MODIFICĂRI FONETICE CONDIȚIONATE ÎN LIMBA ROMANĂ

În lingvistică, termenul schimbare fonetică este folosit într-un sens larg și în

unul restrâns. În sens larg denumește orice modificare a unui sunet sau a unui
grup de sunete, precum și orice modificare a unui cuvânt sau a unei succesiuni de
două cuvinte cauzată de modificarea, de dispariția ori de apariția unui asemenea
segment.

Pe de altă parte, în sens restrâns se vorbește despre schimbare fonetică numai

ca fenomen în istoria limbii. O schimbare în acest sens poate să fi avut loc într-o
anumită perioadă din istorie și să nu se mai fi produs după aceea, dar unele
schimbări fonetice au avut loc la nivel morfofonologic și se manifestă și în limba
actuală ca alternanțe fonetice.

În cazul schimbărilor fonetice care se produc cu regularitate, în mod tradițional

se vorbește despre legi fonetice, dar termenul este evitat de unii ligviști actuali,
care constată că aceste schimbări prezintă destule excepții ca să fie motivată
evitarea conotației de obligativitate și imuabilitate a termenului „lege”.

Caracterizarea si delimitarea sunetelor din lanțul vorbirii cu ajutorul mijloacelor

tehniceau confirmat existența fenomenului numit coarticulare, termen prin care
se definește faptul căarticularea unui sunet începe înainte ca articularea sunetului
precedent sa fi luat sfarșit.

Segmentul fonic complex al comunicării reprezintă o succesiune continuă de

vocale șiconsoane care se influențează reciproc. Astfel, fiecare sunet articulat
depinde de locul lui insilabă și de tipologia sunetelor vecine, având un maxim fonic
și un minim, interpretat ca un așa-numit sunet de tranziție. Acesta nu este un alt
sunet, un sunet independent de celelalte douasunete între care este înregistrat, ci
este format din modificările survenite la sfarșitul și/sauînceputul unui sunet
determinat de contextul fonic vecin.
 La nivelul acestui sunet de tranziție, din cauze multiple (fiziologice, psihologice,
ritm alvorbirii etc.) pot să apară sunete noi.

Aceste schimbari pot fi condiționate și accidentale.

Modificările accidentale presupun transformări spontane care depind de

natura sunetului respectiv, indiferent de mediul fonic înconjurator (de pilda,
dispariția lui [h] inițial de la lat. homo , -inis).

Modificările condiționate sunt motivate de prezența alăturată sau la distanță a

unorsunete care le influențează (și le determină ca tip).

Influența dintre sunete prin contact direct sau la distanță este

evidentă frecvent în cazul alternanțelor fonetice, vocalice sau consonantice
(de exemplu, (vb.) port / poartă,(adj.) închis / închiși, (subst.) măr / meri etc.),
alternanțe întalnite în flexiune și derivare.

Modificările fonetice pot fi urmărite diacronic și/sau sincronic. De exemplu,

rostirea schimbată a unui sunet la un moment dat (= sincronic), daca se menține
în timp, poate fi evaluataapoi si din perspectivă diacronică (fapt reflectat sugestiv
de legile fonetice).

Ținând seamă de valoarea posibilelor schimbări la nivelul limbii, se pot distinge:

1. Schimbări care afectează sistemul fonologic al limbii.

2. Schimbări care nu modifica sistemul fonologic al limbii.

Fiecare din cele doua categorii, includ modificări cu caracter general sau
particular și, respectiv, modificări eliminate în timp și modificări care reprezintă
doar variante în pronunție fără afectarea unitaților fonematice propriu-zise.

Cauzele schimbărilor fonetice:

- substituirea unor sunete foarte asemănătoare (de exemplu, în Ardeal,

palatalizarea dentalelor duce la variante intermediare în pronunţare între t’ și k’)

- cauze de ordin psiho-lingvistic (anticiparea, propagarea);

- cauze de ordin socio-lingvistic (analogia,hipercorectitudinea);

- cauze de ordin semantic (etimologia populară ,contaminaţia,deraierea lexicală );

- cauze de ordin stilistic

Pentru o imagine cât mai elocventă asupra modificărilor întalnite in limba

română, inclusiv din perspectiva evoluției ei, enumerăm și astfel de schimbări,
chiar dacă acestea nu funcționează în română standard-literară de azi:

1. asimilare (cu variantă acomodare).

2. disimilare (cu variantă diferențiere).

3. anticipare.

4. metateza.

5. epenteza.

6. contracție.

7. haplologie.

8. afereza.

9. sincopa.

10. proteza.

11. eliziune.

12. diftongare

13. sinereza.

14. diereza.

15. apocopa.

16. nazalizare (ex: propagare).

17. palatalizare (ex: muiere) .

1.Asimilarea, considerată accident fonetic, este întalnită frecvent, definirea

fenomenului prin care două sunete alăturate sau la mică distanță primesc
caracteristici acustico-fiziologice comune sau chiar identice.

Asimilarea poate fi caracterizată în funcție de:

a) natura sunetelor:

-vocalică (ex. director > derector)

-consonantică (ex. subsol > supsol)

b) gradul de apropiere sau depărtare a sunetelor:

-în contact (=organică) (ex. subsol > supsol)

-la distanță (= armonică) (ex. bilet > belet)

c) gradul de asimilare:

- totală (ex. înmuia > îmmuia)

d) direcția disimilării:

-progresivă (ex. fereastră > fereasta)

-regresivă (ex. printre > pintre)

2.Metateza, prezentă azi mai ales in vorbirea populară (sau produsă din graba,
din cauza unui tempou prea rapid al vorbirii etc.), constă în schimbarea locului
unor sunete în cuvânt (ex. Scluptură,pentru sculptură).

3.Epenteza în româna actuală se întalnește frecvent în evitarea hiatului de pildă

veselii e.

Regional, sunt cunoscute intercalările de vocale sau de consoane între două

sunete, precum: sclab (pentru slab), hirean (pentru hrean).În acest ultim caz, ca și
în optisprezece (sau optisprezece) fenomenul este numit anaptixă.
Apariția unor noi sunete se realizează și prin proteză (ex. (a)luneca) sau, in poziție
finală, prin epiteză (ex. aice(a), cu valoare deictică).

4.Contracția (semnificativă diacronic, de ex. de+inainte > dinainte) apare mai

ales in vorbirea populară și regională (ex. coți pentru cauți).

5.Haplologia, numită și disimilare silabică totală, indică eliminarea unei silabe

din doua silabe identice sau asemănatoare existente într-un cuvânt (ex. coană
pentru cucoană, eroi- comic pentru eroico-comic).

6.Eliziunea este un fenomen întalnit frecvent în cazul joncțiunii dintre prepoziții,

forme atone ale pronumelui personal sau auxiliare verbale cu diferite părți de
vorbire (articol, verb), fiind marcată grafic prin cratimă (în pronunție neputând fi
sesizată ca atare).

Câteva exemple:

cu un > c-un

ma am > m-am

nu are > n-are

nu a plecat > n-a plecat

7.Diereza este un fenomen care, in diacronie, marchează transformarea unui

diftong în hiat (ex. lat. au rum > rom. a-ur), iar astăzi apare mai ales in pronunția
substantivelor masculine și neutre când primesc articol sau se atașează desinența
de plural (de ex. hau / ha-ul, râu / râ-uri).

8.Sinereza, întalnită frecvent in limba vorbită, marchează eliminarea hiatului,

prin transformarea unei vocale (din cele două) în semivocală.

Tendința este evidentă și în pronunția neologismelor care conțin hiat, nefiind însă
acceptată de norma literară (de ex. cami onetă pentru cami-o-netă, camele on
pentru came-le-on).

9.Nazalizarea (ca propagare a nazalitații) definește fenomenul prin care apar

vibrații nazale și chiar sunete nazale lânga o vocala dintr-un cuvânt care conține o
consoană nazală. Simplele vibrații nu modifică practic structura fonică a
cuvântului, în timp ce propagarea (numită și anticipare, din cauza poziției și
direcției de manifestare) introduce un nou sunet, neacceptat de norma literară (de
ex. bulentin pentru buletin, intinerar pentru itinerar, indentitate pentru
identitate).

CONCLUZII:

Și ca să încheiem, în urma tuturor celor spuse anterior, modificările fonetice nu

au rol fonologic și nu afectează în esență comunicarea, putând fi, uneori indicatori
stilistici. Cuvintele modificate fonetic comunică același mesaj ca și cuvintele
nesupuse acestor procese. De aceea, în unele cazuri, cuvintele modificate fonetic
s-au impus în limba literară, în defavoarea normelor etimologice. Dacă aceste
modificări se generalizează, ele devin literare și se impun ca forme corecte, în lipsa
normei literare. După ivirea variantei culte, formele noi, cu modificări fonetice, au
foarte puține șanse să se impună. Cu toate acestea, modificările fonetice se petrec
necontenit, în limba populară și în spațiile neinstituționalizate, pentru că limba
înseamnă, între altele, materie sonoră în continuă mișcare.

Bibliografie: https://ro.wikipedia.org/wiki/Schimbare_fonetică

: https://www.scribd.com/

: https://ovidiudraghici.webs.com/