⮞Caraterizarea personajului, Otilia, din opera “Enigma Otiliei” de G.

Călinescu

“Viaţa este o enigmă creată şi

descoperită la nesfârşit.”
-Roxana Gîrceag

Otilia este unul dintre personajele principale ale romanului balzacian “Enigma Otiliei”, scris de
George Calinescu și publicat în anul 1938. Firea sa imprevizibilă, plină de mister o evidențiază
de celelalte personaje feminine întalnite în operă.
Portretul său fizic reiese din caracterizarea directă a acesteia de către narator ”Faţa măslinie cu
nasul mic şi ochii foarte albaştri arăta şi mai copilăroasă între multele bucle şi gulerul de dantelă.
Însă în trupul subţiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect, era o mare liberate de
mişcări, o stăpânire desăvârşită de femeie", dar și de către alte personaje, asemeni lui Felix
„Otilia este o fată superioară pe care n-o
înţeleg” ,Pascalopol “Domnişoara Otilia e o fată rară…o fată excelentă, e un temperament de
artistă care simte nevoia luxului, a schimbării”; „o fiinta gingasa care merita ocrotirea mea” , dar
și vorbită pe la spate de către Aglae și Stănică „Este zăpăcita care se spânzură de gâtul
bărbaţilor” ; “Nostimă fată, delicioasă, dar
uşuratică, cheltuitoare. E femeia care te ruinează. Pe ea nu poţi conta. Azi cu unul ,mâine cu
altul”.
Totuși, este caracterizată și indirect, prin acțiunile și modul în care se manifestă.Dă dovadă de
maturitate, fiind capabilă de a întelege și trezi emoții copleșitoare.Știe când să fie serioasă, lucidă
și când își poate da frâu liber imaginației și laturii sale copilărești, ce este mai mereu prezentă, și
influențează masiv personalitatea ei „Stă ca un copil pe genunchii lui Pascalopol”, iar din
fragmentul unde este descrisă în detaliu camera sa „o masa de toaleta cutrei oglinzi mobile” ; ”
un scaun rotativ pt pian”, împreuna cu o dezordine vestimentară, distingem în continuare acea
fire enigmatică a fetei.
Otilia este întruchiparea feminității eterne, ce posedă o frumusețe aparte „Otilia e foarte
frumoasă” ; „Nostimă fată, delicioasă”. In plus , este inteligentă, admirabilă și talentată „Te
iubesc pe tine care eşti frivolă numai în aparenţă, în fond eşti inteligentă şi profundă” ;
„Domnișoara Otilia trebuie să fie o fată foarte inteligentă ”. Însă un neajuns ce iese în evidentă în
caracterul Otiliei este nehotarârea sa „Eu sunt o zăpăcită, nu știu ce vreau”; ”Sunt foarte
capricioasă, vreau să fiu liberă” – replică urmată de „Oricât de independentă aș fi, simt nevoia
unei ocrotiri.”.
Între Otilia și restul personajelor, se leagă numeroase relații. Aceasta este parte a familiei
Giurgiuveanu, Costache reprezentând figura paternă în viața ei. Felix și Pascalopol sunt cele
două interese romantice ale fetei.Ea a fost supusă alegerii viitorului împreună cu unul dintre cei
doi. Pe Pascalopol îl vede mai mult ca pe un părinte, iar pe Felix ca „un suflet limpede, incapabil
de disimulatie, profund in sentimente”, pe care îl iubește enorm, atât ca pe un frate, cât și în
calitate de iubită „ eu te iubesc în atâtea feluri, încât nu pot sa analizez acum cât te iubesc ca frate
și cât ca iubită”. Iar, datorită unui sentiment de vinovăție / datorie față de această dragoste
neîmpărtășită, Otilia pleacă din viața lui Felix pentru a nu-i periclita viitorul strălucit,
considerandu-se o povară pentru el.
Toate acestea duc cu gândul la un alt personaj din literatura românească, mai exact, Ion, al
operei cu același nume scrisă de Liviu Rebreanu. Ambii se confruntă cu o dilemă asemănătoare.
La fel la ca Otilia, Ion este supus unei alegeri pe plan sentimental, dintre femeia pe care o iubește
și cea de pe urma căreia se poate îmbogăți. De asemenea, ambii au o dorinta profundă de a trăi o
viață de lux, burgheză : „artistă care simte nevoia luxului, a schimbării” (Enigma Otiliei) ;
„pământul îi e drag ca ochii din cap”.
În concluzie, Otilia este un personaj complex, ce evoluează constant pe parcursul operei, ce nu
dă greș în a impresiona cititorul prin sensibilitatea și maturitatea acesteia. ”Otilia este eroina mea
lirică, proiecţia mea în afară,o imagine lunară şi feminină. Flaubertian aş spune”Otilia c est moi”,
e fondul meu de ingenuitate şi copilărie” G.Călinescu.