Alexandru Lăpușneanul

De Costache Negruzzi

,, Alexandru Lăpușneanul ’’intră în seria operelor de maximă importanță în dezvoltarea

literaturii, prin înglobarea, într-un singur subiect, a vizunilor autorului, care au fost expuse în
tipicitatea curentului romantic. Analiza socială și inspirarea din cronicile moldovene inspiră caracterul
preponderent a franțuzescului manifestare. Încadrarea în structură epică de tip nuvelă ale tuturor
tehnicilor literare îmbinate, spre a ilustra dibăcia, ce servesc drept sprijin în introducerea cititorului în
cadrul descris, unde treapta de sărire a timpului limitat de la cateva zile la câțiva ani este realizată
pentru a reliefa cele mai sugestive pasaje din realitate, are drept scop prezentarea concisă a
acțiunilor, îmbogățite de stilul literal-beletristic de care dispunea vocabularul românesc, adaptat la
unitatea socială. Costache Negruzzi publică această operă pe 30 ianuarie 1840, în revista Dacia
literară, portalul de unificare lingvistică pe cele trei state românești.

Tehnic, opera dispune de sprijinirea ilustrări momentelor de acțiune, prin împărțirea în

patru secțiuni. Îmbinarea, sub coroana genului epic, a modelului de structură dintre nuvelă și roman,
a dus la construirea operei care ,,ar fi devenit o serie celebră ca și Hamlet dacă literatura română ar
fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale’’, după cum spune George Călinescu în ,,Istoria
literaturii române de la origini până în prezent’’.

Urmând fidel marca romanului, secțiunile sunt considerate capitole, mici ca structură, dar
concentrate în prezentarea subiectului. Cu excluderea primului, care surprinde două din cele cinci
momente, restul de trei diviziuni are corespondent câte unul dintre cele cinci trepte firești ale
creionării dinamicității. Adaptarea structurală duce la plasarea unor importante cuvinte drept titlu, cu
mesaj sugestiv, servind drept rezumat a întregii unități de care aparține.

DACĂ VOI NU MĂ VREȚI, EU VĂ VREU iconografiază replica devenită dicton pe tărâmul

românesc în ziua de azi. Din firul narativ se află că în urma reintrării în Moldavia, în ciuda mesajului
transmis de boierii cu care a interacționat, care prezenta mulțumirea din urma acțiunilor noului
conducător, acesta, exilatul Alexandru Lăpușneanul, își prezintă intenția prin care vrea să avertizeze
că puterea cu care-și va reînsuși meritatul loc va fi atât de puternică, încât îi este indiferentă
ripostarea. Dinainte de această intervenție a stat refacerea puterilor din urma înfrângerii psihice,
împletită cu ambiția demnă unui lider de scaun domnesc. Vorba îi este fidelă, întrucât fizionomia
însăși reprezintă forța. Interacțiunea a sprijinit exteriorizarea gândirii. În continuiarea subiectului,
prezența celei de-a doua titulaturi în casa domnească aduce un nou titlu noii diviziuni. AI SĂ DAI
SAMĂ, DOAMNĂ, o implică pe Ruxandra, soția care prin excelență e continuatoarea creionării operei.
Judecarea fără ,,județ’’ sau din minore vinovății, unde se ilustrează un comportament saduic,
tipicitate a personasjului Alexandru, o afectează psihic pe soție, săturată de ieșirile partenerului,
continuânda afirmare a plăcerii. Povestea soldată cu sama care trebuia dată i-a deschis în mintea
bărbatului ei un adevărat atac prin care o putea lecui de boală. Intriga, deschisă de doamnă,
coontinuă să implice o arie variată de persoane, cea mai importantă este atașată celui de-al treilea
titlu. CAPUL LUI MOȚOC VREM arată o intenție violentă. Adaptată la poveste, reprezintă consecința
adusă de acțiunea lui Lăpușneanul. Adunând boierii la masa de împăcare, unde prefăcătoria
îngăduinței s-a afirmat total, a aplicat cele puse la cale. Pătura socială numeroasă, văzând amploarea
ridicată din obârșia domnului, s-a adunat să cerceteze. Moțoc a fost cheia de deschidere a lumii
liniștite, create de soț pentru soția sa. Exterminarea de batjocoritorii averilor tăranilor a fost singura
cale prin care se putea institui armonia dintre soți. Ultima scenă semnificativă este marcată, de altfel
ca celelalte, în titlu. DE MĂ VOI SCULA, PRE MULȚI AM SĂ POPESC ȘI EU, apogeul operei, tastarea
spre aflarea finalului este raportat la acțiunile de până în acel moment. Se utilizează treapta de sărire
temporală, specifică nuvelei, unde se pare că Alexandru, slăbit de puteri, îi cedează soției în mod
infdirect supremitatea din relația conjugală, spre hotărârea unei decizii bernefice mediului
înconjurător. Deși călugăria a fost voluntară, ca debarasare cu bună știință de păcat, îi aduce un
sfârșit tragic, dar meritat. Lipsa puterii deschide manifestarea a două tabere, familia și dușmanul care
au fost în relație de coordonare. Deși speranța era maximă că va reveni în forță, pentru a le veni de
hac celor ce și-au bătut joc de el, îmbrăcându-l ca pe muribunzi, deși el voise asta, s-a soldat sfârșitul.

Prin lucrarea autorului, cu implicarea naratorului cu viziunea dindărăt spre personaje, în plină
colaborare, s-a demonstrat necesitatea reliefării celor mai ofertante pasaje, legate între sens,
aplicate în decursul manifestării acțiunii, care au explicat apariția lor în timp. Caracterul istoric, cel ce
a pus bazele curentului romantic, o face cunoscută, susținută în mentalitatea actualității ca model de
manifestare a răsăririi talentului literar.