Disponibil online la www.sciencedirect.

com

ScienceDirect
Agricultură și științe agricole Procedia 10 (2016) 438 - 443

A 5-a Conferință Internațională "Agricultura pentru viață, viața pentru agricultură"

Degradarea locuințelor din mediul rural românesc - efectul restituirii

terenurilor și al ratei șomajului
Ioana Mădălina Moldovana*, Silivan Valentin Moldovanb, Nicoleta Maria Ilieșa
aUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Inginerie Civilă, Strada C-tin Daicoviciu, nr. 15, 400020, Cluj-Napoca, România, bUniversitatea Tehnică din Cluj-
Napoca, Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Strada Observatorului, nr. 34-36, 400489, Cluj-Napoca, România

Rezumat

Această lucrare își propune să prezinte situația alarmantă a unui mediu construit rural în continuă degradare, precum și a peisajului său. Chiar
dacă așezările rurale au fost și sunt în continuare abandonate în întreaga lume, este îngrijorător faptul că depopularea combinată cu comunitățile
îmbătrânite reprezintă unul dintre principalele motive pentru ca această situație să se producă în secolul XXI în România.
Am identificat câteva dintre elementele care stau la baza acestui declin continuu și le prezentăm, cu ajutorul acestui studiu, pe cele mai
importante. Este evident că educația, din toate punctele de vedere, este cel mai important pion, absența ei ducând la lipsa de viziune de ansamblu,
la proasta gestionare a proprietăților și a bunurilor, la șomaj, sărăcie și, în consecință, la decădere.
Este important să se pună capăt acestei situații, altfel decalajul dintre așezările urbane și cele rurale va continua să se mărească în ceea ce privește
calitatea vieții, iar satul își va pierde identitatea și valoarea culturală și va deveni un refugiu pentru persoane sărace și neadaptate, dacă nu chiar un
sat fantomă.
© 2016 Autorii. Publicat de Elsevier B.V. Acesta este un articol cu acces liber sub licența CC BY-NC-ND
(http://creativecommons.org/licenses/by-nc-nd/4.0/).
Peer-review sub responsabilitatea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București
Cuvinte cheie: educație, expropriere, degradarea locuințelor, restituirea terenurilor, semi-subzistență.

1. Introducere

În România anului 2016 există peste 100 de așezări abandonate sau fantomatice, care încă mai există în componența unor
unități administrativ teritoriale. Potrivit site-ului 'localități fantomă', există mai multe cauze pentru care

* Autor corespondent. Tel.: +40-722-262-716.

E-mail address:ioana.muresanu@ccm.utcluj.ro

2210-7843 © 2016 Autorii. Publicat de Elsevier B.V. Acesta este un articol cu acces liber sub licența CC BY-NC-ND
(http://creativecommons.org/licenses/by-nc-nd/4.0/).
Peer-review sub responsabilitatea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București
doi:10.1016/j.aaspro.2016.09.012
această situație să se producă, cea care ne privește fiind depopularea. Indiferent de motivele abandonului rural, consecința este
reprezentată de peisaje pustiite și, evident, de degradarea continuă a patrimoniului rural construit.
După mai bine de 25 de ani de la căderea regimului comunist, putem identifica ce stă în spatele bolii lente și mortale care
macină fin mediul rural construit. Nu este vorba de vreun virus, de o pandemie, de foamete, de condiții geografice sau climatice
nefavorabile. Suntem noi, deciziile noastre proaste, indiferența și neglijența noastră care duc la degradarea peisajului rural.
Am identificat două cauze majore care au condus la această situație nefericită și care, din păcate, au un impact pe termen lung
și nu sunt ușor de eliminat. Din punctul nostru de vedere, primul element major care a declanșat-o de fapt pe cea de-a doua a fost
restituirea de terenuri care a urmat căderii regimului în decembrie 1989. Administrarea defectuoasă a proprietății agricole
individuale, împreună cu greutățile economice care au însoțit perioada de tranziție au dus la următoarea cauză: absența oricărui
tip de educație, care a constituit baza pentru ratele ridicate ale șomajului în zonele rurale.
Cu alte cuvinte, degradarea locuințelor rurale este strâns legată de degradarea financiară și mai ales morală a proprietarilor
acestora.

2. 0atHriaOs și PHtKods

Guvernul comunist a expropriat proprietarii care aveau mai mult de 50 ha și le-a distribuit lucrătorilor agricoli fără pământ.
"În regiunile în care colectivizarea nu a avut succes, dimensiunea medie a fermei era de 2,3 ha. Reforma funciară post-comunistă
din 1991 a restituit terenuri până la o limită maximă de 50 ha de teren arabil pe gospodărie." (Davidova, et al. 2013).
Restituirea terenurilor care fuseseră confiscate anterior de comuniști a fost o bombă cu ceas. Fermierii, proaspăt reapropiați,
după zeci de ani de dependență de deciziile partidului, au crezut că au găsit găina cu ouă de aur. Au crezut că, cu micul lor lot de
pământ, exploatându-l pe cont propriu, își vor putea întreține întreaga familie și, în consecință, vor avea și profit. Nu au luat în
considerare faptul că regimul anterior avea un scop foarte clar de a transforma întreaga populație, atât urbană, cât și rurală, într-
una dependentă de partid prin deposedare (de proprietăți, vite, unelte etc.), dezrădăcinare, dezinformare și așa mai departe. Chiar
dacă noii agricultori aveau numai bune intenții, ei nu aveau mijloacele de exploatare a pământului sau banii necesari pentru a
investi în culturi, animale și mecanizare.
Retrocedarea terenurilor confiscate s-a făcut în principal în loturi mici, uneori foștii proprietari de terenuri agricole mai mari
au primit loturi distincte mai mici pe diferite suprafețe. Toate acestea au dus la "productivitate mică, utilizarea ineficientă a
mijloacelor de producție, vulnerabilitatea producătorilor, acces limitat la resurse financiare (Doris- Louise Popescu, 2014).
Mecanizarea activităților agricole care a venit odată cu progresul tehnic nu a adus beneficii pentru fermele mici, ca să nu mai
vorbim de fermele de semi-subzistență. Îmbătrânirea populației rurale nu a ajutat nici ea, deoarece, în România, "inovația în
tehnologiile promițătoare și extinderile exploatațiilor agricole sunt greu de așteptat" (Salasan și Fritzsch, 2009).
Conform Anuarului Statistic al României din 2012, suprafața agricolă a României reprezintă 61% din fondul funciar total, iar
populația rurală reprezintă 45% din populația totală.
Interesant de menționat este faptul că exploatațiile agricole mici din România (sub 5 ha) și așa-numitele ferme de
semisubzistență (SSF) reprezintă peste 90% din totalul exploatațiilor din România, comparativ cu jumătate din exploatațiile din
întreaga Uniune Europeană (Davidova et al., 2013), așa cum se arată în tabelele 1 și 2.
În mod firesc, categoria fermelor de semi-subzistență, la nivel european, cuprinde un grup divers, supraviețuirea în sine
nefiind principala motivație. Pot fi identificate trei tipuri principale de motivații care stau la baza existenței fermelor de semi-
subzistență:
 deținători de ferme săraci sau șomeri care încearcă să supraviețuiască prin mijloacele oferite de fermă;
 confortabile pentru proprietarii de ferme cu alte mijloace de a-și câștiga existența;
 deținători de ferme bogate care ar putea fi numiți "fermieri de hobby".
Tabelul 1. Numărul de ferme mici și de semi-subzistență în UE-27, 2010 (mii). Sursa: Davidova et al., 2013

Ferme mici Ferme de semi-subzistență

Stat membru
Exploatații < 2ha Exploatații < Exploatații < 2ha Exploatații < 5ha
Total 5ha
UE - 27 12,015 5,637 8,056 4,053 5,186
România 3,859 2,732 3,459 2,608 3,277

Tabelul 2. Ponderea exploatațiilor agricole mici și de semisubzistență în UE-27, 2010 (în %). Sursa: Davidova et al., 2013

din SSF în numărul total de ferme din

Stat membru% % din SSF în numărul total de % din SSF în numărul total de exploatații agricole
cadrul exploatații agricole mai mici de 2 ha mai mici de 5 ha din SM
din SM
UE - 27497264
România939595

Nu ne vom referi la fermele mici în acest studiu, deoarece micile reflectă doar dimensiunea fermei și nu motivația sau, mai
bine zis, necesitatea de a cultiva, chiar dacă fermele de semi-subzistență sunt aproape întotdeauna de dimensiuni mici.

Tabelul 3. Participarea pe piață a exploatărilor de semisubzistență. Sursa: (Popescu D.-L., 2014)

Producția vândută pe piață25,5%

Consumul de alimente din producția proprie59,1%

Așa cum am prezentat anterior, agricultura de subzistență în România este mai mult decât un mod de viață. "Este un mod de
supraviețuire, după cum arată ponderea mare a valorii imputate a autoconsumului agricol în cadrul cheltuielilor totale cu
alimentele ale unei gospodării medii din România (tabelul 3.). Dumitru (2010) estimează că aproximativ 70% din populația
săracă a României trăiește în zonele rurale" (Hubbard, 2013).
Suntem mândri că avem o pondere importantă de teren agricol la nivel european, însă zonele rurale care îl însoțesc sunt în
degradare, iar principala cauză este sărăcia. 71% din populația săracă a României aparținea zonelor rurale în 2011" (Doris-
Louise Popescu, 2014).
Din păcate, creșterea sărăciei este o direcție descendentă evidentă care duce la degradarea proprietății și a gospodăriilor.
Această cale este alimentată de fermele de subzistență și de semisubzistență care nu sunt viabile, deoarece nu asigură niciun fel
de venit permanent, ci doar supraviețuirea. Evident, deținătorii de ferme în vârstă și nivelul scăzut de educație, împreună cu lipsa
de interes pentru educație sau inovare a locuitorilor din zonele rurale sunt factori majori în alterarea peisajului construit rural.
Lipsa educației este una dintre cauzele majore ale șomajului în mediul rural din România. Un documentar prezentat de un
canal de știri din România a concluzionat că în 2016 există peste 100.000 de copii care nu frecventează școala primară sau
gimnaziul (Digi24, 2016). Indiferența părinților față de viitorul pruncilor este revoltătoare, mutilându-i social pentru toată viața.
Aceștia sunt viitorii agricultori și nu vor ști să citească sau să numere. Acesta este doar un exemplu documentat al situației
educației sau mai bine zis a lipsei de educație. O mare parte dintre copiii care chiar merg la școală (școală primară sau gimnaziu)
în mediul rural nu dobândesc cunoștințe, doar evadează de la treburile casnice/agricole pentru câteva ore pe zi și în cele din urmă
părinții îi vor scoate de la școală și îi vor trimite să lucreze pământul pentru că nu știu altceva sau îi consideră forță de muncă
gratuită.
Cei mai mulți șomeri din mediul rural sunt cei cu un nivel de educație scăzut (școală primară sau, în cel mai bun caz,
gimnaziu). Se înregistrează, de asemenea, niveluri ridicate de șomaj în rândul absolvenților de școli profesionale. Calitatea slabă
a educației și indiferența față de progres ca indivizi este unul dintre principalele fundamente care determină un decalaj atât de
mare între rural și urban în ceea ce privește șomajul sau (re)angajarea.
Un tip de educație orientată spre dezvoltarea de abilități practice, cu alte cuvinte meșteșuguri, aceasta ar putea fi soluția
pentru reducerea șomajului în zonele rurale. Pe de altă parte, educația și nu doar informarea din mediul rural
populației spre o dezvoltare durabilă reprezintă o soluție pentru îmbunătățirea imaginii și fondului satului românesc. Probabil că
educația ar trebui să fie diferențiată pentru zonele rurale. Ar fi necesare cursuri și prelegeri specifice axate pe ocupația de bază.
Educarea populației în ceea ce privește bunele culturi ale terenurilor agricole (plantare, întreținere, recoltare, rotație a culturilor
etc.), creșterea animalelor (și nu doar a celor din gospodăriile obișnuite), sisteme de irigații, materiale de construcții și sisteme de
construcții actuale, durabile și ecologice, legislație etc., toate acestea pentru ca nivelul de trai să fie îmbunătățit. Subzistența și
semisubzistența pot fi combătute cu educație.
În ceea ce privește adulții din zonele rurale, studiile arată că, foarte probabil, femeile șomere vor rămâne șomere într-un
procent mai mare decât bărbații. O proporție substanțială de locuitori din mediul rural vor încheia perioada de ajutor social fie
din cauza expirării sau a perioadei de ajutor financiar prevăzute, fie din cauza inactivității și a lipsei de preocupare pentru găsirea
unui loc de muncă. (Danacica, Carnu, 2014), (Danacica, 2013).
Șomajul din zonele urbanizate a dat un alt ton în ceea ce privește direcția migrației interne în România. "Dezindustrializarea
și procesele de restructurare care au avut loc la sfârșitul anilor '90 au avut un efect negativ care s-a manifestat nu doar prin
creșterea șomajului, ci și prin schimbarea direcției migrației interne" (Torok, 2014).

Tabelul 4. Migrația internă în România determinată de schimbarea reședinței permanente în perioada 1990-2010 - rate la 1000 de locuitori.
Sursa: Adaptat după NIS, 2008 și NIS 2012.

33,9

Pentru o lungă perioadă de timp, economia românească a fost caracterizată ca fiind preponderent agrară. Din acest punct de
vedere, este de înțeles de ce aproape jumătate din populația României trăiește în mediul rural. Dezvoltarea industriilor în
perioada comunistă s-a făcut cu ajutorul financiar din agricultură prin transfer de capital și cu forță de muncă din mediul rural
prin dezrădăcinare. Migrația internă a fost cumva controlată, deoarece spre sfârșitul regimului granițele mai multor orașe au fost
"închise". "În 1990 s-a înregistrat un nivel record al migrației dinspre regiunile rurale spre cele urbane [...] (peste 2/3 din totalul
migrației) ca urmare a ridicării limitării la orașele cu populație de peste
100.000 impusă de regimul comunist" (Kupiszewski et al., 1997). Acest lucru nu avea să dureze, deoarece, până la urmă, a trăi în
oraș fără nicio calificare sau educație nu era o idee productivă. Astfel, o parte dintre cei aventuroși s-au întors în satele lor. De
asemenea, unele dintre persoanele strămutate anterior au decis să se întoarcă la locul de origine și să își revendice proprietățile.
Situația economică a unei perioade de tranziție nu a făcut decât să le alimenteze visul paradisului rural pierdut. Orașele mici și
mijlocii au devenit mai atractive decât așezările mari, unde traiul era mai scump, în special situația locuințelor (tabelul 4.).
Fluxul de tineri care migrează spre zonele urbane nu a încetat niciodată, poate doar s-a deplasat dinspre România rurală spre
alte țări. În consecință, zonele rurale au fost lăsate în mare parte pentru generațiile mai în vârstă. "Gospodăriile rurale formate
doar din generațiile mai în vârstă au dispărut adesea din cauza decesului partenerilor, în timp ce clădirile rurale și terenurile
agricole au fost moștenite de generațiile mai tinere. Acest lucru a dus la o situație în care clădirile au rămas neocupate, iar
terenurile arabile nelucrate" (Kupiszewski et al., 1997).
Acest lucru ar fi putut fi un punct de cotitură pentru peisajul rural dacă ar fi fost exploatat cu înțelepciune. Educația și
sprijinul economic pentru potențialii noi fermieri și un interes mai mare din partea comunității locale ar fi putut împinge peisajul
rural
societății spre întinerire și prosperitate. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat. Oamenii care au fost șomeri și au migrat din
zonele urbane au rămas șomeri și în sate.
Toată această pledoarie nu este menită să sublinieze creșterea șomajului după Revoluția din 1989. Șomajul a existat în
comunism, doar că a fost ascuns și termenul a fost folosit în asociere cu alte economii, cele capitaliste.
În anii '90 șomajul a variat, ceea ce era normal pentru un deceniu de tranziție (șomaj: 1991 – 3%; 1994
- 11%; 1995-9,5% și persoanele care lucrează în agricultură: 1990 - 28,2%; 1994 - 35,6% conform SNC 1996). Cu toate acestea,
zonele cu șomaj scăzut (mai puțin de 6%) au atras aproape 3 migranți la 1000 de locuitori, în timp ce zonele cu cel mai ridicat
șomaj au pierdut peste 2 persoane la 1000, în consecință, contrar așteptărilor, se remarcă faptul că șomerii nu au fost foarte
mobili din punct de vedere geografic. (Kupiszewski et al, 1997)
Îngrijorător este numărul tot mai mare de persoane cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani care nu au niciun fel de loc de
muncă în zonele rurale. Numărul acestora este mai mare decât cel din zonele urbane. Acest lucru este cel puțin ciudat, deoarece
se presupune că persoanele de această vârstă sunt cele mai mobile în ceea ce privește migrația (atât internă, cât și externă).
"Încercând să sintetizeze, Organizația Internațională pentru Migrație împarte factorii determinanți ai migrației în două categorii
(Deshingkar, Grimm, 2005): factorii de împingere (standarde de viață scăzute, lipsa locurilor de muncă și sărăcia) și factorii de
atracție (salarii mai mari, standarde de viață mai ridicate, libertate individuală și posibilitatea de a găsi un loc de muncă mai
bun)" (Diaconu, Popescu, Maxim, 2014). Pentru România, singurele motive pentru care se poate ajunge în această situație sunt
lipsa de competențe și de educație, ceea ce reprezintă un regres major în ceea ce privește obținerea oricărui fel de locuri de
muncă. Acest lucru se poate traduce printr-un fel de migrație selectivă periculoasă pentru zonele rurale, ceea ce înseamnă că o
mare parte dintre locuitorii din mediul rural educați și/sau calificați se vor muta, lăsându-i pe cei "mai puțin norocoși" și pe cei în
vârstă. După cum arătau Diaconu, Popescu și Maxim (2014), "pesimiștii consideră migrația un fenomen care dezavantajează clar
regiunile subdezvoltate, privându-le de unul dintre cei mai importanți factori de creștere: capitalul uman". Acest lucru nu este
neapărat adevărat, existând încă capital uman în România rurală, aproape jumătate din populația țării. Ceea ce este îngrijorător
este calitatea acestui capital uman.
Dăncilă și Cîrnu (2014) au afirmat că șomerii săraci cu educație din regiunile rurale din România sunt uneori chiar de trei ori
mai numeroși decât în zonele urbanizate. Acest lucru ar putea fi adevărat, însă nu este o informație exactă în ceea ce privește
subiectul abordat în acest studiu, deoarece numărul persoanelor cu un nivel de educație scăzut este de asemenea mai mic în
zonele urbanizate.
Acest lucru dovedește că un nivel de educație mai scăzut, mai puțin de 4 ani sau gimnaziu, lasă o mare categorie de populație
extrem de vulnerabilă în ceea ce privește mijloacele de existență. Acest lucru se traduce printr-un procent ridicat de populație
complet dependentă de agricultură.
Așa cum am arătat mai sus, peste 65% din fermele românești se încadrează în categoria fermelor de subzistență. Având în
vedere că proprietarii acestora abia pot supraviețui din produsele exploatațiilor lor, este evident că finanțele necesare pentru
întreținerea fermelor (case și anexe) lipsesc cu desăvârșire. Astfel, mediul construit rural românesc este, în cele mai multe cazuri,
cel moștenit. Tânăra generație rurală nu reușește să găsească sau să se mențină în câmpul muncii, deoarece nivelul lor de
calificare și educație nu se dezminte în comparație cu cel întâlnit în zonele urbanizate.
Aceasta este o generație condamnată să stagneze în același spațiu și nu să crească. Ei subzistă. Ei consumă și nu produc. Se
complac în această situație și cad în urmă în loc să evolueze.
Momentul în care semisubzistența se transformă în subzistență, iar mediul construit este degradat dincolo de restaurare sau
reconstrucție, este momentul în care ferma și așezarea rurală vor fi abandonate.
În istoria recentă am asistat la mai multe motive sau motivații pentru abandonarea așezărilor rurale (industrializare, minerit,
migrația din mediul rural în cel urban, îmbătrânire etc.) și avem mai multe sate fantomă pe întreg teritoriul României. Acesta
este un motiv nou și dacă va prolifera este unul periculos. Este consecința migrației interne de la urban la rural sau a stagnării
unei populații tinere care în mare parte consumă și nu produce. Fără a menționa impactul economic și social al acestei noi
situații, peisajul rural va suferi modificări importante. Case lăsate în pustiu, terenuri abandonate sau neîngrijite, infrastructură
distrusă, iată cum va arăta România rurală dacă nu se iau măsuri. Această categorie va consuma și când nu va mai avea ce să
consume, când vor termina de tăiat și ars livada și mobila pentru că nu-și permit să cumpere lemne de foc, când vor sacrifica și
mânca toate animalele din fermele lor pentru că au avut câțiva ani mai puțin prosperi sau pur și simplu nu au cunoștințele
necesare pentru a susține o fermă mică, când acoperișul și pereții caselor lor vor cădea pentru că nu au fost reparate niciodată de
când le-au moștenit etc., vor pleca. Ruinele din spatele lor nu vor avea valoare arheologică, ruinele vor fi doar niște cicatrici în
peisajul rural.
 3. Concluzii

Restituirea terenurilor și slaba evaluare a mijloacelor necesare pentru exploatarea competitivă a terenurilor au dus la un
procent mare din populația rurală complet dependentă de agricultură și de agricultură. Cultivarea agriculturii doar pentru
subzistență este o cale periculoasă de coborâre, care duce în mod evident la sărăcie.
Deficiențele de educație, abandonul școlar și lipsa de interes pentru a obține orice fel de competențe reprezintă principalele
motive ale șomajului în România rurală.
Acești doi factori combinați sunt principalii factori care contribuie la degradarea locuințelor rurale din România și la
degradarea unui peisaj altfel foarte divers și pitoresc.

Recunoștințe

Programul de cercetare este finanțat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Grant de cercetare internă CI 7/1.2/2015:
Stabilizarea solurilor cu deșeuri de materiale plastice în vederea îmbunătățirii caracteristicilor fizice și mecanice.

Referințe

Dănăcica D., 2013. Cercetări privind impactul factorilor ce influențează durata șomajului și probabilitatea (re)angajării în România, Editura Academiei Române,
București.
Dănăcica D., Cârnu D., 2014. Unemployment Duration in Rural Romania, Emerging Markers Queries in Finance and Business EMQ 2013, Procedia Economics and
Finance, Vol. 15, 1173-1184.
Davidova S., et al., 2013. Agricultura de semisubzistență - Valoarea și direcțiile de dezvoltare (studiu) Direcția Generală Politici Interne, Departamentul Politici B:
Politici structurale și de coeziune, Agricultură și dezvoltare rurală
Diaconu L., Popescu C.C., Maxim A., 2014. Migrația internă în România în deceniile postcomuniste: Evoluții și consecințe. Comunicare, Context, Interdisciplinaritate.
Studii și articole, Vol. 3, Secțiunea: Economie și Mangement, Editura Universității Petru MaiorPress, 264-272.
Deshingkar, P., Grimm, S., 2005. Migrația internă și dezvoltarea: A Global Perspective, Organizația Internațională pentru Migrație.
http://www.prb.org/Source/mrs_19_2005.pdf
Digi24, 2016. Campania "Copilarie cu palme. Peste 100.000 ded copii nu sunt trimiși de parinti la scoala",
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Special/Copilarie+cu+palma/Copilarie+cu+palma+abandon+scolar+copii+la+scoala+Romania
Hubbard, C. (2013). Studiu de caz România. În: Studiul Parlamentului European IP/B/AGRI/IC/2012-65: "Agricultura de semisubzistență: valoare și direcții de
dezvoltare" Newcastle upon Tyne, Regatul Unit: Centrul pentru Economie Rurală, Universitatea din Newcastle.
Kupiszewski M., Berinde D., Teodorescu V., Durham H., Rees P., 1997. Migrația internă și dinamica regională a populației în Europa: Studiu de caz românesc. UK:
School of Geography Press, The University of Leeds, http://eprints.whiterose.ac.uk/5042/.
Institutul Național de Statistică (INS), (2008), Anuarul Statistic al României - Populația, http://www.insse.ro/cms/files/pdf/en/cp2.pdf Institutul Național de
Statistică (INS), (2012), Anuarul Statistic al României - Populația,
http://www.insse.ro/cms/files/Anuar%20statistic/02/02%20Populatie_ro.pdf
NCS, 1996. Statistici sociale. Colectarea datelor. București, Comisia Națională de Statistică a României.
Popescu D.-L., 2014. Exploatații agricole de subzistență / semisubzistență: Their roles and dynamics within Rural Economy / Rural Sustainable Development in
Romania, 21st International Economic Conference IECS 2014, 16-17 May 2014, Sibiu, Romania, Procedia Economics and Finance, 563-567.
Salasan C., Fritzsch J., 2009. Rolul activităților agricole pentru depășirea sărăciei rurale în România. În: Buchenrieder, G. și J. Möllers eds. Structural Change in
Europe's Rural Regions - Farm Livelihoods Between Subsistence Orientation, Modernization and Non-farm Diversification, IAMO Studies Series, Vol. 49, 23-41.
Torok I., 2014. De la creștere la contracție: Efectele schimbărilor economice asupra proceselor de migrație în România rurală. Landbauforsch, Appl.
Agric. Forestry Res. Vol 64, Issue 3-4, 195-206
Website - Localități fantomă, 2015. Lista localităților fictive din România (dispărute sau depopulate), https://localitatifantoma.wordpress.com/