Rezumat

Pentru Immanuel Kant, spațiul nu are o existență în sine, ci el reprezintă o structură

cognitivă a priori, anterioară oricărei experiențe, ca parte integrantă a subiectului care
cunoaște. Demersul kantian poate fi configurat în jurul unei întrebări: cum cunoaștem
lucrurile? Astfel, pentru ca obiectele să fie date în experiență, i.e să cunoaștem, subiectul
trebuie să posede anumite structuri. De aceea spațiul este o condiție de posibilitatea a
experienței, ca intuiție sensibilă. În acest eseu o să analizez caracterul intuitiv al spațiului
din Expunerea metafizică a acestui concept din Critica Rațiunii Pure și o să arăt că
certitudinea caracterului intuitiv al spațiului are la bază regulile care guvernează intelectul,
reguli cu care logica operează, făcând abstracție de toate obiectele experienței.

Cuvinte cheie: Kant, spațiu, intuiție, sensibilitate

Introducere

Demersul criticist kantian se desfășoară în jurul unei întrebări: cum cunoaștem

lucrurile? Există două moduri de reprezentare, de cunoaștere: cel sensibil și cel intelectual.
Sensibilitatea este „capacitatea de a primi reprezentări” 1, de a fi informați de către obiecte sau
posibilitatea ca ele să ne fie date în experiență. Cele două intuiții proprii sensibilității, acestui
mod de reprezentare, sunt spațiul și timpul. Miza mea cu privire la caracterul intuitiv al
spațiului este să arăt că sursa certitudinii acestei intuiții se regăsește în regulile intelectului.
Pentru Kant, cert este ceea ce nu poate fi gândit ca fiind altfel 2, iar certitudinea nu poate fi
derivată din experiență3.

Sursa certitudinii

În A treia reflecție, Kant spune că intelectul uman este guvernat de anumite reguli, iar
„legea identității și legea contradicției reprezintă principiile supreme ale rațiunii umane, în
întregul ei”4, prin care certitudinea e procurată5. Ceva este cert atunci când este știut ca
imposibil să fie fals6 trebuie să fie o judecată a priori, i.e. anterioară oricărei experiențe,

1
Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, ed. cit., p. 77.
2
Immanuel Kant, Theoretical philosophy 1755-1770, traducere din germană în engleză de Walfored, Meerbote,
Cambridge: Cambridge University Press, 1992, p. 264.
3
Georges Dicker, Kant’s theory of knowledge An Analytical Introduction, ed. cit., p. 40.
4
Graham Bird, The Revolutionary Kant. A Commentary on the Critique of Pure Reason, ed. cit., p. 158.
5
Idem, p. 86.
6
Graham Bird, The Revolutionary Kant. A Commentary on the Critique of Pure Reason, ed. cit., p. 144.
pentru că „experiența ne învață că ceva are o însușire sau alta, dar nu și că nu poate fi altfel” 7.
Pentru Kant, din experiență nu vom extrage judecăți necesare 8, de tipul identității cu sine.
Asemenea judecăți sunt posibile datorită regulilor prin care mintea își desfășoară activitatea și
cu ajutorul cărora cunoaștem.

Izolarea conceptuală a spațiului

Noi cunoaștem doar reprezentări ale obiectelor, ci nu lucruri în sine. Kant numește
aceste reprezentări fenomene. Analiza prin care identificăm intuițiile (spațiul și timpul)
presupune separarea a ceea ce corespunde senzației în fenomen de ceea ce corespunde
intuiției în subiect. Astfel, gustul sau culoarea corespund în fenomen senzației 9, iar spațiul și
timpul sunt elemente a priori în experiența noastră ce aparțin sensibilității10.

Deconstruirea argumentului privitor la caracterul intuitiv al spațiului

Miza argumentelor din expunerea metafizică a spațiului este să arate că spațiul este a)
a priori, și nu empiric și b) că este o intuiție nu un concept, așa că nu poate fi decât o intuiție
a priori11. Deconstruirea argumentului e bazat pe ideile lui Graham Bird12.

Caracterul a priori al spațiului

1. Spațiul e presupus în experiența noastră: nu pot fi derivat din experiențe (a

posteriori) și e anterior lor (paragraful 113).

Este negat caracterul empiric al conceptului de spațiu. Conceptul empiric al spațiului

nu e derivat din experiențe externe, cum e conceptul de „cal” derivat din toate instanțele
cailor14. Observația se sprijină pe presupunerea spațiului, ca condiție de posibilitate. Ca să-mi
reprezint o mașină că se îndreaptă către altă mașină, adică lucruri exterioare mie și exterioare
unele altora, spațiul trebuie să fie presupus. Presupunerea nu e suficientă pentru a da a
prioritatea, pentru că poate exista o conexiune simetrică: fenomenele pot fi condiția spațiului
la fel de mult cum spațiul ar fi condiția fenomenelor 15. Paul Guyer întărește afirmația

7
Idem, p. 79.
8
Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, ed. cit., p. 74.
9
Graham Bird, The Revolutionary Kant. A Commentary on the Critique of Pure Reason, Chicago: Open Court, p.
99.
10
Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, ed. cit., p. 52.
11
Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, p. 75.
12
Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, ed. cit., p. 52.
13
Georges Dicker, Kant’s theory of knowledge An Analytical Introduction, ed. cit., p. 38.
14
Georges Dicker, Kant’s theory of knowledge An Analytical Introduction, Oxford University Press, 2004, P. 36
15
Idem, p. 264.
kantiană, sugerând că obiectele nu pot fi reprezentate ca distinct unele de altele și distincte
față de subiect deloc doar dacă sunt reprezentate ca având locuri diferite în spațiu16.

2. Absența spațiului nu poate fi reprezentată, dar spațiul poate fi reprezentat ca fiind

gol de obiecte (paragraful 217)

Punând imaginația la lucru, ne putem reprezenta spațiu fără obiecte, dar nu și obiecte
fără spațiu. Astfel, dacă spațiul ar fi fost a posteriori sau doar o simplă trăsătura a percepției
abstractizată, ne-am putea imagina, reprezenta percepții (obiecte) fără el 18. De exemplu, ne
putem reprezenta caii verzi sau cai care nu sunt verzi. Sesizez certitudinea pe care o caut în
analiza mea. Pentru Kant, certitudinea se reflectă în lucrurile care nu pot fi reprezentate altfel
decât sunt: nu ne putem reprezenta un obiect care să nu fie egal cu sine însuși așa cum nu ne
putem reprezenta percepții fără spațiu (dar spațiu fără percepții, da). Kant trage concluzia nu
doar că spațiul e a priori, dar că e și condiție de posibilitate a fenomenelor, și această
concluzie19 subliniază asimetria cerută de argumentul anterior20. A priori se caracterizează
astfel prin cerințele de non-derivabilitate și necesitate.

3. Spațiul este dat infinit sau ca mărime nelimitată. (paragrafele 3 și 4)

Infinititudinea și nelimitarea sunt trăsături ale spațiului ce ne sunt prezentate în

experiența noastră spațio-temporală, dar nu sunt derivabile din ea 21, iar non-derivabilitatea
ține de caracterul non-empiric al spațiului.

Caracterul intuitiv al spațiului

4. Relația distinctă dintre parte și întreg în ce privește spațiul exclude discursivitatea

sau caracterul său conceptual. (paragraful 3)22

O reprezentare trebuie să satisfacă două condiții pentru a fi o intuiție: singularitatea și

imediatitatea23. Relația specială dintre parte și întreg în ce privește spațiul relevă caracterul
său non-conceptual astfel: când ne reprezentăm spații, ele vor fi mărginite tot de spațiu.
Aceste spații vor fi parte ale aceluiași spațiu, dar nu în felul în care instanțele sunt părți ale

16
Graham Bird, The Revolutionary Kant. A Commentary on the Critique of Pure Reason, Chicago: Open Court, p.
139.
17
H.J. Paton, Kant’s Metaphysics of Experience, London: UNWIN BROTHERS LTD., WOKING, 1936, p. 111.
18
Idem, p. 492.
19
Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, ed. cit., p. 74.
20
Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, ed. cit., p. 75.
21
J. Everet Green, Kant's copernican revolution, New York: University Press of America, Inc., 1997, p. 53.
22
Georges Dicker, Kant’s theory of knowledge An Analytical Introduction, ed. cit., p. 58.
23
Graham Bird, The Revolutionary Kant. A Commentary on the Critique of Pure Reason, ed. cit., p. 147.
conceptului, ci mai degrabă cum feliile tortului sunt părți ale aceluiași tort. Pentru că nu este
posibil ca conceptul de spațiu să aibă mai multe instanțe, atunci spațiul nu este un concept
general24.

5. Noțiunea de limitare în spațiu este baza pentru a identifica mărimi determinate în el

și pe asta se sprijină caracterul intuitiv și non-conceptual. (paragraful 4)25

Când ne reprezentăm o anumită porțiune de spațiu, cum ar fi distanța socială cerută pe

timpul pandemiei, facem asta doar prin limitarea spațiului, adică toate conceptele de spațiu
sunt derivate din reprezentarea intuitivă originală26. Aici Kant descrie două trăsături ale
conceptelor care trebuie să explice de ce reprezentările de spațiu nu pot fi concepte. Orice
concept are un număr infinit de diferite posibile reprezentări și care prin urmare conține
aceste reprezentări (instanțe) sub el. Dar niciun concept nu conține un număr infinit de
reprezentări în el. Spațiul este o reprezentare care conține un număr infinit de reprezentări în
el.27 În el descrie relația feliilor de tort cu tortul, iar sub el descrie relația dintre toate
animalele, de pildă, ca instanțe sub conceptul de animal. Bineînțeles că ne putem imagina sub
conceptul de oaie o infinitate de oi pe care să le numere insomniacii. O reprezentare care ar fi
concept ar fi tortul, sub care ne putem reprezenta o infinitate de torturi ca instanțe, iar intuiția
ar fi un „tort infinit”. Acest „tort infinit” este spațiul, care ne procură concepte ale spațiului
prin limitare, prin „feliere”.

Încheiere

Spațiul nu este atașat, așadar, de conținutul reprezentărilor, ci de modul nostru de a ne

reprezenta asemenea conținuturi28. Am analizat expunerea metafizică a conceptului de spațiu,
iar în privința certitudinii reies următoarele: certitudinea anumitor cunoștințe implică
conștiința necesității lor. Spațiul nu „reprezintă o proprietate a lucrurilor în sine, ci este mai
degrabă o condiție subiectivă a sensibilității” 29. Spațiul este presupus anterior experienței
pentru a ne putea reprezenta ca distincte obiectele date, nu are caracter empiric datorită
trăsăturii de non-derivabilitate și datorită unei asimetrii sprijinită de faptul că ne putem
reprezenta spațiu fără obiecte, dar nu și obiecte fără spațiu. Ele sunt trăsături necesare pentru

24
Stephan Körner, Kant, Penguin, 1990, p. 35.
25
Idem, p. 266.
26
Emily Carson, Kant on Intuition in Geometry în Canadian Journal of Philosophy, Vol. 27, No. 4 (Dec., 1997),
pp. 489-512, p. 492.
27
H.J. Paton, Kant’s Metaphysics of Experience, ed. cit., p. 112.
28
Immanuel Kant, Theoretical Philosophy 1775-1770, ed. cit., p. 264.
29
Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, trad. N. Bagdasar şi E. Moisuc, ediţia a III-a revizuită de 1. Pârvu, Editura
IRI, București, 1998, p. 71.
ca experiența să fie posibilă. Apoi, natura intuitivă și non-conceptuală e dată de non-
derivabilitatea unei cantității infinite a unei reprezentări cum e spațiul și raportul parte-întreg,
de unde conceptele de spațiu se obțin doar prin limitare. Infinititudinea spațiului se datorează
faptului că nu ni-l putem reprezenta altfel, iar mărginirea lui s-ar realiza prin același
„material”, tot spațiu. Certitudinea este, așadar, procurată, din felul în care ne reprezentăm
lucrurile, mai cu seamă ceea ce am vrut să arăt, atunci când punem la lucru imaginația, în
lumina principiilor după care funcționează rațiunea umană, în întregul ei.
 Bibliografie

1. Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, traducere de N. Bagdasar şi E. Moisuc, ediţia a

III-a revizuită de 1. Pârvu, Editura IRI, București, 1998. Cu prescurtarea CRP.

2. Stephan Körner, Kant, Penguin, 1990.

3. H.J. Paton, Kant’s Metaphysics of Experience, London: UNWIN BROTHERS LTD.,

WOKING, 1936.

4. Graham Bird, „The Revolutionary Kant. A Commentary on the Critique of Pure

Reason, Chicago: Open Court.

5. J. Everet Green, Kant's copernican revolution, New York: University Press of

America, Inc., 1997.

6. Emily Carson, Kant on Intuition in Geometry în Canadian Journal of Philosophy,

Vol. 27, No. 4 (Dec., 1997), pp. 489-512.

7. Georges Dicker, Kant’s theory of knowledge An Analytical Introduction, Oxford

University Press, 2004.

8. Immanuel Kant, Theoretical philosophy, 1755-1770, traducere din germană în engleză

de Walfored, Meerbote, Cambridge: Cambridge University Press, 1992.