Buleandră Raluca Iuliana

Finanţe-Bănci
Grupa 50518

MANAGERUL RECHIN/ MANAGERUL DELFIN

Managerii sunt acele persoane a căror activitate de bază este să ducă la

îndeplinire procesul managerial. Rolurile acestora sunt împărțite în următoarele
categorii: roluri interpersonale, roluri informaționale, roluri decizionale.
Rolurile interpersonale se împart la rândul lor în rol de reprezentanță, rol
de lider (conduce subordonații) și rol de legătură (coordonează două sau mai multe
unități, departamente etc).
Rolurile informaționale sunt: rolul de monitor, rolul de diseminator și rolul de
purtător de cuvânt.
Rolurile decizionale includ: rolul de întreprinzător, rolul de, rolul de persoană
care soluționează diverse probleme și rolul de alocator de resurse (managerul
stabilește modul de distribuire a resurselor umane, materiale, temporale etc. în
funcție de obiectivele stabilite în planul operațional).
Din punct de vedere ierarhic, există trei tipuri de manageri:
 managerii de vârf (pot avea denumiri precum președinte al Consiliului X,
administrator, rector etc);
 managerii de mijloc (sunt directorii, șefii de secții și de birouri);
 managerii de linia întâi (cei implicați în activități productive, ca de exemplu
maiștri sau șefii de ateliere).
Deprinderile necesare managerilor diferă în funcție de nivelul ierarhic. Acestea
se împart în:
 deprinderi tehnice (necesare pentru a soluționa sarcini specializate);
 deprinderi interpersonale (aici joacă un rol foarte important componenta de
motivare, pe care managerul trebuie să o nuanțeze îndeajuns de bine pentru ca
angajații săi să fie productivi);
 deprinderi conceptuale (managerul trebuie să fie capabil de un nivel înalt
de abstractizare, pentru a păstra întotdeauna viziunea de ansamblu asupra
tuturor proceselor manageriale);
 deprinderi de diagnosticare (asemenea unui bun doctor, acesta are nevoie să
înțeleagă relații de tipul cauză-efect).
Luând în considerare principiile şi normele morale după care se ghidează
managerii în acţiunile şi deciziile lor, ei pot fi clasificaţi în două categorii distincte
şi diametral opuse:
1. Managerul imoral („rechin”)
 este un tip vechi de comerciant şi cel mai răspândit în sfera actuală a
afacerilor; el acţionează potrivit teoriei X a lui McGregor.
 rechinul porneşte de la principiul „învingătorul ia totul” fiind conştient că
dacă nu-şi elimină concurenţii aceştia îl vor elimina pe el;
 scopul lui este acela de a obţine cât mai mulţi bani şi putere indiferent de
mijloace; nu ezită să speculeze situaţiile conjucturale în defavoarea partenerilor
comerciali; managerul imoral consideră că legile sunt făcute pentru a fi ocolite,
mai ales atunci când riscul este minim, iar morala, etica nu au nimic comun cu
afacerile; lumea este considerată ca fiind duşmănoasă, periculoasă, iar natura – un
depozit din care trebuie să se ia cât mai mult înaintea altora.
 consideră că nu are nici o obligaţie faţă de comunitate, doar câştigurile
imediate şi evidente justifică eventualele cheltuieli pentru aceasta;.
 relaţia cu oamenii: În general, „rechinii" îi consideră pe oameni ca fiind „răi,
slabi, proşti, leneşi, fiinţe imorale şi incorecte", conduşi de instincte, care nu
apreciază binele şi înţeleg numai limbajul forţei; prin urmare, cea mai eficientă
metodă în afaceri este de a fi mai puternic, mai descurcăreţ şi mai suspicios decât
partenerii săi. Se acţionează după principiul „Învingătorul ia tot".
 relaţia cu societatea: Societatea este văzută ca o „adunătură de oameni", iar
legile care nu îi avantajează pot fi încălcate atunci când nu riscă nimic.
 relaţia cu sine: „Rechinii" consideră că ei sunt cei mai buni dintre toţi, cu
toate că şi ei sunt conduşi de instincte. Faptul că sunt săraci este rezultatul legilor
societăţii şi al celorlalţi oameni, care constituie o piedică în calea realizării şi
îmbogăţirii lor.
 relaţia cu lumea şi natura: Lumea este considerată ca fiind duşmănoasă, rece
şi periculoasă, iar natura este un depozit epuizabil din care trebuie să-şi însuşească
cât se poate de mult, pentru a nu-şi apropria alţii acele bogăţii. Principiul de bază
este: „După noi, potopul!".
 relaţia cu valorile sufleteşti: „Rechinii" nu contestă existenţa lui Dumnezeu,
însă consideră că legile divine, legile oamenilor şi morala religioasă reprezintă un
lucru complet diferit de legile afacerilor. Cu toate acestea, ei apreciază că este
avantajos să aibă reputaţia unei persoane credincioase.
 relaţia cu afacerile: Afacerea proprie reprezintă baza şi izvorul puterii
„rechinilor" în lume, un mijloc de apărare împotriva oamenilor şi a societăţii.
 relaţia cu riscul: Riscul se defineşte numai în relaţia dintre profitul aşteptat şi
pericolul potenţial.
 scopul vieţii: Pentru „rechini", scopul vieţii este acela de „a avea cât mai
mulţi bani şi cât mai multă putere asupra celorlalţi oameni; a trăi cât mai
confortabil şi în siguranţă; a consuma ceea ce este cel mai bun, fără a-şi înfrâna
dorinţele; a trăi cât mai mult posibil, având în vedere că viaţa ne este dată o singură
dată".
 mijloacele de atingere a scopurilor: Orice mijloace sunt bune pentru
atingerea scopurilor („Scopul scuză mijloacele."), iar alegerea morală se defineşte
numai prin avantajul material.
 relaţia cu prietenii şi duşmanii: Conform ideologiei „rechinilor", toţi oamenii
le sunt potenţiali concurenţi în lupta pentru bunurile materiale; cu unii dintre
aceştia ei pot colabora o scurtă perioadă de timp, durata relaţiilor de colaborare
definindu-se prin motive de câştig.

2. Managerul moral („delfin”) – aparţine unei categorii relativ recent apărute,

dar care se afirmă tot mai mult în mediul afacerilor. În concepţia delfinilor,
majoritatea oamenilor sunt demni de respect şi încredere; managerul moral
consideră că cea mai bună bază a colaborarii sunt sinceritatea şi încrederea în
afaceri; profitul trebuie obţinut în condiţiile respectării legislaţiei şi moralităţii;
lumea este minunată şi oferă omului posibilităţi pentru descoperirea propriilor
aptitudini; delfinii consideră că datorează viaţa lor naturii, pe care trebuie s-o
conserve şi s-o facă mai frumoasă; managerul moral se consideră responsabil faţă
de comunitate şi se implică prin cheltuieli în beneficiul acesteia.
 Managerul unei întreprinderi poate fi, la rândul său, „delfin” dintr-un anumit
punct de vedere (de ex.: al relaţiilor cu oamenii) şi „rechin” din alt punct de vedere
(de ex.: în relaţiile cu partenerii comerciali). Profilul moral al managerilor isi pune
amprenta puternic asupra culturii organizaţionale.
 relaţia cu oamenii: „Delfinii" consideră că majoritatea oamenilor sunt demni
de respect şi încredere, omul, în general, purtând în sine atât porniri bune, cât şi
rele; aceste porniri se manifesta la diferiţi oameni în mod diferit, în funcţie de mai
mulţi factori: naturali, interni, externi, de mediu, de educaţie etc. Principiul de bază
al acestei relaţii este acela că oamenii oferă mai multe atunci când sunt trataţi bine,
decât atunci când se apelează la utilizarea forţei şi a coerciţiei. Sinceritatea şi
încrederea stau la baza colaborării în relaţiile de afaceri, de unde rezultă că cea mai
profitabilă variantă în afaceri este urmărirea în comun a unor rezultate reciproc
avantajoase.
 relaţia cu societatea: Societatea şi instituţiile sale reprezintă un mijloc de
coordonare a intereselor diferiţilor indivizi şi grupuri sociale, precum şi garanţia
apărării cetăţeanului de despotism. De asemenea, se impune respectul absolut
pentru legi, chiar şi pentru cele care nu sunt considerate echitabile.
 relaţia cu sine: „Delfinul" se autoapreciază ca nefiind un om rău, ci unul
demn de respect, ca mulţi alţi oameni. Dacă este sărac, consideră că aceasta se
datorează faptului că nu a depus destule eforturi, a ales greşit sfera de acţiune, este
prost organizat sau insuficient pregătit.
  relaţia cu lumea şi natura: Lumea este văzută ca un cumul de trăsături
pozitive, care oferă omului multe posibilităţi pentru descoperirea propriilor
aptitudini. „Delfinii" apreciază foarte mult existenţa unor valori de suflet, precum
dragostea şi prietenia; ei consideră că viaţa lor se datorează naturii, pe care trebuie
nu numai să o conserve pentru generaţiile viitoare, ci şi să o îmbunătăţească
continuu.
 relaţia cu valorile spirituale: Se consideră că lumea (inclusiv lumea
afacerilor) nu se supune doar prin legi materiale, ci şi prin legi spirituale, care
acţionează pretutindeni, indiferent de circumstanţe; două dintre aceste legi
spirituale sunt glasul conştiinţei şi al milei faţă de durerea altor oameni. Motivul
pentru care acest tip de întreprinzător vine în ajutorul celorlalţi nu este pentru că
„aşa trebuie", ci pentru că astfel se ajută pe sine însuşi.
 relaţia cu afacerile: Afacerea proprie reprezintă vocaţia şi menirea
individului, reprezintă ceea ce poate face el cel mai bine ca stăpân al propriului
destin. Pentru un „delfin", afacerea sa reprezintă mijlocul de a-şi materializa
aptitudinile şi de a-şi pune în aplicare ideile, posibilitatea de a trăi mai bine,
ajutându-i pe alţii prin munca sa.
 relaţia cu riscul: Riscul este definit prin calculul corespunzător pe termen
lung între profitul preconizat şi pericolul ca afacerea să nu reuşească sau să aducă
prejudicii altora.
 scopul vieţii: Scopul acestei categorii de oameni de afaceri este acela de a
face viaţa lor şi a altora mai bogată material ş i spiritual, de a se bucura de punerea
în practică a ideilor lor cele mai îndrăzneţe, de posibilitatea de a-şi pune în valoare
aptitudinile şi de a profita de libertatea şi independenţa lor. Principiul ce
guvernează aici este „Nu contează cât trăiesc, ci cum trăiesc!".
 mijloacele de atingere a scopurilor: Aceste mijloace pot fi diverse, cu
condiţia să fie legale şi să nu contravin ă principiilor morale proprii, alegerea între
un profit mare şi o relaţie bună de afaceri făcându-se în favoarea acesteia din urmă.
 relaţia cu prietenii şi duşmanii: Toţi oamenii pot fi potenţiali parteneri ai
unui „delfin", într-o colaborare reciproc avantajoasă. Principiul de bază al alegerii
partenerilor este cel bazat pe reputaţia de afaceri, în combinaţie cu orientările etice
potrivite, corespunzătoare criteriului încrederii morale
În viaţa de zi cu zi, managerii nu se pot încadra cu claritate în nici una din
cele două tipologii descrise, ei prezentând un conglomerat de caracteristici comune
ambelor grupări, un amestec omogen de trăsături bune şi rele. În general, se poate
presupune că aceste tipuri sunt, în principiu, identice în diferite culturi şi civilizaţii,
deoarece tipul ideal rămâne neschimbat în spaţiul istoric vizibil, la fel cum nu se
schimbă nici prototipul uman. Ceea ce dă, însă, „rechinilor" şi „delfinilor"
caracteristici individuale tipice şi ceea ce complică şi ascunde esenţa relaţiilor
reciproce între tipurile ideale care s-au dezvoltat în diferite ţări şi părţi ale lumii
este caracterul naţional; o societate în care domină o anumită religie sau ideologie
produce, în mod inevitabil, un set uniform de valori, care influenţează radical
comportamentul întreprinzătorilor individuali.