Prevenţia primară

Prevenirea include o gamă largă de activități, cunoscute sub numele de „intervenții”,

destinate reducerii riscurilor sau amenințărilor la adresa sănătății. Prevenirea primară are ca
scop prevenirea bolii sau a vătămării înainte ca aceasta să apară vreodată. Acest lucru se
realizează prin prevenirea expunerilor la pericolele care provoacă boală sau vătămare,
modificând comportamente nesănătoase sau nesigure care pot duce la boală sau vătămare
și la creșterea rezistenței la boli sau vătămări în cazul în care ar trebui să apară expunere.
În acest sens, pacienţilor li se recomandă adoptarea unui stil de viaţă sănătos (o alimentaţie
sănătoasă, exerciţii fizice, suficiente ore de somn), imunizarea împotriva bolilor infecţioase,
interzicerea sau controlul strict privind utilizarea de produse periculoase (de exemplu,
azbest) sau pentru a impune practici sigure şi sănătoase (utilizarea centurilor de siguranţă şi
a căştilor pentru biciclete).
Așadar, pentru reducerea riscului de boli cardiovasculare se recomandă oprirea fumatului,
modificarea dietei cu reducerea consumului total de grăsimi la aprox. 30% din totalul de
calorii, grăsimile saturate vor fi reduse la mai puțin de 10% din totalul de calorii, iar grăsimile
trans trebuie reduse cat mai mult posibil sau eliminate, trebuie încurajată reducerea
consumului de sare cu cel puțin o treime, dacă este posibil, la < 5 grame/zi, toate persoanele
vor fi încurajate să consume cel puțin 400 grame de fructe si legume, precum si cereale sau
leguminoase, peștele va fi prezent in dietă, cel puțin de două ori/săptămână, de preferat
peștele mai gras.
De asemenea, toate persoanele vor fi încurajate să facă zilnic cel puțin 30 minute de
activitate fizică moderată (de exemplu, mers rapid), prin activități în timpul liber, ca și
activități cotidiene sau legate de muncă sau exerciții aerobice. O creștere mică a activității
fizice poate reduce riscul de boli cardiace cu 10%.
Nu în ultimul rând, toate persoanele care consumă mai mult de 3 unități de alcool/zi vor fi
sfătuite să reducă consumul, se va avea în vedere managementul factorilor psihosociali,
terapia antihipertensivă, tratamentul hipolipemiant, hipoglicemiant, antitrombotic.
Totodată, diabetul zaharat de tip 2 reprezintă o problemă de sănătate publică la nivel
mondial, care poate fi prevenită în mare măsură. Cele mai eficiente măsuri de prevenire a
apariției diabetului zaharat de tip 2 sunt cele legate de optimizarea stilului de viață (scăderea
în greutate, dieta).

Prevenţia secundară

Prevenirea secundară își propune să reducă impactul unei boli sau vătămări care a apărut
deja. Acest lucru se realizează prin detectarea și tratarea bolii sau a vătămării cât mai curând
posibil pentru a stopa sau a încetini progresul acesteia, încurajând strategiile personale de
prevenire a remanierii sau reapariției și punerea în aplicare a programelor pentru a readuce
oamenii la sănătatea și funcția lor inițială pentru a preveni problemele pe termen lung.
Exemplele includ: examene periodice și teste de depistare pentru depistarea bolii în cele mai
timpurii stadii (de exemplu, mamografii pentru detectarea cancerului de sân); zilnic, aspirina
in doze mici și / sau programe de dietă și exerciții fizice pentru a preveni atacurile de cord
sau accidentele vasculare cerebrale; munca modificată corespunzător, astfel încât lucrătorii
răniți sau bolnavi să se poată întoarce în siguranță la locul de muncă.
În acest sens, prevenția secundară a diabetului zaharat de tip 2 presupune screening-ul
pentru DZ2 la pacienții care au factori de risc, cu scopul de a diagnostica precoce DZ2.
Screeningul presupune investigarea pacienților asimptomatici (nediagnosticați anterior cu
diabet zaharat), dar care au factori de risc pentru diabet sau vârsta peste 45 de ani. Metoda
de screening recomandată este glicemia à jeun, determinată din sângele venos, după un
post de minimum 8 ore. În funcție de valoarea glicemiei à jeun, abordarea pacientului se
face diferit.
De asemenea, o varietate de măsuri de prevenție secundară sunt cel puțin parțial
responsabile de ameliorarea mortalității si morbidității pe termen lung după infarctul
miocardic. Tratamentul îndelungat cu agent antiplachetar după infarctul miocardic este
asociat cu o reducere de 25% a riscului de infarct recurent, accident vascular cerebral sau a
mortalității cardiovasculare (cu 36 de evenimente mai puțin la 1.000 de pacienți tratați). În
plus, la pacienții tratați cronic cu aspirină, infarctul miocardic tinde sa fie mai mic și să fie mai
probabil non-Q ca aspect.
Utilizarea cronică de rutină a beta-blocantelor oral pentru cel puțin 2 ani după infarctul
miocardic acut a fost raportată de multe studii placebo-control bine conduse care au
demonstrat reducerea ratelor mortalității, morții subite și, în unele situații, a reinfarctului. În
contrast, antagoniștii calciului nu sunt recomandați pentru prevenția secundara de rutină.
Datele sugerează ca warfarina scade mortalitatea tardivă și incidența reinfarctului după un
infarct miocardic acut. În final, factorii de risc ai aterosclerozei ar trebui discutați cu
pacientul și, atunci când este posibil, modificați în sens favorabil. Ar trebui făcute eforturi în
special pentru a asigura încetarea fumatului si controlul hipertensiunii si al hiperlipidemiei.
Suplimentar, ar trebui încurajate efortul fizic regulat și diminuarea stresului emoțional.

Prevenţia terţiară

Prevenirea terțiară urmărește să reducă impactul unei boli sau a unei vătămări care are
efecte de durată. Acest lucru se realizează prin a ajuta oamenii să gestioneze problemele de
sănătate și leziunile de lungă durată, adesea complexe (de exemplu, boli cronice, deficiențe
permanente) pentru a îmbunătăți pe cât posibil capacitatea lor de funcționare, calitatea
vieții și speranța de viață. Exemplele includ: programe de reabilitare cardiacă sau accident
vascular cerebral, programe de gestionare a bolilor cronice (de exemplu, pentru diabet,
artrită, depresie etc.); grupuri de sprijin care permit membrilor să împărtășească strategii
pentru a trăi bine; programe de reabilitare profesională pentru recalificarea lucrătorilor,
pentru noi locuri de muncă, atunci când s-au recuperat, pe cât posibil.
De exemplu, persoanele care suferă de boli cronice pot experimenta stări depresive ca efect
secundar al medicației ori ca și simptom al afecțiunii somatice. Progresele din medicină fac
adesea posibilă o viață normală și împlinită chiar și atunci când este prezent un diagnostic de
boală cronică. Este cazul multor pacienți care rămân activi, optimiști și plini de energie.
În vederea evitării stărilor depresive se recomandă ca pacientul să se concentreze pe
obiectivele sale personale, evitând ancorarea în preocupările legate de boală. Astfel se
recomandă găsirea unor motivații profesionale, identificarea unor hobby-uri, participarea la
grupuri de suport, lărgirea cercului social și investirea în relații pozitive.
De asemenea, este necesară menținerea unui regim de viață echilibrat, cu odihnă suficientă,
mișcare, alimentație sănătoasă, somn adecvat și evitarea exceselor de orice fel.
Mulți pacienți cronici învață să-și cunoască organismul și să prevină ori să minimalizeze
efectele crizelor, reușind astfel să rămână prezenți, implicați în propria viață și mulțumiți de
ceea ce realizează zi-de-zi.