INSTITUȚIA PUBLICĂ UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE ”NICOLAE

TESTEMIȚANU”
CATEDRĂ MEDICINĂ MILITARĂ ȘI A CALAMITĂȚILOR

REFERAT

Tema:
Caracteristica medico-tactică a focarelor
radioactive (în rezultatul accidentelor nucleare la
stațiile atomoelectrice )

Elaborat de eleva gr.F1804 Midoni Elisaveta

Conducator asistent universitar, colonel medic: Cîrstea Nicon

Cuprins:
INTRODUCERE____________________________________________________3
CAPITOLUL 1. Studiul analitic al dezvoltării industriei atomice și accidentelor
declanșate la stațiile atomo-electrice ___________________________________4-5

CAPITOLUL 2. Centralele nucleare ale țărilor Uniunii Europene__________6-7

CAPITOLUL 3. Impactul centralelor nucleare asupra Republicii Moldova__8-9

CAPITOLUL 4. Sursele de iradiere în rezultatul accidentelor nucleare_____10-14

CAPITOLUL 5. Consecințele medicale ale accidentelor nucleare__________15-17

CAPITOLUL 6. Detectarea radiațiilor ionizate_________________________18
CAPITOLUL 7. Principiile de bază și măsurile de protecție radiologică____19-23
CAPITOLUL 8. Măsurile proficatice în caz de pericol a contaminării______24
CAPITOLUL 9. Organisme interaționale și naționale cu rol în protecția
radiologică_________________________________________________________25
CAPITOLUL 10. Beneficii și aplicații ale radiațiilor ionizate_____________26

Concluzii__________________________________________________________27

Bibliografie selectiva________________________________________________28

Introducere
 Accidentelor Nucleare

Accidentele nucleare declanșate la stațiile atomo-electrice sunt o

sursă de radiație ionizantă și alți factori nocivi eliminați în atmosferă,
care au acțiune dăunătoare asupra sănătății populației.

Din multitudinea factorilor nocivi care influențează sănătatea pe

prim loc se situează radiația ionizantă.Măsurile de preîntîmpinare a
acestor catastrofe cît și de protecție a sănătății populației sunt cele mai
importante și actuale probleme ale societății.

Evaluarea acțiunii factorilor de risc asupra sănătății populației,

dintre care radiația ionizantă ocupă un loc de frunte, este una din cele
mai importante
probleme ale
contemporanității.

Un rol important
în protecția sănătății
populației îl poartă
lucrătorii medicali și
întreg sistemul de
sănătate.

CAPITOLUL 1
Studiul analitic al dezvoltării industriei atomice și accidentelor declanșate la
stațiile atomo-electrice

Societatea contemporană, dezvoltarea economico-socială, progresul tehnico-științific

sunt posibile în mare măsură datorită folosirii pe larg a energiei atomice. Anume energia
atomonucleară stă la baza dezvoltării contemporanității, ajunsurilor economice,sociale și în
consecință a calității vieții.
Totodată, una din cele mai importante și actuale probleme ale societății este
evaluarea influenței factorilor nocivi asupra sănătății populației. Din multitudinea factorilor
nocivi care influențează sănătatea populației pe primul loc se situează radiația ionizantă.

La 16 iulie 1945, în deşertul Alamogordo (statul New Mexico) din SUA s-a produs
prima explozie experimentală a unei bombe atomice.

La 6 august 1945, ora 8:15, la 850 de metri

deasupra oraşului Hiroshima (Japonia)
explodează prima bombă aruncată de forţele
militare ale SUA asupra populaţiei, ca măsură 192
militară de distrugere. Bomba cu uraniu a explodat
cu o lumină orbitoare, formând o uriaşă
„ciupercă” şi temperaturi de peste un milion de grade Celsius. Într-o secundă, „mingea” de
foc a atins un diametru de 280 de metri, provocând la sol temperaturi de 4.000 grade
Celsius.
În loc de 20.000 de victime,
prognozate de Oppenheimer, au fost
înregistrate 78.150 de
morţi, 13.983 de dispăruţi şi 37.425 de
răniţi. Pe o rază de 2,5 km de la centrul
exploziei toate clădirile au fost distruse,
formând un deşert atomic pe o suprafaţă
de 11 km pătraţi (17.000 de victime pe
km pătrat dintre care 8.000 de morţi şi
dispăruţi).
 La 9 august 1945 este detonată cea de-a doua bombă atomică la Nagasaki (Japonia),
când s-au înregistrat 23.753 de morţi, 2.924 de dispăruţi şi 23.345 de răniţi.
În 1956 erau în evidenţa spitalelor din Hiroshima şi Nagasaki respectiv 6.000 şi 3.000
de pacienţi cu sechele postradiante, care necesitau diferite tratamente. În momentul actual în
lume există aproximativ 300.000 de victime ale exploziilor nucleare.
Până în prezent din cauza iradierii în Hiroshima au decedat circa 140.000 de oameni,
majoritatea - în primele
săptămâni şi luni de la
declanşarea exploziilor. Dacă în
numărul celor
afectaţi sunt incluşi şi cei
dispăruţi, bilanţul final pentru
Hiroshima este de 237.062 de
morţi. La
Nagasaki, circa 74.000 de
oameni au decedat aproape
instantaneu, și tot atîțea au fost răniţi.
Bilanţul total al morţilor a fost estimat la 80.000 de victime.

CAPITOLUL 2
 Centralele nucleare ale ţărilor Uniunii Europene

În ultimii 50 de ani energia nucleară electrică a găsit o dezvoltare fructuoasă în scopuri

practice, prin construirea și utilizarea Centralelor atomo-nucleare.
În prezent, în lume funcţionează 440 de reactoare aflate în circa 30 de ţări, în principal
în Statele Unite, Franţa şi Japonia, acestea asigurând 15 la sută din energia electrică produsă
în lume.
Statele Unite ale Americii au cele mai multe reactoare nucleare 104,
Franţa ocupă poziţia a doua,cu 58 de reactoare,
Pe locul trei se situează Japonia – cu54 de reactoare,
Iar pe locurile patru si cinci se afla Rusia si Coreea de Sud, cu 32 şi respectiv 21 de
reactoare. La sfârşitul anului 2009, se aflau în construcţie alte aproximativ 60 de reactoare.
(tabelul 1)
 Pe parcurs de peste 50 ani din istoria utilizării energiei atomice în scopuri pașnice, la
Centralele atomo-nucleare s-au produs și un șir de accidente, care au acțiune nocivă asupra
sănătății populației. În această perioadă de exploatare a centralelor nucleare electrice au avut
loc câteva accidente de proporţii:
- în anul 1957 - în Marea Britanne și în fosta URSS,
- în anul1979 - în SUA ,
- în anul 1986 – în Ucraina (Cernobîl)
- în anul 2011 –în Japonia (Fucușhima).
În normă fondul radioactiv pentru populaţie pe an este în medie de 0,1–0,5 R/an (1-5 mSv)
(tabelul 2), pentru personalul staţiilor nucleare electrice – de 1-5 R/an (10-50 mSv) [164].
Fondulnatural de radiaţie externă pentru populaţia Republicii Moldova este actualmente de
7-12 μR/oră.

CAPITOLUL 3
 Impactul centralelor nucleare asupra Republicii Moldova

Problema securităţii radiative este actuală pentru Moldova, deoarece în apropierea

noastră (135-400 km) sunt amplasate 7 staţii nucleare electrice (Ucraina: Rovensc, Hmelnic,
Cernobîl, Novo-Ucrainsc, Zaporojie; România – Cernavoda; Bulgaria - Cozlodui).
Radiaţia ionizată este utilizată de 340 întreprinderi, organizaţii locale. Posibilele avarii
la centrele nucleare prezintă un pericol real (26 aprilie 1986 - Cernobîl). Radiaţia are formă
de raze alfa , beta sau gama şi se numeşte radiaţie ionizată. Materialele care emit aceste
radiaţii se numesc materiale radiative.
Radiaţia alfa reprezintă flux de particule încărcate pozitiv şi sunt nucleele atomilor de
heliu, au viteza de 10-20 km/s şi o
mare putere de ionizare. Ele nu
reprezintă pericol, sunt uşor absorbite de
îmbrăcăminte şi stratul superior al
pielei. Însă sunt extrem de periculoase
când pătrund în interiorul
organismului.
Radiaţia beta este un flux de
electroni sau pozitroni rapizi,
capacitatea de ionizare este de sute de
ori mai mare decât alfa. Echipamentul de
vară reduce radiaţiile beta aproape la
jumătate, cel de iarnă - mai mult.
Radiaţiile gama sunt radiaţii electromagnetice asemănătoare razelor Rentghen. El se
propagă cu viteza luminii, au o capacitate foarte mică de ionizare, însă capacitatea lor de
penetraţie este foarte mare.

Protecţia
împotriva
radiaţiei gama se calculează, având la bază grosimea de înjumătăţire (grosimea materialului
care reduce la jumătate din intensitatea iniţială; lemn – 30cm, apă – 20cm, pământ – 14cm,
beton armat – 10cm, fier – 3,5cm). Protecţia se realizează bine, folosind ca ecran protector
betonul şi pămîntul.

Grosimea startului de reducere (cm)

Coeficientul de reducere Beton Pămînt

2 10 14
10 34 38
100 65 75
1000 96 110

Contaminarea terenului se caracterizează prin puterea dozei (Rentghen pe oră, mili

Rentghen pe oră, micro Rentghen pe oră = R/oră, mlR/oră, mcrR/oră).
Doza – cantitatea de radiaţii pătrunsă în organismul viu. Ea se măsoară în Rentghen
(R).
Dozele ce nu aduc la (îmbolnăviri) pierderea capacităţii de lucru: 50R în decurs de 4
zile; 100 R – în decurs de 30 zile; 200 R – 90 zile; 300 R – 1 an. Terenul contaminat se
împarte în 3 zone cu regim de protecţie: 1 zonă a controlului strict are nivel de radiaţie de la
0,06 mR/oră până la 0,15 (60-150 mcR/oră), a 2 zonă a strămutării 0,15 - 0,4 R/oră (150-
400 mcR/oră); a treia zonă a înstrăinării (mai mult de 400 mcR/oră).
 CAPITOLUL 4
Sursele de iradiere în rezultatul accidentelor nucleare

Spre deosebire de exploziile nucleare militare, unde dozele de radiație ionizantă sunt
mai mari de 1Sv (100 rem) și sunt numite doze mari de radiație, în accidentele nucleare de la
Centralele atomo-electrice dozele de radiație ionizantă sunt mai mici de 1Sv (100 rem) și
sunt numite doze mici de radiație ionizantă.
Respectiv influența lor asupra sănătății populației este diferită și consecințele de sănătate
au aspectul lor în dependență de doza de radiație absorbită.
Cauzele consecinţelor de sănătate ale accidentului nuclear includ acţiunea
concomitentă asupra organismului a:
· factorului de radiaţie ionizantă şi efectele acţiunii radionuclizilor incorporaţi,
· factorilor nocivi exogeni (gazele de eşapament, pesticidele, efectele adverse
alemedicamentelor, etc.);
· factorilor sociali, biologici şi psihologici, determinaţi de specificul activităţilor şi
condiţiileextremale de lichidare a consecințelor catastrofelor nucleare;
· factorilor de risc clasici (tabagism, masa corporală excesivă, consumul de alcool, etc.);
· particularităţilor compensatorii ale organismului şi ale personalităţii;
· factorilor situaţionali ;
· efectului sinergic şi de potenţare reciprocă a radiaţiei ionizante;

În catastrofele ecologice acţionează reciproc reacţiile somatice, de comportament şi

emoţionale cu afectarea sănătăţii somatice şi psihice ale populaţiei implicate.
În timpul declanşării exploziilor nucleare se degajează o diversitate mare de radionuclizi
cu perioada de semiînjumătățire(PSÎ) diferită. Cea mai scurtă perioadă o au izotopii de iod,
iar cea mai lungă – izotopii de stronţiu, tehneţiu, etc., cei mai periculoşi pentru sănătate fiind
iodul-131, cesiul-137, stronţiul-90 şi plutoniul-239.
Aceste elemente sunt purtate prin intermediul (ca nişte particule de praf în aer) şi pot fi
inhalate, se pot infiltra în sol şi ape sau pot intra în lanţul trofic, prin intermediul plantelor
care cresc în aceste soluri. A fost elaborat şi termenul „praf de la Cernobâl”, factor
important în creşterea morbidităţii prin maladii ale sistemului respirator.
 Iodul-131, cesiul-137, stronţiul-90
şi plutoniul-239 sunt elemente
radioactive instabile, care se descompun
la rândul lor, formând noi elemente şi
eliberând energie sub formă de radiaţii.
Când celulele organismului sunt
expuse acţiunii acestor radiaţii, se produc
particule instabile, 194 extrem de
reactive, denumite radicali liberi. Aceşti radicali liberi sau ioni pot afecta funcţiile celulelor,
inclusiv şi ADN-ul din nucleul celulei, elementul care transportă “proiectul” genetic pentru
reproducerea celulelor, pentru structura şi funcţiile acestora.
Comunitatea ştiinţifică recunoaşte deja că acest tip de afectare a ADN-ului poate provoca
fie cancer, fie alte anomalii genetice. Până în prezent nu există totuşi un consens ştiinţific pe
scară largă în ceea ce priveşte lista celorlalte maladii, cu excepţia cancerului, care pot fi
provocate de un nivel scăzut de radiaţii.

Principalii componenţi ai iradierii au fost:

- iradierea externă cu particule β de la sedimentele radioactive;
- iradierea internă, cauzată de utilizarea produselor alimentare poluate cu radioizotopi
de cesiu şi de stronţiu;
- iradierea glandei tiroide cu radioizotopii de iod;
- iradierea cu elemente transuranice .

În anul 1957 a avut loc o catastrofă de proporţii la combinatul de plutoniu „Maiac” din
regiunea Celeabinsk (Rusia). Explozia de o putere echivalentă cu 75 tone de trinitrotoluol a
ridicat la înălţimea de 2 km substanţe radioactive cu activitatea sumară de 2 milioane Ci
(7,4*1016 Becquerel) .
Accidentul a afectat un teritoriu de circa 23.000 km2, în care erau amplasate 217
localităţi cu circa 270.000 de locuitori. Au fost evacuate 1960 de familii (5.000 persoane) din
19 localităţi. Densitatea minimă a contaminării cu stronţiu-90 era de 10 Ci pe kilometru
pătrat (3,7*105 Bq/km2) .
Studiile de durată a rezultatelor catastrofei de la combinatul de plutoniu „Maiac” a
constatat că modificările mediului înconjurător activizează toate nivelurile organizării
psihice ale omului, pentru a supravieţui şi a putea activa, pentru a-şi salva potenţialul vital şi
pentru a se armoniza cu mediul ambiant şi cu sine însăşi. Interdependenţa cu mediul ambiant
modificat nu se poate solda fără repercusiuni pentru om.

Procesul de combatere a consecinţelor acestei catastrofe radiaţionale continuă şi astăzi, iar

repercusiunile accidentului vor fi resimţite încă mulţi ani .

          In urma producerii unui accident nuclear se elibereaza in aer substante toxice ce
produc contaminarea aerului, apelor, solului, cladirilor, alimentelor, furajelor etc., in functie
de amploarea accidentului.

          Accidentele chimice produc asupra sanatatii efecte corespunzatoare naturii

substantelor: toxice, incendiare sau explozive.

 In general salariatii aflati la locul accidentului sunt cei mai expusi, dar si personalul de
interventie daca nu este protejat adecvat.

          Intensitatea eliminarii substantelor periculoase, distanta la care se afla locuintele,

actiunile intreprinse de populatie, conditiile meteorologice sunt factori care
influenteaza efectele asupra sanatatii populatiei afectate.
          Efectele produse de o substanta chimica asupra sanatatii pot varia in functie de caile de
patrundere in organism. Astfel, inhalarea este cea mai fercventa cale de patrundere a
substantei toxice in organism. Cu trecerea timpului, contaminarea cutanata (patrunderea
substantei toxice prin piele) sau contaminarea digestiva prin ingestia alimentelor si a apei
contaminate devin mult mai importante decat expunerea respiratorie.

          O particularitate specifica accidentului chimic este aparitia unui numar mare de lezati.
Aspectul vatamarii  victimelor in caz de accident chimic este complex:

-         intoxicatii acute;

-         arsuri termice;

-         arsuri chimice;

-         politraumatisme.

Focarul chimic :
          Substantele  toxice se pot evacua in mediul inconjurator ca urmare a unei avarii la
instalatia sursa toxica, prin scurgere, deversare, esapare etc. raspandindu-se pe teren sau in
atmosfera, in interiorul constructiilor de protectie sau de retentie, creand un focar chimic.

          In cazul unui

atac din aer, ca
urmare a unei lovituri
directe sau indirecte
asupra instalatiei
sursa toxica se
raspandeste in mediul
inconjurator, de
regula, intreaga
cantitate de S.T.I.
existenta in instalatie.

     Sub
forma lichida sau
de gaze lichefiate, S.T.I. se poate raspandi in spatiul de retentie creand o suprafata de
contaminare ce poate avea dimensiuni de cateva sute sau mii de metri.

   

       Sub forma de gaz sau vapori, comprimat sau la presiune normala, S.T.I. se emit in

mediul inconjurator instantaneu sau intr-un interval scurt de timp. Se formeaza astfel un nor
toxic.
 Zona de actiune a
norului toxic
          De pe suprafata de
contaminare, prin procese
complexe de evaporare-
vaporizare, substantele
toxice, impreuna cu vaporii
generati de scurgerea
(deversare, explozie)
initiala, creaza si in acest
caz un nor toxic.

Norul toxic este

deplasat de vant. Rezulta
astfel o zona de actiune a norului toxic, de forma tronconica.

          In conditii de calm atmosferic, zona de actiune a norului toxic are forma emisferica.

Dimensiunile zonelor de actiune a norului toxic se stabilesc pentru valori letale(zona

letala) sau de intoxicare (zona de intoxicare).

          Zona letala  este considerata zona de actiune a norului toxic in care concentratia S.T.I.
(concentratia letala) are o valoare la care prin inhalare se produce moartea unei persoane intr-
un timp de cel mult 15 minute.

       Zona de intoxicare este zona  de actiune a norului toxic in care concentratia S.T.I.

(concentratia de intoxicare) are o valoare la care actiunea sa in timp de 1 - 5 minute produce
intoxicarea organismului uman, fiind necesar tratament medical (limita de suportabilitate).

Tipuri de accident chimic : -  minim

                                              -  major

Accidentul chimic minim   este accidentul cand la instalatia sursa toxica se produce o

avarie controlabila (fisuri sau scapari), urmata de eliberarea unei cantitati de substanta toxica
industriala in mediul inconjurator.

Accidentul chimic major este accidentul care se produce in cazul unei avarii

necontrolabile (distrugere, explozie), cand din instalatie, recipienti,depozite se elimina in
mediul inconjurator, in timp relativ scurt, cea mai mare parte din substanta toxica.
 CAPITOLUL 5
Consecințele medicale ale accidentelor nucleare

Consecințele medicale sunt diverse şi complicate. Ele pot fi divizate în 2 grupuri:

1) Radiante - rezultatul acţiunii radiaţiei ionizante , inclusiv:
· leziuni actinice acute (maladia actinică acută, dermatite, β – combustii etc.);
· efecte radiante la distanţă (efecte biologice - stocastice şi nestocastice).
2 ) Dereglări generale de sănătate, determinate de alţi factori ai catastrofei de
geneză neradiantă : dereglări psihoneurologice, acutizarea afecţiunilor cronice, etc.
Primul grup de consecinţe este condiţionat de acţiunea radiaţiilor externă şi internă
(radionuclizii de iod, cesiu, stronţiu, elementele transuranice), iar al doilea grup - de factorii
sociali, economici şi psihologici .
Efectele biologice ale
radiaţiilor ionizante pot fi divizate
în două categorii: stocastice şi
nestocastice.
Efectele nestocastice sunt
caracterizate de o relaţie de
cauzalitate deterministă între doză
şi efect.
Aceste efecte apar atunci
când nivelul dozei absorbite
depăşeşte o valoare prag [2, 90], care, pentru un anumit efect biologic, variază de la un
individ la altul şi depinde de condiţiile expunerii .
 Este cunoscut faptul că organele şi
sistemele organismului uman au o
capacitate diferită de captare a
radionuclizilor. Scheletul şi muşchii
deţin în acest sens primatul în captarea
radionuclizilor cu PSÎ lungă.
Actualmente efectele sistemelor
imun, neuroendocrin, sangvin şi al
hematopoiezei – cele mai sensibile
sisteme la acţiunea radiaţiei ionizante,
sunt considerate efecte nestocastice.
Efectele stocastice sunt
caracterizate de o relaţie probabilistă
între doză şi efect. Efectele somatice,
cancerele (cancerul glandei tiroide la
copii, leucemiile, cancerul glandei tiroide la „lichidatorii” anului 1986 , efectele genetice şi
patologia sistemului respirator sunt considerate efecte stocastice radioinduse.
Severitatea cancerului glandei tiroide radioindus se asociază invers proporţional cu
vârsta şi cu durata expunerii la radiaţia ionizantă. În acelaşi timp, printre populaţia adultă nu
există o relaţie strânsă care ar sugera, că sporirea frecvenţei cancerului glandei tiroide,
leucemiei sau a altor afecţiuni maligne este rezultatul accidentulelor nucleare .

Efectele genetice, în calitate de repercusiuni ale iradierii, sunt mutaţiile cromozomiale,

care provoacă apariţia malformaţiilor congenitale, a tumorilor, etc.
Frecvenţa majorată a aberaţiilor cromozomiale se constată la constructorii
sarcofagului și personalul de la Centrala nucleară electrică Cernobîl cît şi la alte
grupuri de populație . Analizarea ponderii aberaţiilor cromozomiale în limfocitele
sangvine, indicator care corelează cu doza de radiaţie primită, a demonstrat că lichidatorii de
la Cernobîl au primit o doză de 136-414 mGy, iar
constructorii sarcofagului – o doză de circa 2 Gy .
Conform datelor Registrului Naţional Medical Dozimetric din Federaţia Rusă şi a
conţinutului de aberaţii cromozomiale în limfocite, doza medie primită de lichidatorii de la
Cernobîl a anului 1986 constituie 15-16 sGy. Mai mult decât atât, dozele mici de radiaţie
pot induce o rată înaltă de mutaţii cromozomiale la copiii lichidatorilor .

Forma relaţiei doză-efect este cunoscută numai pentru doze mari. Efectele dozelor mici
ale iradierii se manifestă prin dependenţa neliniară dintre gradul de leziune şi doză, atât la
nivelul diferitor sisteme biochimice, cât şi la nivelul organismului . Efectele stocastice sunt
întotdeauna tardive (se manifestă la distanţă faţă de momentul expunerii).
Pot trece ani
sau zeci de ani
între

momentul expunerii şi momentul apariţiei efectului. Actualmente nu există nici o metodă

de reducere a probabilităţii de apariţie a efectelor de la dozele deja primite .
Pentru tumorile maligne, maladiile hematologice şi cele endocrine, dereglările psihice
şimaladiile cardiovasculare s-a constatat o creştere statistic semnificativă (p<0,01) liniară a
riscului relativ în funcţie de doză. Creştere pozitivă şi semnificativă (p<0,05) s-a constatat
pentru maladiile gastroduodenale, infecţioase şi parazitare .
 Consecinţele neradiante sunt determinate de un şir de factori: stres fizic şi
psihoemoţional de lungă durată (pericol nemijlocit pentru viaţă, caracter neobişnuit şi
necesitatea executării rapide a lucrărilor, izolare relativă, responsabilitate sporită), limitarea
utilizării produselor alimentare, comparativ cu teritoriile necontaminate .
Ecologiştii consideră că accidentul din Japonia justifică renunţarea la energia atomică.

CAPITOLUL 6
Detectarea radiaţiilor ionizante
Radiațiile ionizante nu pot fi percepute de simțurile umane, dar pot fi detectate cu
ajutorul detectoarelor de radiaţii ionizante, aparate utilizate pentru a obţine informaţii despre
intensitatea radiaţiilor într-un anumit loc din spaţiu, la un moment dat. Ele sunt conectate la
aparate de măsură (numărător electronic, ampermetru, voltmetru) şi, astfel, se pot face
măsurători cantitative.
Detectarea radiaţiilor ionizante se bazează pe următoarele fenomene produse în urma
interacţiunii lor cu substanţa:
1) electrice (ionizarea mediilor străbătute);
2) optice (scintilaţie, luminiscenţa);
3) chimice (influenţarea cineticii reacţiilor, radiocatalizarea lor);
4) fotochimice (impresionarea emulsiilor fotografice).
 Tipuri de detectori de radiaţii:
 camerele de ionizare, contoarele proporţionale şi contoarele Geiger-Mueller - a
căror funcţionare are la bază măsurarea sarcinii electrice rezultată în urma ionizării
unui gaz;
 detectori cu semiconductori – se bazează tot pe fenomenul de ionizare ce are loc,
însă, în interiorul unui semiconductor;
 detectorii cu scintilaţie – se bazează pe emiterea de radiaţii luminoase în urma
interacţiei radiaţiei ionizante cu o substanţă care poate fi sub formă solidă (cristalul de
iodură de sodiu ) sau lichidă (solvenţi organici in care se adaugă substanţe scintilante);
 filme fotografice – utilizează efectul chimic de înnegrire a filmului fotografic ca
rezultat al ionizării microcristalelor de halogenură de argint din emulsia filmului;
cantitatea de înnegrire produsă de argintul metalic rezultat este proporțională cu
cantitatea de radiații primite de emulsie;
 detectori termoluminiscenţi (TLD) – utilizează proprietățile de termoluminescență a
unor cristale solide prin care energia absorbită de acestea în urma iradierii este
eliberată sub formă de lumină la încalzirea lor peste o anumită temperatură;
 dozimetrele chimice – utilizează reacţiile chimice ale unor substanţe produse în
urma iradierii.
CAPITOLUL 7
PRINCIPII DE BAZĂ ȘI MĂSURI DE
PROTECŢIE
RADIOLOGICĂ

Protecţia radiologică este totalitatea metodelor de

reducere a efectelor nocive ale radiațiilor ionizante. Pornind
de la efectele acestor radiaţii asupra sănătăţii umane putem spune că, în cazul:
- efectelor deterministice - producerea lor trebuie evitată întotdeauna, în limita posibilului;
- efectelor stocastice - incidenţa lor trebuie redusă la un nivel acceptabil. Acceptabilitatea
trebuie definită prin balanța risc-beneficiu privind radiaţiile, atât în cazul expunerii
potenţiale, cât şi în utilizarea lor în scop medical, industrial.

Principiile de bază ale protecției radiologice sunt:

 Justificarea - introducerea unei activități care utilizează
radiații ionizante este justificată dacă beneficiile care
rezultă de pe urma practicii pentru persoane și societate
 în general sunt mai mari decât efectele negative asupra sănătății pe care le poate
avea. Deciziile de introducere sau de modificare a unei căi de expunere pentru
situațiile de expunere existentă și pentru situațiile de expunere de urgență se justifică,
în sensul că acestea ar trebui să facă mai mult bine decât rău.
 Optimizarea - protecția radiologică a persoanelor sau a populației se optimizează în
scopul de a păstra mărimea dozelor individuale, probabilitatea expunerii și
numărul persoanelor expuse la un nivel cât mai scăzut posibil ținând seama de
stadiul actual al cunoașterii tehnice și de factorii economici și sociali (principiul
ALARA).
 Limitarea dozelor – în situațiile de expunere planificată, suma dozelor la care este
expusă o persoană nu depășește limitele de doză prevăzute pentru expunerea
profesională sau pentru expunerea publică. Limitele de doză nu se aplică în cazul
expunerilor în scopuri medicale.

 Intervenţia - acţiunile efectuate pentru a atenua consecințele negative grave pentru

sănătatea și securitatea ființelor umane, pentru calitatea vieții, pentru proprietăți sau
pentru mediu, sau un risc care ar putea genera asemenea consecințe negative grave.

Categorii de expunere
Expunerea la radiaţii ionizante a întregii populații se clasifică în:
1. expuneri profesională, medicală şi publică;
2. expuneri normală şi potenţială;
3. expuneri în situații de urgență (profesională de urgență și accidentală);
De a lungul secolului valorile acestor tipuri de expuneri au prezentat o largă variaţie.
În
cadrul
primei

categorii de expunere a omului se încadrează:

 expunerea profesională care înseamnă expunerea lucrătorilor, a ucenicilor și a
studenților, pe parcursul activităților desfășurate de aceștia;
 expunerea medicală reprezintă expunerea la care sunt supuși pacienții sau
persoanele asimptomatice ca parte a diagnosticării sau a tratamentului medical sau
stomatologic efectuat pentru îmbunătățirea sănătății, precum și expunerea la care au
fost supuse persoanele implicate în îngrijirea și susținerea pacienților sau voluntarii
din cercetarea medicală ori biomedicală.
 expunerea publică se referă la expunerea persoanelor, exceptând expunerea
profesională sau expunerea medicală. Ea se datorează surselor naturale și artificial,
precum şi exacerbării radioactivităţii naturale datorată activităţii omului.

Din a doua categorie fac parte:

  expunerea normală înseamnă expunerea susceptibilă de a avea loc în condițiile
normale de exploatare a unei instalații sau de desfășurare a unei activități autorizate
(inclusiv întreținere, inspecție, dezafectare), inclusiv incidente minore care pot fi ținute
sub control, de exemplu cele apărute în timpul exploatării normale și incidentele
operaționale anticipate;
 expunere potenţială este acea expunere care nu survine cu certitudine, dar care
poate rezulta dintr-un eveniment sau o serie de evenimente cu caracter probabil,
inclusiv ca urmare a deficiențelor echipamentelor sau a erorilor de exploatare;

A treia categorie se referă la o situație de expunere de urgență, definită ca o situație

sau un eveniment excepțional implicând o sursă de radiație care necesită o intervenție rapidă,
pentru a atenua consecințele negative grave pentru sănătatea și securitatea ființelor umane,
pentru calitatea vieții, pentru proprietăți sau pentru mediu, sau un risc care ar putea genera
asemenea consecințe negative grave.
Cele două componente ar fi:
 expunere profesională de urgență înseamnă expunerea la care este supus un
lucrător într-o situație de expunere de urgență
 expunere accidentală înseamnă expunerea unor persoane, altele decât lucrătorii în
situații de urgență, ca urmare a unui accident
 Măsurile de protecţie
Protecţia împotriva surselor externe de radiaţii cuprinde :
Protecţia fizică – realizată prin mijloace de reducere a dozei de expunere cum sunt
timpul de expunere, distanţa față de sursă, ecranarea, cât și măsuri de organizare a
lucrului cu surse în unităţi nucleare;

Protecţia chimică - administrarea unor substanţe chimice (ex. cistamina, gamafos)înainte

sau după iradiere care duc la scăderea efectului nociv;
Protecţia biochimică - administrarea imediat după iradiere a unor preparate şi
macromolecule biologice (ex. sânge, plasmă, omogenate de organe) care au efect de
refacere celulară;
 Protecţie biologică - efectuarea imediat după iradiere a unui transplant de celule viabile
de măduvă roşie hematoformatoare pentru restaurarea funcţiei hematopoetice.

În cazul riscului contaminării interne a

organismului cu diferiţi radionuclizi este mai eficient de a se
acţiona prin controlul riguros a contaminării factorilor de
mediu cu care omul vine în contact sau a produselor
alimentare pe care le consumă.
În cazul riscului contaminării directe umane atunci se
acţionează direct asupra radionuclizilor la poarta de intrare
sau la nivelul lichidelor interne înainte ca ei să se fixeze în
diverse organe critice, unde se mai poate acţiona doar cu
efect minim.

Reducerea gradului de contaminare internă se obţine prin diverse măsuri:

1. Metode de decontaminare - îndepărtarea izotopilor radioactivi din tubul digestiv cu
anumite substanţe (alginat de sodiu, fosfat de aluminiu) sau din aparatul respirator prin
spălături cu ser fiziologic din abundenţă;

2. Metode de decorporare - eliminarea izotopilor fixaţi în diverse organe critice cu sare de

zinc sau de calciu a acidului dietilentriaminopentaacetic.

3. Diluţie izotopică - de exemplu administrarea de iodură de potasiu împotriva iodului

radioactiv (accidentul de la Cernobîl 1986), astfel poate fi prevenit cancerul la tiroidă.

Explicaţia constă în faptul că iodul are particularitatea de a satura tiroida, iodul

radioactiv nemaiputând atunci să se fixeze în glandă. Pentru un rezultat optim, acesta
trebuie să fie administrat în prima jumătate de oră după expunerea la radiații. Un alt
exemplu constă într-un consum mare de apă care poate reduce fixarea tritiului în
corpul uman.
 CAPITOLUL 8
Măsurile profilactice în caz de pericol a contaminării:

1. Evaluarea riscului de afectare a populaţiei, animalelor şi terenurilor agricole în cazul unei

avarii la staţiile atomo-electrice din apropierea hotarelor RM;
2. Informarea conducerii ţării şi a populaţiei despre avaria produsă şi posibila contaminare a
teritoriilor cu afectarea populaţiei, animalelor şi terenurilor agricole;
3. Efectuarea controlului dozimetric la punctele vamale asupra gradului de contaminare
radiativă a produselor alimentare, materiei prime şi altor produse importate din zonele
unde a fost declanşată avaria;
4. Efectuarea cercetării radiologice permanente cu forţele instituţiilor şi laboratoarelor
Reţelei Naţionale de Observare şi Control de Laborator (R.N.O.C.L.);
5. Actualizarea calculelor privind necesităţile în mijloace individuale de protecţie, kaliu
iodat, mijloace de dezactivare etc. şi pregătirea acestora pentru eliberare;
6. Informarea permanentă a populaţiei privind situaţia radiativă, regulile de comportare şi
măsurile de securitate;
7. Primirea de la depozite, şi pregătirea către lucru a aparatelor de cercetare radiologică şi a
mijloacelor de protecţie împotriva contaminării radioactive;

CAPITOLUL 9
Organisme internaționale și naționale cu
rol în protecția radiologică

- Comitetul Științific al Națiunilor Unite privind Efectele Radiațiilor Atomice

(UNSCEAR)

- Comisia Internațională de Protecție Radiologică (ICRP)

- Comisia Europeană prin Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

(EURATOM)

- Agenția Internațională pentru Energie Atomică (IAEA)

- Organizația Mondială a Sănătății (WHO)

- Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN)

- Ministerul Sănătăţii (MS) prin Institutul Naţional de Sănătate Publică şi

Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene (Laboratoarele de Igiena Radiațiilor
Ionizante)

- alte ministere ca Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Agriculturii şi

Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, etc.

CAPITOLUL 10
BENEFICII ȘI APLICAȚII ALE RADIAȚIILOR IONIZANTE

În ciuda numeroaselor efecte negative, utilizarea radiațiilor ionizante a reprezentat o

inovație în special în medicină și industrie.

Radiațiile ionizante au aplicații largi în medicină - în radiologia de diagnostic,

proceduri intervenționale și în radioterapie – beneficiul major fiind creșterea calității actului
medical. De subliniat faptul că în tratamentul oncologic al tumorilor maligne se utilizează
efectelele radiațiilor ionizante în scopul distrugerii țesuturilor maligne.

În industrie, utilizarea radiaţiilor ionizante este de asemenea benefică, un exemplu ar

fi utilizarea la scară largă a metodei mutației genetice prin iradiere pentru mărirea
randamentului producerii penicilinei și streptomicinei de către ciupercile penicilinum și
streptomices. Metoda constă în iradierea sporilor acestor ciuperci cu radiații gama până la
distrugerea aproape totală a lor. O altă utilizare a radiațiilor gama este ca și agent sterilizator
pentru distrugerea microorganismelor dăunătoare din alimente și alte produse utilizate în
viața cotidiană.

Printre alte aplicații ale radiațiilor ionizante se pot menționa:

 iradierea cu radiații gama a obiectelor de artă în scopul restaurării și protejării lor;

 radioactivitatea permite datarea osemintelor și picturilor din peșteri;

 radioactivitatea rocilor permite determinarea vârstei acestora;

 detectori foarte sensibili folosiți ca alarmă pentru prevenirea incendiilor.

În viaţa noastră prezenţa radiaţiilor ionizante trebuie redusă la un nivel acceptabil.

Acceptabilitatea este definită prin balanța risc-beneficiu privind aceste radiaţii.

CONCLUZII

1. Utilizarea energiei atomice în scopuri pașnice favorizează

dezvoltarea economicosocială a omenirii.

2. Totodată, dezvoltarea industriei atomice pune în pericol

declanșarea accidentelor nucleare la stațiile atomo-electrice.

3. Acțiunea radiației ionizante asupra organismului uman

dăunează crunt sanatatea.

4. Preîntîmpinarea acțiunii factorilor de risc aspra sănătății

populațiilor este una din cele mai actuale probleme ale
contemporanității.

5. Un rol important în profilaxia acțiunii radiației ionizzante

aspra organismului uman îl joacă lucrătorii medicali și întregul
sistem de sănătate.
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1. https://www.icrp.org

2. https://www.iaea.org

3. http://www.unscear.org

4. http://www.nrc.gov

5. http://www.who.int

6. ICRP Publication 103 - The 2007 Recommendations of The International

Commission on Radiological Protection, 2007,

www.icrp.org/.../ICRP_Publication_103

7. Rita Burkhardt, Evaluarea riscului cancerigen al radiaţiilor ionizante, teză

doctorat,Cluj-Napoca, 2000