Napoleon Bonaparte a fost un vizionar, dar aspirația lui pentru putere l-a înfrânt.

Ambiția lui a fost

nemasurată, l-a ajutat sa ajungă împărat la 35 de ani . La încoronare Napoleon declarase ,,Imperiul
înseamnă pace,, însă acesta a adus doar un lung șir de războaie. Bătălie dupa bătălie, Franța începe
să câștige din ce în ce mai multe teritorii având sub conducere o bună parte din Europa.
Noua formă de guvernare, numită Consulat, a refăcut economia Franței, corupția și nesiguranța
cetățenilor au fost eliminate, Franța aflându-se într-o perioadă de prosperitate. A adus numeroase
reforme:-Reforma financiară: a fost creată Banca Franței (1804);
-Reforma învățământului: introduce în 1801 examenul de bacalaureat.

Napoleon însuși se considera un ”artist” al războiului. Se simțea în largul său pe câmpul de luptă
pentru că putea să-și etaleze talentele militare, care erau extraordinare, pe care toată lumea,
inclusiv dușmanii, le recunoșteau. Miza era din ce în ce mai mare, numărul morților creștea și
bătăliile erau din ce în ce mai sângeroase. S-a estimat că aproximativ un milion de soldați francezi au
decedat în timpul războaielor din vremea Revoluției și a Imperiului francez.

În 1802, a decis să mențină sclavia, a eliberat sute de sclavi in Malta in 1798, apoi și-a întărit armata
pentru Egipt cu forța sclavilor cateva săptămâni mai târziu. Regretându-și mai tarziu deciziile a
ordonat abolirea traficului de sclavi in timpul scurtei sale reveniri din 1815 și a eliberat câțiva sclavii
de pe Sfânta Elena.

A introdus in 1804 Codul civil. Însă acesta impunea modelul patriarhal si afirma incapacitatea
juridică a femeii căsătorite, dar acesta totuși recunoștea existența legală a femei. Se pare că a
acordat puțină atenție condiției femeii și asta pentru că el raționa ca un bărbat al secolului al XVIII-le
și nu neapărat al secolului al XXI-lea.

Dar tot ambiția l-a determinat să se aventureze în războiul împotriva Rusiei în 1812, să plece din nou
la război în 1813 și 1814, să refuze să semneze pacea și să încerce o revenire în 1815, care s-a soldat
cu înfrângerea de la Waterloo in urma căreia a fost exilat pe insula Sfânta Elena, unde își va petrece
ultimii ani din viață, murind de cancer la stomac la data de 5 mai 1821.

Bonaparte a vrut să acționeze prea rapid, fără să gândească, căutând profit și stabilitate pe termen
scurt, ceea ce este, de altfel, destul de specific felului său de a-și exercita puterea. Din cauza ambiției
pierde tot, fiind responsabil de căderea „Marelui Imperiu”.

Pentru unii, Napoleon e unul dintre cei mai străluciți oameni care au trăit vreodată, un legislator
vizionar și un cuceritor îndrăzneț. Pentru alții, Corsicanul a fost doar un tiran nemilos, a cărui obsesie
pentru război și putere a produs un genocid estimat la 6 milioane de morți. Însă oricum am privi
situația un lucru e sigur, Napoleon a adus schimbări profunde în plan politic, militar, economic,
legislativ, administrativ, care i-au asigurat un rol aparte în istoria Franței și în cea europeană.