Sunteți pe pagina 1din 2

Fântâna dintre plopi

De Mihil Sadoveanu
- Rezumat –

Într-o zi de toamnă , oameni de seamă din Ț ara-de-sus: moș Leonte,


cititorul de zodii, comisul Ioniță de la Dră gă nești și alții se aflau la Hanul
Ancuței. În timp ce se pregă tea ospă țul, tainicitatea este tulburată de un
că lă reț observat din depă rtare, care aducea totodată și curiozitatea celor de
față . Ajuns la han, acolo unde avea destinația, misterul identită ții că lă torului
pe cal este descifrat de comis, care-l cunoștea pe acesta.

Isac Neculai, că pitanul de mazâ li din ținuturile Tutovei, cel care și-a
petrecut tinerețea cu Ioniță , cel care l-a prezentat, era cunoscut și de Ancuța,
proprietara hanului, din poveștile mamei sale, fosta hangioaică . Cei 2 se
îmbră țișează , sub privireile fericite ale celorlalți.

După restabilirea liniștii, se justifică înfă țișarea care avea un aer mai
neobișnuit prin povestirea unei întâ mplă ri reprezentative, întâ mplate pe acele
meleaguri, cele care-i ră scoleau trecutul.

Acum cu peste două zeci și cinci de ani în urmă , pe timpul că nd era în febra
tinereții, îsi punea viața în primejdie pentru plă cerile lui. În toamna acelei
perioade avea în plan comerțul cu vin în ținutul Sucevei. Popasul inițial îl
plă nuise la Han la Ancuța. Înainte de a ajunge, face cunoștință cu câ teva
persoane din liota care-l speriase și-l scoase din starea de îngâ ndurare. Marga,
o fetișcană de vreo optsprezece ani i se tipă rise-n minte. Hasanache, boss-ul,
vrea să se asigure de corectitudinea identită ții aflată de la lă utarii de acolo,
întrebâ nd dacă el este cel ce avea de poposit la han. Datorită bună tă ții lui, a
că pitanului din tinerețe, soarta i-a readus împreună într-un cadru romantic,
bineplă cut pentru amâ ndoi. La ultima întâ lnire, cea de după rezolvarea
sarcinii pusă -n aplicare, la venirea din Pașcani că tre han, a avut parte de o
nefericire: moartea Margă i, fă cută de Hasanache, împreună cu cei doi
frați:Dimachi și Turcu. Au condiționat-o cu moartea dacă va spune ceva în
legă tură cu planul de cotropire a avuțiilor tâ nă rului, astfel în ultimă fază l-a
atenționat că poate fi omorâ t. A urmat o luptă pentru detronarea puterilor lui
Isac, dar nu s-a lă sat învins, chiar dacă a fost ră nit, mai ales la ochiul drept,
care a suportat o lovitură gravă , astfel de aceea este permanent închis.

Sâ ngele fetei s-a scurs în fâ ntâ na care împreună cu cei patru plopi forma
cadrul special de întâ lnire a doi îndră gostiți. Experiența a avut un caracter
învă ță toresc, că lind personajul, pregă tindu-l să evite pericolele.

S-ar putea să vă placă și