Accidentele fonetice

Accidentele fonetice reprezinta modificarile sunetelor in conditii speciale, sub

influenta altor sunete apropiate sau departate.
Accidentele fonetice sunt, deseori, responsabile de noul aspect in limba noastra al
cuvintelor mostenite din latina: lat. fossatum>fsat>sat(afereza), oculus>ochi(sincopa),
inter>intre(metateza); alteori, accidentele fonetice se manifesta la nivelul trecerii
dintr-o limba straina in romana, in cazul imprumuturilor: sl.gnoi>gunoi(epenteza),
n.gr.ostrakinos>strachina(afereza); accidentele fonetice apar insa si in interiorul limbii
romane: afar(<afara)(sincopa), saptesapte(<saptezeci si sapte)(haplologie). Prin
esenta lor, accidentele fonetice sunt schimbari conditionate, fara sa aiba insa un
character regulat. In ceea ce priveste accidentele fonetice, avem de-a face cu
schimbari neregulate care afecteaza un numar oarecare de cuvinte. De asemenea,
accidentele fonetice sunt universal si atemporale, ele exista in toate limbile,
indifferent de etapa de dezvoltare a limbii.
Pe langa accidentele fonetice exista si alte schimbari fonetice conditionate, dar si
neconditionate.
Schimbarile conditionate, de exemplu a+n>i(n) sunt specifice numai limbii romane
si caracteristice unei epoci determinate. Schimbarile conditionate au o sfera foarte
larga de actiune, care afecteaza, in mod regulat, cuvintele in care fonemele au o
situatie asemanatoare; spre exemplu trecerea lui a la a in pozitie neaccentuata. Exista
cazuri cand acelasi cuvant evolueaza in mod diferit dupa cum este accentuat in
propozitie, deci are un sens, sau este neaccentuat in propozitie si are alt sens. De
exemplu lat.longus a devenit lung(adj.) in romana pentru ca o era accentuat. Dar
acelasi longus a dat in romana langa, o prepozitie cu un tratament fonetic cu totul
diferit, din cauza ca in acest caz cuvantul era lipsit de accent in fraza. La consoane
trebuie sa se tina cont de locul acestora in raport cu acentul; de exemplu ll+a precedat
de

accent

dispare(lat.medulla>maduva),

dar

ll+a

urmat

de

accent

se

pastreaza(lat.medullarus>madular).
Schimbarile neconditionate, spre deosebire de cele conditionate apar independent de
accent, de contextual sunetului, se produc in toate cuvintele, indiferent de natura
sunetelor inconjuratoare, sau de pozitia sunetului care se schimba in corpul
cuvantului.

Ele au fost numite spontane, dar termenul spontan nu este potrivit,

deoarece aceste schimbari nu se petrec de la sine, fara cauza. Cauzele invocate, de

obicei, de lingvisti sunt multiple si variate: transmiterea limbii de la o generatie la
alta, influenta unor populatii cu limbi straine (mai ales influenta substratului),
schimbarea conditiilor material de existenta (clima, hrana), nevoia de economie
impusa de rapiditatea procesului de comunicare si de comoditatea vorbitorilor,
sentimentul esthetic (eufonia). Actiunea lor produce adesea schimbari imperceptibile,
limitate la un numar restrans de cazuri, dar aceste schimbari, adancindu-se si
generalizandu-se, provoaca cu timpul un salt calitativ in baza de articulare, ceea ce
duce la schimbarea structurii fonetice a limbii. Un exemplu de schimbare
neconditionata il ofera trecerea bilabialei oclusive sonore b la labiodentala fricativa
sonora v:albeus non alveus(App. P), ca si fenomenul invers, de trecere a lui v la b:
lat.cl.vervex>lat.pop.berbex-berbecem,berbec;lat.cl.vetranus>
lat.pop.beteranus>batran.
Cel mai important si cel mai raspandit dintre accidentele fonetice este asimilarea.
Asimilarea este fenomenul prin care doua sunete diferite, alaturate sau la mica
distanta, capata caractere commune, in ceea ce priveste modul sau locul de articulare,
devenind asemanatoare sau chiar identice prin extinderea uneia sau mai multor
miscari articulatorii de la un sunet la celalalt.
Procesele de asimilare sunt foarte variate si ele se clasifica dupa caracterul sunetelor
care se asimileaza(asimilarea consonantica, vocalica, intre vocale si consoane), dupa
apropierea sunetelor(in contact sau la distanta), dupa directia asimilarii(progresiva,
regresiva si bilaterala) si dupa gradul de asimilare(partial sau totala).
Asimilarea in contact, numita si organica: rasbuna>razbuna: sonora urmatoare a
asimilat surda precedenta, facand-o sonora. In exemplul subsol, pronuntat supsol,
consoana surda urmatoare a asimilat Sonora precedenta, transformand-o in surda.
Cazuri frecvente de asimilare se pot observa la cuvintele care au prefixul terminat in
consoana, iar radacina incepe tot cu o consoana.
Asimilarea la distanta sau armonica: lat.serenus>rom.senin. Anticipandu-se
articulatia lui n, vibranta alveolara r a fost transformata in nazala. Spre deosebire de
asimilarea in contact, care are cauze pur fiziologice, asimilarea la distanta este de
natura psihologica. De aceea, asimilarea in contact este mai frecventa decat asimilarea
la distanta si are un character mai regulat; adesea, asimilarea in contact se produce in
mod obligatoriu la toate cuvintele care contin sunetele respective, pe cata vreme
asimilarea la distanta nu are character obligatoriu.
2

Asimilarea partiala, numita si acomodare se produce cand unul dintre cele doua
sunete capata numai unele caractere commune cu celalalt, pastrand totusi si unele
trasaturi diferentiale:in cazul lui desdoi>dezdoi, s s-a asimilat cu d in sonoritate, dar
nu si in modul de articulare, caci z a ramas fricative ca s, nu a devenit oclusiva ca d.
Asimilarea totala are ca rezultat doua sunete identice care pot cu vremea sa se
reduca la unul. Asimilarea totala se produce mai des cand cele doua sunete se
deosebesc doar printr-o singura miscare articulatorie. Cand cele doua sunete au mai
multe deosebiri, se produce o asimilare partial si de-abia dupa aceea se poate trece la
asimilare totala. In exemplul lat.obpono>oppono s-a produs o asimilare totala, pentru
ca b si p, amandoua occlusive labiale, d si t amandoua occlusive dentale, nu se
deosebesc intre ele decat prin sonoritate, prima fiind Sonora, a doua surda. Intr-un caz
ca rom.inbuna>imbuna, cele doua sunete deosebindu-se prin mai multe caractere(n
nazala dental, b orala labial), s-a produs numai o asimilare partiala; n si-a schimbat,
sub influenta lui b, locul de articulatie, devenind labial, dar a ramas tot nazala.
Asimilarea este progresiva cand sunetul anterior asimileaza pe cel urmator. Ea este
mai rara in contact. La distanta, asimilarea progresiva este destul de frecvent: rom.
sosea>mold.susa; franc. chausson> rom.soson etc.
Asimilarea regresiva se produce cand un sunet, anticipandu-si trasaturile
articulatorii, asimileaza un sunet anterior. Cuvantul sosea, este pronuntat uneori sosea;
cuvantul soseta devine in rostirea unora soseta. Exemple de asimilare regresiva:
lat.serenus>rom.senin; magh.gomb>rom.bumb. In exemplele citate asimilarea
regresiva s-a produs la distanta, ea apare insa si in contact:desdoi>dezdoi,
inmulti>immulti.
Asimilarea se numeste vocalica atunci cand are loc intre doua vocale sau intre o
vocala si o semivocala. Astfel, cuvantul a adauga(lat.adaugere) este pronuntat adesea
adaoga, iar derivatul din aceeasi radacina adaos este astazi forma corecta. In exemplul
citat s-a produs o asimilare vocalica progresiva in contact si partiala: a, vocala
nelabiala, posterioara, medie, l-a asimilat, numai in ceea ce priveste gradul de
deschidere pe u, vocala labial, inchisa, transformandu-l in media corespunzatoare(o),
fara sa-l asimileze total, o a pastrat caracterul de labiala. Asimilarea vocalica se
petrece si la distanta: multami>multumi
In cazul lui poliloghie>polologhie putem vorbi de o asimilare bilaterala, intrucat i a
fost influentat din ambele parti de cei doi o. Asimilarea poate fi reciproca atunci cand
fiecare sunet capata unele trasaturi din articularea celuilalt. In schimbarea au>o,a l-a
3

facut mai deschis pe u, iar acesta l-a inchis cu un grad pe a si l-a labializat, ca de
exemplu in lat. Claudius>Clodius; lat. auricular>oricla, franc.oreille, rom.ureche(u
din ureche provine din inchiderea lui o neaccentuat).
Unele fenomene asimilatorii rezultate de pe urma intalnirii a doua sau mai multe
vocale, poarta numele de contractie. Ea consta in unirea a doua sau mai multe vocale
invecinate intr-una singura(in care caz avem de-a face de fapt cu o asimilare vocalica
totala in contact), sau intr-un diftong(una dintre vocale este transformata in
semivocala prin inchidere si scurtare, ceea ce reprezinta adesea doar primul pas spre
asimilarea totala). Astfel, la cuvantul ca-u-ta, prin contragerea lui au in diftong, iar
apoi, prin asimilare totala, s-a ajuns la formele dialectale cata sau cota. In cazul lui
cata asimilarea este progresiva, in cota e reciproca.
Contragerea unui diftong inr-o vocala simpla poarta numele de monoftongare (de
exemplu bea>mold.be).
Asimilarea este posibila si intre vocale si consoane. Exista cazuri cand consoanele
asimileaza o vocala: rom.fameie a devenit dialectal fomeie,fumeie, datorita faptului ca
cele doua consoane (f si m), ambele labiale au labializat vocala interioara,
transformand-o in o; asimilarea este deci bilaterala.
Nazalizarea este, de asemenea, un fenomen de asimilare a vocalei de catre o
consoana. Cand o vocala este urmata de o consoana nazala se intampla ca,
anticipandu-se articularea nazalei, valul palatului sa se coboare inainte de vreme, dand
posibilitatea ca aerul expirat in producerea vocalei sa iasa si prin cavitatea nazala,
vocala capatand astfel vibratii nazale. Adeseori consoana nazala cade dupa ce a
nazalizat vocala anterioara(exemplu, franc.enfant>afa). Nazala se pastreaza numai
cand e urmata de o vocala: masc.bon, fem.bonne. Uneori, sub influenta unei nazale,
apar vibratii nazale si la o vocala alaturata unde nu existau initial, producandu-se
propagarea

nazalitatii.

Exemple:indentitate<identitate,

bulentin<bulletin,

intinerar<itinerar, minunt<minut.
Palatarizarea consoanelor consta in faptul ca un element vocalic palatal(de cele
mai multe ori semivocala i) face ca o consoana anterioara sa se pronunte cu o
apropiere pe o portiune mai mare a dosului limbii de palat(anticipandu-se astfel
articularea palatalei), in urma carui fapt consoana capata un timbru suplimentar care
aminteste de i. Fenomenul se intalneste si in limba romana, mai ales la pluralul unor
substantive terminate in consoana:pom-pom(scris pomi), mos-mos(mosi), luplup(lupi). Initial a existat la plural un i, care a disparut adesea aproape complet dupa
4

ce a muiat consoana anterioara; astazi i, care apare in scris, este mai mult un simplu
semn graphic, pentru notarea caracterului palatal al consoanei anterioare.
Muierea este un proces de asimilare si mai puternic a consoanelor de catre un
element vocalic palatal. Fenomenul acesta poarta, de obicei, numele de palatalizarea
dentalelor. In acest proces nu este vorba numai de adaugarea unui timbre palatal
suplimentar, ci, in acest caz, consoana isi muta complet locul articularii din pozitia
normal in regiunea palatului, devenind un alt sunet. Astfel, cuvinte ca frate, bade se
pronunta in urma simplei palatalizari frate, bade, dare le devin in urma muierii
frakc, bage cu consoane palatale in locul dentalelor. Un fenomen asemanator se
petrece sub influenta lui i si cu velarele.
Disimilarea, fenomen opus asimilarii, este schimbarea fonetica prin care din doua
sau mai multe sunete asemanatoare, unul pierde din trasaturile articulatorii commune,
se diferentiaza, capatand trasaturi deosebitoare; uneori, ea duce chiar la eliminarea
unuia dintre sunetele respective.
Disimilarea in contact numita si diferentiere se produce in cazul cand doua sunete
alaturate sunt greu de pronuntat datorita repetarii immediate a aceleiasi miscari. De
exemplu in lat.monumentum>rom*monmint, fiind greu de articulat doua nazale una
dupa alta, n a fost disimilat in r, ajungandu-se la forma mormint(probabil si sub
influenta lui a muri).
Limba romana nu admite in general consoane duble, de aceea, cand in vorbirea
familiar s-a ajuns la asemenea grupuri(de exemplu tattu) ele au fost fie reduse la una
singura(tatu), fie disimilate(tactu).
Uneori se disimileaza sunete aflate la oarecare distanta unul de altul(disimilare
armonica): Grigore> Gligore, marfar>malfar. Cand sunetul disimilat dispare,
disimilarea este totala, ca in fr.faible din lat.flebilis; la fel ca in exemplele
fereastra>fereasta, propriu>propiu.
Disimilarea poate fi si progresiva (recrut>recut; lat.marmor>span.marmol; germ.
marmel;

lat.frate.rom.frate),sau

regresiva(lat.renunculus>rom.rarunchi;

lat.peregrinus>franc.pelerin, ital..pellegrino).
Haplologia sau disimilarea silabica este fenomenul prin care, atunci cand in cuvant
se succed doua silabe identice sau asemanatoare, una dintre ele este eliminata. Astfel,
cuvintele tragi-comic si eroi-comic provin din tragico- si eroico-comic prin reducerea
silabei repetate co. Tot prin haplologie s-a ajuns in vorbirea familiar la
jumate<jumatate, maliga<mamaliga.
5

Metateza este schimbarea ordinii unor sunete in cuvant, ca in sculptura>scluptura,

potcoava>poctoava; engl. regular>regural. Aceste forme nu sunt corecte, insa exista si
cazuri

cand

forma

cu

metateza

patrunde

in

limba

literara.

Exemplu:

rom.padure<lat.paludem(cu rotacizarea lui -l intervocalic, metateza si caderea

consoanei finale). Metateza se petrece mai ales la imprumutarea unui cuvant dintr-o
limba straina, la patrunderea unui cuvant cult din limba literara in dialecte si la
invatarea limbii de catre copii.
Epenteza consta in introducerea, intre doua sunete, a unui sunet inexitent anterior in
cuvant, fie pentru usurarea pronuntarii in cazul grupurilor de sunete greu de
pronuntat(sunetul introdus in acest caz, de obicei o vocala, se numeste euphonic), fie
ca simpla urmare a trecerii de la articularea unui sunet la altul(aparitia asa numitelor
sunete de trecere). De exemplu, lat. camera, devenit prin caderea lui e scurt
neaccentuat camra, a dat in franceza chambre; la fel lat. tener>franc.tendre.
Un caz frecvent de epenteza il reprezinta introducerea unei semivocale intre doua
vocale aflate in hiat; caracterul semivocalei introduce (prepalatala I sau
posterolinguala labiala u) este determinat de vocalele inconjuratoare: rom.vie este
pronuntat, de obicei,viie; rom. Doua (pronuntat doua)<doa(vezi doi).
Anaptixa reprezinta introducerea unei vocale intre doua consoane, asa-numita
vocala eufonica, al carei character nu mai este determinat de modul de articulatie a
consoanelor invecinate. Astfel germ. Kiienruss a fost introdus in romaneste sub forma
chinoros; lat.arh. saeclom>saeculum, stablom>stabulum. In romana, fenomenul se
observa in unele dialecte sau in vorbirea neingrijita, unde intalnim forme ca
sicoala<scoala,

adimi(ni)stratie<administratie,

giminastica<gimneastica,

hirean<hrean, toate neliterare.

Proteza este introducerea unei vocale la inceputul unui cuvant care incepe cu o
consoana, de exemplu alamiie<lamiae, amiroase<miroase. Proteza lui a este foarte
raspandita in aromana: alavdare laudare, arau rau. In latina tarzie s-a produs
proteza lui i la unele cuvinte care incepeau cu s+consoana:ispiritus spirit, ischola
scoala, care au trecut in franceza in forma esprit, ecole. Un character foarte regulat
are proteza lui I in limba maghiara, de exemplu iskola scoalasi in limba turca la
cuvintele imprumutate care incep cu un grup de consoane: Ibraila<Braila, Iflak<Vlah.
Sincopa este caderea unei vocale intre doua consoane (fenomen opus anaptixei). Ea
se observa mai ales in vecinatatea consoanelor continue(l,r,m,n,s,z,f,v,s,j) si este o
urmare a scurtarii sau a asurzirii. Astfel, I scurt interconsonantic neaccentuat, mai ales
6

in prezenta consoanelor amintite mai sus, s-a sincopat in trecerea de la latina la

romana: lat.calidus>rom.cald, lat.uiridis>rom.verde, lat.collocare>rom.culca. Tot
astfel in romaneste, alaturi de forma mai veche perina, circula forma sincopata perna,
devenita literara. Sunt cazuri cand se sincopeaza tocmai vocala accentuate, exemple
se pronunta vast, aust,gast pentru vazut, auzit, gasit.
Eliziunea este disparitia vocalei finale a unui cuvant inaintea altui cuvant care
incepe cu o vocala, de exemplu cu un>c-un, intru o>intr-o. Foarte frecventa este
eliziunea in limbile romanice, unde vocala finala a articolului sau a prepozitiei se
elideaza inaintea substantivelor care incep cu o vocala, de exemplu franc. l(a)amitie
prietenia, ital.. l(a)arte arta
Afereza (opusul protezei) este caderea vocalei initiale: stoarce<lat.extorqueo.
Apocopa reprezinta disparitia unui sunet, a unei silabe sau a unui grup de sunete de
la sfarsitul unui cuvant. Apocopa din iepur, purec, foarfec este de natura morfologica.
Un fenomen de apocopa generalizat in limba romana este disparitia lui u final.
Epiteza este adaugarea unui sunet neetimologic la sfarsitul cuvantului. Adaptanduse la sistemul limbii romane o serie de substantive imprumutate primesc u daca intra
in categoria masculinelor: magh.fogado>fagadau, tc.hanci>hangiu, fr.coupe>cupeu,
sau a, daca intra in categoria femininelor: tc.akade>acadea, magh. pendge>pingea;
epiteza lui e este un fapt de latina populara: lat.*fele(=fel)>fiere ; de natura
morfologica este adaugarea unei vocale la singular in rod-roade-roada, mugurmuguri-mugure.