1

MECANISMUL ANTINOMIILOR
KANTIENE
Bogdan Popoveniuc

„După unii, nu există deloc antinomie, pentru că

1. tezele sunt absolut adevă rate şi riguros demonstrate,
2. pe când antitezele nu sunt niciodatdemonstrate, decâ t
incomplet.” (R O S L I R Revista Român de Semio-Logic
(pe Internet) p. 66)

„Potrivit lui Schopenhauer,

1. antitezele singure se întemeiazpe formele facultă ţii
noastre de cunoatere, care cere ca tot ceea ce este
condiie saibun condiionat.
2. Din contra, tezele sunt false, pentru csunt cldite pe
slbiciune i pe sofismele individului („sophismes de
l‘individu”). Este imaginaia, care obositscoboare
indefinit înapoi, pune un termen în drumul să u.
(ROSLIR, p. 67)
(Ex: teza infinitudinii lumii este contradictorie nu în ea însăşi,
ci cu o anume lege a gândirii, care vrea ca realul să fi fost în
întregime determinat.)

„pretenţia raţiunii de a elibera «conceptul intelectului

de limitările inevitabile ale unei experienţe posibile»,
pentru a-l extinde «dincolo de limitele empiricului».

„Noi vom încerca să ară tă m că mecanismul care generează de

fapt antinomiile nu este cel invocat de Kant,
i anume cele ar rezulta din pretenia raiunii de a
elibera „conceptul intelectului de limitrile inevitabile
ale unei experiene posibile”, pentru a-l extinde „dincolo
de limitele empiricului, dar totui în legturcu el”, ci
 2

din faptul cexisto contradicia logicce ar sta la baza

producerii lor, a dialecticii transcendentale în general.
Vom propune în acelai timp, o reconsiderare a
rolului pe care Ideile, aa cum le-a îneles Kant, îl au în
cadrul cunoaterii. (ROSLIR, p. 68)

1. Cum poate fi lumea infinit în timp, dacinfinitatea unei

serii scursîn lume este imposibil.
2. Cum poate lumea sfie infinit în spaţiu, fă ră a considera
csinteza pă rţilor ei nu este terminată , adic„un timp
infinit ar trebui considerat ca deja scurs”. (ROSLIR, p.
69)

a. cum putem concepe ca lumea să aib un început în

timp, adicnaterea lumii sfie precedatde un timp vid,
câ nd în el „nu este posibil naterea vreunui lucru; cci nici
o parte a unui astfel de timp nu are în sine fade o
altparte vreo condiie distinctiva existenei decâ t a
nonexistenei”?

b. cum poate fi lumea limitată în spaţiu, adics fie

limitatde un spaiu vid, câ nd raportul ei cu un asemenea
spaiu nu este nimic, pentru cspaiul nu este decâ t forma
intuiiei externe în care ne sunt date toate lucrurile ca
fenomene?” (ROSLIR, p. 69)

„soluţiile date de Kant sunt într-un fel străine sistemului

kantian, deoarece vin cu propriile supoziţii. Aceasta
fiindcscap din vedere tocmai termenul principal, subiectul
tezelor i anume LUMEA. (ROSLIR, p. 69)
 3

 Nici o cunoştinţă nu poate fi contrară sieşi fă ră a se

anula pe ea însă şi. (Principiul non contradicţiei)

„definiţia pe care o dă Kant lumii: Lume „înseamnă întregul

matematic al tuturor fenomenelor şi totalitatea sintezei lor în
mare, ca şi în mic, adică atâ t în dezvoltarea progresivă a acestei
sinteze prin compunere, câ t şi prin diviziune.”
 În primul râ nd, este o definiţie constructivă a unui
concept al unei mulţimi infinite, (ROSLIR, p. 71)
 Câ nd spun că lumea este infinită sau finită în spaţiu sau
în timp, eu mă desprind de proprietăţile spaţiului şi
încerc să-i atribui lumii o mărime. (ROSLIR, p. 71)

„Deci avem de-a face cu o definiie constructiva

unei colecii de obiecte virtual infinit. Iar aceast
definiie vine în contradicie cu însi viziunea lui Kant
asupra cerinelor raiunii. Nu-i putem atribui unui
concept douatribute care se exclud reciproc. (ROSLIR, p. 72)

Kant spune: „Principiul raţiunii nu este propriu-zis decâ t

a. regulă , care ordonează o regresie în seria condiţiilor
fenomenelor date
b. şi că reia nu îi este permis să se oprească altfel decâ t la
un necondiţionat absolut.”11 Această regulă „nu poate
spune CE ESTE obiectul, ci CUM trebuie instituită
regresia empirică , spre a ajunge la conceptul complet al
obiectului. (ROSLIR, p. 72)