G2 Transnistria

GC Migrația forțată: refugiu, evacuare, deportare
#G29. GHETOURI ȘI LAGĂRE ÎN TRANSNISTRIA.

HOLOCAUSTUL ROMÂNESC (1941-1944)
Problematica înfiinţării şi existenţei lagărelor şi ghetourilor din Transnistria este legată în cea mai mare parte
de evrei şi de politica antisemită a autorităţilor. Într-o măsură mult mai mică, dar care nu trebuie neglijată, ea
se leagă de pedepse contra infractorilor economici sau politici, evrei şi neevrei. O încercare de delimitare a
termenilor folosiţi mai jos ar putea fi următoarea (cu precizarea că nu întotdeauna o astfel de delimitare clară
este posibilă, au existat de exemplu multe ghetouri mici care au funcţionat practic în regimul unor adevărate
lagăre de concentrare şi exterminare):
- Ghetouri (G): se referă la concentrarea evreilor dintr-o localitate sau regiune într-o zonă bine delimitată
(străzi, cartiere). Ghetourile aveau scop de izolare a evreilor față de restul populației (români, ucrainieni)
și nu punitiv, cu toate acestea în majoritatea ghetourilor mortalitatea a fost crescută datorită factorilor
pasivi și a inerției birocratice românești (lipsa sau întârzierea asistenței medicale, lipsa de prevenție a
epidemiilor la care s-au luat măsuri cu întârziere şi fără entuziasm, cea mai cumplită fiind cea de tifos
din iarna 1941/1942, frigul și foametea din cauza neorganizării adăposturilor corespunzătoare); dar au
existat și cazuri de masacre în ghetouri, mai ales datorate germanilor, militari sau civili din SkR.
- Lagăre de concentrare / exterminare (L): lagăre înfiinţate în condiţii improprii (mai ales în grajduri
din sovhozuri), concepute din start pentru a lichida pe cei deținuți prin metode active – ucidere în masă,
înfometare extremă. Aflate sub comanda unor militari locali (mai ales din jandarmerie) și, cel mai
adesea, la discreția unor psihopați paramilitari etnici ucrainieni sau germani, au reprezentat centre ilegale
unde au fost suspendate orice forme de drept sau umanitate. Majoritatea au fost desfiinţate până la
începutul anului 1943.
- Lagăre de muncă (M): se cunosc trei categorii de lagăre de muncă în 1943 cu evrei strânşi din toate
ghetourile Transnistriei: câte un lagăr la podul german de la Nikolaev şi la podul CFR din Trihati (în
lucru din primăvară şi până în decembrie 1943) şi un lagăr la extracţiile de turbă din Tulcin.
Deasemenea germanii au organizat lagăre de muncă pentru şoseaua strategică Nemirov-Bratslav-
Semenki-Gaisin (aici dintr-un total de 4000 evrei români iniţiali mai trăiau în septembrie 1943 doar
1.500, aceştia fiind la rândul lor ucişi în decembrie).
- Lagăre de tranzit (T): sunt stabilimente improvizate destinate a adăposti, în condiții provizorii și
nefavorabile, pe evrei în cursul transportului lor spre ghetouri sau lagăre definitive, majoritatea existând
doar în cursul lunilor octombrie-noiembrie 1941.
- Lagăre pentru internaţi politici (P): înfiinţate de MAI, aflate oarecum în aria normalităţii 'de război'
(Vapniarca, Grosulovo şi Slivina). Deşi aparţin ca problematică de capitolul #G05, sunt tratate totuşi
aici, din dorinţa de a oferi o imagine completă asupra dificilului capitol al Transnistriei. Toate aceste
lagăre aparţineau de Regiunea II Internare.
În plus, pe teritoriul Transnistriei a activat în anii 1943-1944 şi Detaşamentul 120 de muncă pentru evrei,
format din evrei din Vechiul Regat, dar acesta este tratat la #G09.
Ghetoizarea evreilor transnistreni. Ordinul nr. 1 al Comandamentului Român din Transnistria (din august
1941) specifica în acest sens: Evreii [din Transnistria] vor locui în ghetouri, colonii, lagăre de muncă […]
Evreilor li se interzice să părăsească ghetourile, lagărele de muncă şi convoaiele fără aprobarea
autorităţilor218. Iar ordinul lui Antonescu, transmis prin adresa nr. 6761B din 6 octombrie 1941 a MCG,
Secţia II-a era ca: Toţi evreii aflaţi în Transnistria vor fi internaţi imediat în lagărele de pe Bug, stabilite de
dl. Guvernator al Transnistriei prin grija autorităţilor administrative.
La 11 noiembrie 1941, organizarea ghetourilor evreieşti în Transnistria a fost reglementată de Ordonanţa

23 a Guvernatorului Civil al Transnistriei (extrase):
 Văzând că pe teritoriul Transnistriei se găseşte o numeroasă populaţie evreiască, care a fost evacuată
din diferitele zone de luptă, pentru a asigura spatele frontului; Văzând necesitatea organizării traiului
în comun a acestei populaţii evacuate […] În virtutea deplinelor puteri acordate prin Decretul nr. 1 din
19 August 1941, dat la Tighina: ORDONĂM: Art. I. Toţi evreii veniţi din zonele de luptă ale frontului
din Transnistria, care pentru aceleaşi consideraţiuni au fost deplasaţi în anumite centre, sau acei care
218
Jean Ancel - Transnistria, vol. I-III, Ed. Atlas, Bucureşti, 1998 (vol. I, pag. 67).
192
Ghetouri și lagăre în Transnistria (1941-1944) #G29
vor mai fi deplasaţi, sunt supuşi regulelor de viaţă stabilite prin prezenta ordonanţă. Art. II.
Inspectoratul Jandarmeriei din Transnistria, fixează localităţile unde evreii pot fi cazaţi. Evreii vor fi
cazaţi în locuinţele părăsite de refugiaţii ruşi sau evrei. Dacă aceste locuinţe un vor fi suficiente, evreii
vor fi cazaţi şi în locuinţele particularilor ce se vor destina, urmând a plăti chiria ce se va stabili. Art.
III. Toţi evreii dintr-o comună vor fi trecuţi într-un registru special. Art. IV. Nici un evreu nu poate
părăsi comuna în care i-a fost fixat domiciliul, decât cu autorizaţia Prefectului judeţului. Art. V. Toţi
evreii dintr'o comună, formează o colonie, care se administrează de şeful de colonie, numit dintre evrei,
de Pretorul raionului. Şeful de colonie este ajutat de conducătorii de grupuri. Art. VI. Pe baza
tablourilor date de şeful coloniei, primarul comunei va organiza munca în colonie. Muncitorii cu
braţele vor sta la dispoziţia primăriei şi vor presta orice muncă li se va cere. Ei vor fi utilizaţi la
muncile agricole, la reparaţiuni de drumuri sau poduri, la tăiatul lemnelor în păduri, la cărat de piatră
sau alte materiale219.
O sinteză a internărilor în ghetouri a fost elaborată la 26 noiembrie 1941:

1) Lagărele pentru evrei pe Bug au fost constituite încă din septembrie 1941.
2) Lagărele sunt create în comune, după cum urmează:
a) Pentru evreii veniţi prin punctul [de trecere] Moghilev, în comunele: Lucineţ [Cuciucik ?], Goroj,
Koriskov, Kopai-Gorod, Kudievki, Kiotki [în total 47.545 persoane].
b) Idem pentru cei veniţi prin Iampol, comunele: Balanovka, Obodovka, Tarkanovka, Zabocrita,
Piatkovo, Lorena, Berşad, Voitovca, Ustje şi Mankovca [în total 30.891 persoane].
c) Idem prin punctul Râbniţa, comunele: Krizkipina, Slobodca, Kiedvilovka, Lucanovka, Godzovka,
Sirovno, Voloschina, Agerejevka, Stefanovka, Bovric, Zozenova, Gelbinovo, Liubosovka, Poznovka,
Gereopcovo [în total 27.113 persoane].
d) Idem prin punctul Iasca, în comunele: Bogdanovca [2.200 persoane].
e) Idem pentru cei veniţi prin Tiraspol: ghetoul din Tiraspol [163 persoane].
Afară de aceste lagăre, mai sunt ghetouri în: Odessa, Tiraspol, Balta şi Golta.
Numărul evreilor depuşi în lagăre: total 110.002 evrei
Comunele unde sunt aceste lagăre, nu mai pot suporta alt număr de internabili evrei, plasându-se un număr
mult prea mare decât capacitatea de cartiruire a comunelor. Efective de pază nu sunt destinate, evreii sunt
predaţi în supravegherea primăriilor şi a Plotoanelor de jandarmi respective, care prin patrulările ce fac
asigură paza lor 220.
Ideea iniţială a lui Antonescu de a împinge evreii cât mai mult spre Bug (în vederea deportării ulterioare în
Ucraina) părea să nu fie respectată, la 30 noiembrie 1941 o analiză SSI semnala că nu toţi evreii au fost
evacuaţi la est de calea ferată Smerinka-Odessa. Cerându-se verificări pe teren, SSI revine la sfârşitul anului
1941 cu situaţia exactă a repartizării evreilor în Transnistria221 (vezi mai jos, intrările cu data 24 decembrie
1941 la judeţele Moghilev, Iampol, Dubăsari, Râbniţa, Tiraspol). În sinteză, până la data de 19 Decembrie
[1941], din totalul evreilor din întreaga Transnistrie, de 107.728 (afară de cei 44.417 aflaţi la Odesa), circa
55% erau la vest de calea ferată Jmerinka – Odessa şi 45% la est de această linie. La 4 ianuarie 1942, se
reiterează ordinul: Domnul Mareşal Antonescu, a hotărât ca: Evreii din Transnistria să fie evacuaţi la est de
linia arătată mai sus [linia ferată Jmerinka - Odessa].
La 28 decembrie 1941 Antonescu decide evacuarea evreilor din Odesa, pretextând situaţia militară
nefavorabilă din Crimea (Sevastopol). Câteva zile mai târziu, ordinal este pus în practică: Art.I - Toţi evreii
aflaţi în Municipiul Odessa şi împrejurimi se evacuează din acest oraş şi se plasează în regiunea de nord a
judeţului Oceacov şi sudul judeţului Berezovca [regiunea Mostovoi-Vasilievo] în localităţile stabilite de
administraţie [...] Art.VI. - Evacuarea evreilor va începe în ziua de 10 ianuarie 1942222. Astfel, în lunile
ianuarie – martie 1942 a avut loc deportarea unei mari părţi a evreilor din zonele de interes militar Odesa şi
Transnistria de Sud (cca. 34.000 persoane) în aceleaşi lagăre improvizate de pe Bug, de unde, conform
Acordului româno-german de la Tighina, evreii ar fi trebuit trecuţi peste Bug şi predaţi germanilor. Acest
lucru nu s-a mai întâmplat, ceea ce a avut ca urmare aglomerarea evreilor în acele zone şi, în final,
exterminarea lor de jandarmeria română şi ucrainiană, mai ales în lagărele din judeţul Golta (Bogdanovka şi
219
Text integral la Traşcă..., pag. 364-366; Ancel, Transnistria..., vol. I, pag. 389-393; Evreii din România..., vol. III/2, pag. 84-85.
220
Adresa Inspectoratul de jandarmi Transnistria nr. 2501 din 26 noiembrie 1941, ca răspuns la Ordinul Armatei 3 nr. 27808, textul
la Traşcă..., pag. 373; Evreii din România..., vol. III/2, pag. 93-94; B15, p.272.
221
Buletinul SSI nr. 12914 din 24 decembrie 1941, Traşcă…, pag. 384-385; Evreii din România..., vol. III/2, pag. 204-205.
222
Evreii din România..., vol. III/2, pag. 202-203: Ordonanţa nr. 35 din 2 ianuarie 1942 a Guvernământului Transnistriei.
193
Domanovca). Au fost astfel anihilaţi toţi evreii locali din Transnistria de Sud şi Odesa, pe lângă cca. 30.000
evrei aduşi din Basarabia (în total, cca. 100.000). Ca urmare, în septembrie 1942, nu mai existau evrei în
judeţele Berezovka, Ananiev, Tiraspol, Ovidiopol şi Oceacov, iar cei din Odesa erau mai puţini cu 65.000223.
Tabel G29.1: Situaţia la 23 mai 1942 a evreilor evacuaţi, a celor neevacuaţi şi a celor care nu se
evacuează din Transnistria, făcută pe baza comunicărilor Prefecturilor224
Judeţul Evacuaţi Neevacuaţi Nu se evacuează

Ananiev 227 874 878
Balta - 16.503 622
Berezovca 480 1.544 18
Dubăsari - 228 228
Golta - - -
Jugastru - 7.807 -
Moghilev - 54.504 3.376
Oceacov - 11 -
Odesa 32.819 587 -
Ovidiopol 23 - -
Râbniţa 25.436 1.371 1.371
Tiraspol 788 27 23
Tulcin 5.479 243 243
Total 65.252 83.699 6.759
În luna mai 1942 au fost trimişi în Transnistria şi evreii botezaţi reformaţi (cei catolici au fost cruţaţi, spre a
se menaja anumite susceptibilităţi). Tot în aceeaşi lună, conform ordinului M.S.M., s-au format detaşamente
de lucru cu evrei între 18-50 ani225, vezi #G09.
Deportarea suspecţilor comunişti din Vechiul Regat. Încă din decembrie 1941 apare ideea de a folosi
Transnistria ca loc de deportare şi pentru cetăţeni români: să se întemeieze lagăre de-a lungul Bugului
pentru comuniştii evrei şi români din ţară [România]226. În luna mai 1942 se decide efectiv deportarea în
Transnistria a unor categorii de evrei din Vechiul Regat227. Ordinul de detaliu este dat în iulie 1942: Cu
onoare vă facem cunoscut că, în conformitate cu ordinul domnului mareşal Ion Antonescu, transmis acestui
departament cu adresa P.C.M. nr. 9283cc/942, s-a hotărât evacuarea în Transnistria a: a) evreilor
comunişti identificaţi şi aflaţi liberi pe teritoriul ţării; b) evreilor care, după invazia Basarabiei şi Bucovinei
din iunie 1940 de către trupele bolşevice, au cerut repatrierea în Rusia sovietică228; c) evreilor aflaţi în
lagărul Târgu Jiu sub suspiciunea de activitate sau simpatizanţi comunişti229. Deportarea efectivă are loc cu
un convoi plecat la 8 septembrie 1942 din Bucureşti şi sosit la 12 septembrie 1942 în Tiraspol, care
conţinea: 395 evrei din Bucureşti (ajunşi în timpul transportului la 578); 407 evrei din Târgu Jiu; 554
suspecţi comunişti aflaţi în libertate; 85 comunişti condamnaţi. Din Tiraspol, toţi evreii comunişti sunt
trimişi în lagărul Vapniarca (unde vor supravieţui în totalitate), iar 562 (după alte surse 598) evrei care au
cerut repatrierea în URSS sunt trimişi la Mostovoi (unde vor fi ucişi în majoritate de localnicii germani).
Deportarea nesupuşilor la munca obligatorie. De asemenea, M.S.M. hotărăşte cu Instrucţiunile nr. 55500
din 27 iunie 1942, ca evreii cu abateri de la munca de folos obştesc să fie trimişi în lagărul Slivina, județul
Oceacov. Aceste sancţiuni au fost date publicităţii cu comunicatul nr. 88661 din 5 iulie 1942. Deşi în toamna
1942 aşteptau deportarea un număr de 14.247 'evrei nesupuşi' la munca obligatorie, majoritatea din
Bucureşti, împreună cu familiile lor, doar 148 evrei230 (împreună cu familiile, în total 212 persoane, la care
s-au adăugat după o lună încă 72 tineri) au mai fost efectiv trimişi la 22 septembrie 1942 în Transnistria (la
Alexandrovca), datorită suspendării ulterioare a deportărilor.
223
Ancel, Transnistria..., vol. I, pag. 71.
224
Adresa Guvernatorului Civil al Transnistriei nr. 197-23 din 23 mai 1942, Traşcă..., pag. 536-538.
225
Evreii din România..., vol. II, pag. 401.
226
Ancel, Transnistria..., vol. II, pag. 177: Ordinul lui Antonescu din 29 decembrie 1941.
227
*** - Procesul Mareşalului Antonescu, Documente, ed. Saeculum I.O. şi Europa Nova, Bucureşti, 1995, vol. I, pag. 111: Ordinul
secret nr. 799 din 9 mai 1942 al Gen. Piki Vasiliu.
228
În 1940, unii evrei stabiliţi în România, de origine basarabeană, au încercat să se întoarcă în teritoriul ocupat acum de sovietici, de
aceea au depus cereri de 'repatriere' la Ambasada Sovietică din Bucureşti. În 1941, Ambasada a fost închisă dar cererile au fost găsite
de autorităţile române. Toţi cei 598 evrei implicaţi au fost deportaţi ca 'spioni sovietici'. Trimişi la Mostovoi, au fost preluaţi de
localnicii germani din SkR, duşi la cartierul lor general din Rastadt şi executaţi (au rămas doar 16 supravieţuitori).
229
Evreii din România..., vol. II, pag. 463: Ordinul Ministerului de Interne către Inspectoratul General al Jandarmeriei din 31 iulie
1942.
230
Despre acest subiect, vezi şi pagini memorialistice la Sonya Palti - Evrei, treceţi Nistrul, Ed. Cartea Românească 1992.
194
Deportarea speculanţilor. La 17 iulie 1942 Antonescu dă ordin să fie deportaţi individual evreii care
încalcă dispoziţiile privitoare la preţuri şi restricţii de vânzare a anumitor produse (aşa numiţii 'speculanţi').
Din punct de vedere legislativ, deportarea acestora în Transnistria a luat forma 'fixării de domiciliu obligator'
pentru cei care încalcă prevederile din Legea nr. 594 din 6 august 1942 (publicată în Monitorul Oficial nr.
186 din 12 august 1942, pag. 6710) pentru modificarea Legii privind activarea producţiei, regimul
preţurilor, reprimarea speculei ilicite şi a sabotajului economic: Art. 41. Fixarea unui domiciliu
obligatoriu. Sancţiunea unui domiciliu obligatoriu poate fi luată şi împotriva familiei celui ce a săvârşit
infracţiunea. Adevărata semnificaţie a termenilor poate fi desprinsă însă din referatul premergător al
Ministrului Justiţiei, din 3 august 1942: Am introdus formula de fixarea domiciliului obligatoriu la art. 41,
pct.1 din Legea nr. 549, pe care o propun spre aprobare. Am folosit 'domiciliu obligatoriu' în loc de
'deportare pe Bug', o asemenea expresie neputând fi inserată într-un text de lege. Se vor da însă
dispoziţiunile de rigoare organelor de drept, ca dincolo de Bug să fie trimişi doar evreii231.
Până la 15 decembrie 1941 fuseseră aduşi în Transnistria 118.847 evrei, la 30 aprilie 1942 erau 55.867
evrei evacuaţi din Basarabia şi 45.867 evrei evacuaţi din Bucovina (prin Basarabia), deci în total 101.734,
supraviețuitori ai ucigătoarei ierni 1941/1942 când tifosul, foamea și frigul au luat zeci de mii de vieți.
Situaţia la 9 septembrie 1942232:

 Evrei deportaţi în Transnistria: 119.065 (din care: 35.276 prin Iampol, 55.913 prin Moghilev, 1.090 prin
Tiraspol, 24.570 prin Râbniţa, 2.216 prin Ovidiopol).
 Evrei aflaţi în Transnistria (inclusiv localnici): 82.921.
 Mişcarea evreilor localnici:
o Județul Odesa: 65.000 „dispăruţi” (exterminați în regatul morții din Golta);
o Județul Moghilev: 4.000 dispăruţi;
O sinteză statistică evaluează numărul evreilor deportaţi din Basarabia şi Bucovina la cca. 123.000 (118.000
în timpul toamnei 1941 şi 5.000 în cursul verii 1942). Din numărul total iniţial de evrei în cele două
provincii se presupune că 124.000 (81.000 din Basarabia şi 43.000 din Bucovina) s-au retras alături de
administraţia sovietică în iulie 1941, astfel încât românii au mai găsit 190.000 evrei. Diferenţa de 67.000
evrei poate reprezenta numărul celor ucişi în primele luni de război (masacre, morţi în lagăre de tranzit sau
în cursul deportărilor)233.
În acelaşi timp încep să fie trimişi în Transnistria şi ţiganii nemobilizabili, periculoşi ordinii publice,
evacuarea începând practic în ziua de 12 septembrie 1942234.
Sistarea deportărilor în Transnistria.
În şedinţa Consiliului de Miniştri din 13 octombrie 1942 se anunţă suspendarea tuturor trimiterilor peste
Nistru (hotărâre popularizată prin Comunicatul PCM din 15 octombrie 1942): Până la noi dispoziţii, nu se
mai ridică şi nu se mai trimit evrei în Transnistria, din acei cari au fost trecuţi pe tabele ca activanţi
comunişti, sau au cerut repatrierea în URSS, ori sunt trecuţi pe tabele de Cercurile de Recrutare,
Comandamente teritoriale sau M.St.M., ca contravenienţi la munca de folos obştesc […]. Pentru [evreii
comunişti activanţi, periculoşi pentru siguranţa Statului] se vor cere Ministerului de Interne, cu justificarea
necesară, internarea într-un lagăr, în baza căreia acest departament va decide internarea precum şi
repartizrea lor în lagărul Târgu Jiu sau Vapniarca, în Transnistria […]. De asemenea, nu se mai trimite
nici o categorie de ţigani în Transnistria235.
În schimb s-au organizat în Transnistria lagărele de internare pentru deţinuţi politici. O categorie de
internabili este delimitată de către Legea 749236: Art. 1 - Se interzice deţinerea sau păstrarea, sub orice
formă, a oricărei tipărituri, multiplicări, manuscrise, obiecte, tablouri, desene sau litografii cu intenţiunea
231
Evreii din România..., vol. I, pag. 231.
232
Evreii din România..., vol. III/2, pag. 97; Evreii din România..., vol. II, pag. 106; Traşcă…, pag. 660-661.
233
Radu Ioanid - Evreii sub regimul Antonescu, Ed. Hasefer, Bucureşti, 1998, pag.230.
234
DJHAN, Fond Chestura de Poliție, A2, Dosar 31/1942: evacuarea s-a făcut pe baza Ordinului telegrafic al IGJ nr. 38137 din 25
iulie 1942, al Ordinului IGJ nr. 40169 din 26 august 1942, etc; tot aici vezi planul detaliat de evacuare al ţiganilor din jud.
Hunedoara.
235
Idem, Dosar 31/1942, f.46: Ordinul MAI nr. 4635 din 14 octombrie 1942 către DGP.
236
Decret-Lege nr. 2985 din 3 octombrie 1942 privitor la deţinerea sau păstrarea materialelor de propagandă politică interzisă,
publicat în Monitorul Oficial nr. 232 din 5 octombrie 1942.
195
de a scoate în evidenţă, a propaga sau instiga la promovarea vreunei acţiuni sau ideologii politice,
neîngăduită prin art. 4, 5 şi 6 din Legea 80 / 1941, pentru reprimarea faptelor ce pun în primejdie existenţa
şi interesele statului. Art. 2 - Călcarea dispoziţiilor din articolele precedente [de predare a materialelor
interzise] se pedepseşte cu internarea în unul din lagărele din Transnistria, pentru timp dela 1 la 5 ani.
Pe de altă parte, deportarea evreilor în Transnistria a fost de acum încolo privită tot numai dintr-o
perspectivă legal-punitivă, astfel este reluată o mai veche preocupare: Evreilor repartizaţi în detaşamente
exterioare de lucru şi cari vor fi găsiţi hoinărind în afara cantonamentelor destinate detaşamentelor din
care fac parte, sau se vor dovedi că întreţin propagandă dăunătoare intereselor naţionale, li se va aplica
prin M.St.M. sancţiunea de trimitere în ghetourile din Transnistria. Această măsură se va aplica [şi]
evreilor cari se vor dovedi că fac legătură între evreii din detaşamentele de lucru şi restul ţării, ca
intermediari 237. Se pare că nici acest ordin (ca multe altele privind acest sensibil subiect) nu a fost respectat,
după cum dovedeşte adresa M.St.M. nr. 420794 din 3 august 1943 (vezi #G09).
'Domiciliu obligatoriu' se fixează evreilor şi prin Decretul-Lege nr. 552 din 2 martie 1943 (publicat în
Monitorul Oficial nr. 52 din 3 martie 1943, vezi şi #G05): Art. 1. Se va fixa domiciliu obligator, în
condiţiunile legii de faţă, evreilor condamnaţi, după intrarea în vigoare a acestei legi, la minimum 3 luni
închisoare corecţională […] sau la cel puţin 6 luni internare în lagăr, în baza legii pentru reprimarea
speculei şi sabotajului.
Desfiinţarea lagărelor pentru evrei.
La sfârşitul anului 1942 se preconiza eliberarea majorităţii evreilor din lagăre cu ghetoizarea lor consecutivă:
Toţi evreii care se găsesc pe teritoriul Transnistriei, precum şi acei care vor fi scoşi din lagăre potrivit
aprobării Domnului Mareşal Ion Antonescu nr. 2087/942, vor fi aşezaţi în oraşe sau sate, după posibilităţi
şi nevoi, şi obligaţi ca să trăiască în ghetouri şi să presteze munca ce li se impune, primind drepturile
prevăzute în ordonanţa Nr. 23, iar cei ce se vor abate de la dispoziţii, să fie internaţi definitiv într-un lagăr
de represalii ce urma să se înfiinţeze la Mostovoi238.
La 19 decembrie 1942 totalul evreilor din Transnitria era de 83.077, dintre care o parte în lagărul de la
Vapniarca, iar restul în ghetouri înfiinţate în 133 sate. În acelaşi sens, în aprilie 1943 s-a stabilit că toţi evreii
eliberaţi din lagărele transnistrene se pot stabili oriunde vor în numeroasele ghetouri organizate în
Transnistria. La data de 1 septembrie 1943 mai trăiau 50.741 evrei din cei 110-120.000 deportaţi din
Basarabia, Bucovina şi Dorohoi. Pe lângă aceştia mai existau cei din Regat: 554 evrei comunişti aflaţi iniţial
în libertate, 407 evrei de la Târgu Jiu şi 85 comunişti din închisori (toţi aceştia în lagărul de la Vapniarca),
plus 16 supravieţuitori din cei 562 deportaţi la Mostovoi. În fine, mai existau circa 20.000 evrei localnici
transnistreni supravieţuitori dintr-un număr iniţial greu de stabilit cu precizie, datorită evacuării unui mare
număr de evrei transnistreni odată cu retragerea Armatei Roşii în iulie 1941239.
Iată care ar fi fost, conform lui Radu Lecca, numărul evreilor deportaţi, existenţi în Transnistria la 20
noiembrie 1943: evrei evacuaţi din Dorohoi, cca. 5-6.000; cca. 1.000 din Regat, Ardeal, Banat, deportaţi în
septembrie 1942, bănuiţi de activitate politică interzisă, găsiţi majoritatea nevinovaţi (eliberaţi din lagărul
Vapniarca şi lăsaţi liberi în ghetouri); evrei din Bucovina de Nord, cca. 25.000; evrei din Bucovina de Sud,
cca. 12.000; evrei din Basarabia, rămaşi doar cca. 7-8.000; orfani cca. 5.000; pe lângă aceştia, mai existau
cca. 2.500 în detaşamente de muncă germane pe malul Bugului şi un număr necunoscut dincolo de Bug240.
Conform altei statistici, făcute pe baza repartizării geografice, în noiembrie 1943 se găseau în ghetourile din
județul Moghilev 39.000 evrei, la Balta 12.000, la Tulcin şi Iampol mai puţini.
În toamna anului 1943 este iniţiată repatrierea evreilor din Transnistria, care se referă însă doar la cei
originari din Vechiul Regat: În conformitate cu hotărârea luată în Consiliul de Ordin din ziua de 30
septembrie 1943, Inspectoratul General al Jandarmeriei a dat ordin legiunilor de jandarmi din Transnistria,
pentru readucerea în ţară a tuturor evreilor sancţionaţi cu trimiterea în Transnistria ca infractori la munca
237
DJHAN, Fond Chestura de Poliție Deva, Dosar 13/1943, f.129: Ordinul M.S.M. nr. 916415 din 5 noiembrie 1942.
238
Ordinul Guvernatorului Civil al Transnistriei nr. 2927 din 12 decembrie 1942, Evreii din România..., vol. III/2, pag. 277-279,
Traşcă…, p.716-718.
239
240
Ibidem, pag. 530-531.
196
obligatorie241. Urmează precizări privind categoriile de evrei vizate de repatriere: 1) Toţi evreii din judeţul
Dorohoi, ce au fost evacuaţi în Transnistria; 2) Toţi evreii aflaţi evacuaţi [în Transnistria] pentru motivul
că au trecut la cultul reformat; 3) Evreii care au fost triaţi de comisiune la lagărul Wapniarka şi au fost puşi
în libertate în Transnistria cu menţiunea 'susceptibili de a fi repatriaţi'; 4) Evreii aflaţi încă în Transnistria,
din categoria celor care au fost evacuaţi pe motivul că au cerut repatrierea în URSS. Rămân în Transnistria
toţi evreii care nu intră în categoriile de mai sus, cei aflaţi în lagărul Grosulovo, în penitenciare sau lagărul
Slivina, precum şi cei aflaţi în detaşamente de lucru organizate de M.St.M. Evreii [eliberaţi] vor fi readuşi
în judeţele în care se găseau la data evacuării […]. Evacuarea începe în data de 16 decembrie 1943242:
Ţiganii nu intrau însă în aceste prevederi, din contra în noiembrie 1943 se trece la verificarea tuturor
ţiganilor aflaţi în ţară şi returnarea către Transnistria a celor eventual fugiţi de acolo243.
Tabel: Situaţia numerică a evreilor deportaţi, aflaţi în Transnistria la 15 noiembrie 1943, comparativ
cu 23 decembrie 1942244, cu indicarea regiunii de provenienţă245:
23.12.1942 15.11.1943
Bucovi Basa Local Buco Basa Doro
Judeţul Regat Total Regat Total
na rabia nici vina rabia hoi
Ananiev 26 2 4 - 32 1 5 7 - 13
Balta 5.150 6.765 756 7.462 20.133 4.703 4.790 58 309 9.860
Berezovca 26 44 116 151 337 43 39 1 123 206
Dubăsari - 2 - 236 238 16 - - 1 17
Golta 45 466 130 2.556 3.197 6 510 2 133 651
Iampol 860 483 4 6.328 7.675 893 755 4 2 1.654
Moghilev 22.800 4.122 5.200246 10.109 42.231 24.459 5.117 6.199 51 35.826
Oceacov - - - - - - - - -
Odesa 49 21 4 93 166 - - - - -
Ovidiopol - - - - - - - - - -
Râbniţa 385 2 - 1.045 1.432 57 382 23 - 462
Tiraspol 70 31 30 11 142 252 29 28 54 363
Tulcin 1.424 67 316 2.247 4.054 711 56 103 5 875
TOTAL 30.835 12.005 6.560 30.237 79.637247 31.141 11.683 6.425 678 49.927248
La 8 decembrie 1943 este dat ordinul efectiv de repatriere a evreilor deportaţi originari din județul
Dorohoi, a 218 internaţi la Vapniarca şi a 16 supravieţuitori de la Mostovoi. Până la 2 februarie 1944 au
ajuns în ţară 6.300 dorohoieni şi 700 deportaţi politic. În ianuarie 1944 cele mai mari ghetouri din
Transnistria erau: cele din județul Moghilău cu 45.000 evrei249 (din care 11.000 evrei doar în oraşul
Moghilău), la Berşad – 8.000 evrei, la Balta – 2.700, Smerinka – 2.187, Râbniţa – 1.467, Vapniarca – 1.200,
Tulcin - 457, Peciora şi Cariera de piatră de la Ladigeni - cca. 5-800 evrei250.
La 6 martie 1944 ajung în ţară la Iaşi două trenuri cu 1.909 orfani, majoritatea din Moghilev. Evacuarea
generală a Transnistriei are loc la mijlocul lunii martie 1944, odată cu înaintarea frontului; la 13 martie 1944
se hotărăşte ca toţi evreii să fie trecuţi în Basarabia şi Bucovina. Ca urmare, au mai fost repatriaţi organizat
2.518 deportaţi, dar restul au fost lăsaţi să se întoarcă liberi acasă (majoritatea pe jos), în afara a 563 de evrei
de la Vapniarca, care au fost duşi sub escortă la Târgu Jiu.
Dar la sfârşitul lunii martie 1944, sovieticii închid frontiera cu România, astfel că mai multe mii de deportaţi
au fost blocaţi în Basarabia. După lungi negocieri între autorităţilor româneşti şi Gen. Vinogradov, frontiera
este redeschisă, ceea ce permite reîntoarcerea a cca. 7.000 foşti deportaţi prin punctul de frontieră Ungheni.
Din aprilie 1944, mulţi tineri evrei sunt recrutaţi în forţele armate sovietice (vezi #G30) şi alţii au fost duşi în
241
DJHAN, Fond Chestura Poliției, Dosar 82/1943, f.25: Ordin circular nr. 39439S din 2 noiembrie 1943 a Inspectoratului
Regional Poliție Alba Iulia.
242
Idem, Dosar 80 / 1943, f.90: Ordinul nr. 213057 din 12 noiembrie 1943 al MAI
243
Idem, Fond Chestura Poliției, Dosar 82/1943, f.138: Ordinul nr. 156053 din 30 noiembrie 1943 al IGJ.
244
În bibliografie data apare de două ori ca 23 decembrie 1943 şi o dată 23 decembrie 1942. Includerea lagărului Vapniarca
dovedeşte că este totuşi vorba de anul 1942 !
245
Evreii din România..., vol. IV, pag. 281; 288-289.
246
Se referă la cei din Dorohoi, care de această dată sunt socotiţi împreună cu cei din Vechiul Regat.
247
La care se adaugă 1.179 la Vapniarca şi 330 la ferma 'Tudor' din Alexandrovca.
248
La care se adaugă 706 evrei în lagărul Grosulovo.
249
250
Ibidem, pag. 542; Evreii din România..., vol. IV, pag. 291-292.
197
interiorul URSS, pentru a 'ajuta efortul de război', şi forţaţi să muncească în minele de cărbuni din
Arhangelsk, Briansk, Dombas, etc. Despre mulţi nu s-a mai auzit nimic de atunci.
#G29A. FORMAȚIUNI REPRESIVE ÎN TRANSNISTRIA
G29A.1. – JANDARMERIA ROMÂNĂ
Inspectoratul de Jandarmi Transnistria a fost format în noiembrie 1941 la Tiraspol, fiind transferat la
scurt timp în Odesa, comandat fiind de Colonelul jandarm Broșteanu, apoi de Colonelul (General de brigadă
din 27 martie 1944) Mihail Iliescu, vezi Fig. G29.02. În fiecare județ a fost repartizată câte o companie de
jandarmi (echivalenta legiunilor de jandarmi din România), care asigurau paza și siguranța în teritoriu. În
scurt timp companiilor li s-au adăugat câte o echipă formată din trei cadre active de jandarmi în uniformă
civilă, cunoscători ai limbii ruse, care aveau drept principal scop culegerea de informații privind starea de
spirit a evreilor și a romilor deportați. Ulterior a fost divizat în două Inspectorate separate, Odesa (cu 7
legiuni jandarmi) și Balta (cu 6 legiuni).
Efective la 3 decembrie 1941

Unitatea
Ofițeri Subof. Trupă Total
Inspectoratul Jandarmi Transnistria (Comandament - Odesa) 7 5 10 22
Batalion 1 Jandarmi (Prefectura Poliției Odesa) 20 25 660 705
Batalion / Legiune Mobilă 7 Jandarmi251 (Prefectura Poliției Odesa) 21 16 672 709
Batalion 4 Jandarmi (Odesa) 44 96 1.426 1.566
 Compania 1 / Legiunea Odesa, vezi Fig. G29.01
 Compania / Legiunea Ovidiopol
 Compania / Legiunea Oceacov
 Compania / Legiunea Berezovca
Batalion 5 Jandarmi (Balta) 29 78 858 965
 Compania / Legiunea Balta
 Compania 2 / Legiunea Golta-Pervomaisk (Krivoie Oziero?)
 Compania / Legiunea Râbnița
Batalion 8 Jandarmi (Tiraspol) 29 79 858 966
 Compania / Legiunea Tiraspol
 Compania / Legiunea Dubosari
 Compania / Legiunea Ananiev
Batalion 11 Jandarmi (Moghilev) 29 72 858 959
 Compania / Legiunea Moghilev
 Compania / Legiunea Tulcin
 Compania / Legiunea Iampol
TOTAL 179 371 5.342 5.892
Fig. G29.01: Corespondență

militară de la Compania 1
Jandarmi Odesa.
Carte poştală 4 Lei, scrisă în

Odesa la 21 noiembrie 1941 de
Sub.of. Uture T(randafir),
Batalionul 4 Jand., Odesa,
Compania I-a către familia din
Banat. Este aplicată ștampila
militară rotundă Compania
Jandarmi * ODESA, plus cea
liniară COMANDANTUL COMP.
ODESA / Căpitan (urmată de
semnătura cenzorului). Cartarea
OFICIUL POȘTAL MILITAR No.
15 (= Comandamentul Odesa) la
23 noiembrie 1941, sosire
CARAȘOVA la 1 decembrie
1941.
251
Asigura paza instituțiilor Guvernământului Transnistriei.
198
Fig. G29.02: Corespondență cu o francatură rară, expediată de comandantul jandarmeriei transnistrene,

252
colonelul Iliescu Mihail
Plic recomandat francat cu seria aniversară 1 an dela cucerirea Transnistriei (exemplu rarisim de utilizare poștală253),
tarif poștal corect 48 lei (+108 lei) prin completarea cu o marcă Duca-Vodă de 6 lei, expeditor Colonelul Iliescu Mihail,
Inspectoratul Jandarmeriei Transnistria, Odesa către Lt. Col. Adam A. Mitache din București. Cartare ODESA I *
RECOMANDATE la 24 noiembrie 1942, cenzura în biroul local cu ștampila Cenzurat Odesa / No. 17, sosire
BUCURESTI la 27 noiembrie 1942.
Este evident că apartenența la jandarmerie nu însemna automat participarea la represiunea contra evreilor
(existau de exemplu mulți jandarmi agricoli, însărcinați cu paza recoltelor din noilor ferme românești -
foste colhozuri și sovhozuri, sau jandarmi însărcinați cu paza drumurilor, comunicațiilor), dar multe unități
au fost folosite în acest scop, din acest motiv este important a se cunoaște structura jandarmeriei în
Transnistria, pentru a interpreta corect eventualele corespondențe poștale aflate în legătură cu subiectul.
G29A.2. – SS-SONDEREINSATZ-KOMMANDO R/SÜD

Autoapărarea germană, Landau (1941...1944)
Prin Tratatul de la Tighina din 30 august 1941, administrarea Transnistriei revenea României, păstrând
Reich-ului german dreptul de a-și apăra interesele în teritoriu. Unul din aceste interese era populația de
origine germană colonizată aici, așa numiții Schwarzmeerdeutschen (Germani de la Marea Neagră). Sub
pretextul apărării drepturilor acestor etnici germani, după retragerea unității de exterminare a evreilor SS-
Einsatzkommando D, a fost înființat continuatorul său direct, așa-numitul Sonderkommando-R (prescurtat
SkR, cu litera R de la Rusia, numit și Einsatzgruppe Transnistrien) în cadrul organizației Volksdeutschen
Mittelstelle - VoMi, sub comanda SS-Oberführer Horst Hoffmayer. Deja la 22 septembrie 1941, SkR era
instalat în Transnistria, cu sediul în satul Landau (azi Șirokolanivka, Широколанівка, în Ucraina, 54 km
nord-vest de Nikolaev), și cu mai multe comandamente regionale (Bezirkskommandos) numerotate de la
BK11 la BK27 în satele și orașele cu coloniști germani: Rastadt, Halbstadt, Helenental, Worms, Mannheim,
Rosenfeld, Alexanderfeld, Speier, Hoffnungstal, Lichtenfeld, Freidorf, Sebastianfeld, Selz, Neudorf, Odesa,
Ananiev, Marienberg. La 8 iulie 1943 a avut loc redistribuirea satelor de coloniști germani (în număr de cca.
135.000), corespunzător împărțirii administrative românești, numărul de BK reducându-se la 12: Rastatt,
Rauch, Speyer, Alexanderfeld, Johannisfeld, Odesa, Rosenfeld, Gross Liebental, Selz, Hoffnungstal,
Neudorf, Ananiev. În scurt timp SkR va prelua toate sarcinile privind populația coloniilor germane,
acordându-le o largă autonomie, scoțându-le efectiv de sub jurisdicția românească, șefii BK aveau de
exemplu dreptul exclusiv de a elibera populației germane acte de călătorie (Passierschein). Întreaga
existență zilnică a coloniștilor germani (acte de identitate, agricultură, alimentație, comerț, călătorii, sănătate,
învățământ, îndoctrinare național-socialistă) era strict reglementată de SkR. Un obiectiv central era
252
Mihail Iliescu (1892-?). Absolvent al Şcolii militare de ofiţeri de infanterie (1911-1913). Intră în armată cu gradul de
sublocotenent (1913), participă la primul război mondial. Transferat definitiv la Jandarmerie în 1 septembrie 1920. Comandant al
Legiunii de jandarmi Berezovca (1941 – 20 aprilie 1942), inspector la Inspectoratul Jandarmeriei Transnistria (20 aprilie 1942 – 27
martie 1944), subinspector la Inspectoratul Jandarmeriei Chişinău (27 martie – 29 august 1944), la dispoziţia Ministerului de Război
– Secretariatul General (29 august 1944 – 6 februarie 1945). Trecut din oficiu în retragere la 6 februarie 1945. Arestat în perioada 29
august 1944 – 31 octombrie 1946, a fost acuzat de ‚măsuri rasiale ca inspector al Jandarmeriei’ judecat şi achitat de Tribunalul
Poporului la 31 octombrie 1946. Arestat din nou la 3 decembrie 1948, a fost acuzat de crime de război şi condamnat în 1950 la
muncă silnică pe viaţă, condamnare redusă ulterior la 12 ani şi 6 luni închisoare. A trecut prin închisorile Jilava şi Făgăraş, fiind
eliberat la 26 martie 1959.
253
Deocamdată este singurul exemplu de circulație efectivă a acestei serii de mărci poștale (a fost inițial comunicat de Teodor
Melnic în revista Filatelia, nr. 519&520 / 1999, pag. 18). Un alt plic cu aspect evident de complezență a fost ilustrat de George
Pataki și în Romanian Philatelic Studies, New York, nr. 1/1985.
199
militarizarea etnicilor germani, în cadrul garantării așa-zisului drept la auto-apărare (Selbstschutz)

permițându-le formarea de grupe înarmate în fiecare sat.
La 13 decembrie 1941, se stabilește o înțelegere între Hoffmayer și Guvernatorul civil Alexianu, care
prevedea că pentru menținerea ordinii în sate și pentru protecția vieții și proprietății în comunele germane
există auto-apărarea germană (Selbstschutz), care este înarmată și antrenată de VoMi. Unitățile
Selbstschutz sunt însemnate identic, cu brasarde cu svastică și autorizații proprii. Conducerea locală
răspunde în fața conducerii alese a Selbstschutz. Jurământul voluntarilor din unitățile de auto-apărare era dat
față de Adolf Hitler. La 15 martie 1942 trupele Selbstschutz totalizau circa 7.000 etnici germani, care
absolviseră un curs de 2 luni la Nikolaev. Dedicați în teorie protecției satelor proprii, a liniilor de
comunicații contra parașutiștilor și sabotajelor, etc, acești paramilitari vor avea un rol primordial în
lichidarea evreilor din Transnistria, organizând sistematic exterminarea lor din teritoriul coloniilor germane,
dar și la cererea autorităților române. Conform unor surse, 28.000 evrei au fost uciși de SkR doar în iarna
1941/1942, mai ales prin participarea SkR în lichidarea lagărului Bogdanovka, de pe Bug (cel mai mare
masacru consemnat în Transnistria, executat de jandarmeria ucrainiană și de SkR, sub comandă
românească). Avansul sovietic din luna martie 1944 va determina evacuarea Transnistriei și retragerea SkR
spre vest; până la 28 martie trecuseră Nistrul în România două treimi din etnicii germani transnistreni,
încheind astfel practic o locuire în acele ținuturi de circa două secole254.
Masacrele SkR asupra localnicilor sau deportaților evrei din Transniatria sunt consemnate în lista
respectivelor lagăre sau ghetouri (#G29B). Dovezi istorico-poștale ale acestei acțiuni nu există, dar sunt
cunoscute foarte rare corespondențe de poștă civilă expediate prin oficiul poștal al comandamentului
central (probabil din Landau):
Corespondență civilă circulată prin Poșta Militară Germană a

SS-Sonderkommando Russland255
În urmă cu circa patru ani a fost vândut în licitații un mic de lot de trei cărți poștale civile transnistrene,
scrise în alfabet chirilic (așadar de către ruși sau ucrainieni locali), purtând ștampile FELDPOST și adresate
unor lagăre de prizonieri din Germania. Două dintre corespondențe poartă doar aceste elemente și una dintre
ele poate fi văzută în Fig. G29.03: o carte poștală Duca-Vodă cu nominal de 12 Lei, scrisă de un (probabil)
ucrainian din Odesa, cartată cu o ștampilă FELDPOST la 14 decembrie 1943 și adresată către
Kriegsgefangenenlager 5 Wolfen, care era un lagăr de prizonieri german al forțelor aeriene (Stalag der
Luftwaffe) pentru prizonieri sovietici, localizat în Wolfen-Bitterfeld, un puternic centru al industriei chimice
germane (cu uzine ale IG-
Farbenindustrie, printre care
AGFA, unde a fost inventat
primul film color). La sosire,
cartea poștală este cenzurată în
lagăr cu ștampila proprie
Kriegsgefangenenlager 5 / der
Luftwaffe Wolfen / GEPRÜFT
7.
Fig. G29.03 (sursa: web)
La prima vedere, avem de-a face

cu corespondențe civile
transnistrene, circulate prin poșta
militară germană. Astfel de
situații sunt rare dar nu
necunoscute, și în România au
254
Klaus Popa - Das Sonderkommando „R“ der „Volksdeutschen Mittelstelle“ der SS in Transnistrien, 1941-1944,
Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, 28. Jahrgang, Heft Nr. 1 u. 2, Herbst 2016, pag. 92-119.
255
Publicare inițială: Grecu Dan-Simion, Transnistria 1943: corespondență civilă circulată prin Poșta Militară Germană a SS-
Sonderkommando Russland, philatelica.ro nr. 53 / 2019, pag. 1-3, 14.
200
existat în anii 1941-1944 astfel de cazuri, motivate de siguranța și viteza mai mare de transport a poștei
germane față de serviciul poștal civil românesc, dar și posibilitatea acelor corespondențe de a scăpa
controlului cenzurii române. În afară însă de aceste considerații, nu se poate spune nimic mai mult doar în
baza celor de mai sus. Din fericire a apărut și a treia piesă (vezi Fig. G29.04), care, prin elementele
suplimentare, oferă răspunsuri interesante ce nasc alte întrebări...
Fig. G29.04
În acest caz este vorba de o

carte poștală Duca-Vodă de
12 lei, scrisă în caractere
chirilice la 5 iunie 1943 de
Zukanov Makarie, satul
Ploskoie (Plosca Mare, azi
Velîcoploske,
Великоплоске, Ucraina),
raionul Tiraspol, către o rudă
din lagărul german IV G
(Oschatz, în Landul
Sachsen). Este evident o
corespondență civilă a unui
localnic (în anul 1939 satul
avea 98% ruși și doar 1,8%
ucrainieni), pe care, în mod cu totul excepțional, au fost aplicate însemnele poștale ale unității militare de
expediție, sigiliul rotund (stânga-jos) cu textul Dienststelle * Feldpost Nr. 10528 și, cu caracter de raritate,
ștampila de cenzură a acestui oficiu poștal, cu textul pe două rânduri Geprüft / Feldposteinheit 10528.
Ștampilată FELDPOST la 9 iunie 1943 (aplicată probabil în satul Landau), cartea poștală este transportată
prin poșta militară germană până în lagărul IV G, unde este cenzurată cu ștampila rectangulară Stalag IVG /
12 / F.U. / Geprüft. Destinatarul fusese între timp transferat, astfel încât corespondența este redirecționată
spre Wolfen, în Lagărul Luftwaffe Nr. 5, unde este cenzurată cu ștampila deja cunoscută. Esențială este
informația că poșta militară 10528 desemna tocmai unitatea miltară SS-Sondereinsatz-Kommando R.!!
Chiar dacă nu am găsit încă dovada documentară, pare evident că SkR (stat în stat față de Guvernământul
Transnistriei) a organizat și un serviciu paralel de poștă militară, care a deservit probabil, pe lângă militarii
proprii, și populația germană din colonii. Germanii aveau tot interesul să-i câștige de partea lor pe
ucrainienii locali (care de altfel colaborau în mare parte cu SS-ul, inclusiv în exterminarea evreilor locali în
toate regiunile Ucrainei, nu doar în Transnistria), așa încât este posibil ca facilitățile poștei militare germane
să fie accesibile și unora dintre civilii ucrainieni, dacă destinatarii erau în lagăre sau pe front (acolo unde
Feldpost-ul ajungea nemijlocit). Lucrurile se complică dacă expeditorii sunt de fapt ruși, care erau majoritari
în zonă, și atunci intermedierea corespondenței lor de către germani poate avea altă însemnătate, aceea a
controlului, supravegherii și cenzurării mesajelor de către autoritățile locale. Oricum, toate celelalte
corespondențe ruse/ucrainiene din Transnistria văzute de autor sunt circulate prin Poșta Română, situația
descrisă acum fiind efectiv o excepție, încă incomplet elucidată.
Volumul A/2 a apărut în

luna decembrie 2019
(Anii 1919-1921.
România Mare – un ideal
devenit realitate) și
poate fi procurat de la
autor.
201
#G29B. LISTA LAGĂRELOR ȘI GHETOURILOR DIN TRANSNISTRIA

Iată mai jos o listă a ghetourilor şi lagărelor pentru care au fost găsite informaţii în bibliografia consultată;
aceste informaţii (privind condiţiile de viaţă, numărul de deportaţi256, perioade de funcţionare) sunt
suficiente pentru a permite o evaluare obiectivă a rarităţii unor eventuale corespondenţe poştale ale
deportaţilor evrei şi chiar, în mod indirect, a corespondenţelor de poştă militară provenind de la soldaţii sau
civilii români din garda lagărelor sau din administraţia ghetourilor. Un ajutor deosebit a venit din partea unei
lucrări excepționale, editate în anul 2018 de The United States Holocaust Memorial Museum și întitulată
Encyclopedia of Camps and Ghettos, 1933-1945; volumul III descrie pe aproape 1.000 pagini majoritatea
lagărelor și ghetourilor din țările aliate Germaniei, așadar România și Ungaria inclusiv, unde pot fi găsite
informații suplimentare de către cei interesați. La fiecare localitate va fi descrisă, după numele contemporan,
poziția pe harta generală de la pag. 270 (sub forma A1 ... E4), subordonarea raională din 1941-1944, nume și
cod poștal actual, subordonare actuală.
G29.01. – Județul ANANIEV
Administrația română:
 Prefectura: col. C. Bolintineanu.
 Legiunea de Jandarmi: lt.-col. Laurențiu Stino.
256
Datele notate '1 aprilie 1942' sunt din raportul jandarmeriei privind evreii neevacuați (români și ucrainieni) [Trașcă, Chestiunea
evreiască, pag. 539-542], sub intrarea '31 ianuarie 1943' se găsesc datele statistice extrase din raportul lui Fred Şaraga [Radu Ioanid -
Evreii sub regimul Antonescu, pag. 301-302], iar sub '1 septembrie 1943' sunt datele raportate de jandarmerie privind evreii din
Basarabia și Bucovina [M. Carp, Cartea Neagră vol. III, 1947, pag. 439-442].
202
După lichidarea și deportarea evreilor din orașul Ananiev, la 1 aprilie 1942 nu mai existau ghetouri în orașul
și judeţul Ananiev). În situaţia de la 5 ianuarie 1943 se menționează că s-au adus de către Prefectură din
lagărul Balta 67 meseriaşi evrei în comuna Jerebovca, iar până primăvara au fost aduși evrei din ghetourile
Moghilev și Balta, astfel că în iunie 1943 existau 521 evrei care munceau în ferme. Cei bolnavi au primit
ulterior permisiunea de revenire în ghetourile de origine, astfel că în septembrie 1943 mai existau doar 31
evrei în întregul județ (13 in Basarabia și 18 din Bucovina): 3 în satul Petroverovca, 1 în satul Siraevo, 2 în
satul Cernovo, 2 în satul Valea Hoților, 1 în satul Sfânta Troiță (vezi Fig. G29.05), 17 la ferma Arva (din
care 11 din Basarabia), 1 la ferma Filip și 2 la ferma Regina Maria. La 15 noiembrie 1943, numărul lor a
scăzut la 13 în întregul județ (unul din Bucovina, doi din Basarabia și 7 din Dorohoi)257.
Fig. G29.05: Corespondență de

la Postul de Jandarmi Sfânta
Troiță
Carte poştală 6 Lei Duca-Vodă,
scrisă de Jand. Dtru A. Nicolae,
Legiunea Jand. Ananiev, Postul
jand. Troița către familia din
Păușești-Măglaș, jud. Vâlcea.
Cartare SF. TROITCA * JUD.
ANANIEV la 9 septembrie 1942,
cenzura județeană CENZURAT
ANANIEV / No. 1, sosire R.
VÂLCEA la 14 septembrie 1942.
Este probabil vorba de un
jandarm agricol, dar în toamna
1942 exista probabilitatea mare
să păzească pe evreii nou-sosiți
la fermă (din care mai exista doar
unul un an mai târziu).
G29.01/1 – ANANIEV (D4, oficiu poștal, birou cenzură)

(azi 66401 – Ананьїв / Ananiev, Odessa oblast, Ucraina)
Oraș ocupat la 7 august 1941, după care 300 evrei au fost uciși de Sonderkommando 10b la 28 august 1941.
În Septembrie orașul trece sub administrație română, care organizează un ghetou în cartierul evreiesc, cu 450
rezidenți (evrei ucrainieni supraviețuitori și deportați din Basarabia). În octombrie 1941, mai mult de
jumătate sunt deportați la Mostovoi, iar în noiembrie, restul de 145 evrei au fost duși la Gvozdovca (jud.
Golta). Toți au fost executați la scurt timp după sosirea la destinație. Imediat după aceea, ghetoul a fost
închis. La 1 septembrie 1943 mai existau doar doi evrei, câte unul din Bucovina și Basarabia. Orașul este
eliberat la 1 aprilie 1944, de unităţi din Corpul 3 Gardă, Armata 5 Gardă din Frontul 2 Ucrainian în cursul
Operaţiunii Uman – Botoşani.
G29.02. – Județul BALTA
 Prefectura: col. Vasile Nica, subprefect Alexandru Cojocaru
 Legiunea de Jandarmi: lt.-col. Ștefan Gaveț, col. Marcel Petală (din 1943)
La 1 aprilie 1942 se mai găseau 16.503 evrei în județ, la 5 ianuarie 1943 erau circa 20.711 evrei (răspândiţi
în Balta, Berşad, Pesciana, Olgopol), iar la 5 mai 1943 în întreg județul Balta se găseau 19.313 evrei.
G29.02/1 – BALANOVCA (B3, raion Berșad)

(azi 24413 – Баланівка / Balanivka, Vinniția oblast, Ucraina)
Sat în care trăiau 35 evrei în ianuarie 1939, ocupat de germani la 29 iulie 1941, trecut în administrație
română în septembrie 1941. Centru de tranzit pentru convoaiele de deportați intrate pe la Iampol. În
octombrie 1941 a fost înființat un gheto, cu cca. 3.500 evrei, cazați în grajduri de vite fără acoperiș, din care
3.200 vor muri de frig, malnutriție lipsă de igienă și tifos în iernile din 1941 și 1942 (conform altor surse,
lagărul a fost înființat cu 1.200 evrei, din care 800 au murit de tifos în iarna 1941/1942). La 22 martie 1942
257
U.S. Holocaust Memorial Museum - Encyclopedia of Camps And Ghettos 1933-1945, vol. III, pag. 592-593.
203
mai trăiau 410 evrei deportați și localnici (alte surse indică 499 evrei, din care 188 bărbați, 230 femei și 81
copii). La 1 septembrie 1943 mai existau 316 evrei deportați (270 din Basarabia și 46 din Bucovina)258.
Harta cu localizările ghetourilor și lagărelor din jud. Balta (numărul roșu corespunde numărului de la numitorul din fiecare
titlu)
G29.02/2 – BALTA (C3, centru de județ și raion, oficiu poștal, birou de cenzură)
(azi 66100 – Балта, Odessa oblast, Ucraina)
În 1900 orașul avea 13.235 evrei, care au suportat pogromuri în 1885 și 1905. Între 1924-1929 a fost capitala
Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești. În 1939, trăiau în oraș 4.711 evrei, 26% din total.
Ocupat de de Divizia 198 Germană şi Divizia 6 Infanterie română la 4 august 1941 (după care doar 2.000
evrei au mai rămas în oraș, restul s-au retras cu sovieticii), a fost eliberat la 29 martie 1944 de Armata 53
Sovietică (din Frontul 2 Ucrainian) în cursul Operaţiunii Uman - Botoşani.
Ghetoul a fost înfiinţat la 3 septembrie 1941: Noi, Colonel […] ordonăm: 1) Înfiinţarea unui ghetou în
oraşul Balta, în sectorul delimitat de străzile: Cusnecinaia, Verhnaia Ruscaia, Tatarscaia şi Petilitscaia
(fosta Plotnitscaia) până la podul Cusnecinaia. 2) În termen de trei zile dela publicarea prezentei ordonanţe
toţi jidanii din oricare parte a oraşului se vor muta în acest ghetou, luîndu-şi cu ei cele necesare traiului în
ghetou. 3) Şeful jidanilor din oraş […] devine şi primarul ghetoului, care îşi va alege personalul necesar
conducerii şi administraţiei ghetoului. 4) Prin grija şefului ghetoului se va înfiinţa pe cont propriu o
brutărie şi un dispensar, respectiv un spital deservit de personal pur jidănesc […] 6) Şeful ghetoului va
organiza o poliţie pentru paza vieţii şi avutului locuitorilor din ghetou. 7) Intrarea şi ieşirea în şi din oraş
258
Encyclopedia..., pag. 595-596
204
pentru interese personale se va face pe la podul depe strada Cusnecinaia, pe bază de autorizaţie dată de
Comandantul ghetoului şi numai între orele 11-16. 8) Toţi locuitorii ghetoului de ambele sexe valizi în
vârstă dela 14-60 ani, se vor prezenta zilnic la orele 7 la primăria ghetoului, de unde vor fi repartizaţi de
comandantul ghetoului la lucru după necesităţi. 9) În termen de 3 zile dela formarea Ghetoului toţi
locuitorii se vor prezenta la Primăria Ghetoului de unde vor obţine un bilet de identitate […] şi un număr de
ordine pe care îl vor coase vizibil pe haină lângă steaua lui David. Fără acest număr nimeni nu poate ieşi în
oraş […] 10) Orice alt jidan fie din oraşul Balta, fie din judeţ sau altă parte sosit la Balta se trimite în
ghetou. 11) La fel se vor înfiinţa ghetouri şi în alte oraşe din judeţ 259. Ghetoul avea 2.824 evrei în octombrie
1941 (din care circa 1.000 basarabeni), 2.537 evrei la 1 aprilie 1942 (507 bărbați , 830 femei, păziți de 20
civili și 10 militari). În decembrie 1941 jumătate din efectiv (cca. 1.500) a fost mutat într-un sat din
apropiere, ulterior 500 au revenit, iar 1.000 au fost mutați în tabere din raioanele Obodovca și Trostineț.
Concomitent, câteva sute evrei au fost trimiși în satul Pereleți (8 kilometri est de oraș) la construcția unei
baze aeriene, muncind acolo până în august 1942. Existau 2.746 evrei la 19 aprilie 1942 (din care 514
bărbaţi, 1.234 femei şi 898 copii, 700 orfani), respectiv 2.723 evrei la 31 ianuarie 1943 (1.906 români
deportați şi 817 localnici). În primăvare 1943 aproape jumătate din efectiv a fost trimis să lucreze în raionul
Nikolaev, în subordine germană (Todt), astfel că la 1 septembrie 1943 mai existau doar 866 evrei români în
gheto (418 basarabeni și 448 bucovineni). Spre sfârșitul lui 1943, supraviețuitorii de la Nikolaev se întorc în
gheto. La 18 noiembrie 1943 au fost împușcați 83 evrei, iar în timpul retragerii din martie 1944, alți 270 au
fost împușcați și 60 arși. Orașul a fost reocupat de sovietici la 29 martie 1944260.
G29.02/3 – BERIZOVCA (?)

(azi ?)
Gheto cu 802 evrei (din care 302 bărbați și 447 femei) la 1 aprilie 1942, cu o localizare încă nesigură. Altă
localitate neidentificată este Bendizovca. A nu se confunda cu Berezovca.
G29.02/4 – BERȘAD (B3, centru raional, agenție poștală)

(azi 24413 – Бершадь / Beršad', Vinniția oblast, Ucraina)
Fig. G29.06: carte poștală

scrisă de o supraviețuitoare a
epidemiei de tifos din ghetoul
Berșad.
Carte poştală militară română 1

Leu, cu francatură
transnistriană 6 Lei Duca-Vodă,
scrisă la sfârșitul lui aprilie 1942
de Max Harth subchirurg,
pentru Ary Bernhard?, Berșad,
jud. Balta, Transnistria către
rude din Bucureşti: cartare cu
foarte rara ştampilă БЕРШАД
(rămasă de la administraţia
sovietică) la 1 mai 1942,
cenzură la oficiul Balta cu
ştampila provizorie cu cadru
CENZURAT, sosire
BUCUREŞTI la 11 mai 1942.
Din text: Scumpii mei, Deși nu ne-ați răspuns la cartea pe care v-am trimis-o, vă mai scriu odată. Am fost pe
patul de moarte, însă primind într’o zi 6 injecţii am fost salvată. Acum am slăbit cu 20 kg, deci vă puteţi
închipui cum arăt. Vă puteţi închipui cum o duc, dacă iubita mea mamă şi bunica a murit şi tatăl departe de
mine. Am ajuns să mă simt orfană. Vă rog şi vă implor să aveţi milă şi să ne trimiteţi imediat prin Banca
Naţională ceva bani, Vă sărută mulțumindu-vă, Lidi. Apoi cu un scris diferit: Dragii mei, Și eu vă rog să nu
ne uitaţi tocmai acum. Ajutați-ne și D-zeu vă va ajuta. Dacă puteţi, trimiteţi-ne şi ceva haine sau ghete.
Suntem absolut goi. Cu drag, Ary
În 1926 se găseau 7.016 evrei în oraș, iar în 1939 mai erau 4.271 (73,6% din total). Orașul a fost ocupat de
Corpul Mobil Ungar (susținuți de germani și români) fără lupte la 28 iulie 1941, dată la care mai rămăseseră
259
Ancel, Transnistria..., vol. I, pag. 315-316: Ordonanţa nr. 4 din 3 septembrie 1941 a Prefecturii jud. Balta.
260
205
2.500 evrei în oraș, restul s-au retras cu Armata Roșie. După ocupație, orașul Berșad avea cei mai puțini
români din întreg Guvernământul, la sfârșitul anului 1941, din 4.361 locuitori, doar unul era român.
Ghetoul a fost înfiinţat în septembrie 1941 în zona numită Dolina, cu 12 laturi de străzi și 337 case (cu 15-20
evrei în fiecare cameră în perioada de maximă locuire); nu era îngrădit, dar ieșirea era interzisă. Paza şi
controlul erau făcute de Poliţia ucrainiană, dar ghetoul era în subordonarea Jandarmeriei române. Exista și o
poliție evreiască și un Comitet evreiesc al muncii. Primul comandant, Petrescu, a încercat să-i protejeze pe
evrei de jaf și abuz și chiar să-i ajute să obțină alimente și să facă față epidemiei de tifos. După schimbarea
sa în august 1942, situația s-a înrăutățit sub comanda succesorilor, Grigorescu și sadicul Generaru. În a doua
jumătate a anului 1943 a fost activată școala românească, unde se predau și lecții de ebraică și de istoria
Israelului. Evreii din ghetou s-au rugat în mai multe case private, întrucât singura sinagogă din Berșad era
folosită ca reședință pentru deportați. A existat o oarecare viață culturală, aici și-a scris Jakob Friedmann
poeziile pentru care a primit ulterior premiul Shalom Aleichem în Paris în 1959 și tot aici provin picturile
cernăuțeanului Arnold Dagani (Korn), completate de memorii apărute în volumul „Groapa este în livada de
vișini” (Editura Socec &Co. 1947, București).
În octombrie – noiembrie 1941 au fost aduși în gheto 15.000 evrei din Basarabia și Bucovina, cărora li s-au
alăturat în decembrie câteva sute din județul Berezovca, 1.500 din Balta și 500 din satul Peșanaia
(Peșceana?), ajungând la un total de peste 20.000, devenind al doilea cel mai mare gheto din Transnistria. În
decembrie 1941 apare o epidemie de tifos în ghetoul supraaglomerat și, în scurt timp, peste 8.000 evrei vor
muri de boală, foame și frig. Evrei din Berşad sunt repartizaţi în primăvara anului 1942 şi în lagărele de la
Voitovca, Bendizovca, Manicovca. Alte lagăre din raionul Berşad erau la: Cruşinovca, Coşinţa, Osievca,
Piatovca, Romanovca, Şumovca-Şumilova, Ilaneţ, Florina ca şi la Buda, Lihosovca Nouă, Tosengii,
Berizovca, Rodugca, Sihulovca Veche, Dardcevca, Dorodnevca, Pavlovca 261.
La 1 aprilie 1942 mai trăiau în oraș 7.279 evrei (din alte surse 8.014), din care 3.635 bărbați și 2.217 femei,
păziți de 20 civili și 12 militari. La sfârșitul anului 1942, încep să sosească ajutoare din partea Comitetului
de Ajutor Evreiesc din București. În ghetou au fost deschise o farmacie, un spital cu 65 de paturi, un
restaurant pentru 450 de persoane și un orfelinat pentru 122 de copii. În ianuarie 1943 existau 9.200 evrei
în gheto (aproximativ 2.250 de localnici, 3.200 din Basarabia, 3.500 din Bucovina și 260-250 din Regat,
inclusiv 257 copii orfani).
În primăvara anului 1943, ca urmare a înființării unei filiale Gestapo în Berșad (Major von Breitag), a
început persecuția evreilor în ghetou. La jumătatea anului 1943, circa 1.000 sunt transferați într-o tabără de
muncă, astfel că mai rămân în gheto 8.061 evrei. În august 1943 alți 1.203 evrei au fost trimiși la muncă,
majoritatea în districtul Nikolaev (doar câțiva au supraviețuit), astfel că la 1 septembrie 1943 mai erau
5.265 evrei în gheto (1.998 din Basarabia și 3.263 din Bucovina). Pe măsură ce frontul s-a apropiat în 1943,
legăturile dintre evreii din ghetou și partizanii din zonă s-au aprofundat, dar ca urmare toți evreii implicați au
fost arestați împreună cu familiile și vecinii lor - în total 148 de persoane - și au fost împușcați la 2 februarie
1944 lângă Berșad. La 7 februarie 1944, alți 80 evrei, majoritatea localnici, au fost arestați, fiind acuzați că
au colaborat cu partizanii și au fost executați la 7 martie 1944, cu o săptămână înainte ca sovieticii să
elibereze orașul (conform altei surse, ca represalii pentru legăturile cu partizanii din zona Berșad, aunt
împușcați 173 evrei la 11 februarie 1944 și alți 154 la 11 martie 1944). Înainte de retragere, românii au ucis
și 40-30 de prizonieri în închisoare. Printre cei uciși în februarie și martie au fost membrii comitetului
ghetoului și activiști religioși262 (Encyclopedia consideră că alți 3.000 evrei au fost omorâți înaintea
ofensivei sovietice). În ziua eliberării, 14 martie 1944, aproximativ 5.000 de deportați și 2.000 de evrei
locali au rămas în Berșad263. Dar sosirea rușilor a însemnat deportarea altor evrei, suspectați de colaborare cu
românii și germanii, așa cum a fost cazul fostului comerciant Korn, conducătorul evreu al ghetoului și
organizatorul Poliției evreiești locale.
G29.02/5 – BONDUROVCA (B3, raion Obodovca)

(azi 24810 – Бондурівка / Bondurivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Oraș ocupat de trupele germano-române la 28 iulie 1941, trece sub administrație română în septembrie. În
octombrie – noiembrie 1941 în grajdurile distruse de război ale colhozului a funcționat un lagăr de tranzit
261
Ancel, Transnistria..., vol. III, pag. 45-51.
262
https://www.jewishgen.org/yizkor/Bukowinabook/buk2_073.html, accesat 27 martie 2021
263
Encyclopedia..., pag. 606-608; https://www.yadvashem.org/yv/he/research/ghettos_encyclopedia/ghetto_details.asp?cid=178,
accesat 27 martie 2021.
206
pentru convoaiele de deportați spre Obodovca. Condițiile inumane au dus la o mortalitate crescută, mai ales
după declanșarea epidemiei de tifos, raionul Obodovca (unde se găsea o populație de 26.240 în ianuarie
1942) și lagărul Bondurovca (cu 2.551 rezidenți în ianuarie) fiind dintre cele mai lovite din județul Balta. La
1 aprilie 1942 în lagăr mai existau 102 evrei (38 bărbați, 58 femei, păziți de 4 civili și 2 militari), dar în
timpul verii ei părăsesc lagărul din colhoz mutându-se în casele din jur, formând astfel un gheto nepăzit.
Evreii au început să lucreze pe la săteni, dar ateliere (similar altor locuri din raionul Obodovca) nu s-au
înființat. În martie 1943 erau 250 evrei în gheto (incluzând evreii ucrainieni), iar în septembrie 1943 evreii
români erau în număr de 116, toți bucovineni (și 117 în februarie 1944). Satul a fost eliberat de Arnata Roșie
la 15 martie 1944264.
G29.02/6 – BRITAVCA (C3)

(azi 24823 – Бритавка / Brytavka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto, fără alte informații.
G29.02/7 – BUDA, BUDI (B3, raion Obodovca)

(azi 24312 – Буди / Budy, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Sat cu 79 evrei în 1939, ocupat de germani la 28 iulie 1941 și trecut sub administrație română în septembrie
1941. În octombrie 1941 este înființat un gheto pentru 1.200 evrei (jumătate fiind din Storojineț, Bucovina),
din care au decedat 1.000 în timpul iernii de frig, foame și tifos (acesta din urmă luând 450 vieți). La 1
aprilie 1942 mai trăiau în gheto 180 evrei (din care 72 bărbați și 88 femei), iar în 1943 numărul acestora a
variat între 179 în luna mai (45 bărbați, 65 femei, 69 copii) și 270 la 1 septembrie (134 din Basarabia și 136
din Bucovina)265.
G29.02/8 – CATAȘIN (B3)

(azi 24812 – Каташин / Katashyn, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto cu 147 evrei deportați din Bucovina la 1 septembrie 1943.
G29.02/9 – CECELNIC (C3, centru raional, agenție poștală)

(azi 24800 – Чечельник / Cečel'nyk, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
În 1939 se găseau aici 1.327 evrei (66% din populație). După ocupația din 24 iulie 1941, în septembrie este
înființat un gheto pentru cei 1.000 evrei locali rămași după retragerea sovietică, plus alții refugiați din
Codima și Pescianca. În noiembrie 1941 sunt aduși alți 1.000 evrei români; aproape jumătate din populația
ghetoului va muri în iarna 1941/1942. La 1 aprilie 1942 era 2.006 evrei (604 bărbați, 938 femei, păziți de 15
civili și 7 militari). Ei prestau munci la gara feroviară, la o rafinărie de zahăr și în agricultură, dar existau și
evrei lucrând în administrație. În martie 1943 erau 1.400 evrei, în primăvară 60 tineri atletici au fost trimiși
la germanii din Nikolaev, pentru construcția podului peste Bug; 15 au pierit acolo. La 1 septembrie 1943
mai existau 475 evrei români (421 din Basarabia și 54 din Bucovina), iar conform altei surse266, la 3
septembrie 1943 se mai găseau 560 evrei (277 bărbaţi şi 298 femei), dintre care majoritatea munceau în
afara ghetoului. La 8 martie 1944 au plecat acasă 15 evrei din Dorohoi, urmați de 25 orfani. La 17 martie
1944 orașul este eliberat, comunitatea evreiască din Cecelnic supraviețuind în mare parte267.
G29.02/10 – CRUȘINOVCA (B3, raion Berșad)

(azi 24423 – Крушинівка / Krushynivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Sat ocupat de români între 25 iulie 1941 – 14 martie 1944. Lagăr înființat în colhozul local unde au fost
deținuți (alături de localnici) începând cu iarna 1941 și evrei români deportați sosiți la Berșad și Obodovca.
Din cei 350 inițiali, 275 au murit de foame și tifos în iarna 1941/1942 (o sursă diferită afirmă că în aprilie
1942 ar fi existat 302 evrei în lagăr, probabil informația este decalată). Din iulie 1942 și până în aprilie 1943
aici au fost recenzați doar 60 evrei (13 bărbați, 26 femei și 21 copii). În martie 1943 sunt aduși la periferiile
satului 302 romi. În aprilie 1943 recensământul satului arăta 2.008 locuitori, din care 1.639 ucrainieni, 67
evrei și 302 romi268. Nu mai apare ulterior în statistici.
264
Encyclopedia..., pag. 616-618.
265
266
USHMM, Documentul 1995.A.1273_2
267
268
207
G29.02/11 – DIMIDOVCA (B3)

(azi 24343 – Демидівка / Demydivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Lagăr de muncă, fără alte informații.
G29.02/12 – FLORINA (B3, raion Berșad)

(azi 24405 – Флорине / Floryne, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto cu 180 evrei în luna aprilie 1942.
G29.02/13 – ILANEȚ (B3, raion Berșad)

(azi 24460 – Яланець / Yalanets', Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto cu 103 evrei în luna aprilie 1942 și cu 88 evrei români la 1 septembrie 1943 (42 din Basarabia, 46 din
Bucovina),
G29.02/14 – LUHOVA, LUGOVA (B4, raion Berșad)

(azi 24454 – Лугова / Luhova, Vinniția oblast, Ucraina)
Sat la 48 kilometri nord-nord-est de Balta pe malul Bugului, motiv pentru care a fost desemnat pentru
concentrarea convoaielor de deportați (care veneau pe ruta Iampol – Crijopol, apoi Obodovca și Balanovca
de unde, supraviețuitorii erau repartizați în satele Lugova, Ustia, Șumilovca, Manicovca și Trostineț). La 16
noiembrie 1941 un convoi ajunge la Obodovca, venind prin Crijopol, Vapniarca și Țibulevca, iar două zile
mai târziu 780 deportați sosesc într-un lagăr înființat grajduri de vite fără ferestre din colhozul local. În
timpul epidemiei a fost înființat un spital pentru tifos în Lugova, dar evreii din gheto nu vor beneficia de
tratament. Mortalitatea va crește într-atât încât înhumările nu mai erau posibile, o tranșee din pădure a folosit
drept mormânt comun. Între timp, alte convoaie sosesc la Lugova, inclusiv unul cu sute de evrei din Ustia, la
25 iunie 1943. La începutul anului 1943 doar 54 evrei români mai existau în gheto, ulterior el nu mai este
pomenit în rapoartele românești. O analiză sovietică din 1945 a concluzionat că din 935 evrei ținuți în gheto,
au murit 675269.
G29.02/15 – MALA CHIRIOVCA (B3)

(azi 24457 – Мала Киріївка / Mala Kyriivka, Vinniția oblast, Ucraina)
Gheto (lagăr) înfiinţat cu 400 evrei de la Obodovca.
G29.02/16 – MANICOVCA (B3)

(azi 24422 – Маньківка / Man'kivka, Vinniția oblast, Ucraina)
Sat la 61 kilometri nord de Balta, unde românii au înființat în toamna 1941 o colonie (lagăr) pentru
deportații din România, în clădirile colhozului local, foste cotețe de păsări și porci. Se pare că 556 deportați
au murit în timpul iernii 1941/1942, cei sănătoși prestau munci în agricultură și la fortificații militare. Se
pare că au existat 650 evrei la un moment dat, dar în martie 1943 erau doar 150, apoi 110 în aprilie (41
bărbați, 33 femeiși 36 copii). La 1 septembrie 1943 lagărul nu mai este menționat, dar în octombrie apare iar
cu 106 deportați (30 bărbați, 63 femei și 13 copii, sub titulatura de gheto. Din ianuarie 1944, lagărul a fost
controlat de militari germani270.
G29.02/17 – MIHAILOVCA (C3)

(azi 24463 – Михайлівка / Mykhailivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto cu 87 evrei deportați din Basarabia la 1 septembrie 1943.
G29.02/18 – MOLOCNAIA, MOLOCHINA, MOLOCERNA (B3, raion Obodovca)

(azi probabil în orașul Obodovca, Ucraina)
Așezarea Moloknia se afla în afara orașului Obodovca (nu apare pe hărți), unde convoaie de deportați din
România au fost depuși într-un lagăr de tranzit înființat în grajdurile colhozului din centrul localității în
269
270
208
octombrie – noiembrie 1941, în drumul spre Bug prin Obodovca. Datorită condițiilor inumane, s-a
transformat curând într-un lagăr al morții, cu sute de morți înhumați în gropi comune. La un moment dat,
existau chiar 16.000 evrei. Lagărul a fost închis la începutul anului 1942271.
G29.02/19 – OBODOVCA (B3, centru raional, agenție poștală)

(azi 24353 – Ободівка / Obodivka, Vinniția oblast, Ucraina)
Sat aflat la 41 km sud-est de Tulcin, unde se găseau 535 evrei în 1939. Ocupat de germani în 28 iulie 1941,
trece sub autoritate românească în septembrie. Primii evrei sosesc în octombrie 1941, iar un lagăr este
înfiinţat în grajdurile colhozului la 16 noiembrie 1941, cu 10-12.000 evrei basarabeni (cu câteva excepții
care, prin mită, au primit dreptul de ședere la localnici). Dintre aceștia au fost mii de morţi de frig, foame,
tifos, dizenterie și boli infecțioase în iarna 1941/1942. Se estimează că 60% dintre evreii din colhoz au murit
de tifos. Treptat se înființează un gheto într-un sector al satului, iar lagărul este desființat. Paza şi controlul
făcut de Poliţia ucrainiană. La 1 aprilie 1942 mai erau în viață 1.032 evrei (în Obodovca Veche, din care 350
bărbați, 600 femei, păziți de 6 civili și 4 militari) şi 393 (în Obodovca Nouă, din care 128 bărbați, 221 femei,
păziți de 6 civili și 2 militari). În 1942 sunt create mici ateliere meșteșugărești, dar majoritatea evreilor apți
de muncă lucrează în agricultură. Un Comitet evreiesc conduce ghetoul, sub președenția lui Bernard Rossler
și cu ajutorul lui Moritz Siebuer, Iancu Vindisch, Herman Rasp, Ghesel Haviș, Aron Cheiș, Ruvin
Sandelman, Haim Bernștein și Saul Faerștein. În 31 ianuarie 1943 erau 1.460 evrei, în martie 1943 erau
1.550 (inclusiv cei localnici) iar la 1 septembrie 1943 erau 1.373 evrei deportați (865 din Basarabia și 508
din Bucovina).
În iunie 1943, câteva sute dintre meseriași sunt duşi de germani la Nikolaev și Varvarovca, pe șantierul
podului de peste Bug. La sfârșitul anului 1943 începe repatrierea orfanilor, iar la 15 martie 1944 satul este
ocupat de Armata Roșie, ocazie cu care mulți evrei sunt recrutați și trimiși în interior pentru muncă de
reconstrucție272.
Fig. G29.07: corespondență

de la Comunitatea evreilor din
ghetoul Obodovca.
Carte poştală transnistreană 6

Lei Duca-Vodă, expediată de
Col(onia) Evr(eilor) Obodovca,
jud. Balta către Comunitatea
evreilor Cernăuți, Sf(ânta)
Treime 20. Cartare
OBODOVCA * JUD. BALTA,
tranzit BALTA la 5 octombrie
1942, cenzura locală cu
ștampila CENZURAT BALTA /
No. 1, sosire CERNĂUȚI la 8
octombrie 1942 (sursa:
http://www.edwardvictor.com/G
hettos/2006/Obodovka.htm)
O altă corespondență poștală este cunoscută, scrisă pe o carte poștală militară română suprafrancată 6 Lei
„Duca Vodă”, de Carol Feiger, Obodovca, jud, Balta, Transnistria către Gheorghe Hagiogu, Fabrica de
mezeluri Cernăuți, căruia îi cere ajutorul273.
G29.02/20 – OLGOPOL (C3, centru raional, agenție poștală)

(azi 24800 – Ольгопіль / Ol'hopil', Vinniția oblast, Ucraina)
Oraș cu 660 evrei în 1939 (11% din populație) din care majoritatea evreilor au fugit înainte de ocupație, cei
rămași fiind uciși de germani. Începând cu luna octombrie, un ghetou s-a format gradat în fostele locuințe
ale evreilor localnici, pe măsură ce soseau deportați din România sau din Odesa, toți fiind supuși la muncă
271
272
Encyclopedia...., pag 726-727.
273
Ilustrată la pag. 71 în articolul lui A. Ben David – Transnistria, the Forgotten Jewish Cemetery, Post-Rider, Canada.
209
forțată în zonă. Ghetoul avea 691 evrei la 1 aprilie 1942 (140 bărbați, 330 femei, păziți de 6 civili și 8
militari), respectiv 724 în 31 ianuarie 1943. Din 1943 se organizează ateliere, un mic spital pentru evrei. În
aprilie 1943 se stabilesc în gheto 100 din cei 427 evrei români eliberați de la Vapniarca (fiind ulterior
repatriați, alături de cei din Dorohoi în decembrie 1943 și ianuarie 1944). La 5 mai 1943 numărul evreilor
din gheto era de 761 (174 bărbați, 355 femei și 232 copii), la 1 septembrie 1943 erau 191 evrei români (164
din Basarabia și 27 din Bucovina), iar la 25 februarie 1944 erau 754 evrei (234 bărbați, 385 femei și 135
copii). La mijlocul lunii martie 1944, ghetoul a fost închis, evreii români fiind eliberați și repatriați pe jos 274.
G29.02/21 – OSIEVCA (B4, raion Berșad)

(azi 24456 – Осіївка / Osiivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Sat la 45 kilometri nord-nord-est de Balta, lîngă Bug, în care încep să sosească deportați din Bucovina și
nordul Basarabiei în noiembrie 1941 (unii cu tranzit prin Berșad). Pentru 220 dintre aceștia a fost înfințat un
lagăr / colonie într-un colhoz abandonat, dintre care 160 vor muri în timpul iernii 1941/1942 de boli și
foame. În aprilie 1942 mai trăiau 132 evrei, ghetoul a funcționat până în martie 1944, dar date statistice nu
sunt cunoscute275.
G29.02/21a – PAVLOVCA (B3)

(azi 24643 – Павлівка / Pavlivka, Odessa oblast, Ucraina)
Lagăr cu 186 evrei la 1 aprilie 1942 (73 bărbați, 99 femei, păziți de 4 militari și 2 civili). Nu mai apare
ulterior.
G29.02/22 – PESCEANA (C4, centru raional, agenție poștală)

(azi 66110 – Піщана / Pishchana, Odessa oblast, Ucraina)
Lagăr cu 321 evrei la 1 aprilie 1942 (67 bărbați, 142 femei, păziți de 10 civili și 10 militari). La 1 septembrie
1943 se aflau 265 evrei apţi de muncă între 12-60 ani (majoritatea lucrează la cooperativa agricolă, la biroul
procurorului militar, ateliere şi depozite) dintre care 36 din Basarabia și 14 din Bucovina.
G29.02/23 – PIATOVCA (B3)

(azi 24415 – П'ятківка / P'yatkivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
G29.02/24 – ROMANOVCA (BC3, raion Berșad)

(azi 24463 – Романівка / Romanivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
G29.02/25 – SAVRANI (C4, centru raional, agenție poștală)

(azi 66201 – Саврань / Savran', Odessa oblast, Ucraina)
Oraș cu 1.101 evrei în 1939 (21,2% din populație), fiind centrul dinastiei hasidice Savran. După ocupația din
30 iulie 1941 au mai rămas doar jumătate din evreii locali (restul s-au retras cu sovieticii sau au fugit la
Berșad), care au fost deportați în octombrie 1941 în ghetoul Obodovca. În cartierul evreiesc (dincolo de râul
Savranka, separat de oraș) s-a format un gheto („ucrainian”) cu puținii bătrâni și copii rămași, unde au fost
aduși 150 evrei din Berșad la sfârșitul lui 1942, din care mai trăiau 133 în martie 1943. În mai 1943, sosesc
127 evrei români, după eliberarea lor de la Vapniarca. Aceștia au închiriat camere de la localnici și un al
doilea gheto („românesc”) s-a format, dincolo de râu, la cca. 500 metri depărtare. În statistica jandarmeriei
din 1 septembrie 1943, apar doar 10 evrei deportați (2 din Basarabia și 8 din Bucovina, fără cei ucrainieni
sau din Vechiul Regat). La 21 decembrie 1943 sunt repatriați 65 evrei din Vechiul Regat (din Vapniarca),
urmați de alți 57 (inclusiv din Dorohoi) la 11 ianuarie 1944, atfel că în ghetoul 2 au rămas 51 evrei din
Basarabia și Bucovina (în februarie 1944). Toți au fost eliberați de Armata Roșie la 27 martie 1944276.
274
Encyclopedia...., pag. 732-734
275
276
210
G29.02/26 – ȘUMILOVCA, ȘUMILOVA (B3, raion Berșad)

(azi 24424 – Шумилів / Shumyliv, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Sat la 61 kilometri nord de Balta, pe râul Bug, unde, în toamna anului 1941, a fost înființată în grajdurile și
hambarele colhozului o colonie (lagăr) pentru evreii deportați din Bucovina și Basarabia, sosiți după un
marș de câteva săptămâni prin Iampol. În iarna 1941/1942 au pierit circa 450 evrei, numărul maxim de
deportați fiind la un moment dat 750. În martie 1943 mai erau 160 evrei români, în aprilie 153, iar în
octombrie 1943 mai existau în ghetoul Șumilova 174 evrei (59 bărbați, 76 femei și 39 copii)277, dar la 1
septembrie 1943 nu mai sunt recenzați evrei români.
G29.02/27 – ȘUMOVCA (B3, raion Berșad)

(azi 24410 – Сумівка / Sumivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Sat la 62 kilometri nord-nord-vest de Balta, pe râul Bug, unde, în toamna anului 1941, a fost înființată în
grajdurile și hambarele colhozului o colonie (lagăr) pentru evreii deportați din Bucovina și Basarabia, sosiți
după un marș de câteva săptămâni. În iarna 1941/1942 au pierit circa 250 evrei. La începutul anului 1942
existau 163 evrei (37 bărbați, 42 femei și 84 copii), 151 evrei în luna aprilie 1942, respectiv 140 în martie
1943. În septembrie 1943 nu mai sunt menționați evrei români aici278.
G29.02/28 – TARKANOVKA (B3)

(azi 24361 – Торканівка / Torkanikva, Vinniția oblast, Ucraina)
Lagăr înfiinţat cu 550 evrei de la Obodovca (din care 450 morţi de tifos în iarna 1941/42), în care la 1
septembrie 1943 mai erau 61 evrei români (58 din Basarabia și 3 din Bucovina).
G29.02/29 – TATAROVCA (B3, raion Obodovca)

(azi 24356 – Бережанка / Berezhanka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Sat ucrainian la 40 kilometri sud-est de Tulcin, unde, în toamna anului 1941, a fost înființat în hambarele
colhozului un lagăr cu 1.200 evrei, majoritatea deportați din Basarabia și Bucovina. Ulterior, în 1942 s-a
format treptat și un gheto în casele din sat, unde locuiau 350 evrei în martie 1943, respectiv 105 în mai 1943
(31 bărbați, 42 femei și 32 copii). La 20 octombrie 1943 existau tot 105 evrei în gheto279.
G29.02/30 – ȚIBULOVCA (B3, raion Obodovca)

(azi sudul localității 24360 – Цибулівка / Tsybulivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Sat la 37 kilometri sud-est de Tulcin, de-o parte și de alta a

râului Berejanka. Un lagăr total lipsit de condiții s-a format
treptat din octombrie 1941 în clădirile ruinate ale unei ferme de
păsări din Țibulevca Veche (Staraia Țibulovca) cu 2.000 evrei,
din care 1.270 evrei din Rădăuți și Bucovina de Sud sosiţi prin
Iampol (după un marș pe jos de o lună și zece zile), restul evrei
ucrainieni din Odesa. În iarna 1941/1942 raionul Obodovca va
suferi cel mai mult de tifos, astfel că doar în Țibulevca vor muri 1.820 evrei din noiembrie 1941 până în
ianuarie 1942 (de tifos, foame şi frig, înhumați în trei gropi comune de îndată ce vremea a permis). Astfel că
mai existau doar 180 evrei la 20 ianuarie 1942. În primăvara anului 1942 se formează în sat ateliere
meșteșugărești, iar supraviețuitorii s-au mutat în casele libere din sat, astfel s-a format câte un gheto în
fiecare parte a satului. La 5 mai 1942 erau 208 evrei în Țibulovca Nouă (la nord de râu, vezi Fig. G29.08) și
182 în Țibulovca Veche (la sud de râu), iar în ianuarie 1943 erau 270 evrei în Țibulovca Nouă (88 bărbați,
149 femei și 33 copii) și 214 în Țibulovca Veche (72 bărbați, 88 femei, și 54 copii). În septembrie 1943
numărul total din cele două ghetouri era de 390 (17 și Basarabia, 373 din Bucovina), fără cei ucrainieni. În
martie 1944, au fost repatriați 51 orfani din Țibulovca 280.
277
278
279
280
211

între două ghetouri
Carte poştală transnistreană

„Duca-Vodă” 6 Lei, expediată
de S. Mechlovici, Djurin, jud.
Moghilău către Berta
Tennenblatt, com. Țibulovca
Nouă. Plasa Obodovca, jud.
Balta. Cartare MOGHILEV la
9 august 1942, cenzură locală
cu ștampila CENZURAT
MOGHILEV / No. 1, tranzit
BALTA la 22 august 1942,
sosire OBODOVCA * JUD.
BALTA la 24 august 1942
(sursa: baza de imagini Yad
Vashem, Ierusalim).
G29.02/31 – USTIA (B3, raion Berșad)

(azi 24453 – Устя / Ustya, Vinniția oblast, Ucraina)
Sat la 70 kilometri nord de Balta, pe râul Donka, unde a fost înființat un gheto în toamna 1941 pentru
deportații evrei români care sosesc în octombrie – noiembrie 1941, în total erau 2.500 deportaţi iniţiali, din
care mulți din Rădăuți. În iarna 1941/1942 au murit de tifos 1.600 dintre aceștia, fiind înhumați în gropi
comune. În primăvara 1942 mai existau doar 390 evrei (probabil români) iar în martie 1943 erau 250 evrei
români. La 1 septembrie 1943 au fost recenzați 280 evrei din Bucovina și 665 din Basarabia. În iunie 1943
mulți evrei au fost trimiși temporar la muncă în colhozul din Lugova, pe râul Bug281.
G29.02/32 – VEREBCA (C3)

(azi 24821 – Вербка / Verbka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto cu 729 evrei deportați la 1 septembrie 1943 (483 din Basarabia și 246 din Bucovina).
G29.02/33 – VERHOVKA (B3, raion Obodovca)

(azi 24350 – Верхівка / Verkhivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Sat la 33 kilometri sud-est de Tulcin, care a servit drept punct de tranzit pentru convoaiele de deportați. În
octombrie 1941 a fost înființat un lagăr (într-un mare grajd și 20 colibe de chirpici) cu 1.200 evrei români și
câțiva ucrainieni. În iarna 1941/1942 au murit 500 dintre ei de tifos, astfel că în aprilie 1942 mai erau 738,
iar la 31 ianuarie 1943 erau 980 evrei. La 1 septembrie 1943 mai existau 68 evrei din Basarabia și unul din
Bucovina 282.
G29.02/34 – VOITOVCA (B3)

(azi 24412 – Війтівка / Viitivka, Vinniția oblast, Ucraina)
Sat la 54 kilometri nord de Balta, lângă Bug, unde a fost înființată în toamna 1941 o colonie (lagăr) pentru
evreii români deportați, pe teritoriul colhozului local. În iarna 1941/1942 au murit cca. 2.500 evrei de tifos,
astfel că în aprilie 1942 mai erau doar 322, sau 319 evrei (64 bărbați, 120 femei și 135 copii), iar în martie
1943 erau 280 evrei români. În schimb, la 1 septembrie 1943 erau 893 evrei români (475 din Basarabia și
418 din Bucovina), urmare a transferului din alte ghetouri, mai ales Berșad283.
281
282
283
212
G29.02/35 – ALTE AȘEZĂRI
Situația deportaților la 1 aprilie 1941 284 recenzează câteva localități în județul Balta care nu au putut fi
identificate până în prezent, nefigurând pe hărțile militare sovietice și germane din anii 1939-1942. Este
vorba probabil de colhozuri în afara centrelor locuite, unde au fost instalate mici lagăre în toamna 1941.
Acestea nu mai apar ulterior, astfel că durata de funcțioare a fost scurtă, iar corespondențe sunt cu totul
improbabile. Vor fi totuși trecute mai jos, cu mențiunea numărului de evrei (bărbați, femei și copii) și a
numărului gardienilor (militari / civili).
Lagăr Număr evrei Militari Civili
a. Coșința 191 în 1942
b. Dardcevca 112 (42 / 60 / 10) 5 2
c. Dordonevca, Dorodnevca 110 (40 / 58 / 12) 4 2
d. Lihosovca Nouă 243 (95 / 126 / 22) 6 2
e. Roduvca, Rodugca 80 (31 / 38 / 11) 5 2
f. Sihulovca Veche 288 (110 / 151 / 27) 6 2
g. Toseagii, Tosengii 142 (54 / 72 / 16) 5 2
G29.03. – Județul BEREZOVCA
 Prefectura: col. Leonida Popp (subprefect Slt. Alexandru Smochină), dr, Victor Petrenciu (din 1943)
 Legiunea de Jandarmi: mr. Ioan Adrian Popescu, mr. Octavian (Marin ?) Ursuleanu (din 1943)
Județ în sudul Transnistriei, mărginit la nord de Ananiev și Golta, la sud de Odesa și Oceacov și la est de
Bug, unde trăiau 1.424 evrei în anul 1939 (16,5% din total). Sub administrație românească, raionul
Berezovka va deveni mormântul colectiv a zeci de mii evrei deportați din Odesa. În satele locuite de
germani, au fost organizate mai multe lagăre improvizate pentru cca. 28.000 evrei deportați din Odesa
(ghetouri, care erau astfel apreciate la 26 februarie 1942 În această regiune avem colonii evreieşti în
majoritatea localităţilor […] Numărul iniţial al celor plasaţi s-a redus simţitor din cauza deceselor datorate
gerului şi faptului că majoritatea erau bătrâni şi infirmi285). În lunile februarie-martie 1942, toți acești
supraviețuitori ai proastelor condiții au fost executaţi de SkR (Sonderkommando Russland - unitate militară
de exterminare alcătuită din localnici germani, vezi #G29A.2) în ghetourile din Cartaica, Catusia, Cihrin,
Gradovca, Lisinovca, Novaia Uman, Podoleanca, Rastadt, Suha-Verba, etc286 (vezi locurile dezvoltate
individual mai jos). Astfel că la 1 aprilie 1942 mai existau doar 1.544 evrei în întreg județul, păziți de 36
civili și 9 militari. Iar la 5 ianuarie 1943 în Judeţul Berezovca mai existau: la Mostovoi 263 evrei; la Pretura
Vasilinovo 6, Prefectura Berezovca 6, 1 la Guvernământ, la Suha-Balca 110 (ceea ce înseamnă că la acea
dată practic nu mai existau evrei în județ), iar la 1 septembrie 1943 în întreg județul existau doar 66 evrei
români (42 din Basarabi și 24 din Bucovina), restul fiind ucrainieni.
Este puțin probabil să se întâlnească mărturii istorico-poștale din acest județ (să nu uităm că în general
corespondența din Berezovca este foarte rară, lipsind din județ autorități civile sau militare române), în
primul rând datorită faptului că victimele erau în majoritate evrei din Odesa (care nu aveau în general
prieteni sau rude în România, cărora să le scrie), iar în al doilea rând operațiunile au fost brutale, de
exterminare rapidă, astfel încât șederea în ghetouri a fost de scurtă durată. Dar, cum nu se știe niciodată, mai
jos vor fi oferite datele cunoscute legate de locurile de deținere și exterminare, care pot deveni semnificative
și în corespondeța ne-evreilor, a germanilor locali mai ales.
G29.03/1 – BABINA BALKA (D5/6, raion Veselinovo)

(azi în arealul fostului sat 56523 – Глюгове / Hlyuhove, Mykolaiv oblast, Ucraina)
Fermă pe malul drept al râului Ciortalka (azi dispărută), unde milițiile germane au ucis 600 evrei din Odesa,
la 29 ianuarie 1942.
284
Adresa Guvernatorului Civil al Transnistriei nr. 198-23 din 23 mai 1942, Traşcă..., pag. 539-542.
285
Evreii din România..., vol. III/2, pag. 221
286
Ancel, Transnistria..., vol. II, pag. 118, 215-217.
213
G29.03/2 – BALAICIUC (E5, raion Berezovca)

(azi 67334 – Балайчук / Balaichuk, Vinniția oblast, Ucraina)
Ghetto din care Poliţia germană SkR din Mosotovoi şi Zavadovca a executat 875 evrei în 10 martie 1942
(conform Yad Vashem, alți 1.300 evrei din Odesa au fost omorâți la 14 martie 1942 în colhozurile „Al 17-lea
Congres al Partidului” și „Steșca Ilicia”; urmați de alți 30 evrei la 24 martie 1942). Astfel că la 1 aprilie
1942 mai existau doar 34 evrei, păziți de 3 civili iar la sfârșitul anului 1942 mai existau doar doi evrei, șapte
în ianuarie 1943 și nici unul la 1 septembrie 1943287.
Zona dela sudul orașului

Berezovca (1), râpa Kuțaia
Balka, cu satele Vladislavca,
Marianovca, Donska Balka, pe o
hartă militară sovietică din 1941.
G29.03/3 – BEREZOVCA (E5, centru de județ și raion, oficiu poștal)

(azi 67300/67305 – Березівка / Berezivka, Odessa oblast, Ucraina)
Oraș cu 1.424 evrei în anul 1939 (în scădere față de 3.223 în 1926), ocupat de Armata 11 Germană la 10
august 1941, data la care mai erau doar 250-300 evrei în oraș, restul retrăgându-se cu sovieticii. Din 14
august și până în septembrie (când este preluat de administrația români) 211 evrei au fost uciși de
Sonderkommando 10a. Spre sfârșitul lunii septembrie 1941 a fost organizat ghetoul local, cu 800 evrei,
majoritatea din satele înconjurătoare. În noiembrie – decembrie 1941 toți aceștia au fost trimiși în lagărul
Bogdanovca, unde au fost omorâți spre sfârșitul anului. În oraș nu au fost semnalate masacre, în afara unui
episod în care 30 evrei sunt uciși de jandarmeria română la cariera de la râpa Kuțaia balka, în decembrie
1941 sau ianuarie 1942. În 1942 se stabilesc în oraș 100-200 evrei din România (funcționari, meseriași, etc),
cu statut privilegiat față de restul. În martie 1943 existau 47 evrei în oraș (și 452 în județ, fără a se ști câți
287
214
erau localnici), iar la 1 septembrie 1943 mai erau doar 3 evrei români (doi din Basarabia, unul din
Bucovina), pe lângă cei locali288.
G29.03/4 – BERNADOVCA (E5, raion Berezovca)

(azi 67315 – Чижове / Chyzhove, Odessa oblast, Ucraina)
Comună cu etnici germani unde sunt aduși 500 evrei din Odesa în februarie 1942, cazați într-o fermă ruinată,
unde rămân timp de o lună. La 18 martie 1942 sunt împuşcaţi 483 dintre aceștia de către Poliţia germană
locală SkR, în prezența unui ofițer german (și aruncați în gropi de var la 300 metri de sat)289.
G29.03/5 – CARTAICA (E5, Kartakai)

(azi partea de nord a orașului Berezovca, Ucraina)
Lagăr, fără alte informații.
G29.03/6 – CIHRIN, CHIGIRIN (E5, raion Berezovca)

(azi 67331 – Чигирин / Chyhyryn, Odessa oblast, Ucraina)
În august 1941 germanii execută pe ultimii 74 evrei ucrainieni rămași în sat. În februarie 1942 s-a oprit în
sat un convoi de deportați din Odesa spre lagărele morții din Golta. Aceștia au fost concentrați într-un gheto
înființat în colhozul local, după ce au mărșăluit 20 kilometri din gara Berezovca, locuind aici circa o lună,
nefiind primiți în satul populat de etnici germani, din teama de contaminare cu tifos sau alte boli. La 9
martie 1942 au fost arestați și executaţi în periferiile satului 772 evrei transnistreni de către Poliţia germană
SkR din Mostovoi şi Zavadovca. Bunurile de valoare au fost reținute de polițiști, restul fiind distibuit
locuitorilor din sat, după care cadavrele au fost stropite cu gazolină și arse. Un băiat ar fi supraviețuit, salvat
de un sătean ucrainian290. Așadar nu au existat evrei români în Cihrin.
G29.03/7 – COLOSOVCA (E5, raion Mostovoi)

(azi 57032 – Колосівка / Kolosivka, Mykolaiv oblast, Ucraina)
Centru de exterminare. Sat ocupat de trupele germano-române la 10 august 1941. Evreii localnici au fost
concentrați și transferați în orașe mari, cum ar fi Mostovoi, mulți fiind ulterior uciși de Einsatzgruppe D. În
gara Colosovca, la 14 km de Mostovoi, au fost debarcați între 5-10.000 evrei din Odesa și județul Odesa, în
drumul spre lagărele din Berezovca și Golta. După o selecție sumară, cei inapți erau împușcați pe loc, iar
restul erau duși în lagăre improvizate din raioanele alăturate. Mulți evrei debarcați în gară erau luați de etnici
germani din Bereichkommando 11 Rastatt, jefuiți și apoi uciși la Rastatt. În februarie 1942 un grup de 800
evrei din Odesa debarcă la Colosvca, fiind aproape toți împușcați (mai puțin 30) în vecinătate de BK 11.
Între 15 – 30 iulie 1942, circa 1.500 evrei din diverse lagăre transnistrene (inclusiv Vapniarca) sunt
transportați cu trenul la Colosovca, în grupuri de 800, 400 și 300. Primele două grupuri au fost luate de SkR,
iar ultimul grup de 300, cu oamani mult prea săraci pentru a fi de interes pentru poliția germană, au fost
împușcați de jandarmeria română (slt. Ion Herghelegiu) într-un șanț antitanc în afara satului.
Lagăr de muncă. Se pare că a existat un lagăr temporar în 1943, perntru evrei aduși din alte părți ale
Transnistriei, cu munci în gară, la mentenența sinelor și, mai ales, încărcare / descărcare vagoane291. Din alte
surse rezultă eronat că ar fi fost un lagăr german de muncă pentru podul peste Bug de la Trihati.
G29.03/8 – DIMITROVCA (D6, raion Veselinovo)

(azi 56571 – Дмитрівка / Dmytrivka, Mykolaiv oblast, Ucraina)
Dimitrovca şi Iastrebinovo, ghetouri unde Poliţia germană SkR din Mostovoi şi Zavadovca / Zavodivka a
executat 1.342 evrei la 20 martie 1942. Conform altor surse (Yad Vashem) într-o râpă din afara satului au
fost executați la 3 martie 1942 de către jandarmeria română 600 evrei din Odesa, anume aduși din satul
Pocrovscoie, raion Veselinovo.
288
289
Encyclopedia..., pag. 606.
290
291
215
G29.03/9 – DOBRA-NADEJDEA (E5)

(azi porțiunea superioară a localității Zlatoustovo, Ucraina)
Gheto cu 439 evrei la 1 aprilie 1942, păziți de 5 civili și 3 militari.
G29.03/10 – DONSKA BALKA (E5)

(azi 67351 – Донська Балка / Dons'ka Balka, Odessa Oblast, Ucraina)
La 1 aprilie 1942 mai existau 10 evrei, păziți de 3 civili.
G29.03/11 – GRADOVCA (D5)

(azi 57012 – Градівка / Hradivka, Mykolaiv oblast, Ucraina)
Lagăr unde au fost executaţi 800 evrei la începutul lui 1942.
G29.03/12 –HULIEVCA, GULAIEVCA, HULEIALOVCA (E5, raion Berezovca)

(azi 67353 – Гуляївка / Hulyaivka, Odessa Oblast, Ucraina)
Sat unde a fost înființat un lagăr în colohozul local, care a concentrat evrei din Odesa în iarna 1941/1942, La
13 martie 1942 au fost executaţi 650 din aceștia de către germanii SkR din Tartacaia (Kartaika /
Kuhnerdorf), prin împușcare în tranșeele anti-tanc din grădina publică, la 300 metri nord-est de sat. La 1
aprilie 1942 mai existau 60 evrei, păziți de 3 civili. In martie 1943 mai existau 3 evrei în Hulievca și nici
unul în septembrie292.
G29.03/13 – IASTREBIONOVO (D6, raion Veselinovo)

(azi 56564 – Яструбинове / Yastrubynove, Mykolaiv oblast, Ucraina)
Dimitrovca şi Iastrebinovo, ghetouri unde Poliţia germană SkR din Mostovoi şi Zavadovca / Zavodivka a
executat 1.342 evrei la 20 martie 1942. Conform altor surse (Yad Vashem) aici au fost executați la 28
ianuarie 1942 de către miliția germană 600 evrei din Odesa.
G29.03/14 – LISINOVCA, LISENCOVO (E5, raion Berezovca)

(azi sudul localității 67354 – Златоустове / Zlatoustove, Odessa Oblast, Ucraina)
Gheto din care în luna martie 1942 au dispărut 300 evrei ‘din cauza panicii produsă cu împuşcarea evreilor
din regiunea Berezovca’, şi unde mai existau 71 evrei la 1 aprilie 1942, păziți de 3 civili.
G29.03/15 – MARIANOVCA (E5, raion Berezovca)

(azi 67354 – Софіївка / Sofiivka, Odessa oblast, Ucraina)
Gheto. La 10 martie 1942 au fost executați 800 evrei din Odesa într-o râpă (la 500 metri de grădina
sovhozului Menjinski), de către germanii SkR din Tartacaia. La 1 aprilie 1942 mai existau doar 43 evrei,
păziți de 3 civili.
G29.03/16 – MIHAILO-ALEXANDROVCA (E5, raion Berezovca)

(azi 67314 – Михайло-Олександрівка / Mykhailo-Oleksandrivka, Odessa oblast, Ucraina)
In două acțiuni separate, la 13 (sau 15) februarie și la 18 februarie 1942, au fost uciți câte 400 evrei din
Odesa de către milițiile germane, prin împușcare la cariera de nisip de lângă sovhozul Jovtnivka (cultură de
struguri).
G29.03/17 – MOSTOVOI (D5, sediu raional, agenție poștală)

(azi 56470 – Мостове / Mostove, Mykolaiv oblast, Ucraina)
Satul Mostovoi este situat la 25 kilometri nord-nord-est de Berezovca. Populat demulți etnici germani,
Volksdeutsche, satul fost ocupat de trupele Axei la 10 august 1941, prima măsură a germanilor fiind de a
ucide majoritatea evreilor din localitate. Din septembrie trece în administrare română, care înființează un
292
216
lagăr de tranzit în conacul ruinat al unei familii bogate (numit castelul sau palatul de deportați)În februarie
1942 au fost uciși în râpa Volhia balka, lângă sat, mai multe sute de evrei din Odesa). În total, pe aici au
trecut 5-10.000 deportați din România, dar și din Odesa. La începutul anului 1942 zona este curățată (pentru
a limita răspândirea epidemiei) prin uciderea sau transferul deportaților la Domanovca și Bogdanovca. La 1
aprilie 1942 mai existau aici 346 evrei, păziți de 5 civili și 3 militari, care s-au mutat într-un gheto înființat
în casele localnicilor. Starea de teroare era menținută de desele vizite ale BK 11 în zonă. În iunie 1942
numărule vreilor sosiți crește din nou, dar 1.200 vor fi mutați în lagărul de la ferma Suha Verka, unde vor fi
curând executați de poliția germană din Lichtenfeld (BK 20). La 22 septembrie 1942, sunt trimiși aici 600
evrei din România veche și Tramsilvania, fiind descoperiți că au cerut cetățenie sovietică în 1940; a doua zi
au fost adunați de BK 11, transportați la Rastatt și împușcați acolo. În februarie 1943 mai erau 260 evrei în
gheto. În martie, mai mult de 100 evrei ucrainieni au fost duși peste Bug la munci la șosesua DG IV, pe un
drum fără întoarcere. La 1 septembrie 1943 mai erau 123 evrei în Mostovoi (câte 4 din Basarabia și
Bucovina, restul din Vechiul Regat). În martie 1944, evreii din Vechiul Regat au fost repatriați293.
Raionul Mostovoi a funcționat ca o adevărată zonă a morții ('de represalii'), unde evreii deportați din Odesa
au fost exterminați de către milițiile locale germane ale SkR între 1942-1944. În acest caz, nu voi mai
prezenta localitățile din raion individual, ci sub forma de listă alfabetică:
 Hudzinca: 80 morți în 28 martie 1942.
 ferma Imorțaki (azi în 56470 – Чернігівка / Cernihivka): 2.000 morți în februarie 1942.
 Kolosovka (azi 57032 - Колосівка / Kolosivka): 770 morți în 16 februarie 1942.
 Krasno Vladimirovka (750 morți în 13 ianuarie 1942),
 Kudriavțevka (azi în 57030 - Токарівка / Tokarivka): 770 morți în 16 ianuarie 1942.
 Lidievca (azi 56462 - Лідіївка / Lidiivka): 270 morți în 5 martie 1942.
 Ferma Lopatovo (Lopatiev, la vest de ferma Novo Uman): 340 morți, vezi harta de mai jos.
 Maitovo: 100 morți în 27 martie 1942.
 Munchen (azi în 57012 – Градівка / Hradivka): 2.800 morți în februarie 1942, 500 în 2 martie 1942 și
600 în 25 aprilie 1942.
 Novo Pavlovka (azi 57036 - Новопавлівка / Novopavlivka): 170 morți în 18 ianuarie 1942.
 Novo Uman (vezi mai jos),
 ferma Șevcenko (azi 56470 - Шевченко / Shevchenko): 250 morți în februarie 1942.
G29.03/18 – NOVAIA UMAN (D5)

(azi în arealul 56470 - Шевченко / Shevchenko, Mykolaiv Oblast, Ucraina)
Colhoz dispărut, aflat imediat la vest de satul Șevcenco (între Suha Balka și Nove), unde a funcționat un
lagăr. Aici Poliţia germană SkR din Rastad a executat 130 evrei la 13 februarie 1942.
Poziția cătunului (azi dispărut)

Novaia-Uman (1) față de
cătunele Șevcenco (2) și
Lopatiev (3) pe o hartă militară
sovietică din 1941.
G29.03/19 – ONORIEVCA (E5, raion Berezovca)

(azi 67324 – Онорівка / Onorivka, Odessa oblast, Ucraina)
La 13 martie 1942, au fost uciși 346 evrei din Odesa de către milițiile germane din Neikove, prin împușcare
în gropi de siloz, lângă cimitirul orașului.
293
217
G29.03/20 – PODOLEANCA (D5, raion Veselinovo)

(azi 57020 – Подолянка / Podolyanka, Mykolaiv oblast, Ucraina)
Lagăr de muncă unde au avut loc primele 200 (20 ?) execuţii din județul Berezovca, la 31 ianuarie 1942, de
către Poliţia germană SkR din Novo-America (azi Novo-Silka). În 24 februarie 1942 sunt executați alți evrei
în puțurile de lângă trecerea peste calea ferată spre Mostovoi de la Stepanovca (aici ar fi fost uciși în total
cca. 1.000 evrei din Podolianca, Suha-Balka și Stepanovca).
G29.03/21 – RASTADT (D5)

(azi 57013 – Поріччя / Porichchya, Mykolaiv oblast, Ucraina)
Între 1925-1939 satul Rastadt făcea parte din districtul național german Karl-Liebknecht. Important în
administrația SkR, vezi #G29A.2.
G29.03/22 – SOFIEVCA (E5, raion Berezovca)

(azi 67354 – Софіївка / Sofiivka, Odessa oblast, Ucraina)
La 22 martie 1942 au fost executați 300 evrei din Odesa într-o râpă la este de sat, de către germanii SkR din
Tartacaia. La 1 aprilie 1942 mai existau doar 40 evrei, păziți de 3 civili.
G29.03/23 – STADNAIA-BALKA (E5,raion Berezovca)

(azi 67353 – Одрадна Балка / Odradna Balka, Odessa oblast, Ucraina)
Gheto înființat într-una din cele două ferme cu acest nume (1 și 2) imediat la nord de Sofievca, unde la 22
(sau 15-16) martie 1942 au fost executaţi 180 / 200 evrei din Odesa, de către Poliţia SkR din Tartacaia.
G29.03/24 – SUHA-BALKA (D5, raion Veselinovo)

(azi 57020 – Суха Балка / Sucha-Balka, Mykolaiv oblast, Ucraina)
Sat la 34 kilometri nord-nord-est de Berezovca, unde a fost înființat un lagăr de muncă în grajdurile și
hambarele fermei românești (Ferma de Stat Suha Balca), pe locul vechiului sovhoz, cu 500 evrei deportaţi şi
localnici (majoritatea din Odesa). La 24 februarie 1942 Poliţia germană SkR din Rastad şi Novo-America
(azi Novo-Silka) a executat 181 evrei. La 22 septembrie 1942 majoritatea celor rămaşi au fost transferaţi la
Veselinovo (conform Encyclopedia la 23 septembrie 1942 au fost duși la Rastadt 413 evrei, unde au fost
uciși și incinerați). În ianuarie 1943 au fost înființate ateliere meșteșugărești, iar în august 27 evrei au fost
trimiși la repararea căii ferate Tulcin – Juralevca. În noiembrie 1942 existau în lagăr 150 evrei, la 5 ianuarie
1943 existau 110 (97, ucrainieni și români, conform altor surse), 99 în martie 1943, 105 în august 19843, iar
la 1 septembrie 1943, doar 29 evrei români (27 din Basarabia, 2 din Bucovina). La 23 noiembrie 1943 se
găseau aici 58 evrei și 804 romi294. A nu se confunda cu satul omonim aflat la vest (cod poștal: 56460)
G29.03/25 – SUHA-VERBA (D/E5, raion Mostovoi)

(azi în arealul satului 67310 – Яснопілля / Jasnopillya, Odessa oblast, Ucraina)
Lagăr înființat într-un colhoz (azi dispărut, vezi harta din

dreapta) în zona localităţii Lichtenfeld / Jasnopilia, unde au fost
transferați la sfârșitul lunii mai 1942 toți evreii din lagărul de
tranzit Mostovoi (1.200), aceștia fiind executaţi la mijlocul lunii
iunie 1942 de poliția germană din Lichtenfeld (BK 20), iar
cadavrele arse în cuptoarele de var din Suha Verba. Ulterior
lagărul a fost desființat295.
Poziția colhozului (azi dispărut) Suhaia-Verba (sus) față de localitatea

Lichtenfeld (azi Jasnopilia, jos), pe o hartă militară sovietică din 1941.
294
Ancel, Transnistria..., vol. III, pag. 112, Encyclopedia...., pag. 775-776
295
218
G29.03/26 – VESELINOVO (D5/6, centru raional, agenție poștală)

(azi 57001 – Веселинове / Veselynove, Mykolaiv oblast, Ucraina)
Satul Veselinovo. Sat la 29 kilometri nord-est de Berezovca, cu 58 evrei în 1939 (40 dintre ei au rămas după
retragerea societică și au fost împușcați la 5 septembrie 1941, în râpele din afara satului). La 20 ianuarie
1942 au fost debarcați 2.200 evrei din Odesa, fiind imediat distribuiți în satele raionului. Satul mai avea doar
4 evrei la 1 aprilie 1942, dar la 22 septembrie 1942 au fost aduși alți 500 evrei de la Suha-Balka şi 550
deportaţi din România, aduși de la Mostovoi; toţi au fost ucişi de germanii din SkR în aceeaşi zi296. Aceeași
unitate a executat 120 evrei aduși de la Mostovoi în mai 1943. La 1 septembrie 1943 erau recenzați 15 (sau
19) evrei în gheto (inclusiv doi din Basarabia și unul din Bucovina), din care 11 lucrau în ferma apropiată
Budienii297.
Poziția cătunului (azi

dispărut) Novo-
Petrovschi (1) față
de satele
Bezuvarova (2),
Iancenovo (4) și
colhozul Șmalți (3),
pe o hartă militară
Raionul Veselinovo. Similar raionului Mostovoi, și aici a existat un areal a exterminării evreilor din Odesa,
mai ales în colhozurile din zonă. Crimele sunt în sarcina „auto-apărării” SkR, dar la unele localități sunt
menționați și jandarmi români, probabil în calitate de supraveghetori. Din nou, ne vom rezuma la o listă
alfabetică (conform Yad Vashem) unde sunt evidențiate numele toponimice ce trebuie căutate în eventuale
corespondențe:
 Bezuvarova (azi 57025 – Бузоварове / Buzovarove): 140 morți la 200 metri de sat, 3-4 martie 1942,
SkR.
 Iancenovo (azi în 57025 – Іванівка / Ivanivka): 210 morți în râpa Iancenovscaia Balka, lângă sat, martie
1942, SkR din Rastatt;
 Lubianca (azi 57024 - Луб'янка / Lub'yanka): 330 morți într-un cimitir de animale, la un 1,5 kilometri
de sat, 6 martie 1942, SkR.
 Nicolaievca (azi 57020 – Миколаївка / Mykolaivka): 1.500 morți în puțuri lângă sat, martie 1942.
 ferma Novo Petrovca (azi dispărută, imediat la est de Lubianca, peste râu): 1.000 morți în gropi și
fântânile lângă fermă, sfârșitul lui februarie 1942, SkR, jandarmi, polițiști. În această acțiune sunt
menționate și fermele Grigoro Gadiucev, Novo Grigorievca și Perveneț, fiind neclară legătura între
acestea (fiind în plus neidentificate pe hărți contemporane).
 Novo Ilinca (sat dispărut, la N-E de Zvenihorodca) : 40 morți într-o groapă de însilozare, cca. 25
februarie 1942, SkR și jandarmi.
 Novo Voscresenca (azi 57025 - Нововоскресенка / Novovoskresenka): probabil colhoz, cu 220 morți
la 300 metri de sat, sfârșitul lui februarie 1942, SkR).
 Petrovca (azi 57024 - Петрівка / Petrivka): 95 morți într-un cimitir de animale, la un kilometru de sat, 7
martie 1942, SkR.
 Podolianca (vezi mai sus).
296
Ancel, Transnistria..., vol. III, pag. 112.
297
219
 Rai-Dolina (azi 57024 – Райдолина / Raidolyna): 270 morți la 7 martie 1942, SkR.
 Suhaia-Balka (vezi mai sus).
 ferma Șmalți (sau Nezamojnic nr. 2, azi 57051 - Новий Степ / Novyi Step): 360 morți într-o râpă la 2
kilometri de fermă, 3-4 martie 1942, SkR.
 Voroșilovca / Ursolovca (azi 57020 – Урсолівка / Ursolivka): 150 morți într-o râpă la 500 metri de sat,
6 martie 1942, SkR.
G29.03/27 – VLADISLAVCA (E5)

(azi în 67350 – Вікторівка / Viktorivka, Odessa oblast, Ucraina)
Lagăr de muncă. Azi jumătatea de vest a satului Viktorivka
G29.03/28 – WORMS (E5)

(azi 67341 Виноградне / Vynohrande, Odessa Oblast, Ucraina)
500 evrei uciși de miliția locală la 14 ianuarie 1942 și alți 350 la 11 februarie 1942.
G29.03/29 – ZLASTUOSTOVO (E5)

(azi 67354 – Златоустове / Zlatoustove, Odessa oblast, Ucraina)
Gheto cu 467 evrei la 1 aprilie 1942, păziți de 5 civili și 3 militari.
Alte localități neidentificate:

 Ferma BUDIONI: Cu 3 evrei români la 1 septembrie 1943 (unul din Basarabia și doi din Bucovina).
 CATUSIA, TAFONSKA: Lagăr/gheto unde au fost executaţi 120 evrei la 16 martie 1942 de către Poliţia germană
SkR din Novo-Candeli.
 COVALEOVCA: Cu un evreu din Basarabia la 1 septembrie 1943.
 CUDRATOVA: Gheto unde la 2 februarie 1942 au fost executaţi 60 evrei de către Poliţia germană SkR din
Mihailovka.
 CUNIEVCA: Gheto unde la 13 martie 1942 au fost executaţi 650 evrei de către Poliţia germană SkR din Cartaica.
 NEU FRIEDENTAL: Gheto unde la 24 martie 1942 au fost executaţi 30 evrei (aceştia erau tot din Balaiciuc ??)
de către Poliţia germană locală SkR.
 RAMENSCOIE: Gheto unde sunt executaţi circa 400 evrei la 20 martie 1942 de către SkR.
 SAHAROVCA: Gheto (aflat probabil la sud de Berezovca) unde la 18 (sau 22) martie 1942 au fost executaţi 370 /
400 evrei din Odesa de către Poliţia germană SkR din Tartacaia, în râpa Kamennaia Balka, la nord-est de sat. La 1
aprilie 1942 mai existau doar 30 evrei, păziți de 3 civili, iar la 1 septembrie 1943 existau 19 evrei români (5 din
Basarabia și 14 din Bucovina).
G29.04. – Județul DUBĂSARI
Județ în centrul Transnistriei, mărginit la nord de Râbnița, la est de Ananiev, la sud de Tiraspol și la vest de
Nistru. La 24 decembrie 1941, nu era semnalat nici un evreu în judeţ, iar la 1 septembrie 1943 erau doar 13
evrei bucovineni.
G29.04/1 – CIORNA (D3, centru raional, agenție poștală)

(azi 67911 – Чорна / Chorna, Odessa oblast, Ucraina)
În raionul Ciorna se găseau la 1 aprilie 1942 cinci colonii cu un total de 228 evrei (62 bărbați, 99 femei și
67 copii), păziți de 50 militari, iar în situaţia din 5 ianuarie 1943 apar doar 231 evrei cazaţi în comunele
Cierna, Gavenosul şi Topala, este vorba despre coloniile:
 Ciorna
 Gavenosul – 67919 Гавиноси / Havynosy
 Topala – 67910 Топали / Topaly
G29.04/2 – DUBĂSARI (E3, centru de județ și de raion, oficiu poștal, birou cenzură)
(azi nominal Republica Moldova, efectiv sub administrația PMR)
Oraș cu 2.198 evrei în 1939 care a fost ocupat de trupe germane la 27 iulie 1941, dată la care mai rămăseseră
pe loc doar 1.500 evrei. În septembrie este preluat de români, după care evreii sunt concentrați într-un gheto,
păzit de armată. Urmare probabil a deselor execuții (vezi mai jos), în martie 1943 nu sunt semnalați evrei, iar
220
la 1 septembrie 1943 existau doar 11 evrei bucovineni în Dubăsari. În aceeași lună însă se înființează un
lagăr de muncă, unde sunt aduși mulți evrei din Transnistria pentru reparații la drumul strategic Dubăsari –
Grigoriopol. Orașul a fost eliberat la 12 aprilie 1944.
De la sfârșitul lunii august 1941 staționează în oraș Einsatzkommando 12 (parte din Einsatzgruppe D) care,
timp de peste o lună, a omorât sistematic evrei: circa 1.500 evrei din gheto în 12 septembrie 1941 (în curtea
fabricii de tutun), alți 1.000 la 20 septembrie (aceștia fiind anterior aduși pe jos de la Krasnie Okna și
Kotovsk și deținuți în barăcile fabricii de tutun), în total, circa 5.000 evrei au fost împușcați de germani în
septembrie și începutul lui octombrie 1941298.
G29.05. – Județul GOLTA
Județ în centrul Transnistriei, mărginit la nord de Balta, la vest de Ananiev, la sud de Berezovca și la est de
Bug. La 1 aprilie 1942 se mai găseau 878 evrei în județ (169 bărbați, 503 femei, 206 copii), păziți de 5 civili
și 50 militari, iar situaţia la 5 ianuarie 1943 era următoarea: în Judeţul Golta – 2.731 evrei, cazaţi în
comunele Domaniovca, Bogdanovca, Varlovca, Vradievca. La 1 septembrie 1943 existau în județ 874 evrei
români (820 din Basarabia și 54 din Bucovina).
Administrația:
 Prefect: Lt.-Col. Modest Isopescu, secundat de Aristide S. Pădure
 Jandarmeria: Mr. Romulus Ambrus, lt. I. Ștefănescu
G29.05/1 – ACMECETCA (D6, raion Domanovca)

(azi 56445 – Прибужжя / Prybuzhzhya, Mykolaiv oblast, Ucraina)
Lagăr 'disciplinar', de exterminare prin foame, înfiinţat pe un deal pe malul stând al Bugului în 1941 (iunie
1942 ?) în grajdurile sovhozului de porci, ulterior ferma de stat 'Duca Vodă', cu cca. 4.000 evrei basarabeni
și transnistrieni; o parte erau supraviețuitori din Bogdanovca și Domanovca, alții soseau din ghetourile Golta
și Berezovca în primăvara anului 1942, iar un grup mic venea din ghetoul Chișinău. Lagărul era păzit de
polițiști ucrainieni, sub comanda câtorva jandarmi români. Condițiile de viață erau teribile, apa de băut
contaminată, tifosul, dizenteria, malaria au făcut ravagii. În ianuarie 1943 sosesc de la Vîgoda câteva sute de
evrei români, contravenienţi la munca obligatorie. La 1 septembrie 1943 mai existau 100-150 evrei, din care
46 fuseseră deportați din România (44 din Basarabia și 2 din Bucovina). Lagăr închis în noiembrie 1943
când mai existau 40 evrei, supravieţuitori dintr-un transport de 1.000 evrei din județul Golta, sosiţi în toamna
1943. Și totuși, evrei ucrainieni mai sunt amintiți după repatrierea celor români în februarie-martie 1944299,
G29.05/2 – BOBRIC (C4, raion Lubașevca)

(azi 56340 – Бобрик / Bobryk, Mykolaiv oblast, Ucraina)
Satul a găzduit un lagăr de tranzit pentru convoaiele de deportați, în drumul spre lagărele morții de la
Bogdanovca, Acmecetca și Domanovca (la 9 decembrie 1941 existau 29.476 evrei erau concentrați în zona
Bobric, Cricoie Oziero și Bogdanovca)300. Alte convoaie mai mici au fost trecute în Ucraina germană, unde
au murit de tifos mii de evrei ucrainieni.
G29.05/3 – BOGDANOVCA (D5, raion Domanovca)

(azi 56419 – Богданівка / Bohdanivka, Mykolaiv oblast, Ucraina)
Lagărul Bogdanovca. Între octombrie – noiembrie 1941 sunt cazați 1.500 evrei într-un imens sovhoz ruinat
(conținând hambare, silozuri și 40 cocini pentru porci răspândite pe 1 km²), operațiune considerată inițial
temporară; dar prin suspendarea deportărilor peste Bug, decretată de germani, locul de detenție devine
permanent, ajungând cel mai mare şi renumit lagăr de exterminare din Transnistria; vor sosi evrei din
județele Golta și Berezovca (populația ajunge la 11.000 în noiembrie), iar cel mai mare influx va fi în
noiembrie – decembrie 1941, când 30.000 evrei sunt aduși din Odesa și sudul Transnistriei. Astfel că până la
jumătatea lunii decembrie 1941 s-au concentrat aici peste 52.000 evrei (48.000 din Odesa, 7.000 din sudul
Basarabiei). În noiembrie erupe epidemia de tifos, omorând sute de oameni zilnic, alături de febra tifoidă,
TBC și dizenterie, lăsate să evolueze natural.
298
299
Ancel, Transnistria..., vol. I, pag. 218-249; Evreii din România..., vol. IV, pag. 283-284, Encyclopedia..., pag. 588-589.
300
221
În decembrie sosește ordinul de exterminare a tuturor evreilor, iar după ce sg. maj. Melinescu refuză (și este
demis), sarcina e acceptată de poliția ucrainiană, formată din 70 auxiliari. Masacrul a 48.000 evrei s-a
desfășurat între 20 decembrie 1941 - 9 ianuarie 1942, începând cu arderea de vii a 4-5.000 bolnavi în patru
grajduri de vite, sfârșind cu împușcarea celorlalți în râpele de pe malul Bugului, la 2-3 kilometri de lagăr, în
zilele de 21-24, 28-30 decembrie 1941 și 3-9 ianuarie 1942. Cadavrele au fost apoi clădite în stive și
incinerate timp de peste două luni (fiind folosit în această operațiune un comando de 360 evrei, redus apoi la
163). Sovhozul și-a reluat activitatea în primăvara anului 1942 sub numele de ferma „Bogdan-Vodă”,
folosind și munca câtorva supraviețuitori și a altor evrei aduși ca muncitori forțați.
Poziția cătunului Vinogradni-Sad (2) față de orașul Bogdanovca (1),

extras din hartă militară topografică sovietică 1941.
Ghetoul Bogdanovca. Spre sfârșitul lunii februarie 1942 este

menționat un gheto cu 26 evrei în grajdurile adiacente cătunului
Grădina Vinului (Vingogradni Sad, azi 56419 - Виноградний
Сад / Vynohradnyi Sad), aflat la cca. 7 kilometri sud de
Bogdanovca301 (posibil să fie identic cu sovhozul de
exterminare amintit mai sus). La 10 martie 1942 în colhozurile
din Bogdanovca şi din jur mai existau 610 evrei (păziţi de
Poliţia ucrainiană şi Jandarmeria română). În 22 mai 1942
sosesc cu 9 vagoane de marfă, prin gara Vradievca, 206 evrei
din Chişinău (dintre care 48 pacienți psihiatrici din spitalul
Chișinău), majoritatea fiind omorîți sau re-deportați la scurt
timp. La 29 iunie 1942 existau 213 evrei (166 bărbați, 38 femei
și 9 copii), iar în septembrie 1943 mai existau aici doar 116
evrei (dintre care 70 evrei români – 69 din Basarabia și unul
din Bucovina). La 14 ianuarie 1943 sosesc câteva sute de evrei
din lagărul Alexandrovca (jud. Odesa), după o călătorie de 19
zile îmchiși în vagoane de marfă fără alimente. La 5 februarie
1943 sunt deportați aici direct din România ca. 200 evrei, ca pedeapsă pentru tentativă de evadare din
detașamente de muncă, ulterior fiind mutați la Golta302.
G29.05/4 – CRIVOE OZIERO (C4, centru raional, agenție poștală)

(azi 55100 – Криве Озеро / Kryve Ozero, Mykolaiv oblast, Ucraina)
Oraș cu 1,447 evrei în 1939 (16% din populație), ocupat de trupele germane la 3 august 1941 (42 evrei vor fi
executați de aceștia la 5 septembrie), trecut sub administrație română în octombrie 1941. Evreii rămași au
fost adunați într-un gheto, unde au fost aduși 1.500 evrei basarabeni din Golta în noiembrie 1941. În
decembrie 1941 toți aceștia sunt trimişi la Bogdanovca unde au fost uciși sistematic, astfel că la 1 ianuarie
1942 ghetoul a fost lichidat, ultimii 186 evrei fiind împușcați în cimitir.
Ghetoul a fost reînființat în 1942, când sunt aduși evrei din Basarabia și Vechiul Regat (București, Pitești),
care lucrau în ferme, ateliere meșteșugărești, spital, restaurante și în administrație. La 8 iulie 1943 numărul
lor era de 120, iar la 1 septembrie 1943 erau 106 basarabeni (alături de evrei localnici) 303.
G29.05/5 – DOMANOVCA (D5, centru raional, agenție poștală din 1943)

(azi 56400 – Доманівка / Domanivka, Mykolaiv oblast, Ucraina)
Lagărul Domanovca. În oraș trăiau 369 evrei în 1939 (reprezentând 16,9% din populație). Lagărul de
muncă (ulterior de exterminare) improvizat a fost înfiinţat în octombrie – noiembrie 1941 în grajdurile de
vite ale colhozului local, concentrează în condiţii greu de imaginat între decembrie 1941 – ianuarie 1942
circa 20.000 evrei (aduşi din sudul Transnistriei), din care circa 15.000 (sau 18.000) au fost executaţi până la
18 februarie 1942 (18 martie conform altor surse) de către Poliţia ucrainiană, execuţiile fiind oprite în urma
controlului comandantului Companiei Jandarmi Golta.
301
Câteva amintiri din copilăria Lui Rubin Udler, evreu brăilean refugiat la Odesa, la Anita Brostoff – Flares of Mmeory: Stories of
Childhood During the Holocaust, Oxford University Press 1998.
302
303
222
Ghetoul Domanovca. La 20 februarie, un nou convoi de deportați (incluzând supraviețuitorii masacrelor din
Bogdanovca și Domanovca) este adus într-o fostă sinagogă a orașului, marcând astfel înființarea ghetoului
local. La 10 martie 1942 mai existau aici 1.900 evrei, cazaţi în 6 foste proprietăţi evreieşti, complet izolaţi de
populaţia civilă (păziţi de Poliţia ucrainiană împreună cu Plutonul de Jandarmi Domanevka). Mortalitatea
zilnică era de 30-40 persoane, îngropate superficial. La 1 septembrie 1943 mai existau aici doar 541 evrei,
din care 124 români (120 din Basarabia și 4 din Bucovina)304.
G29.05/6 – FRUNZĂ (D5)

(azi 56435 – Петропавлівка / Petropavlivka, Mykolaiv oblast, Ucraina)
Fără alte detalii, posibil colhoz.
G29.05/7 – GOLTA (C5, centru de județ și raion, oficiu poștal, birou cenzură)
(azi în 55200/55219 – Первомайськ / Pervomais'k, Mykolaiv oblast, Ucraina)
Orașul Pervomaisk a fost format în 1919 prin unirea a trei localități: Holta (Голта), sub administrare română
din 1941 și Bohopil (Богопіль) și Olviopol (Ольвіополь). În 1939 erau recenzați 6.087 evrei în oraș. Este
ocupat de Brigada 1 Motorizată Ungară la 3 august 1941, iar la 28 octombrie 1941 este divizat în două părți:
germană și română (aceasta din urmă sub numele Golta). Este reocupat la 22 martie 1944 de Divizia 13
Gardă Sovietică şi Brigada 16 Mecanizată (din Armata 5 Gardă, Frontul 2 Ucrainian).
Evreii din partea germană au fost împușcați la sfârșitul anului 1941. Sub administrație română, orașul Golta
a avut trei ghetouri evreiești, un lagăr de muncă forțată pentri evrei (denumite în documente Ghetoul nr.1,
Ghetoul nr. 2 și Lagărul nr.1305) și cel puțin două lagăre pentru romi. Din convoaiele de evrei ucrianieni și
basarabeni sosiți în județ la sfârșitul anului 1941, doar câteva sute meseriași au fost reținuți în gheto, restul
au ajuns la Bogdanovca și Domanovca, unde au fost exterminați. În vara anului 1942 alte câteva sute de
evrei români au sosit, cei incapabili de muncă fiind trimiși pentru lichidare la Acmecetca. La 1 aprilie 1942
se găseau în oraşul Golta 878 evrei, iar în iarna 1942/1943 existau 488 evrei în cele două ghetouri și lagărul
de muncă (uneori denumit Ghetoul III). În martie 1943 evrei au fost trimiși în alte lagăre din județ, alții la
muncă la Ovidiopol, astfel că în octombrie 1943 mai rămăseseră doar 299 evrei în Golta (105 în Ghetoul I,
68 în Ghetoul II, 17 în nou-creatul Gheto III și 109 în Lagărul de muncă). Dintre aceștia, la 1 septembrie
1943 doar 54 erau din Bucovina și 18 din Basarabia, restul fiind probabil ucrainieni (din Odesa)306.
G29.05/8 – LIUBAȘEVCA (sediu de raion, agenție poștală)

(azi 66501 – Любашівка / Lyubashivka, Odessa Oblast, Ucraina)
Oraș cu 676 evrei în 1939, ocupat în luna iulie 1941. În septembrie 350 evrei din oraș și satele
înconjurătoare sunt împușcați; restul de 163 evrei supraviețuitori din raion au fost plasați într-un gheto, unde
li s-au alăturat mii de evei deportați din România. Ulterior toți au fost trimiși în lagărele morții din
Domanovca și Bogdanovca. În ianuarie – februarie 1942 în ghet erau evrei din satele Agafievca,
Arcipitovca, Iasinova, trimiși ulterior mai departe spre est, astfel că la 18 aprilie 1942 mai existau doar 9
evrei în gheto. Numărul lor a crescut la 110 în 12 ianuarie 1943 (majoritatea fiind meseriași sau profesioniști
necesari administrației), scăzând apoi la 92 în 6 iulie 1943 (români și ucrainieni)307.
G29.05/9 – MARINOVCA (D5)

(azi 56425 – Маринівка / Marynivka, Mykolaiv oblast, Ucraina)
Lagăr de muncă sau gheto unde se aflau 8 evrei din Basarabia la 1 septembrie 1943.
G29.05/10 – NICOLAEVCA (D5)

(azi 55152 – Миколаївка / Mykolaivka, Mykolaiv oblast, Ucraina)
Lagăr de muncă sau gheto, unde la 1 septembrie 1943 se aflau 396 evrei români (371 din Basarabia și 25 din
Bucovina).
304
305
DJHAN, Fond Chestura Poliție, Dosar 80/1943, f.87: Ordinul 17005S din 6 noiembrie 1943 al Poliţiei Deva: Tabel cu evreii
fugiţi din lagărele din jud. Golta.
306
307
223
G29.05/11 – TRIDUBI (C4, raion Crivoie Oziero)

(azi 55140 – Тридуби / Tryduby, Mykolaiv oblast, Ucraina)
Sat la 35 kilometri vest de Golta, ocupat de trupele Axei la 3 august 1941, după care majoritatea locuitorilor
evrei sunt deportați la Golta. În mai 1943, sosesc în sat 120-140 (sau 200) evrei români din lagărul
Vapniarca și, alături de singurii doi localnici rămași, au intrat într-un gheto înființat în școala locală, lucrând
în schimb la colhozul local, unde au căpătat în timp o oarecare autonomie de mișcare. Au fost înființate și
ateliere, o cantină și o infirmerie. În septembrie 1943 au fost trimiși din gheto 70 evrei în lagărul de muncă
german Trihati, unde au rămas până în decembrie 1943, când au fost repatriați în România 308.
G29.05/12 – VAZDOVCA, GROSDOVCA (C4, raion Liubașevca)

(azi 66520 – Гвоздавка / Hvozdavka, Odessa oblast, Ucraina)
Sat la 35 kilometri est de Balta, unde sosesc în octombrie 1941 primele convoaie de evrei din Basarabia, prin
punctele de trecere Rezina-Râbnița, urmate ulterior de convoaie din Balta și Ananiev. Un lagăr improvizat a
fost stabilit în colhozul local, total insuficient pentru cei 15.000 evrei care se strânseseră în noiembrie 1941
(cu toate că o treime muriseră deja). Epidemia de tifos și foametea au omorât 8.000 dintre aceștia până în
noiembrie 1941. Noi convoaie au sosit în ianuarie – februarie 1942. În sat era cantonat comandamentul
Regimentului 20 Infanterie din Liubașevca (col. Ion Georgescu), iar în fața pericolului extinderii epidemiei
în rândurile armatei, lagărul a fost lichidat în decembrie 1941, după ce toți evreii au fost deplasați la
Bogdanovca, de unde supraviețuitorii au fost trimiși peste Bug309.
G29.05/13 – VRADIEVCA (C5, sediu raional, agenție poștală)

(azi 56300 – Врадіївка / Vradiivka, Mykolaiv oblast, Ucraina)
Oraș la 29 km sud-vest de Golta, unde trăiau 481 evrei în 1939. După ocupația din august, evreii existenți
sunt uciși de Einsatzgruppe D. După ce trece în administrație română în septembrie 1941 se înființează un
ghetou pentru evreii deportați din România și Transnistria, servind mai mult drept un centru de tranzit pentru
convoaiele în trecere spre lagărele morții din Golta, din acest motiv populația ghetoului s-a păstrat sub 100.
Astfel, la 1 aprilie 1942 existau 93 evrei, la 22 iunie 1942 doar 73 (26 bărbați, 26 femei și 21 copii), păziți de
poliția ucrainiană. În 1943 sunt înființate ateliere meșteșugărești, sub coordonarea Comitetului evreiesc
condus de Iosifescu Iosifovici, Hariton Viner și Huna Epelman. La 23 mai 1942 sosesc aici 48 bolnavi psihic
din spitalul Cotiugeni ca și ultimii 156 evrei din ghetoul Chișinău; ei vor fi imediat distribuiți în lagăre din
raion. La 1 septembrie 1943, mai existau 20 evrei din Basarabia, în afara celor localnici. Din vara și până în
toamna 1942, au locuit în zona satului 300 romi deportați, care provoacă o epidemie de tifos în noiembrie
1942310.
Alte localități neidentificate:
 BUCOV;
 CARLOVCA (D6?, lagăr de muncă);
 CANTACUZINO (cu 12 evrei din Basarabia la 1 septembrie 1943);
 COȘNIȚA – Cu 2 evrei din Bucovina la 1 septembrie 1943;
 ROM. BALCA (cu 8 evrei din Basarabia la 1 septembrie 1943);
 ZAHAROVCA (menționată doar doar în 1941, probabil Novoselki Saharova, azi în 66540 – Новоселівка /
Novoselikva, Odessa Oblast).
Volumul A/2 a apărut în

luna decembrie 2019
(Anii 1919-1921.
România Mare – un ideal
devenit realitate) și
poate fi procurat de la
autor.
308
309
Encyclopedia..., pag. 685-686, 815-816, Ancel, Transnistria.., I, pag. 154.
310
224
G29.06. – Județul JUGASTRU
Harta cu localizările ghetourilor și lagărelor din jud. Jugastru (numărul roșu corespunde numărului de la numitorul din
fiecare titlu)
- Prefect: col. Ștefan S. Gheorghiade, N. Ciugureanu
- Jandarm: lt.-col. Ulman, apoi mr. C. Popescu, mr. D. Burcel
Județ în nordul Transnistriei, mărginit la nord de Moghilev, la est de Tulcin, la sud de Râbnița și Balta și la
vest de Nistru. La 24 decembrie 1941, analiza SSI relevă faptul că în judeţ sunt un număr de 6.494 evrei
repartizaţi în felul următor: în oraşul Iampol: 1.086 evrei, dintre care 814 localnici şi 262 evrei aduşi din
ţară şi opriţi în calitate de specialişti; restul de 5.408 evrei se găsesc în cele 4 raioane: Iampol (1.176),
Crijopol (1.343), Cernovţi (1.464) şi Tamaşpol (1.464). În aprilie 1942 erau 1.097 evrei în județ (245
bărbați, 457 femei și 395 copii). În ce privește situaţia de la 5 ianuarie 1943 mai existau în Judeţul Iampol:
7.687 evrei din care s-au trimis în lagăr la Vapniarca 117 şi mai pleacă 106 la lagărul Ladijin., iar la 1
septembrie 1943 existau în județ 1.625 evrei români (745 din Basarabia și 880 din Bucovina).
G29.06/1 – BILA (C2, raion Iampol)

(azi 24505 – Біла / Bila, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto cu 12 evrei la 1 aprilie 1942 (3 bărbați, 6 femei și 3 copii), păziți de miliția comunală.
225
G29.06/2 – CACICOVA (B2)

(azi 24533 – Качківка / Kachkivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
G29.06/3 – CERNEVIŢI (B1, centru raional, agenție poștală)

(azi 24101 – Чернівці / Cernivci, Vinnytsia Oblast, Ucraina)

din ghetoul Cerneviți

de Geza Glancz, Cernevți,
jud. Jugastru, Transnistria
către Olga Herner, București.
Cartare IAMPOL la 12 iunie
1942, cenzura locală în
Iampol cu ștampila neutră
CENZURAT și semnătura
cenzorului (în aceeași zi),
sosire BUCURESTI în 16
iunie 1942
Pe verso, text normal care umple tot spațiul (extrase): Dragă Olga, află că sunt bine... V-am mai scris câteva
cărți poștale, de ce nu îmi răspundeți. Nouă (ne) merge destul de bine, cu Sandu mă am despărțit, nu știu de el. Vă
rog înștiințați pe Sany adresa mea. Eu am pierdut adresa lui așa că nu pot să-l înștiințez eu. Vă rog să-mi scrieți
ceva despre Voci și Baby că n-am deloc veste de la ei.
Oraș cu 1.425 evrei în 1939 (18.6% din populație), ocupat de trupele Axei la 21 iulie 1941 (în zilele
următoare 27 evrei vor fi uciși de militari), transferat autorității românești în septembrie 1941. Toamna este
organizat un gheto închis în cartierul evreiesc, cu toți evreii localnici rămași (cca. 1.300) plus câteva sute
evrei români deportați. Ei erau utilizați la munci în agricultură și construcții, existând și mai multe ateliere
meșteșugărești. La 1 aprilie 1942 existau 988 evrei (341 bărbați, 255 femei și 392 copii, păziți de miliția
comunală), la 1 septembrie 1943 erau 449 evrei români (170 din Basarabia și 279 din Bucovina). Orașul a
fost eliberat la 18 martie 1944, caracteristică a fost rata ridicată de supraviețuire, datorată faptului că evreii
localnici au putut rămâne în casele lor, iar cei deportați din România au fost puțini și au fost cazați în casele
localnicilor (în hambare sau poduri). A fost una din puținele comunități evreiești din Ucraina păstrate311.
G29.06/4 – CNEAJE ()
(azi 24607 – Княжа Криниця / Kniazhna Krynytsia, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
G29.06/5 – COJNIȚA (C2)

(azi 24546 – Велика Кісниця / Velyka Kisnytsya, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto cu 47 evrei la 1 aprilie 1942 (18 bărbați, 20 femei și 9 copii).
G29.06/6 – COMARGOROD (B2)

(azi 24225 – Комаргород / Komarhorod, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
311
226
G29.06/7 – CRIJOPOL (B2, centru raional, agenție poștală)

(azi 24601 – Крижопіль / Kryžopil', Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Oraș cu 1.400 evrei în 1939 (37,1% din populație), ocupat de forțele Axei la 22 iulie 1941 (14 evrei sunt
omorăți ulterior). Evreii rămași sunt adunați într-un gheto, situat între străzile Budgos și Bath (cu 748 evrei
la 1 aprilie 1942 - 187 bărbați, 316 femei și 245 copii, cazaţi în casele abandonate), înființarea formală având
loc în vara anului 1942, când sunt aduși aici și evrei români. La 2 octombrie 1942 sunt aduși de la Moghilev
700 evrei pentru muncă grea în pădurea Crijopol la tăiat de lemne (14 vor muri până în decembrie). În martie
1943, două grupe de 27 evrei din Crijopol sunt trimise să lucreze la o pistă a aerodromului din Tiraspol. La
15 mai 1943 sunt înființate ateliere meșteșugărești în gheto. În 1943 erau circa 1.200 evrei localnici și 74
români, în martie 1943 erau recenzați 1.300 evrei în total. La 1 septembrie 1943 se găseau aceiași 74 evrei
români (23 din Basarabia și 51 din Bucovina)312.
G29.06/8 – DAHTALIA (B2)

(azi 24614 – Дахталія / Dakhtaliya, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto cu 6 evrei la 1 aprilie 1942 (1 bărbat, 2 femei și 3 copii).
G29.06/9 – ELANEȚ (B2)

(azi 24234 – Яланець / Yalanets', Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto cu 5 evrei la 1 aprilie 1942 (1 bărbat, 1 femeie și 3 copii).
G29.06/10 – GOLOVO-RUSOVA (B2)

(azi 24210 – Велика Русава / Velyka Rusava, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto cu 5 evrei la 1 aprilie 1942 (2 bărbați, 1 femeie și 2 copii).
G29.06/11 – GORIȘOVCA (B2)

(azi 24221 – Горишківка / Horyshkivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto cu 165 evrei la 1 aprilie 1942 (50 bărbați, 75 femei și 40 copii) și 282 evrei în decembrie 1942.
G29.06/12 – HAJBIECVA (BC2)

(azi 24504 – Гальжбіївка / Hal'zhbiivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
G29.06/13 – IAMPOL (BC2, centru județean și raional, oficiu poștal)

(azi 24500 – Ямпіль / Jampil', Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Oraș în care la 1939 trăiau 1.753 evrei (24,4% din populație), deținând un mare număr de locuințe în centrul
localității și 4 sinagogi. La 2 (18?) iulie 1941 este ocupat de trupele Axei, câțiva evrei sunt împușcați de
Einsatzgruppe D. În timpul administrației române a devenit unul dintre cele mai importante puncte de
trecere a Nistrului (35.276 evrei au trecut pe la Cosăuți-Iampol) și a fost organizat un gheto pe 3-4 străzi din
oraș cu 350 deportaţi (meseriaşi) care au primit permisiunea de a rămâne în Iampol (cvasitotalitatea evreilor
au fost doar în tranzit spre est). La 24 decembrie 1941 erau în oraș 1.086 evrei, dintre care 814 localnici şi
262 evrei aduşi din ţară şi opriţi în calitate de specialişti; în afara ghetoului, evreii ucrainieni locuiau pe
aceeași stradă cu Legiunea de jandarmi și Poliția ucrainiană. Un an mai târziu, și acești evrei (cca. 600) au
fost aduși în gheto, care a fost îngrădit cu sârmă ghimpată. La 1 aprilie 1942 în oraș erau 1.097 evrei (245
bărbați, 457 femei și 395 copii), probabil cei localnici inclusiv. La 30 noiembrie 1942 cei 600 evrei localnici
sunt trimiși la cariera de piatră Ladijin. La 27 ianuarie 1943 sunt împușcați 72 evrei, fiind găsiți în afara
ghetoului fără permisiune. În martie 1943 erau circa 500 evrei în gheto, iar la 1 septembrie 1943 erau 504
evrei români (348 din Bucovina și 156 din Basarabia)313. La 3 martie 1944 este reocupat de părţi din Divizia
8 Infanterie, Armata 60 Sovietică (Frontul 1 Ucrainian) în cadrul Operaţiunii Proskurovo – Cernăuţi.
312
313
227
G29.06/14 – IANCULOVCA (C2)

(azi 24540 – Іванків / Ivankiv, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto cu 3 evrei la 1 aprilie 1942 (un bărbat, o femeie și un copil).
G29.06/15 – JABOCRICI, ZABOCRICI (B3, raion Crijopol, agenție poștală din august 1942)
(azi 24640 – Жабокрич / Zabokryč, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Orășel la 33 kilometri sud-sud-est de Tulcin, cu 679 evrei în 1939, unde germanii au ucis 435 evrei între 27-
29 iulie (jumătate fiind localnici din sat). Românii preiau administrația în septembrie 1941, înființând un
gheto cu evreii locali și deportați români (sosiți în octombrie – noiembrie 1941). La începutul anului 1942
erau 558 evrei în gheto, apoi 518 la 1 aprilie 1942 (130 bărbați, 220 femei și 168 copii), 200 evrei români în
martie 1943 și 245 la 1 septembrie 1943 (70 din Basarabia și 175 din Bucovina)314.
G29.06/16 – MARIANOVCA (B2)

(azi 24614 – Мар'янівка / Mar'yanivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto cu 3 evrei la 1 aprilie 1942 (un bărbat, o femeie și un copil).
G29.06/17 – MEASTCOVCA, MIAȘCOVCA (B2, raion Crijopol, agenție poștală)

(azi 24615 – în Городківка / Horodkivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Orășel la 34 kilometri nord-est de Iampol, cu 832 evrei în 1939, unde românii au înființat în toamna 1941 un
gheto pentru evreii locali și cei deportați, care se îngrămădeau în camerele locuințelor evreiești. La începutul
anului 1942 sunt 875 evrei în gheto, 862 la 1 aprilie 1942 (196 bărbați, 403 femei și 263 copii), iar în martie
1943 erau 800. La sfârșitul lui 1942 sunt înființate ateliere, cu 40 meșteșugari în octombrie 1943. Restul
deportaților lucrau în agricultură, construcții, construcții de drumuri. Unii evrei au fost trimiși în iunie 1943
lagărul de muncă Trihati, la construcția podului peste Bug (sub comandă germană). La 1 septembrie 1943,
erau 186 evrei români (177 din Basarabia și 9 din Bucovina)315.
G29.06/19 – MIRINOVCA, MIRONOVCA (B1, agenție poștală)

(azi 24526 – Миронівка / Myronivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
G29.06/20 – NETRIBOVCA (B2)

(azi 24233 – Нетребівка / Netrebivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto cu 1 evreu la 1 aprilie 1942 (o femeie).

din ghetoul Olșanca spre
un lagăr german.

„Duca-Vodă” 12 Lei, scrisă de
Steahailo (Natalia șters),
Olschanka, Kreis Krijopol,
Transnistria către o rudă,
prizonier în lagăr german:
Steahailo Jakib,
Gefengenennummer 135.594,
Lager Bezeichnung X-C,
Stammlager X C,
Deutschland. Cartare
CRIJOPOL * JUD.
JUGASTRU la 16 mai 1942,
cenzură externă la SCCE
Gara de Nord (cu ştampila
rulou și matricola 60) (sursa:
fosta colecție Horst Scherrer)
314
315
228
G29.06/21 – OLȘANCA (BC2, raion Crijopol, agenție poștală)

(azi 24624 – Вільшанка / Vil'shanka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto cu 49 evrei la 1 aprilie 1942 (12 bărbați, 20 femei și 17 copii) și 29 evrei români la 1 septembrie 1943
(22 din Basarabia și 7 din Bucovina), vezi Fig. G29.10.
G29.06/22 – PALANCA (B2)

(azi 24222 – Паланка / Palanka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto cu 6 evrei la 1 aprilie 1942 (3 bărbați, 2 femei și 1 copil).
G29.06/23 – PETROȘIVCA (B1)

(azi 24525 – Петрашівка / Petrashivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
G29.06/24 – PIETROSU (C2)

(azi 24544 – Довжок / Dovzhok, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
G29.06/25 – PISAREVCA (C2)

(azi 66031 – Писарівка / Pysarivka, Odessa Oblast, Ucraina)
G29.06/26 – PODLESOVCA (C2, agenție poștală din august 1942)

(azi 24542 – Підлісівка / Pidlisivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
G29.06/27 – RATUȘ (B2)

(azi 24534 – Ратуш / Ratush, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto cu 2 evrei la 1 aprilie 1942 (un bărbat și o femeie).
G29.06/28 – SOCOLOVCA (B3)

(azi 24633 – Соколівка / Sokolivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto cu 3 evrei la 1 aprilie 1942 (1 bărbat, 1 femeie și 1 copil).

G29.06/29 – ȚECHINOVCA (C2)
(azi 24545 – Цекинівка / Tsekynivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto cu 2 evrei la 1 aprilie 1942 (1 bărbat, 1 femeie), pe malul Nistrului ăn fața orașului Soroca.
G29.06/30 – TOMAȘPOL (B2, centru raional, agenție poștală)

(azi 24200 – Томашпіль / Tomașpil', Vinnytsia Oblast, Ucraina)
În 1939 populația evreiască a orașului era de 1.863 (3.252?). După ocupația din 20 iulie 1941, sunt împușcați
157 evrei în 11 august 1941 (conform altor surse, în 4 august 1941, ar fi fost împușcați 350 dintre evreii
localnici). Românii au prelaut orașul în septembrie 1941, înființând un gheto pe câteva străzi din cartierul
evreiesc, cu 1.047 evrei (248 bărbați, 450 femei, 349 copii, majoritatea evrei ucrainieni) la 1 aprilie 1942 și
33 evrei români la 1 septembrie 1943 (31 din Basarabia, 2 din Bucovina). Au existat și ateliere
meșteșugărești, în care lucrau 54 evrei în octombrie 1943, restul prestând munci la cariera de turbă, fabrica
de zahăr, construcții de drumuri, ferme, etc. Probabil că numărul maxim de evrei în 1943 a fost de 1.128, din
care 281 erau considerați calificați în diverse specialități. Orașul a fost eliberat de Armata Roșie la 16 martie
1944316.
316
229
G29.06/31 – TROSTIANEȚ (B12)

(azi 24520 – Тростянець / Trostyanets', Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto cu 24 evrei la 1 aprilie 1942 (6 bărbați, 10 femei și 8 copii), păziți de miliția comunală
G29.06/32 – VAPNIARCA (B2, raion Tomașpol, oficiu poștal)

(azi 24240/24244 – Вапнярка / Vapnjarka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Sat la 47 kilometri nord-est de Iampol, cu 711 evrei în 1939 (20% din populație), ocupat de germano-români
la 22 iulie 1941. Imediat evreii localnici au fost trimiși în ghetouri din jud. Tulcin. Un lagăr de detenție fost
înfiinţat în octombrie 1941 la cca. 3 km de gara Vapniarca într-o fostă şcoală militară sovietică de cavalierie,
din apropierea gării, subordonat Inspectoratului de Jandarmi Transnistria, tranformat în martie 1942 în lagăr
penitenciar. Înconjurat de sârmă ghimpată, consta din trei clădiri mari (una pentru femei și două pentru
bărbați) și două clădiri mai mici. Primii deținuți au fost câțiva condamnați ucrainieni și 101 ucrainieni
credincioși persecutați („bogomili”). La sfârșitul lunii octombrie 1941, au fost aduși 1.000 evrei din Odesa,
iar în noiembrie 1941, alte sute evrei români. În decembrie erupe epidemia de tifos, unele surse apreciază la
2.000 numărul morților de tifos. În martie 1942 sosesc alți 1.200 evrei din Odesa, astfel că la 1 aprilie 1942
erau aici 946 evrei – 881 bărbați, 12 femei și 53 copii - , sub paza Regimentului 6 Artilerie Călăreaţă. În
toamna 1942 sunt aduși aici și 350 adventiști de ziua șaptea.
Începând din ianuarie 1942 a fost stabilit ca loc de internare pentru comuniştii români317, popularea efectivă
are loc doar în septembrie 1942, atunci când devine lagăr de 'internaţi politici', subordonat direct MAI. La 8
septembrie 1942, un total de 1.201 deţinuţi au fost transferaţi la Vapniarca din România, sosind la 16
septembrie; dintre aceştia, 407 au venit de la Târgu Jiu, 72 de la Caransebeş (toţi deţinuţi politici cu
condamnări corecţionale, acuzaţi de activităţi comuniste, socialiste sau zioniste) iar 722 au fost aduşi de la
domiciliile lor din diverse oraşe ale României (conform altor surse, în trenul de marfă cu destinația
Transnistria erau îmbarcați 407 evrei comuniști sau suspectați de comunism de la Târgu Jiu, 554 suspecți de
comunism aflați în libertate, mai ales în București, Timișoara, Arad, Galați, Roman, Botoșani și Iași și 85
evrei condamnați pentru activitate comunistă, aflați în penitenciare). Cinci până la zece procente din totalul
deţinuţilor nu erau evrei, se aflau printre ei și 107 femei și câțiva copii. Închisoarea este cunoscută mai ales
datorită alimentaţiei cu mazăre furajeră (din care cauză 110 au paralizat în februarie 1943 din cei 1.200
bolnavi consemnați)318. La 9 noiembrie 1942 existau aici 1.179 evrei din Regat (comunişti în cvasi-
totalitate), păziţi de Regiunea II Internare. Din decembrie 1942 se introduce munca obligatorie: Art.1. Toţi
evreii internaţi în prezent în lagărul Vapniarca şi prevăzuţi în tabelul alăturat […] se scot din lagăr şi se
317
Prin Ordinul Guvernatorului Civil al Transnistriei nr. 1012 din 12 ianuarie 1942.
318
Detalii despre viața în lagăr sunt oferite de mărturia lui Adalbert Rosinger: Regimul alimentar în primele 6 luni (septembrie 1942
– februarie 1943) a fost extrem de precar. Ni s-au dat câte 200g pâine de orz pe zi, și ca hrană exclusivă pentru prânz și pentru
seară linte furajeră in cantități suficente foarte greu comestibilă, rămasă în stoc de la sovietici, care a fost denaturată pe ici pe colo
de petrol. In ianuarie – februarie 1943, multe zeci de tineri dintre noi s-au îmbolnăvit în urma acestei alimentații, doborâți de o
paralizie a picioarelor(neuro-lattirissimus). Văzând ca paralizia a început să ia proporții, în martie 1943, administrația a retras din
alimentație lintea furajeră și ne-a dat carne de cal, cartofi și alte alimente comestibile. In același timp, am început să avem dreptul
la pachete de alimente și de îmbrăcăminte din țară și astfel cele 6 luni grele de lipsuri și de foamete s-au terminat și situația noastră
treptat-treptat s-a îmbunătățit. Trebuie subliniat că chiar în primele 6 luni, în perioada foametei, nu toată lumea a suferit de carența
alimentară. Dacă membrii de rând ai colectivului comunist, într-adevăr au dus greu, conducerea colectivului însă, ierarhia
apartinică, membrii de partid aduși din închisori, au avut condiții de viață remarcabil mai bune decât masa deportaților. Colectivul
comunist a fost dirijat de doi detinuți politici veniți din Caransebeș: Lazăr Grunberg, eminența cenușie, figura nr. 1 „pontifex
maximus” și Andrei Bernath, care era persoana nr. 2. Dânșii au fost de fapt diriguitorii micii republici totalitare, Wapniarka, care a
numărat 1.100 de cetățeni. Comandamentul de obicei nu s-a amestecat în viața interioară a lagărului, lăsându-ne latitudinea de a
ne organiza. Grumberg Lazăr si Bernath Andrei nu apăreau niciodată în public față de comamdament. Ei stăteau în camera lor
mică, separată, fiindcă numeroasele camere mici aflate la capetele pavilioanelor, toate erau rezervate pentru conducerea
colectivului. In camerele mici, condițiile de viață erau incomparabil mai bune. Se putea face foc in sobițe mici, era lumină, se putea
fierbe un ceai sau prepara ceva de mâncare, fără să fie la văzul altora și s-au putut purta discuții conspirative între dânșii, căci pe
vremea aceea încă n-a existat magnetofon. S-a format o „comunitate evreiască” conform directivelor date de Grumberg și de
Bernath, care era forma de organizare a lagărului față de Comandament. Un fel de guvern al micii republici dirijat din umbră de
Grumberg și Bernath. In conducerea comunității erau: Emanuil Vinea, Paul Dascălu, Simion Bughici, Aurel Rottenberg, avocatul
Burger, Rado Alexandru, Paul Donath și alții. Politica conducerii colectivului de lagăr, atât la Wapniarka cât și la Târgu Jiu a fost
o politică a piramidei. Straturile mai joase erau formate de internații de rând, straturile de mijloc au fost membrii simpli ai
colectivului, mulți entuziaști care deserveau aristocrația partinică care a constituit vârful piramidei. Cadrele superioare de partid
trebuiau menajate, cruțate, lor le reveneau muncile mai ușoare, iar muncile mai grele au rămas sarcina straturilor mijlocii și
inferioare ale piramidei, la croitorie, frângherie și celelalte ateliere la Târgu Jiu și la munci convenabile la Wapniarka, conducerea
a dirijat în primul rând oamenii lui proprii, iar la munci brute au fost trimiși internații de rând. Extras dintr-un comentariu la
articolul https://www.contributors.ro/cine-a-fost-ghizela-vass-despre-dosare-intrigi-si-anchete/
230
repartizează pentru muncă […] Art.3. Pentru restul evreilor menţionaţi în tabel şi nerepartizaţi […] se
înfiinţează un ghetou la Olgopol şi unul la Pesceana, unde vor fi internaţi toţi cei ce nu muncesc […]
Ghetourile se dau în grija unui şef de colonie, care le organizează319. În martie 1943 se face o triere a
deţinuţilor evrei. La 17 aprilie 1943 sunt eliberaţi 427 internaţi, cu condiţia de a rămâne în Transnistria;
aceştia erau la 1 mai 1943 repartizaţi la muncă în libertate: 100 la Olgopol, județul Balta; 127 la Savrani,
județul Balta, 200 la Tridubi, județul Golta320(sau Trihati?). La 14 octombrie 1943 lagărul este desfiinţat şi
deţinuţii transferaţi la Râbniţa (54 deținuți, omorâți acolo la 19 martie 1944) și Grosulovo321 (de unde 355 au
fost repatriați între decembrie 1943 – ianuarie 1944, iar restul de 563 s-au retras în Basarabia la 12 martie
1944, salvați de comandantul Motora)322. Vapniarca este reocupată la 16 martie 1944 de Corpul 16 Tancuri
din Armata 2 Tancuri (Frontul 2 Ucrainian) în cadrul Operaţiunii Uman - Botoşani.
G29.06/33 – VEBOCA, VERBEA (B2)

(azi 24246 – Вербова / Verbova, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
G29.06/34 – ZICOVCA, JIGOVCA, DZIGOVCA (B2, raion Iampol)

(azi 24200 – Дзигівка / Dzikivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Sat la 45 kilometri ESE de Moghilev, avea 858 evrei în 1939; a fost ocupat la 18 iulie 1941, iar un gheto
închis a fost înființat în toamna 1941 în cartierul evreiesc, pentru deportații din România; majoritatea
convoaielor au trecut mai departe spre Bug, doar puțini evrei calificați au fost autorizați să rămână. Ei
prestau munci la fabrica de zahăr, tăiat de lemne ori în agricultură. La 1 aprilie 1942 existau 934 evrei (180
bărbați, 356 femei și 398 copii), respectiv 1.046 ceva mai târziu, majoritatea fiind evrei ucrainieni. La 1
septembrie 1943 au fost recenzați doar 105 evrei români (96 din Basarabia, 9 din Bucovina)323.
G29.07. – Județul MOGHILEV
 Prefect: col, Constantin Dumitru, dr. Ion C. Băleanu, Constantin Năsturaș, Constantin Loghin.
 Jandarm: Mr. Romeo Orășanu
Județ în nordul extrem al Transnistriei, mărginit la sud de Jugastru și Tulcin. La 24 decembrie 1941, analiza
SSI relevă faptul că în județul Moghilev sunt în total aprox. 70.000 evrei, dintre care 56.000 evrei aduşi din
ţară şi 13-14.000 băştinaşi. Sunt repartizaţi astfel:
1. Oraşul Moghilev 8-9.000 evrei veniţi din ţară şi 4-5.000 evrei băştinaşi. În Moghilev, evreii au
deschis cu aprobarea Prefecturii un număr de 257 restaurante, cofetării, croitorii, eteliere de
corsete, frizerii, cafenele şi altele (din acest total, 41 sunt ale localnicilor şi 216 a celor veniţi prin
evacuare).
2. Şargorod şi Copaigorod, raioane situate la vest de linia ferată Jmerinka-Odessa se găseşte 45% din
rest;
3. Krasnoe şi Djurin, raioane situate la vest de linia ferată, 30%;
4. Stanislavcek şi Jmerinka, raioane situate la est de linia ferată, 25%
În total, 75% din evreii stabiliţi în acest judeţ se află la Vest de linia ferată Jmerinka-Odessa şi numai 25%
la Est. La 1 aprilie 1942 se găseau în judeţ 54.504 evrei (20.846 bărbați, 22.673 femei, 10.985 copii, a căror
pază se face de evrei sub răspunderea şefului coloniei). În decembrie 1942 se aflau în ghetourile din județul
Moghilev 48.831 evrei deportaţi324. Iar situaţia de la 5 ianuarie 1943 era în Judeţul Moghilev - circa 42.000,
instalaţi în Moghilev, Jmerinka, Krasnoie şi Şargorod. La 1 septembrie 1943 se mai găseau în județ 32.002
evrei români (5.103 din Basarabia și 26.829 din Bucovina).
319
Evreii din România..., vol. III/2, pag. 282-283: Decizia nr. 3269 din 31 decembrie 1942 a Guvernământului Transnistriei.
320
Evreii din România..., vol. IV, pag. 242.
321
Extrasele de aici se bazează pe cartea lui Ihiel Benditer - Vapniarca, publicată de ANAIS Ltd., Tel Aviv, Israel în 1995.
322
323
324
Ghetourile din judeţ erau (în ordine descrescătoare a populaţiei): Moghilău, Şargorod, Djurin, Murafa, Scazineţ, Lucineţ,
Smerinca, Copaigorod, Popivţi, Tivarif, Vindiceni, Iaruga, Balchi, Ivaşcăuţi, Tropova, Noşcăuţi, Kapusterna, Hrabiviţi, Nemerci,
Ozarineţ, Martinovca, Iuzina, Hriniovca, Lucineţ, Slidi, Stepanca, Crasna, Meniovca, Obuchov, Garişcova, Romachi, Cozarinţi,
Vinoiji, Gordi, Voroşilovca, Marinovca, Galcinţi, Matchi, Stanislavcec, Jarsnica, Derebcin, Gronivca, Crasnoe, Cozminţi,
Volodievci, Gorai, Mateicovsca, Kantinaţov, Ivanchivţi, Kukavka, Cuniefca [Evreii din România..., vol. III/2, pag. 284-285].
231
Harta cu localizările ghetourilor și lagărelor din jud. Moghilev (numărul roșu corespunde numărului de la numitorul din
fiecare titlu)
G29.07/1 – BALCHI (A1, centru raional, agenție poștală)

(azi 23006 – Балки / Balky, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Satul a fost ocupat de germani la 19 iulie 1941, și transmis românilor în luna septembrie. Aceștia au
organizat în februarie 1942 un gheto cu evrei basarabeni și bucovineni aduși din orașul Bar. Aceștia prestau
munci în afara ghetoului (cum ar fi la gara Bar, în Ucraina germană), puteau să cultive terenul agricol și
puteau participa la sărbătorile religioase. În august 1942 erau 618 evrei deportaţi, respectiv 849 în martie
1943, 680 la 1 septembrie 1943 (388 din Basarabian și 292 din Bucovina)325.
325
232
G29.07/2 – BANDESIVCA, BANDIȘOVCA (B1)

(azi 24054 – Бандишівка / Bandyshivka, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Gheto cu 62 evrei (aprilie 1942?). La 1 septembrie 1943 erau aici 43 evrei din Bucovina.
G29.07/3 – BAR (A1)

(azi 23000 – Бар / Bar, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Ghetou înființat în toamna 1941 foste barăci militare, cu 1.000 evrei din Basarabia și Bucovina. Mulți au
murit în iarna 1941/1942, supraviețuitorii au fost mutați la Balchi.
Lagăr (?) în care 12.000 evrei au fost omorâţi de germani în noiembrie 1942 (?).
G29.07/4 – CAPUSTERNA, COPĂSTÎRNA (A1, raion Șargorod)

(azi 23526 – Копистирин / Kopystyryn, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Sat ocupat de trupele germano-române la 21 iulie 1941, când mai existau doar 13 găspodării evreiești, restul
plecând cu armata sovietică. Gheto închis înființat în colhozul ruinat pentru a caza convoaiele de deportați
ce veneau de la Moghilev, având 400 evrei în iunie 1942 și 500 evrei în decembrie 1942. Între noiembrie
1941 – martie 1942 au murit 50 evrei din cauza condițiilor precare. Atât de precare încât la începutul anului
1942 comandantul Legiunii de Jandarmi, Mr. Orășanu, desființează ghetoul și îl mută în sat, în casele
evreilor localnici, formând astfel un gheto deschis, cu condiții mult mai bune. Deportații au muncit la săteni
sau la drumul Ieroșinka-Murafa, ori în tabăra de muncă Nestervarka, lângă Tulcin. În martie 1943 erau 250
evrei. La 1 septembrie 1943 doar cinci evrei români erau în gheto (3 din Basarabia și 2 din Bucovina),
ceilalți se aflau la munci în exterior. Dintre evreii supraviețuitori, 201 erau din jud. Dorohoi și au fost
repatriați în decembrie 1943, ceilalți 140 erau din Bucovina – Basarabia și au rămas pe loc până la eliberarea
localității, la 20 martie 1944326.
G29.07/5 – CARISCOV (A1, raion Copaigorod)

(azi 23062 – Каришків / Karyshkiv, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Sat fără locuitori evrei, ocupat de germani la 20 iulie 1941, În octombrie a fost înființat un gheto pentru 300
evrei români deportați (dintre care 280 au murit în timpul iernii de malnutriție, frig și tifos). În 1942 ghetoul
a fost repopulat, astfel că avea 400 evrei la 31 ianuarie 1943 și 301 în martie 1943, respectiv 227 la 1
septembrie 1943 (210 din Basarabia și 17 din Bucovina)327.
G29.07/6 – CAȚMAZOV, COȚMAZOV (A1, raion Stanislavcic)

(azi 23153 – Кацмазів / Katsmaziv, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Sat fără evrei înainte de ocuparea de către trupele germano-române la 21 iulie 1941. Sute de evrei
bucovineni au sosit în noiembrie 1941 prin punctul de trecere Ataci. Pentru aceștia s-a înființat un gheto în
casele din sat. La 31 ianuarie 1943 existau 1.200 evrei (români și ucrainieni), în martie 1943 un recensământ
exact arată 376 evrei (probabil doar români) iar la 1 septembrie 1943 erau 344 evrei români (253 din
Basarabia și 91 din Bucovina)328.
G29.07/7 – CAZACIOVCA (A12, raion Șmerinca, agenție poștală)

(azi cartier din 23130 Brailov, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Sat ocupat de Axă la 17 iulie 1941, din septembrie sub administrare română (jandarmii provin din Batalionul
11). Sute de evrei bucovineni au sosit în noiembrie 1941 prin punctul de trecere Ataci, pentru aceștia
înființându-se un gheto cu 300 evrei români la 31 ianuarie 1943 și doar 24 la 1 septembrie 1943 (23 din
Bucovina, unul din Basarabia). Ghetoul a fost închis la 18 martie 1944329.
G29.07/8 – CHIANOVCA (A1, raion Balchi)

(azi 23037 – Киянівка / Kyyanivka, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Sute de evrei din Bucovina (mai ales Hotin) și Basarabia (mai ales Soroca) au sosit în octombrie - noiembrie
1941 prin punctul de trecere Ataci, pentru aceștia înființându-se în sovhoz un lagăr, supraviețuitorii iernii
326
Encyclopedia..., pag. 625-626, vezi amintiri la Avital Baruch, pag. 114-127.
327
328
329
233
1941/1942 mutându-se apoi în sat în casele libere, înființând așadar un gheto închis. În martie 1943 erau 33
evrei în sat., numărul lor crescând prin transfer dinghetourile învecinate, apoi scăzând din nou când mulți
sunt trimiși la munci agricole în lagărul de muncă Nestervarca, jud. Tulcin. La 1 septembrie 1943 erau 79
evrei români în gheto (71 din Basarabia, 8 din Bucovina)330.
G29.07/9 – CLOCOTNA (A2)

(azi 23525 – Клекотина / Klekotyna, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Lagăr de muncă, fără alte informații.
G29.07/10 – CONOTCĂUȚI (B1, raion Șargorod)

(azi 23517 – Конатківці / Konatkivtsi, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Lagăr înființat într-un grajd pentru cai în afara satului, unde au fost aduși în 1942 evrei români și câțiva
ucrainieni. La 8 iulie 1943 aici trăiau 70 persoane, flămânzi și goi, în condiții mizere. La 1 septembrie 1943
erau 42 evrei români (27 din Basarabia și 15 din Bucovina)331.
G29.07/11 – COPAI-GOROD (A1, centru raional, agenție poștală)

(azi 23053 – Копайгород / Kopaihorod, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Oraș în care trăiau 1.075 evrei în 1939 (37,4% din populație), ocupat de trupe germane la 20 iulie 1941,
predat românilor în septembrie. În acea lună, toți evreii au fost strînși într-un lagăr închis dintr-o pădure
lângă gara situată la 6 kilometri de oraș. În octombrie sunt aduși aici din Moghilev câteva mii de evrei
români. În noiembrie 1941 toți evreii au fost mutați într-un gheto închis stabilit în casele devastate din oraș,
3-4- familii în fiecare cameră (în total 5-6.000 persoane). În decembrie izbucnește epidemia de tifos care,
alături de pneumonie, va secera 2.800 vieți până primăvara. Deportații erau trimiși la munci de întrreținere a
drumurilor, demolări și la ferme. Tineri sănătoși au fost trimiși în 1942 într-un lagăr de muncă lângă Tulcin,
de unde au fost mutați la Trihati în 1943. În decembrie 1942 în gheto trăiau 1.600 evrei şi 2.200 la 31
ianuarie 1943 (majoritatea din Bucovina, inclusiv 98 orfani). În martie 1943 mai erau recenzați doar 1.161
evrei, iar la 1 septembrie 1943 erau 1.295 evrei români (676 din Basarabia și 619 din Bucovina)332.
G29.07/12 – COZARINȚI, COȘARINȚI (A1, raion Copaigorod)

(azi 23052 – Кошаринці / Kosharyntsi, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Gheto stabilit doar pentru evrei din Bucovina (Hotin, Lipcani, Briceni, Noua Suliță) și Basarabia de nord, în
număr de 277 în octombrie – decembrie 1942 (în 1945, autoritățile sovietice au stabilit că numărul inițial de
deportați a fost de 800, din care 700 au murit în timpul iernii 1941/1942). În martie 1943 au fost recenzați
170 evrei români, iar la 1 septembrie 1943 erau 168 (167 din Basarabia, unul din Bucovina)333.
G29.07/13 – CRASNA, CRASNOE (A2, sediu raional, agenție poștală)

(azi 23411 – Красне / Krasne, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Sat ocupat de Axă la 18 iulie 1941, când au fost găsiți 350 evrei localnici. Ghetoul a fost înființat în toamna
anului 1941 în casele părăsite ale satului; în februarie 1942 sunt transferați la Tivriv 850 evrei, majoritatea
din Cernăuți. Ulterior primește în septembrie 1942 alți evrei din lagărul desființat de la Scazineț, astfel că de
la 296 evrei (180 din alte surse), ajunge la 995 evrei (665 români – din care 100 din Dorohoi - şi 330
localnici) la 31 ianuarie 1943. Exista un spital cu 14 paturi, o baie comunală și ateliere meșteșugărești. În
martie 1943 erau doar 274 evrei români iar la 1 septembrie 1943 evreii români erau în număr de 282 (10 din
G29.07/14 – CUCAVCA (B1, raion Moghilev-Podolski)

(azi 24011 – Кукавка / Kukavka, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Sat ocupat de trupele germane la 19 iulie 1941, trecut sub administrație română din septembrie. Ghetoul a
fost înființat spre sfârșitul anului 1941cu câteva sute evrei români deportați. Nu se știe numărul inițial, dar în
330
331
332
333
334
Encyclopedia..., pag. 657
234
decembrie 1942 erau 111 evrei români supraviețuitori, respectiv 238 în primăvara 1943 (inclusiv cei locali).
La 1 septembrie 1943 erau 184 evrei români335.
G29.07/15 – CUZMINȚ, COZMINȚI (A1, raion Balchi)

(azi 23040 – Кузьминці / Kuz'myntsi, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Lagăr înființat în colhozul local, octombrie sau noiembrie 1941, cu evreii deportați aduși de la Moghilev.
Supraviețuitorii iernii (probabil cca. 250 au murit de foame și boli) au fost mutați în primăvara 1942 în
casele dintr-o zonă stabilită drept gheto închis. În octombrie - decembrie 1942 erau 175 evrei români, şi 400
la 31 ianuarie 1943 (inclusiv cei ucrainieni). La 1 septembrie 1943 erau doar 128 evrei români (80 din
G29.07/16 – DEREBCIN (B2, raion Șargorod)

(azi 23532 – Деребчин / Derebchyn, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Orășel ocupat la 22 iulie 1941, când se înființează un gheto pentru localnici (care sunt însă împușcați ulterior
de germani). La 30 iunie 1942 sunt aduși de la Șargorod mai mulți evrei români deportați. Majoritatea lor
lucrau într-o fabrică din localitate, iar după închiderea acesteia au rămas fără venit. În gheto erau 200 evrei
în decembrie 1942 şi la 31 ianuarie 1943, respectiv 285 în martie 1943. La 1 septembrie 1943 erau 307 evrei
români (3 din Basarabia și 304 din Bucovina)337.
G29.07/17 – DJURIN (B2, agenție poștală)

(azi 23545 – Джурин / Dzhuryn, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Orășel la cca. 45 km nord-est de Moghilev și 25 km sud de Șargorod. Înainte de război, existau aici 1.027
evrei (19% din populație), care trăiau în extremă sărăcie într-un cartier separat pe deal (transformat ulterior
în ghetou). La începutul războiului, toți bărbații au fost recrutați în Armata Roșie, inclusiv evreii, astfel că au
mai fi rămas în localitate 1.000 bătrâni, bolnavi, copii și femei (800 din alte surse). La 22 iulie 1941 orașul
este ocupat de germani, iar din toamnă este preluat de români, care înființează gheto-ul. Primii deportați
basarabeni din Hotin au ajuns în septembrie 1941, după ce au rătăcit prin mai multe lagăre. Au fost cazați în
sinagogă și mulți au murit imediat după sosire. Din octombrie 1941 și până în ianuarie 1942 au sosit din
Moghilev alte sute de evrei din Bucovina și Dorohoi, circa 2/3 fiind instalați la evreii localnici (câte 8-10
persoane într-o cameră), alți 1.000 evrei fiind nevoiți să se adăpostească în sinagogă, hambare și depozite. În
total au sosit în gheto 3.500 evrei (2.000 din Rădăuți, 400 din Vijnița, 300 din Suceava, 200 din Hotin, iar
restul din Gura Humorului, Câmpulung, Vatra Dornei, Siret, Cernăuți și Dorohoi)338. Circa 120 familii de
evrei bucovineni, bogați, au mituit autoritățile și au putut locui în afara ghetoului. În primăvara anului 1942
a fost organizat Consiliul Ghetoului, condus de avocatul sucevean Dr. Max Rosenrauch (vezi Fig. ), dar
adevăratul conducător a fost adjunctul său, Moses Katz. A fost înființată poliția ghetoului (20 persoane),
judecătorie, spital (datorită căruia mortalitatea în urma tifosului a fost doar de 400, de altfel în total au
existat doar 400-500 decese în gheto, cea mai mică mortalitate din Transnistria!), farmacie, cantină pentru
săraci și orfelinat pentru 50 copii339. Evreii lucrau în agricultură (500 în vara anului 1942) și construcția de
drumuri (pavarea drumului Murafa-Iaroșinca, iunie – septembrie 1942). Ghetoul număra 3.792 evrei în
decembrie 1942 şi 4.050 evrei la 31 ianuarie 1943 (3.053 români şi 997 localnici), respectiv 2.930 evrei
români în martie 1943, inclusiv 249 orfani. În mai 1943 au fost trimiși în lagărul de muncă Trihati 150 evrei
din gheto. La 1 septembrie 1943 erau în gheto 2.871 evrei români (381 din Basarabia și 2.490 din
Bucovina). Orașul a fost eliberat de Armata Roșie la 19 martie 1944
Corespondența este cunoscută, atât în colecția proprie (Fig. G29.12), cât și în baza documentară de la Yad
Vashem (Fig. G29.11). Câteva detalii privind corespondenţa evreilor din ghetoul Djurin pot fi găsite și în
paginile memorialistice340:
 Moghilev, 8 noiembrie 1941 (la sosirea în ghetou). Din Moghilău am scris la Botoşani şi la Bucureşti
două cărţi poştale recomandate. Poate că sunt ultimul semn de viaţă pe care l-am mai dat rudelor.
335
336
337
338
Detalii în jurnalul lui Kunstadt-Sarah-Rosen (deportat din Rădăuți).
339
http://iajgscemetery.org/eastern-europe/ukraine/dzhurin, accesat 3 aprilie 2021, vezi și Encyclopedia..., pag. 666-668
340
Miriam Korber-Bercovici - Jurnal de ghetou, Ed. Kriterion 1995, pag. 16, 57, 79-80, 83-84, 92.
235
 Djurin, 19 martie 1942. Credeam că atunci când vom primi şi noi veşti prin poştă, ceva se va schimba.
Dar iată că alaltăieri dimineaţa când s-a întors mama din piaţă a adus o carte poştală. Dar
dezamăgire, e scrisă în 27.XII, adică de aproape 3 luni […] Se pare că e scrisă de Gustav, el scrie citeţ
şi aşa trece mai uşor de cenzură. Poate că de-acum vom primi şi noi veşti prin poştă.
 Djurin, 26 iunie 1942. [O cunoştinţă din ghetoul Djurin] săptămâna trecută a primit o carte poştală de
la cumnatul ei, Dr. Talik - medic din Botoşani, actualmente concentrat în Transnistria […]. Doctorul
Talik susţine că e imposibil să nu ne scrie [rudele din România], numai că la poştă, la cenzură,
scrisorile din şi spre Transnistria sunt distruse.
 Djurin, 15 iulie 1942. Cel mai important eveniment din săptămâna trecută nu a fost că am primit poştă
[…] Am văzut lumea bucuroasă, agitată […] Trei cărţi poştale: una din Botoşani […], una din
Bucureşti […] şi una de la tanti Rosa din Moghilău […] Le-am răspuns imediat deşi abia la sfârşitul
săptămânii va pleca poşta la Moghilău.
 Djurin, 19 august 1942. Ieri […] au venit domnii de la Comunitate [Evreilor] şi au adus poşta şi banii
de la Moghilău. Scrisori n-am primit, dar eram trecuţi pe lista de bani.
Fig. G29.11:
Corespondență între două
ghetouri

de Selig Mechlovici, Djurin,
jud. Moghilău către B(erta)
Tenenblat, Țibolovca Nouă.
Plasa Obodovca, jud. Balta.
Cartare SAD-GOROD la 24
august 1942, tranzit
MOGHILEV la 30 august,
cenzură locală cu ștampila
CENZURAT MOGHILEV /
No. 2, tranzit BALTA la 1
septembrie 1942 (sursa: baza
de imagini Yad Vashem,
Ierusalim).

din ghetoul Djurin spre
Franța

„Duca-Vodă” 6 Lei cu
francatură suplimentară 12
Lei, scrisă de Dr. S,
Rosenrauch, Djurin, jud.
Moghilău, Transnistria către o
rudă a adjunctului
conducătorului ghetoului: Ing.
L. Katz, Toulouse, 5, rue
Denis Papin, France. Cartare
SAD-GOROD * JUD.
MOGHILEV la 15 septembrie
1942, tranzit MOGHILEV,
cenzura germană din Viena și
română din București
(ştampila rulou și matricola
58)
Textul de pe verso se încadrează în cele 5-6 rânduri care par a fi o regulă în unele ghetouri: Dragii mei! Am
primit c.p din 22/8, care ne-a bucurat mult, noi suntem toți bine sănătoși, ne bucură că voi duceți bine, să ne
ajută Dzeu să ne vedem, an nou cu bine. De ce nu scrie Lolo? Sărutări (cu alt scris: Je vous embrasse și Grusse)
236
G29.07/19 – GORAI (A1, raion Copaigorod)

(azi 23444 – Горай / Horai, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Sat ocupat de trupele Axei la 29 iulie 1941, preluat în septembrie de români, care înființează în luna
octombrie un gheto pentru cca. 200 evrei români deportați, jumătate murind în iarna 1941/1942 de foame,
frig și boli. În decembrie 1942 erau 150 evrei, iar în ianuarie 1943, doar 83. Tot 83 evrei bucovineni se
găseau și la 1 septembrie 1943341.
G29.07/20 – GRABIVȚI, HRABIVȚI (A1, raion Copaigorod)

(azi 23063 – Грабівці / Hrabivtsi, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Sat ocupat de trupele germane la 20 iulie 1941, trecut sub administrare română în septembrie. Ghetoul a fost
înființat în luna noiembrie 1941 în barăci de lemn improvizate lângă pădurea din afara satului. Circa 500
evrei români deportați au fost aduși din Moghilev, dintre care 300 au murit în iarna 1941/1942. În decembrie
1942 se aflau aici totuși 486 evrei, în primăvara 1943 erau doar 294 evrei (probabil români), iar la 1
septembrie 1943 se mai găseau 198 evrei bucovineni342.
G29.07/21 – HALCINȚI, GALCINȚI (A1, raion Copaigorod)

(azi 23055 - Шевченкове / Shevchenkove, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Ghetou înființat în toamna anului 1941 în barăcile dărăpănate ale colhozului local, pentru deportații sosiți
după marșuri prin Moghilev și Copaigorod, dezumanizați de condițiile primitive. În decembrie 1942 mai
erau 223 și 120 în martie 1943. Aceștia vor fi mutați în sat în iulie 1943, după vizita reprezentantului
Consiliului Evreiesc Moghilev. La 1 septembrie 1943 erau recenzați 124 evrei români (119 din Bucovina și
5 din Basarabia)343.
G29.07/22 – HRINOVCA, CRINOVCA (A1, raion Copaigorod)

(azi 23443 – Привітне / Pryvitne, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Sat la 10 kilometri sud de Copaigorod, ocupat de trupele germano-române la 20 iulie 1941, unde românii
înființează în octombrie 1941 un gheto pentru 200-250 evrei români deportați, dintre care o treime au murit
de foame, frig și tifos în iarna 1941/1942. În ianuarie 1943 existau totuși 241 evrei, iar la 1 septembrie 1943,
erau 183 evrei români (182 din Bucovina, unul din Basarabia)344.
G29.07/23 – GROMIVCA (A1)

(azi ?)
Gheto cu 200 evrei în decembrie 1942, și 33 la 1 septembrie 1943 (3 din Basarabia, 30 din Bucovina).
G29.07/24 – IARIȘEV, JARSNICA (B1)

(azi 24024 – Яришів / Yaryshiv, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Gheto cu 200 evrei în decembrie 1942.
G29.07/25 – IAROGA, IARUGA (B1, raion Moghilev)

(azi 24062 – Яруга / Iaruha, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Sat la 24 kilometri sud-est de Moghilev, avea 829 evrei în 1930. Ocupat de armatele Axei la 19 iulie 1941,
în august 1941 germanii au împușcat în zona satului 500 evrei epuizați, care nu mai puteau rezista la
marșurile dute-vino din lunile iulie-august, trece sub administrație română în septembrie. În locuințele
evreilor localnici a fost înființat un gheto deschis pentru evreii bucovineni sosiți între octombrie – noiembrie
1941. În vederea descongestionării, mulți evrei au fost transferați în primăvara 1942 către lagărele Scazineț
și Peciora. Au rămas în gheto 679 evrei români în decembrie 1942 şi 781 (416 bucovineni şi 365 localnici)
la 31 ianuarie 1943. Toți munceau la pădure, în colhoz, culturi de viță-de-vie, porumb și roșii, la repararea
de drumuri și curățatul zăpezii. În martie 1943 erau 467 evrei români, iar la 1 septembrie 1943 numărul
evreilor era de 478 (472 din Bucovina și 6 din Basarabia)345.
341
342
343
344
345
237

primită în ghetoul Iaruga
Carte poştală românească 5

Lei cu francatură
suplimentară dezlipită
(recomandată), expediată de
Vilma Marcovici, Galați către
deportata Ana Erdreich,
Jeruga, prin Comunitatea
Evreească Moghilev,
Transnistria. Cartare GALATI,
cenzură locală cu ștampila
CENZURAT GALAȚI, sosire
MOGHILEV (sursa: baza de
imagini Yad Vashem,
Ierusalim).
G29.07/26 – ISRAILOVCA (B1)

(azi 24015 – Грабарівка / Hrabarivka, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Gheto, fără alte informații.
G29.07/27 – IUZINA (B1)

(azi cartier în 23453 Lucineț, Vinnytsia oblast, Ucraina)
G29.07/28 – IVANKIVȚI (A2)

(azi 23326 – Іванківці / Ivankivtsi, Vinnytsia oblast, Ucraina)
G29.07/29 – IVAȘCĂUȚI (A1)

(azi 23516 – Івашківці / Ivashkivtsi, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Lagăr de tranzit pentru 2.000 evrei, din care mai trăiau în decembrie 1942 doar 600. La 1 septembrie 1943
erau 232 evrei români (184 din Basarabia și 48 din Bucovina).
G29.07/30 – LOZOVA (B1, raion Șargorod)

(azi 23540 – Лозова / Lozova, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Sat la 29 kilometri nord-est de Moghilev, ocupat la 22 iulie 1941, unde un gheto a fost înființat în
disponibile după sosirea în decembrie 1941 a 160 evrei din Bucovina (venind din Moghilev). Ei munceau la
plantațiile de tutun ale colhozului sau în ateliere meșteșugărești. Existența era complicată de prezența
trupelor germane în sat, care păzeau un lagăr de prizonieri. În martie 1943, erau 104 evrei în sat (nu se știe
ce origine aveau), iar la 1 septembrie 1943 erau 31 evrei români (4 din Basarabia, 27 din Bucovina). Între
timp muncitori calificați fuseseră trimiși în lagărele de muncă Nestervarca și Trihati346.
G29.07/31 – LUCINEȚ (B1, raion Copaigorod, agenție poștală)

(azi 23453 – Лучинець / Luchynets', Vinnytsia oblast, Ucraina)
Sat la 28 kilometri nord de Moghilev, ocupat la 20 iulie 1941. În noiembrie 1941 este înființat un gheto
pentru evrei deportați din România, în case ale evreilor locali, înconjurate de sârmă ghimpată. În iarna
1941/1942 au murit în Lucineț de foame și boli un total de 1.698 evrei. Din 1942 este înființată o piață, unde
vând țăranii locali și un spital cu 16 paturi. Deportații bărbați lucrau în turbărie, iar femeile în ferme; puțini
erau angajați în administrație. În decembrie 1942 erau 391 evrei, iar la 31 ianuarie 1943 numărul lor
346
238
ajunsese la 2.897. În vara anului 1943 mulți sunt trimiși la muncă, astfel că la 1 septembrie 1943 mă
rămăseseră 1.007 evrei români (177 din Basarabia și 830 din Bucovina), pe lângă câțiva localinici347.
G29.07/32 – LUCINCIC (B1)

(azi 23452 – Лучинчик / Luchynchyk, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Gheto cu 2.360 evrei în decembrie 1942 și 95 la 1 septembrie 1943 (din Bucovina).
G29.07/33 – MARIANOVCA (A1)

(azi 23060 – Мар'янівка / Mar'yanivka, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Gheto cu 233 evrei în decembrie 1942 și 29 la 1 septembrie 1943 (5 din Basarabia și 24 din Bucovina).
G29.07/34 – MARTINOVCA (A1)

(azi 23134 – Мартинівка / Martynivka, Vinnytsia oblast, Ucraina)
G29.07/35 – MATEICOVO, MATEICOVSCA, MATEIEVCA (A1)

(azi 23050 – Матейків / Mateikiv, Vinnytsia oblast, Ucraina)
G29.07/36 – MITCHI (A1, raion Șmerinca, apoi Balchi)

(azi 23036 – Митки / Mytky, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Sat la 59 kilometri nord de Moghilev, desemnat în ntoamna 1941 drept zonă de deportare a evreilor din
Bucovina și nordul Basarbiei. Aici a fost înființat în septembrie 1941 un lagăr de tranzit, înconjurat de
sârmă ghimpată, în care erau concentraţi mii de evrei înainte de a fi dispersaţi în celelalte lagăre de-a lungul
Bugului. Se apreciază că în decembrie 1941 au fost trimiși aici cca. 1.000 evrei. Lagărul a fost desființat
cândva în 1942, au mai rămas doar câțiva medici, poentru a ajuta lupta contra epidemiei 348 (conform altor
surse, în decembrie 1942 erau aici 204 evrei în gheto, ceea ce pare a fi o dublă eroare).
G29.07/37 – MOGHILEV (B1, centru județean și raional, oficiu poștal, birou cenzură)
(azi 24000/24004 – Могилів-Подільський / Mohyliv-Podil's'kyi, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Numit de români și Moghilău. Oraş în care trăiau 8.703 evrei în anul 1939 (40% din populație), dinre care
3.000 au rămas pe loc după retragerea sovieticilor. A fost ocupat de trupe germano-române la 19 iulie 1941,
iar în zilele următoare zeci de evrei au fost uciși de Sonderkommando 10b. Orașul a fost interzis inițial
evreilor, puțini au rămas, inițial prin mituire, ulterior au fost autorizați să rămână în conexiune cu acțiunile
inginerului Jägendorf. Un gheto deschis s-a format odată cu sosirea primelor convoaie de deportați din
Bucovina și nordul Basarabiei, în iulie – august 1941. Următoarele deportări masive au avut loc prin marșuri
în lunile septembrie – noiembrie 1941, și apoi altele, în număr mai mic și pe calea ferată până la Atachi între
mai – iunie 1942, când 4-5.000 evrei au fost deportați din Cernăuți, Dorohoi, Hotin, Storojineț, Suceava,
Câmpulung și Rădăuți. În total, circa 56.000 evrei români au trecut Nistrul la Moghilev, majoritatea fiind
împinși imediat spre est. În toamna 1941 se găseau aici cca. 15.000 evrei deportaţi, din care 3.410 au murit
de tifos în perioada noiembrie 1941 – 20 aprilie 1942 (jumătate din cei 7.000 infectați). În jurul oraşului au
mai existat ghetouri (lagăre?) la Tropova, Ozarineţ, Sadova, Lucineţ 349. În aprilie 1942 Comitetul evreesc
organizase în oraș cantine, un azil pentru bătrâni, trei spitale, două orfelinate (trei din 13 noiembrie 1942,
pentru un total de 1.500 copii), un laborator dentar, un serviciu sanitar, o farmacie și trei brutării. La 16 mai
1942 se constată că numărul evreilor din oraş a ajuns la 12.276 (prin sosiri din comunele învecinate), faţă de
9.000 câţi aveau autorizaţie de la Prefectură pentru a rămâne în oraş. Se cere evacuarea lor. La 28 mai 1942
se comunică că un lot de 3.000 evrei este în curs de evacuare la Scazineț, lotul fiind format din cei care au
comis fapte nedemne în timpul șederii la Moghilev, din cei bogați și care au mijloace de a se întreține și din
evreii deportați din Cernăuți, pe care românii îi socoteau automat drept comuniști. Erau scutiți muncitorii
din fabrică, văduvele cu copii și bătrânii. Transporturile au plecat la 29, 31 mai și 4 iunie 1942.
347
348
349
239
Ghetoul propriu-zis s-a înfiinţat doar în luna iunie 1942, într-o zonă retsrânsă delimitată de trei străzi
principale, numite azi Pușkinska, Knivska/Lenina și Gretska. La începutul lunii iunie sosesc la Moghilev
1.795 evrei din Cernăuţi (evacuaţi la 8 iunie 1942) şi 308 evrei din Dorohoi (evacuaţi la 11 iunie 1942), la
15 iunie 1942 mai sosesc 1.139 evrei din Cernăuţi şi 12 din satele județul Hotin. La 29 iunie 1942 sosesc
1.110 evrei din Cernăuţi şi 52 din Dorohoi, astfel că în întreaga lună iunie 1942 au fost evacuaţi din
Bucovina 4.094 evrei, 147 comunişti şi 267 refugiaţi polonezi (probabil tot evrei). În septembrie 1942
ghetoul este împrejmuit cu sârmă ghimpată, era păzit de jandarmeria română (din Batalionul 11, vezi mai jos
fișa plutonierului Roiban) și poliția ucrainiană. La 12 octombrie 1942 începe strângerea a 3.000 evrei care
urmau a fi evacuați în lagărul Peciora. În decembrie 1942 mai existau aici 12.200 evrei. La 31 ianuarie 1943
erau înregistraţi tot 15.000 evrei (12.000 români şi 3.000 localnici), iar în martie 1943 locuiau în oraș 12.588
evrei (dintre cei 15.522 din întreg județul). La începutul lunii mai 1943, 1.555 evrei din ghetou au fost
selectați pentru construcția unui pod peste Bug; 500 dintre ei (majoritatea intelectuali) au fost descalificați
pentru muncă și trimiși înapoi de germani, ajungând în final în lagărul Trihati. La 1 septembrie 1943 se
găseau aici 13.184 evrei români (348 din Basarabia și 12.836 din Bucovina). La 20 decembrie 1943, evreii
din Dorohoi au primit ordin de rapatriere, iar la 6 martie 1944 sosește la Iași un transport cu 1.425 orfani din
Moghilev iar la 19 martie 1944 orașul este recapturat de Frontul 2 Ucrainian prin Corpul 35 (din Armata
27) şi Corpul 5 Mecanizat (din Armata 6 Tancuri), în cursul Operaţiunii Uman - Botoşani. Orașul Moghilev
este cunoscut mai ales prin experimentul unic al angajării evreilor în activităţi industriale oficiale la
'Topitoria lui Jägendorf, vezi mai jos350.
G29.07/37.1. – Corespondența evreilor din orașul MOGHILEV

(octombrie 1941 – mai 1942)
Primii deportați evrei sosesc din Bucovina în luna octombrie 1941. Ei pot scrie acasă imediat și fără
restricții, altele decât cele ridicate de sistemul poștal din Transnistria, aflat în fază de înființare. Așadar
corespondențele de aici au caracteristicile generale ale celor din Transnistria, iar identificarea se face pe baza
numelui evreesc al expeditorului/destinatarului, vezi exemple mai jos.
Fig. G29.14.
30 octombrie 1941:
Corespondență timpurie a
unor deportați în Moghilev
Carte poştală românească cu

francatură suplimentară Mihai
(emisiunile de mărci și cărți
poștale „Duca-Vodă” nu au
fost încă emise), expediată
de Reicher Luca, Moghilev
către sora sa Amalie Reicher,
Toulouse, France. Cartare
MOGHILEV la 30 octombrie
1941, tranzit TIRASPOL la 22
decembrie (!!) 1941, cenzura
externă Gara de Nord
(ștampilă rulou pe verso și
matricola 174) și cea
germană din Viena (ștampila
rulou roșie)
Din text (în limba germană): Am ajuns aici și suntem toși sănătoși și mulțumiți... Sper că vei primi cartea noastră
poștală. Când vom sosi la locul de destinație îți vom da adresa noastră, astfel să putem intra în corespondență.
Vom fi în curând acolo (ceea ce confirmă informația istorică conform căreia, conform ordinelor inițiale, evreii
nu trebuiau să rămână în Moghilev, ci să fie împinși mai la est în ghetouri).
Rog cititorii să-mi semnaleze orice fel de erori, completări sau corectări
pe adresele comunicate în primele pagini ale volumului.
350
Siegfried Jägendorf - Minunea de la Moghilev, Ed. Hasefer 1997.
240
G29.07/37.2. – Corespondența evreilor din ghetoul MOGHILEV

(mai – octombrie 1942)
Din cele câteva corespondențe din ghetou cunoscute (expediate în intervalul 29 mai – 23 iunie 1942 din
ghetoul propriu-zis), rezultă că textele lor sunt evident limitate la cca. 6-7 rânduri (vezi Fig. G29.15-16),
fiind în mod sigur în concordanță cu o reglementare deocamdată necunoscută documentar. În afara acestei
restricții, corespondențele au caracterisiticile obișnuite ale celor din Transnistria, confirmarea se poate face
prin numele evreeesc al expeditorului, adresa sa (care ar trebui să intre în perimetrul ghetoului), rareori alte
mențiuni lămuritoare, așa cum este indicată „Comunitatea Evreilor Moghilev” în Fig. G29.16, ceea ce deja
presupune o circulație intermediată de respectiva organizație locală.
Fig. G29.15. Carte poștală transnistreană Duca-Vodă 6 Lei, scrisă la 29 mai 1942 cu un text evident limitat la 6 rânduri
pe verso, de medicul Mehlmann, Moghilău, Vinogradna 29 pe adresa unor rude din București. Cartare MOGHILEV la 1
iunie 1942, cenzură în biroul județean Moghilev cu ștampila neutră dreptunghiulară în cadru CENZURAT, sosire
BUCUREȘTI la 5 iunie 1942, adăugându-se un număr de timbre Taxă de Plată (posibil fără legătură cu
corespondența).
Din text: Dragii mei. Căutaţi orice posibil de a obţine rechemarea noastră, ţinând cont că sunt ofiţer de rezervă şi
aş fi înţeles [aş fi de acord] cu orice însărcinare pentru combaterea epidemiilor oriunde ar fi. O serie de familii au
obţinut acu rechemarea. Fie Vă milă de noi, câtă vreme mai e timp. Într-o corespondență ulterioară (din iunie
1942), scrisă în germană pe aceleași 6 rânduri, expeditoarea confirmă primirea unor bani prin Banca Națională.
Fig. G29.16. Carte poștală transnistreană Duca-Vodă 6 Lei, scrisă la 23 iunie 1942 cu un text evident limitat la 6 rânduri
pe verso (plus formulele de salut), de Rebeca Mihalovici351, Comunitatea Evreilor, Moghilev, Transnistria pe adresa
părinților din Târgu Frumos (evrei neevacuați!, vezi Tabel G27.1). Cartare MOGHILEV la 25 iunie 1942, cenzură în
biroul județean Moghilev cu ștampila neutră dreptunghiulară în cadru CENZURAT, sosire TG. FRUMOS la 27 iunie
1942.
Din text: Vă pot scris că am primit și suma de 25000 lei în care vă puteți închipui cât poate dura chiar în economia
cum trăim. ....
351
Familia Mihalovici din Săveni, jud. Dorohoi: Mihal (recrutat pentru lucrări îndiguire la Brăila), Rebeca soție, Burah și Moișe fii,
Anuța cumnată, toți au fost deportați în Transnistria (sursa: JewishGen).
241
G29.07/37.3. – Corespondența evreilor protejați de Sigmund Jägendorf

(„Minunea de la Moghilev” ilustrată în corespondențe poștale)
Câteva date istorice
Schmiel „Sami” Jägendorf s-a născut la 1 august 1885 în satul Zviniace din Bucovina (azi Звенячин, Ucraina),
într-o familie de evrei orotodocși (religioși), proprietari de moară. Tânărul Sami năzuia la altceva, în afara
vieții închistate a comunității tradiționale, astfel că absolvă în 1907 Școala Tehnică din Mittweida, primind
diploma în inginerie mecanică și electrică. În 1909 se căsătorește la
Rădăuți cu Hinde Feller, ambii schimbându-și numele în Hilda, respectiv
Siegfried. A fost decorat în timpul Primului Război, după ce a construit
un gard electrificat la granița dintre Rusia și Bucovina, iar după război se
angajează ca reprezentant local al firmei Siemens-Schuckert Werke
Viena, colaborare care îi va propulsa în rândul elitei bogate a Bucovinei
(în 1922 se va stabili la Cernăuți, luând cetățenia română).
La 12 octombrie 1941 sosește ordinul de evacuare a evreilor din Rădăuți, iar Jägendorf este însărcinat cu
organizarea evacuării. După două zile au coborât la Atachi, de unde au trecut Prutul pe rând, intrând în
orașul Moghilev, de unde trebuiau să continue drumul spre est, orașul distrus fiind interzis evreilor.
Jägendorf obține aprobarea de a-i grupa pe toți evreii din Rădăuți într-un adăpost provizoriu în clădirea unui
cinematograf, după care reușește să convingă autoritățile române (prefectul – colonelul Băleanu, cu
asentimentul celor germane) că va fi capabil să repună în funcție uzina electrică din oraș. În acest scop ei
hotărăsc la 3 noiembrie 1941 să înființeze un atelier mecanic în clădirile topitoriei de fier din oraș (pe care o
vor numi Turnătoria), distrusă la rândul ei de lupte. Va începe un obositor joc pentru a obține rămânerea în
oraș a cât mai multor evrei, așa-zis necesari refacerii industriei locale. Prima listă va conține 116 nume de
meseriași și specialiști, cărora li s-a aprobat în final și rămânerea pe loc a familiilor, astfel că totalul final al
celor exceptați de deportarea spre est a fost de 1.200 persoane. Toți aceștia au fost încartiruiți în clădirea
școlii de lângă Turnătorie, câte 30 persoane în fiecare clasă, corpul de ingineri locuia în fosta clădire a
angajaților ucraineni; în plus au mai fost rechiziționate și alte case pentru a-i adăposti pe toți oamenii.
Jägendorf și familia locuiau într-o casă cu patru camere pe str. Ermana nr. 65. În plus, peste 10.000 evrei cu
autorizații de ședere locuiau în ghetoul alăturat (vezi mai sus), iar alte câteva sute erau clandestini în oraș.
Reparația la uzina electrică s-a terminat în mai puțin de o săptămână, fiind furnizat curent la Oficiul Poștal,
Serviciul Secret și la Turnătorie. Ca urmare, evreii primesc ordin de a repara și alte clădiri administrative din
oraș, la fabrica de cherestea, la cele patru mori ale orașului, instalațiilor de vinificare, etc, motiv pentru
aprobarea altor autorizații de rămânere în oraș. Conform memoriilor lui Jägendorf, în acea perioadă cca.
10.000 evrei erau angajați în activități de producție, fără remunerare. La 18 noiembrie 1941 ia ființă
Comitetul Evreesc din Moghilev, condus de Jägendorf. În decembrie 1941 izbucnește o epidemie de tifos
stinsă de-abia la începutul lunii mai 1942, urmare a căreia numărul muncitorilor de la Turnătorie a scăzut de
la 187 la 120 (la care se adăugau 30 ucrainieni). La 16 iunie 1942 Jägendorf demisionează din funcția de
președinte al Comitetului Evreesc. Spre sfârșitul verii anului 1942, Turnătoria lucra la capacitate maximă,
fabricând unelte agricole, piese de schimb pentru fabrici și gospodării agricole, cuie, vase de aluminiu, pe
lângă numeroase ateliere meșteșugărești. La 24 septembrie 1942 Turnătoria și atelierele au fost vizitate de
guvernatorul Alexianu și comandantul german, care au lăudat cele văzute. În 15 decembrie 1942 Jägendorf
preia din nou conducerea Comitetului Evreesc, perioadă în care Turnătoria angajase deja 700 muncitori (în
total aproape 3.000 oameni împreună cu familiile lor), care lucrau pe trei schimburi. La 7 martie 1944, el
primește permisiunea de repatriere în România, la intervenția dr. Filderman, cu 13 zile înainte de ocuparea
orașului de către sovietici. Va reveni la Rădăuți după instalarea administrației sovietice, devenind, pentru
câteva luni (până în octombrie 1944) primar al orașului Botoșani. Aici va afla că 400 dintre muncitorii
Turnătoriei (rămasă sub conducerea ing. Popescu, omul guvernului) au fost recrutați forțat în Armata Roșie,
mulți fiind uciși sau răniți când avioanele germane le-au bombardat trenul. La 30 august 1946 părăsește
definitiv România, împreună cu soția, prin Praga, spre Statele Unite, lăsând istoriei să dezlege motivațiile
acestui pesonaj autoritar, impunător și megaloman, în egală măsură lăudat și criticat de coreligionarii săi...
Decedază la 5 septembrie 1970 într-un spital din Sun City, California.
242
Fig. G29.17. Legitimația tânărului Adolf Stern, „ucenic” la Turnătorie

Antetul actului: Guvernământul Transnistriei, Direcția Industriei, Turnătoria din Moghilev. Eliberat la 12 iunie 1943,
poartă vizele lunare până inclusiv în luna martie 1944. Poartă probabil semnătura directorului Jagendorf (sursa: Ehpes
Blog http://ehpes.com/blog1/?p=8587, fotografii publicate inițial de Sylvia Gsell, nepoata Amaliei Reicher)
Fig. G29.18. Una din cele două corespondențe expediate din Turnătorie, dar respectând limitările în text impuse
doar în Gheto: Carte poştală militară cu francatură suplimentară „Duca-Vodă”, scrisă la 27 iunie 1942 de Luca Reicher,
folosind adresa socrului Dr. Stern, Turnătorie de fier, Moghilev, Transnistria către sora sa, Amalie Reicher, Toulouse,
France. Cartare MOGHILEV la 2 iulie 1942, cenzura locală Moghilev cu ștampila neutră CENZURAT, re-cenzurare la
Gara de Nord București (ștampilă rulou neagră și matricola 119), plus cenzura germană din Viena (ștampila rulou
roșie). Textul de pe verso, în limba română, e limitat la 6 rânduri, conform restricțiilor valabile în ghetou
G29.07/37.4. – Corespondența evreilor din TURNĂTORIA MOGHILEV

(ianuarie – octombrie 1942)
Lotul „Luca Reicher” (vezi mai jos) este cel mai important martor în descifrarea corespondențelor expediate
de meseriașii sau familiile lor, adăpostiți sub protecția inginerului Jagendorf în școala de lângă Turnătorie
(este vorba de maxim 1.200 persoane angajate inițial). Perioada de circulație cunoscută este 27 ianuarie –
30 septembrie 1942, după care, corespondența a fost permisă doar prin tabele colective. Adresa este
consemnată în mai multe feluri: Fabrica de tornătură (27-28 ianuarie 1942, Fig. G29.19), Fabrica de
Turnătorie (20 aprilie 1942), dar mai ales Turnătoria de Fier (10 martie – 27 septembrie 1942, 23 februarie
1944, Fig. G29.18, G29.20, G29.28, G29.29. G29.33). Nu există limitări în lungimea textului, cu excepția
lunilor iunie și iulie 1942 , când normativele din ghetou par să se fi aplicat (doar temporar) și aici: textele de
pe verso sunt de exact 6 rânduri!, vezi Fig. G29.18. Până la sfârșitul lunii august 1942, corespondențele sunt
cenzurate inițial la Moghilev și ulterior la SCCE Gara de Nord, pe când cele din septembrie 1942 nu mai
sunt cenzurate local, doar la Cenzura Externă din București.
243
Fig. G29.19.
Corespondență timpurie
expediată din Turnătorie
Carte poştală militară

românească cu francatură
suplimentară „Duca-Vodă”
(recomandată), expediată de
Dr. Stern, Fabrica de
tornătură, Moghilău,
Transnistria către sora nurorii
sale, Amalie Reicher,
MOGHILEV la 29 ianuarie
1942, cenzura locală
Moghilev cu ștampila neutră
CENZURAT, re-cenzurare la
Gara de Nord București
(ștampilă CENZURAT 9 și
matricola 171), plus cenzura
germană din Viena (ștampila
manuală roșie).
Corespondențe purtând date extreme, expediate de familia unui deportat evreu, aflat sub protecția ing. Jagendorf în
clădirile Turnătoriei.

târzie expediată din
Turnătorie

„Duca-Vodă” cu francatură
suplimentară, expediată de
Dr. Stern, Turnătorie de fier,
Moghilău, Transnistria către
sora nurorii sale, Ly Reicher,
MOGHILEV la 30 septembrie
1942, cenzurare la Gara de
Nord București (ștampilă
rulou neagră și matricola
160), plus cenzura germană
din Viena (ștampila rulou
roșie).
G29.07/37.5. – Corespondența evreilor de la UZINA ELECTRICĂ MOGHILEV

(martie 1942)
Toate sursele indicau Turnătoria (și clădirile din jur) drept singurul refugiu al evreilor deportați intrați sub
protecția ing. Jagendorf. O corespondență recentă adaugă încă o instituție în această acțiune de salvare, și
anume Uzina Electrică (despre care știm că a fost prima repusă în funcție de oamenii lui Jagendorf încă din
luna noiembrie 1941, servind ulterior drept loc de cazare pentru familiile meseriașilor angajați acolo). În
acest caz, putem considera formularea adresei drept una spectaculoasă, fiind indicat însuși Ing. Jagendorf,
probabil pentru a accentua mai clar cine oferea protecția, vezi vinietele de mai jos.
244
Fig. G29.21. Corespondență expediată din clădirea protejată a Uzinei Electrice

Carte poştală militară românească cu francatură suplimentară „Duca-Vodă” (recomandată), scrisă de Ing. Jagendorf,
Jeanette Brucker352, Moghilev, Uzina Electrică către Marcel Goldmann, București. Cartare MOGHILEV la 2 martie 1942,
cenzura locală Moghilev cu ștampila neutră CENZURAT, sosire BUCURESTI la 26 martie 1942. Patru rânduri de pe
verso sunt șterse de cenzură, iar la sfârșitul textului, expeditoarea își scrie din nou adresa, în felul următor: Jeanette
Brucker, Ing. Jagendorf, Uzina Electrică.
G29.07/37.6. – Saga familiei Reicher din Rădăuți
Șansa a făcut ca pe parcursul multor ani, să formez un mic lot cu corespondența unei anume Luca Reicher,
originară din Rădăuți și deportată în Moghilev, împreună cu marea parte a familiei. O parte a pieselor le-am
achiziționat din locul tradițional de adunare a filateliștilor parizieni, Place du Marigny, altele le-am găsit pe
licitații online, oferite de vânzători din Franța și Argentina (iată cum se împrăștie corespondențele de
familie). Pentru început, să cunoaștem puțin familia Reicher353:
 Lotte Reicher („Lea”, născută Stern la 10 octombrie 1879, decedată de epuizare la 17 noiembrie 1941 la Moghilev),
mama fraților Luca, Amalia, Yosef și Benjamin. Căsătorită cu blănarul Rubin (Reuven) Reicher (1879-1961), care
avea mai multe depozite în Rădăuți și Cernăuți.
 Dr. Fabian Stern (medic, născut la Rădăuți în 1893, decedat la Rădăuți în 1961), fratele lui Lotte Reicher. Căsătorit
cu Lana Stern (născută Pressner), a avut o fiică, Gabriella Stern (Gaby, decedată în 2008 la Tel Aviv). Avea o poziție
socială proeminentă, locuind în „Vila Stern” pe Calea Regele Carol al II-lea nr. 31, Rădăuți.
 Rosa Regina Reicher („Luca”), născută la Rădăuți în 12 iulie 1912, decedată la 5 ianuarie 2000 în Paris. Expeditoarea
majorității cărților poștale din lot, a emigrat în Franța în 1946, pentru a se reuni cu sora sa Amalia.
 Amalia Reicher, profesoară, născută la Rădăuți în 12 mai 1915, decedată la 15 octombrie 2000 în Nisa, Franța.
Emigrată în Franța la sfârșitul anilor 1930, căsătorită acolo cu inginerul francez Louis Gsell (1916-2003), destinatara
scrisorilor din lot.
 Yosef Reicher („Iușu”), născut la Rădăuți, ucis în august 1943 în ghetoul galițian Czortkow (și nu în Moghilev cum
eronat indică unele site-uri genealogice), alături de soția Annerl, născută Korn.
 Benjamin Reicher, născut și decedat în Rădăuți (anterior anului 1941).
352
Cernăuțeanca Jeanette Brucker este o deportată confirmată în Moghilău, apărând pe listele evreilor care au primit bani din țară
(500.- RKKS din partea lui Loniu Brucker). La 30 noiembrie 1942 ea se afla în ghetoul Djurin, primind alți 85.- RKKS din partea
lui Ella Wechsler din București, str. Robert de Fleurs nr. 10). Nu este clar în ce condiții unii dintre protejații lui Jagendorf au ajuns
totuși să fie mutați în alte ghetouri din jud. Moghilev.
353
De mare ajutor a fost blogul „La Famille Reicher de Radautz (Radauti) en Bucovine, Roumanie”, întreținut de nepoata Amaliei
Reicher, Sylvie Reicher Gsell la adresa http://bucovine-sylvie-reicher.blogspot.com/ , de unde am extras câteva fotografii de familie.
245
Lotte Reicher (n. Stern) Amalia Reicher Luca Reicher Annerl și Iușu Reicher
Primul eveniment în viața familiei a fost ocuparea Bucovinei de Nord de către URSS (iunie 1940 – iunie
1941), în condițiile în care soții Iușu și Annerl locuiau în Cernăuți (Iușu își ajuta tatăl în comerțul cu blănuri și
plecase la Cernăuți pentru a deschide un magazin; aici se va căsători cu localnica Annerl Pressner). Această
situație e ilustrată de mai multe corespondențe adresate surorii Amalia în Franța, semnate de Iușu și de
Annerl, inițial de pe adresa unei gazde (str. Ion Creangă nr. 2, vezi Fig. G29.22), ulterior aparent de pe o
adresă proprie (str. 10 Mai nr. 2, ap. 2).
Fig. G29.22
Carte poştală sovietică cu

francatură suplimentară (total 30
kop.), scrisă în germană de Iușu și
semnată și de Annerl, de pe
adresa Fischel Bacher für Iuschu,
Cernăuți U.R.S.S., Str. Ioan
Creanfă No. 2 către sora Amalie
Reicher, Toulouse, France.
Cartare cu ștampila poștală
rămasă de la administrația română
CERNĂUTI 2 la 31 octombrie
1940, cenzură germană din Berlin
(ștampilă manuală roșie).
Din text: Am un serviciu foarte
bun, de asemenea Karl și Annerl.
Ne merge foarte bine. Am scris de
două ori acasă (Rădăuți). Cum vă
merge, ție, lui Ilie și Herman?
Trebuie să scrii în germană sau
în română. Betty vine în fiecare zi la Annerl. Azi sunt cel mai norocos om de pe pământ.
Într-o carte poștală similară din 21 mai 1941, Iușu scrie surorii sale: Mă mir că nu ai primit poștă de la noi, deoarece
eu scriu în fiecare săptămână. De asemenea, sunt îngrijorat de situația celor de acasă (Rădăuți), deoarece se spune
că oamenii trebuie să-și părăsească casele. Ne merge foarte bine.
Nu se știe ce s-a întâmplat în iunie 1941, odată cu retragerea administrației sovietice, după debutul
operațiunii Barbarossa. Fie Iușu și Annerl au fost deportați forțat către interiorul URSS (așa cum s-a întâmplat
cu mulți evrei în acele zile), fie s-au retras voluntar cu Armata Roșie (așa cum au făcut mulți alți evrei,
temându-se de români și crezând în protecția sovietică), fapt este că pe ei îi vom regăsi în vara 1942 în
Polonia ocupată de germani. Gestul de a urma (forțat sau voluntar) retragerea rușilor îi va costa viața în final.
Din această perioadă ne-au rămas două corespondențe prin Crucea Roșie, din aprilie 1942 și august 1942,
expediate din Czortkow spre Franța, vezi Fig. G29.23 și G29.24.
246
Fig. G29.24. Formular al Crucii Roșii Germane, scris la 4

august 1942 de Reicher Josef, Czortkow, Ringplatz 81,
Fig. G29.23. Formular al Crucii Roșii Germane, scris la 15
Distr. Galizien către Reicher Amalie, Toulouse. Poartă
aprilie 1942 de Reicher Josef bei Baumer, Ringplatz 81,
ștampila Biroului Informațiilor din Crucea Roșie Poloneză,
Czortkow, D. Galizien, Generalgouvernement către
Varșovia (POLSKI CZERWONY KRZYZ), cu două ștampile
Reicher Amalie, Toulouse. Sosită la destinație de-abia la
ale Crucii Roșii Geneva și datele tranzitului pe aici – 24,
12 februarie 1943.
respectiv 29 septembrie 1942.
Iată textul: Sunt sănătos, nu trimite bani, ci pachete. Textul: Ambii sănătoși, poștă regulată cu părinții,
66.50 RM primiți. Adresa părinților: Judenrat Mogilev, mulțumiri pentru ajutor, dorim să fim împreună, Ilie nu
Transnistria, Rumänien. are legătură directă cu Karl, Ilie să trimită la Karl pe
adresa mea.
Fig. G29.25. Carte poștală care confirmă trimiterea unui ajutor financiar fratelui Josef (Iușu) de către Amalia.
Formular gratuit al CICR (Comitetul Internațional al Crucii Roșii), expediat din GENEVA la 15 iulie 1942 pe adresa
Amalie Reicher, Toulouse, France, prin care se confirmă primirea unei sume de 500 Franci, ce urma a fi remisă lui
J(osef) Reicher, la acea dată aflat în ghetoul Czortkow. La acest ajutor se referă probabil mesajul de pe formularul
Crucii Roșii din Fig. G29.24,
247
Soarta evreilor din Czortkow (azi Чортків în Ucraina) a fost tragică. Ocupația germană a orașului a durat din
6 iulie 1941 până în 23 martie 1944, timp în care cei 6.800 evrei au fost îngrămădiți într-un gheto în martie
1942 (câte 3 familii în fiecare apartament). La 26/27 august 1942 a avut loc primul transport cu 2.000 evrei
spre camerele de gazare din lagărul de exterminare Belzec (500 incapabili de drum fiind executați pe loc), iar
la 17 iunie 1943 au fost împușcați alți 2.000 evrei, alți 500 fiind vânați în ascunzători în următoarele 3 zile.
Getoul a fost lichidat până în august 1943, doar 100 de evrei supraviețuind într-o tabără de muncă din
apropiere. Astfel au pierit rădăuțeanul Iușu Reicher și cernăuțeanca Annerl Pressner, probabil în iunie 1943.
Întorcându-ne la familia rămasă la Rădăuți, corespondența dintre cele două surori, Luca și Amalia, a fost
continuă și susținută. Până în luna septembrie 1941 nu aveau de relatat întâmplări extraordinare, întrucât
familia Reicher și dr. Stern, locuind în Rădăuți, care era reședință de județ, au fost exceptați de la deportarea
intra-județeană din iulie 1941. În
Fig. G29.26 puteam vedea o
ultimă corespondență păstrată
din vremuri încă relativ normale.
Fig. G29.26
Carte poştală română suprafrancată

scrisă la 16 iulie 1941 de Luca, dar
expediată de pe numele mamei
sale, Lotte Reicher, Regina Maria
38, Rădăuți, Bucovina către Amalie
Reicher, Toulouse, France. Fără
ștampilă de cartare, dar cu cenzura
locală din Rădăuți (ștampila neutră
CENZURAT), re-cenzurare în
București (ștampilă CENZURAT 1 și
matricola 54), cenzură germană în
Viena (ștampila rulou roșie).
Următoarea corespondență
documentează deja începutul tragediei: expediată la 30 septembrie 1941 din Toulouse, este returnată din
Rădăuți cu mențiunea manuscrisă Evacuat (vezi Fig. G28.01). Într-adevăr, la 12 octombrie 1941, evreii din
Rădăuți sunt evacuați prin punctul de trecere peste Nistru de la Ataci, ajungând în Moghilev. Printre ei se
aflau și familiile Stern (dr. Fabian Stern, cu soția Lana și fetița Gaby) și Reicher (Riwen Reicher cu soția Lotte
și fiica Luca, alături de verișoara acesteia, Ethel și părinții ei), Următorul semn de viață ajuns până azi, este
prima corespondență din Moghilev, Transnistria, care păstrează încă elementele poștale provizorii (mărci
poștale românești), expediată la 30 octombrie 1941, și care poate fi văzută în Fig. G29.14.
Fig. G29.27. Echipa medicală a Turnătoriei, printre care și dr. Stern (al doilea din stânga în fotografia din stânga)
(sursa: blogul menținut de Sylvia Gsell, nepoata Amaliei Reicher)
Profesia de medic a unchiului Stern va fi aceea care va salva de la posibila dispariție două familii; el va fi
angajat în echipa de medici a Turnătoriei lui Jagendorf, primit autorizația de a-și adăposti toate rudele în
clădirile adiacente (vezi în Fig. G29.17 legitimația de ucenic pentru un copil de cca. 10 ani al familiei Stern,
248
încă neidentificat, viitorul soț al verișoarei Ethel). Prea târziu însă pentru Lotte, care va deceda în noiembrie
de epuizare, fiind înhumată în cimitirul din Moghilev.
Din ianuarie 1942 avem corespondențele expediate de pe adresa Turnătoriei, scrise de Luca în germană și
rareori în română, dar trimise mai ales în numele socrului dr. Stern. Destinatara este mai ales Amalie, dar
ocazional și cumnatul Louis Gsell, căruia Luca îi scrie în franceză.
Fig. G29.28
Carte poştală militară cu
francatură suplimentară „Duca-
Vodă” (36 Lei, tarif recomandat),
scrisă în franceză la 24 aprilie
1942 de Luca Reicher,
Turnătoria de fier, Moghilău,
Transnistria către cumnatul său
francez Ingenieur Louis G`Sell,
Pau, France. Cartare
MOGHILEV în aprilie 1942,
cenzură locală Moghilev cu
ștampila CENZURAT, cenzura
externă București (ștampilă
CENZURAT 9 și matricola 3) și
cenzură germană în Viena
(ștampila manuală roșie). Pe
verso, două rânduri sunt șterse
de cenzură cu creion chimic.
Sosire PAU * BASSES-
PYRENEES la 16 mai 1942
Fig. G29.29

de Luca Reicher, Turnătorie
de fier, Moghilău către sora sa
Ly Reicher, Toulouse, France.
Cartare MOGHILEV la 22
august 1942, cenzură locală
cu ștampila CENZURAT
MOGHILEV / No. 1, tranzit
BUCURESTI, cenzura externă
București (ștampilă rulou și
matricola 163)
Un lucru interesant este

acela că Luca insistă ca pe
adresa ei să fie adresate
cărțile poștale, în schimb
plicurile să fie trimise pe
adresa unei cunoștințe. Înțelegem ceva mai multe analizând plicul din Fig. G29.30, care este unul din cele
trei-patru expediate în lunile martie – aprilie 1942 de Luca Reicher prin intermediul unui prieten din
București (și care, pentru a primi scrisorile din Transnistria la București se folosea de așa-numita Poștă
clandestină, serviciu de transport al corespondenței evreilor deportați efectuat de români civili sau militari,
din prietenie sau contra cost – mai ales, ținând cont de riscurile în cazul în care erau prinși la graniță).
Din toamna anului 1942 corespondența directă cu Transnistria nu a mai fost permisă, aceasta putea fi făcută
doar prin instituția Jandarmeriei și Centrala Evreilor din România, pe bază de tabele cu mesaje particulare, în
cazul corespondenței interne. În cazul celei externe, singura rută posibilă era acum prin intermediul Crucii
Roșii Internaționale (Geneva). Aceste trimiteri ajung însă la destinație după multe luni, și lipsa de vești (după
un an în care corespondența a fost regulată și fără întârzieri), este chinuitoare. Cunoaștem un singur mesaj
trimis în septembrie 1943 prin Crucea Roșie elvețiană de Amalia (la care primește răspuns doar în martie
249
1944), vezi Fig. G29.31, precedat de un mesaj al Amaliei către Crucea Roșie română în mai 1943, la care a
primit răspunsul de-abia în februarie 1944, ilustrat în Fig. G29.32. Așadar putem aprecia că din octombrie
1942 și până în ianuarie 1944, familiile din Transnistria și Franța nu aveau noutăți una despre alta!
Fig. G29.30. Corespondență de „poștă clandestină”, expediată de Luca Reicher din Moghilev spre Franța
Plic expediat de L. Reicher, București (în realitate Luca Reicher, Moghilev) către M. Reicher, Toulouse (în realitate sora
sa Amalie Reicher). Scrisoarea interioară nu se păstrează, ea ar putea fi olografă (scrisă de Luca în Moghilev și adusă
de un curier privat până la București) sau transcrisă după o ciornă primită pe aceeași cale. Cartare BUCURESTI la 4
aprilie 1942, cenzura externă Gara de Nord (ștampila rulou neagră și matricola 73), iar ceea ce este cu totul excepțional
este traseul de tranzit prin Ungaria, cu cenzură la Budapesta (ștampila ELLENŐRIZVE * PEKIR și eticheta de închidere
pe verso). La Viena este din nou cenzurată, de către germani, cu ștampila mecanică O.K.W pe etichetă de închidere
Fig. G29.31. Formular al Crucii Roșii elvețiene având aplicată ștampila Crucii Roșii Geneva, dar completat greșit
expeditor / destinatar, de aceea deslușirea corectă este următoarea: este scris în septembrie 1943 de G`Sell, Toulouse,
fiind adresat surorii Reicher Luca, Turnătorie de Fer, Moghilău, Transnistria, Roumanie. Formularul este pliat și închis
folosind o etichetă a a Crucii Roșii Franceze, obliterată de o francatură mecanică cu valoarea de 1.50 Franci și textul
VICHY P.R, alături de data procesării: 7 septembrie 1943. Este cenzurat în București (matricola 143), și poartă pe
verso răspunsul liniștitor al celor din Moghilev, datat 17 decembrie 1943. Formularul va pleca pe drumul invers, poartă
ștampila Crucii Roșii române din București (Biroul Refugiaților) de-abia la 15 februarie 1944, este cenzurat la
București (matricola 203), tranzitează Elveția (cu ștampila Crucii Roșii Geneva pe verso), și sosește retur la Crucea
Roșie Franceză din Vichy, care aplică o ștampilă dreptunghiulară cu data la 24 martie 1944
(sursa: colecția Iulian Cherata).
250
Fig. G29.32. Formular al Crucii Roșii Române,

Serviciul Prizonieri și Refugiați, adresat la 15
ianuarie 1944 către Mme Reicher Giselle (în
mod sigur o transcriere greșită a numelui
G`Sell), Toulouse. Cenzurat în București
(matricola 14), poartă ștampila Crucii Roșii
Române, și are următorul text:
Ca răpsuns la scrisoarea dvs din 5 iulie 1943,
vă comunicăm că familia Dr. F. Stern este bine
sănătoasă și se găsește la Moghilău,
Transnistria.
Pe scrisoare se mai văd semne ale cenzurii
germane din Viena
(sursa: colecția Iulian Cherata).
În ziua în care a primit răspunsul de la

Crucea Roșie Română (22 februarie 1944),
Amalia încearcă să scrie din nou surorii sale
pe adresa de la Moghilev, vezi Fig. G29.33.
În scrisoarea interioară păstrată își exprimă
neliniștea legată de incertitudinea
localizării familiei sale, printr-o cunoștință
aflase că aceștia ar fi trebuit să se afle
întorși la Rădăuți din 20 ianuarie 1944, dar
răspunsul Crucii Roșii îi localiza tot în
Moghilev, ceea ce rezulta într-o dureroasă
nelămurire. Rezulta de acolo și faptul că nu știa nimic de soarta fratelui Iușu (cel ucis în ghetoul polonez în
1943). Mai aflăm că Amalia se mutase din 16 ianuarie 1944 în Pau (alături de soț), având norocul să obțină
rapid un apartament propriu. Doar anul 1945 va aduce restabilirea legăturilor între membrii familiei,
împreună cu veștile despre soarta fiecăruia. În Fig. G29.34 și G29.35 pot fi văzute două formulare circulate
prin Crucea Roșie din martie 1945, care încheie istoria acestei familii văzută prin intermediul
corespondențelor poștale.
Fig. G29.33. Corespondență târzie adresată din Franța spre Turnătoria Moghilev
Plic recomandat expediat de M. Gsell, Pau, France către Docteur F. Stern, Turnătoria de Fier Moghilău, Transnistria.
Cartare PAU R.P. * BASSES-PYRENEES la 23 februarie 1944, ștampila violet slab imprimată a Vamei din Lyon
(CENTRE DOUANIER DE LYON / PASSE PAR LA DOUANE), cenzura germană din Viena (ștampilă manuală roșie pe
etichetă de închidere maro), cenzura română din București (ștampila CENZURAT 2 și matricola 201), sosire
BUCURESTI la 14 martie 1944. Plicul este returnat cu mențiunea manuscrisă „Nu se poate remite. Retur”, întrucât
Transnistria era invadată de trupele sovietice la acea dată (și oricum, corespondența directă cu evreii deportați era
interzisă până la final). Pe drumul de întoarcere este probabil aplicată ștampila de trecere a cenzurii din Viena, Ag.
Din text: Onkel Locker weiss dass Ihr seit dem 2o-ten Januar in Radautz sein musst, aber leider bin ich seit Monaten
ohne ein Lebenszeichen von dir und in meine Verzweiflung schreibe ich wieder einmal nach Moghilev. Hatte in
meinen Verzweiflug in Monat Mai an das Rumanische Rote Kreuz geschrieben und erhalte heute eine Antwort,
datiert vom 15.1.1944, dass Ihr in Moghilev und gesund seid. [...] Wo seid Ihr ? Wo ist Juschulu ? Ist er sehr last es
am Leben ist ? Ich bin seit dem 16.1 in Pau.
251
Mesaje pe formulare ale Crucii Roșii, expediate de Luca Reicher (stabilită temporar în București) către cumnatul
său francez, în luna martie 1945
Fig. G29.34. Formular al Crucii Roșii Elvețiene, Fig. G29.35. Formular al Crucii Roșii Române, completat la
completat la 13 martie 1945 de Luca, c/o Croix Rouge 13 martie 1945 de Reicher-Larionescu Luca, Bulevardul
Roumaine ref. 2527, Bucarest către Ingenieur G`Sell Carol 90A, București către Ingenieur G`Sell Louis, Pau,
Louis, Pau, France. Sosește la Crucea Roșie Franceză France. Poartă ștampila Crucii Roșii Române, Biroul
în 16 martie 1945, primește ștampila CROIX ROUGE Refugiați, ajunge la CICR Geneva doar în 7 martie 1946
FRANCAISE * Délégation Départementale Basses- (conform ștampilei bi-lineare roșii, după un an!), sosește la
Pyrénees, este francat cu o marcă de 2 franci, cartată Crucea Roșie Franceză în 19 martie 1946 (conform
cu ștampila PAU R.P. * BASSES-PYRENEES la 7 ștampilei rectangulare de pe verso), iar la 21 martie 1946
aprilie 1945 și expediat spre destinatar (după pliere și formularul este pliat și sigilat cu viniete proprii, obliterate cu
închidere cu o bandă maro). Nu există răspuns pe francatura mecanică roșie PARIS 37 și valoarea de 3 Franci,
verso. și expediat spre destinatar. Nu există răspuns pe verso.
G29.07/37.7. – Corespondența de la unitatea de pază a ghetoului;

Un om de omenie – plutonierul de jandarmi Ștefan Roiban
La 20 septembrie 1941 a fost înfiinţat Inspectoratul de Jandarmi Transnistria, cu reşedinţa la Tiraspol. El se

afla sub comanda colonelului Emil Broşteanu şi era alcătuit din Batalioanele 4, 5, 8 şi 11 Jandarmi,
repartizate în 13 judeţe ale Guvernământului Transnistria. Batalionul 11 Jandarmi fusese transferat din
Banat la Moghilev și subordona Legiunile Jandarmi Moghilev, Tulcin şi Iampol. Legiunea Moghilev era
cea care asigura și paza ghetoului, iar șansa a permis alcătuirea unui mic lot de corespondențe expediate de
un membru confirmat al pazei ghetoului, plutonierul jandarm Ștefan Roiban, din Timișoara, care locuia se
pare foarte aproape de intrarea ghetoului. Mai mult, acest Roiban a reprezentat una dintre excepțiile prin
comportamentul uman față de deportați. Actualul președinte al Asociației Evreilor din România Victime ale
Holocaustului, Liviu Beriș, îi datorează viața (avea la acea dată doar 13 ani) și mărturiile sale sunt
deocamdată singurele surse de informație; iată o sinteză a faptelor, compilate din mai multe interviuri354:
354
https://www.inshr-ew.ro/liviu-beris-interviu/, https://www.rfi.ro/societate-81950-deportat-de-antonescu-transnistria-5-moghilev-
joc-cu-moartea, http://www.memoria.ro/studii/timisoara/marturii_din_razboi/132_de_oameni_nevinovati_au_fost_executati/1559/,
ultima accesare 15 august 2021
252
Am lucrat deci ca ucenic la acest bătrân (Grünberg) și practic mărturisesc că nu prea am învăţat nimic, decât
că îl ajutam la tăiat cu ferăstrăul când avea lucruri mai grele de făcut. Mărturisesc că omul m-a ţinut din
bunăvoinţă. Meșterul tâmplar a avut o comandă să facă un scaun pentru un plutonier de la legiunea de
jandarmi (Roiban). După ce l-a terminat mi-a făcut delegație oficială să pot ieși din ghetou să duc scaunul la
locuința plutonierului. Mi s-a făcut instructajul cum să mă comport, să bat în ușă, să mă șterg pe picioare
când intru, că eram sălbatic rău. Când am intrat am rămas cu gura căscată, nu mai văzusem o casă mobilată
de când fusesem deportat și la intrare era o noptieră. Pe noptieră era o carte și după ce i-am dat scaunul am
rămas holbându-mă la acea carte. La care plutonierul s-a răstit: “Ce te holbezi așa?” iar eu i-am spus că mă
uitam la carte. “Te interesează?”, “Cum să nu!”, i-am răspuns, eu nu mai citisem nici măcar un ziar de nu
mai țineam minte. Era “Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu. I s-a făcut milă și mi-a dat cartea pe care
cred că am citit-o de vreo 20 de ori. Am reluat-o și cred că o știam de-a rostul. Plutonierul Roiban a mai venit
pentru niște lucrări la atelier și am început să discut cu el despre subiectul cărţii, a romanului respectiv și a
fost impresionat de câte reţinusem. Peste câteva luni (cca. 11 octombrie 1942) mă trezesc din nou cu acest
plutonier la atelierele comunale. “N-am venit să fac o comandă, vino tu să stăm de vorbă”, îmi spune.
“Mâine se fac deportări la Peciora. Tu știi ce-i aia?”, mi-a zis fără nicio introducere. Peciora era un lagăr pe
Bug, la granița de est a Transnistriei, un lagăr de exterminare unde au murit 95% din cei trimiși acolo. “S-a
dat dispoziție ca mâine să nu se țină cont de cine lucrează, ascunde-te că după aceea intră din nou în vigoare
hârtia și ești în siguranță”. Și atunci, împreună cu încă un băiat, care era mai mare decât mine, am desfăcut
un capac de canal (de scurgere) și ne-am băgat în canal. Ne-am dus prin canalele Moghilevului...și ne-am
ascuns. Am stat acolo în mizerie, până seara târziu, și seara, plini de mizerie ne-am întors spre casă. La
deportări se strângeau oamenii precum făceau hingherii cu câinii; se strângeau, se făcea numărul, pleca
transportul și se termina bâlciul. A doua zi ne-am prezentat și ţin minte că m-am dus - puteau să mă și-mpuște
- cred că m-am dus pe malul Nistrului (că Moghilevul e chiar pe malul Nistrului) să mă spăl puţin, vă daţi
seama, că nu puteam să merg cu mizeria aia spre casă. Și așa am ajuns înapoi, și plutonierul Roiban de fapt
mi-a salvat viaţa, pentru că la Peciora, în primul rând că veneau nemţii și luau și cine era luat peste Bug,
după ce lucra era executat, era împușcat, iar în al doilea rând nimeni nu-ţi dădea acolo de mâncare, că era
totul închis.. Cred că este printre puţinele lagăre în care s-a ajuns să se consume cadavre de om, de către
om; canibalism. Și pe acest plutonier Roiban - cred că nu mai trăiește - nu l-am mai văzut de atunci, de când
am plecat de la Moghilev, dar pot să vă spun că a fost un om cumsecade, cu toate că era la legiunea de
jandarmi.
Câteva din corespondențele plutonierului Ștefan Roiban, care era posibil chiar șeful gărzii ghetoului Moghilev
Fig. G29.36.
Corespondență cu ștampila
Centrului de Instrucție

de Plot. Roiban, Bat. 11
Jand., posta Otaci către soția
sa din Timișoara (după
revenirea dintr-o permisie).
Poartă ștampila
administrativă România *
CENTR. INSTR. No. 1
JAND. / SECTORUL, și
semnătura cenzorului.
Cartare MOGHILEV la 9
ianuarie 1943, cenzurare cu
ștampila CENZURAT
MOGHILEV / No. 2.
Urmărind corespondența propriu-zisă, observăm că plutonierul Roiban (în cadrul Batalionului 11) a
participat în luna octombrie 1941 și la trecerea convoaielor de evrei peste Nistru la Atachi, vezi în acest
sens un document poștal-istoric excepțional în Fig. G28.13. Ulterior compania sa s-a stabilit la Moghilev,
unde a preluat inclusiv paza ghetoului; cu toate acestea, adresa poștală nu s-a schimbat, ea va rămâne
Batalionul 11 Jandarmi, Poșta Otaci Soroca, localizarea în Moghilev fiind trădată doar de ștampila poștei și
cenzurii din acest oraș (vez Fig. G29.37). Ștampilă administrativă a batalionului nu apare, în schimb este
253
folosită ocazional ștampila Centrului de Instrucție Nr. 1 Jandarmi, care completa efectivele Batalioanelor 8
şi 11 Jandarmi, astfel încât există o legătură directă între cele două unități. În luna iunie 1943, plutonierul
Roiban se deplasează la Balta, unde face predarea subunității și se întoarce la familie, în Timișoara.
Fig. G29.37: O rarisimă

dublă cenzură la oficiul
Moghilev

„Duca-Vodă” 12 Lei,
expediată de Plot. Roiban,
Bat. 11 Jand., posta Otaci,
Soroca către „Roza”, soția sa
din Timișoara. Cartare
MOGHILEV la 8 mai 1943,
cenzurare cu două ștampile
diferite ale oficiului,
CENZURAT MOGHILEV /
No. 2 și CENZURAT
MOGHILEV / No. 4.
Din text: Sunt îngrijorat că mi-ai scris că ai tensiunea tot mare, caută dragă Roză și ia iod și stai liniștită, nu te
mai apuca să sapi prin grădină că nu este pentru tine asta. Cu mutarea mea aștept să vedem ce-o mai fi. A venit
aici un ordin și ne-a întrebat cine dorește să meargă în țară și eu am spus că doresc să merg în țară, să vedem ce-
o mai fi. Du-te mai des pe la dl. Doctor și îl mai întreabă de boala ta, nu te glumi. Scrie-mi ce este cu pomii. Ai grijă
cu camuflajul, să nu fii amendată.
G29.07/37.8. – Corespondența evreilor supraviețuitori, după revenirea sovieticilor
Evreii supraviețuitori din Transnistria au fost repatriați parțial din luna februarie 1944 orfanii (orfanii și cei
din Dorohoi), restul au primit permisiunea doar la 14 martie 1944. Prea târziu însă, după trecerea frontului
sovieticii au închis frontiera la sfârțitul lunii martie, iar despre soarta celor rămași nu se știe mare lucru.
Doar că după negocieri frontiera a fost redeschisă și 7.000 evrei deportați au revenit în România prin punctul
de frontieră Ungheni. În ce-i privește pe evreii supraviețuitori din Basarabia și Bucovina de Nord, știm doar
că bărbații de vârstă militară au fost încorporați în Armata Sovietică (vezi #G30), mulți alții fiind deportați la
muncă obligatorie în interiorul URSS. Corespondențe din toate aceste situații sunt documente importante.
Fig. G29.38.
Corespondență de la evrei
din Cernăuți pentru rudele
deportate la Moghilev
Carte poştală sovietică

recomandată (două mărci
dezlipite) scrisă în germană
la 29 august 1944 de
supraviețuitori din Cernăuți
spre coreligionari din fostul
gheto Moghilev (Dr. Lehrer
Isac). Cartare ЧЕРНОВИЦЫ
la 11 septembrie 1944,
cenzura militară cu ștampila.
ПРОСМOТPЕНO / Вoeннoи
цeнзуpoи / 31369. Sosire
МOГИЛЕВ la 22 septembrie.
Returnată cu mențiunea
Destinatarul nu mai locuiește
pe Lesopilny de la epidemie
(fiind probabil decedat de
tifos).
254
Poziția G29.07/38 lipsește
G29.07/39 – MURAFA (A2, raion Șargorod, agenție poștală)

(azi 23530 – Мурафа / Murafa, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Orășel cu 1.421 evrei în 1926, dar începutul războiului va aduce o diminuare a comunității evreiești locale,
circa 800 evrei localnici rămânînd pe loc până la ocupația din 21 iulie 1941. În septembrie românii preiau
administrația, prin pretorul Iosif Dindelegan (stabilit în centrul raional Sargorod), jandarmeria română și
miliția ucrainiană condusă de un Starosta (maior). Orașul va fi divizat în două, Murafa Veche (cartierul
evreiesc sărac, lipsit de orice facilități sanitare și câțiva ucrainieni la periferie) și Murafa Nouă (în nord, cu
locuitori ucrainieni). În septembrie va fi înființat un gheto deschis în Murafa Veche, cu școală și sinagogă.
Până în ianuarie 1942 au sosit în gheto circa 3.500 evrei, mai ales din Bucovina de Sud și Dorohoi, aduși
prin Atachi – Moghilev, câteva sute decedând în timpul iernii. În decembrie 1942 se găseau în gheto 3.490
evrei, iar în ianuarie – martie 1942 totalul era de 4.500 evrei (3.700 evrei români şi 800 localnici). Aceștia
lucrau la construcția șoselei Murafa-Iaroșenca, la recoltarea tutunului și la instituțiilocale. În martie 1943
existau 2.500 deportați în Murafa. Câțiva au fost trimiși în 1943 în lagărul de la Trihati, de unde puțini au
revenit. La 1 septembrie 1943 trăiau aici 800 evrei localnici și 2.605 deportați (2.179 din Bucovina și 426
din Basarabia). Comitetul Evreiesc a fost înființat de deportații bucovineni, fiind condus de suceveanul
Nahum Bakal, ajutat de alți actiivști, cum ar fi: Fucs din Suceava, Sternshus din Câmpulung, Dr. Drimer din
Rădăuți, Pechtholz și Dr. Schechter din Ițcani. A fost înființată poliția evreiască, o cantină publică (pentru
1.400 persoane), un spital cu 25 paturi, o farmacie și un orfelinat temporar (din 1943). Alte mici servicii
private vor fi înființate ulterior mai ales de evreii întreprinzători și cu posibilități financiare din Bucovina de
Sud. După înlăturarea lui Bakal, Pechtholtz din Ițcani a fost ales președinte provizoriu al Comitetului, iar din
vara 1943 funcția va fi deținută de medicul Dr. Schechter din Itzkani, care o va păstra până la eliberarea
ghetoului de către sovietici, la 19 martie 1944355.

din ghetoul Murafa

de evreul sucevean Emanuel
Hopmeier, Murafa, Raionul
Șargorod, via Șmerinca către
Oficiul Național de Comerț
S.A.R., București. Cartare
MOGHILEV la 25 august
1942, cenzură locală cu
ștampila CENZURAT
MOGHILEV / No. 2, sosire
BUCURESTI la 28 august
1942 (sursa: fosta colecție
Horst Scherrer).
Textul de pe verso (în germană): Murafa 18/8.42 ??? Vă reamintesc, cu solicitare politicoasă, de a-mi remedia
parțial situația actuală primejdioasă (sunt deportat de peste 10 luni din Suceava) printr-un transfer de bani la
Centrala Evreilor București. Vă mulțumesc anticipat Emanuel Hopmeier din Suceava (cele trei cuvinte subliniate,
dintre care primul ilizibil, au fost șterse cu tuș de către cenzură.
G29.07/40 – NASICOVCA (A1)

(azi 23513 – Носиківка / Nosykivka, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Gheto cu 69 evrei (la 1 aprilie 1942) și cu 60 la 1 septembrie 1943 (53 din Basarabia și 7 din Bucovina).
355
Alte detalii la Sarah Rosen - Surviving in Murafa Ghetto: A Case Study Of One Ghetto In Transnistria, Holocaust Studies 16(1-2)
/ iunie 2010, pag. 157-176, vezi și Encyclopedia..., pag. 721-723.
255
G29.07/41 – NEMERCI, NIMRAȚ (B1, raion Copaigorod)

(azi 23450 – Немерче / Nemerche, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Sat la 25 km nord-vest de Moghilev. Ocupat în iulie 1941, satul va trece în administrație română în
septembrie 1941. Primii deportați sosesc prin Atachi – Moghilev în octombrie și noiembrie 1941, fiind
plasați la evreii localnici. Ghetoul mai avea 453 evrei în octombrie – decembrie 1942 şi 402 (317 deportați și
85 localnici) la 31 ianuarie 1943. În 1943 este înființată o cantină pentru 200 nevoiași și un mic dispensar, cu
farmacist și o asistentă. În martie 1943 erau recenzați 304 evrei, iar la 1 septembrie 1943, fără a-i socoti pe
localnici, 216 evrei (4 din Basarabia, 212 din Bucovina)356.
G29.07/42 – OBUCOV (A1)

(azi 23441 – Обухів / Obukhiv, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Gheto cu 286 evrei în decembrie 1942, nu mai este menționat în septembrie 1943.
G29.07/42a – OLCIDAEVU (B1)

(azi 23432 – Вищеольчедаїв / Vyshcheol'chedaiv, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Gheto cu 24 evrei din Bucovina la 1 septembrie 1943.
G29.07/43 – OZARINEȚ, OZARINȚI, NAZARINEȚ (B1, raion Iarișev)

(azi 24041 – Озаринці / Murafa, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Sat la 11 kilometri nord de Moghilev, ocupat în luna iulie (lună când 79 evrei sunt omorâți de germani). Din
septembrie trece în administrație română, înființându-se un gheto în casele evreilor locali, unde sunt aduși în
octombrie – noiembrie 1941 deportații din România. Mulți au murit în timpul iernii, alții au fost trimiși în
1942 în lagărul Peciora; în decembrie 1942 mai existau 400 evrei români. În ianuarie 1943 existau 850 evrei
(300 locali, 550 din Săveni și Dărăbani, jud. Dorohoi), în martie 1943 numărul deportaților era de 448, în
iunie 1943 mulți au fost recrutați pentru lagărul Trihati, iar la 1 septembrie 1943 mai existau doar 87 (40 din
Basarabia, 47 din Bucovina)357.
G29.07/44 – PASIUCA (A1)

(azi 23520 – Пасинки / Pasynky, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Gheto cu 82 evrei (aprilie 1942?), respectiv 22 la 1 septembrie 1943 (21 din Basarabia, unul din Bucovina).
G29.07/45 – PENCOVCA, PENCHIVCA (A2)

(azi 23521 – Пеньківка / Pen'kivka, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Lagăr de muncă, unde se găseau 29 evrei din Bucovina la 1 septembrie 1943.
G29.07/46 – PLOSCA (B1)

(azi 23454 – Плоске / Ploske, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Gheto cu 22 evrei (1942?), respectiv 20 la 1 septembrie 1943 (9 din Basarabia și 13 din Bucovina).
G29.07/47 – POLITANCHI (B12)

(azi 23542 – Політанки / Politanky, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Gheto cu 122 evrei (aprilie 1942?0, respectiv 109 la 1 septembrie 1943 (din Bucovina).
G29.07/48 – POPIVȚI, POPIVIȚ (A1, raion Copaigorod)

(azi 23051 – Попівці / Popivtsi, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Sat la 50 kilometri nord de Moghilev, cu 850 evrei în 1939. Ghetoul a fost înființat în august-septembrie
1941, inițial pentru evreii localnici, la care se adaugă în octombrie-noiembrie 1941 deportații din Hotin,
356
357
256
Dorohoi, Cernăuți și Soroca (sosiți pe la Atachi, după un popas în Moghilev). În timpul iernii au murit 790
evrei, iar în octombrie – decembrie 1942 erau 905 evrei, 1.200 (sau 1.400) la 31 ianuarie 1943, 791 evrei
români în martie 1943 și 829 evrei români la 1 septembrie 1943 (752 din Basarabia, 77 din Bucovina) În
primăvara 1943 deportați au fost duși în lagărule muncă Trihati și la extracția de turbă lângă Tulcin358.
G29.07/49 – PRIMOȘCEANȚ, PROMEȘANIȚA (A1)

(azi 23044 – Примощаниця / Prymoshchanytsya, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Gheto cu 183 evrei (aprilie 1942?) și 84 la 1 septembrie 1943 (24 din Basarabia și 60 din Bucovina).
G29.07/50 – ROMANCHI (A1)

(azi 23053 – Українське / Ukrains'ke, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Gheto cu 282 evrei în decembrie 1942, și 6 în 1 septrembrie 1943 (câte 3 din Basarabia și Bucovina).
G29.07/51 – RUDANSKE (A1)

(azi 23515 – Руданське / Rudans'ke, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Gheto cu 99 evrei (1942?) și 99 la 1 septembrie 1943 (29 din Basarabia, 70 din Bucovina).
G29.07/52 – SCAZINEȚ (B1, raion Moghilev)

(azi 24043 – Сказинці / Skazyntsi, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Sat la 12 kilometri nord-est de Moghilău, unde staționează o săptămână (din 6 august 1941) convoaie de
evrei din Basarabia (21.000 în total), sosiți prin Atachi – Moghilev. În acest timp bătrânii și bolnavii au fost
uciși de Einsatzgruppe D și îngropați în tranșee antitanc. Ulterior a fost improvizat un lagăr agricol, în două
rânduri de barăci militare ale unei foste școli a Armatei Roșii, împrejmuite cu sârmă ghimpată, despărțite de
un drum de acces, păzite de poliția ucrainană; între 29 mai – 2 iunie 1942 au fost transferaţi aici 3.000 evrei
din Moghilev, în trei transporturi a câte 1.000 persoane la 29, 31 mai şi 4 iunie 1942, escortate de militari
din Batalionul 13. Alți 500 au fost aduși din alte ghetorui mici din județ (Vindiceni, Iaruga, Ozarinți,
Crasnoe), pentru a completa numărul de 4.000. Ulterior, cel puţin jumătate au murit de tifos (conform altor
estimări, doar 1.500 din cei 4.000 evrei au spuraviețuit, sau între iulie – august 1942 au fost 2.900 decese).
Lagăr a fost închis în 12 septembrie 1942 (1.500 supravieţuitori fiind transferaţi la Voroşilovca, Tivriv şi
Crasna, pe Bug și doar câțiva specialiști au revenit la Moghilev)359.
G29.07/53 – SLIDI (B1)

(azi 24035 – Сліди / Slidy, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Gheto cu 377 evrei în decembrie 1942 și 216 la 1 septembrie 1943 (toți din Bucovina).
G29.07/54 – SMERINCA (A2, centru raional, oficiu poștal 15.2.1942, birou cenzură)
(azi 23444 – Жмеринка / Zhmerynka, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Oraș cu 4.630 evrei în 1939 (17,8% din populație), din care doat 1.200 au mai rămas după retragerea
sovieticilor. Orașul a fost ocupat de trupele Axei din 17 iulie 1941 și până la 18 martie 1944 (reocupat de
Corpul 67 din Armata 38 Sovietică, Frontul 1 Ucrainian, în cadrul Operaţiunii Proskurovo - Cernăuţi), iar
din septembrie trece sub administrare română (germanii păstrând doar controlul gării feroviare). La sfârșitul
lunii august 1941 se înființează un gheto, în zona cartierului evreiesc. Primele convoaie de deportați sosesc
în octombrie, ocupând casele libere ale evreilor localnici, Ghetoul nu a fost atins de epidemia de tifos, care a
făcut ravagii în alte părți. În schimb, deportații au fost folosiți ca mână de lucru pentru companiile de
onstrucții germane din zonă (Todt). În gheto existau mici fabrici, ateliere meșteșugărești, o cantină, un spital,
ambulator, infirmerie, spălătorie, cămin de bătrâni, școală cu 9 clase, grădiniță, poliție evreiască și
închisoare, teatru (din 1943). Ghetoul avea 1.849 evrei în decembrie 1942 şi 3.274 (2.074 români + 1.200
localnici) la 31 ianuarie 1943. În septembrie 1943 mai erau 271 evrei români (105 din Basarabia și 166 din
Bucovina). La 17 decembrie 1943 sosesc sute de evrei la muncă obligatorie, de la Moghilev360.
358
359
360
257
G29.07/55 – STANISLAVCIC (A1, sediu raional, agenție poștală)

(azi 23160 – Станіславчик / Stanislavchyk, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Orășel la 62 kilometri nord-est de Moghilev, 9 kilometri sud de Smerinca, cu 301 evrei în 1939, ocupat de
Corpul Rapid Ungar la 20 iulie 1941 , unde a fost organizat în septembrie 1941 un gheto în casele evreilor
localnici, în care au intrat deportații veniți din Bucovina și Basarabia de Nord în octombrie 1941 (prin
Atachi – Moghilev). La începutul anului 1942, ghetoul a fost mutat în clădirile fostului centru cultural
orășenesc, încercuit cu sârmă ghimpată și păzit de jandarmii de la postul local. Majoritatea evreilor au fost
trimiși în lagărul Zatisie în primăvara 1942, au rămas doar meseriașii și cei apți de muncă, care au fost
folosiți la muncă de germani la Smerinca și în alte locuri. Ghetoul avea 203 evrei în decembrie 1942 şi 200
la 31 ianuarie 1943. În martie 1943 mai erau 84 evrei români în gheto, și 81 bucovineni la 1 septembrie
1943361. La 20 martie 1944 este recapturat de Frontul 2 Ucrainian prin Corpul 35 (din Armata 27) şi Corpul
5 Mecanizat (din Armata 6 Tancuri), în cursul Operaţiunii Uman – Botoşani.
G29.07/56 – STEFANCA, STEPANCA (A1, raion Copaigorod)

(azi 23035 – Степанки / Stepanky, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Sat la 37 kilometri nord de Moghilev, pe râul Nemiya. Lagăr înființat în colhozul local, unde au murit 180
evrei în iarna 1941/1942, și unde se mai găseau 371 evrei români în decembrie 1942, respectiv 221 în martie
1943. La 1 septembrie 1943 erau aici 178 evrei români (10 din Basarabia și 168 din Bucovina)362.
G29.07/57 – ȘAR-GOROD (B1, sediu raional, agenție poștală)

(azi 23500 – Шаргород / Sharhorod, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Orășel cu 1.664 evrei în 1939 (74% din populație), ocupat de trupele Axei la 22 iulie 1941 (când mai
rămăseseră în oraș doar 1.100 ervei), transferat românilor în septembrie. Convoaiele de deportați ajung din
luna septembrie (din Basarabia) și în octombrie (din Suceava, Câmpulung, Gura Humorului), prin Atachi –
Moghilev. Aceștia au fost preluați de comunitatea locală a evreilor astfel: 700 evrei din Basarabia în august,
1.200 din Bucovina în octombrie și 900 din Dorohoi în noiembrie 1941. Alții s-au infiltrat din satele
alăturate. La sfârșitul luni i decembrie erau deja 7.000 evrei deportați în oraș, trăind în 337 case cu 842
camere; este momentul când se înființează ghetoul în cartierul evreiesc cu un total de 8.800 evrei (7.000
deportaţi şi 1.800 ucrainieni); până în martie 1943 au murit de tifos 4.000 dintre cei deportaţi (evreii
localnici având imunitate la boală)363. În Decembrie 1942 erau 4.500 evrei, 5.300 în 31 ianuarie 1943 (3.500
români şi 1.800 localnici), în martie 3.085 evrei români (și 1.800 ucrainieni) iar la 1 septembrie 1943 mai
existau 2.971 deportați (240 din Basarabia, 2.731 din Bucovina). Repatrierea orfanilor și deportaților din
Dorohoi s-a desfășurat între decembrie 1943 – martie 1944364.
G29.07/58 – TIVRIV, TIVARIF (A2, raion Crasna)

(azi 23300 – Тиврів / Tyvriv, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Orășel la 49 kilometri nord-vest de Tulcin, cu 397 evrei în 1939 (12% din populație), ocupat de armatele
Axei la 18 iulie 1941, predat autorităților române la sfârșitul lui octombrie 1941. În oraș sunt aduși evreii din
împrejurimi, din care 392 au fost împușcați în pădurea alăturată la 1 noiembrie 1941 (probabil de
Einsatzkommando 5, din Einsatzgruppen C). În luna noiembrie 1941 a fost înființat un gheto în centrul
orașului, într-o școală cu câteva săli de clasă, fără împrejmuire, păzit de poliția ucraineană. La jumătatea
lunii decembrie 1941 sosesc în gheto primii 450 evrei deportați din Dorohoi, după un marș de trei săptămâni
prin Moghilev (o treime din evrei au murit pe drum). În februarie 1942 sunt transferați aici 850 evrei, mai
ales cernăuțeni, din ghetoul Crasna, iar în septembrie 1942, sosesc câteva sute evrei muritori de foame din
lagărul desființat de la Scazineț. Treptat, cei cu posibilități părăsesc ghetoul și se mută în casele libere din
oraș. Ghetoul avea 850 evrei în octombrie și decembrie 1942, 744 în martie 1943, 458 evrei români în
septembrie 1943 (40 din Basarabia și 418 din Bucovina). În 1943 evrei sunt duși la muncă în lagărul
Nestervarca (jud. Tulcin), în lagărul german Colosovca (6 kilometri nord de Bard, în Ucraina) sau Trihati
(iunie 1943). În decembrie 1943 sunt repatriați 200 ereu din Dorohoi. La 16 martie 1944, orașul este eliberat
de Armata Roșie365.
361
362
363
364
Encyclopedia...., pag. 752-754, vezi amintiri la Avital Baruch, pag. 102-113
365
258
G29.07/59 – TROPOVA, TRAPOVA (B1, raion Șargorod)

(azi 24030 – Тропове / Tropove, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Sat la 24 kilometri nord-est de Moghilev, unde a fost înființat un gheto în toamna 1941. Aici au sosit 1.200
evrei bucovineni din supra-aglomeratul Moghilev în decembrie 1941 (originari mai ales din Cernăuți și
Dorohoi), plus câțiva evrei ucrainieni. Erau cazați în casele din sat sau (cei nenorocoși) într-un fost
cinematograf din colhoz. Mortalitatea din cauza frigului și epidemiilor a atins aproape 50% în iarna
1941/1942. Din primăvara 1942 situația se îmbunătățește, erau 600 evrei în decembrie 1942 şi 650 (din care
150 localnici) la 31 ianuarie 1943, respectiv 582 evrei români în martie 1943 (din care 105 orfani și
adolescenți) și 221 evrei români în septembrie 1943 (14 din Basarabia și 207 din Bucovina). La sfârșitul
lunii decembrie, au fost repatriați 300 evrei din Dorohoi și orfani. Eliberat de sovietici la 23 martie 1944366.
G29.07/60 – VINDICENI (B1, raion Iarișev, agenție poștală)

(azi 24032 – Вендичани / Vendychany, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Sat pe râul Vendiceanca, lșa 18 kilometri nord de Moghilev, unde se găseau 829 evrei în 1930. După
ocupația din 19 iulie 1941, zona e preluată de români în septembrie, car înființează un ghetou deschis pentru
evreii sosiți în octombrie – noiembrie 1941, păzit de jandarmeria română și auxiliari ucrainieni. Exista și o
poliție evreiască. La 30 mai 1942 peste 100 evrei sunt trimiți în noul lagăr de la Scazineț. Ghetoul avea 835
evrei în decembrie 1942 şi 750 la 31 ianuarie 1943, majoritatea din jud. Dorohoi. La 1 septembrie 1943
evreii români erau 262 (3 din Basarabia și 259 din Bucovina). Repatrierea începe în decembrie 1943, iar
satul este eliberat de sovietici la sfârșitul lunii martie 1944367.
G29.07/61 – VINOZI (B1)

(azi 23450 – Вінож / Vinozh, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Gheto cu 279 evrei în decembrie 1942 și 105 la 1 septembrie 1943 (5 din Basarabia, 100 din Bucovina)
G29.07/62 – VOLODIEVCI (A1)

(azi 23054 – Володіївці / Volodiivtsi, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Gheto cu 156 evrei în decembrie 1942 și 39 la 1 septembrie 1943 (8 din Basarabia și 31 din Bucovina).
G29.07/63 – VOROȘILOVCA (A2, raion Crasna / Tivriv)

(azi 23323 – Ворошилівка / Voroshylivka, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Orășel pe Bug, la 77 kilometri nord-est de Moghilev, cu 977 evrei în 1923, unde s-a înființat un gheto în
vara 1942 (posibil să existe totuși din 1941), localizat în casele evreilor locali. Erau aici 238 evrei în
octombrie și decembrie 1942 (şi 809 la o dată anterioară ?), respectiv 639 în martie 1943 și 278 evrei români
la 1 septembrie 1943 (108 din Basarabia, 170 din Bucovina). Unii deportați au fost trimiși la muncă în
turbăriile din Tulcin sau la Trihati368.
G29.07/64 – ZATIȘIA, NOȘCĂUȚI, NOȘCHIVEȚ (A1, raion Stanislavcic)

(azi 23151 – Носківці / Noskivtsi, Vinnytsia oblast, Ucraina)
Lagăr situat în afara satului, într-un conac elegant cu teren de vânătoare, transformat de sovietici în fermă
colectivă de animale (ruinată datorită faptului că ferma a fost mutată la Alexandrovca, 2 kilometri la sud-
vest). În primăvara 1942 sunt aduși aici majoritatea evreilor din ghetoul Stanislavcic: mulți vor muri datorită
abandonării și condițiilor inumane, mai existau 576 evrei în decembrie 1942 (probabil doar cei români) și
1.500 la începutul anului 1943. În martie 1943 erau 357 evrei români, iar la 1 septembrie 1943 mai erau 331
(206 din Basarabia, 125 din Bucovina).
Alte localități neidentificate, sau nesigure: CANTINAȚOV, CUNIEFCA / CURIEFCA (gheto cu 104
evrei în decembrie 1942), KUDIIVTI, GARIȘCOVA, GORDI (gheto cu 264 evrei în decembrie 1942),
LUZINA (cu 35 evrei din Bucovina la 1 septembrie 1943), MENIOVCA / MILNOVCA (gheto cu 288
evrei în decembrie 1942 și 8 bucovineni la 1 septembrie 1943).
366
367
368
259
G29.08. – Județul OCEACOV
Administrația :
 Prefectura: dr. Ion-Ionescu Obârșia (1941), lt.-
col.Vasile Gorsky (1942), col. I. D. Constantinescu
 Legiunea de Jandarmi: cpt. Florian Ioan
La 1 aprilie 1942 în orașul Oceacov se găseau 11 evrei (3

bărbați, 2 femei și 6 copii), iar la 1 septembrie 1943 doar
cei 608 evrei de la Trihati.
G29.08/1 – SLIVINA (E6, raion Varvarovca)

(azi 57133 – Сливине / Slyvyne, Mykolaiv Oblast,
Ucraina)
Sat la 49 kilometri nord-vest de Oceacov, pe malul

Bugului, unde a fost înființat în toamna 1941 un lagăr
penal (Centrul nr. 3 Lagărul Slivina, Regiunea II
Internare) într-un colhoz ruinat, care avea două grajduri
mari (unul pentru evrei și unul pentru ne-evrei, toți
condamnați de drept comun) și câteva structuri mai mici, încercuite de trei rânduri de sârmă ghimpată, păzite
de jandarmi români care locuiau în două case în afara lagărului. În primăvara și vara 1942 sosesc periodic
trenuri cu internați, printre care evreii care se sustrag de la m.f.o., sau care sabotează diferite
întreprinderi369, provenind din toate straturile sociale, de asemenea era lagăr de internare cu infractori cu de
la 15 trimiteri în sus, la parchet, condamnaţi. Între 19-27 iulie 1942 au fost despăduchiați 1.260 evrei, ceea
ce ne poate oferi o imagine asupra ocupării lagărului. În decembrie 1942 un grup de 650 evrei (în alte surse,
doar 187) au fost transferați la Domanovca, majoritatea (dacă nu toți) vor muri pe drum370. La 5 ianuarie
1943 se găseau aici 179 evrei. Desfiinţat în decembrie 1943, după ce germanii au înființat un lagăr de
muncă pentru evrei în incinta lagărului penal: Subinspectoratul General Jandarmi Odesa informează că în
urma cererii formulate de către Comandamentul German, clădirile ocupate de lagărul Slivina -
Transnistria, au fost predate formaţiunilor germane. Ca urmare acestui fapt, lagărul Slivina a fost lichidat,
iar toată averea şi toţi internaţii români s'au transferat în lagărul Grosulovo, județul Tiraspol. Evreii,
ţiganii şi ucrainienii care se aflau în lagăr, au fost predaţi autorităţilor germane la cererea lor, spre a-i
folosi la lucrări strategice de mare urgenţă în apropierea Bugului. Faţă cu noua situaţie, urmează ca ori de
câte ori veţi avea cazuri de internare în lagărul din Transnistria, să fie îndrumaţi: legionarii la lagărul
Broniţa prin Legiunea Jandarmi Moghilev, iar evreii, ţiganii şi ucrainenii la Regiunea II-a de internare,
comuna Grosulova, jud Tiraspol, gara de debarcare Veselicut371.
Sigiliu poștal al Lagărului de internare Slivina, cu diametrul 30/27 mm şi cu textul: România

* REGIUNEA II-a INTERNARE / Lagărul Slivina; aşa cum a fost comunicat [D62],
respectiv aplicat de mai multe ori pe un plic recomandat oficial, are rol de caşet
administrativ pe o corespondenţă oficială militară şi aparţine poştei militare. Teoretic este
însă posibil ca acest caşet (sau unul similar) să fi fost folosit şi ca ştampilă de cenzură pe
corespondenţa internaţilor, dar astfel de cazuri nu au fost încă întâlnite.
G29.08/2 – TRIHATI (E6, agenție poștală 1943)

(azi 57120 – Трихати / Trykhaty, Mykolaiv Oblast, Ucraina)
Lagăr german de muncă, înființat în barăci supraaglomerate și îngrădite, pentru podul peste râul Bug
(executat de Întreprinderea Beton und Monierbau AG sub direcția Reichsverkehrsdirektion Kiew, din
primăvara până în Decembrie 1943). Aici sosesc în mai 1943 încă 1.000 evrei din Moghilev, iar la 9
septembrie 1943, alți 220 evrei din județul Golta şi 70 de la Vapniarca. La 1 septembrie 1943 erau 608 evrei
români (117 din Basarabia și 491 din Bucovina), iar în octombrie 1943 erau 900 evrei. În decembrie 1943 –
ianuarie 1944 supraviețuitorii sunt returnați la locurile lor din jud. Moghilev. La 14 martie 1944 ruşii ocupă
369
Adresa Guvernatorului Civil al Transnistriei nr. 34554 din 18 iunie 1942, Traşcă…, pag. 563.
370
371
DJHAN, Fond Chestura de Poliție, Dosar 82/1943, f.133: Ordin circular nr. 45105S din 8 decembrie 1943 al Inspectoratului
Regional de Poliția Alba Iulia.
260
Nikolaev-ul, o parte din muncitori sunt ucişi de germanii în retragere, dar 370 dintre ei sunt salvaţi de o
patrulă românească.
G29.08/3 – VARVAROVCA (E6, agenție poștală 12.1942, birou cenzură)

(azi cartier Варварівка / Varvarivka în 54000 Nicolaev, Mykolaiv Oblast, Ucraina)
Lagăr german de muncă al Organizaţiei Todt, pentru podul de peste râul Bug (zona Nikolaev). Aici sosesc în
oct.1943 400 evrei (când, din alte surse, totalul lor era 1500), în decembrie au mai rămas 100.
G29.09. – Județul ODESA
G29.09/1 – ODESA (F5, reședință județ și raion, oficii poștale, cenzură)

(azi 65000 – Одеса / Odesa, Odessa Oblast, Ucraina)
Ghetoul de la Închisoarea Centrală. Ghetoul provizoriu (de transit) a fost înfiinţat la 18 octombrie 1941
ora 16.00 în Penitenciarul Odesa (str. Fontanskaia Daroga), iar zona de cartiruire a evreilor se lărgeşte între
această stradă şi până la mare. Aici au fost concentraţi toţi evreii din oraş, după trierea de la Servicial
Pretoral din str. Uliza Engliza (parcul Şevcenco). Până seara au fost triaţi 4.168 evrei, dintre care internaţi în
ghetou 1.726, iar 428 au fost transferaţi la Centrul de prizonieri Bielaevca (al Corpului 11 Armată). În 21
octombrie 1941 au mai fost internaţi în ghetou 1.971 evrei (847 bărbaţi, 667 femei şi 457 copii), la 23
octombrie 1941 alţi 1.070 bărbaţi, 267 femei şi 2 copii. La 27 octombrie 1941 se găseau în ghetou 16.258
evrei (dintre care 330 folosiţi la curăţirea şi amenajarea aeropotrului, 240 la deminări, 160 la ridicarea
baricadelor).
La 27 octombrie 1941 în închisoarea centrală din barierea oraşului (numită ‘ghetou’, împrejmuită cu ziduri
înalte completate cu sârmă ghimpată) sunt cca. 12.000 evrei, cu mult peste capacitate. În aceeaşi închisoare
mai sunt şi câţiva deţinuţi politici (comunişti), separaţi de evrei. Din 26 octombie, evacuările de evrei au fost
suspendate. Se propune păstrarea în închisoare a deţinuţilor comunişti, terorişti, etc, iar evreii să fie stabiliţi
într-un ghetou propriu-zis în cartierul Moldovanca. La 1 aprilie 1942 mai erau în Închisoare 128 evrei (103
bărbați și 25 femei), păziți de 5 militari.
Paza la Închisoarea centrală era asigurată de 60 soldaţi de la Serviciul Pretoral (2 plutoane jandarmi şi o
grupă mitraliere), comandant: Lt.rez. Teodor Alectoride-Alectoridi.
Ghetoul Slobotca. Evacuarea evreilor din Odessa a fost făcută în baza Ordonanţei nr. 35 a Guvernământului
Civil al Transnistriei din 2 ianuarie 1942: toţi evreii aflaţi în Munciipiul Odessa şi împrejurimi se
eevacuează din acest oraş şi se plasează în regiunea de Nord a judeţului Oceacov şi sudul judeţului
Berezovca, în localităţile stabilite de administraţie. Evacuarea va începe în ziua de 10 Ianuarie 1942.
Primul pas (începând cu 10 Ianuarie ora 08.00) a fost strângerea evreilor din oraş şi ghetoizarea lor în
cartierul Slobotka, ce urma să fie amenajat corespunzător (împrejmuit cu sârmă ghimpată, păzit de
Comandamentul Militar Odesa şi de Prefectrua Poliţiei locale)372. Comandantul ghetoului Slobotka era
căpitanul Ştefan S. Mihăilescu (comandantul companiei 2 din Batalionul 1 Jandarmi Operativ, devenit
ulterior Batalionul Jandarmi Odesa). Până în 13 ianuarie 1942 au intrat în ghetou 5.000 evrei. După
percheziţie şi recenzare, evacuarea evreilor din Slobotka se va face pe jos, în ritm de 1.000 pe zi, până la
gara Odessa triaj (Sortirovocinaia, situată la cca. 10 km de ghetou) unde, vor fi îmbarcaţi sub pază în trenuri
şi duşi la Berezovca. De aici vor continua drumul pe jos până la satele de destinaţie din judeţ (între timp s-a
renunţat la evacuarea în județul Oceacov)373. În acest fel, au fost evacuaţi spre Berezovca 14.069 evrei în
intervalul 12 – 24 ianuarie 1942 (după cum urmează : 856 în 12 ianuarie, 1.006 în 13 ianuarie, 1.201 în 14
ianuarie, 2.000 în 24 ianuarie, ş.a.m.d). Între 25 – 30 ianuarie 1942 trenurile germane nu au circulat din lipsă
de cărbuni. Evacuarea a fost reluată în perioada 31 ianuarie – 2 februarie 1942, când au fost transportaţi la
Berezovca 5.020 evrei. Astfel că totalul evreilor evacuaţi în intervalul 15 ianuarie – 2 februarie 1942 a
ajuns la 19.089, crescând apoi la 26.716 în 6 februarie 1942, la 31.340 în 13 februarie 1942, 31.873 în 28
februarie 1942 (după 22 februarie transportul pe linia ferată Odesa-Berezovca a fost sistat, până la
normalizarea liniei ferate). Evreii deportaţi în judeţul Berezovca au fost ucişi în majoritate de Poliţia
germană locală SkR în cursul anului 1942.
372
Traşcă...., pag. 402-416.
373
Traşcă..., pag. 395-398.
261
La 28 februarie 1942 doar un număr mic de evrei au rămas neevacuaţi în ghetoul Slobotka (113, prinşi în
urma raziilor, gata pentru a fi evacuaţi şi ei) şi la Închisoarea Centrală (1.197 evrei, activişti în Partidul
Comunist) şi la Închisoarea Prefecturii de Judeţ (10 evrei infractori), Spital (1.032 evrei netransportabili). Se
aprecia că în oraş şi împrejurimi mai existau alte câteva mii de evrei sustraşi de la evacuare sau ascunşi. La 2
martie 1942, ora 09.00, un număr de 1.217 evrei şi comunişti din cele două închisori au fost evacuaţi la
Vapniarca cu trenul. Au rămas în Odesa bolnavii contagioşi şi cei în curs de judecată. La 1 aprilie 1942 mai
existau 548 evrei în ghetoul Slobotca (130 bărbați, 200 femei și 218 copii, păzioți de 7 militari). La 19
aprilie 1942 în gheto mai existau 70 evrei, împărţiţi pe ateliere (croitorie, frizerie, pălării, dentistică), pentru
ca numărul să scadă la 110 în 5 ianuarie 1943, 54 ‘evrei români’ în 31 ianuarie 1943, 70 la 19 aprilie 1943,
62 la 12 decembrie 1943.
G29.10. – Județul OVIDIOPOL

150 evrei nu au fugit spre Odesa înainte de ocupația din 16 octombrie 1941 și au fost uciși de militarii
români. Ultimii 23 evrei au fost deportați spre nord, astrfel că la 1 aprilie 1942, nu mai exista nici un evreu
în județ, iar la 1 septembrie 1943 erau doar cei 32 din Belaevca.
Administrația :
 Prefectura: col. Mihai Botez, apoi N. Canari, subprefect Justin Zancu
 Legiunea de Jandarmi: mr. Gabriel Sireteanu (1941-1942), mr. Anghel Dedulescu și lt. Marin Popa
(1943-1944)
G29.10/1 – ALEXANDROVCA (F5, raion Ovidiopol)

(azi 68091 – Олександрівка / Oleksandrivka, Odessa Oblast, Ucraina)
Lagăr înființat la ferma experimentală 'Tudor Vladimirescu' (a guvernatorului Alexianu) prin transferul la 26
noiembrie 1942 a evreilor bucureșteni din ferma Sevcenco, în vederea pregătirii de iarnă a vilei
guvernatorului. Aici sunt înregistraţi 330 evrei din București, deportaţi pentru nesupunere la munca de folos
obştesc (23 decembrie 1942). În ianuarie 1943 sunt transferați în cocinile de la Bogdanovca 374.
G29.10/2 – BELAEVCA (F4, raion Bilaevca)

(azi 68091 – Олександрівка / Oleksandrivka, Odessa Oblast, Ucraina)
Lagăr cu 32 evrei români la 1 septembrie 1943 (din care 3 din Basarabia și 29 din Bucovina).
G29.10/3 –ȘEVCENCO (F4, raion Bilaevca, agenție poștală 12.1942)

(azi 67671 – Дослідне / Doslidne, Odessa Oblast, Ucraina)
Colhozul Șevcenco, situat între satele Vîgoda (aflat la 30 kilometri nord-vest de Odesa, constituit din
Vigoda Rusească și Vigoda Germană), Petrovschi și Berezin, a fost ocupat în octombrie 1941 de români,
înființând aici „ferma experimentală” a doctorului Teofil
Bucșă. Aici staționează un timp un convoi cu sute de
evrei din Odesa în primăvara 1942, organizat într-un
lagăr de tranzit, după care aceștia sunt împușcați și
îngropați lângă fermă.
Poziția colhozului Șevcenco (1) față de orașul Vîgoda (2) și

cătunele Petrovschi (3) și Berezin (4), pe o hartă topografică
Lagărul este repopulat la 8 octombrie 1942, când sunt

aduși aici 293 din cei 550 evrei din Vechiul Regat și
Transilvania pedepsiți pentru absențe de la munca
obligatorie (ei proveneau din: Arad, București, Brăila,
Galați, Vaslui, Iași, Roman, Baia, Buzău, Dorohoi,
Cernăuți și Timiș), după o staționare de câteva zile în
374
262
hambarele din Scârba, un sat lângă Odesa375. Existau 44 camere pentru cazare, plus două camere pentru
izolare (înconjurate de sârmă ghimpată), în caz de epidemie. Exista și o poliție evreiască. În lagăr sunt
înregistraţi 312 evrei din București, care munceau 12-16 ore zilnic la cules de floarea soarelui. Circa 50
deportați au murit în primele șase săptămâni de foame și frig. La 26 noiembrie 1942, evreii sunt transferați
la ferma din Alexandrovca, și totuși, la 5 ianuarie 1943 mai sunt consemnați aici un număr de 309 evrei
aduşi din ţară, probabiul o retrodatare.
G29.11. – Județul RÂBNIȚA
La 24 decembrie 1941 analiza SSI relevă faptul că în județul Râbniţa sunt 535 familii cu 1.414 evrei, dintre
care 184 familii cu 427 evrei aduşi din Basarabia şi Bucovina, opriţi pentru lucru. La 5 ianuarie 1943 se
aflau în județ 1.432 evrei, iar la 1 septembrie 1943 doar 499 evrei români (380 din Basarabia și 119 din
Bucovina).
G29.11/1 – BIRZULA (D3, oficiu poștal, birou cenzură)

(azi 66300 Подільськ / Podilsk, Odessa Oblast, Ucraina, fost Kotovsk)
Oraș cu 2,507 evrei în 1927, respectiv 2.735 în 1939. Ocupat de trupe germane la 6 august 1941 (iar
Einsatzgruppe D omoară 117 evrei), trecut sub administrație română în septembrie. A devenit un punct de
tranzit pentru convoaiele de deportați care treceau Nistrul la Rezina – Râbnița, în drumul spre Grozdovca,
Bobric (raion Lubașevca) și Crivoe-Oziero. Evreii supraviețuitori din oraș sunt îngrămădiți într-un gheto
deschis, pentru ca în octombrie să fie trimiți spre est (600 dintre ei sunt uciși pe drum la 19 kilometri sud de
satul Borșchi). La 1 septembrie 1943 mai erau doar 95 evrei în Birzula (10 basarabeni și 85 bucovineni)376.
G29.11/2 – BUDEI (C3)

(azi 66022 – Будеї / Budei, Mykolaiv Oblast, Ucraina)
Lagăr improvizat pentru un convoi de 1.200 evrei bucovineni, din care 450 au murit de tifos în iarna
1941/1942. În aprilie 1942 mai erau în viaţă 140.
G29.11/3 – CODÎMA (C3, agenție poștală)

(azi 66000/66003 – Кодима / Kodyma, Odessa Oblast, Ucraina)
Gheto (sau lagăr), lichidat în februarie 1942 de poliţia ucrainiană377.
G29.11/4 – RÂBNIȚA (D3, reședință de județ, oficiu poștal, birou cenzură)

(azi 5500 Ри́бниця / Rîbnița, Rep. Moldova / Transnistria)
Oraș în care trăiau 3.216 evrei în 1939 (28% din populație), ocupat de armatele germano-române la 5 august
1941, predat ulterior administrației române. Orașul a fost unul din punctele de intrare în Transnistria pentru
24.570 evrei deportați), transportați ulterior în lagărele din Golta și
Tulcin. În acest scop a fost înființat un gheto în august 1941 pe 2-3 străzi
din cartierul evreiesc (în jurul străzii Shalom Aleichem). Populația sa va
ajunge repede la 3.000 persoane, din care jumătate veneau din lagărele
basarabene Mărculești și Vertujeni. Până în decembrie 1941 au murit mai
mult de jumătate, doar 1.467 supraviețuind iernii. Suprafața ghetoului se
va reduce în 1942. La 1 aprilie 1942 se găseau 1.371 evrei (254 bărbați,
548 femei și 569 copii), păziţi de un pluton jandarmi. La 19 aprilie 1942
lagărul număra 1.471 evrei (293 bărbaţi, 609 femei şi 569 copii) iar ghetoul avea 17 ateliere cu 130 lucrători.
La începutul lui 1943 mulți deportați au fost trimiși în ghetoul Balta, pentru a reduce supra-aglomerarea. În
martie 1943 erau aproximativ 600 evrei (probabil doar cei români), iar la 1 septembrie 1943 existau 404
evrei români (370 din Basarabia și 34 din Bucovina) din totalul de 1.458 evrei. În noiembrie 1943 ghetoul
avea 87 case cu un total de 309 camere378.
În Râbnița a funcţionat şi o închisoare în clădirile unei foste unități de grăniceri, unde au fost aduşi în 14
octombrie 1943 o parte a deţinuţilor politici de la Vapniarca (50-60 persoane), a căror pedepse continuau și
375
376
377
378
263
după desfiinţarea lagărului. La 18 martie 1944 (20 martie 1944 din alte surse) Penitenciarul Central Râbniţa
este predat către germani împreună cu cei 215 deţinuţi rămaşi aici (o parte fiind prizonieri sovietici); toți cei
56 comuniști (între care Bernat Andrei și Lazăr Grünberg) au fost ulterior executaţi de o unitate calmucă din
Armata Vlasov și de prizonierii georgieni (datorită faptului că, la 16 martie 1944, Oficiul poştal Râbniţa era
evacuat, astfel încât ordinul de transferare a deţinuţilor la Tg. Jiu nu a mai putut fi predat). Orașul a fost
eliberat la 30 martie 1944 de către Divizia 41 Gardă (din Armata 4 Gardă, Frontul 2 Ucrainian), în cadrul
Operaţiunii Uman - Botoşani.
G29.12. – Județul TIRASPOL
 Prefect: col. George Pompiliu, subprefect Alexandru Smochină
 Jandarm:
La 24 decembrie 1941, analiza SSI relevă faptul că în județul Tiraspol, din cei 3.072 evrei, cari se găsesc în
acest judeţ, au fost transportaţi 3.002 la Bogdanova pe Bug, iar în oraşul Tiraspol au mai rămas 60-70
evrei, întrebuinţaţi de Primărie şi Guvernământ, ca specialişti. În aprilie 1942 în județ mai existau doar 27
evrei (6 bărbați, 18 femei și 3 copii), iar la 5 ianuarie 1943 în județ se aflau 157 evrei, respectiv 170 evrei
români (33 din Basarabia și 137 din Bucovina) la 1 septembrie 1943.
G29.12/1 – GROSULOVO (E4, centru de raion, agenție poștală)

(azi 67100 – Велика Михайлівка / Velyka Mykhailivka, Odessa Oblast, Ucraina)
Oraș cu 522 evrei în 1939 (41,5% din populație), ocupat de trupele Axei la 7 august 1941. La 12 august, 124
evrei (din care 35 copii) sunt împușcați de militari în cimitirul local. După preluarea administrației, românii
înființează un lagăr în toamna 1941 în clădirea degradată a depozitului de tutun din centrul orașului, pentru
a deține evrei români și ucrainieni. Majoritatea vor fi curând trimiși peste Bug, cu excepția câtorva
specialiști care au primit sarcini în oraș. La 1 septembrie 1943 mai erau doar 2 evrei bucovineni în oraș.
Fig. G29.40: carte poştală

expediată la 10 martie 1944 de la
oficiul P.T.T. rural Drăgoşeşti,
județul Ilfov, spre un jandarm din
paza lagărului de la Grosulovo
(conform adresei: Regiunea II
Internare, com. Grosorova,
Tiraspol, OPM 30). Cenzura în
Bucureşti, sosire la OPM 30
(=Comandamentul Etapelor de Est
din Tiraspol) în 15 martie. De aici,
datorită evacuării lagărului, cartea
poştală este redirecţionată spre
Dubăsari: tranzit Tiraspol la 17
martie şi sosire Dubăsari la 20
martie 1944. Cartea poştală
documentează ultimele zile de
existenţă a lagărelor din
Transnistria (sursa: fosta colecție
Horst Scherrer)
Lagărul de internaţi politici a fost înființat în octombrie 1943 la al doilea etaj al depozitului de tutun din
centrul oraşului (care funcționa deja la acea dată, pe primul etaj, ca lagăr pentru 200 ucrainieni bănuiţi de
spionaj sau relaţii cu partizanii; vor fi transferați în scurt timp), odată cu transferul a 564 deţinuţi evrei și ne-
evrei din lagărul Vapniarca. Tot aici au fost transferaţi la 20 octombrie 1943 şi o parte din deţinuţi după
desfiinţarea lagărului Slivina. La 10 martie 1944 au fost evacuaţi 450 evrei 'deţinuţi politici' (protejaţi de
comandantul lagărului, colonelul Savin Motora379, contra tentativelor de asasinat din partea vlasoviștilor),
care sosesc la Tighina în 13 martie 1944. De aici pleacă spre Bucureşti doar la 31 martie, pentru a ajunge la
4 aprilie 1944 în lagărul Târgu Jiu380, punctul terminus al transferului381.
379
I s-a atribuit după război titlul de 'Drept între drepţi' din partea Yad Vashem Holocaust Memorial Centre, Jerusalem, Israel.
380
DJHAN, Fond Chestura de Poliție Deva, Dosar 56/1944, f.96: Prin Ordinul nr. 5198 din 7 iunie 1944, MAI a aprobat eliberarea
din lagărul Târgu Jiu a 57 internaţi comunişti, proveniţi din lagărul Grosulovo, bolnavi de parapareză spastică.
264
G29.12/2 – TIRASPOL (E3, sediu de raion și de județ, oficii poștale, birou cenzură)
(azi 3300 Тираспіль / Tiraspol, Rep. Moldova / Transnistria)
Oraș cu 11.764 evrei în 1939 (30% din populație), ocupat de trupele germano-române la 8 august 1941,
capitala Transnistriei până la mutarea acesteia la Odesa (februarie 1942). Mii de evrei și comuniști (10.000?)
au fost uciși de Einsatzgruppe D în săptămânile de după ocupație. Prin oraș au trecut 1.100 evrei în drumul
lor spre județul Golta. La sfârșitul anului 1941 a fost înființat un gheto de dimensiuni variabile (de la 18
camere până la câteva străzi) cu evrei specialiști sau lucrând în ateliere ori administrație, unde la 9
decembrie 1941 existau 85 evrei, dintre care 34 în Lagărul nr. 1 (la dispoziţia Guvernământului
Transnistriei, unde s-au semnalat cazuri de tifos) şi 44 în Lagărul nr. 2 (la dispoziţia Primăriei, într-o
încăpere lângă Baia comunală), iar 6 femei internate în Spitalul nr. 6. Paza asigurată de Batalionul 8
Jandarmi. La 1 aprilie 1942 erau 27 evrei (6 bărbați, 18 femei și 3 copii), 108 la 19 aprilie 1942 (38 lucrează
în 9 atelire din Gheto, iar 53 lucrează pentru Garnizoană), respectiv 230 (256) la 11 decembrie 1943, din
care 156 erau români (33 din Basarabia și 123 din Bucovina), restul evrei ucrainieni. În decembrie 1943,
orașul va deveni un centru de repatriere pentru evrei din centrul și sudul Transnistriei. Chiar dacă ghetoul a
fost desființat, în oraș au mai rămas evrei în închisoare (cca. 1.000) pe care germanii i-au împușcat înainte de
eliberarea orașului la 12 aprilie 1944 (de către unităţi din Armata 37 Sovietică, Frontul 3 Ucrainian).
În oraș mai exista o închisoare, în care erau deținuți și 100 evrei ucrainieni pentru diverse delicte, iar alți
400 evrei (din care 156 aduși din turbăriile din Tulcin) lucrau la un centru de reciclat uniform de armată, alții
100 într-un centru de colectare materiale și alți 100 într-un centru de reparat vehicole382.
G29.13. – Județul TULCIN
 Prefect: col. Ion Lazăr, Constantin Loghin, Constantin Năsturaș (subprefect Ion Vodă)
 Jandarm: mr. Mihailovici, apoi cpt. Fetecău
Harta județului Tulcin cu lagărele și ghetourile pentru evrei notate cu cifra de la numitorul fracției-titlu de mai jos
(sursa: hartă militară germană din anul 1941 prelucrată de pe etomesto.ru)
381
382
265
Județ în care se aflau 4.638 evrei la 1 aprilie 1942, respectiv 4.054 la 5 ianuarie 1943 și 2.344 evrei români
(495 din Basarabia și 1.849 din Bucovina) la 1 septembrie 1943.
G29.13/1 – BELEUSOVCA (B2)

(azi 23663 – Білоусівка / Bilousivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto cu 10 evrei din Basarabia și 52 din Bucovina la 1 septembrie 1943.
G29.13/2 – BRASLAV (A23, agenție poștală)

(azi 22870 – Брацлав / Bratslav, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto / lagăr de muncă german (Organizaţia Todt), pentru şoseaua Nemirov-Bratslav-Semenki-Gaisin. La 1

septembrie 1943 se aflau aici 144 evrei români (9 din Basarabia și 135 din Bucovina).
G29.13/3 – CAPUSTEANI (B3, raion Trostineț, agenție poștală)

(azi 24332 – Капустяни / Kapustyany, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
După ocuparea satului în iulie 1941, cei câțiva evrei localnici au fost deportați în ghetoul Cecelnic. Cândva
în 1942 a fost înființat aici un lagăr de muncă forțată, probabil în clădirile colhozului, destinat muncilor
agricole sau în clădirile din sat (ceea ce justifică ocazionala denumire de gheto). Evreii români și câțiva
ucrainieni au fost aduși de la Peciora și Ladijin, fiind păziți de jandarmi români și auxiliari ucrainieni. La 1
septembrie 1943 erau aici 66 evrei români, toți bucovineni, iar în octombrie 1943 totalul evreilor (inclusiv
cei ucrainieni) ajungea la 142 (37 bărbați, 56 femei, 39 copii și 10 bătrâni)383.
G29.13/4 – CETVERINOVCA (B3, raion Trostineț)

(azi 24327 - Четвертинівка / Chetvertynivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
În toamna 1941 este înființat un gheto închis în casele părăsite, ai cărui rezidenți între 14-60 ani erau
obligați la muncă zilnică. În 6 iulie 1942 sunt aduși 1.800 evrei din Cernăuți și Dorohoi, după ce stătuseră o
scurtă perioadă la Cariera de piatră Ladijin pentru deparazitare. În august 1942, 800 evrei sunt trimiși peste
Bug la șantierul DG-IV, pe segmentul Nemirov-Brațlav-Seminki-Gaisin; bătrânii și cei neputincioși, ca și o
parte din femei și copii au fost imediat împușcați de germani. Cei rămași la Cetverinovca au fost folosiți în
cariera de piatră. La 26 august 1942, sosesc alți evrei de la cariera din Ladijin (unde vor reveni la 13
septembrie). În aceaași zi sunt împușcați mai mulți bolnavi mental din Cernăuți. În octobrie 1942 sosește alt
grup de 250 evrei de la cariera Ladijin, adăpostiți în grajduri, fiind mutați după câteva săptămâni la
Obodovca. Ghetoul a fost probabil închis la începutul anului 1943, întrucât nu mai apare în statistici
ulterior384.
G29.13/5 – CHIRNASOVCA (B3, agenție poștală)

(azi 23654 – Кирнасівка / Kyrnasivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Lagăr de muncă unde se aflau 42 evrei din Bucovina la 1 septembrie 1943.
G29.13/6 – GORDIEVCA (B3, raion Trostineț)

(azi 24313 – Гордіївка / Hordiivka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto înființat în octombrie 1941 cu 230 evrei basarabeni, din care au supraviețuit 209 în ianuarie 1942,
respectiv 215 evrei la 1 aprilie 1942 (43 bărbați, 117 femei și 55 copii), păziți de 3 civili și 10 militari. În
1943 ghetoul nu mai există385.
G29.13/7 – LADIJIN (B3, raion Trostineț, agenție poștală)

(azi 24320 – Ладижин / Ladyzhyn, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Oraș la 28 kilometri est de Tulcin, unde trăiau 720 evrei în 1939 (13% din populație), ocupat de forțele Axei
la 24 iulie 1941. La 12 (sau 13) septembrie 1941, Sonderkommando 10a din Einsatzkommando D a arestat
383
384
385
266
pe toți evreii rămași (504 sau 486) și i-a împușcat de față cu sătenii ucrainieni. Alți 29 evrei au fost duși
peste Bug la Gaisin și omorâți. La sfârșitul lunii septembrie, românii au preluat administrația orașului.în
octombrie – noiembrie sosesc deportații din Moghilev, majoritatea dintr-un convoi de 2.000, plus 450 evrei
ucrainieni (cazați în barăcile unei foste uzine de armament). În ianuarie 1942, toți aceștia (cu excepția a 75
meseriași) au fost transferați în lagărul Peciora.
În iunie 1942, un al doilea val de 1.000 deportați sosește la Ladijin din Moghilev (600 fiind din Cernăuți și
Bucovina, iar 400 din Dorohoi și nordul Basarabiei)386. Ei au ocupat clădirile unei foste școli, încercuită cu
sârmă ghimpată. La 18 august 1942 3.000 evrei cernăuţeni (550 după alte surse) sunt predaţi organizaţiei
Todt pe șantierele Mihailovka, Krasnopolka, Terasivka și Ivangorod şi exterminaţi (sunt salvați doar 5
membri ai familie Costiner, prin diligențele ing. Jägendorf de la Moghilev), astfel că mai rămân: 400 la
Cariera de piatră, 130-140 în Ladijin, 78 la Oleaniţa şi 1.000 la Cetvertinovca. La 25 septembrie 1942 sunt
trimişi 550 evrei în Ucraina, la Krasnopolka. La sfârșitul lunii septembrie 1942 cei 130 evrei rămași sunt
transferați la Cariera de Piatră, ceea ce a marcat sfârșitul lagărului Ladijin (chiar dacă câțiva evrei au mai
rămas în personalul spitalului)387.
G29.13/8 – LADIJIN, CARIERA DE PIATRĂ (B3, raion Trostineț)

(azi 24320 – Ладижин / Ladyzhyn, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Lagăr de tranzit organizat în Carieră de piatră (fost lagăr de pedeapsă în timpul sovieticilor, grav afectată
de război) localizată la 15 kilometri nord-vest de Ladijin, unde sosesc primii 600 deportați în iunie 1942.
Deportații ocupau câteva case disponibile, iar în barăci insalubre trăiau evrei de la Azilul de alienați din
Cernăuți (cei care au suferit cel mai mult, trăind în mizerie) și de la Căminul de bătrâni. Aici deportații erau
deparazitați și îndrumați spre lagăre de muncă (de reținu că la fața locului nu existau posibilități de muncă,
cariera nefiind funcțională!). Țăranii ucrainieni își vindeau produsele de două ori pe săptămână, hainele erau
spălate în Bug, erau organizate activități culturale, cursuri și concerte. La 17 august 1942 germani din
Organizația Todt au organizat selecție pentru munci la magistrala rutieră Durchgangstrasse IV; cu excepția a
200 evrei care, prin mită dată comandantului, Lt. Enăchiță, au fost avertizați să se ascundă, și a altora puțini
care s-au ascuns din proprie inițiativă în porumbiște, majoritatea evreilor au fosta încărcați în camioane; cei
bătrâni au fost împușcați imediat după ce au părăsit lagărul iar ceilalți au pierit pe rând, supraviețuitorii fiind
omorîți la începutul anului 1943 când lagărele respective s-au închis. Doar 400-450 evrei au mai rămas la
Carieră, din care în septembrie au fost transferați la Ladijin circa jumătate, restul la Chirnasovca, Obodovca
ș.a. În același timp, alienații și bătrânii din căminul de la Cernăuți au fost împușcați de polițiști ucrainieni.
Fig. G29.41: 28.9.1942: carte

poştală scrisă de un evreu din
lagărul de tranzit Ca ri e r a de
Pi a t r ă , La di ji n, j ude ț ul
Tul c i n (vezi adresa), cartare
LADIJIN * JUDEȚUL TULCIN
la 29 septembrie 1942, cenzura
externă Bucureşti (ștampila
rulou) şi cea germană din
Viena, adresată în Varşovia,
Guvernământul General (sursa:
fosta colecție Horst Scherrer)
Părea a fi sfârșitul lagărului... Dar după câteva zile, grupul de 200 transferat la Ladijin a revenit la Carieră,
împreună cu alți 130 evrei din Ladijin. Ulterior, au început să sosească și alți evrei din nordul Transnistriei,
386
Distribuția în zonă era următoarea, conform altor surse: 1.800 la Cariera de piatră de lângă Ladijin, 1.800 la Cetvertinovca, 600
chiar în Ladijin şi 600 la Olianiţa
387
267
iar la 30 noiembrie 1942 sosesc 600 evrei ucrainieni din Iampol388. Alți 300 au sosit din județul Tulcin
(Capusteani, Chirnasovca, Olianița și Cetverinovca), astfel că în noiembrie 1942, numărul evreilor din
Carieră ajunsese la 1.300. În noiembrie 1942 erupe din nou tifosul și febra tifoidă, dar măsurile luate nu mai
permit răspândirea bolilor. La sfârșitul lunii decembrie 1943, 200 evrei au fost transferați în ghetoul Tulcin,
dar majoritatea au rămas pe loc până în primăvară (când populația lagărului era estimată între 500-800
persoane). Probabil majoritatea au fost trimiși în lagărele germane de peste Bug389.
G29.13/9 – NESTEROVCA, NESTERVARCA (B2, raion Tulcin)

(azi 23609 – Нестерварка / Nestervarka, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Lagăr de muncă forțată la extragerea de turbă, unde în 8 august 1943 sosesc 3.400 evrei (2.500 din
Moghilev, restul din Peciora, Brațlav și Trostineț), cazați în trei barăci, unde dormeau pe jos, fără
așternuturi, sub pază ucrainiană. Datorită muncii epuizante și a igienei inexistente, va izbucni o epidemie de
tifos, cu 1.100 decese consecutive, numărul lor ajungând la 1 septembrie 1943 la 1.590 evrei deportați (422
din Basarabia și 1.168 din Bucovina, fără a-i consemna pe localnici). În octombrie 1943 totalul populației
era de 2.403 evrei (1.742 bărbați, 479 femei, 124 copii și 58 bătrâni). În iarna 1943/1944 exploatarea turbei
devine nerentabilă, astfel că evreii sunt returnați ghetourilor, cel mai apropiat fiind Tulcin, de unde încep să
fie repatriați în România390.
G29.13/10 – OLIANIȚA (B3, raion Trostineț)

(azi 24326 – Оляниця / Olyanytsya, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Sat la 29 kilometri est de Tulcin și 3 kilometri de Bug, ocupat de Axă în 25 iulie 1941, trecut în administrare
română în septembrie, care înființează în grajdurile fostului colhoz un lagăr de tranzit primitiv unde sosesc
evrei români cu ocazia deportărilor din iulie 1942. La 6 iulie sosesc la Ladijin Cariera de piatră un mare
transport de evrei, din care 600 sunt trimiși la Olianița după deparazitare. La 9 august 1942 sunt predați
germanilor 522 evrei pentru Organizația Todt la construcia șoselei DG-IV; majoritatea au murit din cauza
relelor tratamente. La Oleanița au mai rămas 78 evrei pentru câteva luni, la îneputul lui 1943 lagărul nu mai
exista391.
G29.13/11 – PECIORA (A2, raion Spicov, agenție poștală)

(azi 23610 – Печерська сільська рада / Pechera, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Sat la 22 kilometri nord-vest de Tulcin, cu doar 62 evrei în 1939. Ocupat de Corpul Rapid Ungar la 23 iulie
1941, după care evreii au fost trimiși în ghetoul Spicov la 24 septembrie 1941. Ulterior au fost mutați în
ghetoul Rogozna, iar supraviețuitorii s-au întors la Peciora în septembrie 1942.
Lagăr de concentrare înființat într-un fost sanatoriu TBC pentru ofițerii Armatei Roșii cu o capacitate de 4-
500 (pe domeniul nobililor polonezi Potocki, pe malul Bugului de Sud, constând din două clădiri cu trei
etaje, pivniță, grajduri), unde au fost aduși, începând cu luna noiembrie 1941, evrei din Moghilev, Tulcin
(3.005 evrei au fost aduși de aici), Bratlav, Șpicov, Trostianeț ; în luna octombrie 1942 (sau între septembrie
– noiembrie 1942) sunt aduși din Moghilev prinn gara Israilovca alți 3.000 evrei (600 ucrainieni, restul
deportați din România), incluzând 600 localnici incapabili de muncă. Mortalitatea a fost crescută datorită
condițiilor greu de imaginat, inumane, a foamei, setei și bolilor, transformând locul într-un lagăr de
exterminare, un „lagăr al morții”. Numărul lor era de 3.591 la 1 aprilie 1942 (823 bărbați, 1.422 femei și
1.346 copii, păziți de 3 civili și 40 militari), iar după 1 an din aceştia mai trăiau 28 (după ce, la 15 martie
1943 sunt trimişi la ferma Rahni 220 evrei unde supraviețuiesc, iar peste 500 sunt trimiși în lagărele
germane peste Bug și executați acolo la 30 noiembrie 1942). Conform altor surse, în martie 1943 erau 1.200
evrei în lagăr. La 10 mai 1943 alți 600 evrei sunt duși peste Bug și executați, iar la 3 august 1943 alții 100
sunt livrați germanilor. Intre 1941-1943 se presupune că au murit aici cca. 4.000 evrei. La 1 septembrie 1943
erau aici 28 evrei români (26 din Basarabia și 2 din Bucovina). In noiembrie 1943 sunt 535 evrei în lagăr. La
17 martie 1944, Armata Roșie a mai găsit în lagăr 350 evrei supraviețuitori392. O groapă comună se găsește
în cimitirul evreiesc învecinat. Astăzi locul este cunoscut drept Parcul Peciora și poate fi vizitat, iar în
clădirea administrativă principală funcționează un spital.
388
Evreii sub regimul Antonescu..., pag. 294-296.
389
390
391
392
268
G29.13/12 – RAHNIA (A2, raion Spicov)

(azi 23536 – Рахни-Лісові / Rakhny-Lisovi, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
G29.13/13 – ROGOZNA (A2, raion Spicov)

(azi 23353 – Рогізна / Rohizna, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Gheto în care sosesc în decembrie 1941 cei 877 evrei din Spicov. La 1 aprilie 1942 erau 832 evrei în gheto
(143 bărbați, 334 femei și 355 copii, păziți de 3 civili și 40 militari). În august-septembrie 1942 evreii din
gheto sunt mutați în lagărul de exterminare Peciora.
G29.13/14 – SEMENKI (A3)

(azi 23027 – Семенки / Semenky, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Lagăr de muncă german (Organizaţia Todt), pentru şoseaua Nemirov-Bratslav-Semenki-Gaisin. Aici sosesc
la 1 martie 1943 100 deportaţi din Cernăuţi393.
G29.13/15 – SPICOV (A2, centru raional, agenție poștală)

(azi 23614 – Шпиків / Shpykiv, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Orășel la 24 kilometri nord-vest de Tulcin, cu 895 evrei în 1939 (17,7% din populație), ocupat de forțele
germano-române la 22 iulie 1941. Evreii rămași sunt grupați într-un gheto supra-aglomerat (format oficial la
22 septembrie 1941), la care se adaugă evreii din Peciora, dar și câțiva evrei bucovineni deportați. În
decembrie 1941 ghetoul este lichidat, 877 evrei sunt mutați în ghetoul Rogozna, 12 kilometri spre nord), de
unde sunt transferați în lagărul Peciora în august-septembrie 1942. Doar 300 evrei originari din Spicov vor
supraviețui pentru a fi eliberați în martie 1944394.
G29.13/16 – TROSTIANCIC (B3, raion Trostineț)

(azi 24342 – Тростянчик / Trostyanchyk, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
G29.13/17 – TROSTINEȚ (B3, sediu raional, agenție poștală)

(azi 24300 – Тростянець / Trostyanets', Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Oraș la 33 kilometri sud-est de Tulcin, cu 878 evrei în 1939 (16,4% din populație), ocupat de Brigada 1
Motorizată Ungară la 25 iulie 1941 (a nu se confunda cu localitatea omonimă din jud. Moghilev, cod
24520). Cei 450 evrei care au rămas pe loc au fost deportați în ghetoul Ladijin, apoi la Peciora între
septembrie – noiembrie 1941. În august 1942 au fost aduși în lagărul de la Ferma de Stat Trostineț
(împrejmuită cu sârmă ghimpată) 60 evrei români din lagărul Cetverinovca, cărora li se alătură în aprilie
1943 alți evrei (din Cernăuți și Dorohoi) sosiți de la Cariera de Piatră Ladijin. În total erau 135 evrei, care
lucrau la fermă. În august 1943, un lot de evrei a fost trimis pentru două săptămâni la aerodromul din
Nestervarca. La 1 septembrie 1943 erau 95 evrei din Bucovina și Dorohoi, iar în noiembrie 1943, erau 123
evrei, români și ucrainieni. Sovieticii revin în oraș la 13 martie 1944395.
G29.13/18 – TULCIN (B2, sediu raional și județean, oficiu poștal, birou cenzură)
(azi 23614 – Тульчин / Tul'chyn, Vinnytsia Oblast, Ucraina)
Oraș cu 5.607 evrei în 1939 (41,68% din populație), ocupat la 23 iulie 1941 de Brigada 6 Cavalerie română,
unde un gheto a fost înfiinţat la 22 septembrie 1941: În oraşul Tulcin şi în oraşele Spicov, Braclaw şi …
[lipsă în text] se vor înfiinţa ghetouri. Toţi evreii din sate se vor instala în ghetourile raioanelor în termen
de 3 zile dela afişarea prezentei, fiecare la reşedinţa raionului din care face parte, indiferent dacă e de loc
din judeţul Tulcin sau venit din altă parte. În ghetouri, sub grija şefului ghetoului respectiv, se va înfiinţa
brutărie, bazar şi dispensar. Asemeni, şeful ghetoului va înfiinţa poliţia ghetoului. Intrarea şi ieşirea din
393
Ancel, Transnistria..., vol. II, pag. 227.
394
395
269
ghetou în interese personale se va face numai între ora 11-15 […] Prestează muncă orice valid între 14-16
ani de ambele sexe 396. Ghetoul supra-aglomerat a fost înființat în case părăsite, la care s-a adăugat colhozul
local, pentru găzduire temporară. În noiembrie 1941 cei 3.200 evrei din Tulcin au fost deportați în lagărul
Peciora (cu excepția a 118 meseriași rămași în oraș). În decembrie 1942 ghetoul a fost repopulat cu deportați
din Bucovina (Cenrăuți și Dorohoi), aduși după mai multe luni de staționare în alte lagăre din județ.
Condițiile au fost mai bune ca în alte părți și relațiile cu autoritățile acceptabile. Deportații lucrau în
administrație, spitale, ateliere. Existau 250 evrei la 31 ianuarie 1943 și 500 în martie 1943. În aprilie 1943
sunt trimişi la fermele din judeţ 100 evrei. La 17 iulie 1943 sosesc la muncă obligatorie 2.696 evrei de la
Moghilev. În august 1943 germanii ridică 200 evrei pe care-i duc dincolo de Bug și îi împușcă. La 1
septembrie 1943 erau 227 evrei români (7 din Basarabia, 220 din Bucovina), iar în noiembrie 1943, erau 480
evrei în total (inclusiv ucrainieni). În ianuarie 1944, germanii doresc să lichideze ghetoul, dar comandantul
jandarmilor, cpt. Fetecău se opune. Sovietici intră în oraș la 15 martie 1944 (Corpul 35 Gardă din Armata
27, Frontul 2 Ucrainian în cadrul operaţiunii Uman - Botoşani), după care cei 230 evrei rămași se repatriază,
cu excepția cerlor recrutați forțat în Armata Roșie397.
396
Ancel, Transnistria..., vol. I, pag. 295: Ordonanţa nr. 3 din 22 septembrie 1941 a Prefecturii Tulcin.
397
270
 G29C. – ASPECTE DE ISTORIE POȘTALĂ
Atât din lucrările memorialistice, cât şi din puţinele piese existente în colecţii rezultă că, până în luna
octombrie 1942, corespondenţa directă cu evreii din Transnistria era permisă. Începând însă din această lună
(practic din decembrie 1942) vor fi introduse restricţii în corespondenţă, ea fiind de acum permisă numai
prin intermediul legiunilor de jandarmi din România, care o colectau şi o transmiteau legiunilor de jandarmi
din Transnistria, de unde aceasta era înmânată destinatarilor.
Perioada I (octombrie 1941 – octombrie 1942)
În prima perioadă corespondența se desfășura normal, poşta din ghetouri nefiind supusă teoretic restricţiilor,
altele decât cele impuse de cenzură. Corespondenţe din lagărele de internare sunt posibile şi probabile, dar
nu au fost încă întâlnite de autor. În schimb, datorită regimului lor de exterminare, este cu totul improbabil
să fie descoperită vreodată o corespondenţă expediată din lagărele provizorii de concentrare. Datorită
rarităţii materialului poştal, acest capitol poate fi ilustrat şi cu piese indirecte, aşa cum sunt corespondenţele
de poştă militară, expediate de membri ai gărzii lagărelor (vezi Fig.G29.05, G29.37, G29.40).
În nici unul din cazurile cunoscute nu s-au folosit ştampile speciale (de exemplu, ştampile de ghetou), astfel
încât identificarea tuturor acestor categorii de corespondenţe se face, relativ uşor, doar examinând adresa
deportatului (alături de numele caracteristic evreiesc al acestuia), raportat la informaţiile istorice şi de
localizare prezentate în acest capitol. Uneori, indicaţii lămuritoare pot fi desprinse din textul corespondenţei.
Pot fi diferenţiate două nivele de interes poştal-istoric şi documentar, reflectate în următoarele categorii de
corespondenţe:
 Categoria I: corespondenţe circulate între evreii deportaţi şi rude sau cunoştinţe ale acestora, din localitatea de
origine. Astfel de piese sunt adevărate documente istorice, ilustrând întregul traseu al deportării: una dintre
localităţi (ilustrată de adresă sau ştampila de oficiu poştal) este cea din Transnistria (identificată şi numerotată
conform capitolului #G29B) iar cea de-a doua este localitatea de origine a deportatului, de obicei din Basarabia sau
Bucovina (identificată în Tabelul G28.1). Probabilitatea cea mai crescută este aceea de a se întâlni corespondenţe
de la bucovineni deportaţi în judeţul Moghilev;
 Categoria II: corespondenţe circulate între evreii deportaţi şi rude sau cunoştinţe din alte localităţi decât cea de
origine a deportatului.
În cazul corespondenţei evreilor evacuaţi din Odesa în judeţele Berezovca şi Oceacov se prevedea în
februarie 1942: Corespondenţa va fi bine cenzurată. Orice corespondenţă adresată cunoscuţilor sau rudelor
din Odesa va fi reţinută şi înaintată Comandamentului Militar Biroul 2, urmând a fi distribuită după
prealabile verificări făcute prin organele Bir. 2 şi Prefectura Poliţiei Odesa398. Deocamdată nu este
cunoscută corespondență provenind de la evreii transnistreni.
Perioada II (decembrie 1942 – martie 1944)
Prin Nota nr. 215388b din 13 iulie 1942 a M.St.M. se comunica: Se interzice complet corespondenţa
individuală evreilor din ţară cu Transnistria. Va fi permisă corespondenţa între oficiile judeţene ale
Centralei Evreilor din România şi comitetele evreieşti ale ghetto-urilor din Transnistria, numai dacă se
referă la starea sănătăţii conaţionalilor din ghetto-uri şi este formulată colectiv399. Motivul adoptării acestei
decizii restrictive este seintetizat în următorul ordin400: M.St.M. a fost sesizat că evreii obişnuiesc să
transmită prin corespondenţă ştiri nepermise. Scrisorile care conţin astfel de ştiri scapă uşor de cenzură,
pentrucă sunt scrise într-un limbaj convenţional, camuflat într-o formă care nu dă nimic de bănuit. Pentru a
împiedeca schimbul ştirilor nepermise pe calea corespondenţei, între evreii din ţară şi cei din Transnistria,
M.St.M. a dispus ca evreii din ţară să nu poată face comunicări sau întrebări celor din Transnistria, decât
prin oficiile judeţene ale Centralei Evreilor care le va formula colectiv. Apreciem că este necesar să se
adopte şi în Transnistria o măsură similară. Vă rugăm să binevoiţi a dispune să se aducă cele de mai sus la
cunoştinţa guvernământului Transnistriei - Direcţia PTT - pentru a hotărî măsurile de restricţiune
respective. Guvernământul Transnistriei comunică la rândul său către PCM la 29 septembrie 1942 că a dat
ordin legiunilor de jandarmi de interzicere a corespondenţei directe între evreii deportaţi şi cei din ţară:
398
Ordinul Corpului 2 Armată, Biroul 2, nr. 30853 din 22 februarie 1942 : Măsurile de ordin contrainformativ ce ar trebui prevăzute
în regulamentul pentru funcţionarea lagărelor de internare şi ghetourilor din Transnistria, în Traşcă..., pag. 463-464.
399
Călin Marinescu – Cenzura poștală ...2002, pag.87.
400
Ordinul nr. 220660 din 4 septembrie 1942 al M.St.M către Președenția Consiliului de Miniștri
271
Comunicările ce au de făcut se vor face de către şeful coloniei prin sectoarele de jandarmi şi acestea le vor
trimite lunar în ţară la poliţiile sau legiunile de jandarmi unde se face comunicarea pentru a fi predate
destinatarilor prin Centralele judeţene ale evreilor 401. În octombrie 1942, Antonescu aprobă și el propunerea
M.St.M. ca Să interzică evreilor din ţară să trimită mesaje sau apeluri evreilor din Transnistria prin
intermediul poştei, telegrafului şi telefonului402, ca urmare, împuternicitul Guvernului pentru reglementarea
regimului evreiesc în România (Radu Lecca), comunică la 16 octombrie 1942 către CER următoarele:
Domnul Mareşal a aprobat propunerea M.St.M. privitoare la corespondenţa între evreii din ţară şi cei din
Transnistria, în sensul că […] aceste comunicări se vor trimite prin oficiile judeţene ale CER, care le vor
formula colectiv. Răspunsurile vor fi primite tot prin aceste oficii403.
Birourile judeţene ale Centralei Evreilor au căpătat astfel doar permisiunea de a primi mesaje scurte şi de a
le transmite în rezumat, în Transnistria. Centrala Evreilor a impus o taxă de 25 lei pentru fiecare mesaj
transmis, deşi majoritatea mesajelor aveau 2-3 rânduri. A existat iniţial o perioadă de oprire completă a
comunicaţiilor; ca urmare, în decembrie 1942, Centrala Evreilor atenţiona că nici un mesaj nu fusese primit
de peste două luni (deci din octombrie 1942). Totuşi se semnalează tentative de evitare a ordinului de mai
sus, în care evreii au început să folosească [în corespondenţă] nume româneşti în scopul inducerii în eroare
a autorităţilor404. În ianuarie 1943, Comunitatea încasa câte 0,50 R.K.K.S pentru înscrierea pe tabelele de
corespondenţă 405. În raportul lui F. Şaraga din ianuarie 1943, urmare a deplasării unei delegaţii evreieşti în
Transnistria, printre doleanţe, se afla şi: Uşurarea corespondenţei între evacuaţi şi cei din ţară şi între cei
evacuaţi din Transnistria406.
În martie 1943 procedeul era deja standardizat după cum urmează: Potrivit instrucţiunilor date de
Inspectoratul Jandarmi Transnistria, în conformitate cu Ordinul M.St.M., corespondenţa între evreii din
Transnistria şi cei din ţară se face numai prin intermediul Legiunilor de Jandarmi în Transnistria şi a
Poliţiilor în localităţile din ţară. Astfel, corespondenţa tuturor evreilor dintr-un ghetou din Transnistria este
rezumată, conform instrucţiunilor, în tabele colective, care sunt predate Legiunii de Jandarmi. Aci se face
cenzurarea textelor şi expedierea la Poliţia localităţilor de destinaţie, de unde este distribuită prin comitetul
evreiesc respectiv. Corespondenţa celor din ţară este rezumată fie de Centrala Evreilor, fie de comitetele
locale şi expediată, prin Poliţia oraşului, direct Legiunii de Jandarmi a localităţii de destinaţie din
Transnistria, de unde, după o nouă cenzurare, se distribuie prin Comitetul Evreiesc respectiv. Dat fiind că
acest procedeu este în concordanţă cu Instrucţiunile M.St.M. şi întrucât se pare că Centrala Evreilor dă altă
interpretare acestor instrucţiuni şi anume una eronată, de a se putea adresa direct Comitetelor evreieşti din
Transnistria, cu onoare vă rugăm să binevoiţi a da dispoziţiuni ca şi în ţară să fie respectat sistemul de mai
sus. Totodată vă rugăm să bineoviţi a dispune să fie respectată măsura luată de Guvernământ pentru
Transnistria, căreia corespondenţa cu caracter general urmează să fie îndrumată numai prin acest
Guvernământ, Direcţia Muncii, aceasta, pentru a se evita pe viitor repetarea procedeelor de felul celui
relatat de Prefectură care, cu adresa nr. 3973 / 1943 ne trimite una din corespondenţele Centralei evreilor
cu nr. 1292 / 333, adresată direct Comitetului Evreiesc din Copaigorod407.
M.St.M., Guvernământul Transnistriei şi serviciul poştal român au emis directive transmise în 19 iunie 1943
către Prefecturi, care se referă la normele după care se va face corespondenţa evreilor:
Avem onoarea a vă face cunoscut că, potrivit instrucţiunilor date de M.St.M., Inspectoratul Jandarmi a
Transnistriei a luat măsuri ca, corespondenţa dintre evreii aflaţi în Transnistria şi cei din ţară, să se facă numai
prin intermediul Legiunilor de Jandarmi din acea provincie şi a poliţiilor din localităţile din ţară.
Astfel, corespondenţa tuturor evreilor dintr-un ghetou din Transnistria este rezumată - conform instrucţiunilor - în
tabele colective, cari sunt predate Legiunii de Jandarmi. Aici se face cenzurarea textelor şi expedierea la poliţia
localităţii de destinaţie, de unde este distribuită prin Comitetul Evreiesc respectiv.
Corespondenţa celor din ţară este rezumată fie de Centrala Evreilor din România, fie de Comitetele locale şi
expediată prin Poliţia oraşului, direct Legiunii de Jandarmi a localităţii de destinaţie din Transnistria, de unde,
401
Evreii din România..., vol. III/2, pag. 254, Traşcă…, pag. 649.
402
403
Evreii din România..., vol. III/2, pag.254; la pag.255 poate fi văzut facsimilul unui tabel centralizator al corespondenţei
deportaţilor din lagărul Grosulovo.
404
Ancel, Transnistria..., vol. I, pag. 43: adresa comandantului Diviziei 2 Infanterie (din Berezovca) către Prefectul jud. Berezovca,
din 27 noiembrie 1942
405
406
Prigoană și rezistență..., pag. 422.
407
Evreii din România..., vol. IV, pag. 227-228: Raportul Guvernământului Transnistriei, Direcţia Muncii, nr. 026541 din 12 martie
1943, către PCM (răspuns la Adresa PCM nr. 5713RDL din 10 februarie 1943)
272
după o nouă cenzurare, se distribuie prin Comitetul Evreiesc respectiv. Faţă de cele de mai sus, vă rugăm să
binevoiţi a lua măsuri ca poliţiile din capitalele de judeţe, să primească de la Centrala Evreilor din România şi
oficiile sale judeţene, tabelele colective cu corespondenţe şi după cenzurare, să le trimită legiunilor de jandarmi
respective din Transnistria408.
Fig. G29.42:
1943: Plic purtător al
tabelelor de
corespondenţă expediate
din Transnistria (Ghetoul
Moghilev) către
Comunitatea Evreiască
din Baia, județul Fălticeni.
Adresa este: B.J.O.M.E.
Moghilău, Serv.
Corespondenţei.
Iată şi un model de adresă însoţitoare a tabelelor colective emise de Centrala Evreilor, model extras din
arhiva hunedoreană:
Domnule Chestor. În conformitate cu normele cuprinse în adresele Preşedenţiei Consiliului de Miniştri,
Domnul Împuternicit al Guvernului pentru Reglementarea Regimului Evreilor din România nr. 5168 / R.L.D. /
942 şi a Guvernământului General al Transnistriei nr. 26541 / 943, comunicată nouă prin adresa nr. 8016 /
R.D.L. / 943 din 17 aprilie a.c. a Domnului Împuternicit al Guvernului pentru Reglementarea Regimului
Evreilor din România privitoare la purtarea corespondenţei între evreii din Ţară şi cei din Transnistria, avem
onoare a Vă depune alăturat la prezenta 3 tabele colective cu corespondenţă adresată Comitetelor Evreeşti:
Golta, județul Golta, Olgopol, județul Balta şi Moghilău, județul Moghilău, Transnistria şi Vă rugăm să
binevoiţi a dispune expedierea lor direct Legiunilor de Jandarmi în raza cărora sunt situate localităţile unde
se află Comitetele Evreeşti destinatare mai sus arătate din Transnistria409.
Până la sfârşitul anului 1943 au mai fost expediate prin Chestura Poliţiei Deva, însoţite de adrese similare,
următoarele tabele colective pentru evreii originari din județul Hunedoara, deportaţi în ghetouri şi lagăre din
Transnistria: Cu adresa 2574 / 24 august 1943: 5 tabele destinate ghetourilor Golta, Olgopol, Savrani; cu
adresa 2632 / 26 august 1943: 2 tabele pentru Golta şi lagărul Vapniarca; cu adresa 2758 / 3 septembrie 1943:
un tabel pentru lagărul Vapniarca; cu adresa 2799 / 8 septembrie 1943: 4 tabele pentru Golta, Olgopol,
Sargorod şi Moghilău; cu adresa 2910 / 13 septembrie 1943: 3 tabele pentru Golta şi lagărul Vapniarca; cu
adresa 2975 / 16 septembrie 1943: un tabel pentru lagărul Vapniarca; cu adresa 3082 / 23 septembrie 1943: 6
tabele pentru Savrani, Moghilău, Golta şi lagărul Vapniarca; cu adresa 3185 / 29 septembrie 1943: un tabel
pentru Savrani410.
Abaterile de la aceste proceduri erau cercetate riguros. Iată un exemplu de încălcare a regulilor de expediere
a corespondenţei evreilor în Transnistria, consemnat în orășelul hunedorean Hațeg:
Proces-Verbal, Haţeg la 28 septembrie 1943. Noi, comisar Şef Oniga Domnosin, Şeful Comisariatului de
Poliţie Haţeg, având în vedere adresa 12300 a Legiunii Jandarmi Hunedoara, prin care ni se trimite adresa
Legiunii Jandarmi Iampol cu Nr. 1780 din 10 septembrie 1943, cu un plic expediat de evreica Gidali Rozalia,
Legiunei de Jandarmi Vapniarca şi corectat Iampol, pentru a se cerceta motivul pentru care evreica nu a
expediat plicul prin Legiunea Jandarmi, ci [acesta] a fost pus direct la oficiul poştal […]. Subsemnata Gidali
Rozalia, de 24 ani […] declar: logodnicul meu Galandauer Iosif fiind în Transnistria şi aflând dela Dl. Polak
din Haţeg modul de corespondare cu fiul său care desemenea se găseşte în Transnistria, am procedat la fel,
adică am pus scrisoarea către logodnicul meu într-un plic cu o cerere către Legiunea Jandarmi Vapniarca şi
408
DJHAN, Fond Chestura de Poliție, Dosar 13/1943; Dosar 80/1943, f.41, 45: Circulara nr. 8614 din 16 iunie 1943 a Direcţiei
poştale a Guvernământului transnistrian, respectiv Ordinul MAI, Direcţia Administraţiei de Stat nr. 17501A din 19 iunie 1943 către
Prefecturi.
409
Idem, Dosar 13/1943, f. 127: Adresa Nr. 2292 din 7 august 1943 a Centralei Evreilor din România, oficiul judeţean Hunedoara
către Chestura Poliţiei de Reşedinţă Deva.
410
Idem, Dosar 13/1943, f. 133, 141, 143, 144, 157, 158, 162, 169.
273
astfel am expediat-o recomandat, punând-o direct la oficiul poştal Haţeg, însă nu am trimis-o direct
logodnicului meu, ci Legiunii de Jandarmi respective. Nu am avut cunoştinţă de dispoziţiunile în vigoare
referitor la cenzura scrisorilor ce pleacă în Transnistria decât cele ce mi-a spus evreul Polak din Haţeg, care
de asemeni pune scrisorile la Oficiul Poştal Haţeg şi le înaintează Legiunii de Jandarmi din localitatea unde
se găseşte fiul său şi de unde [Legiunea] le predă destinatarului şi care [destinatar] scrie tot pe această cale.
Nu am avut cunoştinţă deci că trebuie să depun scrisoarea la Legiunea de Jandarmi Hunedoara şi nici nu aş
avea posibilitatea de a face aceasta, întrucât Legiunea este în Deva şi subsemnata locuiesc la Haţeg şi astfel
fiind evreică nu am dreptul de a mă deplasa411.
Iată mai jos și o sinteză a problematicii corespondenţei cu evreii din Transnistria, provenind din luna
septembrie 1943: La ordinul nr. 41174/1943, prin care se ordonă a examina situaţia corespondenţei
evreilor din ghetoul Moghilev şi propuneri pentru serviciul de cenzură la Legiunii Jandarmi Moghilev; Am
onoare a raporta: chestiunea corespondenţei evreilor evacuaţi din ţară în Transnistria, este tranşată din
septembrie 1942, prin următoarele dispoziţiuni: a) Marele Stat Major, cu adresa nr. 220660/1942 sesizează
Preşedenţia Consiliului de Miniştri că evreii transmit prin corespondenţă ştiri nepermise şi propune ca
evreii din Transnistria să nu poată face comunicări decât prin Oficiile judeţene ale Centralei Evreilor, care
le vor formula colectiv, ca în ţară; b) P.C.M, cu adresa nr. 1526/1942, trimite guvernământului
Transnistriei adresa M.St.M. nr. 220660/1942, pentru a se lua aceleaşi măsuri pentru evreii din
Transnistria; c) Ca rezultat al ordinului P.C.M, s-a luat măsura de noi la fostul Inspectorat Jandarmi
Transnistria, de canalizarea corespondenţei evreilor în felul cerut de M.St.M., dând ordinul circular nr.
11202 din 16 septembrie 1942. În acest ordin s-a hotărât: - Orice corespondenţă între evrei încetează; -
Toate comunicările ce au de făcut vor fi colective, făcute prin şeful coloniei, prin Sectoarele de Jandarmi,
care le trimit Legiunilor; - Legiunile le centralizează, cenzurează şi trimit lunar Poliţiei sau Legiunii de
Jandarmi unde se fac comunicările, pentru a fi aduse la cunoştinţa Centralei Judeţene a evreilor. Pentru a
se împiedica corespondenţe nepermise, s-a cerut tuturor Prefecturilor de judeţ din Transnistria, ca să
oprească prin serviciul cenzurii judeţene corespondenţa evreilor ce s-ar face în afară de cele hotărâte mai
sus, care să fie predată Legiunii de Jandarmi d) Acest sistem de corespondare s-a comunicat şi P.C.M, de
către Guvernământul Transnistriei cu nr. 703/1942. Prin această măsură, s-a dat posibilitatea evreilor de a
face comunicări cu cei din ţară şi toate coloniile de evrei din Transnistria, cunosc aceste dispoziţiuni.
Comunicările care s-au făcut în felul hotărât mai sus au fost puţine, din cauză că evreii în mod constant se
feresc de acest fel de a coresponda. În mod continuu însă şi prin orice mijloace caută să corespondenze în
mod clandestin, corupând pe cei mai slabi, militari sau civili, pentru a-i ajuta în traficul corespondenţei
necenzurate. În afară de multele cazuri prinse, ultima afacere a numitului Gheorghiu Leon care a fost prins
la 1 septembrie 1943 cu 5.097.520 lei şi 358 scrisori necenzurate, este foarte elocventă, - acest Gheorghiu
fiind trimis cu banii şi scrisorile chiar de Filderman, deci de la Centrala Evreilor Bucureşti, care nu
înţelege a se supune dispoziţiunilor autorităţilor de stat […] Propuneri, Cu onoare rog a aproba: 1)
Corespondenţa ce evreii din Transnistria trimit în ţară: - să se menţină sistemul de comunicări a
corespondenţei evreilor după cum am arătat mai sus; - cenzurarea acestor comunicări să se facă de
Legiuni. 2) Corespondenţa ce vine din ţară pentru evreii din Transnistria: - să se aplice dispoziţiunile
M.ST.M. din adresa nr. 220660 / 4 septembrie 1942. Pentru aceasta e nevoie ca Centrala Evreilor să aibă
noi şi categorice dispoziţiuni din partea dvs, - pe care să le comunice tuturor Centralelor (Oficiilor)
judeţene. Comunicările colective din ţară, aranjate pe localităţi şi judeţe, să le trimită Legiunilor de
Jandarmi din Transnistria, care le va difuza412.
La 15 octombrie 1943, Ministerul Economiei Naţionale comunică P.C.M: M.E.N. a primit dispoziţiuni de a
acorda autorizaţie de trimitere a efectelor colectate de către C.E.R [Comunitatea Evreilor din România] în
vederea ajutorării evreilor din Transnistria şi a comunicat C.E.R acest lucru413.
Câteva detalii pot fi desprinse și din raportul Delegaţiei Comitetului Intrenaţional de Cruce Roşie - Geneva,
întocmit de Charles Kolb, asupra vizitei în Transnistria, efectuată între 11 – 21 decembrie 1943: [Balta, 13
decembrie 1943]: Corespondenţa circulă destul de regulat; [Râbniţa, 14 decembrie 1943]: Cartierul
evreiesc al oraşului, bine întreţinut, se circulă liber de la 8 la 20. La intrarea în cartier sunt postaţi
411
Idem, Dosar 80/1943, f.70.
412
Evreii din România..., vol. IV, pag. 267-269: Raportul nr. 936 din 12.9.1943 al Subinspectoratului General Jandarmi Chişinău-
Odesa, către IGJ; Pe document, rezoluţia: 'Dir. Siguranţă, Min.de Interne a dat un ordin cu referire la corespondenţa cu evreii din
Transnistria. A se cere telefonic o copie la SSP şi a mi se prezenta cu acest raport ca să nu dăm un ordin în contradictoriu. ss. gen.
Vasiliu'.
413
274
jandarmi, pentru a-i împiedica pe soldaţii germani să pătrundă […] Corespondenţa circulă regulat prin
intermediul jandarmeriei; [Tulcin, 15 decembrie 1943]: Cartierul evreiesc nu este închis, nu are jandarmi
sau poliţie şi arată destul de bine […] Corespondenţa destul de regulată; [Djurin, 16 decembrie 1943]:
Cartierul nu este închis, are propria sa poliţie, nu se poate ieşi din el decât cu permis special.
Corespondenţa soseşte regulat; [Moghilev, 17 decembrie 1943]: Colonia este închisă şi are patru intrări,
circulaţia este liberă, neputându-se ieşi din ea fără permis. Corespondenţa ajunge destul de regulat;
[Jmerinka, 18 decembrie 1943]: Colonia este deschisă, fără restricţii pentru locuitorii săi.
Într-un raport al delegatului P.C.M privind situaţia ghetourilor din Transnistria (ianuarie 1944), se specifică:
Evreilor nu li se admite să primească alimente din ţară, staţiile de CFR refuzând primirea coletelor, cu
excepţia staţiei Timişoara […] Le este cu desăvârşire interzisă corespondenţa. Ni s-a comunicat că au
primit dispoziţiuni ca, corespondenţa să se facă colectiv pe ghetou, dar n-au primit nici un răspuns414.
Aceasta pare a fi o informaţie discordantă, nesusţinută nici de situaţia celor 3 evrei deportaţi din Haţeg în
Transnistria, care, având o situaţie materială bună, nu sunt ajutoraţi de comunitatea evreiască din oraş ci de
familiile lor, care le trimit bani pe cale poştală şi alimente - obiecte ce ajung la destinaţie415.
Astfel încât se pare că traficul poştal cu Transnistria, prin intermediul jandarmeriei, se desfăşura în mare
parte normal, din păcate forma în care avea acesta loc nu are relevanţă pentru colecţionarii de istorie poştală,
nefiind bazată pe efecte poştale ci pe tabele dactilografiate sau manuscrise care probabil se păstrează astăzi
exclusiv în dosare de arhivă. De aceea, singurele elemente poştale ale acestui capitol pot fi întâlnite mai ales
din prima parte a anului 1942.
Corespondența clandestină cu Transnistria
Transportul particular neoficial de corespondenţă pe relaţia Transnistria a reprezentat cea mai seriosă
problemă de acest gen pentru autorităţile timpului. Ea privea în oarecare măsură corespondenţa de front
venită de la militarii din garnizoanele Transnistriei, dar adevărata problemă era corespondenţa clandestină în
folosul evreilor deportaţi în Transnistria.
Pentru a evita cenzura şi restricţiile se găseau diverse modalităţi, mai ales curieri români, inclusiv militari,
cărora li se plătea un comision considerabil pentru acest serviciu:
 Evreii din Moghilev şi cei din alte localităţi situate la răsărit de Moghilev contactează evreii din
Bucureşti prin intermediari creştini care aduc în mod clandestin sute de scrisori dintr-o parte în alta.
Numai în ultimele 5 sau 6 zile au fost arestaţi trei indivizi care duceau 215 scrisori din Transnistria,
adresate unor instituţii evreieşti din Bucureşti. Din cealaltă direcţie sunt trimise în Transnistria scrisori,
diferite obiecte şi bani. Atunci când nu pot pătrunde în Transnistria, datorită vigilenţei jandarmilor şi
agenţilor vamali, ei acţionează prin militari din Moghilev, evitând controlul nostru […] Scrisorile…
sunt mai ales în limba germană416.
 Secţia şi postul de Jandarm Otaci, a prins [în februarie 1942] pe când controlorul PTT Spize Ioan din
Bucureşti voia să treacă în Transnistria cu suma de lei 1.159.000, pentru evreii din Moghilev. La
percheziţia corporală a numitului s-a găsit şi un număr mare de scrisori adresate evreilor, în diferite
limbi străine417.
 Pe la începutul lunii ian.1942, a apărut la Moghilău un oarecare Olarie Ionescu, fost căpitan în armata
austriacă […] în ziua de 17-18 Februarie a.c. [1942], a fost prins de grănicerii din Otaci încercând să
treacă Nistrul la Moghilău cu suma de un milion şi ceva de lei şi un număr mare de scrisori pentru
jidanii de aici418.
Ţinând cont de aceste realităţi, în iarna 1941/1942 au fost înăsprite controalele de-a lungul Nistrului pentru a
opri trecerea scrisorilor sau ajutoarelor trimise de rudele din România către deportaţii din Transnistria. În
plus, pentru a contracara astfel de acţiuni, a apărut Legea 252 privitor la măsuri pentru prohibirea poştei
clandestine în Transnistria419, ce prevedea: Art. 1. - Acei care vor primi în scopul de a transporta şi distribui
414
Evreii din România..., vol. II, pag. 542; Evreii din România..., vol. IV, pag. 293.
415
DJHAN, Fond Chestura de Poliție, Dosar 80/1943, f.99: Adresa nr. 2977S din 19 februarie.2.1944 a Comisariatului Poliţie
Haţeg.
416
Minunea de la Moghilev, pag.73-74: Raportul Insp. Jandarmeriei Chişinău din 3 ianuarie 1942.
417
Evreii din România..., vol. III/2, pag. 219.
418
Ibidem, pag. 225.
419
Decret-Lege nr. 944 din 28 martie 1942 (publicat în Monitorul Oficial nr. 76 din 30 martie 1942, pag. 2498).
275
obiecte de corespondenţă, bani sau valori ori colete intrând în monopolul statului asupra poştei, destinate
locuitorilor de dincolo de Nistru, sau celor dincoace de Nistru, dacă expediţia se face din Transnistria, vor
fi pedepsiţi cu închisoare corecţională dela 3 la 5 ani. Cu aceeaşi pedeapsă se pedepsesc instigatorii,
complicii şi tăinuitorii la aceleaşi fapte. Corespondenţa, obiectele, pachetele, banii ori valorile care fac
obiectul poştei clandestine se vor confisca. Art. 2. - Dacă infractorul este funcţionar public sau militar,
pedeapsa prevăzută la art. 1 se va îndoi.
În ceea ce priveşte pe militarii care veneau sau plecau din Transnistria, controlul corespondenţei clandestine
sau necenzurate se făcea în mai multe puncte stabilite la sfârşitul lunii dec.1942 (în luna ian.1943
înfiinţându-se deja un punct de control la Iampol-Coştiuţi): 1. Postul de control Tighina; 2. Podul Mareşal
Antonescu; 3. Aeroportul Tiraspol; 4. Garnizoanele Moghilev, Dubăsari şi Cetatea Albă.
Măsurile luate nu stăvilesc fenomenul, din contra, traficul clandestin are în anul 1943 caracterele unei
acţiuni coordonate:
 Ianuarie 1943: Aici (în ghetouri) mişună militari români şi germani care fac diferite schimburi cu evreii
şi au relaţii intime cu evreicele. Aduc evreilor bani şi corespondenţă […] În ghetoul de la Mostovoi
soseşte foarte des şi mai ales noaptea un subofiţer de infanterie care aduce bani şi scrisori pentru evrei.
Paza lor aici este inexistentă, fiindcă sunt răspândiţi prin comună, fără nici un control […] Un căpitan,
anume Simionescu, vine des la evreii din Balta şi aduce bani, corespondenţă, etc. […] Administratorul
fabricii [din Chirnoşovca] are două surori în Bucureşti care călătoresc foarte des în Transnistria, aduc
bani şi corespondenţă pentru evrei420.
 Cu ocazia cercetării inginerului agronom B.S. din Bucureşti […] care a fost prins de Legiunea
Jandarmi Balta cu bani şi scrisori aduse din ţară pentru evreii din Transnistria, s-a stabilit din
declaraţia acestuia că Centrala evreilor din Bucureşti are o mulţime de curieri prin care trimite bani şi
scrisori, fără însă a se putea stabili numele vreunuia din aceştia421.
Altă metodă era aceea a folosirii numelor şi adreselor unor funcţionari români din Transnistria: Evreii, cari
au fost trecuţi peste Nistru, primesc corespondenţă personală şi bani dela diferite persoane din Regat, pe
adresa dirigintelui oficiului P.T.T. din Moghilev, anume Neger. În cursul lunei Noemvrie a.c., dr. Gustav
Rozental din Bucureşti […] a expediat numitului Titus Braha, industriaş din Rădăuţi, o sumă de bani, de
unde un anume Schviter, a luat-o pentru a o înmâna unor evrei din Copai-Gorod (Ucraina)422. Un exemplu
de corespondență clandestină, în care scrisoarea a călătorit din Transnistria la București printr-un curier
privat, fiind ulterior depusă la poștă de pe numele intermediarului din România, poate fi văzută în Fig.
G29.30.
Corespondența externă prin Crucea Roșie
Până în 1942 şi corespondenţa intermediată de Crucea Roşie între România şi Transnistria era posibilă,
aceasta fiind suspendată odată cu introducerea noilor norme de corespondenţă: Societatea Naţ.de Cruce
Roşie, Serviciul Prizonierilor, Refugiaţilor şi Internaţilor, vă facem cunoscut că Marele Stat Major prin
adresa Nr. 228796/1942 a dispus suspendarea corespondenţei evreilor cu familiile lor din Transnistria,
urmând ca toate comunicările să se facă numai colectiv prin Oficiile judeţene ale Centralei Evreilor. În
consecinţă serviciul nostru nu va mai pune la dispoziţie evreilor formulare speciale pentru corespondenţa
cu Transnistria423.
Situaţia era aceeaşi şi în iulie 1943: Ne-am bucurat de avantajul de a vă adresa în mai multe rânduri
formularele unor anchete în vederea obţinerii unor informaţii referitoare la unele persoane aflate în
Transnistria. Până în prezent, cu toate eforturile dvs., pline de răbdare, se pare că n-aţi avut posibilitatea să
ne daţi răspunsuri menite să satisfacă corespondenţii noştri 424.
420
Evreii din România..., vol. IV, pag. 215-216.
421
Ibidem, pag. 277.
422
Ancel, Transnistria..., vol. II, p.366: Adresa nr. 15099 din 9 decembrie 1941 a Inspectoratului Regional de Poliţie Chişinău.
423
*** - Martiriul evreilor din România, ed. Hasefer Bucureşti 1991, 318 pagini (pag. 226-227): Adresa nr. 19161 din 23 decembrie
1942 a Societăţii Naţionale de 'Cruce Roşie' către Centrala Evreilor din Bucureşti.
424
Evreii din România..., vol. IV, pag. 258: Nota Comitetului Internaţional al Crucii Roşii Geneva către Comitetul Naţional al
Crucii Roşii, din 22 iulie 1943.
276
La 19 aprilie 1943, în urma unei vizite în ghetouri, se propunea: este de reglementat corespondenţa evreilor
pe formulare speciale ale Crucii Roşii, venită din străinătate prin comitetul evreilor din Geneva pentru a fi
remisă evreilor în ghetouri. Reglementarea ar consta în a autoriza pe evrei să răspundă pe verso-ul acestor
formulare425.
Doar în septembrie 1943, Crucea Roşie solicită aprobarea reluării intermedierii corespondenţei specifice cu
Transnistria (astfel cum se proceda până în 1942), cerere aprobată de Mihai Antonescu: Crucea Roşie a
României roagă să fie autorizată de a transmite corespondenţa evreilor din Transnistria (pe formularele
Crucii Roşii) şi de a fi autorizată să întreprindă anchetele ce se vor solicita de Comitetul Internaţional.
Cabinetul B.B.T. supune cunoştinţei domnului vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri faptul că şi până
acum corespondenţa adresată prin Crucea Roşie evreilor evacuaţi în Transnistria a fost îngăduită. Crucea
Roşie o va înainta Cabinetului B.B.T., care o va preda împuternicitului guvernului pentru reglementarea
regimului evreilor din România, spre a fi trimisă Guvernământului Transnistriei, care o va distribui
ghetourilor şi lagărelor evreieşti. Pentru simplificarea atâtor formalităţi şi pentru accelerarea expedierii
acestei corespondenţe, C.B.B.T. propune ca să fie trimisă de Crucea Roşie Română direct Guvernământului
Transnistriei (Direcţia Muncii), care o va distribui şi colecta răspunsurile pe care le va remite Crucii Roşii
426
. Un exemplu de corespondență sosită din Franța prin Crucea Roșie și adresată unei familii adăpostite la
Turnătoria de Fier Moghilev poate fi văzut în Fig. G29.31.

postbelică legată în mod sigur
de căutarea unui deportat
evreu
Plic expediat de (vezi verso)

Scheiovici427, str. Logofătul Tăut
19, București către Croix Rouge,
Departement deportes de guerre,
Geneve (Departamentul
deportaților de război din cadrul
Crucii Roșii Elvețiene). Cartare
BUCURESTI la 12 mai 1946,
tranzit neobișnuit prin Germania,
unde este supus cenzurii
americane din München
(ștampila MILITARY
CENSORSHIP * CIVIL MAILS /
11276 aplicată pe etichetă de
închidere celofan), sosire
GENEVE 2 GARE CORNAVIN *
DISTR. EXPRESS la 29 mai
1946.
425
Traşcă..., pag. 502; Evreii din România..., vol. IV, pag. 241-242: Nota PCM, CBBT din 19 aprilie 1943 (corect 1942).
426
427
Conform unui document din arhiva USHMM, a existat o deportată din Cernăuți, cu numele Scheiovici Saly, care primea în
ghetoul Ladijin bani de la botoșăneanul Josif Goldhammer. Probabil Saly nu a mai revenit din deportare (cunoaștem soarta tragică a
multora dintre deportații din Ladijin), motiv pentru care o rudă, acum refugiată din Cernăuți la București, se interesează la Geneva de
soarta sa (cota: RG-31.004M.0011.00000278).
277

G2 Transnistria

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

G2 Transnistria

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GC Migrația forțată: refugiu, evacuare, deportare

#G29. GHETOURI ȘI LAGĂRE ÎN TRANSNISTRIA.

La 11 noiembrie 1941, organizarea ghetourilor evreieşti în Transnistria a fost reglementată de Ordonanţa

O sinteză a internărilor în ghetouri a fost elaborată la 26 noiembrie 1941:

Judeţul Evacuaţi Neevacuaţi Nu se evacuează

Situaţia la 9 septembrie 1942232:

Sistarea deportărilor în Transnistria.

Desfiinţarea lagărelor pentru evrei.

#G29A. FORMAȚIUNI REPRESIVE ÎN TRANSNISTRIA

G29A.1. – JANDARMERIA ROMÂNĂ

Efective la 3 decembrie 1941

Fig. G29.01: Corespondență

Carte poştală 4 Lei, scrisă în

Fig. G29.02: Corespondență cu o francatură rară, expediată de comandantul jandarmeriei transnistrene,

G29A.2. – SS-SONDEREINSATZ-KOMMANDO R/SÜD

militarizarea etnicilor germani, în cadrul garantării așa-zisului drept la auto-apărare (Selbstschutz)

Corespondență civilă circulată prin Poșta Militară Germană a

Fig. G29.03 (sursa: web)

La prima vedere, avem de-a face

În acest caz este vorba de o

Volumul A/2 a apărut în

#G29B. LISTA LAGĂRELOR ȘI GHETOURILOR DIN TRANSNISTRIA

G29.01. – Județul ANANIEV

Fig. G29.05: Corespondență de

G29.01/1 – ANANIEV (D4, oficiu poștal, birou cenzură)

G29.02. – Județul BALTA

G29.02/1 – BALANOVCA (B3, raion Berșad)

G29.02/3 – BERIZOVCA (?)

G29.02/4 – BERȘAD (B3, centru raional, agenție poștală)

Fig. G29.06: carte poștală

Carte poştală militară română 1

G29.02/5 – BONDUROVCA (B3, raion Obodovca)

G29.02/6 – BRITAVCA (C3)

Gheto, fără alte informații.

G29.02/7 – BUDA, BUDI (B3, raion Obodovca)

G29.02/8 – CATAȘIN (B3)

Gheto cu 147 evrei deportați din Bucovina la 1 septembrie 1943.

G29.02/9 – CECELNIC (C3, centru raional, agenție poștală)

G29.02/10 – CRUȘINOVCA (B3, raion Berșad)

G29.02/11 – DIMIDOVCA (B3)

Lagăr de muncă, fără alte informații.

G29.02/12 – FLORINA (B3, raion Berșad)

Gheto cu 180 evrei în luna aprilie 1942.

G29.02/13 – ILANEȚ (B3, raion Berșad)

G29.02/14 – LUHOVA, LUGOVA (B4, raion Berșad)

G29.02/15 – MALA CHIRIOVCA (B3)

Gheto (lagăr) înfiinţat cu 400 evrei de la Obodovca.

G29.02/16 – MANICOVCA (B3)

G29.02/17 – MIHAILOVCA (C3)

Gheto cu 87 evrei deportați din Basarabia la 1 septembrie 1943.

G29.02/18 – MOLOCNAIA, MOLOCHINA, MOLOCERNA (B3, raion Obodovca)

G29.02/19 – OBODOVCA (B3, centru raional, agenție poștală)

Fig. G29.07: corespondență

Carte poştală transnistreană 6

G29.02/20 – OLGOPOL (C3, centru raional, agenție poștală)

G29.02/21 – OSIEVCA (B4, raion Berșad)

G29.02/21a – PAVLOVCA (B3)

G29.02/22 – PESCEANA (C4, centru raional, agenție poștală)

G29.02/23 – PIATOVCA (B3)

Gheto cu 162 evrei în luna aprilie 1942.

G29.02/24 – ROMANOVCA (BC3, raion Berșad)

Gheto cu 77 evrei în luna aprilie 1942.

G29.02/25 – SAVRANI (C4, centru raional, agenție poștală)

G29.02/26 – ȘUMILOVCA, ȘUMILOVA (B3, raion Berșad)