ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ (formarea poporului român si a limbii române)

Premisele etnogenezei:

Una dintre premise a fost tracizarea (indo-europenizarea) spatiului carpato-danubian locuit inainte de triburile
lithice ,cca 2500 i.hr, adica triburi din epoca pietrei (lithos=piatra). Spre deosebire de triburile lithice triburile
tracice cunosteau si prelucrau metalele.Primii erau cultivatori ai pamantului ceilalti păstori,crescatori de turme de
animale.O alta premisă a fost cucerirea in 106 d.hr a Daciei de catre romani.

Romanizarea – fenomen central si decisiv al etnogenezei

-definirea

-periodizarea

-ritm si intensitate

-directii

-factori

-mecanisme

-comparatii si analogii

Romanizarea este procesul complex si de durată prin care o populatie cucerită asimilează valorile materiale si
spirituale ale unei civilizatii superioare. Principalul rezultat fiind adoptarea limbii latine populare.

Limba româna este limba latină vorbită fără intrerupere in spatiul carpato-balcanic din 106 d.hr.până in ziua de azi.
Asemeni altor limbi europene limba română se stabilizeaza ca o limbă de sine statatoare cu profil distinct in
secolele IX-X.

Etnogeneza are 3 perioade:

-preromanizarea 150 i.hr. – 106 d.hr.

-romanizarea propriu-zisa 106 d.hr.- 275 d.hr.

-postromanizarea 275 d.hr. – sec.V.

Ritmul si intensitatea au fost ridicate intrucât romanizarea a fost făcuta in numele imparatului iar Dacia fiind o
provincie de margine a Imperiului si foarte bogata in zacaminte de aur avea o importanta strategică .

Directiile romanizarii:

-dinspre material spre spiritual

-dinspre urban spre rural

-dinspre oficial spre neoficial

-dinspre superficial spre profund

Factorii romanizarii:

-colonistii latinofoni (multimi nesfârsite...„ex toto orbe romano”... Eutropius)

-veteranii

-orasul (urbs,municipia ,colonia)

-legile, justitia,administratia

-comertul,religia,scoala ...etc...

In urma traversării celor două perioade de bilingvism (sinteze I si II) dacoromanica s-a transformat in străromâna si
aceasta in româna medievală. Unii istorici amintesc asa zisul text de primă atestare a limbii române amintit in doua
surse bizantine intr-o forma quasiidentica „torna,torna fratre”pentru anul 587. Faptul e controversat iar „textul” nu
poate fi numit un text deoarece nu are decat doua cuvinte.Perioada de romanizare a dacilor s-a facut intr-o perioada
mai scurta decat in cazul celtilor din Hispania,Gallia sau Britania adica in numai 3-4 generatii. Limba româna este
singura limba romanică cu substrat tracic si superstrat slav,si singura care nu se învecineaza nemijlocit cu altă
limbă neolatină (are deci un caracter insular). Celelalte limbi neolatine (franceza,spaniola,portugheza,italiana) toate
au superstrat germanic si majoritatea substrat celtic.

Mecanismele de romanizare implica amalgamarea, convietuirea si interasimilarea unor populatii la nivelul

substratului, stratului si superstratului lingvistic. In decursul a trei-patru generatii se produce romanizarea.Acest
lucru rezulta din onomastica pietrelor tombale care amintesc trei sau patru generații de decedați în aceeasi familie.
( iar la a treia, a patra generatie, constatam preluarea prenumelor latinesti in locul celor dacice).In etnogeneza
româneasca primul bilingvism sec .II-III este alcătuit din latina populară si limba traco-dacică . Al doilea episod de
bilingvism care se produce aproximativ in secolul VI-VII este bilingvismul dintre străromâna pe de o parte si pe de
alta parte slava veche. Roma a amplificat procesul de romanizare deoarece Dacia era o provincie de frontieră, cu
probleme de natură militară,defensivă .Și era și provincie auriferă,financiar-strategică .Intre limbile neo-latine,
compozitional, limba română este singura cu superstrat slav si substrat tracic. In concluzie limba română este o
limbă romanică (neolatină) prin lexicul, morfologia si sintaxa ei.

Spatiu si timp in etnogeneza româneasca –controverse-

In timp, străromâna devine o limbă de sine stătătoare relativ stabilă in secolele IX-X la fel ca in procesul
etnogenezei altor limbi europene. Aceasta dupa ce străromâna s-a format dupa unii la sud de Dunare; dupa altii la
nord de Dunare; iar dupa altii concomitent si la nord si la sud de Dunare, româna fiind deci urmasa intregii
romanităti răsăritene (carpato-balcanice). In acest ultim caz istoricii vorbesc de un nucleu lingvistic dur, primordial,
format in tinuturile Apuseni-Crisana, tinutul Banatului, Olteniei si regiunea Timocului. Istoricii s-au impartit in
functie de aceste trei scenarii, dar si de epoca in care isi scriu lucrarile istorice.Cei mai multi istorici sustin cea de a
treia teorie.La sfarsitul secolului XVIII, inceputul secolului XIX istoricii straini, mai ales germani, austrieci si unguri
au vehiculat al doilea scenariu. (cum ca romanii s-au format la sud de Dunare).In secolul XVIII-XIX in Europa
circula asa-zisul ‘drept al gintilor’ (drepturile unei comunitati erau in functie de vechimea ei intr-un teritoriu dat).In
secolele mentionate, românii din Imperiul Austriac sau Austro-Ungaria mai tarziu, luptau pentru emancipare,adică
pentru egalizarea drepturilor lor cu ale altor neamuri din imperiu.Istoricii străini incercau să descurajeze această
luptă prin lansarea teoriei imigrationiste care voia să demonstreze că românii au venit in spatiul intra-carpatic după
unguri si după sasi, si că deci, n-ar avea nici o bază să ceară drepturi egale cu acestia.Teoria imigrationista a avut
un substrat politic si a fost greu de combatut pentru că amesteca falsul cu jumătătile de adevar sau face omisiuni
interesate. Imigrationistii Roessler, Sulzer, Eder si Engel si-au fundamentat teoria prin argumente: argumentul ex-
silentio, argumentul tăcerii izvoarelor (pentru circa 1000 ani), tăcere referitoare la românii nord-dunareni;
asemanarea dintre limba româna si limba albaneza; lipsa elementelor lexicale germane din limba româna ;
caracterul pastoral, si deci ‘migrator’ al civilizatiei românesti medievale etc.

Câteva texte cu privire la retragerea totală a romanilor din Dacia, exterminarea populatiei dacice la 106 si imediat
dupa 106; lipsa dialectelor limbii române la nord de Dunare (cea ce ar demonstra că este o limba tânără, nou venită
in spatiul carpatic, neavând timp să se despartă în dialecte); amprenta slavonă asupra bisericii si culturii românesti
medievale care s-ar datora exclusiv slavilor din sudul Dunării…etc…

Istoricii români au reactionat impotriva acestei teorii lansand teoria autohtonista.Primii care au reactionat
au fost cei din Scoala Ardeleana: Samuil Micu, Gheorhe Sincai, Petru Maior.Inspirați de Dimitrie Cantemir , ei au
negat contributia dacică si au exagerat latinismul limbii române in efortul de a sublinia nobilitatea poporului român
si a limbii române.(caracterul de popor nobil ). Reprezentanti ai teoriei autohtoniste au mai fost: B.P.
Hasdeu,A.D.Xenopol, Nicolae Iorga, Gh.I. Bratianu, C.G. Giurescu.Teoria autohtonista se bazeaza pe continuitate
si pe ideea că românii s-au format ca popor in locurile in care si astăzi trăiesc si au trăit de veacuri fără intrerupere.
Argumentele imigrationiste au fost negate punct cu punct.Argumentul asemănării limbii române cu limba albaneză
se explica prin substratul comun traco-ilir atât pentru limba româna cat si pentru albaneză .In concluzie, limba
română este o limba romanică in privinta lexicului, morfologiei si sintaxei.In limba româna nu se poate alcătui cea
mai simpla propozitie in care să se evite total cuvinte sau reguli gramaticale latine.Substratul limbii române are circa
150 de cuvinte mostenite din limba tracică .Dacisme: mos,copil,prunc,băiat, codru, brad,gorun,
brusture,brânza,strungă ,cârlig,bale,balaur, măgură ,mugure, amurg ,abur,barză,buză ,grumaz,ceafa,brâu,a
bucura… etc.Tot de la daci ne-au ramas particularitati fonetice: grupuri suieratoare ‘ş’ ‘z’ ‘str’, folosirea vocalei ‘ă’.
Stratul este reprezentat de latina populara; aproape toate cuvintele din fondul principal lexical sunt de origine latina:
a lucra ,pâine,muiere,bărbat,inima,ureche,ochi,față,limbă,nas,mana,brat,cap,frunte,minte, păr, piele.E si cazul unor
termeni religiosi : Dumnezeu,inger,biserică,rugăciune ,cruce. Slavii au fost asimilati de străromâni in decursul
secolelor IX-X. Au lăsat destul de multe cuvinte(slavisme) in zona de superstrat a limbii române: a plăti, târg, a
munci, a trudi,a roboti,hrană, nevastă,boală,trup,drag, iubit ,stăpân,slugă,rob,gospodar,plug,război,voinic,steag,
sabie, sulița ,a lovi,a izbi,a răni…etc. Influenta din limba turcica: dușman,murdar,cioban, toi, soi, cazan, maidan;
maghiarisme : oraș, neam, hotar, a gândi, a făgădui,a tăgădui,a mântui,gingas; germanisme: a cotropi, punga,
targa; mongolisme: hoarda,ceaun,tolba,.

ROMANITATEA in VIZIUNEA ISTORICILOR

In general se face o confuzie intre problema romanitătii românilor si problema continuității românilor.Cele doua au
desigur o legătură intre ele dar totusi ele nu se confundă.Cei mai multi istorici ‘imigrationisti’ si printre ei si
Roessler nu contestă romanitatea românilor ci continuitatea lor la nord de Dunare. In altă ordine de idei, problema
romanitatii românilor o intâlnim prima dată reflectată in scrierile umanistilor bizantini de sec.7 – 12
(Maurikios,Kynnamos, Kedrenos,Kekaumenos ).Ei fac referire la originile romane si la rolul cuceririi si colonizarii
lor. Al doilea grup este cel al umanistilor catolici occidentali (italieni in special) de sec. 13 -16 ( Piccolomini,
Bracciolini, Biondo, Bonfini, Buonaccorsi, Sivori…..) care largesc argumentele, dau exemple de cuvinte
românesti si descopera asemanarea cu limba italiana ,amintesc de războaiele de cucerire ale lui Traian… Ei explica
si termenul de “valahi” dat de străini românilor dupa obiceiul germanicilor preluat si de slavi pentru a denomina
astfel orice populatie romanică dar arată că românii ei insisi folosesc doar termenul care arată originea lor româna
de “români” sau “rumâni”. Primul umanist român care face referire la romanitatea românilor este Nicolaus
Olachus(“Românul”) in secolul 16. Dupa el urmeaza umanistii moldoveni educati in Polonia, Grigore
Ureche,Miron Costin in sec 17. Ei sunt primii care scriu despre aceasta chestiune in limba româna spre deosebire de
Olachus care a scris in latina medievală . Miron Costin este primul român care polemizeaza cu teoriile
mistificatoare ,defaimatoare si denigratoare lansate de unii straini cu privire la originea românilor .(cum că ar fi
urmașii intemnitatilor Romei). El mai arata unitatea de limba si neam a tuturor românilor. La inceputul sec. 18 se
afirma Dimitrie Cantemir savant de renume european care fixeaza locul si originea românilor in istoria universală
folosind argumente cu adevarat stiintifice.Totusi el face o exagerare arătând originea pur romană a românilor
precum si exterminarea totală a dacilor. Istoricii din Scoala Ardeleana (Gh.Sincai,Samuil Micu,Petru Maior) preiau
ideea in efortul lor de a demostra originea ”nobilă” a poporului român, un popor ținut nemeritat in stare de
inferioritate si lipsuri de către opresorii săi.Acestia aduc argumentele istoriei in cadrul miscării petiționaliste in
efortul de emancipare politică a românilor din Imperiul Austriei.Totodata ei sunt primii care combat teoria
imigrationista asa cum s-a aratat mai sus.

PRINCIPATELE ROMÂNE ȘI CRIZA ORIENTALĂ

1.Criza orientului. Chestiunea orientală= problema omului bolnav

2.Țările române în regimul fanariot

3.Războaiele ruso-austre-turce

4.Revoluția din 1821

5.Regimurile regulamentare. Regulamentele Organice

1.CHESTIUNEA ORIENTALĂ SAU PROBLEMA OMULUI BOLNAV ( = criza Orientului )

Prin expresiile consacrate și amintite deja, istoricii înțeleg criza internă structurală a imperiului Otoman.
Aceasta a generat slăbiciune și retardare a imperiului Otoman în raport cu puterile europene de factură occidentală.
Criza imperiului otoman începe să se manifeste la sfârșitul secolului XVI, după dispariția sultanului Soliman
Magnificul. Criza se agravează, devine evidentă și pentru turci, și pentru străini. Ea se manifesta printr-o neputință
de a mai continua războaiele de curerire, prin frecvența și gravitatea înfrângerilor și prin pierderile teritoriale.
Imperiul Otoman neavând o economie bazată pe producție, ci una bazată pe consum, nu s-a mai putut adapta.
Situația imperiului era complicată și mai mult de atotputernicia clerului islamic. Justiția otomană era în mâna acestui
cler și chiar si sultanul trebuia să i se supună. Potrivit Coranului, de exemplu, turcii islamici nu aveau dreptul să
învețe limbi străine. Corpul ienicerilor a intrat și el într-un cerc vicios, altădată un corp de elita a devenit un factor
parazitar și anarhic. Anumiți viziri au încercat să facă reforme, unele având efecte pozitive dar de scurta durată.
Sultanii care au încercat același lucru au fost înlăturați sau chiar decapitați de ieniceri.

Marile puteri s-au raportat diferit față de criza Imperiului Otoman, în funcție de propriile interese și
aspirații. Astfel, Rusia era cea mai agresivă și dornică ca să împartă, să desființeze cu totul Imperiul Otoman, voia să
stăpânească strâmtorile și ”a doua Romă” – Constantinopolul. Austria dorea și ea să beneficieze de provinciile
românesti si de bazinul Dunarii. Franța a fost indiferentă, ulterior insă devine o susținătoare constantă a prelungirii
existenței Imperiului Otoman. La începutul secolului XIX, Anglia devine iritată de avansurile rusești și își simțea
amenințat Imperiul colonial de către Rusia. (in Mediterana,Caucaz,Tibet)

Dacă Rusia era pentru „eutanasierea” omului bolnav si insusirea teritoriilor acestuia, Anglia voia medicamente,
‘leacuri’ pentru salvarea acestuia. Criza orientală din sec. XIX conține mai multe episoade succesive:
 • Razboiul ruso – turc incheiat prin pacea de la Bucuresti – 1812 (Basarabia anexata de rusi)

• Războiul eterist, încheiat prin pacea de la Adrianopole – 1829

• Războiul din Crimeea, încheiat prin pacea de la Paris – 1856

• Războiul din Balcani, încheiat prin pacea de la Berlin – 1878

• Criza balcanica din 1908 (Bulgaria isi proclama independent cu ajutorul Austro-Ungariei)

• Razboaiele balcanice 1912-1913.Pacea de la Bucuresti 1913

2.ȚĂRILE ROMÂNE ÎN REGIMUL FANARIOT

(1711 – 1821 în Moldova, 1716-1821 în Țara Românească)

Regimul fanariot se împarte în două părți: până la pacea de la Kuҫiuk Kainargi și după pacea din 1774. În a
doua perioadă, regimul fanariot era vizibil în declin. Regimul a fost instituit de turci nu ca expresie a puterii lor
asupra principateelor, ci ca expresie a slăbiciunilor conștientizate. Alianțele secrete a ultimilor voievozi cu puterile
ostile turcilor, i-au determinat pe turci să facă acest pas. Turci au dat domniile unor străini din mediul greco-
levantin. Familia Mavrocordat, Moruzzi, Hangerli, Ypsilanti, Caragea, Șuțu,Callimachi sunt câteva dintre familiile
care au dat domnitori în perioada aceasta. Media domniilor era foarte scăzută de aproximativ 3 ani. Maziliți frecvent
și schimbați dintr-o provincie în alta, nu puteau să facă politică externă și nu puteau avea armată. Tronul era licitat,
mazilirile erau obținute pe baza banilor si manevrelor obscure, de culise. Regimul fanariot poate fi considerat un
regres. Se caracteriza prin corupție, trafic de influență, stagnare economică,delasare, monopol comercial otoman,
orientalizarea si grecizarea culturii și a învățământului. Au avut loc pierderi teritoriale: Oltenia, dată în 1718
austriecilor; Bucovina intreaga, dată în 1774 tot austriecilor și Basarabia, în 1812 rușilor.

S-au făcut câteva reforme: desființarea rumâniei și veciniei(adica iobagiei) in 1746-49 de catre C-tin
Mavrocordat; 1780, Pravilniceasca Condică a lui Alexandru Ypsilanti, inspirată de legile austriece; 1817, codul
Callimachi; legiuirea lui Caragea 1818.

Pacea de la Kuҫiuk- Kainargi(1774) anticipează declinul regimului fanariot, schimbarea lui, clătinarea
monopolului comercial otoman asupra principatelor. Rusia devine putere protectoare de facto a principatelor în
1774. De jure (oficial!) Rusia devine putere protectoare în 1829; începând cu 1780, rând pe rând, marile puteri
deschid consulate, reprezentanțe la Iași și la București. Prima care face acest lucru este Rusia.Începând cu 1770,
boierimea română începe să redacteze o serie de memorii adresate marilor puteri. Apare deci, interesul pentru
viitorul politic, economic, teritorial al principatelor. Memoriile sunt adresate Austriei, altele Rusiei, altele ambelor,
Imperiului Otoman, iar dupa 1800, chiar Franței lui Napoleon I. Boierii au simțit că fluiditatea evenimentelor de
atunci le oferă oportunitatea de a schimba ceva, de a avea un cuvânt de spus în legătură cu viitorul Principatelor.
Începe să se forjeze o conștiință politică a destinului comun românesc. În funcție de destinatarul memoriilor,
soluțiile erau diferite: se dorea un protectorat rusesc sau un dublu protectorat austro-rus sau o integrare a
principatelor într-o Austrie Mare (GROSSOSTERREICH) sau o revenire la suzeranitatea otomană așa cum arăta ea
înainte de regimul fanariot. Ultima poziţie era susţinută de poetul IenachitaVăcărescu. În timpul lui Napoleon, unii
boieri au încercat să speculeze planul Talleyrand de a face din principate un stat tampon, barieră între marile
puteri. În aceeaşi perioadă, s-au vehiculat şi aşa-zisele proiecte: (proiectul dacic şi proiectul grecesc). Primul, cel
dacic, avea în vedere o renaştere a Daciei sub forma unui stat românesc( modelul dacoromânismului), al doilea o
refacere a unui aşa-zis stat bizantin în vecinătatea căruia să se afle principatele. Toate aceste planuri au pregătit
terenul pentru apariţia CONŞTIINŢEI NAŢIONALE române moderne (prin generaţia paşoptistă 1820-1860).
3.RĂZBOAIELE RUSO-AUSTRO-TURCE

Cele mai multe se petrec concomitent cu regimul fanariot.

Regimul austro-turc 1683 — încheiat prin pacea de la Karlowitz 1699 (în calitate de vasali, domnii Moldovei şi ai
Tării Româneşti au participat la asediul Vienei alături de turci şi au putut vedea cu ochii lor slăbiciunea otomanilor
şi superioritatea europenilor). Viena a fost asediată de două ori de către Turci: în 1529, de către Soliman, şi în 1683
de vizirul Kara Mustafa. Vienezii au rezistat eroic, dar lucrurile se îndreptau spre dezastru, căderea era iminentă. În
acel moment decisiv s-a produs intervenţia armatei poloneze conduse de regele Poloniei, Ioan Sobieţski. Viena a
fost despresurată şi au urmat o serie de înfrângeri ale turcilor în faţa armatei austriece: cea mai celebra fiind
înfrîngerea de la Zenta 1697 in faţa generalului austriac, Eugeniu de Savoia. Austriecii au lichidat şi ocupat
paşalâcul de la Buda - şi apoi au intrat în Transilvania . Aceasta era din 1541, principat autonom sub suzeranitate
otomană. Treptat, au ocupat-o şi integrat-o în Austria, ca provincie austriacă 1686-1691. Prin pacea de la Karlowitz
- 1699, Transilvania devenea official parte a Austriei. Războiul curuţilor cu lobonţii (doua porecle, denumiri
peiorative date nobilimii maghiare, respectiv austriecilor) a clarificat situatia. Nobilimea maghiară a acceptat greu
trecerea de la un principat autonom administrat de ea la o provincie austriacă oarecare in care administratia era a
functionarilor austrieci ,veniți direct la fața locului. Nobilimii maghiare îi aparţine zicala "jugul de lemn turcesc a
fost înlocuit cu jugul de fier austriac". Pe vremea principatului autonom sub suzeranitate otomana, nobilimea
maghiară conducea in interior, austriecii, însă nu erau dispuşi să împartă cu nimeni administrarea Ardealului.
Războiul curuţilor a fost pierdut de unguri si s-a încheiat in 1711 cu pacea de la Satu Mare. În acest război a fost
implicat Pintea Viteazul, atras de partea curuţilor, împotriva austriecilor.

Prin pacea de la Satu Mare din 1711, nobilimea maghiară a trebuit să accepte trecerea principatului
Ardealului de sub suzeranitate otomană sub administraţia austriacă nemijlocita, directă. In plus nobilimea maghiara
devenise deja calvină iar austriecii erau catolici.Ca sa stapaneasca mai bine Ardealul austriecii fie prin promisiuni
fie prin presiuni au atras o parte a românilor către catolicism. Din aceasta manevră politica a rezultat elita culturală
româneasca a Scolii Ardelene care ulterior s-a aruncat in miscarea politică a emanciparii românesti din Ardeal prin
petiții si memorii adresate curtii imperiale de la Viena.Aceasta a fost miscarea petiționalista ardeleana.Cele mai
importane momente ale ei au fost redactarea unui Supplex Libellus Walachorum (1791) si marelui Memorandum
(1892). Ambele inaintate curtii imperiale de la Viena.

Războiul ruso-moldo-turc dus în 1711, bătălia de la Stănileşti pe Prut, turcii au învins, Dimitrie Cantemir
care încheiase alianţa cu Rusia, cu Petru I cel Mare, a fost nevoit să se refugieze în Rusia unde va muri în 1723.
Pacea s-a încheiat la Vadul Huşilor in 1711.

Războiul austro-turc, încheiat prin pacea de la Passarowitz 1718 (Oltenia luata Țării Românesti a fost
acordată austriecilor de catre turci.)

Războiul ruso-austro-turc, încheiat prin pacea de la Belgrad 1739 (Austria înapoiază Oltenia Ţării
Româneşti)

Războiul ruso-turc încheiat prin pacea de la Kuciuk Kainargi, 1774, o pace mediată între ruşi şi turci de
Austria; drept mulţumire pentru mediere, turcii cedează Bucovina întreagă Austriei. Rusia incepe să-si impună
neoficial statutul de putere protectoare asupra principatelor.Marile puteri incep să-si deschidă consulate la Iasi si
Bucuresti,prima care a facut acest lucru a fost Rusia.

Războiul ruso-austro-turc, încheiat prin două păci separate: Şiştov 1791(austrieci si turci), Iaşi 1792 (ruşi
şi turci). Austria a ieşit mai devreme din război find foarte preocupată cu problemele cauzate de Revoluţia franceză.
Prin pacea de la Iaşi, Rusia face noi achiziţii teritoriale care o aduc în postura de vecină directă a Moldovei. Prin
pacea de la Iasi (1792) Rusia isi pune granita pe râul Nistru.

Războiul ruso-turc încheiat prin pacea de la Bucureşti, la hanul lui Manuc, 1812, anul în care Napoleon
invada Rusia. Prin această pace, Basarabia este anexată Rusiei.

Războiul eterist, declanşat în 1821şi complicat ulterior prin intervenţia marilor puteri şi mai ales a
Rusiei, pacea de la Adrianopole(1829), înfrângerea turcilor. Capitolul 5 din tratatul de la
Adrianopole prevede :

• Oficializarea protectoratului rusesc asupra Principatelor

• Oficializarea revenirii la domniile pământene

• Desfiintarea monopolului comercial otoman asupra Principatelor (total si neconditionat)

• Retrocedarea teritoriilor raialelor catre Principate (Braila,Giurgiu si Turnu)

• Recunoasterea pavilionului romanesc pe vasele Principatelor

REVOLUŢIA LUI TUDOR VLADIMIRESCU 1821

1.Contextualizarea evenimentului

2.Tudor şi boierii făgăduiţi

3.Desfăşurare şi evenimente programatice

4.Urmări

1.CONTEXTUALIZARE

Mişcarea lui Tudor este numită de către contemporani dar şi de istorici "când răscoala, când revoluţie",
"zaveră" = răzvrătire, tulburare. Ea se leagă de mişcarea eteristă "philike hetairia", societatea frăţească, o societate
secretă înfinţată în sudul Rusiei ţariste la Odessa în 1814 de către greci. În societate erau implicaţi membrii ai
diasporei greceşti dar şi greci din provinciile otomane. Obiectivul era eliberarea patriei originare de sub
administraţie otomană. Scenariul era vast şi presupunea răzvrătiri şi ale altor popoare, printre care şi românii.

2.TUDOR ŞI BOIERII “FĂGĂDUIŢI”

Tudor şi o parte a boierilor chiar au fost iniţiaţi în secretele Eteriei, dar nu în toate.Scenariul prevedea un
rol pe care ei trebuiau să îl joace in declansarea miscarii. Românii aveau un mare rol în debutul răscoalei. Legăturile
acestea erau întărite prin jurăminte. De aceea, termenul de "făgăduiţi" adica initiati in planurile secrete si devotati
obiectivului general al Eteriei. (eliberarea Greciei)

Tudor numit "slugerul Teodor din Vladimiri", a fost un administrator al unei averi, al unei moşii a unui
mare boier oltean. Stia să scrie,sa întocmească acte. Fusese in Austria ca negustor de vite.Ca personalitate era un
oltean tipic, cu un temperament ardent, o persoană energică, un om de acţiune. În calitate de voluntar, a luptat
inainte în cadrul armatei ruse împotriva turcilor, a fost chiar decorat cu ordinul "Sf. Vladimir".Era deci familiarizat
cu armele si razboiul.

3.DESFĂŞURARE ŞI DOCUMENTE PROGRAMATICE

Mişcarea s-a declanşat la 23 ianuarie 1821, în nordul Gorjului. Semnalul declanşării a fost transmis de
boierii făgăduiţi. În câmpia Padeşului Tudor, lansează Proclamaţia de la Padeş. Ea este un strigăt de revoltă, o
chemare la luptă. Proclamaţia de la Padeş utilizează parabolele (parabola şarpelui) pentru a stârni emoţia colectivă.
Obiectivul este acela de eliberare de sub turci şi realizare a binelui si a dreptatii în ţară. Este un îndemn la violenţă si
razvratire. A "întâmpina răul cu rău” “ cu rau sa-i pierdem pe cei rai". Mişcarea evoluează pe principiul efectului
bulgărelui de zapada rostogolit. Mulţimea adunată în jurul lui Tudor, mai redusă la început, creşte pe măsură ce
aceasta se apropie de Bucureşti. Cel mai important document rămâne "Cererile norodului românesc" din 18
februarie 1821, documentul reprezintă un fel de proiect constituţional în care se propun o serie de principii şi
reforme pe baza cărora să se organizeze societatea:

• Principiul suveranităţii poporului

• Principiul separării puterilor în stat (se cere o adunare obştească)

• Principiul egalităţii în faţa legii (desfiintarea privilegiilor)

• Principiul promovării valorilor (promovarea după merite şi nu după origine sau după avere; meritocratia)

• Principiul libertatii comertului

• Restrangerea grecilor din conducerea tarii

Ca reforme Tudor propune: reforma şcolară, reforma militară, reforma fiscală; se cere o reformă a
Bisericii, ca toate reformele menţionate să se facă pe socoteala Bisericii. Această idee de tip secularist, venită foarte
probabil pe filieră franceză, anticipează cu cca 4 decenii reforma averilor mănăstireşti făcută de Cuza, în decembrie
1863.

Alte documente: proclamaţia de la Cotroceni, Bolintin, Colentina; scrisorile schimbate între fruntaşi,
căpitani, boierii făgăduiţi şi Tudor; arzurile către Poartă (memorii către Poarta otomană)

Mişcarea lui Tudor a fost foarte absconsă, secretoasă,duplicitara, cu schimbări imprevizibile de direcţie pe
parcursul desfăşurării ei. Relaţia dintre Tudor şi căpitanii săi a fost una furtunoasă la fel cum a devenit pe parcurs si
relatia Tudor-Eterie. Din dorinţa de a menţine disciplina, Tudor a ordonat execuţia unor căpitani ai săi. Capitanii
supravietuitori nu au uitat şi în final l-au dat pe mâna eteriştilor (relatia dintre Tudor si Eterie s-a racit si apoi
inveninat dupa ce Rusia s-a dezis de actiunile si afirmatiile publice ale eteristilor). Eteriştii l-au taiat pe Tudor şi l-
au aruncat într-o fântână părăsită din apropiere de Târgovişte. La randul lor eteriştii au fost atacaţi însă de trupele
otomane pătrunse în ţară. Au luptat eroic dar au fost înfrânţi. Unii dintre ei au luat calea Occidentului şi chiar s-au
stabilit în America de Nord. Totusi războiul provocat de eterişti s-a propagat în Grecia in acea vreme o provincie
otomana. Turcii au făcut represiuni barbare si masacre în masă. Presa si opinia publică occidentală erau oripilate de
excesele otomane şi au obligat guvernele marilor puteri să intervină. Cea mai hotărâtă intervenţie, a fost a Rusiei.
Rusia a înfrânt Imperiul Otoman, obligându-l să semneze pacea de la Adrianopole 1829. Pacea recunoştea separarea
Greciei de Imperiul Otoman şi independenţa statului grec.

4. URMĂRI. CONSECINŢE

• Schimbarea regimului politic în principate, schimbarea regimului fanariot cu domniile pământene

• Implicarea, impulsionarea şi răspândirea ideilor moderne si reformatoare

• Prin tratatul de la Adrianopole 1829 se restituiau raialele catre principatele romane

• Prin acelasi tratat inceta monopolul commercial otoman asupra principatelor iar Rusia devenea oficial
“puterea protectoare”asupra principatelor

REGULAMENTE ORGANICE (1831-1832)

REGIMURILE REGULAMENTARE.

(1834—1849)

În timpul războiului pentru libertate, Rusia a intervenit în principate şi le-a ocupat militar. Ruşii au alcătuit o
comisie de boieri condusă de baronul rus, Minciaki. Guvernatorul principatelor în timpul ocupaţiei ruse a fost
generalul Kiselev Pavel. Comisiile (una pt TR si alta pt Moldova) au făcut propuneri pentru redactarea unor
regulamente de tip constituţie. Aşa s-au născut REGULAMENTELE ORGANICE în 1831 - 1832, ele vor fi puse în
aplicare însă de abia în 1834. Regulamentele Organice prevăd:

• Înfiinţarea unei miliţii naţionale

• Separarea puterilor (o Adunare Obsteasca)

• Înfiinţarea arhivelor

• Înfiinţarea Bugetului (balanţă între venituri şi cheltuieli)

• Înfiinţarea capitaţiei (impozit unic pe cap de familie)

• Domn pamantean ales pe viata de Adunarea Obsteasca

• Mentinerea a privilegiilor si a muncii de claca

Regulamentele Organice nu desfiinţau deci privilegiile si nici munca de claca .Conţinutul regulamentar este
considerat un progres, un mare pas înainte pentru societatea românească în sensul modernizării. Prin faptul că cele
doua regulamente au fost aproape identice, ruşii au pus fără să-şi dea seama o cărămidă la apropierea celor două
principate, la destinul lor comun: Ţara Românească şi Moldova.

DOMNIILE REGULAMENTARE

Înaintea lor au fost doi domni pământeni, Ioniţă Sandu Sturza în Moldova şi Grigore D. Ghica în Ţara Românească
1822-1828.

În timpul domniei lui Ioniţă Sandu Sturza in Moldova au apărut aşa numita miscare a carvunarilor condusa de
comisul Ionica Tautul.Miscarea generata de mica boierime a propus marii boierimi un proiect de constitutie numit
‘constitutia carvunarilor’ in 77 de articole.Proiectul marturiseste o influenta a ideologiei franceze. In esenta proiectul
propunea ca puterea decizionala sa se imparta intre marea boierime si mica boierime ( mica boierime sa aiba si ea
acces la exercitiul puterii).Marea boierime era sprijinita pe fata de puterea protectoare, Rusia.Mica boierime era
sprijinita discret de puterea suzerana si de domnitor.Mica boierime era numita in deradere ‘ciocoime’’ de marea
boierime care a respins indignata proiectul cavunarilor(1822). Intre 1822-1847 atat in Tara Romaneasca cat si in
Moldova s-au dezvoltat miscari si societati de tip masonic, conjurativ (complotiste).In 1840 aparea in Tara
Romaneasca ‘Societatea secreta’ a lui Dimitrie Filipescu. Din societate facea parte si Nicolae Balcescu.Societatea a
fost deconspirata, membrii torturati si intemnitati.Pentru ca era minor, Balcescu, a fost inchis doar intr-o
manastire.Eliberat, Balcescu reinfiinteaza societatea in 1843 sub numele ‘Fratia’; avea drept paravan un cenaclu
literar,insa de fapt ea a organizat declansarea revolutiei in 1848 in Tara Romaneasca.

Domniile regulamentare incep in 1834 in Tara Romaneasca, avem doua; Alexandru D. Ghica (1834-1842)
si Gheorghe Bibescu (1842-1848) iar in Moldova; Mihail Sturdza (1834-1849).Au la baza regulamentele
organice.Mihail Sturdza s-a bazat pe puterea protectoare, pe marea boierime, a manifestat idei conservatoare insa
avea si calitati personale care l-au ajutat: abilitate politica, capacitate de disimulare, inteligenta.S-a bazat pe un
regim politienesc.In Tara Romaneasca, boierimea era mai vie, mai rebela.Ea s-a grupat intr-o ‘partida nationala’
condusa de Ioan Campineanu.Partida nationala avea orientari liberale si era influentata de ideologia si cultura
franceza.A inceput sa faca opozitie domnitorului si puterii protectoare (Rusia).In 1838 gruparea editeaza, redacteaza
doua documente in care isi exprima punctul de vedere.”Act de unire si independenta” si ‘Osabitul act de numire a
suveranului romanilor’- 1838.Partida nationala a propus ca domnul regulamentar al Moldovei Mihail Sturdza sa
devina si domn al Tarii Romanesti. Partida nationala contesta Rusia in problema articolului aditional si afacerii
Trandafilov.Dupa ce a lansat regulamentele organice, Rusia si-a dat seama ca i-a scapat ceva: un articol
care,adaugat, sa nu permita sa se modifice fara acordul ei continutul R.O. De aceea a vrut sa impuna un articol
aditional in acel sens.Adunarea Obsteasca a Tarii Romanesti l-a respins si de aici a rezultat un intreg scandal.Un
bogat armator rus , Trandafilov ,ar fi dorit sa i se concesioneze toate exploatarile subsolului din Tara Romaneasca
lucru respins de partida nationala.

Anul 1848 in Europa

1.Consideratii generale

2.Dezvoltare pe cazuri

3.Revolutia in spatiul romanesc

Consideratii generale - Revolutia a inceput in Franta, o tara ‘specializata’ in revolutii. Franta a fost
cuprinsa de revolutii in 1789,1830,1848 apoi 1871, in februarie 1848 revolutia s-a intins prin contopire in aproape
toate spatiile europene pana la Prut.Revolutia nu s-a propagat nici in Spania, Anglia, Elvetia, Pen.Iberica, Imperiul
Otoman.Revolutia de la 1848 este momentul de glorie al masoneriei, apogeul societatii masonice.Revolutia
oscileaza intre doua obiective: obiectivul social si obiectivul national; in unele cazuri le avem pe amandoua, in alte
cazuri avem numai obiectivul social. Obiectivul social are in vedere reforme care sa schimbe ordinea sociala
(proprietati, tarani) iar obiectivul national este in legatura cu unionismul sau independentismul.Revolutia de la 1848
a imbracat si forme violente, militare, cu varsare de sange.

Dezvoltarea pe cazuri - Franta- revolutia izbucneste in februarie, palatal regal este inca odata devastat,monarhia
este inlaturata si se proclama republica.In sala tronului, a patruns si Nicolae Balcescu care si-a luat ca “amintire” o
bucata din catifeaua tronului.S-a ales guvern revolutionar provizoriu, un presedinte de republica, Ludovic
Napoleon, nepot de frate al marelui Napoleon .In 1851, spre sfarsitul mandatului, cetateanul- presedinte da o
lovitura de stat si se proclama imparat sub numele de Napoleon al III-lea.Va conduce Franta timp de doua decenii,
pana la infrangerea tarii de catre prusieni (1871).Germania, - revolutia in spatiu german, un spatiu divizat, totusi
mai putin divizat decat este cazul inainte de1815.Revolutia germana imbraca indeosebi obiectivul national, isi
propune si se caracterizeaza prin moderatie, printr-o timiditate a burgheziei germane, respectul ei exagerat pentru
traditia militara a facut sa piarda o mare oportunitate istorica. Istoricii vorbesc astazi de revolutia germana ca de o
revolutie ratata, care rateu a cauzat cele doua razboaie mondiale in care a fost implicata Germania.In timpul
revolutiei, parlamentul revolutionar si-a fixat sediul la Frankfurt.Acesta a propus regelui Prusiei coroana intregii
Germanii.Arogant, regele, desi dorea evident acest lucru, a refuzat coroana spunand ca ‘vine din noroi si este unsa
cu oloi democratic’.Interventia armatei prusace, pana la urma, a restabilit ordinea. Reactiunea a castigat.

Italia: spatiul italian, si el era divizat. Spre deosebire de cel german, spatiul Italian avea inauntrul sau
administratii straine: austriaca si spaniola.Revolutia a marsat initial pe ambele obiective, cel national si social.Cel
national era reprezentat de personalitati precum Cavour, regele Carlo Alberto de Savoia, iar obiectivul social de
Giuseppe Garibaldi ori Giuseppe Mazzini.Cand lucrurile s-au pus in miscare, “nationalii” l-au convins pe Garibaldi
sa amane pentru mai tarziu obiectivul social.Statele straine au reusit sa suprime in sange focarele de revolutie din
peninsula italica.

Imperiul Austriac: cazul austriac si maghiar, revolutia austriaca si maghiara se impleteste cu revolutia
romana din Ardeal.Incepe la Viena, imparatul abdica, in locul sau este incoronat, foarte tanarul pe atunci, Franz
Joseph care domnit intre 1848-1916.El a acceptat formal doleantele revolutiei, l-a sacrificat pe cancelar (von
Metternich).Revolutia austriaca, in chip logic, a marsat pe obiectivul social-politic, cetatenesc.Revolutia maghiara, a
fost una dintre cele mai spectaculoase revolutii europene.Lucrul se explica prin temperamentul specific si pe traditia
si nostalgia de mare putere acum decazuta.Revolutia maghiara a imbracat ambele obiective, si cel national, si cel
social.Cel national era circumscris modelului Ungariei Mari asa cum a fost ea in evul mediu.Obiectivul maghiar nu
tinea cont de obiectivele nationale ale altor revolutii din interiorul aceluiasi imperiu austriac: (revolutia
romana,slovaca, croata).In consecinta revolutia maghiara a intrat in conflict cu alte revolutii, acest lucru i-a redus
din forta si a permis reprimarea ei prin interventia combinata a armatei austriece si ruse.Reprezentanti: Lajos
Kosuth si Petoffi Sandor.

Revolutia in spatiul romanesc 1848

 A izbucnit in toate cele cinci provincii; Moldova, Tara Romaneasca, Banatul si Partiumul,Transilvania si
Bucovina.

1.Fortele participante revolutionare: tineretul, intelectualii, boierimea, progresista liberala (Moldova, Tara
Romaneasca), taranimea (Ardealul, Tara Romaneasca), orasenimea, populatia din mahala (“clirosul”).Elementul
burghez era destul de subtire.Fortele reactionare : militarii, clerul, boierimea, conservatoare, functionarii,
administratia, armatele straine.

2.Aspecte preliminare.Pregatirea revolutiei - Revolutia de la 1848, a fost anticipata de o suita de episoade pre-
pasoptiste,generate de diferite societati de tip masonic aparute ca peste tot in Europa si in principate. Cea mai bine
pregatita revolutie din Tara Romaneasca unde activa masonul si revolutionarul prin vocatie, Nicolae
Balcescu.Societatea ‘Fratia’ a stabilit ca revolutia sa inceapa concomitent in trei localitati: Islaz, Ocnele mari,
Telega; nu a izbucnit decat la Islaz.De asemenea a stabilit data, structura guvernului revolutionar provizoriu, ce
masuri se vor lua daca domnitorul refuza sa se adapteze situatiei.In Ardealul austriac, revolutia a fost pregatita de
adunarea din duminica Tomei, aprilie 1848 din Blaj si de discursul din Catedrala Unita de la Blaj din 2 mai 1848.O
situatie mai speciala intalnim in Moldova. Asupra revolutionarilor modoveni, plana frica de interventia rusa.

3.Documente programatice. Prima care izbucneste: miscarea moldoveneasca 27-29 martie 1848 la Hotel
Petersburg din Iasi. Fruntasii miscarii lanseaza Petitia proclamatie.Documentul este foarte moderat si grijuliu in
afirmatii, incepe cu linistitoarea afirmatie ‘Sfânta păzire a Regulamentului Organic’.Articolele, punctele din
proclamatie emit cerinte moderate: eliberarea detinutilor politici, interzicerea bătăii si torturii, libertatea presei,
drepturi si libertati cetatenesti in general.In privinta țărănimii, lucrurile sunt pasate rapid prin formula destul de
vagă: ‘grabnica imbunătățire a situatiei locuitorilor săteni’.Se vede evident frica initiatorilor miscării de a nu
tulbura tărănimea si deci de a nu oferi pretext Rusiei pentru interventie militară.Domnitorul Mihail Sturza a adoptat
o atitudinte foarte vicleana: a simulat cum că ar fi de acord cu miscarea si chiar i-a indemnat pe revolutionari să
pună pe hartie doleanțele, după care a inceput să-i aresteze. Au fost trimisi sub pază catre granite in ideea de a-i
trimite sultanului.Pe drum, cei mai multi dintre ei reușesc să scape și se refugiază în Austria, la Brașov. Altă parte
dintre ei se refugiază la Cernăuți, tot pe teritoriul Austriei. De ce le-a fost frică revoluționarilor nu au scăpat:
țărănimea contagiată de zvonuri a început să se miște, lucru care a dus la intervenția militara a Rusiei.

Proiectul de constituție pentru Moldova într-o sută de ” ponturi” .

Istoricii cred că redactorul acestui proiect a fost Vasile Alecsandri. Proiectul începe cu o frază romantic-teatrală „În
numele omenirei și a lui Dumnezeu”, articolele sunt preluări din ideologia revoluției franceze. Între alți
reprezentanți amintim pe: Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo, Teodor Rosetti.

Moldovenii refugiați pe teritoriul Austriei au mai conceput două documente revoluționare: în 12 mai 1848,
Brașov: „Prințipurile noastre pentru reformarea patriei” în grupul de la Brașov era și Cuza, grupul tocmai asistase
la a doua adunare de la Blaj a ardelenilor și fusese entuziasmat de ce văzuse acolo: ordine, disciplină, voință și
radicalism. Întors de la Brașov, grupul a redactat documentul, cel mai radical ,cel mai concentrat și cel mai scurt
document (6 articole) între ele: unire, independență, improprietarirea tărănimii, necondiționat, fara nici o
despagubire. Al doilea document redactat pe teritoriul Austriei de grupul lui Kogălniceanu, la Cernăuți „Dorințele
partidei naționale din Moldova”in care se spunea ca “unirea este cheia de boltă fără de care intreg edificiul national
s-ar prabusi”(adica un obiectiv national).

DESFĂȘURARE

Avem trei situații:

1.românii din Ungaria, provincie autriacă ( adica românii din Banat si Partium)
2. românii din Transilvania propriu-zisa, provincie austriacă aparte

3.românii din Bucovina, provincie austriacă aparte

Românii din Ungaria s-au lăsat antrenați de Revoluția maghiară, românii din Ardeal au avut o revoluție a
lor, foarte încinsă, activă care în scurt timp a intrat în conflict cu Revoluția maghiară. Românii din Bucovina au
desfășurat o revoluție la nivelul petitionar, al documentelor.

Începe la sfârșitul lunii aprilie, prima adunare de la Blaj, participă 6000 oameni, este o adunare de tatonare.
La 2 mai 1848, Simion Bărnuțiu ( Greco-catolic) ține celebrul discurs din catedrala Blajului. El încearcă să
clarifice poziția românească în raport cu obiectivele și pretențiile revoluției maghiare care îi afectau pe români. Este
un discurs naționalist. Revoluția maghiară avea drept obiectiv refacerea Ungariei Mari așa cum a fost ea în Evul
Mediu. În planul drepturilor individuale cetățenești, ea oferea aproape totul dar nu și in planul drepturilor naționale,
unde nu era dispusă să ofere nimic. Revoluția vorbea despre o singură națiune: națiunea politica maghiară,
naționalitățile nemaghiare vizate să fie reintegrate prin voința revoluției maghiare în cadrul așa-zisei Ungarii Mari,
nu au reacționat favorabil. Era vorba de români, slovaci, croați. Bărnuțiu a spus răspicat acest lucru în discursul sau
atunci când a zis: „Fără naționalitate și Republica este un despotism afurisit. ”În zadar ni se dau drepturi
individuale, sociale, dacă cele naționale nu ne sunt recunoscute”). Pentru românii din Transilvania istorică acum
provincie austriaca ar fi fost un pas înapoi să fie incluși într-o Ungarie Mare insa pentru românii din Banat si părțile
de vest, nu. Revoluția maghiară era foarte radicală, abolea monarhia și desființa iobăgia. Revoluția maghiară a
proclamat Unirea Transilvaniei la Ungaria fără să consulte majoritatea românească din Transilvania. La o zi după
discursul din catedrală, avea loc o a doua adunare de la Blaj, între 3-5 mai unde s-au adunat 40.000 de țărani
neînarmați. La adunare s-a adoptat „Petițiunea Națională” între punctele ei amintitm: hotărârea de a desființa
iobăgia fără nici o despăgubire,independența națiunii române din Ardeal în a-și decide viitorul ei, amânarea discuției
în jurul uniunii Transilvaniei la Ungaria revoluționară. La adunare se afirmă reprezentantul moților Avram Iancu.
Conflictul dintre revoluția română și cea maghiară s-a accentuat, trupele revoluționare maghiare au încercat să-și
impună cu forța hotărârile de la Buda. Avram Iancu a organizat, rezistența românească în Munții Apuseni. S-a ajuns
la conflicte deschise soldate cu morți, în epocă s-a vorbit de 40.000 de români care ar fi fost uciși (cifra pare
exagerata). Revoluționarii maghiari nu au putut să provoace capitularea rezistenței românești, în Apuseni. Petru
Dobra a fost ucis. A intervenit și Ioan Buteanu care a plătit si el cu viața această intervenție. S-au încercat tentative
de a se ajunge la un compromis între cele două părți, prin deputatul Dragoș (deputat în Parlamentul revoluționar
Budapesta pentru românii din Vest,din Partium) și apoi de către Nicolae Balcescu și Cezar Bolliac care au încercat
să-i apropie pe Kosuth de Avram Iancu. În 1849, s-a reușit acordul de la Seghedin, din păcate prea târziu întrucât se
produsese déjà intervenția armatelor ruse în Ardeal și Ungaria. În septembrie 1848 avea loc o a treia adunare de la
Blaj – 60.000 de țărani înarmați.Se respingea uniunea Transilvaniei la Ungaria și se manifesta voința de a lupta
împotriva revoluției maghiare. Împăratul de la Viena, Franz Joseph a făcut promisiuni românilor pentru a-i despărți
și mai mult de unguri (politica lui divide et impera).Desi anterior armata revolutionara maghiara invinsese
surprinzator armata austriaca la Komarom, in august 1849 armata revoluționară maghiară a fost înfrântă de
armatele ruse și obligată să capituleze la Siria langa Arad. După bătălie, 13 generali maghiari au fost spânzurați.
Alte documente programatice din Imperiul Austriac: Petitia neamului romanesc din Ungaria si Banat
(Lugoj,Eftimie Murgu) si Petitia Tarii (Cernauti,Eudoxiu Hurmuzaki) ambele cu revendicari de ordin
confessional,educational ,folosirea limbii romane in scoli si biserica. În Țara Românească, revoluția izbucnește la 9
iunie 1848 într-un singur loc și nu în 3 cum era prevăzut. La Islaz, s-a ținut o adunare, s-a ales un guvern
revoluționar provizoriu si s-a dat citire proclamatiei de la Islaz, cuprindea 22 de articole.Proclamatia are o tenta
republicana, cerea o constitutie, o lege fundamentala, de asemenea defiintarea robiei tiganilor.Emanciparea
israelitilor (evrei) si drepturi si libertati cetatenesti.Domnul urma sa fie ales din toate straturile societătii, să fie
responsabil si să aiba un mandat limitat la 5 ani.Revolutia debuteaza in Bucuresti in mahalaua Dobroteasa. La 15
iunie are loc o alta adunare pe Campia Filaretului Bucuresti . La adunare se restructureaza guvernul si proclamatia
este reafirmata.Initial, Gheorghe Bibescu, domnitorul, parea sa se supuna situatiei, ulterior insa a dat bir cu fugitii, a
plecat in Austria pe la Brasov.Revolutionara Ana Ipatescu a eliberat guvernul, in urma unui complot al colonelilor
Ion Odobescu si Ion Solomon iar cand mitropolitul Neofit a lansat zvonul ca de granitele tarii se apropie armatele
rusesti, infricat guvernul a parasit capitala. Pe drum dandu-si seama ca era un zvon fals, se intoarce in capitala dar cu
autoritatea mult stirbita.In timpul guvernarii revolutionare s-a infiintat o comisie a proprietătii care să studieze
posibilitatea improprietaririi tăranilor.In comisie s-au format două grupări; una in jurul lui Ion Heliade Radulescu, cu
o viziune ceva mai conservatoare si una in jurul lui N. Balcescu, cu o viziune mai radicala. Primul dorea
improprietarirea taranilor cu despagubire, al doilea improprietarirea fără despăgubire. Până la urma nu s-a facut
nimic concret.Rusii au invadat Tara Romaneasca dupa ce in prealabil s-a produs si o interventie otomana.
Interventia otomana s-a facut la insistentele Rusiei.Guvernul revolutionar provizoriu a intrat in legatura cu Soliman
Pasa, omul care trebuia să conducă interventia Tara Romaneasca. Guvernul revolutionar a ajuns la o intelegere cu
Soliman.Rusii au fost foarte iritati si au cerut Portii să-l schimbe pe Soliman. In locul lui a fost numit Fuad Pasa
considerat un dur, care a intervenit in forțăGrupul armatei pregatit de guvernul revolutionar, sub comanda
generalului Gheorghe Magheru s-a autodizolvat.La Bucuresti a avut loc o ciocnire inegala intre pompierii condusi
de Pavel Zaganescu si trupele otomane in Dealul Spirii pe13 septembrie 1848. Fruntasii revolutiei au fugit din
tară.In 1849 intre Rusia si Turcia s-a incheiat conventia de Balta-Liman prin care cele doua puteri restaurau
regimul Regulamentului Organic si isi reimpuneau controlul asupra principatelor in calitate de putere protectoare-
Rusia si putere suzerana-Turcia. Au fost numiti domnitori: Grigore A. Ghica (Moldova), Barbu Stirbei (Tara
Romaneasca).La inceput principatele au fost sub ocupatie rusa, apoi sub ocupatie otomana si austriaca-pana la
1858. Practic domnitorii numiti in 1849 n-au mai apucat efectiv sa domneasca din cauza acestor ocupatii….

Repercusiuni.Urmările

Desi infrântă in plan administrativ revolutia româna si-a făcut lucrarea, menirea, in plan ideologic si
mental.S-a creat o legatura intre elite,intre elite si tărănime, revolutia a pregatit terenul pentru marile realizari si
marile măsuri care vor urma: unire, reforme de modernizare si independența.

Drumul catre Unirea Principatelor

– 24 ianuarie 1859 –

1.Unirea Principatelor, 24 ianuarie 1859.Premisele unificarii

2.Congresul de la Paris si urmarile sale

3.Conferinta si conventia de la Paris

4.Dubla unire a lui Alexandru Ioan Cuza (mica unire) – 5 si 23 ianuarie 1859

PREMISELE UNIFICARII

Unirea principatelor a fost pregatita mai intai ideologic, mental, mai intai la nivelul elitei, a clasei
intelectuale, politice.Ideea a fost apoi transmisa la nivelul masei populare.De la inceput, clasa politica a inteles ca
Unirea nu se poate face decât cu sprijin primit din exterior si doar intr-o conjunctura internationala favorabilă.
Incepând cu 1849, in Occident se constituise o emigratie din motive politice, emigratia româneasca; aceasta a
transformat chestiunea preincipatelor intr-o chestiune de nivel european, lucrul a fost posibil in urma unei
conjuncturi favorabile, infrangerea Rusiei, ‘putere protectoare’ de către o coalitie formata din Franta, Anglia,
Imperiul Otoman in 1853-1856 – razboiul Crimeeii dar si prin intermediul unei propagande unioniste sustinute de
cei din emigratie.

Principatele au suferit cateva ocupatii successive incepand cu 1853, la inceput ocupatie rusa si apoi in
tandem, austro-turca.Emigratia din Occident a actionat pe mai multe canale: diplomatic, cultural, journalistic,
propagandistic (presa româneasca in limba franceză).Un sustinator constant a fost Napoleon al III-lea, imparat al
Frantei.

CONGRESUL DE LA PARIS SI URMĂRILE SALE

Inaintea congresului de pace de la Paris, a avut loc o conferinta preliminara la Viena 1855, cerută in special de
englezi, preocupati de statutul Dunarii și al Marii Negre.Reprezentantul francez, la conferinta a fost primul care a
ridicat problema unirii principatelor, baronul Bourquenay.1856- congresul de pace de la Paris, tinut dupa razboiul
Crimeeii (1853-1856).Problema principatelor este doar o mică secțiune pe lista problemelor congresului.Hotărârile
congresului (1856)cu privire la principate:

• Desfiintarea protectoratului rusesc

• Organizarea de alegeri pt adunarile AD-HOC cu rol consultativ la nivelul populatiei principatelor

• Inlocuirea protectoratului rusesc cu garantia colectiva a celor 7 mari puteri

• Mentinerea ca putere suzerană a Imperiului Otoman

• Inapoierea de către Rusia, Moldovei a celor 3 judete din sudul Basarabiei( Cahul, Bolgrad si
Ismail); o idée englezească pentru a indepărta Rusia de la gurile Dunarii

• Nici una dintre marile puteri nu putea interveni unilateral in interiorul principatelor fără acordul
unanim al marilor puteri garante.(acest lucru echivala aproape cu o neutralizare a principatelor)

• Infiintarea a 3 comisii: 2 dunărene: comisia riverana (a statelor riverane) si comisia Dunării de Jos
cu sediul la Galati,respectiv comisia reprezentantilor marilor puteri la Bucuresti(o comisie de
supraveghere)

• Libera navigatie si liberul comert pe Dunare si Marea Neagra

Consultarea populatiei principatelor prin intermediul a doua adunari ad-hoc ( din Latina ‘cu acest scop, cu aceasta
misiune’).

La congres, Franta a propus unificarea principatelor, englezii au fost ezitanti, Prusia si Piemontul au sustinut
unificarea pentru ca aveau probleme si idealuri similare.Rusia a sustinut unirea pentru că spera ca prin sustinerea
pozitiei Frantei,să desparta Anglia de Franta.In schimb Imperiul Otoman si al Austriei s-au opus, au sustinut la
congres că românii insisi (ca masă) nu doreau unirea,pe care nu o dorea decat o mână de intelectuali exaltati.Franta a
venit cu contra-propunerea de a se consulta populatia prin intermediul adunărilor ad-hoc. Ajutorul ei a fost de
neprețuit.

In anul 1857 a fost o mare agitatie in principate legata de alegerile pentru adunarile ad-hoc.Emigratia s-a
intors in principate, s-au creat două tabere: unionistii si anti-unionistii.Alegerile s-au facut pe baza unor liste in care
fiecare tabără incerca să pună reprezentanti de-ai ei .Sub influenta consulului austriac de la Iasi, a caimacanului
(locțiitor de domn) Nicolae Vogoride s-a falsificat lista incercând să se introduca pe ea mai multi anti-unionisti.
Tabăra unionista a reclamat falsificarea comisiei de supraveghere a marilor puteri de la Bucuresti.S-a ajuns la un
scandal international.Relatia dintre Franta si Anglia s-a tensionat.Situatia a fost dezamorsată de intalnirea de la
Osborne dintre regina Victoria a Angliei si imparatul Frantei, Napoleon al III-lea.S-a ajuns la un compromis : Franta
accepta doar o unire formala iar Anglia accepta sa se revina asupra listei falsificate.Dupa refacerea listei, adunarile
si-au inceput activitatea.In aceste adunari intrau si reprezentanti ai taranimii pentru prima data in istoria noastra.

Dupa refacerea listelor s-au constituit cele doua adunari ad-hoc care si-au inceput dezbaterile; pentru prima
data erau reprezentanti si tăranii, cel mai cunoscut a fost Moș Ion Roata, Constantin Tanase etc… Dezbaterile s-au
finalizat cu cate o rezoluție. In esentă se cerea: unire, printi straini, autonomie interna, adunare reprezentativă si
neutralitate.Rezolutiile erau trimise comisiei de la Bucuresti care le-au trimis Conferintei Marilor Puteri la Paris
1858.A fost singura chestiune dezbătuta. Din conferinta, a rezultat o Conventie.Conventia a jucat rol de constitutie
pentru principate pana in 1864 cand a fost amendată prin lovitura de stat a lui A.I. Cuza- 2 mai 1864.Printre
hotărârile conventiei amintim: noul stat va purta numele ‘Principatele unite ale Moldovei si Valahiei’.Formalismul
unirii rezida in dubla exemplaritate, dublul paralelism al institutiilor.Două guverne, două adunari, două capitale,
două steaguri, două armate: ca institutii unice trebuiau create o Comisie Centrală la Focsani pentru legile de interes
comun si o Curte de justitie si de casație tot la Focsani.Fiecare principat trebuia să-si aleaga câte un
domnitor.Potrivit conventiei, adunarea legislativa era unicamerală.S-au facut noi alegeri pentru cele doua adunari
elective care la rândul lor il alegeau pe domnitor.La 5 ianuarie, adunarea electiva a Moldovei l-a ales cu majoritate,
dar nu absolută pe colonelul Al.I.Cuza, fost parcalab de Covurlui.Alegerea de la Iasi a fost una destul de agitata, au
fost aproximativ 80 de candidati, fosti domnitori, beizadele si intelectuali, oameni politici (Vasile Alecsandri, Mihail
Kogalniceanu etc).Pentru ca ambitiile si adversitatile erau categorice, absolute, si-a facut ușor loc candidatura
neutrală si oarecum anonima, asiguratoare, a lui Cuza; Cuza era militar , asta aducea un plus de echidistanță si
garantie intr-o atmosfera aproape exploziva. Nu era foarte cunoscut. Numele lui Cuza a fost rostit de un coleg de-al
sau ofiter de origine poloneza din armata Moldovei . Dupa alegerea lui Cuza de la Iasi la 5 ianuarie 1859, au urmat
aproape trei saptamani de campanie pro-Cuza și in Tara Romaneasca .Presiunea a fost foarte mare din partea
unionistilor, să se aleaga aceeasi persoană.Clădirea de pe Dealul Mitropoliei in care a avut loc adunarea electivă a
fost inconjurată de bucuresteni, foarte zgomotosi, purtand torțe aprinse.In seara de 24 ianuarie1859, sub aceasta
presiune, toti membrii adunării elective din Bucuresti l-au ales pe Cuza.Prin aceasta manevră se forța interpretarea
unui articol al Conventiei, deturnându-i sensul fără a-l încalca explicit.Textul permitea această interpretare întrucât
nu era foarte explicit in detalii.Formal textul era respectat pentru că Al.I. Cuza a fost ales separat si succesiv domn
pentru fiecare din cele două principate iar textul nu preciza nicaieri că trebuie alese persoane diferite.Ori ceea ce nu
este interzis…. este permis , spune un principiu de drept. Prin aceasta manevră clasa politică românească de
orientare romantică și liberală și-a probat sagacitatea, suplețea, implicarea și oportunismul istoric.