Nume:Tudor Mihai Doru

Specializare:IMAPA
Anul 1

Costul si clasificarea costurilor de productie

ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si
consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932,
economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative.
Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » economie generala

Costul si clasificarea costurilor de productie

Costul si clasificarea costurilor de productie

1.1. Costul de productie in economia de piata

Cunoasterea activitatii economice si gestiunea resurselor impun calcularea costului de productie, a carui
problematica tine de nivelul microeconomic, deoarece firmele combina, intr-un fel sau altul, factorii de
productie, efectueaza cheltuieli de resurse si obtin rezu 929g65j ltate.

Consumul de factori de productie are un caracter dinamic, fiind diferit, in timp, in functie de volumul
productiei, de progresul tehnico-stiintific etc. care antreneaza dupa sine perfectionari in inzestrarea cu
factori si diminuarea costurilor specifice. Gestiunea factorilor de productie presupune evaluarea in bani
a consumului de factori si, implicit, cunoasterea costului. Pentru orice agent economic se ridica
problema, inca inainte de a incepe productia, referitoare la cat costa producerea bunului respectiv. Un
cost de productie pe unitatea de produs mai mic permite obtinerea de profit mai mare, asigura
mentinerea clientilor, mentinerea pietei de desfacere si da, totodata, satisfactie actionarilor si
salariatilor in ansamblu.    Costul de productie  este definit ca fiind „totalitatea cheltuielilor
corespunzatoare consumului de factori de productie, pe care producatorii le efectueaza pentru
producerea si vanzarea de bunuri materiale sau pentru prestarea de servicii”.

In literatura economica actuala, costul de productie se defineste ca suma a cheltuielilor producatorului,

ocazionate de obtinerea bunurilor economice pe care le vinde sau ca suma a costurilor cu materialele,
Nume:Tudor Mihai Doru
Specializare:IMAPA
Anul 1
manopera si regia necesare pentru a produce ceva sau ansamblul cheltuielilor necesare obtinerii unui
volum de productie.

Costul de productie reprezinta un indicator economic cu o larga sfera de utilizare. Calcularea lui are loc
la nivelul unitatilor producatoare de bunuri materiale, precum si in cele care presteaza servicii.
Autonomia economica si financiara a firmelor impune si o activitate riguroasa de masurare si cunoastere
permanenta a costurilor. De asemenea, costul de productie este un indicator economic cu o mare forta
de oglindire a calitatii activitatii. Prin raportarea rezultatelor la costuri, se poate cunoaste eficienta
folosirii resurselor alocate. Costul serveste drept criteriu de fundamentare a optiunilor si deciziilor
fiecarui agent economic.

In conditiile economiei de piata, de o deosebita importanta este minimizarea costului, adica reducerea
cheltuielilor pe unitatea de efect util. Aceasta cerinta este impusa, in primul rand, de faptul ca resursele
economice, in general, sunt limitate, ceea ce indeamna la utilizarea cat mai rationala a acestora. In al
doilea rand, minimizarea costului de productie are un rol esential in maximizarea profitului. Marimea
acestuia se stabileste ca diferenta intre pretul de vanzare si costul de productie. In economia de piata,
producatorii (cu exceptia monopolurilor) nu au posibilitatea sa actioneze dupa dorinta nici asupra
preturilor factorilor de productie pe care ii cumpara si nici asupra preturilor la care isi vand propriile
bunuri, lucrari sau servicii. De aceea, in conditiile concurentei, in vederea obtinerii unui profit cat mai
ridicat, producatorii actioneaza asupra costului, in sensul reducerii lui. In al treilea rand, nivelul mai
redus al consumului de factori cerut de producerea unor bunuri si, pe aceasta baza, posibilitatea ca
incasarile sa fie mai mari decat costurile, constituie motivatia transferului de resurse spre anumite
ramuri, care duce la marirea ofertei. In acest fel, costul de productie influenteaza oferta de bunuri. In al
patrulea rand, minimizarea costurilor se reflecta si in cadrul schimburilor economice externe.
Micsorarea costului pe unitatea de produs in interiorul fiecarei tari reprezinta calea de asigurare a
competitivitatii produselor si de realizare a unor schimburi economice eficiente pe piata internationala.

Prin urmare, costul de productie poate fi considerat unul dintre cei mai importanti indicatori sintetici ce
caracterizeaza intreaga activitate a firmelor, criteriu definitoriu al eficientei economice. Costul impune
managerilor o rationalitate maxima in combinarea consumului de factori de productie, el constituind
„punctul critic” al rentabilitatii asupra caruia managerii trebuie sa-si concentreze intreaga atentie si
pricepere.

Clasificarea costurilor de productie – pe exemplul industriei miniere carbonifere –

Pentru a putea urmari modul cum s-au consumat factorii de productie de catre intreprindere si pentru a
se calcula corect costul productiei si implicit rezultatele financiare, contabilitatea trebuie sa inregistreze,
la timp si in totalitatea lor, cheltuielile de exploatare (productie). Inregistrarea corespunzatoare a
cheltuielilor de exploatare si calcularea cu exactitate a costului productiei obtinute, trebuie sa aiba in
Nume:Tudor Mihai Doru
Specializare:IMAPA
Anul 1
vedere pe langa clasificarea productiei si a locurilor de productie care au ocazionat cheltuielile in cauza si
diferitele feluri sau categorii de cheltuieli, impreuna cu particularitatile pe care le prezinta acestea .

Astfel, devine necesara clasificarea cheltuielilor de productie, dupa anumite criterii, in functie de scopul
urmarit. In intreprinderile din industria miniera in general, si din cea carbonifera in special, se folosesc
mai multe criterii de clasificare, si anume:

Criteriul continutului lor economic.

Conform acestui criteriu, cheltuielile de productie se impart in:

£ cheltuielile materiale de productie. Sunt reprezentate de consumurile de mijloace de productie,

respectiv prin consumul de mijloace de munca si de obiecte ale muncii. Ele imbraca forma cheltuielilor
cu: consumul de materii prime si materiale auxiliare; combustibil, energie si apa; amortizarea
imobilizarilor corporale si necorporale; lucrari si servicii executate de terti pentru productie (cheltuieli de
intretinere si reparatii, cheltuieli postale si taxe de telecomunicatii, cheltuieli cu alocatiile de carbune si
termoficare, cheltuieli cu transportul bunurilor si personalului executat de terti etc.); alte cheltuieli
materiale (cheltuieli privind uzura obiectelor de inventar, cheltuieli cu descoperirea rezervelor etc.);

£ cheltuielile salariale. Sunt reprezentate prin consumul de forta de munca si imbraca forma de
cheltuieli cu: plata salariilor personalului; asigurari si protectie sociala; impozit suplimentar pentru
depasirea fondului de salarii admisibil; alte cheltuieli cu munca vie (cheltuieli cu colaboratorii; cheltuieli
cu deplasari, detasari, transferari; cheltuieli cu pregatirea cadrelor etc.).

Aceasta clasificare a cheltuielilor permite cunoasterea ponderii pe care cele doua categorii de cheltuieli
o au in costul de productie. Cum in exploatarile miniere carbonifere din tara noastra ponderea cea mai
mare o au cheltuielile salariale (peste 50%) aceasta clasificare a cheltuielilor reprezinta o importanta
sursa de informatii in activitatea de elaborare a programelor de reducere a cheltuielilor de productie si
in primul rand a cheltuielilor salariale;

Criteriul dependentei lor fata de volumul fizic al productiei.

Nume:Tudor Mihai Doru
Specializare:IMAPA
Anul 1
Potrivit acestui criteriu cheltuielile se impart in:

£ cheltuielile variabile. Sunt legate de operatiile de extractie a productiei de carbune, fiind numite si
cheltuieli operationale. Ele sunt acele cheltuieli a caror marime creste sau descreste odata cu
modificarea (in plus sau in minus) a volumului fizic al productiei, fiind insa relativ fixe pe unitatea de
produs. In aceasta categorie se includ: consumurile de materii prime si materiale auxiliare directe, care
in procesul de extractie si de preparare a carbunelui in parte sunt normate (lemn de mina, cherestea,
exploziv, capse, armaturi, impletitura, plasa de sarma, panouri sudate etc.); salariile directe (cu exceptia
sporurilor) si contributiile la asigurarile sociale si la fondul de somaj aferente; energie electrica pentru
nevoile tehnologice etc.

In cadrul acestui grup de cheltuieli, unele sunt proportionale cu volumul productiei de carbune
(cheltuieli cu salariile, cu materialele, cu energia etc.), iar altele, mai mult sau mai putin proportionale cu
volumul productiei de carbune, adica limitat-variabile (cheltuielile cu amortizarea, cheltuielile cu
ventilatia, cu iluminatul etc.). Prin caracterul lor cheltuielile limitat-variabile au tendinta sa se apropie
cand de cheltuielile variabile proportionale cand de cheltuielile fixe;

£ cheltuielile fixe. Sunt acele cheltuieli care, fata de o anumita crestere sau descrestere a volumului fizic
al productiei, raman neschimbate, constante ca suma totala sau isi modifica intr–o masura neinsemnata
suma lor totala.

In general, suma acestor cheltuieli ramane oarecum fixa de la o perioada la alta. Totusi, in unele cazuri,
suma unora dintre cheltuielile fixe poate creste in marime absoluta, in urma sporirii volumului
productiei, insa nu in masura egala, ci intr-o proportie mai mica. Datorita acestui fapt denumirea lor de
cheltuieli „constante”are un caracter oarecum formal. In aceasta categorie se cuprind: cheltuielile
generale de administratie ale exploatarii miniere carbonifere (cheltuieli de interes general, cheltuieli
generale privind gratuitatile, cheltuieli administrativ- gospodaresti, cheltuieli pentru intretinere si
gospodarire) si o parte din cheltuielile comune ale sectoarelor de productie, cum sunt: salariile
personalului de conducere tehnic, economic de servire si administrativ etc. si contributiile asupra
salariilor; amortizarea cladirilor, utilajelor si a altor mijloace fixe din cadrul sectoarelor de productie;
uzura obiectelor de inventar ale sectoarelor de productie etc.

Cheltuielile variabile nu reprezinta unul si acelasi lucru cu cheltuielile directe deoarece in categoria
cheltuielilor variabile se cuprind si cheltuielile cu intretinerea si functionarea utilajelor care nu sunt
cheltuieli directe. De asemenea, nici cheltuielile fixe nu reprezinta unul si acelasi lucru cu cheltuielile
indirecte, intrucat o serie de cheltuieli indirecte cum sunt cheltuielile cu intretinerea si functionarea
utilajelor nu sunt cheltuieli constante, ci variabile. Deci, intre notiunea de cheltuieli directe si aceea de
cheltuieli variabile, pe de o parte, si notiunea de cheltuieli indirecte si aceea de cheltuieli fixe pe de alta
Nume:Tudor Mihai Doru
Specializare:IMAPA
Anul 1
parte, nu se poate pune semnul egalitatii, deoarece nu se suprapun ca marime si continut si ca atare nici
nu trebuie sa se confunde intre ele.

Intrucat marimea si evolutia cheltuielilor de productie depinde de marimea si evolutia volumului fizic al
productiei, rezulta ca cheltuielile de productie sunt functii ale volumului fizic al productiei. Privite din
acest punct de vedere, cheltuielile de productie totale (Ch), precum si cele de productie unitare (ch), in
raport de volumul fizic al productiei (q) se pot exprima prin urmatoarele functii:

Ch = f (q) (1.1)

Dar, marimea cheltuielilor de productie fiind influentata in anumite situatii nu numai de marimea
volumului fizic al productiei, ci si de marimea perioadei de timp (t) luata in considerare la clasificarea lor
in cheltuieli variabile (Chv) si cheltuieli fixe (Chf), inseamna ca cheltuielile totale se pot exprima sub
forma functiei Ch = f (q,t), care mai poate fi redata si de relatia Ch = Chv + Chf.

Cheltuielile unitare se obtin prin impartirea cheltuielilor totale la cantitatea „q” astfel:

heltuielile unitare se obtin prin impartirea cheltuielilor totale la cantitatea „q” astfel:

sau

 (1.4)
Nume:Tudor Mihai Doru
Specializare:IMAPA
Anul 1

Tinand insa seama ca cheltuielile variabile sunt influentate in special de volumul fizic al productiei, iar
cele fixe de perioada de timp luata in considerare la tratarea lor, pentru aceste doua categorii de
cheltuieli se pot scrie urmatoarele relatii:

 (1.5)

iar

 (1.6)

Inlocuind aceste relatii in formula anterioara, cheltuielile totale se pot exprima astfel:

 (1.7)

unde: i reprezinta feluri de cheltuieli variabile  ;

j - feluri de cheltuieli fixe  .

La clasificarea cheltuielilor de productie in cheltuieli fixe si cheltuieli variabile, trebuie tinut seama atat
de marimea si evolutia volumului fizic al productiei si a perioadei de timp care se ia in considerare la
tratarea acestora, cat si de caracterul insusi al cheltuielilor respective.

Marimea si evolutia volumului fizic al productiei are influenta hotaratoare asupra marimii si evolutiei
cheltuielilor de productie atat la nivelul intregii productii, cat si pe unitate de produs intrucat ele
reactioneaza in mod cu totul diferit fata de acesta. In ceea ce priveste marimea perioadei de timp care
Nume:Tudor Mihai Doru
Specializare:IMAPA
Anul 1
se ia in considerare la tratarea cheltuielilor de productie, ea influenteaza in sensul ca pe o perioada de
timp mai lunga cheltuielile de productie sunt variabile, iar pe o perioada mai scurta devin fixe sau
constante. Despre caracterul insusi al cheltuielilor respective  se poate spune ca acesta difera in functie
de sensibilitatea lor fata de modificarea volumului fizic al productiei, care face ca o cheltuiala de
productie sa aiba caracterul de cheltuiala variabila sau cheltuiala fixa, dupa caz.

Din analiza evolutiei corelate a celor doua categorii de cheltuieli (variabile si fixe) pe o perioada mai
indelungata de timp, se va observa ca evolutia cheltuielilor fixe nu este perfect liniara deoarece in
anumite perioade apar modificari in nivelul acestor cheltuieli si prin urmare ele nu mai raman riguros
fixe (constante).

Inregistrarea abaterilor de la evolutia perfect liniara a cheltuielilor fixe se datoreaza oscilatiilor

prezentate de capacitatea de productie la diferite perioade de timp care intrerup brusc evolutia liniara a
cheltuielilor respective. Dupa intrerupere, evolutia cheltuielilor fixe continua pe o alta treapta in
perioada urmatoare cu adaptari lente in cazul cheltuielilor totale si mai rapide in cazul cheltuielilor
unitare. O asemenea evolutie a cheltuielilor constante poarta denumirea de „evolutie in salt” si ea poate
fi in salt ascendent sau in salt descendent, dupa cum este vorba de o crestere sau o reducere a
capacitatii de productie.

Caracteristica generala a cheltuielilor fixe este aceea ca pe masura ce volumul productiei creste,
greutatea lor specifica pe unitatea de produs scade. Acest lucru este important pentru contabilitate care
trebuie sa furnizeze informatii exacte in legatura cu volumul cheltuielilor respective, in vederea luarii
tuturor masurilor de reducere a lor la minimum si implicit a costurilor de productie pe unitatea de
produs.

In conditiile mecanizarii si automatizarii procesului de productie din exploatarile miniere carbonifere

cresc nu numai cheltuielile cu intretinerea si functionarea utilajelor dar si cheltuielile generale ale
sectiilor si cheltuielile generale de administratie. Cresterea ultimelor doua categorii de cheltuieli in
asemenea conditii este urmarea fireasca a cresterii cheltuielilor legat de managementul proceselor
economice care necesita un personal de inalta calificare, capabil de o buna organizare si conducere a
activitatii. Deci, progresul tehnic poate influenta nivelul cheltuielilor fixe in sensul cresterii lor, dar odata
cu introducerea progresului tehnic creste si capacitatea de productie a exploatarii miniere, ceea ce
permite obtinerea unui volum sporit de productie si prin urmare o reducere relativa a cheltuielilor fixe.
De aceea, evolutia cheltuielilor fixe nu este perfect liniara pe toata durata de tratare a lor si aceasta
datorita schimbarilor intervenite in capacitatile de productie care fie ca se maresc ca urmare a unor
lucrari de investitii sau a unor redistribuiri, fie ca se diminueaza prin desfiintarea unor capacitati
existente sau prin redistribuire. Oricare ar fi situatia in legatura cu evolutia capacitatilor de productie,
cheltuielile fixe evolueaza si ele in aceeasi directie cu aceasta, crescand sau scazand, insa in proportii mai
mici decat cresterea sau reducerea capacitatii de productie, astfel ca ele se adapteaza lent modificarilor
intervenite in capacitatea de productie.

Aceasta clasificare a cheltuielilor in cheltuieli variabile si cheltuieli fixe este foarte utila in activitatea de
elaborare a bugetelor de cheltuieli fixe sau flexibile. Astfel, pentru elaborarea bugetului cheltuielilor
indirecte (comune) ale unui sector de productie din cadrul unei exploatari miniere carbonifere,
determinarea standardelor pentru cheltuielile fixe nu ridica nici o problema deoarece caracterul lor
imobil fata de modificarile volumului productiei permite adoptarea ca standard a nivelului lor din anul
Nume:Tudor Mihai Doru
Specializare:IMAPA
Anul 1
precedent, fara a le aduce nici o corectie. Pentru cheltuielile variabile este necesara insa efectuarea unor
calcule pentru determinarea cheltuielilor variabile medii pe unitatea de produs, a cheltuielilor variabile
totale corelate cu volumul productiei, a cheltuielilor variabile totale standard etc. In cazul cheltuielilor cu
caracter mixt (de exemplu, cheltuielile cu protectia muncii), determinarea standardelor presupune
separarea partii variabile de partea fixa in cazul fiecarei cheltuieli in parte si tratarea separata a fiecareia
dintre cele doua parti dupa metodologia specifica cheltuielilor fixe, respectiv variabile.

In ce priveste clasificarea cheltuielilor in raport cu volumul fizic al productiei, literatura de specialitate

denumeste cheltuielile fixe drept „cheltuieli de structura” intrucat are in vedere ca, de fapt, asa
numitele cheltuieli fixe nu au acest caracter decat la un anumit nivel al productiei, adica la un anumit
grad de activitate si in cadrul unei perioade scurte, motiv pentru care se mai numesc si „cheltuielile
perioadei”, iar cheltuielile variabile drept „cheltuieli operative” sau „cheltuieli operationale”, intrucat ele
sunt afectate de orice operatie care provoaca schimbari in volumul activitatii, din care cauza se mai
numesc si „cheltuielile activitatii”;

Criteriul scopului urmarit.

In baza acestui criteriu, cheltuielile se pot clasifica:

£  dupa natura lor. Cheltuielile se grupeaza in cheltuieli de exploatare, cheltuieli financiare si cheltuieli

exceptionale. Aceasta clasificare este unica pe intreaga economie folosindu-se in cadrul exploatarii
miniere carbonifere la organizarea contabilitatii generale, care se tine pe feluri de cheltuieli dupa natura
lor, adica pe elemente primare si serveste la stabilirea rezultatului exercitiului in mod global pe intreaga
exploatare miniera, rezultat ce se poate concretiza in profit sau pierdere. De asemenea, clasificarea
cheltuielilor dupa natura lor are la baza continutul economic al felurilor respective de cheltuieli si se
foloseste la elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli al exploatarii miniere, precum si la intocmirea
contului de rezultate, stand in acelasi timp la baza analizei economico-financiare a rezultatelor globale
ale exploatarii miniere;

£  in raport de destinatie. Cheltuielile dupa natura lor, inregistrate in contabilitatea generala, se grupeaza

astfel: cheltuieli directe, care cuprind materii prime si materiale directe, salarii directe, contributia
privind asigurarile si protectia sociala si alte cheltuieli directe; cheltuieli indirecte de productie, cunoscute
si sub denumirea de cheltuieli comune ale sectiei, care cuprind cheltuielile cu intretinerea si functionarea
utilajelor, cheltuielile de interes general si alte cheltuieli comune ale sectiei; cheltuieli generale de
administratie, care sunt determinate de administrarea si conducerea exploatarii miniere in ansamblul
ei; cheltuieli de desfacere, care sunt ocazionate de vanzarea produsului carbune.

Clasificarea cheltuielilor dupa destinatie se foloseste pentru organizarea contabilitatii de gestiune si a

calculatiei costului unitar al produsului carbune. Astfel, cheltuielile directe plus cheltuielile indirecte
repartizate asupra productiei de carbune obtinute formeaza costul de productie. Prin adaugarea la costul
de productie a cheltuielilor generale de administratie si a cheltuielilor de desfacere se obtine costul
complet al productiei.

Criteriul legaturii lor cu procesul de productie.

Nume:Tudor Mihai Doru
Specializare:IMAPA
Anul 1
Conform acestui criteriu, cheltuielile se impart in:

£  cheltuielile tehnologice. Se includ toate cheltuielile ocazionate in mod nemijlocit de procesul

tehnologic al productiei si fara de care acest proces nu se poate desfasura normal. De aceea ele se mai
numesc si cheltuieli de baza. Din aceasta categorie fac parte: cheltuielile cu salariile minerilor care
lucreaza direct la extractia carbunelui, cheltuielile cu materialele intrebuintate in procesul de extractie,
energia electrica necesara functionarii masinilor si instalatiilor, reparatiile curente facute masinilor
instalate in sectoare si in alte locuri care iau parte la extractia carbunelui etc. In majoritatea lor,
caracterul acestor cheltuieli este omogen;

£  celtuielile de regie. Denumite si cheltuieli de deservire, acestea cuprind toate consumurile efectuate in

scopul crearii conditiilor normale de munca. In aceasta categorie se cuprind: cheltuielile cu intretinerea
si repararea cladirilor, cheltuielile cu iluminatul si incalzitul, cheltuielile de birou etc.

Acest criteriu de impartire a cheltuielilor de productie prezinta o importanta deosebita in efortul

exploatarii miniere pentru reducerea costului de productie.

Cheltuielile tehnologice privesc activitatea sectoarelor de productie, iar micsorarea lor se bazeaza pe
reducerea normelor de consum pe unitatea de produs. In ceea ce priveste cheltuielile de regie, acestea
se refera la activitatea de conducere si administratie a exploatarii miniere, iar reducerea lor se obtine pe
fiecare cheltuiala in parte in raport cu bugetul de cheltuieli.

Criteriul cerintelor bugetarii si ale postcalculului.

Avand in vedere acest criteriu exista:

£  cheltuieli de productie pe elemente primare. Ordoneaza consumurile productive in structura costurilor

avand in vedere natura lor economica. Astfel, la nivelul exploatarilor miniere, costul produsului pe
elemente primare de cheltuieli are urmatoarea structura:

1. Materii prime si materiale de baza si auxiliare

2. Combustibil (din afara)

3. Energie si apa (din afara)

4. Amortizarea mijloacelor fixe

5. Alte cheltuieli materiale

6. Total cheltuieli materiale (1Ò

7. Salarii personal

8. Asigurari si protectie sociala

9. Alte cheltuieli cu munca vie (inclusiv recuperarea cheltuielilor geologice)

10. Total cheltuieli cu munca vie (7Ò

Nume:Tudor Mihai Doru
Specializare:IMAPA
Anul 1
11. Cost total (6+10).

Analiza cheltuielilor de productie pe elemente de cheltuieli face posibila stabilirea unei stranse legaturi
intre bugetul cheltuielilor de productie si celelalte parti ale planului tehnic de productie si financiar al
exploatarii miniere (de exemplu: cheltuielile pentru explozivi, trecute in bugetul cheltuielilor de
productie se gasesc in bugetul de aprovizionare; cele pentru salarii trebuie sa concorde cu suma
prevazuta in bugetul fondului de salarii etc.). Nomenclatura cheltuielilor de productie pe elemente de
cheltuieli prezentate mai sus ajuta, de asemenea, la centralizarea cheltuielilor de productie pe intreaga
economie, stabilindu-se astfel suma totala a consumurilor de materiale, de salarii, amortizarii etc. De
asemenea, aceasta clasificare pe elemente de cheltuieli are insemnatate si pentru studierea cheltuielilor
de productie in ceea ce priveste proportia celor doua feluri de cheltuieli intrate in alcatuirea costului de
productie (cheltuieli materiale si cheltuieli cu munca vie) ceruta la calculul unor indicatori macro si
microeconomici (Produs Intern Brut, Produs Intern Net, Cheltuieli materiale la 1000 lei productie marfa
etc.).

Structura cheltuielilor de productie pe elemente primare este folosita pentru abordarea analizei
economice a sistemului in ansamblul sau, in a identifica gradul de folosire a resurselor materiale, umane
si financiare alocate precum si dinamica introducerii progresului tehnic.

Clasificarea pe elemente primare poate sa arate ce mijloace a consumat exploatarea miniera pentru
productia sa, dar nu poate evidentia scopul pentru care s-au efectuat consumurile si nici nu poate
determina costul unitar;

£  cheltuieli pe articole de calculatie. In industria carbonifera cuprinde urmatoarea nomenclatura de

cheltuieli:

1. Materii prime si materiale directe

2. Materiale auxiliare directe

3. Combustibil, energie, apa in scopuri tehnologice

4. Amortizarea mijloacelor fixe

5. Reparatii capitale

6. Salarii directe

7. Contributii la asigurarile sociale si la fondul de somaj aferente salariilor directe

8. Cheltuieli de descoperire rezerve

9. Alte cheltuieli speciale

10. Cheltuieli cu pregatiri miniere-descoperta

11. Total cheltuieli directe (1Ò

12. Cheltuieli cu intretinerea si functionarea utilajelor

13. Cheltuieli generale ale sectiei

Nume:Tudor Mihai Doru
Specializare:IMAPA
Anul 1
14. Total cost de productie

15. Cheltuieli generale de administratie

16. Cheltuieli de desfacere

17. Total cost complet (11Ò

Din nomenclatura prezentata se observa ca in raport cu modul de includere in costul productiei, primele
zece articole de calculatie reprezinta cheltuielile directe de productie, iar restul reprezinta cheltuieli
indirecte. De asemenea, din punct de vedere al omogenitatii continutului lor,    primele zece articole de
calculatie reprezinta cheltuieli simple, formate dintr-un singur element de cheltuiala, deci cu continut
omogen, iar restul articolelor de calculatie reprezinta cheltuieli complexe, fiind formate din mai multe
elemente de cheltuieli simple, deci cu un continut complex, eterogen.

Daca se insumeaza in sens algebric cheltuielile de la primele zece articole de calculatie se obtine totalul
cheltuielilor directe sau totalul cheltuielilor simple, la care daca se mai adauga cheltuielile indirecte,
complexe, de la articolele 12 si 13 se obtine costul de productie. Acesta, majorat cu cheltuielile generale
de administratie si cu cheltuielile de desfacere formeaza costul complet.

In activitatea practica de contabilitate, cheltuielile cu intretinerea si functionarea utilajelor si cheltuielile

generale ale sectiei, luate in totalitatea lor, sunt cunoscute sub denumirea de „cheltuieli indirecte de
productie” si inregistrate, urmarite si controlate cu ajutorul unui singur cont sintetic care poarta aceeasi
denumire. In evidenta analitica insa, acest cont sintetic se defalca pe doua grupe mari de cheltuieli
identificate in cele doua articole de calculatie mentionate, iar in continuare, fiecare din cele doua grupe
de cheltuieli se defalca in adancime pe articole de cheltuieli.

Gruparea cheltuielilor pe articole de calculatie serveste unor scopuri multiple, intre care: pentru
calcularea costului programat si efectiv pe unitatea de produs si completarea bugetului de venituri si
cheltuieli al exploatarii miniere carbonifere; pentru bugetarea si urmarirea reducerii costurilor nu numai
la nivelul fiecarei exploatari miniere in parte, ci si pe diferitele ei sectoare; pentru delimitarea
cheltuielilor legate direct de procesul de extractie al carbunelui de acele cheltuieli care privesc
administratia si conducerea acestui proces. De asemenea, obtinand de la exploatarile miniere
carbonifere, cu ocazia centralizarii, date privind costul pe unitatea de produs si volumul productiei de
carbune, Companiile miniere au posibilitatea sa calculeze costul mediu pe Companie, asigurand astfel un
criteriu de comparatie intre cheltuielile individuale ale fiecarei exploatari miniere si cele medii pe
Companie.

Clasificarea cheltuielilor de productie pe articole de calculatie prezinta o deosebita importanta si prin

aceea ca ea este strans legata de modul de organizare a contabilitatii acestor cheltuieli. Astfel, pentru
fiecare articol de calculatie se deschide in general cate un cont sintetic si analitic distinct in conformitate
cu planul de conturi al exploatarii miniere carbonifere. In acest mod, ea devine o expresie a gruparilor
facute in cadrul contabilitatii, asigurand pe de o parte delimitarea cheltuielilor ocazionate direct de
procesul de productie, de cele de deservire a acestui proces, precum si de cele de conducere a activitatii
economice in general, iar pe de alta parte, delimitarea cheltuielilor de productie pe locurile care le-au
ocazionat si pe obiecte de calculatie. Dar, cum nomenclatura cheltuielilor de productie pe articole de
calculatie reflecta specificul ramurii industriale (in acest caz, industria miniera carbonifera), inseamna ca
si organizarea contabilitatii cheltuielilor respective, in cadrul careia ia nastere aceasta nomenclatura,
Nume:Tudor Mihai Doru
Specializare:IMAPA
Anul 1
este determinata de particularitatile ramurilor industriale si de procesele tehnologice de obtinere si
realizare a productiei.

Cheltuielile de productie pe elemente primare difera ca marime de cele pe articole de calculatie. Acest
lucru se datoreaza, in principal, caracterului complex al unor articole de calculatie, dar si altor cauze.

Criteriul repartizarii si includerii lor in costul produsului care le-a ocazionat.

Conform acestui criteriu, cheltuielile de productie se impart in:

£  cheltuieli directe. Se identifica pe produs inca din momentul efectuarii lor si ca atare se includ direct in
costul acestuia. Aici se incadreaza cheltuielile cu consumul de materii prime si materiale directe, de
energie si combustibil in scopuri tehnologice, salariile de baza ale minerilor direct productivi calculate
pentru munca prestata in productie etc.;

£  cheltuieli indirecte. Nu se pot identifica pe produs in momentul efectuarii lor si ca atare nu se pot
include direct in costul acestuia, ci indirect, prin repartizare pe baza unor criterii conventionale, dupa ce
mai intai au fost colectate pe locurile care le-au ocazionat. Aici se cuprind: cheltuielile comune ale sectiei
sau indirecte de productie, care sunt directe fata de sectiile (sectoarele de productie) care le-au
ocazionat si pe care se colecteaza, dar indirecte fata de produsul „carbune extras” in sectoarele
respective; cheltuielile generale de administratie care sunt indirecte atat fata de sectiile (sectoarele de
productie), cat si fata de produsul „carbune extras” in cadrul acestora.

Din cele prezentate, reiese ca gruparea cheltuielilor de productie in directe si indirecte se refera numai
la nomenclatura pe articole de calculatie si are o stransa legatura cu calculatia costului de productie pe
unitatea de produs. Aceasta clasificare a cheltuielilor de productie are importanta intrucat modificarea
volumului productiei impune recalcularea lor, care are loc dupa o metodologie diferita.

Astfel, cheltuielile directe variaza proportional cu variatia volumului productiei, pe cata vreme
cheltuielile indirecte sunt relativ constante si, deci, nu variaza proportional cu variatia volumului
productiei. Prin urmare, suma totala a cheltuielilor directe pe unitatea de produs va ramane aceeasi sau
aproape aceeasi avand o pondere stabila sau aproape stabila in volumul total al cheltuielilor directe, pe
cand cota de cheltuieli indirecte pe unitatea de produs variaza invers proportional cu volumul
productiei, adica va fi mai mare daca volumul productiei va fi mai mic si invers, avand deci o pondere
variabila in volumul total al cheltuielilor indirecte.

De asemenea, clasificarea cheltuielilor de productie in directe si indirecte prezinta importanta pentru

contabilitate, intrucat, pe de o parte ea constituie baza de plecare a calculatiei costurilor in cazul
metodelor integrale, iar pe de alta parte, pentru ca in functie de aceasta clasificare se organizeaza
contabilitatea sintetica si analitica a cheltuielilor de productie. Astfel, cheltuielile directe se inregistreaza
pe baza documentelor intocmite in momentul efectuarii lor, direct in conturile de calculatie sau
centralizatoarele deschise pe produse, comenzi sau faze de productie si pe feluri de cheltuieli. In schimb,
cheltuielile indirecte se inregistreaza mai intai in conturile colectoare de cheltuieli de unde, apoi, se
repartizeaza pe produse sau lucrari in vederea calcularii costului de productie la sfarsitul perioadei de
gestiune, pe baza unor chei sau criterii de repartizare.
Nume:Tudor Mihai Doru
Specializare:IMAPA
Anul 1

Criteriul importantei lor in procesul decizional.

Potrivit acestui criteriu deosebim:

£  costurile contabile. Reprezinta cheltuielile inregistrate, cu valoare istorica in documente specifice si se

refera la evidenta materiilor prime, materiale, salarii, chirii, taxe, dobanzi etc.;

£  costurile marginale. Se refera la schimbarea pe care o produce in costul total realizarea unei unitati
suplimentare de produs si sunt semnificative pentru luarea deciziilor privind alocarea resurselor si
formarea preturilor, atunci cand se suplimenteaza cu o unitate volumul de productie;

£  costurile incrementate. Sunt un concept mai larg decat costul marginal, pentru ca se refera la orice
schimbare in costul total al activitatii. O decizie de introducere, de exemplu, a unui nou mijloc fix poate
induce costuri marginale ale productiei, dar si alte costuri. Prin efectele sale, decizia poate genera o
crestere sau o micsorare a costului total;

£  costurile relevante. Reprezinta costurile afectate de luarea unei decizii, managerii trebuind sa

foloseasca in procesul decizional acele costuri care sunt relevante pentru alegerea variantei sau optiunii
decizionale;

£  costul de oportunitate. Denumit si cost de renuntare este cel care masoara cheltuiala ce s-ar realiza cu
alt produs sau serviciu, in termeni de alternativa, atunci cand se dispune de resurse (capital, materiale)
limitate;

£  costurile discretionare.  Sunt costuri al caror nivel este determinat de deciziile managerilor privind
publicitatea, promovarea vanzarilor, cheltuieli de cercetare, onorarii, cheltuieli cu caracter social etc.;

£  costurile tehnice. Sunt cele al caror nivel este, in mod esential, determinat de productie si care cuprind
evident, consumurile de materiale si de munca. Marimea acestor costuri depinde de cantitatea de
bunuri sau servicii necesare obtinerii unitatii de produs, de pretul bunului sau serviciului considerat si de
numarul de unitati produse;

£  costurile inglobate. Reprezinta costul resurselor deja achizitionate, al caror total a fost creat de o
decizie luata in trecut si care nu mai pot fi schimbate de o decizie viitoare;

£  costurile ireversibile. Sunt cele al caror nivel a fost fixat printr-o decizie anterioara si corespund
costului pe care il creeaza punerea la dispozitie a capacitatii de productie (instalarea acesteia).