Memento Mori (Adu-ti aminte de moarte.

) scris in 1872, in timp ce poetul se afla in Viena pentru studii,

si publicata dupa moartea acestuia, este cel mai lung poem scris de Mihai Eminescu, avand 217 strofe.
Este o opera in care literatura se impleteste cu istoria, si in care scriitorul exprima latinitatea poporului
romanesc prin elemente istorice. Poezia are ca temă destinul uman în contextul trecerii timpului.

În ,,Memento mori” evocarea epocilor se realizează la limita visului cu istoria şi cu filosoficul.El susţine
ideea latinităţii. Aceasta glorificare a latinitatii noastre a devenit un adevarat laitmotiv în cultura
româna. Memento mori” este o încercare de a realiza un poem sociogonic pe tema fortunalabilis, într-o
manierc romanticã, evocarea epocilor realizându-se undeva la limita dintrerealitate, vis şi filosofic,
relatând fapte istorice într-o manierã subiectivã cu scopul de ainduce conştiinţei colective ideea cã orice
imperiu mareţ îşi gãseşte un sfârşit firesc. In episoade diferite ca intindere sunt evidentiate succesiv
Babilonul, Egiptul, biblica Palestina, Grecia si Roma Antica, Dacia mitica, si in sfarsit Franta Revolutiei si a
Imperiului Napoleonian. Roma apare in toata maretia ei ca un “urias popor de regi” iar incendierea ei
este descrisa in versuri. Episodul Babilonului este un prilej de a sugera motivul soartei schimbatoare
“fortuna labilis”. Eminescu dovedeste o cultura extraordinara pentru 22 de ani si o mare capacitate de a
exprima artistic, intr-o limba extrem de nuantata, aceste realitati. Succesiunea perioadelor istorice se
incheie cu momentul revolutiei franceze si a domniei si caderii lui Napoleon. Motivul cornului din creaţia
lui Eminescu este o sugerare a lor: Cãte odatã-un corn de aur ei rãsunã-n departare". Mitul Sfântul Soare
şi mitul Sfânta Lunã sunt reprezentãri antropomorfe: Luna, zâna Daciei, vine la a zeilor serbare/ Soarele,
copil de aur al albastreisfintei mari" împletite cu mitul Sfintelor Ape. Este descrisã chiar o împãrãţie a
Sfântului Soare cu dumbrãvi cu rodii de-aur", cu fluvii de briliant", cu aer de diamant", unde stau
asoarelui copile". Motivul mãnãstirii lunei apare ca o componentã a grãdinii raiului, unde vin dupa
moarte sufletele viteze ale eroilor Daciei.

Zamolxe reprezinta in aceasta poezie poporul dac in momentele cele mai periculoase si anume, in
razboaiele sau bataliile pe care le-a purtat cu Imperiul Roman. Mart reprezinta primele batalii pe care
dacii le-au castigat, iar Joe este insasi prevestirea ca romanii vor cucerii intr-un final Dacia si o vor
romaniza, ca pe un fenomen ce nu poate fi evitat, ca pe un fapt real, viitorul care se apropie cu
certitudine. Insa Zamoxle nu se da batut si lupta demn cu toata puterea sa, astfel devenind un simbol al
rezistentei tuturor fortelor panatului strabun in fata Imperiului Roman. “Goale si adanci de nouri e
Zamoxle-n a lui car /El vazu capul lui Joe, cum l-apus de soare-n vale”.

Dupã pãrerea mea aceastã poezie are un înteles mult mai larg şi face apel la conştiinţaomului, inducãnd
o idee fundamentalã mentalului nostru asupra vieţii şi a tot ceea ce neînconjoarã. Aparenta bunãstare
nu trebuie tratatã cu indiferenţã deoarece aceasta reprezintãavanpremierã a ceea ce urmeazã sã se
întâmple, în câteva clipe poţi ajunge în agonie aşacum şi cele mai glorioase civilizaţii dupã ce au avut o
ascensiune culminantã a urmat odecãdere ce a avut ca efect schimbãri în plan politic şi ideologic