 ECONOMIA AGROALIMENTARA DEFINITII

 cuprinde ansamblul activităţilor care concură la funcţia alimentaţiei într-o societate dată.

 sunt angrenate 7 sectoare:

1. agricultura;

2. industriile agricole şi alimentare;

3. distribuţia agricolă şi alimentară;

4. restaurantele şi unităţile de catering;

5. industriile şi serviciile aferente (care furnizează filierelor agroalimentare

consumurile intermediare şi echipamentele necesare funcţionării lor);

6. comerţul internaţional;

7. unităţile socio-economice de consum.

DEFINITII ECONOMIA ALIMENTARA

 concentrează activităţile legate de satisfacerea nevoilor nutriţionale

 manifestate prin raportul dintre:

 cererea de hrană:

 nevoile biologice

 capacităţile de acces la hrană

 oferta de hrană:

 capacitatea de ofertă.

DEFINITII ECONOMIA AGRARA

 economie a ramurii

 sferă de activitate conexă:

 ramurile din aval şi amonte

 având o deschidere prioritară către economia rurală

DEFINITII ECONOMIA RURALA

 domeniu mult mai larg

 cuprinde:

 totalitatea proceselor economice

 conotaţiile lor sociale extraeconomice desfăşurate în perimetrul rural şi cu precădere, în

comunităţile rurale.

 Agricultura reprezintă principala activitate rurală.

DEZVOLTAREA ECONOMICA SI DEZVOLTAREA AGROALIMENTARA

 În societăţile preindustriale dezvoltarea agricolă era motorul dezvoltării sociale

 agricultura era principalul creator de venit naţional şi implicit de avuţie naţională.

 Societăţile evoluate şi cele industrializate reconsiderau agricultura ca un sector relativ

dependent de industrializare.

 La actualul nivel şi mod de organizare al societăţilor dezvoltate se poate afirma:

 între dezvoltarea globală şi dezvoltarea agroalimentară există o strânsă corelaţie

pozitivă, dezvoltarea globală reprezentând acceleratorul principal al progresului
economiei agroalimentare

 în prezent, pe glob

MARILE PUTERI ECONOMICE

SUNT ŞI

MARI PUTERI AGROALIMENTARE.

 Ex.: SUA + UE = 1/3 PIB mondial

= 1/3 PIB mondial agroalimentar

CRIZA ALIMENTARA MONDIALA

 Cauză: disparităţile importante între producţie şi consum.

 ţările cele mai dezvoltate îşi asigură consumul alimentar şi dispun în acelaşi timp de excedente,

 ţările cele mai sărace, aflate la nivelul subconsumului, sunt expuse foametei

 Ultimul deceniu al mileniului II  schimbarea ţelului dezvoltării: globalizare ; a determinat

  o accentuată integrare a pieţelor de bunuri inclusiv alimentare

 o egalizare a standardelor

 un declin accentuat al preţurilor.

 Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC)  noi politici asumate:

 reducerea subvenţiilor pentru agricultură

 eliminarea treptată a subvenţiilor de export

 eliminarea treptată a taxelor vamale

 Efect:

 scăderea preţurilor produselor agricole şi alimentare

 implicit creşterea şi facilitarea accesului la hrană în special pentru defavorizaţi.

STRUCTURA SECTORULUI AGROALIMENTAR

Analiza structurală poate fi abordată pe următoarele paliere:

 Tipologic, în funcţie de:

 profilul activităţii;

 natura şi caracteristicile produsului;

 tipul de proprietate sau management;

 Funcţional, în raport cu:

 producţia agricolă;

 transformarea;

 distribuţia.

TIPOLOGIC

 După activitate, sunt 7 domenii care asigură alimentaţia şi anume:

 agricultura;

 industriile agricole şi alimentare;

 distribuţia agricolă şi alimentară;

  restaurantele şi unităţile de catering;

 industriile şi serviciile aferente (pe consumuri intermediare şi echipamente);

 comerţul internaţional;

 unităţile socio-economice de consum.

 După produs, structura cuprinde produsul sau grupul de produse pe filieră de la producţia de
materie primă agricolă până la consumul final.

 Ex.: pâine

 producerea de grâu, făină şi pâine precum şi activităţile adiacente.

 După proprietate sau management structura cuprinde:

 categoria producătorilor agricoli (inclusiv fermele comerciale),

 micile întreprinderi,

 marile întreprinderi private,

 cooperaţia,

 subsectorul de stat (domeniul privat al statului şi domeniul public).

FUNCTIONAL – PRODUCTIA AGRICOLA

 principalul furnizor de produse agricole:

 produse alimentare propriu-zise

 materii prime pentru prelucrare în produse alimentare

 ponderea materiilor prime destinate prelucrării creşte

 locul agriculturii în valoarea produsului alimentar final are o tendinţă de scădere, pe măsură ce
societăţile alimentare se dezvoltă.

Activităţi postrecoltare
Perimetrul economic Agricultura
Total d.c. servicii
Statele Unite ale Americii 20 80 (38)
Uniunea Europeană 27 73 (36)
România 38 62 (20)

FUNCTIONAL MODELE DE AGRICULTURA

 Modelul european

 Modelul american

MODELUL EUROPEAN

 relativ artizanal

 de tip fermă familială:

 familia este principalul furnizor de factori de producţie: proprietatea, munca şi

managementul.

 şi alte tipuri de exploataţii:

 foarte mici - de subzistenţă (Grecia, Italia)

 mari ferme capitaliste (Franţa, Marea Britanie).

 Caracteristici:

 diversificare către structuri eterogene,

 către activităţi neagricole

 o dinamică a modernizării lui către o creştere semnificativă a gradului de comercializare

a consumurilor intermediare şi a cifrei de afaceri.

FUNCTIONAL MODELUL AMERICAN

 model familial (95% în 1975)

 caracterizat prin:

 dimensiuni mari ale fermelor,

 capitalizare intensă,

 productivitatea muncii mult superioară

 un grad înalt de specializare şi comercializare (cvasi totalitatea producţiei)

TRANSFORMAREA

 s-a constituit şi dezvoltat în activităţi industriale de proporţii,

 în directă legătură cu :

 îndepărtarea consumului alimentar de producţie,

  schimbarea ocupaţiilor

 modificarea cererii nutriţionale

 creşterea şi rafinarea cererii .

 acţionează asupra produselor agricole neomogene, perisabile, sezoniere, dispersate regional.

 Efectele principale sunt:

 omogenizarea,

 conservarea,

 stocarea,

 diversificarea.

 gradul mai ridicat de transformare susţine creşterea economică.

DISTRIBUTIA

 Distribuţia face în fapt legătura între produsele agroalimentare prelevate şi consumatorul final

 Pe filierele agroalimentare distribuţia se structurează în:

 canale de gros

 canale de detail (vânzare cu amănuntul)

 se desfăşoară din ce în ce mai frecvent pe circuite care integrează o diversitate de produse

 Funcţionează în acelaşi timp circuitele directe (scurte sau specializate) precum şi circuitele
tradiţionale şi cele locale.

CONCLUZIE

 Analiza comparativă a influenţei progresului economic asupra principalelor activităţi din filierele
agroalimentare, semnalează grade inegale de dezvoltare ale acestora.

 Cel mai dinamic domeniu s-a dovedit a fi distribuţia, urmată de activitatea de transformare, iar
domeniul cu cel mai lent “feed-back” este producţia agricolă
 SCHEMA ACTIVITATILOR AGROALIMENTARE SI RURALE

Ansamblul
socio-economic

Subansamblul
agroalimentar

Restaurante
Distribu\ie
Transformare

Alte activit` \i din

mediul rural
Subansamble
agricole

Subansamblul rural

FORME DE INTEGRARE AGROALIMENTARA

 Integrare verticală

 Integrare orizontală

 Integrare combinată

INTEGRAREA VERTICALA

 urmăreşte gestiunea unui produs de la materia primă spre produsul alimentar final,

 determină filiere pe produse

 undeva pe filieră există comanda şi monitorizarea

 centrul decizional controlează FLUXUL unei filiere

INTEGRAREA ORIZONTALA

 Urmăreşte organizarea producătorilor preponderent în sisteme cooperatiste.

 Aceste organizări reprezintă înţelegeri ale unor agenţi economici cu acelaşi profil, de regulă, la
un anumit stadiu al filierei

 ex.: cooperative de aprovizionare şi marketing

 centrul de decizie controlează un STADIU al filierelor

INTEGRAREA COMBINATA

 antrenează simultan sau succesiv activităţi din acelaşi stadiu, orizontal şi pe flux vertical

SISTEME DE INTEGRARE
 sistemul agenţilor operatori;

 sistemul centrelor decizionale;

 sistemul de relaţii.

SISTEMUL AGENTILOR OPERATORI

 Cuprinde cele 7 sectoare principale ale activităţilor agroalimentare, şi anume:

 agricultura / exploataţiile agricole;

 industriile produselor agricole şi alimentare

 restaurantele şi alte unităţi de acest tip (catering);

 industria şi serviciile pentru consumurile intermediare şi echipamentele celorlalte

sectoare;

 comerţul internaţional;

 unităţile socio-economice de consum

SISTEMUL CENTRELOR DECIYIONALE

 3 categorii:

 tipul cooperatist

 tipul industrial

 tipul autointegrării (microintegrării)

SISTEMUL CENTRELOR DECIYIONALE TIPUL COOPERATIST

 integrarea agricultorilor este o asociere a producătorilor independenţi,

 pt. activităţi în aval prin:

 structuri cooperatiste piramidale

 grupuri profesionale (producători, grupuri regionale etc.)

SISTEMUL CENTRELOR DECIYIONALE TIPUL COOPERATIST

 Integratorul: organizaţii puternice, de regulă mari întreprinderi din sfera comerţului sau din
domeniul industriilor prelucrătoare care au capacitatea investiţională, integrează activităţile
agroalimentare de la producătorii agricoli până la consumatorul final
 SISTEMUL CENTRELOR DECIYIONALE TIPUL AUTOINTEGRARII

 sistem în curs de expansiune

 producătorii agricoli caută nişe înguste şi strict specializate pt. producţia agroalimentară,
 de regulă, nişe, realizând produse de calitate în mici unităţi proprii:
 în producţia agricolă
 în activităţile de transformare
 în activităţile de distribuţie intermediară.
 Rezultat: permite realizarea de valoare adăugată considerabilă din activităţi postrecoltă
 dau o nouă semnificaţie dimensiunii exploataţiei.
 Exemple:
 produse alimentare nepoluate,
 produselor de specialităţi regionale (brânzeturi, mezeluri).
 micile ferme care fac agroturism
SISTEMUL DE RELATII
 este determinat de cele trei modalităţi tipice integrării agroalimentare:
 integrarea contractuală (parţială), unde coordonarea activităţii filierelor este realizată
prin contracte;
 integrarea prin proprietate (propriu-zisă), prin:
 fuziunea întreprinderilor,
 controlul majorităţii acţiunilor,
 organizarea de filiale
 integrarea combinată

INTEGRAREA AGROALIMENTARA – PROCES MICRO SI MACROECONOMIC

 Integrarea internaţională
 Integrarea la nivel naţional
 Integrarea ca proces microeconomic

INTEGRAREA INTERNATIONALA
 se manifestă prin marile organizaţii de tipul FAO, Uniunea Europeană, alte tipuri de organizaţii şi
acorduri regionale

INTEGRAREA LA NIVEL NATIONAL

 prin sistemele agroalimentare naţionale sau prin complexele agroindustriale naţionale (3 tipuri):
 tipul expansionist - urmăreşte în afara dezvoltării naţionale şi obţinerea de
surplusuri agroalimentare şi cucerirea pieţelor externe (SUA, Canada);
 tipul protecţionist - urmăreşte protecţia înaltă a producătorilor interni şi
asigurarea unei autosatisfaceri cât mai mari din consumul intern (Japonia);
 tipul specializat - urmăreşte în diferite proporţii ambele obiective, (expansiune
pentru un tip de produse specializate şi protecţie pentru alte produse deficitare
sau producători (Elveţia).
 INTEGRAREA CA PROCES MICOECONOMIC
 urmăreşte organizarea agenţilor; se manifestă pe două planuri majore:
 Integrarea prin firme naţionale sau transnaţionale:
 acest nivel este caracteristic marilor firme naţionale şi transnaţionale
 caracterizate prin naţionalizarea sau internaţionalizarea produselor şi filierelor
 promovează produse de marcă cu înaltă standardizare (Unilever, Coca-Cola,
Nestlé)
 concentrarea producţiei într-o zonă şi desfacerea în altă zonă, până la
asigurarea unor planuri paralele de producţie-consum în diferite ţări şi
coordonarea lor integrativă
 în prezent, se apreciază că 36% din afacerile agroalimentare pe plan mondial
sunt asigurate de primele 100 mari societăţi naţionale şi transnaţionale de acest
tip
 Integrarea pe filiere
 reprezintă organizarea proceselor microeconomice, de regulă pe produs sau
grupe de produs.
 Filierele se raportează la itinerariul urmat de către acest produs în perimetrul
agroalimentar privind ansamblul agenţilor operatori, care concură la formarea şi
transferul produsului în stadiul final de utilizare ca şi mecanismele de ajustare a
fluxului producţiei şi utilizării factorilor

AVANTAJELE SI INCONVENIENTELE INTEGRARII AGROALIMENTARE

 După gradul de intensificare, integrarea poate fi:

 integrare moderată
 integrare avansată

AVANTAJELE INTEGRARII AGROALIMENTARE

 asigură stabilitatea desfacerii producţiei şi implicit a veniturilor producătorilor;
 intensifică specializarea ca element de progres în productivitate;
 simplifică circuitele tehnologice şi comerciale;
 reduce costurile;
 asigură un management mai eficient;
 oferă competitivitate puternică pe piaţă;

INCONVENIENTELE INTEGRARII AGROALIMENTARE

 dependenţa excesivă a producătorului de integrator;
 îngustarea sferei de acţiune a spiritului antreprenorial;
 atenuarea şi reducerea elasticităţii comportamentale a fermei familiale ca unitate de bază în
producţia agricolă