Drept Administrativ

Drept administrativ
Profesor coordinator Frincu Georgiana Luiza

Muscalu Loredana Drept anul II IFR
Dreptul administrativ
TEMA
Răspunderea contravenţională- formă a răspunderii juridice
Prof. Coordonator Student

Muscalu Loredana Frincu Georgiana Luiza
Drept anul II IFR
3
Drept administrativ
Introducere
În literatura juridică, răspunderea juridică este definită ca fiind complexul de

drepturi şi obligaţii care, potrivit legii, se nasc ca urmare a săvârşirii unor fapte ilicite şi
care constituie cadrul de realizare a constrângerii de stat, prin alicarea sancţiunilor
juridice în scopul asigurării stabilităţii raporturilor sociale şi a îndrumării membrilor
societăţii în spiritual respectării ordinii de drept.1
Concepută a fi o componentă fundamentală a sistemului de drept, răspunderea
juridică, garanţie a realizării dreptului, factor de eficienţă a acestuia, este, în manifestările
ei concrete, o sumă de forme de răspunderi specializate, reglementate de instituţii juridice
distincte. Într-adevăr, în funcţie de felul normei încălcate se face deosebire între faptele
ilicite (penale, administrative, civile etc.), care constituie temeiul unui anumit fel de
răspundere şi de sancţiune juridică. Aşa, de pildă, încălcarea unei norme de drept penal,
va atrage răspunderea penală şi aplicarea unei pedepse autorului faptei, iar a unei norme
de drept administrativ va determina răspunderea administrativă şi aplicarea unei astfel de
sancţiuni.2
Nu trebuie pus însă semnul egalităţii între răspunderea contravenţională şi
răspunderea administrativă. Răspunderea contravenţională este doar o formă a
răspunderii administrative, “ contravenţia fiind la ora actuală o formă de manifestare a
ilicitului administrativ, forma cea mai gravă a acestuia, iar regimul său juridic este în mod
preponderant, un regim al dreptului administrativ. Răspunderea pentru contravenţii nu
reprezintă, însă, forma tipică a răspunderii administrative ( repressive), ci forma atipică,
imperfectă, cu toate că, în mod greşit, de ani de zile doctrina, şi după ea legislaţia,
utilizează termenul de răspundere contravenţională în sens de unică răspundere
administrativă. Folosirea uneori a atributului administrativ pentru răspunderea
contravenţională este total neadecvată, deoarece sancţiunile contravenţionale nu se aplică
1
Mircea N. Costin, Răspunderea juridică în dreptul R.S.R. , Editura Dacia, Cluj, 1974, p. 31-32.
2
Alexandru Ţiclea, Ion Doru Tărăcilă, Ion Niţă Stan, Constantin Rujoiu, Marin Corbu, Răspunderea
contravenţională, Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1996, p.5.
4
Drept administrativ
numai de către organele administraţiei de stat, ci şi de cele judecătoreşti, şi atunci

termenul de sancţiune administrativă nu mai are semnificaţia corespunzătoare.”3
Dacă, aşadar, din punct de vedere al sinonimiei dintre răspunderea administrativă
şi cea contravenţională părerile sunt diferite, există în schimb unanimitate de opinie în
sensul că temeiul răspunderii contravenţionale, faptul illicit care o declanşează, îl
constituie contravenţia.
Răspunderea contravenţională poate fi definită ca acea formă a răspunderii
juridice ce constă în aplicarea de sancţiuni contrevenţionale persoanelor vinovate de
încălcarea dispoziţiilor legale care prevăd şi sancţionează contravenţiile.4
3
Ion Niţă Stan, Dragoş Rusu, Socităţi comerciale. Răspunderea contravenţională, Editura Global Lex,
Bucureşti, 2001, p.7.
4
Corneliu Bîrsan, Vasile Dobrinoiu, Alexandru Ţiclea, Mircea Toma, Societăţile comerciale. Organizarea.
Funcţionarea. Răspunderea. , Casa de presă şi editură Şansa, Bucureşti, 1993, p. 330.
5
Drept administrativ
Capitolul 1- Definiţia şi trăsăturile contravenţiei
1.1. Definiţia contravenţiei
Unii autori definesc contravenţia ca fiind fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi

sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a
consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipal Bucureşti,
a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.5
Alţi autori iau în considerare definiţia din Legea nr. 32/ 1968 privind stabilirea şi
sancţionarea contravenţiilor, care definesc contravenţia ca fiind fapta săvârşită cu
vinovăţie, care prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea şi este prevăzută şi
sancţionată ca atare prin acte normative.6
1.2. Trăsăturile contravenţiei
Încă din definiţie se pot desprinde trăsăturile contravenţiei, şi anume:

- contravenţia este o faptă săvârşită cu vinovăţie;
- contravenţia este o faptă care prezintă un grad de pericol social mai redus decât
infracţiunea;
- contravenţia este o faptă prevăzută de actele normative emise de organele competente.
a) Contravenţia – fapta săvârşită cu vinovăţie
Ca orice altă faptă ilicită, şi contravenţia există ca atare, deci are relevanţă
juridică, numai dacă este săvârşită cu vinovăţie.
Deoarece legislaţia contravenţională nu defineşte vinovăţia, aceasta nu poate avea
alte forme şi modalităţi decât cele stabilite de legea penală. Conform art. 19 din Codul
penal, existăvinovăţie atunci când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu
5
Doru Băjan, Răspunderea contravenţională, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2003, p. 41.
6
Bucureşti, 2001, p.8.
6
Drept administrativ
intenţie sau din culpă. Contravenţia este săvârşită cu intenţie atunci când înfăptuitorul
prevede urmările faptelor sale şi urmăreşte producerea lor prin comiterea acelei fapte
( intenţie directă), prevede rezultatul faptei sale şi deşi nu urmăreşte să se producă,
acceptă posibilitatea producerii lui ( intenţie indirectă).7
b) Contravenţia prezintă un grad de pericol social mai redus decât infracţiunea
Pericolul social reprezintă acea trăsătură esenţială care indică măsura în care fapta
contravenţională aduce atingere uneia dintre valorile sau relaţiile sociale ocrotite printr-
un act normativ şi pentru care legea prevede necesitatea aplicării unei forme de
constrângere, respectiv cea a sancţiunii contravenţionale. Spre deosebire de infracţiune,
aşadar, contravenţia prezintă un grad de pericol social mai redus. Acest grad de pericol se
stabileşte de legiuitor, atunci când reglementează unele fapte ca fiind infracţiuni, iar altele
ca fiind contravenţii; el are în vedere deci pericolul social abstract sau generic al faptei, în
funcţie de obiectul ocrotirii, persoana făptuitorului, împrejurările săvârşirii faptei,
urmările produse etc.8
În literatura juridică de specialitate se arată că dacă “pericolul social” este un
criteriu calitativ, “gradul de pericol social” apare ca o apreciere cantitativă. Pericolul
social este luat în considerare la elaborarea şi adoptarea actului normative prin care se
stabilesc contravenţiile respective, precizându-se ca atare numai faptele considerate “ in
abstracto” că prezintă asemenea însuşire, dar într-un grad mai redus decât infracţiunea.
Odată stabilită contravenţia, existenţa pericolului social nu trebuie dovedită.
c) Contravenţia este prevăzută şi sancţionată prin acte normative
O persoană poate fi trasă la răspundere contravenţională pentru o anumită faptă,

numai dacă această faptă este prevăzută şi sancţionată ca atare în mod expres, într-un act
normativ emis de un organ al statului competent în acest sens. Cu alte cuvinte, existenţa
7
Bucureşti, 2001, p 8.
8
contravenţională, Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1996, p. 7.
7
Drept administrativ
unei contravenţii şi a răspunderii contravenţionale sunt excluse dacă fapta nu este

calificată astfel şi nu este stabilită sancţiunea în ipoteza săvârşirii ei. Este ceea ce a fost
denumită legalitatea stabilrii şi sancţionării contravenţiilor. Ca urmare, cele două adagii
nullum crimen sine lege ( nici o infracţiune nu există în afară de lege) şi nulla poena
sine lege ( nici o pedeapsă nu există în afară de lege), caracteristicile dreptului penal, sunt
aplicabile pe deplin şi în ceea ce priveşte răspunderea contravenţională.9
Potrivit art. 1 din Legea nr. 32/ 1968, contravenţia este prevăzută şi sancţionată ca
atare prin legi, decrete sau prin alte acte normative ale organelor arătate prin legea de
faţă. Acest text însă a avut în vedere sistemul normativ statornicit prin Constituţia din
1965, în care, după lege, ca forţă juridică urmau decretele Consiliului de Stat. În noile
condiţii, conform, Constituţiei din 1991, decretele sunt emise de Preşedintele României şi
nu au character normativ. Ca urmare, prin ele nu se pot stabili şi sancţiona contravenţii.
La nivel central, contravenţii se pot stabili prin legi ordinare, ordonanţe şi
hotărâri ale Guvernului, dispoziţile Legii nr. 32 / 1968 fiind implicit modificate în acest
sens prin Constituţia din 1991.
Pe plan local, pot fi stabilite contravenţii prin hotărâri ale consiliilor locale,
inclusive judeţene, iar în situaţii excepţionale, prevăzute de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 32
/ 1968, prin dispoziţii ale primarilor, respective prin decizii ale delegaţiei permanente ale
consiliului judeţean. Consiliile judeţene, faţă de dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi ale
art. 59 din Legea nr. 69 / 1991, pot adopta contravenţii în domeniile prevăzute de art.2
alin.1 lit. b din Legea nr. 32 / 1968 numai în măsura în care prin aceste norme se asigură
“ coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării
serviciilor publice de interes judeţean.”
Aşa cum se subliniază în literatura juridică, cât priveşte atribuţiile prevăzute de
art. 2 alin. 2 din Legea nr. 32 / 1968, pentru fostele organe executive ale consiliilor
populare, în cazuri de epidemii, epizotii, inundaţii, acestea revin primarilor la nivelul
localităţilor, respective delegaţiei permanente la nivel judeţean.10
9
Bucureşti, 2001, p. 10
10
Bucureşti, 2001, p. 11.
8
Drept administrativ
Conform principiului separaţiei legii, hotărârile şi ordonanţele Guvernului,

precum şi actele organelor locale prin care se reglementează contravenţii trebuie să fie
conforme principiilor şi regulilor generale stabilite de Legea nr. 32 / 1968 care constituie
dreptul comun în materie de contravenţie. Totuşi în legea cadru se prevăd şi unele
excepţii în sensul că unele din dispoziţiile acesteia nu se aplică în anumite domenii, sau
că anumite acte normative ( legi, hotărâri ale guvernului, decizii) pot să deroge de la
aceste principii şi reguli generale, cuprinzând alte sancţiuni, sau căi de atac ori alte
organe de stat competente să stabilească şi să sancţioneze contravenţiile dintr-un anumit
domeniu.11
După cum rezultă din art. 3 al Legii nr. 32 / 1968, actele normative vor cuprinde,
în mod obligatoriu, descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează
a se aplica, iar în cazul amenzii limita minimă şi maximă a acesteia. Ele pot cuprinde şi
tarife de stabilire pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor. Aceste acte
intră în vigoare în termen de 10 zile de la aducerea la cunoştinţă publică, în afară de cazul
când ele prevăd un termen mai lung. Aducerea la cunoştinţa publică se face prin mijloace
prevăzute de lege. În cazuri urgente, actele normative pot prevedea un termen mai scurt
de 10 zile pentru intrarea lor în vigoare.12
11
12
Bucureşti, 2001, p. 11.
9
Drept administrativ
Capitolul 2 - Elementele constitutive ale contravenţiei
În ştiinţa dreptului se face distincţie între conţinutul juridic – care cuprinde

condiţia privitoare la existenţa faptei prevăzută de lege sau care îi determină gravitatea, şi
conţinutul constitutiv – care cuprinde totalitatea condiţiilor necesare pentru existenţa
contravenţiei şi pe care le realizează făptuitorul.13
Aceste elemente reprezintă părţi componente ale contravenţiei care o
particularizează, deosebind-o de celelalte fapte ilicite. Spre deosebire de trăsăturile
esenţiale, prezentate mai sus, care privesc fapta contravenţională în general –in abstracto-
elementele constitutive se referă la o faptă contravenţională concretă.
Contravenţia, ca şi infracţiunea, se caracterizează prin patru elemente constitutive:
obiectul, subiectul, latura obiectivă ( fapta) şi latura subiectivă ( vinovăţia). Lipsa oricărui
element duce la inexistenţa contravenţiei şi implicit, la imposibilitatea tragerii la
răspundere a făptuitorului. Totalitatea elementelor menţionate, obiective şi subiective, în
baza cărora o faptă constituie contravenţie reprezintă conţinutul acesteia.
a) Obiectul contravenţiei îl constituie valorile, relaţiile sociale, bunurile sau
interesele legitime, apărate prin normele de drept administrative cărora li se adduce
atungere sau sunt puse în pericol de fapta săvârşită. Aşadar, în cazul contravenţiei,
vătămarea sau periclitarea relaţiilor sociale, printr-un act de conduită umană, are loc în
mod necesar prin vătămarea sau periclitatea valorilor sociale, bunurilor, intereselor
legitime, în jurul şi datorită cărora există aceste relaţii sociale.14
Fiecare contravenţie are însă şi un obiect specific, ce rezultă din textul actului
normative care o prevede. Obiectul contravenţiei se deosebeşte de cel al infracţiunii prin
aceea că valorile, relaţiile sociale, bunurile sau interesele legitime, apărate prin norme de
drept administrative au o importanţă socială mai redusă, ele fiind legate de activitatea
organelor ce realizează administraţia publică în anumite domenii de activitate sau privesc
unele raporturi sociale de o rezonanţă mai redusă, pe când obiectul infracţiunii vizează
13
Bucureşti, 2001, p.12
14
10
Drept administrativ
valorile fundamentale ale statului. Spre exemplu infracţiunea constând în deţinerea

ilegală a unei arme de foc are ca obiect relaţiile sociale care apără viaţa şi integritatea
persoanelor, ordinea şi liniştea publică, deci valori fundamentale ale societăţii, pe când
contravenţia constând în neprezentarea titularului permisului de armă de vânătoare pentru
a i se aplica viza anuală de către poliţie, are ca obiect relaţiile sociale privind evidenţa
armelor.
Latura obiectivă a contravenţiei o formează acţiunea sau inacţiunea
producătoare a urmărilor socialmente periculoase care ameninţă, pun în pericol, anumite
valori şi care este prevăzută ca ilicită în actul normative de stabilire a contravenţiei.15
Acţiunea ilicită constă în comiterea unei fapte prohibită de norma de drept, de
exemplu, organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate. Inacţiunea ilicită
constă în neîndeplinirea de către o persoană a obligaţiilor ce-i revin din norma de drept,
de pildă, nerespectarea orelor de desfăşurare a adunării publice.
b) Subiectul contravenţiei este, potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 32 / 1968,
persoană fizică ce comite fapta contravenţională. Pentru ca o asemenea persoană să poată
fi subiect al unei contravenţii trebuie să se aibă vârsta de cel puţin 14 ani ( art. 11 din
Legea nr. 32 / 1968). Unele acte normative derogă de la această prevedere, radicand
limita minimă de vârstă. De exemplu, Legea nr. 61 / 1991 pentru sancţionarea faptelor de
încălcare a unor norme de convieţuire socială prevede că sancţiunea închisorii
contravenţionale poate fi aplicată minorilor numai dacă au împlinit vârsta de 16 ani ( art.
4 alin. 1 ).
În afară de vârstă, o altă condiţie referitoare la subiectul contravenţiei este
responsabilitatea; ea presupune atât un factor intelectiv, care constă în capacitatea
persoanei de a înţelege ceea ce face, de a distinge caracterul periculos al unor fapte, de
caracterul nepericulos al altora, cât şi un factor volitiv, care constă în puterea ei de a se
conduce şi de a fi stăpână pe faptele sale. Persoanelor cărora le lipsesc asemenea însuşiri
nu pot fi considerate ca subiecţi ai contravenţiilor, deoarece faptele lor nu oglindesc o
poziţie conştientă, astfel că sancţiunea nu ar fi în măsură să le corijeze.16
15
16
11
Drept administrativ
O altă condiţie legată de subiectul contravenţiei este libertatea de hotărâre şi

acţiune. O persoană, chiar dacă îndeplineşte condiţiile de vârstă şi responsabilitate, pentru
a avea calitatea de subiect al unei contravenţii trebuie să fi avut libertatea de a acţiona în
raport de hotărârea luată. În cazul în care ea a fost constrânsă de o forţă exterioară, fizic
sau psihic, să comită o faptă contravenţională, constrângere căreia nu i-a putut rezista,
fapta nu va fi caracterizată ca atare, lipsindu-i vinovăţia subiectului. De astfel, în art. 10
alin. 2 din Legea nr. 32 / 1968, sunt reglementate constrângerea fizică şi morală, cause
care înlătură caracterul contravenţional al faptei, şi care duc, implicit, la exonerarea de
răspundere a persoanelor aflate în atare situaţie. 17În afara condiţiilor enumerate mai sus,
pentru unele contravenţii, subiectul trebuie să aibă o anumită calitate, de exemplu,
conducător auto, posesor de armă, gestionar.
O contravenţie poate fi comisă nu numai de o singură persoană, ci de mai multe,
în participaţie. Având în vedere pericolul social mai redus al contravenţiilor, în
comparaţie cu infracţiunea, legislaţia noastră nu prevede sancţionarea persoanelor care au
participat la săvârşirea contravenţiei în calitate de instigatori sau complici.
În caz de coautorat, agentul constatator trebuie să aprecieze, să cântărească cât
mai obiectiv contribuţia fiecărui participant la comiterea faptei, iar în raport de
contribuţia concretă, să se aplice fiecăruia sancţiunea corespunzătoare. Consfinţindu-se
principiulde drept al răspunderii personale, legea prevede că sancţiunea se aplică fiecărui
contravenient separat.Aşadar, amenda nu se împarte pe contravenienţi, cu cât au
contribuit la comiterea faptei, ci fiecare, săvârşind contravenţia va fi ţinut să răspundă în
limitele stabilite de lege.
Persoanele juridice nu pot ele însele să săvârşească faptele contravenţionale. În
realitate persoanele fizice în calitate de patroni, administratori, directori, cenzori,
funcţionari, asociaţi etc. , sunt cei care încalcă sau omit să îndeplinească anumite obligaţii
legale. De aceea, art.5 alin. 3 din Legea nr. 32 / 1968 prevede că amenzile aplicate
persoanelor juridice vor fi imputate persoanelor fizice vinovate.
17
Bucureşti, 2001, p 14.
12
Drept administrativ
Latura obiectivă o formează acţiunea sau inacţiunea producătoare a urmărilor

socialmente periculoase sau care ameninţă anumite valori sociale, fiind prevăzută în actul
normative de stabilre şi sancţionare a faptei considerată ca fiind contravenţie.18
Acţiunea ilicită constă în comiterea unei fapte oprite de norma administrativă.
Inacţiunea ilicită constă în neîndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din norma respectivă.
Tot din latura obiectivă face parte şi urmarea imediată sau rezultatul. La contravenţii
această urmare constă, de regulă, într-o stare de pericol.19
Latura subiectivă se referă la atitudinea psihică a contravenientului faţă de fapta
săvârşită şi urmările sale. Elementul principal al laturii subiective este vinovăţia, care
constă în poziţia contravenientului din punct de vedere al dorinţei şi voinţei sale cu
privire la fapta săvârşită şi consecinţele acesteia. La majoritatea contravenţiilor acest
element are forma de intenţie, însă la unele fapte putem întâlni şi culpa. Aceste forme de
vinovăţie pot inrâuri gravitatea contravenţiei, nu însă şi existenţa sa ca atare. Desigur,
este de la sine înţeles că săvârşirea faptei cu intenţie prezintă un grad de pericol social
mai mare decât atunci când aceasta se comite din culpă.20
Contravenţia, ca faptă a omului, cuprinde şi alte elemente subiective, precum :
motivele şi scopul. Faptele omului sunt determinate în general de anumite necesităţi,
dorinţe, interese, emoţii, sentimente, pasiuni, care, în anumite situaţii, devin adevărate
motive sau mobiluri ale faptei ilicite. De multe ori printr-o faptă se urmăreşte un scop,
care devine o călăuză a întregii atitudini a contravenientului.
18
19
Bucureşti, 2001, p. 15-16.
20
Ţiclea, Ion Doru Tărăcilă, Ion Niţă Stan, Constantin Rujoiu, Marin Corbu, Răspunderea contravenţională,
Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1996, p. 11.
13
Drept administrativ
Capitolul 3 – Competenţa reglementării contravenienţei
Prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili şi sancţiona
contravenţii în toate domeniile de activitate. Prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei
publice locale sau judeţene se stabilesc şi sancţionează contravenţii în toate domeniile de
activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuţii prin lege, în măsura în care în
domeniile respective nu sunt stabilite contravenţii prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale
Guvernului.
Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti pot stabili şi sancţiona
contravenţii în următoarele domenii: salubritate, activitatea din pieţe, curăţenia şi
igienizarea acestora, întreţinerea parcurilor şi spaţiilor verzi, a spaţiilor şi locurilor de
joacă pentru copii.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti poate stabili şi alte domenii de
activitate din competenţa consiliilor locale ale sectoarelor, în care acestea pot stabili şi
sancţiona contravenţii. Hotărârile consiliilor locale sau judeţene ori, după caz, ale
sectoarelor municipiului Bucureşti, prin care s-au stability contravenţii cu nesocotirea
principiilor prevăzute la alineatele anterioare, sunt nule de drept. Nulitatea se constată de
instanţa de contencios administrative competentă, la cererea oricărei personae interesate.
Actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea
faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare
dintre acestea; în cazul sancţiunii cu amendă se vor stabili limita minimă şi maximă a
acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori. Actele normative prin care se
stabilesc şi se sancţionează contravenţii intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data
publicării, iar în cazul hotărârilor consiliilor locale sau judeţene punerea în aplicare se
face şi cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 50 alin 2 din Legea administraţiei
publice locale nr. 215 / 2001.21
În cazuri urgente se poate prevedea intrarea în vigoare într-un termen mai scurt,
dar nu mai puţin de 10 zile.
21
14
Drept administrativ
Capitolul 4 – Sancţiunile contravenţionale
Sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complementare. Sancţiunile

contravenţionale principale sunt: avertismentul, amenda contravenţională, obligarea
contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii şi închisoarea
contravenţională.22
Sancţiunile contravenţionale complementare sunt: confiscarea bunurilor
destinate, folosite sau rezultate din contravenţii, suspendarea sau anularea, după caz, a
avizului, acordului sau autorizaţiei de exercitare a unei activităţi, închiderea unităţii,
blocarea contului bancar, suspendarea activităţii agentului economic pentru anumite
operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv, desfiinţarea
lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială. Prin legi speciale se pot stabili şi alte
sancţiuni principale sau complementare.
Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de peicol social al faptei
săvârşite. Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei.
Pentru una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională
principală şi una sau mai multe sancţiuni complementare.
Persoana juridică răspunde contravenţional în cazurile şi în condiţiile prevăzute de
actele normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii. Avertismentul,
amenda contravenţională şi obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se
pot aplica oricărui contravenient persoană fizică ori juridică. Sancţiunea închisorii
contravenţioanle se poate aplica numai persoanelor fizice.
Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului
asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta
dispoziţiile legale. Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
22
15
Drept administrativ
Avertismentul se poate aplica şi în cazul care actul normativ de stabilire şi sancţionare a

contravenţiei nu prevede această sancţiune.23
Amenda contravenţională are caracter administrativ. Limita minimă a amenzii
contravenţionale este de 250.000 lei, iar limita maximă a amenzii nu poate depăşi:
a) 1 miliard lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin lege şi ordonanţă;
b) 500 milioane lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale Guvernului;
c) 50 milioane lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene
ori ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti;
d) 25 milioane lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale
ale comunelor, oraşelor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti.24
Sumele provenite din amenzi se fac venit la bugetul de stat, cu excepţia celor
provenite din amenzile aplicate în temeiul hotărârilor autorităţilor administraţiei publice
locale, care se fac venit la bugetul local respectiv, precum şi a celor pentru care legea
prevede altfel. Amenzile aplicate în temeiul unei legi, ordonanţe sau hotărâri a
Guvernului se fac venit la bugetul de stat în cotă de 75 % , diferenţa revenind autorităţii
din care face parte agentul constatator. Această sumă se reţine integral ca venituri
extrabugetare, cu titlu permanent, şi va fi repartizată pentru dotarea cu mijloace specifice
activităţilor din domeniu.25
Închisoarea contravenţională şi obligarea la prestarea unei activităţi în
folosul comunităţii pot fi stabilite numai prin lege şi numai pe o durată ce nu poate
depăşi 6 luni, respective 300 de ore.
Sancţiunile prevăzute la alineatul precedent se stabilesc întotdeauna alternativ cu
amenda.
23
Doru Băjan, Răspunderea contravenţională, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2003, p. 44
24
25
-46.
16
Drept administrativ
Bibliografie
1. Alexandru Ţiclea, Ion Doru Tărăcilă, Ion Niţă Stan, Constantin Rujoiu, Marin Corbu –
Răspunderea contravenţională, Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1996.
2. Corneliu Bîrsan, Vasile Dobrinoiu, Alexandru Ţiclea, Mircea Toma – Socităţile

comerciale. Organizarea. Funcţionarea. Răspunderea. , Casa de presă şi editură Şansa,
Bucureşti, 1993.
3. Doru Băjan – Răspunderea contravenţională, Editura Tribuna Economică, Bucureşti,
2003
4. Ion Niţă Stan, Dragoş Rusu – Societăţi comerciale. Răspunderea contravenţională. ,

Editura Global Lex, Bucureşti, 2001
5. Legea nr. 61 / 1991 privind sancţionarea faptelor de încălacare a unor norme de
conveţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
6. Mircea N. Costin – Răspunderea juridică în dreptul R.S.R. , Editura Dacia, Cluj, 1974.
17

Drept Administrativ

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Administrativ

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept administrativ

Profesor coordinator Frincu Georgiana Luiza

Răspunderea contravenţională- formă a răspunderii juridice

Prof. Coordonator Student

În literatura juridică, răspunderea juridică este definită ca fiind complexul de

numai de către organele administraţiei de stat, ci şi de cele judecătoreşti, şi atunci

Capitolul 1- Definiţia şi trăsăturile contravenţiei

1.1. Definiţia contravenţiei

Unii autori definesc contravenţia ca fiind fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi

1.2. Trăsăturile contravenţiei

Încă din definiţie se pot desprinde trăsăturile contravenţiei, şi anume:

a) Contravenţia – fapta săvârşită cu vinovăţie

b) Contravenţia prezintă un grad de pericol social mai redus decât infracţiunea

c) Contravenţia este prevăzută şi sancţionată prin acte normative

O persoană poate fi trasă la răspundere contravenţională pentru o anumită faptă,

unei contravenţii şi a răspunderii contravenţionale sunt excluse dacă fapta nu este

Conform principiului separaţiei legii, hotărârile şi ordonanţele Guvernului,

Capitolul 2 - Elementele constitutive ale contravenţiei

În ştiinţa dreptului se face distincţie între conţinutul juridic – care cuprinde

valorile fundamentale ale statului. Spre exemplu infracţiunea constând în deţinerea

O altă condiţie legată de subiectul contravenţiei este libertatea de hotărâre şi

Bucureşti, 2001, p 14.

Latura obiectivă o formează acţiunea sau inacţiunea producătoare a urmărilor

Capitolul 3 – Competenţa reglementării contravenienţei

Capitolul 4 – Sancţiunile contravenţionale

Sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complementare. Sancţiunile

Avertismentul se poate aplica şi în cazul care actul normativ de stabilire şi sancţionare a

2. Corneliu Bîrsan, Vasile Dobrinoiu, Alexandru Ţiclea, Mircea Toma – Socităţile

4. Ion Niţă Stan, Dragoş Rusu – Societăţi comerciale. Răspunderea contravenţională. ,

S-ar putea să vă placă și