Sunteți pe pagina 1din 5

ALBIREA DENTARĂ

Albirea dinților este procedeul care ajută la îndepărtarea petelor de pe dinți, făcându-i mai
albi și mai strălucitori. Conform National Center for Biotechnology Information, este una dintre
cele mai solicitate proceduri din cabinetele de stomatologie, tocmai datorită faptului că
îmbunătățește în mod considerabil aspectul danturii.

1. Care sunt cauzele îngalbenirii dinților?

Dinții sunt acoperiţi la exterior de smalţ, un ţesut dur alcătuit dintr-o reţea minerală de
cristale care are un conţinut mic de apă, de numai 2%. Suprafaţa smalţului este acoperită cu
numeroşi pori, asemeni unui burete, în care pot pătrunde particule din alimente, cafea, tutun sau
alţi coloranţi alimentari şi care pot păta dinţi. În timp, culoarea dinţilor va deveni din ce în ce mai
întunecată, din cauza acestor pete.

Uite care sunt cauzele îngălbenirii dinţilor:

→alimentaţia - alimentele închise la culoare, cele cu aciditate ridicată, dar şi coloranţii


alimentari sunt cele care afectează cel mai des culoarea dinţilor. Pe acestă listă se află vinul roşu,
ceaiul negru, cafeaua, băuturile carbogazoase, fructele de pădure, sosurile de soia şi roşii, sfecla
sau oţetul balsamic;

→înaintarea în vârstă - odată cu înaintarea în vârstă, structura dinţilor suferă modificări care
pot duce la îngălbenirea dinţilor;

→fumatul - nicotina se depune pe smalţul dinţilor, iar în timp produce îngălbenirea dinţilor, dar
şi alte probleme ale gingiilor (parodontita);

→fluorul în exces (fluoroză) - folosit în exces, fluorul poate afecta dantura. Acesta poate fi găsit
în apa pe care o bem, dar şi în pasta de dinţi. Este recomandat să folosim o cantitate mică de
pastă de dinţi atunci când ne spălăm pe dinţi, de mărimea unui bob de mazăre;

→unele medicamente - există şi unele tratamente medicamentoase care pot afecta culoarea
dinţilor. Acestea pot fi antibioticele precum amoxicilina, minociclina sau tetraciclina, in special
atunci când sunt administrate copiilor;
→igiena dentară deficitară - în cazul în care nu respectăm programul zilnic de igienă dentară,
adică să ne spălăm pe dinţi de cel puţin două ori pe zi şi să folosim, aţa dentară și dușul
buca(irigatorul bucal), aceştia se vor îngălbeni mult mai repede.

2. Soluții de albire pe care le poți incerca acasă.

Îţi prezentăm mai jos câteva soluţii de albire a dinţilor, pe care le poţi încerca acasă:

→bicarbonatul de sodiu - acesta este o pudră alcalină care, la contactul cu apa, eliberează
radicali liberi care atacă petele de pe smalţul dinţilor. Este indicat să te speli pe dinţi cu o soluţie
formată din apă şi bicarbonat, o dată pe săptămână. Periază dinţii timp de 2 minute, apoi clăteşte
bine gura cu apă;

→alimente pentru albirea dinților - există alimente pe care le poţi introduce în dieta zilnică şi
care ajută la îndepărtarea resturilor alimentare şi a bacteriilor care pot colora dinţii. Poţi să
mănânci mere, morcovi, căpşuni, ţelină, kiwi sau cereale integrale. Acestea conţin şi vitamine
care ajută la păstrarea unor dinţi sănătoşi;

→pasta de dinți pentru albire - acestea conţin microparticule speciale care ajută la îndepărtarea
petelor de pe suprafaţa dinţilor. Unele mai pot conţine şi bicarbonat de sodiu;

→benzi de albire a dinților - acestea sunt benzi foarte subţiri și transparente care conţin peroxid
de hidrogen şi le poţi aplica direct pe suprafaţa dinţilor, stând în faţa oglinzii, fără să atingi
gingiile. Timpul de acţionare variază între 5 şi 30 de minute, în funcţie de tipul de benzi.
Tratamentul de albire trebuie făcut o dată de zi;

→gel pentru albire - acestea conţin substanţe de albire mult mai puternice decât cele din pasta
de dinţi şi se aplică pe nişte gutiere special concepute, care apoi sunt fixate pe dinţi şi lăsate să
acţioneze pe timpul nopţii, dar nu mai mult de 7 nopţi. În cazul folosirii pe perioade îndelungate
poate apărea sensibilitatea dentară deoarece smalţul este afectat.

3. Ce trebuie să știi despre albirea profesională a dinților?

Tratamentele de albire realizate la un cabinet stomatologic sunt rapide şi eficiente, iar


rezultatul este vizibil imediat.
Înainte de a începe un tratament pentru albirea dinţilor este necesar un consult stomatologic
în urmă căruia medicul va stabili dacă este indicat să îți albești dinții. În plus, este important să
tratezi toate probleme existente ale dinţilor şi gingiilor, deoarece pot afecta rezultatul
tratamentului. În cazul cariilor, soluţia pentru albire poate să pătrundă în zonele afectate,
ajungând până în părţile interne ale dintelui.

Dacă suferi de retracţie gingivală, este posibil ca zonele în care rădăcina dintelui este expusă
să capete o nuanţă de galben, iar produsele pentru albirea dinţilor nu vor putea să rezolve această
problemă. În plus, în urma tratamentului, dinţii pot deveni sensibili.

Albirea externă cu lumină polarizantă - înainte de începerea tratamentului, medicul va


izola gingiile cu un gel pentru a le proteja. Apoi va aplica gelul cu peroxid de hidrogen şi, cu
ajutorul unei lămpi, va proiecta lumină polarizantă timp de 45 de minute. Albirea profesională cu
lumină polarizată LED este nedureroasă și considerat cel mai eficient tratament. Tratamentul
poate fi repetat de două sau trei ori, iar dinţii vor fi cu până la opt nuanţe mai albi, în funcţie de
gradul de îngălbenire a acestora. Rezultatul este imediat, poate dura până la doi şi trei ani şi
poate fi repetat abia după această perioadă.

Albire cu lampa Beyond II

Acesta este un aparat care, spre deosebire de alte sisteme, folosește o lumină LED care
accelerează albirea dinților, durata unei sesiuni de tratament fiind de numai 45 de minute. În
cazul tratamentului cu acest aparat, este necesară o singură vizită la cabinet, iar dinții pot deveni
cu până la opt nuanțe mai albi.
Albirea internă a dinţilor - acest tratament este efectuat numai în cazul persoanelor care au
fost supuse anterior unui tratament endodontic, adică de extragere sau tratare a nervului. Lipsa
nervului poate favoriza colorarea canalului radicular şi necesită o albire internă, pe lângă cea
externă a dintelui.

Ține cont că rezultatele tratamentelor de albire a dinților pot să difere în funcție de gradul de
îngălbenire a acestora. Cu cât tratamentul este aplicat într-un stadiu incipient, cu atât rezultatele
vor fi vizibile într-un timp mai scurt. Igiena orală zilnică poate prelungi efectele tratamentului de
albire a dinților.

Cine nu poate apela la tratamentele de albire profesională?

Tratamentele pentru albirea dinţilor nu pot fi făcute în următoarele cazuri:

→femeile însărcinate sau care alăptează;

→persoanele cu gingii şi dinţi sensibili;

→persoanele care sunt alergice la peroxid;

→persoanele care au carii, retracţie gingivală sau smalţ erodat;

→persoanele care au lucrări dentare, deoarece acestea nu pot fi albite;

→persoanele care încă nu au împlinit vârsta de 16 ani, deoarece dantura încă nu este dezvoltată
complet.

4. Care sunt beneficiile acestui tratament?

→îndepărtarea petelor de pe dinți - este cea mai eficientă modalitate prin care sunt îndepărtate
petele galbene de pe dinţi, spre deosebire de pastele tradiţionale sau chiar şi de cele speciale
pentru albire, deoarece acţionează în profunzimea dintelui. Indiferent că alegi un tratament
profesional sau acasă, rezultatul va fi vizibil în scurt timp;

→efectul estetic al albirii dinților - deoarece tratamentele ajută la îndepărtarea petelor, dantura
va fi mai albă și va avea un aspect sănătos.

5. Care sunt riscurile acestui tratament?

→sensibilizarea smalțului dintelui - unul dintre cele mai frecvente efecte adverse este
sensibilitatea crescută a dinților, însă aceasta va dispărea treptat odată cu finalizarea
tratamentului. Totodată, poți folosi o pastă de dinți specială pentru dinți sensibili, pe care o
găsești în farmacii;

→afectarea gingiilor - un alt efect secundar este iritarea gingiilor sau discromia gingivală
(schimbarea culorii), însă și acest efect va dispărea odată cu finalizarea tratamentului.

6. Concluzii.

Indiferent de petele care apar pe dinți, culoarea naturală a dinților poate diferi de la o
persoană la alta și este stabilită genetic. Eficiența produselor sau a tratamentelor pentru albirea
dinților constă în faptul că înlătură petele rapid, iar dantura va avea un aspect estetic. Este
important ca, după finalizarea tratamentului, să respecți un program de igienă orală zilnic pentru
ca rezultatele să dureze mai mult timp.

S-ar putea să vă placă și