Malul Siretului de V.

Alecsandri - Analiza stilistica

Opera si contextul cultural - Vasile Alecsandri (1818/1839-

1890) este considerat poetul reprezentativ al generatiei pasoptiste,
fiind asezat de catre Titu Maiorescu, criticul de la Junimea, in
studiul Directia noua in poezia si proza romana ( 1872), in fruntea
generatiei de la 1848, afirmandu-se in acelasi timp valoarea
estetica si importanta literara a pastelurilor:
Este, pana la Eminescu si junimisti, de care se apropie si care ii
recunosc intaietatea, personalitatea culturala centrala a secolului al
XlX-lea romanesc. Alecsandri a debutat cu o nuvela, Buchetiera de
la Florenta, in revista Dacia literara (1840). 
Abordarea operei literare - Pastelurile lui V. Alecsandri,
superbe tablouri de natura, au fost publicate in revista junimistilor,
Convorbiri literare, in anii 1868- 1869.
Au mai scris pasteluri: G. Cosbuc, Ion Pillat si B. Fundoianu,
aceasta specie dobandind, in special la Ion Pillat, o nota de
sentimentalitate: peisajul nu mai este reprezentat pentru el insusi,
ci pentru starea sufleteasca pe care o transmite sau o provoaca.
Aproape toate pastelurile lui Alecsandri au ca tematica peisajul
de la Mircesti, unde se afla mosia sa, in diferite momente ale
anului si ale zilei, asa cum usor se poate deduce din enumerarea
titlurilor: Malul Siretului, Lunca din Mircesti, Iarna, Cerul,
Viscolul, Miezul iernei, Dimineata, Tunetul, Flori de nufar,
Sfarsitul iernii s.a.
Analiza literara - Malul Siretului nu face exceptie de la tematica
generala a pastelurilor: lunca Siretului este descrisa intr-un
moment al diminetii.
Compozitie si structura - Poezia debuteaza cu o comparatie care
trimite la asemanarea "aburilor" diminetii cu fantomele noptii,
identitati la fel de imateriale sau, mai degraba, cvasi-materiale
-"Aburii usori ai noptii ca fantasme se ridica, / Si, plutind deasupra
noptii, printre ramuri se despica."
Prima strofa doar schiteaza tabloul, iar celelalte il detaliaza, il
imbogatesc cu alte elemente. Asa cum semnifica de altfel si titlul,
peisajul are in centru imaginea raului; inca din prima strofa,
comparatia ii confera o imagine usor hiperbolizanta si livresca:
"Raul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur / Ce in raza
diminetii misca solzii lui de aur."
In catrenul al doilea isi face simtita prezenta fiinta umana; gasim
marci textuale ale eului liric: pronumele personal "eu", persoana I a
verbelor la indicativ prezent si forme pronominale neaccentuate la
persoana I: "Eu ma duc in faptul zilei, ma asez pe malu-i verde/ Si
privesc cum apa curge si la cotituri se pierde", "si gandirea mea
furata", "cata tinta, lung la mine". De altfel, "privirea" este semnul
prezentei umane; am putea spune ca peisajul nu exista in absenta
privirii, in afara ochiului care inregistreaza si prezinta lumea.
Pastelul se organizeaza deci pe doua planuri: al privitorului si al
peisajului privit, care se constituie parca odata cu privirea care il
strabate, il dezvaluie, intr-o tonalitate contemplativa, relaxata, usor
meditativa.
Analiza stilistica - La nivel stilistic, elementele care compun
tabloul sunt definite prin intermediul epitetelor: "salcie pletoasa",
"viespe sprinteioara", "salbaticele rate", "apa-ntunecata", "nour
trecator", iar metafora "soparla de smarald", cu trimitere la
culoarea verde a pietrei pretioase, aduce un plus de expresivitate
textului.
Primele doua versuri din ultimul catren al poeziei cuprind
analogia dintre planul uman, al "gandirii furate", si planul tabloului
terestru, al raului "ce-n veci curge, far-a se opri din cale",
echivaland sub semnul trecerii nesfarsite, al curgerii timpului, doua
miscari, una a gandirii abstracte si cealalta a apei, a materiei fluide.
"Atitudinea poetului fata de natura nu este contemplative,
natura, in cuprinsul unui an, iar in chip simbolic in cuprinsul unei
vieti omenesti, se infaseaza sub doua aspecte antitetice: unul
stimulativ al tineretii (vara, tineretea), altul paralizant (iarna,
batranetea). Lui Alecsandri i se mai pare ca peisajul nu are pret
artistic in sine. De aceea cauta sa-l poetizeze, interiorizandu-l,
ridicandu-l la expresia unei valori Psihice." (G. Calinescu, in
Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent).