TEMA II.

3
LEXICUL LIMBII RROMANI

MIJLOACE INTERNE ŞI EXTERNE DE ÎMBOGĂŢIRE A

LEXICULUI

Căile de îmbogăţire a vocabularului limbii literare, după originea materialului lexical

folosit, se grupează în două categorii mari:
A. Mijloace interne
B. Mijloace externe
La rândul lor, fiecare din aceste categorii cuprind multiple mijloace concrete de
îmbogăţire a lexicului cu cuvinte noi, care diferă între ele din punctul de vedere al
productivităţii, al bogăţiei lor. În acest modul ne vom ocupa de prezentarea mijloacelor
interne de îmbogăţire a lexicului limbii rromani, mai exact de studierea derivării cu sufixe, iar
în ceea ce priveşte mijloacele externe de îmbogăţire a lexicului limbii rromani ne vom
rezuma doar la enumerarea lor.

A. Îmbogăţirea vocabularului limbii rromani prin mijloace interne

În cadrul acestei categorii distingem mai multe procedee concrete:
a) creaţii interne;
b) împrumuturi din dialecte;
c) transformarea numelor proprii în nume comune şi a numelor comune în
nume proprii;
d) cuvinte formate pe baza materialului lexical existent prin:

● derivare

● compunere

● schimbarea valorii gramaticale.

a) Creaţii interne
Prin acest procedeu înţelegem deţinerea unor cuvinte noi prin folosirea unor
combinaţii noi ale fonemelor limbii. Acest procedeu, deşi mai puţin productiv şi mai rar
folosit, se întâlneşte în toate limbile. De exemplu, pentru a denumi adjectivul „pestriţ”,
„porumbac”, rromul Ion Dumitru Bidia a creat cuvântul mamuxalo, iar Sorin Sandu Aurel,
pentru a exprima ideea de „leşin”, „ameţeală” a folosit cuvântul baldoma.
O altă sursă de formare a cuvintelor noi prin acest procedeu, al creaţiilor interne, o
constituie imitarea anumitor sunete sau zgomote din natură. De exemplu: kuku, kukurigu,
kotkodac etc. Tot în cadrul acestei categorii intră interjecţiile, care sunt creaţii interne. Unele
dintre ele, fără să fi fost împrumutate, sunt asemănătoare în multe limbi, tocmai ca dovadă a
raporturilor care se creează între cauză şi sistemul nervos şi care determină o anumită mişcare
a organelor respiratorii, având ca rezultat anumite articulări de sunete. De exemplu, O!, Of!,
A!, U! etc.

b) Împrumuturi din dialecte

Prin lucrările scriitorilor, prin studierea cărţilor ştiinţifice sau prin specialiştii înşişi
dintr-un domeniu de specialitate, cuvintele regionale sau cele tehnico-ştiinţifice ajung în
limba comună, îmbogăţind-o cu noi cuvinte, care sunt cunoscute şi folosite de toţi vorbitorii.
De exemplu, armin = śax (varză), meselě = sinia (masă) tc.

c) Transformarea numelor proprii în nume comune şi a numelor comune în

nume proprii este un procedeu oarecum asemănător derivării improprii, dar şi împrumutului.
De exemplu: Ampère = ampèro; Volta = vòlto etc. Apoi, mai frecvent, este procesul
transformării numelor comune în nume proprii: Parno (Albul), Tikno (Micu), Lolo (Roşu),
Darano (Fricosul) etc.

d) Cuvinte formate pe baza materialului lexical existent:

1. Derivarea este procesul de formare a unor cuvinte noi prin adăugarea la tema (sau
la rădăcina) cuvântului a unor afixe lexicale, sufixe sau prefixe. Sufixele sunt îmbinări de
sunete care, ataşate la o rădăcină, creează cuvinte noi, cu o altă valoare gramaticală sau cu un
sens diferit. Sufixele pot fi nominale: -no, -ipen, adjectivale: -utno, -ikano; verbale: -ar-/-
ǎr-; adverbiale: -es, -al în funcţie de partea de vorbire rezultată din alipirea lor (baśno,
phralipen, kaśtutno, gaзikano, dujarel, melǎrel, rromanes, maśkaral).
Prefixele sunt îmbinări de sunete care, puse înaintea unui cuvânt, îi modifică sensul,
nuanţa şi uneori categoria gramaticală. De obicei prefixele lexicale nu modifică partea de
vorbire, pe când sufixele servesc la schimbarea categoriei gramaticale: kinel – bikinel, astarel
– bistarel sunt toate verbe; amal – biamal sunt ambele substantive; lando – bilando sunt
ambele adjective. Sunt însă cazuri când şi prefixele servesc la schimbarea categoriei
gramaticale şi anume: adjectivul boldo – botezat, în comparaţie cu prefixul bi- dă
substantivul biboldo – evreu.

2. Compunerea este procedeul formării unor cuvinte noi prin împreunarea a două sau
mai multe cuvinte. În cadrul cuvântului compus, elementele componente nu îşi mai păstrează
(sau păstrează numai parţial) sensul iniţial.
Rromii au recurs la acest procedeu din vremuri străvechi şi continuă să fie un
procedeu frecvent utilizat. Rromii, în vechime, pentru a exprima ideea de „inteligent”,
„deştept”, au pornit de la cuvântul rrom s.f. godĭ „creier”, „minte”, căruia i-au alipit cuvântul
aver „alt, altă”, rezultând astfel, prin compunere, cuvântul godĭaver (scris godǎver), „altă
minte”, deci nu o minte comună, obişnuită, ci o minte deosebită, aşadar „deştept”.
Şi rromii din ziua de astăzi creează, prin compunere, cuvinte. Astfel, rromii din
străinătate au creat, în urmă cu peste zece ani, un cuvânt pentru adjectivul „internaţional”
pornind de la prefixul maśkar- „între-”, „inter-”, căruia i s-au adăugat s.m. them- „ţinut, ţară”
plus suf. –utno, rezultând aşadar adjectivul maśkarthemutho „internaţional”.
Şi în România, de pildă, poeta Luminiţa Mihai Cioabă foloseşte cuvântul
durǎrdomilaj – toamnă, rezultând prin compunerea din adjectivul durǎrdo – îndepărtat + s.m.
milaj – vară (pentru a nu se folosi românismul tàmnà, deşi există rromi care păstrează un alt
sinonim vechi pentru „toamnă” şi anume angloírend care s-a format de asemenea, prin
compunere pornindu-se de la adverbul anglal – înainte, căruia i s-a adăugat s.m. írend –
iarnă.
Merită menţionat şi cuvântul compus barodives – „sărbătoare”, cuvânt care a fost
creat cu o inteligenţă deosebită, pornindu-se de la adj. baro – „mare”, căruia i s-a adăugat
s.m. dives – „zi”, obţinându-se barodives (ziuă mare), adică „sărbătoare”.
După cum vedem, mecanismul acestui procedeu de formare a cuvintelor seamănă,
întrucâtva, cu modul de formare a unor compuşi chimici, rezultaţi din îmbinarea a două sau
mai multe elemente chimice cu proprietăţi diferite. Termenul de „compunere” a şi fost,
dealtfel împrumutat din domeniul chimiei, unde este atât de mult folosit.
Ţinând seama de părţile de vorbire cărora le aparţin elementele alcătuitoare ale unui
compus, precum şi de rezultatul îmbinării acestora, cuvintele compuse din limba rromani se
pot clasifica în mai multe tipuri şi anume:
 ● Substantive rezultate prin contopirea unui adverb cu un substantiv (palemdikhlípen,

angloivend, anglomilaj, durǎrdomilaj).

● Substantive rezultate prin contopirea unui adjectiv cu un substantiv (barodives,

baromanuś).

● Substantive provenite din contopirea unei prepoziţii cu un substantiv (paśmilaj,

paśnavni, paśkernavni).

● Verbe provenite din contopirea unui substantiv cu un verb (butikerel).

● Verbe provenite din contopirea unui adverb cu un verb (palemdikhel, palemkerel).

Menţionăm că mai există şi numerale compuse (deśuduj, śtarvardeś etc.), pronume

compuse (sarkan, vareso, varekon) sau conjuncţii şi prepoziţii compuse.

3. Schimbarea valorii gramaticale

Ultimul procedeu în cadrul mijloacelor interne de îmbogăţire a vocabularului este aşa-
numita SCHIMBARE A VALORII GRAMATICALE sau a clasei morfologice. Spre
deosebire de compunere sau derivare, noul procedeu de îmbogăţire a vocabularului este prin
excelenţă gramatical. În acest caz formarea unui nou cuvânt se face prin simpla trecere de la
o parte de vorbire la alta sau, altfel spus, prin schimbarea categoriei lexico-gramaticale.
Deosebit de interesantă este adjectivizarea substantivelor în genitiv. Astfel,
substantive ca: grast (cal), guruv (bou), vast (mână) etc. declinate la genitiv grastesqo (al
calului, de cal), guruvesqo (al boului, de bou), vastesqo (al mâinii, de mână, manual) devin
prin schimbarea valorii gramaticale adjective.
Nu trebuie omisă nici transformarea participiilor în adjective. Astfel verbe ca garuvel
(a ascunde), phagel (a rupe), draharel (a citi, a ghici) etc. conjugate la modul participiu:
garuvdo (ascuns, pitit), phaglo (rupt), drabardo (citit, ghicit), devin prin schimbarea valorii
gramaticale adjective.

B. Mijloace externe de îmbogăţire a vocabularului

În rândul mijloacelor externe de îmbogăţire a vocabularului se cunosc două căi:
1. Împrumuturile
2. Calcul lingvistic
 1. Împrumuturile
În zilele noastre, între diferitele popoare care trăiesc pe glob, există multiple relaţii.
Prin intermediul acestor relaţii şi al vorbitorilor vin în contact diferite limbi, influenţându-se
reciproc. Aceste legături variate favorizează împrumuturile de cuvinte dintr-o limbă în alta.
Când se împrumută obiectul, se împrumută, de obicei, şi denumirea lui. Când o noţiune
ştiinţifică devine cunoscută dincolo de hotarele ţării în care a luat naştere, numele ei devine
cunoscut şi acceptat de vorbitorii altor limbi.
Procesul însuşi al împrumutului este realizat de un vorbitor bilingv, dar răspândirea
cuvântului devine apoi un proces independent.
După modul în care se desfăşoară, împrumuturile pot fi directe şi indirecte.
Împrumutul este direct atunci când, în urma unui contact nemijlocit cu un alt popor se preia
un cuvânt. În acest fel, datorită convieţuirii poporului rrom sau contactului cu slavii, turcii,
maghiarii, în limba rromani sunt numeroase cuvinte împrumutate din aceste limbi. Astfel că
în limba rromani întâlnim:

● cuvinte indiene: angrustik (inel), drakh (strugure), ćhuri (cuţit), gono (sac), jakh

(ochi), kangli (piaptăn), kham (soare), maćho (peşte) etc.;

● cuvinte împrumutate din Persia: ambrol (pară), buzní (capră), xer (măgar),

khangeri (biserică) etc.;

● cuvinte armene: dudum (dovleac), grast (cal), koćak (nasture) etc.;

● cuvinte turceşti: majmùna (maimuţă), kutìa (cutie), kanzùrka (arici), mesèli

(masă) etc.;

● cuvinte greceşti: drom (drum), kòkalo (os), luludĭ (foare), pètalo (potcoavă),

papin (gâscă), rovli (baston, băţ), efta (şapte), oxto (opt), sarànda (patruzeci)
etc.;

● cuvinte slave: màćka (pisică), pùska (puşcă), sìta (sită), ciur), źàmba (broască),

dùmà (vorbă, cuvânt) etc.;

● cuvinte româneşti: kùjbo (cuib), nòda (nod), papùśa (păpuşă), kamìono (camion)

etc.;
 ● cuvinte ungureşti: paprìka (ardei), śarkàni (zmeu), ìgen (da) etc.;

● cuvinte germane: blùma (floare), èpla (măr), niglo (arici) etc.

Acest număr bogat de cuvinte împrumutate se datorează numărului mare de popoare

cu care a intrat în contact poporul rrom în drumul „călătoriei” din India.
2. Calcul lingvistic
Un alt mijloc extern de îmbogăţire a limbii literare este procedeul calchierii. Acest
procedeu este cu mult mai frecvent, căci nu se împrumută decât forma internă, iar complexul
sonor străin este înlocuit cu unul indigen.
Prin calc se înţelege procedeul traducerii structurii externe sau semantice a unui
cuvânt străin. Nu se împrumută materialul sonor, ci numai structura lui. Rezultă că aceste
calcuri lingvistică apar la cuvinte cu structură morfologică sau sintactică analizabilă.
Calcurile se grupează după elementul calchiat în:
a) Calcul lexical, structural, care este complet sau semicalcul;
b) Calcul semantic.

a) Calcul structural (lexical) complet constă în copierea modului de organizare a

unui cuvânt din altă limbă. De exemplu: engl. „international” = rrom. maśkarthemutno.

b) Calcul semantic constă în copierea conţinutului semantic al unui cuvânt străin

polisemantic; mai precis, adăugarea la un cuvânt, pe lângă sensul vechi avut, a unui sens nou,
pentru că în altă limbă cuvântul are amândouă sensurile. Verbul khelel pentru că „a juca” în
limba română înseamnă şi „a juca” şi „a dansa”, a primit şi al doilea sens „a juca”. Lil pentru
că carte înseamnă şi „carte” şi „scrisoare” a căpătat şi al doilea sens de scrisoare.