Sunteți pe pagina 1din 2

Principiul 80/20 - Cum sa obtii mai mult cu mai putin

Este Principiul 80/20 o lege universala? Pentru a raspunde la aceasta intrebare, autorul cartii
"Principiul 80/20. Cum sa obtii mai mult cu mai putin", Richard Koch, ne defineste aceasta
notiune:

"In ce consta principiul 80/20? Principiul 80/20 ne spune ca, in cadrul oricarei populatii, unele
lucruri pot fi mult mai importante decat altele. Un reper sau o ipoteza valabila este aceea ca
80% dintre rezultate sau iesiri decurg din 20% dintre cauze, iar uneori dintr-o proportie mult
mai mica de factori de influenta.

Conform principiului 80/20, o mica parte a cauzelor, intrarilor sau eforturilor determina de
regula majoritatea rezultatelor, iesirilor sau recompenselor.

Interpretand acest principiu in sens literal inseamna ca, de exemplu, 80% din ceea ce realizati
la serviciu este rezultatul a 20% din ceea ce faceti in timpul petrecut acolo. Astfel, in practica,
patru cincimi din munca noastra - cea mai mare parte a acesteia - nu au nicio relevanta. Acest
lucru contravine asteptarilor firesti ale oamenilor."

Principiul 80/20 este cunoscut si sub denumirea de principiul Pareto. Numele provine de la
economistul si sociologul italian Vilfredo Pareto, care la inceputul secolului XX a facut o
observatie justa: 80% din proprietatile Italiei apartin unui procent de 20% din populatie.
Aceasta afirmatie a fost generalizata cativa ani mai tarziu de Joseph M. Juran sub numele de
principiul Pareto, facand referire la modul in care este distribuita avutia in lume.

De-a lungul timpului, economistii au incercat sa aplice Principiul 80/20 (Principiul Pareto) in
sistemul economic. Richard Koch a explicat cel mai bine in cartea editata de Meteor Press
cum functioneaza principiul 80/20 in economie, mai exact in microeconomie.

Va dau un exemplu din carte (pag. 102, S-au uzat mochetele?): un furnizor de mochete din
SUA si-a dat seama ca 20% din suprafata unei mochete suporta 80% din uzura. De obicei,
intreaga mocheta uzata este schimbata. Pentru a preintampina pierderile, furnizorii americani
au inclus in oferta lor monitorizarea mochetei folosita de clienti si periodic au schimbat numai
partile uzate sau deteriorate ajungand astfel la o eficientizare a costurilor atat pentru
companie, cat si pentru client.

O alta abordare a principiului 80/20 in activitatea economica este urmatoarea:

"Daca reusiti sa identificati de unde castiga firma dumneavoastra mai mult decat investeste,
puteti mari miza, realizand repede un profit substantial. La fel, daca reusiti sa aflati de unde
castiga firma dumneavoastra mult mai putin decat investeste, va veti putea reduce pierderile."

Pe scurt, 80% din rezultate sunt obtinute cu 20% din efortul total depus. Richard Koch, in
cartea sa Principiul 80/20, editata de Meteor Press la inceputul anului 2012, ne explica de ce
este atat de important acest principiu si cum poate fi utilizat pentru eficientizarea activitatii
economice.

"Principiul 80/20 este atat de valoros pentru ca este contraintuitiv. Noi ne asteptam in general
ca toate cauzele sa fie la fel de importante. Ca toti clientii sa fie la fel de pretiosi. Ca fiecare
afacere, fiecare produs sau fiecare dolar incasat din vanzari sa fie la fel de bun ca oricare altul.
Ca toti angajatii dintr-o anumita categorie sa aiba cam aceeasi valoare.

Ca fiecare zi, saptamana sau an de munca sa aiba aceeasi semnificatie. Ca toti prietenii nostri
sa fie, cu aproximatie, la fel de importanti pentru noi. Ca toate cererile sau apelurile telefonice
sa fie tratate la fel. Ca o universitate sa fie la fel de buna ca alta. Ca toate problemele sa aiba
un numar mare de cauze, asa incat nu merita sa izolam cateva cauze esentiale. Ca toate
ocaziile sa aiba aceeasi valoare, asa incat sa le tratam in acelasi mod."

Principiul 80/20. Cum sa obtii mai mult cu mai putin de Richard Koch este prima carte care
face cunoscut principiul Pareto in lumea afacerilor. Exista firme care au aplicat cu mare
succes acest principiu in activitatea lor, dar acum este momentul ca toata lumea sa afle mai
multe lucruri despre el si despre cum le influenteaza viata.

S-ar putea să vă placă și