Importanța limbii ca mijloc de comunicare

Limba este condiția existenței omului ca ființă rațională,pentru că prin ea omul

judecă,prin ea comunică și în ea își păstrează comoara spirituală pe care a acumulat-o din cele
mai vechi timpuri. Limba este codul genetic al unui popor,”cartea de noblețe a unui
neam”(Vasile Alecsandri).1
Natura socială a limbii este însuşirea esenţială a acesteia, în raport cu alte instituţii
umane, limba este în cel mai înalt grad - un fenomen social. Limbajul este o facultate exclusiv
umană: orice mesaj lingvistic este emis de către oameni şi adresat oamenilor. Comunicarea
dintre membrii unei colectivităţi este conştientizată, iar conţinutul informaţiei transmise este
infinit, după cum este nelimitată cunoaşterea umană.
Limba nu se transmite prin ereditate,ci este asimilată în cadrul comunității.Ea are un
rol primordial în societate și deține mai multe funcții:
*funcția comunicativă este cea mai importantă funcție a limbii,ea demonstrează legătura
dintre apariția limbajului uman și constituirea societății.A.Martinet a spus:”Funcția esențială a
limbii ca instrument este cea de comunicare”;
*funcția constitutivă prevede limba ca un mijloc de formulare a gîndurilor. W. von Humboldt
spunea că ”limba este organul care generează ideea”;
*funcția mentală,întru exercitarea ei,vorbitorii au la dispoziție un inventar de semne ce
alcătuiesc sistemul semiotic al limbii,iar gîndirea fixează datele obținute prin senzații și
percepții;
*funcția gnoseologică a limbii rezidă în reflectarea și cunoașterea lumii obiective;
*funcția expresivă presupune posibilitatea vorbitorului de a-și exprima atitudinea față de
mesajul transmis,aprecierea unor situații,evenimente etc.;
*funcția poetică are rolul de a provoca interlocutorilor emoții artistice;
*funcția estetică constă în exercitarea acțiunii estetice asupra interlocutorului;
*funcția acumulativă constă în transmiterea și depozitarea informației.2
Limba are funcțiile de instrument al gîndirii,de haină materială a gîndului și de depozit
de informații despre tot ce cunoaște omul în prezent.Această din urmă funcție face ca limba să
fie un adevărat mesager ce leagă generațiile trecutului,prezentului și ale viitorului,dar ce ar
însemna limba dacă nu ar avea funcția de comunicare? Ar fi capabili oamenii să lucreze și să
edifice ceva în comun? Procesul de evoluție și-ar mai pune amprenta? Societatea nu ar trăi
fără comunicare,deoarece ”viața fără de cuvînt și cuvîntul fără de viață nu există”.
Comunicarea poate fi realizată atît în formă orală cît și în formă scrisă,însă ea nu se
limitează doar în cuvinte (comunicare verbală), ci și prin anumite semne (comunicare
nonverbală).În comunicarea nonverbală se utilizează limbaje de altă natură,cum ar fi alfabetul
Morse sau alte sisteme de semne,mimica,gesturile etc. Însă comunicarea nonverbală este
secundară față de cea verbală,ea întîlnindu-se doar în situații specifice.În afară de aceasta,
semnele sînt concepute pe baza limbii naturale.Unii autori numesc nonverbală și comunicarea
realizată prin: expresia feței, gesturi, poziția corpului, orientare, proximitate, contact vizual,
contact corporal, mișcări ale corpului, astpect exterior.3Aici s-ar cere precizat că în cazul de
față am putea vorbi cu adevărat de o comunicare nonverbală dacă mijloacele arătate mai sus
ar putea asigura prin ele însele comunicarea, fără a se apela la mijloace verbale, adică la
cuvinte.În realitate însă mijloacele în cauză,de regulă,sunt folosite în comunicarea verbală
pentru a completa mesajul exprimat prin cuvinte și ai da o nuanță mai expresivă. Prin
urmare,baza o constituie verbul.Altfel zis,comunicarea verbală,avîndu-si originea de la Cuvînt
(Biblia:”la început a fost cuvîntul”), este condiția existenței ființei cu numele homo sapiens în
particular și a societății în general.
Comunicarea se supune unor norme de etică,de logică și de limbă.Societatea umană nu ar
1
putea exista fără de ea,căci a devenit pentru om nu doar condiția de sine qua non a traiului în
comun,a conclucrării,dar și condiția manifestării sale,ca ființă socială în relațiile cu semenii.
Adică ea nu este doar o condiție care asigură înțelegerea între oameni în vederea conlucrării
lor,dar și o necesitate pur spirituală a fiecărui individ.Imposibilitatea satisfacerii acestei
necesități,ceea ce ar însemna izolarea de societate,echivalează cu sentința la moarte. De fapt,
dacă pătrundem în esența lucrurilor,ajungem la concluzia că omul are nevoie de comunicare
pentru a-și satisface condiția de om.Iar comunicarea,ca multe alte lucruri și fenomene,poate fi
corespunzătoare sau necorespunzătoare,calitatică sau necalitativă,interesantă sau plictisitoare
etc.
În această ordine de idei,psihologul Ion Negură remarca următoarele:”comunicarea nu
este numai un lux care înfrumusețează viața omului,ci și forța motrice principală a dezvoltării
personalității umane,mai ales la vîrsta tînără.Cu cît comunicarea personală este mai bogată și
intensă,cu atît dezvoltarea personalității celor angajați în ea este mai dinamică și mai calitativă
și dimpotrivă,o comunicare inconștientă și defectuoasă ar avea drept efect dificiențe în
dezvoltarea personalității”.4Iar profesorul în filozofie Aurel Codoban (Universitatea Cluj-
Napoca) este ferm convins că ”totul e în comunicare:nu există o formulă mai curpinzătoare și
mai adecvată pentru a defini substanța vieții sociale,economice și culturale ce ne animă decît
aceasta”.5
Asigurarea unor calități elevate ale comunicării necesită posedarea de cunoștiințe și
abilități. Comunicarea impune prin calitățile pe care trebuie să le dețină: claritate, precizie,
conciziune, expresivitate, corectitudine etc. A vorbi inseamnă a fi înțeles, înseamnă,nu numai
a comunica gînduri,ci și a produce un efect: a convinge, a impresiona, a determina la acțiune.
Societatea trebuie să capete priceperi și deprinderi de exprimare corectă nu numai în scris,ci și
pentru activitatea creatoare, care presupune infinite conexiuni de comunicare orale.
Prin urmare,cultivarea limbii este o necesitate primordială,care echivalează „cu
deprinderea de a comunica, deprindere care include posibilitatea de a asculta – cine nu-i în
stare să asculte nu va avea niciodată ceva de comunicat, nu va fi niciodată în măsură să se
facă ascultat, agreat; de a înţelege – trăim ceea ce înţelegem şi, atât cât ne este dat, fără
înţelegere învăţarea, esenţa stării de existenţă, devine imposibilă, memorarea, păstrarea şi
gândirea ajung să fie sterpe; de a exprima – exprimarea constituie cartea de vizită a fiecărui
individ, însuşirea ei presupune învăţarea limbii, condiţia sine qua non a dobândirii şi
întrebuinţării oricărui limbaj”.6
Cultivarea limbii, a exprimării corecte bogate și nuanțate a societății, presupune un
control permanent al comunicării scrise precum și al comunicării orale.Astfel se poate
întemeia o discuție coerentă,conștientă,cultă,plină de sens,bogată în cuvinte (corect rostite/
exprimate),unde atît emițătorul cît și receptorul vor asimila mesajul,știrea sau informația la cel
mai înalt nivel.Precum spunea Mihai Eminescu ”limba și legile ei dezvoltă cugetarea”.7
Limba este folosită ca un instrument al comunicării,iar comunicarea este folosită ca o
metodă de întelegere atît între oameni,cît și între animale,insecte etc. Prin urmare,limba este
nucleul comunicării,”singura avere comună a unui popor”8 ,iar comunicarea este pilonul pe
care se sprijina întreg Universul.

2
Bibliografie:
1
-Maxime și cugetări.Gînduri care vrăjesc...pag.138
2
-Emilia Oglindă,Introducere în lingvistică,Chișinău,2011.pag 41
3
-Nicki Stanton,Comunicarea,București,Editura Știință și Tehnică S.A.,1995.
4
-Alexei Palii,Cultura comunicării,Chișinău,Editura Epigraf,2005,pag 9.
5
-Aurel Codoban,Aspectele comunicării în mediul academic,în Comunicarea și mobilitatea
studenților, Chișinău,Editura Arc,1999.pag.71.
6
- P. Petrovanu, Educarea comunicării – un obiectiv fundamental al predării – învăţării, nr.
5/1983, p. 28.
7
-Mihail Purice Ortografia și ortoepia în școală,pag 24.
8
- Mihail Purice Ortografia și ortoepia în școală,pag 12.