Calatoriia si placerea cunoasterii

-rezumat

Călătoria, dincolo de a fi o formă de evadare din concret, presupune o căutare a unui obiect
miraculos și, în egală măsură, o căutare de sine: "Călătoria simbolizează deci o aventură și o
cercetare, fie că este vorba de o comoară sau de o simplă dorință concretă sau spirituală."
Jurnal de calatorie Între cele două războaie mondiale, literatura de călătorie a devenit un gen
foarte apreciat.
Tema plecării în lume e curentă în poveștile și basmele românești, pentru că ea nu este o
simplă temă epică, ci prezintă adânciri adânciri antropologică.
Masiva dezvoltare a romanelor cavalerești , în care aventura devine o valoare în sine, de
strictă performanță eroică, va atrage replica ironică a lui Cervantes, care prin Don Quijote,
aruncă în derizoriu toată mitologia cavalerului invincibil.
În sfârșit, printr-o mulțime de mari autori romantismul descoperă aventura în fantastic, în
călătoria imaginară.
Diferența dintre cele două cărți e însă mare, pentru că eroii autorului francez ilustrează
aventurosul de factură cavalerească, în timp ce universul lui Lowry ne aduce în față
configurația dramatică a aventurii existențialele într-o lume exotică.
Există o serie întreagă de autori, de la Dinicu Golescu la Nicolae Filimon pentru care
călătoria prezintă, în primul rand, un sens geografic și cultural, însă nu același lucru se poate
spune despre Calistrat Hogaș, pentru care plimbările de pură plăcere prin Munții Neamțului
sunt modalitățile predilecte ale unei existențe hedoniste.
Există însă în literatura noastră și un spațiu al aventurii specific romanului istoric, în care
realitatea se conjugă cu fabulosul, fantasticul, legenda și mitul, pe care îl întâlnim în
romanele lui Sadoveanu, dar și la autori de azi ca Ștefan Bănulescu sau Ștefan Agopian.