Sunteți pe pagina 1din 2

Mișcările revoluționare în Europa între anii 1815- 1848

Italia
Italia este împărțită în 8 state dependente de Austria, dintre care doar Sardinia era independentă.
Austria înăbușea orice mișcare revoluționară a italienilor pentru eliberarea națională.
Existau societăți secrete, carbonierii, care luptau pentru Italia.
Membrii acestei org. Erau adepți ai statului unitar italian.
În 1820 are loc răscoala, care are succes, regele Austriei acceptă să proclame constituția și
convocarea parlamentului.
Însă reforme sociale nu au fost, care a determinat dezamăgirea mai multor adepți slăbind forța
revoluționară.
La Congresul Sintei alianțe, Austria obține acordul de la Rusia și Franța pentru intervenție militară
în Italia.
În 1821 armata intră în Regatul celor două Sicilii, care ocupă teritoriul până în 1828.
În timpul invaziei, carbonarii se răscoală obținând victorie, alungând familia regală. Însă armata în
scurt timp restabilește regimul monarhic absolutist.
În 1831 izbucnește răscoală a carbonarilor, însă aceștia au refuzat să înfăptuie reforma agrară,
astfel ne având sprijinul maselor.
Această revoluție este reprimată de către Austria.
Este înfăptuită o altă org. „Tânăra Italie”, care avea scopul să ridice tot poporul italian la luptă în
război împotriva austriecilor.
În 1834 aceasta este înăbușită.
Franța
În 1814 este instaurat regimul Barbunilor.
Constituția Franței permitea un șir de libertăți democratice, dar în practică existau multe limite și
interziceri.
Vine un nou rege în 1830 care intenționa să impună regimul absolutist. Aceasta conduce la
declanșarea revoluției
A determinat înlăturarea dinastiei barbunilor,
Este emisă o nouă constituție cu un nou rege.
Spania
În 1814 este instaurat regim absolutist, de teroare.
Acest guvern a determinat creșterea opoziției cu viziuni progresiste.
Revoluțiile din colonii au determinat criza financiară.
Armata neplătită trimisă să înăbușe revoluțiile din colonii, se întoarce împotriva regimului
absolutist.
În același timp au loc revoluții în Spania.
Regele este nevoit să introducă constituția democratică
Privilegiile nobiliare sunt abolite, inchiziția este desființată
Este instituită libertatea presei.
Congresul Sfintei alianțe, decide să reprime revoluția spaniolă cu ajutorul armatei franceze.
Revoluția spaniolă este înfrântă.

Portugalia
Portugalia era mai întâi dominată de către francezi, după care a fost înlocuită cu engleză.
În 1820 ofițerii armatei preiau puterea.
Este elaborată o constituție liberală. Este declarată drept monarhie constituțională
Privilegiile nobiliare sunt abolite, inchiziția este desființată
Are loc invazia armatei francize în Spania, a determinat generarea unui război civil dintre două
partide constituționali și absolutiști, constituționalii câștigând.
Are loc criză politică în stat, care determină pierderea Braziliei drept colonie.
Revoluția portugheză nu are succes.

S-ar putea să vă placă și