Cursuri Partial

Calitatea produselor si fiabilitate
Titular curs: S.l. Dr. Ing. Monica ALEXANDRU

Puncte credit - 3
• Curs 2h si laborator 1h pe saptamana
Forma de evaluare - colocviu
Distributie punctaje:
DESCRIERE • Laborator – 50 pct

• Test intermediar (in saptamana 8) – 30 pct
• Colocviu – 20 pct
Instrumente
Instrumente folosite:
utilizate
• Microsoft Teams si curs.upb.ro
Bibliografie
1. Calitatea produselor si fiabilitate, Mihai Octavian Popescu, Valerie Panaite
MATRIX ROM, 2003
2. Calitatea produselor si fiabilitate, Indrumar de laborator, Monica Cucu, Mihai
Octavian Popescu, Valerie Panaite, Claudia Laurenta Popescu.
3. Statistica, Vergil Voineagu, Emilia Titan, et all, Editura Economica
DESCRIERE
Modalitatea de desfasurare a cursului
Cursul se va desfasura online, conform orarului, utilizand platforma e-learning

curs.upb.ro si Microsoft Teams.
Documentele suport necesare desfasurarii activitatii vor fi postate pe platforma

curs.upb.ro.
DESCRIERE
Laborator-50 pct Test intermediar-30 pct Colocviu – 20 pct
•Laboratorul se va desfasura • In saptamana 7 sau 8(se va stabili de • Se va desfasura in saptamana

online utilizand platforma comun acord cu studentii) va 14 la curs.
curs.upb.ro si Microsoft Teams. avea loc testul intermediar. • Persoanele care au dat testul
•Lucrarile de laborator, vor fi • Acesta se va desfasura online, la curs. intermediar sunt degrevate de
incarcate pe platforma • Testul intermediar se poate materia cuprinsa in respectivul test
curs.upb.ro conform termenelor repeta la examenul final, luandu-se pentru examenul final.
specificate la momentul respectiv, in considerare nota cea mai mare
pentru evaluare. obtinuta.
•Nu se da colocviu de laborator • Testul va fi de tip quiz, din materia
(cele 50 de puncte sunt alocate pe parcursa pana la momentul sustinerii
evaluarea lucrarilor de laborator testului. Va contine 20 de intrebari cu
predate). un singur raspuns corect.
I. Calitatea produselor
I.1. Introducere. Familia de standarde ISO. Politica in

domeniul calitatii. Definitii si acceptiuni privind notiunea de
calitate.
I.2. Caracteristicile calitatii
STRUCTURA I.3. Analiza caracteristicilor tehnice ale produselor
CURSULUI I.4. Componentele calitatii

I.5. Nivelul si evolutia calitatii
I.6. Asigurarea calitatii
I.7. Functii de repartitie
I.8. Controlul statistic
I.9. Estimatii statistice
I.10. Teste de ipoteza
I.11. Managementul calitatii
I.12. Aspecte economice ale calitatiiurarea calitatii
II. Siguranta in functionare a echipamentelor electrice
STRUCTURA
CURSULUI
II.1. Introducere
II.2. Notiuni de fiabilitate
II.3. Fiabilitatea elementului simplu
II.4. Fiabilitatea sistemelor
II.5. Incercari de fiabilitate
II.6. Mentenanta, mentenabilitate, disponibilitate
Partea I. Calitatea produselor
I.1. Introducere. Familia de standarde ISO. Politica in domeniul
calitatii. Definitii si acceptiuni privind notiunea de calitate.
Definitii
Etimologie
Odata cu trecerea timpului si

Termenul de CALITATE
implicit a evolutiei tehnologiei,
provine din latinescul
termenul de calitate si-a dobandit
“qualitas”, avand
caracteristica de flexibilitate fiind
semnificatia de
utilizat in toate domeniile vietii
caracteristica, de a fi.
economice si sociale. Astfel ca
putem defini termenul de calitate
sub mai multe forme, in functie de
domeniul in care este folosit.
I.1. Introducere
Pentru a pune ordine in aceasta sfera, in 1986 a aparut standardul
international ISO 8402- Qualite. Vocabulaire.
Standardul este un document stabilit prin consens si aprobat de un

organism recunoscut, care asigura pentru uz comun si repetat, reguli,
prescriptii si caracteristici referitoare la activitati sau la rezultatele
acestora, cu scopul de a se obtine gradul optim de ordine intr-un context
dat.
I.1. Introducere
ISO reprezinta Organizatia Internationala de Standardizare,

constituita din peste 150 de tari. Cuvantul provine din grecescul “isos” care
inseamna “egal”.
In Romania se elaboreaza standarde romane care se aplica la nivel

national –SR, de catre ASRO- Asociația de Standardizare din Romania, prin
comitete tehnice de standardizare organizate pe domenii de activitate.
I.1. Introducere
Comisia Electrotehnică Internațională este o organizație non-

profit, non-guvernamentală internațională de standardizare care
pregătește și publică standarde internaționale pentru toate tehnologiile
electrice, electronice și conexe - cunoscute sub numele de electrotehnică
Pornind de la ISO 8402- Qualite. Vocabulaire, in anul 1995, prin SR

ISO 8402 - Quality Management and Quality Assurance. Vocabulary, sunt
definiti termenii fundamentali privind calitatea, in vederea aplicarii la
produse si servicii.
Familia de standarde ISO
Structura pe domenii a normativelor ISO este urmatoarea:
ISO 9000 - reprezinta un ghid care are rolul de a furniza informatiile

necesare privind selectia si utilizarea seriei de standarde referitoare la
sistemele calitatii.
ISO 9001 - este cel mai complet normativ, el fiind destinat, de regula,
entitatilor mari, care trebuie sa asigure prevenirea aparitiei oricarei
neconformitati referitoare la un produs, in toate fazele obtinerii acestuia, de
la proiectare si pana la service.
ISO 9002 - are un domeniu de actiune mai restrans, facand referire la
prevenirea si descoperirea tuturor neconformitatilor in timpul
productiei si a montajului.
ISO 9003 - se aplica atunci cand se urmareste evidentierea, cu un nivel
suficient de incredere, a conformitatii produsului realizat cu cerintele
specificate.
ISO 9004 - descrie un set de elemente de baza cu ajutorul carora
sistemul de conducere a calitatii poate fi aplicat si dezvoltat.

Toate standardele din seria ISO 9000 se bazeaza pe terminologia ISO
8402-Vocabular.
Seria standardelor ISO 9000 sintetizeaza experienta acumulata in
domeniul sistemelor calitatii pe parcursul a cateva decenii, fiind in
permanenta susceptibile de imbunatatiri. Cerintele lor sunt minimale,
constituind doar ”numitorul comun” al modului de actiune in vederea
obtinerii calitatii.
OBIECTIVE
Standardele ISO 9000 pot fi utilizate in urmatoarele situatii:
- in scopul asigurarii interne a calitatii: entitatea urmareste satisfacerea

certintelor referitoare la calitate, in conditii de rentabilitate;
- in situatii contractuale, intre furnizor si client: clientul prevede prin

contract anumite cerinte privind sistemul calitatii furnizorului, specificand
un model de asigurare a calitatii;
- pentru obtinerea unei aprobari, sau in scopul inregistrarii de catre o

secunda parte: sistemul calitatii furnizorului este evaluat de catre client, in
scopul recunoasterii conformitatii acestuia cu standardul de referinta;
- in scopul certificarii sau inregistrarii de catre o terta parte: sistemul

calitatii este evaluat de catre organismul de certificare, furnizorul
mentinand acest sistem pentru toti clientii sai, cu exceptia situatiilor in care,
prin contract, se stabilesc alte cerinte.
Adoptarea unei asemenea solutii este avantajoasa, pentru ca permite
reducerea numarului evaluarilor sistemului calitatii entitatii, efectuate
de clienti.
Standardele ISO seria 9000 pot fi utilizate din initiativa conducerii, sau
la cererea unei alte parti.
CERINTE
Principalele cerinte rezultate din standardele seriei ISO 9000 pot fi

grupate in trei categorii, dupa cum urmeaza:
❖ Cerinte legate de activitatea manageriala:
➢ raspunderea conducerii de varf privind strategia si obiectivele
sistemului calitate;
➢ evaluarea si revizuirea sistemului calitatii;
➢ costurile calitatii;
➢ securitatea in legatura cu produsul si raspunderea juridica
pentru produs.
❖ Cerinte functionale:
➢ raspunderea conducerii privind strategia si obiectivele
sistemului calitatii;
➢ controlul echipamentului de masurare si incercare;
➢ descoperirea neconformitatilor;
➢ adoptarea actiunilor corective;
➢ utilizarea metodelor statistice.

❖ Cerinte operationale:
➢ calitatea in aprovizionare;
➢ calitatea in productie;
➢ controlul productiei;
➢ verificarea produsului;
➢ manipulare si activitati ca urmare a productiei.
Referitor la standardele ISO 9000 se poate afirma ca a nu dispune de

un sistem de calitate in conformitate cu recomandarile acestora inseamna,
pentru un viitor nu prea indepartat, disparitia de pe piata a entitatii
respective.
Un loc aparte in legislatia care vizeaza sistemele de calitate este
detinut de Normele Europene din seria EN.
EN – Norme Europene. Comisia Europeana de Standardizare (CEN-

Commission Europeenne de Normalisation) elaboreaza standarde care se
aplica in cadrul Uniunii Europene.
Acestea sunt de doua tipuri si anume:
- de adoptare a standardelor ISO seria 9000 si care se noteaza EN 29000;
- de certificare, apartinad seriei EN 45000.

Alaturi de aceste normative au fost elaborate si alte standarde
conexe, cum ar fi:
Ø ISO 8402: Calitate-vocabular;
Ø ISO 10011-1: Linii directoare pentru auditul sistemelor calitatii;
Ø ISO 10011-2: Criterii de certificare pentru auditorii sistemelor calitatii;
Ø ISO 10012-1: Cerinte referitoare la asigurarea calitatii echipamentelor

de masurare. Atestarea sistemului metrologic pentru echipamentul de
masurare.
Ø ISO 10012-2: Controlul procesului de masurare;
Ø ISO 10013: Linii directoare pentru elaborarea manualelor calitatii.
Exemplu de standard SR EN ISO 9000:2015
ISO 9001:2015
Politica in domeniul calitatii
OBIECTIVE
Obiectivul major al politicii in domeniul calitatii este acela de a

satisface cerintele clientului prin oferirea de produse si servicii de
calitate, la un pret convenabil, care sa fie in conformitate cu
reglementarile in vigoare, cu normele de securitate si de mediu.
Politica in domeniul calitatii vizeaza urmatoarele obiective:
1. Satisfacerea completa a cerintelor specificate de client si preocuparea

pentru depasirea asteptarilor acestuia.
2. Imbunatatirea continua a eficacitatii Sistemului de Management al

Calitatii si a calitatii produselor.
OBIECTIVE
3. Optimizarea costurilor calitatii punand accentul pe costurile de

prevenire si evaluare.
4. Desfasurarea unei activitati economice eficiente care sa permita

oferirea unor produse de calitate, la preturi competitive.
5. Constientizarea intregului personal in ceea ce priveste necesitatea de a

produce calitate.
6. Asumarea responsabilitatii pentru toate procesele inclusiv pentru cele

externalizate.
Politica si obiectivele in domeniul calitatii, precum si responsabilitatile

si mijloacele pentru indeplinirea acestora sunt „produsele” pe care le
„executa” managementul de varf al organizatiei, dar le pune in aplicare
intregul personal al organizatiei.
Termenul management de varf se refera la o persoana sau la un grup

de oameni aflati la cel mai inalt nivel al unei organizatii.
Sistemul de management al calității este acea parte a sistemului de

management al organizației, orientată către obținerea rezultatelor, în
raport cu obiectivele calității, pentru satisfacerea necesităților,
așteptărilor și cerințelor părților interesate, după caz.
EXEMPLU – DECLARATIE REFERITOARE LA POLITICA IN DOMENIUL
CALITATII
I.1. Definitii si acceptiuni privind notiunea de calitate
Pornind de la ISO 8402- Qualite. Vocabulaire, in anul 1995, prin

SR ISO 8402 - Quality Management and Quality Assurance.
Vocabulary, sunt definiti termenii fundamentali privind calitatea, in
vederea aplicarii la produse si servicii.
EN ISO
• Quality 9000:2000
Management and
Quality Assurance. • Quality
Vocabulary management
systems.
Fundamentals and
ISO vocabulary
8402:1995
In Romania, acest standard este adoptat un an mai tarziu, ca standard

roman - SR EN ISO 9000:2001. Sisteme de management al calitatii.
Principii fundamentale si vocabular.
SR EN ISO 9000:2015
• Sisteme de SR EN ISO 9001:2015
management al • Sisteme de management
calitatii. Principii al calitatii. Principii
fundamentale si fundamentale si
vocabular vocabular
• Sisteme de management
al calitatii . Cerinte
SR EN ISO 9000:2006
Contextul elaborarii familiei de standarde SR EN ISO 9000 este de a

ajuta organizatiile de orice tip sau marime sa implementeze si sa conduca
eficace sisteme de management al calitatii.
Conform SR EN ISO 9000:2015 conceptul de calitate este definit ca
fiind masura in care un ansamblu de caracteristici intrinseci indeplinesc
cerintele.
Definitii si acceptiuni privind notiunea de calitate
Conform standardului SR ISO 8402, calitatea reprezinta ansamblul

caracteristicilor unei entitati ii confera acesteia aptitudinea de a
satisface necesitati exprimate si implicite.
Re zultate obtinute
Calitate =
Re zultate asteptate
Caracteristica este definita ca fiind o trasatura distinctiva

(caracterizeaza un lucru in mod exclusiv), intrinseca(ceva care exista
ca o caracteristica permanenta) sau atributiva, calitativa sau
cantitativa.
Definitii si acceptiuni privind notiunea de calitate
Calitatea(Quality, simbol international Q) reprezinta un concept

global, bazat pe un ansamblu de caracteristici si pe
interdependentele acestora care reflecta modul de satisfacere a
cerintelor la utilizare.
Analiza si descrierea referitoare la calitate reprezinta de fapt
analiza si descrierea caracteristicilor.
Calitatea unui produs consta in capacitatea acestuia de a
satisfice cerintele unui utilizator de-a lungul duratei dorite. Daca
unui produs realizat pentru o anumita utilizare i se schimba
utilizarea, i se schimba si calitatea.
Prin entitate intelegem ceva material/imaterial care poate fi

descris si considerat in mod individual.
1. Rezultatul unor
activitati sau procese(un
proiect, o instructiune
de utilizare).
2. O activitate sau un
Entitate = proces (prestarea unui
serviciu, executarea
unui proces de
fabricatie).
3. Un organism, un
sistem, o persoana sau o
combinatie a acestora
Cerinta = nevoie declarata implicita sau obligatorie
Intrinsec = ceva care exista ca o caracteristica permanenta
Identificarea cerintelor implicite ale clientului prezinta o deosebita
importanta, nesatisfacerea caracteristicilor implicite reprezentand o sursa
potentiala de conflicte intre client si furnizor.

In functie de specificul entitatii, se poate vorbi despre:
- Calitatea produselor – matricea utilitatilor produsului
- Calitatea proceselor - diagrama cauza-efect
- Calitatea serviciilor – chestionare, reprezentarea carteziana a indicilor

de performanta
- Calitatea managementului – politici de calitate
Conform SR EN ISO 9000:2015, termenii produs, proces si serviciu

sunt definiti astfel:
Produs Proces Serviciu
• Definitie: Rezultat al
unui proces sau al unei
activitati.
• Categorii de produse: • Definitie: Produsul
• Definitie: Ansamblul
sfera serviciilor
(asistenta medicala, de activitati si resurse rezultat in urma unor
transport in comun), activitati desfasurate
care transforma datele
software (o procedura,
un program de de intrare in date de la interfata dintre
calculator), hardware client si furnizor.
iesire.
(un motor electric) si
materiale procesate
(benzina).
Calitatea este un concept global, dinamic si complex.
Global. Calitatea nu poate fi exprimata printr-o singura caracteristica, ci

rezulta ca ansamblul tuturor caracteristicilor.
Dinamic. Notiunea de calitate a evoluat odata cu evolutia pietei, cu

trasformarile aparute in mediul socio-economic, conceptul
raspunzand corespunzator nevoilor practice.
Complex. Pentru determinarea calitatii este necesar a se lua in

considerare un numar mare si variat de factori (elemente tehnice,
economice, ecologice, estetice, organoleptice).
Calitatea este exprimata in raport cu utilizarea.
In productie, conceptul de calitate este utilizat in sensul denumirii

unui ansamblu de activitati incluse intr-un departament care se ocupa
de verificarea si controlul calitatii produselor.
EXEMPLU – SMARTPHONE
Curs 2

CUPRINS
I.3. Analiza caracteristicilor tehnice ale produselor

Pornind de la faptul ca notiunea de calitate reprezinta o insumare de

caracteristici, descrierea si analiza calitatii se realizeaza prin analiza
caracteristicilor respective.
Conform SR EN ISO 9000:2015, notiunea de caracteristica a calitatii

este definita ca fiind caracteristica intrinseca unui produs, proces sau
sistem, referitoare la o cerinta.
Relatia intre necesitatea ceruta de piata, necesitatea
exprimata si caracteristicile propriu-zise ale produsului
Neconformitatea produsului
Caracteristici cerute de Caracteristici exprimate in

piata documentatie
Excelenta
Domeniul ideal al
calitatii
“Supra-calitate”
Caracteristici efectiv
realizate
Caracteristicile calitatii pot fi grupate in urmatoarele categorii:
1. Caracteristici tehnico-functionale
2. Caracteristici economice si psihosenzoriale
3. Conditii tehnice
4. Caracteristici speciale ale calitatii

Exemplu: Graficul caracteristicilor calitatii unui echipament electric
Tehnico- Economice- Caracteristici

functionale Conditii tehnice
Psihosenzoriale speciale
Proprietati Parametrii de
fizico- Pret Fiabilitate
mediu
chimice
Curenti si Cheltuieli de
Regimuri de
tensiuni mentenanta de Mentenabilitate
functionare
nominale transport,
depozitare si
Dimensiuni instalare Protectie
Securitate
de gabarit mediu
Proprietati
ergonomice
Compatibilitate Risc
Estetica
industriala Siguranta in
functionare
Caracteristicile speciale ale calitatii sunt cele care descriu

comportarea produsului la utilizare, constituind aspectele moderne ale
modului de definire a calitatii.
Fiabilitate – caracteristica unei entitati exprimata prin probabilitatea

indeplinirii unei functii impuse in conditii date, pe un
interval de timp dat.
Mentenabilitate – reprezinta probabilitatea ca o operatie de mentenanta

activa sa poate fi efectuata intr-un interval de timp dat.
Securitate – este caracteristica exprimata prin probabilitatea ca o

entitate sa evite aparitia in conditii date a evenimentelor
critice.
Disponibilitate – este caracteristica unei entitati exprimata prin

probabilitatea indeplinirii unei functii impuse in conditii
date, la un moment dat cu asigurarea sustinerii logisticii de
mentenanta.
Risc – este masura unui pericol asociat cu probabilitatea producerii.
Siguranta in functionare – este ansamblul de proprietati care descriu

disponibilitatea si ansamblul de factori care o definesc:
fiabilitatea, mentenabilitatea si logistica de mentenanta.
Studierea si analiza caracteristicilor calitatii utilizeaza tehnici de

cercetare bazate pe statistica matematica si teoria probabilitatilor.
I.3. Analiza caracterisicilor tehnice ale produselor
Metodele de analiza si descriere a caracteristicilor produselor au la

baza statistica descriptiva. Astfel notiunile de baza din domeniul
statisticii descriptive sunt extinse catre domeniul tehnic. Notiunile de
baza sunt POPULATIE si INDIVID.
In domeniul tehnic cele doua notiuni sunt interpretate astfel:
POPULATIE INDIVID
• Definitie: Produs,
• Definitie: Multimea
componenta, element,
produselor industriale
unitate statistica, entitate.
realizate de o entitate.
Populatia poate fi:
➢ Neomogena - include produse diferite
➢ Omogena - daca se refera la aceleasi tip de produse, fabricate in

conditii identice.
Populatia omogena se numeste populatie statistica, respectiv lot

de produse.
Metodele statistice de analiza se aplica numai populatiilor

statistice.
Populatia statistica denumita si colectvitate statistica reprezinta

totalitatea elementelor de aceeasi natura, care ua trasaturi esentiale
commune si care sunt supuse unui studiu statistic.
Esantionul reprezinta un subset de elemente selectate dintr-o

colectivitate statistica.
Unitatea statistica reprezinta elementul constitutiv al unei

colectivitati statistice si care este purtatorul unui nivel al fiecarei
trasaturi supuse observarii si cercetarii statistice.
Numarul indivizilor unei populatii reprezinta volumul populatiei

sau volumul lotului si se noteaza cu N sau n. Volumul populatiei poate fi
finit sau infinit.
Indivizii de la care se obtin informatiile formeaza un esantion.
Caracteristica reprezinta trasatura comuna a populatiei statistice

redata prin valori particulare corespunzatoare fiecarui individ.
Caracteristica poate fi:
❖ Cantitativa – este caracteristica exprimata numeric
❖ Calitativa/atributiva – este caracteristica exprimata prin aprecieri

(bun/defect, satisfacator/nesatisfacator).
Putem vorbi despre caracteristica cantitativa:
❑ discreta, daca are valori izolate
❑ continua, daca intr-un interval dat capata orice valoare

In functie de numarul de caracteristici populatia poate fi:
o Unidimensionala
o Bidimensionala
o Multidimensionala
Notiunea de caracteristica in sens statistic
Se refera la o anumita marime a carei valoare difera de la un individ la

altul al populatiei pentru aceleasi conditii.
Notiunea de caracteristica in sens tehnic(fizic)
Se refera la dependenta unei marimi in functie de valorile altor

marimi.
Elementele aspectului tehnic se refera la un individ al populatiei,

iar aspectele statistice se refera la populatiei in ansamblu.
Aspectele referitoare la populatie pot fi descrise numai prin

metodele statisticii descriptive.
Etapele pe care le presupune statistica descriptiva, in procesul de

analiza si descriere a caracteristicilor tehnice ale produselor sunt:
1. Achizitia de date
2. Ordonarea si gruparea datelor
3. Diagramele frecventelor
4. Calculul indicatorilor statistici

1. Achizitia de date
Aceasta etapa presupune o cercetare unitara asupra populatiei.

Cercetarea unitara sau completa se poate efectua atunci cand
informatiile referitoare la caracteristica unei populatii sunt luate de la
fiecare element al populatiei.
Esantioanele se formeaza atunci cand avem o cercetare partiala

(informatiile sunt luate de la parte din indivizii populatiei).
Sub forma cea mai simpla. culegerea datelor caracteristicii X, a unei

populatii de volum n, se prezinta sub forma unui sir de valori:
X 1, X 2, X 3,… X n
2. Ordonarea si gruparea datelor
Reprezinta o prima etapa de prelucrare a datelor.
Ordonarea valorilor obtinute (de obicei crescator, daca ne referim la

caracteristicile cantitative) prezinta importanta, deoarece aceasta
ordonare ne poate oferi informatii referitoare la populatia din care
provine. Astfel se poate constata ca anumite valori se repeta, iar altele de
pot indeparta mult de restul populatiei.
Pentru caracteristicile discrete, valorile se repeta in general.
In acest caz se poate discuta despre frecventa absoluta sau frecventa

absoluta simpla si despre frecventa relativa.
Frecventa de aparitie a unei valori reprezinta numarul de aparitii al

acestei valori in colectivitate.
Frecventa absoluta Frecventa relativa
Frecventa relativa este data de

Frecventa absoluta arata de raportul dintre frecventa
cate ori se repeta o valoare de absoluta si numarul total de
ordin i si se noteaza cu a. unitati statistice si se noteaza
cu f.
ai
n fi =
a = n
n
i n

i =1
fi = 1
i =1
In multe cazuri este necesar sa se cunoasca numarul total de

unitati statistice pana la o anumita valoare a caracteristicii sau
numarul de la o anumita valoare in sus. Acest numar reprezinta
frecventa cumulata.
Frecventa cumulata absoluta notata cu Ak., este:

k
Ak = a1 + a2 + ... + ak =  ai
1
Frecventa cumulata relativa, notata cu Fk, este:
1
Fk =   ai
n
Frecventa simpla sau cumulata constituie un criteriu de analiza a
caracteristicilor produselor.
Frecventa cumulata poate fi crescatoare daca reprezinta suma

frecventelor pana la valoarea x inclusiv, sau poate fi descrescatoare daca
reprezinta suma frecventelor de la valoarea x in continuare spre valorile
superioare.
In cazul caracteristicilor continue este posibil sa nu se repete nici o

valoare. Frecventa poate fi obtinuta in acest caz grupand valorile pe intervale
sau clase de grupare.
Intervalul de variatie reprezinta un sir de valori ale variabilei studiate,

delimitat de intervalele vecine prin limita inferioara si limita superioara.
Pentru a putea constitui astfel de intervale este necesar a se determina

urmatorii termeni:
ui + ui +1
xci =
2
3. Diagramele frecventelor
Ansamblul perechilor de valori ale frecventelor (simple sau

cumulate) si ale caracteristicii xi corespunzatoare, reprezinta
repartitia empirica a frecventelor.
Trasarea diagramelor frecventelor ofera informatii referitoare la

simetria repartitiei, pozitionarea frecventelor maxime simple si
amplitudinea variatiei caracteristicii.
Se pot trasa:
- Histograme = diagrama formata din dreptunghiuri, avand baza egala

cu intervalul de grupare, iar inaltimea proportionala cu frecventa.
- Diagrame cu linii sau bare. Acestea sunt intalnite in special in fisele

industriale de control statistic.
- Poligoane = acest grafic se poate obtine cu ajutorul histogramelor

unind printr-o linie dreapta valorile centrale ale intervalelor de
grupare.
Histograma frecventelor simple Histograma frecventelor cumulate

Diagrama cu linii a frecventelor obtinute Poligonul frecventelor simple

4. Calculul indicatorilor statistici
Indicatorul statistic reprezinta expresia numerica a unor fenomene,

procese sau activitati, definite in timp, spatiu si structura organizatorica.
Datele statistice reprezinta caracterizarea numerica obtinuta de

statistica in legatura cu unitatile si colectivitatea studiate.
Repartitia empirica a frecventelor arata pentru orice caracteristica, o

tendinta de variatie cu doua aspecte:
❑ De localizare (de pozitie/de concentrare) in jurul unei anumite zone
❑ De variatie(de imprastiere)
Asupra tendintelor de localizare si respectiv de imprastiere, se poate

face o analiza atat calitativa, cat si cantitativa.
Analiza calitativa se bazeaza pe vizualizarea distributiei empirice a

frecventelor. Pe baza vizualizarii se poate determina, de exemplu,
simetria sau asimetria repartiei populatiei.
Analiza cantitativa poate fi efectuata cu ajutorul unor indicatorilor

statistici.
In functie de tendinte, indicatorii statistici se pot imparti astfel:
1. Indicatori de localizare(de pozitie)
2. Indicatori de variatie(de imprastiere)
Indicatorii de variatie ofera informatii cu privire la simetria sau

asimetria distributiei. Astfel, deriva indicatorii de asimetrie.
1. Indicatori de localizare(de pozitie)
Indicatorul de localizare indica valoarea spre care tind sa se grupeze

datele, putand in multe cazuri sa nu existe practic printre valorile
populatiei.
Tendinta de localizare poate fi exprimata cu ajutorul urmatorilor

indicatori care se deosebesc intre ei prin modul de calcul.
❑ Medie aritmetica
❑ Medie geometrica
❑ Medie armonica
❑ Medie patratica
❑ Mediana
❑ Mod
❑ Valoare centrala
Indicatorul de baza al tendintei de localizare este media care se

noteaza in general cu M[X].
Media aritmetica
n
-
x i
x= i =1
n
Pentru valorile grupate media aritmetica se va calcula astfel:
a  x i i m
x= i =1
=  xci  fi
n i =1
Functia statistica cu ajutorul careia se determina media aritmetica

este AVERAGE(sir de date).
- Media geometrica
n
MG = n
x
i =1
i
Functia statistica cu ajutorul careia se determina media geometrica

este GEOMEAN(sir de date).
- Media armonica
n
MH = n
1

i =1 xi
Functia statistica cu ajutorul careia se determina media armonica

este HARMEAN(sir de date).
- Media patratica
n
x 2
i
MP = i =1
n
Functii cu ajutorul carora se poate determina media patratica:
Mp =SQRT((SUMSQ(sir de date)/COUNT(sir de date))
unde SUMSQ(sir de date) returneaza suma patratelor argumentelor
COUNT(sir de date) numara elementele

Urmatorii indicatori de localizare se bazeaza pe valori ordonate.
- Mediana
Mediana este definita ca fiind valoarea caracteristicii care ocupa

locul central din sirul de valori ordonate, impartind astfel caracteristica
in doua parti egale ca numar.
Intervalul care contine elementul median se numeste interval

median sau clasa mediana.
In functie de numarul elementelor din sirul de date pot exista

urmatoarele situatii:
Pentru n =numar par
xn + xn
+1
Me = 2 2
2
Pentru n =numar impar
M e = x n +1
2
Functia statistica cu ajutorul careia se determina mediana este

MEDIAN(sir de date).
Mediana este preferata uneori mediei deoarece este mai putin

afectata de valorile extreme (mari sau mici).
- Mod(dominanta/valoare modala)
Reprezinta valoarea cel mai des intalnita intr-o serie statistica sau
cea care are cea mai mare frecventa de aparitie.
Daca repartitia are un maximum, doua sau mai multe, atunci ea se

va numi unimodala, bimodala sau polimodala.
In cazul valorilor grupate pe clase, intervalul caruia ii corespunde

frecventa maxima se numeste interval modal sau clasa modala.
ω
unde:
L1 este limita inferioara corespunzatoare intervalului modal

1 = max(ai ) − ai −1
2 = max(ai ) − ai +1
ai reprezinta numarul de aparitii sau frecventa absoluta

corespunzatoare intervalului de ordin i
L2 este limita superioara corespunzatoare intervalului modal
Functia statistica cu ajutorul careia se determina modul este

MODE(sir de date).
- Valoarea centrala
Ca indicator de localizare se utilizeaza si media extremelor valorilor

caracteristicii.
xmax + xmin
xc =
2
Functia statistica care returneaza valoarea cea mai mica dintr-un sir
de date este MIN(sir de date).
Functia statistica care returneaza valoarea cea mai mare dintr-un sir
de date este MAX(sir de date).
In cazul intervalelor de grupare, valoarea centrala unui interval va fi:
ui + ui +1
xci =
2
Observatii privind indicatorii statistici de localizare!
1. Intre cei patru indicatori ai mediei, exista relatia de ordonare:
M H  MG  X  M P
2. Mediile aritmetica si patratica sunt influentate de valorile mari ale

sirului de valori.
3. Mediile geometrica si armonica sunt influentate de valorile mici si

reduc din influenta valorilor mari.
Observatii privind indicatorii statistici de localizare!
4. Mediana se determina mai usor decat media aritmetica si se prefera

deoarece aceasta nu este influentata de valorile extreme ale sirului.
5. In cazul repartitiilor unimodale aproape simetrice, abaterea medianei

fata de media aritmetica este mai mica decat abaterea modului fata de
media aritmetica(relatia Yule).
Me − x  Mo − x
Relatiile de ordonare pot fi utilizate drept criterii de alegere a

indicatorilor de control a diferitelor caracteristici tehnice in procesul de
fabricatie.
Curs 3

CUPRINS
I.3. Analiza caracteristicilor tehnice ale produselor -

continuare
2. Indicatorii de variatie(imprastiere)
In analiza unei serii statistice de date cantitative ne intereseaza pe langa

indicatorii tendintei centrale si indicatorii variabilitatii, ai imprastierii valorilor.
Tendinta de imprastiere a valorilor poate fi estimata cu ajutorul unor

indicatori sensibili la abaterile fiecarei valori.
Pot exista urmatoarele doua tipuri de astfel de indicatori:
- Indicatori ai variatiei care studiaza imprastierea valorilor una fata de alta
- Indicatori ai variatiei care iau in considerare intr-o singura valoare intreaga

imprastiere din serie.
Tendinta de imprastiere poate fi exprimata cu ajutorul urmatorilor

indicatori:
❑ Dispersia
❑ Abaterea
❑ Amplitudinea imprastierii
❑ Cuartile
❑ Abatere intercuartilica
❑ Coeficient de variatie interquartilic
❑ Coeficient de variatie
- Dispersia
Se calculeaza ca media aritmetica a patratelor abaterilor individuale ale

valorilor de la tendinta centrala(uzual de la medie).
✓ Dispersie estimata
1 n
 =   ( xi − x )
2 2
n i =1
Functia statistica cu ajutorul careia se determina dispersia estimata este

VARP(sir de date) sau DEVSQ(sir de date)/n, unde DEVSQ(sir de date) returneaza
suma patratelor abaterilor valorilor esantionului fata de medie.
n
1
  ( xi − x )
2
s =
2
n − 1 i =1
In cazul datelor grupate pe intervale de grupare se utilizeaza relatia:
Functia statistica cu ajutorul careia se determina dispersia estimate a unui

esantion este VAR(sir de date) sau DEVSQ(sir de date)/(n-1) unde
DEVSQ(sir de date) returneaza suma patratelor abaterilor valorilor
esantionului fata de medie.
- Abaterea
Abaterea medie liniara se exprima in unitatea de masura a caracteristicii si

arata cu cat se abat valorile individuale de la media lor.
✓ In cazul unei populatii, abaterea standard estimata sau abaterea medie

patratica(in raport cu media aritmetica) este:
 = 2
Functia statistica cu ajutorul careia se determina abaterea estimata este

STDEVP(sir de date)
✓ In cazul unui esantion, abaterea standard corectata (esantionara) este:
s = s2
Functia statistica cu ajutorul careia se determina abaterea esantionara este
STDEV(sir de date).
- Amplitudinea imprastierii(variatiei)
Este un indicator statistic definit de diferenta dintre valoarea maxima si

valoarea minima a variabilei.
w = xmax − xmin
- Cuartilele
Cuartilele sunt definite de trei valori (Q1, Q2, Q3 ), avand proprietatea de a

descrie o pozitie particulara dintr-o distributie, împartind seria în patru părţi
egale, ele delimitand cate 25% din observatii.
Astfel 25% din valori sunt inferioare cuartilei Q1, 25% sunt superioare
aceleaşi cuartile, iar 25 % din valori sunt superioare cuartilei Q3, în timp ce 50%
sunt inferioare sau superioare cuartilei Q2.
x n  + x n 
   +1
4 4 
Q1 =
2
x n  + x n 
   +1
2  
Q2 = 2
x 3n  + x 3n 
   +1
 4   4 
Q3 =
2
Functia statistica care returneaza cuartila elementelor unei serii este functia
QUARTILE(Array, Quart). Primul argument se refera la elementele seriei de date,
iar al doilea la numarul cuartilei.
Pozitionarea cuartilelor
- Abatere intercuartilica(interval intercuartilic)
Pentru a elimina dezavantajele cauzate de luarea in considerare in

determinarea amplitudinii a valorilor extreme se calculeaza un alt indicator
simplu al variatiei numit abatere intercuartilica sau interval intercuartilic
Aq = Iq= Q3-Q1
- Coeficientul de variatie intercuartilic

Este definit de raportul:
- Coeficientul de variatie Cv ,
Pentru asigurarea comparabilitatii imprastierii datelor se foloseste expresia

relativa a variabilitatii
❖ considerand abaterea standard estimata

Cv =
x
❖ considerand abaterea standard corectata
s
Cv =
x
Observatii privind indicatorii statistici de variatie!
1. Suma algebrica a abaterilor fata de media aritmetica este egala cu zero.
2. Suma abaterilor are valoarea minima atunci cand sunt calculate in raport cu
media aritmetica.
3. Dispersia si abaterea standard sunt cei mai utilizati indicatori de variatie.
4. În general, se apreciază că seriile care au coeficientul de variaţie
Cv < 35 %, sunt omogene, cu medii reprezentative.

❖ Indicatorii de asimetrie(ai formei de distributie)!
Caracterizarea unei populatii prin indicatorii tendintei centrale, ne ajuta

sa descoperim ceea ce este comun si esential in manifestarea unui fenomen.
Doua populatii analizate dupa aceeasi variabila poate sa aiba aceeasi valoare a
tendintei centrale, dar sa fie diferite prin dispersie sau variatie. Din acest
motiv se impune ca analiza prin indicatorii tendintei centrale sa fie completata
cu analiza indicatorilor de variatie si de forma.
Indicatorii formei de distributie sunt numiti indicatori de asimetrie, cu

ajutorul carora se poate determina tipul de asimetrie.
Asimetria(skewness) reprezinta abaterea de la aspectul simetric al

distributiei de frecventa.
Astfel, asimetria unei serii de distributie se observa din reprezentarea

grafica prin histograma sau poligonul frecventelor, prin modalitatea in care
sunt situati, unul fata de celalalt, indicatorii tendintei centrale.
Tipul de asimetrie prezent in serie poate sa fie descris doar prin simpla
vizualizare a graficului, dar ea poate sa fie si masurata prin indicatori
specifici.
Functia statistica care returneaza asimetria unei distributii pe baza unei

populatii este SKEW.P(sir de date).
Indicatori specifici:
❑ Coeficientul de asimetrie absoluta
❑ Coeficientul de asimetrie relativa
❑ Coeficientul de asimetrie intercuartilic
❑ Coeficientul de asimetrie Pearson
❑ Coeficientul de asimetrie Yulle si Kendall
❑ Coeficientul de asimetrie Fisher

- Coeficientul de asimetrie (Pearson):
x − Mo
Cas =
s
Daca valoarea coeficientului Pearson este pozitiva, asimetria va fi pozitiva(in

cazul curbelor alungite spre dreapta), iar daca valoarea coeficientului este
negativa, vom avea asimetrie negativa (in cazul curbelor alungite spre stanga).
Pentru o distributie simetrica, coeficientul va avea valoarea zero. Cu cat este mai
departat de zero cu atat asimetria este mai pronuntata.
- Coeficientul de asimetrie pe baza relatiei dintre medie si mediana:
3 (x − Me )
Cas1 =
s
- Coeficientul de asimetrie Yulle si Kendall (pe baza relatiei dintre cuartile si

mediana)
Q3 + Q1 − 2M e
Casq =
Q3 − Q1
Functia statistica care returneaza boltirea este KURT(sir de date)

Curs 4

Cuprins
▪ Componentele calitatii
▪ Nivelul si evolutia calitatii
▪ Asigurarea calitatii
Aplicatie 1
Pentru 30 convorbiri pe mobil s-au inregistrat duratele (in minute):
11.8 3.6 16.6 13.5 4.8 8.3 8.9 9.1 7.7 2.3 8.5 15.9 18.7 11.7 6.2
12.1 6.1 10.2 8.0 11.4 6.8 9.6 19.5 15.3 12.3 11.2 10.4 7.2 5.5 14.5
Se cere:
a) Sa se determine durata medie a unei convorbiri telefonice si sa se
studieze daca valoarea obtinuta este reprezentativa;
b) Sa se analizeze asimetria distributiei;
c) Sa se traseze distributia convorbirilor telefonice
d) Sa se calculeze cuartilele acestui set de date si sa se interpreteze
rezultatele obtinute.
Nota! Se noteaza cu X variabila durata unei convorbiri, cu xi valorile
variabilei X, iar cu n volumul lotului.
Aplicatie 2
Evoluţia emisiilor medii specifice de CO2 rezultate din producerea
energiei electrice în România în perioada 2010 - 2018, este prezentată în
tabelul următor:
An 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
CO2 471 485 547 566 496 448 370 403 408
[g/kWh]
a) Să se reprezinte grafic evoluţia emisiilor de CO2 , pe parcursul celor

noua ani.
b) Să se determine valoarea medie a emisiilor de CO2 şi să se studieze
dacă valoarea obţinută este reprezentativă.
c) Sa se analizeze asimetria distributiei.
d) Sa se determine care valoarea peste care se situeaza trei sferturi dintre
emisiile de CO2 ?
I.4. Componentele calitatii
Un produs poate fi descris in trei etape:
1. Conceptie-proiectare
2. Fabricatie
3. Exploatare
Astfel se poate vorbi despre:
1. Calitate in conceptie si proiectare (Qc)
2. Calitatea de fabricatie (Qf)
3. Calitatea de utilizare/exploatare (Qu/Qe)
Activitatile desfasurate pe parcursul celor trei etape influenteaza

caracteristicile calitatii.
1. Calitate in conceptie si proiectare (Qc)
Este etapa in care calitatea se determina.
Calitatea de conceptie si proiectare presupune utilizarea unui volum

foarte mare de informatii, din toate sferele de activitate cu referire la
materiale, tehnologii, exploatare avand in vedere si probabilitatea aparitiei
defectelor in timpul functionarii produsului.
Activitatile de conceptie si proiectare se bazeaza pe studii referitoare

la cerinte, fezabilitate, dimensionare, solutii constructive, fiabilitate, etc.
Rezultatele obtinute in urma analizei si a efectuarii incercarilor

preliminare, precum si cerintele de calitate pe care executantul trebuie sa
le respecte, se cuprind intr-un proiect de executie.
In cadrul acestei etape, se elaboreaza metode analitice de estimare

predictiva a caracteristicilor calitatii.
2. Calitatea de fabricatie (Qf)
Este etapa in care calitatea se realizeaza.
Conditia esemtiala care intervine in aceasta etapa, este aceea de

asigurare a conformitatii produsului cu proiectul care sta la baza
realizarii produsului respectiv.
Se pot utiliza anumiti indicatori statistici pentru a controla si estima

pe parcurs conformitatea cu documentatia tehnica elaborata in etapa de
conceptie si proiectare.
Astfel, calitatea proceselor de fabricatie este estimata prin:
a) Calitatea de conformitate – masura in care produsul este in

conformitate cu documentatia tehnica, interpretata prin intermediul
abaterilor masurate si prelucrate statistic.
b) Reproductibilitatea – capacitatea proceselor tehnologice de

fabricatie de a reproduce in serie caracteristicile produsului.
c) Stabilitatea proceselor tehnologice de fabricatie – aptitudinea de

incadrare in campul de toleranta specificat.
3. Calitatea de utilizare/exploatare (Qu/Qe)
Este etapa unde calitatea se manifesta.
Felul in care un produs a fost conceput si executat se constata in

momentul utilizarii acestuia.
Calitatea de utilizare/exploatare scoate in relief situatiile

referitoare la conformitatea caracteristicilor produsului cu
documentatia tehnica, respectiv cu cerintele pietei.
Situatiile care pot exista sunt:
- Situatia favorabila, unde produsul este conform cu documentatia si

aceasta la randul ei este conforma cu cerintele pietei.
- Situatia mai putin favorabila, in care documentatia este conforma cu

cerintele pietei, dar caracteristicile produsului corespund intr-o masura
mai mica cu documentatia tehnica.
- Situatia mai putin favorabila, in care produsul corespunde cu

documentatia, dar acestea nu corespund cu cerintele pietei.
- Situatia nefavorabila, in care produsul nu este conform nici cu

documentatia tehnica si nici cu cerintele pietei.
In concluzie, CALITATEA se proiecteaza, se executa si apoi se

manifesta la utilizator, fiind apreciata in raport cu cerintele acestuia.
Etapele de conceptie–proiectare, fabricare si exploatare corespund

duratei de viata a produsului si pot fi redate grafic prin bucla calitatii.
In anul 1995, prin ISO 8402 a fost definita bucla calitatii ca fiind
“modelul conceptual de activitati interdependente care influenteaza si
defineste calitatea in diferite etape incepand cu identificarea
necesitatilor si terminand cu evaluarea satisfacerii acestora”.
Fabricare Exploatare
Conceptie si
proiectare
Un concept similar este spirala calitatii, unde repetarea in timp a

succesiunilor etapelor este necesar a se efectua la un alt nivel al calitatii,
din ce in ce mai inalt.
Spirala calitatii
Ca urmare a evoluarii pemanente a cerintelor utilizarii fata de un

produs, este necesar sa evolueze si calitatea. Astfel, sunt definite etapele
evoluarii calitatii unui produs:
1. Etapa I, este etapa de conceptie, proiectare si fabricare a unui produs.

In cadrul acestei etape se realizeaza un produs cu nivelul calitatii NQ
solicitat de utilizator.
2. Etapa II, este etapa lansarii pe piata a produsului respectiv. Produsul

lasat pe piata avand un nivel al calitatii competitiv, va elimina treptat alte
produse concurente.
3. Etapa III, este etapa satisfacerii depline a utilizarii. In aceasta etapa,

majoritatea utilizatorilor sunt satisfacuti de produs, el putand fi
produs la capacitate maxima.
4. Etapa IV, este reprezentata de etapa declinului. In aceasta etapa

apare declinul economic, prin aparitia de piata a produselor
concurente. Inainte de aparitia declinului, constructorul pregateste
o alta solutie cu un nivel de calitate superior NQ1.
Decalajul intre NQ si NQ1 se numeste durata de viata economica si

poate fi de 3-4 ani, in functie de tipul produsului. Este important a se
specifica ca aceasta este diferita de durata de functionare.
Progresul tehnic in realizarea produselor poate fi considerat un

progres al calitatii, deoarece apar noi cerinte (referitoare la: durata de
functionare, conditii de risc, impact asupra mediului), care maresc sfera
notiunii de calitate.
Exemplu - Sistemul de testare si asigurare a
calitatii la autovehicule
Odata cu evolutia tehnologiei, s-au dezvoltat si metodele, respectiv
intrumentele de evaluare si control in ceea ce priveste calitatea. Astfel
enitatile producatoare de autovehicule au implementat testarea
destul de amănunţită a fiecărei maşini care iese de pe linia de
producţie, de obicei testandu-se doar un număr redus de unităţi
aleator alese.
Până la testarea modelului asamblat se fac multe alte teste pentru

a asigura calitatea pieselor. Furnizorii de componente sunt aleşi şi pe
baza criteriul “calitate”, fiindu-le solicitate teste frecvente pe care
aceştia le execută intern în producţia lor, apoi sunt auditaţi de către
beneficiarul entitatii şi de firme independente de audit. Piesele sunt
astfel bine testate.
Astfel, piesele care ies din presele gigantice sunt inspectate vizual
sub lumină specială.
Exista camere video speciale care analizează caroseria proiectând

pe aceasta linii de ghidaj şi apoi măsurând eventuale deviaţii ale
acestora.
Sudura se testează cu ultrasunete. Lunar câteva caroserii sunt

duse la dezmembrat, unde un braţ robotic trage cu putere de părții ale
mașinii până când o rupe din sudură. Se verifică astfel, calitatea
sudurii, puncte de rezistenta, diametrul punctelor date de roboţi, dacă
există probleme şi alte aspecte.
Evident că şi roboţii sunt gata de înlocuire în orice moment. Când

produci o maşină la 30 de secunde nu-ţi permiţi ca un robot sa nu mai
functioneze şi să-l schimbi în două zile, aşa că au toate tipurile de roboţi
gata de schimbare.
Ca să existe siguranta ca cei de rezervă vor functiona, in momentul

in care este nevoie de ei, acestia sunt puşi să meargă în gol într-o zonă
specială, unde simuleaza operaţiunile lor normale, dar fără materiale.
Elementele finale sunt astfel inspectate de camere de înaltă

rezoluţie ce detectează imediat orice defect cât de mic.
Testele executate se împart în două categorii:
- pentru securitatea pasagerilor unui autovehicul
- pentru confortul lor.
Ca teste individuale, există unele ce se efectuează pe toate maşinile

şi unele care se fac doar pe un număr mai mic de maşini.
Un exemplu de test din categoria “confort” este S&R,

adică Squeek & Rattle test. Întreg bordul unei maşini este asezat pe
un dispozitiv special şi mişcat, vibrat puternic vreo câteva minute,
astfel încât eventuale părţi slabe sau componente care nu sunt bine
îmbinate, să facă zgomot şi să cadă.
De-a lungul asamblării există diverse alte puncte de lucru în care

oamenii sau roboţii testează şuruburile, alinierea pieselor, îmbinarea
motorului în caroserie etc. Restul testelor se fac la finalul liniei de
asamblare.
Masinile circulă pe un fel de bandă ce le avansează incet, iar un

număr de oameni le inspectează în interior şi exterior în căutarea
defectelor.
Un angajat testează, de exemplu, aerul condiţionat şi verifică dacă

exista buna funcţionare. Altul verifică toate butoanele şi dotările din
interior, în timp ce pe afară alţi angajaţi inspectează alinierea capotei,
îmbinarea farurilor şi a uşilor şi alte asemenea elemente, plus motorul
şi instalaţia electrică.
Vopseaua se inspectează vizual într-un mod inedit. Există oameni

antrenaţi special pentru a sesiza cu ochiul liber eventuale
imperfecţiuni ale vopselei şi ale caroseriei, acest lucru făcându-se sub
o lumină a cărei intensitate se modifică automat în funcţie de culoarea
vehiculului aflat în acel moment sub ele.
După ce maşinile sunt testate astfel, sunt duse la “baie”, adică un
test de 5 minute de stat în ploaie simulată. Abia apoi testele sunt
încheiate şi maşina iese de pe poartă, asta dacă nu are alte probleme
raportate, caz în care este inspectată suplimentar.
Toate cele de mai sus sunt teste 100%, adică se fac pe toate
maşinile produse. În plus faţă de acestea, un anumit numar de masini
pe zi se testează suplimentar. Sunt conduse pe un traseu mai lung, se
măsoară nivelul de sunet emis, se bagă 20 de minute la ploaie simulată
etc.
Toate acestea sunt guvernate de un sistem numit QLS, Quality

Leadership System. Acesta reprezintă o centralizare a testelor şi
eventualelor probleme pe care le au maşinile produse, fiind crucial atât
în managementul de zi cu zi al fabricii cât şi în descoperirea de
eventuale greşeli.
În QLS se introduce orice problemă găsită la o maşină, chiar de

către tehnicianul care o vede. De exemplu poate găseşte o
imperfecţiune în vopsea sau un şurub nestrăns cât trebuie, moment în
care introduce aceste probleme în QLS. Pentru a efectua aceasta
operatiune sunt mai multe metode, precum calculatoare disponibile la
fiecare punct de lucru sau PDA-urile(Personal Digital Assitant) prinse
de mână.
Eventualele probleme se introduc în QLS chiar dacă angajatul care

le sesizează le şi rezolvă (adică strânge el şurubul slab, înlocuieşte el
becul ars etc).
Este important ca sistemul de managament să afle de ele chiar

dacă sunt uşor de rezolvat. Calculatoarele din spatele QLS
concluzioneaza în timp şi pot vedea conexiuni (de exemplu apariţia
mai deasă a şuruburilor slab strânse în partea din stânga față sub
etrier, care poate înseamna că robotul ce efectuează acea strângere
este decalibrat).
Calculatorul concluzionează automat şi dacă diverse probleme

apar atunci când este o anumită echipă de angajaţi la lucru il anunţă
direct pe şeful acesteia prin email.
QLS este un exemplu bun despre cum calculatoarele pot

îmbunătăţi major producţia mecanică prin asigurarea calităţii şi
identificarea unor eventuale greşeli. Graficul urmator arata cum a
scăzut masiv numărul de reparaţii efectuate în fabrică după
introducerea QLS.
O altă abordare interesantă este ca o maşină cu probleme

nerezolvate raportate în QLS nu iese de pe poarta fabricii. Nu se ridică
fizic bariera astfel încât autovehiculul să fie dus afară în zona de livrare,
pentru că maşinile poartă în fabrică nişte tag-uri electronice şi senzorii
le identifică întreg traseul şi tot istoricul.
Funcţionează sistemul? Da, numărul de probleme (care sunt

toate minore gen elemente care nu sunt bine fixate, imperfecţiuni în
vopsea şi altele asemenea, fără a necesita reparaţii serioase) este mic,
iar toate sunt rezolvate în aceeaşi zi.
Calitatea mașinilor produse creste cu aproximativ 20%,
Conform ISO 8402:1994, asigurarea calitatii (Quality Assurance –

QA), este definita ca fiind ansamblul de actiuni planificate si sistematice,
necesare pentru a da increderea corespunzatoare ca un produs sau
serviciu va satisface cerintele de calitate specificate.
Conform ISO 9000:2000, asigurarea calitatii reprezinta acea parte a

managementului calitatii concentrata pe furnizarea increderii ca
cerintele calitatii vor fi indeplinite.
Asigurarea calitatii nu va fi completa daca ansamblul conditiilor

specificate nu reflecta toate necesitatile utilizatorului.
Motivatie pentru asigurarea calitatii
Entitatile productive au constientizat ca valorile caracteristicilor

calitative ale produselor se asigura numai prin controlul calitatii la scara
intregii organizatii a tuturor activitatilor pe baza carora se realizeaza
produsul.
Obiectivele asigurarii calitatii:
- Interne : furnizeaza incredere managementului
- Externe: furnizeaza incredere utilizatorului

Avantajele asigurarii calitatii sunt:
- prevenirea aparitiei fenomenelor care diminueaza calitatea produselor;
- competitivitate sporita;
- utilizarea eficienta a resurselor umane si materiale ale organizatiei;
- cresterea increderii consumatorilor in produsele oferite si protectia

acestora de produsele pirat;
- consolidarea imaginii firmei pe piata;
- furnizarea permanenta pe piata, de produse de buna calitate, de catre

fabricant.
Asigurarea calitatii se desfasoara pe parcursul intregului ciclu de

viata a unui produs.
Componentele asigurarii calitatii sunt:
1. Controlul calitatii(Quality Control)
Este reprezentat de ansamblul tehnicilor si activitatilor utilizate

pentru a verifica indeplinirea conditiilor referitoare la calitate
consolidand increderea in produsul respectiv.
Desfasurarea controlului calitatii trebuie sa fie sistematica dupa

reguli stabilite, furnizand elementele necesare increderii in calitatea
realizata.
Termenul de “control”, respectiv de “control total” nu trebuie

perceput in sens de verificare, respectiv stricta verificare, ci de
stapanire a activitatii respective, in scopul indeplinirii cerintelor
calitatii.
Controlul total al calitatii

Controlul total al calitatii este legat de toate etapele ciclului de viata:
proiectare, fabricare si utilizare.
Controlul in proiectare Controlul in fabricare Controlul in utilizare
• Stabilirea specificatiilor • Acest tip de control • Evaluarea

necesare realizarii este elementul de baza performantelor
calitatii in functie de a increderii in calitatea produsului in conditii
necesitatile produsului. reale de functionare ,
utilizatorului, prin • Se refera la verificarea cu returnarea
aspectele de cost, conformitatii cu informatiilor din
performanta , fiabilitate, documentatia tehnica a exploatare .
siguranta in produsului si • Prezinta importanta
functionare, incluzand indepartarea defectelor deoarece evaluarea
localizarea sistematice, prin performantelor
potentialelor surse de organizarea si produsului duce la
dificultati inainte de a implementarea imbunatatirea
incepe procesul de procedurilor de capabilitatii produsului,
fabricare. verificare si control in
toate fazele procesului
tehnologic de fabricatie
incepand cu receptia
de materiale.
Controlul calitatii se grupeaza pe etapele:
➢ Executarea reperelor si componentelor
➢ Montajul
➢ Verificarile functionale ale produsului finit
➢ Verificarea modului de ambalare si livrare
➢ Controlul punerii in functiune
➢ Controlul service-ului
➢ Controlul in perioada de garantie

Studii speciale sunt efectuate pentru localizarea cauzelor

neconformitatii produselor, pentru determinarea posibilitatilor de
imbunatatire a calitatii si obtinerea increderii ca actiunile de
imbunatatire si corectie sunt permanente si complete. Se pot folosi
metode statistice. Studiile speciale se efectueaza pe tot ciclul de viata al
unui produs.
Cei doi termeni conformitate si neconformitate sunt definiti in SR EN

ISO 9000:2001 astfel:
Conformitate- indeplinirea unei cerinte, daca a fost declarata, de

exemplu intr-un document, ea este denumita cerinta specificata.
Neconformitate – neindeplinirea unei cerinte
Activitatea de metrologie este prezenta oriunde se efectueaza

masurari. Ea constituie singura garantie valabila ca deciziile luate in baza
masuratorilor sunt efectuate in diferitele etape (cercetare, executie.
control final) se bazeaza pe valori corecte sau avand erori acceptabile.
Activitatea de fiabilitate(sinonim siguranta in exploatare)
Fiabilitatea este aptitudinea unui sistem tehnic de a-si indeplini

functia specificata in conditii date si de-a lungul unei durate prestabilite.
2. Auditul calitatii(Quality Audit)
Conform SR EN ISO 9000:2001, este un proces sistematic,

independent si documentat in scopul obtinerii de dovezi de audit si de
evaluare a lor cu obiectivitate pentru a determina masura in care sunt
indeplinite criteriile de audit.
Dovezi de audit = inregistrari, informatii care sunt verificabile si

relevante in raport cu criteriile de audit.
Criterii de audit = ansamblu de politici, proceduri sau cerinte,

utilizate ca referinta.
Auditul calitatii se poate aplica unui sistem al calitatii, unor procese,

produse sau servicii.
Scopul auditului calitatii produsului este de a evalua conformitatea

caracteristicilor de calitate ale produsului cu cerintele clientului sau cu
cerintele specificate in documentele de referinta(standarde, caiete de
sarcini, specificatii tehnice).
Obiective:
- Auditul calitatii poate evalua necesitatea imbunatatirii calitatii;
- Auditul calitatii poate evalua necesitatea unor actiuni corective.

1. Auditurile calitatii sunt efectuate de un personal independent, care

nu are responsabilitati directe in domeniile auditate, dar de
preferinta, colaboreaza cu personalul din domeniul respectiv.
Auditor = persoana calificata pentru efectuarea auditului
Auditat = entitate in curs de auditare
Pentru efectuarea auditului se alcatuieste o echipa de audit, condusa
de un auditor-sef. In echipa, pe langa cei calificati pot fi inclusi si
auditori in formare, experti tehnici si observatori(nu participa la
luarea deciziilor).
2. Auditul calitatii poate fi intern sau extern.

Auditul intern este auditul efectuat de catre o entitate(in interiorul
ei) pentru scopuri interne cum ar fi: identificarea punctelor slabe
referitoare la calitate, identificarea deficientelor sistemului de
management al calitatii, verificarea efectului actiunilor corective.
Auditul intern constituie baza organizatiei pentru emiterea pe
proprie raspundere a declaratiei de conformitate, fiind denumit si
audit de prima parte (se obtine increderea in sine).
Se recomanda efectuarea auditului intern la intervale de circa
4-5 luni.
Auditul intern, se recomanda a fi realizat de catre un personal

calificat corespunzator, putand fi si membri ai grupului de control al
calitatii, dar care nu sunt responsabili de calitatea produsului auditat.
Toate aspectele referioare la calificarea minima a personalului care

indeplineste auditul, modul de finalizare si aprobare a raportului de
audit, vor fi specificate in planurile de audit prevazute de
managementul calitatii.
Auditul extern este auditul efectuat in afara organizatiei,

neplanificat la initiativa utilizatorului.
Aceste audituri se utilizeaza in cazul echipamentelor mai complexe
avand ca obiectiv conformitatea cu standardele specificate. Fabricantul

trebuie sa fie de acord cu efectuarea acestor audituri, acest fapt
regasindu-se ca o clauza separata in contract.
In cazul efectuarii auditului extern este necesar a se asigura cateva
conditii speciale de desfasurare:
- asigurarea unui spatiu de lucru pe perioada auditului
- acces pe fluxul tehnologic si in laboratoarele respective
- sprijin pentru documentare
- facilitati administrative
Audituri externe
De secunda parte De terta parte
- Audituri la furnizori - Audituri de certificare

- Se obtine increderea in ceilalti - Se obtine incredere pentru ceilalti
- Scopul este de a stabili daca produsele - Scopul este stabilirea corespondentei
furnizorului indeplinesc cerintele de sistemului de management (al calitatii, de
calitate prescrise. mediu) al organizatiilor auditate cu cerintele
standardelor de referinta dupa care au fost
proiectate respectivele sisteme.
Auditul calitatii produsului/serviciului

Etapele parcurse in desfasurarea unui audit sunt:
1. Initierea auditului
- se definesc obiectivele si amploarea auditului
- se determina fezabilitatea auditului
- se stabileste echipa de audit
- se numeste auditorul-sef
- are loc contactul initial cu auditatul
2. Analiza documentatiei
- principalul document analizat este manualul calitatii sau un

document echivalent.
3. Pregatirea auditului
- se elaboreaza planul de audit care presupune planificarea in detaliu,

pe obiective, ore si activitati.
- organizarea echipei de audit – contine cel putin 2 persoane
- stabilirea standardelor si documentelor de lucru pentru facilitarea

desfasurarii auditului (liste de verificare, formulare pentru observatii,
pentru rapoarte de neconformitati, pentru concluzii finale).
- echipa de audit intocmeste un chestionar de audit

4. Efectuarea auditului
a) Sedinta de deschidere
- se prezinta membrii echipei de audit conducerii entitatii auditate;
- discutarea obiectivelor;
- prezentarea succinta a metodelor si procedurilor care vor fi

utilizate pentru efectuarea auditului;
- stabilirea rolului ghizilor si observatorilor
- confirmarea datelor sedintelor intermediare si finala
b) Auditul propriu-zis
- presupune culegerea si verificarea dovezilor, conform listei de

verificare si a chestionarului, prin: observare directa, analiza detaliata a
documentatiei si chestionarea personalului implicat.
- formularea observatiilor auditorilor.
c) Sedinta de incheiere
- are loc inainte de intocmirea raportului de audit
- responsabilul auditului prezinta neconformitatile existente,

care vor fi trecute in fisele de neconformitati
- se pot face recomandari privind imbunatatirea sistemului de

management atunci cand entitatea auditata cere acest lucru.
5. Pregatirea, aprobarea si distribuirea raportului de audit
- pregatirea raportului de audit
- raportul de redacteaza in maximum 14 zile de la sedinta de

incheiere
- raportul de audit contine: pagina de garda (numar raport, data,

autori, identificare client audit), obiectivele auditului si domeniul de
aplicare –procesele auditate, perioada de timp in care s-a desfasurat
auditul, criteriile de audit, constatari si concluzii ale auditului,
observatii si recomandari.
6. Incheierea auditului
7. Urmarirea actiunilor corective
- responsabilitatea stabilirii actiunilor corective revine in

exclusivitate entitatii auditate, auditorul limitandu-se la
identificarea neconformitatilor;
- pentru verificarea implementarii actiunilor corective, entitatea

poate solicita organismului auditor, efectuarea unui audit, pe care il
va incheia cu un raport de urmarire.
CALITATEA SI FIABILITATEA PRODUSELOR
CURS 5
S.l.Dr.Ing. Monica Alexandru
In general, in practica industriala si in activitatea economica, pentru a
denumi activitatea de stabilire a nivelului caracteristicilor calitative ale
produselor se foloseste sintagma “controlul calitatii”.
Controlul calitatii este reprezentat de ansamblul tehnicilor si

activitatilor utilizate pentru a verifica indeplinirea conditiilor referitoare la
calitate consolidand increderea in produsul respectiv.
Metode de control in raport cu fluxul de fabricatie
1. Autocontrolul(controlul executantului)
Pentru aplicarea autocontrolului, executantul trebuie sa cunoasca operatia pe care trebuie sa o

execute si modalitatea de control a operatiei executate.
Se poate aplica in cadrul proceselor tehnologice neautomatizate, nestabilizate, in orice proces de

fabricatie, la orice produs(de la cel mai simplu la cel mai complex).
Este o metoda de control cu caracter individual.

2. Controlul in lant
Aceasta metoda este o varianta evoluata a autocontrolului, care se poate aplica numai intr-un
proces de fabricatie in serie sau pe banda.
Executantul, pe langa controlul executat asupra propriei operatii efectuate, controleaza si

operatia efectuata de catre executantul de la care a primit piesa. La randul sau, va fi controlat de catre cel
care va primi piesa executata de el si asa mai departe - in lant.
Executantul care lucreaza intr-o echipa ce aplica controlul in lant trebuie sa cunoasca:
-operatia de controlul a operatiei anterioare
-executia operatiei proprii
-controlul propriei operatii
Aceasta metoda are caracter individual, dar si colectiv.

3. Controlul volant
Acolo unde s-a instituit autocontrolul sau controlul in lant se poate introduce eficient si controlul
volant care are ca scop principal urmarirea respectarii tehnologiilor, stabilitatea fluxului tehnologic,
capabilitatea masinilor si dispozitivelor.
El se efectueaza de catre personal specializat de control, prin prelevarea periodica de repere si

controlarea lor, stabilindu-se daca performantele obtinute se incadreaza in cele prevazute. Daca este cazul
se aplica reglajele si corectiile necesare sau se opreste procesul de fabricatie.
Acest control nu are scopul de admitere sau de respingere a produselor, ci scop de urmarire a
procesului de fabricare a lor.
4. Controlul la puncte fixe
In anumite puncte ale procesului de fabricatie, se executa operatii de control al reperelor,

subansamblurilor sau operatiilor, in functie de importanta acestora in continuitatea procesului de
fabricatie:
- Pentru parametrii care nu mai pot fi verificati la controlul final
- Pentru parametrii deosebit de important in asigurarea produsului finit
- Pentru parametrii care, fiind in afara limitelor admise, ar conduce la pierderi economice foarte mari
Este executat de personal specializat.

5. Controlul final
Este cea mai importanta forma de control, deoarece ea permite acordarea calificativului
admis/respins pentru produsul controlat, la incheierea procesului de fabricatie.
In functie de importanta si calitatea produselor, controlul final poate fi facut bucata cu bucata
sau pe baze statistico-matematice.
Numarul caracteristicilor verificate depinde de gradul de complexitate si importanta produsului

controlat.
Activitatea desfasurata in cadrul controlului final este descrisa in manualul calitatii, planul
calitatii, proceduri simple sau documentate.
Metode de control in raport cu desfasurarea procesului tehnologic
Metodele de control prezentate anterior, pot fi privite si dintr-un alt punct de vedere, luand ca
baza un proces tehnologic. Din acest punct de vedere se dinsting trei etape ale controlului:
- Controlul inaintea procesului
- Controlul in timpul procesului
- Controlul la incheierea procesului

1. Controlul inaintea inceperii procesului tehnologic
Aceasta etapa incepe practic printr-un examen critic al proiectului constructiei respective, in
vederea eliminarii oricaror cauze care ar conduce la un posibil insucces.
Intr-o prima faza, se vor avea in vedere:
-cerintele beneficiarului
-procedeele tehnologice preconizate a se aplica
-materialele folosite(de baza, de adaos, auxiliare)
-transportul si manevrarea pieselor si semifabricatelor
-tratamentele aplicate
-controlul dispozitivelor de lucru
-controlul instrumentelor de masurare

-verificarea fortei de munca implicata direct in procesul operational(disponibilul fortei de munca si gradul
ei de calificare, starea psihica si de sanatate).
Intr-o a doua faza a acestei etape se trece la controlul calitatii materialelor folosite(de baza, de
adaos, auxiliare). Controlul acestor categorii se efectueaza prin verificarea documentelor
insotitoare(marcaje, etichete, certificate de calitate), a aspectului, a deteriorarilor pe timpul transportului.
In faza a treia a acestei etape este inclusa verificarea calificarii fortei de munca implicata direct
in procesul procesul operational.
Toate activitatile descrise, pot fi corelate cu prevederile procedurilor referitoare la proiectare,

aprovizionare, controlul dispozitivelor de masurare, impuse de sistemul de management al calitatii.
2. Controlul in timpul desfasurarii procesului tehnologic
Aceasta etapa incepe practic din momentul in care materiile prime si semifabricatele au fost
aduse la locul de prelucrare.
Se procedeaza la:
-identificarea materialelor sau semifabricatelor
-verificarea cantitatilor de materiale necesare desfasurarii procesului tehnologic in bune conditii
-supravegherea modului in care sunt reglate dispozitivele precum si a modului in care ele functioneaza
-executarea unor operatii intermediare de control impuse de specificul tehnologiei respective

3. Controlul la incheierea procesului tehnologic
Aceasta etapa, in care se ia decizia de acceptare/respingere a produselor, coincide cu controlul

final descris anterior.
In mod obisnuit, aceasta activitate desfasurata la sfarsitul procesului tehnologic este o inspectie.
Obiectivul acestei etape de control este depistarea neconformitatilor. Pe langa acest obiectiv,
etapa include si metodele si tehnicile de control distructive sau nedistructive si respectiv metode
statistice.
Procedura documentata “Controlul produsului neconform” asigura eficienta acestei activitati.

Metode de control in raport cu volumul controlat
1. Controlul integral sau 100%
Aceasta metoda presupune controlul bucata cu bucata a intregii cantatii de produse.
Desi acest control prezinta mai multe avantaje la productia de serie mica, el intruneste cateva
neajunsuri la productia de serie mare sau in masa, cunoscute sub denumirea de regula celor 4N.
N1-controlul integral este Neeconomic
Odata cu cresterea volumul controlului cresc: numarul de controlori, ,cantitatea de mijloace de

control cat si timpul acordat controlului(cheltuieli mai mari).
N2-controlul integral este Neaplicabil in cazul controlului distructiv.
Exista metode de control distructiv cand intergitatea obiectului controlat este afectata, ceea ce il
face inutilizabil. Rezulta ca acestui tip de control nu i se poate asocia controlul 100%.
N3 – controlul integral este Neafiabil
Controlorii care executa de sute si mii de ori aceeasi operatie manifesta scaderea puterii de percepere
datorita oboselii, rutinei, ceea ce conduce la erori in luarea deciziilor.
Studiile efectuate au condus la concluzia ca fiabilitatea controlului integral depinde de:
-tipul caracteristicii masurate
-felul mijloacelor de masurare
-conditiile si in special perioada din zi in care se efectueaza controlul

Controlul 100% lasa sa treaca in medie 15% din piesele defecte existente in lot.
N4- Controlul integral este Nestimulativ pentru executat
Daca executantul unei operatii de prelucrare stie ca dupa aceasta urmeaza un control 100%, el
da mai putina atentie acestei operatii deoarece daca va gresi, ii vor fi returnate piesele necorespunzatoare.
2. Controlul prin esantionare(controlul statistic)
Neajunsurile controlului 100%, precum si cresterea volumului controlului au impus controlul

statistic, care raspunde tehnic si economic cerintelor productiei in serie si in masa, specific productiei
moderne.
Aceasta modalitate de control poate fi aplicata atat pentru analiza procesului de

fabricatie(control pe fluxul de fabricatie), cat si pentru receptionarea productiei(control de receptie).
In esenta, controlul statistic se bazeaza pe aprecierea calitatii unui lot de produse prin studierea
unei parti a acestuia.
Controlul statistic se poate utiliza:
- Pentru produsele realizate in cantitati mari, indiferent de tipul lor
- In productia de unicate a unor produse mari, cu grad de complexitate ridicat si rol deosebit de
important, al caror control ar putea dura mult, devenind costisitor.
Controlul statistic nu se aplica:
- In cadrul productiei in serie foarte mica
- Pentru aprecierea caracteristicilor calitative critice

Notiuni folosite cu precadere in controlul statistic:
- Unitate de produs – obiectul verificat calitativ
- Lot – cantitate definita dintr-o populatie, fabricata in conditii presupus uniforme, din care trebuie extras un
esantion spre a fi supus verificarii calitative.
- Esantion – una sau mai multe unitati de produs prelevate aleatoriu dintr-un lot, destinate sa furnizeze
informatii asupra lotului si eventual sa serveasca drept baza pentru o decizie referitoare la lotul de produse
sau la procesul care a generat lotul respectiv.
- Esantionare – procedura folosita pentru constituirea unui esantion
Pentru aplicarea controlului statistic se actioneaza conform unui plan de esantionare, prin care se
stabilesc regulile de alcatuire a unuia sau a mai multor esantioane, astfel incat prelevarea unitatilor de produs sa
se faca aleator, unitatile constitutive ale lotului avand sanse egale de a intra in componenta esantionului.
Controlul statistic pe flux de fabricatie
Controlul pe flux de fabricatie se bazeaza pe o repartitie statistica de

tip continuu si caracteristici masurabile.
Informatia asupra calitatii lotului se va considera fractiunea
defectiva(exclusiv) in raport cu caracteristica de calitate respectiva.
Avantajul in cazul repartitiilor continue este ca informatiile asupra
calitatii lotului sunt obtinute prin considerarea tuturor valorilor
caracteristicii X, masurata efectiv pe cele n unitati de esantion, astfel incat
fractiunea defectiva lotului, poate fi exprimata chiar atunci cand in
esantion nu apare vreun defectiv(unitate de produs cu defecte).
I.7. Functii de repartitie
Functia de repartitie(distributie) este o functie reprezentativa a

variabilei aleatoare.
Variabila aleatoare este una din notiunile fundamentale ale teoriei

probabilitatilor, fiind definita ca o marime, care in cadrul unei
experiente, poate lua orice valoare posibila necunoscuta dinainte.
Spre deosebire de realizarea unei caracteristici certe care constituie

un eveniment sigur, cu probabilitatea egala cu 1, valorile unei
caracteristici aleatoare sunt întâmplătoare, deci cu probabilitatea ≤1.
Variabila aleatoare (de la cuvântul alea-aleae, care înseamnă
zar, întâmplare – în l. latină) sau „variabila stocastică”(din l. greaca
cu un înţeles de conjunctură sau presupunere, utilizat prima data
de Jaques Bernoulli) constituie modelul matematic al unei
I.7. Functii de caracteristici X, care are loc întâmplător, aleator sau stocastic.
Conceptul de variabila aleatoare prezinta doua aspecte:

repartitie
- unul referitor la valoarea caracteristicii
- iar al doilea aspect reprezentand probabilitatea referitoare la

valoarea respectiva.
O variabila aleatoare este corect exprimata daca se fac
referiri atat la valoarea caracteristicii cat si la valoarea
probabilitatii corespunzatoare. Aproape in totalitate
caracteristicile tehnice reale sunt aleatoare.
Variabilele aleatoare pot fi:
I.7. Functii de - discrete, definite pe o multime cel mult numarabila;
- continue, definite pe o multime masurabila.

repartitie
In functie de clasificarea variabilelor aleatoare putem
avea:
- Repartitii discrete
- Repartitii continue
1. Repartitii continue
a) Repartitia normala
Este una din cele mai importante legi de repartitie, fiind cunoscuta si sub denumirea de legea lui
Gauss sau Gauss-Laplace.
Repartitia normala este fundamentala in controlul calitatii produselor, deoarece reprezinta modelul
teoretic pentru majoritatea caracteristicilor de calitate masurabile.
Intr-un proces de fabricatie normal, valoarea caracteristicilor de calitate se inscriu pe o curba

normala denumita curba sau clopotul lui Gauss.
➢Legea lui Gauss
Legea de repartiei Gauss este caracterizata de parametrii µ si σ notandu-se simbolic N(µ, σ)
Curba lui Gauss, respectiv fenomenele normale care se reprezinta prin curba normala, prezinta doua
caracteristici de baza: indicele de centrare si indicele de imprastiere.
Indicele de centrare, reprezinta valoarea medie a tuturor caracteristicilor fenomenului urmarit.
Valoarea medie sau media aritmetica, notata cu 𝑋ത 𝑠𝑎𝑢 𝜇(cand n tinde la infinit) se obtine cu relatia:
n
x i
x= i =1
n
Indicele de imprastiere este abaterea medie patratica σ, a carei valoare este radacina patrata a mediei
ത
patratelor diferentelor dintre valorile intalnite si media aritmetica 𝑋:
σ𝑛𝑖=1 𝑥𝑖 − 𝑥ҧ 2
𝜎=
𝑛
Matematic, densitatea de probabilitate a unei variabile aleatoare x, repartizata normal este definit
prin functia:
( x −  )2
1 −
f ( x) = e 2 2
 2
Densitatea de probabilitate cu repartitie normala

Functia de repartitie normala este data de expresia:
x ( x −  )2
1 −
F ( x) = P( X  x) =
 2 e
−
2 2
dx
Curbele densitatii de probabilitate cu repartitie normala cu dispersii egale si medii diferite

Valoarea functiei F(x) este reprezentata in
figura alaturata, prin aria hasurata.
Asimetria si aplatizarea pentru repartitie
simetrica sunt egale cu zero.
Corelare f(x) si F(x)

Cunoscand parametrii repartitiei normale µ si  2 se poate determina analitic valoarea
probabilitatii P(x<a) cu relatia:
x ( x −  )2
1 −
F ( x) = P( X  x) =
 2 e
−
2 2
dx
Pentru a usura calculul s-a trecut la normarea(reducerea) variabilei aleatoare.
➢Repartitia normala normata (redusa) Laplace
Functiile densitatii de probabilitate si de repartitie se pot centra printr-o schimbare de variabila:
x−
z=

Densitatea de probabilitate normala normata este:
2
1 − z2
f ( z) = e
2
Functia de repartitie Laplace are expresia:
z z2
1 −
F ( z) =
2
e
−
2
dz
Valorile functiei de repartie Laplace se gasesc tabelate.
Functia de frecventa a repartitiei normale normate

Functia de frecventa a repartitiei normale normate permite rezolvarea a numeroase probleme,
stiind ca aria de sub curba(vezi figura anterioara), este egala cu 1, respectiv de 0,5 pentru aria de sub
jumatate din curba.
Se pot calcula astfel fractiunile defective care corespund lui z aflat dincolo de limitele maxima sau
minima ale intervalului de toleranta, procentajul produselor bune, etc.
Observatie! Functia Laplace are urmatoarele proprietati:
F(-z)=1-F(z)
F(-∞)=0
F(∞)=1
Functia de repartitie
normata Laplace
➢ Regula celor 3σ - Inegalitatea Bienaymé – Cebâşev
Curba lui Gauss este centrata pe valoarea x , iar limitele maxim si minim corespund unui
interval de distributie de 6σ ( x  3 )
In contextul unei repartitii normale, se pune problema determinarii probabilitatii ca abaterea

variabilei x fata de media teoretica μ, sa fie mai mica decat o anumita valoare x0.
Acest lucru poate fi exprimat sub forma dublei inegalitati:
μ- x0 < x < μ+x0
Notand cu x1= μ- x0 si x2= μ+x0
P(x- μ<x0)=F(z2)-F(z1)=F(x0/ σ)-F(-x0/ σ)=2 F(x0/ σ)-1

Considerand x0= 3σ , P(x- μ< 3σ )=2F(3)-1=0.9974
In concluzie, probabilitatea ca variabila aleatoare x sa fie cuprinsa

in intervalul (- 3σ, 3σ) este de 99,74%.
Probabilitatea evenimentului contrar este foarte mica 0,26%.
Repartitia unei variabile aleatoare este complet specificata daca

se cunosc valorile tuturor parametrilor sau se cunosc toate
momentele.
In cazul in care repartitia nu este cunoscuta dar se cunosc cei doi

indicatori statistici de localizare si de variatie(media şi dispersia),
probabilitatea abaterii variabilei aleatoare faţă de medie, se poate
determina cu ajutorul inegalităţii Bienaymé – Cebâşev:
unde k ={1,2,3}
Cu aceasta inegalitate, intervalul de variatie ±𝑘𝜎, poate fi
corelat cu tolerantele tehnologice prezentand un interes
deosebit in procesele de fabricatie unde legea de repartitie a
valorilor caracteristicii prelucrate este necunoscuta.
Intervalul (- 3σ, 3σ) se numeste interval de variatie

naturala si se noteaza cu IVN.
In tehnica este important sa se cunoasca acest interval si

sa fie corelat cu toleranta T.
La o distributie perfect normala, punctelor +σ si –σ, le

corespund punctele de inflexiune ale curbei, iar suprafetele
determinate de curba corespunzatoare unui interval de ±σ,
± 2σ, respectiv ± 3σ, corespund valorilor din figura alaturata.
➢ Dreapta Henry
Daca se foloseste un grafic cu o gradatie speciala se obtine liniarizarea graficului functiei de

repartitie. Acest grafic poarta denumirea de “graficul Henry”.
Graficul Henry reprezinta un test de verificare a normalitatii populatiei, urmarind daca valorile
experimentale ale functiei de repartitie (frecventa cumulata) descriu sau nu o dreapta.
Pe baza dreptei Henry se pot determina grafic:
- indicatorul de localizare - media aritmetica
- indicatorul de variatie – abaterea standard.
Astfel dreapta Heny intersecteaza linia de probabilitate 50% la x=μ si linia de probabilitate
89,13% la x= μ+σ.
Exista o categorie de repartitii continue utilizate numai pentru a scoate in evidenta semnificatia
unor variatii aleatoare.
Repartitia hi-patrat(χ2)
Se utilizeaza pentru verificarea normalitatii populatiei.
Cele mai frecvente aplicatii, constau in a determina limita L pentru a se cunoaste fie
probabilitatea P=1-α ca χ2 sa fie inferioara acesteia(P(χ2<L)=1- α), fie probabilitatea α ca χ2 sa
depaseasca aceasta limita (P(χ2>L)= α).
Valorile repartiei χ2 se gasesc tabelate. In prima coloanal se afla numarul gradelor de libertate,
iar in coloanele urmatoare se gasesc valorile variabilei χ2, care au probabilitatea α de a fi depasite.
Repartitia Student (repartitia t)
x−
t =
s/ n
Este folosita pentru a determina limitele, care sunt depasite cu o probabilitate α. Aplicatiile se
bazeaza in general pe relatia:
P(t<tν, α/2)=1- α
Repartitia Student prezinta un rol important in experimentele privind compararea a doua medii
normale(adica mediile a doua populatii caracterizate de legea normala).
Repartitia Fisher-Snedecor (repartitia F)
Considerand doua variabile aleatoare y1 si y2, cu repartitie χ2, avand numarul gradelor de libertate
ν1, ν2, se defineste o alta variabila aleatoare F(ν1, ν2).
Valorile F(ν1, ν2) se gasesc tabelate pentru anumite probabilitati.

I.8. Controlul statistic
Controlul statistic este unul dintre mijloacele moderne de urmarire a proceselor de fabricatie
si de estimare a calitatii.
Controlul statistic prezinta un rol deosebit de important in etapa de fabricatie a unui produs,
el atestand calitatea produsului respectiv in diferite faze, de-a lungul proceselor tehnologice.
Controlul se bazeaza pe tehnici de masurare sau de control, specifice caracteristicii investigate.
In functie de etapa procesului de fabricatie, controlul poate fi:
- Control de fabricatie – are ca scop supravegherea fabricatiei si reglajul procesului tehnologic

pentru a-l mentine sau pentru a-l aduce in limitele prescrise;
- Controlul de receptie – controlul asupra produselor finite cu scopul verificarii in vederea

acceptarii sau respingerii.
Introducerea controlului statistic presupune o analiza premergatoare, constituita din
urmatoarele etape:
1) Se aleg produsele care urmeaza a fi supuse controlului statistic - acele produse care au pondere
ridicata in ansamblul fabricatiei si care sunt realizate prin procese tehnologice cu un grad de
automatizare ridicat.
2) Se vor analiza componentele si caracteristicile produsului – se va analiza fiecare component,

caracteristicile acestuia si factorii care influenteaza calitatea. Pentru controlul statistic se vor alege
caracteristicile reprezentative sau cele care influenteaza prin abateri calitatea.
3) Analiza proceselor de fabricatie:
- stabilitatea proceselor de fabricatie – prezinta o deosebita importanta(stabilitatea statica).

Daca nu exista stabilitate nu se poate introduce controlul statistic.
- relajul(pozitia campului de imprastiere) si precizia(amplitudinea imprastierii) in raport cu
toleranta – se verifica corelarea dintre toleranta T si intervalul de variatie naturala IVN.
- corectarea proceselor de fabricatie - are loc atunci cand IVN este mai mare sau mai mic decat
T. Corectarea insemna un proces tehnologic mai precis(σ mai mic).
4) Proiectarea controlului statistic – se va stabili tipul controlului, parametrii controlului, fisele

de control.
Controlul statistic urmareste un parametru de localizare si unul de variatie si anume:
- Medie si amplitudine ( x si w)
- Mediana si amplitudine(Me si w)
- Media si abaterea standard( x si s)

Analiza proceselor tehnologice de fabricatie
Se definesc termenii specifici, dupa cum urmeaza:
Erori de productie – fluctuatia valorii unui parametru tehnologic sau a unei caracteristici calitative
fata de o valoare prescrisa, datorata unor cauze intamplatoare.
Camp de toleranta T – domeniul cuprins intre limita maxima si limita minima intre care se admite
variatia valorilor unui parametru tehnologic sau a unei caracteristici calitative.
Camp de imprastiere – domeniul cuprins intre limita de imprastiere superioara Ls si limita de

imprastiere inferioara Li, intre care variaza valorile unei variabile aleatoare sub influenta erorilor de
productie.
Stabilitate(proces de productie stabil) – un proces tehnologic se considera stabil cand variatia
valorilor caracteristicii urmarite se afla numai sub influenta cauzelor de productie intamplatoare,
nesistematice, specifice procesului respectiv.
Instabilitate(proces de productie instabil) – proces care se afla sub influenta unor cauze de
productie sistematice.
Reglare(reglaj) – pozitia campului de imprastiere a valorilor caracteristicii observate, exprimata

prin centrul de grupare al repartitiei.
Precizie – marimea campului de imprastiere se considera corespunzatoare cand nu depaseste

marimea campului de toleranta.
Procesul tehnologic care indeplineste aceasta conditie se numeste proces sub control.
Stabilitatea proceselor tehnologice de fabricatie este esentiala, astfel fiind posibila

reproductibilitatea in serie a unei caracteristici.
Se admite un câmp de toleranţă minim egal cu intervalul natural de variaţie IVN.
Din punct de vedere al preciziei si reglajului, procesele tehnologice pot fi:
- Proces centrat si precis(normal) – corespunzator ca reglaj si precizie
- Proces centrat si imprecis – corespunzator ca reglaj si necorespunzator ca precizie
- Proces necentrat si precis – necorespunzator ca reglaj, dar corespunzator ca precizie
- Proces necentrat si imprecis – necorespunzator atat ca reglaj cat si ca precizie, respectiv la care
media si abaterea medie patratica nu sunt constante la toate loturile.
Analiza stabilităţii dinamice
Relaţiile
Cazuri analizate Concluzii
între indicatori
1 =  2 = ... =  k Proces tehnologic stabil ca reglaj şi

Cazul 1 1
2

x 12 =  22 = ... =  2k precizie. Se poate introduce controlul
k
statistic.
1
2 1 =  2 = ... =  k Proces stabil ca reglaj şi instabil ca
3
Cazul 2 k 12  22  ...  2k precizie. Nu se poate introduce controlul
statistic.
1
2 1   2  ...   k Proces instabil ca reglaj şi stabil ca
3
Cazul 3 precizie. Nu se poate introduce control

k
12 = 22 = ... = 2k
statistic.
1 1   2  ...   k
2
3 Proces instabil ca reglaj şi precizie. Nu se
Cazul 4
k 12  22  ...  2k poate introduce control statistic.
Încadrarea unui proces de fabricaţie în limitele specificate
Cazuri Relaţii între
Felul procesului Concluzii
reprezentate grafic parametri
Li Xc Ls LS − Li  INV - precis
L −L - centrat Nu se corectează

x
XC = S i =  - fără rebuturi
2
- precizie mare în
Li
Xc Ls
LS − Li  INV raport cu
Se corectează dacă este
documentaţia
justificat economic
- centrat

6,58=INI
X C=  - fără rebuturi
x
Li Ls
LS − Li  INV
Xc
- imprecis
- centrat Se creşte precizia

6,58=INV x X C=  - cu rebuturi
Li
Xc Ls - precizie mare în
LS − Li  INV raport cu Se centrează şi se reduce
documentaţia precizia dacă se justifică
X C  - necentrat economic

x - fără rebuturi
Li Xc
Ls
- precizie mare în
LS − Li  INV
raport cu Se centrează şi se reduce
X C  documentaţia precizia dacă se justifică
 - proces necentrat economic
x
cu rebuturi
LS − Li  INV
Li Xc Ls
- imprecis
Se corectează procesul
- necentrat
X C  (trecere pe altă maşină)
- cu rebuturi

x
Fişele de control conţinând următoarele aspecte:
1) datele generale (departamentul, produsul, operaţia, caracteristica controlată, limitele
admisibile);
2) data şi ora luării probelor;
3) diagramele mărimilor urmărite;
4) valorile măsurate;
5) valorile indicatorilor (medie, abatere standard, amplitudine);
6) concluzia controlului (decizia).
W
P(x>LCS )=0,001
LCS P(x>LSS)=0,025 f(W)
,
_ LSS
x
LSI
LCI P(x<LSI)=0,025
nr. probei k P(x<LCI)=0,001 nr. probei k
Diagramele parametrului de localizare (media şi mediana ) conţin limitele de control

(superioară şi inferioară) şi limitele de supraveghere (superioară şi inferioară ). Diagramele
parametrului de variaţie (amplitudinea W şi abaterea standard s) au nevoie numai de
limita superioară (de control şi de supraveghere ).
Dacă punctele reprezentate se menţin între limitele se supraveghere procesul

tehnologic este stabil. Dacă un punct depăşeşte limita de supraveghere apare pericolul ca
procesul să devină instabil.
Modul de variaţie a caracteristicii măsurate poate să ofere şi alte informaţii cum ar fi informatii
despre uzură, dereglaj.
Limita de supraveghere este o limită de "avertizare", procesul trebuie urmărit cu atenţie sporită
atunci când aceasta este depăşită.
Limita de control este o limită de "acţionare" fiind necesară o intervenţie numai atunci când
aceasta este depăşită.
Observatii!
1. Controlul statistic raspunde tehnic si economic cerintelor productiei in serie si in masa, specifice
productiei moderne.
2. In esenta controlul statistic se refera la aprecierea calitatii unui lot de produse prin studierea
unei parti a acestuia.
3. Controlul statistic nu se aplica in cadrul productiei unicale sau pentru aprecierea caracteristicilor
calitative critice.
CURS 6
CUPRINS
❑ Controlul calitatii – continuare
❑ Functii de repartitie - continuare

Controlul calitatii - continuare
Controlul statistic de receptie a loturilor de produse
Scopul acestui tip de control, consta in aprecierea calitatii unui lot de marime N, pe baza unui esantion
n, extras din lotul respectiv, dupa reguli bine stabilite.
In lotul controlat, vor exista atat unitati de produs bune, cat si unele cu defecte (D), cu alte cuvinte
exista o fractiune defectiva P:
𝐷
𝑃=
𝑁
Controlul de receptie trebuie sa decida daca fractiunea defectiva P, nu depaseste un anumit nivel critic
𝑃0 , stabilit pe considerente de ordin economic.
Altfel spus, pe baza verificarii lotului, trebuie sa se decida daca este adevarata ipoteza:
H1: 𝑃 ≤ 𝑃0 , in acest caz lotul acceptandu-se
Cu alternativa H2: 𝑃 > 𝑃0 , caz in care lotul se respinge
Fractiunea defectiva P, ia valori intre 0 si 1.
Datorita neunformitatii repartizarii defectelor in cadrul intregului lot, la alcatuirea esantioanelor se

comit inevitabil erori de reprezentativitate, care vor conduce in final la erori de decizie.
Controlul statistic de receptie poate conduce la doua feluri de decizii eronate:
➢ Respingerea unui lot care contine o fractiune defectiva 𝑃 ≤ 𝑃0 si care ar trebui acceptat. Probabilitatea
comiterii unei asemenea erori poarta numele de risc al furnizorului si se noteaza cu α.
➢ Acceptarea unui lot care contine o fractiune defectiva 𝑃 > 𝑃0 si care ar trebui respins. Probabilitatea
comiterii unei asemenea erori poarta numele de risc al beneficiarului si se noteaza cu β.
Nici furnizorul, nici beneficiarul nu pot accepta riscuri prea mari.
Se recomanda valorile: 𝛼 ≤ 0,05 𝑠𝑖 𝛽 = 0,05 … 0,10
Cu cat diferenta dintre 𝑃 si 𝑃0 , este mai mare cu atat:
- Pierderile cauzate de respingere vor fi mai mari, in cazul in care 𝑃 ≤ 𝑃0 , pentru acceasi valoare a
riscului furnizorului.
- Pierderile cauzate de acceptare vor fi mai mari, in cazul in care 𝑃 > 𝑃0 , pentru acceasi valoare a
riscului beneficiarului.
Astfel rezulta ca printre fractiunile defective 0 ≤ 𝑃 ≤ 𝑃0 , se gaseste o valoare 𝑃1 , pentru care
respingerea determina pierderi economice maxime, iar printre fractiunile defective 𝑃0 < 𝑃 ≤ 1, exista o
valoare 𝑃2 , pentru care decizia de acceptare determina pierderi economice maxime.
Valorile lui 𝑃1 si 𝑃2 impart intervalul de variatie a fractiunii defective in trei domenii:
- Domeniul de acceptare 0 ≤ 𝑃 ≤ 𝑃1
- Domeniul de indiferenta 𝑃1 ≤ 𝑃 ≤ 𝑃2
- Domeniul de respingere 𝑃2 ≤ 𝑃 ≤ 1
Fractiunea defectiva 𝑃1 , pentru care probabilitatea de acceptare este 1-α, se numeste fractiune
acceptata sau nivel de calitate acceptabil(AQL), deoarece loturile in acest caz se considera
corespunzatoare calitativ.
Fractiunea defectiva 𝑃2 , se numeste fractiune defectiva tolerata sau calitate limitata(LQ), deoarece in
acest caz loturile se considera necorespunzatoare calitativ si beneficiarul le accepta cu o probabilitate
foarte mica, cel mult β.
Curba de eficacitate(curba operativa)
Din reprezentarea grafica a valorilor probabilitatii de acceptare 𝑃𝑎 si a fractiunii defective P, se obtine

o curba operativa, care sta la baza caracterizarii operatiunii de control statistic.
Curba operativa prezinta patru puncte caracteristice:
1. Punctul P=0% si 𝑃𝑎 =1
Daca lotul nu contine defective, in mod evident probabilitatea de acceptare va fi 𝑃𝑎 =100%(𝑃𝑎 =1)
2. Punctul P=100% si 𝑃𝑎 =0
Daca lotul controlat contine 100% defective probabilitatea de acceptare este 𝑃𝑎 =0
3. Punctul α(riscul furnizorului) cu valoarea recunoscuta α=0,05
Fractiunea defectiva corespunzatoare este 𝑃1 denumita nivel de calitate acceptabil AQL.

4. Punctul β(riscul beneficiarului) cu valoarea recunoscuta β=0,10
Fractiunea defectiva corespunzatoare este 𝑃2 , denumita nivel de calitate tolerat LQ(proportia de

defective care are sanse mai mici de 10% de a fi acceptate).
Se observa din grafic, ca exista o curba ideala de acceptare, care este o curba in scara.
Aceasta curba prezinta urmatoarele doua caracteristici:
- toate loturile care contin elemente defective in proportie inferioara lui AQL vor fi acceptate,
- iar cele care contin defective in proportie mai mare de AQL vor fi respinse.
O asemenea curba nu poate fi obtinuta decat prin control 100%, ceea ce nu se poate accepta.
Dintr-o familie de curbe operative, cu cat curba operativa aleasa este situata mai spre stanga, cu
atat controlul este mai sever(conform STAS 3160-84– Procedee si tabele statistic-matematice pentru
verificarea calitatii prin atribute si prin masurare).
Planul de control statistic de receptie
Sistemul de reguli prin care se realizeaza in practica controlul, se constituie sub forma planurilor
de control statistic de receptie, denumite si planuri de verificare a calitatii.
Planul de control prezinta patru caracteristici:
- Tipul de control
- Nivelul de verificare
- Gradul de severitate
- Nivelul de calitate acceptabil, AQL
Nivel de verificare
Tipul de control Plan de control AQL
Gradul de
severitate
• Tipul de control
Se refera la numarul de prelevari care se efectueaza in timpul controlului.
Exista 3 tipuri de control:
- Simplu
- Dublu
- Multiplu
Controlul simplu
Presupune o singura esantionare: din lotul cu efectivul N, se extrage un esantion cu efectivul n, care
se supune controlului, dupa schema urmatoare:
N n n<<N
control
defective gasite k
k≤ A k≥ 𝑅 Conditia: A+1=R
Decizia: Admis Respins
Unde A – numarul de acceptare – numarul maxim de defective gasite in esantion, care mai poate permite
luarea decizie de acceptare a lotului.
R – numarul de respingere –numarul minim de defective gasite in esantion care conduce la decizia
de respingere a lotului de produse.
Controlul dublu
Se pot face doua prelevari de esantioane.
Se lucreaza dupa schema din figura urmatoare.
N n1 n1=n2<n<n1+n2
control
defective gasite k1
k1≤ A1 A1<k1<R1 k1≥ 𝑅1 Conditia: A1+1<R1

Decizia: Admis Respins
esantionarea 2
n2
control
k2
Decizia: k1+k2≤ A2 k1+k2 ≥ 𝑅2 Conditia: A2+1=R2

Admis Respins
Controlul multiplu
Se pot efectua pana la 7 esantionari. Desfasurarea controlului mutiplu se bazeaza pe schema
controlului dublu cu urmatoarele prezizari:
o Conditiile de acceptare/respingere sunt:
A1+1<R1……A6+1<R6 si A7+1=R7
o Efectivele esantioanelor sunt mai mici decat la controalele precedente
n1’=n2’=….=n7’<n1=n2<n<n1+n2<n1’+n2’+…+n7’
o Deciziile admis/respins sunt:
k1 ≤A1 k1 ≥R1 la operatia 1
k1+k2 ≤A2 k1+k2 ≥R2 la operatia 2
……………………. ………………. …………………..
k1+k2+…+k7 ≤A7 k1+k2+…+k7 ≥R7 la operatia 7
Observatii!
1. Controlul simplu este cel mai raspandit in practica.

2. Alegerea tipului de control este o problema de cost! La controlul dublu sau mutiplu, controlul se
poate opri la primele operatii, mai ales cand produsele sunt fie foarte bune, fie defecte, cu avantajul
controlarii unor esantioane mai mici.
• Gradul de severitate
Are ca scop stabilirea marimii esantionului si conditia de acceptare a loturilor de produse, in
functie de stabilitatea procesului de fabricatie, seriozitatea furnizorilor si rezultatele controalelor
anterioare.
Exista trei grade de severitate:
- gradul normal: se aplica la controalele singulare(loturi intamplatoare) sau cand se controleaza pentru
prima data un produs
- gradul sever: este mai pretentios decat cel normal, in sensul ca la acelasi efectiv al esantionului 𝑛𝑠 =
𝑛𝑛 corespund limite de acceptare si respingere mai mici(𝐴𝑠 < 𝐴𝑛 si 𝑅𝑠 < 𝑅𝑛 )
- gradul redus: este mai ingaduitor decat cel normal, deoarece toate marimile sunt proportional mai
reduse ( 𝑛𝑟 < 𝑛𝑛 , 𝐴𝑟 < 𝐴𝑛 , 𝑅𝑟 < 𝑅𝑛 ).
Reguli de aplicare:
✓ Cand controlul se aplica pentru prima data se incepe cu gradul normal.
✓ Daca dupa 10 controale cu regim normal, loturile se admit, procesul este stabilizat si se trece la gradul
redus.
✓ Daca se aplica gradul redus si apare o respingere se revine la gradul normal.
✓ Daca se aplica gradul normal si apar 2 loturi respinse din 5, se trece obligatoriu la gradul sever.
✓ Daca se aplica gradul sever si se admit 5 loturi consecutive se revine la gradul normal.
✓ Daca se aplica regimul sever si din 10 loturi nu se gasesc 5 admise consecutive, se opreste verificarea,
procesul fiind total instabil.
• Nivelul de verificare(control)
Scopul acestuia este de a stabili marimea esantionului in raport cu importanta caracteristicii sau a
produsului controlat, metoda de control aplicata si timpul de control necesar.
Se folosesc doua categorii de nivele de control:
❖ uzuale, simbolizate NCI…NCIII
Acestea se folosesc pentru produse si caracteristici uzuale, cu timpi normali, si al caror tip s-a mai
controlat inainte.
❖ speciale, simbolizate S1…S4
Acestea se folosesc pentru produse de importanta redusa, cand timpii de control sunt foarte mari
sau cand controlul este de tip distructiv.
In practica, cel mai mult se foloseste NCII(aproximativ la 70% din cazuri).
• Nivel de calitate acceptabil(AQL)
Este singura caracteristica a planului de control care conditioneaza direct calitatea produsului.
El se stabileste prin contracte, standarde sau tehnologii de control.
Se exprima in procente si are valori de la 0,01 la 10.
0,01 standardizate
Valori 0,015
ale AQL, % 0,025 0,04 0,065
0,1 0,15 0,25 0,4 0,65
1 1,5 2,5 4 6,5
10
Un nivel AQL strans(valori mici) conduce la un pret ridicat al produselor si este costisitor pentru
furnizor, impunandu-i un flux tehnologic foarte sever(automatizare, utilaje perfectionate).
Un nivel AQL larg(valori mari) este mai comod si conduce la costuri mai mici ale produselor.
Nivelul de calitate acceptabil AQL, se stabileste si in functie de importanta produsului sau a
elementului controlat. In acest scop, caracteristicile se impart pe categorii: critica, majora si minora.
Valori ale AQL pentru cazul unui echipament electric

Caracteristica AQL Definirea carcateristicii
Critica 1 0,065 Caracteristica de siguranta in functionare(pericliteaza viata)
Critica 2 0,1…0,065 Caracteristici care pot face echipamentul inutilizabil
Majora 1 0,4…0,65 Caracteristici ce determina performantele si parametrii functionali
Majora 2 1 Caracteristici ce determina fiabilitatea
Minora 1 1,5 Caracteristici referitoare la aspect si confort
Minora 2 2,5 Caracteristici referitoare la unele asamblari sau acoperiri mai putin vizibile
In practica, planul de control ia aspectul unei proceduri de lucru cu structura standard(scop,
documente de referinta, definitii, responsabilitati, reguli de procedura, inregistrari).
Metoda “Zero acceptare”

Principiul de baza al acestei metode consta in faptul ca loturile se admit numai daca in esantion nu
s-a gasit nici un defectiv.
Metoda se bazeaza pe conceptul “zero defecte” elaborat de Philip Crosby, care considera ca nu se
poate opera cu niveluri acceptabile ale calitatii, plecand de la premisa gresita ca non-calitatea este
inevitabila.
Esenta conceptului “zero defecte” consta in aceea ca totul trebuie bine facut de prima data si de
fiecare data.
Caracteristicile metodei:
❑ elimina anomalia de a accepta loturi cu defective in esantion
❑ in planul de control apare o singura caracteristica: AQL
❑ esantionul este mai mic decat la metoda obisnuita; el este calculat pe baza repartitiei statistice
hipergeometrice(prezentata in cele ce urmeaza).
❑ controlul este mai sever decat cel obisnuit
❑ apara mai bine beneficiarul(spre deosebire de controlul obisnuit
Observatii – controlul statistic de receptie!
1. La baza controlului statistic de receptie a loturilor de produse stau repartitiile statistice discrete(care
vor fi prezentate in cele ce urmeaza). Cea mai utilizata este repartitia binomiala, care se refera la
probabilitatea Pk, de a depista k piese defecte, dintr-un lot de marime oarecare, din care se extrage
un esantion n, stiind ca lotul respectiv contine p% defective.
2. Probabilitatea de a depista corect defectivele, creste cu marimea esantionului, dar cheltuielile de
control cresc.
3. Caracteristicile controlate sunt de tip atributiv. Sunt incluse insa si marimi masurabile sub forma: mai
mare de…/mai mic de…., de aici si denumirea de “control prin atribute”.
Observatii – controlul statistic de receptie!
4. Prin control se constata prezenta sau absenta unei caracteristici atributive oarecare. Informatia
asupra calitatii lotului de produse, se obtine pe baza considerarii aparitiei efective in esantion a
defectivelor.
5. Repartitiile de tip discret permit introducerea tuturor categoriilor de defecte intr-o singura
categorie(de exemplu defectivul poate fi considerat o piesa fisurata sau/si oxidata, sau/si cu pori de
suprafata).
Functii de repartitie - continuare
2. Repartitii discrete
Controlul statistic de receptie a loturilor de produse, foloseste repartitii statistice discrete si

caracteristici ale produselor de tip atributiv.
a) Repartitia binomiala (Bernoulli)
Functia de probabilitate a repartitiei binomiale are expresia:
P(k ) = Cnk p k q n−k

Exprima probabilitatea Pk, de a depista k piese defecte, dintr-un lot de marime oarecare, din
care se extrage un esantion n, stiind ca lotul respectiv contine p% defective.
Totodata, relatia indica valoarea probabilitatii ca evenimentul sa apara de k ori la repetarea de n

ori a evenimentului.
Functia de repartitie binomiala, F(k) are expresia:
k k
F (k ) =  P( x) =  C nx p n − x
x =o x =o
Functia de repartitie se poate reprezenta prin diagrama cu linii sau prin puncte(diagrama
poligonala).
Tabel cu marimi teoretice ale variabilelor aleatorii cu repartitie binomiala

Cax  Cbm− x
pn,m ( x) =
Cnm
1 k x m− x
Fn,m (k) = m   Ca  Cb
Cn x =0
Valori tipice ale variabilei aleatoare cu repartitie hipergeometrica
c) Repartia Poisson
Este repartitia evenimentelor rare(exemple: avariile instalatiilor, accidentele, defectarile

echipamentelor).
Daca in intervalul de timp T cunoscut, se produc n evenimente rare, densitatea de aparitie a

evenimentului va fi λ=n/T. Probabilitatea aparitiei de k ori a evenimentului respectiv in intervalul t
este:
( t ) k −  t
P( x = k ) = e
k!
Functia de probabilitate are expresia:
u  −
P( x = k ) = e
k!
Functia de repartitie va fi:

k
k
F (k ) = e −

k =0 k!
Valorile functiei de repartitie pot fi determinate cu ajutorul tabelului de repartitie. Legea Poisson
este o lege limitata a repartitiei binomiale.
CURS 7
Metode de control in raport cu integritatea obiectelor controlate
In timpul efectuarii controlului, obiectele controlate isi pastreaza, in mod normal, integritatea. Exista
insa si posibilitatea, ca integritatea acestor obiecte sa fie afectate, intr-o masura mai mica sau mai mare.
Din acest punct de vedere, se contureaza doua grupe de metode de control:
a. Control distructiv (distrugere partiala sau totala a obiectului controlat)
b. Control nedistructiv (integritatea obiectului controlat nu este afectata)

Notiunea de defect
Prin notiunea de defect, intelegem neconformitatea unitatii de

produs cu conditiile stabilite pentru una din caracteristicile sale.
Conform standardului SR EN ISO 9000:2001, defectul se defineste

ca fiind “neindeplinirea unei cerinte referitoare la o utilizare
intentionata sau specificata”.
Notiunea de defect
Daca se ia in considerare faptul ca, numarul cerintelor impuse unui

produs (implicit al caracteristicilor calitative ale unui produs) este
foarte mare, atunci rezulta faptul ca si numarul tipurilor de defecte
posibile este de asemenea foarte mare.
Datorita acestei abundente de tipuri de defecte, devine dificila

selectarea acelora care caracterizeaza mai bine produsul si ii
influenteaza comportarea in exploatare.
Acceptarea si respingerea defectelor
Scopul controlului este de a identifica prezenta defectelor, iar a inspectiei de a determina prin
comparare, masura in care caracteristicile respective se abat de la cerintele specificate.
Variatia caracteristicilor produselor este urmarea actiunii unor legi universale cum sunt
variabilitatea si schimbarea.
Se considera o caracteristica a unui produs, pentru care s-a prescris valoarea nominala N. In urma
desfasurarii procesului de fabricatie, aceasta caracteristica va avea o dispersie in jurul valorii prescrise(a
se vedea distributia normala si curba lui Gauss).
Daca variatia marimii caracteristicii este limitata inferior si superior prin valorile limita Lci si Lcs,
atunci se considera ca acele cazuri in care valoarea marimii caracteristicii depaseste limitele stabilite sunt
situatii in care se impune respingerea defectului, respectiv a produsului care il contine.
Variatia marimii caracteristice in timp(harta controlului)

In raport de prezenta defectelor, produsele se pot imparti in:
- produse bune – care nu au defecte
- produse neconforme – care au cel putin un defect
Produsele neconforme se pot grupa si ele in doua categorii:
- neconform recuperabil, daca toate defectele se pot remania
- neconform nerecuperabil, daca cel putin un defect nu se poate remania(rebut)

Criterii de acceptabilitate a defectelor
Una dintre cele mai dificile probleme care stau in fata serviciilor de inspectie a calitatii, consta in
stabilirea criteriilor dupa care un produs este trecut in una din categoriile:
- produs bun
- produs neconform
Literatura de specialitate, pune in evidenta patru tipuri de criterii de acceptabilitate a defectelor,

astfel:
1. Criteriul bunului simt, prin care un produs este declarat acceptat daca nu are defecte sau daca, desi
are, acesta este considerat nepericulos.
2. Criteriul educativ, prin care se conditioneaza acceptarea, de obligatia executantilor de a “strange”

tolerantele pentru a ameliora calitatea. Conform acestui criteriu, se accepta usor acele produse care au
fost executate cu tolerante mai mici decat cele normale.
3. Criteriul arbitrar, prin care, stabilindu-se o lista de defecte, se realizeaza un compromise intre
exigentele unui organism de control si posibilitatile practice de executie a produsului. Un mod de alcatuire
a unui asemenea criteriu il constituie elaborarea de norme sau standarde prin care produsele sunt
impartite pe clase de calitate. Pentru fiecare clasa sunt specificate defectele admise.
4. Criteriul rational, bazat pe studiul calitativ al influentei defectelor asupra diferitelor caracteristici ale
produselor, permite estimarea cu precizie a comportarii in exploatare a acestora.
Dintre toate criteriile enuntate, singurul care corespunde din punct de vedere tehnico-stiintific este
cel rational.
Metode de control distructiv
Controlul distructiv se caracterizeaza prin faptul ca, el afecteaza partial sau total integritatea
obiectelor controlate.
Cand se aplica?
- la controlul statistic al unor produse
- pentru verificarea periodica a unei tehnologii
- la modificarea unei tehnologii(schimbarea dispozitivelor, a materiilor prime)
- la analizarea unei avarii

Pe ce se aplica?
In functie de tipul informatiilor ce se urmaresc a se obtine, exista mai multe situatii:
- pe produse bune(prototipuri, produse extrase pe baze statistice din loturile produse in serie)
- pe produse rebut(pentru a identifica factorii care au condus la rebutare)
- pe probe martor(acestea sunt confectionate din materiale identice cu cele ale produselor folosind
aceeasi tehnologie- de exemplu asa se pot obtine informatii privind eficienta unor tratamente termice)
- pe modele cu aceeasi configuratie ca si obiectul studiat (elementele componente ale modelului au

parametrii geometrici proprii, intr-un anumit raport fata de cei ai obiectului controlat). Intre model si
obiectul controlat exista similitudine geometrica, metalurgica si tehnologica. Prin incercarile efectuate
pe modele se pot obtine informatii care caracterizeaza direct stabilitatea, calitatea sau siguranta in
functionare a produsului studiat in conditii economice avantajoase.
- pe produse avariate (pentru determinarea cauzelor unor avarii sau accidente si stabilirea
responsabilitatilor ce revin celor care au proiectat, executat, controlat sau exploatat produsele implicate
intr-o asemenea situatie.
Cum se executa?
In functie de ce se controleaza si in ce scop putem avea:
a. Incercari functionale. Acestea se executa pe produse bune, prototipuri, modele, dupa scheme de
incercare ce reproduc, in ritm normal sau accelerat, solicitarile ce pot sa apara in timpul functionarii
produselor.
b. Incercari mecanice. Se executa pe probe martor, rebuturi, produse avariate

c. Incercari metalografice. Acestea se efectueaza pe esantioane prelevate, pregatite chimic conform
prevederilor unor standarde sau norme. Se pot pune in evidenta:
- macrostructura
- microstructura
d. Incercari chimice. Acestea se efectueaza din mai multe scopuri:
- pentru determinarea compozitiei chimice a materialelor
- pentru determinarea rezistentei la coroziune de diferite tipuri
- pentru determinarea refractaritatii(comportamentul la temperaturi inalte)

Avantajele si dezavantajele controlului distructiv
Controlul distructiv prezinta urmatoarele avantaje:
- permite stabilirea unei dependente stricte intre constructie, tehnologie, caracteristicile materialului, pe de o
parte, si siguranta in functionare a produsului, pe de alta parte.
- prin reproducerea uneia sau mai multor stari limita se poate preciza cu suficienta exactitate durata de viata a
produsului.
Avantajele si dezavantajele controlului distructiv
Dezavantaje:
- volumul incercarilor si determinarilor necesare este foarte mare.
- aparatura folosita este costisitoare iar personalul tehnic care stabileste, efectueaza incercarile si interpreteaza
rezultatele, trebuie sa aiba o calificare inalta
- desi executate dupa acelasi proiect, in conditii tehnologice asemanatoare, nu se poate garanta o identitate
deplina intre performantele unor constructii de acelasi tip; rezultatele incercarilor vor fi afectate de o marja de
prevedere.
Metode de control nedistructiv
Aceste metode de incercare nu afecteaza integritatea obiectelor controlate.
Schema de principiu a unei metode de control nedistructiv

In STAS 12509-86- “Metode de control nedistructiv. Clasificare si terminologie” sunt prezentate peste o
suta de metode de control, precizandu-se fenomenul fizic care sta la baza formarii signaturii, precum si modul de
prezentare a informatiilor primare obtinute in urma controlului.
Acelasi standard prezinta si doua definitii de baza:
Metoda de control nedistructiv – metoda de examinare si/sau incercare, care permite obtinerea unor informatii
cifrice sau de alta natura asupra defectelor, anomaliilor, deformatiilor geometrice sau a starilor fizice ale
obiectului controlat, prin mijloace care nu altereaza aptitudinea de intrebuintare a acestuia.
Tip de control nedistructiv –grupare conventionala a metodelor de control nedistructiv dupa principiul fizic care
sta la baza acestora( de exemplu, control magnetic, electric, termic, optic, etc)
Un termen specific acestui domeniu este cel de indicatie definit astfel:
Indicatie – informatia oferita de o metoda de control nedistructiv intr-o forma accesibila simturilor operatorului
In functie de concludenta informatiei, indicatiile de defect pot fi:
- relevante - care pot fi associate cu existenta unei discontinuitati
- nerelevante – provocate de alte cauze decat existenta unei discontinuitati, frecvent, din cauza aplicarii
necorespunzatoare a metodei de control
- neconcludente – indicatii pe baza carora nu se poate stabili existenta unei discontinuitati sau nu se poate
determina natura acesteia.
Metodele de control nedistructiv pot fi caracterizate prin:
- sensibilitate – valoarea minima a parametrului sau caracteristicii obiectului controlat, care poate fi evidentiata
in conditiile stabilite de o metoda de control.
- rezolutie – distanta minima dintre doua indicatii de discontinuitati, care mai pot fi evidentiate in conditii de
examinare date.
Controlul produsului neconform
Conform standardului ISO 9001:2000, organizatia trebuie sa se asigure ca produsul care nu este
conform cu cerintele si este identificat si tinut sub control, pentru a preveni utilizarea sau livrarea
neintentionata. In acest caz se intocmeste o procedura documentata care explica metodele de tratare a
produsului neconform si responsabilitatile ce decurg din aplicarea acestor metode.
Diagrama- flux de tratare a produsului neconform
CURS 8
Metode de prelucrare si interpretare a datelor statistice
Estimatii statistice. Teste de ipoteza
Experimentele statistice se efectueaza intotdeauna in vederea estimariii valorilor necunoscute ale

parametrilor unei legi de repartitie sau ale unor functii ale acestora. Observatiile care se fac asupra
unei populatii, pot fi totale sau partiale, daca sunt cuprinse in cercetare toate unitatile elementare sau
numai o parte.
Unitatile elementare(statistice) au caracteristici proprii insa, luate in ansamblul unei populatii,

acestea se supun unor legi statistice.
Referitor la o caracteristica oarecare, cercetarea esantionara poate avea ca scop stabilirea
repartitiei de frecventa sau a valorilor tipice.
Modul de efectuare a sondajului(operatia de extragere la intamplare a unui esantion si de

achizitie a datelor) prezinta o importanta deosebita asupra preciziei rezultatelor. Conditia esentiala
este reprezentativitatea.
Sondajul poate fi:
- pur aleator – concordanta intre structura esantionului si structura populatiei originare- esantion
reprezentativ
- dirijat – se efectueaza dupa reguli bine stabilite in scopul evitarii diferitelor influente
- mixt – divizarea populatiei in straturi urmata si prelevarea aleatoare din fiecare strat
Rezultatele interpretarilor sunt depedente de gradul in care este reprezentata structura
populatiei originare in esantion.
Esantioanele pot fi:
- reprezentative (redau cu fidelitate structura populatiei)
- nereprezentative (datorate erorilor de sondaj si nu redau cu fidelitate structura populatiei)
Estimatii si estimatori
Se considera o variabila aleatoare X, la care legea de repartitie este exprimata printr-o functie
data(densitatea de repartitie sau functie de repartitie).
Aceasta functie este specificata, daca contine anumiti parametrii necunoscuti(media, dispersia)
sau complet specificata daca toti parametrii sunt cunoscuti. Daca repartitia nu se cunoaste se poate
spune ca repartitia este nespecificata. Operatia prin care se determina valorile parametrilor se
numeste estimatie.
Estimarea, inseamna, in general, a cerceta si determina parametrii unei legi de repartitie date sau
a determina indicatorii teoretici(valorile tipice) pe baza datelor de esantion.
Pentru a efectua estimarea, statistica utilizata se numeste estimator(de exemplu 𝑥ҧ este

estimatorul valorii adevarate µ). Estimatorul este la randul sau o variabila aleatoare dependenta de
esantion.
In domeniul tehnic, in cazul unui produs, domeniul de variatie al unei caracteristici reflecta si
nivelul de calitate al fabricatiei.
Estimarea poate fi punctuala, daca parametrul a al populatiei se estimeaza printr-o valoare izolata
෠
determinata cu un estimator 𝐸(x1,x2,…xn) pe baza datelor esantionare sau poate fi o estimatie cu
interval de incredere daca se stabileste un interval (E − 𝜀1 , 𝐸 + 𝜀2 ), care sa includa cu o probabilitate
data P, valoarea adevarata a, a parametrului estimat.
Estimarea punctuala nu coincide, in general, cu adevarata valoare a parametrului, dar este

apropiata.
Parametrii populatiei pot fi estimati cu ajutorul mai multor estimatori diferiti, avand in
consecinta si preciziile diferite.
Asadar, exprimarea exactitatii estimarii poate fi facuta cu ajutorul probabilitatii P, care reprezinta
de fapt un interval caruia ii apartine parametrul respectiv.
Prin urmare, intervalul de incredere are proprietatea de a contine adevarata valoarea a marimii
respective, cu probabilitatea P.
Domeniul exterior intervalului de incredere se numeste interval critic.
Probabilitatea ca indicatorul estimat sa apartina intervalului critic se noteaza cu α si se numeste

nivel de semnificatie sau risc.
Probabilitatea ca indicatorul estimat sa apartina intervalului de increderea se numeste nivel de

incredere si este egal cu 1- α.
Dupa modul cum este plasat riscul in raport cu limitele intervalului de incredere, acesta poate fi:
- Interval de incredere cu risc bilateral simetric sau asimetric
- Interval de incredere cu risc unilateral
Intervalul de incredere cu risc bilateral simetric
Este intervalul la care riscul este plasat cu valori egale (α/2) atat la partea inferioara cat si la partea
superioara a intervalului.
Intervalele de incredere simetrice se folosesc cu precadere in tehnica masurarilor unde abaterile

marimilor la partea superioara sau inferioara prezinta aceeasi importanta.
Intervalul de incredere cu risc bilateral asimetric
Este intervalul la care riscul este plasat inegal, la partea inferioara(αi )si superioara (αs ) a
intervalului.
α = αi + αs , unde αi < αs sau αi > αs
Acesta este frecvent intalnit in aplicatiile tehnologice, industriale, in proiectare unde abaterile la
partea superioara sau inferioara a intervalului nu au acelasi efect.
Intervalul de incredere cu risc unilateral
Este intervalul care are riscul plasat la stanga sau la dreapta intervalului.
α = αi riscul plasat la partea inferioara a intervalului
α = αs riscul plasat la partea superioara a intervalului
Intervalele de incredere unilaterale prezinta numeroase aplicatii, cum ar fi in tehnologia montajului

(unde anumite cote nu pot fi admise daca depasesc sau daca sunt inferioare unei valori impuse), in
elaborarea planurilor de control statistic unde numarul defectelor nu trebuie sa depaseasca o anumita
limita superioara.
Teste de ipoteza
Obiectivul statisticii este, in general, adoptarea unei decizii in cazul unei incertitudini.
Incertitudinea este creata de rezultatele diferite obtinute in urma esantionarii repetate.
Altfel spus, problema de baza consta in adoptarea unei decizii astfel incat, concluzia corecta sa
aiba o probabilitate suficient de mare, iar concluzia eronata o probabilitatea cat mai redusa posibil.
O decizie inseamna adoptarea sau respingerea unei ipoteze.
Ipoteza reprezinta presupunerea enuntata asupra unor procese, produse, fenomene, parametrii.
Ipoteza este statistica daca este verificata si interpretata pe baza datelor de esantion.
Metodele de verificare ale ipotezelor statistice se numesc teste statistice sau teste de ipoteza.
Problema testelor de ipoteza reprezinta de fapt, problema inversa a intervalelor de incredere. De

aceasta data, nu se mai pune problema estimarii marimii respective, ci cunoscandu-se valoarea se
pune problema daca aceasta este sau nu valoarea adevarata, valoarea fiind astfel considerata ca o
ipoteza.
Metodele de verificare ale ipotezelor statistice se numesc teste statistice. Testele, care se refera la
ipotezele care privesc numai valorile parametrilor unei repartitii, se numesc teste parametrice.
Ipotezele sunt in general presupuneri, care se refera la populatie si nu la esantioane. Decizia se ia
insa pe baza esantioanelor.
In consecinta, orice decizie comporta un anumit risc din cauza esantionului pe baza caruia s-a
obtinut variabila aleatoare. Daca ipoteza este adevarata, dar pe baza esantionul se respinge ca falsa,
se comite o eroare. Probabilitatea acestei erori se noteaza cu α. Se poate intampla si invers: sa se
accepte ca ipoteza adevarata o ipoteza falsa. In acest caz se comite un alt tip de eroare. Probabilitea
acestei erori se noteaza cu β.
Acceptarea unei ipoteze nu inseamna ca este si adevarata. Pot exista si mici diferente care nu pot
fi explicate si se numesc “diferente nesemnificative”.
In unele cazuri, ipotezele se refera la o variabila aleatoare la care numai abaterea intr-o singura
directie se limiteaza(de exemplu temperatura unei cai de curent).
In alte cazuri se urmareste daca valoarea prescisa se afla in cadrul unui interval(de exemplu
dimensiunile tolerate ale unor repere, eroarea unei masurai, forta de apasare in contacte).
Se utilizeaza astfel de teste cu specificare unilaterala, functie de valoarea la care se

limiteaza(accepta) variabila sau teste cu specificare bilaterala, daca variabila se incadreaza
intervalului specificat de riscurile bilaterale.
Se observa astfel o apropiere formala intre intervalele de incredere si testele de ipoteza, care se
accepta sau se resping, tot pe baza unor intervale definite in acelasi mod. Relatiile stabilite formeaza
criteriile de acceptare sau de respingere ale ipotezei.
Verificarea ipotezelor statistice presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
a) Enuntarea ipotezei
b) Alegerea parametrilor
c) Calculul statisticii pe baza datelor experimentale
d) Acceptarea sau respingerea ipotezei

Clasificare:
- Testul ipotezei simple – ipoteza care se refera la o simpla populatie (consta in verificarea
egalitatii unui parametru al repartitiei cu o valoare data).
➢ Testul de egalitate cu valoarea mediei 0 a caracteristicii unei populatii normale cu

dispersie cunoscuta – se foloseste repartitia Laplace
➢ Testul de egalitate cu valoarea mediei 0 a caracteristicii unei populatii normale cu

dispersie necunoscuta – se foloseste repartitia Student
➢ Testul de egalitate cu dispersia  0 a caracteristicii unei populatii normale cu dispersie

necunoscuta – se foloseste repartitia  2
- Testul ipotezei duble – se refera la cercetarea daca doua repartitii au anumiti parametri de valori
egale fara a se preciza insa aceste valori.
➢ Testul de egalitate a doua medii (testul t)
Este unul din testele cu cele mai multe aplicatii in tehnica. Astfel, la verificarea reglajului a
doua masini automate, a influentei inlocuirii unor materiale, a stabilitatii proceselor
tehnologice, sta testul de egalitate a mediilor.
In cadrul acestui test pot exista mai multe cazuri: dispersii cunoscute (se foloseste repartitia
Laplace), dispersii egale dar necunoscute (se foloseste repartitia Student), precum si dispersii
nu obligatoriu egale si necunoscute (se foloseste repartitia Student).
➢ Testul de egalitate a doua dispersii (testul F) – se foloseste repartitia F

Testul de egalitate cu valoarea mediei 0 a caracteristicii unei populaţii normale cu dispersie
cunoscută
Considerând o populaţie având o caracteristică repartizată normal, cu media 0 specificată şi

dispersia  0 cunoscută, urmează să se verifice ipoteza iniţială
𝐻0 : 𝜇 = 𝜇0
𝐻1 : 𝜇 ≠ 𝜇0
Extragând un eşantion de volum n se obţine media de selecţie 𝑥ҧ
ҧ 0
𝑥−𝜇
Se consideră ca instrument al deciziei, funcţia discriminantă 𝜎 , care are o repartiţie N(0,1)
𝑛
Pentru α adoptat cu specificaţie bilaterală a riscului se construieşte un interval de acceptare −𝑧𝛼 , 𝑧𝛼
2 2
cu valorile 𝑧𝛼 , extrase din tabelele de repartiţie. Intervalul de acceptare este definit cu relaţia:
2
𝑥ҧ − 𝜇0
𝑃 −𝑧𝛼 ≤ 𝜎 ≤ 𝑧𝛼2 = 1 − 𝛼
2
𝑛
ҧ 0
𝑥−𝜇
Dacă pe baza valorii calculate 𝑧𝑐 = 𝜎 se îndeplinesc condiţiile −𝑧𝛼 ≤ 𝑧𝑐 ≤ 𝑧𝛼 sau 𝑧𝑐 < 𝑧𝛼
𝑛 2 2 2
atunci se acceptă 𝐻0 şi se respinge 𝐻1 . În caz contrar se respinge 𝐻0 şi se acceptă 𝐻1 .

Testul de egalitate cu valoarea mediei 0 a caracteristicii unei populaţii normale cu dispersie
necunoscuta
Considerând o populaţie având o caracteristică repartizată normal, cu media 0 specificată urmează

să se verifice ipoteza iniţială
𝐻0 : 𝜇 = 𝜇0
𝐻1 : 𝜇 ≠ 𝜇0
Extragând un eşantion de volum n se obţine media de selecţie 𝑥ҧ
ҧ 0
𝑥−𝜇
Se consideră ca instrument al deciziei, funcţia discriminantă 𝑠 , care are o repartiţie Student.
𝑛
Pentru α (5%÷20%) adoptat cu specificaţie bilaterală a riscului se construieşte un interval de
acceptare −𝑡𝜗,𝛼 , 𝑡𝜗,𝛼 cu valorile 𝑡𝜗,𝛼 , extrase din tabelele de repartiţie.

2 2 2
𝜗 = n-1 si reprezinta numarul gradelor de libertate.

Intervalul de acceptare este definit cu relaţia:
𝑥ҧ − 𝜇0
𝑃 −𝑡𝜗,𝛼 ≤ 𝑠 ≤ 𝑡𝜗,𝛼2 = 1 − 𝛼
2
𝑛
ҧ 0
𝑥−𝜇
Dacă pe baza valorii calculate 𝑡𝑐 = 𝑠 se îndeplinesc condiţiile −𝑡𝜗,𝛼 ≤ 𝑡𝑐 ≤ 𝑡𝜗,𝛼
𝑛 2 2
atunci se acceptă 𝐻0 şi se respinge 𝐻1 . În caz contrar se respinge 𝐻0 şi se acceptă 𝐻1 .

Testul de egalitate cu dispersia 𝝈𝟐𝟎 a caracteristicii unei repartitii normale
În mod similar cazului anterior, se verifică dacă dispersia adevărată 𝜎 2 este egală cu valoarea
declarată 𝜎02 . Se verifica ipotezele
𝐻0 : 𝜎 2 = 𝜎02
𝐻1 : 𝜎 2 ≠ 𝜎02
𝑛−1 ∗𝑠 2
Pe bazele datelor de esantion se calculeaza dispersia corectata 𝑠2 si statistica 𝜒𝑐2 = care
𝜎02
reprezinta valoarea discriminantului cu repartitie 𝜒𝜗2 cu 𝜗 = n-1 numarul gradelor de libertate.

Pentru nivelul de semnificatie α se extrag din tabelul repatitiei 𝜒 2 , valorile corespunzatoare
2 2
𝜒𝜗, 𝛼 𝑠𝑖 𝜒
𝜗,1−
𝛼 putandu-se scrie relatia:
2 2
2 2 2
𝑃 𝜒𝜗,1− 𝛼 ≤ 𝜒𝑐 ≤ 𝜒 𝛼 = 1 − 𝛼
𝜗,
2 2
2 2
care determina intervalul de acceptare 𝜒𝜗,1− 𝛼 , 𝜒 𝛼 reprezentat in figura urmatoare:
𝜗,
2 2
2 2
Dacă 𝜒𝑐2 ∈ 𝜒𝜗,1− 𝛼 , 𝜒 𝛼 se acceptă 𝐻0 si se respinge 𝐻1 .
𝜗,
2 2
Testul ipotezei duble
Testul de egalitate a două medii (testul t)
Este unul din testele cu foarte multe aplicaţii în tehnică. Astfel, la verificarea reglajului a două maşini
automate, a stabilităţii unui proces tehnologic, a influenţei înlocuirii unor materiale, la compararea unor
caracteristici etc., testul de egalitate a mediilor stă la baza analizelor statistice ale proceselor respective.
Fie două populaţii, având caracteristicile X: 𝑁(𝜇𝑥 , 𝜎𝑥2 ) si Y: 𝑁 𝜇𝑦 , 𝜎𝑦2 . Mediile 𝜇𝑥 şi 𝜇𝑦 fiind
necunoscute, se pune problema egalităţii (𝜇𝑥 = 𝜇𝑦 ) . Pentru aceasta se verifică ipotezele:
𝐻0 : 𝜇𝑥 = 𝜇𝑦
𝐻1 : 𝜇𝑥 ≠ 𝜇𝑦
Considerăm o altă variabilă aleatoare definită de diferenţa 𝜀=X–Y care, de asemenea, este repartizată
normal 𝜀: 𝑁 𝜇𝜀 , 𝜎𝜀2 . Pe baza eşantioanelor extrase din cele două populaţii, pentru caracteristica X şi
pentru caracteristica Y, se stabilesc valorile tipice conform relaţiilor prezentate anterior:
𝜀 ҧ = 𝑥ҧ − 𝑦ത
𝜎𝑥2 𝜎𝑦2
𝜎𝜀2 = +
𝑛𝑥 𝑛𝑦
Verificarea ipotezelor puse în discuţie se face cu ajutorul discriminantului:
𝜀 ҧ − 𝜇𝜀 (𝑥ҧ − 𝑦)
ത − (𝜇𝑥 − 𝜇𝑦 )
𝑧𝑐 = =
𝜎𝜀 2
𝜎𝑥2 𝜎𝑦
𝑛 +𝑛 𝑥 𝑦
Considerand 𝜇𝑥 = 𝜇𝑦 , relatia se reduce la forma:
ҧ 𝑦)
(𝑥− ത
𝑧𝑐 =
2
𝜎2
𝑥 +𝜎𝑦
𝑛𝑥 𝑛𝑦
Dacă 𝜎𝑥2 şi 𝜎𝑦2 sunt cunoscute, atunci statistica 𝑧𝑐 are o repartiţie N(0, 1).
Pentru un risc α adoptat, ipoteza se poate testa în următoarele trei cazuri posibile:
a) Dispersiile 𝝈𝟐𝒙 şi 𝝈𝟐𝒚 cunoscute.
Adoptând un risc α pentru specificaţia bilaterală din tabelul repartiţiei normale se extrage valoarea
cuantilei 𝑧𝛼 şi regiunea de acceptare va fi definită de relaţia:

2
𝑃 −𝑧𝛼 ≤ 𝑧𝑐 ≤ 𝑧𝛼 = 1 − 𝛼
2 2
ҧ 𝑦)
(𝑥− ത
Se calculează utilizand relatia 𝑧𝑐 = dacă se satisface dubla inegalitate
2
𝜎2
𝑥 +𝜎𝑦
𝑛𝑥 𝑛𝑦
−𝑧𝛼 ≤ 𝑧𝑐 ≤ 𝑧𝛼 se acceptă se acceptă 𝐻0 si se respinge 𝐻1 .

2 2
b) Dispersiile 𝝈𝟐𝒙 şi 𝝈𝟐𝒚 au valori egale dar necunoscute (𝝈𝟐𝒙 = 𝝈𝟐𝒚 )
Pe baza datelor de selecţie se calculează dispersiile 𝑠𝑥2 = 𝑠𝑦2 . După cum vom vedea mai departe, este
necesar să se testeze în prealabil (cu „testul F”) dacă ipoteza egalităţii 𝜎𝑥2 = 𝜎𝑦2 poate fi acceptată. În acest
caz statistica nu mai urmează o repartiţie normală ci una Student şi are expresia
ҧ 𝑦)
(𝑥− ത (𝑛𝑥 -1) 𝑠𝑥2+(𝑛𝑦−1) 𝑠𝑦2 (𝑛1−1) 𝑠𝑥2+(𝑛2−1) 𝑠𝑦2
t= , unde s= =
𝑠∗
1
+
1 𝑛1 +𝑛2 −2 𝑛1 +𝑛2 −2
𝑛𝑥 𝑛𝑦
Cu aceste relaţii se calculează discriminantul
(𝑥ҧ − 𝑦)
ത
𝑡𝑐 =
(𝑛1 − 1)𝑠𝑥2 +(𝑛2 − 1)𝑠𝑦2 1 1
∗ +
𝑛1 + 𝑛2 − 2 𝑛1 𝑛2
Acest caz dă denumirea de “testul t”, care are foarte multe aplicaţii în industrie.
Pentru un nivel de semnificaţie α, cu specificaţie bilaterală, se extrage din tabelul repartiţiei Student
valoarea cuantilei 𝑡𝜗,𝛼 , cu un numar de grade de libertate 𝜗 = 𝜗1 + 𝜗2 = 𝑛1 + 𝑛2 -2 unde

2
𝑛1 si 𝑛2 reprezinta volumele esantioanelor corespunzatoare caracteristii X si respectiv Y. Regiunea de
acceptare conform relatiei 𝑃 −𝑡𝜗,𝛼 ≤ 𝑡𝑐 ≤ 𝑡𝜗,𝛼 = 1 − 𝛼

2 2
este −𝑡𝜗,𝛼 , 𝑡𝜗,𝛼
2 2
Daca 𝑡𝑐 ∈ −𝑡𝜗,𝛼 , 𝑡𝜗,𝛼 , se acceptă 𝐻0 si se respinge 𝐻1 .

2 2
c Dispersii necunoscute si nu obligatoriu egale

Dacă nu se poate, conform testului F, accepta egalitatea dispersiilor, utilizarea unui test t pentru
egalitatea mediilor nu are o justificare matematică riguroasă. Se consideră, eventual, o statistica t’ care
poate aproximativ să “asculte” de o lege Student pentru 𝜇𝑥 = 𝜇𝑦 şi care are forma:
ҧ 𝑦)
(𝑥− ത
t’ =
2
𝑠2
𝑥 + 𝑠𝑦
𝑛𝑥 𝑛𝑦
Numarul gradelor de libertate se poate determina cu expresia:
𝜗1 ∗ 𝜗2
𝜗∗ =
𝜗2 ∗ 𝑐 2 + 1 − 𝑐 2 ∗ 𝜗1
unde
𝑠𝑥2
c= 2 2
𝑠𝑦
𝑠
𝑛1 ∗( 𝑥 + )
𝑛1 𝑛2
Pentru 𝜗 * se consideră valoarea întreagă cea mai apropiată.
La un nivel de semnificaţie α(bilateral) se obţin din tabele valorile cuantilei 𝑡𝜗∗ ,𝛼 şi intervalul de
2
acceptare pentru ipoteza nulă 𝐻0 : 𝜇𝑥 = 𝜇𝑦 cu alternativa 𝐻1 : 𝜇𝑥 ≠ 𝜇𝑦 este −𝑡𝜗∗ ,𝛼 , 𝑡𝜗∗ ,𝛼 .

2 2
Daca valoare calculata a statisticii t’ , indeplineste conditia sau t’ < 𝑡𝜗∗ ,𝛼 atunci se acceptă 𝐻0 şi se
2
respinge 𝐻1 . În caz contrar se respinge 𝐻0 şi se acceptă 𝐻1 .

Testul de egalitate a două dispersii (testul F)
Considerăm două populaţii cu caracteristicile X: 𝑁(𝜇𝑥 , 𝜎𝑥2 ) si Y: 𝑁 𝜇𝑦 , 𝜎𝑦2 cu mediile si dispersiile

necunoscute. Presupunem că X şi Y sunt independente în probabilitate şi eşantioanele din populaţiile
respective sunt cu volume diferite. Se pot determina următoarele variabile aleatoare cu repartiţie 𝜒 2 :
𝑠𝑥2 𝑠𝑦2
𝜒𝑥2 = 𝜗𝑥 ∗ si respectiv 𝜒𝑦2 = 𝜗𝑦 ∗ 𝜎2
𝜎𝑥2 𝑦
Testarea egalitatii dispersiilor inseamna verificarea:

𝐻0 : 𝜎𝑥2 = 𝜎𝑦2
𝐻1 : 𝜎𝑥2 ≠ 𝜎𝑦2
𝜎𝑥2
Egalând dispersiile se verifică prin intermediul raportului dispersiilor , care conform celor prezentate
𝜎𝑦2
anterior defineste o statistica 𝐹𝜗1,𝜗2,𝛼 (Fisher-Snedercor) cu repartiţie tabelară(Anexa).

Expresia acestei statistici este:
𝑠2 𝜎2
𝐹𝜗1,𝜗2,𝛼 =𝑠𝑥2 ∗ 𝜎𝑥2
𝑦 𝑦
𝑠𝑥2
Conform ipotezei 𝐻0 (𝜎𝑥2 = 𝜎𝑦2 ) statistica Fisher calculată are valoarea 𝐹𝜗1,𝜗2,𝛼 =𝑠2 considerându-se
𝑦
raportul supraunitar.
Pentru un nivel de semnificaţie α adoptat din tabele de repartiţie se obţine cuantila 𝐹𝜗1,𝜗2 ,𝛼 si
P(𝐹𝑐 , 𝐹𝜗1,𝜗2,𝛼 )=1- α
Daca 𝐹𝑐 < 𝐹𝜗1,𝜗2,𝛼 atunci se acceptă 𝐻0 şi se respinge 𝐻1 .

Cursuri Partial

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cursuri Partial

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Calitatea produselor si fiabilitate

Titular curs: S.l. Dr. Ing. Monica ALEXANDRU

Forma de evaluare - colocviu

DESCRIERE • Laborator – 50 pct

• Microsoft Teams si curs.upb.ro

Cursul se va desfasura online, conform orarului, utilizand platforma e-learning

Documentele suport necesare desfasurarii activitatii vor fi postate pe platforma

•Laboratorul se va desfasura • In saptamana 7 sau 8(se va stabili de • Se va desfasura in saptamana

I.1. Introducere. Familia de standarde ISO. Politica in

CURSULUI I.4. Componentele calitatii

Odata cu trecerea timpului si

Standardul este un document stabilit prin consens si aprobat de un

ISO reprezinta Organizatia Internationala de Standardizare,

In Romania se elaboreaza standarde romane care se aplica la nivel

Comisia Electrotehnică Internațională este o organizație non-

Pornind de la ISO 8402- Qualite. Vocabulaire, in anul 1995, prin SR

ISO 9000 - reprezinta un ghid care are rolul de a furniza informatiile

prevenirea si descoperirea tuturor neconformitatilor in timpul

ISO 9003 - se aplica atunci cand se urmareste evidentierea, cu un nivel

suficient de incredere, a conformitatii produsului realizat cu cerintele

ISO 9004 - descrie un set de elemente de baza cu ajutorul carora

sistemul de conducere a calitatii poate fi aplicat si dezvoltat.

Seria standardelor ISO 9000 sintetizeaza experienta acumulata in

domeniul sistemelor calitatii pe parcursul a cateva decenii, fiind in

permanenta susceptibile de imbunatatiri. Cerintele lor sunt minimale,

constituind doar ”numitorul comun” al modului de actiune in vederea

- in scopul asigurarii interne a calitatii: entitatea urmareste satisfacerea

- in situatii contractuale, intre furnizor si client: clientul prevede prin

- pentru obtinerea unei aprobari, sau in scopul inregistrarii de catre o

- in scopul certificarii sau inregistrarii de catre o terta parte: sistemul

Principalele cerinte rezultate din standardele seriei ISO 9000 pot fi

❖ Cerinte legate de activitatea manageriala:

➢ raspunderea conducerii de varf privind strategia si obiectivele

➢ evaluarea si revizuirea sistemului calitatii;

➢ raspunderea conducerii privind strategia si obiectivele

➢ controlul echipamentului de masurare si incercare;

➢ adoptarea actiunilor corective;

➢ utilizarea metodelor statistice.

➢ manipulare si activitati ca urmare a productiei.

Referitor la standardele ISO 9000 se poate afirma ca a nu dispune de

EN – Norme Europene. Comisia Europeana de Standardizare (CEN-

Acestea sunt de doua tipuri si anume:

- de adoptare a standardelor ISO seria 9000 si care se noteaza EN 29000;

- de certificare, apartinad seriei EN 45000.

Ø ISO 8402: Calitate-vocabular;

Ø ISO 10011-1: Linii directoare pentru auditul sistemelor calitatii;

Ø ISO 10011-2: Criterii de certificare pentru auditorii sistemelor calitatii;

Ø ISO 10012-1: Cerinte referitoare la asigurarea calitatii echipamentelor

Ø ISO 10012-2: Controlul procesului de masurare;

Ø ISO 10013: Linii directoare pentru elaborarea manualelor calitatii.

Exemplu de standard SR EN ISO 9000:2015

Obiectivul major al politicii in domeniul calitatii este acela de a

Politica in domeniul calitatii vizeaza urmatoarele obiective:

1. Satisfacerea completa a cerintelor specificate de client si preocuparea

2. Imbunatatirea continua a eficacitatii Sistemului de Management al

3. Optimizarea costurilor calitatii punand accentul pe costurile de

4. Desfasurarea unei activitati economice eficiente care sa permita

5. Constientizarea intregului personal in ceea ce priveste necesitatea de a

6. Asumarea responsabilitatii pentru toate procesele inclusiv pentru cele

Politica si obiectivele in domeniul calitatii, precum si responsabilitatile

Termenul management de varf se refera la o persoana sau la un grup

Sistemul de management al calității este acea parte a sistemului de

Pornind de la ISO 8402- Qualite. Vocabulaire, in anul 1995, prin

In Romania, acest standard este adoptat un an mai tarziu, ca standard