Universitatea din Pitești – Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte

Secția Actorie – An II

“Macbeth” – Analiză semiotică

– În regia lui Justin Kurzel –

Profesor universitar – Ciucu Cristina

Student – Miruna Ușurelu
Macbeth este un film, încadrat în categoria de
dramă istorică, din 2015, regizat de Justin Kurzel și
scris pentru ecran de Jacob Koskoff, Todd Louiso și
Michael Lesslie, bazat pe piesa cu același nume a
lui William Shakespeare. Filmul îi are pe Michael
Fassbender în rolul principal și pe Marion Cotillard
în rolul lui Lady Macbeth, cu Paddy Considine,
Sean Harris, Jack Reynor, Elizabeth Debicki și
David Thewlis în roluri secundare. Povestea
urmărește ascensiunea la putere a unui general
scoțian, după ce a primit o profeție de la un trio de
vrăjitoare că într-o zi va deveni rege al Scoției. La
fel ca piesa din care a fost adaptată, filmul descrie
cu brio povestea unui bărbat care este corupt de
ambiția sa și, în cele din urmă, ajunge la moarte din
cauza defectului său tragic, și dramatizează efectele
fizice și psihologice dăunătoare ale ambiției politice
asupra celor care caută puterea fără limite.

“Macbeth” a avut premiera pe 23 mai 2015 la,

Festivalul de Film de la Cannes, unde a fost selectat
pentru a concura pentru Palme d'Or. Filmul a fost
lansat în cinematografe de StudioCanal pe 2
octombrie 2015 în Regatul Unit și pe 18 noiembrie
2015 în Franța.

Prin intermediul acestui eseu, voi încerca să

analizez și descifrez elementele vizuale,
compoziționale și muzicale din punct de vedere
semiotic. Pe măsură ce parcurgem secvențele de

2
impact ale filmului, vom constata că regizorul Justin
Kurzel face niște alegeri curajoase, dar în sens cu
povestea originală a lui William Shakespeare.
Aceste alegeri duc la un produs finit de excepție, în
care și cel mai mic detaliu are o importanță de
proporții imense.

Chiar de la prima secvență, Kruzel propune ideea

unui film dur și crud, realist și neiertător, iar un
simbol puternic, recurent pe tot parcursul acestuia,
ne este dezvăluit. În primele 5 minute ale filmului
“Macbeth”, suntem întâmpinați de o imagine
brutală: ritualul de înmormântare al unui copil. Este
foarte probabil ca bebelușul să fie de fapt copilul
pierdut al lui Macbeth, doar pe scurt amintit în
textul original. Aducerea în fața spectatorului a
acestui detaliu este o decizie creativă și îi permite să
înțeleagă profund luptele interioare purtate de
personaje. O altă secvență ce subliniază acest
zbucium groaznic este cea în care Lady Macbeth se
spală pe mâini, uitându-se în cameră pierdută;
aceasta este vestita scenă a nebuniei. Camera se
mută pentru a-l lăsa pe spectator să observe faptul
că aceasta discută cu copilul său decedat, pe care ea
și-l imaginează acum mai mare decât era atunci
când a murit. De asemenea, secvența în care
vrăjitoarele își fac apariția ținând un bebeluș,
comunică fără prea multe cuvinte adevăratul motiv
pentru care personajele au ajuns pe calea cea
greșită: dorința arzătoare de a avea un copil.

3
Spectatorului îi este amintit de multe ori despre
existența copilului.
Secvența „uciderea lui Duncan” este o scenă cheie
din filmul Macbeth. În scenă, Justin Kurzel a folosit
tranziții tăiate în timp ce, în cadru, a folosit un
unghi înalt, mediu și de aproape. Distanță calculată
perfect pentru a filma expresia lui Macbeth. De
asemenea, Justin Kurzel a folosit mișcarea mâinii
pentru a filma împingerea cuțitului în corpul lui
Duncan, ceea ce stârnește în spectatori sentimentul
că ar fi fost acolo, asistând la uciderea lui Duncan.
În plus, Kurzel a folosit tehnica de montaj paralel
pentru a filma când Macbeth îl ucidea pe Duncan.
Este de remarcat faptul că Lady Macbeth se ruga în
timp ce afară ploua, ceea ce naște spectatorilor
sentimente amestecate și confuze. Editarea filmului
a fost perfect realizată în scena încoronării. Macbeth
trece de la a privi oamenii cântând pentru el la
noaptea în care l-a înjunghiat pe regele Duncan,
oferindu-i o moarte sângeroasă în propriul pat; Pe
lângă asta, Fassbender pare deja aproape bolnav de
vinovăție, iar asta dă și mai multă însemnătate
momentelor. Există multe cazuri în care editarea
genială a filmului oferă spectatorilor acest tip de
impact.

Cinematografia lui Kurzel uluiește prin cadrele ce-ți

taie respirația din locații scoțiene. El filmează totul
într-o manieră perfectă, creând peisaje cețoase,
întunecate și brutale care trec dincolo de ecran și
captează publicul. Kurzel aduce brutalitatea pură a

4
luptei în viziunea sa crudă, cu unghiuri ale camerei
simple, dar utile, combinată cu un mix de editare
rapidă și ritmică, pe care îl oferă scenelor de luptă.
Regia pricepută a scenei este magistrală; el combină
prim-planuri ale lui Fassbender în rolul lui Macbeth
cu secvențele tradiționale de luptă în slow-motion,
pentru a prezenta ideea că Macbeth trăiește într-o
stare de calm în ce e în centrul furtunoasei bătălii.
“Macbeth”-ul lui Kurzel investighează tema și
funcția copiilor din film. Macbeth este văzut
pregătindu-se de război după ce și-a îngropat
copilul: își salută întăririle suplimentare – băieți
tineri și înspăimântați. Un băiat îi atrage în mod
deosebit atenția lui Macbeth. Este palid și are ochii
mari, iar Macbeth îl ajută să-și pregătească arma
pentru luptă. Mai târziu, privitorului i se arată că i-a
fost tăiat gâtul; imagini silențioase umplu ecranul cu
o mișcare lentă a scenei bătăliei.

De asemenea, scena în care Macbeth ucide familia

lui MacDuff este renumită pentru că este scena de
violență cu un impact puternic, dar această adaptare
alege să încheie secvența chiar înainte de moartea
lor. Regizorul preferă să menționeze ce se întâmplă
mai degrabă decât să arate pe ecran. Această decizie
permite publicului să se concentreze mai mult pe
povestea și psihologia eroului tragic, și mai puțin pe
detaliile sângeroase.

În scena de deschidere, Lady Macbeth cheamă

demonii din biserică. Aici Lady Macbeth ajunge pe

5
aceeași pagină cu Macbeth. Poziția lui Lady
Macbeth este, în primul rând, rigidă și are expresii
faciale îndoielnice, dar determinate. Macbeth pare
epuizat. Lady Macbeth vorbește cu obiectivitate, în
timp ce Macbeth este nesigur și se îndoiește vizibil.
Muzica este ciudată și misterioasă, ceea ce
transmite anxietatea de la personaje către public. În
plus, iluminarea generală este slabă și plictisitoare,
iar umbrele sunt proiectate pe toată fața lui Lady
Macbeth. Limbajul corpului și expresiile faciale
arată că Lady Macbeth este hotărâtă să împlinească
profeția, dar Macbeth nu este foarte deschis la ideile
malefice ale lui Lady Macbeth.

Acest lucru contrastează cu ceea ce se întâmplă mai

târziu în poveste, unde opusul este adevărat pentru
aceste personaje. Îndoielile lui Macbeth arată că
încearcă să fie onorabil, dar înșelăciunea și
infatuarea lui Lady Macbeth pentru putere îl
copleșesc. Muzica și sunetul creează tensiune și
mențin publicul implicat în atmosferă. Fața umbrită
a lui Lady Macbeth arată abaterea ei de la dreptate.

Scena de luptă are momente intermitente de

violență, dar de cele mai multe ori sunt filmați într-o
mișcare extrem de lentă sau cadru fix, unde o pată
de sânge este surprinsă într-un prim-plan atunci
când trec pe lângă fețe. Discursurile lungi cu
mișcare minimă au efectul de “bule de vorbire” în
care actorii stabilesc o stare de spirit pentru întreg
discursul. Liniștea este foarte evidentă cu jocul lui

6
Fassbender. Cele mai multe dintre replici sunt
difuzate de aproape, cu ochii pe un punct aflat la
distanța apropiată spre mijlocie. Filmul scoate la
iveală o calitate de monotonie literală, unde aproape
că nu există volum, loc, ton, cadență sau expresie
timp de două ore. Efectul este următorul: până și
mișcările mici sunt necesare. De exemplu, când
Fassbender pur și simplu își aruncă ochii spre
dreapta, arătând incertitudinea lui înainte de a-l
ucide pe Duncan.

Paleta de culori a scenei se schimbă spre roșu aprins

și sângeros. Kurzel utilizează foarte mult întunericul
și folosește cadre ocazionale ale munților albi, dar
sumbri. Mai mult, lupta dintre Macbeth și Macduff
are loc în ceața cenușii roșii și plutitoare. În
rezultatul portocaliu-roșu, cadrul revine la Fleance.
Kurzel îi poziționează pe Fleance și Malcolm într-o
opoziție de rău augur, prin tăieturile sale înainte și
înapoi între băiat și tânărul bărbat. În bătălia finală,
Macbeth urma să lupte împotriva cuvintele
vrăjitoarelor despre a fi cucerit de un bărbat născut
dintr-o femeie. El anticipează rezultatele și decide
să lupte, ca să vadă ce se întâmplă cu profeția
vrăjitoarelor.