Dreptatea este printre cele mai importante subiecte de interes filosofic actual, fiind o

temă centrală a filosofiei politice. Încă din Antichitate, doi mari titani ai filosofiei greceşti,
Platon şi Aristotel, au conferit dreptăţii un loc privilegiat în filosofia moral-politică. Locul pe
care îl ocupă tema dreptăţii în câmpul reflecţiei, este afirmat şi de filosoful american John
Rawls, într-una din primele fraze ale lucrări sale, O teorie a dreptăţii: "Dreptatea este virtutea
de căpătâi a unei societăţi". Rawls face următoarea analogie între adevăr şi dreptate: aşa cum o
teorie - oricâte alte calităţi ar avea ea - va trebui să fie respinsă ori cel puţin revizuită dacă nu
este adevărată, tot aşa legile şi instituţiile dintr-o societate - oricâte calităţi ar avea ele - vor
trebui părăsite ori cel puţin schimbate dacă nu sunt drepte.
Abordabilă din perspective diferite: sociologie, politologie, ştiinţe juridice, dreptatea
capătă în filosofie o perspectivă integratoare, aceasta din urmă înţelegând-o ca o valoare pe
care o corelează cu alte valori ca Libertatea, Binele, Frumosul. De asemenea, problematica
dreptăţii presupune interogaţii privind: natura şi temeiul dreptăţii, tipurile de dreptate, precum
şi relaţiile dreptăţii cu legea, egalitatea sau libertate.
Problema dreptăţii îşi face loc o dată cu afirmarea naturii sociale a omului; aşa cum
libertatea se creionează în contextul constrângerilor, tot aşa dreptatea se conturează în
contextul relaţiilor sociale dintre indivizi sau dintre indivizii umani şi instituţiile statului.

pure, cartea lui Rawls propunea o nouã concepþie despre dreptate, dreptatea ca
imparþialitate
(„justice as fairness“), ale cãrei principii stabileau un nou ideal moral dincolo de
diferitele accepþiuni ale binelui individual sau colectiv.
Deci, în mod tradiţional, discursul politic despre dreptate a fost influenţat covârşitor de
doctrinele teleologice(telos=scop) despre bine, iar concepţia filosofică a lui John Rawls ocupă
un loc aparte deoarece el va căuta să descopere dacă este posibil să găsim un criteriu corect şi
echitabil al dreptăţii care să fie neutru în raport cu diferitele noastre doctrine morale, religioase
sau filozofice. Astfel, Rawls porneşte de la întrebarea (care este un laitmotiv al întregii sale
opere) cum am putea să aflăm care este cea mai adecvată concepţie morală despre dreptate
pentru o societate democratică? Demersul său teoretic este gândit ca o alternativă la concepţia
utilitaristă care dominase mai bine de două secole etica şi filozofia socială. Critica adusă
utilitarismului pleacă de la ideea că aceasta nu era satisfăcătoare din punct de vedere moral
pentru că în numele „maximei fericiri“ oamenii puteau fi lesne trataţi drept mijloace pentru
diverse scopuri comune.
 Pe de altă parte, contractualismul tradiţional (Locke, Rousseau, Kant) nu pornea de la
presupoziţia unei egalităţi morale a indivizilor (ei erau inegali în privinţa resurselor, talentelor
şi puterii fizice) şi de aceea contractul social era injust. Se impune astfel, un nou procedeu
contractualist care să elimine arbitrariul şi inegalităţile naturale în stabilirea principiilor
dreptăţii.
Rawls va imagina o situaţie ipotetică, un soi de experiment mental, a unei poziţii
originare în care indivizi egali şi raţionali vor alege, fãcând abstracţie de binele lor personal,
termenii fundamentali ai asocierii lor ulteriore încercând să rãspundă la întrebarea: ce drepturi
ar fi raţional să solicite pentru ei şi pentru ceilalţi în condiţiile în care ar trebui să construiască
o societate nouă, necunoscând nimic despre înzestrările lor şi despre poziţia viitoare în această
societate, fiind astfel obligaţi să ajungă la o înţelegere reciproc avantajoasă cu ceilalţi.
Ei vor alege ţinând cont de interesul lor de prim ordin, acela de a-şi exercita cele două
puteri morale fundamentale: capacitatea de a avea un simţ al dreptăţii şi capacitatea de a-şi
forma o concepţie despre bine. Prima reflectă disponibilitatea noastră de a acţiona urmând o
concepţie publică a dreptăţii pe care şi ceilalţi o recunosc şi o acceptă. A doua exprimă faptul
că putem să ne formăm, să ne revizuim şi sã realizăm în mod raţional o anumită concepţie
despre binele şi avantajul personal. În alegerea lor indivizii se vor ghida după regula maximin,
căutând un criteriu care să garanteze cel mai bun rezultat dintre cele mai rele posibile (lat.
maximum minimorum). În felul acesta, credea Rawls, vor ajunge să descopere care sunt
principiile dreptăţii care trebuie să reglementeze aranjamentele noastre sociale şi să asigure
imparţialitatea instituţiilor faţã de diferitele noastre revendicări competitoare. Astfel, vor
descoperi cele două principii ale dreptăţii:
1) fiecare persoană trebuie sã aibă un drept egal la cel mai cuprinzător sistem de libertăţi de
bază egale, compatibil cu un sistem similar de libertăţi pentru toţi;
2) inegalităţile sociale şi economice trebuie să satisfacă două cerinţe: a) să fie corelate cu
funcţii şi poziţii accesibile tuturor; b) să fie în mod rezonabil distribuite în beneficiul celor mai
dezavantajaţi membri ai societăţii. Primul principiu are prioritate în raport cu cel de-al doilea,
întrucât libertăţile de bază pot fi restrânse doar dacă este în propriul lor folos.
Aceste principii constituie nucleul conceptului de dreptate care trebuie să fie trăsătura
definitorie a structurii de bază a unei societăţi bine ordonate. Structura de bază se referă la
practicile şi regulile care determină aspectele cele mai importante ale vieţii sociale: decizia
politică, producţia şi distribuţia bunurilor şi serviciilor şi măsurile de protecţie socială.
De modul în care aceasta va reflecta principiile dreptăţii ca imparţialitate va depinde şi
felul în care vom construi instituţii drepte.
 Credinţele şi valorile morale sunt esenţiale pentru definirea planurilor noastre de viaţă,
dar ele nu pot constitui o bază raţională pentru existenţa unui spaţiu public împărtăşit şi
accesibil tuturor.
Intenţia lui Rawls, vorbind în termeni kantieni, a fost să determine condiţiile care fac
posibilă existenţa unei societăţi drepte în general. În scrierile ulterioare, în special în Political
Liberalism, răspunzând diverselor critici, va restrânge această pretenţie de universalitate
propunând o concepţie politică a dreptăţii care poate fi aplicată (doar) societăţilor democratice
constituţionale moderne. „Noua“ concepþie a dreptăţii pornea de la recunoaşterea
pluralismului rezonabil al acestor societăţi, societăţi care nu sunt formate doar din îngeri şi
diavoli, ci din oameni obişnuiţi care îşi negociază permanent cadrele existenţei lor sociale, deşi
împărtăşesc doctrine morale, religioase sau filozofice incompatibile. În procesul negocierii ei
trebuie să facă
abstracţie de acestea şi să accepte constrângerile principiilor dreptăţii politice, nu pentru că
sunt mai importante ci pentru că sunt singurele în măsură să garanteze existenţa unui spaţiu al
rezonabilităţii publice în care fiecare se poate bucura de statutul de cetăţean liber şi egal. În
calitate de cetăţeni avem obligaţia să construim o societate dreaptă şi stabilă, altminteri ne
putem întreba, parafrazându-l pe Kant, dacã viaţa merită să fie trăită pe acest pălmânt.

de aceea, am considerat că lecţiile incluse ar fi mai folositoare dacă ar

prezenta mai în detaliu principalele poziţii în filosofia politică. Cele
două secţiuni ilustrează, credem, cu o forţă deosebită claritatea, distinc-
ţia şi caracteristicile definitorii ale acelor poziţii. Am considerat că nu
este lipsit de interes să fie mai pe larg menţionate chiar şi puncte de
vedere îndeobşte cunoscute, precum cele ale lui Platon, Aristotel ori
Rousseau. Motivele au fost două: pe de o parte, o introducere scurtă şi
elementară în acele filosofii politice poate fi utilizată uşor de către elevi;
pe de altă parte, în acest fel comparaţia cu punctele de vedere reprezen-
tate de gânditori mai puţin cunoscuţi, dar fundamentali pentru tradiţia
filosofică a liberalismului, este uşurată. în plus, un spaţiu aparte am
acordat ideii de dreptate distributivă şi în particular concepţiei lui J.
Rawls - a cărui lucrare O teorie a dreptăţii este poate cea mai discutată
carte de filosofie politică a secolului nostru.
Textele auxiliare am căutat să nu le repete pe cele din manual; doar
acolo unde acest lucru ni s-a părut inevitabil, nu am ezitat să reluăm
unele texte.
Sperăm că şi antologia "Teorii ale dreptăţii", Editura Alternative, seria Filosofie şi
Societate, Bucureşti, 1996, ce cuprinde texte esenţiale din autori contemporani dedicate
problematicii dreptăţii, se va dovedi de ajutor atât profesorilor, cât şi elevilor.