotriva legilor şcolare ale lui Apponyi (1907), în “M. B.”, anul XXXI,
1981, nr. 4-6, pp. 374-389.
steag, Trei culori, precum şi piesa de teatru, O şedinţă comunală, scrisă de

protopopul Traian Iuliu Magier din Buteni. În urma acestor manifestaţii,
Tribunalul din Arad i-a aplicat o amendă de 1 000 coroane, reduse de Curtea
de Apel la 500 coroane, totodată, „beneficiind” de nenumărate percheziţii
pentru depistarea unor cărţi româneşti considerate prohibite691.
În cursul primului război mondial, mai ales după 14/27 august 1916
când România a declarat război Austro-Ungariei, numeroşi preoţi şi învăţători,
absolvenţi ai Institutului pedagogic-teologic din Arad, au avut de suferit din
partea autorităţilor ungare. Între cei peste treu sute de preoţi aruncaţi în
închisori (Seghedin, Debreţin) sau deportaţi în judeţul Şopron, au fost şi din
cuprinsul Episcopiei Aradului, absolvenţi a şcolii clericale arădene. Îi amintim
pe preoţii: Ioan Popovici din Voivodeni, închis la Seghedin, apoi deportat la
Şopron (13 septembrie 1916-13 septembrie 1917); Teodor Ioaneş din Chesinţ,
deportat în Lok – Şopron (6 septembrie 1916-14 aprilie 1917); Laurenţiu Iuga
din Măgulicea, închis în vara anului 1916 la Arad două luni, apoi deportat în
Şopron, împreună cu soţia (27 noiembrie 1916-17 noiembrie 1917); Ioan
Macovei din Dumbrăviţa, deportat în Ruszt – Şopron (13 septembrie 1916-15
noiembrie 1916); Ion Măniţiu din Seleuş, deportat în Kabold – Şopron,
împreună cu soşţia Maria (11 septembrie 1916-2 mai 1917); Iosif Ognean din
Săvârşin, deportat în Ruszt – Şopron (5 septembrie 1916-30 octombrie 1917);
Romul Văţian din Ghioroc, deportat în Fertömeggyes – Şopron (9 septembrie
1916-9 martie 1917)692. Protopopul dr. Gheorghe Dragomir, fost profesor la
Institutele pedagogic-teologic din Arad, mai apoi la Caransebeş, a murit în
spitalul din Sopron în ianuarie 1918, se pare otrăvit, după aproape un an şi
jumătate de deportare în Negymárton693.
Alături de unii profesori ai şcolilor centrale arădene, mulţi dintre
absolvenţi au fost activi în politica naţională a vremii, în calitate de militanţi
pentru drepturi naţionale. Ei au avut un rol însemnat în formarea şi pregătirea
consiliilor naţionale locale, conduse de Consiliul Naţional Român Central din
Arad, care la începutul lunii noiembrie 1918 a devenit un veritabil guvern
românesc al Transilvaniei. Din încredinţarea Consiliului Naţional Român
Central, în numeroase localităţi, preoţii au convocat şi condus adunările
691
Mircea Păcurariu, Politica statului ungar faţă de Biserica românească din
Transilvania în perioada dualismului (1867-1918), Sibiu, 1986, p. 89.
692
Pentru amănunte vezi: P. Vesa, Episcopia Aradului. Istorie. Cultură. Merntalităţi, pp.
326-327.
693
M. Păcurariu, op. cit., pp. 190-191.
elective. Amintim doar pe cei din Mândruloc (Iancu Ştefănuţ), Drauţ (Mihai
Pop), Socodor (Petru Marşieu), Mâsca (Valeriu Popovici), Prunişor (Sabin
Micluţia), Agriş (George Papuc), Bătuţa (Dimitrie Maci), Iacobini (Vasile
Bulz). În alte localităţi consiliile au ales ca preşedinte pe preotul local, aşa cum
a fost cazul de la Păuliş (Cornel Popescu), Secaş (Maximilian Miclean), Seleuş
(Ioan manuţiu), Prunişor (Sabin Micluţia), Apateu (Atanasie Căpitan), Dieci
(George Lupşa), Şiclău (Cornel Monţia), Buhani (Ioan Giurgiu), Pleşcuţa
(Petru Mihuţa), Zimbru (Valer Cristea), Pădureni (George Ardelean)694.
La Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918,
între cei 100 000 de participanţi, se aflau numeroşi protopopi, preoţi de mir695
şi învăţători696 care studiaseră la Institutul Teologic sau la Preparandia din
Arad.
Majoritatea acestor profesori au desfăşurat şi o intensă activitate
ştiinţifică, alţii au fost integraţi în cadrul mişcării naţionale, unii contribuind la
pregătirea măreţului act de la 1 Decembrie 1918, înfăptuirea Marii Uniri.
Pregătirea Marii Adunări naţionale a solicitat concentrarea tuturor energiilor
româneşti pentru unirea lor într-un singur suflet de acţiune. Preoţii şi
învăţătorii, mulţi absolvenţi ai Institutului pedagogic-teologic din Arad, au fost
adevăraţi luminători ai satelor mai ales în toamna anului 1918. Grupul de
profesori ai Institutului care a sprijinit pe Vasile Goldiş în acţiunea sa de
luminare a conştiinţelor româneşti a depus în acest scop o stăruitoare activitate
prin paginile ziarului „Românul”.
Directorul Institutului, dr. Teodor Botiş, cerea credincioşilor să se
organizeze pentru a asigura trecerea de la lumea veche la cea nouă697. Dorinţa
românilor era ca îndeplinirea misiunii lor istorice să fie într-o atmosferă de
solidaritate şi de respect al valorilor umane. Profesorul dr. Iacob Lazăr,
cunoscut prin studiile şi prin activitatea sa publică, insistă că toţi factorii vieţii
româneşti trebuie să participe la activitatea amplă de pregătire a Marii Adunări
Naţionale. Biserica naţională a avut „frumoasa chemare de a păstra curat
694
Eugen Greuceanu, Contribuţii privind participarea clerului arădean în pregătirea
măreţului act de la Alba Iulia, în “M. B.”, anul XXXVIII, 1988, nr. 6, pp. 44-45.
695
Romul Ganea (Semlac), Iancu Ştefănuţ (Mândruloc), Cornel Popescu (Şimand), Sava
Traian Seculin (Sânicolaul Mic), Aurel Sebeşan (Felnac), Iustin Monţia (Şicula), Mihail Cosma
(Răpsig), Laurenţiu Barzu (Bacăul de Mijloc).
696
Traian Givulescu (Radna), Damian Sebeşan (Secusigiu), Patriciu Covaci (Sebiş),
Eugen Spinanţiu (Căprioara), Gheorghe Petrovici (Nădlac), Uroş Totorean (Nădlac), Iosif
Moldovan (Arad), Nicolae Cristea (Mândruloc), Iuliu Onu (Lipova).
697
T. Botiş, Fapte !, în “Românul”, anul VII, nr. 3, 1918.
sufletul românesc”698. Un absolvent şi fost profesor al Institutului, chiar dacă

numai pentru un an şcolar, preotul dr. Gheorghe Ciuhandu este autorul
Rugăciunii Românului inclusă în circulara nr. 147/1918 difuzată clerului şi
poporului român699.
Majoritatea participanţilor din părţile Aradului la Alba Iulia la 1
Decembrie 1918, ca reprezentanţi ai clerului, au fost absolvenţi sau profesori
ai Institutului Teologic sau Institutul pedagogic-teologic. Amintim în primul
rând pe episcopul Ioan Papp, pe profesorii Roman Ciorogariu, dr. Teodor
Botiş, dr. Gheorghe Ciuhandu, Sabin Evuţian, dr. Lazăr Iacob, Romul Nestor,
Victor Stanciu, protopopii Traian Văţian, al Aradului, Dimitrie Barbu
(Chişineu-Criş), Mihai Leucuţia (Şiria), Ioan Georgia (Ineu), Florian Roxin
(Buteni), Cornel Lazăr (Hălmagiu), Procopie Givulescu (Radna), Fabriţiu
Manuilă (Lipova), dr. Patrichie Ţiucra (Vinga), Petru Şerb (Beliu), toţi
absolvenţi a şcolii clericale din Arad.
Nici după actul istoric de la 1 decembrie 1918, suferinţele unor clerici nu
s-au încheiat. Era de aşteptat ca nemulţumirile cercurilor conducătoare ungare,
care căutau cu orice preţ să împiedice punerea în practică a celor hotărâte la
Alba Iulia. În cursurilor lunilor noiembrie şi decembrie 1918, ca şi în primele
luni ale anului 1919, gărzi naţionale ungare, în retragere spre pusta Ungariei,
au săvârşit nenumărate acte de cruzime şi teroare împotriva românilor, mai
ales în părţile vestice şi nord-vestice. Au căzut jertfă mulţi preoţi, învăţători şi
simpli enoriaşi români ortodocşi700. În parohia Şimand din protopopiatul Arad,
au fost ucişi preoţii Cornel Popescu (33 ani)701 şi Cornel Leucuţa (30 ani)702,
arestaţi la 9 aprilie 1919, în Săptămâna Patimilor, de comandantul bandelor
maghiare din Socodor. Au fost bătuţi, maltrataţi, apoi ucişi, legaţi unul de altul
cu sârmă, li s-au pus o piatră pe trupurile lor, după care au fost aruncaţi în
Canalul morii. Au fost găsiţi abia în ziua de Paşti şi îngropaţi la Socodor. După
venirea armatei române, au fost exhumaţi şi îngropaţi, cu onoruri militare, în
ziua de 9/22 mai 1919, lângă altarul bisericii din Şimand la care au slujit. La
698
Lazăr Iacob, Preoţi cu crucea’n frunte, în “Românul”, anul VII, nr. 4, 1918.
699
Amănunte la P. Vesa, Protopop dr. Gheorghe Ciuhandu (1875-1947), Arad, 2011, pp.
69-72.
700
701
Cornel Popescu era originar din Nădab (judeţul Arad) şi a absolvit cururile Institutului
pedagogic-teologic din Arad la sfârşitul anului şcolar 1906-1907.
702
Cornel Leucuţia era originar din Şimand, născut într-o familie preoţească, nu
cunoaştem unde a absolvit cursurile clericale, în lista absolvenţilor publicată de Teodor Botiş nu
este menţionat.
slujba de reînhumare au participat „vreo 2 000-3 000” de oameni, iar prohodul

a fost săvârşit de 30 preoţi şi un diacon703. Mai mulţi preoţi au fost bătuţi şi
condamnaţi la moarte. Meneţionăm cazurile preoţilor Dimitrie Popa din
Comlăuş, condamnat la moarte, dar salvat de credincioşi, Gheorghe Turicu şi
Iustin Iancu din Grăniceri, Petru Marşieu din Socodor, Cornel Ursuţ din
Şepreuş, Aurel Adamovici din Covăsânţ704.
Suferinţele au luat sfârşit după aprilie 1919, odată cu instaurarea
administraţiei româneşti, încheindu-se o perioadă din istoria naţională şi
bisericească a românilor.
703
Raportor, Martirii neamului din Şimand, în “Bis. şi Şc.”, an XLIII, nr. 16-23, 9/22
iunie 1919, pp. 2-3; C[aius] Turicu, Preoţii-martiri din Şimand, în „Bis. şi Şc.”, an LXIII, nr. 17,
16 aprilie 1939, p. 134; M. Păcurariu, op. cit., p. 207.
704
Capitolul X
Profesori, preoţi şi studenţi în

închisorile comuniste705
După 23 august 1944, odată cu instaurarea comunismului în ţara noastră,

mii de intelectuali, preoţi şi mireni, au fost arestaţi şi aruncaţi în închisori de
către noul regim care dorea o „înnoire” totală a ţării, a vieţii şi a mentalităţii
românilor. Această „înnoire” se dorea a fi făcută şi în Biserică, iar credincioşii
să-şi schimbe în totalitate mentalitatea şi să se impună orbeşte unor legi şi
dispoziţii absurde şi anormale, prin care să fie deposedat de ceea ce îi
aparţinea, de avutul său, de însăşi spiritualitatea şi credinţa strămoşilor noştrii.
Una din componentele principale ale politicii represive comuniste
împotriva Bisericii Ortodoxe Române a fost prigonirea clerului, încă din anul
1945. Aceasta se înscrie în rândul celorlalte acţiuni bine concertate împotriva
vieţii bisericeşti a românilor: ingerinţa statului sovietic în activitatea Bisericilor,
cenzura, epurările masive din Biserică, eliminarea religiei din şcoli, scoaterea
din scaun a mai multor ierarhi ortodocşi, romano-catolici şi greco-catolici,
arestarea unui număr mare de preoţi, restrângerea numărului monahilor în urma
Decretului 410/28 octombrie 1959. Până la promulgarea decretului amintit,
mănăstirile au fost puse sub o strictă supraveghere informativă. Securitatea a
întocmit tabele cu toţi vieţuitorii acestora, consemnându-se amănunţit atitudinea
fiecăruia faţă de regimul de „democraţie populară”706.
În anul 1948, odată cu apariţia Securităţii, arestările din rândurile
clerului au cunoscut o creştere sensibilă. La 12 decembrie 1948, patriarhul
705
Datele cuprinse în acest capitol sunt fragmente din cartea noastră intiutală: Clerici
ortodocşi din Arhiepiscopia Aradului deţinuţi politici (1945-1989), pe care o avem pregătită
pentru tipar.
706
George Enache, Adrian Nicolae Petcu, Monahismul ortodox şi puterea comunistă în
România anilor ’50, Galaţi, 2009, pp. 22-56.
Justinian solicita tuturor eparhiilor ortodoxe tabele cu clericii deţinuţi, care să

fie înaintate Ministerului Cultelor, cu rugămintea de a se dispune cercetări
privind justeţea măsurilor de arestare. Într-un referat din 17 ianuarie 1949,
Securitatea îşi exprima nemulţumirea faţă de iniţiativa patriarhului. Încurajaţi
de acţiunea acestuia, slujitorii altarelor apelau cu mai multă speranţă la
bunăvoinţa patriarhului707.
Anul 1948 a însemnat nu doar pentru Eparhia Aradului, ci pentru
întreaga ţară, un moment de cotitură în care s-au trasat noi cadre ale tuturor
domeniilor de activitate. Preotul a fost înlăturat din şcoală iar studiul religiei a
fost exclus din pragrama de învăţământ. Persecuţiile au vizat atât clerul
bisericesc, cât şi învăţământul teologic, ce se dorea scos în afara legii. Au fost
închise Seminarii teologice (singurele păstrate au fost cele de la Bucureşti,
Buzău, Craiova, mănăstirea Neamţ, Cluj-Napoca şi Caransebeş), Facultăţi şi
Academii de Teologie (au mai rămas doar Institutele Teologice de la Bucureşti
şi Sibiu, pentru o scurtă perioadă şi cea de la Cluj). Toate acestea aveau ca
scop formarea unui cler cu o educaţie precară şi cât mai uşor controlabilă de
către autorităţile politice.
Cei care s-au opus sovietizării şi noii ordini sociale din România, au fost
arestaţi, judecaţi şi aruncaţi în închisori pentru mulţi ani. Au fost arestaţi
profesori de teologie, preoţi, studenţi teologi. Ei a avut de suferit, alături de alţi
români, din cauza regmului comunist din România, instaurat după cel de-al
doilea război mondial. Între cei care au avut de suferit se numără şi profesori
de teologice care au funcţionat la Academia Teologică din Arad, preoţi
absolvenţi ai şcolii clericale arădene sau tineri aflaţi pe încă băncile şcolii.
X. 1. PROFESORI
AGEU IOAN (1917-2010)708. Încă din din perioada studenţiei (1938-

1941), a fost simpatizant legionar, dar nu a participat la rebeliune, nefiind
condamnat sau internat în lagăr pentru acest lucru. Mai târziu însă, a fost
acuzat de răspândire de manifeste cu caracter legionar şi participare la o
asociaţie interzisă şi arestat pe data de 14 octombrie 1938. La interogatoriu nu
recunoaşte că ar fi răspândit manifeste legionare iar declaraţiile de la poliţie au
fost date în urma unor bătăi. În cele din urmă este achitat din lipsă de probe. În
707
Analiza Dictaturii Comuniste din România. Raport final, Bucureşti, 2007, pp. 273-274.
708
Ne folosim de datele cuprinse în lucrarea: P. Vesa, Clerici cărturari arădeni, pp. 479-
482.
1949 a fost arestat pentru „uneltire contra ordinii sociale”. şi condamnat de

Tribunalul Militar Bucureşti la un an şi 6 luni de închisoare corecţională, 2 000
lei cheltuieli de judecată cu computarea de la 6 ianuarie 1949 la 28 octombrie
1949. A fost întemniţat la Aiud până la 3 iulie 1950 când este eliberat. Întors
acasă, nu va avea prea mult timp de linişte deoarece pe 18 iulie 1951 este
încadrat în coloniile de muncă, conform deciziei Ministerul Afacerilor Interne
Nr. 318 din 1950, timp de 24 de luni. A fost internat în cadrul coloniei de
muncă Peninsula. I-a fost majorat pedeapsa cu 24 de luni, conform Deciziei nr.
541/1953 şi conform Ordinului Formaţiunii 0951/C Bucureşti nr.
0219978/1953 din 3 septembrie 1954. Conform aprecierilor conducătorilor
formaţiunii, preotul Ioan Ageu „a dat rezultate bune în munca de şantier. Şi-a
îndeplinit conştiincios norma, manifestări ostile regimului nostru nu a avut şi
nu a produs greutăţi unităţii noastre”. Luându-se decizia desfiinţării coloniilor
de muncă, preotul Ioan Ageu este verificat şi eliberat pe data de 31 mai 1954,
conform Ordinului 0175436 din 1954. În 1958 este din nou arestat, judecat şi
condamnat la 20 de ani muncă silnică. A fost închis la Jilava, Arad, Aiud,
Timişoara, Capul Midia. A stat în închisoare până în anul 1964, când în urma
unui decret general de graţiere a fost eliberat.
După eliberarea din închisorile comuniste nu a mai funcţionat nici ca
preot nici ca profesor, ci ca muncitor necalificat în construcţii. După numai
câţiva ani se mută la Bucureşti unde lucrează pe diferite şantiere până la 1
decembrie 1980 când s-a pensionat. Reîntors în părţile arădene, se stabileşte în
localitatea natală Buhani. În luna mai 2010, a trecut la cele veşnice fiind
înmormântat în cimitirul din parohia Buhani.
FELEA ILARION VIRGIL (1903-1961)709. După anul 1944 a intrat în
vizorul autorităţilor represive ale noii puteri totalitare instalate la conducerea
ţării, al poliţiei politice comuniste. A fost arestat şi internat în lagărul de la
Caracal. După eliberarea din lagăr, ignorând contextul nefavorabil în care
ajunsese ţara şi Biserica îşi făcea datoria de slujitor al lui Dumnezeu, în mod
exemplar cu curaj, competenţă şi demnitate. Prin predici, conferinţe şi lecţiile
de la catedră, expunea învăţătura şi misiunea Bisericii Ortodoxe demascând
păcatele sistemului comunist. Predicile rostite în catedrală atrăgeau tot mai
mulţi credincioşi nemulţumiţi de noul regim opresiv instaurat la putere. Toate
acestea i-au atras ura regimului comunist şi a uneltelor sale. A mai fost arestat
de două ori pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”. Era acuzat şi că în
perioada anilor 1940-1941 a scris un număr de şapte articole în revista
709
Ne folosim de datele cuprinse în lucrarea: P. Vesa, op. cit., pp. 429-439.
„Biserica şi Şcoala”, cu conţinut fascist prin care încerca să aducă anumite

argumente că războiul împotriva URSS ar fi un război just iar „inculpatul a
comis această faptă în mod conştient, ştiind că prin activitatea sa publicistică
contribuie la instaurarea regimului fascist din ţara noastră şi la reprimarea
organizaţiilor muncitoreşti progresiste”710. Era acuzat că face parte din
Mişcarea legionară, devenind chiar şeful cuibului „Ioan Gură de Aur”, din
care au făcut parte mai mulţi preoţi din Arad (Tudor Demian, Cornel Caceu).
Activitatea sa legionară constând din participarea la întruniri, în cadrul cărora
se purtau discuţii despre rolul preoţilor în Mişcarea legionară şi se studiau
materiale legionare. Nu a participat însă la rebeliune, după aceasta încetând
orice activitate legată de legiune711.
În 6 ianuarie 1949, în urma unei percheziţii domiciliare, a fost arestat şi
dus la sediul Securităţii din Arad. A fost condamnat, de Tribunalul Militar
Timişoara, la un an închisoare corecţională, pentru „omisiune de denunţ”,
întemniţat 9 luni în Arad, o lună în Timişoara şi două luni la Aiud. În ziua de 7
ianuarie 1950 a fost eliberat din închisoare şi scos din învăţământul teologic şi
din bugetul Statului „pentru atitudine antidemocratică”. A funcţionat ca
bibliotecar al Episcopiei arădene, apoi, la 1 iulie 1952 a fost repus în drepturi
la biserica parohiei Arad-Centru. Aici, prin predicile şi cuvântările rostite care
nu erau pe linia trasată de regim comunist, i-au atras din nou intrarea în
conflict cu autorităţile comuniste.
La 3-4 septembrie 1958 a avut parte de o altă percheziţie la domiciliul
său din Arad, iar în 25 septembrie 1958 a fost arestat şi dus la Ministerul de
Interne (Uranus) din Bucureşti unde a fost anchetat. Mai târziu, a fost
transferat la Cluj unde a fost judecat. La 14 martie 1959, preotul Ilarion V.
Felea a fost condamnat de către Tribunalul Militar al Regiunii III Militare
Cluj, la 20 de ani muncă silnică şi 8 ani degradare civică, pentru „activitate
intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”. Detenţia a făcut-o
la Gherla, de unde, în 20 februarie 1960, a fost transferat la Aiud. La Aiud, în
18 septembrie 1961, la vârsta de numai 58 de ani, preotul Ilarion V. Felea trece
la cele veşnice, cauza oficială a decesului, menţionată în certificatul de moarte
fiind: „diagnostic valvulus-jijino-ileal favorizat de stenoză sigmoido-rectală de
natură neoplazică - insuficienţă cardio-respiratorie”. A fost îngropat în
cimitirul deţinuţilor din Aiud.
710
G. Enache, op. cit., p. 366.
711
TUDOR DEMIAN (1912-2001)712. Între 1945 şi 1947 a îndeplinit şi

funcţia de redactor al revistei „Biserica şi Şcoala”, apreciată mult de episcop şi
preoţi. În această perioadă a publicat mai multe articole, studii şi editoariale în
revista pe care a condus-o. Multe dintre ele au devenit capete de acuzare a sa
pentru instanţele comuniste. Calvarul a început în noaptea de Bobotează a anului
1949, când, patru ofiţeri de Securitate au pătruns în locuinţă ameninţându-l cu
pistolul. Arestat în 1949 pentru „uneltire împotriva orânduirii sociale” făcându-
se vinovat pentru delictul de omisiunea denunţării, a fost condamnat şi închis
între 6 ianuarie 1949 şi 28 octombrie 1949. Era acuzat şi pentru că în prioada
anilor 1940-1942, în calitate de redactor al buletinului eparhial „Biserica şi
Şcoala”, a publicat mai multe articole cu „conţinut fascist”, scrise de alţi autori,
iar el a scris un număr de cinci articole prin care aducea argumente că războiul
împotriva URSS ar fi un război just, denaturând totodată şi realitatea din URSS,
contribuind prin aceasta în mod abuziv la „instaurarea dictaturii fasciste în
rândul cititorilor”. Revenit acasă, Episcopia Aradului l-a recomandat pentru
parohia Arad-Centru, în ciuda obligaţiei Deciziei nr. 5 689 din 1950, prin care îi
era suspendat salarul de la bugetul de stat pentru atitudinea sa
„antidemocratică”. În 25 septembrie 1958 a fost din nou arestat şi condamnat la
20 de ani muncă silnică şi 8 ani degradare civică, prin sentinţa nr. 347/1959 a
Tribunalului Militar Cluj. După un „stagiu” la Gherla şi Jilava, a fost transferat
la Penitenciarul din Aiud, apoi la Ostrov, secţia Salcia. A fost eliberat la 1 august
1964 conform Decretului-lege 411/1964. Reîntorcându-se acasă a cerut
reîncadrarea la parohie. Dar, noul episcop al Aradului Teoctist a consimţit cu
înlăturarea preotului Demian Tudor din Arad şi pedepsirea lui disciplinară şi pe
linie bisericească. Prin sentinţa nr. 19 din 1964, semnată de completul de
judecată al Consistoriului bisericesc, aprobată de episcopul Teoctist la data de 29
septembrie 1964, preotul Demian Tudor a fost pedepsit cu „oprirea totală de la
săvârşirea lucrărilor sfinte pe termen echivalent cu acela al pedepsei penale,
prestată efectiv de inculpat şi pe care o consideră executată deja, în răstimpul
de la condamnarea şi eliberarea sa, prin graţierea de restul pedepsei”.
Probabil, pentru a se disculpa, unii dintre cei vinovaţi pentru pedepsirea
preotului Tudor, motivau că au fost obligaţi la acest act formal-juridic sub
presiunea împuternicitului de la culte, Mihai Ţeperdel din Timişoara. Nu mult
după aceasta, începând cu data de 1 octombrie 1964, a fost numit preot în
Pecica unde a funcţionat până în anul 1974, apoi a fost transferat la parohia
Arad-Micălaca Veche, de unde s-a şi pensionat.
712
X. 2. PREOŢI, ABSOLVENŢI AI ŞCOLII TEOLOGICE ARĂDENE
BODEA IULIU CORNEL (1884-1957)713. Născut într-o familie de preot

din Laz (judeţul Arad), a absolvit cursurile secţiei teologice a Institutului
pedagogic-teologic din Arad (1907), preot la Neagra (1910-1913), Dud (1913-
1922), apoi la Dezna (1922-1957). După instaurarea comuniştilor la putere, a
avut de suferit mai multe arestări714. Era acuzat că se manifesta în public
„arătând incapacitatea Guvernului Groza […] şi care nu ar fi capabil de a
conduce”, la slujbele religioase refuza să pomenească „membrii Guvernului”
conform prescripţiilor primite din partea autorităţilor bisericeşti. Era
caracterizat ca fiind „inteligent, afacerist, îngâmfat, are simpatie în rândurile
credincioşilor, credincios fanatic în religia sa, duce o intensă propagandă
religioasă”. După un an de zile, în 1948, a fost dat în judecată pentru
„atitudine antidemocratică” şi judecat la Tribunalul Militar Timişoara. În cele
din urmă însă, a fost achitat, nefiind găsit nevinovat. Cu toate acestea, în cursul
lunii ianuarie fost reţinut din nou de organele de Securitate din Arad pe motiv
că desfăşoară activitate subversivă legionară şi că duce „propagandă religioasă
prin comună, prin diferite predici ţinute în biserică, îndeamnă credincioşii de a
veni la biserică de a nu uita credinţa şi pe Dumnezeu”. De această dată a fost
reţinut de organele de securitate pe motiv că nepotul său, preotul Ioja Sinesie
din Rănuşa, membru legionar, ar fi făcut afirmaţia că „printre activişti ar
conta” şi pe preotul Cornel Bodea. Mai târziu, s-a dovedit că este nevinovat şi
în 16 mai 1949 s-a făcut propunerea ca preotul C. Bodea să fie pus în libertate,
fapt întâmplat în 8 iulie 1949. După eliberarea din detenţie, „s-au luat măsuri
de supraveghere încadrându-l cu informator”. A murit în Spitalul orăşenesc
din Arad, în ziua de 1 mai 1957, fiind înmormântat în cimitirul „Pomenirea”.
BORZA EMIL (1919-1975). În 26 martie 1940 a fost confirmat ca preot
paroh în Ineu-Traian, unde funcţionează până în anul 1949, când, este numit
protopop la Ineu. În anul 1952 a fost arestat, iar după o scurtă detenţie a fost
eliberat reocupându-şi postul de protopop. Această funcţie a deţinut-o până în
anul 1974 când trece la pensie, stabilindu-se la Bucureşti, unde, în anul 1975 a
trecut la cele veşnice fiind înmormântat într-un cimitir din capitală715.
BURSAŞIU SABIN. Originar din localitatea Şuştiu (judeţul Bihor), în
anul şcolar 1921-1922 a absolvit cursurile Şcolii Normale, după care a urmat
713
714
C. N. S. A. S., Dosar I, 4921, de care ne vom folosi în continuare.
715
“M. B.”, anul XXV, 1975, nr. 10-12, p. 721; M. Săsăujan, op. cit., p. 252.
cursurile Academiei Teologice din Arad (1926-1927)716. După căsătorie, la 29

iulie 1928 a fost hirotonit preot pentru parohia Agrişul Mare, de unde, în 1948
a fost arestat717. În 1952 este eliberat fiind reîncadrat la aceiaşi parohie.
CACEU CORNEL (1911-1981)718. Născut la 20 februarie 1911 în
Săcămaş-Ilia (judeţul Hunedoara), Şcoala primară în satul natal, Liceul
„Decebal” din Deva, apoi Academia Teologică din Arad (1937), preot la
Dumbrava din protopopiatul Hălmagiului (1940-1944), apoi la Capela “Sf.
Mucenic Gheorghe” de la Spitalul din Arad, Arad-Şega II, Şiclău, Conop
(1968-1976) şi Ghioroc (1976-1981). Datorită activităţii în cadrul mişcării
legionare, în 1938 suferă o primă condamnare, pentru participare la o
organizaţie interzisă. În mai 1958 a fost arestat din nou pentru “uneltire
împotriva ordinii sociale”, şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică şi 10 ani
degradare civică. A fost închis la Arad, Aiud, Gherla, Tismana, Jilava şi Balta
Brăilei. A fost eliberat la 1 august 1964 prin Decretul-Lege nr. 411/1964. A
murit în plină activitate, în ziua de 17 decembrie 1981, la vârsta de numai 70
de ani, pe când funcţiona la parohia Ghioroc.
CHIŞ ROMULUS. Născut în Târnava de Criş (judeţul Hunedoara), după
absolvirea în anul şcolar 1923-1924 a cursurilor Institutului Teologic din Arad,
a funcţionat preot în parohia natală (1947-1975). Prin sentinţa nr. 442 din 28
octombrie 1950 a Tribunalului Militar din Sibiu, a fost condamnat la
închisoare şi confiscarea totală a averii. A fost închis la Aiud (1950-1954)719.
CRIŞAN IOAN (1919-1973). S-a născut la 26 iulie 1919 în localitatea
Nădab (judeţul Arad) şi a absolvit cursurile Academiei Teologice din Arad
(1941). A funcţionat ca preot în Mişca, Agrişul Mare şi Pâncota720. A fost
arestat la 8 decembrie 1956, judecat şi condamnat la muncă silnică pe viaţă721.
A trecut prin Aiud şi a acceptat reeducarea, în 1962, făcând parte din comitet,
716
T. Botiş, op. cit., p. 499; M. Săsăsujan, Academia de teologie ortodoxă din Arad în
perioada interbelică, p. 185.
717
M. Săsăujan, Preoţi ortodocşi din Eparhia Aradului deţinuţi şi arestaţi în anii 1948-
1953, în vol. “Facultatea de Teologie Ortodoxă la zece ani de existenţă. Simpozion aniversar”
(Coordonatori: pr. conf. Dr. Ioan Tulcan, Arhid. Lect. Dr. Mihai Săsăujan), Arad, 2001, p. 251.
718
Ne orientăm după: “Bis.şi Şc.”, anul LXIV, nr. 3, 14 ianuarie 1940, p. 23; “M. B.”,
anul XXXII, 1982, nr. 4-6, p. 383; Ileana Silveanu, Cărările speranţei. Destine ale rezistenţei
anticomuniste din Banat, vol. IV, Timişoara, 2003, p. 188; G. Enache, op. cit., p. 368.
719
Florin Dobrei, Istoria vieţii bisericeşti a românilor hunedoreni, Reşiţa, 2010, p. 587.
720
“M. B.”, anul XXIII, 1973, nr. 7-9, p. 563.
721
La câteva zile de la arestarea preotului, a fost arestată şi preoteasa Aurelia, condamnată
la 20 ani muncă silnică.
fiind numit bibliotecar. A fost eliberat în 1964722. După eliberarea din detenţie
şi-a reluat activitatea preoţească în Pâncota, unde, la 31 martie 1973, în vârstă
de numai 54 de ani, trece la cele veşnice, fiind înmormântat în Cimitirul din
Arad-Grădişte.
CURTUŢIU GHEORGHE (1905-1979). Născut la 9 februarie 1905 în
Macea (judeţul Arad). Şcoala primară la Macea, cursurile liceale la Arad şi
Salonta, iar bacalaureatul la Timişoara. În 1929 a absolvit cursurile Academiei
Teologice din Arad. Până în 1932, când a fost hirotonit, a lucrat ca funcţionar
la primăria din Şoimoş. În 6 august 1932 a fost hirotonit preot pentru biserica
din parohia natală, unde a funcţionat timp de 46 de ani. În 1948 a fost arestat,
anchetat de Securitate şi condamnat la doi ani de închisoare pentru nepredare
de cote723. După eliberarea din închisoare şi-a continuat activitatea clericală în
Macea, până la 1 august 1978 când se pensionează. A trecut la cele veşnice, la
8 martie 1979, fiind înmormântat în cimitirul parohial din Macea724.
DÂRLEA TIBERIU (1920-1993). Născut în 2 februarie 1920 la Galşa
(judeţul Arad) şi a absolvit cursurile Academiei Teologice din Arad în 1944.
Imediat după hirotonirea şi instalarea ca preot în Galşa, în 1948 a fost arestat,
pentru omisiune de detenţie, şi condamnat de Tribunalul Militar Timişoara la
un an închisoare, pe care l-a executat în anii 1948-1949725. După eliberarea din
detenţie, a fost repus în parohia Galşa unde a funcţionat până în anul 1973. A
mai funcţionat în parohiile Pâncota (1973-1977) şi Cuvin (1977-1980). După
pensionare s-a retras la casa sa din Galşa, unde, la vârsta de 73 de ani, în anul
1993, a trecut la cele veşnice.
DEHELEAN LIVIU (1888-?). Este fiul preotului Vasile Dehelean din
Ususău (judeţul Arad). A urmat cursurile liceale în Timişoara şi Bichiş unde,
în 1908, şi-a luat şi bacalaureatul. După absolvirea cursurilor Institutului
Teologic din Arad (1917), a fost hirotonit preot pentru parohia Ususău. Faptul
că era membru al Partidului Naţional Liberal, dar şi proprietarul unei întinse
moşii (peste 800 iugăre), fostă a contelui Latour, i-a adus numai necazuri. În
1952 a fost arestat de Securitate şi condamnat la ani grei de închisoare726. A
stat în detenţie doi ani, iar după eliberare, în 1954, a fost transferat în parohia
Roşia (comuna Dieci, judeţul Arad).
722
Cornel Cornea, Luptători şi martiri ai rezistenţei anticomuniste din judeţul Arad. 1945-
1989, Arad, 2007, pp. 75, 271.
723
C. Cornea, op. cit., p. 76.
724
“M. B.”, anul XXIX, 1979, nr. 7-9, pp. 545-546.
725
C. Cornea, op. cit., p.p. 81-82.
726
FEIER CONSTANTIN. Născut în Ineu, în anul şcolar 1916-1917 a

absolvit secţia teologică a Institutului pedagogic-teologic din Arad. Preot în
Ineu II, în anul 1953 a fost arestat727. Nu dispunem de mai multe date despre
preotul Feier Constantin.
GAVRILĂ TERENTE (?–1966). Născut în parohia Luncşoara (judeţul
Arad) într-o familie cu vechi tradiţii clericale, după absolvirea secţiei teologice
a Institutului pedagogic-teologic din Arad (1908), a fost hirotonit preot pentru
parohia Brusturi. După instaurarea regimului comunist a fost arestat executând
doi ani de închisoare la Canal Dunăre-Marea Neagră. Eliberat din detenţie, a
fost repus în drepturi în parohia Brusturi, unde a slujit până în dimineaţa zilei
de 3 martie 1966 când a trecut la cele veşnice728. Odată cu trecerea sa la cele
veşnice, se rupea tradiţia familiei Gavrilă ca slujitori în parohia Brusturi729.
GORNIC DIMITRIE (1914-?). Născut la Iermata (judeţul Arad), în 5
decembrie 1914, după absolvirea cursurilor Academiei Teologice (1940), în
toamna anului 1942 a fost hirotonit, la început diacon pentru trebuinţele
bisericii episcopale, apoi preot pentru parohia Cristeşti (protopopiatul
Hălmagiu) unde a primit numirea începând cu data de 1 octombrie 1942730. De
la Cristeşti a fost mutat în parohia Buteni (1942-1951), apoi la parohia Iermata
(1951-1956). Din anul 1956 se transferă la parohia Arad-Micălaca Nouă. În
1936 a intrat în Mişcarea Legionară, participând la două tabere legionare
pentru elevi. De asemenea, mai mulţi săteni din Iermata i-ar fi solicitat ajutorul
pentru a organiza în sat un cuib legionar, care va fi condus de Suciu Ioan, cuib
numit „Decebal”731. În mai 1958 a fost arestat şi condamnat la 18 ani muncă
silnică şi 6 ani degradare civică. Pedeapsa a executat-o în penitenciarele din
Timişoara, Gherla şi Aiud732. După eliberare, în 1964, a fost încadrat la
parohia Vinerea din judeţul Hunedoara, unde a şi trecut la cele veşnice733.
727
Ibidem.
728
“M. B.”, anul XVI, 1966, nr. 4-6, p. 375; C. Cornea, op. cit., p. 103. Un fiu al său,
Traian Gavrilă, (1926-1995) a fost preot în Arad-Sânicolaul Mic (1961-1995) şi protopop al
Aradului (1976-1995). Nepotul Marius, preot în Fiscut (protopopiatul Arad), ducând mai departe
tradiţia clericală a familiei.
729
Un fiu al său, tot Traian Gavrilă, a fost preot în Arad-Sânicolaul Mic (1961-1995) şi
protopop al Aradului (1976-1995). Nepotul Marius, preot în Fiscut (protopopiatul Arad), ducând
mai departe tradiţia clericală a familiei.
730
“Bis. şi Şc.”, anul LXIV, nr. 27, 30 iunie 1940, p. 232; anul LXVI, nr. 39, 27
septembrie 1942, p. 324; nr. 41, 11 octombrie 1942, p. 330; nr. 43, 25 octombrie 1942, p. 356.
731
G. Enache, op. cit., p. 333.
732
Ibidem, p. 368.
733
IOJA LAZĂR (1899-1973). Născut în anul 1899 la Rănuşa (judeţul Arad)

în familia preotului Sinesie Ioja. După absolvirea Şcoalii Normale în Arad
(1920), un timp a funcţionat ca învăţător în Rănuşa apoi în Sălăjeni. După
absolvirea cursurilor Academiei Teologice din Arad, în 1923 este hirotonit
preot pentru Sălăjeni, de unde s-a transferat în parohia Moneasa. A fost
colaborator al organului eparhial „Biserica şi Şcoala”, publicând mai multe
predici. În luna ianuarie (6-12) a anului 1949, alături de un grup de mai mulţi
preoţi arădeni734, a fost arestat de organele de Securitate, judecat şi condamnat
la ani grei de detenţie. Eliberat din închisorile comuniste, este reîncadrat ca
preot în satul natal Rănuşa, unde a slujit până în anul 1973. După cinci decenii
de preoţie, la 3 iunie 1973, în vârstă de 74 de ani, a trecut la cele veşnice, fiind
înmormântat în cimitirul satului Rănuşa735.
IOJA SINESIE (1916-1958). Dintre clericii arădeni care s-au remarcat în
mod deosebit în mişcarea anticomunistă de după cel de-al doilea război
mondial, face parte şi preotul Sinesie Ioja736 din parohia Rănuşa (judeţul
Arad). Născut la 23 aprilie 1916 în comuna Neagra (judeţul Arad), fiind unul
din cei patru fii ai preotului Romul Ioja. Şcoala primară în satul natal, iar cele
gimnaziale la Liceul “Avram Iancu” din Brad (1933). După absolvirea
cursurilor Academiei Teologice din Arad (1942), a fost hirotonit diacon, apoi
preot, pentru parohia Strâmba (judeţul Hunedoara), cu detaşare la parohia
Valea-Mare (judeţul Arad)737. După moartea tatălui său, preotul Romul Ioja, în
1943, se transferă şi îşi continuă activitatea clericală la parohia Rănuşa. La 5
ianuarie 1949 a fost arestat de Securitatea din Arad, pentru participarea într-o
“organizaţie subversivă, cu scopul de a răsturna” ordinea socială din RPR. În
urma procesului, a fost condamnat la 12 ani temniţă grea, 10 ani degradare
civică şi confiscarea averii, fiind cea mai grea pedeapsă dată în acest proces738.
În 25 decembrie 1950 era adus de la Penitenciarul din Aiud şi internat la
colonia de muncă Baia Sprie. Fiind bolnav de TBC, în 11 februarie 1951 este
internat în Spitalul-Penitenciar Târgu Ocna. La 7 octombrie 1957 a fost
transferat la penitenciarul Văcăreşti din Bucureşti, pentru ca în 4 noiembrie
734
M. Săsăujan, Preoţii ortodocşi din Eparhia Aradului deţinuţi şi arestaţi în anii 1948-
1953, p. 259.
735
“M. B.”, anul XXIII, 1973, nr. 7-9, p. 564.
736
Pentru perioada detenţiei ne folosim de: Adrian Nicolae Petcu, Ioja Sinesie, în vol.
“Martiri pentru Hristos din România, în perioada regimului comunist”, Bucureşti, 2007, pp. 379-
382.
737
„Bis. şi Şc.”, anul LXVI, nr. 37, 13 septembrie 1942, p. 308.
738
C. N. S. A. S., Dosar P. 689, vol. I, f. 255.
1957 să fie transferat la Spitalul nr. 9 din Bucureşti pentru “expertize

medicale”. După o grea suferinţă, provocată atât din cauza condiţiilor de
detenţie, cât şi din cauza bolii pulmonare contactată în penitenciarele prin care
a fost închis, în noaptea de 2/3 august 1958, aflat în Penitenciarul Văcăreşti, a
trecut la cele veşnice739.
JURCA IOAN. Originar din localitatea Drăgăneşti (judeţul Timiş), născut
într-o familie de ortodocşi, care, pe când el avea vârsta de un an, trece la
confesiunea greco-catolică. Jurca Ioan a absolvit şcoala primară la Lugoj, apoi
a a absolvit cursurile Şcolii Normale din Blaj (primii trei ani i-a făcut la
Oradea), după care, primii şase ani funcţionează ca învăţător confesional
greco-catolic, apoi trei ani în învăţământul de stat, în comuna Nevrincea. În
anul 1923 îşi exprimă dorinţa de a reveni în sânul Bisericii Ortodoxe, soţia sa
fiind ortodoxă. Îşi dorea să urmeze cursurile Academiei Teologice din Arad,
apoi, să fie hirotonit preot. După demersurile de revenire la Biserica Ortodoxă,
în anul şcolar 1926-1927 îl întâlnim între absolvenţi, ca student particular740.
După absolvirea cursurilor teologice a fost hirotonit preot, însă nu cunoaştem
pentru care parohie. În 1950, pe când funcţiona în parohia Pil, considerat ca
fiind chiabur, a fost condamnat la 3 luni de închisoare741.
LUCA ŞTEFAN AUREL (1907-1987). Născut la 6 ianuarie 1907 în
comuna Sintea Mică (judeţul Arad), a absolvit cursurile Liceului „Avram
Iancu” din Brad, apoi pe cele ale Academiei Teologice din Arad (1931). După
hirotonie, şi-a desfăşurat activitatea în parohiile Tisa şi Zărand. Pe când
funcţiona în cea de-a doua parohie, în 1951, a fost arestat şi condamnat, la 7
ani de temniţă pentru „crima de uneltire contra orânduirii sociale”. Cei şapte
ani de detenţie i-a executat Timişoara, Canal Dunăre-Marea Neagră, Gherla şi
Caransebeş. După eliberarea din închisorile comuniste, din 1958 a funcţionat
în parohia Avram Iancu (jud. Bihor), unde, în urma unui accident, petrecut în
739
C. N. S. A. S., Dosar P. 689, vol II, f. 80, 81; vezi şi A. N. Petcu, op. cit., p. 382.
Referitor la locul şi anul morţii, există unele inadvertenţe. Vasile Manea menţionează că „a
decedat în închisoare la Târgu Ocna” (Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste, Ediţia a III-a,
revăzută şi adăugită, Alba Iulia, 2004, p. 133), iar după Cicerone Ioniţoiu „a murit în timpul
detenţiei, la penitenciarul Văcăreşti, în 1950” (Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi,
întemniţaţi, ucişi. Dicţionar H, I, J, K, L, Lucrare revizuită de dr. Mihaela Andreiovici, Bucureşti,
2003, p. 135). Informaţia lui Cicerone Ioniţoiu este preluată şi de C. Cornea, op. cit., p. 125.
740
M. Săsăujan, Academia de teologie ortodoxă din Arad în perioada interbelică, pp. 166,
186.
741
anul 1966, a fost nevoit să se pensioneze de boală. La 31 martie 1987 a trecut

la cele veşnice, fiind înmormântat în Arad742.
MAGIER CORNEL (1893-1947). Născut în anul 1893 în casa preotului
Traian I. Magieru din parohia Satu Rău (vechea denumire a localităţii Brazii,
judeţul Arad), apoi protopop al Butenilor. Este fratele episcopului Andrei
Magieru al Aradului (1936-1960). A absolvit secţia teologică a Institutului
pedagogic-teologic din Arad (1914), apoi a funcţionat preot parohia Cermei
(1917-1927) din judeţul Arad, iar în 1927 este numit misionar al Episcopiei de
la Oradea. În anul 1938 s-a transferat în Episcopia Aradului în postul de
revizor eparhial. În seara zilei de 7 martie 1945, alături de alte personalităţi
arădene, a fost arestat de formaţiuni paramilitare comuniste743 şi internat în
lagărul de deţinuţi politici de la Caracal, pentru acţiune potrivnică Siguranţei
de stat. După eliberare, şi-a continuat activitatea preoţească până la 20 ianuarie
1947 când, la vârsta de numai 54, a trecut la cele veşnice.
MICLUŢIA ADAM. Originar din Râşculiţa (judeţul Hunedoara). În 1937,
ca preot, a absolvit cursurile Academiei Teologice din Arad. Din parohia
Râşculiţa, se transferă la parohia Feniş (lângă Gurahonţ), de unde, în anul
1949, a fost arestat de către Securitate şi reţinut timp de 6 luni744.
MOISE AUREL (1916-1997). Născut la 19 aprilie 1916 în satul Tăut
(judeţul Bihor), din părinţii Ioan şi Silvia. A urmat cursurile Academiei
Teologice din Arad (1941) şi apoi Facultatea de Teologie din Cernăuţi. După
absolvirea studiilor teologice, a fost hirotonit pentru parohia Satu Mic
(1942)745 de unde s-a transferat la Pădureni (1946-1952), iar din 1953 se
transferă la parohia Arad-Şega II. În ziua de 25 septembrie 1958 a fost arestat,
judecat şi condamnat la 17 ani muncă silnică şi 6 luni degradare civică, cu
confiscarea totală a averii personale şi 5 ani degradare civică. A fost întemniţat
în închisorile de la Gherla, Aiud şi Balta Brăilei, iar în 1961 deportat în
Bărăgan. La 23 iunie 1964 a fost eliberat746. După detenţie a fost încadrat la
parohia Comlăuş (1964-1977), apoi transferat la Arad-Şega II unde a slujit
până la pensionare, în 1994. În 1997 a trecut la cele veşnice.
MUNTEANU ALEXANDRU. Născut în Lipova, în anul şcolar 1919-1920
a absolvit cursurile Institutului Teologic din Arad. Nu cunoaştem un de a
742
A. P. O. R. Arad, dosar 18/1993, doc. 145/10 august 1993; “M. B.”, anul XXXVII,
1987, nr. 2, p. 118; C. Cornea, op. cit., p. 141.
743
Vezi: Il. V. Felea, Opera vieţii mele. Ziar personal, vol. III (1944-1956), f. 7-13.
744
745
“Bis. şi Şc.”, anul LXVI, nr. 14, 5 aprilie 1942, p. 120.
746
G. Enache, op. cit., pp. 334-335, 368, 379; p. 170; C. Cornea, op. cit., p. 157.
funcţionat până în 1951 când îl întâlnim ca preot în parohia Zăbalţ

(protopopiatul Lipova, judeţul Arad), unde, în 1952, a fost arestat747, fiind
învinuit de sabotaj economic şi condamnat la 6 luni de închisoare. După
eliberare este reîncadrat la aceiaşi parohie, unde funcţionează până în 1955.
MUNTEANU MIRCEA. Originar din Toracul-Mic, în anul 1937 a
absolvit cursurile Academiei Teologice din Arad. A funcţionat ca preot la
parohia Camna, de unde, în anul 1948 a fost arestat. A fost condamnat la
închisoare pe care a executat-o în anii 1948-1949 în Penitenciarul din
Timişoara. După eliberarea din detenţie a fost transferat în parohia Şepreuş748.
POLEACU IOAN (1905-1984). Născut la 25 decembrie 1905 în
localitatea Cermei (judeţul Arad), a absolvit Şcoala Normală de învăţători,
apoi cursurile Academiei Teologice din Arad (1931). A fost hirotonit în 1932
pentru parohia Cermei unde a funcţionat până în 1958. În 1945 a fost arestat şi
internat în lagărele de la Caracal şi Târgu Jiu. În 1958 a fost arestat din nou şi
condamnat la şase ani închisoare. După eliberarea din închisoare, între 1964-
1968 a funcţionat în parohia Lunca Teuzului, apoi la Apateu (1968-1980). În
anul 1980 s-a pensionat, iar la 4 iunie 1984 a trecut la cele veşnice749.
RAŢIU FLORIAN (1901-1974). Născut la 7 aprilie 1901 în localitatea
Şicula (judeţul Arad). După ce a absolvit Academia Teologică din Arad
(1927), a funcţionat, în anii 1927-1928, ca pedagog şi profesor suplinitor la
Şcoala Normală din Arad, apoi preot în parohia Moroda (judeţul Arad). În anul
1956 a fost arestat şi condamnat la muncă silnică pe viaţă, pentru „uneltire
împotriva ordinii statului” şi închis la Gherla. După eliberare, între 1964-1974,
a funcţionat ca preot în parohia Clopodia (judeţul Timiş)750.
SAS SABIN (1908-1995). Născut în anul 1908 în localitatea Baldovin
(judeţul Hunedoara), a absolvit cursurile Academiei Teologice din Arad
(1931), apoi preot în mai multe parohii: Moţiori (1931-1939), Târnova (1939-
1958), de unde, în 1948, a fost arestat şi condamnat la un an şi şase luni de
închisoare751. După eliberare a mai funcţionat preot la Pâncota (1958-1965) şi
Horia (1965-1982). Între 1972-1977 a construit biserica din parohia Horia
(judeţul Arad). În 1982, după mai bine de cinci decenii de activitate
747
M. Săsăujan, Preoţii ortodocşi din Eparhia Aradului deţinuţi şi arestaţi în anul 1948-
1953, pp. 252, 254.
748
Idem, Academia de teologie ortodoxă din Arad în perioada interbelică, p. 194; C.
Cornea, op. cit., p. 164.
749
“M. B.”, anul XXXIV, 1984, nr. 7-8, p. 506; C. Cornea, op. cit., p. 191.
750
751
Ibidem, p. 210.
preoţească, trece la binemeritata pensie. A trecut la cele veşnice în 1995 fiind

înmormântat în curtea bisericii ctitorite de el în parohia Horia.
STAN NICOLAE (1902-1976). Născut în 1902 în localitatea Caporal
Alexa (judeţul Arad), după absolvirea cursurilor şcolii primare din satul natal
urmează Gimnaziul de stat din Sântana, Şcoala Normală şi Academia
Teologică din Arad (1924). În 1926 a fost hirotonit pentru parohia natală. În
vara anului 1946, într-o Notă informativă, era acuzat că, alături de credincioşi
din parohie, „şi-au exprimat ura împotriva comunismului şi au alungat echipa
artistică a fabricei Intreprinderii Textile Arad care avea de prezentat un
program artistic”752. În anul 1952 a fost arestat şi supus anchetelor organelor
de Securitate753. După condamnare, în perioada cuprinsă între 15 august 1952
şi 8 aprilie 1954, a fost deţinut în mai multe penitenciare din ţară. După
eliberarea din închisoare, a revenit la parohie, unde, în anul 1962 s-a pensionat.
În 7 decembrie 1976 a trecut la cele veşnice754.
STANCIU NICOLAE (1905-?). Originar din Blăjeni (judeţul Hunedoara),
a absolvit cursurile Institutului Teologic din Arad (1925-1926), apoi a funcţionat
preot în Zdrapţi (1930-1934) şi Valea Bradului (1932-1952). În 1945 a fost
arestat şi interant în lagărul de la Caracal, mai târziu la Oneşti (29 iulie 1952 –
12 mai 1954, fiind suspectat de apartenenţă la mişcarea legionară. După
eliberare a fost reîncadrat ca preot la parohia Valea Bradului (1954-1977)755.
ŞEPEŢAN GHEORGHE. Originar din Secusigiu (judeţul Arad), în anul
1933 a absolvit cursurile Academiei Teologice din Arad, după care a fost
hirotonit pentru parohia natală. În 1959 când a fost arestat şi condamnat la mulţi
ani de închisoare, trecând prin închisorile de la Timişoara, Jilava şi Aiud756.
ŞTEFĂNUŢ IOAN (1908-1964). Născut în 1908 în localitatea Sintea
Mare (judeţul Arad), iar în 1933 a absolvit cursurile Academiei Teologice din
Arad. În 1934 este hirotonit preot pentru parohia Şepreuş. Aici, în 1949, la
vârsta de 41 de ani, este arestat în legătură cu revolta anticomunistă a
locuitorilor, fiind catalogat ca fiind „un vechi luptător manist”757. A fost ţinut
752
Dumitru Chişereu, Aspecte privind desfăşurarea alegerilor din noiembrie 1946 în
judeţul Arad şi rezultatele lor, în “Crisia”, XXVI-XXVII, Oradea, 1996-1997, p. 347.
753
M. Săsăujan, Preoţii ortodocşi din Eparhia Aradului deţinuţi şi arestaţi în anii 1948-
1953, pp. 252, 255.
754
“M. B.”, anul XXVII, 1977, nr. 7-9, p. 616.
755
Fl. Dobrei, op. cit., p. 590.
756
757
Rodica Colta, Doru Sinaci, Monografia comunei Şepreuş, Arad, 2010, Anexe, doc. 2, p.
132
în cercetări la Securitatea din Arad şi Timişoara, fiind condamnat pentru

„uneltire împotriva ordinii sociale” şi închis la penitenciarele din Arad şi
Timişoara. După eliberare, a mai funcţionat la parohia Şepreuş până în 1961,
când s-a pensionat de boală. În 1964 a trecut la cele veşnice758.
ŞUTEU TEODOR (1914-1993). Născut în 31 iulie 1914 la Cintei (judeţul
Arad) a absolvit cursurile Academiei Teologice din Arad (1939), apoi preot în
Arad-Sânicolaul Mic759. În 1950, a fost arestat, condamnat şi închis la Arad,
Timişoara, Oradea, Cluj şi Gherla760. În 4 octombrie 1959 a fost arestat din
nou de Securitate, după o percheziţie în urma căreia i-au confiscat colecţia
ziarului „Calea Mântuirii”. Ancheta, condusă de locotenentul de Securitate
David Mihai din Arad, a durat până în februarie 1960, când, dosarul a fost
înaintat Tribunalului Militar din Timişoara. Condamnarea de opt ani a fost
redusă la doar patru ani, în urma recursului. A trecut prin închisorile din Arad,
Timişoara, Cluj, Gherla. După eliberarea din închisorile comuniste, din 1964
îşi continuă activitatea clericală în parohia Felnac, de unde se şi pensionează.
În anul 1993 trece la cele veşnice.
TĂMAŞ IOAN (1894-1985). Născut la 16 septembrie 1894 în localitatea
Gura-Sohodol (judeţul Alba), din părinţi meseriaşi. A urmat şcoala primară în
comuna natală, Gimnaziul la Brad, apoi Şcoala Normală la Arad, iar în 1925 a
absolvit cursurile Academiei Teologice din acelaşi oraş. După ce mai mulţi ani a
îndeplinit alte atribuţii, în anul 1947 este hirotonit pe seama parohiei Prăjeşti
(judeţul Arad). Pe când funcţiona în această parohie, în ianuarie 1949, a fost
arestat şi condamnat pentru uneltire contra regimului761. Eliberat în anul 1953, a
funcţionat în parohiile Frumuşeni (1953-1958) şi Şagu (1958-1971) de unde a
fost pensionat. La venerabila vârstă de 91 de ani, în ziua de 18 noiembrie 1985 a
trecut la cele veşnice fiind înmormântat în cimitirul „Pomenirea” din Arad762.
TIMIŞAN EMIL (1907-?). Născut în Sâncrai (judeţul Hunedoara), în
anul şcolar 1927-1928 a absolvit Academia Teologică din Arad, iar în 1928 a
fost hirotonit pentru parohia natală unde a funcţionat până în anul 1949.
Acuzat de simpatii legionare, a fost arestat, judecat şi condamnat în 1945, fiind
închis la Săcel-Hunedoara apoi la caracal. În anul 1949 se afla închis în
Penitenciarul din Deva763.
758
A. P. O. R. Arad, dosar 18/1993, doc. 145/10 august 1993; C. Cornea, op. cit., p. 228.
759
“Bis .şi Şc.”, anul LXIV, nr. 33, 11 august 1940, p. 279.
760
A. P. O. R. Arad, dosar 18/1993, doc. 145/10 august 1993; C. Cornea, op. cit., p. 229.
761
M. Săsăujan, op. cit., p. 259
762
“M. B.”, anul XXXV, 1985, nr. 11-12, pp. 864-865.
763
Fl. Dobrei, op. cit., p. 591.
TOMŞA EMIL (1902-1984). Născut în 21 martie 1902 la Pescari (judeţul

Arad), fiind al şaselea copil al unei familii de învăţători. A absolvit Şcoala
Normală din Arad, iar din 1920 a funcţionat ca învăţător în Talpoş şi Satu Rău,
apoi a urmat şcoala de ofiţeri în rezevă. După această perioadă a funcţionat
învăţător în Pescari. În anul 1926 a absolvit şi cursurile Institutului Teologic,
iar în 1927 fiind hirotonit preot pentru parohia natală unde a activat până în
1950. În 1949 a fost arestat şi condamnat764. După eliberarea din Penitenciar a
funcţionat la parohiile: Arad-Şega I, Târnova (1954-1955) şi din nou la Pescari
(1955-1968), de unde s-a pensionat în 1968. La 23 februarie 1984 a trecut la
cele veşnice, fiind înmormântat în curtea bisericii parohiale din Pescari765.
TOMUŢIA IOAN SILVIU (1889-1971), născut în localitatea Agrişul Mare
(judeţul Arad), a absolvit cursurile secţiei pedagogice a Institutului pedagogic-
teologic din Arad (1909), învăţător la Lupeşti (judeţul Arad), în perioada
premergătoare realizării Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, a fost martor activ
la constituirea Gărzilor Naţionale Române din protopopiatul Radnei. În 1922 a
absolvit şi cursurile Institutului Teologic, fiind hirotonit preot pentru parohia
Lupeşti. După 1948, are de suferit datorită activităţii sale politice din perioada
interbelică. În 1952 ajungea la închisoarea Jilava de unde a fost eliberat după un
an de detenţie, reluîndu-şi activitatea de preot din parohia Lupeşti. Nu putem să
nu amintim că în timpul vieţii a reuşit să-şi formeze o bogată bibliotecă pe care a
îmbogăţit-o mereu. În paralel cu preocupările livreşti, a adunat o şi o mulţime de
documente de familie766. După pensionare, întâmplată în anul 1967, la vârsta de
77 de ani, se stabileşte în localitatea Săvârşin, iar în 1971, pe când avea 81 de
ani, a trecut la cele veşnice, fiind înmormântat lângă altarul bisericii construite
de el în parohia Lupeşti767.
UNGUREANU CONSTANTIN (1904-1960). Născut în 4 iunie 1904 la
Belotinţ (judeţul Arad), din părinţii Victor şi Aurelia Ungureanu. După
absolvirea şcolii primare din satul natal, apoi a cursurilor gimnaziale, a urmat
Academia Teologică din Arad (1929-1933). În primăvara anului următor, la 23
764
M. Săsăujan, op. cit., p. 252; C. Cornea, op. cit., p. 236.
765
“M. B.”, anul XXXIV, 1984, nr. 3-4, pp. 221-222. Unul dintre fiii săi, Tomşa Tiberiu,
pe când era student medicinist, în 1948, a fost arestat şi condamnat împreună cu un grup de
studenţi. După eliberarea din detenţie şi absolvirea Facultăţii de Medicină, a funcţionat ca medic
în Sebiş. Cf. C. Cornea, op. cit., p. 236.
766
Fondul bibliofil şi documentar, în anul 2006 a fost donat, primul Bibliotecii “A. D.
Xenopol” din Arad, iar al doilea, Complexului Muzeal Arad.
767
P. Vesa, Clerici cărturari arădeni de altădată, pp. 375-380.
aprilie 1934, a fost hirotonit preot pentru parohia Zărand768, unde a activat până
în 1938, după care, până în 1953 în parohia Drauţ769, când, a fost arestat770, fiind
acuzat că „în repetate rânduri a avut manifestări duşmănoase la adresa
regimului” comunist. A fost condamnat la un an şi două luni închisoare
corecţională. La 5 noiembrie 1954, în şedinţa publică, Tribunalul Militar pentru
unităţile MAI, ca instanţă de recurs, îl declară nevinovat, în noiembrie 1954,
punându-l în libertate. După eliberarea din închisorile comuniste, este încadrat
ca preot la parohia Sântana (1955-1956), transferat apoi, pentru o scurtă
perioadă, la Târnova (1957-1958), apoi la Dud (1958-1960). În iulie 1960, la
vârsta de numai 56 de ani, trece la cele veşnice771.
VANCEA NICOLAE (1907-?). Originar din localitatea Bobda (judeţul
Timiş), unde s-a născut în anul 1907, în 1929 îl întâlnim între absolvenţii
Academiei Teologice din Arad. După absolvire, a fost hirotonit preot pentru
parohia Bătania, unde funcţiona şi în anul 1933772. Din 1933 este transferat ca
preot paroh în parohia Miniş, din judeţul Arad, urmându-i preotului Petru Pele.
În noua parohie, preotul Nicolae Vancea s-a implicat în politică, fiind liderul
mişcării legionare din Miniş, motiv pentru care a fost schimbat din post cu
preotul Gheorghe Popa, care a păstorit până la 1 octombrie 1947773. În 11 iunie
1945 este arestat şi internat în lagărul de la Caracal774. Din păcate, nu
dispunem de date despre activitatea acestuia după eliberarea din lagăr.
X. 3. STUDENŢI TEOLOGI
BALINT PETRU. Originar din Revetiş (judeţul Arad), în 1948, pe când

se afla în anul I la Academia Teologică din Arad, împreună cu un grup de
studenţi teologi, a fost arestat, fiind condamnat la un an închisoare, închis în
Penitenciarul din Timişoara, de unde a fost eliberat în anul 1949775.
768
“Bis. şi Şc.”, anul LVIII, nr. 18, 29 aprilie 1934, p. 8.
769
În parohia Drauţ a fost instalat la 25 septembrie 1938 de către protopopul Aurel
Adamovici al Şiriei. Cf. “Bis. şi Şc.”, anul LXII, nr. 43, 25 octombrie 1938, p. 369.
770
M. Săsăujan, op. cit., pp. 252, 254.
771
Informaţii primite de la fiul său, profesorul şi scriitorul Horia Ungureanu din Arad,
căruia îi mulţumim şi pe această cale.
772
Vezi: Episcopia Aradului în vreme de răscruce istorică 1918-1948, doc. 91, p. 437.
773
Virgil Valea, Miniş. Oameni, fapte, întâmplări, Arad, 2011, p. 10.
774
775
M. Săsăujan, Preoţi ortodocşi din Eparhia Aradului deţinuţi şi arestaţi în anii 1948-
1953, p. 251; C. Cornea, op. cit., p. 31.
BEJ GHEORGHE (n. 1924). Născut în 1924 la Cintei (judeţul Arad), pe

când se afla în anul al II-lea la Academia Teologică din Arad, la 1 iunie 1948 a
fost arestat într-un lot de teologi arădeni. Anchetat şi judecat, a fost condamnat
la 2 ani şi 6 luni, pe motivul apartenenţei la organizaţia legionară „Frăţiile de
Cruce”. Eliberat în luna noiembrie a anului 1951, şi-a continuat studiile la
Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1951-1953), unde, în iunie 1953 şi-a
susţinut teza de licenţă. Diacon, apoi preot la Aradul Nou, unde a funcţionat
până în toamna anul 2005 când s-a pensionat776.
BEJ TEODOR (1924-1992). Născut la Cintei (judeţul Arad), pe când era
student în anul IV la Academia Teologică, în 1948, a fost arestat, judecat şi
condamnat pentru “uneltire contra ordinii sociale”, la 15 ani muncă silnică. În
anul 1964, după 16 ani de detenţie, a fost eliberarat din închisoare. După
eliberarea din detenţie, şi-a continuat studiile la Institutul Teologic Universitar
din Sibiu. În cler a intrat în anul 1946 fiind hirotonit diacon, iar după eliberarea
din detenţie, şi absolvirea studiilor teologice, a fost hirotonit preot pentru
parohia Cil unde, după aproapre trei decenii de activitate clericală, la 29
decembrie 1992 trece la cele veşnice.
CĂRBUNE IOAN. Originar din Bretea-Mureşană (judeţul Hunedoara), a
fost arestat de organele de Securitate, în 1948, pe când se afla în anul I la
Academia Teologică din Arad.
GHEORGHIŢĂ VIOREL (1922-2005). Născut la Gurahonţ, judeţul Arad,
pe când era student în anul al III-lea la Academia Teologică din Arad, fiind şeful
unui grup „Frăţiile de Cruce” din Arad, în 1942 este arestat, judecat şi
condamnat la 6 luni închisoare corecţională. În 20 noiembrie 1948, a fost din
nou arestat, anchetat apoi judecat şi condamnat la zece ani de muncă silnică. În
25 iunie 1964, după 16 ani de detenţie este eliberat. După revenirea din detenţie,
cu greu se va angaja la Gurahonţ, apoi la Arad, la o Întreprindere de Construcţii
Industriale şi Montaje. Mai apoi a absolvit o şcoală tehnică, lucrând ca tehnician
în construcţii. În anul 1942 a debutat cu poezie în „Universul literar”, iar în anul
1946 cu eseu, în „Biserica şi Şcoala” din Arad. A colaborat la revistele
„Tribuna” (Cluj), „Familia” (Oradea), „Vatra” (Târgu-Mureş), „Orizont”
(Timişoara), „Viaţa românească” (Bucureşti), „Arca” şi „Relief” din Arad. În
octombrie 2005, după o scurtă dar grea suferinţă, a trecut la cele veşnice.
HANŢ ILIE. Originar din Comlăuş (judeţul Arad), apoi locuitor în
Micălaca, student la Academia Teologică din Arad din anul şcolar 1947-1948,
776
A. P. O. R. Arad, dosar 18/1993, doc. 145/10 august 1993; Mai multe amănunte despre
viaţa şi activitatea sa la Ioan-Valeriu Tuleu, Cintei – satul dintre bălţi, Arad, 2008, pp. 193-198.
iar pe când se afla în anul al II-lea, în 1949, a fost arestat cu lotul Organizaţia
Naţional Creştină. Din păcate nu dispunem de mai multe date despre viaţa şi
activitatea din perioada de după eliberarea din detenţie.
LUPŞA PETRU. Originar din localitatea Hodiş (judeţul Arad), pe când se
afla în primul an la Academia Teologică, în 1948, a fost arestat de organele de
Securitate, în 1948777. Nu deţinem mai multe date despre Lupşa Petru.
NEDESCU EMIL (n. 1925). Născut la Mândruloc (judeţul Arad), în
1948, pe când era student în anul I la Academia Teologică, a fost arestat şi
condamnat la un an de închisoare, pentru omisiune de denunţ. După eliberarea
din închisoare, şi-a completat studiile la Institutul Teologic Universitar din
Sibiu. A fost preot în Mândruloc (1977-1982). Actualmente este preot
pensionar, stabilit în S. U. A.
OPREA CRĂCIUN (1925-2012). Născut la Cărăsău (judeţul Bihor), iar
pe când se afla în primul an la Academia Teologică din Arad, la 31 mai 1948,
a fost arestat de de Secuiritate, judecat şi condamnat la 8 ani închisoare
corecţională, 3 ani interdicţie civică şi 5 000 lei cheltuieli de judecată pentru
„crimă împotriva ordinii sociale”. În cele din urmă a absolvit şi cursurile
Institutului Teologic Universitar din Sibiu, apoi a fost hirotonit preot pentru
parohia Dăbâca. A mai funcţionat în parohiile Hăşdău (1964-1974), Goleş
(1974) şi Cinciş (din 1974) cu filia Izvoarele (toate din judeţul Hunedoara). În
martie 1012 a trecut la cele veşnice.
RAICA IOAN AUREL (1924-?). Originar din localitatea Satu Rău (vechea
denumire a localităţii Brazii, jud. Arad), pe când se afla în anul al II-lea la
Academia Teologică din Arad, în 1948, a fost arestat şi condamnat la trei ani
pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”. După eliberarea din închisorile
comuniste şi-a continuat studiile teologice la Institutul Teologic Universitar din
Cluj, unde şi-a luat şi diploma de licenţă. În 1952 a fost hirotonit diacon, dar a
intrat în învăţământ. Din păcate nu dispunem de mai multe date despre el.
777
Capitolul XI
Biblioteca
Biblioteca Preparandiei, a fost una dintre cele mai vechi biblioteci

şcolare din Arad, înfiinţată prin donaţiile unor români cu stare, imediat după
deschiderea cursurilor (1812). Gheorghe Chirilovici, protopopul Şiriei donează
un număr de 8 cărţi: Cartea românească de învăţătură (Iaşi, 1643), Liturghier,
Ceaslov, Psaltire, Octoih, Minei mare, Mapa “ţării Ungureşti” şi două volume
de Predici “de preste an”; protopopul Ioan Tomici al Caransebeşului donează
un număr de 21 Octoihuri mici; protopopul Oradiei, Mihail Manuilovici
donează un Penticostar românesc778; Ioan Teodorovici, paroh în Pesta, 100 de
exemplare din cartea numită Polieleu şi 100 din Sentinţe morale779, iar
protopopul Ştefan Atanasievici, protopop în Lugoj, o Evanghelie şi un
Apostol780.
Dintre mireni, au donat cărţi, Naum Petrovici cinci exemplare din
Pedagogia pe care o tradus-o, Ştefan Georgevici din Timişoara, 50 Bucvare
nemţeşti şi ungureşti; avocatul Pavel Ioanovici, o Mapă mare a Europei;
negustorul Naum Dera din Pesta 12 Minee mari româneşti, Iosif Bercea, judele
satului Mănăştur un Ceaslov, iar George Gruici, librar din Pesta, a vândut
pentru bibliotecă mai multe cărţi „cu foarte lesne preţ”781.
În anul 1818, Dimitrie Constantini, dispune ca volumele donate să fie
inventariate şi păstrate “subt două chei” de directorul local şi seniorul şcolii.
Biblioteca totaliza aproximativ 13 titluri în 296 volume, majoritatea în limba
română, puţine în maghiară şi germană, tematica preponderent liturgică (76,9
778
Dimitrie Ţichindeal, Arătare despre starea acestor noao întroduse sholaticeşti
instituturi ale naţiei româneşti, sârbeşti şi greceşti, Buda, 1813, la T. Botiş, A. Sădean, Institutul
pedagogic gr. ot. rom. din Arad, pp. 175-176.
779
Este vorba de Ioan Teodorovici, Moralnice sentenţii sau folositoare pilde, Pesta, 1813.
780
T. Botiş, Istoria Şcoalei Normale (Preparandiei) şi a Institutului teologic, p. 371.
781
D. Ţichindeal, op. cit., pp. 177-178.
%)782. Cărţile erau depuse într-un dulap donat de egumenul mănăstirii Hodoş-
Bodrog, Moise Manuilovici783. Primul bibliotecar a fost Dimitrie Ţichindeal
urmat de Grigorie Lucacic784.
Din anul 1819 apar şi alte titluri aparţinând altor domenii, donate de
diferite personalităţi785. Avocatul Constantin Paulovici, donează o Aritmetică
pentru gimnazii, un Briefsteller şi un Das Leiden unseres Herrn Christi.
Primele cărţi cu caracter pedagogic sunt cele 5 exemplare în limba română
dăruite de Naum Petrovici, perceptorul fondurilor şcolare. În 1842, Dimitrie
Constantini donează un număr de 39 de cărţi, în valoare de 61 florini. În anii
următori au mai intrat în fondul bibliotecii: Tentamen criticum in linguam
Romanicam (2 ex.), „Gazeta Transilvaniei”, „Foaia pentru minte, inimă şi
literatură” (din anii 1843 şi 1846) „Curierul de ambe sexe”, donate de George
Stupa „apotecar”, Tipicul mai mare şi Octoih (două exemplare legate în piele),
donate de Teodor Şerb, avocat şi notar în Arad786, Serviciul de la ziua
împăratului (mai multe exemplare), donate de tipograful şi librarul Iosif
Schmidt787.
La 11 martie 1843, fondul bibliotecii se ridica la 291 volume. Între anii
1844-1847, fondul bibliotecii creşte de la 291 la 339 de volume788. Pe la
mijlocul secolului al XIX-lea, o bună parte din documente şi cărţi s-au pierdut.
În anul 1869, biblioteca ajunge la un numărde 385 volume, din care guvernul
habsburgic contribuie doar cu trei exemplate din Istoria statului austriac789.
Prin Regulamentul pentru organizarea provizorie a învăţământului în
metropolia ortodoxă română din Ungaria şi Transilvania (&-ul 53) se
dispune, ca institutul pedagogic să fie înzestrat cu o “bibliotecă de opuri
corespunzătoare, ca să o poată folosi şi candidaţii. Pentru întemeierea
bibliotecii va răspunde fiecare elev un florin la an.” Din banii adunaţi, se
782
La cererea corpului didactic de la Preparandie, în 1816 solicita un exemplar din Biblia
lui Samuil Micu apărută la Blaj în 1795. Adresa este semnată de Grigorie Lucacic, Ioan Mihuţ,
Iosif Iorgovici şi Constantin Diaconovici-Loga, cf. Nicolae Albu, Din relaţiile cărturarilor
bănăţeni cu Blajul, în vol. “Sub semnul lui Clio. Omagiu Acad. Prof. Ştefan Pascu”, Cluj, 1974,
pp. 503-505.
783
D. Ţichindeal, op. cit., p. 175.
784
T. Botiş, op. cit., pp. 42, 371.
785
Ibidem, p. 372.
786
Teodor Şerb a mai donat şi alte cărţi.
787
Alexandru Roz, Biblioteci, asociaţii, societăţi şi publicaţii arădene în perioada 1840-
1918, în “Studia Universitatis Vasile Goldiş”, Arad, nr. 5, 1995, p. 362.
788
V. Popeangă, Ed. I. Găvănescu, V. Ţârcovnicu, op. cit., p. 19.
789
T. Botiş, op. cit., p. 372; Al. Roz, op. cit., p. 362.
înfiinţează “Fondul bibliotecii preparandiale” din care, se acoperă aşte

cheltuieli, astfel că şi pe mai departe, fondul bibliotecii se măreşte tot prin
donaţii de cărţi. La 16 mai 1877, profesorul Alexandru Gavra donează un
număr de 104 cărţi790, iar în anul 1878, Nicolae Lukacsy din Arad, dăruieşte
mai multe cărţi, parte pentru bibliotecă, parte destinate pentru premierea
elevilor la sfârşitul anului şcolar791.
Biblioteca s-a bucurat şi de sprijinul unor preoţi, profesori şi învăţători.,
Ioan Haţeg, învăţător din Lipova, Nicolae Bota, învăţător în Şiria, Teodor
Şerb, notar în Arad, Atanasie Boţco, protopop la Oradea, Gheorghe Vintilă,
învăţător în Lugoj, Ioan Tomici, elev de gimnaziu în Lugoj, Pavel Iorgovici,
preot în Vasiova, Moise Bota, fost învăţător în Lipova792. La 20 octombrie
1884, profesorul George Vuia de la Preparandie, propunea corpului profesoral
propunea Consistoriului eparhială să se adreseze Academiei Române şi să
ceară, pentru biblioteca şcolii “analele şi ediţiunile ei”793.
Profesorul Alexandru Gavra, în 1884 îşi lasă biblioteca sa, alcătuită din
272 de cărţi794 şi o impresionantă colecţie de manuscrise, Preparandiei795. În
urma acestor donaţii, la finele anului şcolar 1884-1885, biblioteca număra 688
opuri şi anume: române 219 (31,8 %), latine 203 (29,5 %), maghiare 129 (18,7
%), germane 115 (16,7 %) şi franceze 27 (3,9 %)796. Un procent de 39,5 % din
biblioteca şcolii reprezenta donaţia lui Alexandru Gavra.
În fondul bibliotecii se găseau cărţi tipărite atât în tipografiile din
Transilvania sau de la Buda şi Viena, cât şi în tipografiile de peste Carpaţi:
Bucureşti, Râmnic. Pe lângă cărţile lui Gheorghe Şincai, Petru Maior,
Constantin Diaconovici-Loga, Damaschin Bojincă, Ioan Teodorovici, Pavel
Vasici, Atanasie Marian Marienescu şi alţi reprezentanţi ai iluminismului
transilvănean, în fondul bibliotecii Preparandiei se aflau cărţi aparţinând lui
Ienăchiţă Văcărescu, Alexandru Pelimon, Constantin Aristia, Costache
790
Lucian Emandi, Alexandru Gavra - editor de cărţi româneşti, în “Anuarul Liceului
Pedagogic Arad pe anul şcolar 1972-1973”, Arad, 1973, p. 134.
791
T. Botiş, op. cit., p. 372, 373.
792
V. Popeangă, Şcoala românească din părţile Aradului la mijlocul secolului al XIX-lea.
1821-1867, Arad, 1974, pp. 229-230.
793
dosar 369/1884, doc. 3910/1884.
794
După alte surse istoriografice numărul cărţilor se ridică la 314, cf. Momente din istoria
lecturii publice în municipiul şi judeţul Arad, Arad, 2006, p. 13.
795
În 1828, Alexandru Gavra face o primă donaţie ce constă în 600 florini. Cf. T. Botiş,
op. cit., p. 56.
796
Negruzzi, ceea ce înseamnă că biblioteca Preparandiei a devenit instituţie care

a constribuit la promovarea unităţii culturale a românilor. Biblioteca avea în
fondul său Biblioteca românească a lui Zaharia Carcalechi şi “Curierul de
ambe sexe” prin care Ioan Heliade Rădulescu sa afirmat ca un strălucit om de
cultură. Biblioteca dispunea şi de un număr relativ mare de cărţi din domeniul
culturii romane: Cornelius Nepos, Horaţius, Quintilian, Ovidiu, Cicero. Fondul
de carte a fost înzestrat şi cu cărţi de filozofie (Hegel) sau cu conţinut ştiinţific
(L. Miterpracher, Pavel Vasici)797.
În anul şcolar 1885-1886, biblioteca Preparandiei se contopeşte cu cea a
Institutului teologic. De aici înainte vom putea vorbi numai de biblioteca
seminarială greco-ortodoxă din Arad.
***
O stăruitoare activitate pentru organizarea Bibliotecii Institutului Teologic
au desfăşurat arhimandriţii Patrichie Popescu şi Ghenadie Popescu, conştienţi de
necesitatea şi importanţa pe care o are dobândirea culturii pentru viitorii slujitori
ai altarului. În 29 martie 1840, prin interemediul revistei„Gazeta Transilvaniei”,
cei doi se adresau tuturor românilor cu un călduros apel, solicitând să sprijine
acţiunea. Pentru ei, cultura era ca „razele strălucitorului soare mai luminată
învingere, căci ce sunt sârguitoarelor albini florile pentru de a putea strânge
miere spre îndulcirea şi luminarea altor vieţuitoare, tocma aşa sunt cărţile
zeloasei tinerimi române”. Erau conştienţi de însemnătatea cărţii pentru tineri,
care dacă lipsea, „câtă scădere trebuie să pătimească în mergerea cu ştiinţele
înaintate precum tinerimea, aşa şi învăţătorii ei”. Ei stăruiau pentru îmbogăţirea
bibliotecii cu cărţi, dar „spre câştigarea tot felului de autori îndrăznim cu toată
cuviinţa a întinde umila noastră Rugare către tot publicul românesc şi de obşte
pre toţi, iar de a trăbi pe fieştecarele iubitoriu de luminare şi cultura dulcei sale
ginte”798. Apelul a fost reînnoit în anul 1842, în coloanele aceleiaşi gazete, care
se repetă până încep să apară, pe la 1843, mulţumirile pentru cărţile primite.
La 30 ianuarie 1840, cu puţin timp înainte de publicarea apelului,
biblioteca deja exista şi avea 29 de cărţi, din care 4 “dăruite de străini”799.
Apelul celor doi clerici a trezit un viu interes publicului românesc. În 2 august
1840 numărul cărţilor ajunge la 112 iar suma adunată era de 20 fl. 50 cor.800
797
V. Popeangă, op. cit., p. 229.
798
A. N. D. J. Arad, Colecţia de documente, dosar 103, f. 1-1v; Apelul a fost publicat şi de
799
Ibidem.
800
Dan Lăzărescu, Dan Demşea, Documente despre biblioteca Preparandiei arădene, în
“Aradul cultural”, anul II, nr. 1/1995op. cit., p. 42.
Cercetând Inventariumul Bibliotecii Institutului Clerical, ne permitem să

tragem câteva concluzii interesante. Biblioteca a fost intens sprijinită de
publicul românesc. Printre donatori menţionăm numele celor doi prelaţi şi
profesori, Patrichie Popescu şi Ghenadie Popescu, profesorii Preparandiei
Atanasie Şandor şi Dimitrie Ionescu, protopopii Atanasie Boţco din Oradea,
Petru Popovici din Lunca-Bihor, preotul Ioan Rusu, pe atunci în Semlac,
Simion Bica, capelan în Gyula, Pavel Iorgovici paroh în Vasiova Montană,
Gheorghe Avrămuţ, paroh în Zărand, Grigorie Popovici paroh în Jidovar,
parohul Ioan Curuţ din Pojoga, preotul Vasile Popescu din Bata, învăţători din
Lipova (Ioan Haţeg), Arad (Moise Bota, Ilie Bota), Şiria (Nicolae Bota), Lugoj
(Gheorghe Ghina), funcţionari din Arad (Ioan Arcoşi, Teodor Şerb notar,
Mihail Gligorescu), Oradea (Mihai Radovici jude), Lipova (Atanasie Raţ
jurist), Bocşa (Petru Popescu jurist), negustori (Ioan Muntian din Ghioroc),
meseriaşi din Arad (“cismaşul” Petru Deheleanu, “cismaşul” Gheorghe
Gorun). În rândul donatorilor se numără foarte mulţi elevi ai Institutului
teologic, un număr de 20 cărţi donează “zălosul tânăr” Vincenţiu Babeş, cleric
din anul I. La 9 noiembrie 1842, avea deja donate 10 cărţi iar în 25 februarie
1843 mai donează Observaţii de limbă românească a lui Paul Iorgovici,
Fabulale lui Dimitrie Ţichindeal şi încă alte opt volume801.
În 26 februarie 1840, arhimandritul Patrichie Popescu a reorganizat şi
inventariat biblioteca. În anul 1844, înainte de plecarera sa la Carloviţ, a făcut
o donaţie personală, care cuprindea mai multe manuscrise (Protocolul sobora,
Teologia dogmatică, Retorica bisericească, Teologia morală, Teologia
pastorală, Alexandria)802 şi cărţile: Învăţătura teologicească, Prolegomena
philosophiae practicae, Institutionesc Physicae, Historia universalis şi Ordo
judiciaris803.
Fondul de carte s-a îmbogăţit treptat cu lucrări din domenii variate:
teologice, morală, pedagogice, gramatică, stilistică, istorie, medicină.
Menţionăm doar câteva din cele mai reprezentative cărţi: Învăţătură
teologicească, Învăţătură creştinească, Theologia moralis sacramentalis,
Theologia pastorală, “Psaltirea din vremea lui Rakoţi”, Jertfa lui Avram,
Întreprinderi moraliceşti, Moralnice sentinţe, Ion Budai Deleanu, Pravila de
obşte asupra faptelor răle şi a pedepsirii lor (Viena 1788), Damaschin Bojincă,
Diregătoriul bunei creşteri (Buda 1830) şi Răspundere dezgustătoare la
801
V. Popeangă, Ed. I. Găvănescu, V. Ţârcovnicu, Preparandia din Arad, p. 19.
802
Ibidem, p. 19.
803
D. Lăzărescu, D. Demşea, op. cit., p. 43.
cârtirea cea în Halle în anul 1823 (Buda, 1828), Petru Maior, Propovedanii la
îngropăciunea oamenilor morţi (Buda 1809), Petru Lupulov, Istorii morale,
Samuil Micu, Loghica, adecă partea cea cuvântătoare a filosofiei (Buda 1799),
Constantin Diaconovici-Loga, Epistolariul românesc (Buda 1841) şi Gramatica
românească (Buda 1822), Paul Iorgovici, Observaţii de limbă rumânească
(Buda, 1799), Fabulele lui Ţichindeal (Buda 1814), Prolegomena Philosofia
Practica, Institutiones Physico (partea a III-a), Martinius Bola, Historia
universalis (3 părţi); Pavel Kenghelaţ, Istoria universală (Pesta 1824); Psaltire
românească; Gramatica graeca; Elementa juris feudalis; Mithologie; Grigorie
Obradovici, Carte de mînă pentru bine orânduita economie (Buda 1807);
Pedagoghia şi Metodica; Manuductor pentru învăţători; Instituţiones
Philosophica; Pavel Vasici, Dietetica; C. Miterpacher, Historia naturalis;
Compendiu Antiquitatum; L’amide des malades; Lettres sur les sourds et muets;
Dissertationes medica frusta. Printre donaţiile făcute se află şi Repertoriul
teatrului naţional, donată de Teoor Şerb la 15 mai 1840804.
Arhimandritul Patrichie Popescu, între 26 februarie şi 8 octombrie 1844,
data plecării lui la Carloviţ, donează următoarele manuscrise: Protocolul
sobora (1837), Pedagogia, Metodul învăţătoresc, Istoria bisericească,
Teologia dogmatică, Retorica bisericească, Teologie morală, Teologie
pastorală, Alexandria805.
La 27 noiembrie 1847, biblioteca cuprindea un număr de 283 de cărţi
(74 româneşti - 26,1 %, 20 germane - 7 %, 10 maghiare - 3,4 %, 54 sârbeşti -
19 %, altele în latină, franceză, italiană) şi 48 de manuscrise (28 româneşti, 8
maghiare, 8 germane, 2 sârbe şi 2 latine), în total 339 cărţi şi manuscrise806. De
menţionat că biblioteca dispunea de Catalogul cărţilor române, aflate în
Librăria Ioanide din Bucureşti, de Curierul de ambe sexe a lui Ioan Eliade
Rădulescu şi de alte importante cărţi româneşti.
În afară de cărţi sunt donate şi anumite sume de bani. Pe lângă sumele
donate de Patrichie Popescu (21,8 fl.), printre donatori, se numără învăţătorul
Gheorghe Popescu din Vasiova, învăţătorul Ilie Miescu din Lugoj, învăţătorul
Ioan Haţeg din Lipova807, negustorul Ioan Drăgul din Titel, cantorul bisericesc
804
Ibidem.
805
Ibidem.
806
Ibidem, p. 48.
807
El însuşi era posesorul unei bogate biblioteci pentru vremea aceea. Dintre cărţile aflate în
biblioteca sa amintim: Prăvilioara cu învăţătură bisericească de taina Ispovedaniei (Bucureşti,
1781); Istoria Vechiului şi Noului Testament (vol. I-III, Iaşi, 1824); Lexicon românescu-latinescu-
ungurescu-nemţescu (Buda, 1825); Teodor Aron, Scurt apendice la Istoria lui Petru Maior (Buda,
Teodor Pap de la biserica românească din Pesta, preotul capelan Ioan Rusu din
Semlac, negustorul Nicolae Manuilovici din Felnac. Se mai adună bani pe
clase dintr-.o taxă specială pentru completarea bibliotecii, sumă din care s-au
procurat cărţi, o parte din bani fiind depuşi la Casa de păstrare din Arad808.
În anul 1844 se adună frumoasa sumă de 208 fl. 48 cr. La înlăturarea lui
Patrichie Popescu din Arad, în 8 octombrie 1844, înfiinţează o fundaţie
constând din 43 fl. pentru sporirea fondului bibliotecii. Alături de el au
contribuit fruntaşi ai comunităţii arădene, protopopi, preoţi, învăţători şi autori
de cărţi, dar mai ales profesorii şi elevii Institutului809.
După plecarea lui Patrichie Popescu din Arad (1844), cărţile au rămas
într-un “dolaf [...] sub nume de Biblioteca Institutului” iar de îngrijirea ei se
ocupa Ghenadie Popescu. Patrichie Popescu, îngrijorat de soarta bibliotecii şi
arhivei, la 18 august 1851 cerea date lui Ghenadie Popescu, despre soarta
cărţilor şi “de au perit ceva sau din cărţile bibliotecii sau din actele arhivului,
unde, când şi cu a cărui vină s-a întâmplat aceasta ?”810
Răspunsul lui Ghenadie Popescu este dat abia la 3 decembrie 1851. El
menţionează că la începutul revoluţiei, toate “cărţile şi almariurile precum ale
mele aşa şi ale institutului din multe privinţe le-am aşezat în podromul căşii
unde s-au ţinut şcoala, a căreia uşă s-au astupat cu pământ şi s-au ţinut acolo
până în mai 1849”. Când perioada s-a mai stabilizat, Ghenadie a luat cărţile
din acel podrum şi le-a mutat la Galşa unde mănăstirea de la Hodoş Bodrog
avea o colnă la vie, “socotind că acolo vor avea mai multă scuteală de foc şi
alte primejdii, dar alta să se mai usuce de contrasa umezeală, unde până la
venirea arhimandritului s-au ţinut; de unde apoi iarăşi le-am adus în Arad”
depozitându-le la Emanuil Putnic “unde au fost şi în momentul îndepărtării
mele la Viena ca reprezentantele diecese”. Întorcându-se de la Viena, nu a mai
găsesit nici cărţile sale, nici pe cele ale Institutului în casa lui Putnic, ele însă
se aflau depozitate “în curte într-o sobiţă lângă cănţelarie în gura poţocilor, de
unde câte am aflat aci, unele roase de poţoci, le-am strâns şi cărţile [...] le-am
1828), cf. Elena Mosora, Doina Hanga, Catalogul cărţii vechi româneşti din Colecţiile Bibliotecii
Centrale Universitare “Lucian Blaga” Cluj 1561-1830, Cluj-Napoca, 1991, pp. 101, 227, 232, 242.
808
809
810
Mărturii privind lupta românilor din părţile Aradului pentru păstrarea fiinţei naţionale
prin educaţie şi cultură (1784-1918). Documente referitoare la episcopia ortodoxă a Aradului
(Prefaţă P. S. Episcop dr. Timotei Seviciu, Studiu introductiv, note şi comentarii de prof. dr.
Vasile Popeangă), Arad, 1986, doc. 83, p. 128.
aşezat iar în dolaful bibliotecii [...] iar actele (n. n. arhiva şcolii) se află la mine
aşezate în biblioteca mea”811.
Înainte de anul 1848-1849, biblioteca avea un fond de carte constând din
339 de cărţi şi manuscrise812. În această perioadă au intrat în fondul bibliotecii
„de la d. Petru Vanc au venit o teologie şi un catihisis unitariu, de la doctor
Vasici Macrobiotica, de la d. profesor Velea Cele şapte virtuţi, aşişderea am
mai adaos şi eu ceva şi sânt în catalog însemnate”, îi scria în 3 decembrie 1851
Ghenadie Popescu arhimandritului Patrichie Popescu, pe atunci administrator
al Episcopiei vacante a Aradului813.
Realitatea este că evenimentele din anii revoluţiei au afectat serios viaţa
Institutului şi a bibliotecii. Unele cărţi nu s-au mai regăsit în biliotecă prin faptul
că fiind împrumutate unor elevi, care fiind hirotoniţi, nu le-au mai restituit. La
aceasta se adaugă şi mutarea bibliotecii dintr-un loc în altul, ducând la pierderea
multor cărţi din bibliotecă. După redeschiderea cursurilor în toamna anului
1852, preotul profesor Petru Raţ814, la îndemnul arhimandritului Patrichie
Popescu, în “Gazeta Transilvaniei”, lansează un nou apel către publicul
românesc, în care sunt somaţi şi aceia la care s-ar afla cărţi din bibliotecă a le
restitui, iar “toţi domnii naţionalişti”, mai ales autorii şi editorii, sunt rugaţi a
dărui cărţi pentru bibliotecă, “ca aşa să poată avea aceia recunoştinţă, cumcă
această bibliotecă ieste întemeiată de român adevărat şi de fiii naţiunii române
creşterea şi înflorirea ei păstrată”. În urma acestui apel, urmară noi donaţii.
Nicolae Jiga, negiustor şi mecenate dăruieşte 8 cărţi, Teodor Bucatoş, protopop
al Butenilor, cumpără cu 8 florini din lăsământul protopopului Gavril Giulani al
Butenilor şi fost profesor al Institutului, biblioteca acestuia “ca să nu ajungă în
mâini străine” şi o donă bibliotecii Institutului, Ioan Arcoşi, donează 69 de titluri
în 83 de volume. În urma şi altor donaţii şi recuperarea unor cărţi împrumutate,
profesorul Petru Raţ inventariază un număr de 284 cărţi şi 69 manuscrise815.
În anul şcolar 1852-1853, Petru Raţ face un nou inventar al bibliotecii.
În noul inventar figurau deja 385 de cărţi816. Printre operele inventariate de
811
Mărturii privind lupta românilor din părţile Aradului, doc. 85, pp. 130-131.
812
T. Botiş, op. cit., p. 642; Ion Muşlea, Contribuţiuni la cunoaşterea bibliotecilor
româneşti ale oraşelor din Transilvania (până la unire), Cluj, 1935, p. 8.
813
Mărturii privind lupta românilor din părţile Aradului, doc. 85, pp. 131.
814
Despre preotul Petru Raţiu vezi: Susana Andea, Date despre viaţa şi activitatea lui
Petru Raţiu (1805-1876), în „Crisia”, XXI, 1991, pp. 270-278.
815
816
Constantin Gurban, Raportu despre starea bibliotecei Institutului teologicu aradanu, în
“Speranţa”, anul 1, nr. 2, 15/27 februarie 1869, p. 15
Petru Raţiu, se află: Noul Testament (Bălgrad, 1648); Le theatre de Corneille

(Amsterdam, 1716); Naum Petrovici, Pedagogia (Buda, 1818); Hegel,
Panteismus (Leipzig, 1829); Zaharia Carcalechi, Biblioteca Românească
(1829, 1830); Moise Bota, Versuri îndireptătoare (Buda, 1829); Dimitrie
Ţichindeal, Fabule; Damaschin Bojincă, Diregătoriul bunei creşteri (Buda,
1830); Paul Lăzărescu, Florariu (Buda, 1831); Petru Maller, Gramatica
ungurească (Buda, 1832); Atanasie Şandor De scrofulosis (Pestini, 1836); C.
Negruzzi, Maria Tudor (Bucureşti, 1836); Alexandru Gavra, Monumentul
Şincai-Klainian (Buda, 1844); “Curierul de ambe sexe”817.
Un nou inventar (Catalogus Librorum Bibliothecae Instituti Clericalis
rumanii aradiensis), cu rubricatură mai bogată (numele autorului, titlul cărţii,
locul editării, anul tipăriri, numărul volumelor şi formatul cărţii), este întocmit în
anul 1853. Cele mai multe erau în limba latină (33,50 %) şi română (23,89 %)
urmate de cele în limbile germană (15,58 %), slavo-sârbă (14,28 %), maghiară
(9,87 %), greceşti (1,29 %), italieneşti (0,77 %) şi franceze (0,77 %). La sfârşitul
anului 1878, inventarul bibliotecii menţionează 437 cărţi, într-un număr mai mic
de titluri818. Dintre manuscrisele inventariate în catalogul din 1853-1854
amintim: Prolegomenia philosophiae; Compendium theologie moralis
christianae; Prolegomena Philosophiae moralis; Michael Olsovszky; Sermo de
unione; Alexandrie românească (probabil cea donată de Patrichie Popescu)819
După acest an, biblioteca şi-a mărit fondurile cu donaţiile, din 1877 a
profesorului Alexandru Gavra şi cea din 1878 a arhimandritul Andrei
Alexandru Papp. Dacă arhimandritul donează toată bilbioteca personală,
profesorul Alexandru Gavra donează un număr de 314 volume din biblioteca
personală820. Printre cărţile donate erau Istoria (ediţia a II-a) şi Istoria bisericii
românilor, amândouă datorate ilustrului reprezentant al Şcolii ardelene, Petru
Maior821. Mai târziu, din aceeaşi bibliotecă personală, mai ajung în fondurile
şcolii un număr de 29 manuscrise822.
Odată cu începutul anului şcolar 1885-1886, biblioteca Institutului
Teologic se contopi cu cea a Praparandiei formând “biblioteca seminarului
817
V. Popeangă, Ed. I. Găvănescu, V. Ţârcovnicu, op. cit., pp. 20-21.
818
819
820
T. Botiş, op. cit., p. 661. La îmbogăţirea fondului bibliotecii au contribuit şi Miron
Romanul, Constantin Gurban şi Nicolae Butariu. Vezi: „Speranţa”, anul I, nr. 2, 1869, p. 15; nr.
13, 1869, p. 120.
821
822
Cornelia Bodea, Acum o sută de ani, în “Hotarul”, anul V, 1938, nr. 6-8, pp. 261-262.
greco ortodox român din Arad”. După contopirea celor două biblioteci într-
una singură, sarcina inventarierii ei revine lui Vasile Mangra. El nu se rezumă
numai la atât. El a fost mereu preocupat de starea fondului bibliotecii. La 1/13
octombrie 1876, Ioan Slavici îi expedia de la Bucureşti un catalog al cărţilor
româneşti care se găseau în Librăria „la Socec et Comp.”, angajându-se că
dacă alegea ceva era dispus să i le expedieze la Arad. I. Slavici frecventa
anticariatele bucureştene unde găsea cărţi „bune şi foarte ieftine” pe care le
trimitea la Arad lui V. Mangra823. La intervenţia sa, Academia Română a
contribuit la îmbogăţirea fondului de carte prin donarea Analelor sale824.
Donaţii se mai primesc de la dr. Atanasie Şandor, istoricul George Bariţiu,
asesorul consistorial Gheorghe Purcariu, iar Consistoriul eparhial reuşeşte
procurarea pe seama bibliotecii, a colecţiei, “Biblioteca părinţilor bisericeşti”
editată de dr. Valentin Thalhoffer825. Nu cunoaştem când au intrat în fondul
bibliotecii şi de cine au fost donate, mai multe cărţi vechi din secolul al XVII-
lea. Este vorba de Noul Testament (Bălgrad, 1648), Psaltire (Bălgrad, 1651) şi
Îndreptarea Legii (Târgovişte, 1652)826.
Problema bibliotecii preocupă şi Sinodul eparhial în şedinţa sa din 1901,
la propunerea deputaţilor dr. Nicolae Oncu şi arhimandritul Vasile Mangra,
însărcinează consistoriul eparhial “să studieze şi reguleze chestia bibliotecii de
la institutul teol. ped. şi în special să-i dea toată solicitudinea prin procurarea şi
augumentarea de cărţi” şi ca “pe anul viitor şi de aici încoace în fiecare an să
prezinte sinodului inventar despre starea bibliotecii”827.
În primăvara anul 1901, din fondurile Consistoriului eparhial se plătea
suma de 20 coroane „preţul a două volume” din Istoria literaturii române de
la Cantemir până la anul 1821 de Nicolae Iorga şi 2 coroane şi 50 fileri pentru
cartea Uniunea românilor din Transilvania de dr. George Popovici,
823
Cf. Eugen Gluck, Gelu Neamţu, Dimitrie Vatamaniuc, Studii şi documente privind
activitatea lui Ioan Slavici, vol. I, Arad, 1976, p. 34.
824
În în şedinţa din 14 decembrie 1884, corpul profesoral propunea Consistoriului
eparhial să ceară Academiei Române „analele şi ediţiunile ei”. Un an mai târziu, datorită relaţiilor
pe care le avea la Academia Română, Vasile Mangra cere şi el cărţi pentru îmbogăţirea fondului
bibliotecii. Cf. A. N. D. J. Arad, Fond Episcopia ortodoxă română Arad, Acte şcolare, grupa IV,
dosar 369/1884, doc. 3910; grupa IV, dosar 140/1885, doc. 2138/432.
825
826
Elena Rodica Colta, Cărţi vechi din secolul al XVII-lea în Ţara Zărandului, în
„Ziridava”, VIII, 1977, pp. 575, 576, 579.
827
Aradului, ţinute în anul 1901, Arad, 1901, Concluzul 31.
protopopul Lugojului. Cărţile erau destinate bibliotecii Institutului pedagogic-

teologic şi cea a Episcopiei Aradului828.
Prin adresa nr. 6757 din 1901, direcţiunea „seminarială” cere a se
procura prin Consistoriul eparhial operele baronului Iosif Eötvös pentru
biblioteca Institutului. Consitoriul eparhial în şedinţa sa din 14/27 februarie
1902, decide procurarea cărţilor solicitate, „ce se notează pentru achitarea
preţului, despre care direcţiunea institutului va prezenta notă”829.
Donaţi de cărţi se înregistrează şi în primii ani ai secolului al XX-lea. Iosif
Gheorghian, mitropolitul primat al României şi Sfântul Sinod, la intervenţia
directorului Roman Ciorogariu, dărui bibliotecii ediţiile sale de cărţi bisericeşti şi
ştiinţifice. În anul 1902, episcopul Iosif Goldiş, donează bogata şi preţioasa sa
bibliotecă Institutului pedagogic-teologic. Ministerul ungar de agricultură - la
intervenţia Consistoriului arădean - trimite gratuit pe seama bibliotecii
publicaţiile ce apar în editarea Ministerului, iar Academia de ştiinţe maghiară dă
publicaţiile sale institutului cu un preţ redus. Îmbogăţirea bibliotecii sa făcut şi
prin schimburile de cărţi cu preotul bibliofil Emilian Micu. În anul 1912-1913
biblioteca Institutului Teologic dispunea de 4 649 volume.
În anii următori, fondul bibliotecii se îmbogăţeşte prin biblioteca lui
Ştefan Antonescu, şi prin cumpărarea bibliotecii profesorului dr. Petru Pipoş.
Ieromonahul Emilian Ceontea donează Institutului biblioteca tatălui său,
profesorul Teodor Ceontea830. În fondul bibliotecii intră şi cărţile din
biblioteca profesorului Avram Sădean, prin donaţie făcută în 15 noiembrie
1914, de către Aurora Sădean, soţia sa831.
În anul 1902, parohia din Cuvin a donat bibliotecii un preţios exemplar
complet din “Carte românească de învăţătură, Duminecile peste an şi la
prasnice împărăteşti şi la sfinţii Mari, cu grija şi cu toată cheltuiala lui Vasile
828
dosar 139/1901, f. 1.
829
Ibidem, grupa IV, dosar 65/1901, f. 7.
830
„Bis. şi Şc.”, anul XXVI, nr. 40, 6/12 octombrie 1902, p. 343; T. Botiş, op. cit., p. 374.
831
Profesorul Avram Sădean, scria de pe front soţiei sale “că în cazul când dânsul nu s-ar
mai reîntoarce acasă şi după primirea încunoştiinţărei oficiale despre căderea lui, să predau cărţile
cari formează biblioteca sa, bibliotecii tinerimei preparandiale din Arad”. În acest sens, Aurora
Sădean face un Act de donaţiune. “Întreaga sa bibliotecă o predau, bibliotecei tinerimei
pedagogice din Arad sub unica condiţiune, ca aceasta bibliotecă să se administreze sub numele
mult regretatului meu soţ Dr. Avram Sădean. Rog deci M.[ult] On[orata] Direcţiune, ca după
inventariere, să binevoiască a primi biblioteca. A Mult On[oratei] Direcţiuni cu distinsă stimă:
Vinga, la 15 XI 1914. Văd. Aurora Dr. Sădean”. Cf. “Anuarul Institutului Pedagogic-Teologic
ortodox român din Arad”, Arad, 1915, pp. 30-31.
Voievodul şi domnul ţării Moldoveneşti din multe scripturi tălmăcită din limba
slavonească de Varlaam Mitropolitul de ţara Moldovei” din anul 1643832.
Biblioteca cuprindea un important fond de manuscrise literare şi istorice
din perioada luminilor, datate mai ales din secolul al XIX-lea, printre care
copii de pe operele istorice ale lui Gheorghe Şincai şi Samuil Micu, precum şi
câteva traduceri de o deosebită valoare, semnate de Ioan Barac. Alte
manuscrise conţin material istoric transilvan, altele probleme de învăţământ,
ele servind ca manuale şi surse de documentare pentru cadrele didactice833.
În perioada când Roman Ciorogariu îndeplinea atribuţiile de director al
Institutului pedagogic-teologic, biblioteca şi-a mărit fondul de cărţi şi, fapt
semnificativ pentru unitatea culturală, a fost abonarea la reviste care apăreau la
Cernăuţi (“Candela”), Bucureşti (“Natura”, “Floarea darurilor”), Buzău
(“Revista Asociaţiei învăţătorilor”).
În cursul anului şcolar 1923-1924, Academia Română a donat 26 de
volume. Tot în acest an au mai au mai făcut donaţii: dr. Dimitrie Boroianu
(Dreptul bisericesc), dr. Gheorghe Ciuhandu (Preoţii români rup peceţile cu
Roma, Urgia unionistă), dr. Petru Barbu (Catehizarea în şcolile primare),
Coriolan Petranu (Memoriu de titluri şi lucrări), Iosif Popovici (Ortoepia şi
Fonetica), dr. Silviu Dragomir (Vlahii şi Morlacii), Arhiepiscopia Chişinăului
(Situaţia juridică a Bisericii Basarabene şi a averilor eparhiale din
Basarabia), Iacob Link (Biblia şi limba slovacă), Onisifor Ghibu (După cinci
ani de la unire), Ministerul Cultelor şi Artelor (Luchian de Virgil Cioflec), dr.
Valeriu Branisce (Alexandru Mocsonyi), Ion I. C. Brătianu (Din ţara moţilor),
Consistoriul ortodox român din Arad (Dacoromania, vol. III de Sextil
Puşcariu), Mihail Păcăţianua (Biblos Eniavsios), Universitatea din Cluj
(Anuarul de Istorie Naţională, vol. II). În urma acstor donaţii, se ajunge ca în
la sfârşitul anului şcolar 1923-1924, biblioteca să ajungă la un număr de 6404
opuri în 9 299 volume834.
În cursul anului şcolar 1924-1925, Academia Română dona bibliotecii
Institutului Analele Academiei Române, tom XLIV (1923-1924) şi Analele
832
Această informaţie se termină cu următoarea precizare: “Ar fi de dorit, ca cărţile vechi
bisericeşti să nu fie risipite, ci să se adune acolo unde sunt păstrate şi utilisate de bărbaţii de
ştiinţă”, cf. “Bis. şi Şc.”, anul XXVI, nr. 40, 6/12 octombrie 1902, p. 343.
833
Se pare însă că o parte din manuscrise au dispărut în timpul mutării, făcute în pripă şi
în condiţii nefavorabile, în urma desfiinţării Academiei Teologice din 1948.
834
“Anuarul Institutului Teologic şi al Şcoalei Normale ortodoxe-române din Arad pe
anul şcolar 1923-1924”, Arad, 1925, p. 48.
Academiei Române 1908-1920, Indice alfabetic, vol. XXXI-XL835. Dintre cărţile

care au mai intrat în fondul bibliotecii în acest an şcolar amintim: N. Leon,
Etomologia medicală; Theodor Capidan, Meglenoromânii – istoria şi graiul lor;
Theodor Capidan, Elementul slav în dialectul aromân; Iacob Radu, Doi luceferi
Gheorghe Şincai şi Samuil Micu Clain; Alexandru Marcu, Romanticii italieni şi
români; Constantin I Karadja, Despre lucrul apostolesc al lui Coresi de la 1563;
Ioan Andrişescu, Piscul Crăsni; Nicolae Iorga, Note polone; Andrei Veress,
Campania creştinilor în contra lui Sinan Paşa din 1595; Ştefan Ciobanu, Dimitrie
Cantemir în Rusia; Vintilă Mihăilescu, Aşezămintele omeneşti din câmpia
română la mijlocul şi la sfârşitul sec. XIX; Anghel Constantinescu, Dare de
seamă despre activitatea seminarului teologic din Galaţi şi în loc de răspuns;
Kemény Miksa, Az aradi izr. árvaház törtönete 1874-töl 1924-ig; Galaction D.
Codrun, Beţia şi Etica creştină şi socialismul; Teodor Botiş, Cinstitutul Paraclis,
Povestiri pentru săteni, Ce să crezi şi cum să trăieşti; I. Mihălcescu, Catehismul;
Iuliu Scriban, Durerea Vinerii; Grigorie Pişculescu, Două întâplări minunate;
Miron Cristea, Împotriva beţiei; Grigorie Criveanu, Patimile Mântuitorului;
Sebastian Stanca, Lazăr diacul; Ioan Gh. Botez, Despre plug şi arătură; D. G.
Chiţoiu, Temeiul îmbunătăţirei vitelor; Nicolae Popovici, Primul sinod ecumenic.
În cursul acelui an şcolar, biblioteca s-a îmbogăţit cu un număr de 32 opuri în 32
volume donate şi 123 opuri în 176 volume cumpărate, astfel că biblioteca se
compunea din 6 559 opuri în 9 507 volume836.
În 1928, după mărturia preotului profesor Teodor Botiş, rectorul
Academiei de Teologie, biblioteca era “veche şi preţioasă”, amplasată de mai
mulţi ani într-o încăpere de la etajul edificiului. Cu timpul, crescând numărul
cărţilor, sala devine improprie pentru a adăposti biblioteca, iar greutatea
cărţilor afecta structura de rezistenţă a colţului din aripa stângă a clădirii,
semnalându-se şi crăpături în plafon şi pereţi. La propunerea lui T. Botiş,
Consiliul eparhial aprobă ca atât biblioteca Academiei cât şi cea a Societăţii de
lectură a studenţilor amplasată într-o sală de la parterul clădirii, să fie
amenajate în patru săli de clasă deţinute de Şcoala Normală837.
Numărul cărţilor aflate în biblioteca profesorilor a crescut an de an,
ajungându-se la următoarea situaţie838:
835
836
Ibidem.
837
M. Săsăujan, Academia de teologie ortodoxă din Arad în perioada interbelică, pp.
143-144.
838
Anul Numărul cărţilor Volume Creşterea numărului de

şcolar volume
1922-1923 6 081 8 962
1923-1924 6 404 9 299 +337
1924-1925 6 559 9 507 +208
1925-1926 6 851 9 867 +360
1926-1927 6 778 9 742 -125
1927-1928 6 941 9 930 +188
1928-1929 7 150 10 197 +267
1929-1930 7 227 10 281 +84
1930-1931 7 291 10 347 +66
1931-1932 7 351 10 447 +100
1932-1933 7 395 10 521 +75
1933-1934 7 435 10 561 +40
1934-1935 7 576 10 722 +161
1938-1939 7 883 11 069 +347
Pentru completarea fondului de carte al bibliotecii, unii dintre

absolvenţii Institutului donaţii consistente. Astfel, cu prilejul împlinirii a 40 de
ani de la absolvire, preotul terenţie Moga, administrator protopopesc în
Răbăgani (Bihor) a donat suma de 5 000 lei, iar preotul Simion Cornea, paroh
în Bătania (Ungaria), a donat un număr de 27 volume de cărţi vechi839.
La 7 octombrie 1939, preotul profesor Ilarion V. Felea, propunea ca toate
cărţile de cult cu litere chirilice aflate în uzul studenţilor teologi, să fie înlocuite
şi păstrate în biblioteca şcolii. Din partea corpului profesoral, preotul Petru
Bancea, profesor de Cântare şi tipic bisericesc, este însărcinat să prezinte o
situaţie a acestor cărţi, pentru a fi depuse în bibliotecă. Tot rectorul Academiei,
în 22 noiembrie 1941 cerea Ministerului Cultelor şi Artelor, 50 000 lei pentru
cumpărarea de cărţi pentru bibliotecă „deoarece înzestrarea bibliotecii cu cărţi şi
ştiinţă teologică a rămas înapoi, în anii din urmă, din cauza lipsei de fonduri”840.
În timpul celui de-al doilea Război mondial, clădirea Academiei
Teologice fusese transformată de armata sovietică în spital de campanie841.
Soldaţii armatei sovietice au ars parte din arhiva şi biblioteca şcolii. Numai în
perioada 11 octombrie 1944 – 20 martie 1945, au fost distruse 8 000 de volume.
839
“Bis. şi Şc.”, anul LVI, nr. 13-14, 3 aprilie 1932, p. 13.
840
Mihai Săsăujan, op. cit., pp. 144, 145.
841
Viorel Gheorghiţă, Et Ego. Sărata Piteşti-Gherla-Aiud. Scurtă istorie a devenirii mele,
Timişoara, 1994.
Cărţile rămase au fost aşezate într-un local impropriu în podul casei eparhiale de
pe strada Eminescu nr. 34, erau „neclasificate iar cataloagele pierdute”.
La 20 noiembrie 1945, rectorul dr. Nicolae Popovici cere o cameră din
această clădire, unde să fie depozitate cărţile din bibliotecă, deoarece, în podul
casei unde erau aşezate, erau expuse deteriorării. După numai o lună, în 22
decembrie 1945, conducerea Academiei Teologice cere sprijin protopopiatelor
şi credincioşilor pentru refacerea inventarului bibliotecii. Abia în 14 noiembrie
1947, în ziua deschiderii anului şcolar 1947-1948, studenţii au adus cărţile din
podul casei eparhiale din strada Eminescu nr. 34 şi le-au sortat după specialităţi.
În anul 1948, pentru refacerea bibliotecii s-a propus ca biblioteca Academiei
Teologice să se unifice cu cea a studenţilor şi a protopopiatului. Academia urma
să pună la dispoziţia, în clădirea ei, spaţiile necesare pentru depozitarea cărţilor,
pentru a putea fi consultată de profesori, preoţi şi studenţi842.
În 1948, pentru refacerea bibliotecii, profesorii propuneau ca biblioteca
eparhială sau, cel puţin biblioteca studenţilor “Episcopul Grigorie Comşa”,
împreună cu biblioteca Protopopiatului să se unifice cu restul bibliotecii
Academiei de teologie, astfel, să formeze o bibliotecă nouă care să poată
satisface nevoile profesorilor şi studenţilor843.
Conform dispoziţiilor Ministerului Cultelor din anul 1948, Academia
Teologică era obligată să-şi înzestreze cu “lucrări sovietice lămuritoare, după
ce le veţi fi expus într-o vitrină amenajată în interiorul şcolii”. Cu puţin timp
înainte, în 9 octombrie 1946, Prefectura judeţului Arad trimitea rectoratului
Academiei Teologice prin care solicita o declaraţie, în sensul în care instituţia
şcolară nu mai poseda nici o publicaţie prevăzută în broşura Publicaţiuni
scoase din circulaţie până la 1 iulie 1946, comunicată de Chestura poliţiei
municipiului Arad. La 19 februarie 1948, rectorul Ilarion V. Felea înainta
Biroului Cenzurii din Arad lista cărţilor epurate din biblioteca Academiei
Teologice844. El arăta că atât cărţile menţionate, cât şi celelalte cărţi din
bibliotecă nu puteau fi puse la dispoziţia studenţilor deoarece biblioteca nu era
în stare de funcţionare845.
După desfiinţarea Academiei Teologice în 1948, biblioteca rămâne în
grija Centrului de Îndrumare a Clerului, până după desfiinţarea acestuia, în
842
Melente Nica, Spiritualitatea în cadrul Episcopiei Aradului, Arad, 2006, p. 106.
843
844
Lista menţionată de Mihai Săsăujan conţine 95 de titluri, cu menţiunea că ultima filă a
documentului lipseşte. Cf. M. Săsăujan, op. cit., pp. 265, 268-270.
845
Ibidem, p. 268.
1952. În anul 1953, biblioteca se ridica la un număr de doar 4 013 cărţi, a fost
transferat la biblioteca Episcopiei Aradului846. Aici au fost preluate de
bibliotecarul de atunci, preotul profesor dr. Nicolae Popovici. La fondul
cărţilor de la Academia Teologică s-au mai adăugat cele din biblioteca
arhimandritul dr. Iustin Suciu şi din cea a protopopului Traian Văţianu. Cărţile
de la Academiei au fost fost aranjate în două încăperi de la etajul clădirii
Episcopiei, în 7 dulapuri şi 3 etajere, menţionate în inventar la cotele 1-4 013;
cele de la Iustin Suciu într-o etajeră, menţionate în inventar la cotele 4 014-5
200, iar cele de la Traian Văţianu în două dulapuri şi o etajeră, menţionate în
inventar la cotele 5 201-5 870847.
Din păcate, după desfiinţarea Academiei Teologice, multe din cărţile şi
manuscrisele existente odinioară în biblioteca acesteia, din cauza neglijenţei
celor dsemnaţi cu administrarea bibliotecii eparhiale, dar şi din alte motive, au
dus la dispariţia multor valori bibliofile şi de Patrimoniu Cultural Naţional.
846
Ibidem, p. 147.
847
Capitolul XII
Societatea de lectură
XII. 1. ÎNCEPUTURILE ŞI EVOLUŢIA SOCIETĂŢII
Urmând exemplul altor şcoli, tinerimea din Arad, sub îndrumarea

profesorului Miron Romanul, viitorul episcop al Aradului, apoi mitropolit al
Transilvaniei, a înfiinţat, în anul şcolar 1867-1868, Societatea de lectură a
teologilor români din Arad, cu scopul „ca prin citirea foilor periodice şi a
opurilor ştiinţifice, apoi prin comunicarea ideilor şi prin ocupaţiuni de diligenţă
să se adauge cât mai mult la erudiţiunea tinerimii”, organizarea unor
manifestări culturale848. Atmosfera plină de entuziasm în care au avut loc
primele manifestări ale societăţii era dominată de obiectivele cultural-naţionale
ale tinerilor teologi.
Cei care au pus bazele Societăţi au fost studenţii teologi din Arad, dar,
de fapt, ea era „fructul întregii tinerimi”, cuprinzând şi pe elevii de la
Gimnaziu şi pe cei de la Preparandie. N-a lipsit nici preocuparea de a întemeia
o bibliotecă şi un cabinet de lectură cu ziare, cărţi literare şi ştiinţifice, menite a
„aţâţa gustul pentru lectură”. Şedinţa de constituire a avut loc în ziua de 26
octombrie v. 1867, cei 26 membrii ordinari alegându-şi preşedintele în
persoana lui Paul Gallu, notar pe Iuliu B. Costa, clerici în cursul al III-lea, de
bibliotecar pe Constantin Gurban, casier pe Vasile Beleş, teologi din cursul al
II-lea “şi de controlor pe clericul” Teodor Gruescu din cursul I. În primul an de
activitate, au avut loc 29 de şedinţe, în care s-au prezentat disertaţii, lucrări
literare originale, s-au recitat poezii849.
848
V. Curticăpeanu, Mişcarea culturală românească pentru Unirea din 1918, Bucureşti,
1968, p. 27.
849
Raport despre activitatea Societăţii pre anul şcolar 1867-1868, în “Speranţa”, anul I,
nr. 1, 1869; nr. 22, 1871; T. Botiş, op. cit., pp. 613-621; V. Curticăpeanu, op. cit., pp. 27-28.
Societatea face parte integrantă din marea misiune culturală românească

ce a cuprins întreg Banatul şi Transilvania, era dovada politicii de angajare
socială şi culturală a tineretului în lupta pentru împlinirea dezideratelor de
veacuri ale românilor. În dezbaterile literare, formă de manifestare a activităţii
Societăţii, se lansează ideea solidarităţii cu studenţii institutelor teologice din
Sibiu, Caransebeş şi alte oraşe (Timişoara, Lipova, Lugoj, Reşiţa Montană).
În 1880, prin contopirea Preparandiei cu Institutul Teologic, societatea se
transformă în Societatea de lectură de la Institutul pedagogic-teologic românesc
greco-ortodox din Arad, funcţionând până la începutul anului şcolar 1908-1909,
când se propune separarea Societăţii de lectură în una a teologiei şi alta a celei
pedagogice. Biblioteca rămâne comună până în anul şcolar 1917-1918, când, se
modifică şi statutele societăţii. Ca organ literar-cultural deţinea revista
“Desprinderea” (1882), apoi, în 1896 revista social-literară “Chemarea”850.
Teologii erau în minoritate faţă de preparanzi, între care stăpânea un
spirit de colegialitate mai pronunţat faţă de colegii lor de la secţia teologică851.
Conform statutelor, preşedintele Societăţii avea să fie unul dintre profesori,
prin alegere din partea membrilor care erau toţi elevi din cele două secţii ale
Institutului. Directorul Augustin Hamsea însă, bazat pe dispoziţiile legilor
şcolare, că elevii Institutului se pot constitui într-o Societate de lectură sub
conducerea directorului ori a înlocuitorului său, pentru a nu da prilej la
formarea de „partide”, îşi arogă dreptul de a constitui Societatea. Datorită
atitudinii directorului, apar nemulţumiri din partea profesorilor. La sfârşitul
anului şcolar 1899-1900, pofesorul Ioan Petranu a înaintat Consistoriului
eparhial o plângere în care prezintă mai multe nereguli existente în conducerea
Institutului, între care şi despre modalitatea de încercare de a constitui
Societatea de lectură de către directorul Augustin Hamsea. Consistoriul
dispune ca profesorii să revizuiască statutele şi să înainteze un nou proiect de
statut în baza căruia avea să se constituie în anul următor. În urma plângerii
profesorului Ioan Petranu, conferinţa profesorală din 16/29 octombrie 1900,
aduce la cunoştinţa Consistoriului că Societatea s-a condus conform legilor
şcolare şi propune ca statutul să rămână cel existent şi pentru anul viitor.
850
T. Botiş, op. cit., pp. 619, 620; V. Curticăpeanu, op. cit., p. 28. De văzut: Catalogul
bibliotecii tinerimii de la Institutul pedagogic-teologic ortodox-român din Arad, Arad, 1910.
851
Luptele pătimaşe, ce se dezlănţuie în jurul alegerii de episcop din anul 1899, au afectat
şi viaţa internă a Institutului pedagogic-teologic. Dezbinările şi neînţelegerii dintre membrii
corpului profesoral au influenţă şi asupra elevilor. Tinerimea desbinată în “arădani”, “bihoreni” şi
“bănăţeni”, citeau ziarele de propagandă ale partidelor şi aveau legături cu lumea din afară. Cf. T.
Botiş, op. cit., p. 112.
Conform acestei hotărâri, în 3 noiembrie st. n. 1900, Societatea se constituie

sub conducerea lui Augustin Hamsea, vicepreşedinte fiind ales Mihai
Zomborean, cleric din anul al III-lea852.
La câteva zile de la această constituire, la Consistoriul eparhial se
înregistrează două plângeri. Una de la profesorul Ioan Petranu, cealaltă din
partea unui grup de elevi. Profesorul era nemulţumit de atitudinea membrilor
conferinţei profesorale pentru că a încredinţat directorului, şi în acest an şcolar,
conducerea Societăţii. Pe de altă parte, arată că tinerimea era nemulţumită
pentru că nu i se recunoaşte dreptul de a-şi alege preşedintele ci directorul se
autopropune. Elevii cereau anularea alegerii, Consistoriul dispunând alegeri
noi. Episcopul Iosif Goldiş dispune directorului Augustin Hamsea ca în termen
de trei zile să-i înainteze un raport amănunţit despre felul cum a fost constituită
conducerea Societăţii. După primirea raportului, episcopul, pentru ziua de 5/18
noiembrie 1900, convoacă conferinţa profesorală. Pentru a se stabili ordinea în
Institutu, episcopul propune schimbarea statutului Societăţii, pentru aceasta
fiind desemnaţi profesorilor Roman Ciorogariu, Ioan Petranu, Ioan Petrovici şi
Teodor Botiş de a elabora un proiect de statut, iar activitatea ei este sistată. În
18/31 ianuarie 1901, noul statut este aprobat de conferinţa profesorală.
Conform noului statut, membrii ordinari erau consideraţi toţi elevii celor două
secţii din anii II, III şi IV, iar preşedintele urma să fie un profesor delegat din
partea conferinţei profesorale, iar vicepreşedinte unul dintre elevii anului al III-
lea de la secţia teologică. Ajungând la Consistoriul eparhial, acesta modifică
noul statut, stabilind ca preşedinte să fie profesorul de Limba şi literatura
română, iar membrii ordinari toţi teologii din anii I-III, iar preparanzii numai
cei din anii III şi IV de studiu853.
Ioan Petranu, în calitatea sa de profesor de Limba şi literatura română,
pentru ziua de 8/21 februarie 1901, convoacă şedinţa de constituire a Societăţii
după criteriile stabilite de Consistoriul eparhial, însă, nemulţumirile
preparanzilor face imposibilă constituirea. În situaţia nou creată, Consistoriul
eparhial instituie o comisie din care fac parte Roman Ciorogariu şi secretarul
consistorial Iancu Ştefănuţ, pentru a cerceta starea din Institut legată de
constituirea Societăţii. Preparanzii ascultaţi declară cu nu au luat parte la
şedinţa de constituire pentru faptul că cei din anul II nu erau acceptaţi între
membrii Societăţii, considerând că aceştia erau neîndreptăţiţi. În ziua
următoare (10/23 februarie), are loc o nouă încercare de constituire în prezenţa
852
853
directorului Augustin Hamsea şi a delegatului consistorial, Roman Ciorogariu.

Preparanzii, şi de această dată au rămas neclintiţi în decizia lor, neluînd parte
la şedinţa de constituire. În consecinţă, episcopul Iosif Goldiş convoacă senatul
şcolar al Consistoriului eparhial, care „aduce sentinţă de eliminare faţă de 7 şi
de relegare pe un an faţă de 4 dintre elevii cari au aţâţat pe colegii lor la
nesupunere”. Asesorul consistorial Petru Truţia este delegat a asista la o nouă
şedinţă de constituire a Societăţii. Şedinţa a fost convocată pentru ziua de
11/24 februarie 1901, în absenţa directorului Augustin Hamsea, plecat la
mănăstirea de la Hodoş-Bodrog. Sentinţele date de Consistoriul eparhial
elevilor, în loc să limpezească situaţia, mai rău o tulbură. Elevii preparanzi din
anii III şi IV se solidarizează cu cei din anul II. În ziua de 12/25 februarie,
dimineaţa, elevii se prezintă la direcţiunea Institutului declarând că părăsesc
şcoala, ei refuzând chiar şi să se spovedească, fiind săptămâna primă din
Postul Mare. După mai multe încercări de a boicota constituirea, în 20
februarie/5 martie, Societatea se constitui sub conducerea asesorului
consistorial Petru Truţia. După aceasta, Consistoriul eparhial, în şedinţa din 22
februarie/7 martie 1901, numeşte o comisie, din care face parte vicarul Vasile
Mangra, asesorii consistoriali Petru Truţia şi Traian Văţian, care să ancheteze
cele întâmplate până la constituirea Societăţii de lectură854. În urma anchetei,
directorul este nevoit să renunţe la postul de la Institutul pedagogic-teologic.
Pentru educaţia în spirit naţional a tineretului Societatea a orgnizat
manifestări culturale, din al căror program n-au lipsit poeziile lui Vasile
Alecsandri sau Grigorie Alexandescu, muzica şi dansul popular românesc.
Societatea s-a impus în viaţa publică a oraşului Arad prin nota de sensibilitate
românească pe care o imprima tuturor manifestărilor culturale organizate de
ea. Contribuţia principală a constat în formarea profilului spiritual al viitorilor
preoţi şi învăţători, ca slujitori devotaţi poporului român.
După separarea celor două secţii, teologică şi pedagogică a Institutului,
Societatea de lectură, s-a separat şi ea în două: Societatea de lectură a
studenţilor teologi şi Societatea de lectură a Şcoalei normale. Societatea
teologilor funcţiona, la fel ca şi în trecut, sub directa îndrumare a unui profesor
şi era condus de un comitet format dintr-un preşedinte, vicepreşedinte,
secretar, doi notari, casier, econom, controlor, trei bibliotecari, care erau pe un
termen de un an şcolar, la fel ca şi profesorul îndrumător. Despre activitatea
societăţii se menţiona în Anuarul de pe anul şcolar respetiv sau în revista
oficială a Episcopiei Aradului, „Biserica şi Şcoala”. În anul şcolar 1923-1924
854
societatea funcţiona sub preşedenţia profesorului Caius Turicu, în ziua de 23

octombrie 1923 alegându-se comitetul de conducere format din: Aurel Dan
(anul III), preşedinte; Traian Brânzei (anul III) vicepreşedinte; Aurel Raica
(anul II) secretar; Ioan Popescu (anul II) notar I; Ioan Tănăsescu (anul I) notar
II; Radu Crăciun (anul II) casier; Nicolae Popescu (anul II) econom; Cornel
Popoviciu (anul II) controlor; Gheorghe Cucu (anul III) bibliotecar I; Ioan
Teodorescu (anul II) bibliotecar II; Axente Tomuş (anul I) bibliotecar III. În
comisia muzicală au fost aleşi: Mircea Anghel (anul III), Ioan Vârtaci (anul
III), Constantin Dilă (anul II) şi Nicolae Iliescu (anul I). Ei au fost aleşi de cei
65 membrii ai societăţii. În cursul anului şcolar 1923-1924 a ţinut două şedinţe
ordinare şi 5 festive. Programa acestor şedinţe a constat din „5 disertaţii, 6
poezii originale, 7 declamaţii, 8 discursuri, 6 cântări cu vocea, 3 la violină şi la
pian”855.
În anul 1934, Societatea s-a reorganizat şi şi-a revizuit statutele, luând
numele de Societatea de lectură „Grigorie Comşa episcopul”, ca recunoştinţă
pentru întreaga activitate desfăşurată până atunci de ierarhul arădean856.
Funcţiona cu un comitet de conducere format dintr-un preşedinte,
vicepreşedinte, secretar, doi notari, casier, econom, controlor, trei bibliotecari,
6 membrii în comisia literară şi trei în comisia muzicală.
Societatea desfăşura o bogată activitate cultural-literară, organizând
şedinţe festive în cadrul cărora se prezentau diferite referate cu caracter
teologic, istoric, literar, poezii şi epigrame, meditaţii biblice, lecturarea unor
fragmente literare originale, montarea unor piese de teatru857, recitări de
poezii, cântece vocale şi instrumentale (vioară, flaut, pian). Membrii societăţii
luau parte la toate manifestările vieţii culturale şi naţionale care aveau loc în
oraşul Arad. Au luat parte la toate evenimentele importante din viaţa Bisericii.
În ziua de 30 noiembrie a fiecărui an, Societatea de lectură comemora pe
mitropolitul Andrei Şaguna al Ardealului sau în ziua de 6 decembrie a fiecărui
an organizau o zi festivă în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae, patronul şcolii.
855
856
“Bis. şi Şc.”, anul LVIII, nr. 44, 28 octombrie 1934, p. 6.
857
În seara zilei de 7 mai 1927, la Lipova, elevii au prezentat piesa de teatru Străbunii de
V. Cristescu, “în care tinerii achitându-se admirabil de rolulrile lor, fiind foarte bine studiată, a
făcut să se trezească în noi mândria străbună”. Cf. I. Chebeleu, Studenţii teologiei noastre la
Lipova, în “Bis. şi Şc.”, anul LI, nr. 24, 12 iunie 1927, pp. 6-7. În anul şcolar 1938-1939, studenţii
teologi au montat drama istorică Avram Iancu de Lucian Blaga pe care au prezentat-o pe scena
teatrelor din Arad şi Timişoara.
Ei se deplasau şi în parohii din cuprinsul Episcopiei, unde, de cele mai

multe ori, alături de ei se deplasa şi corul studenţilor, dădeau concerte de
colinde, cântece religioase şi patriotice, sau răspunsurile la Sf. Liturghie din
biserica parohială. De fiecare dată erau însoţiţi de câte un preot profesor de la
Academia Teologică, care slujea la Sfânta Liturghie şi ţinea câte un cuvânt de
învăţătură în faţa credincioşilor.
Bogata activitate pastoral-misionară şi culturală a studenţilor teologi,
desfăşurată sub îndrumarea preoţilor profesori, avea loc atât în centrele urbane
cât şi în cele mai importante din mediul rural. Cele mai reuşite activităţi fiind
cele desfăşurate în parohiile din Podgoria Aradului858. În duminici şi sărbători,
studenţii teologi din anul IV, predicau în bisericile din oraş sau în capelele
amenajate la Spitalul Judeţean (astăzi Spitalul Minicipal) sau la Penitenciar.
Numai în cursul anului şcolar 1941-1942, Societatea de lectură
„Episcopul Grigorie” a ţinut 12 şedinţe literare, 3 şedinţe publice de
„propagandă misionară” la sate, a comemorat pe mitropolitul Andrei Şaguna şi
pe episcopul Grigorie Comşa. „Cu însufleţire şi cu avânt, studenţii au luat
parte activă la manifestarea căderii Odesei, la serbarea datinilor de Crăciun şi a
Dumnicii Ortodoxiei, precum şi la comemorarea Memorandului”859.
În perioada celui de-al doilea război mondial Societatea a cunoscut în
întrerupere a activităţii. Abia în 10 decembrie 1945, în prezenţa preotului
profesor dr. Ilarion V. Felea, ca delegat al consiliului profesoral, Societatea şi-
a reluat activitatea doar pentru o scurtă perioadă. Întreaga activitate pe care
studenţii teologi o desfăşurau în cadrul Societăţii de lectură, a contribuit la
perfecţionarea profesională a viitorilor slujitori ai Sfintelor Altare din cuprinsul
Episcopiei Aradului şi a celor învecinate.
XII. 2. PRESA BISERICEASCĂ ŞI CULTURALĂ A

„SOCIETĂŢII DE LECTURĂ”
XII. 2. 1. Încercări de a tipări o revistă

O acţiune culturală importantă al cărei principal promotor a fost Mircea V.
Stănescu, a avut loc în 1857, prin înfiinţarea unei Societăţi de lectură a elevilor
români din cursul superior al gimnaziului din Arad. Activitatea culturală din
cadrul societăţii s-a materializat prin tipărirea, la 30 mai 1859 a Almanahului
858
Pentru amănunte vezi: “Bis. şi Şc.”, anul LIV, nr. 10, 9 martie 1930, p. 5.
859
Informaţiuni, în “Bis. şi Şc.”, anul LXVI, nr. 25, 21 iunie 1942, p. 211.
„Muguri”, prin „conlucrarea junimei clericale şi studioase a claselor gimnaziale

superioare” şi redactat de Emeric (Mircea) V. Stănescu860. Între colaboratorii
almanahului se numără Iosif Goldiş, Vincenţiu Grozescu, George Crăciunescu,
Augustin Russu, Ioan Puticiu, Moise Bota, Ioan Popovici Desseanu, George
Popovici, Nicolae Costa, Mihail Şerban, Paul Draga, Atanasie Marian
Marienescu, Nicolae Cristea, Iulian Grozescu, Atanasie Şandor861.
Almanahul s-a bucurat de o atenţie deosebită, fiind bine primit de
publicul cititor. Ioan Slavici afirma că Almanahul „Mugurii” a fost pentru
tineretul din vremea sa „cea mai de seamă dintre cărţile tipărite atunci”862. Titu
Maiorescu consideră Almanahul „Muguri” „un document valoros de
manifestare plenară a cugetului românesc în cultură”863.
Încercările de a edita o publicaţie românească au continuat şi în anii
următori864. Studenţii de la Institutul Teologic din Arad, elaborează două
reviste şapirografiate, „Curcubeul” (1862) şi „Floricele” (1863). Revistele,
semnalate pentru prima dată de Gheorghe Ciuhandu865, au fost descoperite de
istoricul literar Mircea Popa866 în Fondul de manuscrise al Bibliotecii Centrale
Universitare din Cluj-Napoca867.
Revista „Curcubeul” a avut ca „redactore răspunzătoriu pe teologul
Iustin Popoviciu, clericu din cursul al III-lea”. Foaia avea ca motto deviza „în
tinereţe deve să ne cârştigăm roadele de care voim să ne bucurăm la bătrâneţe:
acela ce lasă timpul fără a se folosi, va culege la bătrâneţe ruşine şi lipsă”, care
va figura pe frontispiciul tuturor numerelor. Revista conţine patru numere,
fiecare având patru pagini de format A-4. Revista cuprinde poezii, nuvele,
anecdote şi cimilituri, de o calitate modestă, astfel că nu se poate vorbi de
vreun talent demn de menţionat. Dintre autorii lor amintim pe Nicolae Polizu,
Iustin Popovici, Ioan Doboşiu şi Ioan Popescu868.
860
Despre personalitatea lui vezi: Octavian Lupaş, Mircea V. Stănescu 1841-1888, Arad, 1936.
861
Pentru amănunte vezi: Doru Bogdan, Semnificaţia istorică şi culturală a Almanahului
“Muguri” (Arad, 1859), în “Ziridava”, X, 1978, pp. 699-705; Iulian Negrilă, Presa literară
românească arădeană până la Marea Unire, Arad, 1993, pp. 17-19.
862
Ioan Slavici, Amintiri (Ediţie îngrijită, prefaţă, note şi indici de George Sanda),
Bucureşti, 1967, p. 203.
863
I. Negrilă, op. cit., pp. 18-19.
864
Idem, Presa literară românească arădeană (1869-1944), Arad, 1999, pp. 24, 25.
865
Începuturile presei bisericeşti de la Arad (1869-1871), Arad, 1937.
866
Mircea Popa, Valentin Taşcu, Istoria presei româneşti din Transilvania de la
începuturi până în 1918, Bucureşti, 2003, pp. 338-344.
867
Cota 4039, respectiv 4039/a.
868
M. Popa, V. Taşcu, op. cit., pp. 340-342.
Începând din 3 ianuarie 1863, revista îşi schimbă numele în „Floricele”,

păstrându-şi în continuare pe frontispiciu acelaşi motto ca şi „Curcubeul”,
acelaşi format (paginaţie). A apărut datorită aceluiaş Iustin Popovici, având ca
editor pe Terenţiu Dumitrescu869. Pe lângă vechii colaboratori apar şi câteva
nume noi: Isaia Monţia, Terenţiu Dumitrescu, Paul Milovan, Lazăr Iufu,
Nicolae Cetăţeanu. Au apărut în total opt numere, între 3 ianuarie şi 21
februarie 1863, odată pe săptămână joia. La fel ca în cazul cealeilalte reviste,
producţia literară este de o slabă calitate870.
La începutul anului 1882, preparandul Gavril Pal, redactează pentru
colegii săi revista litografiată „Deprinderea”. După numai patru ani, în 1896,
preparanzii din curul al II-lea, Iosif Stanca, Ioan Hălmăgean şi Alexandru
Murăşanu elaborează o „revistă socială şi literară” intitulată „Chemarea”. A
apărut numai numărul de probă, în 52 exemplare, însă corpul profesoral
interzice continuarea redactării ei pe motivul că legile şcolare nu permiteau
elevilor „nici un fel de amestec în asemenea chestiuni”871.
Cât timp Episcopia Aradului se afla sub jurisdicţia Mitropoliei sârbe de la
Carloviţ, ea n-a putut avea un organ oficial, motiv pentru care episcopul
Procopie Ivaşcovici recomanda păstoriţilor săi foile române de la Sibiu
(„Telegraful Român”) şi Braşov („Gazeta de Transilvania”)872. După anul 1865
însă, când Biserica Ortodoxă Română din Ardeal devine independentă faţă de
ierarhia ecleziastică de la Carloviţ, prin reînfiinţarea Mitropoliei românilor
ortodocşi din Transilvania, problema unui oficios al eparhiei arădene se impunea
ca o necesitate imperioasă. La doar patru ani de la măreţul eveniment, prin
aportul unor intelectuali din jurul centrului eparhial arădean, al preoţilor,
profesorilor şi studenţilor de la Institutul Teologic, s-a creat cadrul propice
pentru apariţia unei reviste bisericeşti, mai ales, destinată tinerilor teologi.
XII. 2. 2. Revista „Speranţa” (1869; 1871-1872)
Începând cu anul 1869, organul literar al Societăţii va fi revista
„Speranţa”873, unica şi prima „foaie literară şi bisericească” a românilor
869
I. Negrilă, op. cit., pp. 24, 25.
870
M. Popa, V. Taşcu, op. cit., pp. 342-344.
871
872
La Caransebeş abia în 1886 apărea “Foaia diecezană”.
873
O revistă cu această denumire a apărut în martie 1863 la Pesta, sub redacţia lui Emeric
Stănescu şi Iulian Grozescu. A apărut numai un singur număr. Cf. Traian Topliceanu, Din istoria
ziaristicei în Banat, în “Revista Banatul”, anul IX, 1934, nr. 4-6, p. 28.
ortodocşi din Ungaria şi Ardeal, era „rodul cel mai de seamă al activităţii
Societăţii”874. Astfel, ideea editării unui ziar românesc difuzată în viaţa socială
arădeană de profesorii Preparandiei, încă din anul 1814, devine faptă de
afirmare a românilor după mai bine de o jumătate de secol, timp în care s-au
produs adânci schimbări în mentalitatea publică românească. Sub raportul
publicaţiilor periodice, Aradul a jucat pentru români un rol mult mai însemnat
decât celelalte două centre bisericeşti ortodoxe, Sibiul şi Caransebeşul. Printre
profesorii care sprijină acţiunea trebuie amintiţi Iosif Goldiş, şi mai ales Miron
Romanul, care „a stăruit din răsputeri pentru a pregăti tinerimei un teren de
activitate literară”875. Revista avea ca prim scop a sădi simţul răspunderii
înaltei misiuni a tinerilor teologi, viitori preoţi. Exista convingerea că
„preoţimea noastră nu e permis a fi inferioară în cultură celorlalţi factori din
viaţa noastră şi de aceea accentua necesitatea de a o înzestra cu tot felul de
cunoştinţe speciale şi generale”876.
Primul număr al revistei apare la 1/13 februarie 1869, cu o întârziere de
câteva luni, deoarece guvernul de la Budapesta nu s-a grăbit să dea cuvenitele
aprobări, lucru explicabil dacă ţinem seamă că ne aflăm doar la câţiva ani de la
instaurarea regimului dualist (1867). În acest prim număr, redacţia îşi prezintă
programul către „onoraţii leptori”877.
Publicaţia apărea de două ori pe lună, la 1 şi la 15 a fiecărei luni, sub
redacţia colegială a teologilor: Constantin Gurban, Ioan Beşeanu, Iustinian
Cerneţiu şi George Morariu. Comitetul de redacţie se schimba la fiecare
început de an universitar, iar în două rânduri şi în timpul anului academic. În
octombrie 1869 au fost aleşi George Morariu, redactor responsabil, Ioan
Beşeanu şi Gherasim Şerb, apoi din februarie 1871, conducerea o preia Mihai
Sturza (nr. 4-18)878, de la care trece, începând cu numărul 19 din 1 octombrie
1871, lui Vasile Mangra care o conduce până la mijlocul anului 1872, va
874
Vezi: Roman Ciorogariu, Din trecutul revistelor şi ziarelor de la noi: „Speranţa”
(1869), „Lumina” (1872), „Biserica şi Şcoala” (1877), „Tribuna” (1884-1912), Arad, 1934, pp.
4-7; Gh. Ciuhandu, Începuturile publicisticei bisericeşti de la Arad. 1869-1871, Arad, 1937, pp.
8-17; I. E. Naghiu, op. cit., în „Bis. şi Şc.”, anul LXIV, nr. 20, 12 mai 1940, pp. 168-169; nr. 22,
26 mai 1940, pp. 185-186; nr. 23, 2 iunie 1940, pp. 195-196; Gheorghe Naghi, Din începuturile
revistei “Speranţa”, în „M. B.”, anul XXVI, 1976, nr. 9-12, p. 716; I. Negrilă, op. cit., pp. 50-60.
875
“Speranţa”, anul II, nr. 22 din 1871.
876
Onisifor Ghibu, Ziaristica bisericească la Români. Studiu istoric, Sibiu, 1910, p. 60.
877
Redacţiunea, Catra onoraţii leptori, în “Speranţia”, anul I, nr. 1, 1/13 februarie 1869,
pp. 1-2.
878
Este tatăl medicului prof. univ. dr. Marius Sturza.
redacta doar 14 numere, când, din motive pecuniare, revista „Speranţa” îşi
sistează apariţia. Tiparul era asigurat de Ştefan Gyulai din Arad. La sfârşitul
anului 1869, apariţia revistei a fost sistată din motive materiale.
Istoricul şi omul politic George Bariţ (1812-1893), întristat de nepăsarea
clerului faţă de această revistă, scria redacţiei „Speranţa” o scrisoare de laudă
prin care arăta că publicaţia şi-a câştigat mare merit în istoria ecleziastică şi
„este o ruşine ca cercurile româneşti să nu fie în stare a susţine nici un organ
de publicitate pe seama lor”879.
La începutul anului 1870, deputatul sinodal Petru Petrovici, în urma
iniţiativei făcută de Societatea de lectură a tinerimei clericale din Arad,
publicată în numărul de Paşti al revistei „Albina”, prin care se milita pentru
înfiinţarea unei foi bisericeşti, în 23 aprilie, propune editarea unei reviste „care
ar fi să fie organ comunicător [...] în sfera de activitate bisericească, precum şi
singuraticile comitete şi sinoade parochiale şi protopresbiterale, aşa şi în cele
privitoare la consistoriul diecezan, care toate, cu intrarea în viaţă a noului
sistem al bisericii noastre, vor fi cu mult mai mari şi mai numeroase decât să se
poată publica în ziarele politice naţionale, care şi de ltmitre sunt pline de
felurite corespondenţe şi articli privitori la sfera bisericească”880.
Nu avem cunoştinţă să se fi întreprins ceva în această direcţie. Abia la
sfârşitul anului 1870, episcopul Procopie Ivaşcovici cerea preoţilor,
învăţătorilor şi altor „inteligienţi” a se subscrie la revistă pe care intenţiona să o
reediteze881. La 10/22 ianuarie 1871, revista reapare cu sprijinul asesorului
consistorial Gheorghe Dogariu, care donează zece acţiuni ale Băncii de
asigurare „Transilvania”, în valoare de 100 florini, cu dorinţa de a cultiva
spiritul constituţional şi a combate pe toţi duşmanii lui şi al autonomiei
bisericeşti.
Revista a abordat probleme bisericeşti, istorice, filosofice, pedagogice şi
literare, având o puternică înrâurire nu numai asupra educaţiei studenţilor, ci şi
asupra publicului românesc din Arad882. „Speranţa” s-a ocupat mai ales de
problemele bisericeşti, dintre care amintim organizarea bisericească883,
879
R. Ciorogariu, Din trecutul revistelor şi ziarelor de la noi: „Speranţa” (1869),
„Lumina” (1872), „Biserica şi Şcoala” (1877), „Tribuna” (1884-1912), p. 7.
880
Mărturii privind lupta românilor din părţile Aradului, doc 115, pp. 163-164.
881
A. P. O. R. Bata, Protocolul circularelor Bata. 1860-1877, Circulara nr. 505/1870.
882
Pentru tematica revistei vezi: Barbara Farkas, Eugen Gluck, Speranţa (1869-1872).
Index de revistă, Arad, 1970.
883
Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria şi Transilvania, în
“Speranţa”, nr. 13, 1869, pp. 114-119.
reducerea parohiilor şi îmbunătăţirea stării clerului de mir, despărţirea

ierarhică de către sârbi884, probleme administrative bisericeşti, informaţii
despre şedinţele Sinodului eparhial arădean, situaţia şcolilor, diferite anunţuri
oficiale ale eparhiei. Din luna august 1869 a început să publice predici, omilii
şi meditaţii, dar şi pastoralele şi circularele episcopale.
„Speranţa” face bună publicitate mişcării culturale locale, popularizând
cu regularitate diferitele manifestări ale Societăţii de lectură885, cele ale
Asociaţiei Naţionale Arădene sau manifestări despre activitatea noului cor
înfiinţat din Arad. În mai multe numere sunt acordate spaţii importante
problemelor despre învăţământ. Mai întâlnim o rubrică despre probleme
lingvistice886, în care se discută probleme de gramatică887. Au fost abordate şi
probleme de istorie bisericească, cum ar fi articolele despre mitropolitul
Maxim al Ţării Româneşti888, din neamul domnitorilor sârbi, la care se adaugă
date despre biografia mitropolitului Sava889. Problemele şcolare, de
educaţie890, studii pedagogice891, construirea unor edificii şcolare892, ocupă şi
884
Concluziile Congresului naţional bisericesc din Sibiu primit în şedinţa a VI – a din 24
septembrie/6 octombrie 1868, în “Speranţa”, nr. 4, 1868, p. 30; În era de tranziţie bisericească, în
“Speranţa”, nr. 15, 1869, pp. 129-131; Separaţia ierarhică, în “Speranţa”, nr. 19, 1869, pp. 149-150;
Prexcriptul ministerial dta. 11 mai a. c. numărul 9260 adresat către episcopul diecezan şi către
preşedintele delegaţiunii române în meritul împărţirii fondurilor comune cu sârbii şi a procedurii de
urmărit la despărţirea ierarhică a comunelor mixte, în “Speranţa”, nr. 10, 1872, pp. 80-81.
885
Apel către tinerimea română, în “Speranţa”, nr. 1, 1869, p. 5; Actele de înfrăţire ale
societăţilor teologilor de la institutele teologice ortodoxe din Austro-Ungaria, în “Speranţa”, nr.
6, 1869, pp. 44-46; Statutele Societăţii de lectură a teologilor români din Arad, în “Speranţa”, nr.
7, 1872, pp. 58-60.
886
G. Şerban, Numele de botez, în “Speranţa”, nr. 2, 1871, p. 13; Teodor Pelle, Originea
limbei preţul şi necesitatea învăţării limbei materne, în “Speranţa”, nr. 12, 1872, pp. 95-98.
887
Legea pentru uzul limbilor, în “Speranţa”, nr. 2, 1869, pp. 9-12.
888
Biografia lui Maxim, mitropolitul României sub principii Radu Mihnea şi Neagoe, în
“Speranţa”, nr. 18, 1871, pp. 144-146; Istorisirea lui Raiacici despre faptele mitropolitului
Maxim, în “Speranţa”, nr. 19, 1871, pp. 160-161.
889
Biografia mitropolitului Sava şi istoricii sârbi, în “Speranţa”, nr. 17, 1869, pp. 149-
152; nr. 18, 1869, pp. 157-160; nr. 19, 1869, pp. 165-167.
890
Constantin Gurban, Cariere pentru tinerimea română, în “Speranţa”, nr.3, 1869, pp.
18-20; George Morariu, Educaţiunea fetelor, în “Speranţa”, nr. 4, 1869, pp. 26-28; Iosif Beşan,
Despre datorinţa părinţilor întru creşterea pruncilor săi, în “Speranţa”, nr. 18, 1869, pp. 154-
157; Gheorghe Şerbu, Educaţiunea şi educaţiunea poporului român, în “Speranţa”, nr. 3, 1871,
pp. 18-20; Petru Popovici, Şcoala şi învăţătorul, în “Speranţa”, nr. 4, 1872, pp. 35-36.
891
Care este metoda cea nouă de învăţământ, în “Speranţa”, nr. 1, 1871, pp. 4-5.
892
Depunerea pietrei fundaţionale a şcolii confesionale ortodoxe române din Micălaca,
în “Speranţa”, nr. 17, 1869, pp. 138-139; Problema ridicării unei şcoli române în Pâncota, în
ele un loc important în cuprinsul revistei. Accentul se pune pe şcoala

românească, confesională893. Mai sunt publicate circulare, protocoale prin care
se făcea cunoscută starea învăţământului din cuprinsul Episcopiei Aradului de
la mijlocul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea.
Nu lipsesc nici articole de natură politică, cum sunt cele despre
activitatea Partidului Naţional Român din comitatul Aradului894, sau despre
adunarea generală a tuturor românilor din comitatul Bihariei895, remarcându-se
articolele şi informaţiile despre manifestările de la Putna din 1871, organizate
cu prilejul comemorării domnitorului Ştefan cel Mare896.
În coloanele publicaţiei, pe lângă redactori, întâlnim ca şi colaboratori
personalităţi de seamă ale epocii: Vasile Mangra, Mihai Beşanu, Ioan Popovici
Desseanu, Iosif Goldiş, Constantin Gurban, George Morariu, Andrei Papp,
Ilarion Puşcariu, Miron Romanul, Ioan Rusu, Ioan Slavici, Ioan Tuducescu,
Iulian Grozescu, Paul Draga. Printre colaboratori mai întâlnim pe George
Sion, cu poezia Adio la Bolintineanu şi de asemenea Emeric Basiliu Stănescu,
redactorul almanahului Muguri, apărută la Arad în 1859.
Când a hotărât suspendarea apariţiei revistei, Consistoriul eparhial avea
în vedere înfiinţarea unei publicaţii oficiale a eparhiei, fapt anunţat încă din
ultimul număr al „Speranţei”, care datează din 15 iunie 1872897.
Despre importanţa revistei vorbeşte mitropolitul Andrei Şaguna, care
adresa o circulară clericilor din arhidieceză accentuând asupra faptului că
revista „cuprinde şi lăţeşte cunoştinţe temeinice din care clerul şi cărturarii pot
învăţa ştiinţele lor bisericeşti şi şcolare şi cele istorice ale dezvoltării bisericii
noastre celei mult cercetate, care astăzi se bucură de o poziţie tignită şi face
înaintare în viaţa sa înăuntru şi în afară şi în fine după ce văd, cu bucurie că
amintita foaie Speranţa înaintează pe terenul bisericesc unirea duhului întru
“Speranţa”, nr. 3, 1871, p. 23; Ridicarea unei şcoli confesionale ortodoxe române în eparhia
Arad, în “Speranţa”, nr. 3, 1871, p. 24.
893
Şcoala noastră trebuie să fie confesională, în “Speranţa”, nr. 10, 1871, pp. 73-75;
Misiunea lui Miron Romanul de a culege date statistice despre şcolile confesionale române, în
“Speranţa”, nr. 3, 1869, p. 24.
894
Convocator pentru adunarea generală a Partidului Naţional Român din comitatul
Aradului pentru 6 mai 1869 st. n. care va fi precedată la 5 mai 1869 de o şedinţă de comitet, în
“Speranţa”, nr. 6, 1869, p. 52.
895
Adunarea generală a tuturor românilor din comitatul Bihor, în “Speranţa”, nr. 14,
1871, p. 116.
896
Serbarea lui Ştefan cel Mare la Putna, în “Speranţa”, nr. 13, 1871, p. 108; Serbările de
la Putna, în “Speranţa”, nr. 16-17, 1871, p. 132.
897
T. Botiş, op. cit., pp. 615-619; Gh. Naghi, op. cit., p. 721; I. Negrilă, op. cit., p. 51.
legătura păcii şi a bunei înţelegeri, pentru acea viu a trage atenţiunea

preacinstitelor voastre la acest jurnal bisericesc şi a vi-l recomanda cu aceea,
că această hârtie arhierească să o comunicaţi întregului cler, ca să ţină foaia
aceasta şi să facă ca şi cărturarii şi învăţătorii noştri să se prenumere la ea”898.
Dintr-o scrisoare a lui Ioan Slavici către Gheorghe Şerb, expediată din
Viena la 26 februarie 1871, aflăm că Mihai Eminescu avea cuvinte de apreciere
la adresa revistei despre care afirma că „e mai mult decât a crezut !”899. Revista
a avut cuvinte de laudă şi din partea lui Dimitrie Onciul (1856-1923) de la
Universitatea din Bucureşti, amintind într-u studiu al său despre ziaristica
bisericească la români, aduce aprecieri elogioase asupra felului cum a fost
redactată revista „Speranţa” şi „asupra zelului tinerimii teologice”, pentrucă
preoţimea a fost formată după alte principii şi „o îmbunătăţire reală a urmat în
viaţa sufletească a acestei tagme atât de importante în dezvoltarea noastră în
urma acestei reviste”900.
La jumătatea anului 1872, revista „Speranţa” îşi încetează apariţia,
ultimul număr este cel din 15 iunie. Locul ei este luat de altă revistă
bisericească: „Lumina”, organ oficial al eparhiei române „greco-orientale” a
Aradului, care a avut şi ea o viaţă tot aşa de scurtă ca şi „Speranţa”. Apariţia
timp de tre ani a revistei, n-a răms fără rezultate. O întreagă generaţie de preoţi
a fost crescută în alte idei, şi o îmbunătăţire reală a urmat în viaţa sufletească a
lor.
XII. 3. BIBLIOTECA SOCIETĂŢII
În anul înfiinţării Societăţii de lectură (1867) se constituie şi biblioteca

dotată cu cărţi literare şi ştiinţifice pentru a “aţâţa gustul pentru lectură” atât al
membrilor Societăţii cât şi al locuitorilor oraşului901.
Încă de la început s-a pus problema înfiinţării şi unui cabinet de lectură,
unde, „timpul liber să-l petreacă cu lectura folositoare [...] se pot face lecturi
(citire) comune – sau singuratice, când adecă, unul ceteşte şi ceilalţi ascultă,
sau când fiecare ceteşte pentru sine”, însă lipsea un spaţiu destinat special unei
898
„Speranţa”, an III, nr. 24, 15 decembrie 1871, p. 193.
899
Eugen Gluck, Gelu Neamţu, Dimitrie Vatamaniuc, Studii de documente privind
activitatea lui Ioan Slavici, vol. I-II, Arad, 1976, pp. 30-31.
900
R. Ciorogariu, “Speranţia”, “Lumina”, “Biserica şi Şcoala” în “Bis. şi Şc.”, nr. 1-2,
1927, pp. 2-6.
901
V. Curticăpeanu, op. cit., pp. 27-28; Petre Dan, Asociaţii, Cluburi, Ligi, Societăţi.
Dicţionar cronologic, Bucureşti, 1983, p. 95.
astfel de activităţi. Din anul 1873, cabinetul de lectură funcţionează într-un

spaţiu pus la dispoziţie, în mod gratuit, de asesorul consistorial George
Dogariu902.
În anul şcolar 1884-1885 biblioteca dispunea de un fond de cărţi ce se
ridica la un număr de 742 de volume. Semnificativ est faptul că în bibliotecă
găsim „Analele Academiei Române”, lucrări de Dimitrie Cantemir, Dimitrie
Bolintineanu, Petre Ispirescu. Mai multe exemplare din operele complete ale
lui Vasile Alecsandri, editate în anii 1875-1876 ca şi alte volume apărute
ulterior, conform ştampilei aplicate pe aceste cărţi au intrat în biblioteca
Societăţii903. Amintim: Protestaţie în numele Moldovei, a omenirei şi a lui
Dumnezeu (1848); Doine şi lăcrimioare (Paris, 1853); Despot-Vodă
(Bucureşti, 1880) exemplar donat de autor; Doine şi Lăcrimioare (ed. II, Iaşi,
1863); Fântâna Blanduziei (Bucureşti, 1884), Ovidiu (Bucureşti, 1890). În sala
de lectură puteau fi consultate 22 de ziare şi reviste904 dintre care unele de
peste Carpaţi: „Românul” (Bucureşti), „Vocea română” (Craiova), „Candela”
(Cernăuţi), „Convorbiri literare” (Iaşi), „Democratul” (Ploieşti), „Asachi”
(Piatra Neamţ)905.
În anul şcolar 1912-1913, fondul bibliotecii număra un număr de 2 040
volume de carte. În anul şcolar 1924-1925 biblioteca societăţii mai avea un
număr de doar 1 850 de opuri906. Diferenţa înregistrată în comparaţie cu anul
şcolar 1912-1913 poate fi pusă pe separarea celor două societăţi, a teologilor
de cea a preparanzilor.
În luna martie 1941, biblioteca societăţii ajunge la un număr de 3 250
volume, aşezate în 11 dulapuri. După numai un an, la 13 iunie 1942, Vasile
Guzu907, bibliotecarul Societăţii, înainta rectoratului un raport general despre
starea bibliotecii, menţionând că se găseau în 9 dulapuri conţinând 3 286 de
cărţi, o masă pentru scris, o masă lungă cu pupitre pentru citit ziare, un dulap
902
Uroş Ioanovici, Clerul tânăr din Aradu şi cabinetul de lectură, în “Lumina”, anul III,
nr. 5, 24 ianuarie/18 februarie 1874, p. 28.
903
Eugen Arădeanu, Date cu privire la circulaţia operelor lui Vasile Alecsandri culese
din Biblioteca eparhială arădeană, în “M. B.”, anul XXIII, 1973, nr. 1-3, pp. 123-125;
904
18 româneşti, unul maghiar şi trei germane. Cf. M. Păcurariu, Învăţământul teologic la
Arad, în vol. “Episcopia Aradului. Istorie. Viaţă culturală. Monumente de artă”, p. 157.
905
V. Popeangă, Aradul, centrul politic al luptei naţionale din perioada dualismului
(1867-1918), Timişoara, 1978, p. 96.
906
907
Absolvent al Academiei Teologice în anul şcolar 1941-1942.
etajeră pentru ziare şi reviste, patru scaune, trei cataloage, unul conţinând
volumele înregistrate în ordine alfabetică, unul în ordine numerică şi al treilea
cu evidenţa studenţilor membrii ai Societăţii908.
Mai târziu, după desfiinţarea Academiei de Teologie (1948), cărţile au
ajuns în biblioteca Episcopiei Aradului, altele s-au pierdut, unele ajungând în
diferite colecţii particulare, lipsindu-ne de posibilitatea de a cunoaşte mai
multe date despre ponderea şi tematica bibliotecii.
908
Capitolul XIII
Edificiul şcolar
XIII. 1. CURSURILE ÎN SPAŢII ÎNCHIRIATE (1822-1876). DEMERSURI

PENTRU CONSTRUIREA UNEI CLĂDIRI PROPRII (1871)
Institutul Teologic arădean nu a dispus de la început de o clădire proprie

pentru desfăşurarea activităţii de învăţământ, ci se muta dintr-o clădire în alta, în
clădiri închiriate a unor cetăţeni din oraş909. La început, cursurile s-au ţinut în
casele lui Andrei Onulov, situate la marginea dinspre Mureş a străzii Mielului
(Bárány utca), mai apoi Piaţa Petőfi, numită mai târziu Moise Nicoară de mai
târziu, în imediata vecinătate a reşedinţei şi catedralei episcopale. Cât timp
cursurile au funcţionat în casele lui Andrei Onulov nu putem şti. Putem însă
presupune, că până în preajma demolării vechii biserici episcopale, situată pe
malul drept al Mureşului, cursurile şcolare s-au ţinut în această parte a oraşului.
În perioada de dinaintea revoluţiei de la 1848-1849, şcoala clericală se
ţinea la Naiman, „gazda căşii unde s-au ţinut şcoala” unde, după revoluţie,
până în august 1849, au fost „rechizitele şcolare în păstrarea sa”910. Probabil
este vorba de casa de la numărul 11 din strada Tököly Imre, strada Pescarului
de mai târziu. La 11/23 februarie 1849, episcopul Gherasim Raţ aducea la
cunoştinţa Ministerul de Culte că clădirea în care funcţiona Institutul Teologic
a fost bombardată911. În această situaţie cursurile clericale au fost suspendate
909
Pentru acest subcapitol ne vom folosi de T. Botiş, op. cit., pp. 623-640. Nici Preparndia
nu avea o clădire proprie, cursurile se ţineau “într-o casă veche, aproape ruinată [...] din care cauză
în două rânduri, fu şi admoniat şi ameninţat cu închiderea din partea guvernului, dacă nu se vor
delătura scăderile”. Cf. Protocol despre şedinţele Sinodului eparhial din dieceza română greco-
orientală a Aradului ţinute în anul 1895, Arad, 1895, Cuvântarea episcopului Ioan Meţianu la
deschiderea Sinodului eparhial din 9/21 aprilie 1895, p. 8.
910
A. A. Aradului, doc. 798/1851.
911
A. N. D. J. Arad, Fond Episcopia ortodoxă română Arad, Actele revoluţiei de la 1848-
1849, dosar 20/1849.
pe toată perioada cuprinsă între 1848-1852.

Pentru că în timpul revoluţiei cursurile Institutului Teologic şi a
Preparandiei au fost suspendate, cele două şcoli arădene se aflau, din lipsă de
fonduri, într-o stare jalnică. Pe anii şcolari 1847-1848 şi 1848-1849, abia la 17
septembrie 1850 s-a reuşit efectuarea plăţii chiriei pentru spaţiul folosit ca săli
de curs în casa Iulianei Szakadaty. Înainte de 1848 se plătea o chirie anuală de
510 fl. v. a., iar în anul 1852, suma de 1 000 fl. v. a.912.
În anul şcolar 1861-1862 Institutul îşi desfăşura activitatea tot într-o casă
închiriată, cu 483 fl. v. a. pe an, de la Ioan Bettelheim, din strada Vasile
Stroiescu, fostă Pădurei (Erdö-utca), la numărul 2, nu departe de noua biserică
episcopală din strada Tököly, mai târziu strada Catedralei.
Datorită desfăşurării procesului de învăţământ în condiţii tot mai grele,
spaţiile închiriate nu putea oferi condiţii oprime, se simte tot mai mult nevoia
edificării unei clădiri proprii. În şedinţa Sinodului eparhial din 29 aprilie/11
mai 1870, asesorul consistorial Ioan Popovici-Desseanu a propus înfiinţarea
unui institut de învăţământ superior pentru români la Arad, ca pe o „necesitate
urgentă şi neînconjurabilă, ridicarea unui institut general de învăţământ mai
înalt pentru eparhia întreagă”. În viziunea sa, Aradul trebuia să devină un
centru universitar românesc. Institutul preconizat urma să cuprindă
„Gimnaziul, Preparandia, Institutul Teologic, Drept şi Filozofie şi Politehnica”.
Cu elaborarea statutelor şi planul pentru pregătirea fundaţiei urma să se ocupe
Consistoriul eparhial, respectiv senatul şcolar. Pentru că Episcopia Aradului nu
dispunea de fondurile necesare înfiinţării simultane a tuturor instituţiilor, Ioan
P. Desseanu propune să se înceapă cu înfiinţarea unui gimnaziu inferior şi unul
superior. Aceste şcoli, împreună cu Preparandia şi Institutul Teologic care
funcţionau deja, puteau constitui nucleul viitorului centru universitar. În
acelaşi proiect se preconiza şi înfiinţarea unui internat cu o taxă „foarte
moderată”. Resursle necesare se adunau din contopirea tuturor fondurilor
şcolare ale eparhiei la care se vor adăuga diferite taxe suplimentare. Ioan
Popovici-Desseanu propunea ridicarea lângă catedrală a unui edificiu cu două
etaje destinat „institutului în chestiune, care edificiu, despre o parte ar servi de
localitate pentru institutu, iar despre altă parte prin duchenele (boldele)
aranjate în jur împrejur ar aduce un venit considerabil”913.
912
913
Raportul asesorului consistorial Ioan Popovici Desseanu relativ la organizarea şi
fondarea unui institut de învăţământ mai înalt pentru eparhia arădană, în “Speranţa”, anul II, nr.
8, 7 aprilie 1871, pp. 61-62; “Federaţiunea”, anul IV, nr. 48, 30 aprilie/12 mai 1871, p. 3. Vezi şi
Această preocupare intră şi în atenţia Sinodului eparhial din anul 1871 şi

cei următori914. Odată cu propunerea lui Ioan Popovici-Desseanu, construirea
unei clădiri în vecinătatea bisericii episcopale intră şi în preocuparea
comitetului parohial. Astfel, în anul 1873 propune Sinodului eparhial
aprobarea unui împrumut din fondurile diecezane pentru construirea clădirii.
Sinodul a încuviinţat, în principiu cererea, predând chestiunea Consistoriului
eparhial, ca la sesiunea următoare să prezinte un plan al viitoarei clădiri şi
cheltuielile de construcţie. Consistoriul prezintă planul şi necesităţile
financiare, iar la propunerea deputatului Vincenţiu Babeş, Sinodul eparhial
recunoaşte necesitatea şi folosul edificării îndrumând Consistoriul să
desemneze o persoană de specialitate care să pregătească „preliminarul
speselor şi planul de edificare”915.
Acţiunea construirii clădirii nu a urmat imediat, problema fiind reluată.
Astfel, la 14/26 aprilie 1874, George Dogariu, mare proprietar în Arad şi
asesor consistorial, a iniţiat o acţiune în vederea asigurării materialului de
construcţie necesar „edificiilor bisericeşti şi şcolare ortodoxe” din Arad. În
după amiaza zilei de Duminica Tomii, cu prilejul unei conferinţe, a propus
participanţilor, „după putinţele lor să contribuie la realizarea scopului salutat”.
La apelul său au răspuns un număr de 21 persoane adunându-se suma de 7 415
florini916. La totalul donat de cei 14 reprezentanţi de seamă ai comunităţii
arădene se mai adaugă suma de 4 000 florini din „capitalul” bisericii, astfel că
a mai fost aduntă suma de 4 607 florini la care se mai adaugă 2 808 florini în
materiale de construcţie (ţiglă, nisip).
La 26 mai 1874, comisia aleasă în urmă cu patru ani, a prezentat
„sinodului plenar planul edificiului dinpreună cu conspectulu de preţuire atatu
a diditoriului (n. n. ziditorului, zidarului) catu şi a lemnariului, - şi după
Isaia Tolan, Pregătire pentru înfiinţarea unei Universităţi româneşti la Arad acum 60 de ani, în
“Aradul”, anul I, nr. 1, 10 noiembrie 1930, p. 4; I. D. Suciu, Societăţi de lectură şi şcoli
superioare la românii bănăţeni în seclul XIX, în “M. B.”, anul XXX, 1980, nr. 10-12, p. 671.
914
A. A. Aradului, Protocolul Sinodului eparhial din 1870, p. 56; 1871, p. 26, 27, 28;
1872, pp. 41-42. T. Botiş, op. cit., p. 624.
915
A. A. Aradului, Protocolul Sinodului eparhial din 1874, Concluzul nr. 40, 100, 175. T.
Botiş, op. cit., pp. 624-625.
916
Demetriu Iorgovici (100 fl.), Iosif Dobrean (100 fl.), Alexie Moldovan (60 fl.), George
Munteanu (50 fl.), George Nemţiciu (50 fl.), Petru Popovici (50 fl.), Arsenie Trifunaş (25 fl.),
Demetriu Rotariu (25 fl.), George Molnar (20 fl.), Lazăr Menizu (20 fl.), George Gorun (10 fl.),
Atanasie Sabău (10 fl.), Teodor Muscanu (10 fl.), Mila Mihailovici (77 fl.) cf. “Lumina”, anul III,
nr. 21, 14/26 aprilie 1874, p. 112.
esaminarea planului, - preşedintele917 recomandă sinodului primirea acestuia”.

Sinodul îşi însuşeşte planul şi decide ca după aprobarea Consistoriului
eparhial, comitetul parohial să dispună cele necesare deschierii şantierului de
construcţie „ca până la 1 octombrie să se aducă sub acoperiş”918. Lucrăile de
construcţie au început abia în 23 august 1875 când a fost piatra de temelie a
clădirii. Din cauza lipsei fondurilor financiare însă, lucrările au fost oprite.
Prin instalarea noului episcop al Aradului în persoana lui Ioan Meţianu
(1875-1898), în învăţământul pedagogic şi teologic arădean se produc multe
schimbări. Constatând încă de la începutul arhipăstoririi sale, că spaţiile
destinate desfăşurării cursurilor pedagogice şi a celor teologice nu
corespundeau scopului cerut într-un proces de învăţământ modern, la fel ca cel
al celorlalte culte din cadrul Imperiului, propune construirea unei clădiri care
să fie destinată special celor două şcoli centrale arădene (Preparandie şi
Teologie). Astfel, în şedinţa Sinodului eparhial din 14 septembrie 1875,
propune ca edificul să fie ridicat lângă catedrală, acolo unde exista deja un
proiect şi piatra de temelie deja fusese pusă încă din luna august. La
propunerea episcopului a avut loc „licitaţiunea minuendă şi spre efectuire s-a
dat celui mai de încredere maestru şi încă sub condiţiuni favorabile diecesei, ca
adecă acel maestru să aducă clădirea în toamna aceasta sub acoperământ, iar
până la finea lui Iunie 1876 să o predee gata de totu, pentru preţul de 31 000 fl.
v. a.”919.
XIII. 2. CLĂDIREA INSTITUTULUI PEDAGOGIC-TEOLOGIC

DE LÂNGĂ BISERICA CATEDRALĂ (1876)
Lucrările de construcţie au început în vara anului 1875, dar spesele de

edificare în sumă de 31 000 fl. nu s-au putut acoperi numai prin împrumuturi
din fondurile diecezane puţine, câte avea pe atunci dieceza. În consecinţă,
episcopul Ioan Meţianu, prin Circulara din 14 septembrie 1875, a apelat la
simţul de jertfă al clerului şi credincioşilor eparhiei urmând ca „ofertele şi
contribuirile ce se vor aduna, le vor induce într-o listă, şi până la finea lui
Octomvrie anul curent, dimpreună cu lista le vor înainta aici sau deadreptul
sau pe calea Preaonoraţilor protopresbiteri, după cum adecă colectantului i va
917
Preşedintele de şedinţă a fost protopopul Ioan Raţ al Aradului.
918
A. P. O. R. Arad-Centru, Protocoalele şedinţelor...1869-1880, reg. 92. Şedinţa din 26
mai 1874.
919
A. P. O. R. Bata, Protocolul circularelor. 1760-1877, f. 138-139. Circulara episcopului
Ioan Meţianu din 14 septembrie 1875.
fi mai îndemână”. Cu ajutorul donaţiilor, prin împrumuturi din unele fonduri

diecezane, edificiul de lângă catedrală s-a realizat, în 1876, când episcopul
Ioan Meţianu anunţa că edificiul „cu ajutorul lui Dumnezeu şi a mai multor
sprijinitori este deja ridicat şi aproape terminat: încât curând va fi predat
destinaţiunii sale”. Odată cu începutul anului şcolar 1876-1877, cele două
secţii pedagogică şi teologică, unite într-o singură şcoală, Institutul pedagogic-
teologic, se mută în noua clădire, spre mulţumirea elevilor şi a profesorilor.
Zidirea şi angajamentul a costat 35 644 fl. 48 cr.920
În dreapta şi stânga bisericii catedrale au fost ridicate două edificii
monumentale cu etaj, armonizate cu arhitectura bisericii, destinate la vremea
lor a servi învăţământului. În aripa dinspre strada Ioan Meţianu de astăzi, între
1876-1885, a funcţionat Institutul pedagogic-teologic. Potrivit planurilor
elaborate de Ioan Popovici-Desseanu (1871), Institutul trebuiau să constituie
nucleul unei Universităţi cu mai multe facultăţi, având limba de predare
româna921.
În partea dinspre nord a bisericii (strada de astăzi Vasile Goldiş),
episcopul Ioan Meţianu, în şedinţele Sinodului eparhial din primăvara anului
1877, propunea edificarea unei clădiri pentru reşedinţa episcopală922.
Nici după mutarea în noua clădire nu era rezolvată întreţinerea elevilor
deoarece nu se putea amenaja un internat, spaţiul destinat Institutului
pedagogic-teologic fiind prea mic şi situat într-un loc zgomotos, pe de o parte
piaţa oraşului, pe de alta, o stradă foarte gălăgioasă. În vechea clădire din
strada Căprioarei, în 1877, se deschide un modest internat pentru un număr de
aproximativ 30-40 elevi de la secţia pedagogică a Institutului. Doar cu această
clădire nu se putea rezolva întru totul problema internatului, fiind nevoie de
920
A. P. O. R. Bata, Protocolul circularelor. 1760-1877, f. 138-139. Vezi şi A. A.
Aradului, Protocolul Sinodului eparhial din 1876, p. 6; Potocolul despre şedinţele Sinodului
eparhial din diecesa română greco-orientală a Aradului, ţinute în anul 1877, Concluzul 132, p.
31; vezi şi “Anuarul Academiei Teologice ortodoxe române din Arad pe anul şcolar 1922-1923”,
Arad, 1924, p. 7.
921
“Federaţiunea”, anul IV, nr. 48, 30 aprilie/12 mai 1871, p. 3; Eugen Gluck, Alexandru
Roz, Ghid de oraş. Arad, Bucureşti, 1982, p. 52.
922
Aradului, ţinute în anul 1877, p. 5. În şedinţa Sinodului eparhial din 1884 revine asupra destinaţiei
unei eventuale clădiri a reşedinţei episcopale pe intravilanul din stânga bisericii catedrale,
propunând ca noua clădire să fie destinată pentru închiriat, în acest sens Consistoriul eparhial
arădean fiind îndrumat să prezinte un plan de clădire pe care să-l prezinte următorului Sinod
eparhial. Cf. Protocolul despre şedinţele Sinodului eparhial din diecesa română greco-orientală a
Aradului ţinute în anul 1884, Concluzul 141, p. 54.
încă o locaţie mai spaţioasă care să poată oferi condiţii bune şi elevilor de la
secţia teologică, ei fiind nevoiţi să locuiască extern, „în grija lumii de afară în
locuinţe ce primejduiau sănătatea şi moralitatea, ci trebuiau puşi sub aripile
ocrotitoare ale bisericii mame”923.
XIII. 3. CLĂDIREA PALATULUI SEMINARIAL (1885)
Chiar dacă edificiul Institutului nu fusese construit de mult, la puţină

vreme se simte nevoia ridicării unei clădiri mai spaţioase. Demersurile pentru
obţinerea unuii teren, adunarea materialelor de construcţie şi a mijloacelor
financiare pentru zidirea unui nou edificiu destinat Institutului pedagogic-
teologic, au debutat încă de la începutul anului 1882. În acest scop,
Consistoriul eparhial se adresează baronesei Ifigenia de Sina de la care spera
să obţină un ajutor, fie o vânzare mai ieftină a unor case din străzile Sina şi
Paunt, sau poate chiar o donaţie, pentru a fi folosite la construirea edificarea
unui „seminar diecesan”. În 23 iunie/2 mai 1883, directorului consiliului
administrativ al bunurilor baronesei Sina, răspunde că „acea casă n-ar fi de
vânzare, dar în vederea scopului măreţ şi în interesul sântei noastre biserici
crede, că Excelenţia Ei, Dna baroneasa de Sina va ceda poate chiar în dar 1
000 stângeni patraţi din proprietatea sa din strada Sina (mai târziu a
Seminarului) „dacă sinodul va declara la protocol că parcela donată nu o va
întrebuinţa nici când spre alte scopuri, decât pentru seminar sau altu asemenea
institut diecesan”. Sinodul eparhial, în şedinţa sa din 27 aprilie/6 mai 1883, a
luat la cunoştinţă de comunicatul directorului consiliului administrativ al
baronesei Sina, declarând că terenul ce i se va dona „nu-l va întrebuinţa decât
pentru un institut de educaţiune pe seama diecesei”924.
Intravilanul de 1 000 stâgeni patraţi era destul de îngust pentru edificarea
clădirii Institutului pedagogic-teologic, „cu 4 cursuri pedagogice şi cu alte 4
clericale şi preste acestea încă şi cu un internat până la 200 de tineri clericali şi
preparanzi”. Episcopul Ioan Meţianu în înţelegere cu Consistoriul eparhial,
intervine din nou la baroneasa Ifigenia de Sina pentru cedarea sau vânzarea „şi
a celorlalte părţi ale intravilanului sau cu o suprafaţă de alţi 2 066 stângeni
patraţi dinpreună cu casele şi granariul de pe acel intravilan”. Baroneasa, „cu
un preţ convenabil” a vândut terenul solicitat de episcop, aşa încât, se dispunea
923
T. Botiş, op. cit., p. 629, 630.
924
Aradului ţinute în anul 1886, Arad, 1886, Concluzul nr. 99, pp. 25-26.
deja de un intravilan şi o grădină de peste 3 000 stângeni patraţi, unde „se

poate înfiinţa şi o pomologia corespunzătoare şi o şcoală de mai mare de
economia practică, cari totodată vor servi şi ca loc de recrearea tinerimei”.
Totodată existau „clădiri suficiente uşor transformabile într-un internat pentru
elevii preparandiei, mai rămânând a se clădi numai institutul propriu (salele de
prelegeri cu apartenenţele lor) şi un internat pentru clerici, şi atunci vom avea
o clădire completă în toate privinţele”925.
Generoasa baraoană Ifigenia de Sina, a cărei familie se remarcase prin
sprijinul acordat comunităţilor româneşti din Viena şi Pesta, a donat o parte
din grădina ei, iar alta a vândut-o pentru o sumă modestă, însă, aşa după cum
am mai menţionat, s-a dovedit a fi prudentă şi prevăzătoare când a stabilit
clauza ca parcela donată să nu primească altă destinaţie decât pentru un
seminar teologic, „sau alt asemenea institut”. Era garanţia pe care o cerea,
conştientă fiind că prin donaţia făcută contribuie şi ea la progresul Bisericii, al
învăţământului teologic şi culturii din Episcopia Aradului.
Pentru a putea deschide şantierul noului edificiu, încă din iulie 1883,
episcopul Ioan Meţianu a instituit o colectă în toată Episcopia Aradului,
solicitând clerului şi credincioşilor „colecte benevole”. Pentru aceasta,
episcopul apelează la Roman Ciorogariu, îndemnându-l să înceapă colecta la
Pecica, iar la preotul Paul Tempea pentru parohia Torac din Banat.
„Să înduplecaţi comitetele parohiale la votarea unei sume mai mari, anume 500
florini. Cu aceasta apoi, am putea începe acţiunea colectei mari în celelalte comune. Eu
(n. n. Roman Ciorogariu) aflai că Pecicacii au 10 000 fl gata o începui de sus şi bravii
Pecicani ne votară cu însufleţire 1 500 fl. Tempea s-a ţinut de instrucţiune şi aduse 500 fl
de la Torac. [...]. Puse protopopii în mişcare şi pe noi cei din centru, profesori şi asesori,
ne trimise, după legăturile ce le aveam, în comune să facem propagandă. În 4 luni de zile
fură adunaţi 55 000 florini de la comunele parohiale şi de la particulari”926.
Rezultatul a fost că „preoţii şi poporenii, privaţii şi comunele noastre se

întrecură în contribuiri de bani şi naturali astfel, încât acea colectă a trecut
peste 51 000 fl.”927. La această suma se mai adăugau tasurile II şi III, în sumă
925
Aradului ţinute în anul 1884, Arad, 1884, Cuvântul episcopului Ioan Meţianu cu prilejul
deschiderii Sinodului eparhial, pp. 5-6.
926
Discursul P. C. Sale păr. Prot. Roman Ciorogariu, în “Bis. şi Şc.”, anul XXXVI, nr.
45, 4/17 noiembrie 1912, p. 6.
927
Aradului ţinute în anul 1884, p. 6.
de 12 000 florini, apoi fondul Institutului pedagogic-teologic clădit în 1875 de

6 000 florini, un împrumut „cu amortizare de vre-o 25 000 fl pe acelaşi institut
[...] care în urma clădirii noului seminar şi aşia încă în vara aceasta se va
transforma într-o casă de închiriat al cărui venit se calculează la circa 3 000 fl.
pe an”928.
În şedinţa din 19 aprilie/1 mai 1884, Sinodul eparhial arădean luând la
cunoştinţă despre cumpărăturile făcute în 8/20 noiembrie 1883 şi 31 martie
1883, le aprobă exprimându-şi totodată faptul că „toţi paşii începuţi şi făcuţi în
această privinţă din partea Ven[eratului] Consistoriul şi îndeosebi ai
Preasfinţiei Sale Domnului Episcop diecesan [...] Asemenea se iau la
cunoştinţă contribuirile benevole oferite şi plătite din partea credincioşilor,
cărora sinodul le esprimă în conclus laudă şi recunoştinţă pentru faptele demne
de laudă şi mărirea religioasă-culturală naţională”. În consecinţă, Sinodul
eparhial aprobă planul de construcţie a noului edificiu, autorizând Consistoriul
eparhial să facă modificările pe care le consideră necesare929.
„a. ) Zidirea să se ridice şi să se alcătuiască din toate regulile hienice, ca ideia
fundamentală şi principală ţinându-se înaintea ochilor cursul liber al aierului şi al
luminei soarelui.
b. ) Sala (aula) să se sistemizeze şi clădească cât se poate de înaltă şi mărimea
ei să fie cel puţin de două ori aşa de mare ca sala actuală a institutului teologic.
c. ) Se avizează consistoriul, ca înainte de a întreprinde zidirea să esopereze o
suprarevizuire a planului cu privire la soliditatea materialului, grosimei zidirilor şi a
lemnelor din partea unui ori doi bărbaţi de specialitate şi să poarte cont de opiniunile
acestora.
Preliminariul speselor zidirei în suma de 68 898 fl. 48 cr., adecă şeizeci şi opt
de mii, opt sute nouăzeci şi opt florini, patruzeci şi opt cruceri v. a. salvo culculo se
aprobă şi consistoriul se autorizează ca spre acoperirea acestor spese să
întrebuinţeze:
a. ) ofertele credincioşilor date spre acest scop;
b. ) fondurile tasului II şi III în sumă de 13 000 fl.;
c. ) fondul seminarial şi convinctul Raiacici în sumă de 9 000 fl.;
d. ) fondul institutului pedagogic-clerical în sumă aproximativă de 5 000 fl.;
e. ) fondul tipografiei diecesane;
928
Aradului ţinute în anul 1885, Arad, 1885, Cuvântul episcopului Ioan Meţianu cu prilejul
deschiderii Sinodului eparhial, pp. 10-11.
929
Aradului ţinute în anul 1884, Concluzul nr. 113, pp. 34-36.
f. ) un împrumut cu amortisaţiune de 20 000 fl. v. a. din fondurile foste comune,

acum diecesane. [...] preţiul definitiv al edificării să se stabilească prin licitaţie
publică minuedă.”930
În ce priveşte planul edificiului, în timpul dezbaterilor, deputatul Petru

Opriş cere să se publice concurs pentru plan şi „preliminarii”, iar cel mai bun
să fie premiat cu suma de 500 florini v. a.931 Cu privire la locul unde are să fie
construită clădirea Institutului, au fost mai multe discuiţii, atât din punct de
vedere igienico-sanitar, cât şi financiar932. Au existat şi păreri că edificiul să nu
fie zidit cu frontul la stradă ci în interiorul intravilanului, iar până la stradă să
fie amenajată o gădină, iar la stradă să fie construit un gard din fier. Conform
planului prezentat de către Consistoriul eparhial, clădirea urma să aibă parter
plus două etaje, însă terenul nefiind destul de solid şi sigur, nefiind o garanţie
pentru o astfel de clădire impunătoare, este executat un al doilea plan, numai
cu parter şi un singur etaj. Lucrările de construcţie, după noul plan, a fost
atribuită, în urma licitaţiei din 3 iunie 1884, arhitecţilor Szlavitsek şi
Kondorosy. Asistenţa tehnică urma să fie asigurată de arhitectul Andor
Halmay, pentru o remuneraţie de 1 200 florini933.
Şantierul de construcţie s-a deschis, prin punerea pietrei de temelie de
episcopul Ioan Meţianu, în 15 iulie 1884 şi a durat până în toamna anului
1885, întregul edificiu ridicându-se la suma de 80 031 fl. 46 cr., din care suma
de 55 000 fl. din donaţiile clerului şi a credincioşilor din cuprinsul Episcopiei
Aradului934. Acest edificiu impunător avea să ia locul modestelor clădiri în
care şi-au trăit zilele grele vechii dascăli şi elevii Preparandiei şi a Institutului
Teologic din Arad. După inaugurarea clădirii, au fost cumpărate „casele
dependente astăzi de seminar pe cari s-a instituit alumneul mai încăpător de
astăzi”935.
În anul şcolar 1885-1886 ambele secţii ale Institutului se mutară în noul
locaş dedicat „literilor şi virtuţii”936, sub îngrijirea profesorilor dr. Dimitrie
930
Ibidem, Concluzul nr. 113, pp. 36-37.
931
Ibidem, p. 37.
932
933
934
Aradului ţinute în anul 1887, Concluzul nr. 37, p. 15.
935
Discursul P. C. Sale păr. Prot. Roman Ciorogariu, p. 6.
936
Aradului ţinute în anul 1886, p. 6.
Horvat şi Ioan Trăilescu, ca prefecţi seminariali937. Disciplina în internat

urmând a fi reglementată printr-un regulament special pentru întocmirea
căruia, Sinodul eparhial a încredinţat o comisie, obligată ca la sesiunea
următoare să-l prezinte spre dezbatere938.
Sălile de la etajul clădirii au fost destinate procesului de învăţământ
pentru ambele secţii ale Institutului, o sală de conferinţe (aula), cancelaria
direcţiunii, un muzeu, biblioteca şi locuinţa prefecţilor seminariali. În spaţiile
de la parter erau amenajate dormitoarele teologilor şi preparanzilor interni, iar
sale de mese, bucătăria şi locuinţele personalului de serviciu în spaţiile de la
demisolul clădirii. Intravilanul clădirii, cu o întindere de peste 2 jugăre, a fost
nivelat şi sădit cu flori, arbori şi pomi fructiferi939.
Prin construirea noii clădiri a Institutului, ambele secţii, pedagogică şi
teologică, au intrat în posesia unui local corespunzător, astfel, rezolvându-se şi
problema întreţinerii şi educaţiei viitorilor preoţi şi învăţători.
După izbucnirea primului război mondial (1914), clădirea seminarului
este ocupată de trupele mobilizate şi dirijate spre teatrele de război. Cu toate
acestea, elevii au putut folosi internatul şcolar. Odată însă cu începutul iernii,
numărul bolnavilor fiind tot mai mare necesitând mai multe încăperi pentru
spitalul de campanie940. În 2/14 decembrie 1914, cursurile se suspendă, elevii
fiind trimişi acasă. Pentru a putea începe anul şcolar următor 1915-1916, localul
vechi al Tipografiei diecezane din apropierea clădirii Consistoriului eparhial,
este transformat în săli de clasă şi o încăpere pentru cancelaria profesorilor. În
acest local s-au ţinut cursurile ambelor secţii al Institutului, până la sfârşitul
anului şcolar 1917-1918. Pentru o scurtă perioadă, din 1 decembrie 1917 până la
sfârşitul anului şcolar 1917-1918, cursuri au avut loc şi în clădirea Şcolii Civile
de Fete, situată în apropierea reşedinţei diecezane941.
Anul şcolar 1919-1920 a putut debuta în clădirea Institutului pedagogic-
teologic, proaspăt renovată după stricăciunile pricinuite de încartiruirea
937
Ibidem, Concluzul nr. 96, p. 44.
938
Ibidem, Concluzul nr. 82, p. 41.
939
940
În iunie 1916, Roman Ciorogariu îi scria lui Ioan Lupaş: “Peste ce am trecut eu
Doamne până am sistat prelegerile şi acuma ce o să mai urmeze Dumnezeu ştie. Am 408 paturi
pentru răniţi şi încă vreo 80 de sanitari”. Radu Ardelean, Lucian Giura, Corespondenţa lui Roman
Ciorogariu cu Ioan Lupaş, în “Ziridava”, XXIV, 2005, Anexa 1, p. 220.
941
“Bis. şi Şc.”, anul XVI, nr. 48, 26 noiembrie/9 decembrie 1917, p. 389; “Anuarul
Institutului Pedagogic-Teologic ortodox român din Arad (anul întemeierii 1812). Anul şcolar
1916-1917, red. R. Ciorogariu, Arad, 1917, p. 42.
armatei în timpul războiului prim mondial. Toate lucrările efectuate, au fost

efectuate, cu cheltuieli considerabile, din partea Episcopiei arădene.
În perioada interbelică, clădirea este supusă la noi reparaţii, la fel şi
gardurile împrejumuitoare care au fost refăcute. În vara anului 1928 a fost
refăcută întreaga faţadă a clădirii şi a alumneului ce se afla în prelungirea
clădirii Academiei Teologice. În clădirea alumneului vechi a fost amenajată şi
o locuinţă pentru rector, iar clădirea din curte a fost destinată ca locuinţă pentru
spiritualul Academiei. În anul şcolar 1933-1934 a fost renovat o parte a
acoperişului clădirii distrus de un vânt puternic în 13 februarie 1934942.
La începutul anului 1935, rectorul Teodor Botiş se plângea Consiliului
eparhial de faptul că clădirea Academiei Teologice prezenta în ziduri multe
crăpături care, cu timpul, s-au lărgit punând în pericol integritatea edificiului.
Arhitectul Episcopiei era de părere că situaţia nu mai putea suferi amânare,
clădirea necesitând reparaţii urgente , atât interioare cât şi exterioare943.
În timpul celui de-al doilea război mondial, în perioada 28 septembrie -
10 octombrie 1944, clădirea a fost ocupată de Batalionul 51 Transmisiuni al
Armatei române, între 11 octombrie 1944 - 20 martie 1945, clădirea a fost
transformată în spital al armatei sovietice, iar din 1945, după plecarea armatei,
a fost ocupată de Colegiul militar pentru orfanii de război. În toată această
perioadă, cursurile nu s-au ţinut în acest edificiu, ci în diferite locaţii ale
Episcopiei arădene944.
În perioada când în clădire a fost folosit de armata sovietică sau după
aceea când a fost ocupată de Colegiul militar pentru orfani, clădirea a suferit
multe stricăciuni, la fel şi inventarul mobil care fusese distrus în întregime.
Pentru a remedia lipsurile, Episcopia solicita sprijinul clerului şi credincioşilor
din cuprinsul eparhiei.
Desele intervenţii ale episcopului Andrei Magieru al Aradului pe lângă
Ministerul Apărării pentru a elibera clădirea au fost în zadar. Abia în cursul
lunii august 1947 a fost eliberată şi retrocedată Academiei Teologice945. Cu
942
Pentru mai multe amănunte vezi: “Anuarul Institutului teologic şi al Şcoalei normale
ortodoxe române din Arad pe anul şcolar 1926-27”, Arad, 1927; “Anuarul Academiei teologice
ortodoxe române din Arad pe anul şcolar 1933-34”, Arad, 1934.
943
“Anuarul Academiei teologice ortodoxe române din Arad pe anul şcolar 1934-35”,
Arad, 1935, p. 11.
944
M. Săsăujan, op. cit., pp. 209, 244-245.
945
Ibidem, p. 246.
prilejul deschiderii anului şcolar 1947-1948, rectorul de atunci Ilarion V.

Felea, prezenta starea precară a clădirii în care au revenit studenţii şi profesorii
Academiei Teologice, după o perioadă de trei ani, timp în care clădirea, aşa
după cum am menţionat, a avut o altă destinaţie946.
După redobândirea clădirii de la armată, în vara anului 1947 se fac
reparaţii interioare pe cele două nivele şi în spaţiile de la demisol, doar sala
festivă de la etaj rămânând pe mai departe nereparată. Din lipsa fondurilor
însă, reparaţiile nu au putut continua, mai ales cele exterioare.
După instaurarea puterii comuniste la putere, edificiul era pereclitat a fi
pierdut de către proprietarul în drept, Episcopia Aradului. În 30 noiembrie
1948, Ministerul Cultelor aproba ca localul fostei Academii Teologice să
rămână pe mai departe în folosinţa Episcopiei, urmând ca aici să funcţioneze
Centrul de Îndrumare a Clerului care se afla sub egida Institutului Teologic de
Grad Universitar din Cluj. Din păcate însă, în anul 1951, o parte a clădirii intră
în posesia Şcolii Medii Tehnice Textile din Arad, cealaltă rămâne pe mai
departe pentru funcţionarea Centrului de Îndrumare a Clerului947.
XIII. 4. CAPELA „SFÂNTUL IERARH NICOLAE”
Nu deţinem date despre vreo capelă/paraclis în clădirea Institutului

pedagogic-teologic sau în clădirile din imediata vecinătate. Presupunem că nu
a avut, din mai multe considerente. În primul rând, chiar şi până la construirea
clădirii de lângă biserica episcopală, elevii teologi erau obligaţi a frecventa
servicile religioase desfăşurate în acest sfânt locaş de cult. În al doilea rând,
după construirea clădirii de lângă biserică, nu era nevoie de o capelă separată,
mai ale să Episcopia nu îşi putea permite, din motive pecuniare, să amenajeze
o capelă, elevii erau îndrumaţi spre biserica episcopală, unde luau parte, în
duminici şi sărbători, la sfintele servicii religioase. Chiar şi după construirea şi
mutarea elevilor în clădirea nouă a Institutului pedagogic-teologic, elevii erau
obligaţi să frecventeze serviciile religioase tot de la biserica episcopală, aflată
în imediata vecinătate.
Problema amenajării unei capele în incinta şcolii a existat în permanenţă.
Profesorul dr. Lazăr Iacob, mereu a pledat pentru amenajarea unui spaţiu
„pentru diferitele trebuinţe ale vieţii seminariale”, iar dacă aceasta nu putea fi
946
Deschiderea anului şcolar la Academia Teologică, în “Bis. şi Şc.”, anul LXXI, nr. 43,
1947, p. 302.
947
M. Săsăujan, op. cit., pp. 147, 248.
amenajatăî, măcar să fie destinată o sală de clasă pentru „rituale în care să fie
cărţile necesare la serviciul divin şi aici să se facă instrucţia de cântare şi
tipic”948.
În primăvara anului 1934, rectorul dr. Teodor Botiş punea din nou în
discuţie problema amenajării unei capele în clădirea Academiei Teologice,
necesară pregătirii viitorilor preoţi. Amenajarea unei capele a fost cerută cu
multă vreme înainte de către Mitropolia de la Sibiu949.
Abia în 18 decembrie 1937, „într-un cadru restrâns şi familiar”, are loc
actul sfinţirii Capelei cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae” din incinta clădirii
Academiei Teologice. Actul sfinţiri a fost săvrşit de rectorul dr. Teodor Botiş,
asistat de preoţii profesori dr. Iustin Suciu, dr. Nicolae Popovici şi dr.
Gheorghe Popovici. După sfinţirea apei şi după stropirea Capelei în interior, a
urmat săvârşirea Sfintei Liturghii, „în cadrul căreia studenţii teologi şi elevii de
la Şcoala de cântăreţi bisericeşti, mărturisiţi din ziua precedentă şi pregătiţi, s-
au împărtăşit cu Sf. Cuminecătură”. Răspunsurile liturgice le-a dat corul
studenţilor teologi sub con ducerea profesorului Atanasie Lipovan, iar la
sfârşitul Sf. Liturghii, rectorul Teodor Botiş a rostit „o impresionantă
cuvântare”. În cuvântul său, rectorul că aici „în acest paraclis, fiecare student
va găsi în permanenţă un popas, o uşurare, o nădejde. Paraclisul acesta, ca şi
oricare biserică, e locul unde sălăşluieşte Duhul Sfânt, unde locuieşte
Dumnezeu. Doar prin biserică nu înţelegem numai nişte ziduri. Inimile noastre
sunt tot atâtea biserici, despre cari Sf. Apostol Pavel, zice că sunt casa lui
Dumnezeu”950. Aici se săvârşeau serviciile religioase (Vecernia Utrenia,
Sfânta Liturghie), spovedania şi împărtăşirea elevilor şi practica liturgică
desfăşurată sub îndrumarea unui preot duhovnic al şcolii.
Despre Capelă aflăm mai multe date dintr-un inventar al din anul
1938951. A fost amenajată în sala 22, pentru trebuinţele duhovniceşti ale
studenţilor teologi. Capela avea Sfântul prestol din lemn sculptat, acoperit cu
o măsăriţă din pânză, pe care se afla un chivot, două sfeşnice de lemn, o cruce
de metal, un antimis, o cutipe cu Sfânta Cuminecătură, o Evanghelie şi un
Litrughier. La Proscomidier, pe o faţă de masă, se afla un potir, un disc cu
steluţă, o copie, o linguriţă, un sfeşnic de metal, un ştergar şi două căni, una
948
Lazăr Iacob, Reorganizarea învăţământului teologic şi a educaţiei seminariale, în
“Bis. şi Şc.”, anul XLII, nr. 5, 28 ianuarie/10 februarie 1918, p. 3.
949
A. A. Aradului, grupa V, dosar 179/1933, doc. 114/1934.
950
Cronică, în “Bis. şi Şc.”, anul LXI, nr. 52, 25 decembrie 1937, p. 448.
951
pentru vin, cealaltă pentru apă şi o „scânduriţă” pentru tăiatul anaforei. Tot aici
se afla o cădelniţă, o cutie cu tămâie şi un Pomelnic. În strana din lemn
sculptat se aflau următoarele cărţi de cult: Aghiasmatar, Molitvelnic „portativ”,
Octoih mare, Ceaslov, Manual de Tipic, Octoih bogat, Apostol şi 12 Mineie
pentru fiecare lună.
Capela mai era înzestrată cu un dulap în care se ţineau veşmintele
preoţeşti, o cruce mare din lemn, două sfeşnice mari din lemn, două
tetrapoade, două analoage pentru icoane, 23 scaune din lemn, un candelabru şi
un număr de 16 icoane: Cina cea de Taină (2), Bunavestire, Naşterea
Domnului, Botezul Domnului, Întâmpinarea Domnului, Intrarea în Ierusalim,
Răstignirea Domnului, Învierea Domnului, Înălţarea Domnului, Pogorârea
Duhului Sfânt, Naşerea Fecioarei Maria, Intrarea în Biserică, Adormirea
Maicii Domnului, Schimbarea la Faţă, Înălţarea Sfintei Cruci. Presupunem că
acestea puteau fi icoane prăznicare.
În perioada în care clădirea Academiei Teologiea avut o altă destinaţie
decât cea de desfăşurare a procesului de învăţământ, şi inventarul capelei a
avut mult de suferit. Nu se mai găseau nici cărţile de cult aflate în strană. Din
acest motiv, după redeschiderea cursurilor în clădire, în 16 noiembrie 1947,
rectorul Ilarion V. Felea se adresa patriarhului Nicodim Munteanu „să
binevoiască a aproba gratuit pentru Academia de Teologie din Arad o serie
completă din cărţile de ritual”952.
Pentru completarea inventarului capelei, în noiembrie 1947, preotul Ioan
Faur din Şimand, a donat o Evanghelie „frumos legată, în valoare de 3000 lei.
Este cel dintâi dintre preoţii Eparhiei care s-a interesat la faţa locului de
nevoile Academiei în care s-a pregătit pentru misiunea slujirii lui Hristos953 şi
a ţinut să-şi arate recunoştinţa, legându-şi sufletul de Capela ei, printr-o
danie”954.
Exemplul dat de preotul Ioan Faur pentru inventarul capelei, a fost luat
şi de unele parohii, pentru refacerea inventarului Academiei Teologice. Astfel,
până la 30 noiembrie 1947, s-au încasat de următoarele sume de la unele
parohii: Arad 1 540 lei, Târnova, Gurahonţ şi Arad-Şega câte 1 000 lei,
Pădureni 1800 lei, Rovine 2 000 lei, Bonţeşti 500 lei, Peregul-Mare 60 lei,
Pecica 8 610 lei, Şteia 160 lei, Nădlac 9 000 lei, Şcoala de Duminică din
952
Ibidem, p. 243.
953
Preotul Ioan Faur, născut în Şimand, a absolvit cursurile Academiei Teologice din
Arad în anul şcolar1930-1931.
954
“Bis. şi Şc.”, anul LXXI, nr. 46-47, 16 noiembrie 1947, p. 332.
Nădlac 7 000 lei, Bârzava 1 210 lei, Dumbrăviţa 200 lei, Monoroştia 100 lei,
Odvoş 1 050 lei, Tomeşti 860 lei, Strâmba 70 lei, Tiuleşti 130 lei, Valea Mare
115 lei, preotul Nicolae Cimpoieş din Jimbolea 2 000 lei, Buhani 800 lei,
Colecta Academiei 3 700 lei. În total s-au adunat 43 950 lei955.
Odată cu desfiinţarea Academiei Teologice în 1948, Capela îşi pierde
rosturile ei, o parte a inventarului fiind preluat de Episcopia Aradului, intrând
în patrimoniul acesteia.
955
“Bis. şi Şc.”, anul LXXI, nr. 50, 7 decembrie 1947, p. 347.
Capitolul XIV
Bio-bibliografia cadrelor didactice
AGEU IOAN (1917-2010). Născut la 13 martie 1917 în localitatea Buhani

(judeţul Arad), fiul lui Ioan şi Maria, ţărani mijlocaşi. A urmat cursurile Liceului „Avram
Iancu” din Brad, după care, în 1936, se înscrie la Academia Teologică din Arad, ca bursier
al Episcopiei Aradului, pe care le-a absolvit în 1940. Din toamna anului 1940 urmează
cursurile Facultăţii de Teologie din Chişinău, refugiată la Iaşi, iar în perioada 1941-1942
urmează şi cursurile Seminarului Pedagogic de pe lângă Universitatea din Iaşi.
În 1942 a fost numit asistent suplinitor la Catedra de Drept şi Administraţie
bisericească, de la Academia Teologică din Arad, unde funcţionează până în anul 1948. În
anul şcolar 1944-1945 a predat Ermeneutica biblică (an I) şi Istoria bisericească
universală până la 1054 (an I şi II); în anul şcolar 1946-1947 a predat Istoria bisericească
universală până la 1054 (an II), Drept bisericesc (an IV) şi Administraţie bisericească (an
IV). În anul şcolar 1947-1948 a predat numai Drept bisericesc şi Administraţie
bisericească. După desfiinţarea Academiei Teologice şi înlocuită cu Centrul de Îndrumare
a Clerului preotul Ioan Ageu a continuat să funcţioneze aici ca profesor. În paralel cu
activitatea didactică de la Centrul de Îndrumare al Clerului, a fost profesor de religie la
Liceul „Moise Nicoară”, Liceul Comercial de Fete şi Liceul Industrial de Fete. În luna
decembrie 1948 a funcţionat în postul de contabil la Liceul „Moise Nicoară” din Arad.
După reforma învăţământului din 1948, când a fost scoasă religia din şcoli, a fost încadrat
ca profesor la Şcoala elementară din Păuliş, după aceea la Şcoala elementară nr. 24 din
Arad, predând Limba română, Istoria şi Ştiinţele naturale. În anul 1942 este hirotonit
diacon, mai târziu preot.
Suferind mai multe condamnări pe motive politice, după eliberarea din închisorile
comuniste (1964), nu a mai funcţionat preot dar nici profesor. Din 1964 a lucrat ca
muncitor necalificat în construcţii. După numai câţiva ani se mută la Bucureşti unde
lucrează pe diferite şantiere, până la 1 decembrie 1980 când s-a pensionat, stabilindu-se în
localitatea natală Buhani. În 17 aprilie 2010 a trecut la cele veşnice fiind înmormântat în
cimitirul din satul natal Buhani.
A publicat: De ce iubim Ortodoxia ?, în „Bis. şi Şc.”, anul LXIII, nr. 31, 30 iulie
1939, pp. 256-257; Arta, factor educativ în învăţământul religios, în „Bis. şi Şc.”, anul
LXV, nr. 46, 16 noiembrie 1941, pp. 374-377; Mitropolitul Andrei Şaguna - preot model,
în „Bis. şi Şc.”, nr. 48, 1941, pp. 389-391; După doi ani, în „Bis. şi Şc.”, anul LXVIII, nr.
23, 4 iunie 1944, pp. 185-187; Lângă popor, în „Bis. şi Şc.”, nr. 50, 10 decembrie 1944,
pp. 393-394; Mântuirea prin pocăinţă, în „Bis. şi Şc.”, nr. 51, 17 decembrie 1944, pp.
401-403; Iisus Hristos şi istoria profană, în „Bis. şi Şc.”, anul LXX, nr. 4, 20 ianuarie
1946, pp. 16-20; nr. 5, 27 ianuarie 1946, pp. 26-27; Instituirea parohilor, în „Bis. şi Şc.”,
nr. 42, 13 octombrie 1946, pp. 318-320; nr. 43-44, 20-27 octombrie 1946, pp. 326-328; nr.
45, 3 noiembrie 1946, pp. 335-337; nr. 48, 24 noiembrie 1946, pp. 350-352; nr. 49, 1
decembrie 1946, pp. 359-361; Recăsătorirea preoţilor. Contribuţii la deslegarea unei
probleme, în „Bis. şi Şc.”, anul LXXII, nr. 24, 13 iunie 1948, pp. 178-179.
BIBLIOGRAFIE. P. Vesa, Clerici cărturari arădeni, pp. 479-482.
ANTONOVICI DIMITRIE (1811-1851). S-a născut în jurul anului 1811 şi a

absolvit Ştiinţele juridice, apoi, din 1833 a funcţionat ca notar la Consistoriul ortodox din
Oradea. După absolvirea cursurilor teologice a fost şi catihet la academia, gimnaziul şi
şcolile primare din Oradea. În calitatea sa de notar a participat, ca deputat mirean, la
Congresul naţional sârbesc din anul 1842. În anul 1845 se transferă ca notar al
Consistoriului eparhial din Arad. Aici, pe lângă funcţia administrativă consistorială,
începând cu anul şcolar 1845-1846 este numit şi profesor la Institutul Teologic arădean. În
12/24 aprilie 1846 este hirotonit diacon, iar în 8/20 octombrie 1847 de preot de către
episcopul Gherasim Raţ. Ţinându-se cont de activitatea desfăşurată ca notar consistorial şi
la catedra Institutului Teologic, primeşte una dintre parohiile vacante ale Nădabului. Ca
notar consistorial funcţionează până în anul 1848, iar ca profesor şi preot până la moarte,
întâmplată în 7 august 1851.
BIBLIOGRAFIE. T. Botiş, Istoria Şcoalei normale (Preparandiei) şi a Institutului

Teologic, p. 647.
BANCEA PETRU (1891-1964). Născut la 15 iulie 1891 în localitatea Curtea

(judeţul Timiş) din părinţii Petru şi Maria. Licenţiat al Institutului Teologic din Caransebeş
şi diplomat al Conservatorului de Muzică din Praga. Din 16 septembrie 1913 până la 1
septembrie 1916 este funcţionar în cadrul Consiliului eparhial din Caransebeş, iar din 5
martie 1924 a fost încadrat ca profesor suplinitor la catedra de Cântare şi Tipic bisericesc
de la Institutul Teologic din Caransebeş. Până la acea dată, după mutarea profesorului
titular Antoniu Sequens la catedra de Muzică vocală şi instrumentală, a fost suplinită de
„teologul absolvent” Ioan Muntean, funcţionar consistorial Din anul şcolar următor, 1924-
1925, catedra a fost încredinţată preotului Petru Vuc.
În paralel cu activitatea de la Institutul Teologic, activează şi ca profesor de Muzică
la Liceul „Traian Doda” (1 octombrie 1919-1 septembrie 1924) şi la Gimnaziul de fete
(1922-1924) din Caransebeş Între timp a fost hirotonit preot de episcopul Iosif Traian
Bădescu al Caransebeşului (1920-1933), pentru o parohie din Caransebeş. Aici

funcţionează între 18 noiembrie 1923 şi 10 octombrie 1938. În această perioadă a condus
corul Reuniunii femeilor române din Caransebeş (1914-1938), corul catedralei (1934-
1938) şi a organizat asociaţia Oastea Domnului din parohie.
De la 1 octombrie 1938 este asistent titular provizor la catedra de Cântare şi Tipic
bisericesc de la Academia de Teologie din Arad, din 31 ianuarie 1939 asistent titular
suplinitor, iar din februarie 1945 până în 1948 asistent titular definitiv. La Academia
Teologică arădeană a preluat de la Atansie Lipovan şi corul teologilor cu care dădea
răspunsurile la Liturghie în catedrala episcopală în duminici şi sărbători, dar dădea şi
concerte în Arad şi alte localităţi din cuprinsul eparhiei arădene. De multe ori, corul însoţea
pe episcopii Grigorie Comşa (1925-1935) şi Andrei Magieru (1936-1961) sau chiar pe
unii profesori, în misiunile lor în eparhie. De fiecare dată, în preajma sărbătorii
Crăciunului, împreună cu corul studenţilor teologi, organiza un concert de colinde, vorbind
auditoriului despre colinde, originea şi dezvoltarea lor în cursul timpului. La începutul
anului 1946 a fost distins cu rangul de protopop onorific.
În perioada de început a activităţii didactice de la Academia Teologică din Arad, a
scris un studiu cu tematică istorică în care făcea pledoarie pentru originea românească a
catolicilor din Slatina-Timiş, în care se referă şi la situaţii din secolul al XVIII-lea şi al
XIX-lea, utilizând ca izvoare cronica parohială, matricolele bisericeşti (pentru
onomastică), ori informatori în vârstă din zonă, de la care află cum a pendulat vatra satului
în cele două veacuri956. Lucrarea amintită este un fragment din teza de licenţă a preotului
Petru Bancea, în care s-a ocupat de istoria satului Slatina-Timiş, aşa după cum reiese dintr-
o menţiune istoriografică957.
După desfiinţarea Academiei Teologice, preotul Petru Bancea, începând cu anul
1948, a fost numit şi instalat la parohia Apateu. La 1 aprilie 1949 este numit şi în postul de
protopop al protopopiatului Cermei, în locul preotului Atanasie Căpitan. În timpul
păstoririi sale, parohia Apateu cunoaşte una dintre cele mai negre perioade din istoria sa.
Este vorba de perioada de început a confruntării locuitorilor cu autorităţile comuniste şi
trupele de securitate. Preotul Petru Bancea a avut şi el mult de suferit de pe urma rebeliunii
din 31 iulie - 1 august 1949. În parohia Apateu a funcţionat până în luna decembrie a
anului 1964, când după o activitate de peste patru decenii, se pensionează. Din păcate nu
dispunem de date despre el după această perioadă.
A publicat: Biografia Domnului Atanasie Lipovan, profesor la Academia
Teologică din Arad între anii 1922-1938, în „Anuarul Academiei Teologice Ortodoxe
Române din Arad”, pe anii 1935-1939, Arad, 1939, pp. 170-172.
956
Petru Bancea, Influenţa catolică la românii din Slatina Timişului, în “Luceafărul”, anul VI, nr.
7 din 1940, pp. 19-21, la Radu Ardelean, Istorie la gazetă în Banat, Timişoara, 2007, pp. 207, 290.
957
Nicolae Cornean, Monografia eparhiei Caransebeşului, Caransebeş, 1940, p. 552, nota 1.
BÂRU NICOLAE (1884-1967). Născut în 6/18 octombrie 1883 la Covăsânţ

(judeţul Arad), din părinţi Gheorghe Bâru şi Maria Brădean. Şcoala primară în satul natal,
iar cele pedagogice la Institutul pedagogic-teologic din Arad. Între 28 noiembrie – 11
decembrie 1905, a obţinut absolutoriul pedagogic, iar între 6-19 februarie 1906, diploma
de învăţător. La 7 noiembrie 1904 a intrat în mănăstirea Hodoş-Bodrog ca învăţăcel, iar la
29 august 1906 a fost numit învăţător la şcoala din localitatea Grăniceri, în paralel
continuându-şi studiile teologice. A fost hirotonit preot pentru parohia Turnu. În paralel cu
activitatea sacerodatală din parohie, în anul şcolar 1921-1922 a suplinit catedra de Cântare
şi tipic bisericesc de la Institutul pedagogic-teologic, iar o perioadă mai îndelungată a
funcţionat şi ca profesor la Şcoala medie din Arad.
Cea mai mare realizare în plan spiritual a preotului N. Bâru a fost organizarea
schitului „Sf. Mucenic Gheorghe” de la Feredeu, situat în hotarul parohiei Covsânţ Este cel
dintâi care a redactat o lucrare despre istoria Schitului „Sf. Mucenic Gheorghe” de la
Feredeu, din păcate rămasă în manuscris. A mai publicat amănunte despre procesiunile
religioase desfăşurate la izvorul de la Feredeu sau la mănăstirea Hodoş-Bodrog.
Fiind un pasionat al cântării bisericeşti, „cu osteneală şi dragoste”, a redactat o vastă
lucrare de punere pe note a melodiilor bisericeşti, aşa cum au fost păstrate şi cântate în
biserica mănăstirii de la Hodoş-Bodrog, care, din păcate a rămas în manuscris. În 1934,
revista „Biserica şi Şcoala” se menţiona că autorul mai avea pregătite pentru tipar lucrările
: Irmologhionul, Plângerile din Sâmbăta Sfintelor Patimi şi Monografia comunei
Covăsânţ. După pensionare, s-a stabilit în Arad, iar la vârsta de 83 de ani, la începutul
anului 1967, după o scurtă suferinţă, a trecut la cele veşnice.
Cărţi publicate. Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Arad, 1934, 32 p.
Articole publicate. Cântarea bisericească, în “Bis. şi Şc.”, anul LII, nr. 38, 16
septembrie 1928, pp. 4-6; Procesiune religioasă la Izvorul de la Şiria. Marele praznic al
“Oastei Domnului” de pe podgoria Aradului, în “Bis. şi Şc.”, anul LIV, nr. 26, 29 iunie
1930, pp. 5-6; nr. 27, 6 iulie 1930, p. 4; Pelerinajul “Oastei Domnului” la sf. mănăstire
Hodoş, la praznicul Schimbării la Faţă, în “Bis. şi Şc.” anul LIV, nr. 33, 17 august 1930,
pp. 5-6; Sfinţirea paraclisului de la izvorul “Sf. Gheorghe”, fost “Feredeu”, în “Bis. şi
Şc.”, anul LVI, nr. 26, 26 iunie 1932, pp. 4-5.
BIBLIOGRAFIE. Vasile Cucu, Monografia Mănăstirii Feredeu, Timişoara, 2002, pp. 29,
37, 38, 39, 53; P. Vesa, Clerici cărturari arădeni, pp. 369-371.
BELEŞ IEROTEI IOSIF (1822-1900). Născut la 14 octombrie 1822 în parohia

Şimand, într-o veche familie preoţească, originară din Moldova. La botez a primit numele
de Iosif. După absolvirea şcolii primare din satul natal, începe cursurile gimnaziale la
Arad, le continuă la Seghedin şi le termină la Oradea, după care, a urmat la Facultatea de
Filosofie a Universităţii din Pesta. În vara anului 1844 îl întâlnim între absolvenţii
Institutului Teologic din Arad. Cunoştea bine româneşte, ungureşte, latineşte şi germană.
După absolvire, s-a căsătorit cu fiica protopopului Ioan Cefan al Vărădiei de Mureş. La 28
iunie 1844 a fost hirotonit de episcopul Gherasim Raţ al Aradului (1835-1850), fiind
instalat ca preot capelan pe lângă socrul său, până la 26 decembrie 1848 când, a fost a fost
instalat ca paroh. În această calitate, la 16 august 1849, alături de asesorii consistoriali Ioan
Raţ - protopopul Aradului, Lazăr Adamovici - paroh în Semlac, Vasile Somboti - paroh în
Arad, Georgiu Popescu - paroh în Radna, Ioan Cociuba - paroh în Şoimoş şi notarul
consistorial Miron Romanul, sub preşedinţia protopopului Ioan Cefan al Vărădiei de
Mureş, a luat parte la şedinţa consistorială în care s-a luat hotărârea în privinţa purtării
matricolelor bisericeşti în „limba bisericească”, adică în limba română.
Începând cu anul şcolar 1856-1857, este numit profesor suplinitor la Institutul
Teologic din Arad, iar prin trecerea preotului profesor Petru Raţ la Biserica greco-catolică,
Iosif Beleş a fost numit profesor titular. În paralel, în anul şcolar 1859-1860, îndeplineşte şi
postul de profesor de religie la Gimnaziul de Stat din Arad. În corpul profesoral activează
până în anul 1861, când, episcopul Procopie Ivaşcovici (1853-1873), îl numeşte protopop
al Vărădiei de Mureş în locul socrului său retras, pe motiv de bătrâneţe, de la conducerea
oficiului protopopec. În această calitate a defăşurat o susţinută activitate în plan bisericesc,
şcolar şi naţional. Încă din primii ani de activitate clericală desfăşurată pe valea Mureşului,
devine conducătorul politic al românilor din această zonă, desfăşurând o susţinută
activitate politică în cadrul partidului politic al românilor din comitatul Arad.
Încă înainte de 1869, rămâne văduv şi intră în cinul monahal la mănăstirea Hodoş-
Bodrog, primind numele de Ierotei, ajungând până la treapta de arhimandrit. În anul 1880,
părăseşte scaunul protopopesc al Vărădiei, fiind numit, de Sinodul eparhial arădean, vicar
episcopal la Oradea. După o activitate de 12 ani desfăşurată în scaunul de vicar
episcopesc, abzice din postul său de la Oradea, cerând trecerea la pensie. După ce s-a
pensionat, Iosif Ierotei Beleş s-a retras la Vărădia de Mureş, unde, la 28 iulie/10 august
1900, a trecut la cele veşnice.
BEŞAN SILVIU (1885-1940). Născut la 2 februarie 1885 în comuna Sârbi (jud.

Bihor), într-o veche familie preoţească. Şcoala primară în satul natal, iar clasele secundare la
Liceul romano-catolic al premonstratenzilor din Oradea (clasele I-IV) şi în gimnaziul
reformaţilor din Bichiş, unde, în anul 1905 a susţinut cu succes examenul de maturitate. A
urmat cursurile Facultăţii de Litere a Universităţii din Cluj, specialitatea Limba şi literatura
română şi maghiară. La începutul anului şcolar 1908-1909 este numit la catedra de Limba
maghiară şi Istorie de la secţia pedagogică a Institutului pedagogic-teologic de la Arad. Aici
funcţionează până la sfârşitul anului şcolar 1917-1918, când, este numit director al Liceului
„Constantin Diaconovici-Loga” din Timişoara. În 6 mai 1940 a trecut la cele veşnice.

Teologic, p. 384.
BOTIŞ TEODOR (1873-1940). Născut la 17 noiembrie 1873, în Valea Neagră

din Bihor, ca fiul lui Gavrilă al Oniţei Borz. După absolvirea cursurilor şcolii primare din
satul natal urmează pe cele secundare la Liceul romano-catolic din Oradea, ulterior s-a
transferat la Liceul de Stat din Sibiu, unde, în iulie 1894 obţine diploma de bacalaureat.
După absolvirea studiilor secundare urmează cursurile clericale la Institutul Teologic din
Arad (1894-1897). În această perioadă, episcopul Ioan Meţianu îl trimite cu recomandarea
sa la Căpălnaş ca „prefect de studii” în familia Mocioni, unde a stat timp de trei ani. Din
1897 urmează cursurile Facultăţii de Teologie ale Universităţii din Cernăuţi unde, la 14
iulie 1900 obţine înaltul titlu academic de doctor în Teologie. Reîntors de la studii cu
diploma de doctor, este numit profesor suplinitor la Institutul pedagogic-teologic din Arad
şi „prefect de studii” la „alumneul vechi” al şcolii. În 9/22 septembrie 1901 este hirotonit
întru diacon, iar în 30 septembrie/13 octombrie 1907, cu ocazia sfinţirii bisericii din
Pociovelişte, episcopul Ioan I. Papp îl hirotoneşte întru preot. A fost asesor consistorial,
membru al Adunării eparhiale şi consilier onorific al Consiliului eparhial, fiind un sfetnic
de încredere al episcopului Ioan Papp.
În anul 1901 a fost numit profesor provizoriu, la ambele secţii ale Institutului. De la
această dată până în 1908 va preda Limba română, Matematica, Geografia, Limba
germană, Istoria universală şi Istoria patriei. În urma concursului organizat pentru ocuparea
catedrelor de Dogmatică şi Liturgică la Institutul teologic, este „ales şi întărit de a profesa
definitiv”. La Institut funcţionează timp de 38 de ani ca profesor din care două decenii a fost
director (1918-1938), urmând lui Roman Ciorogariu. În calitate de conducător era preocupat
mereu de îmbunătăţirea metodelor de predare în şcoală, a disciplinei, a mijloacelor de
învăţământ. A acordat o importanţă deosebită studiului Limbii şi literaturii române în şcoală,
pledând pentru optimnizarea metodelor de predare, pentru cultivarea dragostei pentru limba
maternă, a formării gustului pentru literatura română. Începând cu anul şcolar 1918-1919,
interesul său pentru şcoala pe care o conducea s-a concretizat şi prin preocupările de
redactare a Anuarelor şcolii până în 1928, când încetează de a mai funcţiona ca rector.
Devoţiunea sa pentru activitatea de pedagog, preţuirea de care s-a bucurat în rândul
învăţătorilor a fost exprimată prin alegerea şi participarea sa la diferite asociaţii
învăţătoreşti. A fost primul preşedinte al Asociaţiilor profesorilor secundari secţia Arad,
membru fondator al asociaţiei Reuninii învăţătorilor de la şcolile poporale arădene, şi
preşedinte al despărţământului arădean al Astrei. La 1 decembrie 1918 a reprezentat
Institutul pedagogic-teologic la adunarea plebiscitară de la Alba Iulia.
În paralel cu activitatea de la catedră, se manifestă activ în viaţa culturală şi
publicistică. Între 1917-1921 este redator responsabil al revistei „Biserica şi Şcoala” şi al
„Calendarului Diecezan” (1905-1919 şi 1921-1923), colaborator la revista „Societatea de
mâine” din Cluj, la „Revista Institutului Social Banat-Crişana” (1932). După reapariţia
ziarului „Românul” în 8 noiembrie 1918, preotul Teodor Botiş face parte din colectivul de
redacţie.
La împlinirea vârstei de 60 de ani, în ziua de 17 noiembrie 1933, Societatea de
lectură „Episcopul Grigorie” a studenţilor de la Academia Teologică din Arad, l-au
sărbătorit într-un cadru festiv, participând episcopul Grigorie Comşa, consilierii şi

funcţionarii Consiliului eparhial şi corpul profesoral al Academiei Teologice. Din partea
societăţii a vorbit preşedintele ei, Tudor Demian, iar din partea profesorilor, preotul dr.
Nicolae Popovici, iar la sfârşit episcopul Grigorie Comşa, toţi evocând personalitatea
preotului profesor dr. Teodor Botiş.
Pe când avea numai 67 de ani, simţindu-se slăbit din cauza unei boli incurabile,
preotul profesor dr Teodor Botiş, în manuscrisul intitulat: Dorinţa mea ultimă, scris cu
câteva luni înainte de moartea sa, îşi lua rămas bun de la familie în următorii termeni: „Din
graţia lui Dumnezeu aflându-mă în anul 67 din viaţa pământească şi simţind tot mai mult
greutatea zilelor şi slăbirea prin boală şi dureri a forţelor mele vitale, credinţa mea creştină
îmi îndreaptă neîncetat gândurile la cele de pe urmă ale omului. Nu fac testament neavînd
avere pe care să o las şi să o împart urmaşilor mei. Profesiunea mea de învăţător al doctrinei
creştine şi slujitor timp de 38 de ani, la altarul culturei naţionale i-a asigurat modestul trai de
toate zilele, fără pretenţii şi lux şi mi-a dat posibilitatea de a înzestra, cu abnegaţie şi jertfe pe
fiii mei iubiţi cu o educaţie îngrijită şi profesiuni în posesiunea cărora s-au putut încadra ca
membri folositori şi activi în marea noastră familie românească. Ce le pot lăsa e un nume
bun şi cinstit pe care să-l păstreze şi să-l lase şi ei ca moştenire scumpă de la părinţii lor,
urmaşilor lor…Implorând graţia lui Dumnezeu asupra urmaşilor mei şi cerând iertare de la
toţi cărora le-am greşit şi iertând şi eu pe cei ce mi-au greşit mie, mulţumesc atotputernicului
pentru toate darurile de care m-a învrednicit în nemărginita Sa iubire de oameni, în viaţa mea
pământească şi cu dragoste şi smerenie îl rog să primească sufletul meu şi să mă ierte”. După
numai câteva luni de când a scris cele de mai sus, în ziua de 14 august 1940 s-a stins din
viaţă. A fost înhumat în cimitirul „Eternitatea” din Arad, unde, în noiembrie 1950, a fost
înmormântată şi soţia sa, profesoara şi poeta Maria Botiş-Ciobanu, care i-a fost o preţioasă
colaboratoare în activitatea lui de vrednic cleric şi cărturar.
Cărţi publicate: Institutul pedagogic gr. or. rom. Arad. Cei dintâi ani din trecutul şi
viaţa Preparandiei (Şcolii normale) gr. or. române din Arad (Arad, 1912, 192 p.), în
colaborare cu profesorul Avram Sădean; Istoria Şcoalei Normale (Preparandiei) şi a
Institutului teologic ortodox-român din Arad (Arad, 1922, 741 pp.); Monografia familiei
Mocioni (Bucureşti, 1939, 476 p.).
Studii publicate: Sistemul de examene în preparandia (şcoala normală) română
din Arad, anul XLIII, nr. 14, 31 martie/13 aprilie 1919, pp. 1-2; nr. 15, 7/20 aprilie 1919,
pp. 1-2; nr. 24, 7/20 aprilie 1919, pp. 1-2; nr. 37, 15/28 iunie 1919, pp. 1-2; nr. 40, 6/19
octombrie 1919, pp. 1-2; nr. 41, 13/26 octombrie 1919, p. 2; nr. 45, 10/23 noiembrie 1919,
pp. 2-3; Înfiinţarea Institutului teologic din Arad, în „Bis. şi Şc.”, anul XLIV, nr. 39, 27
septembrie/10 octombrie 1920, pp. 1-2; nr. 40, 4/17 octombrie 1920, p. 2; nr. 41, 11/24
octombrie 1920, p. 2; nr. 42, 18/31 octombrie 1920, pp. 1-2; nr. 43-44, 1/14 noiembrie
1920, p. 1; nr. 46, 15/28 noiembrie 1920, p. 1; nr. 47, 22 noiembrie/5 decembrie 1920, p.
1; Viaţa internă şi organizaţia Institutului teologic din Arad, în „Bis. şi Şc.”, anul XLIV,
nr. 51, 20 decembrie 1920/2 ianuarie 1921, pp. 2-3; nr. 52, 27 decembrie 1920/9 ianuarie
1921, pp. 2-3.; anul XLV, nr. 1, 1921, pp. 2-3; nr. 2-3, pp. 1-2; nr. 5, p. 3; nr. 6, p. 3; nr. 7,
pp. 2-3; nr. 8, p. 7; nr. 9-10, pp. 1-2; nr. 11, p. 2; nr. 12, pp. 1-2; nr. 13, p. 3; nr. 15, pp. 3-4;
nr. 21-22, p. 5; nr. 23, p. 2; nr. 29, p. 3; nr. 39, p. 2-3; nr. 40, p. 2; nr. 41, p. 1; nr. 42, p. 1. A
mai publicat: Institutul nostru teologic-pedagogic, în „Bis. şi Şc.”, anul XXVI, nr. 37,
1902, pp. 314-315; Apărarea Academiei Teologice din Arad în “Bis. şi Şc.”, anul LIII, nr.
17, 21 aprilie 1929, p. 2; Observaţii la proiectul de lege pentru reorganizarea
învăţământului teologic, în “Bis. şi Şc.”, anul LIII, nr. 18, 28 aprilie 1929, pp. 3-4. În
revista „Biserica şi Şcoala” a mai publicat: Chestiunea Bisericii româneşti, anul XLIII, nr.
9, 1919, nr. 9, pp. 1-2; nr. 10, pp. 1-2, nr. 11, pp. 1-2; Chestiunea Concordatului, anul
XLV, nr. 9-10, 1921, p. 1.
BIBLIOGRAFIE. Emil Botiş, Protopopul Iconom Stavrofor dr. Teodor Botiş, în „M.
B.”, anul XXIII, 1973, nr. 10-12, pp. 700-711; Dumitru Moca, Preotul profesor dr. Teodor
Botiş, în „A. B.”, anul I (40), 1990, nr. 7-8, pp. 97-101; Melente Nica, Un arădean –
personalitate marcantă a culturii româneşti: prof. dr. Teodor Botiş, în „Studia Universitatis
Vasile Goldiş Arad”, Seria A, 9, Arad, 1999, pp. 123-146; M. Păcurariu, Dicţionarul
teologilor români, ed. II, p. 61; P. Vesa, Clerici cărturari arădeni, pp. 276-282
BRATU AUREL (1878-1911). Născut în 22 decembrie 1878 la Armeni (judeţul

Alba), clasele primare în comuna natală, iar cele secundare la Gimnaziul de stat din Sibiu.
A urmat cursurile de Matematică şi Fizică la Universitatea din Budapesta, obţinând
diploma de profesor pentru şcolile secundare. A funcţionat ca profesor la Sibiu, apoi în
Sopron, Brad şi la Preparandia din Arad. Începând cu anul şcolar 1901-1911 este instituit
profesor în secţiunea pedagogică a Institutului teologic-pedagogic din Sibiu unde a
funcţionat până în 30 mai/12 iunie 1911 când trece la cele veşnice.

Teologic, p. 384; Octavian Goga, Precursorii, Bucureşti, 1989, pp. 174-178.
BRĂDEAN ATANASIE (1867-1941). Născut în anul 1867, a frecventat cursurile

Facultăii de Medicină din cadrul Universităţii din Budapesta (1888-1893), în 1895,
devenind doctor în Medicină generală. După ce a profesat ca medic la circumscripţie
rurală din Bozovici (comitatul Caraş-Severin) între 1895-1900, s-a transferat medic de
circumscripţie la Radna (1900-1919), iar după Marea Unire a fost numit medic-şef al
judeţului Arad, până înainte de pensionare. A fost deputat sinodal iar din 1927 până în
1941 a fost medic al Academiei Teologice unde a predat Igiena şi Igiena pastorală. A
colaborat la diferite ziare şi reviste, mai ales la „Biserica şi Şcoala” şi „Tribuna” din Arad,
cu articolşe de medicină. În 12 noiembrie 1941 s-a stins din viaţă în locuinţa sa din Arad,
fiind înmormântat în cimitirul parohiei Radna.
BIBLIOGRAFIE. „Biserica şi Şcoala”, anul LXV, nr. 46, 16 noiembrie 1941, p.

379; Stelian Ioan Boia, Fundaţia „Emanuil Gozsdu” (1870-1952), Arad, 2006, p. 140.
CEONTEA TEODOR (1847-1906). Născut în 10 august 1847 la Deda (judeţul

Mureş). Şcoala primară în satul natal şi în Reghin, cele secundare la Blaj, iar cele
superioare la Universităţiule din Graz şi Viena. În anul şcolar 1876-1877 este numit la
catedra de Aritmetică, Fizică, Geografie şi Istoria universală de la Institutul pedagogic-
teologic din Arad, secţia pedagogică. A funcţionat până în primăvara anului 1903, când şi-
a luat, pe un de zile, concediu de boală, iar în vara anului 1904, se pensionează. După o
grea suferinţă, în 15/28 decembrie 1906 trece la cele veşnice.
Pe lângă bogata activitate desfăşurată la catedră, s-a remarcat şi printr-o susţinută
preocupare extraşcolară, defăşurată în spaţiul cultural al Episcopiei arădene. Sub conducerea
lui Reuniunea învăţătorilor din comitatul Aradului devine o înaltă şcoală pentru problemele
didactice şi de organizare a învăţământului confesional românesc. Până în anul 1901 1
administrat şi Tipografia Diecezană, a redactat mai mulţi ani la rând Calenadrul diecezan, a
fost membru în direcţiunea Asociaţiunii arădene şi în Sinodul eparhial. A fost colaborator la
„Federaţiunea”, „Telegraful Român”, „Familia”, Şcoala Română”, „Biserica şi Şcoala”,
publicând poezii, articole de actualitate din domeniul educaţiei şi al ştiinţelor naturale.
A publicat: Creaţiunea şi desvoltarea spirituală primitivă a omenimei, Arad, 1877;
Pluritatea lumilor locuite, Arad, 1877; Compendiu de Geografie universală, Arad, 1880
(ediţia a II-a 1884, ediţia a III-a 1895, ediţia a IV-a 1899); Aritmetica generală şi specială,
Arad, 1884 (ediţia a II-a 1899).

Teologic, pp. 385-386; Ioan Aron, Teodor Ceontea (1846-1906), în „Anuarl Liceului
Pedagogic Arad pe anul şcolar 1972-1973” (redactat de prof. Vasile Popeangă), Arad,
1973, pp. 175-191.
CHICIN NICOLAE (1866-1940). Născut la 17 octombrie 1866 în casa

învăţătorului din Nădlac. Studii liceale la Macău şi Szarvas unde şi-a luat bacalaureatul
(1888). În anul 1892 a absolvit şi Institutul pedagogic-teologic, secţia teologică din Arad,
după care funcţionează, timp de doi ani la cetedra de Muzică vocală şi instrumentală de la
Institut şi diacon episcopesc la Arad (diacon a fost hirotonit 25 martie 1891). În 17
octombrie 1892 este hirotonit preot iar din 1894 îşi începe activitatea de preot în Nădlac.
Ca o recunoaştere a activităţii sale şi a devotamentului faţă de misiunea preoţească, în
1915, Sinodul eparhial îl alege asesor onorar în senatul epitropesc al Consistoriului
eparhial. A slujit în biserica din Nădlac până la 24 mai 1940 când trece la cele veşnice.

Teologic, p. 386; P. Vesa, Episcopia Aradului. Istorie. Cultură. Mentalităţi, pp. 642-643.
CHIRILOVICI GRIGORIE GHEORGHE (1780-1849). Nu cunoaştem locul

şi data naşterii sale. Presupunem însă ca s-ar fi născut în jurul anului 1780. A studiat
Teologia şi Filosofia, cunoştea bine limbile română, maghiară, germană şi latină. După
absolvirea studiilor, în 1807, s-a căsătorit cu fiica protopopului Ioan Drăghici, în anul
următor fiind hirotonit pentru parohia Şiria. Unele surse istoriografice menţionează că în
anul 1810 este numit protopop al Şiriei în locul socrului său, unde, va funcţiona o perioadă
destul de îndelungată. În această calitate, după înfiinţarea Preparandiei din Arad în anul
1812, se numără între donatorii bibliotecii şcolii. A donat câte un Liturghier, Ceaslov,
Psaltirea, Octoih, Catavasier, Minei mare, Mapa „ţării Ungureşti” şi două volume din
„Predicele de peste an”.
Nu după multă vreme de la căsătorie, rămâne văduv, reflectând la intrarea în
monahism. În anul 1814, când episcopul Pavel Avacumovici al Aradului (1786-1815) a
dorit să-l numească vicar pe egumenului Moise Manuilovici de la mănăstirea Hodoş-
Bodrog, protopopul Şiriei se adresează autorităţilor imperiale să-i acorde demnitatea de
arhimandrit, dar cu păstrarea protopopiei. Cerea funcţia de arhimandrit deşi nu era încă
tuns în monahism. Se vede că se gândea la modul cel mai serios la scaunul de episcop, ce
avea să devină, în 1815, vacant. În 1829, în paralel cu demnitatea de protopop, deţine şi
calitatea de asesor consistorial şi participă la toate şedinţele conduse de primul episcop de
neam român al Aradului, Nestor Ioanovici (1829-1830). La propunerea episcopului, în
ziua de 8 septembrie 1835, la mănăstirea Hopovo, este tuns în monahism, sub numele de
Grigorie, apoi hirotesit protosinghel de către episcopul Ştefan Stratimirovici de Bacica.
În urma plecării protopopului Gavriil Giulani de la catedra şcolii clericale, în acelaşi
an, la insistenţele lui Gherasim Raţ, Chirilovici, mai ales că pierduse prin unire şi parohia,
este instituit profesor primar la Institutul Teologic din Arad, până când mitropolitul îi va
desemna mănăstirea în care să rămână şi va avea prin cine să-l înlocuiască la catedră. În
învăţământul teologic funcţionează între anii 1835-1838. În 1837 este numit
administratorul mănăstirii Hodoş-Bodrog, iar în 4 ianuarie 1838 ridicat la treapa de
arhimandrit de către episcopul Gherasim Raţ. În această calitate participă ca delegat al
mănăstirii la Congresul naţional sârbesc din 1837. Numit, în 4 ianuarie 1838, arhimandrit
al mănăstirii Hodoş-Bodrog de către mitropolit, episcopul Gherasim Raţ îl hirotesi de
arhimandrit în vechea biserică a mănăstirii. În fruntea mănăstirii stă puţin, până în 18/30
octombrie 1839, când părăseşte obştea monahală de la Hodoş-Bodrog pentru cea de la
mănăstirea Sângiorgiu. Conduce mănăstirea de aici până în anul 1849 când, trece la cele
veşnice.
CIOROGARIU ROMAN ROMUL (1852-1936). Originar din Pecica (judeţul

Arad), unde s-a născut în 6/18 decembrie 1852, la botez primind numele de Romul.
Cursurile primare le-a făcut la Pecica, iar cele secundare la Arad, Hodmezovasarhely şi la
Liceul evanghelic de confesiune augustană din Pojon-Bratislava (1871-1872). În anul
şcolar 1872-1873, frecventează cursurile Liceului evanghelic de confesiune augustană din

Szarvas. După absolvire se înscrie la Academia de Drept din Oradea (1873-1874). În
cursul anului şcolar 1874-1875 a fost primit în primul an la Institutul Teologic din Arad.
După terminarea cursurilor clericale (1877), îşi desăvârşeşte studiile de Pedagogie şi
Psihologie la Universitatea din Leipzig, apoi pe cele de Teologie şi Filozofie la
Universitatea din Bonn (1877-1879), ca bursier al Episcopiei Aradului. Reîntors la Arad,
este angajat la Consistoriul eparhial în calitate de cancelist, apoi arhivar consistorial (1879-
1881). Din 1881 până în 1917, cu o scurtă întrerupere, este profesor, apoi director al
Institutului pedagogic-teologic din Arad. În 10 martie 1900 este tuns în monahism la
mănăstirea Hodoş-Bodrog, primind numele de Roman. A fost hirotonit ierodiacon, apoi
ieromonah. Mai târziu, episcopul Ioan I. Papp îl distinge cu brâu roşu, iar la 8 noiembrie
1904, cu ocazia sfinţirii bisericii din Şimand, îl înaintează la treapta de protosinghel.
La 29 decembrie 1880 a fost numit profesor suplinitor la Institutul pedagogic-
teologic diecezan, unde ocupă catedra de studii teologice. Cariera didactică o începe în
3/15 februarie 1881. Nu după multă vreme, catedra ocupată de el cu multă demnitate şi
pricepere, este scoasă la concurs şi atribuită altei persoane. În această situaţie ocupă postul
de casier la Institutul de credit şi economii „Victoria” din Arad, înfiinţat în anul 1887. Cu
începerea anului şcolar 1891-1892, este rechemat la catedră de episcopul Ioan Meţianu al
Aradului (1875-1898) şi instituit profesor titular la Institutul pedagogic-teologic, unde
funcţionează fără întrerupere până la sfârşitul anului şcolar 1900-1901. La dorinţa
episcopului Iosif Goldiş (1898-1902), în 1900, preia şi conducerea interimară de asesor-
referent al Senatului şcolar, ulterior fiind ales şi de către Sinodul eparhial, rămânând în
această funcţie până în vara anul 1901. I s-au menţinut drepturile „atât la catedra de
teologie, cât şi la retribuţiunile împreunate cu acea catedră”. Prin numirea în postul de la
Consistoriul eparhial arădean, lui Roman Ciorogariu i se reduc doar orele de la catedră.
După îndepărtarea directorului Augustin Hamsea de la conducerea Institutului,
începând cu anul şcolar 1901-1902, primeşte conducerea provizorie a Institutului
pedagogic-teologic arădean. Aprecindu-i activitatea, în şedinţa din 5/18 mai 1903,
Consistoriul eparhial îl întăreşte ca director definitiv, iar episcopul Ioan I. Papp, îl distinge
cu brâu roşu, iar în 8 noiembrie 1904, îl promovează la demnitatea de protosinghel. În
fruntea Institutului pedagogic-teologic stă până la sfârşitul anului şcolar 1916-1917 când
este ales în postul de vicar al Consistoriului eparhial de la Oradea, în locul arhimandritului
Vasile Mangra, ales între timp în scaunul de mitropolit al Ardealului.
Alegerea ca vicar episcopesc, constituie o nouă etapă în viaţa şi activitatea lui
Roman Ciorogariu. În această calitate participă la toate evenimentele care au dus la
înfăptuirea actului de la 1 decmbrie 1918, el activând ca vicepreşedinte în cadrul
Consiliului Naţional Român din comitatul Bihor (1918-1919), a cărui conducere i-a
revenit. La 1 decembrie 1918 Roman Ciorogariu ia parte la Marea Adunare Naţională de
la Alba Iulia unde se proclamă Unirea Transilvaniei cu România.
Datorită meritelor pe care le-a avut în activitatea ecleziastică, politică şi culturală, în
1921 este numit membru de onoare al Academiei Române, apoi membri de onoare al
Societăţii Scriitorilor Români, al Sindicatului Ziariştilor Români din Ardeal, al Societăţii

universitare „România Jună” din Viena. Pentru bogata sa activitate desfăşurată în
domeniul învăţământului şi culturii, dar şi pentru rolul pe care l-a avut în mişcarea politico-
naţională românească din Transilvania, episcopul Roman Ciorogariu, în cursul vieţii a fost
distins cu diferite ordine şi medalii. După o activitate bogată desfăşurată în plan bisericesc,
didactic, cultural şi naţional, la 21 ianuarie 1936, a trecut la cele veşnice, fiind înmormântat
în cripta bisericii „cu Lună”.
Roman Ciorogariu a fost şi un remarcabil colaborator la presa vremii. Îşi începe
activitatea publicistică la „Tribuna” de la Sibiu, o continuă la „Tribuna Poporului” (Arad),
apoi „Tribuna” (1897-1912) din Arad. În paginile lor apăreau frumoase articole semnate
„Unchiaşul” şi „Preotul bătrân”. Din 1 ianuarie 1900 până în 1 octombrie 1917, redactează
revista „Biserica şi Şcoala”, organul oficial al diecezei arădene, când sarcinile redacţionale
au fost preluate de Teodor Botiş. A mai colaborat la „Tribuna Bihorului”, „Cele Trei
Crişuri”, „Legea Românească” de la Oradea, „Revista Teologică” de la Sibiu şi a redactat
„Anuarele Institutului teologic-pedagogic din Arad” în perioada 1907-1917.
Cărţi publicate: Zile trăite, Oradea, 1926, 519 p.; Tribuna şi Tribuniştii, Arad,
1934; Din trecutul revistelor şi ziarelor de la noi. „Speranţa” (1869), „Lumina” (1872),
„Biserica şi Şcoala” (1877), „Tribuna” (1884-1912), Cluj, 1934.
Studii şi articolele publicate: Starea creştinismului în sec. I şi al II-lea în „Bis. şi Şc.”,
anul XVIII, nr. 30, 1894, pp. 234-236; nr. 31, pp. 242-243; nr. 32, pp. 251-252; nr. 34, pp.
267-268; Mitropolia română din Bucovina, în „Bis. şi Şc.”, anul XXIII, nr. 17, 1902, p. 141;
Ortodoxismul în Rusia, nr. 26, 1902, p. 213; Ortodoxismul în Ungaria, în „Bis. şi Şc.”, nr.
31, 1902, pp. 265-267; Noul Arhiepiscop şi Mitropolit al Bucovinei, în „Bis. şi Şc.”, nr. 42,
1902, pp. 353-354; Marele Andrei, în „Bis. şi Şc.”, anul XXVII, nr. 49, 1903, pp. 404-405;
Rusia voieşte patriarchat, ţn „Bis. şi Şc.”, anul XXVIII, nr. 20, 1904, pp. 174-176; Biserica
aromână din Macedonia, în „Bis. şi Şc.”, anul XXIX, nr. 3, 1905, p. 26; Propaganda
romano-catolică în Orient, în „Bis. şi Şc.”, nr. 11, 1905, p. 90; Patriarchatul din Rusia, în
„Bis. şi Şc.”, nr. 21, 1905, p. 170; Despărţirea bisericii de stat în Franţa, în „Bis. şi Şc.”, nr.
21, 1905, p. 170; Maghiarii s-au încreştinat prin biserica orientală, în „Bis. şi Şc.”, nr. 28,
1905, p. 227; Tendinţe de reforme în Biserica din Grecia, în „Bis. şi Şc.”, anul XXIX, nr. 41,
1905, p. 357; Capela românească din Salonic (Macedonia), în „Bis. şi Şc.”, nr. 52, 1905, p.
447; Averile mănăstireşti ruseşti, în „Bis. şi Şc.”, anul XXX, nr. 9, 1906, p. 7; Conferinţă
pentru unirea bisericilor,în „Bis. şi Şc.”, nr. 22, 1906, p. 6; Reforme bisericeşti în Rusia, nr.
3, 1906, p. 7; Biserica sârbească, în „Bis. şi Şc.”, anul XXXI, nr. 5, 1907, p. 5; Din trecutul
nostru cultural, în „Bis. şi Şc.”, nr. 40, 1907, pp. 4-5; nr. 42, pp. 2-3; nr. 43, pp. 2-3; nr. 44,
pp. 3-4; nr 45, pp. 3-5; nr. 46, pp. 3-5; nr. 47, pp. 5-6; nr. 48, pp. 3-5; nr. 49, pp. 5-7; nr. 50, 3-
5; nr. 51, pp. 4-6; nr. 52, pp. 7-8; nr. 53, pp. 3-5; Lupta între stat şi biserica în Francia, în
„Bis. şi Şc.” nr. 8, 1907, p. 7; Literatura bisericească română (sec. XVI-XIX), în „Bis. şi Şc.”,
anul XXXII, nr. 20, 1908, pp. 5-6; nr. 21, pp. 5-7; Chestia unirii bisericilor, în „Bis. şi Şc.”,
anul XXXII, nr. 16, 1909, pp. 1-2; La centenarul marelui Andrei, în „Bis. şi Şc.”, nr. 40,
1909, pp. 1-4; nr. 41, pp. 4-6; Ortodoxia Română, în „Bis. şi Şc.”, anul XXXIV, nr. 4, 1910,
pp. 2-3; Conflictul bisericii din România, în „Bis. şi Şc.”, nr. 4, 1910, pp. 3-5; Luptele
aromânilor pentru drepturi bisericeşti, în „Bis. şi Şc.”, anul XXXV, nr. 16, 1911, pp. 4-5;
Conflictul sinodal din România, în „Bis. şi Şc.”, nr. 22, 1911, p. 1; nr. 23; pp. 2-3; Biserica
din Bucovina, în „Bis. şi Şc.”, anul XXXVII, nr. 39, 1913, 39, pp. 329-330; Unde sunt
şematismele noastre bisericeşti, în „Bis. şi Şc.”, anul XLI, nr. 2, 1917, pp. 21-24; Speranţia,
Lumina, Biserica şi Şcoala, în „Bis. şi Şc.”, anul LI, nr. 1-2, 1927, pp. 2-6; Mânăstirea de la
Izbuc, în „Bis. şi Şc.”, anul LII, nr. 42-43, 1928, pp. 8-9.
BIBLIOGRAFIE. M. Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ed. II, pp. 101-102;
P. Vesa, Clerici cărturari arădeni, pp. 213-225; Elisabeta Roşu, Roman R. Ciorogariu
(1852-1936). Repere istorice, Oradea, 2007.
CIUHANDU GHEORGHE (1875-1947). Născut la 23 aprilie 1875 în Roşia

(Bihor) în familia preotului Petru şi a preotesei Maria. Şcoala primară a făcut-o în satul
natal (1882-1885), apoi urmează cursurile Gimnaziului greco-catolic din Beiuş (1885-
1893), iar după absolvire se înscrie la Institutul pedagogic-teologic din Arad (1893-1896).
Odată cu începutul anului şcolar 1898-1899 îl întâlnim ca învăţător la şcoala confesională
şi cântăreţ bisericesc la biserica din Căbeşti (Bihor), iar în anul şcolar următor, funcţiona la
şcoala confesională din Şiria.
În toamna anului 1900 părăseşte Aradului pentru a-şi desăvârşi pregătirea intelectuală
la Facultatea de Teologie a Universităţii din Cernăuţi iar la reîntoarcere să fie numit profesor
la Institutul pedagogic-teologic din Arad. Reîntors de la Cernăuţi, este numit profesor
suplinitor la Institutul pedagogic-teologic din Arad. A predat Istorie bisericească, catedră
condusă până atunci de Roman Ciorogariu. A mai predat Catehetica la anul III şi i se
încredinţează conducerea biroului directorului, agendele de prefect seminarial şi „purtarea
socoţilor gospodăreşti ale internatului teologic”. Multele însărcinări îl ţineau departe de
pregătirea „rigoroaselor” pentru doctorat, motiv pentru care, la sfârşitul anului şcolar cere să
fie lăsat „profesor extern, cu leafă corespunzătoare” dar nu găseşte înţelegere la noul episcop
Ioan I. Papp (1903-1925), motiv pentru care, în primele zile ale lunii septembrie 1903,
demisionează de la catedră, fără să ştie că nu va mai ajunge niciodată la catedră.
La 23 aprilie/6 mai 1905, în faţa comisiei examinatoare de doctorat, formată din
profesorii: dr. Teodor Tarnavschi, rectorul Universităţii din Cernăuţi, dr. Eusebie Popovici,
decanul Facultăţii de Teologie şi dr. Emilian Voiutschi, declarându-l doctor în Teologie.
Lucrarea de doctorat, din domeniul istoriei bisericeşti, cu titlul Ritul răsăritean pe teritoriul
ungar, a fost pregătită sub îndrumarea lui Euvsebie Popovici. Pregătit temeinic pentru a
ocupa o catedră la Institutul pedagogic-teologic din Arad, răutatea oamenilor l-au
desemnat pentru un post birocratic. Dorinţa de a ajunge profesor şi îndrumător al tinerilor
teologi îl va obseda încă multă vreme. Numit în postul de referent şcolar al Consistoriului
eparhial, după 1918 consilier cultural până la pensionare (1 august 1939). Până în ultimii
ani ai vieţii, preotul Gheorghe Ciuhandu şi-a păstrat vigoarea intelectuală a anilor de
maturitate, pasiunea aleasă pentru cercetările istorice. A încetat din viaţă la Vaţa de Jos, în
ziua de 29 aprilie 1947.
Cărturar cu calităţi de o înaltă erudiţie, Gh. Ciuhandu a pătruns adânc în tainele
ştiinţei istorice, teologice şi culturale, semănând cu multă dărnicie articole şi studii în
paginile diferitelor reviste, a tipărit cărţi care ridică prestigiul instituţiei pe care o viaţă
întreagă a servit-o. A tratat probleme de istorie bisericească şi naţională, teologie, a scris
diferite cronici şi recenzii presărate în revistele „Biserica şi Şcoala”, „Tribuna”, „Tribuna
Poporului”, „Românul”, „Hotarul”, „Salonul literar”, „Foaia literară”, apărute la Arad,
„Telegraful Român” şi „Revista Teologică” de la Sibiu; „Candela” de la Cernăuţi;
„Biserica Ortodoxă Română” de la Bucureşti; „Legea Românească” şi „Cele Trei Crişuri”
de la Oradea.
Cărţi publicate: Ritul răsăritean pe teritoriul ungar (Cernăuţi, 1907); Şcoala
noastră poporală şi darea cultuală. Un raport oficios, Arad, 1918, 51 p. + o anexă;
Papism şi Ortodoxism în Ardeal sau porfiră şi cununi de spini. Studiu statistic –
bisericesc, Arad, 1922, 96 p.; Românii ortodocşi şi uniţi români sau două organizaţii
bisericeşti româneşti din Ardeal, Sibiu, 1922, 78 p.; Un neam şi un suflet, Arad, 1925, 16
p.; Icoane din viaţa făţarnică a baptiştilor, Arad, 1927; Desbinarea religioasă a românilor
ardeleni, Arad, 1927, 64 p.; Cei ce strică sufletul poporului românesc. O întâmpinare,
Arad, 1927, 32 p.; Patronatul eclesiastic ungar în raport cu drepturile statului român.
Studiu istoric - statistic şi politic – bisericesc, Arad, 1928, 211 p.; Doi Ioanovici pe tronul
episcopesc de la Arad, Arad, 1929, 38 p.; Disertaţiune comemorativă despre episcopul
Nestor Ioanovici, cu spicuiri din istoria eparhiei Aradului în veacul XVIII, în vol.
“Triumful Ortodoxiei la Arad”, Arad, 1929, p. 135-160; Vichentie Ioanovici, episcopul
sârbesc al Aradului (1716-31) şi un document al său românesc, în vol. citat, p. 222-227;
Din viaţa lui Nestor Ioanovici. Episcopul Aradului 1767-1830; Arad, 1929, 56 p.; Schiţe
din trecutul românilor arădeni din veacul XVIII, Arad, 1934, 84 p.; Mântuirea mea
Dumnezeu (Ps. 61, v. 7). Poem teatral biblic în trei tablouri. Întocmit din texte ale Sfintei
Scripturi, Arad, 1934, 74 p.; Episcopii Samuil Vulcan şi Gherasim Raţ. Pagini mai ales
din istoria românilor crişeni 1830-1840 (Arad, 1935, XXX p.+702 p.); Sfânta şi
Dumnezeiasca Liturghie în lumina altor rugăciuni ale Sfintei Bisericii ortodoxe, Arad,
1936; Uniaţia şi analfabetismul în eparhial Gherlei. Constatări statistice-culturale, Arad,
1939; Românii din Câmpia Aradului de acum două veacuri cu un excurs istoric până la
1752 şi însemnări istorice-politice ulterioare (Arad, 1940, 320 p.).
Studii publicate: Încreştinarea ungurilor, ducatele din stânga Dunării, ritul
răsăritean, în “Trib. Pop.”, anul VIII, 1903, nr. 61, 68-70, 72-74, 78, 79, 83, 88, 89, 91;
Întemeierea Metropoliilor şi a celor dintâi mănăstiri din ţară, în “Bis. şi Şc.”, anul XXIX,
nr. 28, 10/23 iulie 1905, pp. 228-229; nr. 29, 17/30 iulie 1905, pp. 242-245; nr. 31, 31
iulie/13 august 1905, pp. 268-270; nr. 32, 7/20 august 1905, pp. 281; nr. 33, 14/27 august
1905, pp. 292-293; nr. 34, 21 august/13 septembrie 1905, pp. 299-300; nr. 36, 4/17
septembrie 1905, p. 315; nr. 38, 18 septembrie/1 octombrie 1905, pp. 332-333; nr. 39, 25
septembrie/8 octombrie 1905, pp. 342-343; nr. 40, 2/15 octombrie 1905, p. 349; Din
comorile trecutului nostru: O singhelie din 1798, în “R. T”, anul VII (1903), nr. 1, pp. 27-
29; Dieci şi manuscrise româneşti din Bihor, în “Tribuna” (Oradea), an I, 1919, nr. 48-50;
Urme vechi de cultură românească în Bihor, în “Cele Trei Crişuri”, anul I (1920), nr. 7-
20; an II (1921), nr. 1-8; Un grăitor pomelnic de două sute de ani de la Velenţa, în “L. R.”,
anul X, nr. 18, 15 septembrie 1930; Cărţi de afurisenie sau de blăstăm, în “R. T.”, 1927,
1930 (şi în extras); Ce ni spune o “Pravilă” de la Arad, în “Hotarul”, anul III, 1936 nr. 2-
3, februarie-martie, p. 25-27; Un vechi Molitvelnic manuscris din Bihor, în legătură cu
alte Molitvelnice, în “B. O. R.”, anul LIX, 1941, nr. 9-10, pp. 536-576.
BIBLIOGRAFIE. P. Vesa, Protopop dr. Gheorghe Ciuhandu (1875-1947), Arad,
2011, 635 p.
COSTA IOAN (1867-1934). Născut la 18 octombrie 1867 în comuna Căoaşd

(judeţul Bihor), şcoala primară în satul natal clasele secundare în Salonta, Oradea şi Beiuş,
apoi îşi continuă studiile la Facultatea de Filozofie din Cluj şi Budapesta, cu specializare în
Istorie şi Limba latină. După absolvire a funcţionat ca profesor de Limba română la
Academia orientală din Budapesta, iar odată cu începutul anului şcolar 1902-1903 numit
suplinitor de Istorie şi Limba maghiară la secţia pedagogică a Institutului pedagogic-
teologic de la Arad. În această funcţie stă până la sfârşitul anului şcolar 1907-1908 când se
trasferă într-un post la Primăria Aradului. A fost permanent colaborator la ziarul „Tribuna”
şi are multe traduceri din domeniul filozofiei. În 16 noiembrie 1934, la vârsta de 67 de ani,
trece la cele veşnice.

Teologic, p. 387.
CRIŞCIU SAMSON (1880-?). Născut în 21 noiembrie/3 decembrie 1880 la

Surducul-Mic (judeţul Caraş-Severin). Şcoala primară în satul natal şi în Lugoj, clasele
secundare în gimnaziul de stat din Lugoj şi în Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov. Din
anul 1901 începe studiile la Facultatea de Filozofie a Universităţii din Viena, iar din anul
următor se trasferă la Universitatea din Budapesta. După absolvire, începând cu anul
şcolar 1906-1907 este numit profesor suplinitor la catedra de Matematică şi fizică de la
secţia pedagogică a Institutului arădean. Între anii 1907-1910 funcţionează la Institutul
pedagogic din Caransebeş, din anul 1911, până în 1913 revine la Arad la ceeaşi catedră.
Din anul şcolar 1913-1914 se transferă definitiv la Şcoala izraelită din Oradea.

Teologic, p. 387.
DEHELEANU PETRU (1909-1979). Născut la 4 martie 1909 în comuna Pilu

unde a urmat şcoala primară, apoi cursurile Liceul “Moise Nicoară” din Arad (1920-
1928). Între 1928-1932 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, apoi pe
cele de la Facultatea de Teologie catolică şi protestantă din Strasbourg (1934-1935).
Reîntors în ţară, în 1937 a fost numit spiritual la Academia Teologică din Arad (1936-
1938). În anul 1938, după susţinerea tezei de doctorat cu titlul: Dogma haritologică a
Bisericii Ortodoxe orientale, la Universitatea din Cernăuţi, este promovat profesor de
Noul Testament şi Sectologie la Academia Teologică din Arad (1938-1948). Pe lângă
disciplinele de bază a mai predat: Gramatica limbii greceşti (anul I), Lectură biblică
(anul I), Patrologie-Patristică (anul II), Sociologie creştină (anul IV). După Reforma
învăţământului din 1948, Petru Deheleanu se transferă la Institutul Teologic Universitar
din Cluj, dar funcţionează şi ca director al Centrului de îndrumare misionară a clerului
de la Arad (1948-1952). Prin structura Centrului, preotul P. Deheleanuu preda la catedra
de Probleme misionare şi actualitate. În 1946, i se încredinţează şi conducerea Şcoalei
de cântăreţi bisericeşti de la Arad.
După desfiinţarea Academiei Teologice din Cluj, în anii 1952-1953 a funcţionat ca
preot în Timişoara, după care revine la Arad unde este numit consilier cultural la Episcopia
Aradului (1953-1958), apoi preot paroh la parohia Arad-Centru (1958-1978). La 1 august
1978 s-a pensionat. Pentru merite deosebite în slujirea bisericească i s-a acordat brâu roşu
cu cruce (1946), iconom stavrofor (1949). Nu a dorit să părăsească Aradului deşi i s-a
oferit o catedră la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti. A rămas mai departe în
oraşul de pe malul Mureşului, unde a cunoscut consacrarea. În ziua de 14 mai 1979, la
vârsta de 70 de ani, a trecut la cele veşnice.
De la preotul profesor dr. Petru Deheleanu ne-au rămas câteva articole, studii,
predici, note, comentarii, publicate în revistele: „Biserica şi Şcoala” şi „Calea Mântuirii”
din Arad, „Duh şi Adevăr” şi „Mitropolia Banatului” din Timişoara, „Renaşterea” din
Cluj. În urma sa a rămas în manuscris Sinopsa celor patru Evanghelii (234 f).
Cărţi publicate: Dogma haritologică a Bisericii Ortodoxe orientale, Arad, 1938, 208
p (Teza de doctorat); Războiul, o problemă de morală şi sociologie creştină, Arad, 1939,
107 p; Frumuseţi literare în Sfânta Scriptură, Arad, 1946, 80 p; Manual de Sectologie, Arad,
1948, 574 p; Glosolalia sau “vorbirea în limbi”, dar harismatic, Arad, f. a. 75 p.
Studii publicate: Despre harul actual, în „Bis. şi Şc.”, anul LX, nr. 11, 15 martie
1927, pp. 3-4; Învăţământul teologic, în „Bis. şi Şc.”, anul LV, nr. 12, 22 martie 1931, p. 3;
Pentru sectarii ce contează pe Testamentul Vechiu mai mult decât pe cel Nou, în „Bis. şi
Şc.”, anul nr. 31, 31 iulie 1932, pp. 2-3; Temeliile morale ale păcii, în „Bis. şi Şc.”, anul
LVIII, nr. 5, 28 ianuarie 1934, pp. 5-6; A cincea evanghelie sau o nouă apocrifă ?, în „Bis.
şi Şc.”, anul LIX, nr. 32, 11 august 1935, pp. 1-3; Despre harul actual, în „Bis. şi Şc.”,
anul LX, nr. 11, 15 martie 1936, pp. 3-4; Creştinătatea şi „bejbojnicia” sovietică. Notă
dintr-o expoziţie anticomunistă, în „Bis. şi Şc.”, nr. 41, 11 octombrie 1936, pp. 5-7; nr. 42,
17 octombrie 1936, pp. 3-4; nr. 43, 25 octombrie 1936, pp. 5-6; Cărţile Sfintei Scripturi
sunt inspirate de Dumnezeu, în „Bis. şi Şc.”, anul LXIII, nr. 44, 29 octombrie 1939, pp.
370-371; Canonul cărţilor Testamentului Nou, în „Bis. şi Şc.”, nr. 50, 10 decembrie 1939,
pp. 416-417; Magii şi steaua minunată. Observaţiuni exegetice (Matei 2, 1-12), în „Bis. şi
Şc.”, nr. 52, 24 decembrie 1939, pp. 435-437; Mărturii profane despre Domnul Iisus
Hristos, în „Bis. şi Şc.”, anul LXIV, nr. 18, 28 aprilie 1940, pp. 145-146; Frumuseţi
literare în Sfânta Scriptură, în „Omagiu Î. P. S. Sale Dr. Nicolae Bălan la douăzeci de ani
de arhipăstorire”, Sibiu, 1940, pp. 778-792; Istoricitatea fenomenului sectar, în „Bis. şi
Şc.”, anul LXXI, nr. 39, 21 septembrie 1947, pp. 272-273; Cauzele ivirii sectelor, în „Bis.
şi Şc.”, nr. 40, 28 septembrie 1947, pp. 279-281; nr. 41, 5 octombrie 1947, pp. 286-287;
Cauzele răspândirii sectelor, în „Bis. şi Şc.”, nr. 42, 12 octombrie 1947, pp. 294-296;
Strategie antisectară, în „Bis. şi Şc.”, nr. 43, 19 octombrie 1947, pp. 304-306; nr. 44, 26
octombrie 1947, pp. 310-312; Erezia primatului papal. Ce învaţă catolicii şi ce spune
Biblia, în “Ortodoxia”, anul I, anul LXXIII, 1949, nr. 2-3, pp. 143-170; „Fraţii
Domnului”, în „M. B.”, anul XIV, 1964, nr. 4-6, pp. 168-175; Sfinţii Apostoli Petru şi
Pavel după “Faptele Apostolilor”, în “M. B.”, anul XVII, 1967, nr. 4-6, pp. 310-320;
Încredinţarea Învierii, în „M. B.”, anul XIX, 1969, nr. 4-6, pp. 275-278; Botezul ortodox.
Documentare biblică, în “M. M. S.”, anul XLVII, 1971, nr. 3-4, pp. 215-246; Împreună-
lucrare la mântuire, în “M. B.”, anul XXI, 1971, nr. 4-6, pp. 291-292; Unitatea parohiei
în unitatea Bisericii, în “M. B.”, anul XXII, 1972, nr. 10-12, pp. 525-529; Preoţia
ortodoxă. Documentare biblică, în “B. O. R.”, anul XCI, 1973, nr. 3-5, pp. 379-389; anul
XCIII, 1975, nr. 7-8, pp. 912-922; Ce nu este preoţia ortodoxă, în „B. O. R.”, anul XCI,
1973, nr. 11-12, pp. 1238-1251; “Împărăţia de o mie de ani” [“Mileniul”], în “M. B.”,
anul XXVI, 1976, nr. 1-4, pp. 39-48; Cateheză despre Dumnezeu – Creatorul lumii, în
“M. B.”, anul XXVI, 1976, nr. 5-8, pp. 482-484; Moralitatea preotului şi efectul
rugăciunilor sale liturgice, în “M. B.”, anul XXVII, 1977, nr. 1-3, pp. 143-156; Sfintele
Taine, în “M. B.”, anul XXVIII, 1978, nr. 4-6, pp. 175-191.
BIBLIOGRAFIE. M. Păcurariu, Dicţionarul teologilor români ed. II, p. 153; P.
Vesa, Clerici căturari arădeni, pp. 444-448.
DEMIAN AUREL (1860-1931). Născut în 21 martie 1860 la Sighişoara. Şcoala

primară şi gimnazială în oraşul natal apoi Liceul săsesc din Sibiu. În continuarer a studiat la
Facultatea de Medicină din Viena, unde, după obţinerea titlului de doctor, mai practică, timp
de trei ani, în diferite spitale vieneze. În toamna anului 1889 se stabileşte la Arad şi este
numit profesor de Igienă şi medic al Institutului pedagogic-teologic, post în care
funcţionează până la începutul anului şcolar 1918-1919. Mai târziu a fost numit director al
Spitalului din Arad.

Teologic, pp. 390-391; [Redacţia], Informaţiuni, în „Bis. şi Şc.”, anul LV, nr. 3, 18 ianurie
1931, p. 8.
DRAGOMIR GHEORGHE (1870-1918). Născut în anul 1870 în oraşul Lugoj

unde a urmat cursurile şcolii primare şi gimnaziale, apoi cele teologice la Caransebeş
continuate la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. După absolvirea studiilor universitare şi
obţinerea titlului de doctor în Teologie, cu începutul anului şcolar 1897-1898, este instituit
prefect seminarial şi profesor suplinitor la Institutul pedagogic-teologic din Arad. Aici
funcţionează până în vara anului 1900, când, este transferat la Institutul teologic-pedagogic
din Caransebeş. În anul 1912 este numit protopop la Biserica Albă, iar în vara anului 1916
este internat în lagăr la Sopron. După 17 luni de surghiun în lagăr, în ianuarie 1918, într-un
spital din Sopron (Ungaria), trece la cele veşnice, se pare otrăvit. De aici a fost transportat
la Lugoj unde a fost înmormântat. De la au rămas mai multe studii şi articole publicate în
„Foaia Diecezană” de la Caransebeş.
Cărţi publicate. Manual de teologie morală, Caransebeş, 1909, ed. a II-a, Arad,
1915, 180 p.
Teologic, p. 652; M. Păcurariu, Politica statului ungar faţă de Biserica românească din
Transilvania în perioada dualismului (1867-1918), Sibiu, 1986, pp. 190-191; Idem,
Dicţionarul teologilor români, ed. II, pp. 159-160; Vasile V. Munteanu, Protopopul dr.
George Dragomir (1870-1918) precursor al Marii Uniri, în “M. B.”, anul XXXVII, 1988,
nr. 1, pp. 97-99.
EVUŢIAN SABIN (1889-1977). Născut la 11 iulie 1889 în familia preotului Ioan

Evuţianu din localitatea Pecica (judeţul Arad). Clasele primare le-a început în comuna
natală, apoi, rămas orfan, creşte la o rudă din Lipova unde îşi continuă şcoala primară.
Studiile secundare la gimnaziile din Brad, Oradea şi Braşov, unde, în 1906, trece
examenul de bacalaureat, ca bursier al Fundaţiunii „Elena Ghiba Birta”. Între 1906-1910,
cu sprijin aceleaşi fundaţii, a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din cadrul
Universităţii din Budapesta, unde va fi membru al Societăţii studenţeşti „Petru Maior”, în
ultimul an de studii a fost chiar preşedintele ei. După absolvirea studiilor universitare, în
anul şcolar 1911-1912, şi-a început activitatea didactică ca profesor la Institutul Pedagogic
din Caransebeş, unde funcţionează şi anul şcolar următor. La începutul anului şcolar 1913-
1914 a devenit profesor de pedagogie la Institutul pedagogic-teologic din Arad, secţia
pedagogică. Era succesorul profesorului dr. Petru Pipoş.
La catedră s-a dovedit a fi un bun organizator al practicii pedagogice. În anul şcolar
1915-1916, a elaborat, pentru secţia pedagogică, în conformitate cu normativele şcolilor
normale ale statului ungar, regulamentul intitulat: Normativ pentru organizarea
învăţământului practic în şcoala normală (institutul pedagogic) gr. or. român din Arad. În
noul regulament au fost fixate funcţiile şcolii de aplicaţie şi formele de pregătire practică a
viitorilor învăţători. Regulamentul, acceptat de consiliul profesoral şi aprobat de
Consistoriul eparhial arădean, a intrat în vigoare începând cu anul şcolar 1915-1916 şi
conţine îndrumări pedagogice pentru învăţători. Ca profesor la secţia pedagogică, a urmat

şi cursurile teologice, iar în 1915 a fost hirotonit diacon.
În 16/29 septembrie 1917, alături de directorul Institutului pedagogic-teologic,
preotul profesor dr. Iosif Iuliu Olariu, profesorii Nicolae Mihulin, Silviu Beşan şi dr. Lazăr
Iacob, profesorul Sabin Evuţianu protestează împotriva ordinului ministerial ce autoriza
amestecul excesiv al unui comisar ministerial în activitatea şcolii româneşti. În anul 1919 a
deţinut şi funcţia de bibliotecar al şcolii. Odată cu sfârşitul anului şcolar 1918-1919
părăseşte Aradul şi se stabileşte la Caransebeş. Aici a fost implicat în viaţa bisericească şi
publică, identificându-se cu aspiraţiile românilor ortodocşi caransebeşeni. A fost membru
al Adunării eparhiale a Caransebeşului, în perioada 1932-1937 reprezentând clerul în
circumscripţia Zgribeşti. Tot aceeaşi legislatură a fost delegatul Adunării eparhiale la
Congresul Naţional Bisericesc din Bucureşti. A fost şi membru al Consisliului eparhial în
secţia culturală. A îmbinat activitatea pedagogică cu cea culturală şi publicistică, fiind un
permanent colaborator la „Românul” din Arad şi a alcătuit manuale şcolare. În Arad a
susţinut mai multe conferinţe. Amintim că în 1913, Reuniunea femeilor române a
organizat un ciclu de conferinţe de popularizare a ştiinţei.
A participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918, ca
delgat al Preparandiei arădene, fiind unul din cei 1 228 delegaţi care au hotărât Unirea
Transilvaniei cu România.
După 1918 a mai funcţionat la Liceului „Traian Doda” din Caransebeş (1919-
1923), la Liceul „Constantin Diaconovici-Loga” din Timişoara (1923-1947). Dascăl de
prestigiu, lider de necontestat al învăţământului preuniversitar din Banat, apreciat şi
respectat deopotrivă. Spre sfârşitul vieţii a redactat lucrarea Clipe trăite, rămas în
manuscris, în care prezintă aproape un secol din viaţa culturală şi şcolară, cu informaţii
preţioase şi inedite. După o activitate bogată desfăşurată în domeniul învăţământului şi al
culturii, diaconul profesor Sabin Evuţian, în ziua de 25 septembrie 1977, la vârsta de 88 de
ani, a trecut la cele veşnice, fiind înmormântat la Timişoara.
Manuscrise: Clipte trăite; Autobiografie; Început de carieră. Amintiri.

Cărţi: Normativ pentru organizarea învăţământului practic în şcoala normală
greco orientală română, Arad, 1916; Carte de citire pentru clasele II – III primară (în
colaborare cu Iuliu Vuia şi Romul Frateş), Arad, 1926;
Studii şi articole publicate: Ştiinţele naturale în şcoala poporală, în „Educatorul”,
nr. 6/1913; Cetit-Scrisul şi ABC-ul fonomimic al D-lui I. Moldovan, în „Bis. şi Şc.”, nr.
9/1917; O problemă actuală, în „Bis. şi Şc.”, nr. 15/1918; Pe cărări noi, în „Românul”, nr.
24/1918; Două concepţii în politica şcolară, în „Şcoala Românească”, nr. 5-6/1944; Alba
Iulia în amintirea generaţiei din 1918, în „M. B.”, anul XVIII, 1968, pp. 585-593.
BIBLIOGRAFIE. Victor Dobrescu, Un luptător pentru Unirea de la 1918 – prof.

Sabin Evuţian (1889-1977), în „Banatica”, VII, Reşiţa, 1983, pp. 375-382; P. Vesa, Clerici
căturari arădeni, pp. 381-385.
FELEA ILARION-VIRGIL (1903-1961). Născut la 21 martie 1903, în localitatea

Valea Bradului din judeţul Hunedoara, fiul preotului Ioan şi a preotesei Marta. Şcoala
primară a făcut-o în comuna natală, între anii 1910-1914. În toamna anul 1914 s-a înscris la
Gimnaziul ortodox român din Brad pe care l-a absolvit în anul 1918. În toamna anului 1918
s-a înscris în clasa a V-a la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov unde a urmat cursurile până
la Crăciun, mutându-se din nou la Brad, unde a absolvit clasa a VI. Clasele a VII-a şi a VIII-
a, le-a făcut la Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1920-1922), unde şi-a luat şi diploma de
bacalaureat. Între anii 1922-1926 a urmat cursurile Academiei Teologice „Andreiene” din
Sibiu, unde, la 22 iunie 1926, a susţinut examenul de calificare preoţească.
De la 15 ianuarie 1927 la 31 august 1927 a funcţionat ca profesor suplinitor la
Liceul „Avram Iancu” din Brad (a predat Latină, Fizică şi Psihologie). În 29 iulie 1927 a
fost hirotonit diacon, apoi preot de către mitropolitul dr. Nicolae Bălan. În ziua de 6 august
1927 a fost instalat preot în comuna natală, unde a slujit până la 31 august 1930, când s-a
transferat la parohia Arad-Şega, unde a continuat lucrările de zidire a bisericii, terminarea,
sfinţirea şi înzestrarea noului locaş de cult cu cele necesare. În 20 mai 1939 a fost numit
preot paroh al IV-lea al parohiei Arad-Centru (1939-1958).
După hirotonirea întru preot, în paralel, a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi
Filozofie ale Universităţii din Cluj (1929). Subiectul tezei de licenţă a fost: Arta poetică a
lui Horaţiu. Între anii 1930-1932 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie a Universităţii
din Bucureşti, unde, la 20 decembrie 1932, şi-a luat licenţa cu subiectul Mântuirea din
punct de vedere ortodox, catolic şi protestant. În zilele de 21-25 octombrie 1935 s-a înscris
la doctorat la aceiaşi facultate din Bucureşti, iar la 30 octombrie 1939 a obţinut doctoratul,
cu teza Pocăinţa, studiu de documentare teologică şi psihologică. În anul şcolar 1937-
1938 a funcţionat ca profesor suplinitor la Academia Teologică din Cluj, unde a predat
Dogmatică şi Sectologie, iar în anul şcolar 1938-1939 la cea din Arad, în locul preotului
profesor dr. Teodor Botiş care s-a pensionat. Aici a predat Teologia Dogmatică,
Apologetica, Dogmatica şi Mistica. În câţiva ani a predat şi Morala şi Omiletica practică.
În iulie 1947, în urma cererii de retragere de la conducerea Academiei Teologie a preotului
profesor dr. Simion Şiclovan, rectoratul a fost încredinţat lui Ilarion Felea, post în care a
funcţionat până la desfiinţarea şcolii (31 decembrie 1948), şi contopită cu cea din Cluj.
A fost şi redactor la revistele „Biserica şi Şcoala” (1939-1945) şi „Calea Mântuirii” (5
septembrie 1943-3 iunie 1945; 1 ianuarie - 22 decembrie 1946) în care a publicat sute de
articole, studii şi predici. A mai fost colaborator la „Revista Teologică” şi „Telegraful
Român” din Sibiu, „Biserica şi Şcoala”, „Calea Mântuirii”, din Arad, „Renaşterea” şi „Viaţa
ilustrată” din Cluj, „Zărandul” din Brad, „Lumina satelor” şi „Oastea Domnului” din Sibiu,
„Duh şi Adevăr” de la Timişoara. Pentru merite deosebite obţinute în domeniul bisericesc,
cultural şi în învăţământul teologic, episcopul Andrei Magieru i-a acordat rangul de iconom-
stavrofor, fiind hirotesit în biserica episcopală în ziua de Crăciun a anului 1947.
După anul 1944 a intrat în vizorul autorităţilor represive ale noii puteri totalitare
instalate la conducerea ţării, al poliţiei politice comuniste, suferind mai multe arestări şi
condamnări la ani grei de temniţă. Moare la Aiud, în 18 septembrie 1961, fiind îngropat în
cimitirul deţinuţilor închisorii.
În conştiinţa românilor ortodocşi a rămas prin opera sa ce vădeşte un teolog bine
pregătit şi profund. De la el ne-au rămas lucrări importante pentru teologia şi cultura
românească. Pe lângă studiile publicate au rămas mai multe manuscrise din care amintim:
Duhul adevărului, Pildele Mântuitorului, Despre eretici şi eresuri, Religia culturii. Sub
titlul Spre Tabor, preconiza publicarea unui ciclu de patru volume: Pregătirea, Curăţirea,
Luminarea şi Desăvârşirea958.
Cărţi publicate: Beţia din punct de vedere religios, ştiinţific şi social, Arad, 1931;
Convertirea creştină, Sibiu, 1935, VIII+104 p; Icoane alese din viaţa ortodoxiei, Arad,
1935, 114 p; Critica ereziei baptiste, Sibiu, 1937, 94 p; Dumnezeu şi sufletul în poezia
română contemporană, Cluj, 1937, 111 p; (în colaborare cu preotul Florea Codreanu)
Drumul crucii, Arad, 1937 (trei ediţii); Pocăinţa, studiu de documentare teologică şi
psihologică, Sibiu, 1938 (Teza de doctorat); Teologie şi preoţie, Arad, 1939, 50 p.; Paisie
şi paisianismul, Cluj, 1940, 51 p; Catehism creştin ortodox (4 ediţii), Arad, 1940, 111 p.
(alte ediţii 1946, 1957, 1958); Duhul adevărului. Predici, Arad, 1942, XVI+528 p., ediţia
a II-a 1943, XVI+565 p. (premiată de Academia Română în mai 1943 cu premiul
„Eufimia şi Ioan Andrei”); (în colaborare cu preotul Florea Codreanu) Cărţi de rugăciune,
Arad, 1945; Religia iubirii, Arad, 1946, 367 p; Sfintele Taine, Sibiu, 1946, 189 p;
Antologhion, Arad, 1946; Biserica – împărăţia lui Dumnezeu, Sibiu, 1947; Mântuirea,
Arad, 1947, 61 p. (Biblioteca „Calea Mântuirii”, nr. 4-5); Religia culturii, Arad, 1994, 367
p; Ereticii şi rătăcirile doctrinare, Bucureşti, 1999, 159 p.
Studii şi articole: Focul chemării sacre, în „R. T.”, anul XX, nr. 1-2, 1930; Minunea
Învierii, în „R. T.”, anul XX, nr. 3-4, 1930, pp. 161-166; Profeţii mesianice în Cartea
„Facerii”, în „R. T.”, anul XX, nr. 7-8, iulie-august 1930, pp. 301-317; Curentul
ecumenicităţii, în „Bis. şi Şc.”, anul LV, nr. 7, 15 februarie 1931, p. 7; Împărăţia lui
Dumnezeu, în “R. T.”, anul XXI, 1931, nr. 3, pp. 73-78; Cum să se poarte preotul ca să-şi
asigure colaborarea mirenilor, în “R. T.”, an XXI, 1931, nr. 8-9, pp. 273-281; Lupta pentru
adevăr, în „Bis. şi Şc.”, anul LVI, nr. 15, 10 aprilie 1932, pp. 2-3; Răstignirea şi Învierea, în
“Bis. şi Şc.”, anul LVI, nr. 18-19, 1 mai 1932, pp. 8-9; Creştinismul în faţa ştiinţei şi a vieţii
moderne, în „R. T.”, anul XXII, nr. 2-3, 1932, pp. 57-77; Icoane alese din viaţa ortodoxiei,
în „Bis. şi Şc.”, anul LVII, nr. 2, 8 ianuarie 1933, pp. 5-7; nr. 3, 15 ianuarie 1933, pp. 5-6; nr.
4, 22 ianuarie 1933, pp. 9-10; nr. 5, 29 ianuarie 1933, pp. 7-10; nr. 6, 5 februarie 1933, pp. 9-
11; Fariseii în faţa Mântuitorului, în „R. T.”, anul XXIII, nr. 3, martie 1933, pp. 107-112;
Fericirea credinţei, în „R. T.”, nr. 4, 1933, pp. 137-141; Simbolul în cultul creştin, în „R. T.”,
1933, nr. 13-14, p. 5; Martorii Învierii, în „R. T.”, anul XXIV, nr. 3-4, martie-aprilie 1934,
pp. 65-67; Dragostea altarului, în „R. T.”, anul XXV, nr. 9-10, 1935, pp. 356-364; Biserica
958
Preot Ilarion V. Felea, Spre Tabor, vol. I., Pregătirea, Piatra Neamţ, 2007, 497 p.; vol. II,
Curăţirea, Piatra Neamţ, 2007, 456 p.
şi colportajul, în „Bis. şi Şc.”, anul LIX, nr. 13, 31 martie 1935, pp. 4-6; Baptismul în
România, în „Bis. şi Şc.”, anul LIX, nr. 43, 27 octombrie 1935, pp. 1-3; Renaşterea
României, în „Bis. şi Şc.”, nr. 51-52, 25 decembrie 1935, pp. 4-5; Profeţiile Mântuitorului, în
„R. T.”, anul XXV, nr. 1-2, ianuarie-februarie 1935, pp. 66-72; Instincte, patimi şi remedii, în
„R. T.”, anul XXVII, nr. 3, martie 1937, pp. 89-95; Doctrina baptistă despre mântuire, în
„R. T.”, nr. 11, noiembrie 1937, pp. 411-415; Ortodoxia în predică, în „Bis. şi Şc.”, anul
LXII, nr. 36, 4 septembrie 1938, pp. 303-304; „Dogma haritologică”, în „Bis. şi Şc.”, anul
LXII, nr. 46, 13 noiembrie 1938, pp. 389-390; Dogmatica Sf. Ioan Damaschinul, în „Bis. şi
Şc.”, nr. 51, 18 decembrie 1938, p. 433; Text biblic pentru Naşterea Domnului, în „Bis. şi
Şc.”, anul LXII, nr. 52, 25 decembrie 1938, p. 444; Ortodoxie şi românism, în „Bis. şi Şc.”,
anul LXIII, nr. 23, 4 iunie 1939, pp. 184-185; Credinţa şi morala Învierii, în “R. T.”, anul
XXIX, 1939, nr. 4, pp. 149-153; Religia în Rusia sovietică, în „Bis. şi Şc.”, anul LXII, nr. 31,
1939, pp. 256-258; Impresii de pe marginea unor „memorii”, în „Bis. şi Şc.”, nr. 34, 20
august 1939, pp. 279-280; Înfiinţarea Episcopiei Timişoarei, în „Bis. şi Şc.”, nr. 46, 1939,
pp. 383-384; Problema Academiilor de Teologie, în „Bis. şi Şc.”, anul LXIV,nr. 24, 1940,
pp. 202-203; Jalea în bucurie se va întoarce !, în „Bis. şi Şc.”, nr. 28, 1940, pp. 233-234;
Biserica Ortodoxă în cultura românească, în “R. T.”, anul XXX, 1940, nr. 1-2, pp. 5-19;
Învierea trupurilor în teologia paulină, în “R. T.”, anul XXXI, 1941, nr. 5, pp. 229-234;
Moisă Nicoară, în „Bis. şi Şc.”, anul LXVII, nr. 47, 1943, pp. 321-323; Aradul bisericesc în
ultimii 25 ani, în „Bis. şi Şc.”, anul LXVII, nr. 49, 5 decembrie 1943, pp. 393-394; De ce nu
se fac minuni, în “Bis. şi Şc.”, anul LXVIII, nr. 25, 18 iunie 1944, p. 201; Se înmulţesc
altarele, în „Bis. şi Şc.”, anul LXX, nr. 42, 13 octombrie 1946, pp. 317-318; „Dumnezeu a
creat ordine”, în “Bis. şi Şc.”, anul LXX, nr. 50, 8 decembrie 1946, pp. 365-367; Din
capodoperile Ortodoxiei, în „Bis. şi Şc.”, anul LXXI, nr. 28, 6 iulie 1947; pp. 205-206; Pro
domo, în „Bis. şi Şc.”, nr. 40, 28 septembrie 1947, pp. 277-278; Sfântul Botez, în „Bis., şi
Şc.”, anul LXXII, nr. 8, 22 februarie 1948, pp. 49-50; Sfântul Mir, în „Bis. şi Şc.”, nr. 9,
1948, pp. 57-58; Sfinţirea, în „Bis. şi Şc.”, nr. 21, 23 mai 1948, pp. 141-142.
BIBLIOGRAFIE. Ilarion V. Felea, Opera vieţii mele. Ziuar personal, vol. I (1927-
1937); vol. II (1937-1944); vol. III (1944-1956) – manuscris; Viorel Gheorghiţă, In
memoriam. Părintele profesor dr. Ilarion V. Felea, în “Arca”, Arad, anul III, nr. 11-12 (32-
33), 1992; Idem, Părintele Ilarion V. Felea. Omul aşa cum l-am cunoscut, în “Teologie şi
ştiinţe umaniste”, Arad, 1994, pp. 176-184; Ioan Tulcan, Profesorul, teologul şi preotul
martir dr. Ilarion Felea, în „A. B.”, anul IV (XLIII), 1993, nr. 4-6, pp. 116-121; Tudor
Demian, Preotul profesor dr. Ilarion V. Felea (Date biografice, activitatea, bibliografia), în
volumul Ilarion V. Felea, Religia culturii, Arad, 1994, pp. 355-362; M. Păcurariu,
Dicţionarul teologilor români, ed. II, pp. 178-179; Gabriel Basa, Preoţi, teologi şi călugări
hunedoreni în închisorile comuniste, în „A. B.”, anul XVI (LV), serie nouă, nr. 4-6, 2005,
pp. 76-77; Ioan Munteanu, Felea Ilarion, în vol. „Martiri pentru Hristos din România în
perioada regimului comunist”, Bucureşti, 2007, pp. 230-234; P. Vesa, Clerici căturari
arădeni, pp. 429-439.
GHIBU IOAN (1846-1915). Născut la 10 martie 1846 în Pianul de Sus (judeţul

Alba) într-o familie preoţească, clasele primare le-a făcut în satul natal, cele secundare la
Gimnaziul evanghelic german din Sebeş (cl. I-IV) şi la Gimnaziul de Stat din Sibiu (cl. V-
VIII). Între 1866-1869 a urmat cursurile Institutului teologic-pedagogic din Sibiu, iar după
absolvire, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Viena
(1869-1874). Reîntors de la Viena, în anul 1875, este hirotonit preot-capelan în parohia
Săcărâmb (judeţul Hunedoara). Cu începutul anului şcolar 1876-1877, este instituit ca
profesor provizoriu la Institutul teologic-pedagogic din Arad, secţia pedagogică, unde a
funcţionat până la sfârşitul semestrului al doilea din anul şcolar 1880-1881. Trebuinţele
învăţământului la Secţia teologică, reclamau noi puteri didactice. În vederea completării
acestor necesităţi, Consistoriul eparhial arădean, numeşte, în cursul anului şcolar 1880-
1881, ca profesor provizoriu la secţia teologică, pe preotul profesor Ioan Ghibu de la secţia
pedagogică, care pe atunci, la propunerea Consistoriului eparhial arădean, administra şi
parohia Arad-Centru. La Arad stă până în anul 1883 când se transferă profesor la Institutul
teologic-pedagogic din Sibiu, unde, la început a fost profesor suplinitor (1883), apoi titular
(1886) - îndeosebi pentru studiile biblice (Introducere, Exegeză şi Ermineutica biblică) şi
Omiletică. La Institutul sibian a funcţionat până la pensionare (1 septembrie 1903). În
această situaţie, postul de la catedră, cu data de 25 august 1903, a fost ocupat de proaspătul
doctor în Teologie Aurel Crăciunescu (1877-1943), la început provizoriu, definitivat la 17
septembrie 1903.
Activând şi în alte funcţii în cadrul Consistoriului mitropolitan, timpul nu i-a permis
să se afirme prin scrieri teologice în afară de publicarea unor articole în „Telegraful Român”
de la Sibiu. Hirotesit protopop în 1888, din 1903 îşi începe activitatea de preot paroh în
Uioara (azi Ocna Mureş) din judeţul Alba. După o activitate desfăşurată pe parcursul a patru
decenii, la vârsta de 69 de ani, în ziua de 16 februarie 1915, a trecut la cele veşnice.
BIBLIOGRAFIE. T. Botiş, op. cit., pp. 85, 87, 393, 550, 556; M. Păcurariu, Două
sute de ani de învăţământ teologic la Sibiu. 1786-1986, pp. 90, 286; Idem, Cărturari
sibieni de altădată, Cluj-Napoca, 2002, p. 367; Cornel Sigmirean, Istoria formării
intelectualităţii româneşti din Transilvania şi Banat în epoca modernă, Cluj-Napoca,
2000, nr. 7374, p. 705; P. Vesa, Clerici căturari arădeni, pp. 187-188.
GEORGIA IOAN (1871-1938). Născut la 13 ianuarie 1871 în satul Bălan din

părţile Sălajului. Studii gimnaziale la Oradea şi Cluj, cele teologice la Institutul teologic-
pedagogic din Sibiu. După absolvire a funcţionat ca învăţător după care a intrat în serviciu
la Consistoriul eparhial arădean, la început expeditor, apoi ca referent, mai târziu fiind
hirotonit diacon de episcopul Ioan Meţianu al Aradului (1874-1898). În paralel, a
funcţionat şi catihet la Institutul pedagogic-teologic din Arad (1896-1898).
În anul 1898 a fost hirotonit preot, iar după numai un an a fost ales protopop al
Butenilor. În anul 1906, este mutat în scaunul de protopop de la Ineu În calitate de
protopop, atât la Buteni cât şi la Ineu, a desfăşurat o bogată activitate bisericească şi
şcolară, aducându-şi o contribuţie importantă la organizarea învăţământului din cuprinsul

celor două protopopiate. A fost investit cu mandat de participare la Alba Iulia, la 1
decembrie 1918, ca reprezentant al protopopiatului Ineu. La vârsta de numai 66 de ani, în
17 mai 1938, a trecut la cele veşnice.
BIBLIOGRAFIE. P. Vesa, Clerici căturari arădeni de altădată, pp. 273-275.
GIULANI GAVRIL (1790-1852). Născut în jurul anului 1790, studii universitare

la Pesta, mai apoi capelan în parohia Curtici pe lângă socrul săi Gheorghe Popovici-Dan,
care, din 1829 ajunge protopop al Chişineului Criş. După moartea parohului Ilie Ispravnic
din Curtici, ajunge administrator parohial, mai apoi paroh. Fiind unul dintre cei mai
învăţaţi preoţi arădeni ai vremii, în anul 1822, alături de Gavriil Raţ (viitorul episcop
Gherasim al Aradului), este instituit profesor la nou înfiinţatul Institutu Teologic din Arad.
Aici funcţionează până la sfârşitul anului şcolar 1834-1835, în paralel îşi administra şi
parohia Curtici prin capelanul Ştefan Teodorovici. În 1826 este unul dintre candidaţii la
postul de protopop al Ineului, însă, este ales Grigorie Lucacic, un protejat al sârbilor. În
anul următor candidează şi la scaunul de protopop al Butenilor, însă nici de această dată nu
este ales. În 1835, episcopul Gherasim Raţ îl hirotesi ca protopop al Beliului, dar
administraţia protopopească rămâne pe mai departe lui Laurenţiu Paşca. Episcopul motiva
această stare de fapt prin aceea că salariul profesorilor de la Institutul teologic era
insuficient. În acelaşi an, la 1 noiembrie, ocupă postul de protopop al Butenilor unde şi-a
desfăşurat activitatea până în anul 1852 când trece la cele veşnice.
Teologic, pp. 652-653; P. Vesa, Episcopia Aradului. Istorie. Cultură. Mentalităţi (1706-
1918), Cluj-Napoca, 2006, p. 546, 547.
GOLDIŞ IOSIF IOAN (1836-1902). Născut în 20 februarie 1836 la Socodor

(judeţul Arad) din părinţii George şi Maria Goldiş. După absolvirea şcolii primare din
satul natal, a urmat cursurile gimnaziale la Bekescsaba şi Arad unde, în anul 1858 a trecut
examenul de bacalaureat. În anul şcolar 1858-1859 şi-a început studiile la Institutul
Teologic din Arad pe care le-a terminat în vara anului 1861. După absolvire, şi-a continuat
studiile la Facultatea de Drept din Debreţin şi pe cele de Filozofie la Universitatea din
Pesta. Până în anul 1864 a funcţionat ca notar în Şepreuş după care, a fost numit notar al
treilea la comitat, iar din 1867, ajunge vicecomite prim al judeţului. La îndemnul
mitropolitului Andrei Şaguna, a părăsit funcţia administrativă de la comitat şi a intrat în
serviciul Bisericii, ocupând importante funcţii la centrul eparhial. În 4 octombrie 1869, la
mănăstirea de la Hodoş-Bodrog este tuns în monahism primind numele de Iosif. În prima
jumătate a anului 1869, a funcţionat ca secretar al Consistoriului eparhial şi profesor la
Institutul Teologic din Arad.
Odată cu sfârşitul anului şcolar 1872-1873, la îndemnul episcopului Miron Romanul,
Iosif Goldiş a acceptat numirea în postul de profesor de Limba şi literatura română e la

Liceul de Stat din Arad îndeplinind şi funcţia de catehet al elevilor din şcoală. Această
numire a determinat pe deputatul Vincenţiu Babeş ca în şedinţa Sinodului eparhial din 1874
să ceară demisia lui Iosif Goldiş din postul de profesor de la Institutul Teologic. Perioada
cuprinsă între 1873-1892 ce coincide cu activitatea sa ca profesor la Liceul de Stat din Arad,
este cea mai fructuoasă în domeniul ştiinţific şi cultural. Disciplina Limba şi literatura
română a fost introdusă ca obiect de studiu, după îndelungate stăruinţe, numai în 1863. În
1879, Iosif Goldiş a fost numit definitiv ca profesor de Limba română şi latină la Liceul de
stat din Arad, devenind „unicul preot român care cu drept cuvânt s-ar fi putut lăuda că a
studiat trei facultăţi: teologia, juridica şi filozofica”.
După renunţarea lui Constantin Gurban de la conducerea Institutului pedagogic-
teologic din Arad, la propunerea episcopului Ioan Meţianu, odată cu începutul anului
şcolar 1885-1886, preia funcţia de director, aducând un nou climat în viaţa Institutului.
Introduce conferinţele didactice şi o mai bună administraţie şcolară, după modelul celor
străine. Schimbările cereau directorului nu numai calităţi deosebite dar şi sprijin din partea
autorităţilor bisericeşti şi a corpului profesoral. În lipsa sprijinului, Iosif Goldiş a fost
nevoit să se retragă. În scurta activitate în postul de director, întâmpină greutăţi şi din
partea corpului profesoral, mai ales din cauza regulamentului „de casă” al Institutului, iar
conflicetele şi dezordinile din şcoală au făcut imposibilă situaţia directorului. Rămas izolat
în scena acestor lupte interne şi lovit din plin de curentul pornit împotriva sa, în ajunul
Naşterii Domnului a anului 1886 demisionează, conducerea fiind preluată de către
episcopul Ioan Meţianu.
Profesor la Liceul de Stat a funcţionat până în anul 1892 cînd, la vârsta de 56 de
ani, este numit în scaunul de vicar al Consistoriul episcopal de la Oradea, totodată fiind
ridicat şi la treapta de arhimandrit de către episcopul Ioan Meţianu.
Înzestrat cu o pregătire intelectuală deosebită, bun cunoscător al istoriei, dreptului,
filozofiei, literaturii, Iosif Goldiş a desfăşurat în mediul cultural arădean o deosebită
activitate de propagare a culturii româneşti, fiind un permanent colaborator la Almanahul
Muguri, şi la revista „Familia” (1880-1884, 1894-1896) de la Oradea.
În anii 1880-1890, unii istorici străini (Pal Hunvalvy, Rethy Laszlo), căutând să
justifice şi să legitimeze politica oficială maghiară, mistificau adesea adevărul istoric.
Scrierile acestor adversari ai romanităţii şi continuităţii poporului român puteau să
submineze mişcarea naţională a românilor din monarhia austro-ungară, ele trebuind să fie
imediat combătute. În această direcţie remarcăm ciclul de articole publicate de Iosif Goldiş
în ziarul de limba maghiară “Alfold” (nr. 280-282, 285-286 din 1880) din Arad în
apărarea latinităţii limbii române, editate în broşura A roman nylev latinsaga (Latinitatea
limbii române). Lucrarea combate cu succes teoria istoricului german Robert Roesler
(1840-1881) prin care susţine teza ne ştiinţifică a formării poporului român la sudul
Dunării şi apoi a emigrării, în secolul al IX-lea la nordul fluviului, şi a exponentului ei,
istoricul maghiar Rethy Laszlo, care, în lucrarea sa, Anonimul regelui Bella despre
românii Ardealului, apărută în coloanele ziarului “Arad es Videke” din 1880, combate
ideea continuităţii poporului român pe aceste meleaguri. Lucrarea lui Iosif Goldiş, bine
documentată, apreciată şi de Academia Română, determină înaltul for ştiinţific român să-l
aleagă, în 22 martie 1882, între membrii corespondenţi a secţiei istorice.
În foiletoanele ziarului de limbă germană “Neue Arader Zeitung” (1882-1883), a
publicat lucrarea istorică Schiţă istorică despre participarea României la războiul ruso-
turc din anii 1877-1878, o traducere în limba maghiară a piesei lui George Sion (1822-
1892), La Plevna. Luarea Griviţei (1883)959. Traducerea piesei a avut un răsunet favorabil
în părţile arădene, nu numai în rândurile cititorilor ci şi în presa română şi maghiară.
Prin moartea mitropolitului Miron Romanul al Ardealului (1875-1898), întâmplată
la 4/16 octombrie 1898, scaunul arhiepiscopesc de la Sibiu, rămas vacant, este ocupat de
episcopul Ioan Meţianu al Aradului. În condiţiile vacantării scaunului eparhial arădean,
Iosif Ioan Goldiş este ales episcop al Aradului. În calitate de episcop s-a preocupat de
bunul mers al vieţii bisericeşti din cuprinsul eparhiei. S-a îngrijit şi de o bună rânduială la
Institutul teologic-pedagogic. Nemulţumirile elevilor de la secţia pedagogică au drept
urmare înlăturarea directorului Augustin Hamsea din fruntea Institutului şi numirea,
începând cu 1 august 1901 a unui nou director în persoana lui Roman Ciorogariu.
Încă în vara anului 1901, înainte de a se îmbolnăvi, episcopul şi-a scris
Testamentul. Întreaga avere, ce se ridica la 70 000 coroane, a lăsat-o cu scop ca din
fundaţia care urma să-i poarte numele, să se dea stipendii, câte 200 coroane anual pentru
elevi în şcolile medii; 300 coroane pentru teologi şi stipendii de câte 400 coroane pentru
„studenţii universitari”. Bogata sa bibliotecă a lăsat-o Institutului pedagogic-teologic din
Arad. Pe când avea doar 66 de ani, la 23 martie/5 aprilie 1902, a trecut la cele veşnice,
fiind înmormântat, la mănăstirea de la Hodoş-Bodrog.
P. Vesa, Episcopii Aradului. 1706-2006, pp. 165-183.
GURBAN CONSTANTIN (1845-1906). Născut la 20 mai 1845 în casa preotului

Ioan Gurban din Buteni. Şcoala primară în satul natal, cursurile gimnaziale la Oradea şi
Arad, iar din toamna anului 1866 şi-a continuat studiile la Institutul Teologic din Arad
(1869). Remarcat de profesorul Miron Romanul, datorită căruia a ajuns liderul nou
înfiinţatei Societăţi de lectură a studenţilor teologi din Arad şi bibliotecarul ei.
În 1871a fost hirotonit preot de episcopul Procopie Ivaşcovici, apoi numit protopop
al Ineului, unde a funcţionat până în 1875 când, s-a transferat, în acelaşi post la Buteni. La
sfârşitul anului 1889, revine în postul de protopop al Ineului, unde a funcţionat până în
ianuarie 1906. În anul şcolar 1883-1884, a fost numit la conducerea Institutului pedagogic-
teologic din Arad „în plăcuta speranţă, că se va restabili disciplina şi buna ordine în toate
959
Plevnanál (Griviţa bevátele). Drama egy felvónásban. Irta Sion György a Román Tudományos
Akadémia levelezö tagja (La Plevna. Luarea Griviţei). Dramă într-un act. Scrisă de George Sion, membru
ordinar al Academiei de ştiinţe române. 1883. Tradus de Ioan Goldiş, profesor al liceului regesc.
spre înflorirea institutului”. A stat în această demnitate numai un an şcolar. La 4/16

septembrie 1884 renunţă, fiind ales deputat cu program liberal-guvernamental, în cercul
electoral al Iosăşelului.
La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor, autorităţile
administrative au intensificat activitatea de desfiinţare a şcolii confesionale româneşti. A
luat atitudine integrându-se în campania de presă dusă pentru a demonstra primejdia ce
ameninţa caracterul naţional al şcolilor confesionale româneşti. A fost şi un factor activ al
vieţii culturale din Episcopia Aradului. În numărul jubiliar al revistei a scris un judicios
articol retrospectiv asupra trecutului românilor din părţile ungurene. Cu un cald optimism
a privit în faţă viitorul uitând să-şi ia, din modestie, partea ce i se cuvenea din munca
trecutului. Se numără între întemeietorii revistei „Speranţa” a cărui colaborator permanent
a fost, a ţinut o strânsă legătură cu redacţia revistei „Biserica şi Şcoala”, care nu de puţine
ori s-a bucurat de scrisul său. În această revistă, a scris o serie de articole de interes
teologic, cultural şi şcolar, în formă de poveţe, sub titlul, Epistolele parohului bătrân.
Militant pentru drepturile românilor, dascăl cu inima, închinător luminii şi
adevărului, a contribuit la ridicarea şcolilor confesionale, fiind un educator de vocaţie al
fiilor de ţărani din care a creat generaţia Unirii tuturor românilor. În fiecare an aducea
câţiva elevi la Preparandia din Arad, cheltuindu-şi cu ei şi banii de drum, împrumutându-
se de la prieteni pentru a putea pleca spre casă. După o bogată activitate, în 7/20 ianuarie
1906, la vârsta de numai 61 de ani şi după 35 de preoţie, a trecut la cele veşnice, fiind
înmormântat în cimitirul parohiei Ineu.
Studii şi articole publicate: Raportu despre starea bibliotecei institutului teologicu
aradanu, în „Speranţa”, anul I, nr. 2, 15/27 februarie 1869, p. 15; Cariere pentru tinerimea
romana, în “Speranţa”, anul I, nr. 5, 1/13 martie 1869, pp. 18-20; Parsimonia, în
„Speranţa”, anul I nr. 5, 1/13 aprilie 1869, pp. 33-34; Predică la introducerea preotului în
parohie, în „Speranţa”, anul I, nr. 15, 1/13 august 1869, pp. 112-114; Predică pe
Duminica antâia după cea tuturoru sanţilor, în „Speranţa”, anul I, nr. 17, 1/13 octombrie
1869, pp. 145-147; Cheia înaintarei, în “Speranţa”, anul II, nr. 2, 20 ianuarie 1871, pp. 10-
12; Corurile bisericeşti, în „Bis. şi Şc.”, anul VIII, nr. 23-24, 10/22 iunie 1884, pp. 181-
183; Ne rărim sau ne întărim ? în „Biserica şi Şcoala”, anul XXVI, nr. 1, 6/19 ianuarie
1902, pp. 2-4; La proiectul – Berezviczy, în „Tribuna”, anul VIII, nr. 156, 18/31 august
1904, pp. 1-2.; nr. 157, 19 august/1 septembrie 1904, pp. 1-2.
HAMSEA AUGUSTIN ARON (1849-1916). Născut în 17/29 mai 1849 la

Râşnov, din părinţi ţărani, Voicu şi Ecaterina, primind la botez numele de Aron. Şcoala
primară în localitatea natală, apoi la Braşov, unde, la Liceul confesional ortodox a urmat şi
studiile secundare, iar după examenul de maturitate (1869), îşi continuă studiile la
Institutul teologic-pedagogic din Sibiu (1869-1872). În paralel, urmează şi studiile juridice
la Academia de Drept a saşilor din Sibiu, pe care le termină mai târziu la Facultatea de
Drept a Universităţii din Budapesta.
După absolvirea cursurilor de drept, intră ca practicant în cancelaria avocatului Iosif
Puşcariu. În 1875, episcopul Ioan Meţianu (1874-1898), îl numeşte profesor la Institutul
Teologic de la Arad, iar în 1879 intră în monahism la mănăstirea Hodoş-Bodrog, primind
numele de Augustin. În acelaşi an, este hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah, mai târziu
fiind ridicat la treapta de protosinghel, apoi arhimandrit (21 februarie 1899). A candidat la
alegerile de episcop al Aradului în anii 1889, 1902 şi 1903, rămânând de fiecare dată în
minoritate.
La catedra Institutului Teologic ajunge prin înlăturarea, în 15/27 mai 1875, a
profesorului Iosif Goldiş. Aici a funcţionat până la sfârşitul anului şcolar 1880-1881, când,
ales asesor referent în Senatul bisericesc, trece în administraţia ecleziastică unde stă până la
începutul anului şcolar 1887-1888 când este numit director al Institutului pedagogic-
teologic din Arad. Prin numirea în acest post, se punea capăt deselor schimbări în
conducerea şcolii. La început a predat Metodică, Pedagogie, Economie şi Gimnastică, dar
cel mai mult a predat Istoria bisericească. În timpul celor 26 de ani de activitate didactică,
a predat aproape toate disciplinele teologice, dar s-a dedicat mai ales disciplinelor istorice.
Pentru a satisface lipsa manualelor şcolare, a publicat în revista „Biserica şi Şcoala”
cursuri de liturgică, administraţie bisericească, pastorală şi istorie bisericească.
Fost redactor al revistei „Biserica şi Şcoala” (1879-1899), colaborator la „Revista
Teologică” şi „Telegraful Român” din Sibiu, a publicat multe articole şi studii din variate
domenii ale Teologiei. Timp de mai mulţi ani a redactat Calendarul diecezan şi s-a
remarcat pe terenul predicii. A fost un important colaborator la redactarea Enciclopediei
române. S-a distins şi ca membru în direcţiunea, apoi ca vicepreşedinte al Asociaţiei
naţionale pentru cultura şi conversarea poporului român.
Ca stareţ al mănăstirii Hodoş-Bodrog, prin zelul său creştinesc şi tactul său pastoral
şi prin darul vorbirii sale în mod convingător, din mănăstirea puţin cercetată mai înainte, a
făcut adevărat izvor de curăţenie sufletească a credincioşilor. Cele două decenii cât a stat la
conducerea mănăstirii, au constituit un adevărat reviriment, atât din punct de vedere
administrativ-gospodăresc, cât şi în ce priveşte rolul spiritual al acesteia. În fruntea
mănăstirii stă până la 12/25 ianuarie 1916, când, la vârsta de 67 de ani, după 37 de ani de
preoţie, în urma unei scurte suferinţe de pneumonie, împărtăşit cu sfintele taine, trece la
cele veşnice, fiind înmormântat la mănăstirea Hodoş-Bodrog.
Studii şi articole publicate: Tipografia diecesană din Arad, în „Bis. şi Şc.”, anul III,
nr. 8, 1879, p. 137; Schiţe din viaţa mitropolitului Morariu Andreeviciu, în „Bis. şi Şc.”,
anul IV, nr. 3, 1880, pp. 99-100; Destituirea Mitropolitului Michailu al Serbiei şi protestul
său, în „Bis. şi Şc.”, anul V, nr. 44, 1881, pp. 350-351; Edictul de toleranţă din anul 313,
în „Bis. şi Şc.”, anul XVII, nr. 4, 1893, pp. 25-26; Goanele creştinilor din partea jidovilor
şi a filosofilor păgâni, în „Bis. şi Şc.”, anul XVIII, nr. 8, 1894, pp. 60-61; Începuturile şi
desvoltarea instituţiunii monahale în Biserica creştină, în „Bis. şi Şc.”, nr. 46, 1894, pp.
361-364; Biserica în luptă pentru sfintele icoane, în „Bis. şi Şc.”, nr. 52, 1894, pp. 410-
413; Organizarea bisericii în perioada a doua, în „Bis. şi Şc.”, nr. 47, 1894, pp. 369-370;
nr. 48, 1894, pp. 377-378; nr. 49, 1894, pp. 385-387; Lăţirea creştinismului în perioada a
doua a istoriei bisericeşti, în „Bis. şi Şc.”, nr. 50, 1894, pp. 393-394; Schisma cea Mare
dintre Orient şi Occident, în „Bis. şi Şc.”, anul XIX, nr. 3, 1895, pp. 17-20, nr. 4, 1895, pp.
26-29; Încercări de reunire între Orient şi occident în timpul de la 1054-1453, în „Bis. şi
Şc.”, nr. 11, 1895, pp. 81-83; Organizarea bisericii în timpul de la 1054-1453, în „Bis. şi
Şc.”, nr. 13, 1895, pp. 100-101; nr. 14, 1895, pp. 106-109; Reformaţiunea lui Luther, în
„Bis. şi Şc.”, nr. 22, 1895, pp. 177-178; nr. 24, 1895, pp. 185-186; nr. 26, 1895, pp. 201-
204; Biserica apuseană după reformaţiunea lui Luter, în „Bis. şi Şc.”, nr. 33, 1895, p. 268;
nr. 34, 1895, pp. 275-276; Reformaţiunea lui Zwingli şi Calvin, în „Bis. şi Şc.”, nr. 33,
1895, p. 268, nr. 34, 1895, pp. 275-276; Sectele protestante ivite după reformaţiune, în
„Bis. şi Şc.”, nr. 36, 1895, pp. 293-294; Biserica română de la anul 274-535, în „Bis. şi
Şc.”, nr. 43, 1895, pp. 347-348; nr. 44, 1895, pp. 355-357; Creştinismul la români, în „Bis.
şi Şc.”, nr. 41, 1895, nr. 41, pp. 333-334; Biserica română de la finea veacului al nouălea
până la veacul al şesesprezecelea, în „Bis. şi Şc.”, nr. 49, 1895, pp. 395-396; nr. 50, 1895,
pp. 403-404; Biserica Ortodoxă după reformaţiune, în „Bis. şi Şc.”, nr. 51, 1895, pp. 410-
412; Biserica română în luptă cu protestantismul (1540-1601), în „Bis. şi Şc.”, anul XX,
nr. 1, 1896, pp. 2-3; nr. 2, 1896, pp. 10-11; nr. 3, 1896, pp. 17-19; Biserica română în
luptă cu reformaţiunea (1601-1656), în „Bis. şi Şc.”, nr. 4, 1896, pp. 25-28; nr. 5, 1896,
pp. 34-36; nr. 7, 1896, pp. 49-50; nr. 8, 1896, pp. 57-63); Biserica română în timpul de la
1691-1698, în „Bis. şi Şc.”, nr. 9, 1896, pp. 65-67; nr. 10, 1896, pp. 73-75; Diecesa
Aradului, în „Bis. şi Şc.”, anul XXI, nr. 11, 1897, pp. 81-83; nr. 12, pp. 90-92; Biserica
română de la 1700-1763, în „Bis. şi Şc.”, anul XXIII, nr. 47, 1898, pp. 478-479; nr. 48,
1898, pp. 486-488; nr. 49, 1898, pp. 493-495; nr. 50, 1898, pp. 501-503; Biografia
Mitropolitului Miron Romanul, în „Bis. şi Şc.”, nr. 41, 1898, pp. 430-431; Din greutăţile
vieţii pastorale, în „R. T.”, anul I, 1907, nr. 1, pp. 12-15; Preoţii din bătrâni şi preoţii de
astăzi, în „R. T.”, 1907, nr. 3, pp. 85-89; Momente hotărâtoare în viaţa preotului, în „R.
T.”, 1907, nr. 4, pp. 129-133; Cultura materială şi cultura formală a preotului, în „R. T.”,
1907, nr. 9-10, pp. 328-336; Episcopul Iosif Ioan Goldiş (1899-1902) al Aradului:
Activitatea pe tărâm cultural şi şcolar, în „Bis. şi Şc.”, anul XXXI, nr. 4, 1907, p. 3.
HORVAT DIMITRIE (1863-1920). Născut în 1 februarie 1863 la Oradea într-o

familie de preot. Şcoala primară şi cea secundară în oraşul natal, iar studiile superioare la
Facultatea de Filozofie a Universităţii din Budapesta. La începutul anului şcolar 1884-
1885, Consistoriul eparhial arădean îl numeşte profesor pentru Caligrafie şi Desen, iar cu
începutul anului şcolar următor, ocupă catedra de Limba şi literatura română la ambele
secţii ale Institutului pedagogic-teologic din Arad. În paralel, pe lângă oficiul de profesor,
în anii 1885-1888 îndeplineşte şi funcţia de prefect seminarial. În anul şcolar 1889-1890 se

transferă îa Liceul “Avram Iancu” din Brad, de unde, în vara anului 1890 se transferă la
Liceul “Gheorghe Lazăr” din Bucureşti, apoi la gimnaziile din Galaţi şi Roman, iar din
1900 ajunge la Liceul din Turnu Severin. Reîntors în oraşul Oradea, la fratele său Andrei,
pe atunci protopop, în decembrie 1920 trece la cele veşnice.
Teologic, pp. 393-394.
IACOB LAZĂR (1884-1951). Născut în 28 martie 1884 la Peştiş (Bihor), fiind fiul
preotului Gavril şi al Ecaterinei Iacob. Anii de şcoală i-a început la Peştiş, i-a continuat la
Gimnaziul greco-catolic din Beiuş (1894-1902), apoi la Insitutului pedagogic-teologic din
Arad (1902-1905). Ca bursier al Episcopiei Aradului, şi-a continuat studiile la Facultatea de
Teologie a Universităţii din Cernăuţi. La disciplinele care îl interesau în mod deosebit
funcţionau cei doi celebri fraţi, Eusebiu Popovici la Istoria bisericească şi Constantin
(Clementie) Popovici, la Dreptul bisericesc. Lazăr Iacob şi-a trecut examenul de doctorat în
Teologie, în iunie 1908, cu cel mai înalt calificativ: „summa cum laude”. Revenit de la studii,
în anul 1908 este numit profesor suplinitor la catedra de Drept bisericesc de la Institutul
pedagogic-teologic din Arad, şi prefect de studii la seminar. În acelaşi an se căsătoreşte cu
Cornelia (1863-1940), fiica cunoscutului dascăl arădean Iosif Moldovan. După numai un an,
în 1909, a primit hirotonia întru diacon în biserica episcopală din Arad, iar după doisprezece
ani, în 1921, a fost hirotonit preot de către episcopul Ioan Papp.
La Arad stă numai până în anul 1921, când se transferă la aceeaşi catedră la
Academia de Drept din Oradea, unde s-a distins prin competenţă, prestigiu, demnitate,
bunătate şi colegialitate. Datorită acestor calităţi, în perioada 1925-1927 a fost ales decan.
La Oradea, profesorul Lazăr Iacob a funcţionat până la desfiinţarea Academiei de Drept, în
anul 1934. Din acest an se tranfseră la Facultatea de Drept din Cluj,, iar din 1938 la
Facultatea de Teologie din Bucureşti. În anul universitar 1940-1941, profesorul Lazăr
Iacob a deţinut şi funcţia de decan la Institutului Teologic. La Bucureşti a funcţionat până
în 1948, când s-a pensionat, după patru decenii de intensă şi pilduitoare activitate
didactică, în aceeaşi disciplină, predată 23 de ani în învăţământul superior teologic şi 17
ani în învăţământul superior de stat. La 13 septembrie 1951 se stinge din viaţă, fiind
înmormântat în cimitirul Belu din Bucureşti.
A colaborat la „Biserica şi Şcoala”, „Tribuna”, „Tribuna Poporului”, „Românul”,
toate din Arad, „Telegraful Român” (Sibiu), „Cele Trei Crişuri” şi „Legea Românească”
din Oradea, „Biserica Ortodoxă Română” (Bucureşti). Notabilă rămâne colaborarea sa la
ziarul „Românul” din Arad, mai ales cea din toamna anului 1918, când în numeroase
articole, semnate doar cu iniţialele numelui său (li), pleda pentru intensificarea acţiunilor
pentru Unire.
Cărţi tipărite: Căsătoria a doua a preoţilor. Chestiune de Drept canonic, Arad,
1911, 48 p; Reorganizarea învăţământului teologic şi a educaţiunii seminariale, Sibiu,
1917, 99 p; Drept bisericesc ortodox, Curs litografiat, Arad, 1918, 400 p; Regimul cultelor
în România întregită, Craiova, 1931, 42 p; Biserica dominantă şi egala îndreptăţire a
cultelor, Arad, 1936, 50 p.; Natura juridică a Patronatului Suprem şi drepturile suverane
ale Statului român, Cluj, 1938, 96 p; Dreptul bisericesc în Facultăţile de Drept, Bucureşti,
1939, 27 p; Personalitatea juridică a Bisericii, Bucureşti, 1940, 40 p; Statul şi Biserica,
Bucureşti, 1942, 29 p; Conştiinţa ortodoxă în Ardeal, Bucureşti, 1943, 31 p.; Biserica şi
transformările sociale, Bucureşti, 1945; Împăratul Justinian ca legislator bisericesc,
Bucureşti, 1948, 50 p.; Cultul catolic în România. Concordatul cu Vaticanul, Oradea,
1933; Politica statului papal. Capitol introductiv la istoria concordatelor postbelice, Cluj,
1936, 27 p; Situaţia de drept a ordurilor şi congregaţiunilor religioase din România,
Sibiu, 1940, 11 p. (extras din vol. „Omagiu Î. P. S. Sale Dr. Nicolae Bălan mitropolitul
Ardealului la douăzeci de ani de arhipăstorire”, Sibiu, 1940, pp. 456-466); Ordurile şi
congregaţiile religioase în Concordatele noi, Bucureşti, 1943; Confesiunile din
Transilvania, Paris, 1946.
IACOBESCU DIMITRIE (?-1872). Profesorul Dimitrie Iacobescu s-a născut în

localitatea Valeaboului (Caraş-Severin) într-o familie preoţească. În anii 1832-1835
funcţionează în calitate de cancelist la Consistoriul eparhial din Arad, iar din semestrul al
II-lea al anului şcolar 1834-1835 suplineşte catedra profesorului Gherasim Raţ, numit între
timp episcop al Aradului. După câţiva ani ajunge preot în parohia natală iar în 1846,
mitropolitul Ioaif Raiacici îl transferă în parohia Bocşa Montană. În timpul revoluţiei de la
1848-1849 a avut mult de suferit pentru sentimentele sale româneşti. În 1849 este numit
administrator protopopesc în Oraviţa, iar din 1850 se transferă, în aceeaşi calitate, în
protopopiatul Mehadiei, unde a funcţionat până la trecerea sa la cele veşnice, întâmplată în
anul 1872.
Teologic, p. 657.
IOANOVICI DAMASCHIN (1890-1962). Născut la 28 noiembrie 1890 în satul

Ruşi (Sibiu). Studii secundare la Sibiu şi Blaj, teologice la Sibiu şi literele la Bucureşti,
Cluj şi Budapesta. A funcţionat ca profesor suplinitor la secţia pedagogică a Institutului
pedagogic-teologic de la Arad (1917-1919), profesor suplinitor la Institutul teologic
pedagogic din Sibiu, apoi la Liceul „Emanoil Gojdu” din Oradea (1922-1940). A publicat
studii şi articole în „Revista Teologică”, „Biserica şi Şcoala”, „Legea Românească”.
Studii şi articole publicate: Câteva momente din lupta pentru episcop român la
Arad, în „R. T.”, 1916, nr. 9-20; Zile triste din viaţa lui Moise Nicoară, „Bis. şi Şc.”, anul
XLII, nr. 1, 1/14 ianuarie 1918, pp. 4-5; nr. 6, 4/17 februarie 1918, pp.2-3; nr. 7, 11/24
februarie 1918, p. 7; nr. 8, 18 februarie/3 martie 1918, pp. 1-2; nr. 9, 25 februarie/10 martie
1918, pp. 1-2; nr. 10, 4/17 martie 1918, pp. 1-2 nr. 11, 11/24 martie 1918, p. 2; nr. 12,
18/31 martie 1918, p. 2; nr. 13, 25 martie/7 aprilie 1918, pp.1-2; nr. 17, 22 aprilie/5 mai
1918, pp.4-5; Lupta episcopilor rivali: Sinesie Jivanovici şi Pavel Forgach pentru
păstorirea românilor din Biharia, în „L. R.”, anul III, nr. 46, 1923; anul IV, nr. 33, 1
noiembrie 1924, pp. 3-5; nr. 34, 15 noiembrie 1924, pp. 3-6; Sinesie Jivanovici în Oradea
(1753), în „L. R.”, anul V, nr. 3, 1 februarie 1925, pp. 5-6.

Teologic, p. 394; *** Liceul „Emanoil Gojdu” la 50 de ani. Monografie (întocmită de
Teodor Neş, Iosif Sălăgean şi Emil I. Roşescu), Oradea, 1971, p. 115; Emil Cioară,
Profesorul Damaschin Ioanoviciu, în vol. „Academia Teologică Ortodoxă Română
Oradea. 70 de ani de la înfiinţare”, pp. 98-99.
LIPOVAN ATANASIE (1874-1947). Născut în 1 aprilie 1874 la Sânicolaul Mare

din părinţii Ioan şi Sofia. Şcoala primară în localitatea natală, iar între 1888-1892 urmează
cursurile secţiei pedagogice a Institutului pedagogic-teologic din Arad. Învăţător în
Toracul Mic, Comloşul Bănăţean, Sânicolaul Mare (1892-1919). Din 1 octombrie 1922
profesor de Cântare bisericească şi Tipic la Institutul pedagogic-teologic, apoi la
Academia Teologică din Arad. În 1 octombrie 1938 s-a pensionat la limită de vârstă. În 27
aprilie 1947 a trecut la cele veşnice.
Cărţi publicate: Colecţiune de cântări bisericeşti, Arad, 1906; Răspunsuri liturgice
pe una şi două voci, Arad, 1914; Cele 8 glasuri bisericeşti aranjate pe note liniare după
vechile melodii usitate în Banat şi Crişana, Arad, 1926; Cântări bisericeşti cuprinzând
troparele Învierii, psalmi, pripele, svetilne, doxologii, antifoane, heruvice, irmoase şi
pricesne, Arad, 1927; Cântări bisericeşti, cuprinzând aghioasele, canonul de plângerea
Născătoarei de Dumnezeu, cele 3 stări din Sâmbăta mare, stihiile Paştilor..., Arad, 1937;
Cântări funebrale, Arad, 1937; Cântări bisericeşti cuprinzând cheruvice, ismoase şi
pricesne aranjate pe note liniare, Arad, 1938; Cântări biserticeşti pentru toate sărbătorile
de peste an, partea I, Arad, 1944; partea a II-a, Arad, 1946.
BIBLIOGRAFIE. Ioan Farca, Compozitorul şi cântăreţul Atanasie Lipovan, în „M.

B.”, anul XXIX, nr. 10-12, 1979, pp. 712-717; Vasile Stanciu, Profesorul, dirijorul şi
cântăreţul Atanasie Lipovan, în „M. B.”, anul XXXV, 1985, nr. 1-2, pp. 44-53; M.
Săsăujan, Academia de Teologie Ortodoxă din Arad în perioada interbelică, pp. 96-97.
LIŢIU GHEORGHE (1919-2005). Născut la 16 februarie 1919 în localitatea Roit

(judeţul Bihor), din părinţi ţărani. Şcoala elementară la Oradea, al cărei director a fost
profesorul Nicolae Firu. Studiile liceale le-a urmat la Liceul „Emanoil Gojdu” din Oradea
(1929-1937), apoi a urmat cursurile Academiei Teologice din Oradea (1937-1940) şi la Arad
(1941) unde şcoala clericală se afla în refugiu. Între 1942-1948 a urmat cursurile de doctorat
la catedra de Istoria Bisericii Române secundar Istorie bisericească universală din cadrul
Facultăţii de Teologie a Universităţii din Bucureşti. În paralel a urmat şi cursurile
Seminarului Pedagogic Universitar din Bucureşti. În perioada studiilor de doctorat, sub
îndrumarea preotului profesor dr. Niculae M. Popescu, pregăteşte lucrările Episcopul
Gherasim Raţ şi cauza naţional-bisericească a românilor ardeleni în 1849-1850 şi
Sedisvacanţa de la 1830-1835 în Eparhia Aradului, iar sub îndrumarea profesorului dr.
Teodor M. Popescu lucrarea Istorici maghiari despre originile creştinismului unguresc.
Examenul oral aprofundat îl susţine la 28 mai 1947, iar teza de doctorat, Eparhia Aradului
(1848-1860) în 4 iunie 1948. În 1941, este hirotonit preot pentru parohia Arad-Şega unde
activează între anii 1941-1949, iar în anii 1947-1948, în paralel, este şi profesor suplinitor de
Istorie bisericească la Academia Teologică din Arad, după care a fost numit vicar
administrativ al Episcopiei Aradului (1949-1958). În anii 1959-1960 este preot paroh la
parohia Arad-Aradul Nou (1959-1960), apoi în Semlac (1966-1973) şi iarăşi în Arad-Aradul
Nou (1973-1979). În 1979 se transferă în Episcopia Oradiei, unde, episcopul Vasile Coman
(1970-1992) îl numeşte preot paroh la biserica „Sfântul Gheorghe” din Oradea-Olosig. La
această biserică a funcţionat până la pensionare.
Odată cu reînfiinţarea Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii
Oradea, activează ca profesor „consultant” la catedra de Istoria Bisericii Ortodoxe Române,
apoi ca titular la catedra de Teologie Pastorală. A predat şi Formare duhovnicească.
A publicat numeorase cărţi, studii, articole şi recenzii în reviste de specialitate şi
este colaborator permanent al revistelor teologice „Legea Românească” şi „Îndrumătorul
bisericesc” din Oradea, „Buna Vestire” din Beiuş, „Biserica şi Şcoala” din Arad,
„Telegraful Român” şi „Mitropolia Ardealului” din Sibiu, „Mitropolia Banatului” şi
„Altarul Banatului” din Timişoara, „Studii Teologice” şi „Biserica Ortodoxă Română” din
Bucureşti. Studiile de istorie bisericească publicate de Gh. Liţiu, mai ales cele referitoare la
trecutul Episcopiei Aradului, se constituie cu siguranţă într-un reper bibliografic pentru cei
ce doresc să aprofundeze acest subiect. În anul 2005, la vârsta de 86 de ani, după o
activitate clericală şi de cercetător istoric de peste şase decenii a trecut la cele veşnice.
Cărţi publicate: Românii arădani în frământările anilor 1849-1850, Arad, 1947,
65 p; Episcopia Aradului. Schiţă istorică, Arad, 1950, 56 p; Cartea vieţii. Predici la
duminicile şi sărbătorile de peste an, Timişoara, 1991, 196 p; Eparhia Aradului şi a
Bihorului. 1848-1860, Oradea, 2003, 249 p.
Studii publicate: Legăturile bisericeşti ale românilor ortodocşi din eparhia Aradului cu
Biserica ortodoxă rusă, în „M. B.”, anul IV, 1954, nr. 11-12, pp. 20-23; O vizitaţie canonică în
Bihor în secolulu XVIII, în vol. ”Omagiu Î. P. S. Sale Dr. Nicolae Bălan la cincizeci de ani de
activitate bisericească”, Sibiu, 1956, pp. 374-381; Arhimandritul Patrichie Popescu (1809-
1862), în „M. B.”, anul VIII, 1958, nr. 7-9, pp. 359-364; Începuturile catedralei din Arad, în
„M. B.”, anul XVIII, 1968, nr. 1-3, pp. 84-94; Episcopul Ioan Ignaţie Papp al Aradului. Un
luptător pentru unitatea naţională a poporului român (1903-1925), în „M. B.”, anul XIX,
1969, nr. 1-3, pp. 85-100; Un manuscris inedit cu predică în versuri din 1854, în „B. O. R.”,
anul LXXXVIII, 1970, nr. 1-2, pp. 106-112; Aspecte ale activităţii culturale şi bisericeşti a lui
Constantin Diaconovici Loga, în „B. O. R.”, anul LXXXIX, 1971, nr. 7-8, pp. 844-849; Din
legăturile ortodocşilor arădani cu mitropolitul Andrei Şaguna, în „M. A.”, anul XXIII, 1971,
nr. 9-10, pp. 701-713; Un succes al mitropolitului Andrei Şaguna. Sinoadele eparhiale de la
Sibiu şi Arad (1850), în „M. B.”, anul XXIII, 1973, nr. 4-6, pp. 295-298; Cultura clerului
român din Banat şi Crişana în veacul al XIX-lea, în „M. B.”, anul XXIV, 1974, nr. 1-3, pp.
100-109; Eşecul uniaţiei şi reacţia românilor ortodocşi din Bihor în secolul al XVIII, în „B. O.
R.”, anul XCIII, 1975, nr. 9-12, pp. 1114-1123; Patruzeci de ani de la moartea episcopului
Roman Ciorogariu (1852-1936), în „M. B.”, anul XXVI, 1976, nr. 1-4, pp. 228-230; Cuvântul
la înmormântare în Biserica Ortodoxă Română, în „B. O. R.”, anul XIV, nr. 9-10, 1978, pp.
1124-1134; Episcopul dr. Andrei Magieru (1891-1960), în „M. B.”, anul XXX, 1980, nr. 10-
12, pp. 718-721; Biserica ortodoxă română din eparhia Oradiei din veacul al XVIII-lea până
în zilele noastre, în vol. „Mărturii-Evocări”, Oradea, 1980, pp. 165-180; Roman Ciorogariu,
ctitorul reînfiinţatei Episcopii ortodoxe române a Oradiei, în vol. „Roman R. Ciorogariu
(1852-1936)”, Oradea, 1981, pp. 103-130; Mănăstirea „Sfântul Simion Stâlpnicul” din Arad-
Gai, în „M. B.”, anul XXXIII, 1983, nr. 7-8, pp. 488-493; De la începuturi până la
reînfiinţarea Episcopiei ortodoxe române a Oradiei, în vol. „Din activitatea bisericească a
Episcopiei ortodoxe române a Oradiei în ultimii două sute de ani”, Oradea, 1984, pp. 15-158;
Idei înaintate în opera cărturarului arădean Alexandru Gavra, în „M. B.”, anul XXXVI,
1986, nr. 3, pp. 65-72; Contribuţii la istoria revoluţiei din 1848-1849 în părţile Aradului şi
Bihorului, în „M. A.”, anul XXXIII, 1988, nr. 3, pp. 3-18; Istoria Eparhiei Aradului, în vol.
„Episcopia Aradului. Istorie. Viaţă culturală. Monumente de artă”, Arad, 1989, pp. 9-79;
Comunităţile religioase din Oradea: Biserica Ortodoxă Română, în vol. „Istoria oraşului
Oradea”, 1995, pp. 433-439.

LUCACIU ŞTEFAN (1908-?). Născut în 31 ianuarie 1908 la Chier (judeţul Arad),

în 1929 obţine diploma de învăţător, diploma de la Seminarul Teologic central din Bucureşti,
apoi absolutoriul Academiei Teologice din Arad (1934). După doi ani, în 1936 obţine şi
diploma de licenţă la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Hirotonit preot necăsătorit (6
august 1936), apoi a intrat în monahism la mănăstirea de la Hodoş Bodrog (15 august 1936),
funcţionând şi ca misionar eparhial. La 1 ianuarie 1940 a fost numit duhovnic al Academiei
Teologice din Oradea, unde a predat şi Sectologia. În urma Dictatului de la Viena (august
1940), prin refugiul Academiei Teologice de la Oradea la Arad, este încadrat în postul de
duhovnic la şcoala clericală de aici. Pentru participarea la rebeliunea legionară,, a fost
condamnat, iar la cerere a fost trimis pe frontul din Răsărit, unde, a fost decorat în mai multe
rânduri. În toamna anului 1943 şi-a reluat activitatea de duhovnic. În anii 1947-1948 este
stareţ la mănăstirea Hodoş-Bodrog. După 1948 s-a refugiat în Occident.
Studii şi articole publicate: De pe frontispiciul idealului nostru naţional, în “Bis. şi

Şc.”, anul LVIII, nr. 30, 22 iulie 1934, pp. 3-4; Realitatea în lumina adevărului, în “Bis. şi
Şc.”, anul LIX, nr. 32, 11 august 1935, pp. 5-6; P. S. Sa Episcopul Dr. Andrei Magier şi
studenţimea universitară, în “Bis. şi Şc.”, anul LX, nr. 5, 2 februarie 1936, pp. 4-5; Tâlcul
jertfei lui Ionel Moţa şi Vasile Marin, în “Bis. şi Şc.”, anul LXI, nr. 10, 7 martie 1937, p.
84; Puterea şi frumuseţea credinţei Ortodoxe, în “Bis. şi Şc.”, anul LXII, nr. 11, 13 martie
1938, p. 92; Ce ar ajuta la dezvoltarea religioasă-morală a poporului ?, în “Bis. şi Şc.”,
anul LXII, nr. 27-28, 3 iulie 1938, pp. 236-237; Reglementarea sectelor religioase, în
“Bis. şi Şc.”, anul LXII, nr. 43, 23 octombrie 1938, pp. 364-365; Monahismul pe creasta
credinţei şi a vieţii noastre naţionale, în “Bis. şi şc.”, anul LXIII, nr. 26, 25 iunie 1939, pp.
215-216; Pelerinajele la Sft. Mănăstire Hodoş-Bodrog, în “Bis. şi Şc.”, anul LXIII, nr. 29,
16 iulie 1939, pp. 244-245.
BIBLIOGRAFIE. Teodor Savu, Duhovnici ai Academiei Teologice orădene, în vol.
“Academia Teologică Ortodoxă Română Oradea. 70 de ani de la înfiinţare”, Oradea,
1995, pp. 20, 103.
LUGOJAN TRIFON (1874-1948). Născut la 27 mai 1874 în localitatea Nădlac,

din judeţul Arad, unde părinţii săi erau învăţători. A învăţat la şcoala primară din Nădlac,
apoi a urmat cursurile secundare la Arad, Vasarhely şi Braşov. Odată cu sfârşitul anului
şcolar 1896-1897 a absolvit cursurile Institutului pedagogic-teologic din Arad.
După pensionarea profesorului Valeriu Magdu, la începutul anului şcolar 1897-
1898, lui Trifon Lugojan i se încredinţează catedra de Muzică bisericească şi Tipic de la
Institutul pedagogic-teologic din Arad. În această perioadă pune bazele corului teologilor
arădeni. În anul 1900 obţine, din partea Consistoriului eparhial arădean, o bursă de studii,
în sumă de 1 200 coroane, pentru a se perfecţiona în arta muzicală la „Leipziger
Konservatorium”din Leipzig, unde studiază: teorie, solfegii, armonie, compoziţie, canto,
pian şi vioară, avându-i ca profesori pe Heinrich Klesse şi pe Robert Rolland. După
reîntoarcerea din Germania, este „reinstituit” la catedră şi în anii 1902-1904 predă numai
învăţătura muzicii vocale şi instrumentale la ambele secţii ale Institutului pedagogic-
teologic din Arad. Muzica bisericească şi Tipicul rămân în sarcina preotului Ioan
Nicorescu, iar după transferul acestuia ca preot în Curtici, din anul şcolar 1904-1905,
revine Trifon Lugojan, doar ca profesor suplinitor. Din anul 1909 funcţionează ca
„profesor ordinar definitiv”, iar din 1913 ca „profesor extraordinar definitiv”.
În 1917-1918 satisface stagiul militar iar catedra sa a fost suplinită de Aurel Cosma.
În decembrie 1918 este lăsat la vatră, însă îmbolnăvindu-se, trebuie să întrerupă activitatea
de la catedră, până la sfârşitul anului şcolar 1918-1919. În toată această perioadă catedra sa
a fost suplinită, până la 1 decembrie 1918, de preotul profesor dr. Lazăr Iacob, iar în
semestrul al II-lea de elevul Pavel Anuichi. Muzica, în semestrul I, a substituit-o clericul
Aurel Cosma, iar în semestrul al II-lea Ştefan Miu. Din anul şcolar 1919-1920
funcţionează la Şcoala Normală în calitate de „profesor titular”, predând „muzică şi cor”,
iar profesorul Atanasie Lipovan, din acelaşi an preda Muzica bisericească şi Tipicul.
Trifon Lugojan a fost şi dirijor al Reuniunii române de muzică şi cântări din Arad (1903-
1940) şi director al Şcolii de cântăreţi bisericeşti din Arad (1936-1940). În vârstă de 74 de
ani, după o activitate bogată, la 11 ianuarie 1948, trece la cele veşnice, fiind înmormântat
în ziua de 13 ianuarie în cimitirul „Pomenirea” din Arad.
Cărţi publicate: Liturghia pentru cor mixt, Arad, 1901, Ediţia a II-a 1928; Calea
mândriei şi dorul, coruri bisericeşti pe motive poporale, Arad, 1904; Învierea, cor
bărbătesc pe versuri de M. Eminescu, Arad, 1904; Strana (cele opt glasuri - heruvice,
irmoase, pricesne), Arad, 1905, Ediţia a II-a 1912; Cântări bisericeşti pentru slujbe
ocazionale din Molitvelnic, Arad, 1907, Ediţia a II-a 1927; Cele opt glasuri după dântarea
fostului episcopul Ioan Papp, aranjate pe note, Arad, 1912; Ediţia a II-a, Arad, 1939;
Cântări bisericeşti, partea a II-a: tropare, condace, marimuri, svetilne, fericiri, heruvice şi
pricesne, precum şi alte cântări bisericeşti ce se cântă la sărbătorile de peste an, aranjate
pe note, Arad, 1913; Carte de rugăciuni şi cântări bisericeşti pentru şcolari, Ediţia a III-a,
Arad, 1925; Răspunsuri liturgice pe o voce pentru şcolari, aranjate pe note, Arad, 1927;
Cele opt glasuri la Vecernie, Arad, 1927; Cele opt glasuri la Utrenie, Ediţia a III-a, Arad,
1927; Cele opt glasuri la Liturghie, Arad, 1927; Cântări bisericeşti la Sărbătorile Maicii
Domnului. Troparele şi condacele sfinţilor celor mari şi cele obişnuite la înmormântarea
mirenilor, Ediţia a III-a, Arad, 1928; Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur pentru cor
bărbătesc, Arad, 1928; La muntele Sinaiului, concert religios din liturghia în Sol major,
compusă pentru cor mixt, Arad, f. a. (probabil după 1929); Compoziţii pentru cor mixt şi
bărbătesc, Arad (nu cunoaştem anul); Carte de rugăciuni şi cântări bisericeşti pentru
şcolari, Arad, 1931; Răspunsurile liturgice cu ecteniile corespunzătoare (unison) cum se
cântă în Eparhia Aradului, Arad, 1939; Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos şi
Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, Arad, 1940; 24 Colinde, Arad, 1940; Cântări
funerare pentru cor mixt, Arad, 1941; Parastasul cum se slujeşte în Eparhia Aradului, pe
note liniare, Arad, 1942; Înmormântarea mirenilor, cum se slujeşte în Eparhia Aradului
pe notaţie muzicală, Arad, 1942; 70 Cântări religioase, cum se cântă în Eparhia Aradului,
Arad, 1942; Colinde, armonizate pe trei voci egale, Arad, 1943.
LUMINOSU SOLOMON (1853-1880). Născut în 25 ianuarie 1853 şa Fădimac

(Caraş-Severin). După absolvirea cursurilor Liceului real din Timişoara, îşi continuă
studiile la Preparandie (1871) şi la Institutul Teologic (1879) din Arad. Din primăvara
anului 1878, ca elev în ultimul an de studii, episcopul Ioan Meţianu îl numeşte profesor
suplinitor pentru Muzică vocală şi instrumentală la secţia pedagogică a Institutului, cu
condiţia să-şi desăvârşească studiile la Conservatorul de muzică din Arad. În 27 mai 1878
intră în cler şi slujeşte ca diacon la biserica episcopală din Arad. În primăvara anului 1880,
din cauza unei boli de piept trece la cele veşnice, pe când avea vârsta de numai 27 de ani.

MAGDU VALERIU (1864-1935). Născut la 10 aprilie 1864 în Ianchid (judeţul

Timiş). Este absolvent al cursurilor Institutului pedagogic-teologic, secţia teologică (1889)
de la Arad. Din 1 decembrie 1892 este numit profesor suplinitor la catedra de Muzică,
Cântare bisericească şi Tipic de la Institutul diecezan arădean, unde funcţionează până la
sfârşitul anului şcolar 1896-1897. La 1 aprilie 1895 este hirotonit diacon, iar la 14/26
martie 1898 preot pentru parohia din Ecica Română (Serbia). Preot şi publicist,
colaborator la „Tribuna”, „Telegraful Român”, „Luminătoriul”, „Familia”. A redactat
Monografia localităţii Ecica. În 1935 a trecut la cele veşnice fiind înmormântat în
cimitirul parohiei Ecica.
Teologic, p. 398; [Redacţia], Informaţiuni, în „Bis. şi Şc.”, anul LIX, nr. 20-30, 21-28 iulie
1935, p. 14; Anton Ilica, Istoricul Preparandiei din Arad, Cluj-Napoca, 2012, p. 326.
MANGRA VASILE (1850-1918). Născut la 25 mai 1850 în satul Săldăbagiu din

Bihor, în casa preotului Mihai Mangra şi a Mariei, născută Ceontea, la botez a primit numele
de Vincenţiu. Şcoala o începe în satul natal, şi o continuă la şcoala primară de stat din Gyula,
apoi, cele secundare, la Beiuş şi Oradea. Începând cu anul şcolar 1869-1870 a urmat
cursurile Institutului Teologic din Arad pe care le-a absolvit în vara anului 1872. În anul
1872-1873 a frecventat şi cursurile Academiei de Drept din Oradea. Încă de pe băncile
Institutului Teologic dă dovadă de reale aptitudini publicistice şi literare. Ca student în anul al
II-lea, în 1871, i se încredinţează redactarea revistei „Speranţa”, „organ bisericesc” al
Societăţii de lectură a teologilor din Arad, înfiinţată în 1869. Fire inteligentă, la numai 25 de
ani, V. Mangra se impune în faţa autorităţilor superioare bisericeşti, care, în 1875 îl numesc
profesor suplinitor la Institutul Teologic din Arad, iar din 11/23 iulie 1878 este promovat ca
profesor titular. În anul următor, la 6 august, intră în cinul monahal la mănăstirea Hodoş-
Bodrog primind numele de Vasile. La 10 septembrie 1879 episcopul Ioan Meţianu l-a
hirotonit ierodiacon, iar după numai câteva luni, la 1 ianuarie 1880 ieromonah.
În anul 1882, prin pensionarea directorului Ioan Rusu, la 1 martie, Consistoriul
eparhial arădean îi încredinţează lui Vasile Mangra conducerea Institutului pedagogic-
teologic. Desfăşurând o activitate îndelungată la catedră, Vasile Mangra a avut relaţii
strânse cu intelectualitatea arădeană asupra căreia a exercitat o amplă influenţă. Pentru
activitatea sa naţională, la sfârşitul anului şcolar 1892-1893 a fost nevoit să părăsească
postul didactic de la Institut, fiind considerat de Guvernul de la Budapesta ca un spirit
„periculos” pentru educarea tineretului.
În anul 1900, este ales preşedinte-vicar al Consistoriului eparhial ortodox-român
din Oradea (1900-1916) şi hirotesit arhimandrit (1906). În anul 1902 a fost ales episcop al
Aradului, dar n-a fost recunoscut de guvernul maghiar, din cauza activităţii sale politice.
După aproape un deceniu şi jumătate, în 24 iulie/6 august 1916, a fost ales mitropolit al
Transilvaniei, înscăunat la Oradea în ziua de 16/29 octombrie 1916, iar în 1/14 octombrie
1918, la Budapesta, a trecut la cele veşnice. Vasile Mangra a fost unul dintre primii
profesori de la Institutul Teologic arădean care au început să facă cercetări sistematice de
istorie bisericească a românilor din Arad şi Bihor.
Cărţi publicate: Cercetări literar-istorice, Bucureşti, 1896; Slujba sfinţirii bisericii,
după două manuscrise din anii 1674 şi 1757, Arad, 1905, XXII + 335 p.; Mitropolitul
Sava II Brancovici (1656-1680), apărută la Arad în 1906; Ierarhia şi Mitropolia Bisericii
române din Transilvania şi Ungaria, Sibiu, 1908, 127 p.; Contribuţii la istoria Bisericii
române, Sibiu, 1917, 60 p.
Studii şi articole publicate: Poziţiunea ierarhiei sârbeşti în trecut vis-a-vis de
Biserica română, „Lumina”, anul III, nr. 33, 7/19 iulie 1874, pp. 178-179; nr. 35, 21
iulie/2 august 1874, pp. 186-187. Biserica româno-ortodoxă şi Biserica romano-papală,
în „Lumina”, 1875, pp. 49-50, 53-54, 65-66, 105-106; Organisarea învetiamentului in
institutule teologice din Romania, în „Bis. şi Şc.”, anul I, nr. 40, 1877, pp. 318-322;
Reflexiuni principali asupra organisarei invetiamentului teologicu in Romania, în „Bis. şi
Şc.”, 1877, pp. 341-342; Agitaţiunile serbilor pentru mănăstirea Hodoş-Bodrog, în „Bis.
şi Şc.”, nr. 37, 2/14 octombrie 1877, pp. 290-291; Iarăşi agitaţiunile serbilor pentru
monastirea Hodoşiu-Bodrog, în „Bis. şi Şc.”, anul I, nr. 39, 16/28 octombrie 1877, p. 310;
Papa Piu IX şi biserica orientală, în „Bis. şi Şc.”, anul II, nr. 6, 1878, pp. 44-45; Istoria
mănăstirilor orientale în Ungaria şi Transilvania, în „Bis. şi Şc.”, nr. 9, 26 februarie/10
martie 1878, pp. 65-66; Cum stăm cu Monastirile ?, în „Bis. şi Şc.”, nr. 12, 12/24 februarie
1878, pp.49-50; Monostirea Hodoşiu, în „Bis. şi Şc.”, nr. 17, 23 aprilie/5 mai 1878, pp.
130-132; O lumină în istoria vechiei Metropolii Ortodoxe a Transilvaniei, în „Bis. şi Şc.”,
nr. 23, 1878, pp. 179-181; nr. 24, pp. 186-190; Biografia Metropolitului Şaguna, în „Bis.
şi Şc.”, anul III, nr. 48, 1879, pp. 390-391; Romanul şi Biserica lui, în „Bis. şi Şc.”, nr. 52,
1879, pp. 241-242; Continuitatea elementului români în Dacia, în „Familia” nr. 28-32 din
1881; Autonomia bisericilor ortodoxe orientale în Ungaria în „Bis. şi Şc.”, anul V, nr. 52,
27 decembrie 1881/8 ianuarie 1882, pp. 410-411; Roma şi Biserica Românilor, în „Bis. şi
Şc.”, anul VII nr. 20, 15/27 mai 1883, pp. 171-172; nr. 21, 22 mai/3 iunie 1883, pp. 180-
181; nr. 22, 29 mai/16 iunie 1882, pp. 187-189; nr. 23, 5/17 iunie 1883, pp. 197-199; nr.
24, 12/24 iunie 1883, pp. 203-204; nr. 25, 19 iunie/1 iulie 1883, pp. 211-214; Evenimente
din biserica papală, în „Bis. şi Şc.”, anul XI, nr. 43, 1887, p. 349; Încercări pentru unirea
bisericilor, în „Bis. şi Şc.”, nr. 45, 1887, pp. 358-360; Carte care se chiamă: Răspunsul
împotriva Catehismului calvinesc, făcută de părintele Varlaam, Mitropolitul Sucevei şi
Arhiepiscopul ţării Moldovei la 1645, în „Bis. şi Şc.”, anul XXVII, nr. 21, 24 mai/6 iunie
1903, pp. 165-166; nr. 22, 1/14 iunie 1903, pp. 173-174; Episcopia Aradului, în „Bis. şi
Şc.”, anul XXVIII, nr. 12, 21 martie/3 aprilie 1904, pp. 93-96; Material pentru istoria
diecezei Aradului, „Bis. şi Şc.”, nr. 14-21 din 1904; O enciclică din secolul al XVIII-lea, în
„Bis. şi Şc.”, anul XXIX, nr. 39, 1905, pp. 336-339; Biografia lui Moise Nicoară, în „Bis.
şi Şc.”, anul XXXI, nr. 52, 23 decembrie 1907/5 ianuarie 1908, pp. 3-7; Moise Nicoară, în
„Tribuna”, anul XI, 1907, nr. 283, pp.19-20; anul XII, 1908, nr. 1, pp. 2-4; nr. 2, p. 2;
Vechea mitropolie ortodoxă , în „Bis. şi Şc.”, anul XXXVIII, nr. 9, 2/15 martie 1914, pp.
65-66.
BIBLIOGRAFIE. M. Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ed. II, pp. p. 266; P.
Vesa, Clerici cărturari arădeni, pp. 196-212; Marius Eppel, Un mitropolit şi epoca sa.
Vasile Mangra (1850-1918), Cluj-Napoca, 2006.
MEZEI IOAN (1823-?). Născut în jurul anului 1823 la Oradea, şcoala primară şi
gimnazială în oraşul natal, ştiinţele juridice la Debreţin, iar cele teologice la Arad pe care
le-a absolvit la sfârşitul anului şcolar 1845-1846. Cu începerea anului şcolar 1849-1850,
învăţător la şcoala confesională ortodoxă din Oradea. În 31 martie 1850 este hirotonit
preot de patriarhul Iosif Raiacici pentru comunitatea grecească din Carţag (Nojorid), unde
însă nu stă mult, deoarce, la începutul anului şcolar 1852-1853 este numit profesor al
doilea la Institutul Teologic din Arad, alături de Petru Raţ. Ioan Mezei primeşte sarcina
cantoratului. Aici însă, nu a funcţionat decât un semestru, în primăvara anului 1853 fiind
numit confesor militar la Regimentul de Infanterie 46 al arhiducelui Carol Ferdinand.
După o perioadă de timp revine în parohia Nojorid. Fire temperamentală, lacom de avere
şi ademenit de episcopul unit Erdelyi, a înduplecat o mică parte din comunitate să treacă la
unire. Având mustrări de conştiinţă, îşi pune capăt zilelor în casa sa din Nojorid.

Teologic, pp. 531, 659; Nicolae Firu, Monografia Bisericii Sfintei Adormiri (Biserica cu
Lună) din Oradea, Oradea, 1934, pp. 133-134.
MICULA VASILE (1881-1915). Născut în 1881 la Fădimac (judeţul Caraş

Severin). Şcoala primară în satul natal şi la Lugoj, cele secundare la Liceul de stat din
Lugoj. La Universitatea din Budapesta a studiat ştiinţele matematice-fizice. Din anul
şcolar 1907-1908 este numit profesor la catedra de Matematică şi fizică a Institutului
pedagogic-teologic, secţia pedagogică din Arad. Aici a funcţionat până la sfârşitul anului
şcolar 1911-1912, când se transferă la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov. În mai 1915
este trimis pe front, unde, în 22 august 1915, fiind rănit de un obuz, trece la cele veşnice.
BIBLIOGRAFIE. [Redacţia], În amintirea iubitului nostru profeor Vasile Micula,

în „Bis. şi Şc.”, anul XXXIX, nr. 36, 6/19 septembrie 1915, pp. 266-268; T. Botiş, Istoria
Şcoalei normale (Preparandiei) şi a Institutului Teologic, p. 398
MIHULIN NICOLAE (1878-1941). Născut la Prăjeşti în 29 martie/10 aprilie

1878 în familia preotului Augustin Mihulin, care la rându-i provine dintr-o familie cu
vechi tradiţii clericale. Clasele primare le-a absolvit la Arad, iar cele gimnaziale le-a urmat
la Arad, Sibiu şi Beiuş. După absolvirea studiilor gimnaziale, îşi continuă la Facultatea de
Filozofie a Universităţii din Budapesta (1893-1897), mai apoi la Cluj (1897-1902), unde,
în 1909 obţine licenţa în “istoria naturală” şi Geografie. Cu debutul anului şcolar 1902-
1903, şi-a început activitatea ca profesor la secţia pedagogică a Institutului pedagogic-
teologic de la Arad, în care calitate funcţionează până la sfârşitul anului şcolar 1918-1919.
În 1914 a fost mobilizat în armată, însă la intervenţia Consistoriului eparhial este lăsat la
vatră, iar episcopul Ioan Papp îl repune în drepturile de la catedră. Pe lângă activitatea
didactică de la Preparandie a funcţionat şi catihet la Şcoala superioară de fete (1906-1909)
şi la Şcoala de surdomuţi (1906-1909, 1917-1918). Între timp, ca profesor, a urmat şi
cursurile Institutului Teologic pe care le-a absolvit în anul 1905, apoi, la 19 februarie 1906
a fost hirotonit diacon, iar la Sfintele Paşti din 1916 întru preot, mai apoi distins cu brâu
roşu. În anii 1916 şi 1917 a administrat parohia vacantă de la Vinga.
În 16/29 septembrie 1917, alături de directorul Institutului pedagogic-teologic,
protosinghelul dr. Iosif Olariu şi profesorii Silviu Beşan, Sabin Evuţian şi dr. Lazăr Iacob,
a semnat protestul împotriva unui ordin ministerial ce autoriza amestecul excesiv al unui
comisar ministerial în activitatea şcolii.
La 1 decembrie 1918 a fost unul dintre intelectualii arădeni prezenţi la Alba Iulia,
reprezentând, alături de profesorul Silviu Bejan, Societatea fondului pentru ajutorarea
ziariştilor români din Transilvania, Banat şi părţile locuite de români din Ungaria. După
1918 a fost cel dintâi director român al Liceului ”Moise Nicoară” (1919-1920), apoi a
condus Liceul de fete „Elena Ghiba Birta” din Arad (1920-1929), unde a predat
disciplinele de Ştiinţele naturii şi Filozofie. Pe când funcţiona la această şcoală, la 4
februarie 1927, episcopul Grigorie Comşa i-a dat binecuvântarea de a purta brâu roşu. În
toamna anului 1929 a fost numit director al al Şcolii Normale “Iosif Vulcan” din Oradea,
iar în 1931 al Şcolii Comerciale din acelaşi oraş.
Paralel cu strădaniile de la catedră a desfăşurat şi o bogată activitate în domeniul
literaturii didactice, traducând din limba maghiară şi germană. În 12 decembrie 1906
informa Consiliul profesoral al şcolii, că a tradus partea I din manualul de geografie al lui
dr. Karoly Nemethy. În 1910 a tradus şi tipărit partea a III-a intitulată Geografia Ungariei.
Prelucrată după noul plan ministerial. În cazul prepaprandiilor, institutelor de învăţământ
şi pentru privaţi, apărută la Braşov. În anul 1911 a tipărit şi partea a II-a a manualului
datorat tot lui K. Nemethy, Geografie. Elemente de geografie universală, întocmită după
planul ministerial pentru şcolile preparandiale (normale) şi pentru alte institute de
învăţământ, tipărită în Editura Diecezana din Arad. A mai tradus, în 1913-1914, şi partea
I-a a manualului lui K. Nemethy, intitulată: Elemente de geografie astronomică şi fizicală,
rămas în manuscris, întrebuinţat în actul predării geografiei în Preparandia arădeană. Tot
lui Nicolae Mihulin îi datorăm traducerea şi publicarea tratatelor Mineralogia şi chimia de
Koch Kovacs şi Elemente de Constituţia patriei de dr. Csiky Kalman. Alte studii şi
articole le-a publicat în revista “Biserica şi Şcoala”.
După pensionare, s-a retras la Mânerău, unde a trăit până la 20 februarie 1941,
când, “după o scurtă congestie pulmonară”, la vârsta de numai 63 de ani, a trecut la cele
veşnice. A fost înmormântat în cimitirul din parohia Mânerău (protopopiatul Ineu).
Articole publicate: Apa şi circulaţia ei, în “Anuarul Institutului teologic-pedagogic

din Arad pe anul 1909-1910”; Regiunile polare şi descoperirile mai noue, în “Bis. şi Şc.”,
anul XXXIV, nr. 2, 10/23 ianuarie 1910, pp. 3-6; Mişcarea antialcoolică. Apel, în “Bis. şi
Şc.”, nr. 3, 17/30 ianuarie 1910, pp. 2-3; Alcoolismul, în “Bis. şi Şc.”, nr. 17, 25 aprilie/8
mai 1910, pp. 5-6.
NEACŞA ION (?-1916). Născut în Streza-Cârţişoara, din părţile Făgăraşului, a

absolvit cursurile teologice de la Arad la sfârşitul anului şcolar 1910-1911. În 10/23
ianuarie 1911 a fost numit prefect seminarial, fncţionând până în anul 1914. În 1916 a
donat cărţile sale bibliotecii Institutului pedagogic-teologic şi a plecat pentru a se înrola în
armata română, cu care a trecut Carpaţii pentru dezrobirea Transilvaniei. A căzut luptând
eroic în luptele de la Braşov.
Teologic, pp. 95, 369; Roman R. Ciorogariu, Zile trăite, Oradea, 1926, p. 20.
NESTOR ROMUL (1864-1925). Născut în 27 mai 1864 în parohia Bata într-o

familie de învăţători. Şcoala primară la Lipova iar cele gimnaziale la Liceul de Stat din Arad
şi Braşov, unde a susţinut şi examenul de bacalaureat. Studiile teologice le-a urmat la secţia
teologică a Institutului pedagogic-teologic din Arad, pe care le-a absolvit la sfârşitul anului
şcolar 1884-1885, după care şi le-a completat la Facultatea de Teologie din Cernăuţi.
Începând cu anul şcolar 1890-1891 este numit prefect seminarial, suplinind şi unele posturi
vacante de profesor, în paralel funcţionând şi în administraţia bisericească în calitate de
cancelist, iar din primăvara anului 1881 până în vara anului 1892 ca secretar consistorial. Ca
prefect seminarial a funcţionat până la sfârşitul anului şcolar 1892-1893. În perioada
următoare, între 1892-1895 şi 1905-1906, a funcţionat ca profesor provizoriu la secţia
teologică a Institutului pedagogic-teologic. În anul 1896 este ales capelan în parohia Cenadul
unguresc, hirotonit preot a fost numai în 17/29 ianuarie 1897, iar în 1904 este numit paroh,
oficiu în care stă până la începutul anului 1920-1921, când, este ales la catedra de Teologie
pastorală de la Institutul Teologic arădean, în anul următor fiind definitivat. A predat
Omiletică, Catehetică, Liturgică şi Pastorală. A fost unul dintre cei şapte delegaţi ai
Nădlacului la Adunarea de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918. După Marea Unire se
stabileşte la Arad, unde, în 1925, pe când avea numai 61 de ani, trece la cele veşnice.
NICOARĂ IULIAN (1907-1981). Licenţiat în Teologice, a ajuns duhovnic al

Academiei Teologice din Arad (aprilie 1941 – aprilie 1943). S-a distins printr-o bogată
activitatea pastorală. În 1 aprilie 1943 a fost numit stareţ al mănăstirii Hodoş-Bodrog,
funcţionând în acest post în două rânduri, 1943-1947 şi 1951-1953. Mai târziu a ajuns
preot paroh în localitatea Băiţa din judeţul Bihor (1953-1957), apoi preot la Biserica cu
Lună din Oradea (1957-1964). Mai târziu s-a retras la mănăstirea Hodoş-Bodrog unde, în
1981, la vârsta de 74 de ani trece la cele veşnice, fiind înmormântat în cimitirul mănăstirii.
Articole publicate: Spicuiri din câmpul misionar de peste Nistru, în „Bis. şi Şc.”,
anul LXVII, nr. 5, 31 ianuarie 1943, pp. 35-36; Înfrăţirea prin suferinţă, în „Bis. şi Şc.”,
anul LXVII, nr. 6, 7 februarie 1943, pp. 43-44; Procedeul împotriva preoţilor, în „Bis. şi
Şc.”, anul LXVII, nr. 7, 14 februarie 1943, pp. 52-53; Spovedanii..., în „Bis. şi Şc.”, anul
LXVII, nr. 9, 28 februarie 1943, pp. 66-67.
NICORESCU IOAN (1868-după 1945). Născut la 28 ianuarie 1868 în comuna

Ciuta, judeţul Caraş-Severin, a absolvit cursurile Şcolii Normale şi cele ale Institutului
pedagogic-teologic din Caransebeş (1890). În 1890 a fost hirotonit, apoi numit preot-
capelan în parohia Jabăr, unde stă până în anul 1901. Din anul şcolar 1901-1902 este
instituit profesor de Liturgică, Cântare bisericească şi Tipic la Institutul pedagogic-
teologic din Arad, cu un salariu de 1 000 coroane şi o remuneraţie de 600 coroane pentru
administrarea Tipografiei Diecezane în calitate de director. Începând cu 1 octombrie 1902
a fost absolvit de sarcina conducerii Tipografiei, în locul său fiind numit Cornel Lazăr. La
catedră funcţionează până la sfârşitul anului şcolar 1903-1904, după care trece ca preot
paroh la parohia Curtici, fiind înlocuit la catedră de profesorul Trifon Lugojan. A
desfăşurat o bogată activitate, mai ales în domeniul omileticii, publicând predici pentru
duminicile şi sărbătorile anului bisericesc în revista „Biserica şi Şcoala” din anii 1901-
1902, foarte apreciată la acea vreme.
După trecerea la cele veşnice a preotului Iosif Curuţ şi vacantarea postului de preot
al parohiei Jabăr din protopopiatul Belinţ, în luna iulie a anului 1929, Ioan Nicorescu a fost
ales preot în postul rămas vacant, unde se mută în anul 1930. În parohia Jabăr funcţionează
până în 1938 când se pensionează. După pensionare, s-a mutat în oraşul Lugoj unde,
ajunge să fie ales membru al scaunului protopopesc Recaş (fost protopopiat Belinţ). În
anul 1945 încă era în viaţă.
Cărţi publicate: Amvonul Bisericii greco ortodoxe române. Predici pentru toate
duminecile de preste an, Arad, 1902, 476 p.;
Editează: Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morţi, de preotul Samuil Micu
de Sad izvodite. Editate acum pentru întâia oară culitere latine, după ediţia din Sibiu, de
la anul 1842, Arad 1907, 159 p.
NOVAC MIHAI (1886-?). Născut în 20 octombrie 1886 la Şona (Târnava-Mare).

Şcoala primară în satul natal şi la Făgăraş, unde a absolvit şi cursurile secundare. În
continuare a urmat Facultatea de Filozofie a Universităţii din Cluj pe care a absolvit-o în
anul 1912. După absolvire, în anul şcolar 1912-1913 este numit profesor ajutător la Şcoala
civilă de băieţi din Dunafoldvar, iar din 1 septembrie 1913, până în toamna anului 1916,
funcţionează ca profesor de Matematică şi fizică la Institutul pedagogic-teologic, secţia
pedagogică, din Arad. În toamna anul 1916 era deja în România, de unde, a trecut Carpaţii
cu armata română în Transilvania.
Teologic, p. 401.
OLARIU IOSIF IULIU (1860-1920). Născut în 20 iulie 1860 în Maidan (azi

Brădişorul de Jos – Oraviţa) din judeţul Caraş-Severin. Tatăl său Iosif era învăţător în
Doman. Şcoala primară în comuna natală, apoi în Reşiţa, cea gimnazială în Oraviţa şi
Lugoj. După absolvirea cursurilor secundare, mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici al
Bucovinei, îl primeşte, pe cheltuiala sa la Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1880-1884)
unde, în 1885, obţine diploma de doctor în Teologie. A fost primul doctor la Cernăuţi
dintre teologii din Transilvania şi Banat. Şi-a continuat studiile la Universităţile din
Leipzig şi Erlangen (1884-1885), iar după absolvire, începând cu anul şcolar 1885-1886
este numit profesor la Institutul Teologic din Caransebeş. În anul şcolar 1917-1918 a
funcţionat ca profesor şi director la Institutul pedagogic-teologic din Arad, după care
revine la Caransebeş în aceeaşi demnitate. Aici funcţionează până în 6 decembrie 1920
când trece la cele veşnice.
A publicat studii de teologie primele manuale ştiinţifice şi sistematice pentru
învăţământul teologic, fiind considerat primul mare exeget ortodox român, care a comentat
aproape întreg Noul Testament. A redactat „Foaia Diecezană”, organul oficial al Episcopiei
Caransebeşului (1898-1917), în care a publicat articole, note şi recenzii, precum şi „Anuarele
Institutului teologic-pedagogic” pe care l-a condus cu multă competenţă.
Cărţi publicate: Introducerea în Sfintele cărţi ale Vechiului şi Noului Testament,
Caransebeş, ed. I, 1891 (ed. A II-a, 1903, ed. a III-a, 1912, 413 p.); Manual exegetic la
Sfânta Scriptură a Testamentului Nou. I. Evangheliile după Matei, Marcu şi Luca
comentate, Caransebeş, 1894, VI + 644 p.; II. Evanghelia după Ioan – introducere şi
comentariu, Caransebeş, 1897, VIII + 304 p.; III. Epistolele Sf. Apostol Pavel către
Romani, I-II Corinteni, Galateni şi Efeseni comentate, Caransebeş, 1910, 742 p; IV.
Epistolele Sf. Apostol Pavel către Filipeni, Coloseni, I-II Tesaloniceni, I-II Timotei, Tit,
Filimon şi Evrei, Caransebeş, 1913, 482 p; Scrierile Părinţilor Apostolici, Caransebeş,
1892, 150 p.; Manual de tipic al Bisericii Ortodoxe Orientale, Caransebeş, 1897, 60 p.;
Manual de teologie Dogmatică ortodoxă, Caransebeş, 1907, 312 p.; Explicarea Psalmilor
din Orologiu, Caransebeş, 1901, 284 p.

Teologic, pp. 660-661; Vasile Mihoc, Profesorul de teologie Iosif Iuliu Olariu, în „M. B.”,
anul XXXI, nr. 1-3, 1981, pp. 111-116; M. Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ed.
II, pp. 345-346.
PAP TEODOR (1841-1922). Născut în 28 iulie 1841 la Urvişul de Beiuş, unde

tatăl său, Vasile Pap era preot. Clasele primare la Şcoala reformată din satul natal, cele
secundare la Liceul din Beiuş, apoi, cele clericale la Institutul Teologic de la Arad. Încă pe
când era în cursul al III-lea, în toamna anului 1861 este ales notar în comuna Sintea, unde
funcţionează până în 1 august 1865, când, fostul prefect Gheorghe Popa îl transferă la
Cherechiu (azi Caporal Alexa). Aici stă până la 1 august 1875, când este ales notar în
comuna Comlăuş, unde funcţionează până la 1 mai 1897, când se pensionează, stabilindu-
se la Arad. Fiind un priceput econom, Consistoriul eparhial îi încredinţează, cu începutul
anului şcolar 1900-1901, catedra Economiei practice şi teoretice în ambele secţiuni nale
Institutului. Aici funcţionează cu o întrerupere în anilor şcolari 1902-1903 şi 1903-1904,
până în 27 octombrie 1922, când a trecut la cele veşnice.
BIBLIOGRAFIE. [Redacţia], + Teodor Papp, în “Bis. şi Şc.”, anul XLVI, nr. 44,
30 octombrie/12 noiembrie 1922, pp. 2-3; T. Botiş, Istoria Şcoalei normale
(Preparandiei) şi a Institutului Teologic, pp. 401-402; Roman R. Ciorogariu, Zile trăite, p.
503.
PAPP ANDREI ALEXANDRU (1825-1878). Născut în anul 1825 la Oradea, în

casa notarului consistorial Florian Papp, primind la botez numele de Alexandru. Mai avea
încă cinci fraţi, care, în 1835 erau orfani de tată, care între timp a trecut la cele veşnice.
Şcoala primară a absolvit-o în Oradea unde a început şi studiile gimnaziale pe care însă nu
le-a putut termina din motive pecuniare. La 15 martie 1835, Comunitatea ortodoxă din
Oradea ruga pe mitropolitul Ştefan Stratimirovici (1790-1837) să primească pe cei şase
orfani rămaşi după moartea notarului consistorial Florian Papp, pe cheltuiala Fondului
naţional şcolar, care atunci învăţau la şcoala românească din Velenţa. Chiar dacă la
început răspunsul Mitropoliei de la Carloviţ a fost negativ, se pare că până la urmă cererea
comunităţii orădene a fost aprobată. Numai aşa se explică faptul că Alexandru a terminat
cursurile gimnaziale la Carloviţ. După absolvirea cursurilor gimnaziale, urmează Ştiinţele
juridice în oraşul natal, apoi cursurile Institutului Teologic din Arad pe care le-a absolvit la
sfârşitul anului şcolar 1857-1858. În 1858 este numit notar la Consistoriul eparhial din
Oradea de unde, după numai câţiva ani, este transferat, în aceeaşi funcţie, la Consistoriul
eparhial din Arad. La începutul anului şcolar 1861-1862 este numit profesor secundar, iar
din 1869 profesor titular la Institutul Teologic în locul profesorului Miron Romanul, numit
în funcţia de preşedinte al Consistoriului eparhial de la Oradea. La Institutul Teologic şi-a
desfăşurat activitatea alături de Iosif Goldiş şi Constantin Gurban, alte două personalităţi
ale Bisericii şi culturii din părţile arădene.
Odată cu venirea la Arad, intră în cinul monahal primind numele de Andrei, fiind
tuns la mănăstirea Hodoş-Bodrog, urcând, pe rând, treptele ierarhiei monahale, de la
ierodiacon până la arhimandrit (1875). După plecarea lui Miron Romanul ca mitropolit al
Ardealului, Andrei Alexandru Papp se numără între cei trei candidaţi la scaunul eparhial al
Aradului. În conformitate cu & 118 din Statutul organic, Sinodul eparhial arădean în
şedinţa din 12/24 aprilie 1874, protosinghelul Andrei Papp a fost numit vicar al
Consistoriului eparhial de la Arad. După numai un an, acelaşi Sinod eparhial, în şedinţa
din 23 aprilie/5 mai 1875, îl alege ca preşedinte al Consistoriului din Oradea, în locul
fostului preşedinte Ioan Meţianu, ales între timp episcop al Aradului. Plecând la Oradea
părăseşte si catedra de la Institutul Teologic, în locul său fiind numit Vasile Mangra.
Arhimandritul Andrei Alexandru Papp a fost o figură distinsă a clerului ortodox
român din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de o înaltă pregătire teologică şi
culturală. Pe lângă limba română cunoştea şi limbile latină, greacă, germană, sârbă şi
maghiară. Cu înclinaţii spre cultură, în timpul vieţii a reuşit să-şi formeze o frumoasă
bibliotecă, pe care spre sfârşitul vieţii o donează Institutului Teologic din Arad. Pe când
avea vârsta de numai 53 de ani, la 26 mai 1878, a trecut la cele veşnice.
PAPP IOAN IGNATIE (1848-1925). Născut la 1 ianuarie 1848 în Pociovelişte

(judeţul Bihor), a absolvit cursurile Gimnaziului de la Beiuş (1868), apoi cursurile
Institutului Teologic din Arad (1871). După absolvire a fost funcţionar (1871-1876),
secretar (1876-1891), apoi referent bisericesc (1891-1903) la Episcopia Aradului. Diacon
(1879) şi preot necăsătorit, călugărit la mănăstirea Hodoş-Bodrog, cu num,ele de Ioan
(1900), hirotesit protosinghel. La 30 ianuarie/12 februarie 1903 ales episcop al Aradului.
Odată cu începutul anului şcolar 1875-1876, este instituit profesor suplinitor la Institutul
pedagogic-teologic. A predat la anul I Ermineutica şi la anul III Teologia pastorală. După
instalarea ca episcop, încă de la începutul păstoririi sale a fost într-o permanenţă legătură
cu Institutul pedagogic-teologic. Uneori era prezent la prelegeri şi conducea examenele.
Locţiitor de mitropolit al Ardealului (octombrie 1918 - mai 1920), copreşedinte al
Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Este întemeietorul unei
fundaţii pentru acordare de burse studenţilor teologi. La 21 ianuarie 1925 a trecut la cele
veşnice.
Teologic, pp. 549, 611; M. Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ed. II, p. 350; P.
Vesa, Episcopii Aradului. 1706-2006, pp. 184-232.
PĂCĂŢIANU MIHAI (1865-1944). Născut în 25 noiembrie/7 decembrie 1865 la

Comloşul Mare unde tatăl său era preot. Studii gimnaziale la Macău şi Hodmezo-
Vásárhely iar pe cele teologice la Arad. După absolvire, în 10/23 iunie 1890 a fost
hirotonit preot pentru parohia din satul natal, funcţionând în calitate de capelan pe lângă
preotul Iulian Bogdan, după moartea căruia, în vara anului 1897 este promovat preot
paroh. În anul 1911 este ales protopop al protopopiatului Comloşul-Bănăţean, demnitate în

care stă până în 1917 când este ales asesor referent în senatul bisericesc al Consistoriului
eparhial din Arad, dovedint alese calităţi de organizator. Cu începutul anului şcolar 1917-
1918 funcţionează şi în calitate de profesor auxiliar pentru „administraţia bisericească” şi
comisar consistorial la Institutul Teologic. A fost colaborator la „Biserica şi Şcoala”
(Arad), „Familia” (Oradea), „Luminătorul” (Timişoara), „Tribuna” (Sibiu). În anul 1938,
la vârsta de 73 de ani, după o activitate clericală desfăşurată timp de peste trei decenii, în
1944 a trecut la cele veşnice.
A publicat: Conlucrarea omului cu Dumnezeu, Arad, 1916, 112 p.
Teologic, pp. 568, 611, 661-662.
PETRANU IOAN (1864-1904). Născut în 19 ianuarie 1864 la Mâsca (judeţul

Arad). Şcoala primară în satul natal (1871-1875), apoi cursurile secundare la Arad (1875-
1880) şi la Beiuş (1880-1883), iar cele clericale la Institutul Teologic de la Arad (1883-
1886). Beneficiind de o bursă din partea Fundaţiei „Emanoil Gojdu”, a urmat şi cursurile
Facultăţii de Litere şi Filozofie de la Universitatea din Budapesta (1885-1889) unde şi-a
luat doctoratul în Filosofie (25 mai 1901). Odată cu începutul anului şcolar 1888-1889
funcţionează ca profesor la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov. Renunţă la catedră şi în
vara anului 1889 este hirotonit preot pentru parohia Şiria (1889-1890). La începutul anului
şcolar 1890-1891, a fost numit profesor de Limba şi literatura română la secţia
pedagogică a Institutului pedagogic-teologic din Arad. Odată cu începutul anului şcolar
1893-1894, renunţă la parohie, fiind numit definitiv la catedră.
Pe lângă activitatea sacerdotală şi cea didactică se face remarcat în primul rând ca
autor de manuale şcolare, de limba română, care se înscrie pe linia eforturilor profesorilor
Institutului de a înlocui din circulaţia şcolară „manuscriptele” şi a introduce succesiv
manuale tipărite. Preotul profesor Ioan Petranu tipăreşte patru manuale de gramatică
pentru şcolile primare şi învăţământul secundar, toate bucurându-se de o caldă primire în
presa arădeană. În domeniul literaturii didactice, preotul profesor Ioan Petranu, în 1903, a
început să elaboreze Istoria limbii şi literaturii române, din care ni s-a păstrat partea
introductivă sub formă de manuscris, totalizând 72 de file şi reprezintă cursul predat
elevilor Preparandiei.
Suflet generos, animat de calde sentimente de dragoste pentru promovarea limbii şi
culturii în şcoală, iniţează înfiinţarea unui fond bănesc „din care să se premieze învăţătorii
noştri care se vor distinge pe terenul învăţământului şi îndeosebi în propunerea limbii
materne”. Banii destinaţi în acest scop urmau să provină din vânzarea manualului său
şcolar Gramatica română pentru învăţământul primar (partea I, clasa a III-a, Arad, 1898).
Astfel, s-a realizat Fundaţiunea Ioan Petranu, administrată de Asociaţia transilvană
pentru literatura română şi cultura poporului român (ASTRA), distribuindu-se burse
anuale tinerilor dornici de învăţătură.
Bogata activitate desfăşurată în domeniul bisericesc, didactic şi cultural, în urma

unei pneumonii, la 4/17 ianuarie 1904, viaţa profesorului Ioan Petranu este curmată, în
floarea vârstei, pe când avea numai 40 de ani.
Manuale publicate: Gramatica română pentru învăţământul secundar, Partea I,
Etimologia, Arad, 1896 (ed. II, Arad, 1899); Gramatica română pentru învăţământul
secundar, Partea a II-a, Sintaxa, Arad, 1897 (ed. II, Arad, 1902); Gramatica română pentru
şcolile primare, Partea I-a, pentru clasa a III-a, Arad, 1898; Gramatica română pentru
şcolile primare, Partea a II-a, pentru clasa a IV-a, Arad, 1897, Ediţia a II-a, Arad, 1902.
BIBLIOGRAFIE. V. Popeangă, Şcoala românească din părţile Aradului în
perioada 1867-1918, pp. 79, 90-91; P. Vesa, Clerici cărturari arădeni, pp. 233-238.
PETREUŢĂ IOAN (1904-1983). Născut la 6 decembrie 1904 în localitatea

Bocsig (judeţul Arad). După absolvirea cursurilor şcolii primare din comuna natală, a
urmat pe cele liceale la Arad, apoi la Brad, promovând examenul de baclaureat la
Timişoara. Între 1924-1928 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie a Universităţii din
Cernăuţi, unde, în anul 1930 obţine titlul de doctor în Teologie. În acelaşi an, după
căsătorie, este hirotonit preot.
În anul 1932 obţine licenţa la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din
Cernăuţi. A urmat studii de specialitate la Facultăţile de Teologie ortodoxă din Atena
(1928-1929) şi romano-catolică din Viena (1929-1930). În 1932, tot la Cernăuţi, şi-a luat
licenţa şi în Drept. După reîntoarcerea de la Viena, a fost numit duhovnic la Academia
Teologică din Arad şi administrator parohial în Curtici (1930-1934). La Arad a predat
Limba greacă şi Patrologie. De la 1 octombrie 1934 se transferă ca profesor de
Dogmatică şi Apologetică la Academia Teologică din Oradea (1934-1948).
În urma Dictatului de la Viena, în 1940, Academia Teologică de la Oradea a fost
repartizată la Academia din Arad şi Caransebeş. Ioan Petreuţă, alături de Ştefan Munteanu
(1890-1948), Ştefan Lupşa (1905-1964) şi Cornel Givulescu (1893-1969), a fost repartizat
la Arad, primind diferite ore din catedrele colegilor arădeni. Abia în toamna anului 1941,
Academia Teologică din Oradea şi-a putut relua activitatea la Timişoara unde a rămas
până în anul 1948. Între 1945-1948 preotul profesor dr. Ioan Petreuţă a fost şi rectorul
Academiei. În urma reoganizării învăţământului teologic din anul 1948 şi desfiinţarea
Academiei Teologice de la Oradea-Timişoara, Ioan Petreuţă a fost transferat la Institutul
Teologic Universitar din Sibiu, ca profesor titular la catedra de Teologie dogmatică şi
simbolică unde a activat până la 1 septembrie 1952. Revenind la Timişoara este numit
preot la catedrala mitropolitană (1952-1965), apoi consilier cultural la Arhiepiscopia
Timişoarei şi Caransebeşului până la pensionare (1965-1974). În anul 1963 a fost hirotesit
iconom stavrofor iar în 1964 hirotesit protopop onorific. La vârsta de 79 de ani, după o
activitate de aproape cinci decenii de slujire clericală, în ziua de 28 februarie 1983 a trecut
la cele veşnice, fiind înmormântat în cimitirul parohiei Timişoara III.
A publicat studii şi articole din domeniul Dogmaticii, Liturgicii şi a Dreptului

bisericesc, predici, recenzii, în revistele „Biserica şi Şcoala” de la Arad, „Legea
Românească” de la Oradea, „Duh şi Adevăr”, „Biserica Bănăţeană” şi „Mitropolia
Banatului” de la Timişoara, „Telegraful Român” de la Sibiu. De la preotul profesor dr.
Ioan Petreuţă ne-a rămas lucrarea dactilografiată, intitulată: Monografia Arhiepiscopiei
Timişoarei şi Caransebeşului, în 4 volume (Timişoara, 1979). A rămas un Curs de
patrologie, litografiat, redactat în colaborare cu Ştefan Lupşa (Oradea, 1932, Arad, 1954).
Cărţi publicate: Judecata particulară, Oradea, 1935, 23 p; Rugăciunile pentru cei
morţi, Oradea, 1937, 22 p; Viaţa viitoare în colindele româneşti, Oradea, 1939, 38 p;
Anatema, Arad, 1941, 64 p; Rudenia spitituală, Arad, 1941, 40 p; Spiritismul, Timişoara,
1945, 157 p; Teologia Dogmatică şi Simbolică, Manual pentru Institutele teologice, vol. I-
II, Bucureşti, 1958, 1008 p. (în colaborare Isidor Todoran); Botezul eterodocşilor,
Timişoara, 1963.
Studii publicate: Sf. Ioan Damachinul şi iconoclasmul, în „L. R.”, anul XV, 1935,
nr. 5, pp. 36-37; Judecata particulară, în „L. R.”, 1935, nr. 8, pp. 65-66; Iarăşi Legea
bisericească, în „L. R.”, anul XVII, nr. 1, 1 ianuarie 1937, pp. 12-14; Creştini nebotezaţi,
în „L. R.”, nr. 4, 15 februarie 1937, pp. 39-30; Alegere ori numire, în „L. R.”, 1937, nr. 9,
pp. 92-94; Ce înseamnă cuvântul hirotonie ?, în „L. R.”, nr. 11, 1 iunie 1937, pp. 113-114;
Rugăciunile pentru cei morţi, în „L. R.”, nr. 18, 15 septembrie 1937, pp. 168-170; nr. 19, 1
octombrie 1937, pp. 177-178; Căsătoria religioasă, în „L. R.”, 1938, nr. 3, 1 februarie
1938, pp. 18-19; Concubinajul, în „L. R.”, nr. 4, 15 februarie 1938, pp. 26-27; Divorţul, în
„L. R.”, 1938, nr. 5, pp. 35-36; Învierea morţilor, în „L. R.”, nr. 8, 15 aprilie 1938, pp. 70-
71; nr. 9, pp. 81-82; Biblia, cartea vieţii, în „L. R.”, 1938, nr. 23, pp. 212-213; Moartea, în
„L. R.”, 1939, nr. 8, 15 aprilie 1939, pp. 110-111; nr. 10, 15 mai 1939, pp. 137-138;
Coborârea Domnului la iad, în „L. R.”, 1939, nr. 12, 15 iunie 1939, pp. 160-162; nr. 13, 1
iulie 1939, pp. 173-175; Icoanele din catacombe, în „L. R.”, anul XX, 1940, nr. 6, pp.79-
81; Spiritismul şi invocarea sfinţilor, în „L. R.”, 1940, nr. 7, pp. 91-94; O scrisoare a lui
Georgiu Popa către învăţători, în „L. R.”, 1940, nr. 10, pp. 141-142; Lumea după
concepţia evanghelică, în „L. R.”, anul XXIX, nr. 22-23, 15 noiembrie 1949, pp. 145-146;
Eshatologia ortodoxă în comparaţie cu cea romano-catolică, în „S. T.”, anul II, 1950, nr.
7-8, pp. 325-346; Despre Biblie, în „M. B.”, anul VI, 1956, nr. 7-9, pp. 146-148;
Coborârea Domnului la Iad, în „M. B.”, anul VII, 1957, nr. 4-6, pp. 65-84; Apa în
practica religioasă, în „M. B.”, anul VIII, 1958, nr. 1-3, pp. 141-.143; Paradisul, în „M.
B.”, anul X, 1960, nr. 7-12, pp. 195-197; Botezul eterodocşilor, în „M. B.”, anul XIII,
1963, pp. 63-76; Botezul dorinţei, în „M. B.”, 1963, nr. 5-8, pp. 273-277; Botezul Sfântului
Duh, în „M. B.”, anul XIV, 1964, nr. 1-3, pp. 35-38; Filioque şi unitatea Bisericii, în „M.
B.”, 1964, nr. 9-10, pp. 501-512; Biserica Ortodoxă şi Bisericile orientale
neocalcedoniene, în „M. B.”, 1964, nr. 11-12, pp. 654-662.
BIBLIOGRAFIE. M. Păcurariu, Două sute de ani de învăţământ teologic la Sibiu,

1786-1986, pp. 349-350; Idem, Dicţionarul teologilor români, ed. II, p. 362-363; P. Vesa,
Clerici cărturari arădeni, pp. 440-443.
PETROVICI IOAN (1868-1938). Născut în 21 septembrie 1868 la Ianova

(judeţul Timiş). Clasele primară în satul natal, iar cele secundare la Liceul
piariştilor din Timişoara, apoi a urmat Facultatea de Filozofie a Universităţii din
Budapesta. După absolvire, din 1 septembrie 1894 până în 31 august 1901,
funcţionează ca profesor la catedra de Istorie şi Limba germană la secţia
pedagogică a Institutului pedagogic-teologic de la Arad. Din anul şcolar 1901-
1902 se transferă la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov. De aici, în 1916 se
refugiază în Basarabia, o perioadă funcţionând ca profesor la Şcoala normală din
Soroca. Din vara anului 1919 este director regional al şcolilor secundare din
districtul Timişoara. În 1938 a trecut la cele veşnice.
A publicat: Istoria universală, evul mediu, pentru şcolile secundare.
Teologic, p. 404.
PETROVICI LAZĂR (1856-1881). Născut în 4/16 noiembrie 1856 la Bocşa-

Română (judeţul Caraş-Severin). Tatăl său, Petru, a fost funcţionar la Consistoriul eparhial
din Arad, mai poi la cel mitropolitandin Sibiu. Şcoala primară românească în satul natal,
apoi ce agermană la Bocşa-Germană şi Lugoj, iar cele secundare la Gimnaziul din
Timişoara şi la Liceul de Stat din Arad. Cu o bursă din partea Consistoriului eparhial
arădean, urmează cursurile de Limba şi literatura română, Pedagogie şi Filozofie în cadrul
Universităţii din Budapesta. În vara anului 1878 a fost promovat doctor în Filozofie.
Începând cu anul şcolar 1878-1879 îşi începe activitatea la catedra de Pedagogie a
Institutului pedagogic-teologic, secţia pedagogică, de la Arad. Din păcate, în vara anului
1881, din cauza unei boli incurabile, în 9/21 iunie 1881, în casa părintească din Sibiu, trecu
la cele veşnice, la vârsta de numai 25 de ani. În cei trei ani cât a funcţionat la Institutul
arădean, a fost colaborator al revistei „Biserica şi Şcoala”, publicând articole de pedagogie.
Manual publicat: Compendiu de pedagogie, Arad, 1880.
Studii şi articole publicate: Cum e omul de la natură, în „Bis. şi Şc.”, anul II, nr. 45,
1878; Începutul şi terminarea educaţiunii, în „Bis. şi Şc.”, anul II, nr. 46, 1878; Direcţiuni
moderne, în „Bis. şi Şc.”, anul III, nr. 3-4, 1879; Direcţiunile reale în educaţiune, în „Bis. şi
Şc.”, anul III, nr. 1, 1879; Influenţa familiei în dezvoltarea omenimei, în „Bis. şi Şc.”, anul III,
nr. 10-13, 1879; Despre examene, în „Bis. şi Şc.”, anul III, nr. 22, 1879; Iubirea faţă de copii
(teza de doctorat) în „Bis. şi Şc.”, anul II, nr. 47-49, 1878.

PIPOŞ PETRU (1859-1913). Născut în 20 august 1859 la Alba Iulia. Cursurile

primare la şcoala românească, apoi la cea maghiară din oraşul natal, iar cele gimnaziale la
Liceul piariştilor din Cluj. După absolvirea şi prestarea examenului de maturitate, urmează
cursurile Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Cluj, unde, în 1882 este promovat
doctor în Filozofie.
Începând cu anul şcolar 1881-1882 este numit la catedra de Ştiinţele pedagogice de
la Institutul pedagogic-teologic, secţia pedagogică, de la Arad. În această calitate a
funcţionat timp de 32 de ani, contribuind în mod decisiv la modernizarea învăţământului
arăean, şi la perfecţionarea slujitorilor lui. Pe lângă activitatea de la catedra Institutului, ani
la rând a predat Ştiinţele pedagogice la Şcoala civilă de fete, iar în anii 1905-1907 i s-a
încredinţat conducerea acestei şcoli. Din păcate, la sfârşitul anului şcolar 1912-1913, o
boală incurabilă îi zdruncină echilibrul sufletesc, în aşa măsură încât nu mai poate lua parte
la examenele de sfârşit de an. Internat în sanatorii din Budapesta şi Cluj, nu a mai putut fi
salvat, astfel că, în ziua de 29 septembrie/12 octombrie 1913 trece la cele veşnice.
În timpul vieţii, a publicat manuale şcolare, studii şi articole cu tematică pedagogică
şi de educaţie a şcolarilor, a susţinut nenumărate conferinţe (Femeia - 1884; Cugetări
pentru educaţiune - 1886; Dr. W. Rein şi activitatea sa pedagogică - 1911; J. J. Rousseau,
ideile sale pedagogice şi critica acestora - 1912), cu aceeaşi tematică. A fost colaborator la
„Educatorul” (Bucureşti) şi „Biserica şi Şcoala” (Arad).
Cărţi publicate: Apollonius kérdése (Teza de doctorat), Budapesta, 1882;
Organizarea învăţământului poporal din Ungaria, pentru clasa a IV-a a Preparandiilor
(Institutelor pedagogice) de dr. Balo Jozsef, Traducere din limba maghiară în româneşte
de dr. Petru Pipoş, Arad, 1911.
Manuale şcolare: Metodica şcoalei poporale, I, Arad, 1889; Didactica, Arad, 1887
(a apărut în mai multe ediţii: 1890, 1895, 1905, 1909); Istoria pedagogiei pentru
preparandii, Arad, 1892 (a apărut în mai multe ediţii: 1902, 1907, 1912); Psihologia
precedată de somatologie şi urmată de logica elementară pentru preparandii, Bucureşti,
1896; Pedagogia pentru preparandii, Bucureşti, 1924.
Teologic, pp. 404-406; V. Popeangă, Studii din domeniul ştiinţelor educaţiei, Arad, 2007,
pp. 242-267.
POPESCU ADRIAN (?-1940). Născut în Măderat (judeţul Arad) unde tatăl său
era notar. Studii de teologie la Institutul pedagogic-teologic din Arad (1910), apoi
specializare în arta muzicală. Între anii 1934-1937 a funcţionat ca profesor la Academia
Teologică unde a predat Exortări şi Lectura biblică. A fost un iubitor de armoniile notelor
muzicale, unpăstor înţelept şi blând în Măderat, Ineu şi pentru o scurtă vreme, duhovnic al
Academiei Teologice din Arad. După o scurtă suferinţă, în 21 februarie 1940 a trecut la
cele veşnice fiind înmormântat în cimitirul „Eternitatea” din Arad.
BIBLIOGRAFIE. „Biserica şi Şcoala”, anul LXIV, nr. 10, 3 martie 1940, p. 83.
POPESCU GHENADIE (1808-1876). Fiul preotului Atanasie Popescu din

Murani (de lângă Timişoara), Ghenadie (de botez Gheorghe), s-a născut la 17 aprilie 1808.
Rămas orfan, a fost crescut de bunicul său, preotul Grigorie Popescu. După absolvirea
şcolii primare din satul natal, a urmat cursurile gimnaziale la Timişoara, apoi la Arad, unde
a studiat şi Teologia (1829-1832), iar Facultatea de Ştiinţe juridice la Universitatea din
Pesta (1832-1836). Din perioada studiilor teologice, ne-a rămas de la el manuscrisul unui
curs de Teologie dogmatică, redactat la Arad în 1830.
Întorcându-se la Arad i se încredinţează diferite funcţii în administraţia eparhială. În
1836 este solicitat de episcopul Gherasim Raţ pentru postul de cancelist şi interpret
consistorial (1839-1846). În monahism a intrat în 1839, primind numele de Ghenadie,
urcând pe rând treptele monahale: ierodiacon (1839), protodiacon (1846), ieromonah,
egumen (1849), în anii următori îndeplinind funcţia de asesor consistorial, iar între 1839-
1852, a funcţionat ca profesor la Institutul Teologic din Arad. Înzestrat cu alese calităţi
intelectuale îşi desfăşoară activitatea cu zel şi abnegaţie la consolidarea Institutului
Teologic. După 8 octombrie 1844 când Patrichie Popescu este chemat la Carloviţ, în
fruntea Institutului este numit Ghenadie Popescu. În această demnitate a cautat să ridice
şcoala la un înalt nivel şi a contribuit la îmbunătăţirea învăţământului teologic, a disciplinei
şi administraţiei. Redactează, împreună cu Patrichie Popescu, o serie de regulamente
pentru bunul mers al disciplinei interne din Institutul arădean, din care ne sunt cunoscute
doar două: Rânduiala după care va avea fieştecare cleric a se purta şi a-şi întocmi
îmbrăcămintele sale şi Rânduiala după care tinărimea clericală fără strămutare precum
la ceasul cântării aşa în s(fânta) biserică a sta a avea.
Conştient de necesitatea şi importanţa pe care o are dobândirea culturii pentru
slujitorii altarului, împreună cu arhimandritul Patrichie Popescu, pune bazele unei
bibliotecii Institutului Teologic şi adresează, în 1840, tuturor românilor un călduros apel
publicat în „Gazeta Transilvaniei”, solicitând sprijin pentru acţiunea începută. După
destituirea de la catedra Institutului Teologic, şi înainte de a pleca spre Srem, în 2
septembrie 1852 i-a adresat o scrisoare colegului său Atanasie Şandor, în care arăta că a
dat lui Ion Popovici, directorul Preparandiei, biblioteca pentru a fi folosită de elevii şcolii.
Fondul de cărţi consta din 300 titluri în 538 volume.
În primăvara anului 1849 se remarcă între participanţii la Sinodul eparhial de la
Chişineu-Criş, fiind ales într-una dintre comisiile instituite pentru elaborarea reformelor
preconizate de către participanţi. În şedinţa a VII-a din 17 aprilie 1849 a Sinodului eparhial
de la Chişineu-Criş, punându-se în discuţie situaţia de la mănăstirea Hodoş-Bodrog,
protodiaconul Ghenadie Popescu este ridicat la treapta de arhimandrit şi se cerea
recunoaşterea canonică din partea episcopului Aradului. Episcopul Gherasim Raţ dând
curs cererii Sinodului eparhial, l-a ridicat la treapta de protosinghel, cea de arhimandrit
fiindu-i acordată mai târziu.
Integrat în mişcarea naţională, continuator al direcţiei lui Moise Nicoară, în timpul
revoluţiei de la 1848-1849 „dezvoltă o activitate naţională şi bisericească mănoasă,
punându-şi zelul şi energia sa în serviciul realizării aspiraţiilor neamului românesc”. În
urma hotărârii din 25 octombrie 1849 a noului Consistor eparhial care prevedea că
arădenii să trimită la Viena o delegaţie care să se alăture celorlalte deputaţii româneşti
sosite din toate părţile monarhiei pentru a aduce împăratului revendicările românilor din
Imperiul habsburgic „în privinţa naţională şi religioasă”. Ca delegat al Episcopiei Aradului
este ales Ghenadie Popescu. În baza acestui mandat, în primăvara anului 1850, a plecat la
Viena pentru ziua de 3/15 octombrie din acelaşi an, eparhia Aradului fiind vacantă în urma
trecerii la cele veşnice a episcopului Gherasim Raţ. La Viena, Ghenadie s-a alăturat
celorlalţi fruntaşi români. Ghenadie Popescu a propus ca acolo unde numărul românilor
era majoritar, episcopul să fie ales dintre ei, iar episcopiile româneşti să se organizeze sub
„metropolit independent român”. Era dorinţa tuturor românilor ortodocşi din cadrul
monarhiei habsburgice. Pentru ţinuta sa românească în mişcarea pentru despărţirea
ierarhică şi ideile pentru care a militat, în 1852, au dus la îndepărtarea de la catedra
deţinută la Institutul Teologic şi trimis la mănăstirea Bezdin, mai apoi, a fost transferat la
cea a Verdnicului în Sirmiu, de unde, în 1854, ajunge la Pesta ca paroh al comunităţii
româneşti, în locul fostului paroh Ioan Roşu care era grav bolnav. La 25 octombrie îi scria
lui Patrichie Popescu faptul că este hotărât ca pe 31 octombrie să părăsească Pesta, de
unde va pleca cu vaporul la Galaţi, apoi la iaşi şi în cele din urmă dorea să ajungă la
mănăstirea Neamţ. Aici, activitatea şi purtarea sa a fost un model, cu toate greutăţile pe
care le-a întâmpinat.
După desfiinţarea Seminarului Teologic de la mănăstirea Neamţ, în 1858, trece ca
profesor la Seminarul Teologic de la Roman, unde stă până în anul 1864. De aici,
începând cu 27 martie 1864, se transferă la Bucureşti. Era o recunoaştere a multelor sale
realizări în domeniul învăţământului teologic şi erudiţia de care a dat dovadă în şcolile
unde a mai funcţionat. Aici este numit director al Seminarului Teologic, de unde, la 19
iulie 1864 se retrage din cauza sănătăţii şubrede care nu-i îngăduia continuarea activităţii
didactice şi de conducere. Departe de ai săi dar purtându-i în suflet, legat de satul natal
pentru a cărui biserică trimite ornate scumpe şi cărţi de cult, Ghenadie Popescu se stinge
din viaţă la Bucureşti în 27 ianuarie 1876.
BIBLIOGRAFIE. M. Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ed. II, p. 378; P.
Vesa, Clerici cărturari arădeni, pp. pp. 81-89.
POPESCU PATRICHIE (1809-1862). Născut la 17 septembrie 1809 în comuna

Bata (jud. Arad), într-o familie preoţească, la botez primind numele de Porfirie. A început
şcoala primară în satul natal, apoi a continuat-o la şcoala nemţească din Lipova, gimnaziul în
Arad şi Timişoara, Filozofia la Seghedin şi Dreptul la Universitatea din Pesta, apoi urmează
cursurile Institutului Teologic de la Arad (1835-1837). După absolvire funcţionează cancelist
la Consistoriul mitropolitan din Carloviţ. La 7 noiembrie 1838, la mănăstirea Hodoş-Bodrog,
este tuns în monahism, primind numele de Patrichie. În ziua următoare, 8 noiembrie,
episcopul Gherasim Raţ l-a hirotonit diacon, iar în 1839 este hirotonit protodiacon, în 1843
ieromonah. În 1844, mitropolitul Iosif Raiacici îl ridică la treapta de protosinghel, apoi este
numit asesor consistorial şi prepozit al mănăstirii Iazac. În 1848 obţine rangul de arhimandrit
şi prepozit al mănăstirii Hopovo.
La începutul anului şcolar 1839-1840 este instituit de profesor Institutul Teologic din
Arad în care calitate funcţionează până la sfârşitul anului şcolar 1843-1844. Ca profesor a
dezvoltat o activitate lăudabilă căutând să ridice Institutul la nivelul unei şcoli superioare,
îmbunătăţind învăţământul, disciplina şi administraţia şcolară. El nu considera activitatea de
la catedră ca o activitate colaterală, ci îşi desfăşoară activitatea în modul cel mai serios „şi cu
însufleţirea omului idealist” înlăturând multe scăderi existente până atunci în Institut.
Introduce ordinea ca elevii care plecau acasă cu prilejul sărbătorilor Naşterii şi Învierii
Domnului, erau obligaţi să aducă atestat de la preotul local despre conduita lor pe această
perioadă. Alături de Ghenadie Popescu redactează două regulamente interne pentru elevii
şcolii, contribuie la înfiinţarea bibliotecii şcolii, în 1844 înfiinţează o fundaţie care-i poartă
numele, având drept scop „augumentarea bibliotecii teologice”. În anul 1844 a părăsit
Aradului cu destinaţia Carloviţ unde a fost numit- profesor de limba română la şcoala
clericală sârbească de acolo. Pe lângă catedră ocupă, începând cu anul 1839, şi funcţia de
notar onorariu al Consistoriului eparhial arădean şi cea de catihet al elevilor ortodocşi români
de la Gimnaziul regesc şi şcolile capitale din Arad.
În toamna anul 1848, în împrejurările critice ce au urmat după izbucnirea revoluţiei
maghiare, Comitetul Român din Timişoara, condus de fraţii Mocioni şi Petru Cermenea,
ia legătura cu revoluţionarii români din Transilvania susţinând pe fostul profesor de
Teologie de la Arad, arhimandritul Patrichie Popescu, pentru administrarea Episcopiei de
Vârşeţ. Cunoscut în cercurile sârbeşti atât pentru sentimentele sale româneşti cât şi pentru
activitatea didactică desfăşurată la Institutul Teologic din Arad, arhimandritul Patrichie
Popescu era apreciat de episcopul Andrei Şaguna al Transilvaniei, care, la 20 iulie 1849,
alături de Ioan şi Petru Mocioni, Ioan Popescu şi Petru Cermenea, propunea alegerea sa ca
episcop la Vârşeţ-Caransebeş.
După decesul episcopului Gherasim Raţ, patriarhului Iosif Raiacici, în 22 august
1850, l-a numit ca administrator al eparhiei arădene, pe pe atunci la mănăstirea Hopovo,
consilier al şcolilor din „Voivodina sârbilor şi Banatul Timişorii”. În toată perioada cât a
administrat Episcopia Aradului, arhimandritul Patrichie s-a aflat sub influenţa lui Andrei
Şaguna. În contextul legăturilor cu ierarhul ardelean, se înregistrează demersurile
arădenilor pentru a dobândi un episcop după placul lor. În anul 1851, Consistoriul
eparhial, sub semnătura lui Miron Romanul şi Teodor Popovici, a cerut împăratului
admiterea unui Sinod şi înscăunarea arhimandritului Patrichie Popescu. Răspunsul negativ
a invocat că cererea contravine legilor bisericeşti şi statale precum şi priviegiilor ilire.
În perioada cât a funcţionat ca administrator al Episcopiei Aradului, a fost mereu

preocupat de ridicarea nivelului de cultură al clerului şi învăţătorilor, îngrijindu-se de
bunul mers al Institutului Teologic şi al Preparandiei. Poziţia lui Patrichie Popescu de
afirmare a drepturilor românilor de a introduce alfabetul latin, de a tipări cărţi şi înfiinţa
biblioteci n-a convenit autorităţilor ierarhice de la Carloviţ. Ca să scape de acţiunea lui de
stabilire a unui mod unic de comunicare între români prin introducerea alfabetului latin,
Patrichie Popescu a devenit un incomod pentru ierarhia sârbă.
Pentru că în timpul revoluţiei cursurile Institutului Teologic şi a Preparandiei au
fost suspendate, cele două şcoli arădene se aflau, din lipsă de fonduri. Cursurile au fost
redeschise numai în anul şcolar 1852-1853, meritul revenindu-i arhimandritului Patrichie
Popescu. După mai multe apeluri la parohiile româneşti din eparhie de a cere sprijin pentru
menţinerea şcolii, au fost redactate memorii şi proteste trimise la Viena. Ordinul primit de
la minister a fost trimis de Patrichie Popescu patriarhului Iosif Raiacici care şi-a exprimat
acordul în privinţa redeschiderii cursurilor. Se cerea publicarea unui concurs pentru
catedrele vacante şi să se închirieze un local potrivit pentru şcoală. Cursurile au început în
17/30 noiembrie 1852 şi au fost instituiţi profesorii Petru Raţiu şi Ioan Mezei.
Toate intervenţiile românilor pentru ca Patrichie Popescu să fie ales epicop al
Aradului au eşuat. Sinodul mitropolitan din Carloviţ nu a ţinut seama de doleanţele
românilor şi în şedinţa din 11 noiembrie 1852 alege de episcop al Aradului pe
arhimandritul Procopie Ivaşcovici. Cu toată bogata sa activitate din această perioadă,
Patrichie Popescu, în 21 aprilie 1853, apărăsit Aradului pentru totdeauna fiind exilat în
îndepărtata mănăstire Ghergheteg din Sirmiu unde va sta până în vara anul 1862, cînd, la
29 august st. v., pe când avea doar 53 de ani, trece la cele veşnice.
BIBLIOGRAFIE. Dr. A[tanasie] Ş[andor], Memoria archimandritului Patriciu
Popescul, în “Speranţia”, anul I, nr. 13, 1/13 martie 1869, pp. 17-18; M. Păcurariu,
Dicţionarul teologilor români, ed. II, p. 381; P. Vesa, Clerici cărturari arădeni, pp. 92-106.
POPESCU VINTILĂ (1895-1971). Este originar din localitatea Imoasa (judeţul

Mehedinţi), unde s-a născut la 1 august 1895, din părinţii Marcu şi Elena. Studii la Seminarul
„Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea (1907-1916) şi la Facultatea de Teologie din Bucureşti
(1916-1921), cu specializarea în Filozifie şi Teologie la Viena (1921-1922), Graz (1922-
1923), München şi Oxford (1925), „diplomat în teologie” la Oxford (1925). Reîntors de la
studii, între 1 martie 1920 şi 1 noiembrie 1926, a funcţionat cântăreţ la biserica din Cotroceni.
În anul 1926 este numit profesor de Teologie practică la Academia Teologică din Arad
(1926-1948), asistent şi şi conferenţiar (1948-1956). A predat Pedagogia, Catehetica,
Apologetica, Introducere în filozofie şi Filozofie creştină, Psihologie şi Logică, Istoria
religiilor, Teologia morală, Sociologie creştină şi Literatura română.
A contribuit la reorganizarea învăţământului teologic, considerând aceasta ca o
necesitate reală, care se impunea din nevoia unificării depline a Bisericii Ortodoxe
Române şi datorită lipsei instituţiilor de cultură teologică superioară, „majoritatea clerului
formându-se în instituţiuni ca seminarul cu opt şi patru clase, care s-a dovedit incapabil de
a da Bisericii clerul dorit şi la înălţimea chemării timpului de faţă”. Propunea înfiinţarea în
fiecare eparhie a câte unei Academii teologice, iar pe lângă fiecare Universitate a unei
Facultăţi de Teologie. De la Arad s-a transferat profesor de Noul Testament şi Îndrumări
misionare (1956-1958) la Institutul Teologic Univesitar din Bucureşti.
În anul 1941 a fost hirotonit diacon, preot în 1964, când i-a fost încredinţată
organizarea şi conducerea parohiei ortodoxe române din Londra unde a funcţionat până în
anul 1969. Preotul profesor Vintilă Popescu a fost unul dintre clericii ortodocşi care a
contribuit la strângerea legăturilor cu Biserica anglicană în perioada interbelică. În 1937 a
participat la Congresul mondial religios de la Oxford, publicând, într-o broşură, raportul
întâlnirii. După o activitate de 51 de ani de activitate didactică şi sacerdotală, la 1 august
1971 a trecut la cele veşnice.
Pe lângă o serie de articole, recenzii, predici, dări de seamă şi broşuri sau traduceri
din limba engleză, publicate în periodice bisericeşti, a redactat, o perioadă scurtă de timp,
ziarul local „Aradul”, organ al Asociaţiei „Înfrăţirea” (1930-1932), apoi revista studenţilor
teologi arădeni „Catehetul” (1940-1942).
Studii şi articole publicate: În jurul proiectului de reorganizare a învăţământului
teologic. Apărarea şcoalei noastre teologice (I), în “Bis. şi Şc.”, anul LI, nr. 7, 1927, pp. 1-
2; (II), nr. 8, pp. 1-2; (III), nr. 9, pp. 1-2; Învăţătura Bisericii despre Duhul Sfânt, în „Bis. şi
Şc.”, nr. 16, aprilie 1927, pp. 1-2; Sf. Treime ca bază a Bisericii şi cea mai înaltă concepţie
despre Dumnezeu, în „Bis. şi Şc.”, nr. 12, 20 martie 1927, pp. 1-2; Învăţătura Bisericii
despre Sfântul Duh, în „Bis. şi Şc.”, nr. 13, 27 martie 1927, pp. 2-3; nr. 14, 3 aprilie 1927,
pp. 1-2; nr. 15, 10 aprilie 1927, pp. 2-3; nr. 16, 17 aprilie 1927, pp. 1-2; Cum pot participa
profesorii şi studenţii Academiei teologice la propaganda misionară ?, în „Bis. şi Şc.”,
anul LII, nr. 11-12, 18 martie 1928, pp. 1-3; Introducere în Istoria Religiilor. Prelegere
ţinută la deschiderea cursurilor Academiei Teologice din Arad, în „Bis. şi Şc.”, anul LIII,
nr. 43, 20 octombrie 1929, pp. 4-8; Academiile Teologice, în „Bis. şi Şc.”, anul LIX, nr.
11, 17 martie 1935, pp. 1-2; Chestiuni apologetice. Credinţa, în „Bis. şi Şc.”, nr. 15, 14
aprilie 1935, pp. 2-3; Domnul este păstorul meu…, în „Catehetul”, anul I, nr. 1940, pp. 5-
10; Metodul omenesc şi metodul divin, în „Catehetul”, anul I, nr. 2, 1941, pp. 37-42;
„Învârtoşarea inimii” cauză a erorilor religioase şi morale, în „Catehetul”, nr. 3, 1941,
pp. 67-72; Copilul şi Biblia, în „Catehetul”, nr. 4-5, 1941, pp. 99-104; Viaţa în desvoltare.
Câteva fapte şi principii cu referire la educaţia religioasă, în „Catehetul”, nr. 8-9, 1941,
pp. 197-205; Viaţa în desvoltare. Copilul de la naştere până la 6 ani, în „Catehetul”, nr.
10, 1941, pp. 227-231; Viaţa în desvoltare. De la leagăn până la şase ani, în „Catehetul”,
anul II, nr. 1, 1941, pp. 4-7; Viaţa în desvoltare, în „Catehetul”, nr. 2-3, 1942, pp. 35-39;
nr. 4-5, 1942, pp. 83-89; Viaţa în desvoltare. Copilul de la 9-12 ani, în „Catehetul”, nr. 6-
7, 1942, pp. 131-135; Academiile Teologice în învăţământul superior, în „Bis. şi Şc.”, anul
LXVI, nr. 39, 27 septembrie 1942, pp. 319-320; Atitudinea teologilor anglicani faţă de
adosul „Filioque” şi problema reunirii creştinilor într-o singură Biserică, în „Ortodoxia”,
anul X, 1958, nr. 2, pp. 302-316; Hirotonia şi consacrarea în Biserica anglicană, în „G.
B.”, anul XX, 1961, nr. 3-4, pp. 352-357; Învăţătura diferitelor Biserici creştine despre
preoţie, în „G. B.”, anul XX, 1961, nr. 5-6, pp. 428-435.
Traduceri: Rev. C. T. Harley Walker, Papa Pius al IX-lea şi Patriarhii ortodocşi
de Răsărit, în „Bis. şi Şc.”, anul LXII, nr. 20, 15 mai 1938, pp. 171-172; nr. 21, 22 mai
1938, pp. 181-182; nr. 26, 26 iunie 1938, pp. 223-225.
BIBLIOGRAFIE. M. Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ed. II, p. 384-385;

POPOVICI ARSENIE. Preotul Arsenie Popovici, paroh în Pâncota, după

plecarea în 1844 a arhimandritului Patrichie Popescu la Carloviţ, pentru anul şcolar 1844-
1845, ia locul acestuia dar ca profesor suplinitor. În anul 1846 funcţiona deja ca preot în
Covăsânţ, unde îl aflăm şi în anul 1855.
Teologic, pp. 527, 666.
POPOVICI GHEORGHE (1889-1972). Născut la 16 august 1889 în localitatea

Nerău (judeţul Timiş) din părinţii Axente şi Emilia. Cursurile secundare la Liceul “Andrei
Şaguna” din Braşov iar studiile teologice la Facultatea de Teologie a Universităţii din
Cernăuţi, unde, în 1916 şi-a luat şi doctoratul în Teologie. Profesor de religie la Şcoala
normală din Arad (1916), Liceul “Andrei Şaguna” din Braşov (1916-1927), iar din 1927
profesor la catedra de Studiul biblic al Vechiului Testament la Academia Teologică din
Arad. A fost coloborator permanent la revista “Biserica şi Şcoala”. A trecut la cele veşnice
în anul 1972.
BIBLIOGRAFIE. M. Săsăujan, Academia de teologie ortodoxă din Arad în

perioada interbelică, pp. 103-104.
POPOVICI NICOLAE (1883-1956). Născut la 6/18 decembrie 1883 într-o

familie de preot din localitatea Bocşa Română (judeţul Caraş Severin). Şcoala primară în
localitatea natală, studii secundare la Lugoj şi Braşov, superioare la Facultatea de Ştiinţe
juridice din Budapesta (neterminate), apoi la Institutul Teologic din Caransebeş (1903-
1906). Pentru completarea studiilor teologice urmat cursurile la Facultatea de Teologie a
Universităţii din Cernăuţi (1906-1909), unde, la 11 iunie 1913 îşi ia doctoratul în Teologie.
După hirotonire a funcţionat ca preot în Bocşa Română (24 ianuarie 1910-1 februarie
1912) şi Gătaia (2 februarie 1912-30 august 1920), funcţionând aici ca administrator
parohial apoi ca paroh. În 1 septembrie 1920 a fost numit director al cultului ortodox
pentru provinciile unite la România din Ministerul Cultelor şi Artelor (1920-1922).
În 1922 vine în Arad, unde, în 1925, depune toate eforturile pentru înfiinţarea parohiei
Aradul Nou şi înzestrarea ei cu biserică, casă parohială, cimitir şi sesie parohială. În timpul
său, în 17 iunie 1928, a fost pusă piatra de temelie a bisericii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”
din Aradul Nou, târnosită în 7 martie 1937 de episcopul Andrei Magieru al Aradului.
În 16 iulie 1925, Consistoriul eparhial arădean îl numeşte bibliotecar al bibliotecii
eparhiale, fiind cel care a pus ordine în organizarea ei. La 18/31 august 1922 este numit şi
profesor titular la catedra de Istorie bisericească şi Drept bisericesc la Academia
Teologică din Arad, după plecarea profesorului titular Lazăr Iacob. La şcoala clericală din
Arad, preotul profesor dr. Nicolae Popovici a funcţionat în perioada 1922-1945,
îndeplinind şi funcţia de rector (1938-1945). În toamna anului 1940, a fost numit de
mitropolitul Nicolae Bălan de la Sibiu membru în comisia mixtă de la Budapesta ca
reprezentant al Mitropoliei Ardealului pentru a susţine interesele Bisericii ortodoxe de pe
teritoriul cedat Ungariei. La începutul anului 1941 a fost numit din nou director general în
Ministerul Cultelor şi Artelor, în locul preotului profesor dr. Liviu Stan, demisionat.
Numirea a constituit o recunoaştere a meritelor preotului profesor de la Arad, care s-a
ridicat de la treapta cea mai de jos al preotului de sat, până la treapta de protopop şi rector
al Academiei Teologice. Înainte de a pleca la Bucureşti, episcopul Andrei Magieru i-a
acordat distincţia de iconom-stavrofor.
În scurta perioadă de timp cât a funcţionat la Bucureşti (21 februarie-1 iulie 1941),
conducerea şi disciplina Academiei Teologice a fost preluată de preotul profesor dr.
Simion Şiclovan, iar pentru conducerea şi controlul părţii gospodăreşti a fost numit preotul
profesor dr. Petre Deheleanu. Începând cu data de 1 iulie 1941 renunţă la funcţia de
director general în Ministerul Cultelor şi Artelor şi se reîntoarce la Arad unde şi-a preluat
postul de rector al Academiei Teologice. În locul său a fost numit Iorgu D. Ivan, doctor în
Teologie şi Drept, un foarte bun cunoscător al tuturor problemelor bisericeşti ale epocii. Ca
profesor la Academia Teologică a funcţionat până la 1 ianuarie 1946, când, s-a pensionat,
predând însă pe mai departe Istoria bisericească, până la 1 mai 1946, când, a fost numit
noul profesor în persoana preotului profesor dr. Gheorghe Popoviciu. La 20 martie 1956,
la 76 ani de viaţă şi după 50 ani în serviciul Bisericii, a trecut la cele veşnice.
Cărturar de mare valoare, a publicat mai multe cărţi din domeniul dreptului
bisericesc. S-a dedicat traducerii şi publicării în patru volume a textelor canoanelor cu
comentarii întocmite de canonistul sârb Nicodim Milaş, comentarii pe care le-a completat,
uneori chiar le-a corectat.
Cărţi publicate: Primul sinod ecumenic de la Niceea, Arad, 1925, 36 p.; Legea
ortodoxă în trecutul nostru, Arad, 1925 (Nr. 3 din „Biblioteca Creştinului Ortodox”);
Manualul de drept bisericesc ortodox oriental, cu privire specială la Dreptul particular al
Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, partea I şi a II-a, Arad, 1925, 320 p.; O mie de pilde
pentru viaţa creştină, Arad, 1929, 431 p. (în colaborare cu episcopul Grigorie Comşa şi
preot Gheorghe Popovici); Opinii asupra proiectului de modificare a legii şi a Statutului
pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române, Sibiu, 1936, 69 p.; Memoriu asupra
titlurilor, studiilor şi lucrărilor, Arad, 1937, 14 p.; Situaţia actuală de drept bisericesc a
Bisericilor ortodoxe răsăritene (Traducerea lucrării lui Radovan Kazimirovici), Arad,
1927; Canoanele Bisericii Ortodoxe însoţite de comentarii (Traducere după Nicodim
Milaş, în colaborare cu protopopul sârb Uroş Kovincici, vol. I, partea I, Arad, 1930, 316
p.; partea a II-a, Arad, 1931, 574 p; vol. II, partea I, Arad, 1934, 337 p.; partea a II-a, Arad,
1936, 300 p.
Studii şi articole publicate: (Zakonik), Roma numeşte canonici. Constituţie şi nu
Concordat, în „Bis. şi Şc.”, anul XLVI, nr. 34, 1922, pp. 2-4; (Zakonik), Biserica română
„schismatică” ?, în „Bis şi Şc.”, nr. 35. 28 august/10 septembrie 1922, pp. 2-3; Centenarul
Institutului teologic or. român din Arad, în „Bis. şi Şc.”, anul XLVII, nr. 24, 1923, pp. 1-4;
La aniversarea de 1600 ani a primului sinod ecumenic, în „Bis. şi Şc.”, anul XLIX, nr. 23,
1925, pp. 3-5; În jurul proiectului de reorganizare a învăţământului teologic. Apărarea
şcoalei noastre teologice, în „Bis. şi Şc.”, anul LI, nr. 10, 6 martie 1927, pp. 2-3; nr. 11, 13
martie 1927, pp. 1-2; Importanţa disciplinei clerului, în „Bis. şi Şc.”, anul LII, nr. 18, 29
aprilie 1928, pp. 2-3; Ortodoxia şi naţionalismul, în „Bis. şi Şc.”, anul LIII, nr. 44, 1929, pp.
17-19; Primejdia căsătoriilor mixte, în „Bis. şi Şc.”, anul LVIII, nr. 43, 21 octombrie 1934,
pp. 1-2; După Congresul profesorilor de la Academiile Teologice, în „Bis. şi Şc.”, anul LIX,
nr. 18, 5 mai 1935, p. 2; Alcătuirea listelor adunărilor parohiale, în „Bis. şi Şc.”, anul LX,
nr. 47, 22 noiembrie 1936, 1-2; În preajma restaurării Corporaţiunilor bisericeşti, în „Bis. şi
Şc.”, anul LXI, nr. 45, 7 noiembrie 1937, pp. 377-378; Nunţii papali, în „R. T.”, anul
XXVII, nr. 7-8, 1937, pp. 249-252; Regulamentul pentru conferirea titlului de licenţă la
Academia Teologică ort. rom. din Arad, în „Bis. şi Şc.”, anul LXIII, nr. 17, 16 aprilie 1939,
pp. 138-139; Cuvântare rostită la încheierea anului şcolar de la Academia Teologică, în
„Bis. şi Şc.”, nr. 27, 2 iulie 1939, pp. 221-223; Codificarea Dreptului Bisericesc ortodox
răsăritean, în vol. ”Omagiu Înalt Prea Sfinţiei sale Dr. Nicolae Bălan mitropolitul Ardealului
la douăzeci de ani de arhipăstorire”, Sibiu, 1940; Trecerile religioase, în „Bis. şi Şc.”, anul
LXXI, nr. 29, 13 iulie 1947, pp. 214-215; Recăsătorirea preoţilor văduvi, în „Bis. şi Şc.”, nr.
34, 17 august 1947, pp. 246-248; nr. 35-36, 24 august 1947, pp. 255-256; nr. 37-38, 7
septembrie 1947, pp. 263-264; nr. 39, 21 septembrie 1947, pp. 273-274; nr. 40, 28
septembrie 1947, pp. 281-282; nr. 41, 5 octombrie 1947, pp. 288-289.
Vesa, Clerici cărturari arădeni, pp. 354-358.
POPOVICI PETRU. Preotul Petru Popovici s-a născut în Ghighişeni (Bihor), a

absolvit studiile de filozofie şi teologie (Arad 1833). Hirotonit pentru parohia Almaş în
1833, odată cu începerea anului şcolar 1835-1836, este numit profesor la Institutul
Teologic din Arad. Între timp este transferat ca preot în Curtici, păstorită până atunci de
Gavriil Giulani. A funcţionat la catedră până la sfârşitul anului şcolar 1838-1839, când,
este numit preot în parohia Şoimoş. În 1840 este numit asesor consistorial şi protopop în
Lunca (Bihor).
BIBLIOGRAFIE. P. Vesa, Episcopia Aradului. Istorie. Cultură. Mentalităţi, p. 564.
POPOVICI PETRU (1833-1890). Învăţător român ortodox în Arad, Petru

Popovici, a funcţionat în calitate de profesor pentru Cântarea bisericească şi Tipic, de la
începutul anului şcolar 1871-1872. Cu înputul semestrului al doilea al anului şcolare 1876-
1877 este numit, la aceeaşi catedră şi la Preparandia arădeană. A funcţionat până în 27
octombrie 1890 când trece la cele veşnice.

Teologic, p. 667.
POPOVICI TEODOR (1822-?). Preotul Teodor Popovici s-a născut în 1

decembrie 1822 la Semlac, unde tatăl său, Teodor, era preot. După absolvirea filosofiei în
Timişoara (1845), a urmat cursurile Institutului Teologic din Arad (1847-1848). Odată cu
începutul anului şcolar 1853-1854 este instituit profesor al doilea la Institutul Teologic
unde a funcţionat până la sfârşitul anului şcolar 1855-1856. În 8 noiembrie 1854 este
hirotonit diacon de ceremonii, iar în 23 octombrie 1855 preot. Părăseşte catedra fiind
numit administrator parohial în Comlăuş.

Teologic, p. 667.
PROCA GHEORGHE (1870-1943). Născut în 23 august 1869 în comuna

Râşnov (Braşov), unde tatăl său era învăţător. Şcoala primară în comuna natală, cele
gimnaziale la Braşov, apoi cursurile Institutului Teologic de la Arad (1896-1897) şi pe
cele ale Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, unde, în 28 martie 1896, obţine doctoratul în
Teologie. După transferul profesorului dr. Ioan Trăilescu în demnitatea de protopop al
Chişineului-Criş, la 1 decembrie 1894, Gheorghe Proca este numit profesor suplinitor la
Institutul pedagogic-teologic de la Arad, iar în vara anului 1896 este instituit ca profesor
titular definitiv, calitate în care a funcţionat până la sfârşitul anului şcolar 1900-1901. În
timpul cât a funcţionat la Institutul Teologic din Arad, preotul dr. Gheorghe Proca a fost
colaborator la revista „Biserica şi Şcoala” şi secretar la Asociaţiunea naţională arădeană.
În vara anului 1901, părăseşte Aradului pentru un post de profesor la Institutul teologic-
pedagogic din Sibiu. Aici funcţionează numai până la sfârşitul anului şcolar 1901-1902,
când, este ales secretar al Consistoriului arhidiecezan, când, Sinodul arhidiecezan îl alege
asesor referent în senatul bisericesc, mai apoi hirotesit în treapta de protopop. În anul 1943,
la vârsta de 73 de ani a trecut la cele veşnice.

Teologic; [Redacţia], Informaţiuni, în „Bis. şi Şc.”, anul LXVIII, nr. 1, 2 ianuarie 1944, p. 8.
PUTICIU TRAIAN (1865-1912). Născut la 17 februarie 1865 în familia

învăţătorului Dariu Puticiu din Lipova. Şcoala primară în oraşul natal iar cele secundare la
Gimnaziul greco-catolic din Beiuş, unde, în anul 1883 a trecut examenul de maturitate. Cu
sprijinul episcopului Ioan Meţianu, urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi,
unde şi-a luat şi doctoratul în Teologie. Reîntors de la studii, în 3 decembrie 1887,
episcopul Ioan Meţianu al Aradului îl numeşte ca institutor pentru disciplinele Caligrafie
şi Desen, mai apoi pentru Cântarea bisericească şi Tipic. În urma unui concurs, în vara
anului 1889, Consistoriul eparhial în şedinţa din 25 iulie 1889 îl alege şi numeşte profesor
titular definitiv pentru catedra de Teologie exegetică-istorică. În acelaşi an, la 15 august,
este hirotonit diacon, iar în 11/23 iulie 1892 preot, prin punerea mâinilor episcopului Ioan
Meţianu. În calitate de profesor a funcţionat până la sfârşitul anului şcolar 1891-1892.
Sinodul protopopesc al Timişoarei, în 25 septembrie 1891, îl alege protopop, întărit fiind la
29 octombrie 1891, de către Consistoriul eparhial şi hirotersit la sărbătoarea Schimbării la
Faţă din anul 1892. A fost introdus în scaunul de protopop în 28 august 1892 şi
funcţionează neînterupt până în 28 august/10 septembrie 1912, când, în urma unei boli
incurabile, trece la cele veşnice.
Teolog erudit, preot cu o ţinută impunătoare, s-a bucurat de respectul preoţilor şi
credincioşilor din otopopiatul său. A fost membru în Consistoriul eparhial arădean şi în
comisia de examinare a candidaţilor de preoţi, deputat sinodal şi congresual, preşedinte al
Reuniunii învăţătorilor români din ţinuturile bănăţene ale Episcopiei Aradului şi secretar
al Asociaţiei naţionale arădene. A fost un bun colaborator al revistei „Biserica şi Şcoala”.
PURIS ŞTEFAN. Paroh în Căpălnaş, odată cu începutul semetrului al II-lea al

anului şcolar 1852-1853, este instituit la catedra rămasă vacantă prin transferul preotului
profesor Ioan Mezei în postul de confesor militar. În această demnitate, preotul Ştefan
Puris funcţionează puţin, până la sfârşitul primului semestru al anului şcolar 1853-1854.
Teologic, p. 669.
RAŢ GHERASIM (1793-1850). Născut în anul 1793 la Roit (judeţul Bihor), la

botez primind numele Gavriil. După tradiţie, se trăgea din familia de nobili Raţ „de
Teiuş”, ai cărei membrii s-ar fi refugiat în părţile „ungurene” în perioada prigonirilor
religioase din secolul al XVIII-lea. Şi-a terminat studiile în şcolile din Oradea, Timişoara
şi Carloviţ, apoi a urmat cursurile teologice la Universitatea din Viena. După absolvirea
studiilor teologice, s-a căsătorit şi a intrat în rândul clerului de mir funcţionând ca preot şi
protopop în Peşteş (Bihor), iar din 1822 până la numirea de episcop (1835) ca profesor
„primar” la Institutul Teologic din Arad, unde a funcţionat alături de Gavriil Giulani, fiind
primii profesori ai şcolii teologice arădene. În paralel a funcţionat şi protopop al

Peşteşului. Rămas văduv, în 1831, a intrat în monahism la mănăstirea Racovaţ, primind
numele de Gherasim iar la 2 decembrie 1834 a fost hirotesit protosinghel, mai târziu
arhimandrit. La Institutul Teologic a funcţionat până la alegerea de episcop al Aradului.
Numit datorită rezoluţiei din 3 februarie 1835, la 25 martie a fost hirotonit episcop, fiind
primul episcop român care a desfăşurat o bogată activitate în interesul ridicării nivelului
Bisericii ortodoxe române, el fiind primul episcop al Aradului cu o arhipăstorire mai
îndelungată, implicat în procesul emancipării bisericeşti şi naţionale a românilor ortodocşi
din aceste părţi. Desfăşurându-şi activitatea ca dascăl, preot şi protopop, venea cu o
experienţă de peste două decenii.
Încă de la începutul activităţii de episcop, în viaţa bisericească a Episcopiei
Aradului din perioada cuprinsă între 1835-1850, se pot distinge mai multe problematici
care au intrat în sfera preocupărilor noului episcop. Încă de la început a desfăşurat o bogată
activitate pastoral-misionară în eparhie, fiind preocupat de întărirea vieţii religios-morale a
credincioşilor. O atenţie deosebită a acordat şi vizitaţiilor canonice din parohiile întinsei
sale eparhii. Grija pentru disciplina clerului şi a enoriaşilor, a devenit o parte însemnată din
activitatea episcopului Gherasim Raţ. Cu atâtea perioade de sedisvacanţe episcopale, pe de
o parte, cu frământările privind mişcările de emancipare naţională şi bisericească a
românilor de la începutul secolului al XIX-lea, pe de altă parte, prozelitismul uniat, cel mai
puţin timp a fost afectat măsurilor de îmbunătăţire a condiţiilor religios-morale ale clerului
şi enoriaşilor. Acestea au fost premisele pentru care episcopul Gherasim Raţ avea să se
gândească să facă ceva şi în această direcţie. Nu a rămas indiferent nici faţă de cei aflaţi în
suferinţă. A susţinut, alături de autorităţile civile şi Biserica romano-catolică, înfiinţarea în
Pesta a unui „Institut pentru ţinerea orbilor”. Prin circulara din 19 august 1835 cerând
preoţilor să susţină financiar, după putinţa fiecărei parohii, această iniţiativă nobilă. A
susţinut şi iniţiativa canonicului Ioan Aradi al Estergomului de a contribui la întreţinerea şi
crearea posibilităţilor ca „tinerii cei muţi şi surzi a învăţa meserii să poată a fi harnici a-şi
câştiga traiul pentru sine”.
La puţină vreme după încheierea lucrărilor sinodului eparhial din iulie-august 1850,
sinţindu-se bolnav, la 2/14 august 1850, în prezenţa lui Ioan Arcoşi, Teodor Popovici -
protopop al Şiriei, Gheorghe Popescu, Atanasie Şandor, Dimitrie Haica – avocat, Moise
Romanul - notar consistorial, episcopul Gherasim Raţ şi-a redactat testamentul „iscălit cu
mâna lui tremurătorie şi învestit cu sigiliul cel mare al episcopiei”. La aproape două
săptămâni de la redactarea testamentului, după o păstorire de 15 ani, episcopul Gherasim
Raţ, în ziua de 15/27 august 1850, a trecut la cele veşnice. Înmormântarea s-a făcut în
cripta din mijlocul vechii biserici catedrale din Arad, de unde, în 1861, a fost reînhumat în
cripta reşedinţei episcopale din Arad-Gai.
BIBLIOGRAFIE. P. Vesa, Eparhia Aradului în perioada episcopului Gherasim
Raţ (1835-1850), Arad, 2008, 563 p.
RAŢ IOAN (1818-1878). Născut în 1818 la Oradea, după absolvirea cursurilor

Institutului Teologic din Arad (1841-1842), a fost hirotonit preot pentru parohia
Sâmbăteni. În anul şcolar 1843-1844, episcopul Gherasim Raţ îl numeşte profesor de
„gramatică valahă” la Institutul Teologic. După numai un an, în urma morţii din 13 iulie a
protopopului Gheorghe Petrovici, la 22 iunie 1844, a fost numit şi instalat protopop al
Aradului, pe atunci, încă paroh în Sâmbăteni şi „în Institutul Clerical din Arad profesor”.
În anul 1851 îl întâlnim între prenumeranţii la „Gazeta Transilvaniei” (Braşov), „Foaia
pentru minte, inimă şi literatură” (Braşov), „Curierul românesc” (Bucureşti) cu
suplimentul său „Curierul de ambe sexe” (Bucureşti), , iar preoţilor recomandându-le
abonarea lor alături de „Amicul şcoalei” (Sibiu), „Organul pedagogic” (Sibiu) şi
„Telegraful Român” (Sibiu). În domeniul şcolar, ca protopop, s-a dovedit a fi un bun
coordonator al învăţământului din cercul şcolar al Aradului, pe care l-a condus timp de 34
de ani în calitate de inspector şcolar.
A fost o personalitate deosebit de activă în mişcarea naţională. Persecutat şi urmărit
după înăbuşirea revoluţiei de la 1848-1849, el, alături de avocatul Ioan Popovici, a
continuat să întreţină strânse legături cu Avram Iancu, generalul Gheorghe Magheru şi alţi
fruntaşi români de peste Carpaţi, cu unii dintre ei întâlnindu-se la Arad sau în reşedinţa de
la Cuvin unchiului său, episcopul Gherasim Raţ.
Noile condiţii politice care s-au plămădit şi în părţile Aradului după anul 1860, au
creat multe nemulţumiri în rândul românilor. La alegerile dietale din 1861, forţa politică a
românilor arădeni impune alegerea unor deputaţi „naţionali” în cercurile electorale Şiria şi
Buteni. Credincioşi principiilor democratice, românii arădeni, în memoriul lor adresat
acestor deputaţi, au precizat că, acceptarea unor soluţii legislative în privinţa drepturilor
naţionale este condiţionată de împuternicirea unui congres naţional al românilor din cadrul
Imperiului habsburgic. Comunitatea din Arad, prin Ioan Arcoşi, la 21 iunie 1861, s-a
adresat episcopului Procopie Ivaşcovici încunoştinţându-l că la Pesta se află o delegaţie a
românilor din Transilvania. „Inteligenţia română din Arad” a ţinut în 20 iunie 1861 o
adunare şi a ales pe protopopul Ioan Raţ al Aradului să reprezinte pe românii arădeni la
lucrările de pregătire a congresului. În lunile august şi septembrie 1861 s-au făcut colecte
în rândul românilor pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare ale protopopului. După o
activitate prodigioasă desfăşurată în domeniul ecleziastic, naţional, didactic şi cultural,
protopopul Ioan Raţ, la 21 septembrie 1878, pe când avea vârsta de numai 60 de ani, a
RAŢ PETRU (1805-1876). Născut în 22 februarie 1805 la Silvaşul de Câmpie

(Cluj). După absolvirea şcolii primare din satul natal, urmează cursurile secundare la Oradea.
Este primit între clericii Episcopiei greco-catolice de la Oradea şi trimis la Pesta unde a
terminat studiile teologice (1828). În 15 septembrie 1831 este hirotonit preot, păstorind în
parohiile Uileac, Sămbăşag şi Spinuş. În ultima parohie, în timpul revoluţiei de la 1848-
1849, pentru sentimentele sale româneşti este întemniţat în închisoarea de la Oradea.

Eliberat, trece la ortodoxie şi cu anul şcolar 1852-1853 este instituit profesor primar al
Institutului Teologic din Arad. Aici stă până la sfârşitul anului şcolar 1856-1857 când
renunţă la catedră revenin la confesiunea greco-catolică. La început a fost numit la parohia
unită din Arad, iar în 1867 este numit canonic la Lugoj, unde, în 1876 a trecut la cele veşnice.
Ca profesor al Institutului Teologic a depus eforturi considerabile a ridica
învăţământul la un nivel superior şi s-a ocupat de îmbogăţirea fondului bibliotecii
Institutului. A publicat predici şi articole în diferite periodice ale vremii.
Teologic, pp. 670-671; Susana Andea, Date despre viaţa şi activitatea lui Petru Raţiu
(1805-1876), în „Crisia”, XXI, 1991, pp. 270-278.
ROMAN MIRON MOISE (1828-1898). Profesorul Miron Moise Romanul de la

Institutul Teologic arădean, apoi episcop al Aradului (1873-1873) şi mitropolit al
Transilvaniei (1874-1898), s-a născut la 23 august 1828 în parohia Mezieş din Bihor, din
părinţi Gheoghe Roman şi Ana Solomie. Potrivit tradiţiei, înaintaşii ar fi venit în Bihor din
Moldova. Şcoala primară o face în satul natal, iar clasele liceale la Beiuş. În 1846 s-a
înscris la Institutul Teologic din Arad pe care l-a absolvit în anul 1849. După „absolutoriu”
a fost chemat la Consistoriul eparhial în postul de vicenotar, apoi notar consistorial, iar la
27 iunie/9 iulie 1863 asesor consistorial. În 1857 intră în rândul călugărilor la mănăstirea
de la Hodoş-Bodrog, primind numele de Miron. La 3/15 noiembrie 1857 a fost hirotonit
diacon, apoi protodiacon (24 iunie 1858), singhel (31 martie 1863), protosinghel (25
martie 1864).
În anul şcolar 1857-1858, episcopul Procopie Ivaşcovici l-a instituit profesor la
Institutul teologic din Arad, rămânând la catedră până în anul 1869. Ca profesor de
Teologie dezvoltă o activitate însemnată organizând Institutul Teologic şi redactând mai
multe cursuri, rămase în manuscris, folosite timp îndelungat de studenţii teologi. Din
perioada activităţii la catedră se păstrează, în manuscris, un curs de Teologie Pastorală, ce
cuprinde materialul prevăzut în programa analitică a anului III de studii. Prin bibliografia
folosită, cursul lui M. Romanul prezintă o importanţă destul de mare pentru istoricul
teologiei pastorale, mai ales că la acea dată acest gen de manuale erau într-o fază
incipientă.
A fost colaborator la „Concordia” lui Sigismund Pop, „Albina” lui Vincenţiu
Babeş, „Federaţiunea” lui Alexandru Roman, la „Telegraful Român” de la Sibiu şi la
ziarul de limbă maghiară „Alföld” din Arad, uneori semnând cu pseudonimul Melarian.
Ca profesor, s-a dovedit a fi conştiincios şi preocupat de formarea şi educarea tinerilor
teologi. A alcătuit câteva manuale didactice, rămase în manuscris, a colaborat la „Albina”,
„Telegraful Român”, „Concordia”, „Federaţiunea” şi a activat în Asociaţia naţională
arădeană. În anul 1868 participă la primul Congres Naţional Bisericesc. Tot în acel an,
mitropolitul Andrei Şaguna îl încredinţează cu misiunea de a apăra interesele Bisericii

ortodoxe în ancheta convocată de guvern pentru organizarea învăţământului poporal.
A luat parte la toate mişcările naţionale din vremea sa. Poziţia militantă l-a făcut
remarcat încă din anul 1861, când a fost ales în comitetul comitatens ca unul din
reprezentanţii românilor. După declaraţia din 24 decembrie 1864 a despărţirii ierarhice a
românilor de sârbi şi reînfiinţarea Mitropoliei ortodoxe din Ardeal, Miron Romanul,
alături de Andrei Şaguna şi alţi fruntaşi bănăţeni şi ardeleni, face parte din delegaţia care s-
a deplasat la Viena pentru a-i aduce „omagiala mulţumire” împărtului.
După plecarea episcopului Procopie Ivaşcovici în scaunul de mitropolit al
Transilvaniei, arhimandritul Miron Romanul a fost ales episcop al Aradului. Moartea
mitropolitului Andrei Şaguna şi alegerea episcopului Procopie Ivaşcovici ca mitropolit la
Sibiu, a făcut posibil ca în scaunul de episcop al Aradului, rămas vacant, să fie ales Miron
Romanul. Ales în noiembrie 1873, hirotonirea şi instalarea fiind amânată până la începutul
anului următor, astfel că a păstorit doar câteva luni, din 3/15 februarie 1874 până la 21
noiembrie/3 decembrie acelaşi an, când a fost ales arhiepiscop şi mitropolit la Sibiu, în
scaunul vacant prin alegerea lui Procopie Ivaşcovici ca patriarh la Carloviţ. Miron
Romanul a păstorit la Sibiu până la 4/16 octombrie 1898, când, în urma unei boli
îndelungate a trecut la cele veşnice.
Vesa, Episcopii Aradului, pp. 146-152.
RUSU IOAN (1816-1891). Născut la 26 octombrie 1816 în Comloşul-Bănăţan.

Şcoala primară a urmat-o în satul natal, cursurile gimnaziale la Arad, Hodmezovasarhely
şi Debreţin, iar cele teologice la Vârşeţ şi Arad (1837-1838). A fost hirotonit diacon în
1839 şi preot-capelan în 1840 de către episcopul Gherasim Raţ. Ca preot capelan a slujit
lângă socrul său, preotul Teodor Ionescu de la Semlac. În 7 octombrie 1850 este numit
catehet al Preparandiei din Arad, iar o perioadă a fost şi catehetul elevilor ortodocşi de la
Gimnaziul de Stat şi şcolile primare din Arad. În învăţământ va funcţiona timp de peste
trei decenii. Din 1854 ocupă şi un post de asesor al Consistoriului eparhial din Arad. În
această calitate ia parte la toate evenimentele mai importante din viaţa diecezei. În 1860 a
fost numit administrator, iar din 1862 preot paroh al Aradului.
După contopirea Preparandiei cu Institutul Teologic, transformându-se în Institutul
pedagogic-teologic, odată cu începutul anului şcolar 1876-1877, este numit director
provizor al celor două institute unde va preda Ermeneutica şi Pastorala. În această calitate,
considerând că timpul de trei ani este insuficient ca elevii preparandiali să-şi acumuleze
cunoştinţele necesare, la 20 aprilie 1878, propune corpului profesoral ridicarea
Preparandiei de la trei la patru ani de studii. La conducerea Institutului pedagogic-teologic
stă până în 15 februarie 1882, când, trece la binemeritata pensie. Retras de la catedră se
dedică studiului şi îngrijirii sufleteşti a parohienilor săi, până la 1/13 aprilie 1891, când
trece la cele veşnice.
Preotul profesor Ioan Rusu s-a distins printr-o muncă asiduă atât pe teren bisericesc
cât şi în cel pastoral. Bogatele cunoştinţe dobândite în şcolile pe care ler-a absolvit dar şi
printr-o lectură continuă, le transpune în predicile şi cuvântările pe care le rosteşte de la
amvon. Vorbea şi scria în limbile română, latină, germană, maghiară şi sârbă. De-a lungul
vieţii s-a remarcat şi în domeniul culturii şi istoriografiei ecleziastice, publicând mai multe
studii, traduceri şi a editat Fabulele lui Dositei Obradovici.
A publicat: Cuvântare la Naşterea Sfântului Ioan Botezătoriul, patronul bisericei
catedrale din Arad, în „Bis. şi Şc.”, anul VII, nr. 28, 10/22 iulie 1883, p. 243-245.
Editat: Fabulele lui Demetriu Cichindeal în traducere nouă din originalul sârbesc
alu lui Dositei Obradovici, Arad, 1885, p. XXVII.
SĂDEAN AVRAM (1880-1914). Născut în 1880 la Rahău (judeţul Alba), unde a

început şcoala primară pe care a continuat-o în Sebeşul-Săsesc, unde a absolvit şi cursurile
gimnaziale inferioare. La Blaj a absolvit clasele a V-a şi a VI-a, celelalte le-a urmat la
Năsăud. După absolvire obţine o bursă din Fundaţia Gojdu pentru a studia Filozofia şi
Literele la Universităţile din Cluj, Budapesta şi Viena. În anul 1911 obţine doctoratul în
Filozofie, cu teza Viaţa şi operele lui Petru Maior. După absolvire, la început a funcţionat
ca profesor la Gimnaziul din Brad, apoi, în 1908, i se oferă o catedră la Budapesta pe care
însă o refuză pentru a fi dascăl la „şcoala românească”, acceptând catedra de Limba şi
literatura română şi Limba germană de la Institutul pedagogic-teologic, secţia
pedagogică, de la Arad. Între 1908 şi 1914 a condus şi Societatea de lectură a
despărţământului pedagogic, dar, pentru o scurtă perioadă, şi Societatea de lectură a
teologilor, ambele societăţi aflate sub directa îndrumare a directorului Roman Ciorogariu.
În perioada în care şi-a satisfăcurt stagiul militar la Viena (1905-1906), în timpul
liber, din încredinţarea Consistoriului eparhial arădean, a făcut intense cercetări în arhivele
din marea metropolă europeană în vederea elaborării monografiei Preparandiei din Arad a
diecezei arădene şi a marelui dascăl Gheorghe Lazăr.
Izbucnirea războiului mondial l-a găsit în arhiva din Viena, în munca de cercetare
şi-a asociat şi tânăra soţie, cu care se afla în luna de miere. Trimis pe front cu Regimentul 8
de honvezi din Lugoj, ca sublocotenent în rezervă, ajuns în calitate de comandant de
companie, nu întrerupe legătura cu familia. Scria tuturor sperând într-o grabnică
reîntoarcere acasă. Plecat pe front, după ce ia parte la lupte grele, în 18 octombrie 1914, în
Galiţia, lângă Medyca, rănit, este transportat într-un spital din Przemysl, unde însă, în ziua
următoare, 19 octombrie, trecu la cele veşnice.
Deşi a trăit doar 34 de ani, din care doar şase a funcţionat ca profesor, Avram
Sădean are merite incontestabile în istoriografia ecleziastică în general, şi cea arădeană în
special. Documentele sale fiindu-i utile lui Teodor Botiş pentru redactarea istoriei
Preparandiei şi a Institutului Teologic din Arad, lucrare de referinţă valabilă şi astăzi
pentru cercetătorul istoric.
Cărţi publicate: Apostolatul primilor profesori ai Preparandiei noastre, Arad,

1912; Date nouă despre Gheorghe Lazăr, Arad, 1913; (în colaborare cu Teodor Botiş),
Institutul pedagogic gr. or. rom. din Arad. Cei dintâi ani din trecutul şi viaţa Preparandiei
(Şcolii normale) gr. or. române din Arad, Arad, 1912.
BIBLIOGRAFIE. Roman Ciorogariu, + Avram Sădean, în “Bis. şi Şc.”, anul
XXXVIII, nr. 44, 2/15 noiembrie 1914, pp. 349-350; Vasile Stanciu, + Dr. Avram
Sădean, în “Bis. şi Şc.”, anul XXXVIII, nr. 44, 2/15 noiembrie 1914, pp. 350-352;
[Roman] C[iorogariu], Am pierdut un om de treabă. În memoria prof. dr. Avram Sădean,
în “Bis. şi Şc.”, anul XXXVIII, nr. 45, 9/22 noiembrie 1914, pp. 357-358.T. Botiş, Istoria
Şcoalei Normale (Preparandiei) şi a Institutului teologic, pp. 132, 134, 137, 139, 140,
408-410; Ion Vârtaciu, Răvaşe din război ale prof. Dr. Avram Sădean, în “Şcoala vremii”,
anul XIII, nr. 2-4, februarie- aprilie 1942, pp. 27-32; [Redacţia], Informaţiuni, “Bis. şi Şc.”,
anul LXVII, nr. 8, 21 februarie 1943, p. 63.
SECULA SEVER (1869-1912). Născut în 19 noiembrie 1869 Baia de Criş

(judeţul Hunedoara), şcoala primară în localitatea natală iar cursurile secundare la Arad,
Sibiu şi Blaj. După absolvire a urmat Facultatea de Litere şi Filozofie de la Universitatea
din Bucureşti, unde, în 1895 obţine licenţa în Filosofie şi Istorie, mai apoi în Teologie la
Institutul pedagiogic-teologic din Arad. După 1895, un timp a funcţionat ca bibliotecar la
Academia Română (1895-1898) şi funcţionar la Arhivele Statului (1889-1900) din
Bucureşti. În 1900 se reîntoarce la Arad, funţionând ca profesor la Şcoala civilă de fete
(1901-1902), iar din 1904, i se încredinţează catedra de Limba şi literatura română de la
secţia pedagogică a Institutului diecezan (1904-1908). Între 1902-1904 a îndeplinit şi
atribuţiile de referent-ajutor al Senatului şcolar de la Consistoriul diecezan arădean. Cu
începutul anului şcolar 1904-1905 este numit din nou la catedră, în cele din urmă fiind
absolvit de postul de referent consistorial. Ca profesor la Institutul pedagogic-teologic a
funcţionat numai până la sfârşitul anului şcolar 1907-1908, când, anumite împrejurări,
nefericite pentru el, îl obligă să plece de la catedra şi a ocupa alte funcţii. Pentru o scurtă
perioadă funcţionează ca secretar al Consistoriului eparhial din Oradea. După ce intră în
rândurile clerului, fiind hirotonit la sărbătoarea Paştilor din anul 1908, este numit paroh în
comuna Odvoş din protopopiatul Radnei, unde rămâne tot restul vieţii. În primăvara
anului, la 25 martie 1912, pe când avea vârsta de numai 43 de ani, din cauza unei boli
nemiloase de nervi, Sever Septimiu Secula a trecut la cele veşnice.
Colaborează la „Corespondenţa română”, la „Tribuna” (1895), „Foaie literară”
(1897), la „Tribuna Poporului” (1897-1910), „Familia” (1899), „România jună” (1899),
„Luceafărul” (1903-1910), „Viaţa Românească” (1906-1908).
Cărţi publicate: Realităţi şi visări. Novele şi schiţe, Orăştie, 1897; Un memoriu al

lui Moise Nicoară. Monografie istorică, Arad, 1904; Biserica din Leheceni-Cărpinet.
Schiţă istorică, Arad, 1904; Povestiri şi schiţe, Arad 1907.
Studii şi articole publicate: Românii în revoluţiunea lui Gheorghe Doja 1514 (Studiu
de istoria românilor de peste munţi), în „Arhiva Societăţii Ştiinţifice şi Literare”, Iaşi, 8,
1897, pp. 125-148; O polemică, în “Bis. şi Şc.”, anul XXIV, nr. 46, 12/25 noiembrie 1900,
pp. 407-408; Pentru predicatorii noştri; în “Bis. şi Şc.”, anul XXIV, nr. 52, 24 decembrie/6
ianuarie 1901, pp. 451-452; Individualitatea ori massele ?, în „Bis. şi Şc.”, anul XXVI, nr.1,
6/19 ianuarie 1902, p. 6-7; Bătrânii şi tinerii, în „Bis. şi Şc.”, anul XXVI, nr. 8, 24
februarie/9 martie 1902, pp. 65-66; Limba maternă şi şcoalele noastre pedagogice, în
“Tribuna”, anul XI, nr. 134, 1907; Frumuseţile creştinismului (traducere după Fr. R. de
Chateaubriand), “Bis. şi Şc.”, anul XXXIII, nr. 47, 49, 1909; anul XXXIV, nr. 1, 1910;
Descrierea Banatului după Griselini, în „Bis. şi Şc.”, anul XXXIII, nr. 46, 15/28 noiembrie
1909, p. 2; Păstorul din bătrâni şi păstorul modern, în „Bis. şi Şc.”, anul XXXIV, nr. 1, 3/16
ianuarie 1910, pp. 2-3; Predică rostită a 2-a zi de sf. Rusalii în biserica din Lipova, în “Bis. şi
Şc.”, anul XXXIV, nr. 24, 13/26 iunie 1910, pp. 2-3; Biblia în veşmânt nou. Din incidentul
lucrărilor de revizuire a Sfintei Scripturi, în “R. T.”, anul IV, nr. 5, mai 1910, pp. 181-187;
Curentul poporan în cultura românească, în „Anuarul Institutului pedagogic teologic pe
anul 1907-1908”, Arad, 1908.
BIBLIOGRAFIE. *** Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900,

Bucureşti, 1979, pp. 777-778; M. Păcurariu, Dicţionarul teologilor română, ed. II, p. 436;
P. Vesa, Clerici cărturari arădeni, pp. 266-269; Idem, Un cărturar hunedorean de
altădată – Preotul Profesor Septiumiu Sever Secula (1869-1912), în „Dacia creştină. De la
Dacia romană la România creştină”, Deva, anul 2, nr. 1, pp. 52-53.
SOFRONIE SIMEON. Născut în Lipova, a absolvit cursurile prepandiale din Arad

(mai 1815), însă funcţiona ca învăţător încă din anul 1809. Nu cunoaştem unde a funcţionat
până în 1815 când îşi începe activitatea ca învăţător la şcoala de pe lângă biserica episcopală
din Arad. Aici a îndeplinit şi funcţia de cântăreţ, mai apoi cea de diacon. Încă de la înfiinţarea
Institutului Teologic, este instituit profesor de „cântare şi exerciţii în cele rituale”. În 1834
încă îndeplinea această demnitate, aşa după cum rezultă din cererea pe care trimite
mitropolitului Ştefan Stratimirovici prin care solicita ca din fondul clerical din care erau
susţinute şcolile teologice să-l recompenseze pentru munca depusă, însă acesta îi refuză
cererea pe motiv că „teologiile n-au cantor salarizat”. Este cunoscut prin participarea sa la
activitatea educativă şi naţională iniţiată de Constantin Diaconovici-Loga.
BIBLIOGRAFIE. T. Botiş, Istoria Şcoalei Normale (Preparandiei) şi a Institutului
teologic, pp. 523, 574-575; Vasile Popeangă, Un secol de activitate şcolară românească
în părţile Aradului. 1721-1821, pp. 99-100; Idem, Şcoala românească din părţile
Aradului la mijlocul secolului al XIX-lea. 1821-1867, p. 189.
STANCIU VICTOR (1884-1953). Născut în Viştea de Jos (Făgăraş), absolvent al

gimnaziului de la Braşov, apoi a Facultăţii de Ştiinţe de la Universitatea din Budapesta. În
1909 şi-a luat doctoratul în Ştiinţe. În anul şcolar 1908-1909 a funcţionat ca profesor
suplinitor la secţia pedagogică a Institutului pedagogic-teologic din Arad, în anul şcolar
următor, 1909-1910, la Şcoala civilă de fete din Sibiu. Din anul şcolar 1913-1914 revine la
Arad ca director al Şcolii civile de fete, unde a predat Geografia, Chimia şi Fizica.
A colaborat la publicaţiile: „Biserica şi Şcoala”, „Tribuna”, „Românul”. A condus
colecţia Biblioteca „Semănătorul” precum şi revista „Pagini literare”. În 1916 tipăreşte
tipăreşte volumul Poezii populare din război. În timpul primului război mondial a fost
concentrat, iar plecarea sa pe fron în 1917 a afectat buna desfăşurare a cursurilor Şcolii
civile de fete. La 23 noiembrie 1918 a fost ales de consiliul profesoral ca reprenentant al
Şcolii de fete la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. A făcut parte din cei 1228
delegaţi care la 1 Decembrie 1918 au hotărât destinele Transilvaniei. După Marea Unire, a
devenit profesor de mineralogie la Universitatea din Cluj şi subsecretar de stat în guvernul
Iorga (17 iunie 1931-12 mai 1932). La Universitatea din Cluj a funcţionat până la
pensionare. În 1953 a trecut la cele veşnice.
BIBLIOGRAFIE. *** Monografia Liceului Teoretic „Elena Ghiba Birta”. Anuar
pentru anul şcolar 1994-1995, Arad, 1995, p. 19.
SUCIU IUSTIN (1873-1953). Născut la 8 februarie 1873 în comuna Şiştarovăţ

(judeţul Arad) din părinţii Melente şi Eva, la botez primind numele Iuliu. Şcoala
elementară a început-o în satul natal, a continuat-o la cea maghiară din Radna, apoi la
Arad. Cursurile secundare le-a urmat la Gimnaziul greco-catolic din Beiuş, în Liceul
regesc de la Arad şi Gimnaziul de stat din Sibiu, unde, în anul 1891, a susţinut examenul
de maturitate. După absolvirea studiilor medii, şi-a continuat studiile la Facultatea de
Teologie din cadrul Universităţii din Cernăuţi, unde, în 2 februarie 1898 obţine doctoratul
în Teologie. În vara anului 1898 a funcţionat ca practicant la Consistoriul eparhial din
Oradea, de unde, în vara anului următor trece în aceeaşi demnitate la Consistoriul eparhial
din Arad.
Cu începerea anului şcolar 1900-1901 este numit prefect seminarial şi profesor la
Institutul Teologic din Arad. Ca profesor este ales definitiv în anul 1908 iar titular din
1912. A predat Isagogia Noului Testament, Exegeza Noului Testament, Ermeneutica
biblică, Studiul biblic şi Limba greacă. Pe lângă oficiul de profesor a mai funcţionat şi în
calitate de catihet la Şcoala civilă de fete (1904-1905), apoi la Şcoala superioară de fete din
Arad (1909-1910, 1917-1918). În anul 1912 a administrat şi parohia din Sânicolaul-Mic.
Intră în monahism la mănăstirea Hodoş-Bodrog hirotonit ierodiacon (1900),
protodiacon (1901), ieromonah (1912), mai târziu hirotesit protosinghel (1927), apoi
arhimandrit (1928). Hirotesirea întru arhimandrit a avut loc într-un cadru festiv în în ziua
de 23 iunie 1928 în Capela reşedinţei episcopale, la sfârşitul Sfintei Liturghii. Au fost
prezenţi toţi consilierii episcopali şi profesorii de la Academia Teologică. A fost consilier
eparhial la secţia culturală, deputat eparhial, administrator parohial, îndeplinind, în cei 53
de ani de preoţie, din încredinţarea episcopilor eparhiali, multe misiuni pastorale. La 15
octombrie 1935 s-a aflat între cei şase candidaţi la scaunul de episcop al Aradului,
obţinând însă numai un singur vot. La 1 octombrie 1938 s-a pensionat pentru limită de
vârstă. Arhimandritul profesor Iustin Iuliu Suciu, la vârsta de 80 de ani, la 29 mai 1953 a
trecut la cele veşnice, fiind înmormântat în cimitirul „Eternitatea” din Arad.
Cărţi publicate: Patimile şi moartea Domnului. Armonizarea celor patru Evanghelii
cu păstrarea textului evanghelic şi scurte lămuriri, Arad, 1917, ed. a II-a, Arad, 1925; Trei
sute cincizeci de pilde pentru predici şi alte cuvântări, Arad, 1928, 388 p. (în colaborare cu
episcopul Grigorie Comşa); Să ne mărturisim preotului. Spovedania, Arad, 1925;
Ermineutica biblică sau ştiinţa interpretării Sfintei Sfintei Scripturi, Arad, 1932, 173 p.
Studii şi articole publicate: Istoria Bisericei greco ortodoxe române din
Transilvania şi Ungaria de la 1810 la 1846, în „Bis. şi Şc.”, anul XX, 34, 1896, pp. 269-
271; nr. 35, pp. 277-279; nr. 36, pp. 285-288; nr. 37, pp. 293-297; nr. 38, pp. 302-304; nr.
39, pp. 309-312; nr. 40, pp. 317-319; nr. 41, pp. 325-327; nr. 42, pp. 334-336; nr. 43, pp.
341-343, nr. 44, pp. 349-451; nr. 45, pp. 359-360; nr. 46, pp. 368-369; nr. 47, pp. 374-376;
nr. 48, pp. 381-385; nr. 49, pp. 390-393; nr. 50, pp. 398-400; nr. 51, pp. 408-409; nr. 52,
pp. 415-416 ; anul XXI, , nr. 1, 1897, pp. 4-6; nr. 2, pp. 12-15; nr. 3, pp. 20-22; nr. 4, pp.
29-30; Mântuitorul şi mai marii Bisericii, în lumina Apocalipsului, în “Bis. şi Şc.”, anul
LIII, nr. 44, 27 octombrie 1929, pp. 16-17; Slujire din inimă, în “Bis. şi Şc.”, anul LX, nr.
5, 2 februarie 1936, p. 2.
BIBLIOGRAFIE. Nicolae Neaga, Arhimandritul profesor dr. Iustin Suciu, în “M.
B.”, anul XXVI, 1976, nr. 5-8, pp. 514-515; M. Păcurariu, Dicţionarul teologilor români,
ed. II, pp. 466-467; P. Vesa, Clerici cărturari arădeni, pp. 287-289.
ŞANDOR ATANASIE (1809-1892). Născut în 14 mai 1809 la Nădlac, şcoala

primară la Lipova şi Macău, cea gimnazială la Arad şi Timişoara, apoi studii de Filozofie la
Seghedin şi Medicina la Universitatea din Pesta. Aici, în 6 august 1836 este promovat doctor
în Medicină. În anii 1836-1838 a funcţionat ca medic la Cenad, Pecica şi Lipova, iar la
sfârşitul anului 1838 se stabileşte ca medic la Arad. Din 17/28 iunie 1843 suplineşte la
Preparandia arădeană pe Dimitrie Constantini, apoi pe Alexie Popovici, în cele din urmă
obţinând catedra acestuia, rămasă vacantă. Din 10 februarie 1846 până în 19/31 decembrie
1879 funcţionează neîntrerupt la Preparandie, apoi, din 1876 la secţia pedagogică a
Institutului pedagogic-teologic din Arad. A predat: Pedagogia, Metodica, Limba germană,
Limba română, Limba maghiară, Istoria Ungariei, Geografia, Geometrie, Desenul, Istoria
naturală. Nu şi-a limitat preocupările numai la activitatea de la catedră sau elaborarea unor
manuale ci şi-a completat-o în mod susţinut cu cea ştiinţifică, continuând tradiţa Şcolii
ardelene, răspunzând nevoilor epocii prin lucrări de filologie şi istorie. A fost un pasionat
culegător de folclor şi promotor al ideilor naţionale. A redactat lucrări ştiinţifice şi a purtat o
bogată corespondenţă cu mari personalităţi din vremea lui, ce conţineau bogate informaţii de
epocă, constituind totodată, izvoare istorice de prim ordin. Corespondenţa cu George Bariţ,
punctează unele momente din anii revoluţiei petrecute în Arad. În aceeaşi direcţie se
încadrează şi relaţia cu Alexandru Papiu Ilarian. La cererea acestuia, Atanasie Şandor adună
informaţii despre evenimentele din timpul revoluţiei de la 1848-1849 desfăşurate în părţile
Aradului. A fost colaborator la „Gazeta Transilvaniei”, „Foaia pentru minte, inimă şi
literatură”, „Speranţa”. În 15/27 ianuarie 1892 a trecut la cele veşnice.
În 19 iunie 1893, avocatul Lazăr Petcu a donat Academiei Române bogata
corespondenţă a socrului său pe care a avut-o cu diferite personalităţi a lumii politice şi
culturale din Transilvania şi cu cei de peste Carpaţi. Donaţia a cuprins şi manuscrisele
elaborate de el pentru activitatea didactică.
Studii şi articole publicate: ABC dariu şi ortografia română cu litere latine, în
„Foaia pentru minte, inimă şi literatură”, nr. 4, 1851; Observaţii ortografice, în „Foaia
pentru minte, inimă şi literatură”, nr. 9, 1853; Memoria archimandritului Patriciu
Popescul, în “Speranţia”, anul I, nr. 13, 1/13 martie 1869, pp. 17-18.
Manuscrise: Gramatica română; Abecedar sau Literariu românesc; Scurtă
învăţătură din istoria naturală; Introducere în geometrie; Eneida lui Virgiliu, tradusă în
româneşte după o ediţie din 1760 apărută la Tyrnavia; Studiu asupra evenimentelor din
anii 1848-1849 în părţile Aradului.
BIBLIOGRAFIE. “Analele Academiei Române”, seria II, tomul XVI, 1893-1894,
Partea administrativă şi dezbaterile, Bucureşti, 1894, p. 12; T. Botiş, Istoria Şcoalei Normale
(Preparandiei) şi a Institutului teologic ortodox-român din Arad, p. 410; V. Popeangă, Ed. I.
Găvănescu, V. Ţârcovnicu, Preparandia din Arad, Bucureşti, 1964; Iosif Pervain, Ioan
Chindriş, Corespondenţa lui Alexandru Papiu Ilarian, vol. II, Cluj, 1972, pp. 313, 319, 322-
323, 324, 327; Mircea Popa, Un filolog uitat: Atanasie Şandor, în „Cercetări de lingvistică”,
nr. 2, 1973, pp. 331-342; George Bariţ şi contemporanii săi, vol. II, Bucureşti, 1975, pp.
363-364; Nicolae Roşuţ, Atanasie Şandor (1808-1892), în „Ziridava”, V, 1975, pp. 169-197;
Dan Roman, Oameni de seamă ai Aradului, Arad, 2011, pp. 76-81..
ŞICLOVAN SIMION (1898-1988). Născut la 28 decembrie 1898 în parohia

Şeitin, protopopiatul Arad, într-o familie de agricultori, Ştefan şi Ana, cu şapte copii. A
urmat cursurile şcolii primare în satul natal, apoi pe cele secundare la Gimnaziul din Beiuş
(1910-1918). Între anii 1915-1918 a luat parte la primul război mondial fiind rănit de două
ori, după care a avut privilegiul de a fi martor ocular la împlinirea visurilor de veacuri ale
românilor, Marea Unire de la 1 decembrie 1918. În toamna anului 1918 se înscrie la
Institutul Teologic din Arad (1921), apoi şi-a desăvârşit studiile la Facultatea de Teologie a
Universităţii din Cernăuţi, unde, în anul 1924, obţine titlul de doctor în Teologie.
După reîntorcerea la Arad, la început a funcţionat ca profesor de Religie la Şcoala
Normală (1924-1925), pedagog, apoi profesor de Teologie practică la Institutul/Academia
Teologică din Arad (1925-1948), locţiitor de rector, în perioada când rectorul Nicolae
Popovici a funcţionat în Ministerul Cultelor şi Artelor (21 februarie1941-1 iulie 1941) şi
rector al Academiei Teologice (1 ianuarie 1946-1 iulie 1947), după pensionarea, în anul
1945, a lui Nicolae Popovici. Între timp este hirotonit diacon iar în ziua de 7 februarie
1927 este hirotonit preot de episcopul Grigorie Comşa al Aradului (1925-1935), iar în
1931, de la acelaşi episcop, primeşte dreptul de a purta brâu roşu. În 1948 s-a transferat la
Institutul Teologic Universitar din Sibiu, unde funcţionează conferenţiar pentru Pastorală,
Liturgică şi Omiletică până la 1 septembrie 1952.
Revenit la Arad, în perioada 1952-1959 a funcţionat ca preot paroh al parohiei din
Aradul Nou, iar în august 1959 a fost transferat la parohia Arad-Centru unde a funcţionat
până în 1974 când s-a pensionat. Pentru bogata activitate desfăşurată în plan pastoral-
misionar, didactic şi publicistic, a fost distins cu rangul de iconom stavrofor.
Ca profesor de Liturgică teoretică şi practică şi Îndrumări pastorale, s-a remarcat
prin conştiinciozitate şi exigenţă, trăsături ce ar trebui să caracterizeze pe oricare dintre
slujitorii Sfântului Altar, iar ca preot de mir, stă mărturie activitatea închinată slujirii lui
Dumnezeu şi a credincioşilor încredinţaţi spre păstorire. De la el ne-a rămas câteva broşuri
publicate, predici, studii şi articole publicate în „Biserica şi Şcoala” şi în alte periodice.
În 18 februarie 1988 a trecut la cele veşnice, la vârstă de 89 de ani. A fost
înmormântat în ziua de 20 februarie 1988, fiind depus în cripta familiei de la cimitirul
„Pomenirea” din Arad.
Cărţi publicate: Despre Biserică, Arad, 1927, 29 p; Sfânta Tradiţie şi baptiştii,
Arad, 1927, 27 p.; La luptă pentru legea străbună, Arad, 1940, 72 p.
Studii şi articole publicate: Lucruri sufleteşti în temniţa de la Arad, în „Bis. şi Şc.”,
anul LI, nr. 15, 10 aprilie 1927, p. 7; Mijloace şi metode de luptă împotriva sectarilor, în
„Bis. şi Şc.”, anul LII, nr. 8, 19 februarie 1928, pp. 1-4; Constatări şi îndemnuri creştineşti,
în „Bis. şi Şc.”, anul LXIII, nr. 6, 5 februarie 1939, pp. 44-45; „Spovedania şi
duhovnicia”, în „Bis. şi Şc.”, nr. 22, 28 mai 1939, p. 175; Păstorul de suflete cu zel
apostolesc, în „Bis. şi Şc.”, anul LXIV, nr. 32, 4 august 1940, pp. 267-268; nr. 33, 11
august 1940, pp. 275-276; nr. 34, 18 august 1940, pp. 283-284; nr. 35, 25 august 1940, pp.
292-293; nr. 36, 1 septembrie 1940, pp. 300-301; nr. 40, 29 septembrie 1940, pp. 333-334;
nr. 44, 27 octombrie 1940, pp. 363-364; anul LXV, nr. 26, 29 iunie 1941, pp. 210-212; nr.
47, 23 noiembrie 1941, pp. 382-383; anul LXVI, nr. 30, 26 iulie 1942, pp. 247-248; nr. 37,
13 septembrie 1942, pp. 306-307; nr. 38, 20 septembrie 1942, pp. 312-313; nr. 39, 27
septembrie 1942, pp. 320-321; anul LXVII, nr. 27, 4 iulie 1943, pp. 218-219; nr. 47, 21
noiembrie 1943, pp. 378-379; anul LXVIII, nr. 31, 30 iulie 1944, pp. 251-253; nr. 32, 6
august 1944, pp. 160-161; nr. 41, 8 octombrie 1944, pp. 223-224; nr. 44, 29 octombrie
1944, pp. 348-349; nr. 46, 12 noiembrie 1944, pp. 364-366; nr. 50, 10 decembrie 1944, p.
397; nr. 9, 25 februarie 1945, p. 59; nr. 11, 11 martie 1945, pp. 74-76; nr. 14, 1 aprilie
1945, pp. 100-101; nr. 15, 8 aprilie 1945, pp. 108-109; nr. 16, 15 aprilie 1945, pp. 116-
117; nr. 17, 22 aprilie 1945, pp. 124-125; nr. 21, 20 mai 1945, p. 161; nr. 28, 16 decembrie
1945, pp. 200-201; Pregătirea pentru predicare, în „Bis. şi Şc.”, anul LXVII, nr. 36, 5
septembrie 1943, pp. 290-291.
BIBLIOGRAFIE. M. Păcurariu, Două sute de ani de învăţământ teologic la Sibiu.

1786-1986, pp. 355-356; Idem, Dicţionarul teologilor români, ed. II, p. 477; P. Vesa,
Clerici cărturari arădeni, pp. 287-289.
TEMPEA PAUL (1844-1905). Născut în anul 1844 la Toracul-Mare (Banat),

unde tatăl său, Teodor, era preot. După şcoala primară absolvită în satul natal, a urmat
cursurile gimnaziale la Beiuş, iar cele teologice la Sibiu şi Arad (1866-1867). În anul 1877
este hirotonit preot pentru parohia natală, iar din anul şcolar 1884-1885, este numit
profesor la Institutul pedagogic-teologic din Arad, unde stă numai un an şcolar, revenind
în parohia natală unde va păstori în tihnă până la încetarea din viaţă, în 6 noiembrie 1905,
pe când avea vârsta de numai 61 de ani.
Teologic, p. 674; Virgil Molin, Preoţii Tempea din Banat, în “M. B.”, anul XVII, 1967,
pp. 93-95.
TESCULA LAZĂR (1823-1895). Născut în Haşfalău(Târnava Mare), şcoala

primară şi clasele secundare le-a urmat în Sighişoara şi Braşov, cele superioare la
Gimnaziul de stat din Sibiu unde a prestat şi examenul de bacalaureat. După absolvirea
cursurilor Seminarului teologic „Andreian” din Sibiu, îşi continuă studiile la Academia de
agronomie din Magyae-Óvar. Începând cu semestrul al doilea al anului şcolar 1876-1877,
Consistoriul eparhial arădean îl numeşte profesor pentru Studiul economiei de la secţia
pedagogică a Institutului pedagogic-teologic de la Arad. A mai predat şi Ştiinţele naturale,
Istoria şi Limba germană. O perioadă a funcţionat şi ca administrator al domeniului
Episcopiei situat în Gai. În cursul anului şcolar 1892-1893, se îmbolnăveşte fiind nevoit să
renunţe la catedră. După doi ani, în 30 iulie 1895, trece la cele veşnice.
Teologic, p. 411.
TRĂILESCU IOAN (1862-1909). Născut la 12 ianuarie 1862 în casa

învăţătorului Lazăr Trăilescu din Sarcea-Română (judeţul Torontal). Şcoala primară în
satul natal, iar clasele gimnaziale la Timişoara, Becicherecul-Mare şi Seghedin. După
absolvirea şcolilor secundare şi susţinerea examenului de maturitate, a urmat cursurile
Institutului Teologic din Arad, după care, ca bursier al diecezei arădene, şi-a continuat
studiile la Facultatea de Teologie a Universităţii din Cernăuţi. Aici, în toamna anului 1886,
şi-a luat doctoratul în Teologie. A fost primul student arădean al Universităţii din Cernăuţi
şi primul doctor în Teologie din Episcopia Aradului de la această renumită Universitate.
Reîntors de la Cernăuţi, odată cu începutul anului şcolar 1885-1886 a fost numit profesor
la Institutul pedagogic-teologic din Arad. A fost un profesor iubit şi venerat de elevi săi. La
Institut, Ioan Trăilescu, alături de Dimitrie Horvat, în calitate de prefect seminarial, mai
avea în atribuţii supravegherea şi îngrijirea elevilor interni. Consistoriul eparhial în şedinţa

sa plenară din 25 iulie 1889 îl alege şi instituie definitiv la catedra de Teologie sistematică
pe dr. Ioan Trăilescu. În această perioadă a redactat manuale pentru elevii teologi, din
păcate, rămase în manuscris.
Pe lângă activitatea de la Institutului Teologic, a mai funcţionat şi la catedra de
Religie de la Gimnaziul regesc, Şcoala reală de stat şi Preparandia arădeană. A mai
funcţionat ca bibliotecar al Asociaţiei naţionale pentru cultura şi conversarea poporului
român, asesor consistorial eparhial, membru în comisia examinatoare a candidaţilor la
preoţie, deputat sinodal şi congresual. La sărbătoarea Bobotezei din anul 1892, a intrat în
cler fiind hirotonit diacon, apoi preot. În funcţia de profesor a stat până la 7/19 iulie1894
când, Sinodul protopopesc al Chişineului-Criş, l-a ales protopop.
Atât în calitatea sa de profesor cât şi în cea de protopop, Ioan Trăilescu s-a numărat,
mereu, între cei care au fost alături de arhimandritul Vasile Mangra în tot ce a întreprins în
calităţile pe care le-a deţinut în Episcopia Aradului. A fost membru în Congresul Naţional
Bisericesc, ca reprezentant al cercului Giula-Chişineu Criş. În 18/31 iulie 1909, după o
boală îndelungată, la 2 august 1909, pe când avea vârsta de numai 47 de ani, a trecut la
cele veşnice.
TUDOR DEMIAN (1912-2001). Născut la 9 aprilie 1912 la Arad, a urmat clasele

primare la şcoala din Arad-Micălaca Veche (1923-1930), apoi, cursurile Liceului „Moise
Nicoară” din Arad. După examenul de bacalaureat, a urmat cursurile Academiei
Teologice din Arad (1930-1934), apoi ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti, unde şi-a
luat examenul de licenţă cu lucrarea, Monografia sectară a judeţului Arad, obţinând
calificativul „magna cum laudae”. Între 1 octombrie 1937 şi 1 octombrie 1938, a îndeplinit
funcţia de „prefect de studii”, apoi secretar şi profesor suplinitor la catedra de Patrologie şi
Patristică la Academie Teologică. În septembrie 1939, este hirotonit preot pentru parohia
Arad-Şega (1939-1942), Arad-Centru (1942-1958), Pecica (1964-1975) şi Arad-Micălaca
Veche (1974-1995). Între 1945 şi 1947 a îndeplinit şi funcţia de redactor al revistei
„Biserica şi Şcoala”, apreciată mult de episcop şi preoţi. În această perioadă a publicat mai
multe articole, studii şi editoariale în revista pe care a condus-o. A desfăşurat o bogată
activitate publicistică, publicând studii, articole, recenzii, note şi comentarii, mai ales în
revista „Biserica şi Şcoala” a cărui redactor a fost între 1945-1947, dar a fost şi un statornic
colaborator la „Şcoala vremii” (Arad), „Tribuna română” (Arad), „Duh şi Adevăr”
(Timişoara).
În anul 1991, după înfiinţarea Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii „Aurel
Vlaicu” din Arad, preotul Tudor Demian a fost numit în postul de duhovnic, unde
funcţionează până în anul 1994. După o îndelungată boală, în după amiaza zilei de 14 iulie
2001, părintele Damian Tudor a trecut la cele veşnice.
Cărţi publicate: Jertfa laudei. Predici liturgice pentru toate duminecile de peste an,
Arad, 1945, 345 p.
Manuale şcolare publicate: Carte de religie pentru clasa a VI-a primară, Arad,
1940; Manualul de religie pentru clasa a II-a, Bucureşti, 1992 (în colaborare);
Îndrumătorul profesorului de religie pentru clasa I-a primară, Bucureşti, 1992.
Studii şi articole publicate: Ortodoxie şi renaştere naţională, în „Bis. şi Şc.”, anul
LXIII, nr. 9, 26 februarie 1939, pp. 69-70; Războiul. O problemă de morală şi sociologie
creştină, în „Bis. şi Şc.”, nr. 26, 25 iunie 1939, pp. 213-214; Anima este naturalitater
christiana, în „Bis. şi Şc.”, anul LXV, nr. 35, 31 august 1941; A fost distrus creştinismul în
Rusia Sovietică ?, în „Bis. şi Şc.”, anul LXVI, nr. 29, 19 iulie 1942, pp. 237-238; Poate fi
distrusă religia ?, în „Bis. şi Şc.”, nr. 30, 26 iulie 1942, pp. 245-247; Religia este opiu pentru
popor ?, în „Bis. şi Şc.”, nr. 31, 2 august 1942, pp. 253-254; Cultul divin. Definiţia şi formele
lui, în „Bis. şi Şc.”, anul LXVII, nr. 52, 26 decembrie 1943, pp. 427-429; Originea cultului
creştin ortodox, în „Bis. şi Şc.”, anul LXVIII, nr. 1, 2 ianuarie 1944, pp. 6-7; Dezvoltarea
cultului creştin, în „Bis. şi Şc.”, nr. 2, 9 ianuarie 1944, pp. 12-14; Rostul şi însemnătatea
cultului divin, în „Bis. şi Şc.”, nr. 3, 16 ianuarie 1944, pp. 21-23; Biserica. Forma,
direcţiunea şi aşezarea ei, în „Bis. şi Şc.”, nr. 4, 23 ianuarie 1944, pp. 28-30; Părţile bisericii.
Pronaosul sau tinda, în „Bis. şi Şc.”, nr. 5, 30 noiembrie 1944, pp. 36-38; Naos, în „Bis. şi
Şc.”, nr. 6, 6 februarie 1944, pp. 43-44; Iconostas, în „Bis. şi Şc.”, nr. 7, 13 februarie 1944,
pp. 50-52; Altar, în „Bis. şi Şc.”, nr. 8, 20 februarie 1944, pp. 60-62; Proscomidier, în „Bis. şi
Şc.”, nr. 9, 27 februarie 1944, pp. 69-70; Capelă, clopotniţă, troiţă şi cimitir, în „Bis. şi Şc.”,
nr. 10, 5 mai 1944, pp. 76-78; Ierarhia bisericească, în „Bis. şi Şc.”, nr. 11, 12 mai 1944, pp.
84-86; Posturi, în „Bis. şi Şc.”, nr. 13, 26 martie 1944, pp. 100-102; Sfintele icoane şi
moaştele sfinţilor, în „Bis. şi Şc.”, nr. 20, 14 mai 1944, pp. 165-167; Rugăciunea
bisericească sau liturgică, în „Bis. şi Şc.”, nr. 21, 21 mai 1944, pp. 173-175; Liturghiile
Bisericii ortodoxe şi împărţirea lor, în „Bis. şi Şc.”, nr. 32, 6 august 1944, pp. 161-163;
Proscomidie, în „Bis. şi Şc.”, nr. 33, 13 august 1944, pp. 169-171; nr. 34, 20 august 1944,
pp. 177-179; Liturghia catehumenilor, în „Bis. şi Şc.”, nr. 35, 27 august 1944, pp. 184-186;
nr. 36, 3 septembrie 1944, pp. 192-194; nr. 37, 10 septembrie 1944, pp. 200-202; nr. 38, 17
septembrie 1944, pp. 209-211; nr. 41, 8 octombrie 1944, pp. 225-227; Binefacerile Sfintei
Liturghii, în „Bis. şi Şc.”, nr. 52, 24 decembrie 1944, pp. 418-420; Spiritul democratic al
Bisericii ortodoxe, în „Bis. şi Şc.”, anul LXIX, nr. 17, 22 aprilie 1945, pp. 121-122; Spiritul
democratic al Bisericii ortodoxe, în „Bis. şi Şc.”, nr. 17, 22 aprilie 1945, pp. 121-122;
Colportajul, în „Bis. şi Şc.”, nr. 26-27, 2-9 decembrie 1945, pp. 197-198; Pastoraţia
individuală, în „Bis. şi Şc.”, nr. 28, 26 decembrie 1945, pp. 197-198; Un capitol de
pastoraţie: Tineretul, în „Bis. şi Şc.”, anul LXX, nr. 20, 12 mai 1946, pp. 149-150; Iisus
Hristos proclamă o nouă ordine, în „Bis. şi Şc.”, anul LXXI, nr. 3, 12 ianuarie 1947, pp. 9-
10.
BIBLIOGRAFIE. Vasile Vlad, Unul din redactorii revistei “Biserica şi Şcoala”:
preot Tudor Demian, în “Teologia”, Arad, anul I, nr. 3-4, 1997, pp. 107-116; Prezentarea
cadrelor didactice. Prea Cucernicia Sa Părintele Duhovnic Demian Tudor, în “Anuar I

1994-1995”, Arad, 1995, pp. 178-180; Ioan Tulcan, In memoriam. Vrednicul iconom
stavrofor Demian Tudor a trecut la cele veşnice, în “Calea Mântuirii”, anul II, Serie nouă,
nr. 30 (65), 22 iulie 2001, pp. 1-3; P. Vesa, Clerici cărturari arădeni, pp. 457-464.
TUDUCESCU ATANASIE (1850-1885). Născut la 20 februarie 1850 în comuna

Câmpanii de Jos din Bihor, şcoala primară în satul natal, cele secundare în Gimnaziul de la
Beiuş, după care urmează cursurile Academiei de Drept din Oradea. După absolvire, în
1874 este numit în funcţia de notar la epitropia Fondurilor comune ale eparhiilor Arad şi
Caransebeş. În această perioadă a urmat şi cursurile Institutului pedagogic-teologic din
Arad, secţia teologică (1877-1878). Începând cu anul şcolar 1881-1882 este instituit ca
profesor la Institutul pedagogic-teologic din Arad, unde funcţionează până în primăvara
anului 1885, când, din cauza unei boli incurabile, în 25 aprilie/7 mai trece la cele veşnice.
A publicat poezii în revista „Familia” de la Oradea, articole din domeniul limbii şi
literaturii române în „Biserica şi Şcoala” de la Arad. A mai colaborat la „Albina” şi
„Gazeta Transilvaniei”. A fost membru şi notar al Asociaţiunmii naţionale arădene şi
secretar al Reuniunii Femeilor Române de la Arad.

Teologic, p. 675; Moise Popovici, Profesorul Atanasie Tuducescu. 50 ani de la moartea
lui, în „Bis. şi Şc.”, anul LIX, nr. 20, 19 mai 1935, pp. 5-6.
TURICU CAIUS (1895-1968). Născut la 31 martie 1895 în comuna Târnova din

judeţul Arad, în familia preotului Gheorghe Turicu şi a soţiei Octavia (născută Popovici).
Clasele primare le-a absolvit la Grăniceri, cele secundare le-a urmat în Bichişciaba şi
Oradea, iar bacalaureatul l-a luat la Braşov. După absolvirea cursurilor Institutului
Teologic din Arad (1916), beneficiind de o bursă „Emanoil Gojdu”, urmează cursurile
Facultăţii de Litere şi Filozofie ale Universităţii din Budapesta (1916-1918), luîndu-şi
licenţa în Filozofia modernă (1918). După absolvire se stabileşte la Bichişciaba unde
funcţionează ca profesor suplinitor şi administrator parohial. Aici, în 1918, a fost
preşedintele Consiliului Naţional Român.
La 1 mai 1920 se transferă la Liceul „Moise Nicoară” din Arad, după ce, în acelaşi
an obţine diploma de profesor, devenind titularul catedrei de Limba şi literatura română şi
germană. Începând cu anul şcolar 1922-1923, este numit la catedra de Ştiinţele
pedagogice şi Literatură română de la secţia teologică a Institutului pedagogic-teologic
din Arad. A predat: Limba română (an I şi II), Ştiinţele pedagogice (an I şi II), Istoria
filozofiei (an I) şi Introducere în filozofie (an I). Anul şcolar 1925-1926 este ultimul în care
a mai funcţionat la catedra Institutului.
În 1925 a fost numit preot la nou înfiinţata parohie Arad-Micălaca Nouă, fiind
organizatorul ei. Aici a funcţionat puţin, numai doi ani, până în 1927, fiind apoi transferat
la parohia Arad-Centru. În data de 3 septembrie 1939, în urma pensionării preotului dr.
Gheorghe Ciuhandu, Adunarea eparhială l-a numit pe preotul Caius Turicu în funcţia de
consilier cultural la Episcopia Aradului. A avut meritul de a organiza şi inaugura
Biblioteca eparhială în localul Consiliului eparhial. După instaurarea comuniştilor la
putere, a fost mutat dintr-o parohie în alta: Arad-Şerga II (1949-1952), Şepreuş (1952-
1957), Milova (1957-1963), autorităţile comuniste nereuşind săi impună preotului Caius
Turicu nici un fel de restricţii. Era un mare anticomunist, ceea ce putem întări prin
menţionarea adresei nr. 2304 din 14 mai 1940, când, alături de episcopul Andrei Magieru
al Aradului (1936-1960), un alt mare anticomunist, a redactat, semnat şi a trimis-o tuturor
protopopilor, prin care li se cereau, lor şi preoţilor, ca acolo unde se sesiza propagandă
comunistă, să anunţe forurile superioare, „în scopul ca unitatea sufletească să fie ferită de
efectele de disociere urmărite de această mişcare”.
În ce priveşte activitatea culturală că la sfârşitul anului 1935, datorită eforturilor pe
care le-a depus, a redactat foaia „Glasul Domnului” de pa parohia Arad-Centru, apoi ca o
continuare a acesteia a făcut să reapară în redacţia sa şi cu colaborarea tineretului de la
Şcoala Normală, foaia săptămânală „Lumina Tineretului”. Între 6 decembrie 1942 şi 29
august 1943, a redactat şi revista „Calea Mântuirii”. A scris şi publicat broşuri de apărare a
dreptei credinţe, predici şi diferite articole în presa vremii, mai ales în „Biserica şi Şcoala”,
„Tribuna Nouă”, „Ştirea”, „Timpul Transilvaniei”, toate din Arad. După o bogată
activitate desfăşurată desfăşurată în domeniul ecleziastic, al învăţământului şi scrisului
teologic, la vârsta de 73 de ani, în ziua de 25 mai 1968 a trecut la cele veşnice.
Cărţi publicate: Predică-Cateheză. Cu schiţe şi cuvântări, Arad, 1925, 92 p;
Primiţi Sfânta Taină a Cuminecăturii, Arad, 1926; Apostolii satelor, piesă de actualitate
în viaţa satelor noastre, Arad, 1928; Casa fără Dumnezeu, Arad, 1931; Răspuns la un
atac păcătos, Arad, 1934.
Predici, studii şi articole publicate: Misiunile, în „Bis. şi Şc.”, anul LI, nr. 1-2, 9
ianuarie 1927, pp. 19-20; Atitudinea liturgică a preotului, în „Bis. şi Şc.”, anul LII, nr. 22,
27 mai 1928, pp. 1-2; Baptiştii din Arad fraternizează cu ungurii. Serbarea baptisto-
maghiară din Arad, în „Bis. şi Şc.”, anul LIII, nr. 14, 31 martie 1929, p. 5; Originea
cuvântului „Crăciun”, în „Bis. şi Şc.”, anul LXI, nr. 52, 25 decembrie 1937, pp. 444-445;
„Oastea Domnului” şi demonstraţiile ei, în „Bis. şi Şc.”, anul LXII, nr. 3, 16 ianuarie
1938, pp. 25-26; Pregătire prefamiliară, în „Bis. şi Şc.”, nr. 11 din 13 martie 1938, p. 94;
Manualul prefamiliarilor: Ciaslovul, în „Bis. şi Şc.”, nr. 13, 27 martie 1938, p. 108;
Iconostasul, în „Bis. şi Şc.”, nr. 16, 17 aprilie 1938, pp. 134-135; „Oastea Domnului” şi
sectele, în „Bis. şi Şc.”, nr. 39, 25 septembrie 1938, p. 334; Cântarea bisericească, în „Bis.
şi Şc.”, anul LXIII, nr. 10-11, 5 martie 1939, p. 81; Preoţii martiri din Şimand, în „Bis. şi
Şc.”, nr. 17, 1939, pp. 133-134; Merinde pentru cale, în „Bis. şi Şc.”, nr. 38, 17 septembrie
1939, p. 313; Prescuri şi piţărăi, în „Bis. şi Şc.”, nr. 52, 24 decembrie 1939, pp. 439-440;
Misionari şi misionarism, în „Bis. şi Şc.”, nr. 6, 4 februarie 1940, p. 46; Misiune şi
păstorire, în „Bis. şi Şc.”, nr. 7, 11 februarie 1940, pp. 56-57; Apostolatul nostru, în „Bis.
şi Şc.”, nr. 9, 25 februarie 1940, p. 71; Evanghelizarea, în „Bis. şi Şc.”, nr. 15, 7 aprilie
1940, pp. 120-121; Mănăstirea-şcoală misionară, în „Bis. şi Şc.”, nr. 34, 18 august 1940,
pp. 284-285; Rostire sau citire, în „Bis. şi Şc.”, anul LXVII, nr. 21, 1943, p. 170.
ŢĂNDRĂU NICOLAE (1890-1960). Născut în anul 1890, în satul Bucium-Poieni,

nu departe de Abrud. Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov şi studiile teologice la Institutul
teologic-pedagogic din Sibiu. După absolvirea cursurilor clericale, în anul 1917 este hirotonit
preot pentru parohia Cuvin din Podgoria Aradului. În 1926 se mută în Arad, obţinând prin
concurs, postul de religie de la Liceul „Elena Ghiba Birta”. În această perioadă a funcţionat
şi în calitate de bibliotecar al şcolii. A făcut educaţia religioasă a generaţii întregi de
adolescente, el oficia slujbele religioase duminica, în capela Liceului situat în curtea
interioară a Internatului Diecezan de pe strada Eminescu, lângă reşedinţa episcopală. În anii
şcolari 1928-1929 şi 1929-1930, în paralel cu activitatea de la Liceul de fete, a funcţionat ca
duhovnic şi profesor la Academia Teologică, ocupându-se de Lectura biblică (anii I şi II), şi
Practica liturgică (anul III). În anul 1948 s-a pensionat, profund afectat de schimbările
petrecute în învăţămânmtul românesc şi în viaţa românilor. La vârsta de 70 de ani, în 1960, a
BIBLIOGRAFIE. Rodica Ţabic, Rodica Ghidău, Caleidoscopul Liceului „Elena
Ghiba Birta”, Arad, 1995, pp. 51-54; M. Săsăujan, Academia de teologie ortodoxă din
Arad în perioada interbelică, pp. 111, 121-123.
VARGA PETRU (1810-1858). Născut în anul 1810 la Zărand (judeţul Arad) din
părinţi plugari, după absolvirea şcolii primare din satul natal, urmează cursurile gimnaziale,
apoi pe cele de Filozofie în Mezö-Berény. Începând cu anul şcolar 1829-1830 urmează
cursurile Institutului Teologic din Arad pe care le-a absolvit după trei ani (1832). În 1834 a
fost hirotonit diacon, apoi de preot şi numit paroh în comuna Nădlac. La începutul anului
şcolar 1835-1836 a fost instituit profesor la Institutul Teologic din Arad, unde funcţionează
până la sfârşitul anului şcolar 1838-1839. În perioada cât a funcţionat ca profesor la Institutul
Teologic, a administrat parohia printr-un capelan. În 1837-1839 a funcţionat şi în calitate de
catehet la Gimnaziul şi şcolile primare din Arad. Părăsind catedra în 1839, păstoreşte
credincioşii din Nădlac, unde, în 1857, cuprins de boală, îl ia ca şi capelan pe ginerele său
Vincenţiu Marcovici. După numai un an de zile, în 1858, a trecut la cele veşnice.
De la preotul Petru Varga a rămas un valoros manuscris cu predică în versuri. În anul
1854 termina de scris această „predică generalnică a îngropăciunilor”, în versuri, de 33
pagini, în folio. La scrierea ei pornea de la convingerea că „cea mai mare parte a preoţimii
noastre, tocmai şi din oraşe mai de căpetenie, precum este Aradul, sau obişnuit a spune la
îngropăciuni, mai tot însăşi una şi aceeaşi cuvântare şi ertăciune ce s-a scos prin cineva din
învăţăturile preotului Samuil Clain, la anul 1784 date la lumină”. Dorinţa preotului Petru
Varga era să-şi tipărească predica. În acest sens, în 1854, s-a adresat episcopului Procopie
Ivaşcovici pentru un ajutor bănesc. Pentru că episcopul nu i-a acordat ajutorul aşteptat,
manuscrisul nu a văzut lumina tiparului. Lucrarea este împărţită în patru părţi: 1. Firea, adică
definiţia şi universalitatea morţii; 2. Resturile vieţii, în care se înfăţişează tabloul judecăţii
celei de obşte; 3. Tainele cele două moarte, adică raiul şi iadul; 4. Iertăciunile. Este un
adevărat studiu care putea oferi material suficient pentru predici la înmormântări. Autorul
dovedeşte vaste cunoştinţe biblice, teologice, de istorie a antichităţii, dar oglindeşte şi realităţi
ale vieţii sociale şi bisericeşti din vremea sa. Manuscrisul se menţine în cadrul tradiţiei
ortodoxe punând în centrul cuvântării teme dogmatice şi morale. Nu e important atât ca
operă realizată cât prin ideea sănătoasă predicii de conţinut dogmatic şi moral pe care o
preconizează, prin haina versului popular pe care o îmbracă, dar nu lipsită de sens pentru ca
adevărurile credinţei creştine să poată pătrunde mai uşor la inima ascultătorilor, în scopul
luminării minţii şi a determinării unei atitudini de viaţă creştinească corespunzătoare.
VĂŢIAN TRAIAN (1864-1940). Născut la 26 septembrie 1864 în Hălăliş, ca fiul

cel mai mare din cei 14 copii ai preotului Andrei Văţianu şi a Anei (născută Bogdan) din
Baia (judeţul Arad). După absolvirea a opt clase gimnaziale în Arad (1884), a urmat
cursurile Institutului Teologic din Arad pe care le-a absolvit la sfârşitul anului şcolar 1886-
1887. Din 1888 şi până la 1894 a fost încadrat ca arhivar şi cancelist la Consistoriul
eparhial arădean. În 23 februarie 1895 este hirotonit diacon, iar a doua zi, preot, pentru
parohia Arad-Centru. Între 1895-1917 a activat şi în funcţia de catehet la şcolile secundare
din oraşul de pe Mureş, iar din 1903 şi până în 1908 a funcţionat ca profesor de Liturgică
la Institutul Teologic din Arad.
Datorită prestigiului de care s-a bucurat în faţa preoţilor, a fost ales protopop al
Aradului iar la 19 decembrie 1917 fiind hirotesit de către episcopul Ioan Ignatie Papp (1903-
1925). Ca protopop a funcţionat peste două decenii (1917-1938). A participat, în calitate de
deputat, la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, ca reprezentant
al protopopiatului Arad. A fost membru în consiliul de administraţie al Băncii “Victoria” şi
sprijinitor al activităţilor culturale arădene. În postul de protopop a stat până la 20 aprilie
1938, când se pensionează. După pensionare, a mai condus problemele protopopiatului până
la sfârşitul anului 1938, când a fost numit noul protopop. În 11 mai 1940, la vârsta de 76 de
ani, trece la cele veşnice, fiind înmormântat în cimitirul Eternitatea din Arad.
A publicat: Liturgica Bisericii Ortodoxe Române, în mai multe ediţii (Ediţia a III-a,
Arad, 1919) dar pe nici una nu a fost menţionat numele autorului. A mai tipărit o Carte de
Religie „cu lecţii de limba română pentru elevii care n-au învăţat carte românească”.
VIDU ION (1863-1931). Născut în 17 decembrie 1863 la Mânerău (judeţul Arad),

în familia învăţătorului Petru Vidu. După absolvirea secvţiei pedagogice a Institutului
pedagogic-teologic din Arad (1878-1881), funcţionează ca învăţător la şcoala din comuna

Seleuş-Cigherel. În 1 februarie 1884, episcopul Ioan Meţianu îl numeşte profesor la
catedra de Muzică vocală şi instrumentală de la secţia pedagogică a Institutul diecezan.
Aici stă până la sfârşitul anului şcolar 1887-1888, când se stabileşte în Lugoj. Din 1888, şi
în tot restul vieţii, numele său se leagă de aproape toate marile evenimente culturale şi
politice ale Lugojului. Prin studiile şi călătoriile pe care le-a făcut în Italia, a devenit un
compozitor şi un dirijor de cor cunoscut şi apreciat în toate ţinuturile locuite de români. A
participat, din partea Reuniunii de cântări şi muzică din Lugoj, la Marea Adunare
Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. În 7 februarie 1931, trece la cele veşnice,
fiind înmormântat în cimitirul din Lugoj.
Teologic, p. 413; V. Popeangă, Ed. I. Găvănescu, Preparandia din Arad, pp. 146-150;
Viorel Cosma, Un maestru al muzicii corale – Ion Vidu, Bucureşti, 1965; Ioan Lucaci, Ion
Vidu (1863-1931), în “Ziridava”, vol. XI, 1979, pp. 795-808; Eugen Arădeanul, Date
privind biografia lui Ion Vidu, în “M. B.”, anul XXXI, nr. 1-3, 1981, pp. 119-125; D.
Roman, Oameni de seamă ai Aradulu, pp. 232-239.
VUIA GHEORGHE (1850-1900). Născut în 2 mai 1850 la Arad, cursurile primare

şi gimnaziale în oraşul natal, apoi Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii din
Budapesta. Aici, funcţionează şi cântăreţ la bisericea română şi greacă. În anul 1876 este
promovat doctor în Medicină şi, după o practică de doi ani în calitate de medic secundar la
un spital din Budapesta, ajunge medic în Arad. În anul şcolar 1877-1878 este numit profesor
de Igienă şi medic al Institutului pedagogic-teologic din Arad. Din anul şcolar 1885-1886
preda şi Chimia la secţia pedagogică. La începutul anului şcolar 1885-1886 renunţă la
catedră. Pe lângă activitatea de la catedră sau cea de medic, Gheorghe Vuia a avut o bogată
activitate şi în domeniul literar, colaborând la “Albina” (Budapesta), “Telegraful Român”
(Sibiu), “Dreptatea” (Timişoara), “Familia” (Oradea), “Biserica şi Şcoala” (Arad). Suferind
de o boală incurabilă, în 22 decembrie 1900, “îşi face singur capăt vieţii”.
A publicat: Higiena poporală cu privire la săteanul român, Arad, 1884; Boalele
venerice, Oraviţa, 1890; Din trecutul Băilor Herculane, Sibiu, 1900.
Bibliografie selectivă
I. IZVOARE
A. Fonduri arhivistice
A. A. Aradului:
- Grupa III, dosar 385/1930; dosar 70/1931; dosar 45/1948.
- Grupa IV, dosar 4/1929.
- Grupa V, dosar 179/1933.
- Protocolul şedinţelor consistoriale, nr. 100, 196, 245/1822.
- Protocolul Sinodului eparhial din 1870
- Protocolul Sinodului eparhial din 1871.
- Protocolul Sinodului eparhial din 1872.
- Protocolul Sinodului eparhial din 1874
- Protocol sinodal din anul 1876.
A. C. N. S. A. S. Bucureşti:
- Dosarul preotului Cornel Iuliu Bodea.
- Dosarul preotului Sinesie Ioja.
A. N. D. J. Arad:
- Fond Episcopia ortodoxă română Arad:
- Acte şcolare, grupa IV: dosar 11 1/2 din 1854; dosar 36/1854; dosar
38/1854; dosar 72/1876; dosar 105/1877; dosar 369/1884; dosar 140/1885; dosar 65/1901;
dosar 265/1904; dosar 139/1901; dosar 38/1906; dosar 50/1907; dosar 91/1907; dosar 45/1908;
dosar 51/1909; dosar 5/1916; dosar 17/1916; dosar 43/1918.
- Actele revoluţiei de la 1848-1849, dosar 20/1849; dosar 44/ 1854; dosar
47/1849.
- Fond Protopopiatul ortodox român Arad dosar 18.
- Fond Protopopiatul ortodox român Ineu, dosar 3.
- Fond Roman Ciorogariu: - dosar 2, dosar 4, dosar 5, dosar 9, dosar 17, dosar 22.
- Protocolul de circulare Pâncota. 1782-1807.
- Protocol de circulare Şiria. 1783-1815.
- Colecţia de documente: - dosar 103.
A. P. O. R. Arad:
- Dosar 18/1993.
A. P. O. R. Bata:
- Protocolul circularelor. 1860-1877.
A. P. O. R. Arad-Centru:
- Protocolul şiedinţelor comunităţiei bisericei greco-ortodoxe române din Arad. 1869-
1880, registru 92.
A. P. O. R. Arad-Micălaca Veche:
- Protocolul circularelor, registru nr. 2 (1802-1812).
- Protocolul circularelor, registru nr. 5 (1832-1852).
B. Surse edite
Actele Congreselor Asociaţiei clerului “Andrei Şaguna” ţinute în anii 1933-1938 la
Cluj, Sibiu, Caransebeş, Turda..., Sibiu, 1940.
Actele şi desbaterile Adunării eparhiale din eparhia ortodoxă română a Aradului,
sesiunea ordinară din anul 1928, Arad, 1928.
Ardelean, Radu. Giura, Lucian. Corespondenţa lui Roman Ciorogariu cu Ioan
Lupaş, în „Ziridava”, XXIV, 2005.
*** Documente privitoare la istoria Diecezei Aradului (1815-1816), în „Anuarul
Institutului pedagogic-teologic greco-ortodox român din Arad din 1916/1917”.
*** Episcopia Aradului în vremuri de răscruce istorică 1918-1948. Colecţie de
documente (Prefaţă de P. S. S. Episcop dr. Timotei Seviciu, Studii introductive, Vasile
Popengă şi pr. Vasile Pop, Note şi comentarii Vasile Popeangă), Arad, 2006.
Gluck, Eugen. Roşuţ, Nicolae. Aradului şi mişcarea memorandistă, vol. II, Arad,
1976; vol. IV, Arad, 1978.
Glück, Eugen. Neamţu, Gelu. Vatamaniuc, Dimitrie. Studii şi documente privind
activitatea lui Ioan Slavici, vol. I, Arad, 1976.
*** Mărturii privind lupta românilor din părţile Aradului pentru păstrarea fiinţei
naţionale prin educaţie şi cultură (1784-1918). Documente referitoare la episcopia ortodoxă
a Aradului (Prefaţă P. S. Episcop dr. Timotei Seviciu, Studiu introductiv, note şi comentarii
de prof. dr. Vasile Popeangă), Arad, 1986.
*** Memoriu, în „Bis. şi Şc.”, anul LXIX, nr. 2-3, 7-14 ianuarie 1945.
Mureşianu, Ion B. Un document din 1767 privind aspecte ale vieţii bisericeşti din
Banat, în „M. B.”, anul XXVI, 1976, nr. 5-8.
Polverejan, Şerban. Cordoş, Nicolae. Mişcarea memorandistă în documente (1885-
1897), Cluj, 1973.
Aradului, ţinute în anul 1877, Arad, 1877.

Aradului ţinute în anul 1884, Arad, 1884.
Protocoul despre şedinţele Sinodului eparhial estraordinar din diecesa română
greco-orientală a Aradului ţinute în anul 1884, Arad, 1885.
Aradului ţinute în anul1886, Arad, 1886.
Aradului ţinute în sesiunea ordinară din anul 1892, Arad, 1892.
Aradului, ţinute în şedinţa ordinară a anului 1900, Arad, 1900.
Aradului, ţinute în şedinţa ordinară din anul 1903, Arad, 1903.
Aradului ţinute în şedinţa ordinară din anul 1908, Arad, 1908.
Aradului ţinute în şedinţa ordinară din anul 1909, Arad, 1909.

orientali din Ungaria şi Transilvania convocat la Sibiu pe 1/13 octombrie 1878, Sibiu, 1879.
orientali din Transilvania întrunit în Sibiu, la 8/20 iunie 1881, Sibiu, 1882.
orientali din Transilvania întrunit la Sibiu la 8/20 iunie 1886, Sibiu, 1886.
orientali din Transilvania...1888, Sibiu, 1888.
Ruvaraţ, Dimitrie. Temişvarska Eparhijia od neina postanka do 1758 god, Sremski
Karlovci, 1914.
*** Statutul organic al Bisericii greco-orientale române din Ungaria şi Transilvania
cu un supliment, Sibiu, 1881
*** Statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române, în “Legea şi Statutul
pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române”, Cernica, 1925.
Suciu, I. D. Constantinescu, Radu. Documente privitoare la istoria Mitropoliei
Banatului, vol. I, Timişoara, 1980.
II. CĂRŢI
Aga, Victor. Galeria de biografii ilustre din Banat şi Crişana, Timişoara, 1934.
Albu, Nicolae. Din relaţiile cărturarilor bănăţeni cu Blajul, în vol. “Sub semnul lui
Clio. Omagiu Acad. Prof. Ştefan Pascu”, Cluj, 1974.
*** Analiza Dictaturii Comuniste din România. Raport final, Bucureşti, 2007.
Ardelean, Radu. Giura, Lucian. Vesa, Pavel. Emilian Micu, pelerinul cultural
bănăţan, Sibiu, 2000.
Ardelean, Aurel. Roz, Alexandru. Istoria învăţământului superior şi a Universităţii
de Vest “Vasile Goldiş” din Arad, Arad, 2000.
Bocşan, Nicolae. Contribuţii la istoria iluminismului românesc, Timişoara, 1986.
Bodea, Cornelia C. Moise Nicoară (1784-1861) şi rolul său în lupta pentru
emanciparea naţional religioasă a românilor, Arad, 1943.
Bogdan, Doru. Preparandia din Arad în conştiinţa cultural-istorică a epocii sale
(1812-2012), Arad, 2012.
Bolovan, Ioan. Asociaţia naţională arădană pentru cultura poporului român. 1863-
1918. Contribuţii monografice, Cluj-Napoca, 1994.
Botiş, Teodor. Sădean, Avram. Institutul pedagogic gr. or. rom. Arad. Cei dintâi ani
din trecutul şi viaţa Preparandiei (Şcolii normale) gr. or. române din Arad, Arad, 1912.
Botiş, Teodor. Istoria Şcoalei Normale (Preparandiei) şi a Institutului teologic

ortodox-român din Arad, Arad, 1922.
Câmpeanu, Remus. Intelectualitatea română din Transilvania în veacul al XVIII-lea,
Cluj-Napoca, 1999.
Ciorogariu, Roman R. Zile trăite, Oradea, 1926.
Cornea, Cornel. Luptători şi martiri ai rezistenţei anticomuniste din judeţul Arad.
1945-1989, Arad, 2007.
Costea, Ştefan. Costea, Dumitru D. Şeitin. O aşezare milenară românească de pe
Mureşul Inferior, Arad, 1998.
Curticăpeanu, Vasile. Mişcarea culturală românească pentru Unirea din 1918,
Bucureşti, 1968.
Dan, Petre. Asociaţii, Cluburi, Ligi, Societăţi. Dicţionar cronologic, Bucureşti, 1983.
Dobrei,Florin. Istoria vieţii bisericeşti a românilor hunedoreni, Reşiţa, 2010.
Dudaş, Florian. Odoarele vechii catedrale ortodoxe a Bihorului. Cea mai veche
bibliotecă românească din Oradea, Oradea, 2005.
Enache, George. Petcu, Adrian Nicolae. Monahismul ortodox şi puterea comunistă în
România anilor ’50, Galaţi, 2009.
Eppel, Marius. Vasile Mangra (1850-1918). Contribuţii la cunoaşterea vieţii şi
activităţii lui, Arad, 2000.
Idem. Un mitropolit şi epoca sa. Vasile Mangra (1850-1918), Cluj-Napoca, 2006.
Enache,George. Petcu, Adrian Nicolae. Monahismul ortodox şi puterea comunistă în
România anilor ’50, Galaţi, 2009.
Firu, Nicolae. Monografia Bisericii Sfintei Adirmiri (Biserica cu Lună) din Oradea,
scrisă cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la întemeierea ei 1784-1934, Oradea, 1934.
Gheorghiţă, Viorel. Et Ego. Sărata Piteşti-Gherla-Aiud. Scurtă istorie a devenirii
mele, Timişoara, 1994.
Gyémánt, Ladislau. Mişcarea naţională a românilor din Transilvania între anii 1790
şi 1848, Bucureşti, 1986.
Iorga, Nicolae. Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea (1688-1821), vol. I
(Ediţie îngrijită de Barbu Theodorescu), Bucureşti, 1969.
Ilica, Anton. Istoricul Preparandiei din Arad, Cluj-Napoca, 2012.
Liţiu, Gheorghe. Eparhia Aradului şi a Bihorului. 1848-1860, Oradea, 2002.
Lupşa, Ştefan. Istoria bisericească a românilor bihoreni, vol. I (până la 1829),
Oradea, 1935.
Mager, Traian. Ţinutul Hălmagiului. Monografie. Cadrul istoric, Partea I, Arad, 1938.
*** Monografia Liceului Teoretic „Elena Ghiba Birta”. Anuar pentru anul şcolar
1994-1995, Arad, 1995.
Moraru, Alexandru. Învăţământul teologic universitare ortodox din Cluj (1924-
1952), Cluj-Napoca, 1996.
Mosora, Elena. Hanga, Doina. Catalogul cărţii vechi româneşti din Colecţiile
Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga” Cluj 1561-1830, Cluj-Napoca, 1991.
Muşlea, Ion. Contribuţiuni la cunoaşterea bibliotecilor româneşti ale oraşelor din

Transilvania (până la unire), Cluj, 1935.
Negrilă, Iulian. Presa literară românească arădeană (1869-1944), Arad, 1999.
Nica, Melente. Spiritualitatea în cadrul Episcopiei Aradului, Arad, 2006.
Păcurariu, Mircea. Două sute de ani de învăţământ teologic la Sibiu. 1786-1986,
Sibiu. 1987.
Idem. Dicţionarul teologilor români, Ediţia a doua, revăzută şi întregită, Bucureşti,
2002.
Idem. Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. III, ediţia a 3-a, Iaşi, 2008.
Idem. O viaţă închinată Bisericii şi Neamului. Sfântul Ierarh Andrei Şaguna,
Mitropolitul Transilvaniei, Sibiu, 2012.
Popa, Mircea. Taşcu, Valentin. Istoria presei româneşti din Transilvania de la
începuturi până în 1918, Bucureşti, 2003.
Popeangă, Vasile. Un secol de activitate şcolară românească în părţile Aradului.
1721-1821, Arad, 1974.
Idem. Şcoala românească din Transilvania în perioada 1867-1918 şi lupta sa pentru
unire, Bucureşti, 1974.
Idem, Şcoala românească din părţile Aradului la mijlocul secolului al XIX-lea. 1821-
1867, Arad, 1979.
Idem. Preparandiile româneşti din Transilvania, în “Ziridava”, XII, 1980.
Idem. Eparhia Aradului în perioada instituţionalizării culturii naţionale 1897-1948,
Arad, 2006.
Idem. Mărturii transilvănene despre actele creatoare de pedagogie românească,
Arad, 2007.
Idem. Studii despre Preparandia din Arad, Arad, 2011.
Popeangă, Vasile. Găvănescu, Eduard I. Ţârcovnicu, Victor. Preparandia din Arad,
Arad, 1964.
Puşcariu, Ioan Cavaler de. Date istorice privitoare la familiile nobile române, vol. I,
Sibiu, 1892.
Roşca, Eusebie R. Monografia Institutului teologic-pedagogic “Andreian” al
Arhidiecezei gr. or. române din Transilvania, Sibiu, 1911.
Roşu, Elisaveta. Roman R. Ciorogariu (1852-1936). Repere istorice, Oradea, 2007.
Ruffini, Mario. Istoria românilor din Transilvania, Bucureşti, 1993.
Săsăujan, Mihai. Academia de teologie ortodoxă din Arad în perioada interbelică.
Contribuţii la istoria învăţământului teologic românesc, Arad, 2004.
Silveanu, Ileana. Cărările speranţei. Destine ale rezistenţei anticomuniste din Banat,
vol. IV, Timişoara, 2003.
Stoica de Haţeg, Nicolae. Cronica Banatului (Ediţie critică de Damaschin Mioc),
Timişoara, 1981.
Suciu, I. D. Monografia Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1978.
Terebenţiu, Traian. Gheorghe Popa de Teiuş, Arad, 1927.
Tăvală, Emanul. Nicolae-Nifon Bălăşescu – între “călugărul chirovag” şi

“luceafărul rătăcitor”, Sibiu, 2012.
Ţabic, Rodica. Ghidău, Rodica. Caleidoscopul Liceului „Elena Ghiba Birta”, Arad,
1995.
Valea, Virgil. Cultură şi spiritualitate românească în Arad în perioada interbelică
(1919-1940), Arad, 2005.
Velea, Nicolae Tincu. Istorioară bisericească politico-naţionale a românilor, Sibiu,
1865.
Vesa, Pavel. Incursiuni în istoriografia ecleziastică arădeană, Arad, 2004.
Idem. Episcopia Aradului. Istorie. Cultură. Mentalităţi (1706-1918), Cluj-Napoca,
2006.
Idem. Episcopii Aradului. 1706-2006, Arad, 2007.
Idem. Clerici cărturari arădeni de altădată, Arad, 2008.
Idem. Eparhia Aradului în perioada episcopului Gherasim Raţ (1835-1850), Arad,
2008.
Idem. Protopop dr. Gheorghe Ciuhandu (1875-1947), Arad, 2011.
Vovelle, Michel. Omul Luminilor (Traducere de Ingrid Ilinca, Postfaţă de Radu
Toma), Iaşi, 2000.
Vuia, Iuliu. Fragmente din istoricul pedagogicului confesional greco-ortodox român
din Arad. Studiu istoric pedagogic, Panciova, 1887
Idem. Şcoalele româneşti bănăţene în secolul al XVIII-lea, Orăştie, 1896.
Zamela, Petrică. Mitropolitul Vasile Lăzărescu al Banatului (1894-1969).
Monografie istorică, Oradea, 2011.
III. STUDII ŞI ARTICOLE
Albu, Nicolae. Din relaţiile cărturarilor bănăţeni cu Blajul, în vol. “Sub semnul lui
Clio. Omagiu Acad. Prof. Ştefan Pascu”, Cluj, 1974.
Anuichi, Silviu. Relaţii bisericeşti româno-sârbe din secolul al XVII-lea şi al XVIII-
lea, în “B. O. R.”, Bucureşti, anul XCVIII, 1979, nr. 7-8.
Arădeanu, Eugen. Date cu privire la circulaţia operelor lui Vasile Alecsandri culese
din Biblioteca eparhială arădeană, în “M. B.”, anul XXIII, 1973, nr. 1-3.
Arcoşi, [Ioan]. Învinuire asupra Institutului clerical, în “Lumina”, anul III, nr. 5, 24
ianuarie/5 februarie 1874, pp. 25-26.
Ardelean, Flavius. Aspecte ale activităţii Academiei Teologice din Arad în paginile
revistei “Biserica şi Şcoala” (1925-1948), în “Teologia”, anul I, nr. 3-4, 1997.
Ardelean, Radu. Giura, Lucian. Corespondenţa lui Roman Ciorogariu cu Ioan
Lupaş, în “Ziridava”, XXIV, 2005.
Barbu, Daniel. Etica ortodoxă şi “spiritul” românesc, în vol. “Firea românilor”
(volum coordonat de Daniel Barbu), Bucureşti, 2000.
Bocşan, Nicolae. Gyémánt, Ladislau. Aspecte ale luptei culturale şi politice a
românilor bănăţeni în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în “Banatica”, II, 1973.
Bodea, Cornelia. Kovacs, Iosif. Românii din monarhia habsburgilor şi compromisul

din 1867, în vol. „Românii din Transilvania împotriva dualismului austro-ungar”, Cluj-
Napoca, 1978.
Bodea, Cornelia. Acum o sută de ani, în „Hotarul”, anul V, 1938, nr. 6-8.
Bodogae, Teodor. Activitatea culturală şi politică a mitropolitului sârb Ştefan
Stratimirovici (1790-1836), în “M. A.”, anul IV, 1959, nr. 5-6.
Idem. Documente inedite privitoare la istoria învăţământului teologic din
Transilvania, în “B. O. R.”, anul XC, 1972, nr. 11-12.
Bogdan, Doru. Semnificaţia istorică şi culturală a Almanahului “Muguri” (Arad,
1859), în “Ziridava”, X, 1978.
Bogdan, Ioan Mircea. Clerul arădean în lupta naţională românească de la sfârşitul
secolului XIX, în “M. B.”, anul XXXVI, 1986, nr. 5.
Botiş, Teodor. Fapte !, în “Românul”, anul VII, nr. 3, 1918.
Idem. Apărarea Academiei teologice din Arad, în „Bis. şi Şc.”, anul LIII, nr. 17, 21
aprilie 1929.
Idem. Observări la proiectul de lege pentru reorganizarea învăţământului teologic în
„Bis. şi Şc.”, anul LIII, nr. 18, 28 aprilie 1929.
Bulacu, Mihail. Omagii Catehetului, în “Catehetul”, anul I, ianuarie 1941, nr. 2.
Bulat, Toma G. Profesori bănăţeni în serviciul şcolilor clericale din Principatele
Române în secolul al XIX-lea, în “M. B.”, anul XVI, 1966, nr. 10-12.
Câmpeanu, Remus. Contribuţii la istoria intelectualităţii române din Transilvania în
secolul al XVIII-lea, în “A. M. N.”, 31, II, istorie, 1994, Cluj-Napoca, 1995.
[Ciorogariu Roman]. Istoria şcoalelor noastre, în “Bis. şi Şc.”, anul XXXII, nr. 21,
25 mai/7 iunie 1908, p. 1.
[Idem]. Din corespondenţa lui Şaguna cu Patrichie Popescu, în “Bis. şi Şc.”, anul
XLI, nr. 37, 10/23 septembrie 1917.
Colta, Elena Rodica. Cărţi vechi din secolul al XVII-lea în Tara Zarandului, în
“Ziridava”, VIII, Arad, 1977.
[Coman] Vasile. Episcopul Roman Ciorogariu luptător pentru libertatea şi dreptatea
poporului român din Transilvania, în “M. A.”, anul XXI, 1976, nr. 7-9.
[Comşa] Grigorie. Tinerii academiei noastre teologice, în “Bis. şi Şc.”, anul LVII, nr.
50, 10 decembrie 1933.
Cordoş, Nicolae. Memorandul din 1892 şi semnificaţia lui publică, în vol. „Românii
din Transilvania împotriva dualismului austro-ungar”, Cluj-Napoca, 1978.
Cosma, Aurel. Cursuri române de teologie în Timişoara la 1790, în “M. B.”, anul
XXV, 1975, nr. 7-9.
Cosma, Sorin. Dr. Petru Barbu şi activitatea sa cetehetică, în “A. B.”, Serie nouă,
anul III (XLII), ianuarie-martie 1992.
Cotoşman, Gheorghe. Isaia Antonovici (1731-1748), episcopul Aradului şi
Caransebeşului, în “M. B.”, Timişoara, anul VII, 1957, nr. 1-3.
C[uzneţov], A[ndrei]. Iarăş problema Academiilor Teologice, în “Bis. şi Şc.”, anul

LXX, nr. 24, 9 iunie 1946.
Deheleanu, P[etru]. Învăţământul teologic, în „Bis. şi Şc.”, anul LV, nr. 12, 22 martie
1931.
Lăzărescu, Dan. Demşea, Dan. Documente despre biblioteca Preparandiei arădene,
în “Aradul cultural”, anul II, nr. 1/1995.
Dudaş, Florian. O scriere pedagogică cu largă circulaţie în rândul slujitorilor
Bisericii şi şcolii româneşti din vestul Transilvaniei, în “A. B.”, Serie nouă, anul III (XLIII),
iulie-septembrie 1992.
[Felea, Ilarion]. Problema Academiilor de teologie, în „Bis. şi Şc.”, anul LXIV, nr.
24, 9 iunie 1940
[Idem]. Problema Academiilor Teologice, „Bis. şi Şc.”, anul LXIV, nr. 27, 1940.
[Idem]. Doleanţele Academiilor de Teologie, în „Bis. şi Şc.”, anul LXV, nr. 2, 12
ianuarie 1941.
Emandi, Lucian. Alexandru Gavra - editor de cărţi româneşti, în “Anuarul Liceului
Pedagogic Arad pe anul şcolar 1972-1973”, Arad, 1973.
Gavrilovici, Nikola. Planul cu privire la organizarea interioară a Seminarului
ortodox din Timişoara în secolul al XVIII-lea, în “M. B.”, anul XXIV, 1974, nr. 7-9.
Grădinaru, Virgil. Aspecte inedite din activitatea Preparandiei arădene, în “M. B.”,
anul XXXVIII, 1988, nr. 1.
Gregoriu, Resunetu la articlii apăruţi în nrii 1 şi 2 ai „Luminei” în meritul Institutului
pedagogic şi celui teologic in Arad, în „Lumina”, anul I, nr. 6, 29 august/10 septembrie
1872, pp. 23-24.
Greucean, Eugen. Contribuţii cu privire la legăturile lui Nicolae-Nifon Bălăşescu
(1806-1880) cu Episcopia Aradului, în „M. B.”, anul XXXIV, 1984, nr. 11-12.
Gurban, Constantin. Raportu despre starea bibliotecei Institutului teologicu aradanu,
în “Speranţa”, anul 1, nr. 2, 15/27 februarie 1869.
Gyemant, Ladislau. Bocşan, Nicolae. Faur, Viorel. Contribuţia Preparandiei din
Arad la mişcarea naţională din părţile vestice în anii 1815-1817, în vol. “Satu-Mare. Studii
şi comunicări”, IV, 1980.
Iacob, Lazăr Reorganizarea învăţământului teologic şi a educaţiei seminariale, în
“Telegraful Român” din 1917, apoi în broşură (Sibiu, 1917, 100 p.).
Iacob, Lazăr. Preoţi cu crucea’n frunte, în “Românul”, anul VII, nr. 4, 1918.
Liţiu, Gheorghe. Profesorii clericali Patrichie şi Ghenadie Popescu, în „Bis. şi Şc.”,
anul LXVIII, nr. 44, 29 octombrie 1944.
[Magieru] Andrei. Prefaţă, în “Catehetul”, anul I, decembrie 1940, nr. 1.
Mangra, Vasile. Academie teologică pentru Mitropolia ortodoxă română din
Transilvania, în „Bis. şi Şc.”, anul XXIV, nr. 31, 12 august 1900.
Mălinaş, Marin. Manuscrisul de Teologie Pastorală a lui Miron Romanul, aflător în
arhiva Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, în „M. A.”, anul XXIII, 1978, nr. 7-9.
Mihuţ, Lizica. Popovici, Ioan. Un Memoriu din anul 1945 al dascălilor de la

Institutul Teologic, în vol. “175 de ani de la înfiinţarea învăţământului superior teologic
arădean (1822-1997)” (coordonatori: Ioan Tulcan, Lizica Mihuţ), Arad, 1997.
Molin, Virgil. Preoţii Tempea din Banat, în “M. B.”, anul XVII, 1967.
*** Momente din istoria lecturii publice în municipiul şi judeţul Arad, Arad, 2006.
Morariu, George. La cestiunea calificaţiunei clerului, în “Lumina”, anul I, nr. 7, 28
august/10 septembrie 1872, pp. 30-31.
Munteanu a lui Vasile Ales[andru]. Gheorghe Popovici, în “Bis. şi Şc.”, anul XLI, nr.
28, 9/22 iunie 1917.
Mureşianu, Ion B. Dimitrie Ţichindeal (1775-1818), în “M. B.”, anul XXV, 1975, nr.
10-12.
Idem. Slujitori ai Bisericii ortodoxe bănăţene în mişcarea de emancipare din secolul
XVIII, în “M. B.”, anul XXXIV, 1984, nr. 11-12.
Nica, Melente, Dr. Ioan Petranu (1864-1904), în „Anuarul Liceului Pedagogic pe
anul şcolar 1972-1873”, Arad, 1973.
Păcurariu, Mircea. Învăţământul teologic la Arad, în vol. “Episcopia Aradului.
Istorie. Viaţă culurală. Monumente de artă”, Arad, 1989.
Idem. Cultura bisericească în eparhia Aradului în trecut şi astăzi, în vol. „Episcopia
Aradului. Istorie. Viaţă culturală. Monumente de artă”, Arad, 1989.
Petcu, Adrian Nicolae. Ioja Sinesie, în vol. „Martiri pentru Hristos din România, în
perioada regimului comunist”, Bucureşti, 2007.
Petranu, I[oan]. O carte veche, în „Trib. Pop.”, anul II, nr. 71, 15/27 aprilie 1898.
Polvorejan, Şerban. Din istoricul Memorandului. Şedinţa Comitetului Naţional
Român din 25-26 martie 1892, în “A. M. N.”, VI, 1969.
Popa, Dumitru. Momente interesante din istoria Episcopiei Aradului, în „Bis. şi Şc.”,
anul VII, nr. 48, 27 noiembrie/9 decembrie 1883.
Popescu, Vintilă. În jurul proectului de reorganizare a învăţământului teologic.
Apărarea şcoalei noastre teologice, în „Bis. şi Şc.”, anul LI, nr. 7, 13 februarie 1927; nr. 8,
20 februarie 1927; nr. 9, 27 februarie 1927.
Idem. Academiile Teologice, în „Bis. şi Şc.”, anul LIX, nr. 11, 17 martie 1935.
Idem. Academiile teologice în învăţământul superior, în „Bis. şi Şc.”, anul LXVI, nr.
29, 1942.
Popovici, Nicolae. În jurul proiectului de reorganizare a învăţământului teologic.
Apărarea şcoalei noastre teologice, în „Bis. şi Şc.”, anul LI, nr. 10, 6 martie 1927; nr. 11, 13
martie 1927.
Idem. După Congresul profesorilor dela Academiile Teologice, în „Bis. şi Şc.”, anul
LIX, nr. 18, 5 mai 1935.
Popovici, Moise. Profesorul Atanasie Tuducescu. 50 ani de la moartea lui, în „Bis. şi
Şc.”, anul LIX, nr. 20, 19 mai 1935.
[Redacţia]. Raport despre activitatea Societăţii pre anul şcolar 1867-1868, în
“Speranţa”, anul I, nr. 1, 1868; nr. 22, 1871.
[Idem]. Raportul asesorului consistorial Ioan Popovici Desseanu relativ la

organizarea şi fondarea unui institut de învăţământ mai înalt pentru eparhia arădană, în
“Speranţa”, anul II, nr. 8, 7 aprilie 1871.
[Idem]. Institutul teologicu gr. or. românu din Aradu, în “Lumina”, anul I, nr. 2,
17/29 august 1872, pp. 6-7.
[Idem]. Instalarea protopopului Aradului, în “Trib. Pop.”, anul VI, nr. 2, 3/16
ianuarie 1902.
[Idem]. + Petru Chirilescu protopresviter emerit al Chişineului, în “Bis. şi Şc.”, anul
XXII, nr. 18, 3/15 mai 1898.
[Idem]. Fondul centenar, în “Bis. şi Şc.”, anul XXXVIII, nr. 47, 23 noiembrie/6
decembrie 1914.
[Idem]. Prof. Vasile Micula, în “Bis. şi Şc.”, anul XXXIX, nr. 34, 23 august/5
septembrie 1915.
[Idem]. + Vasile Beleş, în “Bis. şi Şc.”, anul XLI, nr. 10, 5/18 martie 1917.
[Idem]. + Gheorghe Popoviciu, în “Bis. şi Şc.”, anul XLVI, nr. 7, 13/26 februarie
1922.
[Idem]. Adunarea eparhială, Şedinţa a V-a ţinută la 24 mai 1927, în „Bis. şi Şc.”,
anul LI, nr. 27-28, 10 iulie 1927.
[Idem]. Inaugurarea Academiei teologice, în „Bis. şi Şc.”, anul LI, nr. 40, 2
octombrie 1927.
[Idem]. Anunţ şcolar, în „Bis. şi Şc.”, anul LI, nr. 30, 24 iulie 1927.
[Idem]. Proiect de Lege pentru învăţământul teologic, în “Bis. şi Şc.”, anul LVI, nr. 4,
24 ianuarie 1932.
[Idem]. Reorganizarea învăţământului teologic şi seminarial al Bisericii ortodoxe
române, în “Bis. şi Şc.”, anul LXII, nr. 22, 29 mai 1938.
[Idem]. Apel, în “Catehetul”, anul I, septembrie-octomvrie 1941, nr. 8-9.
[Idem]. De ce la Arad..., în “Bis. şi Şc.”, anul LXIX, nr. 6-7, 11 februarie 1945.
Roz, Alexandru. Biblioteci, asociaţii, societăţi şi publicaţii arădene în perioada 1840-
1918, în “Studia Universitatis Vasile Goldiş”, Arad, nr. 5, 1995.
Savu, Teodor. Academia Teologică în refugiu la Timişoara. Desfiinţarea ei, în vol.
“Academia Teologică Ortodoxă Română Oradea. 70 de ani de la înfiinţare”, Oradea, 1995.
Săsăujan, Mihai. Preoţii ortodocşi din Eparhia Aradului deţinuţi şi arestaţi în anii
1948-1953, în vol. “Facultatea de Teologie Oertodoxă la zece ani de existenţă. Simpozion
aniversar” (Coordonatori: pr. conf. dr. Ioan Tulcan, arhid. lect. dr. Mihai Săsăujan), Arad, 2001.
Idem. Părintele Dumitru Stăniloaie – fragmente biografice, în “Teologia”, anul VIII,
nr. 4, 2004.
Secula, Sever Septimiu. Programa seminariilor, în “Bis. şi Şc.”, anul XXXII, nr. 1,
6/19 ianuarie 1908.
[Seviciu] + Timotei. Episcop al Aradului, Aniversare, în “Bis. şi Şc.”, anul VI (78),
Serie nouă, nr. 1-3, ianuarie-martie 1997.
[Stana Simion]. Academia teologică arădeană, în „Bis. şi Şc.”, anul LI, nr. 41, 9
octombrie 1927.
[Idem]. Prima conferinţă a profesorilor dela Academiile teologice ort. rom. din
Mitropolia Ardealului, în „Bis. şi Şc.”, anul LIX, nr. 17, 28 aprilie 1935.
Sturza Mihai, Institutul teologic gr. or. român din Arad, în “Lumina”, anul I, nr. 8, 24
septembrie/6 octombrie 1872, pp. 33-34.
Suciu, I. D. Societăţi de lectură şi şcoli superioare la românii bănăţeni în seclul XIX,
în “M. B.”, anul XXX, 1980, nr. 10-12.
Suciu, Iulian. Istoria bisericei gr. or. române din Transilvania şi Ungaria de la 1810-
1846, în „Bis. şi Şc.”, anul XXI, nr. 1, 5/17 ianuarie 1897.
Tolan, Isaia. Pregătire pentru înfiinţarea unei Universităţi româneşti la Arad acum
60 de ani, în „Aradul”, an I, nr. 1, 10 noiembrie 1930.
Ţărcuş, Gheorghe. Rădulescu, Rodica. Consideraţii privind eliberarea din iobăgie şi
înnobilarea unor familii de ţărani români din ţinutul Hălmagiului în sec. XVII şi XVIII, în
“Ziridava”, XI, 1979.
Ţiucra, Iancu. Ţârcuş, Gheorghe. Preotul memorandist Avesalon Ţiucra (1867-
1923), în “A. B.”, Serie nouă, anul III (XLIII), octombrie-decembrie 1992.
Vuia Gheorghe, Studiul Higienei la Institutul rom. pedagogic-teologicu din Aradu, în
“Bis. şi Şc.”, anul II, nr. 8, 10 februarie/3 martie 1878.
Vulcan, Iosif. Dimitrie Cichindeal. Date noue despre viaţa şi activitatea lui. Discurs
de recepţiune ţinut în Academia Română, în „Analele Academiei Române”, Seria II.. Tomul
XIV,. 1891-1892. Memoriile Secţiunei Literare, Bucureşti, 1893.
IV. MANUSCRISE
Ioja, Gabriela. Învăţătorul Petre Ugliş Delapecica. Folclorist, Arad, 1969, 53 f.
(manuscris dactilo în păstrarea autoarei).
Lupşa, Ştefan. Istoria Eparhiei Aradului, vol. II, fasc. 2, Arad, 1958 (manuscris
dactilo păstrat în Biblioteca Arhiepiscopiei Aradului).
V. ANUARE
“Anuarul Institutului Pedagogic-Teologic ortodox român din Arad”, Arad, 1915.
“Anuarul Institutului Pedagogic-Teologic din Arad (Anul întemeierii 1812), Anul
şcolar 1916-1917”, Arad, 1917.
“Anuarul Institutului Pedagogic-Teologic Ortodox Român din Arad”, Arad, 1919.
“Anuarul Academiei Teologice ortodoxe române din Arad pe anul şcolar 1922-
1923”, Arad, 1924.
“Anuarul Institutului Teologic şi al Şcoalei Normale ortodoxe române din Arad pe

Arad, 1928.
Arad, 1931.
Arad, 1934.
Arad, 1935.
VI. REVISTE ŞI ZIARE
“Biserica şi Şcoala”, anul I, nr. 40, 1877; “Bis. şi Şc.”, anul I, nr. 43, 1877; anul IV,
1880, nr. 3; anul IV, nr. 3, 1880; anul VII, nr. 28, 10/22 iulie 1883; anul XVI, nr. 10, 8/20
martie 1892; anul XXIII, 1898, nr. 41; anul XXIV, nr. 21, 22 mai/3 iunie 1900; anul XXVI, nr.
40, 6/12 octombrie 1902; anul XXXI, nr. 4, 1907; anul XXXIII, nr. 47, 22 noiembrie/5
decembrie 1909; anul XXXIII, nr. 48, 29 noiembrie/12 decembrie 1909; anul XLI, nr. 46,
12/25 noiembrie 1917; anul XLVI, nr. 35, 28 august/10 septembrie 1922; anul LII, nr. 10, 4
martie, 1928; anul XLVIII, nr. 24, 9/22 iunie 1924; anul LVI, nr. 13-14, 3 aprilie 1932; anul
LXI, nr. 33, 14 august 1932; anul LVIII, nr. 18, 29 aprilie 1934; anul LX, nr. 46, 15 noiembrie
1936; anul LXIV, nr. 3, 14 ianuarie 1940; anul LXV, nr. 22, 1 iunie 1941; anul LXV, nr. 41, 12
octombrie 1941; anul LXVII, nr. 14, 4 aprilie 1943; anul LXIX, nr. 4, 21 ianuarie 1945; nr. 5,
21 ianuarie 1945; anul LXIX, nr. 5, 28 ianuarie 1945; anul LXIX, nr. 4, 21 ianuarie 1945; anul
LXXI, nr. 37-38, 7 septembrie 1947;nr. 46-47, 16 noiembrie 1947; nr. 50, 7 decembrie 1947.
“Catehetul”, anul I, ianuarie 1941, nr. 2.
“Dreptatea”, anul I, 1894, nr. 31; nr. 34.
„Federaţiunea”, anul IV, nr. 48, 30 aprilie/12 mai 1871; nr. 48, 30 aprilie/12 mai 1871.
“Lumina”, anul I, nr. 8, 24 septembrie/6 octombrie 1872; anul II, nr. 7, 8/20 februarie
1873; anul II, nr. 47, 9/21 august 1873; anul III, nr. 7, 20 ianuarie/11 februarie 1874; nr. 21,
14/26 aprilie 1874; nr. 24, 3/17 mai 1874.
“Mitropolia Banatului”, anul XII, 1962, nr. 11-12; anul XVI, 1966, nr. 4-6; anul
XXIII, 1973, nr. 7-9; anul XXV, 1975, nr. 10-12; anul XXIX, 1979, nr. 7-9; anul XXXII,
1982, nr. 4-6; anul XXXIV, 1984, nr. 3-4; anul XXXIV, 1984, nr. 7-8; anul XXXV, nr. 11-
12; anul XXXVII, 1987, nr. 2.
“Monitorul Oficial” nr. 35 din 11 februarie 1943; anul CXVII, nr. 302 din 31
decembrie 1944; ”, nr. 266 din 15 noiembrie 1948; anul CXVI, nr. 178, 4 august 1948.
„Românul”, Arad, anul VIII, 1919.
„Speranţa”, anul I, nr. 2, 1869, nr. 13, 1869.
“Tribuna”, anul IX, 1892, nr. 118; anul XI, 1894, nr. 84; anul XII, nr. 168, 196, 170,
172 din 1908.
„Tribuna Poporului”, anul II, nr. 82, 2/14 mai 1898; anul V, nr. 210, 10/23 noiembrie
1901; anul VII, nr. 25, 8/21 februarie 1903.
Anexe
I.
LISTA CADRELOR DIDACTICE
(1822-1948)
1. INSTITUTUL TEOLOGIC
(1822-1876)
Profesorii
Nr. Numele şi prenumele Anii în care Disciplinele predate
crt. a funcţionat
1. Antonovici Dimitrie 1845-1848
2. Beleş Iosif Ierotei 1856-1861
3. Chirilovici Grigorie 1836-1838 Teologie pastorală
4. Giulani Gavril 1822-1836 Istoria bisericească, Gramatica română, Teologie
pastorală, Geografia politică
5. Goldiş Iosif Ioan 1869-1874
6. Gurban Constantin 1869-1871;
1883-1884
7. Hamsea Augustin 1875-1881; Ştiinţele padagogice, Teologie dogmatică,
1887-1901 Teologie morală, Drept bisericesc, Constituţia,
Istorie bisericească
8. Iacobescu Dimitrie 1834-1835 Teologie dogmatică, Tâlcuirea Sfintei Scripturi
9. Mangra Vasile 1875-1893 Limba şi literatura română, Exerciţii gramaticale,
Retorica, Istorie bisericească, Cronoloigia
10. Mezei Ioan 1852-1853
11. Papp Andrei Alexandru 1861-1875
12. Papp Ioan Ignatie 1875-1876 Ermineutica, Teologie pastorală
13. Popescu Ghenadie 1839-1848
14. Popescu Patrichie 1839-1844
15. Popovici Arsenie 1844-1845
16. Popovici Petru (Almaş) 1836-1839
17. Popovici Petru (Arad) 1871-1891 Cântare bisericească şi Tipic
18. Popovici Teodor 1853-1856
19. Puris Ştefan 1852-1854
20. Raţ Ioan 1843-1844 Gramatica română
21. Raţiu Petru 1852-1857

22. Raţ Gavril (Gherasim) 1822-1835 Teologie dogmatică, Tâlcuirea Sfintei Scripturi,
Retorică bisericească, Teologie morală, Metodul
catehizaţiei
23. Romanul Miron 1857-1869
24. Schelegia Vichentie 1874-1875
25. Simeon Sofronie 1822-? Cântare bisericească şi Tipic
26. Varga Petru 1836-1839
2. INSTITUTUL PEDAGOGIC-TEOLOGIC
(1876-1927)
Directorii
1. Ioan Rusu (1876-1881) 6. Augustin Hamsea (1887-1901)
2. Vasile Mangra (1881-1882) 7. Roman Ciorogariu (1901-1917)
3. Constantin Gurban (1883-1884) 8. Iosif Iuliu Olariu (1917-1918)
4. Paul Tempea (1884-1885) 9. Teodor Botiş (1918-1927)
5. Iosif Goldiş (1885-1886)
Profesorii – Secţia teologică
Nr. Numele şi prenumele Anii în care a Disciplinele predate
crt. funcţionat
1. Bâru Nicolae 1921-1922 Cântare bisericească şi Tipic
2. Botiş Teodor 1900-1938 Disciplinele sistematice
3. Ciorogariu Roman 1880-1889;
1891-1917
4. Ciuhandu Gheorghe 1902-1903 Istoria bisericească, Catehetica
5. Dragomir Gheorghe 1897-1900
6. Ghibu Ioan 1876-1881 Disciplinele pedagogice
7. Hamsea Augustin 1876-1881; Teologie digmatică, Teologie morală, Drept
1887-1901 canonic, Constituţia
8. Iacob Lazăr 1902-1922 Drept bisericesc, Liturgică
9. Lipovan Atanasie 1922-1938 Muzică vocală şi instrumentală, Cântare
bisericească şi Tipic
10. Lugojan Trifon 1897-1900 Cântare bisericească şi Tipic
11. Nestor Romul 1893-1896; Liturgică, Teologie pastorală, Omiletică,
1920-1925 Constituţia
12 Nicorescu Ioan 1901-1904 Cântare bisericească şi Tipic
13. Olariu Iuliu 1917-1918 Disciplinele biblice
14. Păcăţian Mihai 1917-1927 Administraţie bisericească
15. Pap Teodor 1900-1922 Economia agrară
16. Popescu Vintilă 1926-1927 Pedagogia, Apologetica, Catehetica, Istoria

religiilor
17. Popovici Nicolae 1922-1927 Drept canonic, Istorie bisericească
18. Popovici Petru 1871-1891 Cântare bisericească şi Tipic
19. Proca Gheorghe 1894-1901
20. Puticiu Traian 1887-1892 Preia disciplinele lui Vasile Mangra
21. Rusu Ioan 1850-1882 Ermeneutica, Teologie pastorală
22. Suciu Iustin 1900-1927 Disciplinele biblice
23. Şiclovan Simion 1925-1927 Liturgică, Pastorală, Omiletică, Sectologie
24. Tempea Paul 1884-1885
25. Trăilescu Ioan 1885-1894 Disciplinele Teologiei sistematice
26. Tuducescu Atanasie 1881-1885
27. Turicu Caius 1922-1926 Ştiinţele pedagogice, Literatura română
28. Văţian Traian 1903-1908 Liturgică
Profesorii - Secţia pedagogică

Nr. Numele şi prenumele Anii în care a Disciplinele predate
crt. funcţionat
1. Beşan Silviu 1908-1918 Limba maghiar, Istorie
2. Botiş Teodor 1900-1927 Disciplinele secţiunii sistemtice
3. Bratu Aurel 1906-1911 Ştiinţe matematice şi fizice
4. Ceontea Teodor 1876-1904 Aritmetică, Fizică, Geografie,
Istorie universală
5. Chicin Nicolae 1888-1892 Muzică vocală şi instrumentală
6. Costa Ioan 1902-1908 Istorie, Limba maghiară
7. Crişciu Samson 1906-1907; Matematică şi fizică
1911-1913
8. Demian Aurel 1889-1919 Igienă
9. Dragomir Gheorghe 1897-1899 Teologie morală
10. Evuţian Sabin 1913-1919 Ştiinţele pedagogice
11. Fleşeriu Petru 1906 Ştiinţele pedagogice
12. Frateş Romul 1918-1919 Limba şi literatura română, Limba
germană
13. Georgia Ioan 1896-1898 Catihet
14. Ghibu Ioan 1876-1881 Ştiinţele pedagogice
15. Hamsea Augustin 1876-1881 Metodica, Pedagogie, Economie
16. Handl Ioan 1880-1883 Muzica vocală şi instrumentală
17. Horvath Dimitrie 1884-1889 Caligrafie, Desen, Limba şi
literatura română
18. Iancu Adam 1918 Igienă
19. Ianoşi Ioan 1892 Pomicultură şi Legumicultură
20. Ioanovici Damaschin 1917-1919 Limba şi literatura română
21. Irimie Nicolae 1918-1920 Desen, Caligrafie, Lucru manual
22. Lugojan Trifon 1897-1900; Cântare bisericească şi Tipic

1902-1927
23. Luminosu Solomon 1878-1880 Muzică vocală şi instrumentală
24. Magdu Valeriu 1892-1897 Cântare bisericească şi Tipic
25. Mangra Vasile 1876-1893 Limba şi literatura română, Exerciţii
gramaticale, Retorica, Istorie bisericească,
Cronologia
26. Micula Vasile 1907-1912 Matematică şi fizică
27. Mihulin Constantin 1901-1902 Religie
28. Mihulin Nicolae 1902-1919 Istoria naturală şi Geografia
29. Nestor Romul 1892-1896 Limba şi literatura română
30. Nicorescu Ioan 1901-1904 Cântare bisericească şi Tipic
31. Novacu Mihai 1912-1916 Matematică şi fizică
32. Petranu Ioan 1890-1904 Limba şi literatura română
33. Petrovici Lazăr 1878-1881 Ştiinţe pedagogice
34. Petrovici Ioan 1894-1901 Istorie, Limba germană, Constituţia
35. Pinter Teodor 1889-1890 Limba şi literatura română
36. Pipoş Petru 1881-1913 Ştiinţe pedagogice
37. Plevoşiu Ioan 1895-1896 Învăţător la cursul pregătitor
38. Pop Ioan 1896-1897 Învăţător la cursul pregătitor
39. Pop Teodor 1900-1922 Economie teoretică şi practică
40. Popa Atanasie 1918-1919 Matematică şi fizică
41. Popescu Ioan 1901-1902 Caligrafie, Desen
42. Popovici Petru 1876-1890 Cântare bisericească şi Tipic
43. Puticiu Traian 1887-1892 Caligrafie, Desen
44. Rusu Ioan 1850-1882 Catehet
45. Sădean Avram 1908-1914 Limba şi literatura română, Limba
germană
46. Sânjoan Cornel 1908 Limba şi literatura română, Istorie,
Constituţia
47. Secula Sever 1904-1908 Limba şi literatura română
48. Simu Ioan 1900-1901 Cântare bisericească şi Tipic
49. Stanciu Victor 1917 Matematică şi fizică
50. Şandor Atanasie 1876-1879 Pedagogia, Limba română, Limba maghiară,
Limba germană, Istoria Ungariei, Geografi
Ungariei, Desenul, Metodica, Istoria naturală
51. Tărău Iosif 1901-1902 Caligrafie, Desen
52. Tempea Paul 1885-1905
53. Tescula Lazăr 1876-1892 Ştiinţe naturale, Istorie, Limba
germană
54. Tisu Iosif 1897-1899 Învăţător la cursul pregătitor
55. Ţioldan Ioan 1894-1895 Învăţător la cursul pregătitor
56. Vancu Ioan 1901 Cântare bisericească şi Ti pic
57. Vidu Ioan 1884-1888 Muzică vocală şi instrumentală
58. Vuia Gheorghe 1877-1886 Igiena

59. Zaslo Eugen 1897-1899 Caligrafie şi Desen
3. ACADEMIA TEOLOGICĂ (1927-1948)
Rectorii
1. Teodor Botiş (1927-1938)

2. Nicolae Popovici (1938-1941, 1941-1945)
3. Simeon Şiclovan (1941, 1946-1947)
4. Ilarion V. Felea (1947-1948)
Profesorii
Nr. Numele şi Anii în care a Disciplinele predate
crt. prenumele funcţionat
1. Ageu Ioan 1944-1948 Ermeneutică biblică, Administraţie
bisericească, Istoria bisericească universală
de la 1054, Drept bisericesc, Administraţie
bisericească
2. Bancea Petru 1938-1948 Cântare bisericească, Tipic, Muzică vocală
(cor)
3. Botiş Teodor 1927-1938 Apologetică, Teologie morală, Patrologie
4. Brădean Atanasie 1927-1948 Igienă, Igienă pstorală
5. Dehelean Petru 1935-1948 Sociologie creştină, Lectura biblică,
Patrologie-Patristică, Ermeneutica biblică,
Gramatica limbii greceşti a Noului
Testament, Limba greacă, Isagogia
Testamentului Nou, Exegeza Testamentului
Nou, Introducere în cărţile Noului
Tesatament, Comentar la Testamentul Nou,
Sectologie şi îndrumări misionare
6. Felea Ilarion V. 1938-1948 Teologie dogmatică, Teologie morală,
Ascetică şi mistică, Omiletică practică,
Apologetică
7. Lipovan Atanasie 1927-1938 Cântare bisericească, Tipic, Ansamblu
coral, Muzică vocală Citirea cărţilor rituale
cu litere cirilice
8. Liţiu Gheorghe 1947-1948 Istorie bisericească
9. Păcăţian Mihai 1927-1930 Administraţie bisericească
10. Pârva Aurel 1927-1928 Practica liturgică
11. Petreuţă Ioan 1930-1934 Limba greacă, Patrologie şi
patristică, Exortări, Lectură biblică
12. Popescu Adrian 1935-1937 Exortări, Lectură biblică
13. Popescu Vintilă 1927-1948 Introducere în filozofie, Filozofie creştină,
Istoria filozofiei române, Psihologie şi

logică, Istoria pedagogiei, Pedagogie
generală, Literatura română, Catehetică
teoretică, Catehetică practică, Omiletică
practică, Teologie morală, Sociologie
creştină, Istoria religiilor, Cântare
bisericească, Istoria bisericească universală
de la 1054
14. Popovici Gheorghe 1927-1948 Limba ebraică, Arheologia biblică, Isagogia
Vechiului Testament, Exegeza Vechiului
Testament, Seminar biblic, , Istoria
bisericească universală de la 1054
15. Popovici Nicolae 1927-1946 Drept constituţional, Drept bisericesc,
Administraţie bisericească, Istorie
bisericească universală până la 1054,
Istoria Bisericii Române şi a artei creştine
ortodoxe, Seminar de drept, Lectura
canoanelor, Practică liturgică, Ermeneutică
biblică Patrologie-Patristică
16. Suciu Iustin 1927-1938 Limba greacă, Exegeza Noului Testament,
Ermeneutică biblică, Isagogia Noului
Testament
17. Şiclovan Simeon 1927-1948 Omiletică teoretică, Liturgică, Pastorală,
Sectologie, Isagogia Noului Testament,
Seminar omiletic, Practică liturgică,
Ermeneutică biblică, Patrologie şi
Aghiologie
18. Tudor Demian 1938-1940 Patrologie şi Patristică
19. Ţăndrău Nicolae 1928-1930 Lectură biblică
II.
LISTA ABSOLVENŢILOR (1822-1948)960
1. INSTITUTULUI TEOLOGIC (1822-1876)
Absolvenţii anului şcolar 1823-1824
Numele şi prenumele Localitatea Judeţul
1. Alexandrovici Solomon Căprioara Caraş-Severin
2. Antal Alexandru Beliu Bihor
960
Precizăm că am menţinut numele localităţii şi judeţul aşa după cum figurează la
Teodor Botiş, fără a le actualiza.
3. Babescu Petru Soboteli Arad

4. Besleu Teodor Zolt Caraş-Severin
5. Bocu Florea Susanoviţa Timiş
6. Chevereşan Sava Cralioviţa Timiş
7. Cojocar Teodor Lalaşinţ Caraş-Severin
8. Curescu Vasilie Suşanoviţa Timiş
9. Dabiciu Mihail Chesinţ Timiş
10. Dimitrievici Mihail Călacea Timiş
11. Filippovici Paul Chetfeliu Timiş
12. Georgevici Arcadiu Igriş Timiş
13. Gruiciu Ilie Fenlac Timiş
14. Gruiciu Parteniu Pătârş Timiş
15. Ioanesevici Nicolae Şuştra Timiş
16. Iştvan Moise Secusigiu Timiş
17. Iştvan Petru Secusigiu Timiş
18. Givanovici Nicolae Cralioviţa Timiş
19. Jos Dimitrie Topolovăţ Timiş
20. Lăzărescu Paul Jadani Timiş
21. Lucea Iacob Mânerău Arad
22. Mateiu Vasiliu Coşava Caraş-Severin
23. Miescu Ilie Pesac Torontal
24. Mihailoviei Cristofor Budinţ Timiş
25. Mihailovici Teodor Lalaşinţ Caraş-Severin
26. Milinovici George Macea Arad
27. Nicolescu Gheorghe Secusigiu Timiş
28. Pava George Parţa Timiş
29. Popovici Ciril Sânicolaul Mic Timiş
30. Popovici Jivan Sânicolaul Mic Timiş
31. Popovici Arsenie Checea Timiş
32. Popovici Vasilie Fiscut Timiş
33. Popovici Ioan Furdea Caraş-Severin
34. Popovici Laţcu Seceani Timiş
35. Popovici Manasie Seceani Timiş
36. Popovici Nicolae Mănăştur Timiş
37. Ribonovici Blagoe Suşanoviţa Timiş
38. Şerban George B.-Comloş Torontal
39. Tomici Teodor Jadani Timiş
40. Titel Ioan Curtea Caraş-Severin
41. Ţapoş Vasilie Socodor Arad
42. Vasilievici Nicolae Pesac Torontal

1. Barbulescu Nicolae Babşa Timiş
2. Blidar Isaia Ususău Timiş
3. Drhelean Iacob Şiştarovăţ Timiş
4. Floriei Lazar Petrovasela Timiş
5. Georgevici Emanuil Fenlac Timiş
6. Ghiurcufa Teodor Tarian Bihor
7. Hossu Paul Tămaşda Bihor
8. lliev Ştefan Beba Torontal
9. Imbria Vasiliu Lipova Timiş
10. Ioanovici Constantin Balinţ Caraş-Severin
11. Lăpădat Pascu T. Cărand Bihor
12. Martinovici Adam Budinţ Timiş
13. Muntean Ioan Pobda Timiş
14. Murgulovici Vasilie Beregsău Timiş
16. Novac Paul, diacon Arad Arad
16 Pelici Miladin Cralioviţa Timiş
17 Petroviciu Dirnitrie Coştei Caraş-Severin
18. Petroviciu Nicolae Itiaş Timiş
19. Popovici C-tin, diacon Ictar Timiş
20. Popovici Dirnitrie Belinţ Timiş
21. Papp Ioan Beiuş Bihor
22. Popovici Ioan Sărăzani Caraş-Severim
23. Popovici Ioanichie Guveşdia Timiş
24. Popovici Parteniu Chizdia Timiş
25. Popovici Sofroniu Chizdia Timiş
26. Popoviciu Zenobie, diacon Giuliţa Arad
27. Russu Vasiliu Pesac Torontal
28. Ştefănescu Parteniu Chelmac Timiş
29. Tomici Petru Şiştaroveţ Timiş
30. Tulcan Ioan Chitighaz Arad
31. Vesa George Boroşşebeş Arad

1. Curuţ Ioan Coşava Caraş-Severin
2. Georgevici George Bătănia Cenad
3. Gruici Vasilie Secaş Timiş
4. Gruici Ioan Bazoş Timiş
5. Ionescu Paul Dragşina Timiş

6. Pavici Ioan Ghilad Timiş
7. Popoviciu Gheorghe Chevereş Timiş
8. Popoviciu Gheorghe Povergina Caraş-Severin
9. Popoviciu Mihail Covăsânţ Arad
10. Popoviciu Ştefan Tiszahegyes Torontal
11. Riborovici Constantin Topolovăţ Timiş
12. Rotici Dimitrie Cladova Arad
13. Ştefanoviciu Ilie Răchita Caraş-Severin

1. Berar Ioan Şimand Arad
2. Crăciunescu Vasilie Temereşti Caraş-Severin
3. Dimitrievici Procopie Călacea Timiş
4. Marchiş Iosif Craiova Bihor
5. Marcovici Ioan Izvin Timiş
6. Micloşi Moise Covăsânţ Arad
7. Miloş Vichentie Bara Caraş-Severin
8 .Păiuşan Partenie Ostrov Caraş-Severin
9. Popovici Axentie Giuliţa Arad
10. Popovoci Dimitrie Făget Caraş-Severin
11. Popovici Ioan Zărand Arad
12. Popovici Vichentie Bara Caraş-Severin
13. Ştefanovici Damaschin Sălciva Caraş-Severin
14. Suba Atanasie Ostrov Caraş-Severin
15. Tabacovici Ştefan Munar Timiş

1. Boitor Gheorghe Arad Arad
2. Crămicescu Paul Curtea Caraş-Severin
3. Mihuţ Avram Lugojel Caraş-Severin
4. Popescu Vasilie Chizdia Timiş
5. Popescu Gheorghe Cuvin Arad
6. Popovici Ieremia Iancahid Timiş
7. Popovici Teodor Belotinţ Timiş

1. Braşovan George Ienopolea Arad
2. Dobrei Partenie Căprioara Caraş-Severin
3. Gruici Zamfir Pătîrş Timiş
4. Laţa Paul Mutnic Caraş-Severin

5. Monţia Isaia Şicula Arad
6. Popovici Ioan Nădaş Arad
7. Popovici Ioan Rădmăneşti Caraş-Severin

1. Codrean Nicolae Şiclău Arad
2. Georgevici Simeon Igriş Torontal
3. Gruescu Partenie Caşova Caraş-Severin
4. Iştvan Pavel Secusigiu Timiş
5. Lupşa Simeon Apadia Caraş-Severin
6. Manea Ioan Sîlha Caraş-Severin
7. Popovici Avram Labaşinţ Timiş
8. Popovici Gheorghe Cladova Caraş-Severin
9. Popovici Ivantie Coşava Caraş-Severin
10. Săcoşan Mihail Torac Torontal
11. Ştefanovici David Chinez Timiş
12. Trandafir Mihail Lipova Timiş

1. Bozgan Pascu Mândruloc Arad
2. Chevereşan Milovan Cralioveţ Timiş
3. Crişan Moise Răpsâg Arad
4. Ianoşi Nicolae Vălcani Torontal
5. Jurca Constantin Toder Torontal
6. Matei Dimitrie Coşava Caraş-Severin
7. Nestorovici Ioan Birchiş Caraş-Severin
8. Petcu Vasilie Beregsău Timiş
9. Popescu Gheorghe Murani Timiş
10. Popovici Ilie Berecheiu Arad
11. Raţ Dimitrie Mezőkeresztes Bihor
12. Ţăran Ioan Bucovăţ Timiş
13. Varga Petru Zărand Arad

1. Avram Vasilie Cresta-Miniş Arad
2. Batcu Petru Cintei Arad
3. Bolchiş Ştefan
4. Brădean Axentie
5. Bozgan Ioan [Mândruloc] [Arad]
6. Crăciunescu Iosif
7. Dimitrievici Grigorie
8. Gherga Leotie
9. Grozescu Ioan
10. Jurma Mihail
11. Iacobescu Gheorghe
12. Istin Gheorghe Ineu Arad
13. Miron Ioan Ţela Carş-Severin
14. Morariu Ioan
15. Mitrici Daniel
16. Olariu Petru
17. Pitrici Trifon
18. Popovici Constantin
19. Popovici Mihail
20. Popovici Natanail Toc Arad
21. Popovici Petru Ghighişeni Bihor
22. Puşcan Constantin

1. Belaşcu (Bălăşescu) Nicolae Haşag Târnava-Mare
2. Bejan Arsenie Donceni Arad
3. Bugarin George Toracul-Mic Torontal
4. Copian Constantin Laz Arad
5. Curta Dimitrie Zarand Arad
6. Dobreu Matei Căprioara Caraş-Severin
7. Dimitrievici Moise
8. Georgevici Dionisie Igriş Torontal
9. Grozescu Moise Călacea Timiş
10. Ionescu Ioan Siha Caraş-Severin
11. Ionescu Petru Semlac Arad
12. Martinovici Petru Utvin Timiş
13. Mercea Ioan Nădlac Cenad
14. Madescu Ioan Măguri Caraş-Severin
15. Milici Paul Avram Şria Arad
16. Mihailovici Petru Călacea Timiş
17. Oprean Nicolae Vălcani Torontal
18. Oprean Chiril Toracul-mic Torontal
19. Păulişan Atanasie Murani Timiş
20. Pap Ioan Şoimoş Arad
21. Petrovici Nicolae Ianova Timiş
22. Popovici Dimitrie Şeitin Cenad

23. Popovici Vichentie Căpălnaş Caraş-Severin
24. Popovici Ioan Balinţ Caraş-Severin
25. Popovici Nicolae Miniş Arad
26. Putici Nicolae Pauliş Arad
27. Rusu Teodosie Pesac Torontal
28. Schelegia Ioan Lipova Timiş
29. Şerban George Şiclău Arad
30. Truţa Grigorie Şeitin Cenad

1. Avrămuţ Avram
2. Bica Simeon Oradea-Mare Bihor
3. Bragea Gheorghe Macea Arad
4. Ciucurtaş Ieremie
5. Faur Melentie
6. Horga Ioan Ternova Arad
7. Ianculescu Iosif
8. Ionuţaş Gheorghe
9. Lazarescu Nicolae
10. Luca Vasilie
11. Marcovict Pavel
12. Murgulovici Sofronie
13. Ofiţirescu Grigorie
14. Oprean Ioan
15. Petrovici Grigorie
16. Popescu Dionisie
17. Popovici Aron
18. Popovici Ilie
19. Popovici Ieremie
20. Popovici Petru
21. Popovici Pavel Slatina Arad
22. Popovici Teodosie
23. Rădneantu Ioan
24. Secula Gheorghe
25. Secula Isaia Şiria Arad
26. Scritor Constantin
27. Ştefanovici Vichentie
28. Suciu Mihaiu Şiria Arad
29. Ţişca Ioan Hodiş Arad

1. Adam Vasilie Bucovăţ Timiş
2. Anghel Moise Brestovăţ Timiş
3. Apostol Gheorghe Comlăuş Arad
4. Bratovici Constantin Belinţ Timiş
5. Coată Gavril Pustiniş Torontal
6. Cosmescu Petru Făget Caraş-Severin
7. Filimon Ioan Groşi Arad
8. Grecu Constantin Coştei Caraş-Severin
9. Ghelezan Nicolae Racovaţ Timiş
10. Giulani Simeon Curtici Arad
11. Gruici Trăila Bazoş Caraş-Severin
12. Iancovici Vicentiu Chişoda Timiş
13. Mican Nicolae Secaş Arad
14. Miculescu Ioan Secusigiu Timiş
15. Misits Constantin Ternova Arad
16. Mornăilă Paul Şepreuş Arad
17. Nedelcu Atanasie Paraţ Timiş
18. Nemeş Ioan Cintei Arad
19. Petrovici Vicenţiu Pădurani Caraş-Severin
20. Popovici Vasilie Selişte Arad
21. Popovici Petru Bîrsa Arad
22. Roată Paul
23. Totorean Gavril Cefa Bihor

1. Adamovici Dimitrie
2. Aramă Ignatie Bonţeşti Arad
3. Avramovici Ambrozie
4. Avramovici Teodor Firighaz Timiş
5. Beleş Ştefan Şimand Arad
6. Brancavan Ştefan Sânicolaul-Mare Torontal
7. Blaj Ioan Şilidria Arad
8 .Chirilovici Ştefan
9. Chirilescu Petru Talpoş Arad
10. Coţoiu Vichente
11. Covaci Ioan Buhani Arad
12. Dehelean Moise
13. Duma Ioan
14. Farcaş Ştefan Sântandrei Timiş

15. Givulescu Partenie
16. Gruici Toma
17. Iancovici Nicolae
18. Lugojan Dimitrie
19. Micula Ilie
20. Mihailovici Dimitrie Budinţ Timiş
21. Pap Ioan Mersăg Bihor
22. Popescu Porfirie Bata Caraş-Severin
23. Popovici Moise
24. Roxin Iosif Ciumeghiu Bihor

1. Andra Iacob Cohul-Mic Bihor
2. Barbulescu Nicolae Bujor Timiş
3. Bejan George Oradea-Mare Bihor
4. Belu Paul Sacoş Timiş
5. Becichereu Partenie Mândrigeşti Arad
6. Boiţ Nicolae Tulca Bihor
7. Bota Ioan Gurbeşti Bihor
8. Boţco Iacob Archiş Bihor
9. Ciobriş Teodor Vădaş Arad
10. Clepce George Hotar Bihor
11. Chirilă Petru Socodor Arad
12. Cornea Lupu Chisindia Arad
13. Coş Teodor Covaşd Bihor
14. Coloja Porfir Cil Arad
15. Crăciun Mihail Boldur Caraş-Severin
16. Câmpean Florian Rojt Bihor
17. Dan George Curtici Arad
18. Dimitrescu Vasilie Milova Arad
19. Dogo Nicolae Rogoz Bihor
20. Făt Mihail Hinchiriş Bihor
21. Hatcău Aron Lalaşinţ Timiş
22. Horga Atanasie Iarcoş Bihor
23. Ioanovici Emanuil Sânicolaul Mic Timiş
24. Iosivovici Moise Birchiş Caraş-Severin
25. Lazar George Craiu Bihor
26. Lele Mihail Agriş Arad
27. Martinovici Constantin Leucuşeşti Caraş-Severin
28. Milan Paul Oradea-Mare Bihor

29. Mihai Demetriu Alioş Timiş
30. Mihuţ Vichentie Fibiş Timiş
31. Mihuţ Constantin Jadani Timiş
32. Muntean losif Ghioroc Arad
33. Nagy Trodor Roit Bihor
34. Nicolescu Ioan Chelmac Timiş
35. Oprea Teodor Căcărău Arad
36. Papp Aron Vaşcău-Selişte Bihor
37. Papp Ioan Chişirigd Bihor
38. Papp Vasilie Cotiglet Bihor
39. Papp Zaharie Miersăg Bihor
40. Papp Nicolae Iteu Bihor
41. Papp Ioan Fânaţe Bihor
42. Petrovici George Stanciova Timiş
43. Pintea Dimitrie Ghioroc Arad
44. Pintea Teodor Cefa Bihor
45. Popovici Andrei Ghighişeni Bihor
46. Popovici Dimitrie Chizătău Timiş
47. Popovici Gheorghe Marţihaz Bihor
48. Popovici Ioan Vărăşeni Bihor
49. Popovici Mihail Ghghişeni Bihor
50. Popovici Nicolae Cusiiş Bihor
51. Popovici Paul Galşa Arad
52. Popovici Teodor Cresuia Bihor
53. Popovici Vasilie Saca Bihor
54. Popovici Vasilie B. Lazuri Bihor
55. Popovici Vasilie Seghişte Bihor
56. Popovici Uroş Sânicolaul Mare Torontal
57. Ribarovici Nicolae Remetea Timiş
58. Roşu Constantin Gruieni Caraş-Severin
59. Russu Ioan B. Comloş Torontal
60. Şepeţan Trifon Săcusigiu Timiş
61. Sabo Petru Fînaţe Bihor
62. Silaghi Teodor Tămaşda Bihor
63. Stanca Nicolae Coroiu Bihor
64. Teodorovici Antoniu Dobochi-Nadăş Timiş
65. Tomici Dimitrie Şiştarovăţ Timiş
66. Tomici Paul Jadani Timiş
67. Tripon Marcu Căprioara Caraş-Severin

68. Ungurean Paul Slatina Arad
69. Vancu Lazar Ravna Arad

1. Ardelean Mihail Chitighaz Bichiş
2. Blăjescu Meletiu Beruly Caraş-Severin
3. Bonţ George Cociuba Bihor
4. Cociuba Ioan Târnova Arad
5. Costa Petru Dezna Arad
6. Feier Ioan Bârsa Arad
7. Feier Nicolae Căzăneşti Arad
8. Gabor George Măderat Arad
9. Gurban Ioan Buteni Arad
10. Hotăran Ioan Şimand Arad
11. Indrei Constantin Miersig Bihor
12. Ionescu Tripon Dragşina Timiş
13. Iov Ioan Chisindia Arad
14. Jude Vasile Gurani Bihor
15. Jucu Nicolae Belnţ Timiş
16. Lustra Zaharie Buteni Arad
17. Luţai David Nădlac Cenad
18. Magdu Moise Giula Bichiş
19. Meruţ George Micherechiu Bihor
20. Moga Petru Forosig Bihor
21.Neteu Gavril Vecherd Bihor
22. Novac Eutimie Arad Arad
23. Papp Abraham Verzari Bihor
24. Papp Ioan Groşi Bihor
25. Papp Nicolae Budureasa Bihor
26. Papp Petru Topa-de-jos Bihor
27. Papp Vasilie Câmpanii-de-jos Arad
28. Popovici Constantin Meziad Bihor
29. Popovici Florian Apateu Arad
30. Popovici Iacob Petroasa Bihor
31. Popovici Ioan Cresuia Bihor
32. Popovici Ioan Popmezeu Bihor
33. Popovici Isaia Drauţ Arad
34. Popovici Nicolae Totoreni Bihor
35. Popovici Petru Poenii-de-jos Bihor
36. Popovici Petru Popmezeu Bihor

37. Popovici Petru Şebiş Bihor
38. Popovici Porfir Bârza Arad
39. Popovici Simeon Otlaca Arad
40. Popovici Teodosie Petriş Arad
41. Rus Ilie Foneu Bihor
42. Sărac Paul Crocna Arad
43. Serb Ignatie Buteni Arad
44. Suciu Iosif Sânt-Andraş Timiş
45. Turle Toma Broşteni Bihor
46.Ungurean Vasilie Otlaca Arad

1. Alicuci Moise Galşa Arad
2. Bila George Pecica Arad
3. Bogdan Atanasier Belegeni Bihor
4. Bogdan Michail Belegeni Bihor
5. Bogdan Teodor Criştior Bihor
6. Bota George Lipova Timiş
7. Brădean Nicolae Arad Arad
8. Ciobriş Mihail Vădas Arad
9. Ciucurtaş Teodor Homorog Bihor
10. Emanuil Demetrovici Hălmagiu Arad
11. Fogaraşi Ignatie Sebeşul-Săsesc Sibiu
12. Fărcaş Paul Pleşcuţa Arad
13. Fritea Demetriu Săldăbagiu Bihor
14. Grozav Sinesie Aciuţa Arad
15. Lazar Vichentie Chisătău Timiş
16. Misiei Demetriu Pecica Arad
17. Papp Demetriu Drăgeşti Bihor
18. Papp Mihail Ghighişeni Bihor
19. Popescu Gearge Radna Arad
20. Popovici Efrem Fenlac Tiiniş
21. Popovici Ioan Săud Bihor
22. Popovici George Căbeşti Bihor
23. Popovici Nicolae Sânmiclăuşul Român Bihor
24. Popovici Nicolae Sedişte Bihor
25. Popovici Nicolae Tăgădău Bihor
26. Popovici Vasilie Jidovin Caraş-Severinv
27. Popovici Zaharie Sânmiclăuşul Român Bihor
28. Silaghi Iosif Bichiş Bichiş

29. Vesa Ioan Bucuroaia Bihor

l. Antonovici Iosif Cetea Bihor
2. Avrămuţ George Zărand Arad
3. Cosognean Moise Băiţa Bihor
4. Curuţ Iosif Coşava Timiş
5. Fâşie Ioan Mierlău Bihor
6. Feier George Târnova Arad
7. Feier Iosif Căzăneşti Arad
8. Iancovsci Iosif Chişoda Timiş
9. Ioanovici Petru Vatina Timiş
10. Ivan Teodor Ceişoara Bihor
11. Martin Atanasie Lipova Timiş
12. Miescu Teodosie Pesac Torontal
13. Mihut Vasilie Fibiş Timiş
14. Miron Eutimie Ţela Caraş-Severin
15. Moga Ioan- Forosig Bihor
16. Muntean Silviu Beliu Bihor
17. Nemeş Teodor Cinteiu Arad
18. Papp Teodor Giula Bichiş
19. Petc.o George Lipova Timiş
20. Petrovici Ioan Ciacova Caraş-Severin
21. Popovici Arsenie Arad Arad
22. Popovici Ioan Beiuş Bihor
23. Popovici Ioan Gladna Caraş-Severin
24. Popovici Ioan Iancahid Torontal
25. Popovici Iosif Bulza Timiş
26. Roşu Ioan Arad Arad
27. Secula Ioan Şiria Arad
28. Topai Grigorie Lugaşul-de-jos Bihor

1. Adamovici Nicolae Chichindia-Mare Torontal
2. Bota Ioan Rostoci Arad
3. Costna Dimitrie Pecica Arad
4. Emanuel Petru Semlac Arad
5. Karácsonyi Vasilie Sudriaş Caraş-Severin
6. Groza Simeon Groşi Bihor
7. Iacob Demetriu Cilul-mare Arad

8. Lascu Petru Bulz Bihor
9. Manoilă Nicolae Soboteli Arad
10. Marchiş Ioan Craiova Bihor
11. Micula George Poiana Bihor
12. Miculescu Meletiu Cernăteaz Timiş
13. Monţia Ambrosie Şicula Arad
14. Muntean Iosif Totvărădia Arad
15. Pâncotan Ioan Căcărău Arad
16. Papp Ioan Lugaş Bihor
17. Papp Ioan Leheceni Bihor
18. Papp Nicolae Vaşcău-Seliştea Bihor
19. Petrovici Leontie Bătania Cenad
20. Popovici George Căbeşti Bihor
21. Popovici George Zabalţ Caraş-Severin
22. Popovici Maxim Beliu Bihor
23. Popovici Paul Odvoş Arad
24. Popovici Petru Sarand Bihor
25. Popovici Petru Surduc Caraş-Severin
26. Popovici Sava Micălaca Arad
27. Popovici Teodor Ucuriş Bihor
28. Raţ Ioan Oradea-mare Bihor
29. Radu Nicolae F. Bator Bihor
30. Sirca Nicolae Măgulicea Arad
31. Trifon Ioan Ocişor Arad
32. Vâjdea Teodor Aciuţa Arad
33. Ţica Ilie Hăşmaş Bihor
1. Bălcean Zamfir Bârzava Arad
2. Barbulescu Constantin Bujor Caraş-Severin
3. Beleş Iosif diacon Şimand Arad
4. Boţco George Archiş Bihor
5. Bojidar Arseniu Bătania Cenad
6. Bulza Nicolae Sec Bihor
7. Crăciun Nicolae Boldur Caraş-Severin
8. Dan Iosif Iosaş Arad
9. Dimitrescu Zenovie Milova Arad
10. Drăgan Ioan Cheresig Bihor
11. Feier George (nobil) Ciuci Arad
12. Galici Antonie Susani Caraş-Severin

13. Gl ţe Florian Duseşti Bihor
14. Hălmăgean Ioan Crocna Arad
15. Ioanescu Nicolae Sernlac Arad
16. Ioanovici Iosif Tornia Cenad
17. Jiva Adam Dumbrava Arad
18. Lazar Teodor Crai Bihor
19. Leuca George Lazuri Arad
20. Toan Maller Socodor Arad
21. Martinovici Trăian Coşteiu-Mare Caraş-Severin
22. Mihuţ Mihail Ocişor Arad
23. Nicodemus Miron Tărcăiţa Bihor
24. Neiculescu Manase Toc Arad
25. Oprean George Dugosela Torontal
26. Păcurar Ioan Giula Bichiş
27. Papp Atanasie Olcia Bihor
28. Papp Ioan Toboliu Bihor
29. Papp Minu Haşmaş Bihor
30. Popescu Simeon Totvărădia Arad
31. Popovici Demetriu Cheşa Bihor
32. Popovici Alexandru Berechiu Arad
33. Popovici George Feniş Arad
34. Popovici George Sohodol Bihor
35. Popovici Ioan Chevereş Timiş
36. Popovici Ioan Nadăş Arad
37. Prodanovici Atanasie Pecica Arad
38. Suba Adam Strâmba Arad
39. Tomuţa Petru Dieci Arad
40. Vuia Eutemiu Izvin Timiş
Particulari
41. Ioan Matheovici învăţător Banat-Comloş Torontal

1. Babeş Vichentie Hodoni Timiş
2. Beieş Iosif Şimand Arad
3. Boţco Ioan Archiş Bihor
4. Bodea Meletie Crogna Arad
5. Bozgan Demetriu Mândruloc Arad
6. Bulzan Petru Fechetău Bihor
7. Cimponer Ioan Petriş Arad
8. Cojai Mihail Sacusigiu Timiş

9. Crăciun Ioan Rohani Bihor
10. Crainic Ioan Ciuci Arad
11. Dronca Constantin Govoşdia Arad
12. Givulescu Zenovie Ilteu Arad
13. Grozescu Toma Seceni Caraş-Severm
14. Gheorghevici Paul Giula Bichiş
15. Haşas Gavril Mădăraş Bihor
16. Hora Ioan Satul-mic Caraş-Severin
17. Hule Grigorie Conăcel Bihor
18. Miatovici Vichentie Sânicolaul-Mic Timiş
19. Moţica Ilie, nobil Hâlmagiu Arad
20. Moga Ioan Cheşa Bihor
21. Mortan Mihail Leleşti Bihor
22. Muncean Iosif Seceani Timiş
23. Papp Ioan Poenii de sus Bihor
24. Petrila Nicolae Macea Arad
25. Pjetrovici Ioan Drinova Caraş-Severin
26. Popovici Aron Curbeşti Arad
27. Popovici Demetriu Sacadat Bihor
28. Popovici George Poenii de sus Bihor
29. Popovici George Telecuş Bihor
30. Popovici Ioan Ferice Bihor
31. Popovici Ioan Comăneşti Bihor
32. Popovici Iosif Săvârşin Arad
33. Popovici Lazar Otlaca Arad
34. Popovici Nicolae Silaş Timiş
35. Popovici Partenie Chizdia Timiş
36. Sârbu Grigorie Lipova Timiş
37. Stan Nicolae Cherechiu Arad
38. Stan Paul Agriş Bihor
39. Stoianovici Nicolae Chesinţ Timiş
40. Tipei Andrei Dieci Arad
41. Tulcan Ioan Zărand Arad
42. Tursan Demetriu Fazecaş-Vărşand Arad
43. Zaslo Simeon Şicula Arad
44. Zeldeşan Petru Şiclău Arad

1. Bejan Ioan Oradea-Mare Bihor
2. Bodea Teodor Alparea Bihor

3. Ciorogariu Samuil Ociu Arad
4. Calma Constantin Bochia Bihor
5. Căpitan Iosif Chişlaca Bihor
6. Curescu Nicolae Şiştaroveţ Timiş
7. Damenescu Ioan Gladna Caraş-Severin
8. Damian Ioan Ceica Bihor
9. Daraban Ilie Ceica Bihor
10. Feier Eutimie, nobil Târnova Arad
11. Fericei Ştefan Roşia Bihor
12. Făt Ştefan Hinchiriş Bihor
13. Gabor Nicolae Iermata Arad
14. Ghergar Iosif Nădălbeşti Arad
15. Haşaş Ioan Mădăras Bihor
16. Iancovici Atanasie Stanciova Timiş
17. Iorgovan Mihail Săcusigiu Timiş
18. Lazarescu Moise Gruni Caraş-Severin
19. Machi Andrei Ciaba Bichiş
20. Matei Demetriu Homorogul-Român Bihor
21. Matei Ioan Marginea Caraş-Severin
22. Mihelescu Teodor Şiria Arad
23. Miculescu Ioaniciu Săcusigiu Timiş
24. Milian Nicolae Oradea-Mare Bihor
25. Milici Iosif Cherechi Arad
26. Muntean Nicolae Maciova Caraş-Severin
27. Papp Moise Nimoeşti Bihor
28. Machavei Petru Lugaşul-de-jos Bihor
29. Pinţa Ioan Şiad Bihor
30. Popescu Ioan Tulea Bihor
3l. Popescu Vasilie Nadăş Arad
32. Popovici Demetriu Coşdeni Bihor
33. Popovici Ioan Riei Bihor
34. Popovici Iosif Vâdas Arad
35. Popovici Nicolae Ianoşda Bihor
36. Popovici Meletiu H.-Dumbroviţa Bihor
37. Porumb Moise Tulea Bihor
38. Rain Mihail Valea-lungă Caraş-Severin
39 Şerban Vichentie Comlăuş Torontal
40. Sabo Alexandru Fânaţe Bihor
41. Tomuţa Vasilie Bodeşti Arad

42. Tripon Teodor Radna Arad
43. Tuduce Ioan Câmpani Bihor

1. Anghel Ştefan Dorgoş Timiş
2. Belts Petru Şimand Arad
3. Blajescu Moise Paniova Timiş
4. Bogdan Petru Dezna Arad
5. Bozgan Demetriu Mândruloc Arad
6. Coif Ursu Hălmăgel Arad
7. Crainic Trăian Berin Timiş
8. Dărăban Demetriu Ceica Bihor
9. Galici Paul Susani Caraş-Severin
10. Gavrilaş Paul Sintea Arad
11. Gheorghevici Gavril Orosin Torontal
12. Goncian Porfiriu Bacamezău Caraş-Severin
13. Grădinar Moise Seceani Timiş
14. Herman Vasilie Berechiu Arad
15. Hossu Ioan Apateu Arad
16. Iancu Ioan Socodor Arad
17. Iancovici Demetriu Timişoara Timiş
18. Ianculescu Iulian B.-Comloş Torontal
19. Ioanovici Atanasie Jupani Caraş-Severin
20. Jurma Ambrosie Bata Caraş-Severin
21. Lazar Paul Crai Bihor
22. Mangra Atanasie M. Lazuri Bihor
23. Mezei Ioan Oradea-Mare Bihori
24. Mangra Moise Gruiul-lung Bihor
25. Mircu George Chesint Timiş
26. Papp Nicolae Haşmaş Bihor
27. Petrovici Iosif Herneacova Timis
28. Popovici Atanasie Câmpanii-de-jos Bihor
29. Popovici Arcadie Mănăştur Timiş
30. Popovici Ilie Petigd Bihor
31. Popovici Iosif B.-Comloş Torontal
32. Popovici Ioan Hidiş Bihor
33. Popovici Moise Ianoşda Bihor
34. Popovici Moise Leş Bihor
35. Popovici Nicolae, diacon Verzarii-de-jos Bihor
36. Popovici Teodor, diacon Budureasa Bihor

37. Puiu Aron Lupoaie Bihor
38. Ribarovici Vasiliu Hasiaş Timiş
39 Savici Alexandru Boroşineu Arad
40. Savu Ioan Timişoara Timiş
41. Stănescu Ioan Timişoara-Fabric Timiş
42. Teodorescu Simeon Racoviţa Timiş
43. Ţăran Ilie Şipet Timiş
44. Ţîrţ Ioan Sombotşag Bihor
45. Ursuţ Avram Şepreuş Arad
46. Varga Ilie Nădab Arad
47. Vasilievici Georgiu Micălaca Arad
48. Vidican Ioan Călacea Bihor

1. Albici Teodor Nădab Arad
2. Arsici Ilie Giula Bichiş
3. Borlea Ioan Şiria Arad
4. Bugarin Andrei Toracul-Mic Torontal
5. Covaci Zenobie Povergina Caraş-Severin
6. Cojognean Iosif Băiţa Bihor
7. Crainic Gejtin Berin Timiş
8. Crişan Vasilie Curtici Arad
9. Dehelean Ioan Pilul-Mare Arad
10. Drăgan Ioan Totvărădia Arad
11. Faur Isaia Pâncota Arad
12. Georgevici Demetriu Giula Bichiş
13. Goldiş Isaia Mocirla Bihor
14. Giurgiulovici Ioan Izgar Caraş-Severin
15. Ioanovici Ştefan Vetero-Alodia Timiş
16. Iştvanescu Constantin Secusigiu Timiş
17. Lelescu Procopiu Vizma Timiş
18. Mangra Mihail Gruiul-Lung Bihor
19. Merlea Petru Călugări Bihor
20. Mihaescu Teodor Dragoeşti Timiş
21. Micula Simeon Sintea Arad
22. Miloş Atanasiu Bara Caraş-Severin
23. Murar Nicolae Vaşcău-Selişte Bihor
24. Nistor Ioan Giula Bichiş
25. Pap Ioan Toboliu Bihor
26. Pap Vasiu Sohodol-Lazuri Bihor

27. Pavlovici Constantin Lugoj Caraş-Severin
28. Petrovici Alexiu Ususău Timiş
29. Petrovici Petru Ianova Timiş
30. Philip Teodor Tulca Bihor
31. Popescu Nicolae Buziaş Timiş
32. Popovici Axente Câmpanii de Sus Bihor
33. Popovici Gavril Satul Barbă Bihor
34. Popovici Ioan Soborşin Arad
35. Raţ Terenţiu Arad Arad
36. Roşu George Gruni Timiş
37. Roşu Ioan Ravna Caraş-Severin
38. Şerb Damaschin Olcea Bihor
39. Tămaş Simeon Apateul Român Bihor
40. Teodorescu Petru Fiscut Timiş
41. Ţucra Ioan Bîrsa Arad
42. Vesa Ştefan Zeldiş Arad
43. Jude Ioan, presbiter Poenar Arad
44. Ivan Ioan Partoş Torontal

1. Bozgan Ioan Mândruloc Arad
2. Boţco Iosif Tăut Bihor
3. Bocşan Moise Cefa Bihor
4. Cresta Nicolae Popmez.-Selişte Bihor
5.Creţa Gheorghe Arad Arad
6. Chiriţa Gheorghe Ianova Timiş
7. Codrean Petru Alioş Timiş
8. Cocoţan Toma Jadani Timiş
9. Eleneş Moise Sânicolau Bihor
10. Mangra Ioan Surduc Bihor
11. Marcu Gheorghe Arad Arad
12. Mladinescu Petru Dorgoş Timiş
13. Mihoc Zacharie Beiuş-Selişte Bihor
14. Papp Dimitrie Beiuş Bihor
15. Popa Mihail Lunca Bihor
16. Popovici Vasilie Cehi Bihor
17. Popovici Vasilie Cărpinet Bihor
18. Popoviciu Gheorghe Luncşoara Arad
19. Popoviciu Mihail Liheceni Bihor
20. Popoviciu Petru Calea-Mare Bihor

21. Popoviciu Teodor Semlac Arad
22. Popoviciu Constantin Şiria Arad
23. Roman Moise Mezieş Bihor
24. Sirca Ioan Talagiu Arad
25. Stefe Ioan Sârbi Zarand
26. Ştefănescu Gheorghe Bata Caraş-Severin
27. Oprean Ştefan Dugoselo Torontal
28. Hoza Florian Beiuş Bihor
29. Teodorescu Nicolae Vucova Timiş
30. Teorian Avram Cuvin Arad

1. Bozgan George Mândruloc Arad
2. Mladin Moise Curtici Arad
3. Popovici Ştefan Otlaca Arad
4. Vasarhan George Ciaba Bichiş

1. Baican Ioan Misca Arad
2. Cristian Demetriu Băiţa Bihor
Particulari
3. Oprian Ioan Vălcani Torontal
4. Popovici Svetozar, preot Cenad Cenad
5. Zorlenţan Vasilie, preot Căpruţa Arad

1. Adamovici Petru Chichinda Torontal
2. Barzu Laurenţiu Bohani Arad
3. Beldea Nicolae Dezna Arad
4. Budişan Ioan Cherechiu Arad
5. Căpitan Ioan . Chişlaca Bihor
6. Caracioni Vasile Pecica Arad
7. Groza Ioan Chriştior Arad
8. Luoan Simion Pâncota Arad
9. Marinescu Ioan Secaci Bihor
10. Mişulescu Vasile Chizdia Timiş
11. Moga Vasile Cheşa Bihor
961
Între 1848 şi 1852 cursurile nu au funcţionat.
12. Mregea Constantin Crocna Arad

13. Plaşa George Giula Bichiş
14. Popoviciu Teodor Şeitin Cenad
15. Popoviciu Zenobie Cicir Arad
16. Pucea Nicolae Mâsca Arad
17. Ţiaha Demtriu Câmp Bihor
18. Varga Iacob Zărand Arad
Particulari
19. Blaga Mihaiu, preot Mezieş Bihor
20. Micloşi Petru, preot Covăsânţ Arad

1. Budugan Nicolae Brusturi Arad
2. Damşa George Beiuş Bihor
3. Marcovici Vichentie Şeitin Cenad
4. Papp Damaschin Olcea Bihor
5. Popovici Avram Agriş Arad
6. Popovici Petru Giula-Varşand Arad

1. Balint Maximilian Covăsânţ Arad
2. Bogdan Iuliu Banat Comloş Torontal
3. Bodea Paul Butani Bihor
4. Burca Paul Izvin Timiş
5. Bozgan Sigismund Mândruloc Arad
6. Bronţ Mihail Cociuba Bihor
7. Cimponeriu George Petriş Arad
8. Dimitrievici Vasile Călacea Timiş
9. Raţ Mihail Roit Bihor
10. Popovici Nicolae Marţihaz Bihor
11. Sabo Ivantie Dumbrava Arad
12. Suciu Petru Şepreuş Arad
13. Trifor Ioan Tărian Bihor
14. Trăila George Herniacova Timiş

1. Bejan Ioan Donceni Arad
2. Bistran Vasilie Sintea Arad
3. Bunei George Sânicolaul Mare Torontal
4. Costa Nicolae Şeitin Cenad
5. Faur Meletiu Dezna Arad

6. Feier Iacob Târnava Arad
7. Halic Zaharie Bârsa Arad
8. Hărduţ Ioan Balomir Zarand
9. Marchiş Ambrosie Craiova Bihor
10. Micloşi Maximilian Covăsânţ Arad
11. Moţ Teodosie Sintea Arad
12. Monţia Ioan Şicula Arad
13. Nestorovici Iloanichie Birchiş Caraş-Severin
14. Nica Demetriu Sârbeşti Bihor
15. Papp Alexandru Oradea-mare Bihor
16. Papp Paul Haşmaş Bihor
17. Papp Teodor Pociovelişte Bihor
18. Popovici George Săcal Bihor
19. Roxin Zaharie Ciumeghiu Bihor
20. Usvat Ioan Remetea Bihor

1. Albu Dimitrie Lugaş Bihor
2. Andru Vasilie Chişcou Bihor
3. Anton Mihail Beliu Bihor
4. Beleş Ioan Şimand Arad
5. Boţco Maximilian Nermiş Bihor
6. Bulzan Zenoviu Seic Bihor
7. Chiş Dimitrie Tărian Bihor
8. Coroian Mihai Băreşti Bihor
9. Curta Terenţiu Zărand Arad
10. Drâmba George Apateul-Mic Bihor
11. Fericean Iosif Bodeşti Arad
12. Georgevici Damaschin Arad Arad
13. Grozescu George Arad Arad
14. Giulani Ioan Otlaca Arad
15. Leuca Arseniu Lazuri Arad
16. Leucuţa Maximilian Coroi Bihor
17. Mera Atanasiu Crocna Arad
18. Moga Ilie Cheşa Bihor
19. Neteu Ştefan Jaca Bihor
20. Papp Ioan Bunteşti Bihor
21. Papp Ioan Nimoeşti Bihor
22. Papp Vasilie Talp Bihor
23. Papp Nicolae Botfei Bihor

24. Popescu Nicolae Homorog Bihor
25. Popovici Iosif Ceica Bihor
26. Rădneanţ Iosif Nadăş Timiş
27. Radu Mihail Lipova Timiş
28. Robu Nicolae Hălmagiu Arad
29. Secoşan Iosif Toracul-Mare Torontal
30. Stan Teodor Cherechiu Arad
31. Ştefănescu Ştefan Bata Caraş-Severin
32. Serb Petru Holtmezeş Bihor
33. Teodorovici Antonie Nadăş Timi
34. Trăian Parteniu Ceica Bihor
35 Ursu Iosif Curtacheriu Arad
36. Vidu Miron Sudrigiu Bihor

1. Adamovici Lazar Semlac Arad
2. Cefan Teodor Giula Bichiş
3. Dalici Iosif Lipova Timiş
4. Lucuţa George Sebiş Bihor
5. Papp Nicolae Seleuş Arad
6. Popovici Gheorghe Otlaca Arad
7. Popovici Grigorie Selişte Bihor
8. Popovici Ioan Cuvin Arad
9. Popovici Petru Coaşd Bihor
10. Surtea Paul Pleşcuţa Arad
11. Vuculescu Iosif Şoimoş Arad

1. Berariu Gheorghe Şimand Arad
2. Birău Ioan Bârsa Arad
3. Botău Teodor Oşand Bihor
4. Conopan Zamfir Şoimoş Arad
5. Cristian Nicolae Băiţa Bihor
6. Dronca Dionisie Roşia Bihor
7. Goldiş Ioan Socodor Arad
8. Ioanovici Vichentie Lipova Timiş
9. Lelea Ioan Agriş Arad
10. Leucuţa Vasilie Şiad Bihor
11. Luncan Teodor Săcal Bihor
12. Miculescu Terenţie B.-Comloş Torontal

13. Papp Vasilie Pociovelişte Bihor
14. Popescu Vichentie Lupeşti Arad
15. Popovici Ioan Petigd Bhor
16. Popovici Petru Cociuba Bihor
17. Putici Constantin Miniş Arad
18. Roxiti Pavel Ciumeghiu Bihor
19. Şerban Mihai Nădlac Cenad
20. Tucra Anfilochie Bârsa Arad
21. Vlăş Iuliu Curtacheriu Arad
22. Vâşdea Ioan Aciua Arad

1. Andrei Ioan Ianoşda Bihor
2. Bogdan Petru Agriş Arad
3. Chirila Teodor Borz Bihor
4. Covacevici Nicolae Lipova Timiş
5. Ile Cheorghe Suplac Bihor
6. Jurca Mihai Curăţele Bihor
7. Muntean Zenobiu M.-Tăgădău Bihor
8. Papp Vasilie Nimoeşti Bihor
9. Pinţa Iosif Suplac Bihor
10. Popa Toma Meziad Bihor
11. Popovici Vasilie Şoimoş Arad
12. Şepeţan Ioanichie Secusigiu Timiş

1. Codrean Ioan Şiclău Arad
2. Hosu Ştefan Criştior Bihor
3. Magier Pavel Vidra Arad
4. Panea Dimitrie Arad Arad
5. Papp Luca Arad Arad
6. Popa Teodor Câmpani Bihor
7. Popovci Dimitrie Cuvin Arad
8. Popovici Iustin Otlaca Arad
9. Roitan Petru Socodor Arad
10. Stoicovici Dimitrie Pecica Arad

1. Băian Filimon Margina Caraş-Severin
2. Başcarău Macsim Mădrijeşti Arad

3. Biberea Petru Jancahid Torontal
4. Caba Gheorghe Chişineu Arad
5. Chirilescu Gheorghe Chitighaz Arad
6. Dimitrescu Melentie Odvoş Arad
7 Goldiş Petru Mocirla Bihor
8. Gubiş Petru Chişineu Arad
9. Giulani Simeon Curtici Arad
10. Ilieş Iosif Gurbediu Bihor
11. Lazar Petru Săldăbagiu Bihor
12. Marchiş Moise Bochia Bihor
13. Mera Ioan Honţişor Arad
14. Moţa Teodor Cotiglet Bihor
15. Muntean Iosif Perul Caraş-Severin
16 Naghiu Iosif, diacon Roit Bihor
17. Papp Alexandru, presbiter Ghighişeni Bihor
18. Papp Ioan Meziad Bihor
19. Papp Nicolae I. Forău Bihor
20. Papp Teodor Felcheriu Bihor
21. Perin Dimitrie Bărăteaz Timiş
22. Petrovici Gheorghe Sânicolaul-Mic Timiş
23. Petrovici Svetuzar diacon Timişoara-Fabric Timiş
24. Poliş Nicolae Cherechiu Arad
25. Popa Alexandru Petroasa Bihor
26. Popa Moise diacon Sedişte Bihor
27. Popa Nicolae Felcheriu Bihor
28. Popovici Ivaşcu Ioan Goruia Caraş-Severin
29. Popovici Ioan Drauţ Arad
30. Popovici Ioan Comlăuş Arad
31. Popovici Ioan Săud Bihor
32. Popovici Pantelimon Forăeşti Caraş-Severin
33. Popovici Teodor, presbiter Meziad Bihor
34. Roman Spiridon George Mezieş Bihor
35. Rusu Mihail Semlac Arad
36. Tilinca Dimitrie Remetea Bihor

1. Bejan Gavril Darvaş Bihor
2. Blaga Ioan M. Vălani Bihor
3. Bodea Teodor Crocna Arad
4. Botici Petru Lugşoara Bihor

5. Butar Nicolae Bodeşti Arad
6. Chereşi Mihail V. Velenţe Bihor
7. Cornea George Chisindia Arad
8. Drăgan Petru Buteni Arad
9. Groza Ioan Cacuciul rom. Bihor
10. Hălmăgean Petru Crocna Arad
11. Hogea Nicolae Ciunteşti Bihor
12. Ispravnic Petru Curtici Arad
13. Lazău Ioan Dragoteni Bihor
14. Marcovici Dimitrie Şeitin Cenad
15. Merla Ioan Arad Arad
16. Miculescu Virgil Secusigiu Timiş
17. Muntean Alexandru Totvărădia Arad
18. Oprea Lazar Căcărău Arad
19. Papp Alexandru Hăşmaş Bihor
20. Papp Ambrosiu Groşi Bihor
21. Papp Ioan Ceica Bihor
22. Papp Vasilie Budureasa Bihor
23. Papp Vasilie Chistag Bihor
24. Petruţ Ioan V. Velenţe Bihor
25. Popescu Ioan Macea Arad
26. Popescu Isidor Arad Arad
27. Popovici Emeric Drauţ Arad
28. Popovici Nicolae Fădimac Caraş-Severin
29. Roxin Iosif Micherechiu Bihor
30. Ştefănescu Porfiriu Bata Caraş-Severin
31. Suciu Vasilie Şepreuş Arad
32. Tempeleu Nicolae Hârşeşti Bihor
33. Toia Demetriu Peştere Bihor
Particulari
34. Horvath Gheorghe, diacon Highişel Bihor

1. Băbuţa Iustin Saturău Arad
2. Barbulescu loan Moşniţa Timiş
3. Bitea Teodor Saca Bihor
4. Bogdan Gheorghe Belegeni Bihor
5. Bodea Gavril Pleşcuţa Arad
6. Bucurovici Grigoriu Pecica Arad
7. Catona Ioan Şiad Bihor

8. Corbuţ Ioan Ceica Bihor
9. Cociuba Sinesiu Moroda Arad
10. Crainic Gheorghe Sintea Arad
11. Cristian Moise Gâlişeni Bihor
12. Dehelean Adam Crivobara Timiş
13. Dimitrievici Petru Chesinţ Timiş
14. Dogariu Ioan Nicolinţ Caraş-Severin
15. Galici Iuliu Cutina Caraş-Severin
16. Haşaş Teodor Ateaş Bihor
17. Jiga Laurenţiu Măgulicea Arad
18. Jurcuţ Ştefan Bicaci Bihor
19. Lăpoşan Gheorghe Păuşe Bihor
20. Leucean Ioan Leauţ Arad
21. Lutai Dimitriu Nădlac Cenad
22. Milovan Paul Mândruloc Arad
23. Moisescu Petru Icloda Timiş
24. Moldovan Ioan Şiria Arad
25. Morărescu Gheorghe Tinod Bihor
26. Motorca Teodosie Tauţ Arad
27. Negriu Dimitriu Soinuş Bihor
28. Petrovici Alexandru Vârşeţ Timiş
29. Petroviciu Petru Lugaşul-de-sus Bihor
30. Piglea Gheorghe Sântandraş Timiş
31. Pop Ioan Rabăgani Bihor
32. Popa Nicolae Ghighişeni Bihor
33. Popovici Georgiu Giula-Vărşand Arad
34. Popovici Georgiu Şteiu Bihor
35. Rada Teodor Albeşti Bihor
36. Radneanţ Ioan Bucovăţ Timiş
37. Rafila Teodor Chişineu Arad
38. Stan Nicolae Agriş Bihor
39. Tulan Ştefan Giula Bichiş
40. Turlea Ioan Broaşte Bihor
41. Ţurţo Sava Mezieş Bihor
42. Văşdea Iosif Aciua Arad
43. Zamfirovici Vasilie Lipova Timiş

1. Beleş Augustina Şimand Arad
2. Boiţ Nicolae Rohani Bihor

3. Cosma Mihail Beiuş Bihor
4. Crişan Ioan Buhani Arad
5. Cuc Nicolae P. Zăvoeni Bihor
6. Damşa Nestor Căpâlna Bihor
7. Danila Teodor Gurba Arad
8. Duca Alexiu Cuvin Arad
9. Fărcaş Ioan Diosig Bior
10. Faşie Paul Miheleu Bihor
11. Fizeşan Paul Toracul-Mic Torontal
12. Magdici Mihail Ecica Torontal
13. Maniu Mihail Duşeşti Bior
14. Meşter Nicolae Borşea Bihor
15. Micluţa Ioan Răşculita Arad
16. Mitar Ioachim Comorâşte Caraş-Severin
17. Miulescu Gheorghe Toracul-Mic Torontal
18. Neiculescu Zenobie Toc Arad
19. Nica Alexandru Băreşti Bihor
20. Nicoară Toma Ciuci Arad
21. Papp Demetriu Chişirigd Bihor
22. Papp Ioan Oadea-Mare Bihor
23. Papp Petru Cârpeneşti Bihor
24. Papp Teodor Alparea Bihor
25. Popa Vasiliu Poenii de jos Bihor
26. Popescu Mihail Cociuba Bihor
27. Popovici Aron Bicaci Bihor
28. Popovici Emanuil Leheceni Bihor
29. Stoia Gheorghe Cuied Arad
30. Tămaş Nicolae V. Velenţe Bihor
31. Tempea Paul Toracul-Mare Torontal
32. Terebenţ Vasilie Cociuba Bihor
33. Toma Gheorghe Săud Bihor

1. Adam Dimitrie Belinţ Timiş
2. Andreaş Ioan Dobroţ Arad
3. Andrei Petru Comloşul Bănăţan Torontal
4. Baicu Petru Câmpani Bihor
5. Bogdan Ioan Belegeni Bihor
6. Bulzan Ambrosie Fechetău Bihor
7. Calin Teodor Timişoara Timiş

8. Costa Iuliu Beiuş Bihor
9. Caba Moise Sohodol Lazuri Bihor
10. Dărăban Petru Săcâdat Bihor
11. Drugaş Gheorghe Hususău Bihor
12. Gal Pavel Igriş Torontal
13. Gherga Damaschin Belinţ Timiş
14. Ghergar Ioan Nădălbeşti Arad
15. Iancu Pavel Lipova Timiş
16. Laslo Gheorghe Cărpenet Bihor
17. Lazarescu losif Gruini Caraş-Severin
18. Leucuţia Mihai Coroi Bihor
19. Lupşa Gheorghe Dieci Arad
20. Mercea Pavel Şeitin Cenad
21. Micu Ilie Chizetău Timiş
22. Mioc Dimitrie Belinţ Timiş
23. Moga Ioan Forosig Bihor
24. Moga Zaharie Cheşa Bihor
25. Morariu Dimitrie Budinţi Timiş
26. Muntean Iosif Soroşag Arad
27. Muntean Iustin Ghioroc Arad
28. Pap Teodor B.-Urviş Bihor
29. Petcu Gheorghe Buziaş Timiş
30. Petrovici Constantin Sâmbăteni Arad
31. Pirtea Teodor Leleşti Bihor
32. Popescu Ioan Apateu Arad
33. Popescu Ambrosie Belotinţ Timiş
34. Popescu George Căpâlnaş Caraş-Severin
35. Popovici Ioan Apateu Arad
36. Popovici Lazar Jaca Bihor
37. Popovici Teodor Ucuriş Bihor
38. Rocsin Iosif Ciumeghiu Bihor
39. Sirca Petru Măgulicea Arad
40. Toltuţ Timotei Feneriş Bihor
41. Văţian Andrei Obârşa Arad
42. Vesa Iosif Surduc Bihor

1. Adamescu Fotie Greovaţi Caraş-Severin
2. Babescu Moise Lipova Timiş
3. Beşan Iosif Peşterea Bihor

4. Beleş Vasile Radna Arad
5. Buda Ioan M. Văleni Bihor
6. Bălan George Comloşul Bănăţan Torontal
7. Bisorca Petru Zimbru Arad
8. Balta George Arad Arad
9. Brădean Atanasiu Govoşdia Arad
10. Cimponeriu Iosif Roşia Arad
11. Cristea Ioan M.-Sălişte Bihor
12. Chiş Grigoriu Felcheriu Bihor
13. Crainic Florian Nojorid Bihor
14. Cărăbaş George Chişineu Arad
15. Căpitan Maxim P. Susag Bihor
16. Cărăbaş Dimitriu Belinţ Timiş
17. Cartarescu George Budinţi Timiş
18. Drăghici Constantin Chiseteu Timiş
19. Drăghici Sava Vărăşeni Bihor
20. Dalea Petru Câmpani Bihor
21. Dimitrescu Vasilie Groşi Arad
22. Fofiu Ioan Totoreni Bihor
23. Fărcuţ Ioan Burda Bihor
24. Gurban Constantin Buteni Arad
25. Haşaş Mihail Ateaş Bihor
26. Hosu Iosif S.-Cheresturi Bihor
27. Leucuţa Petru Şiad Bihor
28. Lazar Alexandru Gurbediu Bihor
29. Muntean loan Vermeş Caraş-Severin
30. Milici Petro Cherechiu Arad
31. Matei George Ghioroc Arad
32. Nestorovici Liubomir Timişoara-Fabric Timiş
33. Oprean Iustin Beba Torontal
34. Pismaş Moise Crivobara Timiş
35. Popa Dimitriu Buteni Arad
36. Poduţ Mihail Săldăbagiu Bihor
37. Popovici Zaharie B. Selişte Bihor
38. Papp Ioan Chistag Bihor
39. Peştean Valeriu Lugoj Caraş-Severin
40. Popa Petru Luncasprie Bihor
41. Ponoviciu Ioan Marţihaz Bihor
42. Raţ George Seleuş Arad
43. Rubmovictu Mihail Bichiciu Caraş-Severin

44. Teoran Ioan Mădăras Bihor
45. Vidican Ioan Rohani Bihor
46. Zaslo Partenie Seleuş Arad

1. Beşan Ioan Darvaş Bihor
2. Bogdan Nicolae Drăgăneşti Bihor
3. Borlea Petru Şiria Arad
4. Ciobriş Georgiu Giula-Vărşand Arad
5. Cologea Teodor Buteni Arad
6. Crişan Ioan Totvărădia Arad
7. Gavra Nicolae Verzarii de jos Bihor
8. Goileanu Ilie Goila Bihor
9. Gruescu Teodor Jancahid Torontal
10. Hereţ Georgiu Şiria Arad
11. Iacob Gavril Peşteş Bihor
12. Mangra Solomon M. Lazuri Bihor
13. Mărcuş Teodor Cheresig Bihor
14. Micula Ioan Poiana Bihor
15. Milian Zaharie Tulea Bihor
16. Monţia Florian Şicula Arad
17. Morariu Ioan Chişineu Arad
18. Novac Vugil Micălaca Arad
19. Nestor Teodor Leleşti Bihor
20. Pascu Lazar Moşniţa Timiş
21. Petraş Teodor Şepreuş Arad
22. Popoviciu George Roşia Bihor
23. Popovici Nicolae Arad Arad
24. Popovici Petru Sărand Bihor
25. Popovici Ştefan Tăşad Bihor
26. Roxin Ioan Ciumeghiu Bihor
27. Secoşan Romul Recaş Caraş-Severin
28. Şerban Teodor Nădlac Cenad
29. Tărău Teodor Săcădat Bihor
30. Terla Petru Iosani-Gurbeşti Bihor
31. Tiereu Georgiu Giriş Bihor
32. Turcu Parteniu Totvărădia Arad

1. Aiudan Constantin Arad Arad

2. Bodea Georgiu Crocna Arad
3. Cioara Ioan Ciumeghiu Bihorv
4. Coroi Ioan Vaşcău-Băreşti Bihor
5. Cosma Ioan Reiuş Bihor
6. Costea Vas'liu Gurani Bihor
7. Cota Dimitrie Vucova Timiş
8. Dabici David Chesinţ Timiş
9. Darabanţiu Nicolae Gruini Caraş-Severin
10. Drimbea Mihai C. Apateu Bihor
11. Fărcaş Ioan Pleşcuta Arad
12. Gherlan Lazar Remetea Bihor
13. Ghţe Ioan Ortiteag Bihor
14. Harea Dimitrie Răbăgani Bihor
15. Leucuţa Georgiu Coroi Bihor
16. Martinovici Ştefan Coşteiul-mare Caraş-Severin
17. Morariu Georgiu Arad Arad
18. Muntean Simeon Stoineşti Bihor
19. Papp Georgiu sen. Cârpeştii-mari Bihor
20. Papp Georgiu iun. Cârpeştii-mari Bihor
21. Papp Ignatie Pociovelişte Bihor
22. Papp Ioan Dioseg Bihor
23. Păcurariu Nicolae Hălmagiu Arad
24. Popa Iosif Roşia Arad
25. Popescu (Popovici) Nicolae Băneşti Arad
26. Porumb Corneliu Tulea Bihor
27. Roşu Teodor Cărând Bihor
28. Serb Gherasim Cuied Arad
29. Ştefan Damaschin Călacea Bihor
30. Sturza Mihai Şepreuş Arad
31. Teaha Teodor Câmp Bihor
32. Teaha Vasiliu Câmp Bihor
33. Totoreanu Ioan Cefa Bihor
34. Vaşca Dimitrie Homorog Bihor
35. Vesalon Alexiu Ususău Timiş

1. Dancea Toma Răbăgani Bihor
2. Grădinariu Iosif Seceani Timiş
3. Grozda Petru Sânicolaul-Mic. Timiş
4. Gruescu Virgil Sălciva Caraş-Severin

5. Hărduţ Nicolae Tălagiu Arad
6. Istin Ioan Semlac Arad
7. Lucuţa Ioan Şebiş Bihor
8. Mangra Vichentie Săldăbagiu Bihor
9. Marianescu Grigoriu Lipova Timiş
10. Mihulin Augustin Govoşdia Arad
11. Miulescu Ioan Toracul-Mic Torontal
12. Moga Pavel Popmezeu Bihor
13. Petruţiu Ioan Oradea-Mare Bihor
14. Popoviciu Dionisiu Otlaca Arad
15. Popoviciu Georgiu Apateu Arad
16. Popoviciu Ioan Sohodol Bihor
17. Popoviciu Ioan Ciheiu Bihor
18. Sirca Eremia Tălagiu Arad
19. Teodor Ştefan Călacea Bihor
20. Ţucra Ioan Bârsa Arad
21. Vaida Teodor Husăsău Bihor

1. Ardelean Iosif Chitighaz Bichiş
2. Barbu Marcu Şag Timiş
3. Bogdan Ioan Nimoeşti Bihor
4. Crăciunescu Alexandru Chinez Timiş
5. Luţai Dionisie Cenad Cenad
6. Papp Partenie Seleuş Arad
7. Prodanoviciu Nicolae Pecica Arad

1. Bugariu Georgiu B.-Comloş Torontal
2. Iorgoviciu Demetriu Arad Arad
3. Laza Florian Cherechiu Arad
4. Olariu Vasilie Zarand Arad
5. Pelle Teodor Ciuntăhaz Bihor

1. Andru Teodor Chişcou Bihor
2. Cereu Zacharia F. Ghiriş Bihor
3. Ciuhandu Petru Roşia Bihor
4. Cornea Dimitrie Chişineu Arad
5. Dronca Ioan Şicula Arad

6. Lazar Gavril Beiuş Bihor
7. Moroc Vasiliu Oşand Bihor
8. Petroviciu A. Alexandru Comorişte Caraş-Severin
9. Popoviciu Petru Sarand Bihor
10. Popoviciu Leontin Leheceni Bihor
11. Popoviciu George Miniş Arad
12. Suciu Eutimiu Şepreuş Arad

1. Benchizian Toma Ghighişeni Bihor
2. Bogdan Nicolae Nimoeşti Bihor
3. Bragea Iuliu Macea Arad
4. Catona Nicolae Şiad Bihor
5. Ganea Dimitrie Curăţele Bihor
6. Mangra Romul Săldăbagiu Bihor
7. Morariu Ioan Giula Bichiş
8. Papp Ioan Hidiş Bihor
9. Tămăşdan Ştefan Pecica Arad
[T. Botiş, Istoria Şcoalei normale (Preparandiei) şi a Institutului Teologic ortodox-român
din Arad, pp. 677-706]
II. INSTITUTUL PEDAGOGIC-TEOLOGIC (1876-1918)

SECŢIA TEOLOGICĂ
1. Beltechi Leontin Berindia Arad
2. Borza Vasilie Hodişel Bihor,
3. Bulzan Vasilie Fechetău Bihor
4. Burdan Ioan Mişca Arad
5. Chiriţa Dimitrie Remetea Timiş
6. Corbu Vasilie Poenii-de-sus Bihor
7. Ciorogariu Romul Pecica-română Arad
8. Felnecan Paul Mândruloc Arad
9. Filip Simeon Lugaşul-de-Sus Bihor
10. Genţiu Ioan Ceişoara Bihor
11. Hajdău Florian Crânceşti Bihor
12. Jurca Filimon P. M. Sălişte Bihor
13. Lelescu Procopiu Vizma Timiş
14. Luca Gheorghe Lazuri Arad

15. Martinovici Nicolae Lucareţi Timiş
16. Mercea Atanasie Călugări Bihor
17. Petcu Aurel Şag Timiş
18. Pacala Toma Coaşd Bihor
19 Popovici Ioan Leş Bihor
20. Porumb Nestor Tulea Bihor
21. Roşcău Constantin Şeitin Arad
22. Sabău Ioan Fânaţe Bihor
23. Săliştean Dimitrie Căbeşti Bihor
24. Şepetan Lucian Chisătău Timiş
25. Stefea Ioan Sârbi Arad
26. Tulcan Paul Şiclău Arad

1. Chirilă Axente Socodor Arad
2. Coşar George Belinţ Timiş
3. Hamsea Voicu Râşnov Braşov
4. Husar Vasiliu Cusiiş Bihor
5. Eleneş Petru Sânicolaul Român Bihor
6. Ilica Ilie Vidra Zarand
7. Ionaşiu Petru Sinteşti Caraş-Severin
8. Miatoviciu Ioan Sânicolaul Mic Timiş
9. Micula George Poiana Bihor
10. Mladin Grigoriu Curticiu Ara
11. Pelle Alexandru Câmpanii de Jos Bihor
12. Pandovidu Demetriu Şimand Arad
13. Popovici Alexa Otlaca Arad
14. Popovici Florian Luncşoara Bihor
15. Popovici Ioan Sânicolaul Român Bihor
16. Popovici Nicolae Sânicolaul Mic Timişu
17. Pop Ioan Cârpeştii Mari Bihor
18. Petrovici Terenţie Ţela Caraş-Severitv
19. Secoşan Georgiu Ictar Timiş
20. Stoian Vasilie Chesinţ Timiş
21. Spânu Ignatie Arad Arad
22. Tuducescu Atanasiu Câmpanii de Jos Bihor

1. Alexiu Moise Sânmihaiul Român Timiş
2. Ardelean Dimitrie Zărand Arad

3. Balta Ioan Hălmagiu Arad
4. Bodea Fabriţiu Laz Arad
5. Costina Georgiu Hălmagiu Arad
6. Costa Ioan Homorog Bihor
7. Cure Ioan Covăsânţ Arad
8. Cimponeriu Ioan Roşia Arad
9. Dancu Terenţiu Băreşti Bihor
10. Gherghar Moise Susani Arad
11. Luminosu Solomon Fădimac Caraş-Severin
12. Leuca Filip Lazuri Arad
13. Maximilian Ioan Stupini Braşov
14. Micluţa George Târnava Hunedoara
15. Mihuţ Dimitrie Şiclău Arad
16. Micăescu Petru Dragoeşti Timiş
17. Neiculescu Vasile Toc Arad
18. Popovici Dimitrie Belinţ Timiş
19. Popescu Alexandru Buteni Arad
20. Roxa Constantin Leucuşeşti Timiş
21. Roxin Nicolae Micherechi Bihor
22. Sabo Alexandru Fânaţe Bihor
23. Serbu George Oradea-mare Bihor
24. Toma Iosif Şepreuş Arad
25. Turlea Nicolae Broaşte Bihor

1. Bogdan Moise Belegeni Bihor
2. Bosco Maximilian Şiad Bihor
3. Cioara Ilie Beinşele Bihor
4. Cosma George Beiuş Bihor
5. Dascăl Iustin Comlăuş Arad
6. Groza Ioan Hălmagiu Arad
7. Ionuţaş Ioan Semlac Arad
8. Iancu Iustin Cinteiu Arad
9. Miloş George Barra Caraş-Severin
10. Nicula Ioan Hălmagiu Arad
11. Popovici Ioan Meziad Bihor
12. Popovici Atanasie Berechiu Arad
13. Popovici Victor Otlaca Arad
14. Russu Victor Arad Arad
15. Şerban Alexandru Nădlac Cenad

16. Todorean Terenţiu Vărşand Arad
17. Ungurean Ambrosie Otlaca Arad
18. Varga Aurel Zărand Arad

1. Banciu Nicolae Hălmagiu Arad
2. Blaga Eutimie Mezieş Bihor
3. Balta Ilie Hălmagiu Arad
4. Bogdan Iustin Criştior Bihor
5. Bozgan Alexandru Mândruloc Arad
6. Bujor Eutimie Sânmihaiul Român Timiş
7. Colişiu Stan Zărneşti Făgăraş
8. Dobreiu Lazar Revetiş Arad
9. Groza Nicolae Criştior Bihor
10. Hălmagian Ioan Crocna Arad
11. Horvath Dimitrie Burzuni Bihor
12. Jurma Mihai Sânmihaiul Român Timiş
13. Micu Emilian Cuveşdia Timiş
14. Moga Iosif Cheşa Bihor
15. Moţ Corneliu Cuvin Arad
16. Papp Aurel Haşmaş Bihor
17. Papp Ştefan Arad Arad
18. Popescu Terenţiu Saca Bihor
19. Popovici Georgiu Beniş Bihor
20. Popovici Zaharie Ţeţche Bihor
21. Sălăgian Gavril O. Gepiş Bihor
22. Şerban Sinesie Oberşia Hunedoara
23. Vaidea George Aciua Arad

1. Baia Ilia Pobda Torontal
2. Bociort Isaia Cărand Bihor
3. Căpitan Ioan Chişlaca Bihor
4. Cloambeş Iosif Bazoş Timiş
5. Evuţian Ioan Ţebea Hunedoara
6. Hădan Ioan Soborşin Arad
7. Hamsea Ioan Râşnov Braşov
8. Ionescu Dimitrie Timişoara Timiş
9. Leucuţa Ştefan Şimand Arad
10. Mladin Nicolae Curtici Arad

11. Mihuţ Nicolae Ocişor Arad
12. Roxin Iosif Tămaşda Bihor
13. Simeon Sabău Meziad Bihor

1. Barzu Laurenţiu Bacamezeu Caraş-Severin
2. Beldea Liviu Şiria Arad
3. Bordoş Ştefan Vereşmort Caraş-Severin
4. Cimponeriu Petru Roşia Arad
5. Dorea Pompeiu Şdioara Caraş-Severin
6. DragaGeorge Buteni Arad
7. Dudulescu Ioan Beiuş Bihor
8. Florea Ioan Bodeşti Arad
9. Gavra Alexandru Verzarii-de-jos Bihor
10. Lazar Petru Prăgeşti Arad
11. Miculescu Ioan Fiscut Timiş
12. Miloş Ioan Bara Caraş-Severin
13. Moldovan Ioan Sâmbăteni Arad
14. Papp Virgil Hălmagiu Arad
15. Popa Nicolae Ghighişeni Arad
16. Popoviciu Alexandru Sânnicolaul Român Bihor
17. Popoviciu George Sânnicolaul Român Bihor
18. Sărac George Chişcou Bihor
19. Trailescu Ioan Sarcia-Română Torontal
20. Zorea Iacob Vledeni Făgăraş

1. Balta Nicolae Hălmagiu Arad
2. Beleş Vasile Odvoş Arad
3. Botta Terentiu Ghighiseni Bihor
4. Crişmariu Nicolae Moşniţa Timiş
5. Jucu Alexandru Răchită Caraş-Severirvu
6. Nonu Terenţiu Băreşti Bihor
7. Papp Georgiu Paciovelişte Bihor
8. Păcurar Nicolae T. Carand Bihor
9. Popoviciu Vasile C. M. Vălani Bihor
10. Sârbu Petru F Giriş Bihor
11. Spătan Aurel Groşi Arad
12. Teaha Filip Câmp Bihor
13. Ursu Terenţiu Curtacheriu Arad

14. Vaida Ioan Jaca Bihor

1. Andru Marţian Chişcou Bihor
2. Barbu Dimitrie Pecica Arad
3. Beşan Sigismund Prăjeşti Arad
4. Bodnar Gavril Beiuş Bihor
5. Cocoş Uie Bărăteaz Timiş
6. Dehelean Vasilie Hususău Timiş
7. Fizeşian Nicolae Pesac Torontal
8. Florea Nicolae Tiuleşti Hunedoara
9. Grozescu Moise Bătania Cenad
10. Maleş Valeriu Belotinţ Timiş
11. Micloşi Ioan Covăsânţ Arad
12. Micu Ioan Chiseteu Timiş
13 Moţ Ilie Iosăşel Arad
14. Nestor Romul Bata Caraş-Severin
15. Pap Alexandru Chistag Bihor
16. Popoviciu Emilian Meziad Bihor
17. Popoviciu Moise Sedişte Bihor
18. Popoviciu Vasile Budureasa Bihor
19. Raduloviciu Romul Băteşti Caraş-Severin
20. Russu Gheorghe Şiclău Arad
21. Seculin Sava Sânicolaul Mic Timiş
22. Şeradan Ioan Roşia Arad
23. Ştefan Ioan Mişca Arad
24. Vesa Petru Roşia Arad
25. Vlad Ioan Leauţi Hunedoara

1. Ana Paul Tauţ Arad
2. Bragia George Macea Arad
3. Dâlvu Nicolae Leauţi Hunedoara
4. Dimitrescu Emeric Chesinţ Timiş
5. Drăgan George Boiţa Hunedoara
6. Fătu Ştefan Hinchiriş Bihor
7. Iancu Aurel Cintei Arad
8. Iercan Ioan Repsig Arad
9. Lazar Cornel Beliu Bihor
10. Mager Traian Vidra Arad

11. Mioc Aurelian Dobochi-Nadăş Timiş
13. Morariu George Beiuş Bihor
14. Moţu Aurel Ienopolea Arad
15. Oprean Terenţiu Nereu Torontal
16. Pantoş Vicenţiu Pil Arad
17. Papp Terenţiu Bunteşti Bihor
18. Petran Ioan Mâsca Arad
19. Petrilla Ioan Macea Arad
20. Petrovici Vicenţiu Toracul Mic Torontal
21. Pinter Teodor Poeni Bihor
22. Pintea Petru Musca Arad
23. Popa Andreiu Petroasa Bihor
24. Ştefănuţiu Iancu Mândruloc Arad
25. Suciu Atanasie Labaşinţ Timiş
26. Ursuţ Corneliu Şepreuş Arad

1. Blaga Dimitrie Mezieş Bihor
2. Blaga George Mezieş Bihor
3. Cacinca Ioan Buteni Arad
4. Dudulescu George Beiuş Bihor
5. Feier Sergiu Târnava Hunedoara
6. Joldea Enea Hălmagiu Arad
7. Lungu Nicolae Porta Făgăraş
8. Muscan Dimitrie Socodor Arad
9. Nemoian Aurel Vasiova Caraş-Severin
10. Oprean Ştefan Vălcani Torontal
11. Papp Meletiu Nimoeşti Bihor
12. Petcu Trifu Ghiroc Timiş
13. Petrişor Ioan Ocişor Arad
14. Popovici Mihai Leheceni Bihor
15. Serac loan Crocna Arad
16. Petru Sârbu Holtmizeş Arad
17. Turcu Ioachim Lupeşti Arad
18. Traian Văţian Hălăliş Arad

1. Bălan Valeriu Ştei Bihor
2. Bodor Vasile Vecherd Bihor

3. Bogdan George Sânmihaiul Român Bihor
4. Chicin Nicolae Băiţa Cenad
5. Corbu Ioan Mezieş Bihor
6. Diamandi Nicolae Bârsa Bihor
7. Ioaneş Teodor Otlaca Arad
8. Marchiş Andrei Criştior Bihor
9. Miclău George Nădlac Torontal
10. Micluţa Nicolae Poenii de sus Hunedoara
11. Mihuţa Alexandru Oradea-Mare Bihor
12. Popovici Nicolae Luncşoara Bihor
13. Popovici Romul Varăşani Bihor
14. Roman Gheorghe B.-Comloş Torontal
15. Ţucra Avesalon Rişculiţa Arad
16. Turic Gheorghe Văşcău Arad

1. Alessi Petru Sânmihaiul Român Timiş
2. Bărbuş Nicolae Ghioroc Arad
3. Bota Gheorghe Arad Arad
5. Catona Aureliu Ciuntăhaz Bihor
6. Conopan Onoriu Conop Arad
7. Drincu Augustin Lunca Bihor
8. Grozescu Augustin Bătania Cenad
9. Hamsea Ioan Tohanul-Nou Făgăraş
10. Ille Gheorghe Ursad Bihor
11. Iorgoviciu Iuliu Cuveşdia Timiş
12. Magdu Valeriu Jancahid Torontal
13. Negru Virgil Crocna Arad
14. Păcăiţan Mihaiu B.-Comloş Torontal
15. Pap Traian Haşmaş Bihor
16. Pascu Petru B.-Comloş Torontal
17. Popa Dimitrie Beiuş Bihor
18. Popoviciu Nicolae Cresuia Bihor
19. Popovici Traian Băneşti Arad
20. Stoia Nicolae Chesinţ Timiş
21. Vancea Mochiu Lazuri de Beiuş Bihor
22. Vuia Filip Drinova Caraş-Severin

1. Căpitan Ioan Şeitin Cenad
2. Costa Teodor Homorog Bihor
3. Işfănescu Eutimie Bata Caraş-Severin
4. Leucuţa Ioan Şimand Arad
5. Manoilă Fabriţiu Sâmbăteni Arad
6. Novac Augustin Sâmbăteni Arad
7. Pantoş Ioan Pilul-mare Arad
8. Papp Emanuil Josani-Forău Bihor
9. Papp Ioan Pociovelişte Bihor
10. Pinter Teodor Chişineu Arad
11. Popescu Nicolae Hidişel Bihor
12. Popoviciu Alexandru Cefa Bihor
13. Roşca Ioan Şepreuş Arad
14. Stoian Ioan Firighhaz Timiş
15. Telescu Gheorghe Arad Arad
16. Vaşiadi Alexandru Cheresig Bihor
17. Voniga David Giula Bichiş

1. Cărabaş Aurel Sintea Arad
2. Cherecheş George Beiuş Bihor
3. Cornea Simeon Repsig Arad
4. Givulescu Aurel Ilteu Arad
5. Lucuţa Ilie Şebiş Bihor
6. Lungu Vasile Ponoară Bihor
7. Micluţa Terentie Rişculiţa Hunedoara
8. Mihuţ Valeriu Fibiş Timiş
9. Moga Terentie Răbăgani Bihor
10. Motorca Romul Agriş Arad
11. Nica Alexandru Vaşcău Bihor
12. Papp Gheorghe Beiuş Bihor
13. Papp George Nimoeşti Bihor
14. Papp Teodor Cârpeştii-mari Bihor
15. Peţian Traian Nădlac Cenad
16. Popovici Iosif Bârzava Arad
17. Putici Constantin Lipova Timiş
18. Roxin Aurel Cueşd Bihor
19. Simoc Ioan Păuşa Sălagiu

20. Vuculescu Iosif Şepreuş Arad

1. Beleş Liviu Odvoş Arad
2. Bichicean Silviu Lipova Timiş
3. Bochiş Ioan Oradea-mare Bihor
4. Bodea Iuliu Dieci Arad
5. Brânda Emilian Secaş Timiş
6. Bursaş Ilie V. Selişte Bihor
7. Catone Traian Ciuntăhaz Bihor
8. Chirila Vasile Telecuş Bihor
9. Cristea Valeriu Leheceni Bihor
10. Dehelean Iulian Totvărădia Arad
11. Drecin Todor Micălaca Arad
12. Foltuţ Cornel Feneriş Bihor
13. Lăpuştean Vasile
14. Milu Ioan Mehadica Caraş-Severin
15. Moţiu Aurel Ucuriş Bihor
16. Papp Ioan Topa de sus Bihor
17. Papp Petru Chistag Bihor
18. Petrila Ladislau Macea v Arad
19. Popa Ioan Petroasa Bihor
20. Popa Iustin Petigd Bihor
21. Popovici Alexandru Cusiiş Bihor
22. Popovici Dimitrie Nadăş Arad
23. Popovici Ioan Giula-Vărşand Arad
24. Proca Gheorghe Rîşnov Braşov
25. Suciu Ioan Chitighaz Arad
26. Secula Traian Şiria Arad
27. Stana Ioan Şepreuş Arad
28. Văţian Romul Arad Arad

1. Albu Aurel C. Apati Bihor
2. Ardelean Petru Nădălbeşti Arad
3. Cristea Gavril Beiuş Bihor
4. Gallu Ioan Rogoje Bihor
5. Horvath Andrei Oradea-mare Bihor
6. Lucuţa Mihai Nădlac Cenad
7. Lungu Grigorie Ponoară Bihor

8. Lupşa George Bodeşti Arad
9. Muţiu Alexandru Maere Timişoara Timiş
10. Petcu Iosif Bazoş Timiş
11. Popescu Iulian Lalaşinţ Caraş-Severin
12. Popovici Dionisie Meziad Bihor
13. Roman George Meziaş Bihor
14. Stan Cornel Cerechiu Arad
15. Stan Ştefan Chisindia Arad
16. Tămăşdan Sava Pecica Arad
17. Terebenţ Traian Cociuba Bihor
18. Toader Laurenţiu Sighiştel Bihor
19. Tomi Vicenţiu Cuveşdia Timiş

1. Adamovici Cornel Semlac Arad
2. Bejan Emeric Giula Bichiş
3. Bica Antonie Taşad Bihor
4. Bordus Traian Heneriş Caraş-Severin
5. Cucu Traian P. Zăvoeni Bihor
6. Domocoş Ştefan Bratca Bihor
7. Gubaş Teodor Giula-maghiară Bichiş
8. Hasaş Mihai Ateaş Bihor
9. Iorgovici Iosif Cuveşdia Timiş
10. Pap Nicolae Bocsîg Arad
11. Pap Vasile Topa de sus Bihor
12. Pirtea Gheorghe Poenii de sus Bihor
13. Popovici Ioan Nadăş Arad
14. Rada Liviu Milova Arad
15. Ţioldan Iuliu Giula-maghiară Bichiş
16. Ursu Ignatie Cuveşdia Timiş

1. Bulcu Simeon Coroi Bihor
2. Fofiu Ioan Totoreni Bihor
3. Gherga Ioan Pădurani Caraş-Severin
4. Matei Iosif Lighet Timiş
5. Montă Corneliu Şicula Arad
6. Plavoşin Ioan Mehaia Timiş
7. Popescu Nicolae Buteni Arad
8. Popoviciu Roman F. Tot Bihor

9. Roman Vasile Cornel Mezieş Bihor
10. Săbău Ioan Meziad Bihor
11 Secoşan Lucian Ictar Timiş
12. Sârban Ioan Mermeşti Arad

1. Ardelean Teodor Curtacher Arad
2. Botişel Miron Şteiu Bihor
3. Caba Mihai Birtin Bihor
4. Ciuhandu Gheorghe Roşia Bihor
5. Dărăbanţ Eutimiu Izvin Timiş
6. Fărcuţ Vasile Burda Bihor
7. Papp Teodor Josani Bihor
8. Popovici Aurel Bulza Caraş-Severin
9. Pele Petru Ursad Bihor
10. Russu Gheorghe B.-Comloş Torontal
11. Todan Atanasiu Băreşti Bihor
12. Vidu Todor Craiova Bihor

1. Căpitan Ioan Susag Bihor
2. Danciu Ioan Sârbeşti Bihor
3. Dogariu Gheorghe Ianova Timiş
4. Gherga Corneliu Belinţ Timiş
5. Givulescu Procopiu Toc Arad
6. Halbac Nicolae Curăţele Bihor
7. Hărduţ Romul Aciuţa Arad
8. Leuca Constantin Lazuri Arad
9. Lugojan Trifon Nădlac Cenad
10. Miclean Maximilian Baldovin Hunedoara
11. Moga Augustin Robogani Bihor
12. Morariu Ioan Cermeiu Arad
13. Popoviciu Gheorghiu Jaca Bihor
14. Proca Constantin Rîşnov Braşov
15. Raţiu Liviu Pil Arad
16. Roman Partenie Mizieş Bihor
17. Roşescu Romul Cluj Cojocna
18. Secoşan Gavril Toracul-Mare Torontal
19. Şepeţean Petru Timişoara Timiş
20. Şerb Paul Călugăr Bihor

21. Tirla Ioan Valea Neagră de Jos Bihor
22. Tempea Marius Lugoj Caraş-Severin
23. Vulpe Nicolae Jadani Timiş
Particulari
24. Botiş Teodor Valea Neagră Bihor

1. Colfu Nicolae Hălmăgel Arad
2. Davidovici Mihai Szőreg Torontal
3. Mladin Romul Chişineu Arad
4. Moga Ioan O. Ghepiş Bihor
5. Petrovici George Pil Arad
6. Popescu Cornel Aciua Arad
7. Roxin Florian Ciumeghiu Bihor
8. Roja Pavel Dumbrava Arad
9. Terebenţ Vasile Cociuba Bihor

1. Cărpinişan Ioan Răhău Sibiu
2. Cosma George Cărăsău Bihor
3. Cosma Ioan Periceni Sălaş
4. Costa Nicolae F. Bator Bihor
5. Costescu Mihai Eselniţa Caraş-Severin
6. Crăciunescu Aurel Sat-Chinez Timiş
7. Micluţa Sabin Poenari Arad
8. Musca Iloan Comlăuş Arad
9. Onciu Gheorghiu Ponoară Bihor
10. Oprean Miron Târnaviţa Hunedoara
11. Papp Cornel Bocsig Arad
12. Papp Ambrosie Groşi Bihor
13. Perva Antonie Buteni Arad
14. Papp Iloan Spinuş Bihor
15. Popovici Iustin Albeşti Bihor
16. Russu Ioan Bărăteaz Timiş
17. Stoia Mihai Cacova Sibiu
18. Tiurbe Florian Ianoşda Bihor
Particulari
19. Mihulin Virgil Prăjeşti Arad
20. Tisu Iosif Ţebea Hunedoara

1. Doboşan Constantin Mehala Timiş
2. Iercoşan Ioan Bocsig Arad
3. Lazarescu Iuliu Căprioara Caraş-Severin
4. Mateş Dionisie Herţegani Hunedoara
5. Papluca Gavril Beiuş Bihor
6. Vraciu Lazar Vălişoara Hunedoara
7. Pinta Iosif Suplac Bihor
8. Punga Nicolae Murani Timiş

1. Ardelean Ioan Ursad Bihor
2. Groza Florian B-Lazuri Bihor
3. Ilie Vasile Theeş Timiş
5. Leucuţa Simeon Chişlaca Bihor
6. Mihulin Constantin Govoşdia Arad
7. Nemet Petru Giula Bichiş
8. Papp Miron Pociovelişte Bihor
9. Piseu Nicolae Tiuleşti Hunedoara
10. Pinter Ioan Beiuş Bihor
11. Popa Aurel Chelmac Timiş
12. Popoviciu Emil Miniş Arad
13. Zomborean Mihai Vălcani Torontal
Particular
14. Medrea Damaschin Baia Arad

1. Aga Victor Budinţ Timiş
2. Barbulescu Moise Moşniţa Timiş
3. Borza Aurel Camna Arad
4. Chişozan Alexiu Chiroda Timiş
5. Fildan Victor Gurahonţ Arad
6. Fizeşian Victor Pesac Torontal
7. Iacob Samuil Peşteş Bihor
8. Leucuta Eremie Coroi Bihor
9. Leucuţa Teodor Şimand Arad
10. Moga Valeriu Popmezeu Bihor
11. Naghiu Traian Giriş Bihor
12. Nicoruţa Vasilie Cusiiş Bihor

13. Popa Teodor Feicheriu Bihor
14. Popoviciu Ioan Fazecaş-Varşand Aradt
15. Popoviciu Teodor Râpa Bihor
16. Ştefanoviciu Ioan Monoştor Caraş-Severin
17. Tămăşdan Octavian Pecica Arad
Particulari
18. Bencecan Ioan Mândruloc Arad
19. Doboş Alexiu Şiria Arad
20. Rocsin Teodor Ciumeghiu Bihor

1. Ardelean Ioan Chitighaz Bichiş
2. Căpitan Atanasie P. Susag Bihor
3. Ceontea Emil Curticiu Arad
4. Felnecan Valeriu Conop Arad
5. Gherga Constantin Belinţ Timiş
6. Giurău Mihai Ţigăneşti Bihor
7. Ionescu Nicolae Semlac Arad
8. Maci Dimitrie Sâmbeteni Arad
9. Marcovici Pavel Şeitin Cenad
10. Moga Vasile Cheşa Bihor
11. Moga Zaharie Rohani Bihor
12. Olar Iuliu Pojoga Caraş-Severin
13. Popescu Ioan Covăsânţ Arad
14. Popovici Moise Steiu Bihor
15. Raţiu Romul Pilul-Mare Arad
16. Suricescu Moise Şiştaroveţ Timiş
17. Vidican Terenţiu Bunteşti Bihor
18. Vuşcan Dimitrie Felcheriu Bihor
Particulari
19. Ganea Romul Semlac Arad
20. Secula Sever Baia de Criş Hunedoara

1. Covaci Ioan Cârpeştii-mari Bihor
2. Cosma Virgil Beiuş Bihor
3. Dronca V. Alexandru Şicula Arad
4. Florea Alexandru Rişca Hunedoara
5. Ganea Dimitrie Semlac Arad
6. Chereşlădan Ioan Giula Bichiş

7. Papp Aurel Beiuş Bihor
8. Raica Aurel Sânicolaul Mare Torontal
9. Suricescu Moise Şiştaroveţ Timiş
10. Tărău Iosif Săcădat Bihor
Particulari
11. Feier Nicolae Octavian Pleşcuta Arad

1. Bogdan Petru M. Lazuri Bihor
2. Bojescu Iustin Vălcani Torontal
3. Bulzan Zaharie Fechetău Bihor
4. Faur Victor Baldovini Hunedoara
5. Filip Silviu Lugaşul de sus Bihor
6. Giurgiu Ioan Hălmagiu Arad
7. Ghilezan Augustin Opatiţa Timiş
8. Grecu Miron Şiria Arad
9. Hărduţ Pavel Aciuţa Arad
10. Hasaş Dimitrie Ateaş Bihor
11. Hasaş Gavril Vecherd Bihor
12. Iacob Lazar Peşteş Bihor
13. Cosma Mihai Beiuş Bihor
14. Coroi Ioan Vaşcău Bihor
15. Macavei Ioan Nesac Solnoc-Dobâca
16. Maliţa Nicolae Borşea Bihor
17. Mihailovici Silviu Murani Timiş
18. Monţa Iustin Şicula Arad
19. Muşet Nicolae Verzarii de sus Bihor
20. Nica Iustin Luguzău Arad
21. Papp E. Petru Lupoaia Bihor
22. Popa Petru Felcheriu Bihor
23. Popovici Virgil Soborşin Arad
24. Roxin Teodor Micherechiu Bihor
25. Slugan Petru Birtin Hunedoara
25. Spân Vasilie Comiat Timiş
27. Ştefan Cornel Beiuş Bihor
28. Ţole Alexandru Botfeiu Bihor
29. Vulpe Teodor Fenlac Timiş
Particulari
31. Bere Ioan Rimeţi Bihor

32. Botiş Ioan Valeaneagră Bihor
33. Boţoc Ioan Valeaneagră Bihor
34. Cipou Petru Luncşoara Bihor
35. Crainic Iosif Monoştorul-rom. Cluj
36. Filip Adrian Lugaşul de jos Bihor
37. Gligor Alexandru Hălmăgel Arad
38. Giurcoane Solomon Perneşti Arad
39. Lazar Cornel Socodor Arad
40. Micu Constantin Budinţi Timiş
41. Mihulin Nicolae Prăjeşti Arad
42. Musca Corneliu Coaşd Bihor
43. Stan George Agriş Bihor
44. Suciu Meletie Oşand Bihor
45. Valu Adam Lunca Hunedoara

1. Babău Lazar, Mihai Sânicolaul Mare Timiş
2. Bonaţiu Ioan Vecherd Bihor
3. Bulzan Vasile Fechetău Bihor
4. Ciorogariu Aurel Sinitea Arad
5. Draia Teodor Tomnatic Hunedoara
6. Filip Ioan Traian Lugaşul-de-sus Bihor
7. Goina Florian Budureasa Bihor
8. Mărşieu Petru Socodor Arad
9. Micluţă Leontin Rişculiţa Hunedoara
10. Popa Nestor Tulea Bihor
11. Popa Romul Lăpuşnic Hunedoara
12. Sabău Cornel Iosani-Forău Bihor
13. Şandru Victor Livezeni Hunedoara
14. Teaha Alexandru Vaşcău Bihor
Particulari
15. Birău Ioan Tauţ Arad
16. Ciupa Miron Talp-Teliac Bihor
17. Drimba Alexandru Apateu Bihor
18. Igna Avram Şomcuta-de-jos Cojocna
19. Mărcuş Alexandru Sacal Bihor
20. Papp Miron Pociovelişte Bihor
21. Rista George Ohaba Sîrbească Caraş-Severin
22. Tripon Iosif Corniţel Bihor
23. Vereş George Marţihaz Bihor

1. Blaga Nestor Sititelec Bihor
2. Bodea Corneliu Iulliu Laz Arad
3. Câmpian Iosif Săcadat Bihor
4. Costea Pompiliu Ruda Hunedoara
5. Dămian Corneliu, Vasiliu Brad Hunedoara
6. Dărăbanţiu Alexandru Topleţ Caraş-Severin
7. Doboş Aurel Şiria Arad
8. Fărcaş Iulian S. Andraş Timiş
9. Lazar Constantin Prăjeşti Arad
10. Leahu Avram Blăjeni Hunedoara
11. Iuga Laurenţiu Măgulicea Arad
12. Pârvu Aureliu Vădas Arad
13. Popa Ioan Cârpeştii-mari Bihor
14. Popa Terenţiu Poenii-de-jos Bihor
15. Popescu Cornel Aureliu Nădab Arad
16. Popoviciu Miron Vaca Hunedoara
17. Porge Ignatie Sârbeşti Bihor
18. Sabău Romul Folt Hunedoara
19. Teaha Moise George Câmp Bihor
20. Todan Georgiu Vaşcău-Băreşti Bihor
21. Turcean George Ţelnic Hunedoara
22. Ţăgean Nicolae Şieu-Crestur Solnoc-Dobâca
23. Vătăşan Emil Petea-de-câmpie Turda-Arieş
Particulari
24. Luţai Dimitrie Nădlac Cenad
25. Mager Traian Iuliu Vidra Arad
1. Bălan Iuliu Blaşfălăul de sus Bistriţa-Năsăud
2. Biberia George Iosăşel Arad
3. Boţoc George Comlăuş Arad
4. Codrean Nicolae H. F. Eneia Şiclău Arad
5. Darvaş Iosif Blaj Alba de jos
6. Găvrila Terentie Luncşoara Arad
7. Jurma Pavel Sânmihaiul Român Timiş
8. Lupean Dimitrie Sărata Făgăraş
9. Muntean Romul Lighet Timiş
10. Şerb Ilarie Roşcani Hunedoara
11. Suciu Nicolae Bogata-Olteana Tîrnava-mare

12. Ţiucra Patrichie Vaşcău-Băreşti Bihor
Particulari
13. Fleşeriu Petru B.-Comloş Torontal
14. Monţia Coriolan Şicula Arad
15. Marcu Ilie Tolvadia Torontal
16. Sirca Nicolae Măgulicea Arad
17. Tempelean Corneliu Remete Bihor

1. Becsa Solomon Bucureşci Hunedoara
2. Bordoş Moise Virişmort Caraş-Severin
3. Caţaveiu Petru Lisa Făgăraş
4. Glava Ştefan Şesuri Hunedoara
5. Iacob Ilarion Peşteş Bihor
6. Motora G. P. Ioan Câmpeni Turda-Arieş
7. Păcurar Emilian Cefa Bihor
8. Roxin George Micherechiu Bihor
9. Popoviciu A. G. Valerie Nadăş Arad
10. Russu Ioan Utvin Timiş
11. Şerban Ştefan Tisa Arad
12. Stana Simeon Şepreuş Arad
Particulari
13. Borha Teodor Talp-Teleac Bihor
14. Ciunga George Sânicolaul-Mare Torontal
15. Groza Vasilie Dorgoş Timiş
16. Ispas Ioan Feneriş Bihor
17. Micle Traian Călugări Bihor
18. Dr. Sârbu Ioan Rudăria Caraş-Severin

1. Buzu Ioan Husasău Bihor
2. Bulz Virgil Steia Huniedoara
3. Cioara Ioan Beinşele Bihor
4. Ciolac Alexandru Tîrgovişte Caraş-Severin
5. Ciorogariu Terentie Lipova Timiş
6. Danu Ioan Nădăşul săsesc Tîrnava-mică
7. Filip Grigorie, Victor Lugaşul-de-sus Bihor
8. Gheaja Emil Trapold Tîrnava-mare
9. Gotiu Longhin Brîznic Huniedoara
10. Hălmăgian Ces. Constantin Finiş Arad

Iuliu
11. Mârza Partenie Gălţui Alba-de-jos
12. Moldovan Andrei Apold Târnava-mare
13. Marar Demtriu Bara Caraş-Severin
14. Oprean Atanasie Ştefan Lipova Timiş
15. Popescu Valer C. Adrian Măderat Arad
16 Roxin Nicolae Micherechiu Bihor
17. Stefea Sabin Târnava Hunedoara
18. Săliştean Dimitrie Sân-Martin Bihor
19. Todoran Ioan Hasfălău Târnava-mare
20. Toma Nicolae Ribicioara Hunedoara
Particulari
21. Mihuţia Procopiu Petru Vaşcău-Băreşti Bihor
22. Popoviciu Gavril Cresuia Bihor

1. Andru Gherasim Chişcou Bihor
2. Ardelean Pavel Mehala Timiş
3. Barzu L. Traian Bacamezeu Caraş-Severin
4. Buzu Aurel Hususău Bihor
5. Codrun Nicolae Dupăpiatră sat Huneodara
6. Crăciun Ioan Petrovaselo Torontal
7. Dehelean Liviu Hususău Caraş-Severin
8. Iclozan Victor Ohaba sârbească Caraş-Severin
9. Jurca Ioan Mierlău Bihor
10. Mâneran Alexandru Bocsig Arad
11. Mărgineean Nicolae Nădlac Cenad
12. Maşcovescu Nicolae Chevereşul mare Timiş
13. Muntean F. George Lipova Timiş
14. Mureşan Victor Rebrişoara Bistriţa-Năsăud
15. Neacşa Ioan Streza Cârţişoara Făgăraş
16. Petrişor Ioan Ocişor Arad
17. Popa Ioan Tulca Bihor
18. Radu Vichentie Icloda Timiş
19. Roşcău Dimitrie Şeitin Cenad
20. Seculin I. T. Sava Fiscut Timiş
21. Serbu O. Anania F. Giriş Bihor
22. Silaghi Alexandru Mădăraş Bihor
23. Şandor Dimitrie Birchiş Caraş-Severin
24. Vuşdea Petru Aciua Arad

Particulari
25. Andrei Mihai Ianoşda Bihor
26. Baicu Aurel Câmpanii de sus Bihor
27. Fofiu Ştefan Totoreni Bihor

1. Beşan Iustin Sîrbi Bihor
2. Caian George Mercurea Alba de jos
3. Chebeleu Ilie Socodor Arad
4. Ciuhandu Teodor Roşia Bihor
5. Constantin George Braşov-Stupini Braşov
6. Uieşiu Nicolae Tebea Hunedoara
7. Ile Ioan Ursad Bihor
8. Iova Teodor Ripa Bihor
9. Ioja Romul Selejeni Arad
9. Lador Octavian Chifteşti Solnoc-Dobâca
11. Molnar Ioan Tăgadău Bihor
12. Nica Liviu Luguzău Arad
13. Papp Traian Bocsig Arad
14. Popa Ioan Tauţ Arad
15. Popa Nicolae Furcşoara Hunedoara
16. Popovici George Albeşti Bihor
17. Popovici Ioan Nădăsthia sup. Hunedoara
18. Popu Traian Lepindea Târnava-mică
19. Şora Melentie Feneriş Bihor
20. Teoran George Mădăras Bihor
Particulari
21. Ciurba Constantin Beinşele Bihor
22. Cristea Ilie Luncşoara Arad
23. Duma Solomon Mierlău Bihor
24. Husar R. Dimitrie Prăjeşti Arad
25. Roşu Ioan Şimand Arad
26. Sărăcuţiu Ioan Bulz Bihor

1. Borza Ignatie Camna Arad
2. Brănuţiu Nicolae Mehala Timiş
3. Căluşer Ioan Semlac Arad
4. Chendi Remus Saroş Târnava-mare
5. Cociuban Ioan Chişineu Arad

6. Feier S. Ioan Târnava Hunedoara
7. Filip R. Teodor Lugaşul de sus Bihor
8. Grădinar Emil Seceani Timiş
9. Hărduţiu Ioan Aciuţa Arad
10. Hereţ Petru Şiria Arad
11. Nistor Mihai Şepreuş Arad
12. Paul Petru Zlatna Vultoriu Alba de jos
13. Sebeşan Aurel Secusigiu Timiş
14. Serac M. George Seucani Bihor
15. Ţieran Petru Bucovăţ Timiş
16. Vaidean M. Vasile Romos Hunedoara
Particulari
17. Andru V. Cornel Ghepiş Bihor
18. Buiţă Florian Ciurtelec Bihor
19. Indrieş George Steia Hunedoar
20. Iovan Gavril Săcădat Bihor
21. Mărcut Constantin Giriş Bihor
22. Raica Petru Sânicolaul Mare Torontal
23. Savu Constantin Perul Caraş-Severin

1. Căpitan M. G. Emilian Nădlac Arad
2. Cioflan Ioan Ghighişeni Bihor
3. Corbu Valeriu Poenii-de-sus Bihor
4. Dicu Nicolae Cerna Timiş
5. Florea Aurel Tiuleşti Hunedoara
6. Frâncu Ioan Săsciori Sibliu
7. Gavra Gheorghe Drăgăneşti Bihor
8. German Ştefan Brad Hunedoara
9. Iancovici Dimitrie Mănăştur Caraş-Severin
10. Iurca Aurel Mierlău Bihor
11. Lelescu Silviu Vizma Timiş
12. Magier Cornel Saturău Arad
13. Marcu Teodor Bobohalma Târnava-mică
14. Medrea Vasilie Banat-Comloş Torontal
15. Oprea Ioan Laslea-mare Târnava-mare
16. Oprean Gheorghe Laslăul-român Târnava-mică
17. Papp Gheorghe Popeşti Bihor
18. Petrişor Dionisie Ocişor Arad
19. Popoviciu Traian Cefa Bihor

20. Sabău Silvestru Bohani Arad
21. Vlad Nicolae Leauţi Arad
Particulari
22. Binchici loan Petru Şoimoş Arad
23. Mihutiu Mihaiu Chisindia Arad
24. Moldovan Gheorghiu Măderat Arad
25. Mursa Coriolan Căprioara Caraş-Severin
26. Rugea Vasilie Cusiiş Bihor

1. Brădean Zenovie Beliu Bihor
2. Branişte Victor Toarcla Târnava-mare
3. Clecan Gheorghe Beregsău Timiş
4. Cotuna Ioan Pomezeu Bihor
5. Franţescu Gheorghe Şiştarovet Timiş
6. Givulescu Cornel Soborşin Arad
7. Lazarescu Vasilie Jadani Timiş
8. Marşieu Ioan Socodor Arad
9. Morariu Gheorghe Arad Arad
10. Moşiu Ştefan Otlaca Arad
11. Olariu Alexiu Valea-mare Bihor
12. Olariu I. Trăian Gurasada Hunedoara
13. Puta Alexa Parţa Timiş
14. Runcean Ioan Măgura Făgăraş
15. Sirca Alexandru Hălmagiu Arad
16. Trifan Tiberiu Baia-de-Criş Hunedoara
17. Vancea Augustin Parhida Bihor
Particulari
18. Bele Ioan Somoşcheş Arad
19. Frateş Romul Preşmer Braşov
20. Halic T. Ioan Bârsa Arad
21. Mihaiu Constantin Ictar Timiş
22. Stanca Iosif Coroiu Bihor

1. Clopoţel Ioan Poiana-mărului Făgăraş
2. Codru Pavel Topla Caraş-Severin
3. Costan Petru Galşa Arad
4. Drăgan Nicolae, Pahomie Sânmihaiul Român Arad
5. Dronca Miron Balaleni Bihor

6. Fildan Iosif Cheriu Bihor
7. Herlea Iuliu Vinerea Hunedoara
8. Iercan Nerva Adrian Şiclău Arad
9. Moga Traian B.-Urviş Bihor
10. Papp Emiliu Vecherd Bihor
11. Papp Ioan Haşmaş Bihor
12. Pâtcaş Teodor Criştior Bihor
13. Petroviciu Ştefan Toracul-mic Torontal
14. Pocolu Ioan Letca Solnoc-Dobâca
15. Poliş B. Nicolae Şiclău Arad
16. Sebeşan Sever Săcusigiu Timiş
17. Selejan Daniil Traian Checia-rom. Torontal
18. Stanciu Candiu Blăjeni-Sat Hunedoara
19. Turcu Ioan Monoroştia Arad
20. Turic T. O. V. Caius Târnova Arad
Particulari
21. Bâru Nicol a e Covăsânţ Arad
22. Filip Vasile B.-Lazuri Bihor
23. Lucuta Iulian Cerneteaz Timiş

1. Ardelean Alex. Gheorghe Beiuş Bihor
2. Ardelean Nicolae Sintea Arad
3. Aron Grigorie Galaţi Făgăraş
4. Boneu M. Cantemir Brad Hunedoara
5. Bran Cornel Ciugud Alba de jos
6. Brancu Aurel Utvin Timiş
7. Chirila Augustin Telecuş Bihor
8. Dr. Costa Gheorghe Mişca Arad
9. Cuparescu Romul, Vasile Viena Austria
10. Dorea Ştefan Coşteiul-mare Caraş-Severin
11. Feier Constantin Boroşineu Arad
12. Floaşiu Ilie Tirişca Sibiu
13. Ghilezan Ioan Popda Torontal
14. Goldiş Mihai Mocirla Bihor
15. Jercan Romul Mircea Şiclău Arad
16. Iorgovan Nicolae Jadani Timiş

17. Lăpădat Ioan Sălişte Sibiu
18. Lupşa Ioan Runcşor Hunedoara
19. Mateiu Emiliu Uibăreşti Hunedoara
20. Micluţa Cornel Poenari Arad
21. Mihoc Nicolae B.-Sălişte Bihor
22. Mornăilă Teodor Şimandul-inf. Arad
23. Mursa Adrian Petru Căprioara Caraş-Severin
24. Negrea Simeon Ruşcior Năsăud
25. Papp Vasilie Pociovelişte Bihor
26. Petrişor Romul Ocişor Arad
27. Popa Atanasie Câmpanii-de-jos Bihor
28. Popa Dimitrie Oradea-Mare Bihor
29. Popescu G. S. Alexandru Măderat Arad
30. Popoviciu Cost. Petru Rieni Bihor
31. Tomi Ioan G. Lucian Cuveşti Timiş
32. Vlad Emilian Leauţi Arad
33. Vuia Cornel Aga Timiş
Particular
34. Givulescu Traian Ilteu Arad

1. Berghian Ioan Beşinău Alba-de-jos
2. Bolcaş Paşcu Pocola Bihor
3. Gavril Câmpianu Chendermal Cluj
4. Chicin Aurel Nădlac Arad
5. Cicin Sabin Gheorghe Nădlac Arad
6. Cosma Traian Nerva Beiuş Bihor
7. Cornea Simeon Lucian Bătania Cenad
8. Crainic Traian Gheorghe Târnova Arad
9. Cucu Iloan Petrileni Bihor
10. Cure Iuliu Covăsinţ Arad
11. Dudulescu Gavril F. Giriş Bihor
12. Groza Nicolae Streiohaba Hunedoara
13. Herţia Dumitru Sălişte Sibiiu
14. Ittu Ionel Aurel Vale Sibiu
15. Jurca Valer Mierlău Bihor
16. Oancea Remus Bucureşti Hunedoara
17. Popa Aron Ghighişeni Bihor
18. Putin Tr. Miron Sânicolaul Mic Timiş
19. Sirca Traian Cornel Saturău Arad

20. Turic Octavian Tuliu Otlaca Arad
[T. Botiş, Istoria Şcoalei normale (Preparandiei) şi a Institutului Teologic ortodox-român
din Arad, pp. 706-727]
SECŢIA PEDAGOGICĂ
1. Birăescu Nicolae Zăgujeni Caraş-Severin
2. Bugariu Dimitrie Micălaca Arad
3. Bugariu Eutimie Luguzău Arad
4. Bujor Eutimie Sânmihaiul Român Timiş
5. Budiu Ioan Poenii-de-sus Bihor
6. Dabici Lazăr Zorlenţul-Mare Caraş-Severin
7. Drăgan Petru Utvin Timiş
8. Dragoescu George Oraviţa Caraş-Severin
9. Gavra Petru Verzari Bihor
10. Jurma Mihaiu Sânmihaiul Român Timiş
11. Givu George Bazoş Timiş
12. Iclozan Alexandru Băseşti Caraş-Severin
13. Ilica loan Govoşdia Arad
14. Milosavu Eutimie Diniaş Timiş
15. Oasca George Fazecaş-Varşand Arad
16. Popovici Alexandru Pil Arad
17. Popovici Trifon Mircovăt Caraş-Severin
18. Popovici Vasilie Bârzava Arad
19. Vuia Mihaiu Izvin Timiş

1. Barbulescu Iulian B.-Comloş Torontal
2. Bârna Maxa Lipova Timiş
3. Bogoiu Vasilie Lipova Timiş
4. Bociort Isaia Cărand Bihor
5. Boşco Nicolae Janova Timiş
6. Boţco Ioan Archiş Bihor
7. Bugariu Eutimie Luguzău Arad
8. Căprariu Vasilie Pleşcuţa Arad
9. Caracioni Demetriu Pecica Arad
10. Cătană Demetriu Carand Bihor
11. Chevereşan Ioan Remetea Timiş
12. Ciorogariu Ioan Ociu Arad

13. Coleş Stan Zărneşti Făgăraş
14. Draga George Buteni Arad
16. Lucaci Constantin Arad Arad
17. Monţia George Şicula Arad
18. Moţ Corneliu Sintea Arad
19. Morariu George Pecica Arad
20. Pop Simeon Oradea-Mare Bihor
21. Popescu Partenie Chiş-Orosin Torontal
22. Popescu Ioan Hălmăgel Arad
23. Sabo Ioan Dumbravă Arad
24. Popovici George Ţigăneşti Bihor
25. Sere Vasilie Giuliţa Arad
26. Sida D. Ioan Hălmagiu Arad
27. Ştefan Ioan Mişca Arad
28. Stiubeiu Miron Dumbrăviţa Bihor
29. Sucigan Vasilie Şeitin Cenad
30. Turuc Nicolae Hălmagiu Arad
Eleve particulare
31. Adam Agafia Sânicolaul Mic Bihor
32. Ţapoş Sidonia Socodor Timiş

1. Alexa Ştefan Pobda Timiş
2. Baia Ilie Pobda Timiş
3. Bratescu Traian Belinţ Timiş
4. Ciorogariu Traian Chişoda Timiş
5. Cocoş Ilie Bărăteaz Timiş
6. Cloambeş Iosif Bazoş Timiş
7. Doboş Petru Şiria Arad
9. Drăgan Vasilie Sânmihaiu Timiş
10. Dragomir Iuliu Marginea Caraş-Severin
11. Faur Simeon Aldeşti Arad
12. Filip Ioan Covăsânt Arad
13. Givulescu Protasie Toc Arad
14. Giurcuţa Ioan Buciumi Bihor
15. Hirina Ioan Repsig Arad
16. Ivi Paul Chişoda Timiş
17. Ionescu Ioan Semlac Arad

18. Lazar Petru Prăgeşti Arad
19. Luchin Nicolau Monoştur Timiş
20. Mihuta Savu Micălaca Arad
21. Mihişescu Mihaiu Giula Bichiş
22. Minişan Antonie Cenad Cenad
23. Miclea Ioan Ţerova Caraş-Severin
25. Nestor Ionichiu Bata Caraş-Severin
26. Popu Gavril Beiuş Bihor
27. Păcurariu Nicolae Beliu Bihor
28. Popovici Emil Meziad Bihor
29. Roxin Melentiu Margine Bihor
30. Surdu loan Ghiroc Timiş
31. Voluntir Mihaiu Şimand Arad
Elevă particulară
32. Emilia Ciorogariu Pecica Arad

1. Ancuşa Romul Sacoşul-Unguresc Timiş
2. Anuica Iosif Toracul-Mare Torontal
3. Bugariu Demetriu Buteni Arad
4. Debeleac Nicolae Şiria Arad
5. Iancovici Ştefan Pustiniş Torontal
6. Minişan Georgiu Cenadul-Sârbesc Torontal
7. Micoroi Ioan Moroda Arad
8. Mot Atanasiu Hălmăgel Arad
9. Moţ Ilie losăşel Arad
10. Novac Constantin Ghiroda Timiş
11. Penţa Avram Petrovoselo Torontal
12. Penţa Nicolae Petrovoselo Torontal
13. Popa Alexiu Şimand Arad
14. Popovici George B.-St.-Micloş
15. Spătariu Ioan Jadani Timiş
16. Versigan Ilarie Aldeşti Arad
Eleve particulare
17. Arsenievici Emilia Timişoara Timiş
18. Câmpean Berta Zimbru Arad
19. Nuţiu Iuliana Odvoş Arad
20. Pauloviciu Emilia Timişoara Timiş
21. Puticiu Amalia Hălmagiu Arad

1. Alexadru Nicolau Timişoara Timiş
2. Balint Petru Bălaia Bihor
3. Binchiciu Demetriu Şiria Arad
4. Blagoescu Ioan Şiştaroveţ Timiş
5. Boşcaiu Nicolau Boroşşebiş Arad
6. Bota Georgiu Arad Arad
7. Bota Terenţiu Ghighişeni Bihor
8. Ciura Nicolau Verzarii de sus Bihor
9. Ciurciu Ioan Pobda Torontal
10. Crişmariu Nicolau Moşniţa Timiş
11. Clecan Constantin Hodoş Timiş
12. Costea Ioan Homorogul-vechiu Bihor
13. Faraş Ioan Sinteşti Caraş-Severin
14. Fica Petru Buteni Arad
15, Grozav Georgiu Aciuţa Arad
16. Hossu Iosif Hususău Bihor
17. Hui Ioan Şiria Arad
18. Jucu Alexandru Răchita Caraş-Severin
19. Lucaci Teodor Covăsinţ Arad
20. Magier Petru Lazuri Arad
21. Mărcuţ Mihaiu Oradea-Mare Bihor
22. Misaroş Dimitrie Şeitin Cenad
23. Muţiu Petru Timişoara Timiş
24. Micurescu Georgiu Fiscut Timiş
25. Mioc Nestor Berlişte Caraş-Severin
26. Neamţu Maximilian Şiria Arad
27. Nica Antoniu Băreşti Bihor
28. Nonu Terentiu Bâreşti Bihor
29. Olariu Miron Zărand Arad
30. Pap Alexandru Cristag Bihor
31. Perin Simeon Glogon Torontal
32. Pervu Mihaiu Şepreuş Arad
33. Popa Terenţiu Ravna Arad
34. Popoviciu Iuliu Parţa Timiş
35. Schelegia Demetriu Lipova Timiş
36. Ştirbu Ioan Guravăi Arad
37. Stoici Vichentie Spata Caraş-Severin
38. Ţapoş Demetriu Socodor Arad

39. Todorescu Nicolau Lipova Timiş
40. Tomşa Georgiu Aciua Arad
41. Vesa Petru Roşia Arad
42. Vuia Iulian Fentac Timiş
43. Vidu Ioan Mănerău Arad
Eleve particulare
44. Barbuş Elisa Şiclău Arad
45. Cure Helena Covăsinţ Arad
46. Ilieşiu Ana Arad Arad
47. Lucaciu Maria Arad Arad
48. Milosavu Emilia Timişoara Timiş
49. Muntean Victoria Lipova Timiş
50. Nuţiu Rosalia Odvoş Arad
51. Plaşa Iuliana Ghioroc Arad
52. Rafila Elena Pauliş Arad

1. Amandia Virgil Bucovăţ Timiş
2. Baciş Gavril Araneag Arad
3. Belgia Peiru Şuştra Caraş-Severin
4. Bocian Iosif Mehala Timiş
5. Brădean Alexandru Ghioroc Arad
6. Capra Ştefan Şimand Arad
7. Codrean George Cenadul sârbesc Torontal
8. Costa Georgiu Mişca Arad
9. Crainic Ioan Simţea Arad
10. Florea Nicolau Ţiuleşti Hunedoara
11. Frugea Georgiu Talagiu Arad
12. Grofşorean Iuliu B.-Comloş Torontal
13. Guiciu (Guiu) Petru Mişca Arad
14. Iancoviciu Alexandru Fădimac Timiş
15. Jurca Aurel Gurbeşti Bihor
16. Laza Teodor Şiria Arad
17. Maleş Valeriu Belotinţ Timiş
18 Micloşi Ioan Covăsânţ Arad
19. Micu Ioan Chizătău Timiş
20. Miloş Simion Hodoni Timiş
21. Mihailoviciu Ştefan Lalaşinţ Timiş
22. Moldovan Iosif Arad Arad
23. Muntean Achim Beba-veche Torontal

24. Nau Iosif Unip Timiş
25. Oprin Lazar Sânicolaul Mic Timş
26. Oarce Vasile Iosăşel Arad
27. Pacu Trăian Pecica Arad
28. Pal Gavrilă Diosig Bihor
29. Pop Liviu Tîrnova Arad
30. Popoviciu Liviu Alioş Timiş
31. Popoviciu Melentie Buzat Timiş
32. Radovici Ioan Darvaş Bihor
33. Sala Vasiliu Drăgăneşti Bihor
34. Seculin Savu Sânicolaul-Mic Timiş
35. Tomescu Crăciun Mişca Arad
36. Vlad Ioan Leauţi Hunedoara
37. Voştinariu Arsenie Şiria Arad
38. Zaslu Ioan Arad Arad
Eleve particulare
39. Amandia Maia Bucoveţ Timiş
40. Damian Maria Oraviţa Caraş-Severin
41. Prohab Iuliana Coşteiu Caraş-Severin
42. Suciu Ecaterina Chitighaz Bichiş
43. Raţiu Maria Lipova Timiş
44. Regep Persida Timişoara Timiş

1. Ana Paul Tauţ Arad
2. Balint George Sinitea Arad
3. Biberea Procopiu Cubin Timiş
4. Calo George Giula Germană Bichiş
5. Dâlvu Nicolae Leauţi Hunedoara
6. Faur Teodor Nădlac Cenad
7. Ferentiu Petru Pustiuiş Torontal
8. Fătu Ştefan Hinghiriş Bihor
9. Filip Petru Şepreuş Arad
10. Gaia Aureliu Cheşa Bihor
11. Lungu Nicolae Poarta Făgăraş
12. Milencoviciu Mateiu Oraviţa Caraş-Severin
13. Milencoviciu Vasile Oraviţa Caraş-Severin
14. Miocu Aureliu Dubochi Nădăş Timiş
15. Mitrea Nicolae Dumbrava Arad
16. Nica Petru Bareşti Bihor

17. Popoviciu Nicolae Opatiţa Timiş
18. Sandu Alexandru Chinez Timiş
19. Tătar Teodor Miniş Arad
20. Tuducescu Antoniu Băiţa Bihor
Eleve particulare
21. Brad Zenovia Nădab Arad
22. Crăciun Ana Lipova Timiş
23. Ispravnic Silvia Curtici Arad
24. Sioldea Amalia

1. Alexandrescu Ioan Chisindia Arad
2. Baba Longiu Seleuş Arad
3. Bălan Vasilie Şteiu Bihor
4. Barbuşu Nicolae Ghioroc Arad
6. Butariu Iulian Comlăuş Arad
7. Caba Ioan Conop Arad
8. Câmpean Nicolae Sabolciu Bihor
9. Cuedan Ilie Şilindia Arad
10. Dorca Liviu Sdioara Caraş-Severin
11. Feier Sergiu Târnava Hunedoara
12. Iosif Georgiu Sâmbăteni Arad
13. Micluţa Nicolae
14. Moţ Ilie Buteni Arad
T5. Muntean Aurel
16. Neagu George Lazuri Bihor
17. Neagu Vasilie Hălmăgel Arad
18. Oprean Ştefan
19. Popu Paul
20. Petcu Trifu Ghioroc Timiş
21. Serac Ioan Crocna
22. Tomi Georgiu Cuveşdia Timiş
23. Vancu Petru Cuvin Arad
Eleve particulare
24. Crăciun Ana Lipova Timiş
25. Crestinescu Maria
26. Oprea Elisa
27. Oprea Maria
28. Pipoş Elena Alba-Iulia Alba de jos

29. Popoviciu Octavia

1. Andron Simeon Sânicolaul-Mare Torontal
2. Bertea Longiu Agadici Caraş-Severin
3. Bogdan Georgiu
4. Buneiu Romul Sânicolaul-Mare Torontal
5. Ciocu Petru
6. Crăciun Iosif
7. Crişan Savu Şiria Arad
8. Dandea Simeon
10. Hamsea Ioan Tohanul-Nou
11. Haşiaş Mihai Ateaş Bihor
12. Indrieş Nicolae Telecuşi Bihor
13. Lazarov Andreiu
14. Lucaciu Ioan
15. Marchişiu Andreiu
16. Mageru Nicolae
17. Mregea Moise
18. Neagu Ioan
19. Negru Ioan Fădimac Caraş-Severin
20. Paliciu Grigoriu Folea Timiş
21. Papu Dimitrie Ateaş Bihor
22. Perii Adrian Lipova Timiş
23. Popa Vasile
24. Popoviciu Aureliu
25. Popoviciu Gvril Beişele Bihor
26. Popoviciu Traian Băneşti Arad
27. Putcoviciu Iuliu Uliuc Timiş
28. Ţiucra Avesalon Bârsa Arad
Eleve particulare
29. Andrei Virginia Lugoj Caraş-Severin
30. Iancovici Iulia Lipova Arad
31. Popovici Maria
32. Stolojan Octavia Lugoj Caraş-Severin

1. Antonescu Ioan Corniţei Bihor
2. Băran Petru Satu-Mic Caraş-Severin

3. Bejan Aurel Vămoşlaz Bihor
4. Cărăbaşiu Nicolae Belinţ Timiş
5. Dalea Maxim Târnova Arad
6. Jianu Georgiu Ciclova-Montană Caraş-Severin
7. Luputiu George Lupeşti Arad
8. Mihailoviciu Traian Lalaşinţ Timiş
9. Pavel Simeon Grohot Hunedoara
10. Perva Antoniu Buteni Arad
11. Popescu Iulian Lalaşinţ Caraş-Severin
12. Tamaşiu Nicolau Oberşia Huniedoara
13. Tăucean Romul M.-Cenad Cenad
14. Ţioldan Iuliu Giula-Maghiară Bichiş
15. Văţian Romul Arad Arad

1. Ardelean Trifon Voitea Caraş-Severin
2. Buda Ioan P. M. Câmpani Bihor
3. Bugariu Pantelie Constanţa Torontal
4. Bulgea Petru Dragoeşti Timiş
5. Cloambeş Ioan Bazoş Timiş
6. Daul Teodor Erdeiş Arad
7. Demu Mihai Rotareşti Bihor
8. Drăgan Aureliu Cicir Arad
9. Goldiş Moise Mocirla Bihor
10. Ludae Paul Siria Arad
11. Muntean Petru Cuvin Arad
12. Olariu George Sânicolaul Mare Torontal
13. Panea Savu Tulca Bihor
15. Pap Tit Hălmagiu Arad
16. Pava Constantin Belinţ Timiş
17. Pepa Moise Barateaz Timiş
18. Perva Petru Buteni Arad
19. Popescu Muciu Sâmbăteni Arad
20. Popescu Nicolae
21. Popovici Aureliu Nadab Arad
22. Popovici Corneliu Calacea Timiş
23. Popovici Constantin Belinţ Timiş
24. Popovici Roman Feketetot Bihor

25. Roxin Aureliu Piclău Bihor
26. Sebeşan Damian Banat-Comloş Torontal
27. Siiartău Paul Sinitea Arad
28. Stan Ştefan Chisindia Arad
29. Suciu Vasile Bodeşti Arad
30. Ştefanovici Grigorie Banat-Comloş Torontal
31. Tulvan Ştefan Roşia Bihor
32. Vesa Zenovie Zeldiş Arad
33. Vidu Mihai Seleuş-Cigherel Arad

1. Alexandru Ştefan Timişoara Fabric Timiş
2. Balint Gherasim Gz.-Rohány Bihor
3. Başia Ioan Birtin Hunedoara
4. Bujigan George Şeitin Cenad
5.Cismaşiu Ioan Lipova Timiş
6. Ghilezan Valeriu Ecica-rom. Torontal
7. Ghiurghiu Vasile Luna (ahidiec.) Turda-Arieş
8. Gubaşiu Teodor Giula Bichiş
9. Horvat Ioan Burzuc Bihor
10. Lugojan Ioan Nădlac Cenad
11. Lungu Vasile Ponoară Bihor
12. Mangu Teodor Apateu Arad
13. Moruşca Constantin Corniţel Bihor
14. Micluţa Terenţiu Rişculiţa Arad
15. Moga Terenţiu Răbăgani Bihor
16. Motorca Remus Agriş Arad
17. Oprean Lazăr Dud Arad
18. Popovici Ioau Herechiu Arad
19. Popovici Iosif
20. Radovici Nicolae Rişculiţa Arad
21. Suba Traian Parhida Bihor
22. Vuia Filip Drinova Caraş-Severin
Eleve particulare
23. Birdean Iuliana Buteni Arad
24. Drăgan Hermina
25. Russu Alexandra Arad Arad

1. Arsiciu Petru Pecica Arad

2. Bursaşiu Ilie Vaşcău-Selişte Bihor
3. Chirila Vasile Telecuş Bihor
4. Costin Petru Şimand Arad
5. Gal Ioan Cluj Cojocna
6. Giurcoane Solomon Perneşti Arad
7. Iacob Damaschin Voitec Timiş
8. Indrei Aureliu Beiuş Bihor
9. Lungu Romul Timişoara Fabric Timiş
10. Mircu Aurel Lipova Timiş
11. Nadaban Dimitrie Socodor Arad
12. Pap Ioan Chişirigd Bihor
13. Trailescu Paul Toracul-Mic Torontal
14. Turic Alexie Otlaca Arad
Elevă particulară
15. Rubenescu Aurelia A. Şomoşcheş Arad

1. Bulzan Petru Tulea Bihor
2. Caba Ioan Chişineu Arad
3. Dancâşiu Aleman Reşinari Sibiu
4. Dudulescu Gavril Beiuş Bihor
5. Floruţiu Constantin Buteni Arad
6. Gaescu George Teeş Timiş
7. Ghilezan Cornel Coşteiul-Mare Caraş-Severin
8. Giorgiu Emiliu Cadariu Timiş
9. Jianu Vasilie Ciclova-Montana Caraş-Severin
10. Lepa Aurel Fibiş Timiş
11. Medrea Damaschin Baia Arad
12. Moldovan Efrem Pecica Arad
13. Negreu Nicolae Cetea Bihor
14. Stoian George Pauliş Arad
15. Suciu Meletiu Oşand Bihor
16. Zab Vasilie Pecica Arad
Eleve particulare
17. Ambroziu Lucreţia Arad Arad
18. Avramescu Iuliana Covăşdia Timiş
19. Rognean Ana Arad Arad

1. Ardelean Ştefan Gurani Bihor

2. Belcea Mihaiu Domani Caraş-Severin
3. Bozian Dimitrie Semlac Arad
4. Corbu Vasilie Poenii superiori Bihor
5. Hereţ Ştefan Şiria Arad
6. Miclea Vasilie Heuerdorf Caraş-Severin
7. Munteanu Traian Alioş Timiş
8. Neteu Dimitrie Vecherd Bihor
9. Oltean Emanuil Cuvin Arad
10. Onciu Nicolae Uzdin Torontal
11. Papp Ambrosiu Groşi Bihor
12. Papp Nicolae Bocsig Arad
13. Petroviciu Mihaiu Ianova Timiş
14. Petrovici Savu Ciclova-Română Caraş-Severin
15. Roman Dimitrie Mehala Timiş
16. Roman Ioan Şeitin Cenad
17. Rotariu Ioan Sarcea-română Torontal
18. Ţigu Dimitrie Pecica-română Arad
19. Teodorean Petru Vărşand Arad
Eleve particulare
20. Barbulescu Elena Comloşul-Bănăţean Torontal
21. Şepeţan Cornelia Arad Arad

1. Baderca George Mehadia Caraş-Severin
2. Baicu Atanasiu Câmpanii de sus Bihor
3. Balint David Covăsânţ Arad
4. Bandu Petru Ciacova Timiş
5. Barzu Iulian Bacamezeu Caraş-Severin
6. Başiu Teodor Ianoşda Bihor
7. Blaga Grigorie Peştere Bihor
8. Bortoşiu Remus Cărpinet Bihor
9. Ciorogariu Iosif Chişoda Timiş
10. Cipou Petru Luncşoara Bihor
11. Crăciun Mihai Domani Caraş-Severim
12. Crişan Ioan Nădlac Cenad
13. Grozav George Cenadul sârbesc Torontal
14. Leucuţa Mihaiu Coroiu Bihor
15. Lipovan Atanasie Sânicolaul-Mare Torontal
16. Lucaciu Constantin Berindia Arad

17. Miclean Maxim Baldovini Hunedoara
18. Neamţu Zaharie Guravăii Arad
19. Noroiu Nicolae Ravna Arad
20. Papp Iosif Gepiu Bihor
21. Paul Petru M. Lazuri Bihor
22. Petroviciu George Nădlac Cenad
23. Popoviciu Dimitrie Comlăuş Arad
24. Popovtci Iustin Meziad Bihor
25. Popovici Teodor Băneşti Arad
26. Puticiu Iulian Lipova Timiş
27. Savi Nicolae Şag Timiş
28. Spătar Valeriu Jadani Timiş
29. Stanciu Mihaiu Cenadul-Sârbesc Torontal
30. Stanuţiu Petru Şiria Arad
31. Stoian Dimitrie Semlac Arad
32. Susan Traian Arad Arad
33. Teuca Vasile Brădet Bihor

1. Ardelean Emanuil Arad Arad
2. Bădescu Aurel Dobochi-Nadaş Timiş
3. Bere Ioan Rimeţi Bihor
4. Blaşiu Avram Paniova Timiş
5. Bugariu Petru S.-Nicolau-Mic Timiş
6. Crăciun Ignatie Târnova Bihor
7. Căpitan Ioan Şusag Arad
8. Firu Nicolae Chişoda Timiş
9. Gruin George Mehala Timiş
10. Hedeşan Efrem Pecica-Română Arad
11. Lazar Alexandru Sân-Mihaiul-rom. Timiş
12. Lupa Ioan Iancu Cărăstău Hunedoara
13. Micu Dimitrie Seitin Cenad
14. Miclăuş Patriciu Groşi Caraş-Severin
15. Nicodim Traian Brusturi Arad
16. Nicorescu Nicolae Căpălnaş Caras-Severin
17. Popa Vasile Toc Arad
18. Petroviciu Ignatie Timişoara Timiş
19. Raita Petru Fechetău Bihor
20. Raţiu Ioan Pecica Arad
21. Roman Romul Şeitin Cenad

22. Teodosiu George Sânicolaul-Mic Timiş
23. Tiereu Ioan Giriş Bihor
24. Vlăjicu Pavel Chişoda Timiş
Eleve particulare
25. Niga Sidonia Arad Arad
26. Popovici Aurora
27. Precup Marta
28. Ţapoş Sofia

1. Boar Dimitrie Pilul Mare Arad
2. Boţoc Ioan Valea-Neagră Bihor
3. Bulzan Avram Agriş Arad
4. Crainic Toma Ciuciu Arad
5. Crăciunescu Sreda Satchinez Timiş
6. Fericeanu George Târnova Arad
7. Găvrilă Ştefan Beba veche Torontal
8. Gherga Ştefan Belinţ Timiş
9. Hărdut Romul Aciuţa Arad
10. Jurma Petru Sânmihaiu-Român Timiş
11. Leuca Constantin Lazuri Arad
12. Lupoţ George M.-Peterd Bihor
13. Mărcuş Alexandru Şacal Bihor
14. Mureşianu Gavril Pătarul Sălagiu
15. Neagu Ioan Cuied Arad
16. Neamţiu Ioan Guravăii Arad
17. Popoviciu Eremie Nerău-Dugoselo Torontal
18. Ponta Constantin Pecica Arad
19. Roşu Ioan Şimand Arad
20. Seviciu Petru Şiria Arad
21. Stanu George Agriş Bihor
22. Totorean Uroş Nădlac Cenad
Particulari
23. Drimba Coloman Cheret Bihor
24. Leu Zalan Ianoşda Bihor
25. Leucuţa Emilian Şimand Arad
26. Micu Constantin Budinţi Timiş
Eleve particulare
27. Precupaş Maria Arad Arad
28. Ţăran Alexandrina E. Oraviţa Caraş-Severin
Absolvenţii cursului supletor din vara anului 1893-1894

1. Apăteanu Teodor 12. Lazar George
2. Barbulescu Iancu 13. Micloş Aureliu
3. Bodici Alexandru 14. Moga Ioan
4. Caba Vasilie 15. Lazar Pavel
5. Costin Pavel 16. Petila Ioan
6. Dascal Trifon 17. Potea Gavril
7. Deac Dimitrie 18. Popa Ioan junior
8. Domocuş Teodor 19. Popa Ioan senior
9. Groza Ambrosiu 20. Raţ Ioan
10. Gherlan Dimitrie 21. Porumb Dimitrie
11. Hora Vasilie 22. Popa Iacob
23. Lazar George
Cursiste
24. Florescu Sofia 26. Şepeţianu Maria
25. Ioanovici Ecaterina 28. Ţapoş Sofia

1. Bencecan Ioan Mândruloc Arad
2. Borlea Ioan Buteni Arad
3. Caba George Chişineu Arad
4. Cherechean Teodor Şiria Arad
5. Chinez Andreiu Selişte Arad
6. Hălmăgian Teodor Cuvin Arad
7. Indrieş Ilie Steia Huniedoara
8. Iliş D Vasile Cuvin Arad
9. Jula George Căzăneşti Hunedoara
10. Magdu Iulian Sarcea română Torontal
11. Mihaiu Petru Nerău Dugoşele Torontal
12. Olteanu G Antonie Arad-Şega Arad
13. Paul George M. Lazuri Bihor
14. Popa Iosif Soborşin Arad
15. Popovici George Vecherd Bihor
10. Roja Ştefan Pecica română Arad
17. Rafila Teodor Inand Bihor
18. Săndruţ Teodor Tauţ Arad
Particulari
19. Adam Ilie T. Secaş Timiş
20. Caba Grigorie Conop Arad

21. Chivari Florian Apateu Bihor
22. Groza George Valea-Neagră Bihor
23. Iacob Mihaiu
24. Handa Aron Zăvoeni Bihor
25. Jurău Petru Şacal Bihor
26. Unipan Iosif Chevereşul-mare Timiş
Eleve particulare
27. Dogariu Iulia Arad Arad
28. Iancovici Ana Lipova Timiş
29. Moise Elena Arad Arad
30, Plaşa Sidonia Ghioroc Arad
31. Rubenescu Augusta Şomoşcheş Arad
32. Savoian Maria Bozovici Caraş-Severim

1. Cărăbaş Trăian Balinţi Caraş-Severin
2. Covaci Patriciu Neagra Arad
3. Dobreiu Florian Ravna Arad
4. Drăgoiu Iulian Valea-Mare Caraş-Severin
5. Făşie Gheorghe Ianceşd Bihor
6. Givulescu Traian Toc Arad
7. Halbac Savu Pociovelişte Bihor
8. Ile Ilie Bucea Bihor
9. Moroşan Iustin Giula Bichiş
10. Nica Petru Ravna Arad
11. Popa Romul Câmp Bihor
12. Popoviciu Iosif Bulza Caraş-Severin
13. Radu Constantin Gruin Caraş-Severin
14. Subu Gheorghe Bucoveţ Timiş
16. Zembrea Traian Lugaşul-de-jos Bihor
Particulari
17. Barbatei Ştefan Almaş Arad
18. Coşa Dimitrie Ghioroc Arad
19. Creţa Ioan Iosăcel Arad
20. Colţeu Dimitrie Drauţ Arad
21. Faur Petru Iosăşel Arad
22. Grecu Teodor
23. Ispas Teodor Feneriş Bihor
24. Mihulin Zosim Govoşdia Arad

25. Moza Teodor Cotiglet Bihor
26. Onaca Ioan Sânmihaiul Român Bihor
27. Panea Petru Oradea-Mare Bihor
28. Papp Dimitrie Beiuş Bihor
29. Papp Ioan Ceica Bihor
30. Popescu Aurel Şimand Arad
31. Popoviciu Aurel Căuaşd Bihor
32. Popeţ Isaia Sarafola Torontal
33. Sudrigian Avram Sudrigiu Bihor
34. Şandor Ioan Bodeşti Arad
35. Sărăcuţ Ioan Bulz Bihor
36. Ţucra Ioan
Eleve particulare
37. Albu Silvia Pâncota Arad
38. Bugariu Maria Banat-Comloş Torontal
39. Ciorogariu Hermina Pecica Arad
40. Deseanu P. Octavia Arad Arad
41. Deseanu P. Livia Arad Arad
42. Fizeşan Emilia Pesac Torontal

1. Ageu Pavel Buhani Arad
2. Boţoc Ioan Erdeiş Arad
3. Bele Ioan Şomoşcheş Arad
4. Butuariu George Râşnov Braşov
5. Ciura Mihaiu Verzarii de jos Bihor
6. Coste Corneliu Gurani Bihor
7. Cociu Petru Buhani Arad
8. David Ioan Topa superioară Bihor
9. Farcaş Tit Pleşcuţa Arad
10. Hălmăgian Ioan Măderat Arad
11. Moţocan Petru Seleuş-Cigărel Arad
12. Neamţ Simeon Guravale Arad
13. Neagota Nicodim Bătuţa Arad
14. Sirca Antonie Vinga Timiş
15. Subţire Ghenadie Bărăteaz Timiş
16. Suciu Dimitrie Arad-Gaiu Arad
17. Telescu Traian Cenadul sârbesc Torontal
18. Tomescu Gheorghe Piclău Bihor
19. Ungurean Adrian Nădab Arad

20. Vuculescu Dariu Lipova Timiş
21. Vuşdea Valeriu Aciuţa Arad
22. Bochiş Maria Oradea-Mare Bihor
23. Borna Ana Lipova Timiş

1. Albuţ George Leş Bihor
2. Arnăut Petru Lighet Timiş
3. Bârlea Simion Pilul mare Arad
4. Boţea Laurenţiu Bochia Bihor
5. Teodor Balint Hususău Bihor
6. Cosma Dimitrie Carasău Bihor
7. Coste Nicolae Cenadul-Unguresc Cenad
8. Duşe Ilie Hărşeşti Bihor
9. Dârlea Pavel jun. Galşa Arad
10. Dârlea Pavel sen. Galşa Arad
11. Dimitrievici Cusman Ovcea Torontal
12. Ganea Romul Semlac Arad
13. Iancu Mihai Timişoara Iosefin Timiş
14. Ilie Vasilie Teş Timiş
15. Ionescu Vasilie Bârna Caraş-Severin
16. Lugoşan Alexandru Nădlac Cenad
18. Mateiu Dimitrie Brădet Bihor
19. Murăşan Alexandru Nădlac Cenad
20. Onu Iuliu Lipova Timiş
21. Otlăcan Teodor Nădlac Cenad
22. Pintea Florian Calea mare Bihor
23. Popovici Teodor Ripa Bihor
24. Pârvu Ioan Şepreuş Arad
25. Pinter Ioan Beiuş Bihor
26. Ştefan Damaschin Chertiş Arad
27. Savu Teodor Groşi Arad
28. Sărdineanţ Savu Fenlac Timiş
29. Turlea Dimitrie Broaşte Bihor
30. Terlaiu Damian Beba veche Torontal
31. Trifan Ioan Botean Bihor
32. Ţabic Traian Nădlac Cenad
33. Vulpe Ioan Murani Timiş
Eleve particulare
34. Ioanovici Ana Lipova Timiş
35. Sabina Elisabeta Lipova Timiş
36. Moise Maria Arad Arad
37. Muntean Aurora Lipova Timiş
38. Murgu Paraschiva Timişoara-Fabric Timiş
39. Niga Rozalia Arad Arad
40 Poienariu Ana Beiuş Bihor
41. Popovici Silvia Petriş Arad
42. Ţapoş Anghela Arad Arad
43. Vuia Emilia Monoştur Timiş

1. Abrudan George Agriş Arad
2. Barbulescu Moisă Topoloveţul-M. Timiş
3. Botiş Ioan Valea-Neagră Bihor
4. Bulzan Zaharie Fecheteu Bihor
5. Butiri Ioan Valea-Neagră Bihor
6. Dragoş Mihaiu Pecica-Română Arad
7. Drimba Alexandru Apateu Bihor
8. Funariu Ioan Pecica-Română Arad
9. Furdian Ioan Leucuşeşti Caraş-Severin
10. Goidiş Dimitrie Nădab Arad
11. Hărduţ Pavel Aciuţa Arad
12. Lucuţa Iulian Cerneteaz Timiş
13. Luţai Romul Beba-Veche Torontal
14. Olariu Dimitrie Musca Arad
15. Popa George Drauţ Arad
16. Popoviciu Axentie Rişculiţa Hunedoara
17. Pleş George Bârzava Arad
18. Puticiu Adrian Arad Arad
19. Russu Petru Pecica Arad
20. Sfăt Ioan Pecica Arad
21. Zăgăicean Gheorghe Satul Nou Torontal
Particulari
22. Fuliaş Ioan
23. Mara Ignatie
24. Slavu Gheorghe Ciuciu Arad
Eleve particulare
25. Cioara Elvira Curtici Arad
26. Cotta Ana Pustiniş Torontal

27. Munteanu Constanţa Buteni Arad
28. Pintea Constanţa Căcărău Arad
29. Roja Elena Pecica-Română Arad
30. Ştef Ersilia Şiria Arad

1. Abrudan Ioan Toboliu Bihor
3. Bugariu Dimitrie Mehala Timiş
4. Catona Ambrosiu Chişlaca Bihor
5. Colţeu Petru Mândruloc Arad
6. Craiovan Petru Banat-Comloş Torontal
7. Cristea Ilie Luncşoara Arad
8. Faur Traian Nădlac Cenad
9. Feier Octavian Pleşcuţa Arad
10. Fridrich Traian Timişoara Timiş
11. Givulescu Traian Ilteu Arad
12. Giulvezan Iova Checia română Torontal
13. Huţu Gheorghe Susag Bihor
14. Iliaş Lazar Sânt-Andraş Timiş
15 Mărcuţ Constantin Giriş Bihor
16. Mihuţ Mihaiu Chisindia Arad
17. Miuţa Nicolae Voivodinţ Timiş
18. Mursa Coriolan Căprioara Caraş-Severin
19. Mladin Corneliu Chişineu Arad
20. Neagrău Iosif Tămaşda Bihor
21. Nevrincean Antoniu Pesac Torontal
22. Nini Avram Micălaca Arad
24. Nestoroviciu Iosif Sarcea româna Torontal
24. Petrescu Gheorghe Hălmagiu Arad
25. Popoviciu Ştefan Tăşad Bihor
26. Rista Gheorghe Ohaba sârbească Caraş-Severim
28. Rufu Gheorghe Brădet Bihor
29. Sepi Valeriu Vălcani Torontal
30. Sirca Toma Tălagiu Arad
31. Spinanţ Iulian Valea-Mare Caraş-Severin
32. Stoica Vasile Denta Timiş
33. Ştefan Ştefan Nerău Torontal
34. Stanca Iosif Coroiu Bihor

35. Tau Ioan Seucani Bihor
3o. Ursu Mihaiu Boroşşebiş Arad
37. Vlăjică Vasilie Timişoara Timiş
38. Volentir Ioan Şimand Arad
Eleve particulare
39. Bogdan Florica Grebenaţ Timiş
40. Cioara Rosalia Micălaca Arad
41. Ioanoviciu Ana Lipova Timiş
42. Luţai Elena Pecica română Arad
43. Marşieu Leontina Socodor Arad
44. Mâţu Rosalia Hălmăgel Arad
45. Nicoli Maria Lipova Arad
46. Popovoci Silvia Petriş Arad
47. Popovici Aurelia Conop Arad
48. Roja Elena Pecica română Arad
49. Sabău Sidonia S. Pâncota Arad
50. Stanulovici Rosalia Timişoara Timiş
51. Ştefea Maria Ternova Arad
52. Voda Persida Şilindia Arad
53. Vuia Emilia Monoştor Timiş

1. Antal Ioan Nădlac Cenad
2. Câmpan Teodor Chişineu Arad
3. Cărbunariu Florian Hususău Bihor
4. Fărcaş Gligor Pleşcuţa Arad
5. Gligor Alexandru Hălmăgel Arad
6. Gurbădan Alexandru Săcal Bihor
7. Mladin Ioan Socodor Arad
8. Mătcău Gratian Bârsa Arad
9. Moldovan Antoniu Boroşineu Arad
10. Musca Corneliu Căvăşdia Bihor
11. Muşet Nicolae Verzarii de sus Bihor
12. Oarea Iova Sânt-Andraş Timiş
13. Oşorhan Teodor Săcal Bihor
14. Păsulă Nicolae Mărghita-Mare Torontal
15. Slugan Petru Binţi Hunedoara
16. Sirca Atanasie Secusigiu Timiş
17. Ţapoş Adrian Arad Arad
Particular
Eleve particulare
19. Bujor Florica Pesac Torontal
20. Bărăbaş Silvia Pauliş Arad
21. Crişan Maria Timişoara Timiş
22. Dimitrescu Silvia Firighiaz Timiş
23. Dimitrescu Letiţia Arad Arad
24. Ghergha Ersilia Maidan Caraş-Severin
25. Marcovici Emilia Nădlac Cenad
26. Mihulin Constanţa Govoşdia Arad
27. Moise Emilia Marcovăţ Timiş
28. Nedelcu Elena Parţa Timiş
29. Popa Cristina Tulea Bihor
30. Stoicu Elena Arad Arad
31. Trandafir Dragina Lipova Timiş
32. Ţapoş Aurelia Arad Arad
33. Zab Cristina Pecica-Română Arad

1. Ciucur Petru Secusigiu Timiş
2. Creţu Ştefan Timişoara-fabric Timiş
3. Dublea Liviu Pilul-mare Arad
4. Ghiuchici Ioan Timişoara-fabric Timiş
5. Lupşan Petru Deliblat Timiş
6. Maliţa Nicolae Borşa Bihor
7. Mariş Moise Curtici Arad
8. Murgu Ştefan Timişoara Timiş
9. Pap Tămaş Florian Cefa Bihor
10. Petrişor George Vidra Arad
11. Pigli Trăila Bazoş Timiş
12. Popa Iosif Petigd Bihor
13. Popoviciu Ioan Sabolci Bihor
14. Roja Alexandru Pecica Arad
15. Savii Petru Şag Timiş
16. Suciu Ioan Căpruţa Arad
17. Şandor Gavril Cermei Arad
18. Tochera Nicolae Mehala Timiş
19. Tripon Iosif Corniţei Bihor
Particulari
21. Moţu Mihaiu Tinca Bihor

22. Popa Ioan Cârpeştii-Mari Bihor
23. Popoviciu George Jaca Bihor
24. Budea Alexandru Budeşti Arad
Eleve particulare
25. Ardelean Ana Deliblata Timiş
26. Bogdan Daniţa Deliblata Timiş
27. Cloaşe Elena B.-Comloş Torontal
28. Cuzman Ana Petrovaselo Torontal
29. Dimitrescu Minerva Arad Arad
30. Meda Persida Petrovaselo Torontal
31. Popescu Ecatarina Vârşeţ Timiş
32. Zab Aurora Pecica Arad

1. Alexa Nicolae Sânicolaul Mare Torontal
2. Ardelean Ieremia Nerău Torontal
3. Baran George Nerău Torontal
4. Boţoc George Comlăuş Arad
5. Caba Ioan Chişineu Arad
6. Cârlea Ioan Hodoni Timiş
7. Crăciunescu Simeon Chinez Timiş
8. Cristea Nicolae Mândruloc Arad
9. Dibeleac Traian Drauţ Arad
10. Dima Nicolau Semlac Arad
11. Farca George Sânicolaul Mare Torontal
12. Gherdan George Marţihaz Bihor
13. Guleş Vicenţiu Pecica Arad
14. Gutu Mihai Monoştur Timiş
15. Igrişan Lazar Pecica Arad
16. Iancoviciu Nicolau Buziaş Timiş
17. Iovan Gavril Săcădat Bihor
18. Leu Iosif Talpoş Arad
19. Marta Ioan Şepreuş Arad
20. Micluţa Leontin Rişculiţa Hunedoara
21. Murgii Ioan Timişoara Timş
22. Minda Pavel Beba-veche Torontal
23. Precupaş Georee Nădlac Cenad
24. Raicu Nicolae Baranioş Torontal
25. Rămneanţ Pavel Selagiu Timiş
26. Seuchea Ioan Utvin Timiş

27. Suţai Aurel Tornea Cenad
28 Ştef Ştefan Şiria Arad
29. Ştefanescu Dimitrie Sadova Caras-Severin
30. Terebenţ Alexandru Cociuba Bihor
31. Trifu Constantin Milova Arad
32. Veveriţa Simeon V. S. Mihaiu Torontal
Particulari
33. Bugariu Nicodim B.-Comloş Torontal
34. Botoşan Dimitrie Cinteiu Arad
35. Blagoe Autoniu Cenadul-sârbesc Torontal
36. Doichiţa Nicolae Sânicolaul-Mare Torontal
37. Martin Coriolan Socodor Arad
Eleve particulare
38. Alexa Cornelia Pesac Torontal
39. Alexa Elena Banloc Torontal
40. Bogdan Hortensia Şiria Arad
41. Cristea Parascheva Ocna Superioară Alba-inferioară
42. Iorz Aurelia Secusigiu Timiş
43. Mezin Rozalia Arad Arad
44. Pinter Elena Beiuş Bihor
45 Papp Georgina Beiuş Bihor
46. Rănoi Ecaterina Ciclova mont. Caraş-Severin
47. Russu Livia B.-Comloş Torontal
48. Raduloviciu Livia Valea-bou Caraş-Severin
49. Şerb Ana Bonţeşti Arad
50. Sfera Iuliana V. S. Mihaiu Torontal
51. Sebeşan Ana B.-Comloş Torontal

1. Andrei Mihaiu Inoşda Bihor
2. Barna Aurel Cebea Hunedoara
3. Barna George Arad Arad
4. Belgea Coriolan Scăiuş Caraş-Severin
5. Binchiciu Petru Şoimoş Arad
6. Bolotiu Ioan Karacs Hunedoara
7. Ciobota Demetriu Şimand Arad
8. Dolga Laurenţiu Nimoieşd Bihor
9. Duma Ioan Arad Arad
10. Elenaş Petru Şicula Arad
11. Faur Ştefan Nădlac Cenad

12. Filip George B.-Lazuri Bihor
13. Hărduţ Nicolae Tornea Arad
14. Iancin Ioan Tornea Arad
15. Iancoviciu Constantin Buziaş Timiş
16. Iancu George Socodor Arad
17. Indreica Avram Boroşineu Arad
18. Jivi Aurel Medveş Timiş
19. I.aza Teodor Siria Arad
20. Maniu Ioan Giula Bichiş
21. Mâtea George Inand Bihor
22. Nicoară Mihaiu Bătania Cenad
23. Popoviciu Cornel Şeghişte Bihor
24. Popoviciu Gavril Cresuia Bihor
25. Rancu Ştefan Sânicolaul-Mic Tiurş
26. Savu Nicu Groş Arad
27. Simea Dimitrie Oradea-Mare Bihor
28. Stoianoviciu Teodor Toracul-Mare Bihor
29. Tisu Ioan Ţebea Hunedoara
30. Toconiţă Ioan Sânicolaul-Mare Torontal
31. Ugliş Petru Pecica Arad
32. Varşendan Ilie Şimand Arad
33. Vereş Ioan Giriş Bihor
34. Zoţu Petru Popmezeu Bihor
Particulari
35. Husariu Dimitrie Prăjeşti Arad
36. Pribac Gheorghe Târnova Arad
Eleve particulare
37. Bugariu Emilia Sânicolaul-Mic Timiş
38. Bunei Felicia Itebea sârbească Torontal
39. Boţco Valeria Şomoşcheş Arad
40. Bărăbaş Sofia Păuliş Arad
41. Cădariu Ersilia Pecica Arad
42. Indricău Mărioara Arad Arad
43. Lazăr Valeria Corbeşti Arad
44. Liuba Ersilia Măidan Caraş-Severin
45. Modovan Cornelia Lugoj Caraş-Severin
46. Moldovan Cornelia Aurora Hălmagiu Arad
47. Oprin Emilia Răchita Caraş-Severin
48. Penţa Livia Alibunar Torontal

49. Papp Cornelia Ana Şoimoş Arad
50. Raţiu Hortensia Lugoj Caraş-Severin
51. Secoşan Sofia Lugoj Caraş-Severin
52. Sturza Hortensia Şepreuş Arad
53. Veber Natalia Caransebeş Caraş-Severin

1. Andraş Andrei Pesac Torontal
2 Ardelean Andrei Giula Bichiş
3. Blidar Teodor Chesinţ Timiş
4. Borlea Aurel Buteni Arad
5. Botici Nicolae Luncşoara Bihor
6. Botiş Dimitrie Valea Neagră Bihor
7. Bucurescu Teodor Comloşul Mare Torontal
8. Cherechean Petru Şiria Arad
9. Chiu Petru Banloc Torontal
10. Cioca George Hodoni Timiş
11. Cosma Nestor Gavril Öhomorog Bihor
12. Costin Spiridon Ianceşd Bihor
13. Crăciunescu Nicolae Satchinez Timiş
14. Doboş Filip Pesac Torontal
15. Drimba Ioan Eugen Körösapáti Bihor
16. Drincu Nicolae Iosan Forău Bihor
17. Faur Iulian Pavel Nădlac Cenad
18. Giurgeca Eutimie Bobda Torontal
19. Iancu Alexandru Tărian Bihor
20. Ispravnic George Drauţi Arad
21. Lucaci Iosif Şiria Arad
22. Lupaş Petru Cherechiu Arad
23. Mariş Teodor Cherechiu Arad
24. Maşa George Comloşul Mare Torontal
25. Mircea Lazar Bárányos Torontal
26. Muntean Ştefan Mâsca Arad
27. Musca Ştefan Comlăuş Arad
28. Oros Gavril Ciuhai Bihor
29. Petcu Dimitrie Secusigiu Timiş
30. Petcu Traian Secaş Timiş
31. Pintea Uroş Cenadul-Unguresc Cenad
32. Popovici Ivantie Popmezeu Bihor
33. Renghia Iosif Râşnov Braşov

34. Savi Nicolae Murani Timiş
35. Sevici Ioan Şiria Arad
36. Vulpe Iulian Jadani Timiş
Particulari
37. Achimaş Gheorghe Şeitin Cenad
38. Ardelean Adrian Satchinez Timiş
39. Ganea Silviu Semlac Arad
40. Lazar Gheorghe Beiuş Bihor
41. Patraşiu Petru Mişca Arad
42. Tempelean Cornel Remetea Bihor
Eleve particulare
43. Anuica Vioara Iancahid Torontal
44. Alexa Victoria Banloc Torontal
45. Biriş Ecaterina Arad Arad
46. Bogdan Maria Pesac Torontal
47. Ciorogariu Elena Chişoda Timiş
48. Dogă Elena Reşiţa Caraş-Severin
49. Guţul Iuliana Deliblat Timiş
50. Jebelean Sofia Satul nou Torontal
51. Lazar Silvia Vaşcău Bihor
52. Murgu Elena Maerea Timiş
53. Popescu Aurelia Lipova Timiş
54. Popovici Maria Petriş Arad
55. Săcoşan Lucretia Sânmihaiul Român Timiş
56. Săcoşan Sofia Lugoj Caraş-Severin
57. Vuia Maria Voivodinţi Timiş

1. Adoc George Socodor Arad
2. Albu Simion Pâncota Arad
3. Cădariu Ioan Totvărădia Arad
4. Crăciunescu Ioan Groş Caraş-Severin
5. Dance Ioan Pociovelişte Bihor
6. Dragoş P. Avram Hălmagiu Arad
7. Ghebeleş Ioan Şeitin Cenad
8. Ignea Lazar Cenadul-Sârbesc Torontal
9. Indrieş George Şteia Hunedoara
10. Lighezan Nicolae Banloc Torontal
11. Moldovan George Măderat Arad

12. Muntean A. I. George Masca Arad
13. Oarcea Vasile Almaş Arad
14. Ponta Ştefan Pecica Arad
15. Popoviciu Ioan Firighaz Timiş
16. Popovici George Sânicolaul-Mare Torontal
17. Raicu Petru Sânicolaul-Mare Torontal
18. Ruffu Augustin Prăjeşti Arad
19. Cosma I. Ştefan Ţela Caraş-Severin
20. Toma Petru Drauţ Arad
21. Ţigu Efrem Pecica Arad
22. Vorţan Mihaiu Covăsânţ Arad
23. Vuşdea Petru Aciua Arad
Absolvenţii cursului supletor din vara anului 1906

1. Baicu Aurel 12. Mihuţia Procopie Petru
2. Cădariu loan 13. Moga Zaharia
3. Chiş Ioan 14. Nuţu Nicolae
4. Ciurba Constantin 15. Paguba Iulian
5. Fofiu Nicolae 16. Perin R. Remus
6. Gheban Teodor 17. Popa Ignatie
7. Hanza Nicolae 18. Sferdan loan
8. Iancu Iustin 19. Tămăşean Vasilie
9. Ile Nicolae 20. Vaşca Cornel
10. Lipovan Ioan Cursistă
11. Micle Traian 21. Dascăl Ecaterina

1. Andreica George Pecica Arad
2. Avram Vasile Totvărădia Arad
3. Brindea Efrem Nădlac Cenad
4. Cioară loan Curtici Arad
5. Ciorogariu Terentie Lipova Timiş
6. Coroiu Petre Câmpenii-de-jos Bihor
7. Costa Ioan Tăut Bihor
8. Cotoară Ioan Nerău Torontal
9. Damian George Toracul mic Torontal
10. Duma Petru Arad Arad
11. Filip Vasile B-Lazuri Bihor
12. Giurgiu Samuil Bulzeştii-de-sus Hunedoara

13. Ilea Pantelimon Prăvăleni Hunedoara
14. Imbroane George Pecica Arad
15. Iova Teodor Râpa Bihor
16. Lazar Iuliu Beiuş Bihor
17. Mager Traian Lazuri Arad
1b. Mizeş Ioan Hălmagiu Arad
19. Muscă George Coaşd Bihor
20. Olteanu Petru Giula Bichiş
21. Pap George Căpâlna Bihor
22. Poenariu Grigorie Lipova Timiş
23. Popa George Tăut Bihor
24. Popescu Arsenie Rişculiţa Arad
25. Popovici George Albeşti Bihor
26. Spânu Ilie Cernetea Timiş
Particulari
27. Chiş Valeriu Sîrbi Bihor
28. Peleş Alexandru Pelbarthida Bihor
29. Pituţiu Constantin Şunciuş Bihor
30. Popovici Sinezie Bârsa Arad
31. Ugliş George Pecica Arad

1. Bota Ioan Rostoci Arad
2. Bujorean Iosif Tei Hunedoara
3. Butca Ioan Oradea-Mare Bihor
4. Costa Ştefan Agriş Arad
5. Fofiu Ştefan Totoreni Bihor
7. Giurgiu Victor Jebeli Timiş
8. Hereţ Petru Şiria Arad
9. Lazar Adrian G. Vaşcău-Bareşti Bihor
10. Mânerean Alexandru Bocsig Arad
11. Mara Petru Glimboca Caraş-Severin
12. Raica Ignatie Sânicolaul-Mare Torontal
13. Roşu Petru Şimand Arad
14. Sabău Victor E. Gurăvăii Arad
15. Ursan Ioan Cefa Bihor

1. Andru Cornel V. Gepiş Bihor

2. Baia Aurel Aga Timiş
3. Barbalescu Ioan Munari Timiş
4. Bragia Eugen V. I. Macea Arad
5. Bulzan Iosif Fechetău Bihor
6. Cioban Ludovic Nerău Torontal
7. Foltuţiu Mihaiu Feneriş Bihor
8. Luca Trifon Rachitova Caraş-Severin
9. Mihuţia Gavril Vaşcău Bihor
10. Mihuţia George Micălaca Arad
11. Mişcoiu Teodor Comlăuş Arad
12. Musca Maxim Comlăuş Arad
13. Perian George Cenadul sârb Torontal
14. Sava Alexa T. Vaşcău Bihor
15. Serb Ioan Suiag Bihor
16. Tomuţia Ioan S. Agriş Arad
17. Vulpe Ştefan C. A. Remetea Timiş

1. Baloş Teodor Toracul mic Torontal
2. Bocşa Mihaiu Nădlac Cenad
3. Chişu Iosif Bucea Bihor
4. Costan A. Ioan Galşa Arad
5. Dolga Vasilie Nimoeşti Bihor
6. Jurău George Ţigăneşti Bihor
7. Laza Ioan Tauţ Arad
8. Lugoşan Virgil Nădlac Cenad
9. Olariu George Ciacova Timiş
10. Popu Augustin Pomi Sătmar
11. Spinanţiu Eugeniu Soborşin Arad
12. Trailescu Petru Sânmihaiu Român Timiş

1. Ardelean Grigorie Comlăuş Arad
2. Căprariu Ioan Şicula Arad
3. Cătană Emilian Ghioroc Arad
4. Ciongradi Petru Şimand Arad
5. Drincu A. Vasilie Hidişel-Nou Bihor
6. Dulhaz Petru Şiria Arad
7. Fărcaş C. Vasilie Pleşcuţa Arad
8. Lerinţiu Crăciun Tulca Bihor

9. Muţ Gavril Mădăraş Bihor
10. Petroviciu Ioan Torocul-mic Torontal
11. Scrofan Iosif Briheni Bihor
12. Soceriu Pavel Cenadul-sârbesc Torontal

1. Budiu Dimitrie Comlăuş Arad
2. Grozav Traian Aciuţa Arad
3. Indrieş Teofil Parhida Bihor
4. Mangra Vasilie Săldăbagiu Bihor
5. Oancea Amos Valea-Mare Arad
6. Pătcaş Alexandru Şarcad Cristior Bihor
7. Pleş Mihaiu Nădlac Cenad
8. Popoviciu Valeriu Sabolci Bihor
9. Trif Ştefan Pecica Arad
10. Valea Ioan Pomeşti Hunedoara
11. Vesa Ioan Pişchi (Simeria) Hunedoara
12. Voda Cornel Şilindia Arad

1. Barbu Nicolae Pecica-română Arad
2. Boşcaiu Sever Bodeşti Arad
3. Codrean Vasilie Şiclău Arad
4. Iliuţa Constantin Cherechiu Arad
5. Mangra Ioan Săldăbagiu Bihor
6. Moga George Şiclău Arad
7. Nonu Mircea C. Moneasa Arad
8. Petica Ioan Şiria Arad
9. Roman Atanasie Uibăreşti Hunedoara
10. Sălăgian Teodor Munar Timiş
11. Sarafolean P. Eutimiu Sânicolaul-Mare Torontal

1. Alexa Gheorghe Socodor Arad
2. Avram Nicolae Oradea-Mare Bihor
3. Caza Ioan Parţa Timiş
4. Cărmănuş Nicolae Selciva Caraş-Severin
5. Cârja Mihai Pocola Bihor
6. Cioara Aurel Beinşele Bihor
7. Docea Vasilie Pesac Torontal

8. Duca Iuliu Topa-Szentkirály Cojocna
9. Farca Vasilie Sânnicolaul-Mare Torontal
10. Faur Petru Şomoşcheş Arad
11. Hui M. Corneliu Şiclău Arad
12. Iile Gheorghe Romul F.-Oşorhei Bihor
13. Oprin Iosif Grebenaţ Caraş-Severin
14. Pavel Ioan Grohot Hunedoara
15. Radovan Mihai Ciclova Caraş-Severin
16. Radovan Maxim Parţa Timiş
17. Rudnean Ioan Satul-nou Torontal
18. Şandor Gheorghe Tinca Bihor
19. Sârbu Vasilie Leucusesti Caraş-Seveiin
20. Serbu Ioan Mâsca Arad
21. Ştefan Traian Brad Hunedoara
22. Tripon Grigorie Oradea-Mare Bihor
23. Uliţa Gheorghe Şag Timiş
Particulari
Clerici
24. Căpitan Emilian Ghighişeni Bihor
25. Cioflan Ioan Nădlac Cenad
26. Gavra Gheorghe Drăgăieşti Bihor
27. Jurca Aurel Mierlău Bihor
28. Maegler Cornel Satul-rău Arad
29. Medrea Vasilie Banat-Comloş Torontal
30. Papp Gheorghe Popeşti Bihor
31. Popovici Traian Cefa Bihor
32. Sabău Silvestru Bohani Arad
33. Vlad Nicolae Leanţi Hunedoara

1. Andraş George Pesac Torontal
2. Codrean Dimitrie Şiclău Bihor
3. Contrea Aurel Banat Comloş Torontal
4. Groza Vasile Almaş Arad
5. Jurma C P. Traian Şag Timiş
6. Lipovan Ioan Toracul Mic Torontal
7. Minda Cornel Macedonia Torontal
8. Mregea Moise Curtacheriu Arad
9. Mureşan Cornel Socodor Arad
10. Orşa Sava Sarafola Torontal

11. Perva Petru Chişlaca Bihor
12. Petcu George Bazoş Timiş
13. Rotariu Petru Sarcea română Torontal
14. Şchiopu Ioan Pecica română Arad
15. Tâmpa Lazar Almaş Arad
16. Vesa Traian Pecica română Arad
Clerici
17. Cotuna Ioan Pomezeu Bihor
18. Givulescu A. I. Cornel Soborşin Arad
19. Halic T. Ioan Bârsa Arad
20. Marşieu Ioan Socodor Arad
21. Morariu P. C. George Arad Arad
22. Moşiu Ştefan Otlaca Arad
23. Olariu Alexiu Valea Mare Bihor
24. Sirea Alexandru Hălmagiu Arad
25. Trifan Tiberiu Baia de Criş Bihor
26. Vancea Augustin Pelbarthida Bihor

1. Antonescu Virgil Traian Săcădat Bihor
2. Brad Petru Otlaca Arad
3. Buda Ioan Iosăşel Arad
4. Cotta Gavril I. Pustiniş Torontal
5. Ionuţ Ioan Marţihaz Bihor
6. Jurma Iloan Sânmihaiul Român Timiş
7. Mării loan VĂlcani Torontal
8. Oarcea Aurei Iosăşel Arad
9. Popi Traian Checia rom. Torontal
10. Puşcaş Vasa Cernethaz Timiş
11. Trailescu Lazar Calacea Timiş
Particulari:
12. Costa Nestor Inand Bihor
13. Popoviciu Ioan Banat-Comloş Torontal
14. Vandiciu Gavril Măgeşti Bihor
Clerici
15. Costan Petru Galşa Arad
16. Dronca Miron Balaleni Bihor
17. Iercan Nerva A. Şiclău Arad
18. Pătcaş Teodor Cristur Bihor
19. Petrovici Ştefan Toracul mic Torontal

20. Poliş Nicolae Bujor Şiclău Arad
21. Sebeşan Sever Secusigiu Arad
22. Turcu Ioan Monoroştia Arad
23. Turic Caius T. 0. V. Târnova Arad
Curs special (militar)
24. Andru Aurel T. Chişcou Bihor
25. Baicu Nicolae Telecuş Bihor
26. Cazan Petru Mesteacăn Hunedoara
27. Cotuna Gheorghe Popmezeu Bihor
28. Demşorean Traian Miniş Arad
29. Dronca Gheorghe Buteni Arad
30. Radu Dimitrie Şimand Arad
31. Ţundre Teodor Fenlac Timiş

1. Avramuţ Miron Şiria Arad
2. Barzu Virgil Şiştarovăţ Timiş
Particulari
3. Aslău Aron Bulzeşti Hunedoara
4. Ardelean Florea Comlăuş Arad
5. Cristea Irimia Luncşoara Arad
6. Codrean Traian Şiclău Arad
7. Drăgan Iulian Sever Cicir Arad
8. Fofiu Iustin Totoreni Bihor
9. Guiaş Alexandru Mâdăraş Bihor
10. Ionuţaş Aurel Oradea-Mare Bihor
11. Marcuş Petru Oradea-Mare Bihor
12. Petrovici Valeriu Şuşanoveţ Timiş
Clerici
13. Ardelean Alex. George Beiuş Bihor
14. Ardelean Nicolae Sinitea Arad
15. Brancu Aurel Utvin Timiş
16. Chirila Alex. Augustin Telecuş Bihor
17. Codru Pavel Topla Caraş-Severirn
18. Dr. Costa George Mişca Arad
19. Feier Constantin Ineu Arad
20. Iercan Romul Mircea Şiclău Arad
21. Goldiş Mihaiu Mocirla Bihor
22. Mihoc Nicolae B.-Sălişte Bihor
23. Mornăilă Teodor Şimand Arad

24. Popa Atanasie Câmpeni de sus Bihor
25. Popa Dimitrie Oradea Mare Bihor
26. Popescu Sever Gh. Alex. Măderat Arad
27. Popovici Const. Petru Rieni Bihor
28. Tomi Ioan Gh. Lucian Cuveştia Timiş
29. Vlad Emilian Leauţ Hunedoara
30. Vuia Sever Cornel Aga Timiş

1. Albuţiu Iosif Cefa Bihor
2. Bărari Petru Şicula Arad
3. Bordaşiu George Hususău Bihor
4. Coşa Antonie Arad Arad
5. Cojaiu Ioan Bârzava Arad
6. Dumitru Pavel Mâsca Arad
7. Goldiş Ioan Mocirla Bihor
8. Hotăran Teodor Şimand Arad
9. Magier Teodor Vidra Arad
10. Mitei Ignatie Sarafola Torontal
11. Ostrovaţ Antoniu Sânmiclăuşul-Mare Torontal
12. Popovici Petru Băneşti Arad
13. Papp Dimitrie Chişirigd Bihor
14. Popa Ignatie Criştior Arad
15. Puţin George Sânicolaul-Mic. Timiş
16. Sida Aurel Gh. Rişculiţa Hunedoara
17. Tirla Coriolan Slatina Arad
18. Urzică Gheorghe Şiclău Arad
Clerici
19. Chicin George Nădlac Cenad
20. Cosma Traian Nerva Beiuş Bihor
21. Cucu Ioan Petrileni Bihor
22. Sirca Traian Cornel Saturău Arad
[T. Botiş, op. cit., pp. 467-497]
III. INSTITUTUL TEOLOGIC (1918-1927)

1. Boldureanu Pavel Fibiş Timiş
2. Buha Gheorghe Chişineu Arad
3. Ciuhandu Aurelian Roşia Bihor

4. Cosma Oct. A. Olimpiu Crăciuneşti Hunedoara
5. Domocoş Leontin Bratca Bihor
6. Miu Ştefan Vălcani Torontal
7. Moga Cornel Roit Bihor
8. Moldovan Sabin Arad Arad
9. Muntean Vasile Alexandru Lipova Timiş
10. Papp Pavel Tăgădău Bihor
11. Pelea Sabin Petru Drauţ Arad
12. Petroviciu Emil Toracul-mic Torontal

1. Bogdan Ioan Dezna Arad
2. Givu Vasile Vărădia Arad
4. Popovici Ioan Saca Bihor
5. Rusu Petru Ştefan Otlaca Arad
6. Ungurean Toma Otlaca Arad

1. Bogdan Ştefan Cărand Arad
2. Borza Ioan Otlaca Arad
3. Boţioc Leotin Beznea Bihor
4. Ienovan Gheorghe Vălcani Torontal
5. Lugojan Simion Botineşti Caraş-Severin
6. Marian George S. Criştor Ungaria
7. Petroviciu T. Traian Tela Caraş-Severin
8. Popovici Constantin Budinţi Timiş
9. Seliştean Cornel Pocola Bihor
10. Şiclovan Simeon Şeitin Arad
Particular
11. Temeşan Vasile Agrişin Sălagiu

1. Baicu Gavril Varviz Bihor
2. Codrean Florea Şiclău Arad
3. Cosma Cornel Carăsău Bihor
4. Mihuţ S. Viorel Lasău Hunedoara
5. Popovici Filip Nerău Torontal
6. Turcu Iosif Liviu Vărădia Arad
Particular
7. Oltean Petru Giula Ungaria
8. Tomuţa Ioan Agriş Arad
[T. Botiş, op. cit., pp. 727-728]

1. Bere Mihaiu Rîmeţi Bihor
2. Corbu Victor Poienii de sus Bihor
3. Drănău Ioan Pecica română Arad
4. Guiaş Ioan Mădăraş Bihor
5. Oros Iulian Văleni S. Doboca
6. Picu Pavel Dobric S. Doboca
7. Gavril Popovici Beinşele Bihor
8. Ţinică Gheorghe Fântăna domnească Mehedinţi
Particulari
10. Bere Nicolae Râmeţi Bihor
11. Brad Petru Oltlaca Arad
12. Cioara Aurel Beinşele Bihor
13. Doboş Octavian V. Şiria Arad
14. Fărcaş Constantin Pleşcuţa Arad
15. Ghilea Pavel Măgulicea Arad
16. Guleşiu Vicenţiu Pecica română Arad
17. Ionuţaş Aurel Oradea mare Bihor
18. Dimitrie Manase Tomnatec Hunedoara
19. Popa Vasile Toc Arad
20. Sepi Valeriu Văleni Torontal
21. Voin Ştefan Ecica română Torontal

1. Anghel Mircea Şimand Arad
2. Dimitrie Botău Cefa Bihor
3. Brânzei Traian Sânmihaiu Român Timiş
4. Ştefan Buzgurescu Gropşani Romanaţi
5. Cheţian Aurel Bobohalnu Târnava m.
6. Cucu Gheorghe Petrileni Bihor
7. Dan Aurel Cenadul unguresc Ungaria
8. Fodor Alexandru Mărişel Cojocna
9. Ilie Traian Ficator Timiş
10. Jurău Gheorghe Roit Bihor
11. Laza Ioan Cherechiu Arad

12. Papp Gheorghe Pociovelişte Bihor
13. Popoviciu Cornel Sacaş Bihor
14. Stan Nicolae Cherechiu Arad
15. Tirla Coriolan Slatina Arad
16. Iosif Vârtaciu Pecica română Arad
Particulari
17. Andraş Andrei Pesac Timiş-Torontal
18. Baciu Nicolae Tilecuş Bihor
19. Chiş Romul Târnava Hunedoara
20. Dragoş Dimitrie Pecica Română Arad
21. Drâncu Vasile Hidişelul Nou Bihor
22. Eleneşi Petru Şicula Arad
23. Murăşan Constantin Deznişoara Bihor
24. Neagota Nicodim Bătuţa Arad
25. Pop Gheorghe Căpâlna Bihor

1. Cimponeriu Aurel Vinga Timiş
2. Comanescu Ioan Văideni Vâlcea
3. Crăciun Radu Falnic Timiş
4. Constantin Dila Argetoaia Dolj
5. Drăgotoiu Gheorghe Brădetul Mehedinţi
6. Druhora Virgil Boita Sibiu
7. Ficrăscu Grigorie Câineni Gorj
8. Georgescu Emanuil Ioneşti Vâlcea
9. Istrate Constantin Bobu Goii
10. Lazarescu Leontin Căprioara C. Severin
11. Necşulescu Constantin Călina Vâlcea
12. Popa Roman Ribicioara Hunedoara
13. Popescu Nicolae Reşca Romanaţi
14. Puticiu Coriolan Cuvin Arad
15. Adrian Raica Sânnicolaul Mare Torontal
16. Ştiopu Petru Dameş Bihor
17. Takacsy Antoniu G. Vărşand Arad
18. Teodorescu Ioan Trepteni Argeş
19. Vasilescu Gheorghe Greci Vâlcea
20. Jurma Ioan Sân Mihai Timiş
21 Mihutia. Sabin Băiţa Hunedoara
22. Moroşan Iustin Giula Ungaria
23. Oroş Gavril Ciuhoiu Bihor

24. Puia Ştefan Pecica Română Arad
25. Şora Ştelan Feneriş Bihor
26. Tăinaş Ioan Gura - Gohodol Alba de jos
27. Tărăpoancă Petru Peşteana Gorj
28. Vârlan Constantin Răcoasa Roman

1. Albu Gheorghe Sânnicolul Marc Arad
2. Bedea Traian Mihăileni Hunedoara
3. Bunescu Iuliu Găvâşdia Arad
4. Câmpean Octavian Stănija de sus Hunedoara
5. Crucin Corneliu Brad Hunedoara
6. David Teodor Popeşti Râmmcu Săraţi
7. Dobrin Vasile Arpaşul de Jos Făgăraş
8. Iliescu Nicolae Radomir Romanaţi
9. Octavian Lipovan Sânnicolul Mare Timiş-Torontal
10. Neag Gheorghe Hălmăgel Arad
11. Popa Gheorghe Socodor Arad
12. Popescu Tache Vlăduleni Gorj
13. Popoviciu Alexandru Luncşoara Bihor
14. Stanciu Nicolae Blăjeni Hunedoara
15. Ştefanoviciu Tiberiu Cliciova Caraş-Severin
16. Suciu Tiberiu Lăbăşinţi Timiş-Torontal
17. Dumitru Tutila Brădiceni Gorj
18. Vasiloiu Nicolae Albuleşti Mehedinţi
19. Veleanu Ioan D. Giurgiţa Dolj
Particulari
20. Albu Ilie Giula Ungaria
21. Gavril Cotta Pustiniş Timiş-Torontal
22. Ciongradi Petru Şimandul de Sus Arad
23. Doboş Filip Pesac Timiş-Torontal
24. Faur Darie Florian Şiria Arad
25. Ioja Lazăr Radna Arad
26. Lugojan Virgil Nădlac Arad
27. Muntean Ştefan R. Musca Arad
28. Gheorghe Popa Chcşa Bihor
29. Raica Ignatie Sînicolaul Mic Timiş-Torontal
30. Toconită Ioan Sânicolaul Mic Timiş-Torontal
31. Tomşa Emil Holt Arad
32. Tănăsescu Ioan Brăneşti Gorj

33. Tămaş David Obârşia Hunedoara
34. Uscătescu Victor Cărăstău Hunedoara

1. Achimescu Alexandru Stigniţa Mehedinţi
2. Apostolescu Gheorghe V. Amara Râmnicu Sărat
3. Bursaşiu Sabin Suştiu Bihor
4. Caracaleanu Dumitru Frunzariu Olt
5. Chicin Constantin Nădlac Arad
6. Cotoşman Gheorghe Sânnicolaul Mare Timiş-Torontal
7. Dumitrescu Filip Stoineşti Romanaţi
8. Giurgiu Victor Bulzeşti Hunedoara
9. Mărcuş Gheorghe Giula Ungaria
10. Mişcuţia Petru Giula Ungaria
11. Mureşan Corneliu Socodor Arad
12. Popescu Tudor Potlogeni Romanaţi
13. Raţiu Florian Şicula Arad
14. Răşcănescu Alexandru Crăcăoani Neamţ
15. Sabău Dimitrie Giula Ungaria
16. Samoilescu Aurel Luncani Hunedoara
17. Stoilescu Constantin Amara Râmnicu Sărat
18. Teodor Năstase Blăjeni Buzău
19. Timişian Emil Sân-Craiu Hunedoara
20. Vasiliu Gheorghe Movila Ruptă Botoşani
21. Vrapcea Gheorghe Comăneşti Mehedinţi
Particulari
22. Buga Gheorghe Băltăţii de Sus Mehedinţi
23. Jurca Ioan Drăgăneşti Timiş
24. Marcu Gheorghe Ilteu Arad
25. Şchiopu Teodor Fiscut Timiş-Torontal
IV. ACADEMIA TEOLOGICĂ (1927-1948)

1. Anghel Nicolae Scorniceşti Olt
2. Argintaru Sabin I. Cloşani Mehedinţi
3. Banciu Mitrofan Dobroşiu Hunedoara
4. Coman Samuil Murani Timiş-Torontal
5. Comănescu Leon Boldeşti Buzău
6. Crişan Ioan Giula Ungaria

7. Dumitrescu Ştefan Băcăleşti Teleorman
8. Florea Toma N. Tiuleşti Hunedoara
9. Frişcan Ioan Toracul-Mare Jugoslavia
10. Giulvezan Ştefan Checia Română Timiş-Torontal
11. Glodean Vasile Srdeu Hunedoara
12. Herbeiu Teofan Ineu Arad
13. Husariu Sever I. Cărpineţ Bihor
14. Iancu Onuţ Ioan Nădab Arad
15. Julea Ştefan Pleniţa Dolj
16. Leucean Ioan Leauţi Hunedoara
17. Măcinic Mihail Arad Arad
18. Mitrică Rafael Obârşia Romanaţi
19. Moisa Iosif Chiraleu Bihor
20. Morgovan Mihaiu Arad Arad
21. Obuf Ioan Bârseneşti Botoşani
22. Păroşan Teodor Cucueţ-Dumitreşti Olt
23. Păscuţiu Traian Dumbrăviţa de Codru Bihor
24. Pătărău Petru Boiţa Sibiu
25. Ponta Liviu Pecica Română Arad
26. Popa Ioan Mâsca Arad
27. Popescu Ioan I. Obârşia Romanaţi
28. Popescu Ioan N. Făurei Putna
29. Roman Ioan Sâmbăta de Jos Făgăraş
30. Roman Iosif Lastăul Roman Târnava mică
31. Rotariu Gheorghe Giula Ungaria
32. Sinitean Alexandru Sânicolaul mare Timiş-Torontal
33. Stănescu Stancu Rădueşti Teleorman
34. Şchiopu Ioan Fiscut Timiş-Torontal
35. Tripon Aurel Chelmac Timiş-Torontal
Particulari
36. Barbulescu Victor Pesac Timiş-Torontal
37. Comşa Alexandru Comana de sus Făgăraş
38. Hereţiu Ioan Şiria Arad
39. Mizeşiu Ioan Hălmagiu Arad
40. Stoica Iuliu Bastea Hunedoara
41. Susan Ilie Erdieş Arad

1. Ioan Albu Apoldu mare Sibiu
2. Binchici Nicolae Şiria Arad

3. Boboc Nicolae Bozioru Buzău
4. Ioan Bratulescu Albeşti Buzău
5. Brânda Sever Ecica Jugoslavia
6. Aurelian Călinescu Botoşani Botoşani
7. Cereanţ Gheorghe Pecica Arad
8. Cosma Spiridon Şona Făgăraş
9. Crişovan Gheorghe Şoimoş Arad
10. Curtuţiu Gheorghe Macea Arad
11. Dănescu Constantin Stoicăneşti Olt
12. Feier Pavel Ineu Arad
13. Foltuţiu Ioan Feneriş Bihor
14. Giurgiu Ioan Hodiş Arad
15. Givulescu Grigorie Dubeşti Severin
16. Gruin Gheorghe Timişoara Timiş-Torontal
17. Jescău Gheorghe Nădab Arad
18. Korosladanyi Tiberiu Nadăş Arad
19. Lăzărescu Adam Tâmpa Hunedoara
20. Vasile Leneuţa Şiad Bihor
21. Lorinţ Ioan Ketegyhaza Ungaria
22. Marc Vasile Prăjeşti Arad
23. Marinescu Ioan Urzica-mare Dolj
24. Miciuru Ilie N. Răcăşdia Caraş
25. Micluţa Romul Sabin Rişculiţa Hunedoara
26. Perva Gheorghe Ineu Arad
27. Pigli Sever Bărăteaz Timiş-Torontal
28. Popoviciu Constantin Karczag Ungaria
29. Terebenţiu Aurel Cociuba mică Bihor
30. Terebenţiu Ioan Covăsânţ Arad
31. Teretean Ştefan Pecica Arad
32. Todoran Viorel Curechi Hunedoara
33. Truţia Mihai Şeitin Arad
34. Vancea Nicolae Bobda Timiş-Torontal
Particulari
35. Aconi Or. Liviu Pecica Arad
36. Preot Bădescu Ioan Boteni Muşcel
37. Preot Dragoşin Sălaghe Temereşti Severn
38. Ghiuş Ioan Angheleşti Putna
39. Preot Giurgiu Remus Ociu Arad
40. Preot Marcu Gheorghe Ilfeu Arad

41. Păcurariu Iosif Săvârşin Arad
42. Preot Pelea Traian Bencec Timiş-Torontal
43. Ponta Andrei Tornea Arad
44. Preot Popa Constantin Burdusaciu Tecuci
45. Preot Tăutan Sinesie Ravna Arad
46. Preot Ţiurca Marius Alioş Timiş-Torontal

1. Barbă Gheorghe Păuliş Arad
2. Ciurescu Nicolae Mănăştur Severin
3. Concită Constantin Ţepu Tecuci
4. Faur Ioan Şimandul de sus Arad
5. Gutu Tiberiu Falnic Timiş-Torontal
6. Andrei Jebelean Igriş Timiş-Torontal
7. Luca Aurel Sintea mică Arad
8. Moţiu Gheorghe Măderat Arad
9. Moţiu Ioan Socodor Arad
10. Poleac Ioan Cermeiu Arad
11. Rusu Teodor Selejani Arad
12. Sas Sabin Boldovini Hunedoara
13. Sasu Nicoară Şomoşcheş Arad
14. Şoşdean Eftimie Igriş Timiş-Torontal
15. Tămaş Octavian Obârşia Hunedoara
16. Vasiescu Ştefan Lipova Timiş-Torontal
17. Vălean Gheorghe Cuvin Arad

1. Anghel Dimitrie Şiclău Arad
2. Baloş Ioan Toracul mic Jugoslavia
3. Baltă Gheorghe Covăsânţ Arad
4. Bărbulescu Iulian Melnadaş Timiş-Torontal
5. Bejan Petru Buteni Arad
6. Cuma Vichentie Moşniţa Timiş-Torontal
7. Groza Gheorghe Valea Neagră Bihor
962
În anul şcolar 1929-1930 nu au fost absolvenţi. Începând cu anul şcolar 1927-
1928, cursurile s-au ridicat la patru ani.
8. Laza Gheorghe Cherechiu Arad

9. Lipovan Nicolae Cherechiu Arad
10. Luca Gheorghe Sintea mică Arad
11. Lucaciu Teodor Zărand Arad
12. Margea Ioan Cherechiu Arad
13. Mihu Gheorghe Olari Arad
14. Milota Traian Checia română Timiş-Torontal
15. Mladin Ioan D. Nădab Arad
16. Morariu Petru Vânători Târnava Mică
17. Moţiu Ioan Lupeşti Arad
18. Nădăban Ioan Ketegyhaza Ungaria
19. Nedelcu Dimitrie Racoviţa Râmnicu Sărat
20. Popoviciu Gheorghe Şeitin Arad
21. Rujan Dimitrie Mândruloc Arad
22. Savi Vasilie Murani Timiş-Torontal
23. Socaciu Isidor Tereblecea Rădăuţi
24. Stoia Lazăr Dud Arad
25. Şeran Ilie Olari Arad
26. Şisu Ioan Ghioroc Arad
27. Tătar Traian Şimandul de sus Arad
28. Ternicean Sofron Voivodeni Arad
29. Titeu Teodor Apateu Arad
30. Tulcan Liviu Gyula Ungaria
31. Ţucudeanu Ilie Comlăuş Arad
32. Usca Pavel Sintea mică Arad
33. Vancu Grigorie Săvârşin Arad
34. Vişoiu Horia Vărădia Arad

1. Preot Ardelean Gheorghe Chişineu Arad
2. Bora Romul Sârbi Arad
3. Borza Emil Hălmagiu Arad
4. Bugariu Nicolae Ciacova Timiş-Torontal
5. Cimpoieş Nicolae Pecica Arad
6. Cociu Teodor Buhani Arad
7. Coman Simeon Roşia Sibiu
8. Crăciun David Apateu Arad
9. Dărău Dimitrie Tisa Arad
10. Faur Sabin Baldovini Hunedoara
11. Faur Victor Baldovini Hunedoara
12. Gheju Damaschin Răchita Severin

13. Glăvan Pavel Vâlcani Timiş-Torontal
14. Coriolan Iacob Cerbia Hunedoara
15. Luminosu Vasile Fădimac Severin
16. Magdu Ioan Beks-Csaba Ungaria
17. Marian Adrian Criş Tîrnava marc
18. Morariu Avram Lunca Hunedoara
19. Neamţu Aurel Pleşcuţa Arad
20. Gheorghe Negru Gyula Ungaria
21. Preot Ofiţerescu Constantin Hisiaş Timiş-Torontal
22. Pocioianu Ioan Bara Severin
23. Popescu Ioan Poiana mare Mehedinţi
24. Selegean Petru Zărand Arad
25. Şancu Victor Dumbrăveni Târnava mică
26. Şepeţan Gheorghe Secusigiu Timis-Torontal
27. Şerb Gheorghe Pescari Arad
28. Şerb Teodor Pescari Arad
29. Şiclovan Teodor Pecica Arad
30. Ştefănuţ Ioan Sintea Mare Arad
31. Teritean Gheorghe Arad Arad
32. Ungurean Constantin Belotinţ Timis-Torontal

1. Ardeu Simion Pecica Arad
2. Bodea Gheorghe Şiria Arad
3. Borza Emil Ciacova Timiş-Torontal
4. Chicernea Grigorie Grid Făgăraş
5. Cincu Lazăr Bergsăul mare Timiş-Torontal
6. Cismaş Gheorghe Caporal Alexa Arad
7. Farca Ioan Sain Louis America
8. Florea Ioan Daneş Târnava mare
9. Hurduban Aurel Băcăinţi Hunedoara
10. Istrate Emil Măgeşti Vaslui
11. Laiehici Gheorghe Târgovişte Severin
12. Lazăr Leonida Turdaş Hunedoara
13. Lucea Aurel Mânerău Arad
14. Lucaciu Ştefan Chier Arad
15. Marcu Ioan Păuca Sibiu
16. Onişor Petru Jula-Vârşand Arad
17. Oros Cornel Bârgiş Târnava mare
18. Păcurar Petru Şeitin Arad

19. Petrovici Iosif Bobda Timiş-Torontal
20. Popa Iancu Gârla Mare Mehedinţi
21. Tache Alexandru M. Bucureşti Ilfov
22. Tudor Demian Micălaca Arad
23. Urca Aurel Daneş Târnava mare
24. Zimbreanu Iulian Gătaia Timiş-Torontal

1. Andraş Victor Fadimaca Severin
2. Barbu Dimitrie Arad Gai Arad
3. Bodârlău Teodor Iermata Arad
4. Borza Loghin Ormindea Hunedoara
5. Cheşcu Vasile Mihăileni Târnava Mare
6. Dărăştean Gheorghe Hălmagiu Arad
7. Jiva Aurel Rostoci Arad
8. Mihailoviciu Aurel Lăpuşnic Severin
9. Nicoară Avram Vârfurile Arad
10. Oltean Aurel Miersig Bihor
11. Popescu Eugeniu Zigaia Mehedinţi
12. Toma Bujor Ludriaş Severin

1. Baloşiu Teodor Mali-Torak Jugoslavia
2. Bâru Petru Şicula Arad
3. Bogdan Petru Pesac Timiş
4. Chirilă Andrei Pesac Timiş
5. Cojocariu Valeriu Părău Făgăraş
6. Don Lazăr Curtici Arad
7. Farca Tiberiu Sânicolaul Mare Timiş
8. Haşaş Gheorghe Mădăraş Bihor
9. Hotăran Gheorghe Giula Ungaria
10. Nicolescu Aurel Aluniş Mureş
11. Pascu Caius Gherman Timiş
12. Pavel Aurel Uibăreşti Hunedoara
13. Pintea Nicolae Arad Arad
14. Popoviciu Timotei Deliblata Timiş
15. Precupaş Traian Nădlac Arad
16. Şandru Nistor Nădlac Arad
17. Vădăsan Cornel Cenadul unguresc Ungaria

1. Albu Mircea Cermeiu Arad
2. Bencecan Alexandru Aldeşti Arad
3. Preot Bencecan Ioan Pătârş Timiş
4. Bugariu Ioan Buffalo America
5. Caceu Cornel Săcămaş Hunedoara
6. Codreanu Sever Hălmăgel Arad
7. Frenţiu Teodor Uzdin Jugoslavia
8. Gavrilă Ioan Brusturi Arad
9. Herţeg Margareta Beliu Bihor
10. Mateiu Luţai Cenadul unguresc Ungaria
11. Marcovici Ieronim Sibiu Sibiu
12. Margea Pavel Tălagiu Arad
13. Preot Micluţia Adam Râşculiţa Hunedoara
14. Moldovan Dionisie Biertan Târnava Mare
15. Munteanu Mircea Toracul mic Jugoslavia
16. Pavel Simion Uibăreşti Hunedoara
17. Perian Ioan Cenadul M. Timiş
18. Radu Traian Jupa Severin
19. Sântion Gheorghe Mănăstire Timiş
20. Preot Secoşan Eutimie Toravul M. Jugoslavia
21. Sfetcu Marin Crângeni Teleorman
22. Stoichescu Constantin Teregova Severin

1. Barzu Traian Laurenţiu Cerneteaz Timiş
2. Belean Petru Şicula Arad
3. Bembea Viorel Dobra Hunedoara
4. Bucşa Ioan Luncani Severin
5. Luca Gheorghe Purcăreni Braşov
6. Păiuşan Gheorghe Păiuşeni Arad
7. Popescu Ştefan Pojoga Severin
8. Popian Dimitrie Semlac Arad
9. Popoviciu Octavian Cacova Caraş
10. Ramonţian Cornelia Sânicolaul mic Arad
11. Raţiu Iustin Şiria Arad
12. Secoşan Ilie Şipet Timiş
13. Stanciu Gheorghe Vălcani Timiş
14. Vlădărean Dumitru Sâmpetru Braşov

1. Toma Lera Răchita Severin
2. Luca Pavel Voivodeni Arad
3. Preot Moise Axente Micălaca Arad
4. Sârbu Elena Susag Bihor
5. Secan Petru Chitighaz Ungaria/
6. Şuteu Teodor Cinteiu Arad
7. Zorici Cornel Pecica Arad

1. Ageu Ioan Buhani Arad
2. Andru Arcadie Sarcea română Jugoslavia
3. Belei Gheorghe Moţiori Bihor
4. Branga Traian Petrila Hunedoara
5. Brândaşiu Ioan Arad Arad
6. Corpadea Victor Petrila Hunedoara
7. Dulcu Ioan Aninoasa Gorj
8. Gornic Dimitrie Iermata Arad
9. Mihiţ Terentie Gurahonţ Arad
10. Preot Popescu Nicolae Secaş Timiş-Torontal
11. Ioan Bichiceanu Beşenova Nouă Timiş-Torontal
12. Stoia Eugen Cernăuţi Cernăuţi

1. Ardelean Crăciun Tilecus Bihor
2. Bălan Miron Ştei Bihor
3. Bălaşiu Alexandru Timişoara Timişoara
4. Benea Nicolae Chiurbaia Satu-Mare
5. Cantaragiu Nicolae Tărgu Ocna Bacău
6. Câmpeanu Iancu Roit Bihor
7. Ciuhandu Petru Roşia Bihor
8. Coraş Florian Mocirla Bihor
9. Corbu Octavian Pociovelişte Bihor
10. Coste Ioan Cintei Arad
11. Creţu Gheorghe Macea Arad
12. Crişan Ioan Nădab Arad
13. Giurău Gheorghe Brusturi Bihor
14. Itineanţu Ilie Chcea Română Timiş-Torontal
15. Liţiu Gheorghe Roit Bihor
16. Mihăilă Vasile Laz Arad

17. Moise Aurel Tauţ Arad
18. Păşcoi Ioan Cacuciul Vechi Bihor
19. Popa Ioan Măgura Timişoara
20. Popa Nicolae Răbăgani Bihor
21. Popoviciu Gheorghe Ştei Bihor
22. Porge Sabin Sârbeşti Bihor
23. Roxin Coriolan Bicaciu Bihor
24. Triponescu Ioan Hodoş Timiş-Torontal

1. Astaluş Iliodor Nireş Someş
2. Barna Petre Leauţ Hunedoara
3. Cinteză Emil F. Albeni Gorj
4. Codău Ecaterina Şicula Arad
5. Floruţiu Teodor Budapesta Ungaria
6. Guzu Vasile Buda Râmnicu Sărat
7. Ioja Sinesie Neagra Arad
8. Nedelcu Nicolae Fătăciuni Cuţova
9. Vlădoianu Constantin Bălăceşti Gorj
10. Zotta Ioan L. Văleni Roman

1. Constantin M. Ioan Giucea Ialomiţa
2. Florişteanu Gheorghe Mărgineni Bacău
3. Leucean Aurel Leauţ Hunedoara
4. Lipovan Gheorghe Bătania Ungaria
5. Lipovan Lucia Târgul Mureş Mureş
6. Mercea Simeon Chisindia Arad
7. Pavel Mihai Şiria Arad
8. Popoviciu Eugen Temeşeşti Arad
9. Todea Absolon Iernut Târnava mică

1. Preot Antimir Alexe Turcheş Braşov
2. Bulzan Avacum Bocsig Arad
3. Căvăşdan Gheorghe Gepiu Bihor
4. Cosma Ioan Măderat Arad
5. Dârlea Tiberiu Galşa Arad
6. Dugăşescu Alexandru Calafat Dolj
7. Popa Petru Gheorghe Felcheriu Bihor

8. Serdineanţu Fabius Arad Arad
9. Stoicescu Constantin Pleşeşti Râmnicu Sărat

1. Buza Miron Brânzeşti Turda
2. Codreanu Ioan Şiclău Arad
3. Preot Cristescu Dumitru Aluniş Olt
4. Cuzman Dimitrie Şemlac Arad
5. Emandi Lucian Pecica Arad
6. Lazaroni Gheorghe Simeria Hunedoara

1. Simion Belean Bocsig Arad
2. Blaga Alexandru Tărian Bihor
3. Traian Codreanu Vărşand Arad
4. Dâmboiu Victor Râuşor Făgăraş
5. Emandi Mircea Pecica Arad
6. Grida Gheorghe Cuvin Arad
7. Mârzea Traian Bucea Cluj
8. Moleriu Simion Grăniceri Arad
9. Pecican Petru [Sâmbăteni] [Arad]
10. Poncţchi Vasile
11. Popii Gheorghe
12. Stanciu Ioan

1. Balta Traian Covăsânţ Arad
2. Bandrabur Gheorghe Panciu Putna
3. Blaj Ioan Săvârşin Arad
4. Câmpeanu Viorel Stănija de Sus Hunedoara
5. Crişan Ilie Pecica Arad
6. Emandi Dumitru Pecica Arad
7. Olah Alexandru Leş Bihor
8. Popescu Eugenia Zloteşti Teleorman
9. Sirca Cornel Vaţa de Jos Arad
10. Stoicescu Octavian Pleşeşti Râmnicu Sărat
11. Ştefania Alexandru Obârşia Mehedinţi
12. Tomescu Aurel Simcria Hunedoara
13. Vlad Aurel Tomnatic Hunedoara
Studenţii anului şcolar 1947-1948

Nr. Prenume şi Nume Anul Locul naşterii Judeţul
crt. de studiu
1 Balint Petru I Revetiş Arad
2 Bocşa Nicolae I Bogdăneasa veche Tighina
3 Cărbune Ioan I Bretea Mureşană Hunedoara
4 Dan Remus I Bretea Mureşană Hunedoara
5 Grossu Matei I Pilu Arad
6 Hanţ Ilie I Comlăuş Arad
7 Ioaneş Adrian I Băneşti Arad
8 Indricău Constantin I Tămaşda Bihor
9 Lupşa Petru I Hodiş Arad
10 Miclăuş Gheorghe I -
11 Nedescu Emil I Secaş Arad
12 Nicoară Iosif I Vărădia de Mureş Arad
13 Oprea Crăciun I Cărăslău Bihor
14 Pepenar Petru I Sântuhalm Hunedoara
15 Scripliuc Ioan I - -
16 Ardelean Romulus II Reşiţa Caraş
17 Babuţia Teodor II Iacobini Arad
18 Bej Gheorghe II Cintei Arad
19 Carabă Vasile II Tămaşa Cluj
20 Cerbe Livius II Bîrzava Arad
21 Cicală Boris II Îndărăptiniei Orhei
22 Costan Gavril II Cintei Arad
23 Deliman Avacum II Şiclău Arad
24 Drăgan Cornel II Căprioara Severin
25 Ieneşel Mihai II Şeitin Arad
26 Lucaci Flore II Berindia Arad
27 Lulaş Iosif II Conop Arad
28 Moldovan Mircea A. II Şiria Arad
29 Pantoş Traian II Vârşand Arad
30 Pondroş Gavril II Sălăbagiul de Barcău Bihor
31 Raica Aurel II Saturău Arad
32 Ruja Alexandru II Micherechiu Bihor
33 Şerban Gheorghe II Şiclău Arad
34 Ungureanu Traian II Ghioroc Arad
35 Ungureanu Virgil II Curtici Arad
36 Câta Gavril III Răpsig Arad
37 Duvlea Dorin III Ighiu Alba

38 Faur Dumitru III Nădlac Arad
39 Gheorghiţă Viorel III Gurahonţ Arad
40 Oana Dragoşin III Cioara Alba
41 Terentie Sulinţan III Slatina de Mureş Arad
42 Florae Şerban III Şiclău Arad
43 Barna Dumitrie IV Socodor Arad
44 Bej Teodor IV Cintei Arad
45 Boariu Teodor IV Arad Arad
46 Bornemisa Mircea IV Almaş Selişte Hunedoara
47 Mizul Ioan IV Păuliş Arad
48 Popoviciu Dumitru IV Şeitin Arad
49 Şiclovan Romul IV Pecica Arad
50 Trifan Ioan IV Tisa Arad
51 Virgil Voia IV Sintea Mică Arad
[M. Săsăujan, Academia de teologie ortodoxă din Arad în perioada interbelică, pp. 181-201]
Episcopul Sinesie Jivanovici al Aradului

(1751-1768) Episcopul Ştefan Stratimirovici al Carloviţului (
Episcopul Nestor Ioanovici

(1829-1830) Episcopul Gherasim Raţ (1835-1850)
Episcopul Miron Romanul (1873-1874)
Pavel Avacumovici
Procopie Ivaşcovici
Nestor Ioanovici
Episcopul Ioan Meţianu (1874-1898)

I
osif
Goldiş
Episcopul Grigorie Comşa (1925-1935)
Mănăstirea de la Arad-Gai
Teodor Ceontea (1847-1906) Dr. Petru Pipoş (1859-1913)

Profesorul dr. Ioan Petranu

Preot duhovnic Nicolae Ţăndrău


Vesa - Institutul Teologic de La Arad

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vesa - Institutul Teologic de La Arad

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1 Învăţământul Teologic de la Arad (1822-1948)

Preot dr. Pavel Vesa

Editura Episcopiei Devei şi a Hunedoarei

Preot dr. Pavel Vesa

Volum apărut cu sprijinul financiar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

Tehnoredactare: Claudia Raţiu

Preot dr. Pavel Vesa

Carte tipărită cu binecuvântarea

Editura Episcopiei Devei şi a Hunedoarei

Închin această carte meoriei părinţilor

CUVÂNT ÎNAINTE de Preasfinţitul Părinte Gurie Georgiu, episcopul

CAPITOLUL III: INSTITUTUL TEOLOGIC (1822-1876)

CAPITOLUL IV: INSTITUTUL PEDAGOGIC-TEOLOGIC (1876-1927)

IV. 2. 2. Programa de învăţământ

CAPITOLUL VI: ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ, LITERARĂ ŞI

CAPITOLUL VII: DUHOVNICI

superioară (mitropoliţi, episcopi)

CAPITOLUL IX: PROFESORI ÎN MIŞCAREA NAŢIONALĂ

CAPITOLUL X: PROFESORI, PREOŢI ŞI STUDENŢI TEOLOGI ÎN

CAPITOLUL XI: BIBLIOTECA

CAPITOLUL XIII: EDIFICIUL ŞCOLAR

CAPITOLUL XIV: BIO-BIBLIOGRAFIA PROFESORILOR

Odată cu începutul secolului al XIX-lea, în timpul ultimului episcop

clerului ortodox din eparhia Aradului, amândoi cu o bună pregătire

În primele decenii ale secolului al XIX-lea, în Banat, Arad şi Bihor se

anilor de studii se dobândea o educaţie teologică şi culturală remarcabilă,

română3, având un caracter confesional, iar timpul de şcolarizare de 8 ani. În

superior teologic arădean în cele două decenii de existenţă (1991-2011), cu

îmbogăţirea literaturii teologice şi culturale din cadrul Bisericii Ortodoxe.

descurajat de anumite împrejurări pe care nu le mai menţionez, nu am început

Despre învăţământul teologic de la Arad s-a scris destul de puţin, şi

Aflând de această iniţiativă, Vasile Mangra, pe atunci vicar consistorial la

în această şedinţă se propunea ca banii adunaţi din vânzarea cărţii să acopere

La 7/20 mai 1912, Teodor Botiş (1873-1940) şi Avram Sădean (1880-

Avram Sădean, culese din „Haus-Hofund Statsarchive” pe care le avea

istorică a celor două şcoli centrale eparhiale arădene, scoţând în edivenţă

învăţământul de acest gen nu mai putea să funcţioneze în cadrul unor şabloane

culturală. Monumente de artă” (Arad, 1989, pp. 151-172). Este o sinteză

cele 41 de file ale raportului, 6 se referă la Institutul pedagogic-teologic, mai ales

arădeană este nevoită să se confrunte cu greutăţile create îndeosebi de noul

delegaţilor eparhiali, a reprezentanţilor autorităţilor politice de stat şi locale, a

pentru Banat şi Arad32. Despre dorinţa episcopului Andrei Magier şi a

Pregătirea aspiranţilor la preoţie

II. 1. CÂTEVA CONSIDERAŢII

Instituită de Domnul Iisus Hristos, preoţia are ca misiune esenţială o

mitropolitul Arsenie al III-lea Cernoievici până la episcopul Isaia Diacovici al

episcopul Nicolae Dimitrievici al Timişoarei (1728-1744), solicitau Curţii

II. 2. ŞCOLILE DE PE LÂNGĂ MĂNĂSTIRI

II. 3. ŞCOLI PE LÂNGĂ PREOŢI SAU PROTOPOPI

După afirmaţiile preotul şi istoricul bănăţean Nicolae Tincu-Velia, “şcolile

dintre ei erau pregătiţi de timpuriu pe lângă antecesori, de obicei părinţii sau

II. 4. ŞCOALA CLERICALĂ „ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI”

După trecerea în scaunul mitropolitan, Pavel Nenadovici (1749-1768)

În anul 1768, Casa imperială dispunea ca hirotoniile şi acordarea

II. 5. ŞCOALA CLERICALĂ DE LA ARAD-GAI

În afara şcolii centrale de la sediul Mitropoliei din Carloviţ, la mijlocul

II. 6. PROPUNERI PENTRU ÎNFIINŢAREA UNUI SEMINAR TEOLOGIC LA

In pofida unor sensibile progrese realizate în epoca Luminilor, ridicarea

După mai bine de un deceniu, episcopul Vichentie Ioanovici Vidac al

canonice în privinţa hirotonirii candidatului după absolvirea şcolii. După ce

fost încredinţată preotului Mihail Roşu-Martinovici iar cursurile se ţineau în

II. 7. ŞCOALA DE NORMĂ DE LA ORADEA

În 29 noiembrie 1787 episcopul Pavel Avacumovici aducea la

Chişineu-Criş), funcţionau învăţători pregătiţi la cursurile de normă de la