MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT „ BOGDAN PETRICEICU HASDEU” DIN CAHUL

FACULTATEA DE ECONOMIE, INGINERIE ȘI ȘTIINȚE APLICATE

СATREDRA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

SPECIALITATEA BUSINESS ȘI ADMINISTRARE

Referat
Tema: „Orientările actuale în managementul calităţii”

Elaborat: Raileanu Catalina,

studenta grupei BA2002

Verificat :Todos Irina

Cahul 2023
Luând în considerare opiniile exprimate în literatura de specialitate, pot fi puse în evidenţă două
orientări principale în managementul calităţii:

orientarea tehno-managerială;

orientare raţionalist-responsabilă.

1) Orientarea tehno-managerială

Potrivit acestei orientări, în managementul calităţii trebuie să se pună accentul pe îmbunătăţirea

proceselor din întreprindere, de care depinde hotărâtor realizarea unor produse corespunzătoare
cerinţelor clienţilor. Responsabilitatea pentru non-calitate nu este atribuită, în principal,
lucrătorilor (ca în cazul orientării raţionalist-responsabilizante), ci managerilor.

Această orientare, cea mai veche în managementul calităţii, este, în prezent, încă predominantă.
Ea pune accentul pe implementarea tehnicilor de analiză a proceselor, instrumentelor statistice
fiind considerate un element fundamental al managementului calităţii, în cazul producţiei de
serie mare.

Pe de altă parte, adepţii acestei orientări consideră ca managerului îi revine un rol hotărâtor în
desfăşurarea corespunzătoare a tuturor proceselor tehnologice sau de altă natură managerială din
firmă, astfel încât produsele realizate să satisfacă cerinţele clienţilor.

Mulţi manageri au adoptat ca sistem de referinţă, pentru conduita lor, „Programul în 14 puncte”
al lui Deming, acesta reprezentând „piatra unghiulară” a numeroase demersuri în domeniul
calităţii.

Orientarea tehno-materială a căpătat o largă extindere, dar se manifestă tendinţa delimitării în

cadrul ei a două orientări, care corespund unor modalităţi diferite de abordare a calităţii:
sistematică şi sistemică.

Adepţii orientării sistematice pun accentul pe dezvoltarea instrumentelor, care sa permită analiza
metodică a caracteristicilor de calitate a produselor, a variabilelor producţiei ce influenţează
calitatea şi a problemelor non-calităţii.

Principalii reprezentanţi ai şcolii sistemice sunt consideraţi Ishikawa, Taguchi şi Ohoko. Potrivit
acestei orientări, în abordarea calităţii trebuie să se pună accentul pe analiza riguroasă şi
îmbunătăţirea progresivă a proceselor de proiectare şi realizare a produselor. Managerului i se
acorda, în acest sens, o importanţă mai mică.

Adepţii orientării sistemiste pun, dimpotrivă, accentul pe necesitatea schimbării modalităţii

de abordare a problematicii calităţii la nivelul conducerii întreprinderii, ca şi a tuturor
lucrătorilor. Ei nu exclud utilizarea instrumentelor de analiză, dar consideră că acestea pot fi
aplicate mult mai eficient dacă managerii adoptă o atitudine corespunzătoare în privinţa
managementului calităţii. Cei mai importanţi reprezentanţi ai acestei şcoli sunt consideraţi
Deming şi Juran.
Orientarea sistemistă nu diferă însă, în mod esenţial de cea sistemică, ambele recunoscând rolul
managerului şi importanţa utilizării tehnicilor de analiză a proceselor.

2) Orientarea raţionalist-responsabilizantă

Potrivit acestei orientări, în managementul calităţii trebuie să se pună accentul pe

responsabilitatea individuala a lucrătorilor. Ea a apărut la mijlocul anilor '60, fiind favorizată de
teoria „zero defecte” a lui Crosby.

Ideea de bază a acestei orientări este aceea că non-calitatea se poate atribui, în principal
neglijenţei în muncă a lucrătorilor. Se pune, de aceea, un accent deosebit; pe conştientizarea
lucrătorilor privind rolul pe care îl au în realizarea calităţii, în asigurarea competitivităţii firmei,
în general. Mai mult, demersurile sunt îndreptate spre integrarea acestei viziuni raţionaliste în
comportamentul cotidian al individului. Altfel spus, „a face bine” totul de prima dată” şi de
fiecare dată trebuie să devină o stare de spirit a acestuia, refuzând deci acceptarea dictonului
„erora humanum est”.

Acest punct de vedere este criticat de Juran, el considerând orientarea raţionalist-

responsabilizantă o „şcoală a intenţiei”. Recunoaşte, însă, că o asemenea orientare este deosebit
de atractivă pentru managerii firmelor.
Începând cu anii '80 orientarea raţionalist-responsabilizantă a căpătat o largă extindere, odată cu
lansarea conceptului „excelent”, asociat în mod spontan calităţii şi conceptului „zero defecte”. În
cele din urmă s-a ajuns la o distorsiune a conceptului „Total Quality Control”, a lui Feigenbaum
(la care managementul este total, şi nu calitatea!),  reţinându-se expresia „Total quality”.
Bibliografia: https://administrare.info/management/12059-
orient%C4%83ri-actuale-%C3%AEn-managementul-calit
%C4%83%C5%A3ii
https://www.scrigroup.com/management/Orientari-actuale-
in-managemen91498.php