Diavolul nu se luptă cu cei care fac voia lui

Un frate l-a întrebat pe Gheronda: „Cum de

oamenii din lume, cu toate că neglijează
posturile, sunt indiferenți față de rugăciune,
nu iau parte la slujbele de priveghere, se
satură de toate mâncărurile, acționează
conform dorințelor lor, se înșală unii pe alții
prin afacerile lor și își cheltuie cea mai mare
parte a zilei în depunere de jurăminte și în
confirmări făcute sub jurământ, cum nu cad și
nu ajung să spună că păcătuiesc și că își pun loruși piedici pentru primirea Sfintei și
Dumnezeieștii Împărtășanii? Dimpotrivă, noi, monahii, cu toate că suntem afierosiți cu
totul posturilor și privegherilor și privirii plecate în jos și mâncăm hrană uscată și, cu toate
că noi suntem lipsiți de orice odihnă trupească, totuși noi plângem și ne tânguim și
spunem că ne-am rătăcit și că am pierdut Împărăția lui Dumnezeu și suntem vrednici de
iad?”

Iar Gheronda, după ce a suspinat, a spus: „Frate, bine ai spus că oamenii din lume nu cad
(zilnic), pentru că ei au o dată pentru totdeauna o cădere mare și cumplită și nici nu pot să
se ridice, dar nici nu mai au unde să cadă mai mult. Căci ce grijă să mai aibă diavolul să se
lupte cu aceștia care sunt căzuți pentru totdeauna și niciodată nu se ridică?

Însă monahii câteodată biruiesc, iar alteori sunt biruiți, cad și se ridică, se întristează și
sunt îndurerați, luptă și se duce bătălie împotriva lor (sunt luptați de satana), dar se luptă
cu adversarul lor, diavoIul. Dimpotrivă, oamenii din lume, datorită multei lor ignoranțe, după
ce că rămân în prima cădere și nici nu au conștiința că au căzut, nu au grijă deloc să se
ridice dintr-o asemenea cădere.

Fiul meu, ca să afli însă că nu numai eu și tu, care avem impresia că suntem monahi — dar
în realitate suntem la mare depărtare de acest mod de viață monahal — avem nevoie ca
întotdeauna să fim îndurerați și să plângem — dar și marii părinți, adică asceții și pustnicii
au nevoie de această întristare, să asculți aceasta cu înțelepciune și să îți faci o părere
corectă despre acest lucru. Dumnezeu a spus că minciuna provine de la diavolul, iar a se
uita cineva la o femeie cu o privire pătimașă a considerat-o a fi adulter, și mânia asupra
aproapelui a comparat-o cu uciderea, și pentru fiecare cuvânt în deșert (adică în plus,
fără rost – n. trad.) vom da seama. Așadar, cine este un asemenea om și unde să îl găsim
pe cel care nu a spus niciodată vreo minciună și nici nu a fost încercat vreodată de
dorința prin privire și care niciodată nu s-a mâniat în mod nepotrivit pe aproapele lui și nu
a fost responsabil de un cuvânt în deșert, astfel încât să nu aibă nevoie de pocăință?
Și să știi aceasta, fiul meu, că cel care nu se va preda cu totul pe sine vieții celei
răstignite, prin cuget umilit și prin dorința de a se smeri pe sine, și nu va renunța la sine
însuși, astfel încât să fie călcat în picioare de toți și să fie nedreptățit și batjocorit și luat
peste picior, iar toate acestea să le primească chiar cu o dispoziție bună și cu bucurie, spre
slava lui Dumnezeu și să nu pretindă nicidecum drepturi omenești, adică slavă și cinste
sau laudă sau desfătare prin mâncare sau băutură sau îmbrăcăminte, nu poate să devină
un creștin adevărat.”

din cartea: Realități pe care nu trebuie să le uităm

https://cuvantdefolos.ro/diavolul-nu-se-lupta-cu-cei-care-fac-voia-lui/