Lexicologie

Împrumuturi lexicale

Împrumutul lexical constă în adoptarea și adaptarea într-o limbă receptoare a unor

unități lexicale dintr-o limbă străină donatoare. Împrumutul se poate realiza prin contact
direct, pe cale orală (în condițiile vecinătății geografice) sau prin contact indirect, pe cale
cultă, numită și savantă, livrescă sau cărturărească (adică prin legături de ordin cultural,
politic, economic).
Din punctul de vedere al vechimii, în română se disting împrumuturi lexicale vechi
(realizate până la sfârșitul secolului al XVIII-lea), respectiv împrumuturi lexicale noi sau
moderne (realizate cu începere din prima jumătate a secolului al XIX-lea).

În ceea ce priveşte influenţa slavă, mai precis a limbilor slave, au fost deosebite 3
straturi: împrumuturi foarte vechi, care datează de la începuturile convieţuirii românilor
cu populaţiile slave (venite în Peninsula Balcanică din secolul al VI-lea), împrumuturi
mai puţin vechi şi împrumuturi neologice. În primul caz, este vorba de împrumuturi din
slava veche, care cunosc o răspândire generală atât în dialectul daco-român, în nordul
Dunării, cât şi în dialectele din sudul Dunării, fapt care demonstrează că, în perioada
asimilării lor, limba română nu era divizată în dialecte şi graiuri. Numărul cuvintelor
vechi slave este mare; aparţin celor mai diverse domenii semantice şi multe dintre ele au
o poziţie importantă în lexicul românesc (fac parte din vocabularul fundamental).
Substantive comune: babă, bici, ceas, ceată, ciudă, cocoș, comoară, coș, dar, deal,
dumbravă, gâscă, gât, glas, grădină, iaz, ispită, izvor, leac, luncă, maică, milă, molie,
morcov, muncă, nădejde, nevastă, nisip, noroc, norod, obicei, obraz, omăt, oțet, păstrăv,
peșteră, poftă, poveste, prieten, rând, rudă, sabie, sfat, silă, spor, treabă, trup, văzduh,
vârstă, veac, veste, veveriță, vrabie, zid, zvon.
Substantive proprii: Aldea, Axinte, Bistrița, Bogdan, Craiova, Dragomir, Mircea,
Prahova, Preda, Predeal, Radu, Sibiu, Suceava, Stoica, Târgoviște, Vâlcea, Vlad,
Voroneț.
Adjective: bogat, bolnav, drag, gol, groaznic, grozav, lacom, mândru, sărac, sărman,
scump, scund, slab, știrb, treaz, vesel, veșnic, voinic, vrednic, zdravăn etc.
Verbe: citi, clădi, cosi, dărui, dobândi, dovedi, greși, hrăni, iubi, milui, nimeri, obosi,
omorî, opri, osteni, porni, primi, privi, răspândi, sfârși, strădui, trăi, trebui, zidi etc.
Asimilarea împrumuturilor din slavă a dus la răspândirea unor afixe productive: prefixele
ne- și răs-, sufixe ca -an, -eală, -eț, -iș, -iște, -iță, -nic.
Al doilea strat: În cazul împrumuturilor din slavă mai puţin vechi, realizate cu precădere
între secolele al XII-lea şi al XVI-lea, se disting 2 aspecte: Pe de o parte: împrumuturile
pe cale orală din limbile slave vecine (bulgară în graiul muntenesc, sârbă în graiul
bănăţean, ucraineană pentru graiul moldovenesc). Pe de altă parte: împrumuturile pe cale
savantă, cultă (cărturărească) din slavonă. Unele se referă la organizarea societăţii
medievale (boier, hatman, logofăt, postelnic, stolnic, voievod etc. – astăzi arhaisme),
altele se referă la cultul religios ortodox și s-au păstrat în stilul religios (candelă, cazanie,
călugăr, diacon, duhovnic, hram, icoană, liturghie, mitropolit, patriarh, pomelnic, psalm,
troiță, vecernie, utrenie etc.).
Al treilea strat: Aspectul modern al influenţei slave îl constituie împrumuturile lexicale
neologice din limba rusă, după al doilea război mondial. Rusisme propriu-zise sunt relativ
puţine în română (gulag – „lagăr de muncă forţată”, soviet – „organ al puterii de stat”,
sputnic – „satelit al pământului”). Cele mai multe împrumuturi neologice din rusă sunt, în
general, cuvinte formate în această limbă de la rădăcini latino-romanice: activist,
combinat, instructaj, magistrală, procuratură etc.
Influenţa maghiară
S-a manifestat cu precădere pe cale orală; este rezultatul convieţuirii de secole a
românilor cu maghiarii stabiliţi în Transilvania în secolul al X-lea. În dialectele sud-
dunărene nu există elemente lexicale de origine maghiară, ceea ce înseamnă că această
influenţă s-a manifestat după separarea dialectelor. Iniţial, multe cuvinte maghiare au
pătruns în graiurile din Transilvania (în special în graiul crişean), iar unele sau generalizat
în română: alcătui, bănui, bântui, bizui, cheltui, chip, chipeș, făgădui, fel, gazdă, gând,
gingaș, heleșteu, hotar, lacăt, lăcătuș, marfă, mântui, meșter, meșteșug, neam, oraş,
seamă, sobă, uriaș, vamă, viclean, viteaz). Cele mai multe au însă o circulaţie regională
(astăluș „tâmplar”, bolund „nebun”, budilarăș „portmoneu”, căbat „palton”, făgădău
„cârciumă, han”, sămădău 1.„contabil”, 2.„supraveghetor peste porcari”, feredeu „baie,
cadă”, inaș „ucenic”, sabău „croitor”, uiagă „sticlă” etc.). Sufixele împrumutate din
maghiară nu sunt foarte productive: ău, șag, șug.

Influenţa greacă asupra lexicului românesc s-a realizat în două perioade distincte:
perioada bizantină, între secolele al VII-lea şi al XIV-lea, respectiv perioada neogreacă,
între secolele al XV-lea şi al XVIII-lea. Relaţiile românilor cu Imperiul Bizantin au avut
ca urmare asimilarea în lexicul românesc a unor cuvinte precum: arvună, catarg, cort,
folos, flamură, mătase, omidă, prisos, stol, traistă, zale. Mulţi termeni ecleziastici (de
tipul acatist, aghiasmă, arhanghel, catastif, călugăr), precum şi alţii referitori la
organizarea socială (chelar, comis, logofăt, spătar, vistiernic etc.) au fost asimilaţi în
română, după secolul al XII-lea, prin intermediul limbii slavone, dar originea lor este, de
fapt, în greacă.
În epoca fanariotă (după 1711), influenţa neogreacă, deci a limbii greceşti moderne,
asupra lexicului românesc a fost deosebit de puternică. Unii termeni neogreceşti s-au
păstrat până azi în limba literară (conopidă, fidea, franzelă, economisi, magazie, molipsi,
orfan, pat, plictisi, prosop, saltea etc.), alţii au devenit termeni populari (alandala,
anapoda, babac, pramatie, sclifosi, taifas, ţaţă). Numeroşi termeni neogreceşti au ieşit
din uz, intrând în categoria arhaismelor (catahrismie „necuviință, abuz”, eglendisi „a se
distra, a petrece”, fantaxi „a-și da importanță”, hristoitie „bună-cuviință”, metahirisi „a
obișnui”, nixis „supărare, necaz”, paraxân „ciudă”, pliroforisi „a lămuri, a informa”).

Şi influenţa turcă asupra lexicului românesc s-a realizat în două etape: cea veche, între
secolele al IX-lea şi al XI-lea, respectiv etapa cuprinsă între secolele al XV-lea şi al
XVIII-lea. În prima etapă, ca urmare a convieţuirii românilor cu unele populaţii turcice
(pecenegii, cumanii), au pătruns în română termeni ca: baltag, capcană, catâr, cazan,
cioban, duşman, toi, tolăni. Tot ca urme ale influenţei vechi turceşti pot fi menţionate
nume proprii (de locuri şi persoane) precum: Bărăgan, Caraiman, Teleorman, Aslan, Itu,
Talabă.
Influenţa turcă a devenit deosebit de puternică după intrarea ţărilor române sub
suzeranitatea Imperiului Otoman. Unele cuvinte împrumutate din turcă au devenit
arhaisme (agă, agie, giubea, caftan, ienicer, işlic, vizir etc.), altele au fost acceptate de
limba literară (abanos, cântar, cearşaf, chibrit, ciorap, ciorbă, dovleac, dud, fildeş,
geantă, ghiozdan, ghiveci, iahnie, iaurt, ibric, musaca, pastramă, sarma, telemea, tutun
etc.); unele cuvinte se folosesc în registrul popular (babalâc, bucluc, halal, hatâr, lichea,
pişicher, tembel, zevzec etc.). 2 sufixe turceşti au devenit destul de productive: -giu (sufix
de agent: camionagiu, geamgiu etc.) şi –iu (formează nume de culori: portocaliu, auriu,
măsliniu etc.).

Influenţa germană s-a realizat iniţial asupra graiurilor din Transilvania, Banat şi
Bucovina. Convieţuirea românilor, încă din secolul al XII-lea, cu saşii, în Transilvania,
apoi din secolul al XVIII-lea cu şvabii în Banat, ca şi dominaţia austriacă asupra
Bucovinei au favorizat o serie de împrumuturi din germană în română. Unele dintre
acestea s-au generalizat în română, ca urmare a relaţiilor dintre provinciile istorice
româneşti: buştean, cartof, chelner, chiflă, ghips, griş, halbă, hingher, ofiţer, parizer,
stofă, şlep, şniţel, şnur, şorţ, şurub, şvaiţer, ţiglă. Unele cuvinte se folosesc în registrul
popular (fraier, gheşeft, mişmaş, şmecher etc.), altele sunt regionale (farbăr „vopsitor”,
roc „haină, palton scurt”, șnaidăr „croitor”, șpais „cămară”, șustăr „pantofar”, țișlaifăr
„față de masă”, țimerman „dulgher”).
În secolele al XIX-lea – al XX-lea, influenţa germană s-a exercitat asupra unor
terminologii tehnico-ştiinţifice (mecanică, electromecanică, electricitate, siderurgie): bliţ,
boiler, cocs, diesel, matriţă, rolă, şaltăr, fasung, feldspat, holțșurub, wolfram etc.
Termeni de origine germană au intrat şi în terminologia filosofică sau în cea a literaturii
(laitmotiv, Bildungsroman, Weltanschauung etc.).

Influenţa latino-romanică (deci, a latinei savante şi a limbilor romanice) reprezintă

aspectul cel mai complex al constituirii lexicului românesc modern. Această influenţă a
fost deosebit de puternică din a doua jumătate a secolului al XIX-lea; unele cuvinte
pătrund direct din latina savantă: adnota, aproba, aură, elibera, fabulă, omite, premiu,
probă, satisface, tezaur. Mulţi termeni latineşti savanţi pot fi întâlniţi în vocabularele de
specialitate din medicină, chimie, fizică. Exercitarea acestei influențe a făcut posibilă
apariția dubletelor etimologice (cuvinte care provin din același etimon, unul prin
moștenire, celălalt prin împrumut): drept și direct (lat. directus), femeie și familie (lat.
familia), frupt și fruct (lat. fructus), ager și agil (lat. agilis), arină și arenă (lat. arena),
bătrân și veteran (lat. betranus, clas. veteranus), cătină și catenă (lat. catena), către și
contra (lat. contra), chema și clama (lat. clamare), chiar și clar (lat. clarus), des și dens
(lat. densus), închina și înclina (lat. inclinare), închide și include (lat. includere), pricepe
și percepe (lat. percipere), săruta și saluta (lat. salutare), spune și expune (lat. exponere),
subțire și subtil (lat. subtilis) etc.
Influența franceză s-a exercitat ca urmare a relațiilor cu Franța și a prestigiului limbii
franceze. Au existat mai mulți factori care au favorizat această influență (faptul că
franceza era vorbită la curtea domnească, introducerea învățământului în limba franceză,
traducerile numeroase din franceză, emigrația franceză de după 1789, contactele
neîntrerupte cu Franța – prin studenți, oameni politici, artiști).
La baza influenței limbii franceze a stat, pe de o parte, conștiința latinistă a descendenței
romanice comune, a înrudirii dintre limbile franceză și română și, pe de altă parte,
imensul prestigiu politic și cultural al Franței în epoca respectivă.
Împrumuturile franceze sînt extrem de numeroase și s-au adaptat foarte ușor în română.
Este practic imposibil de stabilit cine a folosit prima dată un neologism sau altul, pentru
că după 1820 foarte multe texte ale vremii abundă în împrumuturi din franceză, unele cu
forma actuală: confuzie, electric, eterogen, opinie, galant, figurant, reformă, alianță,
ambasadă, disciplină, energie, rezervă, a organiza, bazin, impozant, ermetic, magazin,
marin, rivaliza, variabil, formă, idee, imagina etc.
Cele mai multe împrumuturi neologice în limba română sunt de origine franceză.
Exemple de substantive împrumutate: abajur, abandon, abces, acord, agrafă, antet,
arcadă, automobil, baraj, bibelou, bufet, cabinet, camuflaj, caravană, carieră, careu etc.
Adjective: abisal, agasant, altruist, bleu, cochet, colonial, compatibil etc. Verbe: aborda,
acorda, agrea, ajusta, blaza, camufla, captura, caracteriza, comanda, complica etc.
Lexicul românesc s-a îmbogăţit în secolele al XIX-lea şi al XX-lea cu termeni
împrumutaţi din italiană. Astfel de termeni au pătruns cu precădere în domeniul muzicii
(adagio, allegro, alto, arpegiu, andante, bariton, cantabil, duet, flaut, mandolină,
partitură, primadonă, solfegiu, tenor etc.), în domeniul financiar-bancar (acont, agenţie,
bilanţ, casier, fisc, falit, gir, gira, scont, scadenţă etc.) sau în domeniul culinar (pizza,
rizoto, spaghete etc.); după 1990 în română au pătruns mulți alți termeni în acest ultim
domeniu: mascarpone, mozzarella, cappuccino, lasagna, ravioli, rucola, tiramisu,
bruschetta, focaccia, panettone etc.
Multe împrumuturi neologice latino-romanice au etimologie multiplă, în sensul că nu se
explică exclusiv din latină sau altă limbă romanică, ci din latină şi franceză
(circumferinţă, circumstanţă), latină şi italiană (abrevia, ordine), latină, italiană şi
franceză (balistă), italiană şi franceză (bagatelă).
Adoptarea numeroaselor împrumuturi latino-romanice, multe dintre ele derivate, a
determinat asimilarea în română a unor afixe neologice precum: ante-, anti-, -bil, inter-,
in-, -ism, -ist, -itate etc. și a afixoidelor.

Influenţa engleză asupra lexicului românesc s-a exercitat cu începere din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, mai întâi indirect, prin intermediul limbii franceze mai
ales (dar şi prin intermediul limbii ruse şi al limbii germane), şi apoi direct, cu precădere
din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Din engleză, inclusiv din engleza americană,
au fost împrumutate numeroase substantive, respectiv mai puţine verbe şi adjective
referitoare la: tehnică, electronică, telecomunicaţii (airbag, computer, laptop, display, e-
mail, fax, site, mouse, notebook, a scana, a downloada, a printa etc.), terminologia
sportivă (penalti, meci, corner, ofsaid, treiner, event, fair-play, skateboard, rafting, snow-
board, playoff), economie, comerţ (barter, board, business, manager, marketing, card,
job, holding, dealer, voucher), învăţământ (master, grant, training, workshop), muzică,
divertisment, spectacole (band, hit, show, remake, talk-show, thriller, bodypainting) etc.
În mai multe lucrări s-a încercat o delimitare între anglicismele necesare (care nu au
corespondent în română sau care prezintă un avantaj clar în raport cu echivalentul
românesc – precizie, brevilocvenţă, circulaţie internaţională), respectiv inutile, numite şi
„de lux” (nemotivate); se pot observa însă diferenţe mari de la o lucrare la alta.
Se poate constata o anumită concurenţă între termenii englezeşti şi termeni sinonimi mai
vechi în limba română. Asemenea termeni se grupează în perechi sinonimice şi se poate
observa, mai ales în rândul tinerilor, o preferinţă pentru cuvintele englezeşti: board –
conducere, job – serviciu, staff – personal, treiner – antrenor, business – afacere, a
scana – a copia, a procesa – a prelucra.
Adaptarea anglicismelor
Deşi foarte puternică în lexicul actual, influenţa engleză are anumite limite faţă de
influenţa latino-romanică, date fiind dificultăţile de asimilare în română a anglicismelor.
De aceea, destul de multe cuvinte englezeşti se păstrează cu forma din limba de origine
(sunt xenisme), fiind resimţite ca englezisme autentice: bawling, western, show, baseball
etc.
Tendinţa dominantă este de a păstra împrumuturile din engleză într-o formă cât mai
apropiată de cea din limba-sursă. Procesul de adaptare este în mod deliberat frânat de
factori de natură psiho- şi sociolingvistică (pe de o parte, conştiinţa lingvistică a
vorbitorului de engleză şi orgoliul său de a scrie şi de a pronunţa ca în limba sursă; pe de
altă parte, păstrarea împrumuturilor din diverse terminologii în forma originară este
motivată de caracterul lor internaţional şi de funcţia denotativă pe care o îndeplinesc în
cadrul comunicării între profesionişti). Asimilarea completă se întâlneşte într-un număr
redus de cazuri, al anglicismelor cu vechime în limbă; sunt mai vechi şi s-au adaptat
scrierii şi pronunţării româneşti: fotbal, henţ, meci, şut, ofsaid, living, iaht (din yacht),
interviu (interview), miting (meeting), aisberg etc.
DOOM2: pénalty/penálti, derby/derbi, ghem/game (joc la tenis), rugbi/rugby,
sandvici/sendviş (engl. sandwich).
DOOM3: penálti, derby/derbi, ghem/game (joc la tenis), rugbi/rugby, sandvici/sendviş
(engl. sandwich).

Majoritatea anglicismelor care desemnează inanimate se încadrează în categoria neutrului

românesc (cu pluralul în –uri): modelingul, un briefing etc.
Verbele se încadrează la conjugarea I sau a IV-a: a downloada, a printa, a upgrada, a
focusa, a bipui, a chatui, a killări, a linkui etc.
Influenţa engleză a fost pusă în relaţie cu procesul de globalizare (engleza fiind,
evident, limba globalizării, a afacerilor internaţionale, a politicii, a diplomaţiei, a
internetului). Datele statistice confirmă această relaţie: 380 de milioane de oameni
vorbesc engleza ca limbă maternă, iar alte sute de milioane ca limbă străină; se prevede
că, până în 2050, jumătate din omenire îşi va însuşi engleza, într-o măsură mai mică sau
mai mare. Extinderea spectaculoasă a englezei a fost asociată cu triumful Statelor Unite
ca putere mondială, de aceea întâlnim deseori afirmaţii de genul: „Deşi limba care
cucereşte întreaga lume se numeşte engleză, cultura pe care o exprimă este americană”.
Dimensiunea influenţei engleze nu poate fi evaluată exact, pentru că este vorba de o
influenţă în plină desfăşurare.
Metaforic, procesul de asimilare a neologismelor a fost sintetizat de Sextil
Puşcariu în anii ’40 ai secolului trecut în termeni valabili şi astăzi:
„Neologismele ce năvălesc în limbă se pot asemăna cu trenurile cu străini, care intră în
gările oraşelor mari. Unii din călători coboară, pentru ca peste puţin timp să se urce iarăşi
în tren şi să plece mai departe: sunt neologismele cu o viaţă efemeră, care nu izbutesc să
se încetăţenească în limbă. Sunt călători care intră în oraş şi rămân acolo. Unii sunt
singuri şi numai încetul cu încetul se obişnuiesc în noua lor patrie, păstrând caracterul
străin toată viaţa. Alţii sunt aşteptaţi în gară de rude şi prieteni, care-i îmbrăţişează la
sosire şi în societatea cărora rămân mereu. Acestea sunt neologismele care de la intrarea
lor în limbă au fost asimilate elementului băştinaş şi au intrat în familia cuvintelor
înrudite etimologiceşte”.