Romanul lui George Calinescu “Enigma Otiliei” a fost publicat in 1938 si este unul

realist de tip balzacian cu elemente de romantism, cu un numar foarte mare de personaje foarte
bine conturate, dar dintre ele reiese imaginea enigamtica a personajului din titlu.
Ea reprezinta o fata orfana care a ajuns in grija familiei Giurgiuveanu si una dintre cele
mai frumoase studente de la Conservator. Fascinanta si imprevizibila, Otilia se diferentiaza de
celalate personaje feminine din literaturaromana prin aceea ca se afla permanent intr-un proces
dinamic, in continua devenire.
Portretul fizic, relatat direct, prin ochii lui Felix, sugereaza indirect, trasaturile sale
morale dedelicatete, tinerete, farmec, cochetarie, distinctie, inocenta si maturitate : „un cap
prelung si tanar defata, incarcat de bucle, cazand pana la umeri. Fata, subtirica, imbracata intr-o
rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare al mijloc si cu o mare colereta de dantela pe umeri, ii
intinse cu franchete un brat gol si delicat...”.
Conturarea portreul psihologic si moral bine delimitat al acesteia este foarte dificila
deoarece este construita cu ajutorul pluriperspectivismului din care rezulta impresii diferite a mai
multor personaje, imaginea ei este favorizata de Costache pentru care este ”fe-fetita cuminte si
iubitoare”, Felix o vede ca ”fata exuberanta, admirabila, superioara”, pentru Stanica este ”o fata
desteapta” iar pentru Pascalopol “femeia capricioasa cu un temperament de artista”, in timp ce
Aglae o considera “o dezmatata, ostricata”, iar pentru Aurica o rivala in casatorie.
O trasatura definitorie pentru acest personaj o reprezinta dilematica. Acest caracter se
observa pe parcursul operei prin alegerile ei care raman neexplicate celorlalte personaje, fapt
care o situeaza pe Otilia in categoria misterului. Aceasta trasatura este evidentiata prin propria
afirmatie: “Nu m-am gandit ca ma vei iubi pe mine, eu sunt o zapacita, nu stiu ce vreau, eu sunt
pentru oamnei blazati, care au nevoie de rasetele tineretii, ca Pascalopol.”, dar si prin actiunile
cum rezulta din scena in care Felix o intreaba pe Otilia daca nu il iubeste, iar ea ii spune ca nu il
uraste.

Titlul initial, "Parintii Otiliei ", reflecta tema paternitatii, intalnita si la Balzac, in
romanele "Eugenie Grandet", " Pere Goriot" si ilustreaza ideea ca aproape toate personajele cartii
pot fi considerate parinti ai orfanilor Felix si Otilia, deoarece se intereseaza de viitorul lor, insa ,
in mod diferi, sincer sau malitios. Schimbat in "Enigma Otiliei", titlul evidentiaza tehnica
feflectarii poliedrice, prin care se caracterizeaza personajul principal feminin, devenit personaj
eponim.

In incheiere prin procedeul comportamentismului si dilematica acesteia am demonstrat ca

Otilia este un personaj complex, atipic literaturii romane