Compozitia limbii romane in ziua de azi

 Romanizarea Daciei
În urma războaielor Daco-Romane din 101-102 și 105-106, Dacia a fost cucerită
și inclusă în marele Imperiu Roman. Astfel, a început un proces foarte rapid de
romanizare a provinciei Dacia; una dintre schimbări fiind impunerea limbii latine
ca limbă oficială.

 Limba latină
Cuvinte ce au substrat latin sunt: cap, creier, părinți, nepoți, biserică, a se ruga, a
cânta, cal, azi, dimineață, lună, noapte, zi.

 Migrația slavilor
Slavii au migrat în sudul și nordul Dunării în jurul secolului al V-lea. La sud,
populația autohtonă a fost asimilată sau împinsă să se mute, iar la nord, cele
două popoare au conviețuit, slavii fiind treptat asimilați. Astfel au loc diverse
schimbări: limba devine bilingvă slavo-română, Biserica este reorganizată, iar
slujbele au loc în limba slavonă și după model slav, iar statul este organizat în
cnezate și voievodate.

 Limba slavă
Chiar și în jurul secolului al XIII-lea au loc împrumuturi ale limbii române din limbi
slavone, precum bulgara, rusa, ucraineana.

 Influențele altor limbi

Vocabularul limbii române este format din aproximativ 60% cuvinte de origine
latină, 20% cuvinte de origine slavă, iar restul sunt împrumuturi mai vechi din
limbi precum greacă, turcă sau maghiară, sau mai noi din limbi ca franceza,
italiana sau engleza.

 Limba dacă
Limba dacă este în esență baza limbii române, fiind limba părăsită de populația
din Dacia în urma romanizării. În limba vorbită astăzi nu sunt mai mult de 200 de
cuvinte de origine dacă. Iată câteva: brad, brânză, copil, mărar, rață, șopârlă, a
se bucura, a cruța.

 Limba turcă
În limba română sunt în jur de 0,73% din cuvinte de origine turcă. Cuvinte
precum: acadea, bacșiș, cașcaval, chibrit, chioșc.

1
Compoziti a limbii romane in ziua de azi
Latină Franceza Latina savantă Slava veche
Italiană Formații interne Altele

15%

30%
4%

4%

9%

15% 22%

Altele(15,25%)

2
 Fondul autohton
 Mostenirea din fondul autohton preroman reprezinta unul dintre cele mai
controversate subiecte atat in istoriografia, cat si in lingvistica
romaneasca. Multa vreme cercetatorii au ignorat rolul elementului autohton in
procesul de formare a poporului roman si a limbii romane. Primul care atragea
atentia asupra existentei unor cuvinte dace in vocabularul limbii romane a fost
Dimitrie Cantemir.
Presupunand ca populatia
geto-daca a supravietuit
razboaielor cu romanii,
acesta afirma,
in Descriptio Moldaviae, ca
"sunt in limba moldava unele
cuvinte ce nu sunt cunoscute
in limba latina, nici in
celelalte dialecte ale
popoarelor vecine si care
prin urmare poate ca au ramas din limba veche dacica. Cantemir gresea, totusi,
atribuind acestui element preroman cuvinte
ca: stejar, padure, helesteu, carare, a grai, a privi, a nimeri, de alte origini; nici
unul dintre termenii pe care ii indica el nu este de substrat (cercetari ulterioare au
stabilit etimologia acestora), dar meritul sau incontestabil este acela de a fi intuit
si formulat pentru prima data ideea existentei elementului autohton in limba
romana.

 Studii si cercetari amanuntite in domeniul lexicului le sunt datorate, in secolul al

XVIII-lea, reprezentantilor Scolii ardelene. In secolul al XIX-lea interesul pentru
studiul contributiei elementului etnic si lingvistic dac la formarea poporului si a
limbii romane creste, o data cu consolidarea teoriilor asupra cauzelor
schimbarilor in limba si asupra rolului substratului in procesul de formare a
limbilor.

 Criterii de recunoastere a elementelor autohtone

Se poate presupune ca fiind autohton tot ce nu poate fi explicat in limba romana

din latina și au ca imprumut din limbile straine; in situatia cand exista vagi concordante
latine, slave, balcanice, explicabile prin originea indo-europeana comuna a acestor
limbi, nu trebuie sa se excluda posibilitatea unei explicatii prin substrat.

Circa 160 de cuvinte din limba română provin din fondul geto-dacic, potrivit unor
lingvişti, însă dovezi cu privire la limba şi alfabetul proprii ale dacilor şi la scrierile

3
 atribuite acestora sunt contestate. Printre cele mai ciudate cuvinte atribuite vorbirii
strămoşilor noştri se numără termenii rîmfă, sîmvea, dezgauc sau zîrnă.

Cuvinte autohtone sigure

abur, argea, baci, balaur, balega, balta,
barza, basca, brad, branza, brau, brustur(e), bucura, bunget, buza, caciula, capusa, c
atun, ceafa, cioara, cioc, ciuf, ciupi, ciut, coacaza, copac, copl, curpen, droaie, druete.

Au mai fost considerate cuvinte autohtone probabile :

ceara (reg. , "spate, spinare, grumaz, carca"), chelbe ("chelie,
calvitie"), codru, Craciun, cret, das ("miel"), grdina ("santulet scobit la capetele din
interior ale doagelor unui butoi, in care se fixeaza fundul sau capacul"), a lehai (vb.
drom. , reg. , "a latra, a flecari, a trancani; a striga in gura mare dupa anumalele
salbatice spre a le speria").

4
 Dacia

Influența slava
Influenţa slavă este cea mai puternică dintre toate influenţele din exterior pe care le-a
suferit limba română de-a lungul veacurilor.

Importantă influenţă asupra limbii române începe cu mijlocul secolului al V-lea, odată
cu migraţia slavilor pe teritoriile de la Sud şi Nord de Dunăre. Reorganizarea Bisericii şi
oficierea slujbei după model slav, în limba slavonă, precum şi organizarea statală în
cnezate şi voievodate, este consecinţa bilingvismului slavo-român. Şi după secolul al
XIII-lea, în diferite etape istorice, limba română a recurs la împrumuturi slave prin
intermediul limbilor vecine (bulgara, rusa, uraineana, sârbo-croata).

“Din slavă provin cuvinte ce constituie serii semnatice: părţi ale corpului omenesc (gât,
gleznă, obraz), vieţuitoare (cocoş, curcă, dihor, gâscă, veveriţă, vidră), relaţii umane
(nevastă, rudă, prieten, vrăjmaş), unelte (ciocan, cleşte, greblă), natură (iaz, crâng,
izvor, dumbravă), termeni bisericeşti (mucenic, monah, pomană, schit, sfânt, slavă),
noţiuni abstracte (duh, milă, muncă, noroc, nevoie, silă), la care se adaugă
antroponime (Bogdan, Dan, Dragomir, Dumitru, Mihai, Mircea, Vlad, Vlaicu, Nicolae)
sau toponime (Cozia, Ialomiţa, Ilfov). De asemenea, sunt de origine slavă verbe (citi,
dărui, hrăni, iubi, logodi, munci), adjective (drag, mândru, prost, viteaz, voinic), sufixe
(-ac, -alnic, -anie, -aş, -că, -ean).
Cuvinte împumutate din limba slavă glas, nevoie, osândă, a zâmbi, zăpadă, ceas, iad,
graniţă, jertfă, măgar, nădejde, perşteră, pricină, rai, râs, a sădi, scârbă, sfânt, silă,
stăpân, sfânt, veac, vreme, plug, sită, război, brici, dobândă, a sfârşi, a săvârşi,
apostol, arhiereu, călugăr, cazanie, slovă, stareţ, episcop, evanghelie, brazdă, ogor,
snop, babă, boier, sticlă, steag, veac, veste, zid, zvon, bogat, bolnav, scund, slab,
vesel, vrednic, clădi, izbi, indrăzni, lipi, lovi, privi, trăi, trăsnit.

5
 Originea şi expansiunea
slavilor între sec. V-X

6
 Influența maghiara

Cercetările cu privire la raporturile lingvistice romano-maghiare au stabilit relațiile dintre

populația romaneascade la nordul Dunarii și maghiarii datează din primele decenii ale
sec. al "X-lea.Influenta maghiara asupra limbii romane se limitează la lexic.
Conviețuirea cu maghiarii în Transilvania și parțial în Moldova a făcut că limba romana
să împrumute o serie de termeni din maghiara. $alorile funcționale alea
acestorimprumuturi sunt diferite. Unele dintre ele cunosc o mare circulație, având un
caracter general, dar cele mai multe împrumuturi sunt cunoscute doar la nivelul
graiurilor regionale.Primele atestări ale interferentei lingvistice romanomaghiar
datează din sec. al "XIV-lea. În documente, cei mai vechi termeni atestați sunt :hotar,
meșter, nemeș, vama, oraș etc.

În documentele slavo-romane din sec al "XV-lea și în textele romanești din sec "XVI-
lea, atestările elementare de origine maghiara se înmulțesc. Cuvinte din vista
orasaneasca și sătească :birău, di'mă, hotar, iliș, lăcui, megiaș, oraș, pârgar, salas,
talhar

 viață de curte :aprod,herțeg, hitlean, nemeș, uric, viteaz,

 comerț ( industrie :ban, chelciug, cheltui, mă'a, marfa, meșter, tar,vama)

 drept (aldămaș, chezaș, păraș )

 diverse :bănui, belșug, chibzui, chip, chin, făgădui, gând.

Influenta maghiara în lexicul graiurilor romanești din Transilvania este în regres, pe de

o parte, prin disparitiaunor termeni perimați legați de vechea organizare a vieții sociale,
iar pe de alta parte, dispariția unor cuvintedialectale se datorează influentei limbii
literare.

7
 Influența turca
Influența turcă asupra limbii române s-a manifestat în două etape, elementele turcice
pătrunzând așadar pe teritoriul limbii noastre în epoci diferite. Astfel, se face în mod
curent distincția între împrumuturile vechi turcești și cuvintele mai recente; se recunosc
două straturi importante: „unul, mai vechi și mai subțire, venit din lexicul populațiilor
turco-tătare (sec. al IX-lea – al X-lea și până în sec. al XIV-lea – al XV-lea) și altul, mai
nou și mai însemnat, pătruns din turca osmanlie (aproximativ între sec. al XV-lea și al
XVIII-lea)”.

O primă influență corespunde etapei

preosmanlii (numită influență turcească
veche, pentru a o diferenția de cea turcă
osmanlie, mai recentă) și cuprinde
elementele atribuite populațiilor de
origine turco-tătară care s-au stabilit
„vremelnic sau până la asimilare” în
regiunile carpato-danubiene (pecenegi și
cumani, cazari și tătari). Informațiile
despre aceste populații sunt sumare și
destul de nesigure.

 Pecenegii au venit din extremitatea răsăriteană a Europei și s-au așezat, la

sfârșitul secolului al IX-lea, cu preponderență în Moldova și în estul Munteniei,
iar mai târziu, în secolele X-XI, s-au infiltrat și în Transilvania și Dobrogea. Ei au
dăinuit pe aceste teritorii până la sfârșitul secolului al XI-lea, când au fost înfrânți
atât în Transilvania, de regele Ladislau (1088), cât și în sudul Dunării, de
bizantini, iar cei care au supraviețuit acestor lupte au continuat să conviețuiască
printre „români”, însă n-au reușit să se impună și, treptat, au fost complet
asimilați. Drept dovezi lexicale ale existenței lor aici au rămas doar câteva nume
topice: Peceneaga, Pecineaga, Peceneagul/Pecineagul, Pecenișca, Pecenevra;
formele Beșineu, Beșinou, Beșinova din Ardeal au pătruns aici prin mijlocire
maghiară, dar, la origine, sunt tot pecenege.

 Cumanii au apărut în a doua jumătate a secolului al XI-lea, din stepele de la

nordul Mării Negre, și au rămas mai multă vreme atât în Moldova, cât și în Țara
Românească, ocupându-se cu păstoritul și agricultura. Pe la mijlocul secolului al
XIII-lea, sunt împinși în sudul Dunării și spre Câmpia Panonică. Și de la ei ne-au
rămas în limba română câteva toponime – de fapt, mai multe decât de la
pecenegi: Comana/Comăna, Comanea, Comani, Comeni, Comăneanul,
Comăneasa/Comăneasca, Comănești, Comănița, Comanca, Covurlui, Caracal,
Teleorman (˂ teli/deli: “nebun” + orman: “pădure”, adică “pădure nebună”, cu
sensul de “pădure sălbatică, deasă”), Bahlui, Călmățui, toponime terminate în
particula –uiu, dar și antroponime (Coman, Comănescu, Comșa, Caraiman,
Aslan, Balaban, Buciuc, Cara, Carabă, Ciortan, Talabă, Tâncabă, Toxsabă,
Ulan, Ulmeș etc.),

8
Vocabularul de origine cumană a putut fi reconstituit datorită Dicționarului cuman-latin,
editat de Géza Kúun, începând cu anul 1303, după manuscrisul dăruit de către
Petrarca Bibliotecii din Veneția. Cuvintele cumane nu se deosebesc foarte mult de cele
turcești propriu-zise; rareori, forma cuvântului românesc indică originea cumană (cum
se întâmplă în cazul toponimului Teleorman).

Cazarii nu au prea lăsat urme la noi. În toponimia noastră, de origine cazară se

consideră a fi numele satului Cuzdrioara, pe Someș, dar se întâlnesc, aici, precum și
în alte regiuni, nume ungurești de o astfel de sorginte: Kazar, Kozar, Kozard.

 Tătarii (și negaii – înrudiți cu aceștia) au lăsat și mai puține urme în vocabularul
românesc, majoritatea deja dispărute: mârzaci (“numele date unor căpetenii
tătărești”); cuvinte ce desemnează anumite dări (alómul; ilișul; ușurul). Cuvinte
ca arcan, capcană, cobuz, haraba au intrat în vocabularul poporului român
definitiv, unele fiind utilizate și în zilele noastre în Moldova, ca regionalisme.

Chiar dacă puține, cuvintele turcice vechi atestă, încă o dată, faptul că pe teritoriul pe
care s-a format poporul român au trecut și popoare orientale, ceea ce explică și
varietatea, ca origine, a vocabularului românesc, expresie a societății, a unei anumite
civilizații, după cum afirma lingvistul francez Antoine Meillet.

9
 Influența greaca
Cuvintele grecești din română prezintă o situație unică: ele au pătruns în limba noastră
în toate epocile, primele chiar înainte ca latina să se fi transformat în limba română.
Grecismele provin deci din diferite epoci, care corespund celor trei mari perioade din
istoria limbii grecești: greaca veche (până în secolul al VI-lea), greaca medie sau
bizantină (secolele al VII-lea – al XV-lea) și neogreaca (începând din secolul al XVI-lea
până astăzi).

Nu se poate vorbi de o influență greacă veche directă în limba română, ci numai de o

influență asupra limbii latine, influență exercitată fără întrerupere începând cu primele
contacte greco-romane (mult înaintea apariției textelor literare latinești). În diverse
perioade și în diverse variante stilistice ale latinei există peste 400 de cuvinte grecești
care s-au transmis limbilor romanice, cu grade diferite de răspândire, de la cuvinte
panromanice, păstrate deci în toate limbile romanice, până la cuvinte păstrate într-o
singură limbă romanică.

Cuvintele panromanice aparțin, așa cum a arătat I. Fischer, unor straturi cronologice și
stilistice diverse; unele sunt termeni
vechi, din limba comună (bracchium >
braț, chorda > coardă, corona >
coroană, marmor > marmură, petra >
piatră), altele sunt termeni creștini și
iudeo-creștini (angelus > înger,
blasphemo > blestem, pasca > paște,
sabbatum > sâmbătă), altele sunt
nume de plante (cannabis > cânepă,
castanea > căstâñe).

Cele mai multe dintre cuvintele vechi

grecești pătrunse în latină și moștenite de limbile romanice, printre care și româna, au
fost preluate pe cale orală, populară, în epoci diferite. Un loc important îl ocupă
cuvintele creștine, care sunt totodată livrești și populare (greaca veche a servit și ca
intermediar pentru cuvintele ebraice); basilica > biserică, presbyter > preot sunt și ele
cuvinte panromanice, pe lângă cele menționate mai sus.

10
 Influența limbilor moderne
Limbile moderne au continuat să aibă o influență semnificativă asupra limbii române în
contextul evoluției sale continue. Iată câteva influențe notabile:

 Engleza: Cu globalizarea și expansiunea

tehnologică, engleza a avut o influență tot
mai mare asupra limbii române. Termeni
tehnici, cuvinte din domeniul afacerilor,
expresii utilizate în mediul online și în cultura
pop au fost adesea preluate direct din
engleză. Acest fenomen este observabil în
domenii precum tehnologie, știință,
divertisment și afaceri.

 Franceza: Deși influența franceză în limba română a început în perioada

modernă, aceasta a continuat să fie prezentă și astăzi. Multe cuvinte din
domeniile artei, modei, gastronomiei și culturii generale au fost preluate din
franceză.

 Italiana: Italiana a influențat, în special, domeniile artistice și culinare ale limbii

române. Termeni muzicali, artistici și culinari au fost preluați din italiană și
integrați în limba română.

 Germana: Contactele cu cultura și limbile germanice au adus cu ele influențe în

domenii precum știința și tehnologia, dar și în vocabularul folosit în mediul
academic.

 Spaniola: În special în mediul afacerilor și în contextul relațiilor diplomatice,

spaniola a adus cu ea unele influențe în limba română. Cu timpul, termeni
comerciali și expresii legate de relațiile internaționale au fost preluate din
spaniolă.

Este important să subliniem că aceste influențe moderne au fost integrate în limba

română într-un mod dinamic și adaptabil. Ele nu au eliminat caracteristicile distinctive
ale limbii române, ci au contribuit la îmbogățirea și diversificarea ei, reflectând
schimbările și evoluțiile din societatea contemporană.

11
 Limba româna in prezent
 Limba română s-a format greu, mult mai greu decât limbile occidentale. Este un
fenomen normal având în vedere zbuciumul istoric/teritorial al seminției române.
În acest context era greu, chiar imposibil, ca limba română să se nască fără
opinteli, fără zbuciumuri istorice. Dominația romană se încheiase, real, în anul
271, pe timpul împăratului Aurelian, care a hotărât retragerea dominației romane
din Dacia, din ce în ce mai greu de controlat teritorial și militar.
 Apoi, valuri peste valuri de popoare migratoare, care au dominat secolele 3 – 10
ale Europei, s-au perindat, inevitabil, și pe teritoriul ”fostei Dacii romane”. Alți
”cuceritori”, de data aceasta bine stabilizați teritorial: unguri, turci, tătari, polonezi,
austrieci, ruși au năvălit peste ospitalierul spațiu carpatin.
 Ce se întâmpla în acel timp în Europa de
Vest la care noi ne-am raportat tot timpul în
decursul istoriei? În Franța, limba era deja
bine definită, stabilizată. Ca argument
prezentăm drept exemplu pe celebrul poet
Francoise Villon (1431 -1463) la ale cărui
poezii grupate în volumul ”Unde sunt
zăpezile de altădată” i s-au adăugat marii
poeți din timpuri mai appropriate: Mistral, La
Fontaine, Baudelaire, Malarme, Valery, chiar
românul Tristan Tzara etc.
 Anglia lui Willian Shakespeare (1564 – 1616), de mulți considerat cel mai mare
scriitor din istoria literaturii universale, avea, încă de pe timpul lui, o limbă atât de
clară încât ne întrebăm și astăzi ce au mai adăugat făuritorii de limbă engleză –
urmașii ”marelui Will”?
 În acea perioadă, limba română își căuta, printre meandrele istoriei, cu greu
drumul prin scrierile bisericești cu grafie chirilică. Determinantă a fost contribuția
exemplară a marilor cronicari români Grigore Ureche, Miron Costin și Ion
Neculce, care au fost urmați de acea culme a spiritualității românești de la
începutul secolului 18 – Dimitrie Cantemir.

12
 Dar drumul creării limbii românești pe trunchiul celei latine a continuat cu
remarcabile rezultate, pe care le-au
adus renumita Școală Ardeleană
compusă, în principal, din Samuel
Micu, Petru Maior, Gheorghe Sincai,
Nicolai Budai Delanu, urmată de alți
mari intelectuali de obârșie
românească la granița dintre secolele
18 – 19, precum complexa familie
Văcărescu, Gheorghe Asachi, Anton
Pann, Gheorghe Barițiu, Nicolae Filimon, Costache Negruzi și atâția alții…
 Influența limbii franceze, la mijlocul secolului 19, când majoritatea intelectualilor
români ”se școleau în orașul-lumină, Paris” a fost considerabilă (a se vedea
piesele de teatru ale lui Vasile Alecsandri). Apoi, după anii 1880, prin acordul
comercial cu imperiul Austro-Ungar, limba germană a fost implementată print-un
consistent vocabular de termeni tehnici.
 Dar, înspre mijlocul secolului 20 a urmat ultimul război mondial în urma căruia
am fost plasați în sfera rusească. Și, inevitabil, limba română a început să se
”îmbogățească” cu termeni rusești în toate domeniile: tehnic, politic, economic,
literar și mai ales școlar. Și, astfel, limbile occidentale au fost înlocuite cu limba
rusă.
 După 1989, limba rusă a fost înlocuită complet cu limbi occidentale. Francofonia
a fost și este în cădere liberă pe fondul supremației americane (economică și
politică) și dominantă a devenit limba engleză.

13