Curs 7

Lexicologie

Clasificarea cuvintelor după gradul de cunoaștere a etimologiei (continuare)

3) Cuvinte cu etimologie necunoscută

Au origine necunoscută aproximativ 6000 de cuvinte românești, cărora nu li s-a

putut identifica un etimon acceptabil. În cazul lor, precizarea lexicografică este:
orig. nec. sau etim. nec.

Multe sunt regionalisme, dar unele au răspândire generală, precum: băiat, băț,
bâtă, nărui, lațe, lăbărța, mișca, răbda, terci, titirez etc.

Cuvintele de origine românească (formate în română)

Sunt cuvintele care au luat naștere în limba română, prin orice procedeu lexical
formativ.

Derivarea

Derivarea progresivă

Noțiunile esențiale implicate în procedeul lexical formativ numit derivare

progresivă sunt cele de bază de derivare și afix.

Prin derivare se creează cuvinte noi, mai exact, radicali noi. Aceștia iau naștere
prin încadrarea într-un model derivativ a unei baze de derivare și a unui afix.

În limba română, baza de derivare este, de obicei, aceeași cu radicalul etimonului.

Modelele derivative (numite și primitive) reprezintă cuvinte moștenite sau
împrumutate care (pentru că aveau o structură transparentă) au fost ulterior imitate
de vorbitorii unei limbi.

Exemple: După modelul lui bunătate (< lat. bonitatem), vecinătate (< lat.
vicinitatem) s-au creat pe teren românesc cuvinte cu sufixul -ătate (desprins din
cuvintele moștenite). Astfel, s-au creat în română derivate ca singurătate,
străinătate, răutate.

După modelul lui dărui, milui (împrumuturi din slavă) s-au format în română, cu
ajutorul lui -ui, derivate ca plănui, țintui, glăsui.

După modelul împrumuturilor de tipul idealism, socialism, comunism, s-au format

în română, cu ajutorul lui -ism, derivate ca junimism, sămănătorism etc.

2 clasificări ale derivării progresive

1) Derivarea progresivă poate fi sintetică sau parasintetică:

a) Dacă la derivarea progresivă participă un singur afix, vorbim despre derivare

progresivă sintetică: aluniș este un derivat de la alun, cu sufixul -iș.

b) Dacă la derivarea progresivă participă simultan două afixe, vorbim despre

derivare progresivă parasintetică: înlănțui este un derivat parasintetic de la lanț, cu
prefixul în- și sufixul lexical -u (urmat și de sufixul gramatical pentru modul
infinitiv -i).

2) Derivarea progresivă poate fi radială sau stadială:

a) radială, dacă, de la aceeași bază de derivare se formează, cu afixe diferite,

derivate diferite: de la frunză – frunzuliță, frunzos, a înfrunzi, frunziș etc.

b) stadială, dacă derivatul înglobează cel puțin un derivat anterior: înfloritor <
înflori < floare.

Condițiile de existență a derivării

1) Preexistența bazei de derivare (înainte de a exista derivatul, există baza de

derivare).
Pentru că există cuvintele dragoste, frică, spumă, putem explica derivatele
drăgăstos, fricos, spumos, formate cu sufixul -os. În schimb, cuvântul frumos nu
poate fi considerat derivat cu sufixul -os, pentru că nu există o bază de derivare
frum (frumos este moștenit din latină).

Băiețel, cântecel, scăunel sunt derivate cu sufixul diminutival -el, nu însă și cățel.

Închide și deschide nu pot fi considerate derivate cu prfix (în- și des-), pentru că nu

există o bază de derivare chide.

Uneori, pentru a recunoaște o bază de derivare, trebuie să facem apel la graiuri sau
la limba veche.

2) Preexistența afixului. Milostiv nu poate fi considerat un derivat de la milă (nu

esită un sufix -ostiv), bolnav nu e un derivat de la boală (nu există un sufix -nav),
cărturar nu e un derivat de la carte (nu există sufixul -urar), căpățână nu e derivat
de la cap (nu există sufixul -ațână). Uneori, afixul și-a modificat forma (dreptate,
răsuci etc.)

3) Existența unei relații de sens între baza de derivare și derivat.

Îmbarca nu este considerat un derivat de la barcă, deoarece ar trebui să aibă alt

sens (vezi sensul altor derivate cu prefixul în-: înroși, încolăci, îmboboci,
înmuguri, îmbujora etc.). A îmbarca nu înseamnă nici „a face bărci”, nici „a se
face ca barca”, de aceea, este considerat un împrumut din franceză (s'embarquer).

Afixele reprezintă unități lexicale neindependente, care formează derivate

împreună cu baza de derivare.

Clasificări

Există mai multe clasificări ale afixelor, după criterii variate.

După poziția față de baza de derivare, unele sunt prefixe (proclitice), altele sunt
sufixe (enclitice).

După criterii fonetice: unele sunt formate dintr-un sunet, altele, din mai multe
sunete.

După criterii morfologice

În unele lucrări, clasificarea după criteriul morfologic se face astfel: unele afixe nu
schimbă încadrarea morfologică a derivatului în raport cu etimonul (casă – căsuță,
căsoaie etc.); alte afixe schimbă încadrarea morfologică a derivatului în raport cu
etimonul (pădure – împăduri; prieten – prietenos, prietenesc).

În alte lucrări, se face o clasificare morfologică a sufixelor:

- Sufixe substantivale (formează substantive): -ar (grădinar, gazetar); -uș

(urcuș, culcuș), -ință (cerință, credință) etc.
- Sufixe adjectivale: -esc (sufletesc, românesc), -nic (spornic, puternic), -bil
(locuibil, arabil) etc.
- Sufixe verbale: -iz(a) (româniza), -u(i) (biciui, plănui) etc.
- Sufixe adverbiale: -ește (prietenește, românește), -iș (cruciș, furiș).