UNIVERSITATEA „CONSTANTIN

BRÂNCUȘI” DIN TÂRGU-JIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI,
DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

PROFESOR: LAURA TROCAN

STUDENT: DANIEL ȚICLETE
DREPT ID GRUPA 320 ANUL II
DREPT DIPLOMATIC ȘI CONSULAR

1
 Regulile cu privire la activitatea diplomatică a
șefului de stat și a șefului de guvern

Diplomației actuale îi este caracteristică amplificarea dialogului la nivelul șefilor de

stat și de guvern, multiplicarea întâlnirilor oficiale dintre aceștia, ca forme eficiente de
întreținere a climatului de înțelegere și cooperare în relațiile dintre țările lumii. Acțiunile
diplomatice la acest nivel constituie teren de concentrare maximă a intereselor naționale și, ca
urmare, sunt obiectul organizării ample și totodată minuțioase și riguroase.
Misiunile diplomatice la care participă șeful statului, șeful guvernului, ministrul de
externe sau reprezentanții lor desemnați ca locțiitori sunt misiuni ad hoc la nivel înalt. Șeful
de stat este și diplomat. Realizându-și atribuțiile, el exercită și această profesie. Dialogul
diplomatic intens desfășurat direct de șefii de stat constituie forma principală
de susţinere a climatului de înţelegere şi cooperare în relaţiile internaţionale. Interesele
naționale majore sunt abordate concludent îndeosebi la întâlnirile bilaterale la nivel înalt,
desfășurate fie în cadrul vizitelor oficiale reciproce, fie cu prilejul participării șefilor de stat la
reuniuni internaționale.
Misiunea diplomatică ad hoc la nivel înalt se realizează ca urmare a deciziei adoptate
de statul care o constituie, dar depinde totodată de consimțământul statului străin pe teritoriul
căruia înaltul demnitar întreprinde, în calitate de înalt oaspete, o vizită în vederea realizării
misiunii sale diplomatice.
Din respect faţă de principiul egalităţii suverane a statelor și conform curtoaziei
internaționale, nu se întreprinde o vizită la nivel înalt în străinătate fără invitație din partea
autorităților statului vizitat.
Totodată, din respect faţă de principiul egalităţii suverane a statelor și conform
curtoaziei internaționale, nu se refuză primirea unei vizite la nivel înalt dacă nu sunt motive
temeinice pentru un asemenea refuz. Normele de drept internațional referitoare la diplomația
șefilor de stat au, în mare parte, caracter cutumiar.
Șeful de stat este definit de dreptul intern propriu fiecărui stat, care îi reglementează
modul de desemnare şi atribuţiile. În general, dreptul intern stabilește că șeful de stat
întruchipează suveranitatea statului în fruntea căruia se află.
Şefului de stat nu i se cer scrisori de acreditare, nici altfel de împuterniciri, de
autorizații. El acreditează trimiși în state străine și primește trimiși ai statelor străine. Se
admite că are puteri depline pentru a angaja responsabilitatea statului în ierarhia autorităților
unde ocupă locul cel mai important. Cu autoritatea și legitimitatea conferite de sufragiului
popular, așadar de voința națiunii, șeful de stat personifică autoritatea statală atât în relațiile
interne, cât și în cele externe.
Constituția României stabilește modalitățile în care se exercită de către Președinte
rolul de reprezentare a intereselor statului în relațiile internaționale. În general, șefii de stat

2
dețin, potrivit dreptului intern al fiecărui stat, poziția supremă în conducerea politicii externe
și sunt principalii reprezentanți în străinătate ai statului în fruntea căruia se află.
Prin magistratura supremă pe care o exercită, datorită autorității și legitimității
conferite de sufragiul popular, așadar de voința națiunii, șefului de stat sau de guvern care își
asumă, potrivit prevederilor constituționale, personificarea statului atât în relațiile interne, cât
și în cele externe, îi revine o poziție unică în stat și în raporturile cu statele străine, poziție
aparte pe care nici o altă autoritate în stat nu și-o poate asuma.
Sunt și state (având regimuri parlamentare sau monarhice) în care locul principal în
conducerea și înfăptuirea politicii externe, precum și în reprezentarea statului la acțiunile
diplomatice bilaterale și multilaterale îi revine șefului de guvern. În regimurile de acest
fel, primul-ministru are atribuții substanțiale pe planul angajării statului
în relațiile internaționale.
În general, guvernele participă intens la activitatea internațională la nivel înalt, în toate
statele, indiferent dacă acestora le este caracteristic regimul prezidențial, cel semiprezidențial
sau cel parlamentar.
Guvernele sunt chemate să pregătească, să avizeze, să aprobe și să aplice deciziile care
se adoptă în activitatea diplomatică la nivel înalt.
În vederea redării comparative a locului activităților externe ale șefului guvern în
regimurile parlamentare, față de cele prezidențiale și semiprezidențiale, s-ar putea considera
că, în prima ipostază, șeful de guvern se situează în proximitatea demnității supreme în stat,
fără a dobândi în totalitate alura simbolică a acesteia, în timp ce, în a doua ipostază, se apropie
de ministrul afacerilor externe, dar are responsabilități superioare.
Dincolo de diferenţele impuse de regimurile interne, şefii de guverne primesc şiîntrepr
ind vizite din şi în străinătate, negociază, încheie tratate, participă la reuniuniinternaţionale.
Ca urmare, primesc și acordă onorurile cele mai înalte, aplică uzanțe legate de reprezentarea
la nivel înalt a statului.
În relațiile internaționale funcționează regula nescrisă, potrivit căreia statele acceptă
ca, la acțiunile diplomatice la nivel înalt, să participe în conformitate cu normele
constituţionale proprii, funcţiile participanţilor, rangul acestora, titulatura lor neconstituind ob
iecte de preocupare pe planul relațiilor internaționale.
Actele cu efect juridic ale celor care își reprezintă statul în diplomația la nivel înalt
sunt acte ale statului. Cel care, în calitate de conducător al afacerilor externe ale statului,
semnează tratate sau avizează și contrasemnează legile de ratificare a acestora, răspunde
pentru acordarea și primirea de acreditări, poate declara război și poate încheia pace, are
capacitatea maximă de a acționa pe plan internațional.
Din practica relațiilor internaționale, rezultă că statele admit și respectă principiul jus
repraesentationis omnimodae, conform căruia şeful de stat are, potrivit dispoziţiilor constituţi
onale din statul propriu, drept de reprezentare generală în relațiile internaționale.
Dreptul consacrat prin principiul jus repraesentationis omnimodae nu are
caracter personal, ci decurge din drepturile internaționale ale statului în numele căruia

3
acționează și pe care îl reprezintă. Cutuma care s-a conturat cu veacuri în urmă în relațiile
diplomatice dintre monarhii absoluți rămâne și se aplică în prezent în mod axiomatic.
În relațiile internaționale actuale, în raporturile la nivelul șefilor de stat se
aplică principiul egalităţii suverane a statelor, exprimabil şi în formula, odinioară valabilă excl
usiv pentru monarhi, par in parem non habet imperium, și, ca urmare, nu se face deosebire de
rang nici între monarhi, nici între președinți și nici între monarhi și președinți. Așadar, din
aplicarea principiului egalităţii suverane a statelor rezultă că prerogativele constituționale inte
rne nu disting între șefii de stat pe plan extern.
Învestirea celui care acționează și reprezintă pe plan extern statul la nivel înalt este, de
obicei, însoțită de acte solemne, de notificare și de felicitare, prin care sunt înștiințate statele
străine și prin care statele străine declară că acceptă efectele învestirii pe planul
relațiilor internaționale.
Șefilor de stat și de guvern, aflați în misiune diplomatică, statele străine le
acordă privilegii, prin care protejează și sprijină misiunea diplomatică la nivel înalt. Șefilor de
stat și de guvern, aflați în misiune diplomatică li se recunoaște totodată o imunitate specifică.
Dreptul diplomatic confirmă aceste modalități de susținere a misiunilor diplomatice la nivel
înalt.

BIBLIOGRAFIE

1. Drept diplomatic și consular, Dan Năstase, noiembrie

2007, Universitatea Spiru Haret