Cuprins

Introducere.....................................................................................................................4
Capitolul 1: Definirea şi tipologia riscurilor în afaceri, rolul lor în lumea
contemporană.................................................................................................................8
1.1. Definirea conceptului de risc......................................................................................8
1.2. Tipologia generală a riscurilor şi rolul ei în
management........................................10

Capitolul 2: Indicatorii de performanţă utilizaţi în managementul şi gestiunea riscurilor în

afaceri...........................................................................................................................16
2.1. Consideraţii generale.................................................................................................16
2.2. Detalierea indicatorilor de performanţă utilizaţi în managementul riscurilor.........17

Capitolul 3: Metoda Scoring şi rolul ei în managementul riscului......................................................24

3.1. Generalităţi.................................................................................................................24
3.2. Modele ale Metodei Scoring......................................................................................25

Capitolul 4: Diagnosticul global de firmă şi rolul lui în managementul riscului în

afaceri...........................................................................................................................31
4.1. Aspecte generale........................................................................................................31
4.2. Modele de diagnostic global de firmă.........................................................................34
4.3. Evoluţii ale lumii contemporane care amplifică importanţa managementului în
afaceri...........................................................................................................................37

Capitolul 5: Cercetare ştiinţifică de caz privind managementul riscului în afaceri la

S.C. Euroconf România S.R.L., Târgu Neamţ.............................................................41
5.1. Scurt istoric................................................................................................................41
5.2. Principalii indicatori de performanţă economico – financiară stabiliţi pe baza
Contului de profit şi pierdere......................................................................................44
5.3. Pragul de rentabilitate şi evaluarea riscurilor.............................................................53

2
 5.4. Criza economico-financiară mondială actuală şi impactul ei în managementul
riscului..........................................................................................................................61
Capitolul 6: Concluzii, soluţii, opinii..................................................................................................63
Bibliografie selectivă.........................................................................................................68
Cuvinte cheie.....................................................................................................................69
Lista formelor grafice........................................................................................................70
Anexe.................................................................................................................................71

3
 Introducere

Riscul a fost, din totdeauna, o ameninţare, dacă nu a fost cunoscut şi gestionat corespunzător,
şi o performanţă, un avantaj, un succes, dacă a fost înţeles şi abordat ştiinţific.
Plaja abordărilor s-a întins de la opinia din antichitate a lui Syrus, potrivit căruia ,,cu cât un
lucru este mai important, cu atât este mai plin de riscuri”, până la opiniile de vârf contemporane,
potrivit cărora, ,,cea mai mare performanţă în management, este să iei decizii dincolo de risc, adică
în zona incertitudinii, unde a rămas singura piaţă încă ne explorată şi unde există loc pentru toţi
competitorii”.
Pe de altă parte, specialiştii în management sunt tot mai aproape de unanimitate în vederi – un
lucru destul de rar între ei, în alte domenii şi probleme – că ,,riscul este umbra oricărei afaceri”,
că ,,de regulă, nu există afacere fără risc”, că ,,avantajele potenţiale ale afacerilor sunt proporţionale
cu riscul asumat în mod ştiinţific”.
Motivaţia alegerii temei de disertaţie „Managementul riscului în afaceri” a fost fundamentată
prin creşterea dramatică a importanţei acestei discipline de strictă şi profundă specialitate în
condiţiile dinamismului fără precedent al sistemului economic mondial. Dacă este deja unanim
acceptată ideea conform căreia managementul e o artă, în mai mare măsură decât o ştiinţă, atunci
managementul riscului reprezintă arta de a lua decizii într-o lume guvernată de incertitudine – proces
complex de identificare, analiză şi răspuns la riscurile faţă de care organizaţia este expusă.
Racordarea economiei româneşti la sistemul economic european şi global amplifică
importanţa acestui studiu şi necesitatea considerării adecvate a acestei discipline de specialitate, în
mod regretabil, subevaluată la acest moment, din motiv de largă varietate.
Provocările pe care mediul antreprenorial al tinerei economii de piaţă din România le va avea
în continuare de depăşit sunt numeroase, dificil de gestionat, accesul la competivitate şi implicit la
pieţele internaţionale fiind condiţionat de aplicarea riguroasă a principiilor şi tehnicilor de
management.
Ansamblul generos al problematicii la care face referire lucrarea de disertaţie a impus
conturarea unui set de probleme precis formulate şi de cât mai mare relevanţă faţă de tematica
abordată.
1. Conceptul de risc şi rolul lui în lumea contemporană

4
 Organizaţiile moderne sunt astfel structurate încât specializarea, delegarea competenţelor,
disiparea responsabilităţii de decizie pe nivelele ierarhice şi de competenţă trebuie să asigure
eficientizarea activităţii prin rapiditatea deciziei şi asumării acesteia, pe nivele de competenţă.
Infrastructura de management al riscului ar trebui să dispună de un staff independent care să
raporteze unui comitet executiv sau de un manager specializat în managentul riscului, având
competenţe, atribuţii şi responsabilităţi clare de urmărire şi gestionare a riscurilor. În general această
structură nu există în organizaţiile româneşti, deşi necesitatea sa este conştientizată, cel puţin în plan
declarativ. În România începutului de secol XXI, riscurile sunt trecute în revistă în special de către
directorul executiv (directorul general) sau de către directorul economic (financiar), iar nu de o
structură specializată.
2. Evoluţii ale lumii contemporane care amplifică importanţa managementului în afaceri
Am pornit de la ideea că pentru a face faţă ritmului evoluţiei economice, organizaţiile sunt
nevoite să se adapteze unor cerinţe cu totul noi, diferite fundamental de cele puse în faţa
organizaţiilor tradiţionale. Economia, organizaţia şi managementul deschid o nouă piaţă a afacerilor
care cere schimbări fundamentale. Principalele caracteristici ale economiei, organizaţiei şi
managementului bazate pe cunoştinţe sunt tratate la subcapitolul 4.2., iar impactul acestor schimbări
asupra managementului riscului a fost abordat de cercetare, care a relevat lipsa preocupărilor de
dezvoltare a resursei umane, ca vector al adaptării la societatea cunoaşterii; chiar dacă principalele
direcţii de evoluţie necesară sunt conştientizate corect, primordialitatea acumulării şi gestionării
cunoştinţelor în economia românească, precum şi impactul acestor noi orientări asupra managentului
riscului nu sunt evidenţiate adecvat decât din perspectiva abordării academice a problemei. Mai
mult, este ştiut că cea mai bună investiţie în managentul riscului este educarea personalului, un bun
manager fiind cel care este capabil nu doar să realizeze managementul evenimentelor, surprinzelor,
pierderilor şi să finanţeze riscul, dar mai ales să comunice riscul, ceea ce implică şi existenţa unei
culturi organizaţionale deschisă spre educaţie faţă de conştientizarea şi asumarea riscului, realitate
ignorată în general de managerii români.
3. Criza economico-financiară mondială actuală şi impactul ei în managementul riscului
Instabilitatea pieţelor externe, cu precădere, a pieţei financiare, dar şi a pieţelor energei şi a
combustibililor afectează în mod direct şi nemijlocit întreaga activitate economică internaţională. Pe
fundalul crizei economice mondiale, încă din faza de incipienţă a fenomenului, economia
românească racordată puternic la circuitul economic internaţional a oferit semnale alarmante:
numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în anul 2008 este dublu faţă de anul precedent (12.308
faţă de 6.782, doar în perioada 1 ianuarie – 17 noiembrie) 1 ceea ce impune necesitatea vitală a
1
Sursa Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, citat de MEDIAFAX
5
abordării ştiiţifice a managementului riscului la nivel de organizaţie. Criza financiară internaţională,
persistentă şi tot mai adâncă, nu poate fi considerată un acciedent sau o consecinţă a ciclicităţii
economice, ci un proces determinat de cauze structurale, care necesită reglementări riguroase pe
pieţele financiare.
4. Tipologia generală a riscurilor şi rolul ei în managementul riscului în afaceri
Problematica tipologiei riscului în afaceri, deci, rămâne deschisă, impunând un efort de
cercetare ştiinţifică general, pentru cristalizarea ei, şi mai ales pentru continuarea cercetării în
vederea stabilirii, pentru fiecare tip de risc ce se va contura, a metodologiei de identificare, evaluare,
monitorizare, reacţie din partea managerilor. O prezentare detaliată a principalelor tipuri de riscuri se
regăsesc în subcapitolul 1.2.
5. Indicatorii de performanţă utilizaţi în managementul riscului în afaceri
Sistemul de indicatori de performanţă grupează aceşti indicatori după cum arată în Capitolul
2 – „Indicatorii de performanţă utilizaţi în managementul riscului în afaceri” în: indicatori ai
potenţialului tehnico-economic, indicatorii potenţialului financiar, indicatorii rezultatelor
economico-financiare şi indicatorii eficienţei utilizării potenţialului tehnico-economic şi financiar.
Relevanţa indicatorilor de performanţă economico-financiari a fost evidenţiată în cercetarea de caz
condusă la compania Euroconf România S.R.L.
6. Metoda scoring – metodă de sintetizare a indicatorilor de performanţă
Metoda scoring contituie o sinteză a rezultatelor exprimate prin indicatori de performanţă,
având obiectul de a furniza modele predictive pentru evaluarea riscului de faliment al unei
organizaţii (Capitolul 3 – „Metoda scoring”). Întru-cât indicatorii de performanţă sunt construiţi pe
date din trecut, oferind o imagine a activităţii organizaţiei în perioada analizată, însă nereuşind să
ofere o imagine completă a riscului viitor, metoda scoring pare mai adecvată managementului
riscului.
Cercetarea de caz relevă faptul că aplicarea variantelor metodei scoring se poate dovedi utilă
în analiza perspectivelor de evoluţie ale organizaţiei, corelat cu analiza indicatorilor de performanţă.
7. Diagnosticul global de firmă – modalitate de sintetizare a indicatorilor cantitativi şi
calitativi utilizaţi în gestiunea riscurilor în afaceri
Diagnosticarea riscurilor firmei, (Capitolul 4. – „Diagnosticul global de firmă”), urmăreşte
aprecierea capacităţii organizaţiei de a genera bogăţie – deci de a fi rentabilă – identificarea
riscurilor care pot afecta viitorul acestei rentabilităţi şi măsura în care abilităţile organizării interne şi
a managementului pot acoperi plaja de potenţiale riscuri identificate.
8. Riscul de a nu realiza o cifră de afaceri minimă care să acopere cheltuielile

6
 Este un risc major, deoarece neacoperirea cheltuielilor din venituri proprii ( chiar dacă pentru
aceasta trebuie să te împrumuţi, cum spunea un mare savant), este un risc care determină falimentul
organizaţiei ( prezentarea detaliată a acestui risc se regăseşte în subcapitolul 1.2.)
9. Riscul de a nu realiza o cifră de afaceri minimă care să asigure dividendele aşteptate de
către acţionari
O chestiune delicată în managementul şi gestiunea riscului o constituie relaţia cu
acţionariatul, care va fi tratată în acelaşi context, datorită aspectului particular al aceleiaşi teme, pe
care îl reprezintă riscul de a nu asigura dividendele aşteptate. O detaliere a etapelor parcurse în
determinarea acestui indicator se regăsesc la subcapitolul 2.2. – „Detalierea indicatorilor de
performanţă utilizaţi în managementul riscului”. La această situaţie a incapacităţii de a genera profit
se poate ajunge şi datorită neidentificării şi/sau incorectei gestionări a riscului de exploatare.
10. Cercetare ştiinţifică documentară şi de caz privind rolul managementului riscului în
lumea contemporană
Cercetarea ştiiţifică de caz privind stadiul şi cerinţele managementului riscului la S.C.
Euroconf România S.R.L. a monitorizat evoluţia organizaţiei economice pe intervalul de timp 2008-
2009, urmărind identificarea şi analiza riscurilor cu care se confruntă managerul organizaţiei.

7
 Capitolul 1

Definirea şi tipologia riscurilor în afaceri, rolul lor în lumea

contemporană

1.1. Definirea conceptului de risc

Riscul a fost, din totdeauna, o ameninţare, dacă nu a fost cunoscut şi gestionat
corespunzător, şi o performanţă, un succes, dacă a fost înţeles şi abordat ştiinţific.
Definirea riscului are multe variante întâlnite în literatura de specialitate.
Astfel: este „posibilitatea de-a ajunge într-o primejdie, de-a avea de înfruntat un necaz sau de
suportat o pagubă”2, „riscul este practic ameninţarea ca un eveniment să afecteze abilitatea unei
companii de a funcţiona şi de a-şi urmări îndeplinirea obiectivelor strategice. Riscul apare în general
nu atât din probabilitatea că nu se va întâmpla ceva bine, ci din posibilitatea de a se întâmpla ceva
rău. De asemenea „viaţa economică este guvernată de incertitudine şi orice proiecţie a unor
evenimente viitoare este, prin definiţie, lovită de riscul de a nu se realiza în parametrii prevăzuţi”3.
O altă definiţie, formulată, ar fi: „Riscul este variabilitatea rezultatelor sub presiunea
factorilor de mediu”, definiţie formulată, probabil, pornind de la realitatea că deciziile se
fundamentează, elaborează şi operaţionalizează sub impactul factorilor de mediu.
O definiţie care se aproprie mai mult de cerinţele construcţiei managementului riscului în
afaceri, este formulată astfel: „Riscul este o categorie socială, economică sau naturală a cărei origine
se află în incertitudinea care poate sau nu să genereze o pagubă datorită ezitărilor şi inconsistenţei în
luarea deciziei”. Autorul, deşi face o demarcaţie corectă, şiinţifică, între risc şi incertitudine, în
definiţie, după cum se observă, le combină, motivându-şi opţiunea prin faptul că „riscul şi
incertitudinea se întâlnesc combinate în diferite proporţii, iar în realitate incertitudinea nu poate fi
eliminată” .
Ne-am oprit la această definiţie deoarece, managerii trebuie să ia atât decizii în condiţiile de
risc, cât şi în condiţiile de incertitudine.

2
Ioan Mihuț și colaboratorii – Managementul general, Ed. Carpatica, Cluj-Napoca 2003, pag. 6
3
Ioan Mihuț - opere citate, pag. 8
8
 Pe de altă parte, nimeni nu îşi asumă, conştient, un risc, provenit din risc şi incertitudine,
dacă nu obţine un câştig şi, ca urmare, managerilor care iau astfel de decizii, trebuie să li se ofere un
instrumentar managerial adecvat, care nu poate fi altul decât managementul riscului în afaceri,
afacerile realizându-se, concomitent, atât sub imperiul riscului cât şi al incertitudinii.

Managementul riscului se referă la echilibrarea riscului şi a câştigului, în general, cei care

conduc afaceri îşi asumă riscul în mod natural, deoarece ei ajung în aceea poziţie ca rezultat al unor
succese din trecut. Provocarea pentru manageri o reprezintă asumarea unui risc inteligent. A conduce
o afacere de succes înseamnă a profita de cele mai corecte oportunităţi de afaceri, în funcţie de
posibilităţile financiare şi manageriale ale companiei. De fapt managementul riscului este echilibrul
dintre artă şi ştiinţă.
Specialiştii în management sunt tot mai aproape de unanimitate în vederi, - un lucru destul
de rar între ei, în alte domenii şi probleme – afirmând că „riscul este umbra oricărei afaceri”, că „de
regulă, nu există afacere fără risc”, că „avantajele potenţiale ale afacerilor sunt proporţionale cu
riscul asumat în mod ştiinţific”4.
Ca urmare, se tinde spre acreditarea concepţiei, potrvit căreia, managerii zilelor noastre se
împart, în funcţie de modul în care abordează riscul în afaceri, în trei categorii distincte:
managerii care consideră că performanţa lor cea mai mare este să prevină riscul, fiind
apreciaţi de către oameni, cu sintagma „ăştia ne păzesc de rău, de pierderi, de necazuri”, uitând că,
potrivit celor arătate mai sus, dacă nu accepţi riscul, nu accepţi afacerea, avantajele ei potenţiale şi,
ca urmare, ei sunt catalogaţi de către cunoscători în domeniu, ca fiind „un pericol social”;
manageri care acceptă riscul ca pe o realitate obiectivă a zilelor noastre, dar îl cuantifică şi îl
acceptă doar până la un anumit nivel (de pildă, se aud tot mai frecvent exprimări de genul „până la
un risc de 5% putem discuta”), deşi, aşa cum s-a arătat, avantajele sunt proporţionale cu riscul
asumat şi, ca urmare, limitarea lui, arbitrar, neştiinţific, înseamnă limitarea avantajelor potenţiale ale
afacerii respective şi, ca urmare, şi aceşti manageri sunt consideraţi tot „un pericol social”;
managerii care acceptă riscul ca pe o componentă inseparabilă a oricărei activităţi şi, mai cu
seamă, a oricărei creaţii, care consideră managementul riscului chiar ca un hoby, preocuparea lor
prioritară fiind asumarea conştientă, ştiinţifică a riscului în afaceri, ca singura modalitate de câştig,
de performanţă, de valoare, într-o lume a schimbării – caracteristică dominantă a acestui secol –
aceştia fiind consideraţi managerii viitorului.

4
Ioan Bogdan - – Managementul riscurilor în afaceri, Ed. Universitară, Bucureşti, pag. 20
9
 Conceptul de risc în afaceri, este prima problemă care se cere clarificată, delimitările
conceptuale fiind indispensabile, determinate, pentru construcţia ştiinţifică, a managementului în
afaceri, în asamblul său.
În legătură cu stadiul în care ne găsim, fără să absolutizăm, ci doar să provocăm interes în
abordare, facem doar precizarea că până în prezent circulă doar versiuni secvenţiale, de tipul „riscul
bancar”, „riscul de firmă”, „riscul de ţară” şi, nici una , ca „managementul riscului în afaceri”. Lipsa
unui asemenea concept, bine conturat şi structurat, a unei lucrări, cu acest titlu, mai cu seamă în
contextul schimbării, al globalizării afacerilor şi internaţionalizării firmelor, reprezintă un mare
handicap pentru manageri.
Conceptul de management al riscului în afaceri, este un al doilea concept esenţial,
determinant, reprezentând un subsistem al managementului general al organizaţiei, care are ca
obiect, operaţionalizarea obiectului şi funcţiile managementului general în domeniul riscului şi
incertitudinii în afaceri şi soluţionarea celorlalte elemente specifice de management ale acestui
domeniu, nou.
Monitorizarea riscului este importantă, dar mult mai important este ca oamenii potriviţi să se
afle în locurile potrivite şi în acelaşi timp, să fie motivaţi, pentru că în ultimă instanţă, managementul
riscului depinde de oameni.
1.2. Tipologia generală a riscurilor şi rolul ei în management
O afacere este practic inseparabilă de cel care o iniţiază, de cel care o finanţiază şi de riscul
pe care şi-l asumă fiecare dintre părţi.
Între specialişti nu există o unitate de vederi privind tipologia riscului în afaceri, însă plaja
opiniilor este foarte largă. Noi am apreciat că în etapa în care ne găsim cu construcţia
managementului riscului în afaceri, situaţia existentă nu este un dezavantaj, ci, dimpotrivă, libertatea
de a vedea diferit tipologia respectivă, oferindu-ne posibilitatea să reflectăm, cu toată atenţia, asupra
acestor opinii şi să împingem lucrurile spre o unitate de vederi în viitor5.
Potrivit acestei opinii, afacerile ar fi vizate de opt categorii de riscuri şi anume:
Riscurile economice, cărora li se atribuie componente foarte multe şi de mare complexitate,
cuprinzând riscul de exploatare, inclusiv riscul provenit din costuri, riscul provenit din inflaţie ( sub
impactul schimbării cursului valutar şi a dobânzii), riscul investiţional, iar într-o viziune şi mai largă,
şi alte riscuri care pot influenţa rezultatele scontate ( calamităţi naturale, actele de imprudenţă
managerială, riscuri generale provenite din caracterul concurenţial al pieţei, etc).

5
Ioan Bogdan – Managementul riscurilor în afaceri, Ed. Universitară, Bucureşti, pag. 42
10
 Riscurile financiare, care au componente mai puţine – influenţa structurii financiare a
organizaţiei, dar de mai mare complexitate, vizând modul de formare şi utilizare a capitalurilor,
structura acestora, lichiditatea, solvabilitatea, gradul de îndatorare, capacitatea de rambursare a
datoriilor, etc.
Riscurile comerciale, care, în sens restrâns, cuprind riscurile provenite din modificarea
volumului şi structurii vânzărilor şi a rentabilităţii acestora, dar în sens larg, riscul respectiv se
manifestă sub impactul schimbării poziţiei concurenţiale a produselor şi serviciilor, riscurilor
provenite din preţ, din transport, din canalele de distribuţie şi modalităţile de desfacere, din clauzele
contractuale de livrare şi recepţie, din condiţiile de transport şi asigurare, din bonitatea clienţilor, din
distrugeri sau pierdere a mărfurilor, etc.
Riscurile de fabricaţie, care se referă la o categorie de riscuri cu un spectru foarte larg de
componente, generate de condiţiile de mediu în care se face aprovizionarea, producţia şi desfacerea,
care au impact în calitatea fabricaţiei, încadrarea în consumurile de resurse programate, realizarea
programelor de fabricaţie, asupra ritmicităţii şi continuităţii fabricaţiei, a reînoirii programului de
fabricaţiei, etc.
Riscurile politice, care sunt tot atât de insidioase şi greu de prevăzut ca şi reacţiile
politicienilor, a guvernelor şi a statelor, în general, care pot duce la restrângerea importurilor sau la
pierderea licenţelor ca urmare a deteriorării relaţiilor politice între state, la neacceptarea mărfii în
unele ţări şi la anularea importurile, din aceleaşi cauze, riscurile datorate accentuării riscului de ţară.
Riscurile sociale, derivă din demotivarea personalului, din creşterile salariale nesusţinute de
rezultate economice corespunzătoare, din cultura organizatorică antieconomică şi din celelalte
pierderi specifice forţei de muncă ( îmbolnăviri, absenţe nemotivate, greve, etc), riscuri a căror
gestionare este deosebit de dificil de gestionat, datorită comportamentului imprevizibil al oamenilor.
Riscurile juridice, care provin din caracterul afaceri, ca act juridic, ca relaţie contractuală, având
geneza în comportamentul uman din spatele afacerii, dar şi din comportamentul legislativ al statului,
sau statelor în care se derulează afacerea, ele concretizându-se în pierderea sau distrugerea mărfii,
neîncasarea contravalorii mărfurilor sau serviciilor, blocarea afaceri, pierderea proprietăţii, etc, toate
din cauza nerespectării legii.
Riscurile naturale, sunt efectul calamităţilor naturale, impredictibile şi greu de estimat.
Riscurile după J. Ch. Matche6
Ne-am oprit asupra lor cu un singur scop şi anume, pentru a sublinia pluritatea de opinii şi
plusurile şi minusurile unor abordări. Potrivit acestui autor, afacerile sunt vizate doar de cinci
categorii de riscuri, astfel:
6
6. J. Ch. Matche, Politique generale de l,entreprise – Analyse et management, Editura Economică, Buc., 1987, pag. 198
11
 1. Riscuri politice
2. Riscuri economice
3. Riscuri juridice
4. Riscuri tehnologice
5. Riscuri financiare
Riscurile după C. Stănescu7

Distinsul autor, dezvoltă riscul de exploatare sau operaţional, definindu-l ca fiind

posibilitatea de a nu se recupera totalitatea cheltuielilor efectuate din veniturile obţinute.
Problema esenţială pe care autorul o semnalează este determinarea gradului minim de
utilizare a capacităţii de producţie care să asigure veniturile acoperitoare pentru cheltuielile care se
efectuează. Se porneşte de la ecuaţia:

CA – (CV + CF) = 0,
În care:
CA = cifra de afaceri sau producţia (Q);
CV = cheltuielile variabile;
CF = cheltuielile fixe sau convenţional constante).

Din ecuaţie ar rezulta că nu există risc de exploatare, în sensul că volumul activităţii

(veniturile) acoperă toate cheltuielile. În realitate este un risc, în sensul că activitatea cuantificată ca
atare nu are rezultatul final al oricărei activităţi economice (profitul). Ca urmare, ar putea fi utilizat
modelul din următoarea ecuaţie:
CA = CV + CF + P
Unde: P = profitul scontat
Riscuri cu periculozitate mare şi cu modalităţi de gestionare mai bine conturate
Ne vom referi la două riscuri, tot din perspectiva tipologiei riscurilor, care ni se par că au o
mare periculozitate, pe de o parte şi modalităţi de gestionare, mai concrete, ca o altă caracteristică.
Avem în vedere:
- riscul de a nu realiza o cifră de afaceri minimă, care să acopere cheltuielile;
- riscul de a nu realiza o cifră de afaceri minimă, care să asigure acţionarilor realizarea
dividendelor scontate ( şi în perspectivă, creşterea valorii firmei, aşteptate).
A) Riscul de a nu realiza o cifră de afaceri minimă care să acopere cheltuielile

7
7. C. Stănescu, Analiza economică financiară, Ed. Economică, Bucureşti, 1996.
12
 Este un risc major, deoarece neacoperirea cheltuielilor din venituri proprii ( chiar dacă pentru
aceasta trebuie să te împrumuţi, cum spunea un mare savant), este un risc care determină falimentul
organizaţiei.
Pentru analiză, se pot utiliza, între altele, două modele, şi anume:
- Modelul de analiză cu ajutorul intervalului de siguranţă (sau indicatorului de poziţie), calculat
după relaţia:

În care:
- cifra de afaceri maximă, care este capacitatea de producţie;
- cifra de afaceri minimă, care este cifra de afaceri pe care organizaţia are condiţii
să o realizeze ( purtând şi denumirea de cifra de afaceri critică).
În funcţie de efectul lor, riscurile pot fi clasificate ca obişnuite (triviale), acestea au o
fracvenţă mare şi pot fi suportate fără dificultate; riscuri minore, cu frecvenţă medie de apariţie;
riscuri majore, cu efecte nedorite mari şi riscuri cu frecvenţă mică, care pot fi acceptabile dacă sunt
repartizate pe costuri, pe perioade lungi de timp. Cele mai rare şi cu efecte distrugătoare ( de
exemplu, calamităţile naturale), sunt riscuri catastrofice.
- Modelul de analiză cu folosirea coeficientului efectului de levier de exploatare (coeficient
de pârghie de exploatare), în care:

Unde: KL – coeficientul efectului de levier de exploatare

CA – cifra de afaceri
CV – cheltuieli variabile
CF – cheltuieli fixe
Marja brută, deci, are rolul de a asigura acoperirea cheltuielilor fixe şi a profitului aşteptat de
către acţionari, fiind deplin întemeiată importanţa care i se acordă în management.
Când coeficientul efectului de levier de exploatare intră sub 1, avem de-a face cu risc de
exploatare, în sensul că firma nu îşi poate acoperi cheltuielile din venituri proprii, deci nu îşi poate
recupera factorii de producţie, intrând în zona riscului de faliment, iar cu cât se realizează un
coeficient mai mare de l, cu cât se îndepărtează în sus faţă de 1, cu atât organizaţia este mai
profitabilă şi la distanţă mai mare de riscul de faliment.
B) Riscul de a nu realiza o cifră de afaceri minimă care să asigure dividendele aşteptate de
către acţionari.

13
 Este, de asemenea, un risc major, deoarece nerealizarea dividendelor scontate de către
acţionari, îi determină să-şi retragă capitalurile şi, ca urmare, organizaţia ajunge la faliment. Pentru
determinarea acestui indicator se parcurg următoarele etape:
1. Determinarea volumului dividendelor aşteptate de către acţionari, care se face folosind
relaţia:

În care: D = volumul dividendelor;

Ks = capitalul social;
Rd = rata dividendului pretins.
2. Determinarea profitului net
Este necesar să se calculeze acest indicator întru-cât dividendul se asigură din profitul net. Se
calculează după relaţia:
CPF
Pn = D + ( --------- ) D
100- CPF
În care: CPF = cota din profit care rămâne firmei.
D = datorii
3. Determinarea profitului brut
Indicatorul este necesar întru-cât profitul net are ca sursă de formare profitul brut.
Se determină după relaţia:

În care: PB = profitul brut;

CI = cota de impozit pe profit.
4. Determinarea costurilor
Indicatorul este necesar pentru calculul cifrei de afaceri minime care să asigure profitul
necesar realizării dividendelor pretinse de acţionari, cifră de afaceri care se determină prin însumarea
profitului brut cu costurile. Se determină astfel:

În care: C = costul aferent cifrei de afaceri;

RRC = rata rentabilităţii la costuri calculată astfel = .

5. Determinarea cifrei de afaceri minime

14
 Se determină astfel: CA minimă = C + PB
6. Determinarea timpului necesar pentru realizarea cifrei de afaceri minime
Se determină după relaţia:

CA lunară programată ( CAl) =

în care: CAp = cifra de afaceri programată pe anul respectiv.

CA minimă
Timpul necesar realizării CA minimă = --------------
CAl
în care: CAl = cifra de afaceri lunară programată
Varietatea riscurilor enumerate întăresc ideea că, indiferent de nivelul experienţei acumulate
în derularea proiectelor, apariţia riscurilor este un fenomen ce nu poate fi evitat, dar a cărui
exploatare adecvată poate genera multiple oportunităţi. Aceasta subliniază necesitatea ca fiecare
manager să adopte o abordare structurată a riscului ca parte integrală a managementului organizaţiei,
abordare care este denumită generic – managementul riscului în afaceri.

15
 Capitolul 2

Indicatorii de performanţă utilizaţi în management şi gestiunea

riscurilor în afaceri

2.1. Consideraţii generale

Managementul riscului în afaceri constituie un sistem complex de tehnici, bazat pe decizii ce
trebuiesc considerate funcţie de parametrii diferiţi. Contextul necesită o analiză complexă, decizia
trebuie să vizeze evoluţie pe termen scurt sau lung în condiţii de incertitudine sau risc, asumarea
deciziei trebuie să considere aceiaşi parametri de vulnerabilitate, iar implementarea acesteia necesită,
deasemeni, măsuri deosebite, adaptate unui context în schimbare.
Managementul riscurilor constă dintr-un proces sistematic de cunoaştere a factorilor
potenţiali care ar putea ameninţa securitatea firmei, măsurarea coeficientului de gravitate a acestor
potenţiali factori, reducerea efectelor prin prevenire, protecţie şi transferul acelor efecte care nu pot
fi gestionate de organizaţie către societăţi specializate în gestiunea riscurilor.
Dezvoltarea intensă atât a ştiinţei managementului, cât şi a managementului ştiinţific s-a
reflectat în conturarea a numeroase sisteme, metode şi tehnici managerile, urmând a ne referi, în cele
ce urmează, la sistemul complex al indicatorilor de performanţă. Această evoluţie este rezultatul
amplificării orientării spre funcţionalitate şi profitabilitate a organizaţiilor, şi este dovada evidentă a
transformării managementului dintr-o disciplină descriptiv – analitică într-o ştiinţă normativ –
aplicativă.
În vederea unei prezentări generice, vom considera sistemul de indicatori de performanţă şi
corelaţiile de echilibru propuse de către prof. D. Margulescu 8, care grupează aceşti indicatori după
cum urmează:
1. Indicatori ai poteţialului tehnico-economic
2. Indicatorii potenţialului financiar
3. Indicatorii rezultatelor economico-financiare
4. Indicatorii eficienţei utilizării potenţialului tehnico-economic şi financiar

8
Ioan Bogdan, coordonator – „Tratatul de management finaciar – bancar”, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 104
16
 2.2. Detalierea indicatorilor de performanţă utilizaţi în managementul
riscului
Odată stabiliţi aceşti indicatori şi situaţiile de echilibru stabilite între aceştia, se poate iniţia
analiza efectivă a tendinţelor şi a cauzelor. În analiza şi interpretarea indicatoriilor de performanţă se
va ţine seama de corelaţii care se vor putea stabili, odată ce au fost determinaţi indicii de evoluţie
(faţă de perioada precedentă sau faţă de program) ca în cele ce urmează:
ICA ≥ IQF ICA > IFS ICA > IAF
IQF ≥ IQE IW > IS ICA > IC
IVA ≥ IQE ICA > IAC IP > IC şi ICA
Unde:
ICA = indicele cifrei de afaceri
IQF = indicele producţiei fizice
IQE = indicele producţiei exerciţiului
IVA = indicele valorii adăugate
IFS = indicele fondului de salarii
IS = indicele salariului mediu
IW = indicele productivităţii muncii
IAC = indicele activelor circulante
IAF = indicele activelor fixe
IC = indicele capitalurilor totale
IP = indicele profitului
 În grupa indicatorilor potenţialului tehnico-economic este foarte interesantă tratarea
indicatorului privind compoziţia tehnică a capitalului, care are o importanţă deosebită în condiţiile
progresului tehnic şi tehnologic actual. Indicatorul reflectă structura tehnică a capitalului, rezultând
din raportarea capitalului fix la capitalul circulant (în exprimarea procentuală) şi este foarte
important în condiţiile în care contextul macroeconomic impune creşterea compoziţiei tehnice a
capitalului, ceea ce duce la amplificarea capacităţii de concurenţă a companiei prin preţ, calitate,
diversitate, cost, operativitate, astfel încât să poată recupera efortul financiar considerabil implicat de
această inevitabilă creştere a indicatorului;
 Analiza patrimoniului net reprezintă o analiză urmată de acţionare asupra factorilor
generatori de risc care însoţesc patrimoniul net al companiei;

17
  Analiza factorilor care determină volumul şi natura fondului de rulment, rezultaţi din
elementele de dimensionare a fondului de rulment (fie ca diferenţă dintre capitalul permanent şi
activele imobilizate, fie ca diferenţă între activele circulante şi datoriile pe termen scurt);
 Analiza indicatorilor utilizaţi în determinarea ratelor de structură a activului şi
pasivului bilanţier şi a ratelor de echilibru şi gestiune: rata activelor imobilizate faţă de activele
totale, rata activelor circulante faţă de activele totale, rata stabilităţii financiare, rata autonomiei
financiare şi rata de îndatorare globală;
 Analiza cifrei de afaceri – variaţia cifrei de afaceri generează, la rândul său, o serie de
alte riscuri – riscul pierderii pieţei, riscul neadaptării capacităţiilor de producţie cu implicaţii în
utilizarea incompletă şi ineficientă, riscul îmbătrânirii ofertei.
 Analiza valorii adăugate – poate constitui un barometru al eficienţii şi prin aceasta un
instrument de gestionare şi reducere a riscului de firmă;
 Analiza producţiei fizice – perturbaţiile faţă de program generează potenţial de risc prin
implicaţiile asupra realizării contractelor de vânzare, asupra utilizării capacităţiilor de producţie,
profitului şi eficienţei mijloacelor fixe, activelor circulante şi nu în ultimul rând calităţii;
 Costurile de producţie – costul este factorul intern al eficienţei firmei, depinzând
nemijlocit de performanţele managerilor; importanţa analizei indicatorilor relativi la cost rezidă din
consecinţele pe care scăparea costurilor de sub control le poate avea asupra nivelului general de
eficienţă, generând implicit un potenţial risc de exploatare;
 Rezultatul exploatării – deţine ponderea principală a profitului potenţial aşteptat de către
toţi cei implicaţi în organizaţie, cei ce au deci interese în organizaţie, fie că aceştia sunt
proprietari/acţionari, manageri sau doar salariaţi. Nerealizarea profitului estimat este un risc major
care nu poate fi gestionat fără a stăpâni factorii care determină profitul şi implicaţiile acestora asupra
pricipalilor indicatori de performanţă utilizaţi în acest scop: veniturile şi cheltuielile de exploatare,
cantitatea de produse, preţul de livrare şi costul unitar, gradul de valorificare a producţiei
exerciţiului, eficienţa cifrei de afaceri;
 Profitul brut – provenind din cele trei activităţi specifice: de exploatare, financiară,
excepţională. Profitul potenţial şi efectiv al organizaţiei poate apărea prin concurenţa celor două
importante componente ale managementului – rentabilitatea comercială şi rentabilitatea financiară,
refectând profitabilitatea vânzărilor şi, respectiv, profitabilitatea eforturilor întreprinse de organizaţie
pentru realizarea vânzărilor respective. Schematic, putem reprezenta factorii care determină nivelul
ratei rentabilităţii financiare a capitalului propriu al organizaţiei prin interferenţele următorilor
poteţiali factori de risc de firmă din zona profitului (fig. 1.)9:
9
Ioan Bogdan, coordonator – „Managementul financiar-bancar”, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 124
18
 Rata rentabilităţii

Profit net
Capital propriu

Ipozit pe profit Profit impozabil

Profit din exploatare Profit financiar Profit excepţional

Venituri din Rentabilitatea

exploatare veniturilor din
exploatare

Timpul de Productibilitatea
lucru orară

Fig. nr.1. Factorii determinaţi ai rentabilităţii financiare a capitalului propriu

O chestiune delicată în managementul şi gestiunea riscului o constituie relaţia cu
acţionariatul, datorită aspectului particular al acestei teme, pe care îl reprezintă riscul de a nu
asigura dividendele aşteptate. Pentru determinarea acestui indicator se parcurge următoarele etape10:
1. Determinarea volumului dividendelor pretinse de către acţionari prin utilizarea relaţiei:
D = Ks × Rd/100

Unde: D – volumul dividendelor

Ks – capitalul social
Rd – rata dividendului pretins
2. Determinarea profitului net (din care se asigură dividendul), conform relaţiei:
Pn = D + (cpf/100 cpf) × 100

Unde: cpf - cota din profit care rămâne firmei

3. Determinarea profitului brut (ca sursă a profitului net), conform relaţiei:

10
Ioan Bogdan, coordonator – „Tratat de nanagement financiar – bancar” Ed. Economica, Bucureşti, 2002, p.102.
19
 PB = Pn + (CI/100 CI) × Pn

Unde: PB - profit brut

CI - rata de impozit pe profit
4. Determinarea costurilor – pentru a putea detemina cifra de afaceri minimă care să asigure
profitul necesar realizării dividendelor pretinse de acţionari, conform relaţiei:
C = PB/RRC/100
Unde: C - costul aferent cifrei de afaceri
RRC - rata rentabilităţii la costuri
RRC = (PB/costuri) × 100
5. Determinarea cifrei de afaceri minimă:
CA min. = C + PB
6. Determinarea timpului necesar pentru realizarea cifrei de afaceri minimă, conform relaţiei:
CA lunară programată = CAp/12
Unde: CAp – cifra de afaceri programată pentru anul respectiv
Şi astfel: T = CAmin./CAL
Unde: CAL – cifra de afaceri lunară programată
La această situaţie a incapacităţii de a genera profit se poate ajunge şi datorită neidentificării
şi/sau incorectei gestionări a riscului de exploatare (operaţional), ce apare în cazul incorectei
determinări a gradului minim de utilizare a capacităţii de producţie care să asigure venituri
acoperitoare pentru totalitatea cheltuielilor efectuate.11
Pentru analiză, se propune calculul în baza ecuaţiei:
CA (CV + CF) = 0
În care: CA – cifra de afaceri (sau producţia Q)
CV – cheltuieli variabile
CF – costurile fixe (convenţional constante)
Ecuaţie din care, aparent, nu există risc de exploatare, atâta vreme cât volumul producţiei
acoperă în totalitate valoarea cheltuielilor ocazionate. În realitate, însă, există un risc, acela că
activitatea desfăşurată nu obţine rezultatul final aşteptat al oricărei activităţi economice, respectiv
profitul. Astfel, ecuaţia corectă va deveni:
CA = CV + CF + P
Unde: P – profitul scontat
Pentru analiză, C. Stănescu, citat de prof. I. Bogdan propune două modele şi anume:

11
Ioan Bogdan, coordonator – Tratat de management financiar – bancar, Ed. Economica, Bucureşti, 2002, p. 100.
20
 a. modelul de analiză cu ajutorul intervalului de siguranţă (sau indicatorul de pozitie), în
care:
IS = (CAmaxim CAminim)/CAmaxim
Sau, în caz ipotetic de calcul, pentru:
IS = (10.000 9.000)/10.000 = 0,1 = 10%
Deci un interval de siguranţă de 10% care trebuie interpretat cu discernământ, în funcţie de
uniformitatea evoluţiei cifrei de afacere şi a cheltuielilor firmei. Valoare de 10% rezultată din acest
calcul ipotetic, indică o stare instabilă, valoare acestui interval de siguranţă faţă de punctul critic
situată între 10% şi 20% indicând o stare relativ stabilă, iar peste 20% se poate considera că situaţia
firmei este confortabilă;
b. modelul de analiză cu folosirea coeficientului efectului de levier de exploatare, în care:
KL = (CA CV)/CF = Marja brută/CF,
Unde, în situaţia în care KL subunitar avem deafacere cu risc de exploatare – firma nu-şi
poate acoperi cheltuielile din venituri proprii, deci nu-şi poate recupera factorii de producţie, intrând
în zona riscului de faliment.
Riscul creditelor poate fi asociat atât cu componentele de risc interne companiei, cât şi cu
cele provenite din interiorul acesteia: dacă problemele de perturbaţii în mediul de afaceri sau politic,
în care evoluează compania pot acţiona, indiferent de gradul de îndatorare al companiei, în situaţia
combinării cu riscul de creditare, efectul acestor perturbaţii externe se potenţează în mod dramatic.
Pentru ţinerea sub control a riscului de creditare sunt de analizat, în mod periodic, indicatorii de
performanţă economico-financiari ai firmei, şi de corectat parametrii implicaţi; atunci când situaţia o
cere, astfel încât să fie evitată deteriorarea acestor indicatori care consideră nivelul creditelor
angajate:12
 Lichiditatea patrimonială arată capacitatea agentului economic de a acoperi obligaţiile de
plată exigibile sau cu scadenţă imediată prin mijloacele sale băneşti şi/sau prin elementele
patrimoniale active care se pot transforma în scurt timp, de regulă până la 12 luni, în mijloace
băneşti. Se determină astfel:
Lp = ∑Acrt + St
∑ Pb

Lp - indicatorul lichidităţii patrimoniale

Acrt – active curente bilanţiere, mai puţin activele imobilizate – stocuri de materiale, producţie
în execuţie, semifabricate, mărfuri, etc.
12
Ioan Bogdan, coordonator – “Tratat de management financiar-bancar”, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p.857 -
860
21
 Pb – pasive bilaţiere, reprezentând obligaţii de plată în termen scurte: credite pe termen scurt şi
ratele aferente creditelor pe termen mediu şi lung scadente în cursul anului, dobânzi, datorii,
împrumuturi, furnizori, salarii şi asimilate acestora, impozite, etc.
În cazul lichidităţii patrimoniale nu se iau în considerare valoarea materiilor prime,
materialelor, producţiei neterminate şi a semifabricaţilor inutilizabile, fără posibilităţi de valorificare
– comenzi sistate, contracte reziliate, etc., valoarea produselor finite fără comenzi sau contracte
ferme care nu au desfacere asigurată, servicii, lucrări, produse facturate, mărfuri cu caracter litigios
sau fără posibilităţi certe de încasare şi debitori litigioşi, greu de încasat. Nivelul optim al
indicatorului este mai mare decât 1.
 Lichiditatea rapidă reflectă, din punct de vedere al analizei performanţei economice
realizată de bănci, posibilitatea clientului de a-şi achita imediat datoriile, creditele şi împrumuturile
pe termen scurt – deşi în esenţă indicatorul se referă tot la posibilitatea de convertire a activelor în
bani, ca şi conţinut economic – şi se determină cu ajutorul relaţiei:
Lp = ∑Acrt - St
∑ Pb

Unde: Lr – indicatorul lichidităţii rapide

Acrt – active curente bilanţiere, mai puţin activele imobilizate
St – stocuri de materiale, producţie în execuţie, semifabricate, mărfuri, etc.
Pb – pasive bilanţiere, reprezentând obligaţii de plată în termene scurte: credite pe termen
scurt şi ratele aferente creditelor pe termen mediu şi lung scadente în cursul anului, dobânzi, datorii,
împrumuturi, furnizori, salarii şi asimilate acestora, impozite, etc. Nivelul optim al indicatorului este
peste 1.
 Solvabilitatea patrimonială arată gradul în care capitalul social vărsat asigură acoperirea
creditelor şi împrumuturilor. Se determină cu ajutorul relaţiei de mai jos, în care:
Sp = ∑Cp
Total P
Unde: Sp – indicatorul solvabilităţii patrimoniale
Cp – capitaluri proprii
Total P – total pasive
O solvabilitate bună este atunci când indicatorul este cuprins între 0,40 şi 0,60, limita minimă
fiind de 0,15.
 Randamentul capitalului total - exprimă rata profitului net (aferent livrărilor), în raport
cu capitalurile proprii înregistrate şi se determină cu ajutorul relaţiei:

22
 R.c.t. = P.N. × 100
∑Cp

Unde: R.c.t. – indicatorul rentabilităţii capitalului total

P.N. - profitul net obţinut
C.p. – capitaluri proprii, reprezentând capiatlul social plus rezervele înregistrate precum şi
fondurile realizate din profit, conform celor legale.
Nivelul optim al acestui indicator este când acesta tinde către 20%.
 Gradul de acoperire a dobânzii – o măsură a abilităţii companiei de a plăti cu
promptitudinea dobânzile este oferită de indicatorul profit – dobânzi, care se calculează prin
raportarea profitului înainte de dobânzi şi impozite la dobânzile anuale plătite de către client şi arată
de câte ori profitul, înainte de dobânzi şi impozite este mai mare decât dobânzile anuale pe care
clientul le plăteşte, sau de câte ori dobânzile plătite de companie sunt acoperite prin efort propriu.
G.a.d. = P.O.
Ch.d.

Unde: G.a.d. – gradul de acoperire a dobâzii

P.O. – profitul operaţional (înainte de dobânzi şi impozite)
Ch.d. – cheltuielile cu dobânzile
Acest indicator este satisfăcător în jurul valorii 2 şi foarte bun atunci când creşte de peste 5
ori.
 Gradul de îndatorare arată cât din volumul total al activelor companiei este acoperit din
creditele bancare şi datorii către terţi şi se determină cu ajutorul relaţiei:
G.Î. = ∑C.I.O. × 100
∑A.p.

Unde: G.Î. – indicatorul gradului de îndatorare

C.I.O. – volumul total al datoriei, respectiv credite pe termen scurt, mediu şi lung,
împrumuturi şi alte obligaţii către terţi.
D.p. – totalul activelor patrimoniale
Indicatorul este optim când rezultatele obţinute sunt de până la 50%, iar o valoare relativă
apropiată de zero a indicatorului arată că firma are datorii minime sau acestea sunt inexistente şi
activele patrimoniale sunt acoperite din surse proprii.

23
 Capitolul 3

Metoda scoring şi rolul ei în managementul riscului

3.1. Generalităţi
Metoda scoring constituie o sinteză a rezultatelor exprimate prin indicatori de performanţă.
Indicatorii prezenţi anterior prezintă o serie de dezavantaje, izvorâte din faptul că sunt construiţi pe
date din trecut, oferind o imagine corectă, coerentă şi riguroasă a activităţii organizaţiei în perioada
analizată, însă nereuşind să ofere o imagine completă a riscului viitor. O imagine de ansamblu
asupra unei organizaţii, privind performanţele şi riscul în afaceri, se poate obţine numai prin
sintetizarea acestora. Acest dezavantaj major este contracarat prin utilizarea metodei scoring –
metoda scorurilor – care prin obiectivul de a furniza modele predictive pentru evaluarea riscului de
faliment al unei organizaţii se dovedeşte de o importanţă majoră în managementul riscului.
Această metoda elimină, în parte şi dezavantajele indicatorilor respectivi generate de faptul
că în general sunt construiţi pe date din trecut şi, ca urmare, dau o imaginea incompletă privind
performanţa şi riscul în perspectivă.
Deoarece rezultatele financiare se degradează foarte rapid în timp, apare tot mai evidentă
necesitatea unor informaţii mai precise cu privire la viitor, la riscul de faliment. Ca o reacţie la aceste
cerinţe practice, cercetătorii şi organismele financiare internaţionale s-au preocupat de elaborarea
unei metode pentru determinarea riscului de faliment, pornind de la o grupare de rate stâns corelate
cu starea de sănătate sau cu cea de slăbiciune a întreprinderilor.
Metoda se bazează pe tehnicile statistice ale analizei şi aplicarea sa presupune observarea
unui ansamplu de întreprinderi format din două grupuri distincte – un grup de firme cu dificultăţi
financiare şi un grup de firme cu funcţionare sănătoasă. Pentru fiecare dintre cele două grupuri se
stabileşte o serie de rate după care se determină cea mai bună combinaţie liniară de rate care să
permită diferenţierea celor două grupuri de firme. În urma aplicării analizei statistice discriminate se
obţine pentru fiecare întreprindere un scor „Z”, funcţie liniară de un ansamplu de date – distribuţia

24
scorurilor permite separarea întreprinderilor cu funcţionare sănătoasă de cele în dificultate, după cum
arată reprezentarea schematică de mai jos13:

Frecvenţa Zona de apartenenţă Zona de apartenenţă la

la grupul întreprin- grupul întreprinderilor
derilor cu dificultăţi sănătoase

Scor

Figura nr. 2. Distribuţia scorurilor având în vedere separarea întreprinderilor în funcţie de

modul de funcţionare

Scorul „Z” utilizat în metodă şi atribuit fiecărei întreprinderi se determină cu ajutorul unei
funcţii cumulative de rate implicate în anliză, ponderate, fiecare, cu ajutorul unui coeficient de
ponderare. Descrierea generală a metodei a fost particularizată prin elaborarea de numeroase modele
bazate pe acestă metodă, cu aplicabilitate diferenţiată prin domeniul lor specific de utilizare şi
scopurile analizei propuse la abordarea unui model.

3.2. Modele ale Metodei Scoring

Funcţia Altman a fost stabilită pe baza rezultatelor unui eşation de 66 întreprinderi dintre
care 33 înttreprinderi cu dificultăţi de natură financiară. Din studierea variabilelor acestei funcţii se
remarcă prepoderenţa celor privind structura financiară şi eficienţa utilizării patrimoniului. Scorul Z
se stabilileşte prin aplicarea ecuaţiei funcţiei care este de forma:
Z = 1,2x + 1,4xl + 3,3x' + 0,6x" + x'''

în care:
x = capital circulant/activ total
xl = profit reinvestit/activ total
x' = profit înaintea impozitării/activ total

x" = capital propriu/împrumuturi pe termen lung şi mediu

13
Ioan Bogdan, coordonator, - „Tratat de management financiar-bancar”, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 127-
133
25
 x''' = cifra de afaceri/activ total

Scorul Z obţinut are următoarele semnificaţii:

- Z < 1,8 – firma este aproape de faliment;

- Z = 1,8 – 3 – firma este în situaţia de deficit – performanţe vizibil diminuate, dar îşi poate
relansa activitatea, adoptând o strategie corespunzătoare;
- Z > 3 – firma este solvabilă
Modelul Conan şi Holder propune funcţii particularizate pe sectoare de activitate, o funcţie
pentru întreprinderile industriale fiind de forma:14
Z = 0,16x + 0,22xl – 0,87y – 0,10yl + 0,24z
Unde:
x = (Creanţe + disponibilităţi) / Datorii pe termen scurt

xl = Capital angajat/Total capitaluri

y = Cheltuieli financiare/Cifra de afaceri
yl = Cheltuieli salariale/Valoarea adăugată
z = Excedentul brut din exploatare/Datorii totale

Tabelul nr. 1. Interpretarea situaţiei întreprinderii în funcţie de scorul obţinut

Valoarea scorului Situaţia întreprinderii Probabilitatea de faliment

Z < 0,16 Foarte bună Sub 10%

Favorabilă 10% - 30%
0,1 < Z < 0,16
Incertă 30% - 85%

0,04 < Z < 0,1 Nefavorabilă (pericol) 85% - 90%

Eşec Peste 90%
- 0,05 < Z < 0,04

Z < - 0,05

Funcţia scor stabilită de Centrala Bilanţurilor a Băncii Franţei cuprinde o serie de opt rate,
ale căror relaţii de calcul şi coeficienţi de pondere sunt redate în tabelul de mai jos:

Nicolae Baltes – „Diagnosticarea riscului economic, finaciar şi de faliment la entităţile economice”, Euroeconomia
14

XXI, Rondul de Sibiu, 9 iunie 2006.

26
 Z = 1,255 × 1 + 2,003 × 2 - 0,824 × 3 + 5,221 × 4 0,689 × 5 1,164 × 6 + 0,706 × 7 + 1,408
×8
Unde valorile coeficienţilor sunt sintetizate de tabelul de mai jos, prin care, în funcţie de
valoarea coeficientului se diferenţiază următoarele situaţii:
 Z < - 0,25 – întreprinderi cu dificultăţi financiare

 Z = 0,25 … 0,125 – întreprinderi aflate în situaţie incertă

 Z > 0,125 – întreprinderi cu funcţionare normal
Evident, băncile mai ţin seama şi de alte informaţii, ca de pildă, calitatea managementului,
profilul activităţii, organizarea relaţiilor de piaţă în amonte şi aval, etc.
Tabelul nr. 2. Calcularea celor opt rate ale funcţie scor stabilită de Centrala BilanţurilorBăncii
Franţei
Rata Denumirea ratei Relaţia de calcul Coeficientul de
pondere
X1 Rata cheltuielilor finaciare Chelt. Financiare - 1,255
R.B.E
X2 Rata de acoperire a capitalului Capitalul permanent + 2,003
investiti Capitalul investit
X3 Rata capacităţii de rambursare a C.A.F + 0,824
obligaţiilor Datorii
X4 Rata marjei brute de exploatare R.B.E + 5,221
C.A.
X5 Durata medie a creditului financiar Sold mediu furnizori × T - 0,689
Cumpărări de mărfuri
X6 Rata de creştere a valorii adăugate VAÌVA - 1,164
VA
X7 Durata medie a creditului clientului Sold mediu clienţi × T + 0,706
C.A.
X8 Rata investiţiilor fizice Investiţii__ + 1,408
Valoarea adăugată

Metoda scorurilor completează, deci, celelalte metode de analiză, fără a le înlocui, şi oferă o
imagine mai adecvată perspectivei organizaţiei. Metoda permite o sintetizare a multitudinii de
indicatori de performanţă elaboraţi în practica şi cercetarea ştiinţifică utilizaţi în managementul
financiar al firmei.
Aşa cum arată Nicolae Balteş15 însă, dat fiind faptul că perioada pentru care trebuie analizaţi
indicatorii economico-financiari ai firmei este relativ mare (20-30), aprecierea bonităţii firmelor

Nicolae Balteş – “Diagnosticarea riscului economic, financiar şi de faliment la entităţile economice”, Euroeconomia
15

XXI, Rondul de Sibiu, 9 iunie 2006.

27
româneşti folosind unul din modelele scoring deja consacrate poate fi privită mai mult ca un
exerciţiu de calcul, fiind necesară considerarea rezultatului ca orientativă.
Principiul metodei îşi găseşte relevanţa în domeniul bancar, unde este foarte frecvent
utilizată, în urmărirea evoluţiei în timp a clienţilor astfel încât metoda scoring stă la baza analizei
portofolului de credite şi, implicit, la clasificarea performanţelor economice ale clienţilor beneficiari
sau solicitanţi de credite, prin încadrarea în categoriile de performanţă rezultate prin aplicarea
metodei scoring.
Analiza prin clasificarea creditelor realizată de bănci este relevantă pentru discuţia de faţă,
întru-cât oferă o imagine foarte adecvată performanţelor economico-financiare ale companiilor şi
aplicarea acestui sistem de indicatori ar putea constitui o modalitate de autoevaloare pentru manageri
Această analiză se referă la performanţele economico-financiare ale companiei, corelându-le
cu capacitatea de rambursare la scadenţă a eventualelor credite (solicitate sau chiar acordate), şi
clasifică performanţa economico-financiară, reflectată în capacitatea de onorare la scadenţă a
datoriilor, în categoriile: standard, în observaţie, substandard, îndoielnic sau pierdere.
Calitatea performanţelor financiare ierarhizează companiile prin încadrare în următoarele
categorii de clasificare:
 Categoria A – performanţele financiare foarte bune, permitând achitarea la scadenţă a
dobânzilor şi ratelor, cu perspectiva menţinerii performanţelor financiare la nivel înalt;
 Categoria B – performanţe foarte bune sau bune, dar fără perspectiva menţinerii acestui nivel
al performanţelor pe o perspectivă mai îndelungată;
 Categoria C – performanţe financiare satisfăcătoare, însă cu evidentă tendinţă de degradare;
 Categoria D – performanţe financiare neadecvate, pierdere şi imposibilitatea de a plăti ratele
şi dobânzile.
Băncile mai ierarhizează performanţa companiilor (clienţi) şi din punct de vedere al
serviciului datoriei, care este bun în cazul în care ratele şi dobânzile sunt plătite la termen sau cu o
întârziere de maxim şapte zile, slab în situaţia în care ratele şi dobânziile sunt plătite cu o întârziere
de până la 30 de zile şi necorespunzător în cazul în care ratele şi dobânziile sunt plătite cu o
întârziere de peste 30 de zile.
Comparând datele utilizate în ierahizarea performanţelor financiare ale companiilor, cu
datele privind serviciul datoriei se obţine o clasificare foarte relevantă a companiilor, conform figurii
nr. 3.
Seviciul datoriei / Bun Slab Necorespunzător
Performanţa
financiară

28
 Categoria A Standard În observaţie Substandard

Categoria B În observaţie Substandard Îndoielnic

Categoria C Substandard Îndoielnic Pierdere

Categoria D Îndoienic Pierdere Pierdere

Categoria E Pierdere Pierdere Pierdere

Figura nr. 3. Clasificarea întreprinderilor prin coroborarea datelor privind performanţa

financiară a clientului cu datele privind serviciul datoriei
Pentru încadrarea clientului/companiei într-una din categoriile desemnate prin parametrii de
performanţă definiţi anterior, se procedează la analiza indicatoriilor economico-financiari ai
companiei, prin aplicarea formulelor de calcul precizate anterior la definirea acestor indicatori şi se
alocă un număr de puncte pentru încadrarea în anumite intervale de performanţă determinate de
aceşti indicatori.
Prin însumarea numărului de puncte se obţine “scorul” final, respectiv un punctaj care
încadrează compania într-una din categoriile definite mai sus, după algoritmul exemplificat în
tabelul nr. 3.
Tabelul nr. 3: Calculul indicatorilor şi încadrarea întreprinderilor în funcţie de scorul obţinut
Nr. crt Indicator Formula de calcul Valoare indicator Punctaj

29
1. Lichiditate Ac – Sn – Ci < 80 -2
Curentă (%) D < 1 an 80 …..100 -1
100….120 1
120…..150 2
150……170 3
> 170 4

2. Solvabilitatea (%) A – Sn – Ci – Aa < 80 0

D 80……100 1
100…..120 2
120…..140 3
140…..160 4
> 160 5

3. Rentabilitatea faţă P_ Sub 1 0

de costuri (%) Ct 1,1……2 1
2,1……3 2
3,1……5 3
Peste 5 4

4. Gradul de D_ Peste 100 -1

îndatorare (%) Cp 80…..100 0
60…...80 1
40…...60 2
Sub 60 3

5. Garanţii Guvernamentale 4
Bănci de prim rang 4
Depozite bancare 4
Ipoteci 3
Gaj 2
Cesiune de creanţe 1
Fidejusiune (cauţiune) 1
Gaj general 0

Unde : Ac - activele circulante

Sn - stocuri nefavorificabile
Ci - clienţi incerţi
D - datorii
A - total active
Aa – alte active incerte
P – profit
Ct – cheltuieli totale; Cp – capitaluri proprii.

30
 După calcularea scorului (punctajului) final, se va face încadrarea companiei (client sau
solicitat de credit) în categoriile de performanţă stabilite anterior, după scara de ierarhizare a
performanţelor conform exemplului din figura 4.

Punctaj Categorie
Peste 17 A
13,1 – 17 B
10,1 – 13 C
5,1 – 10 D
Sub 5 E
Figura. nr. 4. Scara de ierarhizare a performanţelor

Metoda scorurilor permite poziţionarea rapidă a riscului de faliment pe care-l prezintă

întreprinderile împrumutate, dar aplicarea sa poate conduce la rezultate eronate dacă se utilizează
fără adaptarea la specificul domeniului de activitate al fiecărei firme şi al evoluţiei economice al
fiecărei ţări. Ea nu constituie decât un instrument de detectare a riscului de faliment, iar valoarea
informativă a scorului nu trebuie supraestimată, deoarece analiza discriminantă reduce informaţia de
bază prin selectarea ratelor cele mai semnificative pe care le consideră constante în timp, aspect ce
nu este verificat în realitate.
În cadrul metodelor bancare, funcţia scor Z este considerată ca parte a unei evaluări
generale, analiza fiind suplimentată cu prezentarea critică a următoarelor elemente: activitatea de
conducere, administrarea financiară, rapoartele experţilor contabili, relaţiile cu creditorii, declaraţiile
presei, modificarea preţului acţiunilor, condiţiile în care se desfăşoară activitatea, gradul de
satisfacere al angajaţilor.

Capitolul 4

Diagnosticul global de firmă şi rolul lui în managementul financiar

4.1. Aspecte generale

Nu se poate pune problema unei stategii de diminuare a riscului în afaceri fără parcurgerea,
iniţial, a unei etape ce necesită o analiză de acurateţe şi profunzime, obiectivitate şi o foarte bună

31
cunoaştere a tuturor variabilelor mediului de afaceri (potenţialul de risc în structura internă şi cel al
mediului de afaceri în care organizaţia funcţionează). Această analiză este deosebit de importantă,
iar de profunzimea, amplitudinea şi acurateţea acestei analize depinde, în foarte mare măsură,
abilitatea organizaţiei de a se adapta unui mediu de cele mai multe ori ostil, cu utilizarea la maximă
eficienţă a resurselor (prin definiţie insuficienţe) şi minimalizarea drastică a deficienţelor în structura
internă, corect evaluate.
Această analiză ce impune studiu aprofundat urmăreşte diagnosticarea riscurilor la care ar
putea fi supusă firma, fie prin identificarea pericolelor din mediul extern, fie datorită slăbiciunilor în
propria organizare, fie prin efectul cumulat al acestor pericole, fie prin neadaptarea adecvată a
capabilităţilor – aptitudinilor – organizaţiei pentru a face faţă ostilităţii mediului extern.
Diagnosticarea riscurilor firmei urmăreşte aprecierea capacităţii organizaţiei de a genera
bogăţie – deci de a fi rentabilă – precum şi identificarea riscurilor care pot afecta viitorul acestei
rentabilităţi şi măsura în care abilităţiile organizării interne şi a managementului pot acoperi plaja de
potenţiale riscuri identificate. Pornind de la evaluarea mijloacelor puse în operă şi a rentabilităţii – ca
măsură a bogăţiei degajate – în condiţii de acţiune a potenţialelor riscuri identificate, un diagnostic
corect şi complet al riscurilor la care poate fi expusă compania va trebui să includă: evidenţierea
aptitudinilor şi a riscurilor ce intervin, respectiv pot să apară în funcţionarea curentă a organizaţiei,
evaluarea corectă atât a aptitudinilor cât şi a riscurilor, sintetizarea informaţiilor cât mai complete şi
pertinente.
Riscurile pot apărea – respectiv ar putea fi contracarate prin aptitudini dezvoltate – fie în
zona strategiei, fie în cea comercială, fie în cea tehnologică, socială sau financiară a activităţii
companiei.
Riscurile strategice ţin de capacitatea companiei de a exploata favorabil mediu exterior în
care activează, cu considerarea atentă a slăbiciunilor şi a punctelor forte atât ale mediului de afaceri
cât şi ale propriei structuri organizatorice, compania fiind pusă în situaţia de a-şi asuma aceste riscuri
care inevitabil presează asupra sa, şi a le contracara prin dezvoltarea aptitudinilor proprii
corespunzătoare – eficienţă organizatorică, acoperirea zonelor de vulnerabilitate, exploatarea în
beneficiu propriu a punctelor slabe ale sistemului (comparativ cu punctele forte ale propriei
organizaţii), identificarea clară a propriilor vulnerabilităţi şi stabilizarea situaţiei în aceste zone
identificate ca nesigure în faţa impactului cu mediul de afaceri extern, valorificarea la maximum a
capacităţii care se “pliază” pe necesităţile acestui mediu extern companiei.
În acest context, pot fi consolidate sau exploatate la maximum poziţiei pe piaţă, flexibilitatea
ofertei de produse faţă de cererea pieţei sau cea manifestată în relaţiile cu clienţii respectiv furnizorii,

32
capacităţile de inovare, ca un capital deosebit de valoros, dacă nu chiar vital şi, nu în ultimul rând,
chiar creşterea organizaţiei.
În zona comercială vulnerabilitatea şi expunerea la risc pot fi contracarate prin aceeaşi
opţiune a dezvoltării capacităţiilor propriei organizaţii care ar putea face faţă expunerii din exterior.
Se înţelege că şi în acestă situaţie, ca şi în cazul capacităţilor strategice menţionate mai sus, această
consolidare prin dezvoltarea aptitudinilor nu poate fi realizată print-un efort pe termen scurt, ci
necesită o identificare, planificare şi implementare elaborate, realizabile în timp. Nu este vorba de
crize ce pot fi rezolvate prin soluţii de moment ci de o gândire coerentă şi o implementare
responsabilă a soluţiilor identificate în urma analizei.
În ceea ce priveşte acestă zonă, comercială, rapiditatea reacţiei este diferită faţă de cea a
zonei strategice – flexibilitatea, adaptabilitatea, capacitatea de răspuns rapid la stimuli externi sunt în
mare măsură atu-uri ale organizaţiei în contracararea riscurilor cu incidenţă în această zonă de
activitate, chiar dacă riscurile majore se cer contracarate prin aptitudini dezvoltate consecvent.
Deşi aparent riscurile sociale nu ar putea fi situate la interfaţa organizaţiei cu exteriorul,
pericolul social nu vine neapărat doar din interiorul organizaţiei. Interferenţele cu mediul extern sunt
atât de subtile şi în acelaşi timp atât de puternice încât perturbaţiile minore apărute în mediul extern,
în zona socială, pot genera probleme cu rezultatul uneori irecuperabil în interiorul organizaţiei. Este
de exemplificat în acest caz situaţia conflictuală, cu consecinţe dintre cele mai grave pentru
organizaţii care aparent nu ar fi avut a se teme de consecinţe ale tulburărilor de natură socială în
evoluţia lor, a iniţierii discuţiilor pe tema modificărilor legislative ce urmau a fi aduse Codului
Muncii, de către guvernul Tăriceanu, la începutul anului 2005.
Întru-cât finalizarea discuţiilor guvernului – confederaţii sindicale – a fost imposibilă prin
abordarea conflictuală a temei modificărilor acestei legi, escaladarea situaţiei de criză a dus nu doar
la demonstraţii ale confederaţiilor sindicale, ci a ajuns până la anunţarea declanşării grevei generale,
în condiţii şi la o dată clar stabilite. Acest anunţ a generat situaţii de conflict social şi în cazul
organizaţiei care în respectul reglementărilor legale existente aveau corect, legal şi bine asigurat un
cadru social al desfăşurării activităţii, relaţii consensuale cu sindicatele constituite în interiorul
propriilor organizaţii.
Revenind la abordarea generală a acestei teme, riscurile inerente zonei sociale trebuie
contracarate prin capacitatea organizaţiei de a asigura în primul rând retribuirea corectă a muncii
prin salarizare, un climat social adecvat dacă nu chiar creativ, capacitatea de a utiliza personalul în
scopul generării de eficienţă, productivitate şi stabilitate, capacitatea de inovare în acest domeniu.

33
 Oricât de înalte ar fi performanţele organizaţiei în cele trei zone de competenţă menţionate
anterior, fără gestiunea financiară eficientă a companiei atingerea scopului final al oricărei
organizaţii – generarea bogăţiei profitului – va fi compromis. Gestiunea financiară acoperă probabil
cea mai complexă arie de atribuţiuni în managementul afacerii, toate aceste atribuţiuni având o
importanţă deosebită în atingerea obiectivului principal al oricărei afaceri – obţinerea profitului.
Această zonă extinsă de competenţă impune performanţă în aptitudinile firmei de a exploata eficace
mijloace încredinţate – deci rentabilitatea şi productivitatea – în capacitatea de creştere, dezvoltare,
investiţii – deci aptitudinea de a asigura o continuitate pe termen mediu şi lung a acestei rentabilităţi
– în capacitatea de a asigura în permanenţă plata datoriilor exigibile – în independenţa entităţii
economice – respectiv capacitatea de a păstra, faţă de ansamblul partenerilor săi, în permanenţă un
raport foarte favorabil.
Tabelul nr .4: Ansamblul partenerilor şi a raporturilor stabilite în evoluţia organizaţiei
Firma
Acţinari Preţuri/Bancheri Clienţi Personal Manageri

 Capital  Capital  Venit în  Muncă/competenţă  Inovaţie

 Asumarea riscului  Rambursare la creştere  Efort  Dezvoltarea
 Putere /gestiune scadenţă  Produse/servicii  Idei organizaţiei
 Solvabilitate  Risc de calitate  Statutul companiei  Responsabilităţi
 Creştere/dividente  Garanţii  Satisfacerea  Motivaţie  Partajarea
 Valoare/îmbogăţire  Solvabilitate nevoilor de preţ  Salarii riscului
 Capacitate de  Flexibilitate  Muncă
rambursare  Climat de muncă  Efort
 Dobânzi  Inovaţie  Salarii
garantate  Stabilitate  Promovare
 Satisfacţii
După D. Mărgulescu, citat de Ioan Bogdan16, diagnosticul general şi gestiunea riscului
vizează 5 M, adică:
1. MEN – potenţialul uman, la întreaga sa dimensiune şi calitate (competenţă profesională,
inclusiv cea managerială);
2. MONEY – problematica financiară;
3. MERCHANDISE – cantitatea, calitatea şi evaluare stocurilor;

16
Ioan Bogdan – Tratat de management financiar-bancar, Ed. Economica, Bucureşti, 2002, p.100
34
 4. MATERIALS – evaluarea cantitativă şi calitativă a activelor fixe în special (nivel tehnic,
fiabilitate, performanţă);
5. MARKET – poziţia pe piaţă, distribuţia produselor şi serviciilor.
Ca metodă de management, metoda diagnosticării este metoda folosită în management, pe
baza constituirii unei echipe multidisciplinare, din manageri şi executanţi, al cărui conţinut principal
constă în identificarea punctelor forte şi a celor slabe ale domeniului analizat, cu evidenţierea
cauzelor care le generează, finalizată în recomandări cu caracter corectiv sau de dezvoltare.
4.2. Modele de diagnostic global de firmă
Aşa cum am arătat la prezentarea limitelor metodei Scoring, aceasta are în structura ratelor
prepoderent folosite, indicatorii de natură financiară, în condiţiile în care lumea contemporană,
performanţele provin mai cu seamă din capitalul intangibil, din capitalul de cunoştinţe, din
performanţele de natură calitativă (calitatea managementului, a sistemului informaţional, a
personalului, etc), care nu pot fi surprinse cu modelele metodei Scoring. Pentru a suplini acest gol, a
apărut diagnosticul global de firmă, care vine să completeze performanţele metodei Scoring.
Redăm, mai jos unele modele de diagnostic global de firmă:
a) MODELUL BCG ( BOSTON CONSULTING GRUP)
Abordează echilibrul financiar şi riscul în corelaţie cu portofoliul de activitate, cu poziţia pe
piaţă a firmei, cu resursele financiare şi orientarea spre dezvoltare.
Modelul se bazează pe două variabile strategice : rata de creştere a sectorului, care determină
politica de investiţii şi creşterea nevoii de fond de rulment şi poziţia concurenţială a firmei, care
determină rentabilitatea şi resursele degajate.
Are ca principiu şi obiectiv esenţial asigurarea ca strategia firmei să permită alocarea optimală
a resurselor, astfel încât să asigure cea mai bună poziţie concurenţială globală.
Managementul competitivităţii urmăreşte pozitionarea companiei pe un nivel cât mai înalt de
competitivitate. Pe baza unor analize de portofoliu realizate în Statele Unite s-a constatat o
poziţionare a produselor companiilor faţă de creşterea pieţei şi cota de piaţă deţinută, care generează
patru mari grupe de produse, după volumul fluxului de lichidităţi generat, (fig.5.)17

17
Hungh Davidson – Offensive Marketing, Penguin Books, london, 1987, p.151
35
 Creştere pieţei
Cota de piaţă

Figura nr. 5. Matricea BCG (Boston Consulting Group) pentru creşterea pieţei/cota de piaţă

b) MODELUL ALEXANDRU GHEORGHIU

Modelul are opt componente fiind un model mai complex, mai bine şi mai actual structurat,
cu o putere de predicţie mai aproape de realităţile din firmele româneşti. La fiecare componentă i s-a
acordat un coeficient de importanţă, astfel:
- Financiar 0,18
- Piaţă şi concurenţă 0,14
- Cercetare – dezvoltare 0,14
- Produse 0,14
- Management 0,14
- Producţie 0, 10
- Comercial 0,10
- Personal 0,06
Total 1,00
A introdus o scară mai largă a notelor de apreciere, mărindu-le numărul de la 5 la 9
c) MODELUL A.D. LITTLE
Este o dezvoltare, din punct de vedere al conținutului economico-financiar, a Modelului
BCG, prin implicarea gradului de maturitate al firmei, precum și a poziției concurențiale a acesteia,
prin intermediul unui sistem dinamic de factori cheie ai succesului, care permit evaluarea mai
nuanțată, atât a poziției strategice a firmei, cât și a echilibrului său financiar.
Pornește de la realitatea că firmele aflate într-o fază de demaraj sau de creștere, au nevoi
financiare mai mari decât cele stagnante sau în declin. O firmă aflată în stare de demaraj este mult
mai supusă riscului, decât o firmă aflată în faza de creștere sau maturitate.

36
 Mărimea riscului este dependentă și de poziția concurențială a firmei, iar o poziție
concurențială puternică se concretizează într-o rentabilitate ridicată și, în principiu, într-o stare de
echilibru financiar. Degradarea poziției pe piață, este caracterizată prin scăderea rentabilității,
diminuarea autofinanțării și creșterea riscului.
( +) Partea de piață (-)
_ _ ________________________________ ___________________________

Investiții riscante Inv. slabe sau vânzări active

_________________________________________________________________________
! Etape ! ! (+)
! ---------------- Demaraj Creștere Maturitate Declin ! !
! Poziție concurențială !! R
________________________________________________________________________ ! ! E
Dominantă Nevoi financiare Surplus !! N
T
Puternică sau echilibru de resurse !! A
________________________________________________________________________ ! ! B
Favorabilă Nevoi financiare Echilibru !! I
surplus de resurse !! L
________________________________________________________________________! ! I
Slabă ! ! T
--------------- Nevoi Echilibru sau ! ! A
Marginală financiare nevoi financiare ! ! T
________________________________________________________________________ ! ! E

Figura nr. 6. Matricea Modelului A.D. Little

d) MODELUL ROLAND BERGER

Roland Berger este o firmă de consultanţă. Modelul are următoarele componente:
- produse, concurenţă, distribuţie, producţie, financiar şi management;
- pe fiecare componentă, are criterii pentru detaliere;
- evaluarea fiecărei componente se face cu un punctaj de la 1-5;
- la fiecare componentă este rezervată o coloană pentru prezentarea măsurilor necesare
pentru creşterea performanţei.

4.3. Evoluţii ale lumii contemporane care amplifică importanţa

managementului în afaceri
Omenirea a ajuns în faţa problemelor actuale în mare parte datorită faptului că a urmărit
preponderent viteza şi mai puţin ţinta. S-a alergat în viteză spre ţinte greşite, irosindu-se resurse şi
37
timp. Pentru a ieşi din această situaţie, omenirea nu are nevoie atât de ceas, cât de busolă.
Deasemenea, omenirea a ajuns la aceste probleme datorită dezechilibrului creat între interesele
utilizatorilor forţei de muncă şi interesele oamenilor. Or, performanţa presupune prezenţa omului,
nu numai cu mâna de lucru, ci mai ales cu mintea, dăruirea, inventivitatea şi conştiinţa. Acestea sunt
şi trebuie să fie, valenţele esenţiale ale capitalului uman. Orice exagerare de o parte sau alta,
diminuiază performanţa pe ambele paliere ale echilibrului menţionat.Organizaţia trebuie să creeze şi
să stimuleze instalarea unui sentiment de urgenţă pentru inovaţie, pentru a creşte randamentele
talentelor de care dispune.
Acest lucru nu îl poate realiza decât prin instaurarea echilibrului dintre muncă şi viaţa
oamenilor. Supunerea oarbă pentru a face ,, cum trebuie’’, ,, ce ţi se cere’’şi nu ,,ce trebuie’’, nu mai
serveşte nimănui.
În ceea ce priveşte timpul, sunt de reţinut mai cu seamă :
- problema esenţială este, câtă valoare scoatem din timpul de care dispunem, nu atât cât
il folosim ;
- trebuie să eliberăm oamenii de tirania urgenţei, care le distruge echilibrul, le macină
viaţa şi le reduce randamentul valorificării talentelor;
- una din definiţiile nebuniei este să faci acelaşi lucru şi să te aştepţi la rezultate mai
bune.
Secolul XXI este secolul revoluţiei performanţei care va predomina managementul şi auditul
performanţei, managementul vizionar, inovativ, managementul paradoxurilor,etc. Obiectivul
fundamental al managementului şi managerilor este de a crea o viziune competitivă, viabilă, pentru
organizaţie.
Firma este locul în care lumea depune cea mai mare parte a eforturilor şi aproape toţi trăim,
într-un fel sau altul, de pe urma activităţi firmelor. Peste 40% dintre lucrările ştiinţifice apărute în
ultimii ani, au ca obiect firma şi managementul acesteia.
Globalizarea vieţii economice este reflectată, pregnant, de evoluţia comerţului mondial, de
caracterul tot mai global al strategiilor de piaţă, care au în vedere mondializarea pieţelor, de crearea
unei economii globale întemeiate pe interdependenţe transnaţionale, în toate activităţile: producţie,
comerţ, servicii, finanţe, etc, derulate într-un nou mediu de afaceri, mult mai complex şi dinamic,
provocator pentru iniţiative mai performante, realizate prin liber schimb şi în context intern şi
multicultural.
Această globalizare trebuie, deci, abordată ca un fenomen caracteristic şi dominant al lumii
contemporane, deoarece stările de lucruri locale, naţionale, regionale iradiază şi formează acest

38
fenomen care impune modificarea percepţiei şi filozofiei generale despre existenţă şi dezvoltare, în
toate domeniile şi sferele activităţii umane.
Toate aceste mutaţii sunt generate de cauze obiective, care dacă nu sunt luate în seamă aşa
cum am arătat, expun firmele la riscuri ale căror efecte încă sunt incalculabile. Redăm, mai jos, o
parte din aceste cauze :
- globalizarea ştiinţei şi tehnologiei, ca urmare a liberalizării transferului de cunoştinţe;
- globalizarea identificării şi valorificării resurselor în general;
- globalizarea activităţii de marketing, cu extindere la scară globală;
- formarea unui sistem financiar global, prin internaţionalizarea activităţii bancare, instituţii
financiare mondiale, circulaţia liberă a capitalurilor, liberalizarea şi stimularea investiţiilor străine ;
- globalizarea infrastructurii de comunicaţii, care facilitează comunicaţii şi tranzacţii în timp
real, fluidizând, într-un ritm fără precedent, fluxurile economice şi financiare;
- impactul tot mai profund al activităţii organismelor mondiale (cum este cazul
Organizaţiei Mondiale a Comerţului);
- efectul tendinţelor de accentuare a integrării economice regionale (cum a fost cazul
extinderii UE);
- adâncirea diviziunii internaţionale a muncii şi a interdependenţelor între economiile
naţionale, etc.
Internaţionalizarea firmei, impune, modificări profunde în toate subsistemele
managementului (informaţional, organizaţional, decizional şi metodologic), în toate funcţiile
managementului: prevederea, organizarea, coordonarea, antrenarea şi control-evaluarea, care
amplifică cerinţa operaţionalizării neofuncţiilor managementului legate de asigurarea şi utilizarea
capitalului de cunoştinţe), precum şi în toate funcţiunile organizaţiilor (cercetare-dezvoltare,
producţie, comercială şi de marketing, financiar – contabilă şi de personal), şi aceste funcţiuni,
urmând a fi abordate mai cu seamă prin prisma cerinţelor derivate din economia, organizaţia şi
managementul bazate pe cunoştinţe.
Strategii de internaţionalizare a firmelor
În funcţie de studiile de piaţă făcute, de politicile şi strategiile generale ale firmei, de
oportunităţile conturate, firmele pot utiliza o paletă largă de strategii de internaţionalizare. Redăm, în
continuare, unele dintre acestea, şi principalele lor trăsături şi cerinţe.
Strategia globală - este strategia generală a firmei adaptată la cerinţele internaţionalizării
firmei. Ea reprezintă o opţiune generală de dezvoltare pe termen lung şi, firesc, trebuie să prevadă

39
direcţiile de dezvoltare, obiectivele strategice ale dezvoltării, resursele necesare şi metodele
principale pe care le aplică pentru atingerea scopurilor fixate.
Strategia de dezvoltare activă - este strategia prin care firmele caută să intervină, activ,
pentru influenţarea sau chiar modelarea unor elemente ale mediului, pentru contracararea
concurenţei, recurgând la acţiuni ofensive, chiar agresive.
Strategia de dezvoltare pasivă - este strategia prin care firmele se adaptează la modificările
care apar în mediul de afaceri, inclusiv sub aspectul tehnic, tehnologic şi al pieţei.
Strategia de dezvoltare prin inovare - este strategia cea mai recomandată de specialişti, în
contextul schimbării şi al orientării firmelor către client, al economiei, organizaţiei şi
managementului bazate pe cunoştinţe. Inovaţia, spun aceştia, trebuie să fie transformată ,,dintr-o
străfulgerare de idei” într-o producţie continuă de idei, de inovaţii.
Strategii extensive şi intensiv – extensive - o perioadă mare de timp firmele au ales în
concurenţă calea extensivă, pentru cucerirea pieţelor, prin amplificarea ofertei de produse şi servicii,
pentru îmbunătăţirea situaţiei lor pe
pieţele interne şi externe. Pe măsura creşterii gradului de saturaţie a pieţei şi accentuarea concurenţei
pe piaţă, pe măsura creşterii şi diversificării rezultatelor progresului tehnico-ştiinţific, câştigă teren
strategiile intensive şi intensiv-extensive, prin care dezvoltarea şi diversificare se împleteşte cu
specializarea.
Strategii de concentrare - au fost concepute pentru a se putea crea o ofertă mai înalt
specializată, cu un coeficient ridicat de modernitate, realizat printr-un grad mai înalt de prelucrare a
resurselor, concomitent cu extinderea activităţii în sectoare noi, care asigură diversificarea
utilizatorilor şi pieţelor şi accesul la tehnologii performante.
Strategii de creştere organică - vizează mecanismul de creştere prin divizare şi regrupare,
creându-se unităţi noi, care valorifică mai deplin experienţa câştigată, orientată spre utilizatori şi
pieţe noi, mai performante.
Strategia integrării pe verticală - a fost concepută pentru a facilita firmei integrarea de noi
domenii de activitate, atât în amonte, cât şi în aval de obiectul de activitate tradiţional, urmărind
preponderent accentuarea specializării acestor structuri noi integrate.
Strategia de piaţă - este o strategie specializată pe problematica generală a pieţei, care are
importanţă cardinală în contextul schimbării şi orientări firmelor către client. Strategia
vizează ,preponderent, optimizarea relaţiei firmei cu piaţa, pornind de la postulatul că acestea se pot
influenţa, benefic, reciproc.

40
 Strategia de diferenţiere - este strategia care a fost concepută pentru a diferenţia segmentele
de piaţă, pentru a le putea trata selectiv şi satisface mai bine.
Strategia nediferenţiată - este strategia care porneşte de la conceptul că firma se adresează
întregii pieţe, căutând să-şi atingă obiectivele fără să fructifice eterogenitatea acesteia.
Strategii de penetrare pe piaţă - este strategia necesară pentru pieţele greu accesibile,
profitabile pe termen lung, a căror cucerire impune investiţii importante. Este recomandabilă la
produsele cu ciclu lung de fabricaţie, la echipamente cu un grad ridicat de standardizare.

41
 Capitolul 5

Cercetare ştiinţifică de caz privind managementul riscului în afaceri la

S.C. Euroconf România S.R.L. Târgu Neamţ

5.1. Scurt istoric

Societatea comercială Euroconf România SRL s-a constituit în conformitate cu prevederile

Legii 31/1990 privind societăţile comerciale. şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1278/08.10.1996.
Societatea comercială Euroconf România S.R.L este persoană juridică română, având formă
juridică de societate cu răspundere limitată, capital integral privat şi a fost înregistrată la Camera de
Comerţ şi Industrie a Judeţului Neamţ sub nr. J 22/1342/2006; societatea are durată de funcţionare
nelimitată, începând cu data înmatriculării.
Întreprinderea s-a născut ca o continuare a activităţii vechilor bresle de croitori de
pe teritoriul oraşului, bresle organizate în evul mediu, care produceau confecţii pentru
schimburi în pieţele organizate în acea perioadă.
Date de identificare
Denumirea agentului economic: S.C. Euroconf România S.R.L.
Sediul: România, jud. Neamţ, oraşul Târgu Neamţ, str. Batalion 1;
Forma juridică: Societate cu răspundere limitată
Forma de proprietate: privată
S.C. Euroconf România S.R.L. are un număr de 40 de angajaţi şi este specializată în
executarea îmbrăcămintei de damă, bărbaţi şi copii concretizată în: bluze, fuste, pantaloni, sacouri,
jachete, paltoane, confecţii sport, având un volum de producţie cifrat la 40.000-60.000 confecţii pe
lună.
Scopul societăţii este:
producerea de confecţii în sistem lohn;
producerea şi comercializarea de confecţii pentru bărbaţi, femei, copii din toată gama de
materii prime, fire şi fibre naturale şi sintetice ;
studii şi lucrări privind activitatea de proiectare şi cercetare a produselor de confecţii şi a
unităţilor de confecţii;
producerea şi comercializarea de piese de schimb;

42
 prestarea de activităţi de întreţinere a utilajelor proprii şi pentru terţi în domeniul industriei
textile;
producerea şi comercializarea tuturor bunurilor şi serviciilor specifice activităţilor din
domeniul de activitate.
Obiectivele principale ale S.C. Euroconf România S.R.L. sunt:
- menţinerea poziţiei de lider de piaţă în domeniul producţiei şi comercializării confecţiilor
textile din România;
- concentrarea atât pe oferirea de produse inovatoare, certificate internaţional, cât şi din punct
de vedere comercial pe îmbunătăţirea şi extinderea reţelei comerciale;
- optimizarea permanentă a combinării factorilor de producţie utilizaţi în vederea obţinerii
celor mai bune rezultate economice cu costuri cât mai reduse şi având în permanenţă în vedere
situaţia pieţelor de aprovizionare şi desfacere.
Principalii clienţi tradiţionali ai S.C. Euroconf România S.R.L.:
o FIFTH AVENUE – Anglia
o CANTEX – Franta
o F.I.T – Italia
o G.P.A. – Italia
o I.C.F. – Italia
o NIGHT SERVE – Anglia
o SOFATEX – Franta
o TRANSITEX – Elvetia
o UNICORP – Anglia
o LEVI STRAUSS –Belgia
Concurenţi: S.C. Herren S.R.L.; S.C. Mad Fashion S.R.L.; S.C. Ci Conf S.R.L.;
S.C. Nelmar S.R.L.;
Concurenţa pe piaţa internă este foarte mare, cu preţuri foarte mici chiar dacă produsele au o
calitate inferioară. În ce priveşte piaţa externă, ca urmare a devalorizării valutelor, exporturile au
devenit în bună parte nerentabile – mai ales pe piaţa SUA unde preţurile sunt mai mici decât pe piaţa
din Europa.
Înfiinţarea şi dezvoltarea societăţii a necesitat un efort financiar, tehnic şi uman foarte mare.
Astfel, au fost achiziţionate peste 100 de diverse utilaje pentru care a fost necesară asigurarea forţei
de muncă de pe plan local ceea ce a necesitat supunerea acestora unui proces de calificare şi
recalificare în cadrul societăţii.
43
 Produsele oferite de către S.C. Euroconf România S.R.L. sunt într-un sortiment mare, fiind
confecţionate în funcţie de cerinţele consumatorului. Comparativ cu cele existente pe piaţă aceste
produse sunt superioare ca şi calitate, aspect exterior, fiind la un preţ mai redus decât cele ale
concurenţilor.
Din punct de vedere al expunerii societăţii la diverse riscuri, se poate concluziona că:
 riscul de preţ – S.C. Euroconf România S.R.L. are o politică comercială flexibilă
putându-se adapta eventualelor fluctuaţii de preţuri. Cu atât mai mult cu cât fluctuaţiile preţurilor in
domeniul confectiilor la nivel internaţional afectează deopotrivă toţi participanţii la piaţă;
 riscul de credit - în 2009 creditele contractate de companie s-au redus în totalitate,
unitatea adoptând o politică strictă în ceea ce priveşte încasarea producţiei vândute la export cât şi
pe piaţa internă;
 riscul de lichiditate / cash-flow - o mare parte din vânzările companiei presupun încasări
în valută în avans pe baza unor contracte ferme, ceeea ce a dus la reducerea în totalitate a creditelor .
Alte riscuri:
- creşterea concurenţei;
- instabilitatea legislativă;
- defectarea utilajelor vechi;
- fiscalitatea foarte ridicată şi existenţa evaziunii fiscale;
- pierderea unor pieţe externe tradiţionale şi potenţiale;
- instabilitatea forţei de muncă.
În urma analizei financiare efectuate asupra perioadei 2008-2009 în ceea ce priveşte
activitatea firmei, s-au dedus următoarele aspecte principale:
Cifra de afaceri arată că valoarea afacerilor realizată de întreprindere cu terţii, ca urmare a
exercitării activităţii curente de producţie şi comercializare, a crescut cu 50,52%, ca rezultat al
sporirii producţiei vândute cu 70,96%, şi veniturile din vânzarea mărfurilor au crescut cu 16,69%;
tendinţa crescătoare a cifrei de afaceri arată că întreprinderea se află în expansiune, consolidându-şi
în primul rând, activitatea din producţia vândută.
Producţia exerciţiului, indicator care dimensionează întreaga activitate realizată de
întreprindere într-un exerciţiu, a înregistrat o majorare de 101,7% motivată prin: creşterea producţiei
vândute cu 70,96%, ceea ce indică faptul că oferta de produse a întreprinderii este bine absorbită de
piaţă.
Activitatea întreprinderii a fost eficientă, deoarece valorile indicatorului cheltuieli totale la
1000 lei venituri totale au fost mai mici decat o mie; această eficienţă s-a majorat cu 69,83% ca

44
urmare a creşterii într-un ritm mai rapid a cheltuielilor totale (Cht=190,61%), comparativ cu ritmul
de creştere a veniturilor totale (IVt=173,10%); valoarea coeficientului de elasticitate a cheltuielilor
totale în raport cu veniturile totale (Echt/Vt=1,24), arată că la o creştere de 1% a veniturilor totale,
cheltuielile totale cresc cu 1,24%, ceea ce explică diminuarea eficienţei cheltuielilor totale.
Pentru atingerea obiectivelor în următorii ani, S.C. Euroconf România S.R.L. se va concentra
spre creşterea calităţii serviciilor oferite clienţilor, o promptitudine sporită în onorarea comenzilor şi
diminuarea timpilor de livrare. În prezent societatea are în vedere extinderea obiectului de activitate,
urmând ca în anul următor să construiască o hala în vederea producerii de polistiren.
5.2. Principalii indicatori de performanţă economico-financiară stabiliţi pe
baza Contului de profit şi pierdere
Contul de profit şi pierdere traduce activul întreprinderii în termeni de flux:
creditul – totalul fluxurilor de intrări (veniturilor),
debitul – totalul fluxurilor de ieşiri (cheltuieli) pe tipuri de activităţi.
Performanţa întreprinderii rezidă în soldul creditor al contului care exprimă aptitudinea de a
genera fluxuri viitoare de numerar prin utilizarea resurselor existente. Forma este derogatorie, în
structura verticală, tip listă. Acest cont se supune analizei prin intermediul Soldurilor Intermediare
de Gestiune, care caracterizează atât performanţa economică, cât şi financiară a entităţii.
Performanţa vizează indicatorii valorici ai activităţii de producţie şi comercializare. Unii
dintre ei se regăsesc în cont, iar alţii se calculează:
Cifra de afaceri situată în vârful cascadei, denumită şi turn-over, exprimă totalul afacerilor
realizate cu terţii şi cuprinde totalul veniturilor din producţia vândută, vânzarea de mărfuri, dobânzi
înregistrate din activităţi de leasing, subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri, marja
comercială.
Marja comercială suplimentul de valoare adusă prin activitatea de comerţ; este diferenţa
dintre Venituri din vânzarea mărfurilor şi Cheltuieli privind mărfurile (costul de cumpărare al
mărfurilor, cheltuieli de achiziţie, variaţia stocurilor).
Producţia exerciţiului – indice global care dimensionează întreaga activitate dintr-un
exerciţiu şi cuprinde valoarea bunurilor şi serviciilor produse indiferent de destinaţie (vânzare,
stocare, capitalizare).
Valoarea adăugată (Added Value) exprimă contribuţia întreprinderii la circuitul economic
prin propria activitate şi traduce rolul creator al întreprinderii la realizarea propriei bogăţii şi la
creşterea PIB-lui. Se determină prin deducerea valorii consumurilor intermediare provenite de la terţi
(materii prime, utilităţi, etc.) din producţia exerciţiului cumulată cu marja comercială. Este mai

45
importantă ca cifra de afaceri, deoarece reflectă modul de remunerare a factorilor de producţie
consumaţi în procesul productiv. Structura valorii adăugate pe elemente de repartiţie: cheltuieli cu
personalul, cheltuieli cu impozite şi taxe, cheltuieli financiare ajustate de valoare, toate categoriile, la
care se adaugă rezultatul de exploatare, mai puţin alte venituri din exploatare.
Relaţia dintre cifra de afaceri şi valoarea adăugată prezintă importanţă deoarece
caracterizează sectorul de activitate:

- grad de dependenţă externă, depinde de sectorul de activitate, este mai scăzut în

industrie decât în sectorul de distribuţie; relativ stabil în timp;

- grad de integrare pe verticală = .

Gradul de integrare pe verticală ridicat poate fi consecinţa creşterii mai rapide a valorii
adăugate în raport cu cifra de afaceri (reduce riscul dependenţei de aport exterior).
Tabelul nr. 5.: Indicatorii de performanţă
Elemente de Exerciţiul financiar Abateri Indici
calcul (mil.lei) Precedent Curent (+/- ∆) (%)
Cifra de afaceri 1645941 2477490 831549 150,52
Marja comercială 114270 318900 204630 35,83
Producţia 1078241 2174790 1096549 201,70
Valoarea adăugată 652361 1026695 374334 157,38
R1 = CA × 100 252,30 241,30 - 11 95,64
Vad
R2 = Vad × 100 39,63 41,44 1,81 104,57
CA

Cifra de afaceri arată că valoarea afacerilor realizată de întreprindere cu terţii, ca urmare a

exercitării activităţii curente de producţie şi comercializare, a crescut cu 50,52%, ca rezultat al
sporirii producţiei vândute cu 70,96% şi a veniturilor din vânzarea mărfurilor cu 16,69%; tendinţa
crescătoare a cifrei de afaceri arată că întreprinderea se află în expansiune, consolidându-şi în primul
rând, activitatea de bază.
Marja comercială a înregistrat o evoluţie descendentă pe durata perioadei analizate, valoarea
sa diminuându-se cu 64,17% faţă de anul anterior, ca urmare a sporirii cheltuielilor privind mărfurile
(102,33%) într-o proporţie mai mare decât veniturile din vânzarea mărfurilor (16,69%).
Producţia exerciţiului, indicator care dimensionează întreaga activitate realizată de
întreprindere într-un exerciţiu, a înregistrat o majorare de 101,70% motivată prin: creşterea
producţiei vândute cu 70,96%, ceea ce indică faptul că oferta de produse a întreprinderii este bine
absorbită de piaţă, cât şi creşterea producţiei imobilizată cu 704,59%.
46
 Valoarea adăugată, ca indicator de performanţă care exprimă plusul de bogăţie creat de
întreprindere prin activitatea de exploatare, a întregistrat o creştere cu 57,38% datorită creşterii într-
un ritm mai rapid a producţiei exerciţiului cu 101,70% faţă de creşterea consumurilor intermediare
cu 69,49%.
Raportului static dintre cifra de afaceri şi valoare adăugată (R1) se diminuează cu 11% ce
indică o scădere a gradului de dependenţă a întreprinderii faţă de achiziţiile de la terţi şi respectiv
scăderea riscului întreprinderii.
Raportul ce corelează valoarea adăugată cu cifra de afaceri (R2) a înregistrat valori
crescătoare de la 39,63% la 41,44%, ce indică creşterea gradului de integrare pe verticală a
producţiei care este favorabilă pentru întreprindere deoarece este expusă mai puţin riscului de
exploatare pe care îl presupune dependenţa sa faţă de terţi.
Principalele rate de rentabilitate (pe baza fluxului de rezultate)
Aceste rate exprimă gradul de eficienţă a unei activităţi prin comensurarea unui rezultat ca
efect economic cu un indicator ce reflectă efortul depus: costurile, capitalul, veniturile.
Aceste mărimi sunt evaluate sub formă de raport constituind mărimi relaţionale spre
deosebire de marjele de rentabilitate.
Ratele de rentabilitate servesc mai bine la efectuarea unei comparaţii în timp şi spaţiu.

Rata marjei brute ; EBE – excedentul brut din exploatare

Rata rentabilităţii comerciale

Rata profitabilităţii

Rata rentabilităţii resurselor consumate

Rata marjei comerciale

În evaluarea performanţei financiare pe baza ratelor de rentabilitate trebuie să se ia în

evidenţă în ce măsură creşterea unei rate este rezultatul efortului propriu sau care constituie efectul
unor factori independenţi de efortul propriu – erogeni (nu depind de fondul propriu). Cele mai
semnificative sunt ratele care iau în calcul costurile de producţie deoarece el corelează direct
rezultatul obţinut cu efortul depus.
Tabelul nr.6: Flux de rezultate
47
Nr. Crt. Elemente de calcul (lei) Exerciţiul financiar Abateri Indici
Precedent Curent (+/∆) (%)
1. Excedentul brut din 539874 724681 184810 134,23
exploatare (EBE)
2. Rezultatul din exploatare 544170 721302 177132 132,55
3. Rezultatul financiar - 15914 - 13116 - 29030 82,42
4. Rezultatul curent 528256 708186 179930 134,06
5. Rezultatul extraordinar 0 0 0 0
6. Rezultatul brut 528256 708186 179930 134,06
7. Rezultatul net 418583 591279 172696 141,26
8. Capacitatea de 419246 598032 178786 142,64
autofinanţare (CAF)
9. Marja netă de autofinanţare 117200 206763 89563 176,42
(AF)

Excedentul brut de exploatare al întreprinderii analizate dovedeşte faptul că aceasta poate să-
şi menţină potenţialul productiv, are capacitatea să remunereze capitalurile avansate şi să onoreze
obligaţiile fiscale, deoarece capacitatea de autofinanţare este în creştere, cu 34,23%. După cum se
observă din analiza structurii excedentului brut de exploatare, valoarea adăugată, este una din
cauzele evoluţiei ascendente a indicatorului. Ea are pondere majoritară în strcutura indicatorului,
crescând în perioada analizată cu 57,38%.
Efectul pozitiv exercitat de creşterea valorii adăugate asupra soldului intermediar de gestiune
analizat a fost însă diminuată de creşterea cheltuielilor cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate cu
296,87%, cât şi a cheltuielilor cu personalul, în aceeaşi perioadă, cu 166,38%. Chiar dacă
elementele de cheltuieli au înregistrat creşteri în perioada analizată, creşterea indicatorului EBE
(34,23%) , ce deţine o pondere importantă în structura rezultatului de exploatare, cât şi creşterea
semnificativă a altor venituri din exploatare (431,52%) au condus la sporirea rezultatului de
exploatare cu 32,55%.
Rezultatul financiar este o pierdere în ambele exerciţii. Reducerea pierderii cu 17,58% a fost
consecinţa creşterii semnificative a veniturilor financiare cu 942,92% faţă de creşterea cheltuielilor
financiare cu doar 119,40%, fapt care a exercitat influenţă nefavorabilă, mai redusă, asupra
rezultatului net.
Rezultatul curent s-a majorat cu 34,06% în special datorită diminuării pierderii financiare, cât
şi a creşterii rezultatului din exploatare cu 32,55%, acesta din urmă deţinând o pondere majoritară în
rezultatul curent, absorbind pierderea financiară.
Absenţa evenimentelor cu caracter extraordinar a lăsat neschimbat rezultatul net al
exerciţiului şi a determinat egalitatea între rezultatul curent şi rezultatul brut.

48
 Fiecare din aceste solduri intermediare de gestiune şi-a pus amprenta asupra creşterii
rezultatului net al exerciţiului cu 41,26% de la un exerciţiu la altul al perioadei supuse analizei.
Creşterea rezultatului brut realizat de întreprindere cu 34,06% a determinat o obligaţie fiscală a
acesteia cu 6,6%.
Capacitatea de autofinanţare a întreprinderii s-a majorat în perioada analizată cu 42,64% şi
evidenţiază faptul că întreprinderea dispune de potenţial financiar crescător pentru a remunera
capitalurile proprii antrenate în activitatea sa şi pentru a finanţa investiţiile.
Analiza ratele de echilibru financiar
Indicatorii menţionaţi în valori absolute nu sunt întotdeauna relevante pentru evaluarea
calităţii şi volumului întreprinderii, ceea ce impune în paralel şi determinarea unor rate care reflectă
condiţii de ajustare între utilizatorii şi resursele puse în operă.
Ratele oferă informaţii mai relevante deoarece caracterizează sintetic performanţa
financiară, impusă în evaluare şi permit compararea în timp, în spaţiu sau cu valoare standard.
Ratele de finanţare stabile a imobilizărilor care măsoară resurselor de finanţare a activelor
durabile.

>1, poate fi consecinţa unui fond de rulment pozitiv

Rata de finanţare din resurse proprii cuprinde autonomia financiară dată de raportul dintre
capitalul propriu (C ) şi active imobilizate ( A ).
Rata de finanţare din resurse străine:

FR străin

Ratele de lichiditate şi solvabilitate exprimă capacitatea de a face faţă angajamentelor la

scadenţă.
Ratele de lichiditate – determină echilibru financiar pe termen scurt prin capacitatea de a
transpune rapid activele circulante în disponibilităţi băneşti.
Rata lichidităţii curente (lichiditate generală)

(între 1,2 şi 2)

Rata lichidităţii rapide (testul acid)

(între 0,65 şi 1)

Rata lichidităţii imediate

49
 Ratele de solvabilitate exprimă capacitatea de a face faţă obligaţiilor şi se definesc mai ales
în perspectiva lichidităţii prin încetare de plăţi ca urmare a lipsei de lichiditate a bilanţului.
Rata solvabilităţii patrimoniale:

(între 0,3 şi 0,5)

Rata solvabilităţii generale

Rata autonomiei financiare exprimă capacitatea de acoperire a datoriilor din capitalul propriu

>1

Rata îndatorării globale care exprimă dependenţa de creditori şi şansele de rambursare a

datoriei

Această rată poate fi detaliată în funcţie de structura capitalului

Capacitatea de îndatorare exprimă posibilitatea de îndatorare şi se exprimă prin

Capacitatea de rambursare exprimă capacitatea de achitare a datoriilor din propria activitate

şi este egală cu ; CAF – capacitatea de autofinanţare

Rata de finanţare a stocurilor ; FR – fondul de rulment

Tabelul nr.7.: Echilibrul financiar prin rate de finanţare

NR. INDICATORI EXERCIŢIUL INDICI
CRT. FINANCIAR
50
 2008 2009
1. Rata finanţării stabile a imobiliz. 1,64 1,17 71,34
Rf = Rp/Np =CP/Ain
2. Rata autofinanţării imobilizărilor: 1,64 1,17 71,34
Raf = Cpr/Np = Cpr/Ain
3. Rata finanţării străine: - - -
Rfd = D>1an/Ain
4. Rata finanţării globale a imobiliz.: - 2,11 4,06 X
Rfg = FRN/NFR

Unde: Rp – resurse permanente;

Ain – active imobilizate
Np – necesarul permanent de finanţare
Cp – capitalul propriu
FRN – fondul de rulment net
NFR – necesarul de fond de rulment

- rata finanţării stabile a imobilizărilor are valori supraunitare şi un trend descrescător.

Indicatorul este expresia fondului de rulment pozitiv şi a echilibrului financiar pe termen lung.
Trendul descrescător se datorează creşterii într-un ritm mai lent a resurselor permanente (care sunt în
exces) cu 141,19 % comparativ cu necesarul permanent de finanţat cu 239,92%.
- rata autofinanţării imobilizărilor a scăzut în perioada analizată cu 28,66%, ceea ce exprimă
diminuarea autonomiei financiare a întreprinderii. Capitalurile proprii, prin creşterea lor cu 141,19%,
au permis finanţarea integrală a utilizărilor permanente şi au generat un fond de rulment propriu
pozitiv.
- în exerciţiul curent, valoarea supraunitară a ratei finanţării globale evidenţiază faptul că
necesarul de fond de rulment a fost integral finanţat din fondul de rulment pozitiv, care a contribuit
la obţinerea trezeroriei nete pozitive şi la asigurarea echilibrului financiar global al întreprinderii.

Tabelul nr. 8: Echilibrul financiar prin rate de lichiditate

INDICATORI EXERCIŢIUL INDICI
FINANCIAR
51
 2008 2009
Rata lichidităţii gen: Rlg = Acirc/Dc 1,45 1,32 91,03
Rata lichidităţii reduse: Rlr = (Acirc – S)/Dc 1,03 0,80 77,67
Rata lichidităţii imediate: Rli = AT/Dc 0,46 0,16 34,78
Viteza de rotaţie a stocurilor: Rls = CA/S (rot) 7,33 5,49 74,90
Durata de rotaţie a st: S/CA*360 (zile) 6,72 4,47 66,52
S = (Si + Sf)/2
Viteza de rotaţie a creanţelor comerciale 5,46 4,50 82,42
CA / C c
Termenul de recuperare a creanţelor 65,97 80 121,27
C c / CA * 360

Unde: Acirc – active circulante ; AT – active totale

Dc – datorii curente; S – stocuri

Rata lichidităţii generale este supraunitară şi se diminuează cu 8,97% fiind expresia unui
fond de rulment pozitiv şi a echilibrului financiar pe termen scurt. Descreşterea sa se explică prin
sporirea activelor circulante (cu 48%) într-un ritm mai lent decât creşterea datoriile curente (cu
63,14%).
Rata lichidităţii reduse, numită şi test acid, a scăzut în perioada analizată (22,33%) în
contextul majorării datoriile curente în creştere. Valorile acestui raport sunt considerate ca indicând
o situaţie normală de lichiditate a întreprinderii.
Rata lichidităţii imediate (lichiditatea efectivă a întreprinderii) a scăzut în perioada analizată
cu 65,22% şi are valori ce ne conduc la concluzia că întreprinderea are capacitate de plată imediată.
Viteza de rotaţie a stocurilor a scăzut în perioada analizată cu 17,58%. Aceasta indică
ineficientizarea activităţii de aprovizionare-depozitare deoarece se observă o imobilizare inutilă de
resurse financiare în stocuri. Durata de rotaţie a stocurilor s-a diminuat în perioada analizată cu
33,48%, ceea ce se înseamnă diminuarea duratei în care stocurile sunt transformate din formă
materială în formă bănească.
Capacitatea de plată a întreprinderii este afectată prin diminuarea vitezei de rotaţie a
creanţelor comerciale cu 17,58% .
Termenul de recuperare a creanţelor a înregistrat o creştere cu 21,27%.

Tabelul nr. 9. Echilibrul financiar prin rate de solvabilitate

INDICATORI EXERCIŢIUL FINANCIAR ABATERI
2006 2007 (%)
52
Rata solvabilităţii generale: RSG = At/Dt 1,79 2,17 21,23
Rata îndatorării globale: RÎG = Dt/Cpr 1,26 0,85 - 32,54
Rata prelevării datoriilor financiare
R p  Ch f / CA 0,01 0,02 100

Rata îndatorării la termen: RÎT = D>1an/CP - - -

Rata autonomiei financiare globale: RAF = Cpr/Pt 0,44 0,54 22,73
Rata autonomiei financiare la termen: RAT = Cpr/CP 1 1 -
Rata capacităţii globale de rambursare:
R RG  Dt / CAF (ani) 1,26 1,44 14,29

Unde: Chf – cheltuieli fixe; Pt – pasivul total; CP – capitalul permanent

CAF – capacitatea de autofinanţare; Dt – datorii totale
Rata solvabilităţii generale are în ambele perioade valori mai mari decât limita 1,66 care
indică riscul de insolvabilitate; creşterea sa evidenţiază că partea de activ neangajată în datorii este
semnificativă şi corespunde unei situaţii nete a întreprinderii care s-a majorat cu 138,95%, în
consecinţă nu există simptome de insolvabilitate şi întreprinderea nu are o poziţie riscantă pentru
creditori.
Rata îndatorării globale s-a diminuat în perioada analizată cu 32,54%, iar valorile pe care le
înregistrează arată că întreprinderea este departe de a atinge limita maximă de îndatorare.
Diminuarea indicatorului s-a realizat ca urmare a creşterii într-un ritm superior a capitalurilor proprii
(cu 141, 19%), comparativ cu ritmul de creştere a datoriilor totale (cu 63,14%).
Raportul prelevării datoriilor financiare creşte de la 0,01 la 0,02, valorile sale fiind
inferioare limitei 0,6, prin urmare, întreprinderea poate suporta costul îndatorării din cifra de afaceri.
Raportul autonomiei financiare globale indică o poziţie bună a întreprinderii în ceea ce
priveşte independenţa financiară, care derivă din creşterea capitalului propriu cu 141,19% şi a
pasivului total doar cu 96,67%. Băncile finanţatoare nu sunt expuse riscului de insolvabilitate în
relaţia cu un astfel de client.
Conform raportului autonomiei financiare la termen întreprinderea nu se confruntă cu riscul
de insolvabilitate, pentru că participarea capitalului propriu la formarea capitalului permanent este
superioară limitei minime 0,5.
Sporirea în ritm superior a datoriilor totale în raport cu ritmul de creştere a capacităţii de
autofinanţare, face ca perioada de rambursare a datoriilor din capacitatea de autofinanţare să se
prelungească nesemnificativ (cu 0,18 ani, adică cu circa 3 luni) în perioada analizată.
5.3. Pragul de rentabilitate şi evaluarea riscurilor

53
 Analiza cost-volum-profit permite utilizarea acestei metode în evaluarea riscurilor, noţiunea
de risc fiind inseparabil legată de cea de rentabilitate.
Interdependenţa dintre rentabilitate şi risc se manifestă ori de câte ori atingerea unei
rentabilităţi presupune şi asumarea unui risc. Aprecierea rentabilităţii se realizează în funcţie de
riscul asumat. Acest risc afectează randamentul activelor economice şi rentabilitatea capitalului
investit.
De aceea problematica riscului în general şi a riscului financiar în special (a capitalului) se
regăseşte în centrul reglementărilor naţionale contabile (OMPF 3055/2009), care impun ca în
raportul administratorilor al exerciţiului financiar să cuprindă o descriere a principalelor riscuri şi
incertitudini cu care se confruntă entitatea, respectiv politicile în materie de gestiune a riscurilor şi
acoperirea împotriva riscurilor, pentru care se utilizează contabilitatea de acoperire împotriva
riscurilor (vezi anexa nr.1.)
Categorii de riscuri financiare ce afectează performanţa întreprinderii:
 riscul financiar sau de capital;
 riscul de piaţă cu trei forme:
 riscul valutar legat de fluctuaţia valorii unui instrument financiar ca urmare a variaţiilor
cursului de schimb valutar, scăderea acestuia antrenează scăderea de valoare a activului exprimat în
monedă străină, ceea ce diminuează performanţa întreprinderii;
 riscul ratei dobânzii la valoarea justă care poate produce fluctuaţia unui instrument
financiar din cauza variaţiilor ratelor dobânzii de piaţă;
 riscul de preţ, care face ca valoarea unui instrument financiar să fluctueze datorită
schimbărilor preţului pieţei, cu menţiunea că riscul de piaţă include nu numai pierdere potenţială ci
şi câştig potenţial.
Pragul de rentabilitate mai are diverse utilizări şi modalităţi de evaluare a diferitelor categorii
de risc. Rentabilitatea impune remunerarea factorilor de producţie consumaţi şi a capitalului investit.
Riscul de credit constă în riscul ca una din părţile Instituţilor Financiare să nu-şi respecte
obligaţiile asumate;
Riscul de lichiditate (finanţare) – dificultăţi în procurarea fiondurilor necesare pentru
îndeplinirea angajamentelor aferente instrumentelor financiare. Este consecinţa incapacităţii de a
vinde repede un activ financiar la o valoare apropiată de valoarea justă;
Riscul ratei dobânzii la fluxul de numerar – riscul ca fluxurile viitoare de numerar să
fluctueze din cauza variaţiei ratelor de piaţă ale dobânzii prin schimbarea ratei dobânzii diferitelor
instrumente (active) financiare fără o schimbare corespunzătoare a valorii sale juste.

54
 Dintre riscurile care însoţesc performanţa întreprinderii, unele reflectă vulnerabilitatea
acesteia la diferiţi factori interni sau externi, iar altele ameninţă perenitatea entităţii cu precizarea că
toate aceste riscuri au ca origine modul de asigurare a echilibrului venituri-cheltuieli, pe baza
pragului de rentabilitate.
Evaluarea riscului de exploatare (risc operaţional sau economic) decurge din fluctuaţiile
rezultatului din exploatare în funcţie de poziţia faţă de pragul de rentabilitate şi din structura
costurilor de exploatare (fixe şi variabile). Costurile fixe = costuri de structură, iar costurile variabile
= costuri operaţionale.
Marja de securitate şi intervalul de siguranţă – reflectă poziţia cifrei de afaceri faţă de pragul
de rentabilitate. Studii statistice arată că un interval de siguranţă de până la 10%, reflectă o situaţie
instabilă, un interval de siguranţă de până la 20%, reflectă o stare relativ stabilă, un interval de
siguranţă de peste 20% până la 30%, reflectă o situaţie confortabilă în raport cu radul de rentabilitate
şi cu gradul de risc.
Acest interval de siguranţă (indice de poziţie sau indice de flexibilitate) exprimă capacitatea
întreprinderii de a-şi modifica producţia şi de a se adapta la cerinţele pieţei. Cu cât indicele are o
valoare mai mare, cu atât flexibilitatea întreprinderii la variaţia vânzărilor este mai ridicat.
Riscul financiar (de capital)
Priveşte structura finanţării şi creşte o dată cu gradul de îndatorare. Este definit ca fiind
sesibilitatea rezultatului net la variaţiile rezultatului din exploatare şi este legat de prezenţa
cheltuielilor financiare legate de dobânzi ce micşorează rezultatul net şi rentabilitatea financiară.

, , ;

55
 ;

;
;(finanţ. se realiz. numai din cap. proprii);
= finanţarea se realizează din credite pentru care se
achită dobânzi mari, de unde rezultă că întreprinderea poate ajunge în incapacitate de plată.
Limitarea riscului financiar impune creşterea pragului de rentabilitate şi recalcularea valorii
critice prin includerea cheltuielilor financiare.
Riscul de faliment (de insolvabilitate)
Insolvabilitatea (falimentul) poate fi consecinţă a fragilităţii întreprinderii, de unde rezultă că,
gradul de risc trebuie evaluat mai ales cu referire la prviziunile privind rentabilittea care se bazează
pe semnalele de slăbiciune oferite de situaţia trecută. În general, mărimea riscurilor activităţii
economico-financiară interesează nu numai întreprinderea care apelează la credite ci mai ales băncile
creditoare, ce consimt că pentru a beneficia de un credit, întreprinderea trebuie să prezinte o bonitate
financiară care să exprime o garanţie a gestiunii sanătoase a activităţii la toate nivelurile.
Evoluţia completă a stabilităţii întreprinderii şi a pasivului de a înregistra pierderi care să
ducă întreprinderea până la faliment se poate baza pe un număr de indicatori care exprimă situaţia
economico-financiară:
 solvabilitatea patrimonială – arată gradul în care capitalul propriu asigură acoperirea
obligaţiilor pe termen lung şi o evaluare prin elemente patrimoniale ( o valoare peste 0,3 şi o evoluţie
ascendentă). O valoare < 0,3 indică un semnal de prudenţă deosebită, o alertă deosebită din partea
băncii finanţatoare; întreprinderea cvasifaliment.
 lichiditatea – capacitatea de achitare la termen a obligaţiilor pe termen scurt din resursele
băneşti disponibile (val. > 1, pentru a arăta existenţa unui supliment de resurse care să facă faţă
incidentelor ce pot să apară în mişcarea capitalurilor circulante.
 trezoreria – partea ce rămâne în resursele stabile după finanţarea imobilizărilor;
 NFR >0, exprimă aptitudinea întreprinderii de a se finanţa din resurse stabile,
 NFR<0, implică recurgerea la credite bancare de trezorerie pentru plăţile curente, ceea ce
denotă dificultăţi bancare pe termen scurt;

56
  rata rentabilităţii financiare – aptitudinea întreprinderii de a obţine profit net prin utilizarea
capitalurilor proprii, favorizat de recurgerea la împrumuturi dacă efectul de levier financiar este >0,
ce se corelează cu gradul optim de îndatorare.
Prin sistemul de rate de rentabilitate şi prin indicatorii de echilibru financiar, diagnosticul
financiar permite evaluarea punctelor tari şi slabe ale gestiunii, evoluţia performanţei şi a riscului
economic şi financiar, dar nu afectează pasivul, evaluarea riscului de faliment ce ameninţă constant
activitatea întreprinderii aflată în dificultate.
Cauzele sunt numeroase: reducerea activităţii, reducerea marjelor, probleme specifice de
trezorerie, probleme legate de management, o serie de cauze accidentale legate de falimentul unor
clienţi, reducerea pieţelor de desfacere, blocajul inflaţionist.
Studiul cauzelor falimentului, au arătat că acesta nu este un fenomen brutal, ci un rezultat al
unei degradări progresive a situaţiilor financiare. Riscul de insolventă poate fi previzibil cu 2-3 ani
înaintea încetării plăţilor, o serie de metode de detectare precoce şi de previziune a riscului de
faliment consecutiv dificultăţilor.
Pentru previziune se utilizează metode contabile şi metode bancare. Metodele contabile
cantitative şi analitice se folosesc în cazul analizelor comparative în timp pentru estimarea evoluţiei
viitoare a activităţii. Analiza abilităţii întreprinderii de a fi solvabilă şi de a evita falimentul vizează
echilibrul financiar pe baza fondului de rulment patrimonial, precum şi ratele de solvabilitate şi
lichiditate ale întreprinderii.
Asemenea analize sunt semnificative doar în cazul unor comparaţii temporale ale aceleiaşi
întreprinderi, dar pot fi favorizate şi de comparaţii spaţiale, nefiind suficiente deoarece rezultatele
financiare se degradează în timp.
Metodele bancare presupun detectarea timpurie a riscului prin intermediul unei note de risc,
determinarea unei funcţii scor a cărui valoare clasifică întreprinderea în vulnerabile şi sănătoase.
Calculul funcţiei scor se bazeză pe o baterie de rate financiare, alese pe grupe de întreprinderi care în
timp s-au comportat diferit faţă de riscul de faliment. Există mai multe metode scoring international
şi naţionale de evaluare a riscului de faliment.
1. Modelul Altman (1968, SUA) – prima funcţie scor ce a permis anticiparea a 75% din
falimente cu 2 ani înaintea producerii lor. Este aplicabil întreprinderilor cotate la bursă. Funcţia scor
comportă 5 variabile, respectiv rate:

- exprimă ponderea capitalului circulant în totalul activelor, măsoară flexibilitatea

întreprinderii şi folosirea eficientă a capitalului circulant;

57
 - capacitatea de finanţare internă;

- gradul ( randamentul) activelor;

- autonomia (indicele)

financiară a întreprinderii;

- viteza de rotaţie a activului prin număr de rotaţii.

În funcţie de valoarea scorului, vulnerabilitatea întreprinderii la riscul de faliment se

apreciază potrivit tabelului de mai jos.
Tabelul nr. 10. Interpretarea situaţiei întreprinderii în funcţie de scorul obţinut
Z Situaţia internă Riscul de faliment
Z>2,675 Bună, întreprinderea este Redus, practic inexistent
solvabilă
1,81<Z<2,675 Precară, întreprinderea este Nedeterminat
în dificultate
Z<1,81 Insolvenţă Iminent, maxim
Valorile funcţiei scor menţionate, sunt valori pentru indicatori din situaţiile financiare
americane. Trebuie interpretate astfel:
 Z<1,8 – risc de faliment iminent;
 1,8<Z<3 – zona gri, problema de apariţie a riscului de faliment în proporţie de 95% într-un
an şi de 70% în următorii 2 ani.
Tabelul nr. 11. Calculul indicatorilor în perioada 2008 - 2009
Nr. Indicatori 2008 2009
crt.
1 0,25 0,15

2 0,12 0,11
3 0,58 0,40
4 0,79 1,17
5 R 1,74 1,32
6 4,59 3,67
Unde: AC - active circulante; Cpr – capitalul propriu
DC – datorii curente; Dt – datorii totale
At – active totale; Af – active fixe
Z2008 = 0,3+0,17+1,91+0,47+1,74 = 4,59
Z2009 = 0,18+0,15+1,32+0,70+1,32= 3,67
R12008 = 767577 - 528087/ 946870 = 0,25
58
 R12009 = 1135987 – 861525 / 1871587= 0,15
R22008= 117200 / 946870 = 0,12
R22009 = 206763 / 1871587 = 0,11
R32008 = 546817 / 946870 = 0,58
R32009 = 748908 / 1871587= 0,40
R42008 = 418783 / 528087 = 0,79
R42009 = 1010062 / 861525 = 1,17
R52008 = 1645941 / 946870 = 1,74
R52009 = 2477490 / 1871587 = 1,32
Interpretarea rezultatelor analizei:
Potrivit acestui model de analiză a riscului de faliment, întreprinderea are funcţia scor
superioară limitei 2,67, ceea ce înseamnă că riscul de faliment este inexistent şi solvabilitatea
întreprinderii este bună.
2. Modelul Conan şi Holder

Modelul dezvoltat de cei doi autori se încadrează în metodele testate statistic. Se

aplică întreprinderilor industrial cu un număr între 10 şi 500 de salariaţi. El se bazează pe un
eşantion de 95 de întreprinderi mici şi mijlocii, dintre care jumătate au dat faliment în perioada
1970 – 1975. Întreprinderile analizate au fost grupate statistic şi s-a determinat o funcţie scor
aplicabilă pentru întreprinderile industriale, întreprinderile de construcţii, întreprinderile de comerţ
en gros şi cele de transport.
Modelul are la bază următoarea funcţie:
Z = 0 ,24 * x 1 + 0 ,22 * x 2 + 0 ,16 * x 3 − 0 ,87 * x 4 − 0 ,1 * x 5

Cu x1, x2, x3, x4, x5 se determină prin relaţiile:

În cazul acestui model, riscul de faliment depinde tot de nivelul lui z, după cum urmează în
fig. 7.
Probabilitatea producerii
Valoarea scorului Situaţia întreprinderii riscului
z > 0,16 Foarte bună Sub 10%
0,1 < z < 0,16 Bună 10% - 30%
0,04 < z < 0,1 Alertă 30% - 65%
59
 - 0,05 < z < 0,04 Pericol 65% - 90%
z ≤ -0,05 Eşec Peste 90%

Figura nr. 7. Interpretarea situaţiei întreprinderii în funcţie de scorul obţinut

Valenţele informaţionale ale metodei scorurilor nu trebuie supraestimate, deoarece
analiza discriminantă reduce informaţia de bază prin selectarea celor mai semnificative rate, pe
care le consideră constante în timp, iar întreprinderea este un sistem economico-social ce acţionează
într-un mediu complex, cu mult mai multe variabile care influenţează sănătatea sau slăbiciunea
acesteia.
De aceea se recomandă folosirea metodei scorurilor în paralel cu metodele clasice de
diagnosticare – analiza echilibrului financiar, analiza rentabilităţii, analiza fluxurilor financiare,
etc. şi în final, evaluarea riscului global al întreprinderii.
Tabelul nr.12. Modelul Coman - Holder
Nr. Indicatori 2008 2009
Crt.
1 1,02 0,84
2 0,44 0,54
3 0,57 0,37
4 0,01 0,02
5 0,17 0,29
6 0,40 0,33

Unde: EBE – excedentul brut din exploatare; Dt – datori totale;

CP – capitalul permanent; At – active totale;
S – stocuri; Chf – cheltuieli financiare;
Vad – valoarea adăugată; Ac – active circulante
Z2008= 0,24+0,10+0,09-0,01-0,02 = 0,40
Z2009= 0,20+0,12+0,06-0,02-0,03 = 0,33
R12008 = 539874/528087 =1,02
R12009 =724681/861525 = 0,84
R22008 = 418783/946870 = 0,44
R22009=1010062/1871587 = 0,54
R32008 = 767577 – 224475 / 946870 = 0,57

60
 R32009 = 1135987-450937/1871587 = 0,37
R42008 = 18561/1645941= 0,01
R42009 = 40722/2477490 = 0,02
R52008 = 110667/652361 = 0,17
R52009 = 294791/1026695 = 0,29
Interpretarea rezultatelor analizei:
Modelul reflectă o situaţie foarte bună a întreprinderii analizate, deoarece valorile funcţiei
scor sunt mai mari de 0,16 ceea ce indică o vulnerabilitate mai mică de 10% a întreprinderii la riscul
de faliment.
3. Modelul Centralei Bilanţurilor a Băncii Franţei
A fost introdus în anii 1975-1980, modelul prezice riscul de faliment pentru un orizont de 3
ani, operează cu un număr de 8 variabile (rate) şi măsoară gradul de similitudine al întreprinderii cu
cele normale sau aflate în pragul falimentului, având expresia:
100Z = - 1,255R1 + 2,003R2 – 0,824R3 + 5,221R4 – 0,689R5 – 1,164R6 + 0,706R7 + 1,408R8 –
85,544,
în care:

; ;

; .
Semnul (±) al Scorului Z reflectă probabilitatea de normalitate (dificultate) şi riscul de
faliment după cum urmează:
a) Z > 0: probabilitatea de normalitate = 76,1 % şi de dificultate = 23,9 %;
b) Z < 0: probabilitatea de normalitate = 20,6 % şi de dificultate = 79,4 %

61
 Valoarea scorului Z Situaţia întreprinderii Riscul de faliment (%)
Z > 0,125 Normală 10 ÷ 45 %
- 0,25 < Z < 0,125 Incertă 45 ÷ 70 %
Z < - 0,25 Riscantă 70 ÷ 100 %

Figura nr. 8. Probabilitatea de normalitate a apariţiei riscului de faliment

5.4. Criza economică-financiară mondială actuală şi impactul ei în

managementul riscului
Criza financiară internaţională persistă şi tot mai adâncă, nu poate fi considerată un accident
sau o consecinţă a ciclităţii economice, ci un proces determinat de cauze structurale, care necesită
reglementări riguroase pe pieţele financiare.
După Daniel Dăianu18 “globalizarea pieţelor financiare şi inovaţiile financiare, în condiţiile
unor reglementări precare (sau lipsă) şi mulţimea de conflicte de interese au creat premise pentru
acestă criză”.
Deasemenea analistul economic este de părere că “originea crizelor financiare trebuie căutată
în efecte ale masivelor fluxuri de capital transfrontaliere şi ale utilizării tot mai ample de instrumente
financiare/derivate, care nu sunt transparente şi nici tranzacţionate efectiv pe pieţe. În consecinţă
piţele financiare au devenit, în multe zone, tot mai opace, iar identificarea celor care şi-au asumat
riscuri şi evaluarea acestor riscuri au devenit deziderate aproape de neatins.
Soluţiile propuse, în aceste condiţii, nu se pot rezuma doar la accentuarea cooperării între
autorităţile de supraveghere din UE, sau la adoptarea unui cod de conduită ci chiar de o revizuire, în
sensul ameliorării, a cadrului de reglementare a vehiculelor de investiţie, astfel încât să se remedieze
aspectul transparenţei pieţelor, astfel fascilitându-se o informare adecvată a investitorilor asupra
riscurilor asumate, şi implicit, o stabilitate a pieţelor financiare care să nu mai permită o atare
expunere la iminenţa crizelor financiare (fără a diminua liberalizarea pieţelor).
Criza financiară a fost generată pe de-o parte de căderea pieţei ipotecare din Statele Unite ale
Americii datorită incapacităţii de plată asociată creditelor subprime, situaţie care a generat pierderi
de zeci de miliarde de dolari celor mai renumite bănci din lume şi a adus cea mai puternică economie
a lumii în pragul recesiunii şi pe de altă parte, turbulenţelor de pe pieţele financiare mondiale care au
deschis fondurilor de investiţii guvernamentale din Asia şi Orientul Mijlociu oportunitatea de a plasa
zeci de miliarde de dolari în marile bănci din SUA şi Europa, schimbând configuraţia pieţei
financiare mondiale.
18
Daniel Dăianu – criza financiară internaţională: “Sunt necesare reglementările riguroase de pieţe
financiare” Ziarul Financiar, 14 ian. 2008.
62
 Instabilitatea pieţelor externe, cu precădere, a pieţei financiare, dar şi a pieţelor energei şi a
combustibililor afectează în mod direct şi nemijlocit întreaga activitate economică internaţională. Pe
fundalul crizei economice mondiale, încă din faza de incipienţă a fenomenului, economia
românească racordată puternic la circuitul economic internaţional a oferit semnale alarmante:
numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în anul 2008 este dublu faţă de anul precedent(12.308
faţă de 6.782, doar în perioada 1 ianuarie – 17 noiembrie) 19 ceea ce impune necesitatea vitală a
abordării ştiiţifice a managementului riscului la nivel de organizaţie.
Criza financiară internaţională, persistentă şi tot mai adâncă, nu poate fi considerată un
accident sau o consecinţă a ciclicităţii economice, ci un proces determinat de cauze structurale, care
necesită reglementări riguroase pe pieţele financiare.

Capitolul 6
Concluzii, opinii, soluţii

19
Sursa Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, citat de MEDIAFAX
63
 Lucrarea a fost structurată pe cinci capitole, prezentând elemente generale privind
managementul riscului în lumea contemporană, tipologia generală a riscurilor, cu trecerea în revistă
a principalelor tipuri de riscuri, indicatorii de performanţă şi principalele metode de gestionare a
riscurilor în afaceri dar şi cercetarea ştiinţifică întreprinsă în vederea argumentării conceptelor şi
teoriilor prezentate.
Aşa cum am arătat în introducere, în esenţă am urmărit un set de probleme concrete,
relevante pentru problematica abordată. Direct din cercetarea acestor probleme, din operaţionalizarea
lor, din racordarea la practică au rezultat concluziile de mai jos:
1. Conceptul de risc şi rolul lui în lumea contemporană
Adoptarea organizaţiilor la cerinţele evoluţiei într-un context macroeconomic tot mai extins,
mai dinamic şi mai competitive nu poate fi realizată fără un coerent şi consecvent management al
riscurilor.
În legătură cu stadiul în care ne găsim, fără să absolutizăm, ci doar să provocăm interes în
abordare, facem doar precizarea că până în prezent circulă doar versiuni secvenţiale, de tipul ,, riscul
de firmă”, ,, riscul bancar”, ,, riscul de ţară” şi, nici una, ca ,, managementul riscului în afaceri”.
Lipsa unui asemenea concept, bine conturat şi structurat, a unei lucrări, cu acest titlu, la care am
început să lucrăm noi, cât de cât acceptabile ca început, mai cu seamă în contextul schimbării, al
globalizării afacerilor şi internaţionalizării firmelor, reprezintă un mare handicap pentru manageri.
Pe de altă parte, nimeni nu îşi asumă, conştient, un risc, provenit din risc şi incertitudine,
dacă nu obţine un câştig şi, ca urmare, managerilor care iau astfel de decizii, trebuie să li se ofere un
instrumentar managerial adecvat, care nu poate fi altul decât managementul riscului în afaceri,
afacerile realizându-se, concomitent, atât sub imperiul riscului cât şi al incertitudinii.
2. Evoluţii ale lumii contemporane care amplifică importanţa managementului în afaceri
Organizaţia viitorului trebuie să asigure în interiorul său o solidaritate puternică -
coeziunea de grup – şi relaţii interpersonale puternice, să, fie flexibilă, suplă, deschisă spre redefinire
continuă. Impactul noului context macroeconomic asupra managementului riscului relevat de
experienţa academică în domeniu se referă la următoarele direcţii:
 Globalizarea afacerilor;
 Perisabilitatea sporită a cunoştinţelor tehnice, economice, ştiinţifice;
 Amplificarea gradului de incertitudine a mediului de afacere şi creşterea vulnerabilităţii
firmelor care au condus la diversificarea modelelor de gestionare a riscului;
 Diversificarea instrumentului metodologic de cuantificare a riscurilor (analiza probabilistică,
analiza Monte Carlo, simularea);

64
  Necesitatea creşterii rolului organizaţiilor profesionale din domeniul de afaceri;
 Managementul deschis, transparenţa vieţii organizaţionale, ca posibilităţi de cunoaştere reală
a stării de fapt;
 Cunoaşterea bună, reală a problematicii cu care se confruntă organizaţia oferind posibilitatea
unei intervenţii rapide şi în cunoştinţă de cauză, permiţând depăşirea situaţiilor riscante;
3. Criza economică financiară mondială actuală şi impactul lui în managementul riscului
Important factor de risc, dinamica pieţei financiare mondiale şi instabilitatea sa sunt
percepute de specialişti în management, chestionaţi ca având un rol determinant pentru evoluţia
mediului de afaceri românesc.
Impactul riscurilor asociate evoluţiei crizei mondiale asupra afacerilor dezvoltate în
economia românească se manifestă în opinia repondenţilor, sub următoarele aspecte:
 Orice criză majoră, din orice parte a lumii şi din orice domeniu, va afecta din ce în ce mai
mult România, datorită globalizării şi integrării în Uniunea Europeană;
 Crizele majore de pe piaţa internaţională au impact considerabil asupra nivelului riscului în
economia românească prin creşterea costurilor (a cheltuielilor cu transportul şi cu personalul),
scăderea puterii de cumpărare, creşterea şomajului;
 Economia românească fiind o economie fragilă va fi cu atât mai afectată de aceste crize;
 Creşterea nivelului de risc asociat crizelor majore afectează economia românească prin
creşterea nivelului de risc în marea majoritate a domeniilor de activitate prin preţurile de producţie
ridicate, limitarea accesului la creditare, scăderi ale producţiei.
 Impactul asupra culturii organizaţionale, indeosebi în cazul organizaţiilor din domeniu
producţiei, datorită riscului neîncadrării în costuri şi implicit a nerealizării la termen a producţiei;
 Specialiştii din domeniu bancar consideră că riscul asociat marilor crize ale pieţei
internaţionale determină recesiunea ce se face simţită în domeniul lor de activitate, ce urmează a se
propaga şi în sistemul economic naţional.
4. Tipologia generală a riscurilor şi rolul ei în management
O afacere este practic inseparabilă de cel care o iniţiază, de cel care o finanţiază şi de riscul
pe care şi-l asumă fiecare dintre părţi.
Astfel că pentru buna desfăşurare a afacerii, şi pentru ca aceasta să fie rentabilă este necesară
cunoaşterea riscurilor şi analiza acestora, prin utilizarea metodelor de analiză. Principalele riscuri cu
care se confruntă managerii pot fi: riscuri economice, riscuri financiare, riscul de faliment.
5. Indicatorii de performanţă utilizaţi în managementul riscului în afaceri

65
 Opiniile specialiştilor colaboratori arată că aceşti indicatori nu pot asigura întotdeauna o
reflectare clară a situaţiilor cu potenţial de risc care afectează afacerile din mediul economic în care-
şi desfăşoară activitatea, cum ar fi:
 Mediul de afaceri integrat, depinzând atât de furnizori cât şi de clienţii cheie, face ca
pierderea/distrugerea, din orice motiv, a capacităţii de producţie, a sistemelor informatice şi de
telecomunicaţii sau a altor funcţiuni importante să provoace tulburări grave ale activităţilor şi să
pericleze relaţiile de afaceri cu partenerii;
 Este necesară includerea în sistemul managerial a componentei de planificarea continuităţii
afacerii cu rolul de a asigura menţinerea variabilităţii companiei în cazul producerii unor evenimente
neprevăzute;
 Gestionarea resurselor trebuie să considere mai atent cunoaşterea creditelor şi corecta
stabilire a politicii termenelor de plată şi adecvarea acesteia la condiţii concrete şi specifice ale
fiecărei tranzacţii de anvergură.
6. Metoda scoring – metodă de sistetizare a indicatorilor de perfotmanţă
Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra organizaţiei, însă, aceşti indicatori trebuie să fie
sintetizaţi. Singura metodă de sintetizare, creată de ştiinţă până în prezent, este Metoda Scoring
(Metoda Scorurilor), creată în jurul anilor 1950, pe specificul firmelor de atunci, preponderent din
SUA. Ea nu dă rezultatele scontate aplicată la firmele de astăzi şi de peste tot. Ca urmare, metoda, cu
utilitate fără echivoc, trebuie adaptată specificului şi realităţilor zilelor noastre.
Metoda scoring constituie o sinteză a rezultatelor exprimate prin indicatori de performanţă.
Indicatorii prezenţi anterior prezintă o serie de dezavantaje, izvorâte din faptul că sunt construiţi pe
date din trecut, oferind o imagine corectă, coerentă şi riguroasă a activităţii organizaţiei în perioada
analizată, însă nereuşind să ofere o imagine completă a riscului viitor. Acest dezavantaj major este
contracarat prin utilizarea metodei scoring – metoda scorurilor – care prin obiectivul de a furniza
modele predictive pentru evaluarea riscului de faliment al unei organizaţii se dovedeşte de o
importanţă majoră în managementul riscului.
7. Diagnosticul global – modalitate de sintetizare a indicatorilor cantitativi şi calitativi
utilizaţi în gestiunea riscurilor în afaceri
Cu toate marile avantaje oferite de metoda scoring, ea are unele limite şi anume faptul că
modelele scoring au în structură preponderent indicatori financiari, ori, performanţa şi riscul nu
provin numai din această zonă, ci în viitor vor veni mai ales din indicatorii calitativi ( calitatea
managementului, calitatea tehnologiilor, calitatea forţei de muncă, calitatea informaţiilor, calitatea
culturii organizaţionale, performanţa segmentului de piaţă ocupat, etc). Pentru a măsura şi

66
monitoriza astfel de indicatori s-a creat diagnosticul global, dar, care, are şi el limitele lui, mai ales
cele provenite din coeficienţii de importanţă, din modelele existente, care s-au creat preponderent,
prin apreciere, nu printr-un calcul riguros ştiinţific, şi, deci, şi acesta trebuie să fie perfecţionat,
pentru a putea fi utilizat cu mai multă exactitate şi performanţă în evaluarea riscului, a incertitudinii,
a performanţei, în general.
Organizaţiile româneşti şi nu numai, au nevoie imperioasă de acest subsistem al
managementului general, respectiv managementul riscului şi incertitudinii în afaceri, care trebuie
creat ca atare, respectiv pornind de la obiectul şi funcţii managementului general, particularizate la
specificul managementului riscului şi incertitudinii în afaceri şi dezvoltat, apoi, cu elementele
specifice acestui domeniu, pe care managementul general nu le are.
8. Riscul de a nu realiza o cifră de afaceri minimă care să acopere cheltuielil
Este un risc major, deoarece ne acoperirea cheltuielilor din venituri proprii (chiar dacă
pentru aceasta trebuie să te împrumuţi, cum spunea un mare savant), este un risc care determină
falimentul organizaţiei.
9. Riscul de a nu realiza o cifră de afaceri minimă care să asigure dividendele aşteptate de
către acţionari
O chestiune delicată în managementul şi gestiunea riscului o constituie relaţia cu
acţionariatul, datorită aspectului particular al acestei teme, pe care îl reprezintă riscul de a nu
asigura dividendele aşteptate. La această situaţie a incapacităţii de a genera profit se poate ajunge şi
datorită neidentificării şi/sau incorectei gestionări a riscului de exploatare.
10. Cercetare ştiinţifică documentară şi de caz privind rolul managementului riscului în
lumea contemporană
Cercetarea ştiinţifică de caz privind stadiul şi cerinţele managentului riscului la S.C.
Euroconf România S.R.L., Târgu Neamţ, a monitorizat evoluţia organizaţiei economice în intervalul
2008-2009, urmărind următoarele aspecte:
 Tipologia riscurilor ce însoţesc operarea organizaţiei;
 Evidenţierea metodelor utilizate în identificarea riscurilor.
Dificultăţile întâmpinate pe parcursul derulării cercetării pentru realizarea lucrării de
disertaţie constând în reţineri nejustificate de exprimare a opiniei în situaţiile celor activând în
domenii în care nu există minima preocupare a gestionării riscului sau unde nu există performanţă in
acest domeniu, dar şi dificultăţi în obţinerea de materiale contabile necesare elaborării cercetării de
caz.

67
 La finalul acestei etape de studiu, concretizată prin elaborarea lucrării de disertaţie, mă bucur
că am abordat această temă de o complexitate, multidisciplinaritate şi actualitate deosebite, întru-cât
studiul necesar, cercetarea întreprinsă şi întregul demers ştiinţific, complex necesitat au rezultat într-
un beneficiu în planul dezvoltării personale, depăşind considerabil aşteptările începutului de drum şi
îmi oferă motivaţie deosebită pentru aprofundarea în continuare a unui studiu consistent şi
consecvent într-un domeniu deosebit de interesant.

Bibliografie selectivă

68
Balteş Nicolae Diagnosticarea riscului economic, financiar şi de faliment la entităţile
economice, Euroeconomia XXI, Rondul de Sibiu, 9 iunie 2006
Bârsan Ioan Management investiţional , Editura Universităţii “Lucian Blaga”, Sibiu,
2010
Bogdan Ioan Managementul riscurilor în afaceri, Editura Universitară, Bucureşti, 2006
Bogdan Ioan Tratatul de management financiar-bancar, Editura Economică, Bucureşti,
2002
Bogdan Ioan Management financiar-bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2002
Bogdan Ioan Management financiar în afaceri, Ediţia III, Editura Universitară,
Bucureşti, 2008
Bogdan Ioan Managementul afacerilor internaţionale, Editura Universităţii “Lucian
Blaga” din Sibiu.
Ciocoiu Nadia C. Managementul riscului în afaceri şi proiecte, Editura ASE, Bucureşti, 2006

Daniel Dăianu Criza financiară internaţională, “sunt necesare reglementările

riguroase de pieţe financiare”, Ziarul financiar, 14 ianuarie 2008
Hunh Davidson Offensive Marketing, Penguin Books, London, 1987,
Mihuţ Ioan Managementul general, Editura Carpatica, Cluj-Napoca, 2003
Niculescu M. Diagnostic financiar, Editura Economică, Bucureşti, 2005
Stănescu C. Analza economică financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1996

w.w.w. ase.ro
w.w.w. insse.ro
w.w.w. mang-riscurilor.ro
w.w.w. rasdag.ro
w.w.w. bnro.ro

Cuvinte cheie
69
 Risc situaţia în care numărul posibilelor evenimente
viitoare depăşte numărul evenimentelor ce efectiv vor
avea loc, şi o oarecare probabilitate poate fi ataşată apariţiei
acestora;

Rentabilitate capacitatea sau potenţialul unui proiect (afacere) de a

genera profit, măsurabilă prin rentabilitatea capitalului
investit, fluxurile nete de numerar pozitive sau indicele
net al vânzărilor;

Riscul economic variabilitatea profitului faţă de media rentabilităţii din

ultimile exerciţii financiare sub presiunea condiţiilor de
mediu economic şi social;

Riscuri financiare riscuri referitoare la fluctuaţiile cursului de schimb şi a ratei

dobânzii, la neonorarea plăţilor la conformitatea cu
reglementările financiare;

Riscuri strategice riscuri ce afectează creşterea companiei şi pot genera

imposibilitatea de a atinge obiectivele de afaceri stabilite;

Metoda scoring sinteză a rezultatelor exprimate prin indicatorii de

performanţă.

Lista formelor grafice

70
Figura nr. 1 Factorii determinaţi ai rentabilităţii financiare a capitalului propriu pag. 19
Figura nr. 2 Distribuţia scorurilor având în vedere separarea întreprinderilor în funcţie pag. 25
de modul de funcţionare
Figura nr. 3 Clasificarea intreprinderilor prin coroborarea datelor privind performanţa pag. 28
financiară a clientului cu datele privind serviciul datoriei
Figura nr. 4 Scara de ierahizare a performanţelor pag. 30
Figura nr. 5 Matricea BCG (Boston Consulting Group) pentru creşterea pieţei/cota de pag. 35
piaţă
Figura nr. 6 Matricea Modelului A.D. Little pag. 36
Figura nr. 7 Interpretarea situaţiei întreprinderii în funcţie de scorul obţinut pag. 59
Figura nr. 8 Probabilitatea de normalitate a apariţiei riscului de faliment pag. 61
Tabelul nr.1 Interpretarea situaţiei întreprinderii în funcţie de scorul obţinut pag. 26
Tabelul nr. 2 Calcularea celor opt rate ale funcţie scor stabilită de Centrala Bilanţurilor pag. 27
a Băncii Franţei
Tabelul nr. 3 Calculul indicatorilor şi încadrarea întreprinderilor în funcţie de scorul pag. 29
obţinut
Tabelul nr. 4 Ansamblul partenerilor şi a raporturilor stabilite în evoluţia organizaţiei pag. 33
Tabelul nr. 5 Indicatorii de performanţă pag. 45
Tabelul nr. 6 Flux de rezultate pag. 47
Tabelul nr. 7 Echilibrul financiar prin rate de finanţare pag. 50
Tabelul nr. 8 Echilibrul financiar prin rate de lichiditate pag. 51
Tabelul nr. 9 Echilibrul financiar prin rate de solvabilitate pag. 52
Tabelul nr. 10 Interpretarea situaţiei întreprinderii în funcţie de scorul obţinut pag. 57
Tabelul nr. 11 Calculul indicatorilor în perioada 2008 - 2009 pag. 57
Tabelul nr. 12 Modelul Coman - Holder pag. 59

Anexa nr. 1
71
 Interdependenţele dintre riscuri

Risc de exploatare Risc financiar Risc de faliment Metoda scorurilor

Analiza cost-volum- Structuri financiare Analiza Analiza

profit internă externă

Rate de structura
Prag de Levier de
Bilanț Bilanț
rentabilitate exploatare
funcțional financiar

CLF Efectul de
levier
CAF
financiar

Excedent de
trezorerie de
exploatare

72