SCURTĂ ISTORIE A VOLUNTARIATULUI

Profesor Petre Alina, Scoala Gimnazială ,,Tudor Segărceanu” Goicea

Profesor Petre Dumitru, Liceul Teoretic ,,Adrian Pănescu” Bârca

Ce înseamnă voluntariat? Conform wikipedia Voluntariatul poate fi văzut din mai multe

unghiuri, în funcție de fiecare. În ciuda definițiilor date nu există una care să se muleze perfect.
În România, Legea nr.339 din 17 iulie 2006 dă următoarea definiție: "Voluntariatul este activitatea de
interes public desfășurată din proprie inițiativă de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o
contraprestație materială; activitatea de interes public este activitatea desfășurată în domenii cum sunt:
asistență și serviciile sociale, protecția drepturilor omului, medico-sanitar, cultural, artistic, educativ, de
învățământ, științific, umanitar, religios, filantropic, sportiv, de protecție a mediului, social și comunitar
și altele asemenea."
Inițial, voluntarii au fost numiți exclusiv soldați voluntari. În Italia, Franța, Anglia și Germania,
în timpul războiului de optzeci și treizeci de ani, diverși stăpâni au chemat noi vânători să lupte sub
steagurile lor, dar, de multe ori fără bani pentru a sprijini trupele, au stipulat că numai gloria și pradă
militară ar fi recompensa lor. Acest lucru a fost suficient pentru mulți: în secolul al XVII-lea,
francezii volontaire, italian volontario, Germană Volontair, Englezii volonteere apar aproape simultan,
din cauza cărora cuvântul nu a putut fi stabilit timp îndelungat în limba rusă în secolele al XVIII-lea și
al XIX-lea: un voluntar, un voluntar, un voluntar, un Valentin, un voluntar - au fost folosiți în scris în
funcție de ce limbă străină nobilul rus care a devenit
Până la sfârșitul secolului al XVII-lea, în majoritatea țărilor europene, institutul de voluntari s-a
format ca un stat aproape-plin de drept sistemul recrutarea sau mobilizarea urgentă (în caz de război) de
voluntari. Sistemul a fost utilizat pentru a angaja unități militare auxiliare cu cheltuieli guvernamentale
reduse pentru întreținere. Acest sistem a fost folosit și în Rusia, începând cu Petru I. Dar procesul a
mers cel mai departe în Anglia, unde armata era echipată fundamental voluntari până la primul război
mondial. Aici, mai devreme decât altele, adjectivul „voluntar„(Anii 1640) și
sacramentul”babysitter„(Anii 1690) și verbul”volontorstvovat"(1755), și prima mențiune (în anii 1630)
a voluntarilor care nu au legătură cu serviciul militar.
În 1844, în Anglia, a apărut celebra organizație voluntară a Asociației Tinerilor Creștini
(YMCA), cu scopul de a dezvolta „trup, minte și suflet” sănătoși, afirmată asupra credinței creștine. În
1851, filialele YMCA au apărut în Statele Unite, chiar înainte de războiul civil, timp în care s-au format
rapid obiectivele și metodele de asistență dezinteresată celor răniți sau care au nevoie mare ca urmare a
operațiunilor militare - răniți, destituiți și orfani.
Dezvoltarea și răspândirea la nivel mondial a organizațiilor de voluntari declarativi, precum
Societatea de Alinare, Armata Salvării și Societatea Crucii Roșii în ultimele decenii ale secolului al
XIX-lea au asociat tot mai mult cuvântul „voluntar» cu activitate caritabilă, socială utilă și, cel mai
important, activitate dezinteresată. Dimpotrivă, dezvoltarea industriei, consolidarea sistemelor
naționale economice și, ca urmare, baza de impozitare în creștere a permis guvernelor să mențină
armate din ce în ce mai profesionale și numeroase, reducând drastic eficacitatea mobilizării
„voluntare”. Drept urmare, este mult mai ușor să găsiți referințe la „surorile milosteniei” (membre ale
multor societăți de voluntari) din literatura despre primul război mondial decât la regimentele de
voluntariat.
În URSS, cuvântul „voluntar” a fost folosit destul de rar, cuvintele „voluntar” și „miliție” i-au
fost preferate. Misiunea socială ideologică de asistență civilă reciprocă și promovarea „corpului, minții
și spiritului” sănătos a fost atribuită celor „voluntare” create ca societăți de voluntariat occidentali
organizații precum VPO numite după V.I. Lenin, DOSAAF și Komsomol, afiliate complet statului.
Odată cu prăbușirea URSS și dizolvarea acestor organizații, în țară s-a format un vid social temporar.
Nivelul scăzut de viață, însoțit de reevaluarea dificilă, uneori cuprinzătoare a valorilor, a dus la o rupere
forțată a dezvoltării principiilor și organizațiilor voluntare din Rusia.
În România, activitatea de voluntariat a renăscut după 1989 odată cu sosirea primilor voluntari
internaţionali prin intermediul organizațiilor Peace Corps și Voluntary Service Overseas. Ulterior,
organizații internaţionale recunoscute (World Vision, Habitat for Humanity) și-au creat filiale în
România aducând experiența și expertiza în managementul voluntarilor. Dar voluntariatul a început să
prindă cu adevărat contur atunci când organizațiile au început să dezvolte centre locale, permițându-le
astfel oamenilor interesați să desfășoare activități de voluntariat să păstreze mai uşor legătura.
 Începând cu anul 2000, în România se aniversează Ziua Internaţională a Voluntarilor pe 5
Decembrie. Pro Vobis (link is external)  a organizat în 2001 prima Gala Județeana de decernare a
premiilor de implicare in comunitate, eveniment dedicat recunoașterii voluntarilor si celor care sprijină
mișcarea de voluntariat in Romania (organizații, sponsori, finanțatori, presa etc.). Modelul s-a extins
ulterior in alte localități din tara unde exista centre de voluntariat. 
Implementarea conceptului de voluntariat într-o societate proaspăt ieşită dintr-un regim
opresiv nu a fost deloc facilă. Poate unul dintre motivele acestui proces de implementare a fost
influenţat de confuzia dintre voluntariat şi munca patriotică, de percepţia pe care acest termen o
căpătase în vechiul regim. Ideea de a desfăşura activităţi neplătite amintea românilor de obligativitatea
diverselor acţiuni de muncă patriotică practicată în timpul regimului comunist.
Voluntariatul a devenit un trend în ultimii ani. Desigur, aceasta situaţie ar trebui să bucure
sectorul non-gvernamental şi societatea, în general, dar dincolo de tendinţa tinerilor de a se implica în
astfel de activităţi, ce motivaţii au aceşti voluntari? Sunt, fără îndoială, oameni care îşi doresc să îşi
ajute semenii. Altruismul este unul dintre cei mai importanţi factori motivaţionali ai implicării în
activităţi de voluntariat, context în care altruismul şi voluntariatul devin răspunsuri creative la
provocările pe care noul mileniu le lansează umanităţii. Alteori mai motivant este faptul că
voluntariatul reprezintă o cale pentru atingerea anumitor obiective personale.
În ultima perioadă se poate constata o motivaţie foarte pragmatică a tinerilor pentru a
desfăşura activităţi de voluntariat: adeverinţele care echivalează practica de specialitate. De altfel,
multe dintre ONG-urile care recrutează voluntari subliniază printre avantajele implicării în organizaţia
respectivă obţinerea unei adeverinţe de acest fel. A devenit voluntariatul doar o chestiune de birocraţie?
Simona Barbu consideră că există însă riscul ca, pe fondul unui trend de implicare în activităţi
de voluntariat, termenul de voluntariat şi caracteristicile acestuia să fie folosite incorect. Nu este
surprinzător că atât în presă, dar mai ales în mediul societăţii civile, subiecte ca voluntariatul sau chiar
o cultură a voluntariatului sunt tot mai abordate. 
Nu îmi rămâne decât să sper că voluntariatul va fi privit ca pe o oportunitate de a trăi frumos
ajutând semenii, planeta, viaţa ei.
„…Dacă așteptăm să trăim într-o lume mai bună, trebuie să contribuim la crearea ei. Pentru a
fi schimbarea pe care ne-o dorim în lume.” (Mahatma Ghandi).

Bibliografie:

Simona Barbu- Voluntariatul în România, intre altruism şi trend , 2011, PRRomânia

http://www.voluntarinsport.ro/istoria-voluntariatului-in-lume-si-in-romania/

http://www.centras-constanta.ro/content/view/39/57/