DEZBATERI SEMINAR MIA

Dezbaterea 2: Viata in era recunoasterii faciale- manual pag 65

Dezvoltarea tehnologiei a făcut posibilă captarea rapidă a caracteristicilor faciale şi utilizarea
datelor într-o serie de industrii conexe. Spre exemplu, în Statele Unite ale Americii,
recunoaşterea facială este folosită de către instituţiile religioase pentru a urmări prezenţa
credincioşilor la slujbă, în Marea Britanie comercianţii cu amănuntul pot, pe baza acestei
tehnologii, să identifice hoţii cu ajutorul imaginilor captate de către camerele de
supraveghere. 
În 2017, poliţia din Welsh a folosit recunoaşterea facială pentru a aresta un suspect de
terorism prezent în faţa unui stadion pe care se desfăşura un meci de fotbal. În China
tehnologia permite identificarea şoferilor de către poliţie, permite turiştilor să intre în incinte
şi oamenilor să plătească la magazine pe baza unui simplu zâmbet. Apple, urmează să
implementeze recunoaşterea facială pentru a debloca ecranul de start al iPhone-ului. Chiar
dacă trăsăturile feţei sunt particulare fiecărui individ, ele sunt publice odată cu difuzarea
liberă realizată de către fiecare individ prin intermediul diferitelor medii de comunicare
virtuală, a se vedea aici reţele de socializare ca Facebook şi Twitter. Şi totuşi, capacitatea de
a înregistra, stoca şi a analiza trăsăturile feţelor, rapid şi la scară largă, promite într-o zi să
aducă schimbări fundamentale privind drepturile confidenţialitatea, corectitudinea şi
încrederea. O mare diferenţă între chip şi alte date biometrice, cum ar fi amprentele digitale,
este că acestea funcţionează la distanţă. 
Agenţiile responsabile cu aplicarea legislaţiei în domeniul respectării datelor cu caracter
personal au sesizat nevoia definirii şi implementării unei set de legi cu privire la stabilirea
dreptului de a utiliza recunoaşterea facială. Autorităţile europene de reglementare au în
proiect dezvoltarea unui set de principii conform căruia este nevoie de acordul
proprietarului în comercializarea datelor biometrice, inclusiv cele legate de recunoaşterea
facială. 
Sursa: The Economist (2009)33 
Teme de discuţie: 
(1) Identificaţi care este rolul recunoaşterii faciale în dezvoltarea industriilor conexe. 

1
(2) Exemplificaţi cum pot marile companii multinaţionale să utilizeze şi să valorifice
tehnologiile privind recunoaşterea facială în îmbunătăţirea sau dezvoltarea de noi produse şi
servicii. 

Dezbaterea 3: Studiu de caz Pozitia IKEA pe piata rusa amenintata

de guvernul moscovit” manual pag 63
Studiu de caz 1.1 Poziţia IKEA pe piaţa rusă ameninţată de guvernul moscovit
Istoricul dezvoltării comercializării de produse al gigantului suedez furnizor mobilier şi
accesorii, IKEA, pe teritoriul sovietic îşi are începuturile încă din perioada comunistă, pe la
mijlocul anilor ’70, când aproximativ 30 de întreprinderi ale URSS au efectuat livrarea de
produse furnizate de acesta pe baza unei relaţii contractuale de barter. 
Colaborarea în anii ’90 a început cu deschiderea unui birou comercial în St. Petersburg. 
După şapte ani, magnatul mobilei a început construcţia unui hypermarket într-una din
zonele de lângă autostrada Leningrad, investiţie ce a reprezentat aproximativ 40 de milioane
de dolari (construcţie şi dotări) şi a durat aproximativ 2 ani, până în 2000. 
O altă direcţie a strategiei IKEA a fost construirea unor mari centre comerciale sub numele
de „Mega” în mai multe regiuni. 
La sfârşitul anului 2002 a fost lansat unul dintre primele Megamall din Moscova. Clădirea
cuprindea aproape 300 de magazine care vindeau bunuri şi furnizau servicii. 
În august 2009, producătorul suedez era proprietarul a 12 magazine şi centre comerciale
„Mega”, din care trei în regiunea Moscovei şi două lângă St. Petersburg. 
Reţeaua cuprindea birouri regionale, care se aflau în Kazan şi Ekaterinburg, Rostov-on-Don,
Nizhny Novgorod, Omsk şi Krasnodar. 
Compania, care reprezintă interesele IKEA în Rusia, se numeşte „IKEA Rusia şi Ucraina” fiind
alcătuită din două organizaţii: „IKEA MOS” SRL şi „Casa IKEA”. 
„IKEA Mos” este implicată în dezvoltarea reţelei de magazine „MEGA” şi a diviziei „IKEA
Home” – magazin al companiei de administrare. 
În 2010, rezultatele financiare şi analiza preţurilor publicate de companie pe site-ul oficial
arătau că la aceea dată preţurile din Federaţia Rusă erau printre cele mai mari, piaţa fiind pe
locul trei ca mărime după ţări precum Japonia şi Australia. 

2
Principalele motive ale preţurilor ridicate erau determinate de costurile cu operațiunile
logistice. Acestea se datorau insuficientei dezvoltări a infrastructurii, nivelului ridicat al
ratelor de impozitare şi corupţiei prezente la nivelul aparatului de stat. 
64 Sustenabilitate şi inovare în mediul internaţional de afaceri 
În vara anului 2009, holdingul IKEA a anunţat încetarea dezvoltării reţelei în Rusia din cauza
conflictelor apărute în relaţia cu autorităţile statului. 
O prima acţiune a reprezentat-o anunţul oficialilor din Samara, regiune a râului Volga, care
au impus companiei o serie de reglementari tehnice precum faptul că ansamblul clădirilor
care urmau să reprezinte noul magazin IKEA să poată rezista unor vânturi cu o forţă
asemănătoare unor uragane, deşi astfel de vânturi violente sunt rare în regiune. Cele mai
puternice vânturi înregistrate nu au depăşit niciodată 17 metri pe secundă, cu puţin peste
jumătate din standardul de 30 de metri pe secundă stabilit de administraţia locală. 
O altă lovitură a avut loc tot în anul 2009, când autoritatea moscovită însărcinată cu
respectarea liberei concurenţe a întreprins o anchetă privind acuzaţiile conform cărora
holdingul suedez a cerut celorlalte companii chiriaşe în cadrul unui Megamall de lângă
Moscova să utilizeze serviciile de întreţinere a unor companii selectate de ea. „De fiecare
dată când există un fel de inspecţie îndreptată împotriva companiei noastre, există noi
puncte, aşa că cineva are sentimentul că cineva, undeva, nu ne place” a spus Per Kaufmann,
directorul general al IKEA ”... încă ne întrebăm dacă merită să ne extindem în continuare.” 
Intervenţia autorităţilor şi existenţa birocraţiei pe teritoriul fostei URSS frustrează
antreprenorii de pretutindeni, guvernul moscovit dovedindu-se a fi deosebit de dificil în
negocieri. Preşedintele Dimitri Medvedev a declarat în 2008 că și corupţia reprezintă o
ameninţare majoră pentru modernizarea şi stabilitatea socială a ţării sale, fiind necesară
implementarea legislaţiei anticorupţie. 
În prima parte a deceniului, reprezentanţii IKEA au vorbit despre corupţie, afirmând că firma
a fost supusă şantajului, sabotajului şi presiunii pentru mită. Pe măsură ce compania a
câştigat un punct de reper, retorica a dispărut, iar directorii IKEA se îndepărtează acum de
cuvintele „mită” sau „corupţie” şi preferă expresii precum „zonele gri” pentru a-şi explica
problemele cu oficialităţile. În timp ce alte companii se confruntă, de asemenea, cu astfel de
probleme, IKEA a fost printre cele mai vocale. 
„Cea mai mare provocare nu este pe partea comercială, ci pe partea administrativă – ceea ce
ni se impune să facem pentru a obţine permisele necesare pentru a putea deschide ... Nu ştim

3
cu adevărat ce putem face. Să rămânem liniştiţi şi să spunem că este în regulă?” a afirmat
Kaufmann cu privire la aceste probleme. 
Surse: Vasilyeva (2009)31; IKEA (2018)32. 
Introducere în tematica mediului internaţional de afaceri 65 
Teme de discuţie: 
(1) Descrieţi care a fost strategia de pătrundere pe piaţa rusă a companiei suedeze de
distribuţie de mobilier. 
(2) Identificaţi principalii factori politici care credeţi că ameninţă strategia de dezvoltare a
companiei pe piaţă. 
(3) Consideraţi că IKEA ar trebui să rămână sau să părăsească piaţa din Rusia? Argumentaţi. 
(4) Identificaţi care credeţi ca sunt factorii micromediului şi macromediului în favoarea
continuării dezvoltării companiei în Rusia. 

Dezbaterea 4: George Ritzer si Mcdonaldizarea societatii manual

pag 86
Răspândirea corporaţiilor americane în străinătate are consecinţe diferite asupra culturilor
locale, printre care unele mai vizibile şi altele mai subtile. Spre exemplu, rolul companiilor
americane asupra identităţii culturale a altor ţări poate fi sesizat în ceea ce priveşte
consumul produselor alimentare prin influenţa pe care o exercită restaurantele de lanţ de tip
fast-food. Acestea au pătruns cu produsele lor în întreaga lume, putând astfel să influenţeze
obiceiurile de consum şi obiceiurile sociale în ţările care îşi desfăşoară activitatea. Francezii
se mândresc şi se identifică cu 
Efectele globalizării asupra mediului internaţional de afaceri specificul bucătăriei tradiţionale
care include o gamă variată de clătite şi produse de patiserie, considerate exponente ale
culturii lor gastronomice unice. Datorită acestei mândrii, unii dintre ei sunt preocupaţi de
creşterea apetitului consumatorilor francezi pentru produse de tip fast-food american. Cei
mai mulţi dintre ei susţin că hrana rapidă (fast-food) nu aparţine societăţii franceze şi că are
o calitate mai scăzută decât cea proprie. 
În mod suficient, sociologul George Ritzer21 a inventat termenul de „McDonaldizare” pe
care îl defineşte în cartea sa „The McDonaldization of Society”. Acesta afirmă că „principiile

4
restaurantului de tip fast-food vin să domine tot mai multe sectoare ale societăţii americane,
precum şi ale restului lumii” ca rezultat al globalizării care, în cele din urmă, conduce la o
uniformizare globală, influenţând obiceiurile şi tradiţiile locale. Teza are la bază ideea de
omogenizare globală a culturilor. 
Statisticile arată că, în ultimii cincizeci de ani, McDonalds s-a extins cu peste 31.000 de
restaurante în întreaga lume. Ritzer a subliniat patru componente principale ale fenomenului
de McDonaldizare: 
1) Eficienţa – este dată de alegerea metodei optime pentru realizarea unei sarcini de lucru.
În acest context, Ritzer oferă o semnificaţie specifică a „eficienţei” în exemplul clienţilor
McDonald's, aceasta este dată de durata de timp necesară consumatorului de a trece de la
starea de foame la cea de saturaţie. Eficienţa în McDonaldizare înseamnă că fiecare aspect al
organizaţiei este orientat spre minimizarea timpului neoperaţional. 
2) Calculabilitatea – reprezintă un obiectiv care ar trebui să fie cuantificabil (de exemplu,
vânzări), mai degrabă decât subiectiv (de exemplu, gust). McDonaldizarea a dezvoltat
noţiunea prin care cantitatea este egală cu calitatea şi că o cantitate mare de produs livrată
clientului într-un timp scurt este aceeaşi cu un produs de înaltă calitate. Acest lucru permite
oamenilor să cuantifice cât de mult primesc faţă de cât plătesc. 
3) Predictibilitatea – este asigurată prin oferirea de servicii standardizate şi uniforme. 
Predictibilitatea înseamnă că, indiferent de locul în care se află o persoană, aceasta va primi
aceleaşi servicii şi produse de fiecare dată când interacţionează cu organizaţia. Acest lucru se
aplică şi angajaţilor organizaţiei. Sarcinile sunt repetitive, rutinate şi previzibile. 
4) Controlul – Pentru creşterea calităţii produselor oferite se încearcă înlocuirea forţei de
muncă cu factori tehnologici, crescând astfel gradul de control şi de raportare. 
Ritzer afirmă că aceste caracteristici nu sunt doar observabile în producţie, muncă şi 
88 Sustenabilitate şi inovare în mediul internaţional de afaceri 
în experienţa consumatorilor, ci şi că prezenţa definitorie a acestora se extinde în toate
aspectele vieţii sociale. McDonaldizarea afectează valorile, preferinţele, obiectivele şi
viziunile noastre, identităţile noastre şi relaţiile noastre sociale. Mai mult, sociologii recunosc
că McDonaldizarea este un fenomen global, condus de corporaţiile occidentale, puterea
economică şi dominanţa culturală a Occidentului şi, ca atare, conduce la o omogenizare
globală a vieţii economice şi sociale. 
Sursa: Ritzer (2009)22 

5
Teme de discuţie: 
(1) Definiţi conceptul de McDonaldizare şi precizaţi atât efectele negative, cât şi pozitive ale
acestuia. 
(2) Cum consideraţi că a influenţat globalizarea răspândirea fenomenului de
McDonaldizare? 
(3) Precizaţi care consideraţi că sunt actorii mediului internaţional de afaceri afectaţi de
fenomenul descris în studiul de caz şi cum? 

Dezbatere 5: Studiu de caz Nationalizarea industriei din Venezuela,

manual, pag 132-133
Naţionalizarea industriei petroliere din Venezuela a început în 1971, pe vremea preşedintelui
Rafael Caldera, când au fost promulgate legi privind naţionalizarea companiilor din
industriile gazului natural şi petrolier la expirarea contractelor de concesiune pentru
terenurile care purtau aceste resurse naturale. 
Naţionalizarea a devenit oficială la 1 ianuarie 1976 prin planul economic „La Gran
Venezuela” susţinut de preşedintele Carlos Andrés Pérez. S-a creat atunci compania
venezueleană deţinută de stat Petróleos de Venezuela S.A. Toate companiile petroliere
străine care aveau afaceri în Venezuela au fost înlocuite cu noua companie naţională, care a
menţinut structurile companiilor multinaţionale predecesoare. Au fost naţionalizate atunci
38 de companii din sectorul petrolier. La acea dată, industria petrolieră venezueleană era
cea mai mare şi cea mai sofisticată industrie petrolieră din America Latină şi principala sursă
de petrol străin a Statelor Unite ale Americii. 
La începutul anilor 1990, guvernul venezuelean a sperat să accelereze dezvoltarea sectorului
petrolier prin programul „Apertura Petrolera” („Deschiderea petrolului”). Prin acest
program, Venezuela a invitat și a stimulat investițiile străine pentru a o ajuta să-și valorifice
resursele vaste de petrol. Mari companii petroliere globale, precum Exxon Mobil, Chevron,
Total, Statoil, British Petroleum şi ConocoPhilips, au răspuns invitaţiei şi au adus noi
tehnologii și expertiză, determinând creșterea producției și a rezervelor de petrol. 
La puţin timp însă, preşedintele Hugo Chavez şi guvernul venezuelean au introdus măsuri
care au prejudiciat activitatea companiilor petroliere internaţionale, precum: creşterea

6
ratelor redevenţelor plătite de acestea statului venezuelean, introducerea unei taxe pentru
extragere pe baril de petrol crud, creşterea impozitului pe venit pentru companiile
petroliere. Totuşi, cea mai extremă măsură a fost adoptată în 2007: un program de
naţionalizare care transfera dreptul de proprietate asupra afacerilor petroliere operate în
Venezuela de companii internaţionale către companii mixte (în care statul venezuelean era
acţionarul majoritar). 
Puşi în faţa acestei măsuri, patru companii petroliere globale (Chevron, Total, Statoil și
British Petroleum) au respectat toate cerințele guvernului și au negociat termenii pentru a
ceda drepturile de proprietate statului, în timp ce alte două (ConocoPhillips și ExxonMobil)
au refuzat şi au dat statul venezuelean în judecată, cerând daune de 30 miliarde USD şi,
respectiv, 15 miliarde USD. În 2014, un tribunal arbitral internaţional a decis ca Venezuela să
plătească 1,6 miliarde USD daune companiei Exxon Mobil, dar suma a fost diminuată
ulterior. Alte 14 companii străine din industriile gazului natural şi petrolier au chemat statul
venezuelean în faţa tribunalelor arbitrale internaţionale şi încă mai aşteaptă decizii
favorabile. 
În zilele noastre, industria petrolieră din Venezuela este în declin. De fapt, toată ţara este în
criză, economia venezueleană contractându-se cu 7% în 2017. În ultimii 20 ani, producţia de
petrol crud a scăzut continuu: de la 3,25 milioane barili pe zi în 1997 la 1,6 milioane de barili
pe zi în ianuarie 2018. Pe lângă scăderea producției, rafinării din SUA și Asia au raportat
probleme de calitate ale țițeiului importat din Venezuela, ceea ce a dus la solicitări de
reduceri de preţuri sau chiar la întreruperea achizițiilor. Se apreciază că declinul industriei
petroliere venezuelene va continua şi în anii viitori, ca urmare a reducerii numărului de
puţuri de foraj, a plăţilor restante către companiile de servicii petroliere, lipsei perfecţionării
forţei de muncă (manageri şi muncitori) și scăderii investiţiilor în industria petrolieră. 
Sursa: Bye (1979)75; Childress (2017)76; New York Times (1976)77; US Energy Information
and Administration (2018)78. 

Dezbatere 6: Studiu de caz Starkozy attacs focus on economic growth

7
Dezbatere 7: Studiu de caz Politica guvernelor columbiene in
vederea atragerii de investitii straine directe in Columbia manual
pag 154

Columbia este al 26-lea stat al lumii şi al patrulea al Americii de Sud din punct de vedere al
suprafeţei. Datorită concurenţei acerbe între ţările gazdă pentru atragerea investiţiilor
străine directe, statul columbian a trebuit să se evidenţieze prin specializarea în anumite
domenii de activitate care să fie atractive pentru companiile multinaţionale prin crearea
cadrului politic şi legal în vederea îndeplinirii acestui deziderat. Contrar a ceea ce se crede,
democraţia columbiană este cea mai veche şi mai 
Mediul politic şi influenţa asupra afacerilor internaţionale 155 
stabilă de pe continentul sud-american. Ţara este un punct strategic între diferitele pieţe din
regiune, deţinând facilităţi portuare moderne, atât la oceanul Pacific, cât şi la Marea
Caraibelor, care facilitează comerţul cu ţările din Europa, Statele Unite ale Americii şi Asia. 
În Columbia, politica investiţională a trecut prin diferite faze asociate cu protecţionismul şi
restricţii în anii 1970, pentru a se realiza liberalizarea pieţei şi acordarea de condiţii
generoase investitorilor străini spre sfârşitul anilor 1990. Începând cu anul 2005 a fost
înfiinţată Agenţia Naţională pentru Promovarea Exporturilor Columbiene, având ca scop
atragerea investiţiilor străine în sectoarele netradiţionale. Aparatul legislativ a adoptat o
serie de reforme în vederea simplificării procedurilor administrative destinate atragerii de
capital străin. 
Cadrul legal de investiţii în Columbia este determinat de Legea nr. 9, iar principiile care
guvernează atragerea de ISD-uri sunt următoarele: 

8
- universalitatea: toate sectoarele sunt deschise pentru investiţii străine, cu excepţia apărării,
securităţii şi prelucrării, transportului şi depozitării deşeurilor toxice. Investiţia străină este
permisă în sectorul radio-televiziunii doar în procent de 40%. 
- egalitatea: investitorilor străini nu li se acordă tratament preferenţial sau discriminatoriu
faţă de cei naţionali. Aceștia pot investi fără autorizaţie prealabilă în toate sectoarele în care
le este permis. 

Pe lângă principiile egalităţii, universalităţii şi aprobare automată, cadrul de stimulare a

investiţiilor în Columbia include contracte legale de stabilitate (CLS), zone de liber schimb
(ZLS) şi stimulente fiscale în activităţile de export de servicii. 
În scopul protejării investitorilor internaţionali pe piaţa columbiană de riscul legislativ
(posibile schimbări nefavorabile în legislaţia naţională), în anul 2005 guvernul columbian a
iniţiat o serie de contracte legale de stabilitate (CLS) care au o durată cuprinsă între 3 şi 20
de ani (sub rezerva renegocierii), prin care guvernul se angajează să nu schimbe legislaţia
privind statutul investitorilor străini. Aceste contracte sunt foarte utile deoarece cadrul legal
în Columbia reprezintă frecvent obiectul unor modificări. Cu toate acestea lipsa de lizibilitate
a criteriilor contractuale şi complexitatea identificării standardelor contractuale reprezintă
puncte slabe care au limitat numărul cererilor şi al contractelor. 
În Columbia au fost reglementate şi funcţionează, începând din anul 1958, zonele de liber
schimb, existând un număr de 45 ZLS la nivelul anului 2013 în care firmele locale beneficiază
de aceleaşi condiţii şi avantaje ca şi firmele străine atunci când operează în astfel de zone.
Avantajele operării într-o zonă de liber schimb în Columbia sunt următoarele: 
• 15 % rată de impozitare unică pe venit; 
• durata contractuală de 30 de ani cu posibilitatea reînnoirii contractului pentru o perioadă
suplimentară de încă 30 de ani; 
• 0 % TVA (taxa pe valoarea adăugată); 
• 0 % taxele vamale pentru mărfurile importate în ZLS; 
• posibilitatea prelucrării parţiale a mărfurilor în afara ZLS pentru o perioadă de maxim şase
luni; 

Un alt proiect guvernamental în vederea creşterii investiţiilor străine directe în Columbia îl

reprezintă Planul Vallejo, program de stimulente pentru promovarea 

9
156 Sustenabilitate şi inovare în mediul internaţional de afaceri 
activităţilor de export, care a funcţionat în Columbia încă din 1958 şi a permis importuri
temporare, totale sau parţiale pentru materii prime, maşini şi bunuri intermediare, atunci
când acestea sunt utilizate pentru producţia destinată exportului de bunuri şi servicii.
Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) a identificat Planul Vallejo ca o modalitate de
subvenţie la export astfel încât acesta a trebuit să fie eliminat treptat până în anul 2006. Cu
toate acestea el este încă aplicabil în domeniul serviciilor. 
Îmbunătăţirea condiţiilor de securitate în interiorul ţării a contribuit la creşterea încrederii
investitorilor străini astfel încât fluxurile de ISD au atins un nivel record în 2008, urmat de o
scădere drastică în anul 2009, din cauza crizei mondiale care a afectat şi economia
columbiană. După patru ani de creşteri consecutive, fluxurile de ISD au scăzut la 16 miliarde
de dolari în 2014. La nivelul anului 2016, principalele sectoare vizate de investitori au fost
hidrocarburile şi sectorul minier, înregistrându-se şi o creştere a gradului de diversificare în
special în telecomunicaţii şi turism. 
În Columbia, investiţiile străine beneficiază de un cadru legislativ foarte atractiv privind
formele de proprietate şi accesul la credite. Guvernul columbian a ratificat un acord bilateral
de liber schimb cu SUA în octombrie 2011. Bogăţia resurselor naturale şi piaţa internă
semnificativă reprezintă factorii principali de atracţie ai Columbiei. Conform clasificării făcute
de Banca Mondială, ţara se situează pe locul 54 din 189 de economii analizate ca locaţie
favorabilă pentru afaceri. 
Tabelul 4.2 Comparaţie internaţională privind America Latină SUA Germania
protecţia investitorilor străini Columbia & Caraibe
Indexul transparenţei tranzacţiei 8.0 4.0 7.0 5.0
Indexul responsabilităţii manageriale 8.0 5.0 9.0 5.0
Indexul protecţiei investitorilor 8.3 5.0 8.3 5.0
Teme de discuţie: 
(1) Discutaţi efectele măsurilor adoptate de OMC cu privire la planul Vallejo implementat de
guvernul columbian. 
(2) Subliniaţi avantajele şi dezavantajele pentru companiile străine privind dezvoltarea unor
afaceri pe teritoriul columbian. 
(3) Cum pot companiile să preîntâmpine posibilele riscuri survenite în urma realizării de ISD-
uri în Columbia. 

10
Sursa: Santander (2017)12 

Dezbaterea 8: Studiu de caz O lingura de zahar. Cum lupta lobby-ul

alimentar impotriva reglementarii comercializarii zaharului in UE-
manual -159
Studiu de caz 4.2 O lingură de zahăr. Cum luptă lobby-ul alimentar împotriva reglementării
zahărului în Uniunea Europeană 
Conform datelor statistice, mai mult de jumătate din populaţia Uniunii Europene era
supraponderală sau obeză în 2013, cu un uşor trend ascendent pentru perioadele
următoare.19 Acest fapt constituie atât o criză a sistemului de sănătate, cât şi o problemă de
inegalitate: ratele de obezitate sunt în creştere mai rapidă printre grupurile mici, grupuri
socioeconomice dominate de femei şi minorităţi etnice, cu un nivel de educaţie scăzut. 
Potrivit raportului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) din 2014, „alimentele cu aport
energetic ridicat, cu valoare nutritivă scăzută sunt mai ieftine decât marea majoritate a
alimentelor nutritive, cum ar fi legumele şi fructele, iar familiile relativ sărace cu copii mulţi
fac uz alimentar cu 
160 Sustenabilitate şi inovare în mediul internaţional de afaceri 
precădere de alimentele din prima categorie pentru a-şi satisface foamea. În UE, în 2014,
aproape 10% din oameni nu au putut obţine regulat o masă de calitate.” Consumul acestor
tipuri de alimente a condus la o dezvoltare excesivă a industriei alimentare în subdomeniile
procesării zaharului şi a alimentelor de tip fast-food. 
Impactul supraconsumului de zahăr asupra sănătăţii consumatorilor este foarte mare, un
număr relativ mare de ţări din Uniunea Europeană se confruntă cu rapoarte substanţial
pozitive privind creşterea costurilor privind reducerea ratei obezităţii sau tratarea bolilor
survenite în urma acestui consum excesiv. Cheltuielile publice privind reducerea obezităţii au
fost estimate la 27 miliarde £ în perioada 2007-2014, reprezentând aproximativ 7% din
cheltuielile naţionale de sănătate în statele membre ale Uniunii Europene. Tratarea acestui
fenomen reprezintă costuri indirecte pentru societate, cum ar fi cele reprezentate de boală
şi moarte timpurie. 

11
Experţi în domeniul sănătăţii recomandă printre măsurile cele mai simple pentru abordarea
acestei crize de sănătate reducerea consumului de zahăr şi aplicarea de taxe mărite asupra
acestui produs. În vederea nerealizării dezideratului, întreprinderile din industria alimentară
şi asociaţiile grupurilor de interese cheltuiesc anual aproximativ 21,3 milioane de euro
pentru a face lobby. Nu întâmplător, acest sector este esenţial pentru Uniunea Europeană,
aceasta fiind cel mai mare exportator de produse alimentare şi băuturi din lume, iar gigantul
alimentar Nestlé reprezintă cea mai profitabilă companie, cu o cifră de afaceri de 208
miliarde euro la nivelul anului 2013. 
Cu toate acestea, Comisia Europeană şi instituţiile ei specializate precum Autoritatea
Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) nu au reacţionat prompt la mesajele
survenite din partea reprezentanţilor industriei alimentare. 
Raportul realizat de Ainger şi Klein, „A spoonful of sugar. How the food lobby fights sugar
regulation in the EU”, iulie 2016, prezintă modul în care industria alimentară utilizează
diverse strategii de lobby pentru a evita reglementarea consumului de zahar: 
(1) Acţiuni de lobby pentru încheierea de tratate comerciale care contribuie la subminarea
sau răsturnarea involuntară a reglementărilor alimentare: tratate comerciale similare celor
dintre Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii (TTIP) şi Canada (CETA) au fost deja
folosite pentru a forţa Mexicul să plătească sute de milioane în compensaţie pentru
impozitarea zahărului; 
(2) Aplicarea la nivel de stat membru de taxe individuale asupra comerţului cu zahăr sau
asupra produselor care conţin în cantităţi însemnate acest produs a fost redusă prin numărul
mare de contestaţii survenite din partea producătorilor şi a comercianţilor; 
(3) Existenţa unor presiuni privind stoparea demersurilor ţărilor aparţinând Uniunii Europene
privind reglementarea şi aplicarea noilor norme cu privire la etichetarea produselor
alimentare din UE. Aceasta cuprindea obligativitatea adăugării 

Mediul politic şi influenţa asupra afacerilor internaţionale 161 

pe ambalaj de informaţii cu privire la conţinutul de zahăr existent în produs; 
(4) Lipsa unor lucrări ştiinţifice de cercetare avizate în vederea realizării unei baze solide de
argumentare privind efectele nocive ale consumului de zahăr în rândul 

12
populaţiei: Autoritatea Europeană pentru Standarde Alimentare (EFSA) a afirmat, în avizul
său din 2010, că nu au existat suficiente dovezi ştiinţifice pentru a stabili limite superioare
pentru consumul de zahăr. 

Surse: Ainger şi Klein (2016)20; Corporate Europe Observatory (2016)21,22,23; Loring şi

Robertson (2014) 24; 

Dezbatere 9: Studiu de caz Urmatoarele 4 miliarde de posibili

consumatori, manual pag 242
4 miliarde de persoane, care se află la baza piramidei economice („Base-of-pyramid” ‒ BOP),
au venituri mai mici de 3.000 de $/an şi trăiesc într-o sărăcie relativă. Veniturile în dolari
americani sunt mai mici de 4 $/zi în ţări precum: Brazilia (3,5 $/zi), China (2,11 $/zi), Ghana
(1,85 $/zi) și India (1,65 $/zi). Cu toate acestea, puterea de cumpărare este substanțială, iar
ţările de la baza piramidei constituie o piață globală de consum în valoare de peste 5
trilioane de dolari. 
Cel mai bogat segment al populației alcătuiește la nivel mondial piața de mijloc, fiind
reprezentată de cei 1,4 miliarde de persoane cu venituri pe cap de locuitor între 3.000 și
20.000 $/an. Aceştia reprezintă o piață globală de 12,5 trilioane de dolari, o piață în mare
parte urbană, deja bine deservită și extrem de competitivă. 
În schimb, piețele BOP sunt adesea rurale, concentrate mai ales în Asia, cu o creștere rapidă,
deservite foarte slab, dominate de economia informală și, prin urmare, relativ ineficiente și
necompetitive. Cu toate acestea, ele reprezintă o parte substanțială a populației lumii.
Datele obținute în sondajele naționale din 100 de țări arată că BOP reprezintă 72% din cele
5.575 milioane de persoane înregistrate în sondaje și o majoritate covârșitoare a populației
din Africa, Asia, Europa de Est, America Latină și Caraibe. 
Analiza datelor disponibile privind veniturile, cheltuielile și accesul la servicii indică diferențe
semnificative între țări aparţinând BOP. Unele țări, precum Nigeria, se concentrează în
segmentele cu cele mai mici venituri dintre ţările BOP; altele, precum Ucraina, sunt

13
concentrate în segmentele de venituri superioare. Diferențele regionale sunt, de asemenea,
evidente. Zonele rurale domină majoritatea piețelor BOP din Africa și Asia; zonele urbane
domină în Europa de Est și America Latină. 
Modele particulare se remarcă și în ceea ce privește cheltuielile. Nu este surprinzător faptul
că produsele alimentare domină bugetele gospodăriilor din ţările BOP. Însă, pe măsură ce
veniturile cresc, ponderea cheltuielilor alocate produselor alimentare scade, în timp ce
ponderea cheltuielilor gospodăreşti rămâne relativ constantă, iar ponderea cheltuielilor cu
transporturile și telecomunicațiile crește rapid. În toate regiunile, jumătate din cheltuielile
locuitorilor ţărilor BOP pentru îngrijire medicală este reprezentată de costurile achiziţionării
de produse farmaceutice. 
Dacă ar fi să realizăm un portret al consumatorilor din ţările BOP s-ar observa următoarele
trăsături comune: 
Majoritatea persoanelor ţărilor BOP nu au cont bancar și nu au acces la servicii 
Influenţa evoluţiei mediului sociodemografic asupra desfăşurării afacerilor internaţionale
243 
financiare moderne, nu dețin un telefon, iar mulți dintre aceștia nu au acces la servicii de apă
și de igienă, la electricitate și la asistența medicală de bază. 
Cu toate acestea, interesul mediului de afaceri faţă de piețele ţărilor BOP este în creștere.
Companiile multinaționale au fost pionieri, în special în producerea şi comercializarea
produselor alimentare și de larg consum. Întreprinderile naționale mari s-au dovedit a fi
printre cele mai inovatoare în satisfacerea nevoilor consumatorilor și producătorilor în ţările
BOP, în special în domenii precum: construcţia de locuinţe, agricultură, comercializarea
bunurilor de consum și furnizarea serviciilor financiare. 
Cea mai puternică și mai dramatică poveste de succes din ţările BOP o reprezintă industria
serviciilor de telefonie mobilă. Între anii 2000 și 2005, numărul abonaților de telefonie
mobilă din țările în curs de dezvoltare a crescut de peste cinci ori ‒ la aproape 1,4 miliarde
de utilizatori. Creșterea a fost rapidă în toate regiunile, evidenţiindu-se regiunea
subsahariană a Africii, respectiv Nigeria, care a crescut de la 370.000 la 16,8 milioane dolari
în doar patru ani. 17 
Studiile privind gospodăriile populației confirmă utilizarea în creștere a telefonului mobil în
rândul populației ţărilor BOP, care a beneficiat în mod clar de accesul la locurile de muncă. 

14
Piaţa BOP africană a reprezentat un adevărat succes financiar pentru companii ca Celtel, care
a trecut de la un simplu start-up la un gigant în domeniul telecomunicațiilor în doar șapte
ani, dezvoltându-se în 15 ţări africane şi deţinând un număr de licenţe ce acoperă mai mult
de 30% din continent. 
Nu toate sectoarele de activitate au înregistrat un real succes pe pieţele BOP. Spre exemplu,
sistemele urbane de canalizare privatizate au întâmpinat dificultăți financiare și politice în
țările în curs de dezvoltare, iar rezultatul nu a reprezentat un serviciu mai bun pentru
comunitățile cu venituri scăzute. Sectorul energetic a avut, de asemenea, doar un succes
limitat în furnizarea de energie electrică produsă pe baza combustibililor curaţi. Cu toate
acestea, chiar și aceste sectoare au văzut noi inițiative încurajatoare, iar dezvoltarea viitoare
a modelelor de tehnologie și de afaceri s-ar putea extinde pe piețele ţărilor BOP. 
Sursa: IFC World Bank Group (2007)18 
Teme de discuţie: 
(1) Identificaţi trăsăturile comune de consum ale populaţiei ţărilor BOP. 
(2) Care consideraţi că sunt domeniile de activitate economică în care companiile
multinaţionale se pot lansa pe aceste pieţe în vederea captării unei cote cât mai mari de
consumatori din rândul populaţiei BOP? 
(3) Cum consideraţi că ar trebui să intervină guvernele ţărilor în care există populaţie BOP în
vederea facilitării relaţiei dintre aceste populaţii şi companii? 

Dezbatere 10: Studiu de caz Disney manual pag 221

Pe 18 ianuarie 1993, președintele Euro Disneyland, Robert Fitzpatrick, a anunțat că va părăsi
postul respectiv pe 12 aprilie pentru a-și începe activitatea la propria companie de
consultanță. Renunțând la poziția sa exact la un an după marea deschidere a Euro
Disneyland, demisia lui Fitzpatrick a eliminat conducerea americană de la cârma parcului
tematic francez. El a fost înlocuit de către francezul Phillipe Bourguignon, a cărui promovare
se spera să aducă un beneficiu de relații publice pentru Euro Disneyland, un proiect care a
fost un coșmar încă de la început. Una dintre primele probleme a avut loc chiar la conferință
de presă înainte de deschiderea parcului, când protestatarii l-au atacat pe Michael Eisner,
CEO al companiei Walt Disney, cu ouă stricate. În primul an de funcționare, Disney a trebuit

15
să-și compromită imaginea „curată” și să ridice interdicția consumului de alcool în parc. Vinul
este acum servit la toate restaurantele importante din parcul tematic de lângă Paris. 
Euro Disneyland, 49% deținut de compania Walt Disney (California), prognozase inițial să
aibă 11 milioane de vizitatori în primul an de funcționare, dar vizitarea scăzută în primul an a
necesitat măsuri imediate. Ca răspuns, managementul 
222 Sustenabilitate şi inovare în mediul internaţional de afaceri 
a redus temporar prețurile în parc pentru localnici, de la 40.91 dolari la 27.27 dolari pentru
adulți și de la 27.27 dolari la 18.18 dolari pentru copii, pentru a atrage mai mulți francezi în
timpul lunilor de iarnă cu trafic redus de vizitatori. Compania a redus, de asemenea, prețurile
sale din restaurante și hoteluri, care înregistraseră rate de ocupare de doar 37%. 
Disneyland în Anaheim, California 
Pentru o lungă perioadă de timp, Walt Disney fusese preocupat de lipsa de divertisment de
tip familial disponibil pentru cele două fiice ale sale. Parcurile de distracție pe care le văzuse
erau în mare parte carnavaluri ambulante murdare. Ele erau deseori nesigure și permiteau
un comportament indisciplinat. Disney a imaginat un loc curat în care oamenii din întreaga
lume ar putea să meargă pentru distracţie în siguranţă. Visul său a devenit realitate la 17
iulie 1955, când porțile au fost deschise pentru prima oară la Disneyland din Anaheim,
California. 
Curățenia este preocuparea primordială. Înainte de deschiderea parcului la ora 8 dimineața,
echipa de curățire va termina de spălat şi uscat fiecare trotuar, fiecare stradă şi fiecare etaj şi
tejghea. Mai mult de 350 din cei 7.400 de angajați ai parcului vin la serviciu la ora 1 noaptea
(AM) pentru a începe rutina zilnică de curățare. Miile de picioare care merg zilnic prin parc și
guma de mestecat aruncată pe jos nu se întâlnesc, iar guma a reprezentat întotdeauna o
problemă majoră de curăţare. 
Este nevoie de o persoană care să lucreze o tură completă de opt ore pentru a lustrui alama
caruselului Fantasy. Plantele tunse cu scrupulozitate din întreg parcul sunt tratate cu
hormoni care să le întârzie creşterea pentru a împiedica arbuștii și copacii să se împrăştie
dincolo de spaţiul lor bine prestabilit şi să distrugă modelul la scara de cinci/opt menţinut cu
grijă în parc. Această dăruire de modă veche a fost răsplătită. Din ziua deschiderii din 1955,
Disneyland a produs bani în mod consistent. 
Tokyo Disneyland 

16
Ziua inaugurării a fost cea mai urâtă zi de iarnă din Tokyo din ultimii patru ani. Vânturile
arctice și zăpada de 20,3 centimetri au biciuit orașul. Drumurile au fost acoperite şi trenurile
încetinite. Dar vremea rea nu a ținut departe de Tokyo Disneyland 13.200 de suflete
rezistente. Mikki Mausu, cunoscut în afara Japoniei ca Mickey Mouse, a preluat țara prin
furtună. 
Situat pe o margine de țărm reconstruit în Urayasu City la marginea orașului Tokyo, parcul a
fost deschis publicului pe 15 aprilie 1983. În mai puțin de un an, peste 10 milioane de
oameni au trecut porțile sale, o cifră de prezență care s-a îmbunătăţit de la an la an. La 13
august 1983, 93.000 de persoane într-o zi au ajutat la stabilirea unui record care a eclipsat
vechile recorduri stabilite la cele două parcuri tematice americane din ţara de origine. Patru
ani mai târziu, recordurile s-au răsturnat din nou ca turnichetele. Totalul de data asta:
111.500 vizitatori. Până în 1988, aproximativ 50 de milioane de persoane, sau aproape
jumătate din populația Japoniei, vizitaseră Tokyo Disneyland de la deschiderea sa. Fluxul
crescător de încasări a împins veniturile pentru anul fiscal 1989 la 768 milioane dolari, în
creștere cu 17 % faţă de 1988. 
Tokyo Disneylandul, care se întinde pe o suprafață de 204 de acri, este deținut și operat de
Oriental Land sub licență de la Walt Disney Co. Contractul încheiat pe 45 de ani prevedea că
Disney va primi venituri de 10 % din biletele de intrare și 5 % din 
Mediul cultural internaţional 223 
vânzările de produse alimentare și mărfuri, plus taxele de licențiere. Disney a optat să nu
participe cu capital și să nu investească bani în construirea parcului. 
La scurt timp după ce Tokyo Disneyland a fost deschis în aprilie 1983, cinci preoți Shinto au
oficiat o ceremonie solemnă lângă castelul Cenuşeresei. A fost singurul ritual japonez văzut
până acum în acest parc tematic. Ceea ce văd vizitatorii este pur american. Toate
indicatoarele sunt în limba engleză, cu traduceri mici katakana (alfabet fonetic japonez).
Majoritatea produselor alimentare sunt în stil american, iar atracțiile sunt clonate după cele
din parcurile americane Disney. De asemenea, Disney a ținut ferm la două lucruri de bază
care li s-au părut japonezilor bizare: nu este permis consumul de alcool și nu pot fi aduse
alimente din afara parcului. 
Cu toate acestea, în entuziasmul companiei Disney de a face din Tokyo Disneyland o copie
fidelă a regatului magic din Anaheim, au existat câteva scăpări. În ziua deschiderii, parcul din
Tokyo a descoperit că aproape 100 de telefoane publice au fost plasate prea sus pentru ca

17
oaspeţii japonezi să le folosească în mod confortabil. Și mulți clienți flămânzi au găsit
tejghelele standurilor de snackuri prea înalte astfel încât să şi ajungă la ele. „Tot ce am
importat, ce a funcţionat în SUA, funcţionează şi aici”, a declarat Ronald D. Pogue, directorul
executiv al Walt Disney Attractions Japan Ltd. „Lucrurile americane precum hamburgerii
McDonald's și KFC sunt populare aici printre tineri. Ne dorim ca vizitatorii din Japonia și Asia
de Sud-Est să simtă că primesc un lucru real”, a declarat Toshibaru Akiba, un membru al
departamentului de marketing al Oriental Land. 
Cu toate acestea, sensibilitățile locale au dictat câteva schimbări. Un restaurant japonez a
fost adăugat pentru a-i mulțumi pe clienţii mai în vârstă. Submarinul Nautilus lipsește. Mai
multe zone sunt acoperite pentru a proteja împotriva ploii și zăpezii. Cozile de aşteptare
pentru atracții au trebuit să fie reproiectate astfel încât oamenii care se plimbau prin parc să
nu treacă prin faţa clienţilor care așteptau să intre la atracţii. „Este foarte nepoliticos în
Japonia ca oamenii să treacă prin fața altcuiva”, a explicat James B. Cora, directorul executiv
pentru operațiuni. Cele mai mari diferențe între Japonia și SUA au fost în sloganuri și în
reclame. Deși engleza este adesea folosită, este o engleză „japonizată” – genul de engleză
care i-ar face pe vorbitorii nativi să dea din cap a dezaprobare în timp ce japonezii dau din
cap fericiţi ca recunoaştere. 
Tokyo Disneyland apelează la pasiuni adânci japoneze pentru curățenie, ordine, servicii
remarcabile și tehnologie. Directorii japonezi sunt impresionați de manualele de instruire
detaliate ale Disney, care îi învață pe angajați cum să-i facă pe vizitatori să se simtă VIP-uri.
Ceea ce merită copiat, spun japonezii, este abilitatea Disney de a face chiar și cea mai joasă
slujbă să pară plină de strălucire. „Ei au schimbat imaginea muncii murdare”, a spus
Hakuhodo Sekizawa. 
Compania Disney a întâmpinat câteva probleme culturale unice atunci când a dezvoltat
Tokyo Disneyland: 
Problema: cum să elimini aprox. 250 de tone de gunoi generat săptămânal de către vizitatorii
Tokyo Disneyland? 
Soluția standard Disney: compactoare de gunoi. 
224 Sustenabilitate şi inovare în mediul internaţional de afaceri 
Propunerea japoneză: porci care să mănânce resturile alimentare și apoi să fie sacrificați și
vânduți pentru profit. 

18
James B. Cora și echipa sa de aproximativ 150 de experți în operațiuni au făcut un calcul mic
și au subliniat că vor fi necesari 100.000 de porci pentru a face treaba. Și ar fi mirosul ...
japonezii s-au înduplecat. 
Japonezii au fost, de asemenea, neliniștiți în privința zonei rustice Vestul Sălbatic, versiunea
Tokyo a Frontierland. „Japonezii vor ca totul să fie proaspăt și ca nou atunci când
construiesc”, a spus Cora. „Ei tot pictau lemnul şi noi tot spuneam: nu, trebuie să arate
vechi!” Până la urmă, echipajul Disney i-a dus pe constructorii japonezi la Anaheim pentru a
le oferi o primă privire a Vestului Sălbatic. 
Euro Disneyland 
La 24 martie 1987, Michael Eisner și Jacques Chirac, prim-ministrul francez, au semnat un
contract pentru construirea unui parc tematic Disney la Marne-la-Vallee. La semnare, Robert
Fitzpatrick, fluent în franceză, căsătorit cu Sylvie Bonded și beneficiarul a două premii din
partea guvernului francez, a fost prezentat ca președinte al Euro Disneyland. Se aştepta ca el
să fie un jucător-cheie, deoarece Disney l-a ales pentru că era considerat „mai francez decât
francezii”. 
Euro Disneyland este clar american ca tematică. În parc a existat la început o interdicție de a
consuma alcool în ciuda convingerii francezilor că vinul la masă este un drept dat de
Dumnezeu. Designerii au prezentat un plan pentru Strada principală (Main Street) pe baza
unor scene din America anilor 1920, deoarece cercetările au arătat că europenii au iubit era
Prohibiţiei. Eisner a decis că imaginile cu gangsteri erau prea negative. Deși a devenit mai
ornamentată și mai victoriană decât Walt Disney îşi imaginase un orăşel din Vestul Mijlociu,
Main Street (Strada principală) a rămas Main Street. Vapoare cu abur pleacă de la Main
Street prin Diorama Marelui Canion în drum spre Frontierland. 
Zona cunoscută Disney Tomorrowland, cu imaginile sale din era spațială, a fost eliminată în
întregime. A fost înlocuită cu un complex de alamă și lemn numit Discoverland, bazat pe
temele lui Jules Vernes și Leonardo da Vinci. La expoziția „Visionarium” rula un film de 360
de grade despre cultura franceză, care fusese cerut de către francezi în contractul inițial.
Franceza și engleza sunt limbile oficiale în parc, iar ghizii multilingvi sunt disponibili pentru a
ajuta vizitatorii olandezi, germani, spanioli și italieni. 
Având în vedere că Vestul Sălbatic American apare atât de frecvent în filme, europenii aveau
propria lor idee despre cum era viaţa atunci. 

19
În Fantasyland, designerii s-au străduit să evite să concureze cu realitatea europeană din
apropiere în privinţa orașului medieval, a catedralelor și a castelelor. În timp ce castelul
Disneyland se bazează pe castelul Neuschwanstein din Germania, iar cel al Disney World pe
un castel din Valea Loarei, Castelul din Euro Disney al Frumoasei din Pădurea Adormită (pe
care francezii au insistat să o cheme Belle au Bois Dormant în loc de Sleeping Beauty), este
construit mai mult în stilul desenelor animate, cu vitralii ce prezintă personaje Disney făcute
de meșteșugari englezi. 
Parcul este traversat de alei acoperite. Eisner a comandat personal instalarea a 35 de
șemineuri în holurile hotelurilor și în restaurante. „Oamenii se plimbă în lumea 
Mediul cultural internaţional 225 
Disney din Florida unde sunt umiditate și temperaturi ridicate și intră într-o atracţie cu aer
condiționat și spun‚ «Este foarte bine»!”, a spus Eisner. „Când plouă și afară e mizerabil, sper
că vor merge într-unul din aceste holuri cu șemineu și vor spune același lucru”. 
Alimentaţia și cazarea la Euro Disneyland 
Disney se aștepta să servească 15.000 până la 17.000 de mese pe oră, fără să considerăm
gustările. Meniurile și serviciile au fost gândite astfel încât să fie variate atât ca stil, cât și ca
preț. Există o bufeterie cu 400 de locuri, șase restaurante cu aşezare la masă, 12 tejghele,
zece snack-baruri, o zonă de alimentație Discovery cu 850 de locuri, nouă vagoane de
popcorn, 15 carturi de înghețată, 14 carturi cu specialităţi și două cafeterii pentru angajaţi. 
Restaurantele erau, de fapt, o modalitate de vânzare a alimentelor americane. Singura
excepţie este Fantasyland, care recreează poveştile europene. Aici, mâncarea servită reflectă
originea poveştii: locaţia Pinocchio are mâncare germană, Cenuşăreasa franceză, Bella Notte
italiană şi tot aşa. Desigur, reţetele au fost adaptate gusturilor europene, deoarece
majoritatea europenilor nu apreciază mâncarea picantă. Desigur, rețetele au fost adaptate
pentru gusturile europene. Întrucât multor europeni nu-le pasă prea mult de alimentele
picante, reţetele Tex-Mex au fost reduse. A trebuit să se dezvolte un amestec special de
cafea care să satisfacă o preferinţă universală. Cărucioarele cu hot dog reflectă regionalismul
gusturilor americane. Ar fi şi un hot dog rotund (un amestec de carne de vită şi de porc, slab,
pregătit la abur), un hot dog New York (picant, doar cu carne de vită) şi un hot dog Chicago
(în stil vienez, similar unui bratwurst). 
Euro Disneyland are 6 hoteluri tematice care oferă aproape 5.200 de camere, un loc de
camping și case familiale. 

20
Codul vestimentar strict al Disney 
Antoine Guervil stătea în picioare la postul său din faţa hotelului Cheyenne cu aprox. 1000
de camere din Euro Disneyland, exersându-şi salutul „Howdy!”. Atunci când Guervil, un
refugiat politic din Haiti rostea cuvântul, suna mai mult ca „Audi”. Vorbitorii nativi de
franceză au probleme în rostirea sunetului „h” aspirat în cuvinte precum „hei”, „Hank” sau
„howdy”. Guervil primise jobul de a purta un costum de cowboy şi de a îi întâmpina pe
oaspeţii hotelului Cheyenne cu un „Howdy!” exploziv şi fericit, ca şi cum ar fi în scenariul
unui film western. „Audi” spunea Guervil, cu o urmă vizibilă de efort lingvistic pe faţă. Era
clar o luptă. Dacă lucrurile nu se îmbunătăţeau, nu erau greu de imaginat obiecţiile Renault,
companie franceză care era printre sponsorii parcului. Imaginaţi-vă furia unui director de la
Renault, care, venind cu familia la Euro Disneyland, îl auzea pe portarul unui hotel Disney
făcând reclamă unei maşini germane. 
De asemenea natură erau problemele pe care Disney a trebuit să le rezolve pentru angajarea
a 12.000 de oameni pentru a deservi parcul tematic Euro Disney. Un manual de reguli
detaliate privind îmbrăcămintea, aranjarea părului şi bijuteriile acceptate, printre alte
aspecte, a băgat compania în dispute culturale şi legale. Criticii se întrebau cum americanii
puteau fi atât de insensibili la cultura, individualismul şi intimitatea franceze. Oficialii Disney
au insistat însă că absenţa impunerii standardelor Disney la angajare ar periclita imaginea şi
succesul pe termen lung al parcului. „Pentru noi, codul vestimentar are un mare efect din
punct de 
226 Sustenabilitate şi inovare în mediul internaţional de afaceri 
vedere al identificării produsului” spunea Thor Degelmann, vicepreşedinte pentru resurse
umane la Euro Disneyland. „Fără el, nu am prezenta produsul Disney pe care oamenii îl
aşteaptă”. 
Regulile, descrise amănunţit într-o prezentare video şi în manualul ghid, mergeau dincolo de
standardele de înălţime şi greutate. Cereau ca părul angajaţilor bărbaţi să fie tăiat deasupra
nivelurilor gâtului şi urechilor, fără bărbi sau mustăţi. Orice tatuaj trebuia acoperit.
Angajatele trebuiau să aibă părul într-o singură „culoare naturală” şi puteau folosi doar
mascara dintre toate produsele de machiaj. Genele false, creioanele dermatograf, tuşul de
ochi erau inadmisibile. Unghiile nu trebuiau să depăşească lungimea degetelor. Ca bijuterii,
femeile puteau purta doar câte un cercel în fiecare ureche, cu diametrul cercelului maxim ¾
de inch. Nici bărbaţii, nici femeile nu puteau purta mai mult de un inel pe fiecare mână. Mai

21
mult, angajatelor li se cerea să poarte desuuri potrivite şi doar dresuri transparente (nu
negre sau cu modele). Deşi baia zilnică nu era explicit menţionată în reguli, prezentarea
video pentru candidat arăta scena duşului şi îl informa pe acesta despre necesitatea
prezentării la muncă „curat şi împrospătat în fiecare zi”. Reguli similare sunt în vigoare şi în
celelalte trei parcuri tematice Disney din SUA şi Japonia. 
În SUA, unele sindicate reprezentând angajaţii Disney au protestat ocazional împotriva
codului vestimentar strict al companiei, dar fără succes. Sindicatele franceze au început
protestele atunci când Disney a deschis centrul de recrutare şi a invitat candidaţii „să joace
rolul vieţii lor” şi „să profite de oportunitatea unică de a îmbina munca şi magia”. Sindicatul
CGT a împrăştiat broşuri în faţa centrului pentru a preveni potenţialii candidaţi despre codul
vestimentar pe care îl catalogau drept „un atac la libertatea individuală”. Un sindicat mai
important, Confederaţia Franceză Democratică a Muncii (CFDT), a apelat la Ministerul Muncii
ca să oprească violarea, de către Disney, a „demnităţii umane”. Legea franceză le interzice
angajatorilor să restrângă libertăţile individuale şi colective ale angajaţilor, cu excepţia
cazului în care restricţiile pot fi justificate de natura sarcinii de lucru şi trebuie să fie
proporţionale cu acestea. 
Degelmann, totuşi, a spus că Disney era „foarte conştientă de diferenţele culturale” dintre
SUA şi Franţa şi, în consecinţă, a „domolit” cerinţele versiunii americane a manualului. A
subliniat că multe companii, în special companii aeriene, menţineau codul vestimentar la fel
de strict. „Noi l-am pus pe al nostru în scris”, a adăugat. În orice caz, a spus că ştia că niciunul
dintre cei care refuzaseră jobul nu o făcuse din cauza regulilor şi că cel mult 5% din candidaţii
care s-au prezentat la interviu au decis să nu mai continue procesul de recrutare după ce au
văzut prezentarea video, care detalia de asemenea transportul şi salariul. 
Fitzpatrick a apărat şi el codul vestimentar, deşi a adăugat că Disney a fost puţin naivă în
prezentarea lucrurilor într-o manieră aşa directă. A mai adăugat „Doar în Franţa mai există
un partid comunist. Nu mai există nici măcar în Rusia. Lucrul ironic este că aş putea umple
parcul cu cererile CGT pentru bilete”. 
O altă mare provocare era să-i facă pe „membrii castei franceze”, cum îi numea Disney pe
angajaţii săi, să depăşească aversiunile culturale faţă de zâmbit şi faţă de comportamentul
politicos în raport cu 
Mediul cultural internaţional 227 

22
clienţii parcului. Şi alte parcuri tematice din zonă, modelate după sistemul Disney,
întâmpinaseră aceeaşi problemă de a menţine zâmbetul pe feţele angajaţilor, care adesea
adoptau faţa vânzătorilor de bilete de la metrou. Grupurile politice de dreapta din Franţa
vedeau parcul drept invazia „locurilor de muncă de tip gumă de mestecat”. 
Problema delicată ridicată de angajarea cetăţenilor francezi în detrimentul altor naţionalităţi
a fost dezbătută de-a lungul a peste 2 ani de negocieri preliminare dintre guvernul francez şi
Disney. Acordul final îi cerea companiei Disney să facă efortul maxim de a angaja cetăţeni
locali. În acelaşi timp, era de înţeles că, pentru ca Euro Disney să funcţioneze, angajaţii
trebuiau să oglindească amestecul multinaţional al oaspeţilor săi. Centre de recrutare au fost
înfiinţate în Paris, Londra, Amsterdam şi Frankfurt. „Ne concentrăm asupra pieţei muncii
locale, dar căutăm şi angajaţi germani, englezi, italieni, spanioli sau de alte naţionalităţi şi
care au abilităţi bune de comunicare, sunt prietenoşi, vorbesc două limbi europene –
franceză plus încă una – şi sunt sociabili”, spunea Degelmann. 
Stephane Baudet, un trompetist de 28 de ani din Paris, a refuzat audiţia pentru job atunci
când a aflat că trebuie să-şi taie coada. „Unii oameni se transformă singuri într-un dovleac
pentru a lucra la Euro Disneyland”, a spus el, „dar eu nu”. 
Marea deschidere la Euro Disney 
Cu câteva zile înainte de marea deschidere la Euro Disneyland, sute de vizitatori francezi au
fost invitaţi la o petrecere de predeschidere. S-au uitat perplecşi la ce se afla în faţa lor. Era o
farfurie îngrămădită doar cu coaste. Vizitatorii erau la Buffalo Bill Will West Show, un teatru
cavernă cu o panoplie de arme din Vestul Îndepărtat şi 20 de bivoli importaţi. Iar Disney în
mod intenţionat nu a furnizat invitaţilor tacâmuri. „A fost un moment de consternare” îşi
aminteşte Fitzpatrick. „Apoi toţi şi-au zis «La naiba» şi s-au apucat să mănânce”. A mai
apărut o problemă. Oaspeţii nu puteau să înfulece coaste şi să aplaude în acelaşi timp, aşa că
Disney a adus mai multe şerveţele şi i-a învăţat să bată din picioare, în loc de palme. 
Pe 12 aprilie 1992, ziua deschiderii Euro Disneylandului, cotidianul France-Soir prezicea cu
entuziasm frenezia Disney. „Mickey! E o nebunie!” se putea citi pe prima pagină, avertizând
cititorii de haosul de pe străzi şi sugerând că oamenii se pot întoarce din drum din cauza
aglomeraţiei. Un studiu făcut de guvernul francez arăta că jumătate de milion de vizitatori cu
90.000 de maşini vor încerca să intre la Euro Disneyland. Radioul francez avertiza despre
trafic şi îndruma la evitarea zonei. 

23
Până la prânz în ziua deschiderii, parcarea Euro Disneyland fusese mai puţin de jumătate
ocupată, sugerând un număr de 25.000 de vizitatori, mai puţin de jumătate din capacitatea
parcului şi mult sub aşteptări. Poate mulţi oameni au ascultat sfatul de a sta acasă, sau, mai
probabil, au fost împiedicaţi de greva de o zi care a tăiat legătura feroviară directă dintre
Euro Disneyland şi centrul Parisului. Cozile la atracţiile principale, precum Piraţii din Caraibe
şi calea ferată către Big Thunder Mountain, erau în medie mai scurte cu 15 minute decât
într-o zi obişnuită la Disney World Florida. 
Oficialii Disney au afişat o faţă semeaţă, pretinzând că prezenţa a fost mai bună decât în
primele zile la celelalte parcuri Disney din Florida şi Japonia. Totuşi, nu ascundeau faptul că,
după ce cheltuiseră mii de dolari 
228 Sustenabilitate şi inovare în mediul internaţional de afaceri 
pe petrecerile de predeschidere, Euro Disney ar fi apreciat cozile lungi de trafic la intrarea în
parc şi pe drum. 
În ziua deschiderii, vizitatorii englezi s-au confruntat cu francezii care nu voiau să stea la
coadă. „Francezii par să creadă că dacă Dumnezeu ar fi vrut ca ei să stea la coadă, nu le-ar fi
dat coate”, a observat un american. Culturi diferite percep diferit spaţiul personal, iar
vizitatorii Disney întâmpinau probleme cu oamenii care stăteau prea aproape şi îi împingeau
pe cei care lăsau prea mult spaţiu între ei şi cel din faţa lor la rând. 
Surse: Los Angeles Times (198554, 199255). 
Teme de discuţie: 
(1) Revedeţi cadrul de analiză culturală elaborat de Geert Hofstede. Accesaţi
https://www.hofstede-insights.com/country-comparison/ şi sintetizaţi principalele
dimensiuni culturale pentru culturile americană, franceză şi japoneză, folosind tabelul de mai
jos. 
Caracteristici principale Cultura franceză Cultura americană Cultura japoneză
Dimensiunea 1
Dimensiunea 2
...
...

(2) Cum explicaţi succesul parcului tematic Tokyo Disneyland? 

24
(3) Care sunt greşelile pe care compania Disney le-a făcut în privinţa culturii şi diversităţii
culturale? Pentru fiecare greşeală identificată propuneţi cum ar fi trebuit să procedeze. 

Dezbatere 11: Principalele religii ale lumii si implicatiile lor

economice, manual pag 192
Creştinismul este cea mai practicată religie din lume. Majoritatea creştinilor trăiesc în
Europa şi pe continentele americane, deşi numărul lor creşte rapid şi în Africa. Creştinismul
este o religie monoteistă (monoteismul reprezintă credinţa într-un singur zeu) şi cuprinde
ortodocşii, catolicii şi protestanţii (ex.: baptiştii, metodiştii, calviniştii, luteranii etc.)
Creştinismul este religia acelora care mărturisesc credinţa în Isus Hristos. Creştinii
sărbătoresc naşterea lui Isus Hristos în Decembrie, de Crăciun, şi suferinţa, moartea şi
reînvierea lui în timpul săptămânii sfinte primăvara, de Paşte. 
Implicaţiile economice ale creştinismului. Dintre cele trei ramuri ale creştinismului,
protestantismul are cele mai importante implicaţii economice. Etica protestantă cere munca
asiduă şi acumularea 
Mediul cultural internaţional 193 
de avere (pentru gloria lui Dumnezeu) şi cumpătarea (nerisipirea averii). Conform lui Max
Weber (1904), acestea au dus la apariţia capitalismului modern. 
Islamul este cea de-a doua mare religie a lumii, după numărul de adepţi (numiţi
„musulmani”). De asemenea, este o religie monoteistă. Musulmanii sunt majoritari în peste
40 de ţări, cu o răspândire de pe coasta de nord-vest a Africii şi Orientul Mijlociu, până în
sud-estul Asiei (ex.: Malaiezia, Indonezia). 
Religia ghidează toate aspectele vieţii unui musulman. Cuvântul „musulman” înseamnă „cel
care se predă”, adică o persoană care se supune voinţei lui Allah. Cartea sfântă a
musulmanilor este Coranul, ce cuprinde cuvintele lui Allah transmise profetului Muhammad
(Mahomed). 
Cele mai importante îndatoriri ale unui musulman sunt numite cei Cinci Stâlpi: Shahada
(există un singur Allah şi Mahomed este ultimul lui Profet), Salat (rugăciunea de cinci ori pe zi
cu faţa spre Mecca), Zakat (fiecare musulman dă săracilor 2-3% din venitul net), Sawm
(postul în timpul zilei timp de o lună în perioada Ramadanului pentru a-şi întări voinţa şi
credinţa) şi Haji (pelerinajul la oraşul sfânt Mecca, o dată în viaţă). 

25
Implicaţiile economice ale islamului. Coranul protejează dreptul la proprietate privată
(văzută în favoarea lui Allah), aprobă activitatea lucrativă şi câştigarea profitului legitim prin
activităţi comerciale, desfăşurate corect şi nu bazate prin exploatarea altora în interesul
propriu. Justiţia socială este un principiu de bază al islamului (ex.: zakat). 
Un alt principiu economic este interzicerea perceperii şi plăţii de dobândă (considerată
injustă şi exploatatoare). Sute de bănci islamice din peste 50 de ţări respectă acest principiu
şi chiar şi mari instituţii financiare globale (ex.: Citigroup, Deutsche Bank şi HSBS) oferă
servicii financiare islamice („islamic finance”). Interpretarea Coranului în materie de dobânzi
poate diferi de la o ţară la alta: o interpretare strictă interzice perceperea şi plata tuturor
tipurilor de dobânzi, taxe şi comisioane, în timp ce o interpretare permisivă interzice
perceperea şi plata acelora care pot fi considerate exorbitante. Băncile islamice tratează
împrumuturile ca o formă de leasing sau ca aranjamente de participare la profit.17 
Musulmanii acceptă afacerile internaţionale atâta vreme cât partenerii străini se comportă
într-o manieră consecventă eticii, obiceiurilor şi practicilor de afaceri islamice. Firmele
străine care sunt percepute ca obţinând profituri injuste prin exploatarea altora, prin
înşelăciune sau prin încălcarea obligaţiilor nu sunt bine venite în ţările islamice. În plus, în
ţările în care fundamentalismul islamic este în creştere, ostilitatea faţă de afacerile „vestice”
este ridicată. 
Hinduismul înseamnă religiile Indiei. Nu este doar o singură religie, ci o varietate de credinţe
şi practici spirituale înrudite. Este răspândit în subcontinentul indian. Fondarea sa nu este
legată de o anumită persoană şi nici nu are o carte sfântă, precum Biblia sau Coranul.
Hinduşii cred că o forţă morală din societate cere acceptarea anumitor responsabilităţi
numite dharma (datoria). Hinduşii cred în reîncarnare (renaşterea în alt corp după moarte) şi
în karma, progresul spiritual al sufletului fiecărui om. Credinţa este aceea că dacă şi-au
urmat dharma şi şi-au făcut datoria în viaţa anterioară cum se cuvine, cunoscându-şi locul în
societate, hinduşii vor avea o karma mai bună care va trimite sufletul mai sus pe scara
socială în viaţa următoare. Ciclul renaşterilor se numeşte samsara. Îmbunătăţind sufletul în
fiecare nouă viaţă, 
194 Sustenabilitate şi inovare în mediul internaţional de afaceri 
un individ poate atinge în cele din urmă nirvana, o stare de perfecţionare spirituală completă
din care reîncarnarea nu mai este necesară. Hinduismul consideră că întregul univers este o

26
realitate transcendentă numită Brahman. Există un singur Brahman, dar mulţi zei în el, iar
rolurile lor, aspectele şi formele diferă în funcţie de diverse tradiţii. 
Implicaţiile economice ale hinduismului. Hinduismul subliniază că indivizii trebuie să fie
judecaţi după realizările lor spirituale, şi nu în funcţie de cele materiale. Urmărirea bunăstării
materiale îngreunează atingerea nirvanei. Tradiţional, India a avut unul dintre cele mai
puternice sisteme de castă din lume. Deşi acesta a fost abolit oficial în 1949, la doi ani după
ce India a devenit independentă, reprezintă încă regula în societatea rurală indiană în care
angajarea şi căsătoria sunt legate de castă. 
Budismul a fost fondat în secolul al VI-lea Î. H. de prinţul Siddhartha, pe teritoriul Nepalului
de astăzi. Siddhartha a renunţat la bogăţie pentru a atinge puritatea spirituală. Se spune că a
atins nirvana şi a devenit primul Buddha („cel luminat”). Starea de iluminare („Buddha”)
înseamnă starea de compasiune, înţelegere, pace şi tenacitate şi se atinge urmând Calea
celor 8 Paşi. Similar hinduismului, există credinţele în dharma, karma, samsara şi nirvana.
Mulţi budişti cred în zei, dar acţiunile sunt mai importante decât credinţele (vorbire corectă,
ţeluri corecte, o minte concentrată pe ce e real, iubirea de semeni). În lume sunt aproape un
milion de budişti, răspândiţi în principal în estul, sud-estul şi sudul Asiei (Nepal, China,
Mongolia, Burma, Laos, Tailanda, Sri Lanka etc). 
Implicaţiile economice ale budismului. Nici societatea budistă nu 
Sursa: Adaptare după Hill şi Hult (2016)18 
încurajează acumularea materială, dar, spre deosebire de cea hindusă, absenţa sistemului de
castă face ca activitatea antreprenorială să fie semnificativ mai dezvoltată. Tradiţional,
budismul alocă importanţă ridicată relaţiei cu natura, fapt ce a dus la dezvoltarea
economiilor locale. 
Confucianismul a fost fondat în China de filosoful Kung-Fu-Tzu, cunoscut drept Confucius.
Înainte de revoluţia comunistă din 1949, confucianismul era sistemul etic oficial al Chinei. Nu
este o religie, ideologia confuciană este un cod etic foarte cuprinzător care ghidează relaţiile
cu ceilalţi. Centrale confucianismului sunt comportamentul etic şi moral şi loialitatea faţă de
ceilalţi. Influenţa sa s-a extins dincolo de graniţele Chinei, în Coreea de Sud, Japonia şi
Vietnam. Îmbrăţişarea ideologiei confucianiste nu înseamnă renunţarea la religie (budism,
islam, shinto, creştinism etc.) 
Implicaţiile economice ale confucianismului. Atât teoria, cât şi practica confucianismului au
marcat modelele de guvernare, structurile sociale, conceptele de educaţie şi familie în Asia

27
de Est. Central confucianismului este conceptul chinez guanxi, care înseamnă reţele de relaţii
personale susţinute de obligaţii reciproce. Un alt principiu este cel al loialităţii faţă de
superiori, considerată sacră. Loialitatea muncitorilor se traduce printr-o putere mare de
muncă, dar poate duce la suprasolicitare. Un al treilea concept este cel al onestităţii. Deşi
comportamentul dezonest poate duce la profituri pe termen scurt, lipsa de onestie nu
funcţionează pe termen lung. Onestitatea influenţează comportamentul în afaceri şi gradul
de detaliere a clauzelor unui contract comercial 

Dezbatere 12:
Caseta 8.4 Tehnologii perturbatoare în producţie  manual pag 317-
318
Companiile implicate în activităţi de producţie trebuie să urmărească noile tehnologii care au
potenţialul de a modifica radical procesul productiv. În special tehnologiile activate de
tehnologiile informaţionale şi de comunicare (ICT) asigură conectivitate şi procese de calcul,
analiză şi inteligenţă, interfaţa om-maşină şi transformarea fizică digitală. 
Din cadrul mai larg al dezvoltărilor tehnologice de ultimă generaţie, se remarcă cinci
tehnologii-cheie prin prisma aplicaţiilor lor multiple şi a impactului pe care îl generează în
diferite industrii şi activităţi ale lanţului creator de valoare. Acestea sunt: 
1. Internetul dispozitivelor (Internet of Things – IoT) presupune folosirea Internetului pentru
a conecta între ele diferite dispozitive, servicii și sisteme automate, formând astfel o rețea de
obiecte capabile să se conecteze şi să facă schimb de date unele cu altele (exemplu:
autovehicule, aparate electrocasnice, telefoane mobile, roboţi industriali etc.). IoT permite
producătorilor să dezvolte şi să opereze fabrici inteligente, să gestioneze performanţa
activelor în timp real şi să creeze produse/servicii inteligente şi conectate. 
2. Inteligenţa artificială (Artificial intelligence – AI) se referă la inteligenţa demonstrată de
maşinării, în contrast cu inteligenţa naturală a oamenilor sau altor vieţuitoare. AI presupune
„învăţarea” maşinăriilor să perceapă, să raţioneze, să cunoască, să planifice, să înveţe, să
proceseze limbajul natural, să manipuleze obiecte. Utilizând AI, producătorii pot gestiona
mai bine procesul productiv şi pot valorifica mult mai bine cantităţile uriaşe de informaţii
generate de consumatori şi de propriile operaţiuni, prin luarea unor decizii documentate.

28
Domeniile cu aplicabilitate imediată sunt: managementul calităţii, întreţinerea
echipamentelor de producţie, optimizarea lanţului de aprovizionare și altele. 
3. Robotica avansată se ocupă cu proiectarea, construirea, operarea şi utilizarea roboţilor şi
a sistemelor informaţionale care îi operează. În procesul productiv, roboţii preiau sarcinile
repetitive, grele sau periculoase, pe care le pot executa 24/24 h. În prezent, sunt utilizaţi pe
larg în industriile auto şi electronică, dar prezintă un potenţial uriaş de creştere a
productivităţii în toate industriile producătoare. 
4. Dispozitivele purtabile (wearables) sunt dispozitivele electronice de mici dimensiuni care
sunt purtate sub, cu sau peste haine (exemplu: ochelari inteligenţi, brăţări care
monitorizează activitatea corporală, textile inteligente, dispozitive de realitate virtuală 
sau realitate augmentată etc.). Companiile care au implementat dispozitivele purtabile în
activităţile productive au raportat îmbunătăţirea productivităţii operatorului uman şi
scăderea semnificativă a timpului necesar pregătirii şi calificării acestuia. O formă extremă a
fost adoptată de o companie americană din statul Wisconsin („Three Square Market”), care a
implantat chipuri angajaţilor la nivelul braţelor, cu rol de legitimaţie de serviciu (pentru
pontaj, pentru acces la sistemele informatice, iar, în curând, pentru primirea salariului şi
pentru plăţi).33 
5. Imprimarea 3D (3D printing) se referă la procesul prin care un obiect este produs în formă
3D sub controlul calculatorului prin împreunarea unor particule de material (granule de
pudră sau molecule de lichid). Deşi în viitorul apropiat imprimarea 3D a produselor nu va
înlocui producţia de masă din considerente de cost, se apreciază că aduce beneficii majore
prin posibilitatea de personalizare a produsului la nivelul fiecărui consumator şi în industriile
caracterizate prin producţie în volume mici, dar cu valoare ridicată (exemplu: aerospaţială,
inginerie medicală). 

Surse: The Independent (2017); World Economic Forum (2017)34 

Dezbatere 13 Studiu de caz Union Carbide/Bhopal manual pag. 357

În anul 1970, guvernul indian a inițiat o serie de politici pentru a încuraja companiile străine
să investească în industria locală. Uniunea Carbide Corporation (UCC) a fost invitată să
construiască o fabrică pentru a produce Sevin, un pesticid utilizat în mod obișnuit în toată

29
Asia. Ca parte a înțelegerii, guvernul indian a insistat ca un procent semnificativ din investiție
să fie asigurat de acționarii locali. Guvernul însuși a deținut o participație de 22% în filiala
companiei Union Carbide India Limited (UCIL). Compania a construit fabrica în Bhopal
datorită amplasării sale centrale și accesului la infrastructura de transport. 
Din cauza scăderii cererii de pesticide la nivel mondial, în anul 1984 fabrica producea la un
sfert din capacitatea sa de producție ceea ce a condus la creșterea gradului de îndatorare și
la diminuarea capitalului pentru acţionarii companiei. Managerii locali au fost îndrumați să
închidă fabrica și să o pregătească pentru vânzare în iulie 1984 din cauza scăderii
profitabilității. Atunci când nu a fost găsit niciun cumpărător, compania a făcut planuri în
vederea dezmembrării unităților cheie de producție şi a relocării lor către o altă ţară în curs
de dezvoltare. Între timp, instalația a continuat să funcționeze cu echipamente și proceduri
de siguranță mult sub standardele companiei-mamă. Administrația locală era conștientă de
problemele de siguranță, dar a fost reticentă în a creşte cheltuielile în acest sens, temându-
se de efectele economice ale pierderii unui angajator atât de mare. 
La 3 decembrie 1984, mai mult de 3.000 de persoane au fost ucise și peste 15.000 au fost
rănite atunci când izocianatul 
358 Sustenabilitate şi inovare în mediul internaţional de afaceri 
metilic chimic (IMC) a fost eliberat din greșeală de la fabrica Union Carbide Chemical din
Bhopal, India. Amploarea tragediei, pierderea de vieți omeneşti și implicațiile pentru
producția industrială chimică au transformat povestea într-un titlu mondial instantaneu.14 
Cauza eliberării IMC este încă o chestiune de dezbateri și controverse. Cu toate acestea, este
clar15 că toți factorii umani, organizaționali și tehnologici cu privire la procedurile de
siguranță, operațiunile de întreținere, personalul redus și moralul scăzut ar putea fi implicați
în secvența evenimentelor care au dus la eliberarea chimică. Compania a susținut că
sabotajul a fost, de asemenea, o posibilitate. 
Lecţii de învăţat: Evenimentele de la Bhopal au arătat că extinderea industrializării în țările
în curs de dezvoltare, fără o evoluție concomitentă a reglementărilor de siguranță, poate
avea consecințe catastrofale. Dezastrul a demonstrat că problemele locale generate de
pericole industriale și de contaminare toxică sunt adesea legate de dinamica pieței mondiale.
Unitatea de producție de Sevin a UCC a fost construită nu pentru a evita reglementările de
mediu din SUA, ci pentru a exploata piața indiană de pesticide, în creștere. Cu toate acestea,
modul în care a fost executat proiectul sugerează existența unui dubiu cu privire la

30
respectarea standardelor de siguranţă. Regulile uniforme internaționale aplicabile în cazul
industriilor periculoase ar fi putut să ofere un mecanism pentru îmbunătățirea semnificativă
a siguranței în Bhopal. În India, chiar și fără aplicare directă, ar fi trebuit să fie respectate
standardele internaționale, iar normele naţionale ar trebui îmbunătățite pentru măsurarea
performanțelor companiilor implicate în activități periculoase, cum sunt fabricarea de
pesticide și alte produse chimice toxice. Guvernele naționale și agențiile internaționale ar
trebui să se concentreze pe tehnici aplicabile pe scară largă și pe prevenirea accidentelor în
contextul dezvoltării mondiale. În mod specific, prevenirea ar trebui să includă reducerea
riscurilor în locația selectată. 
Concluzii: tragedia din Bhopal continuă să reprezinte un semn de avertizare ignorat, dar şi
ascultat în acelaşi timp. Bhopal și consecințele acestui dezastru au reprezentat un
avertisment în privinţa efectelor industrializării pentru țările în curs de dezvoltare, în general,
și în special pentru India. Creşterea economiei indiene atrage după sine un cost semnificativ
în domeniul sănătății și al siguranței publice. Mai sunt multe de făcut pentru sănătatea
publică în contextul industrializării pentru a arăta că lecția din Bhopal a fost cu adevărat
luată în considerare. 
Sursa: Traducere după Broughton (2005)16 

31