Milostenie si combaterea sinuciderii

de Dîba Cosmin
Milostenia
Milostenia este cea mai simplă cale prin care omul poate face să se reverse asupra lui milele
lui Dumnezeu cele bogate. Este o cale atât de simplă, pentru că nu ni se cere să dăm mult, ci
puțin din puținul nostru. Pentru puținul oferit din inimă, primim infinita milostivire a lui
Dumnezeu. „Oamenii fac milostenie ca oameni și obțin în schimb milostenia de la Dumnezeul
universului. Milostenia omenească și cea dumnezeiască nu sunt egale: între ele există o distanță
atât de mare, precum este între răutate și bunătate”, ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur.
Lumea în care trăim astăzi ne oferă, uneori, un tablou dezolant al umanității: oameni sărmani
la fiecare colț de stradă, stând în frig, în ploaie sau în arșiță, implorând mila noastră, bătrâni
gârboviți, sfârșindu-și zilele în aziluri sau, alteori, în singurătatea căminului lor, neștiuți de
nimeni, bolnavi care își caută sănătatea prin spitale, cheltuindu-și tot avutul în speranța
vindecării, oameni debusolați, fără nici o perspectivă, lipsiți chiar și de speranța că vor putea
schimba ceva în viața lor.
Aceasta să fie, oare, lumea pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu și în care vrem să trăim? Cu
siguranță, nu! Ea nu trebuie să fie așa și de noi depinde, în mare măsură, să fie altfel. Tabloul de
mai sus este, se înțelege, expresia hiperbolizată a unei lumi total dezumanizate de lipsa iubirii
milostive, ceea ce, evident, nu este cazul. Totuși, merită să tragem un semnal de alarmă asupra
unui fenomen care este, tot mai mult, asociat cu lipsa milosteniei, și anume: indiferența.

Deși se invocă mereu posibilitățile materiale reduse, nu aceasta este principala cauză a
neîmplinirii faptelor de milostenie, ci nepăsarea. Nepăsarea pare că ne acaparează pe tot mai
mulți. Nu ne mai interesează ce se întâmplă la un pas de noi, nu ne mai sensibilizează suferința
aproapelui, rămânem surzi și orbi la nevoia celuilalt; totul este pentru noi și despre noi.

Sinuciderea
Daca in anumite imprejurari, pentru interese de superioara valoare morala, jertfirea vietii este
ingaduita, fiind chiar o datorie morala, sinuciderea nu-i aprobata niciodata de morala crestina.

Sinuciderea inseamna curmarea constienta si voluntara, directa si arbitrara a propriei vieti

trupesti, fie prin intrebuintarea unor mijloace ucigatoare, fie prin neimplinirea unor actiuni, care
sunt imperios necesare pentru sustinerea vietii, de pilda alimentarea. Definitia data arata limpede
ca de sinucidere este capabil numai omul, el fiind unica fiinta pamanteasca inzestrata cu ratiune
si vointa libera.
 Ca fapt individual, sinuciderea e intalnita in toate timpurile, uneori insa la proportiile unei
plagi sociale. De multe ori sinuciderea e in stransa legatura cu credinte religioase false, cu
superstitii, cu felul cum se concepe viata dupa moarte, cazul sotiilor, slujitorilor care se sinucid
pe mormantul sotilor si al stapanilor. Unele dintre aceste popoare nu dau nici o importanta
sinuciderii, caci - se intreaba - de ce nu i-ar fi ingaduit omului sa-si curme singur firul vietii, daca
nu mai voieste sa traiasca ? Altele infiereaza sinuciderea ca un act de lasitate, pe cand altele,
dimpotriva, o socot ca un act de curaj, chiar de cinstire a zeitatilor. Indeosebi socotesc ca sunt
deschise portile cerului celor care se sinucid pentru motive dictate de simtul onoarei.

Ca oricarei fiinte vii si omului ii este propriu un puternic instinct al autoconservarii, in

temeiul caruia el se apara impbtriva a tot ce-i ameninta existenta. Iubirea de sine, apoi, cere ca
omul sa pretuiasca viata dupa valoarea ei adevarata ca primul intre bunurile pamantesti si temelia
oricarei actiuni morale si sa n-o distruga arbitrar, intentionat.

Desigur, omul are un drept personal asupra vietii sale, dar e un drept legat de datorii sfinte,
nu-i un drept de proprietate nelimitat, ci numai de administrare si folosire rationala. Sinuciderea,
violentand impulsul firesc catre existenta, distruge crestinului "impreuna cu viata trupeasca si
baza actiunii morale si a imbunatatirii sale" si depaseste limita dreptului asupra vietii sale.
Dezaprobarea fireasca si groaza provocata totdeauna de vederea unui sinucigas arata de
asemenea ca sinuciderea este o crima oribila impotriva firii umane.

Bibliografie:

https://www.crestinortodox.ro/morala/sinuciderea-70849.html

https://ziarullumina.ro/teologie-si-spiritualitate/patristica/
milostenia-cea-mai-simpla-cale-spre-imparatia-lui-dumnezeu-
149426.html