Sfântul Grigorie Palama

– suferința pentru Adevăr –

 Sfântul Grigorie Palama (Arhiepiscop de Tesalonic, n.

1296 la Constantinopol). Tatăl, demnitar proeminent la
curtea lui Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328),
moare pe când Grigorie era copil.
 Înzestrat cu abilități fine și o mare inteligență, Grigore a
stăpânit toate disciplinele care cuprindeau atunci întregul curs al învățământului
superior medieval. Destinat muncii guvernamentale.
 În vârstă de 20 de ani, s-a retras pe Muntele Athos în anul 1316 și a devenit novice
în Mănăstirea Vatoped sub îndrumarea bătrânului Sfânt Cuvios Nicodim
Vatopedinul. Tuns monah începe calea ascezei. Sfântul Evanghelist Ioan Teologul i
se arată într-o vedenie și îi promite ocrotirea sa spirituală. La fel Maica Domnului:
„Maica Domnului, luminează-mi întunericul! Luminează-mi întunericul, Maica
Domnului!”. Mama și surorile lui Grigore au devenit și ele monahii.
 Se mută în Lavra Sfântului Atanasie. Aici a slujit la trapeză, iar apoi a devenit
cântăreț bisericesc. Dar după trei ani s-a instalat în micul schit al Glossiei. El
practica metoda rugăciunii neîncetate și liniștirii minții, care fusese cultivată de
monahi, începând cu marii asceți ai deșertului din secolul al IV-lea (vezi Evagrie
Ponticul și Sfântul Macarie al Egiptului).
 Folosirea rugăciunii inimii în singurătate și liniște este numită „isihasm” (din
grecescul „hesychia” care înseamnă calm, tăcere), iar cei care o practică au fost
numiți „isihaști”.
 În anul 1326, din cauza amenințării invaziei turcești, el și frații monahi s-au retras la
Tesalonic, unde a fost hirotonit în treapta sfintei preoții. A găsit un loc propice vieții
isihaste lângă Tesalonic, regiunea Bereia. Curând a adunat aici o mică comunitate de
călugări și a călăuzit-o timp de cinci ani.
 În 1331 sfântul s-a retras pe Muntele Athos și a trăit în singurătate la schitul
Sfântului Sava, lângă Lavra Sfântului Atanasie. În 1333 a fost numit egumen al
mănăstirii Esfigmenou din partea de nord a Sfântului Munte. În anul 1336 sfântul a
revenit la schitul Sfântului Sava, unde s-a dedicat lucrărilor teologice.
 În anii 1330 au avut loc evenimente în viața Bisericii care l-au plasat pe Sfântul
Grigorie printre cei mai importanți apologeți ai Ortodoxiei și i-au adus un mare
renume ca teolog și isihast.
 Disputa cu Varlaam de Calabria – profesor la universitatea din C-pol. Spunând că
este imposibil să cunoști esența lui Dumnezeu, el a declarat rugăciunea minții o
erezie.
 Varlaam a intrat în dispute cu călugării și a încercat să demonstreze natura creată,
materială, a luminii Taborului (de la Schimbarea la Față). El a ridiculizat învățăturile
călugărilor despre metodele de rugăciune și despre lumina necreată văzută de
isihaști.
 Sfântul Grigorie, la cererea călugărilor athoniți, a răspuns la început cu îndemnuri
verbale. Dar văzând inutilitatea unor astfel de eforturi, el și-a pus argumentele
teologice în scris. Astfel au apărut „Triadele în apărarea Sfinților Isihaști” (1338).
Spre anul 1340, asceții athoniți, cu asistența sfântului, au întocmit un răspuns
general la atacurile lui Varlaam, așa-numitul „Tom Aghiorit”. La Sinodul de la
Constantinopol din 1341, în biserica Sfânta Sofia, Sfântul Grigorie Palama a
dezbătut cu Varlaam, concentrându-se asupra naturii luminii de pe Muntele Tabor.
La 27 mai 1341 Sinodul a acceptat poziția Sfântului Grigorie Palama, că Dumnezeu,
inabordabil în Esența Sa, Se revelează prin energiile Sale, care sunt îndreptate spre
lume și pot fi percepute, ca lumina Taborului, dar care nu sunt nici materiale, nici
create. Învățăturile lui Varlaam au fost condamnate ca erezie, iar el însuși a fost
anatemizat și a fugit în Calabria.
 Dar disputa dintre palamiți și varlaamiți era departe de a fi încheiată. Aceștia din
urmă au avut de partea lor pe discipolul lui Varlaam, călugărul bulgar Akyndinos,
precum și pe patriarhul Ioan XIV Kalekos (1341-1347) sau pe împăratul Andronic al
III-lea Paleologul (1328-1341). Akyndinos a scris o serie de lucrări în care i-a
declarat pe Sfântul Grigorie și pe călugării athoniți vinovați de a provoca tulburări în
biserică. Sfântul, la rândul său, a scris o respingere detaliată a erorilor lui
Akyndinos. Patriarhul l-a sprijinit pe Akyndinos și l-a numit pe Sfântul Grigorie
cauza tuturor tulburărilor din Biserică (1344) și l-a pus în închisoare timp de patru
ani. În 1347, când Ioan al XIV-lea a fost înlocuit pe tronul patriarhal de Isidor
(1347-1349), Sfântul Grigorie Palama a fost eliberat și a fost făcut Arhiepiscop al
Tesalonicului.
 În 1351, Sinodul de la Vlaherne a susținut în mod solemn Ortodoxia învățăturilor
sale. Dar locuitorii Tesalonicului nu l-au primit imediat pe Sfântul Grigorie, iar
acesta a fost silit să locuiască în diferite locuri. Într-una din călătoriile sale la
Constantinopol (1354), corabia bizantină a căzut în mâinile turcilor. Chiar și în
captivitate, Sfântul Grigorie a predicat prizonierilor creștini și chiar răpitorilor săi
musulmani. Agarenii au fost uimiți de înțelepciunea cuvintelor lui. Unii dintre
musulmani nu au putut să suporte asta, așa că l-au bătut și l-ar fi ucis dacă nu s-ar fi
așteptat să obțină o răscumpărare mare pentru el. Un an mai târziu, Sfântul Grigorie
a fost răscumpărat și s-a întors la Tesalonic.
 Sfântul Grigorie a săvârșit multe minuni în cei trei ani dinaintea morții sale,
vindecând pe cei bolnavi. În ajunul odihnei sale, Sfântul Ioan Gură de Aur i s-a
arătat într-o vedenie. Cu cuvintele „Spre înălțimi! Spre înălțimi!” Sfântul Grigorie
Palama a adormit în Domnul la 14 noiembrie 1359. În 1368 a fost canonizat la un
Sinod de la Constantinopol sub Patriarhul Filoteu (1354-1355, 1364-1376), care a
întocmit Viața și Slujbele sfântului.

 Chiar și cei drepți suferă și nu puțin. Dumnezeu nu ne dă pace fără de necazuri, ci

pace în necazuri și încercări, puterea de a fi biruitori până la sfârșit.
 Între toate energiile pe care le dorim și le cultivăm să nu o uităm pe cea mai de preț:
harul.
 Rodul pătimirii asupririi pe nedrept: pacea conștiinței, prietenia cu Dumnezeu și
facerea de minuni