UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE MECANICĂ

DEPARTAMENTUL INGINERIA ȘI MANAGEMENTUL SISTEMELOR

TEHNOLOGICE DROBETA TURNU SEVERIN
SPECIALIZĂRI-INGINERIA ȘI MANAGEMENTUL CALITĂȚII

PROIECT-REFERAT-EVALUAREA CONFORMITĂȚII PRODUSELOR

POLICLORURA DE
VINIL

Coordonator
ȘEF LUCRĂRI DOCTOR MARIUS CRIVEANU Masterand,
ADELIN IUSTIN SANDU
1. Informaţii privind reglementările specifice aplicabile.................................................................3
2. Dosar tehnic.................................................................................................................................4
2.1. Scurt istoric.......................................................................................................................4
2.2. Structura chimică a policlorurii de vinil...........................................................................5
2.2.1. Proprietaţi fizico-chimice ale policlorurii de vinil.............................................................6
2.3. Caracterizarea materiilor prime........................................................................................7
2.4. Procedee de obţinere.........................................................................................................9
2.5. Utilizări ale policlorurii de vinil.....................................................................................16
3. Prelucrarea PVC în vederea obţinerii ambalajelor....................................................................19
4. Reciclarea policlorurii de vinil..................................................................................................21
5. Evaluarea conformităţii policlorurii de vinil.............................................................................22
5.1. Planul de evaluare a conformităţii..................................................................................23
5.2. Funcţiile care trebuie îndeplinite prin certificare............................................................23
6. Prevederi STAS privind policlorura de vinil.....................................................................24
7. Măsuri de protecţie muncii, prevenirea şi stingerea incendiilor................................................29
8. Bibliografie................................................................................................................................32

Anexă- Fişe tehnice PVC

1. Planul de evaluare a conformitatii. Lista de verificare

Evaluarea conformităţii reprezintă procesul prin care se demonstrează îndeplinirea unor

cerinţe speciale referitoare la un produs, proces, sistem, persoană sau organism, conform SR EN
ISO/CEI 17000.

2
 Evaluarea conformităţii reprezintă o activitate al cărei obiect este determinarea faptului
că un produs satisface cerinţele esenţiale din reglementările tehnice aplicabile sau că un produs
este în conformitate cu tipul pentru care s-a emis un certificat de examinare de tip şi satisface
cerinţele esenţiale din reglementările tehnice aplicabile produsului, conform Legii 608/2001-
republicată în 2006.
Evaluarea conformităţii este importanta deoarece:
-certificarea produselor ofera încredere consumatorilor, utilizatorilor şi în general tuturor
părţilor interesate că sunt îndeplinite cerinţele aplicabile produselor, proceselor, serviciilor şi
sistemelor;
-furnizorii pot utiliza certificarea pentru a evidenţia implicarea unei terţe părţi în
evaluarea calitatea produselor lor.
Evaluarea conformităţii poate fi de mai multe tipuri şi anume(SR EN ISO/CEI 67/2005):
-evaluarea conformităţii de primă parte – activitatea de evaluare realizată de persoana
sau organizaţia care furnizează obiectul;
-evaluarea conformităţii de secundă parte – activitatea de evaluare realizată de persoana
sau organizaţia care are interes în utilizarea obiectului (achizitori sau utilizatori, potenţiali
clienţi);
- evaluarea conformităţii de terţă parte - activitatea de evaluare realizată de o persoana
sau un organism care este independent de persona sau organizaţia (organism) care furnizează
obiectul şi de interesele utilizatorului faţă de acel obiect.
Evaluarea conformităţii produselor, proceselor, sistemelor care ajung pe piaţă şi a
competenţei unor persoane sau organisme implicate în realizarea şi controlul unor activităţi
importate din punct de vedere economic şi social se realizează pe baza unui sistem de evaluare a
conformităţii;
Sistemul de evaluare a conformităţii reprezintă un sistem de reguli şi proceduri pe care
trebuie sa le indeplineasca o activităte sau un proces, (ISO 9000/2000, 3.4.5);
La stabilirea regulilor specifice pentru o schemă de evaluare a conformitatii, se poate
utiliza următoarea listă de verificare pentru a identifica problemele care trebuie avute în vedere
la evaluarea conformităţii unui produs, (SR Ghid ISO/CEI 28/2007):
a)-identificarea completă a produselor şi standardului(lor) relevante pentru care se aplică
schema;

3
 b)-cerinţe pentru încercările şi evaluarea iniţială:
1. alegerea elementelor care se vor evalua şi încerca
2. procedura de eşantionare;
3. încercările iniţiale şi metodele de încercare;
4. evaluarea rezultatelor încercărilor;
5. evaluarea iniţială a procesului de producţie (identificarea şi analiza materiilor prime şi
verificărea conformităţii acestora);
6. evaluarea rezultatelor evaluării;
7. evaluarea sistemului calităţii la locul de producţie;
8. evaluarea competenţei personalului la locul de producţie;
9. evaluarea echipamentului de măsurare şi încercare utilizat de producător, inclusiv
echipamentul de etalonare;
10. marcarea produsului (cu privire la marca de conformitate);
11. lista eventualelor instrucţiuni (ex de instalare şi utilizare);
12. certificatul de conformitate(conţinutul documentului);
c) –cerinţe pentru procedura de supraveghere cum ar fi:
1. verificarea certificărilor produsului şi verificarea evaluării procesului de producţie;
2. evaluarea rezultatelor verificărilor;
3. frecvenţa de verificare a încercărilor şi a evaluării;
d) –taxe şi structura de cost a schemei;
e) –detalii ale contractului care trebuie stabilit între organismul de cerificare şi deţinătorul de
licenţă;
f) –formatul raportului de încercări, dacă este cazul;

4
2. Identificarea completa a produselor si standardelor relevante pentru care
se aplica evaluarea de conformitate

Denumirea produsului: Cutie depozitare din PVC Rosu

Caracteristici:
Material: PVC

Dimensiuni: Lungime: 235.mm, Latime: 173.mm, Inaltime: 125.mm

Utilizare: Cutie din PVC utilizata la depozitarea diferitelor obiecte.

5
 Cerere de certificare produs prin utilizarea certificatelor sau mărcilor
de conformitate
A se trimite la C.N.I.E.P. Larex
Adresa: Sos.Vitan-Barzesti
nr.11B
042122 Bucuresti Informaţii

privind solicitantul:
Numele şi adresa sediului social al solicitantului Număr de telefon şi fax:
PVCTRADE S.A. 0268541188
Str. Splaiul Independentei nr.290, camin P1
ap.103 060029 Bucuresti
Numele şi funcţia persoanei responsabile pentru Locul de fabricaţie sau producere a produsului
sistemul de management al calităţii
Imbrea Erika- Manager calitate Str. Zizinului nr. 96
500403 Brasov
Adresa birourilor:
Str. Splaiul Independentei nr.290, bloc P1
ap.103 060029 Bucuresti

Telefon şi fax: 0740067537

Adresa de e-mail: erikaimbrea@aluminium.com

Denumirea produsului pentru care se solicită certificarea

conformităţii

6
Descrierea produsului, inclusiv Standard(ele) Reglementări specifice relevante:
numărul de catalog, denumirea tipului relevant(e) - SR Ghid ISO/CEI 67 Evaluarea
şi alţi indicatori descriptivi conformităţii. Principii
Denumire: Număr: ISO/TS 22002- fundamentale ale certificării
Cutie depozitare PVC 4:2013 produselor
- Directiva 94/62/CE a
Număr catalog: Titlu: Ambalaj primar Parlamentului European şi a
D8 pentru standardul aplicat Consiliului Uniunii Europene
in domeniul alimentar privind ambalajele şi deşeurile de
Descriere: ambalaje.
Destinată îmbutelierii și transportului Data emiterii: 2013 - Decizia Comisiei 97/129/CE din
în condiții sigure a sucului 28 ianuarie 1997de stabilire a
sistemului de identificare a
Materiale fabricație: materialelor folosite pentru
aluminiu ambalaje, în conformitate cu
Directiva 94/62/CE a
Caracteristici dimensionale: Parlamentului European și a
- Inaltime: 11,2 cm Consiliului privind ambalajele și
- Diametru: 5,2 cm deșeurile provenite din ambalaje
- Volum util: 0,33 L - SR EN 13428 Ambalaje –

7
 Cerinţe specifice fabricării şi
compoziţiei. Prevenire prin
reducerea la sursă.
- SR EN ISO/CEI 17000:2005-
Evaluarea conformitatii.
Vocabular şi principii generale;
- LEGE nr.608 din 31 octombrie
2001 privind evaluarea
conformităţii produselor
- SR EN ISO
14855/1999.Determinarea
biodegradabilităţii aerobe finale şi
a dezintegrării materialelor
plastice în condiţii controlate de
compostaj- Metoda prin analiza
dioxidului de carbon degajat, -
- SR EN ISO 17556/2005
Determinarea biodegradabilităţii
aerobe finale în sol prin
măsurarea consumului de oxigen
într-un respirometru saua
cantităţii de dioxid de carbon
degajate;
-SR EN ISO 14851/2005
Determinarea biodegradabilităţii
aerobe finale în mediu apos, a
materialelor plastice-Metoda prin
măsurarea consumului de oxigen
într-un respirometru închis - şi
- SR EN ISO 14852/2005,
Determinarea biodegradabilităţii
aerobe finale în mediu apos, a
materialelor plastice-Metoda prin
analiza dioxidului de carbon
degajat prevăzute pentru polimeri
- SR EN ISO 15985/2004 şi din
SR EN ISO 14853:1999 sau SR
EN ISO 11734:1999Determinarea
biodegradabilităţii anaerobe
finale şi a dezintegrării în
condiţiile digestiei anaerobe a
conţinuturilor ridicate de solide-
Metode prin analiza de biogaz
degajat,.
- C 15/206 328/2005- Soluţii
alternative la fabricarea

8
 ambalajelor pentru conformare cu
cerintele europene
- SR EN 13427. Ambalaje.
Cerinţe referitoare la utilizarea
standardelor în domeniul
ambalajelor şi deşeurilor de
ambalaje

2. Dosar tehnic

2.1. Scurt istoric

Policlorura de vinil este unul din cele mai importante materiale plastice, ocupând locul II
în ceea ce priveste tonajul după polietilenă. Se obţine prin polimerizarea clorurii de vinil prin
toate procedeele cunoscute: polimerizarea în bloc, suspensie, emulsie şi soluţie, la nivel
industrial aplicându-se numai primele trei.
Prima observaţie privind capacitatea de polimerizare a clorurii de vinil este atribuită lui
H. V. Regnault şi datează din anul 1838. În anul 1912 clorura de vinil a fost obţinută de F. Klatte
prin adiţia acidului clorhidric la acetilenă, procedeu care a căpătat o importanţă deosebită pentru
obţinerea acestui monomer pe cale industrială.
Între anii 1912-1914, cercetătorul rus I. I. Ostromislenski, lucrând la problema
cauciucurilor sintetice, a încercat sa folosească în acest scop polimeri de clorură de vinil.
Polimerii obţinuti cu mijloace din această epocă nu au dus la rezultate satisfăcătoare la utilizarea
lor în locul cauciucului, dar s-au reluat cu această ocazie cercetările care au dus la dezvoltarea
ulterioară a fabricării acestor polimeri pentru mase plastice.
Totuşi până în 1927 nu se cunosc realizări industriale ale policlorurii de vinil. Un început
de creştere mai sensibilă a producţei se semnalează abia în anul 1936. Dupa cel de-al doilea
razboi mondial această creştere se accentuează foarte mult. Se apreciază ca în ultimii ani
producţia de policlorura de vinil a constituit 23% din cea mondială a materialelor plastice.
Importanţa industrială a policlorurii de vinil este relevată de patentele publicate în 1928
de mai multe firme printre care: Carbide and Carbon Chemical Corporation, Du Pont şi I. G.
Farben. Aceste patente se refereau însă la obţinerea copolimerilor clorură de vinil-acetat de vinil
deoarece policlorura de vinil se descompunea rapid la prelucrarea în topitură. Pentru a ramane
competitive pe piaţă, multe firme producatoare au fost nevoite sa micşoreze cheltuielile de
producţie. Aceasta a condus la dezvoltarea unui numar mare de procedee pentru fabricarea
policlorurii de vinil.
În vederea obţinerii acestui polimer, se recurge în special la procedee de polimerizare în
suspensie şi emulsie, iar mai recent şi la cel de polimerizare în masă. În ţara noastră policlorura
de vinil se obţine la Combinatul chimic Râmnicu–Vâlcea, prin procedeul polimerizării clorurii de
vinil în suspensie.

9
 Policlorura de vinil este unul din cei mai importanţi polimeri termoplastici. Paradoxal
acest produs chimic macromolecular este unul dintre cei mai puţin stabili, din punct de vedere
chimic, al prelucrării şi al exploatării, de aceea s-a impus folosirea unor stabilizatori speciali.
Astăzi, polimerii din clorură de vinil şi în special coplimerii cu acetat de vinil sunt
fabricaţi în cantitaţi care depaşesc cu mult cantitatea tuturor celorlalţi derivaţi vinilici şi în unele
ţari ating sau chiar depăşesc producţia de raşini fenololice. Această dezvoltare este justificată de
faptul că monomerul poate fi produs economic atât din etilenă cât şi din acetilenă, deci atât de
ţarile cu economie bazată pe produse petroliere sau gaze naturale, cât şi în cele ce dispun de
cantitaţi importante de cărbune. Policlorura de vinil are utilizari largi fiind folosită atât ca
polimeri rigizi cât şi ca elastomeri (în funcţie de adaosul de plastifianţi) ce se fabrica mult mai
uşor decât cauciucurile sintetice adevărate şi cu multe utilizări, are proprietăţi superioare
acestora.
Folosirea unei largi game de auxiliari în prelucrarea policlorurii de vinil oferă posibilităţi
de diversificare a produselor finite, neîntâlnite la nici unul din materialele plastice. Produsele
obţinute prin polimerizarea policlorurii de vinil pot fi, din punct de vedere calitativ, foarte
diferite, după condiţiile de lucru, ele neputând fi definite, nici analitic şi nici fizic.

2.2. Structura chimică a policlorurii de vinil

Structural, policlorura de vinil este un polimer vinilic. Este asemănător cu polietilena, dar
la un atom de carbon din fiecare unitate structurală a lanţului macromolecular este substituit un
atom de hidrogen cu unul de clor. Se caracterizează prin liniaritate, stare amorfică şi are
următoarea unitate structurală:

unde n reprezintă gradul de polimerizare, n= (600÷1600).

Compoziţia chimică în procente masice este următoarea:

 38,4% C;
 56,8% Cl;
 4,8% H.

Formula structurală a polimerului se prezintă astfel:

Configuraţia de zig-zag se datorează hibridizării sp3 a atomilor din catenă. Clorura de

vinil este un monomer cu un singur substituient: clor. Atomii substituienţi ai catenei principale
sunt legaţi între ei prin legături chimice stabile şi puternice, având lungimea de 1-1,5 Å. Între
10
catenele macromoleculelor filiforme se manifestă forţe intermoleculare, care sunt slabe, şi a
căror lungime de legătură este de până la 3-4 Å.
Respectând unghiul de valenţă, o macromoleculă liniară poate prezenta diverse
conformaţii în plan sau în spaţiu, care diferă între ele prin perioada de indentitate (adică distanţa
minimă dintre două unităţi structurale identice ca dispunere spaţială). Perioada de identitate a
poli(clorurii de vinil) este egală cu 5,1 Å.
Probabilitatea înlănţuirii monomerilor în succesiunea “cap - coadă” este mai mare decât
a celorlalte succesiuni, datorită împiedicărilor sterice mai mici, posibilităţii de stabilizare prin
conjugare şi tendinţei de formare a radicalului la atomul de carbon substituit:

Adiţia la monomer se poate face, însă, şi după sistemul “cap - cap”:

2.2.1. Proprietaţi fizico-chimice ale policlorurii de vinil

Proprietaţile tehnologice ale policlorurii de vinil, ca termostabilitatea şi altele, sunt în

strânsă legătură cu structura macromoleculelor acestui polimer. Policlorura de vinil este o
pulbere albă, rezistentă la acizi concentraţi, la baze, alcooli, grasimi, uleiuri şi numeroşi solvenţi
organici, dar se umfla în contact cu hidrocarburile aromatice şi se dizolvă în esteri şi acetone.
Principalele proprietaţi mecanice urmărite la polimeri sunt: rezistenţa la tracţiune, alungire la
rupere, modul de elasticitate la tracţiune, rezistenţa la şoc, rezistenţa la tracţiuni repetate,
duritatea, rezistenţa la forfecare şi comprimare. La solicitări mecano-dinamice se urmărește
rezistenţa la abraziune, coeficientul de fricţiune, factorul de uzură.

Tabel 1. Caracteristicile fizico-mecanice ale policlorurii de vinil

Proprietatea PVC rigidă PVC flexibilă Unitaţi de
masura
Densitatea 1,32-1,58 1,18-1,70 g/cm3
Rezistenţa la tracţiune 41-52 5,5- 26,2 MPa
Modulul de elasticitate 4,8-12,4
Modulul de încovoiere 69-110 MPa

11
 Alungirea la rupere 40-80 150-450 %
Duritatea 55-85 Shore A
Coeficient de dilatare 9-18 12,6-45·106 mm/⁰C
termica liniară
Absorbţia apei 0.04-4.0 Variabilă %
Claritate clară, translucidă, transparentă, opacă clara, translucidă, opacă % transmisie
Flamabilitatea UL V-0

Cercetările fundamentale în domeniul stabilitaţii şi al stabilizării polimerilor înalti, printre

care şi a policlorurii de vinil, au rămas mult în urma cercetărilor legate de procesul de
polimerizare. Variaţia stabilităţii policlorurii de vinil, în funcţie de starea sa de agregare este
strâns legată de posibilitatea apariţiei unor procese distructive în medii ce permit deplasarea
reciprocă a macromoleculelor sau a unor segmene ale acestora. Deoarece una dintre reacţiile
principale de degradare a policlorurii de vinil este dehidroclorurarea, care conduce la formarea
unor structuri polimerice liniare ce impun condiţia de coplanariatate a catenelor hidrocarbonate,
stabilitatea va depinde de temperatură, care, la rândul ei determină mobilitatea segmentelor.
Masa moleculară a policlorurii de vinil constituie una dintre caracteristicile ce determină
proprietaţilor fizico-mecanice ale produselor, compatibilitatea cu platifianţii, fluiditatea topirii
etc. Datorită prezenţei grupelor polare, proprietaţile dielectrice sunt inferioare polietilenei şi
polistirenului. Policlorura de vinil tehnică are masa moleculară 18.000–30.000, greutatea
specifică 1,35-1,46 g/cm3; nu cristalizează, temperatura stării sticloase este de 95oC, se
descompune la 130-150oC; este solubilă în cetone, tetrahidrofuran, dimetilformamidă, derivaţi
halogenaţi ai hidrocarburilor şi esteri, fiind cel mai bine solubilă în amestecuri de dizolvanţi
polari şi nepolari, de exemplu în acetonă cu sulfură de carbon sau benzene; în monomer, apă,
alcooli şi hidrocarburi saturate policlorura de vinil nu este solubilă; este stabilă la acizi şi baze la
20oC.
Particulele (granulele) de policlorură de vinil pot fi compacte, cu suprafaţă specifică redusă
şi putere de absorbţie de plastifiant scăzută, sau dimpotrivă, poroase, cu suprafaţă specifică mare
şi putere de absorbţie de plastifiant mare. Polimerul compact, care se obţine cel mai uşor în
emulsie, poate fi prelucrat sub formă de pastă fluidă în amestec cu plastifianţi, pentru obţinerea
pielii artificiale, a jucăriilor etc.
Policlorura de vinil are o greutate specifică de aproximativ 1,6 gf/cm 2 şi un indice de
refracţie de 1,544 şi temperatura înaltă de vitrifiere (+85⁰C). Policlorura de vinil se descompune
în măsură apreciabilă la temperatura de peste 140⁰C cu degajare de HCl, acidul format
accelerând catalitic descompunerea polimerului. Temperatura de curgere plastică a policlorurii
de vinil este apropiată de temperatura de descompunere chiar superioară acesteia. Din punc de
vedere al solubilitaţii, faţă de alţi polimeri, PVC-ul are avantajul unei polarităţi ridicate ce
determină existenţa unor legături intercatenare puternice şi o solubilitate slabă. Dintre dizolvanţi
amintim: dizolvanţi cloruraţi, tetrahidrofuranul, ciclohexanona. PVC este stabilă în mediu acid
sau bazic, nefiind însă solubilă.

2.3. Caracterizarea materiilor prime

12
 Caracterizarea clorurii de vinil

Clorura de vinil (CH2 ═ CHCl ) are masa moleculară 62,50, este o substanţă gazoasă la
temperatura camerei cu miros eterat, inflamabil. Are temperatura de fierbere egală cu 13,9° C,
iar cea de topire 15,3 ° C.

Tabel 2. Caracteristicile fizico-chimice ale clorurii de vinil

Produsul poate fi transportat şi depozitat în containere de oţel. În caz de depozitare

îndelungată în timp călduros , clorura de vinil se îmbibă împotriva autopolimerizării.
Există numeroase reacţii chimice prin care se obţine clorura de vinil.
În industrie se aplică numai două şi anume:
➢ Reacţia acetilenei cu acidul clorhidric
➢ Dehidroclorurarea dicloretanului obţinut din etenă.

1. Obţinerea clorurii de vinil din acetilenă

La baza procesului stă reacţia exotermă dintre acetilenă şi acidul clorhidric.
CH ≡ CH + HCl → CH2 ═ CH —Cl + 44 Kcal

Reacţia are loc la 100 – 200° C în prezenţa unor derivaţi cu mercur depuşi pe cărbune activ
drept catalizator.

2. Obţinerea clorurii de vinil din etenă

Reacţiile care stau la baza acestei metode sunt:
a) Clorurarea etenei
CH2 ═ CH2 + Cl2 → CH2Cl — CH2Cl

b) Cracarea dicloretanului

13
 CH2Cl — CH2Cl → CH2 ═ CH —Cl + HCl

c) Oxiclorurarea etenei
CH2 ═ CH2 + 2 HCl + 1/2 O2 → CH2Cl — CH2Cl + H2O

2.4. Procedee de obţinere

Polimerizarea clorurii de vinil se face prin reacții în lanț de natură radicalică prin
parcurgerea următoarelor etape:
C6H5COO - OOCH5C6 → 2 C6H5COO • + N2
● Inițierea:
● Propagarea;
● Reacțiile de transfer;
● Întreruperea.

Cl
CH2 CH Cl XR' CH2 CH X R'

În industrie se aplică trei procedee de polimerizare a clorurii de vinil:

1. în masă
1. în emulsie
1. în suspensie

14
 Prezentăm obţinerea prin polimerizare în suspensie sau suspensie cu iniţiatori peroxidici.
Se obţine sub formă de pulbere, prin polimerizarea radicală a clorurii de vinil.

Monomerul, ce conţine dizolvat iniţiatorul, este dispersat sub agitare viguroasă într-un
nonsolvent, de obicei apa. Mediul de reacţie conţine agenţi de suspensie, numiţi şi stabilizatori,
care ajută la dispersarea monomerului şi impiedică aglomerarea particulelor monomer-polimere
prin depunere pe suprafaţa lor. Polimerizarea este iniţiată în picăturile de monomer şi decurge la
fel ca şi polimerizarea în masă. De aceea polimerizarea în suspensie se mai numeşte şi
polimerizare în micromasă ( microbloc ). Particulele de polimer ce rezultă au dimensiuni de 0,15
- 5 mm şi se separă imediat ce agitarea este oprită. Din această cauza pe tot parcursul
polimerizării este menţinută o agitare viguroasă. Polimerizarea în suspensie se conduce la o
temperatură mai mică decât temperatura de fierbere a monomerului pentru a evita spargerea
învelişului protector format din stabilizator al particulelor, care ar conduce la aglomerarea
acestora.
Comparativ cu topochimia procesului de polimerizare în masă, la polimerizarea în
suspensie apare încă o faza, a IV-a, mai avansată. În această fază se formează un conglomerat
poros, ce rezultă dintr-un proces de fuzionare a particulelor rezultate la sfarşitul fazei a III-a.
Fig. 8. Fazele procesului de polimerizare:

Avantaje
 transferul termic se realizează uşor deoarece degajarea de caldură /unitatea de volum
de reactor este mai mică, apa ( mediul de dispersie ) este un bun agent de transfer
termic, iar viscozitatea redusă a mediului de reacţie permite o agitare puternică.
Dezavantaje
 utilizare mai puţin eficientă a vasului de reacţie, comparativ cu polimerizarea în bloc.
 nu poate fi realizată în sistem continuu, deoarece particulele ( perlele ) de polimer, în
lipsa agitării, s-ar depune în conducte şi le-ar infunda.
 mediul de reacţie conţine aditivi suplimentari ( ex. stabilizatori ) care măresc costul
produsului
15
  apar operaţii suplimentare care au ca rezultat costuri suplimentare:
 polimerul trebuie separat de mediul de dispersie, ceea ce implică operaţii suplimentare de
centrifugare ( filtrare) şi uscare şi deci echipament şi consum energetic suplimentar.
 stabilizatorul trebuie îndepărtat, ceea ce are loc prin spălarea particulelor de polimer.

Polimerizarea în suspensie reprezintă ca pondere procedeul de bază pentru polimerizarea

clorurii de vinil, datorită avantajelor pe care le prezintă: puritatea relativ ridicată a polimerului,
conducerea uşoară a procesului, folosirea unei aparaturi simple, posibilitatea ca prin mijloace
comode ( modificarea recepturii, introducerea în mediul de reacţie a unor mici cantităţi de
adaosuri cu proprietăţi tensioactive, modificarea parametrilor tehnologici ) să se modifice în mod
sensibil structura şi morfologia produsului, evacuarea bună a căldurii de reacţie, posibilitatea de
a obţine mase moleculare mari şi caracteristici bune ale polimerului, permit obţinerea unor
cantităţi mari de polimer chiar în sistem discontinuu, cu preţuri de cost relativ scăzute.
Toate aceste avantaje şi posibilitatea automatizării şi îmbunătăţirii procesului justifică
folosirea acestui proces pe scară largă.
Procesul de polimerizare cuprinde: pregătirea materiilor prime, polimerizarea,
demonomerizarea, filtrarea, centrifugarea, uscarea, sitarea şi depozitarea.
Pregătirea materiilor prime constă în prepararea soluţiei apoase de metilceluloză şi a
soluţiei de iniţiator ( DEHPC ) în monomer. În acest scop o parte din clorura de vinil filtrată în
filtrul 1 este introdusă în vasul de preparare al soluţiei de iniţiator. Soluţia de metilceluloză se
prepară în vasul 6 după care este trecută prin centrifuga 7 pentru reţinerea particulelor
nedizolvate şi apoi în vasul tampon 8. Procesul de polimerizare are loc în reactorul 10 în care se
dozează clorura de vinil prin intermediul vasului de măsură 2, apa demineralizată din vasul
tampon 5 şi soluţiile de metilceluloză, respectiv iniţiator prin intermediul dozatoarelor 4 şi 9.
Reactorul de polimerizare este emailat sau confecţionat din oţel inoxidabil şi este prevăzut cu
agitator impeler şi manta de încălzire-răcire.
Agitarea mediului de reacţie trebuie să fie intensă pentru a asigura un transfer termic bun
şi a preveni unirea perlelor de policlorură. Raportul fazelor ( monomer-apă ) în reactorul de
polimerizare variază de la 1:2 la 1:1,5, ceea ce permite obţinerea unui polimer cu particule mici
şi omogene şi preluarea uşoară a căldurii de reacţie. La începutul procesului reactorul se
încălzeşte cu abur până la temperatura de reacţie ( 60˚C ) pentru amordarea procesului de
polimerizare, după care se introduce apă de răcire pentru preluarea căldurii de polimerizare.
Procesul de polimerizare are loc la presiunea de 12 atm timp de 8-14 ore, sfârşitul reacţiei de
polimerizare fiind indicat de scăderea presiunii în autoclavă.
Conversia finală a clorurii de viil este de cca 80% pentru a se obţine un polimer cu
porozitate corespunzătoare. Cea mai mare parte din clorura de vinil nereacţionată se îndepărtază
prin destinderea amestecului de reacţie iar ultimele cantităţi se elimină sub vacuum. Clorura de
vinil separată este trecută în gazometrul 11 de unde este preluată de compresorul 12. Prin
comprimare şi răcire clorura de vinil lichefiază şi este stocată în vasul tampon 14 care
alimentează coloana de distilarea 16. Clorura de vinil purificată în acest mod este recirculată.

16
Recuperarea clorurii de vinil necondensate în schimbătorul de căldură 13 se realizează prin
absorbţie în dicloretan sau prin absorbţie pe cărbune activ. Suspensia degazată de policlorură de
vinil este filtrată pentru reţinerea polimerului aglomerat şi apoi este trecută în vasul de
omogenizare 18. În acest vas se introduc mai multe şarje de policlorură de vinil în scopul
obţinerii unui produs cât mai omogen. Vasul tampon 18 alimentează restul instalaţiei care
funcţionează în flux continuu. Astfel suspensia omogenizată este pompată la sita filtrantă 19 şi
apoi la centrifuga 20 în care se realizează şi spălarea polimerului cu apă demineralizată pentru
îndepărtarea urmelor de agent de suspensie.
Apele de la centrifugă sunt stocate în vasul tampon 21, de unde sunt trimise la purificare.
Turta de polimer separată în centrifugă, cu un conţinut de 20 – 30% umiditate, este preluată de
şnecul transportor 22 în care se realizează şi amestecarea cu polimerul uscat în vederea scăderii
conţinutului de umiditate la 20%. Cu această umiditate polimerul intră în prima treaptă a
uscătorului pneumatic 23, uscarea realizându-se cu aer de 160˚C . Polimerul care părăseşte
prima treaptă de uscare cu 9% umiditate este separat în ciclonul 27 şi trimis în uscătorul 28 care
constitue cea de a doua treaptă de uscare, realizându-se cu aer de 130˚C până la un conţinut de
0,25% umiditate. Aerul necesar uscării este filtrat în filtrele 25 şi încălzit în bateriile 26.
Polimerul uscat este separat în ciclonul 27 şi trimis în buncărul 30. Pentru reţinerea particulelor
de policlorură antrenate cu aer acesta este trecut prin filtrul cu saci 29. Polimerul din buncărul
30 este sortat pe sita vibratoare, particulele grosiere fiind trecute în buncărul 32, iar polimerul
conform în buncărul de depozitare 33. Pentru a preveni tasarea perlelor de policlorură pe la baza
buncărului 33 se suflă permanent un curent de aer.

Fazele procesului tehnologic:

 Prepararea mediului de suspensie;

 Pregătirea şi şarjarea autoclavei;
 Polimerizarea propriu-zisă;
 Degazarea, vacuumarea şi demonomerizarea;
 Omogenizarea suspensiei de policlorură de vinil;
 Centrifugarea suspensiei de policlorură de vinil;
 Uscarea;
 Sitarea, însăcuirea şi depozitarea policlorurii de vinil;
 Recuperarea clorurii de vinil nereacţionate;
 Obţinerea apei de răcire de 5˚C;
 Comprimarea azotului la 16 atmosfere.

17
 Schema Tehnologică

1
CV 13
Initiator CV
PL
16
11

2 12 15
3
14
4

9
N2
H2 O
5
dem
AD
19 29
MC

H2 O
dem PVC 27 27
10 20 uscat
6

7
22 23 28
17
21

30
8

Aer 31
18 25
24
26

Aer
24 25
26
32 33

Aer
PVC

PVC

18
 Legendă:
1. Filtru clorură de vinil;
2. Vas de măsură clorură de vinil;
3. Vas preparare soluţie iniţiator;
4. Dozator soluţie iniţiator;
5. Vas tampon apă demineralizată;
6. Vas preparare soluţie metilceluloză;
7. Centrifugă;
8. Vas tampon soluţie metilceluloză;
9. Dozator soluţie metilceluloză;
10. Reactor de polimerizare;
11. Gazometru;
12. Compresor;
13. Condensator;
14. Vas tampon pentru clorura de vinil lichefiată;
15. Coloană de distilare clorură de vinil;
16. Vas tampon clorură de vinil recuperată;
17. Filtru;
18. Vas tampon;
19. Sită filtrantă;
20. Centrifugă;
21. Vas tampon ape mume;
22. Transportor cu şnec;
23. Uscător pneumatic treapta I – a ;
24. Suflantă;
25. Filtru aer;
26. Baterie de încălzire;
27. Ciclon;
28. Uscător pneumatic treapta II ;
29. Filtru cu saci ;
30. Buncăr;
31. Sită vibratoare;
32. Siloz policlorură grosieră;
33. Buncăr depozitare policlorură.

19
Fluxul tehnologic:

20
 2.5. Utilizări ale policlorurii de vinil

PVC-ul are întrebuinţări în foarte multe domenii de activitate.

Agricultură şi zootehnie
-în sisteme de cultură forţată a legumelor şi fructelor. La PVC împermeabilitatea la
radiaţii infraroşii lungi este de 85-90%, în timp ce la polietilenă 10-15%. Durabilitatea PVC-ului
este mai lungă decat a polietilenei şi serele acoperite cu PVC păstrează o temperatură cu 0,5-
1,5⁰C mai mare ca la polietilenă.
-aplicaţii în viticultură – ţevi de drenare flexibile din PVC rigidă, conducte şi furtune din
PVC plastifiată (tip special pentru vin);
-aplicaţii ale PVC la grejduri – pardoseli pentru grajduri din PVC pe suport textil ca placă
de distribuire a presiunii şi dintr-un strat inferior de PVC expandat cu celude de 6 mm, cu
densitate de circa 0,5 mg/mm3, aerarea grajdului cu conducte şi piese din PVC cu rezistenţă bună
la coroziune şi îmbătrânite, jgheaburi pentru nutreţ din placi de PVC, şasiu pentru rame de
culturi (sere) din PVC neplastifiat.

Ambalaje şi condiţionare
Ambalare pentru carne şi peşte, la înfăşurarea manuală sau mecanică a fructelor,
verdeaţă, brânză sau carne proaspătă, mezeluri, ambalaj din PVC sub formă de folie extensibilă
sau termoretractabilă. PVC-ul sub formă de folie rigidă: produse laminate cu caracteristici care
satisfac exigenţe limitate de conservare şi protecţie. Înfăşurarea se face cu maşini automate.
Avantajele sunt: cost relativ scăzut, transparenţă ridicată, bună prelucrabilitate (tipul rigid).
Dezavantaje: probleme de toxicitate legate de plastifianţi şi stabilizatori.

Articole de birou – ca suport bandă adezivă-papetărie-hârtie sintetică

Construcţii şi lucrări publice

PVC rigidă are următoarele aplicaţii:
- aplicaţii exteroare, rame corpuri balcon, luminatoare;
- uşi rigide, ferestre, jaluzele, plăci, lespezi, canalizare gaz, tub de evcuare gunoi,
racorduri.
PVC plastifiată
- lucrări publice: etanşări, canalizări , irigaţii, alimentări cu apă cu conducte din PVC etc.
Etanşarea construcţilor de tunele şi construcţii de pământ cu folii de PVC care rezistă şi la
îmbătânire, împotriva apei de infiltrare, pentru prevenire alunecării de teren la calea ferată;
- construcţii: pentru pereţi rulanţi şi panouri de faţadă, ferestre PVC clorurat, conducte
din PVC pentru canalizări, aplicaţii de PVC la etanşare de acoperişuri, sisteme smoală cu foi de
PVC plastifiat, cu joncţiune cu sudură la cald, direct pe şantier.

21
Marmură artificială cu materiale plastice
- acoperire murală pe bază de email vinilic pentru săli de apă, bucătării, magazine;
- acoperiş izolant pentru piscină din plăci ondulate de PVC rigid cu transparenţă mare.
- cadru de fereastră cu colţuri rotunde din PVC rezistent la şoc;
- conducte din PVC rigid de 630-2000 mm în diametru pentru aerare cu rezistenţă la
agenţi chimici. Sunt fabricate prin extrudare din PVC întulate în tuburi şi apoi sudate;
- ecrane antiorbitoare pe autostrăzi fabricate prin extrudere-gonflare de profile de PVC cu
rezistenţă mare la şoc;
- etanşarea bazinelor de agrement, lambriuri profile din PVC extrudat rigid cu nervuri
plte;
- jaluzele, rulouri şi obloane din profile de PVC;
- pavilion gonflabil care nu necesită menţinerea presiunii-aer pe toată suprafţa interioară.

Industria alimentară
- capace pentru cutii şi borcane de sticlă;
- butelii pentru bere din film PVC trrmoretractabil şi hârtie, capsula de închidere este
dintr-o singură piesă obţinută prin injecţie. Este impermeabilă la gaz, rezistă la dilatare, este
neutră şi insipidă.

Industria automobilelor
- organe mecanice, rezervor de apă dn PVC flexibil, izolaţii cabluri;
- organe externe de caroserie: plăci înmatriculare din PVC rigid;
- organe interne de caroserie: scaune din PVC flexibil, covor din PVC plastifiat,
acoperitor bagaje din PVC plastifiat.

Industria chimică şi alte industrii apropiate

- articole de laborator: butelii transparente şi containăre pentru transportul probelor de
laborator;
- conducte rezistente la coroziune din PVC rigid, canale de gaze agresive şi aer unde un
rol important îl joacă inflamabilitatea, PVC se comportă cel mai favorabil;
- conducte din PVC pentru transportul saramurii, cu diametrul de 355 mm, lungimea de
6,5 km.

Industria electronică şi electrotehnică

- mantale, izolaţii electrice;
- majoritatea cablurilor până la o tensiune de 10 Kw sunt din PVC.

Industria navală, lucrări maritime

- utilizări tehnice în construcţia de nave;
- tuburi de scurgere, racorduri şi accesorii, tuburi de presiune pentru apă rece sărată, din
PVC rigid, inclusiv racorduri, tuburi pentru circuite electrice;
22
 - structuri diverse: scari de legătură cu puntea cu margini din PVC;
- construcţii şi iluminare: pardoseli din plăci de PVC plastifiat, profile extruse din PVC la
cabine şi coridoare, scaune pentru echipaj cu piele din PVC şi PVC expandat, poliţe din PVC.
Industria petrolieră
- foraj-extracţie-auxiliari de cimentare, reţea de colectare, tuburi pentru injecţia apei;
- rafinare pentru ape reziduale;
- distribuţia de produse petroliere;
- distribuţia de SH2.

Medicină, farmacie şi echipament militar

- tuburi, pelicule, mănuşi, părţi mici injectate, săculeţe;
- material plastic antiseptic.

Mobilă
- mobilier modern, material pentru suport şi acoperire (panouri, filme de contrapliere)
PCV rigidă – profile, poliţe, etajiere, placare;
PVC flexibilă – acoperire de scaun şi perete, acoperite sol, covor, scaun gonflabil.

Optică, fotografie, iluminare

- PVC neplastifiat – lac pentru developat fotografii.

Sport şi jucării
- micropiste din plăci de PVC, modele şi jucării telecomandate, unele instrumente
muzicale, gonflabile din PVC plastifiată, tălpi pentru încălţeminte.
Un sector important şi în continuă dezvoltare al industriei uşoare îl reprezintă jucăriile. În
acest domeniu PVC-ul a înlocuit integral celuloidul şi cauciucul folosit pentru păpuşi, mingi şi
jucării similare. Obiectele se execută atât din plastioli prin turnare rotativă cât şi prin extrudere-
suflare folosind în ambele procedee componduri stabilizate. Un alt tip de obiecte în care PVC-ul
a eliminat aproape de tot folosirea cauciucului este acela al jucăriilor pentru plajă şi apă, cele din
PVC fiind mult mai decorative, mai uşoare şi totodată mai ieftine. Pe linia înlocuirilor produselor
naturale, PVC-ul şi-a găsit importante aplicaţii în industria de perii, în care a înlocuit în bună
masură parul, firul şi alte produse sub formă de monofilamente.

Industria textilă
Utilizarea PVC ca atare, modificată sau copolimerizată, la fabricarea fibrelor sintetice,
constituie de mult o preocupare importantă, datorită faptului că monomerul şi polimerul de bază
sunt dintre cei mai ieftini şi uşor accesibili şi se fabrică în cantităţi foarte mari. Principalele
incoveniente ale PVC pentru utilizarea ei în domeniul fibrelor sintetice constă în temperatura de
topire joasă şi solubilitatea redusă în dizolvanţi uzuali. Proprietăţile ei ignifuge o fac să fie un
material bun pentru industria ţesăturilor de tapiţerie, covoare, cortine pentru teatre şi
cinematografe ca şi pentru scopuri tehnice.
23
 Materialele de PVC pot fi sterilizate chimic şi reutilizate un timp îndelungat. Datorită
higroscopicităţii lor reduse ele sunt adecvate în special pentru bandajele lor semielastice şi a
compreselor neaderente. Fibra de PVC la frecare se încarcă cu o sarcină negativă foarte mare,
fapt care conferă firului proprietăţi terapeutice. De aceea, această fibră se foloseşte pentru
confecţionarea lenjeriei medicinale. S-au efectuat cercetări clinice cu aceste materiale,
obţinându-se rezultate pozitive în maladiile reumatice.
Amestecuri în proporţii egale de fibră de PVC cu lână asigură o izolare termică bună şi se
folosesc pentru confecţionare pledurilor, halatelor, ploverelor, haine de sport, haine pentru copii.
Contractibilitatea şi termoplasticitatea la temperaturi relativ joase a fibrelor de PVC au deschis
domenii interesante de utilizare în industria textilă pentru aceste fibre. Se utilizează la
confecţionarea ţesăturilor la care sunt necesare efecte de creponare, o compactizare a ţesăturii,
capacitatea de mulare după formă, la confecţionarea tricotajelor şi a altor articole textile
(covoare, cuverturi, imitaţii de blănuri, textile neţesute).

3. Prelucrarea PVC în vederea obţinerii

ambalajelor

● Extruderea
Principiul extrudării: trecerea polimerului adus în stare de topitură (fluidă) printr-o filieră de
formă corespunzătoare produsului finit, sub acţiunea unor forţe de presiune generate de
extruder.
Este cea mai utilizată tehnologie de formare a produselor finite şi semi-finite din polimeri
(peste 50%).
Avantajele utilizării procedeului de extrudere la prelucrarea polimerilor:
- costuri scăzute de prelucrare
- costuri reduse ale reperelor (subansamblelor)
- capacitate de producţie ridicată
- secţiune transversală uniformă a reperelor
- posibilitatea utilizării unui număr însemnat de polimeri
- posibilitatea colorării polimerilor direct în extruder
Utilizare: - obţinerea de filme, folii, plăci şi tuburi.

24
● Termoformarea
Procedeul permite obţinerea obiectelor sau semi-fabricatelor din plăci sau folii din materiale
plastice.
Obiectele se formează la temperaturi ridicate (dar mai mici de Tt) ca urmare a deformării
înalt elastice a termoplastelor.

● Termoformarea sub vacuum

- foarte utilă pentru farfurii şi pahare de unică folosinţă.
Etape:
1 - Placa din material plastic este supusă încălzirii (rezistenţă electrică sau IR)
2 - Placa încălzită este plasată peste cavitatea concavă a matriţei
3 - Prin aplicarea vacuumului placa este trasă şi ia forma matriţei
4 - Obiectul obţinut este întărit prin contactul cu suprafaţa rece a matriţei şi apoi este extras
din aceasta.

25
● Termoformare sub presiune
Procedeu similar cu termoformarea sub vid, cu deosebirea că vacuumuleste înlocuit cu aer
fierbinte sub presiune.

4. Reciclarea policlorurii de vinil

Reciclarea mecanică are la bază sortarea şi spălarea deşeurilor în prealabil, apoi

mărunţirea acestora. În cele mai multe cazuri după operaţia de mărunţire are loc o metodă de
separare pe bază de solvent (dizolvare selectivă) prin care PVC-ul este separat de celelalte
substanțe care se găsesc în deșeuri.
Procedeu este recomandat atunci când polimerul reciclat este utilizat în aceleaşi domenii sau
domenii asemănătoare cu cele în care a fost folosit înainte de reciclare.

Reciclarea chimică reprezintă de fapt depolimerizarea policlorurii de vinil. Acest

lucru are loc prin descompunerea polimerului la temperaturi înalte, urmată de recuperarea
materiilor prime folosite. În cazul policlorurii de vinil, principala componentă ce se
recuperată este acidul clorhidric în vederea reutilizării acestuia în procesul de obţinere a
PVC-ului.
Procedeul Vinyloop este un proces de recuperare a policlorurii de vinil din deşeuri
formate de amestecuri de polimeri. Acest procedeul este simplu fiind compus din 5 etape.
Prima etapă a procesului este reprezentată de sortarea şi spălarea deşeurilor, urmată de
măcinarea acestora şi transformarea lor în fulgi.

Procedeul Vinyloop reprezintă cel mai cunoscut și utilizat proces de reciclare al

policlorurii de vinil.
Este un procedeu mecanic dezvoltat în vederea respectării Normativelor Europene pentru
reciclarea industrială a PVC-ului care presupune folosirea unui solvent adecvat pentru
separarea acestui polimer de aditivii și impuritățile ce se găsesc în material.
Procedeul este unul simplu și are la bază 5 etape:
● Pregătirea deșeurilor – masele plastice sunt spălate, apoi marunțite;
● Dizolvarea – folosirea unui solvent potrivit pentru dizolvarea PVC-ului într-un circuit
închis.
● Filtrarea – impuritățile rămase sunt separate prin filtrare, centrifugare sau decantare.
După separare, acestea sunt spălate cu solvent pur pentru dizolvarea urmelor de
policlorură de vinil rămase;
26
 ● Precipitarea PVC-ului dizolvat în etapele anterioare – amestecul solvent-polimer este
trmis într-un vas de separare unde este introdus abur pentru evaporarea solventului și
precipitarea PVC-ului.
● Uscarea – după precipitare, se recuperează apa în exces, iar polimerul umed este
trimis într-un evaporator în vederea uscării.

5. Evaluarea conformităţii policlorurii de vinil

Evaluarea conformităţii reprezintă procesul prin care se demonstrează îndeplinirea unor

cerinţe speciale referitoare la un produs, proces, sistem, persoană sau organism, conform SR
EN ISO/CEI 17000.
De asemenea, pentru analize privind evaluarea conformităţii este necesară adoptarea
standardelor următoare, în funcţie de parametrul analizat, astfel:
● permeabilitatea la apa conform SR EN 12390-8:2003,
● contracţia, rezistenţa la întindere din despicare conform SR EN 1338:2004,
● rezistenţa la compresiune conform SR EN 12390-3:2003.

● Evaluarea conformităţii este importanta deoarece:

-certificarea produselor ofera încredere consumatorilor, utilizatorilor şi în general
tuturor părţilor interesate că sunt îndeplinite cerinţele aplicabile produselor,
proceselor, serviciilor şi sistemelor;
-furnizorii pot utiliza certificarea pentru a evidenţia implicarea unei terţe părţi în
evaluarea calitatea produselor lor.
● Evaluarea conformităţii poate fi de mai multe tipuri şi anume(SR EN ISO/CEI 67/2005):
-evaluarea conformităţii de primă parte – activitatea de evaluare realizată de persoana
sau organizaţia care furnizează obiectul;
-evaluarea conformităţii de secundă parte – activitatea de evaluare realizată de
persoana sau organizaţia care are interes în utilizarea obiectului (achizitori sau
utilizatori, potenţiali clienţi);
- evaluarea conformităţii de terţă parte - activitatea de evaluare realizată de o
persoana sau un organism care este independent de persona sau organizaţia
(organism) care furnizează obiectul şi de interesele utilizatorului faţă de acel obiect.

5.1. Planul de evaluare a conformităţii

La stabilirea regulilor specifice pentru o schemă de evaluare a conformitatii, se poate
utiliza următoarea listă de verificare pentru a identifica problemele care trebuie avute în vedere la
evaluarea conformităţii unui produs, (SR Ghid ISO/CEI 28/2007):
a) -identificarea completă a produselor şi standardului(lor) relevante pentru care se aplică
schema;
27
b) -cerinţe pentru încercările şi evaluarea iniţială:
1. alegerea elementelor care se vor evalua şi încerca
2. procedura de eşantionare;
3. încercările iniţiale şi metodele de încercare;
4. evaluarea rezultatelor încercărilor;
5. evaluarea iniţială a procesului de producţie(identificarea şi
analiza materiilor prime şi verificărea conformităţii acestora);
6. evaluarea rezultatelor evaluării;
7. evaluarea sistemului calităţii la locul de producţie;
8. evaluarea competenţei personalului la locul de producţie;
9. evaluarea echipamentului de măsurare şi încercare utilizat de
producător, inclusiv echipamentul de etalonare;
10. marcarea produsului (cu privire la marca de conformitate);
11. lista eventualelor instrucţiuni (ex de instalare şi utilizare);
12. certificatul de conformitate(conţinutul documentului);
c) –cerinţe pentru procedura de supraveghere cum ar fi:
1. verificarea certificărilor produsului şi verificarea evaluării
procesului de producţie;
2. evaluarea rezultatelor verificărilor;
3. frecvenţa de verificare a încercărilor şi a evaluării;
d) –taxe şi structura de cost a schemei;
e) –detalii ale contractului care trebuie stabilit între organismul de cerificare şi deţinătorul de
licenţă;
f) –formatul raportului de încercări, dacă este cazul.

5.2. Funcţiile care trebuie îndeplinite prin

certificare

Evaluarea conformităţii reprezintă o serie de trei sau patru funcţii care satisfac o nevoie
sau o cerere de a demostra că cerinţele specifice sunt îndeplinite(SR Ghid ISO/CEI 67):
● -selecţia;
● -determinarea;
● -analiza şi atestarea;
● -supravegherea pieţei(în unele cazuri).

28
 Schema de evaluare de conformitate

6. Prevederi STAS privind policlorura de vinil

STAS 6641-83
1. Obiect: Prezentul standard se referă la poli(clorura de vinil) (PVC) obţinută prin
polimerizare în suspensie (tip S) a clorurii de vinil.
2. Clasificare: După structura granulei, PVC se clasifică în trei categorii: cu structură
poroasă, simbolizată D; cu structură microporoasă, simbolizată SD; cu structură compactă
simbolizată C; După media valorii K, PVC tip suspensie se clasifică în şase sorturi cu
caracteristicile indicate in tabel. Observaţie: Pentru fabricarea plăcilor şi a foliilor de înaltă
transparenţă sortul 64 D va fi livrat cu valoarea K maximă 64, densitatea în stare netasată 0.5-
0.55 g/cm3 şi absorbţia de plastifiant de minim 80%.
3. Calităţi: PVC tip suspensie se livrează în două clase de calitate: calitatea 1 şi calitatea
2.
4. Notarea produsului: se va face indicând în ordine, denumirea produsului, clasă de
calitate, categoria şi STAS 6641-83.
5.Condiţii tehnice de calitate:
a) PVC tip suspensie calitatea 1 se fabrică şi se livrează cu caracteristici conform
tabelului de mai jos:

29
 Tabel 3.
Sortul 71 70 67 64 61 58
Categoria D D SD C D SD C D SD C D C D C
Aspect pulbere fină
Culoare Albă
Indice de 128,4
vâscozitate … 116.6..128,0 105.4..116,2 95,2..105,0 85,8..94,8 74.0..85,4
(a soluţiei 141,0
de PVC
0.5%)
71,1
Valoarea K … 68,1..71,0 65,1..68,0 62,1..65,0 59,1..62,0 55,1..59,0
74,0
Apă şi
substanţe 0.5 0,5 0,4 0,5 0,5 0,4 0,5 0,5 0,4 0,5 0,5 0,5
volatile,%
max
Densitate 0,380 0,400 0,480 0,500 0,400 0,480 0,500 0,400 0,480 0,500 0,420 0,500 0,440 0,500
în stare … … … … … … … … … … … … … …
netasată, 0,500 0,520 0,600 0,650 0,530 0,550 0,650 0,540 0,600 0,650 0,540 0,650 0,540 0,700
g/cm3
Impurităţi
şi substanţe 10 10 10 10 10 10
străine, %
max.
Absorbţie - - - - - -
de 100 90 80 90 80 90 80 80
plastifiant,
% min.
Cenuşă, % 0,04 0,04 0,04 0,04 0,04 0,04
max.
Reziduu pe
sita 01 30 30 30 10 30 30 10 30 30 10 30 10 30 10
STAS
1077-67, %
min.
Reziduu pe
sita 016
STAS 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60
1077-67, %
max.
Reziduu pe
sita 04 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2
STAS
1077-67, %
max.

b) PVC tip S calitatea 2 se fabrică şi se livrează în aceleaşi sorturi şi categorii ca si PVC

tip S calitatea 1 cu diferenţa că pentru apă şi substanţe volatile se admite un conţinut maxim 1 %,
iar valorile pentru celelalte caracteristici, în afară de K şi densitate, nu se normează dar se înscriu
în certificatul de calitate.

STAS R 9454-73
Prezentul standard se referă la clasificarea granulelor din poli(clorură de vinil) plastifiată,
destinate prelucrării prin presare, injecţie şi extrudare.

30
 1.Clasificare:
Sistemul de clasificare permite caracterizarea şi identificarea tuturor tipurilor de granule
din poli(clorură de vinil) plastifiată, pe baza unor caracteristici. Fiecare tip de granule de
poli(clorură de vinil) se simbolizează printr-o înşiruire (combinaţie) de cifre în care ordinea
acestora corespunde ordinii în care sunt înscrise caracteristicile din tabel, iar valorile lor
corespund clasei în care se încadrează tipul respectiv. Când o caracteristică nu interesează se
pune zero în locul corespunzător ei. Se menţionează că nu toate combinaţiile posibile sunt
realizabile în practică.

Tabel 4.
nr Caracteristica U. Clase Metoda
ord M 1 2 3 4 5 6 7 8 9
.
I Duritate Shore A ⁰S 55- 60- 65- 70- 75- 80-85 85-90 90- >95 STAS
h 60 65 70 75 80 95 8643-70
Modul aparent de STAS
elasticitate la da Până 6642-72
II alungirea de N/ la 50 50- 100- 150- 200- >250
100% şi viteză de cm2 100 150 200 250
200 mm/min
III Rezistenţa la frig Până -50- -40- -30- -20- -10-0 0-+10 +10 STAS
⁰C la 40 30 20 10 - 6129-
-50 +20 69*
IV Clasa termica Punctul
maxima de ⁰C 60 75 105 1.2
funcţionare
*)încercarea se face pe epruvete de 1mm

2. Exemple de simbolizare
Tipul de granule din poli(clorură de vinil) plastifiată, caracterizat prin caracteristicile
înscrise în tabelul 5 va fi simbolizat astfel: Granule PVC plastifiat 62424
Ordinea Caracteristica Valoare Clasă
caracteristicilo
r în
simbolizare
I Duritate Shore 82⁰Sh 6
II Modulul aparent de elasticitate la 92 daN/cm2 2
alungire de 100% şi viteză de 200
mm/min
III Rezistenţa la frig -25⁰C 4
IV Clasă termică maximă de funcţionare 75⁰C 2
V Rezistivitate de volum la 60⁰C şi 50 Hz 510” Qcm 4

3. Stabilirea clasei de funcţionare

31
 Determinarea claselor termice maxime de funcţionare se face comparând valorile
modulului aparent de elasticitate la alungirea de 100% înainte şi după îmbatrânire. Placa se
supune la îmbătânire prin introducere în etuvă în condiţiile prevăzute în tabelul 5, unde a şi b se
stabilesc funcţie de produs, prin înţelegere între producător şi beneficiar sau în standardul de
produs.
Tabel 5.
Clasa termică maximă de Condiţii de îmbătrânire
funcţionare, ⁰C Durata, ore Temperatura, ⁰C
a B A b
60 168 120 80 100
75 168 240 121 100
105 168 1140 136 113

Condiţiile tehnice de calitate ale granulelor de poli(clorură de vinil) plastifiată care se

livrează, precum şi regulile pentru verificarea calităţii acestora, fac obiectul unor standarde de
produs care vor prevedea şi alte caracteristici în afara celor înscrise în tabele, specifice
domeniilor de utilizare.

STAS 7798-67
1. Generalitaţi
Prezentul standard se referă la metoda de determinare a apei şi a substanţelor volative din
poli(clorură de vinil). Metoda se bazează pe uscarea în etuvă, până la masă constantă, a
polimerului de analizat.
2. Aparatură:
- etuvă reglabilă la (110±2) ⁰C, cu un uşor tiraj natural;
- balanţă cu precizie de circa 0,001g;
- fiolă de cantărire de formă joasă, cu capac, de 80 mm diametru şi circa 30 mm înălţime.
Observaţie: se recomandă folosirea unei fiole de cântărire din oţel inoxidabil pentru a
evita fenomenele electrostatice care provoacă uscarea pulberii pe pereţi.
3. Mod de lucru
Se cântăreşte fiola cu capacul, cu precizie de 0,001g, după o şedere la etuvă timp de 2 ore
şi racire în exicator. Se cântăreşte ce aceiaşi precizie o cantitate de polimer de circa 5g şi se
intinde în strat uniform pe fundul fiolei. Se aşează capacul. Se introduce fiola acoperită în etuvă.
Se continuă încălzirea până la masă constantă; după racire în exicator se acoperă cu capacul şi se
cântăreşte.
%(apă + substanţe volatile)=[(m-mi)/m]·100 în care:
m – masa produsului luat pentru analiză, în g;
mi – masa produsului uscat, în g.
Drept tezultat se ia media a trei determinări, care se rotunjeşte la valoarea apropiată de
prima cifră după virgulă. Rezultatul se exprimă cu două zecimale.

32
 STAS 6746-63
1. Generalităţi
Prezentul standard se referă la determinarea comparativă a stabilităţii termice a
poli(colrurii de vinil), a copolimerilor, compuşilor şi amestecurilor acestora prin schimbarea
culorii, când sunt expuşi la temperatură ridicată, sub formă fe foi sau pelicole.
Polimerii şi copolimerii pe bază de clorură de vinil sau pe bază de monomeri derivaţi şi
compuşii acestora se descompun sub efectul căldurii. Viteza de descompunere este relativ
ridicată la temperatua de prelucrare (120⁰C...200⁰C). Această descompunere poate fi prevenită în
practică sau numai redusă, cu ajutorul stabilizatorilor convenabili. Descompunerea termică a
PVC este influienţată de prezenţa oxigenului. Aprecierea schimbării de culoare se face la diferite
intervale de timp de încălzire, în condiţii determinate. Rezultatele obţinute nu permit decît
compararea între produse similare. Pentru a avea rezultate comparabile, temperatura aleasă
pentru încercare trebuie să fie aproape de aceea care intervine în procedeele de prelucrare.
Aprecierea schimbarii de culore se poate face prin comparare cu o scară convenţională
(colorimetrică), prin metoda spectrofotometrică sau faţă de un etalon.
2. Epruvete
Epruvetele pentru încercări au formă de discuri cu diametrul de 14 mm şi grosimea de
aproximativ 1 mm. Aceste discuri se decupează din foi presate special pentru încercări.
Dacă trebuie să se compare diferiţi polimeri sau diferiţi stabilizatori incluşi în
amestecurile tip, se va confecţiona o foaie cu aceiaşi componenţi amestecaţi în prealabil îintr-un
amestecător cu tambur la o temperatură dată, după care se taie epruvetele. Dacă produsul de
încercat este un plastisol, acesta se gelifică şi se transformă într-o foaie potrivită, după care se
taie epruvetele.
Condiţiile de preparare a foilor vor fi prevăzute în standardele sau normele în vigoare.
3. Aparatură şi materiale
o Baie termostatică de ulei prevăzută cu un agitator şi capabilă să menţină
temperatura constantă cu abateri de ±1 ⁰C la o temperatură cuprinsă întere 120⁰C
şi 200⁰C. Această baie trebuie să aibă un dispozitiv care să permită imersarea
epruvetelor pentru determinare la o adâncime de 6...7 cm.
o Epruvete de sticlă cu dimensiunile: -diametrul exterior 16 mm ± 0,1 mm;
-grosimea pereţilor 0,4 mm ± 0,2 mm;
-lungimea minimă 150 mm.
o Cilindru din aluminiu: -diametrul de 15 mm ± 0,5 mm
-înălţimea de 30 mm
o Cronometru.
4. Mod de lucru
Temperatura de încercare trebuie să fie cuprinsă între 120⁰C şi 200⁰C şi specificată în
standardele sau normele interne respective. Durata de încercare depinde timpul necesar pentru a
obţine înegrirea completă a epruvetei. În general durata de încrecare va fi între 60-120 minute.

33
Numărul epruvetelor pregătite pentru încercare se obţine din împărţirea prin 5 a numărului de
minute cuprins în durata de încercare.
Se introduce în fiecare epruvetă câte o piesă din aluminiu, peste care se aşează epruveta
de încercare care se acoperă cu un cilindru de aluminiu. Epruveta astfel pregătită se introduce in
baia de ulei la temperatura fixată şi se declanşează cronometrul. Se scoate din baie câte o
epruvetă la fiecare 5 minute şi din aceasta se scoate epruveta de incercat, care se lasă să se
răcească apasând-o uşor, dacă este necesar, pentru a evita deformaţia. Epruvetele se numerotează
şi se fixează pe un carton cu indicaţia duratei de expunere, în minute, pentru fiecare epruvetă şi
de temperaratura de încercare.
Observaţie. Dacă proba de încercat prezintă o stabilitate ridicată, scoaterea epruvetelor se
va face din 10 în 10 minute sau din 15 în 15 minute. Evaluarea schimbărilor de culoare se face cu
ajutorul unei scări iodometrice executate cu un număr de circa 15 epruvete colorimetrice cu o
soluţie de iod 0,1 sau cu un spectrofotometru.
5. Menţiuni în buletinul de analiză
-date pentru identificarea materialului încercat, compziţia amestecului şi tratamentele
termice suferite de material înainte de încercare;
-temperatura de încercare;
-timpul, în minute, de la începutul încercării până în momentul primei shimbări de
culoare şi până la înegrirea completă (dacă este cazul).
Buletinul de analiză va fi însoţit de seria completă de epruvete supuse tratamentului
termic şi o epruvetă netratată, fixate pe un carton, indicând durata încălzirii, în minute, pe fiecare
epruvetă în parte. Acest carton se pastrează la întuneric.

7. Măsuri de protecţie muncii, prevenirea şi

stingerea incendiilor

Măsuri de protecţie a muncii

Protecţia muncii cuprinde totalitatea măsurilor luate pentru a se asigura tuturor oamenilor
muncii condiţii bune de muncă, pentru a-i feri de accidente şi boli profesionale. Protecţia muncii
face parte integrantă din procesul de muncă.
În industria chimică problema protecţiei muncii este deosebit de importantă deoarece pe
lângă factori de periculozitate comuni cu alte ramuri industiale-elemente mobile ale utilajelor,
acţiunea curentului electric, degajări importante de căldură, zgomote şi trepidaţii, intervin şi
factori specifici industriei chimice, cum ar fi:
➢ degajări de substanţe toxice;
➢ prezenţa frecventă a substanţelor inflamabile;
➢ operaţii cu lichide agresive care pot provoca arsuri chimice;
➢ posibilitatea exploziilor cauzate de amestecuri explozibile;

34
 ➢ temperaturi ridicate;
Protecţia muncii are următoarele aspecte:
➢ protecţia juridică a muncii reprezentată de legislaţia referitoare la protecţia
muncii;
➢ decrete elaborate de Consiliul de stat, instrucţiuni şi ordine elaborate de ministere;
➢ protecţia sanitară a muncii cuprinde măsurile pentru crearea unor condiţii
fiziologice normale de muncă şi de suprimarea riscului îmbolnăvirilot
profesionale;
➢ protecţia tehnică a muncii constă în măsuri tehnice şi organizatorice pentru
uşurarea muncii şi prevenirea accidentelor de muncă.
Conducerile întreprinderilor şi instituţiilor elaborează “instrucţiuni de protecţie a muncii”
pentru condiţiile de lucru particulare şi specifice unor secţii, ateliere şi locuri de muncă.
Instruirea oamenilor muncii este obligatorie. Nici un angajat nu poate fi primit la un loc
de muncă şi pus să lucreze decât după ce a fost instruit şi s-a făcut verificarea insuşirii
cunoştinţelor.
La proiectarea întreprindelor chimice este necesar să se determine în prealabil categoria
de pericol pe care îl prezintă procesul tehnologic proiectat după care se trece la amplasarea
clădirilor din industria chimică trebuie să se evite terenurile prea apropiate de regiuni sau cartiere
unde există pericole de incendii sau explozii.
Normele de tehnică a securităţii muncii elaborate de Ministerul Industriei Chimice sunt
grupate în şase capitole:
a) Tehnica securităţii muncii la instalaţii, aparate şi maşini;
b) Tehnica securităţii muncii la instalaţii, întreţinere, reparaţii şi intervenţii;
c) Tehnica securităţii muncii pentru procese fizice şi chimice;
d) Tehnica securităţii muncii la depozitare;
e) Tehnica securităţii muncii la ambalare şi transport;
f) Tehnica securităţii muncii în laboratoare.
De asemenea normele departamentale de protecţia muncii elaborate de M.I.Ch. cuprind şi
norme de igienă a muncii. Acestea se referă la principalii factori profesionali nocivi din mediul
de protecţie. Ele stabilesc valorile limită sau optime ale acestor factori, valori care respectate
previn îmbolnăvirile profesionale şi asigură condiţii normale de lucru.
În aceste norme sunt tratate probleme referitoare la efectul fizic (mase maxime admise la
ridicat, distanţele de transport manual, etc.), precum şi prevenirea îmbolnăvirilor profesionale şi
a accidentelor de muncă provocate de gaze, vapori şi pulberi. Se dau concentraţiile maxime
admise (CMA) în atmosfera zonei de lucru, în mg/cm 3 aer, la circa 400 substanţe, desemenea
norme referitoare la iluminat, nivel de zgomot şi vibraţii.

Măsuri P.S.I.
Incendiile şi exploziile se produc numai atunci când sunt prezente în cantităţi suficiente
trei elemente: substanţa combustibilă, oxigenul şi căldura. Cazurile principale ale incendiilor şi

35
exploziilor se datorează, pe de o parte aprinderii şi autoaprinderii, iar pe de altă parte
nerespectării parametrilor procesului tehnologic, lipsei de instructaj, de atenţie, de curăţenie, etc.
Incendiul izbucneşte ca urmare a depozitării în secţii a unor substanţe uşor inflamabile
sau explozibile, care depăşesc cantităţile admise lângă sursa de căldură şi lipsa de supraveghere a
lor. Cea mai frecventă cauză de aprindere este flacăra directă produsă de diferite surse. Căldura
degajată în cursul reacţii chimice exoterme, poate constitui de asemenea, o sursă de aprindere
provocând incendii.
Măsurile generale ale prevenirii incendiilor sau exploziilor sunt următoarele:
➢ evitarea sau reducerea substanţei combustibile;
➢ evitarea sau reducerea sursei de căldură;
➢ evitarea sau reducerea oxigenului, aerului sau a substanţelor cu un conţinut mare
de oxigen;
➢ controlul permanent al surselor de căldură şi cunoaşterea caracteristicilor
periculoase ale substanţelor combustibile;
➢ controlul automat al concentraţiilor de oxigen în zone de pericole.
În procesele de polimerizare, aplicarea măsurilor de tehnica securităţii muncii are o
importanţă deosebită deoarece în timpul efectuării lor se pot produce reacţii puternice.
La fabricarea poli(clorurii de vinil) cauzele care pot produce accidente sunt:
➢ exploziile din cauza amestecului acetilenei sau a vaporilor de clorură de vinil cu
aer ;
➢ nerespectarea regulilor de manipulare a hidroxidului de sodiu, acidului clorhidric,
acidului fosforic, etc.;
➢ dereglarea vaporilor sau prafului care scapă din instalaţii.

Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi pentru evitarea îmbolnăvirilor profesionale,

se recurge la mecanizarea şi automatizarea întregului process tehnologic, astfel încât conducerea
procesului de clorurare şi de polimerizare să se facă de la un tablou de comandă care să fie plasat
într-o încăpere izolată faţă de încăperea în care este instalat utilajul tehnologic.
Toate procesele de polimerizare a substanţelor organice sunt exoterme.
Dacă temperatura de evaporare a monomerului nu este corespunzătoare se pot produce
explozii ca urmare a creşterii presiunii peste aceea pentru care a fost proiectat aparatul.
Polimerizarea sub presiune poate fi însoţită de o descompunere cu explozie. În astfel de cazuri,
aparatele trebuie prevăzute cu membrane antiexplozive.
În sala de polimerizare trebuie să se folosească instalaţii şi motoare electrice de tip
antiexploziv.
Motoarele electrice trebuie să fie protejate pentru a nu produce scântei. Toate conductele
cu temperatura suprafeţelor exterioare peste 600 oC trebuie să fie izolate termic. Iluminatul
artificial din sala reactoarelor se poate face cu lămpi cu incandescenţă, corpurile de iluminat fiind
cu execuţie antigrizutoasă.

36
 8. Bibliografie

1. Cr. Simionescu, Cl. Vasiliu Oprea, „Chimie macromoleculară”, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1974;
2. T. Volintiru, Gh. Ivan, „Bazele tehnologice ale prelucrării elastomerilor”, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1974;
3. Cl. Oprea, V. Bulacovschi, „Polimeri. Structură şi proprietăţi”, Vol II, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1974;
4. D. Feldman, „Tehnologia compuşilor macromoleculari”, Editura Tehnică, Bucureşti,
1974;
5. S. Horun, „Memorator de materiale plastice”, Editura Tehnică, Bucureşti, 1988;
6. M. Rusu, D.L. Rusu, „Tehnologii de prelucrare a polimerilor”, Editura Dosoftei, Iaşi,
1995;
7. M. Nuta, D. Nuta, ”Ambalaje din materiale plastice”, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1993;
8. C. Pavlov, „Procese şi aparate în industria chimică”, Editura Tehnică, Bucureşti,
1981;
9. M. Rusu, „Valorificarea deşeurilor polimerice”, I.P. Iaşi, 1981;
10. http://www.oltchim.ro/uploaded/2011/FDS/PVC%20_FDS_rev.0_rom.pdf;
11. http://poliprodhorezu.ro/wp-
content/uploads/2012/07/policlorura_de_vinil_uz_farmaceutic_si_alimentar.pdf.

37