Lexicologie

Compunerea
Compunerea este procedeul lexical formativ prin care iau naștere radicali noi în urma
îmbinării a două sau mai multe cuvinte utilizate și independent.
Cuvântul compus are două caracteristici principale.
a) Cuvântul compus reprezintă, sub raport semantic, morfologic și sintactic, un singur
cuvânt (are un singur sens, reprezintă o singură parte de vorbire, îndeplinește o singură
funcție sintactică).
b) Cel puțin la origine, compusul este transparent.

Clasificări ale cuvintelor compuse

1) După criteriul morfologic (adică după încadrarea compusului într-o anumită parte de
vorbire):
- compuse substantivale: floarea-soarelui, salata-iepurelui, viță-de-vie, fărădelege,
șarpe-cu-clopoței, stea-de-mare, Baia Mare etc.
- compuse adjectivale: cuminte, cumsecade, român-francez.
- compuse pronominale: cineva, orice, fiecare, altceva, Domnia Sa, ceea ce.
- compuse numerale: douăzeci, cincisprezece, o sută treizeci și cinci.
- compuse verbale: a binecuvânta, a binevoi, a binemerita, a deosebi, a aluneca.
- compuse adverbiale: deodată, cândva, undeva, cumva, oricum, oriunde, bineînțeles.
- compuse prepoziții: de la, până la, fără de, din, prin, dinspre.
- compuse conjuncții: deci (de + aci), dacă (de + că), deoarece, fiindcă, întrucât, deși.
- compuse interjecții (formate prin repetare sau prin rimare): cioc-cioc, miau-miau, cuțu-
cuțu, trosc-pleosc, hodoronc-tronc.
2) După origine:
- compuse moștenite din latina populară: Dumnezeu < Domine Deus, primăvară <
primavera, trifoi < trifolium, miazăzi < mediam diem etc.
- compuse împrumutate din alte limbi: capodoperă < it. capo d'opera, abajur < fr. abat-
jour, glasvand < germ. Glaswand, trinitroglicerină < fr. trinitroglycérine.
- compuse formate în română: cineva, fiecare, de la, bunăvoință, cuminte.

3) După transparență:
- compuse analizabile integral: rochița-rândunicii;
- compuse semianalizabile: cineva, dacă, din etc.
- compuse neanalizabile: mujdei, unelte.

4) După valoarea morfologică a elementelor componente:

- compuse omogene (elementele componente reprezintă aceeași parte de vorbire):
floarea-soarelui, din, lipa-lipa.
- compuse neomogene (elementele componente reprezintă părți de vorbire diferite):
binecuvânta, fiecare, Domnia Sa etc.

5) După flexiunea elementelor componente:

- compuse sudate (primul element nu se flexionează): bunăvoință, oricare.
- compuse nesudate (primul element se flexionează): cineva, câine-lup, floarea-soarelui.

6) După modul de formare:

- compuse formate prin juxtapunere: pușcă-mitralieră, câine-lup.
- compuse formate prin hipotaxă: viță-de-vie, șarpe-cu-clopoței, floare-de-colț, traista-
ciobanului.
- compuse formate prin elipsă: vrând-nevrând (< vrând sau nevrând), Statu-Palmă-
Barbă-Cot (< Statu cât o Palmă, Barba cât un Cot).

7) După aspectul grafic al compusului:

- compuse prin alăturare: simplă (de la, Gara de Nord, ceea ce) sau cu cratimă (rea-
voință, câine-lup).
- compuse prin aglutinare (binevoitor, dinspre).
- compuse prin abreviere (sigle: BNR, LADO sau acronime: Optimed, Rompres,
Braiconf).

Formarea de cuvinte prin conversiune

Conversiunea lexicală constă în păstrarea neschimbată, sub raport structural, a cuvintelor,
cărora li se schimbă, însă, distribuţia morfosintactică originară.
Conversiunea mai este numită: schimbarea valorii gramaticale, schimbarea clasei
morfologice, transpoziţie lexico-gramaticală, derivare improprie.
Capacitatea unor cuvinte de a trece de la o parte de vorbire la alta este o consecință a
sensului lor; de exemplu, adjectivele exprimă însușiri care pot fi atribuite atât obiectelor,
ființelor (denumite de substantive), cât și acțiunilor, stărilor (denumite de verbe).
Copil frumos/ Copilul scrie frumos.
Este un om rău./ Vorbește rău românește.
Substantivele care denumesc anotimpurile, iarnă, primăvară, vară, toamnă sau diviziuni
ale timpului, zi, noapte, seară, dimineață pot fi utilizate ca adverbe de timp tocmai pentru
că sensul lor poate exprima un raport temporal.

Există 3 tipuri structurale de conversiune:

a) conversiunea intermorfologică, prin care cuvântul originar capătă o nouă
valoare morfo-sintactică: adj. bătrân devine subst. bătrânul;
b) conversiunea intramorfologică, în cadrul aceleiaşi părţi de vorbire: Jder, Urzică
au devenit substantive proprii din subst. comune jder, urzică; în mod analog,
nume de localităţi precum Poiana, Peştera.
Fenomenul se poate produce în sens invers (de la substantiv propriu la substantiv
comun). Acest tip de conversiune se mai numeşte şi antonomază; exemple: numele
unor mărci comerciale ajung să denumească generic toate produsele similare: adidaşi
< de la numele firmei Adidas, xerox < Xerox; numele unui cercetător desemnează
obiectul inventat: diesel < Diesel; alte exemple: șampanie (Champagne), damasc
(Damasc), bermude (Bermude), colt (S. Colt), kalașnikov (Kalașnikov), havană
(Havana), savarină (Savarin), badminton (Badminton), rugby (Rugby), tsukahara
(Tsukahara), joben (Jobin), ford (Ford), sandvici (Sandwich), parkinson (Parkinson)
etc.

c) conversiunea în substantiv a oricărei unităţi a limbii, fapt întâlnit în metalimbaj

(limbajul despre limbaj): Scrie un de pe tablă! Am discutat despre şi, care poate fi
conjuncţie sau adverb.