Sunteți pe pagina 1din 2

Hans Christian Andersen

Hans Christian Andersen , (semna H.C. Andersen ), (n. 2 aprilie 1805,[10][11][2][12] Odense,
Danemarca[13][14][15][2] – d. 4 august 1875,[10][2][12][16] Copenhaga, Danemarca[14][2][17]), a fost un
scriitor danez, celebru mai ales pentru basmele sale. A refuzat toată viața să semneze altfel
decât cu inițialele H.C., de aceea editurile serioase i-au respectat și după moarte dorința. Este
incorect, ca și la T.S. Eliot și alți scriitori care au ales acest mod de semnătură (în România,
de exemplu, G/Călinescu), să apară pe copertă numele întreg.

Printre cele mai cunoscute povești ale sale se numără „Crăiasa zăpezii”, „Mica sirenă”,
„Hainele cele noi ale împăratului”, „Prințesa și bobul de mazăre”, „Soldatul de plumb”, „Fata
din soc”, „Fetița cu chibrituri”, „Florile micuței Ida” și „Rățușca cea urâtă”. În timpul vieții
Andersen a fost celebrat de Casa Regală daneză și aclamat pentru că a adus bucurie copiilor
din întreaga Europă. Basmele sale au fost traduse în peste o sută de limbi și continuă să fie
publicate în milioane de exemplare în întreaga lume.

Biografie

H.C. Andersen a scris proză, teatru și poezie, rămânând celebru în special pentru poveștile
sale. El s-a născut la Odense, Danemarca, marți, 2 aprilie 1805. În Danemarca și restul
Scandinaviei el este cunoscut ca H.C. Andersen. Prenumele Hans Christian este un prenume
tradițional danez și este folosit ca nume de sine stătător, deși, la origine, a reprezentat o
combinație de două nume. Este incorect să se folosească doar unul dintre cele două prenume.
Este un obicei acceptat în Danemarca să se folosească, în acest nume și în câteva altele, doar
inițialele.

S-ar putea să vă placă și