Sunteți pe pagina 1din 1

FOCUL

DUŞMAN AL PĂDURII

Pădurea are un important rol ecologice în menţinerea şi regenerarea vieţii, acesta fiind determinat de
echilibrul complex realizat în corelaţie cu flora, fauna, apele, solul şi clima.
Dacă pădurea face faţă vânturilor, ploilor, secetei prelungite, atacurilor dăunătorilor, nu acelaşi lucru se
poate spune despre şansa ei de a rezista unui duşman nemilos „FOCUL”.
În perioadele secetoase, cu temperaturi ridicate, incendiile de pădure sunt frecvente, constituind un real
pericol pentru faună, floră şi în general pentru mediu. Acelaşi lucru se întâmplă în perioadele de primăvară şi
toamnă când se efectuează lucrări de curăţire a terenurilor, pajiştilor, păşunilor, iar distrugerea resturilor
rezultate se face prin ardere – focuri, care de multe ori duc la aprinderea vegetaţiei uscate, iarbă, tufişuri,
care , foarte repede şi uşor ajung la suprafeţele împădurite.
Zone cu vulnerabilitate mărită la incendiu sunt şi cele în care se desfăşoară activităţi ca: păstorit,
stupărit, vânătoare, pescuit, colectare fructe de pădure, extracţie de gaze, exploatări forestiere.
Având în vedere că urmează perioadele în care se desfăşoară activităţile menţionate mai sus, pentru a
proteja pădurea de incendii se impune luarea unor măsuri, printre care amintim:
- pe timpul perioadelor de secetă este interzisă efectuarea focului în pădure sau în apropierea acesteia.
- focurile deschise se vor face la o distanţă mai mare de 100 m. faţă de pădure.
- arderea deşeurilor, resturilor, se va face numai pe timp fără vânt, sub supraveghere permanentă până
la arderea completă şi stingere.
- părăsirea locului unde s-a făcut foc, se face numai după stingerea focului şi jarului prin stropire cu
apă, sau în lipsa acesteia prin acoperire cu pământ.
- se interzice fumatul în pădure sau aruncarea resturilor de ţigări şi chibrituri la întâmplare, acesta fiind
permis numai în locurile de popas amenajate şi marcate.
- prepararea hranei se face numai în locurile pentru popas, amenajate şi marcate prin tăbliţe
indicatoare.
- amplasarea corturilor, barăcilor, stânelor, locurilor de refugiu şi parcarea autovehiculelor se va face
numai în locurile special amenajate destinate şi marcate acestui scop.
- supravegherea permanentă a copiilor, nelăsarea la îndemâna acestora a chibriturilor sau brichetelor.
- menţinerea în permanenţă a unei stări de igienă corespunzătoare în păduri, extragerea periodică a
arborilor uscaţi, rupţi sau doborâţi de vânt.
- interzicerea accesului persoanelor şi autovehiculelor particulare în păduri, respetarea restricţiilor
stabilite prin tăbliţe avertizoare.
- delimitarea fondului forestier, faţă de terenurile agricole, prin benzi izolatoare, realizate prin
mineralizare – ararea terenului pe o lăţime de aproximativ 4 m.
- realizarea permanentă a supravegherii zonelor împădurite de către personalul silvic, sau pădurarii
comunali, funcţie de forma de proprietate a pădurii.
- anunţarea imediată la observarea unui incendiu, a organelor silvice, a Serviciilor Publice Voluntare
pentru Situaţii de Urgenţă de la localităţi, a organelor administraţiei publice locale – primării, a unităţilor de
pompieri ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş şi intervenţia promptă a
cetăţenilor din zonă, cu forţele şi mijloacele proprii, pentru limitarea, stingerea şi lichidarea efectelor
incendiului.
- sensibilizarea opiniei publice prin mass-media faţă de acţiunea distructivă a focului şi conştientizarea
responsabilităţii fiecărui cetăţean privind salvarea şi păstrarea patrimoniului forestier.
Pădurea ne oferă cu generozitate tot ce are ea mai bun fără a ne pune nici un fel de condiţii, ca
urmare noi avem obligaţia să o păstrăm şi pentru generaţiile următoare care să se bucure de ea aşa cum ne-
am bucurat şi noi şi să nu uităm că pădurea este „Aurul verde” a unei ţări.

S-ar putea să vă placă și