1.3.

Avantajele si dezavantajele sistemelor de

acţionare hidraulice şi pneumatice
Avantaje:

▪ Posibilitatea realizării unor forţe şi momente de valori mari şi

foarte mari. Aceste forţe şi momente se pot controla foarte
comod cu ajutorul unor echipamente de construcţie simplă,
numite supape de presiune;
▪ Posibilitatea realizării unui control riguros şi într-o plajă largă
de valori a vitezei ansamblului mobil al motoarelor liniare sau
rotative. max / min  vmax / vmin  10 3...5 10 3
Echipamentele folosite: drosele, distribuitoare, regulatoare de
debit, echipamente cu o construcţie relativ simplă. Se poate
realiza un reglaj discret sau un reglaj continuu, când se
folosesc echipamente proporţionale;
▪ Valoarea ridicată a raportului dintre forţa utilă şi forţa de
inerţie, respectiv dintre momentul motor de ieşire şi momentul
de inerţie;
Fu / Fi  M u / M i  1000
tr  0,01...0,05s
 Posibilitatea supraîncărcării până la oprirea completă fără
pericol de avarii. In sistemele de automatizare hidraulice şi
pneumatice există elemente speciale (supape de siguranţă,
acumulatoare etc.) care au rolul de a proteja sistemul atunci
când apar suprasarcini accidentale. In acest mod restul
elementelor sistemului nu sunt solicitate peste limitele admise.
 Posibilitatea funcţionării în orice condiţii de mediu. Deoarece
în majoritatea cazurilor aceste echipamente de automatizare
sunt etanşate faţă de exterior pentru a împiedica scurgerile de
fluid, rezultă că ele pot lucra în orice condiţii de mediu: cu
pericol de explozie sau incendiu, cu grad înalt de umiditate
etc.
Dezavantaje:
 Variaţia vitezei (turaţiei) cu sarcina din cauza fenomenului de
compresiune şi a pierderilor volumice;
 Existenţa în sistemul de automatizare a unor pierderi de
energie;
 Existenţa unor secţiuni de droselizare fine, de multe ori foarte
fine;
 Viteză mică de propagare a semnalelor de presiune prin mediul
fluid în comparaţie cu viteza semnalelor electrice, optice sau
electromagnetice;
 Necesitatea existenţei unor etanşări statice şi dinamice perfecte
2. SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE

2.1. Introducere

Sistemele de acţionare pneumatice sunt preferate într-un număr

mare de aplicaţii industriale, din cele mai diverse sectoare,
datorită unor calităţi incontestabile cum sunt: robusteţea,
simplitatea constructivă, productivitatea, fiabilitatea ridicată şi nu
în ultimul rând preţul de cost mai scăzut. În general, asemenea
sisteme sunt folosite atunci când:
 trebuie controlate forţe şi momente de valori medii;
 viteza de deplasare a sarcinii nu trebuie să respecte cu stricteţe
o anumită lege;
 poziţionarea sarcinii nu trebuie făcută cu precizie ridicată;
 condiţiile de funcţionare sunt severe (există pericol de explozie,
incendiu, umiditate etc);
 trebuie respectate cu stricteţe o serie de norme igienico –
sanitare (în industria alimentară, farmaceutică, tehnică dentară).
Trebuie subliniat faptul că în timp ce în unele domenii sistemele
pneumatice de acţionare intră în competiţie cu celelalte sisteme
(electrice, hidraulice, mecanice), în anumite aplicaţii ele se
utilizează aproape în exclusivitate, fiind de neînlocuit.
2.2 Conditii impuse agentului de lucru

Fiabilitatea, durata de viaţă şi nu în ultimul rând performanţele unui

sistem pneumatic de acţionare depind în cea mai mare măsură de
calitatea agentului de lucru folosit.
Având în vedere faptul că aerul intră în contact cu elementele mobile
(sertare, plunjere, pistoane, supape etc.) sau fixe (corpuri, plăci,
capace etc.) ale echipamentelor, confecţionate din cele mai diverse
materiale (oţel, aluminiu, bronz, alamă, cauciuc, material plastic etc.)
şi că nu de puţine ori traversează secţiuni de curgere, uneori de
dimensiuni foarte mici, calibrate, acestuia i se impun următoarele
cerinţe:
▪ să fie cât mai curat posibil;
▪ să asigure lubrifierea sistemului de acţionare;
▪ să conţină cât mai puţină apă;
▪ să aibă o temperatură apropiată de temperatura mediului ambiant;
▪ să intre în sistem având presiunea şi debitul corespunzătoare bunei
funcţionări a sistemului;
2.3. Structura unui sistem pneumatic de acţionare

În practică există o mare diversitate de sisteme de acţionare

pneumatice. Totuşi se poate vorbi de o structură comună care
conţine:
Senzori
- Electrormecanici
- Pneumatici
UC
Semnale EI - Dispozitive electronice
externe
- Electronice - Relee electromecanice I
- Pneumatice - Elemente logice pneumatice

GE mG
ERC v/
- Distribuitoare
mM
- Compresor - Supape de sens MP
- Retea de aer comprimat pG - Drosele pM F/M
- Supape de presiune

Fig.4.3
Dispozitivele electronice sunt cele care au cea mai largă utilizare.
În această categorie sunt incluse atât circuitele electronice, cât
şi unităţile programabile. Foarte răspândite astăzi sunt PLC –
urile (“control logic programabil”), dar se constată o tendinţă de
utilizare tot mai mult a calculatoarelor personale pentru control.
Releele electromagnetice reprezintă un mijloc tradiţional pentru
construcţia circuitului cablat de control, chiar dacă funcţia lor
actuală se limitează la sisteme de acţionare relativ simple şi la
operaţii de siguranţă, care de preferinţă nu se încredinţează
programelor software.
Elementele logice pneumatice se folosesc în sistemele de mici
dimensiuni, când se doreşte obţinerea unor sisteme pur
pneumatice din motive de ambianţă (pericol de explozie, de
incendiu, umiditate etc.) sau din motive de preţ de cost.
 elementele de interfaţă I au rolul de a transforma semnalele de
putere joasă, de natură electrică sau pneumatică, furnizate de
unitatea centrală, în semnale de putere înaltă, de regulă de altă
natură; exemplul cel mai sugestiv îl constituie electrovalva care
transformă semnalele electrice primite de la unitatea de
comandă UC în semnale pneumatice;
 senzorii şi limitatoarele de cursă sunt de cele mai multe ori
electromecanice, dar pot fi şi pneumatice; alegerea lor este
legată de tipul unităţii de comandă;
 elementele de intrare pot fi electrice sau pneumatice, natura lor
fiind dependentă tot de tipul unităţii de comandă.